tăbac
TĂBÁC s. n. v. tabac1.
tăblia
TĂBLÍE, tăblii, s. f. 1. Tablă1 (2). 2. Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși. – Din ngr. távli. DOOM
tăblíe (tă-bli-) s. f., art. tăblía, g.-d. art. tăblíei; pl. tăblíi, art. tăblíile
tăblie
TĂBLÍE, tăblii, s. f. 1. Tablă1 (2). 2. Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși. – Din ngr. távli. DOOM
tăblíe (tă-bli-) s. f., art. tăblía, g.-d. art. tăblíei; pl. tăblíi, art. tăblíile
tăbliei
TĂBLÍE, tăblii, s. f. 1. Tablă1 (2). 2. Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși. – Din ngr. távli. DOOM
tăblíe (tă-bli-) s. f., art. tăblía, g.-d. art. tăblíei; pl. tăblíi, art. tăblíile
tăblii
TĂBLÍE, tăblii, s. f. 1. Tablă1 (2). 2. Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși. – Din ngr. távli. DOOM
tăblíe (tă-bli-) s. f., art. tăblía, g.-d. art. tăblíei; pl. tăblíi, art. tăblíile
tăbliile
TĂBLÍE, tăblii, s. f. 1. Tablă1 (2). 2. Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși. – Din ngr. távli. DOOM
tăblíe (tă-bli-) s. f., art. tăblía, g.-d. art. tăblíei; pl. tăblíi, art. tăblíile
tăbliilor
TĂBLÍE, tăblii, s. f. 1. Tablă1 (2). 2. Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși. – Din ngr. távli. DOOM
tăblíe (tă-bli-) s. f., art. tăblía, g.-d. art. tăblíei; pl. tăblíi, art. tăblíile
tăblița
TĂBLÍȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv al lui tablă1. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tablă1 + suf. -iță. DOOM
tăblíță (tă-bli-) s. f., g.-d. art. tăblíței; pl. tăblíțe
tăblițe
TĂBLÍȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv al lui tablă1. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tablă1 + suf. -iță. DOOM
tăblíță (tă-bli-) s. f., g.-d. art. tăblíței; pl. tăblíțe
tăbliței
TĂBLÍȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv al lui tablă1. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tablă1 + suf. -iță. DOOM
tăblíță (tă-bli-) s. f., g.-d. art. tăblíței; pl. tăblíțe
tăblițele
TĂBLÍȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv al lui tablă1. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tablă1 + suf. -iță. DOOM
tăblíță (tă-bli-) s. f., g.-d. art. tăblíței; pl. tăblíțe
tăblițelor
TĂBLÍȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv al lui tablă1. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tablă1 + suf. -iță. DOOM
tăblíță (tă-bli-) s. f., g.-d. art. tăblíței; pl. tăblíțe
tăblui
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluia
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiai
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiam
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiască
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiau
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiați
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiesc
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiește
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiești
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluii
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluim
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluind
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluire
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluire
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui.
tăbluiră
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluirăm
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluirăți
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluise
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluisem
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiseră
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiserăm
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiserăți
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiseși
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiseți
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluit
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluit
TĂBLUÍT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă1. – V. tăblui. DOOM
*tăbluít (tă-blu-) s. n.
tăbluita
TĂBLUÍT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă1. – V. tăblui. DOOM
*tăbluít (tă-blu-) s. n.
tăbluite
TĂBLUÍT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă1. – V. tăblui. DOOM
*tăbluít (tă-blu-) s. n.
tăbluitei
TĂBLUÍT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă1. – V. tăblui. DOOM
*tăbluít (tă-blu-) s. n.
tăbluitele
TĂBLUÍT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă1. – V. tăblui. DOOM
*tăbluít (tă-blu-) s. n.
tăbluitelor
TĂBLUÍT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă1. – V. tăblui. DOOM
*tăbluít (tă-blu-) s. n.
tăbluitul
TĂBLUÍT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă1. – V. tăblui. DOOM
*tăbluít (tă-blu-) s. n.
tăbluitului
TĂBLUÍT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă1. – V. tăblui. DOOM
*tăbluít (tă-blu-) s. n.
tăbluiși
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiți
TĂBLUÍ, tăbluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casă cu tablă1. – Tablă1 + suf. -ui. DOOM
tăbluí (a ~) (tă-blu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbluiésc, imperf. 3 sg. tăbluiá; conj. prez. 3 să tăbluiáscă
tăbluiți
TĂBLUÍT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă1. – V. tăblui. DOOM
*tăbluít (tă-blu-) s. n.
tăbluiții
TĂBLUÍT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă1. – V. tăblui. DOOM
*tăbluít (tă-blu-) s. n.
tăbluiților
TĂBLUÍT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă1. – V. tăblui. DOOM
*tăbluít (tă-blu-) s. n.
tăblăcea
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăceai
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăceam
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcească
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăceau
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăceați
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcesc
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcește
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcești
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăci
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcii
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcim
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcind
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcire
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcire
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec.
tăblăciră
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcirăm
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcirăți
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcise
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcisem
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăciseră
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăciserăm
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăciserăți
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăciseși
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăciseți
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcit
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăcit
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec.
tăblăciși
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăciți
TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. DOOM
tăblăcí (a ~) (tă-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăblăcésc, imperf. 3 sg. tăblăceá; conj. prez. 3 să tăblăceáscă
tăblăluța
TĂBLĂLÚȚĂ, tăblăluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tabla. – Tabla + suf. -ăluță. DOOM
tăblălúță (rar) (tă-blă-) s. f., g.-d. art. tăblălúței; pl. tăblălúțe
tăblăluțe
TĂBLĂLÚȚĂ, tăblăluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tabla. – Tabla + suf. -ăluță. DOOM
tăblălúță (rar) (tă-blă-) s. f., g.-d. art. tăblălúței; pl. tăblălúțe
tăblăluței
TĂBLĂLÚȚĂ, tăblăluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tabla. – Tabla + suf. -ăluță. DOOM
tăblălúță (rar) (tă-blă-) s. f., g.-d. art. tăblălúței; pl. tăblălúțe
tăblăluțele
TĂBLĂLÚȚĂ, tăblăluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tabla. – Tabla + suf. -ăluță. DOOM
tăblălúță (rar) (tă-blă-) s. f., g.-d. art. tăblălúței; pl. tăblălúțe
tăblăluțelor
TĂBLĂLÚȚĂ, tăblăluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tabla. – Tabla + suf. -ăluță. DOOM
tăblălúță (rar) (tă-blă-) s. f., g.-d. art. tăblălúței; pl. tăblălúțe
tăbueț
tăbuéț (-țe), s. n. – 1. Săculeț, traistă. – 2. Poreclă dată persoanelor îndesate. – 3. (Trans.) Husă. Origine incertă. Poate în legătură cu tărbuc; după opinia lui Tiktin, care mi se pare mai puțin sigură, din sl. tobolĭcĭ, poate prin intermediul sb. tobo(l)ca. În Mold. și Trans. – Der. tăbeică (var. tebeică), s. f. (Munt., săculeț); tăbîltoc (var. tăbultoc, tăboltoc, tobîltoc), s. n. (sac, tăbeică), cu suf. expresiv (după Lacea, Dacor., IV, 781, din săs. Doppeltuch).
tăbuieț
TĂBUIÉȚ2, tăbuiețe, s. n. Săculeț; tăbîltoc. Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară. CREANGĂ, P. 283.
tăbultoc
TĂBULTÓC s. m. v. tăbâltoc.
tăbultoc
TĂBULTÓC1 s. n. v. tăbîltoc.
tăbâltoace
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbâltoacele
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbâltoacelor
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbâltoc
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbâltoc
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbâltoci
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbâltocii
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbâltocilor
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbâltocul
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbâltocul
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbâltocului
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbâltocului
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbârca
TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.
tăbârcea
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârceai
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârceam
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcească
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârceau
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârceați
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcesc
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcește
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcești
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârci
TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.
tăbârci
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcii
TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.
tăbârcii
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcile
TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.
tăbârcilor
TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.
tăbârcim
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcind
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcire
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcire
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poartă), a se târî. – Din tăbârcă.
tăbârciră
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcirăm
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcirăți
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcise
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcisem
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârciseră
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârciserăm
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârciserăți
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârciseși
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârciseți
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcit
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârciși
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârciți
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcă
TĂBẤRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec. DOOM
tăbấrcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăbấrcii; pl. tăbấrci
tăbîltoace
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbîltoacele
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbîltoacelor
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbîltoc
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbîltoc
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbîltoci
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbîltocii
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbîltocilor
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbîltocul
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbîltocul
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbîltocului
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. DOOM
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
tăbîltocului
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbîrca
TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.
tăbîrcea
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrceai
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrceam
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcească
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrceau
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrceați
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcesc
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcește
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcești
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrci
TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.
tăbîrci
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcii
TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.
tăbîrcii
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcile
TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.
tăbîrcilor
TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.
tăbîrcim
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcind
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcire
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrciră
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcirăm
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcirăți
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcise
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcisem
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrciseră
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrciserăm
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrciserăți
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrciseși
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrciseți
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrcit
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrciși
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbîrciți
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă. DOOM
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbăcar
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac2, timar, argăsitor. – Tabac2 + suf. -ar. DOOM
tăbăcár s. m., pl. tăbăcári
tăbăcari
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac2, timar, argăsitor. – Tabac2 + suf. -ar. DOOM
tăbăcár s. m., pl. tăbăcári
tăbăcarii
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac2, timar, argăsitor. – Tabac2 + suf. -ar. DOOM
tăbăcár s. m., pl. tăbăcári
tăbăcarilor
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac2, timar, argăsitor. – Tabac2 + suf. -ar. DOOM
tăbăcár s. m., pl. tăbăcári
tăbăcarul
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac2, timar, argăsitor. – Tabac2 + suf. -ar. DOOM
tăbăcár s. m., pl. tăbăcári
tăbăcarului
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac2, timar, argăsitor. – Tabac2 + suf. -ar. DOOM
tăbăcár s. m., pl. tăbăcári
tăbăcea
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăceai
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăceala
TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. – Tăbăci + suf. -eală. DOOM
tăbăceálă s. f., g.-d. art. tăbăcélii; pl. tăbăcéli
tăbăceam
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcească
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăceau
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăceați
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăceli
TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. – Tăbăci + suf. -eală. DOOM
tăbăceálă s. f., g.-d. art. tăbăcélii; pl. tăbăcéli
tăbăcelii
TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. – Tăbăci + suf. -eală. DOOM
tăbăceálă s. f., g.-d. art. tăbăcélii; pl. tăbăcéli
tăbăcelile
TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. – Tăbăci + suf. -eală. DOOM
tăbăceálă s. f., g.-d. art. tăbăcélii; pl. tăbăcéli
tăbăcelilor
TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. – Tăbăci + suf. -eală. DOOM
tăbăceálă s. f., g.-d. art. tăbăcélii; pl. tăbăcéli
tăbăcesc
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcește
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcești
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăci
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcii
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcim
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcind
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcire
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcire
TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de a tăbăci și rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. – V. tăbăci. DOOM
tăbăcíre s. f., g.-d. art. tăbăcírii; pl. tăbăcíri
tăbăcirea
TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de a tăbăci și rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. – V. tăbăci. DOOM
tăbăcíre s. f., g.-d. art. tăbăcírii; pl. tăbăcíri
tăbăciri
TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de a tăbăci și rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. – V. tăbăci. DOOM
tăbăcíre s. f., g.-d. art. tăbăcírii; pl. tăbăcíri
tăbăcirii
TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de a tăbăci și rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. – V. tăbăci. DOOM
tăbăcíre s. f., g.-d. art. tăbăcírii; pl. tăbăcíri
tăbăcirile
TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de a tăbăci și rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. – V. tăbăci. DOOM
tăbăcíre s. f., g.-d. art. tăbăcírii; pl. tăbăcíri
tăbăcirilor
TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de a tăbăci și rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. – V. tăbăci. DOOM
tăbăcíre s. f., g.-d. art. tăbăcírii; pl. tăbăcíri
tăbăciră
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcirăm
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcirăți
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcise
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcisem
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăciseră
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăciserăm
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăciserăți
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăciseși
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăciseți
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcit
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcit
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
tăbăcit
TĂBĂCÍT1 s. n. Tăbăcire. – V. tăbăci. DOOM
tăbăcít s. n.
tăbăcita
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
tăbăcite
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
tăbăcitei
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
tăbăcitele
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
tăbăcitelor
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
tăbăcitoare
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor. DOOM
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitoarea
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor. DOOM
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitoarei
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor. DOOM
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitoarele
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor. DOOM
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitoarelor
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor. DOOM
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitor
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor. DOOM
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitori
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor. DOOM
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitorii
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor. DOOM
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitorilor
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor. DOOM
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitorul
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor. DOOM
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitorului
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor. DOOM
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitul
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
tăbăcitului
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
tăbăciși
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăciți
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2. DOOM
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăciți
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
tăbăciții
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
tăbăciților
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
tăbăcăreasca
TĂBĂCĂRÉSC, -EÁSCĂ, tăbăcărești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține tăbăcarilor, privitor la tăbăcari. ◊ Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit. 2. S. f. Numele unui joc de cărți. – Tăbăcar + suf. -esc. DOOM
tăbăcărésc adj. m., f. tăbăcăreáscă; pl. m. și f. tăbăcăréști
tăbăcărească
TĂBĂCĂREÁSCĂ s. f. Numele unui joc de cărți. Mai aveam noi cu ce ne trece vremea, cînd voiam: țencușa, ba tăbăcăreasca sau concina. CREANGĂ, A. 104.
tăbăcăresc
TĂBĂCĂRÉSC, -EÁSCĂ, tăbăcărești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține tăbăcarilor, privitor la tăbăcari. ◊ Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit. 2. S. f. Numele unui joc de cărți. – Tăbăcar + suf. -esc. DOOM
tăbăcărésc adj. m., f. tăbăcăreáscă; pl. m. și f. tăbăcăréști
tăbăcărescul
TĂBĂCĂRÉSC, -EÁSCĂ, tăbăcărești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține tăbăcarilor, privitor la tăbăcari. ◊ Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit. 2. S. f. Numele unui joc de cărți. – Tăbăcar + suf. -esc. DOOM
tăbăcărésc adj. m., f. tăbăcăreáscă; pl. m. și f. tăbăcăréști
tăbăcărescului
TĂBĂCĂRÉSC, -EÁSCĂ, tăbăcărești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține tăbăcarilor, privitor la tăbăcari. ◊ Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit. 2. S. f. Numele unui joc de cărți. – Tăbăcar + suf. -esc. DOOM
tăbăcărésc adj. m., f. tăbăcăreáscă; pl. m. și f. tăbăcăréști
tăbăcărești
TĂBĂCĂRÉSC, -EÁSCĂ, tăbăcărești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține tăbăcarilor, privitor la tăbăcari. ◊ Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit. 2. S. f. Numele unui joc de cărți. – Tăbăcar + suf. -esc. DOOM
tăbăcărésc adj. m., f. tăbăcăreáscă; pl. m. și f. tăbăcăréști
tăbăcăreștii
TĂBĂCĂRÉSC, -EÁSCĂ, tăbăcărești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține tăbăcarilor, privitor la tăbăcari. ◊ Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit. 2. S. f. Numele unui joc de cărți. – Tăbăcar + suf. -esc. DOOM
tăbăcărésc adj. m., f. tăbăcăreáscă; pl. m. și f. tăbăcăréști
tăbăcăreștile
TĂBĂCĂRÉSC, -EÁSCĂ, tăbăcărești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține tăbăcarilor, privitor la tăbăcari. ◊ Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit. 2. S. f. Numele unui joc de cărți. – Tăbăcar + suf. -esc. DOOM
tăbăcărésc adj. m., f. tăbăcăreáscă; pl. m. și f. tăbăcăréști
tăbăcăreștilor
TĂBĂCĂRÉSC, -EÁSCĂ, tăbăcărești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține tăbăcarilor, privitor la tăbăcari. ◊ Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit. 2. S. f. Numele unui joc de cărți. – Tăbăcar + suf. -esc. DOOM
tăbăcărésc adj. m., f. tăbăcăreáscă; pl. m. și f. tăbăcăréști
tăbăcăria
TĂBĂCĂRÍE, (2) tăbăcării, s. f. 1. Meseria tăbăcarului. 2. Atelierul tăbăcarului sau secție industrială în care se argăsesc pieile. – Tăbăcar + suf. -ie. DOOM
tăbăcăríe s. f., art. tăbăcăría, g.-d. art. tăbăcăríei; (ateliere) pl. tăbăcăríi, art. tăbăcăríile
tăbăcărie
TĂBĂCĂRÍE, (2) tăbăcării, s. f. 1. Meseria tăbăcarului. 2. Atelierul tăbăcarului sau secție industrială în care se argăsesc pieile. – Tăbăcar + suf. -ie. DOOM
tăbăcăríe s. f., art. tăbăcăría, g.-d. art. tăbăcăríei; (ateliere) pl. tăbăcăríi, art. tăbăcăríile
tăbăcăriei
TĂBĂCĂRÍE, (2) tăbăcării, s. f. 1. Meseria tăbăcarului. 2. Atelierul tăbăcarului sau secție industrială în care se argăsesc pieile. – Tăbăcar + suf. -ie. DOOM
tăbăcăríe s. f., art. tăbăcăría, g.-d. art. tăbăcăríei; (ateliere) pl. tăbăcăríi, art. tăbăcăríile
tăbăcării
TĂBĂCĂRÍE, (2) tăbăcării, s. f. 1. Meseria tăbăcarului. 2. Atelierul tăbăcarului sau secție industrială în care se argăsesc pieile. – Tăbăcar + suf. -ie. DOOM
tăbăcăríe s. f., art. tăbăcăría, g.-d. art. tăbăcăríei; (ateliere) pl. tăbăcăríi, art. tăbăcăríile
tăbăcăriile
TĂBĂCĂRÍE, (2) tăbăcării, s. f. 1. Meseria tăbăcarului. 2. Atelierul tăbăcarului sau secție industrială în care se argăsesc pieile. – Tăbăcar + suf. -ie. DOOM
tăbăcăríe s. f., art. tăbăcăría, g.-d. art. tăbăcăríei; (ateliere) pl. tăbăcăríi, art. tăbăcăríile
tăbăcăriilor
TĂBĂCĂRÍE, (2) tăbăcării, s. f. 1. Meseria tăbăcarului. 2. Atelierul tăbăcarului sau secție industrială în care se argăsesc pieile. – Tăbăcar + suf. -ie. DOOM
tăbăcăríe s. f., art. tăbăcăría, g.-d. art. tăbăcăríei; (ateliere) pl. tăbăcăríi, art. tăbăcăríile
tăbăiață
TĂBUIÉȚ1, tăbuieți, s. m. Tăbultoc2. La crîșmuța cea de piatră Stau feciorii să se bată Pentr-un tăbuieț de fată; Stați, feciori, nu vă băteți, Că mai vine-un tăbuieț. ȘEZ. VIII 60. – Variantă: tăbăiáță (SEVASTOS, N. 244) s. f.
tăbănaș
TĂBĂNÁȘ, tăbănașe, s. n. (Reg.) Cireadă mică, cârd. – Cf. tabun. DOOM
tăbănáș (reg.) s. n., pl. tăbănáșe
tăbănașe
TĂBĂNÁȘ, tăbănașe, s. n. (Reg.) Cireadă mică, cârd. – Cf. tabun. DOOM
tăbănáș (reg.) s. n., pl. tăbănáșe
tăbănașele
TĂBĂNÁȘ, tăbănașe, s. n. (Reg.) Cireadă mică, cârd. – Cf. tabun. DOOM
tăbănáș (reg.) s. n., pl. tăbănáșe
tăbănașelor
TĂBĂNÁȘ, tăbănașe, s. n. (Reg.) Cireadă mică, cârd. – Cf. tabun. DOOM
tăbănáș (reg.) s. n., pl. tăbănáșe
tăbănașul
TĂBĂNÁȘ, tăbănașe, s. n. (Reg.) Cireadă mică, cârd. – Cf. tabun. DOOM
tăbănáș (reg.) s. n., pl. tăbănáșe
tăbănașului
TĂBĂNÁȘ, tăbănașe, s. n. (Reg.) Cireadă mică, cârd. – Cf. tabun. DOOM
tăbănáș (reg.) s. n., pl. tăbănáșe
tăbărai
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbăram
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărau
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbăraș
TĂBĂRÁȘ, tăbărași, s. m. (Rar) Ostaș care face parte dintr-o tabără. – Tabără + suf. -aș. DOOM
tăbăráș (rar) s. m., pl. tăbăráși
tăbărași
TĂBĂRÁȘ, tăbărași, s. m. (Rar) Ostaș care face parte dintr-o tabără. – Tabără + suf. -aș. DOOM
tăbăráș (rar) s. m., pl. tăbăráși
tăbărașii
TĂBĂRÁȘ, tăbărași, s. m. (Rar) Ostaș care face parte dintr-o tabără. – Tabără + suf. -aș. DOOM
tăbăráș (rar) s. m., pl. tăbăráși
tăbărașilor
TĂBĂRÁȘ, tăbărași, s. m. (Rar) Ostaș care face parte dintr-o tabără. – Tabără + suf. -aș. DOOM
tăbăráș (rar) s. m., pl. tăbăráși
tăbărașul
TĂBĂRÁȘ, tăbărași, s. m. (Rar) Ostaș care face parte dintr-o tabără. – Tabără + suf. -aș. DOOM
tăbăráș (rar) s. m., pl. tăbăráși
tăbărașului
TĂBĂRÁȘ, tăbărași, s. m. (Rar) Ostaș care face parte dintr-o tabără. – Tabără + suf. -aș. DOOM
tăbăráș (rar) s. m., pl. tăbăráși
tăbărați
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărând
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărâre
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără.
tăbărâre
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărâră
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărârăm
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărârăți
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărâse
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărâsem
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărâseră
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărâserăm
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărâserăți
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărâseși
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărâseți
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărât
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărâși
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărî
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîi
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîm
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărînd
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîre
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîră
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîrăm
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîrăți
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîse
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîsem
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîseră
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîserăm
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîserăți
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîseși
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîseți
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărît
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîși
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăbărîți
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără. DOOM
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tăcea
TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊ Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. – Lat. tacere. DOOM
tăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 1 pl. tăcém, 2 pl. tăcéți; conj. prez. 3 să tácă; imper. 2 pl. tăcéți; ger. tăcấnd; part. tăcút
tăcere
TĂCÉRE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau, înv., întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. ♦ Fig. Indiferență. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. – V. tăcea. DOOM
tăcére s. f., g.-d. art. tăcérii; pl. tăcéri
tăcerea
TĂCÉRE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau, înv., întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. ♦ Fig. Indiferență. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. – V. tăcea. DOOM
tăcére s. f., g.-d. art. tăcérii; pl. tăcéri
tăceri
TĂCÉRE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau, înv., întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. ♦ Fig. Indiferență. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. – V. tăcea. DOOM
tăcére s. f., g.-d. art. tăcérii; pl. tăcéri
tăcerii
TĂCÉRE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau, înv., întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. ♦ Fig. Indiferență. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. – V. tăcea. DOOM
tăcére s. f., g.-d. art. tăcérii; pl. tăcéri
tăcerile
TĂCÉRE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau, înv., întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. ♦ Fig. Indiferență. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. – V. tăcea. DOOM
tăcére s. f., g.-d. art. tăcérii; pl. tăcéri
tăcerilor
TĂCÉRE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau, înv., întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. ♦ Fig. Indiferență. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. – V. tăcea. DOOM
tăcére s. f., g.-d. art. tăcérii; pl. tăcéri
tăciuna
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunai
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunam
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunare
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunare
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. 1. Tranz. A arde ceva până când se face tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune.
tăciunară
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunarăm
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunarăți
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunase
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunasem
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunaseră
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunaserăm
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunaserăți
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunaseși
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunaseți
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunat
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunat
TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.
tăciunata
TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.
tăciunate
TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.
tăciunatei
TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.
tăciunatele
TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.
tăciunatelor
TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.
tăciunatul
TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.
tăciunatului
TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.
tăciunau
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunaș
TĂCIUNÁȘ, tăciunași, s. m. Diminutiv al lui tăciune. – Tăciune + suf. -aș. DOOM
tăciunáș s. m., pl. tăciunáși
tăciunași
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunași
TĂCIUNÁȘ, tăciunași, s. m. Diminutiv al lui tăciune. – Tăciune + suf. -aș. DOOM
tăciunáș s. m., pl. tăciunáși
tăciunașii
TĂCIUNÁȘ, tăciunași, s. m. Diminutiv al lui tăciune. – Tăciune + suf. -aș. DOOM
tăciunáș s. m., pl. tăciunáși
tăciunașilor
TĂCIUNÁȘ, tăciunași, s. m. Diminutiv al lui tăciune. – Tăciune + suf. -aș. DOOM
tăciunáș s. m., pl. tăciunáși
tăciunașul
TĂCIUNÁȘ, tăciunași, s. m. Diminutiv al lui tăciune. – Tăciune + suf. -aș. DOOM
tăciunáș s. m., pl. tăciunáși
tăciunașului
TĂCIUNÁȘ, tăciunași, s. m. Diminutiv al lui tăciune. – Tăciune + suf. -aș. DOOM
tăciunáș s. m., pl. tăciunáși
tăciunați
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunați
TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.
tăciunații
TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.
tăciunaților
TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.
tăciune
TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, căruia nu-i reușește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Lat. *titio, -onis. DOOM
tăciúne s. m., pl. tăciúni
tăciunează
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunele
TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, căruia nu-i reușește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Lat. *titio, -onis. DOOM
tăciúne s. m., pl. tăciúni
tăciunelui
TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, căruia nu-i reușește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Lat. *titio, -onis. DOOM
tăciúne s. m., pl. tăciúni
tăciunez
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciuneze
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunezi
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciuni
TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, căruia nu-i reușește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Lat. *titio, -onis. DOOM
tăciúne s. m., pl. tăciúni
tăciunii
TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, căruia nu-i reușește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Lat. *titio, -onis. DOOM
tăciúne s. m., pl. tăciúni
tăciunilor
TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, căruia nu-i reușește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Lat. *titio, -onis. DOOM
tăciúne s. m., pl. tăciúni
tăciunoasa
TĂCIUNÓS, -OÁSĂ, tăciunoși, -oase, adj. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2), plin de tăciune (2); tăciunat. – Tăciune + suf. -os. DOOM
tăciunós adj. m., pl. tăciunóși; f. tăciunoásă, pl. tăciunoáse
tăciunoase
TĂCIUNÓS, -OÁSĂ, tăciunoși, -oase, adj. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2), plin de tăciune (2); tăciunat. – Tăciune + suf. -os. DOOM
tăciunós adj. m., pl. tăciunóși; f. tăciunoásă, pl. tăciunoáse
tăciunoasei
TĂCIUNÓS, -OÁSĂ, tăciunoși, -oase, adj. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2), plin de tăciune (2); tăciunat. – Tăciune + suf. -os. DOOM
tăciunós adj. m., pl. tăciunóși; f. tăciunoásă, pl. tăciunoáse
tăciunoasele
TĂCIUNÓS, -OÁSĂ, tăciunoși, -oase, adj. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2), plin de tăciune (2); tăciunat. – Tăciune + suf. -os. DOOM
tăciunós adj. m., pl. tăciunóși; f. tăciunoásă, pl. tăciunoáse
tăciunoaselor
TĂCIUNÓS, -OÁSĂ, tăciunoși, -oase, adj. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2), plin de tăciune (2); tăciunat. – Tăciune + suf. -os. DOOM
tăciunós adj. m., pl. tăciunóși; f. tăciunoásă, pl. tăciunoáse
tăciunos
TĂCIUNÓS, -OÁSĂ, tăciunoși, -oase, adj. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2), plin de tăciune (2); tăciunat. – Tăciune + suf. -os. DOOM
tăciunós adj. m., pl. tăciunóși; f. tăciunoásă, pl. tăciunoáse
tăciunosul
TĂCIUNÓS, -OÁSĂ, tăciunoși, -oase, adj. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2), plin de tăciune (2); tăciunat. – Tăciune + suf. -os. DOOM
tăciunós adj. m., pl. tăciunóși; f. tăciunoásă, pl. tăciunoáse
tăciunosului
TĂCIUNÓS, -OÁSĂ, tăciunoși, -oase, adj. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2), plin de tăciune (2); tăciunat. – Tăciune + suf. -os. DOOM
tăciunós adj. m., pl. tăciunóși; f. tăciunoásă, pl. tăciunoáse
tăciunoși
TĂCIUNÓS, -OÁSĂ, tăciunoși, -oase, adj. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2), plin de tăciune (2); tăciunat. – Tăciune + suf. -os. DOOM
tăciunós adj. m., pl. tăciunóși; f. tăciunoásă, pl. tăciunoáse
tăciunoșii
TĂCIUNÓS, -OÁSĂ, tăciunoși, -oase, adj. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2), plin de tăciune (2); tăciunat. – Tăciune + suf. -os. DOOM
tăciunós adj. m., pl. tăciunóși; f. tăciunoásă, pl. tăciunoáse
tăciunoșilor
TĂCIUNÓS, -OÁSĂ, tăciunoși, -oase, adj. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2), plin de tăciune (2); tăciunat. – Tăciune + suf. -os. DOOM
tăciunós adj. m., pl. tăciunóși; f. tăciunoásă, pl. tăciunoáse
tăciunând
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciunînd
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. DOOM
tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză
tăcut
TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. DOOM
tăcúte (pe ~) loc. adv.
tăcuta
TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. DOOM
tăcúte (pe ~) loc. adv.
tăcute
TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. DOOM
tăcúte (pe ~) loc. adv.
tăcutei
TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. DOOM
tăcúte (pe ~) loc. adv.
tăcutele
TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. DOOM
tăcúte (pe ~) loc. adv.
tăcutelor
TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. DOOM
tăcúte (pe ~) loc. adv.
tăcutul
TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. DOOM
tăcúte (pe ~) loc. adv.
tăcutului
TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. DOOM
tăcúte (pe ~) loc. adv.
tăcuți
TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. DOOM
tăcúte (pe ~) loc. adv.
tăcuții
TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. DOOM
tăcúte (pe ~) loc. adv.
tăcuților
TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. DOOM
tăcúte (pe ~) loc. adv.
tăcăi
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăia
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiai
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiam
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiască
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiau
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiați
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiesc
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiește
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiești
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăii
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăim
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăind
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăire
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăire
TĂCĂÍ, tăcăiesc, vb. IV. Intranz. A scoate la intervale regulate sunetul exprimat prin interjecția „tac”. ♦ A ciocăni, a țăcăni. ♦ (Despre inimă) A zvâcni, a bate (ritmic). [Var.: tâcâí vb. IV] – Tac1 + suf. -ăi.
tăcăiră
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăirăm
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăirăți
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăise
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăisem
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiseră
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiserăm
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiserăți
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiseși
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiseți
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăit
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăitoare
TĂCĂITOÁRE, tăcăitori, s. f. (Ornit.; reg.) Lupul-vrăbiilor. [Pr.: -că-i-] – Tăcăi + suf. -toare. DOOM
tăcăitoáre (reg.) (-că-i-) s. f., g.-d. art. tăcăitórii; pl. tăcăitóri
tăcăitoarea
TĂCĂITOÁRE, tăcăitori, s. f. (Ornit.; reg.) Lupul-vrăbiilor. [Pr.: -că-i-] – Tăcăi + suf. -toare. DOOM
tăcăitoáre (reg.) (-că-i-) s. f., g.-d. art. tăcăitórii; pl. tăcăitóri
tăcăitori
TĂCĂITOÁRE, tăcăitori, s. f. (Ornit.; reg.) Lupul-vrăbiilor. [Pr.: -că-i-] – Tăcăi + suf. -toare. DOOM
tăcăitoáre (reg.) (-că-i-) s. f., g.-d. art. tăcăitórii; pl. tăcăitóri
tăcăitorii
TĂCĂITOÁRE, tăcăitori, s. f. (Ornit.; reg.) Lupul-vrăbiilor. [Pr.: -că-i-] – Tăcăi + suf. -toare. DOOM
tăcăitoáre (reg.) (-că-i-) s. f., g.-d. art. tăcăitórii; pl. tăcăitóri
tăcăitorile
TĂCĂITOÁRE, tăcăitori, s. f. (Ornit.; reg.) Lupul-vrăbiilor. [Pr.: -că-i-] – Tăcăi + suf. -toare. DOOM
tăcăitoáre (reg.) (-că-i-) s. f., g.-d. art. tăcăitórii; pl. tăcăitóri
tăcăitorilor
TĂCĂITOÁRE, tăcăitori, s. f. (Ornit.; reg.) Lupul-vrăbiilor. [Pr.: -că-i-] – Tăcăi + suf. -toare. DOOM
tăcăitoáre (reg.) (-că-i-) s. f., g.-d. art. tăcăitórii; pl. tăcăitóri
tăcăiși
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăcăiți
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi. DOOM
tăcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăcăiésc, imperf. 3 sg. tăcăiá; conj. prez. 3 să tăcăiáscă
tăfâlca
TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. DOOM
tăfấlcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăfấlcii; pl. tăfấlci
tăfâlci
TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. DOOM
tăfấlcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăfấlcii; pl. tăfấlci
tăfâlcii
TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. DOOM
tăfấlcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăfấlcii; pl. tăfấlci
tăfâlcile
TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. DOOM
tăfấlcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăfấlcii; pl. tăfấlci
tăfâlcilor
TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. DOOM
tăfấlcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăfấlcii; pl. tăfấlci
tăfîlca
TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. DOOM
tăfấlcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăfấlcii; pl. tăfấlci
tăfîlci
TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. DOOM
tăfấlcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăfấlcii; pl. tăfấlci
tăfîlcii
TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. DOOM
tăfấlcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăfấlcii; pl. tăfấlci
tăfîlcile
TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. DOOM
tăfấlcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăfấlcii; pl. tăfấlci
tăfîlcilor
TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. DOOM
tăfấlcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăfấlcii; pl. tăfấlci
tăfăloaga
TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. DOOM
tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge
tăfăloage
TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. DOOM
tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge
tăfăloagei
TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. DOOM
tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge
tăfăloagele
TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. DOOM
tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge
tăfăloagelor
TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. DOOM
tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge
tăfălog
TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. DOOM
tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge
tăfălogi
TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. DOOM
tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge
tăfălogii
TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. DOOM
tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge
tăfălogilor
TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. DOOM
tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge
tăfălogul
TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. DOOM
tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge
tăfălogului
TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. DOOM
tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge
tăgada
TĂGÁDĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. – Din tăgădui (derivat regresiv). DOOM
tăgádă s. f., g.-d. art. tăgádei; pl. tăgáde
tăgade
TĂGÁDĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. – Din tăgădui (derivat regresiv). DOOM
tăgádă s. f., g.-d. art. tăgádei; pl. tăgáde
tăgadei
TĂGÁDĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. – Din tăgădui (derivat regresiv). DOOM
tăgádă s. f., g.-d. art. tăgádei; pl. tăgáde
tăgadele
TĂGÁDĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. – Din tăgădui (derivat regresiv). DOOM
tăgádă s. f., g.-d. art. tăgádei; pl. tăgáde
tăgadelor
TĂGÁDĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. – Din tăgădui (derivat regresiv). DOOM
tăgádă s. f., g.-d. art. tăgádei; pl. tăgáde
tăgadnic
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic. DOOM
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice
tăgadnica
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic. DOOM
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice
tăgadnice
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic. DOOM
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice
tăgadnicei
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic. DOOM
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice
tăgadnicele
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic. DOOM
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice
tăgadnicelor
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic. DOOM
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice
tăgadnici
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic. DOOM
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice
tăgadnicii
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic. DOOM
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice
tăgadnicilor
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic. DOOM
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice
tăgadnicul
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic. DOOM
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice
tăgadnicului
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic. DOOM
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice
tăgi
TÁGĂ s. f. (Înv.) Tăgăduială, tăgadă, negare; contestare. ◊ Loc. adv. Fără (de) tagă = fără îndoială, incontestabil. – Cf. tăgadă. DOOM
tágă (înv.) s. f., g.-d. art. tắgii
tăgii
TÁGĂ s. f. (Înv.) Tăgăduială, tăgadă, negare; contestare. ◊ Loc. adv. Fără (de) tagă = fără îndoială, incontestabil. – Cf. tăgadă. DOOM
tágă (înv.) s. f., g.-d. art. tắgii
tăgârța
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârța
TĂGẤRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka. DOOM
tăgấrță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgấrței; pl. tăgấrțe
tăgârțai
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțam
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțare
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțare
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță.
tăgârțară
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțarăm
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțarăți
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțase
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțasem
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțaseră
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțaserăm
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțaserăți
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțaseși
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțaseți
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțat
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțau
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțași
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțați
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțe
TĂGẤRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka. DOOM
tăgấrță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgấrței; pl. tăgấrțe
tăgârțează
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârței
TĂGẤRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka. DOOM
tăgấrță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgấrței; pl. tăgấrțe
tăgârțele
TĂGẤRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka. DOOM
tăgấrță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgấrței; pl. tăgấrțe
tăgârțelor
TĂGẤRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka. DOOM
tăgấrță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgấrței; pl. tăgấrțe
tăgârțez
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțeze
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțezi
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgârțând
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrța
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrța
TĂGẤRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka. DOOM
tăgấrță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgấrței; pl. tăgấrțe
tăgîrțai
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțam
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțare
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțară
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțarăm
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțarăți
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțase
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțasem
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțaseră
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțaserăm
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțaserăți
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțaseși
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțaseți
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțat
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțau
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțași
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțați
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțe
TĂGẤRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka. DOOM
tăgấrță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgấrței; pl. tăgấrțe
tăgîrțează
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrței
TĂGẤRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka. DOOM
tăgấrță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgấrței; pl. tăgấrțe
tăgîrțele
TĂGẤRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka. DOOM
tăgấrță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgấrței; pl. tăgấrțe
tăgîrțelor
TĂGẤRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka. DOOM
tăgấrță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgấrței; pl. tăgấrțe
tăgîrțez
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțeze
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțezi
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgîrțînd
TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță. DOOM
tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză
tăgădui
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduia
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiai
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiala
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. – Tăgădui + suf. -eală. DOOM
tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli
tăgăduiam
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiască
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiau
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiați
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduieli
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. – Tăgădui + suf. -eală. DOOM
tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli
tăgăduielii
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. – Tăgădui + suf. -eală. DOOM
tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli
tăgăduielile
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. – Tăgădui + suf. -eală. DOOM
tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli
tăgăduielilor
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. – Tăgădui + suf. -eală. DOOM
tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli
tăgăduiesc
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiește
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiești
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduii
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduim
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduind
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduința
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință. DOOM
tăgăduínță (înv.) s. f., g.-d. art. tăgăduínței; pl. tăgăduínțe
tăgăduințe
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință. DOOM
tăgăduínță (înv.) s. f., g.-d. art. tăgăduínței; pl. tăgăduínțe
tăgăduinței
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință. DOOM
tăgăduínță (înv.) s. f., g.-d. art. tăgăduínței; pl. tăgăduínțe
tăgăduințele
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință. DOOM
tăgăduínță (înv.) s. f., g.-d. art. tăgăduínței; pl. tăgăduínțe
tăgăduințelor
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință. DOOM
tăgăduínță (înv.) s. f., g.-d. art. tăgăduínței; pl. tăgăduínțe
tăgăduire
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduire
TĂGĂDUÍRE, tăgăduiri, s. f. Acțiunea de a tăgădui și rezultatul ei; tăgăduială. – V. tăgădui. DOOM
tăgăduíre s. f., g.-d. art. tăgăduírii; pl. tăgăduíri
tăgăduirea
TĂGĂDUÍRE, tăgăduiri, s. f. Acțiunea de a tăgădui și rezultatul ei; tăgăduială. – V. tăgădui. DOOM
tăgăduíre s. f., g.-d. art. tăgăduírii; pl. tăgăduíri
tăgăduiri
TĂGĂDUÍRE, tăgăduiri, s. f. Acțiunea de a tăgădui și rezultatul ei; tăgăduială. – V. tăgădui. DOOM
tăgăduíre s. f., g.-d. art. tăgăduírii; pl. tăgăduíri
tăgăduirii
TĂGĂDUÍRE, tăgăduiri, s. f. Acțiunea de a tăgădui și rezultatul ei; tăgăduială. – V. tăgădui. DOOM
tăgăduíre s. f., g.-d. art. tăgăduírii; pl. tăgăduíri
tăgăduirile
TĂGĂDUÍRE, tăgăduiri, s. f. Acțiunea de a tăgădui și rezultatul ei; tăgăduială. – V. tăgădui. DOOM
tăgăduíre s. f., g.-d. art. tăgăduírii; pl. tăgăduíri
tăgăduirilor
TĂGĂDUÍRE, tăgăduiri, s. f. Acțiunea de a tăgădui și rezultatul ei; tăgăduială. – V. tăgădui. DOOM
tăgăduíre s. f., g.-d. art. tăgăduírii; pl. tăgăduíri
tăgăduiră
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduirăm
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduirăți
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduise
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduisem
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiseră
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiserăm
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiserăți
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiseși
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiseți
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduit
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduit
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
tăgăduita
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
tăgăduite
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
tăgăduitei
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
tăgăduitele
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
tăgăduitelor
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
tăgăduitul
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
tăgăduitului
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
tăgăduiși
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiți
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. DOOM
tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă
tăgăduiți
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
tăgăduiții
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
tăgăduiților
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
tăia
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiai
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiam
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiară
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiarăm
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiarăți
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiase
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiasem
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiaseră
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiaserăm
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiaserăți
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiaseși
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiaseți
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiat
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiat
TĂIÁT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obicct tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. – V. tăia.
tăiat
TĂIÁT1 s. n. Faptul de a (se) tăia. – V. tăia.
tăiata
TĂIÁT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obicct tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. – V. tăia.
tăiate
TĂIÁT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obicct tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. – V. tăia.
tăiatei
TĂIÁT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obicct tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. – V. tăia.
tăiatele
TĂIÁT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obicct tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. – V. tăia.
tăiatelor
TĂIÁT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obicct tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. – V. tăia.
tăiatul
TĂIÁT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obicct tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. – V. tăia.
tăiatului
TĂIÁT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obicct tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. – V. tăia.
tăiau
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiași
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiați
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiați
TĂIÁT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obicct tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. – V. tăia.
tăiații
TĂIÁT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obicct tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. – V. tăia.
tăiaților
TĂIÁT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obicct tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. – V. tăia.
tăiculean
TĂICULEÁN s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ulean. DOOM
tăiculeán (pop.) s. m.
tăiculeanul
TĂICULEÁN s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ulean. DOOM
tăiculeán (pop.) s. m.
tăiculeanului
TĂICULEÁN s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ulean. DOOM
tăiculeán (pop.) s. m.
tăiculeni
TĂICULEÁN s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ulean. DOOM
tăiculeán (pop.) s. m.
tăiculenii
TĂICULEÁN s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ulean. DOOM
tăiculeán (pop.) s. m.
tăiculenilor
TĂICULEÁN s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ulean. DOOM
tăiculeán (pop.) s. m.
tăiculița
TĂICULÍȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui taică; tăicușor, tăicuță, tăiculean. – Taică + suf. -uliță. DOOM
tăiculíță (pop.) s. m.
tăiculiței
TĂICULÍȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui taică; tăicușor, tăicuță, tăiculean. – Taică + suf. -uliță. DOOM
tăiculíță (pop.) s. m.
tăiculiții
TĂICULÍȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui taică; tăicușor, tăicuță, tăiculean. – Taică + suf. -uliță. DOOM
tăiculíță (pop.) s. m.
tăicușor
TĂICUȘÓR s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ușor. DOOM
tăicușór (pop.) s. m.
tăicușori
TĂICUȘÓR s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ușor. DOOM
tăicușór (pop.) s. m.
tăicușorii
TĂICUȘÓR s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ușor. DOOM
tăicușór (pop.) s. m.
tăicușorilor
TĂICUȘÓR s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ușor. DOOM
tăicușór (pop.) s. m.
tăicușorul
TĂICUȘÓR s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ușor. DOOM
tăicușór (pop.) s. m.
tăicușorului
TĂICUȘÓR s. m. (Pop.) Tăiculiță. – Taică + suf. -ușor. DOOM
tăicușór (pop.) s. m.
tăicuț
TĂICÚȚĂ, tăicuți, s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Taică + suf. -uță. DOOM
!tăicúță/tăicúț (pop.) s. m., pl. tăicúți
tăicuța
TĂICÚȚĂ, tăicuți, s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Taică + suf. -uță. DOOM
!tăicúță/tăicúț (pop.) s. m., pl. tăicúți
tăicuței
TĂICÚȚĂ, tăicuți, s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Taică + suf. -uță. DOOM
!tăicúță/tăicúț (pop.) s. m., pl. tăicúți
tăicuți
TĂICÚȚĂ, tăicuți, s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Taică + suf. -uță. DOOM
!tăicúță/tăicúț (pop.) s. m., pl. tăicúți
tăicuții
TĂICÚȚĂ, tăicuți, s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Taică + suf. -uță. DOOM
!tăicúță/tăicúț (pop.) s. m., pl. tăicúți
tăicuților
TĂICÚȚĂ, tăicuți, s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Taică + suf. -uță. DOOM
!tăicúță/tăicúț (pop.) s. m., pl. tăicúți
tăicuțul
TĂICÚȚĂ, tăicuți, s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Taică + suf. -uță. DOOM
!tăicúță/tăicúț (pop.) s. m., pl. tăicúți
tăicuțului
TĂICÚȚĂ, tăicuți, s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Taică + suf. -uță. DOOM
!tăicúță/tăicúț (pop.) s. m., pl. tăicúți
tăiem
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiere
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăiere
TĂIÉRE, tăieri, s. f. Acțiunea de a (se) tăia și rezultatul ei. – V. tăia. DOOM
tăiére s. f., g.-d. art. tăiérii; pl. tăiéri
tăierea
TĂIÉRE, tăieri, s. f. Acțiunea de a (se) tăia și rezultatul ei. – V. tăia. DOOM
tăiére s. f., g.-d. art. tăiérii; pl. tăiéri
tăierel
TĂIERÉL, tăierei, s. m. Diminutiv al lui taier. Dar ce demîncare aducea ? Găinușă în ulcelușă, Cocoșel pe tăierei. MAT. FOLK. 77.
tăieri
TĂIÉRE, tăieri, s. f. Acțiunea de a (se) tăia și rezultatul ei. – V. tăia. DOOM
tăiére s. f., g.-d. art. tăiérii; pl. tăiéri
tăierii
TĂIÉRE, tăieri, s. f. Acțiunea de a (se) tăia și rezultatul ei. – V. tăia. DOOM
tăiére s. f., g.-d. art. tăiérii; pl. tăiéri
tăierile
TĂIÉRE, tăieri, s. f. Acțiunea de a (se) tăia și rezultatul ei. – V. tăia. DOOM
tăiére s. f., g.-d. art. tăiérii; pl. tăiéri
tăierilor
TĂIÉRE, tăieri, s. f. Acțiunea de a (se) tăia și rezultatul ei. – V. tăia. DOOM
tăiére s. f., g.-d. art. tăiérii; pl. tăiéri
tăietoare
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tăietórii; pl. tăietóri
tăietoare
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietoare
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietoarea
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tăietórii; pl. tăietóri
tăietoarea
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietoarea
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietoarei
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietoarei
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietoarele
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietoarele
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietoarelor
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietoarelor
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietor
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietor
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietori
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tăietórii; pl. tăietóri
tăietori
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietori
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietorii
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tăietórii; pl. tăietóri
tăietorii
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietorii
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietorile
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tăietórii; pl. tăietóri
tăietorilor
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tăietórii; pl. tăietóri
tăietorilor
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietorilor
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietorul
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietorul
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietorului
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietorului
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător. DOOM
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietura
TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. – Tăia + suf. -ătură. DOOM
tăietúră s. f., g.-d. art. tăietúrii; pl. tăietúri
tăieturi
TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. – Tăia + suf. -ătură. DOOM
tăietúră s. f., g.-d. art. tăietúrii; pl. tăietúri
tăieturii
TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. – Tăia + suf. -ătură. DOOM
tăietúră s. f., g.-d. art. tăietúrii; pl. tăietúri
tăieturile
TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. – Tăia + suf. -ătură. DOOM
tăietúră s. f., g.-d. art. tăietúrii; pl. tăietúri
tăieturilor
TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. – Tăia + suf. -ătură. DOOM
tăietúră s. f., g.-d. art. tăietúrii; pl. tăietúri
tăieței
TĂIEȚÉI s. m. pl. Aluat nedospit făcut din făină, apă, sare (și ouă) tăiat în șuvițe lungi și subțiri, care se fierb în supă sau se gătesc cu brânză, cu nuci etc. [Var.: tăițéi s. m. pl.] – Tăiați (pl. lui tăiat, part. lui tăia) + suf. -ei (după it. tagliatelli). DOOM
tăițéi v. tăiețéi
tăiețeii
TĂIEȚÉI s. m. pl. Aluat nedospit făcut din făină, apă, sare (și ouă) tăiat în șuvițe lungi și subțiri, care se fierb în supă sau se gătesc cu brânză, cu nuci etc. [Var.: tăițéi s. m. pl.] – Tăiați (pl. lui tăiat, part. lui tăia) + suf. -ei (după it. tagliatelli). DOOM
tăițéi v. tăiețéi
tăiețeilor
TĂIEȚÉI s. m. pl. Aluat nedospit făcut din făină, apă, sare (și ouă) tăiat în șuvițe lungi și subțiri, care se fierb în supă sau se gătesc cu brânză, cu nuci etc. [Var.: tăițéi s. m. pl.] – Tăiați (pl. lui tăiat, part. lui tăia) + suf. -ei (după it. tagliatelli). DOOM
tăițéi v. tăiețéi
tăiețel
TĂIȚÉI s. m. pl. (Și în forma tăieței) Aluat tăiat în șuvițe lungi și subțiri care se fierb în supă sau se gătesc cu brînză, cu nuci etc. Tăiețeii, macaroanele și tot felul de îngroșătură de făină. PISCUPESCU, O. 196. Taie, maică, tăieței, Că vin pețitorii mei. MARIAN, S. 106. De-oi fi, Doamne, vinovat, Vrednic sînt de spînzurat, Pe pociumb de pătrînjei Cu funii de tăieței. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398. – Variantă: tăieței s. m. pl.
tăifăsui
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuia
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiai
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiala
TĂIFĂSUIÁLĂ, tăifăsuieli, s. f. Faptul de a tăifăsui. – Tăifăsui + suf. -ială.
tăifăsuiam
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiască
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiau
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiați
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuieli
TĂIFĂSUIÁLĂ, tăifăsuieli, s. f. Faptul de a tăifăsui. – Tăifăsui + suf. -ială.
tăifăsuielii
TĂIFĂSUIÁLĂ, tăifăsuieli, s. f. Faptul de a tăifăsui. – Tăifăsui + suf. -ială.
tăifăsuielile
TĂIFĂSUIÁLĂ, tăifăsuieli, s. f. Faptul de a tăifăsui. – Tăifăsui + suf. -ială.
tăifăsuielilor
TĂIFĂSUIÁLĂ, tăifăsuieli, s. f. Faptul de a tăifăsui. – Tăifăsui + suf. -ială.
tăifăsuiesc
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiește
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiești
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuii
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuim
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuind
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuire
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiră
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuirăm
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuirăți
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuise
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuisem
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiseră
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiserăm
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiserăți
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiseși
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiseți
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuit
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiși
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăifăsuiți
TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui. DOOM
tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă
tăind
TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare. DOOM
tăiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. tai, 3 táie, 1 pl. tăiém, 2 pl. tăiáți; conj. prez. 3 să táie; ger. tăínd; part. tăiát
tăinea
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăineai
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăineam
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinească
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăineau
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăineați
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinesc
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinește
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinești
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăini
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinicia
TĂINICÍE, tăinicii, s. f. (Pop.) Taină, secret. – Tainic + suf. -ie. DOOM
tăinicíe (pop.) s. f., art. tăinicía, g.-d. tăinicíei; pl. tăinicíi, art. tăinicíile
tăinicie
TĂINICÍE, tăinicii, s. f. (Pop.) Taină, secret. – Tainic + suf. -ie. DOOM
tăinicíe (pop.) s. f., art. tăinicía, g.-d. tăinicíei; pl. tăinicíi, art. tăinicíile
tăiniciei
TĂINICÍE, tăinicii, s. f. (Pop.) Taină, secret. – Tainic + suf. -ie. DOOM
tăinicíe (pop.) s. f., art. tăinicía, g.-d. tăinicíei; pl. tăinicíi, art. tăinicíile
tăinicii
TĂINICÍE, tăinicii, s. f. (Pop.) Taină, secret. – Tainic + suf. -ie. DOOM
tăinicíe (pop.) s. f., art. tăinicía, g.-d. tăinicíei; pl. tăinicíi, art. tăinicíile
tăiniciile
TĂINICÍE, tăinicii, s. f. (Pop.) Taină, secret. – Tainic + suf. -ie. DOOM
tăinicíe (pop.) s. f., art. tăinicía, g.-d. tăinicíei; pl. tăinicíi, art. tăinicíile
tăiniciilor
TĂINICÍE, tăinicii, s. f. (Pop.) Taină, secret. – Tainic + suf. -ie. DOOM
tăinicíe (pop.) s. f., art. tăinicía, g.-d. tăinicíei; pl. tăinicíi, art. tăinicíile
tăinicit
TĂINICÍT, -Ă, tăiniciți, -te, adj. (Neobișnuit) Tainic, ascuns. – Din tainic.
tăinii
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinim
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinind
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinire
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinire
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăiniră
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinirăm
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinirăți
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinise
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinisem
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăiniseră
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăiniserăm
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăiniserăți
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăiniseși
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăiniseți
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinit
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinit
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăiniși
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăiniți
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
tăinui
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuia
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiai
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiam
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiască
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiau
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiați
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiesc
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiește
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiești
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuii
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuim
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuind
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuire
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuire
TĂINUÍRE, tăinuiri, s. f. Acțiunea de a tăinui și rezultatul ei; înțelegere ascunsă; sfat ținut în taină. ♦ Infracțiune care constă în primirea sau transferarea unui bun sau în înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând faptul că bunul respectiv provine dintr-o acțiune sancționată de legea penală și urmărind obținerea unui folos material. – V. tăinui. DOOM
tăinuíre s. f., g.-d. art. tăinuírii; pl. tăinuíri
tăinuirea
TĂINUÍRE, tăinuiri, s. f. Acțiunea de a tăinui și rezultatul ei; înțelegere ascunsă; sfat ținut în taină. ♦ Infracțiune care constă în primirea sau transferarea unui bun sau în înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând faptul că bunul respectiv provine dintr-o acțiune sancționată de legea penală și urmărind obținerea unui folos material. – V. tăinui. DOOM
tăinuíre s. f., g.-d. art. tăinuírii; pl. tăinuíri
tăinuiri
TĂINUÍRE, tăinuiri, s. f. Acțiunea de a tăinui și rezultatul ei; înțelegere ascunsă; sfat ținut în taină. ♦ Infracțiune care constă în primirea sau transferarea unui bun sau în înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând faptul că bunul respectiv provine dintr-o acțiune sancționată de legea penală și urmărind obținerea unui folos material. – V. tăinui. DOOM
tăinuíre s. f., g.-d. art. tăinuírii; pl. tăinuíri
tăinuirii
TĂINUÍRE, tăinuiri, s. f. Acțiunea de a tăinui și rezultatul ei; înțelegere ascunsă; sfat ținut în taină. ♦ Infracțiune care constă în primirea sau transferarea unui bun sau în înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând faptul că bunul respectiv provine dintr-o acțiune sancționată de legea penală și urmărind obținerea unui folos material. – V. tăinui. DOOM
tăinuíre s. f., g.-d. art. tăinuírii; pl. tăinuíri
tăinuirile
TĂINUÍRE, tăinuiri, s. f. Acțiunea de a tăinui și rezultatul ei; înțelegere ascunsă; sfat ținut în taină. ♦ Infracțiune care constă în primirea sau transferarea unui bun sau în înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând faptul că bunul respectiv provine dintr-o acțiune sancționată de legea penală și urmărind obținerea unui folos material. – V. tăinui. DOOM
tăinuíre s. f., g.-d. art. tăinuírii; pl. tăinuíri
tăinuirilor
TĂINUÍRE, tăinuiri, s. f. Acțiunea de a tăinui și rezultatul ei; înțelegere ascunsă; sfat ținut în taină. ♦ Infracțiune care constă în primirea sau transferarea unui bun sau în înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând faptul că bunul respectiv provine dintr-o acțiune sancționată de legea penală și urmărind obținerea unui folos material. – V. tăinui. DOOM
tăinuíre s. f., g.-d. art. tăinuírii; pl. tăinuíri
tăinuiră
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuirăm
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuirăți
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuise
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuisem
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiseră
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiserăm
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiserăți
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiseși
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiseți
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuit
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuit
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
tăinuita
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
tăinuite
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
tăinuitei
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
tăinuitele
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
tăinuitelor
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
tăinuitoare
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitoare
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitoarea
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitoarea
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitoarei
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitoarei
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitoarele
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitoarele
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitoarelor
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitoarelor
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitor
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitor
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitori
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitori
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitorii
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitorii
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitorilor
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitorilor
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitorul
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitorul
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitorului
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitorului
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. DOOM
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitul
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
tăinuitului
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
tăinuiși
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiți
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. DOOM
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuiți
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
tăinuiții
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
tăinuiților
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
tăioasa
TĂIÓS, -OÁSĂ, tăioși, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascuțit, dur și poate tăia; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre vânt, ger etc.) Care biciuiește trupul sau fața, care îți dă senzația că te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Pătrunzător, aspru, ascuțit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Mușcător, caustic. – Tăia + suf. -os. DOOM
tăiós adj. m., pl. tăióși; f. tăioásă, pl. tăioáse
tăioase
TĂIÓS, -OÁSĂ, tăioși, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascuțit, dur și poate tăia; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre vânt, ger etc.) Care biciuiește trupul sau fața, care îți dă senzația că te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Pătrunzător, aspru, ascuțit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Mușcător, caustic. – Tăia + suf. -os. DOOM
tăiós adj. m., pl. tăióși; f. tăioásă, pl. tăioáse
tăioasei
TĂIÓS, -OÁSĂ, tăioși, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascuțit, dur și poate tăia; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre vânt, ger etc.) Care biciuiește trupul sau fața, care îți dă senzația că te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Pătrunzător, aspru, ascuțit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Mușcător, caustic. – Tăia + suf. -os. DOOM
tăiós adj. m., pl. tăióși; f. tăioásă, pl. tăioáse
tăioasele
TĂIÓS, -OÁSĂ, tăioși, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascuțit, dur și poate tăia; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre vânt, ger etc.) Care biciuiește trupul sau fața, care îți dă senzația că te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Pătrunzător, aspru, ascuțit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Mușcător, caustic. – Tăia + suf. -os. DOOM
tăiós adj. m., pl. tăióși; f. tăioásă, pl. tăioáse
tăioaselor
TĂIÓS, -OÁSĂ, tăioși, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascuțit, dur și poate tăia; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre vânt, ger etc.) Care biciuiește trupul sau fața, care îți dă senzația că te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Pătrunzător, aspru, ascuțit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Mușcător, caustic. – Tăia + suf. -os. DOOM
tăiós adj. m., pl. tăióși; f. tăioásă, pl. tăioáse
tăios
TĂIÓS, -OÁSĂ, tăioși, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascuțit, dur și poate tăia; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre vânt, ger etc.) Care biciuiește trupul sau fața, care îți dă senzația că te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Pătrunzător, aspru, ascuțit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Mușcător, caustic. – Tăia + suf. -os. DOOM
tăiós adj. m., pl. tăióși; f. tăioásă, pl. tăioáse
tăiosul
TĂIÓS, -OÁSĂ, tăioși, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascuțit, dur și poate tăia; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre vânt, ger etc.) Care biciuiește trupul sau fața, care îți dă senzația că te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Pătrunzător, aspru, ascuțit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Mușcător, caustic. – Tăia + suf. -os. DOOM
tăiós adj. m., pl. tăióși; f. tăioásă, pl. tăioáse
tăiosului
TĂIÓS, -OÁSĂ, tăioși, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascuțit, dur și poate tăia; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre vânt, ger etc.) Care biciuiește trupul sau fața, care îți dă senzația că te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Pătrunzător, aspru, ascuțit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Mușcător, caustic. – Tăia + suf. -os. DOOM
tăiós adj. m., pl. tăióși; f. tăioásă, pl. tăioáse
tăioși
TĂIÓS, -OÁSĂ, tăioși, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascuțit, dur și poate tăia; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre vânt, ger etc.) Care biciuiește trupul sau fața, care îți dă senzația că te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Pătrunzător, aspru, ascuțit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Mușcător, caustic. – Tăia + suf. -os. DOOM
tăiós adj. m., pl. tăióși; f. tăioásă, pl. tăioáse
tăioșii
TĂIÓS, -OÁSĂ, tăioși, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascuțit, dur și poate tăia; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre vânt, ger etc.) Care biciuiește trupul sau fața, care îți dă senzația că te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Pătrunzător, aspru, ascuțit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Mușcător, caustic. – Tăia + suf. -os. DOOM
tăiós adj. m., pl. tăióși; f. tăioásă, pl. tăioáse
tăioșilor
TĂIÓS, -OÁSĂ, tăioși, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascuțit, dur și poate tăia; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre vânt, ger etc.) Care biciuiește trupul sau fața, care îți dă senzația că te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Pătrunzător, aspru, ascuțit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Mușcător, caustic. – Tăia + suf. -os. DOOM
tăiós adj. m., pl. tăióși; f. tăioásă, pl. tăioáse
tăitor
TĂITÓR, -OÁRE adj. v. tăietor.
tăiuș
TĂIÚȘ s. n. v. tăiș.
tăiș
TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. DOOM
tăíș s. n., pl. tăíșuri
tăișul
TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. DOOM
tăíș s. n., pl. tăíșuri
tăișului
TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. DOOM
tăíș s. n., pl. tăíșuri
tăișuri
TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. DOOM
tăíș s. n., pl. tăíșuri
tăișurile
TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. DOOM
tăíș s. n., pl. tăíșuri
tăișurilor
TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. DOOM
tăíș s. n., pl. tăíșuri
tăiței
TĂIEȚÉI s. m. pl. Aluat nedospit făcut din făină, apă, sare (și ouă) tăiat în șuvițe lungi și subțiri, care se fierb în supă sau se gătesc cu brânză, cu nuci etc. [Var.: tăițéi s. m. pl.] – Tăiați (pl. lui tăiat, part. lui tăia) + suf. -ei (după it. tagliatelli). DOOM
tăițéi v. tăiețéi
tăițeii
TĂIEȚÉI s. m. pl. Aluat nedospit făcut din făină, apă, sare (și ouă) tăiat în șuvițe lungi și subțiri, care se fierb în supă sau se gătesc cu brânză, cu nuci etc. [Var.: tăițéi s. m. pl.] – Tăiați (pl. lui tăiat, part. lui tăia) + suf. -ei (după it. tagliatelli). DOOM
tăițéi v. tăiețéi
tăițeilor
TĂIEȚÉI s. m. pl. Aluat nedospit făcut din făină, apă, sare (și ouă) tăiat în șuvițe lungi și subțiri, care se fierb în supă sau se gătesc cu brânză, cu nuci etc. [Var.: tăițéi s. m. pl.] – Tăiați (pl. lui tăiat, part. lui tăia) + suf. -ei (după it. tagliatelli). DOOM
tăițéi v. tăiețéi
tălanița
TĂLÁNIȚĂ, tălanițe, s. f. (Înv.) Femeie de moravuri ușoare. – Et. nec. DOOM
tălániță (înv.) s. f., g.-d. art. tălániței; pl. tălánițe
tălanițe
TĂLÁNIȚĂ, tălanițe, s. f. (Înv.) Femeie de moravuri ușoare. – Et. nec. DOOM
tălániță (înv.) s. f., g.-d. art. tălániței; pl. tălánițe
tălaniței
TĂLÁNIȚĂ, tălanițe, s. f. (Înv.) Femeie de moravuri ușoare. – Et. nec. DOOM
tălániță (înv.) s. f., g.-d. art. tălániței; pl. tălánițe
tălanițele
TĂLÁNIȚĂ, tălanițe, s. f. (Înv.) Femeie de moravuri ușoare. – Et. nec. DOOM
tălániță (înv.) s. f., g.-d. art. tălániței; pl. tălánițe
tălanițelor
TĂLÁNIȚĂ, tălanițe, s. f. (Înv.) Femeie de moravuri ușoare. – Et. nec. DOOM
tălániță (înv.) s. f., g.-d. art. tălániței; pl. tălánițe
tălaz
TĂLÁZ s. n. v. talaz.
tălgerel
TĂLGERÉL, tălgerele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui talger; tălgior. – Talger + suf. -el. DOOM
tălgerél (rar) s. n., pl. tălgeréle
tălgerele
TĂLGERÉL, tălgerele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui talger; tălgior. – Talger + suf. -el. DOOM
tălgerél (rar) s. n., pl. tălgeréle
tălgerelele
TĂLGERÉL, tălgerele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui talger; tălgior. – Talger + suf. -el. DOOM
tălgerél (rar) s. n., pl. tălgeréle
tălgerelelor
TĂLGERÉL, tălgerele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui talger; tălgior. – Talger + suf. -el. DOOM
tălgerél (rar) s. n., pl. tălgeréle
tălgerelul
TĂLGERÉL, tălgerele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui talger; tălgior. – Talger + suf. -el. DOOM
tălgerél (rar) s. n., pl. tălgeréle
tălgerelului
TĂLGERÉL, tălgerele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui talger; tălgior. – Talger + suf. -el. DOOM
tălgerél (rar) s. n., pl. tălgeréle
tălgioare
TĂLGIÓR, tălgioare, s. n. (Pop.) Tălgerel. [Pl. și: (m.) tălgiori] – Talger + suf. -ior.
tălgioarele
TĂLGIÓR, tălgioare, s. n. (Pop.) Tălgerel. [Pl. și: (m.) tălgiori] – Talger + suf. -ior.
tălgioarelor
TĂLGIÓR, tălgioare, s. n. (Pop.) Tălgerel. [Pl. și: (m.) tălgiori] – Talger + suf. -ior.
tălgior
TĂLGIÓR, tălgiori, s. m. (Pop.) Tălgerel. [Pr.: -gi-or] – Talger + suf. -ior. DOOM
tălgiór (pop.) (-gi-or) s. n., pl. tălgioáre
tălgior
TĂLGIÓR, tălgioare, s. n. (Pop.) Tălgerel. [Pl. și: (m.) tălgiori] – Talger + suf. -ior.
tălgiorul
TĂLGIÓR, tălgioare, s. n. (Pop.) Tălgerel. [Pl. și: (m.) tălgiori] – Talger + suf. -ior.
tălgiorului
TĂLGIÓR, tălgioare, s. n. (Pop.) Tălgerel. [Pl. și: (m.) tălgiori] – Talger + suf. -ior.
tălhar
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec. DOOM
tâlhár s. m., pl. tâlhári
tălhăroi
TÎLHĂRÓI, tîlhăroi, s. m. Augmentativ al lui tîlhar; om ticălos, nemernic. (Atestat în forma tălhăroi) Mă duc să dau jalbă că m-ai bătut în casa d-tale ca un tălhăroi. ALECSANDRI, T. 1544. – Variantă: tălhărói s. m.
tălhărășug
TĂLHĂRĂȘÚG, tălhărășuguri, s. n. (Înv.) Tâlhărie. – Tălhar + suf. -ășug. DOOM
tălhărășúg (înv.) s. n., pl. tălhărășúguri
tălhărășugul
TĂLHĂRĂȘÚG, tălhărășuguri, s. n. (Înv.) Tâlhărie. – Tălhar + suf. -ășug. DOOM
tălhărășúg (înv.) s. n., pl. tălhărășúguri
tălhărășugului
TĂLHĂRĂȘÚG, tălhărășuguri, s. n. (Înv.) Tâlhărie. – Tălhar + suf. -ășug. DOOM
tălhărășúg (înv.) s. n., pl. tălhărășúguri
tălhărășuguri
TĂLHĂRĂȘÚG, tălhărășuguri, s. n. (Înv.) Tâlhărie. – Tălhar + suf. -ășug. DOOM
tălhărășúg (înv.) s. n., pl. tălhărășúguri
tălhărășugurile
TĂLHĂRĂȘÚG, tălhărășuguri, s. n. (Înv.) Tâlhărie. – Tălhar + suf. -ășug. DOOM
tălhărășúg (înv.) s. n., pl. tălhărășúguri
tălhărășugurilor
TĂLHĂRĂȘÚG, tălhărășuguri, s. n. (Înv.) Tâlhărie. – Tălhar + suf. -ășug. DOOM
tălhărășúg (înv.) s. n., pl. tălhărășúguri
tălică
MĂTĂLÍCĂ pron. pers. (Reg. și fam.) Diminutiv al lui matale. [Var.: (reg.) tălícă pron. pers.] – Matale + suf. -ică. DOOM
mătălícă (reg., fam.) pr.
tălmace
TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. (Înv.; rar la f.) Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci. DOOM
tălmáci (înv.) s. m., pl. tălmáci
tălmacea
TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. (Înv.; rar la f.) Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci. DOOM
tălmáci (înv.) s. m., pl. tălmáci
tălmacei
TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. (Înv.; rar la f.) Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci. DOOM
tălmáci (înv.) s. m., pl. tălmáci
tălmacele
TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. (Înv.; rar la f.) Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci. DOOM
tălmáci (înv.) s. m., pl. tălmáci
tălmacelor
TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. (Înv.; rar la f.) Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci. DOOM
tălmáci (înv.) s. m., pl. tălmáci
tălmaci
TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. (Înv.; rar la f.) Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci. DOOM
tălmáci (înv.) s. m., pl. tălmáci
tălmacii
TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. (Înv.; rar la f.) Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci. DOOM
tălmáci (înv.) s. m., pl. tălmáci
tălmacilor
TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. (Înv.; rar la f.) Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci. DOOM
tălmáci (înv.) s. m., pl. tălmáci
tălmaciul
TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. (Înv.; rar la f.) Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci. DOOM
tălmáci (înv.) s. m., pl. tălmáci
tălmaciului
TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. (Înv.; rar la f.) Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci. DOOM
tălmáci (înv.) s. m., pl. tălmáci
tălmăcea
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăceai
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăceam
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcească
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăceau
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăceați
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcesc
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcește
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcești
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăci
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcii
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcim
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcind
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcire
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcire
TĂLMĂCÍRE, tălmăciri, s. f. Acțiunea de a (se) tălmăci și rezultatul ei; operă tradusă. – V. tălmăci. DOOM
tălmăcíre s. f., g.-d. art. tălmăcírii; pl. tălmăcíri
tălmăcirea
TĂLMĂCÍRE, tălmăciri, s. f. Acțiunea de a (se) tălmăci și rezultatul ei; operă tradusă. – V. tălmăci. DOOM
tălmăcíre s. f., g.-d. art. tălmăcírii; pl. tălmăcíri
tălmăciri
TĂLMĂCÍRE, tălmăciri, s. f. Acțiunea de a (se) tălmăci și rezultatul ei; operă tradusă. – V. tălmăci. DOOM
tălmăcíre s. f., g.-d. art. tălmăcírii; pl. tălmăcíri
tălmăcirii
TĂLMĂCÍRE, tălmăciri, s. f. Acțiunea de a (se) tălmăci și rezultatul ei; operă tradusă. – V. tălmăci. DOOM
tălmăcíre s. f., g.-d. art. tălmăcírii; pl. tălmăcíri
tălmăcirile
TĂLMĂCÍRE, tălmăciri, s. f. Acțiunea de a (se) tălmăci și rezultatul ei; operă tradusă. – V. tălmăci. DOOM
tălmăcíre s. f., g.-d. art. tălmăcírii; pl. tălmăcíri
tălmăcirilor
TĂLMĂCÍRE, tălmăciri, s. f. Acțiunea de a (se) tălmăci și rezultatul ei; operă tradusă. – V. tălmăci. DOOM
tălmăcíre s. f., g.-d. art. tălmăcírii; pl. tălmăcíri
tălmăciră
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcirăm
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcirăți
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcise
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcisem
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăciseră
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăciserăm
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăciserăți
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăciseși
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăciseți
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcit
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăcit
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ.
tălmăcitoare
TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. DOOM
tălmăcitór s. m., pl. tălmăcitóri
tălmăcitoarea
TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. DOOM
tălmăcitór s. m., pl. tălmăcitóri
tălmăcitoarei
TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. DOOM
tălmăcitór s. m., pl. tălmăcitóri
tălmăcitoarele
TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. DOOM
tălmăcitór s. m., pl. tălmăcitóri
tălmăcitoarelor
TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. DOOM
tălmăcitór s. m., pl. tălmăcitóri
tălmăcitor
TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. DOOM
tălmăcitór s. m., pl. tălmăcitóri
tălmăcitori
TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. DOOM
tălmăcitór s. m., pl. tălmăcitóri
tălmăcitorii
TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. DOOM
tălmăcitór s. m., pl. tălmăcitóri
tălmăcitorilor
TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. DOOM
tălmăcitór s. m., pl. tălmăcitóri
tălmăcitorul
TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. DOOM
tălmăcitór s. m., pl. tălmăcitóri
tălmăcitorului
TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. DOOM
tălmăcitór s. m., pl. tălmăcitóri
tălmăciși
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmăciți
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ. DOOM
tălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălmăcésc, imperf. 3 sg. tălmăceá; conj. prez. 3 să tălmăceáscă
tălmășag
TĂLMĂȘÁG, tălmășaguri, s. n. (Reg.) Glumă, vorbă hazlie. [Var.: tămășág s. n.] – Cf. sb. tamaza. DOOM
tălmășág (reg.) s. n., pl. tălmășáguri
tălmășagul
TĂLMĂȘÁG, tălmășaguri, s. n. (Reg.) Glumă, vorbă hazlie. [Var.: tămășág s. n.] – Cf. sb. tamaza. DOOM
tălmășág (reg.) s. n., pl. tălmășáguri
tălmășagului
TĂLMĂȘÁG, tălmășaguri, s. n. (Reg.) Glumă, vorbă hazlie. [Var.: tămășág s. n.] – Cf. sb. tamaza. DOOM
tălmășág (reg.) s. n., pl. tălmășáguri
tălmășaguri
TĂLMĂȘÁG, tălmășaguri, s. n. (Reg.) Glumă, vorbă hazlie. [Var.: tămășág s. n.] – Cf. sb. tamaza. DOOM
tălmășág (reg.) s. n., pl. tălmășáguri
tălmășagurile
TĂLMĂȘÁG, tălmășaguri, s. n. (Reg.) Glumă, vorbă hazlie. [Var.: tămășág s. n.] – Cf. sb. tamaza. DOOM
tălmășág (reg.) s. n., pl. tălmășáguri
tălmășagurilor
TĂLMĂȘÁG, tălmășaguri, s. n. (Reg.) Glumă, vorbă hazlie. [Var.: tămășág s. n.] – Cf. sb. tamaza. DOOM
tălmășág (reg.) s. n., pl. tălmășáguri
tălpaș
TĂLPÁȘ, tălpași, s. m. (Înv.) Pedestraș, infanterist. – Din magh. talpas. DOOM
tălpáș (înv.) s. m., pl. tălpáși
tălpași
TĂLPÁȘ, tălpași, s. m. (Înv.) Pedestraș, infanterist. – Din magh. talpas. DOOM
tălpáș (înv.) s. m., pl. tălpáși
tălpașii
TĂLPÁȘ, tălpași, s. m. (Înv.) Pedestraș, infanterist. – Din magh. talpas. DOOM
tălpáș (înv.) s. m., pl. tălpáși
tălpașilor
TĂLPÁȘ, tălpași, s. m. (Înv.) Pedestraș, infanterist. – Din magh. talpas. DOOM
tălpáș (înv.) s. m., pl. tălpáși
tălpașul
TĂLPÁȘ, tălpași, s. m. (Înv.) Pedestraș, infanterist. – Din magh. talpas. DOOM
tălpáș (înv.) s. m., pl. tălpáși
tălpașului
TĂLPÁȘ, tălpași, s. m. (Înv.) Pedestraș, infanterist. – Din magh. talpas. DOOM
tălpáș (înv.) s. m., pl. tălpáși
tălpi
TÁLPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ◊ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile etc. ♦ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corabiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazămă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp. DOOM
tálpă s. f., g.-d. art. tắlpii; pl. tălpi
tălpic
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig. DOOM
tălpíg2 (pedală la războiul de țesut, talpă la sanie) s. n., pl. tălpíge
tălpică
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig. DOOM
tălpíg2 (pedală la războiul de țesut, talpă la sanie) s. n., pl. tălpíge
tălpig
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig. DOOM
tălpíg2 (pedală la războiul de țesut, talpă la sanie) s. n., pl. tălpíge
tălpige
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig. DOOM
tălpíg2 (pedală la războiul de țesut, talpă la sanie) s. n., pl. tălpíge
tălpigele
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig. DOOM
tălpíg2 (pedală la războiul de țesut, talpă la sanie) s. n., pl. tălpíge
tălpigelor
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig. DOOM
tălpíg2 (pedală la războiul de țesut, talpă la sanie) s. n., pl. tălpíge
tălpigi
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig. DOOM
tălpíg2 (pedală la războiul de țesut, talpă la sanie) s. n., pl. tălpíge
tălpigii
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig. DOOM
tălpíg2 (pedală la războiul de țesut, talpă la sanie) s. n., pl. tălpíge
tălpigilor
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig. DOOM
tălpíg2 (pedală la războiul de țesut, talpă la sanie) s. n., pl. tălpíge
tălpigul
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig. DOOM
tălpíg2 (pedală la războiul de țesut, talpă la sanie) s. n., pl. tălpíge
tălpigului
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig. DOOM
tălpíg2 (pedală la războiul de țesut, talpă la sanie) s. n., pl. tălpíge
tălpii
TÁLPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ◊ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile etc. ♦ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corabiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazămă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp. DOOM
tálpă s. f., g.-d. art. tắlpii; pl. tălpi
tălpile
TÁLPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ◊ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile etc. ♦ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corabiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazămă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp. DOOM
tálpă s. f., g.-d. art. tắlpii; pl. tălpi
tălpilor
TÁLPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ◊ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile etc. ♦ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corabiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazămă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp. DOOM
tálpă s. f., g.-d. art. tắlpii; pl. tălpi
tălpița
TĂLPÍȚĂ, tălpițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui talpă; tălpuță. – Talpă + suf. -iță. DOOM
tălpíță (rar) s. f., g.-d. art. tălpíței; pl. tălpíțe
tălpițe
TĂLPÍȚĂ, tălpițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui talpă; tălpuță. – Talpă + suf. -iță. DOOM
tălpíță (rar) s. f., g.-d. art. tălpíței; pl. tălpíțe
tălpiței
TĂLPÍȚĂ, tălpițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui talpă; tălpuță. – Talpă + suf. -iță. DOOM
tălpíță (rar) s. f., g.-d. art. tălpíței; pl. tălpíțe
tălpițele
TĂLPÍȚĂ, tălpițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui talpă; tălpuță. – Talpă + suf. -iță. DOOM
tălpíță (rar) s. f., g.-d. art. tălpíței; pl. tălpíțe
tălpițelor
TĂLPÍȚĂ, tălpițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui talpă; tălpuță. – Talpă + suf. -iță. DOOM
tălpíță (rar) s. f., g.-d. art. tălpíței; pl. tălpíțe
tălpoaie
TĂLPÓI, tălpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpă (II). 1. Grindă groasă care se pune ca temelie la unele construcții. 2. Fiecare dintre tălpile unei sănii de transport. – Talpă + suf. -oi. DOOM
tălpói s. n., pl. tălpoáie
tălpoaiele
TĂLPÓI, tălpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpă (II). 1. Grindă groasă care se pune ca temelie la unele construcții. 2. Fiecare dintre tălpile unei sănii de transport. – Talpă + suf. -oi. DOOM
tălpói s. n., pl. tălpoáie
tălpoaielor
TĂLPÓI, tălpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpă (II). 1. Grindă groasă care se pune ca temelie la unele construcții. 2. Fiecare dintre tălpile unei sănii de transport. – Talpă + suf. -oi. DOOM
tălpói s. n., pl. tălpoáie
tălpoasa
TĂLPÓS, -OÁSĂ, tălpoși, -oase, adj. (Despre pământ) Argilos, clisos. – Talpă + suf. -os. DOOM
tălpós adj. m., pl. tălpóși; f. tălpoásă, pl. tălpoáse
tălpoase
TĂLPÓS, -OÁSĂ, tălpoși, -oase, adj. (Despre pământ) Argilos, clisos. – Talpă + suf. -os. DOOM
tălpós adj. m., pl. tălpóși; f. tălpoásă, pl. tălpoáse
tălpoasei
TĂLPÓS, -OÁSĂ, tălpoși, -oase, adj. (Despre pământ) Argilos, clisos. – Talpă + suf. -os. DOOM
tălpós adj. m., pl. tălpóși; f. tălpoásă, pl. tălpoáse
tălpoasele
TĂLPÓS, -OÁSĂ, tălpoși, -oase, adj. (Despre pământ) Argilos, clisos. – Talpă + suf. -os. DOOM
tălpós adj. m., pl. tălpóși; f. tălpoásă, pl. tălpoáse
tălpoaselor
TĂLPÓS, -OÁSĂ, tălpoși, -oase, adj. (Despre pământ) Argilos, clisos. – Talpă + suf. -os. DOOM
tălpós adj. m., pl. tălpóși; f. tălpoásă, pl. tălpoáse
tălpoi
TĂLPÓI, tălpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpă (II). 1. Grindă groasă care se pune ca temelie la unele construcții. 2. Fiecare dintre tălpile unei sănii de transport. – Talpă + suf. -oi. DOOM
tălpói s. n., pl. tălpoáie
tălpoiul
TĂLPÓI, tălpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpă (II). 1. Grindă groasă care se pune ca temelie la unele construcții. 2. Fiecare dintre tălpile unei sănii de transport. – Talpă + suf. -oi. DOOM
tălpói s. n., pl. tălpoáie
tălpoiului
TĂLPÓI, tălpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpă (II). 1. Grindă groasă care se pune ca temelie la unele construcții. 2. Fiecare dintre tălpile unei sănii de transport. – Talpă + suf. -oi. DOOM
tălpói s. n., pl. tălpoáie
tălpos
TĂLPÓS, -OÁSĂ, tălpoși, -oase, adj. (Despre pământ) Argilos, clisos. – Talpă + suf. -os. DOOM
tălpós adj. m., pl. tălpóși; f. tălpoásă, pl. tălpoáse
tălposul
TĂLPÓS, -OÁSĂ, tălpoși, -oase, adj. (Despre pământ) Argilos, clisos. – Talpă + suf. -os. DOOM
tălpós adj. m., pl. tălpóși; f. tălpoásă, pl. tălpoáse
tălposului
TĂLPÓS, -OÁSĂ, tălpoși, -oase, adj. (Despre pământ) Argilos, clisos. – Talpă + suf. -os. DOOM
tălpós adj. m., pl. tălpóși; f. tălpoásă, pl. tălpoáse
tălpoși
TĂLPÓS, -OÁSĂ, tălpoși, -oase, adj. (Despre pământ) Argilos, clisos. – Talpă + suf. -os. DOOM
tălpós adj. m., pl. tălpóși; f. tălpoásă, pl. tălpoáse
tălpoșii
TĂLPÓS, -OÁSĂ, tălpoși, -oase, adj. (Despre pământ) Argilos, clisos. – Talpă + suf. -os. DOOM
tălpós adj. m., pl. tălpóși; f. tălpoásă, pl. tălpoáse
tălpoșilor
TĂLPÓS, -OÁSĂ, tălpoși, -oase, adj. (Despre pământ) Argilos, clisos. – Talpă + suf. -os. DOOM
tălpós adj. m., pl. tălpóși; f. tălpoásă, pl. tălpoáse
tălpui
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuia
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiai
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiam
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiască
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiau
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiați
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiesc
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiește
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiești
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuii
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuim
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuind
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuire
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuire
TĂLPUÍRE, tălpuiri, s. f. Acțiunea de a tălpui și rezultatul ei. – V. tălpui. DOOM
tălpuíre s. f., g.-d. art. tălpuírii; pl. tălpuíri
tălpuirea
TĂLPUÍRE, tălpuiri, s. f. Acțiunea de a tălpui și rezultatul ei. – V. tălpui. DOOM
tălpuíre s. f., g.-d. art. tălpuírii; pl. tălpuíri
tălpuiri
TĂLPUÍRE, tălpuiri, s. f. Acțiunea de a tălpui și rezultatul ei. – V. tălpui. DOOM
tălpuíre s. f., g.-d. art. tălpuírii; pl. tălpuíri
tălpuirii
TĂLPUÍRE, tălpuiri, s. f. Acțiunea de a tălpui și rezultatul ei. – V. tălpui. DOOM
tălpuíre s. f., g.-d. art. tălpuírii; pl. tălpuíri
tălpuirile
TĂLPUÍRE, tălpuiri, s. f. Acțiunea de a tălpui și rezultatul ei. – V. tălpui. DOOM
tălpuíre s. f., g.-d. art. tălpuírii; pl. tălpuíri
tălpuirilor
TĂLPUÍRE, tălpuiri, s. f. Acțiunea de a tălpui și rezultatul ei. – V. tălpui. DOOM
tălpuíre s. f., g.-d. art. tălpuírii; pl. tălpuíri
tălpuiră
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuirăm
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuirăți
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuise
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuisem
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiseră
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiserăm
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiserăți
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiseși
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiseți
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuit
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuit
TĂLPUÍT s. n. Faptul de a tălpui. – V. tălpui. DOOM
tălpuít s. n.
tălpuita
TĂLPUÍT s. n. Faptul de a tălpui. – V. tălpui. DOOM
tălpuít s. n.
tălpuite
TĂLPUÍT s. n. Faptul de a tălpui. – V. tălpui. DOOM
tălpuít s. n.
tălpuitei
TĂLPUÍT s. n. Faptul de a tălpui. – V. tălpui. DOOM
tălpuít s. n.
tălpuitele
TĂLPUÍT s. n. Faptul de a tălpui. – V. tălpui. DOOM
tălpuít s. n.
tălpuitelor
TĂLPUÍT s. n. Faptul de a tălpui. – V. tălpui. DOOM
tălpuít s. n.
tălpuitor
TĂLPUITÓR, tălpuitori, s. m. Muncitor care lucrează la tălpuirea încălțămintei. [Pr.: -pu-i-] – Tălpui + suf. -tor. DOOM
tălpuitór (-pu-i-) s. m., pl. tălpuitóri
tălpuitori
TĂLPUITÓR, tălpuitori, s. m. Muncitor care lucrează la tălpuirea încălțămintei. [Pr.: -pu-i-] – Tălpui + suf. -tor. DOOM
tălpuitór (-pu-i-) s. m., pl. tălpuitóri
tălpuitorii
TĂLPUITÓR, tălpuitori, s. m. Muncitor care lucrează la tălpuirea încălțămintei. [Pr.: -pu-i-] – Tălpui + suf. -tor. DOOM
tălpuitór (-pu-i-) s. m., pl. tălpuitóri
tălpuitorilor
TĂLPUITÓR, tălpuitori, s. m. Muncitor care lucrează la tălpuirea încălțămintei. [Pr.: -pu-i-] – Tălpui + suf. -tor. DOOM
tălpuitór (-pu-i-) s. m., pl. tălpuitóri
tălpuitorul
TĂLPUITÓR, tălpuitori, s. m. Muncitor care lucrează la tălpuirea încălțămintei. [Pr.: -pu-i-] – Tălpui + suf. -tor. DOOM
tălpuitór (-pu-i-) s. m., pl. tălpuitóri
tălpuitorului
TĂLPUITÓR, tălpuitori, s. m. Muncitor care lucrează la tălpuirea încălțămintei. [Pr.: -pu-i-] – Tălpui + suf. -tor. DOOM
tălpuitór (-pu-i-) s. m., pl. tălpuitóri
tălpuitul
TĂLPUÍT s. n. Faptul de a tălpui. – V. tălpui. DOOM
tălpuít s. n.
tălpuitului
TĂLPUÍT s. n. Faptul de a tălpui. – V. tălpui. DOOM
tălpuít s. n.
tălpuiși
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiți
TĂLPUÍ, tălpuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune talpă la încălțăminte; a pingeli. ♦ A înlocui tălpile rupte de la ciorapi. 2. A pune o șină de fier la talpa plugului, la tălpile unei sănii etc. – Talpă + suf. -ui. DOOM
tălpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpuiésc, imperf. 3 sg. tălpuiá; conj. prez. 3 să tălpuiáscă
tălpuiți
TĂLPUÍT s. n. Faptul de a tălpui. – V. tălpui. DOOM
tălpuít s. n.
tălpuiții
TĂLPUÍT s. n. Faptul de a tălpui. – V. tălpui. DOOM
tălpuít s. n.
tălpuiților
TĂLPUÍT s. n. Faptul de a tălpui. – V. tălpui. DOOM
tălpuít s. n.
tălpuța
TĂLPÚȚĂ, tălpuțe, s. f. Tălpiță. – Talpă + suf. -uță. DOOM
tălpúță s. f., g.-d. art. tălpúței; pl. tălpúțe
tălpuțe
TĂLPÚȚĂ, tălpuțe, s. f. Tălpiță. – Talpă + suf. -uță. DOOM
tălpúță s. f., g.-d. art. tălpúței; pl. tălpúțe
tălpuței
TĂLPÚȚĂ, tălpuțe, s. f. Tălpiță. – Talpă + suf. -uță. DOOM
tălpúță s. f., g.-d. art. tălpúței; pl. tălpúțe
tălpuțele
TĂLPÚȚĂ, tălpuțe, s. f. Tălpiță. – Talpă + suf. -uță. DOOM
tălpúță s. f., g.-d. art. tălpúței; pl. tălpúțe
tălpuțelor
TĂLPÚȚĂ, tălpuțe, s. f. Tălpiță. – Talpă + suf. -uță. DOOM
tălpúță s. f., g.-d. art. tălpúței; pl. tălpúțe
tălpălagă
TĂPĂLÁGĂ, tăpălăgi, s. f. (Regional; și în forma tălpălagă) 1. Încălțăminte mare, urîtă, greoaie, grosolană. ♦ Picior mare, deformat. 2. Legătură înfășurată de hoți la picioarele vitelor furate, pentru ca pașii să nu lase urme. Ca să nu i se cunoască a doua zi urma încotro l-au dus, au încălțat pe bou în tălpălăgi și au venit cu el acasă. SBIERA, P. 254. – Variantă: tălpălágă s. f.
tălpălui
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluia
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiai
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiam
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiască
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiau
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiați
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiesc
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiește
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiești
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluii
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluim
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluind
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluire
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluire
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni.
tălpăluiră
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluirăm
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluirăți
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluise
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluisem
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiseră
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiserăm
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiserăți
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiseși
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiseți
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluit
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluit
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni.
tălpăluiși
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpăluiți
TĂLPĂLUÍ, tălpăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tălpui. – Din magh. talpalni. DOOM
tălpăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălpăluiésc, imperf. 3 sg. tălpăluiá; conj. prez. 3 să tălpăluiáscă
tălpășița
TĂLPĂȘÍȚĂ s. f. 1. (Reg.) Talpă la sanie. 2. (Art., în expr.) A(-și) lua tălpășița = a pleca repede, dintr-un loc (din cauza fricii, a rușinii etc.); a o șterge. – Tălpaș + suf. -iță. DOOM
tălpășíță s. f., g.-d. art. tălpășíței
tălpășițe
TĂLPĂȘÍȚĂ s. f. 1. (Reg.) Talpă la sanie. 2. (Art., în expr.) A(-și) lua tălpășița = a pleca repede, dintr-un loc (din cauza fricii, a rușinii etc.); a o șterge. – Tălpaș + suf. -iță. DOOM
tălpășíță s. f., g.-d. art. tălpășíței
tălpășiței
TĂLPĂȘÍȚĂ s. f. 1. (Reg.) Talpă la sanie. 2. (Art., în expr.) A(-și) lua tălpășița = a pleca repede, dintr-un loc (din cauza fricii, a rușinii etc.); a o șterge. – Tălpaș + suf. -iță. DOOM
tălpășíță s. f., g.-d. art. tălpășíței
tălâmb
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălâmba
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălâmbe
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălâmbei
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălâmbele
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălâmbelor
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălâmbi
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălâmbii
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălâmbilor
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălâmbul
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălâmbului
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălîmb
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălîmba
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălîmbe
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălîmbei
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălîmbele
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălîmbelor
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălîmbi
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălîmbii
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălîmbilor
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălîmbul
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălîmbului
TĂLẤMB, -Ă, tălâmbi, -e, adj. (Reg.; despre oameni) Neîndemânatic; tembel. – Et. nec.
tălăbăzi
tălăbăzi, tălăbăzesc v. t. a șifona.
tălălaie
TĂLĂLẮU s. n. (Reg.) Zgomot, larmă, tărăboi. – Et. nec.
tălălaiele
TĂLĂLẮU s. n. (Reg.) Zgomot, larmă, tărăboi. – Et. nec.
tălălaielor
TĂLĂLẮU s. n. (Reg.) Zgomot, larmă, tărăboi. – Et. nec.
tălălăi
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăia
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiai
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiam
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiască
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiau
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiați
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiesc
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiește
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiești
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăii
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăim
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăind
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăire
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăire
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică.
tălălăiră
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăirăm
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăirăți
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăise
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăisem
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiseră
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiserăm
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiserăți
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiseși
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiseți
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăit
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiși
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăiți
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică. DOOM
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălău
TĂLĂLẮU s. n. (Reg.) Zgomot, larmă, tărăboi. – Et. nec.
tălălău
TELELÉU, -EÁ, telelei, -ele, s. m. și f. Om fără căpătîi, care își pierde vremea (umblînd de colo pînă colo) degeaba, fără nici o treabă. Oamenii fac haz... Au priceput după capul lor că pentru Miai s-a sfîrșit cu viața de teleleu. CAMIL PETRESCU, O. I 123. Teleleaua pe cărare, Cuciu, muciu pe spinare (Calul și șaua). GOROVEI, C. 367. ◊ Expr. A umbla teleleu (Tănase) = a umbla de colo pînă colo fără rost, fără treabă. Țața Niculina umbla, dimineața, teleleu, pe la toate vecinele. PAS, Z. I 81. Am umblat, ia așa, teleleu Tanasă. M-am dus la rai, de la rai la iad, și de la iad iar la rai. CREANGĂ, P. 320. Zice prostul: Hai și eu ! Hai ! Că tot n-are ce face, ș-așa umblă teleleu. EMINESCU, L. P. 125. Stăricica-și răsipește Ș-apoi îmblă teleleu. NEGRUZZI, S. III 47. ◊ (Eliptic) Fusesem pe coclauri cu un mare naturalist... el după buruieni... eu de teleleu Tanasă. HOGAȘ, M. N. 99. A fi teleleu Tănase = a fi zăpăcit, risipit, prost. (Atestat în forma tălălău) Dumnezeu o să cate să te răsplătească. Tu să nu fii tălălău Tănase, și-i cere raiul. ȘEZ. IX 67. – Variantă: tălălắu s. m. DOOM
tălălắu (tărăboi) (reg.) s. n., art. tălălắul
tălălăul
TĂLĂLẮU s. n. (Reg.) Zgomot, larmă, tărăboi. – Et. nec.
tălălăului
TĂLĂLẮU s. n. (Reg.) Zgomot, larmă, tărăboi. – Et. nec.
tălăncuță
TĂLĂNCÚȚĂ, tălăncuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui talancă. – Talancă + suf. -uță. DOOM
tălăncúță (pop.) s. f., g.-d. art. tălăncúței; pl. tălăncúțe
tălăncănea
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăncănească
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăncăneau
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăncănesc
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăncănește
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăncăni
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăncănind
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăncănire
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăncănire
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni.
tălăncăniră
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăncănise
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăncăniseră
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăncănit
TĂLĂNCĂNÍ, pers. 3 tălăncănește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre clopote, tălăngi) A suna, a bălăngăni. – Talancă + suf. -ăni. DOOM
tălăncăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. tălăncănéște, imperf. 3 sg. tălăncăneá; conj. prez. 3 să tălăncăneáscă
tălăngi
TALÁNGĂ, tălăngi, s. f. Clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor; balangă; sunetul produs de un astfel de clopot. [Var.: taláncă s.f.-] – Cf. balangă. DOOM
talángă s. f., g.-d. art. tălắngii; pl. tălắngi
tălăngii
TALÁNGĂ, tălăngi, s. f. Clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor; balangă; sunetul produs de un astfel de clopot. [Var.: taláncă s.f.-] – Cf. balangă. DOOM
talángă s. f., g.-d. art. tălắngii; pl. tălắngi
tălăngile
TALÁNGĂ, tălăngi, s. f. Clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor; balangă; sunetul produs de un astfel de clopot. [Var.: taláncă s.f.-] – Cf. balangă. DOOM
talángă s. f., g.-d. art. tălắngii; pl. tălắngi
tălăngilor
TALÁNGĂ, tălăngi, s. f. Clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor; balangă; sunetul produs de un astfel de clopot. [Var.: taláncă s.f.-] – Cf. balangă. DOOM
talángă s. f., g.-d. art. tălắngii; pl. tălắngi
tălăzui
TĂLĂZUÍ, pers. 3 tălăzuiește, vb. IV. Refl. și intranz. A se ridica în talazuri, a face valuri mari, tumultuoase. ♦ Fig. A undui. – Talaz + suf. -ui. DOOM
tălăzuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tălăzuiéște, imperf. 3 sg. tălăzuiá; conj. prez. 3 sg. să tălăzuiáscă
tălăzuire
TĂLĂZUÍRE, tălăzuiri, s. f. Acțiunea de a (se) tălăzui și rezultatul ei. – V. tălăzui. DOOM
tălăzuíre s. f., g.-d. art. tălăzuírii; pl. tălăzuíri
tălăzuirea
TĂLĂZUÍRE, tălăzuiri, s. f. Acțiunea de a (se) tălăzui și rezultatul ei. – V. tălăzui. DOOM
tălăzuíre s. f., g.-d. art. tălăzuírii; pl. tălăzuíri
tălăzuiri
TĂLĂZUÍRE, tălăzuiri, s. f. Acțiunea de a (se) tălăzui și rezultatul ei. – V. tălăzui. DOOM
tălăzuíre s. f., g.-d. art. tălăzuírii; pl. tălăzuíri
tălăzuirii
TĂLĂZUÍRE, tălăzuiri, s. f. Acțiunea de a (se) tălăzui și rezultatul ei. – V. tălăzui. DOOM
tălăzuíre s. f., g.-d. art. tălăzuírii; pl. tălăzuíri
tălăzuirile
TĂLĂZUÍRE, tălăzuiri, s. f. Acțiunea de a (se) tălăzui și rezultatul ei. – V. tălăzui. DOOM
tălăzuíre s. f., g.-d. art. tălăzuírii; pl. tălăzuíri
tălăzuirilor
TĂLĂZUÍRE, tălăzuiri, s. f. Acțiunea de a (se) tălăzui și rezultatul ei. – V. tălăzui. DOOM
tălăzuíre s. f., g.-d. art. tălăzuírii; pl. tălăzuíri
tălăzuit
TĂLĂZUÍT, -Ă, tălăzuiți, -te, adj. (Despre apa mării și a râurilor) Ridicat în talazuri. – V. tălăzui. DOOM
*tălăzuít s. n.
tălăzuita
TĂLĂZUÍT, -Ă, tălăzuiți, -te, adj. (Despre apa mării și a râurilor) Ridicat în talazuri. – V. tălăzui. DOOM
*tălăzuít s. n.
tălăzuite
TĂLĂZUÍT, -Ă, tălăzuiți, -te, adj. (Despre apa mării și a râurilor) Ridicat în talazuri. – V. tălăzui. DOOM
*tălăzuít s. n.
tălăzuitei
TĂLĂZUÍT, -Ă, tălăzuiți, -te, adj. (Despre apa mării și a râurilor) Ridicat în talazuri. – V. tălăzui. DOOM
*tălăzuít s. n.
tălăzuitele
TĂLĂZUÍT, -Ă, tălăzuiți, -te, adj. (Despre apa mării și a râurilor) Ridicat în talazuri. – V. tălăzui. DOOM
*tălăzuít s. n.
tălăzuitelor
TĂLĂZUÍT, -Ă, tălăzuiți, -te, adj. (Despre apa mării și a râurilor) Ridicat în talazuri. – V. tălăzui. DOOM
*tălăzuít s. n.
tălăzuitul
TĂLĂZUÍT, -Ă, tălăzuiți, -te, adj. (Despre apa mării și a râurilor) Ridicat în talazuri. – V. tălăzui. DOOM
*tălăzuít s. n.
tălăzuitului
TĂLĂZUÍT, -Ă, tălăzuiți, -te, adj. (Despre apa mării și a râurilor) Ridicat în talazuri. – V. tălăzui. DOOM
*tălăzuít s. n.
tălăzuiți
TĂLĂZUÍT, -Ă, tălăzuiți, -te, adj. (Despre apa mării și a râurilor) Ridicat în talazuri. – V. tălăzui. DOOM
*tălăzuít s. n.
tălăzuiții
TĂLĂZUÍT, -Ă, tălăzuiți, -te, adj. (Despre apa mării și a râurilor) Ridicat în talazuri. – V. tălăzui. DOOM
*tălăzuít s. n.
tălăzuiților
TĂLĂZUÍT, -Ă, tălăzuiți, -te, adj. (Despre apa mării și a râurilor) Ridicat în talazuri. – V. tălăzui. DOOM
*tălăzuít s. n.
tălăști
TALÁȘCĂ, tălăști, s. f. (Reg.) Curea de încins mijlocul; cingătoare. – Et. nec. DOOM
taláșcă (reg.) s. f., g.-d. art. tălắștii; pl. tălắști
tălăștii
TALÁȘCĂ, tălăști, s. f. (Reg.) Curea de încins mijlocul; cingătoare. – Et. nec. DOOM
taláșcă (reg.) s. f., g.-d. art. tălắștii; pl. tălắști
tălăștile
TALÁȘCĂ, tălăști, s. f. (Reg.) Curea de încins mijlocul; cingătoare. – Et. nec. DOOM
taláșcă (reg.) s. f., g.-d. art. tălắștii; pl. tălắști
tălăștilor
TALÁȘCĂ, tălăști, s. f. (Reg.) Curea de încins mijlocul; cingătoare. – Et. nec. DOOM
taláșcă (reg.) s. f., g.-d. art. tălắștii; pl. tălắști
tămbălău
TĂMBĂLẮU s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). – Din magh. tombolo. DOOM
tămbălắu (fam.) s. n., art. tămbălắul
tămbălăul
TĂMBĂLẮU s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). – Din magh. tombolo. DOOM
tămbălắu (fam.) s. n., art. tămbălắul
tămbălăului
TĂMBĂLẮU s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). – Din magh. tombolo. DOOM
tămbălắu (fam.) s. n., art. tămbălắul
tămâia
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâia
TĂMẤIE s. f. Substanță rășinoasă obținută prin crestare din scoarța livanului, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie, care, prin ardere, produce un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase. ◊ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situații neplăcute, penibile. – Probabil lat. *thymanea. DOOM
!tămấie s. f., art. tămấia, g.-d. tămấi, art. tămấii
tămâiai
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiam
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiară
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiarăm
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiarăți
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiase
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiasem
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiaseră
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiaserăm
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiaserăți
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiaseși
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiaseți
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiat
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiat
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămâiata
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămâiate
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămâiatei
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămâiatele
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămâiatelor
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămâiatul
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămâiatului
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămâiau
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiază
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiași
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiați
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiați
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămâiații
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămâiaților
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămâie
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâie
TĂMẤIE s. f. Substanță rășinoasă obținută prin crestare din scoarța livanului, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie, care, prin ardere, produce un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase. ◊ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situații neplăcute, penibile. – Probabil lat. *thymanea. DOOM
!tămấie s. f., art. tămấia, g.-d. tămấi, art. tămấii
tămâiei
TĂMẤIE s. f. Substanță rășinoasă obținută prin crestare din scoarța livanului, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie, care, prin ardere, produce un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase. ◊ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situații neplăcute, penibile. – Probabil lat. *thymanea. DOOM
!tămấie s. f., art. tămấia, g.-d. tămấi, art. tămấii
tămâiem
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâier
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămâiere
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiere
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămâiere
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămâierea
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămâierele
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămâierelor
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămâieri
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămâierii
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămâierile
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămâierilor
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămâiernița
TĂMÂIÉRNIȚĂ, tămâiernițe, s. f. Vas pentru tămâiere; tămâier, tămâietoare. – Tămâie + suf. -erniță. DOOM
tămâiérniță s. f., g.-d. art. tămâiérniței; pl. tămâiérnițe
tămâiernițe
TĂMÂIÉRNIȚĂ, tămâiernițe, s. f. Vas pentru tămâiere; tămâier, tămâietoare. – Tămâie + suf. -erniță. DOOM
tămâiérniță s. f., g.-d. art. tămâiérniței; pl. tămâiérnițe
tămâierniței
TĂMÂIÉRNIȚĂ, tămâiernițe, s. f. Vas pentru tămâiere; tămâier, tămâietoare. – Tămâie + suf. -erniță. DOOM
tămâiérniță s. f., g.-d. art. tămâiérniței; pl. tămâiérnițe
tămâiernițele
TĂMÂIÉRNIȚĂ, tămâiernițe, s. f. Vas pentru tămâiere; tămâier, tămâietoare. – Tămâie + suf. -erniță. DOOM
tămâiérniță s. f., g.-d. art. tămâiérniței; pl. tămâiérnițe
tămâiernițelor
TĂMÂIÉRNIȚĂ, tămâiernițe, s. f. Vas pentru tămâiere; tămâier, tămâietoare. – Tămâie + suf. -erniță. DOOM
tămâiérniță s. f., g.-d. art. tămâiérniței; pl. tămâiérnițe
tămâierul
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămâierului
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămâietoare
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămâietoarea
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămâietori
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămâietorii
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămâietorile
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămâietorilor
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămâiez
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâieze
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiezi
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâind
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâioara
TĂMÂIOÁRĂ, tămăioare, s. f. Numele a două plante erbacee din familia violaceelor: a) plantă mică cu flori mari ale căror petale sunt împestrițate cu pete purpurii (Viola jooi); b) toporaș. – Tămâie + suf. -ioară. DOOM
tămâioáră s. f., g.-d. art. tămâioárei; pl. tămâioáre
tămâioare
TĂMÂIOÁRĂ, tămăioare, s. f. Numele a două plante erbacee din familia violaceelor: a) plantă mică cu flori mari ale căror petale sunt împestrițate cu pete purpurii (Viola jooi); b) toporaș. – Tămâie + suf. -ioară. DOOM
tămâioáră s. f., g.-d. art. tămâioárei; pl. tămâioáre
tămâioarei
TĂMÂIOÁRĂ, tămăioare, s. f. Numele a două plante erbacee din familia violaceelor: a) plantă mică cu flori mari ale căror petale sunt împestrițate cu pete purpurii (Viola jooi); b) toporaș. – Tămâie + suf. -ioară. DOOM
tămâioáră s. f., g.-d. art. tămâioárei; pl. tămâioáre
tămâioarele
TĂMÂIOÁRĂ, tămăioare, s. f. Numele a două plante erbacee din familia violaceelor: a) plantă mică cu flori mari ale căror petale sunt împestrițate cu pete purpurii (Viola jooi); b) toporaș. – Tămâie + suf. -ioară. DOOM
tămâioáră s. f., g.-d. art. tămâioárei; pl. tămâioáre
tămâioarelor
TĂMÂIOÁRĂ, tămăioare, s. f. Numele a două plante erbacee din familia violaceelor: a) plantă mică cu flori mari ale căror petale sunt împestrițate cu pete purpurii (Viola jooi); b) toporaș. – Tămâie + suf. -ioară. DOOM
tămâioáră s. f., g.-d. art. tămâioárei; pl. tămâioáre
tămâioasa
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioasa
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioase
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioase
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioasei
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioasei
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioasele
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioasele
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioaselor
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioaselor
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioasă
TĂMÎIOÁSĂ s. f. 1. Varietate de viță de vie, ai cărei struguri au boabele dese, rotunde și cărnoase, de culoare verde, plăcut aromate. În vie toate soiurile de struguri... tămîioasă... La TDRG. 2. Vin făcut din tămîioasă (1). Nu știu dacă doamnele nu vor voi să guste o tămîioasă dulce ce se află în mînăstire de treizeci de ani. BOLINTINEANU, O. 435. Sticlele se umplură cu tămîioasă într-o clipă și veselia renăscu în sînul oaspeților. FILIMON, C. 164.
tămâior
TĂMÎIÓR s. m. v. tămîioară.
tămâios
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâiosul
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâiosului
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioși
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioșii
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâioșilor
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămâița
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță. DOOM
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
tămâițe
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță. DOOM
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
tămâiței
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță. DOOM
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
tămâițele
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță. DOOM
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
tămâițelor
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță. DOOM
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
tămânjea
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjeai
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjeam
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjească
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjeau
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjeați
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjer
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămânjere
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămânjerele
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămânjerelor
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămânjerul
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămânjerului
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămânjesc
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjește
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjești
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânji
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjii
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjim
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjind
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjire
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjire
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji.
tămânjiră
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjirăm
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjirăți
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjise
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjisem
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjiseră
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjiserăm
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjiserăți
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjiseși
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjiseți
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjit
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjit
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji.
tămânjiși
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjiți
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămîia
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîia
TĂMẤIE s. f. Substanță rășinoasă obținută prin crestare din scoarța livanului, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie, care, prin ardere, produce un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase. ◊ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situații neplăcute, penibile. – Probabil lat. *thymanea. DOOM
!tămấie s. f., art. tămấia, g.-d. tămấi, art. tămấii
tămîiai
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiam
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiară
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiarăm
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiarăți
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiase
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiasem
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiaseră
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiaserăm
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiaserăți
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiaseși
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiaseți
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiat
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiat
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămîiata
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămîiate
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămîiatei
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămîiatele
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămîiatelor
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămîiatul
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămîiatului
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămîiau
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiază
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiași
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiați
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiați
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămîiații
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămîiaților
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
tămîie
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîie
TĂMẤIE s. f. Substanță rășinoasă obținută prin crestare din scoarța livanului, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie, care, prin ardere, produce un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase. ◊ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situații neplăcute, penibile. – Probabil lat. *thymanea. DOOM
!tămấie s. f., art. tămấia, g.-d. tămấi, art. tămấii
tămîiei
TĂMẤIE s. f. Substanță rășinoasă obținută prin crestare din scoarța livanului, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie, care, prin ardere, produce un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase. ◊ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situații neplăcute, penibile. – Probabil lat. *thymanea. DOOM
!tămấie s. f., art. tămấia, g.-d. tămấi, art. tămấii
tămîiem
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîier
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămîiere
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiere
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămîiere
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămîierea
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămîierele
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămîierelor
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămîieri
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămîierii
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămîierile
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămîierilor
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia. DOOM
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămîiernița
TĂMÂIÉRNIȚĂ, tămâiernițe, s. f. Vas pentru tămâiere; tămâier, tămâietoare. – Tămâie + suf. -erniță. DOOM
tămâiérniță s. f., g.-d. art. tămâiérniței; pl. tămâiérnițe
tămîiernițe
TĂMÂIÉRNIȚĂ, tămâiernițe, s. f. Vas pentru tămâiere; tămâier, tămâietoare. – Tămâie + suf. -erniță. DOOM
tămâiérniță s. f., g.-d. art. tămâiérniței; pl. tămâiérnițe
tămîierniței
TĂMÂIÉRNIȚĂ, tămâiernițe, s. f. Vas pentru tămâiere; tămâier, tămâietoare. – Tămâie + suf. -erniță. DOOM
tămâiérniță s. f., g.-d. art. tămâiérniței; pl. tămâiérnițe
tămîiernițele
TĂMÂIÉRNIȚĂ, tămâiernițe, s. f. Vas pentru tămâiere; tămâier, tămâietoare. – Tămâie + suf. -erniță. DOOM
tămâiérniță s. f., g.-d. art. tămâiérniței; pl. tămâiérnițe
tămîiernițelor
TĂMÂIÉRNIȚĂ, tămâiernițe, s. f. Vas pentru tămâiere; tămâier, tămâietoare. – Tămâie + suf. -erniță. DOOM
tămâiérniță s. f., g.-d. art. tămâiérniței; pl. tămâiérnițe
tămîierul
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămîierului
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
tămîietoare
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămîietoarea
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămîietori
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămîietorii
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămîietorile
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămîietorilor
TĂMÂIETOÁRE, tămâietori, s. f. Tămâierniță. – Tămâia + suf. -ătoare. DOOM
tămâietoáre s. f., g.-d. art. tămâietórii; pl. tămâietóri
tămîiez
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîieze
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîiezi
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîind
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie. DOOM
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămîioara
TĂMÂIOÁRĂ, tămăioare, s. f. Numele a două plante erbacee din familia violaceelor: a) plantă mică cu flori mari ale căror petale sunt împestrițate cu pete purpurii (Viola jooi); b) toporaș. – Tămâie + suf. -ioară. DOOM
tămâioáră s. f., g.-d. art. tămâioárei; pl. tămâioáre
tămîioare
TĂMÂIOÁRĂ, tămăioare, s. f. Numele a două plante erbacee din familia violaceelor: a) plantă mică cu flori mari ale căror petale sunt împestrițate cu pete purpurii (Viola jooi); b) toporaș. – Tămâie + suf. -ioară. DOOM
tămâioáră s. f., g.-d. art. tămâioárei; pl. tămâioáre
tămîioarei
TĂMÂIOÁRĂ, tămăioare, s. f. Numele a două plante erbacee din familia violaceelor: a) plantă mică cu flori mari ale căror petale sunt împestrițate cu pete purpurii (Viola jooi); b) toporaș. – Tămâie + suf. -ioară. DOOM
tămâioáră s. f., g.-d. art. tămâioárei; pl. tămâioáre
tămîioarele
TĂMÂIOÁRĂ, tămăioare, s. f. Numele a două plante erbacee din familia violaceelor: a) plantă mică cu flori mari ale căror petale sunt împestrițate cu pete purpurii (Viola jooi); b) toporaș. – Tămâie + suf. -ioară. DOOM
tămâioáră s. f., g.-d. art. tămâioárei; pl. tămâioáre
tămîioarelor
TĂMÂIOÁRĂ, tămăioare, s. f. Numele a două plante erbacee din familia violaceelor: a) plantă mică cu flori mari ale căror petale sunt împestrițate cu pete purpurii (Viola jooi); b) toporaș. – Tămâie + suf. -ioară. DOOM
tămâioáră s. f., g.-d. art. tămâioárei; pl. tămâioáre
tămîioasa
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioasa
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioase
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioase
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioasei
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioasei
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioasele
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioasele
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioaselor
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioaselor
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîios
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîiosul
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîiosului
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioși
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioșii
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîioșilor
TĂMÂIÓS, -OÁSĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță-de-vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os. DOOM
tămâiós2 (vin) s. n.
tămîița
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță. DOOM
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
tămîițe
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță. DOOM
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
tămîiței
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță. DOOM
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
tămîițele
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță. DOOM
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
tămîițelor
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță. DOOM
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
tămînjea
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjeai
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjeam
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjească
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjeau
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjeați
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjer
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămînjere
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămînjerele
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămînjerelor
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămînjerul
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămînjerului
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec. DOOM
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămînjesc
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjește
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjești
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînji
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjii
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjim
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjind
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjire
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjiră
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjirăm
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjirăți
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjise
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjisem
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjiseră
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjiserăm
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjiserăți
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjiseși
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjiseți
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjit
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjiși
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămînjiți
TĂMÂNJÍ, tămânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (Ir.) A picta; a mâzgăli. – Et. nec. Cf. mânji. DOOM
tămânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc, imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămădui
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduia
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiai
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiala
TĂMĂDUIÁLĂ, tămăduieli, s. f. (Pop.) Tămăduire. [Pr.: -du-ia-] – Tămădui + suf. -eală. DOOM
tămăduiálă (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduiélii; pl. tămăduiéli
tămăduiam
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiască
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiau
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiați
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduieli
TĂMĂDUIÁLĂ, tămăduieli, s. f. (Pop.) Tămăduire. [Pr.: -du-ia-] – Tămădui + suf. -eală. DOOM
tămăduiálă (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduiélii; pl. tămăduiéli
tămăduielii
TĂMĂDUIÁLĂ, tămăduieli, s. f. (Pop.) Tămăduire. [Pr.: -du-ia-] – Tămădui + suf. -eală. DOOM
tămăduiálă (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduiélii; pl. tămăduiéli
tămăduielile
TĂMĂDUIÁLĂ, tămăduieli, s. f. (Pop.) Tămăduire. [Pr.: -du-ia-] – Tămădui + suf. -eală. DOOM
tămăduiálă (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduiélii; pl. tămăduiéli
tămăduielilor
TĂMĂDUIÁLĂ, tămăduieli, s. f. (Pop.) Tămăduire. [Pr.: -du-ia-] – Tămădui + suf. -eală. DOOM
tămăduiálă (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduiélii; pl. tămăduiéli
tămăduiesc
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiește
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiești
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduii
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduim
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduind
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduire
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduire
TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui. DOOM
tămăduíre (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduírii; pl. tămăduíri
tămăduirea
TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui. DOOM
tămăduíre (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduírii; pl. tămăduíri
tămăduiri
TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui. DOOM
tămăduíre (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduírii; pl. tămăduíri
tămăduirii
TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui. DOOM
tămăduíre (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduírii; pl. tămăduíri
tămăduirile
TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui. DOOM
tămăduíre (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduírii; pl. tămăduíri
tămăduirilor
TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui. DOOM
tămăduíre (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduírii; pl. tămăduíri
tămăduiră
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduirăm
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduirăți
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduise
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduisem
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiseră
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiserăm
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiserăți
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiseși
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiseți
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduit
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduitoare
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. DOOM
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduitoarea
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. DOOM
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduitoarei
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. DOOM
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduitoarele
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. DOOM
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduitoarelor
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. DOOM
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduitor
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. DOOM
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduitori
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. DOOM
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduitorii
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. DOOM
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduitorilor
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. DOOM
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduitorul
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. DOOM
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduitorului
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. DOOM
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduiși
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduiți
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. DOOM
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămășag
TĂLMĂȘÁG, tălmășaguri, s. n. (Reg.) Glumă, vorbă hazlie. [Var.: tămășág s. n.] – Cf. sb. tamaza. DOOM
tălmășág (reg.) s. n., pl. tălmășáguri
tănase
Tănáse s. m. – Tip popular de neghiob. Gr. Aθανάσιος, parțial prin intermediul sl. Athanasij, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 191. Nu este clară legătura cu tănău (var. tanău), s. m. (Mold., neghiob, tont), pe care Scriban îl leagă de tălălău.
tăngănea
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngăneai
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngăneam
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănească
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngăneau
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngăneați
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănesc
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănește
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănești
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngăni
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănii
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănim
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănind
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănire
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănire
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune un clopot, o talangă. – V. dăngăni.
tăngăniră
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănirăm
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănirăți
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănise
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănisem
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngăniseră
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngăniserăm
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngăniserăți
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngăniseși
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngăniseți
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănit
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngănit
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune un clopot, o talangă. – V. dăngăni.
tăngăniși
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăngăniți
TĂNGĂNÍ, tăngănesc, vb. IV. Tranz. A face să sune (clopote, tălăngi). Ici-colo vreo fată fugea la fîntîni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni, Și boi tăngăneau cîte-un clopot la gît. COȘBUC, P. II 204.
tăntălău
TONTĂLẮU, tontălăi, s. m. (Regional) Tont, prost, prostănac, bleg, neghiob. Nici lumea-ntreagă n-a fi în stare să săvîrșească lucrul acesta într-o noapte și iată că tontălăul iesta de Ion l-au făcut singur. SBIERA, P. 159. – Variantă: tăntălắu (C. PETRESCU, R. DR. 21, MARIAN, O. I 113) s. m.
tăpălaga
TĂPĂLÁGĂ, tăpălăgi, s. f. (Reg.) 1. Încălțăminte mare și grosolană. ♦ Picior, mare, deformat. 2. Legătură înfășurată de hoți la picioarele vitelor furate, pentru ca pașii să nu lase urme. – Cf. magh. talpalló. DOOM
tăpălágă (reg.) s. f., g.-d. art. tăpălắgii; pl. tăpălắgi
tăpăloaga
TĂPĂLÓG, -OÁGĂ, tăpălogi, -oage, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Cf. tăpălagă. DOOM
tăpălóg (reg.) adj. m., pl. tăpălógi; f. tăpăloágă, pl. tăpăloáge
tăpăloage
TĂPĂLÓG, -OÁGĂ, tăpălogi, -oage, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Cf. tăpălagă. DOOM
tăpălóg (reg.) adj. m., pl. tăpălógi; f. tăpăloágă, pl. tăpăloáge
tăpăloagei
TĂPĂLÓG, -OÁGĂ, tăpălogi, -oage, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Cf. tăpălagă. DOOM
tăpălóg (reg.) adj. m., pl. tăpălógi; f. tăpăloágă, pl. tăpăloáge
tăpăloagele
TĂPĂLÓG, -OÁGĂ, tăpălogi, -oage, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Cf. tăpălagă. DOOM
tăpălóg (reg.) adj. m., pl. tăpălógi; f. tăpăloágă, pl. tăpăloáge
tăpăloagelor
TĂPĂLÓG, -OÁGĂ, tăpălogi, -oage, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Cf. tăpălagă. DOOM
tăpălóg (reg.) adj. m., pl. tăpălógi; f. tăpăloágă, pl. tăpăloáge
tăpălog
TĂPĂLÓG, -OÁGĂ, tăpălogi, -oage, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Cf. tăpălagă. DOOM
tăpălóg (reg.) adj. m., pl. tăpălógi; f. tăpăloágă, pl. tăpăloáge
tăpălogi
TĂPĂLÓG, -OÁGĂ, tăpălogi, -oage, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Cf. tăpălagă. DOOM
tăpălóg (reg.) adj. m., pl. tăpălógi; f. tăpăloágă, pl. tăpăloáge
tăpălogii
TĂPĂLÓG, -OÁGĂ, tăpălogi, -oage, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Cf. tăpălagă. DOOM
tăpălóg (reg.) adj. m., pl. tăpălógi; f. tăpăloágă, pl. tăpăloáge
tăpălogilor
TĂPĂLÓG, -OÁGĂ, tăpălogi, -oage, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Cf. tăpălagă. DOOM
tăpălóg (reg.) adj. m., pl. tăpălógi; f. tăpăloágă, pl. tăpăloáge
tăpălogul
TĂPĂLÓG, -OÁGĂ, tăpălogi, -oage, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Cf. tăpălagă. DOOM
tăpălóg (reg.) adj. m., pl. tăpălógi; f. tăpăloágă, pl. tăpăloáge
tăpălogului
TĂPĂLÓG, -OÁGĂ, tăpălogi, -oage, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Cf. tăpălagă. DOOM
tăpălóg (reg.) adj. m., pl. tăpălógi; f. tăpăloágă, pl. tăpăloáge
tăpălăgi
TĂPĂLÁGĂ, tăpălăgi, s. f. (Reg.) 1. Încălțăminte mare și grosolană. ♦ Picior, mare, deformat. 2. Legătură înfășurată de hoți la picioarele vitelor furate, pentru ca pașii să nu lase urme. – Cf. magh. talpalló. DOOM
tăpălágă (reg.) s. f., g.-d. art. tăpălắgii; pl. tăpălắgi
tăpălăgii
TĂPĂLÁGĂ, tăpălăgi, s. f. (Reg.) 1. Încălțăminte mare și grosolană. ♦ Picior, mare, deformat. 2. Legătură înfășurată de hoți la picioarele vitelor furate, pentru ca pașii să nu lase urme. – Cf. magh. talpalló. DOOM
tăpălágă (reg.) s. f., g.-d. art. tăpălắgii; pl. tăpălắgi
tăpălăgile
TĂPĂLÁGĂ, tăpălăgi, s. f. (Reg.) 1. Încălțăminte mare și grosolană. ♦ Picior, mare, deformat. 2. Legătură înfășurată de hoți la picioarele vitelor furate, pentru ca pașii să nu lase urme. – Cf. magh. talpalló. DOOM
tăpălágă (reg.) s. f., g.-d. art. tăpălắgii; pl. tăpălắgi
tăpălăgilor
TĂPĂLÁGĂ, tăpălăgi, s. f. (Reg.) 1. Încălțăminte mare și grosolană. ♦ Picior, mare, deformat. 2. Legătură înfășurată de hoți la picioarele vitelor furate, pentru ca pașii să nu lase urme. – Cf. magh. talpalló. DOOM
tăpălágă (reg.) s. f., g.-d. art. tăpălắgii; pl. tăpălắgi
tăpălăgoasa
TĂPĂLĂGÓS, -OÁSĂ, tăpălăgoși, -oase, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni și animale) Care are picioarele mari și un mers greoi; tăpălog, tăpănos. 2. (Despre plante) Cu frunze mari, late. – Tăpălagă + suf. -os. DOOM
tăpălăgós (reg.) adj. m., pl. tăpălăgóși; f. tăpălogoásă, pl. tăpălăgoáse
tăpălăgoase
TĂPĂLĂGÓS, -OÁSĂ, tăpălăgoși, -oase, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni și animale) Care are picioarele mari și un mers greoi; tăpălog, tăpănos. 2. (Despre plante) Cu frunze mari, late. – Tăpălagă + suf. -os. DOOM
tăpălăgós (reg.) adj. m., pl. tăpălăgóși; f. tăpălogoásă, pl. tăpălăgoáse
tăpălăgoasei
TĂPĂLĂGÓS, -OÁSĂ, tăpălăgoși, -oase, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni și animale) Care are picioarele mari și un mers greoi; tăpălog, tăpănos. 2. (Despre plante) Cu frunze mari, late. – Tăpălagă + suf. -os. DOOM
tăpălăgós (reg.) adj. m., pl. tăpălăgóși; f. tăpălogoásă, pl. tăpălăgoáse
tăpălăgoasele
TĂPĂLĂGÓS, -OÁSĂ, tăpălăgoși, -oase, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni și animale) Care are picioarele mari și un mers greoi; tăpălog, tăpănos. 2. (Despre plante) Cu frunze mari, late. – Tăpălagă + suf. -os. DOOM
tăpălăgós (reg.) adj. m., pl. tăpălăgóși; f. tăpălogoásă, pl. tăpălăgoáse
tăpălăgoaselor
TĂPĂLĂGÓS, -OÁSĂ, tăpălăgoși, -oase, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni și animale) Care are picioarele mari și un mers greoi; tăpălog, tăpănos. 2. (Despre plante) Cu frunze mari, late. – Tăpălagă + suf. -os. DOOM
tăpălăgós (reg.) adj. m., pl. tăpălăgóși; f. tăpălogoásă, pl. tăpălăgoáse
tăpălăgos
TĂPĂLĂGÓS, -OÁSĂ, tăpălăgoși, -oase, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni și animale) Care are picioarele mari și un mers greoi; tăpălog, tăpănos. 2. (Despre plante) Cu frunze mari, late. – Tăpălagă + suf. -os. DOOM
tăpălăgós (reg.) adj. m., pl. tăpălăgóși; f. tăpălogoásă, pl. tăpălăgoáse
tăpălăgosul
TĂPĂLĂGÓS, -OÁSĂ, tăpălăgoși, -oase, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni și animale) Care are picioarele mari și un mers greoi; tăpălog, tăpănos. 2. (Despre plante) Cu frunze mari, late. – Tăpălagă + suf. -os. DOOM
tăpălăgós (reg.) adj. m., pl. tăpălăgóși; f. tăpălogoásă, pl. tăpălăgoáse
tăpălăgosului
TĂPĂLĂGÓS, -OÁSĂ, tăpălăgoși, -oase, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni și animale) Care are picioarele mari și un mers greoi; tăpălog, tăpănos. 2. (Despre plante) Cu frunze mari, late. – Tăpălagă + suf. -os. DOOM
tăpălăgós (reg.) adj. m., pl. tăpălăgóși; f. tăpălogoásă, pl. tăpălăgoáse
tăpălăgoși
TĂPĂLĂGÓS, -OÁSĂ, tăpălăgoși, -oase, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni și animale) Care are picioarele mari și un mers greoi; tăpălog, tăpănos. 2. (Despre plante) Cu frunze mari, late. – Tăpălagă + suf. -os. DOOM
tăpălăgós (reg.) adj. m., pl. tăpălăgóși; f. tăpălogoásă, pl. tăpălăgoáse
tăpălăgoșii
TĂPĂLĂGÓS, -OÁSĂ, tăpălăgoși, -oase, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni și animale) Care are picioarele mari și un mers greoi; tăpălog, tăpănos. 2. (Despre plante) Cu frunze mari, late. – Tăpălagă + suf. -os. DOOM
tăpălăgós (reg.) adj. m., pl. tăpălăgóși; f. tăpălogoásă, pl. tăpălăgoáse
tăpălăgoșilor
TĂPĂLĂGÓS, -OÁSĂ, tăpălăgoși, -oase, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni și animale) Care are picioarele mari și un mers greoi; tăpălog, tăpănos. 2. (Despre plante) Cu frunze mari, late. – Tăpălagă + suf. -os. DOOM
tăpălăgós (reg.) adj. m., pl. tăpălăgóși; f. tăpălogoásă, pl. tăpălăgoáse
tăpălăi
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăia
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiai
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiam
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiască
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiau
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiați
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiesc
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiește
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiești
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăii
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăim
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăind
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăire
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăire
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. talpă.
tăpălăiră
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăirăm
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăirăți
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăise
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăisem
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiseră
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiserăm
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiserăți
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiseși
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiseți
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăit
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiși
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpălăiți
TĂPĂLĂÍ, tăpălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A merge lovind greoi pământul cu talpa. – Cf. t a l p ă. DOOM
tăpălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpălăiésc, imperf. 3 sg. tăpălăiá; conj. prez. 3 să tăpălăiáscă
tăpănoasa
TĂPĂNÓS, -OÁSĂ, tăpănoși, -oase, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Et. nec. Cf. tăpălăgos. DOOM
tăpănós (reg.) adj. m., pl. tăpănóși; f. tăpănoásă, pl. tăpănoáse
tăpănoase
TĂPĂNÓS, -OÁSĂ, tăpănoși, -oase, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Et. nec. Cf. tăpălăgos. DOOM
tăpănós (reg.) adj. m., pl. tăpănóși; f. tăpănoásă, pl. tăpănoáse
tăpănoasei
TĂPĂNÓS, -OÁSĂ, tăpănoși, -oase, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Et. nec. Cf. tăpălăgos. DOOM
tăpănós (reg.) adj. m., pl. tăpănóși; f. tăpănoásă, pl. tăpănoáse
tăpănoasele
TĂPĂNÓS, -OÁSĂ, tăpănoși, -oase, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Et. nec. Cf. tăpălăgos. DOOM
tăpănós (reg.) adj. m., pl. tăpănóși; f. tăpănoásă, pl. tăpănoáse
tăpănoaselor
TĂPĂNÓS, -OÁSĂ, tăpănoși, -oase, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Et. nec. Cf. tăpălăgos. DOOM
tăpănós (reg.) adj. m., pl. tăpănóși; f. tăpănoásă, pl. tăpănoáse
tăpănos
TĂPĂNÓS, -OÁSĂ, tăpănoși, -oase, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Et. nec. Cf. tăpălăgos. DOOM
tăpănós (reg.) adj. m., pl. tăpănóși; f. tăpănoásă, pl. tăpănoáse
tăpănosul
TĂPĂNÓS, -OÁSĂ, tăpănoși, -oase, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Et. nec. Cf. tăpălăgos. DOOM
tăpănós (reg.) adj. m., pl. tăpănóși; f. tăpănoásă, pl. tăpănoáse
tăpănosului
TĂPĂNÓS, -OÁSĂ, tăpănoși, -oase, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Et. nec. Cf. tăpălăgos. DOOM
tăpănós (reg.) adj. m., pl. tăpănóși; f. tăpănoásă, pl. tăpănoáse
tăpănoși
TĂPĂNÓS, -OÁSĂ, tăpănoși, -oase, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Et. nec. Cf. tăpălăgos. DOOM
tăpănós (reg.) adj. m., pl. tăpănóși; f. tăpănoásă, pl. tăpănoáse
tăpănoșii
TĂPĂNÓS, -OÁSĂ, tăpănoși, -oase, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Et. nec. Cf. tăpălăgos. DOOM
tăpănós (reg.) adj. m., pl. tăpănóși; f. tăpănoásă, pl. tăpănoáse
tăpănoșilor
TĂPĂNÓS, -OÁSĂ, tăpănoși, -oase, adj. (Reg.) Tăpălăgos (1). – Et. nec. Cf. tăpălăgos. DOOM
tăpănós (reg.) adj. m., pl. tăpănóși; f. tăpănoásă, pl. tăpănoáse
tăpșan
TĂPȘÁN, tăpșane, s. n. 1. Loc neted și ușor înclinat care apare la baza versantelor și povârnișurilor în regiunile de deal și de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniș. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curți. ♦ Loc mai ridicat, neted, necultivat. – Tăpși + suf. -an. DOOM
!tăpșán s. n., pl. tăpșáne
tăpșane
TĂPȘÁN, tăpșane, s. n. 1. Loc neted și ușor înclinat care apare la baza versantelor și povârnișurilor în regiunile de deal și de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniș. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curți. ♦ Loc mai ridicat, neted, necultivat. – Tăpși + suf. -an. DOOM
!tăpșán s. n., pl. tăpșáne
tăpșanele
TĂPȘÁN, tăpșane, s. n. 1. Loc neted și ușor înclinat care apare la baza versantelor și povârnișurilor în regiunile de deal și de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniș. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curți. ♦ Loc mai ridicat, neted, necultivat. – Tăpși + suf. -an. DOOM
!tăpșán s. n., pl. tăpșáne
tăpșanelor
TĂPȘÁN, tăpșane, s. n. 1. Loc neted și ușor înclinat care apare la baza versantelor și povârnișurilor în regiunile de deal și de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniș. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curți. ♦ Loc mai ridicat, neted, necultivat. – Tăpși + suf. -an. DOOM
!tăpșán s. n., pl. tăpșáne
tăpșanul
TĂPȘÁN, tăpșane, s. n. 1. Loc neted și ușor înclinat care apare la baza versantelor și povârnișurilor în regiunile de deal și de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniș. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curți. ♦ Loc mai ridicat, neted, necultivat. – Tăpși + suf. -an. DOOM
!tăpșán s. n., pl. tăpșáne
tăpșanului
TĂPȘÁN, tăpșane, s. n. 1. Loc neted și ușor înclinat care apare la baza versantelor și povârnișurilor în regiunile de deal și de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniș. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curți. ♦ Loc mai ridicat, neted, necultivat. – Tăpși + suf. -an. DOOM
!tăpșán s. n., pl. tăpșáne
tăpșea
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșeai
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșeam
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșească
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșeau
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșeați
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșesc
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșește
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșești
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpși
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșii
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșim
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșind
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșire
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșire
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. scr. tapšati.
tăpșiră
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșirăm
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșirăți
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșise
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșisem
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșiseră
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșiserăm
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșiserăți
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșiseși
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșiseți
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșit
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșit
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. scr. tapšati.
tăpșiși
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tăpșiți
TĂPȘÍ, tăpșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bătători. 2. Fig. A lovi ușor pe cineva pe obraz în semn de dragoste; a mângâia. – Cf. sb. tapšati. DOOM
tăpșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăpșésc, imperf. 3 sg. tăpșeá; conj. prez. 3 să tăpșeáscă
tărbaca
TĂRBÁCĂ s. f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv). DOOM
tărbácă (fam.) (în expr.) s. f.
tărbace
TĂRBÁCĂ s. f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv). DOOM
tărbácă (fam.) (în expr.) s. f.
tărbacei
TĂRBÁCĂ s. f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv). DOOM
tărbácă (fam.) (în expr.) s. f.
tărbacele
TĂRBÁCĂ s. f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv). DOOM
tărbácă (fam.) (în expr.) s. f.
tărbacelor
TĂRBÁCĂ s. f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv). DOOM
tărbácă (fam.) (în expr.) s. f.
tărbuc
tărbúc (-ce), s. n. – Plasă de pescuit în formă de sac, minciog mare. – Var. tărbuf, tărboc, tîrboc, tîrbuc, tîrbog, tărăbuf, tărăbuță. Bg. tărbuh „burtă, stomac” sb. trbok, trbuk (Candrea; Scriban); este dubletul lui tîrban, s. n. (Banat, stomac), din sb. trba, der. tîrbănos, adj. (cu pîntecele mare).
tărbuf
TÎRBÓC, tîrbocuri, s. n. Plasă de pescuit în formă de sac. De primăvara pînă toamna tîrziu, cu tirbocul, pe malul bălții, prinde juveți. STANCU, D. 314. Voiesc să plece cu tîrbocul la rîu să prindă pește. ȘEZ. VI 49. ♦ Sac de pescuit scoici. [Scoicile] se prind cu un sac special, numit... sacul de scoici sau tîrboc. ANTIPA, P. 76. – Variante: tîrbúc (ANTIPA, P. 394), tărbúf (id. ib. 394) s. n.
tărbăcea
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăceai
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăceala
TĂRBĂCEÁLĂ, tărbăceli, s. f. (Reg.) Faptul de a tărbăci. ◊ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală. DOOM
tărbăceálă (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcélii; pl. tărbăcéli
tărbăceam
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcească
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăceau
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăceați
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăceli
TĂRBĂCEÁLĂ, tărbăceli, s. f. (Reg.) Faptul de a tărbăci. ◊ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală. DOOM
tărbăceálă (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcélii; pl. tărbăcéli
tărbăcelii
TĂRBĂCEÁLĂ, tărbăceli, s. f. (Reg.) Faptul de a tărbăci. ◊ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală. DOOM
tărbăceálă (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcélii; pl. tărbăcéli
tărbăcelile
TĂRBĂCEÁLĂ, tărbăceli, s. f. (Reg.) Faptul de a tărbăci. ◊ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală. DOOM
tărbăceálă (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcélii; pl. tărbăcéli
tărbăcelilor
TĂRBĂCEÁLĂ, tărbăceli, s. f. (Reg.) Faptul de a tărbăci. ◊ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală. DOOM
tărbăceálă (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcélii; pl. tărbăcéli
tărbăcesc
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcește
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcești
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăci
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcii
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcim
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcind
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcire
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcire
TĂRBĂCÍRE, tărbăciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) tărbăci. – V. tărbăci. DOOM
tărbăcíre (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcírii; pl. tărbăcíri
tărbăcirea
TĂRBĂCÍRE, tărbăciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) tărbăci. – V. tărbăci. DOOM
tărbăcíre (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcírii; pl. tărbăcíri
tărbăciri
TĂRBĂCÍRE, tărbăciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) tărbăci. – V. tărbăci. DOOM
tărbăcíre (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcírii; pl. tărbăcíri
tărbăcirii
TĂRBĂCÍRE, tărbăciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) tărbăci. – V. tărbăci. DOOM
tărbăcíre (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcírii; pl. tărbăcíri
tărbăcirile
TĂRBĂCÍRE, tărbăciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) tărbăci. – V. tărbăci. DOOM
tărbăcíre (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcírii; pl. tărbăcíri
tărbăcirilor
TĂRBĂCÍRE, tărbăciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) tărbăci. – V. tărbăci. DOOM
tărbăcíre (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcírii; pl. tărbăcíri
tărbăciră
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcirăm
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcirăți
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcise
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcisem
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăciseră
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăciserăm
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăciserăți
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăciseși
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăciseți
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcit
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcit
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
tărbăcita
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
tărbăcite
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
tărbăcitei
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
tărbăcitele
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
tărbăcitelor
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
tărbăcitul
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
tărbăcitului
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
tărbăciși
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăciți
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci. DOOM
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăciți
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
tărbăciții
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
tărbăciților
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
tărca
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcai
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcam
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcare
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcare
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv).
tărcară
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcarăm
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcarăți
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcase
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcasem
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcaseră
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcaserăm
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcaserăți
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcaseși
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcaseți
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcat
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcat
TĂRCÁT, -Ă, tărcați, -te, adj. (Reg.) Cu pete de diferite culori (nearmonizate), pestriț, bălțat; dungat, vărgat. – Cf. magh. tarka. DOOM
*tărcát adj. m., pl. tărcáți; f. tărcátă, pl. tărcáte
tărcata
TĂRCÁT, -Ă, tărcați, -te, adj. (Reg.) Cu pete de diferite culori (nearmonizate), pestriț, bălțat; dungat, vărgat. – Cf. magh. tarka. DOOM
*tărcát adj. m., pl. tărcáți; f. tărcátă, pl. tărcáte
tărcate
TĂRCÁT, -Ă, tărcați, -te, adj. (Reg.) Cu pete de diferite culori (nearmonizate), pestriț, bălțat; dungat, vărgat. – Cf. magh. tarka. DOOM
*tărcát adj. m., pl. tărcáți; f. tărcátă, pl. tărcáte
tărcatei
TĂRCÁT, -Ă, tărcați, -te, adj. (Reg.) Cu pete de diferite culori (nearmonizate), pestriț, bălțat; dungat, vărgat. – Cf. magh. tarka. DOOM
*tărcát adj. m., pl. tărcáți; f. tărcátă, pl. tărcáte
tărcatele
TĂRCÁT, -Ă, tărcați, -te, adj. (Reg.) Cu pete de diferite culori (nearmonizate), pestriț, bălțat; dungat, vărgat. – Cf. magh. tarka. DOOM
*tărcát adj. m., pl. tărcáți; f. tărcátă, pl. tărcáte
tărcatelor
TĂRCÁT, -Ă, tărcați, -te, adj. (Reg.) Cu pete de diferite culori (nearmonizate), pestriț, bălțat; dungat, vărgat. – Cf. magh. tarka. DOOM
*tărcát adj. m., pl. tărcáți; f. tărcátă, pl. tărcáte
tărcatul
TĂRCÁT, -Ă, tărcați, -te, adj. (Reg.) Cu pete de diferite culori (nearmonizate), pestriț, bălțat; dungat, vărgat. – Cf. magh. tarka. DOOM
*tărcát adj. m., pl. tărcáți; f. tărcátă, pl. tărcáte
tărcatului
TĂRCÁT, -Ă, tărcați, -te, adj. (Reg.) Cu pete de diferite culori (nearmonizate), pestriț, bălțat; dungat, vărgat. – Cf. magh. tarka. DOOM
*tărcát adj. m., pl. tărcáți; f. tărcátă, pl. tărcáte
tărcau
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcași
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcați
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcați
TĂRCÁT, -Ă, tărcați, -te, adj. (Reg.) Cu pete de diferite culori (nearmonizate), pestriț, bălțat; dungat, vărgat. – Cf. magh. tarka. DOOM
*tărcát adj. m., pl. tărcáți; f. tărcátă, pl. tărcáte
tărcații
TĂRCÁT, -Ă, tărcați, -te, adj. (Reg.) Cu pete de diferite culori (nearmonizate), pestriț, bălțat; dungat, vărgat. – Cf. magh. tarka. DOOM
*tărcát adj. m., pl. tărcáți; f. tărcátă, pl. tărcáte
tărcaților
TĂRCÁT, -Ă, tărcați, -te, adj. (Reg.) Cu pete de diferite culori (nearmonizate), pestriț, bălțat; dungat, vărgat. – Cf. magh. tarka. DOOM
*tărcát adj. m., pl. tărcáți; f. tărcátă, pl. tărcáte
tărchează
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărchez
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcheze
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărchezi
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărciniu
tărciníu (-íe), adj. – De culoarea scorțișoarei. Tc. (per.) tarçin „scorțișoară” (Scriban). Cuvînt rar, în Mold.
tărcând
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcînd
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). DOOM
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză
tărcătura
TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. (Reg.) Combinație nereușită de culori; împestrițătură; (concr.) obiect tărcat. – Tărca + suf. -ătură. DOOM
tărcătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tărcătúrii; pl. tărcătúri
tărcături
TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. (Reg.) Combinație nereușită de culori; împestrițătură; (concr.) obiect tărcat. – Tărca + suf. -ătură. DOOM
tărcătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tărcătúrii; pl. tărcătúri
tărcăturii
TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. (Reg.) Combinație nereușită de culori; împestrițătură; (concr.) obiect tărcat. – Tărca + suf. -ătură. DOOM
tărcătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tărcătúrii; pl. tărcătúri
tărcăturile
TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. (Reg.) Combinație nereușită de culori; împestrițătură; (concr.) obiect tărcat. – Tărca + suf. -ătură. DOOM
tărcătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tărcătúrii; pl. tărcătúri
tărcăturilor
TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. (Reg.) Combinație nereușită de culori; împestrițătură; (concr.) obiect tărcat. – Tărca + suf. -ătură. DOOM
tărcătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tărcătúrii; pl. tărcătúri
tărfălog
TERFELÓG, terfeloage, s. n. 1. Registru, catastif, condică. Scriau la terfelogul logofeției atîtea cărături de la pădure. SADOVEANU, N. F. 9. 2. (Mai ales la pl.) Termen de dispreț pentru cărți, acte, documente vechi, rupte; hîrțoage. Mamă, ia mai dă-mi, rogu-te, cărțile mele oleacă. – Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete. C. PETRESCU, R. DR. 29. Voi căta pintre terfeloagele mele copia corespondenții ce au ținut la 1858 pentru apărarea titlului de Principatele Unite. ALECSANDRI, S. 250. – Variante: tîrfălóg (CAMILAR, N. II 269), tărfălog (NEGRUZZI, S. I 185) s. n., terfeloágă (PAS, Z. I 20, ALECSANDRI, T. 100) s. f.
tărgi
TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniții și bolnavii; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. + Spec. (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa. DOOM
tárgă s. f., g.-d. art. tắrgii; pl. tărgi
tărgii
TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniții și bolnavii; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. + Spec. (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa. DOOM
tárgă s. f., g.-d. art. tắrgii; pl. tărgi
tărgile
TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniții și bolnavii; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. + Spec. (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa. DOOM
tárgă s. f., g.-d. art. tắrgii; pl. tărgi
tărgilor
TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniții și bolnavii; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. + Spec. (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa. DOOM
tárgă s. f., g.-d. art. tắrgii; pl. tărgi
tărhat
TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher). DOOM
tărhát (pop.) s. n., pl. tărháturi
tărhatul
TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher). DOOM
tărhát (pop.) s. n., pl. tărháturi
tărhatului
TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher). DOOM
tărhát (pop.) s. n., pl. tărháturi
tărhaturi
TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher). DOOM
tărhát (pop.) s. n., pl. tărháturi
tărhaturile
TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher). DOOM
tărhát (pop.) s. n., pl. tărháturi
tărhaturilor
TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher). DOOM
tărhát (pop.) s. n., pl. tărháturi
tăria
TĂRÍE, tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie. DOOM
tăríe s. f., art. tăría, g.-d. art. tăríei; pl. tăríi, art. tăríile
tăricea
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăriceaua
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăricei
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăriceii
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăriceilor
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăricel
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăricele
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăricelei
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăricelele
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăricelelor
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăricelul
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăricelului
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tăricica
TĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tăricei, -ele, adj. Tărișor. – Tare + suf. -icel. DOOM
tăricél adj. m., pl. tăricéi; f. tăricícă, pl. tăricéle
tărie
TĂRÍE, tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie. DOOM
tăríe s. f., art. tăría, g.-d. art. tăríei; pl. tăríi, art. tăríile
tăriei
TĂRÍE, tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie. DOOM
tăríe s. f., art. tăría, g.-d. art. tăríei; pl. tăríi, art. tăríile
tării
TĂRÍE, tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie. DOOM
tăríe s. f., art. tăría, g.-d. art. tăríei; pl. tăríi, art. tăríile
tăriile
TĂRÍE, tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie. DOOM
tăríe s. f., art. tăría, g.-d. art. tăríei; pl. tăríi, art. tăríile
tăriilor
TĂRÍE, tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie. DOOM
tăríe s. f., art. tăría, g.-d. art. tăríei; pl. tăríi, art. tăríile
tărișor
TĂRIȘÓR, -OARĂ, tărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui tare; tăricei. ♦ (Adverbial) Repejor. – Tare + suf. -ișor. DOOM
tărișór adj. m., pl. tărișóri; f. tărișoáră, pl. tărișoáre
tărpan
tărpán (-ne), s. n. – Un fel de coasă. – Var. torpan, tîrpan. Tc. terpan (Bogrea, Dacor., III, 738).
tărpuz
tărpúz (-ze), s. n. – Acoperămînt, scufiță purtată de grecoaice. Tc. (per.) tarpoș (Șeineanu, II, 117), cf. sb. tarpos (Cihac, II, 403). Sec. XVIII, înv.
tărsej
tărséj (-ji), s. m. – Tovarăș, camarad. Mag. társ (Tiktin). În Trans., înv. – Der. tărșejie, s. f. (înv., tovărășie, prietenie).
tărtăcuța
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță. DOOM
tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe
tărtăcuțe
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță. DOOM
tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe
tărtăcuței
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță. DOOM
tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe
tărtăcuțele
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță. DOOM
tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe
tărtăcuțelor
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță. DOOM
tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe
tărtănaș
TĂRTĂNÁȘ, tărtănașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tartan; șal mic de lână. – Tartan + suf. -aș. DOOM
tărtănáș (rar) s. n., pl. tărtănáșe
tărtănașe
TĂRTĂNÁȘ, tărtănașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tartan; șal mic de lână. – Tartan + suf. -aș. DOOM
tărtănáș (rar) s. n., pl. tărtănáșe
tărtănașele
TĂRTĂNÁȘ, tărtănașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tartan; șal mic de lână. – Tartan + suf. -aș. DOOM
tărtănáș (rar) s. n., pl. tărtănáșe
tărtănașelor
TĂRTĂNÁȘ, tărtănașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tartan; șal mic de lână. – Tartan + suf. -aș. DOOM
tărtănáș (rar) s. n., pl. tărtănáșe
tărtănașul
TĂRTĂNÁȘ, tărtănașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tartan; șal mic de lână. – Tartan + suf. -aș. DOOM
tărtănáș (rar) s. n., pl. tărtănáșe
tărtănașului
TĂRTĂNÁȘ, tărtănașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tartan; șal mic de lână. – Tartan + suf. -aș. DOOM
tărtănáș (rar) s. n., pl. tărtănáșe
tărtăneața
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec. DOOM
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe
tărtăneț
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec. DOOM
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe
tărtănețe
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec. DOOM
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe
tărtăneței
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec. DOOM
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe
tărtănețele
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec. DOOM
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe
tărtănețelor
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec. DOOM
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe
tărtăneți
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec. DOOM
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe
tărtăneții
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec. DOOM
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe
tărtăneților
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec. DOOM
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe
tărtănețul
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec. DOOM
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe
tărtănețului
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec. DOOM
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe
tărâcioară
TĂRÂCIOÁRĂ, tărâcioare, s. f. Diminutiv al lui tărâțe. – Tărâțe + suf. -ioare. DOOM
!tărâcioáră s. f., g.-d. art. tărâcioárei; pl. tărâcioáre
tărâm
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărâmul
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărâmului
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărâmuri
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărâmurile
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărâmurilor
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărânc
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărânci
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărâncii
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărâncilor
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărâncul
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărâncului
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărâța
TĂRÂȚÁ, pers. 3 tărâțează, vb. I. Refl. (Pop.) A se coji, a se jupui. – Din tărâțe. DOOM
!tărâțá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se tărâțeáză
tărâța
TĂRẤȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la faină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a nimici, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, sb. trice. DOOM
tărấță s. f., g.-d. art. tărấței; pl. tărấțe
tărâțare
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărâțarea
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărâțe
TĂRẤȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la faină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a nimici, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, sb. trice. DOOM
tărấță s. f., g.-d. art. tărấței; pl. tărấțe
tărâței
TĂRẤȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la faină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a nimici, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, sb. trice. DOOM
tărấță s. f., g.-d. art. tărấței; pl. tărấțe
tărâțele
TĂRẤȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la faină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a nimici, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, sb. trice. DOOM
tărấță s. f., g.-d. art. tărấței; pl. tărấțe
tărâțelor
TĂRẤȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la faină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a nimici, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, sb. trice. DOOM
tărấță s. f., g.-d. art. tărấței; pl. tărấțe
tărâțoasa
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărâțoase
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărâțoasei
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărâțoasele
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărâțoaselor
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărâțos
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărâțosul
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărâțosului
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărâțoși
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărâțoșii
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărâțoșilor
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărâțări
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărâțării
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărâțările
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărâțărilor
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărîm
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărîmul
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărîmului
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărîmuri
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărîmurile
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărîmurilor
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”. DOOM
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărînc
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărînci
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărîncii
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărîncilor
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărîncul
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărîncului
TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec. DOOM
tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci
tărîța
TĂRẤȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la faină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a nimici, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, sb. trice. DOOM
tărấță s. f., g.-d. art. tărấței; pl. tărấțe
tărîțare
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărîțarea
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărîțe
TĂRẤȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la faină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a nimici, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, sb. trice. DOOM
tărấță s. f., g.-d. art. tărấței; pl. tărấțe
tărîței
TĂRẤȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la faină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a nimici, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, sb. trice. DOOM
tărấță s. f., g.-d. art. tărấței; pl. tărấțe
tărîțele
TĂRẤȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la faină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a nimici, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, sb. trice. DOOM
tărấță s. f., g.-d. art. tărấței; pl. tărấțe
tărîțelor
TĂRẤȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la faină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a nimici, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, sb. trice. DOOM
tărấță s. f., g.-d. art. tărấței; pl. tărấțe
tărîțoasa
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărîțoase
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărîțoasei
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărîțoasele
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărîțoaselor
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărîțos
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărîțosul
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărîțosului
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărîțoși
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărîțoșii
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărîțoșilor
TĂRÂȚÓS, -OÁSĂ, tărâțoși, -oase, adj. Care conține tărâțe (1) sau care are aspectul tărâței. – Tărâță + suf. -os. DOOM
tărâțós adj. m., pl. țărâțóși; f. tărâțoásă, pl. tărâțoáse
tărîțări
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărîțării
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărîțările
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărîțărilor
TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța. DOOM
tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri
tărăboaie
TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. – Cf. alb. tërboz, gr. thórybos. DOOM
tărăbói s. n.
tărăboaiele
TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. – Cf. alb. tërboz, gr. thórybos. DOOM
tărăbói s. n.
tărăboaielor
TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. – Cf. alb. tërboz, gr. thórybos. DOOM
tărăbói s. n.
tărăboanța
TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (Pop.) Roabă. – Din magh. torbonca. DOOM
tărăboánță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboánței; pl. tărăboánțe
tărăboanțe
TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (Pop.) Roabă. – Din magh. torbonca. DOOM
tărăboánță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboánței; pl. tărăboánțe
tărăboanței
TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (Pop.) Roabă. – Din magh. torbonca. DOOM
tărăboánță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboánței; pl. tărăboánțe
tărăboanțele
TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (Pop.) Roabă. – Din magh. torbonca. DOOM
tărăboánță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboánței; pl. tărăboánțe
tărăboanțelor
TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (Pop.) Roabă. – Din magh. torbonca. DOOM
tărăboánță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboánței; pl. tărăboánțe
tărăboi
TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. – Cf. alb. tërboz, gr. thórybos. DOOM
tărăbói s. n.
tărăboiul
TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. – Cf. alb. tërboz, gr. thórybos. DOOM
tărăbói s. n.
tărăboiului
TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. – Cf. alb. tërboz, gr. thórybos. DOOM
tărăbói s. n.
tărăbuța
TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (Reg.) Bagaj, catrafase, calabalâc. – Tarabă + suf. -uță. DOOM
tărăbúță (reg.) s. f., g.-d. art. tărăbúței; pl. tărăbúțe
tărăbuțe
TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (Reg.) Bagaj, catrafase, calabalâc. – Tarabă + suf. -uță. DOOM
tărăbúță (reg.) s. f., g.-d. art. tărăbúței; pl. tărăbúțe
tărăbuței
TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (Reg.) Bagaj, catrafase, calabalâc. – Tarabă + suf. -uță. DOOM
tărăbúță (reg.) s. f., g.-d. art. tărăbúței; pl. tărăbúțe
tărăbuțele
TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (Reg.) Bagaj, catrafase, calabalâc. – Tarabă + suf. -uță. DOOM
tărăbúță (reg.) s. f., g.-d. art. tărăbúței; pl. tărăbúțe
tărăbuțelor
TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (Reg.) Bagaj, catrafase, calabalâc. – Tarabă + suf. -uță. DOOM
tărăbúță (reg.) s. f., g.-d. art. tărăbúței; pl. tărăbúțe
tărăgăi
TĂRĂGĂNÁ, tărăgănez, vb. I. (Și în forma trăgăna) 1. Tranz. A amîna de pe o zi pe alta, a întîrzia, a tergiversa, a face să se prelungească (o acțiune, o soluționare). Petre a Smarandei tot tărăgănase și el însurătoarea. Se ținea după Mărioara Irinii. REBREANU, R. I 282. ♦ (Cu complementul «mersul», «pașii») A merge încet, anevoie, tîrîndu-și picioarele. Tărăgănîndu-și mersul trec frații lor, hoinarii. Cu mîna spre pomană și boarfele sub braț. LESNEA, I. 127. ♦ (Cu complementul «vorbă», «cuvînt») A vorbi rar, lungind silabele. Ce doriți mă rog ? – îl întrebă ea trăgănînd vorbele. SLAVICI, N. II 270. 2. Refl. impers. (Subînțelegîndu-se vremea sau o noțiune care implică ideea de timp) A se scurge încet, a dura, a se prelungi. Nu s-au trăgănat tare mult și sosi și Petrea Făt-Frumos. SBIERA, P. 128. 3. Intranz. A cînta alene, cu jale; a doini. Eu de-oi prinde a trăgăna, Frunzele vor tremura. BIBICESCU, P. P. 320. ♦ (Despre vînt) A sufla încet, a adia. Cînd vîntu c-o trăgăna, Tu atunci te-i legăna. BIBICESCU, P. P. 280. – Variante: tărăgăiá (ISPIRESCU, U. 69), trăgăna vb. I, tărăgăí (ISPIRESCU, L. 227), tărăgăní vb. IV.
tărăgăia
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgăială
TĂRĂGĂNEÁLĂ, tărăgăneli, s. f. Faptul de a (se) tărăgăna; amânare continuă, tărăgănare. [Var.: tărăgăiálă s. f.] – Tărăgăna + suf. -eală. DOOM
tărăgăneálă s. f., g.-d. art. tărăgănélii; pl. tărăgănéli
tărăgăiat
TĂRĂGĂIÁ vb. I v. tărăgăna.
tărăgăiere
TĂRĂGĂIÁ vb. I v. tărăgăna.
tărăgăna
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănai
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănam
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănare
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănare
TĂRĂGĂNÍRE s. f. v. tărăgănare. DOOM
tărăgănáre s. f., g.-d. art. tărăgănắrii; pl. tărăgănắri
tărăgănarea
TĂRĂGĂNÍRE s. f. v. tărăgănare. DOOM
tărăgănáre s. f., g.-d. art. tărăgănắrii; pl. tărăgănắri
tărăgănară
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănarăm
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănarăți
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănase
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănasem
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănaseră
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănaserăm
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănaserăți
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănaseși
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănaseți
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănat
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănat
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
tărăgănata
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
tărăgănate
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
tărăgănatei
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
tărăgănatele
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
tărăgănatelor
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
tărăgănatul
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
tărăgănatului
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
tărăgănau
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănași
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănați
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănați
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
tărăgănații
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
tărăgănaților
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
tărăgăneala
TĂRĂGĂNEÁLĂ, tărăgăneli, s. f. Faptul de a (se) tărăgăna; amânare continuă, tărăgănare. [Var.: tărăgăiálă s. f.] – Tărăgăna + suf. -eală. DOOM
tărăgăneálă s. f., g.-d. art. tărăgănélii; pl. tărăgănéli
tărăgănează
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgăneli
TĂRĂGĂNEÁLĂ, tărăgăneli, s. f. Faptul de a (se) tărăgăna; amânare continuă, tărăgănare. [Var.: tărăgăiálă s. f.] – Tărăgăna + suf. -eală. DOOM
tărăgăneálă s. f., g.-d. art. tărăgănélii; pl. tărăgănéli
tărăgănelii
TĂRĂGĂNEÁLĂ, tărăgăneli, s. f. Faptul de a (se) tărăgăna; amânare continuă, tărăgănare. [Var.: tărăgăiálă s. f.] – Tărăgăna + suf. -eală. DOOM
tărăgăneálă s. f., g.-d. art. tărăgănélii; pl. tărăgănéli
tărăgănelile
TĂRĂGĂNEÁLĂ, tărăgăneli, s. f. Faptul de a (se) tărăgăna; amânare continuă, tărăgănare. [Var.: tărăgăiálă s. f.] – Tărăgăna + suf. -eală. DOOM
tărăgăneálă s. f., g.-d. art. tărăgănélii; pl. tărăgănéli
tărăgănelilor
TĂRĂGĂNEÁLĂ, tărăgăneli, s. f. Faptul de a (se) tărăgăna; amânare continuă, tărăgănare. [Var.: tărăgăiálă s. f.] – Tărăgăna + suf. -eală. DOOM
tărăgăneálă s. f., g.-d. art. tărăgănélii; pl. tărăgănéli
tărăgănez
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgăneze
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănezi
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgăni
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănire
TĂRĂGĂNÍRE s. f. v. tărăgănare. DOOM
tărăgănáre s. f., g.-d. art. tărăgănắrii; pl. tărăgănắri
tărăgănit
TĂRĂGĂNÍ vb. IV v. tărăgăna.
tărăgănând
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănînd
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgănări
TĂRĂGĂNÍRE s. f. v. tărăgănare. DOOM
tărăgănáre s. f., g.-d. art. tărăgănắrii; pl. tărăgănắri
tărăgănării
TĂRĂGĂNÍRE s. f. v. tărăgănare. DOOM
tărăgănáre s. f., g.-d. art. tărăgănắrii; pl. tărăgănắri
tărăgănările
TĂRĂGĂNÍRE s. f. v. tărăgănare. DOOM
tărăgănáre s. f., g.-d. art. tărăgănắrii; pl. tărăgănắri
tărăgănărilor
TĂRĂGĂNÍRE s. f. v. tărăgănare. DOOM
tărăgănáre s. f., g.-d. art. tărăgănắrii; pl. tărăgănắri
tărănci
TARÁNCĂ, tărănci, s. f. (Iht.; reg.) Ocheană. – Et. nec. DOOM
taráncă (reg.) s. f., g.-d. art. tărắncii; pl. tărắnci
tărăncii
TARÁNCĂ, tărănci, s. f. (Iht.; reg.) Ocheană. – Et. nec. DOOM
taráncă (reg.) s. f., g.-d. art. tărắncii; pl. tărắnci
tărăncile
TARÁNCĂ, tărănci, s. f. (Iht.; reg.) Ocheană. – Et. nec. DOOM
taráncă (reg.) s. f., g.-d. art. tărắncii; pl. tărắnci
tărăncilor
TARÁNCĂ, tărănci, s. f. (Iht.; reg.) Ocheană. – Et. nec. DOOM
taráncă (reg.) s. f., g.-d. art. tărắncii; pl. tărắnci
tărășenie
TĂRĂȘÉNIE, tărășenii, s. f. (Fam.) Șir de întâmplări (neplăcute, complicate); pățanie, încurcătură. – Et. nec. DOOM
tărășénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. tărășénia (-ni-a), g.-d. art. tărășéniei; pl. tărășénii; art. tărășéniile (-ni-i-)
tăsma
TĂSMÁ s. f. v. tasma.
tăsmăluța
TĂSMĂLÚȚĂ, tăsmăluțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui tasma. – Tasma + suf. -ăluță. DOOM
tăsmălúță (reg.) s. f., g.-d. art. tăsmălúței; pl. tăsmălúțe
tăsmăluțe
TĂSMĂLÚȚĂ, tăsmăluțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui tasma. – Tasma + suf. -ăluță. DOOM
tăsmălúță (reg.) s. f., g.-d. art. tăsmălúței; pl. tăsmălúțe
tăsmăluței
TĂSMĂLÚȚĂ, tăsmăluțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui tasma. – Tasma + suf. -ăluță. DOOM
tăsmălúță (reg.) s. f., g.-d. art. tăsmălúței; pl. tăsmălúțe
tăsmăluțele
TĂSMĂLÚȚĂ, tăsmăluțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui tasma. – Tasma + suf. -ăluță. DOOM
tăsmălúță (reg.) s. f., g.-d. art. tăsmălúței; pl. tăsmălúțe
tăsmăluțelor
TĂSMĂLÚȚĂ, tăsmăluțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui tasma. – Tasma + suf. -ăluță. DOOM
tăsmălúță (reg.) s. f., g.-d. art. tăsmălúței; pl. tăsmălúțe
tătar
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătar
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătar
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătara
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătara
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătara
TĂTÁR, -Ă, tătari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Tatarstan sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni ale Rusiei, Ucrainei etc. ♦ Persoană care facea parte din triburile de origine mongolă din statul și mai târziu din hanatele formate în urma cuceririlor lui Genghis-han și ale urmașilor săi, invadând în sec. XIII centrul și sud-estul Europei și întemeind statul Hoarda de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de tătari. – Din tc. tatar. DOOM
tătáră (limbă) s. f., g.-d. art. tătárei
tătara
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarca
TĂTÁRCĂ2, tătărci, s. f. Dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. Ieși satul cu țuhali în cap și cu lumini în tătărci scobite. SADOVEANU, O. VII 147. (Cu pronunțare regională) Mîncau zoriți.. și-și treceau unul altuia o ploscă de bostan care se cheamă tatarcă. SADOVEANU, O. VII 37.
tătarca
TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, folosit ca ploscă sau ca felinar. [Pl. și: tătărci] – Tătar + suf. -că. DOOM
!tătárcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătárcei/tătắrcii; pl. tătárce/tătắrci
tătarce
TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, folosit ca ploscă sau ca felinar. [Pl. și: tătărci] – Tătar + suf. -că. DOOM
!tătárcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătárcei/tătắrcii; pl. tătárce/tătắrci
tătarcei
TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, folosit ca ploscă sau ca felinar. [Pl. și: tătărci] – Tătar + suf. -că. DOOM
!tătárcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătárcei/tătắrcii; pl. tătárce/tătắrci
tătarcele
TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, folosit ca ploscă sau ca felinar. [Pl. și: tătărci] – Tătar + suf. -că. DOOM
!tătárcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătárcei/tătắrcii; pl. tătárce/tătắrci
tătarcelor
TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, folosit ca ploscă sau ca felinar. [Pl. și: tătărci] – Tătar + suf. -că. DOOM
!tătárcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătárcei/tătắrcii; pl. tătárce/tătắrci
tătare
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătare
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătare
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătare
TĂTÁR, -Ă, tătari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Tatarstan sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni ale Rusiei, Ucrainei etc. ♦ Persoană care facea parte din triburile de origine mongolă din statul și mai târziu din hanatele formate în urma cuceririlor lui Genghis-han și ale urmașilor săi, invadând în sec. XIII centrul și sud-estul Europei și întemeind statul Hoarda de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de tătari. – Din tc. tatar. DOOM
tătáră (limbă) s. f., g.-d. art. tătárei
tătare
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarei
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarei
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarei
TĂTÁR, -Ă, tătari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Tatarstan sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni ale Rusiei, Ucrainei etc. ♦ Persoană care facea parte din triburile de origine mongolă din statul și mai târziu din hanatele formate în urma cuceririlor lui Genghis-han și ale urmașilor săi, invadând în sec. XIII centrul și sud-estul Europei și întemeind statul Hoarda de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de tătari. – Din tc. tatar. DOOM
tătáră (limbă) s. f., g.-d. art. tătárei
tătarei
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarele
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarele
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarele
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarelor
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarelor
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarelor
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătari
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătari
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătari
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarii
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarii
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarii
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarilor
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarilor
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarilor
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarnica
TĂTÁRNICĂ, tătarnice, s. f. Plantă erbacee, spinoasă, din familia compozitelor (Echinops commutatus). – Probabil de la tătar.
tătarnice
TĂTÁRNICĂ, tătarnice, s. f. Plantă erbacee, spinoasă, din familia compozitelor (Echinops commutatus). – Probabil de la tătar.
tătarnicei
TĂTÁRNICĂ, tătarnice, s. f. Plantă erbacee, spinoasă, din familia compozitelor (Echinops commutatus). – Probabil de la tătar.
tătarnicele
TĂTÁRNICĂ, tătarnice, s. f. Plantă erbacee, spinoasă, din familia compozitelor (Echinops commutatus). – Probabil de la tătar.
tătarnicelor
TĂTÁRNICĂ, tătarnice, s. f. Plantă erbacee, spinoasă, din familia compozitelor (Echinops commutatus). – Probabil de la tătar.
tătarul
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarul
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarul
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarule
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarule
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarului
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarului
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătarului
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar. DOOM
han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári
tătic
TĂTÍC, tătici, s. m. Diminutiv al lui tată (1); tăticuț, tătișor, tătucă, tătuță. – Tată + suf. -ic. DOOM
tătíc s. m., pl. tătíci
tătici
TĂTÍC, tătici, s. m. Diminutiv al lui tată (1); tăticuț, tătișor, tătucă, tătuță. – Tată + suf. -ic. DOOM
tătíc s. m., pl. tătíci
tăticii
TĂTÍC, tătici, s. m. Diminutiv al lui tată (1); tăticuț, tătișor, tătucă, tătuță. – Tată + suf. -ic. DOOM
tătíc s. m., pl. tătíci
tăticilor
TĂTÍC, tătici, s. m. Diminutiv al lui tată (1); tăticuț, tătișor, tătucă, tătuță. – Tată + suf. -ic. DOOM
tătíc s. m., pl. tătíci
tăticul
TĂTÍC, tătici, s. m. Diminutiv al lui tată (1); tăticuț, tătișor, tătucă, tătuță. – Tată + suf. -ic. DOOM
tătíc s. m., pl. tătíci
tăticului
TĂTÍC, tătici, s. m. Diminutiv al lui tată (1); tăticuț, tătișor, tătucă, tătuță. – Tată + suf. -ic. DOOM
tătíc s. m., pl. tătíci
tăticuț
TĂTICÚȚ, tăticuți, s. m. (Fam.) Tătic. – Tătic + suf. -uț.
tăticuți
TĂTICÚȚ, tăticuți, s. m. (Fam.) Tătic. – Tătic + suf. -uț.
tăticuții
TĂTICÚȚ, tăticuți, s. m. (Fam.) Tătic. – Tătic + suf. -uț.
tăticuților
TĂTICÚȚ, tăticuți, s. m. (Fam.) Tătic. – Tătic + suf. -uț.
tăticuțul
TĂTICÚȚ, tăticuți, s. m. (Fam.) Tătic. – Tătic + suf. -uț.
tăticuțului
TĂTICÚȚ, tăticuți, s. m. (Fam.) Tătic. – Tătic + suf. -uț.
tătineasă
tătineásă (-ése), s. f. – Iarba-tatălui (Sumphitum officinale). – Var. tătăneasă, iarba lui Tatin. Sl. tatinŭ „de hoți”, de la tatŭ „hoț” (Candrea, GS, VII, 589).
tătișor
TĂTIȘÓR, tătișori, s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -ișor. DOOM
tătișór (reg.) s. m., pl. tătișóri
tătișori
TĂTIȘÓR, tătișori, s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -ișor. DOOM
tătișór (reg.) s. m., pl. tătișóri
tătișorii
TĂTIȘÓR, tătișori, s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -ișor. DOOM
tătișór (reg.) s. m., pl. tătișóri
tătișorilor
TĂTIȘÓR, tătișori, s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -ișor. DOOM
tătișór (reg.) s. m., pl. tătișóri
tătișorul
TĂTIȘÓR, tătișori, s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -ișor. DOOM
tătișór (reg.) s. m., pl. tătișóri
tătișorului
TĂTIȘÓR, tătișori, s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -ișor. DOOM
tătișór (reg.) s. m., pl. tătișóri
tătița
TĂTÍȚĂ s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -iță. DOOM
tătíță (reg.) s. m.
tătiței
TĂTÍȚĂ s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -iță. DOOM
tătíță (reg.) s. m.
tătiții
TĂTÍȚĂ s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -iță. DOOM
tătíță (reg.) s. m.
tătuc
TĂTÚCĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúc s. m.] – Tată + suf. -ucă. DOOM
tătúcă/tătúc (pop.) s. m., g.-d. art. tătúcăi/lui tătúca//tătúcului/lui tătúcul
tătucuță
TĂTUCÚȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui tătucă. – Tătucă + suf. -uță. DOOM
tătucúță (pop.) s. m., g.-d. art. tătucúței/lui tătucúța
tătucă
TĂTÚCĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúc s. m.] – Tată + suf. -ucă. DOOM
tătúcă/tătúc (pop.) s. m., g.-d. art. tătúcăi/lui tătúca//tătúcului/lui tătúcul
tătuț
TĂTÚȚĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúț s. m.] – Tată + suf. -uță. DOOM
tătúță/tătúț (pop.) s. m.
tătuța
TĂTÚȚĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúț s. m.] – Tată + suf. -uță. DOOM
tătúță/tătúț (pop.) s. m.
tătuței
TĂTÚȚĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúț s. m.] – Tată + suf. -uță. DOOM
tătúță/tătúț (pop.) s. m.
tătuți
TĂTÚȚĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúț s. m.] – Tată + suf. -uță. DOOM
tătúță/tătúț (pop.) s. m.
tătuții
TĂTÚȚĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúț s. m.] – Tată + suf. -uță. DOOM
tătúță/tătúț (pop.) s. m.
tătuților
TĂTÚȚĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúț s. m.] – Tată + suf. -uță. DOOM
tătúță/tătúț (pop.) s. m.
tătuțul
TĂTÚȚĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúț s. m.] – Tată + suf. -uță. DOOM
tătúță/tătúț (pop.) s. m.
tătuțului
TĂTÚȚĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúț s. m.] – Tată + suf. -uță. DOOM
tătúță/tătúț (pop.) s. m.
tătân
TĂTẤN, tătâni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătâni-, tătână-] – Lat. tata, -anis.
tătâne
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătânele
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătânelui
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătâni
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătânii
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătânilor
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătîne
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătînele
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătînelui
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătîni
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătînii
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătînilor
TĂTẤNE, tătăni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătăni-, tătână-] – Lat. tata, -anis. DOOM
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătăit
TĂTĂÍT, -Ă, tătăiți, -te, adj. (Reg.) Care vorbește peltic. – Formație onomatopeică. DOOM
tătăít (reg.) adj. m., pl. tătăíți; f. tătăítă, pl. tătăíte
tătăita
TĂTĂÍT, -Ă, tătăiți, -te, adj. (Reg.) Care vorbește peltic. – Formație onomatopeică. DOOM
tătăít (reg.) adj. m., pl. tătăíți; f. tătăítă, pl. tătăíte
tătăite
TĂTĂÍT, -Ă, tătăiți, -te, adj. (Reg.) Care vorbește peltic. – Formație onomatopeică. DOOM
tătăít (reg.) adj. m., pl. tătăíți; f. tătăítă, pl. tătăíte
tătăitei
TĂTĂÍT, -Ă, tătăiți, -te, adj. (Reg.) Care vorbește peltic. – Formație onomatopeică. DOOM
tătăít (reg.) adj. m., pl. tătăíți; f. tătăítă, pl. tătăíte
tătăitele
TĂTĂÍT, -Ă, tătăiți, -te, adj. (Reg.) Care vorbește peltic. – Formație onomatopeică. DOOM
tătăít (reg.) adj. m., pl. tătăíți; f. tătăítă, pl. tătăíte
tătăitelor
TĂTĂÍT, -Ă, tătăiți, -te, adj. (Reg.) Care vorbește peltic. – Formație onomatopeică. DOOM
tătăít (reg.) adj. m., pl. tătăíți; f. tătăítă, pl. tătăíte
tătăitul
TĂTĂÍT, -Ă, tătăiți, -te, adj. (Reg.) Care vorbește peltic. – Formație onomatopeică. DOOM
tătăít (reg.) adj. m., pl. tătăíți; f. tătăítă, pl. tătăíte
tătăitului
TĂTĂÍT, -Ă, tătăiți, -te, adj. (Reg.) Care vorbește peltic. – Formație onomatopeică. DOOM
tătăít (reg.) adj. m., pl. tătăíți; f. tătăítă, pl. tătăíte
tătăiș
TĂTĂÍȘĂ2, tătăișe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. – Et. nec. DOOM
tătăíșă2 (cumnată, lele) (înv., pop.) s. f., art. tătăíșa, g.-d. art. tătăíșei; pl. tătăíșe
tătăișa
TĂTĂÍȘĂ2, tătăișe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. – Et. nec. DOOM
tătăíșă2 (cumnată, lele) (înv., pop.) s. f., art. tătăíșa, g.-d. art. tătăíșei; pl. tătăíșe
tătăișe
TĂTĂÍȘĂ2, tătăișe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. – Et. nec. DOOM
tătăíșă2 (cumnată, lele) (înv., pop.) s. f., art. tătăíșa, g.-d. art. tătăíșei; pl. tătăíșe
tătăișei
TĂTĂÍȘĂ2, tătăișe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. – Et. nec. DOOM
tătăíșă2 (cumnată, lele) (înv., pop.) s. f., art. tătăíșa, g.-d. art. tătăíșei; pl. tătăíșe
tătăișele
TĂTĂÍȘĂ2, tătăișe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. – Et. nec. DOOM
tătăíșă2 (cumnată, lele) (înv., pop.) s. f., art. tătăíșa, g.-d. art. tătăíșei; pl. tătăíșe
tătăișelor
TĂTĂÍȘĂ2, tătăișe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. – Et. nec. DOOM
tătăíșă2 (cumnată, lele) (înv., pop.) s. f., art. tătăíșa, g.-d. art. tătăíșei; pl. tătăíșe
tătăiți
TĂTĂÍT, -Ă, tătăiți, -te, adj. (Reg.) Care vorbește peltic. – Formație onomatopeică. DOOM
tătăít (reg.) adj. m., pl. tătăíți; f. tătăítă, pl. tătăíte
tătăiții
TĂTĂÍT, -Ă, tătăiți, -te, adj. (Reg.) Care vorbește peltic. – Formație onomatopeică. DOOM
tătăít (reg.) adj. m., pl. tătăíți; f. tătăítă, pl. tătăíte
tătăiților
TĂTĂÍT, -Ă, tătăiți, -te, adj. (Reg.) Care vorbește peltic. – Formație onomatopeică. DOOM
tătăít (reg.) adj. m., pl. tătăíți; f. tătăítă, pl. tătăíte
tătăneasa
TĂTĂNEÁSĂ, tătănese, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri, cu flori roșii-violacee, mai rar albe, dispuse în raceme (Symphytum officinale). – Et. nec. DOOM
tătăneásă s. f., g.-d. art. tătănései; pl. tătănése
tătănese
TĂTĂNEÁSĂ, tătănese, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri, cu flori roșii-violacee, mai rar albe, dispuse în raceme (Symphytum officinale). – Et. nec. DOOM
tătăneásă s. f., g.-d. art. tătănései; pl. tătănése
tătănesei
TĂTĂNEÁSĂ, tătănese, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri, cu flori roșii-violacee, mai rar albe, dispuse în raceme (Symphytum officinale). – Et. nec. DOOM
tătăneásă s. f., g.-d. art. tătănései; pl. tătănése
tătănesele
TĂTĂNEÁSĂ, tătănese, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri, cu flori roșii-violacee, mai rar albe, dispuse în raceme (Symphytum officinale). – Et. nec. DOOM
tătăneásă s. f., g.-d. art. tătănései; pl. tătănése
tătăneselor
TĂTĂNEÁSĂ, tătănese, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri, cu flori roșii-violacee, mai rar albe, dispuse în raceme (Symphytum officinale). – Et. nec. DOOM
tătăneásă s. f., g.-d. art. tătănései; pl. tătănése
tătăra
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărai
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătăram
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărască
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărau
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătăraș
TĂTĂRÁȘ, tătărași, s. m. Diminutiv al lui tătar (1). – Tătar + suf. -aș. DOOM
tătăráș s. m., pl. tătăráși
tătărași
TĂTĂRÁȘ, tătărași, s. m. Diminutiv al lui tătar (1). – Tătar + suf. -aș. DOOM
tătăráș s. m., pl. tătăráși
tătărașii
TĂTĂRÁȘ, tătărași, s. m. Diminutiv al lui tătar (1). – Tătar + suf. -aș. DOOM
tătăráș s. m., pl. tătăráși
tătărașilor
TĂTĂRÁȘ, tătărași, s. m. Diminutiv al lui tătar (1). – Tătar + suf. -aș. DOOM
tătăráș s. m., pl. tătăráși
tătăraște
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărașul
TĂTĂRÁȘ, tătărași, s. m. Diminutiv al lui tătar (1). – Tătar + suf. -aș. DOOM
tătăráș s. m., pl. tătăráși
tătărașului
TĂTĂRÁȘ, tătărași, s. m. Diminutiv al lui tătar (1). – Tătar + suf. -aș. DOOM
tătăráș s. m., pl. tătăráși
tătărați
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărci
TĂTÁRCĂ2, tătărci, s. f. Dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. Ieși satul cu țuhali în cap și cu lumini în tătărci scobite. SADOVEANU, O. VII 147. (Cu pronunțare regională) Mîncau zoriți.. și-și treceau unul altuia o ploscă de bostan care se cheamă tatarcă. SADOVEANU, O. VII 37.
tătărcii
TĂTÁRCĂ2, tătărci, s. f. Dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. Ieși satul cu țuhali în cap și cu lumini în tătărci scobite. SADOVEANU, O. VII 147. (Cu pronunțare regională) Mîncau zoriți.. și-și treceau unul altuia o ploscă de bostan care se cheamă tatarcă. SADOVEANU, O. VII 37.
tătărcile
TĂTÁRCĂ2, tătărci, s. f. Dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. Ieși satul cu țuhali în cap și cu lumini în tătărci scobite. SADOVEANU, O. VII 147. (Cu pronunțare regională) Mîncau zoriți.. și-și treceau unul altuia o ploscă de bostan care se cheamă tatarcă. SADOVEANU, O. VII 37.
tătărcilor
TĂTÁRCĂ2, tătărci, s. f. Dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. Ieși satul cu țuhali în cap și cu lumini în tătărci scobite. SADOVEANU, O. VII 147. (Cu pronunțare regională) Mîncau zoriți.. și-și treceau unul altuia o ploscă de bostan care se cheamă tatarcă. SADOVEANU, O. VII 37.
tătărcuță
TĂTĂRCÚȚĂ s. f. v. tărtăcuță.
tătăreasca
TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). – Tătar + suf. -esc. DOOM
mei-tătărésc (plantă) s. m.
tătăresc
TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). – Tătar + suf. -esc. DOOM
mei-tătărésc (plantă) s. m.
tătărescul
TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). – Tătar + suf. -esc. DOOM
mei-tătărésc (plantă) s. m.
tătărescului
TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). – Tătar + suf. -esc. DOOM
mei-tătărésc (plantă) s. m.
tătărește
TĂTĂRÉȘTE adv. Ca tătarii (1), în felul tătarilor; în limba tătară. – Tătar + suf. -ește. DOOM
tătăréște adv.
tătărești
TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). – Tătar + suf. -esc. DOOM
mei-tătărésc (plantă) s. m.
tătăreștii
TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). – Tătar + suf. -esc. DOOM
mei-tătărésc (plantă) s. m.
tătăreștile
TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). – Tătar + suf. -esc. DOOM
mei-tătărésc (plantă) s. m.
tătăreștilor
TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). – Tătar + suf. -esc. DOOM
mei-tătărésc (plantă) s. m.
tătărime
TĂTĂRÍME s. f. Neamul tătarilor (1); mulțime de tătari. – Tătar + suf. -ime. DOOM
tătăríme s. f., g.-d. art. tătărímii
tătărimea
TĂTĂRÍME s. f. Neamul tătarilor (1); mulțime de tătari. – Tătar + suf. -ime. DOOM
tătăríme s. f., g.-d. art. tătărímii
tătărimi
TĂTĂRÍME s. f. Neamul tătarilor (1); mulțime de tătari. – Tătar + suf. -ime. DOOM
tătăríme s. f., g.-d. art. tătărímii
tătărimii
TĂTĂRÍME s. f. Neamul tătarilor (1); mulțime de tătari. – Tătar + suf. -ime. DOOM
tătăríme s. f., g.-d. art. tătărímii
tătărița
TĂTĂRÍȚĂ, tătărițe, s. f. (Rar) Tătăroaică. – Tătar + suf. -iță. DOOM
tătăríță (rar) s. f., g.-d. art. tătăríței; pl. tătăríțe
tătărițe
TĂTĂRÍȚĂ, tătărițe, s. f. (Rar) Tătăroaică. – Tătar + suf. -iță. DOOM
tătăríță (rar) s. f., g.-d. art. tătăríței; pl. tătăríțe
tătăriței
TĂTĂRÍȚĂ, tătărițe, s. f. (Rar) Tătăroaică. – Tătar + suf. -iță. DOOM
tătăríță (rar) s. f., g.-d. art. tătăríței; pl. tătăríțe
tătărițele
TĂTĂRÍȚĂ, tătărițe, s. f. (Rar) Tătăroaică. – Tătar + suf. -iță. DOOM
tătăríță (rar) s. f., g.-d. art. tătăríței; pl. tătăríțe
tătărițelor
TĂTĂRÍȚĂ, tătărițe, s. f. (Rar) Tătăroaică. – Tătar + suf. -iță. DOOM
tătăríță (rar) s. f., g.-d. art. tătăríței; pl. tătăríțe
tătăroaica
TĂTĂROÁICĂ, tătăroaice, s. f. Femeie din neamul tătarilor (1); tătarcă (1), tătăriță. – Tătar + suf. -oaică. DOOM
tătăroáică s. f., g.-d. art. tătăroáicei; pl. tătăroáice
tătăroaice
TĂTĂROÁICĂ, tătăroaice, s. f. Femeie din neamul tătarilor (1); tătarcă (1), tătăriță. – Tătar + suf. -oaică. DOOM
tătăroáică s. f., g.-d. art. tătăroáicei; pl. tătăroáice
tătăroaicei
TĂTĂROÁICĂ, tătăroaice, s. f. Femeie din neamul tătarilor (1); tătarcă (1), tătăriță. – Tătar + suf. -oaică. DOOM
tătăroáică s. f., g.-d. art. tătăroáicei; pl. tătăroáice
tătăroaicele
TĂTĂROÁICĂ, tătăroaice, s. f. Femeie din neamul tătarilor (1); tătarcă (1), tătăriță. – Tătar + suf. -oaică. DOOM
tătăroáică s. f., g.-d. art. tătăroáicei; pl. tătăroáice
tătăroaicelor
TĂTĂROÁICĂ, tătăroaice, s. f. Femeie din neamul tătarilor (1); tătarcă (1), tătăriță. – Tătar + suf. -oaică. DOOM
tătăroáică s. f., g.-d. art. tătăroáicei; pl. tătăroáice
tătăroi
TĂTĂRÓI, tătăroi, s. m. Augmentativ al lui tătar (1). – Tătar + suf. -oi. DOOM
tătărói s. m., pl. tătărói, art. tătăróii
tătăroii
TĂTĂRÓI, tătăroi, s. m. Augmentativ al lui tătar (1). – Tătar + suf. -oi. DOOM
tătărói s. m., pl. tătărói, art. tătăróii
tătăroilor
TĂTĂRÓI, tătăroi, s. m. Augmentativ al lui tătar (1). – Tătar + suf. -oi. DOOM
tătărói s. m., pl. tătărói, art. tătăróii
tătăroiul
TĂTĂRÓI, tătăroi, s. m. Augmentativ al lui tătar (1). – Tătar + suf. -oi. DOOM
tătărói s. m., pl. tătărói, art. tătăróii
tătăroiului
TĂTĂRÓI, tătăroi, s. m. Augmentativ al lui tătar (1). – Tătar + suf. -oi. DOOM
tătărói s. m., pl. tătărói, art. tătăróii
tătărând
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărâre
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar.
tătărâre
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărâră
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărârăm
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărârăți
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărâse
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărâsem
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărâseră
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărâserăm
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărâserăți
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărâseși
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărâseți
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărât
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar.
tătărât
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărâși
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărî
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîi
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîm
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărînd
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîre
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîră
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîrăm
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîrăți
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîse
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîsem
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîseră
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîserăm
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîserăți
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîseși
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîseți
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărît
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîși
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărîți
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărăsc
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tătărăști
TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar. DOOM
tătărî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărắsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 să tătăráscă; ger. tătărấnd; part. tătărất
tău
TĂU2, TA, tăi, tale, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul. A ta e cartea. ♦ (La pl.) Preocupările, deprinderile, opiniile etc. persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ◊ (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a ta = așa cum vrei tu, cum dorești tu. ♦ (Pop.; la m. sau f.) Soțul sau soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul; rudele, prietenii, partizanii ei. Nu-ți dau voie ai tăi să vii. ♦ (La m. sau f. sg.) Lucrurile personale, proprietatea, avutul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. II. Adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când stă înaintea substantivului nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Care este al celui căruia i se adresează vorbitorul, indicând posesiunea (casa ta), apartenența (țara ta), dependența în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de persoana căreia i se adresează vorbitorul (frații tăi). 2. (Cu valoare subiectivă) Călătoria ta va fi grea. 3. (Cu valoare obiectivă) Grija ta n-o poartă nimeni. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Împotriva ta. – Lat. tuus, tua. DOOM
!Măría Ta (înv.) loc. pr., g.-d. Măríei Tále
tău
TĂU1, tắuri, s. n. 1. (Reg.) Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó. DOOM
-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)
tăui
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuia
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiai
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiam
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiască
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiau
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiați
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiesc
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiește
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiești
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuii
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuim
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuind
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuire
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuire
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. [Pr.: tă-u-i] – Din tău1.
tăuiră
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuirăm
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuirăți
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuise
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuisem
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiseră
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiserăm
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiserăți
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiseși
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiseți
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuit
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiși
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăuiți
TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1. DOOM
!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă
tăujer
TĂUJÉR, tăujere, s. n. Tămînjer. Operația mestecării jintuitului cu tăujerul sau șterțul se cheamă urdeală. PAMFILE, I. C. 34.
tăul
TĂU1, tắuri, s. n. 1. (Reg.) Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó. DOOM
-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)
tăului
TĂU1, tắuri, s. n. 1. (Reg.) Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó. DOOM
-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)
tăun
TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus). DOOM
tăún s. m., pl. tăúni
tăune
TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus). DOOM
tăún s. m., pl. tăúni
tăuni
TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus). DOOM
tăún s. m., pl. tăúni
tăunii
TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus). DOOM
tăún s. m., pl. tăúni
tăunilor
TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus). DOOM
tăún s. m., pl. tăúni
tăunul
TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus). DOOM
tăún s. m., pl. tăúni
tăunului
TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus). DOOM
tăún s. m., pl. tăúni
tăuraș
TĂURÁȘ, tăurași, s. m. Diminutiv al lui taur; tăureanc. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -aș. DOOM
tăuráș (tă-u-) s. m., pl. tăuráși
tăurași
TĂURÁȘ, tăurași, s. m. Diminutiv al lui taur; tăureanc. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -aș. DOOM
tăuráș (tă-u-) s. m., pl. tăuráși
tăurașii
TĂURÁȘ, tăurași, s. m. Diminutiv al lui taur; tăureanc. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -aș. DOOM
tăuráș (tă-u-) s. m., pl. tăuráși
tăurașilor
TĂURÁȘ, tăurași, s. m. Diminutiv al lui taur; tăureanc. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -aș. DOOM
tăuráș (tă-u-) s. m., pl. tăuráși
tăurașul
TĂURÁȘ, tăurași, s. m. Diminutiv al lui taur; tăureanc. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -aș. DOOM
tăuráș (tă-u-) s. m., pl. tăuráși
tăurașului
TĂURÁȘ, tăurași, s. m. Diminutiv al lui taur; tăureanc. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -aș. DOOM
tăuráș (tă-u-) s. m., pl. tăuráși
tăurean
TĂUREÁN, tăureni, s. m. Taur tânăr; bou voinic ca un taur. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -ean. DOOM
tăureán (tă-u-) s. m., pl. tăuréni
tăureanc
TĂUREÁNC, tăurenci, s. m. (Reg.) Tăuraș. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -eanc. DOOM
tăureánc (reg.) (tă-u-) s. m., pl. tăurénci
tăureancul
TĂUREÁNC, tăurenci, s. m. (Reg.) Tăuraș. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -eanc. DOOM
tăureánc (reg.) (tă-u-) s. m., pl. tăurénci
tăureancului
TĂUREÁNC, tăurenci, s. m. (Reg.) Tăuraș. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -eanc. DOOM
tăureánc (reg.) (tă-u-) s. m., pl. tăurénci
tăureanul
TĂUREÁN, tăureni, s. m. Taur tânăr; bou voinic ca un taur. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -ean. DOOM
tăureán (tă-u-) s. m., pl. tăuréni
tăureanului
TĂUREÁN, tăureni, s. m. Taur tânăr; bou voinic ca un taur. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -ean. DOOM
tăureán (tă-u-) s. m., pl. tăuréni
tăurenci
TĂUREÁNC, tăurenci, s. m. (Reg.) Tăuraș. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -eanc. DOOM
tăureánc (reg.) (tă-u-) s. m., pl. tăurénci
tăurencii
TĂUREÁNC, tăurenci, s. m. (Reg.) Tăuraș. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -eanc. DOOM
tăureánc (reg.) (tă-u-) s. m., pl. tăurénci
tăurencilor
TĂUREÁNC, tăurenci, s. m. (Reg.) Tăuraș. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -eanc. DOOM
tăureánc (reg.) (tă-u-) s. m., pl. tăurénci
tăureni
TĂUREÁN, tăureni, s. m. Taur tânăr; bou voinic ca un taur. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -ean. DOOM
tăureán (tă-u-) s. m., pl. tăuréni
tăurenii
TĂUREÁN, tăureni, s. m. Taur tânăr; bou voinic ca un taur. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -ean. DOOM
tăureán (tă-u-) s. m., pl. tăuréni
tăurenilor
TĂUREÁN, tăureni, s. m. Taur tânăr; bou voinic ca un taur. [Pr.: tă-u-] – Taur + suf. -ean. DOOM
tăureán (tă-u-) s. m., pl. tăuréni
tăuri
TĂU1, tắuri, s. n. 1. (Reg.) Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó. DOOM
-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)
tăurile
TĂU1, tắuri, s. n. 1. (Reg.) Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó. DOOM
-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)
tăurilor
TĂU1, tắuri, s. n. 1. (Reg.) Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó. DOOM
-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)
tăușea
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușeai
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușeam
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușească
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușeau
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușeați
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușesc
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușește
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușești
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăuși
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușii
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușim
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușind
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușire
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușire
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec.
tăușiră
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușirăm
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușirăți
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușise
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușisem
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușiseră
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușiserăm
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușiserăți
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușiseși
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușiseți
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușit
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușit
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec.
tăușiși
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăușiți
TĂUȘÍ, tăușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ascunde, a tăinui. ♦ A mărturisi strâmb. [Pr.: tă-u-] – Et. nec. DOOM
tăușí (a ~) (reg.) (tă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăușésc, imperf. 3 sg. tăușeá; conj. prez. 3 să tăușeáscă
tăvala
TĂVÁLĂ, tăvale, s. f. (Reg.) Tăvălug. – Din tăvăli (derivat regresiv). DOOM
tăválă (reg.) s. f., g.-d. art. tăválei; pl. tăvále
tăvale
TĂVÁLĂ, tăvale, s. f. (Reg.) Tăvălug. – Din tăvăli (derivat regresiv). DOOM
tăválă (reg.) s. f., g.-d. art. tăválei; pl. tăvále
tăvalei
TĂVÁLĂ, tăvale, s. f. (Reg.) Tăvălug. – Din tăvăli (derivat regresiv). DOOM
tăválă (reg.) s. f., g.-d. art. tăválei; pl. tăvále
tăvalele
TĂVÁLĂ, tăvale, s. f. (Reg.) Tăvălug. – Din tăvăli (derivat regresiv). DOOM
tăválă (reg.) s. f., g.-d. art. tăválei; pl. tăvále
tăvalelor
TĂVÁLĂ, tăvale, s. f. (Reg.) Tăvălug. – Din tăvăli (derivat regresiv). DOOM
tăválă (reg.) s. f., g.-d. art. tăválei; pl. tăvále
tăvi
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă1 (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava. DOOM
távă s. f., g.-d. art. tắvii; pl. tắvi
tăvii
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă1 (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava. DOOM
távă s. f., g.-d. art. tắvii; pl. tắvi
tăvile
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă1 (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava. DOOM
távă s. f., g.-d. art. tắvii; pl. tắvi
tăvilor
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă1 (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava. DOOM
távă s. f., g.-d. art. tắvii; pl. tắvi
tăvița
TĂVÍȚĂ, tăvițe, s. f. Diminutiv al lui tavă. – Tavă + suf. -iță. DOOM
tăvíță s. f., g.-d. art. tăvíței; pl. tăvíțe
tăvițe
TĂVÍȚĂ, tăvițe, s. f. Diminutiv al lui tavă. – Tavă + suf. -iță. DOOM
tăvíță s. f., g.-d. art. tăvíței; pl. tăvíțe
tăviței
TĂVÍȚĂ, tăvițe, s. f. Diminutiv al lui tavă. – Tavă + suf. -iță. DOOM
tăvíță s. f., g.-d. art. tăvíței; pl. tăvíțe
tăvițele
TĂVÍȚĂ, tăvițe, s. f. Diminutiv al lui tavă. – Tavă + suf. -iță. DOOM
tăvíță s. f., g.-d. art. tăvíței; pl. tăvíțe
tăvițelor
TĂVÍȚĂ, tăvițe, s. f. Diminutiv al lui tavă. – Tavă + suf. -iță. DOOM
tăvíță s. f., g.-d. art. tăvíței; pl. tăvíțe
tăvălea
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăleai
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăleala
TĂVĂLEÁLĂ, tăvăleli, s. f. 1. Bătaie, trânteală; rostogolire. 2. Fig. (În expr.) A (o) duce (sau ține) la tăvăleală = a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice; b) (despre lucruri) a nu se strica ușor. – Tăvăli + suf. -eală. DOOM
tăvăleálă s. f., g.-d. art. tăvălélii; pl. tăvăléli
tăvăleam
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălească
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăleau
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăleați
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăleli
TĂVĂLEÁLĂ, tăvăleli, s. f. 1. Bătaie, trânteală; rostogolire. 2. Fig. (În expr.) A (o) duce (sau ține) la tăvăleală = a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice; b) (despre lucruri) a nu se strica ușor. – Tăvăli + suf. -eală. DOOM
tăvăleálă s. f., g.-d. art. tăvălélii; pl. tăvăléli
tăvălelii
TĂVĂLEÁLĂ, tăvăleli, s. f. 1. Bătaie, trânteală; rostogolire. 2. Fig. (În expr.) A (o) duce (sau ține) la tăvăleală = a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice; b) (despre lucruri) a nu se strica ușor. – Tăvăli + suf. -eală. DOOM
tăvăleálă s. f., g.-d. art. tăvălélii; pl. tăvăléli
tăvălelile
TĂVĂLEÁLĂ, tăvăleli, s. f. 1. Bătaie, trânteală; rostogolire. 2. Fig. (În expr.) A (o) duce (sau ține) la tăvăleală = a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice; b) (despre lucruri) a nu se strica ușor. – Tăvăli + suf. -eală. DOOM
tăvăleálă s. f., g.-d. art. tăvălélii; pl. tăvăléli
tăvălelilor
TĂVĂLEÁLĂ, tăvăleli, s. f. 1. Bătaie, trânteală; rostogolire. 2. Fig. (În expr.) A (o) duce (sau ține) la tăvăleală = a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice; b) (despre lucruri) a nu se strica ușor. – Tăvăli + suf. -eală. DOOM
tăvăleálă s. f., g.-d. art. tăvălélii; pl. tăvăléli
tăvălesc
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălește
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălești
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăli
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălii
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălim
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălind
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălire
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălire
TĂVĂLÍRE, tăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) tăvăli și rezultatul ei. – V. tăvăli. DOOM
tăvălíre s. f., g.-d. art. tăvălírii; pl. tăvălíri
tăvălirea
TĂVĂLÍRE, tăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) tăvăli și rezultatul ei. – V. tăvăli. DOOM
tăvălíre s. f., g.-d. art. tăvălírii; pl. tăvălíri
tăvăliri
TĂVĂLÍRE, tăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) tăvăli și rezultatul ei. – V. tăvăli. DOOM
tăvălíre s. f., g.-d. art. tăvălírii; pl. tăvălíri
tăvălirii
TĂVĂLÍRE, tăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) tăvăli și rezultatul ei. – V. tăvăli. DOOM
tăvălíre s. f., g.-d. art. tăvălírii; pl. tăvălíri
tăvălirile
TĂVĂLÍRE, tăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) tăvăli și rezultatul ei. – V. tăvăli. DOOM
tăvălíre s. f., g.-d. art. tăvălírii; pl. tăvălíri
tăvălirilor
TĂVĂLÍRE, tăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) tăvăli și rezultatul ei. – V. tăvăli. DOOM
tăvălíre s. f., g.-d. art. tăvălírii; pl. tăvălíri
tăvăliră
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălirăm
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălirăți
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălise
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălisem
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăliseră
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăliserăm
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăliserăți
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăliseși
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăliseți
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălit
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvălitura
TĂVĂLITÚRĂ, tăvălituri, s. f. Loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pământ (unde s-a tăvălit un om sau un animal). – Tăvăli + suf. -tură. DOOM
tăvălitúră s. f., g.-d. art. tăvălitúrii; pl. tăvălitúri
tăvălituri
TĂVĂLITÚRĂ, tăvălituri, s. f. Loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pământ (unde s-a tăvălit un om sau un animal). – Tăvăli + suf. -tură. DOOM
tăvălitúră s. f., g.-d. art. tăvălitúrii; pl. tăvălitúri
tăvăliturii
TĂVĂLITÚRĂ, tăvălituri, s. f. Loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pământ (unde s-a tăvălit un om sau un animal). – Tăvăli + suf. -tură. DOOM
tăvălitúră s. f., g.-d. art. tăvălitúrii; pl. tăvălitúri
tăvăliturile
TĂVĂLITÚRĂ, tăvălituri, s. f. Loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pământ (unde s-a tăvălit un om sau un animal). – Tăvăli + suf. -tură. DOOM
tăvălitúră s. f., g.-d. art. tăvălitúrii; pl. tăvălitúri
tăvăliturilor
TĂVĂLITÚRĂ, tăvălituri, s. f. Loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pământ (unde s-a tăvălit un om sau un animal). – Tăvăli + suf. -tură. DOOM
tăvălitúră s. f., g.-d. art. tăvălitúrii; pl. tăvălitúri
tăvăliși
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăliți
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti. DOOM
tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă
tăvăluc
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug. DOOM
!tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri
tăvăluci
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum cu tăvălugul. -Variantă: tăvălucí vb. IV.
tăvălug
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug. DOOM
!tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri
tăvăluge
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug. DOOM
!tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri
tăvălugea
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugeai
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugeam
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugească
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugeau
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugeați
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugele
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug. DOOM
!tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri
tăvălugelor
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug. DOOM
!tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri
tăvălugesc
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugește
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugești
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugi
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugii
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugim
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugind
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugire
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugire
TĂVĂLUGÍRE, tăvălugiri, s. f. Acțiunea de a tăvălugi și rezultatul ei. – V. tăvălugi. DOOM
tăvălugíre (rar) s. f., g.-d. art. tăvălugírii; pl. tăvălugíri
tăvălugirea
TĂVĂLUGÍRE, tăvălugiri, s. f. Acțiunea de a tăvălugi și rezultatul ei. – V. tăvălugi. DOOM
tăvălugíre (rar) s. f., g.-d. art. tăvălugírii; pl. tăvălugíri
tăvălugiri
TĂVĂLUGÍRE, tăvălugiri, s. f. Acțiunea de a tăvălugi și rezultatul ei. – V. tăvălugi. DOOM
tăvălugíre (rar) s. f., g.-d. art. tăvălugírii; pl. tăvălugíri
tăvălugirii
TĂVĂLUGÍRE, tăvălugiri, s. f. Acțiunea de a tăvălugi și rezultatul ei. – V. tăvălugi. DOOM
tăvălugíre (rar) s. f., g.-d. art. tăvălugírii; pl. tăvălugíri
tăvălugirile
TĂVĂLUGÍRE, tăvălugiri, s. f. Acțiunea de a tăvălugi și rezultatul ei. – V. tăvălugi. DOOM
tăvălugíre (rar) s. f., g.-d. art. tăvălugírii; pl. tăvălugíri
tăvălugirilor
TĂVĂLUGÍRE, tăvălugiri, s. f. Acțiunea de a tăvălugi și rezultatul ei. – V. tăvălugi. DOOM
tăvălugíre (rar) s. f., g.-d. art. tăvălugírii; pl. tăvălugíri
tăvălugiră
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugirăm
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugirăți
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugise
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugisem
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugiseră
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugiserăm
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugiserăți
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugiseși
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugiseți
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugit
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugit
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug.
tăvălugiși
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugiți
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug. DOOM
tăvălugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 să tăvălugeáscă
tăvălugul
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug. DOOM
!tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri
tăvălugului
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug. DOOM
!tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri
tăvăluguri
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug. DOOM
!tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri
tăvălugurile
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug. DOOM
!tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri
tăvălugurilor
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug. DOOM
!tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri
tăvăsi
ADEVĂSI vb. 1. (Mold., Trans. N) A cheltui, a prăpădi. A: Să-ș adăvăsască toată vreamea sa petrecînd în călugărie. L SEC. XVII, 78r; cf. VARLAAM. C: Cu păcate spurcate îmi întinai sufletul și întru lene toată viață me o adevăsiiu. O, 55v. // B: cf. L ante 1693, 125r—125v.
\n2. (Mold.) A se extenua, a se istovi. Suindu-se în munte și adevăsîndu-se foarte și dobîndind boală de înflăciune, se cunoștea numai de pe graiu. DOSOFTEI, VS.
\nEtimologie: magh. odaveszni.
\nVezi și adevăsit, neadevăsit.
\nCf. pojivăi; bătogi, mîrșăvi, nemoști, vitioni, zămorî.
tășculița
TĂȘCULÍȚĂ, tășculițe, s. f. Tășcuță. – Tașcă + suf. -uliță. DOOM
tășculíță s. f., g.-d. art. tășculíței; pl. tășculíțe
tășculițe
TĂȘCULÍȚĂ, tășculițe, s. f. Tășcuță. – Tașcă + suf. -uliță. DOOM
tășculíță s. f., g.-d. art. tășculíței; pl. tășculíțe
tășculiței
TĂȘCULÍȚĂ, tășculițe, s. f. Tășcuță. – Tașcă + suf. -uliță. DOOM
tășculíță s. f., g.-d. art. tășculíței; pl. tășculíțe
tășculițele
TĂȘCULÍȚĂ, tășculițe, s. f. Tășcuță. – Tașcă + suf. -uliță. DOOM
tășculíță s. f., g.-d. art. tășculíței; pl. tășculíțe
tășculițelor
TĂȘCULÍȚĂ, tășculițe, s. f. Tășcuță. – Tașcă + suf. -uliță. DOOM
tășculíță s. f., g.-d. art. tășculíței; pl. tășculíțe
tășcuța
TĂȘCÚȚĂ, tășcuțe, s. f. Diminutiv al lui tașcă; tășculiță. – Tașcă + suf. -uță. DOOM
tășcúță s. f., g.-d. art. tășcuțéi; pl. tășcúțe
tășcuțe
TĂȘCÚȚĂ, tășcuțe, s. f. Diminutiv al lui tașcă; tășculiță. – Tașcă + suf. -uță. DOOM
tășcúță s. f., g.-d. art. tășcuțéi; pl. tășcúțe
tășcuței
TĂȘCÚȚĂ, tășcuțe, s. f. Diminutiv al lui tașcă; tășculiță. – Tașcă + suf. -uță. DOOM
tășcúță s. f., g.-d. art. tășcuțéi; pl. tășcúțe
tășcuțele
TĂȘCÚȚĂ, tășcuțe, s. f. Diminutiv al lui tașcă; tășculiță. – Tașcă + suf. -uță. DOOM
tășcúță s. f., g.-d. art. tășcuțéi; pl. tășcúțe
tășcuțelor
TĂȘCÚȚĂ, tășcuțe, s. f. Diminutiv al lui tașcă; tășculiță. – Tașcă + suf. -uță. DOOM
tășcúță s. f., g.-d. art. tășcuțéi; pl. tășcúțe
tăști
TÁȘCĂ, tăști, s. f. Geantă de piele sau de pânză, în care se țin diferite obiecte. ♦ Pungă de piele în care se țin tutunul, banii etc.; tecșilă, tășulă. – Din ucr. taška, magh. táska. DOOM
táșcă s. f., g.-d. art. tắștii; pl. tắști
tăștii
TÁȘCĂ, tăști, s. f. Geantă de piele sau de pânză, în care se țin diferite obiecte. ♦ Pungă de piele în care se țin tutunul, banii etc.; tecșilă, tășulă. – Din ucr. taška, magh. táska. DOOM
táșcă s. f., g.-d. art. tắștii; pl. tắști
tăștile
TÁȘCĂ, tăști, s. f. Geantă de piele sau de pânză, în care se țin diferite obiecte. ♦ Pungă de piele în care se țin tutunul, banii etc.; tecșilă, tășulă. – Din ucr. taška, magh. táska. DOOM
táșcă s. f., g.-d. art. tắștii; pl. tắști
tăștilor
TÁȘCĂ, tăști, s. f. Geantă de piele sau de pânză, în care se țin diferite obiecte. ♦ Pungă de piele în care se țin tutunul, banii etc.; tecșilă, tășulă. – Din ucr. taška, magh. táska. DOOM
táșcă s. f., g.-d. art. tắștii; pl. tắști
tășula
TĂȘÚLĂ, tășule, s. f. (Reg.) Tașcă. – Et. nec. DOOM
tășúlă (reg.) s. f., g.-d. art. tășúlei; pl. tășúle
tășulcă
TĂȘÚLCĂ, tășulci, s. f. Tașcă. [Avea] în spate pușca încrucișată cu cureaua tășulcei. SADOVEANU, O. V 455.
tășule
TĂȘÚLĂ, tășule, s. f. (Reg.) Tașcă. – Et. nec. DOOM
tășúlă (reg.) s. f., g.-d. art. tășúlei; pl. tășúle
tășulei
TĂȘÚLĂ, tășule, s. f. (Reg.) Tașcă. – Et. nec. DOOM
tășúlă (reg.) s. f., g.-d. art. tășúlei; pl. tășúle
tășulele
TĂȘÚLĂ, tășule, s. f. (Reg.) Tașcă. – Et. nec. DOOM
tășúlă (reg.) s. f., g.-d. art. tășúlei; pl. tășúle
tășulelor
TĂȘÚLĂ, tășule, s. f. (Reg.) Tașcă. – Et. nec. DOOM
tășúlă (reg.) s. f., g.-d. art. tășúlei; pl. tășúle