tu
PER TÚ adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. – După germ. per du. DOOM
per tu prep. + pr.
tu
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ◊ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan. ◊ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. (Impersonal) Ți-ai găsit! (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu. DOOM
îți v. tu
tuaj
TUÁJ s.n. (Mar.) Deplasare a unei nave prin remorcare de către un tuior. [Pron. tu-aj. / < fr. touage].
tuaje
TUÁJ s.n. (Mar.) Deplasare a unei nave prin remorcare de către un tuior. [Pron. tu-aj. / < fr. touage].
tuajele
TUÁJ s.n. (Mar.) Deplasare a unei nave prin remorcare de către un tuior. [Pron. tu-aj. / < fr. touage].
tuajelor
TUÁJ s.n. (Mar.) Deplasare a unei nave prin remorcare de către un tuior. [Pron. tu-aj. / < fr. touage].
tuajul
TUÁJ s.n. (Mar.) Deplasare a unei nave prin remorcare de către un tuior. [Pron. tu-aj. / < fr. touage].
tuajului
TUÁJ s.n. (Mar.) Deplasare a unei nave prin remorcare de către un tuior. [Pron. tu-aj. / < fr. touage].
tuareg
TUARÉG, -Ă, tuaregi, -ge, s. m. și f. (La pl.) Numele unei populații cu puternice tradiții războinice, parțial nomadă, care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs. DOOM
tuarég (tu-a-) adj. m., s. m., pl. tuarégi; adj. f., s. f. tuarégă, pl. tuarége
tuarega
TUARÉG, -Ă, tuaregi, -ge, s. m. și f. (La pl.) Numele unei populații cu puternice tradiții războinice, parțial nomadă, care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs. DOOM
tuarég (tu-a-) adj. m., s. m., pl. tuarégi; adj. f., s. f. tuarégă, pl. tuarége
tuarege
TUARÉG, -Ă, tuaregi, -ge, s. m. și f. (La pl.) Numele unei populații cu puternice tradiții războinice, parțial nomadă, care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs. DOOM
tuarég (tu-a-) adj. m., s. m., pl. tuarégi; adj. f., s. f. tuarégă, pl. tuarége
tuaregei
TUARÉG, -Ă, tuaregi, -ge, s. m. și f. (La pl.) Numele unei populații cu puternice tradiții războinice, parțial nomadă, care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs. DOOM
tuarég (tu-a-) adj. m., s. m., pl. tuarégi; adj. f., s. f. tuarégă, pl. tuarége
tuaregele
TUARÉG, -Ă, tuaregi, -ge, s. m. și f. (La pl.) Numele unei populații cu puternice tradiții războinice, parțial nomadă, care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs. DOOM
tuarég (tu-a-) adj. m., s. m., pl. tuarégi; adj. f., s. f. tuarégă, pl. tuarége
tuaregelor
TUARÉG, -Ă, tuaregi, -ge, s. m. și f. (La pl.) Numele unei populații cu puternice tradiții războinice, parțial nomadă, care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs. DOOM
tuarég (tu-a-) adj. m., s. m., pl. tuarégi; adj. f., s. f. tuarégă, pl. tuarége
tuaregi
TUARÉG, -Ă, tuaregi, -ge, s. m. și f. (La pl.) Numele unei populații cu puternice tradiții războinice, parțial nomadă, care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs. DOOM
tuarég (tu-a-) adj. m., s. m., pl. tuarégi; adj. f., s. f. tuarégă, pl. tuarége
tuaregii
TUARÉG, -Ă, tuaregi, -ge, s. m. și f. (La pl.) Numele unei populații cu puternice tradiții războinice, parțial nomadă, care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs. DOOM
tuarég (tu-a-) adj. m., s. m., pl. tuarégi; adj. f., s. f. tuarégă, pl. tuarége
tuaregilor
TUARÉG, -Ă, tuaregi, -ge, s. m. și f. (La pl.) Numele unei populații cu puternice tradiții războinice, parțial nomadă, care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs. DOOM
tuarég (tu-a-) adj. m., s. m., pl. tuarégi; adj. f., s. f. tuarégă, pl. tuarége
tuaregul
TUARÉG, -Ă, tuaregi, -ge, s. m. și f. (La pl.) Numele unei populații cu puternice tradiții războinice, parțial nomadă, care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs. DOOM
tuarég (tu-a-) adj. m., s. m., pl. tuarégi; adj. f., s. f. tuarégă, pl. tuarége
tuaregului
TUARÉG, -Ă, tuaregi, -ge, s. m. și f. (La pl.) Numele unei populații cu puternice tradiții războinice, parțial nomadă, care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs. DOOM
tuarég (tu-a-) adj. m., s. m., pl. tuarégi; adj. f., s. f. tuarégă, pl. tuarége
tub
TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, folosită de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ♦ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus. DOOM
tub s. n., pl. túburi
tuba
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tuba
TÚBĂ, tube, s. f. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba. DOOM
túbă s. f., g.-d. art. túbei; pl. túbe
tubai
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubaj
TUBÁJ, tubaje, s. n. (Med.) Metodă de examen clinic care constă în introducerea unui tub de cauciuc sau metalic în stomac sau în duoden pentru extragerea și analiza sucurilor respective. ♦ Tubaj laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie. – Din fr. tubage. DOOM
tubáj s. n., pl. tubáje
tubaje
TUBÁJ, tubaje, s. n. (Med.) Metodă de examen clinic care constă în introducerea unui tub de cauciuc sau metalic în stomac sau în duoden pentru extragerea și analiza sucurilor respective. ♦ Tubaj laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie. – Din fr. tubage. DOOM
tubáj s. n., pl. tubáje
tubajele
TUBÁJ, tubaje, s. n. (Med.) Metodă de examen clinic care constă în introducerea unui tub de cauciuc sau metalic în stomac sau în duoden pentru extragerea și analiza sucurilor respective. ♦ Tubaj laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie. – Din fr. tubage. DOOM
tubáj s. n., pl. tubáje
tubajelor
TUBÁJ, tubaje, s. n. (Med.) Metodă de examen clinic care constă în introducerea unui tub de cauciuc sau metalic în stomac sau în duoden pentru extragerea și analiza sucurilor respective. ♦ Tubaj laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie. – Din fr. tubage. DOOM
tubáj s. n., pl. tubáje
tubajul
TUBÁJ, tubaje, s. n. (Med.) Metodă de examen clinic care constă în introducerea unui tub de cauciuc sau metalic în stomac sau în duoden pentru extragerea și analiza sucurilor respective. ♦ Tubaj laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie. – Din fr. tubage. DOOM
tubáj s. n., pl. tubáje
tubajului
TUBÁJ, tubaje, s. n. (Med.) Metodă de examen clinic care constă în introducerea unui tub de cauciuc sau metalic în stomac sau în duoden pentru extragerea și analiza sucurilor respective. ♦ Tubaj laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie. – Din fr. tubage. DOOM
tubáj s. n., pl. tubáje
tubalhana
TUBALHANÁ s. f. v. tabulhana.
tubam
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubar
TUBÁR, -Ă adj. (Anat.) Referitor la trompele lui Eustache. [Cf. fr. tubaire].
tubare
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubare
TUBÁRE, tubări, s. f. Operație de introducere a unei coloane de tuburi de oțel în gaura unei sonde, pentru consolidarea pereților acesteia. – Din tub. DOOM
tubáre s. f., g.-d. art. tubắrii; pl. tubắri
tubarea
TUBÁRE, tubări, s. f. Operație de introducere a unei coloane de tuburi de oțel în gaura unei sonde, pentru consolidarea pereților acesteia. – Din tub. DOOM
tubáre s. f., g.-d. art. tubắrii; pl. tubắri
tubară
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubarăm
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubarăți
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubase
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubasem
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubaseră
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubaserăm
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubaserăți
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubaseși
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubaseți
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubat
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubat
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubau
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubași
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubați
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tube
TÚBĂ, tube, s. f. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba. DOOM
túbă s. f., g.-d. art. túbei; pl. túbe
tubează
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubei
TÚBĂ, tube, s. f. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba. DOOM
túbă s. f., g.-d. art. túbei; pl. túbe
tubele
TÚBĂ, tube, s. f. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba. DOOM
túbă s. f., g.-d. art. túbei; pl. túbe
tubelor
TÚBĂ, tube, s. f. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba. DOOM
túbă s. f., g.-d. art. túbei; pl. túbe
tuber
TRÚFĂ1, trufe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile de culoare violetă-negricioasă, în formă de cartofi, care cresc în pământ (Tuber). 2. Produs de cofetărie făcut dintr-o cremă de ciocolată. – Din fr. truffe.
tubercul
TUBÉRCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante. 2. (Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3. (Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [Pl. și: (n.) tubércule. – Var.: tubérculă s. f.] – Din fr. tubercule, lat. tuberculum.
tubercul
TUBÉRCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante. 2. (Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3. (Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [Pl. și: (n.) tubércule. – Var.: tubérculă s. f.] – Din fr. tubercule, lat. tuberculum. DOOM
tubércul s. m., pl. tubérculi
tuberculat
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante) Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tubercule. DOOM
tuberculát adj. m., pl. tuberculáți; f. tuberculátă, pl. tuberculáte
tuberculata
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante) Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tubercule. DOOM
tuberculát adj. m., pl. tuberculáți; f. tuberculátă, pl. tuberculáte
tuberculate
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante) Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tubercule. DOOM
tuberculát adj. m., pl. tuberculáți; f. tuberculátă, pl. tuberculáte
tuberculatei
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante) Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tubercule. DOOM
tuberculát adj. m., pl. tuberculáți; f. tuberculátă, pl. tuberculáte
tuberculatele
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante) Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tubercule. DOOM
tuberculát adj. m., pl. tuberculáți; f. tuberculátă, pl. tuberculáte
tuberculatelor
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante) Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tubercule. DOOM
tuberculát adj. m., pl. tuberculáți; f. tuberculátă, pl. tuberculáte
tuberculatul
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante) Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tubercule. DOOM
tuberculát adj. m., pl. tuberculáți; f. tuberculátă, pl. tuberculáte
tuberculatului
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante) Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tubercule. DOOM
tuberculát adj. m., pl. tuberculáți; f. tuberculátă, pl. tuberculáte
tuberculați
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante) Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tubercule. DOOM
tuberculát adj. m., pl. tuberculáți; f. tuberculátă, pl. tuberculáte
tuberculații
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante) Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tubercule. DOOM
tuberculát adj. m., pl. tuberculáți; f. tuberculátă, pl. tuberculáte
tuberculaților
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante) Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tubercule. DOOM
tuberculát adj. m., pl. tuberculáți; f. tuberculátă, pl. tuberculáte
tuberculemie
TUBERCULEMÍE s.f. (Med.) Trecere a bacililor tuberculozei în sânge. [Gen. -iei. / < fr. tuberculémie].
tuberculi
TUBÉRCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante. 2. (Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3. (Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [Pl. și: (n.) tubércule. – Var.: tubérculă s. f.] – Din fr. tubercule, lat. tuberculum. DOOM
tubércul s. m., pl. tubérculi
tuberculide
TUBERCULÍDE s.f.pl. (Med.) Leziuni cutanate părând a avea un raport foarte strâns cu tuberculoza; scrofulide. [< fr. tuberculides].
tuberculii
TUBÉRCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante. 2. (Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3. (Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [Pl. și: (n.) tubércule. – Var.: tubérculă s. f.] – Din fr. tubercule, lat. tuberculum. DOOM
tubércul s. m., pl. tubérculi
tuberculilor
TUBÉRCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante. 2. (Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3. (Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [Pl. și: (n.) tubércule. – Var.: tubérculă s. f.] – Din fr. tubercule, lat. tuberculum. DOOM
tubércul s. m., pl. tubérculi
tuberculina
TUBERCULÍNĂ, tuberculine, s. f. Produs biologic obținut din culturile pe medii lichide ale bacilului tuberculozei, folosit pentru a diagnostica (și a trata) tuberculoza. – Din fr. tuberculine. DOOM
tuberculínă s. f., g.-d. art. tuberculínei; pl. tuberculíne
tuberculinare
TUBERCULINÁRE s.f. (Med.) Probă alergică pentru diagnosticul tuberculozei. [După fr. tuberculination].
tuberculine
TUBERCULÍNĂ, tuberculine, s. f. Produs biologic obținut din culturile pe medii lichide ale bacilului tuberculozei, folosit pentru a diagnostica (și a trata) tuberculoza. – Din fr. tuberculine. DOOM
tuberculínă s. f., g.-d. art. tuberculínei; pl. tuberculíne
tuberculinei
TUBERCULÍNĂ, tuberculine, s. f. Produs biologic obținut din culturile pe medii lichide ale bacilului tuberculozei, folosit pentru a diagnostica (și a trata) tuberculoza. – Din fr. tuberculine. DOOM
tuberculínă s. f., g.-d. art. tuberculínei; pl. tuberculíne
tuberculinele
TUBERCULÍNĂ, tuberculine, s. f. Produs biologic obținut din culturile pe medii lichide ale bacilului tuberculozei, folosit pentru a diagnostica (și a trata) tuberculoza. – Din fr. tuberculine. DOOM
tuberculínă s. f., g.-d. art. tuberculínei; pl. tuberculíne
tuberculinelor
TUBERCULÍNĂ, tuberculine, s. f. Produs biologic obținut din culturile pe medii lichide ale bacilului tuberculozei, folosit pentru a diagnostica (și a trata) tuberculoza. – Din fr. tuberculine. DOOM
tuberculínă s. f., g.-d. art. tuberculínei; pl. tuberculíne
tuberculinic
TUBERCULÍNIC, -Ă adj. Referitor la tuberculină. [< fr. tuberculinique].
tuberculinoterapie
TUBERCULINOTERAPÍE s.f. (Med.) Întrebuințare a tuberculinei în scop terapeutic. [Gen. -iei. / < fr. tuberculinothérapie].
tuberculiza
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizai
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizam
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizare
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizare
TUBERCULIZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) tuberculiza. 2. Formare de tuberculi (1). [< tuberculiza].
tuberculizarea
TUBERCULIZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) tuberculiza. 2. Formare de tuberculi (1). [< tuberculiza].
tuberculizară
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizarăm
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizarăți
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizase
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizasem
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizaseră
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizaserăm
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizaserăți
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizaseși
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizaseți
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizat
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizat
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser.
tuberculizau
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizași
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizați
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizează
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizez
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizeze
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizezi
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizând
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizînd
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser. DOOM
tuberculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuberculizeáză
tuberculizări
TUBERCULIZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) tuberculiza. 2. Formare de tuberculi (1). [< tuberculiza].
tuberculizării
TUBERCULIZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) tuberculiza. 2. Formare de tuberculi (1). [< tuberculiza].
tuberculizările
TUBERCULIZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) tuberculiza. 2. Formare de tuberculi (1). [< tuberculiza].
tuberculizărilor
TUBERCULIZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) tuberculiza. 2. Formare de tuberculi (1). [< tuberculiza].
tuberculoasa
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoasa
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoase
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoase
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoasei
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoasei
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoasele
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoasele
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoaselor
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoaselor
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoid
TUBERCULOÍD, -Ă adj. (Med.) În formă de tubercul. [Pron. -lo-id. / < fr. tuberculoïde].
tuberculom
TUBERCULÓM s.n. (Anat.) Masă cazeoasă compactă, cu aspect tumoral, care se formează într-un parenchim pulmonar. [Pl. -oame. / < fr. tuberculome].
tuberculos
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculos
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculostatic
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
tuberculostatica
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
tuberculostatice
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
tuberculostaticei
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
tuberculostaticele
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
tuberculostaticelor
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
tuberculostatici
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
tuberculostaticii
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
tuberculostaticilor
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
tuberculostaticul
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
tuberculostaticului
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
tuberculosul
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculosul
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculosului
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculosului
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoza
TUBERCULÓZĂ, tuberculoze, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă produsă de localizarea bacilului Koch la plămâni, la intestine, la oase etc. care poate provoca distrugerea țesutului, supurații etc.; boală seacă. – Din fr. tuberculose. DOOM
tuberculóză s. f., g.-d. art. tuberculózei; pl. tuberculóze; abr. TBC [cit. tebecé]
tuberculoze
TUBERCULÓZĂ, tuberculoze, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă produsă de localizarea bacilului Koch la plămâni, la intestine, la oase etc. care poate provoca distrugerea țesutului, supurații etc.; boală seacă. – Din fr. tuberculose. DOOM
tuberculóză s. f., g.-d. art. tuberculózei; pl. tuberculóze; abr. TBC [cit. tebecé]
tuberculozei
TUBERCULÓZĂ, tuberculoze, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă produsă de localizarea bacilului Koch la plămâni, la intestine, la oase etc. care poate provoca distrugerea țesutului, supurații etc.; boală seacă. – Din fr. tuberculose. DOOM
tuberculóză s. f., g.-d. art. tuberculózei; pl. tuberculóze; abr. TBC [cit. tebecé]
tuberculozele
TUBERCULÓZĂ, tuberculoze, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă produsă de localizarea bacilului Koch la plămâni, la intestine, la oase etc. care poate provoca distrugerea țesutului, supurații etc.; boală seacă. – Din fr. tuberculose. DOOM
tuberculóză s. f., g.-d. art. tuberculózei; pl. tuberculóze; abr. TBC [cit. tebecé]
tuberculozelor
TUBERCULÓZĂ, tuberculoze, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă produsă de localizarea bacilului Koch la plămâni, la intestine, la oase etc. care poate provoca distrugerea țesutului, supurații etc.; boală seacă. – Din fr. tuberculose. DOOM
tuberculóză s. f., g.-d. art. tuberculózei; pl. tuberculóze; abr. TBC [cit. tebecé]
tuberculoși
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoși
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoșii
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoșii
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoșilor
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculoșilor
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux. DOOM
tuberculós adj. m., s. m., pl. tuberculóși; adj. f., s. f. tubeculoásă, pl. tuberculoáse
tuberculul
TUBÉRCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante. 2. (Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3. (Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [Pl. și: (n.) tubércule. – Var.: tubérculă s. f.] – Din fr. tubercule, lat. tuberculum. DOOM
tubércul s. m., pl. tubérculi
tuberculului
TUBÉRCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante. 2. (Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3. (Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [Pl. și: (n.) tubércule. – Var.: tubérculă s. f.] – Din fr. tubercule, lat. tuberculum. DOOM
tubércul s. m., pl. tubérculi
tuberculă
TUBÉRCULĂ s. f. v. tubercul.
tuberos
TUBERÓS, -OÁSĂ adj. Tuberculat. [< fr. tubéreux].
tuberosa
TUBERÓZĂ, tuberoze, s. f. (Bot.) Chiparoasă. – Din fr. tubéreuse.
tuberosum
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, piciocă, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel.
tuberosus
ORÉȘNIȚĂ, oreșnițe, s. f. Plantă erbacee agățătoare, meliferă, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat, cu florile purpurii, plăcut mirositoare și cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus). – Et. nec. Cf. bg., scr. orešak.
tuberoza
TUBERÓZĂ, tuberoze, s. f. (Bot.) Chiparoasă. – Din fr. tubéreuse. DOOM
tuberóză s. f., g.-d. art. tuberózei; pl. tuberóze
tuberoze
TUBERÓZĂ, tuberoze, s. f. (Bot.) Chiparoasă. – Din fr. tubéreuse. DOOM
tuberóză s. f., g.-d. art. tuberózei; pl. tuberóze
tuberozei
TUBERÓZĂ, tuberoze, s. f. (Bot.) Chiparoasă. – Din fr. tubéreuse. DOOM
tuberóză s. f., g.-d. art. tuberózei; pl. tuberóze
tuberozele
TUBERÓZĂ, tuberoze, s. f. (Bot.) Chiparoasă. – Din fr. tubéreuse. DOOM
tuberóză s. f., g.-d. art. tuberózei; pl. tuberóze
tuberozelor
TUBERÓZĂ, tuberoze, s. f. (Bot.) Chiparoasă. – Din fr. tubéreuse. DOOM
tuberóză s. f., g.-d. art. tuberózei; pl. tuberóze
tuberozitate
TUBEROZITÁTE, tuberozități, s. f. Proeminență osoasă pe care sunt fixați mușchii și ligamentele. – Din fr. tubérosité. DOOM
tuberozitáte s. f., g.-d. art. tuberozitắții; pl. tuberozitắți
tuberozitatea
TUBEROZITÁTE, tuberozități, s. f. Proeminență osoasă pe care sunt fixați mușchii și ligamentele. – Din fr. tubérosité. DOOM
tuberozitáte s. f., g.-d. art. tuberozitắții; pl. tuberozitắți
tuberozități
TUBEROZITÁTE, tuberozități, s. f. Proeminență osoasă pe care sunt fixați mușchii și ligamentele. – Din fr. tubérosité. DOOM
tuberozitáte s. f., g.-d. art. tuberozitắții; pl. tuberozitắți
tuberozității
TUBEROZITÁTE, tuberozități, s. f. Proeminență osoasă pe care sunt fixați mușchii și ligamentele. – Din fr. tubérosité. DOOM
tuberozitáte s. f., g.-d. art. tuberozitắții; pl. tuberozitắți
tuberozitățile
TUBEROZITÁTE, tuberozități, s. f. Proeminență osoasă pe care sunt fixați mușchii și ligamentele. – Din fr. tubérosité. DOOM
tuberozitáte s. f., g.-d. art. tuberozitắții; pl. tuberozitắți
tuberozităților
TUBEROZITÁTE, tuberozități, s. f. Proeminență osoasă pe care sunt fixați mușchii și ligamentele. – Din fr. tubérosité. DOOM
tuberozitáte s. f., g.-d. art. tuberozitắții; pl. tuberozitắți
tubez
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubeze
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubezi
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubicen
TUBICÉN s.m. (Ant.) Cântăreț din trâmbiță; trâmbițaș. [< lat. tubicen].
tubiflora
TUBIFLÓRE s.f.pl. Tubuliflore. [< fr. tubiflores]. DOOM
tubiflóră (-bi-flo-) s. f., g.-d. art. tubiflórei; pl. tubiflóre
tubiflore
TUBIFLÓRE s.f.pl. Tubuliflore. [< fr. tubiflores]. DOOM
tubiflóră (-bi-flo-) s. f., g.-d. art. tubiflórei; pl. tubiflóre
tubiflorei
TUBIFLÓRE s.f.pl. Tubuliflore. [< fr. tubiflores]. DOOM
tubiflóră (-bi-flo-) s. f., g.-d. art. tubiflórei; pl. tubiflóre
tubiflorele
TUBIFLÓRE s.f.pl. Tubuliflore. [< fr. tubiflores]. DOOM
tubiflóră (-bi-flo-) s. f., g.-d. art. tubiflórei; pl. tubiflóre
tubiflorelor
TUBIFLÓRE s.f.pl. Tubuliflore. [< fr. tubiflores]. DOOM
tubiflóră (-bi-flo-) s. f., g.-d. art. tubiflórei; pl. tubiflóre
tubiform
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme. DOOM
tubifórm adj. m., pl. tubifórmi; f. tubifórmă, pl. tubifórme
tubiforma
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme. DOOM
tubifórm adj. m., pl. tubifórmi; f. tubifórmă, pl. tubifórme
tubiforme
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme. DOOM
tubifórm adj. m., pl. tubifórmi; f. tubifórmă, pl. tubifórme
tubiformei
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme. DOOM
tubifórm adj. m., pl. tubifórmi; f. tubifórmă, pl. tubifórme
tubiformele
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme. DOOM
tubifórm adj. m., pl. tubifórmi; f. tubifórmă, pl. tubifórme
tubiformelor
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme. DOOM
tubifórm adj. m., pl. tubifórmi; f. tubifórmă, pl. tubifórme
tubiformi
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme. DOOM
tubifórm adj. m., pl. tubifórmi; f. tubifórmă, pl. tubifórme
tubiformii
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme. DOOM
tubifórm adj. m., pl. tubifórmi; f. tubifórmă, pl. tubifórme
tubiformilor
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme. DOOM
tubifórm adj. m., pl. tubifórmi; f. tubifórmă, pl. tubifórme
tubiformul
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme. DOOM
tubifórm adj. m., pl. tubifórmi; f. tubifórmă, pl. tubifórme
tubiformului
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme. DOOM
tubifórm adj. m., pl. tubifórmi; f. tubifórmă, pl. tubifórme
tubing
TÚBING, tubinguri, s. n. Țeavă din coloana de extracție de la sondele petroliere. – Din germ. Tubbing. DOOM
túbing s. n., pl. túbinguri
tubingul
TÚBING, tubinguri, s. n. Țeavă din coloana de extracție de la sondele petroliere. – Din germ. Tubbing. DOOM
túbing s. n., pl. túbinguri
tubingului
TÚBING, tubinguri, s. n. Țeavă din coloana de extracție de la sondele petroliere. – Din germ. Tubbing. DOOM
túbing s. n., pl. túbinguri
tubinguri
TÚBING, tubinguri, s. n. Țeavă din coloana de extracție de la sondele petroliere. – Din germ. Tubbing. DOOM
túbing s. n., pl. túbinguri
tubingurile
TÚBING, tubinguri, s. n. Țeavă din coloana de extracție de la sondele petroliere. – Din germ. Tubbing. DOOM
túbing s. n., pl. túbinguri
tubingurilor
TÚBING, tubinguri, s. n. Țeavă din coloana de extracție de la sondele petroliere. – Din germ. Tubbing. DOOM
túbing s. n., pl. túbinguri
tubul
TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, folosită de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ♦ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus. DOOM
tub s. n., pl. túburi
tubul
TUBUL- Element prim de compunere savantă cu semnificația „tub (mic)”. [< fr. tubul-, cf. lat. tubulus].
tubular
TUBULÁR, -Ă, tubulari, -e, adj. Care este în formă de tub. ♦ Care este prevăzut cu tuburi. – Din fr. tubulaire. DOOM
tubulár adj. m., pl. tubulári; f. tubuláră, pl. tubuláre
tubulara
TUBULÁR, -Ă, tubulari, -e, adj. Care este în formă de tub. ♦ Care este prevăzut cu tuburi. – Din fr. tubulaire. DOOM
tubulár adj. m., pl. tubulári; f. tubuláră, pl. tubuláre
tubulare
TUBULÁR, -Ă, tubulari, -e, adj. Care este în formă de tub. ♦ Care este prevăzut cu tuburi. – Din fr. tubulaire. DOOM
tubulár adj. m., pl. tubulári; f. tubuláră, pl. tubuláre
tubularei
TUBULÁR, -Ă, tubulari, -e, adj. Care este în formă de tub. ♦ Care este prevăzut cu tuburi. – Din fr. tubulaire. DOOM
tubulár adj. m., pl. tubulári; f. tubuláră, pl. tubuláre
tubularele
TUBULÁR, -Ă, tubulari, -e, adj. Care este în formă de tub. ♦ Care este prevăzut cu tuburi. – Din fr. tubulaire. DOOM
tubulár adj. m., pl. tubulári; f. tubuláră, pl. tubuláre
tubularelor
TUBULÁR, -Ă, tubulari, -e, adj. Care este în formă de tub. ♦ Care este prevăzut cu tuburi. – Din fr. tubulaire. DOOM
tubulár adj. m., pl. tubulári; f. tubuláră, pl. tubuláre
tubulari
TUBULÁR, -Ă, tubulari, -e, adj. Care este în formă de tub. ♦ Care este prevăzut cu tuburi. – Din fr. tubulaire. DOOM
tubulár adj. m., pl. tubulári; f. tubuláră, pl. tubuláre
tubularii
TUBULÁR, -Ă, tubulari, -e, adj. Care este în formă de tub. ♦ Care este prevăzut cu tuburi. – Din fr. tubulaire. DOOM
tubulár adj. m., pl. tubulári; f. tubuláră, pl. tubuláre
tubularilor
TUBULÁR, -Ă, tubulari, -e, adj. Care este în formă de tub. ♦ Care este prevăzut cu tuburi. – Din fr. tubulaire. DOOM
tubulár adj. m., pl. tubulári; f. tubuláră, pl. tubuláre
tubularul
TUBULÁR, -Ă, tubulari, -e, adj. Care este în formă de tub. ♦ Care este prevăzut cu tuburi. – Din fr. tubulaire. DOOM
tubulár adj. m., pl. tubulári; f. tubuláră, pl. tubuláre
tubularului
TUBULÁR, -Ă, tubulari, -e, adj. Care este în formă de tub. ♦ Care este prevăzut cu tuburi. – Din fr. tubulaire. DOOM
tubulár adj. m., pl. tubulári; f. tubuláră, pl. tubuláre
tubulatura
TUBULATÚRĂ, tubulaturi, s. f. Ansamblu de țevi care comunică între ele sau care fac parte dintr-un sistem tehnic. – Din it. tubulatura. DOOM
tubulatúră s. f., g.-d. art. tubulatúrii; pl. tubulatúri
tubulaturi
TUBULATÚRĂ, tubulaturi, s. f. Ansamblu de țevi care comunică între ele sau care fac parte dintr-un sistem tehnic. – Din it. tubulatura. DOOM
tubulatúră s. f., g.-d. art. tubulatúrii; pl. tubulatúri
tubulaturii
TUBULATÚRĂ, tubulaturi, s. f. Ansamblu de țevi care comunică între ele sau care fac parte dintr-un sistem tehnic. – Din it. tubulatura. DOOM
tubulatúră s. f., g.-d. art. tubulatúrii; pl. tubulatúri
tubulaturile
TUBULATÚRĂ, tubulaturi, s. f. Ansamblu de țevi care comunică între ele sau care fac parte dintr-un sistem tehnic. – Din it. tubulatura. DOOM
tubulatúră s. f., g.-d. art. tubulatúrii; pl. tubulatúri
tubulaturilor
TUBULATÚRĂ, tubulaturi, s. f. Ansamblu de țevi care comunică între ele sau care fac parte dintr-un sistem tehnic. – Din it. tubulatura. DOOM
tubulatúră s. f., g.-d. art. tubulatúrii; pl. tubulatúri
tubuleț
TUBULÉȚ, tubulețe, s. n. Tubușor. – Tub + suf. -uleț. DOOM
tubuléț s. n., pl. tubuléțe
tubulețe
TUBULÉȚ, tubulețe, s. n. Tubușor. – Tub + suf. -uleț. DOOM
tubuléț s. n., pl. tubuléțe
tubulețele
TUBULÉȚ, tubulețe, s. n. Tubușor. – Tub + suf. -uleț. DOOM
tubuléț s. n., pl. tubuléțe
tubulețelor
TUBULÉȚ, tubulețe, s. n. Tubușor. – Tub + suf. -uleț. DOOM
tubuléț s. n., pl. tubuléțe
tubulețul
TUBULÉȚ, tubulețe, s. n. Tubușor. – Tub + suf. -uleț. DOOM
tubuléț s. n., pl. tubuléțe
tubulețului
TUBULÉȚ, tubulețe, s. n. Tubușor. – Tub + suf. -uleț. DOOM
tubuléț s. n., pl. tubuléțe
tubuliflor
TUBULIFLÓRE s.f.pl. Ordin de plante erbacee dicotiledonate cu flori tubuloase; tubiflore; (la sg.) plantă din acest ordin. [< fr. tubuliflores, cf. lat. tubus – tub, flos – floare].
tubulos
TUBULÓS, -OÁSĂ adj. (Biol.) Tubular. [< fr. tubuleux].
tubului
TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, folosită de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ♦ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus. DOOM
tub s. n., pl. túburi
tubulura
TUBULÚRĂ, tubuluri, s. f. Bucată scurtă de țeavă îmbinată etanș cu peretele unui recipient sau al unei conducte pentru a realiza un racord sau pentru a permite scurgerea fluidului din recipient sau din conductă. – Din fr. tubulure. DOOM
tubulúră s. f., g.-d. art. tubulúrii; pl. tubulúri
tubuluri
TUBULÚRĂ, tubuluri, s. f. Bucată scurtă de țeavă îmbinată etanș cu peretele unui recipient sau al unei conducte pentru a realiza un racord sau pentru a permite scurgerea fluidului din recipient sau din conductă. – Din fr. tubulure. DOOM
tubulúră s. f., g.-d. art. tubulúrii; pl. tubulúri
tubulurii
TUBULÚRĂ, tubuluri, s. f. Bucată scurtă de țeavă îmbinată etanș cu peretele unui recipient sau al unei conducte pentru a realiza un racord sau pentru a permite scurgerea fluidului din recipient sau din conductă. – Din fr. tubulure. DOOM
tubulúră s. f., g.-d. art. tubulúrii; pl. tubulúri
tubulurile
TUBULÚRĂ, tubuluri, s. f. Bucată scurtă de țeavă îmbinată etanș cu peretele unui recipient sau al unei conducte pentru a realiza un racord sau pentru a permite scurgerea fluidului din recipient sau din conductă. – Din fr. tubulure. DOOM
tubulúră s. f., g.-d. art. tubulúrii; pl. tubulúri
tubulurilor
TUBULÚRĂ, tubuluri, s. f. Bucată scurtă de țeavă îmbinată etanș cu peretele unui recipient sau al unei conducte pentru a realiza un racord sau pentru a permite scurgerea fluidului din recipient sau din conductă. – Din fr. tubulure. DOOM
tubulúră s. f., g.-d. art. tubulúrii; pl. tubulúri
tuburi
TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, folosită de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ♦ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus. DOOM
tub s. n., pl. túburi
tuburile
TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, folosită de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ♦ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus. DOOM
tub s. n., pl. túburi
tuburilor
TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, folosită de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ♦ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus. DOOM
tub s. n., pl. túburi
tubușoare
TUBUȘÓR, tubușoare, s. n. Diminutiv al lui tub; tubuleț. – Tub + suf. -ușor. DOOM
tubușór s. n., pl. tubușoáre
tubușoarele
TUBUȘÓR, tubușoare, s. n. Diminutiv al lui tub; tubuleț. – Tub + suf. -ușor. DOOM
tubușór s. n., pl. tubușoáre
tubușoarelor
TUBUȘÓR, tubușoare, s. n. Diminutiv al lui tub; tubuleț. – Tub + suf. -ușor. DOOM
tubușór s. n., pl. tubușoáre
tubușor
TUBUȘÓR, tubușoare, s. n. Diminutiv al lui tub; tubuleț. – Tub + suf. -ușor. DOOM
tubușór s. n., pl. tubușoáre
tubușorul
TUBUȘÓR, tubușoare, s. n. Diminutiv al lui tub; tubuleț. – Tub + suf. -ușor. DOOM
tubușór s. n., pl. tubușoáre
tubușorului
TUBUȘÓR, tubușoare, s. n. Diminutiv al lui tub; tubuleț. – Tub + suf. -ușor. DOOM
tubușór s. n., pl. tubușoáre
tubând
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubînd
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubări
TUBÁRE, tubări, s. f. Operație de introducere a unei coloane de tuburi de oțel în gaura unei sonde, pentru consolidarea pereților acesteia. – Din tub. DOOM
tubáre s. f., g.-d. art. tubắrii; pl. tubắri
tubării
TUBÁRE, tubări, s. f. Operație de introducere a unei coloane de tuburi de oțel în gaura unei sonde, pentru consolidarea pereților acesteia. – Din tub. DOOM
tubáre s. f., g.-d. art. tubắrii; pl. tubắri
tubările
TUBÁRE, tubări, s. f. Operație de introducere a unei coloane de tuburi de oțel în gaura unei sonde, pentru consolidarea pereților acesteia. – Din tub. DOOM
tubáre s. f., g.-d. art. tubắrii; pl. tubắri
tubărilor
TUBÁRE, tubări, s. f. Operație de introducere a unei coloane de tuburi de oțel în gaura unei sonde, pentru consolidarea pereților acesteia. – Din tub. DOOM
tubáre s. f., g.-d. art. tubắrii; pl. tubắri
tucan
TUCÁN, tucani, s. m. Gen de păsări cățărătoare din regiunile tropicale ale Americii de Sud, cu ciocul mare și puternic și cu penajul viu colorat (Rhamphastos); pasăre din acest gen. – Din it. tucano. DOOM
tucán s. m., pl. tucáni
tucani
TUCÁN, tucani, s. m. Gen de păsări cățărătoare din regiunile tropicale ale Americii de Sud, cu ciocul mare și puternic și cu penajul viu colorat (Rhamphastos); pasăre din acest gen. – Din it. tucano. DOOM
tucán s. m., pl. tucáni
tucanii
TUCÁN, tucani, s. m. Gen de păsări cățărătoare din regiunile tropicale ale Americii de Sud, cu ciocul mare și puternic și cu penajul viu colorat (Rhamphastos); pasăre din acest gen. – Din it. tucano. DOOM
tucán s. m., pl. tucáni
tucanilor
TUCÁN, tucani, s. m. Gen de păsări cățărătoare din regiunile tropicale ale Americii de Sud, cu ciocul mare și puternic și cu penajul viu colorat (Rhamphastos); pasăre din acest gen. – Din it. tucano. DOOM
tucán s. m., pl. tucáni
tucanul
TUCÁN, tucani, s. m. Gen de păsări cățărătoare din regiunile tropicale ale Americii de Sud, cu ciocul mare și puternic și cu penajul viu colorat (Rhamphastos); pasăre din acest gen. – Din it. tucano. DOOM
tucán s. m., pl. tucáni
tucanului
TUCÁN, tucani, s. m. Gen de păsări cățărătoare din regiunile tropicale ale Americii de Sud, cu ciocul mare și puternic și cu penajul viu colorat (Rhamphastos); pasăre din acest gen. – Din it. tucano. DOOM
tucán s. m., pl. tucáni
tuceria
TUCERÍE, tucerii, s. f. Turnătorie de fontă. – Tuci + suf. -ărie.
tucerie
TUCERÍE, tucerii, s. f. Turnătorie de fontă. – Tuci + suf. -ărie.
tuceriei
TUCERÍE, tucerii, s. f. Turnătorie de fontă. – Tuci + suf. -ărie.
tucerii
TUCERÍE, tucerii, s. f. Turnătorie de fontă. – Tuci + suf. -ărie.
tuceriile
TUCERÍE, tucerii, s. f. Turnătorie de fontă. – Tuci + suf. -ărie.
tuceriilor
TUCERÍE, tucerii, s. f. Turnătorie de fontă. – Tuci + suf. -ărie.
tuci
TÚCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç). DOOM
tuci s. n., (vase) pl. túciuri
tuciul
TÚCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç). DOOM
tuci s. n., (vase) pl. túciuri
tuciului
TÚCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç). DOOM
tuci s. n., (vase) pl. túciuri
tuciuri
TÚCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç). DOOM
tuci s. n., (vase) pl. túciuri
tuciuria
TUCIURÍU, -ÍE, tuciurii, adj. (Care are pielea) de culoare închisă (ca tuciul); negricios, brunet, oacheș. – Tuci + suf. -uriu. DOOM
tuciuríu adj. m., f. tuciuríe; pl. m. și f. tuciuríi
tuciurie
TUCIURÍU, -ÍE, tuciurii, adj. (Care are pielea) de culoare închisă (ca tuciul); negricios, brunet, oacheș. – Tuci + suf. -uriu. DOOM
tuciuríu adj. m., f. tuciuríe; pl. m. și f. tuciuríi
tuciuriei
TUCIURÍU, -ÍE, tuciurii, adj. (Care are pielea) de culoare închisă (ca tuciul); negricios, brunet, oacheș. – Tuci + suf. -uriu. DOOM
tuciuríu adj. m., f. tuciuríe; pl. m. și f. tuciuríi
tuciurii
TUCIURÍU, -ÍE, tuciurii, adj. (Care are pielea) de culoare închisă (ca tuciul); negricios, brunet, oacheș. – Tuci + suf. -uriu. DOOM
tuciuríu adj. m., f. tuciuríe; pl. m. și f. tuciuríi
tuciuriii
TUCIURÍU, -ÍE, tuciurii, adj. (Care are pielea) de culoare închisă (ca tuciul); negricios, brunet, oacheș. – Tuci + suf. -uriu. DOOM
tuciuríu adj. m., f. tuciuríe; pl. m. și f. tuciuríi
tuciuriile
TUCIURÍU, -ÍE, tuciurii, adj. (Care are pielea) de culoare închisă (ca tuciul); negricios, brunet, oacheș. – Tuci + suf. -uriu. DOOM
tuciuríu adj. m., f. tuciuríe; pl. m. și f. tuciuríi
tuciuriilor
TUCIURÍU, -ÍE, tuciurii, adj. (Care are pielea) de culoare închisă (ca tuciul); negricios, brunet, oacheș. – Tuci + suf. -uriu. DOOM
tuciuríu adj. m., f. tuciuríe; pl. m. și f. tuciuríi
tuciurile
TÚCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç). DOOM
tuci s. n., (vase) pl. túciuri
tuciurilor
TÚCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç). DOOM
tuci s. n., (vase) pl. túciuri
tuciuriu
TUCIURÍU, -ÍE, tuciurii, adj. (Care are pielea) de culoare închisă (ca tuciul); negricios, brunet, oacheș. – Tuci + suf. -uriu. DOOM
tuciuríu adj. m., f. tuciuríe; pl. m. și f. tuciuríi
tuciuriul
TUCIURÍU, -ÍE, tuciurii, adj. (Care are pielea) de culoare închisă (ca tuciul); negricios, brunet, oacheș. – Tuci + suf. -uriu. DOOM
tuciuríu adj. m., f. tuciuríe; pl. m. și f. tuciuríi
tuciuriului
TUCIURÍU, -ÍE, tuciurii, adj. (Care are pielea) de culoare închisă (ca tuciul); negricios, brunet, oacheș. – Tuci + suf. -uriu. DOOM
tuciuríu adj. m., f. tuciuríe; pl. m. și f. tuciuríi
tudesc
TUDÉSC, -Ă, tudești, adj. (Înv.) German. – Din fr. tudesque. DOOM
tudésc (înv.) adj. m., f. tudéscă; pl. m. și f. tudéști
tudesca
TUDÉSC, -Ă, tudești, adj. (Înv.) German. – Din fr. tudesque. DOOM
tudésc (înv.) adj. m., f. tudéscă; pl. m. și f. tudéști
tudescul
TUDÉSC, -Ă, tudești, adj. (Înv.) German. – Din fr. tudesque. DOOM
tudésc (înv.) adj. m., f. tudéscă; pl. m. și f. tudéști
tudescului
TUDÉSC, -Ă, tudești, adj. (Înv.) German. – Din fr. tudesque. DOOM
tudésc (înv.) adj. m., f. tudéscă; pl. m. și f. tudéști
tudești
TUDÉSC, -Ă, tudești, adj. (Înv.) German. – Din fr. tudesque. DOOM
tudésc (înv.) adj. m., f. tudéscă; pl. m. și f. tudéști
tudeștii
TUDÉSC, -Ă, tudești, adj. (Înv.) German. – Din fr. tudesque. DOOM
tudésc (înv.) adj. m., f. tudéscă; pl. m. și f. tudéști
tudeștile
TUDÉSC, -Ă, tudești, adj. (Înv.) German. – Din fr. tudesque. DOOM
tudésc (înv.) adj. m., f. tudéscă; pl. m. și f. tudéști
tudeștilor
TUDÉSC, -Ă, tudești, adj. (Înv.) German. – Din fr. tudesque. DOOM
tudésc (înv.) adj. m., f. tudéscă; pl. m. și f. tudéști
tudila
TUDÍLA adv. (Rar) Repede, iute, fuga. Ieși degrabă din coșar... și tudila prin umbra gardurilor, ca s-ajungă acasă înaintea fraților săi. ȘEZ. III 23.
tudină
TÚDINĂ s. f. (Popular) Rîpă. ◊ Expr. A da (sau a zvîrli) pe cineva de tudină = a arunca pe cineva în rîpă. Zvîrle-l de tudină. I. CR. V 183. Dă-o de tudină. ib. 374.
tuf
TUF, tufuri, s. n. Rocă sedimentară poroasă. ♦ Tuf vulcanic = rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii, nisipului etc. provenite din erupțiile vulcanice. Tuf calcaros = rocă sedimentară formată prin depunerea bicarbonatului de calciu din apele calcaroase. – Din fr. tuf. DOOM
tuf s. n., pl. túfuri
tufa
TÚFĂ, tufe, s. f. 1. Nume generic dat plantelor lemnoase (arbuști), cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ◊ Expr. (Fam.) Tufă (de Veneția) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fără bani. ♦ Fig. Păr mult și des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (Reg.) Bâtă, ciomag. – Lat. tufa. DOOM
túfă s. f., g.-d. art. túfei; pl. túfe
tufan
TUFÁN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar (Quercus pubescens). 2. Tufar. 3. (Pop.) Ciomag, bâtă. – Tufă + suf. -an. DOOM
tufán s. m., pl. tufáni
tufani
TUFÁN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar (Quercus pubescens). 2. Tufar. 3. (Pop.) Ciomag, bâtă. – Tufă + suf. -an. DOOM
tufán s. m., pl. tufáni
tufanii
TUFÁN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar (Quercus pubescens). 2. Tufar. 3. (Pop.) Ciomag, bâtă. – Tufă + suf. -an. DOOM
tufán s. m., pl. tufáni
tufanilor
TUFÁN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar (Quercus pubescens). 2. Tufar. 3. (Pop.) Ciomag, bâtă. – Tufă + suf. -an. DOOM
tufán s. m., pl. tufáni
tufanul
TUFÁN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar (Quercus pubescens). 2. Tufar. 3. (Pop.) Ciomag, bâtă. – Tufă + suf. -an. DOOM
tufán s. m., pl. tufáni
tufanului
TUFÁN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar (Quercus pubescens). 2. Tufar. 3. (Pop.) Ciomag, bâtă. – Tufă + suf. -an. DOOM
tufán s. m., pl. tufáni
tufar
TUFÁR, tufari, s. m. Arbore cu ramuri dese crescute de la rădăcină, ca o tufa; tufan (2). – Tufă + suf. -ar. DOOM
tufár s. m., pl. tufári
tufari
TUFÁR, tufari, s. m. Arbore cu ramuri dese crescute de la rădăcină, ca o tufa; tufan (2). – Tufă + suf. -ar. DOOM
tufár s. m., pl. tufári
tufarii
TUFÁR, tufari, s. m. Arbore cu ramuri dese crescute de la rădăcină, ca o tufa; tufan (2). – Tufă + suf. -ar. DOOM
tufár s. m., pl. tufári
tufarilor
TUFÁR, tufari, s. m. Arbore cu ramuri dese crescute de la rădăcină, ca o tufa; tufan (2). – Tufă + suf. -ar. DOOM
tufár s. m., pl. tufári
tufarul
TUFÁR, tufari, s. m. Arbore cu ramuri dese crescute de la rădăcină, ca o tufa; tufan (2). – Tufă + suf. -ar. DOOM
tufár s. m., pl. tufári
tufarului
TUFÁR, tufari, s. m. Arbore cu ramuri dese crescute de la rădăcină, ca o tufa; tufan (2). – Tufă + suf. -ar. DOOM
tufár s. m., pl. tufári
tufe
TÚFĂ, tufe, s. f. 1. Nume generic dat plantelor lemnoase (arbuști), cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ◊ Expr. (Fam.) Tufă (de Veneția) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fără bani. ♦ Fig. Păr mult și des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (Reg.) Bâtă, ciomag. – Lat. tufa. DOOM
túfă s. f., g.-d. art. túfei; pl. túfe
tufecci
TUFECCÍU, tufeccii, s. m. Soldat mercenar din garda domnească, în timpul domniilor fanariote. [Var.: tufeccí s. m.] – Din tc. tüfekçi. DOOM
tufeccíu s. m., art. tufeccíul; pl. tufeccíi, art. tufeccíii (-ci-ii)
tufeccibașa
TUFECCÍBAȘA, tufeccibașale, s. f. (Turcism învechit) Comandant al gărzii domnești în timpul domniilor fanariote. Aveam odaie în curtea domnească, alături cu odaia lui tufeccibașa. GHICA, S. 3. Pe feciorii de boier, cînd făceau vreo neorînduială sau vreo necuviință, îi poftea la cafea, în odaie la cămăraș, la tufeccibașa sau la bașciohodar și acolo i se trăgea cîteva nuiele la tălpi. id. S. A. 34.
tufeccii
TUFECCÍU, tufeccii, s. m. Soldat mercenar din garda domnească, în timpul domniilor fanariote. [Var.: tufeccí s. m.] – Din tc. tüfekçi. DOOM
tufeccíu s. m., art. tufeccíul; pl. tufeccíi, art. tufeccíii (-ci-ii)
tufecciii
TUFECCÍU, tufeccii, s. m. Soldat mercenar din garda domnească, în timpul domniilor fanariote. [Var.: tufeccí s. m.] – Din tc. tüfekçi. DOOM
tufeccíu s. m., art. tufeccíul; pl. tufeccíi, art. tufeccíii (-ci-ii)
tufecciilor
TUFECCÍU, tufeccii, s. m. Soldat mercenar din garda domnească, în timpul domniilor fanariote. [Var.: tufeccí s. m.] – Din tc. tüfekçi. DOOM
tufeccíu s. m., art. tufeccíul; pl. tufeccíi, art. tufeccíii (-ci-ii)
tufecciu
TUFECCÍU, tufeccii, s. m. Soldat mercenar din garda domnească, în timpul domniilor fanariote. [Var.: tufeccí s. m.] – Din tc. tüfekçi. DOOM
tufeccíu s. m., art. tufeccíul; pl. tufeccíi, art. tufeccíii (-ci-ii)
tufecciul
TUFECCÍU, tufeccii, s. m. Soldat mercenar din garda domnească, în timpul domniilor fanariote. [Var.: tufeccí s. m.] – Din tc. tüfekçi. DOOM
tufeccíu s. m., art. tufeccíul; pl. tufeccíi, art. tufeccíii (-ci-ii)
tufecciului
TUFECCÍU, tufeccii, s. m. Soldat mercenar din garda domnească, în timpul domniilor fanariote. [Var.: tufeccí s. m.] – Din tc. tüfekçi. DOOM
tufeccíu s. m., art. tufeccíul; pl. tufeccíi, art. tufeccíii (-ci-ii)
tufei
TÚFĂ, tufe, s. f. 1. Nume generic dat plantelor lemnoase (arbuști), cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ◊ Expr. (Fam.) Tufă (de Veneția) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fără bani. ♦ Fig. Păr mult și des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (Reg.) Bâtă, ciomag. – Lat. tufa. DOOM
túfă s. f., g.-d. art. túfei; pl. túfe
tufele
TÚFĂ, tufe, s. f. 1. Nume generic dat plantelor lemnoase (arbuști), cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ◊ Expr. (Fam.) Tufă (de Veneția) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fără bani. ♦ Fig. Păr mult și des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (Reg.) Bâtă, ciomag. – Lat. tufa. DOOM
túfă s. f., g.-d. art. túfei; pl. túfe
tufelor
TÚFĂ, tufe, s. f. 1. Nume generic dat plantelor lemnoase (arbuști), cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ◊ Expr. (Fam.) Tufă (de Veneția) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fără bani. ♦ Fig. Păr mult și des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (Reg.) Bâtă, ciomag. – Lat. tufa. DOOM
túfă s. f., g.-d. art. túfei; pl. túfe
tufit
TUFÍT, tufite, s. n. Rocă sedimentară alcătuită din material detritic mărunt și cenușă vulcanică. – Din fr. tuffite, germ. Tuffit. DOOM
tufít s. n., pl. tufíte
tufite
TUFÍT, tufite, s. n. Rocă sedimentară alcătuită din material detritic mărunt și cenușă vulcanică. – Din fr. tuffite, germ. Tuffit. DOOM
tufít s. n., pl. tufíte
tufitele
TUFÍT, tufite, s. n. Rocă sedimentară alcătuită din material detritic mărunt și cenușă vulcanică. – Din fr. tuffite, germ. Tuffit. DOOM
tufít s. n., pl. tufíte
tufitelor
TUFÍT, tufite, s. n. Rocă sedimentară alcătuită din material detritic mărunt și cenușă vulcanică. – Din fr. tuffite, germ. Tuffit. DOOM
tufít s. n., pl. tufíte
tufitul
TUFÍT, tufite, s. n. Rocă sedimentară alcătuită din material detritic mărunt și cenușă vulcanică. – Din fr. tuffite, germ. Tuffit. DOOM
tufít s. n., pl. tufíte
tufitului
TUFÍT, tufite, s. n. Rocă sedimentară alcătuită din material detritic mărunt și cenușă vulcanică. – Din fr. tuffite, germ. Tuffit. DOOM
tufít s. n., pl. tufíte
tufiș
TUFÍȘ, tufișuri, s. n. Desiș de tufe sau de arbuști; mulțime de copaci tineri, stufoși; tufăriș, tufărie. – Tufă + suf. -iș. DOOM
tufíș s. n., pl. tufíșuri
tufișoara
TUFIȘOÁRĂ, tufișoare, s. f. Diminutiv al lui tufă. – Tufă + suf. -ișoară. DOOM
tufișoáră s. f., g.-d. art. tufișoárei; pl. tufișoáre
tufișoare
TUFIȘOÁRĂ, tufișoare, s. f. Diminutiv al lui tufă. – Tufă + suf. -ișoară. DOOM
tufișoáră s. f., g.-d. art. tufișoárei; pl. tufișoáre
tufișoarei
TUFIȘOÁRĂ, tufișoare, s. f. Diminutiv al lui tufă. – Tufă + suf. -ișoară. DOOM
tufișoáră s. f., g.-d. art. tufișoárei; pl. tufișoáre
tufișoarele
TUFIȘOÁRĂ, tufișoare, s. f. Diminutiv al lui tufă. – Tufă + suf. -ișoară. DOOM
tufișoáră s. f., g.-d. art. tufișoárei; pl. tufișoáre
tufișoarelor
TUFIȘOÁRĂ, tufișoare, s. f. Diminutiv al lui tufă. – Tufă + suf. -ișoară. DOOM
tufișoáră s. f., g.-d. art. tufișoárei; pl. tufișoáre
tufișul
TUFÍȘ, tufișuri, s. n. Desiș de tufe sau de arbuști; mulțime de copaci tineri, stufoși; tufăriș, tufărie. – Tufă + suf. -iș. DOOM
tufíș s. n., pl. tufíșuri
tufișului
TUFÍȘ, tufișuri, s. n. Desiș de tufe sau de arbuști; mulțime de copaci tineri, stufoși; tufăriș, tufărie. – Tufă + suf. -iș. DOOM
tufíș s. n., pl. tufíșuri
tufișuri
TUFÍȘ, tufișuri, s. n. Desiș de tufe sau de arbuști; mulțime de copaci tineri, stufoși; tufăriș, tufărie. – Tufă + suf. -iș. DOOM
tufíș s. n., pl. tufíșuri
tufișurile
TUFÍȘ, tufișuri, s. n. Desiș de tufe sau de arbuști; mulțime de copaci tineri, stufoși; tufăriș, tufărie. – Tufă + suf. -iș. DOOM
tufíș s. n., pl. tufíșuri
tufișurilor
TUFÍȘ, tufișuri, s. n. Desiș de tufe sau de arbuști; mulțime de copaci tineri, stufoși; tufăriș, tufărie. – Tufă + suf. -iș. DOOM
tufíș s. n., pl. tufíșuri
tuflea
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tufleai
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tufleam
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflească
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tufleau
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tufleați
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflesc
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflește
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflești
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tufli
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflii
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflim
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflind
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflire
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflire
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec.
tufliră
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflirăm
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflirăți
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflise
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflisem
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tufliseră
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tufliserăm
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tufliserăți
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tufliseși
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tufliseți
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflit
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflit
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec.
tufliși
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tufliți
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec. DOOM
tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă
tuflă
tuflă, tufle s. f. (intl.) 1. buzunar. 2. portofel.
tufoasa
TUFÓS, -OÁSĂ, tufoși, -oase, adj. Stufos. – Tufă + suf. -os. Cf. fr. touffu. DOOM
tufós adj. m., pl. tufóși; f. tufoásă, pl. tufoáse
tufoase
TUFÓS, -OÁSĂ, tufoși, -oase, adj. Stufos. – Tufă + suf. -os. Cf. fr. touffu. DOOM
tufós adj. m., pl. tufóși; f. tufoásă, pl. tufoáse
tufoasei
TUFÓS, -OÁSĂ, tufoși, -oase, adj. Stufos. – Tufă + suf. -os. Cf. fr. touffu. DOOM
tufós adj. m., pl. tufóși; f. tufoásă, pl. tufoáse
tufoasele
TUFÓS, -OÁSĂ, tufoși, -oase, adj. Stufos. – Tufă + suf. -os. Cf. fr. touffu. DOOM
tufós adj. m., pl. tufóși; f. tufoásă, pl. tufoáse
tufoaselor
TUFÓS, -OÁSĂ, tufoși, -oase, adj. Stufos. – Tufă + suf. -os. Cf. fr. touffu. DOOM
tufós adj. m., pl. tufóși; f. tufoásă, pl. tufoáse
tufos
TUFÓS, -OÁSĂ, tufoși, -oase, adj. Stufos. – Tufă + suf. -os. Cf. fr. touffu. DOOM
tufós adj. m., pl. tufóși; f. tufoásă, pl. tufoáse
tufosul
TUFÓS, -OÁSĂ, tufoși, -oase, adj. Stufos. – Tufă + suf. -os. Cf. fr. touffu. DOOM
tufós adj. m., pl. tufóși; f. tufoásă, pl. tufoáse
tufosului
TUFÓS, -OÁSĂ, tufoși, -oase, adj. Stufos. – Tufă + suf. -os. Cf. fr. touffu. DOOM
tufós adj. m., pl. tufóși; f. tufoásă, pl. tufoáse
tufoși
TUFÓS, -OÁSĂ, tufoși, -oase, adj. Stufos. – Tufă + suf. -os. Cf. fr. touffu. DOOM
tufós adj. m., pl. tufóși; f. tufoásă, pl. tufoáse
tufoșii
TUFÓS, -OÁSĂ, tufoși, -oase, adj. Stufos. – Tufă + suf. -os. Cf. fr. touffu. DOOM
tufós adj. m., pl. tufóși; f. tufoásă, pl. tufoáse
tufoșilor
TUFÓS, -OÁSĂ, tufoși, -oase, adj. Stufos. – Tufă + suf. -os. Cf. fr. touffu. DOOM
tufós adj. m., pl. tufóși; f. tufoásă, pl. tufoáse
tuftur
TÚFTUR, tufturi, s. m. (Regional) Ciucure. [Cal] cu coada pînă-n pămînt, Cu tufturu de mătasă, Cît mi ți-i vița de groasă. I. CR. IV 148.
tuful
TUF, tufuri, s. n. Rocă sedimentară poroasă. ♦ Tuf vulcanic = rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii, nisipului etc. provenite din erupțiile vulcanice. Tuf calcaros = rocă sedimentară formată prin depunerea bicarbonatului de calciu din apele calcaroase. – Din fr. tuf. DOOM
tuf s. n., pl. túfuri
tufului
TUF, tufuri, s. n. Rocă sedimentară poroasă. ♦ Tuf vulcanic = rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii, nisipului etc. provenite din erupțiile vulcanice. Tuf calcaros = rocă sedimentară formată prin depunerea bicarbonatului de calciu din apele calcaroase. – Din fr. tuf. DOOM
tuf s. n., pl. túfuri
tufuri
TUF, tufuri, s. n. Rocă sedimentară poroasă. ♦ Tuf vulcanic = rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii, nisipului etc. provenite din erupțiile vulcanice. Tuf calcaros = rocă sedimentară formată prin depunerea bicarbonatului de calciu din apele calcaroase. – Din fr. tuf. DOOM
tuf s. n., pl. túfuri
tufurile
TUF, tufuri, s. n. Rocă sedimentară poroasă. ♦ Tuf vulcanic = rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii, nisipului etc. provenite din erupțiile vulcanice. Tuf calcaros = rocă sedimentară formată prin depunerea bicarbonatului de calciu din apele calcaroase. – Din fr. tuf. DOOM
tuf s. n., pl. túfuri
tufurilor
TUF, tufuri, s. n. Rocă sedimentară poroasă. ♦ Tuf vulcanic = rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii, nisipului etc. provenite din erupțiile vulcanice. Tuf calcaros = rocă sedimentară formată prin depunerea bicarbonatului de calciu din apele calcaroase. – Din fr. tuf. DOOM
tuf s. n., pl. túfuri
tufănică
TUFĂNÍCĂ, tufănele, s. f. Specie de crizantemă cu flori mici; dumitriță. [Pl. și: tufănici] – Tufan + suf. -ică. DOOM
tufănícă s. f., g.-d. art. tufănélei/tufănícii; pl. tufănéle/tufăníci, art. tufănélele/tufănícile
tufăria
TUFĂRÍE, tufării, s. f. Tufiș; hățiș. – Tufă + suf. -ărie. DOOM
tufăríe s. f., art. tufăría, g.-d. art. tufăríei; pl. tufăríi, art. tufăríile
tufărie
TUFĂRÍE, tufării, s. f. Tufiș; hățiș. – Tufă + suf. -ărie. DOOM
tufăríe s. f., art. tufăría, g.-d. art. tufăríei; pl. tufăríi, art. tufăríile
tufăriei
TUFĂRÍE, tufării, s. f. Tufiș; hățiș. – Tufă + suf. -ărie. DOOM
tufăríe s. f., art. tufăría, g.-d. art. tufăríei; pl. tufăríi, art. tufăríile
tufării
TUFĂRÍE, tufării, s. f. Tufiș; hățiș. – Tufă + suf. -ărie. DOOM
tufăríe s. f., art. tufăría, g.-d. art. tufăríei; pl. tufăríi, art. tufăríile
tufăriile
TUFĂRÍE, tufării, s. f. Tufiș; hățiș. – Tufă + suf. -ărie. DOOM
tufăríe s. f., art. tufăría, g.-d. art. tufăríei; pl. tufăríi, art. tufăríile
tufăriilor
TUFĂRÍE, tufării, s. f. Tufiș; hățiș. – Tufă + suf. -ărie. DOOM
tufăríe s. f., art. tufăría, g.-d. art. tufăríei; pl. tufăríi, art. tufăríile
tufăriș
TUFĂRÍȘ, tufărișuri, s. n. Tufiș – Tufar + suf. -iș. DOOM
tufăríș s. n., pl. tufăríșuri
tufărișul
TUFĂRÍȘ, tufărișuri, s. n. Tufiș – Tufar + suf. -iș. DOOM
tufăríș s. n., pl. tufăríșuri
tufărișului
TUFĂRÍȘ, tufărișuri, s. n. Tufiș – Tufar + suf. -iș. DOOM
tufăríș s. n., pl. tufăríșuri
tufărișuri
TUFĂRÍȘ, tufărișuri, s. n. Tufiș – Tufar + suf. -iș. DOOM
tufăríș s. n., pl. tufăríșuri
tufărișurile
TUFĂRÍȘ, tufărișuri, s. n. Tufiș – Tufar + suf. -iș. DOOM
tufăríș s. n., pl. tufăríșuri
tufărișurilor
TUFĂRÍȘ, tufărișuri, s. n. Tufiș – Tufar + suf. -iș. DOOM
tufăríș s. n., pl. tufăríșuri
tug
TUG, tuguri, s. n. Unealtă folosită în tăbăcărie pentru lustruitul pieilor. [Pieile] se udă puțin cu apă, se îndreaptă la masă și se lustruiesc cu tugul pentru iuft. I. IONESCU, M. 703.
tugrik
TUGRÍK s.m. Unitate monetară în Mongolia. [Cf. germ. Tughrik < cuv. mongol].
tuhăs
tuhăs, tuhăsuri s. n. (din idiș) fund, fese.
tui
TUI3, TÚIE, tui, adj. (Regional) Tuieș.
tui
TUI, tuiuri, s. n. (În Evul Mediu) Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu Semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din fostul Imperiu Otoman și din țările vasale lui. – Din tc. tuğ. DOOM
tui (steag turcesc) s. n., pl. túiuri
tui
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuia
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuia
TÚIA, tuia, s. f. (Bot.) Arborele-vieții. – Din fr. thuya. DOOM
túia (arbore) s. f., g.-d. art. túiei; pl. túia
tuiai
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuiam
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuiască
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuiau
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuiați
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuid
TWEED, (2) tweeduri, s. n. 1. Stofă confecționată din fire de lână fină cu fibre lungi, de culori diferite. 2. (La pl.) Diferite sorturi de tweed (1). [Pr.: tuĭd] – Din engl. tweed. DOOM
tweed (angl.) [pron. tuĭd] s. n., (sorturi) pl. tweeduri
tuie
TÚIE2, tui, s. f. (Regional) Dor fierbinte de ceva; dîrdoră. Pălindu-l pe băiet tuia însuratului, trimete pe mă-sa la împărat să-i ceară fata de nevastă. ȘEZ. VI 13.
tuiei
TÚIA, tuia, s. f. (Bot.) Arborele-vieții. – Din fr. thuya. DOOM
túia (arbore) s. f., g.-d. art. túiei; pl. túia
tuiesc
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuieș
TUIÉȘ, -Ă, tuieși, -e, adj. (Reg.) Țicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. tehui. DOOM
túieș (reg.) adj. m., pl. túieși; f. túieșă, pl. túieșe
tuieșa
TUIÉȘ, -Ă, tuieși, -e, adj. (Reg.) Țicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. tehui. DOOM
túieș (reg.) adj. m., pl. túieși; f. túieșă, pl. túieșe
tuieșe
TUIÉȘ, -Ă, tuieși, -e, adj. (Reg.) Țicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. tehui. DOOM
túieș (reg.) adj. m., pl. túieși; f. túieșă, pl. túieșe
tuieșei
TUIÉȘ, -Ă, tuieși, -e, adj. (Reg.) Țicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. tehui. DOOM
túieș (reg.) adj. m., pl. túieși; f. túieșă, pl. túieșe
tuieșele
TUIÉȘ, -Ă, tuieși, -e, adj. (Reg.) Țicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. tehui. DOOM
túieș (reg.) adj. m., pl. túieși; f. túieșă, pl. túieșe
tuieșelor
TUIÉȘ, -Ă, tuieși, -e, adj. (Reg.) Țicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. tehui. DOOM
túieș (reg.) adj. m., pl. túieși; f. túieșă, pl. túieșe
tuieși
TUIÉȘ, -Ă, tuieși, -e, adj. (Reg.) Țicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. tehui. DOOM
túieș (reg.) adj. m., pl. túieși; f. túieșă, pl. túieșe
tuieșii
TUIÉȘ, -Ă, tuieși, -e, adj. (Reg.) Țicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. tehui. DOOM
túieș (reg.) adj. m., pl. túieși; f. túieșă, pl. túieșe
tuieșilor
TUIÉȘ, -Ă, tuieși, -e, adj. (Reg.) Țicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. tehui. DOOM
túieș (reg.) adj. m., pl. túieși; f. túieșă, pl. túieșe
tuiește
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuiești
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuieșul
TUIÉȘ, -Ă, tuieși, -e, adj. (Reg.) Țicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. tehui. DOOM
túieș (reg.) adj. m., pl. túieși; f. túieșă, pl. túieșe
tuieșului
TUIÉȘ, -Ă, tuieși, -e, adj. (Reg.) Țicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. tehui. DOOM
túieș (reg.) adj. m., pl. túieși; f. túieșă, pl. túieșe
tuii
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuil
TUIL s.n. Stofă cu o țesătură în diagonală, înspicată, cu model oriental. [Pron. tuil, scris și twill. / < engl., fr., it. twill].
tuim
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuind
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuioare
TUIÓR, tuioare, s. n. Remorcher care se deplasează de-a lungul unui lanț sau al unui cablu întins pe fundul apei. – Din fr. toueur. DOOM
tuiór s. n., pl. tuioáre
tuioarele
TUIÓR, tuioare, s. n. Remorcher care se deplasează de-a lungul unui lanț sau al unui cablu întins pe fundul apei. – Din fr. toueur. DOOM
tuiór s. n., pl. tuioáre
tuioarelor
TUIÓR, tuioare, s. n. Remorcher care se deplasează de-a lungul unui lanț sau al unui cablu întins pe fundul apei. – Din fr. toueur. DOOM
tuiór s. n., pl. tuioáre
tuior
TUIÓR, tuioare, s. n. Remorcher care se deplasează de-a lungul unui lanț sau al unui cablu întins pe fundul apei. – Din fr. toueur. DOOM
tuiór s. n., pl. tuioáre
tuiorul
TUIÓR, tuioare, s. n. Remorcher care se deplasează de-a lungul unui lanț sau al unui cablu întins pe fundul apei. – Din fr. toueur. DOOM
tuiór s. n., pl. tuioáre
tuiorului
TUIÓR, tuioare, s. n. Remorcher care se deplasează de-a lungul unui lanț sau al unui cablu întins pe fundul apei. – Din fr. toueur. DOOM
tuiór s. n., pl. tuioáre
tuire
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuire
TUÍ2, tuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) tutui. – Din tu.
tuiră
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuirăm
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuirăți
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuise
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuisem
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuiseră
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuiserăm
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuiserăți
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuiseși
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuiseți
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuit
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuit
TUÍ2, tuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) tutui. – Din tu.
tuiul
TUI, tuiuri, s. n. (În Evul Mediu) Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu Semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din fostul Imperiu Otoman și din țările vasale lui. – Din tc. tuğ. DOOM
tui (steag turcesc) s. n., pl. túiuri
tuiului
TUI, tuiuri, s. n. (În Evul Mediu) Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu Semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din fostul Imperiu Otoman și din țările vasale lui. – Din tc. tuğ. DOOM
tui (steag turcesc) s. n., pl. túiuri
tuiuri
TUI, tuiuri, s. n. (În Evul Mediu) Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu Semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din fostul Imperiu Otoman și din țările vasale lui. – Din tc. tuğ. DOOM
tui (steag turcesc) s. n., pl. túiuri
tuiurile
TUI, tuiuri, s. n. (În Evul Mediu) Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu Semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din fostul Imperiu Otoman și din țările vasale lui. – Din tc. tuğ. DOOM
tui (steag turcesc) s. n., pl. túiuri
tuiurilor
TUI, tuiuri, s. n. (În Evul Mediu) Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu Semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din fostul Imperiu Otoman și din țările vasale lui. – Din tc. tuğ. DOOM
tui (steag turcesc) s. n., pl. túiuri
tuiș
TÚIȘ, -Ă, adj. v. tuieș.
tuiși
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tuiți
TUÍ2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu ! – Ba tu ! – Ian auzi-i cum se tuiesc ! ALECSANDRI, T. I 99.
tujlean
TUJLEÁN, tujleni, s. m. (Regional) Tulpina anumitor plante (mai ales a porumbului); cocean, strujan. Rostopasca e o buruiană ce crește pe la locurile grase și, cînd îi rupi tujleanu, dă un must roș-cărămiziu. ȘEZ. I 71.
tujlenaș
TUJLENÁȘ, tujlenași, s. m. Diminutiv al lui tujlean; tulpiniță. Tujlenașii îi pui pe-o petică și-i legi în jurul gîtului. ȘEZ. III 12.
tul
TUL, tuluri, s. n. Țesătură de mătase, de bumbac sau din fire sintetice foarte fină și străvezie, alcătuită din ochiuri rotunde sau poligonale. [Pr.: tül] – Din fr. tulle. DOOM
tul (fr.) [pron. tül] s. n., (sorturi) pl. túluri
tulai
TÚLAI interj. (Reg.) Exclamație care exprimă spaimă, mânie etc.; valeu! vai! ajutor! – Cf. magh. tolvaj „tâlhar”. DOOM
túlai (reg.) interj.
tularemia
TULAREMÍE s. f. Boală infecțioasă și contagioasă a animalelor rozătoare, produsă de o bacterie și transmisibilă animalelor domestice și oamenilor, manifestată prin febră, frisoane, vărsături etc. – Din fr. tularémie. DOOM
tularemíe s. f., art. tularemía, g.-d. tularemíi, art. tularemíei
tularemie
TULAREMÍE s. f. Boală infecțioasă și contagioasă a animalelor rozătoare, produsă de o bacterie și transmisibilă animalelor domestice și oamenilor, manifestată prin febră, frisoane, vărsături etc. – Din fr. tularémie. DOOM
tularemíe s. f., art. tularemía, g.-d. tularemíi, art. tularemíei
tularemiei
TULAREMÍE s. f. Boală infecțioasă și contagioasă a animalelor rozătoare, produsă de o bacterie și transmisibilă animalelor domestice și oamenilor, manifestată prin febră, frisoane, vărsături etc. – Din fr. tularémie. DOOM
tularemíe s. f., art. tularemía, g.-d. tularemíi, art. tularemíei
tularemii
TULAREMÍE s. f. Boală infecțioasă și contagioasă a animalelor rozătoare, produsă de o bacterie și transmisibilă animalelor domestice și oamenilor, manifestată prin febră, frisoane, vărsături etc. – Din fr. tularémie. DOOM
tularemíe s. f., art. tularemía, g.-d. tularemíi, art. tularemíei
tularemiile
TULAREMÍE s. f. Boală infecțioasă și contagioasă a animalelor rozătoare, produsă de o bacterie și transmisibilă animalelor domestice și oamenilor, manifestată prin febră, frisoane, vărsături etc. – Din fr. tularémie. DOOM
tularemíe s. f., art. tularemía, g.-d. tularemíi, art. tularemíei
tularemiilor
TULAREMÍE s. f. Boală infecțioasă și contagioasă a animalelor rozătoare, produsă de o bacterie și transmisibilă animalelor domestice și oamenilor, manifestată prin febră, frisoane, vărsături etc. – Din fr. tularémie. DOOM
tularemíe s. f., art. tularemía, g.-d. tularemíi, art. tularemíei
tulbent
TULBÉNT, tulbente, s. n. (Transilv., Ban.) Văl de mireasă; (Mold.) hobot, (învechit) sovon. Asemenea pînză... întrebuințează și miresele romînești, cu numele tulbent... cu care așa se învăluiesc, acoperind tot capul, cît numai ochii lor se pot vede. MARIAN, NU. 249.
tulbină
tulbínă (-ne), Vîrtej, vîltoare, bulboană. – Var. dulbină (Candrea). În Trans. și Banat.
tulbur
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulbura
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburai
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburam
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburare
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburare
TULBURÁRE, tulburări, s. f. Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. 1. Pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid (din cauza impurităților). 2. Învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; fig. neastâmpăr. 3. Fig. Neliniște sufletească, îngrijorare, frământare, emoție. ♦ Mânie, furie. 4. Fig. Tumult, dezordine, răzvrătire, răscoală. 5. Fig. Dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice. [Var.: turburáre s. f.] – V. tulbura. DOOM
tulburáre s. f., g.-d. art. tulburắrii; pl. tulburắri
tulburarea
TULBURÁRE, tulburări, s. f. Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. 1. Pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid (din cauza impurităților). 2. Învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; fig. neastâmpăr. 3. Fig. Neliniște sufletească, îngrijorare, frământare, emoție. ♦ Mânie, furie. 4. Fig. Tumult, dezordine, răzvrătire, răscoală. 5. Fig. Dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice. [Var.: turburáre s. f.] – V. tulbura. DOOM
tulburáre s. f., g.-d. art. tulburắrii; pl. tulburắri
tulburară
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburarăm
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburarăți
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburase
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburasem
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburaseră
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburaserăm
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburaserăți
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburaseși
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburaseți
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburat
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburat
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
tulburata
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
tulburate
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
tulburatei
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
tulburatele
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
tulburatelor
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
tulburatul
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
tulburatului
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
tulburau
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburași
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburați
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburați
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
tulburații
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
tulburaților
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
tulbure
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulbure
TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus). DOOM
túlbure adj. m. și f. túlbure; pl. m. și f. túlburi
tulburea
TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus). DOOM
túlbure adj. m. și f. túlbure; pl. m. și f. túlburi
tulburea
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulbureala
TULBUREÁLĂ, tulbureli, s. f. (Rar) Faptul de a fi tulbure; starea, însușirea a ceea ce este tulbure; (concr.) lichid tulbure sau parte tulbure, impură a unui lichid. [Var.: turbureálă s. f.] – Tulbure + suf. -eală. DOOM
tulbureálă (rar) s. f., g.-d. art. tulburélii; pl. tulburéli
tulbureaua
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulburei
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulbureii
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulbureilor
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulburel
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulburele
TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus). DOOM
túlbure adj. m. și f. túlbure; pl. m. și f. túlburi
tulburele
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulburelei
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulburelele
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulburelelor
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulbureli
TULBUREÁLĂ, tulbureli, s. f. (Rar) Faptul de a fi tulbure; starea, însușirea a ceea ce este tulbure; (concr.) lichid tulbure sau parte tulbure, impură a unui lichid. [Var.: turbureálă s. f.] – Tulbure + suf. -eală. DOOM
tulbureálă (rar) s. f., g.-d. art. tulburélii; pl. tulburéli
tulburelii
TULBUREÁLĂ, tulbureli, s. f. (Rar) Faptul de a fi tulbure; starea, însușirea a ceea ce este tulbure; (concr.) lichid tulbure sau parte tulbure, impură a unui lichid. [Var.: turbureálă s. f.] – Tulbure + suf. -eală. DOOM
tulbureálă (rar) s. f., g.-d. art. tulburélii; pl. tulburéli
tulburelile
TULBUREÁLĂ, tulbureli, s. f. (Rar) Faptul de a fi tulbure; starea, însușirea a ceea ce este tulbure; (concr.) lichid tulbure sau parte tulbure, impură a unui lichid. [Var.: turbureálă s. f.] – Tulbure + suf. -eală. DOOM
tulbureálă (rar) s. f., g.-d. art. tulburélii; pl. tulburéli
tulburelilor
TULBUREÁLĂ, tulbureli, s. f. (Rar) Faptul de a fi tulbure; starea, însușirea a ceea ce este tulbure; (concr.) lichid tulbure sau parte tulbure, impură a unui lichid. [Var.: turbureálă s. f.] – Tulbure + suf. -eală. DOOM
tulbureálă (rar) s. f., g.-d. art. tulburélii; pl. tulburéli
tulburelui
TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus). DOOM
túlbure adj. m. și f. túlbure; pl. m. și f. túlburi
tulburelul
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulburelului
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
tulburi
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburi
TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus). DOOM
túlbure adj. m. și f. túlbure; pl. m. și f. túlburi
tulburia
TULBURÍU, -ÍE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburíu, -íe adj.] – Tulbure + suf. -iu. DOOM
tulburíu (rar) adj. m., f. tulburíe; pl. m. și f. tulburíi
tulburie
TULBURÍU, -ÍE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburíu, -íe adj.] – Tulbure + suf. -iu. DOOM
tulburíu (rar) adj. m., f. tulburíe; pl. m. și f. tulburíi
tulburiei
TULBURÍU, -ÍE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburíu, -íe adj.] – Tulbure + suf. -iu. DOOM
tulburíu (rar) adj. m., f. tulburíe; pl. m. și f. tulburíi
tulburii
TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus). DOOM
túlbure adj. m. și f. túlbure; pl. m. și f. túlburi
tulburii
TULBURÍU, -ÍE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburíu, -íe adj.] – Tulbure + suf. -iu. DOOM
tulburíu (rar) adj. m., f. tulburíe; pl. m. și f. tulburíi
tulburiii
TULBURÍU, -ÍE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburíu, -íe adj.] – Tulbure + suf. -iu. DOOM
tulburíu (rar) adj. m., f. tulburíe; pl. m. și f. tulburíi
tulburiile
TULBURÍU, -ÍE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburíu, -íe adj.] – Tulbure + suf. -iu. DOOM
tulburíu (rar) adj. m., f. tulburíe; pl. m. și f. tulburíi
tulburiilor
TULBURÍU, -ÍE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburíu, -íe adj.] – Tulbure + suf. -iu. DOOM
tulburíu (rar) adj. m., f. tulburíe; pl. m. și f. tulburíi
tulburile
TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus). DOOM
túlbure adj. m. și f. túlbure; pl. m. și f. túlburi
tulburilor
TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus). DOOM
túlbure adj. m. și f. túlbure; pl. m. și f. túlburi
tulburiu
TULBURÍU, -ÍE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburíu, -íe adj.] – Tulbure + suf. -iu. DOOM
tulburíu (rar) adj. m., f. tulburíe; pl. m. și f. tulburíi
tulburiul
TULBURÍU, -ÍE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburíu, -íe adj.] – Tulbure + suf. -iu. DOOM
tulburíu (rar) adj. m., f. tulburíe; pl. m. și f. tulburíi
tulburiului
TULBURÍU, -ÍE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburíu, -íe adj.] – Tulbure + suf. -iu. DOOM
tulburíu (rar) adj. m., f. tulburíe; pl. m. și f. tulburíi
tulburoasa
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
tulburoase
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
tulburoasei
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
tulburoasele
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
tulburoaselor
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
tulburos
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
tulburosul
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
tulburosului
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
tulburoși
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
tulburoșii
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
tulburoșilor
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
tulburând
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburînd
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
tulburări
TULBURÁRE, tulburări, s. f. Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. 1. Pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid (din cauza impurităților). 2. Învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; fig. neastâmpăr. 3. Fig. Neliniște sufletească, îngrijorare, frământare, emoție. ♦ Mânie, furie. 4. Fig. Tumult, dezordine, răzvrătire, răscoală. 5. Fig. Dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice. [Var.: turburáre s. f.] – V. tulbura. DOOM
tulburáre s. f., g.-d. art. tulburắrii; pl. tulburắri
tulburării
TULBURÁRE, tulburări, s. f. Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. 1. Pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid (din cauza impurităților). 2. Învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; fig. neastâmpăr. 3. Fig. Neliniște sufletească, îngrijorare, frământare, emoție. ♦ Mânie, furie. 4. Fig. Tumult, dezordine, răzvrătire, răscoală. 5. Fig. Dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice. [Var.: turburáre s. f.] – V. tulbura. DOOM
tulburáre s. f., g.-d. art. tulburắrii; pl. tulburắri
tulburările
TULBURÁRE, tulburări, s. f. Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. 1. Pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid (din cauza impurităților). 2. Învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; fig. neastâmpăr. 3. Fig. Neliniște sufletească, îngrijorare, frământare, emoție. ♦ Mânie, furie. 4. Fig. Tumult, dezordine, răzvrătire, răscoală. 5. Fig. Dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice. [Var.: turburáre s. f.] – V. tulbura. DOOM
tulburáre s. f., g.-d. art. tulburắrii; pl. tulburắri
tulburărilor
TULBURÁRE, tulburări, s. f. Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. 1. Pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid (din cauza impurităților). 2. Învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; fig. neastâmpăr. 3. Fig. Neliniște sufletească, îngrijorare, frământare, emoție. ♦ Mânie, furie. 4. Fig. Tumult, dezordine, răzvrătire, răscoală. 5. Fig. Dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice. [Var.: turburáre s. f.] – V. tulbura. DOOM
tulburáre s. f., g.-d. art. tulburắrii; pl. tulburắri
tulburătoare
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
tulburătoarea
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
tulburătoarei
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
tulburătoarele
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
tulburătoarelor
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
tulburător
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
tulburători
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
tulburătorii
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
tulburătorilor
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
tulburătorul
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
tulburătorului
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
tulcean
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulcean
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulceana
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulceanca
TULCEÁNCĂ, tulcence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Tulcea. – Tulcean + suf. -că. DOOM
tulceáncă s. f., g.-d. art. tulcéncei; pl. tulcénce
tulceanco
TULCEÁNCĂ, tulcence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Tulcea. – Tulcean + suf. -că. DOOM
tulceáncă s. f., g.-d. art. tulcéncei; pl. tulcénce
tulceanul
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulceanului
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulcence
TULCEÁNCĂ, tulcence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Tulcea. – Tulcean + suf. -că. DOOM
tulceáncă s. f., g.-d. art. tulcéncei; pl. tulcénce
tulcencei
TULCEÁNCĂ, tulcence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Tulcea. – Tulcean + suf. -că. DOOM
tulceáncă s. f., g.-d. art. tulcéncei; pl. tulcénce
tulcencele
TULCEÁNCĂ, tulcence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Tulcea. – Tulcean + suf. -că. DOOM
tulceáncă s. f., g.-d. art. tulcéncei; pl. tulcénce
tulcencelor
TULCEÁNCĂ, tulcence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Tulcea. – Tulcean + suf. -că. DOOM
tulceáncă s. f., g.-d. art. tulcéncei; pl. tulcénce
tulcene
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulcenei
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulcenele
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulcenelor
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulceni
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulcenii
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulcenilor
TULCEÁN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Tulcea. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Tulcea ori tulcenilor (1), referitor la municipiul sau județul Tulcea ori la tulceni. – Tulcea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
tulceán adj. m., s. m., pl. tulcéni; adj. f. tulceánă, pl. tulcéne
tulea
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuleai
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuleam
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulearcă
TULEÁRCĂ, tulerci, s. f. (Regional) Termen de batjocură pentru o căciulă mare și veche. Ia-ți tulearca de pe cap. ȘEZ. IX 155.
tulească
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuleau
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuleați
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulei
TULÉI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. sb. t u l a j, ucr. t u l i j. DOOM
tuléi (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuléie
tuleie
TULÉI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. sb. t u l a j, ucr. t u l i j. DOOM
tuléi (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuléie
tuleiele
TULÉI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. sb. t u l a j, ucr. t u l i j. DOOM
tuléi (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuléie
tuleielor
TULÉI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. sb. t u l a j, ucr. t u l i j. DOOM
tuléi (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuléie
tuleiul
TULÉI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. sb. t u l a j, ucr. t u l i j. DOOM
tuléi (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuléie
tuleiului
TULÉI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. sb. t u l a j, ucr. t u l i j. DOOM
tuléi (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuléie
tuleo
tuleo! interj. (pop.) pleacă!, fugi!
tulesc
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuleu
TULÉU, tulei, s. m. 1. Tulpina unor plante (mai ales a porumbului); partea rămasă din tulpină a unor plante după recoltare. 2. Soi de prun cu coroana piramidală, cu fructul mare, de formă ovoidă alungită, de culoare vânătă. [Pl. și: (n.) tuleie] – Cf. știulete.
tuleu
TULÉU, tulei, s. m. 1. Tulpina unor plante (mai ales a porumbului); partea rămasă din tulpină a unor plante după recoltare. 2. Soi de prun cu coroana piramidală, cu fructul mare, de formă ovoidă alungită, de culoare vânătă. [Pl. și: (n.) tuleie] – Cf. știulete. DOOM
tuléu (tulpina porumbului, soi de prune) s. m./s. n., art. tuléul; pl. tuléi/tuléie
tulește
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulești
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuli
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulichina
TULICHÍNĂ, tulichine, s. f. Mic arbust veninos cu frunze lanceolate, cu flori trandafirii, rar albe, cu fructe roșii de forma boabelor de mazăre (Daphne mezereum). – Et. nec. DOOM
tulichínă s. f., g.-d. art. tulichínei; pl. tulichíne
tulichine
TULICHÍNĂ, tulichine, s. f. Mic arbust veninos cu frunze lanceolate, cu flori trandafirii, rar albe, cu fructe roșii de forma boabelor de mazăre (Daphne mezereum). – Et. nec. DOOM
tulichínă s. f., g.-d. art. tulichínei; pl. tulichíne
tulichinei
TULICHÍNĂ, tulichine, s. f. Mic arbust veninos cu frunze lanceolate, cu flori trandafirii, rar albe, cu fructe roșii de forma boabelor de mazăre (Daphne mezereum). – Et. nec. DOOM
tulichínă s. f., g.-d. art. tulichínei; pl. tulichíne
tulichinele
TULICHÍNĂ, tulichine, s. f. Mic arbust veninos cu frunze lanceolate, cu flori trandafirii, rar albe, cu fructe roșii de forma boabelor de mazăre (Daphne mezereum). – Et. nec. DOOM
tulichínă s. f., g.-d. art. tulichínei; pl. tulichíne
tulichinelor
TULICHÍNĂ, tulichine, s. f. Mic arbust veninos cu frunze lanceolate, cu flori trandafirii, rar albe, cu fructe roșii de forma boabelor de mazăre (Daphne mezereum). – Et. nec. DOOM
tulichínă s. f., g.-d. art. tulichínei; pl. tulichíne
tulii
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulim
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulimean
TULIMEÁN, tulimeni, s. m. (Învechit) Ostaș din armata turcească. Tulimeni și ianiceri se amestecă la sfada plăcintei și comedia se mîntuie cu uciderea a vro treizeci de inși. NEGRUZZI, S. I 286.
tulind
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulipa
LALEÁ, lalele, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu bulb alungit, ascuțit la vârf, cu frunze lanceolate, groase și late, cu tulpina înaltă, care face o singură floare mare, de diverse culori; tulipă (Tulipa gesneriana) – Din tc. lâle.
tulipa
TULÍPĂ, tulipe, s. f. (Bot.; rar) Lalea. – Din fr. tulipe. DOOM
tulípă (rar) s. f., g.-d. art. tulípei; pl. tulípe
tulipan
TULIPÁN, tulipani, s. m. (Regional; mai ales la pl.; și în forma tulpan) Nume dat mai multor specii de lalele (Tulipa). În grădina cu tulpanul, Își adapă neica calul. HODOȘ, P. P. 45. – Variantă: tulpán s. m.
tulipe
TULÍPĂ, tulipe, s. f. (Bot.; rar) Lalea. – Din fr. tulipe. DOOM
tulípă (rar) s. f., g.-d. art. tulípei; pl. tulípe
tulipei
TULÍPĂ, tulipe, s. f. (Bot.; rar) Lalea. – Din fr. tulipe. DOOM
tulípă (rar) s. f., g.-d. art. tulípei; pl. tulípe
tulipele
TULÍPĂ, tulipe, s. f. (Bot.; rar) Lalea. – Din fr. tulipe. DOOM
tulípă (rar) s. f., g.-d. art. tulípei; pl. tulípe
tulipelor
TULÍPĂ, tulipe, s. f. (Bot.; rar) Lalea. – Din fr. tulipe. DOOM
tulípă (rar) s. f., g.-d. art. tulípei; pl. tulípe
tulipier
TULIPIÉR s.m. Arbore originar din America, cu flori asemănătoare celor de tulipă, cultivat în parcuri și grădini. [Pron. -pi-er. / < fr. tulipier]
tulire
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulire
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, scr. tuliti.
tuliră
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulirăm
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulirăți
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulise
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulisem
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuliseră
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuliserăm
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuliserăți
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuliseși
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuliseți
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulit
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tulit
TULÍT, -Ă, tuliți, -te, adj. (Despre cereale) Culcat la pămînt (de ploaie, de vînt); căzut. Dacă pînea nu-i în picioare, dreaptă, ridicată, ci-i culcată, căzută sau picată, tulită... plugarul iarăși se întristează. PAMFILE, A. R. 116.
tuliu
TÚLIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare. – Din fr. thulium. DOOM
túliu [liu pron. liu] s. n., art. túliul; simb. Tm
tuliul
TÚLIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare. – Din fr. thulium. DOOM
túliu [liu pron. liu] s. n., art. túliul; simb. Tm
tuliului
TÚLIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare. – Din fr. thulium. DOOM
túliu [liu pron. liu] s. n., art. túliul; simb. Tm
tuliși
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tuliți
TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti. DOOM
tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
tullius
Tullius Servius v. Servius Tullius.
tullus
Tullus Hostilius, al treilea rege al Romei, înscăunat după moartea lui Numa. Domnia sa a fost marcată de numeroase lupte cu neamurile vecine, în special cu albanii, pe care i-a supus. Pe timpul lui s-a dat faimoasa luptă între Horatii și Curiatii.
tulnic
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec. DOOM
túlnic s. n., pl. túlnice
tulnica
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec. DOOM
túlnic s. n., pl. túlnice
tulnicaș
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș. DOOM
tulnicáșă s. f., art. tulnicáșa, g.-d. art. tulnicáșei; pl. tulnicáșe
tulnicașa
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș. DOOM
tulnicáșă s. f., art. tulnicáșa, g.-d. art. tulnicáșei; pl. tulnicáșe
tulnicașe
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș. DOOM
tulnicáșă s. f., art. tulnicáșa, g.-d. art. tulnicáșei; pl. tulnicáșe
tulnicașei
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș. DOOM
tulnicáșă s. f., art. tulnicáșa, g.-d. art. tulnicáșei; pl. tulnicáșe
tulnicașele
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș. DOOM
tulnicáșă s. f., art. tulnicáșa, g.-d. art. tulnicáșei; pl. tulnicáșe
tulnicașelor
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș. DOOM
tulnicáșă s. f., art. tulnicáșa, g.-d. art. tulnicáșei; pl. tulnicáșe
tulnicași
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș. DOOM
tulnicáșă s. f., art. tulnicáșa, g.-d. art. tulnicáșei; pl. tulnicáșe
tulnicașii
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș. DOOM
tulnicáșă s. f., art. tulnicáșa, g.-d. art. tulnicáșei; pl. tulnicáșe
tulnicașilor
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș. DOOM
tulnicáșă s. f., art. tulnicáșa, g.-d. art. tulnicáșei; pl. tulnicáșe
tulnicașul
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș. DOOM
tulnicáșă s. f., art. tulnicáșa, g.-d. art. tulnicáșei; pl. tulnicáșe
tulnicașului
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș. DOOM
tulnicáșă s. f., art. tulnicáșa, g.-d. art. tulnicáșei; pl. tulnicáșe
tulnice
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec. DOOM
túlnic s. n., pl. túlnice
tulnicei
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec. DOOM
túlnic s. n., pl. túlnice
tulnicele
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec. DOOM
túlnic s. n., pl. túlnice
tulnicelor
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec. DOOM
túlnic s. n., pl. túlnice
tulnici
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec. DOOM
túlnic s. n., pl. túlnice
tulnici
TULNICÍ, tulnicesc, vb. IV. Refl. A avea mintea tulburată, a deveni tulnic; a se năuci, a se buimăci. Stăpînul meu e nebun !... Bucătarul acesta e un tîlhar și jumătate; eu, un biet rob cinstit și în primejdie să mă tulnicesc și eu. VISSARION, B. 126.
tulnicii
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec. DOOM
túlnic s. n., pl. túlnice
tulnicilor
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec. DOOM
túlnic s. n., pl. túlnice
tulnicul
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec. DOOM
túlnic s. n., pl. túlnice
tulnicului
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec. DOOM
túlnic s. n., pl. túlnice
tulnicăreasa
TULNICĂREÁSĂ, tulnicărese, s. f. (Reg.) Femeie care cântă din tulnic. – De la tulnic.
tulnicărese
TULNICĂREÁSĂ, tulnicărese, s. f. (Reg.) Femeie care cântă din tulnic. – De la tulnic.
tulnicăresei
TULNICĂREÁSĂ, tulnicărese, s. f. (Reg.) Femeie care cântă din tulnic. – De la tulnic.
tulnicăresele
TULNICĂREÁSĂ, tulnicărese, s. f. (Reg.) Femeie care cântă din tulnic. – De la tulnic.
tulnicăreselor
TULNICĂREÁSĂ, tulnicărese, s. f. (Reg.) Femeie care cântă din tulnic. – De la tulnic.
tulpan
TULPÁN1 s. m. v. tulipan.
tulpan
TULPÁN, tulpane, s. n. 1. Pânză (de bumbac, de lână, de mătase) cu țesătura foarte subțire și străvezie; muselină. 2. Basma în trei colțuri cu care femeile (de la țară) își acoperă capul. – Din ngr. tulpáni. DOOM
tulpán s. n., pl. tulpáne
tulpane
TULPÁN, tulpane, s. n. 1. Pânză (de bumbac, de lână, de mătase) cu țesătura foarte subțire și străvezie; muselină. 2. Basma în trei colțuri cu care femeile (de la țară) își acoperă capul. – Din ngr. tulpáni. DOOM
tulpán s. n., pl. tulpáne
tulpanele
TULPÁN, tulpane, s. n. 1. Pânză (de bumbac, de lână, de mătase) cu țesătura foarte subțire și străvezie; muselină. 2. Basma în trei colțuri cu care femeile (de la țară) își acoperă capul. – Din ngr. tulpáni. DOOM
tulpán s. n., pl. tulpáne
tulpanelor
TULPÁN, tulpane, s. n. 1. Pânză (de bumbac, de lână, de mătase) cu țesătura foarte subțire și străvezie; muselină. 2. Basma în trei colțuri cu care femeile (de la țară) își acoperă capul. – Din ngr. tulpáni. DOOM
tulpán s. n., pl. tulpáne
tulpanul
TULPÁN, tulpane, s. n. 1. Pânză (de bumbac, de lână, de mătase) cu țesătura foarte subțire și străvezie; muselină. 2. Basma în trei colțuri cu care femeile (de la țară) își acoperă capul. – Din ngr. tulpáni. DOOM
tulpán s. n., pl. tulpáne
tulpanului
TULPÁN, tulpane, s. n. 1. Pânză (de bumbac, de lână, de mătase) cu țesătura foarte subțire și străvezie; muselină. 2. Basma în trei colțuri cu care femeile (de la țară) își acoperă capul. – Din ngr. tulpáni. DOOM
tulpán s. n., pl. tulpáne
tulpina
TULPINÁ, tulpinez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni tulpină. Era un an cît cinci... Ai fi zis că fitece bob să-nsutise, fitece ramură să tulpinase. DELAVRANCEA, S. 54.
tulpina
TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., sb. turpina. DOOM
tulpínă s. f., g.-d. art. tulpínii; pl. tulpíni
tulpini
TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., sb. turpina. DOOM
tulpínă s. f., g.-d. art. tulpínii; pl. tulpíni
tulpinii
TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., sb. turpina. DOOM
tulpínă s. f., g.-d. art. tulpínii; pl. tulpíni
tulpinile
TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., sb. turpina. DOOM
tulpínă s. f., g.-d. art. tulpínii; pl. tulpíni
tulpinilor
TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., sb. turpina. DOOM
tulpínă s. f., g.-d. art. tulpínii; pl. tulpíni
tulpiniță
TULPINÍȚĂ, tulpinițe, s. f. Diminutiv al lui tulpină. Pe cine mi-ai legănat, Pe cin’ la foc mi-ai scăldat ? P-o tulpiniță de soc, P-o fiică făr’ de noroc. BIBICESCU, P. P. 113.
tulpioară
TULPIOÁRĂ, tulpioare, s. f. Tulpiniță. Cîți drumași călătoresc Toți în el zburătoresc, Crengile că i le frîng. Tulpioara cu foc plînge, Chiar cu lacrime de sînge. MARIAN, O. II 351.
tulpănaș
TULPĂNÁȘ, tulpănașe, s. n. Diminutiv al lui tulpan. (Cu pronunțare regională) Tulpanaș cu două fețe, Dragostele-s cu blîndețe; Tulpanaș cu două flori, Dragostele-s cu fiori. SEVASTOS, C. 45.
tult
TULT, tulți, s. m. Veche monedă turcească și austriacă de argint care a circulat și în Țările Române. – Din tc. tult. DOOM
tult s. m., pl. tulți
tultul
TULT, tulți, s. m. Veche monedă turcească și austriacă de argint care a circulat și în Țările Române. – Din tc. tult. DOOM
tult s. m., pl. tulți
tultului
TULT, tulți, s. m. Veche monedă turcească și austriacă de argint care a circulat și în Țările Române. – Din tc. tult. DOOM
tult s. m., pl. tulți
tuluc
TULÚC, tuluci, s. m. (Regional) Vițel (de la unu pînă la trei ani).
tulul
TUL, tuluri, s. n. Țesătură de mătase, de bumbac sau din fire sintetice foarte fină și străvezie, alcătuită din ochiuri rotunde sau poligonale. [Pr.: tül] – Din fr. tulle. DOOM
tul (fr.) [pron. tül] s. n., (sorturi) pl. túluri
tulului
TUL, tuluri, s. n. Țesătură de mătase, de bumbac sau din fire sintetice foarte fină și străvezie, alcătuită din ochiuri rotunde sau poligonale. [Pr.: tül] – Din fr. tulle. DOOM
tul (fr.) [pron. tül] s. n., (sorturi) pl. túluri
tulum
tulúm (-muri), s. n. – 1. Cantitate de 40 piei. – 2. (Mold.) Burduf, mai ales, pentru transportul uleiului. Tc. tulum (Șeineanu, III, 367), cf. ngr. τουλούμι, bg., sb. tulum.
tulumba
TULÚMBĂ, tulumbe, s. f. (Înv. și pop.) Furtun; pompă (de incendiu) care funcționează cu un furtun. – Din tc. tulumba. DOOM
tulúmbă (înv., pop. ) s. f., g.-d. art. tulúmbei; pl. tulúmbe
tulumbagii
TULUMBAGÍU, tulumbagii, s. m. (Înv.) Pompier. – Din tc. tulumbaci. DOOM
tulumbagíu (înv.) s. m., art. tulumbagíul; pl. tulumbagíi, art. tulumbagíii (-gi-ii)
tulumbagiii
TULUMBAGÍU, tulumbagii, s. m. (Înv.) Pompier. – Din tc. tulumbaci. DOOM
tulumbagíu (înv.) s. m., art. tulumbagíul; pl. tulumbagíi, art. tulumbagíii (-gi-ii)
tulumbagiilor
TULUMBAGÍU, tulumbagii, s. m. (Înv.) Pompier. – Din tc. tulumbaci. DOOM
tulumbagíu (înv.) s. m., art. tulumbagíul; pl. tulumbagíi, art. tulumbagíii (-gi-ii)
tulumbagiu
TULUMBAGÍU, tulumbagii, s. m. (Înv.) Pompier. – Din tc. tulumbaci. DOOM
tulumbagíu (înv.) s. m., art. tulumbagíul; pl. tulumbagíi, art. tulumbagíii (-gi-ii)
tulumbagiul
TULUMBAGÍU, tulumbagii, s. m. (Înv.) Pompier. – Din tc. tulumbaci. DOOM
tulumbagíu (înv.) s. m., art. tulumbagíul; pl. tulumbagíi, art. tulumbagíii (-gi-ii)
tulumbagiului
TULUMBAGÍU, tulumbagii, s. m. (Înv.) Pompier. – Din tc. tulumbaci. DOOM
tulumbagíu (înv.) s. m., art. tulumbagíul; pl. tulumbagíi, art. tulumbagíii (-gi-ii)
tulumbe
TULÚMBĂ, tulumbe, s. f. (Înv. și pop.) Furtun; pompă (de incendiu) care funcționează cu un furtun. – Din tc. tulumba. DOOM
tulúmbă (înv., pop. ) s. f., g.-d. art. tulúmbei; pl. tulúmbe
tulumbei
TULÚMBĂ, tulumbe, s. f. (Înv. și pop.) Furtun; pompă (de incendiu) care funcționează cu un furtun. – Din tc. tulumba. DOOM
tulúmbă (înv., pop. ) s. f., g.-d. art. tulúmbei; pl. tulúmbe
tulumbele
TULÚMBĂ, tulumbe, s. f. (Înv. și pop.) Furtun; pompă (de incendiu) care funcționează cu un furtun. – Din tc. tulumba. DOOM
tulúmbă (înv., pop. ) s. f., g.-d. art. tulúmbei; pl. tulúmbe
tulumbelor
TULÚMBĂ, tulumbe, s. f. (Înv. și pop.) Furtun; pompă (de incendiu) care funcționează cu un furtun. – Din tc. tulumba. DOOM
tulúmbă (înv., pop. ) s. f., g.-d. art. tulúmbei; pl. tulúmbe
tulumbui
TULUMBUÍ, tulumbuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A arunca, a împroșca, a stropi apă cu tulumba.
tulumbuire
TULUMBUÍRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a tulumbui. Tulumbuirea nu sluji la nimic. În curînd, ațîțate de vînt, flăcările bătură din aripi. MACEDONSKI, O. III 55.
tulumbum
TULUMBÚM interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă sunetul unui clopot. Tulumbum, tulumbum; din Țarigrad adus Și sus-pus (Clopotul). GOROVEI, C. 85.
tuluri
TUL, tuluri, s. n. Țesătură de mătase, de bumbac sau din fire sintetice foarte fină și străvezie, alcătuită din ochiuri rotunde sau poligonale. [Pr.: tül] – Din fr. tulle. DOOM
tul (fr.) [pron. tül] s. n., (sorturi) pl. túluri
tulurile
TUL, tuluri, s. n. Țesătură de mătase, de bumbac sau din fire sintetice foarte fină și străvezie, alcătuită din ochiuri rotunde sau poligonale. [Pr.: tül] – Din fr. tulle. DOOM
tul (fr.) [pron. tül] s. n., (sorturi) pl. túluri
tulurilor
TUL, tuluri, s. n. Țesătură de mătase, de bumbac sau din fire sintetice foarte fină și străvezie, alcătuită din ochiuri rotunde sau poligonale. [Pr.: tül] – Din fr. tulle. DOOM
tul (fr.) [pron. tül] s. n., (sorturi) pl. túluri
tulă
túlă (-le), s. f. – Cărămidă, chirpici, pentru a căptuși cuptoarele. – Var. tuvlà. Mr. tuvlă. Ngr. τούβλο (Scriban), cf. tc. tuvla. Cf. REW 8968.
tulți
TULT, tulți, s. m. Veche monedă turcească și austriacă de argint care a circulat și în Țările Române. – Din tc. tult. DOOM
tult s. m., pl. tulți
tulții
TULT, tulți, s. m. Veche monedă turcească și austriacă de argint care a circulat și în Țările Române. – Din tc. tult. DOOM
tult s. m., pl. tulți
tulților
TULT, tulți, s. m. Veche monedă turcească și austriacă de argint care a circulat și în Țările Române. – Din tc. tult. DOOM
tult s. m., pl. tulți
tumba
TÚMBĂ, tumbe, s. f. (Adesea fig.) Mișcare de rotire totală a corpului, cu capul înainte; rostogolire peste cap. ◊ Loc. adv. De-a tumba = peste cap, de-a rostogolul, de-a dura. ♦ (La pl.) Giumbușlucuri, ghidușii. – Din ngr. tumba. DOOM
de-a túmba loc. adv.
tumbac
TUMBÁC s. n. v. tombac. DOOM
tombác s. n.
tumbe
TÚMBĂ, tumbe, s. f. (Adesea fig.) Mișcare de rotire totală a corpului, cu capul înainte; rostogolire peste cap. ◊ Loc. adv. De-a tumba = peste cap, de-a rostogolul, de-a dura. ♦ (La pl.) Giumbușlucuri, ghidușii. – Din ngr. tumba. DOOM
de-a túmba loc. adv.
tumbei
TÚMBĂ, tumbe, s. f. (Adesea fig.) Mișcare de rotire totală a corpului, cu capul înainte; rostogolire peste cap. ◊ Loc. adv. De-a tumba = peste cap, de-a rostogolul, de-a dura. ♦ (La pl.) Giumbușlucuri, ghidușii. – Din ngr. tumba. DOOM
de-a túmba loc. adv.
tumbele
TÚMBĂ, tumbe, s. f. (Adesea fig.) Mișcare de rotire totală a corpului, cu capul înainte; rostogolire peste cap. ◊ Loc. adv. De-a tumba = peste cap, de-a rostogolul, de-a dura. ♦ (La pl.) Giumbușlucuri, ghidușii. – Din ngr. tumba. DOOM
de-a túmba loc. adv.
tumbelechi
TUMBELÉCHI, tumbelechiuri, s. n. (Înv.) Tobă mică de aramă, de formă semisferică, care facea parte din instrumentele fanfarei turcești. – Din tc. dümbelek. DOOM
tumbeléchi (înv.) s. n., pl. tumbeléchiuri
tumbelechiul
TUMBELÉCHI, tumbelechiuri, s. n. (Înv.) Tobă mică de aramă, de formă semisferică, care facea parte din instrumentele fanfarei turcești. – Din tc. dümbelek. DOOM
tumbeléchi (înv.) s. n., pl. tumbeléchiuri
tumbelechiului
TUMBELÉCHI, tumbelechiuri, s. n. (Înv.) Tobă mică de aramă, de formă semisferică, care facea parte din instrumentele fanfarei turcești. – Din tc. dümbelek. DOOM
tumbeléchi (înv.) s. n., pl. tumbeléchiuri
tumbelechiuri
TUMBELÉCHI, tumbelechiuri, s. n. (Înv.) Tobă mică de aramă, de formă semisferică, care facea parte din instrumentele fanfarei turcești. – Din tc. dümbelek. DOOM
tumbeléchi (înv.) s. n., pl. tumbeléchiuri
tumbelechiurile
TUMBELÉCHI, tumbelechiuri, s. n. (Înv.) Tobă mică de aramă, de formă semisferică, care facea parte din instrumentele fanfarei turcești. – Din tc. dümbelek. DOOM
tumbeléchi (înv.) s. n., pl. tumbeléchiuri
tumbelechiurilor
TUMBELÉCHI, tumbelechiuri, s. n. (Înv.) Tobă mică de aramă, de formă semisferică, care facea parte din instrumentele fanfarei turcești. – Din tc. dümbelek. DOOM
tumbeléchi (înv.) s. n., pl. tumbeléchiuri
tumbelehel
TUMBELEHÉL, tumbeleheluri, s. n. Diminutiv al lui tumbelechi. În larma țambalagiilor se prelungesc meterhanelele și tumbelehelurile. C. PETRESCU, C. V. 77.
tumbelehi
TUMBELÉHI s. n. v. tumbelechi.
tumbelor
TÚMBĂ, tumbe, s. f. (Adesea fig.) Mișcare de rotire totală a corpului, cu capul înainte; rostogolire peste cap. ◊ Loc. adv. De-a tumba = peste cap, de-a rostogolul, de-a dura. ♦ (La pl.) Giumbușlucuri, ghidușii. – Din ngr. tumba. DOOM
de-a túmba loc. adv.
tumbărău
TUMBĂRẮU s. n. v. tomberon. DOOM
tomberón s. n., pl. tomberoáne
tumefacția
TUMEFÁCȚIE, tumefacții, s. f. Umflătură patologică apărută într-o regiune a corpului, datorită unei infecții, unei tulburări circulatorii etc.; umflătură. – Din fr. tuméfaction. DOOM
tumefácție (-ți-e) s. f., art. tumefácția (-ți-a), g.-d. art. tumefácției; pl. tumefácții, art. tumefácțiile (-ți-i-)
tumefacție
TUMEFÁCȚIE, tumefacții, s. f. Umflătură patologică apărută într-o regiune a corpului, datorită unei infecții, unei tulburări circulatorii etc.; umflătură. – Din fr. tuméfaction. DOOM
tumefácție (-ți-e) s. f., art. tumefácția (-ți-a), g.-d. art. tumefácției; pl. tumefácții, art. tumefácțiile (-ți-i-)
tumefacției
TUMEFÁCȚIE, tumefacții, s. f. Umflătură patologică apărută într-o regiune a corpului, datorită unei infecții, unei tulburări circulatorii etc.; umflătură. – Din fr. tuméfaction. DOOM
tumefácție (-ți-e) s. f., art. tumefácția (-ți-a), g.-d. art. tumefácției; pl. tumefácții, art. tumefácțiile (-ți-i-)
tumefacții
TUMEFÁCȚIE, tumefacții, s. f. Umflătură patologică apărută într-o regiune a corpului, datorită unei infecții, unei tulburări circulatorii etc.; umflătură. – Din fr. tuméfaction. DOOM
tumefácție (-ți-e) s. f., art. tumefácția (-ți-a), g.-d. art. tumefácției; pl. tumefácții, art. tumefácțiile (-ți-i-)
tumefacțiile
TUMEFÁCȚIE, tumefacții, s. f. Umflătură patologică apărută într-o regiune a corpului, datorită unei infecții, unei tulburări circulatorii etc.; umflătură. – Din fr. tuméfaction. DOOM
tumefácție (-ți-e) s. f., art. tumefácția (-ți-a), g.-d. art. tumefácției; pl. tumefácții, art. tumefácțiile (-ți-i-)
tumefacțiilor
TUMEFÁCȚIE, tumefacții, s. f. Umflătură patologică apărută într-o regiune a corpului, datorită unei infecții, unei tulburări circulatorii etc.; umflătură. – Din fr. tuméfaction. DOOM
tumefácție (-ți-e) s. f., art. tumefácția (-ți-a), g.-d. art. tumefácției; pl. tumefácții, art. tumefácțiile (-ți-i-)
tumefia
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiai
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiam
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiară
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiarăm
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiarăți
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiase
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiasem
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiaseră
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiaserăm
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiaserăți
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiaseși
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiaseți
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiat
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiat
TUMEFIÁT, -Ă, tumefiați, -te, adj. (Despre țesuturi) Care are o tumefacție; umflat. [Pr.: -fi-at] – V. tumefia.
tumefiau
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiază
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiași
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiați
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefie
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiem
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiere
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiere
TUMEFIÉRE, tumefieri, s. f. Faptul de a se tumefia. [Pr.: -fi-e-] – V. tumefia.
tumefierea
TUMEFIÉRE, tumefieri, s. f. Faptul de a se tumefia. [Pr.: -fi-e-] – V. tumefia.
tumefieri
TUMEFIÉRE, tumefieri, s. f. Faptul de a se tumefia. [Pr.: -fi-e-] – V. tumefia.
tumefierii
TUMEFIÉRE, tumefieri, s. f. Faptul de a se tumefia. [Pr.: -fi-e-] – V. tumefia.
tumefierile
TUMEFIÉRE, tumefieri, s. f. Faptul de a se tumefia. [Pr.: -fi-e-] – V. tumefia.
tumefierilor
TUMEFIÉRE, tumefieri, s. f. Faptul de a se tumefia. [Pr.: -fi-e-] – V. tumefia.
tumefiez
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefieze
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiezi
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumefiind
TUMEFIÁ, pers. 3 tumefiază, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A-și mări volumul datorită unei tumefacții; a se umfla. [Pr.: -fi-a] – Din fr. tuméfier. DOOM
!tumefiá (a se ~) (-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se tumefiáză; conj. prez. 3 să se tumefiéze (-fi-e-); ger. tumefiíndu-se (-fi-in-)
tumentos
TUMENTÓS, -OÁSĂ adj. (Biol.) Acoperit cu peri scurți și moi; pâslos. [Cf. fr. tumenteux].
tumescent
TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.; despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. DOOM
tumescént adj. m., pl. tumescénți; f. tumescéntă, pl. tumescénte
tumescenta
TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.; despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. DOOM
tumescént adj. m., pl. tumescénți; f. tumescéntă, pl. tumescénte
tumescente
TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.; despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. DOOM
tumescént adj. m., pl. tumescénți; f. tumescéntă, pl. tumescénte
tumescentei
TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.; despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. DOOM
tumescént adj. m., pl. tumescénți; f. tumescéntă, pl. tumescénte
tumescentele
TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.; despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. DOOM
tumescént adj. m., pl. tumescénți; f. tumescéntă, pl. tumescénte
tumescentelor
TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.; despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. DOOM
tumescént adj. m., pl. tumescénți; f. tumescéntă, pl. tumescénte
tumescentul
TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.; despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. DOOM
tumescént adj. m., pl. tumescénți; f. tumescéntă, pl. tumescénte
tumescentului
TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.; despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. DOOM
tumescént adj. m., pl. tumescénți; f. tumescéntă, pl. tumescénte
tumescența
TUMESCÉNȚĂ, tumescențe, s. f. (Med.) Tumefacție. – Din fr. tumescence. DOOM
tumescénță s. f., g.-d. art. tumescénței; pl. tumescénțe
tumescențe
TUMESCÉNȚĂ, tumescențe, s. f. (Med.) Tumefacție. – Din fr. tumescence. DOOM
tumescénță s. f., g.-d. art. tumescénței; pl. tumescénțe
tumescenței
TUMESCÉNȚĂ, tumescențe, s. f. (Med.) Tumefacție. – Din fr. tumescence. DOOM
tumescénță s. f., g.-d. art. tumescénței; pl. tumescénțe
tumescențele
TUMESCÉNȚĂ, tumescențe, s. f. (Med.) Tumefacție. – Din fr. tumescence. DOOM
tumescénță s. f., g.-d. art. tumescénței; pl. tumescénțe
tumescențelor
TUMESCÉNȚĂ, tumescențe, s. f. (Med.) Tumefacție. – Din fr. tumescence. DOOM
tumescénță s. f., g.-d. art. tumescénței; pl. tumescénțe
tumescenți
TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.; despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. DOOM
tumescént adj. m., pl. tumescénți; f. tumescéntă, pl. tumescénte
tumescenții
TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.; despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. DOOM
tumescént adj. m., pl. tumescénți; f. tumescéntă, pl. tumescénte
tumescenților
TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.; despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. DOOM
tumescént adj. m., pl. tumescénți; f. tumescéntă, pl. tumescénte
tumid
TUMÍD, -Ă adj. Umflat. [< fr. tumide, lat. tumidus].
tumida
TUMÍD, -Ă adj. Umflat. [< fr. tumide, lat. tumidus].
tumide
TUMÍD, -Ă adj. Umflat. [< fr. tumide, lat. tumidus].
tumidei
TUMÍD, -Ă adj. Umflat. [< fr. tumide, lat. tumidus].
tumidele
TUMÍD, -Ă adj. Umflat. [< fr. tumide, lat. tumidus].
tumidelor
TUMÍD, -Ă adj. Umflat. [< fr. tumide, lat. tumidus].
tumidul
TUMÍD, -Ă adj. Umflat. [< fr. tumide, lat. tumidus].
tumidului
TUMÍD, -Ă adj. Umflat. [< fr. tumide, lat. tumidus].
tumizi
TUMÍD, -Ă adj. Umflat. [< fr. tumide, lat. tumidus].
tumizii
TUMÍD, -Ă adj. Umflat. [< fr. tumide, lat. tumidus].
tumizilor
TUMÍD, -Ă adj. Umflat. [< fr. tumide, lat. tumidus].
tumoare
TUMÓRĂ s. f. v. tumoare. DOOM
tumóră v. tumoáre
tumoarea
TUMÓRĂ s. f. v. tumoare. DOOM
tumóră v. tumoáre
tumor
TUMOR- v. tumoare.
tumoral
TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral. DOOM
*tumorál adj. m., pl. tumoráli; f. tumorálă, pl. tumorále
tumorala
TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral. DOOM
*tumorál adj. m., pl. tumoráli; f. tumorálă, pl. tumorále
tumorale
TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral. DOOM
*tumorál adj. m., pl. tumoráli; f. tumorálă, pl. tumorále
tumoralei
TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral. DOOM
*tumorál adj. m., pl. tumoráli; f. tumorálă, pl. tumorále
tumoralele
TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral. DOOM
*tumorál adj. m., pl. tumoráli; f. tumorálă, pl. tumorále
tumoralelor
TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral. DOOM
*tumorál adj. m., pl. tumoráli; f. tumorálă, pl. tumorále
tumorali
TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral. DOOM
*tumorál adj. m., pl. tumoráli; f. tumorálă, pl. tumorále
tumoralii
TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral. DOOM
*tumorál adj. m., pl. tumoráli; f. tumorálă, pl. tumorále
tumoralilor
TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral. DOOM
*tumorál adj. m., pl. tumoráli; f. tumorálă, pl. tumorále
tumoralul
TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral. DOOM
*tumorál adj. m., pl. tumoráli; f. tumorálă, pl. tumorále
tumoralului
TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral. DOOM
*tumorál adj. m., pl. tumoráli; f. tumorálă, pl. tumorále
tumoretă
TUMORÉTĂ s.f. Mică tumoare. [Cf. fr. tumorette, it. tumoretto].
tumori
TUMÓRĂ s. f. v. tumoare. DOOM
tumóră v. tumoáre
tumorigeneza
TUMORIGENÉZĂ s.f. (Biol.) Apariție și dezvoltare a tumorilor; etiologie a tumorilor. [Cf. fr. tumorigenèse].
tumorigeneze
TUMORIGENÉZĂ s.f. (Biol.) Apariție și dezvoltare a tumorilor; etiologie a tumorilor. [Cf. fr. tumorigenèse].
tumorigenezei
TUMORIGENÉZĂ s.f. (Biol.) Apariție și dezvoltare a tumorilor; etiologie a tumorilor. [Cf. fr. tumorigenèse].
tumorigenezele
TUMORIGENÉZĂ s.f. (Biol.) Apariție și dezvoltare a tumorilor; etiologie a tumorilor. [Cf. fr. tumorigenèse].
tumorigenezelor
TUMORIGENÉZĂ s.f. (Biol.) Apariție și dezvoltare a tumorilor; etiologie a tumorilor. [Cf. fr. tumorigenèse].
tumorii
TUMÓRĂ s. f. v. tumoare. DOOM
tumóră v. tumoáre
tumorile
TUMÓRĂ s. f. v. tumoare. DOOM
tumóră v. tumoáre
tumorilor
TUMÓRĂ s. f. v. tumoare. DOOM
tumóră v. tumoáre
tumoră
TUMÓRĂ s. f. v. tumoare. DOOM
tumóră v. tumoáre
tumul
TÚMULUS s. m. v. tumul. DOOM
túmul s. m., pl. túmuli
tumular
TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire. DOOM
tumulár adj. m., pl. tumulári; f. tumuláră, pl. tumuláre
tumulara
TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire. DOOM
tumulár adj. m., pl. tumulári; f. tumuláră, pl. tumuláre
tumulare
TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire. DOOM
tumulár adj. m., pl. tumulári; f. tumuláră, pl. tumuláre
tumularei
TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire. DOOM
tumulár adj. m., pl. tumulári; f. tumuláră, pl. tumuláre
tumularele
TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire. DOOM
tumulár adj. m., pl. tumulári; f. tumuláră, pl. tumuláre
tumularelor
TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire. DOOM
tumulár adj. m., pl. tumulári; f. tumuláră, pl. tumuláre
tumulari
TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire. DOOM
tumulár adj. m., pl. tumulári; f. tumuláră, pl. tumuláre
tumularii
TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire. DOOM
tumulár adj. m., pl. tumulári; f. tumuláră, pl. tumuláre
tumularilor
TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire. DOOM
tumulár adj. m., pl. tumulári; f. tumuláră, pl. tumuláre
tumularul
TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire. DOOM
tumulár adj. m., pl. tumulári; f. tumuláră, pl. tumuláre
tumularului
TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire. DOOM
tumulár adj. m., pl. tumulári; f. tumuláră, pl. tumuláre
tumuli
TÚMULUS s. m. v. tumul. DOOM
túmul s. m., pl. túmuli
tumulii
TÚMULUS s. m. v. tumul. DOOM
túmul s. m., pl. túmuli
tumulilor
TÚMULUS s. m. v. tumul. DOOM
túmul s. m., pl. túmuli
tumult
TUMÚLT, tumulturi, s. n. 1. Zgomot mare, larmă, zarvă, vacarm. ♦ Învolburare, curs repede, tălăzuire a unor ape. 2. Fig. Agitație, tulburare, zbucium sufletesc. – Din fr. tumulte, lat. tumultus. DOOM
tumúlt s. n., pl. tumúlturi
tumultos
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumultul
TUMÚLT, tumulturi, s. n. 1. Zgomot mare, larmă, zarvă, vacarm. ♦ Învolburare, curs repede, tălăzuire a unor ape. 2. Fig. Agitație, tulburare, zbucium sufletesc. – Din fr. tumulte, lat. tumultus. DOOM
tumúlt s. n., pl. tumúlturi
tumultului
TUMÚLT, tumulturi, s. n. 1. Zgomot mare, larmă, zarvă, vacarm. ♦ Învolburare, curs repede, tălăzuire a unor ape. 2. Fig. Agitație, tulburare, zbucium sufletesc. – Din fr. tumulte, lat. tumultus. DOOM
tumúlt s. n., pl. tumúlturi
tumultuoasa
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumultuoase
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumultuoasei
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumultuoasele
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumultuoaselor
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumultuos
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumultuoso
TUMULTUÓSO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Tumultuos, furtunos, zgomotos. [< it. tumultuoso].
tumultuosul
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumultuosului
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumultuoși
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumultuoșii
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumultuoșilor
TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) învolburat, clocotitor. ♦ Fig. însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus. DOOM
tumultuós (-tu-os) adj. m., pl. tumultuóși; f. tumultuoásă, pl. tumultuoáse
tumulturi
TUMÚLT, tumulturi, s. n. 1. Zgomot mare, larmă, zarvă, vacarm. ♦ Învolburare, curs repede, tălăzuire a unor ape. 2. Fig. Agitație, tulburare, zbucium sufletesc. – Din fr. tumulte, lat. tumultus. DOOM
tumúlt s. n., pl. tumúlturi
tumulturile
TUMÚLT, tumulturi, s. n. 1. Zgomot mare, larmă, zarvă, vacarm. ♦ Învolburare, curs repede, tălăzuire a unor ape. 2. Fig. Agitație, tulburare, zbucium sufletesc. – Din fr. tumulte, lat. tumultus. DOOM
tumúlt s. n., pl. tumúlturi
tumulturilor
TUMÚLT, tumulturi, s. n. 1. Zgomot mare, larmă, zarvă, vacarm. ♦ Învolburare, curs repede, tălăzuire a unor ape. 2. Fig. Agitație, tulburare, zbucium sufletesc. – Din fr. tumulte, lat. tumultus. DOOM
tumúlt s. n., pl. tumúlturi
tumulul
TÚMULUS s. m. v. tumul. DOOM
túmul s. m., pl. túmuli
tumulului
TÚMULUS s. m. v. tumul. DOOM
túmul s. m., pl. túmuli
tumulus
TÚMULUS s. m. v. tumul. DOOM
túmul s. m., pl. túmuli
tumurluc
tumurlúc (-ci), s. m. – 1. Trunchi de lemn, butuc. – 2. Temniță, închisoare. – Var. tumurlug. Tc. tum(u)ruk „trunchi” (Tiktin, cf. Șeineanu, II, 368). Este dubletul lui tumurug, s. m. (Mold., lemn, par), cf. ngr. τουμπρούϰι, bg. tumruk, sb. tomruk; de aici turugă, s. f. (Olt., ciot), probabil în loc de *tumurugă (după Candrea, din lat. torus cu suf. -ugă).
tumurug
TUMURÚG, tumurugi, s. m. (Reg.) Bucată de lemn lungă, groasă, cilindrică (întrebuințată în construcții). – Din tc. tomruk. DOOM
tumurúg (reg.) s. m., pl. tumurúgi
tumurugi
TUMURÚG, tumurugi, s. m. (Reg.) Bucată de lemn lungă, groasă, cilindrică (întrebuințată în construcții). – Din tc. tomruk. DOOM
tumurúg (reg.) s. m., pl. tumurúgi
tumurugii
TUMURÚG, tumurugi, s. m. (Reg.) Bucată de lemn lungă, groasă, cilindrică (întrebuințată în construcții). – Din tc. tomruk. DOOM
tumurúg (reg.) s. m., pl. tumurúgi
tumurugilor
TUMURÚG, tumurugi, s. m. (Reg.) Bucată de lemn lungă, groasă, cilindrică (întrebuințată în construcții). – Din tc. tomruk. DOOM
tumurúg (reg.) s. m., pl. tumurúgi
tumurugul
TUMURÚG, tumurugi, s. m. (Reg.) Bucată de lemn lungă, groasă, cilindrică (întrebuințată în construcții). – Din tc. tomruk. DOOM
tumurúg (reg.) s. m., pl. tumurúgi
tumurugului
TUMURÚG, tumurugi, s. m. (Reg.) Bucată de lemn lungă, groasă, cilindrică (întrebuințată în construcții). – Din tc. tomruk. DOOM
tumurúg (reg.) s. m., pl. tumurúgi
tumănea
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumăneai
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumăneam
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănească
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumăneau
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumăneați
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănesc
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănește
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănești
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumăni
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănii
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănim
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănind
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănire
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănire
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A prosti, a zăpăci pe cineva. – Ucr. tumanity.
tumăniră
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănirăm
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănirăți
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănise
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănisem
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumăniseră
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumăniserăm
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumăniserăți
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumăniseși
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumăniseți
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănit
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumănit
TUMĂNÍT, -Ă, tumăniți, -te, adj. (Regional) Zăpăcit, prostit, năucit. De cînd s-a dat în dragoste cu fata, umblă tumănit de cap pe toate drumurile. PAMFILE, VĂZD. 179.
tumăniși
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tumăniți
TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prosti, a zăpăci. Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... Nu te-o tumănit ? I. CR. IV 251.
tun
TUN, tunuri, s. n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanță mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reușește să fugă (scăpând de o situație neplăcută). (Poți) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc și nu se trezește ușor sau despre un loc unde nu se află nicio ființă vie. ◊ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acțiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A înghețat tun. Sănătos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză. 3. (Înv. și pop.) Tunet. – Lat. tonus. DOOM
tun s. n., pl. túnuri
tun
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tuna
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunai
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunam
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunar
TUNÁR, tunari, s. m. Militar care servește într-o unitate de artilerie; servant al unui tun; artilerist. ♦ Fig. Epitet dat unui sportiv care are un șut foarte puternic (și marchează multe goluri). – Tun + suf. -ar. DOOM
tunár s. m., pl. tunári
tunare
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunare
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare.
tunari
TUNÁR, tunari, s. m. Militar care servește într-o unitate de artilerie; servant al unui tun; artilerist. ♦ Fig. Epitet dat unui sportiv care are un șut foarte puternic (și marchează multe goluri). – Tun + suf. -ar. DOOM
tunár s. m., pl. tunári
tunarii
TUNÁR, tunari, s. m. Militar care servește într-o unitate de artilerie; servant al unui tun; artilerist. ♦ Fig. Epitet dat unui sportiv care are un șut foarte puternic (și marchează multe goluri). – Tun + suf. -ar. DOOM
tunár s. m., pl. tunári
tunarilor
TUNÁR, tunari, s. m. Militar care servește într-o unitate de artilerie; servant al unui tun; artilerist. ♦ Fig. Epitet dat unui sportiv care are un șut foarte puternic (și marchează multe goluri). – Tun + suf. -ar. DOOM
tunár s. m., pl. tunári
tunarul
TUNÁR, tunari, s. m. Militar care servește într-o unitate de artilerie; servant al unui tun; artilerist. ♦ Fig. Epitet dat unui sportiv care are un șut foarte puternic (și marchează multe goluri). – Tun + suf. -ar. DOOM
tunár s. m., pl. tunári
tunarului
TUNÁR, tunari, s. m. Militar care servește într-o unitate de artilerie; servant al unui tun; artilerist. ♦ Fig. Epitet dat unui sportiv care are un șut foarte puternic (și marchează multe goluri). – Tun + suf. -ar. DOOM
tunár s. m., pl. tunári
tunară
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunarăm
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunarăți
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunase
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunasem
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunaseră
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunaserăm
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunaserăți
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunaseși
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunaseți
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunat
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunau
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunași
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunați
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tund
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunde
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tundea
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tundeai
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tundeam
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tundeau
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tundeați
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tundem
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tundere
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tundere
TÚNDERE, tunderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tunde și rezultatul ei. 2. Operație de finisare a țesăturilor cu ajutorul unor mașini speciale, pentru a le uniformiza și netezi. – V. tunde. DOOM
túndere s. f., g.-d. art. túnderii; pl. túnderi
tunderea
TÚNDERE, tunderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tunde și rezultatul ei. 2. Operație de finisare a țesăturilor cu ajutorul unor mașini speciale, pentru a le uniformiza și netezi. – V. tunde. DOOM
túndere s. f., g.-d. art. túnderii; pl. túnderi
tunderi
TÚNDERE, tunderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tunde și rezultatul ei. 2. Operație de finisare a țesăturilor cu ajutorul unor mașini speciale, pentru a le uniformiza și netezi. – V. tunde. DOOM
túndere s. f., g.-d. art. túnderii; pl. túnderi
tunderii
TÚNDERE, tunderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tunde și rezultatul ei. 2. Operație de finisare a țesăturilor cu ajutorul unor mașini speciale, pentru a le uniformiza și netezi. – V. tunde. DOOM
túndere s. f., g.-d. art. túnderii; pl. túnderi
tunderile
TÚNDERE, tunderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tunde și rezultatul ei. 2. Operație de finisare a țesăturilor cu ajutorul unor mașini speciale, pentru a le uniformiza și netezi. – V. tunde. DOOM
túndere s. f., g.-d. art. túnderii; pl. túnderi
tunderilor
TÚNDERE, tunderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tunde și rezultatul ei. 2. Operație de finisare a țesăturilor cu ajutorul unor mașini speciale, pentru a le uniformiza și netezi. – V. tunde. DOOM
túndere s. f., g.-d. art. túnderii; pl. túnderi
tundeți
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tundra
TÚNDRĂ, tundre, s. f. Zonă de vegetație situată la nord de zona pădurilor, în apropierea zonei polare arctice, formată din mușchi, licheni, unele graminee, arbuști pitici, tufișuri scunde etc. – Din fr. toundra, rus. tundra. DOOM
túndră s. f., g.-d. art. túndrei; pl. túndre
tundre
TÚNDRĂ, tundre, s. f. Zonă de vegetație situată la nord de zona pădurilor, în apropierea zonei polare arctice, formată din mușchi, licheni, unele graminee, arbuști pitici, tufișuri scunde etc. – Din fr. toundra, rus. tundra. DOOM
túndră s. f., g.-d. art. túndrei; pl. túndre
tundrei
TÚNDRĂ, tundre, s. f. Zonă de vegetație situată la nord de zona pădurilor, în apropierea zonei polare arctice, formată din mușchi, licheni, unele graminee, arbuști pitici, tufișuri scunde etc. – Din fr. toundra, rus. tundra. DOOM
túndră s. f., g.-d. art. túndrei; pl. túndre
tundrele
TÚNDRĂ, tundre, s. f. Zonă de vegetație situată la nord de zona pădurilor, în apropierea zonei polare arctice, formată din mușchi, licheni, unele graminee, arbuști pitici, tufișuri scunde etc. – Din fr. toundra, rus. tundra. DOOM
túndră s. f., g.-d. art. túndrei; pl. túndre
tundrelor
TÚNDRĂ, tundre, s. f. Zonă de vegetație situată la nord de zona pădurilor, în apropierea zonei polare arctice, formată din mușchi, licheni, unele graminee, arbuști pitici, tufișuri scunde etc. – Din fr. toundra, rus. tundra. DOOM
túndră s. f., g.-d. art. túndrei; pl. túndre
tundă
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tune
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunel
TUNÉL, tuneluri, s. n. Galerie subterană care traversează un masiv muntos sau deluros sau trece pe sub nivelul solului, pe sub o apă etc., servind drept cale de comunicație. [Pl. și: tunele] – Din fr. tunnel. DOOM
tunél s. n., pl. tunéluri/tunéle
tunele
TUNÉL, tuneluri, s. n. Galerie subterană care traversează un masiv muntos sau deluros sau trece pe sub nivelul solului, pe sub o apă etc., servind drept cale de comunicație. [Pl. și: tunele] – Din fr. tunnel. DOOM
tunél s. n., pl. tunéluri/tunéle
tunelele
TUNÉL, tuneluri, s. n. Galerie subterană care traversează un masiv muntos sau deluros sau trece pe sub nivelul solului, pe sub o apă etc., servind drept cale de comunicație. [Pl. și: tunele] – Din fr. tunnel. DOOM
tunél s. n., pl. tunéluri/tunéle
tunelelor
TUNÉL, tuneluri, s. n. Galerie subterană care traversează un masiv muntos sau deluros sau trece pe sub nivelul solului, pe sub o apă etc., servind drept cale de comunicație. [Pl. și: tunele] – Din fr. tunnel. DOOM
tunél s. n., pl. tunéluri/tunéle
tunelist
TUNELÍST, tuneliști, s. m. Muncitor specializat în construirea de tuneluri. – Tunel + suf. -ist. DOOM
tunelíst s. m., pl. tunelíști
tunelistul
TUNELÍST, tuneliști, s. m. Muncitor specializat în construirea de tuneluri. – Tunel + suf. -ist. DOOM
tunelíst s. m., pl. tunelíști
tunelistului
TUNELÍST, tuneliști, s. m. Muncitor specializat în construirea de tuneluri. – Tunel + suf. -ist. DOOM
tunelíst s. m., pl. tunelíști
tunelizare
TUNELIZÁRE s.f. (Med.) Procedeu chirurgical de creare a unui spațiu în formă de tunel sub o formație anatomică. [Cf. fr. tunnellisation].
tuneliști
TUNELÍST, tuneliști, s. m. Muncitor specializat în construirea de tuneluri. – Tunel + suf. -ist. DOOM
tunelíst s. m., pl. tunelíști
tuneliștii
TUNELÍST, tuneliști, s. m. Muncitor specializat în construirea de tuneluri. – Tunel + suf. -ist. DOOM
tunelíst s. m., pl. tunelíști
tuneliștilor
TUNELÍST, tuneliști, s. m. Muncitor specializat în construirea de tuneluri. – Tunel + suf. -ist. DOOM
tunelíst s. m., pl. tunelíști
tunelul
TUNÉL, tuneluri, s. n. Galerie subterană care traversează un masiv muntos sau deluros sau trece pe sub nivelul solului, pe sub o apă etc., servind drept cale de comunicație. [Pl. și: tunele] – Din fr. tunnel. DOOM
tunél s. n., pl. tunéluri/tunéle
tunelului
TUNÉL, tuneluri, s. n. Galerie subterană care traversează un masiv muntos sau deluros sau trece pe sub nivelul solului, pe sub o apă etc., servind drept cale de comunicație. [Pl. și: tunele] – Din fr. tunnel. DOOM
tunél s. n., pl. tunéluri/tunéle
tuner
TUNER, tunere, s. n. Radioreceptor de calitate, fără amplificator de putere, proiectat pentru a fi înglobat într-un sistem audio de înaltă fidelitate. [Pr.: tiúnăr] – Din engl. tuner.
tunere
TUNER, tunere, s. n. Radioreceptor de calitate, fără amplificator de putere, proiectat pentru a fi înglobat într-un sistem audio de înaltă fidelitate. [Pr.: tiúnăr] – Din engl. tuner.
tunerele
TUNER, tunere, s. n. Radioreceptor de calitate, fără amplificator de putere, proiectat pentru a fi înglobat într-un sistem audio de înaltă fidelitate. [Pr.: tiúnăr] – Din engl. tuner.
tunerelor
TUNER, tunere, s. n. Radioreceptor de calitate, fără amplificator de putere, proiectat pentru a fi înglobat într-un sistem audio de înaltă fidelitate. [Pr.: tiúnăr] – Din engl. tuner.
tunerul
TUNER, tunere, s. n. Radioreceptor de calitate, fără amplificator de putere, proiectat pentru a fi înglobat într-un sistem audio de înaltă fidelitate. [Pr.: tiúnăr] – Din engl. tuner.
tunerului
TUNER, tunere, s. n. Radioreceptor de calitate, fără amplificator de putere, proiectat pentru a fi înglobat într-un sistem audio de înaltă fidelitate. [Pr.: tiúnăr] – Din engl. tuner.
tunet
TÚNET, tunete, s. n. 1. Zgomot puternic care însoțește o descărcare electrică atmosferică (fulger sau trăsnet). ♦ (Rar) Trăsnet. 2. Fig. Zgomot puternic, răsunător. – Lat. tonitrum (după sunet). DOOM
túnet s. n., pl. túnete
tunete
TÚNET, tunete, s. n. 1. Zgomot puternic care însoțește o descărcare electrică atmosferică (fulger sau trăsnet). ♦ (Rar) Trăsnet. 2. Fig. Zgomot puternic, răsunător. – Lat. tonitrum (după sunet). DOOM
túnet s. n., pl. túnete
tunetele
TÚNET, tunete, s. n. 1. Zgomot puternic care însoțește o descărcare electrică atmosferică (fulger sau trăsnet). ♦ (Rar) Trăsnet. 2. Fig. Zgomot puternic, răsunător. – Lat. tonitrum (după sunet). DOOM
túnet s. n., pl. túnete
tunetelor
TÚNET, tunete, s. n. 1. Zgomot puternic care însoțește o descărcare electrică atmosferică (fulger sau trăsnet). ♦ (Rar) Trăsnet. 2. Fig. Zgomot puternic, răsunător. – Lat. tonitrum (după sunet). DOOM
túnet s. n., pl. túnete
tunetul
TÚNET, tunete, s. n. 1. Zgomot puternic care însoțește o descărcare electrică atmosferică (fulger sau trăsnet). ♦ (Rar) Trăsnet. 2. Fig. Zgomot puternic, răsunător. – Lat. tonitrum (după sunet). DOOM
túnet s. n., pl. túnete
tunetului
TÚNET, tunete, s. n. 1. Zgomot puternic care însoțește o descărcare electrică atmosferică (fulger sau trăsnet). ♦ (Rar) Trăsnet. 2. Fig. Zgomot puternic, răsunător. – Lat. tonitrum (după sunet). DOOM
túnet s. n., pl. túnete
tungsten
TÚNGSTEN s. n. (Chim.) Wolfram. – Din fr. tungstène. DOOM
túngsten (tung-sten) s. n.
tungstenul
TÚNGSTEN s. n. (Chim.) Wolfram. – Din fr. tungstène. DOOM
túngsten (tung-sten) s. n.
tungstenului
TÚNGSTEN s. n. (Chim.) Wolfram. – Din fr. tungstène. DOOM
túngsten (tung-sten) s. n.
tuni
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunica
TUNÍCĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. ♦ Haină asemănătoare cu tunica (1), purtată de femei. 2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din Antichitate, lungă până la genunchi sau până la glezne. 3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) înveliș cărnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica. DOOM
tunícă s. f., g.-d. art. tunícii; pl. tuníci
tunicat
TUNICÁT, tunicați, adj. (Bot.; despre bulbi) Ale cărui frunze protectoare se acoperă complet unele pe altele. – Din fr. tuniqué, lat. tunicatus.
tunici
TUNÍCĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. ♦ Haină asemănătoare cu tunica (1), purtată de femei. 2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din Antichitate, lungă până la genunchi sau până la glezne. 3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) înveliș cărnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica. DOOM
tunícă s. f., g.-d. art. tunícii; pl. tuníci
tunicier
TUNICIÉR, tunicieri, s. m. (La pl.) încrengătură de animale marine cu corpul în formă de sac sau de butoi, acoperit cu o teacă formată dintr-o substanță celulozică (Urochordata); (și la sg.) animal din această încrengătură; urocordat. [Pr.: -ci-er] – Din fr. tunicier. DOOM
tuniciér (-ci-er) s. m., pl. tuniciéri
tunicieri
TUNICIÉR, tunicieri, s. m. (La pl.) încrengătură de animale marine cu corpul în formă de sac sau de butoi, acoperit cu o teacă formată dintr-o substanță celulozică (Urochordata); (și la sg.) animal din această încrengătură; urocordat. [Pr.: -ci-er] – Din fr. tunicier. DOOM
tuniciér (-ci-er) s. m., pl. tuniciéri
tunicierii
TUNICIÉR, tunicieri, s. m. (La pl.) încrengătură de animale marine cu corpul în formă de sac sau de butoi, acoperit cu o teacă formată dintr-o substanță celulozică (Urochordata); (și la sg.) animal din această încrengătură; urocordat. [Pr.: -ci-er] – Din fr. tunicier. DOOM
tuniciér (-ci-er) s. m., pl. tuniciéri
tunicierilor
TUNICIÉR, tunicieri, s. m. (La pl.) încrengătură de animale marine cu corpul în formă de sac sau de butoi, acoperit cu o teacă formată dintr-o substanță celulozică (Urochordata); (și la sg.) animal din această încrengătură; urocordat. [Pr.: -ci-er] – Din fr. tunicier. DOOM
tuniciér (-ci-er) s. m., pl. tuniciéri
tunicierul
TUNICIÉR, tunicieri, s. m. (La pl.) încrengătură de animale marine cu corpul în formă de sac sau de butoi, acoperit cu o teacă formată dintr-o substanță celulozică (Urochordata); (și la sg.) animal din această încrengătură; urocordat. [Pr.: -ci-er] – Din fr. tunicier. DOOM
tuniciér (-ci-er) s. m., pl. tuniciéri
tunicierului
TUNICIÉR, tunicieri, s. m. (La pl.) încrengătură de animale marine cu corpul în formă de sac sau de butoi, acoperit cu o teacă formată dintr-o substanță celulozică (Urochordata); (și la sg.) animal din această încrengătură; urocordat. [Pr.: -ci-er] – Din fr. tunicier. DOOM
tuniciér (-ci-er) s. m., pl. tuniciéri
tunicii
TUNÍCĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. ♦ Haină asemănătoare cu tunica (1), purtată de femei. 2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din Antichitate, lungă până la genunchi sau până la glezne. 3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) înveliș cărnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica. DOOM
tunícă s. f., g.-d. art. tunícii; pl. tuníci
tunicile
TUNÍCĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. ♦ Haină asemănătoare cu tunica (1), purtată de femei. 2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din Antichitate, lungă până la genunchi sau până la glezne. 3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) înveliș cărnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica. DOOM
tunícă s. f., g.-d. art. tunícii; pl. tuníci
tunicilor
TUNÍCĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. ♦ Haină asemănătoare cu tunica (1), purtată de femei. 2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din Antichitate, lungă până la genunchi sau până la glezne. 3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) înveliș cărnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica. DOOM
tunícă s. f., g.-d. art. tunícii; pl. tuníci
tunicină
TUNICÍNĂ s.f. (Biol.) Substanță de natură celulozică care alcătuiește tunica unor animale marine. [< fr. tunicine].
tunisian
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisian
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisiana
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisiana
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisiano
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisiano
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisianul
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisianul
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisianule
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisianule
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisianului
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisianului
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisiene
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisiene
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisiene
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisienei
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisienei
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisienele
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisienele
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisienelor
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisienelor
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisieni
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisieni
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisienii
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisienii
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisienilor
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunisienilor
TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau tunisienilor (1), privitor la Tunisia ori la tunisieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien. DOOM
tunisián (-si-an) adj. m., s. m., pl. tunisiéni (-si-eni); adj. f., s. f. tunisiánă, pl. tunisiéne
tunoscoape
TUNOSCÓP, tunoscoape, s. n. (Tehn.) Indicator de acord la tuner. – Din engl. tunoscop.
tunoscoapele
TUNOSCÓP, tunoscoape, s. n. (Tehn.) Indicator de acord la tuner. – Din engl. tunoscop.
tunoscoapelor
TUNOSCÓP, tunoscoape, s. n. (Tehn.) Indicator de acord la tuner. – Din engl. tunoscop.
tunoscop
TUNOSCÓP, tunoscoape, s. n. (Tehn.) Indicator de acord la tuner. – Din engl. tunoscop.
tunoscopul
TUNOSCÓP, tunoscoape, s. n. (Tehn.) Indicator de acord la tuner. – Din engl. tunoscop.
tunoscopului
TUNOSCÓP, tunoscoape, s. n. (Tehn.) Indicator de acord la tuner. – Din engl. tunoscop.
tuns
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tuns
TUNS2, -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.
tuns
TUNS1, tunsuri, s. n. Faptul de a (se) tunde, tunsoare. – V. tunde. DOOM
tuns s. n., pl. túnsuri
tunsa
TUNS2, -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.
tunse
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunse
TUNS2, -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.
tunsei
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunsei
TUNS2, -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.
tunsele
TUNS2, -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.
tunselor
TUNS2, -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.
tunseră
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunserăm
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunserăți
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunsese
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunsesem
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunseseră
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunseserăm
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunseserăți
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunseseși
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunseseți
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunseși
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunsoare
TUNSOÁRE, tunsori, s. f. Tuns1; fel de a (se) tunde; tunsură. – Tuns2 + suf. -oare. DOOM
tunsoáre s. f., g.-d. art. tunsórii; pl. tunsóri
tunsoarea
TUNSOÁRE, tunsori, s. f. Tuns1; fel de a (se) tunde; tunsură. – Tuns2 + suf. -oare. DOOM
tunsoáre s. f., g.-d. art. tunsórii; pl. tunsóri
tunsori
TUNSOÁRE, tunsori, s. f. Tuns1; fel de a (se) tunde; tunsură. – Tuns2 + suf. -oare. DOOM
tunsoáre s. f., g.-d. art. tunsórii; pl. tunsóri
tunsorii
TUNSOÁRE, tunsori, s. f. Tuns1; fel de a (se) tunde; tunsură. – Tuns2 + suf. -oare. DOOM
tunsoáre s. f., g.-d. art. tunsórii; pl. tunsóri
tunsorile
TUNSOÁRE, tunsori, s. f. Tuns1; fel de a (se) tunde; tunsură. – Tuns2 + suf. -oare. DOOM
tunsoáre s. f., g.-d. art. tunsórii; pl. tunsóri
tunsorilor
TUNSOÁRE, tunsori, s. f. Tuns1; fel de a (se) tunde; tunsură. – Tuns2 + suf. -oare. DOOM
tunsoáre s. f., g.-d. art. tunsórii; pl. tunsóri
tunsul
TUNS2, -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.
tunsul
TUNS1, tunsuri, s. n. Faptul de a (se) tunde, tunsoare. – V. tunde. DOOM
tuns s. n., pl. túnsuri
tunsului
TUNS2, -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.
tunsului
TUNS1, tunsuri, s. n. Faptul de a (se) tunde, tunsoare. – V. tunde. DOOM
tuns s. n., pl. túnsuri
tunsura
TUNSÚRĂ, tunsuri, s. f. (Rar) Tunsoare. – Din lat. tonsura (după tuns2). DOOM
tunsúră (tunsoare) (rar) s. f., g.-d. art. tunsúrii; pl. tunsúri
tunsuri
TUNS1, tunsuri, s. n. Faptul de a (se) tunde, tunsoare. – V. tunde. DOOM
tuns s. n., pl. túnsuri
tunsuri
TUNSÚRĂ, tunsuri, s. f. (Rar) Tunsoare. – Din lat. tonsura (după tuns2). DOOM
tunsúră (tunsoare) (rar) s. f., g.-d. art. tunsúrii; pl. tunsúri
tunsurii
TUNSÚRĂ, tunsuri, s. f. (Rar) Tunsoare. – Din lat. tonsura (după tuns2). DOOM
tunsúră (tunsoare) (rar) s. f., g.-d. art. tunsúrii; pl. tunsúri
tunsurile
TUNS1, tunsuri, s. n. Faptul de a (se) tunde, tunsoare. – V. tunde. DOOM
tuns s. n., pl. túnsuri
tunsurile
TUNSÚRĂ, tunsuri, s. f. (Rar) Tunsoare. – Din lat. tonsura (după tuns2). DOOM
tunsúră (tunsoare) (rar) s. f., g.-d. art. tunsúrii; pl. tunsúri
tunsurilor
TUNS1, tunsuri, s. n. Faptul de a (se) tunde, tunsoare. – V. tunde. DOOM
tuns s. n., pl. túnsuri
tunsurilor
TUNSÚRĂ, tunsuri, s. f. (Rar) Tunsoare. – Din lat. tonsura (după tuns2). DOOM
tunsúră (tunsoare) (rar) s. f., g.-d. art. tunsúrii; pl. tunsúri
tunul
TUN, tunuri, s. n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanță mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reușește să fugă (scăpând de o situație neplăcută). (Poți) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc și nu se trezește ușor sau despre un loc unde nu se află nicio ființă vie. ◊ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acțiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A înghețat tun. Sănătos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză. 3. (Înv. și pop.) Tunet. – Lat. tonus. DOOM
tun s. n., pl. túnuri
tunului
TUN, tunuri, s. n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanță mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reușește să fugă (scăpând de o situație neplăcută). (Poți) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc și nu se trezește ușor sau despre un loc unde nu se află nicio ființă vie. ◊ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acțiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A înghețat tun. Sănătos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză. 3. (Înv. și pop.) Tunet. – Lat. tonus. DOOM
tun s. n., pl. túnuri
tunuri
TUN, tunuri, s. n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanță mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reușește să fugă (scăpând de o situație neplăcută). (Poți) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc și nu se trezește ușor sau despre un loc unde nu se află nicio ființă vie. ◊ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acțiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A înghețat tun. Sănătos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză. 3. (Înv. și pop.) Tunet. – Lat. tonus. DOOM
tun s. n., pl. túnuri
tunurile
TUN, tunuri, s. n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanță mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reușește să fugă (scăpând de o situație neplăcută). (Poți) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc și nu se trezește ușor sau despre un loc unde nu se află nicio ființă vie. ◊ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acțiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A înghețat tun. Sănătos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză. 3. (Înv. și pop.) Tunet. – Lat. tonus. DOOM
tun s. n., pl. túnuri
tunurilor
TUN, tunuri, s. n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanță mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reușește să fugă (scăpând de o situație neplăcută). (Poți) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc și nu se trezește ușor sau despre un loc unde nu se află nicio ființă vie. ◊ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acțiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A înghețat tun. Sănătos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză. 3. (Înv. și pop.) Tunet. – Lat. tonus. DOOM
tun s. n., pl. túnuri
tunz
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunzi
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunzând
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunzînd
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunză
TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere. DOOM
túnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tund, 1 pl. túndem, perf. s. 1 sg. tunséi, 1 pl. túnserăm; conj. prez. 3 să túndă; ger. tunzấnd; part. tuns
tunând
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunînd
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. DOOM
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tunări
TUNĂRÍ, tunăresc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A trage cu tunul, a bombarda.
tunărire
TUNĂRÍRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a tunări; bombardare. Văzînd ai noștri că nu izbutesc astfel, se mărginiră a urma cu tunărirea de bombe și ghiulele. BĂLCESCU, O. II 114.
tunărit
TUNĂRÍ, tunăresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trage cu tunul; a bombarda. – Din tunar.
tunătoare
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător. DOOM
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre
tunătoarea
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător. DOOM
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre
tunătoarei
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător. DOOM
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre
tunătoarele
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător. DOOM
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre
tunătoarelor
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător. DOOM
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre
tunător
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător. DOOM
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre
tunători
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător. DOOM
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre
tunătorii
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător. DOOM
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre
tunătorilor
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător. DOOM
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre
tunătorul
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător. DOOM
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre
tunătorului
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător. DOOM
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre
tunși
TUNS2, -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.
tunșii
TUNS2, -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.
tunșilor
TUNS2, -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.
tupeist
tupeist, -ă, tupeiști, -iste s. m., s. f., adj. (om) care se distinge prin îndrăzneală, obrăznicie, lipsă de bun-simț.
tupeistă
tupeist, -ă, tupeiști, -iste s. m., s. f., adj. (om) care se distinge prin îndrăzneală, obrăznicie, lipsă de bun-simț.
tupeu
TUPÉU s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet. DOOM
tupéu s. n., art. tupéul
tupeul
TUPÉU s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet. DOOM
tupéu s. n., art. tupéul
tupeului
TUPÉU s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet. DOOM
tupéu s. n., art. tupéul
tupeuri
TUPÉU s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet. DOOM
tupéu s. n., art. tupéul
tupeurile
TUPÉU s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet. DOOM
tupéu s. n., art. tupéul
tupeurilor
TUPÉU s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet. DOOM
tupéu s. n., art. tupéul
tupi
TÚPI s.n. Limbă indigenă din America de Sud. // s.m. și f. Locuitor aparținând unei populații sud-americane din zona Amazonului, care are o cultură agraro-matriarhală. [< fr., it., sp., port. tupi < cuv. indigen].
tupila
TUPILÁ vb. I v. pitula. DOOM
!tupilá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 tupileáză
tupilare
PITULÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pitula și rezultatul ei. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula. DOOM
pituláre (pop.) s. f., g.-d. art. pitulắrii
tupilat
TUPILÁ vb. I v. pitula.
tupili
TUPILÍ vb. IV v. tupila.
tupiluș
TUPILÚȘ adv. (Regional, de obicei în construcție cu verbe de mișcare) Ascunzîndu-se, ferindu-se (ca să nu fie văzut sau prins). Sar în grădină la Costache și merg tupiluș prin păpușoi. CREANGĂ, A. 67. Hai ! iute... dos la față și tupiluș prin năgăruș. ALECSANDRI, T. 216. ◊ (Repetat) Diavolul de mîță... tupiluș-tupiluș și haț ! apucă-n gură coasta. I. CR. III 205.
tupungea
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungeai
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungeală
TUPUNGEÁLĂ, tupungeli, s. f. (Regional) Faptul de a tupungi; bătaie zdravănă (cu pumnii). Bogătanul îl muncea pînă la sleire și-l procopsea cu tupungeli. STANCU, D. 45.
tupungeam
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungească
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungeau
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungeați
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungesc
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungește
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungești
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungi
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungii
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungim
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungind
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungire
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungire
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). – Comp. magh. tapogni.
tupungiră
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungirăm
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungirăți
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungise
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungisem
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungiseră
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungiserăm
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungiserăți
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungiseși
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungiseți
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungit
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungit
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). – Comp. magh. tapogni.
tupungiși
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupungiți
TUPUNGÍ, tupungesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn pe cineva (cu pumnii). Jandarmul... a chemat-o la post, a tupungit-o, a stîlcit-o, a călcat-o în picioare. STANCU, D. 283.
tupăni
TUPĂNÍ, tupănesc vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A lovi, a ciocăni, a bate. Faurul vara, în căldurile ceale mari, toată ziua tupănește cu ciocanul. ȚICHINDEAL, F. 117.
tur
TUR1, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură1 (2). ◊ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour. DOOM
tur s. n., pl. túruri
tur
tur interj. – Exprimă ideea de flecăreală. Creație expresivă, cf. dur, zur, hur, mor etc. – Der. turavura, adv. (vorbărie goală); turlu-burlu, adv. (nebunește); turui (var. torăi, torosi), vb. (a vorbi mult și repede, a durui; a gurlui porumbeii); turuială (var. turuitură), s. f. (vorbărie, trăncăneală); turlui, vb. (Mold., a suna, a cînta din...., a zornăi); turluitură, s. f. (Mold., sunet, murmur, zvon); turlac, adj. (amețit, zăpăcit, mai ales de băutură sau de somn), probabil în loc de *turulac, sau de *trulac, cf. trululu, mr. turlu „nebun” (după Șeineanu, II, 369, Tiktin și Candrea, din tc. torlak „ușuratic”; după Scriban, de la Turlaci, populație turanică din Basar.); turlăci, vb. (a ameți, a zăpăci).
tur
TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din sb. tur.
tura
TURÁ, turale, s. f. (Înv.) Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura. DOOM
turá (înv.) s. f., art. turáua, g.-d. art. turálei; pl. turále, art. turálele
tura
TÚRĂ2, ture, s. f. Piesă, în formă de turn, la jocul de șah, care se deplasează numai în linie dreaptă; turn (2). – Din fr. tour. DOOM
túră s. f., g.-d. art. túrei; pl. túre
turale
TURÁ, turale, s. f. (Înv.) Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura. DOOM
turá (înv.) s. f., art. turáua, g.-d. art. turálei; pl. turále, art. turálele
turalei
TURÁ, turale, s. f. (Înv.) Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura. DOOM
turá (înv.) s. f., art. turáua, g.-d. art. turálei; pl. turále, art. turálele
turalele
TURÁ, turale, s. f. (Înv.) Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura. DOOM
turá (înv.) s. f., art. turáua, g.-d. art. turálei; pl. turále, art. turálele
turalelor
TURÁ, turale, s. f. (Înv.) Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura. DOOM
turá (înv.) s. f., art. turáua, g.-d. art. turálei; pl. turále, art. turálele
turaliu
TURALÍU, -ÍE, turalii, adj. (Învechit, despre monede) Care poartă emblema sultanului, cu turaua acestuia. Îmi dete o mie de galbeni tot d-ei turalii. GORJAN, H. IV 27. Parale turalii Luate de la agii. PĂSCULESCU, L. P. 239. Cît era beșliii în țară, Purta Rada cosicioare... Cu parale turalii, Luate de la beșlii. MAT. FOLK. 89.
turan
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turan
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turana
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turana
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turane
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turane
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanei
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanei
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanele
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanele
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanelor
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanelor
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turani
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turani
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanic
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien. DOOM
!turánic adj. m., s. m., pl. turánici; adj. f., s. f. turánică, pl. turánice
turanica
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien. DOOM
!turánic adj. m., s. m., pl. turánici; adj. f., s. f. turánică, pl. turánice
turanice
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien. DOOM
!turánic adj. m., s. m., pl. turánici; adj. f., s. f. turánică, pl. turánice
turanicei
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien. DOOM
!turánic adj. m., s. m., pl. turánici; adj. f., s. f. turánică, pl. turánice
turanicele
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien. DOOM
!turánic adj. m., s. m., pl. turánici; adj. f., s. f. turánică, pl. turánice
turanicelor
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien. DOOM
!turánic adj. m., s. m., pl. turánici; adj. f., s. f. turánică, pl. turánice
turanici
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien. DOOM
!turánic adj. m., s. m., pl. turánici; adj. f., s. f. turánică, pl. turánice
turanicii
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien. DOOM
!turánic adj. m., s. m., pl. turánici; adj. f., s. f. turánică, pl. turánice
turanicilor
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien. DOOM
!turánic adj. m., s. m., pl. turánici; adj. f., s. f. turánică, pl. turánice
turanicul
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien. DOOM
!turánic adj. m., s. m., pl. turánici; adj. f., s. f. turánică, pl. turánice
turanicului
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien. DOOM
!turánic adj. m., s. m., pl. turánici; adj. f., s. f. turánică, pl. turánice
turanii
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanii
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanilor
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanilor
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanit
TURANÍT s.n. Mineral rar, de culoare verde-măslinie, format din cupru și vanadiu. [< fr. turanit]. DOOM
turanít s. n.
turanitul
TURANÍT s.n. Mineral rar, de culoare verde-măslinie, format din cupru și vanadiu. [< fr. turanit]. DOOM
turanít s. n.
turanitului
TURANÍT s.n. Mineral rar, de culoare verde-măslinie, format din cupru și vanadiu. [< fr. turanit]. DOOM
turanít s. n.
turanul
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanul
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanului
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turanului
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
turaua
TURÁ, turale, s. f. (Înv.) Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura. DOOM
turá (înv.) s. f., art. turáua, g.-d. art. turálei; pl. turále, art. turálele
turația
TURÁȚIE, turații, s. f. Mișcare circulară a unei piese în jurul unui ax; rotație. ♦ Număr de rotații efectuate de un corp rotitor într-o unitate de timp. – Tur1 + suf. -ație (după rotație). DOOM
turáție (-ți-e) s. f., art. turáția (-ți-a), g.-d. art. turáției; pl. turáții, art. turáțiile (-ți-i-)
turație
TURÁȚIE, turații, s. f. Mișcare circulară a unei piese în jurul unui ax; rotație. ♦ Număr de rotații efectuate de un corp rotitor într-o unitate de timp. – Tur1 + suf. -ație (după rotație). DOOM
turáție (-ți-e) s. f., art. turáția (-ți-a), g.-d. art. turáției; pl. turáții, art. turáțiile (-ți-i-)
turației
TURÁȚIE, turații, s. f. Mișcare circulară a unei piese în jurul unui ax; rotație. ♦ Număr de rotații efectuate de un corp rotitor într-o unitate de timp. – Tur1 + suf. -ație (după rotație). DOOM
turáție (-ți-e) s. f., art. turáția (-ți-a), g.-d. art. turáției; pl. turáții, art. turáțiile (-ți-i-)
turații
TURÁȚIE, turații, s. f. Mișcare circulară a unei piese în jurul unui ax; rotație. ♦ Număr de rotații efectuate de un corp rotitor într-o unitate de timp. – Tur1 + suf. -ație (după rotație). DOOM
turáție (-ți-e) s. f., art. turáția (-ți-a), g.-d. art. turáției; pl. turáții, art. turáțiile (-ți-i-)
turațiile
TURÁȚIE, turații, s. f. Mișcare circulară a unei piese în jurul unui ax; rotație. ♦ Număr de rotații efectuate de un corp rotitor într-o unitate de timp. – Tur1 + suf. -ație (după rotație). DOOM
turáție (-ți-e) s. f., art. turáția (-ți-a), g.-d. art. turáției; pl. turáții, art. turáțiile (-ți-i-)
turațiilor
TURÁȚIE, turații, s. f. Mișcare circulară a unei piese în jurul unui ax; rotație. ♦ Număr de rotații efectuate de un corp rotitor într-o unitate de timp. – Tur1 + suf. -ație (după rotație). DOOM
turáție (-ți-e) s. f., art. turáția (-ți-a), g.-d. art. turáției; pl. turáții, art. turáțiile (-ți-i-)
turb
TURB- v. turbo-.
turba
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare. DOOM
turbá (a ~) vb., ind. prez. 3 turbeáză
turba
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turba
TÚRBĂ2, turbe, s. f. (Pop.) Turbare (1). ♦ (Rar) Epitet injurios dat unei persoane. – Din turba (derivat regresiv). DOOM
túrbă s. f., g.-d. art. túrbei; pl. túrbe
turbai
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbam
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turban
TURBÁN, turbane, s. n. Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă, de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbații din unele țări orientale înfășurată de mai multe ori în jurul capului. ♦ Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în jurul capului, în loc de pălărie. [Pl. și: turbanuri] – Din fr. turban, germ. Turban. DOOM
turbán s. n., pl. turbáne
turban
TURBÁN, turbane, s. n. Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă, de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbații din unele țări orientale înfășurată de mai multe ori în jurul capului. ♦ Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în jurul capului, în loc de pălărie. [Pl. și: turbanuri] – Din fr. turban, germ. Turban.
turbane
TURBÁN, turbane, s. n. Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă, de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbații din unele țări orientale înfășurată de mai multe ori în jurul capului. ♦ Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în jurul capului, în loc de pălărie. [Pl. și: turbanuri] – Din fr. turban, germ. Turban. DOOM
turbán s. n., pl. turbáne
turbanele
TURBÁN, turbane, s. n. Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă, de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbații din unele țări orientale înfășurată de mai multe ori în jurul capului. ♦ Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în jurul capului, în loc de pălărie. [Pl. și: turbanuri] – Din fr. turban, germ. Turban. DOOM
turbán s. n., pl. turbáne
turbanelor
TURBÁN, turbane, s. n. Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă, de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbații din unele țări orientale înfășurată de mai multe ori în jurul capului. ♦ Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în jurul capului, în loc de pălărie. [Pl. și: turbanuri] – Din fr. turban, germ. Turban. DOOM
turbán s. n., pl. turbáne
turbanul
TURBÁN, turbane, s. n. Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă, de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbații din unele țări orientale înfășurată de mai multe ori în jurul capului. ♦ Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în jurul capului, în loc de pălărie. [Pl. și: turbanuri] – Din fr. turban, germ. Turban. DOOM
turbán s. n., pl. turbáne
turbanului
TURBÁN, turbane, s. n. Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă, de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbații din unele țări orientale înfășurată de mai multe ori în jurul capului. ♦ Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în jurul capului, în loc de pălărie. [Pl. și: turbanuri] – Din fr. turban, germ. Turban. DOOM
turbán s. n., pl. turbáne
turbare
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbare
TURBÁRE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă2. 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. – V. turba. DOOM
turbáre s. f., g.-d. art. turbắrii; pl. turbắri
turbarea
TURBÁRE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă2. 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. – V. turba. DOOM
turbáre s. f., g.-d. art. turbắrii; pl. turbắri
turbară
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbarăm
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbarăți
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbase
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbasem
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbaseră
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbaserăm
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbaserăți
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbaseși
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbaseți
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbat
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbat
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
turbata
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
turbate
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
turbatei
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
turbatele
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
turbatelor
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
turbatul
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
turbatului
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
turbau
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbași
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbați
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbați
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
turbația
TURBÁȚIE s.f. (Geol.) Deplasare a materiei în sol sau în depozitele mobile superficiale sub acțiunea înghețului și dezghețului. [Gen. -iei. / < germ. Turbation].
turbație
TURBÁȚIE s.f. (Geol.) Deplasare a materiei în sol sau în depozitele mobile superficiale sub acțiunea înghețului și dezghețului. [Gen. -iei. / < germ. Turbation].
turbației
TURBÁȚIE s.f. (Geol.) Deplasare a materiei în sol sau în depozitele mobile superficiale sub acțiunea înghețului și dezghețului. [Gen. -iei. / < germ. Turbation].
turbații
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
turbații
TURBÁȚIE s.f. (Geol.) Deplasare a materiei în sol sau în depozitele mobile superficiale sub acțiunea înghețului și dezghețului. [Gen. -iei. / < germ. Turbation].
turbațiile
TURBÁȚIE s.f. (Geol.) Deplasare a materiei în sol sau în depozitele mobile superficiale sub acțiunea înghețului și dezghețului. [Gen. -iei. / < germ. Turbation].
turbațiilor
TURBÁȚIE s.f. (Geol.) Deplasare a materiei în sol sau în depozitele mobile superficiale sub acțiunea înghețului și dezghețului. [Gen. -iei. / < germ. Turbation].
turbaților
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
turbe
TÚRBĂ2, turbe, s. f. (Pop.) Turbare (1). ♦ (Rar) Epitet injurios dat unei persoane. – Din turba (derivat regresiv). DOOM
túrbă s. f., g.-d. art. túrbei; pl. túrbe
turbează
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbei
TÚRBĂ2, turbe, s. f. (Pop.) Turbare (1). ♦ (Rar) Epitet injurios dat unei persoane. – Din turba (derivat regresiv). DOOM
túrbă s. f., g.-d. art. túrbei; pl. túrbe
turbelariat
TURBELARIÁTE s.n.pl. Clasă de viermi lați, cu corpul acoperit cu cili vibratili, care trăiesc în mediul acvatic, dulce sau sărat, având ca tip planaria; (la sg.) vierme din această clasă. [Sg. turbelariat. / < fr. turbellariés]. DOOM
turbelariát (-ri-at) s. n., pl. turbelariáte
turbelariate
TURBELARIÁTE s.n.pl. Clasă de viermi lați, cu corpul acoperit cu cili vibratili, care trăiesc în mediul acvatic, dulce sau sărat, având ca tip planaria; (la sg.) vierme din această clasă. [Sg. turbelariat. / < fr. turbellariés]. DOOM
turbelariát (-ri-at) s. n., pl. turbelariáte
turbelariatele
TURBELARIÁTE s.n.pl. Clasă de viermi lați, cu corpul acoperit cu cili vibratili, care trăiesc în mediul acvatic, dulce sau sărat, având ca tip planaria; (la sg.) vierme din această clasă. [Sg. turbelariat. / < fr. turbellariés]. DOOM
turbelariát (-ri-at) s. n., pl. turbelariáte
turbelariatelor
TURBELARIÁTE s.n.pl. Clasă de viermi lați, cu corpul acoperit cu cili vibratili, care trăiesc în mediul acvatic, dulce sau sărat, având ca tip planaria; (la sg.) vierme din această clasă. [Sg. turbelariat. / < fr. turbellariés]. DOOM
turbelariát (-ri-at) s. n., pl. turbelariáte
turbelariatul
TURBELARIÁTE s.n.pl. Clasă de viermi lați, cu corpul acoperit cu cili vibratili, care trăiesc în mediul acvatic, dulce sau sărat, având ca tip planaria; (la sg.) vierme din această clasă. [Sg. turbelariat. / < fr. turbellariés]. DOOM
turbelariát (-ri-at) s. n., pl. turbelariáte
turbelariatului
TURBELARIÁTE s.n.pl. Clasă de viermi lați, cu corpul acoperit cu cili vibratili, care trăiesc în mediul acvatic, dulce sau sărat, având ca tip planaria; (la sg.) vierme din această clasă. [Sg. turbelariat. / < fr. turbellariés]. DOOM
turbelariát (-ri-at) s. n., pl. turbelariáte
turbele
TÚRBĂ2, turbe, s. f. (Pop.) Turbare (1). ♦ (Rar) Epitet injurios dat unei persoane. – Din turba (derivat regresiv). DOOM
túrbă s. f., g.-d. art. túrbei; pl. túrbe
turbelor
TÚRBĂ2, turbe, s. f. (Pop.) Turbare (1). ♦ (Rar) Epitet injurios dat unei persoane. – Din turba (derivat regresiv). DOOM
túrbă s. f., g.-d. art. túrbei; pl. túrbe
turbent
TURBÉNT, turbente, s. n. (Regional) Panglică lată, uneori de fir, cu care se împodobește fruntea mireselor îndată după cununie. O... cordea – lată... se numește pe aici [în Banat] turbent. MARIAN, NU. 705.
turbez
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbeze
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbezi
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbi
TURBI- v. turbo-.
turbidimetre
TURBIDIMÉTRU, turbidimetre, s. n. (Fiz.) Aparat folosit pentru măsurarea turbidității suspensiilor prin compararea subiectivă a transparenței mediului analizat cu aceea a unei probe etalonate; tolometru. – Din fr. turbidimètre. DOOM
turbidimétru (-me-tru) s. n., art. turbidimétrul; pl. turbidimétre
turbidimetrele
TURBIDIMÉTRU, turbidimetre, s. n. (Fiz.) Aparat folosit pentru măsurarea turbidității suspensiilor prin compararea subiectivă a transparenței mediului analizat cu aceea a unei probe etalonate; tolometru. – Din fr. turbidimètre. DOOM
turbidimétru (-me-tru) s. n., art. turbidimétrul; pl. turbidimétre
turbidimetrelor
TURBIDIMÉTRU, turbidimetre, s. n. (Fiz.) Aparat folosit pentru măsurarea turbidității suspensiilor prin compararea subiectivă a transparenței mediului analizat cu aceea a unei probe etalonate; tolometru. – Din fr. turbidimètre. DOOM
turbidimétru (-me-tru) s. n., art. turbidimétrul; pl. turbidimétre
turbidimetria
TURBIDIMETRÍE s.f. Metodă de analiză pentru determinarea concentrației unui component dintr-o soluție, folosind intensitatea tulburelii obținute prin adăugarea unui reactiv. [Gen. -iei. / < fr. turbidimétrie].
turbidimetric
TURBIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la turbidimetrie. [< fr. turbidimétrique].
turbidimetrica
TURBIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la turbidimetrie. [< fr. turbidimétrique].
turbidimetrice
TURBIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la turbidimetrie. [< fr. turbidimétrique].
turbidimetricei
TURBIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la turbidimetrie. [< fr. turbidimétrique].
turbidimetricele
TURBIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la turbidimetrie. [< fr. turbidimétrique].
turbidimetricelor
TURBIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la turbidimetrie. [< fr. turbidimétrique].
turbidimetrici
TURBIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la turbidimetrie. [< fr. turbidimétrique].
turbidimetricii
TURBIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la turbidimetrie. [< fr. turbidimétrique].
turbidimetricilor
TURBIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la turbidimetrie. [< fr. turbidimétrique].
turbidimetricul
TURBIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la turbidimetrie. [< fr. turbidimétrique].
turbidimetricului
TURBIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la turbidimetrie. [< fr. turbidimétrique].
turbidimetrie
TURBIDIMETRÍE s.f. Metodă de analiză pentru determinarea concentrației unui component dintr-o soluție, folosind intensitatea tulburelii obținute prin adăugarea unui reactiv. [Gen. -iei. / < fr. turbidimétrie].
turbidimetriei
TURBIDIMETRÍE s.f. Metodă de analiză pentru determinarea concentrației unui component dintr-o soluție, folosind intensitatea tulburelii obținute prin adăugarea unui reactiv. [Gen. -iei. / < fr. turbidimétrie].
turbidimetrii
TURBIDIMETRÍE s.f. Metodă de analiză pentru determinarea concentrației unui component dintr-o soluție, folosind intensitatea tulburelii obținute prin adăugarea unui reactiv. [Gen. -iei. / < fr. turbidimétrie].
turbidimetriile
TURBIDIMETRÍE s.f. Metodă de analiză pentru determinarea concentrației unui component dintr-o soluție, folosind intensitatea tulburelii obținute prin adăugarea unui reactiv. [Gen. -iei. / < fr. turbidimétrie].
turbidimetriilor
TURBIDIMETRÍE s.f. Metodă de analiză pentru determinarea concentrației unui component dintr-o soluție, folosind intensitatea tulburelii obținute prin adăugarea unui reactiv. [Gen. -iei. / < fr. turbidimétrie].
turbidimetru
TURBIDIMÉTRU, turbidimetre, s. n. (Fiz.) Aparat folosit pentru măsurarea turbidității suspensiilor prin compararea subiectivă a transparenței mediului analizat cu aceea a unei probe etalonate; tolometru. – Din fr. turbidimètre. DOOM
turbidimétru (-me-tru) s. n., art. turbidimétrul; pl. turbidimétre
turbidimetrul
TURBIDIMÉTRU, turbidimetre, s. n. (Fiz.) Aparat folosit pentru măsurarea turbidității suspensiilor prin compararea subiectivă a transparenței mediului analizat cu aceea a unei probe etalonate; tolometru. – Din fr. turbidimètre. DOOM
turbidimétru (-me-tru) s. n., art. turbidimétrul; pl. turbidimétre
turbidimetrului
TURBIDIMÉTRU, turbidimetre, s. n. (Fiz.) Aparat folosit pentru măsurarea turbidității suspensiilor prin compararea subiectivă a transparenței mediului analizat cu aceea a unei probe etalonate; tolometru. – Din fr. turbidimètre. DOOM
turbidimétru (-me-tru) s. n., art. turbidimétrul; pl. turbidimétre
turbiditate
TURBIDITÁTE s. f. 1. Concentrație de particule solide în suspensie în apa râurilor și lacurilor. 2. Proprietate a unui mediu dispers de a împrăștia lumina incidentă. – Din fr. turbidité.
turbiditatea
TURBIDITÁTE s. f. 1. Concentrație de particule solide în suspensie în apa râurilor și lacurilor. 2. Proprietate a unui mediu dispers de a împrăștia lumina incidentă. – Din fr. turbidité.
turbidități
TURBIDITÁTE s. f. 1. Concentrație de particule solide în suspensie în apa râurilor și lacurilor. 2. Proprietate a unui mediu dispers de a împrăștia lumina incidentă. – Din fr. turbidité.
turbidității
TURBIDITÁTE s. f. 1. Concentrație de particule solide în suspensie în apa râurilor și lacurilor. 2. Proprietate a unui mediu dispers de a împrăștia lumina incidentă. – Din fr. turbidité.
turbificare
TURBIFICÁRE s.f. Proces de transformare a vegetației în turbă. [După fr. tourbification].
turbificarea
TURBIFICÁRE s.f. Proces de transformare a vegetației în turbă. [După fr. tourbification].
turbificări
TURBIFICÁRE s.f. Proces de transformare a vegetației în turbă. [După fr. tourbification].
turbificării
TURBIFICÁRE s.f. Proces de transformare a vegetației în turbă. [După fr. tourbification].
turbina
TURBÍNĂ, turbine, s. f. Motor alcătuit dintr-un rotor (solidarizat cu un arbore) și dintr-un stator, care transformă energia potențială a unui fluid în energie mecanică de corp solid. – Din fr. turbine. DOOM
turbínă s. f., g.-d. art. turbínei; pl. turbíne
turbinat
TURBINÁT, -Ă adj. (Bot.; zool.; despre unele organe) Care are forma unui con. [< fr. turbiné, cf. lat. turbinatus].
turbinata
TURBINÁT, -Ă adj. (Bot.; zool.; despre unele organe) Care are forma unui con. [< fr. turbiné, cf. lat. turbinatus].
turbinate
TURBINÁT, -Ă adj. (Bot.; zool.; despre unele organe) Care are forma unui con. [< fr. turbiné, cf. lat. turbinatus].
turbinatei
TURBINÁT, -Ă adj. (Bot.; zool.; despre unele organe) Care are forma unui con. [< fr. turbiné, cf. lat. turbinatus].
turbinatele
TURBINÁT, -Ă adj. (Bot.; zool.; despre unele organe) Care are forma unui con. [< fr. turbiné, cf. lat. turbinatus].
turbinatelor
TURBINÁT, -Ă adj. (Bot.; zool.; despre unele organe) Care are forma unui con. [< fr. turbiné, cf. lat. turbinatus].
turbinatul
TURBINÁT, -Ă adj. (Bot.; zool.; despre unele organe) Care are forma unui con. [< fr. turbiné, cf. lat. turbinatus].
turbinatului
TURBINÁT, -Ă adj. (Bot.; zool.; despre unele organe) Care are forma unui con. [< fr. turbiné, cf. lat. turbinatus].
turbinați
TURBINÁT, -Ă adj. (Bot.; zool.; despre unele organe) Care are forma unui con. [< fr. turbiné, cf. lat. turbinatus].
turbinații
TURBINÁT, -Ă adj. (Bot.; zool.; despre unele organe) Care are forma unui con. [< fr. turbiné, cf. lat. turbinatus].
turbinaților
TURBINÁT, -Ă adj. (Bot.; zool.; despre unele organe) Care are forma unui con. [< fr. turbiné, cf. lat. turbinatus].
turbinca
TURBÍNCĂ, turbinci, s. f. (Înv.) Sac soldățesc pentru merinde. – Din ucr. torbynka. DOOM
turbíncă (înv.) s. f., g.-d. art. turbíncii; pl. turbínci
turbinci
TURBÍNCĂ, turbinci, s. f. (Înv.) Sac soldățesc pentru merinde. – Din ucr. torbynka. DOOM
turbíncă (înv.) s. f., g.-d. art. turbíncii; pl. turbínci
turbincii
TURBÍNCĂ, turbinci, s. f. (Înv.) Sac soldățesc pentru merinde. – Din ucr. torbynka. DOOM
turbíncă (înv.) s. f., g.-d. art. turbíncii; pl. turbínci
turbincile
TURBÍNCĂ, turbinci, s. f. (Înv.) Sac soldățesc pentru merinde. – Din ucr. torbynka. DOOM
turbíncă (înv.) s. f., g.-d. art. turbíncii; pl. turbínci
turbincilor
TURBÍNCĂ, turbinci, s. f. (Înv.) Sac soldățesc pentru merinde. – Din ucr. torbynka. DOOM
turbíncă (înv.) s. f., g.-d. art. turbíncii; pl. turbínci
turbine
TURBÍNĂ, turbine, s. f. Motor alcătuit dintr-un rotor (solidarizat cu un arbore) și dintr-un stator, care transformă energia potențială a unui fluid în energie mecanică de corp solid. – Din fr. turbine. DOOM
turbínă s. f., g.-d. art. turbínei; pl. turbíne
turbinectomia
TURBINECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unuia dintre cornetele foselor nazale. [Gen. -iei. / < fr. turbinectomie, cf. lat. turbo – cochilie în formă de con, gr. ektome – excizie].
turbinectomie
TURBINECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unuia dintre cornetele foselor nazale. [Gen. -iei. / < fr. turbinectomie, cf. lat. turbo – cochilie în formă de con, gr. ektome – excizie].
turbinectomiei
TURBINECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unuia dintre cornetele foselor nazale. [Gen. -iei. / < fr. turbinectomie, cf. lat. turbo – cochilie în formă de con, gr. ektome – excizie].
turbinectomii
TURBINECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unuia dintre cornetele foselor nazale. [Gen. -iei. / < fr. turbinectomie, cf. lat. turbo – cochilie în formă de con, gr. ektome – excizie].
turbinectomiile
TURBINECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unuia dintre cornetele foselor nazale. [Gen. -iei. / < fr. turbinectomie, cf. lat. turbo – cochilie în formă de con, gr. ektome – excizie].
turbinectomiilor
TURBINECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unuia dintre cornetele foselor nazale. [Gen. -iei. / < fr. turbinectomie, cf. lat. turbo – cochilie în formă de con, gr. ektome – excizie].
turbinei
TURBÍNĂ, turbine, s. f. Motor alcătuit dintr-un rotor (solidarizat cu un arbore) și dintr-un stator, care transformă energia potențială a unui fluid în energie mecanică de corp solid. – Din fr. turbine. DOOM
turbínă s. f., g.-d. art. turbínei; pl. turbíne
turbinele
TURBÍNĂ, turbine, s. f. Motor alcătuit dintr-un rotor (solidarizat cu un arbore) și dintr-un stator, care transformă energia potențială a unui fluid în energie mecanică de corp solid. – Din fr. turbine. DOOM
turbínă s. f., g.-d. art. turbínei; pl. turbíne
turbinelor
TURBÍNĂ, turbine, s. f. Motor alcătuit dintr-un rotor (solidarizat cu un arbore) și dintr-un stator, care transformă energia potențială a unui fluid în energie mecanică de corp solid. – Din fr. turbine. DOOM
turbínă s. f., g.-d. art. turbínei; pl. turbíne
turbinist
TURBINÍST s.m. Lucrător specializat în repararea și întreținerea turbinelor. [< turbină + -ist].
turbinistul
TURBINÍST s.m. Lucrător specializat în repararea și întreținerea turbinelor. [< turbină + -ist].
turbinistului
TURBINÍST s.m. Lucrător specializat în repararea și întreținerea turbinelor. [< turbină + -ist].
turbiniști
TURBINÍST s.m. Lucrător specializat în repararea și întreținerea turbinelor. [< turbină + -ist].
turbiniștii
TURBINÍST s.m. Lucrător specializat în repararea și întreținerea turbinelor. [< turbină + -ist].
turbiniștilor
TURBINÍST s.m. Lucrător specializat în repararea și întreținerea turbinelor. [< turbină + -ist].
turbioane
TURBIÓN, turbioane, s. n. (Rar) Vârtej (de apă sau de aer). [Pr.: -bi-on] – Din fr. tourbillon. DOOM
turbión (rar) (-bi-on) s. n., pl. turbioáne
turbioanele
TURBIÓN, turbioane, s. n. (Rar) Vârtej (de apă sau de aer). [Pr.: -bi-on] – Din fr. tourbillon. DOOM
turbión (rar) (-bi-on) s. n., pl. turbioáne
turbioanelor
TURBIÓN, turbioane, s. n. (Rar) Vârtej (de apă sau de aer). [Pr.: -bi-on] – Din fr. tourbillon. DOOM
turbión (rar) (-bi-on) s. n., pl. turbioáne
turbion
TURBIÓN, turbioane, s. n. (Rar) Vârtej (de apă sau de aer). [Pr.: -bi-on] – Din fr. tourbillon. DOOM
turbión (rar) (-bi-on) s. n., pl. turbioáne
turbion
TURBIÓN s.n. (Franțuzism) Vârtej (de apă sau de aer). [Pron. -bi-on, pl. -onuri, -oane. / < fr. tourbillon].
turbionar
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
turbionara
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
turbionare
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
turbionare
TURBIONÁRE s.f. (Franțuzism) Mișcare în vârtej. [După fr. tourbillonnement].
turbionarea
TURBIONÁRE s.f. (Franțuzism) Mișcare în vârtej. [După fr. tourbillonnement].
turbionarei
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
turbionarele
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
turbionarelor
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
turbionari
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
turbionarii
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
turbionarilor
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
turbionarul
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
turbionarului
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
turbionul
TURBIÓN, turbioane, s. n. (Rar) Vârtej (de apă sau de aer). [Pr.: -bi-on] – Din fr. tourbillon. DOOM
turbión (rar) (-bi-on) s. n., pl. turbioáne
turbionului
TURBIÓN, turbioane, s. n. (Rar) Vârtej (de apă sau de aer). [Pr.: -bi-on] – Din fr. tourbillon. DOOM
turbión (rar) (-bi-on) s. n., pl. turbioáne
turbionări
TURBIONÁRE s.f. (Franțuzism) Mișcare în vârtej. [După fr. tourbillonnement].
turbionării
TURBIONÁRE s.f. (Franțuzism) Mișcare în vârtej. [După fr. tourbillonnement].
turbionările
TURBIONÁRE s.f. (Franțuzism) Mișcare în vârtej. [După fr. tourbillonnement].
turbionărilor
TURBIONÁRE s.f. (Franțuzism) Mișcare în vârtej. [După fr. tourbillonnement].
turbo
TURBO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la o) turbină”, „prevăzut cu o turbină”. [Var. turb-, turbi-. / < fr., it. turbo-, cf. lat. turbo – vârtej].
turboagregat
TURBOAGREGÁT, turboagregate, s. n. Agregat acționat de o turbină. [Pr.: -bo-a-] – Turb[ină] + agregat.
turboagregate
TURBOAGREGÁT, turboagregate, s. n. Agregat acționat de o turbină. [Pr.: -bo-a-] – Turb[ină] + agregat.
turboagregatele
TURBOAGREGÁT, turboagregate, s. n. Agregat acționat de o turbină. [Pr.: -bo-a-] – Turb[ină] + agregat.
turboagregatelor
TURBOAGREGÁT, turboagregate, s. n. Agregat acționat de o turbină. [Pr.: -bo-a-] – Turb[ină] + agregat.
turboagregatul
TURBOAGREGÁT, turboagregate, s. n. Agregat acționat de o turbină. [Pr.: -bo-a-] – Turb[ină] + agregat.
turboagregatului
TURBOAGREGÁT, turboagregate, s. n. Agregat acționat de o turbină. [Pr.: -bo-a-] – Turb[ină] + agregat.
turboalternatoare
TURBOALTERNATÓR, turboalternatoare, s. n. Turbogenerator de curent alternativ. [Pr.: -bo-al-] – Din fr. turbo-alternateur.
turboalternatoarele
TURBOALTERNATÓR, turboalternatoare, s. n. Turbogenerator de curent alternativ. [Pr.: -bo-al-] – Din fr. turbo-alternateur.
turboalternatoarelor
TURBOALTERNATÓR, turboalternatoare, s. n. Turbogenerator de curent alternativ. [Pr.: -bo-al-] – Din fr. turbo-alternateur.
turboalternator
TURBOALTERNATÓR, turboalternatoare, s. n. Turbogenerator de curent alternativ. [Pr.: -bo-al-] – Din fr. turbo-alternateur.
turboalternatorul
TURBOALTERNATÓR, turboalternatoare, s. n. Turbogenerator de curent alternativ. [Pr.: -bo-al-] – Din fr. turbo-alternateur.
turboalternatorului
TURBOALTERNATÓR, turboalternatoare, s. n. Turbogenerator de curent alternativ. [Pr.: -bo-al-] – Din fr. turbo-alternateur.
turboasa
TURBÓS, -OÁSĂ, turboși, -oase, adj. (Despre terenuri, locuri) Cu turbă1. – Turbă1 + suf. -os.
turboase
TURBÓS, -OÁSĂ, turboși, -oase, adj. (Despre terenuri, locuri) Cu turbă1. – Turbă1 + suf. -os.
turboasei
TURBÓS, -OÁSĂ, turboși, -oase, adj. (Despre terenuri, locuri) Cu turbă1. – Turbă1 + suf. -os.
turboasele
TURBÓS, -OÁSĂ, turboși, -oase, adj. (Despre terenuri, locuri) Cu turbă1. – Turbă1 + suf. -os.
turboaselor
TURBÓS, -OÁSĂ, turboși, -oase, adj. (Despre terenuri, locuri) Cu turbă1. – Turbă1 + suf. -os.
turbobur
TURBOBÚR, turbobururi, s. n. (Min.) Turbofor. – Din rus. turbobur.
turboburul
TURBOBÚR, turbobururi, s. n. (Min.) Turbofor. – Din rus. turbobur.
turboburului
TURBOBÚR, turbobururi, s. n. (Min.) Turbofor. – Din rus. turbobur.
turbobururi
TURBOBÚR, turbobururi, s. n. (Min.) Turbofor. – Din rus. turbobur.
turbobururile
TURBOBÚR, turbobururi, s. n. (Min.) Turbofor. – Din rus. turbobur.
turbobururilor
TURBOBÚR, turbobururi, s. n. (Min.) Turbofor. – Din rus. turbobur.
turbocarotiera
TURBOCAROTÍERĂ, turbocarotiere, s. f. Carotieră de construcție specială, care poate lucra la turații înalte caracteristice forajului cu turbina. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. turbocarottière.
turbocarotiere
TURBOCAROTÍERĂ, turbocarotiere, s. f. Carotieră de construcție specială, care poate lucra la turații înalte caracteristice forajului cu turbina. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. turbocarottière.
turbocarotierei
TURBOCAROTÍERĂ, turbocarotiere, s. f. Carotieră de construcție specială, care poate lucra la turații înalte caracteristice forajului cu turbina. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. turbocarottière.
turbocarotierele
TURBOCAROTÍERĂ, turbocarotiere, s. f. Carotieră de construcție specială, care poate lucra la turații înalte caracteristice forajului cu turbina. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. turbocarottière.
turbocarotierelor
TURBOCAROTÍERĂ, turbocarotiere, s. f. Carotieră de construcție specială, care poate lucra la turații înalte caracteristice forajului cu turbina. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. turbocarottière.
turbocompresoare
TURBOCOMPRESÓR, turbocompresoare, s. n. Compresor format dintr-un stator și dintr-un rotor cu palete, folosit la comprimarea gazelor. – Din fr. turbocompresseur. DOOM
turbocompresór s. n., pl. turbocompresoáre
turbocompresoarele
TURBOCOMPRESÓR, turbocompresoare, s. n. Compresor format dintr-un stator și dintr-un rotor cu palete, folosit la comprimarea gazelor. – Din fr. turbocompresseur. DOOM
turbocompresór s. n., pl. turbocompresoáre
turbocompresoarelor
TURBOCOMPRESÓR, turbocompresoare, s. n. Compresor format dintr-un stator și dintr-un rotor cu palete, folosit la comprimarea gazelor. – Din fr. turbocompresseur. DOOM
turbocompresór s. n., pl. turbocompresoáre
turbocompresor
TURBOCOMPRESÓR, turbocompresoare, s. n. Compresor format dintr-un stator și dintr-un rotor cu palete, folosit la comprimarea gazelor. – Din fr. turbocompresseur. DOOM
turbocompresór s. n., pl. turbocompresoáre
turbocompresorul
TURBOCOMPRESÓR, turbocompresoare, s. n. Compresor format dintr-un stator și dintr-un rotor cu palete, folosit la comprimarea gazelor. – Din fr. turbocompresseur. DOOM
turbocompresór s. n., pl. turbocompresoáre
turbocompresorului
TURBOCOMPRESÓR, turbocompresoare, s. n. Compresor format dintr-un stator și dintr-un rotor cu palete, folosit la comprimarea gazelor. – Din fr. turbocompresseur. DOOM
turbocompresór s. n., pl. turbocompresoáre
turbodetentoare
TURBODETENTÓR, turbodetentoare, s. n. Turbină de mare turație utilizată pentru lichefierea gazelor prin reducerea temperaturii sau presiunii. – Din rus. turbodetentor. DOOM
turbodetentór s. n., pl. turbodetentoáre
turbodetentoarele
TURBODETENTÓR, turbodetentoare, s. n. Turbină de mare turație utilizată pentru lichefierea gazelor prin reducerea temperaturii sau presiunii. – Din rus. turbodetentor. DOOM
turbodetentór s. n., pl. turbodetentoáre
turbodetentoarelor
TURBODETENTÓR, turbodetentoare, s. n. Turbină de mare turație utilizată pentru lichefierea gazelor prin reducerea temperaturii sau presiunii. – Din rus. turbodetentor. DOOM
turbodetentór s. n., pl. turbodetentoáre
turbodetentor
TURBODETENTÓR, turbodetentoare, s. n. Turbină de mare turație utilizată pentru lichefierea gazelor prin reducerea temperaturii sau presiunii. – Din rus. turbodetentor. DOOM
turbodetentór s. n., pl. turbodetentoáre
turbodetentorul
TURBODETENTÓR, turbodetentoare, s. n. Turbină de mare turație utilizată pentru lichefierea gazelor prin reducerea temperaturii sau presiunii. – Din rus. turbodetentor. DOOM
turbodetentór s. n., pl. turbodetentoáre
turbodetentorului
TURBODETENTÓR, turbodetentoare, s. n. Turbină de mare turație utilizată pentru lichefierea gazelor prin reducerea temperaturii sau presiunii. – Din rus. turbodetentor. DOOM
turbodetentór s. n., pl. turbodetentoáre
turbofoare
TURBOFÓR, turbofoare, s. n. Turbină folosită la forarea unei sonde; turbobur. – Din fr. turbophore. DOOM
turbofór s. n., pl. turbofoáre
turbofoarele
TURBOFÓR, turbofoare, s. n. Turbină folosită la forarea unei sonde; turbobur. – Din fr. turbophore. DOOM
turbofór s. n., pl. turbofoáre
turbofoarelor
TURBOFÓR, turbofoare, s. n. Turbină folosită la forarea unei sonde; turbobur. – Din fr. turbophore. DOOM
turbofór s. n., pl. turbofoáre
turbofor
TURBOFÓR, turbofoare, s. n. Turbină folosită la forarea unei sonde; turbobur. – Din fr. turbophore. DOOM
turbofór s. n., pl. turbofoáre
turboforaj
TURBOFORÁJ, turboforaje, s. n. (Min.) Forare cu ajutorul turboforului. – Din fr. turboforage.
turboforaje
TURBOFORÁJ, turboforaje, s. n. (Min.) Forare cu ajutorul turboforului. – Din fr. turboforage.
turboforajele
TURBOFORÁJ, turboforaje, s. n. (Min.) Forare cu ajutorul turboforului. – Din fr. turboforage.
turboforajelor
TURBOFORÁJ, turboforaje, s. n. (Min.) Forare cu ajutorul turboforului. – Din fr. turboforage.
turboforajul
TURBOFORÁJ, turboforaje, s. n. (Min.) Forare cu ajutorul turboforului. – Din fr. turboforage.
turboforajului
TURBOFORÁJ, turboforaje, s. n. (Min.) Forare cu ajutorul turboforului. – Din fr. turboforage.
turboforul
TURBOFÓR, turbofoare, s. n. Turbină folosită la forarea unei sonde; turbobur. – Din fr. turbophore. DOOM
turbofór s. n., pl. turbofoáre
turboforului
TURBOFÓR, turbofoare, s. n. Turbină folosită la forarea unei sonde; turbobur. – Din fr. turbophore. DOOM
turbofór s. n., pl. turbofoáre
turbogeneratoare
TURBOGENERATÓR, turbogeneratoare, s. n. Generator electric de mare putere, acționat de o turbină cu aburi. – Din germ. Turbogenerator. DOOM
turbogeneratór s. n., pl. turbogeneratoáre
turbogeneratoarele
TURBOGENERATÓR, turbogeneratoare, s. n. Generator electric de mare putere, acționat de o turbină cu aburi. – Din germ. Turbogenerator. DOOM
turbogeneratór s. n., pl. turbogeneratoáre
turbogeneratoarelor
TURBOGENERATÓR, turbogeneratoare, s. n. Generator electric de mare putere, acționat de o turbină cu aburi. – Din germ. Turbogenerator. DOOM
turbogeneratór s. n., pl. turbogeneratoáre
turbogenerator
TURBOGENERATÓR, turbogeneratoare, s. n. Generator electric de mare putere, acționat de o turbină cu aburi. – Din germ. Turbogenerator. DOOM
turbogeneratór s. n., pl. turbogeneratoáre
turbogeneratorul
TURBOGENERATÓR, turbogeneratoare, s. n. Generator electric de mare putere, acționat de o turbină cu aburi. – Din germ. Turbogenerator. DOOM
turbogeneratór s. n., pl. turbogeneratoáre
turbogeneratorului
TURBOGENERATÓR, turbogeneratoare, s. n. Generator electric de mare putere, acționat de o turbină cu aburi. – Din germ. Turbogenerator. DOOM
turbogeneratór s. n., pl. turbogeneratoáre
turboinjectoare
TURBOINJECTÓR, turboinjectoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un injector și o turbină. DOOM
turboinjectór (-bo-in-) s. n., pl. turboinjectoáre
turboinjectoarele
TURBOINJECTÓR, turboinjectoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un injector și o turbină. DOOM
turboinjectór (-bo-in-) s. n., pl. turboinjectoáre
turboinjectoarelor
TURBOINJECTÓR, turboinjectoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un injector și o turbină. DOOM
turboinjectór (-bo-in-) s. n., pl. turboinjectoáre
turboinjector
TURBOINJECTÓR, turboinjectoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un injector și o turbină. DOOM
turboinjectór (-bo-in-) s. n., pl. turboinjectoáre
turboinjectorul
TURBOINJECTÓR, turboinjectoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un injector și o turbină. DOOM
turboinjectór (-bo-in-) s. n., pl. turboinjectoáre
turboinjectorului
TURBOINJECTÓR, turboinjectoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un injector și o turbină. DOOM
turboinjectór (-bo-in-) s. n., pl. turboinjectoáre
turbomotoare
TURBOMOTÓR s.n. Grup format dintr-un motor și o turbină, montate pe același arbore de transmisie. [Cf. fr. turbomoteur]. DOOM
turbomotór s. n., pl. turbomotoáre
turbomotoarele
TURBOMOTÓR s.n. Grup format dintr-un motor și o turbină, montate pe același arbore de transmisie. [Cf. fr. turbomoteur]. DOOM
turbomotór s. n., pl. turbomotoáre
turbomotoarelor
TURBOMOTÓR s.n. Grup format dintr-un motor și o turbină, montate pe același arbore de transmisie. [Cf. fr. turbomoteur]. DOOM
turbomotór s. n., pl. turbomotoáre
turbomotor
TURBOMOTÓR s.n. Grup format dintr-un motor și o turbină, montate pe același arbore de transmisie. [Cf. fr. turbomoteur]. DOOM
turbomotór s. n., pl. turbomotoáre
turbomotorul
TURBOMOTÓR s.n. Grup format dintr-un motor și o turbină, montate pe același arbore de transmisie. [Cf. fr. turbomoteur]. DOOM
turbomotór s. n., pl. turbomotoáre
turbomotorului
TURBOMOTÓR s.n. Grup format dintr-un motor și o turbină, montate pe același arbore de transmisie. [Cf. fr. turbomoteur]. DOOM
turbomotór s. n., pl. turbomotoáre
turbopompa
TURBOPÓMPĂ, turbopompe, s. f. Agregat alcătuit dintr-o pompă (în general cu rotor) și o turbină care o antrenează, folosit la pompare. – Din fr. turbopompe. DOOM
turbopómpă s. f., g.-d. art. turbopómpei; pl. turbopómpe
turbopompe
TURBOPÓMPĂ, turbopompe, s. f. Agregat alcătuit dintr-o pompă (în general cu rotor) și o turbină care o antrenează, folosit la pompare. – Din fr. turbopompe. DOOM
turbopómpă s. f., g.-d. art. turbopómpei; pl. turbopómpe
turbopompei
TURBOPÓMPĂ, turbopompe, s. f. Agregat alcătuit dintr-o pompă (în general cu rotor) și o turbină care o antrenează, folosit la pompare. – Din fr. turbopompe. DOOM
turbopómpă s. f., g.-d. art. turbopómpei; pl. turbopómpe
turbopompele
TURBOPÓMPĂ, turbopompe, s. f. Agregat alcătuit dintr-o pompă (în general cu rotor) și o turbină care o antrenează, folosit la pompare. – Din fr. turbopompe. DOOM
turbopómpă s. f., g.-d. art. turbopómpei; pl. turbopómpe
turbopompelor
TURBOPÓMPĂ, turbopompe, s. f. Agregat alcătuit dintr-o pompă (în general cu rotor) și o turbină care o antrenează, folosit la pompare. – Din fr. turbopompe. DOOM
turbopómpă s. f., g.-d. art. turbopómpei; pl. turbopómpe
turbopropulsoare
TURBOPROPULSÓR, turbopropulsoare, s. n. Motor termic de avion asemănător cu turboreactorul, dar la care forța de propulsie se realizează și prin intermediul elicei. – Din fr. turbopropulseur. DOOM
turbopropulsór (-bo-pro-) s. n., pl. turbopropulsoáre
turbopropulsoarele
TURBOPROPULSÓR, turbopropulsoare, s. n. Motor termic de avion asemănător cu turboreactorul, dar la care forța de propulsie se realizează și prin intermediul elicei. – Din fr. turbopropulseur. DOOM
turbopropulsór (-bo-pro-) s. n., pl. turbopropulsoáre
turbopropulsoarelor
TURBOPROPULSÓR, turbopropulsoare, s. n. Motor termic de avion asemănător cu turboreactorul, dar la care forța de propulsie se realizează și prin intermediul elicei. – Din fr. turbopropulseur. DOOM
turbopropulsór (-bo-pro-) s. n., pl. turbopropulsoáre
turbopropulsor
TURBOPROPULSÓR, turbopropulsoare, s. n. Motor termic de avion asemănător cu turboreactorul, dar la care forța de propulsie se realizează și prin intermediul elicei. – Din fr. turbopropulseur. DOOM
turbopropulsór (-bo-pro-) s. n., pl. turbopropulsoáre
turbopropulsorul
TURBOPROPULSÓR, turbopropulsoare, s. n. Motor termic de avion asemănător cu turboreactorul, dar la care forța de propulsie se realizează și prin intermediul elicei. – Din fr. turbopropulseur. DOOM
turbopropulsór (-bo-pro-) s. n., pl. turbopropulsoáre
turbopropulsorului
TURBOPROPULSÓR, turbopropulsoare, s. n. Motor termic de avion asemănător cu turboreactorul, dar la care forța de propulsie se realizează și prin intermediul elicei. – Din fr. turbopropulseur. DOOM
turbopropulsór (-bo-pro-) s. n., pl. turbopropulsoáre
turboreactoare
TURBOREACTÓR, turboreactoare, s. n. Motor cu reacție rezultat din combinația unui statoreactor și a unui turboreactor în vederea atingerii unor viteze de zbor de ordinul machilor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turboréacteur. DOOM
turboreactór (-re-ac-) s. n., pl. turboreactoáre
turboreactoarele
TURBOREACTÓR, turboreactoare, s. n. Motor cu reacție rezultat din combinația unui statoreactor și a unui turboreactor în vederea atingerii unor viteze de zbor de ordinul machilor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turboréacteur. DOOM
turboreactór (-re-ac-) s. n., pl. turboreactoáre
turboreactoarelor
TURBOREACTÓR, turboreactoare, s. n. Motor cu reacție rezultat din combinația unui statoreactor și a unui turboreactor în vederea atingerii unor viteze de zbor de ordinul machilor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turboréacteur. DOOM
turboreactór (-re-ac-) s. n., pl. turboreactoáre
turboreactor
TURBOREACTÓR, turboreactoare, s. n. Motor cu reacție rezultat din combinația unui statoreactor și a unui turboreactor în vederea atingerii unor viteze de zbor de ordinul machilor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turboréacteur. DOOM
turboreactór (-re-ac-) s. n., pl. turboreactoáre
turboreactorul
TURBOREACTÓR, turboreactoare, s. n. Motor cu reacție rezultat din combinația unui statoreactor și a unui turboreactor în vederea atingerii unor viteze de zbor de ordinul machilor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turboréacteur. DOOM
turboreactór (-re-ac-) s. n., pl. turboreactoáre
turboreactorului
TURBOREACTÓR, turboreactoare, s. n. Motor cu reacție rezultat din combinația unui statoreactor și a unui turboreactor în vederea atingerii unor viteze de zbor de ordinul machilor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turboréacteur. DOOM
turboreactór (-re-ac-) s. n., pl. turboreactoáre
turbos
TURBÓS, -OÁSĂ, turboși, -oase, adj. (Despre terenuri, locuri) Cu turbă1. – Turbă1 + suf. -os.
turboseter
TURBOSÉTER, turbosetere, s. n. (Text.) Dispozitiv al mașinii de filat pentru amestecarea fibrelor scurte de proveniență diferită, în scopul vopsirii uniforme. – Din engl. turboseter.
turbostapler
TURBOSTÁPLER, turbostaplere, s. n. Dispozitiv de întindere și rupere în fire scurte, de lungimea celor de lână și bumbac, a firului continuu debitat de mașina de filat fibre sintetice. – Din engl. turbostapler.
turbostaplere
TURBOSTÁPLER, turbostaplere, s. n. Dispozitiv de întindere și rupere în fire scurte, de lungimea celor de lână și bumbac, a firului continuu debitat de mașina de filat fibre sintetice. – Din engl. turbostapler.
turbostaplerele
TURBOSTÁPLER, turbostaplere, s. n. Dispozitiv de întindere și rupere în fire scurte, de lungimea celor de lână și bumbac, a firului continuu debitat de mașina de filat fibre sintetice. – Din engl. turbostapler.
turbostaplerelor
TURBOSTÁPLER, turbostaplere, s. n. Dispozitiv de întindere și rupere în fire scurte, de lungimea celor de lână și bumbac, a firului continuu debitat de mașina de filat fibre sintetice. – Din engl. turbostapler.
turbostaplerul
TURBOSTÁPLER, turbostaplere, s. n. Dispozitiv de întindere și rupere în fire scurte, de lungimea celor de lână și bumbac, a firului continuu debitat de mașina de filat fibre sintetice. – Din engl. turbostapler.
turbostaplerului
TURBOSTÁPLER, turbostaplere, s. n. Dispozitiv de întindere și rupere în fire scurte, de lungimea celor de lână și bumbac, a firului continuu debitat de mașina de filat fibre sintetice. – Din engl. turbostapler.
turbostatoreactoare
TURBOSTATOREACTÓR, turbostatoreactoare, s. n. Reactor echipat cu un compresor care comprimă (cu ajutorul unei turbine) aerul atmosferic și îl trimite sub presiune în camera de ardere, folosit la propulsia unui avion de mare viteză. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turbostatoréacteur.
turbostatoreactoarele
TURBOSTATOREACTÓR, turbostatoreactoare, s. n. Reactor echipat cu un compresor care comprimă (cu ajutorul unei turbine) aerul atmosferic și îl trimite sub presiune în camera de ardere, folosit la propulsia unui avion de mare viteză. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turbostatoréacteur.
turbostatoreactoarelor
TURBOSTATOREACTÓR, turbostatoreactoare, s. n. Reactor echipat cu un compresor care comprimă (cu ajutorul unei turbine) aerul atmosferic și îl trimite sub presiune în camera de ardere, folosit la propulsia unui avion de mare viteză. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turbostatoréacteur.
turbostatoreactor
TURBOSTATOREACTÓR, turbostatoreactoare, s. n. Reactor echipat cu un compresor care comprimă (cu ajutorul unei turbine) aerul atmosferic și îl trimite sub presiune în camera de ardere, folosit la propulsia unui avion de mare viteză. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turbostatoréacteur.
turbostatoreactorul
TURBOSTATOREACTÓR, turbostatoreactoare, s. n. Reactor echipat cu un compresor care comprimă (cu ajutorul unei turbine) aerul atmosferic și îl trimite sub presiune în camera de ardere, folosit la propulsia unui avion de mare viteză. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turbostatoréacteur.
turbostatoreactorului
TURBOSTATOREACTÓR, turbostatoreactoare, s. n. Reactor echipat cu un compresor care comprimă (cu ajutorul unei turbine) aerul atmosferic și îl trimite sub presiune în camera de ardere, folosit la propulsia unui avion de mare viteză. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turbostatoréacteur.
turbosuflanta
TURBOSUFLÁNTĂ, turbosuflante, s. f. Suflantă cu rotor. – Din fr. turbo-soufflante.
turbosuflante
TURBOSUFLÁNTĂ, turbosuflante, s. f. Suflantă cu rotor. – Din fr. turbo-soufflante.
turbosuflantei
TURBOSUFLÁNTĂ, turbosuflante, s. f. Suflantă cu rotor. – Din fr. turbo-soufflante.
turbosuflantele
TURBOSUFLÁNTĂ, turbosuflante, s. f. Suflantă cu rotor. – Din fr. turbo-soufflante.
turbosuflantelor
TURBOSUFLÁNTĂ, turbosuflante, s. f. Suflantă cu rotor. – Din fr. turbo-soufflante.
turbosul
TURBÓS, -OÁSĂ, turboși, -oase, adj. (Despre terenuri, locuri) Cu turbă1. – Turbă1 + suf. -os.
turbosului
TURBÓS, -OÁSĂ, turboși, -oase, adj. (Despre terenuri, locuri) Cu turbă1. – Turbă1 + suf. -os.
turbotren
TURBOTRÉN, turbotrenuri, s. n. Tren foarte rapid acționat de motoare cu turbină. – Din engl., fr. turbotrain.
turbotrenul
TURBOTRÉN, turbotrenuri, s. n. Tren foarte rapid acționat de motoare cu turbină. – Din engl., fr. turbotrain.
turbotrenului
TURBOTRÉN, turbotrenuri, s. n. Tren foarte rapid acționat de motoare cu turbină. – Din engl., fr. turbotrain.
turbotrenuri
TURBOTRÉN, turbotrenuri, s. n. Tren foarte rapid acționat de motoare cu turbină. – Din engl., fr. turbotrain.
turbotrenurile
TURBOTRÉN, turbotrenuri, s. n. Tren foarte rapid acționat de motoare cu turbină. – Din engl., fr. turbotrain.
turbotrenurilor
TURBOTRÉN, turbotrenuri, s. n. Tren foarte rapid acționat de motoare cu turbină. – Din engl., fr. turbotrain.
turbotrepan
TURBOTREPÁN s.n. Sapă pentru foraj acționată de o turbină hidraulică; turbobur. [< fr. turbo-trépan]. DOOM
turbotrepán (-bo-tre-) s. n., pl. turbotrepáne
turbotrepane
TURBOTREPÁN s.n. Sapă pentru foraj acționată de o turbină hidraulică; turbobur. [< fr. turbo-trépan]. DOOM
turbotrepán (-bo-tre-) s. n., pl. turbotrepáne
turbotrepanele
TURBOTREPÁN s.n. Sapă pentru foraj acționată de o turbină hidraulică; turbobur. [< fr. turbo-trépan]. DOOM
turbotrepán (-bo-tre-) s. n., pl. turbotrepáne
turbotrepanelor
TURBOTREPÁN s.n. Sapă pentru foraj acționată de o turbină hidraulică; turbobur. [< fr. turbo-trépan]. DOOM
turbotrepán (-bo-tre-) s. n., pl. turbotrepáne
turbotrepanul
TURBOTREPÁN s.n. Sapă pentru foraj acționată de o turbină hidraulică; turbobur. [< fr. turbo-trépan]. DOOM
turbotrepán (-bo-tre-) s. n., pl. turbotrepáne
turbotrepanului
TURBOTREPÁN s.n. Sapă pentru foraj acționată de o turbină hidraulică; turbobur. [< fr. turbo-trépan]. DOOM
turbotrepán (-bo-tre-) s. n., pl. turbotrepáne
turboventilatoare
TURBOVENTILATÓR, turboventilatoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un ventilator și o turbină care îl antrenează, folosit pentru realizarea tirajului fortat la locomotiva cu aburi. – Din fr. turboventilateur.
turboventilatoarele
TURBOVENTILATÓR, turboventilatoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un ventilator și o turbină care îl antrenează, folosit pentru realizarea tirajului fortat la locomotiva cu aburi. – Din fr. turboventilateur.
turboventilatoarelor
TURBOVENTILATÓR, turboventilatoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un ventilator și o turbină care îl antrenează, folosit pentru realizarea tirajului fortat la locomotiva cu aburi. – Din fr. turboventilateur.
turboventilator
TURBOVENTILATÓR, turboventilatoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un ventilator și o turbină care îl antrenează, folosit pentru realizarea tirajului fortat la locomotiva cu aburi. – Din fr. turboventilateur.
turboventilatorul
TURBOVENTILATÓR, turboventilatoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un ventilator și o turbină care îl antrenează, folosit pentru realizarea tirajului fortat la locomotiva cu aburi. – Din fr. turboventilateur.
turboventilatorului
TURBOVENTILATÓR, turboventilatoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un ventilator și o turbină care îl antrenează, folosit pentru realizarea tirajului fortat la locomotiva cu aburi. – Din fr. turboventilateur.
turboși
TURBÓS, -OÁSĂ, turboși, -oase, adj. (Despre terenuri, locuri) Cu turbă1. – Turbă1 + suf. -os.
turboșii
TURBÓS, -OÁSĂ, turboși, -oase, adj. (Despre terenuri, locuri) Cu turbă1. – Turbă1 + suf. -os.
turboșilor
TURBÓS, -OÁSĂ, turboși, -oase, adj. (Despre terenuri, locuri) Cu turbă1. – Turbă1 + suf. -os.
turbulent
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus. DOOM
turbulént adj. m., pl. turbulénți; f. turbuléntă, pl. turbulénte
turbulenta
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus. DOOM
turbulént adj. m., pl. turbulénți; f. turbuléntă, pl. turbulénte
turbulente
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus. DOOM
turbulént adj. m., pl. turbulénți; f. turbuléntă, pl. turbulénte
turbulentei
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus. DOOM
turbulént adj. m., pl. turbulénți; f. turbuléntă, pl. turbulénte
turbulentele
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus. DOOM
turbulént adj. m., pl. turbulénți; f. turbuléntă, pl. turbulénte
turbulentelor
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus. DOOM
turbulént adj. m., pl. turbulénți; f. turbuléntă, pl. turbulénte
turbulentul
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus. DOOM
turbulént adj. m., pl. turbulénți; f. turbuléntă, pl. turbulénte
turbulentului
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus. DOOM
turbulént adj. m., pl. turbulénți; f. turbuléntă, pl. turbulénte
turbulența
TURBULÉNȚĂ, turbulențe, s. f. 1. Gălăgie, zgomot; dezordine; nesupunere, revoltă. 2. (Fiz.) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri. – Din fr. turbulence, lat. turbulentia. DOOM
!turbulénță s. f., g.-d. art. turbulénței; pl. turbulénțe
turbulențe
TURBULÉNȚĂ, turbulențe, s. f. 1. Gălăgie, zgomot; dezordine; nesupunere, revoltă. 2. (Fiz.) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri. – Din fr. turbulence, lat. turbulentia. DOOM
!turbulénță s. f., g.-d. art. turbulénței; pl. turbulénțe
turbulenței
TURBULÉNȚĂ, turbulențe, s. f. 1. Gălăgie, zgomot; dezordine; nesupunere, revoltă. 2. (Fiz.) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri. – Din fr. turbulence, lat. turbulentia. DOOM
!turbulénță s. f., g.-d. art. turbulénței; pl. turbulénțe
turbulențele
TURBULÉNȚĂ, turbulențe, s. f. 1. Gălăgie, zgomot; dezordine; nesupunere, revoltă. 2. (Fiz.) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri. – Din fr. turbulence, lat. turbulentia. DOOM
!turbulénță s. f., g.-d. art. turbulénței; pl. turbulénțe
turbulențelor
TURBULÉNȚĂ, turbulențe, s. f. 1. Gălăgie, zgomot; dezordine; nesupunere, revoltă. 2. (Fiz.) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri. – Din fr. turbulence, lat. turbulentia. DOOM
!turbulénță s. f., g.-d. art. turbulénței; pl. turbulénțe
turbulenți
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus. DOOM
turbulént adj. m., pl. turbulénți; f. turbuléntă, pl. turbulénte
turbulenții
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus. DOOM
turbulént adj. m., pl. turbulénți; f. turbuléntă, pl. turbulénte
turbulenților
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus. DOOM
turbulént adj. m., pl. turbulénți; f. turbuléntă, pl. turbulénte
turbur
TÚRBUR s. n. (Rar) Neliniște, zbucium, tulburare. Aburi de îndoială și de turbur răsăreau uneori în unghere de inimă. POPA, V. 39.
turbura
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). DOOM
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură
turburare
TULBURÁRE, tulburări, s. f. Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. 1. Pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid (din cauza impurităților). 2. Învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; fig. neastâmpăr. 3. Fig. Neliniște sufletească, îngrijorare, frământare, emoție. ♦ Mânie, furie. 4. Fig. Tumult, dezordine, răzvrătire, răscoală. 5. Fig. Dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice. [Var.: turburáre s. f.] – V. tulbura. DOOM
tulburáre s. f., g.-d. art. tulburắrii; pl. tulburắri
turburat
TULBURÁT, -Ă, tulburați, -te, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime, amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Zbuciumat, agitat, învolburat. ♦ (Despre cer) înnorat, cețoș, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat. ♦ Mânios, furios. ♦ (Despre funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal, care s-a dereglat. [Var.: turburát, -ă adj.] – V. tulbura.
turbure
TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus). DOOM
túlbure adj. m. și f. túlbure; pl. m. și f. túlburi
turbureală
TULBUREÁLĂ, tulbureli, s. f. (Rar) Faptul de a fi tulbure; starea, însușirea a ceea ce este tulbure; (concr.) lichid tulbure sau parte tulbure, impură a unui lichid. [Var.: turbureálă s. f.] – Tulbure + suf. -eală. DOOM
tulbureálă (rar) s. f., g.-d. art. tulburélii; pl. tulburéli
turburel
TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel. DOOM
tulburél2 s. n.
turburiu
TULBURÍU, -ÍE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburíu, -íe adj.] – Tulbure + suf. -iu. DOOM
tulburíu (rar) adj. m., f. tulburíe; pl. m. și f. tulburíi
turburos
TULBURÓS, -OÁSĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) Cețos, posomorât, mohorât. [Var.: turburós, -oásă adj.] – Tulbure + suf. -os. DOOM
tulburós (rar) adj. m., pl. tulburóși; f. tulburoásă, pl. tulburoáse
turburător
TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător. DOOM
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
turbând
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbînd
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbăciune
TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. (Înv.) Turbare. – Turba + suf. -ăciune. DOOM
turbăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. turbăciúnii; pl. turbăciúni
turbăciunea
TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. (Înv.) Turbare. – Turba + suf. -ăciune. DOOM
turbăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. turbăciúnii; pl. turbăciúni
turbăciuni
TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. (Înv.) Turbare. – Turba + suf. -ăciune. DOOM
turbăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. turbăciúnii; pl. turbăciúni
turbăciunii
TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. (Înv.) Turbare. – Turba + suf. -ăciune. DOOM
turbăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. turbăciúnii; pl. turbăciúni
turbăciunile
TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. (Înv.) Turbare. – Turba + suf. -ăciune. DOOM
turbăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. turbăciúnii; pl. turbăciúni
turbăciunilor
TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. (Înv.) Turbare. – Turba + suf. -ăciune. DOOM
turbăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. turbăciúnii; pl. turbăciúni
turbări
TURBÁRE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă2. 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. – V. turba. DOOM
turbáre s. f., g.-d. art. turbắrii; pl. turbắri
turbăria
TURBĂRÍE, turbării, s. f. Regiune (mlăștinoasă) bogată în turbă1. – Turbă1 + suf. -ărie. DOOM
turbăríe s. f., art. turbăría, g.-d. art. turbăríei; pl. turbăríi, art. turbăríile
turbărie
TURBĂRÍE, turbării, s. f. Regiune (mlăștinoasă) bogată în turbă1. – Turbă1 + suf. -ărie. DOOM
turbăríe s. f., art. turbăría, g.-d. art. turbăríei; pl. turbăríi, art. turbăríile
turbăriei
TURBĂRÍE, turbării, s. f. Regiune (mlăștinoasă) bogată în turbă1. – Turbă1 + suf. -ărie. DOOM
turbăríe s. f., art. turbăría, g.-d. art. turbăríei; pl. turbăríi, art. turbăríile
turbării
TURBÁRE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă2. 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. – V. turba. DOOM
turbáre s. f., g.-d. art. turbắrii; pl. turbắri
turbării
TURBĂRÍE, turbării, s. f. Regiune (mlăștinoasă) bogată în turbă1. – Turbă1 + suf. -ărie. DOOM
turbăríe s. f., art. turbăría, g.-d. art. turbăríei; pl. turbăríi, art. turbăríile
turbăriile
TURBĂRÍE, turbării, s. f. Regiune (mlăștinoasă) bogată în turbă1. – Turbă1 + suf. -ărie. DOOM
turbăríe s. f., art. turbăría, g.-d. art. turbăríei; pl. turbăríi, art. turbăríile
turbăriilor
TURBĂRÍE, turbării, s. f. Regiune (mlăștinoasă) bogată în turbă1. – Turbă1 + suf. -ărie. DOOM
turbăríe s. f., art. turbăría, g.-d. art. turbăríei; pl. turbăríi, art. turbăríile
turbările
TURBÁRE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă2. 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. – V. turba. DOOM
turbáre s. f., g.-d. art. turbắrii; pl. turbắri
turbărilor
TURBÁRE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă2. 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. – V. turba. DOOM
turbáre s. f., g.-d. art. turbắrii; pl. turbắri
turc
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turc
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turca
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turca
TÚRCA s. f. art. (Pop.) Capră (3), brezaie (1). – Et. nec. DOOM
!túrca (dans) s. f. art., neart. túrcă, g.-d. art. túrcii
turcafleț
turcafleț, turcafleți s. m. (intl.) om naiv, victimă potențială a unui infractor.
turcalete
turcalete, turcaleți s. m. 1. (glum.) turc. 2. homosexual, pederast.
turcaleț
turcaleț s. n. sg. fese, dos DOOM
turcaléț (zmeu) s. n., pl. turcaléțe
turcaleț
TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț. DOOM
turculéț s. m., pl. turculéți
turcalețe
turcaleț s. n. sg. fese, dos DOOM
turcaléț (zmeu) s. n., pl. turcaléțe
turcalețele
turcaleț s. n. sg. fese, dos DOOM
turcaléț (zmeu) s. n., pl. turcaléțe
turcalețelor
turcaleț s. n. sg. fese, dos DOOM
turcaléț (zmeu) s. n., pl. turcaléțe
turcalețul
turcaleț s. n. sg. fese, dos DOOM
turcaléț (zmeu) s. n., pl. turcaléțe
turcalețului
turcaleț s. n. sg. fese, dos DOOM
turcaléț (zmeu) s. n., pl. turcaléțe
turcaș
TURCÁȘ, turcași, s. m. (Transilv., Mold.) Flăcău mascat care umblă cu turca. Jocul turcașului... stă în a se încovoia și a se clănțăni, ducîndu-se de la ușă pînă în fundul casei. PAMFILE, CR. 164.
turce
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turcea
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turceai
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turceam
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turceasca
TURCÉSC, -EÁSCĂ, turcești, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turc (2). ◊ Cafea turcească = băutură preparată dintr-o pulbere fină obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu adaos de zahăr. ◊ Expr. (A fi) ca o (sau cu obraz de) babă turcească, se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. – Turc + suf. -esc. DOOM
turcésc adj. m., f. turceáscă; pl. m. și f. turcéști
turcească
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turceau
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turceați
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcei
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turcele
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turcelor
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turcesc
TURCÉSC, -EÁSCĂ, turcești, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turc (2). ◊ Cafea turcească = băutură preparată dintr-o pulbere fină obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu adaos de zahăr. ◊ Expr. (A fi) ca o (sau cu obraz de) babă turcească, se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. – Turc + suf. -esc. DOOM
turcésc adj. m., f. turceáscă; pl. m. și f. turcéști
turcesc
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcescul
TURCÉSC, -EÁSCĂ, turcești, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turc (2). ◊ Cafea turcească = băutură preparată dintr-o pulbere fină obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu adaos de zahăr. ◊ Expr. (A fi) ca o (sau cu obraz de) babă turcească, se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. – Turc + suf. -esc. DOOM
turcésc adj. m., f. turceáscă; pl. m. și f. turcéști
turcescului
TURCÉSC, -EÁSCĂ, turcești, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turc (2). ◊ Cafea turcească = băutură preparată dintr-o pulbere fină obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu adaos de zahăr. ◊ Expr. (A fi) ca o (sau cu obraz de) babă turcească, se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. – Turc + suf. -esc. DOOM
turcésc adj. m., f. turceáscă; pl. m. și f. turcéști
turcește
TURCÉȘTE adv. Ca turcii, în felul turcilor; în limba turcă. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) turcește = a sta jos cu picioarele încrucișate sub corp, ca orientalii. A vorbi (sau a grăi, a bolborosi) turcește = a vorbi o limbă neînțeleasă; a rosti cuvintele neclar, încât nu este înțeles. – Turc + suf. -ește. DOOM
turcéște adv.
turcește
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcești
TURCÉSC, -EÁSCĂ, turcești, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turc (2). ◊ Cafea turcească = băutură preparată dintr-o pulbere fină obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu adaos de zahăr. ◊ Expr. (A fi) ca o (sau cu obraz de) babă turcească, se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. – Turc + suf. -esc. DOOM
turcésc adj. m., f. turceáscă; pl. m. și f. turcéști
turcești
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turceștii
TURCÉSC, -EÁSCĂ, turcești, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turc (2). ◊ Cafea turcească = băutură preparată dintr-o pulbere fină obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu adaos de zahăr. ◊ Expr. (A fi) ca o (sau cu obraz de) babă turcească, se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. – Turc + suf. -esc. DOOM
turcésc adj. m., f. turceáscă; pl. m. și f. turcéști
turceștile
TURCÉSC, -EÁSCĂ, turcești, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turc (2). ◊ Cafea turcească = băutură preparată dintr-o pulbere fină obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu adaos de zahăr. ◊ Expr. (A fi) ca o (sau cu obraz de) babă turcească, se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. – Turc + suf. -esc. DOOM
turcésc adj. m., f. turceáscă; pl. m. și f. turcéști
turceștilor
TURCÉSC, -EÁSCĂ, turcești, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turc (2). ◊ Cafea turcească = băutură preparată dintr-o pulbere fină obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu adaos de zahăr. ◊ Expr. (A fi) ca o (sau cu obraz de) babă turcească, se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. – Turc + suf. -esc. DOOM
turcésc adj. m., f. turceáscă; pl. m. și f. turcéști
turchestan
TURCHESTÁN, turchestani, s. m. Varietate de pepene galben mic, rotund, cu miezul foarte dulce și parfumat. (Adjectival) Pepene turchestan. – De la n. pr. Turkestan. DOOM
*turchestán adj. m., s. m., pl. turchestáni
turchestani
TURCHESTÁN, turchestani, s. m. Varietate de pepene galben mic, rotund, cu miezul foarte dulce și parfumat. (Adjectival) Pepene turchestan. – De la n. pr. Turkestan. DOOM
*turchestán adj. m., s. m., pl. turchestáni
turchestanii
TURCHESTÁN, turchestani, s. m. Varietate de pepene galben mic, rotund, cu miezul foarte dulce și parfumat. (Adjectival) Pepene turchestan. – De la n. pr. Turkestan. DOOM
*turchestán adj. m., s. m., pl. turchestáni
turchestanilor
TURCHESTÁN, turchestani, s. m. Varietate de pepene galben mic, rotund, cu miezul foarte dulce și parfumat. (Adjectival) Pepene turchestan. – De la n. pr. Turkestan. DOOM
*turchestán adj. m., s. m., pl. turchestáni
turchestanul
TURCHESTÁN, turchestani, s. m. Varietate de pepene galben mic, rotund, cu miezul foarte dulce și parfumat. (Adjectival) Pepene turchestan. – De la n. pr. Turkestan. DOOM
*turchestán adj. m., s. m., pl. turchestáni
turchestanului
TURCHESTÁN, turchestani, s. m. Varietate de pepene galben mic, rotund, cu miezul foarte dulce și parfumat. (Adjectival) Pepene turchestan. – De la n. pr. Turkestan. DOOM
*turchestán adj. m., s. m., pl. turchestáni
turchez
TURCHÉZ, -EÁZĂ, turchezi, -e, adj. (Popular) Albastru. Aveau... coamele pieptănate, împletite în cozi, cu panglici galbene, roșii, turcheze. STANCU, D. 5.
turchin
TURCHÍN, -Ă, turchini, -e, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. De culoare albastru închis. 2. S. f. Varietate de turcoază. – Din fr. turquin.
turchina
TURCHÍN, -Ă, turchini, -e, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. De culoare albastru închis. 2. S. f. Varietate de turcoază. – Din fr. turquin.
turchine
TURCHÍN, -Ă, turchini, -e, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. De culoare albastru închis. 2. S. f. Varietate de turcoază. – Din fr. turquin.
turchinei
TURCHÍN, -Ă, turchini, -e, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. De culoare albastru închis. 2. S. f. Varietate de turcoază. – Din fr. turquin.
turchinele
TURCHÍN, -Ă, turchini, -e, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. De culoare albastru închis. 2. S. f. Varietate de turcoază. – Din fr. turquin.
turchinelor
TURCHÍN, -Ă, turchini, -e, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. De culoare albastru închis. 2. S. f. Varietate de turcoază. – Din fr. turquin.
turchini
TURCHÍN, -Ă, turchini, -e, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. De culoare albastru închis. 2. S. f. Varietate de turcoază. – Din fr. turquin.
turchinii
TURCHÍN, -Ă, turchini, -e, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. De culoare albastru închis. 2. S. f. Varietate de turcoază. – Din fr. turquin.
turchinilor
TURCHÍN, -Ă, turchini, -e, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. De culoare albastru închis. 2. S. f. Varietate de turcoază. – Din fr. turquin.
turchinul
TURCHÍN, -Ă, turchini, -e, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. De culoare albastru închis. 2. S. f. Varietate de turcoază. – Din fr. turquin.
turchinului
TURCHÍN, -Ă, turchini, -e, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. De culoare albastru închis. 2. S. f. Varietate de turcoază. – Din fr. turquin.
turci
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turci
TÚRCA s. f. art. (Pop.) Capră (3), brezaie (1). – Et. nec. DOOM
!túrca (dans) s. f. art., neart. túrcă, g.-d. art. túrcii
turci
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcic
TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic. DOOM
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
turcica
TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic. DOOM
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
turcice
TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic. DOOM
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
turcicei
TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic. DOOM
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
turcicele
TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic. DOOM
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
turcicelor
TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic. DOOM
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
turcici
TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic. DOOM
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
turcicii
TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic. DOOM
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
turcicilor
TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic. DOOM
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
turcicul
TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic. DOOM
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
turcicului
TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic. DOOM
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
turcie
TURCÍE s. f. (Învechit, în expr.) Pe turcie = în limba turcă. Mă întîmpină un om... cînd eream să trec pă lîngă o apazvîrlă (mașină ce aruncă apa în sus, sau șadrivan pă turcie). GORJAN, H. IV 109.
turcii
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turcii
TÚRCA s. f. art. (Pop.) Capră (3), brezaie (1). – Et. nec. DOOM
!túrca (dans) s. f. art., neart. túrcă, g.-d. art. túrcii
turcii
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcile
TÚRCA s. f. art. (Pop.) Capră (3), brezaie (1). – Et. nec. DOOM
!túrca (dans) s. f. art., neart. túrcă, g.-d. art. túrcii
turcilor
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turcilor
TÚRCA s. f. art. (Pop.) Capră (3), brezaie (1). – Et. nec. DOOM
!túrca (dans) s. f. art., neart. túrcă, g.-d. art. túrcii
turcim
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcime
TURCÍME s. f. Mulțime de turci; totalitatea turcilor. – Turc + suf. -ime. DOOM
turcíme s. f., g.-d. art. turcímii
turcimea
TURCÍME s. f. Mulțime de turci; totalitatea turcilor. – Turc + suf. -ime. DOOM
turcíme s. f., g.-d. art. turcímii
turcimi
TURCÍME s. f. Mulțime de turci; totalitatea turcilor. – Turc + suf. -ime. DOOM
turcíme s. f., g.-d. art. turcímii
turcimii
TURCÍME s. f. Mulțime de turci; totalitatea turcilor. – Turc + suf. -ime. DOOM
turcíme s. f., g.-d. art. turcímii
turcind
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcire
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcire
TURCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) turci. – V. turci. DOOM
turcíre s. f., g.-d. art. turcírii
turcirea
TURCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) turci. – V. turci. DOOM
turcíre s. f., g.-d. art. turcírii
turciri
TURCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) turci. – V. turci. DOOM
turcíre s. f., g.-d. art. turcírii
turcirii
TURCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) turci. – V. turci. DOOM
turcíre s. f., g.-d. art. turcírii
turcirile
TURCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) turci. – V. turci. DOOM
turcíre s. f., g.-d. art. turcírii
turcirilor
TURCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) turci. – V. turci. DOOM
turcíre s. f., g.-d. art. turcírii
turciră
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcirăm
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcirăți
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcise
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcisem
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turciseră
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turciserăm
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turciserăți
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turciseși
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turciseți
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcism
TURCÍSM, turcisme, s. n. Element lexical (sau de limbă) împrumutat (fără necesitate și fără a se fi asimilat) din limba turcă. – Turc + suf. -ism. DOOM
turcísm s. n., pl. turcísme
turcisme
TURCÍSM, turcisme, s. n. Element lexical (sau de limbă) împrumutat (fără necesitate și fără a se fi asimilat) din limba turcă. – Turc + suf. -ism. DOOM
turcísm s. n., pl. turcísme
turcismele
TURCÍSM, turcisme, s. n. Element lexical (sau de limbă) împrumutat (fără necesitate și fără a se fi asimilat) din limba turcă. – Turc + suf. -ism. DOOM
turcísm s. n., pl. turcísme
turcismelor
TURCÍSM, turcisme, s. n. Element lexical (sau de limbă) împrumutat (fără necesitate și fără a se fi asimilat) din limba turcă. – Turc + suf. -ism. DOOM
turcísm s. n., pl. turcísme
turcismul
TURCÍSM, turcisme, s. n. Element lexical (sau de limbă) împrumutat (fără necesitate și fără a se fi asimilat) din limba turcă. – Turc + suf. -ism. DOOM
turcísm s. n., pl. turcísme
turcismului
TURCÍSM, turcisme, s. n. Element lexical (sau de limbă) împrumutat (fără necesitate și fără a se fi asimilat) din limba turcă. – Turc + suf. -ism. DOOM
turcísm s. n., pl. turcísme
turcit
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcit
TURCÍT, -Ă, turciți, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile și, în special, religia turcilor. – V. turci.
turciși
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turciți
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc. DOOM
turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă
turcoaica
TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie, care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. – Turc + suf. -oaică. DOOM
turcoáică s. f., g.-d. art. turcoáicei; pl. turcoáice
turcoaice
TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie, care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. – Turc + suf. -oaică. DOOM
turcoáică s. f., g.-d. art. turcoáicei; pl. turcoáice
turcoaicei
TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie, care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. – Turc + suf. -oaică. DOOM
turcoáică s. f., g.-d. art. turcoáicei; pl. turcoáice
turcoaicele
TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie, care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. – Turc + suf. -oaică. DOOM
turcoáică s. f., g.-d. art. turcoáicei; pl. turcoáice
turcoaicelor
TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie, care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. – Turc + suf. -oaică. DOOM
turcoáică s. f., g.-d. art. turcoáicei; pl. turcoáice
turcoaie
TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie, care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. – Turc + suf. -oaică. DOOM
turcoáică s. f., g.-d. art. turcoáicei; pl. turcoáice
turcoaz
TURCOÁZ adj. invar., s. n. 1. Adj. De culoare albastră-verzuie (ca peruzeaua). 2. S. n. Culoare albastră-verzuie (ca peruzeaua). – Din fr. turquoise. DOOM
turcoáz2 (-coaz) (culoare) s. n.
turcoazul
TURCOÁZ adj. invar., s. n. 1. Adj. De culoare albastră-verzuie (ca peruzeaua). 2. S. n. Culoare albastră-verzuie (ca peruzeaua). – Din fr. turquoise. DOOM
turcoáz2 (-coaz) (culoare) s. n.
turcoazului
TURCOÁZ adj. invar., s. n. 1. Adj. De culoare albastră-verzuie (ca peruzeaua). 2. S. n. Culoare albastră-verzuie (ca peruzeaua). – Din fr. turquoise. DOOM
turcoáz2 (-coaz) (culoare) s. n.
turcoază
TURCOÁZĂ, turcoaze, s. f. Peruzea. – Din fr. turquoise. DOOM
turcoáză (piatră) (-coa-) s. f., g.-d. art. turcoázei; pl. turcoáze
turcofil
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofil
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofila
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofila
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofile
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofile
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilei
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilei
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilele
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilele
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilelor
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilelor
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofili
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofili
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilia
TURCOFILÍE s.f. Atitudine turcofilă; turcomanie. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophilie].
turcofilie
TURCOFILÍE s.f. Atitudine turcofilă; turcomanie. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophilie].
turcofiliei
TURCOFILÍE s.f. Atitudine turcofilă; turcomanie. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophilie].
turcofilii
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilii
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilii
TURCOFILÍE s.f. Atitudine turcofilă; turcomanie. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophilie].
turcofiliile
TURCOFILÍE s.f. Atitudine turcofilă; turcomanie. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophilie].
turcofiliilor
TURCOFILÍE s.f. Atitudine turcofilă; turcomanie. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophilie].
turcofililor
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofililor
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilul
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilul
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilului
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofilului
TURCOFÍL, -Ă, turcofili, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă simpatie pentru poporul turc, pentru cultura și civilizația turcă. – Din fr. turcophile.
turcofob
TURCOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care detestă, urăște ceea ce este turcesc. [< fr. turcophobe].
turcofoba
TURCOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care detestă, urăște ceea ce este turcesc. [< fr. turcophobe].
turcofobe
TURCOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care detestă, urăște ceea ce este turcesc. [< fr. turcophobe].
turcofobei
TURCOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care detestă, urăște ceea ce este turcesc. [< fr. turcophobe].
turcofobele
TURCOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care detestă, urăște ceea ce este turcesc. [< fr. turcophobe].
turcofobelor
TURCOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care detestă, urăște ceea ce este turcesc. [< fr. turcophobe].
turcofobi
TURCOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care detestă, urăște ceea ce este turcesc. [< fr. turcophobe].
turcofobia
TURCOFOBÍE s.f. Ură maniacală față de turci. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophobie].
turcofobie
TURCOFOBÍE s.f. Ură maniacală față de turci. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophobie].
turcofobiei
TURCOFOBÍE s.f. Ură maniacală față de turci. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophobie].
turcofobii
TURCOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care detestă, urăște ceea ce este turcesc. [< fr. turcophobe].
turcofobii
TURCOFOBÍE s.f. Ură maniacală față de turci. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophobie].
turcofobiile
TURCOFOBÍE s.f. Ură maniacală față de turci. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophobie].
turcofobiilor
TURCOFOBÍE s.f. Ură maniacală față de turci. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophobie].
turcofobilor
TURCOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care detestă, urăște ceea ce este turcesc. [< fr. turcophobe].
turcofobul
TURCOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care detestă, urăște ceea ce este turcesc. [< fr. turcophobe].
turcofobului
TURCOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care detestă, urăște ceea ce este turcesc. [< fr. turcophobe].
turcolog
TURCOLÓG, turcologi, s. m. Specialist în turcologie. – Din germ. Turkologe. DOOM
*turcológ s. m., pl. turcológi
turcologa
TURCOLÓG, turcologi, s. m. Specialist în turcologie. – Din germ. Turkologe. DOOM
*turcológ s. m., pl. turcológi
turcologe
TURCOLÓG, turcologi, s. m. Specialist în turcologie. – Din germ. Turkologe. DOOM
*turcológ s. m., pl. turcológi
turcologei
TURCOLÓG, turcologi, s. m. Specialist în turcologie. – Din germ. Turkologe. DOOM
*turcológ s. m., pl. turcológi
turcologele
TURCOLÓG, turcologi, s. m. Specialist în turcologie. – Din germ. Turkologe. DOOM
*turcológ s. m., pl. turcológi
turcologelor
TURCOLÓG, turcologi, s. m. Specialist în turcologie. – Din germ. Turkologe. DOOM
*turcológ s. m., pl. turcológi
turcologi
TURCOLÓG, turcologi, s. m. Specialist în turcologie. – Din germ. Turkologe. DOOM
*turcológ s. m., pl. turcológi
turcologia
TURCOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază limba, cultura și civilizația turcă. – Din germ. Turkologie.
turcologie
TURCOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază limba, cultura și civilizația turcă. – Din germ. Turkologie.
turcologiei
TURCOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază limba, cultura și civilizația turcă. – Din germ. Turkologie.
turcologii
TURCOLÓG, turcologi, s. m. Specialist în turcologie. – Din germ. Turkologe. DOOM
*turcológ s. m., pl. turcológi
turcologii
TURCOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază limba, cultura și civilizația turcă. – Din germ. Turkologie.
turcologilor
TURCOLÓG, turcologi, s. m. Specialist în turcologie. – Din germ. Turkologe. DOOM
*turcológ s. m., pl. turcológi
turcologul
TURCOLÓG, turcologi, s. m. Specialist în turcologie. – Din germ. Turkologe. DOOM
*turcológ s. m., pl. turcológi
turcologului
TURCOLÓG, turcologi, s. m. Specialist în turcologie. – Din germ. Turkologe. DOOM
*turcológ s. m., pl. turcológi
turcoman
TURCOMÁN, turcomani, s. m. (Popular, peiorativ) Turc. De-ți găsi vreun dușman, Vreun grec ori vreun turcoman. ȘEZ. IV 132.
turcomani
TURCOMÁN, turcomani, s. m. (Popular, peiorativ) Turc. De-ți găsi vreun dușman, Vreun grec ori vreun turcoman. ȘEZ. IV 132.
turcomanie
TURCOMANÍE s.f. (Rar) Turcofilie. [Gen. -iei. / < turc(o) + manie].
turcomanii
TURCOMÁN, turcomani, s. m. (Popular, peiorativ) Turc. De-ți găsi vreun dușman, Vreun grec ori vreun turcoman. ȘEZ. IV 132.
turcomanilor
TURCOMÁN, turcomani, s. m. (Popular, peiorativ) Turc. De-ți găsi vreun dușman, Vreun grec ori vreun turcoman. ȘEZ. IV 132.
turcomanul
TURCOMÁN, turcomani, s. m. (Popular, peiorativ) Turc. De-ți găsi vreun dușman, Vreun grec ori vreun turcoman. ȘEZ. IV 132.
turcomanului
TURCOMÁN, turcomani, s. m. (Popular, peiorativ) Turc. De-ți găsi vreun dușman, Vreun grec ori vreun turcoman. ȘEZ. IV 132.
turcomerit
TURCOMERÍT, -Ă, turcomeriți, -te, adj. (Învechit) Partizan al turcilor. ♦ Fig.. Despotic. Nici ești un părinte blînd dizmierdător... Ești prea turcomerit. ALECSANDRI, T. 1233.
turcul
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turculean
TURCULEÁN, turculeni, s. m. Turculeț. Mă-ntîlnii c-un turculean Cu fes roș și cu tulpan. ȘEZ. II 183.
turculeț
TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț. DOOM
turculéț s. m., pl. turculéți
turculețe
TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț. DOOM
turculéț s. m., pl. turculéți
turculeți
TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț. DOOM
turculéț s. m., pl. turculéți
turculeții
TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț. DOOM
turculéț s. m., pl. turculéți
turculeților
TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț. DOOM
turculéț s. m., pl. turculéți
turculețul
TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț. DOOM
turculéț s. m., pl. turculéți
turculețule
TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț. DOOM
turculéț s. m., pl. turculéți
turculețului
TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț. DOOM
turculéț s. m., pl. turculéți
turcului
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. DOOM
túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei
turdean
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
turdean
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
turdeana
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
turdeanca
TURDEÁNCĂ, turdence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Turda. – Turdean + suf. -că. DOOM
turdeáncă s. f., g.-d. art. turdéncei; pl. turdénce
turdeanco
TURDEÁNCĂ, turdence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Turda. – Turdean + suf. -că. DOOM
turdeáncă s. f., g.-d. art. turdéncei; pl. turdénce
turdeanul
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
turdeanului
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
turdence
TURDEÁNCĂ, turdence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Turda. – Turdean + suf. -că. DOOM
turdeáncă s. f., g.-d. art. turdéncei; pl. turdénce
turdencei
TURDEÁNCĂ, turdence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Turda. – Turdean + suf. -că. DOOM
turdeáncă s. f., g.-d. art. turdéncei; pl. turdénce
turdencele
TURDEÁNCĂ, turdence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Turda. – Turdean + suf. -că. DOOM
turdeáncă s. f., g.-d. art. turdéncei; pl. turdénce
turdencelor
TURDEÁNCĂ, turdence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Turda. – Turdean + suf. -că. DOOM
turdeáncă s. f., g.-d. art. turdéncei; pl. turdénce
turdene
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
turdenei
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
turdenele
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
turdenelor
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
turdeni
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
turdenii
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
turdenilor
TURDEÁN, -Ă, turdeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Turda. 2. Adj. Care aparține municipiului Turda sau turdenilor (1), referitor la Turda ori la turdeni. – Turda (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turdeán adj. m., s. m., pl. turdéni; adj. f. turdeánă, pl. turdéne
ture
TÚRĂ2, ture, s. f. Piesă, în formă de turn, la jocul de șah, care se deplasează numai în linie dreaptă; turn (2). – Din fr. tour. DOOM
túră s. f., g.-d. art. túrei; pl. túre
tureac
TUREÁTCĂ, turetci, s. f. 1. Carâmb (la cizmă). 2. (Înv. și reg.) Un fel de ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbracă piciorul de la gleznă până la genunchi. [Var.: tureác s. n.] – Et. nec. DOOM
tureátcă s. f., g.-d. art. turétcii; pl. turétci
tureatc
TUREÁTCĂ, turetci, s. f. 1. Partea cizmei care acoperă pulpa piciorului de la genunchi pînă la glezne. V. carîmb. După el coborî și o slugă mustăcioasă, care era pe capră, înarmată cu pistoale la brîu și cuțit în tureatca cizmelor scurte. CAMIL PETRESCU, O. II 150. Vechili cu coada cravașei înfiptă în tureatca strînsă pe pulpă a cizmei. C. PETRESCU, O. P. I 46. N-a rămas ladă, saltar, tureatcă de cizmă, astupătoare de sobă, unde să nu-și fi băgat mîinile. GANE, N. III 38. 2. (Învechit) Un fel de ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbrăca piciorul de la glezne pînă la genunchi. – Pl. și: turetce (CREANGĂ, A. 99). – Variante: tureátc (SEVASTOS, N. 98), tureác (REBREANU, I. 12, SLAVICI, N. II 194), turiác (pronunțat -ri-ac) s. m.
tureatca
TUREÁTCĂ, turetci, s. f. 1. Carâmb (la cizmă). 2. (Înv. și reg.) Un fel de ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbracă piciorul de la gleznă până la genunchi. [Var.: tureác s. n.] – Et. nec. DOOM
tureátcă s. f., g.-d. art. turétcii; pl. turétci
turei
TÚRĂ2, ture, s. f. Piesă, în formă de turn, la jocul de șah, care se deplasează numai în linie dreaptă; turn (2). – Din fr. tour. DOOM
túră s. f., g.-d. art. túrei; pl. túre
turela
TURÉLĂ, turele, s. f. Locaș blindat (în formă de cupolă) care se poate roti în jurul unui ax și care adăpostește tunurile la tancuri, vapoare, avioane, cazemate etc. – Din fr. tourelle. DOOM
turélă s. f., g.-d. art. turélei; pl. turéle
turele
TÚRĂ2, ture, s. f. Piesă, în formă de turn, la jocul de șah, care se deplasează numai în linie dreaptă; turn (2). – Din fr. tour. DOOM
túră s. f., g.-d. art. túrei; pl. túre
turele
TURÉLĂ, turele, s. f. Locaș blindat (în formă de cupolă) care se poate roti în jurul unui ax și care adăpostește tunurile la tancuri, vapoare, avioane, cazemate etc. – Din fr. tourelle. DOOM
turélă s. f., g.-d. art. turélei; pl. turéle
turelei
TURÉLĂ, turele, s. f. Locaș blindat (în formă de cupolă) care se poate roti în jurul unui ax și care adăpostește tunurile la tancuri, vapoare, avioane, cazemate etc. – Din fr. tourelle. DOOM
turélă s. f., g.-d. art. turélei; pl. turéle
turelele
TURÉLĂ, turele, s. f. Locaș blindat (în formă de cupolă) care se poate roti în jurul unui ax și care adăpostește tunurile la tancuri, vapoare, avioane, cazemate etc. – Din fr. tourelle. DOOM
turélă s. f., g.-d. art. turélei; pl. turéle
turelelor
TURÉLĂ, turele, s. f. Locaș blindat (în formă de cupolă) care se poate roti în jurul unui ax și care adăpostește tunurile la tancuri, vapoare, avioane, cazemate etc. – Din fr. tourelle. DOOM
turélă s. f., g.-d. art. turélei; pl. turéle
turelor
TÚRĂ2, ture, s. f. Piesă, în formă de turn, la jocul de șah, care se deplasează numai în linie dreaptă; turn (2). – Din fr. tour. DOOM
túră s. f., g.-d. art. túrei; pl. túre
turetci
TUREÁTCĂ, turetci, s. f. 1. Carâmb (la cizmă). 2. (Înv. și reg.) Un fel de ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbracă piciorul de la gleznă până la genunchi. [Var.: tureác s. n.] – Et. nec. DOOM
tureátcă s. f., g.-d. art. turétcii; pl. turétci
turetcii
TUREÁTCĂ, turetci, s. f. 1. Carâmb (la cizmă). 2. (Înv. și reg.) Un fel de ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbracă piciorul de la gleznă până la genunchi. [Var.: tureác s. n.] – Et. nec. DOOM
tureátcă s. f., g.-d. art. turétcii; pl. turétci
turetcile
TUREÁTCĂ, turetci, s. f. 1. Carâmb (la cizmă). 2. (Înv. și reg.) Un fel de ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbracă piciorul de la gleznă până la genunchi. [Var.: tureác s. n.] – Et. nec. DOOM
tureátcă s. f., g.-d. art. turétcii; pl. turétci
turetcilor
TUREÁTCĂ, turetci, s. f. 1. Carâmb (la cizmă). 2. (Înv. și reg.) Un fel de ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbracă piciorul de la gleznă până la genunchi. [Var.: tureác s. n.] – Et. nec. DOOM
tureátcă s. f., g.-d. art. turétcii; pl. turétci
turf
TURF, turfuri, s. n. (Livr.) Hipodrom; p. ext. cursă de cai. – Din fr. turf. DOOM
turf (livr.) s. n., pl. túrfuri
turfist
TURFÍST, turfiști, s. m. (Livr.) Persoană care frecventează cursele de cai (și care face pariuri). – Din fr. turfiste. DOOM
turfíst (livr.) s. m., pl. turfíști
turfistul
TURFÍST, turfiști, s. m. (Livr.) Persoană care frecventează cursele de cai (și care face pariuri). – Din fr. turfiste. DOOM
turfíst (livr.) s. m., pl. turfíști
turfistului
TURFÍST, turfiști, s. m. (Livr.) Persoană care frecventează cursele de cai (și care face pariuri). – Din fr. turfiste. DOOM
turfíst (livr.) s. m., pl. turfíști
turfiști
TURFÍST, turfiști, s. m. (Livr.) Persoană care frecventează cursele de cai (și care face pariuri). – Din fr. turfiste. DOOM
turfíst (livr.) s. m., pl. turfíști
turfiștii
TURFÍST, turfiști, s. m. (Livr.) Persoană care frecventează cursele de cai (și care face pariuri). – Din fr. turfiste. DOOM
turfíst (livr.) s. m., pl. turfíști
turfiștilor
TURFÍST, turfiști, s. m. (Livr.) Persoană care frecventează cursele de cai (și care face pariuri). – Din fr. turfiste. DOOM
turfíst (livr.) s. m., pl. turfíști
turful
TURF, turfuri, s. n. (Livr.) Hipodrom; p. ext. cursă de cai. – Din fr. turf. DOOM
turf (livr.) s. n., pl. túrfuri
turfului
TURF, turfuri, s. n. (Livr.) Hipodrom; p. ext. cursă de cai. – Din fr. turf. DOOM
turf (livr.) s. n., pl. túrfuri
turfuri
TURF, turfuri, s. n. (Livr.) Hipodrom; p. ext. cursă de cai. – Din fr. turf. DOOM
turf (livr.) s. n., pl. túrfuri
turfurile
TURF, turfuri, s. n. (Livr.) Hipodrom; p. ext. cursă de cai. – Din fr. turf. DOOM
turf (livr.) s. n., pl. túrfuri
turfurilor
TURF, turfuri, s. n. (Livr.) Hipodrom; p. ext. cursă de cai. – Din fr. turf. DOOM
turf (livr.) s. n., pl. túrfuri
turgescent
TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. DOOM
turgescént adj. m., pl. turgescénți; f. turgescéntă, pl. turgescénte
turgescenta
TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. DOOM
turgescént adj. m., pl. turgescénți; f. turgescéntă, pl. turgescénte
turgescente
TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. DOOM
turgescént adj. m., pl. turgescénți; f. turgescéntă, pl. turgescénte
turgescentei
TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. DOOM
turgescént adj. m., pl. turgescénți; f. turgescéntă, pl. turgescénte
turgescentele
TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. DOOM
turgescént adj. m., pl. turgescénți; f. turgescéntă, pl. turgescénte
turgescentelor
TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. DOOM
turgescént adj. m., pl. turgescénți; f. turgescéntă, pl. turgescénte
turgescentul
TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. DOOM
turgescént adj. m., pl. turgescénți; f. turgescéntă, pl. turgescénte
turgescentului
TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. DOOM
turgescént adj. m., pl. turgescénți; f. turgescéntă, pl. turgescénte
turgescenți
TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. DOOM
turgescént adj. m., pl. turgescénți; f. turgescéntă, pl. turgescénte
turgescenții
TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. DOOM
turgescént adj. m., pl. turgescénți; f. turgescéntă, pl. turgescénte
turgescenților
TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. DOOM
turgescént adj. m., pl. turgescénți; f. turgescéntă, pl. turgescénte
turgescență
TURGESCÉNȚĂ s. f. 1. (Med.) Umflare locală a unui țesut, datorită acumulării de lichide. 2. (Bot.) Umflare a celulei vegetale, datorită apei care a pătruns în interiorul ei. – Din fr. turgescence. DOOM
turgescénță s. f., g.-d. art. turgescénței
turgid
TURGÍD, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].
turgida
TURGÍD, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].
turgide
TURGÍD, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].
turgidei
TURGÍD, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].
turgidele
TURGÍD, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].
turgidelor
TURGÍD, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].
turgidul
TURGÍD, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].
turgidului
TURGÍD, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].
turgizi
TURGÍD, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].
turgizii
TURGÍD, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].
turgizilor
TURGÍD, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].
turgor
TURGÓR s.n. 1. (Biol.) Stare de ușoară tensiune a unei celule, a unui organ ori a unui țesut animal sau vegetal datorită bogăției de lichide; turgescență. 2. Umflare, plinătate. [< fr., lat. turgor, it. turgore]. DOOM
túrgor s. n.
turgorul
TURGÓR s.n. 1. (Biol.) Stare de ușoară tensiune a unei celule, a unui organ ori a unui țesut animal sau vegetal datorită bogăției de lichide; turgescență. 2. Umflare, plinătate. [< fr., lat. turgor, it. turgore]. DOOM
túrgor s. n.
turgorului
TURGÓR s.n. 1. (Biol.) Stare de ușoară tensiune a unei celule, a unui organ ori a unui țesut animal sau vegetal datorită bogăției de lichide; turgescență. 2. Umflare, plinătate. [< fr., lat. turgor, it. turgore]. DOOM
túrgor s. n.
turiac
TURIÁC s. m. v. tureatcă.
turicea
TURICEÁ, turicele, s. f. (Bot.) Turicel.
turicei
TURICÉL, turicei, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și acoperite cu peri, cu flori mici, albe sau gălbui (Turritis glabra). – Et. nec. DOOM
turicél s. m., pl. turicéi, art. turicéii
turiceii
TURICÉL, turicei, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și acoperite cu peri, cu flori mici, albe sau gălbui (Turritis glabra). – Et. nec. DOOM
turicél s. m., pl. turicéi, art. turicéii
turiceilor
TURICÉL, turicei, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și acoperite cu peri, cu flori mici, albe sau gălbui (Turritis glabra). – Et. nec. DOOM
turicél s. m., pl. turicéi, art. turicéii
turicel
TURICÉL, turicei, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și acoperite cu peri, cu flori mici, albe sau gălbui (Turritis glabra). – Et. nec. DOOM
turicél s. m., pl. turicéi, art. turicéii
turicelul
TURICÉL, turicei, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și acoperite cu peri, cu flori mici, albe sau gălbui (Turritis glabra). – Et. nec. DOOM
turicél s. m., pl. turicéi, art. turicéii
turicelului
TURICÉL, turicei, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și acoperite cu peri, cu flori mici, albe sau gălbui (Turritis glabra). – Et. nec. DOOM
turicél s. m., pl. turicéi, art. turicéii
turicioară
TURICIOÁRĂ, turicioare, s. f. (Bot.) Turiță-mare.
turingian
TURINGIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al permianului, de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -gi-an. / < fr. thuringien, cf. Thüringen – provincie germană].
turingit
TURINGÍT s.n. Silicat natural de aluminiu și de fier. [< fr. thuringite]. DOOM
turingít s. n.
turingitul
TURINGÍT s.n. Silicat natural de aluminiu și de fier. [< fr. thuringite]. DOOM
turingít s. n.
turingitului
TURINGÍT s.n. Silicat natural de aluminiu și de fier. [< fr. thuringite]. DOOM
turingít s. n.
turingiu
TURUNGÍU, -ÍE, turungii, adj. (Învechit) Portocaliu. Verde, galben, turungiu, albastru, alb. I. IONESCU, M. 693. – Variantă: turingíu, -íe (ȘEZ. III 197) adj.
turism
TURÍSM, (2) turisme, s. n. 1. Totalitatea relațiilor și fenomenelor care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor de reședință (ca petrecerea vacanței sau concediului de odihnă, participarea la diferite manifestări etc.). 2. Autoturism. – Din fr. tourisme, it. turismo. DOOM
turísm s. n., (automobile) pl. turísme
turisme
TURÍSM, (2) turisme, s. n. 1. Totalitatea relațiilor și fenomenelor care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor de reședință (ca petrecerea vacanței sau concediului de odihnă, participarea la diferite manifestări etc.). 2. Autoturism. – Din fr. tourisme, it. turismo. DOOM
turísm s. n., (automobile) pl. turísme
turismele
TURÍSM, (2) turisme, s. n. 1. Totalitatea relațiilor și fenomenelor care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor de reședință (ca petrecerea vacanței sau concediului de odihnă, participarea la diferite manifestări etc.). 2. Autoturism. – Din fr. tourisme, it. turismo. DOOM
turísm s. n., (automobile) pl. turísme
turismelor
TURÍSM, (2) turisme, s. n. 1. Totalitatea relațiilor și fenomenelor care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor de reședință (ca petrecerea vacanței sau concediului de odihnă, participarea la diferite manifestări etc.). 2. Autoturism. – Din fr. tourisme, it. turismo. DOOM
turísm s. n., (automobile) pl. turísme
turismul
TURÍSM, (2) turisme, s. n. 1. Totalitatea relațiilor și fenomenelor care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor de reședință (ca petrecerea vacanței sau concediului de odihnă, participarea la diferite manifestări etc.). 2. Autoturism. – Din fr. tourisme, it. turismo. DOOM
turísm s. n., (automobile) pl. turísme
turismului
TURÍSM, (2) turisme, s. n. 1. Totalitatea relațiilor și fenomenelor care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor de reședință (ca petrecerea vacanței sau concediului de odihnă, participarea la diferite manifestări etc.). 2. Autoturism. – Din fr. tourisme, it. turismo. DOOM
turísm s. n., (automobile) pl. turísme
turist
TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista. DOOM
turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste
turista
TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista. DOOM
turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste
turiste
TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista. DOOM
turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste
turistei
TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista. DOOM
turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste
turistele
TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista. DOOM
turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste
turistelor
TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista. DOOM
turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste
turistic
TURÍSTIC, -Ă, turistici, -ce, adj. Care aparține turismului (1), privitor la turism. – Din fr. touristique, it. turistico. DOOM
turístic adj.. m., pl. turístici; f. turístică, pl. turístice
turistica
TURÍSTIC, -Ă, turistici, -ce, adj. Care aparține turismului (1), privitor la turism. – Din fr. touristique, it. turistico. DOOM
turístic adj.. m., pl. turístici; f. turístică, pl. turístice
turistice
TURÍSTIC, -Ă, turistici, -ce, adj. Care aparține turismului (1), privitor la turism. – Din fr. touristique, it. turistico. DOOM
turístic adj.. m., pl. turístici; f. turístică, pl. turístice
turisticei
TURÍSTIC, -Ă, turistici, -ce, adj. Care aparține turismului (1), privitor la turism. – Din fr. touristique, it. turistico. DOOM
turístic adj.. m., pl. turístici; f. turístică, pl. turístice
turisticele
TURÍSTIC, -Ă, turistici, -ce, adj. Care aparține turismului (1), privitor la turism. – Din fr. touristique, it. turistico. DOOM
turístic adj.. m., pl. turístici; f. turístică, pl. turístice
turisticelor
TURÍSTIC, -Ă, turistici, -ce, adj. Care aparține turismului (1), privitor la turism. – Din fr. touristique, it. turistico. DOOM
turístic adj.. m., pl. turístici; f. turístică, pl. turístice
turistici
TURÍSTIC, -Ă, turistici, -ce, adj. Care aparține turismului (1), privitor la turism. – Din fr. touristique, it. turistico. DOOM
turístic adj.. m., pl. turístici; f. turístică, pl. turístice
turisticii
TURÍSTIC, -Ă, turistici, -ce, adj. Care aparține turismului (1), privitor la turism. – Din fr. touristique, it. turistico. DOOM
turístic adj.. m., pl. turístici; f. turístică, pl. turístice
turisticilor
TURÍSTIC, -Ă, turistici, -ce, adj. Care aparține turismului (1), privitor la turism. – Din fr. touristique, it. turistico. DOOM
turístic adj.. m., pl. turístici; f. turístică, pl. turístice
turisticul
TURÍSTIC, -Ă, turistici, -ce, adj. Care aparține turismului (1), privitor la turism. – Din fr. touristique, it. turistico. DOOM
turístic adj.. m., pl. turístici; f. turístică, pl. turístice
turisticului
TURÍSTIC, -Ă, turistici, -ce, adj. Care aparține turismului (1), privitor la turism. – Din fr. touristique, it. turistico. DOOM
turístic adj.. m., pl. turístici; f. turístică, pl. turístice
turistul
TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista. DOOM
turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste
turistului
TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista. DOOM
turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste
turiște
TÚRIȘTE s. f. v. toriște.
turiști
TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista. DOOM
turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste
turiștii
TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista. DOOM
turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste
turiștilor
TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista. DOOM
turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste
turița
TÚRIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe fața inferioară și cu foliole dințate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine și cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia eupatoria). – Din sb. turica. DOOM
túriță s. f., g.-d. art. túriței; pl. túrițe
turițe
TÚRIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe fața inferioară și cu foliole dințate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine și cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia eupatoria). – Din sb. turica. DOOM
túriță s. f., g.-d. art. túriței; pl. túrițe
turiței
TÚRIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe fața inferioară și cu foliole dințate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine și cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia eupatoria). – Din sb. turica. DOOM
túriță s. f., g.-d. art. túriței; pl. túrițe
turițele
TÚRIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe fața inferioară și cu foliole dințate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine și cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia eupatoria). – Din sb. turica. DOOM
túriță s. f., g.-d. art. túriței; pl. túrițe
turițelor
TÚRIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe fața inferioară și cu foliole dințate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine și cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia eupatoria). – Din sb. turica. DOOM
túriță s. f., g.-d. art. túriței; pl. túrițe
turjan
TURJÁN, turjeni, s. m. (Regional) Cocean, strujan. Coceanul, care se mai numește și... turjan. PAMFILE, A. R. 87. Pe cărarea racului, Merge mama dracului, C-o lumină de turjan. MARIAN, S. 366.
turkmen
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmen
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmena
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmena
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmene
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmene
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmene
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenei
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenei
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenele
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenele
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenelor
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenelor
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmeni
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmeni
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenii
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenii
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenilor
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenilor
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmeno
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmeno
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenul
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenul
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenule
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenule
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenului
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turkmenului
TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia ori la turkmeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene. DOOM
turkménă (limbă) (turk-me-) s. f., g.-d. art. turkménei
turla
TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei; tura de sondă. – Din ngr. túrla. DOOM
túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrle
turlac
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. și fam.) Amețit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. torlak „tânăr, neexperimentat”; sb. torlak „fanfaron”. DOOM
turlác (pop., fam.) adj. m., pl. turláci; f. turlácă, pl. turláce
turlaca
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. și fam.) Amețit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. torlak „tânăr, neexperimentat”; sb. torlak „fanfaron”. DOOM
turlác (pop., fam.) adj. m., pl. turláci; f. turlácă, pl. turláce
turlace
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. și fam.) Amețit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. torlak „tânăr, neexperimentat”; sb. torlak „fanfaron”. DOOM
turlác (pop., fam.) adj. m., pl. turláci; f. turlácă, pl. turláce
turlacei
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. și fam.) Amețit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. torlak „tânăr, neexperimentat”; sb. torlak „fanfaron”. DOOM
turlác (pop., fam.) adj. m., pl. turláci; f. turlácă, pl. turláce
turlacele
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. și fam.) Amețit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. torlak „tânăr, neexperimentat”; sb. torlak „fanfaron”. DOOM
turlác (pop., fam.) adj. m., pl. turláci; f. turlácă, pl. turláce
turlacelor
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. și fam.) Amețit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. torlak „tânăr, neexperimentat”; sb. torlak „fanfaron”. DOOM
turlác (pop., fam.) adj. m., pl. turláci; f. turlácă, pl. turláce
turlaci
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. și fam.) Amețit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. torlak „tânăr, neexperimentat”; sb. torlak „fanfaron”. DOOM
turlác (pop., fam.) adj. m., pl. turláci; f. turlácă, pl. turláce
turlacii
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. și fam.) Amețit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. torlak „tânăr, neexperimentat”; sb. torlak „fanfaron”. DOOM
turlác (pop., fam.) adj. m., pl. turláci; f. turlácă, pl. turláce
turlacilor
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. și fam.) Amețit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. torlak „tânăr, neexperimentat”; sb. torlak „fanfaron”. DOOM
turlác (pop., fam.) adj. m., pl. turláci; f. turlácă, pl. turláce
turlacul
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. și fam.) Amețit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. torlak „tânăr, neexperimentat”; sb. torlak „fanfaron”. DOOM
turlác (pop., fam.) adj. m., pl. turláci; f. turlácă, pl. turláce
turlacului
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. și fam.) Amețit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. torlak „tânăr, neexperimentat”; sb. torlak „fanfaron”. DOOM
turlác (pop., fam.) adj. m., pl. turláci; f. turlácă, pl. turláce
turle
TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei; tura de sondă. – Din ngr. túrla. DOOM
túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrle
turlei
TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei; tura de sondă. – Din ngr. túrla. DOOM
túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrle
turlele
TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei; tura de sondă. – Din ngr. túrla. DOOM
túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrle
turlelor
TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei; tura de sondă. – Din ngr. túrla. DOOM
túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrle
turlist
TURLÍST, turliști, s. m. Muncitor specializat în montarea turlelor (2). – Turlă + suf. -ist. DOOM
turlíst s. m., pl. turlíști
turlistul
TURLÍST, turliști, s. m. Muncitor specializat în montarea turlelor (2). – Turlă + suf. -ist. DOOM
turlíst s. m., pl. turlíști
turlistului
TURLÍST, turliști, s. m. Muncitor specializat în montarea turlelor (2). – Turlă + suf. -ist. DOOM
turlíst s. m., pl. turlíști
turliști
TURLÍST, turliști, s. m. Muncitor specializat în montarea turlelor (2). – Turlă + suf. -ist. DOOM
turlíst s. m., pl. turlíști
turliștii
TURLÍST, turliști, s. m. Muncitor specializat în montarea turlelor (2). – Turlă + suf. -ist. DOOM
turlíst s. m., pl. turlíști
turliștilor
TURLÍST, turliști, s. m. Muncitor specializat în montarea turlelor (2). – Turlă + suf. -ist. DOOM
turlíst s. m., pl. turlíști
turluban
TURLUBÁN, turlubane, s. n. (Învechit) Turban. Trebuie iar să-mi pun rochia cea de catife roșie și turlubanul cel cu pene stacojii. ALECSANDRI, T. I 127.
turluliu
TURLULÍU, -ÍE, turlulii, adj. (Rar) Zăpăcit, țicnit, nebun. Să te trezești pe urmă... turluliu la minte... și cu ochii scurși de plîns. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 307.
turlupinadă
TURLUPINÁDĂ s.f. (Liv.) Glumă nereușită, proastă. ♦ Calambur nereușit. [< fr. turlupinade, cf. Turlupin – personaj în vechile farse franceze].
turlăcea
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăceai
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăceam
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcească
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăceau
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăceați
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcesc
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcește
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcești
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăci
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcii
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcim
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcind
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcire
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcire
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac.
turlăciră
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcirăm
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcirăți
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcise
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcisem
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăciseră
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăciserăm
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăciserăți
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăciseși
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăciseți
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcit
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăcit
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac.
turlăciși
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turlăciți
TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac. DOOM
!turlăcí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se turlăcéște, imperf. 3 sg. se turlăceá; conj. prez. 3 să se turlăceáscă
turma
TÚRMĂ, turme, s. f. 1. Grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau sălbatice, care trăiesc împreună. 2. (Depr.) Mulțime, grup (mare) de oameni (în dezordine). 3. (În limbajul bisericesc) Mulțimea credincioșilor. – Lat. turma. DOOM
túrmă s. f., g.-d. art. túrmei; pl. túrme
turmac
TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg. turmak.
turmaca
TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg. turmak.
turmace
TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg. turmak.
turmacei
TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg. turmak.
turmacele
TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg. turmak.
turmacelor
TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg. turmak.
turmaci
TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg. turmak.
turmacii
TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg. turmak.
turmacilor
TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg. turmak.
turmacul
TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg. turmak.
turmacului
TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg. turmak.
turmalin
TURMALÍN s.n. v. turmalină.
turmalina
TURMALÍNĂ, turmaline, s. f. Nume dat mai multor silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu, cu bor1, cristalizați și divers colorați, folosiți ca pietre semiprețioase sau în optică, radiotehnică etc. – Din fr. tourmaline. DOOM
turmalínă s. f., g.-d. art. turmalínei; pl. turmalíne
turmaline
TURMALÍNĂ, turmaline, s. f. Nume dat mai multor silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu, cu bor1, cristalizați și divers colorați, folosiți ca pietre semiprețioase sau în optică, radiotehnică etc. – Din fr. tourmaline. DOOM
turmalínă s. f., g.-d. art. turmalínei; pl. turmalíne
turmalinei
TURMALÍNĂ, turmaline, s. f. Nume dat mai multor silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu, cu bor1, cristalizați și divers colorați, folosiți ca pietre semiprețioase sau în optică, radiotehnică etc. – Din fr. tourmaline. DOOM
turmalínă s. f., g.-d. art. turmalínei; pl. turmalíne
turmalinele
TURMALÍNĂ, turmaline, s. f. Nume dat mai multor silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu, cu bor1, cristalizați și divers colorați, folosiți ca pietre semiprețioase sau în optică, radiotehnică etc. – Din fr. tourmaline. DOOM
turmalínă s. f., g.-d. art. turmalínei; pl. turmalíne
turmalinelor
TURMALÍNĂ, turmaline, s. f. Nume dat mai multor silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu, cu bor1, cristalizați și divers colorați, folosiți ca pietre semiprețioase sau în optică, radiotehnică etc. – Din fr. tourmaline. DOOM
turmalínă s. f., g.-d. art. turmalínei; pl. turmalíne
turme
TÚRMĂ, turme, s. f. 1. Grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau sălbatice, care trăiesc împreună. 2. (Depr.) Mulțime, grup (mare) de oameni (în dezordine). 3. (În limbajul bisericesc) Mulțimea credincioșilor. – Lat. turma. DOOM
túrmă s. f., g.-d. art. túrmei; pl. túrme
turmei
TÚRMĂ, turme, s. f. 1. Grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau sălbatice, care trăiesc împreună. 2. (Depr.) Mulțime, grup (mare) de oameni (în dezordine). 3. (În limbajul bisericesc) Mulțimea credincioșilor. – Lat. turma. DOOM
túrmă s. f., g.-d. art. túrmei; pl. túrme
turmele
TÚRMĂ, turme, s. f. 1. Grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau sălbatice, care trăiesc împreună. 2. (Depr.) Mulțime, grup (mare) de oameni (în dezordine). 3. (În limbajul bisericesc) Mulțimea credincioșilor. – Lat. turma. DOOM
túrmă s. f., g.-d. art. túrmei; pl. túrme
turmelor
TÚRMĂ, turme, s. f. 1. Grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau sălbatice, care trăiesc împreună. 2. (Depr.) Mulțime, grup (mare) de oameni (în dezordine). 3. (În limbajul bisericesc) Mulțimea credincioșilor. – Lat. turma. DOOM
túrmă s. f., g.-d. art. túrmei; pl. túrme
turment
TURMÉNT s.n. (Liv.) Chin, zbucium; durere cumplită. [< fr. tourment].
turmenta
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentai
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentam
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentare
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentare
TURMENTÁRE, turmentări, s. f. Acțiunea de a (se) turmenta și rezultatul ei. – V. turmenta.
turmentarea
TURMENTÁRE, turmentări, s. f. Acțiunea de a (se) turmenta și rezultatul ei. – V. turmenta.
turmentară
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentarăm
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentarăți
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentase
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentasem
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentaseră
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentaserăm
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentaserăți
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentaseși
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentaseți
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentat
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentat
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
turmentata
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
turmentate
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
turmentatei
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
turmentatele
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
turmentatelor
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
turmentatul
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
turmentatului
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
turmentau
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentași
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentați
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentați
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
turmentația
TURMENTÁȚIE s.f. Turmentare. [Gen. -iei, var. turmentațiune s.f. / < turmentare].
turmentație
TURMENTÁȚIE s.f. Turmentare. [Gen. -iei, var. turmentațiune s.f. / < turmentare].
turmentației
TURMENTÁȚIE s.f. Turmentare. [Gen. -iei, var. turmentațiune s.f. / < turmentare].
turmentații
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
turmentații
TURMENTÁȚIE s.f. Turmentare. [Gen. -iei, var. turmentațiune s.f. / < turmentare].
turmentațiile
TURMENTÁȚIE s.f. Turmentare. [Gen. -iei, var. turmentațiune s.f. / < turmentare].
turmentațiilor
TURMENTÁȚIE s.f. Turmentare. [Gen. -iei, var. turmentațiune s.f. / < turmentare].
turmentaților
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
turmentațiune
TURMENTAȚIÚNE s.f. v. turmentație.
turmente
TURMÉNT s.n. (Liv.) Chin, zbucium; durere cumplită. [< fr. tourment].
turmentează
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentele
TURMÉNT s.n. (Liv.) Chin, zbucium; durere cumplită. [< fr. tourment].
turmentelor
TURMÉNT s.n. (Liv.) Chin, zbucium; durere cumplită. [< fr. tourment].
turmentez
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmenteze
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentezi
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentul
TURMÉNT s.n. (Liv.) Chin, zbucium; durere cumplită. [< fr. tourment].
turmentului
TURMÉNT s.n. (Liv.) Chin, zbucium; durere cumplită. [< fr. tourment].
turmentând
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentînd
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter. DOOM
turmentá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 turmenteáză
turmentări
TURMENTÁRE, turmentări, s. f. Acțiunea de a (se) turmenta și rezultatul ei. – V. turmenta.
turmentării
TURMENTÁRE, turmentări, s. f. Acțiunea de a (se) turmenta și rezultatul ei. – V. turmenta.
turmentările
TURMENTÁRE, turmentări, s. f. Acțiunea de a (se) turmenta și rezultatul ei. – V. turmenta.
turmentărilor
TURMENTÁRE, turmentări, s. f. Acțiunea de a (se) turmenta și rezultatul ei. – V. turmenta.
turmulice
TURMULÍCE, turmulici, s. f. (Rar) Turmuliță. Nu-i turmulicea de oi, Ci-i potera după noi. MAT. FOLK. 1274.
turmuliță
TURMULÍȚĂ, turmulițe, s. f. Diminutiv al lui turmă (1). Îl puse să-i ducă turmulița de oi la pășune. ISPIRESCU, L. 262. Un ciobănaș fluierînd, Turmulița-mi îngriji. VĂCĂRESCU, P. 217.
turmușoară
TURMUȘOÁRĂ, turmușoare, s. f. Turmuliță. Au venit din Ardeal, aducîndu-și de dinapoi turmușoarele de vite. ȘEZ. IV 16. Avui plug cu șase boi Și turmușoare de oi. ib. IX 95.
turmuță
TURMÚȚĂ, turmuțe, s. f. Turmuliță. O mică turmuță De mîndre mieluțe. MARIAN, NU. 767.
turn
TURN, turnuri, s. n. 1. Construcție prismatică sau cilindrică, clădită separat sau făcând parte dintr-un complex arhitectural, fiind de obicei mai înaltă decât celelalte construcții. ◊ Turn de răcire = construcție de lemn, de piatră, de beton armat etc. în care apa dintr-o instalație termică complexă cedează o anumită cantitate de căldură, transmițând-o aerului înconjurător. Turn de sondă = turlă (2). Turn de extracție = construcție de suprafață situată deasupra gurii unui puț de mină și prevăzută cu diverse utilaje. Turn de apă = castel de apă. ◊ Expr. Turn de fildeș, denumește izolarea de viață, de realitățile înconjurătoare a unui scriitor, artist etc. ♦ (Rar) Coș de fabrică. 2. Tură2. – Din germ. Turn. DOOM
turn s. n., pl. túrnuri
turna
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turna
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnai
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnai
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnam
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnam
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnant
TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Bibliotecă de mici dimensiuni care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant. DOOM
turnánt adj. m., pl. turnánți; f. turnántă, pl. turnánte
turnanta
TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Bibliotecă de mici dimensiuni care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant. DOOM
turnánt adj. m., pl. turnánți; f. turnántă, pl. turnánte
turnante
TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Bibliotecă de mici dimensiuni care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant. DOOM
turnánt adj. m., pl. turnánți; f. turnántă, pl. turnánte
turnantei
TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Bibliotecă de mici dimensiuni care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant. DOOM
turnánt adj. m., pl. turnánți; f. turnántă, pl. turnánte
turnantele
TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Bibliotecă de mici dimensiuni care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant. DOOM
turnánt adj. m., pl. turnánți; f. turnántă, pl. turnánte
turnantelor
TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Bibliotecă de mici dimensiuni care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant. DOOM
turnánt adj. m., pl. turnánți; f. turnántă, pl. turnánte
turnantul
TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Bibliotecă de mici dimensiuni care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant. DOOM
turnánt adj. m., pl. turnánți; f. turnántă, pl. turnánte
turnantului
TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Bibliotecă de mici dimensiuni care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant. DOOM
turnánt adj. m., pl. turnánți; f. turnántă, pl. turnánte
turnantă
TURNÁNTĂ, turnante, s. f. Mică bibliotecă care se poate învîrti în jurul unui ax central. DOOM
turnántă s. f., g.-d. art. turnántei; pl. turnánte
turnanți
TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Bibliotecă de mici dimensiuni care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant. DOOM
turnánt adj. m., pl. turnánți; f. turnántă, pl. turnánte
turnanții
TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Bibliotecă de mici dimensiuni care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant. DOOM
turnánt adj. m., pl. turnánți; f. turnántă, pl. turnánte
turnanților
TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Bibliotecă de mici dimensiuni care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant. DOOM
turnánt adj. m., pl. turnánți; f. turnántă, pl. turnánte
turnare
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnare
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnare
TURNARE2, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat2. – V. turna2. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnare
TURNÁRE1, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat1. – V. turna1. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnarea
TURNARE2, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat2. – V. turna2. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnarea
TURNÁRE1, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat1. – V. turna1. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnară
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnară
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnarăm
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnarăm
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnarăți
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnarăți
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnase
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnase
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnasem
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnasem
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnaseră
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnaseră
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnaserăm
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnaserăm
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnaserăți
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnaserăți
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnaseși
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnaseși
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnaseți
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnaseți
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnat
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnat
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnat
TURNÁT3, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare1. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna1.
turnat
TURNÁT2 s. n. Turnare2. – V. turna2. DOOM
turnát s. n.
turnat
TURNÁT1 s. n. Turnare1. – V. turna1. DOOM
turnát s. n.
turnata
TURNÁT3, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare1. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna1.
turnate
TURNÁT3, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare1. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna1.
turnatei
TURNÁT3, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare1. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna1.
turnatele
TURNÁT3, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare1. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna1.
turnatelor
TURNÁT3, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare1. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna1.
turnatul
TURNÁT3, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare1. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna1.
turnatului
TURNÁT3, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare1. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna1.
turnau
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnau
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnași
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnași
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnați
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnați
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnați
TURNÁT3, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare1. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna1.
turnații
TURNÁT3, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare1. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna1.
turnaților
TURNÁT3, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare1. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna1.
turnean
TURNEÁN, -Ă, turneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Tumu Măgurele. 2. Adj. Care aparține orașului Tumu Măgurele sau turnenilor (1), referitor la Tumu Măgurele sau la turneni. – Turnu [Măgurele] (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turneán (referitor la Turnu Măgurele) adj. m., s. m., pl. turnéni; adj. f. turneánă, pl. turnéne
turnean
TURNEÁN, -Ă, turneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Tumu Măgurele. 2. Adj. Care aparține orașului Tumu Măgurele sau turnenilor (1), referitor la Tumu Măgurele sau la turneni. – Turnu [Măgurele] (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
turneán (referitor la Turnu Măgurele) adj. m., s. m., pl. turnéni; adj. f. turneánă, pl. turnéne
turneancă
TURNEÁNCĂ, turnence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Tumu Măgurele. – Turnean + suf. -că. DOOM
*turneáncă s. f., g.-d. art. turnéncei; pl. turnénce
turnează
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnedo
TURNEDÓ s.n. Carne din mușchi de vită preparată în sos picant. [< fr. tournedos].
turnedoul
TURNEDÓ s.n. Carne din mușchi de vită preparată în sos picant. [< fr. tournedos].
turnedoului
TURNEDÓ s.n. Carne din mușchi de vită preparată în sos picant. [< fr. tournedos].
turnedouri
TURNEDÓ s.n. Carne din mușchi de vită preparată în sos picant. [< fr. tournedos].
turnedourile
TURNEDÓ s.n. Carne din mușchi de vită preparată în sos picant. [< fr. tournedos].
turnedourilor
TURNEDÓ s.n. Carne din mușchi de vită preparată în sos picant. [< fr. tournedos].
turnee
TURNÉU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localități (sau țări), spre a da o serie de reprezentanții; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipă sportivă în diverse localități (sau țări), pentru a susține o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Călătorie oficială pe care o face o personalitate (politică) în diverse localități (sau țări), după un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée. DOOM
turnéu s. n., art. turnéul; pl. turnée
turneele
TURNÉU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localități (sau țări), spre a da o serie de reprezentanții; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipă sportivă în diverse localități (sau țări), pentru a susține o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Călătorie oficială pe care o face o personalitate (politică) în diverse localități (sau țări), după un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée. DOOM
turnéu s. n., art. turnéul; pl. turnée
turneelor
TURNÉU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localități (sau țări), spre a da o serie de reprezentanții; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipă sportivă în diverse localități (sau țări), pentru a susține o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Călătorie oficială pe care o face o personalitate (politică) în diverse localități (sau țări), după un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée. DOOM
turnéu s. n., art. turnéul; pl. turnée
turner
TURNÍR, turnire, s. n. Serbare în evul mediu, în cursul căreia cavalerii, îmbrăcați cu zale și armuri, se întreceau în lupte cu armele. Se siliră cît putură să facă pe Bathori a-și petrece vremea prin turnire și alte petreceri. BĂLCESCU, O. II 189. – Variantă: turnér (NEGRUZZI, S. I 36) s. n.
turnesol
TURNESÓL s. n. Materie colorantă extrasă din unele specii de licheni, folosită ca reactiv chimic pentru determinarea caracterului acid sau bazic al unei soluții sau al unei substanțe. – Din fr. tournesol. DOOM
turnesól s. n.
turnesolul
TURNESÓL s. n. Materie colorantă extrasă din unele specii de licheni, folosită ca reactiv chimic pentru determinarea caracterului acid sau bazic al unei soluții sau al unei substanțe. – Din fr. tournesol. DOOM
turnesól s. n.
turnesolului
TURNESÓL s. n. Materie colorantă extrasă din unele specii de licheni, folosită ca reactiv chimic pentru determinarea caracterului acid sau bazic al unei soluții sau al unei substanțe. – Din fr. tournesol. DOOM
turnesól s. n.
turneta
TURNÉTĂ s.f. (Poligr.) Aparat folosit la depunerea uniformă și uscarea stratului fotosensibil pe plăcile metalice care servesc la executarea formelor de tipar înalt sau plan. [< fr. tournette].
turnete
TURNÉTĂ s.f. (Poligr.) Aparat folosit la depunerea uniformă și uscarea stratului fotosensibil pe plăcile metalice care servesc la executarea formelor de tipar înalt sau plan. [< fr. tournette].
turnetei
TURNÉTĂ s.f. (Poligr.) Aparat folosit la depunerea uniformă și uscarea stratului fotosensibil pe plăcile metalice care servesc la executarea formelor de tipar înalt sau plan. [< fr. tournette].
turnetele
TURNÉTĂ s.f. (Poligr.) Aparat folosit la depunerea uniformă și uscarea stratului fotosensibil pe plăcile metalice care servesc la executarea formelor de tipar înalt sau plan. [< fr. tournette].
turnetelor
TURNÉTĂ s.f. (Poligr.) Aparat folosit la depunerea uniformă și uscarea stratului fotosensibil pe plăcile metalice care servesc la executarea formelor de tipar înalt sau plan. [< fr. tournette].
turneu
TURNÉU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localități (sau țări), spre a da o serie de reprezentanții; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipă sportivă în diverse localități (sau țări), pentru a susține o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Călătorie oficială pe care o face o personalitate (politică) în diverse localități (sau țări), după un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée. DOOM
turnéu s. n., art. turnéul; pl. turnée
turneu
TURNÉU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localități sau țări, pentru a da o serie de reprezentații după un program dinainte stabilit; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipă sportivă în mai multe localități sau țări, pentru a susține o serie de meciuri, de întîlniri. Teatrul de artă din Moscova se află în turneu. STANCU, U.R.S.S. 112. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. Odaia era plină de pernuțe, panglici, flacoane goale de parfum, fotografii de artiști, ilustrate șt suveniruri de băi, recoltate din turneele de vară. C. PETRESCU, C. V. 211. ♦ (În trecut, de obicei ironic) Călătorie oficială pe care o făceau personalitățile (politice) în diverse localități, după un program dinainte stabilit. Domnul avocat... se anunța pe după-amiază... dacă scapă la timp de vizita unui ministru în turneu. C. PETRESCU, R. DR. 204. A întreprins turneul de inspecție, de acuma convins profund că țăranii, văzîndu-l și ascultîndu-l, vor fi atît de sugestionați de autoritatea lui. REBREANU, R. II 85. – Pl. și: turneuri.
turneul
TURNÉU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localități (sau țări), spre a da o serie de reprezentanții; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipă sportivă în diverse localități (sau țări), pentru a susține o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Călătorie oficială pe care o face o personalitate (politică) în diverse localități (sau țări), după un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée. DOOM
turnéu s. n., art. turnéul; pl. turnée
turneului
TURNÉU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localități (sau țări), spre a da o serie de reprezentanții; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipă sportivă în diverse localități (sau țări), pentru a susține o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Călătorie oficială pe care o face o personalitate (politică) în diverse localități (sau țări), după un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée. DOOM
turnéu s. n., art. turnéul; pl. turnée
turnez
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turneze
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnezi
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnichet
TURNICHÉT, turnichete, s. n. 1. (Mar.) Rolă montată pe un ax vertical servind la schimbarea direcției unei parâme sau a unui lanț de ancoră. 2. Masă rotativă pe care se așază sticlele spre a fi umplute, 3. Bare în cruce instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permițând trecerea câte unei singure persoane. – Din fr. tourniquet. DOOM
turnichét s. n., pl. turnichéte
turnichete
TURNICHÉT, turnichete, s. n. 1. (Mar.) Rolă montată pe un ax vertical servind la schimbarea direcției unei parâme sau a unui lanț de ancoră. 2. Masă rotativă pe care se așază sticlele spre a fi umplute, 3. Bare în cruce instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permițând trecerea câte unei singure persoane. – Din fr. tourniquet. DOOM
turnichét s. n., pl. turnichéte
turnichetele
TURNICHÉT, turnichete, s. n. 1. (Mar.) Rolă montată pe un ax vertical servind la schimbarea direcției unei parâme sau a unui lanț de ancoră. 2. Masă rotativă pe care se așază sticlele spre a fi umplute, 3. Bare în cruce instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permițând trecerea câte unei singure persoane. – Din fr. tourniquet. DOOM
turnichét s. n., pl. turnichéte
turnichetelor
TURNICHÉT, turnichete, s. n. 1. (Mar.) Rolă montată pe un ax vertical servind la schimbarea direcției unei parâme sau a unui lanț de ancoră. 2. Masă rotativă pe care se așază sticlele spre a fi umplute, 3. Bare în cruce instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permițând trecerea câte unei singure persoane. – Din fr. tourniquet. DOOM
turnichét s. n., pl. turnichéte
turnichetul
TURNICHÉT, turnichete, s. n. 1. (Mar.) Rolă montată pe un ax vertical servind la schimbarea direcției unei parâme sau a unui lanț de ancoră. 2. Masă rotativă pe care se așază sticlele spre a fi umplute, 3. Bare în cruce instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permițând trecerea câte unei singure persoane. – Din fr. tourniquet. DOOM
turnichét s. n., pl. turnichéte
turnichetului
TURNICHÉT, turnichete, s. n. 1. (Mar.) Rolă montată pe un ax vertical servind la schimbarea direcției unei parâme sau a unui lanț de ancoră. 2. Masă rotativă pe care se așază sticlele spre a fi umplute, 3. Bare în cruce instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permițând trecerea câte unei singure persoane. – Din fr. tourniquet. DOOM
turnichét s. n., pl. turnichéte
turniola
TURNIÓLĂ s.f. (Med.) Panarițiu superficial localizat în jurul unghiilor. [Pron. -ni-o-. / < fr. tourniole].
turniole
TURNIÓLĂ s.f. (Med.) Panarițiu superficial localizat în jurul unghiilor. [Pron. -ni-o-. / < fr. tourniole].
turniolei
TURNIÓLĂ s.f. (Med.) Panarițiu superficial localizat în jurul unghiilor. [Pron. -ni-o-. / < fr. tourniole].
turniolele
TURNIÓLĂ s.f. (Med.) Panarițiu superficial localizat în jurul unghiilor. [Pron. -ni-o-. / < fr. tourniole].
turniolelor
TURNIÓLĂ s.f. (Med.) Panarițiu superficial localizat în jurul unghiilor. [Pron. -ni-o-. / < fr. tourniole].
turnir
TURNÍR, turniruri, s. n. Competiție din Evul Mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. [Pl. și: turnire] – Din germ. Turnier. DOOM
!turnír s. n., pl. turníruri
turnir
TURNÍR, turniruri, s. n. Competiție din Evul Mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. [Pl. și: turnire] – Din germ. Turnier.
turnirul
TURNÍR, turniruri, s. n. Competiție din Evul Mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. [Pl. și: turnire] – Din germ. Turnier.
turnirului
TURNÍR, turniruri, s. n. Competiție din Evul Mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. [Pl. și: turnire] – Din germ. Turnier.
turniruri
TURNÍR, turniruri, s. n. Competiție din Evul Mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. [Pl. și: turnire] – Din germ. Turnier.
turnirurile
TURNÍR, turniruri, s. n. Competiție din Evul Mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. [Pl. și: turnire] – Din germ. Turnier.
turnirurilor
TURNÍR, turniruri, s. n. Competiție din Evul Mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. [Pl. și: turnire] – Din germ. Turnier.
turniură
TURNÚRĂ, turnuri, s. f. 1. Schimbare (neașteptată) în desfășurarea evenimentelor; cotitură, întorsătură. 2. Fel în care sînt așezate cuvintele într-o frază; aspect. 3. Perniță sau bucată de stofă pe care femeile o purtau odinioară la spate, sub rochie, mai jos de talie. Ideile romantice din acea vreme ne vor face tot aceeași întipărire ca și niște grece din Atena veche, cu turnură. GHEREA, ST. CR. I 321. – Variantă: (3) turniúră (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 296) s. f.
turnișoare
TURNIȘÓR, turnișoare, s. n. Turnuleț. – Turn + suf. -ișor. DOOM
turnișór s. n., pl. turnișoáre
turnișoarele
TURNIȘÓR, turnișoare, s. n. Turnuleț. – Turn + suf. -ișor. DOOM
turnișór s. n., pl. turnișoáre
turnișoarelor
TURNIȘÓR, turnișoare, s. n. Turnuleț. – Turn + suf. -ișor. DOOM
turnișór s. n., pl. turnișoáre
turnișor
TURNIȘÓR, turnișoare, s. n. Turnuleț. – Turn + suf. -ișor. DOOM
turnișór s. n., pl. turnișoáre
turnișorul
TURNIȘÓR, turnișoare, s. n. Turnuleț. – Turn + suf. -ișor. DOOM
turnișór s. n., pl. turnișoáre
turnișorului
TURNIȘÓR, turnișoare, s. n. Turnuleț. – Turn + suf. -ișor. DOOM
turnișór s. n., pl. turnișoáre
turnul
TURN, turnuri, s. n. 1. Construcție prismatică sau cilindrică, clădită separat sau făcând parte dintr-un complex arhitectural, fiind de obicei mai înaltă decât celelalte construcții. ◊ Turn de răcire = construcție de lemn, de piatră, de beton armat etc. în care apa dintr-o instalație termică complexă cedează o anumită cantitate de căldură, transmițând-o aerului înconjurător. Turn de sondă = turlă (2). Turn de extracție = construcție de suprafață situată deasupra gurii unui puț de mină și prevăzută cu diverse utilaje. Turn de apă = castel de apă. ◊ Expr. Turn de fildeș, denumește izolarea de viață, de realitățile înconjurătoare a unui scriitor, artist etc. ♦ (Rar) Coș de fabrică. 2. Tură2. – Din germ. Turn. DOOM
turn s. n., pl. túrnuri
turnuleț
TURNULÉȚ, turnulețe, s. n. Diminutiv al lui turn; turnișor. – Turn + suf. -uleț. DOOM
turnuléț s. n., pl. turnuléțe
turnulețe
TURNULÉȚ, turnulețe, s. n. Diminutiv al lui turn; turnișor. – Turn + suf. -uleț. DOOM
turnuléț s. n., pl. turnuléțe
turnulețele
TURNULÉȚ, turnulețe, s. n. Diminutiv al lui turn; turnișor. – Turn + suf. -uleț. DOOM
turnuléț s. n., pl. turnuléțe
turnulețelor
TURNULÉȚ, turnulețe, s. n. Diminutiv al lui turn; turnișor. – Turn + suf. -uleț. DOOM
turnuléț s. n., pl. turnuléțe
turnulețul
TURNULÉȚ, turnulețe, s. n. Diminutiv al lui turn; turnișor. – Turn + suf. -uleț. DOOM
turnuléț s. n., pl. turnuléțe
turnulețului
TURNULÉȚ, turnulețe, s. n. Diminutiv al lui turn; turnișor. – Turn + suf. -uleț. DOOM
turnuléț s. n., pl. turnuléțe
turnului
TURN, turnuri, s. n. 1. Construcție prismatică sau cilindrică, clădită separat sau făcând parte dintr-un complex arhitectural, fiind de obicei mai înaltă decât celelalte construcții. ◊ Turn de răcire = construcție de lemn, de piatră, de beton armat etc. în care apa dintr-o instalație termică complexă cedează o anumită cantitate de căldură, transmițând-o aerului înconjurător. Turn de sondă = turlă (2). Turn de extracție = construcție de suprafață situată deasupra gurii unui puț de mină și prevăzută cu diverse utilaje. Turn de apă = castel de apă. ◊ Expr. Turn de fildeș, denumește izolarea de viață, de realitățile înconjurătoare a unui scriitor, artist etc. ♦ (Rar) Coș de fabrică. 2. Tură2. – Din germ. Turn. DOOM
turn s. n., pl. túrnuri
turnura
TURNÚRĂ, turnuri, s. f. I. 1. Schimbare (neașteptată) survenită în desfășurarea unor împrejurări, unor evenimente etc.; cotitură, întorsătură. 2. Fel în care se prezintă lucrurile, fenomenele etc. ♦ Spec. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. Perniță sau bucată de stofa pe care femeile o purtau odinioară sub rochie, la spate, mai jos de talie. – Din fr. tournure. DOOM
turnúră s. f., g.-d. art. turnúrii; pl. turnúri
turnuri
TURN, turnuri, s. n. 1. Construcție prismatică sau cilindrică, clădită separat sau făcând parte dintr-un complex arhitectural, fiind de obicei mai înaltă decât celelalte construcții. ◊ Turn de răcire = construcție de lemn, de piatră, de beton armat etc. în care apa dintr-o instalație termică complexă cedează o anumită cantitate de căldură, transmițând-o aerului înconjurător. Turn de sondă = turlă (2). Turn de extracție = construcție de suprafață situată deasupra gurii unui puț de mină și prevăzută cu diverse utilaje. Turn de apă = castel de apă. ◊ Expr. Turn de fildeș, denumește izolarea de viață, de realitățile înconjurătoare a unui scriitor, artist etc. ♦ (Rar) Coș de fabrică. 2. Tură2. – Din germ. Turn. DOOM
turn s. n., pl. túrnuri
turnuri
TURNÚRĂ, turnuri, s. f. I. 1. Schimbare (neașteptată) survenită în desfășurarea unor împrejurări, unor evenimente etc.; cotitură, întorsătură. 2. Fel în care se prezintă lucrurile, fenomenele etc. ♦ Spec. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. Perniță sau bucată de stofa pe care femeile o purtau odinioară sub rochie, la spate, mai jos de talie. – Din fr. tournure. DOOM
turnúră s. f., g.-d. art. turnúrii; pl. turnúri
turnurii
TURNÚRĂ, turnuri, s. f. I. 1. Schimbare (neașteptată) survenită în desfășurarea unor împrejurări, unor evenimente etc.; cotitură, întorsătură. 2. Fel în care se prezintă lucrurile, fenomenele etc. ♦ Spec. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. Perniță sau bucată de stofa pe care femeile o purtau odinioară sub rochie, la spate, mai jos de talie. – Din fr. tournure. DOOM
turnúră s. f., g.-d. art. turnúrii; pl. turnúri
turnurile
TURN, turnuri, s. n. 1. Construcție prismatică sau cilindrică, clădită separat sau făcând parte dintr-un complex arhitectural, fiind de obicei mai înaltă decât celelalte construcții. ◊ Turn de răcire = construcție de lemn, de piatră, de beton armat etc. în care apa dintr-o instalație termică complexă cedează o anumită cantitate de căldură, transmițând-o aerului înconjurător. Turn de sondă = turlă (2). Turn de extracție = construcție de suprafață situată deasupra gurii unui puț de mină și prevăzută cu diverse utilaje. Turn de apă = castel de apă. ◊ Expr. Turn de fildeș, denumește izolarea de viață, de realitățile înconjurătoare a unui scriitor, artist etc. ♦ (Rar) Coș de fabrică. 2. Tură2. – Din germ. Turn. DOOM
turn s. n., pl. túrnuri
turnurile
TURNÚRĂ, turnuri, s. f. I. 1. Schimbare (neașteptată) survenită în desfășurarea unor împrejurări, unor evenimente etc.; cotitură, întorsătură. 2. Fel în care se prezintă lucrurile, fenomenele etc. ♦ Spec. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. Perniță sau bucată de stofa pe care femeile o purtau odinioară sub rochie, la spate, mai jos de talie. – Din fr. tournure. DOOM
turnúră s. f., g.-d. art. turnúrii; pl. turnúri
turnurilor
TURN, turnuri, s. n. 1. Construcție prismatică sau cilindrică, clădită separat sau făcând parte dintr-un complex arhitectural, fiind de obicei mai înaltă decât celelalte construcții. ◊ Turn de răcire = construcție de lemn, de piatră, de beton armat etc. în care apa dintr-o instalație termică complexă cedează o anumită cantitate de căldură, transmițând-o aerului înconjurător. Turn de sondă = turlă (2). Turn de extracție = construcție de suprafață situată deasupra gurii unui puț de mină și prevăzută cu diverse utilaje. Turn de apă = castel de apă. ◊ Expr. Turn de fildeș, denumește izolarea de viață, de realitățile înconjurătoare a unui scriitor, artist etc. ♦ (Rar) Coș de fabrică. 2. Tură2. – Din germ. Turn. DOOM
turn s. n., pl. túrnuri
turnurilor
TURNÚRĂ, turnuri, s. f. I. 1. Schimbare (neașteptată) survenită în desfășurarea unor împrejurări, unor evenimente etc.; cotitură, întorsătură. 2. Fel în care se prezintă lucrurile, fenomenele etc. ♦ Spec. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. Perniță sau bucată de stofa pe care femeile o purtau odinioară sub rochie, la spate, mai jos de talie. – Din fr. tournure. DOOM
turnúră s. f., g.-d. art. turnúrii; pl. turnúri
turnus
TÚRNUS, turnusuri, s. n. Interval de timp în care se efectuează complet un anumit proces, o anumită operație de deplasare; grafic de serviciu. – Din germ. Turnus.
turnusul
TÚRNUS, turnusuri, s. n. Interval de timp în care se efectuează complet un anumit proces, o anumită operație de deplasare; grafic de serviciu. – Din germ. Turnus.
turnusului
TÚRNUS, turnusuri, s. n. Interval de timp în care se efectuează complet un anumit proces, o anumită operație de deplasare; grafic de serviciu. – Din germ. Turnus.
turnusuri
TÚRNUS, turnusuri, s. n. Interval de timp în care se efectuează complet un anumit proces, o anumită operație de deplasare; grafic de serviciu. – Din germ. Turnus.
turnusurile
TÚRNUS, turnusuri, s. n. Interval de timp în care se efectuează complet un anumit proces, o anumită operație de deplasare; grafic de serviciu. – Din germ. Turnus.
turnusurilor
TÚRNUS, turnusuri, s. n. Interval de timp în care se efectuează complet un anumit proces, o anumită operație de deplasare; grafic de serviciu. – Din germ. Turnus.
turnând
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnând
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnînd
TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner. DOOM
turná2 (a ~) (a realiza un film) vb., ind. prez. 3 turneáză
turnînd
TURNÁ1, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”. DOOM
turná1 (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă
turnări
TURNARE2, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat2. – V. turna2. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnări
TURNÁRE1, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat1. – V. turna1. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnării
TURNARE2, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat2. – V. turna2. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnării
TURNÁRE1, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat1. – V. turna1. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnările
TURNARE2, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat2. – V. turna2. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnările
TURNÁRE1, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat1. – V. turna1. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnărilor
TURNARE2, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat2. – V. turna2. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnărilor
TURNÁRE1, turnări, s. f. Acțiunea de a turna1; turnat1. – V. turna1. DOOM
turnáre s. f., g.-d. art. turnắrii; pl. turnắri
turnătoare
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător. DOOM
turnătór s. m., pl. turnătóri
turnătoarea
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător. DOOM
turnătór s. m., pl. turnătóri
turnătoarei
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător. DOOM
turnătór s. m., pl. turnătóri
turnătoarele
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător. DOOM
turnătór s. m., pl. turnătóri
turnătoarelor
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător. DOOM
turnătór s. m., pl. turnătóri
turnător
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător. DOOM
turnătór s. m., pl. turnătóri
turnători
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător. DOOM
turnătór s. m., pl. turnătóri
turnătoria
TURNĂTORÍE, (1, 3) turnătorii, s. f. 1. Atelier, secție, întreprindere în care se execută operațiile de turnare1 a metalelor. 2. Meseria turnătorului (1); tehnica turnării metalelor. 3. Fig. Pâră, denunț, calomnie la adresa cuiva. – Turnător + suf. -ie. DOOM
turnătoríe s. f., art. turnătoría, g.-d. art. turnătoríei; (ateliere, denunțuri) pl. turnătoríi, art. turnătoríile
turnătorie
TURNĂTORÍE, (1, 3) turnătorii, s. f. 1. Atelier, secție, întreprindere în care se execută operațiile de turnare1 a metalelor. 2. Meseria turnătorului (1); tehnica turnării metalelor. 3. Fig. Pâră, denunț, calomnie la adresa cuiva. – Turnător + suf. -ie. DOOM
turnătoríe s. f., art. turnătoría, g.-d. art. turnătoríei; (ateliere, denunțuri) pl. turnătoríi, art. turnătoríile
turnătoriei
TURNĂTORÍE, (1, 3) turnătorii, s. f. 1. Atelier, secție, întreprindere în care se execută operațiile de turnare1 a metalelor. 2. Meseria turnătorului (1); tehnica turnării metalelor. 3. Fig. Pâră, denunț, calomnie la adresa cuiva. – Turnător + suf. -ie. DOOM
turnătoríe s. f., art. turnătoría, g.-d. art. turnătoríei; (ateliere, denunțuri) pl. turnătoríi, art. turnătoríile
turnătorii
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător. DOOM
turnătór s. m., pl. turnătóri
turnătorii
TURNĂTORÍE, (1, 3) turnătorii, s. f. 1. Atelier, secție, întreprindere în care se execută operațiile de turnare1 a metalelor. 2. Meseria turnătorului (1); tehnica turnării metalelor. 3. Fig. Pâră, denunț, calomnie la adresa cuiva. – Turnător + suf. -ie. DOOM
turnătoríe s. f., art. turnătoría, g.-d. art. turnătoríei; (ateliere, denunțuri) pl. turnătoríi, art. turnătoríile
turnătoriile
TURNĂTORÍE, (1, 3) turnătorii, s. f. 1. Atelier, secție, întreprindere în care se execută operațiile de turnare1 a metalelor. 2. Meseria turnătorului (1); tehnica turnării metalelor. 3. Fig. Pâră, denunț, calomnie la adresa cuiva. – Turnător + suf. -ie. DOOM
turnătoríe s. f., art. turnătoría, g.-d. art. turnătoríei; (ateliere, denunțuri) pl. turnătoríi, art. turnătoríile
turnătoriilor
TURNĂTORÍE, (1, 3) turnătorii, s. f. 1. Atelier, secție, întreprindere în care se execută operațiile de turnare1 a metalelor. 2. Meseria turnătorului (1); tehnica turnării metalelor. 3. Fig. Pâră, denunț, calomnie la adresa cuiva. – Turnător + suf. -ie. DOOM
turnătoríe s. f., art. turnătoría, g.-d. art. turnătoríei; (ateliere, denunțuri) pl. turnătoríi, art. turnătoríile
turnătorilor
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător. DOOM
turnătór s. m., pl. turnătóri
turnătorul
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător. DOOM
turnătór s. m., pl. turnătóri
turnătorului
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător. DOOM
turnătór s. m., pl. turnătóri
turonian
TURONIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turones – vechiul nume gal al orașului francez Tours]. DOOM
turonián2 (-ni-an) s. n.
turoniana
TURONIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turones – vechiul nume gal al orașului francez Tours]. DOOM
turonián2 (-ni-an) s. n.
turonianul
TURONIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turones – vechiul nume gal al orașului francez Tours]. DOOM
turonián2 (-ni-an) s. n.
turonianului
TURONIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turones – vechiul nume gal al orașului francez Tours]. DOOM
turonián2 (-ni-an) s. n.
turoniene
TURONIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turones – vechiul nume gal al orașului francez Tours]. DOOM
turonián2 (-ni-an) s. n.
turonienei
TURONIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turones – vechiul nume gal al orașului francez Tours]. DOOM
turonián2 (-ni-an) s. n.
turonienele
TURONIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turones – vechiul nume gal al orașului francez Tours]. DOOM
turonián2 (-ni-an) s. n.
turonienelor
TURONIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turones – vechiul nume gal al orașului francez Tours]. DOOM
turonián2 (-ni-an) s. n.
turonieni
TURONIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turones – vechiul nume gal al orașului francez Tours]. DOOM
turonián2 (-ni-an) s. n.
turonienii
TURONIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turones – vechiul nume gal al orașului francez Tours]. DOOM
turonián2 (-ni-an) s. n.
turonienilor
TURONIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turones – vechiul nume gal al orașului francez Tours]. DOOM
turonián2 (-ni-an) s. n.
turpitudine
TURPITÚDINE, turpitudini, s. f. (Livr.) Faptă rușinoasă, josnică, mârșavă. – Din lat. turpitudo, -inis, fr. turpitude. DOOM
turpitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. turpitúdinii; pl. turpitúdini
turpitudinea
TURPITÚDINE, turpitudini, s. f. (Livr.) Faptă rușinoasă, josnică, mârșavă. – Din lat. turpitudo, -inis, fr. turpitude. DOOM
turpitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. turpitúdinii; pl. turpitúdini
turpitudini
TURPITÚDINE, turpitudini, s. f. (Livr.) Faptă rușinoasă, josnică, mârșavă. – Din lat. turpitudo, -inis, fr. turpitude. DOOM
turpitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. turpitúdinii; pl. turpitúdini
turpitudinii
TURPITÚDINE, turpitudini, s. f. (Livr.) Faptă rușinoasă, josnică, mârșavă. – Din lat. turpitudo, -inis, fr. turpitude. DOOM
turpitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. turpitúdinii; pl. turpitúdini
turpitudinile
TURPITÚDINE, turpitudini, s. f. (Livr.) Faptă rușinoasă, josnică, mârșavă. – Din lat. turpitudo, -inis, fr. turpitude. DOOM
turpitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. turpitúdinii; pl. turpitúdini
turpitudinilor
TURPITÚDINE, turpitudini, s. f. (Livr.) Faptă rușinoasă, josnică, mârșavă. – Din lat. turpitudo, -inis, fr. turpitude. DOOM
turpitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. turpitúdinii; pl. turpitúdini
turrita
BĂRBUȘOÁRĂ, bărbușoare, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui barbă; bărbuță. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene plăcut mirositoare; micsandră-sălbatică (Erysimum repandum). ◊ Compus: bărbușoară-de-munte = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori mici, albe sau gălbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crușățea (Barbarea vulgaris). – Barbă + suf. -ușoară.
turritella
TURRITÉLLA s.f. (Zool.) Moluscă gasteropodă cu cochilia foarte spiralată. [< fr. turritelle, lat.t. turritella].
turta
TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din faină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte. DOOM
túrtă dúlce s. f. + adj.
turte
TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din faină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte. DOOM
túrtă dúlce s. f. + adj.
turtea
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turteai
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turteam
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtească
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turteau
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turteați
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtei
TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din faină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte. DOOM
túrtă dúlce s. f. + adj.
turtel
TURTÉL, turtei, s. m. (Rar) Jneapăn. Turtel, Burdel, Buză de vițel (Peria). GOROVEI, C. 280.
turtele
TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din faină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte. DOOM
túrtă dúlce s. f. + adj.
turtelor
TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din faină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte. DOOM
túrtă dúlce s. f. + adj.
turtesc
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtește
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtești
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turti
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turticică
TURTICÍCĂ, turticele, s. f. Turtișoară.
turtică
TURTÍCĂ, turtele, s. f. Turtișoară. Pînă-n ziuă se scula Și hambare scutura... Făioară c-aduna D-o azmioară că-i făcea, D-o turtică că-i cocea. TEODORESCU, P. P. 670.
turtii
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtim
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtind
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtire
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtire
TURTÍRE, turtiri, s. f. Acțiunea de a (se) turti – V. turti. DOOM
turtíre s. f., g.-d. art. turtírii; pl. turtíri
turtirea
TURTÍRE, turtiri, s. f. Acțiunea de a (se) turti – V. turti. DOOM
turtíre s. f., g.-d. art. turtírii; pl. turtíri
turtiri
TURTÍRE, turtiri, s. f. Acțiunea de a (se) turti – V. turti. DOOM
turtíre s. f., g.-d. art. turtírii; pl. turtíri
turtirii
TURTÍRE, turtiri, s. f. Acțiunea de a (se) turti – V. turti. DOOM
turtíre s. f., g.-d. art. turtírii; pl. turtíri
turtirile
TURTÍRE, turtiri, s. f. Acțiunea de a (se) turti – V. turti. DOOM
turtíre s. f., g.-d. art. turtírii; pl. turtíri
turtirilor
TURTÍRE, turtiri, s. f. Acțiunea de a (se) turti – V. turti. DOOM
turtíre s. f., g.-d. art. turtírii; pl. turtíri
turtiră
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtirăm
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtirăți
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtise
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtisem
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtiseră
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtiserăm
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtiserăți
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtiseși
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtiseți
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtit
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtit
TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti. DOOM
cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți
turtita
TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti. DOOM
cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți
turtite
TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti. DOOM
cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți
turtitei
TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti. DOOM
cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți
turtitele
TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti. DOOM
cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți
turtitelor
TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti. DOOM
cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți
turtitul
TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti. DOOM
cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți
turtitului
TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti. DOOM
cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți
turtiși
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtișoara
TURTIȘOÁRĂ, turtișoare, s. f. Diminutiv al lui turtă; turtiță. – Turtă + suf. -ișoară. DOOM
turtișoáră s. f., g.-d. art. turtișoárei; pl. turtișoáre
turtișoare
TURTIȘOÁRĂ, turtișoare, s. f. Diminutiv al lui turtă; turtiță. – Turtă + suf. -ișoară. DOOM
turtișoáră s. f., g.-d. art. turtișoárei; pl. turtișoáre
turtișoarei
TURTIȘOÁRĂ, turtișoare, s. f. Diminutiv al lui turtă; turtiță. – Turtă + suf. -ișoară. DOOM
turtișoáră s. f., g.-d. art. turtișoárei; pl. turtișoáre
turtișoarele
TURTIȘOÁRĂ, turtișoare, s. f. Diminutiv al lui turtă; turtiță. – Turtă + suf. -ișoară. DOOM
turtișoáră s. f., g.-d. art. turtișoárei; pl. turtișoáre
turtișoarelor
TURTIȘOÁRĂ, turtișoare, s. f. Diminutiv al lui turtă; turtiță. – Turtă + suf. -ișoară. DOOM
turtișoáră s. f., g.-d. art. turtișoárei; pl. turtișoáre
turtița
TURTÍȚĂ, turtițe, s. f. Turtișoară. – Turtă + suf. -iță. DOOM
turtíță s. f., g.-d. art. turtíței; pl. turtíțe
turtițe
TURTÍȚĂ, turtițe, s. f. Turtișoară. – Turtă + suf. -iță. DOOM
turtíță s. f., g.-d. art. turtíței; pl. turtíțe
turtiței
TURTÍȚĂ, turtițe, s. f. Turtișoară. – Turtă + suf. -iță. DOOM
turtíță s. f., g.-d. art. turtíței; pl. turtíțe
turtițele
TURTÍȚĂ, turtițe, s. f. Turtișoară. – Turtă + suf. -iță. DOOM
turtíță s. f., g.-d. art. turtíței; pl. turtíțe
turtițelor
TURTÍȚĂ, turtițe, s. f. Turtișoară. – Turtă + suf. -iță. DOOM
turtíță s. f., g.-d. art. turtíței; pl. turtíțe
turtiți
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă. DOOM
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtiți
TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti. DOOM
cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți
turtiții
TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti. DOOM
cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți
turtiților
TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti. DOOM
cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți
turtur
TÚRTUR, -Ă, turturi, -e, adj. (Mold., în expr.) Mere turture = varietate de mere acre la gust. Veneam acasă cu sinul încărcat de covrigi, mere turture, nuci poleite. CREANGĂ, A. 14.
turturea
TURTURÍCĂ, turturele, s. f. Turturea. – Turturea + suf. -ică. DOOM
turturícă v. turtureá
turtureaua
TURTURÍCĂ, turturele, s. f. Turturea. – Turturea + suf. -ică. DOOM
turturícă v. turtureá
turturei
TURTURÉL, turturel, s. m. Bărbătușul turturelei. – Turturea + suf. -el. DOOM
turturél s. m., pl. turturéi, art. turturéii
turtureii
TURTURÉL, turturel, s. m. Bărbătușul turturelei. – Turturea + suf. -el. DOOM
turturél s. m., pl. turturéi, art. turturéii
turtureilor
TURTURÉL, turturel, s. m. Bărbătușul turturelei. – Turturea + suf. -el. DOOM
turturél s. m., pl. turturéi, art. turturéii
turturel
TURTURÉL, turturel, s. m. Bărbătușul turturelei. – Turturea + suf. -el. DOOM
turturél s. m., pl. turturéi, art. turturéii
turturele
TURTURÍCĂ, turturele, s. f. Turturea. – Turturea + suf. -ică. DOOM
turturícă v. turtureá
turturelei
TURTURÍCĂ, turturele, s. f. Turturea. – Turturea + suf. -ică. DOOM
turturícă v. turtureá
turturelele
TURTURÍCĂ, turturele, s. f. Turturea. – Turturea + suf. -ică. DOOM
turturícă v. turtureá
turturelelor
TURTURÍCĂ, turturele, s. f. Turturea. – Turturea + suf. -ică. DOOM
turturícă v. turtureá
turturelul
TURTURÉL, turturel, s. m. Bărbătușul turturelei. – Turturea + suf. -el. DOOM
turturél s. m., pl. turturéi, art. turturéii
turturelului
TURTURÉL, turturel, s. m. Bărbătușul turturelei. – Turturea + suf. -el. DOOM
turturél s. m., pl. turturéi, art. turturéii
turtureluță
TURTURELÚȚĂ, turtureluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui turturea. În mod dezmierdător se numește turturica de către popor... și turtureluță. MARIAN, O. II 209.
turturica
TURTURÍCĂ, turturele, s. f. Turturea. – Turturea + suf. -ică. DOOM
turturícă v. turtureá
turui
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuia
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuiai
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuiala
TURUIÁLĂ, turuieli, s. f. (Fam. și depr.) Faptul de a turui; debit verbal continuu și rapid; turuitură. – Turui + suf. -eală. DOOM
turuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. turuiélii; pl. turuiéli
turuiam
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuiau
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuiați
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuie
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuieli
TURUIÁLĂ, turuieli, s. f. (Fam. și depr.) Faptul de a turui; debit verbal continuu și rapid; turuitură. – Turui + suf. -eală. DOOM
turuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. turuiélii; pl. turuiéli
turuielii
TURUIÁLĂ, turuieli, s. f. (Fam. și depr.) Faptul de a turui; debit verbal continuu și rapid; turuitură. – Turui + suf. -eală. DOOM
turuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. turuiélii; pl. turuiéli
turuielile
TURUIÁLĂ, turuieli, s. f. (Fam. și depr.) Faptul de a turui; debit verbal continuu și rapid; turuitură. – Turui + suf. -eală. DOOM
turuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. turuiélii; pl. turuiéli
turuielilor
TURUIÁLĂ, turuieli, s. f. (Fam. și depr.) Faptul de a turui; debit verbal continuu și rapid; turuitură. – Turui + suf. -eală. DOOM
turuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. turuiélii; pl. turuiéli
turuietură
TURUITÚRĂ, turuituri, s. f. Faptul de a turui; (cu sens colectiv) sunete caracteristice produse de porumbei și turturele; turuială. (Atestat în forma turuietură) Cîntecul porumbelului este o gungunire și o turuietură ce ne plac cînd le auzim. ODOBESCU, la TDRG. – Variantă: turuietúră s. f.
turuii
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuim
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuind
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuire
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuire
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică.
turuiră
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuirăm
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuirăți
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuise
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuisem
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuiseră
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuiserăm
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuiserăți
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuiseși
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuiseți
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuit
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuitura
TURUITÚRĂ, turuituri, s. f. (Fam. și depr.) Turuială. [Pr.: -ru-i-] – Turui + suf. -tură. DOOM
turuitúră (fam.) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. turuitúrii; pl. turuitúri
turuituri
TURUITÚRĂ, turuituri, s. f. (Fam. și depr.) Turuială. [Pr.: -ru-i-] – Turui + suf. -tură. DOOM
turuitúră (fam.) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. turuitúrii; pl. turuitúri
turuiturii
TURUITÚRĂ, turuituri, s. f. (Fam. și depr.) Turuială. [Pr.: -ru-i-] – Turui + suf. -tură. DOOM
turuitúră (fam.) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. turuitúrii; pl. turuitúri
turuiturile
TURUITÚRĂ, turuituri, s. f. (Fam. și depr.) Turuială. [Pr.: -ru-i-] – Turui + suf. -tură. DOOM
turuitúră (fam.) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. turuitúrii; pl. turuitúri
turuiturilor
TURUITÚRĂ, turuituri, s. f. (Fam. și depr.) Turuială. [Pr.: -ru-i-] – Turui + suf. -tură. DOOM
turuitúră (fam.) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. turuitúrii; pl. turuitúri
turuiși
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turuiți
TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică. DOOM
turuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. túrui, 3 túruie, imperf. 3 sg. turuiá; conj. prez. 3 să túruie
turul
TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din sb. tur.
turului
TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din sb. tur.
turungiu
TURUNGÍU, -ÍE, turungii, adj. (Învechit) Portocaliu. Verde, galben, turungiu, albastru, alb. I. IONESCU, M. 693. – Variantă: turingíu, -íe (ȘEZ. III 197) adj.
tururi
TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din sb. tur.
tururile
TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din sb. tur.
tururilor
TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din sb. tur.
turvin
turvín s. n. – Dezbatere, taifas. Mag. törveny (Candrea). – Der. turvini, vb. (a ține sfat, a conversa). În Banat.
tus
TUS- Element de compunere cu sensul „toți”, „laolaltă”, „împreună”, care, atașat pe lângă numerale cardinale (în special pe lângă „trei” și „patru”), formează numerale colective. Mergeau tuspatru. – Din toți (pl. lui tot).
tusculum
TÚSCULUM s.n. (Ant.) Vin vestit produs în viile din împrejurimile orașului Tusculum. [< Tusculum – oraș situat în apropierea Romei].
tuse
TÚSE s. f. Act reflex format dintr-o inspirație scurtă urmată de o expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabile (însoțită de expectorații), cauzat de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. – Lat. tussis. DOOM
túse s. f., art. túsea, g.-d. art. túsei
tusea
TÚSE s. f. Act reflex format dintr-o inspirație scurtă urmată de o expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabile (însoțită de expectorații), cauzat de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. – Lat. tussis. DOOM
túse s. f., art. túsea, g.-d. art. túsei
tusei
TÚSE s. f. Act reflex format dintr-o inspirație scurtă urmată de o expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabile (însoțită de expectorații), cauzat de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. – Lat. tussis. DOOM
túse s. f., art. túsea, g.-d. art. túsei
tuset
TÚSET, tusete, s. n. (Rar) Tuse repetată, prelungită. – Tuse + suf. -et. DOOM
túset (rar) s. n., pl. túsete
tusete
TÚSET, tusete, s. n. (Rar) Tuse repetată, prelungită. – Tuse + suf. -et. DOOM
túset (rar) s. n., pl. túsete
tusetele
TÚSET, tusete, s. n. (Rar) Tuse repetată, prelungită. – Tuse + suf. -et. DOOM
túset (rar) s. n., pl. túsete
tusetelor
TÚSET, tusete, s. n. (Rar) Tuse repetată, prelungită. – Tuse + suf. -et. DOOM
túset (rar) s. n., pl. túsete
tusetul
TÚSET, tusete, s. n. (Rar) Tuse repetată, prelungită. – Tuse + suf. -et. DOOM
túset (rar) s. n., pl. túsete
tusetului
TÚSET, tusete, s. n. (Rar) Tuse repetată, prelungită. – Tuse + suf. -et. DOOM
túset (rar) s. n., pl. túsete
tusigen
TUSIGÉN, -Ă, tusigeni, -e, adj. (Med.) Care produce tuse. – Din fr. tussigène.
tusigena
TUSIGÉN, -Ă, tusigeni, -e, adj. (Med.) Care produce tuse. – Din fr. tussigène.
tusigene
TUSIGÉN, -Ă, tusigeni, -e, adj. (Med.) Care produce tuse. – Din fr. tussigène.
tusigenei
TUSIGÉN, -Ă, tusigeni, -e, adj. (Med.) Care produce tuse. – Din fr. tussigène.
tusigenele
TUSIGÉN, -Ă, tusigeni, -e, adj. (Med.) Care produce tuse. – Din fr. tussigène.
tusigenelor
TUSIGÉN, -Ă, tusigeni, -e, adj. (Med.) Care produce tuse. – Din fr. tussigène.
tusigeni
TUSIGÉN, -Ă, tusigeni, -e, adj. (Med.) Care produce tuse. – Din fr. tussigène.
tusigenii
TUSIGÉN, -Ă, tusigeni, -e, adj. (Med.) Care produce tuse. – Din fr. tussigène.
tusigenilor
TUSIGÉN, -Ă, tusigeni, -e, adj. (Med.) Care produce tuse. – Din fr. tussigène.
tusigenul
TUSIGÉN, -Ă, tusigeni, -e, adj. (Med.) Care produce tuse. – Din fr. tussigène.
tusigenului
TUSIGÉN, -Ă, tusigeni, -e, adj. (Med.) Care produce tuse. – Din fr. tussigène.
tuslama
TUSLAMÁ, tuslamale, s. f. Mâncare preparată din burtă și din picioare de vacă. – Din tc. tuzlama. DOOM
tuslamá (tu-sla-) s. f., art. tuslamáua, g.-d. art. tuslamálei; pl. tuslamále, art. tuslamálele
tuslamale
TUSLAMÁ, tuslamale, s. f. Mâncare preparată din burtă și din picioare de vacă. – Din tc. tuzlama. DOOM
tuslamá (tu-sla-) s. f., art. tuslamáua, g.-d. art. tuslamálei; pl. tuslamále, art. tuslamálele
tuslamalei
TUSLAMÁ, tuslamale, s. f. Mâncare preparată din burtă și din picioare de vacă. – Din tc. tuzlama. DOOM
tuslamá (tu-sla-) s. f., art. tuslamáua, g.-d. art. tuslamálei; pl. tuslamále, art. tuslamálele
tuslamalele
TUSLAMÁ, tuslamale, s. f. Mâncare preparată din burtă și din picioare de vacă. – Din tc. tuzlama. DOOM
tuslamá (tu-sla-) s. f., art. tuslamáua, g.-d. art. tuslamálei; pl. tuslamále, art. tuslamálele
tuslamalelor
TUSLAMÁ, tuslamale, s. f. Mâncare preparată din burtă și din picioare de vacă. – Din tc. tuzlama. DOOM
tuslamá (tu-sla-) s. f., art. tuslamáua, g.-d. art. tuslamálei; pl. tuslamále, art. tuslamálele
tuslamaua
TUSLAMÁ, tuslamale, s. f. Mâncare preparată din burtă și din picioare de vacă. – Din tc. tuzlama. DOOM
tuslamá (tu-sla-) s. f., art. tuslamáua, g.-d. art. tuslamálei; pl. tuslamále, art. tuslamálele
tusor
TUSÓR s. n. Mătase naturală produsă de larvele unor specii de fluturi de noapte și folosită pentru umbrele, parașute etc. – Din fr. tussor. DOOM
tusór s. n.
tusorul
TUSÓR s. n. Mătase naturală produsă de larvele unor specii de fluturi de noapte și folosită pentru umbrele, parașute etc. – Din fr. tussor. DOOM
tusór s. n.
tusorului
TUSÓR s. n. Mătase naturală produsă de larvele unor specii de fluturi de noapte și folosită pentru umbrele, parașute etc. – Din fr. tussor. DOOM
tusór s. n.
tusoruri
TUSÓR s. n. Mătase naturală produsă de larvele unor specii de fluturi de noapte și folosită pentru umbrele, parașute etc. – Din fr. tussor. DOOM
tusór s. n.
tusorurile
TUSÓR s. n. Mătase naturală produsă de larvele unor specii de fluturi de noapte și folosită pentru umbrele, parașute etc. – Din fr. tussor. DOOM
tusór s. n.
tusorurilor
TUSÓR s. n. Mătase naturală produsă de larvele unor specii de fluturi de noapte și folosită pentru umbrele, parașute etc. – Din fr. tussor. DOOM
tusór s. n.
tussilago
PODBÁL s. m. v. podbeal.
tusă
TÚSE s. f. Expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabilă (uneori însoțită de expectorații) cauzată de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. Aud mai departe de mine o tuse. PREDA, Î. 100. Vechea ei tuse o necăji. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. Iarna trecută îl apucase o tuse neîmblînzită. VLAHUȚĂ, O. A. I 90. ◊ Tuse convulsivă v. convulsiv. – Variantă: túsă (BART, S. M. 61, ALECSANDRI, T. I 103, NEGRUZZI, S. II 154) s. f.
tuta
TÚTĂ1, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec. DOOM
tútă (pop.) s. f., g.-d. art. tútei; pl. túte
tutcă
tútcă (-ci), s. f. – (Banat) Curcă. Sb. tuka (Candrea). – Der. tutcan, s. m. (Banat, curcan).
tute
TÚTĂ1, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec. DOOM
tútă (pop.) s. f., g.-d. art. tútei; pl. túte
tutea
TUTEÁ s. f. sg. (Înv.) Oxid de zinc. – Din tc. tutya.
tuteaua
TUTEÁ s. f. sg. (Înv.) Oxid de zinc. – Din tc. tutya.
tutei
TÚTĂ1, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec. DOOM
tútă (pop.) s. f., g.-d. art. tútei; pl. túte
tutela
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutela
TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela. DOOM
tutélă s. f., g.-d. art. tutélei; pl. tutéle
tutelai
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelaj
TUTELÁJ, tutelaje, s. n. (Rar) Tutelă. – Tutelă + suf. -aj. DOOM
tuteláj (rar) s. n., pl. tuteláje
tutelaje
TUTELÁJ, tutelaje, s. n. (Rar) Tutelă. – Tutelă + suf. -aj. DOOM
tuteláj (rar) s. n., pl. tuteláje
tutelajele
TUTELÁJ, tutelaje, s. n. (Rar) Tutelă. – Tutelă + suf. -aj. DOOM
tuteláj (rar) s. n., pl. tuteláje
tutelajelor
TUTELÁJ, tutelaje, s. n. (Rar) Tutelă. – Tutelă + suf. -aj. DOOM
tuteláj (rar) s. n., pl. tuteláje
tutelajul
TUTELÁJ, tutelaje, s. n. (Rar) Tutelă. – Tutelă + suf. -aj. DOOM
tuteláj (rar) s. n., pl. tuteláje
tutelajului
TUTELÁJ, tutelaje, s. n. (Rar) Tutelă. – Tutelă + suf. -aj. DOOM
tuteláj (rar) s. n., pl. tuteláje
tutelam
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelar
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. DOOM
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelara
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. DOOM
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelare
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelare
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. DOOM
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelare
TUTELÁRE s. f. Acțiunea de a tutela și rezultatul ei. – V. tutela.
tutelarea
TUTELÁRE s. f. Acțiunea de a tutela și rezultatul ei. – V. tutela.
tutelarei
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. DOOM
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelarele
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. DOOM
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelarelor
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. DOOM
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelari
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. DOOM
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelarii
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. DOOM
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelarilor
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. DOOM
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelarul
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. DOOM
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelarului
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. DOOM
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelară
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelarăm
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelarăți
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelase
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelasem
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelaseră
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelaserăm
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelaserăți
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelaseși
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelaseți
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelat
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelat
TUTELÁT, -Ă, tutelați, -te, adj. Care se află sub tutelă. (Substantivat) Fiindcă tutelatul de pînă mai ieri nu făcuse nici o obiecție asupra gestiunilor trecute... moș Costache se socoti proprietarul de drept și de fapt al cuielor, grinzilor și cărămizilor. CĂLINESCU, E. O. II 228.
tutelau
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelași
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelați
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutele
TÚTĂ1, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec. DOOM
tútă (pop.) s. f., g.-d. art. tútei; pl. túte
tutele
TUTEÁ s. f. sg. (Înv.) Oxid de zinc. – Din tc. tutya.
tutele
TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela. DOOM
tutélă s. f., g.-d. art. tutélei; pl. tutéle
tutelează
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelei
TUTEÁ s. f. sg. (Înv.) Oxid de zinc. – Din tc. tutya.
tutelei
TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela. DOOM
tutélă s. f., g.-d. art. tutélei; pl. tutéle
tutelele
TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela. DOOM
tutélă s. f., g.-d. art. tutélei; pl. tutéle
tutelelor
TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela. DOOM
tutélă s. f., g.-d. art. tutélei; pl. tutéle
tutelez
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tuteleze
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelezi
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelor
TÚTĂ1, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec. DOOM
tútă (pop.) s. f., g.-d. art. tútei; pl. túte
tutelând
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelînd
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă. DOOM
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelări
TUTELÁRE s. f. Acțiunea de a tutela și rezultatul ei. – V. tutela.
tutelării
TUTELÁRE s. f. Acțiunea de a tutela și rezultatul ei. – V. tutela.
tutelările
TUTELÁRE s. f. Acțiunea de a tutela și rezultatul ei. – V. tutela.
tutelărilor
TUTELÁRE s. f. Acțiunea de a tutela și rezultatul ei. – V. tutela.
tutindeni
TUTÍNDENI adv. v. pretutindeni.
tutoare
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m. DOOM
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutoarea
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m. DOOM
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutoarei
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m. DOOM
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutoarele
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m. DOOM
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutoarelor
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m. DOOM
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutoi
TUTÓI, tutoaie, s. n. (Transilv.) Bucium mic. În Ardeal: tutoi, cornul cu care bucină (= buciumă) cînd scot vitele-n ciurdă (cireadă). PAMFILE, I. C. 64.
tutor
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m. DOOM
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutora
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorai
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutoraj
TUTORÁJ s.n. (Agr.) Tutorare. [< fr. tuteurage].
tutoraje
TUTORÁJ s.n. (Agr.) Tutorare. [< fr. tuteurage].
tutorajele
TUTORÁJ s.n. (Agr.) Tutorare. [< fr. tuteurage].
tutorajelor
TUTORÁJ s.n. (Agr.) Tutorare. [< fr. tuteurage].
tutorajul
TUTORÁJ s.n. (Agr.) Tutorare. [< fr. tuteurage].
tutorajului
TUTORÁJ s.n. (Agr.) Tutorare. [< fr. tuteurage].
tutoram
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorare
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorare
TUTORÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de a tutora. ♦ Legare de tutore a plantei care trebuie sprijinită. [< tutora].
tutorarea
TUTORÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de a tutora. ♦ Legare de tutore a plantei care trebuie sprijinită. [< tutora].
tutorară
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorarăm
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorarăți
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorase
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorasem
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutoraseră
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutoraserăm
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutoraserăți
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutoraseși
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutoraseți
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorat
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorat
TUTORÁT, tutorate, s. n. Tutelă (1).
tutorata
TUTORÁT, tutorate, s. n. Tutelă (1).
tutorate
TUTORÁT, tutorate, s. n. Tutelă (1).
tutoratei
TUTORÁT, tutorate, s. n. Tutelă (1).
tutoratele
TUTORÁT, tutorate, s. n. Tutelă (1).
tutoratelor
TUTORÁT, tutorate, s. n. Tutelă (1).
tutoratul
TUTORÁT, tutorate, s. n. Tutelă (1).
tutoratului
TUTORÁT, tutorate, s. n. Tutelă (1).
tutorau
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorași
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorați
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorați
TUTORÁT, tutorate, s. n. Tutelă (1).
tutorații
TUTORÁT, tutorate, s. n. Tutelă (1).
tutoraților
TUTORÁT, tutorate, s. n. Tutelă (1).
tutore
TUTÓRE, -OARE, tutori, -oare, s. m. și f. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. – Din it. tutore. Cf. fr. tuteur. DOOM
!tutóre s. m., pl. tutóri
tutorează
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorele
TUTÓRE, -OARE, tutori, -oare, s. m. și f. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. – Din it. tutore. Cf. fr. tuteur. DOOM
!tutóre s. m., pl. tutóri
tutorelui
TUTÓRE, -OARE, tutori, -oare, s. m. și f. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. – Din it. tutore. Cf. fr. tuteur. DOOM
!tutóre s. m., pl. tutóri
tutorez
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutoreze
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorezi
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutori
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m. DOOM
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutori
TUTÓRE, -OARE, tutori, -oare, s. m. și f. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. – Din it. tutore. Cf. fr. tuteur. DOOM
!tutóre s. m., pl. tutóri
tutoria
TUTORÍE s.f. (Jur.) Tutelă; tutorat. [Cf. it. tutoria].
tutorie
TUTORÍE s.f. (Jur.) Tutelă; tutorat. [Cf. it. tutoria].
tutoriei
TUTORÍE s.f. (Jur.) Tutelă; tutorat. [Cf. it. tutoria].
tutorii
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m. DOOM
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutorii
TUTÓRE, -OARE, tutori, -oare, s. m. și f. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. – Din it. tutore. Cf. fr. tuteur. DOOM
!tutóre s. m., pl. tutóri
tutorii
TUTORÍE s.f. (Jur.) Tutelă; tutorat. [Cf. it. tutoria].
tutoriile
TUTORÍE s.f. (Jur.) Tutelă; tutorat. [Cf. it. tutoria].
tutoriilor
TUTORÍE s.f. (Jur.) Tutelă; tutorat. [Cf. it. tutoria].
tutorilor
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m. DOOM
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutorilor
TUTÓRE, -OARE, tutori, -oare, s. m. și f. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. – Din it. tutore. Cf. fr. tuteur. DOOM
!tutóre s. m., pl. tutóri
tutorul
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m. DOOM
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutorului
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m. DOOM
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutorând
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorînd
TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer].
tutorări
TUTORÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de a tutora. ♦ Legare de tutore a plantei care trebuie sprijinită. [< tutora].
tutorării
TUTORÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de a tutora. ♦ Legare de tutore a plantei care trebuie sprijinită. [< tutora].
tutorările
TUTORÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de a tutora. ♦ Legare de tutore a plantei care trebuie sprijinită. [< tutora].
tutorărilor
TUTORÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de a tutora. ♦ Legare de tutore a plantei care trebuie sprijinită. [< tutora].
tutti
TÚTTI adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cântat de toți executanții. // s.n. Ansamblu de instrumente ale unei orchestre. ♦ (În piesele de concert) Muzică executată de orchestră în timpul pauzei solistului. [< it. tutti]. DOOM
tútti (it.) s. n.
tuttiul
TÚTTI adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cântat de toți executanții. // s.n. Ansamblu de instrumente ale unei orchestre. ♦ (În piesele de concert) Muzică executată de orchestră în timpul pauzei solistului. [< it. tutti]. DOOM
tútti (it.) s. n.
tuttiului
TÚTTI adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cântat de toți executanții. // s.n. Ansamblu de instrumente ale unei orchestre. ♦ (În piesele de concert) Muzică executată de orchestră în timpul pauzei solistului. [< it. tutti]. DOOM
tútti (it.) s. n.
tutu
TUTÚ, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu. DOOM
tutu (fr.) [pron. tütǘ] s. n., art. tutu-ul; pl. tutu-uri
tutuc
TUTÚC tutuci, s. m. (Olt., Ban.) Butuc (1). Se așază fiecare pe un tutuc și se apucă de muls. POP.
tutui
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuia
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiai
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiala
TUTUIÁLĂ, tutuieli, s. f. Tutuire. – Tutui + suf. -eală. DOOM
tutuiálă s. f., g.-d. art. tutuiélii; pl. tutuiéli
tutuiam
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiască
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiau
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiați
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuieli
TUTUIÁLĂ, tutuieli, s. f. Tutuire. – Tutui + suf. -eală. DOOM
tutuiálă s. f., g.-d. art. tutuiélii; pl. tutuiéli
tutuielii
TUTUIÁLĂ, tutuieli, s. f. Tutuire. – Tutui + suf. -eală. DOOM
tutuiálă s. f., g.-d. art. tutuiélii; pl. tutuiéli
tutuielile
TUTUIÁLĂ, tutuieli, s. f. Tutuire. – Tutui + suf. -eală. DOOM
tutuiálă s. f., g.-d. art. tutuiélii; pl. tutuiéli
tutuielilor
TUTUIÁLĂ, tutuieli, s. f. Tutuire. – Tutui + suf. -eală. DOOM
tutuiálă s. f., g.-d. art. tutuiélii; pl. tutuiéli
tutuiesc
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiește
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiești
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuii
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuim
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuind
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuire
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuire
TUTUÍRE, tutuiri, s. f. Faptul de a (se) tutui; tutuială, tutuit. – V. tutui. DOOM
tutuíre s. f., g.-d. art. tutuírii; pl. tutuíri
tutuirea
TUTUÍRE, tutuiri, s. f. Faptul de a (se) tutui; tutuială, tutuit. – V. tutui. DOOM
tutuíre s. f., g.-d. art. tutuírii; pl. tutuíri
tutuiri
TUTUÍRE, tutuiri, s. f. Faptul de a (se) tutui; tutuială, tutuit. – V. tutui. DOOM
tutuíre s. f., g.-d. art. tutuírii; pl. tutuíri
tutuirii
TUTUÍRE, tutuiri, s. f. Faptul de a (se) tutui; tutuială, tutuit. – V. tutui. DOOM
tutuíre s. f., g.-d. art. tutuírii; pl. tutuíri
tutuirile
TUTUÍRE, tutuiri, s. f. Faptul de a (se) tutui; tutuială, tutuit. – V. tutui. DOOM
tutuíre s. f., g.-d. art. tutuírii; pl. tutuíri
tutuirilor
TUTUÍRE, tutuiri, s. f. Faptul de a (se) tutui; tutuială, tutuit. – V. tutui. DOOM
tutuíre s. f., g.-d. art. tutuírii; pl. tutuíri
tutuiră
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuirăm
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuirăți
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuise
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuisem
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiseră
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiserăm
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiserăți
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiseși
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiseți
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuit
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuit
TUTUÍT, tutuituri, s. n. Tutuire. – V. tutui. DOOM
tutuít s. n., pl. tutuíturi
tutuitul
TUTUÍT, tutuituri, s. n. Tutuire. – V. tutui. DOOM
tutuít s. n., pl. tutuíturi
tutuitului
TUTUÍT, tutuituri, s. n. Tutuire. – V. tutui. DOOM
tutuít s. n., pl. tutuíturi
tutuituri
TUTUÍT, tutuituri, s. n. Tutuire. – V. tutui. DOOM
tutuít s. n., pl. tutuíturi
tutuiturile
TUTUÍT, tutuituri, s. n. Tutuire. – V. tutui. DOOM
tutuít s. n., pl. tutuíturi
tutuiturilor
TUTUÍT, tutuituri, s. n. Tutuire. – V. tutui. DOOM
tutuít s. n., pl. tutuíturi
tutuiși
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutuiți
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). DOOM
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
tutun
TUTÚN, (1) s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau roșii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă; sorturi din astfel de frunze. 3. S. n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün. DOOM
tutún2 (frunze, pachet) s. n., (sorturi) pl. tutúnuri
tutungereasa
TUTUNGEREÁSĂ, tutungerese, s. f. (Fam.) Tutungioaică. – Tutungiu + suf. -ăreasă. DOOM
tutungereásă (fam.) s. f., g.-d. art. tutungerései; pl. tutungerése
tutungerese
TUTUNGEREÁSĂ, tutungerese, s. f. (Fam.) Tutungioaică. – Tutungiu + suf. -ăreasă. DOOM
tutungereásă (fam.) s. f., g.-d. art. tutungerései; pl. tutungerése
tutungeresei
TUTUNGEREÁSĂ, tutungerese, s. f. (Fam.) Tutungioaică. – Tutungiu + suf. -ăreasă. DOOM
tutungereásă (fam.) s. f., g.-d. art. tutungerései; pl. tutungerése
tutungeresele
TUTUNGEREÁSĂ, tutungerese, s. f. (Fam.) Tutungioaică. – Tutungiu + suf. -ăreasă. DOOM
tutungereásă (fam.) s. f., g.-d. art. tutungerései; pl. tutungerése
tutungereselor
TUTUNGEREÁSĂ, tutungerese, s. f. (Fam.) Tutungioaică. – Tutungiu + suf. -ăreasă. DOOM
tutungereásă (fam.) s. f., g.-d. art. tutungerései; pl. tutungerése
tutungeria
TUTUNGERÍE, tutungerii, s. f. Mic magazin în care se vând țigări, chibrituri, ziare etc.; debit, tutunărie (2). – Tutungiu + suf. -ărie. DOOM
tutungeríe s. f., art. tutungería, g.-d. art. tutungeríei; pl. tutungeríi, art. tutungeríile
tutungerie
TUTUNGERÍE, tutungerii, s. f. Mic magazin în care se vând țigări, chibrituri, ziare etc.; debit, tutunărie (2). – Tutungiu + suf. -ărie. DOOM
tutungeríe s. f., art. tutungería, g.-d. art. tutungeríei; pl. tutungeríi, art. tutungeríile
tutungeriei
TUTUNGERÍE, tutungerii, s. f. Mic magazin în care se vând țigări, chibrituri, ziare etc.; debit, tutunărie (2). – Tutungiu + suf. -ărie. DOOM
tutungeríe s. f., art. tutungería, g.-d. art. tutungeríei; pl. tutungeríi, art. tutungeríile
tutungerii
TUTUNGERÍE, tutungerii, s. f. Mic magazin în care se vând țigări, chibrituri, ziare etc.; debit, tutunărie (2). – Tutungiu + suf. -ărie. DOOM
tutungeríe s. f., art. tutungería, g.-d. art. tutungeríei; pl. tutungeríi, art. tutungeríile
tutungeriile
TUTUNGERÍE, tutungerii, s. f. Mic magazin în care se vând țigări, chibrituri, ziare etc.; debit, tutunărie (2). – Tutungiu + suf. -ărie. DOOM
tutungeríe s. f., art. tutungería, g.-d. art. tutungeríei; pl. tutungeríi, art. tutungeríile
tutungeriilor
TUTUNGERÍE, tutungerii, s. f. Mic magazin în care se vând țigări, chibrituri, ziare etc.; debit, tutunărie (2). – Tutungiu + suf. -ărie. DOOM
tutungeríe s. f., art. tutungería, g.-d. art. tutungeríei; pl. tutungeríi, art. tutungeríile
tutungi
TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care ține în concesie o tutungerie sau care vinde într-o tutungerie. ◊ Compus: (turcism învechit) tutungi-bașa = slujbaș însărcinat cu supravegherea cultivării și vînzării tutunului. Orînduitul mumbașir tutungi-bașa al măriei-sale au adus pe acești mai jos înaintea mea. La TDRG. – Variantă: (în compuse) tutungí s. m.
tutungii
TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care vinde într-o tutungerie. – Din tc. tütüncü. DOOM
tutungíu s. m., art. tutungíul; pl. tutungíi, art. tutungíii (-gi-ii)
tutungiii
TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care vinde într-o tutungerie. – Din tc. tütüncü. DOOM
tutungíu s. m., art. tutungíul; pl. tutungíi, art. tutungíii (-gi-ii)
tutungiilor
TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care vinde într-o tutungerie. – Din tc. tütüncü. DOOM
tutungíu s. m., art. tutungíul; pl. tutungíi, art. tutungíii (-gi-ii)
tutungioaica
TUTUNGIOÁICĂ, tutungioaice, s. f. (Rar) Femeie care vinde într-o tutungerie; tutungereasă. – Tutungiu + suf. -oaică. DOOM
tutungioáică (rar) s. f., g.-d. art. tutungioáicei; pl. tutungioáice
tutungioaice
TUTUNGIOÁICĂ, tutungioaice, s. f. (Rar) Femeie care vinde într-o tutungerie; tutungereasă. – Tutungiu + suf. -oaică. DOOM
tutungioáică (rar) s. f., g.-d. art. tutungioáicei; pl. tutungioáice
tutungioaicei
TUTUNGIOÁICĂ, tutungioaice, s. f. (Rar) Femeie care vinde într-o tutungerie; tutungereasă. – Tutungiu + suf. -oaică. DOOM
tutungioáică (rar) s. f., g.-d. art. tutungioáicei; pl. tutungioáice
tutungioaicele
TUTUNGIOÁICĂ, tutungioaice, s. f. (Rar) Femeie care vinde într-o tutungerie; tutungereasă. – Tutungiu + suf. -oaică. DOOM
tutungioáică (rar) s. f., g.-d. art. tutungioáicei; pl. tutungioáice
tutungioaicelor
TUTUNGIOÁICĂ, tutungioaice, s. f. (Rar) Femeie care vinde într-o tutungerie; tutungereasă. – Tutungiu + suf. -oaică. DOOM
tutungioáică (rar) s. f., g.-d. art. tutungioáicei; pl. tutungioáice
tutungiu
TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care vinde într-o tutungerie. – Din tc. tütüncü. DOOM
tutungíu s. m., art. tutungíul; pl. tutungíi, art. tutungíii (-gi-ii)
tutungiul
TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care vinde într-o tutungerie. – Din tc. tütüncü. DOOM
tutungíu s. m., art. tutungíul; pl. tutungíi, art. tutungíii (-gi-ii)
tutungiului
TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care vinde într-o tutungerie. – Din tc. tütüncü. DOOM
tutungíu s. m., art. tutungíul; pl. tutungíi, art. tutungíii (-gi-ii)
tutunia
TUTUNÍU, -ÍE, tutunii, adj. De culoarea frunzelor uscate de tutun; cafeniu-verzui. – Tutun + suf. -iu. DOOM
tutuníu adj. m., f. tutuníe; pl. m. și f. tutuníi
tutunic
TUTÚNIC, -Ă adj. De tutun; tabagic. [< tutun + -ic].
tutunie
TUTUNÍU, -ÍE, tutunii, adj. De culoarea frunzelor uscate de tutun; cafeniu-verzui. – Tutun + suf. -iu. DOOM
tutuníu adj. m., f. tutuníe; pl. m. și f. tutuníi
tutuniei
TUTUNÍU, -ÍE, tutunii, adj. De culoarea frunzelor uscate de tutun; cafeniu-verzui. – Tutun + suf. -iu. DOOM
tutuníu adj. m., f. tutuníe; pl. m. și f. tutuníi
tutunii
TUTUNÍU, -ÍE, tutunii, adj. De culoarea frunzelor uscate de tutun; cafeniu-verzui. – Tutun + suf. -iu. DOOM
tutuníu adj. m., f. tutuníe; pl. m. și f. tutuníi
tutuniii
TUTUNÍU, -ÍE, tutunii, adj. De culoarea frunzelor uscate de tutun; cafeniu-verzui. – Tutun + suf. -iu. DOOM
tutuníu adj. m., f. tutuníe; pl. m. și f. tutuníi
tutuniile
TUTUNÍU, -ÍE, tutunii, adj. De culoarea frunzelor uscate de tutun; cafeniu-verzui. – Tutun + suf. -iu. DOOM
tutuníu adj. m., f. tutuníe; pl. m. și f. tutuníi
tutuniilor
TUTUNÍU, -ÍE, tutunii, adj. De culoarea frunzelor uscate de tutun; cafeniu-verzui. – Tutun + suf. -iu. DOOM
tutuníu adj. m., f. tutuníe; pl. m. și f. tutuníi
tutuniu
TUTUNÍU, -ÍE, tutunii, adj. De culoarea frunzelor uscate de tutun; cafeniu-verzui. – Tutun + suf. -iu. DOOM
tutuníu adj. m., f. tutuníe; pl. m. și f. tutuníi
tutuniul
TUTUNÍU, -ÍE, tutunii, adj. De culoarea frunzelor uscate de tutun; cafeniu-verzui. – Tutun + suf. -iu. DOOM
tutuníu adj. m., f. tutuníe; pl. m. și f. tutuníi
tutuniului
TUTUNÍU, -ÍE, tutunii, adj. De culoarea frunzelor uscate de tutun; cafeniu-verzui. – Tutun + suf. -iu. DOOM
tutuníu adj. m., f. tutuníe; pl. m. și f. tutuníi
tutunul
TUTÚN, (1) s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau roșii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă; sorturi din astfel de frunze. 3. S. n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün. DOOM
tutún2 (frunze, pachet) s. n., (sorturi) pl. tutúnuri
tutunului
TUTÚN, (1) s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau roșii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă; sorturi din astfel de frunze. 3. S. n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün. DOOM
tutún2 (frunze, pachet) s. n., (sorturi) pl. tutúnuri
tutunuri
TUTÚN, (1) s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau roșii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă; sorturi din astfel de frunze. 3. S. n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün. DOOM
tutún2 (frunze, pachet) s. n., (sorturi) pl. tutúnuri
tutunurile
TUTÚN, (1) s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau roșii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă; sorturi din astfel de frunze. 3. S. n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün. DOOM
tutún2 (frunze, pachet) s. n., (sorturi) pl. tutúnuri
tutunurilor
TUTÚN, (1) s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau roșii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă; sorturi din astfel de frunze. 3. S. n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün. DOOM
tutún2 (frunze, pachet) s. n., (sorturi) pl. tutúnuri
tutunăria
TUTUNĂRÍE, tutunării, s. f. 1. Plantație de tutun (1). 2. (Înv.) Tutungerie. – Tutun + suf. -ărie. DOOM
tutunăríe s. f., art. tutunăría, g.-d. art. tutunăríei; pl. tutunăríi, art. tutunăríile
tutunărie
TUTUNĂRÍE, tutunării, s. f. 1. Plantație de tutun (1). 2. (Înv.) Tutungerie. – Tutun + suf. -ărie. DOOM
tutunăríe s. f., art. tutunăría, g.-d. art. tutunăríei; pl. tutunăríi, art. tutunăríile
tutunăriei
TUTUNĂRÍE, tutunării, s. f. 1. Plantație de tutun (1). 2. (Înv.) Tutungerie. – Tutun + suf. -ărie. DOOM
tutunăríe s. f., art. tutunăría, g.-d. art. tutunăríei; pl. tutunăríi, art. tutunăríile
tutunării
TUTUNĂRÍE, tutunării, s. f. 1. Plantație de tutun (1). 2. (Înv.) Tutungerie. – Tutun + suf. -ărie. DOOM
tutunăríe s. f., art. tutunăría, g.-d. art. tutunăríei; pl. tutunăríi, art. tutunăríile
tutunăriile
TUTUNĂRÍE, tutunării, s. f. 1. Plantație de tutun (1). 2. (Înv.) Tutungerie. – Tutun + suf. -ărie. DOOM
tutunăríe s. f., art. tutunăría, g.-d. art. tutunăríei; pl. tutunăríi, art. tutunăríile
tutunăriilor
TUTUNĂRÍE, tutunării, s. f. 1. Plantație de tutun (1). 2. (Înv.) Tutungerie. – Tutun + suf. -ărie. DOOM
tutunăríe s. f., art. tutunăría, g.-d. art. tutunăríei; pl. tutunăríi, art. tutunăríile
tutunărit
TUTUNĂRÍT s. n. 1. (Rar) Faptul de a cultiva tutun (1); îndeletnicire a cultivatorului de tutun. 2. Dare plătită în trecut domniei de către cei care cultivau tutun. – Tutun + suf. -ărit. DOOM
tutunărít (rar) s. n.
tutunăritul
TUTUNĂRÍT s. n. 1. (Rar) Faptul de a cultiva tutun (1); îndeletnicire a cultivatorului de tutun. 2. Dare plătită în trecut domniei de către cei care cultivau tutun. – Tutun + suf. -ărit. DOOM
tutunărít (rar) s. n.
tutunăritului
TUTUNĂRÍT s. n. 1. (Rar) Faptul de a cultiva tutun (1); îndeletnicire a cultivatorului de tutun. 2. Dare plătită în trecut domniei de către cei care cultivau tutun. – Tutun + suf. -ărit. DOOM
tutunărít (rar) s. n.
tuturor
TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ♦ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um. DOOM
întru tótul loc. adv.
tutuul
TUTÚ, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu. DOOM
tutu (fr.) [pron. tütǘ] s. n., art. tutu-ul; pl. tutu-uri
tutuului
TUTÚ, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu. DOOM
tutu (fr.) [pron. tütǘ] s. n., art. tutu-ul; pl. tutu-uri
tutuuri
TUTÚ, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu. DOOM
tutu (fr.) [pron. tütǘ] s. n., art. tutu-ul; pl. tutu-uri
tutuurile
TUTÚ, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu. DOOM
tutu (fr.) [pron. tütǘ] s. n., art. tutu-ul; pl. tutu-uri
tutuurilor
TUTÚ, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu. DOOM
tutu (fr.) [pron. tütǘ] s. n., art. tutu-ul; pl. tutu-uri
tuvaluan
TUVALUÁN, -Ă, tuvaluani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Tuvalu sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Tuvalu sau tuvaluanilor (1), referitor la statul Tuvalu ori la tuvaluani. – Tuvalu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
tuvaluán (referitor la Tuvalu) (-lu-an) adj. m., s. m., pl. tuvaluáni; adj. f., s. f. tuvaluánă, pl. tuvaluáne
tuvaluan
TUVALUÁN, -Ă, tuvaluani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Tuvalu sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Tuvalu sau tuvaluanilor (1), referitor la statul Tuvalu ori la tuvaluani. – Tuvalu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
tuvaluán (referitor la Tuvalu) (-lu-an) adj. m., s. m., pl. tuvaluáni; adj. f., s. f. tuvaluánă, pl. tuvaluáne
tuvaluană
TUVALUÁN, -Ă, tuvaluani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Tuvalu sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Tuvalu sau tuvaluanilor (1), referitor la statul Tuvalu ori la tuvaluani. – Tuvalu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
tuvaluán (referitor la Tuvalu) (-lu-an) adj. m., s. m., pl. tuvaluáni; adj. f., s. f. tuvaluánă, pl. tuvaluáne
tuyau
TUYÁU s.m. (Hipism) Cal pe care cei informați îl consideră ca foarte probabil câștigător al unei curse. [Pron. tüio. / < fr. tuyau].
tuzla
tuzlá (-ále), s. f. – Salină. Tc. tuzla (Tiktin). Sec. XVIII, înv., s-a păstrat ca toponim. – Der. tuzlama, s. f. (mîncare din picioare și burtă de vacă), din tc. tuzlama „sărătură” (Șeineanu, II, 371).
tuzluc
TUZLÚC, tuzluci, s. m. (Învechit și arhaizant; mai ales la pl.) Un fel de ghetre încheiate la spate cu copci sau cu șireturi, care se trăgeau peste ciorapi și apoi se băgau în cizme; (astăzi, regional) un fel de ciorapi groși (cu sau fără talpă) care se poartă la țară (uneori fără altă încălțăminte). E încălțat cu meși roșii și tuzluci de saftian. CAMIL PETRESCU, O. I 221. Un turc uscat, înalt și mustăcios, cu poturi găitănați, strînși de la genunchi în jos ca tuzlucii. id. ib. II 68. N-are nici tuzluc, nici ipingea (= e lipsit de toate).
tuzluci
TUZLÚC, tuzluci, s. m. (Învechit și arhaizant; mai ales la pl.) Un fel de ghetre încheiate la spate cu copci sau cu șireturi, care se trăgeau peste ciorapi și apoi se băgau în cizme; (astăzi, regional) un fel de ciorapi groși (cu sau fără talpă) care se poartă la țară (uneori fără altă încălțăminte). E încălțat cu meși roșii și tuzluci de saftian. CAMIL PETRESCU, O. I 221. Un turc uscat, înalt și mustăcios, cu poturi găitănați, strînși de la genunchi în jos ca tuzlucii. id. ib. II 68. N-are nici tuzluc, nici ipingea (= e lipsit de toate).
tuzlucii
TUZLÚC, tuzluci, s. m. (Învechit și arhaizant; mai ales la pl.) Un fel de ghetre încheiate la spate cu copci sau cu șireturi, care se trăgeau peste ciorapi și apoi se băgau în cizme; (astăzi, regional) un fel de ciorapi groși (cu sau fără talpă) care se poartă la țară (uneori fără altă încălțăminte). E încălțat cu meși roșii și tuzluci de saftian. CAMIL PETRESCU, O. I 221. Un turc uscat, înalt și mustăcios, cu poturi găitănați, strînși de la genunchi în jos ca tuzlucii. id. ib. II 68. N-are nici tuzluc, nici ipingea (= e lipsit de toate).
tuzlucilor
TUZLÚC, tuzluci, s. m. (Învechit și arhaizant; mai ales la pl.) Un fel de ghetre încheiate la spate cu copci sau cu șireturi, care se trăgeau peste ciorapi și apoi se băgau în cizme; (astăzi, regional) un fel de ciorapi groși (cu sau fără talpă) care se poartă la țară (uneori fără altă încălțăminte). E încălțat cu meși roșii și tuzluci de saftian. CAMIL PETRESCU, O. I 221. Un turc uscat, înalt și mustăcios, cu poturi găitănați, strînși de la genunchi în jos ca tuzlucii. id. ib. II 68. N-are nici tuzluc, nici ipingea (= e lipsit de toate).
tuzlucul
TUZLÚC, tuzluci, s. m. (Învechit și arhaizant; mai ales la pl.) Un fel de ghetre încheiate la spate cu copci sau cu șireturi, care se trăgeau peste ciorapi și apoi se băgau în cizme; (astăzi, regional) un fel de ciorapi groși (cu sau fără talpă) care se poartă la țară (uneori fără altă încălțăminte). E încălțat cu meși roșii și tuzluci de saftian. CAMIL PETRESCU, O. I 221. Un turc uscat, înalt și mustăcios, cu poturi găitănați, strînși de la genunchi în jos ca tuzlucii. id. ib. II 68. N-are nici tuzluc, nici ipingea (= e lipsit de toate).
tuzlucului
TUZLÚC, tuzluci, s. m. (Învechit și arhaizant; mai ales la pl.) Un fel de ghetre încheiate la spate cu copci sau cu șireturi, care se trăgeau peste ciorapi și apoi se băgau în cizme; (astăzi, regional) un fel de ciorapi groși (cu sau fără talpă) care se poartă la țară (uneori fără altă încălțăminte). E încălțat cu meși roșii și tuzluci de saftian. CAMIL PETRESCU, O. I 221. Un turc uscat, înalt și mustăcios, cu poturi găitănați, strînși de la genunchi în jos ca tuzlucii. id. ib. II 68. N-are nici tuzluc, nici ipingea (= e lipsit de toate).
tuș
TUȘ, tușuri, s. n. 1. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea ștampilelor, în poligrafie etc. 2. Substanță solidă sau lichidă, de culoare neagră, obținută din negru de fum și folosită la desen. ♦ Desen executat în tuș (2). – Din germ. Tusche, rus. tuș. DOOM
tuș s. n., (tipuri) pl. túșuri
tușa
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușa
TÚȘĂ2, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.
tușa
TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche. DOOM
túșă2 (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii
tușai
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușam
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușare
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușare
TUȘÁRE, tușări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a tușa. – V. tușa. DOOM
tușáre (livr.) s. f., g.-d. art. tușắrii; pl. tușắri
tușarea
TUȘÁRE, tușări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a tușa. – V. tușa. DOOM
tușáre (livr.) s. f., g.-d. art. tușắrii; pl. tușắri
tușară
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușarăm
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușarăți
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușase
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușasem
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușaseră
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușaserăm
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușaserăți
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușaseși
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușaseți
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușat
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușat
TUȘÁT, -Ă, tușați, -te, adj. (Livr.) Emoționat. – V. tușa.
tușau
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușaveraj
TUȘAVERÁJ s. n. (La jocul de scrimă) Raport dintre punctele obținute într-un meci de cei doi adversari. – De la tușă1 (după golaveraj).
tușași
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușați
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușe
TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche. DOOM
túșă2 (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii
tușea
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușeai
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușeam
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușească
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușeau
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușează
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușeați
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușei
TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche. DOOM
túșă2 (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii
tușele
TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche. DOOM
túșă2 (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii
tușelor
TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche. DOOM
túșă2 (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii
tușesc
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușeu
TUȘÉU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigare a unei cavități naturale. 2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tușă1 (IV). – Din fr. toucher. DOOM
tușéu s. n., art. tușéul; pl. tușéuri
tușeul
TUȘÉU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigare a unei cavități naturale. 2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tușă1 (IV). – Din fr. toucher. DOOM
tușéu s. n., art. tușéul; pl. tușéuri
tușeului
TUȘÉU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigare a unei cavități naturale. 2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tușă1 (IV). – Din fr. toucher. DOOM
tușéu s. n., art. tușéul; pl. tușéuri
tușeuri
TUȘÉU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigare a unei cavități naturale. 2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tușă1 (IV). – Din fr. toucher. DOOM
tușéu s. n., art. tușéul; pl. tușéuri
tușeurile
TUȘÉU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigare a unei cavități naturale. 2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tușă1 (IV). – Din fr. toucher. DOOM
tușéu s. n., art. tușéul; pl. tușéuri
tușeurilor
TUȘÉU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigare a unei cavități naturale. 2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tușă1 (IV). – Din fr. toucher. DOOM
tușéu s. n., art. tușéul; pl. tușéuri
tușez
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușeze
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușezi
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușește
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușești
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tuși
TÚȘĂ2, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.
tuși
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușica
TUȘÍCĂ, tușici, s. f. (Pop. și fam.) Mătușică. – Din [mă]tușică. DOOM
!tușícă (fam.) s. f., g.-d. art. tușícăi/tușícii/tușíchii; pl. tușíci
tușichii
TUȘÍCĂ, tușici, s. f. (Pop. și fam.) Mătușică. – Din [mă]tușică. DOOM
!tușícă (fam.) s. f., g.-d. art. tușícăi/tușícii/tușíchii; pl. tușíci
tușici
TUȘÍCĂ, tușici, s. f. (Pop. și fam.) Mătușică. – Din [mă]tușică. DOOM
!tușícă (fam.) s. f., g.-d. art. tușícăi/tușícii/tușíchii; pl. tușíci
tușicii
TUȘÍCĂ, tușici, s. f. (Pop. și fam.) Mătușică. – Din [mă]tușică. DOOM
!tușícă (fam.) s. f., g.-d. art. tușícăi/tușícii/tușíchii; pl. tușíci
tușicile
TUȘÍCĂ, tușici, s. f. (Pop. și fam.) Mătușică. – Din [mă]tușică. DOOM
!tușícă (fam.) s. f., g.-d. art. tușícăi/tușícii/tușíchii; pl. tușíci
tușicilor
TUȘÍCĂ, tușici, s. f. (Pop. și fam.) Mătușică. – Din [mă]tușică. DOOM
!tușícă (fam.) s. f., g.-d. art. tușícăi/tușícii/tușíchii; pl. tușíci
tușicăi
TUȘÍCĂ, tușici, s. f. (Pop. și fam.) Mătușică. – Din [mă]tușică. DOOM
!tușícă (fam.) s. f., g.-d. art. tușícăi/tușícii/tușíchii; pl. tușíci
tușier
TUȘIÉR, tușieri, s. m. Arbitru secundar la un joc sportiv, care supraveghează desfășurarea jocului de pe marginea terenului. [Pr.: -și-er] – Tușă1 + suf. -ier. DOOM
tușíer (-și-er) s. m., pl. tușíeri
tușiera
TUȘIÉRĂ, tușiere, s. f. Cutie de metal care conține o perniță îmbibată cu tuș, folosită la umezirea ștampilei, înainte de aplicarea ei. [Pr.: -și-e-] – Tuș + suf. -ieră. DOOM
tușiéră (-și-e-) s. f., g.-d. art. tușiérei; pl. tușiére
tușiere
TUȘIÉRĂ, tușiere, s. f. Cutie de metal care conține o perniță îmbibată cu tuș, folosită la umezirea ștampilei, înainte de aplicarea ei. [Pr.: -și-e-] – Tuș + suf. -ieră. DOOM
tușiéră (-și-e-) s. f., g.-d. art. tușiérei; pl. tușiére
tușierei
TUȘIÉRĂ, tușiere, s. f. Cutie de metal care conține o perniță îmbibată cu tuș, folosită la umezirea ștampilei, înainte de aplicarea ei. [Pr.: -și-e-] – Tuș + suf. -ieră. DOOM
tușiéră (-și-e-) s. f., g.-d. art. tușiérei; pl. tușiére
tușierele
TUȘIÉRĂ, tușiere, s. f. Cutie de metal care conține o perniță îmbibată cu tuș, folosită la umezirea ștampilei, înainte de aplicarea ei. [Pr.: -și-e-] – Tuș + suf. -ieră. DOOM
tușiéră (-și-e-) s. f., g.-d. art. tușiérei; pl. tușiére
tușierelor
TUȘIÉRĂ, tușiere, s. f. Cutie de metal care conține o perniță îmbibată cu tuș, folosită la umezirea ștampilei, înainte de aplicarea ei. [Pr.: -și-e-] – Tuș + suf. -ieră. DOOM
tușiéră (-și-e-) s. f., g.-d. art. tușiérei; pl. tușiére
tușieri
TUȘIÉR, tușieri, s. m. Arbitru secundar la un joc sportiv, care supraveghează desfășurarea jocului de pe marginea terenului. [Pr.: -și-er] – Tușă1 + suf. -ier. DOOM
tușíer (-și-er) s. m., pl. tușíeri
tușierii
TUȘIÉR, tușieri, s. m. Arbitru secundar la un joc sportiv, care supraveghează desfășurarea jocului de pe marginea terenului. [Pr.: -și-er] – Tușă1 + suf. -ier. DOOM
tușíer (-și-er) s. m., pl. tușíeri
tușierilor
TUȘIÉR, tușieri, s. m. Arbitru secundar la un joc sportiv, care supraveghează desfășurarea jocului de pe marginea terenului. [Pr.: -și-er] – Tușă1 + suf. -ier. DOOM
tușíer (-și-er) s. m., pl. tușíeri
tușierul
TUȘIÉR, tușieri, s. m. Arbitru secundar la un joc sportiv, care supraveghează desfășurarea jocului de pe marginea terenului. [Pr.: -și-er] – Tușă1 + suf. -ier. DOOM
tușíer (-și-er) s. m., pl. tușíeri
tușierului
TUȘIÉR, tușieri, s. m. Arbitru secundar la un joc sportiv, care supraveghează desfășurarea jocului de pe marginea terenului. [Pr.: -și-er] – Tușă1 + suf. -ier. DOOM
tușíer (-și-er) s. m., pl. tușíeri
tușii
TÚȘĂ2, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.
tușii
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușile
TÚȘĂ2, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.
tușilor
TÚȘĂ2, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.
tușim
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușina
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinai
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinam
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinare
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinare
TUȘINÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a tușina și rezultatul ei. – V. tușina. DOOM
tușináre (reg.) s. f., g.-d. art. tușinắrii
tușinarea
TUȘINÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a tușina și rezultatul ei. – V. tușina. DOOM
tușináre (reg.) s. f., g.-d. art. tușinắrii
tușinară
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinarăm
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinarăți
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinase
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinasem
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinaseră
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinaserăm
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinaserăți
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinaseși
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinaseți
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinat
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinat
TUȘINÁT2, -Ă, tușinați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oi) Tuns pe sub pântece și între picioarele dinapoi. 2. (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. (Despre iarbă, copaci) Tuns scurt sau la același nivel. – V. tușina.
tușinat
TUȘINÁT1, tușinaturi, s. n. (Pop.) Faptul de a tușina. – V. tușina. DOOM
tușinát (reg.) s. n., pl. tușináturi
tușinata
TUȘINÁT2, -Ă, tușinați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oi) Tuns pe sub pântece și între picioarele dinapoi. 2. (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. (Despre iarbă, copaci) Tuns scurt sau la același nivel. – V. tușina.
tușinate
TUȘINÁT2, -Ă, tușinați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oi) Tuns pe sub pântece și între picioarele dinapoi. 2. (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. (Despre iarbă, copaci) Tuns scurt sau la același nivel. – V. tușina.
tușinatei
TUȘINÁT2, -Ă, tușinați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oi) Tuns pe sub pântece și între picioarele dinapoi. 2. (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. (Despre iarbă, copaci) Tuns scurt sau la același nivel. – V. tușina.
tușinatele
TUȘINÁT2, -Ă, tușinați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oi) Tuns pe sub pântece și între picioarele dinapoi. 2. (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. (Despre iarbă, copaci) Tuns scurt sau la același nivel. – V. tușina.
tușinatelor
TUȘINÁT2, -Ă, tușinați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oi) Tuns pe sub pântece și între picioarele dinapoi. 2. (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. (Despre iarbă, copaci) Tuns scurt sau la același nivel. – V. tușina.
tușinatul
TUȘINÁT2, -Ă, tușinați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oi) Tuns pe sub pântece și între picioarele dinapoi. 2. (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. (Despre iarbă, copaci) Tuns scurt sau la același nivel. – V. tușina.
tușinatul
TUȘINÁT1, tușinaturi, s. n. (Pop.) Faptul de a tușina. – V. tușina. DOOM
tușinát (reg.) s. n., pl. tușináturi
tușinatului
TUȘINÁT2, -Ă, tușinați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oi) Tuns pe sub pântece și între picioarele dinapoi. 2. (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. (Despre iarbă, copaci) Tuns scurt sau la același nivel. – V. tușina.
tușinatului
TUȘINÁT1, tușinaturi, s. n. (Pop.) Faptul de a tușina. – V. tușina. DOOM
tușinát (reg.) s. n., pl. tușináturi
tușinaturi
TUȘINÁT1, tușinaturi, s. n. (Pop.) Faptul de a tușina. – V. tușina. DOOM
tușinát (reg.) s. n., pl. tușináturi
tușinaturile
TUȘINÁT1, tușinaturi, s. n. (Pop.) Faptul de a tușina. – V. tușina. DOOM
tușinát (reg.) s. n., pl. tușináturi
tușinaturilor
TUȘINÁT1, tușinaturi, s. n. (Pop.) Faptul de a tușina. – V. tușina. DOOM
tușinát (reg.) s. n., pl. tușináturi
tușinau
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinași
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinați
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinați
TUȘINÁT2, -Ă, tușinați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oi) Tuns pe sub pântece și între picioarele dinapoi. 2. (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. (Despre iarbă, copaci) Tuns scurt sau la același nivel. – V. tușina.
tușinații
TUȘINÁT2, -Ă, tușinați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oi) Tuns pe sub pântece și între picioarele dinapoi. 2. (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. (Despre iarbă, copaci) Tuns scurt sau la același nivel. – V. tușina.
tușinaților
TUȘINÁT2, -Ă, tușinați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oi) Tuns pe sub pântece și între picioarele dinapoi. 2. (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. (Despre iarbă, copaci) Tuns scurt sau la același nivel. – V. tușina.
tușind
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușinează
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinez
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușineze
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinezi
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinând
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinînd
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio). DOOM
tușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușineáză
tușinări
TUȘINÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a tușina și rezultatul ei. – V. tușina. DOOM
tușináre (reg.) s. f., g.-d. art. tușinắrii
tușinării
TUȘINÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a tușina și rezultatul ei. – V. tușina. DOOM
tușináre (reg.) s. f., g.-d. art. tușinắrii
tușinările
TUȘINÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a tușina și rezultatul ei. – V. tușina. DOOM
tușináre (reg.) s. f., g.-d. art. tușinắrii
tușinărilor
TUȘINÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a tușina și rezultatul ei. – V. tușina. DOOM
tușináre (reg.) s. f., g.-d. art. tușinắrii
tușinătura
TUȘINĂTÚRĂ, tușinaturi, s. f. (Reg.) Lână scurtă (de calitate inferioară) obținută prin tușinarea oilor. – Tușina + suf. -ătură. DOOM
tușinătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tușinătúrii; pl. tușinătúri
tușinături
TUȘINĂTÚRĂ, tușinaturi, s. f. (Reg.) Lână scurtă (de calitate inferioară) obținută prin tușinarea oilor. – Tușina + suf. -ătură. DOOM
tușinătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tușinătúrii; pl. tușinătúri
tușinăturii
TUȘINĂTÚRĂ, tușinaturi, s. f. (Reg.) Lână scurtă (de calitate inferioară) obținută prin tușinarea oilor. – Tușina + suf. -ătură. DOOM
tușinătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tușinătúrii; pl. tușinătúri
tușinăturile
TUȘINĂTÚRĂ, tușinaturi, s. f. (Reg.) Lână scurtă (de calitate inferioară) obținută prin tușinarea oilor. – Tușina + suf. -ătură. DOOM
tușinătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tușinătúrii; pl. tușinătúri
tușinăturilor
TUȘINĂTÚRĂ, tușinaturi, s. f. (Reg.) Lână scurtă (de calitate inferioară) obținută prin tușinarea oilor. – Tușina + suf. -ătură. DOOM
tușinătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tușinătúrii; pl. tușinătúri
tușire
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușire
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.
tușiră
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușirăm
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușirăți
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușise
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușisem
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușiseră
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușiserăm
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușiserăți
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușiseși
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușiseți
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușit
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușit
TUȘÍT s. n. Faptul de a tuși; acces de tuse; tușitură. – V. tuși. DOOM
tușít s. n.
tușitul
TUȘÍT s. n. Faptul de a tuși; acces de tuse; tușitură. – V. tuși. DOOM
tușít s. n.
tușitului
TUȘÍT s. n. Faptul de a tuși; acces de tuse; tușitură. – V. tuși. DOOM
tușít s. n.
tușitura
TUȘITÚRĂ, tușituri, s. f. (Rar) Tușit. – Tuși + suf. -tură. DOOM
tușitúră (rar) s. f., g.-d. art. tușitúrii; pl. tușitúri
tușituri
TUȘITÚRĂ, tușituri, s. f. (Rar) Tușit. – Tuși + suf. -tură. DOOM
tușitúră (rar) s. f., g.-d. art. tușitúrii; pl. tușitúri
tușiturii
TUȘITÚRĂ, tușituri, s. f. (Rar) Tușit. – Tuși + suf. -tură. DOOM
tușitúră (rar) s. f., g.-d. art. tușitúrii; pl. tușitúri
tușiturile
TUȘITÚRĂ, tușituri, s. f. (Rar) Tușit. – Tuși + suf. -tură. DOOM
tușitúră (rar) s. f., g.-d. art. tușitúrii; pl. tușitúri
tușiturilor
TUȘITÚRĂ, tușituri, s. f. (Rar) Tușit. – Tuși + suf. -tură. DOOM
tușitúră (rar) s. f., g.-d. art. tușitúrii; pl. tușitúri
tușiși
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușiți
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire. DOOM
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușul
TUȘ, tușuri, s. n. 1. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea ștampilelor, în poligrafie etc. 2. Substanță solidă sau lichidă, de culoare neagră, obținută din negru de fum și folosită la desen. ♦ Desen executat în tuș (2). – Din germ. Tusche, rus. tuș. DOOM
tuș s. n., (tipuri) pl. túșuri
tușului
TUȘ, tușuri, s. n. 1. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea ștampilelor, în poligrafie etc. 2. Substanță solidă sau lichidă, de culoare neagră, obținută din negru de fum și folosită la desen. ♦ Desen executat în tuș (2). – Din germ. Tusche, rus. tuș. DOOM
tuș s. n., (tipuri) pl. túșuri
tușuri
TUȘ, tușuri, s. n. 1. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea ștampilelor, în poligrafie etc. 2. Substanță solidă sau lichidă, de culoare neagră, obținută din negru de fum și folosită la desen. ♦ Desen executat în tuș (2). – Din germ. Tusche, rus. tuș. DOOM
tuș s. n., (tipuri) pl. túșuri
tușurile
TUȘ, tușuri, s. n. 1. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea ștampilelor, în poligrafie etc. 2. Substanță solidă sau lichidă, de culoare neagră, obținută din negru de fum și folosită la desen. ♦ Desen executat în tuș (2). – Din germ. Tusche, rus. tuș. DOOM
tuș s. n., (tipuri) pl. túșuri
tușurilor
TUȘ, tușuri, s. n. 1. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea ștampilelor, în poligrafie etc. 2. Substanță solidă sau lichidă, de culoare neagră, obținută din negru de fum și folosită la desen. ♦ Desen executat în tuș (2). – Din germ. Tusche, rus. tuș. DOOM
tuș s. n., (tipuri) pl. túșuri
tușând
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușînd
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher. DOOM
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd
tușări
TUȘÁRE, tușări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a tușa. – V. tușa. DOOM
tușáre (livr.) s. f., g.-d. art. tușắrii; pl. tușắri
tușării
TUȘÁRE, tușări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a tușa. – V. tușa. DOOM
tușáre (livr.) s. f., g.-d. art. tușắrii; pl. tușắri
tușările
TUȘÁRE, tușări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a tușa. – V. tușa. DOOM
tușáre (livr.) s. f., g.-d. art. tușắrii; pl. tușắri
tușărilor
TUȘÁRE, tușări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a tușa. – V. tușa. DOOM
tușáre (livr.) s. f., g.-d. art. tușắrii; pl. tușắri
tuție
TÚȚIE, tuții, s. f. (Învechit) Doză. Ia mercur... tuție bună, douăzeci de grăunțe. PISCUPESCU, O. 315.
tuțiorism
TUȚIORÍSM s.n. Tendință în teologia morală catolică de a obliga la interpretarea cea mai riguroasă a normelor care pot fi interpretate în mai multe feluri. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorismo, cf. lat. tutior – mai sigur].
tuțiorist
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțiorist
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțiorista
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțiorista
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioriste
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioriste
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioristei
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioristei
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioristele
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioristele
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioristelor
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioristelor
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioristul
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioristul
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioristului
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioristului
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioriști
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioriști
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioriștii
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioriștii
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioriștilor
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].
tuțioriștilor
TUȚIORÍST, -Ă adj. Referitor la tuțiorism. // s.m. și f. Adept al tuțiorismului. [Pron. -ți-o-. / < it. tuziorista].