tîlc
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles², sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ.

DOOM

tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri

tîlcui
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuia
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiai
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiam
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiască
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiau
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiați
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiesc
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiește
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiești
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuii
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuim
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuind
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuire
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuire
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui.

DOOM

tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri

tîlcuirea
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui.

DOOM

tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri

tîlcuiri
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui.

DOOM

tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri

tîlcuirii
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui.

DOOM

tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri

tîlcuirile
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui.

DOOM

tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri

tîlcuirilor
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui.

DOOM

tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri

tîlcuiră
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuirăm
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuirăți
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuise
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuisem
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiseră
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiserăm
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiserăți
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiseși
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiseți
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuit
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuitoare
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

DOOM

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tîlcuitoarea
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

DOOM

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tîlcuitoarei
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

DOOM

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tîlcuitoarele
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

DOOM

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tîlcuitoarelor
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

DOOM

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tîlcuitor
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

DOOM

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tîlcuitori
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

DOOM

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tîlcuitorii
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

DOOM

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tîlcuitorilor
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

DOOM

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tîlcuitorul
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

DOOM

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tîlcuitorului
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

DOOM

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tîlcuiși
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcuiți
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

DOOM

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tîlcul
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles², sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ.

DOOM

tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri

tîlcului
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles², sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ.

DOOM

tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri

tîlcuri
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles², sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ.

DOOM

tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri

tîlcurile
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles², sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ.

DOOM

tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri

tîlcurilor
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles², sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ.

DOOM

tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri

tîlhar
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec.

DOOM

tâlhár s. m., pl. tâlhári

tîlhari
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec.

DOOM

tâlhár s. m., pl. tâlhári

tîlharii
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec.

DOOM

tâlhár s. m., pl. tâlhári

tîlharilor
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec.

DOOM

tâlhár s. m., pl. tâlhári

tîlharul
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec.

DOOM

tâlhár s. m., pl. tâlhári

tîlharului
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec.

DOOM

tâlhár s. m., pl. tâlhári

tîlhărea
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea.

DOOM

tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele

tîlhărea
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăreai
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăream
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăreasca
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc.

DOOM

tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști

tîlhărească
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăreau
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăreaua
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea.

DOOM

tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele

tîlhăreați
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhărele
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea.

DOOM

tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele

tîlhărelei
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea.

DOOM

tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele

tîlhărelele
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea.

DOOM

tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele

tîlhărelelor
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea.

DOOM

tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele

tîlhăresc
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc.

DOOM

tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști

tîlhăresc
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhărescul
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc.

DOOM

tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști

tîlhărescului
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc.

DOOM

tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști

tîlhărește
TÂLHĂRÉȘTE adv. În felul tâlharilor, ca tâlharii; banditește. – Tâlhar + suf. -ește.

DOOM

tâlhăréște adv.

tîlhărește
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhărești
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc.

DOOM

tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști

tîlhărești
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăreștii
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc.

DOOM

tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști

tîlhăreștile
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc.

DOOM

tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști

tîlhăreștilor
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc.

DOOM

tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști

tîlhări
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăria
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.

DOOM

tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile

tîlhărie
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.

DOOM

tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile

tîlhăriei
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.

DOOM

tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile

tîlhării
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhării
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.

DOOM

tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile

tîlhăriile
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.

DOOM

tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile

tîlhăriilor
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.

DOOM

tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile

tîlhărim
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhărind
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhărire
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăriră
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhărirăm
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhărirăți
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhărise
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhărisem
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăriseră
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăriserăm
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăriserăți
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăriseși
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăriseți
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhărit
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăriși
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăriți
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

DOOM

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tîlhăroaica
TÂLHĂROÁICĂ, tâlhăroaice, s. f. 1. Femeie care comite o tâlhărie. 2. (Fam.) Femeie șmecheră; ștrengăriță, hoțomancă. – Tâlhar + suf. -oaică.

DOOM

tâlhăroáică s. f., g.-d. art. tâlhăroáicei; pl. tâlhăroáice

tîlhăroaice
TÂLHĂROÁICĂ, tâlhăroaice, s. f. 1. Femeie care comite o tâlhărie. 2. (Fam.) Femeie șmecheră; ștrengăriță, hoțomancă. – Tâlhar + suf. -oaică.

DOOM

tâlhăroáică s. f., g.-d. art. tâlhăroáicei; pl. tâlhăroáice

tîlhăroaicei
TÂLHĂROÁICĂ, tâlhăroaice, s. f. 1. Femeie care comite o tâlhărie. 2. (Fam.) Femeie șmecheră; ștrengăriță, hoțomancă. – Tâlhar + suf. -oaică.

DOOM

tâlhăroáică s. f., g.-d. art. tâlhăroáicei; pl. tâlhăroáice

tîlhăroaicele
TÂLHĂROÁICĂ, tâlhăroaice, s. f. 1. Femeie care comite o tâlhărie. 2. (Fam.) Femeie șmecheră; ștrengăriță, hoțomancă. – Tâlhar + suf. -oaică.

DOOM

tâlhăroáică s. f., g.-d. art. tâlhăroáicei; pl. tâlhăroáice

tîlhăroaicelor
TÂLHĂROÁICĂ, tâlhăroaice, s. f. 1. Femeie care comite o tâlhărie. 2. (Fam.) Femeie șmecheră; ștrengăriță, hoțomancă. – Tâlhar + suf. -oaică.

DOOM

tâlhăroáică s. f., g.-d. art. tâlhăroáicei; pl. tâlhăroáice

tîlhăroi
TÂLHĂRÓI, tâlhăroi, s. m. Augmentativ al lui tâlhar. – Tâlhar + suf. -oi.

DOOM

tâlhărói s. m., pl. tâlhărói, art. tâlhăróii

tîlhăroii
TÂLHĂRÓI, tâlhăroi, s. m. Augmentativ al lui tâlhar. – Tâlhar + suf. -oi.

DOOM

tâlhărói s. m., pl. tâlhărói, art. tâlhăróii

tîlhăroilor
TÂLHĂRÓI, tâlhăroi, s. m. Augmentativ al lui tâlhar. – Tâlhar + suf. -oi.

DOOM

tâlhărói s. m., pl. tâlhărói, art. tâlhăróii

tîlhăroiul
TÂLHĂRÓI, tâlhăroi, s. m. Augmentativ al lui tâlhar. – Tâlhar + suf. -oi.

DOOM

tâlhărói s. m., pl. tâlhărói, art. tâlhăróii

tîlhăroiului
TÂLHĂRÓI, tâlhăroi, s. m. Augmentativ al lui tâlhar. – Tâlhar + suf. -oi.

DOOM

tâlhărói s. m., pl. tâlhărói, art. tâlhăróii

tîlniș
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.

tîlnișul
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.

tîlnișului
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.

tîlnișuri
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.

tîlnișurile
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.

tîlnișurilor
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.

tîlv
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec.

DOOM

tâlv² (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri

tîlv
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.

tîlvi
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec.

DOOM

tâlv² (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri

tîlvii
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec.

DOOM

tâlv² (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri

tîlvilor
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec.

DOOM

tâlv² (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri

tîlvul
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec.

DOOM

tâlv² (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri

tîlvul
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.

tîlvului
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec.

DOOM

tâlv² (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri

tîlvului
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.

tîlvuri
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.

tîlvurile
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.

tîlvurilor
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.

tîmp
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

DOOM

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tîmpa
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

DOOM

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tîmpe
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

DOOM

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tîmpea
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpeai
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpeala
TÂMPEÁLĂ, tâmpeli, s. f. Tâmpenie. – Tâmpi + suf. -eală.

DOOM

tâmpeálă (rar) s. f., g.-d. art. tâmpélii; pl. tâmpéli

tîmpeam
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpească
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpeau
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpeați
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpei
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

DOOM

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tîmpele
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

DOOM

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tîmpeli
TÂMPEÁLĂ, tâmpeli, s. f. Tâmpenie. – Tâmpi + suf. -eală.

DOOM

tâmpeálă (rar) s. f., g.-d. art. tâmpélii; pl. tâmpéli

tîmpelii
TÂMPEÁLĂ, tâmpeli, s. f. Tâmpenie. – Tâmpi + suf. -eală.

DOOM

tâmpeálă (rar) s. f., g.-d. art. tâmpélii; pl. tâmpéli

tîmpelile
TÂMPEÁLĂ, tâmpeli, s. f. Tâmpenie. – Tâmpi + suf. -eală.

DOOM

tâmpeálă (rar) s. f., g.-d. art. tâmpélii; pl. tâmpéli

tîmpelilor
TÂMPEÁLĂ, tâmpeli, s. f. Tâmpenie. – Tâmpi + suf. -eală.

DOOM

tâmpeálă (rar) s. f., g.-d. art. tâmpélii; pl. tâmpéli

tîmpelor
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

DOOM

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tîmpene
TẤMPINĂ, s. f. v. tâmpănă.

DOOM

tấmpină v. tấmpănă

tîmpenei
TẤMPINĂ, s. f. v. tâmpănă.

DOOM

tấmpină v. tấmpănă

tîmpenele
TẤMPINĂ, s. f. v. tâmpănă.

DOOM

tấmpină v. tấmpănă

tîmpenelor
TẤMPINĂ, s. f. v. tâmpănă.

DOOM

tấmpină v. tấmpănă

tîmpenia
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie.

DOOM

tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)

tîmpenie
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie.

DOOM

tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)

tîmpeniei
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie.

DOOM

tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)

tîmpenii
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie.

DOOM

tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)

tîmpeniile
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie.

DOOM

tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)

tîmpeniilor
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie.

DOOM

tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)

tîmpesc
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpește
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpești
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpi
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

DOOM

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tîmpi
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpii
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

DOOM

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tîmpii
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpilor
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

DOOM

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tîmpim
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpind
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpire
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpire
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi.

DOOM

tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii

tîmpirea
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi.

DOOM

tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii

tîmpiri
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi.

DOOM

tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii

tîmpirii
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi.

DOOM

tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii

tîmpirile
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi.

DOOM

tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii

tîmpirilor
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi.

DOOM

tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii

tîmpiră
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpirăm
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpirăți
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpise
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpisem
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpiseră
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpiserăm
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpiserăți
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpiseși
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpiseți
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpit
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpit
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tîmpita
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tîmpite
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tîmpitei
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tîmpitele
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tîmpitelor
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tîmpitul
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tîmpitului
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tîmpiși
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpiți
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

DOOM

tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă

tîmpiți
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tîmpiții
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tîmpiților
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tîmpla
TẤMPLĂ¹, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmpla
TẤMPLĂ², tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum).

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmpla
TÎ́MPLĂ², tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134.

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmplar
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă² + suf. -ar.

DOOM

tâmplár s. m., pl. tâmplári

tîmplari
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă² + suf. -ar.

DOOM

tâmplár s. m., pl. tâmplári

tîmplarii
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă² + suf. -ar.

DOOM

tâmplár s. m., pl. tâmplári

tîmplarilor
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă² + suf. -ar.

DOOM

tâmplár s. m., pl. tâmplári

tîmplarul
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă² + suf. -ar.

DOOM

tâmplár s. m., pl. tâmplári

tîmplarului
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă² + suf. -ar.

DOOM

tâmplár s. m., pl. tâmplári

tîmple
TẤMPLĂ¹, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmple
TẤMPLĂ², tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum).

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmple
TÎ́MPLĂ², tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134.

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmplei
TẤMPLĂ¹, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmplei
TẤMPLĂ², tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum).

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmplei
TÎ́MPLĂ², tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134.

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmplele
TẤMPLĂ¹, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmplele
TẤMPLĂ², tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum).

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmplele
TÎ́MPLĂ², tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134.

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmplelor
TẤMPLĂ¹, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmplelor
TẤMPLĂ², tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum).

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmplelor
TÎ́MPLĂ², tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134.

DOOM

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tîmplăreasa
TÂMPLĂREÁSĂ, tâmplărese, s. f. Soția tâmplarului. – Tâmplar + suf. -easă.

DOOM

tâmplăreásă s. f., g.-d. art. tâmplărései; pl. tâmplărése

tîmplărese
TÂMPLĂREÁSĂ, tâmplărese, s. f. Soția tâmplarului. – Tâmplar + suf. -easă.

DOOM

tâmplăreásă s. f., g.-d. art. tâmplărései; pl. tâmplărése

tîmplăresei
TÂMPLĂREÁSĂ, tâmplărese, s. f. Soția tâmplarului. – Tâmplar + suf. -easă.

DOOM

tâmplăreásă s. f., g.-d. art. tâmplărései; pl. tâmplărése

tîmplăresele
TÂMPLĂREÁSĂ, tâmplărese, s. f. Soția tâmplarului. – Tâmplar + suf. -easă.

DOOM

tâmplăreásă s. f., g.-d. art. tâmplărései; pl. tâmplărése

tîmplăreselor
TÂMPLĂREÁSĂ, tâmplărese, s. f. Soția tâmplarului. – Tâmplar + suf. -easă.

DOOM

tâmplăreásă s. f., g.-d. art. tâmplărései; pl. tâmplărése

tîmplăria
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie.

DOOM

tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile

tîmplărie
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie.

DOOM

tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile

tîmplăriei
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie.

DOOM

tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile

tîmplării
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie.

DOOM

tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile

tîmplăriile
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie.

DOOM

tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile

tîmplăriilor
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie.

DOOM

tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile

tîmpul
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

DOOM

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tîmpului
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

DOOM

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tîmpăna
TẤMPINĂ, s. f. v. tâmpănă.

DOOM

tấmpină v. tấmpănă

tîndală
TÂNDÁLĂ, tândală, s. m. și f. Om care nu este bun de nicio treabă, care lucrează fără rost sau care își pierde vremea umblând de colo până colo. – Din tândăli (derivat regresiv).

DOOM

Tândálă (personaj) s. propriu m.

tîndălea
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndăleai
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndăleam
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălească
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndăleau
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndăleați
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălesc
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălește
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălești
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndăli
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălii
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălim
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălind
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălire
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălire
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.

tîndălirea
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.

tîndăliri
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.

tîndălirii
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.

tîndălirile
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.

tîndălirilor
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.

tîndăliră
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălirăm
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălirăți
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălise
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălisem
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndăliseră
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndăliserăm
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndăliserăți
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndăliseși
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndăliseți
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălit
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndălitura
TÂNDĂLITÚRĂ, tândălituri, s. f. Faptul de a tândăli; pierdere de vreme. – Tândăli + suf. -tură.

DOOM

tândălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. tândălitúrii; pl. tândălitúri

tîndălituri
TÂNDĂLITÚRĂ, tândălituri, s. f. Faptul de a tândăli; pierdere de vreme. – Tândăli + suf. -tură.

DOOM

tândălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. tândălitúrii; pl. tândălitúri

tîndăliturii
TÂNDĂLITÚRĂ, tândălituri, s. f. Faptul de a tândăli; pierdere de vreme. – Tândăli + suf. -tură.

DOOM

tândălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. tândălitúrii; pl. tândălitúri

tîndăliturile
TÂNDĂLITÚRĂ, tândălituri, s. f. Faptul de a tândăli; pierdere de vreme. – Tândăli + suf. -tură.

DOOM

tândălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. tândălitúrii; pl. tândălitúri

tîndăliturilor
TÂNDĂLITÚRĂ, tândălituri, s. f. Faptul de a tândăli; pierdere de vreme. – Tândăli + suf. -tură.

DOOM

tândălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. tândălitúrii; pl. tândălitúri

tîndăliși
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tîndăliți
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

DOOM

tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă

tînguiala
TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. – Tângui + suf. -eală.

DOOM

tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli

tînguieli
TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. – Tângui + suf. -eală.

DOOM

tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli

tînguielii
TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. – Tângui + suf. -eală.

DOOM

tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli

tînguielile
TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. – Tângui + suf. -eală.

DOOM

tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli

tînguielilor
TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. – Tângui + suf. -eală.

DOOM

tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli

tînguioasa
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.

DOOM

tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse

tînguioase
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.

DOOM

tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse

tînguioasei
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.

DOOM

tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse

tînguioasele
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.

DOOM

tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse

tînguioaselor
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.

DOOM

tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse

tînguios
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.

DOOM

tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse

tînguiosul
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.

DOOM

tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse

tînguiosului
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.

DOOM

tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse

tînguioși
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.

DOOM

tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse

tînguioșii
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.

DOOM

tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse

tînguioșilor
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.

DOOM

tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse

tînguire
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.

DOOM

tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri

tînguirea
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.

DOOM

tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri

tînguiri
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.

DOOM

tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri

tînguirii
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.

DOOM

tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri

tînguirile
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.

DOOM

tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri

tînguirilor
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.

DOOM

tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri

tînguit
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

DOOM

tânguít s. n.

tînguita
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

DOOM

tânguít s. n.

tînguite
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

DOOM

tânguít s. n.

tînguitei
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

DOOM

tânguít s. n.

tînguitele
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

DOOM

tânguít s. n.

tînguitelor
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

DOOM

tânguít s. n.

tînguitoare
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

DOOM

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tînguitoarea
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

DOOM

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tînguitoarei
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

DOOM

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tînguitoarele
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

DOOM

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tînguitoarelor
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

DOOM

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tînguitor
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

DOOM

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tînguitori
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

DOOM

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tînguitorii
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

DOOM

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tînguitorilor
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

DOOM

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tînguitorul
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

DOOM

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tînguitorului
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

DOOM

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tînguitul
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

DOOM

tânguít s. n.

tînguitului
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

DOOM

tânguít s. n.

tînguiți
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

DOOM

tânguít s. n.

tînguiții
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

DOOM

tânguít s. n.

tînguiților
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.

DOOM

tânguít s. n.

tînjala
TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec.

DOOM

tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli

tînjeli
TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec.

DOOM

tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli

tînjelii
TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec.

DOOM

tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli

tînjelile
TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec.

DOOM

tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli

tînjelilor
TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec.

DOOM

tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli

tînjire
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji.

DOOM

tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii

tînjirea
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji.

DOOM

tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii

tînjiri
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji.

DOOM

tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii

tînjirii
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji.

DOOM

tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii

tînjirile
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji.

DOOM

tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii

tînjirilor
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji.

DOOM

tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii

tînjitoare
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.

DOOM

tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre

tînjitoarea
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.

DOOM

tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre

tînjitoarei
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.

DOOM

tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre

tînjitoarele
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.

DOOM

tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre

tînjitoarelor
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.

DOOM

tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre

tînjitor
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.

DOOM

tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre

tînjitori
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.

DOOM

tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre

tînjitorii
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.

DOOM

tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre

tînjitorilor
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.

DOOM

tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre

tînjitorul
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.

DOOM

tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre

tînjitorului
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.

DOOM

tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre

tînăra
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener).

DOOM

tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere

tînărul
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener).

DOOM

tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere

tînărului
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener).

DOOM

tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere

tîra
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrai
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîram
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrască
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrau
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîraște
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrați
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrboc
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk.

DOOM

târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce

tîrbocul
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk.

DOOM

târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce

tîrbocului
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk.

DOOM

târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce

tîrbocuri
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk.

DOOM

târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce

tîrbocurile
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk.

DOOM

târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce

tîrbocurilor
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk.

DOOM

târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce

tîrcoale
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”.

DOOM

târcól s. n., pl. târcoále

tîrcoalele
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”.

DOOM

târcól s. n., pl. târcoále

tîrcoalelor
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”.

DOOM

târcól s. n., pl. târcoále

tîrcol
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”.

DOOM

târcól s. n., pl. târcoále

tîrcolea
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoleai
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoleam
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolească
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoleau
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoleați
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolesc
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolește
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolești
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoli
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolii
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolim
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolind
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolire
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoliră
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolirăm
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolirăți
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolise
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolisem
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoliseră
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoliserăm
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoliserăți
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoliseși
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoliseți
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolit
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoliși
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcoliți
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.

DOOM

târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă

tîrcolul
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”.

DOOM

târcól s. n., pl. târcoále

tîrcolului
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”.

DOOM

târcól s. n., pl. târcoále

tîrcăvea
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăveai
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăveam
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvească
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăveau
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăveați
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvesc
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvește
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvești
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvi
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvii
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvim
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvind
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvire
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăviră
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvirăm
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvirăți
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvise
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvisem
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăviseră
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăviserăm
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăviserăți
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăviseși
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăviseți
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăvit
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăviși
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrcăviți
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.

tîrfa
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec.

DOOM

tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe

tîrfe
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec.

DOOM

tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe

tîrfei
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec.

DOOM

tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe

tîrfele
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec.

DOOM

tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe

tîrfelor
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec.

DOOM

tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe

tîrg
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ.

DOOM

*Tấrgu-Múreș s. propriu n.

tîrgmureșean
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne

tîrgmureșeana
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne

tîrgmureșeanca
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că.

DOOM

*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce

tîrgmureșeanco
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că.

DOOM

*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce

tîrgmureșeanul
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne

tîrgmureșeanului
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne

tîrgmureșence
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că.

DOOM

*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce

tîrgmureșencei
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că.

DOOM

*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce

tîrgmureșencele
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că.

DOOM

*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce

tîrgmureșencelor
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că.

DOOM

*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce

tîrgmureșene
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne

tîrgmureșenei
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne

tîrgmureșenele
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne

tîrgmureșenelor
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne

tîrgmureșeni
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne

tîrgmureșenii
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne

tîrgmureșenilor
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne

tîrgoveața
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

DOOM

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

tîrgoveț
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

DOOM

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

tîrgovețe
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

DOOM

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

tîrgovețea
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețeai
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețeam
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețească
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețeau
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețeați
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgoveței
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

DOOM

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

tîrgovețele
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

DOOM

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

tîrgovețelor
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

DOOM

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

tîrgovețesc
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețește
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețești
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgoveți
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

DOOM

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

tîrgoveți
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgoveții
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

DOOM

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

tîrgoveții
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgoveților
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

DOOM

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

tîrgovețim
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețime
TÂRGOVEȚÍME s. f. (Rar) Mulțime de târgoveți; totalitatea târgoveților; orășenime. – Târgoveț + suf. -ime.

DOOM

târgovețíme (rar) s. f., g.-d. art. târgovețímii

tîrgovețimea
TÂRGOVEȚÍME s. f. (Rar) Mulțime de târgoveți; totalitatea târgoveților; orășenime. – Târgoveț + suf. -ime.

DOOM

târgovețíme (rar) s. f., g.-d. art. târgovețímii

tîrgovețimi
TÂRGOVEȚÍME s. f. (Rar) Mulțime de târgoveți; totalitatea târgoveților; orășenime. – Târgoveț + suf. -ime.

DOOM

târgovețíme (rar) s. f., g.-d. art. târgovețímii

tîrgovețimii
TÂRGOVEȚÍME s. f. (Rar) Mulțime de târgoveți; totalitatea târgoveților; orășenime. – Târgoveț + suf. -ime.

DOOM

târgovețíme (rar) s. f., g.-d. art. târgovețímii

tîrgovețind
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețire
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețiră
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețirăm
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețirăți
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețise
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețisem
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețiseră
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețiserăm
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețiserăți
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețiseși
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețiseți
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețit
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețiși
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețiți
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

tîrgovețul
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

DOOM

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

tîrgovețului
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

DOOM

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

tîrgoviștean
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe

tîrgovișteana
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe

tîrgovișteanca
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că.

DOOM

târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce

tîrgovișteanco
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că.

DOOM

târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce

tîrgovișteanul
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe

tîrgovișteanului
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe

tîrgoviștence
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că.

DOOM

târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce

tîrgoviștencei
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că.

DOOM

târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce

tîrgoviștencele
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că.

DOOM

târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce

tîrgoviștencelor
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că.

DOOM

târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce

tîrgoviștene
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe

tîrgoviștenei
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe

tîrgoviștenele
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe

tîrgoviștenelor
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe

tîrgovișteni
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe

tîrgoviștenii
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe

tîrgoviștenilor
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe

tîrgui
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguia
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiai
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiala
TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. --eală.

DOOM

târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli

tîrguiam
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiască
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiau
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiați
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguieli
TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. --eală.

DOOM

târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli

tîrguielii
TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. --eală.

DOOM

târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli

tîrguielile
TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. --eală.

DOOM

târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli

tîrguielilor
TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. --eală.

DOOM

târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli

tîrguiesc
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiește
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiești
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguii
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguim
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguind
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguire
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguire
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui.

DOOM

târguíre s. f., g.-d. art. târguírii

tîrguirea
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui.

DOOM

târguíre s. f., g.-d. art. târguírii

tîrguiri
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui.

DOOM

târguíre s. f., g.-d. art. târguírii

tîrguirii
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui.

DOOM

târguíre s. f., g.-d. art. târguírii

tîrguirile
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui.

DOOM

târguíre s. f., g.-d. art. târguírii

tîrguirilor
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui.

DOOM

târguíre s. f., g.-d. art. târguírii

tîrguiră
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguirăm
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguirăți
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguise
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguisem
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiseră
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiserăm
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiserăți
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiseși
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiseți
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguit
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiși
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrguiți
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

DOOM

târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă

tîrgul
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ.

DOOM

*Tấrgu-Múreș s. propriu n.

tîrguleț
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț.

DOOM

târguléț s. n., pl. târguléțe

tîrgulețe
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț.

DOOM

târguléț s. n., pl. târguléțe

tîrgulețele
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț.

DOOM

târguléț s. n., pl. târguléțe

tîrgulețelor
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț.

DOOM

târguléț s. n., pl. târguléțe

tîrgulețul
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț.

DOOM

târguléț s. n., pl. târguléțe

tîrgulețului
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț.

DOOM

târguléț s. n., pl. târguléțe

tîrgului
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ.

DOOM

*Tấrgu-Múreș s. propriu n.

tîrguri
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ.

DOOM

*Tấrgu-Múreș s. propriu n.

tîrgurile
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ.

DOOM

*Tấrgu-Múreș s. propriu n.

tîrgurilor
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ.

DOOM

*Tấrgu-Múreș s. propriu n.

tîrgușoare
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor.

DOOM

târgușór s. n., pl. târgușoáre

tîrgușoarele
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor.

DOOM

târgușór s. n., pl. târgușoáre

tîrgușoarelor
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor.

DOOM

târgușór s. n., pl. târgușoáre

tîrgușor
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor.

DOOM

târgușór s. n., pl. târgușoáre

tîrgușorul
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor.

DOOM

târgușór s. n., pl. târgușoáre

tîrgușorului
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor.

DOOM

târgușór s. n., pl. târgușoáre

tîrla
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo.

DOOM

tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle

tîrlaș
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș.

DOOM

târláș s. m., pl. târláși

tîrlași
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș.

DOOM

târláș s. m., pl. târláși

tîrlașii
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș.

DOOM

târláș s. m., pl. târláși

tîrlașilor
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș.

DOOM

târláș s. m., pl. târláși

tîrlașul
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș.

DOOM

târláș s. m., pl. târláși

tîrlașului
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș.

DOOM

târláș s. m., pl. târláși

tîrle
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo.

DOOM

tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle

tîrlea
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrleai
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrleam
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlească
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrleau
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrleați
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlei
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo.

DOOM

tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle

tîrlele
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo.

DOOM

tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle

tîrlelor
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo.

DOOM

tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle

tîrlesc
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlește
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlești
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrli
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlia
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî.

DOOM

târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile

tîrlic
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik.

DOOM

târlíci s. m. pl.

tîrlici
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik.

DOOM

târlíci s. m. pl.

tîrlicii
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik.

DOOM

târlíci s. m. pl.

tîrlicilor
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik.

DOOM

târlíci s. m. pl.

tîrlicul
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik.

DOOM

târlíci s. m. pl.

tîrlicului
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik.

DOOM

târlíci s. m. pl.

tîrlie
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî.

DOOM

târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile

tîrliei
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî.

DOOM

târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile

tîrlii
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlii
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî.

DOOM

târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile

tîrliile
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî.

DOOM

târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile

tîrliilor
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî.

DOOM

târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile

tîrlim
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlind
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlire
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrliră
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlirăm
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlirăți
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlise
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlisem
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrliseră
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrliserăm
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrliserăți
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrliseși
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrliseți
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrlit
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrliși
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrliți
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.

tîrn
TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

DOOM

târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri

tîrn
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna.

DOOM

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne

tîrna
TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

DOOM

târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri

tîrna
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna.

DOOM

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne

tîrne
TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

DOOM

târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri

tîrne
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna.

DOOM

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne

tîrnei
TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

DOOM

târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri

tîrnei
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna.

DOOM

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne

tîrnele
TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

DOOM

târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri

tîrnele
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna.

DOOM

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne

tîrnelor
TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

DOOM

târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri

tîrnelor
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna.

DOOM

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne

tîrnoage
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og.

DOOM

târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge

tîrnoagele
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og.

DOOM

târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge

tîrnoagelor
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og.

DOOM

târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge

tîrnog
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og.

DOOM

târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge

tîrnogul
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og.

DOOM

târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge

tîrnogului
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og.

DOOM

târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge

tîrnomata
TÂRNOMÁTĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn¹ de măturat aria”.

tîrnomete
TÂRNOMÁTĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn¹ de măturat aria”.

tîrnometei
TÂRNOMÁTĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn¹ de măturat aria”.

tîrnometele
TÂRNOMÁTĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn¹ de măturat aria”.

tîrnometelor
TÂRNOMÁTĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn¹ de măturat aria”.

tîrnosea
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnoseai
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnoseala
TÂRNOSEÁLĂ, târnoseli, s. f. 1. Târnosire. 2. Tămâie sau altă substanță aromată folosită în ritualul bisericesc. – Târnosi + suf. -eală.

DOOM

târnoseálă s. f., g.-d. art. târnosélii; pl. târnoséli

tîrnoseam
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosească
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnoseau
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnoseați
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnoseli
TÂRNOSEÁLĂ, târnoseli, s. f. 1. Târnosire. 2. Tămâie sau altă substanță aromată folosită în ritualul bisericesc. – Târnosi + suf. -eală.

DOOM

târnoseálă s. f., g.-d. art. târnosélii; pl. târnoséli

tîrnoselii
TÂRNOSEÁLĂ, târnoseli, s. f. 1. Târnosire. 2. Tămâie sau altă substanță aromată folosită în ritualul bisericesc. – Târnosi + suf. -eală.

DOOM

târnoseálă s. f., g.-d. art. târnosélii; pl. târnoséli

tîrnoselile
TÂRNOSEÁLĂ, târnoseli, s. f. 1. Târnosire. 2. Tămâie sau altă substanță aromată folosită în ritualul bisericesc. – Târnosi + suf. -eală.

DOOM

târnoseálă s. f., g.-d. art. târnosélii; pl. târnoséli

tîrnoselilor
TÂRNOSEÁLĂ, târnoseli, s. f. 1. Târnosire. 2. Tămâie sau altă substanță aromată folosită în ritualul bisericesc. – Târnosi + suf. -eală.

DOOM

târnoseálă s. f., g.-d. art. târnosélii; pl. târnoséli

tîrnosesc
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosește
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosești
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosi
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosii
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosim
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosind
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosire
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosire
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi.

DOOM

târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri

tîrnosirea
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi.

DOOM

târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri

tîrnosiri
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi.

DOOM

târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri

tîrnosirii
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi.

DOOM

târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri

tîrnosirile
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi.

DOOM

târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri

tîrnosirilor
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi.

DOOM

târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri

tîrnosiră
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosirăm
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosirăți
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosise
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosisem
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosiseră
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosiserăm
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosiserăți
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosiseși
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosiseți
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosit
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosit
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit². – V. târnosi.

tîrnosita
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit². – V. târnosi.

tîrnosite
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit². – V. târnosi.

tîrnositei
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit². – V. târnosi.

tîrnositele
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit². – V. târnosi.

tîrnositelor
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit². – V. târnosi.

tîrnositul
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit². – V. târnosi.

tîrnositului
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit². – V. târnosi.

tîrnosiși
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosiți
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.

DOOM

târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă

tîrnosiți
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit². – V. târnosi.

tîrnosiții
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit². – V. târnosi.

tîrnosiților
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit². – V. târnosi.

tîrnui
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuia
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiai
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiala
TÂRNUIÁLĂ, târnuieli, s. f. Târnuire. – Târnui + suf. -eală.

DOOM

târnuiálă s. f., g.-d. art. târnuiélii; pl. târnuiéli

tîrnuiam
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiască
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiau
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiați
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuieli
TÂRNUIÁLĂ, târnuieli, s. f. Târnuire. – Târnui + suf. -eală.

DOOM

târnuiálă s. f., g.-d. art. târnuiélii; pl. târnuiéli

tîrnuielii
TÂRNUIÁLĂ, târnuieli, s. f. Târnuire. – Târnui + suf. -eală.

DOOM

târnuiálă s. f., g.-d. art. târnuiélii; pl. târnuiéli

tîrnuielile
TÂRNUIÁLĂ, târnuieli, s. f. Târnuire. – Târnui + suf. -eală.

DOOM

târnuiálă s. f., g.-d. art. târnuiélii; pl. târnuiéli

tîrnuielilor
TÂRNUIÁLĂ, târnuieli, s. f. Târnuire. – Târnui + suf. -eală.

DOOM

târnuiálă s. f., g.-d. art. târnuiélii; pl. târnuiéli

tîrnuiesc
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiește
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiești
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuii
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuim
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuind
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuire
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuire
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.

tîrnuirea
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.

tîrnuiri
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.

tîrnuirii
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.

tîrnuirile
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.

tîrnuirilor
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.

tîrnuiră
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuirăm
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuirăți
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuise
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuisem
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiseră
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiserăm
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiserăți
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiseși
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiseți
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuit
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuit
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.

DOOM

târnuít s. n.

tîrnuita
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.

DOOM

târnuít s. n.

tîrnuite
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.

DOOM

târnuít s. n.

tîrnuitei
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.

DOOM

târnuít s. n.

tîrnuitele
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.

DOOM

târnuít s. n.

tîrnuitelor
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.

DOOM

târnuít s. n.

tîrnuitul
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.

DOOM

târnuít s. n.

tîrnuitului
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.

DOOM

târnuít s. n.

tîrnuiși
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiți
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

DOOM

târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

tîrnuiți
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.

DOOM

târnuít s. n.

tîrnuiții
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.

DOOM

târnuít s. n.

tîrnuiților
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.

DOOM

târnuít s. n.

tîrnul
TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

DOOM

târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri

tîrnul
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna.

DOOM

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne

tîrnului
TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

DOOM

târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri

tîrnului
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna.

DOOM

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne

tîrnuri
TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

DOOM

târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri

tîrnuri
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna.

DOOM

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne

tîrnurile
TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

DOOM

târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri

tîrnurile
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna.

DOOM

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne

tîrnurilor
TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

DOOM

târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri

tîrnurilor
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna.

DOOM

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne

tîrnăcoape
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop.

DOOM

târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe

tîrnăcoapele
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop.

DOOM

târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe

tîrnăcoapelor
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop.

DOOM

târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe

tîrnăcop
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop.

DOOM

târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe

tîrnăcopul
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop.

DOOM

târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe

tîrnăcopului
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop.

DOOM

târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe

tîromea
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromeai
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromeam
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromească
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromeau
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromeați
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromesc
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromește
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromești
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromi
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromii
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromim
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromind
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromire
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromiră
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromirăm
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromirăți
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromise
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromisem
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromiseră
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromiserăm
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromiserăți
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromiseși
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromiseți
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromit
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromiși
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîromiți
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.

tîrpan
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan.

DOOM

târpán s. n., pl. târpáne

tîrpane
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan.

DOOM

târpán s. n., pl. târpáne

tîrpanele
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan.

DOOM

târpán s. n., pl. târpáne

tîrpanelor
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan.

DOOM

târpán s. n., pl. târpáne

tîrpanul
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan.

DOOM

târpán s. n., pl. târpáne

tîrpanului
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan.

DOOM

târpán s. n., pl. târpáne

tîrsa
TẤRSĂ, târse, s. f. (Bot.; reg.) Papură mică (Typha minima). – Din ucr. tirsa.

tîrse
TẤRSĂ, târse, s. f. (Bot.; reg.) Papură mică (Typha minima). – Din ucr. tirsa.

tîrsei
TẤRSĂ, târse, s. f. (Bot.; reg.) Papură mică (Typha minima). – Din ucr. tirsa.

tîrsele
TẤRSĂ, târse, s. f. (Bot.; reg.) Papură mică (Typha minima). – Din ucr. tirsa.

tîrselor
TẤRSĂ, târse, s. f. (Bot.; reg.) Papură mică (Typha minima). – Din ucr. tirsa.

tîrsoaca
TÎRSOÁCĂ, tîrsoace, s. f. (Bot.) Troscot. (Fig.; atestat în forma tîrsoagă) O mulțime de dăscălime... Unii mai tineri, iar cei mai mulți cu niște tîrsoage de barbe cît badanalele de mari. CREANGĂ, A. 129. – Variantă: tîrsoágă s. f.

DOOM

!târsoácă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoácei; pl. târsoáce

tîrsoace
TÎRSOÁCĂ, tîrsoace, s. f. (Bot.) Troscot. (Fig.; atestat în forma tîrsoagă) O mulțime de dăscălime... Unii mai tineri, iar cei mai mulți cu niște tîrsoage de barbe cît badanalele de mari. CREANGĂ, A. 129. – Variantă: tîrsoágă s. f.

DOOM

!târsoácă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoácei; pl. târsoáce

tîrsoacei
TÎRSOÁCĂ, tîrsoace, s. f. (Bot.) Troscot. (Fig.; atestat în forma tîrsoagă) O mulțime de dăscălime... Unii mai tineri, iar cei mai mulți cu niște tîrsoage de barbe cît badanalele de mari. CREANGĂ, A. 129. – Variantă: tîrsoágă s. f.

DOOM

!târsoácă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoácei; pl. târsoáce

tîrsoacele
TÎRSOÁCĂ, tîrsoace, s. f. (Bot.) Troscot. (Fig.; atestat în forma tîrsoagă) O mulțime de dăscălime... Unii mai tineri, iar cei mai mulți cu niște tîrsoage de barbe cît badanalele de mari. CREANGĂ, A. 129. – Variantă: tîrsoágă s. f.

DOOM

!târsoácă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoácei; pl. târsoáce

tîrsoacelor
TÎRSOÁCĂ, tîrsoace, s. f. (Bot.) Troscot. (Fig.; atestat în forma tîrsoagă) O mulțime de dăscălime... Unii mai tineri, iar cei mai mulți cu niște tîrsoage de barbe cît badanalele de mari. CREANGĂ, A. 129. – Variantă: tîrsoágă s. f.

DOOM

!târsoácă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoácei; pl. târsoáce

tîrsoaga
TÂRSOÁGĂ, târsoage, s. f. (Reg.) Barbă mare și neîngrijită. – Et. nec.

DOOM

!târsoágă (barbă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoágei; pl. târsoáge

tîrsoage
TÂRSOÁGĂ, târsoage, s. f. (Reg.) Barbă mare și neîngrijită. – Et. nec.

DOOM

!târsoágă (barbă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoágei; pl. târsoáge

tîrsoagei
TÂRSOÁGĂ, târsoage, s. f. (Reg.) Barbă mare și neîngrijită. – Et. nec.

DOOM

!târsoágă (barbă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoágei; pl. târsoáge

tîrsoagele
TÂRSOÁGĂ, târsoage, s. f. (Reg.) Barbă mare și neîngrijită. – Et. nec.

DOOM

!târsoágă (barbă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoágei; pl. târsoáge

tîrsoagelor
TÂRSOÁGĂ, târsoage, s. f. (Reg.) Barbă mare și neîngrijită. – Et. nec.

DOOM

!târsoágă (barbă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoágei; pl. târsoáge

tîrsîna
TÂRSẤNĂ, târsâne, s. f. (Pop.) 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct de piele. – Din bg. tărsina.

DOOM

târsấnă (pop.) s. f., g.-d. art. târsấnei; pl. târsấne

tîrsîne
TÂRSẤNĂ, târsâne, s. f. (Pop.) 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct de piele. – Din bg. tărsina.

DOOM

târsấnă (pop.) s. f., g.-d. art. târsấnei; pl. târsấne

tîrsînei
TÂRSẤNĂ, târsâne, s. f. (Pop.) 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct de piele. – Din bg. tărsina.

DOOM

târsấnă (pop.) s. f., g.-d. art. târsấnei; pl. târsấne

tîrsînele
TÂRSẤNĂ, târsâne, s. f. (Pop.) 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct de piele. – Din bg. tărsina.

DOOM

târsấnă (pop.) s. f., g.-d. art. târsấnei; pl. târsấne

tîrsînelor
TÂRSẤNĂ, târsâne, s. f. (Pop.) 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct de piele. – Din bg. tărsina.

DOOM

târsấnă (pop.) s. f., g.-d. art. târsấnei; pl. târsấne

tîrtan
TÂRTÁN², târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec.

DOOM

târtán s. m., pl. târtáni

tîrtani
TÂRTÁN², târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec.

DOOM

târtán s. m., pl. târtáni

tîrtanii
TÂRTÁN², târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec.

DOOM

târtán s. m., pl. târtáni

tîrtanilor
TÂRTÁN², târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec.

DOOM

târtán s. m., pl. târtáni

tîrtanul
TÂRTÁN², târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec.

DOOM

târtán s. m., pl. târtáni

tîrtanului
TÂRTÁN², târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec.

DOOM

târtán s. m., pl. târtáni

tîrzia
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

DOOM

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

tîrzie
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

DOOM

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

tîrziei
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

DOOM

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

tîrzielnic
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic.

DOOM

târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice

tîrzielnica
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic.

DOOM

târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice

tîrzielnice
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic.

DOOM

târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice

tîrzielnicei
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic.

DOOM

târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice

tîrzielnicele
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic.

DOOM

târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice

tîrzielnicelor
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic.

DOOM

târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice

tîrzielnici
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic.

DOOM

târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice

tîrzielnicii
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic.

DOOM

târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice

tîrzielnicilor
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic.

DOOM

târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice

tîrzielnicul
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic.

DOOM

târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice

tîrzielnicului
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic.

DOOM

târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice

tîrzii
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

DOOM

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

tîrziii
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

DOOM

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

tîrziile
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

DOOM

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

tîrziilor
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

DOOM

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

tîrzioara
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.

DOOM

târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre

tîrzioare
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.

DOOM

târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre

tîrzioarei
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.

DOOM

târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre

tîrzioarele
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.

DOOM

târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre

tîrzioarelor
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.

DOOM

târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre

tîrzior
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.

DOOM

târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre

tîrziori
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.

DOOM

târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre

tîrziorii
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.

DOOM

târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre

tîrziorilor
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.

DOOM

târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre

tîrziorul
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.

DOOM

târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre

tîrziorului
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.

DOOM

târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre

tîrziu
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

DOOM

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

tîrziul
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

DOOM

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

tîrziului
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

DOOM

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

tîrî
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîi
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîi
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîia
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîiai
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîiala
TÂRÂIÁLĂ, târâieli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) târî. – Târâi + suf. -eală.

DOOM

târâiálă (pop.) s. f., g.-d. art. târâiélii; pl. târâiéli

tîrîiam
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîiau
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîiați
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîie
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîieli
TÂRÂIÁLĂ, târâieli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) târî. – Târâi + suf. -eală.

DOOM

târâiálă (pop.) s. f., g.-d. art. târâiélii; pl. târâiéli

tîrîielii
TÂRÂIÁLĂ, târâieli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) târî. – Târâi + suf. -eală.

DOOM

târâiálă (pop.) s. f., g.-d. art. târâiélii; pl. târâiéli

tîrîielile
TÂRÂIÁLĂ, târâieli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) târî. – Târâi + suf. -eală.

DOOM

târâiálă (pop.) s. f., g.-d. art. târâiélii; pl. târâiéli

tîrîielilor
TÂRÂIÁLĂ, târâieli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) târî. – Târâi + suf. -eală.

DOOM

târâiálă (pop.) s. f., g.-d. art. târâiélii; pl. târâiéli

tîrîii
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîim
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîind
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîire
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîire
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi.

DOOM

târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii

tîrîirea
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi.

DOOM

târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii

tîrîiri
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi.

DOOM

târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii

tîrîirii
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi.

DOOM

târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii

tîrîirile
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi.

DOOM

târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii

tîrîirilor
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi.

DOOM

târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii

tîrîiră
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîirăm
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîirăți
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîise
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîisem
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîiseră
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîiserăm
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîiserăți
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîiseși
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîiseți
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîit
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîitoare
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare.

DOOM

târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri

tîrîitoarea
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare.

DOOM

târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri

tîrîitori
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare.

DOOM

târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri

tîrîitorii
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare.

DOOM

târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri

tîrîitorile
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare.

DOOM

târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri

tîrîitorilor
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare.

DOOM

târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri

tîrîiși
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîiți
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

DOOM

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

tîrîm
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrînd
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîre
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî.

DOOM

târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri

tîrîre
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîrea
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî.

DOOM

târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri

tîrîri
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî.

DOOM

târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri

tîrîrii
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî.

DOOM

târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri

tîrîrile
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî.

DOOM

târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri

tîrîrilor
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî.

DOOM

târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri

tîrîră
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîrăm
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîrăți
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîse
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîsem
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîseră
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîserăm
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîserăți
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîseși
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîseți
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrît
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

DOOM

târất s. n.

tîrît
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîta
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

DOOM

târất s. n.

tîrîte
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

DOOM

târất s. n.

tîrîtei
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

DOOM

târất s. n.

tîrîtele
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

DOOM

târất s. n.

tîrîtelor
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

DOOM

târất s. n.

tîrîtoare
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor.

DOOM

târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre

tîrîtoarea
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor.

DOOM

târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre

tîrîtoarei
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor.

DOOM

târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre

tîrîtoarele
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor.

DOOM

târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre

tîrîtoarelor
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor.

DOOM

târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre

tîrîtor
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor.

DOOM

târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre

tîrîtori
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor.

DOOM

târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre

tîrîtorii
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor.

DOOM

târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre

tîrîtorilor
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor.

DOOM

târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre

tîrîtorul
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor.

DOOM

târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre

tîrîtorului
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor.

DOOM

târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre

tîrîtul
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

DOOM

târất s. n.

tîrîtului
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

DOOM

târất s. n.

tîrîtura
TÂRÂTÚRĂ, târâturi, s. f. Om de nimic, fără caracter; femeie de moravuri ușoare, târfă. – Târî + suf. -tură.

DOOM

târâtúră s. f., g.-d. art. târâtúrii; pl. târâtúri

tîrîturi
TÂRÂTÚRĂ, târâturi, s. f. Om de nimic, fără caracter; femeie de moravuri ușoare, târfă. – Târî + suf. -tură.

DOOM

târâtúră s. f., g.-d. art. târâtúrii; pl. târâtúri

tîrîturii
TÂRÂTÚRĂ, târâturi, s. f. Om de nimic, fără caracter; femeie de moravuri ușoare, târfă. – Târî + suf. -tură.

DOOM

târâtúră s. f., g.-d. art. târâtúrii; pl. târâtúri

tîrîturile
TÂRÂTÚRĂ, târâturi, s. f. Om de nimic, fără caracter; femeie de moravuri ușoare, târfă. – Târî + suf. -tură.

DOOM

târâtúră s. f., g.-d. art. târâtúrii; pl. târâtúri

tîrîturilor
TÂRÂTÚRĂ, târâturi, s. f. Om de nimic, fără caracter; femeie de moravuri ușoare, târfă. – Târî + suf. -tură.

DOOM

târâtúră s. f., g.-d. art. târâtúrii; pl. târâtúri

tîrîș
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș.

DOOM

târấș-grăpíș adv.

tîrîși
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîșul
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș.

DOOM

târấș-grăpíș adv.

tîrîșului
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș.

DOOM

târấș-grăpíș adv.

tîrîșuri
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș.

DOOM

târấș-grăpíș adv.

tîrîșurile
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș.

DOOM

târấș-grăpíș adv.

tîrîșurilor
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș.

DOOM

târấș-grăpíș adv.

tîrîți
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

DOOM

târất s. n.

tîrîți
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrîții
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

DOOM

târất s. n.

tîrîților
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

DOOM

târất s. n.

tîrăsc
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrăști
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

DOOM

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tîrș
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

DOOM

târș² (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri

tîrșa
TÎ́RȘĂ, tîrșe, s. f. (Popular) Opritoare, piedică.

tîrșala
târșală s. f. sg. 1. stare de lehamite. 2. jenă. 3. (deț.) frică, teamă.

tîrșe
TÎ́RȘĂ, tîrșe, s. f. (Popular) Opritoare, piedică.

tîrșei
TÎ́RȘĂ, tîrșe, s. f. (Popular) Opritoare, piedică.

tîrșele
TÎ́RȘĂ, tîrșe, s. f. (Popular) Opritoare, piedică.

tîrșeli
târșală s. f. sg. 1. stare de lehamite. 2. jenă. 3. (deț.) frică, teamă.

tîrșelii
târșală s. f. sg. 1. stare de lehamite. 2. jenă. 3. (deț.) frică, teamă.

tîrșelile
târșală s. f. sg. 1. stare de lehamite. 2. jenă. 3. (deț.) frică, teamă.

tîrșelilor
târșală s. f. sg. 1. stare de lehamite. 2. jenă. 3. (deț.) frică, teamă.

tîrșelor
TÎ́RȘĂ, tîrșe, s. f. (Popular) Opritoare, piedică.

tîrși
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

DOOM

târș² (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri

tîrșii
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

DOOM

târș² (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri

tîrșilor
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

DOOM

târș² (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri

tîrșitoare
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare.

DOOM

târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri

tîrșitoarea
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare.

DOOM

târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri

tîrșitori
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare.

DOOM

târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri

tîrșitorii
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare.

DOOM

târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri

tîrșitorile
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare.

DOOM

târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri

tîrșitorilor
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare.

DOOM

târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri

tîrșul
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

DOOM

târș² (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri

tîrșului
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

DOOM

târș² (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri

tîrșuri
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

DOOM

târș² (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri

tîrșurile
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

DOOM

târș² (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri

tîrșurilor
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

DOOM

târș² (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri

tîrșîiala
TÂRȘÂIÁLĂ, târșâieli, s. f. Târșâit¹. [Var.: (reg.) târșiálă s. f.] – Târșâi + suf. -eală.

DOOM

târșâiálă s. f., g.-d. art. târșâiélii; pl. târșâiéli

tîrșîieli
TÂRȘÂIÁLĂ, târșâieli, s. f. Târșâit¹. [Var.: (reg.) târșiálă s. f.] – Târșâi + suf. -eală.

DOOM

târșâiálă s. f., g.-d. art. târșâiélii; pl. târșâiéli

tîrșîielii
TÂRȘÂIÁLĂ, târșâieli, s. f. Târșâit¹. [Var.: (reg.) târșiálă s. f.] – Târșâi + suf. -eală.

DOOM

târșâiálă s. f., g.-d. art. târșâiélii; pl. târșâiéli

tîrșîielile
TÂRȘÂIÁLĂ, târșâieli, s. f. Târșâit¹. [Var.: (reg.) târșiálă s. f.] – Târșâi + suf. -eală.

DOOM

târșâiálă s. f., g.-d. art. târșâiélii; pl. târșâiéli

tîrșîielilor
TÂRȘÂIÁLĂ, târșâieli, s. f. Târșâit¹. [Var.: (reg.) târșiálă s. f.] – Târșâi + suf. -eală.

DOOM

târșâiálă s. f., g.-d. art. târșâiélii; pl. târșâiéli

tîrșîit
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit².

tîrșîita
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit².

tîrșîite
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit².

tîrșîitei
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit².

tîrșîitele
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit².

tîrșîitelor
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit².

tîrșîitul
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit².

tîrșîitului
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit².

tîrșîitura
TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit¹. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură.

DOOM

târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri

tîrșîituri
TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit¹. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură.

DOOM

târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri

tîrșîiturii
TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit¹. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură.

DOOM

târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri

tîrșîiturile
TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit¹. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură.

DOOM

târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri

tîrșîiturilor
TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit¹. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură.

DOOM

târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri

tîrșîiți
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit².

tîrșîiții
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit².

tîrșîiților
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit².