tâcâire
TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi.
tâlc
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles2, sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ. DOOM
tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri
tâlcui
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuia
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiai
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiam
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiască
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiau
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiați
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiesc
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiește
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiești
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuii
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuim
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuind
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuire
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuire
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui. DOOM
tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri
tâlcuirea
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui. DOOM
tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri
tâlcuiri
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui. DOOM
tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri
tâlcuirii
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui. DOOM
tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri
tâlcuirile
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui. DOOM
tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri
tâlcuirilor
TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui. DOOM
tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri
tâlcuiră
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuirăm
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuirăți
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuise
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuisem
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiseră
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiserăm
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiserăți
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiseși
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiseți
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuit
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuit
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc., a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tấlcui] – Din sl. tlŭkovati.
tâlcuitoare
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor. DOOM
tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri
tâlcuitoarea
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor. DOOM
tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri
tâlcuitoarei
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor. DOOM
tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri
tâlcuitoarele
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor. DOOM
tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri
tâlcuitoarelor
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor. DOOM
tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri
tâlcuitor
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor. DOOM
tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri
tâlcuitori
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor. DOOM
tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri
tâlcuitorii
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor. DOOM
tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri
tâlcuitorilor
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor. DOOM
tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri
tâlcuitorul
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor. DOOM
tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri
tâlcuitorului
TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor. DOOM
tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri
tâlcuiși
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcuiți
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati. DOOM
tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă
tâlcul
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles2, sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ. DOOM
tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri
tâlcului
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles2, sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ. DOOM
tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri
tâlcuri
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles2, sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ. DOOM
tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri
tâlcurile
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles2, sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ. DOOM
tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri
tâlcurilor
TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles2, sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ. DOOM
tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri
tâlfă
TÎ́LFĂ s. f. v. țîflă.
tâlhari
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec. DOOM
tâlhár s. m., pl. tâlhári
tâlharii
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec. DOOM
tâlhár s. m., pl. tâlhári
tâlharilor
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec. DOOM
tâlhár s. m., pl. tâlhári
tâlharul
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec. DOOM
tâlhár s. m., pl. tâlhári
tâlharului
TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec. DOOM
tâlhár s. m., pl. tâlhári
tâlhăraș
TÎLHĂRÁȘ, tîlhărași, s. m. Diminutiv al lui tîlhar. Să-i gonim dintre noi ca pe niște tîlhărași ! DUMITRIU, N. I 83.
tâlhărea
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea. DOOM
tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele
tâlhărea
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăreai
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăream
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăreasca
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc. DOOM
tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști
tâlhărească
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăreau
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăreaua
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea. DOOM
tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele
tâlhăreați
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhărele
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea. DOOM
tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele
tâlhărelei
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea. DOOM
tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele
tâlhărelele
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea. DOOM
tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele
tâlhărelelor
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea. DOOM
tâlhăreá s. f., art. tâlhăreáua, g.-d. art. tâlhărélei; pl. tâlhăréle, art. tâlhărélele
tâlhăresc
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc. DOOM
tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști
tâlhăresc
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhărescul
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc. DOOM
tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști
tâlhărescului
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc. DOOM
tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști
tâlhărește
TÂLHĂRÉȘTE adv. În felul tâlharilor, ca tâlharii; banditește. – Tâlhar + suf. -ește. DOOM
tâlhăréște adv.
tâlhărește
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhărești
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc. DOOM
tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști
tâlhărești
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăreștii
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc. DOOM
tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști
tâlhăreștile
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc. DOOM
tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști
tâlhăreștilor
TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc. DOOM
tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști
tâlhări
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăria
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie. DOOM
tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile
tâlhărie
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie. DOOM
tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile
tâlhăriei
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie. DOOM
tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile
tâlhării
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhării
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie. DOOM
tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile
tâlhăriile
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie. DOOM
tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile
tâlhăriilor
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie. DOOM
tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile
tâlhărim
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhărind
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhărire
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăriră
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhărirăm
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhărirăți
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhărise
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhărisem
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăriseră
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăriserăm
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăriserăți
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăriseși
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăriseți
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhărit
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăriși
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăriți
TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar. DOOM
tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă
tâlhăroaica
TÂLHĂROÁICĂ, tâlhăroaice, s. f. 1. Femeie care comite o tâlhărie. 2. (Fam.) Femeie șmecheră; ștrengăriță, hoțomancă. – Tâlhar + suf. -oaică. DOOM
tâlhăroáică s. f., g.-d. art. tâlhăroáicei; pl. tâlhăroáice
tâlhăroaice
TÂLHĂROÁICĂ, tâlhăroaice, s. f. 1. Femeie care comite o tâlhărie. 2. (Fam.) Femeie șmecheră; ștrengăriță, hoțomancă. – Tâlhar + suf. -oaică. DOOM
tâlhăroáică s. f., g.-d. art. tâlhăroáicei; pl. tâlhăroáice
tâlhăroaicei
TÂLHĂROÁICĂ, tâlhăroaice, s. f. 1. Femeie care comite o tâlhărie. 2. (Fam.) Femeie șmecheră; ștrengăriță, hoțomancă. – Tâlhar + suf. -oaică. DOOM
tâlhăroáică s. f., g.-d. art. tâlhăroáicei; pl. tâlhăroáice
tâlhăroaicele
TÂLHĂROÁICĂ, tâlhăroaice, s. f. 1. Femeie care comite o tâlhărie. 2. (Fam.) Femeie șmecheră; ștrengăriță, hoțomancă. – Tâlhar + suf. -oaică. DOOM
tâlhăroáică s. f., g.-d. art. tâlhăroáicei; pl. tâlhăroáice
tâlhăroaicelor
TÂLHĂROÁICĂ, tâlhăroaice, s. f. 1. Femeie care comite o tâlhărie. 2. (Fam.) Femeie șmecheră; ștrengăriță, hoțomancă. – Tâlhar + suf. -oaică. DOOM
tâlhăroáică s. f., g.-d. art. tâlhăroáicei; pl. tâlhăroáice
tâlhăroi
TÂLHĂRÓI, tâlhăroi, s. m. Augmentativ al lui tâlhar. – Tâlhar + suf. -oi. DOOM
tâlhărói s. m., pl. tâlhărói, art. tâlhăróii
tâlhăroii
TÂLHĂRÓI, tâlhăroi, s. m. Augmentativ al lui tâlhar. – Tâlhar + suf. -oi. DOOM
tâlhărói s. m., pl. tâlhărói, art. tâlhăróii
tâlhăroilor
TÂLHĂRÓI, tâlhăroi, s. m. Augmentativ al lui tâlhar. – Tâlhar + suf. -oi. DOOM
tâlhărói s. m., pl. tâlhărói, art. tâlhăróii
tâlhăroiul
TÂLHĂRÓI, tâlhăroi, s. m. Augmentativ al lui tâlhar. – Tâlhar + suf. -oi. DOOM
tâlhărói s. m., pl. tâlhărói, art. tâlhăróii
tâlhăroiului
TÂLHĂRÓI, tâlhăroi, s. m. Augmentativ al lui tâlhar. – Tâlhar + suf. -oi. DOOM
tâlhărói s. m., pl. tâlhărói, art. tâlhăróii
tâlhăros
TÂLHĂRÓS, -OÁSĂ, tâlhăroși, -oase, adj. Cu apucături de tâlhar; viclean. – Din tâlhar + suf. -os.
tâlniș
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.
tâlnișul
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.
tâlnișului
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.
tâlnișuri
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.
tâlnișurile
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.
tâlnișurilor
TÎLNÍȘ s. n. v. întîlniș.
tâlpac
TÎLPÁC, -Ă, tîlpaci, -e, adj. (Despre pămînt) Greu de lucrat; lipicios, argilos, mlăștinos. Grîul nu se face aici, locul fiind tîlpac; dară păpușoiul se face bine. I. IONESCU, P. 431.
tâlv
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec. DOOM
tâlv2 (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri
tâlv
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.
tâlvi
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec. DOOM
tâlv2 (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri
tâlvii
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec. DOOM
tâlv2 (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri
tâlvilor
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec. DOOM
tâlv2 (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri
tâlvul
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec. DOOM
tâlv2 (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri
tâlvul
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.
tâlvului
TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec. DOOM
tâlv2 (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri
tâlvului
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.
tâlvuri
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.
tâlvurile
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.
tâlvurilor
TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.
tâmp
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. DOOM
tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe
tâmpa
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. DOOM
tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe
tâmpe
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. DOOM
tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe
tâmpea
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpeai
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpeala
TÂMPEÁLĂ, tâmpeli, s. f. Tâmpenie. – Tâmpi + suf. -eală. DOOM
tâmpeálă (rar) s. f., g.-d. art. tâmpélii; pl. tâmpéli
tâmpeam
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpească
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpeau
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpeați
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpei
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. DOOM
tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe
tâmpele
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. DOOM
tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe
tâmpeli
TÂMPEÁLĂ, tâmpeli, s. f. Tâmpenie. – Tâmpi + suf. -eală. DOOM
tâmpeálă (rar) s. f., g.-d. art. tâmpélii; pl. tâmpéli
tâmpelii
TÂMPEÁLĂ, tâmpeli, s. f. Tâmpenie. – Tâmpi + suf. -eală. DOOM
tâmpeálă (rar) s. f., g.-d. art. tâmpélii; pl. tâmpéli
tâmpelile
TÂMPEÁLĂ, tâmpeli, s. f. Tâmpenie. – Tâmpi + suf. -eală. DOOM
tâmpeálă (rar) s. f., g.-d. art. tâmpélii; pl. tâmpéli
tâmpelilor
TÂMPEÁLĂ, tâmpeli, s. f. Tâmpenie. – Tâmpi + suf. -eală. DOOM
tâmpeálă (rar) s. f., g.-d. art. tâmpélii; pl. tâmpéli
tâmpelor
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. DOOM
tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe
tâmpene
TẤMPINĂ, s. f. v. tâmpănă. DOOM
tấmpină v. tấmpănă
tâmpenei
TẤMPINĂ, s. f. v. tâmpănă. DOOM
tấmpină v. tấmpănă
tâmpenele
TẤMPINĂ, s. f. v. tâmpănă. DOOM
tấmpină v. tấmpănă
tâmpenelor
TẤMPINĂ, s. f. v. tâmpănă. DOOM
tấmpină v. tấmpănă
tâmpenia
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie. DOOM
tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)
tâmpenie
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie. DOOM
tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)
tâmpeniei
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie. DOOM
tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)
tâmpenii
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie. DOOM
tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)
tâmpeniile
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie. DOOM
tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)
tâmpeniilor
TÂMPÉNIE, tâmpenii, s. f. Starea omului cu inteligență mărginită sau lipsit de inteligență, tâmpeală; faptă sau vorbă prostească; idioțenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie. DOOM
tâmpénie (-ni-e) s. f., art. tâmpénia (-ni-a), g.-d. art. tâmpéniei; (fapte) pl. tâmpénii, art. tâmpéniile (-ni-i-)
tâmpesc
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpește
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpești
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpi
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. DOOM
tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe
tâmpi
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpii
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. DOOM
tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe
tâmpii
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpilor
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. DOOM
tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe
tâmpim
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpind
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpină
TẤMPINĂ, s. f. v. tâmpănă. DOOM
tấmpină v. tấmpănă
tâmpire
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpire
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi. DOOM
tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii
tâmpirea
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi. DOOM
tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii
tâmpiri
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi. DOOM
tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii
tâmpirii
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi. DOOM
tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii
tâmpirile
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi. DOOM
tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii
tâmpirilor
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi. DOOM
tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii
tâmpiră
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpirăm
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpirăți
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpise
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpisem
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpiseră
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpiserăm
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpiserăți
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpiseși
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpiseți
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpit
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpit
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpita
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpite
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpitei
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpitele
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpitelor
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpitoid
tâmpitoid, tâmpitoizi s. m., adj. m. (augm., peior.) (om) tâmpit.
tâmpitul
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpitului
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpiși
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpiți
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp. DOOM
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpiți
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpiții
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpiților
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpla
TÎMPLÁ vb. I v. întîmpla.
tâmpla
TẤMPLĂ1, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus). DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmpla
TẤMPLĂ2, tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum). DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmpla
TÎ́MPLĂ2, tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134. DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplar
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă2 + suf. -ar. DOOM
tâmplár s. m., pl. tâmplári
tâmplare
TÎMPLÁRE s. f. v. întîmplare.
tâmplari
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă2 + suf. -ar. DOOM
tâmplár s. m., pl. tâmplári
tâmplarii
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă2 + suf. -ar. DOOM
tâmplár s. m., pl. tâmplári
tâmplarilor
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă2 + suf. -ar. DOOM
tâmplár s. m., pl. tâmplári
tâmplarul
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă2 + suf. -ar. DOOM
tâmplár s. m., pl. tâmplári
tâmplarului
TÂMPLÁR, tâmplari, s. m. Meseriaș, muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn; stoler. – Tâmplă2 + suf. -ar. DOOM
tâmplár s. m., pl. tâmplári
tâmple
TẤMPLĂ1, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus). DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmple
TẤMPLĂ2, tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum). DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmple
TÎ́MPLĂ2, tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134. DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplei
TẤMPLĂ1, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus). DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplei
TẤMPLĂ2, tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum). DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplei
TÎ́MPLĂ2, tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134. DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplele
TẤMPLĂ1, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus). DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplele
TẤMPLĂ2, tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum). DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplele
TÎ́MPLĂ2, tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134. DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplelor
TẤMPLĂ1, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus). DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplelor
TẤMPLĂ2, tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum). DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplelor
TÎ́MPLĂ2, tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134. DOOM
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplăreasa
TÂMPLĂREÁSĂ, tâmplărese, s. f. Soția tâmplarului. – Tâmplar + suf. -easă. DOOM
tâmplăreásă s. f., g.-d. art. tâmplărései; pl. tâmplărése
tâmplărese
TÂMPLĂREÁSĂ, tâmplărese, s. f. Soția tâmplarului. – Tâmplar + suf. -easă. DOOM
tâmplăreásă s. f., g.-d. art. tâmplărései; pl. tâmplărése
tâmplăresei
TÂMPLĂREÁSĂ, tâmplărese, s. f. Soția tâmplarului. – Tâmplar + suf. -easă. DOOM
tâmplăreásă s. f., g.-d. art. tâmplărései; pl. tâmplărése
tâmplăresele
TÂMPLĂREÁSĂ, tâmplărese, s. f. Soția tâmplarului. – Tâmplar + suf. -easă. DOOM
tâmplăreásă s. f., g.-d. art. tâmplărései; pl. tâmplărése
tâmplăreselor
TÂMPLĂREÁSĂ, tâmplărese, s. f. Soția tâmplarului. – Tâmplar + suf. -easă. DOOM
tâmplăreásă s. f., g.-d. art. tâmplărései; pl. tâmplărése
tâmplăria
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie. DOOM
tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile
tâmplărie
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie. DOOM
tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile
tâmplăriei
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie. DOOM
tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile
tâmplării
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie. DOOM
tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile
tâmplăriile
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie. DOOM
tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile
tâmplăriilor
TÂMPLĂRÍE, tâmplării, s. f. 1. Meseria tâmplarului. 2. Atelierul tâmplarului. 3. Obiect lucrat de tâmplar. – Tâmplar + suf. -ie. DOOM
tâmplăríe s. f., art. tâmplăría, g.-d. art. tâmplăríei; (ateliere) pl. tâmplăríi, art. tâmplăríile
tâmpul
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. DOOM
tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe
tâmpului
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. DOOM
tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe
tâmpăna
TẤMPINĂ, s. f. v. tâmpănă. DOOM
tấmpină v. tấmpănă
tând
tînd adv. – Cînd. Deformație din lat. tantus › *tando în corelație cu quando, ca tantus quantus (Tiktin; Candrea), cf. sicil. tandu „atunci”, sard. tando.
tândală
TÂNDÁLĂ, tândală, s. m. și f. Om care nu este bun de nicio treabă, care lucrează fără rost sau care își pierde vremea umblând de colo până colo. – Din tândăli (derivat regresiv). DOOM
Tândálă (personaj) s. propriu m.
tândălea
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândăleai
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândăleam
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălească
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândăleau
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândăleați
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălesc
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălește
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălești
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândăli
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălii
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălim
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălind
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălire
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălire
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.
tândălirea
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.
tândăliri
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.
tândălirii
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.
tândălirile
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.
tândălirilor
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.
tândăliră
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălirăm
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălirăți
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălise
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălisem
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândăliseră
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândăliserăm
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândăliserăți
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândăliseși
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândăliseți
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălit
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândălit
TÎNDĂLÍT s. n. (Mai ales în expr.) Pe tîndălite = pe încetul, cu migală. O luase așa în glumă, pe tîndălite, ca să-și petreacă timpul, și din glumă-n glumă el s-a pomenit în cele din urmă într-o încurcătură, din care nu mai putea să iasă. SLAVICI, O. II 49. – Formă gramaticală: (în expr.) tîndălite.
tândălitura
TÂNDĂLITÚRĂ, tândălituri, s. f. Faptul de a tândăli; pierdere de vreme. – Tândăli + suf. -tură. DOOM
tândălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. tândălitúrii; pl. tândălitúri
tândălituri
TÂNDĂLITÚRĂ, tândălituri, s. f. Faptul de a tândăli; pierdere de vreme. – Tândăli + suf. -tură. DOOM
tândălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. tândălitúrii; pl. tândălitúri
tândăliturii
TÂNDĂLITÚRĂ, tândălituri, s. f. Faptul de a tândăli; pierdere de vreme. – Tândăli + suf. -tură. DOOM
tândălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. tândălitúrii; pl. tândălitúri
tândăliturile
TÂNDĂLITÚRĂ, tândălituri, s. f. Faptul de a tândăli; pierdere de vreme. – Tândăli + suf. -tură. DOOM
tândălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. tândălitúrii; pl. tândălitúri
tândăliturilor
TÂNDĂLITÚRĂ, tândălituri, s. f. Faptul de a tândăli; pierdere de vreme. – Tândăli + suf. -tură. DOOM
tândălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. tândălitúrii; pl. tândălitúri
tândăliși
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tândăliți
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”. DOOM
tândălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălésc, imperf. 3 sg. tândăleá; conj. prez. 3 să tândăleáscă
tângui
TÂNGUÍ, tânguiesc, vb. IV. 1. Refl. A vorbi plângându-se, jeluindu-se, văicărindu-se. ♦ Fig. A scoate sunete jalnice, plângătoare. 2. Tranz. A jeli, a deplânge, a compătimi pe cineva. 3. Refl. (Înv.) A se plânge de cineva; a reclama. [Prez. ind. și: tấngui] – Din sl. tongovati. DOOM
tânguí (a ~) (a jeli) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tânguiésc/tấngui, imperf. 3 sg. tânguiá; conj. prez. să tânguiáscă/să tấnguie
tânguiala
TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. – Tângui + suf. -eală. DOOM
tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli
tânguibil
TÎNGUÍBIL, -Ă, tînguibili, -e, adj. (Neobișnuit) Vrednic de milă. Cît e de tînguibilă o jună femeie, cînd urmează a-și decide soarta. NEGRUZZI, S. III 65.
tânguieli
TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. – Tângui + suf. -eală. DOOM
tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli
tânguielii
TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. – Tângui + suf. -eală. DOOM
tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli
tânguielile
TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. – Tângui + suf. -eală. DOOM
tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli
tânguielilor
TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. – Tângui + suf. -eală. DOOM
tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli
tânguioasa
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os. DOOM
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguioase
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os. DOOM
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguioasei
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os. DOOM
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguioasele
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os. DOOM
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguioaselor
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os. DOOM
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguios
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os. DOOM
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguiosul
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os. DOOM
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguiosului
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os. DOOM
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguioși
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os. DOOM
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguioșii
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os. DOOM
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguioșilor
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os. DOOM
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguire
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui. DOOM
tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri
tânguirea
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui. DOOM
tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri
tânguiri
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui. DOOM
tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri
tânguirii
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui. DOOM
tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri
tânguirile
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui. DOOM
tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri
tânguirilor
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui. DOOM
tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri
tânguit
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui. DOOM
tânguít s. n.
tânguita
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui. DOOM
tânguít s. n.
tânguite
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui. DOOM
tânguít s. n.
tânguitei
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui. DOOM
tânguít s. n.
tânguitele
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui. DOOM
tânguít s. n.
tânguitelor
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui. DOOM
tânguít s. n.
tânguitoare
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor. DOOM
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre
tânguitoarea
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor. DOOM
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre
tânguitoarei
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor. DOOM
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre
tânguitoarele
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor. DOOM
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre
tânguitoarelor
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor. DOOM
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre
tânguitor
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor. DOOM
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre
tânguitori
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor. DOOM
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre
tânguitorii
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor. DOOM
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre
tânguitorilor
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor. DOOM
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre
tânguitorul
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor. DOOM
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre
tânguitorului
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor. DOOM
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre
tânguitul
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui. DOOM
tânguít s. n.
tânguitului
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui. DOOM
tânguít s. n.
tânguiți
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui. DOOM
tânguít s. n.
tânguiții
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui. DOOM
tânguít s. n.
tânguiților
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui. DOOM
tânguít s. n.
tângă
TÎ́NGĂ, tîngi s. f. (Învechit și arhaizant) Mîhnire adîncă, jale, amărăciune. Pecinginea cuvintelor de tîngă Vă copleșește sufletele încă. BENIUC, V. 145. ◊ (Adjectival) Tot vorbind, tot cu inima tîngă, amîndoi o ajuns la buhaiu pădurii de aur. I. CR. IV 103.
tânjala
TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec. DOOM
tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli
tânjea
TÎNJEÁ, tînjele, s. f. Tînjală. De cîrligul cotigei... se leagă tînjelarul, care se mai numește și... tînjea. PAMFILE, A. R. 44.
tânjelar
TÎNJELÁR, tînjelari, s. m. (Mold.) Tînjală. De cîrligul cotigei... se leagă tînjelarul. PAMFILE, A. R. 44.
tânjeli
TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec. DOOM
tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli
tânjelii
TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec. DOOM
tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli
tânjelile
TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec. DOOM
tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli
tânjelilor
TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec. DOOM
tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli
tânji
TÂNJÍ, tânjesc, vb. IV. Intranz. 1. A se afla într-o stare de slăbiciune fizică, a fi bolnăvicios; a lâncezi. ♦ (Despre plante; p. ext. despre locul unde cresc plante) A se veșteji, a se ofili. ♦ Fig. A stagna. 2. A suferi mult din punct de vedere moral, a se consuma, a se topi. ♦ A dori mult ceva. – Din sl. tonziti. DOOM
tânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tânjésc, imperf. 3 sg. tânjeá; conj. prez. 3 să tânjeáscă
tânjire
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji. DOOM
tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii
tânjirea
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji. DOOM
tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii
tânjiri
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji. DOOM
tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii
tânjirii
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji. DOOM
tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii
tânjirile
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji. DOOM
tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii
tânjirilor
TÂNJÍRE, tânjiri, s. f. Faptul de a tânji; lâncezire. – V. tânji. DOOM
tânjíre s. f., g.-d. art. tânjírii
tânjit
TÎNJÍT, -Ă, tînjiți, -te, adj. (Rar) Care tînjește; ofilit, veștejit. Fira privea... doi bujori tînjiți, doi ochi veșteziți. COȘBUC, P. II 160.
tânjitoare
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor. DOOM
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre
tânjitoarea
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor. DOOM
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre
tânjitoarei
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor. DOOM
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre
tânjitoarele
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor. DOOM
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre
tânjitoarelor
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor. DOOM
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre
tânjitor
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor. DOOM
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre
tânjitori
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor. DOOM
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre
tânjitorii
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor. DOOM
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre
tânjitorilor
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor. DOOM
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre
tânjitorul
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor. DOOM
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre
tânjitorului
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. 1. Care tânjește (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeș. ♦ Plin de jale, de tristețe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor. DOOM
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. și pl. tânjitoáre
tânjălău
TÎNJĂLẮU, tînjălaie, s. n. Tînjală. Tînjălăul se aseamănă cu un proțap de car. PAMFILE, A. R. 44.
tânt
TÂNT, -Ă adj. v. tont. DOOM
tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte
tânt
TÂNT, -Ă adj. v. tont. DOOM
tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte
tântă
TÂNT, -Ă adj. v. tont. DOOM
tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte
tânăr
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tânăr
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tânăra
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tânărul
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tânărului
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tânăruț
TÎNĂRÚȚ, -Ă, tînăruți, -e, adj. (Transilv.) Diminutiv al lui tînăr1, tinerel. Lumea toată de pre lume, Ne-a și pus urîte nume... Mie frunză de sălcuță Că-s copilă tînăruță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66.
tânără
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
târa
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târai
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târam
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târască
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târau
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târaște
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târați
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târboc
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk. DOOM
târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce
târbocul
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk. DOOM
târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce
târbocului
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk. DOOM
târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce
târbocuri
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk. DOOM
târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce
târbocurile
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk. DOOM
târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce
târbocurilor
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk. DOOM
târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce
târbuc
TÎRBÚC s. n. v. tîrboc.
târcoale
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”. DOOM
târcól s. n., pl. târcoále
târcoalele
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”. DOOM
târcól s. n., pl. târcoále
târcoalelor
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”. DOOM
târcól s. n., pl. târcoále
târcoală
TÎRCOÁLĂ, tîrcoale, s. f. Fiecare din cele două discuri de lemn de care se sprijină șiștorii prîsnelului morii.
târcol
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”. DOOM
târcól s. n., pl. târcoále
târcolea
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoleai
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoleam
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolească
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoleau
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoleați
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolesc
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolește
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolești
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoli
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolii
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolim
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolind
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolire
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolire
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa.
târcoliră
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolirăm
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolirăți
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolise
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolisem
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoliseră
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoliserăm
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoliserăți
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoliseși
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoliseți
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolit
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoliși
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcoliți
TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tărkolĩa. DOOM
târcolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târcolésc, imperf. 3 sg. târcoleá; conj. prez. 3 să târcoleáscă
târcolul
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”. DOOM
târcól s. n., pl. târcoále
târcolului
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”. DOOM
târcól s. n., pl. târcoále
târcăvea
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăveai
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăveam
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvească
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăveau
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăveați
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvesc
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvește
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvești
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvi
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvii
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvim
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvind
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvire
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvire
TÂRCĂVÍ, târcăvesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli; a pleșuvi; (despre păr sau barbă) a se roade, a se toci. 2. Tranz. A roade, a toci. – Comp. ucr. tyrkavyj.
târcăviră
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvirăm
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvirăți
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvise
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvisem
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăviseră
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăviserăm
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăviserăți
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăviseși
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăviseți
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvit
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăvit
TÂRCĂVÍ, târcăvesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli; a pleșuvi; (despre păr sau barbă) a se roade, a se toci. 2. Tranz. A roade, a toci. – Comp. ucr. tyrkavyj.
târcăviși
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târcăviți
TÎRCĂVÍ, tîrcăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre oameni) A cheli, a pleșuvi; (despre barbă sau păr) a se scurta, a se roade, a se toci. Nu vezi c-ai îmbătrînit, Barba ți s-a tîrcăvit, Păru-n cap ți s-a albit. POP. 2. Tranz. A roade, a toci. De, că tot ca tine una mi-a tîrcăvit căciula ! TEODORESCU, P. P. 121.
târfa
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec. DOOM
tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe
târfariță
TÎRFÁRIȚĂ, s.f. v. terfăriță.
târfe
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec. DOOM
tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe
târfei
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec. DOOM
tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe
târfele
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec. DOOM
tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe
târfelor
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec. DOOM
tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe
târfoman
târfoman, târfomani s. m. bărbat afemeiat.
târfălog
TÎRFĂLÓG, -OÁGĂ s. n. v. terfelog.
târfărie
TÎRFĂRÍE s. f. v. terfărie.
târg
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ. DOOM
*Tấrgu-Múreș s. propriu n.
târgar
TÎRGÁR, tîrgari, s. m. (Transilv.) Persoană care se duce la tîrg pentru cumpărături. Tîrgarii vor fi îndărăpt tare, că nu văzui suflet de om afară de domnia-ta. RETEGANUL, la CADE.
târgmureșean
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgmureșean
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgmureșeana
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgmureșeanca
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că. DOOM
*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce
târgmureșeanco
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că. DOOM
*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce
târgmureșeanul
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgmureșeanului
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgmureșence
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că. DOOM
*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce
târgmureșencei
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că. DOOM
*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce
târgmureșencele
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că. DOOM
*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce
târgmureșencelor
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că. DOOM
*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce
târgmureșene
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgmureșenei
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgmureșenele
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgmureșenelor
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgmureșeni
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgmureșenii
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgmureșenilor
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgoveața
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. DOOM
târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți
târgoveț
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. DOOM
târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți
târgovețe
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. DOOM
târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți
târgovețea
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețeai
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețeam
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețească
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețeau
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețeați
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgoveței
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. DOOM
târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți
târgovețele
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. DOOM
târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți
târgovețelor
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. DOOM
târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți
târgovețesc
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețește
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețești
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgoveți
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. DOOM
târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți
târgoveți
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgoveții
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. DOOM
târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți
târgoveții
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgoveților
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. DOOM
târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți
târgovețim
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețime
TÂRGOVEȚÍME s. f. (Rar) Mulțime de târgoveți; totalitatea târgoveților; orășenime. – Târgoveț + suf. -ime. DOOM
târgovețíme (rar) s. f., g.-d. art. târgovețímii
târgovețimea
TÂRGOVEȚÍME s. f. (Rar) Mulțime de târgoveți; totalitatea târgoveților; orășenime. – Târgoveț + suf. -ime. DOOM
târgovețíme (rar) s. f., g.-d. art. târgovețímii
târgovețimi
TÂRGOVEȚÍME s. f. (Rar) Mulțime de târgoveți; totalitatea târgoveților; orășenime. – Târgoveț + suf. -ime. DOOM
târgovețíme (rar) s. f., g.-d. art. târgovețímii
târgovețimii
TÂRGOVEȚÍME s. f. (Rar) Mulțime de târgoveți; totalitatea târgoveților; orășenime. – Târgoveț + suf. -ime. DOOM
târgovețíme (rar) s. f., g.-d. art. târgovețímii
târgovețind
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețire
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețiră
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețirăm
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețirăți
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețise
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețisem
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețiseră
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețiserăm
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețiserăți
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețiseși
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețiseți
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețit
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețiși
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețiți
TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.
târgovețul
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. DOOM
târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți
târgovețului
TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. DOOM
târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți
târgoviștean
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgoviștean
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgovișteana
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgovișteanca
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că. DOOM
târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce
târgovișteanco
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că. DOOM
târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce
târgovișteanul
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgovișteanului
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgoviștence
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că. DOOM
târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce
târgoviștencei
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că. DOOM
târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce
târgoviștencele
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că. DOOM
târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce
târgoviștencelor
TÂRGOVIȘTEÁNCĂ, târgoviștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgoviște. ♦ Locuitoare din municipiul Târgoviște. – Târgoviștean + suf. -că. DOOM
târgovișteáncă s. f., g.-d. art. târgovișténcei; pl. târgovișténce
târgoviștene
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgoviștenei
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgoviștenele
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgoviștenelor
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgovișteni
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgoviștenii
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgoviștenilor
TÂRGOVIȘTEÁN, -Ă, târgovișteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgoviște. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgoviște sau târgoviștenilor (1), referitor la Târgoviște ori la târgovișteni. – Târgoviște (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
târgovișteán adj. m., s. m., pl. târgovișténi; adj. f. târgovișteánă, pl. târgovișténe
târgui
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguia
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiai
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiala
TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. --eală. DOOM
târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli
târguiam
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiască
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiau
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiați
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguieli
TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. --eală. DOOM
târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli
târguielii
TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. --eală. DOOM
târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli
târguielile
TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. --eală. DOOM
târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli
târguielilor
TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. --eală. DOOM
târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli
târguiesc
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiește
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiești
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguii
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguim
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguind
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguire
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguire
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui. DOOM
târguíre s. f., g.-d. art. târguírii
târguirea
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui. DOOM
târguíre s. f., g.-d. art. târguírii
târguiri
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui. DOOM
târguíre s. f., g.-d. art. târguírii
târguirii
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui. DOOM
târguíre s. f., g.-d. art. târguírii
târguirile
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui. DOOM
târguíre s. f., g.-d. art. târguírii
târguirilor
TÂRGUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) târgui. – V. târgui. DOOM
târguíre s. f., g.-d. art. târguírii
târguiră
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguirăm
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguirăți
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguise
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguisem
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiseră
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiserăm
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiserăți
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiseși
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiseți
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguit
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguit
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.
târguiși
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târguiți
TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înțelegere. [Prez. ind. și: tấrgui] – Din sl. trŭgovati. DOOM
târguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 să târguiáscă
târgul
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ. DOOM
*Tấrgu-Múreș s. propriu n.
târguleț
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț. DOOM
târguléț s. n., pl. târguléțe
târgulețe
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț. DOOM
târguléț s. n., pl. târguléțe
târgulețele
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț. DOOM
târguléț s. n., pl. târguléțe
târgulețelor
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț. DOOM
târguléț s. n., pl. târguléțe
târgulețul
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț. DOOM
târguléț s. n., pl. târguléțe
târgulețului
TÂRGULÉȚ, târgulețe, s. n. Târgușor. – Târg + suf. -uleț. DOOM
târguléț s. n., pl. târguléțe
târgului
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ. DOOM
*Tấrgu-Múreș s. propriu n.
târgumureșean
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgumureșean
TÂRGUMUREȘEÁN, -Ă, târgumureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureș. 2. Adj. Care aparține municipiului Târgu-Mureș sau târgumureșenilor (1), referitor la Târgu-Mureș ori la târgumureșeni. [Var.: târgmureșeán, -ă s. m., adj.] – Târgu-Mureș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târgumureșeán adj. m., s. m., pl. târgumureșéni; adj. f. târgumureșeánă, pl. târgumureșéne
târgumureșeancă
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Târgu-Mureș. [Var.: târgmureșeáncă s. f.] – Târgumureșean + suf. -că. DOOM
*târgumureșeáncă s. f., g.-d. art. târgumureșéncei; pl. târgumureșénce
târgurel
TÎRGURÉL, tîrgurele, s. n. Tîrgușor. Merserăm la tîrgurele, Cumpărarăm fier ș-oțele. TEODORESCU, P. P. 139. Și s-o dus în tîrgurele. ȘEZ. III 242.
târguri
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ. DOOM
*Tấrgu-Múreș s. propriu n.
târgurile
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ. DOOM
*Tấrgu-Múreș s. propriu n.
târgurilor
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ. DOOM
*Tấrgu-Múreș s. propriu n.
târgușoare
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor. DOOM
târgușór s. n., pl. târgușoáre
târgușoarele
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor. DOOM
târgușór s. n., pl. târgușoáre
târgușoarelor
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor. DOOM
târgușór s. n., pl. târgușoáre
târgușor
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor. DOOM
târgușór s. n., pl. târgușoáre
târgușorul
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor. DOOM
târgușór s. n., pl. târgușoáre
târgușorului
TÂRGUȘÓR, târgușoare, s. n. Diminutiv al lui târg (3); târguleț. – Târg + suf. -ușor. DOOM
târgușór s. n., pl. târgușoáre
târjală
TÎRJÁLĂ, tîrjeli, s. f. (Regional) Băț ciobănesc lung, gros și noduros, nestrujit. Îți dau flintă ghintuită, De cinci luni neslobozită, Mie să-mi dai o tîrjală pîrlită. PĂSCULESCU, L. P. 236.
târla
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo. DOOM
tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle
târlan
târlan, târlani s. m. (intl.) 1. om de la țară; provincial. 2. persoană credulă / ușor de înșelat; fraier. 3. mitocan, persoană prost crescută.
târlaș
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș. DOOM
târláș s. m., pl. târláși
târlași
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș. DOOM
târláș s. m., pl. târláși
târlașii
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș. DOOM
târláș s. m., pl. târláși
târlașilor
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș. DOOM
târláș s. m., pl. târláși
târlașul
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș. DOOM
târláș s. m., pl. târláși
târlașului
TÂRLÁȘ, târlași, s. m. Stăpânul sau îngrijitorul unei târle. – Târlă + suf. -aș. DOOM
târláș s. m., pl. târláși
târle
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo. DOOM
tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle
târlea
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târleai
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târleam
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlească
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târleau
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târleați
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlei
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo. DOOM
tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle
târlele
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo. DOOM
tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle
târlelor
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo. DOOM
tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle
târlesc
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlește
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlești
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târli
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlia
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî. DOOM
târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile
târlic
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik. DOOM
târlíci s. m. pl.
târlici
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik. DOOM
târlíci s. m. pl.
târlicii
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik. DOOM
târlíci s. m. pl.
târlicilor
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik. DOOM
târlíci s. m. pl.
târlicul
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik. DOOM
târlíci s. m. pl.
târlicului
TÂRLÍCI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târlígi s. m. pl.] – Din tc. terlik. DOOM
târlíci s. m. pl.
târlie
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî. DOOM
târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile
târliei
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî. DOOM
târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile
târlig
TÂRLÍGI s. m. pl. v. târlici.
târlii
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlii
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî. DOOM
târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile
târliile
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî. DOOM
târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile
târliilor
TÂRLÍE, târlii, s. f. (Reg.) Sanie (mică) țărănească. – Din târî. DOOM
târlíe (reg.) s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile
târlim
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlind
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlioară
TÎRLIOÁRĂ, tîrlioare, s. f. Diminutiv al lui tîrlă. Mă uitai în tîrlioară, Nu văzui nici o mioară. MAT. FOLK. 515.
târlire
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târliră
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlirăm
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlirăți
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlise
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlisem
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târliseră
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târliserăm
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târliserăți
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târliseși
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târliseți
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlit
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlit
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrașa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târliși
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târliște
TÎ́RLIȘTE, tîrliști, s. f. Loc unde a fost o tîrlă. Cînepa se samănă la noi în săliște... în tîrliște. I. IONESCU, la CADE.
târliți
TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrășa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă.
târlomată
TÎRNOMÁTĂ s. f. (Regional) Rămășițe de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu bălegar, care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. De cîte ori îți fi dormit în stroh și pe tîrnomată, să am eu acum atîția bani în pungă. CREANGĂ, P. 255. – Variante: tîrlomátă (ȘEZ. IX 146, ib. XIX 13) s. f., tîrnomáț (I. CR. V 183) s. n.
târluliță
TÎRLULÍȚĂ, tîrlulițe, s. f. Tîrlioară. Mă uitai în tîrluliță, Nu văzui nici o oiță. MAT. FOLK. 515.
târn
TÂRN1, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ. DOOM
târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri
târn
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. DOOM
tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne
târna
TÂRN1, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ. DOOM
târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri
târna
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. DOOM
tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne
târnaț
TÂRNÁȚ, târnațuri, s. n. (Pop.) Prispă (închisă cu scânduri, ca un cerdac). [Pl. și: târnațe] – Din magh. tornác. DOOM
!târnáț (pop.) s. n., pl. târnáțuri
târne
TÂRN1, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ. DOOM
târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri
târne
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. DOOM
tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne
târnei
TÂRN1, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ. DOOM
târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri
târnei
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. DOOM
tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne
târnele
TÂRN1, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ. DOOM
târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri
târnele
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. DOOM
tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne
târnelor
TÂRN1, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ. DOOM
târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri
târnelor
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. DOOM
tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne
târnoage
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og. DOOM
târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge
târnoagele
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og. DOOM
târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge
târnoagelor
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og. DOOM
târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge
târnog
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og. DOOM
târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge
târnogul
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og. DOOM
târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge
târnogului
TÂRNÓG, târnoage, s. n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og. DOOM
târnóg (reg.) s. n., pl. târnoáge
târnomata
TÂRNOMÁTĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn1 de măturat aria”.
târnomată
TÂRNOMÁTĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. sb. trnomet „târn1 de măturat aria”. DOOM
târnomátă (reg.) s. f., g.-d. art. târnométei
târnomaț
TÎRNOMÁȚ s. n. v. tîrnomată.
târnomete
TÂRNOMÁTĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn1 de măturat aria”.
târnometei
TÂRNOMÁTĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn1 de măturat aria”.
târnometele
TÂRNOMÁTĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn1 de măturat aria”.
târnometelor
TÂRNOMÁTĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn1 de măturat aria”.
târnosea
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnoseai
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnoseala
TÂRNOSEÁLĂ, târnoseli, s. f. 1. Târnosire. 2. Tămâie sau altă substanță aromată folosită în ritualul bisericesc. – Târnosi + suf. -eală. DOOM
târnoseálă s. f., g.-d. art. târnosélii; pl. târnoséli
târnoseam
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosească
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnoseau
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnoseați
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnoseli
TÂRNOSEÁLĂ, târnoseli, s. f. 1. Târnosire. 2. Tămâie sau altă substanță aromată folosită în ritualul bisericesc. – Târnosi + suf. -eală. DOOM
târnoseálă s. f., g.-d. art. târnosélii; pl. târnoséli
târnoselii
TÂRNOSEÁLĂ, târnoseli, s. f. 1. Târnosire. 2. Tămâie sau altă substanță aromată folosită în ritualul bisericesc. – Târnosi + suf. -eală. DOOM
târnoseálă s. f., g.-d. art. târnosélii; pl. târnoséli
târnoselile
TÂRNOSEÁLĂ, târnoseli, s. f. 1. Târnosire. 2. Tămâie sau altă substanță aromată folosită în ritualul bisericesc. – Târnosi + suf. -eală. DOOM
târnoseálă s. f., g.-d. art. târnosélii; pl. târnoséli
târnoselilor
TÂRNOSEÁLĂ, târnoseli, s. f. 1. Târnosire. 2. Tămâie sau altă substanță aromată folosită în ritualul bisericesc. – Târnosi + suf. -eală. DOOM
târnoseálă s. f., g.-d. art. târnosélii; pl. târnoséli
târnosesc
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosește
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosești
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosi
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosii
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosim
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosind
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosire
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosire
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi. DOOM
târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri
târnosirea
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi. DOOM
târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri
târnosiri
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi. DOOM
târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri
târnosirii
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi. DOOM
târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri
târnosirile
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi. DOOM
târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri
târnosirilor
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi. DOOM
târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri
târnosiră
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosirăm
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosirăți
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosise
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosisem
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosiseră
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosiserăm
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosiserăți
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosiseși
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosiseți
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosit
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosit
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit2. – V. târnosi.
târnosita
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit2. – V. târnosi.
târnosite
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit2. – V. târnosi.
târnositei
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit2. – V. târnosi.
târnositele
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit2. – V. târnosi.
târnositelor
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit2. – V. târnosi.
târnositul
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit2. – V. târnosi.
târnositului
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit2. – V. târnosi.
târnosiși
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosiți
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati. DOOM
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosiți
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit2. – V. târnosi.
târnosiții
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit2. – V. târnosi.
târnosiților
TÂRNOSÍT, -Ă, târnosiți, -te, adj. (Despre biserici) Sfințit2. – V. târnosi.
târnui
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuia
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiai
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiala
TÂRNUIÁLĂ, târnuieli, s. f. Târnuire. – Târnui + suf. -eală. DOOM
târnuiálă s. f., g.-d. art. târnuiélii; pl. târnuiéli
târnuiam
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiască
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiau
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiați
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuieli
TÂRNUIÁLĂ, târnuieli, s. f. Târnuire. – Târnui + suf. -eală. DOOM
târnuiálă s. f., g.-d. art. târnuiélii; pl. târnuiéli
târnuielii
TÂRNUIÁLĂ, târnuieli, s. f. Târnuire. – Târnui + suf. -eală. DOOM
târnuiálă s. f., g.-d. art. târnuiélii; pl. târnuiéli
târnuielile
TÂRNUIÁLĂ, târnuieli, s. f. Târnuire. – Târnui + suf. -eală. DOOM
târnuiálă s. f., g.-d. art. târnuiélii; pl. târnuiéli
târnuielilor
TÂRNUIÁLĂ, târnuieli, s. f. Târnuire. – Târnui + suf. -eală. DOOM
târnuiálă s. f., g.-d. art. târnuiélii; pl. târnuiéli
târnuiesc
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiește
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiești
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuii
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuim
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuind
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuire
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuire
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.
târnuirea
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.
târnuiri
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.
târnuirii
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.
târnuirile
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.
târnuirilor
TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.
târnuiră
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuirăm
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuirăți
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuise
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuisem
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiseră
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiserăm
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiserăți
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiseși
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiseți
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuit
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuit
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui. DOOM
târnuít s. n.
târnuita
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui. DOOM
târnuít s. n.
târnuite
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui. DOOM
târnuít s. n.
târnuitei
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui. DOOM
târnuít s. n.
târnuitele
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui. DOOM
târnuít s. n.
târnuitelor
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui. DOOM
târnuít s. n.
târnuitul
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui. DOOM
târnuít s. n.
târnuitului
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui. DOOM
târnuít s. n.
târnuiși
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiți
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui. DOOM
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuiți
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui. DOOM
târnuít s. n.
târnuiții
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui. DOOM
târnuít s. n.
târnuiților
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui. DOOM
târnuít s. n.
târnul
TÂRN1, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ. DOOM
târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri
târnul
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. DOOM
tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne
târnului
TÂRN1, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ. DOOM
târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri
târnului
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. DOOM
tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne
târnuri
TÂRN1, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ. DOOM
târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri
târnuri
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. DOOM
tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne
târnurile
TÂRN1, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ. DOOM
târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri
târnurile
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. DOOM
tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne
târnurilor
TÂRN1, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ. DOOM
târn (mătură) s. n., pl. tấrnuri
târnurilor
TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. DOOM
tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne
târnâi
TÎRNUÍ, tîrnuiesc și tî́rnui, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu tîrnul. (Refl. pas.) Aceste paie se tîrnuiesc în urmă și se duc cu grebla la marginea ariei. PAMFILE, A. R. 211. 2. Fig. A tîrî pe jos, trăgînd de păr; a părui, a bate zdravăn. Iar o tîrnuiește mama diseară și o cîrpește tat’su. PAS, Z. I 122. Și hoațele... o scuipă și o tîrnuie. ARGHEZI, V. 164. Mîna-n chică-i înfigea Și de păr îl tîrnuia. TEODORESCU, P. P. 597. ◊ Refl. reciproc. Școlarii se tîrnuiau între dînșii. DELAVRANCEA, H. TUD. 39. – Variantă: tîrnîí (CREANGĂ, P. 252) vb. IV.
târnăcoape
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop. DOOM
târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe
târnăcoapele
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop. DOOM
târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe
târnăcoapelor
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop. DOOM
târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe
târnăcop
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop. DOOM
târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe
târnăcop
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcópuri] – Din bg. tărnokop, scr. trnokop.
târnăcopar
TÎRNĂCOPÁR, tîrnăcopari, s. m. Muncitor care lucrează cu tîrnăcopul.
târnăcopul
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop. DOOM
târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe
târnăcopului
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop. DOOM
târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe
târnăfeț
TÎRNĂFÉȚ, tîrnăfeți, s. m. (Rar) Termen de batjocură pentru un om neîngrijit, neglijent. Parcă-i tîrnăfeț cu păru’ creț. I. CR. IV 186.
târnăvean
TÂRNĂVEÁN, -Ă, târnăveni, -e, s. m., adj. 1. s. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Târnăveni. 2. Adj. Care aparține orașului Târnăveni sau târnăvenilor (1), privitor la Târnăveni ori la târnăveni. – Târnăveni (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târnăveán adj. m., s. m., pl. târnăvéni; adj. f. târnăveánă, pl. târnăvéne
târnăvean
TÂRNĂVEÁN, -Ă, târnăveni, -e, s. m., adj. 1. s. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Târnăveni. 2. Adj. Care aparține orașului Târnăveni sau târnăvenilor (1), privitor la Târnăveni ori la târnăveni. – Târnăveni (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*târnăveán adj. m., s. m., pl. târnăvéni; adj. f. târnăveánă, pl. târnăvéne
târnăveancă
TÂRNĂVEÁNCĂ, târnăvence, s. f. Femeie originară sau locuitor din orașul Târnăveni. – Târnăvean + suf. -că. DOOM
*târnăveáncă s. f., g.-d. art. târnăvéncei; pl. târnăvénce
târoagă
TÎROÁGĂ, tîroage, s. f. (Regional) Cocioabă, dărăpănătură. Mărită-și Vladu fată, Și-i dete averea toată: O căldare în fund spartă... O tîroagă de bordei. ȘEZ. V 151.
târomea
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomeai
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomeală
TÎROMEÁLĂ, tîromeli, s. f. (Regional) Faptul de a tîromi; lene, moleșeală, lîncezeală. Să-i scoți durerile, junghiurile, fiorurile, tîromeala. MAT. FOLK. 654. Un bolnav poate să aibă și să simtă amețeală... greață... tîromeală. ȘEZ. XX 20.
târomeam
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomească
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomeau
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomeați
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomesc
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomește
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomești
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomi
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomii
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomim
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomind
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomire
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomire
TÂROMÍ, târomesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A boli (pe picioare); a lâncezi, a tânji.
târomiră
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomirăm
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomirăți
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomise
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomisem
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomiseră
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomiserăm
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomiserăți
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomiseși
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomiseți
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomit
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomiși
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târomiți
TÎROMÍ, tîromesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A boli (pe picioare); a lîncezi, a tînji. Lisandru e bolnav de piept. Nevastă-sa, femeie de la oraș, tîromește și ea. STANCU, D. 16. Abia ridicat de pe boală, tîromea în scaunul lui. id. ib. 362.
târpac
TÎRPÁC, tîrpaci, s. m. Nume dat masculilor de nisetru și de morun sau femelelor sterpe ale acestor pești. Deodată se aude: morun sau nisetru ! și apoi imediat după aceasta: icran (adică femelă, cu icre) sau tîrpac (mascul sau femelă stearpă). ANTIPA, P. 366.
târpan
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan. DOOM
târpán s. n., pl. târpáne
târpane
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan. DOOM
târpán s. n., pl. târpáne
târpanele
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan. DOOM
târpán s. n., pl. târpáne
târpanelor
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan. DOOM
târpán s. n., pl. târpáne
târpanul
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan. DOOM
târpán s. n., pl. târpáne
târpanului
TÂRPÁN, târpane, s. n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului și al cânepii. – Din tc. tırpan. DOOM
târpán s. n., pl. târpáne
târsa
TẤRSĂ, târse, s. f. (Bot.; reg.) Papură mică (Typha minima). – Din ucr. tirsa.
târse
TẤRSĂ, târse, s. f. (Bot.; reg.) Papură mică (Typha minima). – Din ucr. tirsa.
târsei
TẤRSĂ, târse, s. f. (Bot.; reg.) Papură mică (Typha minima). – Din ucr. tirsa.
târsele
TẤRSĂ, târse, s. f. (Bot.; reg.) Papură mică (Typha minima). – Din ucr. tirsa.
târselor
TẤRSĂ, târse, s. f. (Bot.; reg.) Papură mică (Typha minima). – Din ucr. tirsa.
târsoaca
TÎRSOÁCĂ, tîrsoace, s. f. (Bot.) Troscot. (Fig.; atestat în forma tîrsoagă) O mulțime de dăscălime... Unii mai tineri, iar cei mai mulți cu niște tîrsoage de barbe cît badanalele de mari. CREANGĂ, A. 129. – Variantă: tîrsoágă s. f. DOOM
!târsoácă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoácei; pl. târsoáce
târsoace
TÎRSOÁCĂ, tîrsoace, s. f. (Bot.) Troscot. (Fig.; atestat în forma tîrsoagă) O mulțime de dăscălime... Unii mai tineri, iar cei mai mulți cu niște tîrsoage de barbe cît badanalele de mari. CREANGĂ, A. 129. – Variantă: tîrsoágă s. f. DOOM
!târsoácă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoácei; pl. târsoáce
târsoacei
TÎRSOÁCĂ, tîrsoace, s. f. (Bot.) Troscot. (Fig.; atestat în forma tîrsoagă) O mulțime de dăscălime... Unii mai tineri, iar cei mai mulți cu niște tîrsoage de barbe cît badanalele de mari. CREANGĂ, A. 129. – Variantă: tîrsoágă s. f. DOOM
!târsoácă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoácei; pl. târsoáce
târsoacele
TÎRSOÁCĂ, tîrsoace, s. f. (Bot.) Troscot. (Fig.; atestat în forma tîrsoagă) O mulțime de dăscălime... Unii mai tineri, iar cei mai mulți cu niște tîrsoage de barbe cît badanalele de mari. CREANGĂ, A. 129. – Variantă: tîrsoágă s. f. DOOM
!târsoácă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoácei; pl. târsoáce
târsoacelor
TÎRSOÁCĂ, tîrsoace, s. f. (Bot.) Troscot. (Fig.; atestat în forma tîrsoagă) O mulțime de dăscălime... Unii mai tineri, iar cei mai mulți cu niște tîrsoage de barbe cît badanalele de mari. CREANGĂ, A. 129. – Variantă: tîrsoágă s. f. DOOM
!târsoácă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoácei; pl. târsoáce
târsoaga
TÂRSOÁGĂ, târsoage, s. f. (Reg.) Barbă mare și neîngrijită. – Et. nec. DOOM
!târsoágă (barbă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoágei; pl. târsoáge
târsoage
TÂRSOÁGĂ, târsoage, s. f. (Reg.) Barbă mare și neîngrijită. – Et. nec. DOOM
!târsoágă (barbă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoágei; pl. târsoáge
târsoagei
TÂRSOÁGĂ, târsoage, s. f. (Reg.) Barbă mare și neîngrijită. – Et. nec. DOOM
!târsoágă (barbă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoágei; pl. târsoáge
târsoagele
TÂRSOÁGĂ, târsoage, s. f. (Reg.) Barbă mare și neîngrijită. – Et. nec. DOOM
!târsoágă (barbă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoágei; pl. târsoáge
târsoagelor
TÂRSOÁGĂ, târsoage, s. f. (Reg.) Barbă mare și neîngrijită. – Et. nec. DOOM
!târsoágă (barbă) (reg.) s. f., g.-d. art. târsoágei; pl. târsoáge
târsâna
TÂRSẤNĂ, târsâne, s. f. (Pop.) 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct de piele. – Din bg. tărsina. DOOM
târsấnă (pop.) s. f., g.-d. art. târsấnei; pl. târsấne
târsâne
TÂRSẤNĂ, târsâne, s. f. (Pop.) 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct de piele. – Din bg. tărsina. DOOM
târsấnă (pop.) s. f., g.-d. art. târsấnei; pl. târsấne
târsânei
TÂRSẤNĂ, târsâne, s. f. (Pop.) 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct de piele. – Din bg. tărsina. DOOM
târsấnă (pop.) s. f., g.-d. art. târsấnei; pl. târsấne
târsânele
TÂRSẤNĂ, târsâne, s. f. (Pop.) 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct de piele. – Din bg. tărsina. DOOM
târsấnă (pop.) s. f., g.-d. art. târsấnei; pl. târsấne
târsânelor
TÂRSẤNĂ, târsâne, s. f. (Pop.) 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct de piele. – Din bg. tărsina. DOOM
târsấnă (pop.) s. f., g.-d. art. târsấnei; pl. târsấne
târsână
TÎRSÎ́NĂ, tîrsîne, s. f. 1. Împletitură din păr (negru) de cal sau de capră, din care se fac frînghii, baiere, nojițe pentru opinci etc.; obiecte astfel împletite. Se pusese jos și-și lega tîrsînele de la opinci. HOGAȘ, M. N. 215. Rupse unu o tîrsînă, Legă vulpea la o vînă. MAT. FOLK. 99. El în brațe c-o lua, Cu tîrsînă mi-o lega, Spre Dunăre c-o ducea. TEODORESCU, P. P. 638. ♦ Parte a piciorului de care se leagă nojița; gambă. Botea doarme la stupină... Cu durda pe lîngă rînă, Cu flinta lîngă tîrsînă. TEODORESCU, P. P. 604. 2. (Învechit) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct pe piele. Pe urmă mă îmbracă cu o cămașă de tîrsînă pe pielea goală. GORJAN, H. I 75. – Pl. și: tîrsîni (PĂSCULESCU, L. P. 296).
târtan
TÂRTÁN2, târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec. DOOM
târtán s. m., pl. târtáni
târtani
TÂRTÁN2, târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec. DOOM
târtán s. m., pl. târtáni
târtanii
TÂRTÁN2, târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec. DOOM
târtán s. m., pl. târtáni
târtanilor
TÂRTÁN2, târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec. DOOM
târtán s. m., pl. târtáni
târtanul
TÂRTÁN2, târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec. DOOM
târtán s. m., pl. târtáni
târtanului
TÂRTÁN2, târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec. DOOM
târtán s. m., pl. târtáni
târtiță
TÂRTÍȚĂ, târtițe, s. f. Partea posterioară a coloanei vertebrale la păsări (de unde cresc penele cozii). – Din bg. tărtica, sb. trtica. DOOM
tấrtiță s. f., g.-d. art. tấrtiței; pl. tấrtițe
târtâită
târtâită, târtâite s. f. (reg.) gaze intestinale.
târzia
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus. DOOM
târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi
târzie
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus. DOOM
târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi
târziei
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus. DOOM
târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi
târzielnic
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic. DOOM
târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice
târzielnica
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic. DOOM
târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice
târzielnice
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic. DOOM
târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice
târzielnicei
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic. DOOM
târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice
târzielnicele
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic. DOOM
târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice
târzielnicelor
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic. DOOM
târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice
târzielnici
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic. DOOM
târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice
târzielnicii
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic. DOOM
târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice
târzielnicilor
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic. DOOM
târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice
târzielnicul
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic. DOOM
târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice
târzielnicului
TÂRZIÉLNIC, -Ă, târzielnici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Care întârzie; fig. greoi, încet, leneș. [Pr.: -zi-el-] – Târziu + suf. -elnic. DOOM
târziélnic (rar) (-zi-el-) adj. m., pl. târziélnici; f. târziélnică, pl. târziélnice
târzii
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus. DOOM
târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi
târziii
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus. DOOM
târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi
târziile
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus. DOOM
târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi
târziilor
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus. DOOM
târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi
târzioara
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior. DOOM
târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre
târzioare
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior. DOOM
târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre
târzioarei
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior. DOOM
târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre
târzioarele
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior. DOOM
târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre
târzioarelor
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior. DOOM
târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre
târzior
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior. DOOM
târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre
târziori
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior. DOOM
târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre
târziorii
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior. DOOM
târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre
târziorilor
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior. DOOM
târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre
târziorul
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior. DOOM
târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre
târziorului
TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior. DOOM
târziór (-zi-or) adj. m., pl. târzióri; f. târzioáră, pl. târzioáre
târziu
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus. DOOM
târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi
târziul
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus. DOOM
târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi
târziului
TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus. DOOM
târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi
târâi
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâia
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâiai
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâiala
TÂRÂIÁLĂ, târâieli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) târî. – Târâi + suf. -eală. DOOM
târâiálă (pop.) s. f., g.-d. art. târâiélii; pl. târâiéli
târâiam
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâiau
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâiați
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâie
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâieli
TÂRÂIÁLĂ, târâieli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) târî. – Târâi + suf. -eală. DOOM
târâiálă (pop.) s. f., g.-d. art. târâiélii; pl. târâiéli
târâielii
TÂRÂIÁLĂ, târâieli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) târî. – Târâi + suf. -eală. DOOM
târâiálă (pop.) s. f., g.-d. art. târâiélii; pl. târâiéli
târâielile
TÂRÂIÁLĂ, târâieli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) târî. – Târâi + suf. -eală. DOOM
târâiálă (pop.) s. f., g.-d. art. târâiélii; pl. târâiéli
târâielilor
TÂRÂIÁLĂ, târâieli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) târî. – Târâi + suf. -eală. DOOM
târâiálă (pop.) s. f., g.-d. art. târâiélii; pl. târâiéli
târâii
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâim
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâind
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâire
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâire
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi. DOOM
târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii
târâirea
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi. DOOM
târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii
târâiri
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi. DOOM
târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii
târâirii
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi. DOOM
târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii
târâirile
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi. DOOM
târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii
târâirilor
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi. DOOM
târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii
târâiră
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâirăm
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâirăți
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâise
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâisem
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâiseră
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâiserăm
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâiserăți
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâiseși
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâiseți
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâit
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâit
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.
târâitoare
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare. DOOM
târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri
târâitoarea
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare. DOOM
târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri
târâitor
TÎRÎITÓR, -OÁRE, tîrîitori, -oare, adj. Tîrîtor. Am un șarpe tîrîitor, Pe lume-i stăpînitor (Drumul). GOROVEI, C. 136.
târâitori
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare. DOOM
târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri
târâitorii
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare. DOOM
târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri
târâitorile
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare. DOOM
târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri
târâitorilor
TÂRÂITOÁRE, târâitori, s. f. (Reg.) Târșitoare. [Pr.: -râ-i-] – Târâi + suf. -toare. DOOM
târâitoáre (reg.) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. târâitórii; pl. târâitóri
târâitură
TÎRÎITÚRĂ, tîrîituri, s. f. Tîrîtură. Pentru așa tîrîitură nu-ți mai face inimă rea; de fete să nu te plîngi, îi găsi cîte îi vrea. CONTEMPORANUL, VIII 110.
târâiș
TÎRÎÍȘ2 s. n. Acțiunea de a (se) tîrîi; tîrîș, tîrît. ◊ Loc. adv. De-a tîrîișul = tîrîndu-se pe jos. De sus se prăvăleau de-a tîrîișul pînă în șanț copii bălani, cu ochii lucitori. SADOVEANU, la CADE.
târâiși
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâiți
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. DOOM
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târând
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târâre
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî. DOOM
târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri
târâre
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târârea
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî. DOOM
târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri
târâri
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî. DOOM
târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri
târârii
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî. DOOM
târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri
târârile
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî. DOOM
târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri
târârilor
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târâș. – V. târî. DOOM
târấre s. f., g.-d. art. târấrii; pl. târấri
târâră
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târârăm
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târârăți
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târâse
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târâsem
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târâseră
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târâserăm
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târâserăți
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târâseși
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târâseți
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târât
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî. DOOM
târất s. n.
târât
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târâta
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî. DOOM
târất s. n.
târâte
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî. DOOM
târất s. n.
târâtei
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî. DOOM
târất s. n.
târâtele
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî. DOOM
târất s. n.
târâtelor
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî. DOOM
târất s. n.
târâtoare
TÎRÎTÓR, -OÁRE, tîrîtori, -oare, adj. Care se tîrăște. Plantă... cu rizom gros, tîrîtor și tulpini erecte. FLORA, R.P.R. II 83. ◊ Plantă tîrîtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pămînt. ♦ (Substantivat, f.) Animal care se tîrăște; reptilă. Așa li-i dat stîrcilor și puilor de stîrc, să-și aleagă hrana dintre broaște și tîrîtoare. SADOVEANU, D. P. 141. Șerpii, ca și... alte tîrîtoare, mi-au produs o impresie de profund dezgust. ALECSANDRI, C. 350.
târâtoare
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor. DOOM
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre
târâtoarea
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor. DOOM
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre
târâtoarei
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor. DOOM
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre
târâtoarele
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor. DOOM
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre
târâtoarelor
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor. DOOM
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre
târâtor
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor. DOOM
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre
târâtori
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor. DOOM
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre
târâtorii
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor. DOOM
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre
târâtorilor
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor. DOOM
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre
târâtorul
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor. DOOM
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre
târâtorului
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. – Târî + suf. -tor. DOOM
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre
târâtul
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî. DOOM
târất s. n.
târâtului
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî. DOOM
târất s. n.
târâtura
TÂRÂTÚRĂ, târâturi, s. f. Om de nimic, fără caracter; femeie de moravuri ușoare, târfă. – Târî + suf. -tură. DOOM
târâtúră s. f., g.-d. art. târâtúrii; pl. târâtúri
târâturi
TÂRÂTÚRĂ, târâturi, s. f. Om de nimic, fără caracter; femeie de moravuri ușoare, târfă. – Târî + suf. -tură. DOOM
târâtúră s. f., g.-d. art. târâtúrii; pl. târâtúri
târâturii
TÂRÂTÚRĂ, târâturi, s. f. Om de nimic, fără caracter; femeie de moravuri ușoare, târfă. – Târî + suf. -tură. DOOM
târâtúră s. f., g.-d. art. târâtúrii; pl. târâtúri
târâturile
TÂRÂTÚRĂ, târâturi, s. f. Om de nimic, fără caracter; femeie de moravuri ușoare, târfă. – Târî + suf. -tură. DOOM
târâtúră s. f., g.-d. art. târâtúrii; pl. târâtúri
târâturilor
TÂRÂTÚRĂ, târâturi, s. f. Om de nimic, fără caracter; femeie de moravuri ușoare, târfă. – Târî + suf. -tură. DOOM
târâtúră s. f., g.-d. art. târâtúrii; pl. târâtúri
târâș
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș. DOOM
târấș-grăpíș adv.
târâși
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târâșul
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș. DOOM
târấș-grăpíș adv.
târâșului
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș. DOOM
târấș-grăpíș adv.
târâșuri
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș. DOOM
târấș-grăpíș adv.
târâșurile
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș. DOOM
târấș-grăpíș adv.
târâșurilor
TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș. DOOM
târấș-grăpíș adv.
târâți
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî. DOOM
târất s. n.
târâții
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî. DOOM
târất s. n.
târâților
TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî. DOOM
târất s. n.
târî
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târă
TÎ́RĂ s. f. (Regional, în loc. adv.) De-a tîra = tîrîș. O aduse de-a tîra pe drum. ȘEZ. V 131.
târăsc
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târăști
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. DOOM
târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất
târș
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec. DOOM
târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
târșa
TÎ́RȘĂ, tîrșe, s. f. (Popular) Opritoare, piedică.
târșala
târșală s. f. sg. 1. stare de lehamite. 2. jenă. 3. (deț.) frică, teamă.
târșe
TÎ́RȘĂ, tîrșe, s. f. (Popular) Opritoare, piedică.
târșei
TÎ́RȘĂ, tîrșe, s. f. (Popular) Opritoare, piedică.
târșele
TÎ́RȘĂ, tîrșe, s. f. (Popular) Opritoare, piedică.
târșeli
târșală s. f. sg. 1. stare de lehamite. 2. jenă. 3. (deț.) frică, teamă.
târșelii
târșală s. f. sg. 1. stare de lehamite. 2. jenă. 3. (deț.) frică, teamă.
târșelile
târșală s. f. sg. 1. stare de lehamite. 2. jenă. 3. (deț.) frică, teamă.
târșelilor
târșală s. f. sg. 1. stare de lehamite. 2. jenă. 3. (deț.) frică, teamă.
târșelor
TÎ́RȘĂ, tîrșe, s. f. (Popular) Opritoare, piedică.
târși
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec. DOOM
târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
târși
TÂRȘÂÍ, tấrșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ◊ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târșí, târșií vb. IV] – Cf. târî. DOOM
târșâí (a ~) vb., ind. prez. 3 tấrșâie, imperf. 3 sg. târșâiá; conj. prez. 3 să tấrșâie; ger. târșâínd
târșială
TÂRȘÂIÁLĂ, târșâieli, s. f. Târșâit1. [Var.: (reg.) târșiálă s. f.] – Târșâi + suf. -eală. DOOM
târșâiálă s. f., g.-d. art. târșâiélii; pl. târșâiéli
târșii
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec. DOOM
târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
târșii
TÂRȘIÍ vb. IV v. târșâi.
târșiire
TÂRȘIÍ, vb. IV v. târșâi.
târșiit
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșiit
TÂRȘIÍT s. n. v. târșâit1. DOOM
târșâít s. n.
târșiitură
TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit1. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură. DOOM
târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri
târșilor
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec. DOOM
târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
târșire
TÂRȘÍ vb. IV v. târșâi.
târșit
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșit
TÎRȘÍT2, tîrșituri, s. n. (Regional) Faptul de a tîrși; prășit, săpat, mușuroit. Muncitorii ies la prășit, care se mai numește și săpat, prașilă... tîrșit. PAMFILE, A. R. 73. ♦ Grăpat. Grăpatul... sau tîrșitul are de scop de a netezi bucata arată. PAMFILE, A. R. 61.
târșitoare
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare. DOOM
târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri
târșitoarea
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare. DOOM
târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri
târșitori
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare. DOOM
târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri
târșitorii
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare. DOOM
târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri
târșitorile
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare. DOOM
târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri
târșitorilor
TÂRȘITOÁRE, târșitori, s. f. (Reg.) Grapă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanțuri; târâitoare. – Târși + suf. -toare. DOOM
târșitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. târșitórii; pl. târșitóri
târșul
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec. DOOM
târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
târșului
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec. DOOM
târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
târșuri
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec. DOOM
târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
târșurile
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec. DOOM
târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
târșurilor
TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec. DOOM
târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
târșuț
TÂRȘÚȚ, târșuți, s. m. Diminutiv al lui târș (1); spec. brad mic. – Târș + suf. -uț. DOOM
târșúț (reg.) s. m., pl. târșúți
târșâi
TÂRȘÂÍ, tấrșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ◊ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târșí, târșií vb. IV] – Cf. târî. DOOM
târșâí (a ~) vb., ind. prez. 3 tấrșâie, imperf. 3 sg. târșâiá; conj. prez. 3 să tấrșâie; ger. târșâínd
târșâiala
TÂRȘÂIÁLĂ, târșâieli, s. f. Târșâit1. [Var.: (reg.) târșiálă s. f.] – Târșâi + suf. -eală. DOOM
târșâiálă s. f., g.-d. art. târșâiélii; pl. târșâiéli
târșâieli
TÂRȘÂIÁLĂ, târșâieli, s. f. Târșâit1. [Var.: (reg.) târșiálă s. f.] – Târșâi + suf. -eală. DOOM
târșâiálă s. f., g.-d. art. târșâiélii; pl. târșâiéli
târșâielii
TÂRȘÂIÁLĂ, târșâieli, s. f. Târșâit1. [Var.: (reg.) târșiálă s. f.] – Târșâi + suf. -eală. DOOM
târșâiálă s. f., g.-d. art. târșâiélii; pl. târșâiéli
târșâielile
TÂRȘÂIÁLĂ, târșâieli, s. f. Târșâit1. [Var.: (reg.) târșiálă s. f.] – Târșâi + suf. -eală. DOOM
târșâiálă s. f., g.-d. art. târșâiélii; pl. târșâiéli
târșâielilor
TÂRȘÂIÁLĂ, târșâieli, s. f. Târșâit1. [Var.: (reg.) târșiálă s. f.] – Târșâi + suf. -eală. DOOM
târșâiálă s. f., g.-d. art. târșâiélii; pl. târșâiéli
târșâire
TÂRȘÂÍ, tấrșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ♦ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târșí, târșií vb. IV] – Cf. târî.
târșâit
TÂRȘIÍT s. n. v. târșâit1. DOOM
târșâít s. n.
târșâita
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșâite
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșâitei
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșâitele
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșâitelor
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșâitul
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșâitului
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșâitura
TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit1. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură. DOOM
târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri
târșâituri
TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit1. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură. DOOM
târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri
târșâiturii
TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit1. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură. DOOM
târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri
târșâiturile
TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit1. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură. DOOM
târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri
târșâiturilor
TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit1. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură. DOOM
târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri
târșâiți
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșâiții
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșâiților
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târșăit
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
târțe
TẤRȚE s. f. pl. (Var., Olt.) Zarțale. (din sb. zrcalo = oglindă)
tâști
tîști interj. – Exprimă ideea de săritură neașteptată. – Var. țusti. Creație expresivă, cf. fîș(t). – Der. țîșni (var. țișni), vb. (a izvorî, a ieși; a ieși în sus cu putere, a emana), în loc de *țîștni, cu suf. expresiv -ni; țîșnitor, adj. (care izvorăște, care emană cu avînt); țîșnitură, s. f. (salt, săritură; șuvoi); țușcă, s. f. (batistă cu noduri cu care se bat cei ce pierd la anumite jocuri; varietate de oi); țîșpoacă (var. țîșmoacă), s. f. (poșircă; Mold., lapte acru); țiștoacă, s. f. (tinerică, domnișoară); țoșcă (var. toșcă), s. f. (sac, desagă), comtaminat cu tașcă.
tâțoaie
TÂȚOÁIE, tâțoi, s. f. (Bot.; reg.) Smântânică (2) (Orobanche cumana). – Et. nec.