trabal
trabali s. m. pl. (deț.) țigări.
trabant
TRABÁNT, trabanți, s. m. (Germanism învechit) Soldat din garda unui principe; halebardier. Erau atunci în garnizoană 2000 trabanți. BĂLCESCU, O. II 268.
trabantist
trabantist, -ă, trabantiști -iste s. m., s. f. (pub.) posesor al unui automobil Trabant.
trabantistă
trabantist, -ă, trabantiști -iste s. m., s. f. (pub.) posesor al unui automobil Trabant.
trabantul
TRABÁNT, trabanți, s. m. (Germanism învechit) Soldat din garda unui principe; halebardier. Erau atunci în garnizoană 2000 trabanți. BĂLCESCU, O. II 268.
trabantului
TRABÁNT, trabanți, s. m. (Germanism învechit) Soldat din garda unui principe; halebardier. Erau atunci în garnizoană 2000 trabanți. BĂLCESCU, O. II 268.
trabanți
TRABÁNT, trabanți, s. m. (Germanism învechit) Soldat din garda unui principe; halebardier. Erau atunci în garnizoană 2000 trabanți. BĂLCESCU, O. II 268.
trabanții
TRABÁNT, trabanți, s. m. (Germanism învechit) Soldat din garda unui principe; halebardier. Erau atunci în garnizoană 2000 trabanți. BĂLCESCU, O. II 268.
trabanților
TRABÁNT, trabanți, s. m. (Germanism învechit) Soldat din garda unui principe; halebardier. Erau atunci în garnizoană 2000 trabanți. BĂLCESCU, O. II 268.
trabeculă
TRABÉCULĂ s.f. (Anat.) Formație fibroasă musculară având rol de legătură sau de delimitare. [< fr. trabécule, cf. lat. trabecula – bârnă mică].
trabuc
TRABÚC, trabucuri, s. n. Țigară de foi. – Din germ. Trabuko. DOOM
trabúc s. n., pl. trabúcuri
trac
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
trac
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
traca
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
traca
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracasa
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasai
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasam
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasant
TRACASÁNT, -Ă, tracasanți, -te, adj. Care tracasează. – Din fr. tracassant. DOOM
*tracasánt adj. m., pl. tracasánți; f. tracasántă, pl. tracasánte
tracasanta
TRACASÁNT, -Ă, tracasanți, -te, adj. Care tracasează. – Din fr. tracassant. DOOM
*tracasánt adj. m., pl. tracasánți; f. tracasántă, pl. tracasánte
tracasante
TRACASÁNT, -Ă, tracasanți, -te, adj. Care tracasează. – Din fr. tracassant. DOOM
*tracasánt adj. m., pl. tracasánți; f. tracasántă, pl. tracasánte
tracasantei
TRACASÁNT, -Ă, tracasanți, -te, adj. Care tracasează. – Din fr. tracassant. DOOM
*tracasánt adj. m., pl. tracasánți; f. tracasántă, pl. tracasánte
tracasantele
TRACASÁNT, -Ă, tracasanți, -te, adj. Care tracasează. – Din fr. tracassant. DOOM
*tracasánt adj. m., pl. tracasánți; f. tracasántă, pl. tracasánte
tracasantelor
TRACASÁNT, -Ă, tracasanți, -te, adj. Care tracasează. – Din fr. tracassant. DOOM
*tracasánt adj. m., pl. tracasánți; f. tracasántă, pl. tracasánte
tracasantul
TRACASÁNT, -Ă, tracasanți, -te, adj. Care tracasează. – Din fr. tracassant. DOOM
*tracasánt adj. m., pl. tracasánți; f. tracasántă, pl. tracasánte
tracasantului
TRACASÁNT, -Ă, tracasanți, -te, adj. Care tracasează. – Din fr. tracassant. DOOM
*tracasánt adj. m., pl. tracasánți; f. tracasántă, pl. tracasánte
tracasanți
TRACASÁNT, -Ă, tracasanți, -te, adj. Care tracasează. – Din fr. tracassant. DOOM
*tracasánt adj. m., pl. tracasánți; f. tracasántă, pl. tracasánte
tracasanții
TRACASÁNT, -Ă, tracasanți, -te, adj. Care tracasează. – Din fr. tracassant. DOOM
*tracasánt adj. m., pl. tracasánți; f. tracasántă, pl. tracasánte
tracasanților
TRACASÁNT, -Ă, tracasanți, -te, adj. Care tracasează. – Din fr. tracassant. DOOM
*tracasánt adj. m., pl. tracasánți; f. tracasántă, pl. tracasánte
tracasare
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasare
TRACASÁRE, tracasări, s. f. Faptul de a tracasa. – V. tracasa. DOOM
tracasáre (livr.) s. f., g.-d. art. tracasắrii; pl. tracasắri
tracasarea
TRACASÁRE, tracasări, s. f. Faptul de a tracasa. – V. tracasa. DOOM
tracasáre (livr.) s. f., g.-d. art. tracasắrii; pl. tracasắri
tracasară
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasarăm
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasarăți
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasase
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasasem
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasaseră
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasaserăm
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasaserăți
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasaseși
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasaseți
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasat
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasau
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasași
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasați
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasează
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasez
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracaseze
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasezi
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasând
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasînd
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser. DOOM
tracasá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracaseáză
tracasări
TRACASÁRE, tracasări, s. f. Faptul de a tracasa. – V. tracasa. DOOM
tracasáre (livr.) s. f., g.-d. art. tracasắrii; pl. tracasắri
tracasării
TRACASÁRE, tracasări, s. f. Faptul de a tracasa. – V. tracasa. DOOM
tracasáre (livr.) s. f., g.-d. art. tracasắrii; pl. tracasắri
tracasările
TRACASÁRE, tracasări, s. f. Faptul de a tracasa. – V. tracasa. DOOM
tracasáre (livr.) s. f., g.-d. art. tracasắrii; pl. tracasắri
tracasărilor
TRACASÁRE, tracasări, s. f. Faptul de a tracasa. – V. tracasa. DOOM
tracasáre (livr.) s. f., g.-d. art. tracasắrii; pl. tracasắri
trace
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
trace
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracei
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracei
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracele
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracele
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracelor
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracelor
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracheo
TRACHEO- v. trahee (3) [în DN].
trachinid
TRACHINÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni având ca tip dracul-de-mare, dragonul; (la sg.) pește din această familie. [< lat. trachinidae].
trachinide
TRACHINÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni având ca tip dracul-de-mare, dragonul; (la sg.) pește din această familie. [< lat. trachinidae].
trachinidele
TRACHINÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni având ca tip dracul-de-mare, dragonul; (la sg.) pește din această familie. [< lat. trachinidae].
trachinidelor
TRACHINÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni având ca tip dracul-de-mare, dragonul; (la sg.) pește din această familie. [< lat. trachinidae].
trachinidul
TRACHINÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni având ca tip dracul-de-mare, dragonul; (la sg.) pește din această familie. [< lat. trachinidae].
trachinidului
TRACHINÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni având ca tip dracul-de-mare, dragonul; (la sg.) pește din această familie. [< lat. trachinidae].
traci
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
traci
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracic
TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparține Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus. DOOM
*tráco-dácic adj. m., pl. tráco-dácici; f. tráco-dácică, pl. tráco-dácice
tracica
TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparține Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus. DOOM
*tráco-dácic adj. m., pl. tráco-dácici; f. tráco-dácică, pl. tráco-dácice
tracice
TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparține Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus. DOOM
*tráco-dácic adj. m., pl. tráco-dácici; f. tráco-dácică, pl. tráco-dácice
tracicei
TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparține Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus. DOOM
*tráco-dácic adj. m., pl. tráco-dácici; f. tráco-dácică, pl. tráco-dácice
tracicele
TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparține Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus. DOOM
*tráco-dácic adj. m., pl. tráco-dácici; f. tráco-dácică, pl. tráco-dácice
tracicelor
TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparține Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus. DOOM
*tráco-dácic adj. m., pl. tráco-dácici; f. tráco-dácică, pl. tráco-dácice
tracici
TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparține Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus. DOOM
*tráco-dácic adj. m., pl. tráco-dácici; f. tráco-dácică, pl. tráco-dácice
tracicii
TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparține Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus. DOOM
*tráco-dácic adj. m., pl. tráco-dácici; f. tráco-dácică, pl. tráco-dácice
tracicilor
TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparține Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus. DOOM
*tráco-dácic adj. m., pl. tráco-dácici; f. tráco-dácică, pl. tráco-dácice
tracicul
TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparține Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus. DOOM
*tráco-dácic adj. m., pl. tráco-dácici; f. tráco-dácică, pl. tráco-dácice
tracicului
TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparține Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus. DOOM
*tráco-dácic adj. m., pl. tráco-dácici; f. tráco-dácică, pl. tráco-dácice
tracii
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracii
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracilor
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracilor
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracolog
TRACOLÓG, tracologi, s. m. Specialist în tracologie. – Din tracologie (derivat regresiv).
tracologa
TRACOLÓG, tracologi, s. m. Specialist în tracologie. – Din tracologie (derivat regresiv).
tracologe
TRACOLÓG, tracologi, s. m. Specialist în tracologie. – Din tracologie (derivat regresiv).
tracologei
TRACOLÓG, tracologi, s. m. Specialist în tracologie. – Din tracologie (derivat regresiv).
tracologele
TRACOLÓG, tracologi, s. m. Specialist în tracologie. – Din tracologie (derivat regresiv).
tracologelor
TRACOLÓG, tracologi, s. m. Specialist în tracologie. – Din tracologie (derivat regresiv).
tracologi
TRACOLÓG, tracologi, s. m. Specialist în tracologie. – Din tracologie (derivat regresiv).
tracologia
TRACOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază civilizația tracilor. – Din fr. thracologie. DOOM
*tracologíe s. f., art. tracología, g.-d. tracologíi, art. tracologíei
tracologic
TRACOLÓGIC, -Ă, tracologici, -ce, adj. Referitor la tracologie, de tracologie. – Din tracologie.
tracologica
TRACOLÓGIC, -Ă, tracologici, -ce, adj. Referitor la tracologie, de tracologie. – Din tracologie.
tracologice
TRACOLÓGIC, -Ă, tracologici, -ce, adj. Referitor la tracologie, de tracologie. – Din tracologie.
tracologicei
TRACOLÓGIC, -Ă, tracologici, -ce, adj. Referitor la tracologie, de tracologie. – Din tracologie.
tracologicele
TRACOLÓGIC, -Ă, tracologici, -ce, adj. Referitor la tracologie, de tracologie. – Din tracologie.
tracologicelor
TRACOLÓGIC, -Ă, tracologici, -ce, adj. Referitor la tracologie, de tracologie. – Din tracologie.
tracologici
TRACOLÓGIC, -Ă, tracologici, -ce, adj. Referitor la tracologie, de tracologie. – Din tracologie.
tracologicii
TRACOLÓGIC, -Ă, tracologici, -ce, adj. Referitor la tracologie, de tracologie. – Din tracologie.
tracologicilor
TRACOLÓGIC, -Ă, tracologici, -ce, adj. Referitor la tracologie, de tracologie. – Din tracologie.
tracologicul
TRACOLÓGIC, -Ă, tracologici, -ce, adj. Referitor la tracologie, de tracologie. – Din tracologie.
tracologicului
TRACOLÓGIC, -Ă, tracologici, -ce, adj. Referitor la tracologie, de tracologie. – Din tracologie.
tracologie
TRACOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază civilizația tracilor. – Din fr. thracologie. DOOM
*tracologíe s. f., art. tracología, g.-d. tracologíi, art. tracologíei
tracologiei
TRACOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază civilizația tracilor. – Din fr. thracologie. DOOM
*tracologíe s. f., art. tracología, g.-d. tracologíi, art. tracologíei
tracologii
TRACOLÓG, tracologi, s. m. Specialist în tracologie. – Din tracologie (derivat regresiv).
tracologii
TRACOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază civilizația tracilor. – Din fr. thracologie. DOOM
*tracologíe s. f., art. tracología, g.-d. tracologíi, art. tracologíei
tracologilor
TRACOLÓG, tracologi, s. m. Specialist în tracologie. – Din tracologie (derivat regresiv).
tracologul
TRACOLÓG, tracologi, s. m. Specialist în tracologie. – Din tracologie (derivat regresiv).
tracologului
TRACOLÓG, tracologi, s. m. Specialist în tracologie. – Din tracologie (derivat regresiv).
tracoman
TRACOMÁN, -Ă, tracomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă tracomanie. – Trac + man[ie].
tracomana
TRACOMÁN, -Ă, tracomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă tracomanie. – Trac + man[ie].
tracomane
TRACOMÁN, -Ă, tracomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă tracomanie. – Trac + man[ie].
tracomanei
TRACOMÁN, -Ă, tracomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă tracomanie. – Trac + man[ie].
tracomanele
TRACOMÁN, -Ă, tracomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă tracomanie. – Trac + man[ie].
tracomanelor
TRACOMÁN, -Ă, tracomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă tracomanie. – Trac + man[ie].
tracomani
TRACOMÁN, -Ă, tracomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă tracomanie. – Trac + man[ie].
tracomania
TRACOMANÍE s. f. Exagerare a importanței tracilor în elucidarea unor probleme de istorie, cultură etc. – Trac + manie.
tracomanie
TRACOMANÍE s. f. Exagerare a importanței tracilor în elucidarea unor probleme de istorie, cultură etc. – Trac + manie.
tracomaniei
TRACOMANÍE s. f. Exagerare a importanței tracilor în elucidarea unor probleme de istorie, cultură etc. – Trac + manie.
tracomanii
TRACOMÁN, -Ă, tracomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă tracomanie. – Trac + man[ie].
tracomanii
TRACOMANÍE s. f. Exagerare a importanței tracilor în elucidarea unor probleme de istorie, cultură etc. – Trac + manie.
tracomaniile
TRACOMANÍE s. f. Exagerare a importanței tracilor în elucidarea unor probleme de istorie, cultură etc. – Trac + manie.
tracomaniilor
TRACOMANÍE s. f. Exagerare a importanței tracilor în elucidarea unor probleme de istorie, cultură etc. – Trac + manie.
tracomanilor
TRACOMÁN, -Ă, tracomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă tracomanie. – Trac + man[ie].
tracomanul
TRACOMÁN, -Ă, tracomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă tracomanie. – Trac + man[ie].
tracomanului
TRACOMÁN, -Ă, tracomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă tracomanie. – Trac + man[ie].
tract
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tracta
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tracta
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractai
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractai
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractam
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractam
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractare
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractare
TRACTÁRE, tractări, s. f. Acțiunea de a tracta2 și rezultatul ei. – V. tracta2. DOOM
tractáre s. f., g.-d. art. tractắrii; pl. tractắri
tractare
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractarea
TRACTÁRE, tractări, s. f. Acțiunea de a tracta2 și rezultatul ei. – V. tracta2. DOOM
tractáre s. f., g.-d. art. tractắrii; pl. tractắri
tractară
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractară
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractarăm
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractarăm
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractarăți
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractarăți
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractase
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractase
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractasem
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractasem
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractaseră
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractaseră
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractaserăm
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractaserăm
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractaserăți
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractaserăți
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractaseși
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractaseși
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractaseți
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractaseți
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractat
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractat
TRACTÁT2, -Ă, tractați, -te, adj. Care se deplasează prin tractare. – V. tracta2.
tractat
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractat
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tractata
TRACTÁT2, -Ă, tractați, -te, adj. Care se deplasează prin tractare. – V. tracta2.
tractate
TRACTÁT2, -Ă, tractați, -te, adj. Care se deplasează prin tractare. – V. tracta2.
tractate
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tractatei
TRACTÁT2, -Ă, tractați, -te, adj. Care se deplasează prin tractare. – V. tracta2.
tractatele
TRACTÁT2, -Ă, tractați, -te, adj. Care se deplasează prin tractare. – V. tracta2.
tractatele
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tractatelor
TRACTÁT2, -Ă, tractați, -te, adj. Care se deplasează prin tractare. – V. tracta2.
tractatelor
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tractatul
TRACTÁT2, -Ă, tractați, -te, adj. Care se deplasează prin tractare. – V. tracta2.
tractatul
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tractatului
TRACTÁT2, -Ă, tractați, -te, adj. Care se deplasează prin tractare. – V. tracta2.
tractatului
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tractau
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractau
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractași
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractași
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractați
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractați
TRACTÁT2, -Ă, tractați, -te, adj. Care se deplasează prin tractare. – V. tracta2.
tractați
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractație
TRATAȚIÚNE s. f. v. tratație. DOOM
tratáție (-ți-e) s. f., art. tratáția (-ți-a), g.-d. art. tratáției; pl. tratáții, art. tratáțiile (-ți-i-)
tractații
TRACTÁT2, -Ă, tractați, -te, adj. Care se deplasează prin tractare. – V. tracta2.
tractaților
TRACTÁT2, -Ă, tractați, -te, adj. Care se deplasează prin tractare. – V. tracta2.
tractațiune
TRACTAȚIÚNE s. f. v. tratație.
tractează
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractează
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractez
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractez
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tracteze
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tracteze
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractezi
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractezi
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractir
TRACTÍR, tractire, s. n. (Înv.) Han; birt, ospătărie. – Din rus. traktir. DOOM
tractír (înv.) s. n., pl. tractíre
tractire
TRACTÍR, tractire, s. n. (Înv.) Han; birt, ospătărie. – Din rus. traktir. DOOM
tractír (înv.) s. n., pl. tractíre
tractirele
TRACTÍR, tractire, s. n. (Înv.) Han; birt, ospătărie. – Din rus. traktir. DOOM
tractír (înv.) s. n., pl. tractíre
tractirelor
TRACTÍR, tractire, s. n. (Înv.) Han; birt, ospătărie. – Din rus. traktir. DOOM
tractír (înv.) s. n., pl. tractíre
tractirgiu
TRACTIRGÍU, tractirgii, s. m. (Învechit) Hangiu; birtaș, ospătar. Ține, nu mai zice că tractirgiul Leului de Aur nu-i milostiv; bea, mănîncă. NEGRUZZI, S. III 205.
tractirul
TRACTÍR, tractire, s. n. (Înv.) Han; birt, ospătărie. – Din rus. traktir. DOOM
tractír (înv.) s. n., pl. tractíre
tractirului
TRACTÍR, tractire, s. n. (Înv.) Han; birt, ospătărie. – Din rus. traktir. DOOM
tractír (înv.) s. n., pl. tractíre
tractoare
TRACTÓR, tractoare, s. n. Autovehicul cu mare putere de tracțiune folosit, în agricultură și în industrie, pentru tractarea și acționarea unor utilaje; p. ext. vehiculul împreună cu utilajul pe care îl remorchează. – Din fr. tracteur. DOOM
tractór s. n., pl. tractoáre
tractoarele
TRACTÓR, tractoare, s. n. Autovehicul cu mare putere de tracțiune folosit, în agricultură și în industrie, pentru tractarea și acționarea unor utilaje; p. ext. vehiculul împreună cu utilajul pe care îl remorchează. – Din fr. tracteur. DOOM
tractór s. n., pl. tractoáre
tractoarelor
TRACTÓR, tractoare, s. n. Autovehicul cu mare putere de tracțiune folosit, în agricultură și în industrie, pentru tractarea și acționarea unor utilaje; p. ext. vehiculul împreună cu utilajul pe care îl remorchează. – Din fr. tracteur. DOOM
tractór s. n., pl. tractoáre
tractor
TRACTÓR, tractoare, s. n. Autovehicul cu mare putere de tracțiune folosit, în agricultură și în industrie, pentru tractarea și acționarea unor utilaje; p. ext. vehiculul împreună cu utilajul pe care îl remorchează. – Din fr. tracteur. DOOM
tractór s. n., pl. tractoáre
tractorist
TRACTORÍST, -Ă, tractoriști, -ste, s. m. și f. Persoană care conduce un tractor; mecanic de tractor. – Tractor + suf. -ist. DOOM
tractorístă s. f., g.-d. art. tractorístei; pl. tractoríste
tractorista
TRACTORÍST, -Ă, tractoriști, -ste, s. m. și f. Persoană care conduce un tractor; mecanic de tractor. – Tractor + suf. -ist. DOOM
tractorístă s. f., g.-d. art. tractorístei; pl. tractoríste
tractoriste
TRACTORÍST, -Ă, tractoriști, -ste, s. m. și f. Persoană care conduce un tractor; mecanic de tractor. – Tractor + suf. -ist. DOOM
tractorístă s. f., g.-d. art. tractorístei; pl. tractoríste
tractoristei
TRACTORÍST, -Ă, tractoriști, -ste, s. m. și f. Persoană care conduce un tractor; mecanic de tractor. – Tractor + suf. -ist. DOOM
tractorístă s. f., g.-d. art. tractorístei; pl. tractoríste
tractoristele
TRACTORÍST, -Ă, tractoriști, -ste, s. m. și f. Persoană care conduce un tractor; mecanic de tractor. – Tractor + suf. -ist. DOOM
tractorístă s. f., g.-d. art. tractorístei; pl. tractoríste
tractoristelor
TRACTORÍST, -Ă, tractoriști, -ste, s. m. și f. Persoană care conduce un tractor; mecanic de tractor. – Tractor + suf. -ist. DOOM
tractorístă s. f., g.-d. art. tractorístei; pl. tractoríste
tractoristul
TRACTORÍST, -Ă, tractoriști, -ste, s. m. și f. Persoană care conduce un tractor; mecanic de tractor. – Tractor + suf. -ist. DOOM
tractorístă s. f., g.-d. art. tractorístei; pl. tractoríste
tractoristului
TRACTORÍST, -Ă, tractoriști, -ste, s. m. și f. Persoană care conduce un tractor; mecanic de tractor. – Tractor + suf. -ist. DOOM
tractorístă s. f., g.-d. art. tractorístei; pl. tractoríste
tractoriști
TRACTORÍST, -Ă, tractoriști, -ste, s. m. și f. Persoană care conduce un tractor; mecanic de tractor. – Tractor + suf. -ist. DOOM
tractorístă s. f., g.-d. art. tractorístei; pl. tractoríste
tractoriștii
TRACTORÍST, -Ă, tractoriști, -ste, s. m. și f. Persoană care conduce un tractor; mecanic de tractor. – Tractor + suf. -ist. DOOM
tractorístă s. f., g.-d. art. tractorístei; pl. tractoríste
tractoriștilor
TRACTORÍST, -Ă, tractoriști, -ste, s. m. și f. Persoană care conduce un tractor; mecanic de tractor. – Tractor + suf. -ist. DOOM
tractorístă s. f., g.-d. art. tractorístei; pl. tractoríste
tractorul
TRACTÓR, tractoare, s. n. Autovehicul cu mare putere de tracțiune folosit, în agricultură și în industrie, pentru tractarea și acționarea unor utilaje; p. ext. vehiculul împreună cu utilajul pe care îl remorchează. – Din fr. tracteur. DOOM
tractór s. n., pl. tractoáre
tractorului
TRACTÓR, tractoare, s. n. Autovehicul cu mare putere de tracțiune folosit, în agricultură și în industrie, pentru tractarea și acționarea unor utilaje; p. ext. vehiculul împreună cu utilajul pe care îl remorchează. – Din fr. tracteur. DOOM
tractór s. n., pl. tractoáre
tractotomia
TRACTOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unui tract de fire nervoase. [Gen. -iei. / < fr. tractotomie].
tractotomie
TRACTOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unui tract de fire nervoase. [Gen. -iei. / < fr. tractotomie].
tractotomiei
TRACTOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unui tract de fire nervoase. [Gen. -iei. / < fr. tractotomie].
tractotomii
TRACTOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unui tract de fire nervoase. [Gen. -iei. / < fr. tractotomie].
tractotomiile
TRACTOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unui tract de fire nervoase. [Gen. -iei. / < fr. tractotomie].
tractotomiilor
TRACTOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unui tract de fire nervoase. [Gen. -iei. / < fr. tractotomie].
tractrice
TRACTRÍCE s.f. (Mat.) Curbă plană având proprietatea că, în fiecare punct al ei, segmentul de tangentă, cuprins între punctul de tangentă și intersecția tangentei cu o dreaptă fixă, are lungimea constantă. [< germ. Traktrix, cf. lat. tractare – a trage].
tractul
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tractului
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tracturi
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tracturile
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tracturilor
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tractus
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tractusul
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tractusului
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tractusuri
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tractusurile
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tractusurilor
TRÁCTUS s. n. v. tract. DOOM
tráctus v. tract
tractând
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractând
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractînd
TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter. DOOM
*tractá (a ~) vb., ind. prez. 3 tracteáză
tractînd
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tractări
TRACTÁRE, tractări, s. f. Acțiunea de a tracta2 și rezultatul ei. – V. tracta2. DOOM
tractáre s. f., g.-d. art. tractắrii; pl. tractắri
tractării
TRACTÁRE, tractări, s. f. Acțiunea de a tracta2 și rezultatul ei. – V. tracta2. DOOM
tractáre s. f., g.-d. art. tractắrii; pl. tractắri
tractările
TRACTÁRE, tractări, s. f. Acțiunea de a tracta2 și rezultatul ei. – V. tracta2. DOOM
tractáre s. f., g.-d. art. tractắrii; pl. tractắri
tractărilor
TRACTÁRE, tractări, s. f. Acțiunea de a tracta2 și rezultatul ei. – V. tracta2. DOOM
tractáre s. f., g.-d. art. tractắrii; pl. tractắri
tracul
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracul
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracului
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracului
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus. DOOM
*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce
tracțiune
TRACȚIÚNE, tracțiuni, s. f. Acțiunea de exercitare a unei forțe asupra unui vehicul pentru a-l aduce și a-l menține în stare de mișcare; forță care pune în mișcare un vehicul, un sistem tehnic etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. traction. DOOM
tracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. tracțiúnii; pl. tracțiúni
tracțiunea
TRACȚIÚNE, tracțiuni, s. f. Acțiunea de exercitare a unei forțe asupra unui vehicul pentru a-l aduce și a-l menține în stare de mișcare; forță care pune în mișcare un vehicul, un sistem tehnic etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. traction. DOOM
tracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. tracțiúnii; pl. tracțiúni
tracțiuni
TRACȚIÚNE, tracțiuni, s. f. Acțiunea de exercitare a unei forțe asupra unui vehicul pentru a-l aduce și a-l menține în stare de mișcare; forță care pune în mișcare un vehicul, un sistem tehnic etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. traction. DOOM
tracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. tracțiúnii; pl. tracțiúni
tracțiunii
TRACȚIÚNE, tracțiuni, s. f. Acțiunea de exercitare a unei forțe asupra unui vehicul pentru a-l aduce și a-l menține în stare de mișcare; forță care pune în mișcare un vehicul, un sistem tehnic etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. traction. DOOM
tracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. tracțiúnii; pl. tracțiúni
tracțiunile
TRACȚIÚNE, tracțiuni, s. f. Acțiunea de exercitare a unei forțe asupra unui vehicul pentru a-l aduce și a-l menține în stare de mișcare; forță care pune în mișcare un vehicul, un sistem tehnic etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. traction. DOOM
tracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. tracțiúnii; pl. tracțiúni
tracțiunilor
TRACȚIÚNE, tracțiuni, s. f. Acțiunea de exercitare a unei forțe asupra unui vehicul pentru a-l aduce și a-l menține în stare de mișcare; forță care pune în mișcare un vehicul, un sistem tehnic etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. traction. DOOM
tracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. tracțiúnii; pl. tracțiúni
tradescanția
TRADESCÁNȚIA s. f. Plantă erbacee perenă de apartament cu frunze colorate (Tradescantia zebrina). – Din lat. Tradescantia [zebrina], denumirea științifică a plantei.
tradescanției
TRADESCÁNȚIA s. f. Plantă erbacee perenă de apartament cu frunze colorate (Tradescantia zebrina). – Din lat. Tradescantia [zebrina], denumirea științifică a plantei.
tradescanții
TRADESCÁNȚIA s. f. Plantă erbacee perenă de apartament cu frunze colorate (Tradescantia zebrina). – Din lat. Tradescantia [zebrina], denumirea științifică a plantei.
tradidan
tradidán (-ne), s. n. – Țesătură de lînă. Fr. drap-des-dames. Sec. XIX, înv.
tradiția
TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition. DOOM
tradíție (-ți-e) s. f., art. tradíția (-ți-a), g.-d. art. tradíției; pl. tradíții, art. tradíțiile (-ți-i-)
tradiție
TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition. DOOM
tradíție (-ți-e) s. f., art. tradíția (-ți-a), g.-d. art. tradíției; pl. tradíții, art. tradíțiile (-ți-i-)
tradiției
TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition. DOOM
tradíție (-ți-e) s. f., art. tradíția (-ți-a), g.-d. art. tradíției; pl. tradíții, art. tradíțiile (-ți-i-)
tradiții
TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition. DOOM
tradíție (-ți-e) s. f., art. tradíția (-ți-a), g.-d. art. tradíției; pl. tradíții, art. tradíțiile (-ți-i-)
tradițiile
TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition. DOOM
tradíție (-ți-e) s. f., art. tradíția (-ți-a), g.-d. art. tradíției; pl. tradíții, art. tradíțiile (-ți-i-)
tradițiilor
TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition. DOOM
tradíție (-ți-e) s. f., art. tradíția (-ți-a), g.-d. art. tradíției; pl. tradíții, art. tradíțiile (-ți-i-)
tradițional
TRADIȚIONÁL, -Ă, tradiționali, -e, adj. Care s-a păstrat prin tradiție, care ține de tradiție, întemeiat pe tradiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionnel. DOOM
tradiționál (-ți-o-) adj. m., pl. tradiționáli; f. tradiționálă, pl. tradiționále
tradiționala
TRADIȚIONÁL, -Ă, tradiționali, -e, adj. Care s-a păstrat prin tradiție, care ține de tradiție, întemeiat pe tradiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionnel. DOOM
tradiționál (-ți-o-) adj. m., pl. tradiționáli; f. tradiționálă, pl. tradiționále
tradiționale
TRADIȚIONÁL, -Ă, tradiționali, -e, adj. Care s-a păstrat prin tradiție, care ține de tradiție, întemeiat pe tradiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionnel. DOOM
tradiționál (-ți-o-) adj. m., pl. tradiționáli; f. tradiționálă, pl. tradiționále
tradiționalei
TRADIȚIONÁL, -Ă, tradiționali, -e, adj. Care s-a păstrat prin tradiție, care ține de tradiție, întemeiat pe tradiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionnel. DOOM
tradiționál (-ți-o-) adj. m., pl. tradiționáli; f. tradiționálă, pl. tradiționále
tradiționalele
TRADIȚIONÁL, -Ă, tradiționali, -e, adj. Care s-a păstrat prin tradiție, care ține de tradiție, întemeiat pe tradiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionnel. DOOM
tradiționál (-ți-o-) adj. m., pl. tradiționáli; f. tradiționálă, pl. tradiționále
tradiționalelor
TRADIȚIONÁL, -Ă, tradiționali, -e, adj. Care s-a păstrat prin tradiție, care ține de tradiție, întemeiat pe tradiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionnel. DOOM
tradiționál (-ți-o-) adj. m., pl. tradiționáli; f. tradiționálă, pl. tradiționále
tradiționali
TRADIȚIONÁL, -Ă, tradiționali, -e, adj. Care s-a păstrat prin tradiție, care ține de tradiție, întemeiat pe tradiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionnel. DOOM
tradiționál (-ți-o-) adj. m., pl. tradiționáli; f. tradiționálă, pl. tradiționále
tradiționalii
TRADIȚIONÁL, -Ă, tradiționali, -e, adj. Care s-a păstrat prin tradiție, care ține de tradiție, întemeiat pe tradiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionnel. DOOM
tradiționál (-ți-o-) adj. m., pl. tradiționáli; f. tradiționálă, pl. tradiționále
tradiționalilor
TRADIȚIONÁL, -Ă, tradiționali, -e, adj. Care s-a păstrat prin tradiție, care ține de tradiție, întemeiat pe tradiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionnel. DOOM
tradiționál (-ți-o-) adj. m., pl. tradiționáli; f. tradiționálă, pl. tradiționále
tradiționalism
TRADIȚIONALÍSM s. n. Atașament față de tradiție; atitudine dictată de acest atașament. ♦ (În mișcarea culturală și literară) Tendință de supralicitare a elementelor tradiției ca valori în sine, fără confruntarea lor cu noile valori produse de evoluția social-culturală; supraevaluare a tradiției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionalisme. DOOM
tradiționalísm (-ți-o-) s. n.
tradiționalismul
TRADIȚIONALÍSM s. n. Atașament față de tradiție; atitudine dictată de acest atașament. ♦ (În mișcarea culturală și literară) Tendință de supralicitare a elementelor tradiției ca valori în sine, fără confruntarea lor cu noile valori produse de evoluția social-culturală; supraevaluare a tradiției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionalisme. DOOM
tradiționalísm (-ți-o-) s. n.
tradiționalismului
TRADIȚIONALÍSM s. n. Atașament față de tradiție; atitudine dictată de acest atașament. ♦ (În mișcarea culturală și literară) Tendință de supralicitare a elementelor tradiției ca valori în sine, fără confruntarea lor cu noile valori produse de evoluția social-culturală; supraevaluare a tradiției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionalisme. DOOM
tradiționalísm (-ți-o-) s. n.
tradiționalist
TRADIȚIONALÍST, -Ă, tradiționaliști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care respectă tradiția; partizan al tradiționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionaliste. DOOM
!tradiționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. tradiționalíști; adj. f., s. f. tradiționalístă, pl. tradiționalíste
tradiționalista
TRADIȚIONALÍST, -Ă, tradiționaliști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care respectă tradiția; partizan al tradiționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionaliste. DOOM
!tradiționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. tradiționalíști; adj. f., s. f. tradiționalístă, pl. tradiționalíste
tradiționaliste
TRADIȚIONALÍST, -Ă, tradiționaliști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care respectă tradiția; partizan al tradiționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionaliste. DOOM
!tradiționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. tradiționalíști; adj. f., s. f. tradiționalístă, pl. tradiționalíste
tradiționalistei
TRADIȚIONALÍST, -Ă, tradiționaliști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care respectă tradiția; partizan al tradiționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionaliste. DOOM
!tradiționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. tradiționalíști; adj. f., s. f. tradiționalístă, pl. tradiționalíste
tradiționalistele
TRADIȚIONALÍST, -Ă, tradiționaliști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care respectă tradiția; partizan al tradiționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionaliste. DOOM
!tradiționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. tradiționalíști; adj. f., s. f. tradiționalístă, pl. tradiționalíste
tradiționalistelor
TRADIȚIONALÍST, -Ă, tradiționaliști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care respectă tradiția; partizan al tradiționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionaliste. DOOM
!tradiționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. tradiționalíști; adj. f., s. f. tradiționalístă, pl. tradiționalíste
tradiționalistul
TRADIȚIONALÍST, -Ă, tradiționaliști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care respectă tradiția; partizan al tradiționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionaliste. DOOM
!tradiționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. tradiționalíști; adj. f., s. f. tradiționalístă, pl. tradiționalíste
tradiționalistului
TRADIȚIONALÍST, -Ă, tradiționaliști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care respectă tradiția; partizan al tradiționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionaliste. DOOM
!tradiționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. tradiționalíști; adj. f., s. f. tradiționalístă, pl. tradiționalíste
tradiționaliști
TRADIȚIONALÍST, -Ă, tradiționaliști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care respectă tradiția; partizan al tradiționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionaliste. DOOM
!tradiționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. tradiționalíști; adj. f., s. f. tradiționalístă, pl. tradiționalíste
tradiționaliștii
TRADIȚIONALÍST, -Ă, tradiționaliști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care respectă tradiția; partizan al tradiționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionaliste. DOOM
!tradiționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. tradiționalíști; adj. f., s. f. tradiționalístă, pl. tradiționalíste
tradiționaliștilor
TRADIȚIONALÍST, -Ă, tradiționaliști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care respectă tradiția; partizan al tradiționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionaliste. DOOM
!tradiționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. tradiționalíști; adj. f., s. f. tradiționalístă, pl. tradiționalíste
tradiționalul
TRADIȚIONÁL, -Ă, tradiționali, -e, adj. Care s-a păstrat prin tradiție, care ține de tradiție, întemeiat pe tradiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionnel. DOOM
tradiționál (-ți-o-) adj. m., pl. tradiționáli; f. tradiționálă, pl. tradiționále
tradiționalului
TRADIȚIONÁL, -Ă, tradiționali, -e, adj. Care s-a păstrat prin tradiție, care ține de tradiție, întemeiat pe tradiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionnel. DOOM
tradiționál (-ți-o-) adj. m., pl. tradiționáli; f. tradiționálă, pl. tradiționále
tradițiune
TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition. DOOM
tradíție (-ți-e) s. f., art. tradíția (-ți-a), g.-d. art. tradíției; pl. tradíții, art. tradíțiile (-ți-i-)
traduce
TRADÚCE, tradúc, vb. III. Tranz. 1. A da corespondentul unui cuvânt într-o altă limbă, a transpune un text, o frază, un cuvânt dintr-o limbă în alta; a tălmăci. ♦ Spec. A transpune un text telegrafic pe baza semnalelor recepționate. 2. Fig. A reprezenta, a exprima (cu mijloace artistice). 3. Fig. A înfăptui, a pune în practică. ♦ Refl. A avea ca efect, a se manifesta. 4. (Tehn.) A transforma o mărime de o anumită natură într-o mărime de altă natură. 5. (În expr.) A traduce (pe cineva) în fața justiției = a aduce (pe cineva) înaintea unei instanțe judecătorești. ◊ (În expr.) A traduce în viață = a pune în aplicare (un principiu, un plan); a înfăptui, a realiza. [Perf. s. tradusei, part. tradus] – Din lat. traducere, fr. traduire. DOOM
tradúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tradúc, 1 pl. tradúcem, 2 pl. tradúceți, perf. s. 1 sg. traduséi, 1 pl. tradúserăm; imper. 2 sg. tradú, neg. nu tradúce; part. tradús
traducere
TRADÚCERE, traduceri, s. f. Acțiunea de a traduce și rezultatul ei; (concr.) scriere cuprinzând o transpunere a unui text dintr-o limbă în alta; traducție. ♦ Interpretare. – V. traduce. DOOM
tradúcere s. f., g.-d. art. tradúcerii; pl. tradúceri
traducerea
TRADÚCERE, traduceri, s. f. Acțiunea de a traduce și rezultatul ei; (concr.) scriere cuprinzând o transpunere a unui text dintr-o limbă în alta; traducție. ♦ Interpretare. – V. traduce. DOOM
tradúcere s. f., g.-d. art. tradúcerii; pl. tradúceri
traduceri
TRADÚCERE, traduceri, s. f. Acțiunea de a traduce și rezultatul ei; (concr.) scriere cuprinzând o transpunere a unui text dintr-o limbă în alta; traducție. ♦ Interpretare. – V. traduce. DOOM
tradúcere s. f., g.-d. art. tradúcerii; pl. tradúceri
traducerii
TRADÚCERE, traduceri, s. f. Acțiunea de a traduce și rezultatul ei; (concr.) scriere cuprinzând o transpunere a unui text dintr-o limbă în alta; traducție. ♦ Interpretare. – V. traduce. DOOM
tradúcere s. f., g.-d. art. tradúcerii; pl. tradúceri
traducerile
TRADÚCERE, traduceri, s. f. Acțiunea de a traduce și rezultatul ei; (concr.) scriere cuprinzând o transpunere a unui text dintr-o limbă în alta; traducție. ♦ Interpretare. – V. traduce. DOOM
tradúcere s. f., g.-d. art. tradúcerii; pl. tradúceri
traducerilor
TRADÚCERE, traduceri, s. f. Acțiunea de a traduce și rezultatul ei; (concr.) scriere cuprinzând o transpunere a unui text dintr-o limbă în alta; traducție. ♦ Interpretare. – V. traduce. DOOM
tradúcere s. f., g.-d. art. tradúcerii; pl. tradúceri
traductibil
TRADUCTÍBIL, -Ă, traductibili, -e, adj. Care poate fi tradus dintr-o limbă în alta. ♦ Care poate fi redat, explicat, interpretat. – Din traduce (după fr. traduisible). DOOM
traductíbil adj. m., pl. traductíbili; f. traductíbilă, pl. traductíbile
traductibila
TRADUCTÍBIL, -Ă, traductibili, -e, adj. Care poate fi tradus dintr-o limbă în alta. ♦ Care poate fi redat, explicat, interpretat. – Din traduce (după fr. traduisible). DOOM
traductíbil adj. m., pl. traductíbili; f. traductíbilă, pl. traductíbile
traductibile
TRADUCTÍBIL, -Ă, traductibili, -e, adj. Care poate fi tradus dintr-o limbă în alta. ♦ Care poate fi redat, explicat, interpretat. – Din traduce (după fr. traduisible). DOOM
traductíbil adj. m., pl. traductíbili; f. traductíbilă, pl. traductíbile
traductibilei
TRADUCTÍBIL, -Ă, traductibili, -e, adj. Care poate fi tradus dintr-o limbă în alta. ♦ Care poate fi redat, explicat, interpretat. – Din traduce (după fr. traduisible). DOOM
traductíbil adj. m., pl. traductíbili; f. traductíbilă, pl. traductíbile
traductibilele
TRADUCTÍBIL, -Ă, traductibili, -e, adj. Care poate fi tradus dintr-o limbă în alta. ♦ Care poate fi redat, explicat, interpretat. – Din traduce (după fr. traduisible). DOOM
traductíbil adj. m., pl. traductíbili; f. traductíbilă, pl. traductíbile
traductibilelor
TRADUCTÍBIL, -Ă, traductibili, -e, adj. Care poate fi tradus dintr-o limbă în alta. ♦ Care poate fi redat, explicat, interpretat. – Din traduce (după fr. traduisible). DOOM
traductíbil adj. m., pl. traductíbili; f. traductíbilă, pl. traductíbile
traductibili
TRADUCTÍBIL, -Ă, traductibili, -e, adj. Care poate fi tradus dintr-o limbă în alta. ♦ Care poate fi redat, explicat, interpretat. – Din traduce (după fr. traduisible). DOOM
traductíbil adj. m., pl. traductíbili; f. traductíbilă, pl. traductíbile
traductibilii
TRADUCTÍBIL, -Ă, traductibili, -e, adj. Care poate fi tradus dintr-o limbă în alta. ♦ Care poate fi redat, explicat, interpretat. – Din traduce (după fr. traduisible). DOOM
traductíbil adj. m., pl. traductíbili; f. traductíbilă, pl. traductíbile
traductibililor
TRADUCTÍBIL, -Ă, traductibili, -e, adj. Care poate fi tradus dintr-o limbă în alta. ♦ Care poate fi redat, explicat, interpretat. – Din traduce (după fr. traduisible). DOOM
traductíbil adj. m., pl. traductíbili; f. traductíbilă, pl. traductíbile
traductibilul
TRADUCTÍBIL, -Ă, traductibili, -e, adj. Care poate fi tradus dintr-o limbă în alta. ♦ Care poate fi redat, explicat, interpretat. – Din traduce (după fr. traduisible). DOOM
traductíbil adj. m., pl. traductíbili; f. traductíbilă, pl. traductíbile
traductibilului
TRADUCTÍBIL, -Ă, traductibili, -e, adj. Care poate fi tradus dintr-o limbă în alta. ♦ Care poate fi redat, explicat, interpretat. – Din traduce (după fr. traduisible). DOOM
traductíbil adj. m., pl. traductíbili; f. traductíbilă, pl. traductíbile
traductoare
TRADUCTÓR, traductoare, s. n. Dispozitiv, sistem tehnic care stabilește o corespondență între valorile unei mărimi specifice acestui sistem și valorile unei mărimi de altă natură, specifice altui sistem, utilizat în tehnică, electricitate și telecomunicații; spec. aparat folosit în telegrafie pentru a traduce combinațiile de semnale electrice primite în caracterele tipografice corespunzătoare. – Din fr. traducteur. DOOM
traductór (dispozitiv) s. n., pl. traductoáre
traductoarele
TRADUCTÓR, traductoare, s. n. Dispozitiv, sistem tehnic care stabilește o corespondență între valorile unei mărimi specifice acestui sistem și valorile unei mărimi de altă natură, specifice altui sistem, utilizat în tehnică, electricitate și telecomunicații; spec. aparat folosit în telegrafie pentru a traduce combinațiile de semnale electrice primite în caracterele tipografice corespunzătoare. – Din fr. traducteur. DOOM
traductór (dispozitiv) s. n., pl. traductoáre
traductoarelor
TRADUCTÓR, traductoare, s. n. Dispozitiv, sistem tehnic care stabilește o corespondență între valorile unei mărimi specifice acestui sistem și valorile unei mărimi de altă natură, specifice altui sistem, utilizat în tehnică, electricitate și telecomunicații; spec. aparat folosit în telegrafie pentru a traduce combinațiile de semnale electrice primite în caracterele tipografice corespunzătoare. – Din fr. traducteur. DOOM
traductór (dispozitiv) s. n., pl. traductoáre
traductor
TRADUCTÓR, traductoare, s. n. Dispozitiv, sistem tehnic care stabilește o corespondență între valorile unei mărimi specifice acestui sistem și valorile unei mărimi de altă natură, specifice altui sistem, utilizat în tehnică, electricitate și telecomunicații; spec. aparat folosit în telegrafie pentru a traduce combinațiile de semnale electrice primite în caracterele tipografice corespunzătoare. – Din fr. traducteur. DOOM
traductór (dispozitiv) s. n., pl. traductoáre
traductorul
TRADUCTÓR, traductoare, s. n. Dispozitiv, sistem tehnic care stabilește o corespondență între valorile unei mărimi specifice acestui sistem și valorile unei mărimi de altă natură, specifice altui sistem, utilizat în tehnică, electricitate și telecomunicații; spec. aparat folosit în telegrafie pentru a traduce combinațiile de semnale electrice primite în caracterele tipografice corespunzătoare. – Din fr. traducteur. DOOM
traductór (dispozitiv) s. n., pl. traductoáre
traductorului
TRADUCTÓR, traductoare, s. n. Dispozitiv, sistem tehnic care stabilește o corespondență între valorile unei mărimi specifice acestui sistem și valorile unei mărimi de altă natură, specifice altui sistem, utilizat în tehnică, electricitate și telecomunicații; spec. aparat folosit în telegrafie pentru a traduce combinațiile de semnale electrice primite în caracterele tipografice corespunzătoare. – Din fr. traducteur. DOOM
traductór (dispozitiv) s. n., pl. traductoáre
traducătoare
TRADUCĂTÓR, -OÁRE, traducători, -oare, s. m. și f. Persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta. – Traduce + suf. -ător (după fr. traducteur). DOOM
traducătór (persoană) s. m., pl. traducătóri
traducătoarea
TRADUCĂTÓR, -OÁRE, traducători, -oare, s. m. și f. Persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta. – Traduce + suf. -ător (după fr. traducteur). DOOM
traducătór (persoană) s. m., pl. traducătóri
traducătoarei
TRADUCĂTÓR, -OÁRE, traducători, -oare, s. m. și f. Persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta. – Traduce + suf. -ător (după fr. traducteur). DOOM
traducătór (persoană) s. m., pl. traducătóri
traducătoarele
TRADUCĂTÓR, -OÁRE, traducători, -oare, s. m. și f. Persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta. – Traduce + suf. -ător (după fr. traducteur). DOOM
traducătór (persoană) s. m., pl. traducătóri
traducătoarelor
TRADUCĂTÓR, -OÁRE, traducători, -oare, s. m. și f. Persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta. – Traduce + suf. -ător (după fr. traducteur). DOOM
traducătór (persoană) s. m., pl. traducătóri
traducător
TRADUCĂTÓR, -OÁRE, traducători, -oare, s. m. și f. Persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta. – Traduce + suf. -ător (după fr. traducteur). DOOM
traducătór (persoană) s. m., pl. traducătóri
traducători
TRADUCĂTÓR, -OÁRE, traducători, -oare, s. m. și f. Persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta. – Traduce + suf. -ător (după fr. traducteur). DOOM
traducătór (persoană) s. m., pl. traducătóri
traducătorii
TRADUCĂTÓR, -OÁRE, traducători, -oare, s. m. și f. Persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta. – Traduce + suf. -ător (după fr. traducteur). DOOM
traducătór (persoană) s. m., pl. traducătóri
traducătorilor
TRADUCĂTÓR, -OÁRE, traducători, -oare, s. m. și f. Persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta. – Traduce + suf. -ător (după fr. traducteur). DOOM
traducătór (persoană) s. m., pl. traducătóri
traducătorul
TRADUCĂTÓR, -OÁRE, traducători, -oare, s. m. și f. Persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta. – Traduce + suf. -ător (după fr. traducteur). DOOM
traducătór (persoană) s. m., pl. traducătóri
traducătorului
TRADUCĂTÓR, -OÁRE, traducători, -oare, s. m. și f. Persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta. – Traduce + suf. -ător (după fr. traducteur). DOOM
traducătór (persoană) s. m., pl. traducătóri
traducția
TRADÚCȚIE, traducții, s. f. (Înv.) Traducere. – Din fr. traduction, lat. traductio. DOOM
tradúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. tradúcția (-ți-a), g.-d. art. tradúcției; pl. tradúcții, art. tradúcțiile (-ți-i-)
traducție
TRADÚCȚIE, traducții, s. f. (Înv.) Traducere. – Din fr. traduction, lat. traductio. DOOM
tradúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. tradúcția (-ți-a), g.-d. art. tradúcției; pl. tradúcții, art. tradúcțiile (-ți-i-)
traducției
TRADÚCȚIE, traducții, s. f. (Înv.) Traducere. – Din fr. traduction, lat. traductio. DOOM
tradúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. tradúcția (-ți-a), g.-d. art. tradúcției; pl. tradúcții, art. tradúcțiile (-ți-i-)
traducții
TRADÚCȚIE, traducții, s. f. (Înv.) Traducere. – Din fr. traduction, lat. traductio. DOOM
tradúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. tradúcția (-ți-a), g.-d. art. tradúcției; pl. tradúcții, art. tradúcțiile (-ți-i-)
traducțiile
TRADÚCȚIE, traducții, s. f. (Înv.) Traducere. – Din fr. traduction, lat. traductio. DOOM
tradúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. tradúcția (-ți-a), g.-d. art. tradúcției; pl. tradúcții, art. tradúcțiile (-ți-i-)
traducțiilor
TRADÚCȚIE, traducții, s. f. (Înv.) Traducere. – Din fr. traduction, lat. traductio. DOOM
tradúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. tradúcția (-ți-a), g.-d. art. tradúcției; pl. tradúcții, art. tradúcțiile (-ți-i-)
traducțiune
TRADUCȚIÚNE s. f. v. traducție.
tradus
TRADÚCE, tradúc, vb. III. Tranz. 1. A reda, a transpune un text, o frază, un cuvânt dintr-o limbă în alta; a tălmăci. ♦ Spec. A restabili un text telegrafic pe baza semnalelor recepționate. 2. Fig. A reprezenta, a exprima (cu ajutorul artei). 3. Fig. A înfăptui, a pune în practică. ♦ Refl. A se manifesta. 4. (Tehn.) A transforma o mărime de o anumită natură într-o mărime de altă natură. 5. (În expr.) A traduce (pe cineva) în fața justiției = a aduce (pe cineva) înaintea unei instanțe judecătorești. ◊ (În expr.) A traduce în viață = a pune în aplicare (un principiu, un plan); a înfăptui, a realiza. [Perf. s. tradusei, part. tradus] – Din lat. traducere, fr. traduire.
trafa
TRÁFĂ s.f. (Germanism) Transformator de curent electric. [< germ. Trafo].
trafalgar
trafalgar, trafalgare s. n. covoraș de perete
trafe
TRÁFĂ s.f. (Germanism) Transformator de curent electric. [< germ. Trafo].
trafei
TRÁFĂ s.f. (Germanism) Transformator de curent electric. [< germ. Trafo].
trafele
TRÁFĂ s.f. (Germanism) Transformator de curent electric. [< germ. Trafo].
trafelor
TRÁFĂ s.f. (Germanism) Transformator de curent electric. [< germ. Trafo].
trafic
TRÁFIC, traficuri, s. n. 1. Frecvența operațiilor de transport efectuat, cu anumite mijloace de transport (feroviare, maritime, rutiere, aeriene), într-un interval de timp și în condiții precizate. ♦ Totalitatea legăturilor de telecomunicație stabilite într-un anumit interval de timp și în anumite condiții tehnice. 2. Activitate economică având drept scop schimbul de mărfuri și de alte valori. ♦ Comerț ilicit. ◊ Expr. A face trafic de influență = a trage foloase ilicite din influența pe care cineva o are asupra cuiva, din trecerea de care se bucură pe lângă cineva. [Acc. și: trafíc] – Din fr. trafic. DOOM
tráfic / trafíc s. n., pl. tráficuri / trafícuri
trafica
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficai
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficam
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficant
TRAFICÁNT, -Ă, traficanți, -te, s. m. și f. Persoană care face comerț ilicit, în special cu produse cu un grad ridicat de periculozitate (droguri, arme), prin intermediul unor rețele organizate. – Din fr. trafiquant. DOOM
traficántă s. f., g.-d. art. traficántei; pl. traficánte
traficanta
TRAFICÁNT, -Ă, traficanți, -te, s. m. și f. Persoană care face comerț ilicit, în special cu produse cu un grad ridicat de periculozitate (droguri, arme), prin intermediul unor rețele organizate. – Din fr. trafiquant. DOOM
traficántă s. f., g.-d. art. traficántei; pl. traficánte
traficante
TRAFICÁNT, -Ă, traficanți, -te, s. m. și f. Persoană care face comerț ilicit, în special cu produse cu un grad ridicat de periculozitate (droguri, arme), prin intermediul unor rețele organizate. – Din fr. trafiquant. DOOM
traficántă s. f., g.-d. art. traficántei; pl. traficánte
traficantei
TRAFICÁNT, -Ă, traficanți, -te, s. m. și f. Persoană care face comerț ilicit, în special cu produse cu un grad ridicat de periculozitate (droguri, arme), prin intermediul unor rețele organizate. – Din fr. trafiquant. DOOM
traficántă s. f., g.-d. art. traficántei; pl. traficánte
traficantele
TRAFICÁNT, -Ă, traficanți, -te, s. m. și f. Persoană care face comerț ilicit, în special cu produse cu un grad ridicat de periculozitate (droguri, arme), prin intermediul unor rețele organizate. – Din fr. trafiquant. DOOM
traficántă s. f., g.-d. art. traficántei; pl. traficánte
traficantelor
TRAFICÁNT, -Ă, traficanți, -te, s. m. și f. Persoană care face comerț ilicit, în special cu produse cu un grad ridicat de periculozitate (droguri, arme), prin intermediul unor rețele organizate. – Din fr. trafiquant. DOOM
traficántă s. f., g.-d. art. traficántei; pl. traficánte
traficantul
TRAFICÁNT, -Ă, traficanți, -te, s. m. și f. Persoană care face comerț ilicit, în special cu produse cu un grad ridicat de periculozitate (droguri, arme), prin intermediul unor rețele organizate. – Din fr. trafiquant. DOOM
traficántă s. f., g.-d. art. traficántei; pl. traficánte
traficantului
TRAFICÁNT, -Ă, traficanți, -te, s. m. și f. Persoană care face comerț ilicit, în special cu produse cu un grad ridicat de periculozitate (droguri, arme), prin intermediul unor rețele organizate. – Din fr. trafiquant. DOOM
traficántă s. f., g.-d. art. traficántei; pl. traficánte
traficanți
TRAFICÁNT, -Ă, traficanți, -te, s. m. și f. Persoană care face comerț ilicit, în special cu produse cu un grad ridicat de periculozitate (droguri, arme), prin intermediul unor rețele organizate. – Din fr. trafiquant. DOOM
traficántă s. f., g.-d. art. traficántei; pl. traficánte
traficanții
TRAFICÁNT, -Ă, traficanți, -te, s. m. și f. Persoană care face comerț ilicit, în special cu produse cu un grad ridicat de periculozitate (droguri, arme), prin intermediul unor rețele organizate. – Din fr. trafiquant. DOOM
traficántă s. f., g.-d. art. traficántei; pl. traficánte
traficanților
TRAFICÁNT, -Ă, traficanți, -te, s. m. și f. Persoană care face comerț ilicit, în special cu produse cu un grad ridicat de periculozitate (droguri, arme), prin intermediul unor rețele organizate. – Din fr. trafiquant. DOOM
traficántă s. f., g.-d. art. traficántei; pl. traficánte
traficare
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficare
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficară
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficarăm
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficarăți
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficase
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficasem
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficaseră
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficaserăm
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficaserăți
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficaseși
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficaseți
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficat
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficau
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficași
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficați
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
trafichează
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
trafichez
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficheze
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
trafichezi
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficând
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
traficînd
TRAFICÁ, trafichez, vb. I. Intranz. A face negoț (cu o marfă ilicită). – Din fr. trafiquer. DOOM
traficá (a ~) vb., ind. prez. 3 traficheáză
trafoare
TRAFÓR, trafoare, s. n. Ornament arhitectural perforat. – Din it. traforo.
trafoarele
TRAFÓR, trafoare, s. n. Ornament arhitectural perforat. – Din it. traforo.
trafoarelor
TRAFÓR, trafoare, s. n. Ornament arhitectural perforat. – Din it. traforo.
trafor
TRAFÓR, trafoare, s. n. Ornament arhitectural perforat. – Din it. traforo.
trafora
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforai
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforaj
TRAFORÁJ, traforaje, s. n. 1. Procedeu de ornamentare, constând în decuparea unei figuri sau a unui motiv decorativ dintr-o placă subțire de lemn, de metal etc. 2. Unelte folosite în acest scop. – Trafora + suf. -aj. DOOM
traforáj s. n., (obiecte, unelte) pl. traforáje
traforaje
TRAFORÁJ, traforaje, s. n. 1. Procedeu de ornamentare, constând în decuparea unei figuri sau a unui motiv decorativ dintr-o placă subțire de lemn, de metal etc. 2. Unelte folosite în acest scop. – Trafora + suf. -aj. DOOM
traforáj s. n., (obiecte, unelte) pl. traforáje
traforajele
TRAFORÁJ, traforaje, s. n. 1. Procedeu de ornamentare, constând în decuparea unei figuri sau a unui motiv decorativ dintr-o placă subțire de lemn, de metal etc. 2. Unelte folosite în acest scop. – Trafora + suf. -aj. DOOM
traforáj s. n., (obiecte, unelte) pl. traforáje
traforajelor
TRAFORÁJ, traforaje, s. n. 1. Procedeu de ornamentare, constând în decuparea unei figuri sau a unui motiv decorativ dintr-o placă subțire de lemn, de metal etc. 2. Unelte folosite în acest scop. – Trafora + suf. -aj. DOOM
traforáj s. n., (obiecte, unelte) pl. traforáje
traforajul
TRAFORÁJ, traforaje, s. n. 1. Procedeu de ornamentare, constând în decuparea unei figuri sau a unui motiv decorativ dintr-o placă subțire de lemn, de metal etc. 2. Unelte folosite în acest scop. – Trafora + suf. -aj. DOOM
traforáj s. n., (obiecte, unelte) pl. traforáje
traforajului
TRAFORÁJ, traforaje, s. n. 1. Procedeu de ornamentare, constând în decuparea unei figuri sau a unui motiv decorativ dintr-o placă subțire de lemn, de metal etc. 2. Unelte folosite în acest scop. – Trafora + suf. -aj. DOOM
traforáj s. n., (obiecte, unelte) pl. traforáje
traforam
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforare
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforare
TRAFORÁRE, traforări, s. f. Acțiunea de a trafora. – V. trafora. DOOM
traforáre s. f., g.-d. art. traforắrii; pl. traforắri
traforarea
TRAFORÁRE, traforări, s. f. Acțiunea de a trafora. – V. trafora. DOOM
traforáre s. f., g.-d. art. traforắrii; pl. traforắri
traforară
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforarăm
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforarăți
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforase
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforasem
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforaseră
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforaserăm
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforaserăți
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforaseși
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforaseți
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforat
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforat
TRAFORÁT, -Ă, traforați, -te, adj. 1. Care este prelucrat, executat prin traforare. 2. (Arhit.) Ornament cu trafoare. – V. trafora.
traforata
TRAFORÁT, -Ă, traforați, -te, adj. 1. Care este prelucrat, executat prin traforare. 2. (Arhit.) Ornament cu trafoare. – V. trafora.
traforate
TRAFORÁT, -Ă, traforați, -te, adj. 1. Care este prelucrat, executat prin traforare. 2. (Arhit.) Ornament cu trafoare. – V. trafora.
traforatei
TRAFORÁT, -Ă, traforați, -te, adj. 1. Care este prelucrat, executat prin traforare. 2. (Arhit.) Ornament cu trafoare. – V. trafora.
traforatele
TRAFORÁT, -Ă, traforați, -te, adj. 1. Care este prelucrat, executat prin traforare. 2. (Arhit.) Ornament cu trafoare. – V. trafora.
traforatelor
TRAFORÁT, -Ă, traforați, -te, adj. 1. Care este prelucrat, executat prin traforare. 2. (Arhit.) Ornament cu trafoare. – V. trafora.
traforatoare
TRAFORATÓR s.n. Mașină de perforat; perforator. // s.m. Perforator. [Cf. it. traforatore].
traforatoarele
TRAFORATÓR s.n. Mașină de perforat; perforator. // s.m. Perforator. [Cf. it. traforatore].
traforatoarelor
TRAFORATÓR s.n. Mașină de perforat; perforator. // s.m. Perforator. [Cf. it. traforatore].
traforator
TRAFORATÓR, traforatori, s. m. Muncitor care execută traforaje. – Trafora + suf. -tor.
traforator
TRAFORATÓR s.n. Mașină de perforat; perforator. // s.m. Perforator. [Cf. it. traforatore].
traforatori
TRAFORATÓR, traforatori, s. m. Muncitor care execută traforaje. – Trafora + suf. -tor.
traforatorii
TRAFORATÓR, traforatori, s. m. Muncitor care execută traforaje. – Trafora + suf. -tor.
traforatorilor
TRAFORATÓR, traforatori, s. m. Muncitor care execută traforaje. – Trafora + suf. -tor.
traforatorul
TRAFORATÓR, traforatori, s. m. Muncitor care execută traforaje. – Trafora + suf. -tor.
traforatorul
TRAFORATÓR s.n. Mașină de perforat; perforator. // s.m. Perforator. [Cf. it. traforatore].
traforatorului
TRAFORATÓR, traforatori, s. m. Muncitor care execută traforaje. – Trafora + suf. -tor.
traforatorului
TRAFORATÓR s.n. Mașină de perforat; perforator. // s.m. Perforator. [Cf. it. traforatore].
traforatul
TRAFORÁT, -Ă, traforați, -te, adj. 1. Care este prelucrat, executat prin traforare. 2. (Arhit.) Ornament cu trafoare. – V. trafora.
traforatului
TRAFORÁT, -Ă, traforați, -te, adj. 1. Care este prelucrat, executat prin traforare. 2. (Arhit.) Ornament cu trafoare. – V. trafora.
traforau
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforași
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforați
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforați
TRAFORÁT, -Ă, traforați, -te, adj. 1. Care este prelucrat, executat prin traforare. 2. (Arhit.) Ornament cu trafoare. – V. trafora.
traforații
TRAFORÁT, -Ă, traforați, -te, adj. 1. Care este prelucrat, executat prin traforare. 2. (Arhit.) Ornament cu trafoare. – V. trafora.
traforaților
TRAFORÁT, -Ă, traforați, -te, adj. 1. Care este prelucrat, executat prin traforare. 2. (Arhit.) Ornament cu trafoare. – V. trafora.
traforează
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforeta
TRAFORÉTĂ, traforete, s. f. Șablon de trasare folosit în industria confecțiilor, la croit. – Din it. traforetto.
traforete
TRAFORÉTĂ, traforete, s. f. Șablon de trasare folosit în industria confecțiilor, la croit. – Din it. traforetto.
traforetei
TRAFORÉTĂ, traforete, s. f. Șablon de trasare folosit în industria confecțiilor, la croit. – Din it. traforetto.
traforetele
TRAFORÉTĂ, traforete, s. f. Șablon de trasare folosit în industria confecțiilor, la croit. – Din it. traforetto.
traforetelor
TRAFORÉTĂ, traforete, s. f. Șablon de trasare folosit în industria confecțiilor, la croit. – Din it. traforetto.
traforez
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforeze
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforezi
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforul
TRAFÓR, trafoare, s. n. Ornament arhitectural perforat. – Din it. traforo.
traforului
TRAFÓR, trafoare, s. n. Ornament arhitectural perforat. – Din it. traforo.
traforuri
TRAFÓRURI s.n.pl. (Constr.) Zidărie cu goluri pentru ventilarea naturală. [< trafora].
traforând
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforînd
TRAFORÁ, traforez, vb. I. Tranz. (Rar) A face lucrări de traforaj. – Din it. traforare. DOOM
traforá (a ~) vb., ind. prez. 3 traforeáză
traforări
TRAFORÁRE, traforări, s. f. Acțiunea de a trafora. – V. trafora. DOOM
traforáre s. f., g.-d. art. traforắrii; pl. traforắri
traforării
TRAFORÁRE, traforări, s. f. Acțiunea de a trafora. – V. trafora. DOOM
traforáre s. f., g.-d. art. traforắrii; pl. traforắri
traforările
TRAFORÁRE, traforări, s. f. Acțiunea de a trafora. – V. trafora. DOOM
traforáre s. f., g.-d. art. traforắrii; pl. traforắri
traforărilor
TRAFORÁRE, traforări, s. f. Acțiunea de a trafora. – V. trafora. DOOM
traforáre s. f., g.-d. art. traforắrii; pl. traforắri
trag
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
tragacant
TRAGACÁNT s.m. Plantă decorativă și furajeră din Asia, care produce o rășină asemănătoare cu cauciucul. // s.n. Gumă folosită ca liant pentru pilule, tablete, dulciuri etc. [< fr. tragacantha].
tragacantul
TRAGACÁNT s.m. Plantă decorativă și furajeră din Asia, care produce o rășină asemănătoare cu cauciucul. // s.n. Gumă folosită ca liant pentru pilule, tablete, dulciuri etc. [< fr. tragacantha].
tragacantului
TRAGACÁNT s.m. Plantă decorativă și furajeră din Asia, care produce o rășină asemănătoare cu cauciucul. // s.n. Gumă folosită ca liant pentru pilule, tablete, dulciuri etc. [< fr. tragacantha].
trage
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
tragedia
TRAGEDÍE, tragedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic, cu personaje puternice aflate în conflict violent, cu deznodământ nefericit. 2. Fig. întâmplare nenorocită, eveniment funest; catastrofa. – Din fr. tragedie, lat. tragoedia. DOOM
tragedíe s. f., art. tragedía, g.-d. art. tragedíei; pl. tragedíi, art. tragedíile
tragedian
TRAGEDIÁN, -Ă, tragedieni, -e, s. m. și f. Actor specializat în roluri de tragedie. [Pr.: -di-an] – Din fr. tragédien. DOOM
tragediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. tragediénei (-di-e-); pl. tragediéne
tragediana
TRAGEDIÁN, -Ă, tragedieni, -e, s. m. și f. Actor specializat în roluri de tragedie. [Pr.: -di-an] – Din fr. tragédien. DOOM
tragediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. tragediénei (-di-e-); pl. tragediéne
tragedianul
TRAGEDIÁN, -Ă, tragedieni, -e, s. m. și f. Actor specializat în roluri de tragedie. [Pr.: -di-an] – Din fr. tragédien. DOOM
tragediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. tragediénei (-di-e-); pl. tragediéne
tragedianului
TRAGEDIÁN, -Ă, tragedieni, -e, s. m. și f. Actor specializat în roluri de tragedie. [Pr.: -di-an] – Din fr. tragédien. DOOM
tragediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. tragediénei (-di-e-); pl. tragediéne
tragedie
TRAGEDÍE, tragedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic, cu personaje puternice aflate în conflict violent, cu deznodământ nefericit. 2. Fig. întâmplare nenorocită, eveniment funest; catastrofa. – Din fr. tragedie, lat. tragoedia. DOOM
tragedíe s. f., art. tragedía, g.-d. art. tragedíei; pl. tragedíi, art. tragedíile
tragediei
TRAGEDÍE, tragedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic, cu personaje puternice aflate în conflict violent, cu deznodământ nefericit. 2. Fig. întâmplare nenorocită, eveniment funest; catastrofa. – Din fr. tragedie, lat. tragoedia. DOOM
tragedíe s. f., art. tragedía, g.-d. art. tragedíei; pl. tragedíi, art. tragedíile
tragediene
TRAGEDIÁN, -Ă, tragedieni, -e, s. m. și f. Actor specializat în roluri de tragedie. [Pr.: -di-an] – Din fr. tragédien. DOOM
tragediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. tragediénei (-di-e-); pl. tragediéne
tragedienei
TRAGEDIÁN, -Ă, tragedieni, -e, s. m. și f. Actor specializat în roluri de tragedie. [Pr.: -di-an] – Din fr. tragédien. DOOM
tragediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. tragediénei (-di-e-); pl. tragediéne
tragedienele
TRAGEDIÁN, -Ă, tragedieni, -e, s. m. și f. Actor specializat în roluri de tragedie. [Pr.: -di-an] – Din fr. tragédien. DOOM
tragediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. tragediénei (-di-e-); pl. tragediéne
tragedienelor
TRAGEDIÁN, -Ă, tragedieni, -e, s. m. și f. Actor specializat în roluri de tragedie. [Pr.: -di-an] – Din fr. tragédien. DOOM
tragediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. tragediénei (-di-e-); pl. tragediéne
tragedieni
TRAGEDIÁN, -Ă, tragedieni, -e, s. m. și f. Actor specializat în roluri de tragedie. [Pr.: -di-an] – Din fr. tragédien. DOOM
tragediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. tragediénei (-di-e-); pl. tragediéne
tragedienii
TRAGEDIÁN, -Ă, tragedieni, -e, s. m. și f. Actor specializat în roluri de tragedie. [Pr.: -di-an] – Din fr. tragédien. DOOM
tragediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. tragediénei (-di-e-); pl. tragediéne
tragedienilor
TRAGEDIÁN, -Ă, tragedieni, -e, s. m. și f. Actor specializat în roluri de tragedie. [Pr.: -di-an] – Din fr. tragédien. DOOM
tragediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. tragediénei (-di-e-); pl. tragediéne
tragedii
TRAGEDÍE, tragedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic, cu personaje puternice aflate în conflict violent, cu deznodământ nefericit. 2. Fig. întâmplare nenorocită, eveniment funest; catastrofa. – Din fr. tragedie, lat. tragoedia. DOOM
tragedíe s. f., art. tragedía, g.-d. art. tragedíei; pl. tragedíi, art. tragedíile
tragediile
TRAGEDÍE, tragedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic, cu personaje puternice aflate în conflict violent, cu deznodământ nefericit. 2. Fig. întâmplare nenorocită, eveniment funest; catastrofa. – Din fr. tragedie, lat. tragoedia. DOOM
tragedíe s. f., art. tragedía, g.-d. art. tragedíei; pl. tragedíi, art. tragedíile
tragediilor
TRAGEDÍE, tragedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic, cu personaje puternice aflate în conflict violent, cu deznodământ nefericit. 2. Fig. întâmplare nenorocită, eveniment funest; catastrofa. – Din fr. tragedie, lat. tragoedia. DOOM
tragedíe s. f., art. tragedía, g.-d. art. tragedíei; pl. tragedíi, art. tragedíile
tragem
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
tragere
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
tragere
TRAGÉRE, trageri, s. f. Acțiunea de a (se) trage și rezultatul ei. 1. (Pop.) Atracție, îndemn, înclinare. ◊ Expr. Tragere de inimă = zel, râvnă, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorți = hotărâre prin sorți a unei împărțeli, a unui câștig; participare ca parte interesată la o alegere prin sorți. 3. Prelucrare a unui material ductil prin întindere și subțiere, pentru a se obține bare, țevi, sârmă etc. 4. Descărcare a unei arme (în procesul de instruire militară); împușcare; tir. ◊ Tragere la țintă = atingere a unei ținte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care îl formează axa țevii unei arme de foc cu proiecția ei pe suprafața orizontală a terenului, când obiectivul asupra căruia se trage este în același plan orizontal cu gura țevii. – V. trage. DOOM
trágere s. f., g.-d. art. trágerii; pl. trágeri
tragerea
TRAGÉRE, trageri, s. f. Acțiunea de a (se) trage și rezultatul ei. 1. (Pop.) Atracție, îndemn, înclinare. ◊ Expr. Tragere de inimă = zel, râvnă, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorți = hotărâre prin sorți a unei împărțeli, a unui câștig; participare ca parte interesată la o alegere prin sorți. 3. Prelucrare a unui material ductil prin întindere și subțiere, pentru a se obține bare, țevi, sârmă etc. 4. Descărcare a unei arme (în procesul de instruire militară); împușcare; tir. ◊ Tragere la țintă = atingere a unei ținte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care îl formează axa țevii unei arme de foc cu proiecția ei pe suprafața orizontală a terenului, când obiectivul asupra căruia se trage este în același plan orizontal cu gura țevii. – V. trage. DOOM
trágere s. f., g.-d. art. trágerii; pl. trágeri
trageri
TRAGÉRE, trageri, s. f. Acțiunea de a (se) trage și rezultatul ei. 1. (Pop.) Atracție, îndemn, înclinare. ◊ Expr. Tragere de inimă = zel, râvnă, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorți = hotărâre prin sorți a unei împărțeli, a unui câștig; participare ca parte interesată la o alegere prin sorți. 3. Prelucrare a unui material ductil prin întindere și subțiere, pentru a se obține bare, țevi, sârmă etc. 4. Descărcare a unei arme (în procesul de instruire militară); împușcare; tir. ◊ Tragere la țintă = atingere a unei ținte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care îl formează axa țevii unei arme de foc cu proiecția ei pe suprafața orizontală a terenului, când obiectivul asupra căruia se trage este în același plan orizontal cu gura țevii. – V. trage. DOOM
trágere s. f., g.-d. art. trágerii; pl. trágeri
tragerii
TRAGÉRE, trageri, s. f. Acțiunea de a (se) trage și rezultatul ei. 1. (Pop.) Atracție, îndemn, înclinare. ◊ Expr. Tragere de inimă = zel, râvnă, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorți = hotărâre prin sorți a unei împărțeli, a unui câștig; participare ca parte interesată la o alegere prin sorți. 3. Prelucrare a unui material ductil prin întindere și subțiere, pentru a se obține bare, țevi, sârmă etc. 4. Descărcare a unei arme (în procesul de instruire militară); împușcare; tir. ◊ Tragere la țintă = atingere a unei ținte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care îl formează axa țevii unei arme de foc cu proiecția ei pe suprafața orizontală a terenului, când obiectivul asupra căruia se trage este în același plan orizontal cu gura țevii. – V. trage. DOOM
trágere s. f., g.-d. art. trágerii; pl. trágeri
tragerile
TRAGÉRE, trageri, s. f. Acțiunea de a (se) trage și rezultatul ei. 1. (Pop.) Atracție, îndemn, înclinare. ◊ Expr. Tragere de inimă = zel, râvnă, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorți = hotărâre prin sorți a unei împărțeli, a unui câștig; participare ca parte interesată la o alegere prin sorți. 3. Prelucrare a unui material ductil prin întindere și subțiere, pentru a se obține bare, țevi, sârmă etc. 4. Descărcare a unei arme (în procesul de instruire militară); împușcare; tir. ◊ Tragere la țintă = atingere a unei ținte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care îl formează axa țevii unei arme de foc cu proiecția ei pe suprafața orizontală a terenului, când obiectivul asupra căruia se trage este în același plan orizontal cu gura țevii. – V. trage. DOOM
trágere s. f., g.-d. art. trágerii; pl. trágeri
tragerilor
TRAGÉRE, trageri, s. f. Acțiunea de a (se) trage și rezultatul ei. 1. (Pop.) Atracție, îndemn, înclinare. ◊ Expr. Tragere de inimă = zel, râvnă, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorți = hotărâre prin sorți a unei împărțeli, a unui câștig; participare ca parte interesată la o alegere prin sorți. 3. Prelucrare a unui material ductil prin întindere și subțiere, pentru a se obține bare, țevi, sârmă etc. 4. Descărcare a unei arme (în procesul de instruire militară); împușcare; tir. ◊ Tragere la țintă = atingere a unei ținte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care îl formează axa țevii unei arme de foc cu proiecția ei pe suprafața orizontală a terenului, când obiectivul asupra căruia se trage este în același plan orizontal cu gura țevii. – V. trage. DOOM
trágere s. f., g.-d. art. trágerii; pl. trágeri
trageți
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
tragi
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
tragi
TRAGI- v. tragic [în DN].
tragic
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragic
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragica
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragica
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragice
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragice
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicei
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicei
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicele
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicele
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicelor
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicelor
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragici
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragici
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicii
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicii
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicilor
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicilor
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragico
TRAGICO- v. tragic [în DN].
tragicomedia
TRAGICOMEDÍE, tragicomedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic în care desfășurarea conflictului tragic este contrapunctată cu elemente comice, iar deznodământul este fericit. 2. Amestec de întâmplări serioase și amuzante. – Din fr. tragi-comédie, lat. tragicomoedia. DOOM
tragicomedíe s. f., art. tragicomedía, g.-d. art. tragicomedíei; pl. tragicomedíi, art. tragicomedíile
tragicomedie
TRAGICOMEDÍE, tragicomedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic în care desfășurarea conflictului tragic este contrapunctată cu elemente comice, iar deznodământul este fericit. 2. Amestec de întâmplări serioase și amuzante. – Din fr. tragi-comédie, lat. tragicomoedia. DOOM
tragicomedíe s. f., art. tragicomedía, g.-d. art. tragicomedíei; pl. tragicomedíi, art. tragicomedíile
tragicomediei
TRAGICOMEDÍE, tragicomedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic în care desfășurarea conflictului tragic este contrapunctată cu elemente comice, iar deznodământul este fericit. 2. Amestec de întâmplări serioase și amuzante. – Din fr. tragi-comédie, lat. tragicomoedia. DOOM
tragicomedíe s. f., art. tragicomedía, g.-d. art. tragicomedíei; pl. tragicomedíi, art. tragicomedíile
tragicomedii
TRAGICOMEDÍE, tragicomedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic în care desfășurarea conflictului tragic este contrapunctată cu elemente comice, iar deznodământul este fericit. 2. Amestec de întâmplări serioase și amuzante. – Din fr. tragi-comédie, lat. tragicomoedia. DOOM
tragicomedíe s. f., art. tragicomedía, g.-d. art. tragicomedíei; pl. tragicomedíi, art. tragicomedíile
tragicomediile
TRAGICOMEDÍE, tragicomedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic în care desfășurarea conflictului tragic este contrapunctată cu elemente comice, iar deznodământul este fericit. 2. Amestec de întâmplări serioase și amuzante. – Din fr. tragi-comédie, lat. tragicomoedia. DOOM
tragicomedíe s. f., art. tragicomedía, g.-d. art. tragicomedíei; pl. tragicomedíi, art. tragicomedíile
tragicomediilor
TRAGICOMEDÍE, tragicomedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic în care desfășurarea conflictului tragic este contrapunctată cu elemente comice, iar deznodământul este fericit. 2. Amestec de întâmplări serioase și amuzante. – Din fr. tragi-comédie, lat. tragicomoedia. DOOM
tragicomedíe s. f., art. tragicomedía, g.-d. art. tragicomedíei; pl. tragicomedíi, art. tragicomedíile
tragicomic
TRAGICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique. DOOM
tragicómic adj. m., pl. tragicómici; f. tragicómică, pl. tragicómice
tragicomica
TRAGICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique. DOOM
tragicómic adj. m., pl. tragicómici; f. tragicómică, pl. tragicómice
tragicomice
TRAGICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique. DOOM
tragicómic adj. m., pl. tragicómici; f. tragicómică, pl. tragicómice
tragicomicei
TRAGICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique. DOOM
tragicómic adj. m., pl. tragicómici; f. tragicómică, pl. tragicómice
tragicomicele
TRAGICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique. DOOM
tragicómic adj. m., pl. tragicómici; f. tragicómică, pl. tragicómice
tragicomicelor
TRAGICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique. DOOM
tragicómic adj. m., pl. tragicómici; f. tragicómică, pl. tragicómice
tragicomici
TRAGICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique. DOOM
tragicómic adj. m., pl. tragicómici; f. tragicómică, pl. tragicómice
tragicomicii
TRAGICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique. DOOM
tragicómic adj. m., pl. tragicómici; f. tragicómică, pl. tragicómice
tragicomicilor
TRAGICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique. DOOM
tragicómic adj. m., pl. tragicómici; f. tragicómică, pl. tragicómice
tragicomicul
TRAGICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique. DOOM
tragicómic adj. m., pl. tragicómici; f. tragicómică, pl. tragicómice
tragicomicului
TRAGICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique. DOOM
tragicómic adj. m., pl. tragicómici; f. tragicómică, pl. tragicómice
tragicul
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicul
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicului
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragicului
TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus. DOOM
trágic3 (categorie estetică) s. n.
tragism
TRAGÍSM s. n. Caracter grav, tragic; situație tragică. – Trag[ic] + suf. -ism. DOOM
tragísm s. n.
tragismul
TRAGÍSM s. n. Caracter grav, tragic; situație tragică. – Trag[ic] + suf. -ism. DOOM
tragísm s. n.
tragismului
TRAGÍSM s. n. Caracter grav, tragic; situație tragică. – Trag[ic] + suf. -ism. DOOM
tragísm s. n.
traglă
TRÁGLĂ, tragle, s. f. 1. Tragă (1). Gunoiul... se scoate... cu ajutorul unei unelte numite traglă sau tragă. PAMFILE, A. R. 145. Apoi, de-a dura pe umere, în spate, pe tragle, în tărăboanțe, se îndreptau spre beciuri. HOGAȘ, DR. II 40. 2. (Transilv.) Un fel de sanie folosită la căratul finului. 3. Unealtă cu coadă lungă pentru scos jarul și cenușa din sobă sau din cuptor; cociorvă. 4. Unealtă alcătuită dintr-o scîndură și o stinghie pe care se bate cu piciorul ca pe o pedală, pentru a speria peștele de pe sub pietre. Pe Bistrița de la Piatra în jos se întrebuințează un fel de tălchig numit traglă. ANTIPA, P. 110. – Variantă: tráhlă (PAMFILE, A. R. 161) s. f.
tragă
TRÁGĂ, trăgi, s. f. 1. Unealtă de scos gunoiul sau prășitura de pe arie, alcătuită dintr-o scîndură groasă, cioplită dintr-un butuc, și două brațe de care se leagă tînjala; traglă. Gunoiul sau prășitura de pe arie... se scoate pe poartă în drum, cu ajutorul unei unelte numite traglă sau tragă. PAMFILE, A. R. 145. 2. Vas făcut din fructul curcubetei, în care se păstrează lichide. ♦ Recipient care servește la țară pentru trasul băuturilor alcoolice din butoi; p. ext. orice vas sau tub care servește în acest scop. V. tigvă, tîlv, smîrc.
tragă
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trahana
trahaná (-ále), s. f. – Frecăței, tăiței de supă din aluat nedospit. – Var. tarhana. Mr. tărhana, megl. trană. Tc. (per.) terhane, tarhane (Șeineanu, II, 365), cf. ngr. τραχανᾶς, bg. tarhaná, sb. trganci.
traheal
TRAHEÁL, -Ă, traheali, -e, adj. Care aparține traheii, privitor la trahee, propriu, caracteristic traheii; trahean. [Pr.: -he-al] – Din fr. trachéal. DOOM
traheál (-he-al) adj. m., pl. traheáli; f. traheálă, pl. traheále
traheala
TRAHEÁL, -Ă, traheali, -e, adj. Care aparține traheii, privitor la trahee, propriu, caracteristic traheii; trahean. [Pr.: -he-al] – Din fr. trachéal. DOOM
traheál (-he-al) adj. m., pl. traheáli; f. traheálă, pl. traheále
traheale
TRAHEÁL, -Ă, traheali, -e, adj. Care aparține traheii, privitor la trahee, propriu, caracteristic traheii; trahean. [Pr.: -he-al] – Din fr. trachéal. DOOM
traheál (-he-al) adj. m., pl. traheáli; f. traheálă, pl. traheále
trahealei
TRAHEÁL, -Ă, traheali, -e, adj. Care aparține traheii, privitor la trahee, propriu, caracteristic traheii; trahean. [Pr.: -he-al] – Din fr. trachéal. DOOM
traheál (-he-al) adj. m., pl. traheáli; f. traheálă, pl. traheále
trahealele
TRAHEÁL, -Ă, traheali, -e, adj. Care aparține traheii, privitor la trahee, propriu, caracteristic traheii; trahean. [Pr.: -he-al] – Din fr. trachéal. DOOM
traheál (-he-al) adj. m., pl. traheáli; f. traheálă, pl. traheále
trahealelor
TRAHEÁL, -Ă, traheali, -e, adj. Care aparține traheii, privitor la trahee, propriu, caracteristic traheii; trahean. [Pr.: -he-al] – Din fr. trachéal. DOOM
traheál (-he-al) adj. m., pl. traheáli; f. traheálă, pl. traheále
traheali
TRAHEÁL, -Ă, traheali, -e, adj. Care aparține traheii, privitor la trahee, propriu, caracteristic traheii; trahean. [Pr.: -he-al] – Din fr. trachéal. DOOM
traheál (-he-al) adj. m., pl. traheáli; f. traheálă, pl. traheále
trahealii
TRAHEÁL, -Ă, traheali, -e, adj. Care aparține traheii, privitor la trahee, propriu, caracteristic traheii; trahean. [Pr.: -he-al] – Din fr. trachéal. DOOM
traheál (-he-al) adj. m., pl. traheáli; f. traheálă, pl. traheále
trahealilor
TRAHEÁL, -Ă, traheali, -e, adj. Care aparține traheii, privitor la trahee, propriu, caracteristic traheii; trahean. [Pr.: -he-al] – Din fr. trachéal. DOOM
traheál (-he-al) adj. m., pl. traheáli; f. traheálă, pl. traheále
trahealul
TRAHEÁL, -Ă, traheali, -e, adj. Care aparține traheii, privitor la trahee, propriu, caracteristic traheii; trahean. [Pr.: -he-al] – Din fr. trachéal. DOOM
traheál (-he-al) adj. m., pl. traheáli; f. traheálă, pl. traheále
trahealului
TRAHEÁL, -Ă, traheali, -e, adj. Care aparține traheii, privitor la trahee, propriu, caracteristic traheii; trahean. [Pr.: -he-al] – Din fr. trachéal. DOOM
traheál (-he-al) adj. m., pl. traheáli; f. traheálă, pl. traheále
trahean
TRAHEÁN, -Ă, traheeni, -e, adj. (Rar) Traheal. [Pr.: -he-an] – Din fr. trachéen.
trahee
TRAHÉE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros și cartilaginos, la oameni și la animale, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației din cavitatea bucală sau nazală în bronhii. 2. Fiecare dintre tubulețele subțiri, chitinoase, deschise la exterior și ramificate în corpul insectelor, păianjenilor și miriapodelor, care servesc drept organ de respirație. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase în formă de tuburi capilare prin care circulă seva brută în interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachée. DOOM
trahée s. f., art. trahéea, g.-d. art. trahéii; pl. trahéi, art. trahéile
traheea
TRAHÉE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros și cartilaginos, la oameni și la animale, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației din cavitatea bucală sau nazală în bronhii. 2. Fiecare dintre tubulețele subțiri, chitinoase, deschise la exterior și ramificate în corpul insectelor, păianjenilor și miriapodelor, care servesc drept organ de respirație. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase în formă de tuburi capilare prin care circulă seva brută în interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachée. DOOM
trahée s. f., art. trahéea, g.-d. art. trahéii; pl. trahéi, art. trahéile
traheean
TRAHEEÁN, -Ă, traheeni, -e, adj. (Rar) Traheal. [Pr.: -he-an. – Var. și: traheán, -ă adj.] – Din fr. trachéen. DOOM
traheeán (rar) (-he-ean) adj. m., pl. traheéni (-he-eni); f. traheeánă, pl. traheéne
trahei
TRAHÉE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros și cartilaginos, la oameni și la animale, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației din cavitatea bucală sau nazală în bronhii. 2. Fiecare dintre tubulețele subțiri, chitinoase, deschise la exterior și ramificate în corpul insectelor, păianjenilor și miriapodelor, care servesc drept organ de respirație. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase în formă de tuburi capilare prin care circulă seva brută în interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachée. DOOM
trahée s. f., art. trahéea, g.-d. art. trahéii; pl. trahéi, art. trahéile
traheida
TRAHEÍDĂ, traheide, s. f. (Bot.) Vas lemnos (unicelular) îngust și ușor alungit, prin care circulă seva brută. [Pr.: -he-i-] – Din fr. trachéide. DOOM
traheídă (vas lemnos) s. f., g.-d. art. traheídei; pl. traheíde
traheide
TRAHEÍDĂ, traheide, s. f. (Bot.) Vas lemnos (unicelular) îngust și ușor alungit, prin care circulă seva brută. [Pr.: -he-i-] – Din fr. trachéide. DOOM
traheídă (vas lemnos) s. f., g.-d. art. traheídei; pl. traheíde
traheidei
TRAHEÍDĂ, traheide, s. f. (Bot.) Vas lemnos (unicelular) îngust și ușor alungit, prin care circulă seva brută. [Pr.: -he-i-] – Din fr. trachéide. DOOM
traheídă (vas lemnos) s. f., g.-d. art. traheídei; pl. traheíde
traheidele
TRAHEÍDĂ, traheide, s. f. (Bot.) Vas lemnos (unicelular) îngust și ușor alungit, prin care circulă seva brută. [Pr.: -he-i-] – Din fr. trachéide. DOOM
traheídă (vas lemnos) s. f., g.-d. art. traheídei; pl. traheíde
traheidelor
TRAHEÍDĂ, traheide, s. f. (Bot.) Vas lemnos (unicelular) îngust și ușor alungit, prin care circulă seva brută. [Pr.: -he-i-] – Din fr. trachéide. DOOM
traheídă (vas lemnos) s. f., g.-d. art. traheídei; pl. traheíde
traheii
TRAHÉE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros și cartilaginos, la oameni și la animale, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației din cavitatea bucală sau nazală în bronhii. 2. Fiecare dintre tubulețele subțiri, chitinoase, deschise la exterior și ramificate în corpul insectelor, păianjenilor și miriapodelor, care servesc drept organ de respirație. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase în formă de tuburi capilare prin care circulă seva brută în interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachée. DOOM
trahée s. f., art. trahéea, g.-d. art. trahéii; pl. trahéi, art. trahéile
traheile
TRAHÉE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros și cartilaginos, la oameni și la animale, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației din cavitatea bucală sau nazală în bronhii. 2. Fiecare dintre tubulețele subțiri, chitinoase, deschise la exterior și ramificate în corpul insectelor, păianjenilor și miriapodelor, care servesc drept organ de respirație. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase în formă de tuburi capilare prin care circulă seva brută în interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachée. DOOM
trahée s. f., art. trahéea, g.-d. art. trahéii; pl. trahéi, art. trahéile
traheilor
TRAHÉE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros și cartilaginos, la oameni și la animale, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației din cavitatea bucală sau nazală în bronhii. 2. Fiecare dintre tubulețele subțiri, chitinoase, deschise la exterior și ramificate în corpul insectelor, păianjenilor și miriapodelor, care servesc drept organ de respirație. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase în formă de tuburi capilare prin care circulă seva brută în interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachée. DOOM
trahée s. f., art. trahéea, g.-d. art. trahéii; pl. trahéi, art. trahéile
traheita
TRAHEÍTĂ, traheite, s. f. Boală care constă în inflamația mucoasei traheale. [Pr.: -he-i-] – Din fr. trachéite. DOOM
traheítă (boală) s. f., g.-d. art. traheítei; pl. traheíte
traheite
TRAHEÍTĂ, traheite, s. f. Boală care constă în inflamația mucoasei traheale. [Pr.: -he-i-] – Din fr. trachéite. DOOM
traheítă (boală) s. f., g.-d. art. traheítei; pl. traheíte
traheitei
TRAHEÍTĂ, traheite, s. f. Boală care constă în inflamația mucoasei traheale. [Pr.: -he-i-] – Din fr. trachéite. DOOM
traheítă (boală) s. f., g.-d. art. traheítei; pl. traheíte
traheitele
TRAHEÍTĂ, traheite, s. f. Boală care constă în inflamația mucoasei traheale. [Pr.: -he-i-] – Din fr. trachéite. DOOM
traheítă (boală) s. f., g.-d. art. traheítei; pl. traheíte
traheitelor
TRAHEÍTĂ, traheite, s. f. Boală care constă în inflamația mucoasei traheale. [Pr.: -he-i-] – Din fr. trachéite. DOOM
traheítă (boală) s. f., g.-d. art. traheítei; pl. traheíte
traheo
TRAHEO- v. trahee (3) [în DN].
traheobacterioza
TRAHEOBACTERIÓZĂ s.f. Boală a plantelor, provocată de unele bacterii care trăiesc în vasele conducătoare, împiedicând circulația apei. [< fr. trachéobacteriose]. DOOM
traheobacterióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. traheobacteriózei
traheobacterioze
TRAHEOBACTERIÓZĂ s.f. Boală a plantelor, provocată de unele bacterii care trăiesc în vasele conducătoare, împiedicând circulația apei. [< fr. trachéobacteriose]. DOOM
traheobacterióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. traheobacteriózei
traheobacteriozei
TRAHEOBACTERIÓZĂ s.f. Boală a plantelor, provocată de unele bacterii care trăiesc în vasele conducătoare, împiedicând circulația apei. [< fr. trachéobacteriose]. DOOM
traheobacterióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. traheobacteriózei
traheobronșită
TRAHEOBRONȘÍTĂ s.f. Afecțiune a căilor respiratorii care interesează traheea și bronhiile, manifestată prin tuse, cu sau fără expectorație. [< fr. trachéobronchite].
traheocel
TRAHEOCÉL s.n. (Med.) Tumoare gazoasă a gâtului. [< fr. trachéocèle].
traheomalacie
TRAHEOMALACÍE s.f. (Med.) Degenerescență a cartilajelor traheale. [Gen. -iei. / < fr. trachéomalacie].
traheomicoza
TRAHEOMICÓZĂ, traheomicoze, s. f. (Bot.) Boală infecțioasă și contagioasă a plantelor, provocată de unele ciuperci. [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéomycose.
traheomicoze
TRAHEOMICÓZĂ, traheomicoze, s. f. (Bot.) Boală infecțioasă și contagioasă a plantelor, provocată de unele ciuperci. [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéomycose.
traheomicozei
TRAHEOMICÓZĂ, traheomicoze, s. f. (Bot.) Boală infecțioasă și contagioasă a plantelor, provocată de unele ciuperci. [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéomycose.
traheomicozele
TRAHEOMICÓZĂ, traheomicoze, s. f. (Bot.) Boală infecțioasă și contagioasă a plantelor, provocată de unele ciuperci. [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéomycose.
traheomicozelor
TRAHEOMICÓZĂ, traheomicoze, s. f. (Bot.) Boală infecțioasă și contagioasă a plantelor, provocată de unele ciuperci. [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéomycose.
traheoscoape
TRAHEOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea traheii. [< fr. trachéoscope].
traheoscoapele
TRAHEOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea traheii. [< fr. trachéoscope].
traheoscoapelor
TRAHEOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea traheii. [< fr. trachéoscope].
traheoscop
TRAHEOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea traheii. [< fr. trachéoscope].
traheoscopia
TRAHEOSCOPÍE, traheoscopii, s. f. Examen radiologie al traheii (1). [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéoscopie. DOOM
!traheoscopíe (-os-co-/-o-sco-) s. f., art. traheoscopía, g.-d. art. traheoscopíei; pl. traheoscopíi, art. traheoscopíile
traheoscopie
TRAHEOSCOPÍE, traheoscopii, s. f. Examen radiologie al traheii (1). [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéoscopie. DOOM
!traheoscopíe (-os-co-/-o-sco-) s. f., art. traheoscopía, g.-d. art. traheoscopíei; pl. traheoscopíi, art. traheoscopíile
traheoscopiei
TRAHEOSCOPÍE, traheoscopii, s. f. Examen radiologie al traheii (1). [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéoscopie. DOOM
!traheoscopíe (-os-co-/-o-sco-) s. f., art. traheoscopía, g.-d. art. traheoscopíei; pl. traheoscopíi, art. traheoscopíile
traheoscopii
TRAHEOSCOPÍE, traheoscopii, s. f. Examen radiologie al traheii (1). [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéoscopie. DOOM
!traheoscopíe (-os-co-/-o-sco-) s. f., art. traheoscopía, g.-d. art. traheoscopíei; pl. traheoscopíi, art. traheoscopíile
traheoscopiile
TRAHEOSCOPÍE, traheoscopii, s. f. Examen radiologie al traheii (1). [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéoscopie. DOOM
!traheoscopíe (-os-co-/-o-sco-) s. f., art. traheoscopía, g.-d. art. traheoscopíei; pl. traheoscopíi, art. traheoscopíile
traheoscopiilor
TRAHEOSCOPÍE, traheoscopii, s. f. Examen radiologie al traheii (1). [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéoscopie. DOOM
!traheoscopíe (-os-co-/-o-sco-) s. f., art. traheoscopía, g.-d. art. traheoscopíei; pl. traheoscopíi, art. traheoscopíile
traheoscopul
TRAHEOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea traheii. [< fr. trachéoscope].
traheoscopului
TRAHEOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea traheii. [< fr. trachéoscope].
traheostomie
TRAHEOSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a traheii pentru a permite respirația directă prin trahee. [Gen. -iei. / < fr. trachéostomie].
traheotomia
TRAHEOTOMÍE, traheotomii, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se secționează peretele anterior al traheii și se introduce o canulă traheală, cu scopul de a restabili respirația în cazurile grave de sufocație. [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéotomie. DOOM
traheotomíe s. f., art. traheotomía, g.-d. art. traheotomíei; pl. traheotomíi, art. traheotomíile
traheotomie
TRAHEOTOMÍE, traheotomii, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se secționează peretele anterior al traheii și se introduce o canulă traheală, cu scopul de a restabili respirația în cazurile grave de sufocație. [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéotomie. DOOM
traheotomíe s. f., art. traheotomía, g.-d. art. traheotomíei; pl. traheotomíi, art. traheotomíile
traheotomiei
TRAHEOTOMÍE, traheotomii, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se secționează peretele anterior al traheii și se introduce o canulă traheală, cu scopul de a restabili respirația în cazurile grave de sufocație. [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéotomie. DOOM
traheotomíe s. f., art. traheotomía, g.-d. art. traheotomíei; pl. traheotomíi, art. traheotomíile
traheotomii
TRAHEOTOMÍE, traheotomii, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se secționează peretele anterior al traheii și se introduce o canulă traheală, cu scopul de a restabili respirația în cazurile grave de sufocație. [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéotomie. DOOM
traheotomíe s. f., art. traheotomía, g.-d. art. traheotomíei; pl. traheotomíi, art. traheotomíile
traheotomiile
TRAHEOTOMÍE, traheotomii, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se secționează peretele anterior al traheii și se introduce o canulă traheală, cu scopul de a restabili respirația în cazurile grave de sufocație. [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéotomie. DOOM
traheotomíe s. f., art. traheotomía, g.-d. art. traheotomíei; pl. traheotomíi, art. traheotomíile
traheotomiilor
TRAHEOTOMÍE, traheotomii, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se secționează peretele anterior al traheii și se introduce o canulă traheală, cu scopul de a restabili respirația în cazurile grave de sufocație. [Pr.: -he-o-] – Din fr. trachéotomie. DOOM
traheotomíe s. f., art. traheotomía, g.-d. art. traheotomíei; pl. traheotomíi, art. traheotomíile
trahit
TRAHÍT, trahite, s. n. Rocă vulcanică de formație recentă, cu compoziție asemănătoare cu a sienitului, folosită ca piatră de construcție. – Din fr. trachyte. DOOM
trahít s. n., pl. trahíte
trahite
TRAHÍT, trahite, s. n. Rocă vulcanică de formație recentă, cu compoziție asemănătoare cu a sienitului, folosită ca piatră de construcție. – Din fr. trachyte. DOOM
trahít s. n., pl. trahíte
trahitele
TRAHÍT, trahite, s. n. Rocă vulcanică de formație recentă, cu compoziție asemănătoare cu a sienitului, folosită ca piatră de construcție. – Din fr. trachyte. DOOM
trahít s. n., pl. trahíte
trahitelor
TRAHÍT, trahite, s. n. Rocă vulcanică de formație recentă, cu compoziție asemănătoare cu a sienitului, folosită ca piatră de construcție. – Din fr. trachyte. DOOM
trahít s. n., pl. trahíte
trahitul
TRAHÍT, trahite, s. n. Rocă vulcanică de formație recentă, cu compoziție asemănătoare cu a sienitului, folosită ca piatră de construcție. – Din fr. trachyte. DOOM
trahít s. n., pl. trahíte
trahitului
TRAHÍT, trahite, s. n. Rocă vulcanică de formație recentă, cu compoziție asemănătoare cu a sienitului, folosită ca piatră de construcție. – Din fr. trachyte. DOOM
trahít s. n., pl. trahíte
trahlă
TRÁHLĂ s. f. v. traglă.
trahoame
TRAHÓMĂ s. f. v. trahom. DOOM
trahóm s. n., pl. trahoáme
trahoamele
TRAHÓMĂ s. f. v. trahom. DOOM
trahóm s. n., pl. trahoáme
trahoamelor
TRAHÓMĂ s. f. v. trahom. DOOM
trahóm s. n., pl. trahoáme
trahom
TRAHÓMĂ s. f. v. trahom. DOOM
trahóm s. n., pl. trahoáme
trahomatos
TRAHOMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de trahom. [< fr. trachomateux].
trahomul
TRAHÓMĂ s. f. v. trahom. DOOM
trahóm s. n., pl. trahoáme
trahomului
TRAHÓMĂ s. f. v. trahom. DOOM
trahóm s. n., pl. trahoáme
trahomă
TRAHÓMĂ s. f. v. trahom. DOOM
trahóm s. n., pl. trahoáme
trai
TRAI s. n. 1. Viață, existență. ◊ Mod de trai = ansamblul, condițiilor materiale și spirituale specifice vieții unei persoane, unui grup social, unei societăți. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea trăi din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea îndura ceva. 2. Viață bună, fericită și îmbelșugată; desfătare, petrecere. 3. Conviețuire. – Din trăi (derivat regresiv). DOOM
trai s. n.
traiect
TRAIÉCT, traiecte, s. n. Distanță între două puncte determinate; drum de la un loc la altul; traseu; traiectorie. – Din lat. trajectus, fr. trajet. DOOM
traiéct s. n., pl. traiécte
traiect
TRAIÉCT s. n. Distanță între două puncte determinate, drum de la un loc la altul; parcurs, traseu. Tulpina [Căii Victoriei] îmi pare că e tot traiectul de aci, de la Poștă și Casa de Depuneri, pînă la Capul Podului. C. PETRESCU, C. V. 351.
traiecte
TRAIÉCT, traiecte, s. n. Distanță între două puncte determinate; drum de la un loc la altul; traseu; traiectorie. – Din lat. trajectus, fr. trajet. DOOM
traiéct s. n., pl. traiécte
traiectele
TRAIÉCT, traiecte, s. n. Distanță între două puncte determinate; drum de la un loc la altul; traseu; traiectorie. – Din lat. trajectus, fr. trajet. DOOM
traiéct s. n., pl. traiécte
traiectelor
TRAIÉCT, traiecte, s. n. Distanță între două puncte determinate; drum de la un loc la altul; traseu; traiectorie. – Din lat. trajectus, fr. trajet. DOOM
traiéct s. n., pl. traiécte
traiectoria
TRAIECTÓRIE, traiectorii, s. f. Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; linie curbă descrisă de un punct material. ♦ Reprezentare grafică a acestui drum, a acestei linii. – Din fr. trajectoire. DOOM
traiectórie (-ri-e) s. f., art. traiectória (-ri-a), g.-d. art. traiectóriei; pl. traiectórii, art. traiectóriile (-ri-i-)
traiectorie
TRAIECTÓRIE, traiectorii, s. f. Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; linie curbă descrisă de un punct material. ♦ Reprezentare grafică a acestui drum, a acestei linii. – Din fr. trajectoire. DOOM
traiectórie (-ri-e) s. f., art. traiectória (-ri-a), g.-d. art. traiectóriei; pl. traiectórii, art. traiectóriile (-ri-i-)
traiectoriei
TRAIECTÓRIE, traiectorii, s. f. Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; linie curbă descrisă de un punct material. ♦ Reprezentare grafică a acestui drum, a acestei linii. – Din fr. trajectoire. DOOM
traiectórie (-ri-e) s. f., art. traiectória (-ri-a), g.-d. art. traiectóriei; pl. traiectórii, art. traiectóriile (-ri-i-)
traiectorii
TRAIECTÓRIE, traiectorii, s. f. Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; linie curbă descrisă de un punct material. ♦ Reprezentare grafică a acestui drum, a acestei linii. – Din fr. trajectoire. DOOM
traiectórie (-ri-e) s. f., art. traiectória (-ri-a), g.-d. art. traiectóriei; pl. traiectórii, art. traiectóriile (-ri-i-)
traiectoriile
TRAIECTÓRIE, traiectorii, s. f. Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; linie curbă descrisă de un punct material. ♦ Reprezentare grafică a acestui drum, a acestei linii. – Din fr. trajectoire. DOOM
traiectórie (-ri-e) s. f., art. traiectória (-ri-a), g.-d. art. traiectóriei; pl. traiectórii, art. traiectóriile (-ri-i-)
traiectoriilor
TRAIECTÓRIE, traiectorii, s. f. Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; linie curbă descrisă de un punct material. ♦ Reprezentare grafică a acestui drum, a acestei linii. – Din fr. trajectoire. DOOM
traiectórie (-ri-e) s. f., art. traiectória (-ri-a), g.-d. art. traiectóriei; pl. traiectórii, art. traiectóriile (-ri-i-)
traiectul
TRAIÉCT, traiecte, s. n. Distanță între două puncte determinate; drum de la un loc la altul; traseu; traiectorie. – Din lat. trajectus, fr. trajet. DOOM
traiéct s. n., pl. traiécte
traiectului
TRAIÉCT, traiecte, s. n. Distanță între două puncte determinate; drum de la un loc la altul; traseu; traiectorie. – Din lat. trajectus, fr. trajet. DOOM
traiéct s. n., pl. traiécte
traila
TRÁILĂ, traile, s. f. Pod umblător care alunecă de-a lungul unui cablu sau al unei frânghii, fiind tras de o navă sau de forța curentului de pe un mal pe celălalt al unei ape curgătoare. – Din fr. traille. DOOM
tráilă (pod) (trai-) s. f., g.-d. art. tráilei; pl. tráile
traile
TRÁILĂ, traile, s. f. Pod umblător care alunecă de-a lungul unui cablu sau al unei frânghii, fiind tras de o navă sau de forța curentului de pe un mal pe celălalt al unei ape curgătoare. – Din fr. traille. DOOM
tráilă (pod) (trai-) s. f., g.-d. art. tráilei; pl. tráile
trailei
TRÁILĂ, traile, s. f. Pod umblător care alunecă de-a lungul unui cablu sau al unei frânghii, fiind tras de o navă sau de forța curentului de pe un mal pe celălalt al unei ape curgătoare. – Din fr. traille. DOOM
tráilă (pod) (trai-) s. f., g.-d. art. tráilei; pl. tráile
trailele
TRÁILĂ, traile, s. f. Pod umblător care alunecă de-a lungul unui cablu sau al unei frânghii, fiind tras de o navă sau de forța curentului de pe un mal pe celălalt al unei ape curgătoare. – Din fr. traille. DOOM
tráilă (pod) (trai-) s. f., g.-d. art. tráilei; pl. tráile
trailelor
TRÁILĂ, traile, s. f. Pod umblător care alunecă de-a lungul unui cablu sau al unei frânghii, fiind tras de o navă sau de forța curentului de pe un mal pe celălalt al unei ape curgătoare. – Din fr. traille. DOOM
tráilă (pod) (trai-) s. f., g.-d. art. tráilei; pl. tráile
trailer
TRÁILER, trailere, s. n. Remorcă folosită pentru transportul elementelor de construcție prefabricate sau al utilajelor foarte mari. – Din engl. trailer. DOOM
!tráiler (remorcă) (trai-) s. n., pl. tráilere
trainer
TRÁINER s.m. (Sport) Antrenor. [Pron. trei-năr. / < engl. trainer].
trainic
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic. DOOM
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
trainica
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic. DOOM
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
trainice
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic. DOOM
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
trainicei
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic. DOOM
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
trainicele
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic. DOOM
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
trainicelor
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic. DOOM
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
trainici
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic. DOOM
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
trainicii
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic. DOOM
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
trainicilor
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic. DOOM
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
trainicul
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic. DOOM
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
trainicului
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic. DOOM
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
training
TRAINING s. n. Antrenament, pregătire. [Pr.: tréĭning] – Cuv. engl. DOOM
*training (instruire) (angl.) [pron. tréyning] s. n., art. trainingul
traină
TRÁINĂ, traine, s. f. Parâmă ale cărei capete sunt fixate pe două corpuri plutitoare și care este târâtă pe fundul apei pentru a agăța un corp scufundat sau pentru a-i determina poziția. – Cf. fr. trainage. DOOM
traínă s. f., g.-d. art. traínei; pl. traíne
traista
TRALALÁ interj. Cuvânt care imită o melodie vocală sau înlocuiește cuvintele necunoscute ale unei melodii. ◊ Expr. (Adjectival) A fi cam tralala = a fi (cam) zăpăcit, (cam) nebun. – Onomatopee. DOOM
tráistă s. f., g.-d. art. tráistei; pl. tráiste
traiste
TRALALÁ interj. Cuvânt care imită o melodie vocală sau înlocuiește cuvintele necunoscute ale unei melodii. ◊ Expr. (Adjectival) A fi cam tralala = a fi (cam) zăpăcit, (cam) nebun. – Onomatopee. DOOM
tráistă s. f., g.-d. art. tráistei; pl. tráiste
traistei
TRALALÁ interj. Cuvânt care imită o melodie vocală sau înlocuiește cuvintele necunoscute ale unei melodii. ◊ Expr. (Adjectival) A fi cam tralala = a fi (cam) zăpăcit, (cam) nebun. – Onomatopee. DOOM
tráistă s. f., g.-d. art. tráistei; pl. tráiste
traistele
TRALALÁ interj. Cuvânt care imită o melodie vocală sau înlocuiește cuvintele necunoscute ale unei melodii. ◊ Expr. (Adjectival) A fi cam tralala = a fi (cam) zăpăcit, (cam) nebun. – Onomatopee. DOOM
tráistă s. f., g.-d. art. tráistei; pl. tráiste
traistelor
TRALALÁ interj. Cuvânt care imită o melodie vocală sau înlocuiește cuvintele necunoscute ale unei melodii. ◊ Expr. (Adjectival) A fi cam tralala = a fi (cam) zăpăcit, (cam) nebun. – Onomatopee. DOOM
tráistă s. f., g.-d. art. tráistei; pl. tráiste
traiul
TRAI s. n. 1. Viață, existență. ◊ Mod de trai = ansamblul, condițiilor materiale și spirituale specifice vieții unei persoane, unui grup social, unei societăți. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea trăi din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea îndura ceva. 2. Viață bună, fericită și îmbelșugată; desfătare, petrecere. 3. Conviețuire. – Din trăi (derivat regresiv). DOOM
trai s. n.
traiului
TRAI s. n. 1. Viață, existență. ◊ Mod de trai = ansamblul, condițiilor materiale și spirituale specifice vieții unei persoane, unui grup social, unei societăți. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea trăi din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea îndura ceva. 2. Viață bună, fericită și îmbelșugată; desfătare, petrecere. 3. Conviețuire. – Din trăi (derivat regresiv). DOOM
trai s. n.
traiuri
TRAI s. n. 1. Viață, existență. ◊ Mod de trai = ansamblul, condițiilor materiale și spirituale specifice vieții unei persoane, unui grup social, unei societăți. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea trăi din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea îndura ceva. 2. Viață bună, fericită și îmbelșugată; desfătare, petrecere. 3. Conviețuire. – Din trăi (derivat regresiv). DOOM
trai s. n.
traiurile
TRAI s. n. 1. Viață, existență. ◊ Mod de trai = ansamblul, condițiilor materiale și spirituale specifice vieții unei persoane, unui grup social, unei societăți. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea trăi din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea îndura ceva. 2. Viață bună, fericită și îmbelșugată; desfătare, petrecere. 3. Conviețuire. – Din trăi (derivat regresiv). DOOM
trai s. n.
traiurilor
TRAI s. n. 1. Viață, existență. ◊ Mod de trai = ansamblul, condițiilor materiale și spirituale specifice vieții unei persoane, unui grup social, unei societăți. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea trăi din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea îndura ceva. 2. Viață bună, fericită și îmbelșugată; desfătare, petrecere. 3. Conviețuire. – Din trăi (derivat regresiv). DOOM
trai s. n.
tralala
TRALALÁ interj. Cuvânt care imită o melodie vocală sau înlocuiește cuvintele necunoscute ale unei melodii. ◊ Expr. (Adjectival) A fi cam tralala = a fi (cam) zăpăcit, (cam) nebun. – Onomatopee. DOOM
tralalá interj.
trama
TRÁMĂ, trame, s. f. Fir de mătase, relativ gros și afânat, folosit în urzeala sau în bătătura unor țesături. ♦ Fig. Intrigă a unei opere literare. ♦ Fig. (Livr.) Plan ascuns, intrigă, complot. – Din fr. trame, lat. trama. DOOM
trámă s. f., g.-d. art. trámei; pl. tráme
trambala
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalai
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalam
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalare
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalare
TRAMBALÁRE, trambalări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) trambala. – V. trambala. DOOM
trambaláre (fam.) s. f., g.-d. art. trambalắrii; pl. trambalắri
trambalarea
TRAMBALÁRE, trambalări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) trambala. – V. trambala. DOOM
trambaláre (fam.) s. f., g.-d. art. trambalắrii; pl. trambalắri
trambalară
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalarăm
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalarăți
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalase
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalasem
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalaseră
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalaserăm
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalaserăți
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalaseși
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalaseți
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalat
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalat
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler.
trambalau
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalași
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalați
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalează
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalez
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambaleze
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalezi
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalând
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalînd
TRAMBALÁ, trambalez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo până colo (fără rost). – După fr. trimbaler. DOOM
trambalá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 trambaleáză
trambalări
TRAMBALÁRE, trambalări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) trambala. – V. trambala. DOOM
trambaláre (fam.) s. f., g.-d. art. trambalắrii; pl. trambalắri
trambalării
TRAMBALÁRE, trambalări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) trambala. – V. trambala. DOOM
trambaláre (fam.) s. f., g.-d. art. trambalắrii; pl. trambalắri
trambalările
TRAMBALÁRE, trambalări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) trambala. – V. trambala. DOOM
trambaláre (fam.) s. f., g.-d. art. trambalắrii; pl. trambalắri
trambalărilor
TRAMBALÁRE, trambalări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) trambala. – V. trambala. DOOM
trambaláre (fam.) s. f., g.-d. art. trambalắrii; pl. trambalắri
trambulina
TRAMBULÍNĂ, trambuline, s. f. 1. (La natație) Instalație prevăzută cu un postament și un dispozitiv de care se fixează o scândură elastică, servind pentru sărituri artistice în apă. 2. (La schi) Instalație în forma unei pante, servind la executarea săriturii în lungime. – După germ. Trampoline. DOOM
trambulínă s. f., g.-d. art. trambulínei; pl. trambulíne
trambuline
TRAMBULÍNĂ, trambuline, s. f. 1. (La natație) Instalație prevăzută cu un postament și un dispozitiv de care se fixează o scândură elastică, servind pentru sărituri artistice în apă. 2. (La schi) Instalație în forma unei pante, servind la executarea săriturii în lungime. – După germ. Trampoline. DOOM
trambulínă s. f., g.-d. art. trambulínei; pl. trambulíne
trambulinei
TRAMBULÍNĂ, trambuline, s. f. 1. (La natație) Instalație prevăzută cu un postament și un dispozitiv de care se fixează o scândură elastică, servind pentru sărituri artistice în apă. 2. (La schi) Instalație în forma unei pante, servind la executarea săriturii în lungime. – După germ. Trampoline. DOOM
trambulínă s. f., g.-d. art. trambulínei; pl. trambulíne
trambulinele
TRAMBULÍNĂ, trambuline, s. f. 1. (La natație) Instalație prevăzută cu un postament și un dispozitiv de care se fixează o scândură elastică, servind pentru sărituri artistice în apă. 2. (La schi) Instalație în forma unei pante, servind la executarea săriturii în lungime. – După germ. Trampoline. DOOM
trambulínă s. f., g.-d. art. trambulínei; pl. trambulíne
trambulinelor
TRAMBULÍNĂ, trambuline, s. f. 1. (La natație) Instalație prevăzută cu un postament și un dispozitiv de care se fixează o scândură elastică, servind pentru sărituri artistice în apă. 2. (La schi) Instalație în forma unei pante, servind la executarea săriturii în lungime. – După germ. Trampoline. DOOM
trambulínă s. f., g.-d. art. trambulínei; pl. trambulíne
tramcar
TRAMCÁR, tramcare, s. n. Vehicul tras de cai, folosit odinioară în orașe pentru transportul în comun. – Din engl. tram-car. DOOM
tramcár s. n., pl. tramcáre
tramcare
TRAMCÁR, tramcare, s. n. Vehicul tras de cai, folosit odinioară în orașe pentru transportul în comun. – Din engl. tram-car. DOOM
tramcár s. n., pl. tramcáre
tramcarele
TRAMCÁR, tramcare, s. n. Vehicul tras de cai, folosit odinioară în orașe pentru transportul în comun. – Din engl. tram-car. DOOM
tramcár s. n., pl. tramcáre
tramcarelor
TRAMCÁR, tramcare, s. n. Vehicul tras de cai, folosit odinioară în orașe pentru transportul în comun. – Din engl. tram-car. DOOM
tramcár s. n., pl. tramcáre
tramcarul
TRAMCÁR, tramcare, s. n. Vehicul tras de cai, folosit odinioară în orașe pentru transportul în comun. – Din engl. tram-car. DOOM
tramcár s. n., pl. tramcáre
tramcarului
TRAMCÁR, tramcare, s. n. Vehicul tras de cai, folosit odinioară în orașe pentru transportul în comun. – Din engl. tram-car. DOOM
tramcár s. n., pl. tramcáre
trame
TRÁMĂ, trame, s. f. Fir de mătase, relativ gros și afânat, folosit în urzeala sau în bătătura unor țesături. ♦ Fig. Intrigă a unei opere literare. ♦ Fig. (Livr.) Plan ascuns, intrigă, complot. – Din fr. trame, lat. trama. DOOM
trámă s. f., g.-d. art. trámei; pl. tráme
tramei
TRÁMĂ, trame, s. f. Fir de mătase, relativ gros și afânat, folosit în urzeala sau în bătătura unor țesături. ♦ Fig. Intrigă a unei opere literare. ♦ Fig. (Livr.) Plan ascuns, intrigă, complot. – Din fr. trame, lat. trama. DOOM
trámă s. f., g.-d. art. trámei; pl. tráme
tramele
TRÁMĂ, trame, s. f. Fir de mătase, relativ gros și afânat, folosit în urzeala sau în bătătura unor țesături. ♦ Fig. Intrigă a unei opere literare. ♦ Fig. (Livr.) Plan ascuns, intrigă, complot. – Din fr. trame, lat. trama. DOOM
trámă s. f., g.-d. art. trámei; pl. tráme
tramelor
TRÁMĂ, trame, s. f. Fir de mătase, relativ gros și afânat, folosit în urzeala sau în bătătura unor țesături. ♦ Fig. Intrigă a unei opere literare. ♦ Fig. (Livr.) Plan ascuns, intrigă, complot. – Din fr. trame, lat. trama. DOOM
trámă s. f., g.-d. art. trámei; pl. tráme
traminer
TRAMÍNER s. n. Soi german de viță-de-vie originară din Germania, cu ciorchini cilindrici și cu boabe mici, roz; vin de calitate superioară obținut din strugurii acestei vițe. [Pr.: traminăr] – Din germ. Traminer. DOOM
tramíner s. n.
traminerul
TRAMÍNER s. n. Soi german de viță-de-vie originară din Germania, cu ciorchini cilindrici și cu boabe mici, roz; vin de calitate superioară obținut din strugurii acestei vițe. [Pr.: traminăr] – Din germ. Traminer. DOOM
tramíner s. n.
traminerului
TRAMÍNER s. n. Soi german de viță-de-vie originară din Germania, cu ciorchini cilindrici și cu boabe mici, roz; vin de calitate superioară obținut din strugurii acestei vițe. [Pr.: traminăr] – Din germ. Traminer. DOOM
tramíner s. n.
tramontana
TRAMONTÁNA s.f. Vânt rece și violent care suflă dinspre Alpi spre Mediterana. [< it. tramontana].
tramp
TRAMP s.n. Navă de comerț care navighează din port în port pentru a fi închiriată. [Pl. -pe, -puri. / < engl. tramp].
trampa
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampa
TREÁMPĂ s. f. v. trampă. DOOM
trámpă (reg.) s. f., g.-d. art. trámpei; pl. trámpe
trampai
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampam
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampare
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampare
TRAMPÁRE s.f. Acțiunea de a trampa. ♦ Operație de aplicare a pastei inflamabile pe bețele de chibrit. [< trampa].
trampară
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
tramparăm
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
tramparăți
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampase
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampasem
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampaseră
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampaserăm
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampaserăți
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampaseși
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampaseți
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampat
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampat
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampau
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampași
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampați
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampe
TRAMP s.n. Navă de comerț care navighează din port în port pentru a fi închiriată. [Pl. -pe, -puri. / < engl. tramp].
trampe
TREÁMPĂ s. f. v. trampă. DOOM
trámpă (reg.) s. f., g.-d. art. trámpei; pl. trámpe
trampează
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampei
TREÁMPĂ s. f. v. trampă. DOOM
trámpă (reg.) s. f., g.-d. art. trámpei; pl. trámpe
trampele
TRAMP s.n. Navă de comerț care navighează din port în port pentru a fi închiriată. [Pl. -pe, -puri. / < engl. tramp].
trampele
TREÁMPĂ s. f. v. trampă. DOOM
trámpă (reg.) s. f., g.-d. art. trámpei; pl. trámpe
trampelor
TRAMP s.n. Navă de comerț care navighează din port în port pentru a fi închiriată. [Pl. -pe, -puri. / < engl. tramp].
trampelor
TREÁMPĂ s. f. v. trampă. DOOM
trámpă (reg.) s. f., g.-d. art. trámpei; pl. trámpe
trampez
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampeze
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampezi
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
tramping
TRÁMPING s.n. Navigație fără itinerar, din port în port, a navelor de comerț în căutare de navlu. [< engl. tramping].
trampingul
TRÁMPING s.n. Navigație fără itinerar, din port în port, a navelor de comerț în căutare de navlu. [< engl. tramping].
trampingului
TRÁMPING s.n. Navigație fără itinerar, din port în port, a navelor de comerț în căutare de navlu. [< engl. tramping].
trampul
TRAMP s.n. Navă de comerț care navighează din port în port pentru a fi închiriată. [Pl. -pe, -puri. / < engl. tramp].
trampului
TRAMP s.n. Navă de comerț care navighează din port în port pentru a fi închiriată. [Pl. -pe, -puri. / < engl. tramp].
trampând
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
trampînd
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
tramvai
TRAMVÁI, tramvaie, s. n. Mijloc de transport urban în comun, constând din unul până la trei vagoane (cu tracțiune electrică) care rulează pe șine. – Din fr., engl. tramway. DOOM
tramvái s. n., pl. tramváie
tramvaie
TRAMVÁI, tramvaie, s. n. Mijloc de transport urban în comun, constând din unul până la trei vagoane (cu tracțiune electrică) care rulează pe șine. – Din fr., engl. tramway. DOOM
tramvái s. n., pl. tramváie
tramvaiele
TRAMVÁI, tramvaie, s. n. Mijloc de transport urban în comun, constând din unul până la trei vagoane (cu tracțiune electrică) care rulează pe șine. – Din fr., engl. tramway. DOOM
tramvái s. n., pl. tramváie
tramvaielor
TRAMVÁI, tramvaie, s. n. Mijloc de transport urban în comun, constând din unul până la trei vagoane (cu tracțiune electrică) care rulează pe șine. – Din fr., engl. tramway. DOOM
tramvái s. n., pl. tramváie
tramvaist
TRAMVAÍST, tramvaiști, s. m. (Rar) Lucrător la tramvaie; spec. manipulant. – Tramvai + suf. -ist. DOOM
tramvaíst (rar) s. m., pl. tramvaíști
tramvaistul
TRAMVAÍST, tramvaiști, s. m. (Rar) Lucrător la tramvaie; spec. manipulant. – Tramvai + suf. -ist. DOOM
tramvaíst (rar) s. m., pl. tramvaíști
tramvaistului
TRAMVAÍST, tramvaiști, s. m. (Rar) Lucrător la tramvaie; spec. manipulant. – Tramvai + suf. -ist. DOOM
tramvaíst (rar) s. m., pl. tramvaíști
tramvaiul
TRAMVÁI, tramvaie, s. n. Mijloc de transport urban în comun, constând din unul până la trei vagoane (cu tracțiune electrică) care rulează pe șine. – Din fr., engl. tramway. DOOM
tramvái s. n., pl. tramváie
tramvaiului
TRAMVÁI, tramvaie, s. n. Mijloc de transport urban în comun, constând din unul până la trei vagoane (cu tracțiune electrică) care rulează pe șine. – Din fr., engl. tramway. DOOM
tramvái s. n., pl. tramváie
tramvaiști
TRAMVAÍST, tramvaiști, s. m. (Rar) Lucrător la tramvaie; spec. manipulant. – Tramvai + suf. -ist. DOOM
tramvaíst (rar) s. m., pl. tramvaíști
tramvaiștii
TRAMVAÍST, tramvaiști, s. m. (Rar) Lucrător la tramvaie; spec. manipulant. – Tramvai + suf. -ist. DOOM
tramvaíst (rar) s. m., pl. tramvaíști
tramvaiștilor
TRAMVAÍST, tramvaiști, s. m. (Rar) Lucrător la tramvaie; spec. manipulant. – Tramvai + suf. -ist. DOOM
tramvaíst (rar) s. m., pl. tramvaíști
tranc
TRÁNCA interj. v. tranc. DOOM
tránca-tránca v. tranc
tranca
TRÁNCA interj. v. tranc. DOOM
tránca-tránca v. tranc
tranca
TRÓNCA-TRÓNCA interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de două obiecte care se lovesc unul de altul în cadență regulată, monotonă. [Var.: trónca-tránca interj.] – Onomatopee.
trancan
trancan, trancane s. n. (intl.) revolver.
trancana
TRANCANÁLE s. f. pl. (Și în forma trăncănăi) 1. Vorbe goale, palavre. D-aste vorbe d-ale tale, Gogoșele, trancanale, Sîntem sătui de ajuns. PANN, P. V. III 95. 2. Lucruri casnice mărunte (îngrămădite, aruncate în dezordine); catrafuse, cioveie. Hai să adunăm ale trăncănăi de pe afară... că la noapte o să ningă. PAMFILE, VĂZD. 12. – Variantă: trăncănắi (ISPIRESCU, L. 390) s. f. pl.
tranchet
TRANCHÉT, tranchete, s. n. Bucată de lemn care împiedică lovirea unei nave acostate de o altă navă ori de chei sau care amortizează o asemenea lovire. – Din fr. tranchet. DOOM
tranchét s. n., pl. tranchéte
tranchete
TRANCHÉT, tranchete, s. n. Bucată de lemn care împiedică lovirea unei nave acostate de o altă navă ori de chei sau care amortizează o asemenea lovire. – Din fr. tranchet. DOOM
tranchét s. n., pl. tranchéte
tranchetele
TRANCHÉT, tranchete, s. n. Bucată de lemn care împiedică lovirea unei nave acostate de o altă navă ori de chei sau care amortizează o asemenea lovire. – Din fr. tranchet. DOOM
tranchét s. n., pl. tranchéte
tranchetelor
TRANCHÉT, tranchete, s. n. Bucată de lemn care împiedică lovirea unei nave acostate de o altă navă ori de chei sau care amortizează o asemenea lovire. – Din fr. tranchet. DOOM
tranchét s. n., pl. tranchéte
tranchetul
TRANCHÉT, tranchete, s. n. Bucată de lemn care împiedică lovirea unei nave acostate de o altă navă ori de chei sau care amortizează o asemenea lovire. – Din fr. tranchet. DOOM
tranchét s. n., pl. tranchéte
tranchetului
TRANCHÉT, tranchete, s. n. Bucată de lemn care împiedică lovirea unei nave acostate de o altă navă ori de chei sau care amortizează o asemenea lovire. – Din fr. tranchet. DOOM
tranchét s. n., pl. tranchéte
tranchiliza
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizai
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizam
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizant
TRANCHILIZÁNT, -Ă, tranchilizanți, -te, adj., s. n. (Substanță, medicament) care liniștește, care relaxează. – Din fr. tranquillisant. DOOM
tranchilizánt2 s. n., pl. tranchilizánte
tranchilizanta
TRANCHILIZÁNT, -Ă, tranchilizanți, -te, adj., s. n. (Substanță, medicament) care liniștește, care relaxează. – Din fr. tranquillisant. DOOM
tranchilizánt2 s. n., pl. tranchilizánte
tranchilizante
TRANCHILIZÁNT, -Ă, tranchilizanți, -te, adj., s. n. (Substanță, medicament) care liniștește, care relaxează. – Din fr. tranquillisant. DOOM
tranchilizánt2 s. n., pl. tranchilizánte
tranchilizantei
TRANCHILIZÁNT, -Ă, tranchilizanți, -te, adj., s. n. (Substanță, medicament) care liniștește, care relaxează. – Din fr. tranquillisant. DOOM
tranchilizánt2 s. n., pl. tranchilizánte
tranchilizantele
TRANCHILIZÁNT, -Ă, tranchilizanți, -te, adj., s. n. (Substanță, medicament) care liniștește, care relaxează. – Din fr. tranquillisant. DOOM
tranchilizánt2 s. n., pl. tranchilizánte
tranchilizantelor
TRANCHILIZÁNT, -Ă, tranchilizanți, -te, adj., s. n. (Substanță, medicament) care liniștește, care relaxează. – Din fr. tranquillisant. DOOM
tranchilizánt2 s. n., pl. tranchilizánte
tranchilizantul
TRANCHILIZÁNT, -Ă, tranchilizanți, -te, adj., s. n. (Substanță, medicament) care liniștește, care relaxează. – Din fr. tranquillisant. DOOM
tranchilizánt2 s. n., pl. tranchilizánte
tranchilizantului
TRANCHILIZÁNT, -Ă, tranchilizanți, -te, adj., s. n. (Substanță, medicament) care liniștește, care relaxează. – Din fr. tranquillisant. DOOM
tranchilizánt2 s. n., pl. tranchilizánte
tranchilizanți
TRANCHILIZÁNT, -Ă, tranchilizanți, -te, adj., s. n. (Substanță, medicament) care liniștește, care relaxează. – Din fr. tranquillisant. DOOM
tranchilizánt2 s. n., pl. tranchilizánte
tranchilizanții
TRANCHILIZÁNT, -Ă, tranchilizanți, -te, adj., s. n. (Substanță, medicament) care liniștește, care relaxează. – Din fr. tranquillisant. DOOM
tranchilizánt2 s. n., pl. tranchilizánte
tranchilizanților
TRANCHILIZÁNT, -Ă, tranchilizanți, -te, adj., s. n. (Substanță, medicament) care liniștește, care relaxează. – Din fr. tranquillisant. DOOM
tranchilizánt2 s. n., pl. tranchilizánte
tranchilizare
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizare
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizară
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizarăm
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizarăți
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizase
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizasem
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizaseră
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizaserăm
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizaserăți
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizaseși
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizaseți
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizat
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizat
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizau
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizași
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizați
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizează
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizez
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizeze
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizezi
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizând
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
tranchilizînd
TRANCHILIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. [< fr. tranquilliser].
trandada
TRANDAVÁI s. n. v. trandada.
trandadaie
TRANDAVÁI s. n. v. trandada.
trandadale
TRANDAVÁI s. n. v. trandada.
trandadalei
TRANDAVÁI s. n. v. trandada.
trandadalele
TRANDAVÁI s. n. v. trandada.
trandadalelor
TRANDAVÁI s. n. v. trandada.
trandadaua
TRANDAVÁI s. n. v. trandada.
trandafir
TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali cultivați din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și cu flori mari, parfumate, de culori variate, folosite mai ales în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafir-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir). DOOM
!trandafír-de-múnte (plantă) s. m., pl. trandafíri-de-múnte
trandafiraș
TRANDAFIRÁȘ, trandafirași, s. m. Diminutiv al lui trandafir (1); trandafirel, trandafiruț. – Trandafir + suf. -aș. DOOM
trandafiráș s. m., pl. trandafiráși
trandafirași
TRANDAFIRÁȘ, trandafirași, s. m. Diminutiv al lui trandafir (1); trandafirel, trandafiruț. – Trandafir + suf. -aș. DOOM
trandafiráș s. m., pl. trandafiráși
trandafirașii
TRANDAFIRÁȘ, trandafirași, s. m. Diminutiv al lui trandafir (1); trandafirel, trandafiruț. – Trandafir + suf. -aș. DOOM
trandafiráș s. m., pl. trandafiráși
trandafirașilor
TRANDAFIRÁȘ, trandafirași, s. m. Diminutiv al lui trandafir (1); trandafirel, trandafiruț. – Trandafir + suf. -aș. DOOM
trandafiráș s. m., pl. trandafiráși
trandafirașul
TRANDAFIRÁȘ, trandafirași, s. m. Diminutiv al lui trandafir (1); trandafirel, trandafiruț. – Trandafir + suf. -aș. DOOM
trandafiráș s. m., pl. trandafiráși
trandafirașului
TRANDAFIRÁȘ, trandafirași, s. m. Diminutiv al lui trandafir (1); trandafirel, trandafiruț. – Trandafir + suf. -aș. DOOM
trandafiráș s. m., pl. trandafiráși
trandafirei
TRANDAFIRÉL, trandafirei, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -el. DOOM
trandafirél (pop.) s. m., pl. trandafiréi, art. trandafiréii
trandafireii
TRANDAFIRÉL, trandafirei, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -el. DOOM
trandafirél (pop.) s. m., pl. trandafiréi, art. trandafiréii
trandafireilor
TRANDAFIRÉL, trandafirei, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -el. DOOM
trandafirél (pop.) s. m., pl. trandafiréi, art. trandafiréii
trandafirel
TRANDAFIRÉL, trandafirei, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -el. DOOM
trandafirél (pop.) s. m., pl. trandafiréi, art. trandafiréii
trandafirelul
TRANDAFIRÉL, trandafirei, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -el. DOOM
trandafirél (pop.) s. m., pl. trandafiréi, art. trandafiréii
trandafirelului
TRANDAFIRÉL, trandafirei, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -el. DOOM
trandafirél (pop.) s. m., pl. trandafiréi, art. trandafiréii
trandafiri
TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali cultivați din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și cu flori mari, parfumate, de culori variate, folosite mai ales în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafir-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir). DOOM
!trandafír-de-múnte (plantă) s. m., pl. trandafíri-de-múnte
trandafiria
TRANDAFIRÍU, -IE, trandafirii, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea trandafirului; roz. 2. Fig. Adj. Luminos, senin, plin de optimism; cu perspective favorabile. 3. S. n. Culoare trandafirie (1). – Trandafir + suf. -iu. DOOM
*trandafiríu s. n., art. trandafiríul
trandafirie
TRANDAFIRÍU, -IE, trandafirii, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea trandafirului; roz. 2. Fig. Adj. Luminos, senin, plin de optimism; cu perspective favorabile. 3. S. n. Culoare trandafirie (1). – Trandafir + suf. -iu. DOOM
*trandafiríu s. n., art. trandafiríul
trandafiriei
TRANDAFIRÍU, -IE, trandafirii, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea trandafirului; roz. 2. Fig. Adj. Luminos, senin, plin de optimism; cu perspective favorabile. 3. S. n. Culoare trandafirie (1). – Trandafir + suf. -iu. DOOM
*trandafiríu s. n., art. trandafiríul
trandafirii
TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali cultivați din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și cu flori mari, parfumate, de culori variate, folosite mai ales în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafir-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir). DOOM
!trandafír-de-múnte (plantă) s. m., pl. trandafíri-de-múnte
trandafirii
TRANDAFIRÍU, -IE, trandafirii, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea trandafirului; roz. 2. Fig. Adj. Luminos, senin, plin de optimism; cu perspective favorabile. 3. S. n. Culoare trandafirie (1). – Trandafir + suf. -iu. DOOM
*trandafiríu s. n., art. trandafiríul
trandafiriii
TRANDAFIRÍU, -IE, trandafirii, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea trandafirului; roz. 2. Fig. Adj. Luminos, senin, plin de optimism; cu perspective favorabile. 3. S. n. Culoare trandafirie (1). – Trandafir + suf. -iu. DOOM
*trandafiríu s. n., art. trandafiríul
trandafiriile
TRANDAFIRÍU, -IE, trandafirii, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea trandafirului; roz. 2. Fig. Adj. Luminos, senin, plin de optimism; cu perspective favorabile. 3. S. n. Culoare trandafirie (1). – Trandafir + suf. -iu. DOOM
*trandafiríu s. n., art. trandafiríul
trandafiriilor
TRANDAFIRÍU, -IE, trandafirii, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea trandafirului; roz. 2. Fig. Adj. Luminos, senin, plin de optimism; cu perspective favorabile. 3. S. n. Culoare trandafirie (1). – Trandafir + suf. -iu. DOOM
*trandafiríu s. n., art. trandafiríul
trandafirilor
TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali cultivați din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și cu flori mari, parfumate, de culori variate, folosite mai ales în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafir-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir). DOOM
!trandafír-de-múnte (plantă) s. m., pl. trandafíri-de-múnte
trandafiriu
TRANDAFIRÍU, -IE, trandafirii, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea trandafirului; roz. 2. Fig. Adj. Luminos, senin, plin de optimism; cu perspective favorabile. 3. S. n. Culoare trandafirie (1). – Trandafir + suf. -iu. DOOM
*trandafiríu s. n., art. trandafiríul
trandafiriul
TRANDAFIRÍU, -IE, trandafirii, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea trandafirului; roz. 2. Fig. Adj. Luminos, senin, plin de optimism; cu perspective favorabile. 3. S. n. Culoare trandafirie (1). – Trandafir + suf. -iu. DOOM
*trandafiríu s. n., art. trandafiríul
trandafiriului
TRANDAFIRÍU, -IE, trandafirii, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea trandafirului; roz. 2. Fig. Adj. Luminos, senin, plin de optimism; cu perspective favorabile. 3. S. n. Culoare trandafirie (1). – Trandafir + suf. -iu. DOOM
*trandafiríu s. n., art. trandafiríul
trandafirul
TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali cultivați din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și cu flori mari, parfumate, de culori variate, folosite mai ales în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafir-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir). DOOM
!trandafír-de-múnte (plantă) s. m., pl. trandafíri-de-múnte
trandafirului
TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali cultivați din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și cu flori mari, parfumate, de culori variate, folosite mai ales în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafir-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir). DOOM
!trandafír-de-múnte (plantă) s. m., pl. trandafíri-de-múnte
trandafiruț
TRANDAFIRÚȚ, trandafiruți, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -uț. DOOM
trandafirúț (pop.) s. m., pl. trandafirúți
trandafiruți
TRANDAFIRÚȚ, trandafiruți, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -uț. DOOM
trandafirúț (pop.) s. m., pl. trandafirúți
trandafiruții
TRANDAFIRÚȚ, trandafiruți, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -uț. DOOM
trandafirúț (pop.) s. m., pl. trandafirúți
trandafiruților
TRANDAFIRÚȚ, trandafiruți, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -uț. DOOM
trandafirúț (pop.) s. m., pl. trandafirúți
trandafiruțul
TRANDAFIRÚȚ, trandafiruți, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -uț. DOOM
trandafirúț (pop.) s. m., pl. trandafirúți
trandafiruțului
TRANDAFIRÚȚ, trandafiruți, s. m. (Pop.) Trandafiraș. – Trandafir + suf. -uț. DOOM
trandafirúț (pop.) s. m., pl. trandafirúți
trandavai
TRANDAVÁI s. n. v. trandada.
trans
TRANS- Element de compunere însemnând „dincolo”, „peste”, care servește la formarea unor adjective, a unor substantive și a unor verbe. – Din lat. trans, fr. trans-.
transa
TRÁNSĂ, transe, s. f. Stare de conștiență modificată, caracterizată prin reducerea sensibilității la stimuli și chiar o pierdere temporară a contactului cu mediul ambiant, indusă prin hipnoză, substanțe psihotrope sau practici religioase. – Din fr. transe. DOOM
tránsă (stare psihică) s. f., g.-d. art. tránsei; pl. tránse
transafrican
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafrican
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricana
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricana
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricane
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricane
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanei
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanei
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanele
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanele
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanelor
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanelor
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricani
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricani
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanii
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanii
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanilor
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanilor
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanul
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanul
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanului
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transafricanului
TRANSAFRICÁN, -Ă, transafricani, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Africa. – Trans- + african (după fr. transafricain). DOOM
*transafricán (tran-sa-fri-/trans-a-) adj. m., pl. transafricáni; f. transafricánă, pl. transafricáne
transalpin
TRANSALPÍN, -Ă, transalpini, -e, adj. Care este situat dincolo de munții Alpi. – Din fr. transalpin. DOOM
!transalpín (tran-sal-/trans-al-) adj. m., pl. transalpíni; f. transalpínă, pl. transalpíne
transalpina
TRANSALPÍN, -Ă, transalpini, -e, adj. Care este situat dincolo de munții Alpi. – Din fr. transalpin. DOOM
!transalpín (tran-sal-/trans-al-) adj. m., pl. transalpíni; f. transalpínă, pl. transalpíne
transalpine
TRANSALPÍN, -Ă, transalpini, -e, adj. Care este situat dincolo de munții Alpi. – Din fr. transalpin. DOOM
!transalpín (tran-sal-/trans-al-) adj. m., pl. transalpíni; f. transalpínă, pl. transalpíne
transalpinei
TRANSALPÍN, -Ă, transalpini, -e, adj. Care este situat dincolo de munții Alpi. – Din fr. transalpin. DOOM
!transalpín (tran-sal-/trans-al-) adj. m., pl. transalpíni; f. transalpínă, pl. transalpíne
transalpinele
TRANSALPÍN, -Ă, transalpini, -e, adj. Care este situat dincolo de munții Alpi. – Din fr. transalpin. DOOM
!transalpín (tran-sal-/trans-al-) adj. m., pl. transalpíni; f. transalpínă, pl. transalpíne
transalpinelor
TRANSALPÍN, -Ă, transalpini, -e, adj. Care este situat dincolo de munții Alpi. – Din fr. transalpin. DOOM
!transalpín (tran-sal-/trans-al-) adj. m., pl. transalpíni; f. transalpínă, pl. transalpíne
transalpini
TRANSALPÍN, -Ă, transalpini, -e, adj. Care este situat dincolo de munții Alpi. – Din fr. transalpin. DOOM
!transalpín (tran-sal-/trans-al-) adj. m., pl. transalpíni; f. transalpínă, pl. transalpíne
transalpinii
TRANSALPÍN, -Ă, transalpini, -e, adj. Care este situat dincolo de munții Alpi. – Din fr. transalpin. DOOM
!transalpín (tran-sal-/trans-al-) adj. m., pl. transalpíni; f. transalpínă, pl. transalpíne
transalpinilor
TRANSALPÍN, -Ă, transalpini, -e, adj. Care este situat dincolo de munții Alpi. – Din fr. transalpin. DOOM
!transalpín (tran-sal-/trans-al-) adj. m., pl. transalpíni; f. transalpínă, pl. transalpíne
transalpinul
TRANSALPÍN, -Ă, transalpini, -e, adj. Care este situat dincolo de munții Alpi. – Din fr. transalpin. DOOM
!transalpín (tran-sal-/trans-al-) adj. m., pl. transalpíni; f. transalpínă, pl. transalpíne
transalpinului
TRANSALPÍN, -Ă, transalpini, -e, adj. Care este situat dincolo de munții Alpi. – Din fr. transalpin. DOOM
!transalpín (tran-sal-/trans-al-) adj. m., pl. transalpíni; f. transalpínă, pl. transalpíne
transamazonian
TRANSAMAZONIÁN, -Ă, transamazonieni, -e, adj., s. n. (Șosea) care traversează Amazonia. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transamazonien. DOOM
*transamazonián (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transamazoniéni; f. transamazoniánă, pl. transamazoniéne
transamerican
TRANSAMERICÁN, -Ă adj. Care traversează America. [Cf. fr. transaméricain].
transamericana
TRANSAMERICÁN, -Ă adj. Care traversează America. [Cf. fr. transaméricain].
transamericane
TRANSAMERICÁN, -Ă adj. Care traversează America. [Cf. fr. transaméricain].
transamericanei
TRANSAMERICÁN, -Ă adj. Care traversează America. [Cf. fr. transaméricain].
transamericanele
TRANSAMERICÁN, -Ă adj. Care traversează America. [Cf. fr. transaméricain].
transamericanelor
TRANSAMERICÁN, -Ă adj. Care traversează America. [Cf. fr. transaméricain].
transamericani
TRANSAMERICÁN, -Ă adj. Care traversează America. [Cf. fr. transaméricain].
transamericanii
TRANSAMERICÁN, -Ă adj. Care traversează America. [Cf. fr. transaméricain].
transamericanilor
TRANSAMERICÁN, -Ă adj. Care traversează America. [Cf. fr. transaméricain].
transamericanul
TRANSAMERICÁN, -Ă adj. Care traversează America. [Cf. fr. transaméricain].
transamericanului
TRANSAMERICÁN, -Ă adj. Care traversează America. [Cf. fr. transaméricain].
transarabic
TRANSARÁBIC, -Ă, transarabici, -ce, adj., s. n. (Șosea) care traversează Peninsula Arabică. – Din fr. transarabique. DOOM
*transarábic (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transarábici; f. transarábică, pl. transarábice
transarabica
TRANSARÁBIC, -Ă, transarabici, -ce, adj., s. n. (Șosea) care traversează Peninsula Arabică. – Din fr. transarabique. DOOM
*transarábic (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transarábici; f. transarábică, pl. transarábice
transarabice
TRANSARÁBIC, -Ă, transarabici, -ce, adj., s. n. (Șosea) care traversează Peninsula Arabică. – Din fr. transarabique. DOOM
*transarábic (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transarábici; f. transarábică, pl. transarábice
transarabicei
TRANSARÁBIC, -Ă, transarabici, -ce, adj., s. n. (Șosea) care traversează Peninsula Arabică. – Din fr. transarabique. DOOM
*transarábic (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transarábici; f. transarábică, pl. transarábice
transarabicele
TRANSARÁBIC, -Ă, transarabici, -ce, adj., s. n. (Șosea) care traversează Peninsula Arabică. – Din fr. transarabique. DOOM
*transarábic (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transarábici; f. transarábică, pl. transarábice
transarabicelor
TRANSARÁBIC, -Ă, transarabici, -ce, adj., s. n. (Șosea) care traversează Peninsula Arabică. – Din fr. transarabique. DOOM
*transarábic (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transarábici; f. transarábică, pl. transarábice
transarabici
TRANSARÁBIC, -Ă, transarabici, -ce, adj., s. n. (Șosea) care traversează Peninsula Arabică. – Din fr. transarabique. DOOM
*transarábic (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transarábici; f. transarábică, pl. transarábice
transarabicii
TRANSARÁBIC, -Ă, transarabici, -ce, adj., s. n. (Șosea) care traversează Peninsula Arabică. – Din fr. transarabique. DOOM
*transarábic (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transarábici; f. transarábică, pl. transarábice
transarabicilor
TRANSARÁBIC, -Ă, transarabici, -ce, adj., s. n. (Șosea) care traversează Peninsula Arabică. – Din fr. transarabique. DOOM
*transarábic (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transarábici; f. transarábică, pl. transarábice
transarabicul
TRANSARÁBIC, -Ă, transarabici, -ce, adj., s. n. (Șosea) care traversează Peninsula Arabică. – Din fr. transarabique. DOOM
*transarábic (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transarábici; f. transarábică, pl. transarábice
transarabicului
TRANSARÁBIC, -Ă, transarabici, -ce, adj., s. n. (Șosea) care traversează Peninsula Arabică. – Din fr. transarabique. DOOM
*transarábic (tran-sa-/trans-a-) adj. m., pl. transarábici; f. transarábică, pl. transarábice
transasiatic
TRANSASIÁTIC, -Ă, transasiatici, -ce, adj. Care traversează Asia. [Pr.: -si-a-] – Din fr. transasiatique.
transasiatica
TRANSASIÁTIC, -Ă, transasiatici, -ce, adj. Care traversează Asia. [Pr.: -si-a-] – Din fr. transasiatique.
transasiatice
TRANSASIÁTIC, -Ă, transasiatici, -ce, adj. Care traversează Asia. [Pr.: -si-a-] – Din fr. transasiatique.
transasiaticei
TRANSASIÁTIC, -Ă, transasiatici, -ce, adj. Care traversează Asia. [Pr.: -si-a-] – Din fr. transasiatique.
transasiaticele
TRANSASIÁTIC, -Ă, transasiatici, -ce, adj. Care traversează Asia. [Pr.: -si-a-] – Din fr. transasiatique.
transasiaticelor
TRANSASIÁTIC, -Ă, transasiatici, -ce, adj. Care traversează Asia. [Pr.: -si-a-] – Din fr. transasiatique.
transasiatici
TRANSASIÁTIC, -Ă, transasiatici, -ce, adj. Care traversează Asia. [Pr.: -si-a-] – Din fr. transasiatique.
transasiaticii
TRANSASIÁTIC, -Ă, transasiatici, -ce, adj. Care traversează Asia. [Pr.: -si-a-] – Din fr. transasiatique.
transasiaticilor
TRANSASIÁTIC, -Ă, transasiatici, -ce, adj. Care traversează Asia. [Pr.: -si-a-] – Din fr. transasiatique.
transasiaticul
TRANSASIÁTIC, -Ă, transasiatici, -ce, adj. Care traversează Asia. [Pr.: -si-a-] – Din fr. transasiatique.
transasiaticului
TRANSASIÁTIC, -Ă, transasiatici, -ce, adj. Care traversează Asia. [Pr.: -si-a-] – Din fr. transasiatique.
transatlantic
TRANSATLÁNTIC, -Ă, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. 2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic (făcând legătura între Europa și America). – Din fr. transatlantique. DOOM
!transatlántic2 (tran-sa-tlan-/trans-a-) s. n., pl. transatlántice
transatlantica
TRANSATLÁNTIC, -Ă, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. 2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic (făcând legătura între Europa și America). – Din fr. transatlantique. DOOM
!transatlántic2 (tran-sa-tlan-/trans-a-) s. n., pl. transatlántice
transatlantice
TRANSATLÁNTIC, -Ă, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. 2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic (făcând legătura între Europa și America). – Din fr. transatlantique. DOOM
!transatlántic2 (tran-sa-tlan-/trans-a-) s. n., pl. transatlántice
transatlanticei
TRANSATLÁNTIC, -Ă, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. 2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic (făcând legătura între Europa și America). – Din fr. transatlantique. DOOM
!transatlántic2 (tran-sa-tlan-/trans-a-) s. n., pl. transatlántice
transatlanticele
TRANSATLÁNTIC, -Ă, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. 2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic (făcând legătura între Europa și America). – Din fr. transatlantique. DOOM
!transatlántic2 (tran-sa-tlan-/trans-a-) s. n., pl. transatlántice
transatlanticelor
TRANSATLÁNTIC, -Ă, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. 2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic (făcând legătura între Europa și America). – Din fr. transatlantique. DOOM
!transatlántic2 (tran-sa-tlan-/trans-a-) s. n., pl. transatlántice
transatlantici
TRANSATLÁNTIC, -Ă, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. 2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic (făcând legătura între Europa și America). – Din fr. transatlantique. DOOM
!transatlántic2 (tran-sa-tlan-/trans-a-) s. n., pl. transatlántice
transatlanticii
TRANSATLÁNTIC, -Ă, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. 2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic (făcând legătura între Europa și America). – Din fr. transatlantique. DOOM
!transatlántic2 (tran-sa-tlan-/trans-a-) s. n., pl. transatlántice
transatlanticilor
TRANSATLÁNTIC, -Ă, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. 2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic (făcând legătura între Europa și America). – Din fr. transatlantique. DOOM
!transatlántic2 (tran-sa-tlan-/trans-a-) s. n., pl. transatlántice
transatlanticul
TRANSATLÁNTIC, -Ă, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. 2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic (făcând legătura între Europa și America). – Din fr. transatlantique. DOOM
!transatlántic2 (tran-sa-tlan-/trans-a-) s. n., pl. transatlántice
transatlanticului
TRANSATLÁNTIC, -Ă, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. 2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic (făcând legătura între Europa și America). – Din fr. transatlantique. DOOM
!transatlántic2 (tran-sa-tlan-/trans-a-) s. n., pl. transatlántice
transbord
TRANSBÓRD s.n. (Liv.) Transbordare. [Cf. it. trasbordo].
transborda
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordai
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordam
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordare
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordare
TRANSBORDÁRE, transbordări, s. f. Acțiunea de a transborda și rezultatul ei. – V. transborda. DOOM
transbordáre (trans-bor-) s. f., g.-d. art. transbordắrii; pl. transbordắri
transbordarea
TRANSBORDÁRE, transbordări, s. f. Acțiunea de a transborda și rezultatul ei. – V. transborda. DOOM
transbordáre (trans-bor-) s. f., g.-d. art. transbordắrii; pl. transbordắri
transbordară
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordarăm
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordarăți
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordase
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordasem
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordaseră
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordaserăm
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordaserăți
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordaseși
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordaseți
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordat
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordat
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfurile sau oamenii dintr-un tren în altul sau de pe o navă pe alta (continuând călătoria). ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder.
transbordau
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordași
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordați
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordează
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordez
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordeze
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordezi
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordoare
TRANSBORDÓR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă, echipată cu linii de cale ferată, care servește la mutarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor. – Din fr. transbordeur. DOOM
transbordór (trans-bor-) s. n., pl. transbordoáre
transbordoarele
TRANSBORDÓR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă, echipată cu linii de cale ferată, care servește la mutarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor. – Din fr. transbordeur. DOOM
transbordór (trans-bor-) s. n., pl. transbordoáre
transbordoarelor
TRANSBORDÓR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă, echipată cu linii de cale ferată, care servește la mutarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor. – Din fr. transbordeur. DOOM
transbordór (trans-bor-) s. n., pl. transbordoáre
transbordor
TRANSBORDÓR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă, echipată cu linii de cale ferată, care servește la mutarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor. – Din fr. transbordeur. DOOM
transbordór (trans-bor-) s. n., pl. transbordoáre
transbordorul
TRANSBORDÓR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă, echipată cu linii de cale ferată, care servește la mutarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor. – Din fr. transbordeur. DOOM
transbordór (trans-bor-) s. n., pl. transbordoáre
transbordorului
TRANSBORDÓR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă, echipată cu linii de cale ferată, care servește la mutarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor. – Din fr. transbordeur. DOOM
transbordór (trans-bor-) s. n., pl. transbordoáre
transbordând
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordînd
TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfuri sau persoane dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder. DOOM
transbordá (a ~) (trans-bor-) vb., ind. prez. 3 transbordeáză
transbordări
TRANSBORDÁRE, transbordări, s. f. Acțiunea de a transborda și rezultatul ei. – V. transborda. DOOM
transbordáre (trans-bor-) s. f., g.-d. art. transbordắrii; pl. transbordắri
transbordării
TRANSBORDÁRE, transbordări, s. f. Acțiunea de a transborda și rezultatul ei. – V. transborda. DOOM
transbordáre (trans-bor-) s. f., g.-d. art. transbordắrii; pl. transbordắri
transbordările
TRANSBORDÁRE, transbordări, s. f. Acțiunea de a transborda și rezultatul ei. – V. transborda. DOOM
transbordáre (trans-bor-) s. f., g.-d. art. transbordắrii; pl. transbordắri
transbordărilor
TRANSBORDÁRE, transbordări, s. f. Acțiunea de a transborda și rezultatul ei. – V. transborda. DOOM
transbordáre (trans-bor-) s. f., g.-d. art. transbordắrii; pl. transbordắri
transcalculare
TRANSCALCULÁRE s. f. Complex de operații necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic într-un sistem de proiecție cartografică sau de axe de coordonate dat, luând ca bază aceste date dintr-un alt sistem și folosind relațiile matematice de legătură. – Trans- + calculare. DOOM
transcalculáre (trans-cal-) s. f., g.-d. art. transcalculắrii
transcalcularea
TRANSCALCULÁRE s. f. Complex de operații necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic într-un sistem de proiecție cartografică sau de axe de coordonate dat, luând ca bază aceste date dintr-un alt sistem și folosind relațiile matematice de legătură. – Trans- + calculare. DOOM
transcalculáre (trans-cal-) s. f., g.-d. art. transcalculắrii
transcalculări
TRANSCALCULÁRE s. f. Complex de operații necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic într-un sistem de proiecție cartografică sau de axe de coordonate dat, luând ca bază aceste date dintr-un alt sistem și folosind relațiile matematice de legătură. – Trans- + calculare. DOOM
transcalculáre (trans-cal-) s. f., g.-d. art. transcalculắrii
transcalculării
TRANSCALCULÁRE s. f. Complex de operații necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic într-un sistem de proiecție cartografică sau de axe de coordonate dat, luând ca bază aceste date dintr-un alt sistem și folosind relațiile matematice de legătură. – Trans- + calculare. DOOM
transcalculáre (trans-cal-) s. f., g.-d. art. transcalculắrii
transcalculările
TRANSCALCULÁRE s. f. Complex de operații necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic într-un sistem de proiecție cartografică sau de axe de coordonate dat, luând ca bază aceste date dintr-un alt sistem și folosind relațiile matematice de legătură. – Trans- + calculare. DOOM
transcalculáre (trans-cal-) s. f., g.-d. art. transcalculắrii
transcalculărilor
TRANSCALCULÁRE s. f. Complex de operații necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic într-un sistem de proiecție cartografică sau de axe de coordonate dat, luând ca bază aceste date dintr-un alt sistem și folosind relațiile matematice de legătură. – Trans- + calculare. DOOM
transcalculáre (trans-cal-) s. f., g.-d. art. transcalculắrii
transcarpatic
TRANSCARPÁTIC, -Ă, transcarpatici, -ce, adj. Care se află dincolo de munții Carpați (în raport cu Muntenia și cu Moldova); de peste Carpați; transcarpatin. – Trans- + carpatic. DOOM
transcarpátic (trans-car-) adj. m., pl. transcarpátici; f. transcarpátică, pl. transcarpátice
transcarpatica
TRANSCARPÁTIC, -Ă, transcarpatici, -ce, adj. Care se află dincolo de munții Carpați (în raport cu Muntenia și cu Moldova); de peste Carpați; transcarpatin. – Trans- + carpatic. DOOM
transcarpátic (trans-car-) adj. m., pl. transcarpátici; f. transcarpátică, pl. transcarpátice
transcarpatice
TRANSCARPÁTIC, -Ă, transcarpatici, -ce, adj. Care se află dincolo de munții Carpați (în raport cu Muntenia și cu Moldova); de peste Carpați; transcarpatin. – Trans- + carpatic. DOOM
transcarpátic (trans-car-) adj. m., pl. transcarpátici; f. transcarpátică, pl. transcarpátice
transcarpaticei
TRANSCARPÁTIC, -Ă, transcarpatici, -ce, adj. Care se află dincolo de munții Carpați (în raport cu Muntenia și cu Moldova); de peste Carpați; transcarpatin. – Trans- + carpatic. DOOM
transcarpátic (trans-car-) adj. m., pl. transcarpátici; f. transcarpátică, pl. transcarpátice
transcarpaticele
TRANSCARPÁTIC, -Ă, transcarpatici, -ce, adj. Care se află dincolo de munții Carpați (în raport cu Muntenia și cu Moldova); de peste Carpați; transcarpatin. – Trans- + carpatic. DOOM
transcarpátic (trans-car-) adj. m., pl. transcarpátici; f. transcarpátică, pl. transcarpátice
transcarpaticelor
TRANSCARPÁTIC, -Ă, transcarpatici, -ce, adj. Care se află dincolo de munții Carpați (în raport cu Muntenia și cu Moldova); de peste Carpați; transcarpatin. – Trans- + carpatic. DOOM
transcarpátic (trans-car-) adj. m., pl. transcarpátici; f. transcarpátică, pl. transcarpátice
transcarpatici
TRANSCARPÁTIC, -Ă, transcarpatici, -ce, adj. Care se află dincolo de munții Carpați (în raport cu Muntenia și cu Moldova); de peste Carpați; transcarpatin. – Trans- + carpatic. DOOM
transcarpátic (trans-car-) adj. m., pl. transcarpátici; f. transcarpátică, pl. transcarpátice
transcarpaticii
TRANSCARPÁTIC, -Ă, transcarpatici, -ce, adj. Care se află dincolo de munții Carpați (în raport cu Muntenia și cu Moldova); de peste Carpați; transcarpatin. – Trans- + carpatic. DOOM
transcarpátic (trans-car-) adj. m., pl. transcarpátici; f. transcarpátică, pl. transcarpátice
transcarpaticilor
TRANSCARPÁTIC, -Ă, transcarpatici, -ce, adj. Care se află dincolo de munții Carpați (în raport cu Muntenia și cu Moldova); de peste Carpați; transcarpatin. – Trans- + carpatic. DOOM
transcarpátic (trans-car-) adj. m., pl. transcarpátici; f. transcarpátică, pl. transcarpátice
transcarpaticul
TRANSCARPÁTIC, -Ă, transcarpatici, -ce, adj. Care se află dincolo de munții Carpați (în raport cu Muntenia și cu Moldova); de peste Carpați; transcarpatin. – Trans- + carpatic. DOOM
transcarpátic (trans-car-) adj. m., pl. transcarpátici; f. transcarpátică, pl. transcarpátice
transcarpaticului
TRANSCARPÁTIC, -Ă, transcarpatici, -ce, adj. Care se află dincolo de munții Carpați (în raport cu Muntenia și cu Moldova); de peste Carpați; transcarpatin. – Trans- + carpatic. DOOM
transcarpátic (trans-car-) adj. m., pl. transcarpátici; f. transcarpátică, pl. transcarpátice
transcarpatin
TRANSCARPATÍN, -Ă, transcarpatini, -e, adj. (Rar) Transcarpatic. – Trans- + carpatin. DOOM
transcarpatín (rar) (trans-car-) adj. m., pl. transcarpatíni; f. transcarpatínă, pl. transcarpatíne
transcarpatina
TRANSCARPATÍN, -Ă, transcarpatini, -e, adj. (Rar) Transcarpatic. – Trans- + carpatin. DOOM
transcarpatín (rar) (trans-car-) adj. m., pl. transcarpatíni; f. transcarpatínă, pl. transcarpatíne
transcarpatine
TRANSCARPATÍN, -Ă, transcarpatini, -e, adj. (Rar) Transcarpatic. – Trans- + carpatin. DOOM
transcarpatín (rar) (trans-car-) adj. m., pl. transcarpatíni; f. transcarpatínă, pl. transcarpatíne
transcarpatinei
TRANSCARPATÍN, -Ă, transcarpatini, -e, adj. (Rar) Transcarpatic. – Trans- + carpatin. DOOM
transcarpatín (rar) (trans-car-) adj. m., pl. transcarpatíni; f. transcarpatínă, pl. transcarpatíne
transcarpatinele
TRANSCARPATÍN, -Ă, transcarpatini, -e, adj. (Rar) Transcarpatic. – Trans- + carpatin. DOOM
transcarpatín (rar) (trans-car-) adj. m., pl. transcarpatíni; f. transcarpatínă, pl. transcarpatíne
transcarpatinelor
TRANSCARPATÍN, -Ă, transcarpatini, -e, adj. (Rar) Transcarpatic. – Trans- + carpatin. DOOM
transcarpatín (rar) (trans-car-) adj. m., pl. transcarpatíni; f. transcarpatínă, pl. transcarpatíne
transcarpatini
TRANSCARPATÍN, -Ă, transcarpatini, -e, adj. (Rar) Transcarpatic. – Trans- + carpatin. DOOM
transcarpatín (rar) (trans-car-) adj. m., pl. transcarpatíni; f. transcarpatínă, pl. transcarpatíne
transcarpatinii
TRANSCARPATÍN, -Ă, transcarpatini, -e, adj. (Rar) Transcarpatic. – Trans- + carpatin. DOOM
transcarpatín (rar) (trans-car-) adj. m., pl. transcarpatíni; f. transcarpatínă, pl. transcarpatíne
transcarpatinilor
TRANSCARPATÍN, -Ă, transcarpatini, -e, adj. (Rar) Transcarpatic. – Trans- + carpatin. DOOM
transcarpatín (rar) (trans-car-) adj. m., pl. transcarpatíni; f. transcarpatínă, pl. transcarpatíne
transcarpatinul
TRANSCARPATÍN, -Ă, transcarpatini, -e, adj. (Rar) Transcarpatic. – Trans- + carpatin. DOOM
transcarpatín (rar) (trans-car-) adj. m., pl. transcarpatíni; f. transcarpatínă, pl. transcarpatíne
transcarpatinului
TRANSCARPATÍN, -Ă, transcarpatini, -e, adj. (Rar) Transcarpatic. – Trans- + carpatin. DOOM
transcarpatín (rar) (trans-car-) adj. m., pl. transcarpatíni; f. transcarpatínă, pl. transcarpatíne
transcaucazian
TRANSCAUCAZIÁN, -Ă, transcaucazieni, -e, adj. Care se află (sau locuiește) la sud de munții Caucaz. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Din fr. transcaucasien. DOOM
transcaucazián (trans-ca-u-, -zi-an) adj. m., pl. transcaucaziéni (-zi-eni); f. transcaucaziánă, pl. transcaucaziéne
transcaucaziana
TRANSCAUCAZIÁN, -Ă, transcaucazieni, -e, adj. Care se află (sau locuiește) la sud de munții Caucaz. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Din fr. transcaucasien. DOOM
transcaucazián (trans-ca-u-, -zi-an) adj. m., pl. transcaucaziéni (-zi-eni); f. transcaucaziánă, pl. transcaucaziéne
transcaucazianul
TRANSCAUCAZIÁN, -Ă, transcaucazieni, -e, adj. Care se află (sau locuiește) la sud de munții Caucaz. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Din fr. transcaucasien. DOOM
transcaucazián (trans-ca-u-, -zi-an) adj. m., pl. transcaucaziéni (-zi-eni); f. transcaucaziánă, pl. transcaucaziéne
transcaucazianului
TRANSCAUCAZIÁN, -Ă, transcaucazieni, -e, adj. Care se află (sau locuiește) la sud de munții Caucaz. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Din fr. transcaucasien. DOOM
transcaucazián (trans-ca-u-, -zi-an) adj. m., pl. transcaucaziéni (-zi-eni); f. transcaucaziánă, pl. transcaucaziéne
transcaucaziene
TRANSCAUCAZIÁN, -Ă, transcaucazieni, -e, adj. Care se află (sau locuiește) la sud de munții Caucaz. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Din fr. transcaucasien. DOOM
transcaucazián (trans-ca-u-, -zi-an) adj. m., pl. transcaucaziéni (-zi-eni); f. transcaucaziánă, pl. transcaucaziéne
transcaucazienei
TRANSCAUCAZIÁN, -Ă, transcaucazieni, -e, adj. Care se află (sau locuiește) la sud de munții Caucaz. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Din fr. transcaucasien. DOOM
transcaucazián (trans-ca-u-, -zi-an) adj. m., pl. transcaucaziéni (-zi-eni); f. transcaucaziánă, pl. transcaucaziéne
transcaucazienele
TRANSCAUCAZIÁN, -Ă, transcaucazieni, -e, adj. Care se află (sau locuiește) la sud de munții Caucaz. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Din fr. transcaucasien. DOOM
transcaucazián (trans-ca-u-, -zi-an) adj. m., pl. transcaucaziéni (-zi-eni); f. transcaucaziánă, pl. transcaucaziéne
transcaucazienelor
TRANSCAUCAZIÁN, -Ă, transcaucazieni, -e, adj. Care se află (sau locuiește) la sud de munții Caucaz. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Din fr. transcaucasien. DOOM
transcaucazián (trans-ca-u-, -zi-an) adj. m., pl. transcaucaziéni (-zi-eni); f. transcaucaziánă, pl. transcaucaziéne
transcaucazieni
TRANSCAUCAZIÁN, -Ă, transcaucazieni, -e, adj. Care se află (sau locuiește) la sud de munții Caucaz. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Din fr. transcaucasien. DOOM
transcaucazián (trans-ca-u-, -zi-an) adj. m., pl. transcaucaziéni (-zi-eni); f. transcaucaziánă, pl. transcaucaziéne
transcaucazienii
TRANSCAUCAZIÁN, -Ă, transcaucazieni, -e, adj. Care se află (sau locuiește) la sud de munții Caucaz. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Din fr. transcaucasien. DOOM
transcaucazián (trans-ca-u-, -zi-an) adj. m., pl. transcaucaziéni (-zi-eni); f. transcaucaziánă, pl. transcaucaziéne
transcaucazienilor
TRANSCAUCAZIÁN, -Ă, transcaucazieni, -e, adj. Care se află (sau locuiește) la sud de munții Caucaz. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Din fr. transcaucasien. DOOM
transcaucazián (trans-ca-u-, -zi-an) adj. m., pl. transcaucaziéni (-zi-eni); f. transcaucaziánă, pl. transcaucaziéne
transceiver
TRANSCEIVER s. n. Aparat de emisie-recepție folosit, în special, în practica radioamatorilor. [Pr.: transívăr] – Cuv. engl.
transceivere
TRANSCEIVER s. n. Aparat de emisie-recepție folosit, în special, în practica radioamatorilor. [Pr.: transívăr] – Cuv. engl.
transceiverele
TRANSCEIVER s. n. Aparat de emisie-recepție folosit, în special, în practica radioamatorilor. [Pr.: transívăr] – Cuv. engl.
transceiverelor
TRANSCEIVER s. n. Aparat de emisie-recepție folosit, în special, în practica radioamatorilor. [Pr.: transívăr] – Cuv. engl.
transceiverul
TRANSCEIVER s. n. Aparat de emisie-recepție folosit, în special, în practica radioamatorilor. [Pr.: transívăr] – Cuv. engl.
transceiverului
TRANSCEIVER s. n. Aparat de emisie-recepție folosit, în special, în practica radioamatorilor. [Pr.: transívăr] – Cuv. engl.
transcende
TRANSCÉNDE, transcend, vb. III. Tranz. 1. (Livr.) A trece dincolo de..., a păși peste..., a se ridica deasupra a ceva. 2. (Fil.) A depăși limita cunoașterii experimentale, perceptibile. – Din lat. transcendere, fr. transcender. DOOM
*transcénde (a ~) (livr.) (trans-cen-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcénd
transcendent
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis. DOOM
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendenta
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis. DOOM
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendental
TRANSCENDENTÁL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis. DOOM
transcendentál (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentáli; f. transcendentálă, pl. transcendentále
transcendentala
TRANSCENDENTÁL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis. DOOM
transcendentál (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentáli; f. transcendentálă, pl. transcendentále
transcendentale
TRANSCENDENTÁL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis. DOOM
transcendentál (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentáli; f. transcendentálă, pl. transcendentále
transcendentalei
TRANSCENDENTÁL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis. DOOM
transcendentál (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentáli; f. transcendentálă, pl. transcendentále
transcendentalele
TRANSCENDENTÁL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis. DOOM
transcendentál (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentáli; f. transcendentálă, pl. transcendentále
transcendentalelor
TRANSCENDENTÁL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis. DOOM
transcendentál (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentáli; f. transcendentálă, pl. transcendentále
transcendentali
TRANSCENDENTÁL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis. DOOM
transcendentál (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentáli; f. transcendentálă, pl. transcendentále
transcendentalii
TRANSCENDENTÁL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis. DOOM
transcendentál (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentáli; f. transcendentálă, pl. transcendentále
transcendentalilor
TRANSCENDENTÁL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis. DOOM
transcendentál (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentáli; f. transcendentálă, pl. transcendentále
transcendentalism
TRANSCENDENTALÍSM s. n. 1. Concepție filosofică elaborată de Kant și bazată pe ideea că formele apriorice ale conștiinței precedă experiența și constituie condițiile existenței ei. 2. Curent filosofic caracterizat prin religiozitate panteistă și prin spirit umanitar. – Din fr. transcendantalisme (după transcendent). DOOM
transcendentalísm (concepție biologică) (trans-cen-) s. n.
transcendentalismul
TRANSCENDENTALÍSM s. n. 1. Concepție filosofică elaborată de Kant și bazată pe ideea că formele apriorice ale conștiinței precedă experiența și constituie condițiile existenței ei. 2. Curent filosofic caracterizat prin religiozitate panteistă și prin spirit umanitar. – Din fr. transcendantalisme (după transcendent). DOOM
transcendentalísm (concepție biologică) (trans-cen-) s. n.
transcendentalismului
TRANSCENDENTALÍSM s. n. 1. Concepție filosofică elaborată de Kant și bazată pe ideea că formele apriorice ale conștiinței precedă experiența și constituie condițiile existenței ei. 2. Curent filosofic caracterizat prin religiozitate panteistă și prin spirit umanitar. – Din fr. transcendantalisme (după transcendent). DOOM
transcendentalísm (concepție biologică) (trans-cen-) s. n.
transcendentalist
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentalist
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentalista
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentaliste
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentalistei
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentalistele
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentalistelor
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentalistul
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentalistul
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentalistului
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentalistului
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentalitate
TRANSCENDENTALITÁTE s. f. (Rar) Caracter transcendental. – Din engl. transcendentality.
transcendentalitatea
TRANSCENDENTALITÁTE s. f. (Rar) Caracter transcendental. – Din engl. transcendentality.
transcendentalități
TRANSCENDENTALITÁTE s. f. (Rar) Caracter transcendental. – Din engl. transcendentality.
transcendentalității
TRANSCENDENTALITÁTE s. f. (Rar) Caracter transcendental. – Din engl. transcendentality.
transcendentaliza
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizai
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizam
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizare
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizare
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizară
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizarăm
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizarăți
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizase
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizasem
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizaseră
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizaserăm
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizaserăți
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizaseși
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizaseți
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizat
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizat
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizau
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizași
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizați
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizează
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizez
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizeze
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizezi
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizând
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentalizînd
TRANSCENDENTALIZÁ, transcendentalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter transcendental. – Din engl. transcendentalize.
transcendentaliști
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentaliști
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentaliștii
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentaliștii
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentaliștilor
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentaliștilor
TRANSCENDENTALÍST, -Ă, transcendentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al transcendentalismului. – Din fr. transcendantaliste.
transcendentalul
TRANSCENDENTÁL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis. DOOM
transcendentál (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentáli; f. transcendentálă, pl. transcendentále
transcendentalului
TRANSCENDENTÁL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis. DOOM
transcendentál (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentáli; f. transcendentálă, pl. transcendentále
transcendente
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis. DOOM
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendentei
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis. DOOM
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendentele
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis. DOOM
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendentelor
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis. DOOM
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendentism
TRANSCENDENTÍSM s.n. Nume generic dat doctrinelor filozofice care admit transcendența divină. [Cf. fr. transcendantisme, it. trascedentismo].
transcendentul
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis. DOOM
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendentului
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis. DOOM
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendența
TRANSCENDÉNȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent). DOOM
transcendénță (trans-cen-) s. f., g.-d. art. transcendénței
transcendențe
TRANSCENDÉNȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent). DOOM
transcendénță (trans-cen-) s. f., g.-d. art. transcendénței
transcendenței
TRANSCENDÉNȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent). DOOM
transcendénță (trans-cen-) s. f., g.-d. art. transcendénței
transcendenți
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis. DOOM
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendenții
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis. DOOM
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendenților
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis. DOOM
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendere
TRANSCÉNDERE, transcenderi, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transcende. – V. transcende.
transconductanța
TRANSCONDUCTÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Conductanță de trecere a energiei de la un generator la un receptor. [< fr. transconductance].
transconductanțe
TRANSCONDUCTÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Conductanță de trecere a energiei de la un generator la un receptor. [< fr. transconductance].
transconductanței
TRANSCONDUCTÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Conductanță de trecere a energiei de la un generator la un receptor. [< fr. transconductance].
transconductanțele
TRANSCONDUCTÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Conductanță de trecere a energiei de la un generator la un receptor. [< fr. transconductance].
transconductanțelor
TRANSCONDUCTÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Conductanță de trecere a energiei de la un generator la un receptor. [< fr. transconductance].
transcontainer
TRANSCONTÁINER, transcontainere, s. n. Container de mare capacitate utilizat în transportul mărfurilor. – Din fr. transconteiner.
transcontainere
TRANSCONTÁINER, transcontainere, s. n. Container de mare capacitate utilizat în transportul mărfurilor. – Din fr. transconteiner.
transcontainerele
TRANSCONTÁINER, transcontainere, s. n. Container de mare capacitate utilizat în transportul mărfurilor. – Din fr. transconteiner.
transcontainerelor
TRANSCONTÁINER, transcontainere, s. n. Container de mare capacitate utilizat în transportul mărfurilor. – Din fr. transconteiner.
transcontaineriza
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizai
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizam
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizare
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizare
TRANSCONTAINERIZÁRE, transcontainerizări, s. f. Acțiunea de a transcontaineriza. – V. transcontaineriza.
transcontainerizarea
TRANSCONTAINERIZÁRE, transcontainerizări, s. f. Acțiunea de a transcontaineriza. – V. transcontaineriza.
transcontainerizară
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizarăm
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizarăți
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizase
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizasem
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizaseră
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizaserăm
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizaserăți
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizaseși
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizaseți
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizat
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizau
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizași
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizați
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizează
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizez
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizeze
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizezi
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizând
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizînd
TRANSCONTAINERIZÁ, transcontainerizez, vb. I. Tranz. A transporta cu transcontainerul. – Din transcontainer.
transcontainerizări
TRANSCONTAINERIZÁRE, transcontainerizări, s. f. Acțiunea de a transcontaineriza. – V. transcontaineriza.
transcontainerizării
TRANSCONTAINERIZÁRE, transcontainerizări, s. f. Acțiunea de a transcontaineriza. – V. transcontaineriza.
transcontainerizările
TRANSCONTAINERIZÁRE, transcontainerizări, s. f. Acțiunea de a transcontaineriza. – V. transcontaineriza.
transcontainerizărilor
TRANSCONTAINERIZÁRE, transcontainerizări, s. f. Acțiunea de a transcontaineriza. – V. transcontaineriza.
transcontainerul
TRANSCONTÁINER, transcontainere, s. n. Container de mare capacitate utilizat în transportul mărfurilor. – Din fr. transconteiner.
transcontainerului
TRANSCONTÁINER, transcontainere, s. n. Container de mare capacitate utilizat în transportul mărfurilor. – Din fr. transconteiner.
transconteiner
TRANSCONTÁINER, transcontainere, s. n. Container de mare capacitate utilizat în transportul mărfurilor. – Din fr. transconteiner.
transcontinental
TRANSCONTINENTÁL, -Ă adj. Care traversează un continent. [Cf. fr. transcontinental].
transcontinentala
TRANSCONTINENTÁL, -Ă adj. Care traversează un continent. [Cf. fr. transcontinental].
transcontinentale
TRANSCONTINENTÁL, -Ă adj. Care traversează un continent. [Cf. fr. transcontinental].
transcontinentalei
TRANSCONTINENTÁL, -Ă adj. Care traversează un continent. [Cf. fr. transcontinental].
transcontinentalele
TRANSCONTINENTÁL, -Ă adj. Care traversează un continent. [Cf. fr. transcontinental].
transcontinentalelor
TRANSCONTINENTÁL, -Ă adj. Care traversează un continent. [Cf. fr. transcontinental].
transcontinentali
TRANSCONTINENTÁL, -Ă adj. Care traversează un continent. [Cf. fr. transcontinental].
transcontinentalii
TRANSCONTINENTÁL, -Ă adj. Care traversează un continent. [Cf. fr. transcontinental].
transcontinentalilor
TRANSCONTINENTÁL, -Ă adj. Care traversează un continent. [Cf. fr. transcontinental].
transcontinentalul
TRANSCONTINENTÁL, -Ă adj. Care traversează un continent. [Cf. fr. transcontinental].
transcontinentalului
TRANSCONTINENTÁL, -Ă adj. Care traversează un continent. [Cf. fr. transcontinental].
transcria
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriai
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriam
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriau
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriați
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcrie
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriem
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriere
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriere
TRANSCRÍERE, transcrieri, s. f. Acțiunea de a transcrie și rezultatul ei. – V. transcrie. DOOM
transcríere s. f., g.-d. art. transcríerii; pl. transcríeri
transcrierea
TRANSCRÍERE, transcrieri, s. f. Acțiunea de a transcrie și rezultatul ei. – V. transcrie. DOOM
transcríere s. f., g.-d. art. transcríerii; pl. transcríeri
transcrieri
TRANSCRÍERE, transcrieri, s. f. Acțiunea de a transcrie și rezultatul ei. – V. transcrie. DOOM
transcríere s. f., g.-d. art. transcríerii; pl. transcríeri
transcrierii
TRANSCRÍERE, transcrieri, s. f. Acțiunea de a transcrie și rezultatul ei. – V. transcrie. DOOM
transcríere s. f., g.-d. art. transcríerii; pl. transcríeri
transcrierile
TRANSCRÍERE, transcrieri, s. f. Acțiunea de a transcrie și rezultatul ei. – V. transcrie. DOOM
transcríere s. f., g.-d. art. transcríerii; pl. transcríeri
transcrierilor
TRANSCRÍERE, transcrieri, s. f. Acțiunea de a transcrie și rezultatul ei. – V. transcrie. DOOM
transcríere s. f., g.-d. art. transcríerii; pl. transcríeri
transcrieți
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcrii
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriind
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriitoare
TRANSCRIITÓR, -OÁRE, transcriitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care transcrie un text literar, o bucată muzicală etc. – Transcrie + suf. -tor.
transcriitoarea
TRANSCRIITÓR, -OÁRE, transcriitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care transcrie un text literar, o bucată muzicală etc. – Transcrie + suf. -tor.
transcriitoarei
TRANSCRIITÓR, -OÁRE, transcriitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care transcrie un text literar, o bucată muzicală etc. – Transcrie + suf. -tor.
transcriitoarele
TRANSCRIITÓR, -OÁRE, transcriitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care transcrie un text literar, o bucată muzicală etc. – Transcrie + suf. -tor.
transcriitoarelor
TRANSCRIITÓR, -OÁRE, transcriitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care transcrie un text literar, o bucată muzicală etc. – Transcrie + suf. -tor.
transcriitor
TRANSCRIITÓR, -OÁRE, transcriitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care transcrie un text literar, o bucată muzicală etc. – Transcrie + suf. -tor.
transcriitori
TRANSCRIITÓR, -OÁRE, transcriitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care transcrie un text literar, o bucată muzicală etc. – Transcrie + suf. -tor.
transcriitorii
TRANSCRIITÓR, -OÁRE, transcriitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care transcrie un text literar, o bucată muzicală etc. – Transcrie + suf. -tor.
transcriitorilor
TRANSCRIITÓR, -OÁRE, transcriitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care transcrie un text literar, o bucată muzicală etc. – Transcrie + suf. -tor.
transcriitorul
TRANSCRIITÓR, -OÁRE, transcriitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care transcrie un text literar, o bucată muzicală etc. – Transcrie + suf. -tor.
transcriitorului
TRANSCRIITÓR, -OÁRE, transcriitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care transcrie un text literar, o bucată muzicală etc. – Transcrie + suf. -tor.
transcripția
TRANSCRÍPȚIE, transcripții, s. f. 1. Faptul de a transcrie. ♦ (Concr.) Copie. 2. (În forma transcripțiune) Formalitate, prescrisă de lege, care constă în copierea unui act juridic într-un registru public special. [Var.: (înv.) transcripțiúne s. f.] – Din fr. transcription. DOOM
*transcripțiúne (act juridic) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. transcripțiúnii; pl. transcripțiúni
transcripție
TRANSCRÍPȚIE, transcripții, s. f. 1. Faptul de a transcrie. ♦ (Concr.) Copie. 2. (În forma transcripțiune) Formalitate, prescrisă de lege, care constă în copierea unui act juridic într-un registru public special. [Var.: (înv.) transcripțiúne s. f.] – Din fr. transcription. DOOM
*transcripțiúne (act juridic) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. transcripțiúnii; pl. transcripțiúni
transcripției
TRANSCRÍPȚIE, transcripții, s. f. 1. Faptul de a transcrie. ♦ (Concr.) Copie. 2. (În forma transcripțiune) Formalitate, prescrisă de lege, care constă în copierea unui act juridic într-un registru public special. [Var.: (înv.) transcripțiúne s. f.] – Din fr. transcription. DOOM
*transcripțiúne (act juridic) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. transcripțiúnii; pl. transcripțiúni
transcripții
TRANSCRÍPȚIE, transcripții, s. f. 1. Faptul de a transcrie. ♦ (Concr.) Copie. 2. (În forma transcripțiune) Formalitate, prescrisă de lege, care constă în copierea unui act juridic într-un registru public special. [Var.: (înv.) transcripțiúne s. f.] – Din fr. transcription. DOOM
*transcripțiúne (act juridic) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. transcripțiúnii; pl. transcripțiúni
transcripțiile
TRANSCRÍPȚIE, transcripții, s. f. 1. Faptul de a transcrie. ♦ (Concr.) Copie. 2. (În forma transcripțiune) Formalitate, prescrisă de lege, care constă în copierea unui act juridic într-un registru public special. [Var.: (înv.) transcripțiúne s. f.] – Din fr. transcription. DOOM
*transcripțiúne (act juridic) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. transcripțiúnii; pl. transcripțiúni
transcripțiilor
TRANSCRÍPȚIE, transcripții, s. f. 1. Faptul de a transcrie. ♦ (Concr.) Copie. 2. (În forma transcripțiune) Formalitate, prescrisă de lege, care constă în copierea unui act juridic într-un registru public special. [Var.: (înv.) transcripțiúne s. f.] – Din fr. transcription. DOOM
*transcripțiúne (act juridic) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. transcripțiúnii; pl. transcripțiúni
transcripțiune
TRANSCRÍPȚIE, transcripții, s. f. 1. Faptul de a transcrie. ♦ (Concr.) Copie. 2. (În forma transcripțiune) Formalitate, prescrisă de lege, care constă în copierea unui act juridic într-un registru public special. [Var.: (înv.) transcripțiúne s. f.] – Din fr. transcription. DOOM
*transcripțiúne (act juridic) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. transcripțiúnii; pl. transcripțiúni
transcris
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcris
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A scrie din nou (pe altă foaie) un text fără modificări, a face o copie scrisă; a copia. ♦ A înscrie, a înregistra, a copia un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui grai, ale unui dialect etc. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie).
transcrise
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcrisei
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriseră
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriserăm
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriserăți
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcrisese
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcrisesem
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriseseră
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriseserăm
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriseserăți
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriseseși
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriseseți
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcriseși
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcristalizare
TRANSCRISTALIZÁRE s.f. Întrepătrundere a cristalelor în timpul solidificării unui metal sau aliaj. [Cf. germ. Transkristallisation]. DOOM
!transcristalizáre (tran-scris-/trans-cris-) s. f., g.-d. art. transcristalizắrii
transcristalizarea
TRANSCRISTALIZÁRE s.f. Întrepătrundere a cristalelor în timpul solidificării unui metal sau aliaj. [Cf. germ. Transkristallisation]. DOOM
!transcristalizáre (tran-scris-/trans-cris-) s. f., g.-d. art. transcristalizắrii
transcristalizări
TRANSCRISTALIZÁRE s.f. Întrepătrundere a cristalelor în timpul solidificării unui metal sau aliaj. [Cf. germ. Transkristallisation]. DOOM
!transcristalizáre (tran-scris-/trans-cris-) s. f., g.-d. art. transcristalizắrii
transcristalizării
TRANSCRISTALIZÁRE s.f. Întrepătrundere a cristalelor în timpul solidificării unui metal sau aliaj. [Cf. germ. Transkristallisation]. DOOM
!transcristalizáre (tran-scris-/trans-cris-) s. f., g.-d. art. transcristalizắrii
transcriu
TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie). DOOM
transcríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcríu, 2 sg. transcríi, 1 pl. transcríem, 2 pl. transcríeți; conj. prez. 3 să transcríe; imper. 2 sg. transcríe, 2 pl. transcríeți; ger. transcriínd (-scri-ind); part. transcrís
transcurență
TRANSCURÉNȚĂ s.f. (Med.) Complicație care apare pe neașteptate în cursul unei boli. [Et. incertă].
transdanubian
TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se află sau locuiește dincolo de Dunăre. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien. DOOM
transdanubián (trans-da-, -bi-an) adj. m., pl. transdanubiéni (-bi-eni); f. transdanubiánă, pl. transdanubiéne
transdanubiana
TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se află sau locuiește dincolo de Dunăre. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien. DOOM
transdanubián (trans-da-, -bi-an) adj. m., pl. transdanubiéni (-bi-eni); f. transdanubiánă, pl. transdanubiéne
transdanubianul
TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se află sau locuiește dincolo de Dunăre. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien. DOOM
transdanubián (trans-da-, -bi-an) adj. m., pl. transdanubiéni (-bi-eni); f. transdanubiánă, pl. transdanubiéne
transdanubianului
TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se află sau locuiește dincolo de Dunăre. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien. DOOM
transdanubián (trans-da-, -bi-an) adj. m., pl. transdanubiéni (-bi-eni); f. transdanubiánă, pl. transdanubiéne
transdanubiene
TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se află sau locuiește dincolo de Dunăre. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien. DOOM
transdanubián (trans-da-, -bi-an) adj. m., pl. transdanubiéni (-bi-eni); f. transdanubiánă, pl. transdanubiéne
transdanubienei
TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se află sau locuiește dincolo de Dunăre. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien. DOOM
transdanubián (trans-da-, -bi-an) adj. m., pl. transdanubiéni (-bi-eni); f. transdanubiánă, pl. transdanubiéne
transdanubienele
TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se află sau locuiește dincolo de Dunăre. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien. DOOM
transdanubián (trans-da-, -bi-an) adj. m., pl. transdanubiéni (-bi-eni); f. transdanubiánă, pl. transdanubiéne
transdanubienelor
TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se află sau locuiește dincolo de Dunăre. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien. DOOM
transdanubián (trans-da-, -bi-an) adj. m., pl. transdanubiéni (-bi-eni); f. transdanubiánă, pl. transdanubiéne
transdanubieni
TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se află sau locuiește dincolo de Dunăre. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien. DOOM
transdanubián (trans-da-, -bi-an) adj. m., pl. transdanubiéni (-bi-eni); f. transdanubiánă, pl. transdanubiéne
transdanubienii
TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se află sau locuiește dincolo de Dunăre. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien. DOOM
transdanubián (trans-da-, -bi-an) adj. m., pl. transdanubiéni (-bi-eni); f. transdanubiánă, pl. transdanubiéne
transdanubienilor
TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se află sau locuiește dincolo de Dunăre. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien. DOOM
transdanubián (trans-da-, -bi-an) adj. m., pl. transdanubiéni (-bi-eni); f. transdanubiánă, pl. transdanubiéne
transdu
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduc
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduce
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transducea
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduceai
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduceam
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduceau
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduceați
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transducem
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transducere
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transducere
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduceți
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduci
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transductiv
TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].
transductiva
TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].
transductive
TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].
transductivei
TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].
transductivele
TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].
transductivelor
TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].
transductivi
TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].
transductivii
TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].
transductivilor
TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].
transductivul
TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].
transductivului
TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].
transductoare
TRANSDUCTÓR, transductoare, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care primește energie de o anumită formă și o convertește într-o altă formă de energie. – Din fr. transducteur. DOOM
transductór (trans-duc-) s. n., pl. transductoáre
transductoarele
TRANSDUCTÓR, transductoare, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care primește energie de o anumită formă și o convertește într-o altă formă de energie. – Din fr. transducteur. DOOM
transductór (trans-duc-) s. n., pl. transductoáre
transductoarelor
TRANSDUCTÓR, transductoare, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care primește energie de o anumită formă și o convertește într-o altă formă de energie. – Din fr. transducteur. DOOM
transductór (trans-duc-) s. n., pl. transductoáre
transductor
TRANSDUCTÓR, transductoare, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care primește energie de o anumită formă și o convertește într-o altă formă de energie. – Din fr. transducteur. DOOM
transductór (trans-duc-) s. n., pl. transductoáre
transductorul
TRANSDUCTÓR, transductoare, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care primește energie de o anumită formă și o convertește într-o altă formă de energie. – Din fr. transducteur. DOOM
transductór (trans-duc-) s. n., pl. transductoáre
transductorului
TRANSDUCTÓR, transductoare, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care primește energie de o anumită formă și o convertește într-o altă formă de energie. – Din fr. transducteur. DOOM
transductór (trans-duc-) s. n., pl. transductoáre
transducând
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transducînd
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transducă
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transducția
TRANSDÚCȚIE, transducții, s. f. (Biol.) Transfer de material genetic între bacterii prin intermediul bacteriofagelor. – Din fr. transduction.
transducție
TRANSDÚCȚIE, transducții, s. f. (Biol.) Transfer de material genetic între bacterii prin intermediul bacteriofagelor. – Din fr. transduction.
transducției
TRANSDÚCȚIE, transducții, s. f. (Biol.) Transfer de material genetic între bacterii prin intermediul bacteriofagelor. – Din fr. transduction.
transducții
TRANSDÚCȚIE, transducții, s. f. (Biol.) Transfer de material genetic între bacterii prin intermediul bacteriofagelor. – Din fr. transduction.
transducțiile
TRANSDÚCȚIE, transducții, s. f. (Biol.) Transfer de material genetic între bacterii prin intermediul bacteriofagelor. – Din fr. transduction.
transducțiilor
TRANSDÚCȚIE, transducții, s. f. (Biol.) Transfer de material genetic între bacterii prin intermediul bacteriofagelor. – Din fr. transduction.
transdus
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transdus
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduse
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transdusei
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduseră
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduserăm
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduserăți
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transdusese
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transdusesem
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduseseră
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduseserăm
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduseserăți
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduseseși
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduseseți
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transduseși
TRANSDÚCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energie electrică în energie sonoră etc.). [< trans- + duce, după it. trasdurre].
transe
TRÁNSĂ, transe, s. f. Stare de conștiență modificată, caracterizată prin reducerea sensibilității la stimuli și chiar o pierdere temporară a contactului cu mediul ambiant, indusă prin hipnoză, substanțe psihotrope sau practici religioase. – Din fr. transe. DOOM
tránsă (stare psihică) s. f., g.-d. art. tránsei; pl. tránse
transeat
TRÁNSEAT s.n. (Liv.) Expresie de concesiune cu semnificația „fie!”, „să trecem peste...”. [Pron. -se-at. / < lat., it., fr. transeat, conj. de la lat. transire].
transei
TRÁNSĂ, transe, s. f. Stare de conștiență modificată, caracterizată prin reducerea sensibilității la stimuli și chiar o pierdere temporară a contactului cu mediul ambiant, indusă prin hipnoză, substanțe psihotrope sau practici religioase. – Din fr. transe. DOOM
tránsă (stare psihică) s. f., g.-d. art. tránsei; pl. tránse
transele
TRÁNSĂ, transe, s. f. Stare de conștiență modificată, caracterizată prin reducerea sensibilității la stimuli și chiar o pierdere temporară a contactului cu mediul ambiant, indusă prin hipnoză, substanțe psihotrope sau practici religioase. – Din fr. transe. DOOM
tránsă (stare psihică) s. f., g.-d. art. tránsei; pl. tránse
transelor
TRÁNSĂ, transe, s. f. Stare de conștiență modificată, caracterizată prin reducerea sensibilității la stimuli și chiar o pierdere temporară a contactului cu mediul ambiant, indusă prin hipnoză, substanțe psihotrope sau practici religioase. – Din fr. transe. DOOM
tránsă (stare psihică) s. f., g.-d. art. tránsei; pl. tránse
transept
TRANSÉPT, transepturi, s. n. Naos transversal care taie în unghi drept naosul principal al unei biserici, alcătuind cu acesta un plan în formă de cruce. – Din fr. transept. DOOM
transépt s. n., pl. transépturi
transeuropean
TRANSEUROPEÁN, -Ă, transeuropeni, -e, adj. Care traversează Europa. – Din fr. transeuropéen. DOOM
*transeuropeán (tran-se-u-/trans-e-) adj. m., pl. transeuropéni; f. transeuropeánă, pl. transeuropéne
transeuropeana
TRANSEUROPEÁN, -Ă, transeuropeni, -e, adj. Care traversează Europa. – Din fr. transeuropéen. DOOM
*transeuropeán (tran-se-u-/trans-e-) adj. m., pl. transeuropéni; f. transeuropeánă, pl. transeuropéne
transeuropeanul
TRANSEUROPEÁN, -Ă, transeuropeni, -e, adj. Care traversează Europa. – Din fr. transeuropéen. DOOM
*transeuropeán (tran-se-u-/trans-e-) adj. m., pl. transeuropéni; f. transeuropeánă, pl. transeuropéne
transeuropeanului
TRANSEUROPEÁN, -Ă, transeuropeni, -e, adj. Care traversează Europa. – Din fr. transeuropéen. DOOM
*transeuropeán (tran-se-u-/trans-e-) adj. m., pl. transeuropéni; f. transeuropeánă, pl. transeuropéne
transeuropene
TRANSEUROPEÁN, -Ă, transeuropeni, -e, adj. Care traversează Europa. – Din fr. transeuropéen. DOOM
*transeuropeán (tran-se-u-/trans-e-) adj. m., pl. transeuropéni; f. transeuropeánă, pl. transeuropéne
transeuropenei
TRANSEUROPEÁN, -Ă, transeuropeni, -e, adj. Care traversează Europa. – Din fr. transeuropéen. DOOM
*transeuropeán (tran-se-u-/trans-e-) adj. m., pl. transeuropéni; f. transeuropeánă, pl. transeuropéne
transeuropenele
TRANSEUROPEÁN, -Ă, transeuropeni, -e, adj. Care traversează Europa. – Din fr. transeuropéen. DOOM
*transeuropeán (tran-se-u-/trans-e-) adj. m., pl. transeuropéni; f. transeuropeánă, pl. transeuropéne
transeuropenelor
TRANSEUROPEÁN, -Ă, transeuropeni, -e, adj. Care traversează Europa. – Din fr. transeuropéen. DOOM
*transeuropeán (tran-se-u-/trans-e-) adj. m., pl. transeuropéni; f. transeuropeánă, pl. transeuropéne
transeuropeni
TRANSEUROPEÁN, -Ă, transeuropeni, -e, adj. Care traversează Europa. – Din fr. transeuropéen. DOOM
*transeuropeán (tran-se-u-/trans-e-) adj. m., pl. transeuropéni; f. transeuropeánă, pl. transeuropéne
transeuropenii
TRANSEUROPEÁN, -Ă, transeuropeni, -e, adj. Care traversează Europa. – Din fr. transeuropéen. DOOM
*transeuropeán (tran-se-u-/trans-e-) adj. m., pl. transeuropéni; f. transeuropeánă, pl. transeuropéne
transeuropenilor
TRANSEUROPEÁN, -Ă, transeuropeni, -e, adj. Care traversează Europa. – Din fr. transeuropéen. DOOM
*transeuropeán (tran-se-u-/trans-e-) adj. m., pl. transeuropéni; f. transeuropeánă, pl. transeuropéne
transfer
TRANSFÉR, transferuri, s. n. Faptul de a (se) transfera. – Din fr. transfert. DOOM
!transfér s. n., pl. transféruri
transfer
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transfera
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferabil
TRANSFERÁBIL, -Ă, transferabili, -e, adj. Care poate fi transferat. – Din fr. transférable. DOOM
*transferábil adj. m., pl. transferábili; f. transferábilă, pl. transferábile
transferabila
TRANSFERÁBIL, -Ă, transferabili, -e, adj. Care poate fi transferat. – Din fr. transférable. DOOM
*transferábil adj. m., pl. transferábili; f. transferábilă, pl. transferábile
transferabile
TRANSFERÁBIL, -Ă, transferabili, -e, adj. Care poate fi transferat. – Din fr. transférable. DOOM
*transferábil adj. m., pl. transferábili; f. transferábilă, pl. transferábile
transferabilei
TRANSFERÁBIL, -Ă, transferabili, -e, adj. Care poate fi transferat. – Din fr. transférable. DOOM
*transferábil adj. m., pl. transferábili; f. transferábilă, pl. transferábile
transferabilele
TRANSFERÁBIL, -Ă, transferabili, -e, adj. Care poate fi transferat. – Din fr. transférable. DOOM
*transferábil adj. m., pl. transferábili; f. transferábilă, pl. transferábile
transferabilelor
TRANSFERÁBIL, -Ă, transferabili, -e, adj. Care poate fi transferat. – Din fr. transférable. DOOM
*transferábil adj. m., pl. transferábili; f. transferábilă, pl. transferábile
transferabili
TRANSFERÁBIL, -Ă, transferabili, -e, adj. Care poate fi transferat. – Din fr. transférable. DOOM
*transferábil adj. m., pl. transferábili; f. transferábilă, pl. transferábile
transferabilii
TRANSFERÁBIL, -Ă, transferabili, -e, adj. Care poate fi transferat. – Din fr. transférable. DOOM
*transferábil adj. m., pl. transferábili; f. transferábilă, pl. transferábile
transferabililor
TRANSFERÁBIL, -Ă, transferabili, -e, adj. Care poate fi transferat. – Din fr. transférable. DOOM
*transferábil adj. m., pl. transferábili; f. transferábilă, pl. transferábile
transferabilul
TRANSFERÁBIL, -Ă, transferabili, -e, adj. Care poate fi transferat. – Din fr. transférable. DOOM
*transferábil adj. m., pl. transferábili; f. transferábilă, pl. transferábile
transferabilului
TRANSFERÁBIL, -Ă, transferabili, -e, adj. Care poate fi transferat. – Din fr. transférable. DOOM
*transferábil adj. m., pl. transferábili; f. transferábilă, pl. transferábile
transferai
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferam
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferare
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferare
TRANSFERÁRE, transferări, s. f. Acțiunea de a (se) transfera și rezultatul ei. – V. transfera. DOOM
!transferáre s. f., g.-d. art. transferắrii; pl. transferắri
transferarea
TRANSFERÁRE, transferări, s. f. Acțiunea de a (se) transfera și rezultatul ei. – V. transfera. DOOM
!transferáre s. f., g.-d. art. transferắrii; pl. transferắri
transferară
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferarăm
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferarăți
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferase
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferasem
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferaseră
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferaserăm
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferaserăți
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferaseși
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferaseți
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferat
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferat
TRANSFERÁ, transfér, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. ♦ Tranz. A transmite (un act, un drept etc.) de la cineva la altcineva. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere de energie, de căldură etc. de la un sistem la altul. – Din fr. transférer.
transferau
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferași
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferați
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transfercar
TRANSFERCÁR s.n. (Tehn.) Vehicul pentru transportul rapid al lingourilor încălzite de la cuptoare la laminor. [Cf. fr. transfercar, engl. transfer-car].
transfere
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferi
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferul
TRANSFÉR, transferuri, s. n. Faptul de a (se) transfera. – Din fr. transfert. DOOM
!transfér s. n., pl. transféruri
transferului
TRANSFÉR, transferuri, s. n. Faptul de a (se) transfera. – Din fr. transfert. DOOM
!transfér s. n., pl. transféruri
transferuri
TRANSFÉR, transferuri, s. n. Faptul de a (se) transfera. – Din fr. transfert. DOOM
!transfér s. n., pl. transféruri
transferurile
TRANSFÉR, transferuri, s. n. Faptul de a (se) transfera. – Din fr. transfert. DOOM
!transfér s. n., pl. transféruri
transferurilor
TRANSFÉR, transferuri, s. n. Faptul de a (se) transfera. – Din fr. transfert. DOOM
!transfér s. n., pl. transféruri
transferând
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferînd
TRANSFERÁ, transfer, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). ♦ A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. + Tranz. A transmite un drept. 2. Tranz. A face un schimb, o trecere, o transmitere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. – Din fr. transférer. DOOM
!transferá (a ~) vb., ind. prez. 3 transféră
transferări
TRANSFERÁRE, transferări, s. f. Acțiunea de a (se) transfera și rezultatul ei. – V. transfera. DOOM
!transferáre s. f., g.-d. art. transferắrii; pl. transferắri
transferării
TRANSFERÁRE, transferări, s. f. Acțiunea de a (se) transfera și rezultatul ei. – V. transfera. DOOM
!transferáre s. f., g.-d. art. transferắrii; pl. transferắri
transferările
TRANSFERÁRE, transferări, s. f. Acțiunea de a (se) transfera și rezultatul ei. – V. transfera. DOOM
!transferáre s. f., g.-d. art. transferắrii; pl. transferắri
transferărilor
TRANSFERÁRE, transferări, s. f. Acțiunea de a (se) transfera și rezultatul ei. – V. transfera. DOOM
!transferáre s. f., g.-d. art. transferắrii; pl. transferắri
transfigura
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurai
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfiguram
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurare
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurare
TRANSFIGURÁRE, transfigurări, s. f. Faptul de a (se) transfigura, modul cum arată ceea ce s-a transfigurat; transfigurație. – V. transfigura. DOOM
!transfiguráre (tran-sfi-/trans-fi-) s. f., g.-d. art. transfigurắrii; pl. transfigurắri
transfigurarea
TRANSFIGURÁRE, transfigurări, s. f. Faptul de a (se) transfigura, modul cum arată ceea ce s-a transfigurat; transfigurație. – V. transfigura. DOOM
!transfiguráre (tran-sfi-/trans-fi-) s. f., g.-d. art. transfigurắrii; pl. transfigurắri
transfigurară
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurarăm
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurarăți
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurase
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurasem
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfiguraseră
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfiguraserăm
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfiguraserăți
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfiguraseși
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfiguraseți
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurat
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurat
TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
transfigurata
TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
transfigurate
TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
transfiguratei
TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
transfiguratele
TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
transfiguratelor
TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
transfiguratul
TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
transfiguratului
TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
transfigurau
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurași
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurați
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurați
TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
transfigurația
TRANSFIGURÁȚIE, transfigurații, s. f. Transfigurare. – Din fr. transfiguration, lat. transfiguratio. DOOM
!transfiguráție (înv.) (tran-sfi-, -ți-e/trans-fi-) s. f., art. transfiguráția (-ți-a), g.-d. transfiguráții, art. transfiguráției; pl. transfiguráții, art. transfiguráțiile (-ți-i-)
transfigurație
TRANSFIGURÁȚIE, transfigurații, s. f. Transfigurare. – Din fr. transfiguration, lat. transfiguratio. DOOM
!transfiguráție (înv.) (tran-sfi-, -ți-e/trans-fi-) s. f., art. transfiguráția (-ți-a), g.-d. transfiguráții, art. transfiguráției; pl. transfiguráții, art. transfiguráțiile (-ți-i-)
transfigurației
TRANSFIGURÁȚIE, transfigurații, s. f. Transfigurare. – Din fr. transfiguration, lat. transfiguratio. DOOM
!transfiguráție (înv.) (tran-sfi-, -ți-e/trans-fi-) s. f., art. transfiguráția (-ți-a), g.-d. transfiguráții, art. transfiguráției; pl. transfiguráții, art. transfiguráțiile (-ți-i-)
transfigurații
TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
transfigurații
TRANSFIGURÁȚIE, transfigurații, s. f. Transfigurare. – Din fr. transfiguration, lat. transfiguratio. DOOM
!transfiguráție (înv.) (tran-sfi-, -ți-e/trans-fi-) s. f., art. transfiguráția (-ți-a), g.-d. transfiguráții, art. transfiguráției; pl. transfiguráții, art. transfiguráțiile (-ți-i-)
transfigurațiile
TRANSFIGURÁȚIE, transfigurații, s. f. Transfigurare. – Din fr. transfiguration, lat. transfiguratio. DOOM
!transfiguráție (înv.) (tran-sfi-, -ți-e/trans-fi-) s. f., art. transfiguráția (-ți-a), g.-d. transfiguráții, art. transfiguráției; pl. transfiguráții, art. transfiguráțiile (-ți-i-)
transfigurațiilor
TRANSFIGURÁȚIE, transfigurații, s. f. Transfigurare. – Din fr. transfiguration, lat. transfiguratio. DOOM
!transfiguráție (înv.) (tran-sfi-, -ți-e/trans-fi-) s. f., art. transfiguráția (-ți-a), g.-d. transfiguráții, art. transfiguráției; pl. transfiguráții, art. transfiguráțiile (-ți-i-)
transfiguraților
TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
transfigurează
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurez
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigureze
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurezi
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurând
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurînd
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare. DOOM
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
transfigurări
TRANSFIGURÁRE, transfigurări, s. f. Faptul de a (se) transfigura, modul cum arată ceea ce s-a transfigurat; transfigurație. – V. transfigura. DOOM
!transfiguráre (tran-sfi-/trans-fi-) s. f., g.-d. art. transfigurắrii; pl. transfigurắri
transfigurării
TRANSFIGURÁRE, transfigurări, s. f. Faptul de a (se) transfigura, modul cum arată ceea ce s-a transfigurat; transfigurație. – V. transfigura. DOOM
!transfiguráre (tran-sfi-/trans-fi-) s. f., g.-d. art. transfigurắrii; pl. transfigurắri
transfigurările
TRANSFIGURÁRE, transfigurări, s. f. Faptul de a (se) transfigura, modul cum arată ceea ce s-a transfigurat; transfigurație. – V. transfigura. DOOM
!transfiguráre (tran-sfi-/trans-fi-) s. f., g.-d. art. transfigurắrii; pl. transfigurắri
transfigurărilor
TRANSFIGURÁRE, transfigurări, s. f. Faptul de a (se) transfigura, modul cum arată ceea ce s-a transfigurat; transfigurație. – V. transfigura. DOOM
!transfiguráre (tran-sfi-/trans-fi-) s. f., g.-d. art. transfigurắrii; pl. transfigurắri
transfila
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilai
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilaj
TRANSFILÁJ, transfilaje, s. n. (Mar.) Legătură cu care se prind unele vele pe vergea. – Din fr. transfilage.
transfilaje
TRANSFILÁJ, transfilaje, s. n. (Mar.) Legătură cu care se prind unele vele pe vergea. – Din fr. transfilage.
transfilajele
TRANSFILÁJ, transfilaje, s. n. (Mar.) Legătură cu care se prind unele vele pe vergea. – Din fr. transfilage.
transfilajelor
TRANSFILÁJ, transfilaje, s. n. (Mar.) Legătură cu care se prind unele vele pe vergea. – Din fr. transfilage.
transfilajul
TRANSFILÁJ, transfilaje, s. n. (Mar.) Legătură cu care se prind unele vele pe vergea. – Din fr. transfilage.
transfilajului
TRANSFILÁJ, transfilaje, s. n. (Mar.) Legătură cu care se prind unele vele pe vergea. – Din fr. transfilage.
transfilam
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilare
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilare
TRANSFILÁRE s.f. Acțiunea de a transfila și rezultatul ei; transfilaj. [< transfila].
transfilarea
TRANSFILÁRE s.f. Acțiunea de a transfila și rezultatul ei; transfilaj. [< transfila].
transfilară
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilarăm
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilarăți
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilase
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilasem
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilaseră
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilaserăm
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilaserăți
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilaseși
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilaseți
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilat
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilat
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilau
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilași
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilați
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilează
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilez
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfileze
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilezi
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilând
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilînd
TRANSFILÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega, a prinde cu saule. [< fr. transfiler].
transfilări
TRANSFILÁRE s.f. Acțiunea de a transfila și rezultatul ei; transfilaj. [< transfila].
transfilării
TRANSFILÁRE s.f. Acțiunea de a transfila și rezultatul ei; transfilaj. [< transfila].
transfilările
TRANSFILÁRE s.f. Acțiunea de a transfila și rezultatul ei; transfilaj. [< transfila].
transfilărilor
TRANSFILÁRE s.f. Acțiunea de a transfila și rezultatul ei; transfilaj. [< transfila].
transfinit
TRANSFINÍT, -Ă adj. (Mat.; despre numere) Care exprimă cantitatea elementelor unui ansamblu infinit. [< fr. transfini].
transfixie
TRANSFIXÍE s.f. (Med.) Procedeu de amputație constând în străpungerea osului cu cuțitul de amputație și tăierea dinăuntru înafară a țesuturilor moi; transpersare. [Gen. -iei, var. transfixiune s.f. / < fr. transfixion].
transfixiune
TRANSFIXIÚNE s.f. v. transfixie.
transfluență
TRANSFLUÉNȚĂ s.f. (Geol.) Trecere a ghețarilor dintr-o vale glaciară în alta. [Pron. -flu-en-. / < fr. transfluence, cf. lat. transfluens].
transfoca
TRANSFOCÁ vb. I. intr. A filma cu transfocatorul. [< transfocator].
transfocare
TRANSFOCÁRE s.f. Acțiunea de a transfoca și rezultatul ei. [< transfoca].
transfocatoare
TRANSFOCATÓR, transfocatoare, s. n. Obiectiv cu distanța focală variabilă continuu, folosit în cinematografie sau la televiziune pentru a obține efectul de apropiere sau de depărtare rapidă de subiect. – Din rus. transfokator. DOOM
!transfocatór (tran-sfo-/trans-fo-) s. n., pl. transfocatoáre
transfocatoarele
TRANSFOCATÓR, transfocatoare, s. n. Obiectiv cu distanța focală variabilă continuu, folosit în cinematografie sau la televiziune pentru a obține efectul de apropiere sau de depărtare rapidă de subiect. – Din rus. transfokator. DOOM
!transfocatór (tran-sfo-/trans-fo-) s. n., pl. transfocatoáre
transfocatoarelor
TRANSFOCATÓR, transfocatoare, s. n. Obiectiv cu distanța focală variabilă continuu, folosit în cinematografie sau la televiziune pentru a obține efectul de apropiere sau de depărtare rapidă de subiect. – Din rus. transfokator. DOOM
!transfocatór (tran-sfo-/trans-fo-) s. n., pl. transfocatoáre
transfocator
TRANSFOCATÓR, transfocatoare, s. n. Obiectiv cu distanța focală variabilă continuu, folosit în cinematografie sau la televiziune pentru a obține efectul de apropiere sau de depărtare rapidă de subiect. – Din rus. transfokator. DOOM
!transfocatór (tran-sfo-/trans-fo-) s. n., pl. transfocatoáre
transfocatorul
TRANSFOCATÓR, transfocatoare, s. n. Obiectiv cu distanța focală variabilă continuu, folosit în cinematografie sau la televiziune pentru a obține efectul de apropiere sau de depărtare rapidă de subiect. – Din rus. transfokator. DOOM
!transfocatór (tran-sfo-/trans-fo-) s. n., pl. transfocatoáre
transfocatorului
TRANSFOCATÓR, transfocatoare, s. n. Obiectiv cu distanța focală variabilă continuu, folosit în cinematografie sau la televiziune pentru a obține efectul de apropiere sau de depărtare rapidă de subiect. – Din rus. transfokator. DOOM
!transfocatór (tran-sfo-/trans-fo-) s. n., pl. transfocatoáre
transform
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transforma
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformabil
TRANSFORMÁBIL, -Ă, transformabili, -e, adj. Care poate fi transformat. – Din fr. transformable. DOOM
!transformábil (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., pl. transformábili; f. transformábilă, pl. transformábile
transformabila
TRANSFORMÁBIL, -Ă, transformabili, -e, adj. Care poate fi transformat. – Din fr. transformable. DOOM
!transformábil (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., pl. transformábili; f. transformábilă, pl. transformábile
transformabile
TRANSFORMÁBIL, -Ă, transformabili, -e, adj. Care poate fi transformat. – Din fr. transformable. DOOM
!transformábil (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., pl. transformábili; f. transformábilă, pl. transformábile
transformabilei
TRANSFORMÁBIL, -Ă, transformabili, -e, adj. Care poate fi transformat. – Din fr. transformable. DOOM
!transformábil (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., pl. transformábili; f. transformábilă, pl. transformábile
transformabilele
TRANSFORMÁBIL, -Ă, transformabili, -e, adj. Care poate fi transformat. – Din fr. transformable. DOOM
!transformábil (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., pl. transformábili; f. transformábilă, pl. transformábile
transformabilelor
TRANSFORMÁBIL, -Ă, transformabili, -e, adj. Care poate fi transformat. – Din fr. transformable. DOOM
!transformábil (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., pl. transformábili; f. transformábilă, pl. transformábile
transformabili
TRANSFORMÁBIL, -Ă, transformabili, -e, adj. Care poate fi transformat. – Din fr. transformable. DOOM
!transformábil (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., pl. transformábili; f. transformábilă, pl. transformábile
transformabilii
TRANSFORMÁBIL, -Ă, transformabili, -e, adj. Care poate fi transformat. – Din fr. transformable. DOOM
!transformábil (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., pl. transformábili; f. transformábilă, pl. transformábile
transformabililor
TRANSFORMÁBIL, -Ă, transformabili, -e, adj. Care poate fi transformat. – Din fr. transformable. DOOM
!transformábil (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., pl. transformábili; f. transformábilă, pl. transformábile
transformabilitate
TRANSFORMABILITÁTE s. f. (Rar) Calitate a unui lucru de a putea fi transformat. – Transformabil + suf. -itate. DOOM
!transformabilitáte (rar) (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformabilitắții
transformabilitatea
TRANSFORMABILITÁTE s. f. (Rar) Calitate a unui lucru de a putea fi transformat. – Transformabil + suf. -itate. DOOM
!transformabilitáte (rar) (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformabilitắții
transformabilități
TRANSFORMABILITÁTE s. f. (Rar) Calitate a unui lucru de a putea fi transformat. – Transformabil + suf. -itate. DOOM
!transformabilitáte (rar) (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformabilitắții
transformabilității
TRANSFORMABILITÁTE s. f. (Rar) Calitate a unui lucru de a putea fi transformat. – Transformabil + suf. -itate. DOOM
!transformabilitáte (rar) (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformabilitắții
transformabilul
TRANSFORMÁBIL, -Ă, transformabili, -e, adj. Care poate fi transformat. – Din fr. transformable. DOOM
!transformábil (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., pl. transformábili; f. transformábilă, pl. transformábile
transformabilului
TRANSFORMÁBIL, -Ă, transformabili, -e, adj. Care poate fi transformat. – Din fr. transformable. DOOM
!transformábil (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., pl. transformábili; f. transformábilă, pl. transformábile
transformai
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformam
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformare
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformare
TRANSFORMÁRE, transformări, s. f. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei; transformație. – V. transforma. DOOM
!transformáre (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformắrii; pl. transformắri
transformarea
TRANSFORMÁRE, transformări, s. f. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei; transformație. – V. transforma. DOOM
!transformáre (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformắrii; pl. transformắri
transformară
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformarăm
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformarăți
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformase
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformasem
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformaseră
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformaserăm
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformaserăți
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformaseși
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformaseți
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformat
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformatoare
TRANSFORMATÓR, -OÁRE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transformă, preface, preschimbă. 2. S. n. Aparat, mașină, instalație care servește la modificarea fie a formei, fie a anumitor caracteristici ale energiei primite. – Din fr. transformateur. DOOM
!transformatór2 (tran-sfor-/trans-for-) s. n., pl. transformatoáre
transformatoarea
TRANSFORMATÓR, -OÁRE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transformă, preface, preschimbă. 2. S. n. Aparat, mașină, instalație care servește la modificarea fie a formei, fie a anumitor caracteristici ale energiei primite. – Din fr. transformateur. DOOM
!transformatór2 (tran-sfor-/trans-for-) s. n., pl. transformatoáre
transformatoarei
TRANSFORMATÓR, -OÁRE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transformă, preface, preschimbă. 2. S. n. Aparat, mașină, instalație care servește la modificarea fie a formei, fie a anumitor caracteristici ale energiei primite. – Din fr. transformateur. DOOM
!transformatór2 (tran-sfor-/trans-for-) s. n., pl. transformatoáre
transformatoarele
TRANSFORMATÓR, -OÁRE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transformă, preface, preschimbă. 2. S. n. Aparat, mașină, instalație care servește la modificarea fie a formei, fie a anumitor caracteristici ale energiei primite. – Din fr. transformateur. DOOM
!transformatór2 (tran-sfor-/trans-for-) s. n., pl. transformatoáre
transformatoarelor
TRANSFORMATÓR, -OÁRE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transformă, preface, preschimbă. 2. S. n. Aparat, mașină, instalație care servește la modificarea fie a formei, fie a anumitor caracteristici ale energiei primite. – Din fr. transformateur. DOOM
!transformatór2 (tran-sfor-/trans-for-) s. n., pl. transformatoáre
transformator
TRANSFORMATÓR, -OÁRE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transformă, preface, preschimbă. 2. S. n. Aparat, mașină, instalație care servește la modificarea fie a formei, fie a anumitor caracteristici ale energiei primite. – Din fr. transformateur. DOOM
!transformatór2 (tran-sfor-/trans-for-) s. n., pl. transformatoáre
transformatori
TRANSFORMATÓR, -OÁRE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transformă, preface, preschimbă. 2. S. n. Aparat, mașină, instalație care servește la modificarea fie a formei, fie a anumitor caracteristici ale energiei primite. – Din fr. transformateur. DOOM
!transformatór2 (tran-sfor-/trans-for-) s. n., pl. transformatoáre
transformatorii
TRANSFORMATÓR, -OÁRE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transformă, preface, preschimbă. 2. S. n. Aparat, mașină, instalație care servește la modificarea fie a formei, fie a anumitor caracteristici ale energiei primite. – Din fr. transformateur. DOOM
!transformatór2 (tran-sfor-/trans-for-) s. n., pl. transformatoáre
transformatorilor
TRANSFORMATÓR, -OÁRE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transformă, preface, preschimbă. 2. S. n. Aparat, mașină, instalație care servește la modificarea fie a formei, fie a anumitor caracteristici ale energiei primite. – Din fr. transformateur. DOOM
!transformatór2 (tran-sfor-/trans-for-) s. n., pl. transformatoáre
transformatorul
TRANSFORMATÓR, -OÁRE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transformă, preface, preschimbă. 2. S. n. Aparat, mașină, instalație care servește la modificarea fie a formei, fie a anumitor caracteristici ale energiei primite. – Din fr. transformateur. DOOM
!transformatór2 (tran-sfor-/trans-for-) s. n., pl. transformatoáre
transformatorului
TRANSFORMATÓR, -OÁRE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transformă, preface, preschimbă. 2. S. n. Aparat, mașină, instalație care servește la modificarea fie a formei, fie a anumitor caracteristici ale energiei primite. – Din fr. transformateur. DOOM
!transformatór2 (tran-sfor-/trans-for-) s. n., pl. transformatoáre
transformau
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformași
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformați
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformația
TRANSFORMAȚIÚNE s. f. v. transformație. DOOM
!transformáție (înv.) (tran-sfor-, -ți-e/trans-for-) s. f., art. transformáția (-ți-a-), g.-d. transformáții, art. transformáției; pl. transformáții (-ți-i-)
transformație
TRANSFORMAȚIÚNE s. f. v. transformație. DOOM
!transformáție (înv.) (tran-sfor-, -ți-e/trans-for-) s. f., art. transformáția (-ți-a-), g.-d. transformáții, art. transformáției; pl. transformáții (-ți-i-)
transformației
TRANSFORMAȚIÚNE s. f. v. transformație. DOOM
!transformáție (înv.) (tran-sfor-, -ți-e/trans-for-) s. f., art. transformáția (-ți-a-), g.-d. transformáții, art. transformáției; pl. transformáții (-ți-i-)
transformații
TRANSFORMAȚIÚNE s. f. v. transformație. DOOM
!transformáție (înv.) (tran-sfor-, -ți-e/trans-for-) s. f., art. transformáția (-ți-a-), g.-d. transformáții, art. transformáției; pl. transformáții (-ți-i-)
transformațiile
TRANSFORMAȚIÚNE s. f. v. transformație. DOOM
!transformáție (înv.) (tran-sfor-, -ți-e/trans-for-) s. f., art. transformáția (-ți-a-), g.-d. transformáții, art. transformáției; pl. transformáții (-ți-i-)
transformațiilor
TRANSFORMAȚIÚNE s. f. v. transformație. DOOM
!transformáție (înv.) (tran-sfor-, -ți-e/trans-for-) s. f., art. transformáția (-ți-a-), g.-d. transformáții, art. transformáției; pl. transformáții (-ți-i-)
transformațional
TRANSFORMAȚIONÁL, -Ă, transformaționali, -e, adj. (Lingv.; în sintagma) Gramatică transformațională = gramatică ce își propune găsirea unor structuri de adâncime care, prin transformări succesive, să permită obținerea tuturor construcțiilor corecte posibile într-o limbă. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. transformational, fr. transformationnel.
transformaționalism
TRANSFORMAȚIONALÍSM s. n. (Lingv.) Curent care preconizează și susține gramatica transformațională. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. transformationalism, fr. transformationnalisme. DOOM
*transformaționalísm (curent lingvistic) (tran-sfor-, -ți-o-/trans-for-) s. n.
transformaționalismul
TRANSFORMAȚIONALÍSM s. n. (Lingv.) Curent care preconizează și susține gramatica transformațională. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. transformationalism, fr. transformationnalisme. DOOM
*transformaționalísm (curent lingvistic) (tran-sfor-, -ți-o-/trans-for-) s. n.
transformaționalismului
TRANSFORMAȚIONALÍSM s. n. (Lingv.) Curent care preconizează și susține gramatica transformațională. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. transformationalism, fr. transformationnalisme. DOOM
*transformaționalísm (curent lingvistic) (tran-sfor-, -ți-o-/trans-for-) s. n.
transformațiune
TRANSFORMAȚIÚNE s. f. v. transformație. DOOM
!transformáție (înv.) (tran-sfor-, -ți-e/trans-for-) s. f., art. transformáția (-ți-a-), g.-d. transformáții, art. transformáției; pl. transformáții (-ți-i-)
transforme
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformi
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformism
TRANSFORMÍSM s. n. Concepție biologică după care speciile de vegetale și animale se află într-un continuu proces de transformare; evoluționism. – Din fr. transformisme. DOOM
!transformísm (concepție în biologie) (tran-sfor-/ trans-for-) s. n.
transformismul
TRANSFORMÍSM s. n. Concepție biologică după care speciile de vegetale și animale se află într-un continuu proces de transformare; evoluționism. – Din fr. transformisme. DOOM
!transformísm (concepție în biologie) (tran-sfor-/ trans-for-) s. n.
transformismului
TRANSFORMÍSM s. n. Concepție biologică după care speciile de vegetale și animale se află într-un continuu proces de transformare; evoluționism. – Din fr. transformisme. DOOM
!transformísm (concepție în biologie) (tran-sfor-/ trans-for-) s. n.
transformist
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformist
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformista
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformista
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformiste
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformiste
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformistei
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformistei
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformistele
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformistele
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformistelor
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformistelor
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformistul
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformistul
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformistului
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformistului
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformizm
TRANSFORMÍSM s. n. Evoluționism.
transformiști
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformiști
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformiștii
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformiștii
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformiștilor
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformiștilor
TRANSFORMÍST, -Ă, transformiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al transformismului. 2. Adj. Care aparține transfoimismului, privitor la transformism. – Din fr. transformiste. DOOM
!transformíst (tran-sfor-/trans-for-) adj. m., s. m., pl. transformíști; adj. f., s. f. transformístă, pl. transformíste
transformând
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformînd
TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare. DOOM
!transformá (a ~) (tran-sfor-/trans-for-) vb., ind. prez. 3 transfórmă
transformări
TRANSFORMÁRE, transformări, s. f. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei; transformație. – V. transforma. DOOM
!transformáre (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformắrii; pl. transformắri
transformării
TRANSFORMÁRE, transformări, s. f. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei; transformație. – V. transforma. DOOM
!transformáre (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformắrii; pl. transformắri
transformările
TRANSFORMÁRE, transformări, s. f. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei; transformație. – V. transforma. DOOM
!transformáre (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformắrii; pl. transformắri
transformărilor
TRANSFORMÁRE, transformări, s. f. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei; transformație. – V. transforma. DOOM
!transformáre (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformắrii; pl. transformắri
transfrontalier
TRANSFRONTALIÉR, -Ă, transfrontalieri, -e, adj. Care se află dincolo de graniță. [Pr.: -li-er] – Din fr. transfrontalier. DOOM
*transfrontaliér (tran-sfron-, -li-er/trans-fron-) adj. m., pl. transfrontaliéri; f. transfrontaliéră, pl. transfrontaliére
transfug
TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește (în mod ilegal) țara în special din motive politice. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. DOOM
!transfúgă (tran-sfu-/trans-fu-) s. f., g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
transfuga
TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește (în mod ilegal) țara în special din motive politice. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. DOOM
!transfúgă (tran-sfu-/trans-fu-) s. f., g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
transfuge
TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește (în mod ilegal) țara în special din motive politice. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. DOOM
!transfúgă (tran-sfu-/trans-fu-) s. f., g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
transfugei
TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește (în mod ilegal) țara în special din motive politice. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. DOOM
!transfúgă (tran-sfu-/trans-fu-) s. f., g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
transfugele
TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește (în mod ilegal) țara în special din motive politice. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. DOOM
!transfúgă (tran-sfu-/trans-fu-) s. f., g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
transfugelor
TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește (în mod ilegal) țara în special din motive politice. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. DOOM
!transfúgă (tran-sfu-/trans-fu-) s. f., g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
transfugi
TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește (în mod ilegal) țara în special din motive politice. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. DOOM
!transfúgă (tran-sfu-/trans-fu-) s. f., g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
transfugii
TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește (în mod ilegal) țara în special din motive politice. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. DOOM
!transfúgă (tran-sfu-/trans-fu-) s. f., g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
transfugilor
TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește (în mod ilegal) țara în special din motive politice. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. DOOM
!transfúgă (tran-sfu-/trans-fu-) s. f., g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
transfugul
TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește (în mod ilegal) țara în special din motive politice. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. DOOM
!transfúgă (tran-sfu-/trans-fu-) s. f., g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
transfugului
TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește (în mod ilegal) țara în special din motive politice. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. DOOM
!transfúgă (tran-sfu-/trans-fu-) s. f., g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
transfuza
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzai
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzam
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzare
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzară
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzarăm
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzarăți
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzase
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzasem
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzaseră
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzaserăm
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzaserăți
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzaseși
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzaseți
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzat
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzat
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser.
transfuzata
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser.
transfuzate
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser.
transfuzatei
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser.
transfuzatele
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser.
transfuzatelor
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser.
transfuzatul
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser.
transfuzatului
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser.
transfuzau
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzași
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzați
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzați
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser.
transfuzații
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser.
transfuzaților
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser.
transfuzează
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzez
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzeze
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzezi
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzia
TRANSFÚZIE, transfuzii, s. f. Administrare pe cale intravenoasă a unei cantități de sânge, proaspăt sau conservat, recoltat de la un donator. – Din fr. transfusion. DOOM
!transfúzie (tran-sfu-zi-e/trans-fu-) s. f., art. transfúzia (-zi-a), g.-d. art. transfúziei; pl. transfúzii, art. transfúziile (-zi-i-)
transfuzie
TRANSFÚZIE, transfuzii, s. f. Administrare pe cale intravenoasă a unei cantități de sânge, proaspăt sau conservat, recoltat de la un donator. – Din fr. transfusion. DOOM
!transfúzie (tran-sfu-zi-e/trans-fu-) s. f., art. transfúzia (-zi-a), g.-d. art. transfúziei; pl. transfúzii, art. transfúziile (-zi-i-)
transfuziei
TRANSFÚZIE, transfuzii, s. f. Administrare pe cale intravenoasă a unei cantități de sânge, proaspăt sau conservat, recoltat de la un donator. – Din fr. transfusion. DOOM
!transfúzie (tran-sfu-zi-e/trans-fu-) s. f., art. transfúzia (-zi-a), g.-d. art. transfúziei; pl. transfúzii, art. transfúziile (-zi-i-)
transfuzii
TRANSFÚZIE, transfuzii, s. f. Administrare pe cale intravenoasă a unei cantități de sânge, proaspăt sau conservat, recoltat de la un donator. – Din fr. transfusion. DOOM
!transfúzie (tran-sfu-zi-e/trans-fu-) s. f., art. transfúzia (-zi-a), g.-d. art. transfúziei; pl. transfúzii, art. transfúziile (-zi-i-)
transfuziile
TRANSFÚZIE, transfuzii, s. f. Administrare pe cale intravenoasă a unei cantități de sânge, proaspăt sau conservat, recoltat de la un donator. – Din fr. transfusion. DOOM
!transfúzie (tran-sfu-zi-e/trans-fu-) s. f., art. transfúzia (-zi-a), g.-d. art. transfúziei; pl. transfúzii, art. transfúziile (-zi-i-)
transfuziilor
TRANSFÚZIE, transfuzii, s. f. Administrare pe cale intravenoasă a unei cantități de sânge, proaspăt sau conservat, recoltat de la un donator. – Din fr. transfusion. DOOM
!transfúzie (tran-sfu-zi-e/trans-fu-) s. f., art. transfúzia (-zi-a), g.-d. art. transfúziei; pl. transfúzii, art. transfúziile (-zi-i-)
transfuzoare
TRANSFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană specializată în transfuzii. [Cf. fr. transfuseur].
transfuzoarea
TRANSFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană specializată în transfuzii. [Cf. fr. transfuseur].
transfuzoarei
TRANSFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană specializată în transfuzii. [Cf. fr. transfuseur].
transfuzoarele
TRANSFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană specializată în transfuzii. [Cf. fr. transfuseur].
transfuzoarelor
TRANSFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană specializată în transfuzii. [Cf. fr. transfuseur].
transfuzor
TRANSFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană specializată în transfuzii. [Cf. fr. transfuseur].
transfuzori
TRANSFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană specializată în transfuzii. [Cf. fr. transfuseur].
transfuzorii
TRANSFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană specializată în transfuzii. [Cf. fr. transfuseur].
transfuzorilor
TRANSFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană specializată în transfuzii. [Cf. fr. transfuseur].
transfuzorul
TRANSFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană specializată în transfuzii. [Cf. fr. transfuseur].
transfuzorului
TRANSFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană specializată în transfuzii. [Cf. fr. transfuseur].
transfuzând
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfuzînd
TRANSFUZÁ, transfuzez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua o transfuzie. – Din fr. transfuser. DOOM
!transfuzá (a ~) (rar) (tran-sfu-/trans-fu-) vb., ind. prez. 3 transfuzeáză
transfăgărășean
TRANSFĂGĂRĂȘEÁN s. n. Șosea de altitudine care traversează crestele munților Făgăraș în zona lacului Bâlea. – Trans- + făgărășean. DOOM
transfăgărășeán (tran-sfă- / trans-fă-) s. n.
transgresa
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresai
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresam
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresare
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresare
TRANSGRESÁRE, transgresări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transgresa. – V. transgresa.
transgresarea
TRANSGRESÁRE, transgresări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transgresa. – V. transgresa.
transgresară
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresarăm
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresarăți
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresase
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresasem
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresaseră
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresaserăm
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresaserăți
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresaseși
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresaseți
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresat
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresat
TRANSGRESÁT, -Ă, transgresați, -te, adj. (Livr.; despre limite, legi, regulamente etc.) Care a fost depășit; care a fost încălcat. – V. transgresa.
transgresau
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresași
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresați
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresează
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresez
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgreseze
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresezi
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresie
TRANSGRESIÚNE, transgresiuni, s. f. (Geol.) Proces de înaintare a apelor marine peste o porțiune de uscat, fie datorită creșterii nivelului mării, fie unor mișcări de ridicare a scoarței terestre. [Pr.: -si-u-. – Var.: transgrésie s. f.] – Din fr. transgression, lat. transgressio, -onis. DOOM
transgresiúne (tran-sgre-si-u-/trans-gre-) s. f., g.-d. art. transgresiúnii; pl. transgresiúni
transgresiune
TRANSGRESIÚNE, transgresiuni, s. f. (Geol.) Proces de înaintare a apelor marine peste o porțiune de uscat, fie datorită creșterii nivelului mării, fie unor mișcări de ridicare a scoarței terestre. [Pr.: -si-u-. – Var.: transgrésie s. f.] – Din fr. transgression, lat. transgressio, -onis. DOOM
transgresiúne (tran-sgre-si-u-/trans-gre-) s. f., g.-d. art. transgresiúnii; pl. transgresiúni
transgresiunea
TRANSGRESIÚNE, transgresiuni, s. f. (Geol.) Proces de înaintare a apelor marine peste o porțiune de uscat, fie datorită creșterii nivelului mării, fie unor mișcări de ridicare a scoarței terestre. [Pr.: -si-u-. – Var.: transgrésie s. f.] – Din fr. transgression, lat. transgressio, -onis. DOOM
transgresiúne (tran-sgre-si-u-/trans-gre-) s. f., g.-d. art. transgresiúnii; pl. transgresiúni
transgresiuni
TRANSGRESIÚNE, transgresiuni, s. f. (Geol.) Proces de înaintare a apelor marine peste o porțiune de uscat, fie datorită creșterii nivelului mării, fie unor mișcări de ridicare a scoarței terestre. [Pr.: -si-u-. – Var.: transgrésie s. f.] – Din fr. transgression, lat. transgressio, -onis. DOOM
transgresiúne (tran-sgre-si-u-/trans-gre-) s. f., g.-d. art. transgresiúnii; pl. transgresiúni
transgresiunii
TRANSGRESIÚNE, transgresiuni, s. f. (Geol.) Proces de înaintare a apelor marine peste o porțiune de uscat, fie datorită creșterii nivelului mării, fie unor mișcări de ridicare a scoarței terestre. [Pr.: -si-u-. – Var.: transgrésie s. f.] – Din fr. transgression, lat. transgressio, -onis. DOOM
transgresiúne (tran-sgre-si-u-/trans-gre-) s. f., g.-d. art. transgresiúnii; pl. transgresiúni
transgresiunile
TRANSGRESIÚNE, transgresiuni, s. f. (Geol.) Proces de înaintare a apelor marine peste o porțiune de uscat, fie datorită creșterii nivelului mării, fie unor mișcări de ridicare a scoarței terestre. [Pr.: -si-u-. – Var.: transgrésie s. f.] – Din fr. transgression, lat. transgressio, -onis. DOOM
transgresiúne (tran-sgre-si-u-/trans-gre-) s. f., g.-d. art. transgresiúnii; pl. transgresiúni
transgresiunilor
TRANSGRESIÚNE, transgresiuni, s. f. (Geol.) Proces de înaintare a apelor marine peste o porțiune de uscat, fie datorită creșterii nivelului mării, fie unor mișcări de ridicare a scoarței terestre. [Pr.: -si-u-. – Var.: transgrésie s. f.] – Din fr. transgression, lat. transgressio, -onis. DOOM
transgresiúne (tran-sgre-si-u-/trans-gre-) s. f., g.-d. art. transgresiúnii; pl. transgresiúni
transgresiv
TRANSGRESÍV, -Ă adj. Care transgresează. [< fr. transgressif].
transgresiva
TRANSGRESÍV, -Ă adj. Care transgresează. [< fr. transgressif].
transgresive
TRANSGRESÍV, -Ă adj. Care transgresează. [< fr. transgressif].
transgresivei
TRANSGRESÍV, -Ă adj. Care transgresează. [< fr. transgressif].
transgresivele
TRANSGRESÍV, -Ă adj. Care transgresează. [< fr. transgressif].
transgresivelor
TRANSGRESÍV, -Ă adj. Care transgresează. [< fr. transgressif].
transgresivi
TRANSGRESÍV, -Ă adj. Care transgresează. [< fr. transgressif].
transgresivii
TRANSGRESÍV, -Ă adj. Care transgresează. [< fr. transgressif].
transgresivilor
TRANSGRESÍV, -Ă adj. Care transgresează. [< fr. transgressif].
transgresivul
TRANSGRESÍV, -Ă adj. Care transgresează. [< fr. transgressif].
transgresivului
TRANSGRESÍV, -Ă adj. Care transgresează. [< fr. transgressif].
transgresând
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresînd
TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser. DOOM
*transgresá (a ~) (livr.) (tran-sgre-/trans-gre-) vb., ind. prez. 3 transgreseáză
transgresări
TRANSGRESÁRE, transgresări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transgresa. – V. transgresa.
transgresării
TRANSGRESÁRE, transgresări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transgresa. – V. transgresa.
transgresările
TRANSGRESÁRE, transgresări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transgresa. – V. transgresa.
transgresărilor
TRANSGRESÁRE, transgresări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transgresa. – V. transgresa.
transhumant
TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanți, -te, adj. Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare. – Din fr. transhumant. DOOM
transhumánt (trans-hu-) adj. m., pl. transhumánți; f. transhumántă, pl. transhumánte
transhumanta
TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanți, -te, adj. Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare. – Din fr. transhumant. DOOM
transhumánt (trans-hu-) adj. m., pl. transhumánți; f. transhumántă, pl. transhumánte
transhumante
TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanți, -te, adj. Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare. – Din fr. transhumant. DOOM
transhumánt (trans-hu-) adj. m., pl. transhumánți; f. transhumántă, pl. transhumánte
transhumantei
TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanți, -te, adj. Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare. – Din fr. transhumant. DOOM
transhumánt (trans-hu-) adj. m., pl. transhumánți; f. transhumántă, pl. transhumánte
transhumantele
TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanți, -te, adj. Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare. – Din fr. transhumant. DOOM
transhumánt (trans-hu-) adj. m., pl. transhumánți; f. transhumántă, pl. transhumánte
transhumantelor
TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanți, -te, adj. Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare. – Din fr. transhumant. DOOM
transhumánt (trans-hu-) adj. m., pl. transhumánți; f. transhumántă, pl. transhumánte
transhumantul
TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanți, -te, adj. Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare. – Din fr. transhumant. DOOM
transhumánt (trans-hu-) adj. m., pl. transhumánți; f. transhumántă, pl. transhumánte
transhumantului
TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanți, -te, adj. Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare. – Din fr. transhumant. DOOM
transhumánt (trans-hu-) adj. m., pl. transhumánți; f. transhumántă, pl. transhumánte
transhumanța
TRANSHUMÁNȚĂ, transhumanțe, s. f. Deplasare sezonieră a păstorilor cu turmele de animale (îndeosebi de oi) vara la pășunile de la munte și toamna spre cele de la șes. – Din fr. transhumance. DOOM
transhumánță (trans-hu-) s. f., g.-d. art. transhumánței; pl. transhumánțe
transhumanțe
TRANSHUMÁNȚĂ, transhumanțe, s. f. Deplasare sezonieră a păstorilor cu turmele de animale (îndeosebi de oi) vara la pășunile de la munte și toamna spre cele de la șes. – Din fr. transhumance. DOOM
transhumánță (trans-hu-) s. f., g.-d. art. transhumánței; pl. transhumánțe
transhumanței
TRANSHUMÁNȚĂ, transhumanțe, s. f. Deplasare sezonieră a păstorilor cu turmele de animale (îndeosebi de oi) vara la pășunile de la munte și toamna spre cele de la șes. – Din fr. transhumance. DOOM
transhumánță (trans-hu-) s. f., g.-d. art. transhumánței; pl. transhumánțe
transhumanțele
TRANSHUMÁNȚĂ, transhumanțe, s. f. Deplasare sezonieră a păstorilor cu turmele de animale (îndeosebi de oi) vara la pășunile de la munte și toamna spre cele de la șes. – Din fr. transhumance. DOOM
transhumánță (trans-hu-) s. f., g.-d. art. transhumánței; pl. transhumánțe
transhumanțelor
TRANSHUMÁNȚĂ, transhumanțe, s. f. Deplasare sezonieră a păstorilor cu turmele de animale (îndeosebi de oi) vara la pășunile de la munte și toamna spre cele de la șes. – Din fr. transhumance. DOOM
transhumánță (trans-hu-) s. f., g.-d. art. transhumánței; pl. transhumánțe
transhumanți
TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanți, -te, adj. Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare. – Din fr. transhumant. DOOM
transhumánt (trans-hu-) adj. m., pl. transhumánți; f. transhumántă, pl. transhumánte
transhumanții
TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanți, -te, adj. Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare. – Din fr. transhumant. DOOM
transhumánt (trans-hu-) adj. m., pl. transhumánți; f. transhumántă, pl. transhumánte
transhumanților
TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanți, -te, adj. Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare. – Din fr. transhumant. DOOM
transhumánt (trans-hu-) adj. m., pl. transhumánți; f. transhumántă, pl. transhumánte
transient
TRANSIÉNT, -Ă adj. v. tranzient.
transiență
TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. (Livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (2); efemeritate. 2. (Fil.) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite. [Pr.: -zi-en- – Scris și: transiență] – După engl. transience.
transig
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transige
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigea
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigeai
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigeam
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigeau
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigeați
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigem
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigent
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
transigenta
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
transigente
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
transigentei
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
transigentele
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
transigentelor
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
transigentul
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
transigentului
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
transigenți
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
transigenții
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
transigenților
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
transigență
TRANSIGÉNȚĂ s. f. (Livr.) Atitudine transigentă. – După fr. transigéance.
transigere
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigere
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigeți
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigi
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigând
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigînd
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transigă
TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
transiluminare
TRANSILUMINÁRE s. f. (Med.) Metodă de examinare a anumitor părți ale corpului (sinusuri, buze, degete), constând în luminarea lor cu o lampă electrică într-o cameră obscură. – După fr. transillumination. DOOM
!transilumináre (tran-si-/trans-i-) s. f., g.-d. art. transiluminắrii
transilvan
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvan
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvana
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvana
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvane
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvane
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvane
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanei
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanei
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanele
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanele
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanelor
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanelor
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvani
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvani
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanii
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanii
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanilor
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanilor
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvano
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvano
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanul
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanul
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanule
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanule
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanului
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvanului
TRANSILVÁN, -Ă, transilvani, -e, adj. Transilvănean. – Din lat. transylvanus. DOOM
transilván adj. m., pl. transilváni; f. transilvánă, pl. transilváne
transilvănean
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvănean
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvăneana
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvăneana
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvăneanca
TRANSILVĂNEÁNCĂ, transilvănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Transilvania; ardeleancă. – Transilvănean + suf. -că. DOOM
transilvăneáncă s. f., g.-d. art. transilvănéncei; pl. transilvănénce
transilvăneanco
TRANSILVĂNEÁNCĂ, transilvănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Transilvania; ardeleancă. – Transilvănean + suf. -că. DOOM
transilvăneáncă s. f., g.-d. art. transilvănéncei; pl. transilvănénce
transilvăneanul
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvăneanului
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvănence
TRANSILVĂNEÁNCĂ, transilvănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Transilvania; ardeleancă. – Transilvănean + suf. -că. DOOM
transilvăneáncă s. f., g.-d. art. transilvănéncei; pl. transilvănénce
transilvănencei
TRANSILVĂNEÁNCĂ, transilvănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Transilvania; ardeleancă. – Transilvănean + suf. -că. DOOM
transilvăneáncă s. f., g.-d. art. transilvănéncei; pl. transilvănénce
transilvănencele
TRANSILVĂNEÁNCĂ, transilvănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Transilvania; ardeleancă. – Transilvănean + suf. -că. DOOM
transilvăneáncă s. f., g.-d. art. transilvănéncei; pl. transilvănénce
transilvănencelor
TRANSILVĂNEÁNCĂ, transilvănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Transilvania; ardeleancă. – Transilvănean + suf. -că. DOOM
transilvăneáncă s. f., g.-d. art. transilvănéncei; pl. transilvănénce
transilvănene
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvănene
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvănenei
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvănenei
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvănenele
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvănenele
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvănenelor
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvănenelor
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvăneni
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvănenii
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transilvănenilor
TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Transilvania; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau transilvănenilor (1), privitor la Transilvania ori la transilvăneni; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
transilvăneán adj. m., s. m., pl. transilvănéni; adj. f. transilvăneánă, pl. transilvănéne
transistor
TRANSÍSTOR s.n.m. v. tranzistor.
transistor
TRANSISTÓR s. n. v. tranzistor.
transistoriza
TRANSISTORIZÁ vb. I. v. tranzistoriza.
transistorizare
TRANSISTORIZÁRE s.f. v. tranzistorizare.
transistorizat
TRANSISTORIZÁT, -Ă adj. v. tranzistorizat.
transistormetru
TRANSISTORMÉTRU s.n. v. tranzistormetru.
transla
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translai
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translam
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translare
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translare
TRANSLÁRE, translări, s. f. Acțiunea de a transla, translație. – V. transla.
translarea
TRANSLÁRE, translări, s. f. Acțiunea de a transla, translație. – V. transla.
translară
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translarăm
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translarăți
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translase
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translasem
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translaseră
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translaserăm
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translaserăți
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translaseși
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translaseți
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translat
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translat
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translata
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatai
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatam
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatare
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatară
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatarăm
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatarăți
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatase
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatasem
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translataseră
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translataserăm
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translataserăți
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translataseși
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translataseți
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatat
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatau
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatași
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatați
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatează
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatez
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translateze
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatezi
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translativ
TRANSLATÍV, -Ă, translativi, -e, adj. (Despre un act juridic) Prin care se transferă un drept. – Din fr. translatif.
translativa
TRANSLATÍV, -Ă, translativi, -e, adj. (Despre un act juridic) Prin care se transferă un drept. – Din fr. translatif.
translative
TRANSLATÍV, -Ă, translativi, -e, adj. (Despre un act juridic) Prin care se transferă un drept. – Din fr. translatif.
translativei
TRANSLATÍV, -Ă, translativi, -e, adj. (Despre un act juridic) Prin care se transferă un drept. – Din fr. translatif.
translativele
TRANSLATÍV, -Ă, translativi, -e, adj. (Despre un act juridic) Prin care se transferă un drept. – Din fr. translatif.
translativelor
TRANSLATÍV, -Ă, translativi, -e, adj. (Despre un act juridic) Prin care se transferă un drept. – Din fr. translatif.
translativi
TRANSLATÍV, -Ă, translativi, -e, adj. (Despre un act juridic) Prin care se transferă un drept. – Din fr. translatif.
translativii
TRANSLATÍV, -Ă, translativi, -e, adj. (Despre un act juridic) Prin care se transferă un drept. – Din fr. translatif.
translativilor
TRANSLATÍV, -Ă, translativi, -e, adj. (Despre un act juridic) Prin care se transferă un drept. – Din fr. translatif.
translativul
TRANSLATÍV, -Ă, translativi, -e, adj. (Despre un act juridic) Prin care se transferă un drept. – Din fr. translatif.
translativului
TRANSLATÍV, -Ă, translativi, -e, adj. (Despre un act juridic) Prin care se transferă un drept. – Din fr. translatif.
translatoare
TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret. 2. S. n. Transformator electric utilizat pe liniile de telecomunicații (interurbane). [Acc. și: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris. DOOM
!translatór2 (aparat) (tran-sla-/trans-la-) s. n., pl. translatoáre
translatoarea
TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret. 2. S. n. Transformator electric utilizat pe liniile de telecomunicații (interurbane). [Acc. și: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris. DOOM
!translatór2 (aparat) (tran-sla-/trans-la-) s. n., pl. translatoáre
translatoarei
TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret. 2. S. n. Transformator electric utilizat pe liniile de telecomunicații (interurbane). [Acc. și: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris. DOOM
!translatór2 (aparat) (tran-sla-/trans-la-) s. n., pl. translatoáre
translatoarele
TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret. 2. S. n. Transformator electric utilizat pe liniile de telecomunicații (interurbane). [Acc. și: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris. DOOM
!translatór2 (aparat) (tran-sla-/trans-la-) s. n., pl. translatoáre
translatoarelor
TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret. 2. S. n. Transformator electric utilizat pe liniile de telecomunicații (interurbane). [Acc. și: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris. DOOM
!translatór2 (aparat) (tran-sla-/trans-la-) s. n., pl. translatoáre
translator
TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret. 2. S. n. Transformator electric utilizat pe liniile de telecomunicații (interurbane). [Acc. și: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris. DOOM
!translatór2 (aparat) (tran-sla-/trans-la-) s. n., pl. translatoáre
translatori
TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret. 2. S. n. Transformator electric utilizat pe liniile de telecomunicații (interurbane). [Acc. și: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris. DOOM
!translatór2 (aparat) (tran-sla-/trans-la-) s. n., pl. translatoáre
translatorii
TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret. 2. S. n. Transformator electric utilizat pe liniile de telecomunicații (interurbane). [Acc. și: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris. DOOM
!translatór2 (aparat) (tran-sla-/trans-la-) s. n., pl. translatoáre
translatorilor
TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret. 2. S. n. Transformator electric utilizat pe liniile de telecomunicații (interurbane). [Acc. și: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris. DOOM
!translatór2 (aparat) (tran-sla-/trans-la-) s. n., pl. translatoáre
translatorul
TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret. 2. S. n. Transformator electric utilizat pe liniile de telecomunicații (interurbane). [Acc. și: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris. DOOM
!translatór2 (aparat) (tran-sla-/trans-la-) s. n., pl. translatoáre
translatorului
TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret. 2. S. n. Transformator electric utilizat pe liniile de telecomunicații (interurbane). [Acc. și: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris. DOOM
!translatór2 (aparat) (tran-sla-/trans-la-) s. n., pl. translatoáre
translatând
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translatînd
TRANSLATÁ, translatez, vb. I. Tranz. A converti un fișier de date al unui calculator dintr-un format de fișier în altul; a converti un program dintr-un limbaj de programe sau sistem de operare în altul. – Din fr. translater, engl. translate. DOOM
*translatá (a ~) (tran-sla-/trans-la-) vb., ind. prez. 3 translateáză
translau
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translași
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translați
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translația
TRANSLÁȚIE, translații, s. f. Deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel încât toate punctele acestora să aibă în orice moment viteze egale și paralele și să descrie traiectorii identice. ♦ P. gener. (Rar) Deplasare. [Var.: (înv.) translațiúne s. f.] – Din fr. translation, lat. translatio, -onis. DOOM
!transláție (tran-sla-ți-e/trans-la-) s. f., art. transláția (-ți-a), g.-d. art. transláției; pl. transláții, art. transláțiile (-ți-i-)
translație
TRANSLÁȚIE, translații, s. f. Deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel încât toate punctele acestora să aibă în orice moment viteze egale și paralele și să descrie traiectorii identice. ♦ P. gener. (Rar) Deplasare. [Var.: (înv.) translațiúne s. f.] – Din fr. translation, lat. translatio, -onis. DOOM
!transláție (tran-sla-ți-e/trans-la-) s. f., art. transláția (-ți-a), g.-d. art. transláției; pl. transláții, art. transláțiile (-ți-i-)
translației
TRANSLÁȚIE, translații, s. f. Deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel încât toate punctele acestora să aibă în orice moment viteze egale și paralele și să descrie traiectorii identice. ♦ P. gener. (Rar) Deplasare. [Var.: (înv.) translațiúne s. f.] – Din fr. translation, lat. translatio, -onis. DOOM
!transláție (tran-sla-ți-e/trans-la-) s. f., art. transláția (-ți-a), g.-d. art. transláției; pl. transláții, art. transláțiile (-ți-i-)
translații
TRANSLÁȚIE, translații, s. f. Deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel încât toate punctele acestora să aibă în orice moment viteze egale și paralele și să descrie traiectorii identice. ♦ P. gener. (Rar) Deplasare. [Var.: (înv.) translațiúne s. f.] – Din fr. translation, lat. translatio, -onis. DOOM
!transláție (tran-sla-ți-e/trans-la-) s. f., art. transláția (-ți-a), g.-d. art. transláției; pl. transláții, art. transláțiile (-ți-i-)
translațiile
TRANSLÁȚIE, translații, s. f. Deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel încât toate punctele acestora să aibă în orice moment viteze egale și paralele și să descrie traiectorii identice. ♦ P. gener. (Rar) Deplasare. [Var.: (înv.) translațiúne s. f.] – Din fr. translation, lat. translatio, -onis. DOOM
!transláție (tran-sla-ți-e/trans-la-) s. f., art. transláția (-ți-a), g.-d. art. transláției; pl. transláții, art. transláțiile (-ți-i-)
translațiilor
TRANSLÁȚIE, translații, s. f. Deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel încât toate punctele acestora să aibă în orice moment viteze egale și paralele și să descrie traiectorii identice. ♦ P. gener. (Rar) Deplasare. [Var.: (înv.) translațiúne s. f.] – Din fr. translation, lat. translatio, -onis. DOOM
!transláție (tran-sla-ți-e/trans-la-) s. f., art. transláția (-ți-a), g.-d. art. transláției; pl. transláții, art. transláțiile (-ți-i-)
translațiune
TRANSLÁȚIE, translații, s. f. Deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel încât toate punctele acestora să aibă în orice moment viteze egale și paralele și să descrie traiectorii identice. ♦ P. gener. (Rar) Deplasare. [Var.: (înv.) translațiúne s. f.] – Din fr. translation, lat. translatio, -onis. DOOM
!transláție (tran-sla-ți-e/trans-la-) s. f., art. transláția (-ți-a), g.-d. art. transláției; pl. transláții, art. transláțiile (-ți-i-)
translează
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translez
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
transleze
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translezi
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translitera
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterai
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliteram
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterare
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterare
TRANSLITERÁRE, transliterări, s. f. Acțiunea de a translitera și rezultatul ei. – V. translitera.
transliterarea
TRANSLITERÁRE, transliterări, s. f. Acțiunea de a translitera și rezultatul ei. – V. translitera.
transliterară
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterarăm
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterarăți
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterase
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterasem
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliteraseră
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliteraserăm
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliteraserăți
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliteraseși
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliteraseți
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterat
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterat
TRANSLITERÁT, -Ă, transliterați, -te, adj. (Despre texte) Care a fost redat prin transliterație. – V. translitera.
transliterau
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterași
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterați
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterația
TRANSLITERÁȚIE, transliterații, s. f. Transcriere folosită în lucrările filologice, care urmărește să redea în alt alfabet echivalentele semnelor textului copiat, fără a se ține seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor două alfabete. – Din fr. translittération, lat. translitteratio. DOOM
!transliteráție (tran-sli-, -ți-e/trans-li-) s. f., art. transliteráția (-ți-a), g.-d. art. transliteráției; pl. transliteráții, art. transliteráțiile (-ți-i-)
transliterație
TRANSLITERÁȚIE, transliterații, s. f. Transcriere folosită în lucrările filologice, care urmărește să redea în alt alfabet echivalentele semnelor textului copiat, fără a se ține seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor două alfabete. – Din fr. translittération, lat. translitteratio. DOOM
!transliteráție (tran-sli-, -ți-e/trans-li-) s. f., art. transliteráția (-ți-a), g.-d. art. transliteráției; pl. transliteráții, art. transliteráțiile (-ți-i-)
transliterației
TRANSLITERÁȚIE, transliterații, s. f. Transcriere folosită în lucrările filologice, care urmărește să redea în alt alfabet echivalentele semnelor textului copiat, fără a se ține seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor două alfabete. – Din fr. translittération, lat. translitteratio. DOOM
!transliteráție (tran-sli-, -ți-e/trans-li-) s. f., art. transliteráția (-ți-a), g.-d. art. transliteráției; pl. transliteráții, art. transliteráțiile (-ți-i-)
transliterații
TRANSLITERÁȚIE, transliterații, s. f. Transcriere folosită în lucrările filologice, care urmărește să redea în alt alfabet echivalentele semnelor textului copiat, fără a se ține seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor două alfabete. – Din fr. translittération, lat. translitteratio. DOOM
!transliteráție (tran-sli-, -ți-e/trans-li-) s. f., art. transliteráția (-ți-a), g.-d. art. transliteráției; pl. transliteráții, art. transliteráțiile (-ți-i-)
transliterațiile
TRANSLITERÁȚIE, transliterații, s. f. Transcriere folosită în lucrările filologice, care urmărește să redea în alt alfabet echivalentele semnelor textului copiat, fără a se ține seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor două alfabete. – Din fr. translittération, lat. translitteratio. DOOM
!transliteráție (tran-sli-, -ți-e/trans-li-) s. f., art. transliteráția (-ți-a), g.-d. art. transliteráției; pl. transliteráții, art. transliteráțiile (-ți-i-)
transliterațiilor
TRANSLITERÁȚIE, transliterații, s. f. Transcriere folosită în lucrările filologice, care urmărește să redea în alt alfabet echivalentele semnelor textului copiat, fără a se ține seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor două alfabete. – Din fr. translittération, lat. translitteratio. DOOM
!transliteráție (tran-sli-, -ți-e/trans-li-) s. f., art. transliteráția (-ți-a), g.-d. art. transliteráției; pl. transliteráții, art. transliteráțiile (-ți-i-)
transliterează
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterez
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
translitereze
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterezi
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterând
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterînd
TRANSLITERÁ, transliterez, vb. I. Tranz. A face transliterația unui text. – Din fr. translittérer. DOOM
*transliterá (tran-sli-/trans-li-) vb., ind. prez. 3 translitereáză
transliterări
TRANSLITERÁRE, transliterări, s. f. Acțiunea de a translitera și rezultatul ei. – V. translitera.
transliterării
TRANSLITERÁRE, transliterări, s. f. Acțiunea de a translitera și rezultatul ei. – V. translitera.
transliterările
TRANSLITERÁRE, transliterări, s. f. Acțiunea de a translitera și rezultatul ei. – V. translitera.
transliterărilor
TRANSLITERÁRE, transliterări, s. f. Acțiunea de a translitera și rezultatul ei. – V. translitera.
transloca
TRANSLOCÁ, translóc, vb. I. Tranz. (Livr.) A muta (1). – Din translocație (derivat regresiv).
translocare
TRANSLOCÁRE, translocări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transloca, translocație, mutare. – V. transloca.
translocarea
TRANSLOCÁRE, translocări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transloca, translocație, mutare. – V. transloca.
translocat
TRANSLOCÁT, -Ă, translocați, -te, adj. Care a fost mutat. – V. transloca.
translocația
TRANSLOCÁȚIE, translocații, s. f. Mutare dintr-un loc în altul. ♦ (Biol.) Mutație cromozomică constând în atașarea unui fragment de cromozom la alt cromozom. – Din lat. translocatio, -onis, fr. translocation.
translocație
TRANSLOCÁȚIE, translocații, s. f. Mutare dintr-un loc în altul. ♦ (Biol.) Mutație cromozomică constând în atașarea unui fragment de cromozom la alt cromozom. – Din lat. translocatio, -onis, fr. translocation.
translocației
TRANSLOCÁȚIE, translocații, s. f. Mutare dintr-un loc în altul. ♦ (Biol.) Mutație cromozomică constând în atașarea unui fragment de cromozom la alt cromozom. – Din lat. translocatio, -onis, fr. translocation.
translocații
TRANSLOCÁȚIE, translocații, s. f. Mutare dintr-un loc în altul. ♦ (Biol.) Mutație cromozomică constând în atașarea unui fragment de cromozom la alt cromozom. – Din lat. translocatio, -onis, fr. translocation.
translocațiile
TRANSLOCÁȚIE, translocații, s. f. Mutare dintr-un loc în altul. ♦ (Biol.) Mutație cromozomică constând în atașarea unui fragment de cromozom la alt cromozom. – Din lat. translocatio, -onis, fr. translocation.
translocațiilor
TRANSLOCÁȚIE, translocații, s. f. Mutare dintr-un loc în altul. ♦ (Biol.) Mutație cromozomică constând în atașarea unui fragment de cromozom la alt cromozom. – Din lat. translocatio, -onis, fr. translocation.
translocări
TRANSLOCÁRE, translocări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transloca, translocație, mutare. – V. transloca.
translocării
TRANSLOCÁRE, translocări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transloca, translocație, mutare. – V. transloca.
translocările
TRANSLOCÁRE, translocări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transloca, translocație, mutare. – V. transloca.
translocărilor
TRANSLOCÁRE, translocări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transloca, translocație, mutare. – V. transloca.
translucid
TRANSLUCÍD, -Ă, translucizi, -de, adj. Care este parțial transparent, lăsând lumina să treacă fără a permite să se distingă contururile sau detaliile obiectelor. – Din fr. translucide, lat. translucidus. DOOM
!translucíd (tran-slu-/trans-lu-) adj. m., pl. translucízi; f. translucídă, pl. translucíde
translucida
TRANSLUCÍD, -Ă, translucizi, -de, adj. Care este parțial transparent, lăsând lumina să treacă fără a permite să se distingă contururile sau detaliile obiectelor. – Din fr. translucide, lat. translucidus. DOOM
!translucíd (tran-slu-/trans-lu-) adj. m., pl. translucízi; f. translucídă, pl. translucíde
translucide
TRANSLUCÍD, -Ă, translucizi, -de, adj. Care este parțial transparent, lăsând lumina să treacă fără a permite să se distingă contururile sau detaliile obiectelor. – Din fr. translucide, lat. translucidus. DOOM
!translucíd (tran-slu-/trans-lu-) adj. m., pl. translucízi; f. translucídă, pl. translucíde
translucidei
TRANSLUCÍD, -Ă, translucizi, -de, adj. Care este parțial transparent, lăsând lumina să treacă fără a permite să se distingă contururile sau detaliile obiectelor. – Din fr. translucide, lat. translucidus. DOOM
!translucíd (tran-slu-/trans-lu-) adj. m., pl. translucízi; f. translucídă, pl. translucíde
translucidele
TRANSLUCÍD, -Ă, translucizi, -de, adj. Care este parțial transparent, lăsând lumina să treacă fără a permite să se distingă contururile sau detaliile obiectelor. – Din fr. translucide, lat. translucidus. DOOM
!translucíd (tran-slu-/trans-lu-) adj. m., pl. translucízi; f. translucídă, pl. translucíde
translucidelor
TRANSLUCÍD, -Ă, translucizi, -de, adj. Care este parțial transparent, lăsând lumina să treacă fără a permite să se distingă contururile sau detaliile obiectelor. – Din fr. translucide, lat. translucidus. DOOM
!translucíd (tran-slu-/trans-lu-) adj. m., pl. translucízi; f. translucídă, pl. translucíde
transluciditate
TRANSLUCIDITÁTE s. f. Proprietate a unor corpuri sau medii de a fi translucide. – Din fr. translucidité. DOOM
!transluciditáte (tran-slu-/trans-lu-) s. f., g.-d. art. transluciditắții
transluciditatea
TRANSLUCIDITÁTE s. f. Proprietate a unor corpuri sau medii de a fi translucide. – Din fr. translucidité. DOOM
!transluciditáte (tran-slu-/trans-lu-) s. f., g.-d. art. transluciditắții
translucidități
TRANSLUCIDITÁTE s. f. Proprietate a unor corpuri sau medii de a fi translucide. – Din fr. translucidité. DOOM
!transluciditáte (tran-slu-/trans-lu-) s. f., g.-d. art. transluciditắții
translucidității
TRANSLUCIDITÁTE s. f. Proprietate a unor corpuri sau medii de a fi translucide. – Din fr. translucidité. DOOM
!transluciditáte (tran-slu-/trans-lu-) s. f., g.-d. art. transluciditắții
translucidul
TRANSLUCÍD, -Ă, translucizi, -de, adj. Care este parțial transparent, lăsând lumina să treacă fără a permite să se distingă contururile sau detaliile obiectelor. – Din fr. translucide, lat. translucidus. DOOM
!translucíd (tran-slu-/trans-lu-) adj. m., pl. translucízi; f. translucídă, pl. translucíde
translucidului
TRANSLUCÍD, -Ă, translucizi, -de, adj. Care este parțial transparent, lăsând lumina să treacă fără a permite să se distingă contururile sau detaliile obiectelor. – Din fr. translucide, lat. translucidus. DOOM
!translucíd (tran-slu-/trans-lu-) adj. m., pl. translucízi; f. translucídă, pl. translucíde
translucizi
TRANSLUCÍD, -Ă, translucizi, -de, adj. Care este parțial transparent, lăsând lumina să treacă fără a permite să se distingă contururile sau detaliile obiectelor. – Din fr. translucide, lat. translucidus. DOOM
!translucíd (tran-slu-/trans-lu-) adj. m., pl. translucízi; f. translucídă, pl. translucíde
translucizii
TRANSLUCÍD, -Ă, translucizi, -de, adj. Care este parțial transparent, lăsând lumina să treacă fără a permite să se distingă contururile sau detaliile obiectelor. – Din fr. translucide, lat. translucidus. DOOM
!translucíd (tran-slu-/trans-lu-) adj. m., pl. translucízi; f. translucídă, pl. translucíde
translucizilor
TRANSLUCÍD, -Ă, translucizi, -de, adj. Care este parțial transparent, lăsând lumina să treacă fără a permite să se distingă contururile sau detaliile obiectelor. – Din fr. translucide, lat. translucidus. DOOM
!translucíd (tran-slu-/trans-lu-) adj. m., pl. translucízi; f. translucídă, pl. translucíde
translunar
TRANSLUNÁR, -Ă adj. De dincolo de Lună. [Cf. germ. translunarisch].
translând
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translînd
TRANSLÁ, translez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A traduce (1). 2. A deplasa prin translație. – Din translație (derivat regresiv).
translări
TRANSLÁRE, translări, s. f. Acțiunea de a transla, translație. – V. transla.
translării
TRANSLÁRE, translări, s. f. Acțiunea de a transla, translație. – V. transla.
translările
TRANSLÁRE, translări, s. f. Acțiunea de a transla, translație. – V. transla.
translărilor
TRANSLÁRE, translări, s. f. Acțiunea de a transla, translație. – V. transla.
transmarin
TRANSMARÍN, -Ă, transmarini, -e, adj. (Rar) Care se află dincolo de mare; de peste mare. – Din fr. transmarin. DOOM
!transmarín (rar) (tran-sma-/trans-ma-) adj. m., pl. transmaríni; f. transmarínă, pl. transmaríne
transmarina
TRANSMARÍN, -Ă, transmarini, -e, adj. (Rar) Care se află dincolo de mare; de peste mare. – Din fr. transmarin. DOOM
!transmarín (rar) (tran-sma-/trans-ma-) adj. m., pl. transmaríni; f. transmarínă, pl. transmaríne
transmarine
TRANSMARÍN, -Ă, transmarini, -e, adj. (Rar) Care se află dincolo de mare; de peste mare. – Din fr. transmarin. DOOM
!transmarín (rar) (tran-sma-/trans-ma-) adj. m., pl. transmaríni; f. transmarínă, pl. transmaríne
transmarinei
TRANSMARÍN, -Ă, transmarini, -e, adj. (Rar) Care se află dincolo de mare; de peste mare. – Din fr. transmarin. DOOM
!transmarín (rar) (tran-sma-/trans-ma-) adj. m., pl. transmaríni; f. transmarínă, pl. transmaríne
transmarinele
TRANSMARÍN, -Ă, transmarini, -e, adj. (Rar) Care se află dincolo de mare; de peste mare. – Din fr. transmarin. DOOM
!transmarín (rar) (tran-sma-/trans-ma-) adj. m., pl. transmaríni; f. transmarínă, pl. transmaríne
transmarinelor
TRANSMARÍN, -Ă, transmarini, -e, adj. (Rar) Care se află dincolo de mare; de peste mare. – Din fr. transmarin. DOOM
!transmarín (rar) (tran-sma-/trans-ma-) adj. m., pl. transmaríni; f. transmarínă, pl. transmaríne
transmarini
TRANSMARÍN, -Ă, transmarini, -e, adj. (Rar) Care se află dincolo de mare; de peste mare. – Din fr. transmarin. DOOM
!transmarín (rar) (tran-sma-/trans-ma-) adj. m., pl. transmaríni; f. transmarínă, pl. transmaríne
transmarinii
TRANSMARÍN, -Ă, transmarini, -e, adj. (Rar) Care se află dincolo de mare; de peste mare. – Din fr. transmarin. DOOM
!transmarín (rar) (tran-sma-/trans-ma-) adj. m., pl. transmaríni; f. transmarínă, pl. transmaríne
transmarinilor
TRANSMARÍN, -Ă, transmarini, -e, adj. (Rar) Care se află dincolo de mare; de peste mare. – Din fr. transmarin. DOOM
!transmarín (rar) (tran-sma-/trans-ma-) adj. m., pl. transmaríni; f. transmarínă, pl. transmaríne
transmarinul
TRANSMARÍN, -Ă, transmarini, -e, adj. (Rar) Care se află dincolo de mare; de peste mare. – Din fr. transmarin. DOOM
!transmarín (rar) (tran-sma-/trans-ma-) adj. m., pl. transmaríni; f. transmarínă, pl. transmaríne
transmarinului
TRANSMARÍN, -Ă, transmarini, -e, adj. (Rar) Care se află dincolo de mare; de peste mare. – Din fr. transmarin. DOOM
!transmarín (rar) (tran-sma-/trans-ma-) adj. m., pl. transmaríni; f. transmarínă, pl. transmaríne
transmediteranean
TRANSMEDITERANEÁN, -Ă, transmediteraneeni, -e, adj. Care traversează Mediterana. [Pr.: -ne-an] – Din fr. transmediterranéen.
transmigrația
TRANSMIGRÁȚIE, transmigrații, s. f. Concepție religioasă potrivit căreia sufletul dintr-un corp trece, după moarte, în alt corp. – Din fr. transmigration, lat. transmigratio. DOOM
!transmigráție (tran-smi-gra-ți-e/trans-mi-) s. f., art. transmigráția (-ți-a), g.-d. art. transmigráției; pl. transmigráții, art. transmigráțiile (-ți-i-)
transmigrație
TRANSMIGRÁȚIE, transmigrații, s. f. Concepție religioasă potrivit căreia sufletul dintr-un corp trece, după moarte, în alt corp. – Din fr. transmigration, lat. transmigratio. DOOM
!transmigráție (tran-smi-gra-ți-e/trans-mi-) s. f., art. transmigráția (-ți-a), g.-d. art. transmigráției; pl. transmigráții, art. transmigráțiile (-ți-i-)
transmigrației
TRANSMIGRÁȚIE, transmigrații, s. f. Concepție religioasă potrivit căreia sufletul dintr-un corp trece, după moarte, în alt corp. – Din fr. transmigration, lat. transmigratio. DOOM
!transmigráție (tran-smi-gra-ți-e/trans-mi-) s. f., art. transmigráția (-ți-a), g.-d. art. transmigráției; pl. transmigráții, art. transmigráțiile (-ți-i-)
transmigrații
TRANSMIGRÁȚIE, transmigrații, s. f. Concepție religioasă potrivit căreia sufletul dintr-un corp trece, după moarte, în alt corp. – Din fr. transmigration, lat. transmigratio. DOOM
!transmigráție (tran-smi-gra-ți-e/trans-mi-) s. f., art. transmigráția (-ți-a), g.-d. art. transmigráției; pl. transmigráții, art. transmigráțiile (-ți-i-)
transmigrațiile
TRANSMIGRÁȚIE, transmigrații, s. f. Concepție religioasă potrivit căreia sufletul dintr-un corp trece, după moarte, în alt corp. – Din fr. transmigration, lat. transmigratio. DOOM
!transmigráție (tran-smi-gra-ți-e/trans-mi-) s. f., art. transmigráția (-ți-a), g.-d. art. transmigráției; pl. transmigráții, art. transmigráțiile (-ți-i-)
transmigrațiilor
TRANSMIGRÁȚIE, transmigrații, s. f. Concepție religioasă potrivit căreia sufletul dintr-un corp trece, după moarte, în alt corp. – Din fr. transmigration, lat. transmigratio. DOOM
!transmigráție (tran-smi-gra-ți-e/trans-mi-) s. f., art. transmigráția (-ți-a), g.-d. art. transmigráției; pl. transmigráții, art. transmigráțiile (-ți-i-)
transmis
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmis
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmise
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmisei
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiseră
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiserăm
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiserăți
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmisese
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmisesem
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiseseră
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiseserăm
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiseserăți
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiseseși
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiseseți
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiseși
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmisia
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmisibil
TRANSMISÍBIL, -Ă, transmisibili, -e, adj. Care poate fi transmis. – Din fr. transmissible. DOOM
!transmisíbil (tran-smi-/trans-mi-) adj. m., pl. transmisíbili; f. transmisíbilă, pl. transmisíbile
transmisibila
TRANSMISÍBIL, -Ă, transmisibili, -e, adj. Care poate fi transmis. – Din fr. transmissible. DOOM
!transmisíbil (tran-smi-/trans-mi-) adj. m., pl. transmisíbili; f. transmisíbilă, pl. transmisíbile
transmisibile
TRANSMISÍBIL, -Ă, transmisibili, -e, adj. Care poate fi transmis. – Din fr. transmissible. DOOM
!transmisíbil (tran-smi-/trans-mi-) adj. m., pl. transmisíbili; f. transmisíbilă, pl. transmisíbile
transmisibilei
TRANSMISÍBIL, -Ă, transmisibili, -e, adj. Care poate fi transmis. – Din fr. transmissible. DOOM
!transmisíbil (tran-smi-/trans-mi-) adj. m., pl. transmisíbili; f. transmisíbilă, pl. transmisíbile
transmisibilele
TRANSMISÍBIL, -Ă, transmisibili, -e, adj. Care poate fi transmis. – Din fr. transmissible. DOOM
!transmisíbil (tran-smi-/trans-mi-) adj. m., pl. transmisíbili; f. transmisíbilă, pl. transmisíbile
transmisibilelor
TRANSMISÍBIL, -Ă, transmisibili, -e, adj. Care poate fi transmis. – Din fr. transmissible. DOOM
!transmisíbil (tran-smi-/trans-mi-) adj. m., pl. transmisíbili; f. transmisíbilă, pl. transmisíbile
transmisibili
TRANSMISÍBIL, -Ă, transmisibili, -e, adj. Care poate fi transmis. – Din fr. transmissible. DOOM
!transmisíbil (tran-smi-/trans-mi-) adj. m., pl. transmisíbili; f. transmisíbilă, pl. transmisíbile
transmisibilii
TRANSMISÍBIL, -Ă, transmisibili, -e, adj. Care poate fi transmis. – Din fr. transmissible. DOOM
!transmisíbil (tran-smi-/trans-mi-) adj. m., pl. transmisíbili; f. transmisíbilă, pl. transmisíbile
transmisibililor
TRANSMISÍBIL, -Ă, transmisibili, -e, adj. Care poate fi transmis. – Din fr. transmissible. DOOM
!transmisíbil (tran-smi-/trans-mi-) adj. m., pl. transmisíbili; f. transmisíbilă, pl. transmisíbile
transmisibilitate
TRANSMISIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi transmisibil. – Din fr. transmissibilité. DOOM
!transmisibilitáte (tran-smi-/ trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisibilitắții
transmisibilitatea
TRANSMISIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi transmisibil. – Din fr. transmissibilité. DOOM
!transmisibilitáte (tran-smi-/ trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisibilitắții
transmisibilități
TRANSMISIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi transmisibil. – Din fr. transmissibilité. DOOM
!transmisibilitáte (tran-smi-/ trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisibilitắții
transmisibilității
TRANSMISIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi transmisibil. – Din fr. transmissibilité. DOOM
!transmisibilitáte (tran-smi-/ trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisibilitắții
transmisibilul
TRANSMISÍBIL, -Ă, transmisibili, -e, adj. Care poate fi transmis. – Din fr. transmissible. DOOM
!transmisíbil (tran-smi-/trans-mi-) adj. m., pl. transmisíbili; f. transmisíbilă, pl. transmisíbile
transmisibilului
TRANSMISÍBIL, -Ă, transmisibili, -e, adj. Care poate fi transmis. – Din fr. transmissible. DOOM
!transmisíbil (tran-smi-/trans-mi-) adj. m., pl. transmisíbili; f. transmisíbilă, pl. transmisíbile
transmisie
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmisiei
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmisii
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmisiile
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmisiilor
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmisionist
TRANSMISIONÍST, -Ă, transmisioniști, s. m. Militar din trupele de transmisiuni. [Pr.: -si-o-] – Din transmisiune.
transmisionistul
TRANSMISIONÍST, -Ă, transmisioniști, s. m. Militar din trupele de transmisiuni. [Pr.: -si-o-] – Din transmisiune.
transmisionistului
TRANSMISIONÍST, -Ă, transmisioniști, s. m. Militar din trupele de transmisiuni. [Pr.: -si-o-] – Din transmisiune.
transmisioniști
TRANSMISIONÍST, -Ă, transmisioniști, s. m. Militar din trupele de transmisiuni. [Pr.: -si-o-] – Din transmisiune.
transmisioniștii
TRANSMISIONÍST, -Ă, transmisioniști, s. m. Militar din trupele de transmisiuni. [Pr.: -si-o-] – Din transmisiune.
transmisioniștilor
TRANSMISIONÍST, -Ă, transmisioniști, s. m. Militar din trupele de transmisiuni. [Pr.: -si-o-] – Din transmisiune.
transmisiune
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmisiunea
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmisiuni
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmisiunii
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmisiunile
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmisiunilor
TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmísie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis. DOOM
!transmisiúne2 (mil., jur.) (tran-smi-si-u-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmisiúnii; pl. transmisiúni
transmit
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmite
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmitea
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiteai
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiteam
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiteau
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiteați
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmitem
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmitere
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmitere
TRANSMÍTERE, transmiteri, s. f. Acțiunea de a (se) transmite și rezultatul ei. – V. transmite. DOOM
!transmítere (tran-smi-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmíterii; pl. transmíteri
transmiterea
TRANSMÍTERE, transmiteri, s. f. Acțiunea de a (se) transmite și rezultatul ei. – V. transmite. DOOM
!transmítere (tran-smi-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmíterii; pl. transmíteri
transmiteri
TRANSMÍTERE, transmiteri, s. f. Acțiunea de a (se) transmite și rezultatul ei. – V. transmite. DOOM
!transmítere (tran-smi-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmíterii; pl. transmíteri
transmiterii
TRANSMÍTERE, transmiteri, s. f. Acțiunea de a (se) transmite și rezultatul ei. – V. transmite. DOOM
!transmítere (tran-smi-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmíterii; pl. transmíteri
transmiterile
TRANSMÍTERE, transmiteri, s. f. Acțiunea de a (se) transmite și rezultatul ei. – V. transmite. DOOM
!transmítere (tran-smi-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmíterii; pl. transmíteri
transmiterilor
TRANSMÍTERE, transmiteri, s. f. Acțiunea de a (se) transmite și rezultatul ei. – V. transmite. DOOM
!transmítere (tran-smi-/trans-mi-) s. f., g.-d. art. transmíterii; pl. transmíteri
transmiteți
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmită
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmiți
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmițând
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmițînd
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. DOOM
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís
transmițătoare
TRANSMIȚĂTÓR, -OÁRE, transmițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transmite. 2. S. n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice. – Transmisie + suf. -ător. DOOM
!transmițătór2 (tran-smi-/trans-mi-) s. n., pl. transmițătoáre
transmițătoarea
TRANSMIȚĂTÓR, -OÁRE, transmițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transmite. 2. S. n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice. – Transmisie + suf. -ător. DOOM
!transmițătór2 (tran-smi-/trans-mi-) s. n., pl. transmițătoáre
transmițătoarei
TRANSMIȚĂTÓR, -OÁRE, transmițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transmite. 2. S. n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice. – Transmisie + suf. -ător. DOOM
!transmițătór2 (tran-smi-/trans-mi-) s. n., pl. transmițătoáre
transmițătoarele
TRANSMIȚĂTÓR, -OÁRE, transmițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transmite. 2. S. n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice. – Transmisie + suf. -ător. DOOM
!transmițătór2 (tran-smi-/trans-mi-) s. n., pl. transmițătoáre
transmițătoarelor
TRANSMIȚĂTÓR, -OÁRE, transmițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transmite. 2. S. n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice. – Transmisie + suf. -ător. DOOM
!transmițătór2 (tran-smi-/trans-mi-) s. n., pl. transmițătoáre
transmițător
TRANSMIȚĂTÓR, -OÁRE, transmițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transmite. 2. S. n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice. – Transmisie + suf. -ător. DOOM
!transmițătór2 (tran-smi-/trans-mi-) s. n., pl. transmițătoáre
transmițători
TRANSMIȚĂTÓR, -OÁRE, transmițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transmite. 2. S. n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice. – Transmisie + suf. -ător. DOOM
!transmițătór2 (tran-smi-/trans-mi-) s. n., pl. transmițătoáre
transmițătorii
TRANSMIȚĂTÓR, -OÁRE, transmițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transmite. 2. S. n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice. – Transmisie + suf. -ător. DOOM
!transmițătór2 (tran-smi-/trans-mi-) s. n., pl. transmițătoáre
transmițătorilor
TRANSMIȚĂTÓR, -OÁRE, transmițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transmite. 2. S. n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice. – Transmisie + suf. -ător. DOOM
!transmițătór2 (tran-smi-/trans-mi-) s. n., pl. transmițătoáre
transmițătorul
TRANSMIȚĂTÓR, -OÁRE, transmițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transmite. 2. S. n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice. – Transmisie + suf. -ător. DOOM
!transmițătór2 (tran-smi-/trans-mi-) s. n., pl. transmițătoáre
transmițătorului
TRANSMIȚĂTÓR, -OÁRE, transmițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transmite. 2. S. n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice. – Transmisie + suf. -ător. DOOM
!transmițătór2 (tran-smi-/trans-mi-) s. n., pl. transmițătoáre
transmodulația
TRANSMODULÁȚIE, transmodulații, s. f. (Fiz.) Deformare a unei modulații prin suprapunerea alteia. – Din fr. transmodulation.
transmodulație
TRANSMODULÁȚIE, transmodulații, s. f. (Fiz.) Deformare a unei modulații prin suprapunerea alteia. – Din fr. transmodulation.
transmodulației
TRANSMODULÁȚIE, transmodulații, s. f. (Fiz.) Deformare a unei modulații prin suprapunerea alteia. – Din fr. transmodulation.
transmodulații
TRANSMODULÁȚIE, transmodulații, s. f. (Fiz.) Deformare a unei modulații prin suprapunerea alteia. – Din fr. transmodulation.
transmodulațiile
TRANSMODULÁȚIE, transmodulații, s. f. (Fiz.) Deformare a unei modulații prin suprapunerea alteia. – Din fr. transmodulation.
transmodulațiilor
TRANSMODULÁȚIE, transmodulații, s. f. (Fiz.) Deformare a unei modulații prin suprapunerea alteia. – Din fr. transmodulation.
transmontan
TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].
transmontana
TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].
transmontane
TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].
transmontanei
TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].
transmontanele
TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].
transmontanelor
TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].
transmontani
TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].
transmontanii
TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].
transmontanilor
TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].
transmontanul
TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].
transmontanului
TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].
transmut
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmuta
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutabil
TRANSMUTÁBIL, -Ă, transmutabili, -e, adj. (Livr.). Care poate fi transmutat. – Din fr. transmutable.
transmutabilitate
TRANSMUTABILITÁTE Proprietatea de a fi transmutabil. [Cf. fr. transmutabilité].
transmutai
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutam
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutare
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutare
TRANSMUTÁRE, transmutări, s. f. Acțiunea de a transmuta. – V. transmuta.
transmutarea
TRANSMUTÁRE, transmutări, s. f. Acțiunea de a transmuta. – V. transmuta.
transmutară
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutarăm
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutarăți
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutase
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutasem
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutaseră
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutaserăm
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutaserăți
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutaseși
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutaseți
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutat
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutat
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutau
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutași
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutați
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutația
TRANSMUTÁȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio. DOOM
!transmutáție (tran-smu-, -ți-e/trans-mu-) s. f., art. transmutáția (-ți-a), g.-d. art. transmutáției; pl. transmutáții, art. transmutáțiile (-ți-i-)
transmutație
TRANSMUTÁȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio. DOOM
!transmutáție (tran-smu-, -ți-e/trans-mu-) s. f., art. transmutáția (-ți-a), g.-d. art. transmutáției; pl. transmutáții, art. transmutáțiile (-ți-i-)
transmutației
TRANSMUTÁȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio. DOOM
!transmutáție (tran-smu-, -ți-e/trans-mu-) s. f., art. transmutáția (-ți-a), g.-d. art. transmutáției; pl. transmutáții, art. transmutáțiile (-ți-i-)
transmutații
TRANSMUTÁȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio. DOOM
!transmutáție (tran-smu-, -ți-e/trans-mu-) s. f., art. transmutáția (-ți-a), g.-d. art. transmutáției; pl. transmutáții, art. transmutáțiile (-ți-i-)
transmutațiile
TRANSMUTÁȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio. DOOM
!transmutáție (tran-smu-, -ți-e/trans-mu-) s. f., art. transmutáția (-ți-a), g.-d. art. transmutáției; pl. transmutáții, art. transmutáțiile (-ți-i-)
transmutațiilor
TRANSMUTÁȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio. DOOM
!transmutáție (tran-smu-, -ți-e/trans-mu-) s. f., art. transmutáția (-ți-a), g.-d. art. transmutáției; pl. transmutáții, art. transmutáțiile (-ți-i-)
transmute
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutând
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutînd
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transmutări
TRANSMUTÁRE, transmutări, s. f. Acțiunea de a transmuta. – V. transmuta.
transmutării
TRANSMUTÁRE, transmutări, s. f. Acțiunea de a transmuta. – V. transmuta.
transmutările
TRANSMUTÁRE, transmutări, s. f. Acțiunea de a transmuta. – V. transmuta.
transmutărilor
TRANSMUTÁRE, transmutări, s. f. Acțiunea de a transmuta. – V. transmuta.
transmuți
TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
transnațional
TRANSNAȚIONÁL, -Ă, transnaționali, -e, adj. Care depășește granițele naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din engl., fr. transnațional. DOOM
*transnaționál (tran-sna-ți-o-/trans-na-) adj. m., pl. transnaționáli; f. transnaționálă, pl. transnaționále
transnaționala
TRANSNAȚIONÁL, -Ă, transnaționali, -e, adj. Care depășește granițele naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din engl., fr. transnațional. DOOM
*transnaționál (tran-sna-ți-o-/trans-na-) adj. m., pl. transnaționáli; f. transnaționálă, pl. transnaționále
transnaționale
TRANSNAȚIONÁL, -Ă, transnaționali, -e, adj. Care depășește granițele naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din engl., fr. transnațional. DOOM
*transnaționál (tran-sna-ți-o-/trans-na-) adj. m., pl. transnaționáli; f. transnaționálă, pl. transnaționále
transnaționalei
TRANSNAȚIONÁL, -Ă, transnaționali, -e, adj. Care depășește granițele naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din engl., fr. transnațional. DOOM
*transnaționál (tran-sna-ți-o-/trans-na-) adj. m., pl. transnaționáli; f. transnaționálă, pl. transnaționále
transnaționalele
TRANSNAȚIONÁL, -Ă, transnaționali, -e, adj. Care depășește granițele naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din engl., fr. transnațional. DOOM
*transnaționál (tran-sna-ți-o-/trans-na-) adj. m., pl. transnaționáli; f. transnaționálă, pl. transnaționále
transnaționalelor
TRANSNAȚIONÁL, -Ă, transnaționali, -e, adj. Care depășește granițele naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din engl., fr. transnațional. DOOM
*transnaționál (tran-sna-ți-o-/trans-na-) adj. m., pl. transnaționáli; f. transnaționálă, pl. transnaționále
transnaționali
TRANSNAȚIONÁL, -Ă, transnaționali, -e, adj. Care depășește granițele naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din engl., fr. transnațional. DOOM
*transnaționál (tran-sna-ți-o-/trans-na-) adj. m., pl. transnaționáli; f. transnaționálă, pl. transnaționále
transnaționalii
TRANSNAȚIONÁL, -Ă, transnaționali, -e, adj. Care depășește granițele naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din engl., fr. transnațional. DOOM
*transnaționál (tran-sna-ți-o-/trans-na-) adj. m., pl. transnaționáli; f. transnaționálă, pl. transnaționále
transnaționalilor
TRANSNAȚIONÁL, -Ă, transnaționali, -e, adj. Care depășește granițele naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din engl., fr. transnațional. DOOM
*transnaționál (tran-sna-ți-o-/trans-na-) adj. m., pl. transnaționáli; f. transnaționálă, pl. transnaționále
transnaționalul
TRANSNAȚIONÁL, -Ă, transnaționali, -e, adj. Care depășește granițele naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din engl., fr. transnațional. DOOM
*transnaționál (tran-sna-ți-o-/trans-na-) adj. m., pl. transnaționáli; f. transnaționálă, pl. transnaționále
transnaționalului
TRANSNAȚIONÁL, -Ă, transnaționali, -e, adj. Care depășește granițele naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din engl., fr. transnațional. DOOM
*transnaționál (tran-sna-ți-o-/trans-na-) adj. m., pl. transnaționáli; f. transnaționálă, pl. transnaționále
transoceanic
TRANSOCEÁNIC, -Ă, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face între mai multe oceane. 2. S. n. Navă (comercială) de mare tonaj folosită pentru transportul între porturi situate de o parte și de alta a unui ocean. – Din fr. transocéanique. DOOM
!transoceánic2 (tran-so-cea-/trans-o-) s. n., pl. transoceánice
transoceanica
TRANSOCEÁNIC, -Ă, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face între mai multe oceane. 2. S. n. Navă (comercială) de mare tonaj folosită pentru transportul între porturi situate de o parte și de alta a unui ocean. – Din fr. transocéanique. DOOM
!transoceánic2 (tran-so-cea-/trans-o-) s. n., pl. transoceánice
transoceanice
TRANSOCEÁNIC, -Ă, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face între mai multe oceane. 2. S. n. Navă (comercială) de mare tonaj folosită pentru transportul între porturi situate de o parte și de alta a unui ocean. – Din fr. transocéanique. DOOM
!transoceánic2 (tran-so-cea-/trans-o-) s. n., pl. transoceánice
transoceanicei
TRANSOCEÁNIC, -Ă, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face între mai multe oceane. 2. S. n. Navă (comercială) de mare tonaj folosită pentru transportul între porturi situate de o parte și de alta a unui ocean. – Din fr. transocéanique. DOOM
!transoceánic2 (tran-so-cea-/trans-o-) s. n., pl. transoceánice
transoceanicele
TRANSOCEÁNIC, -Ă, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face între mai multe oceane. 2. S. n. Navă (comercială) de mare tonaj folosită pentru transportul între porturi situate de o parte și de alta a unui ocean. – Din fr. transocéanique. DOOM
!transoceánic2 (tran-so-cea-/trans-o-) s. n., pl. transoceánice
transoceanicelor
TRANSOCEÁNIC, -Ă, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face între mai multe oceane. 2. S. n. Navă (comercială) de mare tonaj folosită pentru transportul între porturi situate de o parte și de alta a unui ocean. – Din fr. transocéanique. DOOM
!transoceánic2 (tran-so-cea-/trans-o-) s. n., pl. transoceánice
transoceanici
TRANSOCEÁNIC, -Ă, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face între mai multe oceane. 2. S. n. Navă (comercială) de mare tonaj folosită pentru transportul între porturi situate de o parte și de alta a unui ocean. – Din fr. transocéanique. DOOM
!transoceánic2 (tran-so-cea-/trans-o-) s. n., pl. transoceánice
transoceanicii
TRANSOCEÁNIC, -Ă, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face între mai multe oceane. 2. S. n. Navă (comercială) de mare tonaj folosită pentru transportul între porturi situate de o parte și de alta a unui ocean. – Din fr. transocéanique. DOOM
!transoceánic2 (tran-so-cea-/trans-o-) s. n., pl. transoceánice
transoceanicilor
TRANSOCEÁNIC, -Ă, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face între mai multe oceane. 2. S. n. Navă (comercială) de mare tonaj folosită pentru transportul între porturi situate de o parte și de alta a unui ocean. – Din fr. transocéanique. DOOM
!transoceánic2 (tran-so-cea-/trans-o-) s. n., pl. transoceánice
transoceanicul
TRANSOCEÁNIC, -Ă, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face între mai multe oceane. 2. S. n. Navă (comercială) de mare tonaj folosită pentru transportul între porturi situate de o parte și de alta a unui ocean. – Din fr. transocéanique. DOOM
!transoceánic2 (tran-so-cea-/trans-o-) s. n., pl. transoceánice
transoceanicului
TRANSOCEÁNIC, -Ă, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face între mai multe oceane. 2. S. n. Navă (comercială) de mare tonaj folosită pentru transportul între porturi situate de o parte și de alta a unui ocean. – Din fr. transocéanique. DOOM
!transoceánic2 (tran-so-cea-/trans-o-) s. n., pl. transoceánice
transpacific
TRANSPACÍFIC, -Ă adj. Care străbate Oceanul Pacific. ♦ Situat dincolo de Pacific. [Cf. engl. transpacific].
transpadan
TRANSPADÁN, -Ă adj. De dincolo de Pad. [Cf. fr. transpadan, it. transpadano < Padus – numele latin al fluviului Po din Italia].
transpar
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpare
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transparent
TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se distingă conturul și detaliile obiectelor; străveziu. ♦ Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază sub hârtia de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis. DOOM
!transparént2 (foaie, folie) (tran-spa-/trans-pa-) s. n., pl. transparénte
transparenta
TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se distingă conturul și detaliile obiectelor; străveziu. ♦ Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază sub hârtia de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis. DOOM
!transparént2 (foaie, folie) (tran-spa-/trans-pa-) s. n., pl. transparénte
transparente
TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se distingă conturul și detaliile obiectelor; străveziu. ♦ Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază sub hârtia de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis. DOOM
!transparént2 (foaie, folie) (tran-spa-/trans-pa-) s. n., pl. transparénte
transparentei
TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se distingă conturul și detaliile obiectelor; străveziu. ♦ Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază sub hârtia de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis. DOOM
!transparént2 (foaie, folie) (tran-spa-/trans-pa-) s. n., pl. transparénte
transparentele
TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se distingă conturul și detaliile obiectelor; străveziu. ♦ Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază sub hârtia de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis. DOOM
!transparént2 (foaie, folie) (tran-spa-/trans-pa-) s. n., pl. transparénte
transparentelor
TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se distingă conturul și detaliile obiectelor; străveziu. ♦ Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază sub hârtia de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis. DOOM
!transparént2 (foaie, folie) (tran-spa-/trans-pa-) s. n., pl. transparénte
transparentul
TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se distingă conturul și detaliile obiectelor; străveziu. ♦ Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază sub hârtia de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis. DOOM
!transparént2 (foaie, folie) (tran-spa-/trans-pa-) s. n., pl. transparénte
transparentului
TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se distingă conturul și detaliile obiectelor; străveziu. ♦ Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază sub hârtia de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis. DOOM
!transparént2 (foaie, folie) (tran-spa-/trans-pa-) s. n., pl. transparénte
transparența
TRANSPARÉNȚĂ, transparențe, s. f. (Adesea fig.) Proprietate a unor corpuri sau a unor medii de a fi transparente. – Din fr. transparence. DOOM
!transparénță (tran-spa-/trans-pa-) s. f., g.-d. art. transparénței; pl. transparénțe
transparențe
TRANSPARÉNȚĂ, transparențe, s. f. (Adesea fig.) Proprietate a unor corpuri sau a unor medii de a fi transparente. – Din fr. transparence. DOOM
!transparénță (tran-spa-/trans-pa-) s. f., g.-d. art. transparénței; pl. transparénțe
transparenței
TRANSPARÉNȚĂ, transparențe, s. f. (Adesea fig.) Proprietate a unor corpuri sau a unor medii de a fi transparente. – Din fr. transparence. DOOM
!transparénță (tran-spa-/trans-pa-) s. f., g.-d. art. transparénței; pl. transparénțe
transparențele
TRANSPARÉNȚĂ, transparențe, s. f. (Adesea fig.) Proprietate a unor corpuri sau a unor medii de a fi transparente. – Din fr. transparence. DOOM
!transparénță (tran-spa-/trans-pa-) s. f., g.-d. art. transparénței; pl. transparénțe
transparențelor
TRANSPARÉNȚĂ, transparențe, s. f. (Adesea fig.) Proprietate a unor corpuri sau a unor medii de a fi transparente. – Din fr. transparence. DOOM
!transparénță (tran-spa-/trans-pa-) s. f., g.-d. art. transparénței; pl. transparénțe
transparenți
TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se distingă conturul și detaliile obiectelor; străveziu. ♦ Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază sub hârtia de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis. DOOM
!transparént2 (foaie, folie) (tran-spa-/trans-pa-) s. n., pl. transparénte
transparenții
TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se distingă conturul și detaliile obiectelor; străveziu. ♦ Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază sub hârtia de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis. DOOM
!transparént2 (foaie, folie) (tran-spa-/trans-pa-) s. n., pl. transparénte
transparenților
TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se distingă conturul și detaliile obiectelor; străveziu. ♦ Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază sub hârtia de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis. DOOM
!transparént2 (foaie, folie) (tran-spa-/trans-pa-) s. n., pl. transparénte
transpari
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transparițiune
TRANSPARIȚIÚNE s. f. (Neobișnuit) Transparență. Fața ei era de o albeață chilimbarie, întunecată de o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem vînos. EMINESCU, N. 100.
transpară
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transperant
TRANSPERÁNT, transperante, s. n. Stor. – Cf. fr. transparent. DOOM
!transperánt (stor) s. n., pl. transperánte
transperant
TRANSPERÁNT s.n. Stor, jaluzea. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. transparent].
transperante
TRANSPERÁNT, transperante, s. n. Stor. – Cf. fr. transparent. DOOM
!transperánt (stor) s. n., pl. transperánte
transperantele
TRANSPERÁNT, transperante, s. n. Stor. – Cf. fr. transparent. DOOM
!transperánt (stor) s. n., pl. transperánte
transperantelor
TRANSPERÁNT, transperante, s. n. Stor. – Cf. fr. transparent. DOOM
!transperánt (stor) s. n., pl. transperánte
transperantul
TRANSPERÁNT, transperante, s. n. Stor. – Cf. fr. transparent. DOOM
!transperánt (stor) s. n., pl. transperánte
transperantului
TRANSPERÁNT, transperante, s. n. Stor. – Cf. fr. transparent. DOOM
!transperánt (stor) s. n., pl. transperánte
transperitoneal
TRANSPERITONEÁL, -Ă adj. Care traversează peritoneul. [Pron. -ne-al. / < fr. transpéritonéal].
transpersa
TRANSPERSÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A trece dintr-o parte în alta străbătând un corp; a străbate, a străpunge, a pătrunde. ♦ (Fig.) A descoperi, a dibui (un secret). [< fr. transpercer].
transpersare
TRANSPERSÁRE s.f. Acțiunea de a transpersa. ♦ (Med.) Transfixie. [< transpersa].
transpersat
TRANSPERSÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A trece dintr-o parte în alta străbătând un corp; a străbate, a străpunge, a pătrunde. ♦ (Fig.) A descoperi, a dibui (un secret). [< fr. transpercer].
transpir
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpira
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirai
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpiram
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirare
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirare
TRANSPIRÁRE s. f. Acțiunea de a transpira, transpirație. – V. transpira.
transpirarea
TRANSPIRÁRE s. f. Acțiunea de a transpira, transpirație. – V. transpira.
transpirară
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirarăm
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirarăți
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirase
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirasem
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpiraseră
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpiraserăm
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpiraserăți
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpiraseși
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpiraseți
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirat
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirat
TRANSPIRÁT2, -Ă, transpirați, -te, adj. Care este acoperit cu transpirație; asudat, nădușit (1). – V. transpira.
transpirat
TRANSPIRÁT1 s. n. Faptul de a transpira. – V. transpira.
transpirata
TRANSPIRÁT2, -Ă, transpirați, -te, adj. Care este acoperit cu transpirație; asudat, nădușit (1). – V. transpira.
transpirate
TRANSPIRÁT2, -Ă, transpirați, -te, adj. Care este acoperit cu transpirație; asudat, nădușit (1). – V. transpira.
transpiratei
TRANSPIRÁT2, -Ă, transpirați, -te, adj. Care este acoperit cu transpirație; asudat, nădușit (1). – V. transpira.
transpiratele
TRANSPIRÁT2, -Ă, transpirați, -te, adj. Care este acoperit cu transpirație; asudat, nădușit (1). – V. transpira.
transpiratelor
TRANSPIRÁT2, -Ă, transpirați, -te, adj. Care este acoperit cu transpirație; asudat, nădușit (1). – V. transpira.
transpiratul
TRANSPIRÁT2, -Ă, transpirați, -te, adj. Care este acoperit cu transpirație; asudat, nădușit (1). – V. transpira.
transpiratului
TRANSPIRÁT2, -Ă, transpirați, -te, adj. Care este acoperit cu transpirație; asudat, nădușit (1). – V. transpira.
transpirau
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirași
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirați
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirați
TRANSPIRÁT2, -Ă, transpirați, -te, adj. Care este acoperit cu transpirație; asudat, nădușit (1). – V. transpira.
transpirația
TRANSPIRÁȚIE, transpirații, s. f. Faptul de a transpira; transpirare. ♦ (Concr.) Secreție eliminată prin porii pielii; sudoare, nădușeală. ♦ (Concr.) Vapori de apă eliminați de către plante. – Din fr. transpiration. DOOM
!transpiráție (-ți-e) s. f., art. transpiráția (-ți-a), g.-d. art. transpiráției; pl. transpiráții, art. transpiráțiile (-ți-i-)
transpirație
TRANSPIRÁȚIE, transpirații, s. f. Faptul de a transpira; transpirare. ♦ (Concr.) Secreție eliminată prin porii pielii; sudoare, nădușeală. ♦ (Concr.) Vapori de apă eliminați de către plante. – Din fr. transpiration. DOOM
!transpiráție (-ți-e) s. f., art. transpiráția (-ți-a), g.-d. art. transpiráției; pl. transpiráții, art. transpiráțiile (-ți-i-)
transpirației
TRANSPIRÁȚIE, transpirații, s. f. Faptul de a transpira; transpirare. ♦ (Concr.) Secreție eliminată prin porii pielii; sudoare, nădușeală. ♦ (Concr.) Vapori de apă eliminați de către plante. – Din fr. transpiration. DOOM
!transpiráție (-ți-e) s. f., art. transpiráția (-ți-a), g.-d. art. transpiráției; pl. transpiráții, art. transpiráțiile (-ți-i-)
transpirații
TRANSPIRÁT2, -Ă, transpirați, -te, adj. Care este acoperit cu transpirație; asudat, nădușit (1). – V. transpira.
transpirații
TRANSPIRÁȚIE, transpirații, s. f. Faptul de a transpira; transpirare. ♦ (Concr.) Secreție eliminată prin porii pielii; sudoare, nădușeală. ♦ (Concr.) Vapori de apă eliminați de către plante. – Din fr. transpiration. DOOM
!transpiráție (-ți-e) s. f., art. transpiráția (-ți-a), g.-d. art. transpiráției; pl. transpiráții, art. transpiráțiile (-ți-i-)
transpirațiile
TRANSPIRÁȚIE, transpirații, s. f. Faptul de a transpira; transpirare. ♦ (Concr.) Secreție eliminată prin porii pielii; sudoare, nădușeală. ♦ (Concr.) Vapori de apă eliminați de către plante. – Din fr. transpiration. DOOM
!transpiráție (-ți-e) s. f., art. transpiráția (-ți-a), g.-d. art. transpiráției; pl. transpiráții, art. transpiráțiile (-ți-i-)
transpirațiilor
TRANSPIRÁȚIE, transpirații, s. f. Faptul de a transpira; transpirare. ♦ (Concr.) Secreție eliminată prin porii pielii; sudoare, nădușeală. ♦ (Concr.) Vapori de apă eliminați de către plante. – Din fr. transpiration. DOOM
!transpiráție (-ți-e) s. f., art. transpiráția (-ți-a), g.-d. art. transpiráției; pl. transpiráții, art. transpiráțiile (-ți-i-)
transpiraților
TRANSPIRÁT2, -Ă, transpirați, -te, adj. Care este acoperit cu transpirație; asudat, nădușit (1). – V. transpira.
transpire
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpiri
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirând
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirînd
TRANSPIRÁ, transpír, vb. I. Intranz. 1. A secreta și a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. Fig. (Fam.) A ieși la suprafață, a reieși, a se afla, a se auzi (o știre secretă, un zvon etc.). – Din fr. transpirer. DOOM
!transpirá (a ~) vb., ind. prez. 3 transpíră
transpirări
TRANSPIRÁRE s. f. Acțiunea de a transpira, transpirație. – V. transpira.
transpirării
TRANSPIRÁRE s. f. Acțiunea de a transpira, transpirație. – V. transpira.
transpirările
TRANSPIRÁRE s. f. Acțiunea de a transpira, transpirație. – V. transpira.
transpirărilor
TRANSPIRÁRE s. f. Acțiunea de a transpira, transpirație. – V. transpira.
transplant
TRANSPLÁNT s.n. (Med.) Țesut sau organ transplantat în altă parte a corpului sau în alt organism. [Pl. -te, -turi. / < engl., fr. transplant]. DOOM
!transplánt (tran-splant/trans-plant) s. n., pl. transplánturi
transplant
TRANSPLÁNT, transplanturi, s. n. (Med.) 1. Organ, parte dintr-un organ, țesut etc. care este transplantat printr-o intervenție chirurgicală. 2. Intervenție chirurgicală de înlocuire a unui țesut sau organ bolnav cu un alt țesut ori organ sănătos preluat de la un donator. – Din fr. transplant.
transplanta
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantabil
TRANSPLANTÁBIL, -Ă, transplantabili, -e, adj. (Med.; despre organe, țesuturi etc.) Care poate fi transplantat. – Din fr. transplantable.
transplantabila
TRANSPLANTÁBIL, -Ă, transplantabili, -e, adj. (Med.; despre organe, țesuturi etc.) Care poate fi transplantat. – Din fr. transplantable.
transplantabile
TRANSPLANTÁBIL, -Ă, transplantabili, -e, adj. (Med.; despre organe, țesuturi etc.) Care poate fi transplantat. – Din fr. transplantable.
transplantabilei
TRANSPLANTÁBIL, -Ă, transplantabili, -e, adj. (Med.; despre organe, țesuturi etc.) Care poate fi transplantat. – Din fr. transplantable.
transplantabilele
TRANSPLANTÁBIL, -Ă, transplantabili, -e, adj. (Med.; despre organe, țesuturi etc.) Care poate fi transplantat. – Din fr. transplantable.
transplantabilelor
TRANSPLANTÁBIL, -Ă, transplantabili, -e, adj. (Med.; despre organe, țesuturi etc.) Care poate fi transplantat. – Din fr. transplantable.
transplantabili
TRANSPLANTÁBIL, -Ă, transplantabili, -e, adj. (Med.; despre organe, țesuturi etc.) Care poate fi transplantat. – Din fr. transplantable.
transplantabilii
TRANSPLANTÁBIL, -Ă, transplantabili, -e, adj. (Med.; despre organe, țesuturi etc.) Care poate fi transplantat. – Din fr. transplantable.
transplantabililor
TRANSPLANTÁBIL, -Ă, transplantabili, -e, adj. (Med.; despre organe, țesuturi etc.) Care poate fi transplantat. – Din fr. transplantable.
transplantabilul
TRANSPLANTÁBIL, -Ă, transplantabili, -e, adj. (Med.; despre organe, țesuturi etc.) Care poate fi transplantat. – Din fr. transplantable.
transplantabilului
TRANSPLANTÁBIL, -Ă, transplantabili, -e, adj. (Med.; despre organe, țesuturi etc.) Care poate fi transplantat. – Din fr. transplantable.
transplantai
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantam
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantare
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantare
TRANSPLANTÁRE, transplantări, s. f. Acțiunea de a transplanta și rezultatul ei; transplantație. – V. transplanta. DOOM
!transplantáre (tran-splan-/trans-plan-) s. f., g.-d. art. transplantắrii; pl. transplantắri
transplantarea
TRANSPLANTÁRE, transplantări, s. f. Acțiunea de a transplanta și rezultatul ei; transplantație. – V. transplanta. DOOM
!transplantáre (tran-splan-/trans-plan-) s. f., g.-d. art. transplantắrii; pl. transplantắri
transplantară
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantarăm
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantarăți
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantase
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantasem
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantaseră
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantaserăm
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantaserăți
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantaseși
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantaseți
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantat
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantat
TRANSPLANTÁT, -Ă, transplantați, -te, adj. Mutat, trecut într-un loc nou. Natura părinților degenerase cu desăvîrșire în această rămurea transplantată a unui neam eroic. HASDEU, I. V. 172.
transplantau
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantași
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantați
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantația
TRANSPLANTÁȚIE, transplantații, s. f. (Rar) Transplantare. – Din fr. transplantation. DOOM
!transplantáție (rar) (tran-splan-, -ți-e/trans-plan-) s. f., art. transplantáția (-ți-a), g.-d. art. transplantáției; pl. transplantáții, art. transplantáțiile (-ți-i-)
transplantație
TRANSPLANTÁȚIE, transplantații, s. f. (Rar) Transplantare. – Din fr. transplantation. DOOM
!transplantáție (rar) (tran-splan-, -ți-e/trans-plan-) s. f., art. transplantáția (-ți-a), g.-d. art. transplantáției; pl. transplantáții, art. transplantáțiile (-ți-i-)
transplantației
TRANSPLANTÁȚIE, transplantații, s. f. (Rar) Transplantare. – Din fr. transplantation. DOOM
!transplantáție (rar) (tran-splan-, -ți-e/trans-plan-) s. f., art. transplantáția (-ți-a), g.-d. art. transplantáției; pl. transplantáții, art. transplantáțiile (-ți-i-)
transplantații
TRANSPLANTÁȚIE, transplantații, s. f. (Rar) Transplantare. – Din fr. transplantation. DOOM
!transplantáție (rar) (tran-splan-, -ți-e/trans-plan-) s. f., art. transplantáția (-ți-a), g.-d. art. transplantáției; pl. transplantáții, art. transplantáțiile (-ți-i-)
transplantațiile
TRANSPLANTÁȚIE, transplantații, s. f. (Rar) Transplantare. – Din fr. transplantation. DOOM
!transplantáție (rar) (tran-splan-, -ți-e/trans-plan-) s. f., art. transplantáția (-ți-a), g.-d. art. transplantáției; pl. transplantáții, art. transplantáțiile (-ți-i-)
transplantațiilor
TRANSPLANTÁȚIE, transplantații, s. f. (Rar) Transplantare. – Din fr. transplantation. DOOM
!transplantáție (rar) (tran-splan-, -ți-e/trans-plan-) s. f., art. transplantáția (-ți-a), g.-d. art. transplantáției; pl. transplantáții, art. transplantáțiile (-ți-i-)
transplantează
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantez
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplanteze
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantezi
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantologia
TRANSPLANTOLOGÍE s. f. (Med.) Disciplină care studiază și pregătește organele, țesuturile pentru transplant. – De la transplant (după biologie).
transplantologie
TRANSPLANTOLOGÍE s. f. (Med.) Disciplină care studiază și pregătește organele, țesuturile pentru transplant. – De la transplant (după biologie).
transplantologiei
TRANSPLANTOLOGÍE s. f. (Med.) Disciplină care studiază și pregătește organele, țesuturile pentru transplant. – De la transplant (după biologie).
transplantologii
TRANSPLANTOLOGÍE s. f. (Med.) Disciplină care studiază și pregătește organele, țesuturile pentru transplant. – De la transplant (după biologie).
transplantul
TRANSPLÁNT, transplanturi, s. n. (Med.) 1. Organ, parte dintr-un organ, țesut etc. care este transplantat printr-o intervenție chirurgicală. 2. Intervenție chirurgicală de înlocuire a unui țesut sau organ bolnav cu un alt țesut ori organ sănătos preluat de la un donator. – Din fr. transplant.
transplantului
TRANSPLÁNT, transplanturi, s. n. (Med.) 1. Organ, parte dintr-un organ, țesut etc. care este transplantat printr-o intervenție chirurgicală. 2. Intervenție chirurgicală de înlocuire a unui țesut sau organ bolnav cu un alt țesut ori organ sănătos preluat de la un donator. – Din fr. transplant.
transplanturi
TRANSPLÁNT, transplanturi, s. n. (Med.) 1. Organ, parte dintr-un organ, țesut etc. care este transplantat printr-o intervenție chirurgicală. 2. Intervenție chirurgicală de înlocuire a unui țesut sau organ bolnav cu un alt țesut ori organ sănătos preluat de la un donator. – Din fr. transplant.
transplanturile
TRANSPLÁNT, transplanturi, s. n. (Med.) 1. Organ, parte dintr-un organ, țesut etc. care este transplantat printr-o intervenție chirurgicală. 2. Intervenție chirurgicală de înlocuire a unui țesut sau organ bolnav cu un alt țesut ori organ sănătos preluat de la un donator. – Din fr. transplant.
transplanturilor
TRANSPLÁNT, transplanturi, s. n. (Med.) 1. Organ, parte dintr-un organ, țesut etc. care este transplantat printr-o intervenție chirurgicală. 2. Intervenție chirurgicală de înlocuire a unui țesut sau organ bolnav cu un alt țesut ori organ sănătos preluat de la un donator. – Din fr. transplant.
transplantând
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantînd
TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A muta o plantă de la un Ioc provizoriu la locul de cultură; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A face un transplant (2). – Din fr. transplanter, lat. transplantare. DOOM
!transplantá (a ~) (tran-splan-/trans-plan-) vb., ind. prez. 3 transplanteáză
transplantări
TRANSPLANTÁRE, transplantări, s. f. Acțiunea de a transplanta și rezultatul ei; transplantație. – V. transplanta. DOOM
!transplantáre (tran-splan-/trans-plan-) s. f., g.-d. art. transplantắrii; pl. transplantắri
transplantării
TRANSPLANTÁRE, transplantări, s. f. Acțiunea de a transplanta și rezultatul ei; transplantație. – V. transplanta. DOOM
!transplantáre (tran-splan-/trans-plan-) s. f., g.-d. art. transplantắrii; pl. transplantắri
transplantările
TRANSPLANTÁRE, transplantări, s. f. Acțiunea de a transplanta și rezultatul ei; transplantație. – V. transplanta. DOOM
!transplantáre (tran-splan-/trans-plan-) s. f., g.-d. art. transplantắrii; pl. transplantắri
transplantărilor
TRANSPLANTÁRE, transplantări, s. f. Acțiunea de a transplanta și rezultatul ei; transplantație. – V. transplanta. DOOM
!transplantáre (tran-splan-/trans-plan-) s. f., g.-d. art. transplantắrii; pl. transplantắri
transpleural
TRANSPLEURÁL, -Ă adj. Care traversează pleura. [Pron. -ple-u-. / cf. fr. transpleural].
transport
TRANSPÓRT, transporturi, s. n. 1. Faptul de a transporta. ♦ (La pl.) Ramură a economiei naționale cuprinzând totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale care asigură circulația bunurilor și a persoanelor. 2. Totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat și în condiții determinate. 3. Fig. (Livr.) Uitare de sine cauzată de emoție, de entuziasm, de plăcere; stare de contemplație. – Din fr. transport. DOOM
!transpórt (tran-sport/trans-port) s. n., pl. transpórturi
transport
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transporta
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportabil
TRANSPORTÁBIL, -Ă, transportabili, -e, adj. Care poate fi transportat. – Din fr. transportable. DOOM
!transportábil (tran-spor-/trans-por-) adj. m., pl. transportábili; f. transportábilă, pl. transportábile
transportabila
TRANSPORTÁBIL, -Ă, transportabili, -e, adj. Care poate fi transportat. – Din fr. transportable. DOOM
!transportábil (tran-spor-/trans-por-) adj. m., pl. transportábili; f. transportábilă, pl. transportábile
transportabile
TRANSPORTÁBIL, -Ă, transportabili, -e, adj. Care poate fi transportat. – Din fr. transportable. DOOM
!transportábil (tran-spor-/trans-por-) adj. m., pl. transportábili; f. transportábilă, pl. transportábile
transportabilei
TRANSPORTÁBIL, -Ă, transportabili, -e, adj. Care poate fi transportat. – Din fr. transportable. DOOM
!transportábil (tran-spor-/trans-por-) adj. m., pl. transportábili; f. transportábilă, pl. transportábile
transportabilele
TRANSPORTÁBIL, -Ă, transportabili, -e, adj. Care poate fi transportat. – Din fr. transportable. DOOM
!transportábil (tran-spor-/trans-por-) adj. m., pl. transportábili; f. transportábilă, pl. transportábile
transportabilelor
TRANSPORTÁBIL, -Ă, transportabili, -e, adj. Care poate fi transportat. – Din fr. transportable. DOOM
!transportábil (tran-spor-/trans-por-) adj. m., pl. transportábili; f. transportábilă, pl. transportábile
transportabili
TRANSPORTÁBIL, -Ă, transportabili, -e, adj. Care poate fi transportat. – Din fr. transportable. DOOM
!transportábil (tran-spor-/trans-por-) adj. m., pl. transportábili; f. transportábilă, pl. transportábile
transportabilii
TRANSPORTÁBIL, -Ă, transportabili, -e, adj. Care poate fi transportat. – Din fr. transportable. DOOM
!transportábil (tran-spor-/trans-por-) adj. m., pl. transportábili; f. transportábilă, pl. transportábile
transportabililor
TRANSPORTÁBIL, -Ă, transportabili, -e, adj. Care poate fi transportat. – Din fr. transportable. DOOM
!transportábil (tran-spor-/trans-por-) adj. m., pl. transportábili; f. transportábilă, pl. transportábile
transportabilul
TRANSPORTÁBIL, -Ă, transportabili, -e, adj. Care poate fi transportat. – Din fr. transportable. DOOM
!transportábil (tran-spor-/trans-por-) adj. m., pl. transportábili; f. transportábilă, pl. transportábile
transportabilului
TRANSPORTÁBIL, -Ă, transportabili, -e, adj. Care poate fi transportat. – Din fr. transportable. DOOM
!transportábil (tran-spor-/trans-por-) adj. m., pl. transportábili; f. transportábilă, pl. transportábile
transportai
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportam
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportare
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportare
TRANSPORTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) transporta. – V. transporta. DOOM
!transportáre (tran-spor-/trans-por-) s. f., g.-d. art. transportắrii
transportarea
TRANSPORTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) transporta. – V. transporta. DOOM
!transportáre (tran-spor-/trans-por-) s. f., g.-d. art. transportắrii
transportară
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportarăm
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportarăți
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportase
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportasem
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportaseră
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportaserăm
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportaserăți
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportaseși
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportaseți
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportat
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportat
TRANSPORTÁT, -Ă, transportați, -te, adj. Stăpânit de un entuziasm, de o plăcere fără margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
transportata
TRANSPORTÁT, -Ă, transportați, -te, adj. Stăpânit de un entuziasm, de o plăcere fără margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
transportate
TRANSPORTÁT, -Ă, transportați, -te, adj. Stăpânit de un entuziasm, de o plăcere fără margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
transportatei
TRANSPORTÁT, -Ă, transportați, -te, adj. Stăpânit de un entuziasm, de o plăcere fără margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
transportatele
TRANSPORTÁT, -Ă, transportați, -te, adj. Stăpânit de un entuziasm, de o plăcere fără margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
transportatelor
TRANSPORTÁT, -Ă, transportați, -te, adj. Stăpânit de un entuziasm, de o plăcere fără margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
transportatul
TRANSPORTÁT, -Ă, transportați, -te, adj. Stăpânit de un entuziasm, de o plăcere fără margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
transportatului
TRANSPORTÁT, -Ă, transportați, -te, adj. Stăpânit de un entuziasm, de o plăcere fără margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
transportau
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportași
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportați
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportați
TRANSPORTÁT, -Ă, transportați, -te, adj. Stăpânit de un entuziasm, de o plăcere fără margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
transportații
TRANSPORTÁT, -Ă, transportați, -te, adj. Stăpânit de un entuziasm, de o plăcere fără margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
transportaților
TRANSPORTÁT, -Ă, transportați, -te, adj. Stăpânit de un entuziasm, de o plăcere fără margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
transporte
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportoare
TRANSPORTÓR, -OÁRE, transportori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă, care duce, care cară. 2. S. n. Utilaj sau instalație (automată) pentru transportul continuu al unor materiale, piese, produse etc. pe distanțe relativ scurte, pe bandă rulantă. 3. S. n. Autovehicul blindat, echipat cu armament ușor, care servește la transportul militarilor. – Din fr. transporteur. DOOM
!transportór2 (tran-spor-/trans-por-) s. n., pl. transportoáre
transportoarea
TRANSPORTÓR, -OÁRE, transportori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă, care duce, care cară. 2. S. n. Utilaj sau instalație (automată) pentru transportul continuu al unor materiale, piese, produse etc. pe distanțe relativ scurte, pe bandă rulantă. 3. S. n. Autovehicul blindat, echipat cu armament ușor, care servește la transportul militarilor. – Din fr. transporteur. DOOM
!transportór2 (tran-spor-/trans-por-) s. n., pl. transportoáre
transportoarei
TRANSPORTÓR, -OÁRE, transportori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă, care duce, care cară. 2. S. n. Utilaj sau instalație (automată) pentru transportul continuu al unor materiale, piese, produse etc. pe distanțe relativ scurte, pe bandă rulantă. 3. S. n. Autovehicul blindat, echipat cu armament ușor, care servește la transportul militarilor. – Din fr. transporteur. DOOM
!transportór2 (tran-spor-/trans-por-) s. n., pl. transportoáre
transportoarele
TRANSPORTÓR, -OÁRE, transportori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă, care duce, care cară. 2. S. n. Utilaj sau instalație (automată) pentru transportul continuu al unor materiale, piese, produse etc. pe distanțe relativ scurte, pe bandă rulantă. 3. S. n. Autovehicul blindat, echipat cu armament ușor, care servește la transportul militarilor. – Din fr. transporteur. DOOM
!transportór2 (tran-spor-/trans-por-) s. n., pl. transportoáre
transportoarelor
TRANSPORTÓR, -OÁRE, transportori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă, care duce, care cară. 2. S. n. Utilaj sau instalație (automată) pentru transportul continuu al unor materiale, piese, produse etc. pe distanțe relativ scurte, pe bandă rulantă. 3. S. n. Autovehicul blindat, echipat cu armament ușor, care servește la transportul militarilor. – Din fr. transporteur. DOOM
!transportór2 (tran-spor-/trans-por-) s. n., pl. transportoáre
transportor
TRANSPORTÓR, -OÁRE, transportori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă, care duce, care cară. 2. S. n. Utilaj sau instalație (automată) pentru transportul continuu al unor materiale, piese, produse etc. pe distanțe relativ scurte, pe bandă rulantă. 3. S. n. Autovehicul blindat, echipat cu armament ușor, care servește la transportul militarilor. – Din fr. transporteur. DOOM
!transportór2 (tran-spor-/trans-por-) s. n., pl. transportoáre
transportori
TRANSPORTÓR, -OÁRE, transportori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă, care duce, care cară. 2. S. n. Utilaj sau instalație (automată) pentru transportul continuu al unor materiale, piese, produse etc. pe distanțe relativ scurte, pe bandă rulantă. 3. S. n. Autovehicul blindat, echipat cu armament ușor, care servește la transportul militarilor. – Din fr. transporteur. DOOM
!transportór2 (tran-spor-/trans-por-) s. n., pl. transportoáre
transportorii
TRANSPORTÓR, -OÁRE, transportori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă, care duce, care cară. 2. S. n. Utilaj sau instalație (automată) pentru transportul continuu al unor materiale, piese, produse etc. pe distanțe relativ scurte, pe bandă rulantă. 3. S. n. Autovehicul blindat, echipat cu armament ușor, care servește la transportul militarilor. – Din fr. transporteur. DOOM
!transportór2 (tran-spor-/trans-por-) s. n., pl. transportoáre
transportorilor
TRANSPORTÓR, -OÁRE, transportori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă, care duce, care cară. 2. S. n. Utilaj sau instalație (automată) pentru transportul continuu al unor materiale, piese, produse etc. pe distanțe relativ scurte, pe bandă rulantă. 3. S. n. Autovehicul blindat, echipat cu armament ușor, care servește la transportul militarilor. – Din fr. transporteur. DOOM
!transportór2 (tran-spor-/trans-por-) s. n., pl. transportoáre
transportorul
TRANSPORTÓR, -OÁRE, transportori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă, care duce, care cară. 2. S. n. Utilaj sau instalație (automată) pentru transportul continuu al unor materiale, piese, produse etc. pe distanțe relativ scurte, pe bandă rulantă. 3. S. n. Autovehicul blindat, echipat cu armament ușor, care servește la transportul militarilor. – Din fr. transporteur. DOOM
!transportór2 (tran-spor-/trans-por-) s. n., pl. transportoáre
transportorului
TRANSPORTÓR, -OÁRE, transportori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă, care duce, care cară. 2. S. n. Utilaj sau instalație (automată) pentru transportul continuu al unor materiale, piese, produse etc. pe distanțe relativ scurte, pe bandă rulantă. 3. S. n. Autovehicul blindat, echipat cu armament ușor, care servește la transportul militarilor. – Din fr. transporteur. DOOM
!transportór2 (tran-spor-/trans-por-) s. n., pl. transportoáre
transportul
TRANSPÓRT, transporturi, s. n. 1. Faptul de a transporta. ♦ (La pl.) Ramură a economiei naționale cuprinzând totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale care asigură circulația bunurilor și a persoanelor. 2. Totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat și în condiții determinate. 3. Fig. (Livr.) Uitare de sine cauzată de emoție, de entuziasm, de plăcere; stare de contemplație. – Din fr. transport. DOOM
!transpórt (tran-sport/trans-port) s. n., pl. transpórturi
transportului
TRANSPÓRT, transporturi, s. n. 1. Faptul de a transporta. ♦ (La pl.) Ramură a economiei naționale cuprinzând totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale care asigură circulația bunurilor și a persoanelor. 2. Totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat și în condiții determinate. 3. Fig. (Livr.) Uitare de sine cauzată de emoție, de entuziasm, de plăcere; stare de contemplație. – Din fr. transport. DOOM
!transpórt (tran-sport/trans-port) s. n., pl. transpórturi
transporturi
TRANSPÓRT, transporturi, s. n. 1. Faptul de a transporta. ♦ (La pl.) Ramură a economiei naționale cuprinzând totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale care asigură circulația bunurilor și a persoanelor. 2. Totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat și în condiții determinate. 3. Fig. (Livr.) Uitare de sine cauzată de emoție, de entuziasm, de plăcere; stare de contemplație. – Din fr. transport. DOOM
!transpórt (tran-sport/trans-port) s. n., pl. transpórturi
transporturile
TRANSPÓRT, transporturi, s. n. 1. Faptul de a transporta. ♦ (La pl.) Ramură a economiei naționale cuprinzând totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale care asigură circulația bunurilor și a persoanelor. 2. Totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat și în condiții determinate. 3. Fig. (Livr.) Uitare de sine cauzată de emoție, de entuziasm, de plăcere; stare de contemplație. – Din fr. transport. DOOM
!transpórt (tran-sport/trans-port) s. n., pl. transpórturi
transporturilor
TRANSPÓRT, transporturi, s. n. 1. Faptul de a transporta. ♦ (La pl.) Ramură a economiei naționale cuprinzând totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale care asigură circulația bunurilor și a persoanelor. 2. Totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat și în condiții determinate. 3. Fig. (Livr.) Uitare de sine cauzată de emoție, de entuziasm, de plăcere; stare de contemplație. – Din fr. transport. DOOM
!transpórt (tran-sport/trans-port) s. n., pl. transpórturi
transportând
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportînd
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transportări
TRANSPORTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) transporta. – V. transporta. DOOM
!transportáre (tran-spor-/trans-por-) s. f., g.-d. art. transportắrii
transportării
TRANSPORTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) transporta. – V. transporta. DOOM
!transportáre (tran-spor-/trans-por-) s. f., g.-d. art. transportắrii
transportările
TRANSPORTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) transporta. – V. transporta. DOOM
!transportáre (tran-spor-/trans-por-) s. f., g.-d. art. transportắrii
transportărilor
TRANSPORTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) transporta. – V. transporta. DOOM
!transportáre (tran-spor-/trans-por-) s. f., g.-d. art. transportắrii
transporți
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. DOOM
!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă
transpozitiv
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives. DOOM
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve
transpozitiva
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives. DOOM
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve
transpozitive
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives. DOOM
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve
transpozitivei
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives. DOOM
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve
transpozitivele
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives. DOOM
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve
transpozitivelor
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives. DOOM
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve
transpozitivi
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives. DOOM
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve
transpozitivii
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives. DOOM
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve
transpozitivilor
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives. DOOM
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve
transpozitivul
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives. DOOM
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve
transpozitivului
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives. DOOM
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve
transpoziția
TRANSPOZIȚÍE, transpoziții, s. f. (Rar) Transpunere. ♦ Spec. (Mat.) Permutare a două litere într-o formulă. ♦ Spec. Schimbare a poziției unor atomi sau a unor radicali dintr-o moleculă a unei substanțe cu formarea unui nou compus. ♦ Spec. Transcriere sau executare a unei compoziții muzicale în altă tonalitate. – Din fr. transposition. DOOM
!transpozíție (rar) (tran-spo-, -ți-e/trans-po-) s. f., art. transpozíția (-ți-a), g.-d. art. transpozíției; pl. transpozíții, art. transpozíțiile (-ți-i-)
transpoziție
TRANSPOZIȚÍE, transpoziții, s. f. (Rar) Transpunere. ♦ Spec. (Mat.) Permutare a două litere într-o formulă. ♦ Spec. Schimbare a poziției unor atomi sau a unor radicali dintr-o moleculă a unei substanțe cu formarea unui nou compus. ♦ Spec. Transcriere sau executare a unei compoziții muzicale în altă tonalitate. – Din fr. transposition. DOOM
!transpozíție (rar) (tran-spo-, -ți-e/trans-po-) s. f., art. transpozíția (-ți-a), g.-d. art. transpozíției; pl. transpozíții, art. transpozíțiile (-ți-i-)
transpoziției
TRANSPOZIȚÍE, transpoziții, s. f. (Rar) Transpunere. ♦ Spec. (Mat.) Permutare a două litere într-o formulă. ♦ Spec. Schimbare a poziției unor atomi sau a unor radicali dintr-o moleculă a unei substanțe cu formarea unui nou compus. ♦ Spec. Transcriere sau executare a unei compoziții muzicale în altă tonalitate. – Din fr. transposition. DOOM
!transpozíție (rar) (tran-spo-, -ți-e/trans-po-) s. f., art. transpozíția (-ți-a), g.-d. art. transpozíției; pl. transpozíții, art. transpozíțiile (-ți-i-)
transpoziții
TRANSPOZIȚÍE, transpoziții, s. f. (Rar) Transpunere. ♦ Spec. (Mat.) Permutare a două litere într-o formulă. ♦ Spec. Schimbare a poziției unor atomi sau a unor radicali dintr-o moleculă a unei substanțe cu formarea unui nou compus. ♦ Spec. Transcriere sau executare a unei compoziții muzicale în altă tonalitate. – Din fr. transposition. DOOM
!transpozíție (rar) (tran-spo-, -ți-e/trans-po-) s. f., art. transpozíția (-ți-a), g.-d. art. transpozíției; pl. transpozíții, art. transpozíțiile (-ți-i-)
transpozițiile
TRANSPOZIȚÍE, transpoziții, s. f. (Rar) Transpunere. ♦ Spec. (Mat.) Permutare a două litere într-o formulă. ♦ Spec. Schimbare a poziției unor atomi sau a unor radicali dintr-o moleculă a unei substanțe cu formarea unui nou compus. ♦ Spec. Transcriere sau executare a unei compoziții muzicale în altă tonalitate. – Din fr. transposition. DOOM
!transpozíție (rar) (tran-spo-, -ți-e/trans-po-) s. f., art. transpozíția (-ți-a), g.-d. art. transpozíției; pl. transpozíții, art. transpozíțiile (-ți-i-)
transpozițiilor
TRANSPOZIȚÍE, transpoziții, s. f. (Rar) Transpunere. ♦ Spec. (Mat.) Permutare a două litere într-o formulă. ♦ Spec. Schimbare a poziției unor atomi sau a unor radicali dintr-o moleculă a unei substanțe cu formarea unui nou compus. ♦ Spec. Transcriere sau executare a unei compoziții muzicale în altă tonalitate. – Din fr. transposition. DOOM
!transpozíție (rar) (tran-spo-, -ți-e/trans-po-) s. f., art. transpozíția (-ți-a), g.-d. art. transpozíției; pl. transpozíții, art. transpozíțiile (-ți-i-)
transpune
TRANSPÚNE, transpún, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare sau dintr-o situație în alta. ♦ Fig. A da expresie în scris, pe scenă, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hârtie, în versuri, pe scenă etc. ♦ A transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost scrisă. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbându-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginația etc. în altă situație sau în alt timp. – Trans- + pune (după fr. transposer, lat. transponere). DOOM
!transpúne (a ~) (tran-spu-/trans-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transpún, 2 sg. transpúi, 1 pl. transpúnem; conj. prez. 3 să transpúnă; ger. transpunấnd; part. transpús
transpunere
TRANSPÚNERE, transpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) transpune și rezultatul ei; transpoziție. – V. transpune. DOOM
!transpúnere (tran-spu-/trans-pu-) s. f., g.-d. art. transpúnerii; pl. transpúneri
transpunerea
TRANSPÚNERE, transpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) transpune și rezultatul ei; transpoziție. – V. transpune. DOOM
!transpúnere (tran-spu-/trans-pu-) s. f., g.-d. art. transpúnerii; pl. transpúneri
transpuneri
TRANSPÚNERE, transpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) transpune și rezultatul ei; transpoziție. – V. transpune. DOOM
!transpúnere (tran-spu-/trans-pu-) s. f., g.-d. art. transpúnerii; pl. transpúneri
transpunerii
TRANSPÚNERE, transpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) transpune și rezultatul ei; transpoziție. – V. transpune. DOOM
!transpúnere (tran-spu-/trans-pu-) s. f., g.-d. art. transpúnerii; pl. transpúneri
transpunerile
TRANSPÚNERE, transpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) transpune și rezultatul ei; transpoziție. – V. transpune. DOOM
!transpúnere (tran-spu-/trans-pu-) s. f., g.-d. art. transpúnerii; pl. transpúneri
transpunerilor
TRANSPÚNERE, transpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) transpune și rezultatul ei; transpoziție. – V. transpune. DOOM
!transpúnere (tran-spu-/trans-pu-) s. f., g.-d. art. transpúnerii; pl. transpúneri
transpus
TRANSPÚNE, transpún, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare sau dintr-o situație în alta. ♦ Fig. A da expresie în scris, pe scenă, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hârtie, în versuri, pe scenă etc. ♦ A transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost scrisă inițial. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbându-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginația etc. în altă situație sau în alt timp. – Trans- + pune (după fr. transposer, lat. transponere).
transpărea
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăreai
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăream
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăreau
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăreați
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpărem
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpărere
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpărere
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître).
transpăreți
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăru
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpărui
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpărură
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpărurăm
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpărurăți
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăruse
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpărusem
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăruseră
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăruserăm
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăruserăți
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăruseși
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăruseți
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpărut
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpăruși
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpărând
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transpărînd
TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zări, a se întrezări, a se ghici. – Trans- + părea (după fr. transparaître). DOOM
!transpăreá (a ~) (tran-spă-/trans-pă-) vb., ind. prez. 3 sg. transpáre; conj. prez. 3 să transpáră
transrenan
TRANSRENÁN, -Ă adj. De dincolo de Rin. [< fr. transrhénan].
transsaharian
TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. Cale ferată și tren care unesc Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian. DOOM
transsaharián2 (trans-sa-, -ri-an) s. n., pl. transsahariéne (-ri-e-)
transsahariana
TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. Cale ferată și tren care unesc Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian. DOOM
transsaharián2 (trans-sa-, -ri-an) s. n., pl. transsahariéne (-ri-e-)
transsaharianul
TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. Cale ferată și tren care unesc Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian. DOOM
transsaharián2 (trans-sa-, -ri-an) s. n., pl. transsahariéne (-ri-e-)
transsaharianului
TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. Cale ferată și tren care unesc Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian. DOOM
transsaharián2 (trans-sa-, -ri-an) s. n., pl. transsahariéne (-ri-e-)
transsahariene
TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. Cale ferată și tren care unesc Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian. DOOM
transsaharián2 (trans-sa-, -ri-an) s. n., pl. transsahariéne (-ri-e-)
transsaharienei
TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. Cale ferată și tren care unesc Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian. DOOM
transsaharián2 (trans-sa-, -ri-an) s. n., pl. transsahariéne (-ri-e-)
transsaharienele
TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. Cale ferată și tren care unesc Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian. DOOM
transsaharián2 (trans-sa-, -ri-an) s. n., pl. transsahariéne (-ri-e-)
transsaharienelor
TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. Cale ferată și tren care unesc Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian. DOOM
transsaharián2 (trans-sa-, -ri-an) s. n., pl. transsahariéne (-ri-e-)
transsaharieni
TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. Cale ferată și tren care unesc Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian. DOOM
transsaharián2 (trans-sa-, -ri-an) s. n., pl. transsahariéne (-ri-e-)
transsaharienii
TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. Cale ferată și tren care unesc Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian. DOOM
transsaharián2 (trans-sa-, -ri-an) s. n., pl. transsahariéne (-ri-e-)
transsaharienilor
TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. Cale ferată și tren care unesc Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian. DOOM
transsaharián2 (trans-sa-, -ri-an) s. n., pl. transsahariéne (-ri-e-)
transsexual
TRANSSEXUÁL, -Ă, transsexuali, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Biol.) Referitor la trecerea de la un sex la altul. 2. S. m. și f. Persoană caracterizată prin transsexualism. – Din fr. transsexuel, engl. transsexual. DOOM
*transsexuál (trans-se-xu-al) adj. m., s. m., pl. transsexuáli; adj. f., s. f. transsexuálă, pl. transsexuále
transsexuala
TRANSSEXUÁL, -Ă, transsexuali, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Biol.) Referitor la trecerea de la un sex la altul. 2. S. m. și f. Persoană caracterizată prin transsexualism. – Din fr. transsexuel, engl. transsexual. DOOM
*transsexuál (trans-se-xu-al) adj. m., s. m., pl. transsexuáli; adj. f., s. f. transsexuálă, pl. transsexuále
transsexuale
TRANSSEXUÁL, -Ă, transsexuali, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Biol.) Referitor la trecerea de la un sex la altul. 2. S. m. și f. Persoană caracterizată prin transsexualism. – Din fr. transsexuel, engl. transsexual. DOOM
*transsexuál (trans-se-xu-al) adj. m., s. m., pl. transsexuáli; adj. f., s. f. transsexuálă, pl. transsexuále
transsexualei
TRANSSEXUÁL, -Ă, transsexuali, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Biol.) Referitor la trecerea de la un sex la altul. 2. S. m. și f. Persoană caracterizată prin transsexualism. – Din fr. transsexuel, engl. transsexual. DOOM
*transsexuál (trans-se-xu-al) adj. m., s. m., pl. transsexuáli; adj. f., s. f. transsexuálă, pl. transsexuále
transsexualele
TRANSSEXUÁL, -Ă, transsexuali, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Biol.) Referitor la trecerea de la un sex la altul. 2. S. m. și f. Persoană caracterizată prin transsexualism. – Din fr. transsexuel, engl. transsexual. DOOM
*transsexuál (trans-se-xu-al) adj. m., s. m., pl. transsexuáli; adj. f., s. f. transsexuálă, pl. transsexuále
transsexualelor
TRANSSEXUÁL, -Ă, transsexuali, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Biol.) Referitor la trecerea de la un sex la altul. 2. S. m. și f. Persoană caracterizată prin transsexualism. – Din fr. transsexuel, engl. transsexual. DOOM
*transsexuál (trans-se-xu-al) adj. m., s. m., pl. transsexuáli; adj. f., s. f. transsexuálă, pl. transsexuále
transsexuali
TRANSSEXUÁL, -Ă, transsexuali, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Biol.) Referitor la trecerea de la un sex la altul. 2. S. m. și f. Persoană caracterizată prin transsexualism. – Din fr. transsexuel, engl. transsexual. DOOM
*transsexuál (trans-se-xu-al) adj. m., s. m., pl. transsexuáli; adj. f., s. f. transsexuálă, pl. transsexuále
transsexualii
TRANSSEXUÁL, -Ă, transsexuali, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Biol.) Referitor la trecerea de la un sex la altul. 2. S. m. și f. Persoană caracterizată prin transsexualism. – Din fr. transsexuel, engl. transsexual. DOOM
*transsexuál (trans-se-xu-al) adj. m., s. m., pl. transsexuáli; adj. f., s. f. transsexuálă, pl. transsexuále
transsexualilor
TRANSSEXUÁL, -Ă, transsexuali, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Biol.) Referitor la trecerea de la un sex la altul. 2. S. m. și f. Persoană caracterizată prin transsexualism. – Din fr. transsexuel, engl. transsexual. DOOM
*transsexuál (trans-se-xu-al) adj. m., s. m., pl. transsexuáli; adj. f., s. f. transsexuálă, pl. transsexuále
transsexualism
TRANSSEXUALÍSM s. n. Constituție psihologică particulară, caracterizată prin convingerea fermă a unei persoane că ar aparține sexului opus și uneori dorința obsedantă de a-și schimba sexul. [Pr.: -xu-al] – Din fr. transsexualisme.
transsexualismul
TRANSSEXUALÍSM s. n. Constituție psihologică particulară, caracterizată prin convingerea fermă a unei persoane că ar aparține sexului opus și uneori dorința obsedantă de a-și schimba sexul. [Pr.: -xu-al] – Din fr. transsexualisme.
transsexualismului
TRANSSEXUALÍSM s. n. Constituție psihologică particulară, caracterizată prin convingerea fermă a unei persoane că ar aparține sexului opus și uneori dorința obsedantă de a-și schimba sexul. [Pr.: -xu-al] – Din fr. transsexualisme.
transsexualul
TRANSSEXUÁL, -Ă, transsexuali, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Biol.) Referitor la trecerea de la un sex la altul. 2. S. m. și f. Persoană caracterizată prin transsexualism. – Din fr. transsexuel, engl. transsexual. DOOM
*transsexuál (trans-se-xu-al) adj. m., s. m., pl. transsexuáli; adj. f., s. f. transsexuálă, pl. transsexuále
transsexualului
TRANSSEXUÁL, -Ă, transsexuali, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Biol.) Referitor la trecerea de la un sex la altul. 2. S. m. și f. Persoană caracterizată prin transsexualism. – Din fr. transsexuel, engl. transsexual. DOOM
*transsexuál (trans-se-xu-al) adj. m., s. m., pl. transsexuáli; adj. f., s. f. transsexuálă, pl. transsexuále
transsiberian
TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. Cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien. DOOM
transsiberián2 (trans-si-, -ri-an) s. n., pl. transsiberiéne (-ri-e-)
transsiberiana
TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. Cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien. DOOM
transsiberián2 (trans-si-, -ri-an) s. n., pl. transsiberiéne (-ri-e-)
transsiberianul
TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. Cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien. DOOM
transsiberián2 (trans-si-, -ri-an) s. n., pl. transsiberiéne (-ri-e-)
transsiberianului
TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. Cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien. DOOM
transsiberián2 (trans-si-, -ri-an) s. n., pl. transsiberiéne (-ri-e-)
transsiberiene
TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. Cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien. DOOM
transsiberián2 (trans-si-, -ri-an) s. n., pl. transsiberiéne (-ri-e-)
transsiberienei
TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. Cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien. DOOM
transsiberián2 (trans-si-, -ri-an) s. n., pl. transsiberiéne (-ri-e-)
transsiberienele
TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. Cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien. DOOM
transsiberián2 (trans-si-, -ri-an) s. n., pl. transsiberiéne (-ri-e-)
transsiberienelor
TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. Cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien. DOOM
transsiberián2 (trans-si-, -ri-an) s. n., pl. transsiberiéne (-ri-e-)
transsiberieni
TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. Cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien. DOOM
transsiberián2 (trans-si-, -ri-an) s. n., pl. transsiberiéne (-ri-e-)
transsiberienii
TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. Cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien. DOOM
transsiberián2 (trans-si-, -ri-an) s. n., pl. transsiberiéne (-ri-e-)
transsiberienilor
TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. Cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien. DOOM
transsiberián2 (trans-si-, -ri-an) s. n., pl. transsiberiéne (-ri-e-)
transsilvanica
SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, întrebuințată în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. šipŭkŭ „trandafir”.
transsonic
TRANSSÓNIC, -Ă adj. (Despre viteze) Care face trecerea din domeniul sonic în cel supersonic (între 270 și 440 m/s). ♦ (Despre aparate) Care servește la studiul experimental al vitezelor sonice și supersonice. [< fr. transsonique].
transsubstanțiațiune
TRANSSUBSTANȚIAȚIÚNE s. f. (Bis.) Transsubstanțiere. [Pr.: -ți-a-ți-u-] – Din fr. transsubstantiation.
transsubstanțiațiunea
TRANSSUBSTANȚIAȚIÚNE s. f. (Bis.) Transsubstanțiere. [Pr.: -ți-a-ți-u-] – Din fr. transsubstantiation.
transsubstanțiațiuni
TRANSSUBSTANȚIAȚIÚNE s. f. (Bis.) Transsubstanțiere. [Pr.: -ți-a-ți-u-] – Din fr. transsubstantiation.
transsubstanțiațiunii
TRANSSUBSTANȚIAȚIÚNE s. f. (Bis.) Transsubstanțiere. [Pr.: -ți-a-ți-u-] – Din fr. transsubstantiation.
transsubstanțiațiunile
TRANSSUBSTANȚIAȚIÚNE s. f. (Bis.) Transsubstanțiere. [Pr.: -ți-a-ți-u-] – Din fr. transsubstantiation.
transsubstanțiațiunilor
TRANSSUBSTANȚIAȚIÚNE s. f. (Bis.) Transsubstanțiere. [Pr.: -ți-a-ți-u-] – Din fr. transsubstantiation.
transsubstanțiere
TRANSSUBSTANȚIÉRE s. f. (în religia creștină) Prefacerea miraculoasă a pâinii și a vinului din cuminecătură în trupul și sângele lui Isus Hristos. [Pr.: -ți-e-] – După fr. transsubstantiation. DOOM
transsubstanțiére (trans-sub-, -ți-e-) s. f., g.-d. art. transsubstanțiérii
transsubstanțierea
TRANSSUBSTANȚIÉRE s. f. (în religia creștină) Prefacerea miraculoasă a pâinii și a vinului din cuminecătură în trupul și sângele lui Isus Hristos. [Pr.: -ți-e-] – După fr. transsubstantiation. DOOM
transsubstanțiére (trans-sub-, -ți-e-) s. f., g.-d. art. transsubstanțiérii
transsubstanțieri
TRANSSUBSTANȚIÉRE s. f. (în religia creștină) Prefacerea miraculoasă a pâinii și a vinului din cuminecătură în trupul și sângele lui Isus Hristos. [Pr.: -ți-e-] – După fr. transsubstantiation. DOOM
transsubstanțiére (trans-sub-, -ți-e-) s. f., g.-d. art. transsubstanțiérii
transsubstanțierii
TRANSSUBSTANȚIÉRE s. f. (în religia creștină) Prefacerea miraculoasă a pâinii și a vinului din cuminecătură în trupul și sângele lui Isus Hristos. [Pr.: -ți-e-] – După fr. transsubstantiation. DOOM
transsubstanțiére (trans-sub-, -ți-e-) s. f., g.-d. art. transsubstanțiérii
transsubstanțierile
TRANSSUBSTANȚIÉRE s. f. (în religia creștină) Prefacerea miraculoasă a pâinii și a vinului din cuminecătură în trupul și sângele lui Isus Hristos. [Pr.: -ți-e-] – După fr. transsubstantiation. DOOM
transsubstanțiére (trans-sub-, -ți-e-) s. f., g.-d. art. transsubstanțiérii
transsubstanțierilor
TRANSSUBSTANȚIÉRE s. f. (în religia creștină) Prefacerea miraculoasă a pâinii și a vinului din cuminecătură în trupul și sângele lui Isus Hristos. [Pr.: -ți-e-] – După fr. transsubstantiation. DOOM
transsubstanțiére (trans-sub-, -ți-e-) s. f., g.-d. art. transsubstanțiérii
transsubstanțiune
TRANSSUBSTANȚIÚNE s.f. (Rel.) Denumire a tainei prefacerii vinului și a pâinii din împărtășanie în trupul și sângele lui Cristos; transsubstanțiere. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. transsubstantiation].
transsuda
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudai
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudam
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudare
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudare
TRANSSUDÁRE s.f. Acțiunea de a transsuda și rezultatul ei; transsudație. [< transsuda].
transsudară
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudarăm
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudarăți
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudase
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudasem
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudaseră
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudaserăm
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudaserăți
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudaseși
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudaseți
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudat
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudat
TRANSSUDÁT, transsudate, s. n. Plasmă care trece din sânge în țesuturi sau în cavități naturale ale organismului, în unele stări patologice. – Din fr. transsudat. DOOM
transsudát (trans-su-) s. n., pl. transsudáte
transsudate
TRANSSUDÁT, transsudate, s. n. Plasmă care trece din sânge în țesuturi sau în cavități naturale ale organismului, în unele stări patologice. – Din fr. transsudat. DOOM
transsudát (trans-su-) s. n., pl. transsudáte
transsudatele
TRANSSUDÁT, transsudate, s. n. Plasmă care trece din sânge în țesuturi sau în cavități naturale ale organismului, în unele stări patologice. – Din fr. transsudat. DOOM
transsudát (trans-su-) s. n., pl. transsudáte
transsudatelor
TRANSSUDÁT, transsudate, s. n. Plasmă care trece din sânge în țesuturi sau în cavități naturale ale organismului, în unele stări patologice. – Din fr. transsudat. DOOM
transsudát (trans-su-) s. n., pl. transsudáte
transsudatul
TRANSSUDÁT, transsudate, s. n. Plasmă care trece din sânge în țesuturi sau în cavități naturale ale organismului, în unele stări patologice. – Din fr. transsudat. DOOM
transsudát (trans-su-) s. n., pl. transsudáte
transsudatului
TRANSSUDÁT, transsudate, s. n. Plasmă care trece din sânge în țesuturi sau în cavități naturale ale organismului, în unele stări patologice. – Din fr. transsudat. DOOM
transsudát (trans-su-) s. n., pl. transsudáte
transsudau
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudași
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudați
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudația
TRANSSUDÁȚIE, transsudații, s. f. Trecere a plasmei din sânge în țesutul interstițial sau într-o cavitate naturală a organismului. – Din fr. transsudation. DOOM
transsudáție (trans-su-, -ți-e) s. f., art. transsudáția (-ți-a), g.-d. art. transsudáției; pl. transsudáții, art. transsudáțiile (ți-i-)
transsudație
TRANSSUDÁȚIE, transsudații, s. f. Trecere a plasmei din sânge în țesutul interstițial sau într-o cavitate naturală a organismului. – Din fr. transsudation. DOOM
transsudáție (trans-su-, -ți-e) s. f., art. transsudáția (-ți-a), g.-d. art. transsudáției; pl. transsudáții, art. transsudáțiile (ți-i-)
transsudației
TRANSSUDÁȚIE, transsudații, s. f. Trecere a plasmei din sânge în țesutul interstițial sau într-o cavitate naturală a organismului. – Din fr. transsudation. DOOM
transsudáție (trans-su-, -ți-e) s. f., art. transsudáția (-ți-a), g.-d. art. transsudáției; pl. transsudáții, art. transsudáțiile (ți-i-)
transsudații
TRANSSUDÁȚIE, transsudații, s. f. Trecere a plasmei din sânge în țesutul interstițial sau într-o cavitate naturală a organismului. – Din fr. transsudation. DOOM
transsudáție (trans-su-, -ți-e) s. f., art. transsudáția (-ți-a), g.-d. art. transsudáției; pl. transsudáții, art. transsudáțiile (ți-i-)
transsudațiile
TRANSSUDÁȚIE, transsudații, s. f. Trecere a plasmei din sânge în țesutul interstițial sau într-o cavitate naturală a organismului. – Din fr. transsudation. DOOM
transsudáție (trans-su-, -ți-e) s. f., art. transsudáția (-ți-a), g.-d. art. transsudáției; pl. transsudáții, art. transsudáțiile (ți-i-)
transsudațiilor
TRANSSUDÁȚIE, transsudații, s. f. Trecere a plasmei din sânge în țesutul interstițial sau într-o cavitate naturală a organismului. – Din fr. transsudation. DOOM
transsudáție (trans-su-, -ți-e) s. f., art. transsudáția (-ți-a), g.-d. art. transsudáției; pl. transsudáții, art. transsudáțiile (ți-i-)
transsudează
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudez
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudeze
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudezi
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudând
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transsudînd
TRANSSUDÁ vb. I. intr. (Despre lichide) A trece prin porii unui vas. [< fr. transsuder, cf. lat. transsudare].
transtrav
TRANSTRÁV s. n. (Cin.) Procedeu de filmare constând din folosirea simultană și în sens contrar a unui transfocator și a travellingului. – Trans[focator] + trav[elling].
transtravul
TRANSTRÁV s. n. (Cin.) Procedeu de filmare constând din folosirea simultană și în sens contrar a unui transfocator și a travellingului. – Trans[focator] + trav[elling].
transtravului
TRANSTRÁV s. n. (Cin.) Procedeu de filmare constând din folosirea simultană și în sens contrar a unui transfocator și a travellingului. – Trans[focator] + trav[elling].
transuranian
TRANSURANIÁN, -Ă, transuranieni, -e, adj. (Chim.) Transuranic. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transuranien. DOOM
!transuranián (tran-su-, -ni-an/trans-u-) adj. m., pl. transuraniéni (-ni-eni); f. transuraniánă, pl. transuraniéne
transuraniana
TRANSURANIÁN, -Ă, transuranieni, -e, adj. (Chim.) Transuranic. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transuranien. DOOM
!transuranián (tran-su-, -ni-an/trans-u-) adj. m., pl. transuraniéni (-ni-eni); f. transuraniánă, pl. transuraniéne
transuranianul
TRANSURANIÁN, -Ă, transuranieni, -e, adj. (Chim.) Transuranic. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transuranien. DOOM
!transuranián (tran-su-, -ni-an/trans-u-) adj. m., pl. transuraniéni (-ni-eni); f. transuraniánă, pl. transuraniéne
transuranianului
TRANSURANIÁN, -Ă, transuranieni, -e, adj. (Chim.) Transuranic. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transuranien. DOOM
!transuranián (tran-su-, -ni-an/trans-u-) adj. m., pl. transuraniéni (-ni-eni); f. transuraniánă, pl. transuraniéne
transuranic
TRANSURÁNIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch. DOOM
!transuránic (tran-su-/trans-u-) adj. m., pl. transuránici; f. transuránică, pl. transuránice
transuranica
TRANSURÁNIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch. DOOM
!transuránic (tran-su-/trans-u-) adj. m., pl. transuránici; f. transuránică, pl. transuránice
transuranice
TRANSURÁNIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch. DOOM
!transuránic (tran-su-/trans-u-) adj. m., pl. transuránici; f. transuránică, pl. transuránice
transuranicei
TRANSURÁNIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch. DOOM
!transuránic (tran-su-/trans-u-) adj. m., pl. transuránici; f. transuránică, pl. transuránice
transuranicele
TRANSURÁNIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch. DOOM
!transuránic (tran-su-/trans-u-) adj. m., pl. transuránici; f. transuránică, pl. transuránice
transuranicelor
TRANSURÁNIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch. DOOM
!transuránic (tran-su-/trans-u-) adj. m., pl. transuránici; f. transuránică, pl. transuránice
transuranici
TRANSURÁNIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch. DOOM
!transuránic (tran-su-/trans-u-) adj. m., pl. transuránici; f. transuránică, pl. transuránice
transuranicii
TRANSURÁNIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch. DOOM
!transuránic (tran-su-/trans-u-) adj. m., pl. transuránici; f. transuránică, pl. transuránice
transuranicilor
TRANSURÁNIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch. DOOM
!transuránic (tran-su-/trans-u-) adj. m., pl. transuránici; f. transuránică, pl. transuránice
transuranicul
TRANSURÁNIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch. DOOM
!transuránic (tran-su-/trans-u-) adj. m., pl. transuránici; f. transuránică, pl. transuránice
transuranicului
TRANSURÁNIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch. DOOM
!transuránic (tran-su-/trans-u-) adj. m., pl. transuránici; f. transuránică, pl. transuránice
transuraniene
TRANSURANIÁN, -Ă, transuranieni, -e, adj. (Chim.) Transuranic. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transuranien. DOOM
!transuranián (tran-su-, -ni-an/trans-u-) adj. m., pl. transuraniéni (-ni-eni); f. transuraniánă, pl. transuraniéne
transuranienei
TRANSURANIÁN, -Ă, transuranieni, -e, adj. (Chim.) Transuranic. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transuranien. DOOM
!transuranián (tran-su-, -ni-an/trans-u-) adj. m., pl. transuraniéni (-ni-eni); f. transuraniánă, pl. transuraniéne
transuranienele
TRANSURANIÁN, -Ă, transuranieni, -e, adj. (Chim.) Transuranic. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transuranien. DOOM
!transuranián (tran-su-, -ni-an/trans-u-) adj. m., pl. transuraniéni (-ni-eni); f. transuraniánă, pl. transuraniéne
transuranienelor
TRANSURANIÁN, -Ă, transuranieni, -e, adj. (Chim.) Transuranic. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transuranien. DOOM
!transuranián (tran-su-, -ni-an/trans-u-) adj. m., pl. transuraniéni (-ni-eni); f. transuraniánă, pl. transuraniéne
transuranieni
TRANSURANIÁN, -Ă, transuranieni, -e, adj. (Chim.) Transuranic. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transuranien. DOOM
!transuranián (tran-su-, -ni-an/trans-u-) adj. m., pl. transuraniéni (-ni-eni); f. transuraniánă, pl. transuraniéne
transuranienii
TRANSURANIÁN, -Ă, transuranieni, -e, adj. (Chim.) Transuranic. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transuranien. DOOM
!transuranián (tran-su-, -ni-an/trans-u-) adj. m., pl. transuraniéni (-ni-eni); f. transuraniánă, pl. transuraniéne
transuranienilor
TRANSURANIÁN, -Ă, transuranieni, -e, adj. (Chim.) Transuranic. [Pr.: -ni-an] – Din fr. transuranien. DOOM
!transuranián (tran-su-, -ni-an/trans-u-) adj. m., pl. transuraniéni (-ni-eni); f. transuraniánă, pl. transuraniéne
transvaza
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazai
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazam
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazare
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazare
TRANSVAZÁRE, transvazări, s. f. Acțiunea de a transvaza și rezultatul ei. – V. transvaza. DOOM
transvazáre (trans-va-) s. f., g.-d. art. transvazắrii; pl. transvazắri
transvazarea
TRANSVAZÁRE, transvazări, s. f. Acțiunea de a transvaza și rezultatul ei. – V. transvaza. DOOM
transvazáre (trans-va-) s. f., g.-d. art. transvazắrii; pl. transvazắri
transvazară
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazarăm
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazarăți
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazase
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazasem
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazaseră
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazaserăm
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazaserăți
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazaseși
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazaseți
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazat
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazau
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazași
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazați
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazează
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazez
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazeze
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazezi
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazând
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazînd
TRANSVAZÁ, transvazez, vb. I. Tranz. A muta un lichid sau un material pulverulent dintr-un vas în altul. – Din fr. transvaser. DOOM
transvazá (a ~) (trans-va-) vb., ind. prez. 3 transvazeáză
transvazări
TRANSVAZÁRE, transvazări, s. f. Acțiunea de a transvaza și rezultatul ei. – V. transvaza. DOOM
transvazáre (trans-va-) s. f., g.-d. art. transvazắrii; pl. transvazắri
transvazării
TRANSVAZÁRE, transvazări, s. f. Acțiunea de a transvaza și rezultatul ei. – V. transvaza. DOOM
transvazáre (trans-va-) s. f., g.-d. art. transvazắrii; pl. transvazắri
transvazările
TRANSVAZÁRE, transvazări, s. f. Acțiunea de a transvaza și rezultatul ei. – V. transvaza. DOOM
transvazáre (trans-va-) s. f., g.-d. art. transvazắrii; pl. transvazắri
transvazărilor
TRANSVAZÁRE, transvazări, s. f. Acțiunea de a transvaza și rezultatul ei. – V. transvaza. DOOM
transvazáre (trans-va-) s. f., g.-d. art. transvazắrii; pl. transvazắri
transvers
TRANSVÉRS, -Ă adj. Transversal. ♦ (Anat.) Transversal pe axa corpului. [< fr. transverse].
transversal
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal. DOOM
transversál (trans-ver-) adj. m., pl. transversáli; f. transversálă, pl. transversále
transversala
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal. DOOM
transversál (trans-ver-) adj. m., pl. transversáli; f. transversálă, pl. transversále
transversale
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal. DOOM
transversál (trans-ver-) adj. m., pl. transversáli; f. transversálă, pl. transversále
transversalei
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal. DOOM
transversál (trans-ver-) adj. m., pl. transversáli; f. transversálă, pl. transversále
transversalele
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal. DOOM
transversál (trans-ver-) adj. m., pl. transversáli; f. transversálă, pl. transversále
transversalelor
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal. DOOM
transversál (trans-ver-) adj. m., pl. transversáli; f. transversálă, pl. transversále
transversali
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal. DOOM
transversál (trans-ver-) adj. m., pl. transversáli; f. transversálă, pl. transversále
transversalii
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal. DOOM
transversál (trans-ver-) adj. m., pl. transversáli; f. transversálă, pl. transversále
transversalilor
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal. DOOM
transversál (trans-ver-) adj. m., pl. transversáli; f. transversálă, pl. transversále
transversalul
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal. DOOM
transversál (trans-ver-) adj. m., pl. transversáli; f. transversálă, pl. transversále
transversalului
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal. DOOM
transversál (trans-ver-) adj. m., pl. transversáli; f. transversálă, pl. transversále
transversală
TRANSVERSÁLĂ, transversale, s. f. 1. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece prin roci sterile de-a curmezișul direcției stratului. Cînd să-l întrebe vagonetarul că ce caută, a fugit înapoi pe transversală. DAVIDOGLU, M. 38. 2. (Mat.) Linie dreaptă indefinită care intersectează două sau mai multe linii (laturi ale unui triunghi, paralele etc.). DOOM
transversálă s. f., g.-d. art. transversálei; pl. transversále
transverter
TRANSVÉRTER, transvertere, s. n. Aparat auxiliar folosit pentru translația radiocomunicației bilaterale dintr-o gamă în alta. – Din engl. transverter.
transvertere
TRANSVÉRTER, transvertere, s. n. Aparat auxiliar folosit pentru translația radiocomunicației bilaterale dintr-o gamă în alta. – Din engl. transverter.
transverterele
TRANSVÉRTER, transvertere, s. n. Aparat auxiliar folosit pentru translația radiocomunicației bilaterale dintr-o gamă în alta. – Din engl. transverter.
transverterelor
TRANSVÉRTER, transvertere, s. n. Aparat auxiliar folosit pentru translația radiocomunicației bilaterale dintr-o gamă în alta. – Din engl. transverter.
transverterul
TRANSVÉRTER, transvertere, s. n. Aparat auxiliar folosit pentru translația radiocomunicației bilaterale dintr-o gamă în alta. – Din engl. transverter.
transverterului
TRANSVÉRTER, transvertere, s. n. Aparat auxiliar folosit pentru translația radiocomunicației bilaterale dintr-o gamă în alta. – Din engl. transverter.
transvertoare
TRANSVERTÓR, transverioare, s. n. Mașină electrică care transformă curentul electric din continuu în alternativ și invers sau care schimbă frecvența unui curent alternativ. – Din fr. transverteur. DOOM
transvertór (trans-ver-) s. n., pl. transvertoáre
transvertoarele
TRANSVERTÓR, transverioare, s. n. Mașină electrică care transformă curentul electric din continuu în alternativ și invers sau care schimbă frecvența unui curent alternativ. – Din fr. transverteur. DOOM
transvertór (trans-ver-) s. n., pl. transvertoáre
transvertoarelor
TRANSVERTÓR, transverioare, s. n. Mașină electrică care transformă curentul electric din continuu în alternativ și invers sau care schimbă frecvența unui curent alternativ. – Din fr. transverteur. DOOM
transvertór (trans-ver-) s. n., pl. transvertoáre
transvertor
TRANSVERTÓR, transverioare, s. n. Mașină electrică care transformă curentul electric din continuu în alternativ și invers sau care schimbă frecvența unui curent alternativ. – Din fr. transverteur. DOOM
transvertór (trans-ver-) s. n., pl. transvertoáre
transvertorul
TRANSVERTÓR, transverioare, s. n. Mașină electrică care transformă curentul electric din continuu în alternativ și invers sau care schimbă frecvența unui curent alternativ. – Din fr. transverteur. DOOM
transvertór (trans-ver-) s. n., pl. transvertoáre
transvertorului
TRANSVERTÓR, transverioare, s. n. Mașină electrică care transformă curentul electric din continuu în alternativ și invers sau care schimbă frecvența unui curent alternativ. – Din fr. transverteur. DOOM
transvertór (trans-ver-) s. n., pl. transvertoáre
tranz
TRANZ- v. trans-.
tranzacta
TRANZACTÁ vb. I. tr. (Liv.) A tranzacționa. [< tranzacție].
tranzactare
TRANZACTÁ vb. I. tr. (Liv.) A tranzacționa. [< tranzacție].
tranzactat
TRANZACTÁ vb. I. tr. (Liv.) A tranzacționa. [< tranzacție].
tranzacția
TRANZACȚIÚNE s. f. v. tranzacție. DOOM
!tranzácție (tran-zac-ți-e/tranz-ac-) s. f., art. tranzácția (-ți-a), g.-d. art. tranzácției; pl. tranzácții, art. tranzácțiile (-ți-i-)
tranzacție
TRANZACȚIÚNE s. f. v. tranzacție. DOOM
!tranzácție (tran-zac-ți-e/tranz-ac-) s. f., art. tranzácția (-ți-a), g.-d. art. tranzácției; pl. tranzácții, art. tranzácțiile (-ți-i-)
tranzacției
TRANZACȚIÚNE s. f. v. tranzacție. DOOM
!tranzácție (tran-zac-ți-e/tranz-ac-) s. f., art. tranzácția (-ți-a), g.-d. art. tranzácției; pl. tranzácții, art. tranzácțiile (-ți-i-)
tranzacții
TRANZACȚIÚNE s. f. v. tranzacție. DOOM
!tranzácție (tran-zac-ți-e/tranz-ac-) s. f., art. tranzácția (-ți-a), g.-d. art. tranzácției; pl. tranzácții, art. tranzácțiile (-ți-i-)
tranzacțiile
TRANZACȚIÚNE s. f. v. tranzacție. DOOM
!tranzácție (tran-zac-ți-e/tranz-ac-) s. f., art. tranzácția (-ți-a), g.-d. art. tranzácției; pl. tranzácții, art. tranzácțiile (-ți-i-)
tranzacțiilor
TRANZACȚIÚNE s. f. v. tranzacție. DOOM
!tranzácție (tran-zac-ți-e/tranz-ac-) s. f., art. tranzácția (-ți-a), g.-d. art. tranzácției; pl. tranzácții, art. tranzácțiile (-ți-i-)
tranzacționa
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționai
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacțional
TRANZACȚIONÁL, -Ă, tranzacționali, -e, adj. Care se referă la o tranzacție, care are la bază o tranzacție sau rezultă dintr-o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transactionnel. DOOM
!tranzacționál (tran-zac-ți-o-/tranz-ac-) adj. m., pl. tranzacționáli; f. tranzacționálă, pl. tranzacționále
tranzacționala
TRANZACȚIONÁL, -Ă, tranzacționali, -e, adj. Care se referă la o tranzacție, care are la bază o tranzacție sau rezultă dintr-o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transactionnel. DOOM
!tranzacționál (tran-zac-ți-o-/tranz-ac-) adj. m., pl. tranzacționáli; f. tranzacționálă, pl. tranzacționále
tranzacționale
TRANZACȚIONÁL, -Ă, tranzacționali, -e, adj. Care se referă la o tranzacție, care are la bază o tranzacție sau rezultă dintr-o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transactionnel. DOOM
!tranzacționál (tran-zac-ți-o-/tranz-ac-) adj. m., pl. tranzacționáli; f. tranzacționálă, pl. tranzacționále
tranzacționalei
TRANZACȚIONÁL, -Ă, tranzacționali, -e, adj. Care se referă la o tranzacție, care are la bază o tranzacție sau rezultă dintr-o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transactionnel. DOOM
!tranzacționál (tran-zac-ți-o-/tranz-ac-) adj. m., pl. tranzacționáli; f. tranzacționálă, pl. tranzacționále
tranzacționalele
TRANZACȚIONÁL, -Ă, tranzacționali, -e, adj. Care se referă la o tranzacție, care are la bază o tranzacție sau rezultă dintr-o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transactionnel. DOOM
!tranzacționál (tran-zac-ți-o-/tranz-ac-) adj. m., pl. tranzacționáli; f. tranzacționálă, pl. tranzacționále
tranzacționalelor
TRANZACȚIONÁL, -Ă, tranzacționali, -e, adj. Care se referă la o tranzacție, care are la bază o tranzacție sau rezultă dintr-o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transactionnel. DOOM
!tranzacționál (tran-zac-ți-o-/tranz-ac-) adj. m., pl. tranzacționáli; f. tranzacționálă, pl. tranzacționále
tranzacționali
TRANZACȚIONÁL, -Ă, tranzacționali, -e, adj. Care se referă la o tranzacție, care are la bază o tranzacție sau rezultă dintr-o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transactionnel. DOOM
!tranzacționál (tran-zac-ți-o-/tranz-ac-) adj. m., pl. tranzacționáli; f. tranzacționálă, pl. tranzacționále
tranzacționalii
TRANZACȚIONÁL, -Ă, tranzacționali, -e, adj. Care se referă la o tranzacție, care are la bază o tranzacție sau rezultă dintr-o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transactionnel. DOOM
!tranzacționál (tran-zac-ți-o-/tranz-ac-) adj. m., pl. tranzacționáli; f. tranzacționálă, pl. tranzacționále
tranzacționalilor
TRANZACȚIONÁL, -Ă, tranzacționali, -e, adj. Care se referă la o tranzacție, care are la bază o tranzacție sau rezultă dintr-o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transactionnel. DOOM
!tranzacționál (tran-zac-ți-o-/tranz-ac-) adj. m., pl. tranzacționáli; f. tranzacționálă, pl. tranzacționále
tranzacționalul
TRANZACȚIONÁL, -Ă, tranzacționali, -e, adj. Care se referă la o tranzacție, care are la bază o tranzacție sau rezultă dintr-o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transactionnel. DOOM
!tranzacționál (tran-zac-ți-o-/tranz-ac-) adj. m., pl. tranzacționáli; f. tranzacționálă, pl. tranzacționále
tranzacționalului
TRANZACȚIONÁL, -Ă, tranzacționali, -e, adj. Care se referă la o tranzacție, care are la bază o tranzacție sau rezultă dintr-o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transactionnel. DOOM
!tranzacționál (tran-zac-ți-o-/tranz-ac-) adj. m., pl. tranzacționáli; f. tranzacționálă, pl. tranzacționále
tranzacționam
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționare
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționare
TRANZACȚIONÁRE, tranzacționări, s. f. Acțiunea de a tranzacționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționarea
TRANZACȚIONÁRE, tranzacționări, s. f. Acțiunea de a tranzacționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționară
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționarăm
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționarăți
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționase
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționasem
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționaseră
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționaserăm
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționaserăți
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționaseși
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționaseți
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționat
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționat
TRANZACȚIONÁT, -Ă, tranzacționați, -te, adj. Care a fost obiectul unei tranzacții. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționata
TRANZACȚIONÁT, -Ă, tranzacționați, -te, adj. Care a fost obiectul unei tranzacții. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționate
TRANZACȚIONÁT, -Ă, tranzacționați, -te, adj. Care a fost obiectul unei tranzacții. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționatei
TRANZACȚIONÁT, -Ă, tranzacționați, -te, adj. Care a fost obiectul unei tranzacții. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționatele
TRANZACȚIONÁT, -Ă, tranzacționați, -te, adj. Care a fost obiectul unei tranzacții. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționatelor
TRANZACȚIONÁT, -Ă, tranzacționați, -te, adj. Care a fost obiectul unei tranzacții. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționatul
TRANZACȚIONÁT, -Ă, tranzacționați, -te, adj. Care a fost obiectul unei tranzacții. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționatului
TRANZACȚIONÁT, -Ă, tranzacționați, -te, adj. Care a fost obiectul unei tranzacții. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționau
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționași
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționați
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționați
TRANZACȚIONÁT, -Ă, tranzacționați, -te, adj. Care a fost obiectul unei tranzacții. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționații
TRANZACȚIONÁT, -Ă, tranzacționați, -te, adj. Care a fost obiectul unei tranzacții. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționaților
TRANZACȚIONÁT, -Ă, tranzacționați, -te, adj. Care a fost obiectul unei tranzacții. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționează
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționez
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționeze
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționezi
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționând
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționînd
TRANZACȚIONÁ, tranzacționez, vb. I. Tranz. A efectua o tranzacție. [Pr.: -ți-o-] – Din tranzacțiune.
tranzacționări
TRANZACȚIONÁRE, tranzacționări, s. f. Acțiunea de a tranzacționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționării
TRANZACȚIONÁRE, tranzacționări, s. f. Acțiunea de a tranzacționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționările
TRANZACȚIONÁRE, tranzacționări, s. f. Acțiunea de a tranzacționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacționărilor
TRANZACȚIONÁRE, tranzacționări, s. f. Acțiunea de a tranzacționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. tranzacționa.
tranzacțiune
TRANZACȚIÚNE s. f. v. tranzacție. DOOM
!tranzácție (tran-zac-ți-e/tranz-ac-) s. f., art. tranzácția (-ți-a), g.-d. art. tranzácției; pl. tranzácții, art. tranzácțiile (-ți-i-)
tranzient
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens. DOOM
tranziént (livr.) (-zi-ent) adj. m., pl. tranziénți; f. tranziéntă, pl. tranziénte
tranzienta
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens. DOOM
tranziént (livr.) (-zi-ent) adj. m., pl. tranziénți; f. tranziéntă, pl. tranziénte
tranziente
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens. DOOM
tranziént (livr.) (-zi-ent) adj. m., pl. tranziénți; f. tranziéntă, pl. tranziénte
tranzientei
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens. DOOM
tranziént (livr.) (-zi-ent) adj. m., pl. tranziénți; f. tranziéntă, pl. tranziénte
tranzientele
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens. DOOM
tranziént (livr.) (-zi-ent) adj. m., pl. tranziénți; f. tranziéntă, pl. tranziénte
tranzientelor
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens. DOOM
tranziént (livr.) (-zi-ent) adj. m., pl. tranziénți; f. tranziéntă, pl. tranziénte
tranzientul
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens. DOOM
tranziént (livr.) (-zi-ent) adj. m., pl. tranziénți; f. tranziéntă, pl. tranziénte
tranzientului
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens. DOOM
tranziént (livr.) (-zi-ent) adj. m., pl. tranziénți; f. tranziéntă, pl. tranziénte
tranzienți
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens. DOOM
tranziént (livr.) (-zi-ent) adj. m., pl. tranziénți; f. tranziéntă, pl. tranziénte
tranzienții
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens. DOOM
tranziént (livr.) (-zi-ent) adj. m., pl. tranziénți; f. tranziéntă, pl. tranziénte
tranzienților
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens. DOOM
tranziént (livr.) (-zi-ent) adj. m., pl. tranziénți; f. tranziéntă, pl. tranziénte
tranziență
TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. (Livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (2); efemeritate. 2. (Fil.) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite. [Pr.: -zi-en-. – Scris și: transiență] – După engl. transience.
tranzistoare
TRANZISTÓR, tranzistoare, s. n. 1. Semiconductor al unui circuit electric servind ca amplificator de putere. 2. Aparat de radio portativ prevăzut cu mai multe tranzistoare (1). [Pl. și: (m.) tranzistori. – Var.: transistór s. n.] – Din fr. transistor, germ. Transistor.
tranzistoarele
TRANZISTÓR, tranzistoare, s. n. 1. Semiconductor al unui circuit electric servind ca amplificator de putere. 2. Aparat de radio portativ prevăzut cu mai multe tranzistoare (1). [Pl. și: (m.) tranzistori. – Var.: transistór s. n.] – Din fr. transistor, germ. Transistor.
tranzistoarelor
TRANZISTÓR, tranzistoare, s. n. 1. Semiconductor al unui circuit electric servind ca amplificator de putere. 2. Aparat de radio portativ prevăzut cu mai multe tranzistoare (1). [Pl. și: (m.) tranzistori. – Var.: transistór s. n.] – Din fr. transistor, germ. Transistor.
tranzistor
TRANZISTÓR, tranzistoare, s. n. 1. Semiconductor al unui circuit electric servind ca amplificator de putere. 2. Aparat de radio portativ prevăzut cu mai multe tranzistoare (1). [Pl. și: (m.) tranzistori. – Var.: transistór s. n.] – Din fr. transistor, germ. Transistor. DOOM
tranzistór2 (aparat de radio) s. n., pl. tranzistoáre
tranzistor
TRANZISTÓR, tranzistoare, s. n. 1. Semiconductor al unui circuit electric servind ca amplificator de putere. 2. Aparat de radio portativ prevăzut cu mai multe tranzistoare (1). [Pl. și: (m.) tranzistori. – Var.: transistór s. n.] – Din fr. transistor, germ. Transistor.
tranzistoriza
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizai
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizam
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizare
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizare
TRANZISTORIZÁRE, tranzistorizări, s. f. Acțiunea de a tranzistoriza. – V. tranzistoriza.
tranzistorizarea
TRANZISTORIZÁRE, tranzistorizări, s. f. Acțiunea de a tranzistoriza. – V. tranzistoriza.
tranzistorizară
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizarăm
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizarăți
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizase
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizasem
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizaseră
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizaserăm
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizaserăți
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizaseși
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizaseți
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizat
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizat
TRANZISTORIZÁT, -Ă, tranzistorizați, -te, adj. Care a fost echipat cu tranzistoare. – V. tranzistoriza.
tranzistorizau
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizași
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizați
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizează
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizez
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizeze
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizezi
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizând
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizînd
TRANZISTORIZÁ, tranzistorizez, vb. I. Tranz. A supune un aparat de tip vechi operației de înlocuire a tuburilor electronice cu tranzistoare; a echipa cu tranzistoare. – Din engl. transistorize, fr. transistoriser.
tranzistorizări
TRANZISTORIZÁRE, tranzistorizări, s. f. Acțiunea de a tranzistoriza. – V. tranzistoriza.
tranzistorizării
TRANZISTORIZÁRE, tranzistorizări, s. f. Acțiunea de a tranzistoriza. – V. tranzistoriza.
tranzistorizările
TRANZISTORIZÁRE, tranzistorizări, s. f. Acțiunea de a tranzistoriza. – V. tranzistoriza.
tranzistorizărilor
TRANZISTORIZÁRE, tranzistorizări, s. f. Acțiunea de a tranzistoriza. – V. tranzistoriza.
tranzistormetre
TRANZISTORMÉTRU, tranzistormetre, s. n. Aparat pentru controlul și măsurarea parametrilor tranzistoarelor. – Din fr. transistormètre.
tranzistormetrele
TRANZISTORMÉTRU, tranzistormetre, s. n. Aparat pentru controlul și măsurarea parametrilor tranzistoarelor. – Din fr. transistormètre.
tranzistormetrelor
TRANZISTORMÉTRU, tranzistormetre, s. n. Aparat pentru controlul și măsurarea parametrilor tranzistoarelor. – Din fr. transistormètre.
tranzistormetru
TRANZISTORMÉTRU, tranzistormetre, s. n. Aparat pentru controlul și măsurarea parametrilor tranzistoarelor. – Din fr. transistormètre.
tranzistormetrul
TRANZISTORMÉTRU, tranzistormetre, s. n. Aparat pentru controlul și măsurarea parametrilor tranzistoarelor. – Din fr. transistormètre.
tranzistormetrului
TRANZISTORMÉTRU, tranzistormetre, s. n. Aparat pentru controlul și măsurarea parametrilor tranzistoarelor. – Din fr. transistormètre.
tranzistorul
TRANZISTÓR, tranzistoare, s. n. 1. Semiconductor al unui circuit electric servind ca amplificator de putere. 2. Aparat de radio portativ prevăzut cu mai multe tranzistoare (1). [Pl. și: (m.) tranzistori. – Var.: transistór s. n.] – Din fr. transistor, germ. Transistor.
tranzistorului
TRANZISTÓR, tranzistoare, s. n. 1. Semiconductor al unui circuit electric servind ca amplificator de putere. 2. Aparat de radio portativ prevăzut cu mai multe tranzistoare (1). [Pl. și: (m.) tranzistori. – Var.: transistór s. n.] – Din fr. transistor, germ. Transistor.
tranzit
TRÁNZIT s.n. Trecere (fără staționare) de mărfuri sau de persoane printr-o țară străină; scutire de taxe vamale acordată de un stat unor mărfuri care trec prin teritoriul său în altă țară; tranzitare. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere prin țară; drum de tranzit = drum public care ocolește localitățile; în tranzit (despre călători, vagoane etc.) = în trecere. ♦ Trecere a unui material organic printr-un organ. ♦ (În telefonie și radiofonie) Operația de recepționare a unei convorbiri sau a unui mesaj și de retransmitere a lui la un alt post. [Pl. -turi, -te. / < fr. transit, it. transito, cf. lat. transitus – trecere].
tranzit
TRÁNZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor mărfuri sau a unor persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul altei țări; regim vamal special, prevăzând scutirea de taxe pentru mărfurile aflate în această situație. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere printr-o țară străină. 2. Trecere a unui tren sau a unui călător printr-o stație sau printr-o țară cu efectuarea opririlor numai pentru schimbări de direcție și încrucișări. 3. (În sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor în gură până la absorbția elementelor asimilabile și eliminarea resturilor. – Din fr. transit. DOOM
tránzit s. n., pl. tránzituri
tranzita
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitai
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitam
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitar
TRANZITÁR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].
tranzitara
TRANZITÁR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].
tranzitare
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitare
TRANZITÁR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].
tranzitare
TRANZITÁRE, tranzitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a tranzita. – V. tranzita. DOOM
tranzitáre s. f., g.-d. art. tranzitắrii; pl. tranzitắri
tranzitarea
TRANZITÁRE, tranzitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a tranzita. – V. tranzita. DOOM
tranzitáre s. f., g.-d. art. tranzitắrii; pl. tranzitắri
tranzitarei
TRANZITÁR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].
tranzitarele
TRANZITÁR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].
tranzitarelor
TRANZITÁR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].
tranzitari
TRANZITÁR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].
tranzitarii
TRANZITÁR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].
tranzitarilor
TRANZITÁR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].
tranzitarul
TRANZITÁR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].
tranzitarului
TRANZITÁR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].
tranzitară
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitarăm
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitarăți
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitase
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitasem
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitaseră
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitaserăm
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitaserăți
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitaseși
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitaseți
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitat
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitat
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter.
tranzitau
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitași
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitați
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitează
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitez
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranziteze
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitezi
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitiv
TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus. DOOM
tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve
tranzitiva
TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus. DOOM
tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve
tranzitive
TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus. DOOM
tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve
tranzitivei
TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus. DOOM
tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve
tranzitivele
TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus. DOOM
tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve
tranzitivelor
TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus. DOOM
tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve
tranzitivi
TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus. DOOM
tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve
tranzitivii
TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus. DOOM
tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve
tranzitivilor
TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus. DOOM
tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve
tranzitivitate
TRANZITIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor verbe de a fi tranzitive (1). 2. Proprietate a unor relații logice sau matematice de a se transmite ca atare, prin termenii intermediari, între primul și ultimul termen al șirului de termeni ordonați pe baza acestei relații. – Din fr. transitivité. DOOM
tranzitivitáte s. f., g.-d. art. tranzitivitắții
tranzitivitatea
TRANZITIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor verbe de a fi tranzitive (1). 2. Proprietate a unor relații logice sau matematice de a se transmite ca atare, prin termenii intermediari, între primul și ultimul termen al șirului de termeni ordonați pe baza acestei relații. – Din fr. transitivité. DOOM
tranzitivitáte s. f., g.-d. art. tranzitivitắții
tranzitivități
TRANZITIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor verbe de a fi tranzitive (1). 2. Proprietate a unor relații logice sau matematice de a se transmite ca atare, prin termenii intermediari, între primul și ultimul termen al șirului de termeni ordonați pe baza acestei relații. – Din fr. transitivité. DOOM
tranzitivitáte s. f., g.-d. art. tranzitivitắții
tranzitivității
TRANZITIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor verbe de a fi tranzitive (1). 2. Proprietate a unor relații logice sau matematice de a se transmite ca atare, prin termenii intermediari, între primul și ultimul termen al șirului de termeni ordonați pe baza acestei relații. – Din fr. transitivité. DOOM
tranzitivitáte s. f., g.-d. art. tranzitivitắții
tranzitivul
TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus. DOOM
tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve
tranzitivului
TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus. DOOM
tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve
tranzitoria
TRANZITÓRIU, -ÍE, tranzitorii, adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de tranziție; intermediar. ♦ (Despre funcționarea unui sistem) Caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. – Din lat. transitorius, fr. transitoire. DOOM
tranzitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. tranzitórie (-ri-e); pl. m. și f. tranzitórii
tranzitorie
TRANZITÓRIU, -ÍE, tranzitorii, adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de tranziție; intermediar. ♦ (Despre funcționarea unui sistem) Caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. – Din lat. transitorius, fr. transitoire. DOOM
tranzitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. tranzitórie (-ri-e); pl. m. și f. tranzitórii
tranzitoriei
TRANZITÓRIU, -ÍE, tranzitorii, adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de tranziție; intermediar. ♦ (Despre funcționarea unui sistem) Caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. – Din lat. transitorius, fr. transitoire. DOOM
tranzitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. tranzitórie (-ri-e); pl. m. și f. tranzitórii
tranzitorii
TRANZITÓRIU, -ÍE, tranzitorii, adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de tranziție; intermediar. ♦ (Despre funcționarea unui sistem) Caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. – Din lat. transitorius, fr. transitoire. DOOM
tranzitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. tranzitórie (-ri-e); pl. m. și f. tranzitórii
tranzitoriii
TRANZITÓRIU, -ÍE, tranzitorii, adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de tranziție; intermediar. ♦ (Despre funcționarea unui sistem) Caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. – Din lat. transitorius, fr. transitoire. DOOM
tranzitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. tranzitórie (-ri-e); pl. m. și f. tranzitórii
tranzitoriile
TRANZITÓRIU, -ÍE, tranzitorii, adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de tranziție; intermediar. ♦ (Despre funcționarea unui sistem) Caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. – Din lat. transitorius, fr. transitoire. DOOM
tranzitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. tranzitórie (-ri-e); pl. m. și f. tranzitórii
tranzitoriilor
TRANZITÓRIU, -ÍE, tranzitorii, adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de tranziție; intermediar. ♦ (Despre funcționarea unui sistem) Caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. – Din lat. transitorius, fr. transitoire. DOOM
tranzitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. tranzitórie (-ri-e); pl. m. și f. tranzitórii
tranzitoriu
TRANZITÓRIU, -ÍE, tranzitorii, adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de tranziție; intermediar. ♦ (Despre funcționarea unui sistem) Caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. – Din lat. transitorius, fr. transitoire. DOOM
tranzitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. tranzitórie (-ri-e); pl. m. și f. tranzitórii
tranzitoriul
TRANZITÓRIU, -ÍE, tranzitorii, adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de tranziție; intermediar. ♦ (Despre funcționarea unui sistem) Caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. – Din lat. transitorius, fr. transitoire. DOOM
tranzitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. tranzitórie (-ri-e); pl. m. și f. tranzitórii
tranzitoriului
TRANZITÓRIU, -ÍE, tranzitorii, adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de tranziție; intermediar. ♦ (Despre funcționarea unui sistem) Caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. – Din lat. transitorius, fr. transitoire. DOOM
tranzitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. tranzitórie (-ri-e); pl. m. și f. tranzitórii
tranzitul
TRÁNZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor mărfuri sau a unor persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul altei țări; regim vamal special, prevăzând scutirea de taxe pentru mărfurile aflate în această situație. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere printr-o țară străină. 2. Trecere a unui tren sau a unui călător printr-o stație sau printr-o țară cu efectuarea opririlor numai pentru schimbări de direcție și încrucișări. 3. (În sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor în gură până la absorbția elementelor asimilabile și eliminarea resturilor. – Din fr. transit. DOOM
tránzit s. n., pl. tránzituri
tranzitului
TRÁNZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor mărfuri sau a unor persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul altei țări; regim vamal special, prevăzând scutirea de taxe pentru mărfurile aflate în această situație. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere printr-o țară străină. 2. Trecere a unui tren sau a unui călător printr-o stație sau printr-o țară cu efectuarea opririlor numai pentru schimbări de direcție și încrucișări. 3. (În sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor în gură până la absorbția elementelor asimilabile și eliminarea resturilor. – Din fr. transit. DOOM
tránzit s. n., pl. tránzituri
tranzituri
TRÁNZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor mărfuri sau a unor persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul altei țări; regim vamal special, prevăzând scutirea de taxe pentru mărfurile aflate în această situație. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere printr-o țară străină. 2. Trecere a unui tren sau a unui călător printr-o stație sau printr-o țară cu efectuarea opririlor numai pentru schimbări de direcție și încrucișări. 3. (În sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor în gură până la absorbția elementelor asimilabile și eliminarea resturilor. – Din fr. transit. DOOM
tránzit s. n., pl. tránzituri
tranziturile
TRÁNZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor mărfuri sau a unor persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul altei țări; regim vamal special, prevăzând scutirea de taxe pentru mărfurile aflate în această situație. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere printr-o țară străină. 2. Trecere a unui tren sau a unui călător printr-o stație sau printr-o țară cu efectuarea opririlor numai pentru schimbări de direcție și încrucișări. 3. (În sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor în gură până la absorbția elementelor asimilabile și eliminarea resturilor. – Din fr. transit. DOOM
tránzit s. n., pl. tránzituri
tranziturilor
TRÁNZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor mărfuri sau a unor persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul altei țări; regim vamal special, prevăzând scutirea de taxe pentru mărfurile aflate în această situație. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere printr-o țară străină. 2. Trecere a unui tren sau a unui călător printr-o stație sau printr-o țară cu efectuarea opririlor numai pentru schimbări de direcție și încrucișări. 3. (În sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor în gură până la absorbția elementelor asimilabile și eliminarea resturilor. – Din fr. transit. DOOM
tránzit s. n., pl. tránzituri
tranzitând
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitînd
TRANZITÁ, tranzitez, vb. I. Tranz. (Rar) A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit. – Din fr. transiter. DOOM
tranzitá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranziteáză
tranzitări
TRANZITÁRE, tranzitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a tranzita. – V. tranzita. DOOM
tranzitáre s. f., g.-d. art. tranzitắrii; pl. tranzitắri
tranzitării
TRANZITÁRE, tranzitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a tranzita. – V. tranzita. DOOM
tranzitáre s. f., g.-d. art. tranzitắrii; pl. tranzitắri
tranzitările
TRANZITÁRE, tranzitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a tranzita. – V. tranzita. DOOM
tranzitáre s. f., g.-d. art. tranzitắrii; pl. tranzitắri
tranzitărilor
TRANZITÁRE, tranzitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a tranzita. – V. tranzita. DOOM
tranzitáre s. f., g.-d. art. tranzitắrii; pl. tranzitắri
tranziția
TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare, de la o situație, de la o idee la alta. 0* Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoiru. – Din fr. transition, lat. transitio. DOOM
tranzíție (-ți-e) s. f., art. tranzíția (-ți-a), g.-d. art. tranzíției; pl. tranzíții, art. tranzíțiile (-ți-i-)
tranziție
TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare, de la o situație, de la o idee la alta. 0* Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoiru. – Din fr. transition, lat. transitio. DOOM
tranzíție (-ți-e) s. f., art. tranzíția (-ți-a), g.-d. art. tranzíției; pl. tranzíții, art. tranzíțiile (-ți-i-)
tranziției
TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare, de la o situație, de la o idee la alta. 0* Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoiru. – Din fr. transition, lat. transitio. DOOM
tranzíție (-ți-e) s. f., art. tranzíția (-ți-a), g.-d. art. tranzíției; pl. tranzíții, art. tranzíțiile (-ți-i-)
tranziții
TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare, de la o situație, de la o idee la alta. 0* Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoiru. – Din fr. transition, lat. transitio. DOOM
tranzíție (-ți-e) s. f., art. tranzíția (-ți-a), g.-d. art. tranzíției; pl. tranzíții, art. tranzíțiile (-ți-i-)
tranzițiile
TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare, de la o situație, de la o idee la alta. 0* Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoiru. – Din fr. transition, lat. transitio. DOOM
tranzíție (-ți-e) s. f., art. tranzíția (-ți-a), g.-d. art. tranzíției; pl. tranzíții, art. tranzíțiile (-ți-i-)
tranzițiilor
TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare, de la o situație, de la o idee la alta. 0* Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoiru. – Din fr. transition, lat. transitio. DOOM
tranzíție (-ți-e) s. f., art. tranzíția (-ți-a), g.-d. art. tranzíției; pl. tranzíții, art. tranzíțiile (-ți-i-)
tranzițional
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
tranziționala
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
tranziționale
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
tranziționalei
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
tranziționalele
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
tranziționalelor
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
tranziționali
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
tranziționalii
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
tranziționalilor
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
tranziționalul
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
tranziționalului
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
tranzițiune
TRANZIȚIÚNE s. f. v. tranziție.
tranșa
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșa
TRÁNȘĂ, tranșe, s. f. 1. Fiecare dintre părțile în care sunt divizate lucrurile ce urmează să fie produse sau distribuite în etape succesive; parte, porție. ♦ Fiecare dintre porțiunile anatomice în care este separată carnea tăiată, în vederea sortării pe calități și a formării de pachete preambalate. 2. Suprafața formată de marginile tăiate ale foilor unei cărți, ale unui registru etc., uneori vopsită sau aurită. – Din fr. tranche. DOOM
tránșă (parte, porție) s. f., art. tránșa, g.-d. art. tránșei; pl. tránșe
tranșai
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșam
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșant
TRANȘÁNT, -Ă, tranșanți, -te, adj. Care nu admite contrazicere; categoric, hotărât. ♦ (Despre culori) Care se opune puternic una alteia. – Din fr. tranchant. DOOM
tranșánt adj. m., pl. tranșánți; f. tranșántă, pl. tranșánte
tranșanta
TRANȘÁNT, -Ă, tranșanți, -te, adj. Care nu admite contrazicere; categoric, hotărât. ♦ (Despre culori) Care se opune puternic una alteia. – Din fr. tranchant. DOOM
tranșánt adj. m., pl. tranșánți; f. tranșántă, pl. tranșánte
tranșante
TRANȘÁNT, -Ă, tranșanți, -te, adj. Care nu admite contrazicere; categoric, hotărât. ♦ (Despre culori) Care se opune puternic una alteia. – Din fr. tranchant. DOOM
tranșánt adj. m., pl. tranșánți; f. tranșántă, pl. tranșánte
tranșantei
TRANȘÁNT, -Ă, tranșanți, -te, adj. Care nu admite contrazicere; categoric, hotărât. ♦ (Despre culori) Care se opune puternic una alteia. – Din fr. tranchant. DOOM
tranșánt adj. m., pl. tranșánți; f. tranșántă, pl. tranșánte
tranșantele
TRANȘÁNT, -Ă, tranșanți, -te, adj. Care nu admite contrazicere; categoric, hotărât. ♦ (Despre culori) Care se opune puternic una alteia. – Din fr. tranchant. DOOM
tranșánt adj. m., pl. tranșánți; f. tranșántă, pl. tranșánte
tranșantelor
TRANȘÁNT, -Ă, tranșanți, -te, adj. Care nu admite contrazicere; categoric, hotărât. ♦ (Despre culori) Care se opune puternic una alteia. – Din fr. tranchant. DOOM
tranșánt adj. m., pl. tranșánți; f. tranșántă, pl. tranșánte
tranșantul
TRANȘÁNT, -Ă, tranșanți, -te, adj. Care nu admite contrazicere; categoric, hotărât. ♦ (Despre culori) Care se opune puternic una alteia. – Din fr. tranchant. DOOM
tranșánt adj. m., pl. tranșánți; f. tranșántă, pl. tranșánte
tranșantului
TRANȘÁNT, -Ă, tranșanți, -te, adj. Care nu admite contrazicere; categoric, hotărât. ♦ (Despre culori) Care se opune puternic una alteia. – Din fr. tranchant. DOOM
tranșánt adj. m., pl. tranșánți; f. tranșántă, pl. tranșánte
tranșanți
TRANȘÁNT, -Ă, tranșanți, -te, adj. Care nu admite contrazicere; categoric, hotărât. ♦ (Despre culori) Care se opune puternic una alteia. – Din fr. tranchant. DOOM
tranșánt adj. m., pl. tranșánți; f. tranșántă, pl. tranșánte
tranșanții
TRANȘÁNT, -Ă, tranșanți, -te, adj. Care nu admite contrazicere; categoric, hotărât. ♦ (Despre culori) Care se opune puternic una alteia. – Din fr. tranchant. DOOM
tranșánt adj. m., pl. tranșánți; f. tranșántă, pl. tranșánte
tranșanților
TRANȘÁNT, -Ă, tranșanți, -te, adj. Care nu admite contrazicere; categoric, hotărât. ♦ (Despre culori) Care se opune puternic una alteia. – Din fr. tranchant. DOOM
tranșánt adj. m., pl. tranșánți; f. tranșántă, pl. tranșánte
tranșare
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșare
TRANȘÁRE s. f. Acțiunea de a tranșa și rezultatul ei. – V. tranșa. DOOM
tranșáre s. f., g.-d. art. tranșắrii
tranșarea
TRANȘÁRE s. f. Acțiunea de a tranșa și rezultatul ei. – V. tranșa. DOOM
tranșáre s. f., g.-d. art. tranșắrii
tranșară
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșarăm
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșarăți
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșase
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșasem
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșaseră
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșaserăm
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșaserăți
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșaseși
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșaseți
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșat
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșat
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher.
tranșator
TRANȘATÓR s.m. Muncitor care execută lucrări de tranșare. ♦ Lucrător din echipa de preparare a peștelui de pe un vas de pescuit care are atribuția de a despica peștele vânat. [După fr. trancheur].
tranșatori
TRANȘATÓR s.m. Muncitor care execută lucrări de tranșare. ♦ Lucrător din echipa de preparare a peștelui de pe un vas de pescuit care are atribuția de a despica peștele vânat. [După fr. trancheur].
tranșatorii
TRANȘATÓR s.m. Muncitor care execută lucrări de tranșare. ♦ Lucrător din echipa de preparare a peștelui de pe un vas de pescuit care are atribuția de a despica peștele vânat. [După fr. trancheur].
tranșatorilor
TRANȘATÓR s.m. Muncitor care execută lucrări de tranșare. ♦ Lucrător din echipa de preparare a peștelui de pe un vas de pescuit care are atribuția de a despica peștele vânat. [După fr. trancheur].
tranșatorul
TRANȘATÓR s.m. Muncitor care execută lucrări de tranșare. ♦ Lucrător din echipa de preparare a peștelui de pe un vas de pescuit care are atribuția de a despica peștele vânat. [După fr. trancheur].
tranșatorului
TRANȘATÓR s.m. Muncitor care execută lucrări de tranșare. ♦ Lucrător din echipa de preparare a peștelui de pe un vas de pescuit care are atribuția de a despica peștele vânat. [După fr. trancheur].
tranșau
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșași
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșați
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșe
TRÁNȘĂ, tranșe, s. f. 1. Fiecare dintre părțile în care sunt divizate lucrurile ce urmează să fie produse sau distribuite în etape succesive; parte, porție. ♦ Fiecare dintre porțiunile anatomice în care este separată carnea tăiată, în vederea sortării pe calități și a formării de pachete preambalate. 2. Suprafața formată de marginile tăiate ale foilor unei cărți, ale unui registru etc., uneori vopsită sau aurită. – Din fr. tranche. DOOM
tránșă (parte, porție) s. f., art. tránșa, g.-d. art. tránșei; pl. tránșe
tranșea
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșeaua
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșează
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșee
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșeea
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșeei
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșeele
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșeelor
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșei
TRÁNȘĂ, tranșe, s. f. 1. Fiecare dintre părțile în care sunt divizate lucrurile ce urmează să fie produse sau distribuite în etape succesive; parte, porție. ♦ Fiecare dintre porțiunile anatomice în care este separată carnea tăiată, în vederea sortării pe calități și a formării de pachete preambalate. 2. Suprafața formată de marginile tăiate ale foilor unei cărți, ale unui registru etc., uneori vopsită sau aurită. – Din fr. tranche. DOOM
tránșă (parte, porție) s. f., art. tránșa, g.-d. art. tránșei; pl. tránșe
tranșei
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșeii
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșeile
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșeilor
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșele
TRÁNȘĂ, tranșe, s. f. 1. Fiecare dintre părțile în care sunt divizate lucrurile ce urmează să fie produse sau distribuite în etape succesive; parte, porție. ♦ Fiecare dintre porțiunile anatomice în care este separată carnea tăiată, în vederea sortării pe calități și a formării de pachete preambalate. 2. Suprafața formată de marginile tăiate ale foilor unei cărți, ale unui registru etc., uneori vopsită sau aurită. – Din fr. tranche. DOOM
tránșă (parte, porție) s. f., art. tránșa, g.-d. art. tránșei; pl. tránșe
tranșele
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșelei
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșelele
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșelelor
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșelor
TRÁNȘĂ, tranșe, s. f. 1. Fiecare dintre părțile în care sunt divizate lucrurile ce urmează să fie produse sau distribuite în etape succesive; parte, porție. ♦ Fiecare dintre porțiunile anatomice în care este separată carnea tăiată, în vederea sortării pe calități și a formării de pachete preambalate. 2. Suprafața formată de marginile tăiate ale foilor unei cărți, ale unui registru etc., uneori vopsită sau aurită. – Din fr. tranche. DOOM
tránșă (parte, porție) s. f., art. tránșa, g.-d. art. tránșei; pl. tránșe
tranșeu
TRANȘÉE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchee. DOOM
tranșée s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. tranșéele
tranșez
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșeze
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșezi
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșând
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșînd
TRANȘÁ, tranșez, vb. I. Tranz. 1. A rezolva repede și definitiv o dificultate, un conflict etc. 2. A separa, în porțiuni anatomice, după sortimente, calitate etc., carnea unui animal tăiat pentru consum. – Din fr. trancher. DOOM
tranșá (a ~) vb., ind. prez. 3 tranșeáză, 1 pl. tranșắm
tranșări
TRANȘÁRE s. f. Acțiunea de a tranșa și rezultatul ei. – V. tranșa. DOOM
tranșáre s. f., g.-d. art. tranșắrii
tranșării
TRANȘÁRE s. f. Acțiunea de a tranșa și rezultatul ei. – V. tranșa. DOOM
tranșáre s. f., g.-d. art. tranșắrii
tranșările
TRANȘÁRE s. f. Acțiunea de a tranșa și rezultatul ei. – V. tranșa. DOOM
tranșáre s. f., g.-d. art. tranșắrii
tranșărilor
TRANȘÁRE s. f. Acțiunea de a tranșa și rezultatul ei. – V. tranșa. DOOM
tranșáre s. f., g.-d. art. tranșắrii
tranțifluer
tranțifluer, tranțifluere s. n. (intl.) balonzaid.
trap
TRAP, (1) trapuri, s. n., interj. 1. S. n. Alergare a calului cu viteză medie, în care animalul pășește concomitent cu un picior dinainte și cu piciorul opus dinapoi. ♦ Zgomot făcut de un cal care merge în acest fel. 2. Interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de mersul în fugă al cailor sau, p. ext., de mersul grăbit al unui om. – Din germ. Trab. DOOM
trap2 s. n., pl. trápuri
trapa
TRAPÁ, pers. 3 trapează și trápă, vb. I. Intranz. (Rar, despre cai) A merge în trap. Cai de frunte ce saltă-n loc și trapă. ALECSANDRI, P. III 377.
trapa
TRAPÁ, pers. 3 trapează și trápă, vb. I. Intranz. (Rar, despre cai) A merge în trap. Cai de frunte ce saltă-n loc și trapă. ALECSANDRI, P. III 377.
trapa
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci.
trapa
TRÁPĂ, trape, s. f. 1. Deschidere într-o podea sau într-un tavan pentru accesul într-o pivniță, sub podiumul unei scene, într-un pod etc.; ușă orizontală a acestei deschideri; chepeng. ♦ Spec. Deschidere de control sub podeaua unui teatru, a unui vapor etc. 2. Acoperământ al unei capcane pentru prinderea în stare vie a animalelor. – Din fr. trappe. DOOM
trápă s. f., g.-d. art. trápei; pl. trápe
trapare
TRAPÁ, pers. 3 trapează, vb. I. Intranz. (Rar, despre cai) A merge în trap. – Din trap2.
trape
TRÁPĂ, trape, s. f. 1. Deschidere într-o podea sau într-un tavan pentru accesul într-o pivniță, sub podiumul unei scene, într-un pod etc.; ușă orizontală a acestei deschideri; chepeng. ♦ Spec. Deschidere de control sub podeaua unui teatru, a unui vapor etc. 2. Acoperământ al unei capcane pentru prinderea în stare vie a animalelor. – Din fr. trappe. DOOM
trápă s. f., g.-d. art. trápei; pl. trápe
trapei
TRÁPĂ, trape, s. f. 1. Deschidere într-o podea sau într-un tavan pentru accesul într-o pivniță, sub podiumul unei scene, într-un pod etc.; ușă orizontală a acestei deschideri; chepeng. ♦ Spec. Deschidere de control sub podeaua unui teatru, a unui vapor etc. 2. Acoperământ al unei capcane pentru prinderea în stare vie a animalelor. – Din fr. trappe. DOOM
trápă s. f., g.-d. art. trápei; pl. trápe
trapele
TRÁPĂ, trape, s. f. 1. Deschidere într-o podea sau într-un tavan pentru accesul într-o pivniță, sub podiumul unei scene, într-un pod etc.; ușă orizontală a acestei deschideri; chepeng. ♦ Spec. Deschidere de control sub podeaua unui teatru, a unui vapor etc. 2. Acoperământ al unei capcane pentru prinderea în stare vie a animalelor. – Din fr. trappe. DOOM
trápă s. f., g.-d. art. trápei; pl. trápe
trapelor
TRÁPĂ, trape, s. f. 1. Deschidere într-o podea sau într-un tavan pentru accesul într-o pivniță, sub podiumul unei scene, într-un pod etc.; ușă orizontală a acestei deschideri; chepeng. ♦ Spec. Deschidere de control sub podeaua unui teatru, a unui vapor etc. 2. Acoperământ al unei capcane pentru prinderea în stare vie a animalelor. – Din fr. trappe. DOOM
trápă s. f., g.-d. art. trápei; pl. trápe
trapeur
TRAPEUR s.m. (Rar) Vânător din nordul Americii care se servește de capcane. [Pron. -pör. / < fr. trappeur, cf. engl. trapper].
trapez
TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de o grindă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști. 3. S. m. Mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze. DOOM
trapéz2 (patrulater, aparat) s. n., pl. trapéze
trapez
TRAPEZO- v. trapez [în DN].
trapeza
TRAPÉZĂ, trapeze, s. f. Sală de mese într-o mănăstire; refectoriu, trapezare, trapezărie. – Din sl. trapeza. DOOM
trapéză (refectoriu) s. f., g.-d. art. trapézei; pl. trapéze
trapezan
TRAPEZÁN, trapezani, s. m. Nume dat șalăului mic, sub 30 de cm lungime. – Et. nec. DOOM
trapezán s. m., pl. trapezáni
trapezani
TRAPEZÁN, trapezani, s. m. Nume dat șalăului mic, sub 30 de cm lungime. – Et. nec. DOOM
trapezán s. m., pl. trapezáni
trapezanii
TRAPEZÁN, trapezani, s. m. Nume dat șalăului mic, sub 30 de cm lungime. – Et. nec. DOOM
trapezán s. m., pl. trapezáni
trapezanilor
TRAPEZÁN, trapezani, s. m. Nume dat șalăului mic, sub 30 de cm lungime. – Et. nec. DOOM
trapezán s. m., pl. trapezáni
trapezanul
TRAPEZÁN, trapezani, s. m. Nume dat șalăului mic, sub 30 de cm lungime. – Et. nec. DOOM
trapezán s. m., pl. trapezáni
trapezanului
TRAPEZÁN, trapezani, s. m. Nume dat șalăului mic, sub 30 de cm lungime. – Et. nec. DOOM
trapezán s. m., pl. trapezáni
trapezare
TRAPEZÁRE, trapezări, s. f. (Înv.) Trapeză. – Din ngr. trapezárion. DOOM
trapezáre (înv.) s. f., g.-d. art. trapezắrii; pl. trapezắri
trapezarea
TRAPEZÁRE, trapezări, s. f. (Înv.) Trapeză. – Din ngr. trapezárion. DOOM
trapezáre (înv.) s. f., g.-d. art. trapezắrii; pl. trapezắri
trapeze
TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de o grindă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști. 3. S. m. Mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze. DOOM
trapéz2 (patrulater, aparat) s. n., pl. trapéze
trapeze
TRAPÉZĂ, trapeze, s. f. Sală de mese într-o mănăstire; refectoriu, trapezare, trapezărie. – Din sl. trapeza. DOOM
trapéză (refectoriu) s. f., g.-d. art. trapézei; pl. trapéze
trapezei
TRAPÉZĂ, trapeze, s. f. Sală de mese într-o mănăstire; refectoriu, trapezare, trapezărie. – Din sl. trapeza. DOOM
trapéză (refectoriu) s. f., g.-d. art. trapézei; pl. trapéze
trapezele
TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de o grindă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști. 3. S. m. Mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze. DOOM
trapéz2 (patrulater, aparat) s. n., pl. trapéze
trapezele
TRAPÉZĂ, trapeze, s. f. Sală de mese într-o mănăstire; refectoriu, trapezare, trapezărie. – Din sl. trapeza. DOOM
trapéză (refectoriu) s. f., g.-d. art. trapézei; pl. trapéze
trapezelor
TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de o grindă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști. 3. S. m. Mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze. DOOM
trapéz2 (patrulater, aparat) s. n., pl. trapéze
trapezelor
TRAPÉZĂ, trapeze, s. f. Sală de mese într-o mănăstire; refectoriu, trapezare, trapezărie. – Din sl. trapeza. DOOM
trapéză (refectoriu) s. f., g.-d. art. trapézei; pl. trapéze
trapezi
TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de o grindă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști. 3. S. m. Mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze. DOOM
trapéz2 (patrulater, aparat) s. n., pl. trapéze
trapezi
TRAPEZO- v. trapez [în DN].
trapezii
TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de o grindă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști. 3. S. m. Mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze. DOOM
trapéz2 (patrulater, aparat) s. n., pl. trapéze
trapezilor
TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de o grindă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști. 3. S. m. Mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze. DOOM
trapéz2 (patrulater, aparat) s. n., pl. trapéze
trapezism
TRAPEZÍSM s. n. Acrobație la trapez. – Trapez + suf. -ism.
trapezismul
TRAPEZÍSM s. n. Acrobație la trapez. – Trapez + suf. -ism.
trapezismului
TRAPEZÍSM s. n. Acrobație la trapez. – Trapez + suf. -ism.
trapezist
TRAPEZÍST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste. DOOM
trapezístă s. f., g.-d. art. trapezístei; pl. trapezíste
trapezista
TRAPEZÍST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste. DOOM
trapezístă s. f., g.-d. art. trapezístei; pl. trapezíste
trapeziste
TRAPEZÍST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste. DOOM
trapezístă s. f., g.-d. art. trapezístei; pl. trapezíste
trapezistei
TRAPEZÍST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste. DOOM
trapezístă s. f., g.-d. art. trapezístei; pl. trapezíste
trapezistele
TRAPEZÍST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste. DOOM
trapezístă s. f., g.-d. art. trapezístei; pl. trapezíste
trapezistelor
TRAPEZÍST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste. DOOM
trapezístă s. f., g.-d. art. trapezístei; pl. trapezíste
trapezistul
TRAPEZÍST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste. DOOM
trapezístă s. f., g.-d. art. trapezístei; pl. trapezíste
trapezistului
TRAPEZÍST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste. DOOM
trapezístă s. f., g.-d. art. trapezístei; pl. trapezíste
trapeziști
TRAPEZÍST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste. DOOM
trapezístă s. f., g.-d. art. trapezístei; pl. trapezíste
trapeziștii
TRAPEZÍST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste. DOOM
trapezístă s. f., g.-d. art. trapezístei; pl. trapezíste
trapeziștilor
TRAPEZÍST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste. DOOM
trapezístă s. f., g.-d. art. trapezístei; pl. trapezíste
trapezo
TRAPEZO- v. trapez [în DN].
trapezoedre
TRAPEZOÉDRU, trapezoedre, s. n. Corp ale cărui fețe sunt trapezoidale. – Din fr. trapézoèdre. DOOM
trapezoédru (-e-dru) s. n., art. trapezoédrul; pl. trapezoédre
trapezoedrele
TRAPEZOÉDRU, trapezoedre, s. n. Corp ale cărui fețe sunt trapezoidale. – Din fr. trapézoèdre. DOOM
trapezoédru (-e-dru) s. n., art. trapezoédrul; pl. trapezoédre
trapezoedrelor
TRAPEZOÉDRU, trapezoedre, s. n. Corp ale cărui fețe sunt trapezoidale. – Din fr. trapézoèdre. DOOM
trapezoédru (-e-dru) s. n., art. trapezoédrul; pl. trapezoédre
trapezoedru
TRAPEZOÉDRU, trapezoedre, s. n. Corp ale cărui fețe sunt trapezoidale. – Din fr. trapézoèdre. DOOM
trapezoédru (-e-dru) s. n., art. trapezoédrul; pl. trapezoédre
trapezoedrul
TRAPEZOÉDRU, trapezoedre, s. n. Corp ale cărui fețe sunt trapezoidale. – Din fr. trapézoèdre. DOOM
trapezoédru (-e-dru) s. n., art. trapezoédrul; pl. trapezoédre
trapezoedrului
TRAPEZOÉDRU, trapezoedre, s. n. Corp ale cărui fețe sunt trapezoidale. – Din fr. trapézoèdre. DOOM
trapezoédru (-e-dru) s. n., art. trapezoédrul; pl. trapezoédre
trapezoid
TRAPEZOÍD, trapezoide, s. n. Suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu-l intersectează. – Din fr. trapézoïde. DOOM
trapezoíd s. n., pl. trapezoíde
trapezoidal
TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal. DOOM
trapezoidál (-zo-i-) adj. m., pl. trapezoidáli; f. trapezoidálă, pl. trapezoidále
trapezoidala
TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal. DOOM
trapezoidál (-zo-i-) adj. m., pl. trapezoidáli; f. trapezoidálă, pl. trapezoidále
trapezoidale
TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal. DOOM
trapezoidál (-zo-i-) adj. m., pl. trapezoidáli; f. trapezoidálă, pl. trapezoidále
trapezoidalei
TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal. DOOM
trapezoidál (-zo-i-) adj. m., pl. trapezoidáli; f. trapezoidálă, pl. trapezoidále
trapezoidalele
TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal. DOOM
trapezoidál (-zo-i-) adj. m., pl. trapezoidáli; f. trapezoidálă, pl. trapezoidále
trapezoidalelor
TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal. DOOM
trapezoidál (-zo-i-) adj. m., pl. trapezoidáli; f. trapezoidálă, pl. trapezoidále
trapezoidali
TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal. DOOM
trapezoidál (-zo-i-) adj. m., pl. trapezoidáli; f. trapezoidálă, pl. trapezoidále
trapezoidalii
TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal. DOOM
trapezoidál (-zo-i-) adj. m., pl. trapezoidáli; f. trapezoidálă, pl. trapezoidále
trapezoidalilor
TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal. DOOM
trapezoidál (-zo-i-) adj. m., pl. trapezoidáli; f. trapezoidálă, pl. trapezoidále
trapezoidalul
TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal. DOOM
trapezoidál (-zo-i-) adj. m., pl. trapezoidáli; f. trapezoidálă, pl. trapezoidále
trapezoidalului
TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal. DOOM
trapezoidál (-zo-i-) adj. m., pl. trapezoidáli; f. trapezoidálă, pl. trapezoidále
trapezoide
TRAPEZOÍD, trapezoide, s. n. Suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu-l intersectează. – Din fr. trapézoïde. DOOM
trapezoíd s. n., pl. trapezoíde
trapezoidele
TRAPEZOÍD, trapezoide, s. n. Suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu-l intersectează. – Din fr. trapézoïde. DOOM
trapezoíd s. n., pl. trapezoíde
trapezoidelor
TRAPEZOÍD, trapezoide, s. n. Suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu-l intersectează. – Din fr. trapézoïde. DOOM
trapezoíd s. n., pl. trapezoíde
trapezoidul
TRAPEZOÍD, trapezoide, s. n. Suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu-l intersectează. – Din fr. trapézoïde. DOOM
trapezoíd s. n., pl. trapezoíde
trapezoidului
TRAPEZOÍD, trapezoide, s. n. Suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu-l intersectează. – Din fr. trapézoïde. DOOM
trapezoíd s. n., pl. trapezoíde
trapezul
TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de o grindă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști. 3. S. m. Mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze. DOOM
trapéz2 (patrulater, aparat) s. n., pl. trapéze
trapezului
TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de o grindă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști. 3. S. m. Mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze. DOOM
trapéz2 (patrulater, aparat) s. n., pl. trapéze
trapezări
TRAPEZÁRE, trapezări, s. f. (Înv.) Trapeză. – Din ngr. trapezárion. DOOM
trapezáre (înv.) s. f., g.-d. art. trapezắrii; pl. trapezắri
trapezăria
TRAPEZĂRÍE, trapezării, s. f. (Înv.) Trapeză. – Trapezare + suf. -ie. DOOM
trapezăríe (înv.) s. f., art. trapezăría, g.-d. art. trapezăríei; pl. trapezăríi, art. trapezăríile
trapezărie
TRAPEZĂRÍE, trapezării, s. f. (Înv.) Trapeză. – Trapezare + suf. -ie. DOOM
trapezăríe (înv.) s. f., art. trapezăría, g.-d. art. trapezăríei; pl. trapezăríi, art. trapezăríile
trapezăriei
TRAPEZĂRÍE, trapezării, s. f. (Înv.) Trapeză. – Trapezare + suf. -ie. DOOM
trapezăríe (înv.) s. f., art. trapezăría, g.-d. art. trapezăríei; pl. trapezăríi, art. trapezăríile
trapezării
TRAPEZÁRE, trapezări, s. f. (Înv.) Trapeză. – Din ngr. trapezárion. DOOM
trapezáre (înv.) s. f., g.-d. art. trapezắrii; pl. trapezắri
trapezării
TRAPEZĂRÍE, trapezării, s. f. (Înv.) Trapeză. – Trapezare + suf. -ie. DOOM
trapezăríe (înv.) s. f., art. trapezăría, g.-d. art. trapezăríei; pl. trapezăríi, art. trapezăríile
trapezăriile
TRAPEZĂRÍE, trapezării, s. f. (Înv.) Trapeză. – Trapezare + suf. -ie. DOOM
trapezăríe (înv.) s. f., art. trapezăría, g.-d. art. trapezăríei; pl. trapezăríi, art. trapezăríile
trapezăriilor
TRAPEZĂRÍE, trapezării, s. f. (Înv.) Trapeză. – Trapezare + suf. -ie. DOOM
trapezăríe (înv.) s. f., art. trapezăría, g.-d. art. trapezăríei; pl. trapezăríi, art. trapezăríile
trapezările
TRAPEZÁRE, trapezări, s. f. (Înv.) Trapeză. – Din ngr. trapezárion. DOOM
trapezáre (înv.) s. f., g.-d. art. trapezắrii; pl. trapezắri
trapezărilor
TRAPEZÁRE, trapezări, s. f. (Înv.) Trapeză. – Din ngr. trapezárion. DOOM
trapezáre (înv.) s. f., g.-d. art. trapezắrii; pl. trapezắri
trapioane
TRAPIÓN, trapioane, s. n. Deschizătură practicată în planșeul unei scene pentru a permite trecerea decorurilor care se ridică de dedesubt. [Pr.: -pi-on] – Din fr. trappillon. DOOM
trapión (-pi-on) s. n., pl. trapioáne
trapioanele
TRAPIÓN, trapioane, s. n. Deschizătură practicată în planșeul unei scene pentru a permite trecerea decorurilor care se ridică de dedesubt. [Pr.: -pi-on] – Din fr. trappillon. DOOM
trapión (-pi-on) s. n., pl. trapioáne
trapioanelor
TRAPIÓN, trapioane, s. n. Deschizătură practicată în planșeul unei scene pentru a permite trecerea decorurilor care se ridică de dedesubt. [Pr.: -pi-on] – Din fr. trappillon. DOOM
trapión (-pi-on) s. n., pl. trapioáne
trapion
TRAPIÓN, trapioane, s. n. Deschizătură practicată în planșeul unei scene pentru a permite trecerea decorurilor care se ridică de dedesubt. [Pr.: -pi-on] – Din fr. trappillon. DOOM
trapión (-pi-on) s. n., pl. trapioáne
trapionul
TRAPIÓN, trapioane, s. n. Deschizătură practicată în planșeul unei scene pentru a permite trecerea decorurilor care se ridică de dedesubt. [Pr.: -pi-on] – Din fr. trappillon. DOOM
trapión (-pi-on) s. n., pl. trapioáne
trapionului
TRAPIÓN, trapioane, s. n. Deschizătură practicată în planșeul unei scene pentru a permite trecerea decorurilor care se ridică de dedesubt. [Pr.: -pi-on] – Din fr. trappillon. DOOM
trapión (-pi-on) s. n., pl. trapioáne
trapist
TRAPÍST, (1) trapiști, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Membru al unui ordin călugăresc catolic. 2. S. n. Brânză fabricată (odinioară numai de trapiști 1) după un procedeu special de fermentare. [Var.: (2) trapístă s. f.] – Din fr. trappiste.
trapist
TRAPÍST s.m. Călugăr dintr-un ordin monahal catolic întemeiat în sec. XVII, care avea un regulament deosebit de sever (interzicerea cărnii și a peștelui, obligativitatea muncilor manuale, izolarea completă etc.). // s.n. Brânză fabricată după un procedeu special de fermentare. [Pl. -iști; -turi s.n., var. trapistă s.f. / < fr. trappiste, it. trappista].
trapist
TRAPÍST, (1) trapiști, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Membru al unui ordin călugăresc catolic. 2. S. n. Brânză fabricată (odinioară numai de trapiști 1) după un procedeu special de fermentare. [Var.: (2) trapístă s. f.] – Din fr. trappiste. DOOM
trapíst2 (brânză) s. n.
trapistul
TRAPÍST, (1) trapiști, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Membru al unui ordin călugăresc catolic. 2. S. n. Brânză fabricată (odinioară numai de trapiști 1) după un procedeu special de fermentare. [Var.: (2) trapístă s. f.] – Din fr. trappiste. DOOM
trapíst2 (brânză) s. n.
trapistului
TRAPÍST, (1) trapiști, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Membru al unui ordin călugăresc catolic. 2. S. n. Brânză fabricată (odinioară numai de trapiști 1) după un procedeu special de fermentare. [Var.: (2) trapístă s. f.] – Din fr. trappiste. DOOM
trapíst2 (brânză) s. n.
trapistă
TRAPÍSTĂ s. f. v. trapist.
trapiști
TRAPÍST, (1) trapiști, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Membru al unui ordin călugăresc catolic. 2. S. n. Brânză fabricată (odinioară numai de trapiști 1) după un procedeu special de fermentare. [Var.: (2) trapístă s. f.] – Din fr. trappiste. DOOM
trapíst2 (brânză) s. n.
trapiștii
TRAPÍST, (1) trapiști, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Membru al unui ordin călugăresc catolic. 2. S. n. Brânză fabricată (odinioară numai de trapiști 1) după un procedeu special de fermentare. [Var.: (2) trapístă s. f.] – Din fr. trappiste. DOOM
trapíst2 (brânză) s. n.
trapiștilor
TRAPÍST, (1) trapiști, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Membru al unui ordin călugăresc catolic. 2. S. n. Brânză fabricată (odinioară numai de trapiști 1) după un procedeu special de fermentare. [Var.: (2) trapístă s. f.] – Din fr. trappiste. DOOM
trapíst2 (brânză) s. n.
trapp
TRAPP s.n. (Geol.) Pânză de lavă bazaltică, care, prin suprapunere, formează platouri. [Cf. germ. Trapp, engl. trapp].
trapul
TRAP, (1) trapuri, s. n., interj. 1. S. n. Alergare a calului cu viteză medie, în care animalul pășește concomitent cu un picior dinainte și cu piciorul opus dinapoi. ♦ Zgomot făcut de un cal care merge în acest fel. 2. Interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de mersul în fugă al cailor sau, p. ext., de mersul grăbit al unui om. – Din germ. Trab. DOOM
trap2 s. n., pl. trápuri
trapului
TRAP, (1) trapuri, s. n., interj. 1. S. n. Alergare a calului cu viteză medie, în care animalul pășește concomitent cu un picior dinainte și cu piciorul opus dinapoi. ♦ Zgomot făcut de un cal care merge în acest fel. 2. Interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de mersul în fugă al cailor sau, p. ext., de mersul grăbit al unui om. – Din germ. Trab. DOOM
trap2 s. n., pl. trápuri
trapuri
TRAP, (1) trapuri, s. n., interj. 1. S. n. Alergare a calului cu viteză medie, în care animalul pășește concomitent cu un picior dinainte și cu piciorul opus dinapoi. ♦ Zgomot făcut de un cal care merge în acest fel. 2. Interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de mersul în fugă al cailor sau, p. ext., de mersul grăbit al unui om. – Din germ. Trab. DOOM
trap2 s. n., pl. trápuri
trapurile
TRAP, (1) trapuri, s. n., interj. 1. S. n. Alergare a calului cu viteză medie, în care animalul pășește concomitent cu un picior dinainte și cu piciorul opus dinapoi. ♦ Zgomot făcut de un cal care merge în acest fel. 2. Interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de mersul în fugă al cailor sau, p. ext., de mersul grăbit al unui om. – Din germ. Trab. DOOM
trap2 s. n., pl. trápuri
trapurilor
TRAP, (1) trapuri, s. n., interj. 1. S. n. Alergare a calului cu viteză medie, în care animalul pășește concomitent cu un picior dinainte și cu piciorul opus dinapoi. ♦ Zgomot făcut de un cal care merge în acest fel. 2. Interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de mersul în fugă al cailor sau, p. ext., de mersul grăbit al unui om. – Din germ. Trab. DOOM
trap2 s. n., pl. trápuri
trapăt
TRÓPOT, tropote, s. n. 1. Zgomot de copite sau de picioare încălțate care izbesc pămîntul; mișcare precipitată care produce acest zgomot. Parcă venea și de pe șosea, și de pe cîmp, și din pădure, greu, apăsat, tropot de pași de jur împrejur. DUMITRIU, N. 120. Din goana cailor, cu tropote scurte, șase călăreți se opriră. SADOVEANU, O. VII 46. Deodată un tropot răsună Din stînga, de cai în galop. COȘBUC, P. I 291. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Valurile-n tropot fără frîu vuiesc la prag, cînd ploile coboară. DEȘLIU, M. 37. 2. Numele unui dans popular. Cînd aburii vinului și ochii crîșmăresei au produs efectul lor, încep horele, tropotele. NEGRUZZI, S. I 315. – Variantă: trápăt (MACEDONSKI, O. I 42) s. n.
tras
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
tras
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
tras
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
tras
TRAS1 s. n. Faptul de a trage. – V. trage. DOOM
trass (material) s. n.
trasa
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trasa
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasa
TRÁSĂ, trase, s. f. 1. Diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulație a trenurilor. 2. (Fiz.) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic; spot. – Din fr., engl. trace.
trasai
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasaj
TRASÁJ s. n. (Rar) Trasare. – Din fr. traçage. DOOM
trasáj (rar) s. n.
trasam
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasare
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasare
TRASÁRE, trasări, s. f. Acțiunea de a trasa și rezultatul ei; trasaj. – V. trasa. DOOM
trasáre s. f., g.-d. art. trasắrii; pl. trasắri
trasarea
TRASÁRE, trasări, s. f. Acțiunea de a trasa și rezultatul ei; trasaj. – V. trasa. DOOM
trasáre s. f., g.-d. art. trasắrii; pl. trasắri
trasară
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasarăm
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasarăți
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasase
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasasem
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasaseră
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasaserăm
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasaserăți
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasaseși
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasaseți
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasat
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasat
TRASÁT s. n. Faptul de a trasa (1). – V. trasa.
trasata
TRASÁT s. n. Faptul de a trasa (1). – V. trasa.
trasate
TRASÁT s. n. Faptul de a trasa (1). – V. trasa.
trasatei
TRASÁT s. n. Faptul de a trasa (1). – V. trasa.
trasatele
TRASÁT s. n. Faptul de a trasa (1). – V. trasa.
trasatelor
TRASÁT s. n. Faptul de a trasa (1). – V. trasa.
trasatoare
TRASATÓR, (1) trasatori, s. m., (2) trasatoare, s. n. 1. S. m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. 2. S. n. Trasor (1). – Trasa + suf. -tor. DOOM
trasatór2 (unealtă) s. n., pl. trasatoáre
trasatoarea
TRASATÓR, (1) trasatori, s. m., (2) trasatoare, s. n. 1. S. m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. 2. S. n. Trasor (1). – Trasa + suf. -tor. DOOM
trasatór2 (unealtă) s. n., pl. trasatoáre
trasatoarei
TRASATÓR, (1) trasatori, s. m., (2) trasatoare, s. n. 1. S. m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. 2. S. n. Trasor (1). – Trasa + suf. -tor. DOOM
trasatór2 (unealtă) s. n., pl. trasatoáre
trasatoarele
TRASATÓR, (1) trasatori, s. m., (2) trasatoare, s. n. 1. S. m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. 2. S. n. Trasor (1). – Trasa + suf. -tor. DOOM
trasatór2 (unealtă) s. n., pl. trasatoáre
trasatoarelor
TRASATÓR, (1) trasatori, s. m., (2) trasatoare, s. n. 1. S. m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. 2. S. n. Trasor (1). – Trasa + suf. -tor. DOOM
trasatór2 (unealtă) s. n., pl. trasatoáre
trasator
TRASATÓR, (1) trasatori, s. m., (2) trasatoare, s. n. 1. S. m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. 2. S. n. Trasor (1). – Trasa + suf. -tor. DOOM
trasatór2 (unealtă) s. n., pl. trasatoáre
trasatori
TRASATÓR, (1) trasatori, s. m., (2) trasatoare, s. n. 1. S. m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. 2. S. n. Trasor (1). – Trasa + suf. -tor. DOOM
trasatór2 (unealtă) s. n., pl. trasatoáre
trasatorii
TRASATÓR, (1) trasatori, s. m., (2) trasatoare, s. n. 1. S. m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. 2. S. n. Trasor (1). – Trasa + suf. -tor. DOOM
trasatór2 (unealtă) s. n., pl. trasatoáre
trasatorilor
TRASATÓR, (1) trasatori, s. m., (2) trasatoare, s. n. 1. S. m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. 2. S. n. Trasor (1). – Trasa + suf. -tor. DOOM
trasatór2 (unealtă) s. n., pl. trasatoáre
trasatorul
TRASATÓR, (1) trasatori, s. m., (2) trasatoare, s. n. 1. S. m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. 2. S. n. Trasor (1). – Trasa + suf. -tor. DOOM
trasatór2 (unealtă) s. n., pl. trasatoáre
trasatorului
TRASATÓR, (1) trasatori, s. m., (2) trasatoare, s. n. 1. S. m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. 2. S. n. Trasor (1). – Trasa + suf. -tor. DOOM
trasatór2 (unealtă) s. n., pl. trasatoáre
trasatul
TRASÁT s. n. Faptul de a trasa (1). – V. trasa.
trasatului
TRASÁT s. n. Faptul de a trasa (1). – V. trasa.
trasau
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasași
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasați
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasați
TRASÁT s. n. Faptul de a trasa (1). – V. trasa.
trasații
TRASÁT s. n. Faptul de a trasa (1). – V. trasa.
trasaților
TRASÁT s. n. Faptul de a trasa (1). – V. trasa.
trascău
TRĂSCẮU s. n. Rachiu tare. Pînă în marginile Bucureștilor puteai să cumperi, să bei și să plătești trăscăul cu un leu kilogramul. PAS, L. I 191. Ca rachiul dumitale, n-am mai băut eu așa ceva decît în țara ungurului, de-i zicea trăscău. C. PETRESCU, R. DR. 131. ♦ (Regional) Vin acru, rău la gust. – Variantă: trascău (VORNIC, P. 55) s. n.
trase
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trase
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trase
TRÁSĂ, trase, s. f. 1. Diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulație a trenurilor. 2. (Fiz.) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic; spot. – Din fr., engl. trace.
trasează
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasee
TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé. DOOM
traséu s. n., art. traséul; pl. trasée
traseele
TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé. DOOM
traséu s. n., art. traséul; pl. trasée
traseelor
TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé. DOOM
traséu s. n., art. traséul; pl. trasée
trasei
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trasei
TRÁSĂ, trase, s. f. 1. Diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulație a trenurilor. 2. (Fiz.) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic; spot. – Din fr., engl. trace.
traseistă
traseistă, traseiste s. f. (pub.) prostituată care își acostează clienții pe șoseaua de centură.
trasele
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trasele
TRÁSĂ, trase, s. f. 1. Diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulație a trenurilor. 2. (Fiz.) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic; spot. – Din fr., engl. trace.
traselor
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
traselor
TRÁSĂ, trase, s. f. 1. Diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulație a trenurilor. 2. (Fiz.) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic; spot. – Din fr., engl. trace.
traseră
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
traserăm
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
traserăți
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
traseu
TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé. DOOM
traséu s. n., art. traséul; pl. trasée
traseul
TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé. DOOM
traséu s. n., art. traséul; pl. trasée
traseului
TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé. DOOM
traséu s. n., art. traséul; pl. trasée
traseuri
TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé. DOOM
traséu s. n., art. traséul; pl. trasée
traseurile
TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé. DOOM
traséu s. n., art. traséul; pl. trasée
traseurilor
TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé. DOOM
traséu s. n., art. traséul; pl. trasée
trasez
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
traseze
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasezi
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasimede
Trasimede = Thrasymedes.
trasoare
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur.
trasoarele
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur.
trasoarelor
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur.
trasor
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur. DOOM
trasór2 (unealtă, glonț) s. n., pl. trasoáre
trasor
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur.
trasori
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur. DOOM
trasór2 (unealtă, glonț) s. n., pl. trasoáre
trasorii
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur. DOOM
trasór2 (unealtă, glonț) s. n., pl. trasoáre
trasorilor
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur. DOOM
trasór2 (unealtă, glonț) s. n., pl. trasoáre
trasorul
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur. DOOM
trasór2 (unealtă, glonț) s. n., pl. trasoáre
trasorul
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur.
trasorului
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur. DOOM
trasór2 (unealtă, glonț) s. n., pl. trasoáre
trasorului
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur.
trass
TRAS1 s. n. Faptul de a trage. – V. trage. DOOM
trass (material) s. n.
trassul
TRAS1 s. n. Faptul de a trage. – V. trage. DOOM
trass (material) s. n.
trassului
TRAS1 s. n. Faptul de a trage. – V. trage. DOOM
trass (material) s. n.
trasul
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trasul
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trasul
TRAS1 s. n. Faptul de a trage. – V. trage. DOOM
trass (material) s. n.
trasului
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trasului
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trasului
TRAS1 s. n. Faptul de a trage. – V. trage. DOOM
trass (material) s. n.
trasuri
TRAS1 s. n. Faptul de a trage. – V. trage. DOOM
trass (material) s. n.
trasurile
TRAS1 s. n. Faptul de a trage. – V. trage. DOOM
trass (material) s. n.
trasurilor
TRAS1 s. n. Faptul de a trage. – V. trage. DOOM
trass (material) s. n.
trasând
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasînd
TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. DOOM
trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză
trasări
TRASÁRE, trasări, s. f. Acțiunea de a trasa și rezultatul ei; trasaj. – V. trasa. DOOM
trasáre s. f., g.-d. art. trasắrii; pl. trasắri
trasării
TRASÁRE, trasări, s. f. Acțiunea de a trasa și rezultatul ei; trasaj. – V. trasa. DOOM
trasáre s. f., g.-d. art. trasắrii; pl. trasắri
trasările
TRASÁRE, trasări, s. f. Acțiunea de a trasa și rezultatul ei; trasaj. – V. trasa. DOOM
trasáre s. f., g.-d. art. trasắrii; pl. trasắri
trasărilor
TRASÁRE, trasări, s. f. Acțiunea de a trasa și rezultatul ei; trasaj. – V. trasa. DOOM
trasáre s. f., g.-d. art. trasắrii; pl. trasắri
trata
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
trata
TRÁTĂ, trate, s. f. Cambie prin care creditorul dispune unui debitor al său să plătească o sumă de bani unei alte persoane la o dată precizată; poliță. – Din it. tratta. DOOM
trátă s. f., g.-d. art. trátei; pl. tráte
tratabil
TRATÁBIL, -Ă, tratabili, -e, adj. Care poate fi tratat. – Trata + suf. -bil. Cf. it. trattabile. DOOM
tratábil adj. m., pl. tratábili; f. tratábilă, pl. tratábile
tratabila
TRATÁBIL, -Ă, tratabili, -e, adj. Care poate fi tratat. – Trata + suf. -bil. Cf. it. trattabile. DOOM
tratábil adj. m., pl. tratábili; f. tratábilă, pl. tratábile
tratabile
TRATÁBIL, -Ă, tratabili, -e, adj. Care poate fi tratat. – Trata + suf. -bil. Cf. it. trattabile. DOOM
tratábil adj. m., pl. tratábili; f. tratábilă, pl. tratábile
tratabilei
TRATÁBIL, -Ă, tratabili, -e, adj. Care poate fi tratat. – Trata + suf. -bil. Cf. it. trattabile. DOOM
tratábil adj. m., pl. tratábili; f. tratábilă, pl. tratábile
tratabilele
TRATÁBIL, -Ă, tratabili, -e, adj. Care poate fi tratat. – Trata + suf. -bil. Cf. it. trattabile. DOOM
tratábil adj. m., pl. tratábili; f. tratábilă, pl. tratábile
tratabilelor
TRATÁBIL, -Ă, tratabili, -e, adj. Care poate fi tratat. – Trata + suf. -bil. Cf. it. trattabile. DOOM
tratábil adj. m., pl. tratábili; f. tratábilă, pl. tratábile
tratabili
TRATÁBIL, -Ă, tratabili, -e, adj. Care poate fi tratat. – Trata + suf. -bil. Cf. it. trattabile. DOOM
tratábil adj. m., pl. tratábili; f. tratábilă, pl. tratábile
tratabilii
TRATÁBIL, -Ă, tratabili, -e, adj. Care poate fi tratat. – Trata + suf. -bil. Cf. it. trattabile. DOOM
tratábil adj. m., pl. tratábili; f. tratábilă, pl. tratábile
tratabililor
TRATÁBIL, -Ă, tratabili, -e, adj. Care poate fi tratat. – Trata + suf. -bil. Cf. it. trattabile. DOOM
tratábil adj. m., pl. tratábili; f. tratábilă, pl. tratábile
tratabilul
TRATÁBIL, -Ă, tratabili, -e, adj. Care poate fi tratat. – Trata + suf. -bil. Cf. it. trattabile. DOOM
tratábil adj. m., pl. tratábili; f. tratábilă, pl. tratábile
tratabilului
TRATÁBIL, -Ă, tratabili, -e, adj. Care poate fi tratat. – Trata + suf. -bil. Cf. it. trattabile. DOOM
tratábil adj. m., pl. tratábili; f. tratábilă, pl. tratábile
tratai
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratam
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratament
TRATAMÉNT, tratamente, s. n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare față de cineva. 2. Totalitatea mijloacelor dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice și igienice de combatere a unei boli. 3. Ansamblu de operații executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obține modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau științific. 4. (Fon.) Evoluție, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement. DOOM
tratamént s. n., pl. trataménte
tratament
TRATAMÉNT s.n. 1. Fel de a se purta cu cineva; comportare; purtare. 2. Îngrijire medicală, mijloc pentru combaterea și vindecarea unei boli; cură, terapie. 3. (Tehn.) Operație executată asupra unei piese sau asupra unui material pentru obținerea unui anumit rezultat în scop industrial sau științific. 4. (Fon.) Evoluție, modificare, schimbare. 5. (Cinem.) Desfășurare a unui sinopsis, istorisire detaliată a subiectului unui film. [Pl. -te, -turi. / cf. it. trattamento, fr. traitement].
tratamente
TRATAMÉNT, tratamente, s. n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare față de cineva. 2. Totalitatea mijloacelor dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice și igienice de combatere a unei boli. 3. Ansamblu de operații executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obține modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau științific. 4. (Fon.) Evoluție, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement. DOOM
tratamént s. n., pl. trataménte
tratamentele
TRATAMÉNT, tratamente, s. n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare față de cineva. 2. Totalitatea mijloacelor dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice și igienice de combatere a unei boli. 3. Ansamblu de operații executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obține modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau științific. 4. (Fon.) Evoluție, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement. DOOM
tratamént s. n., pl. trataménte
tratamentelor
TRATAMÉNT, tratamente, s. n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare față de cineva. 2. Totalitatea mijloacelor dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice și igienice de combatere a unei boli. 3. Ansamblu de operații executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obține modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau științific. 4. (Fon.) Evoluție, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement. DOOM
tratamént s. n., pl. trataménte
tratamentist
TRATAMENTÍST, tratamentiști, s. m. Muncitor specialist în tratarea la cald a plăcilor de fibre lemnoase. – Tratament + suf. -ist.
tratamentista
TRATAMENTÍST, tratamentiști, s. m. Muncitor specialist în tratarea la cald a plăcilor de fibre lemnoase. – Tratament + suf. -ist.
tratamentiste
TRATAMENTÍST, tratamentiști, s. m. Muncitor specialist în tratarea la cald a plăcilor de fibre lemnoase. – Tratament + suf. -ist.
tratamentistei
TRATAMENTÍST, tratamentiști, s. m. Muncitor specialist în tratarea la cald a plăcilor de fibre lemnoase. – Tratament + suf. -ist.
tratamentistele
TRATAMENTÍST, tratamentiști, s. m. Muncitor specialist în tratarea la cald a plăcilor de fibre lemnoase. – Tratament + suf. -ist.
tratamentistelor
TRATAMENTÍST, tratamentiști, s. m. Muncitor specialist în tratarea la cald a plăcilor de fibre lemnoase. – Tratament + suf. -ist.
tratamentistul
TRATAMENTÍST, tratamentiști, s. m. Muncitor specialist în tratarea la cald a plăcilor de fibre lemnoase. – Tratament + suf. -ist.
tratamentistului
TRATAMENTÍST, tratamentiști, s. m. Muncitor specialist în tratarea la cald a plăcilor de fibre lemnoase. – Tratament + suf. -ist.
tratamentiști
TRATAMENTÍST, tratamentiști, s. m. Muncitor specialist în tratarea la cald a plăcilor de fibre lemnoase. – Tratament + suf. -ist.
tratamentiștii
TRATAMENTÍST, tratamentiști, s. m. Muncitor specialist în tratarea la cald a plăcilor de fibre lemnoase. – Tratament + suf. -ist.
tratamentiștilor
TRATAMENTÍST, tratamentiști, s. m. Muncitor specialist în tratarea la cald a plăcilor de fibre lemnoase. – Tratament + suf. -ist.
tratamentul
TRATAMÉNT, tratamente, s. n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare față de cineva. 2. Totalitatea mijloacelor dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice și igienice de combatere a unei boli. 3. Ansamblu de operații executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obține modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau științific. 4. (Fon.) Evoluție, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement. DOOM
tratamént s. n., pl. trataménte
tratamentului
TRATAMÉNT, tratamente, s. n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare față de cineva. 2. Totalitatea mijloacelor dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice și igienice de combatere a unei boli. 3. Ansamblu de operații executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obține modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau științific. 4. (Fon.) Evoluție, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement. DOOM
tratamént s. n., pl. trataménte
tratare
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratare
TRATÁRE s. f. Acțiunea de a (se) trata. – V. trata. DOOM
tratáre s. f., g.-d. art. tratắrii
tratarea
TRATÁRE s. f. Acțiunea de a (se) trata. – V. trata. DOOM
tratáre s. f., g.-d. art. tratắrii
tratarisea
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratariseai
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratariseam
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisească
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratariseau
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratariseați
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisesc
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisește
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisești
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisi
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisii
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisim
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisind
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisire
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisire
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro).
tratarisiră
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisirăm
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisirăți
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisise
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisisem
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisiseră
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisiserăm
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisiserăți
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisiseși
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisiseți
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisit
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisit
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro).
tratarisiși
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratarisiți
TRATARISÍ, tratarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata. – Din ngr. trataríso (viit. lui tratáro). DOOM
tratarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tratarisésc, imperf. 3 sg. tratariseá; conj. prez. 3 să tratariseáscă
tratară
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratarăm
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratarăți
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratase
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratasem
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
trataseră
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
trataserăm
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
trataserăți
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
trataseși
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
trataseți
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratat
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratat
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tratate
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tratatele
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tratatelor
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tratative
TRATATÍVE s. f. pl. Schimb de păreri, discuții, negocieri purtate între două sau mai multe părți interesate, cu scopul de a se ajunge la o înțelegere, la un acord; tratație (2). – Din it. trattative. DOOM
tratatíve s. f. pl.
tratativele
TRATATÍVE s. f. pl. Schimb de păreri, discuții, negocieri purtate între două sau mai multe părți interesate, cu scopul de a se ajunge la o înțelegere, la un acord; tratație (2). – Din it. trattative. DOOM
tratatíve s. f. pl.
tratativelor
TRATATÍVE s. f. pl. Schimb de păreri, discuții, negocieri purtate între două sau mai multe părți interesate, cu scopul de a se ajunge la o înțelegere, la un acord; tratație (2). – Din it. trattative. DOOM
tratatíve s. f. pl.
tratativă
TRATATÍVE s. f. pl. Schimb de păreri, discuții, negocieri între două sau mai multe părți interesate, cu scopul de a se ajunge la o înțelegere, la un acord. Ideia tratativelor ca mijloc pentru destinderea încordării internaționale cucerește cercuri tot mai largi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714. Numai o complicare extraordinară și neprevăzută ar putea rupe d-odată tratativele pacinice. ODOBESCU, S. III 397.
tratatul
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tratatului
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
trataturi
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
trataturile
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
trataturilor
TRATÁT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractát s. n.] – Din it. trattato. DOOM
tratát s. n., pl. tratáte
tratau
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratași
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratați
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratația
TRATAȚIÚNE s. f. v. tratație. DOOM
tratáție (-ți-e) s. f., art. tratáția (-ți-a), g.-d. art. tratáției; pl. tratáții, art. tratáțiile (-ți-i-)
tratație
TRATAȚIÚNE s. f. v. tratație. DOOM
tratáție (-ți-e) s. f., art. tratáția (-ți-a), g.-d. art. tratáției; pl. tratáții, art. tratáțiile (-ți-i-)
tratației
TRATAȚIÚNE s. f. v. tratație. DOOM
tratáție (-ți-e) s. f., art. tratáția (-ți-a), g.-d. art. tratáției; pl. tratáții, art. tratáțiile (-ți-i-)
tratații
TRATAȚIÚNE s. f. v. tratație. DOOM
tratáție (-ți-e) s. f., art. tratáția (-ți-a), g.-d. art. tratáției; pl. tratáții, art. tratáțiile (-ți-i-)
tratațiile
TRATAȚIÚNE s. f. v. tratație. DOOM
tratáție (-ți-e) s. f., art. tratáția (-ți-a), g.-d. art. tratáției; pl. tratáții, art. tratáțiile (-ți-i-)
tratațiilor
TRATAȚIÚNE s. f. v. tratație. DOOM
tratáție (-ți-e) s. f., art. tratáția (-ți-a), g.-d. art. tratáției; pl. tratáții, art. tratáțiile (-ți-i-)
tratațiune
TRATAȚIÚNE s. f. v. tratație. DOOM
tratáție (-ți-e) s. f., art. tratáția (-ți-a), g.-d. art. tratáției; pl. tratáții, art. tratáțiile (-ți-i-)
trate
TRÁTĂ, trate, s. f. Cambie prin care creditorul dispune unui debitor al său să plătească o sumă de bani unei alte persoane la o dată precizată; poliță. – Din it. tratta. DOOM
trátă s. f., g.-d. art. trátei; pl. tráte
tratează
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratei
TRÁTĂ, trate, s. f. Cambie prin care creditorul dispune unui debitor al său să plătească o sumă de bani unei alte persoane la o dată precizată; poliță. – Din it. tratta. DOOM
trátă s. f., g.-d. art. trátei; pl. tráte
tratele
TRÁTĂ, trate, s. f. Cambie prin care creditorul dispune unui debitor al său să plătească o sumă de bani unei alte persoane la o dată precizată; poliță. – Din it. tratta. DOOM
trátă s. f., g.-d. art. trátei; pl. tráte
tratelor
TRÁTĂ, trate, s. f. Cambie prin care creditorul dispune unui debitor al său să plătească o sumă de bani unei alte persoane la o dată precizată; poliță. – Din it. tratta. DOOM
trátă s. f., g.-d. art. trátei; pl. tráte
tratez
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
trateze
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratezi
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratând
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratînd
TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui musafir mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare. DOOM
tratá (a ~) vb., ind. prez. 3 trateáză
tratări
TRATÁRE s. f. Acțiunea de a (se) trata. – V. trata. DOOM
tratáre s. f., g.-d. art. tratắrii
tratării
TRATÁRE s. f. Acțiunea de a (se) trata. – V. trata. DOOM
tratáre s. f., g.-d. art. tratắrii
tratările
TRATÁRE s. f. Acțiunea de a (se) trata. – V. trata. DOOM
tratáre s. f., g.-d. art. tratắrii
tratărilor
TRATÁRE s. f. Acțiunea de a (se) trata. – V. trata. DOOM
tratáre s. f., g.-d. art. tratắrii
traul
TRAUL, traule, s. n. Năvod marin de mari dimensiuni, în formă de sac, destinat pescuirii în larg, în locuri cu mult pește. – Din engl. trawl. DOOM
traul s. n., pl. tráule (trau-)
traula
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulai
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulam
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulare
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulare
TRAULÁRE s. f. Acțiunea de a traula și rezultatul ei. – V. traula.
traulară
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traularăm
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traularăți
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulase
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulasem
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulaseră
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulaserăm
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulaserăți
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulaseși
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulaseți
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulat
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulau
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulași
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulați
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traule
TRAUL, traule, s. n. Năvod marin de mari dimensiuni, în formă de sac, destinat pescuirii în larg, în locuri cu mult pește. – Din engl. trawl. DOOM
traul s. n., pl. tráule (trau-)
traulează
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulele
TRAUL, traule, s. n. Năvod marin de mari dimensiuni, în formă de sac, destinat pescuirii în larg, în locuri cu mult pește. – Din engl. trawl. DOOM
traul s. n., pl. tráule (trau-)
traulelor
TRAUL, traule, s. n. Năvod marin de mari dimensiuni, în formă de sac, destinat pescuirii în larg, în locuri cu mult pește. – Din engl. trawl. DOOM
traul s. n., pl. tráule (trau-)
trauler
TRÁULER, traulere, s. n. Navă maritimă de pescuit, echipată cu traule, folosită și pentru dragarea epavelor. – Din rus. trauler, engl. trawler, germ. Trawler. DOOM
tráuler (navă) (trau-) s. n., pl. tráulere
traulerist
TRAULERÍST, trauleriști, s. m. Muncitor care lucrează pe trauler. – Trauler + suf. -ist.
trauleristul
TRAULERÍST, trauleriști, s. m. Muncitor care lucrează pe trauler. – Trauler + suf. -ist.
trauleristului
TRAULERÍST, trauleriști, s. m. Muncitor care lucrează pe trauler. – Trauler + suf. -ist.
trauleriști
TRAULERÍST, trauleriști, s. m. Muncitor care lucrează pe trauler. – Trauler + suf. -ist.
trauleriștii
TRAULERÍST, trauleriști, s. m. Muncitor care lucrează pe trauler. – Trauler + suf. -ist.
trauleriștilor
TRAULERÍST, trauleriști, s. m. Muncitor care lucrează pe trauler. – Trauler + suf. -ist.
traulez
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
trauleze
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulezi
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
trauling
TRÁULING s.n. (Mar.) Traulare. [Pron. trau-. / < engl. trawling].
traulul
TRAUL, traule, s. n. Năvod marin de mari dimensiuni, în formă de sac, destinat pescuirii în larg, în locuri cu mult pește. – Din engl. trawl. DOOM
traul s. n., pl. tráule (trau-)
traulului
TRAUL, traule, s. n. Năvod marin de mari dimensiuni, în formă de sac, destinat pescuirii în larg, în locuri cu mult pește. – Din engl. trawl. DOOM
traul s. n., pl. tráule (trau-)
traulând
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
traulînd
TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (după engl. trawl).
trauma
TRÁUMĂ, traume, s. f. 1. Traumatism (1). 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal. – Din fr. trauma, germ. Trauma. DOOM
tráumă (trau-) s. f., g.-d. art. tráumei; pl. tráume
traumat
TRAUMAT- v. traumatic [în DN].
traumatic
TRAUMÁTIC, -Ă, traumatici, -ce, adj. Care are caracter de traumatism; de natura traumatismului. – Din fr. traumatique, lat. traumaticus. DOOM
traumátic (trau-) adj. m., pl. traumátici; f. traumátică, pl. traumátice
traumatica
TRAUMÁTIC, -Ă, traumatici, -ce, adj. Care are caracter de traumatism; de natura traumatismului. – Din fr. traumatique, lat. traumaticus. DOOM
traumátic (trau-) adj. m., pl. traumátici; f. traumátică, pl. traumátice
traumatice
TRAUMÁTIC, -Ă, traumatici, -ce, adj. Care are caracter de traumatism; de natura traumatismului. – Din fr. traumatique, lat. traumaticus. DOOM
traumátic (trau-) adj. m., pl. traumátici; f. traumátică, pl. traumátice
traumaticei
TRAUMÁTIC, -Ă, traumatici, -ce, adj. Care are caracter de traumatism; de natura traumatismului. – Din fr. traumatique, lat. traumaticus. DOOM
traumátic (trau-) adj. m., pl. traumátici; f. traumátică, pl. traumátice
traumaticele
TRAUMÁTIC, -Ă, traumatici, -ce, adj. Care are caracter de traumatism; de natura traumatismului. – Din fr. traumatique, lat. traumaticus. DOOM
traumátic (trau-) adj. m., pl. traumátici; f. traumátică, pl. traumátice
traumaticelor
TRAUMÁTIC, -Ă, traumatici, -ce, adj. Care are caracter de traumatism; de natura traumatismului. – Din fr. traumatique, lat. traumaticus. DOOM
traumátic (trau-) adj. m., pl. traumátici; f. traumátică, pl. traumátice
traumatici
TRAUMÁTIC, -Ă, traumatici, -ce, adj. Care are caracter de traumatism; de natura traumatismului. – Din fr. traumatique, lat. traumaticus. DOOM
traumátic (trau-) adj. m., pl. traumátici; f. traumátică, pl. traumátice
traumaticii
TRAUMÁTIC, -Ă, traumatici, -ce, adj. Care are caracter de traumatism; de natura traumatismului. – Din fr. traumatique, lat. traumaticus. DOOM
traumátic (trau-) adj. m., pl. traumátici; f. traumátică, pl. traumátice
traumaticilor
TRAUMÁTIC, -Ă, traumatici, -ce, adj. Care are caracter de traumatism; de natura traumatismului. – Din fr. traumatique, lat. traumaticus. DOOM
traumátic (trau-) adj. m., pl. traumátici; f. traumátică, pl. traumátice
traumaticul
TRAUMÁTIC, -Ă, traumatici, -ce, adj. Care are caracter de traumatism; de natura traumatismului. – Din fr. traumatique, lat. traumaticus. DOOM
traumátic (trau-) adj. m., pl. traumátici; f. traumátică, pl. traumátice
traumaticului
TRAUMÁTIC, -Ă, traumatici, -ce, adj. Care are caracter de traumatism; de natura traumatismului. – Din fr. traumatique, lat. traumaticus. DOOM
traumátic (trau-) adj. m., pl. traumátici; f. traumátică, pl. traumátice
traumatism
TRAUMATÍSM, traumatisme, s. n. 1. Leziune suferită de un organism viu prin loviri violente, tăieturi, înțepături etc.; traumă (1); p. ext. ansamblul tulburărilor de ordin local și general care apar în urma acțiunii unui agent extern violent; p. restr. șoc traumatic. 2. Stare psihică patologică a unui organism care, nemaiputând să suporte o excitație excesivă, din cauza unei traume (2) suferite, nu mai reacționează în niciun fel, devenind insensibil la orice alt excitant. – Din fr. traumatisme. DOOM
traumatísm (trau-) s. n., pl. traumatísme
traumatisme
TRAUMATÍSM, traumatisme, s. n. 1. Leziune suferită de un organism viu prin loviri violente, tăieturi, înțepături etc.; traumă (1); p. ext. ansamblul tulburărilor de ordin local și general care apar în urma acțiunii unui agent extern violent; p. restr. șoc traumatic. 2. Stare psihică patologică a unui organism care, nemaiputând să suporte o excitație excesivă, din cauza unei traume (2) suferite, nu mai reacționează în niciun fel, devenind insensibil la orice alt excitant. – Din fr. traumatisme. DOOM
traumatísm (trau-) s. n., pl. traumatísme
traumatismele
TRAUMATÍSM, traumatisme, s. n. 1. Leziune suferită de un organism viu prin loviri violente, tăieturi, înțepături etc.; traumă (1); p. ext. ansamblul tulburărilor de ordin local și general care apar în urma acțiunii unui agent extern violent; p. restr. șoc traumatic. 2. Stare psihică patologică a unui organism care, nemaiputând să suporte o excitație excesivă, din cauza unei traume (2) suferite, nu mai reacționează în niciun fel, devenind insensibil la orice alt excitant. – Din fr. traumatisme. DOOM
traumatísm (trau-) s. n., pl. traumatísme
traumatismelor
TRAUMATÍSM, traumatisme, s. n. 1. Leziune suferită de un organism viu prin loviri violente, tăieturi, înțepături etc.; traumă (1); p. ext. ansamblul tulburărilor de ordin local și general care apar în urma acțiunii unui agent extern violent; p. restr. șoc traumatic. 2. Stare psihică patologică a unui organism care, nemaiputând să suporte o excitație excesivă, din cauza unei traume (2) suferite, nu mai reacționează în niciun fel, devenind insensibil la orice alt excitant. – Din fr. traumatisme. DOOM
traumatísm (trau-) s. n., pl. traumatísme
traumatismul
TRAUMATÍSM, traumatisme, s. n. 1. Leziune suferită de un organism viu prin loviri violente, tăieturi, înțepături etc.; traumă (1); p. ext. ansamblul tulburărilor de ordin local și general care apar în urma acțiunii unui agent extern violent; p. restr. șoc traumatic. 2. Stare psihică patologică a unui organism care, nemaiputând să suporte o excitație excesivă, din cauza unei traume (2) suferite, nu mai reacționează în niciun fel, devenind insensibil la orice alt excitant. – Din fr. traumatisme. DOOM
traumatísm (trau-) s. n., pl. traumatísme
traumatismului
TRAUMATÍSM, traumatisme, s. n. 1. Leziune suferită de un organism viu prin loviri violente, tăieturi, înțepături etc.; traumă (1); p. ext. ansamblul tulburărilor de ordin local și general care apar în urma acțiunii unui agent extern violent; p. restr. șoc traumatic. 2. Stare psihică patologică a unui organism care, nemaiputând să suporte o excitație excesivă, din cauza unei traume (2) suferite, nu mai reacționează în niciun fel, devenind insensibil la orice alt excitant. – Din fr. traumatisme. DOOM
traumatísm (trau-) s. n., pl. traumatísme
traumatiza
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizai
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizam
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizant
TRAUMATIZÁNT, -Ă, traumatizanți, -te, adj. Care traumatizează. – Din fr. traumatisant. DOOM
*traumatizánt (trau-) adj. m., pl. traumatizánți; f. traumatizántă, pl. traumatizánte
traumatizanta
TRAUMATIZÁNT, -Ă, traumatizanți, -te, adj. Care traumatizează. – Din fr. traumatisant. DOOM
*traumatizánt (trau-) adj. m., pl. traumatizánți; f. traumatizántă, pl. traumatizánte
traumatizante
TRAUMATIZÁNT, -Ă, traumatizanți, -te, adj. Care traumatizează. – Din fr. traumatisant. DOOM
*traumatizánt (trau-) adj. m., pl. traumatizánți; f. traumatizántă, pl. traumatizánte
traumatizantei
TRAUMATIZÁNT, -Ă, traumatizanți, -te, adj. Care traumatizează. – Din fr. traumatisant. DOOM
*traumatizánt (trau-) adj. m., pl. traumatizánți; f. traumatizántă, pl. traumatizánte
traumatizantele
TRAUMATIZÁNT, -Ă, traumatizanți, -te, adj. Care traumatizează. – Din fr. traumatisant. DOOM
*traumatizánt (trau-) adj. m., pl. traumatizánți; f. traumatizántă, pl. traumatizánte
traumatizantelor
TRAUMATIZÁNT, -Ă, traumatizanți, -te, adj. Care traumatizează. – Din fr. traumatisant. DOOM
*traumatizánt (trau-) adj. m., pl. traumatizánți; f. traumatizántă, pl. traumatizánte
traumatizantul
TRAUMATIZÁNT, -Ă, traumatizanți, -te, adj. Care traumatizează. – Din fr. traumatisant. DOOM
*traumatizánt (trau-) adj. m., pl. traumatizánți; f. traumatizántă, pl. traumatizánte
traumatizantului
TRAUMATIZÁNT, -Ă, traumatizanți, -te, adj. Care traumatizează. – Din fr. traumatisant. DOOM
*traumatizánt (trau-) adj. m., pl. traumatizánți; f. traumatizántă, pl. traumatizánte
traumatizanți
TRAUMATIZÁNT, -Ă, traumatizanți, -te, adj. Care traumatizează. – Din fr. traumatisant. DOOM
*traumatizánt (trau-) adj. m., pl. traumatizánți; f. traumatizántă, pl. traumatizánte
traumatizanții
TRAUMATIZÁNT, -Ă, traumatizanți, -te, adj. Care traumatizează. – Din fr. traumatisant. DOOM
*traumatizánt (trau-) adj. m., pl. traumatizánți; f. traumatizántă, pl. traumatizánte
traumatizanților
TRAUMATIZÁNT, -Ă, traumatizanți, -te, adj. Care traumatizează. – Din fr. traumatisant. DOOM
*traumatizánt (trau-) adj. m., pl. traumatizánți; f. traumatizántă, pl. traumatizánte
traumatizare
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizare
TRAUMATIZÁRE, traumatizări, s. f. Acțiunea de a traumatiza și rezultatul ei. – V. traumatiza.
traumatizarea
TRAUMATIZÁRE, traumatizări, s. f. Acțiunea de a traumatiza și rezultatul ei. – V. traumatiza.
traumatizară
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizarăm
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizarăți
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizase
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizasem
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizaseră
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizaserăm
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizaserăți
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizaseși
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizaseți
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizat
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizat
TRAUMATIZÁT, -Ă, traumatizați, -te, adj. 1. Care a suferit un traumatism fizic sau psihic. 2. Care nu mai reacționează, insensibil la orice excitant în urma unei traume psihice suferite. – V. traumatiza.
traumatizata
TRAUMATIZÁT, -Ă, traumatizați, -te, adj. 1. Care a suferit un traumatism fizic sau psihic. 2. Care nu mai reacționează, insensibil la orice excitant în urma unei traume psihice suferite. – V. traumatiza.
traumatizate
TRAUMATIZÁT, -Ă, traumatizați, -te, adj. 1. Care a suferit un traumatism fizic sau psihic. 2. Care nu mai reacționează, insensibil la orice excitant în urma unei traume psihice suferite. – V. traumatiza.
traumatizatei
TRAUMATIZÁT, -Ă, traumatizați, -te, adj. 1. Care a suferit un traumatism fizic sau psihic. 2. Care nu mai reacționează, insensibil la orice excitant în urma unei traume psihice suferite. – V. traumatiza.
traumatizatele
TRAUMATIZÁT, -Ă, traumatizați, -te, adj. 1. Care a suferit un traumatism fizic sau psihic. 2. Care nu mai reacționează, insensibil la orice excitant în urma unei traume psihice suferite. – V. traumatiza.
traumatizatelor
TRAUMATIZÁT, -Ă, traumatizați, -te, adj. 1. Care a suferit un traumatism fizic sau psihic. 2. Care nu mai reacționează, insensibil la orice excitant în urma unei traume psihice suferite. – V. traumatiza.
traumatizatul
TRAUMATIZÁT, -Ă, traumatizați, -te, adj. 1. Care a suferit un traumatism fizic sau psihic. 2. Care nu mai reacționează, insensibil la orice excitant în urma unei traume psihice suferite. – V. traumatiza.
traumatizatului
TRAUMATIZÁT, -Ă, traumatizați, -te, adj. 1. Care a suferit un traumatism fizic sau psihic. 2. Care nu mai reacționează, insensibil la orice excitant în urma unei traume psihice suferite. – V. traumatiza.
traumatizau
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizași
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizați
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizați
TRAUMATIZÁT, -Ă, traumatizați, -te, adj. 1. Care a suferit un traumatism fizic sau psihic. 2. Care nu mai reacționează, insensibil la orice excitant în urma unei traume psihice suferite. – V. traumatiza.
traumatizații
TRAUMATIZÁT, -Ă, traumatizați, -te, adj. 1. Care a suferit un traumatism fizic sau psihic. 2. Care nu mai reacționează, insensibil la orice excitant în urma unei traume psihice suferite. – V. traumatiza.
traumatizaților
TRAUMATIZÁT, -Ă, traumatizați, -te, adj. 1. Care a suferit un traumatism fizic sau psihic. 2. Care nu mai reacționează, insensibil la orice excitant în urma unei traume psihice suferite. – V. traumatiza.
traumatizează
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizez
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizeze
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizezi
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizând
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizînd
TRAUMATIZÁ, traumatizez, vb. I. Tranz. 1. A provoca un traumatism (1). 2. A zgudui profund din punct de vedere moral; a provoca o traumă (2), un șoc. – Din fr. traumatiser. DOOM
traumatizá (a ~) (trau-) vb., ind. prez. 3 traumatizeáză
traumatizări
TRAUMATIZÁRE, traumatizări, s. f. Acțiunea de a traumatiza și rezultatul ei. – V. traumatiza.
traumatizării
TRAUMATIZÁRE, traumatizări, s. f. Acțiunea de a traumatiza și rezultatul ei. – V. traumatiza.
traumatizările
TRAUMATIZÁRE, traumatizări, s. f. Acțiunea de a traumatiza și rezultatul ei. – V. traumatiza.
traumatizărilor
TRAUMATIZÁRE, traumatizări, s. f. Acțiunea de a traumatiza și rezultatul ei. – V. traumatiza.
traumato
TRAUMATO- v. traumatic [în DN].
traumatolog
TRAUMATOLÓG, -Ă, traumatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în traumatologie. – Din traumatologie (derivat regresiv). DOOM
traumatológă (rar) (trau-) s. f., g.-d. art. traumatológei; pl. traumatológe
traumatologa
TRAUMATOLÓG, -Ă, traumatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în traumatologie. – Din traumatologie (derivat regresiv). DOOM
traumatológă (rar) (trau-) s. f., g.-d. art. traumatológei; pl. traumatológe
traumatologe
TRAUMATOLÓG, -Ă, traumatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în traumatologie. – Din traumatologie (derivat regresiv). DOOM
traumatológă (rar) (trau-) s. f., g.-d. art. traumatológei; pl. traumatológe
traumatologei
TRAUMATOLÓG, -Ă, traumatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în traumatologie. – Din traumatologie (derivat regresiv). DOOM
traumatológă (rar) (trau-) s. f., g.-d. art. traumatológei; pl. traumatológe
traumatologele
TRAUMATOLÓG, -Ă, traumatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în traumatologie. – Din traumatologie (derivat regresiv). DOOM
traumatológă (rar) (trau-) s. f., g.-d. art. traumatológei; pl. traumatológe
traumatologelor
TRAUMATOLÓG, -Ă, traumatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în traumatologie. – Din traumatologie (derivat regresiv). DOOM
traumatológă (rar) (trau-) s. f., g.-d. art. traumatológei; pl. traumatológe
traumatologi
TRAUMATOLÓG, -Ă, traumatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în traumatologie. – Din traumatologie (derivat regresiv). DOOM
traumatológă (rar) (trau-) s. f., g.-d. art. traumatológei; pl. traumatológe
traumatologia
TRAUMATOLOGÍE, traumatologii, s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul traumatismelor; spec. ramură a chirurgiei care se ocupă cu înlăturarea pe cale chirurgicală a traumatismelor. – Din fr. traumatologie. DOOM
traumatologíe (trau-) s. f., art. traumatología, g.-d. art. traumatologíei; pl. traumatologíi, art. traumatologíile
traumatologic
TRAUMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la traumatologie. [< fr. traumatologique].
traumatologica
TRAUMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la traumatologie. [< fr. traumatologique].
traumatologice
TRAUMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la traumatologie. [< fr. traumatologique].
traumatologicei
TRAUMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la traumatologie. [< fr. traumatologique].
traumatologicele
TRAUMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la traumatologie. [< fr. traumatologique].
traumatologicelor
TRAUMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la traumatologie. [< fr. traumatologique].
traumatologici
TRAUMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la traumatologie. [< fr. traumatologique].
traumatologicii
TRAUMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la traumatologie. [< fr. traumatologique].
traumatologicilor
TRAUMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la traumatologie. [< fr. traumatologique].
traumatologicul
TRAUMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la traumatologie. [< fr. traumatologique].
traumatologicului
TRAUMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la traumatologie. [< fr. traumatologique].
traumatologie
TRAUMATOLOGÍE, traumatologii, s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul traumatismelor; spec. ramură a chirurgiei care se ocupă cu înlăturarea pe cale chirurgicală a traumatismelor. – Din fr. traumatologie. DOOM
traumatologíe (trau-) s. f., art. traumatología, g.-d. art. traumatologíei; pl. traumatologíi, art. traumatologíile
traumatologiei
TRAUMATOLOGÍE, traumatologii, s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul traumatismelor; spec. ramură a chirurgiei care se ocupă cu înlăturarea pe cale chirurgicală a traumatismelor. – Din fr. traumatologie. DOOM
traumatologíe (trau-) s. f., art. traumatología, g.-d. art. traumatologíei; pl. traumatologíi, art. traumatologíile
traumatologii
TRAUMATOLÓG, -Ă, traumatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în traumatologie. – Din traumatologie (derivat regresiv). DOOM
traumatológă (rar) (trau-) s. f., g.-d. art. traumatológei; pl. traumatológe
traumatologii
TRAUMATOLOGÍE, traumatologii, s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul traumatismelor; spec. ramură a chirurgiei care se ocupă cu înlăturarea pe cale chirurgicală a traumatismelor. – Din fr. traumatologie. DOOM
traumatologíe (trau-) s. f., art. traumatología, g.-d. art. traumatologíei; pl. traumatologíi, art. traumatologíile
traumatologiile
TRAUMATOLOGÍE, traumatologii, s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul traumatismelor; spec. ramură a chirurgiei care se ocupă cu înlăturarea pe cale chirurgicală a traumatismelor. – Din fr. traumatologie. DOOM
traumatologíe (trau-) s. f., art. traumatología, g.-d. art. traumatologíei; pl. traumatologíi, art. traumatologíile
traumatologiilor
TRAUMATOLOGÍE, traumatologii, s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul traumatismelor; spec. ramură a chirurgiei care se ocupă cu înlăturarea pe cale chirurgicală a traumatismelor. – Din fr. traumatologie. DOOM
traumatologíe (trau-) s. f., art. traumatología, g.-d. art. traumatologíei; pl. traumatologíi, art. traumatologíile
traumatologilor
TRAUMATOLÓG, -Ă, traumatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în traumatologie. – Din traumatologie (derivat regresiv). DOOM
traumatológă (rar) (trau-) s. f., g.-d. art. traumatológei; pl. traumatológe
traumatologul
TRAUMATOLÓG, -Ă, traumatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în traumatologie. – Din traumatologie (derivat regresiv). DOOM
traumatológă (rar) (trau-) s. f., g.-d. art. traumatológei; pl. traumatológe
traumatologului
TRAUMATOLÓG, -Ă, traumatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în traumatologie. – Din traumatologie (derivat regresiv). DOOM
traumatológă (rar) (trau-) s. f., g.-d. art. traumatológei; pl. traumatológe
traume
TRÁUMĂ, traume, s. f. 1. Traumatism (1). 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal. – Din fr. trauma, germ. Trauma. DOOM
tráumă (trau-) s. f., g.-d. art. tráumei; pl. tráume
traumei
TRÁUMĂ, traume, s. f. 1. Traumatism (1). 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal. – Din fr. trauma, germ. Trauma. DOOM
tráumă (trau-) s. f., g.-d. art. tráumei; pl. tráume
traumele
TRÁUMĂ, traume, s. f. 1. Traumatism (1). 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal. – Din fr. trauma, germ. Trauma. DOOM
tráumă (trau-) s. f., g.-d. art. tráumei; pl. tráume
traumelor
TRÁUMĂ, traume, s. f. 1. Traumatism (1). 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal. – Din fr. trauma, germ. Trauma. DOOM
tráumă (trau-) s. f., g.-d. art. tráumei; pl. tráume
trautonium
TRAUTÓNIUM s.n. Instrument muzical electronic care redă electroacustic tonurile și semitonurile tuturor instrumentelor, dar produce și sunete străine acestora. [Pron. tra-u-. / < germ. Trautonium].
travalii
TRAVÁLIU, travalii, s. n. 1. (Tehn.; ieșit din uz) Lucru mecanic. ♦ (Livr.) Lucru, muncă. 2. Perioadă cuprinsă între apariția durerilor de naștere și expulzarea fătului. – Din it. travaglio. Cf. fr. travail. DOOM
traváliu [liu pron. liu] s. n., art. traváliul; pl. traválii, art. traváliile (-li-i-)
travaliile
TRAVÁLIU, travalii, s. n. 1. (Tehn.; ieșit din uz) Lucru mecanic. ♦ (Livr.) Lucru, muncă. 2. Perioadă cuprinsă între apariția durerilor de naștere și expulzarea fătului. – Din it. travaglio. Cf. fr. travail. DOOM
traváliu [liu pron. liu] s. n., art. traváliul; pl. traválii, art. traváliile (-li-i-)
travaliilor
TRAVÁLIU, travalii, s. n. 1. (Tehn.; ieșit din uz) Lucru mecanic. ♦ (Livr.) Lucru, muncă. 2. Perioadă cuprinsă între apariția durerilor de naștere și expulzarea fătului. – Din it. travaglio. Cf. fr. travail. DOOM
traváliu [liu pron. liu] s. n., art. traváliul; pl. traválii, art. traváliile (-li-i-)
travaliu
TRAVÁLIU, travalii, s. n. 1. (Tehn.; ieșit din uz) Lucru mecanic. ♦ (Livr.) Lucru, muncă. 2. Perioadă cuprinsă între apariția durerilor de naștere și expulzarea fătului. – Din it. travaglio. Cf. fr. travail. DOOM
traváliu [liu pron. liu] s. n., art. traváliul; pl. traválii, art. traváliile (-li-i-)
travaliul
TRAVÁLIU, travalii, s. n. 1. (Tehn.; ieșit din uz) Lucru mecanic. ♦ (Livr.) Lucru, muncă. 2. Perioadă cuprinsă între apariția durerilor de naștere și expulzarea fătului. – Din it. travaglio. Cf. fr. travail. DOOM
traváliu [liu pron. liu] s. n., art. traváliul; pl. traválii, art. traváliile (-li-i-)
travaliului
TRAVÁLIU, travalii, s. n. 1. (Tehn.; ieșit din uz) Lucru mecanic. ♦ (Livr.) Lucru, muncă. 2. Perioadă cuprinsă între apariția durerilor de naștere și expulzarea fătului. – Din it. travaglio. Cf. fr. travail. DOOM
traváliu [liu pron. liu] s. n., art. traváliul; pl. traválii, art. traváliile (-li-i-)
travee
TRAVÉE, travee, s. f. Porțiune dintr-o construcție (edificiu, pod, viaduct etc.) care cuprinde două puncte de reazem (stâlpi, coloane, grinzi, pile etc.) și deschiderea dintre ele. – Din fr. travée. DOOM
travée s. f., art. travéea, g.-d. art. travéei; pl. travée, art. travéele
traveea
TRAVÉE, travee, s. f. Porțiune dintr-o construcție (edificiu, pod, viaduct etc.) care cuprinde două puncte de reazem (stâlpi, coloane, grinzi, pile etc.) și deschiderea dintre ele. – Din fr. travée. DOOM
travée s. f., art. travéea, g.-d. art. travéei; pl. travée, art. travéele
traveei
TRAVÉE, travee, s. f. Porțiune dintr-o construcție (edificiu, pod, viaduct etc.) care cuprinde două puncte de reazem (stâlpi, coloane, grinzi, pile etc.) și deschiderea dintre ele. – Din fr. travée. DOOM
travée s. f., art. travéea, g.-d. art. travéei; pl. travée, art. travéele
traveele
TRAVÉE, travee, s. f. Porțiune dintr-o construcție (edificiu, pod, viaduct etc.) care cuprinde două puncte de reazem (stâlpi, coloane, grinzi, pile etc.) și deschiderea dintre ele. – Din fr. travée. DOOM
travée s. f., art. travéea, g.-d. art. travéei; pl. travée, art. travéele
traveelor
TRAVÉE, travee, s. f. Porțiune dintr-o construcție (edificiu, pod, viaduct etc.) care cuprinde două puncte de reazem (stâlpi, coloane, grinzi, pile etc.) și deschiderea dintre ele. – Din fr. travée. DOOM
travée s. f., art. travéea, g.-d. art. travéei; pl. travée, art. travéele
travelling
TRÁVELLING, travellinguri, s. n. 1. Procedeu de filmare sau în cinematografie ori în televiziune cu ajutorul unui aparat mobil de luat vederi cu focar variabil, folosit mai ales pentru scenele cu personaje în mișcare. 2. Dispozitiv care servește la deplasarea aparatului de luat vederi prin travelling (1). [Pr.: trávling] – Din fr., engl. travelling. DOOM
trávelling (angl.) [pron. trávling] s. n., (dispozitive, efecte) pl. trávellinguri
travellingul
TRÁVELLING, travellinguri, s. n. 1. Procedeu de filmare sau în cinematografie ori în televiziune cu ajutorul unui aparat mobil de luat vederi cu focar variabil, folosit mai ales pentru scenele cu personaje în mișcare. 2. Dispozitiv care servește la deplasarea aparatului de luat vederi prin travelling (1). [Pr.: trávling] – Din fr., engl. travelling. DOOM
trávelling (angl.) [pron. trávling] s. n., (dispozitive, efecte) pl. trávellinguri
travellingului
TRÁVELLING, travellinguri, s. n. 1. Procedeu de filmare sau în cinematografie ori în televiziune cu ajutorul unui aparat mobil de luat vederi cu focar variabil, folosit mai ales pentru scenele cu personaje în mișcare. 2. Dispozitiv care servește la deplasarea aparatului de luat vederi prin travelling (1). [Pr.: trávling] – Din fr., engl. travelling. DOOM
trávelling (angl.) [pron. trávling] s. n., (dispozitive, efecte) pl. trávellinguri
travellinguri
TRÁVELLING, travellinguri, s. n. 1. Procedeu de filmare sau în cinematografie ori în televiziune cu ajutorul unui aparat mobil de luat vederi cu focar variabil, folosit mai ales pentru scenele cu personaje în mișcare. 2. Dispozitiv care servește la deplasarea aparatului de luat vederi prin travelling (1). [Pr.: trávling] – Din fr., engl. travelling. DOOM
trávelling (angl.) [pron. trávling] s. n., (dispozitive, efecte) pl. trávellinguri
travellingurile
TRÁVELLING, travellinguri, s. n. 1. Procedeu de filmare sau în cinematografie ori în televiziune cu ajutorul unui aparat mobil de luat vederi cu focar variabil, folosit mai ales pentru scenele cu personaje în mișcare. 2. Dispozitiv care servește la deplasarea aparatului de luat vederi prin travelling (1). [Pr.: trávling] – Din fr., engl. travelling. DOOM
trávelling (angl.) [pron. trávling] s. n., (dispozitive, efecte) pl. trávellinguri
travellingurilor
TRÁVELLING, travellinguri, s. n. 1. Procedeu de filmare sau în cinematografie ori în televiziune cu ajutorul unui aparat mobil de luat vederi cu focar variabil, folosit mai ales pentru scenele cu personaje în mișcare. 2. Dispozitiv care servește la deplasarea aparatului de luat vederi prin travelling (1). [Pr.: trávling] – Din fr., engl. travelling. DOOM
trávelling (angl.) [pron. trávling] s. n., (dispozitive, efecte) pl. trávellinguri
travers
TRAVÉRS s.n. 1. (Mar.) Partea de jos și de sus a coastei unei corăbii. ♦ Direcție perpendiculară pe direcția în care se deplasează o navă. ◊ Vânt de travers = vânt care bate dintr-o direcție (aproape) perpendiculară pe axa longitudinală a navei. 2. Nume generic pentru țesăturile care au dungi transversale. [Pl. -se, -suri. / < fr. travers]. DOOM
travérs (direcție perpendiculară) s. n., pl. travérse
traversa
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversa
TRAVÉRSĂ, traverse, s. f. Grindă de fier, de lemn, de beton armat etc., așezată transversal pe axa longitudinală a unei construcții sau a unui sistem tehnic și folosită ca piesă de rezistență la construirea scheletului unei clădiri, al unui pod, al unei mașini etc. ♦ Bară de lemn, de metal sau de beton armat care se așază transversal sub șinele de cale ferată și de care acestea se fixează prin crampoane sau șuruburi. ♦ Parâmă sau grindă transversală față de direcția unei nave, pe care se sprijină puntea. ♦ Fâșie de pânză care se pune deasupra covorului pentru a-l proteja. – Din fr. traverse. DOOM
travérsă (grindă) s. f., g.-d. art. travérsei; pl. travérse
traversabil
TRAVERSÁBIL, -Ă, traversabili, -e, adj. Care poate fi traversat. – Din fr. traversable.
traversabila
TRAVERSÁBIL, -Ă, traversabili, -e, adj. Care poate fi traversat. – Din fr. traversable.
traversabile
TRAVERSÁBIL, -Ă, traversabili, -e, adj. Care poate fi traversat. – Din fr. traversable.
traversabilei
TRAVERSÁBIL, -Ă, traversabili, -e, adj. Care poate fi traversat. – Din fr. traversable.
traversabilele
TRAVERSÁBIL, -Ă, traversabili, -e, adj. Care poate fi traversat. – Din fr. traversable.
traversabilelor
TRAVERSÁBIL, -Ă, traversabili, -e, adj. Care poate fi traversat. – Din fr. traversable.
traversabili
TRAVERSÁBIL, -Ă, traversabili, -e, adj. Care poate fi traversat. – Din fr. traversable.
traversabilii
TRAVERSÁBIL, -Ă, traversabili, -e, adj. Care poate fi traversat. – Din fr. traversable.
traversabililor
TRAVERSÁBIL, -Ă, traversabili, -e, adj. Care poate fi traversat. – Din fr. traversable.
traversabilul
TRAVERSÁBIL, -Ă, traversabili, -e, adj. Care poate fi traversat. – Din fr. traversable.
traversabilului
TRAVERSÁBIL, -Ă, traversabili, -e, adj. Care poate fi traversat. – Din fr. traversable.
traversadă
TRAVERSÁDĂ, traversade, s. f. (Mar.) Traversare de către o navă a spațiului dintre două porturi situate pe maluri opuse. – De la traversa.
traversai
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversam
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversare
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversare
TRAVERSÁRE, traversări, s. f. Acțiunea de a traversa. Necontenit coboară mai adînc în văile munților... trăind astfel cu o mare intensitate această întîmplare unică a vieții lui: traversarea Carpaților. BOGZA, C. O. 335. DOOM
traversáre s. f., g.-d. art. traversắrii; pl. traversắri
traversarea
TRAVERSÁRE, traversări, s. f. Acțiunea de a traversa. Necontenit coboară mai adînc în văile munților... trăind astfel cu o mare intensitate această întîmplare unică a vieții lui: traversarea Carpaților. BOGZA, C. O. 335. DOOM
traversáre s. f., g.-d. art. traversắrii; pl. traversắri
traversară
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversarăm
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversarăți
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversase
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversasem
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversaseră
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversaserăm
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversaserăți
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversaseși
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversaseți
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversat
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversat
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser.
traversau
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversași
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversați
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traverse
TRAVÉRS s.n. 1. (Mar.) Partea de jos și de sus a coastei unei corăbii. ♦ Direcție perpendiculară pe direcția în care se deplasează o navă. ◊ Vânt de travers = vânt care bate dintr-o direcție (aproape) perpendiculară pe axa longitudinală a navei. 2. Nume generic pentru țesăturile care au dungi transversale. [Pl. -se, -suri. / < fr. travers]. DOOM
travérs (direcție perpendiculară) s. n., pl. travérse
traverse
TRAVÉRSĂ, traverse, s. f. Grindă de fier, de lemn, de beton armat etc., așezată transversal pe axa longitudinală a unei construcții sau a unui sistem tehnic și folosită ca piesă de rezistență la construirea scheletului unei clădiri, al unui pod, al unei mașini etc. ♦ Bară de lemn, de metal sau de beton armat care se așază transversal sub șinele de cale ferată și de care acestea se fixează prin crampoane sau șuruburi. ♦ Parâmă sau grindă transversală față de direcția unei nave, pe care se sprijină puntea. ♦ Fâșie de pânză care se pune deasupra covorului pentru a-l proteja. – Din fr. traverse. DOOM
travérsă (grindă) s. f., g.-d. art. travérsei; pl. travérse
traversează
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversei
TRAVÉRSĂ, traverse, s. f. Grindă de fier, de lemn, de beton armat etc., așezată transversal pe axa longitudinală a unei construcții sau a unui sistem tehnic și folosită ca piesă de rezistență la construirea scheletului unei clădiri, al unui pod, al unei mașini etc. ♦ Bară de lemn, de metal sau de beton armat care se așază transversal sub șinele de cale ferată și de care acestea se fixează prin crampoane sau șuruburi. ♦ Parâmă sau grindă transversală față de direcția unei nave, pe care se sprijină puntea. ♦ Fâșie de pânză care se pune deasupra covorului pentru a-l proteja. – Din fr. traverse. DOOM
travérsă (grindă) s. f., g.-d. art. travérsei; pl. travérse
traversele
TRAVÉRS s.n. 1. (Mar.) Partea de jos și de sus a coastei unei corăbii. ♦ Direcție perpendiculară pe direcția în care se deplasează o navă. ◊ Vânt de travers = vânt care bate dintr-o direcție (aproape) perpendiculară pe axa longitudinală a navei. 2. Nume generic pentru țesăturile care au dungi transversale. [Pl. -se, -suri. / < fr. travers]. DOOM
travérs (direcție perpendiculară) s. n., pl. travérse
traversele
TRAVÉRSĂ, traverse, s. f. Grindă de fier, de lemn, de beton armat etc., așezată transversal pe axa longitudinală a unei construcții sau a unui sistem tehnic și folosită ca piesă de rezistență la construirea scheletului unei clădiri, al unui pod, al unei mașini etc. ♦ Bară de lemn, de metal sau de beton armat care se așază transversal sub șinele de cale ferată și de care acestea se fixează prin crampoane sau șuruburi. ♦ Parâmă sau grindă transversală față de direcția unei nave, pe care se sprijină puntea. ♦ Fâșie de pânză care se pune deasupra covorului pentru a-l proteja. – Din fr. traverse. DOOM
travérsă (grindă) s. f., g.-d. art. travérsei; pl. travérse
traverselor
TRAVÉRS s.n. 1. (Mar.) Partea de jos și de sus a coastei unei corăbii. ♦ Direcție perpendiculară pe direcția în care se deplasează o navă. ◊ Vânt de travers = vânt care bate dintr-o direcție (aproape) perpendiculară pe axa longitudinală a navei. 2. Nume generic pentru țesăturile care au dungi transversale. [Pl. -se, -suri. / < fr. travers]. DOOM
travérs (direcție perpendiculară) s. n., pl. travérse
traverselor
TRAVÉRSĂ, traverse, s. f. Grindă de fier, de lemn, de beton armat etc., așezată transversal pe axa longitudinală a unei construcții sau a unui sistem tehnic și folosită ca piesă de rezistență la construirea scheletului unei clădiri, al unui pod, al unei mașini etc. ♦ Bară de lemn, de metal sau de beton armat care se așază transversal sub șinele de cale ferată și de care acestea se fixează prin crampoane sau șuruburi. ♦ Parâmă sau grindă transversală față de direcția unei nave, pe care se sprijină puntea. ♦ Fâșie de pânză care se pune deasupra covorului pentru a-l proteja. – Din fr. traverse. DOOM
travérsă (grindă) s. f., g.-d. art. travérsei; pl. travérse
traversez
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traverseze
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversezi
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversier
TRAVERSIÉR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru traversat. ◊ Curent traversier = curent perpendicular pe intrarea unui port sau a unui canal. [Pron. -si-er. / < fr. traversier].
traversiera
TRAVERSIÉR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru traversat. ◊ Curent traversier = curent perpendicular pe intrarea unui port sau a unui canal. [Pron. -si-er. / < fr. traversier].
traversiera
TRAVERSIÉRĂ, traversiere, s. f. Lanț folosit pentru a ridica ancorele la vapoarele care nu intră în port. [Pr.: -si-e-] – Din fr. traversière. DOOM
traversiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. traversiérei; pl. traversiére
traversiere
TRAVERSIÉR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru traversat. ◊ Curent traversier = curent perpendicular pe intrarea unui port sau a unui canal. [Pron. -si-er. / < fr. traversier].
traversiere
TRAVERSIÉRĂ, traversiere, s. f. Lanț folosit pentru a ridica ancorele la vapoarele care nu intră în port. [Pr.: -si-e-] – Din fr. traversière. DOOM
traversiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. traversiérei; pl. traversiére
traversierei
TRAVERSIÉR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru traversat. ◊ Curent traversier = curent perpendicular pe intrarea unui port sau a unui canal. [Pron. -si-er. / < fr. traversier].
traversierei
TRAVERSIÉRĂ, traversiere, s. f. Lanț folosit pentru a ridica ancorele la vapoarele care nu intră în port. [Pr.: -si-e-] – Din fr. traversière. DOOM
traversiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. traversiérei; pl. traversiére
traversierele
TRAVERSIÉR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru traversat. ◊ Curent traversier = curent perpendicular pe intrarea unui port sau a unui canal. [Pron. -si-er. / < fr. traversier].
traversierele
TRAVERSIÉRĂ, traversiere, s. f. Lanț folosit pentru a ridica ancorele la vapoarele care nu intră în port. [Pr.: -si-e-] – Din fr. traversière. DOOM
traversiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. traversiérei; pl. traversiére
traversierelor
TRAVERSIÉR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru traversat. ◊ Curent traversier = curent perpendicular pe intrarea unui port sau a unui canal. [Pron. -si-er. / < fr. traversier].
traversierelor
TRAVERSIÉRĂ, traversiere, s. f. Lanț folosit pentru a ridica ancorele la vapoarele care nu intră în port. [Pr.: -si-e-] – Din fr. traversière. DOOM
traversiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. traversiérei; pl. traversiére
traversieri
TRAVERSIÉR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru traversat. ◊ Curent traversier = curent perpendicular pe intrarea unui port sau a unui canal. [Pron. -si-er. / < fr. traversier].
traversierii
TRAVERSIÉR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru traversat. ◊ Curent traversier = curent perpendicular pe intrarea unui port sau a unui canal. [Pron. -si-er. / < fr. traversier].
traversierilor
TRAVERSIÉR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru traversat. ◊ Curent traversier = curent perpendicular pe intrarea unui port sau a unui canal. [Pron. -si-er. / < fr. traversier].
traversierul
TRAVERSIÉR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru traversat. ◊ Curent traversier = curent perpendicular pe intrarea unui port sau a unui canal. [Pron. -si-er. / < fr. traversier].
traversierului
TRAVERSIÉR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru traversat. ◊ Curent traversier = curent perpendicular pe intrarea unui port sau a unui canal. [Pron. -si-er. / < fr. traversier].
traversina
TRAVERSÍNĂ, traversine, s. f. Traversă din scheletul de rezistență al unei nave, cu dimensiuni mai mici decât ale traverselor principale. – Din fr. traversin. DOOM
traversínă s. f., g.-d. art. traversínei; pl. traversíne
traversine
TRAVERSÍNĂ, traversine, s. f. Traversă din scheletul de rezistență al unei nave, cu dimensiuni mai mici decât ale traverselor principale. – Din fr. traversin. DOOM
traversínă s. f., g.-d. art. traversínei; pl. traversíne
traversinei
TRAVERSÍNĂ, traversine, s. f. Traversă din scheletul de rezistență al unei nave, cu dimensiuni mai mici decât ale traverselor principale. – Din fr. traversin. DOOM
traversínă s. f., g.-d. art. traversínei; pl. traversíne
traversinele
TRAVERSÍNĂ, traversine, s. f. Traversă din scheletul de rezistență al unei nave, cu dimensiuni mai mici decât ale traverselor principale. – Din fr. traversin. DOOM
traversínă s. f., g.-d. art. traversínei; pl. traversíne
traversinelor
TRAVERSÍNĂ, traversine, s. f. Traversă din scheletul de rezistență al unei nave, cu dimensiuni mai mici decât ale traverselor principale. – Din fr. traversin. DOOM
traversínă s. f., g.-d. art. traversínei; pl. traversíne
traversul
TRAVÉRS s.n. 1. (Mar.) Partea de jos și de sus a coastei unei corăbii. ♦ Direcție perpendiculară pe direcția în care se deplasează o navă. ◊ Vânt de travers = vânt care bate dintr-o direcție (aproape) perpendiculară pe axa longitudinală a navei. 2. Nume generic pentru țesăturile care au dungi transversale. [Pl. -se, -suri. / < fr. travers]. DOOM
travérs (direcție perpendiculară) s. n., pl. travérse
traversului
TRAVÉRS s.n. 1. (Mar.) Partea de jos și de sus a coastei unei corăbii. ♦ Direcție perpendiculară pe direcția în care se deplasează o navă. ◊ Vânt de travers = vânt care bate dintr-o direcție (aproape) perpendiculară pe axa longitudinală a navei. 2. Nume generic pentru țesăturile care au dungi transversale. [Pl. -se, -suri. / < fr. travers]. DOOM
travérs (direcție perpendiculară) s. n., pl. travérse
traversuri
TRAVÉRS s.n. 1. (Mar.) Partea de jos și de sus a coastei unei corăbii. ♦ Direcție perpendiculară pe direcția în care se deplasează o navă. ◊ Vânt de travers = vânt care bate dintr-o direcție (aproape) perpendiculară pe axa longitudinală a navei. 2. Nume generic pentru țesăturile care au dungi transversale. [Pl. -se, -suri. / < fr. travers]. DOOM
travérs (direcție perpendiculară) s. n., pl. travérse
traversurile
TRAVÉRS s.n. 1. (Mar.) Partea de jos și de sus a coastei unei corăbii. ♦ Direcție perpendiculară pe direcția în care se deplasează o navă. ◊ Vânt de travers = vânt care bate dintr-o direcție (aproape) perpendiculară pe axa longitudinală a navei. 2. Nume generic pentru țesăturile care au dungi transversale. [Pl. -se, -suri. / < fr. travers]. DOOM
travérs (direcție perpendiculară) s. n., pl. travérse
traversurilor
TRAVÉRS s.n. 1. (Mar.) Partea de jos și de sus a coastei unei corăbii. ♦ Direcție perpendiculară pe direcția în care se deplasează o navă. ◊ Vânt de travers = vânt care bate dintr-o direcție (aproape) perpendiculară pe axa longitudinală a navei. 2. Nume generic pentru țesăturile care au dungi transversale. [Pl. -se, -suri. / < fr. travers]. DOOM
travérs (direcție perpendiculară) s. n., pl. travérse
traversând
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversînd
TRAVERSÁ, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte; a trece peste... ♦ A străbate, a tăia de-a curmezișul (munți, țări, mări, oceane etc.). ♦ Fig. A trăi, a simți, a suporta (o anumită vreme). Traversează o criză morală. – Din fr. traverser. DOOM
traversá (a ~) vb., ind. prez. 3 traverseáză
traversări
TRAVERSÁRE, traversări, s. f. Acțiunea de a traversa. Necontenit coboară mai adînc în văile munților... trăind astfel cu o mare intensitate această întîmplare unică a vieții lui: traversarea Carpaților. BOGZA, C. O. 335. DOOM
traversáre s. f., g.-d. art. traversắrii; pl. traversắri
traversării
TRAVERSÁRE, traversări, s. f. Acțiunea de a traversa. Necontenit coboară mai adînc în văile munților... trăind astfel cu o mare intensitate această întîmplare unică a vieții lui: traversarea Carpaților. BOGZA, C. O. 335. DOOM
traversáre s. f., g.-d. art. traversắrii; pl. traversắri
traversările
TRAVERSÁRE, traversări, s. f. Acțiunea de a traversa. Necontenit coboară mai adînc în văile munților... trăind astfel cu o mare intensitate această întîmplare unică a vieții lui: traversarea Carpaților. BOGZA, C. O. 335. DOOM
traversáre s. f., g.-d. art. traversắrii; pl. traversắri
traversărilor
TRAVERSÁRE, traversări, s. f. Acțiunea de a traversa. Necontenit coboară mai adînc în văile munților... trăind astfel cu o mare intensitate această întîmplare unică a vieții lui: traversarea Carpaților. BOGZA, C. O. 335. DOOM
traversáre s. f., g.-d. art. traversắrii; pl. traversắri
travertin
TRAVERTÍN s. n. Tuf calcaros compact, folosit ca material de construcție și de ornament. – Din fr. travertin, it. travertino. DOOM
travertín s. n.
travertinul
TRAVERTÍN s. n. Tuf calcaros compact, folosit ca material de construcție și de ornament. – Din fr. travertin, it. travertino. DOOM
travertín s. n.
travertinului
TRAVERTÍN s. n. Tuf calcaros compact, folosit ca material de construcție și de ornament. – Din fr. travertin, it. travertino. DOOM
travertín s. n.
travestea
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travesteai
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travesteam
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestească
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travesteau
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travesteați
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestesc
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestește
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestești
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travesti
TRAVESTÍ1, travestiuri, s. n. Interpretare a unui rol masculin de către o femeie sau a unui rol feminin de către un bărbat. ◊ Loc. adj. și adv. În travesti = deghizat sau deghizându-se pentru a juca un rol opus sexului său. [Var.: (rar) travestíu s. n.] – Din fr. travesti. DOOM
travestí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. travestésc, imperf. 3 sg. travesteá; conj. prez. 3 să travesteáscă
travesti
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestii
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestim
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestind
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestire
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestire
TRAVESTÍRE, travestiri, s. f. Acțiunea de a (se) travesti2 și rezultatul ei. – V. travesti2. DOOM
travestíre s. f., g.-d. art. travestírii; pl. travestíri
travestirea
TRAVESTÍRE, travestiri, s. f. Acțiunea de a (se) travesti2 și rezultatul ei. – V. travesti2. DOOM
travestíre s. f., g.-d. art. travestírii; pl. travestíri
travestiri
TRAVESTÍRE, travestiri, s. f. Acțiunea de a (se) travesti2 și rezultatul ei. – V. travesti2. DOOM
travestíre s. f., g.-d. art. travestírii; pl. travestíri
travestirii
TRAVESTÍRE, travestiri, s. f. Acțiunea de a (se) travesti2 și rezultatul ei. – V. travesti2. DOOM
travestíre s. f., g.-d. art. travestírii; pl. travestíri
travestirile
TRAVESTÍRE, travestiri, s. f. Acțiunea de a (se) travesti2 și rezultatul ei. – V. travesti2. DOOM
travestíre s. f., g.-d. art. travestírii; pl. travestíri
travestirilor
TRAVESTÍRE, travestiri, s. f. Acțiunea de a (se) travesti2 și rezultatul ei. – V. travesti2. DOOM
travestíre s. f., g.-d. art. travestírii; pl. travestíri
travestiră
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestirăm
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestirăți
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestise
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestisem
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestiseră
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestiserăm
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestiserăți
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestiseși
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestiseți
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestit
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestit
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestit
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestita
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestite
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestitei
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestitele
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestitelor
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestitul
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestitul
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestitului
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestitului
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestiu
TRAVESTÍU s. n. v. travesti1.
travestiul
TRAVESTÍ1, travestiuri, s. n. Interpretare a unui rol masculin de către o femeie sau a unui rol feminin de către un bărbat. ◊ Loc. adj. și adv. În travesti = deghizat sau deghizându-se pentru a juca un rol opus sexului său. [Var.: (rar) travestíu s. n.] – Din fr. travesti. DOOM
travestí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. travestésc, imperf. 3 sg. travesteá; conj. prez. 3 să travesteáscă
travestiului
TRAVESTÍ1, travestiuri, s. n. Interpretare a unui rol masculin de către o femeie sau a unui rol feminin de către un bărbat. ◊ Loc. adj. și adv. În travesti = deghizat sau deghizându-se pentru a juca un rol opus sexului său. [Var.: (rar) travestíu s. n.] – Din fr. travesti. DOOM
travestí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. travestésc, imperf. 3 sg. travesteá; conj. prez. 3 să travesteáscă
travestiuri
TRAVESTÍ1, travestiuri, s. n. Interpretare a unui rol masculin de către o femeie sau a unui rol feminin de către un bărbat. ◊ Loc. adj. și adv. În travesti = deghizat sau deghizându-se pentru a juca un rol opus sexului său. [Var.: (rar) travestíu s. n.] – Din fr. travesti. DOOM
travestí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. travestésc, imperf. 3 sg. travesteá; conj. prez. 3 să travesteáscă
travestiurile
TRAVESTÍ1, travestiuri, s. n. Interpretare a unui rol masculin de către o femeie sau a unui rol feminin de către un bărbat. ◊ Loc. adj. și adv. În travesti = deghizat sau deghizându-se pentru a juca un rol opus sexului său. [Var.: (rar) travestíu s. n.] – Din fr. travesti. DOOM
travestí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. travestésc, imperf. 3 sg. travesteá; conj. prez. 3 să travesteáscă
travestiurilor
TRAVESTÍ1, travestiuri, s. n. Interpretare a unui rol masculin de către o femeie sau a unui rol feminin de către un bărbat. ◊ Loc. adj. și adv. În travesti = deghizat sau deghizându-se pentru a juca un rol opus sexului său. [Var.: (rar) travestíu s. n.] – Din fr. travesti. DOOM
travestí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. travestésc, imperf. 3 sg. travesteá; conj. prez. 3 să travesteáscă
travestiși
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestiți
TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestiți
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestiți
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestiții
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestiții
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestiților
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travestiților
TRAVESTÍT, -Ă, travestiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Deghizat. 2. S. m. Homosexual care se îmbracă, se machiază ca o femeie sau care prezintă caractere feminine evidente, în special în urma unui tratament hormonal. – V. travesti2. DOOM
*travestít s. m., pl. travestíți
travling
TRÁVLING s.n. Procedeu de punere în scenă, folosit în cinematografie și televiziune, constând în filmarea unui plan cu un aparat mobil, montat de obicei pe un cărucior cu roți care glisează pe șine; mișcarea de translație executată de aparatul de filmat. ♦ Aparatul însuși. ♦ Căruciorul pe care e montat aparatul. ◊ Travling optic = efect identic travlingului obișnuit, obținut cu un aparat de filmat mobil, prin varierea distanței focale. [Pl. -uri, scris și travelling. / < engl. travelling].
travlingul
TRÁVLING s.n. Procedeu de punere în scenă, folosit în cinematografie și televiziune, constând în filmarea unui plan cu un aparat mobil, montat de obicei pe un cărucior cu roți care glisează pe șine; mișcarea de translație executată de aparatul de filmat. ♦ Aparatul însuși. ♦ Căruciorul pe care e montat aparatul. ◊ Travling optic = efect identic travlingului obișnuit, obținut cu un aparat de filmat mobil, prin varierea distanței focale. [Pl. -uri, scris și travelling. / < engl. travelling].
travlingului
TRÁVLING s.n. Procedeu de punere în scenă, folosit în cinematografie și televiziune, constând în filmarea unui plan cu un aparat mobil, montat de obicei pe un cărucior cu roți care glisează pe șine; mișcarea de translație executată de aparatul de filmat. ♦ Aparatul însuși. ♦ Căruciorul pe care e montat aparatul. ◊ Travling optic = efect identic travlingului obișnuit, obținut cu un aparat de filmat mobil, prin varierea distanței focale. [Pl. -uri, scris și travelling. / < engl. travelling].
travlinguri
TRÁVLING s.n. Procedeu de punere în scenă, folosit în cinematografie și televiziune, constând în filmarea unui plan cu un aparat mobil, montat de obicei pe un cărucior cu roți care glisează pe șine; mișcarea de translație executată de aparatul de filmat. ♦ Aparatul însuși. ♦ Căruciorul pe care e montat aparatul. ◊ Travling optic = efect identic travlingului obișnuit, obținut cu un aparat de filmat mobil, prin varierea distanței focale. [Pl. -uri, scris și travelling. / < engl. travelling].
travlingurile
TRÁVLING s.n. Procedeu de punere în scenă, folosit în cinematografie și televiziune, constând în filmarea unui plan cu un aparat mobil, montat de obicei pe un cărucior cu roți care glisează pe șine; mișcarea de translație executată de aparatul de filmat. ♦ Aparatul însuși. ♦ Căruciorul pe care e montat aparatul. ◊ Travling optic = efect identic travlingului obișnuit, obținut cu un aparat de filmat mobil, prin varierea distanței focale. [Pl. -uri, scris și travelling. / < engl. travelling].
travlingurilor
TRÁVLING s.n. Procedeu de punere în scenă, folosit în cinematografie și televiziune, constând în filmarea unui plan cu un aparat mobil, montat de obicei pe un cărucior cu roți care glisează pe șine; mișcarea de translație executată de aparatul de filmat. ♦ Aparatul însuși. ♦ Căruciorul pe care e montat aparatul. ◊ Travling optic = efect identic travlingului obișnuit, obținut cu un aparat de filmat mobil, prin varierea distanței focale. [Pl. -uri, scris și travelling. / < engl. travelling].
trașcaletă
trașcaletă, trașcalete s. f. (intl.) traistă, sarsana.
trași
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trași
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trașii
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trașii
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trașilor
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
trașilor
TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. DOOM
tras (persoană) s. m., pl. tráși
treaba
TREÁBĂ, treburi, s. f. 1. Activitate, ocupație, îndeletnicire. ◊ Expr. A avea treabă = a fi ocupat. A-și căuta (sau a-și vedea) de treabă = a) a lucra conștiincios, cu sârguință; b) a-și vedea de lucrul său, a nu se amesteca în lucrul sau în problemele altora. A se afla în treabă = a-și face de lucru fără a fi nevoie, pentru a- și da importanță. 2. Muncă, lucru. ◊ Expr. A se lua cu treaba = a uita de ceva muncind. A se pune pe treabă = a se apuca serios de lucru. E treabă = e mult de lucru. 3. Ispravă, faptă. ◊ Loc. adj. De treabă = bun, cinstit, cumsecade; de omenie; de ispravă. (Pop.) Cu treabă = cu rost, cu socoteală, cu rânduială, cu măsură. ◊ Expr. Mare treabă! = (de obicei ir.) mare, important lucru! 4. Chestiune, problemă; interes, afacere. ◊ Expr. A avea treabă cu cineva (sau undeva) = a avea anumite interese cu cineva (sau undeva). A nu fi de nicio treabă = a nu folosi la nimic, a fi inutil. Ce treabă am (sau ai etc.) cu...? = ce mă ( sau te etc.) interesează?, ce mă (sau te etc.) privește? Nu e treaba mea (sau ta, sa etc.)! = nu mă (sau te, îl etc.) privește! A-și face treaba = a-și face interesele sau munca cuvenită. 5. (Reg.) Nărav, obicei, deprindere. 6. (Reg.) împrejurare, situație. ◊ Expr. A fi (sau a sta) treaba așa (sau astfel) = a fi lucrurile așa cum sunt, a se prezenta în felul cum se văd. Se vede treaba că... = se vede că..., se pare că..., probabil. [Pl. și: trebi] – Din sl. trĕba. DOOM
de treábă loc. adj.
treacă
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
treacăt
TREÁCĂT s. n. 1. Faptul de a trece. ♦ Loc. adv. Din treacăt = din fugă, fugitiv. În treacăt = a) în trecere; b) în fugă, la repezeală; c) în câteva cuvinte, pe scurt; pe deasupra, superficial. 2. (Reg.) Drum de trecere. – Trece + suf. -ăt. DOOM
treácăt (în expr.) s. n.
treacătul
TREÁCĂT s. n. 1. Faptul de a trece. ♦ Loc. adv. Din treacăt = din fugă, fugitiv. În treacăt = a) în trecere; b) în fugă, la repezeală; c) în câteva cuvinte, pe scurt; pe deasupra, superficial. 2. (Reg.) Drum de trecere. – Trece + suf. -ăt. DOOM
treácăt (în expr.) s. n.
treacătului
TREÁCĂT s. n. 1. Faptul de a trece. ♦ Loc. adv. Din treacăt = din fugă, fugitiv. În treacăt = a) în trecere; b) în fugă, la repezeală; c) în câteva cuvinte, pe scurt; pe deasupra, superficial. 2. (Reg.) Drum de trecere. – Trece + suf. -ăt. DOOM
treácăt (în expr.) s. n.
tream
treám (-muri), s. n. – (Banat) Staul. Sb. trem (Candrea).
treampă
TREÁMPĂ s. f. v. trampă. DOOM
trámpă (reg.) s. f., g.-d. art. trámpei; pl. trámpe
treanță
TREÁNȚĂ s. f. v. zdreanță. DOOM
zdreánță s. f., g.-d. art. zdrénței; pl. zdrénțe
treap
TREAP s. n. v. trap2.
treapa
TREAPA-LEÁPA interj. Onomatopee care redă zgomotul făcut de obiecte de lemn care se lovesc ritmic între ele sau de pașii tîrîți ai unui om greoi la mers. În pădure cioca-boca, În tîrg hi-ho-ho Și acasă treapa-leapa (Calul). GOROVEI, C. 37. Merge în pădure, face cioc-boc, Vine acasă, face treapa-leapa (Melița, melițoiul). id. ib. 226.
treapta
TREÁPTĂ, trepte, s. f. 1. Fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, situate la diverse înălțimi, la distanțe egale, care alcătuiesc o scară. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) așezate transversal, la distanțe egale, între două bare verticale, alcătuind o scară; fuscel. 2. Fig. Grad, nivel; etapă, fază. ♦ Rang, poziție, situație. 3. Fig. Categorie socială; pătură. – Lat. trajecta. DOOM
treáptă s. f., g.-d. art. tréptei; pl. trépte
treapăd
TREÁPĂD s. n. 1. (Pop.) Trap (1) ♦ Alergătură multă încoace și încolo. 2. Zgomot produs de mersul unui cal în trap sau de o persoană care calcă apăsat; tropăit, tropăitură. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Taxă sau amendă percepută de la cei care nu-și plăteau datoriile sau de la cei care nu se înfățișau la procesele în care erau implicați. [Var.: (reg.) treápăt s. n.] – Din trepăda (derivat regresiv). DOOM
treápăd (pop.) s. n
treapăd
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
treapădul
TREÁPĂD s. n. 1. (Pop.) Trap (1) ♦ Alergătură multă încoace și încolo. 2. Zgomot produs de mersul unui cal în trap sau de o persoană care calcă apăsat; tropăit, tropăitură. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Taxă sau amendă percepută de la cei care nu-și plăteau datoriile sau de la cei care nu se înfățișau la procesele în care erau implicați. [Var.: (reg.) treápăt s. n.] – Din trepăda (derivat regresiv). DOOM
treápăd (pop.) s. n
treapădului
TREÁPĂD s. n. 1. (Pop.) Trap (1) ♦ Alergătură multă încoace și încolo. 2. Zgomot produs de mersul unui cal în trap sau de o persoană care calcă apăsat; tropăit, tropăitură. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Taxă sau amendă percepută de la cei care nu-și plăteau datoriile sau de la cei care nu se înfățișau la procesele în care erau implicați. [Var.: (reg.) treápăt s. n.] – Din trepăda (derivat regresiv). DOOM
treápăd (pop.) s. n
treapădă
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
treapăt
TREÁPĂD s. n. 1. (Pop.) Trap (1) ♦ Alergătură multă încoace și încolo. 2. Zgomot produs de mersul unui cal în trap sau de o persoană care calcă apăsat; tropăit, tropăitură. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Taxă sau amendă percepută de la cei care nu-și plăteau datoriile sau de la cei care nu se înfățișau la procesele în care erau implicați. [Var.: (reg.) treápăt s. n.] – Din trepăda (derivat regresiv). DOOM
treápăd (pop.) s. n
treasc
TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări etc.; piuă. – Din sl. trĕskŭ. DOOM
treásc s. n., pl. treáscuri
treascul
TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări etc.; piuă. – Din sl. trĕskŭ. DOOM
treásc s. n., pl. treáscuri
treascului
TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări etc.; piuă. – Din sl. trĕskŭ. DOOM
treásc s. n., pl. treáscuri
treascuri
TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări etc.; piuă. – Din sl. trĕskŭ. DOOM
treásc s. n., pl. treáscuri
treascurile
TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări etc.; piuă. – Din sl. trĕskŭ. DOOM
treásc s. n., pl. treáscuri
treascurilor
TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări etc.; piuă. – Din sl. trĕskŭ. DOOM
treásc s. n., pl. treáscuri
treaz
TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. Care se află în stare de veghe, care nu doarme; deștept. 2. Care nu este beat. 3. Fig. Care veghează cu atenție; vigilent. – Din sl. trĕzvŭ. DOOM
treáz adj. m., pl. treji; f. treáză, pl. tréze
treaza
TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. Care se află în stare de veghe, care nu doarme; deștept. 2. Care nu este beat. 3. Fig. Care veghează cu atenție; vigilent. – Din sl. trĕzvŭ. DOOM
treáz adj. m., pl. treji; f. treáză, pl. tréze
treazul
TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. Care se află în stare de veghe, care nu doarme; deștept. 2. Care nu este beat. 3. Fig. Care veghează cu atenție; vigilent. – Din sl. trĕzvŭ. DOOM
treáz adj. m., pl. treji; f. treáză, pl. tréze
treazului
TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. Care se află în stare de veghe, care nu doarme; deștept. 2. Care nu este beat. 3. Fig. Care veghează cu atenție; vigilent. – Din sl. trĕzvŭ. DOOM
treáz adj. m., pl. treji; f. treáză, pl. tréze
trebe
TREÁBĂ, treburi, s. f. 1. Activitate, ocupație, îndeletnicire. ◊ Expr. A avea treabă = a fi ocupat. A-și căuta (sau a-și vedea) de treabă = a) a lucra conștiincios, cu sârguință; b) a-și vedea de lucrul său, a nu se amesteca în lucrul sau în problemele altora. A se afla în treabă = a-și face de lucru fără a fi nevoie, pentru a- și da importanță. 2. Muncă, lucru. ◊ Expr. A se lua cu treaba = a uita de ceva muncind. A se pune pe treabă = a se apuca serios de lucru. E treabă = e mult de lucru. 3. Ispravă, faptă. ◊ Loc. adj. De treabă = bun, cinstit, cumsecade; de omenie; de ispravă. (Pop.) Cu treabă = cu rost, cu socoteală, cu rânduială, cu măsură. ◊ Expr. Mare treabă! = (de obicei ir.) mare, important lucru! 4. Chestiune, problemă; interes, afacere. ◊ Expr. A avea treabă cu cineva (sau undeva) = a avea anumite interese cu cineva (sau undeva). A nu fi de nicio treabă = a nu folosi la nimic, a fi inutil. Ce treabă am (sau ai etc.) cu...? = ce mă ( sau te etc.) interesează?, ce mă (sau te etc.) privește? Nu e treaba mea (sau ta, sa etc.)! = nu mă (sau te, îl etc.) privește! A-și face treaba = a-și face interesele sau munca cuvenită. 5. (Reg.) Nărav, obicei, deprindere. 6. (Reg.) împrejurare, situație. ◊ Expr. A fi (sau a sta) treaba așa (sau astfel) = a fi lucrurile așa cum sunt, a se prezenta în felul cum se văd. Se vede treaba că... = se vede că..., se pare că..., probabil. [Pl. și: trebi] – Din sl. trĕba. DOOM
de treábă loc. adj.
trebei
TREÁBĂ, treburi, s. f. 1. Activitate, ocupație, îndeletnicire. ◊ Expr. A avea treabă = a fi ocupat. A-și căuta (sau a-și vedea) de treabă = a) a lucra conștiincios, cu sârguință; b) a-și vedea de lucrul său, a nu se amesteca în lucrul sau în problemele altora. A se afla în treabă = a-și face de lucru fără a fi nevoie, pentru a- și da importanță. 2. Muncă, lucru. ◊ Expr. A se lua cu treaba = a uita de ceva muncind. A se pune pe treabă = a se apuca serios de lucru. E treabă = e mult de lucru. 3. Ispravă, faptă. ◊ Loc. adj. De treabă = bun, cinstit, cumsecade; de omenie; de ispravă. (Pop.) Cu treabă = cu rost, cu socoteală, cu rânduială, cu măsură. ◊ Expr. Mare treabă! = (de obicei ir.) mare, important lucru! 4. Chestiune, problemă; interes, afacere. ◊ Expr. A avea treabă cu cineva (sau undeva) = a avea anumite interese cu cineva (sau undeva). A nu fi de nicio treabă = a nu folosi la nimic, a fi inutil. Ce treabă am (sau ai etc.) cu...? = ce mă ( sau te etc.) interesează?, ce mă (sau te etc.) privește? Nu e treaba mea (sau ta, sa etc.)! = nu mă (sau te, îl etc.) privește! A-și face treaba = a-și face interesele sau munca cuvenită. 5. (Reg.) Nărav, obicei, deprindere. 6. (Reg.) împrejurare, situație. ◊ Expr. A fi (sau a sta) treaba așa (sau astfel) = a fi lucrurile așa cum sunt, a se prezenta în felul cum se văd. Se vede treaba că... = se vede că..., se pare că..., probabil. [Pl. și: trebi] – Din sl. trĕba. DOOM
de treábă loc. adj.
trebele
TREÁBĂ, treburi, s. f. 1. Activitate, ocupație, îndeletnicire. ◊ Expr. A avea treabă = a fi ocupat. A-și căuta (sau a-și vedea) de treabă = a) a lucra conștiincios, cu sârguință; b) a-și vedea de lucrul său, a nu se amesteca în lucrul sau în problemele altora. A se afla în treabă = a-și face de lucru fără a fi nevoie, pentru a- și da importanță. 2. Muncă, lucru. ◊ Expr. A se lua cu treaba = a uita de ceva muncind. A se pune pe treabă = a se apuca serios de lucru. E treabă = e mult de lucru. 3. Ispravă, faptă. ◊ Loc. adj. De treabă = bun, cinstit, cumsecade; de omenie; de ispravă. (Pop.) Cu treabă = cu rost, cu socoteală, cu rânduială, cu măsură. ◊ Expr. Mare treabă! = (de obicei ir.) mare, important lucru! 4. Chestiune, problemă; interes, afacere. ◊ Expr. A avea treabă cu cineva (sau undeva) = a avea anumite interese cu cineva (sau undeva). A nu fi de nicio treabă = a nu folosi la nimic, a fi inutil. Ce treabă am (sau ai etc.) cu...? = ce mă ( sau te etc.) interesează?, ce mă (sau te etc.) privește? Nu e treaba mea (sau ta, sa etc.)! = nu mă (sau te, îl etc.) privește! A-și face treaba = a-și face interesele sau munca cuvenită. 5. (Reg.) Nărav, obicei, deprindere. 6. (Reg.) împrejurare, situație. ◊ Expr. A fi (sau a sta) treaba așa (sau astfel) = a fi lucrurile așa cum sunt, a se prezenta în felul cum se văd. Se vede treaba că... = se vede că..., se pare că..., probabil. [Pl. și: trebi] – Din sl. trĕba. DOOM
de treábă loc. adj.
trebelor
TREÁBĂ, treburi, s. f. 1. Activitate, ocupație, îndeletnicire. ◊ Expr. A avea treabă = a fi ocupat. A-și căuta (sau a-și vedea) de treabă = a) a lucra conștiincios, cu sârguință; b) a-și vedea de lucrul său, a nu se amesteca în lucrul sau în problemele altora. A se afla în treabă = a-și face de lucru fără a fi nevoie, pentru a- și da importanță. 2. Muncă, lucru. ◊ Expr. A se lua cu treaba = a uita de ceva muncind. A se pune pe treabă = a se apuca serios de lucru. E treabă = e mult de lucru. 3. Ispravă, faptă. ◊ Loc. adj. De treabă = bun, cinstit, cumsecade; de omenie; de ispravă. (Pop.) Cu treabă = cu rost, cu socoteală, cu rânduială, cu măsură. ◊ Expr. Mare treabă! = (de obicei ir.) mare, important lucru! 4. Chestiune, problemă; interes, afacere. ◊ Expr. A avea treabă cu cineva (sau undeva) = a avea anumite interese cu cineva (sau undeva). A nu fi de nicio treabă = a nu folosi la nimic, a fi inutil. Ce treabă am (sau ai etc.) cu...? = ce mă ( sau te etc.) interesează?, ce mă (sau te etc.) privește? Nu e treaba mea (sau ta, sa etc.)! = nu mă (sau te, îl etc.) privește! A-și face treaba = a-și face interesele sau munca cuvenită. 5. (Reg.) Nărav, obicei, deprindere. 6. (Reg.) împrejurare, situație. ◊ Expr. A fi (sau a sta) treaba așa (sau astfel) = a fi lucrurile așa cum sunt, a se prezenta în felul cum se văd. Se vede treaba că... = se vede că..., se pare că..., probabil. [Pl. și: trebi] – Din sl. trĕba. DOOM
de treábă loc. adj.
trebi
trebi s. f. pl. treburi.
trebnic
TRÉBNIC, trebnice, s. n. (Rar) Molitvelnic. – Din sl. trĕbĕnikŭ. DOOM
trébnic (rar) s. n., pl. trébnice
trebnice
TRÉBNIC, trebnice, s. n. (Rar) Molitvelnic. – Din sl. trĕbĕnikŭ. DOOM
trébnic (rar) s. n., pl. trébnice
trebnicele
TRÉBNIC, trebnice, s. n. (Rar) Molitvelnic. – Din sl. trĕbĕnikŭ. DOOM
trébnic (rar) s. n., pl. trébnice
trebnicelor
TRÉBNIC, trebnice, s. n. (Rar) Molitvelnic. – Din sl. trĕbĕnikŭ. DOOM
trébnic (rar) s. n., pl. trébnice
trebnicul
TRÉBNIC, trebnice, s. n. (Rar) Molitvelnic. – Din sl. trĕbĕnikŭ. DOOM
trébnic (rar) s. n., pl. trébnice
trebnicului
TRÉBNIC, trebnice, s. n. (Rar) Molitvelnic. – Din sl. trĕbĕnikŭ. DOOM
trébnic (rar) s. n., pl. trébnice
trebui
TREBUÍ, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = așa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Așa-ți trebuie! = așa ți se cuvine, așa meriți. Atâta i-a trebuit (ca să...) = asta a așteptat (ca să...) 2. Tranz. unipers. și impers. Este necesar să..., este obligatoriu să..., se cere (neapărat) să... 3. Tranz. unipers. și impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trébui și trebuiésc] – Din sl. trĕbovati. DOOM
trebuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trébuie, imperf. 3 sg. trebuiá, 3 pl. trebuiáu, viit. 3 pl. vor trebuí; conj. prez. 3 să trebuiáscă
trebuincios
TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [Pr.: -bu-in-] – Trebuință + suf. -ios. DOOM
trebuinciós (-bu-in-) adj. m., pl. trebuincióși; f. trebuincioásă, pl. trebuincioáse
trebuința
TREBUÍNȚĂ, trebuințe, s. f. 1. Nevoie, necesitate. ◊ Loc. adj. și adv. De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios. ◊ Expr. Îmi face trebuință (sau am trebuință de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Rar) Treabă, afacere, chestiune. – Trebui + suf. -ință. DOOM
trebuínță s. f., g.-d. art. trebuínței; pl. trebuínțe
trebuințe
TREBUÍNȚĂ, trebuințe, s. f. 1. Nevoie, necesitate. ◊ Loc. adj. și adv. De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios. ◊ Expr. Îmi face trebuință (sau am trebuință de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Rar) Treabă, afacere, chestiune. – Trebui + suf. -ință. DOOM
trebuínță s. f., g.-d. art. trebuínței; pl. trebuínțe
trebuinței
TREBUÍNȚĂ, trebuințe, s. f. 1. Nevoie, necesitate. ◊ Loc. adj. și adv. De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios. ◊ Expr. Îmi face trebuință (sau am trebuință de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Rar) Treabă, afacere, chestiune. – Trebui + suf. -ință. DOOM
trebuínță s. f., g.-d. art. trebuínței; pl. trebuínțe
trebuințele
TREBUÍNȚĂ, trebuințe, s. f. 1. Nevoie, necesitate. ◊ Loc. adj. și adv. De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios. ◊ Expr. Îmi face trebuință (sau am trebuință de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Rar) Treabă, afacere, chestiune. – Trebui + suf. -ință. DOOM
trebuínță s. f., g.-d. art. trebuínței; pl. trebuínțe
trebuințelor
TREBUÍNȚĂ, trebuințe, s. f. 1. Nevoie, necesitate. ◊ Loc. adj. și adv. De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios. ◊ Expr. Îmi face trebuință (sau am trebuință de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Rar) Treabă, afacere, chestiune. – Trebui + suf. -ință. DOOM
trebuínță s. f., g.-d. art. trebuínței; pl. trebuínțe
trebuire
TREBUÍ, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = așa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Așa-ți trebuie! = așa ți se cuvine, așa meriți. Atâta i-a trebuit (ca să...) = asta a așteptat (ca să...) 2. Tranz. unipers. și impers. Este necesar să..., este obligatoriu să..., se cere (neapărat) să... 3. Tranz. unipers. și impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trébui și trebuiésc] – Din sl. trĕbovati.
trebuitoare
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. DOOM
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebuitoarea
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. DOOM
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebuitoarei
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. DOOM
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebuitoarele
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. DOOM
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebuitoarelor
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. DOOM
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebuitor
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. DOOM
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebuitori
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. DOOM
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebuitorii
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. DOOM
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebuitorilor
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. DOOM
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebuitorul
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. DOOM
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebuitorului
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. DOOM
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebunal
TRIBUNÁL, tribunale, s. n. 1. Instanță judecătorească. Tribunalele apără regimul de democrație populară și cuceririle poporului muncitor: asigură legalitatea populară, proprietatea obștească și drepturile cetățenilor. CONST. R.P.R. 33. ◊ Tribunal popular (de oraș, de raion, de raion orășenesc) = instanță ordinară competentă să judece în fond toate cauzele, de orice natură (cu excepția celor date prin lege în competința altor instanțe). Tribunal regional (și tribunalul capitalei R.P.R.) = instanțe ordinare de recurs (sau, în mod excepțional, instanțe de fond). Tribunal militar = instanță specială care judecă infracțiunile săvîrșite de militari sau cele care privesc securitatea statului. Tribunal suprem = instanță care are în competința sa judecarea numai a anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță de judecată cu competință generală, intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. Slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal. NEGRUZZI, S. II 214. ◊ Fig. Voi apela la tribunalul imparțial al marelui public. CARAGIALE, O. VII 506. 2. Sediul tribunalului (1). Năpăstuiți ai soartei tîrîți pe treptele tribunalelor. BOGZA, A. Î. 489. Ce vrei să aflu de la tine ?... Că te vei duce de aci la fabrică sau pe șantier sau la tribunal, unde muncești. SEBASTIAN, T. 169. Am început a merge regulat la tribunal. ALECSANDRI, T. I 371. 3. Completul care judecă o cauză, un proces. – Pl. și: tribunaluri (HASDEU, I. V. 200, NEGRUZZI, S. I 63). – Variante: (popular) trebunál (DUMITRIU, B. F. 107, MAT. FOLK. 667), trebunár (CARAGIALE, T. II 29) s. n.
trebunar
TRIBUNÁL, tribunale, s. n. 1. Instanță judecătorească. Tribunalele apără regimul de democrație populară și cuceririle poporului muncitor: asigură legalitatea populară, proprietatea obștească și drepturile cetățenilor. CONST. R.P.R. 33. ◊ Tribunal popular (de oraș, de raion, de raion orășenesc) = instanță ordinară competentă să judece în fond toate cauzele, de orice natură (cu excepția celor date prin lege în competința altor instanțe). Tribunal regional (și tribunalul capitalei R.P.R.) = instanțe ordinare de recurs (sau, în mod excepțional, instanțe de fond). Tribunal militar = instanță specială care judecă infracțiunile săvîrșite de militari sau cele care privesc securitatea statului. Tribunal suprem = instanță care are în competința sa judecarea numai a anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță de judecată cu competință generală, intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. Slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal. NEGRUZZI, S. II 214. ◊ Fig. Voi apela la tribunalul imparțial al marelui public. CARAGIALE, O. VII 506. 2. Sediul tribunalului (1). Năpăstuiți ai soartei tîrîți pe treptele tribunalelor. BOGZA, A. Î. 489. Ce vrei să aflu de la tine ?... Că te vei duce de aci la fabrică sau pe șantier sau la tribunal, unde muncești. SEBASTIAN, T. 169. Am început a merge regulat la tribunal. ALECSANDRI, T. I 371. 3. Completul care judecă o cauză, un proces. – Pl. și: tribunaluri (HASDEU, I. V. 200, NEGRUZZI, S. I 63). – Variante: (popular) trebunál (DUMITRIU, B. F. 107, MAT. FOLK. 667), trebunár (CARAGIALE, T. II 29) s. n.
trebușoara
TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă. – Treabă + suf. -ușoară. DOOM
trebușoáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. trebușoárei; pl. trebușoáre
trebușoare
TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă. – Treabă + suf. -ușoară. DOOM
trebușoáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. trebușoárei; pl. trebușoáre
trebușoarei
TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă. – Treabă + suf. -ușoară. DOOM
trebușoáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. trebușoárei; pl. trebușoáre
trebușoarele
TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă. – Treabă + suf. -ușoară. DOOM
trebușoáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. trebușoárei; pl. trebușoáre
trebușoarelor
TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă. – Treabă + suf. -ușoară. DOOM
trebușoáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. trebușoárei; pl. trebușoáre
trebălui
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluia
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiai
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluială
TREBĂLUIÁLĂ, trebăluieli, s. f. (Fam.) Muncă măruntă, de alergătură pe lângă gospodărie. – Trebălui + suf. -eală.
trebăluiam
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiască
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiau
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiați
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiesc
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiește
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiești
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluii
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluim
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluind
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluire
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluire
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.
trebăluiră
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluirăm
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluirăți
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluise
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluisem
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiseră
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiserăm
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiserăți
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiseși
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiseți
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluit
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluit
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.
trebăluiși
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebăluiți
TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. – Treabă + suf. -ălui.4 DOOM
trebăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trebăluiésc, imperf. 3 sg. trebăluiá; conj. prez. 3 să trebăluiáscă
trebșoară
TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Și în forma trebșoară) Diminutiv al lui treabă. 1. v. treabă (1). Omul, că-i numai om, și cîte trebșoare nu mai are. RETEGANUL, P. V. 17. 2. v. treabă (2). Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara, zise Ipate. CREANGĂ, P. 159. 3. v. treabă (3). Amîna din zi în zi... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți. CREANGĂ, P. 141. Trăiau cu dibăcie, făcîndu-și trebușoarele pe sub mină. CONTEMPORANUL, IV 502. Vă roagă... să-i faceți o trebșoară. TEODORESCU, P. P. 131. – Variantă: trebșoáră s. f.
trec
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trece
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecea
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
treceai
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
treceam
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
treceau
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
treceați
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecem
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecentist
TRECENTÍST, -Ă, trecentiști, -ste, adj. Din trecento, referitor la trecento. – Din it. trecentista.
trecentista
TRECENTÍST, -Ă, trecentiști, -ste, adj. Din trecento, referitor la trecento. – Din it. trecentista.
trecentiste
TRECENTÍST, -Ă, trecentiști, -ste, adj. Din trecento, referitor la trecento. – Din it. trecentista.
trecentistei
TRECENTÍST, -Ă, trecentiști, -ste, adj. Din trecento, referitor la trecento. – Din it. trecentista.
trecentistele
TRECENTÍST, -Ă, trecentiști, -ste, adj. Din trecento, referitor la trecento. – Din it. trecentista.
trecentistelor
TRECENTÍST, -Ă, trecentiști, -ste, adj. Din trecento, referitor la trecento. – Din it. trecentista.
trecentistul
TRECENTÍST, -Ă, trecentiști, -ste, adj. Din trecento, referitor la trecento. – Din it. trecentista.
trecentistului
TRECENTÍST, -Ă, trecentiști, -ste, adj. Din trecento, referitor la trecento. – Din it. trecentista.
trecentiști
TRECENTÍST, -Ă, trecentiști, -ste, adj. Din trecento, referitor la trecento. – Din it. trecentista.
trecentiștii
TRECENTÍST, -Ă, trecentiști, -ste, adj. Din trecento, referitor la trecento. – Din it. trecentista.
trecentiștilor
TRECENTÍST, -Ă, trecentiști, -ste, adj. Din trecento, referitor la trecento. – Din it. trecentista.
trecento
TRECÉNTO s. n. Denumire dată culturii și artei italiene a Renașterii dintre anii 1301-1400. – Cuv. it. DOOM
trecénto (it.) s. n., art. trecéntoul
trecentoul
TRECÉNTO s. n. Denumire dată culturii și artei italiene a Renașterii dintre anii 1301-1400. – Cuv. it. DOOM
trecénto (it.) s. n., art. trecéntoul
trecentoului
TRECÉNTO s. n. Denumire dată culturii și artei italiene a Renașterii dintre anii 1301-1400. – Cuv. it. DOOM
trecénto (it.) s. n., art. trecéntoul
trecere
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecere
TRECÉRE, treceri, s. f. 1. Faptul de a (se) trece. ◊ Loc. adv. În trecere = în treacăt, în fugă; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Construcție amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. Trecere de nivel = Ioc de intersecție la același nivel între o cale ferată și o șosea. 2. Fig. Considerație sau autoritate de care se bucură (și de care se folosește) cineva; influență. ◊ Expr. A avea trecere = a) a fi luat în seamă, a fi prețuit; b) (despre mărfuri) a avea căutare, a fi cerut, a se vinde ușor. – V. trece. DOOM
líberă trécere adj. + s. f.
trecerea
TRECÉRE, treceri, s. f. 1. Faptul de a (se) trece. ◊ Loc. adv. În trecere = în treacăt, în fugă; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Construcție amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. Trecere de nivel = Ioc de intersecție la același nivel între o cale ferată și o șosea. 2. Fig. Considerație sau autoritate de care se bucură (și de care se folosește) cineva; influență. ◊ Expr. A avea trecere = a) a fi luat în seamă, a fi prețuit; b) (despre mărfuri) a avea căutare, a fi cerut, a se vinde ușor. – V. trece. DOOM
líberă trécere adj. + s. f.
treceri
TRECÉRE, treceri, s. f. 1. Faptul de a (se) trece. ◊ Loc. adv. În trecere = în treacăt, în fugă; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Construcție amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. Trecere de nivel = Ioc de intersecție la același nivel între o cale ferată și o șosea. 2. Fig. Considerație sau autoritate de care se bucură (și de care se folosește) cineva; influență. ◊ Expr. A avea trecere = a) a fi luat în seamă, a fi prețuit; b) (despre mărfuri) a avea căutare, a fi cerut, a se vinde ușor. – V. trece. DOOM
líberă trécere adj. + s. f.
trecerii
TRECÉRE, treceri, s. f. 1. Faptul de a (se) trece. ◊ Loc. adv. În trecere = în treacăt, în fugă; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Construcție amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. Trecere de nivel = Ioc de intersecție la același nivel între o cale ferată și o șosea. 2. Fig. Considerație sau autoritate de care se bucură (și de care se folosește) cineva; influență. ◊ Expr. A avea trecere = a) a fi luat în seamă, a fi prețuit; b) (despre mărfuri) a avea căutare, a fi cerut, a se vinde ușor. – V. trece. DOOM
líberă trécere adj. + s. f.
trecerile
TRECÉRE, treceri, s. f. 1. Faptul de a (se) trece. ◊ Loc. adv. În trecere = în treacăt, în fugă; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Construcție amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. Trecere de nivel = Ioc de intersecție la același nivel între o cale ferată și o șosea. 2. Fig. Considerație sau autoritate de care se bucură (și de care se folosește) cineva; influență. ◊ Expr. A avea trecere = a) a fi luat în seamă, a fi prețuit; b) (despre mărfuri) a avea căutare, a fi cerut, a se vinde ușor. – V. trece. DOOM
líberă trécere adj. + s. f.
trecerilor
TRECÉRE, treceri, s. f. 1. Faptul de a (se) trece. ◊ Loc. adv. În trecere = în treacăt, în fugă; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Construcție amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. Trecere de nivel = Ioc de intersecție la același nivel între o cale ferată și o șosea. 2. Fig. Considerație sau autoritate de care se bucură (și de care se folosește) cineva; influență. ◊ Expr. A avea trecere = a) a fi luat în seamă, a fi prețuit; b) (despre mărfuri) a avea căutare, a fi cerut, a se vinde ușor. – V. trece. DOOM
líberă trécere adj. + s. f.
treceți
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
treci
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
treclet
TRECLÉT, -Ă, trecleți, -te, adj. (Arhaizant) Afurisit, blestemat. Treclet să fiu și să am parte cu Arie și cu Iuda dacă nu mă supun. SADOVEANU, N. P. 328. ◊ (Substantivat) Să întărească blăstămul vlădica Istatie... ca să se prăvale acel treclet în gura balaurului ghehenei. SADOVEANU, N. P. 17.
trecu
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecui
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecură
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecurăm
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecurăți
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecuse
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecusem
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecuseră
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecuserăm
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecuserăți
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecuseși
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecuseți
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecut
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecut
TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
trecut
TRECÚT1 s. n. 1. Timpul care s-a scurs (până în prezent); întâmplările, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. și adv. Din trecut = de altădată, de odinioară, de demult. ◊ Loc. adv. În trecut = altădată, odinioară. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capăt unei situații sau unei stări de lucruri de care cineva se mai simte încă legat, a nu mai vrea să știe de ceea ce a fost. 2. Denumire dată grupului de timpuri (sau fiecăruia dintre timpurile) verbale care exprimă o acțiune săvârșită înainte de momentul vorbirii sau înainte de un moment de referință. – V. trece. DOOM
trecút s. n.
trecuta
TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
trecute
TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
trecutei
TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
trecutele
TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
trecutelor
TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
trecutul
TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
trecutului
TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
trecuși
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecuți
TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
trecuții
TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
trecuților
TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
trecând
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecînd
TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere. DOOM
tréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trec, imperf. 3 sg. treceá; conj. prez. 3 să treácă; part. trecút
trecătoare
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătoáre (drum de trecere) s. f., g.-d. art. trecătórii; pl. trecătóri
trecătoare
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoare
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoarea
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătoáre (drum de trecere) s. f., g.-d. art. trecătórii; pl. trecătóri
trecătoarea
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoarea
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoarei
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătoáre (drum de trecere) s. f., g.-d. art. trecătórii; pl. trecătóri
trecătoarei
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoarei
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoarele
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătoáre (drum de trecere) s. f., g.-d. art. trecătórii; pl. trecătóri
trecătoarele
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoarele
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoarelor
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătoáre (drum de trecere) s. f., g.-d. art. trecătórii; pl. trecătóri
trecătoarelor
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoarelor
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoareo
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoareo
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecător
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecător
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătore
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecători
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătoáre (drum de trecere) s. f., g.-d. art. trecătórii; pl. trecătóri
trecători
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecători
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătorii
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătoáre (drum de trecere) s. f., g.-d. art. trecătórii; pl. trecătóri
trecătorii
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătorii
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătorile
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătoáre (drum de trecere) s. f., g.-d. art. trecătórii; pl. trecătóri
trecătorilor
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătoáre (drum de trecere) s. f., g.-d. art. trecătórii; pl. trecătóri
trecătorilor
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătorilor
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătorul
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătorul
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătorule
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătorule
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătorului
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătorului
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător. DOOM
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trefila
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilai
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilam
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilare
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilare
TREFILÁRE, trefilări, s. f. Acțiunea de a trefila și rezultatul ei; trefilat. – V. trefila. DOOM
trefiláre s. f., g.-d. art. trefilắrii; pl. trefilắri
trefilarea
TREFILÁRE, trefilări, s. f. Acțiunea de a trefila și rezultatul ei; trefilat. – V. trefila. DOOM
trefiláre s. f., g.-d. art. trefilắrii; pl. trefilắri
trefilară
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilarăm
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilarăți
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilase
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilasem
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilaseră
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilaserăm
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilaserăți
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilaseși
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilaseți
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilat
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilat
TREFILÁT s. n. Tefilare. – V. trefila. DOOM
trefilát s. n.
trefilata
TREFILÁT s. n. Tefilare. – V. trefila. DOOM
trefilát s. n.
trefilate
TREFILÁT s. n. Tefilare. – V. trefila. DOOM
trefilát s. n.
trefilatei
TREFILÁT s. n. Tefilare. – V. trefila. DOOM
trefilát s. n.
trefilatele
TREFILÁT s. n. Tefilare. – V. trefila. DOOM
trefilát s. n.
trefilatelor
TREFILÁT s. n. Tefilare. – V. trefila. DOOM
trefilát s. n.
trefilator
TREFILATÓR, trefilatori, s. m. Muncitor specializat în trefilarea metalelor. – Trefila + suf. -tor. DOOM
trefilatór s. m., pl. trefilatóri
trefilatori
TREFILATÓR, trefilatori, s. m. Muncitor specializat în trefilarea metalelor. – Trefila + suf. -tor. DOOM
trefilatór s. m., pl. trefilatóri
trefilatorii
TREFILATÓR, trefilatori, s. m. Muncitor specializat în trefilarea metalelor. – Trefila + suf. -tor. DOOM
trefilatór s. m., pl. trefilatóri
trefilatorilor
TREFILATÓR, trefilatori, s. m. Muncitor specializat în trefilarea metalelor. – Trefila + suf. -tor. DOOM
trefilatór s. m., pl. trefilatóri
trefilatorul
TREFILATÓR, trefilatori, s. m. Muncitor specializat în trefilarea metalelor. – Trefila + suf. -tor. DOOM
trefilatór s. m., pl. trefilatóri
trefilatorului
TREFILATÓR, trefilatori, s. m. Muncitor specializat în trefilarea metalelor. – Trefila + suf. -tor. DOOM
trefilatór s. m., pl. trefilatóri
trefilatul
TREFILÁT s. n. Tefilare. – V. trefila. DOOM
trefilát s. n.
trefilatului
TREFILÁT s. n. Tefilare. – V. trefila. DOOM
trefilát s. n.
trefilau
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilași
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilați
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilați
TREFILÁT s. n. Tefilare. – V. trefila. DOOM
trefilát s. n.
trefilații
TREFILÁT s. n. Tefilare. – V. trefila. DOOM
trefilát s. n.
trefilaților
TREFILÁT s. n. Tefilare. – V. trefila. DOOM
trefilát s. n.
trefilează
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilerie
TREFILERÍE s.f. Stabiliment industrial, atelier în care se efectuează trefilarea sârmei. [< fr. tréfilerie].
trefilez
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefileze
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilezi
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilând
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilînd
TREFILÁ, trefilez, vb. I. Tranz. A trece forțat un material metalic printr-o filieră, pentru a obține o sârmă. – Din fr. tréfiler. DOOM
trefilá (a ~) vb., ind. prez. 3 trefileáză
trefilări
TREFILÁRE, trefilări, s. f. Acțiunea de a trefila și rezultatul ei; trefilat. – V. trefila. DOOM
trefiláre s. f., g.-d. art. trefilắrii; pl. trefilắri
trefilării
TREFILÁRE, trefilări, s. f. Acțiunea de a trefila și rezultatul ei; trefilat. – V. trefila. DOOM
trefiláre s. f., g.-d. art. trefilắrii; pl. trefilắri
trefilările
TREFILÁRE, trefilări, s. f. Acțiunea de a trefila și rezultatul ei; trefilat. – V. trefila. DOOM
trefiláre s. f., g.-d. art. trefilắrii; pl. trefilắri
trefilărilor
TREFILÁRE, trefilări, s. f. Acțiunea de a trefila și rezultatul ei; trefilat. – V. trefila. DOOM
trefiláre s. f., g.-d. art. trefilắrii; pl. trefilắri
trefla
TRÉFLĂ, trefle, s. f. 1. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentată printr-un semn de culoare neagră, în forma frunzei de trifoi; spatie. 2. Găitan de bumbac, de mătase etc. cusut ca podoabă în formă de frunză de trifoi la unele haine (de uniformă); p. ext. cusătură făcută astfel. 3. (Tehn.) Rozetă cu trei sau patru aripi, cu ajutorul căreia se acționează cilindrul unui laminator. – Din fr. trèfle. DOOM
tréflă (tre-flă) s. f., g.-d. art. tréflei; pl. tréfle
treflat
TREFLÁT, -Ă, treflați, -te, adj. (Despre construcția unei biserici) Care are absida centrală și cele două abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé. DOOM
treflát (tre-flat) adj. m., pl. trefláți; f. treflátă, pl. trefláte
treflata
TREFLÁT, -Ă, treflați, -te, adj. (Despre construcția unei biserici) Care are absida centrală și cele două abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé. DOOM
treflát (tre-flat) adj. m., pl. trefláți; f. treflátă, pl. trefláte
treflate
TREFLÁT, -Ă, treflați, -te, adj. (Despre construcția unei biserici) Care are absida centrală și cele două abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé. DOOM
treflát (tre-flat) adj. m., pl. trefláți; f. treflátă, pl. trefláte
treflatei
TREFLÁT, -Ă, treflați, -te, adj. (Despre construcția unei biserici) Care are absida centrală și cele două abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé. DOOM
treflát (tre-flat) adj. m., pl. trefláți; f. treflátă, pl. trefláte
treflatele
TREFLÁT, -Ă, treflați, -te, adj. (Despre construcția unei biserici) Care are absida centrală și cele două abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé. DOOM
treflát (tre-flat) adj. m., pl. trefláți; f. treflátă, pl. trefláte
treflatelor
TREFLÁT, -Ă, treflați, -te, adj. (Despre construcția unei biserici) Care are absida centrală și cele două abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé. DOOM
treflát (tre-flat) adj. m., pl. trefláți; f. treflátă, pl. trefláte
treflatul
TREFLÁT, -Ă, treflați, -te, adj. (Despre construcția unei biserici) Care are absida centrală și cele două abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé. DOOM
treflát (tre-flat) adj. m., pl. trefláți; f. treflátă, pl. trefláte
treflatului
TREFLÁT, -Ă, treflați, -te, adj. (Despre construcția unei biserici) Care are absida centrală și cele două abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé. DOOM
treflát (tre-flat) adj. m., pl. trefláți; f. treflátă, pl. trefláte
treflați
TREFLÁT, -Ă, treflați, -te, adj. (Despre construcția unei biserici) Care are absida centrală și cele două abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé. DOOM
treflát (tre-flat) adj. m., pl. trefláți; f. treflátă, pl. trefláte
treflații
TREFLÁT, -Ă, treflați, -te, adj. (Despre construcția unei biserici) Care are absida centrală și cele două abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé. DOOM
treflát (tre-flat) adj. m., pl. trefláți; f. treflátă, pl. trefláte
treflaților
TREFLÁT, -Ă, treflați, -te, adj. (Despre construcția unei biserici) Care are absida centrală și cele două abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé. DOOM
treflát (tre-flat) adj. m., pl. trefláți; f. treflátă, pl. trefláte
trefle
TRÉFLĂ, trefle, s. f. 1. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentată printr-un semn de culoare neagră, în forma frunzei de trifoi; spatie. 2. Găitan de bumbac, de mătase etc. cusut ca podoabă în formă de frunză de trifoi la unele haine (de uniformă); p. ext. cusătură făcută astfel. 3. (Tehn.) Rozetă cu trei sau patru aripi, cu ajutorul căreia se acționează cilindrul unui laminator. – Din fr. trèfle. DOOM
tréflă (tre-flă) s. f., g.-d. art. tréflei; pl. tréfle
treflei
TRÉFLĂ, trefle, s. f. 1. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentată printr-un semn de culoare neagră, în forma frunzei de trifoi; spatie. 2. Găitan de bumbac, de mătase etc. cusut ca podoabă în formă de frunză de trifoi la unele haine (de uniformă); p. ext. cusătură făcută astfel. 3. (Tehn.) Rozetă cu trei sau patru aripi, cu ajutorul căreia se acționează cilindrul unui laminator. – Din fr. trèfle. DOOM
tréflă (tre-flă) s. f., g.-d. art. tréflei; pl. tréfle
treflele
TRÉFLĂ, trefle, s. f. 1. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentată printr-un semn de culoare neagră, în forma frunzei de trifoi; spatie. 2. Găitan de bumbac, de mătase etc. cusut ca podoabă în formă de frunză de trifoi la unele haine (de uniformă); p. ext. cusătură făcută astfel. 3. (Tehn.) Rozetă cu trei sau patru aripi, cu ajutorul căreia se acționează cilindrul unui laminator. – Din fr. trèfle. DOOM
tréflă (tre-flă) s. f., g.-d. art. tréflei; pl. tréfle
treflelor
TRÉFLĂ, trefle, s. f. 1. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentată printr-un semn de culoare neagră, în forma frunzei de trifoi; spatie. 2. Găitan de bumbac, de mătase etc. cusut ca podoabă în formă de frunză de trifoi la unele haine (de uniformă); p. ext. cusătură făcută astfel. 3. (Tehn.) Rozetă cu trei sau patru aripi, cu ajutorul căreia se acționează cilindrul unui laminator. – Din fr. trèfle. DOOM
tréflă (tre-flă) s. f., g.-d. art. tréflei; pl. tréfle
tregher
TRÉGHER, tregheri, s. m. (Înv. și reg.) Hamal. – Din germ. Träger. DOOM
trégher (reg., înv) s. m., pl. trégheri
tregheri
TRÉGHER, tregheri, s. m. (Înv. și reg.) Hamal. – Din germ. Träger. DOOM
trégher (reg., înv) s. m., pl. trégheri
tregherii
TRÉGHER, tregheri, s. m. (Înv. și reg.) Hamal. – Din germ. Träger. DOOM
trégher (reg., înv) s. m., pl. trégheri
tregherilor
TRÉGHER, tregheri, s. m. (Înv. și reg.) Hamal. – Din germ. Träger. DOOM
trégher (reg., înv) s. m., pl. trégheri
tregherul
TRÉGHER, tregheri, s. m. (Înv. și reg.) Hamal. – Din germ. Träger. DOOM
trégher (reg., înv) s. m., pl. trégheri
tregherului
TRÉGHER, tregheri, s. m. (Înv. și reg.) Hamal. – Din germ. Träger. DOOM
trégher (reg., înv) s. m., pl. trégheri
trei
TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu. valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic-iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres. DOOM
trei súte num.; 300/CCC
treiaj
TREIÁJ s.n. Spalier pentru grădină sau pentru vie. [Pron. tre-iaj. / < fr. treillage].
treiaje
TREIÁJ s.n. Spalier pentru grădină sau pentru vie. [Pron. tre-iaj. / < fr. treillage].
treiajele
TREIÁJ s.n. Spalier pentru grădină sau pentru vie. [Pron. tre-iaj. / < fr. treillage].
treiajelor
TREIÁJ s.n. Spalier pentru grădină sau pentru vie. [Pron. tre-iaj. / < fr. treillage].
treiajul
TREIÁJ s.n. Spalier pentru grădină sau pentru vie. [Pron. tre-iaj. / < fr. treillage].
treiajului
TREIÁJ s.n. Spalier pentru grădină sau pentru vie. [Pron. tre-iaj. / < fr. treillage].
treier
TRÉIER s. n. Treierat. [Pr.: tre-ier] – Din treiera (derivat regresiv). DOOM
tréier s. n.
treier
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treiera
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierai
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treieram
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierare
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierare
TREIERÁRE s. f. Acțiunea de a treiera și rezultatul ei. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treieráre s. f., g.-d. art. treierắrii
treierarea
TREIERÁRE s. f. Acțiunea de a treiera și rezultatul ei. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treieráre s. f., g.-d. art. treierắrii
treierară
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierarăm
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierarăți
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierase
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierasem
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treieraseră
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treieraserăm
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treieraserăți
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treieraseși
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treieraseți
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierat
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierat
TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treierát s. n.
treierata
TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treierát s. n.
treierate
TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treierát s. n.
treieratei
TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treierát s. n.
treieratele
TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treierát s. n.
treieratelor
TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treierát s. n.
treieratul
TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treierát s. n.
treieratului
TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treierát s. n.
treierau
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierași
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierați
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierați
TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treierát s. n.
treierații
TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treierát s. n.
treieraților
TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treierát s. n.
treiere
TRÉIER s. n. Treierat. [Pr.: tre-ier] – Din treiera (derivat regresiv). DOOM
tréier s. n.
treiere
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierele
TRÉIER s. n. Treierat. [Pr.: tre-ier] – Din treiera (derivat regresiv). DOOM
tréier s. n.
treierelor
TRÉIER s. n. Treierat. [Pr.: tre-ier] – Din treiera (derivat regresiv). DOOM
tréier s. n.
treieri
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treieriș
TREIERÍȘ, treierișuri, s. n. Treierat. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -iș. DOOM
treieríș s. n., pl. treieríșuri
treierișul
TREIERÍȘ, treierișuri, s. n. Treierat. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -iș. DOOM
treieríș s. n., pl. treieríșuri
treierișului
TREIERÍȘ, treierișuri, s. n. Treierat. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -iș. DOOM
treieríș s. n., pl. treieríșuri
treierișuri
TREIERÍȘ, treierișuri, s. n. Treierat. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -iș. DOOM
treieríș s. n., pl. treieríșuri
treierișurile
TREIERÍȘ, treierișuri, s. n. Treierat. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -iș. DOOM
treieríș s. n., pl. treieríșuri
treierișurilor
TREIERÍȘ, treierișuri, s. n. Treierat. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -iș. DOOM
treieríș s. n., pl. treieríșuri
treierul
TRÉIER s. n. Treierat. [Pr.: tre-ier] – Din treiera (derivat regresiv). DOOM
tréier s. n.
treierului
TRÉIER s. n. Treierat. [Pr.: tre-ier] – Din treiera (derivat regresiv). DOOM
tréier s. n.
treierând
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierînd
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
treierări
TREIERÁRE s. f. Acțiunea de a treiera și rezultatul ei. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treieráre s. f., g.-d. art. treierắrii
treierării
TREIERÁRE s. f. Acțiunea de a treiera și rezultatul ei. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treieráre s. f., g.-d. art. treierắrii
treierările
TREIERÁRE s. f. Acțiunea de a treiera și rezultatul ei. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treieráre s. f., g.-d. art. treierắrii
treierărilor
TREIERÁRE s. f. Acțiunea de a treiera și rezultatul ei. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera. DOOM
treieráre s. f., g.-d. art. treierắrii
treierătoare
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri
treierătoare
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
treierătór s. m., pl. treierătóri
treierătoarea
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri
treierătoarea
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
treierătór s. m., pl. treierătóri
treierătoarei
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
treierătór s. m., pl. treierătóri
treierătoarele
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
treierătór s. m., pl. treierătóri
treierătoarelor
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
treierătór s. m., pl. treierătóri
treierător
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
treierătór s. m., pl. treierătóri
treierători
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri
treierători
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
treierătór s. m., pl. treierătóri
treierătorii
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri
treierătorii
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
treierătór s. m., pl. treierătóri
treierătorile
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri
treierătorilor
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri
treierătorilor
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
treierătór s. m., pl. treierătóri
treierătorul
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
treierătór s. m., pl. treierătóri
treierătorului
TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător. DOOM
treierătór s. m., pl. treierătóri
treilea
TRÉILEA, TRÉIA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei adjectival) Care se află în numărătoare între al doilea și al patrulea. – Trei + le + a. DOOM
!tréilea (al ~) (tre-i-) num. m., f. a tréia; al III-lea/al 3-lea, a III-a/a 3-a
treiler
TRÉILER, treilere, s. n. Remorcă joasă de mare capacitate, folosită pentru transportul elementelor prefabricate grele, de beton armat. – Din engl. trailer.
treime
TREÍME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În creștinism, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Unitate spirituală a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Fiul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime. DOOM
Sfấnta Treíme s. propriu f., g.-d. Sfintei Treimi
treimea
TREÍME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În creștinism, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Unitate spirituală a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Fiul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime. DOOM
Sfấnta Treíme s. propriu f., g.-d. Sfintei Treimi
treimi
TREÍME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În creștinism, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Unitate spirituală a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Fiul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime. DOOM
Sfấnta Treíme s. propriu f., g.-d. Sfintei Treimi
treimii
TREÍME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În creștinism, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Unitate spirituală a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Fiul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime. DOOM
Sfấnta Treíme s. propriu f., g.-d. Sfintei Treimi
treimile
TREÍME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În creștinism, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Unitate spirituală a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Fiul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime. DOOM
Sfấnta Treíme s. propriu f., g.-d. Sfintei Treimi
treimilor
TREÍME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În creștinism, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Unitate spirituală a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Fiul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime. DOOM
Sfấnta Treíme s. propriu f., g.-d. Sfintei Treimi
treisprece
TRÉISPREZECE num. card. Număr care are în numărătoare locul între doisprezece și paisprezece și care se indică prin cifra 13 sau XIII. ◊ (Adjectival) Treisprezece ani. (Substantivat) Scrie un treisprezece. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul treisprezece. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De treisprezece ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De treisprezece ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte treisprezece părți. – Trei + spre + zece. DOOM
!tréisprezece (treis-pre-/trei-spre-) num.; 13/XIII
treisprecelea
TRÉISPREZECELEA, TRÉISPREZECEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei adjectival) Care se află în numărătoare între al doisprezecelea și al paisprezecelea. – Treisprezece + le + a. DOOM
!tréisprezecelea (al ~) (treis-pre-/trei-spre-) num. m., f. a tréisprezecea; al XIII-lea/al 13-lea, a XIII-a/a 13-a
treisprezece
TRÉISPREZECE num. card. Număr care are în numărătoare locul între doisprezece și paisprezece și care se indică prin cifra 13 sau XIII. ◊ (Adjectival) Treisprezece ani. (Substantivat) Scrie un treisprezece. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul treisprezece. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De treisprezece ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De treisprezece ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte treisprezece părți. – Trei + spre + zece. DOOM
!tréisprezece (treis-pre-/trei-spre-) num.; 13/XIII
treisprezecelea
TRÉISPREZECELEA, TRÉISPREZECEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei adjectival) Care se află în numărătoare între al doisprezecelea și al paisprezecelea. – Treisprezece + le + a. DOOM
!tréisprezecelea (al ~) (treis-pre-/trei-spre-) num. m., f. a tréisprezecea; al XIII-lea/al 13-lea, a XIII-a/a 13-a
treiul
TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu. valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic-iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres. DOOM
trei súte num.; 300/CCC
treiului
TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu. valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic-iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres. DOOM
trei súte num.; 300/CCC
treizeci
TREIZÉCI num. card. Număr care are în numărătoare locul între douăzeci și nouă și treizeci și unu și care se indică prin cifra 30 sau XXX. ◊ (Adjectival) Are treizeci de ani. (Substantivat) Scrie un treizeci pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul treizeci. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De treizeci de ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De treizeci de ori pe atâta. (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte treizeci de părți. – Trei + zece. DOOM
treizéci num.; 30/XXX
treizecilea
TREIZÉCILEA, TREIZÉCEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei adjectival) Care se află în numărătoare între al douăzeci și nouălea și al treizeci și unulea. – Treizeci + le + a. DOOM
treizécilea (al ~) num. m., f. a treizécea; al XXX-lea/al 30-lea, a XXX-a/a 30-a
treișpe
TRÉISPREZECE num. card. Număr care are în numărătoare locul între doisprezece și paisprezece și care se indică prin cifra 13 sau XIII. ◊ (Adjectival) Treisprezece ani. (Substantivat) Scrie un treisprezece. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul treisprezece. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De treisprezece ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De treisprezece ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte treisprezece părți. – Trei + spre + zece. DOOM
!tréisprezece (treis-pre-/trei-spre-) num.; 13/XIII
treișpelea
TRÉISPREZECELEA, TRÉISPREZECEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei adjectival) Care se află în numărătoare între al doisprezecelea și al paisprezecelea. – Treisprezece + le + a. DOOM
!tréisprezecelea (al ~) (treis-pre-/trei-spre-) num. m., f. a tréisprezecea; al XIII-lea/al 13-lea, a XIII-a/a 13-a
treji
TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. Care se află în stare de veghe, care nu doarme; deștept. 2. Care nu este beat. 3. Fig. Care veghează cu atenție; vigilent. – Din sl. trĕzvŭ. DOOM
treáz adj. m., pl. treji; f. treáză, pl. tréze
trejii
TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. Care se află în stare de veghe, care nu doarme; deștept. 2. Care nu este beat. 3. Fig. Care veghează cu atenție; vigilent. – Din sl. trĕzvŭ. DOOM
treáz adj. m., pl. treji; f. treáză, pl. tréze
trejilor
TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. Care se află în stare de veghe, care nu doarme; deștept. 2. Care nu este beat. 3. Fig. Care veghează cu atenție; vigilent. – Din sl. trĕzvŭ. DOOM
treáz adj. m., pl. treji; f. treáză, pl. tréze
trele
TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu. valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic-iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres. DOOM
trei súte num.; 300/CCC
trema
TRÉMĂ, treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se pun orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma. DOOM
trémă s. f., g.-d. art. trémei; pl. tréme
trematod
TREMATÓD, trematode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi lați, paraziți, având ventuze și cârlige cu care se fixează pe alte animale sau pe plante; (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. [Pl. și: trematozi] – Din fr. trématode.
trematod
TREMATÓD, trematode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi lați, paraziți, având ventuze și cârlige cu care se fixează pe alte animale sau pe plante; (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. [Pl. și: trematozi] – Din fr. trématode. DOOM
!trematód s. n., pl. trematóde
trematode
TREMATÓD, trematode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi lați, paraziți, având ventuze și cârlige cu care se fixează pe alte animale sau pe plante; (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. [Pl. și: trematozi] – Din fr. trématode.
trematodele
TREMATÓD, trematode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi lați, paraziți, având ventuze și cârlige cu care se fixează pe alte animale sau pe plante; (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. [Pl. și: trematozi] – Din fr. trématode.
trematodelor
TREMATÓD, trematode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi lați, paraziți, având ventuze și cârlige cu care se fixează pe alte animale sau pe plante; (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. [Pl. și: trematozi] – Din fr. trématode.
trematodul
TREMATÓD, trematode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi lați, paraziți, având ventuze și cârlige cu care se fixează pe alte animale sau pe plante; (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. [Pl. și: trematozi] – Din fr. trématode.
trematodului
TREMATÓD, trematode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi lați, paraziți, având ventuze și cârlige cu care se fixează pe alte animale sau pe plante; (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. [Pl. și: trematozi] – Din fr. trématode.
trembolența
TREMBOLÉNȚĂ s.f. (Liv.) Tremurătură. [După fr. tremblement].
trembolențe
TREMBOLÉNȚĂ s.f. (Liv.) Tremurătură. [După fr. tremblement].
trembolenței
TREMBOLÉNȚĂ s.f. (Liv.) Tremurătură. [După fr. tremblement].
trembolențele
TREMBOLÉNȚĂ s.f. (Liv.) Tremurătură. [După fr. tremblement].
trembolențelor
TREMBOLÉNȚĂ s.f. (Liv.) Tremurătură. [După fr. tremblement].
treme
TRÉMĂ, treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se pun orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma. DOOM
trémă s. f., g.-d. art. trémei; pl. tréme
tremei
TRÉMĂ, treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se pun orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma. DOOM
trémă s. f., g.-d. art. trémei; pl. tréme
tremele
TRÉMĂ, treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se pun orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma. DOOM
trémă s. f., g.-d. art. trémei; pl. tréme
tremelor
TRÉMĂ, treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se pun orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma. DOOM
trémă s. f., g.-d. art. trémei; pl. tréme
tremens
DELÍRIUM TRÉMENS loc. s. n. Criză caracterizată prin delir (1), halucinații vizuale sau auditive și tremurături ale feței și ale membrelor, care apare la alcoolicii cronici. [Pr.: -ri-um] – Loc. lat. DOOM
delírium trémens (lat.) (-ri-um) loc. s. n.
tremie
TREMÍE, tremii, s. f. (Tehn.) Pâlnie mare cu secțiune pătrată folosită pentru conducerea materialelor în bucăți sau în granule. – Din fr. trémie.
tremol
TRÉMOL s. n. v. tremolo.
tremolit
TREMOLÍT s. n. Silicat natural de calciu și de magneziu care se prezintă sub formă de cristale de culoare albă. – Din fr. tremolite. DOOM
tremolít s. n.
tremolitul
TREMOLÍT s. n. Silicat natural de calciu și de magneziu care se prezintă sub formă de cristale de culoare albă. – Din fr. tremolite. DOOM
tremolít s. n.
tremolitului
TREMOLÍT s. n. Silicat natural de calciu și de magneziu care se prezintă sub formă de cristale de culoare albă. – Din fr. tremolite. DOOM
tremolít s. n.
tremolo
TRÉMOLO, tremolouri, s. n. Ușoară tremurătură produsă la executarea unei bucăți muzicale cu un instrument sau cu vocea, prin repetarea rapidă a unuia sau a mai multor sunete. [Acc. și: tremoló, tremólo. – Var.: trémol s. n.] – Din it. tremolo, fr. tremolo. DOOM
!trémolo s. n., art. trémoloul; pl. trémolouri
tremolo
TRÉMOLO, tremolouri, s. n. Ușoară tremurătură produsă, la executarea unei bucăți muzicale cu un instrument sau cu vocea, prin repetarea rapidă a unuia sau a mai multor sunete. [Acc. și: tremoló, tremólo. – Var.: trémol s. n.] – Din it. tremolo, fr. trémolo.
tremula
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ◊ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
tremulația
TREMULÁȚIE s.f. Tremurare rapidă care se observă la o contracție musculară bruscă. [Gen. -iei. / < fr. trémulation].
tremulație
TREMULÁȚIE s.f. Tremurare rapidă care se observă la o contracție musculară bruscă. [Gen. -iei. / < fr. trémulation].
tremulației
TREMULÁȚIE s.f. Tremurare rapidă care se observă la o contracție musculară bruscă. [Gen. -iei. / < fr. trémulation].
tremulații
TREMULÁȚIE s.f. Tremurare rapidă care se observă la o contracție musculară bruscă. [Gen. -iei. / < fr. trémulation].
tremulațiile
TREMULÁȚIE s.f. Tremurare rapidă care se observă la o contracție musculară bruscă. [Gen. -iei. / < fr. trémulation].
tremulațiilor
TREMULÁȚIE s.f. Tremurare rapidă care se observă la o contracție musculară bruscă. [Gen. -iei. / < fr. trémulation].
tremur
TRÉMUR, tremure, s. n. 1. Mișcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc.; tremurătură, tremurat1, tremurici. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unei plante, a unui lucru. 3. Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică); vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv). DOOM
trémur s. n., pl. trémure
tremur
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremura
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurai
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremuram
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurare
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurare
TREMURÁRE s. f. Acțiunea de a tremura și rezultatul ei. – V. tremura. DOOM
tremuráre s. f., g.-d. art. tremurắrii
tremurarea
TREMURÁRE s. f. Acțiunea de a tremura și rezultatul ei. – V. tremura. DOOM
tremuráre s. f., g.-d. art. tremurắrii
tremurară
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurarăm
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurarăți
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurase
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurasem
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremuraseră
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremuraserăm
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremuraserăți
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremuraseși
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremuraseți
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurat
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurat
TREMURÁT2, -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.
tremurat
TREMURÁT1 s. n. Faptul de a tremura; tremur. – V. tremura. DOOM
tremurát s. n.
tremurata
TREMURÁT2, -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.
tremurate
TREMURÁT2, -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.
tremuratei
TREMURÁT2, -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.
tremuratele
TREMURÁT2, -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.
tremuratelor
TREMURÁT2, -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.
tremuratul
TREMURÁT2, -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.
tremuratului
TREMURÁT2, -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.
tremurau
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurași
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurați
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurați
TREMURÁT2, -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.
tremurații
TREMURÁT2, -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.
tremuraților
TREMURÁT2, -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.
tremure
TRÉMUR, tremure, s. n. 1. Mișcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc.; tremurătură, tremurat1, tremurici. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unei plante, a unui lucru. 3. Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică); vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv). DOOM
trémur s. n., pl. trémure
tremure
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurele
TRÉMUR, tremure, s. n. 1. Mișcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc.; tremurătură, tremurat1, tremurici. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unei plante, a unui lucru. 3. Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică); vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv). DOOM
trémur s. n., pl. trémure
tremurelor
TRÉMUR, tremure, s. n. 1. Mișcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc.; tremurătură, tremurat1, tremurici. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unei plante, a unui lucru. 3. Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică); vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv). DOOM
trémur s. n., pl. trémure
tremuri
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurici
TREMURÍCI s. n. 1. Tremur, tremurare continuă. L-a apucat tremuriciul – ca pe epileptici – pe inspectorul Paraschiv. STANCU, D. 303. 2. (Regional) Piftie. 3. (Regional) Floare artificială pusă pe o sîrmă subțire (răsucită în așa fel încît pare că tremură într-una). 4. Ciupercă necomestibilă, gelatinoasă, tremurătoare, cu spini moi pe fața inferioară; crește în pădurile de brad, pe lemne putrede (Tremellodon gelatinosum).
tremurici
TREMURÍCI s. n. 1. Tremur, tremurare continuă. L-a apucat tremuriciul – ca pe epileptici – pe inspectorul Paraschiv. STANCU, D. 303. 2. (Regional) Piftie. 3. (Regional) Floare artificială pusă pe o sîrmă subțire (răsucită în așa fel încît pare că tremură într-una). 4. Ciupercă necomestibilă, gelatinoasă, tremurătoare, cu spini moi pe fața inferioară; crește în pădurile de brad, pe lemne putrede (Tremellodon gelatinosum). DOOM
tremuríci s. n., pl. tremuríciuri
tremurici
TREMURÍCI s. n. 1. Tremur, tremurare continuă. L-a apucat tremuriciul – ca pe epileptici – pe inspectorul Paraschiv. STANCU, D. 303. 2. (Regional) Piftie. 3. (Regional) Floare artificială pusă pe o sîrmă subțire (răsucită în așa fel încît pare că tremură într-una). 4. Ciupercă necomestibilă, gelatinoasă, tremurătoare, cu spini moi pe fața inferioară; crește în pădurile de brad, pe lemne putrede (Tremellodon gelatinosum).
tremurici
TREMURÍCI, tremuriciuri, s. n. 1. Tremur. 2. Ciupercă necomestibilă, gelatinoasă, tremurătoare, cu spini moi pe fața inferioară, care crește în pădurile de brad, pe trunchiurile putrede (Tremellodon gelatinosum). – Tremura + suf. -ici.
tremuriciul
TREMURÍCI, tremuriciuri, s. n. 1. Tremur. 2. Ciupercă necomestibilă, gelatinoasă, tremurătoare, cu spini moi pe fața inferioară, care crește în pădurile de brad, pe trunchiurile putrede (Tremellodon gelatinosum). – Tremura + suf. -ici.
tremuriciului
TREMURÍCI, tremuriciuri, s. n. 1. Tremur. 2. Ciupercă necomestibilă, gelatinoasă, tremurătoare, cu spini moi pe fața inferioară, care crește în pădurile de brad, pe trunchiurile putrede (Tremellodon gelatinosum). – Tremura + suf. -ici.
tremuriciuri
TREMURÍCI, tremuriciuri, s. n. 1. Tremur. 2. Ciupercă necomestibilă, gelatinoasă, tremurătoare, cu spini moi pe fața inferioară, care crește în pădurile de brad, pe trunchiurile putrede (Tremellodon gelatinosum). – Tremura + suf. -ici.
tremuriciurile
TREMURÍCI, tremuriciuri, s. n. 1. Tremur. 2. Ciupercă necomestibilă, gelatinoasă, tremurătoare, cu spini moi pe fața inferioară, care crește în pădurile de brad, pe trunchiurile putrede (Tremellodon gelatinosum). – Tremura + suf. -ici.
tremuriciurilor
TREMURÍCI, tremuriciuri, s. n. 1. Tremur. 2. Ciupercă necomestibilă, gelatinoasă, tremurătoare, cu spini moi pe fața inferioară, care crește în pădurile de brad, pe trunchiurile putrede (Tremellodon gelatinosum). – Tremura + suf. -ici.
tremuriș
TREMURÍȘ, tremurișuri, s. n. (Neobișnuit) Tremur, mișcare, clătinare. Să privim pe fața apei Tremurișul de văpăi. VLAHUȚĂ, P. 95.
tremurul
TRÉMUR, tremure, s. n. 1. Mișcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc.; tremurătură, tremurat1, tremurici. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unei plante, a unui lucru. 3. Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică); vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv). DOOM
trémur s. n., pl. trémure
tremurului
TRÉMUR, tremure, s. n. 1. Mișcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc.; tremurătură, tremurat1, tremurici. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unei plante, a unui lucru. 3. Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică); vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv). DOOM
trémur s. n., pl. trémure
tremurând
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurând
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurânda
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurânde
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurândei
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurândele
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurândelor
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurândul
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurândului
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurânzi
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurânzii
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurânzilor
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurînd
TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare. DOOM
tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură
tremurînd
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurînda
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurînde
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurîndei
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurîndele
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurîndelor
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurîndul
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurîndului
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurînzi
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurînzii
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurînzilor
TREMURẤND, -Ă, tremurânzi, -de, adj. Care tremură; tremurător. – V. tremura. DOOM
tremurấnd adj. m., pl. tremurấnzi; f. tremurấndă, pl. tremurấnde
tremurări
TREMURÁRE s. f. Acțiunea de a tremura și rezultatul ei. – V. tremura. DOOM
tremuráre s. f., g.-d. art. tremurắrii
tremurării
TREMURÁRE s. f. Acțiunea de a tremura și rezultatul ei. – V. tremura. DOOM
tremuráre s. f., g.-d. art. tremurắrii
tremurările
TREMURÁRE s. f. Acțiunea de a tremura și rezultatul ei. – V. tremura. DOOM
tremuráre s. f., g.-d. art. tremurắrii
tremurărilor
TREMURÁRE s. f. Acțiunea de a tremura și rezultatul ei. – V. tremura. DOOM
tremuráre s. f., g.-d. art. tremurắrii
tremurătoare
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tremurătórii; pl. tremurătóri
tremurătoare
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre
tremurătoarea
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tremurătórii; pl. tremurătóri
tremurătoarea
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre
tremurătoarei
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre
tremurătoarele
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre
tremurătoarelor
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre
tremurător
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre
tremurători
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tremurătórii; pl. tremurătóri
tremurători
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre
tremurătorii
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tremurătórii; pl. tremurătóri
tremurătorii
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre
tremurătorile
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tremurătórii; pl. tremurătóri
tremurătorilor
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. tremurătórii; pl. tremurătóri
tremurătorilor
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre
tremurătorul
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre
tremurătorului
TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat2, tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător. DOOM
tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre
tremurătura
TREMURĂTÚRĂ, tremurături, s. f. Tremur; scuturătură ușoară. – Tremura + suf. -ătură. DOOM
tremurătúră (tremur) s. f., g.-d. art. tremurătúrii; pl. tremurătúri
tremurături
TREMURĂTÚRĂ, tremurături, s. f. Tremur; scuturătură ușoară. – Tremura + suf. -ătură. DOOM
tremurătúră (tremur) s. f., g.-d. art. tremurătúrii; pl. tremurătúri
tremurăturii
TREMURĂTÚRĂ, tremurături, s. f. Tremur; scuturătură ușoară. – Tremura + suf. -ătură. DOOM
tremurătúră (tremur) s. f., g.-d. art. tremurătúrii; pl. tremurătúri
tremurăturile
TREMURĂTÚRĂ, tremurături, s. f. Tremur; scuturătură ușoară. – Tremura + suf. -ătură. DOOM
tremurătúră (tremur) s. f., g.-d. art. tremurătúrii; pl. tremurătúri
tremurăturilor
TREMURĂTÚRĂ, tremurături, s. f. Tremur; scuturătură ușoară. – Tremura + suf. -ătură. DOOM
tremurătúră (tremur) s. f., g.-d. art. tremurătúrii; pl. tremurătúri
tremțuros
TRENȚĂRÓS, -OÁSĂ, trențăroși, -oase, adj. În zdrențe; zdrențăros. Îți aduci aminte, cocoane, că acum patru ani ai primit în curtea domniei-tale un copil trențăros și smerit ? FILIMON, C. 114. – Variante: trențerós, -oásă (SADOVEANU, O. VII 82, BOLINTINEANU, O. 284), tremțurós, -oásă (CREANGĂ, A. 57) adj.
tren
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trena
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trena
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trena
TRÉNĂ, trene, s. f. 1. Partea din spate, prelungită, a unor rochii, care se târăște pe jos; coadă lungă la o rochie. ◊ Expr. A duce trena = a urmări (pe cineva) pretutindeni, a se ține scai de cineva. 2. Viteză cu care aleargă concurenții într-o cursă atletică, ciclistă etc. ◊ Expr. A duce trena = a conduce plutonul concurenților într-o cursă atletică, ciclistă etc. – Din fr. traîne. DOOM
trénă s. f., g.-d. art. trénei; pl. tréne
trenai
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenaj
TRENÁJ s. n. 1. (Min.) Transport minier în care vagonetele sunt trase de un cablu care se înfășoară pe un troliu. 2. (Tel.) Perturbație în funcționarea unor tuburi analizoare care se manifestă sub forma unei cozi în urma părților în mișcare pe imaginea de televiziune. – Din fr. traînage.
trenaje
TRENÁJ s. n. 1. (Min.) Transport minier în care vagonetele sunt trase de un cablu care se înfășoară pe un troliu. 2. (Tel.) Perturbație în funcționarea unor tuburi analizoare care se manifestă sub forma unei cozi în urma părților în mișcare pe imaginea de televiziune. – Din fr. traînage.
trenajele
TRENÁJ s. n. 1. (Min.) Transport minier în care vagonetele sunt trase de un cablu care se înfășoară pe un troliu. 2. (Tel.) Perturbație în funcționarea unor tuburi analizoare care se manifestă sub forma unei cozi în urma părților în mișcare pe imaginea de televiziune. – Din fr. traînage.
trenajelor
TRENÁJ s. n. 1. (Min.) Transport minier în care vagonetele sunt trase de un cablu care se înfășoară pe un troliu. 2. (Tel.) Perturbație în funcționarea unor tuburi analizoare care se manifestă sub forma unei cozi în urma părților în mișcare pe imaginea de televiziune. – Din fr. traînage.
trenajul
TRENÁJ s. n. 1. (Min.) Transport minier în care vagonetele sunt trase de un cablu care se înfășoară pe un troliu. 2. (Tel.) Perturbație în funcționarea unor tuburi analizoare care se manifestă sub forma unei cozi în urma părților în mișcare pe imaginea de televiziune. – Din fr. traînage.
trenajului
TRENÁJ s. n. 1. (Min.) Transport minier în care vagonetele sunt trase de un cablu care se înfășoară pe un troliu. 2. (Tel.) Perturbație în funcționarea unor tuburi analizoare care se manifestă sub forma unei cozi în urma părților în mișcare pe imaginea de televiziune. – Din fr. traînage.
trenam
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenant
TRENÁNT, -Ă, trenanți, -te, adj. Care trenează; monoton. – Din fr. traînant. DOOM
*trenánt adj. m., pl. trenánți; f. trenántă, pl. trenánte
trenanta
TRENÁNT, -Ă, trenanți, -te, adj. Care trenează; monoton. – Din fr. traînant. DOOM
*trenánt adj. m., pl. trenánți; f. trenántă, pl. trenánte
trenante
TRENÁNT, -Ă, trenanți, -te, adj. Care trenează; monoton. – Din fr. traînant. DOOM
*trenánt adj. m., pl. trenánți; f. trenántă, pl. trenánte
trenantei
TRENÁNT, -Ă, trenanți, -te, adj. Care trenează; monoton. – Din fr. traînant. DOOM
*trenánt adj. m., pl. trenánți; f. trenántă, pl. trenánte
trenantele
TRENÁNT, -Ă, trenanți, -te, adj. Care trenează; monoton. – Din fr. traînant. DOOM
*trenánt adj. m., pl. trenánți; f. trenántă, pl. trenánte
trenantelor
TRENÁNT, -Ă, trenanți, -te, adj. Care trenează; monoton. – Din fr. traînant. DOOM
*trenánt adj. m., pl. trenánți; f. trenántă, pl. trenánte
trenantul
TRENÁNT, -Ă, trenanți, -te, adj. Care trenează; monoton. – Din fr. traînant. DOOM
*trenánt adj. m., pl. trenánți; f. trenántă, pl. trenánte
trenantului
TRENÁNT, -Ă, trenanți, -te, adj. Care trenează; monoton. – Din fr. traînant. DOOM
*trenánt adj. m., pl. trenánți; f. trenántă, pl. trenánte
trenanți
TRENÁNT, -Ă, trenanți, -te, adj. Care trenează; monoton. – Din fr. traînant. DOOM
*trenánt adj. m., pl. trenánți; f. trenántă, pl. trenánte
trenanții
TRENÁNT, -Ă, trenanți, -te, adj. Care trenează; monoton. – Din fr. traînant. DOOM
*trenánt adj. m., pl. trenánți; f. trenántă, pl. trenánte
trenanților
TRENÁNT, -Ă, trenanți, -te, adj. Care trenează; monoton. – Din fr. traînant. DOOM
*trenánt adj. m., pl. trenánți; f. trenántă, pl. trenánte
trenare
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenară
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenarăm
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenarăți
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenase
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenasem
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenaseră
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenaserăm
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenaserăți
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenaseși
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenaseți
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenat
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenau
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenași
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenați
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenchcoat
TRÉNCICOT, trencicoturi, s. n. Trenci. [Scris și: trenchcoat] – Din engl. trenchcoat, fr. trench-coat.
trenci
TRENCI, trenciuri, s. n. Pardesiu cu croială reglan, făcut dintr-o țesătură specială, impermeabilă; trencicot. – Din engl. trench[coat]. DOOM
trenci s. n., pl. trénciuri
trencicot
TRÉNCICOT, trencicoturi, s. n. (Rar) Trenci. [Scris și: trenchcoat] – Din engl. trenchcoat, fr. trench-coat. DOOM
tréncicot (rar) (trenci-) s. n., pl. tréncicoturi
trencicotul
TRÉNCICOT, trencicoturi, s. n. (Rar) Trenci. [Scris și: trenchcoat] – Din engl. trenchcoat, fr. trench-coat. DOOM
tréncicot (rar) (trenci-) s. n., pl. tréncicoturi
trencicotului
TRÉNCICOT, trencicoturi, s. n. (Rar) Trenci. [Scris și: trenchcoat] – Din engl. trenchcoat, fr. trench-coat. DOOM
tréncicot (rar) (trenci-) s. n., pl. tréncicoturi
trencicoturi
TRÉNCICOT, trencicoturi, s. n. (Rar) Trenci. [Scris și: trenchcoat] – Din engl. trenchcoat, fr. trench-coat. DOOM
tréncicot (rar) (trenci-) s. n., pl. tréncicoturi
trencicoturile
TRÉNCICOT, trencicoturi, s. n. (Rar) Trenci. [Scris și: trenchcoat] – Din engl. trenchcoat, fr. trench-coat. DOOM
tréncicot (rar) (trenci-) s. n., pl. tréncicoturi
trencicoturilor
TRÉNCICOT, trencicoturi, s. n. (Rar) Trenci. [Scris și: trenchcoat] – Din engl. trenchcoat, fr. trench-coat. DOOM
tréncicot (rar) (trenci-) s. n., pl. tréncicoturi
trenciul
TRENCI, trenciuri, s. n. Pardesiu cu croială reglan, făcut dintr-o țesătură specială, impermeabilă; trencicot. – Din engl. trench[coat]. DOOM
trenci s. n., pl. trénciuri
trenciului
TRENCI, trenciuri, s. n. Pardesiu cu croială reglan, făcut dintr-o țesătură specială, impermeabilă; trencicot. – Din engl. trench[coat]. DOOM
trenci s. n., pl. trénciuri
trenciuri
TRENCI, trenciuri, s. n. Pardesiu cu croială reglan, făcut dintr-o țesătură specială, impermeabilă; trencicot. – Din engl. trench[coat]. DOOM
trenci s. n., pl. trénciuri
trenciurile
TRENCI, trenciuri, s. n. Pardesiu cu croială reglan, făcut dintr-o țesătură specială, impermeabilă; trencicot. – Din engl. trench[coat]. DOOM
trenci s. n., pl. trénciuri
trenciurilor
TRENCI, trenciuri, s. n. Pardesiu cu croială reglan, făcut dintr-o țesătură specială, impermeabilă; trencicot. – Din engl. trench[coat]. DOOM
trenci s. n., pl. trénciuri
trend
TREND, trenduri, s. n. Tendință. – Cuv. engl. DOOM
*trend s. n., pl. trénduri
trendul
TREND, trenduri, s. n. Tendință. – Cuv. engl. DOOM
*trend s. n., pl. trénduri
trendului
TREND, trenduri, s. n. Tendință. – Cuv. engl. DOOM
*trend s. n., pl. trénduri
trenduri
TREND, trenduri, s. n. Tendință. – Cuv. engl. DOOM
*trend s. n., pl. trénduri
trendurile
TREND, trenduri, s. n. Tendință. – Cuv. engl. DOOM
*trend s. n., pl. trénduri
trendurilor
TREND, trenduri, s. n. Tendință. – Cuv. engl. DOOM
*trend s. n., pl. trénduri
trendy
trendy adj. invar. la modă.
trene
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trene
TRÉNĂ, trene, s. f. 1. Partea din spate, prelungită, a unor rochii, care se târăște pe jos; coadă lungă la o rochie. ◊ Expr. A duce trena = a urmări (pe cineva) pretutindeni, a se ține scai de cineva. 2. Viteză cu care aleargă concurenții într-o cursă atletică, ciclistă etc. ◊ Expr. A duce trena = a conduce plutonul concurenților într-o cursă atletică, ciclistă etc. – Din fr. traîne. DOOM
trénă s. f., g.-d. art. trénei; pl. tréne
trenează
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenei
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trenei
TRÉNĂ, trene, s. f. 1. Partea din spate, prelungită, a unor rochii, care se târăște pe jos; coadă lungă la o rochie. ◊ Expr. A duce trena = a urmări (pe cineva) pretutindeni, a se ține scai de cineva. 2. Viteză cu care aleargă concurenții într-o cursă atletică, ciclistă etc. ◊ Expr. A duce trena = a conduce plutonul concurenților într-o cursă atletică, ciclistă etc. – Din fr. traîne. DOOM
trénă s. f., g.-d. art. trénei; pl. tréne
trenele
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trenele
TRÉNĂ, trene, s. f. 1. Partea din spate, prelungită, a unor rochii, care se târăște pe jos; coadă lungă la o rochie. ◊ Expr. A duce trena = a urmări (pe cineva) pretutindeni, a se ține scai de cineva. 2. Viteză cu care aleargă concurenții într-o cursă atletică, ciclistă etc. ◊ Expr. A duce trena = a conduce plutonul concurenților într-o cursă atletică, ciclistă etc. – Din fr. traîne. DOOM
trénă s. f., g.-d. art. trénei; pl. tréne
trenelor
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trenelor
TRÉNĂ, trene, s. f. 1. Partea din spate, prelungită, a unor rochii, care se târăște pe jos; coadă lungă la o rochie. ◊ Expr. A duce trena = a urmări (pe cineva) pretutindeni, a se ține scai de cineva. 2. Viteză cu care aleargă concurenții într-o cursă atletică, ciclistă etc. ◊ Expr. A duce trena = a conduce plutonul concurenților într-o cursă atletică, ciclistă etc. – Din fr. traîne. DOOM
trénă s. f., g.-d. art. trénei; pl. tréne
trenez
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
treneze
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenezi
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trening
TRÉNING, treninguri, s. n. Costum de sport alcătuit dintr-o bluză și pantalon din tricot. [Scris și: training] – Din engl. training. DOOM
tréning (îmbrăcăminte sportivă) s. n., pl. tréninguri
treningul
TRÉNING, treninguri, s. n. Costum de sport alcătuit dintr-o bluză și pantalon din tricot. [Scris și: training] – Din engl. training. DOOM
tréning (îmbrăcăminte sportivă) s. n., pl. tréninguri
treningului
TRÉNING, treninguri, s. n. Costum de sport alcătuit dintr-o bluză și pantalon din tricot. [Scris și: training] – Din engl. training. DOOM
tréning (îmbrăcăminte sportivă) s. n., pl. tréninguri
treninguri
TRÉNING, treninguri, s. n. Costum de sport alcătuit dintr-o bluză și pantalon din tricot. [Scris și: training] – Din engl. training. DOOM
tréning (îmbrăcăminte sportivă) s. n., pl. tréninguri
treningurile
TRÉNING, treninguri, s. n. Costum de sport alcătuit dintr-o bluză și pantalon din tricot. [Scris și: training] – Din engl. training. DOOM
tréning (îmbrăcăminte sportivă) s. n., pl. tréninguri
treningurilor
TRÉNING, treninguri, s. n. Costum de sport alcătuit dintr-o bluză și pantalon din tricot. [Scris și: training] – Din engl. training. DOOM
tréning (îmbrăcăminte sportivă) s. n., pl. tréninguri
trenograf
TRENOGRÁF s.n. Aparat pentru înregistrarea automată a mișcării trenurilor. [Et. incertă].
trenografe
TRENOGRÁF s.n. Aparat pentru înregistrarea automată a mișcării trenurilor. [Et. incertă].
trenografele
TRENOGRÁF s.n. Aparat pentru înregistrarea automată a mișcării trenurilor. [Et. incertă].
trenografelor
TRENOGRÁF s.n. Aparat pentru înregistrarea automată a mișcării trenurilor. [Et. incertă].
trenograful
TRENOGRÁF s.n. Aparat pentru înregistrarea automată a mișcării trenurilor. [Et. incertă].
trenografului
TRENOGRÁF s.n. Aparat pentru înregistrarea automată a mișcării trenurilor. [Et. incertă].
trenul
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trenuleț
TRENULÉȚ, trenulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren; trenuț. – Tren + suf. -uleț.
trenulețe
TRENULÉȚ, trenulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren; trenuț. – Tren + suf. -uleț.
trenulețele
TRENULÉȚ, trenulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren; trenuț. – Tren + suf. -uleț.
trenulețelor
TRENULÉȚ, trenulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren; trenuț. – Tren + suf. -uleț.
trenulețul
TRENULÉȚ, trenulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren; trenuț. – Tren + suf. -uleț.
trenulețului
TRENULÉȚ, trenulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren; trenuț. – Tren + suf. -uleț.
trenului
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trenuri
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trenurile
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trenurilor
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trenuț
TRENÚȚ, trenuțuri, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren. – Tren + suf. -uț. DOOM
trenúț (rar) s. n., pl. trenúțuri
trenuțul
TRENÚȚ, trenuțuri, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren. – Tren + suf. -uț. DOOM
trenúț (rar) s. n., pl. trenúțuri
trenuțului
TRENÚȚ, trenuțuri, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren. – Tren + suf. -uț. DOOM
trenúț (rar) s. n., pl. trenúțuri
trenuțuri
TRENÚȚ, trenuțuri, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren. – Tren + suf. -uț. DOOM
trenúț (rar) s. n., pl. trenúțuri
trenuțurile
TRENÚȚ, trenuțuri, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren. – Tren + suf. -uț. DOOM
trenúț (rar) s. n., pl. trenúțuri
trenuțurilor
TRENÚȚ, trenuțuri, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren. – Tren + suf. -uț. DOOM
trenúț (rar) s. n., pl. trenúțuri
trenând
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trenînd
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner. DOOM
trená (a ~) vb., ind. prez. 3 treneáză
trențeros
TRENȚERÓS, -OÁSĂ adj. v. trențăros.
trențui
TRENȚUÍ vb. IV v. zdrențui. DOOM
zdrențuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiésc, imperf. 3 sg. zdrențuiá; conj. prez. 3 să zdrențuiáscă
trențuire
TRENȚUÍ vb. IV v. zdrențui.
trențuit
TRENȚUÍ vb. IV v. zdrențui.
trențura
TRENȚURÁ, trențurez, vb. I. Tranz. (Rar) A preface în trențe; a zdrențui. (Fig.) Această hîrcă, poate, ce vîntu-a trențurat Nu s-a plecat în viață și poate l-al ei nume Mai multe milioane de sclavi au tremurat ? BOLINTINEANU, O. 198.
trențurare
TRENȚURÁ, trențurez, vb. I. Tranz. A zdrențui. – Din treanță.
trențurat
TRENȚURÁ, trențurez, vb. I. Tranz. A zdrențui. – Din treanță.
trențăros
ZDRENȚURÓS, -OÁSĂ adj. v zdrențăros. DOOM
zdrențărós adj. m., pl. zdrențăróși; f. zdrențăroásă, pl. zdrențăroáse
trepan
TREPÁN, trepane, s. n. 1. Instrument de chirurgie în formă de sfredel, folosit la trepanații; p. ext. operație făcută cu acest instrument. 2. Instrument de sculptură, folosit pentru a face perforații adânci în piatră și în marmură. 3. Un fel de sapă mare, întrebuințată la forarea găurilor de sondă. – Din fr. trépan. DOOM
trepán s. n., pl. trepáne
trepan
TREPÁN s.n. 1. Instrument chirurgical, de forma unui sfredel, folosit pentru perforarea oaselor craniului; operație făcută cu un astfel de instrument. 2. Sapă pentru foraj. 3. Instrument de gravor. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. trépan, cf. lat.t. trepanum, gr. trypanon].
trepana
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanai
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanam
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanare
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanare
TREPANÁRE, trepanări, s. f. Acțiunea de a trepana și rezultatul ei. – V. trepana. DOOM
trepanáre s. f., g.-d. art. trepanắrii; pl. trepanắri
trepanarea
TREPANÁRE, trepanări, s. f. Acțiunea de a trepana și rezultatul ei. – V. trepana. DOOM
trepanáre s. f., g.-d. art. trepanắrii; pl. trepanắri
trepanară
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanarăm
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanarăți
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanase
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanasem
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanaseră
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanaserăm
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanaserăți
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanaseși
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanaseți
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanat
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanat
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner.
trepanau
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanași
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanați
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanația
TREPANÁȚIE, trepanații, s. f. Operație care constă în executarea cu ajutorul trepanului a unei deschideri în oasele cutiei craniene, practicată în cazul extirpării anumitor tumori cerebrale, a scoaterii unor cheaguri de sânge etc. – Din fr. trépanation. DOOM
trepanáție (-ți-e) s. f., art. trepanáția (-ți-a), g.-d. art. trepanáției; pl. trepanáții, art. trepanáțiile (-ți-i-)
trepanație
TREPANÁȚIE, trepanații, s. f. Operație care constă în executarea cu ajutorul trepanului a unei deschideri în oasele cutiei craniene, practicată în cazul extirpării anumitor tumori cerebrale, a scoaterii unor cheaguri de sânge etc. – Din fr. trépanation. DOOM
trepanáție (-ți-e) s. f., art. trepanáția (-ți-a), g.-d. art. trepanáției; pl. trepanáții, art. trepanáțiile (-ți-i-)
trepanației
TREPANÁȚIE, trepanații, s. f. Operație care constă în executarea cu ajutorul trepanului a unei deschideri în oasele cutiei craniene, practicată în cazul extirpării anumitor tumori cerebrale, a scoaterii unor cheaguri de sânge etc. – Din fr. trépanation. DOOM
trepanáție (-ți-e) s. f., art. trepanáția (-ți-a), g.-d. art. trepanáției; pl. trepanáții, art. trepanáțiile (-ți-i-)
trepanații
TREPANÁȚIE, trepanații, s. f. Operație care constă în executarea cu ajutorul trepanului a unei deschideri în oasele cutiei craniene, practicată în cazul extirpării anumitor tumori cerebrale, a scoaterii unor cheaguri de sânge etc. – Din fr. trépanation. DOOM
trepanáție (-ți-e) s. f., art. trepanáția (-ți-a), g.-d. art. trepanáției; pl. trepanáții, art. trepanáțiile (-ți-i-)
trepanațiile
TREPANÁȚIE, trepanații, s. f. Operație care constă în executarea cu ajutorul trepanului a unei deschideri în oasele cutiei craniene, practicată în cazul extirpării anumitor tumori cerebrale, a scoaterii unor cheaguri de sânge etc. – Din fr. trépanation. DOOM
trepanáție (-ți-e) s. f., art. trepanáția (-ți-a), g.-d. art. trepanáției; pl. trepanáții, art. trepanáțiile (-ți-i-)
trepanațiilor
TREPANÁȚIE, trepanații, s. f. Operație care constă în executarea cu ajutorul trepanului a unei deschideri în oasele cutiei craniene, practicată în cazul extirpării anumitor tumori cerebrale, a scoaterii unor cheaguri de sânge etc. – Din fr. trépanation. DOOM
trepanáție (-ți-e) s. f., art. trepanáția (-ți-a), g.-d. art. trepanáției; pl. trepanáții, art. trepanáțiile (-ți-i-)
trepanațiune
TREPANAȚIÚNE s.f. v. trepanație.
trepane
TREPÁN, trepane, s. n. 1. Instrument de chirurgie în formă de sfredel, folosit la trepanații; p. ext. operație făcută cu acest instrument. 2. Instrument de sculptură, folosit pentru a face perforații adânci în piatră și în marmură. 3. Un fel de sapă mare, întrebuințată la forarea găurilor de sondă. – Din fr. trépan. DOOM
trepán s. n., pl. trepáne
trepanează
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanele
TREPÁN, trepane, s. n. 1. Instrument de chirurgie în formă de sfredel, folosit la trepanații; p. ext. operație făcută cu acest instrument. 2. Instrument de sculptură, folosit pentru a face perforații adânci în piatră și în marmură. 3. Un fel de sapă mare, întrebuințată la forarea găurilor de sondă. – Din fr. trépan. DOOM
trepán s. n., pl. trepáne
trepanelor
TREPÁN, trepane, s. n. 1. Instrument de chirurgie în formă de sfredel, folosit la trepanații; p. ext. operație făcută cu acest instrument. 2. Instrument de sculptură, folosit pentru a face perforații adânci în piatră și în marmură. 3. Un fel de sapă mare, întrebuințată la forarea găurilor de sondă. – Din fr. trépan. DOOM
trepán s. n., pl. trepáne
trepanez
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepaneze
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanezi
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanul
TREPÁN, trepane, s. n. 1. Instrument de chirurgie în formă de sfredel, folosit la trepanații; p. ext. operație făcută cu acest instrument. 2. Instrument de sculptură, folosit pentru a face perforații adânci în piatră și în marmură. 3. Un fel de sapă mare, întrebuințată la forarea găurilor de sondă. – Din fr. trépan. DOOM
trepán s. n., pl. trepáne
trepanului
TREPÁN, trepane, s. n. 1. Instrument de chirurgie în formă de sfredel, folosit la trepanații; p. ext. operație făcută cu acest instrument. 2. Instrument de sculptură, folosit pentru a face perforații adânci în piatră și în marmură. 3. Un fel de sapă mare, întrebuințată la forarea găurilor de sondă. – Din fr. trépan. DOOM
trepán s. n., pl. trepáne
trepanând
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanînd
TREPANÁ, trepanez, vb. I. Intranz. și tranz. A face o trepanație. – Din fr. trépaner. DOOM
trepaná (a ~) vb., ind. prez. 3 trepaneáză
trepanări
TREPANÁRE, trepanări, s. f. Acțiunea de a trepana și rezultatul ei. – V. trepana. DOOM
trepanáre s. f., g.-d. art. trepanắrii; pl. trepanắri
trepanării
TREPANÁRE, trepanări, s. f. Acțiunea de a trepana și rezultatul ei. – V. trepana. DOOM
trepanáre s. f., g.-d. art. trepanắrii; pl. trepanắri
trepanările
TREPANÁRE, trepanări, s. f. Acțiunea de a trepana și rezultatul ei. – V. trepana. DOOM
trepanáre s. f., g.-d. art. trepanắrii; pl. trepanắri
trepanărilor
TREPANÁRE, trepanări, s. f. Acțiunea de a trepana și rezultatul ei. – V. trepana. DOOM
trepanáre s. f., g.-d. art. trepanắrii; pl. trepanắri
trepede
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepetnic
TREPÉTNIC, trepetnice, s. n. Carte populară care cuprinde preziceri făcute pe baza interpretării unor mișcări musculare involuntare. – Din sl. trepetĩnikŭ. DOOM
trepétnic s. n., pl. trepétnice
trepetnice
TREPÉTNIC, trepetnice, s. n. Carte populară care cuprinde preziceri făcute pe baza interpretării unor mișcări musculare involuntare. – Din sl. trepetĩnikŭ. DOOM
trepétnic s. n., pl. trepétnice
trepetnicele
TREPÉTNIC, trepetnice, s. n. Carte populară care cuprinde preziceri făcute pe baza interpretării unor mișcări musculare involuntare. – Din sl. trepetĩnikŭ. DOOM
trepétnic s. n., pl. trepétnice
trepetnicelor
TREPÉTNIC, trepetnice, s. n. Carte populară care cuprinde preziceri făcute pe baza interpretării unor mișcări musculare involuntare. – Din sl. trepetĩnikŭ. DOOM
trepétnic s. n., pl. trepétnice
trepetnicul
TREPÉTNIC, trepetnice, s. n. Carte populară care cuprinde preziceri făcute pe baza interpretării unor mișcări musculare involuntare. – Din sl. trepetĩnikŭ. DOOM
trepétnic s. n., pl. trepétnice
trepetnicului
TREPÉTNIC, trepetnice, s. n. Carte populară care cuprinde preziceri făcute pe baza interpretării unor mișcări musculare involuntare. – Din sl. trepetĩnikŭ. DOOM
trepétnic s. n., pl. trepétnice
trepezi
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepida
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidai
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidam
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidant
TREPIDÁNT, -Ă, trepidanți, -te, adj. Care trepidează; fig. plin de mișcare, de emoție, de tensiune; agitat. – Din fr. trepidant. DOOM
trepidánt adj. m., pl. trepidánți; f. trepidántă, pl. trepidánte
trepidanta
TREPIDÁNT, -Ă, trepidanți, -te, adj. Care trepidează; fig. plin de mișcare, de emoție, de tensiune; agitat. – Din fr. trepidant. DOOM
trepidánt adj. m., pl. trepidánți; f. trepidántă, pl. trepidánte
trepidante
TREPIDÁNT, -Ă, trepidanți, -te, adj. Care trepidează; fig. plin de mișcare, de emoție, de tensiune; agitat. – Din fr. trepidant. DOOM
trepidánt adj. m., pl. trepidánți; f. trepidántă, pl. trepidánte
trepidantei
TREPIDÁNT, -Ă, trepidanți, -te, adj. Care trepidează; fig. plin de mișcare, de emoție, de tensiune; agitat. – Din fr. trepidant. DOOM
trepidánt adj. m., pl. trepidánți; f. trepidántă, pl. trepidánte
trepidantele
TREPIDÁNT, -Ă, trepidanți, -te, adj. Care trepidează; fig. plin de mișcare, de emoție, de tensiune; agitat. – Din fr. trepidant. DOOM
trepidánt adj. m., pl. trepidánți; f. trepidántă, pl. trepidánte
trepidantelor
TREPIDÁNT, -Ă, trepidanți, -te, adj. Care trepidează; fig. plin de mișcare, de emoție, de tensiune; agitat. – Din fr. trepidant. DOOM
trepidánt adj. m., pl. trepidánți; f. trepidántă, pl. trepidánte
trepidantul
TREPIDÁNT, -Ă, trepidanți, -te, adj. Care trepidează; fig. plin de mișcare, de emoție, de tensiune; agitat. – Din fr. trepidant. DOOM
trepidánt adj. m., pl. trepidánți; f. trepidántă, pl. trepidánte
trepidantului
TREPIDÁNT, -Ă, trepidanți, -te, adj. Care trepidează; fig. plin de mișcare, de emoție, de tensiune; agitat. – Din fr. trepidant. DOOM
trepidánt adj. m., pl. trepidánți; f. trepidántă, pl. trepidánte
trepidanți
TREPIDÁNT, -Ă, trepidanți, -te, adj. Care trepidează; fig. plin de mișcare, de emoție, de tensiune; agitat. – Din fr. trepidant. DOOM
trepidánt adj. m., pl. trepidánți; f. trepidántă, pl. trepidánte
trepidanții
TREPIDÁNT, -Ă, trepidanți, -te, adj. Care trepidează; fig. plin de mișcare, de emoție, de tensiune; agitat. – Din fr. trepidant. DOOM
trepidánt adj. m., pl. trepidánți; f. trepidántă, pl. trepidánte
trepidanților
TREPIDÁNT, -Ă, trepidanți, -te, adj. Care trepidează; fig. plin de mișcare, de emoție, de tensiune; agitat. – Din fr. trepidant. DOOM
trepidánt adj. m., pl. trepidánți; f. trepidántă, pl. trepidánte
trepidare
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidară
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidarăm
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidarăți
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidase
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidasem
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidaseră
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidaserăm
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidaserăți
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidaseși
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidaseți
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidat
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidau
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidași
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidați
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidația
TREPIDÁȚIE, trepidații, s. f. Mișcare vibratorie continuă, în general în direcție verticală, cu amplitudine mică și cu frecvență mare, a unui sistem tehnic (mașină, vehicul etc.) în cursul funcționării lui. ♦ Fig. Agitație, neastâmpăr. – Din fr. trépidation. DOOM
trepidáție (-ți-e) s. f., art. trepidáția (-ți-a), g.-d. art. trepidáției; pl. trepidáții, art. trepidáțiile (-ți-i-)
trepidație
TREPIDÁȚIE, trepidații, s. f. Mișcare vibratorie continuă, în general în direcție verticală, cu amplitudine mică și cu frecvență mare, a unui sistem tehnic (mașină, vehicul etc.) în cursul funcționării lui. ♦ Fig. Agitație, neastâmpăr. – Din fr. trépidation. DOOM
trepidáție (-ți-e) s. f., art. trepidáția (-ți-a), g.-d. art. trepidáției; pl. trepidáții, art. trepidáțiile (-ți-i-)
trepidației
TREPIDÁȚIE, trepidații, s. f. Mișcare vibratorie continuă, în general în direcție verticală, cu amplitudine mică și cu frecvență mare, a unui sistem tehnic (mașină, vehicul etc.) în cursul funcționării lui. ♦ Fig. Agitație, neastâmpăr. – Din fr. trépidation. DOOM
trepidáție (-ți-e) s. f., art. trepidáția (-ți-a), g.-d. art. trepidáției; pl. trepidáții, art. trepidáțiile (-ți-i-)
trepidații
TREPIDÁȚIE, trepidații, s. f. Mișcare vibratorie continuă, în general în direcție verticală, cu amplitudine mică și cu frecvență mare, a unui sistem tehnic (mașină, vehicul etc.) în cursul funcționării lui. ♦ Fig. Agitație, neastâmpăr. – Din fr. trépidation. DOOM
trepidáție (-ți-e) s. f., art. trepidáția (-ți-a), g.-d. art. trepidáției; pl. trepidáții, art. trepidáțiile (-ți-i-)
trepidațiile
TREPIDÁȚIE, trepidații, s. f. Mișcare vibratorie continuă, în general în direcție verticală, cu amplitudine mică și cu frecvență mare, a unui sistem tehnic (mașină, vehicul etc.) în cursul funcționării lui. ♦ Fig. Agitație, neastâmpăr. – Din fr. trépidation. DOOM
trepidáție (-ți-e) s. f., art. trepidáția (-ți-a), g.-d. art. trepidáției; pl. trepidáții, art. trepidáțiile (-ți-i-)
trepidațiilor
TREPIDÁȚIE, trepidații, s. f. Mișcare vibratorie continuă, în general în direcție verticală, cu amplitudine mică și cu frecvență mare, a unui sistem tehnic (mașină, vehicul etc.) în cursul funcționării lui. ♦ Fig. Agitație, neastâmpăr. – Din fr. trépidation. DOOM
trepidáție (-ți-e) s. f., art. trepidáția (-ți-a), g.-d. art. trepidáției; pl. trepidáții, art. trepidáțiile (-ți-i-)
trepidează
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidez
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepideze
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidezi
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidând
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepidînd
TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. DOOM
trepidá (a ~) vb., ind. prez. 3 trepideáză
trepied
TREPIÉD, trepiede, s. n. Scaun, suport sau stativ cu trei picioare. [Pr.: -pi-ed. – Pl. și: trepieduri] – Din fr. trépied. DOOM
!trepiéd (-pi-ed) s. n., pl. trepiéde
trepied
TREPIÉD, trepiede, s. n. Scaun, suport sau stativ cu trei picioare. [Pr.: -pi-ed. – Pl. și: trepieduri] – Din fr. trépied.
trepiede
TREPIÉD, trepiede, s. n. Scaun, suport sau stativ cu trei picioare. [Pr.: -pi-ed. – Pl. și: trepieduri] – Din fr. trépied. DOOM
!trepiéd (-pi-ed) s. n., pl. trepiéde
trepiedele
TREPIÉD, trepiede, s. n. Scaun, suport sau stativ cu trei picioare. [Pr.: -pi-ed. – Pl. și: trepieduri] – Din fr. trépied. DOOM
!trepiéd (-pi-ed) s. n., pl. trepiéde
trepiedelor
TREPIÉD, trepiede, s. n. Scaun, suport sau stativ cu trei picioare. [Pr.: -pi-ed. – Pl. și: trepieduri] – Din fr. trépied. DOOM
!trepiéd (-pi-ed) s. n., pl. trepiéde
trepiedul
TREPIÉD, trepiede, s. n. Scaun, suport sau stativ cu trei picioare. [Pr.: -pi-ed. – Pl. și: trepieduri] – Din fr. trépied. DOOM
!trepiéd (-pi-ed) s. n., pl. trepiéde
trepiedului
TREPIÉD, trepiede, s. n. Scaun, suport sau stativ cu trei picioare. [Pr.: -pi-ed. – Pl. și: trepieduri] – Din fr. trépied. DOOM
!trepiéd (-pi-ed) s. n., pl. trepiéde
treponema
TREPONÉMĂ, treponeme, s. f. Specie de spirochet care reprezintă agentul patogen al sifilisului (Treponema pallidum). – Din fr. tréponème. DOOM
treponémă s. f., g.-d. art. treponémei; pl. treponéme
treponematoză
TREPONEMATÓZĂ s.f. Treponemoză. [< fr. tréponématose].
treponeme
TREPONÉMĂ, treponeme, s. f. Specie de spirochet care reprezintă agentul patogen al sifilisului (Treponema pallidum). – Din fr. tréponème. DOOM
treponémă s. f., g.-d. art. treponémei; pl. treponéme
treponemei
TREPONÉMĂ, treponeme, s. f. Specie de spirochet care reprezintă agentul patogen al sifilisului (Treponema pallidum). – Din fr. tréponème. DOOM
treponémă s. f., g.-d. art. treponémei; pl. treponéme
treponemele
TREPONÉMĂ, treponeme, s. f. Specie de spirochet care reprezintă agentul patogen al sifilisului (Treponema pallidum). – Din fr. tréponème. DOOM
treponémă s. f., g.-d. art. treponémei; pl. treponéme
treponemelor
TREPONÉMĂ, treponeme, s. f. Specie de spirochet care reprezintă agentul patogen al sifilisului (Treponema pallidum). – Din fr. tréponème. DOOM
treponémă s. f., g.-d. art. treponémei; pl. treponéme
treponemoza
TREPONEMÓZĂ, treponemoze, s. f. Boală a găinilor care se manifestă prin paralizia picioarelor și a aripilor. – Din fr. tréponémose. DOOM
treponemóză s. f., g.-d. art. treponemózei; pl. treponemóze
treponemoze
TREPONEMÓZĂ, treponemoze, s. f. Boală a găinilor care se manifestă prin paralizia picioarelor și a aripilor. – Din fr. tréponémose. DOOM
treponemóză s. f., g.-d. art. treponemózei; pl. treponemóze
treponemozei
TREPONEMÓZĂ, treponemoze, s. f. Boală a găinilor care se manifestă prin paralizia picioarelor și a aripilor. – Din fr. tréponémose. DOOM
treponemóză s. f., g.-d. art. treponemózei; pl. treponemóze
treponemozele
TREPONEMÓZĂ, treponemoze, s. f. Boală a găinilor care se manifestă prin paralizia picioarelor și a aripilor. – Din fr. tréponémose. DOOM
treponemóză s. f., g.-d. art. treponemózei; pl. treponemóze
treponemozelor
TREPONEMÓZĂ, treponemoze, s. f. Boală a găinilor care se manifestă prin paralizia picioarelor și a aripilor. – Din fr. tréponémose. DOOM
treponemóză s. f., g.-d. art. treponemózei; pl. treponemóze
treptat
TREPTÁT, -Ă, treptați, -te, adj. Care evoluează, progresează, se realizează încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifestă din ce în ce mai pronunțat, mai evident. – Treaptă + suf. -at (după it. graduato). DOOM
treptát adj. m., pl. treptáți; f. treptátă, pl. treptáte
treptata
TREPTÁT, -Ă, treptați, -te, adj. Care evoluează, progresează, se realizează încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifestă din ce în ce mai pronunțat, mai evident. – Treaptă + suf. -at (după it. graduato). DOOM
treptát adj. m., pl. treptáți; f. treptátă, pl. treptáte
treptate
TREPTÁT, -Ă, treptați, -te, adj. Care evoluează, progresează, se realizează încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifestă din ce în ce mai pronunțat, mai evident. – Treaptă + suf. -at (după it. graduato). DOOM
treptát adj. m., pl. treptáți; f. treptátă, pl. treptáte
treptatei
TREPTÁT, -Ă, treptați, -te, adj. Care evoluează, progresează, se realizează încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifestă din ce în ce mai pronunțat, mai evident. – Treaptă + suf. -at (după it. graduato). DOOM
treptát adj. m., pl. treptáți; f. treptátă, pl. treptáte
treptatele
TREPTÁT, -Ă, treptați, -te, adj. Care evoluează, progresează, se realizează încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifestă din ce în ce mai pronunțat, mai evident. – Treaptă + suf. -at (după it. graduato). DOOM
treptát adj. m., pl. treptáți; f. treptátă, pl. treptáte
treptatelor
TREPTÁT, -Ă, treptați, -te, adj. Care evoluează, progresează, se realizează încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifestă din ce în ce mai pronunțat, mai evident. – Treaptă + suf. -at (după it. graduato). DOOM
treptát adj. m., pl. treptáți; f. treptátă, pl. treptáte
treptatul
TREPTÁT, -Ă, treptați, -te, adj. Care evoluează, progresează, se realizează încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifestă din ce în ce mai pronunțat, mai evident. – Treaptă + suf. -at (după it. graduato). DOOM
treptát adj. m., pl. treptáți; f. treptátă, pl. treptáte
treptatului
TREPTÁT, -Ă, treptați, -te, adj. Care evoluează, progresează, se realizează încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifestă din ce în ce mai pronunțat, mai evident. – Treaptă + suf. -at (după it. graduato). DOOM
treptát adj. m., pl. treptáți; f. treptátă, pl. treptáte
treptați
TREPTÁT, -Ă, treptați, -te, adj. Care evoluează, progresează, se realizează încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifestă din ce în ce mai pronunțat, mai evident. – Treaptă + suf. -at (după it. graduato). DOOM
treptát adj. m., pl. treptáți; f. treptátă, pl. treptáte
treptații
TREPTÁT, -Ă, treptați, -te, adj. Care evoluează, progresează, se realizează încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifestă din ce în ce mai pronunțat, mai evident. – Treaptă + suf. -at (după it. graduato). DOOM
treptát adj. m., pl. treptáți; f. treptátă, pl. treptáte
treptaților
TREPTÁT, -Ă, treptați, -te, adj. Care evoluează, progresează, se realizează încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifestă din ce în ce mai pronunțat, mai evident. – Treaptă + suf. -at (după it. graduato). DOOM
treptát adj. m., pl. treptáți; f. treptátă, pl. treptáte
trepte
TREÁPTĂ, trepte, s. f. 1. Fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, situate la diverse înălțimi, la distanțe egale, care alcătuiesc o scară. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) așezate transversal, la distanțe egale, între două bare verticale, alcătuind o scară; fuscel. 2. Fig. Grad, nivel; etapă, fază. ♦ Rang, poziție, situație. 3. Fig. Categorie socială; pătură. – Lat. trajecta. DOOM
treáptă s. f., g.-d. art. tréptei; pl. trépte
treptei
TREÁPTĂ, trepte, s. f. 1. Fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, situate la diverse înălțimi, la distanțe egale, care alcătuiesc o scară. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) așezate transversal, la distanțe egale, între două bare verticale, alcătuind o scară; fuscel. 2. Fig. Grad, nivel; etapă, fază. ♦ Rang, poziție, situație. 3. Fig. Categorie socială; pătură. – Lat. trajecta. DOOM
treáptă s. f., g.-d. art. tréptei; pl. trépte
treptele
TREÁPTĂ, trepte, s. f. 1. Fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, situate la diverse înălțimi, la distanțe egale, care alcătuiesc o scară. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) așezate transversal, la distanțe egale, între două bare verticale, alcătuind o scară; fuscel. 2. Fig. Grad, nivel; etapă, fază. ♦ Rang, poziție, situație. 3. Fig. Categorie socială; pătură. – Lat. trajecta. DOOM
treáptă s. f., g.-d. art. tréptei; pl. trépte
treptelor
TREÁPTĂ, trepte, s. f. 1. Fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, situate la diverse înălțimi, la distanțe egale, care alcătuiesc o scară. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) așezate transversal, la distanțe egale, între două bare verticale, alcătuind o scară; fuscel. 2. Fig. Grad, nivel; etapă, fază. ♦ Rang, poziție, situație. 3. Fig. Categorie socială; pătură. – Lat. trajecta. DOOM
treáptă s. f., g.-d. art. tréptei; pl. trépte
trepăd
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepăda
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădai
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădam
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădare
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădare
TREPĂDÁRE, trepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a trepăda și rezultatul ei; trepădat. – V. trepăda. DOOM
trepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. trepădắrii; pl. trepădắri
trepădarea
TREPĂDÁRE, trepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a trepăda și rezultatul ei; trepădat. – V. trepăda. DOOM
trepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. trepădắrii; pl. trepădắri
trepădară
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădarăm
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădarăți
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădase
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădasem
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădaseră
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădaserăm
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădaserăți
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădaseși
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădaseți
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădat
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădat
TREPĂDÁT, trepădaturi, s. n. (Pop.) Trepădare. – V. trepăda. DOOM
trepădát (pop.) s. n., pl. trepădáturi
trepădatul
TREPĂDÁT, trepădaturi, s. n. (Pop.) Trepădare. – V. trepăda. DOOM
trepădát (pop.) s. n., pl. trepădáturi
trepădatului
TREPĂDÁT, trepădaturi, s. n. (Pop.) Trepădare. – V. trepăda. DOOM
trepădát (pop.) s. n., pl. trepădáturi
trepădaturi
TREPĂDÁT, trepădaturi, s. n. (Pop.) Trepădare. – V. trepăda. DOOM
trepădát (pop.) s. n., pl. trepădáturi
trepădaturile
TREPĂDÁT, trepădaturi, s. n. (Pop.) Trepădare. – V. trepăda. DOOM
trepădát (pop.) s. n., pl. trepădáturi
trepădaturilor
TREPĂDÁT, trepădaturi, s. n. (Pop.) Trepădare. – V. trepăda. DOOM
trepădát (pop.) s. n., pl. trepădáturi
trepădau
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădași
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădați
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepăduș
TREPĂDÚȘ, trepăduși, s. m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo (agitându-se pentru treburile altora). ♦ Om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare. – Trepăda + suf. -uș. DOOM
trepădúș s. m., pl. trepădúși
trepăduși
TREPĂDÚȘ, trepăduși, s. m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo (agitându-se pentru treburile altora). ♦ Om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare. – Trepăda + suf. -uș. DOOM
trepădúș s. m., pl. trepădúși
trepădușii
TREPĂDÚȘ, trepăduși, s. m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo (agitându-se pentru treburile altora). ♦ Om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare. – Trepăda + suf. -uș. DOOM
trepădúș s. m., pl. trepădúși
trepădușilor
TREPĂDÚȘ, trepăduși, s. m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo (agitându-se pentru treburile altora). ♦ Om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare. – Trepăda + suf. -uș. DOOM
trepădúș s. m., pl. trepădúși
trepădușul
TREPĂDÚȘ, trepăduși, s. m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo (agitându-se pentru treburile altora). ♦ Om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare. – Trepăda + suf. -uș. DOOM
trepădúș s. m., pl. trepădúși
trepădușului
TREPĂDÚȘ, trepăduși, s. m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo (agitându-se pentru treburile altora). ♦ Om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare. – Trepăda + suf. -uș. DOOM
trepădúș s. m., pl. trepădúși
trepădând
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădînd
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare. DOOM
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
trepădări
TREPĂDÁRE, trepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a trepăda și rezultatul ei; trepădat. – V. trepăda. DOOM
trepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. trepădắrii; pl. trepădắri
trepădării
TREPĂDÁRE, trepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a trepăda și rezultatul ei; trepădat. – V. trepăda. DOOM
trepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. trepădắrii; pl. trepădắri
trepădările
TREPĂDÁRE, trepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a trepăda și rezultatul ei; trepădat. – V. trepăda. DOOM
trepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. trepădắrii; pl. trepădắri
trepădărilor
TREPĂDÁRE, trepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a trepăda și rezultatul ei; trepădat. – V. trepăda. DOOM
trepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. trepădắrii; pl. trepădắri
trepădătoare
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. trepădătórii; pl. trepădătóri
trepădătoare
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătoare
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătoarea
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. trepădătórii; pl. trepădătóri
trepădătoarea
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătoarea
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătoarei
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătoarei
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătoarele
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătoarele
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătoarelor
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătoarelor
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădător
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădător
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădători
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. trepădătórii; pl. trepădătóri
trepădători
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădători
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătorii
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. trepădătórii; pl. trepădătóri
trepădătorii
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătorii
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătorile
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. trepădătórii; pl. trepădătóri
trepădătorilor
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. trepădătórii; pl. trepădătóri
trepădătorilor
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătorilor
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătorul
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătorul
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătorului
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
trepădătorului
TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător. DOOM
trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre
tresa
TRÉSĂ, trese, s. f. 1. Șiret din fire de lână, de mătase sau de metal ori bandă de metal care se fixează la uniformele militare, pentru a indica gradul. 2. Parâmă pentru legarea navei, acționând perpendicular pe axa acesteia. ♦ Cordon plat obținut prin împletirea mai multor parâme, utilizat pentru confecționarea chingilor de barcă, a sacheților etc. – Din fr. tresse. DOOM
trésă s. f., g.-d. art. trései; pl. trése
tresalt
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresalte
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresaltă
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresalți
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
trese
TRÉSĂ, trese, s. f. 1. Șiret din fire de lână, de mătase sau de metal ori bandă de metal care se fixează la uniformele militare, pentru a indica gradul. 2. Parâmă pentru legarea navei, acționând perpendicular pe axa acesteia. ♦ Cordon plat obținut prin împletirea mai multor parâme, utilizat pentru confecționarea chingilor de barcă, a sacheților etc. – Din fr. tresse. DOOM
trésă s. f., g.-d. art. trései; pl. trése
tresei
TRÉSĂ, trese, s. f. 1. Șiret din fire de lână, de mătase sau de metal ori bandă de metal care se fixează la uniformele militare, pentru a indica gradul. 2. Parâmă pentru legarea navei, acționând perpendicular pe axa acesteia. ♦ Cordon plat obținut prin împletirea mai multor parâme, utilizat pentru confecționarea chingilor de barcă, a sacheților etc. – Din fr. tresse. DOOM
trésă s. f., g.-d. art. trései; pl. trése
tresele
TRÉSĂ, trese, s. f. 1. Șiret din fire de lână, de mătase sau de metal ori bandă de metal care se fixează la uniformele militare, pentru a indica gradul. 2. Parâmă pentru legarea navei, acționând perpendicular pe axa acesteia. ♦ Cordon plat obținut prin împletirea mai multor parâme, utilizat pentru confecționarea chingilor de barcă, a sacheților etc. – Din fr. tresse. DOOM
trésă s. f., g.-d. art. trései; pl. trése
treselor
TRÉSĂ, trese, s. f. 1. Șiret din fire de lână, de mătase sau de metal ori bandă de metal care se fixează la uniformele militare, pentru a indica gradul. 2. Parâmă pentru legarea navei, acționând perpendicular pe axa acesteia. ♦ Cordon plat obținut prin împletirea mai multor parâme, utilizat pentru confecționarea chingilor de barcă, a sacheților etc. – Din fr. tresse. DOOM
trésă s. f., g.-d. art. trései; pl. trése
trestia
TRÉSTIE, trestii, s. f. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă: a) plantă erbacee care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, a cărei tulpină se folosește la împletituri, îngrădituri etc. (Arundo donax); b) stuf. Compuse: Trestie de câmp(uri) (sau mică, noduroasă) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschis, violacee sau purpurii (Calamagrostis epigeios); trestie de zahăr = plantă erbacee din familia gramineelor originară din sud-estul Asiei cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (Saccharum officinale); trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĭstĭ. DOOM
tréstie (-ti-e) s. f., art. tréstia (-ti-a), g.-d. art. tréstiei; pl. tréstii, art. tréstiile (-ti-i-)
trestică
TRESTÍCĂ, trestici, s. f. Trestioară. Și mi se făcea Trestică pitică, Cu foaia-nverzită. TEODORESCU, P. P. 455.
trestie
TRÉSTIE, trestii, s. f. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă: a) plantă erbacee care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, a cărei tulpină se folosește la împletituri, îngrădituri etc. (Arundo donax); b) stuf. Compuse: Trestie de câmp(uri) (sau mică, noduroasă) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschis, violacee sau purpurii (Calamagrostis epigeios); trestie de zahăr = plantă erbacee din familia gramineelor originară din sud-estul Asiei cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (Saccharum officinale); trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĭstĭ. DOOM
tréstie (-ti-e) s. f., art. tréstia (-ti-a), g.-d. art. tréstiei; pl. tréstii, art. tréstiile (-ti-i-)
trestiei
TRÉSTIE, trestii, s. f. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă: a) plantă erbacee care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, a cărei tulpină se folosește la împletituri, îngrădituri etc. (Arundo donax); b) stuf. Compuse: Trestie de câmp(uri) (sau mică, noduroasă) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschis, violacee sau purpurii (Calamagrostis epigeios); trestie de zahăr = plantă erbacee din familia gramineelor originară din sud-estul Asiei cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (Saccharum officinale); trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĭstĭ. DOOM
tréstie (-ti-e) s. f., art. tréstia (-ti-a), g.-d. art. tréstiei; pl. tréstii, art. tréstiile (-ti-i-)
trestii
TRÉSTIE, trestii, s. f. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă: a) plantă erbacee care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, a cărei tulpină se folosește la împletituri, îngrădituri etc. (Arundo donax); b) stuf. Compuse: Trestie de câmp(uri) (sau mică, noduroasă) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschis, violacee sau purpurii (Calamagrostis epigeios); trestie de zahăr = plantă erbacee din familia gramineelor originară din sud-estul Asiei cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (Saccharum officinale); trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĭstĭ. DOOM
tréstie (-ti-e) s. f., art. tréstia (-ti-a), g.-d. art. tréstiei; pl. tréstii, art. tréstiile (-ti-i-)
trestiile
TRÉSTIE, trestii, s. f. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă: a) plantă erbacee care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, a cărei tulpină se folosește la împletituri, îngrădituri etc. (Arundo donax); b) stuf. Compuse: Trestie de câmp(uri) (sau mică, noduroasă) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschis, violacee sau purpurii (Calamagrostis epigeios); trestie de zahăr = plantă erbacee din familia gramineelor originară din sud-estul Asiei cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (Saccharum officinale); trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĭstĭ. DOOM
tréstie (-ti-e) s. f., art. tréstia (-ti-a), g.-d. art. tréstiei; pl. tréstii, art. tréstiile (-ti-i-)
trestiilor
TRÉSTIE, trestii, s. f. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă: a) plantă erbacee care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, a cărei tulpină se folosește la împletituri, îngrădituri etc. (Arundo donax); b) stuf. Compuse: Trestie de câmp(uri) (sau mică, noduroasă) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschis, violacee sau purpurii (Calamagrostis epigeios); trestie de zahăr = plantă erbacee din familia gramineelor originară din sud-estul Asiei cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (Saccharum officinale); trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĭstĭ. DOOM
tréstie (-ti-e) s. f., art. tréstia (-ti-a), g.-d. art. tréstiei; pl. tréstii, art. tréstiile (-ti-i-)
trestiiș
TRESTIÍȘ, trestiișuri, s. n. Desiș de trestie. – Trestie + suf. -iș. DOOM
trestiíș s. n., pl. trestiíșuri
trestiișul
TRESTIÍȘ, trestiișuri, s. n. Desiș de trestie. – Trestie + suf. -iș. DOOM
trestiíș s. n., pl. trestiíșuri
trestiișului
TRESTIÍȘ, trestiișuri, s. n. Desiș de trestie. – Trestie + suf. -iș. DOOM
trestiíș s. n., pl. trestiíșuri
trestiișuri
TRESTIÍȘ, trestiișuri, s. n. Desiș de trestie. – Trestie + suf. -iș. DOOM
trestiíș s. n., pl. trestiíșuri
trestiișurile
TRESTIÍȘ, trestiișuri, s. n. Desiș de trestie. – Trestie + suf. -iș. DOOM
trestiíș s. n., pl. trestiíșuri
trestiișurilor
TRESTIÍȘ, trestiișuri, s. n. Desiș de trestie. – Trestie + suf. -iș. DOOM
trestiíș s. n., pl. trestiíșuri
trestioara
TRESTIOÁRĂ, trestioare, s. f. 1. Diminutiv al lui trestie. 2. Numele mai multor plante graminee cu tulpina înaltă, asemănătoare cu trestia (Calamagrostis). [Pr.: -ti-oa-] – Trestie + suf. -ioară. DOOM
trestioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. trestioárei; pl. trestioáre
trestioare
TRESTIOÁRĂ, trestioare, s. f. 1. Diminutiv al lui trestie. 2. Numele mai multor plante graminee cu tulpina înaltă, asemănătoare cu trestia (Calamagrostis). [Pr.: -ti-oa-] – Trestie + suf. -ioară. DOOM
trestioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. trestioárei; pl. trestioáre
trestioarei
TRESTIOÁRĂ, trestioare, s. f. 1. Diminutiv al lui trestie. 2. Numele mai multor plante graminee cu tulpina înaltă, asemănătoare cu trestia (Calamagrostis). [Pr.: -ti-oa-] – Trestie + suf. -ioară. DOOM
trestioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. trestioárei; pl. trestioáre
trestioarele
TRESTIOÁRĂ, trestioare, s. f. 1. Diminutiv al lui trestie. 2. Numele mai multor plante graminee cu tulpina înaltă, asemănătoare cu trestia (Calamagrostis). [Pr.: -ti-oa-] – Trestie + suf. -ioară. DOOM
trestioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. trestioárei; pl. trestioáre
trestioarelor
TRESTIOÁRĂ, trestioare, s. f. 1. Diminutiv al lui trestie. 2. Numele mai multor plante graminee cu tulpina înaltă, asemănătoare cu trestia (Calamagrostis). [Pr.: -ti-oa-] – Trestie + suf. -ioară. DOOM
trestioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. trestioárei; pl. trestioáre
tresăltai
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltam
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltare
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltare
TRESĂLTÁRE, tresăltări, s. f. Acțiunea de a tresălta și rezultatul ei; tresărire. – V. tresălta. DOOM
tresăltáre s. f., g.-d. art. tresăltắrii; pl. tresăltắri
tresăltarea
TRESĂLTÁRE, tresăltări, s. f. Acțiunea de a tresălta și rezultatul ei; tresărire. – V. tresălta. DOOM
tresăltáre s. f., g.-d. art. tresăltắrii; pl. tresăltắri
tresăltară
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltarăm
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltarăți
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltase
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltasem
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltaseră
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltaserăm
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltaserăți
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltaseși
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltaseți
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltat
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltau
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltași
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltați
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltând
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltînd
TRESĂLTÁ, tresált, vb. I. Intranz. A tresări, a vibra de emoție, a se bucura foarte tare. – Din fr. tressauter (după sălta). DOOM
tresăltá (a ~) vb., ind. prez. 3 tresáltă
tresăltări
TRESĂLTÁRE, tresăltări, s. f. Acțiunea de a tresălta și rezultatul ei; tresărire. – V. tresălta. DOOM
tresăltáre s. f., g.-d. art. tresăltắrii; pl. tresăltắri
tresăltării
TRESĂLTÁRE, tresăltări, s. f. Acțiunea de a tresălta și rezultatul ei; tresărire. – V. tresălta. DOOM
tresăltáre s. f., g.-d. art. tresăltắrii; pl. tresăltắri
tresăltările
TRESĂLTÁRE, tresăltări, s. f. Acțiunea de a tresălta și rezultatul ei; tresărire. – V. tresălta. DOOM
tresăltáre s. f., g.-d. art. tresăltắrii; pl. tresăltắri
tresăltărilor
TRESĂLTÁRE, tresăltări, s. f. Acțiunea de a tresălta și rezultatul ei; tresărire. – V. tresălta. DOOM
tresăltáre s. f., g.-d. art. tresăltắrii; pl. tresăltắri
tresări
TRESĂRÍ, tresár, vb. IV. Intranz. 1. A face o mișcare bruscă, involuntară și spontană, în urma unei emoții puternice. ♦ (Despre inimă) A-și accelera și intensifica bătăile, din pricina unei emoții; a zvâcni. ♦ A se trezi brusc din somn sau dintr-o stare de apatie, de neatenție etc. 2. Fig. (Despre sunete, țipete) A răsuna brusc, pe neașteptate. – Din fr. tressaillir (după sări). DOOM
tresărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tresár, 2 sg. tresári, imperf. 3 sg. tresăreá; conj. prez. 3 să tresáră
tresărire
TRESĂRÍRE, tresăriri, s. f. Acțiunea de a tresări și rezultatul ei; tresăritură. – V. tresări. DOOM
tresăríre s. f., g.-d. art. tresărírii; pl. tresăríri
tresărirea
TRESĂRÍRE, tresăriri, s. f. Acțiunea de a tresări și rezultatul ei; tresăritură. – V. tresări. DOOM
tresăríre s. f., g.-d. art. tresărírii; pl. tresăríri
tresăriri
TRESĂRÍRE, tresăriri, s. f. Acțiunea de a tresări și rezultatul ei; tresăritură. – V. tresări. DOOM
tresăríre s. f., g.-d. art. tresărírii; pl. tresăríri
tresăririi
TRESĂRÍRE, tresăriri, s. f. Acțiunea de a tresări și rezultatul ei; tresăritură. – V. tresări. DOOM
tresăríre s. f., g.-d. art. tresărírii; pl. tresăríri
tresăririle
TRESĂRÍRE, tresăriri, s. f. Acțiunea de a tresări și rezultatul ei; tresăritură. – V. tresări. DOOM
tresăríre s. f., g.-d. art. tresărírii; pl. tresăríri
tresăririlor
TRESĂRÍRE, tresăriri, s. f. Acțiunea de a tresări și rezultatul ei; tresăritură. – V. tresări. DOOM
tresăríre s. f., g.-d. art. tresărírii; pl. tresăríri
tresărit
TRESĂRÍT, -Ă, tresăriți, -te, adj. (Rar) Care tresare sau care a tresărit. Fata tresărită se mira ce are Cînele. COȘBUC, P. I 251.
tresăritura
TRESĂRITÚRĂ, tresărituri, s. f. (Rar) Tresărire. – Tresări + suf. -tură. DOOM
tresăritúră (rar) s. f., g.-d. art. tresăritúrii; pl. tresăritúri
tresărituri
TRESĂRITÚRĂ, tresărituri, s. f. (Rar) Tresărire. – Tresări + suf. -tură. DOOM
tresăritúră (rar) s. f., g.-d. art. tresăritúrii; pl. tresăritúri
tresăriturii
TRESĂRITÚRĂ, tresărituri, s. f. (Rar) Tresărire. – Tresări + suf. -tură. DOOM
tresăritúră (rar) s. f., g.-d. art. tresăritúrii; pl. tresăritúri
tresăriturile
TRESĂRITÚRĂ, tresărituri, s. f. (Rar) Tresărire. – Tresări + suf. -tură. DOOM
tresăritúră (rar) s. f., g.-d. art. tresăritúrii; pl. tresăritúri
tresăriturilor
TRESĂRITÚRĂ, tresărituri, s. f. (Rar) Tresărire. – Tresări + suf. -tură. DOOM
tresăritúră (rar) s. f., g.-d. art. tresăritúrii; pl. tresăritúri
treti
TRÉTI adj. invar. (Înv.; precedă un titlu boieresc) Al treilea (în rang). – Din sl. tretiĩ. DOOM
!tréti-logofắt s. m., pl. tréti-logoféți
tretin
TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s. m. și f. (Înv. și pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. și: trétin] – Treti + [noa]tin. DOOM
tretín/trétin (animal) (înv., pop.) s. m., pl. tretíni/trétini
tretina
TRETÍNĂ, tretine, s. f. Amendă pe care o plătea în evul mediu, în Moldova, hoțul prins asupra faptului, egală cu a treia parte din valoarea lucrurilor furate. [Acc. și: trétină] – Cf. sl. tretiĩ. DOOM
tretínă/trétină (animal, amendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tretínei/trétinei; pl. tretíne/trétine
tretina
TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s. m. și f. (Înv. și pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. și: trétin] – Treti + [noa]tin. DOOM
tretín/trétin (animal) (înv., pop.) s. m., pl. tretíni/trétini
tretine
TRETÍNĂ, tretine, s. f. Amendă pe care o plătea în evul mediu, în Moldova, hoțul prins asupra faptului, egală cu a treia parte din valoarea lucrurilor furate. [Acc. și: trétină] – Cf. sl. tretiĩ. DOOM
tretínă/trétină (animal, amendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tretínei/trétinei; pl. tretíne/trétine
tretine
TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s. m. și f. (Înv. și pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. și: trétin] – Treti + [noa]tin. DOOM
tretín/trétin (animal) (înv., pop.) s. m., pl. tretíni/trétini
tretinei
TRETÍNĂ, tretine, s. f. Amendă pe care o plătea în evul mediu, în Moldova, hoțul prins asupra faptului, egală cu a treia parte din valoarea lucrurilor furate. [Acc. și: trétină] – Cf. sl. tretiĩ. DOOM
tretínă/trétină (animal, amendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tretínei/trétinei; pl. tretíne/trétine
tretinei
TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s. m. și f. (Înv. și pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. și: trétin] – Treti + [noa]tin. DOOM
tretín/trétin (animal) (înv., pop.) s. m., pl. tretíni/trétini
tretinele
TRETÍNĂ, tretine, s. f. Amendă pe care o plătea în evul mediu, în Moldova, hoțul prins asupra faptului, egală cu a treia parte din valoarea lucrurilor furate. [Acc. și: trétină] – Cf. sl. tretiĩ. DOOM
tretínă/trétină (animal, amendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tretínei/trétinei; pl. tretíne/trétine
tretinele
TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s. m. și f. (Înv. și pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. și: trétin] – Treti + [noa]tin. DOOM
tretín/trétin (animal) (înv., pop.) s. m., pl. tretíni/trétini
tretinelor
TRETÍNĂ, tretine, s. f. Amendă pe care o plătea în evul mediu, în Moldova, hoțul prins asupra faptului, egală cu a treia parte din valoarea lucrurilor furate. [Acc. și: trétină] – Cf. sl. tretiĩ. DOOM
tretínă/trétină (animal, amendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tretínei/trétinei; pl. tretíne/trétine
tretinelor
TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s. m. și f. (Înv. și pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. și: trétin] – Treti + [noa]tin. DOOM
tretín/trétin (animal) (înv., pop.) s. m., pl. tretíni/trétini
tretini
TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s. m. și f. (Înv. și pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. și: trétin] – Treti + [noa]tin. DOOM
tretín/trétin (animal) (înv., pop.) s. m., pl. tretíni/trétini
tretinii
TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s. m. și f. (Înv. și pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. și: trétin] – Treti + [noa]tin. DOOM
tretín/trétin (animal) (înv., pop.) s. m., pl. tretíni/trétini
tretinilor
TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s. m. și f. (Înv. și pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. și: trétin] – Treti + [noa]tin. DOOM
tretín/trétin (animal) (înv., pop.) s. m., pl. tretíni/trétini
tretinul
TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s. m. și f. (Înv. și pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. și: trétin] – Treti + [noa]tin. DOOM
tretín/trétin (animal) (înv., pop.) s. m., pl. tretíni/trétini
tretinului
TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s. m. și f. (Înv. și pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. și: trétin] – Treti + [noa]tin. DOOM
tretín/trétin (animal) (înv., pop.) s. m., pl. tretíni/trétini
tretior
TRETIÓR, -OÁRĂ, tretiori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui tretin. (Adjectival) Nimeni seamă-i lua Afară d-un cerb, D-un cerb tretior. TEODORESCU, P. P. 59. [Pasc] trei jugani cam tretiori. id. ib. 688.
treucă
TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă și lată). 2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară. 3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalâc. [Var.: (reg.) troc s. n.] – Din germ. dial. Trok. DOOM
troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce
trevere
TRÉVERE s. f. pl. (Regional) Resturi de struguri (rar și de alte fructe) care rămîn în teasc după stoarcerea mustului (și din care se face rachiu).
treze
TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. Care se află în stare de veghe, care nu doarme; deștept. 2. Care nu este beat. 3. Fig. Care veghează cu atenție; vigilent. – Din sl. trĕzvŭ. DOOM
treáz adj. m., pl. treji; f. treáză, pl. tréze
trezea
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezeai
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezeam
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezească
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezeau
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezeați
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezei
TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. Care se află în stare de veghe, care nu doarme; deștept. 2. Care nu este beat. 3. Fig. Care veghează cu atenție; vigilent. – Din sl. trĕzvŭ. DOOM
treáz adj. m., pl. treji; f. treáză, pl. tréze
trezele
TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. Care se află în stare de veghe, care nu doarme; deștept. 2. Care nu este beat. 3. Fig. Care veghează cu atenție; vigilent. – Din sl. trĕzvŭ. DOOM
treáz adj. m., pl. treji; f. treáză, pl. tréze
trezelor
TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. Care se află în stare de veghe, care nu doarme; deștept. 2. Care nu este beat. 3. Fig. Care veghează cu atenție; vigilent. – Din sl. trĕzvŭ. DOOM
treáz adj. m., pl. treji; f. treáză, pl. tréze
trezesc
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezește
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezești
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezi
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezia
TREZÍE, trezii, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme, care este treaz; veghe. 2. Stare a celui care este cu mintea limpede, care nu este beat. – Treaz + suf. -ie. DOOM
trezíe s. f., art. trezía, g.-d. art. trezíei; pl. trezíi, art. trezíile
trezie
TREZÍE, trezii, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme, care este treaz; veghe. 2. Stare a celui care este cu mintea limpede, care nu este beat. – Treaz + suf. -ie. DOOM
trezíe s. f., art. trezía, g.-d. art. trezíei; pl. trezíi, art. trezíile
treziei
TREZÍE, trezii, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme, care este treaz; veghe. 2. Stare a celui care este cu mintea limpede, care nu este beat. – Treaz + suf. -ie. DOOM
trezíe s. f., art. trezía, g.-d. art. trezíei; pl. trezíi, art. trezíile
trezii
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezii
TREZÍE, trezii, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme, care este treaz; veghe. 2. Stare a celui care este cu mintea limpede, care nu este beat. – Treaz + suf. -ie. DOOM
trezíe s. f., art. trezía, g.-d. art. trezíei; pl. trezíi, art. trezíile
treziile
TREZÍE, trezii, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme, care este treaz; veghe. 2. Stare a celui care este cu mintea limpede, care nu este beat. – Treaz + suf. -ie. DOOM
trezíe s. f., art. trezía, g.-d. art. trezíei; pl. trezíi, art. trezíile
treziilor
TREZÍE, trezii, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme, care este treaz; veghe. 2. Stare a celui care este cu mintea limpede, care nu este beat. – Treaz + suf. -ie. DOOM
trezíe s. f., art. trezía, g.-d. art. trezíei; pl. trezíi, art. trezíile
trezim
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezind
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezire
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezire
TREZÍRE, treziri, s. f. Acțiunea de a (se) trezi și rezultatul ei. – V. trezi. DOOM
trezíre s. f., g.-d. art. trezírii; pl. trezíri
trezirea
TREZÍRE, treziri, s. f. Acțiunea de a (se) trezi și rezultatul ei. – V. trezi. DOOM
trezíre s. f., g.-d. art. trezírii; pl. trezíri
treziri
TREZÍRE, treziri, s. f. Acțiunea de a (se) trezi și rezultatul ei. – V. trezi. DOOM
trezíre s. f., g.-d. art. trezírii; pl. trezíri
trezirii
TREZÍRE, treziri, s. f. Acțiunea de a (se) trezi și rezultatul ei. – V. trezi. DOOM
trezíre s. f., g.-d. art. trezírii; pl. trezíri
trezirile
TREZÍRE, treziri, s. f. Acțiunea de a (se) trezi și rezultatul ei. – V. trezi. DOOM
trezíre s. f., g.-d. art. trezírii; pl. trezíri
trezirilor
TREZÍRE, treziri, s. f. Acțiunea de a (se) trezi și rezultatul ei. – V. trezi. DOOM
trezíre s. f., g.-d. art. trezírii; pl. trezíri
treziră
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezirăm
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezirăți
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezise
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezisem
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
treziseră
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
treziserăm
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
treziserăți
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
treziseși
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
treziseți
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezit
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezit
TREZÍT, -Ă, treziți, -te, adj. (Despre mâncăruri, băuturi etc.) Care și-a pierdut tăria, gustul, aroma etc.; răsuflat. ♦ Cu miros greu, descompus. – V. trezi.
treziși
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
treziți
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti. DOOM
trezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trezésc, imperf. 3 sg. trezeá; conj. prez. 3 să trezeáscă
trezoreria
TREZORERÍE, trezorerii, s. f. 1. Oficiu al unui stat unde se păstrează și se administrează tezaurul public. 2. Administrarea tezaurului public. – Din fr. trésorerie. DOOM
trezoreríe s. f., art. trezorería, g.-d. art. trezoreríei; pl. trezoreríi, art. trezoreríile
trezorerie
TREZORERÍE, trezorerii, s. f. 1. Oficiu al unui stat unde se păstrează și se administrează tezaurul public. 2. Administrarea tezaurului public. – Din fr. trésorerie. DOOM
trezoreríe s. f., art. trezorería, g.-d. art. trezoreríei; pl. trezoreríi, art. trezoreríile
trezoreriei
TREZORERÍE, trezorerii, s. f. 1. Oficiu al unui stat unde se păstrează și se administrează tezaurul public. 2. Administrarea tezaurului public. – Din fr. trésorerie. DOOM
trezoreríe s. f., art. trezorería, g.-d. art. trezoreríei; pl. trezoreríi, art. trezoreríile
trezorerii
TREZORERÍE, trezorerii, s. f. 1. Oficiu al unui stat unde se păstrează și se administrează tezaurul public. 2. Administrarea tezaurului public. – Din fr. trésorerie. DOOM
trezoreríe s. f., art. trezorería, g.-d. art. trezoreríei; pl. trezoreríi, art. trezoreríile
trezoreriile
TREZORERÍE, trezorerii, s. f. 1. Oficiu al unui stat unde se păstrează și se administrează tezaurul public. 2. Administrarea tezaurului public. – Din fr. trésorerie. DOOM
trezoreríe s. f., art. trezorería, g.-d. art. trezoreríei; pl. trezoreríi, art. trezoreríile
trezoreriilor
TREZORERÍE, trezorerii, s. f. 1. Oficiu al unui stat unde se păstrează și se administrează tezaurul public. 2. Administrarea tezaurului public. – Din fr. trésorerie. DOOM
trezoreríe s. f., art. trezorería, g.-d. art. trezoreríei; pl. trezoreríi, art. trezoreríile
trezorier
TEZAURÁR, tezaurari, s. m. (Înv.) Custodele unui tezaur; funcționar care primea și distribuia banii statului; casier, vistiernic. [Pr.: -za-u-] – Tezaur + suf. -ar. DOOM
trezoriér (-ri-er) s. m., pl. trezoriéri
trezorieri
TEZAURÁR, tezaurari, s. m. (Înv.) Custodele unui tezaur; funcționar care primea și distribuia banii statului; casier, vistiernic. [Pr.: -za-u-] – Tezaur + suf. -ar. DOOM
trezoriér (-ri-er) s. m., pl. trezoriéri
trezorierii
TEZAURÁR, tezaurari, s. m. (Înv.) Custodele unui tezaur; funcționar care primea și distribuia banii statului; casier, vistiernic. [Pr.: -za-u-] – Tezaur + suf. -ar. DOOM
trezoriér (-ri-er) s. m., pl. trezoriéri
trezorierilor
TEZAURÁR, tezaurari, s. m. (Înv.) Custodele unui tezaur; funcționar care primea și distribuia banii statului; casier, vistiernic. [Pr.: -za-u-] – Tezaur + suf. -ar. DOOM
trezoriér (-ri-er) s. m., pl. trezoriéri
trezorierul
TEZAURÁR, tezaurari, s. m. (Înv.) Custodele unui tezaur; funcționar care primea și distribuia banii statului; casier, vistiernic. [Pr.: -za-u-] – Tezaur + suf. -ar. DOOM
trezoriér (-ri-er) s. m., pl. trezoriéri
trezorierului
TEZAURÁR, tezaurari, s. m. (Înv.) Custodele unui tezaur; funcționar care primea și distribuia banii statului; casier, vistiernic. [Pr.: -za-u-] – Tezaur + suf. -ar. DOOM
trezoriér (-ri-er) s. m., pl. trezoriéri
trezvie
TREZVÍE, trezvii, s. f. (Rar) Stare de limpezime, de vioiciune, de agerime; curățenie sufletească, neprihănire, cumpătare. Dar unde este azi cucernica trezvie sufletească a vrednicului preot de astă-primăvară. GALACTION, O. I 170. Momentele-i de trezvie le-a întrebuințat numai spre a inventa... tertipuri. ODOBESCU, S. III 375.
tri
TRI- Element de compunere care înseamnă „trei” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr., lat. tri-.
tria
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triac
TRIÁC, triace, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor care permite circulația curentului electric în ambele sensuri. – Din engl. triac.
triacanthos
GLĂDÍȚĂ, glădițe, s. f. Arbore asemănător cu salcâmul, cu ramuri spinoase, flori mici verzui și fructe păstăi, cultivat pentru perdelele de protecție, în parcuri etc.; plătică2 (Gleditschia triacanthos). – Et. nec. Cf. Gleditschia (numele științific al plantei).
triace
TRIÁC, triace, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor care permite circulația curentului electric în ambele sensuri. – Din engl. triac.
triacele
TRIÁC, triace, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor care permite circulația curentului electric în ambele sensuri. – Din engl. triac.
triacelor
TRIÁC, triace, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor care permite circulația curentului electric în ambele sensuri. – Din engl. triac.
triacid
TRIACÍD s.n. Corp chimic care posedă trei funcțiuni acide. [< fr. triacide].
triacul
TRIÁC, triace, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor care permite circulația curentului electric în ambele sensuri. – Din engl. triac.
triacului
TRIÁC, triace, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor care permite circulația curentului electric în ambele sensuri. – Din engl. triac.
triacă
triacă s. f. sg. jocul „alba-neagra” practicat în mod ilegal în zonele citadine aglomerate.
triada
TRIÁDĂ, triade, s. f. Reunire de trei elemente care formează împreună o unitate. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triade, lat. trias, -adis. DOOM
triádă (tri-a-) s. f., g.-d. art. triádei; pl. triáde
triade
TRIÁDĂ, triade, s. f. Reunire de trei elemente care formează împreună o unitate. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triade, lat. trias, -adis. DOOM
triádă (tri-a-) s. f., g.-d. art. triádei; pl. triáde
triadei
TRIÁDĂ, triade, s. f. Reunire de trei elemente care formează împreună o unitate. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triade, lat. trias, -adis. DOOM
triádă (tri-a-) s. f., g.-d. art. triádei; pl. triáde
triadele
TRIÁDĂ, triade, s. f. Reunire de trei elemente care formează împreună o unitate. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triade, lat. trias, -adis. DOOM
triádă (tri-a-) s. f., g.-d. art. triádei; pl. triáde
triadelor
TRIÁDĂ, triade, s. f. Reunire de trei elemente care formează împreună o unitate. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triade, lat. trias, -adis. DOOM
triádă (tri-a-) s. f., g.-d. art. triádei; pl. triáde
triai
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triaj
TRIÁJ, triaje, s. n. 1. Faptul de a tria. 2. Stație tehnică de cale ferată în care se garează materialul rulant, se descompun și se recompun trenurile de marfa sau de călători etc. [Pr.: tri-aj] – Din fr. triage. DOOM
triáj s. n., pl. triáje
triaje
TRIÁJ, triaje, s. n. 1. Faptul de a tria. 2. Stație tehnică de cale ferată în care se garează materialul rulant, se descompun și se recompun trenurile de marfa sau de călători etc. [Pr.: tri-aj] – Din fr. triage. DOOM
triáj s. n., pl. triáje
triajele
TRIÁJ, triaje, s. n. 1. Faptul de a tria. 2. Stație tehnică de cale ferată în care se garează materialul rulant, se descompun și se recompun trenurile de marfa sau de călători etc. [Pr.: tri-aj] – Din fr. triage. DOOM
triáj s. n., pl. triáje
triajelor
TRIÁJ, triaje, s. n. 1. Faptul de a tria. 2. Stație tehnică de cale ferată în care se garează materialul rulant, se descompun și se recompun trenurile de marfa sau de călători etc. [Pr.: tri-aj] – Din fr. triage. DOOM
triáj s. n., pl. triáje
triajul
TRIÁJ, triaje, s. n. 1. Faptul de a tria. 2. Stație tehnică de cale ferată în care se garează materialul rulant, se descompun și se recompun trenurile de marfa sau de călători etc. [Pr.: tri-aj] – Din fr. triage. DOOM
triáj s. n., pl. triáje
triajului
TRIÁJ, triaje, s. n. 1. Faptul de a tria. 2. Stație tehnică de cale ferată în care se garează materialul rulant, se descompun și se recompun trenurile de marfa sau de călători etc. [Pr.: tri-aj] – Din fr. triage. DOOM
triáj s. n., pl. triáje
trial
TRIÁL2, trialuri, s. n. Meci de selecție, de triere. [Pr.: tri-al] – Din engl. trial [match]. DOOM
triál s. n., pl. triále
triale
TRIÁL2, trialuri, s. n. Meci de selecție, de triere. [Pr.: tri-al] – Din engl. trial [match]. DOOM
triál s. n., pl. triále
trialele
TRIÁL2, trialuri, s. n. Meci de selecție, de triere. [Pr.: tri-al] – Din engl. trial [match]. DOOM
triál s. n., pl. triále
trialelor
TRIÁL2, trialuri, s. n. Meci de selecție, de triere. [Pr.: tri-al] – Din engl. trial [match]. DOOM
triál s. n., pl. triále
trialism
TRIALÍSM s. n. (Livr.) Sistem compus din trei elemente. ♦ Uniune alcătuită din trei state care sunt conduse de un singur suveran. [Pr.: tri-a-] – Din fr. trialisme. DOOM
trialísm (livr.) (tri-a-) s. n.
trialismul
TRIALÍSM s. n. (Livr.) Sistem compus din trei elemente. ♦ Uniune alcătuită din trei state care sunt conduse de un singur suveran. [Pr.: tri-a-] – Din fr. trialisme. DOOM
trialísm (livr.) (tri-a-) s. n.
trialismului
TRIALÍSM s. n. (Livr.) Sistem compus din trei elemente. ♦ Uniune alcătuită din trei state care sunt conduse de un singur suveran. [Pr.: tri-a-] – Din fr. trialisme. DOOM
trialísm (livr.) (tri-a-) s. n.
trialul
TRIÁL2, trialuri, s. n. Meci de selecție, de triere. [Pr.: tri-al] – Din engl. trial [match]. DOOM
triál s. n., pl. triále
trialului
TRIÁL2, trialuri, s. n. Meci de selecție, de triere. [Pr.: tri-al] – Din engl. trial [match]. DOOM
triál s. n., pl. triále
triam
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
trianglu
TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle. DOOM
triánglu (tri-an-) s. n., art. triánglul; pl. triángluri
trianglul
TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle. DOOM
triánglu (tri-an-) s. n., art. triánglul; pl. triángluri
trianglului
TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle. DOOM
triánglu (tri-an-) s. n., art. triánglul; pl. triángluri
triangluri
TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle. DOOM
triánglu (tri-an-) s. n., art. triánglul; pl. triángluri
trianglurile
TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle. DOOM
triánglu (tri-an-) s. n., art. triánglul; pl. triángluri
trianglurilor
TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle. DOOM
triánglu (tri-an-) s. n., art. triánglul; pl. triángluri
triangula
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulai
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulam
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangular
TRIANGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de triunghi. [Pron. tri-an-. / cf. fr. triangulaire]. DOOM
triangulár (înv.) (tri-an-) adj. m., pl. triangulári; f. trianguláră, pl. trianguláre
triangulara
TRIANGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de triunghi. [Pron. tri-an-. / cf. fr. triangulaire]. DOOM
triangulár (înv.) (tri-an-) adj. m., pl. triangulári; f. trianguláră, pl. trianguláre
triangulare
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulare
TRIANGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de triunghi. [Pron. tri-an-. / cf. fr. triangulaire]. DOOM
triangulár (înv.) (tri-an-) adj. m., pl. triangulári; f. trianguláră, pl. trianguláre
triangulare
TRIANGULÁRE s. f. Acțiunea de a triangula și rezultatul ei; triangulație. [Pr.: tri-an-] – V. triangula. DOOM
trianguláre (tri-an-) s. f., g.-d. art. triangulắrii
triangularea
TRIANGULÁRE s. f. Acțiunea de a triangula și rezultatul ei; triangulație. [Pr.: tri-an-] – V. triangula. DOOM
trianguláre (tri-an-) s. f., g.-d. art. triangulắrii
triangularei
TRIANGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de triunghi. [Pron. tri-an-. / cf. fr. triangulaire]. DOOM
triangulár (înv.) (tri-an-) adj. m., pl. triangulári; f. trianguláră, pl. trianguláre
triangularele
TRIANGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de triunghi. [Pron. tri-an-. / cf. fr. triangulaire]. DOOM
triangulár (înv.) (tri-an-) adj. m., pl. triangulári; f. trianguláră, pl. trianguláre
triangularelor
TRIANGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de triunghi. [Pron. tri-an-. / cf. fr. triangulaire]. DOOM
triangulár (înv.) (tri-an-) adj. m., pl. triangulári; f. trianguláră, pl. trianguláre
triangulari
TRIANGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de triunghi. [Pron. tri-an-. / cf. fr. triangulaire]. DOOM
triangulár (înv.) (tri-an-) adj. m., pl. triangulári; f. trianguláră, pl. trianguláre
triangularii
TRIANGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de triunghi. [Pron. tri-an-. / cf. fr. triangulaire]. DOOM
triangulár (înv.) (tri-an-) adj. m., pl. triangulári; f. trianguláră, pl. trianguláre
triangularilor
TRIANGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de triunghi. [Pron. tri-an-. / cf. fr. triangulaire]. DOOM
triangulár (înv.) (tri-an-) adj. m., pl. triangulári; f. trianguláră, pl. trianguláre
triangularul
TRIANGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de triunghi. [Pron. tri-an-. / cf. fr. triangulaire]. DOOM
triangulár (înv.) (tri-an-) adj. m., pl. triangulári; f. trianguláră, pl. trianguláre
triangularului
TRIANGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de triunghi. [Pron. tri-an-. / cf. fr. triangulaire]. DOOM
triangulár (înv.) (tri-an-) adj. m., pl. triangulári; f. trianguláră, pl. trianguláre
triangulară
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangularăm
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangularăți
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulase
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulasem
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulaseră
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulaserăm
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulaserăți
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulaseși
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulaseți
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulat
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulat
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler.
triangulau
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulași
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulați
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulația
TRIANGULÁȚIE, triangulații, s. f. Metodă de lucru geodezică prin care se determină coordonatele punctelor de pe teren. ♦ Ansamblu de triunghiuri de pe teren, care constituie infrastructura oricărei ridicări topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation. DOOM
trianguláție (tri-an-, -ți-e) s. f., art. trianguláția (-ți-a), g.-d. art. trianguláției; pl. trianguláții, art. trianguláțiile (-ți-i-)
triangulație
TRIANGULÁȚIE, triangulații, s. f. Metodă de lucru geodezică prin care se determină coordonatele punctelor de pe teren. ♦ Ansamblu de triunghiuri de pe teren, care constituie infrastructura oricărei ridicări topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation. DOOM
trianguláție (tri-an-, -ți-e) s. f., art. trianguláția (-ți-a), g.-d. art. trianguláției; pl. trianguláții, art. trianguláțiile (-ți-i-)
triangulației
TRIANGULÁȚIE, triangulații, s. f. Metodă de lucru geodezică prin care se determină coordonatele punctelor de pe teren. ♦ Ansamblu de triunghiuri de pe teren, care constituie infrastructura oricărei ridicări topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation. DOOM
trianguláție (tri-an-, -ți-e) s. f., art. trianguláția (-ți-a), g.-d. art. trianguláției; pl. trianguláții, art. trianguláțiile (-ți-i-)
triangulații
TRIANGULÁȚIE, triangulații, s. f. Metodă de lucru geodezică prin care se determină coordonatele punctelor de pe teren. ♦ Ansamblu de triunghiuri de pe teren, care constituie infrastructura oricărei ridicări topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation. DOOM
trianguláție (tri-an-, -ți-e) s. f., art. trianguláția (-ți-a), g.-d. art. trianguláției; pl. trianguláții, art. trianguláțiile (-ți-i-)
triangulațiile
TRIANGULÁȚIE, triangulații, s. f. Metodă de lucru geodezică prin care se determină coordonatele punctelor de pe teren. ♦ Ansamblu de triunghiuri de pe teren, care constituie infrastructura oricărei ridicări topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation. DOOM
trianguláție (tri-an-, -ți-e) s. f., art. trianguláția (-ți-a), g.-d. art. trianguláției; pl. trianguláții, art. trianguláțiile (-ți-i-)
triangulațiilor
TRIANGULÁȚIE, triangulații, s. f. Metodă de lucru geodezică prin care se determină coordonatele punctelor de pe teren. ♦ Ansamblu de triunghiuri de pe teren, care constituie infrastructura oricărei ridicări topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation. DOOM
trianguláție (tri-an-, -ți-e) s. f., art. trianguláția (-ți-a), g.-d. art. trianguláției; pl. trianguláții, art. trianguláțiile (-ți-i-)
triangulează
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulez
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
trianguleze
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulezi
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulând
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulînd
TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A măsura prin triangulație; a împărți un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafața. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler. DOOM
triangulá (a ~) (tri-an-) vb., ind. prez. 3 trianguleáză
triangulări
TRIANGULÁRE s. f. Acțiunea de a triangula și rezultatul ei; triangulație. [Pr.: tri-an-] – V. triangula. DOOM
trianguláre (tri-an-) s. f., g.-d. art. triangulắrii
triangulării
TRIANGULÁRE s. f. Acțiunea de a triangula și rezultatul ei; triangulație. [Pr.: tri-an-] – V. triangula. DOOM
trianguláre (tri-an-) s. f., g.-d. art. triangulắrii
triangulările
TRIANGULÁRE s. f. Acțiunea de a triangula și rezultatul ei; triangulație. [Pr.: tri-an-] – V. triangula. DOOM
trianguláre (tri-an-) s. f., g.-d. art. triangulắrii
triangulărilor
TRIANGULÁRE s. f. Acțiunea de a triangula și rezultatul ei; triangulație. [Pr.: tri-an-] – V. triangula. DOOM
trianguláre (tri-an-) s. f., g.-d. art. triangulắrii
triariu
TRIÁRII s.m.pl. (Ant.) Nume dat soldaților veterani care formau al treilea rând dintr-o legiune romană. [Sg. triariu. / < lat. triarii].
triară
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triarăm
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triarăți
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triase
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triasem
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triaseră
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triaserăm
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triaserăți
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triaseși
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triaseți
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triasic
TRIÁSIC, -Ă, triasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei mezozoice, caracterizată printr-o floră în care predomină gimnospermele și printr-o faună în care apar belemniții, unii coralieri și primii dinozauri. 2. Adj. Care aparține triasicului (1), privitor la triasic. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triasique. DOOM
triásic2 (tri-a-) s. n.
triasica
TRIÁSIC, -Ă, triasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei mezozoice, caracterizată printr-o floră în care predomină gimnospermele și printr-o faună în care apar belemniții, unii coralieri și primii dinozauri. 2. Adj. Care aparține triasicului (1), privitor la triasic. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triasique. DOOM
triásic2 (tri-a-) s. n.
triasice
TRIÁSIC, -Ă, triasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei mezozoice, caracterizată printr-o floră în care predomină gimnospermele și printr-o faună în care apar belemniții, unii coralieri și primii dinozauri. 2. Adj. Care aparține triasicului (1), privitor la triasic. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triasique. DOOM
triásic2 (tri-a-) s. n.
triasicei
TRIÁSIC, -Ă, triasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei mezozoice, caracterizată printr-o floră în care predomină gimnospermele și printr-o faună în care apar belemniții, unii coralieri și primii dinozauri. 2. Adj. Care aparține triasicului (1), privitor la triasic. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triasique. DOOM
triásic2 (tri-a-) s. n.
triasicele
TRIÁSIC, -Ă, triasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei mezozoice, caracterizată printr-o floră în care predomină gimnospermele și printr-o faună în care apar belemniții, unii coralieri și primii dinozauri. 2. Adj. Care aparține triasicului (1), privitor la triasic. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triasique. DOOM
triásic2 (tri-a-) s. n.
triasicelor
TRIÁSIC, -Ă, triasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei mezozoice, caracterizată printr-o floră în care predomină gimnospermele și printr-o faună în care apar belemniții, unii coralieri și primii dinozauri. 2. Adj. Care aparține triasicului (1), privitor la triasic. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triasique. DOOM
triásic2 (tri-a-) s. n.
triasici
TRIÁSIC, -Ă, triasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei mezozoice, caracterizată printr-o floră în care predomină gimnospermele și printr-o faună în care apar belemniții, unii coralieri și primii dinozauri. 2. Adj. Care aparține triasicului (1), privitor la triasic. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triasique. DOOM
triásic2 (tri-a-) s. n.
triasicii
TRIÁSIC, -Ă, triasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei mezozoice, caracterizată printr-o floră în care predomină gimnospermele și printr-o faună în care apar belemniții, unii coralieri și primii dinozauri. 2. Adj. Care aparține triasicului (1), privitor la triasic. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triasique. DOOM
triásic2 (tri-a-) s. n.
triasicilor
TRIÁSIC, -Ă, triasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei mezozoice, caracterizată printr-o floră în care predomină gimnospermele și printr-o faună în care apar belemniții, unii coralieri și primii dinozauri. 2. Adj. Care aparține triasicului (1), privitor la triasic. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triasique. DOOM
triásic2 (tri-a-) s. n.
triasicul
TRIÁSIC, -Ă, triasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei mezozoice, caracterizată printr-o floră în care predomină gimnospermele și printr-o faună în care apar belemniții, unii coralieri și primii dinozauri. 2. Adj. Care aparține triasicului (1), privitor la triasic. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triasique. DOOM
triásic2 (tri-a-) s. n.
triasicului
TRIÁSIC, -Ă, triasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei mezozoice, caracterizată printr-o floră în care predomină gimnospermele și printr-o faună în care apar belemniții, unii coralieri și primii dinozauri. 2. Adj. Care aparține triasicului (1), privitor la triasic. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triasique. DOOM
triásic2 (tri-a-) s. n.
triat
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triatloane
TRIATLÓN, triatlonuri, s. n. Concurs sportiv constând din trei probe diferite la care participă aceiași concurenți, clasamentul făcându-se prin totalizarea rezultatelor obținute la fiecare probă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triathlon. DOOM
!triatlón (tri-a-tlon) s. n.
triatloanele
TRIATLÓN, triatlonuri, s. n. Concurs sportiv constând din trei probe diferite la care participă aceiași concurenți, clasamentul făcându-se prin totalizarea rezultatelor obținute la fiecare probă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triathlon. DOOM
!triatlón (tri-a-tlon) s. n.
triatloanelor
TRIATLÓN, triatlonuri, s. n. Concurs sportiv constând din trei probe diferite la care participă aceiași concurenți, clasamentul făcându-se prin totalizarea rezultatelor obținute la fiecare probă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triathlon. DOOM
!triatlón (tri-a-tlon) s. n.
triatlon
TRIATLÓN, triatlonuri, s. n. Concurs sportiv constând din trei probe diferite la care participă aceiași concurenți, clasamentul făcându-se prin totalizarea rezultatelor obținute la fiecare probă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triathlon. DOOM
!triatlón (tri-a-tlon) s. n.
triatlonist
TRIATLONÍST, -Ă, triatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de triatlon. [Pr.: tri-a-] – Triatlon + suf. -ist. DOOM
triatlonístă (tri-a-tlo-) s. f., g.-d. art. triatlonístei; pl. triatloníste
triatlonista
TRIATLONÍST, -Ă, triatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de triatlon. [Pr.: tri-a-] – Triatlon + suf. -ist. DOOM
triatlonístă (tri-a-tlo-) s. f., g.-d. art. triatlonístei; pl. triatloníste
triatloniste
TRIATLONÍST, -Ă, triatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de triatlon. [Pr.: tri-a-] – Triatlon + suf. -ist. DOOM
triatlonístă (tri-a-tlo-) s. f., g.-d. art. triatlonístei; pl. triatloníste
triatlonistei
TRIATLONÍST, -Ă, triatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de triatlon. [Pr.: tri-a-] – Triatlon + suf. -ist. DOOM
triatlonístă (tri-a-tlo-) s. f., g.-d. art. triatlonístei; pl. triatloníste
triatlonistele
TRIATLONÍST, -Ă, triatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de triatlon. [Pr.: tri-a-] – Triatlon + suf. -ist. DOOM
triatlonístă (tri-a-tlo-) s. f., g.-d. art. triatlonístei; pl. triatloníste
triatlonistelor
TRIATLONÍST, -Ă, triatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de triatlon. [Pr.: tri-a-] – Triatlon + suf. -ist. DOOM
triatlonístă (tri-a-tlo-) s. f., g.-d. art. triatlonístei; pl. triatloníste
triatlonistul
TRIATLONÍST, -Ă, triatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de triatlon. [Pr.: tri-a-] – Triatlon + suf. -ist. DOOM
triatlonístă (tri-a-tlo-) s. f., g.-d. art. triatlonístei; pl. triatloníste
triatlonistului
TRIATLONÍST, -Ă, triatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de triatlon. [Pr.: tri-a-] – Triatlon + suf. -ist. DOOM
triatlonístă (tri-a-tlo-) s. f., g.-d. art. triatlonístei; pl. triatloníste
triatloniști
TRIATLONÍST, -Ă, triatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de triatlon. [Pr.: tri-a-] – Triatlon + suf. -ist. DOOM
triatlonístă (tri-a-tlo-) s. f., g.-d. art. triatlonístei; pl. triatloníste
triatloniștii
TRIATLONÍST, -Ă, triatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de triatlon. [Pr.: tri-a-] – Triatlon + suf. -ist. DOOM
triatlonístă (tri-a-tlo-) s. f., g.-d. art. triatlonístei; pl. triatloníste
triatloniștilor
TRIATLONÍST, -Ă, triatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de triatlon. [Pr.: tri-a-] – Triatlon + suf. -ist. DOOM
triatlonístă (tri-a-tlo-) s. f., g.-d. art. triatlonístei; pl. triatloníste
triatlonul
TRIATLÓN, triatlonuri, s. n. Concurs sportiv constând din trei probe diferite la care participă aceiași concurenți, clasamentul făcându-se prin totalizarea rezultatelor obținute la fiecare probă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triathlon. DOOM
!triatlón (tri-a-tlon) s. n.
triatlonului
TRIATLÓN, triatlonuri, s. n. Concurs sportiv constând din trei probe diferite la care participă aceiași concurenți, clasamentul făcându-se prin totalizarea rezultatelor obținute la fiecare probă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triathlon. DOOM
!triatlón (tri-a-tlon) s. n.
triatlonuri
TRIATLÓN, triatlonuri, s. n. Concurs sportiv constând din trei probe diferite la care participă aceiași concurenți, clasamentul făcându-se prin totalizarea rezultatelor obținute la fiecare probă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triathlon. DOOM
!triatlón (tri-a-tlon) s. n.
triatlonurile
TRIATLÓN, triatlonuri, s. n. Concurs sportiv constând din trei probe diferite la care participă aceiași concurenți, clasamentul făcându-se prin totalizarea rezultatelor obținute la fiecare probă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triathlon. DOOM
!triatlón (tri-a-tlon) s. n.
triatlonurilor
TRIATLÓN, triatlonuri, s. n. Concurs sportiv constând din trei probe diferite la care participă aceiași concurenți, clasamentul făcându-se prin totalizarea rezultatelor obținute la fiecare probă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triathlon. DOOM
!triatlón (tri-a-tlon) s. n.
triatomic
TRIATÓMIC, -Ă, triatomici, -ce, adj. Care cuprinde trei atomi într-o moleculă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triatomique. DOOM
triatómic (tri-a-) adj. m., pl. triatómici; f. triatómică, pl. triatómice
triatomica
TRIATÓMIC, -Ă, triatomici, -ce, adj. Care cuprinde trei atomi într-o moleculă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triatomique. DOOM
triatómic (tri-a-) adj. m., pl. triatómici; f. triatómică, pl. triatómice
triatomice
TRIATÓMIC, -Ă, triatomici, -ce, adj. Care cuprinde trei atomi într-o moleculă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triatomique. DOOM
triatómic (tri-a-) adj. m., pl. triatómici; f. triatómică, pl. triatómice
triatomicei
TRIATÓMIC, -Ă, triatomici, -ce, adj. Care cuprinde trei atomi într-o moleculă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triatomique. DOOM
triatómic (tri-a-) adj. m., pl. triatómici; f. triatómică, pl. triatómice
triatomicele
TRIATÓMIC, -Ă, triatomici, -ce, adj. Care cuprinde trei atomi într-o moleculă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triatomique. DOOM
triatómic (tri-a-) adj. m., pl. triatómici; f. triatómică, pl. triatómice
triatomicelor
TRIATÓMIC, -Ă, triatomici, -ce, adj. Care cuprinde trei atomi într-o moleculă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triatomique. DOOM
triatómic (tri-a-) adj. m., pl. triatómici; f. triatómică, pl. triatómice
triatomici
TRIATÓMIC, -Ă, triatomici, -ce, adj. Care cuprinde trei atomi într-o moleculă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triatomique. DOOM
triatómic (tri-a-) adj. m., pl. triatómici; f. triatómică, pl. triatómice
triatomicii
TRIATÓMIC, -Ă, triatomici, -ce, adj. Care cuprinde trei atomi într-o moleculă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triatomique. DOOM
triatómic (tri-a-) adj. m., pl. triatómici; f. triatómică, pl. triatómice
triatomicilor
TRIATÓMIC, -Ă, triatomici, -ce, adj. Care cuprinde trei atomi într-o moleculă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triatomique. DOOM
triatómic (tri-a-) adj. m., pl. triatómici; f. triatómică, pl. triatómice
triatomicul
TRIATÓMIC, -Ă, triatomici, -ce, adj. Care cuprinde trei atomi într-o moleculă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triatomique. DOOM
triatómic (tri-a-) adj. m., pl. triatómici; f. triatómică, pl. triatómice
triatomicului
TRIATÓMIC, -Ă, triatomici, -ce, adj. Care cuprinde trei atomi într-o moleculă. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triatomique. DOOM
triatómic (tri-a-) adj. m., pl. triatómici; f. triatómică, pl. triatómice
triau
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triază
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triași
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triați
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
trib
TRIB, triburi, s. n. Formă de organizare economică și social-politică primitivă, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus. DOOM
trib s. n., pl. tríburi
tribadism
TRIBADÍSM s. n. (Med.) Lesbianism, safism. – Din fr. tribadisme. DOOM
tribadísm s. n.
tribadismul
TRIBADÍSM s. n. (Med.) Lesbianism, safism. – Din fr. tribadisme. DOOM
tribadísm s. n.
tribadismului
TRIBADÍSM s. n. (Med.) Lesbianism, safism. – Din fr. tribadisme. DOOM
tribadísm s. n.
tribal
TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. Referitor la trib; (despre o populație) care trăiește în triburi. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Triburi trace din sudul Dunării Mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV Î.H., sub presiunea ilirilor, între munții Balcani și Dunăre; (și la sg.) persoană din aceste triburi. – Din fr. tribal. DOOM
!tribál2 (nume etnic) s. m., pl. tribáli
tribala
TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. Referitor la trib; (despre o populație) care trăiește în triburi. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Triburi trace din sudul Dunării Mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV Î.H., sub presiunea ilirilor, între munții Balcani și Dunăre; (și la sg.) persoană din aceste triburi. – Din fr. tribal. DOOM
!tribál2 (nume etnic) s. m., pl. tribáli
tribale
TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. Referitor la trib; (despre o populație) care trăiește în triburi. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Triburi trace din sudul Dunării Mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV Î.H., sub presiunea ilirilor, între munții Balcani și Dunăre; (și la sg.) persoană din aceste triburi. – Din fr. tribal. DOOM
!tribál2 (nume etnic) s. m., pl. tribáli
tribalei
TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. Referitor la trib; (despre o populație) care trăiește în triburi. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Triburi trace din sudul Dunării Mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV Î.H., sub presiunea ilirilor, între munții Balcani și Dunăre; (și la sg.) persoană din aceste triburi. – Din fr. tribal. DOOM
!tribál2 (nume etnic) s. m., pl. tribáli
tribalele
TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. Referitor la trib; (despre o populație) care trăiește în triburi. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Triburi trace din sudul Dunării Mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV Î.H., sub presiunea ilirilor, între munții Balcani și Dunăre; (și la sg.) persoană din aceste triburi. – Din fr. tribal. DOOM
!tribál2 (nume etnic) s. m., pl. tribáli
tribalelor
TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. Referitor la trib; (despre o populație) care trăiește în triburi. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Triburi trace din sudul Dunării Mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV Î.H., sub presiunea ilirilor, între munții Balcani și Dunăre; (și la sg.) persoană din aceste triburi. – Din fr. tribal. DOOM
!tribál2 (nume etnic) s. m., pl. tribáli
tribali
TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. Referitor la trib; (despre o populație) care trăiește în triburi. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Triburi trace din sudul Dunării Mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV Î.H., sub presiunea ilirilor, între munții Balcani și Dunăre; (și la sg.) persoană din aceste triburi. – Din fr. tribal. DOOM
!tribál2 (nume etnic) s. m., pl. tribáli
tribalii
TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. Referitor la trib; (despre o populație) care trăiește în triburi. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Triburi trace din sudul Dunării Mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV Î.H., sub presiunea ilirilor, între munții Balcani și Dunăre; (și la sg.) persoană din aceste triburi. – Din fr. tribal. DOOM
!tribál2 (nume etnic) s. m., pl. tribáli
tribalilor
TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. Referitor la trib; (despre o populație) care trăiește în triburi. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Triburi trace din sudul Dunării Mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV Î.H., sub presiunea ilirilor, între munții Balcani și Dunăre; (și la sg.) persoană din aceste triburi. – Din fr. tribal. DOOM
!tribál2 (nume etnic) s. m., pl. tribáli
tribalism
TRIBALÍSM s.n. Organizare socială pe triburi. [< fr. tribalisme].
tribalismul
TRIBALÍSM s.n. Organizare socială pe triburi. [< fr. tribalisme].
tribalismului
TRIBALÍSM s.n. Organizare socială pe triburi. [< fr. tribalisme].
tribalul
TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. Referitor la trib; (despre o populație) care trăiește în triburi. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Triburi trace din sudul Dunării Mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV Î.H., sub presiunea ilirilor, între munții Balcani și Dunăre; (și la sg.) persoană din aceste triburi. – Din fr. tribal. DOOM
!tribál2 (nume etnic) s. m., pl. tribáli
tribalului
TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. Referitor la trib; (despre o populație) care trăiește în triburi. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Triburi trace din sudul Dunării Mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV Î.H., sub presiunea ilirilor, între munții Balcani și Dunăre; (și la sg.) persoană din aceste triburi. – Din fr. tribal. DOOM
!tribál2 (nume etnic) s. m., pl. tribáli
tribazic
TRIBÁZIC, tribazici, adj. (În sintagma) Acid tribazic = acid care, prin disociere, pune în libertate trei ioni de hidrogen. – Din fr. tribasique. DOOM
tribázic adj. m., pl. tribázici
tribazica
TRIBÁZIC, tribazici, adj. (În sintagma) Acid tribazic = acid care, prin disociere, pune în libertate trei ioni de hidrogen. – Din fr. tribasique. DOOM
tribázic adj. m., pl. tribázici
tribazice
TRIBÁZIC, tribazici, adj. (În sintagma) Acid tribazic = acid care, prin disociere, pune în libertate trei ioni de hidrogen. – Din fr. tribasique. DOOM
tribázic adj. m., pl. tribázici
tribazicei
TRIBÁZIC, tribazici, adj. (În sintagma) Acid tribazic = acid care, prin disociere, pune în libertate trei ioni de hidrogen. – Din fr. tribasique. DOOM
tribázic adj. m., pl. tribázici
tribazicele
TRIBÁZIC, tribazici, adj. (În sintagma) Acid tribazic = acid care, prin disociere, pune în libertate trei ioni de hidrogen. – Din fr. tribasique. DOOM
tribázic adj. m., pl. tribázici
tribazicelor
TRIBÁZIC, tribazici, adj. (În sintagma) Acid tribazic = acid care, prin disociere, pune în libertate trei ioni de hidrogen. – Din fr. tribasique. DOOM
tribázic adj. m., pl. tribázici
tribazici
TRIBÁZIC, tribazici, adj. (În sintagma) Acid tribazic = acid care, prin disociere, pune în libertate trei ioni de hidrogen. – Din fr. tribasique. DOOM
tribázic adj. m., pl. tribázici
tribazicii
TRIBÁZIC, tribazici, adj. (În sintagma) Acid tribazic = acid care, prin disociere, pune în libertate trei ioni de hidrogen. – Din fr. tribasique. DOOM
tribázic adj. m., pl. tribázici
tribazicilor
TRIBÁZIC, tribazici, adj. (În sintagma) Acid tribazic = acid care, prin disociere, pune în libertate trei ioni de hidrogen. – Din fr. tribasique. DOOM
tribázic adj. m., pl. tribázici
tribazicul
TRIBÁZIC, tribazici, adj. (În sintagma) Acid tribazic = acid care, prin disociere, pune în libertate trei ioni de hidrogen. – Din fr. tribasique. DOOM
tribázic adj. m., pl. tribázici
tribazicului
TRIBÁZIC, tribazici, adj. (În sintagma) Acid tribazic = acid care, prin disociere, pune în libertate trei ioni de hidrogen. – Din fr. tribasique. DOOM
tribázic adj. m., pl. tribázici
tribo
TRIBO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(produs prin) frecare”. [< fr., it. tribo-, cf. gr. tribein – a freca].
triboelectricitate
TRIBOELECTRICITÁTE s. f. Electricitate produsă prin frecarea a două corpuri dintre care cel puțin unul este dielectric. [Pr.: -bo-e-] – Din fr. tribo-électricité. DOOM
triboelectricitáte s. f., g.-d. art. triboelectricitắții
triboelectricitatea
TRIBOELECTRICITÁTE s. f. Electricitate produsă prin frecarea a două corpuri dintre care cel puțin unul este dielectric. [Pr.: -bo-e-] – Din fr. tribo-électricité. DOOM
triboelectricitáte s. f., g.-d. art. triboelectricitắții
triboelectricități
TRIBOELECTRICITÁTE s. f. Electricitate produsă prin frecarea a două corpuri dintre care cel puțin unul este dielectric. [Pr.: -bo-e-] – Din fr. tribo-électricité. DOOM
triboelectricitáte s. f., g.-d. art. triboelectricitắții
triboelectricității
TRIBOELECTRICITÁTE s. f. Electricitate produsă prin frecarea a două corpuri dintre care cel puțin unul este dielectric. [Pr.: -bo-e-] – Din fr. tribo-électricité. DOOM
triboelectricitáte s. f., g.-d. art. triboelectricitắții
tribologia
TRIBOLOGÍE s. f. Studiul problemelor de frecare și uzare a mecanismelor. – Din fr. tribologie, engl. tribology.
tribologic
TRIBOLÓGIC, -Ă, tribologici, -ce, adj. Referitor la tribologie, de tribologie. – Din tribologie.
tribologica
TRIBOLÓGIC, -Ă, tribologici, -ce, adj. Referitor la tribologie, de tribologie. – Din tribologie.
tribologice
TRIBOLÓGIC, -Ă, tribologici, -ce, adj. Referitor la tribologie, de tribologie. – Din tribologie.
tribologicei
TRIBOLÓGIC, -Ă, tribologici, -ce, adj. Referitor la tribologie, de tribologie. – Din tribologie.
tribologicele
TRIBOLÓGIC, -Ă, tribologici, -ce, adj. Referitor la tribologie, de tribologie. – Din tribologie.
tribologicelor
TRIBOLÓGIC, -Ă, tribologici, -ce, adj. Referitor la tribologie, de tribologie. – Din tribologie.
tribologici
TRIBOLÓGIC, -Ă, tribologici, -ce, adj. Referitor la tribologie, de tribologie. – Din tribologie.
tribologicii
TRIBOLÓGIC, -Ă, tribologici, -ce, adj. Referitor la tribologie, de tribologie. – Din tribologie.
tribologicilor
TRIBOLÓGIC, -Ă, tribologici, -ce, adj. Referitor la tribologie, de tribologie. – Din tribologie.
tribologicul
TRIBOLÓGIC, -Ă, tribologici, -ce, adj. Referitor la tribologie, de tribologie. – Din tribologie.
tribologicului
TRIBOLÓGIC, -Ă, tribologici, -ce, adj. Referitor la tribologie, de tribologie. – Din tribologie.
tribologie
TRIBOLOGÍE s. f. Studiul problemelor de frecare și uzare a mecanismelor. – Din fr. tribologie, engl. tribology.
tribologiei
TRIBOLOGÍE s. f. Studiul problemelor de frecare și uzare a mecanismelor. – Din fr. tribologie, engl. tribology.
tribologii
TRIBOLOGÍE s. f. Studiul problemelor de frecare și uzare a mecanismelor. – Din fr. tribologie, engl. tribology.
triboluminescent
TRIBOLUMINESCÉNT, -Ă, triboluminescenți, -te, adj. Care prezintă triboluminescență. – Din triboluminescență (derivat regresiv). DOOM
!triboluminescént/triboluminiscént adj. m., pl. triboluminescénți/ triboluminiscénți; f. triboluminescéntă/ triboluminiscéntă, pl. triboluminescénte/triboluminiscénte
triboluminescență
TRIBOLUMINESCÉNȚĂ s. f. Emisie slabă de lumină pe care o prezintă unele substanțe cristaline atunci când sunt sfărâmate sau sparte. – Din fr. triboluminescence. DOOM
!triboluminescénță/triboluminiscénță s. f., g.-d. art. triboluminescénței/triboluminiscénței
tribometre
TRIBOMÉTRU, tribometre, s. n. (Fiz.) Aparat de măsurat forța de frecare. – Din fr. tribomètre.
tribometrele
TRIBOMÉTRU, tribometre, s. n. (Fiz.) Aparat de măsurat forța de frecare. – Din fr. tribomètre.
tribometrelor
TRIBOMÉTRU, tribometre, s. n. (Fiz.) Aparat de măsurat forța de frecare. – Din fr. tribomètre.
tribometrie
TRIBOMETRÍE s.f. (Fiz.) Măsurare a intensității frecării. [Gen. -iei. / < fr. tribométrie, cf. gr. tribein – a freca, metron – măsură].
tribometru
TRIBOMÉTRU, tribometre, s. n. (Fiz.) Aparat de măsurat forța de frecare. – Din fr. tribomètre.
tribometrul
TRIBOMÉTRU, tribometre, s. n. (Fiz.) Aparat de măsurat forța de frecare. – Din fr. tribomètre.
tribometrului
TRIBOMÉTRU, tribometre, s. n. (Fiz.) Aparat de măsurat forța de frecare. – Din fr. tribomètre.
tribord
TRIBÓRD, triborduri, s. n. Bordul drept al unei nave, partea din dreapta a axei ei de simetrie, privind de la pupă spre proră. – Din fr. tribord. DOOM
tribórd s. n., pl. tribórduri
tribordul
TRIBÓRD, triborduri, s. n. Bordul drept al unei nave, partea din dreapta a axei ei de simetrie, privind de la pupă spre proră. – Din fr. tribord. DOOM
tribórd s. n., pl. tribórduri
tribordului
TRIBÓRD, triborduri, s. n. Bordul drept al unei nave, partea din dreapta a axei ei de simetrie, privind de la pupă spre proră. – Din fr. tribord. DOOM
tribórd s. n., pl. tribórduri
triborduri
TRIBÓRD, triborduri, s. n. Bordul drept al unei nave, partea din dreapta a axei ei de simetrie, privind de la pupă spre proră. – Din fr. tribord. DOOM
tribórd s. n., pl. tribórduri
tribordurile
TRIBÓRD, triborduri, s. n. Bordul drept al unei nave, partea din dreapta a axei ei de simetrie, privind de la pupă spre proră. – Din fr. tribord. DOOM
tribórd s. n., pl. tribórduri
tribordurilor
TRIBÓRD, triborduri, s. n. Bordul drept al unei nave, partea din dreapta a axei ei de simetrie, privind de la pupă spre proră. – Din fr. tribord. DOOM
tribórd s. n., pl. tribórduri
tribrah
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribrahe
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribrahele
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribrahelor
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribrahi
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribrahii
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribrahilor
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribrahul
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribrahului
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribrahuri
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribrahurile
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribrahurilor
TRIBRÁH, tribrahi, s. m. Picior metric în poezia greco-latină alcătuit din trei silabe scurte. – Din fr. tribraque (după amfibrah). DOOM
tribráh (tri-brah) s. m., pl. tribráhi
tribromură
TRIBROMÚRĂ s.f. Compus chimic a cărui moleculă conține trei atomi de brom. [< fr. tribromure].
tribul
TRIB, triburi, s. n. Formă de organizare economică și social-politică primitivă, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus. DOOM
trib s. n., pl. tríburi
tribulația
TRIBULÁȚIE, tribulații, s. f. (Livr.) Zbucium sufletesc, frământare, necaz; agitație. – Din fr. tribulation. DOOM
tribuláție (livr.) (-ți-e) s. f., art. tribuláția (-ți-a), g.-d. art. tribuláției; pl. tribuláții, art. tribuláțiile (-ți-i-)
tribulație
TRIBULÁȚIE, tribulații, s. f. (Livr.) Zbucium sufletesc, frământare, necaz; agitație. – Din fr. tribulation. DOOM
tribuláție (livr.) (-ți-e) s. f., art. tribuláția (-ți-a), g.-d. art. tribuláției; pl. tribuláții, art. tribuláțiile (-ți-i-)
tribulației
TRIBULÁȚIE, tribulații, s. f. (Livr.) Zbucium sufletesc, frământare, necaz; agitație. – Din fr. tribulation. DOOM
tribuláție (livr.) (-ți-e) s. f., art. tribuláția (-ți-a), g.-d. art. tribuláției; pl. tribuláții, art. tribuláțiile (-ți-i-)
tribulații
TRIBULÁȚIE, tribulații, s. f. (Livr.) Zbucium sufletesc, frământare, necaz; agitație. – Din fr. tribulation. DOOM
tribuláție (livr.) (-ți-e) s. f., art. tribuláția (-ți-a), g.-d. art. tribuláției; pl. tribuláții, art. tribuláțiile (-ți-i-)
tribulațiile
TRIBULÁȚIE, tribulații, s. f. (Livr.) Zbucium sufletesc, frământare, necaz; agitație. – Din fr. tribulation. DOOM
tribuláție (livr.) (-ți-e) s. f., art. tribuláția (-ți-a), g.-d. art. tribuláției; pl. tribuláții, art. tribuláțiile (-ți-i-)
tribulațiilor
TRIBULÁȚIE, tribulații, s. f. (Livr.) Zbucium sufletesc, frământare, necaz; agitație. – Din fr. tribulation. DOOM
tribuláție (livr.) (-ți-e) s. f., art. tribuláția (-ți-a), g.-d. art. tribuláției; pl. tribuláții, art. tribuláțiile (-ți-i-)
tribulațiune
TRIBULAȚIÚNE s. f. v. tribulație.
tribului
TRIB, triburi, s. n. Formă de organizare economică și social-politică primitivă, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus. DOOM
trib s. n., pl. tríburi
tribulus
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n. (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... 2. Porțiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsă între extremitățile reunite ale laturilor lui. ♦ (În publicistică) Rubrică rezervată unei anumite specialități. ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). ♦ Porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, scr. kolac.
tribun
TRIBÚN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = comandant al detașamentului de cavalerie și infanterie din armata romană. ♦ Orator popular; spec. comandant de legiune în Revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus. DOOM
tribun s. m., pl. tribúni
tribuna
TRIBÚNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc. în formă de platformă sau cu gradene, uneori acoperită, de unde spectatorii pot asista la desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Platformă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune. DOOM
tribúnă s. f., g.-d. art. tribúnei; pl. tribúne
tribunal
TRIBUNÁL, tribunale, s. n. 1. Organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și Curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Clădirea în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet de judecată la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal. DOOM
tribunál s. n., pl. tribunále
tribunal
TRIBUNÁL, tribunale, s. n. 1. Instanță judecătorească. Tribunalele apără regimul de democrație populară și cuceririle poporului muncitor: asigură legalitatea populară, proprietatea obștească și drepturile cetățenilor. CONST. R.P.R. 33. ◊ Tribunal popular (de oraș, de raion, de raion orășenesc) = instanță ordinară competentă să judece în fond toate cauzele, de orice natură (cu excepția celor date prin lege în competința altor instanțe). Tribunal regional (și tribunalul capitalei R.P.R.) = instanțe ordinare de recurs (sau, în mod excepțional, instanțe de fond). Tribunal militar = instanță specială care judecă infracțiunile săvîrșite de militari sau cele care privesc securitatea statului. Tribunal suprem = instanță care are în competința sa judecarea numai a anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță de judecată cu competință generală, intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. Slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal. NEGRUZZI, S. II 214. ◊ Fig. Voi apela la tribunalul imparțial al marelui public. CARAGIALE, O. VII 506. 2. Sediul tribunalului (1). Năpăstuiți ai soartei tîrîți pe treptele tribunalelor. BOGZA, A. Î. 489. Ce vrei să aflu de la tine ?... Că te vei duce de aci la fabrică sau pe șantier sau la tribunal, unde muncești. SEBASTIAN, T. 169. Am început a merge regulat la tribunal. ALECSANDRI, T. I 371. 3. Completul care judecă o cauză, un proces. – Pl. și: tribunaluri (HASDEU, I. V. 200, NEGRUZZI, S. I 63). – Variante: (popular) trebunál (DUMITRIU, B. F. 107, MAT. FOLK. 667), trebunár (CARAGIALE, T. II 29) s. n.
tribunale
TRIBUNÁL, tribunale, s. n. 1. Organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și Curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Clădirea în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet de judecată la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal. DOOM
tribunál s. n., pl. tribunále
tribunalele
TRIBUNÁL, tribunale, s. n. 1. Organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și Curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Clădirea în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet de judecată la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal. DOOM
tribunál s. n., pl. tribunále
tribunalelor
TRIBUNÁL, tribunale, s. n. 1. Organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și Curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Clădirea în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet de judecată la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal. DOOM
tribunál s. n., pl. tribunále
tribunalul
TRIBUNÁL, tribunale, s. n. 1. Organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și Curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Clădirea în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet de judecată la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal. DOOM
tribunál s. n., pl. tribunále
tribunalului
TRIBUNÁL, tribunale, s. n. 1. Organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și Curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Clădirea în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet de judecată la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal. DOOM
tribunál s. n., pl. tribunále
tribunat
TRIBUNÁT, tribunate, s. n. Funcția de tribun; perioada în care își desfășură activitatea un tribun. – Din fr. tribunat, lat. tribunatus. DOOM
tribunát s. n., pl. tribunáte
tribunate
TRIBUNÁT, tribunate, s. n. Funcția de tribun; perioada în care își desfășură activitatea un tribun. – Din fr. tribunat, lat. tribunatus. DOOM
tribunát s. n., pl. tribunáte
tribunatele
TRIBUNÁT, tribunate, s. n. Funcția de tribun; perioada în care își desfășură activitatea un tribun. – Din fr. tribunat, lat. tribunatus. DOOM
tribunát s. n., pl. tribunáte
tribunatelor
TRIBUNÁT, tribunate, s. n. Funcția de tribun; perioada în care își desfășură activitatea un tribun. – Din fr. tribunat, lat. tribunatus. DOOM
tribunát s. n., pl. tribunáte
tribunatul
TRIBUNÁT, tribunate, s. n. Funcția de tribun; perioada în care își desfășură activitatea un tribun. – Din fr. tribunat, lat. tribunatus. DOOM
tribunát s. n., pl. tribunáte
tribunatului
TRIBUNÁT, tribunate, s. n. Funcția de tribun; perioada în care își desfășură activitatea un tribun. – Din fr. tribunat, lat. tribunatus. DOOM
tribunát s. n., pl. tribunáte
tribune
TRIBÚNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc. în formă de platformă sau cu gradene, uneori acoperită, de unde spectatorii pot asista la desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Platformă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune. DOOM
tribúnă s. f., g.-d. art. tribúnei; pl. tribúne
tribunei
TRIBÚNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc. în formă de platformă sau cu gradene, uneori acoperită, de unde spectatorii pot asista la desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Platformă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune. DOOM
tribúnă s. f., g.-d. art. tribúnei; pl. tribúne
tribunele
TRIBÚNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc. în formă de platformă sau cu gradene, uneori acoperită, de unde spectatorii pot asista la desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Platformă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune. DOOM
tribúnă s. f., g.-d. art. tribúnei; pl. tribúne
tribunelor
TRIBÚNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc. în formă de platformă sau cu gradene, uneori acoperită, de unde spectatorii pot asista la desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Platformă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune. DOOM
tribúnă s. f., g.-d. art. tribúnei; pl. tribúne
tribuni
TRIBÚN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = comandant al detașamentului de cavalerie și infanterie din armata romană. ♦ Orator popular; spec. comandant de legiune în Revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus. DOOM
tribun s. m., pl. tribúni
tribuniciar
TRIBUNICIÁR, -Ă, tribuniciari, -e, adj. Privitor la funcția de tribun. [Pr.: -ci-ar] – Cf. fr. tribunitien, lat. tribunicius.
tribuniciara
TRIBUNICIÁR, -Ă, tribuniciari, -e, adj. Privitor la funcția de tribun. [Pr.: -ci-ar] – Cf. fr. tribunitien, lat. tribunicius.
tribuniciare
TRIBUNICIÁR, -Ă, tribuniciari, -e, adj. Privitor la funcția de tribun. [Pr.: -ci-ar] – Cf. fr. tribunitien, lat. tribunicius.
tribuniciarei
TRIBUNICIÁR, -Ă, tribuniciari, -e, adj. Privitor la funcția de tribun. [Pr.: -ci-ar] – Cf. fr. tribunitien, lat. tribunicius.
tribuniciarele
TRIBUNICIÁR, -Ă, tribuniciari, -e, adj. Privitor la funcția de tribun. [Pr.: -ci-ar] – Cf. fr. tribunitien, lat. tribunicius.
tribuniciarelor
TRIBUNICIÁR, -Ă, tribuniciari, -e, adj. Privitor la funcția de tribun. [Pr.: -ci-ar] – Cf. fr. tribunitien, lat. tribunicius.
tribuniciari
TRIBUNICIÁR, -Ă, tribuniciari, -e, adj. Privitor la funcția de tribun. [Pr.: -ci-ar] – Cf. fr. tribunitien, lat. tribunicius.
tribuniciarii
TRIBUNICIÁR, -Ă, tribuniciari, -e, adj. Privitor la funcția de tribun. [Pr.: -ci-ar] – Cf. fr. tribunitien, lat. tribunicius.
tribuniciarilor
TRIBUNICIÁR, -Ă, tribuniciari, -e, adj. Privitor la funcția de tribun. [Pr.: -ci-ar] – Cf. fr. tribunitien, lat. tribunicius.
tribuniciarul
TRIBUNICIÁR, -Ă, tribuniciari, -e, adj. Privitor la funcția de tribun. [Pr.: -ci-ar] – Cf. fr. tribunitien, lat. tribunicius.
tribuniciarului
TRIBUNICIÁR, -Ă, tribuniciari, -e, adj. Privitor la funcția de tribun. [Pr.: -ci-ar] – Cf. fr. tribunitien, lat. tribunicius.
tribunii
TRIBÚN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = comandant al detașamentului de cavalerie și infanterie din armata romană. ♦ Orator popular; spec. comandant de legiune în Revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus. DOOM
tribun s. m., pl. tribúni
tribunilor
TRIBÚN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = comandant al detașamentului de cavalerie și infanterie din armata romană. ♦ Orator popular; spec. comandant de legiune în Revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus. DOOM
tribun s. m., pl. tribúni
tribunul
TRIBÚN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = comandant al detașamentului de cavalerie și infanterie din armata romană. ♦ Orator popular; spec. comandant de legiune în Revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus. DOOM
tribun s. m., pl. tribúni
tribunului
TRIBÚN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = comandant al detașamentului de cavalerie și infanterie din armata romană. ♦ Orator popular; spec. comandant de legiune în Revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus. DOOM
tribun s. m., pl. tribúni
tribună
TRIBÚNĂ s.f. 1. Estradă, loc înălțat de unde vorbesc oratorii. 2. Construcție în formă de platformă de unde publicul sau un număr restrâns de persoane pot asista la o sărbătorire, la o demonstrație etc. ♦ Construcții anexe ale terenurilor de sport, destinate spectatorilor. 3. Galerie situată deasupra navelor laterale ale unei biserici. [Pl. -ne, -ni. / < fr. tribune, cf. it., lat.med. tribuna].
triburi
TRIB, triburi, s. n. Formă de organizare economică și social-politică primitivă, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus. DOOM
trib s. n., pl. tríburi
triburile
TRIB, triburi, s. n. Formă de organizare economică și social-politică primitivă, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus. DOOM
trib s. n., pl. tríburi
triburilor
TRIB, triburi, s. n. Formă de organizare economică și social-politică primitivă, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus. DOOM
trib s. n., pl. tríburi
tribut
TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum. DOOM
tribút s. n., pl. tribúturi
tributal
TRIBUTÁL, -Ă adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ Mod de producție tributal = mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei. [Cf. it., fr. tributale].
tributala
TRIBUTÁL, -Ă adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ Mod de producție tributal = mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei. [Cf. it., fr. tributale].
tributale
TRIBUTÁL, -Ă adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ Mod de producție tributal = mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei. [Cf. it., fr. tributale].
tributalei
TRIBUTÁL, -Ă adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ Mod de producție tributal = mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei. [Cf. it., fr. tributale].
tributalele
TRIBUTÁL, -Ă adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ Mod de producție tributal = mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei. [Cf. it., fr. tributale].
tributalelor
TRIBUTÁL, -Ă adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ Mod de producție tributal = mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei. [Cf. it., fr. tributale].
tributali
TRIBUTÁL, -Ă adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ Mod de producție tributal = mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei. [Cf. it., fr. tributale].
tributalii
TRIBUTÁL, -Ă adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ Mod de producție tributal = mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei. [Cf. it., fr. tributale].
tributalilor
TRIBUTÁL, -Ă adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ Mod de producție tributal = mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei. [Cf. it., fr. tributale].
tributalul
TRIBUTÁL, -Ă adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ Mod de producție tributal = mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei. [Cf. it., fr. tributale].
tributalului
TRIBUTÁL, -Ă adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ Mod de producție tributal = mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei. [Cf. it., fr. tributale].
tributar
TRIBUTÁR, -Ă, tributari, -e, adj. Care plătește tribut; p. ext. dependent, supus (economicește). ♦ Fig. Care datorează cuiva ceva; care este dependent, supus unei cauze, unei idei etc. – Din fr. tributaire, lat. tributarius. DOOM
tributár adj. m., pl. tributári; f. tributáră, pl. tributáre
tributara
TRIBUTÁR, -Ă, tributari, -e, adj. Care plătește tribut; p. ext. dependent, supus (economicește). ♦ Fig. Care datorează cuiva ceva; care este dependent, supus unei cauze, unei idei etc. – Din fr. tributaire, lat. tributarius. DOOM
tributár adj. m., pl. tributári; f. tributáră, pl. tributáre
tributare
TRIBUTÁR, -Ă, tributari, -e, adj. Care plătește tribut; p. ext. dependent, supus (economicește). ♦ Fig. Care datorează cuiva ceva; care este dependent, supus unei cauze, unei idei etc. – Din fr. tributaire, lat. tributarius. DOOM
tributár adj. m., pl. tributári; f. tributáră, pl. tributáre
tributarei
TRIBUTÁR, -Ă, tributari, -e, adj. Care plătește tribut; p. ext. dependent, supus (economicește). ♦ Fig. Care datorează cuiva ceva; care este dependent, supus unei cauze, unei idei etc. – Din fr. tributaire, lat. tributarius. DOOM
tributár adj. m., pl. tributári; f. tributáră, pl. tributáre
tributarele
TRIBUTÁR, -Ă, tributari, -e, adj. Care plătește tribut; p. ext. dependent, supus (economicește). ♦ Fig. Care datorează cuiva ceva; care este dependent, supus unei cauze, unei idei etc. – Din fr. tributaire, lat. tributarius. DOOM
tributár adj. m., pl. tributári; f. tributáră, pl. tributáre
tributarelor
TRIBUTÁR, -Ă, tributari, -e, adj. Care plătește tribut; p. ext. dependent, supus (economicește). ♦ Fig. Care datorează cuiva ceva; care este dependent, supus unei cauze, unei idei etc. – Din fr. tributaire, lat. tributarius. DOOM
tributár adj. m., pl. tributári; f. tributáră, pl. tributáre
tributari
TRIBUTÁR, -Ă, tributari, -e, adj. Care plătește tribut; p. ext. dependent, supus (economicește). ♦ Fig. Care datorează cuiva ceva; care este dependent, supus unei cauze, unei idei etc. – Din fr. tributaire, lat. tributarius. DOOM
tributár adj. m., pl. tributári; f. tributáră, pl. tributáre
tributarii
TRIBUTÁR, -Ă, tributari, -e, adj. Care plătește tribut; p. ext. dependent, supus (economicește). ♦ Fig. Care datorează cuiva ceva; care este dependent, supus unei cauze, unei idei etc. – Din fr. tributaire, lat. tributarius. DOOM
tributár adj. m., pl. tributári; f. tributáră, pl. tributáre
tributarilor
TRIBUTÁR, -Ă, tributari, -e, adj. Care plătește tribut; p. ext. dependent, supus (economicește). ♦ Fig. Care datorează cuiva ceva; care este dependent, supus unei cauze, unei idei etc. – Din fr. tributaire, lat. tributarius. DOOM
tributár adj. m., pl. tributári; f. tributáră, pl. tributáre
tributarul
TRIBUTÁR, -Ă, tributari, -e, adj. Care plătește tribut; p. ext. dependent, supus (economicește). ♦ Fig. Care datorează cuiva ceva; care este dependent, supus unei cauze, unei idei etc. – Din fr. tributaire, lat. tributarius. DOOM
tributár adj. m., pl. tributári; f. tributáră, pl. tributáre
tributarului
TRIBUTÁR, -Ă, tributari, -e, adj. Care plătește tribut; p. ext. dependent, supus (economicește). ♦ Fig. Care datorează cuiva ceva; care este dependent, supus unei cauze, unei idei etc. – Din fr. tributaire, lat. tributarius. DOOM
tributár adj. m., pl. tributári; f. tributáră, pl. tributáre
tributul
TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum. DOOM
tribút s. n., pl. tribúturi
tributului
TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum. DOOM
tribút s. n., pl. tribúturi
tributuri
TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum. DOOM
tribút s. n., pl. tribúturi
tributurile
TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum. DOOM
tribút s. n., pl. tribúturi
tributurilor
TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum. DOOM
tribút s. n., pl. tribúturi
tricapel
TRICAPÉL adj. invar. (Înv.; în sintagma) Hârtie tricapel = hârtie de calitate superioară, care avea ca filigran trei pălării. – Din it. tre cappelli (după tri-). DOOM
tricapél (înv.) adj. invar.
tricarpelar
TRICARPELÁR, -Ă adj. (Biol.; despre gineceu) Format din trei carpele. [Cf. fr. tricarpelaire].
tricefal
TRICEFÁL, -Ă, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricéphale. DOOM
tricefál adj. m., pl. tricefáli; f. tricefálă, pl. tricefále
tricefala
TRICEFÁL, -Ă, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricéphale. DOOM
tricefál adj. m., pl. tricefáli; f. tricefálă, pl. tricefále
tricefale
TRICEFÁL, -Ă, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricéphale. DOOM
tricefál adj. m., pl. tricefáli; f. tricefálă, pl. tricefále
tricefalei
TRICEFÁL, -Ă, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricéphale. DOOM
tricefál adj. m., pl. tricefáli; f. tricefálă, pl. tricefále
tricefalele
TRICEFÁL, -Ă, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricéphale. DOOM
tricefál adj. m., pl. tricefáli; f. tricefálă, pl. tricefále
tricefalelor
TRICEFÁL, -Ă, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricéphale. DOOM
tricefál adj. m., pl. tricefáli; f. tricefálă, pl. tricefále
tricefali
TRICEFÁL, -Ă, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricéphale. DOOM
tricefál adj. m., pl. tricefáli; f. tricefálă, pl. tricefále
tricefalii
TRICEFÁL, -Ă, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricéphale. DOOM
tricefál adj. m., pl. tricefáli; f. tricefálă, pl. tricefále
tricefalilor
TRICEFÁL, -Ă, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricéphale. DOOM
tricefál adj. m., pl. tricefáli; f. tricefálă, pl. tricefále
tricefalul
TRICEFÁL, -Ă, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricéphale. DOOM
tricefál adj. m., pl. tricefáli; f. tricefálă, pl. tricefále
tricefalului
TRICEFÁL, -Ă, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricéphale. DOOM
tricefál adj. m., pl. tricefáli; f. tricefálă, pl. tricefále
tricentenar
TRICENTENÁR, -Ă adj. Care durează de trei sute de ani. // s.n. Al treilea centenar. [< fr. tricentenaire].
triceps
TRÍCEPS, tricepși, s. m. Mușchi care are trei capete de inserție la una dintre extremități. – Din fr., lat. triceps. DOOM
tríceps s. m., pl. trícepși
tricepsul
TRÍCEPS, tricepși, s. m. Mușchi care are trei capete de inserție la una dintre extremități. – Din fr., lat. triceps. DOOM
tríceps s. m., pl. trícepși
tricepsului
TRÍCEPS, tricepși, s. m. Mușchi care are trei capete de inserție la una dintre extremități. – Din fr., lat. triceps. DOOM
tríceps s. m., pl. trícepși
tricepși
TRÍCEPS, tricepși, s. m. Mușchi care are trei capete de inserție la una dintre extremități. – Din fr., lat. triceps. DOOM
tríceps s. m., pl. trícepși
tricepșii
TRÍCEPS, tricepși, s. m. Mușchi care are trei capete de inserție la una dintre extremități. – Din fr., lat. triceps. DOOM
tríceps s. m., pl. trícepși
tricepșilor
TRÍCEPS, tricepși, s. m. Mușchi care are trei capete de inserție la una dintre extremități. – Din fr., lat. triceps. DOOM
tríceps s. m., pl. trícepși
triceratops
TRICERÁTOPS, triceratopși, s. m. (La pi.) Gen de reptile fosile din ordinul dinozaurienilor, lungi de 6-8 m, cu craniul înconjurat, în regiunea posterioară inferioară, de un guler din plăci cornoase, cu două coarne deasupra orbitelor și cu o protuberanță nazală; (și la sg.) animal care făcea parte din acest gen. – Din fr. tricératops. DOOM
tricerátops s. m., pl. tricerátopși
triceratopsul
TRICERÁTOPS, triceratopși, s. m. (La pi.) Gen de reptile fosile din ordinul dinozaurienilor, lungi de 6-8 m, cu craniul înconjurat, în regiunea posterioară inferioară, de un guler din plăci cornoase, cu două coarne deasupra orbitelor și cu o protuberanță nazală; (și la sg.) animal care făcea parte din acest gen. – Din fr. tricératops. DOOM
tricerátops s. m., pl. tricerátopși
triceratopsului
TRICERÁTOPS, triceratopși, s. m. (La pi.) Gen de reptile fosile din ordinul dinozaurienilor, lungi de 6-8 m, cu craniul înconjurat, în regiunea posterioară inferioară, de un guler din plăci cornoase, cu două coarne deasupra orbitelor și cu o protuberanță nazală; (și la sg.) animal care făcea parte din acest gen. – Din fr. tricératops. DOOM
tricerátops s. m., pl. tricerátopși
triceratopși
TRICERÁTOPS, triceratopși, s. m. (La pi.) Gen de reptile fosile din ordinul dinozaurienilor, lungi de 6-8 m, cu craniul înconjurat, în regiunea posterioară inferioară, de un guler din plăci cornoase, cu două coarne deasupra orbitelor și cu o protuberanță nazală; (și la sg.) animal care făcea parte din acest gen. – Din fr. tricératops. DOOM
tricerátops s. m., pl. tricerátopși
triceratopșii
TRICERÁTOPS, triceratopși, s. m. (La pi.) Gen de reptile fosile din ordinul dinozaurienilor, lungi de 6-8 m, cu craniul înconjurat, în regiunea posterioară inferioară, de un guler din plăci cornoase, cu două coarne deasupra orbitelor și cu o protuberanță nazală; (și la sg.) animal care făcea parte din acest gen. – Din fr. tricératops. DOOM
tricerátops s. m., pl. tricerátopși
triceratopșilor
TRICERÁTOPS, triceratopși, s. m. (La pi.) Gen de reptile fosile din ordinul dinozaurienilor, lungi de 6-8 m, cu craniul înconjurat, în regiunea posterioară inferioară, de un guler din plăci cornoase, cu două coarne deasupra orbitelor și cu o protuberanță nazală; (și la sg.) animal care făcea parte din acest gen. – Din fr. tricératops. DOOM
tricerátops s. m., pl. tricerátopși
tricher
TRICHÉR, trichere, s. n. Sfeșnic cu trei lumânări (folosit de arhierei la serviciul religios). – Din ngr. trikéri. DOOM
trichér s. n., pl. trichére
trichere
TRICHÉR, trichere, s. n. Sfeșnic cu trei lumânări (folosit de arhierei la serviciul religios). – Din ngr. trikéri. DOOM
trichér s. n., pl. trichére
tricherele
TRICHÉR, trichere, s. n. Sfeșnic cu trei lumânări (folosit de arhierei la serviciul religios). – Din ngr. trikéri. DOOM
trichér s. n., pl. trichére
tricherelor
TRICHÉR, trichere, s. n. Sfeșnic cu trei lumânări (folosit de arhierei la serviciul religios). – Din ngr. trikéri. DOOM
trichér s. n., pl. trichére
tricherul
TRICHÉR, trichere, s. n. Sfeșnic cu trei lumânări (folosit de arhierei la serviciul religios). – Din ngr. trikéri. DOOM
trichér s. n., pl. trichére
tricherului
TRICHÉR, trichere, s. n. Sfeșnic cu trei lumânări (folosit de arhierei la serviciul religios). – Din ngr. trikéri. DOOM
trichér s. n., pl. trichére
trichiaza
TRICHIÁZĂ, trichiaze, s. f. Inflamație permanentă a conjunctivei, cauzată de o deviație a genelor spre interior. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. trichiasis. DOOM
trichiáză (-chi-a-) s. f., g.-d. art. trichiázei; pl. trichiáze
trichiaze
TRICHIÁZĂ, trichiaze, s. f. Inflamație permanentă a conjunctivei, cauzată de o deviație a genelor spre interior. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. trichiasis. DOOM
trichiáză (-chi-a-) s. f., g.-d. art. trichiázei; pl. trichiáze
trichiazei
TRICHIÁZĂ, trichiaze, s. f. Inflamație permanentă a conjunctivei, cauzată de o deviație a genelor spre interior. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. trichiasis. DOOM
trichiáză (-chi-a-) s. f., g.-d. art. trichiázei; pl. trichiáze
trichiazele
TRICHIÁZĂ, trichiaze, s. f. Inflamație permanentă a conjunctivei, cauzată de o deviație a genelor spre interior. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. trichiasis. DOOM
trichiáză (-chi-a-) s. f., g.-d. art. trichiázei; pl. trichiáze
trichiazelor
TRICHIÁZĂ, trichiaze, s. f. Inflamație permanentă a conjunctivei, cauzată de o deviație a genelor spre interior. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. trichiasis. DOOM
trichiáză (-chi-a-) s. f., g.-d. art. trichiázei; pl. trichiáze
trichina
TRICHÍNĂ, trichine, s. f. Vierme parazit care trăiește în intestinul șobolanilor, porcilor, urșilor etc. sau închistat în mușchii acestor animale, putând trece și la om, prin consumarea cărnii de porc infestate (Trichinella spiralis). – Din fr. trichine. DOOM
trichínă s. f., g.-d. art. trichínei; pl. trichíne
trichine
TRICHÍNĂ, trichine, s. f. Vierme parazit care trăiește în intestinul șobolanilor, porcilor, urșilor etc. sau închistat în mușchii acestor animale, putând trece și la om, prin consumarea cărnii de porc infestate (Trichinella spiralis). – Din fr. trichine. DOOM
trichínă s. f., g.-d. art. trichínei; pl. trichíne
trichinei
TRICHÍNĂ, trichine, s. f. Vierme parazit care trăiește în intestinul șobolanilor, porcilor, urșilor etc. sau închistat în mușchii acestor animale, putând trece și la om, prin consumarea cărnii de porc infestate (Trichinella spiralis). – Din fr. trichine. DOOM
trichínă s. f., g.-d. art. trichínei; pl. trichíne
trichinele
TRICHÍNĂ, trichine, s. f. Vierme parazit care trăiește în intestinul șobolanilor, porcilor, urșilor etc. sau închistat în mușchii acestor animale, putând trece și la om, prin consumarea cărnii de porc infestate (Trichinella spiralis). – Din fr. trichine. DOOM
trichínă s. f., g.-d. art. trichínei; pl. trichíne
trichinelor
TRICHÍNĂ, trichine, s. f. Vierme parazit care trăiește în intestinul șobolanilor, porcilor, urșilor etc. sau închistat în mușchii acestor animale, putând trece și la om, prin consumarea cărnii de porc infestate (Trichinella spiralis). – Din fr. trichine. DOOM
trichínă s. f., g.-d. art. trichínei; pl. trichíne
trichinelă
TRICHINÉLĂ s.f. Trichină. [< lat. trichinella].
trichinoza
TRICHINÓZĂ, trichinoze, s. f. Boală parazitară provocată de trichină, comună omului sau unor animale, manifestată prin dureri musculare, febră și tulburări digestive. – Din fr. trichinose. DOOM
trichinóză s. f., g.-d. art. trichinózei; pl. trichinóze
trichinoze
TRICHINÓZĂ, trichinoze, s. f. Boală parazitară provocată de trichină, comună omului sau unor animale, manifestată prin dureri musculare, febră și tulburări digestive. – Din fr. trichinose. DOOM
trichinóză s. f., g.-d. art. trichinózei; pl. trichinóze
trichinozei
TRICHINÓZĂ, trichinoze, s. f. Boală parazitară provocată de trichină, comună omului sau unor animale, manifestată prin dureri musculare, febră și tulburări digestive. – Din fr. trichinose. DOOM
trichinóză s. f., g.-d. art. trichinózei; pl. trichinóze
trichinozele
TRICHINÓZĂ, trichinoze, s. f. Boală parazitară provocată de trichină, comună omului sau unor animale, manifestată prin dureri musculare, febră și tulburări digestive. – Din fr. trichinose. DOOM
trichinóză s. f., g.-d. art. trichinózei; pl. trichinóze
trichinozelor
TRICHINÓZĂ, trichinoze, s. f. Boală parazitară provocată de trichină, comună omului sau unor animale, manifestată prin dureri musculare, febră și tulburări digestive. – Din fr. trichinose. DOOM
trichinóză s. f., g.-d. art. trichinózei; pl. trichinóze
tricho
TRICO1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) păr”, „pilos”. [Var. triho-. / < it. trico-, fr. tricho-, cf. gr. thrix, trichos].
tricholoma
NICORÉTE, nicoreți, s. m. (Mai ales la pl.) Numele a două specii de ciuperci comestibile de culoare gălbuie sau albă-cenușie, cu pălărie cărnoasă (Tricholoma georgii și Clitopilus prunulus). – Et. nec.
trichomanes
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, înspăimântător; grozav, cumplit, teribil. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă raportul de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ.
tricicleta
TRICICLÉTĂ, triciclete, s. f. Vehicul (pentru copii) cu trei roți dispuse pe două osii paralele, pus în mișcare prin învârtirea unor pedale asemănătoare cu ale bicicletei; triciclu. – Din fr. tricycle (modificat după bicicletă). DOOM
triciclétă (-ci-cle-) s. f., g.-d. art. triciclétei; pl. tricicléte
triciclete
TRICICLÉTĂ, triciclete, s. f. Vehicul (pentru copii) cu trei roți dispuse pe două osii paralele, pus în mișcare prin învârtirea unor pedale asemănătoare cu ale bicicletei; triciclu. – Din fr. tricycle (modificat după bicicletă). DOOM
triciclétă (-ci-cle-) s. f., g.-d. art. triciclétei; pl. tricicléte
tricicletei
TRICICLÉTĂ, triciclete, s. f. Vehicul (pentru copii) cu trei roți dispuse pe două osii paralele, pus în mișcare prin învârtirea unor pedale asemănătoare cu ale bicicletei; triciclu. – Din fr. tricycle (modificat după bicicletă). DOOM
triciclétă (-ci-cle-) s. f., g.-d. art. triciclétei; pl. tricicléte
tricicletele
TRICICLÉTĂ, triciclete, s. f. Vehicul (pentru copii) cu trei roți dispuse pe două osii paralele, pus în mișcare prin învârtirea unor pedale asemănătoare cu ale bicicletei; triciclu. – Din fr. tricycle (modificat după bicicletă). DOOM
triciclétă (-ci-cle-) s. f., g.-d. art. triciclétei; pl. tricicléte
tricicletelor
TRICICLÉTĂ, triciclete, s. f. Vehicul (pentru copii) cu trei roți dispuse pe două osii paralele, pus în mișcare prin învârtirea unor pedale asemănătoare cu ale bicicletei; triciclu. – Din fr. tricycle (modificat după bicicletă). DOOM
triciclétă (-ci-cle-) s. f., g.-d. art. triciclétei; pl. tricicléte
triciclu
TRICÍCLU, tricicle, s. n. Tricicletă.
triciclu
TRICÍCLU, tricicluri, s. n. Tricicletă. – Din fr. tricycle. DOOM
!tricíclu (-ci-clu) s. n., art. tricíclul; pl. tricícluri
triciclul
TRICÍCLU, tricicluri, s. n. Tricicletă. – Din fr. tricycle. DOOM
!tricíclu (-ci-clu) s. n., art. tricíclul; pl. tricícluri
triciclului
TRICÍCLU, tricicluri, s. n. Tricicletă. – Din fr. tricycle. DOOM
!tricíclu (-ci-clu) s. n., art. tricíclul; pl. tricícluri
tricicluri
TRICÍCLU, tricicluri, s. n. Tricicletă. – Din fr. tricycle. DOOM
!tricíclu (-ci-clu) s. n., art. tricíclul; pl. tricícluri
triciclurile
TRICÍCLU, tricicluri, s. n. Tricicletă. – Din fr. tricycle. DOOM
!tricíclu (-ci-clu) s. n., art. tricíclul; pl. tricícluri
triciclurilor
TRICÍCLU, tricicluri, s. n. Tricicletă. – Din fr. tricycle. DOOM
!tricíclu (-ci-clu) s. n., art. tricíclul; pl. tricícluri
tricios
TRICIÓS, tricioși, s. m. (Regional) Izmă, mentă. Să-ți fac ție cununiță, Cununiță de tricios, Că tu nu-mi ești urîcios. I. CR. II 105.
tricirrhata
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.
triclinic
TRICLÍNIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique. DOOM
!triclínic (sistem ~) (tri-cli-) adj. m.; pl. f. triclínice
triclinica
TRICLÍNIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique. DOOM
!triclínic (sistem ~) (tri-cli-) adj. m.; pl. f. triclínice
triclinice
TRICLÍNIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique. DOOM
!triclínic (sistem ~) (tri-cli-) adj. m.; pl. f. triclínice
triclinicei
TRICLÍNIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique. DOOM
!triclínic (sistem ~) (tri-cli-) adj. m.; pl. f. triclínice
triclinicele
TRICLÍNIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique. DOOM
!triclínic (sistem ~) (tri-cli-) adj. m.; pl. f. triclínice
triclinicelor
TRICLÍNIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique. DOOM
!triclínic (sistem ~) (tri-cli-) adj. m.; pl. f. triclínice
triclinici
TRICLÍNIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique. DOOM
!triclínic (sistem ~) (tri-cli-) adj. m.; pl. f. triclínice
triclinicii
TRICLÍNIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique. DOOM
!triclínic (sistem ~) (tri-cli-) adj. m.; pl. f. triclínice
triclinicilor
TRICLÍNIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique. DOOM
!triclínic (sistem ~) (tri-cli-) adj. m.; pl. f. triclínice
triclinicul
TRICLÍNIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique. DOOM
!triclínic (sistem ~) (tri-cli-) adj. m.; pl. f. triclínice
triclinicului
TRICLÍNIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique. DOOM
!triclínic (sistem ~) (tri-cli-) adj. m.; pl. f. triclínice
triclinii
TRICLÍNIUM s. n. v. tricliniu. DOOM
triclíniu (tri-cli-) [niu pron. niu] s. n., pl. triclínii, art. triclíniile (-ni-i-)
tricliniile
TRICLÍNIUM s. n. v. tricliniu. DOOM
triclíniu (tri-cli-) [niu pron. niu] s. n., pl. triclínii, art. triclíniile (-ni-i-)
tricliniilor
TRICLÍNIUM s. n. v. tricliniu. DOOM
triclíniu (tri-cli-) [niu pron. niu] s. n., pl. triclínii, art. triclíniile (-ni-i-)
tricliniu
TRICLÍNIUM s. n. v. tricliniu. DOOM
triclíniu (tri-cli-) [niu pron. niu] s. n., pl. triclínii, art. triclíniile (-ni-i-)
tricliniul
TRICLÍNIUM s. n. v. tricliniu. DOOM
triclíniu (tri-cli-) [niu pron. niu] s. n., pl. triclínii, art. triclíniile (-ni-i-)
tricliniului
TRICLÍNIUM s. n. v. tricliniu. DOOM
triclíniu (tri-cli-) [niu pron. niu] s. n., pl. triclínii, art. triclíniile (-ni-i-)
triclinium
TRICLÍNIUM s. n. v. tricliniu. DOOM
triclíniu (tri-cli-) [niu pron. niu] s. n., pl. triclínii, art. triclíniile (-ni-i-)
tricloretilena
TRICLORETILÉNĂ s. f. Lichid incolor, cu miros de cloroform, solubil în apă, neinflamabil, toxic în stare de vapori, utilizat ca solvent, ca agent frigorific, în diverse sinteze etc. – Din fr. trichloréthylène. DOOM
!tricloretilénă (tri-clo-re-/-clor-e-) s. f., g.-d. art. tricloretilénei
tricloretilene
TRICLORETILÉNĂ s. f. Lichid incolor, cu miros de cloroform, solubil în apă, neinflamabil, toxic în stare de vapori, utilizat ca solvent, ca agent frigorific, în diverse sinteze etc. – Din fr. trichloréthylène. DOOM
!tricloretilénă (tri-clo-re-/-clor-e-) s. f., g.-d. art. tricloretilénei
tricloretilenei
TRICLORETILÉNĂ s. f. Lichid incolor, cu miros de cloroform, solubil în apă, neinflamabil, toxic în stare de vapori, utilizat ca solvent, ca agent frigorific, în diverse sinteze etc. – Din fr. trichloréthylène. DOOM
!tricloretilénă (tri-clo-re-/-clor-e-) s. f., g.-d. art. tricloretilénei
triclorura
TRICLORÚRĂ, tricloruri, s. f. Clorură cu trei valențe. – Din fr. trichlorure. DOOM
!triclorúră (tri-clo-) s. f., g.-d. art. triclorúrii; pl. triclorúri
triclorurat
TRICLORURÁT, -Ă, triclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe chimice, compuși, molecule etc.) În structura căruia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor. – Din fr. trichloruré.
triclorurata
TRICLORURÁT, -Ă, triclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe chimice, compuși, molecule etc.) În structura căruia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor. – Din fr. trichloruré.
triclorurate
TRICLORURÁT, -Ă, triclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe chimice, compuși, molecule etc.) În structura căruia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor. – Din fr. trichloruré.
tricloruratei
TRICLORURÁT, -Ă, triclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe chimice, compuși, molecule etc.) În structura căruia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor. – Din fr. trichloruré.
tricloruratele
TRICLORURÁT, -Ă, triclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe chimice, compuși, molecule etc.) În structura căruia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor. – Din fr. trichloruré.
tricloruratelor
TRICLORURÁT, -Ă, triclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe chimice, compuși, molecule etc.) În structura căruia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor. – Din fr. trichloruré.
tricloruratul
TRICLORURÁT, -Ă, triclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe chimice, compuși, molecule etc.) În structura căruia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor. – Din fr. trichloruré.
tricloruratului
TRICLORURÁT, -Ă, triclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe chimice, compuși, molecule etc.) În structura căruia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor. – Din fr. trichloruré.
triclorurați
TRICLORURÁT, -Ă, triclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe chimice, compuși, molecule etc.) În structura căruia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor. – Din fr. trichloruré.
triclorurații
TRICLORURÁT, -Ă, triclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe chimice, compuși, molecule etc.) În structura căruia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor. – Din fr. trichloruré.
tricloruraților
TRICLORURÁT, -Ă, triclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe chimice, compuși, molecule etc.) În structura căruia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor. – Din fr. trichloruré.
tricloruri
TRICLORÚRĂ, tricloruri, s. f. Clorură cu trei valențe. – Din fr. trichlorure. DOOM
!triclorúră (tri-clo-) s. f., g.-d. art. triclorúrii; pl. triclorúri
triclorurii
TRICLORÚRĂ, tricloruri, s. f. Clorură cu trei valențe. – Din fr. trichlorure. DOOM
!triclorúră (tri-clo-) s. f., g.-d. art. triclorúrii; pl. triclorúri
triclorurile
TRICLORÚRĂ, tricloruri, s. f. Clorură cu trei valențe. – Din fr. trichlorure. DOOM
!triclorúră (tri-clo-) s. f., g.-d. art. triclorúrii; pl. triclorúri
triclorurilor
TRICLORÚRĂ, tricloruri, s. f. Clorură cu trei valențe. – Din fr. trichlorure. DOOM
!triclorúră (tri-clo-) s. f., g.-d. art. triclorúrii; pl. triclorúri
trico
TRICO1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) păr”, „pilos”. [Var. triho-. / < it. trico-, fr. tricho-, cf. gr. thrix, trichos].
trico
TRICO2- v. triho2-.
trico
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou (mai ales la sportivi). [Var.: tricó s. n.] – Din fr. tricot. DOOM
tricóu (obiect) s. n., art. tricóul; pl. tricóuri
tricocefal
TRICOCEFÁL, tricocefali, s. m. Vierme parazit lung de 3-5 cm, care trăiește în intestinul gros al omului infestat și al calului, hrănindu-se cu sângele lor (Trichuris trichiura). – Din fr. trichocéphale. DOOM
tricocefál s. m., pl. tricocefáli
tricocefali
TRICOCEFÁL, tricocefali, s. m. Vierme parazit lung de 3-5 cm, care trăiește în intestinul gros al omului infestat și al calului, hrănindu-se cu sângele lor (Trichuris trichiura). – Din fr. trichocéphale. DOOM
tricocefál s. m., pl. tricocefáli
tricocefalii
TRICOCEFÁL, tricocefali, s. m. Vierme parazit lung de 3-5 cm, care trăiește în intestinul gros al omului infestat și al calului, hrănindu-se cu sângele lor (Trichuris trichiura). – Din fr. trichocéphale. DOOM
tricocefál s. m., pl. tricocefáli
tricocefalilor
TRICOCEFÁL, tricocefali, s. m. Vierme parazit lung de 3-5 cm, care trăiește în intestinul gros al omului infestat și al calului, hrănindu-se cu sângele lor (Trichuris trichiura). – Din fr. trichocéphale. DOOM
tricocefál s. m., pl. tricocefáli
tricocefaloză
TRICOCEFALÓZĂ, tricocefaloze, s. f. Boală provocată de tricocefali și caracterizată prin anemie, enterită și unele tulburări nervoase. – Din fr. trichocéphalose. DOOM
tricocefalóză s. f., g.-d. art. tricocefalózei; pl. tricocefalóze
tricocefalul
TRICOCEFÁL, tricocefali, s. m. Vierme parazit lung de 3-5 cm, care trăiește în intestinul gros al omului infestat și al calului, hrănindu-se cu sângele lor (Trichuris trichiura). – Din fr. trichocéphale. DOOM
tricocefál s. m., pl. tricocefáli
tricocefalului
TRICOCEFÁL, tricocefali, s. m. Vierme parazit lung de 3-5 cm, care trăiește în intestinul gros al omului infestat și al calului, hrănindu-se cu sângele lor (Trichuris trichiura). – Din fr. trichocéphale. DOOM
tricocefál s. m., pl. tricocefáli
tricoclazie
TRICOCLAZÍE s.f. Rupere a firelor de păr, de obicei traumatică. [Gen. -iei. / < fr. trichoclasie, cf. gr. thrix – păr, klasis – fractură].
tricofitic
TRICOFÍTIC, -Ă adj. Referitor la tricofiție. [< fr. trichophytique].
tricofiton
TRICOFITÓN s.n. Ciupercă parazită care provoacă îmbolnăvirea pielii și a părului. [< fr. trichophyton]. DOOM
tricofitón s. n.
tricofitonul
TRICOFITÓN s.n. Ciupercă parazită care provoacă îmbolnăvirea pielii și a părului. [< fr. trichophyton]. DOOM
tricofitón s. n.
tricofitonului
TRICOFITÓN s.n. Ciupercă parazită care provoacă îmbolnăvirea pielii și a părului. [< fr. trichophyton]. DOOM
tricofitón s. n.
tricofiția
TRICOFIȚÍE s. f. Boală parazitară contagioasă produsă de unele ciuperci microscopice care atacă pielea capului, provocând căderea părului și formarea pe piele de cruste și plăgi; chelbe. – Din fr. trichophytie. DOOM
tricofițíe s. f., art. tricofițía, g.-d. tricofițíi, art. tricofițíei
tricofiție
TRICOFIȚÍE s. f. Boală parazitară contagioasă produsă de unele ciuperci microscopice care atacă pielea capului, provocând căderea părului și formarea pe piele de cruste și plăgi; chelbe. – Din fr. trichophytie. DOOM
tricofițíe s. f., art. tricofițía, g.-d. tricofițíi, art. tricofițíei
tricofiției
TRICOFIȚÍE s. f. Boală parazitară contagioasă produsă de unele ciuperci microscopice care atacă pielea capului, provocând căderea părului și formarea pe piele de cruste și plăgi; chelbe. – Din fr. trichophytie. DOOM
tricofițíe s. f., art. tricofițía, g.-d. tricofițíi, art. tricofițíei
tricofiții
TRICOFIȚÍE s. f. Boală parazitară contagioasă produsă de unele ciuperci microscopice care atacă pielea capului, provocând căderea părului și formarea pe piele de cruste și plăgi; chelbe. – Din fr. trichophytie. DOOM
tricofițíe s. f., art. tricofițía, g.-d. tricofițíi, art. tricofițíei
tricofițiile
TRICOFIȚÍE s. f. Boală parazitară contagioasă produsă de unele ciuperci microscopice care atacă pielea capului, provocând căderea părului și formarea pe piele de cruste și plăgi; chelbe. – Din fr. trichophytie. DOOM
tricofițíe s. f., art. tricofițía, g.-d. tricofițíi, art. tricofițíei
tricofițiilor
TRICOFIȚÍE s. f. Boală parazitară contagioasă produsă de unele ciuperci microscopice care atacă pielea capului, provocând căderea părului și formarea pe piele de cruste și plăgi; chelbe. – Din fr. trichophytie. DOOM
tricofițíe s. f., art. tricofițía, g.-d. tricofițíi, art. tricofițíei
tricofobie
TRICOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă patologică de peri. [Cf. fr. trichophobie, it. tricofobia].
tricolici
PRICOLÍCI, pricolici, s. m. (În superstiții) Duh rău în care se presupune că se transformă unii oameni (mai ales după moarte) și care ia înfățișarea unor animale. ♦ P. gener. Strigoi. ♦ Epitet dat unui copil neastâmpărat. – Et. nec. DOOM
pricolíci s. m., pl. pricolíci, art. pricolícii
tricologie
TRICOLOGÍE s.f. Disciplină medicală care studiază afecțiunile pielii acoperite cu păr. [Cf. it. tricologia].
tricolor
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2 DOOM
tricolór2 s. n., pl. tricolóruri
tricolor
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2
tricolora
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2 DOOM
tricolór2 s. n., pl. tricolóruri
tricolore
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2 DOOM
tricolór2 s. n., pl. tricolóruri
tricolorei
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2 DOOM
tricolór2 s. n., pl. tricolóruri
tricolorele
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2 DOOM
tricolór2 s. n., pl. tricolóruri
tricolorelor
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2 DOOM
tricolór2 s. n., pl. tricolóruri
tricolori
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2 DOOM
tricolór2 s. n., pl. tricolóruri
tricolorii
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2 DOOM
tricolór2 s. n., pl. tricolóruri
tricolorilor
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2 DOOM
tricolór2 s. n., pl. tricolóruri
tricolorul
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2 DOOM
tricolór2 s. n., pl. tricolóruri
tricolorul
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2
tricolorului
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2 DOOM
tricolór2 s. n., pl. tricolóruri
tricolorului
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2
tricoloruri
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2
tricolorurile
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2
tricolorurilor
TRICOLÓR, -Ă, tricolori, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care are trei culori, în trei culori; tricromatic. 2. S. n. Drapel cu trei culori; spec. drapelul românesc. 3. S. m. (La pl.) Echipă reprezentativă românească din diverse ramuri de sport. [Pl. și: (n.) tricoloruri] – Din fr. tricolore, lat. tricolor, -oris.2
tricom
TRICÓM, tricomi, s. m. (Bot.) Perișor sau solz crescut pe epiderma unei plante. – Din fr. trichome.
tricomi
TRICÓM, tricomi, s. m. (Bot.) Perișor sau solz crescut pe epiderma unei plante. – Din fr. trichome.
tricomicoză
TRICOMICÓZĂ s.f. Boală a părului produsă de ciuperci. [< fr. trichomycose, cf. gr. thrix – păr, mykes – ciupercă].
tricomii
TRICÓM, tricomi, s. m. (Bot.) Perișor sau solz crescut pe epiderma unei plante. – Din fr. trichome.
tricomilor
TRICÓM, tricomi, s. m. (Bot.) Perișor sau solz crescut pe epiderma unei plante. – Din fr. trichome.
tricomonas
TRICOMÓNAS s. m. Gen de protozoare flagelate, cu corpul piriform, parazite la oameni și la unele animale (Trichomonas). – Din fr. trichomonas. DOOM
tricomónas s. m.
tricomonasul
TRICOMÓNAS s. m. Gen de protozoare flagelate, cu corpul piriform, parazite la oameni și la unele animale (Trichomonas). – Din fr. trichomonas. DOOM
tricomónas s. m.
tricomonasului
TRICOMÓNAS s. m. Gen de protozoare flagelate, cu corpul piriform, parazite la oameni și la unele animale (Trichomonas). – Din fr. trichomonas. DOOM
tricomónas s. m.
tricomonaza
TRICOMONÓZĂ s. f. v. tricomonază. DOOM
tricomonáză s. f., g.-d. art. tricomonázei; pl. tricomonáze
tricomonaze
TRICOMONÓZĂ s. f. v. tricomonază. DOOM
tricomonáză s. f., g.-d. art. tricomonázei; pl. tricomonáze
tricomonazei
TRICOMONÓZĂ s. f. v. tricomonază. DOOM
tricomonáză s. f., g.-d. art. tricomonázei; pl. tricomonáze
tricomonazele
TRICOMONÓZĂ s. f. v. tricomonază. DOOM
tricomonáză s. f., g.-d. art. tricomonázei; pl. tricomonáze
tricomonazelor
TRICOMONÓZĂ s. f. v. tricomonază. DOOM
tricomonáză s. f., g.-d. art. tricomonázei; pl. tricomonáze
tricomonoză
TRICOMONÓZĂ s. f. v. tricomonază. DOOM
tricomonáză s. f., g.-d. art. tricomonázei; pl. tricomonáze
tricomul
TRICÓM, tricomi, s. m. (Bot.) Perișor sau solz crescut pe epiderma unei plante. – Din fr. trichome.
tricomului
TRICÓM, tricomi, s. m. (Bot.) Perișor sau solz crescut pe epiderma unei plante. – Din fr. trichome.
triconic
TRICÓNIC s.n. Plan de biserică în care sunt înscrise trei abside opuse intrării, racordate între ele printr-un dreptunghi. [< fr. triconique].
tricopter
TRICOPTÉR, tricoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte caracterizate prin aripile mari acoperite cu peri sau cu mici solzișori, ale căror larve trăiesc în apă și își construiesc un fel de căsuțe, cilindrice sau conice, din resturi vegetale, nisip și pietricele; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. trichoptère. DOOM
!tricoptér (-cop-te-/-co-pte-) s. n., pl. tricoptére
tricoptere
TRICOPTÉR, tricoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte caracterizate prin aripile mari acoperite cu peri sau cu mici solzișori, ale căror larve trăiesc în apă și își construiesc un fel de căsuțe, cilindrice sau conice, din resturi vegetale, nisip și pietricele; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. trichoptère. DOOM
!tricoptér (-cop-te-/-co-pte-) s. n., pl. tricoptére
tricopterele
TRICOPTÉR, tricoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte caracterizate prin aripile mari acoperite cu peri sau cu mici solzișori, ale căror larve trăiesc în apă și își construiesc un fel de căsuțe, cilindrice sau conice, din resturi vegetale, nisip și pietricele; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. trichoptère. DOOM
!tricoptér (-cop-te-/-co-pte-) s. n., pl. tricoptére
tricopterelor
TRICOPTÉR, tricoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte caracterizate prin aripile mari acoperite cu peri sau cu mici solzișori, ale căror larve trăiesc în apă și își construiesc un fel de căsuțe, cilindrice sau conice, din resturi vegetale, nisip și pietricele; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. trichoptère. DOOM
!tricoptér (-cop-te-/-co-pte-) s. n., pl. tricoptére
tricopterul
TRICOPTÉR, tricoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte caracterizate prin aripile mari acoperite cu peri sau cu mici solzișori, ale căror larve trăiesc în apă și își construiesc un fel de căsuțe, cilindrice sau conice, din resturi vegetale, nisip și pietricele; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. trichoptère. DOOM
!tricoptér (-cop-te-/-co-pte-) s. n., pl. tricoptére
tricopterului
TRICOPTÉR, tricoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte caracterizate prin aripile mari acoperite cu peri sau cu mici solzișori, ale căror larve trăiesc în apă și își construiesc un fel de căsuțe, cilindrice sau conice, din resturi vegetale, nisip și pietricele; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. trichoptère. DOOM
!tricoptér (-cop-te-/-co-pte-) s. n., pl. tricoptére
tricord
TRICÓRD, tricorduri, s. n. (Muz.) Scară diatonică din trei trepte, limitată într-un interval de terță sau de cvartă. – Din fr. tricorde. DOOM
tricórd s. n., pl. tricórduri
tricordul
TRICÓRD, tricorduri, s. n. (Muz.) Scară diatonică din trei trepte, limitată într-un interval de terță sau de cvartă. – Din fr. tricorde. DOOM
tricórd s. n., pl. tricórduri
tricordului
TRICÓRD, tricorduri, s. n. (Muz.) Scară diatonică din trei trepte, limitată într-un interval de terță sau de cvartă. – Din fr. tricorde. DOOM
tricórd s. n., pl. tricórduri
tricorduri
TRICÓRD, tricorduri, s. n. (Muz.) Scară diatonică din trei trepte, limitată într-un interval de terță sau de cvartă. – Din fr. tricorde. DOOM
tricórd s. n., pl. tricórduri
tricordurile
TRICÓRD, tricorduri, s. n. (Muz.) Scară diatonică din trei trepte, limitată într-un interval de terță sau de cvartă. – Din fr. tricorde. DOOM
tricórd s. n., pl. tricórduri
tricordurilor
TRICÓRD, tricorduri, s. n. (Muz.) Scară diatonică din trei trepte, limitată într-un interval de terță sau de cvartă. – Din fr. tricorde. DOOM
tricórd s. n., pl. tricórduri
tricorn
TRICÓRN, tricornuri, s. n. Pălărie bărbătească cu borurile îndoite în trei colțuri, care se purta în trecut. – Din fr. tricorne. DOOM
tricórn s. n., pl. tricórnuri
tricornul
TRICÓRN, tricornuri, s. n. Pălărie bărbătească cu borurile îndoite în trei colțuri, care se purta în trecut. – Din fr. tricorne. DOOM
tricórn s. n., pl. tricórnuri
tricornului
TRICÓRN, tricornuri, s. n. Pălărie bărbătească cu borurile îndoite în trei colțuri, care se purta în trecut. – Din fr. tricorne. DOOM
tricórn s. n., pl. tricórnuri
tricornuri
TRICÓRN, tricornuri, s. n. Pălărie bărbătească cu borurile îndoite în trei colțuri, care se purta în trecut. – Din fr. tricorne. DOOM
tricórn s. n., pl. tricórnuri
tricornurile
TRICÓRN, tricornuri, s. n. Pălărie bărbătească cu borurile îndoite în trei colțuri, care se purta în trecut. – Din fr. tricorne. DOOM
tricórn s. n., pl. tricórnuri
tricornurilor
TRICÓRN, tricornuri, s. n. Pălărie bărbătească cu borurile îndoite în trei colțuri, care se purta în trecut. – Din fr. tricorne. DOOM
tricórn s. n., pl. tricórnuri
tricot
TRICÓT, (2) tricoturi, s. n. 1. Țesătură făcută din fibre textile împletite în ochiuri. 2. Obiect de îmbrăcăminte făcut din această țesătură. – Din fr. tricot. DOOM
tricót (țesătură) s. n., (sorturi, obiecte) pl. tricóturi
tricota
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotai
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotaj
TRICOTÁJ, tricotaje, s. n. Obiect de îmbrăcăminte obținut din tricot, prin tricotare. – Din fr. tricotage. DOOM
tricotáj s. n., pl. tricotáje
tricotaje
TRICOTÁJ, tricotaje, s. n. Obiect de îmbrăcăminte obținut din tricot, prin tricotare. – Din fr. tricotage. DOOM
tricotáj s. n., pl. tricotáje
tricotajele
TRICOTÁJ, tricotaje, s. n. Obiect de îmbrăcăminte obținut din tricot, prin tricotare. – Din fr. tricotage. DOOM
tricotáj s. n., pl. tricotáje
tricotajelor
TRICOTÁJ, tricotaje, s. n. Obiect de îmbrăcăminte obținut din tricot, prin tricotare. – Din fr. tricotage. DOOM
tricotáj s. n., pl. tricotáje
tricotajul
TRICOTÁJ, tricotaje, s. n. Obiect de îmbrăcăminte obținut din tricot, prin tricotare. – Din fr. tricotage. DOOM
tricotáj s. n., pl. tricotáje
tricotajului
TRICOTÁJ, tricotaje, s. n. Obiect de îmbrăcăminte obținut din tricot, prin tricotare. – Din fr. tricotage. DOOM
tricotáj s. n., pl. tricotáje
tricotam
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotare
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotare
TRICOTÁRE, tricotări, s. f. Acțiunea de a tricota și rezultatul ei; tricotat. – V. tricota. DOOM
tricotáre s. f., g.-d. art. tricotắrii; pl. tricotắri
tricotarea
TRICOTÁRE, tricotări, s. f. Acțiunea de a tricota și rezultatul ei; tricotat. – V. tricota. DOOM
tricotáre s. f., g.-d. art. tricotắrii; pl. tricotắri
tricotară
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotarăm
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotarăți
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotase
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotasem
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotaseră
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotaserăm
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotaserăți
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotaseși
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotaseți
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotat
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotat
TRICOTÁT s. n. Tricotare. – V. tricota. DOOM
tricotát s. n.
tricotata
TRICOTÁT s. n. Tricotare. – V. tricota. DOOM
tricotát s. n.
tricotate
TRICOTÁT s. n. Tricotare. – V. tricota. DOOM
tricotát s. n.
tricotatei
TRICOTÁT s. n. Tricotare. – V. tricota. DOOM
tricotát s. n.
tricotatele
TRICOTÁT s. n. Tricotare. – V. tricota. DOOM
tricotát s. n.
tricotatelor
TRICOTÁT s. n. Tricotare. – V. tricota. DOOM
tricotát s. n.
tricotatul
TRICOTÁT s. n. Tricotare. – V. tricota. DOOM
tricotát s. n.
tricotatului
TRICOTÁT s. n. Tricotare. – V. tricota. DOOM
tricotát s. n.
tricotau
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotași
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotați
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotați
TRICOTÁT s. n. Tricotare. – V. tricota. DOOM
tricotát s. n.
tricotații
TRICOTÁT s. n. Tricotare. – V. tricota. DOOM
tricotát s. n.
tricotaților
TRICOTÁT s. n. Tricotare. – V. tricota. DOOM
tricotát s. n.
tricotează
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricoter
TRICOTÉR, tricoteri, s. m. Muncitor calificat care lucrează la mașinile de tricotat. – Din fr. tricoteur. DOOM
tricotér s. m., pl. tricotéri
tricotera
TRICOTÉR, tricoteri, s. m. Muncitor calificat care lucrează la mașinile de tricotat. – Din fr. tricoteur. DOOM
tricotér s. m., pl. tricotéri
tricotere
TRICOTÉR, tricoteri, s. m. Muncitor calificat care lucrează la mașinile de tricotat. – Din fr. tricoteur. DOOM
tricotér s. m., pl. tricotéri
tricoterei
TRICOTÉR, tricoteri, s. m. Muncitor calificat care lucrează la mașinile de tricotat. – Din fr. tricoteur. DOOM
tricotér s. m., pl. tricotéri
tricoterele
TRICOTÉR, tricoteri, s. m. Muncitor calificat care lucrează la mașinile de tricotat. – Din fr. tricoteur. DOOM
tricotér s. m., pl. tricotéri
tricoterelor
TRICOTÉR, tricoteri, s. m. Muncitor calificat care lucrează la mașinile de tricotat. – Din fr. tricoteur. DOOM
tricotér s. m., pl. tricotéri
tricoteri
TRICOTÉR, tricoteri, s. m. Muncitor calificat care lucrează la mașinile de tricotat. – Din fr. tricoteur. DOOM
tricotér s. m., pl. tricotéri
tricoterii
TRICOTÉR, tricoteri, s. m. Muncitor calificat care lucrează la mașinile de tricotat. – Din fr. tricoteur. DOOM
tricotér s. m., pl. tricotéri
tricoterilor
TRICOTÉR, tricoteri, s. m. Muncitor calificat care lucrează la mașinile de tricotat. – Din fr. tricoteur. DOOM
tricotér s. m., pl. tricotéri
tricoterul
TRICOTÉR, tricoteri, s. m. Muncitor calificat care lucrează la mașinile de tricotat. – Din fr. tricoteur. DOOM
tricotér s. m., pl. tricotéri
tricoterului
TRICOTÉR, tricoteri, s. m. Muncitor calificat care lucrează la mașinile de tricotat. – Din fr. tricoteur. DOOM
tricotér s. m., pl. tricotéri
tricotez
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricoteza
TRICOTÉZĂ, tricoteze, s. f. 1. Mașină de tricotat. 2. Femeie care tricotează (manual sau mecanic). – Din fr. tricoteuse. DOOM
tricotéză s. f., g.-d. art. tricotézei; pl. tricotéze
tricoteze
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricoteze
TRICOTÉZĂ, tricoteze, s. f. 1. Mașină de tricotat. 2. Femeie care tricotează (manual sau mecanic). – Din fr. tricoteuse. DOOM
tricotéză s. f., g.-d. art. tricotézei; pl. tricotéze
tricotezei
TRICOTÉZĂ, tricoteze, s. f. 1. Mașină de tricotat. 2. Femeie care tricotează (manual sau mecanic). – Din fr. tricoteuse. DOOM
tricotéză s. f., g.-d. art. tricotézei; pl. tricotéze
tricotezele
TRICOTÉZĂ, tricoteze, s. f. 1. Mașină de tricotat. 2. Femeie care tricotează (manual sau mecanic). – Din fr. tricoteuse. DOOM
tricotéză s. f., g.-d. art. tricotézei; pl. tricotéze
tricotezelor
TRICOTÉZĂ, tricoteze, s. f. 1. Mașină de tricotat. 2. Femeie care tricotează (manual sau mecanic). – Din fr. tricoteuse. DOOM
tricotéză s. f., g.-d. art. tricotézei; pl. tricotéze
tricotezi
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotin
TRICOTÍN s. n. (Rar) Țesătură specială folosită pentru taioare și mantouri. [Var.: tricotínă s. f.] – Din fr. tricotine. DOOM
tricotín (rar) s. n.
tricotinul
TRICOTÍN s. n. (Rar) Țesătură specială folosită pentru taioare și mantouri. [Var.: tricotínă s. f.] – Din fr. tricotine. DOOM
tricotín (rar) s. n.
tricotinului
TRICOTÍN s. n. (Rar) Țesătură specială folosită pentru taioare și mantouri. [Var.: tricotínă s. f.] – Din fr. tricotine. DOOM
tricotín (rar) s. n.
tricotină
TRICOTÍN s. n. (Rar) Țesătură specială folosită pentru taioare și mantouri. [Var.: tricotínă s. f.] – Din fr. tricotine. DOOM
tricotín (rar) s. n.
tricotomia
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
tricotomic
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
tricotomie
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
tricotomiei
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
tricotomii
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
tricotomiile
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
tricotomiilor
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
tricotul
TRICÓT, (2) tricoturi, s. n. 1. Țesătură făcută din fibre textile împletite în ochiuri. 2. Obiect de îmbrăcăminte făcut din această țesătură. – Din fr. tricot. DOOM
tricót (țesătură) s. n., (sorturi, obiecte) pl. tricóturi
tricotului
TRICÓT, (2) tricoturi, s. n. 1. Țesătură făcută din fibre textile împletite în ochiuri. 2. Obiect de îmbrăcăminte făcut din această țesătură. – Din fr. tricot. DOOM
tricót (țesătură) s. n., (sorturi, obiecte) pl. tricóturi
tricoturi
TRICÓT, (2) tricoturi, s. n. 1. Țesătură făcută din fibre textile împletite în ochiuri. 2. Obiect de îmbrăcăminte făcut din această țesătură. – Din fr. tricot. DOOM
tricót (țesătură) s. n., (sorturi, obiecte) pl. tricóturi
tricoturile
TRICÓT, (2) tricoturi, s. n. 1. Țesătură făcută din fibre textile împletite în ochiuri. 2. Obiect de îmbrăcăminte făcut din această țesătură. – Din fr. tricot. DOOM
tricót (țesătură) s. n., (sorturi, obiecte) pl. tricóturi
tricoturilor
TRICÓT, (2) tricoturi, s. n. 1. Țesătură făcută din fibre textile împletite în ochiuri. 2. Obiect de îmbrăcăminte făcut din această țesătură. – Din fr. tricot. DOOM
tricót (țesătură) s. n., (sorturi, obiecte) pl. tricóturi
tricotând
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotînd
TRICOTÁ, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter. DOOM
tricotá (a ~) vb., ind. prez. 3 tricoteáză
tricotări
TRICOTÁRE, tricotări, s. f. Acțiunea de a tricota și rezultatul ei; tricotat. – V. tricota. DOOM
tricotáre s. f., g.-d. art. tricotắrii; pl. tricotắri
tricotării
TRICOTÁRE, tricotări, s. f. Acțiunea de a tricota și rezultatul ei; tricotat. – V. tricota. DOOM
tricotáre s. f., g.-d. art. tricotắrii; pl. tricotắri
tricotările
TRICOTÁRE, tricotări, s. f. Acțiunea de a tricota și rezultatul ei; tricotat. – V. tricota. DOOM
tricotáre s. f., g.-d. art. tricotắrii; pl. tricotắri
tricotărilor
TRICOTÁRE, tricotări, s. f. Acțiunea de a tricota și rezultatul ei; tricotat. – V. tricota. DOOM
tricotáre s. f., g.-d. art. tricotắrii; pl. tricotắri
tricou
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou (mai ales la sportivi). [Var.: tricó s. n.] – Din fr. tricot. DOOM
tricóu (obiect) s. n., art. tricóul; pl. tricóuri
tricoul
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou (mai ales la sportivi). [Var.: tricó s. n.] – Din fr. tricot. DOOM
tricóu (obiect) s. n., art. tricóul; pl. tricóuri
tricoului
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou (mai ales la sportivi). [Var.: tricó s. n.] – Din fr. tricot. DOOM
tricóu (obiect) s. n., art. tricóul; pl. tricóuri
tricouri
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou (mai ales la sportivi). [Var.: tricó s. n.] – Din fr. tricot. DOOM
tricóu (obiect) s. n., art. tricóul; pl. tricóuri
tricourile
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou (mai ales la sportivi). [Var.: tricó s. n.] – Din fr. tricot. DOOM
tricóu (obiect) s. n., art. tricóul; pl. tricóuri
tricourilor
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou (mai ales la sportivi). [Var.: tricó s. n.] – Din fr. tricot. DOOM
tricóu (obiect) s. n., art. tricóul; pl. tricóuri
tricozenie
TRICOZÉNIE, tricozenii, s. f. (Regional) Prostie, ștrengârie, poznă. Dracul... își bătea joc de dînsul, făcînd cîte și mai cîte tricozenii și hohotind, de se cutremurau stîncile. MARIAN, T. 291.
tricroism
TRICROÍSM s.n. (Fiz.) Fenomen produs de un corp care prezintă trei culori distribuite diferit. [Pron. -cro-ism. / < fr. trichroisme].
tricrom
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricrom
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricroma
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromatic
TRICROMÁTIC, -Ă, tricromatici, -ce, adj. Care se referă la cele trei culori fundamentale sau la sistemul tricromatic; tricolor (1). ◊ (Fiz.) Sistemul tricromatic = sistem de reprezentare a culorilor, bazat pe faptul experimental că orice culoare poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori fundamentale, mereu aceleași, și care trebuie astfel alese încât niciuna să nu poată fi reprodusă prin amestecul celorlalte două. – Tri- + cromatic. DOOM
tricromátic (tri-cro-) adj. m., pl. tricromátici; f. tricromátică, pl. tricromátice
tricromatica
TRICROMÁTIC, -Ă, tricromatici, -ce, adj. Care se referă la cele trei culori fundamentale sau la sistemul tricromatic; tricolor (1). ◊ (Fiz.) Sistemul tricromatic = sistem de reprezentare a culorilor, bazat pe faptul experimental că orice culoare poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori fundamentale, mereu aceleași, și care trebuie astfel alese încât niciuna să nu poată fi reprodusă prin amestecul celorlalte două. – Tri- + cromatic. DOOM
tricromátic (tri-cro-) adj. m., pl. tricromátici; f. tricromátică, pl. tricromátice
tricromatice
TRICROMÁTIC, -Ă, tricromatici, -ce, adj. Care se referă la cele trei culori fundamentale sau la sistemul tricromatic; tricolor (1). ◊ (Fiz.) Sistemul tricromatic = sistem de reprezentare a culorilor, bazat pe faptul experimental că orice culoare poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori fundamentale, mereu aceleași, și care trebuie astfel alese încât niciuna să nu poată fi reprodusă prin amestecul celorlalte două. – Tri- + cromatic. DOOM
tricromátic (tri-cro-) adj. m., pl. tricromátici; f. tricromátică, pl. tricromátice
tricromaticei
TRICROMÁTIC, -Ă, tricromatici, -ce, adj. Care se referă la cele trei culori fundamentale sau la sistemul tricromatic; tricolor (1). ◊ (Fiz.) Sistemul tricromatic = sistem de reprezentare a culorilor, bazat pe faptul experimental că orice culoare poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori fundamentale, mereu aceleași, și care trebuie astfel alese încât niciuna să nu poată fi reprodusă prin amestecul celorlalte două. – Tri- + cromatic. DOOM
tricromátic (tri-cro-) adj. m., pl. tricromátici; f. tricromátică, pl. tricromátice
tricromaticele
TRICROMÁTIC, -Ă, tricromatici, -ce, adj. Care se referă la cele trei culori fundamentale sau la sistemul tricromatic; tricolor (1). ◊ (Fiz.) Sistemul tricromatic = sistem de reprezentare a culorilor, bazat pe faptul experimental că orice culoare poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori fundamentale, mereu aceleași, și care trebuie astfel alese încât niciuna să nu poată fi reprodusă prin amestecul celorlalte două. – Tri- + cromatic. DOOM
tricromátic (tri-cro-) adj. m., pl. tricromátici; f. tricromátică, pl. tricromátice
tricromaticelor
TRICROMÁTIC, -Ă, tricromatici, -ce, adj. Care se referă la cele trei culori fundamentale sau la sistemul tricromatic; tricolor (1). ◊ (Fiz.) Sistemul tricromatic = sistem de reprezentare a culorilor, bazat pe faptul experimental că orice culoare poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori fundamentale, mereu aceleași, și care trebuie astfel alese încât niciuna să nu poată fi reprodusă prin amestecul celorlalte două. – Tri- + cromatic. DOOM
tricromátic (tri-cro-) adj. m., pl. tricromátici; f. tricromátică, pl. tricromátice
tricromatici
TRICROMÁTIC, -Ă, tricromatici, -ce, adj. Care se referă la cele trei culori fundamentale sau la sistemul tricromatic; tricolor (1). ◊ (Fiz.) Sistemul tricromatic = sistem de reprezentare a culorilor, bazat pe faptul experimental că orice culoare poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori fundamentale, mereu aceleași, și care trebuie astfel alese încât niciuna să nu poată fi reprodusă prin amestecul celorlalte două. – Tri- + cromatic. DOOM
tricromátic (tri-cro-) adj. m., pl. tricromátici; f. tricromátică, pl. tricromátice
tricromaticii
TRICROMÁTIC, -Ă, tricromatici, -ce, adj. Care se referă la cele trei culori fundamentale sau la sistemul tricromatic; tricolor (1). ◊ (Fiz.) Sistemul tricromatic = sistem de reprezentare a culorilor, bazat pe faptul experimental că orice culoare poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori fundamentale, mereu aceleași, și care trebuie astfel alese încât niciuna să nu poată fi reprodusă prin amestecul celorlalte două. – Tri- + cromatic. DOOM
tricromátic (tri-cro-) adj. m., pl. tricromátici; f. tricromátică, pl. tricromátice
tricromaticilor
TRICROMÁTIC, -Ă, tricromatici, -ce, adj. Care se referă la cele trei culori fundamentale sau la sistemul tricromatic; tricolor (1). ◊ (Fiz.) Sistemul tricromatic = sistem de reprezentare a culorilor, bazat pe faptul experimental că orice culoare poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori fundamentale, mereu aceleași, și care trebuie astfel alese încât niciuna să nu poată fi reprodusă prin amestecul celorlalte două. – Tri- + cromatic. DOOM
tricromátic (tri-cro-) adj. m., pl. tricromátici; f. tricromátică, pl. tricromátice
tricromaticul
TRICROMÁTIC, -Ă, tricromatici, -ce, adj. Care se referă la cele trei culori fundamentale sau la sistemul tricromatic; tricolor (1). ◊ (Fiz.) Sistemul tricromatic = sistem de reprezentare a culorilor, bazat pe faptul experimental că orice culoare poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori fundamentale, mereu aceleași, și care trebuie astfel alese încât niciuna să nu poată fi reprodusă prin amestecul celorlalte două. – Tri- + cromatic. DOOM
tricromátic (tri-cro-) adj. m., pl. tricromátici; f. tricromátică, pl. tricromátice
tricromaticului
TRICROMÁTIC, -Ă, tricromatici, -ce, adj. Care se referă la cele trei culori fundamentale sau la sistemul tricromatic; tricolor (1). ◊ (Fiz.) Sistemul tricromatic = sistem de reprezentare a culorilor, bazat pe faptul experimental că orice culoare poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori fundamentale, mereu aceleași, și care trebuie astfel alese încât niciuna să nu poată fi reprodusă prin amestecul celorlalte două. – Tri- + cromatic. DOOM
tricromátic (tri-cro-) adj. m., pl. tricromátici; f. tricromátică, pl. tricromátice
tricrome
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromei
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromele
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromelor
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromi
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromi
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromia
TRICROMÍE s. f. Procedeu de imprimare sau de fotografiere policromă prin suprapunerea a trei culori fundamentale. – Din fr. trichromie. DOOM
tricromíe (tri-cro-) s. f., art. tricromía, g.-d. tricromíi, art. tricromíei
tricromic
TRICRÓMIC, -Ă adj. (Liv.) Tricrom. [Cf. fr. trichrome].
tricromie
TRICROMÍE s. f. Procedeu de imprimare sau de fotografiere policromă prin suprapunerea a trei culori fundamentale. – Din fr. trichromie. DOOM
tricromíe (tri-cro-) s. f., art. tricromía, g.-d. tricromíi, art. tricromíei
tricromiei
TRICROMÍE s. f. Procedeu de imprimare sau de fotografiere policromă prin suprapunerea a trei culori fundamentale. – Din fr. trichromie. DOOM
tricromíe (tri-cro-) s. f., art. tricromía, g.-d. tricromíi, art. tricromíei
tricromii
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromii
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromii
TRICROMÍE s. f. Procedeu de imprimare sau de fotografiere policromă prin suprapunerea a trei culori fundamentale. – Din fr. trichromie. DOOM
tricromíe (tri-cro-) s. f., art. tricromía, g.-d. tricromíi, art. tricromíei
tricromilor
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromilor
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromul
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromul
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromului
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
tricromului
TRICRÓM, -Ă, tricromi, -e, adj. Tricromatic. – Din fr. trichrome.
trictrac
TRICTRÁC, trictracuri, s. n. (Înv.) Jocul de table. – Din fr. trictrac. DOOM
trictrác (înv.) s. n., pl. trictrácuri
trictracul
TRICTRÁC, trictracuri, s. n. (Înv.) Jocul de table. – Din fr. trictrac. DOOM
trictrác (înv.) s. n., pl. trictrácuri
trictracului
TRICTRÁC, trictracuri, s. n. (Înv.) Jocul de table. – Din fr. trictrac. DOOM
trictrác (înv.) s. n., pl. trictrácuri
trictracuri
TRICTRÁC, trictracuri, s. n. (Înv.) Jocul de table. – Din fr. trictrac. DOOM
trictrác (înv.) s. n., pl. trictrácuri
trictracurile
TRICTRÁC, trictracuri, s. n. (Înv.) Jocul de table. – Din fr. trictrac. DOOM
trictrác (înv.) s. n., pl. trictrácuri
trictracurilor
TRICTRÁC, trictracuri, s. n. (Înv.) Jocul de table. – Din fr. trictrac. DOOM
trictrác (înv.) s. n., pl. trictrácuri
tricuspid
TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ◊ Valvulă tricuspidă = valvulă a inimii care închide orificiul dintre atriul și ventriculul drept. – Din fr. tricuspide. DOOM
tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. tricuspídă, pl. tricuspíde
tricuspida
TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ◊ Valvulă tricuspidă = valvulă a inimii care închide orificiul dintre atriul și ventriculul drept. – Din fr. tricuspide. DOOM
tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. tricuspídă, pl. tricuspíde
tricuspide
TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ◊ Valvulă tricuspidă = valvulă a inimii care închide orificiul dintre atriul și ventriculul drept. – Din fr. tricuspide. DOOM
tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. tricuspídă, pl. tricuspíde
tricuspidei
TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ◊ Valvulă tricuspidă = valvulă a inimii care închide orificiul dintre atriul și ventriculul drept. – Din fr. tricuspide. DOOM
tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. tricuspídă, pl. tricuspíde
tricuspidele
TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ◊ Valvulă tricuspidă = valvulă a inimii care închide orificiul dintre atriul și ventriculul drept. – Din fr. tricuspide. DOOM
tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. tricuspídă, pl. tricuspíde
tricuspidelor
TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ◊ Valvulă tricuspidă = valvulă a inimii care închide orificiul dintre atriul și ventriculul drept. – Din fr. tricuspide. DOOM
tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. tricuspídă, pl. tricuspíde
tricuspidul
TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ◊ Valvulă tricuspidă = valvulă a inimii care închide orificiul dintre atriul și ventriculul drept. – Din fr. tricuspide. DOOM
tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. tricuspídă, pl. tricuspíde
tricuspidului
TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ◊ Valvulă tricuspidă = valvulă a inimii care închide orificiul dintre atriul și ventriculul drept. – Din fr. tricuspide. DOOM
tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. tricuspídă, pl. tricuspíde
tricuspizi
TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ◊ Valvulă tricuspidă = valvulă a inimii care închide orificiul dintre atriul și ventriculul drept. – Din fr. tricuspide. DOOM
tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. tricuspídă, pl. tricuspíde
tricuspizii
TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ◊ Valvulă tricuspidă = valvulă a inimii care închide orificiul dintre atriul și ventriculul drept. – Din fr. tricuspide. DOOM
tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. tricuspídă, pl. tricuspíde
tricuspizilor
TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ◊ Valvulă tricuspidă = valvulă a inimii care închide orificiul dintre atriul și ventriculul drept. – Din fr. tricuspide. DOOM
tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. tricuspídă, pl. tricuspíde
tridactil
TRIDACTÍL, -Ă adj. (Despre animale) Cu trei degete. [< fr. tridactyle].
tridactila
TRIDACTÍL, -Ă adj. (Despre animale) Cu trei degete. [< fr. tridactyle].
tridactile
TRIDACTÍL, -Ă adj. (Despre animale) Cu trei degete. [< fr. tridactyle].
tridactilei
TRIDACTÍL, -Ă adj. (Despre animale) Cu trei degete. [< fr. tridactyle].
tridactilele
TRIDACTÍL, -Ă adj. (Despre animale) Cu trei degete. [< fr. tridactyle].
tridactilelor
TRIDACTÍL, -Ă adj. (Despre animale) Cu trei degete. [< fr. tridactyle].
tridactili
TRIDACTÍL, -Ă adj. (Despre animale) Cu trei degete. [< fr. tridactyle].
tridactilii
TRIDACTÍL, -Ă adj. (Despre animale) Cu trei degete. [< fr. tridactyle].
tridactililor
TRIDACTÍL, -Ă adj. (Despre animale) Cu trei degete. [< fr. tridactyle].
tridactilul
TRIDACTÍL, -Ă adj. (Despre animale) Cu trei degete. [< fr. tridactyle].
tridactilului
TRIDACTÍL, -Ă adj. (Despre animale) Cu trei degete. [< fr. tridactyle].
trident
TRIDÉNT, tridente, s. n. (în mitologia greco-latină) Furcă cu trei dinți, simbol al puterii zeului Neptun. – Din fr. trident, lat. tridens, -ntis. DOOM
!tridént s. n., pl. tridénte
tridente
TRIDÉNT, tridente, s. n. (în mitologia greco-latină) Furcă cu trei dinți, simbol al puterii zeului Neptun. – Din fr. trident, lat. tridens, -ntis. DOOM
!tridént s. n., pl. tridénte
tridentele
TRIDÉNT, tridente, s. n. (în mitologia greco-latină) Furcă cu trei dinți, simbol al puterii zeului Neptun. – Din fr. trident, lat. tridens, -ntis. DOOM
!tridént s. n., pl. tridénte
tridentelor
TRIDÉNT, tridente, s. n. (în mitologia greco-latină) Furcă cu trei dinți, simbol al puterii zeului Neptun. – Din fr. trident, lat. tridens, -ntis. DOOM
!tridént s. n., pl. tridénte
tridentul
TRIDÉNT, tridente, s. n. (în mitologia greco-latină) Furcă cu trei dinți, simbol al puterii zeului Neptun. – Din fr. trident, lat. tridens, -ntis. DOOM
!tridént s. n., pl. tridénte
tridentului
TRIDÉNT, tridente, s. n. (în mitologia greco-latină) Furcă cu trei dinți, simbol al puterii zeului Neptun. – Din fr. trident, lat. tridens, -ntis. DOOM
!tridént s. n., pl. tridénte
tridimensional
TRIDIMENSIONÁL, -Ă, tridimensionali, -e, adj. Care are trei dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tridimensionnel. DOOM
tridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. tridimensionáli; f. tridimensionálă, pl. tridimensionále
tridimensionala
TRIDIMENSIONÁL, -Ă, tridimensionali, -e, adj. Care are trei dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tridimensionnel. DOOM
tridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. tridimensionáli; f. tridimensionálă, pl. tridimensionále
tridimensionale
TRIDIMENSIONÁL, -Ă, tridimensionali, -e, adj. Care are trei dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tridimensionnel. DOOM
tridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. tridimensionáli; f. tridimensionálă, pl. tridimensionále
tridimensionalei
TRIDIMENSIONÁL, -Ă, tridimensionali, -e, adj. Care are trei dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tridimensionnel. DOOM
tridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. tridimensionáli; f. tridimensionálă, pl. tridimensionále
tridimensionalele
TRIDIMENSIONÁL, -Ă, tridimensionali, -e, adj. Care are trei dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tridimensionnel. DOOM
tridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. tridimensionáli; f. tridimensionálă, pl. tridimensionále
tridimensionalelor
TRIDIMENSIONÁL, -Ă, tridimensionali, -e, adj. Care are trei dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tridimensionnel. DOOM
tridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. tridimensionáli; f. tridimensionálă, pl. tridimensionále
tridimensionali
TRIDIMENSIONÁL, -Ă, tridimensionali, -e, adj. Care are trei dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tridimensionnel. DOOM
tridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. tridimensionáli; f. tridimensionálă, pl. tridimensionále
tridimensionalii
TRIDIMENSIONÁL, -Ă, tridimensionali, -e, adj. Care are trei dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tridimensionnel. DOOM
tridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. tridimensionáli; f. tridimensionálă, pl. tridimensionále
tridimensionalilor
TRIDIMENSIONÁL, -Ă, tridimensionali, -e, adj. Care are trei dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tridimensionnel. DOOM
tridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. tridimensionáli; f. tridimensionálă, pl. tridimensionále
tridimensionalitate
TRIDIMENSIONALITÁTE s. f. Însușirea de a fi tridimensional. [Pr.: -si-o-] – Din engl. tridimensionality.
tridimensionalitatea
TRIDIMENSIONALITÁTE s. f. Însușirea de a fi tridimensional. [Pr.: -si-o-] – Din engl. tridimensionality.
tridimensionalități
TRIDIMENSIONALITÁTE s. f. Însușirea de a fi tridimensional. [Pr.: -si-o-] – Din engl. tridimensionality.
tridimensionalității
TRIDIMENSIONALITÁTE s. f. Însușirea de a fi tridimensional. [Pr.: -si-o-] – Din engl. tridimensionality.
tridimensionalul
TRIDIMENSIONÁL, -Ă, tridimensionali, -e, adj. Care are trei dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tridimensionnel. DOOM
tridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. tridimensionáli; f. tridimensionálă, pl. tridimensionále
tridimensionalului
TRIDIMENSIONÁL, -Ă, tridimensionali, -e, adj. Care are trei dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tridimensionnel. DOOM
tridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. tridimensionáli; f. tridimensionálă, pl. tridimensionále
tridimit
TRIDIMÍT s.n. Silice naturală polimorfă. [Cf. germ. Tridymit]. DOOM
tridimít s. n.
tridimitul
TRIDIMÍT s.n. Silice naturală polimorfă. [Cf. germ. Tridymit]. DOOM
tridimít s. n.
tridimitului
TRIDIMÍT s.n. Silice naturală polimorfă. [Cf. germ. Tridymit]. DOOM
tridimít s. n.
tridinam
TRIDINÁM, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) Format din șase stamine, dintre care trei sunt mai lungi. [< fr. tridyname].
tridrahmă
TRIDRÁHMĂ s.f. Monedă de argint greco-macedoneană, valorând trei drahme. [< gr. tridrachmon].
trie
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triedre
TRIÉDRU, triedre, s. n. Figură geometrică formată din trei semidrepte concurente aflate în planuri diferite. [Pr.: tri-e-] – Din fr. trièdre. DOOM
triédru (tri-e-dru) s. n., art. triédrul; pl. triédre
triedrele
TRIÉDRU, triedre, s. n. Figură geometrică formată din trei semidrepte concurente aflate în planuri diferite. [Pr.: tri-e-] – Din fr. trièdre. DOOM
triédru (tri-e-dru) s. n., art. triédrul; pl. triédre
triedrelor
TRIÉDRU, triedre, s. n. Figură geometrică formată din trei semidrepte concurente aflate în planuri diferite. [Pr.: tri-e-] – Din fr. trièdre. DOOM
triédru (tri-e-dru) s. n., art. triédrul; pl. triédre
triedru
TRIÉDRU, triedre, s. n. Figură geometrică formată din trei semidrepte concurente aflate în planuri diferite. [Pr.: tri-e-] – Din fr. trièdre. DOOM
triédru (tri-e-dru) s. n., art. triédrul; pl. triédre
triedrul
TRIÉDRU, triedre, s. n. Figură geometrică formată din trei semidrepte concurente aflate în planuri diferite. [Pr.: tri-e-] – Din fr. trièdre. DOOM
triédru (tri-e-dru) s. n., art. triédrul; pl. triédre
triedrului
TRIÉDRU, triedre, s. n. Figură geometrică formată din trei semidrepte concurente aflate în planuri diferite. [Pr.: tri-e-] – Din fr. trièdre. DOOM
triédru (tri-e-dru) s. n., art. triédrul; pl. triédre
triem
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
trienal
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienala
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienale
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienalei
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienalele
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienalelor
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienali
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienalii
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienalilor
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienalul
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienalului
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienală
TRIENÁL, -Ă, trienali, -e, adj. Care durează trei ani; care are loc din trei în trei ani; care are nevoie de trei ani pentru a se termina sau a se dezvolta complet. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triennal. DOOM
trienálă (tri-e-) s. f., g.-d. art. trienálei; pl. trienále
trienii
TRIÉNIU, trienii, s. n. (Rar) Interval de trei ani. [Pr.: tri-e-] – Din lat. triennium. DOOM
triéniu (rar) [niu pron. niu] (tri-e-) s. n., art. triéniul; pl. triénii, art. triéniile (-ni-i-)
trieniile
TRIÉNIU, trienii, s. n. (Rar) Interval de trei ani. [Pr.: tri-e-] – Din lat. triennium. DOOM
triéniu (rar) [niu pron. niu] (tri-e-) s. n., art. triéniul; pl. triénii, art. triéniile (-ni-i-)
trieniilor
TRIÉNIU, trienii, s. n. (Rar) Interval de trei ani. [Pr.: tri-e-] – Din lat. triennium. DOOM
triéniu (rar) [niu pron. niu] (tri-e-) s. n., art. triéniul; pl. triénii, art. triéniile (-ni-i-)
trieniu
TRIÉNIU, trienii, s. n. (Rar) Interval de trei ani. [Pr.: tri-e-] – Din lat. triennium. DOOM
triéniu (rar) [niu pron. niu] (tri-e-) s. n., art. triéniul; pl. triénii, art. triéniile (-ni-i-)
trieniul
TRIÉNIU, trienii, s. n. (Rar) Interval de trei ani. [Pr.: tri-e-] – Din lat. triennium. DOOM
triéniu (rar) [niu pron. niu] (tri-e-) s. n., art. triéniul; pl. triénii, art. triéniile (-ni-i-)
trieniului
TRIÉNIU, trienii, s. n. (Rar) Interval de trei ani. [Pr.: tri-e-] – Din lat. triennium. DOOM
triéniu (rar) [niu pron. niu] (tri-e-) s. n., art. triéniul; pl. triénii, art. triéniile (-ni-i-)
trier
TRÍER s. n. v. treier.
triera
TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare. DOOM
treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră
triera
TRIÉRĂ, triere, s. f. (În Grecia antică) Triremă. [Pr.: tri-e-] – Din fr. trière. DOOM
triéră (navă de război) (tri-e-) s. f., g.-d. art. triérei; pl. triére
trierare
TRIERÁ vb. I v. treiera.
trierarh
TRIERÁRH, trierarhi, s. m. Comandant al unei triere. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triérarque. DOOM
!trierárh (tri-e-) s. m., pl. trierárhi
trierarhi
TRIERÁRH, trierarhi, s. m. Comandant al unei triere. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triérarque. DOOM
!trierárh (tri-e-) s. m., pl. trierárhi
trierarhii
TRIERÁRH, trierarhi, s. m. Comandant al unei triere. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triérarque. DOOM
!trierárh (tri-e-) s. m., pl. trierárhi
trierarhilor
TRIERÁRH, trierarhi, s. m. Comandant al unei triere. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triérarque. DOOM
!trierárh (tri-e-) s. m., pl. trierárhi
trierarhul
TRIERÁRH, trierarhi, s. m. Comandant al unei triere. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triérarque. DOOM
!trierárh (tri-e-) s. m., pl. trierárhi
trierarhului
TRIERÁRH, trierarhi, s. m. Comandant al unei triere. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triérarque. DOOM
!trierárh (tri-e-) s. m., pl. trierárhi
trierat
TRIERÁ vb. I v. treiera.
trieraulet
TRIERAULÉT s.m. (Ant.) Cântăreț din flaut care imprima ritmul vâslașilor pe o trieră. [Pron. tri-e-ra-u-. / < fr. triéraulète, gr. trieraules].
triere
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triere
TRIÉRĂ, triere, s. f. (În Grecia antică) Triremă. [Pr.: tri-e-] – Din fr. trière. DOOM
triéră (navă de război) (tri-e-) s. f., g.-d. art. triérei; pl. triére
triere
TRIÉRE, trieri, s. f. Acțiunea de a tria și rezultatul ei. [Pr.: tri-e-] – V. tria. DOOM
triére (faptul de a tria) (tri-e-) s. f., g.-d. art. triérii; pl. triéri
trierea
TRIÉRE, trieri, s. f. Acțiunea de a tria și rezultatul ei. [Pr.: tri-e-] – V. tria. DOOM
triére (faptul de a tria) (tri-e-) s. f., g.-d. art. triérii; pl. triéri
trierei
TRIÉRĂ, triere, s. f. (În Grecia antică) Triremă. [Pr.: tri-e-] – Din fr. trière. DOOM
triéră (navă de război) (tri-e-) s. f., g.-d. art. triérei; pl. triére
trierele
TRIÉRĂ, triere, s. f. (În Grecia antică) Triremă. [Pr.: tri-e-] – Din fr. trière. DOOM
triéră (navă de război) (tri-e-) s. f., g.-d. art. triérei; pl. triére
trierelor
TRIÉRĂ, triere, s. f. (În Grecia antică) Triremă. [Pr.: tri-e-] – Din fr. trière. DOOM
triéră (navă de război) (tri-e-) s. f., g.-d. art. triérei; pl. triére
trieri
TRIÉRE, trieri, s. f. Acțiunea de a tria și rezultatul ei. [Pr.: tri-e-] – V. tria. DOOM
triére (faptul de a tria) (tri-e-) s. f., g.-d. art. triérii; pl. triéri
trierii
TRIÉRE, trieri, s. f. Acțiunea de a tria și rezultatul ei. [Pr.: tri-e-] – V. tria. DOOM
triére (faptul de a tria) (tri-e-) s. f., g.-d. art. triérii; pl. triéri
trierile
TRIÉRE, trieri, s. f. Acțiunea de a tria și rezultatul ei. [Pr.: tri-e-] – V. tria. DOOM
triére (faptul de a tria) (tri-e-) s. f., g.-d. art. triérii; pl. triéri
trierilor
TRIÉRE, trieri, s. f. Acțiunea de a tria și rezultatul ei. [Pr.: tri-e-] – V. tria. DOOM
triére (faptul de a tria) (tri-e-) s. f., g.-d. art. triérii; pl. triéri
trietajat
TRIETAJÁT, -Ă, trietajați, -te, adj. Cu trei etaje. [Pr.: tri-e-] – Tri- + etajat.
trietajata
TRIETAJÁT, -Ă, trietajați, -te, adj. Cu trei etaje. [Pr.: tri-e-] – Tri- + etajat.
trietajate
TRIETAJÁT, -Ă, trietajați, -te, adj. Cu trei etaje. [Pr.: tri-e-] – Tri- + etajat.
trietajatei
TRIETAJÁT, -Ă, trietajați, -te, adj. Cu trei etaje. [Pr.: tri-e-] – Tri- + etajat.
trietajatele
TRIETAJÁT, -Ă, trietajați, -te, adj. Cu trei etaje. [Pr.: tri-e-] – Tri- + etajat.
trietajatelor
TRIETAJÁT, -Ă, trietajați, -te, adj. Cu trei etaje. [Pr.: tri-e-] – Tri- + etajat.
trietajatul
TRIETAJÁT, -Ă, trietajați, -te, adj. Cu trei etaje. [Pr.: tri-e-] – Tri- + etajat.
trietajatului
TRIETAJÁT, -Ă, trietajați, -te, adj. Cu trei etaje. [Pr.: tri-e-] – Tri- + etajat.
trietajați
TRIETAJÁT, -Ă, trietajați, -te, adj. Cu trei etaje. [Pr.: tri-e-] – Tri- + etajat.
trietajații
TRIETAJÁT, -Ă, trietajați, -te, adj. Cu trei etaje. [Pr.: tri-e-] – Tri- + etajat.
trietajaților
TRIETAJÁT, -Ă, trietajați, -te, adj. Cu trei etaje. [Pr.: tri-e-] – Tri- + etajat.
trieteridă
TRIETERÍDĂ s.f. Perioadă de trei ani în calendarul grecesc. ♦ (La pl.) Sărbători în cinstea lui Bachus care se celebrau din trei în trei ani în Tracia și Beoția. [Pron. tri-e-. / < fr. triétéride, gr. trieteris].
triez
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
trieze
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
triezi
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
trifazat
TRIFAZÁT, -Ă, trifazați, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt în legătură de fază unele cu altele; trifazic. 2. (Despre mașini electrice) Care funcționează cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphasé. DOOM
trifazát adj. m., pl. trifazáți; f. trifazátă, pl. trifazáte
trifazata
TRIFAZÁT, -Ă, trifazați, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt în legătură de fază unele cu altele; trifazic. 2. (Despre mașini electrice) Care funcționează cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphasé. DOOM
trifazát adj. m., pl. trifazáți; f. trifazátă, pl. trifazáte
trifazate
TRIFAZÁT, -Ă, trifazați, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt în legătură de fază unele cu altele; trifazic. 2. (Despre mașini electrice) Care funcționează cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphasé. DOOM
trifazát adj. m., pl. trifazáți; f. trifazátă, pl. trifazáte
trifazatei
TRIFAZÁT, -Ă, trifazați, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt în legătură de fază unele cu altele; trifazic. 2. (Despre mașini electrice) Care funcționează cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphasé. DOOM
trifazát adj. m., pl. trifazáți; f. trifazátă, pl. trifazáte
trifazatele
TRIFAZÁT, -Ă, trifazați, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt în legătură de fază unele cu altele; trifazic. 2. (Despre mașini electrice) Care funcționează cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphasé. DOOM
trifazát adj. m., pl. trifazáți; f. trifazátă, pl. trifazáte
trifazatelor
TRIFAZÁT, -Ă, trifazați, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt în legătură de fază unele cu altele; trifazic. 2. (Despre mașini electrice) Care funcționează cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphasé. DOOM
trifazát adj. m., pl. trifazáți; f. trifazátă, pl. trifazáte
trifazatul
TRIFAZÁT, -Ă, trifazați, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt în legătură de fază unele cu altele; trifazic. 2. (Despre mașini electrice) Care funcționează cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphasé. DOOM
trifazát adj. m., pl. trifazáți; f. trifazátă, pl. trifazáte
trifazatului
TRIFAZÁT, -Ă, trifazați, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt în legătură de fază unele cu altele; trifazic. 2. (Despre mașini electrice) Care funcționează cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphasé. DOOM
trifazát adj. m., pl. trifazáți; f. trifazátă, pl. trifazáte
trifazați
TRIFAZÁT, -Ă, trifazați, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt în legătură de fază unele cu altele; trifazic. 2. (Despre mașini electrice) Care funcționează cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphasé. DOOM
trifazát adj. m., pl. trifazáți; f. trifazátă, pl. trifazáte
trifazații
TRIFAZÁT, -Ă, trifazați, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt în legătură de fază unele cu altele; trifazic. 2. (Despre mașini electrice) Care funcționează cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphasé. DOOM
trifazát adj. m., pl. trifazáți; f. trifazátă, pl. trifazáte
trifazaților
TRIFAZÁT, -Ă, trifazați, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt în legătură de fază unele cu altele; trifazic. 2. (Despre mașini electrice) Care funcționează cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphasé. DOOM
trifazát adj. m., pl. trifazáți; f. trifazátă, pl. trifazáte
trifazic
TRIFÁZIC, -Ă, trifazici, -ce, adj. Trifazat (1). – Cf. trifazat. DOOM
trifázic adj. m., pl. trifázici; f. trifázică, pl. trifázice
trifazica
TRIFÁZIC, -Ă, trifazici, -ce, adj. Trifazat (1). – Cf. trifazat. DOOM
trifázic adj. m., pl. trifázici; f. trifázică, pl. trifázice
trifazice
TRIFÁZIC, -Ă, trifazici, -ce, adj. Trifazat (1). – Cf. trifazat. DOOM
trifázic adj. m., pl. trifázici; f. trifázică, pl. trifázice
trifazicei
TRIFÁZIC, -Ă, trifazici, -ce, adj. Trifazat (1). – Cf. trifazat. DOOM
trifázic adj. m., pl. trifázici; f. trifázică, pl. trifázice
trifazicele
TRIFÁZIC, -Ă, trifazici, -ce, adj. Trifazat (1). – Cf. trifazat. DOOM
trifázic adj. m., pl. trifázici; f. trifázică, pl. trifázice
trifazicelor
TRIFÁZIC, -Ă, trifazici, -ce, adj. Trifazat (1). – Cf. trifazat. DOOM
trifázic adj. m., pl. trifázici; f. trifázică, pl. trifázice
trifazici
TRIFÁZIC, -Ă, trifazici, -ce, adj. Trifazat (1). – Cf. trifazat. DOOM
trifázic adj. m., pl. trifázici; f. trifázică, pl. trifázice
trifazicii
TRIFÁZIC, -Ă, trifazici, -ce, adj. Trifazat (1). – Cf. trifazat. DOOM
trifázic adj. m., pl. trifázici; f. trifázică, pl. trifázice
trifazicilor
TRIFÁZIC, -Ă, trifazici, -ce, adj. Trifazat (1). – Cf. trifazat. DOOM
trifázic adj. m., pl. trifázici; f. trifázică, pl. trifázice
trifazicul
TRIFÁZIC, -Ă, trifazici, -ce, adj. Trifazat (1). – Cf. trifazat. DOOM
trifázic adj. m., pl. trifázici; f. trifázică, pl. trifázice
trifazicului
TRIFÁZIC, -Ă, trifazici, -ce, adj. Trifazat (1). – Cf. trifazat. DOOM
trifázic adj. m., pl. trifázici; f. trifázică, pl. trifázice
trifenilmetan
TRIFENILMETÁN s.n. (Chim.) Compus derivat din metan, având o mare importanță în industria coloranților. [< fr. triphénylméthane].
trifid
TRIFÍD, -Ă, trifizi, -de, adj. (Despre frunze) Care este împărțit sau despicat în trei părți, pînă la mijlocul lungimii sau lățimii sale.
trifida
TRIFÍDĂ, trifide, adj. (Despre frunze) Care este împărțită sau despicată în trei părți până la mijlocul lungimii sau lățimii sale. – Din fr. trifide. DOOM
trifídă adj. f., pl. trifíde
trifide
TRIFÍDĂ, trifide, adj. (Despre frunze) Care este împărțită sau despicată în trei părți până la mijlocul lungimii sau lățimii sale. – Din fr. trifide. DOOM
trifídă adj. f., pl. trifíde
trifidei
TRIFÍDĂ, trifide, adj. (Despre frunze) Care este împărțită sau despicată în trei părți până la mijlocul lungimii sau lățimii sale. – Din fr. trifide. DOOM
trifídă adj. f., pl. trifíde
trifidele
TRIFÍDĂ, trifide, adj. (Despre frunze) Care este împărțită sau despicată în trei părți până la mijlocul lungimii sau lățimii sale. – Din fr. trifide. DOOM
trifídă adj. f., pl. trifíde
trifidelor
TRIFÍDĂ, trifide, adj. (Despre frunze) Care este împărțită sau despicată în trei părți până la mijlocul lungimii sau lățimii sale. – Din fr. trifide. DOOM
trifídă adj. f., pl. trifíde
trifoi
TRIFÓI, (1) s. m., (2) trifoiuri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole și cu florile strânse în inflorescențe globuloase, divers colorate, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Trifolium). 2. S. m. Varietate de trifoi (1). – Lat. trifolium. DOOM
!trifói s. m., (sorturi) pl. trifóiuri
trifoi
TRIFÓI, trifoiuri, s. n. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole și cu florile strânse în inflorescențe globuloase, divers colorate, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Trifolium). – Lat. trifolium.
trifoiaș
TRIFOIÁȘ, trifoiași, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele despicate în trei lobi și cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -aș. DOOM
trifoiáș s. m., pl. trifoiáși
trifoiași
TRIFOIÁȘ, trifoiași, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele despicate în trei lobi și cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -aș. DOOM
trifoiáș s. m., pl. trifoiáși
trifoiașii
TRIFOIÁȘ, trifoiași, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele despicate în trei lobi și cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -aș. DOOM
trifoiáș s. m., pl. trifoiáși
trifoiașilor
TRIFOIÁȘ, trifoiași, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele despicate în trei lobi și cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -aș. DOOM
trifoiáș s. m., pl. trifoiáși
trifoiașul
TRIFOIÁȘ, trifoiași, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele despicate în trei lobi și cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -aș. DOOM
trifoiáș s. m., pl. trifoiáși
trifoiașului
TRIFOIÁȘ, trifoiași, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele despicate în trei lobi și cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -aș. DOOM
trifoiáș s. m., pl. trifoiáși
trifoii
TRIFÓI, (1) s. m., (2) trifoiuri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole și cu florile strânse în inflorescențe globuloase, divers colorate, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Trifolium). 2. S. m. Varietate de trifoi (1). – Lat. trifolium. DOOM
!trifói s. m., (sorturi) pl. trifóiuri
trifoilor
TRIFÓI, (1) s. m., (2) trifoiuri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole și cu florile strânse în inflorescențe globuloase, divers colorate, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Trifolium). 2. S. m. Varietate de trifoi (1). – Lat. trifolium. DOOM
!trifói s. m., (sorturi) pl. trifóiuri
trifoiul
TRIFÓI, (1) s. m., (2) trifoiuri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole și cu florile strânse în inflorescențe globuloase, divers colorate, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Trifolium). 2. S. m. Varietate de trifoi (1). – Lat. trifolium. DOOM
!trifói s. m., (sorturi) pl. trifóiuri
trifoiului
TRIFÓI, (1) s. m., (2) trifoiuri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole și cu florile strânse în inflorescențe globuloase, divers colorate, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Trifolium). 2. S. m. Varietate de trifoi (1). – Lat. trifolium. DOOM
!trifói s. m., (sorturi) pl. trifóiuri
trifoiște
TRIFOÍȘTE, trifoiști, s. f. 1. Loc semănat cu trifoi. 2. Plantă erbacee cu frunzele compuse din trei foliole, cu flori roz, folosită în medicină ca tonic, febrifug și antiscorbutic (Menyanthes trifoliata). [Acc. și: trifóiște] – Trifoi + suf. -iște. DOOM
!trifoíște s. f., g.-d. art. trifoíștii; pl. trifoíști
trifoiște
TRIFÓIȘTE, trifoiști, s. f. 1. Loc semănat cu trifoi. 2. Plantă erbacee cu frunzele compuse din trei foliole, cu flori roz, întrebuințată în medicină ca tonic, febrifug și antiscorbutic (Menyanthes trifoliata). [Acc. și: trifoíște] – Trifoi + suf. -iște.
trifoiștea
TRIFOÍȘTE, trifoiști, s. f. 1. Loc semănat cu trifoi. 2. Plantă erbacee cu frunzele compuse din trei foliole, cu flori roz, folosită în medicină ca tonic, febrifug și antiscorbutic (Menyanthes trifoliata). [Acc. și: trifóiște] – Trifoi + suf. -iște. DOOM
!trifoíște s. f., g.-d. art. trifoíștii; pl. trifoíști
trifoiști
TRIFOÍȘTE, trifoiști, s. f. 1. Loc semănat cu trifoi. 2. Plantă erbacee cu frunzele compuse din trei foliole, cu flori roz, folosită în medicină ca tonic, febrifug și antiscorbutic (Menyanthes trifoliata). [Acc. și: trifóiște] – Trifoi + suf. -iște. DOOM
!trifoíște s. f., g.-d. art. trifoíștii; pl. trifoíști
trifoiștii
TRIFOÍȘTE, trifoiști, s. f. 1. Loc semănat cu trifoi. 2. Plantă erbacee cu frunzele compuse din trei foliole, cu flori roz, folosită în medicină ca tonic, febrifug și antiscorbutic (Menyanthes trifoliata). [Acc. și: trifóiște] – Trifoi + suf. -iște. DOOM
!trifoíște s. f., g.-d. art. trifoíștii; pl. trifoíști
trifoiștile
TRIFOÍȘTE, trifoiști, s. f. 1. Loc semănat cu trifoi. 2. Plantă erbacee cu frunzele compuse din trei foliole, cu flori roz, folosită în medicină ca tonic, febrifug și antiscorbutic (Menyanthes trifoliata). [Acc. și: trifóiște] – Trifoi + suf. -iște. DOOM
!trifoíște s. f., g.-d. art. trifoíștii; pl. trifoíști
trifoiștilor
TRIFOÍȘTE, trifoiști, s. f. 1. Loc semănat cu trifoi. 2. Plantă erbacee cu frunzele compuse din trei foliole, cu flori roz, folosită în medicină ca tonic, febrifug și antiscorbutic (Menyanthes trifoliata). [Acc. și: trifóiște] – Trifoi + suf. -iște. DOOM
!trifoíște s. f., g.-d. art. trifoíștii; pl. trifoíști
trifoliat
TRIFOLIÁT, -Ă, trifoliați, -te, adj. (Despre frunze) Compus din trei foliole. [Pr.: -li-at] – Din fr. trifolié. DOOM
trifoliát (-li-at) adj. m., pl. trifoliáți; f. trifoliátă, pl. trifoliáte
trifoliata
TRIFOLIÁT, -Ă, trifoliați, -te, adj. (Despre frunze) Compus din trei foliole. [Pr.: -li-at] – Din fr. trifolié. DOOM
trifoliát (-li-at) adj. m., pl. trifoliáți; f. trifoliátă, pl. trifoliáte
trifoliata
TRIFÓIȘTE, trifoiști, s. f. 1. Loc semănat cu trifoi. 2. Plantă erbacee cu frunzele compuse din trei foliole, cu flori roz, întrebuințată în medicină ca tonic, febrifug și antiscorbutic (Menyanthes trifoliata). [Acc. și: trifoíște] – Trifoi + suf. -iște.
trifoliate
TRIFOLIÁT, -Ă, trifoliați, -te, adj. (Despre frunze) Compus din trei foliole. [Pr.: -li-at] – Din fr. trifolié. DOOM
trifoliát (-li-at) adj. m., pl. trifoliáți; f. trifoliátă, pl. trifoliáte
trifoliatei
TRIFOLIÁT, -Ă, trifoliați, -te, adj. (Despre frunze) Compus din trei foliole. [Pr.: -li-at] – Din fr. trifolié. DOOM
trifoliát (-li-at) adj. m., pl. trifoliáți; f. trifoliátă, pl. trifoliáte
trifoliatele
TRIFOLIÁT, -Ă, trifoliați, -te, adj. (Despre frunze) Compus din trei foliole. [Pr.: -li-at] – Din fr. trifolié. DOOM
trifoliát (-li-at) adj. m., pl. trifoliáți; f. trifoliátă, pl. trifoliáte
trifoliatelor
TRIFOLIÁT, -Ă, trifoliați, -te, adj. (Despre frunze) Compus din trei foliole. [Pr.: -li-at] – Din fr. trifolié. DOOM
trifoliát (-li-at) adj. m., pl. trifoliáți; f. trifoliátă, pl. trifoliáte
trifoliatul
TRIFOLIÁT, -Ă, trifoliați, -te, adj. (Despre frunze) Compus din trei foliole. [Pr.: -li-at] – Din fr. trifolié. DOOM
trifoliát (-li-at) adj. m., pl. trifoliáți; f. trifoliátă, pl. trifoliáte
trifoliatului
TRIFOLIÁT, -Ă, trifoliați, -te, adj. (Despre frunze) Compus din trei foliole. [Pr.: -li-at] – Din fr. trifolié. DOOM
trifoliát (-li-at) adj. m., pl. trifoliáți; f. trifoliátă, pl. trifoliáte
trifoliați
TRIFOLIÁT, -Ă, trifoliați, -te, adj. (Despre frunze) Compus din trei foliole. [Pr.: -li-at] – Din fr. trifolié. DOOM
trifoliát (-li-at) adj. m., pl. trifoliáți; f. trifoliátă, pl. trifoliáte
trifoliații
TRIFOLIÁT, -Ă, trifoliați, -te, adj. (Despre frunze) Compus din trei foliole. [Pr.: -li-at] – Din fr. trifolié. DOOM
trifoliát (-li-at) adj. m., pl. trifoliáți; f. trifoliátă, pl. trifoliáte
trifoliaților
TRIFOLIÁT, -Ă, trifoliați, -te, adj. (Despre frunze) Compus din trei foliole. [Pr.: -li-at] – Din fr. trifolié. DOOM
trifoliát (-li-at) adj. m., pl. trifoliáți; f. trifoliátă, pl. trifoliáte
trifoliene
TRIFOLIÉNE s. f. pl. Numele unor specii de plante din familia leguminoaselor (Trifolium). [Pr.: -li-e-] – Din lat. Trifolium, denumirea științifică a trifolienelor.
trifolienele
TRIFOLIÉNE s. f. pl. Numele unor specii de plante din familia leguminoaselor (Trifolium). [Pr.: -li-e-] – Din lat. Trifolium, denumirea științifică a trifolienelor.
trifolienelor
TRIFOLIÉNE s. f. pl. Numele unor specii de plante din familia leguminoaselor (Trifolium). [Pr.: -li-e-] – Din lat. Trifolium, denumirea științifică a trifolienelor.
trifoliolat
TRIFOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu trei foliole pe același pețiol. [Pron. -li-o-. / cf. lat. trifolium].
trifolioza
TRIFOLIÓZĂ, trifolioze, s. f. Boală toxică la oi, provocată de consumarea în mare cantitate a unor specii de trifoi sau de alte leguminoase. [Pr.: -li-o-] – Din fr. trifoliose. DOOM
trifolióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. trifoliózei; pl. trifolióze
trifolioze
TRIFOLIÓZĂ, trifolioze, s. f. Boală toxică la oi, provocată de consumarea în mare cantitate a unor specii de trifoi sau de alte leguminoase. [Pr.: -li-o-] – Din fr. trifoliose. DOOM
trifolióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. trifoliózei; pl. trifolióze
trifoliozei
TRIFOLIÓZĂ, trifolioze, s. f. Boală toxică la oi, provocată de consumarea în mare cantitate a unor specii de trifoi sau de alte leguminoase. [Pr.: -li-o-] – Din fr. trifoliose. DOOM
trifolióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. trifoliózei; pl. trifolióze
trifoliozele
TRIFOLIÓZĂ, trifolioze, s. f. Boală toxică la oi, provocată de consumarea în mare cantitate a unor specii de trifoi sau de alte leguminoase. [Pr.: -li-o-] – Din fr. trifoliose. DOOM
trifolióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. trifoliózei; pl. trifolióze
trifoliozelor
TRIFOLIÓZĂ, trifolioze, s. f. Boală toxică la oi, provocată de consumarea în mare cantitate a unor specii de trifoi sau de alte leguminoase. [Pr.: -li-o-] – Din fr. trifoliose. DOOM
trifolióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. trifoliózei; pl. trifolióze
trifolium
TRIFOIÁȘ, trifoiași, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele despicate în trei lobi și cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -aș.
triforii
TRIFÓRIU, triforii, s. n. Tribună îngustă, susținută de colonete, care înconjura nava centrală în bazilicile romanice și gotice, deasupra nivelului navelor laterale. – Din fr. triforium. DOOM
trifóriu [riu pron. riu] s. n., art. trifóriul; pl. trifórii, art. trifóriile (-ri-i-)
triforiile
TRIFÓRIU, triforii, s. n. Tribună îngustă, susținută de colonete, care înconjura nava centrală în bazilicile romanice și gotice, deasupra nivelului navelor laterale. – Din fr. triforium. DOOM
trifóriu [riu pron. riu] s. n., art. trifóriul; pl. trifórii, art. trifóriile (-ri-i-)
triforiilor
TRIFÓRIU, triforii, s. n. Tribună îngustă, susținută de colonete, care înconjura nava centrală în bazilicile romanice și gotice, deasupra nivelului navelor laterale. – Din fr. triforium. DOOM
trifóriu [riu pron. riu] s. n., art. trifóriul; pl. trifórii, art. trifóriile (-ri-i-)
triforiu
TRIFÓRIU, triforii, s. n. Tribună îngustă, susținută de colonete, care înconjura nava centrală în bazilicile romanice și gotice, deasupra nivelului navelor laterale. – Din fr. triforium. DOOM
trifóriu [riu pron. riu] s. n., art. trifóriul; pl. trifórii, art. trifóriile (-ri-i-)
triforiul
TRIFÓRIU, triforii, s. n. Tribună îngustă, susținută de colonete, care înconjura nava centrală în bazilicile romanice și gotice, deasupra nivelului navelor laterale. – Din fr. triforium. DOOM
trifóriu [riu pron. riu] s. n., art. trifóriul; pl. trifórii, art. trifóriile (-ri-i-)
triforiului
TRIFÓRIU, triforii, s. n. Tribună îngustă, susținută de colonete, care înconjura nava centrală în bazilicile romanice și gotice, deasupra nivelului navelor laterale. – Din fr. triforium. DOOM
trifóriu [riu pron. riu] s. n., art. trifóriul; pl. trifórii, art. trifóriile (-ri-i-)
triftong
TRIFTÓNG, triftongi, s. m. Emisie în limitele unei singure silabe a trei elemente vocalice cu timbre diferite. – Din fr. triphtongue. DOOM
!triftóng (trif-/tri-) s. m., pl. triftóngi
triftongi
TRIFTÓNG, triftongi, s. m. Emisie în limitele unei singure silabe a trei elemente vocalice cu timbre diferite. – Din fr. triphtongue. DOOM
!triftóng (trif-/tri-) s. m., pl. triftóngi
triftongii
TRIFTÓNG, triftongi, s. m. Emisie în limitele unei singure silabe a trei elemente vocalice cu timbre diferite. – Din fr. triphtongue. DOOM
!triftóng (trif-/tri-) s. m., pl. triftóngi
triftongilor
TRIFTÓNG, triftongi, s. m. Emisie în limitele unei singure silabe a trei elemente vocalice cu timbre diferite. – Din fr. triphtongue. DOOM
!triftóng (trif-/tri-) s. m., pl. triftóngi
triftongul
TRIFTÓNG, triftongi, s. m. Emisie în limitele unei singure silabe a trei elemente vocalice cu timbre diferite. – Din fr. triphtongue. DOOM
!triftóng (trif-/tri-) s. m., pl. triftóngi
triftongului
TRIFTÓNG, triftongi, s. m. Emisie în limitele unei singure silabe a trei elemente vocalice cu timbre diferite. – Din fr. triphtongue. DOOM
!triftóng (trif-/tri-) s. m., pl. triftóngi
triftor
tríftor (-re), s. n. – Pîlnie. Germ. Trichter (Scriban).
trifurca
TRIFURCÁ vb. I. refl. A se împărți în trei (ca brațele unei furci). [P.i. trifúrc. /< fr. trifurquer, cf. lat. tri – trei, lat. furca – furcă].
trifurcare
TRIFURCÁRE s.f. Faptul de a se trifurca. [< trifurca].
trifurcat
TRIFURCÁT, -Ă, trifurcați, -te, adj. Cu trei ramuri, cu trei ramificații. – Din fr. trifurqué. DOOM
trifurcát adj. m., pl. trifurcáți; f. trifurcátă, pl. trifurcáte
trifurcata
TRIFURCÁT, -Ă, trifurcați, -te, adj. Cu trei ramuri, cu trei ramificații. – Din fr. trifurqué. DOOM
trifurcát adj. m., pl. trifurcáți; f. trifurcátă, pl. trifurcáte
trifurcate
TRIFURCÁT, -Ă, trifurcați, -te, adj. Cu trei ramuri, cu trei ramificații. – Din fr. trifurqué. DOOM
trifurcát adj. m., pl. trifurcáți; f. trifurcátă, pl. trifurcáte
trifurcatei
TRIFURCÁT, -Ă, trifurcați, -te, adj. Cu trei ramuri, cu trei ramificații. – Din fr. trifurqué. DOOM
trifurcát adj. m., pl. trifurcáți; f. trifurcátă, pl. trifurcáte
trifurcatele
TRIFURCÁT, -Ă, trifurcați, -te, adj. Cu trei ramuri, cu trei ramificații. – Din fr. trifurqué. DOOM
trifurcát adj. m., pl. trifurcáți; f. trifurcátă, pl. trifurcáte
trifurcatelor
TRIFURCÁT, -Ă, trifurcați, -te, adj. Cu trei ramuri, cu trei ramificații. – Din fr. trifurqué. DOOM
trifurcát adj. m., pl. trifurcáți; f. trifurcátă, pl. trifurcáte
trifurcatul
TRIFURCÁT, -Ă, trifurcați, -te, adj. Cu trei ramuri, cu trei ramificații. – Din fr. trifurqué. DOOM
trifurcát adj. m., pl. trifurcáți; f. trifurcátă, pl. trifurcáte
trifurcatului
TRIFURCÁT, -Ă, trifurcați, -te, adj. Cu trei ramuri, cu trei ramificații. – Din fr. trifurqué. DOOM
trifurcát adj. m., pl. trifurcáți; f. trifurcátă, pl. trifurcáte
trifurcați
TRIFURCÁT, -Ă, trifurcați, -te, adj. Cu trei ramuri, cu trei ramificații. – Din fr. trifurqué. DOOM
trifurcát adj. m., pl. trifurcáți; f. trifurcátă, pl. trifurcáte
trifurcația
TRIFURCÁȚIE s.f. Împărțire în trei; loc unde se trifurcă un drum. [Gen. -iei. / < fr. trifurcation].
trifurcație
TRIFURCÁȚIE s.f. Împărțire în trei; loc unde se trifurcă un drum. [Gen. -iei. / < fr. trifurcation].
trifurcației
TRIFURCÁȚIE s.f. Împărțire în trei; loc unde se trifurcă un drum. [Gen. -iei. / < fr. trifurcation].
trifurcații
TRIFURCÁT, -Ă, trifurcați, -te, adj. Cu trei ramuri, cu trei ramificații. – Din fr. trifurqué. DOOM
trifurcát adj. m., pl. trifurcáți; f. trifurcátă, pl. trifurcáte
trifurcații
TRIFURCÁȚIE s.f. Împărțire în trei; loc unde se trifurcă un drum. [Gen. -iei. / < fr. trifurcation].
trifurcațiile
TRIFURCÁȚIE s.f. Împărțire în trei; loc unde se trifurcă un drum. [Gen. -iei. / < fr. trifurcation].
trifurcațiilor
TRIFURCÁȚIE s.f. Împărțire în trei; loc unde se trifurcă un drum. [Gen. -iei. / < fr. trifurcation].
trifurcaților
TRIFURCÁT, -Ă, trifurcați, -te, adj. Cu trei ramuri, cu trei ramificații. – Din fr. trifurqué. DOOM
trifurcát adj. m., pl. trifurcáți; f. trifurcátă, pl. trifurcáte
trigam
TRIGÁM, -Ă, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se căsătorește pentru a treia oară, fără ca în prealabil să fi desfăcut în mod legal celelalte două căsătorii. – Din fr. trigame. DOOM
trigám adj. m., pl. trigámi; f. trigámă, pl. trigáme
trigama
TRIGÁM, -Ă, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se căsătorește pentru a treia oară, fără ca în prealabil să fi desfăcut în mod legal celelalte două căsătorii. – Din fr. trigame. DOOM
trigám adj. m., pl. trigámi; f. trigámă, pl. trigáme
trigame
TRIGÁM, -Ă, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se căsătorește pentru a treia oară, fără ca în prealabil să fi desfăcut în mod legal celelalte două căsătorii. – Din fr. trigame. DOOM
trigám adj. m., pl. trigámi; f. trigámă, pl. trigáme
trigamei
TRIGÁM, -Ă, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se căsătorește pentru a treia oară, fără ca în prealabil să fi desfăcut în mod legal celelalte două căsătorii. – Din fr. trigame. DOOM
trigám adj. m., pl. trigámi; f. trigámă, pl. trigáme
trigamele
TRIGÁM, -Ă, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se căsătorește pentru a treia oară, fără ca în prealabil să fi desfăcut în mod legal celelalte două căsătorii. – Din fr. trigame. DOOM
trigám adj. m., pl. trigámi; f. trigámă, pl. trigáme
trigamelor
TRIGÁM, -Ă, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se căsătorește pentru a treia oară, fără ca în prealabil să fi desfăcut în mod legal celelalte două căsătorii. – Din fr. trigame. DOOM
trigám adj. m., pl. trigámi; f. trigámă, pl. trigáme
trigami
TRIGÁM, -Ă, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se căsătorește pentru a treia oară, fără ca în prealabil să fi desfăcut în mod legal celelalte două căsătorii. – Din fr. trigame. DOOM
trigám adj. m., pl. trigámi; f. trigámă, pl. trigáme
trigamia
TRIGAMÍE s. f. Situație în care se găsește o persoană trigamă; infracțiune comisă de o persoană trigamă. – Din fr. trigamie. DOOM
trigamíe s. f., art. trigamía, g.-d. trigamíi, art. trigamíei
trigamie
TRIGAMÍE s. f. Situație în care se găsește o persoană trigamă; infracțiune comisă de o persoană trigamă. – Din fr. trigamie. DOOM
trigamíe s. f., art. trigamía, g.-d. trigamíi, art. trigamíei
trigamiei
TRIGAMÍE s. f. Situație în care se găsește o persoană trigamă; infracțiune comisă de o persoană trigamă. – Din fr. trigamie. DOOM
trigamíe s. f., art. trigamía, g.-d. trigamíi, art. trigamíei
trigamii
TRIGÁM, -Ă, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se căsătorește pentru a treia oară, fără ca în prealabil să fi desfăcut în mod legal celelalte două căsătorii. – Din fr. trigame. DOOM
trigám adj. m., pl. trigámi; f. trigámă, pl. trigáme
trigamii
TRIGAMÍE s. f. Situație în care se găsește o persoană trigamă; infracțiune comisă de o persoană trigamă. – Din fr. trigamie. DOOM
trigamíe s. f., art. trigamía, g.-d. trigamíi, art. trigamíei
trigamilor
TRIGÁM, -Ă, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se căsătorește pentru a treia oară, fără ca în prealabil să fi desfăcut în mod legal celelalte două căsătorii. – Din fr. trigame. DOOM
trigám adj. m., pl. trigámi; f. trigámă, pl. trigáme
trigamul
TRIGÁM, -Ă, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se căsătorește pentru a treia oară, fără ca în prealabil să fi desfăcut în mod legal celelalte două căsătorii. – Din fr. trigame. DOOM
trigám adj. m., pl. trigámi; f. trigámă, pl. trigáme
trigamului
TRIGÁM, -Ă, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se căsătorește pentru a treia oară, fără ca în prealabil să fi desfăcut în mod legal celelalte două căsătorii. – Din fr. trigame. DOOM
trigám adj. m., pl. trigámi; f. trigámă, pl. trigáme
trigemelar
TRIGEMELÁR, -Ă adj. Cu trei gemeni. [< fr. trigémellaire, cf. lat. tri – trei, gemellus – geamăn].
trigemen
TRIGÉMEN, trigemeni, adj. (În sintagma) Nerv trigemen = a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori. – Din it. trigemino (după gemen). DOOM
!trigémen adj. m., s. m., pl. trigémeni
trigemeni
TRIGÉMEN, trigemeni, adj. (În sintagma) Nerv trigemen = a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori. – Din it. trigemino (după gemen). DOOM
!trigémen adj. m., s. m., pl. trigémeni
trigemenii
TRIGÉMEN, trigemeni, adj. (În sintagma) Nerv trigemen = a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori. – Din it. trigemino (după gemen). DOOM
!trigémen adj. m., s. m., pl. trigémeni
trigemenilor
TRIGÉMEN, trigemeni, adj. (În sintagma) Nerv trigemen = a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori. – Din it. trigemino (după gemen). DOOM
!trigémen adj. m., s. m., pl. trigémeni
trigemenul
TRIGÉMEN, trigemeni, adj. (În sintagma) Nerv trigemen = a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori. – Din it. trigemino (după gemen). DOOM
!trigémen adj. m., s. m., pl. trigémeni
trigemenului
TRIGÉMEN, trigemeni, adj. (În sintagma) Nerv trigemen = a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori. – Din it. trigemino (după gemen). DOOM
!trigémen adj. m., s. m., pl. trigémeni
trigger
TRÍGGER, triggere, s. n. Triodă cu catod rece, folosită ca releu sau ca tub de amorsare. [Pr.: trígăr] – Cuv. engl. DOOM
trígger (angl.) [pron. trígăr] s. n., pl. tríggere
triglid
TRIGLÍDE s.n.pl. Familie de pești osoși, având ca tip rândunica-de-mare; (la sg.) pește din această familie. [< lat. triglidae, cf. gr. trigla].
triglif
TRIGLÍF, triglife, s. n. Element decorativ al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră, ornată cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale). [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe. DOOM
triglíf (tri-glif) s. n., pl. triglífe
triglife
TRIGLÍF, triglife, s. n. Element decorativ al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră, ornată cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale). [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe. DOOM
triglíf (tri-glif) s. n., pl. triglífe
triglifele
TRIGLÍF, triglife, s. n. Element decorativ al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră, ornată cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale). [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe. DOOM
triglíf (tri-glif) s. n., pl. triglífe
triglifelor
TRIGLÍF, triglife, s. n. Element decorativ al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră, ornată cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale). [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe. DOOM
triglíf (tri-glif) s. n., pl. triglífe
trigliful
TRIGLÍF, triglife, s. n. Element decorativ al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră, ornată cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale). [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe. DOOM
triglíf (tri-glif) s. n., pl. triglífe
triglifului
TRIGLÍF, triglife, s. n. Element decorativ al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră, ornată cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale). [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe. DOOM
triglíf (tri-glif) s. n., pl. triglífe
triglifă
TRIGLÍF, triglife, s. n. Element decorativ al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră, ornată cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale). [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe. DOOM
triglíf (tri-glif) s. n., pl. triglífe
triglochin
BROSCĂRÍȚĂ, broscărițe, s. f. Plantă erbacee acvatică cu flori verzui; iarba șarpelui, limba-apei (Triglochin palustris). – Broască + suf. -ăriță.
trigoane
TRIGÓN, trigoane, s. n. 1. Prăjitură în formă de triunghi, preparată din foi de plăcintă umplute cu nuci și muiate în sirop; prăjitură în formă de triunghi preparată din aluat franțuzesc umplut cu cremă de vanilie. 2. (În sintagma) Trigon cerebral = lamă de materie nervoasă care (împreună cu corpul calos) face legătura între emisferele cerebrale. – Din fr. trigone. DOOM
trigón s. n., pl. trigoáne
trigoanele
TRIGÓN, trigoane, s. n. 1. Prăjitură în formă de triunghi, preparată din foi de plăcintă umplute cu nuci și muiate în sirop; prăjitură în formă de triunghi preparată din aluat franțuzesc umplut cu cremă de vanilie. 2. (În sintagma) Trigon cerebral = lamă de materie nervoasă care (împreună cu corpul calos) face legătura între emisferele cerebrale. – Din fr. trigone. DOOM
trigón s. n., pl. trigoáne
trigoanelor
TRIGÓN, trigoane, s. n. 1. Prăjitură în formă de triunghi, preparată din foi de plăcintă umplute cu nuci și muiate în sirop; prăjitură în formă de triunghi preparată din aluat franțuzesc umplut cu cremă de vanilie. 2. (În sintagma) Trigon cerebral = lamă de materie nervoasă care (împreună cu corpul calos) face legătura între emisferele cerebrale. – Din fr. trigone. DOOM
trigón s. n., pl. trigoáne
trigon
TRIGÓN, trigoane, s. n. 1. Prăjitură în formă de triunghi, preparată din foi de plăcintă umplute cu nuci și muiate în sirop; prăjitură în formă de triunghi preparată din aluat franțuzesc umplut cu cremă de vanilie. 2. (În sintagma) Trigon cerebral = lamă de materie nervoasă care (împreună cu corpul calos) face legătura între emisferele cerebrale. – Din fr. trigone. DOOM
trigón s. n., pl. trigoáne
trigonal
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonala
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonale
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonalei
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonalele
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonalelor
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonali
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonalii
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonalilor
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonalul
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonalului
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonella
SCHINDÚF s. m. (Bot.) 1. Cimbrișor. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, întrebuințată ca nutreț pentru vite sau folosită în bucătărie și în medicină (Trigonella foenum graecum). – Et. nec.
trigonocefal
TRIGONOCEFÁL, trigonocefali, s. m. Nume dat mai multor specii de șerpi veninoși din familia viperelor, care trăiesc în Asia și în America. – Din fr. trigonocéphale. DOOM
trigonocefál s. m., pl. trigonocefáli
trigonocefali
TRIGONOCEFÁL, trigonocefali, s. m. Nume dat mai multor specii de șerpi veninoși din familia viperelor, care trăiesc în Asia și în America. – Din fr. trigonocéphale. DOOM
trigonocefál s. m., pl. trigonocefáli
trigonocefalie
TRIGONOCEFALÍE s.f. (Med.) Malformație a craniului care devine triunghiular. [Gen. -iei. / < fr. trigonocéphalie].
trigonocefalii
TRIGONOCEFÁL, trigonocefali, s. m. Nume dat mai multor specii de șerpi veninoși din familia viperelor, care trăiesc în Asia și în America. – Din fr. trigonocéphale. DOOM
trigonocefál s. m., pl. trigonocefáli
trigonocefalilor
TRIGONOCEFÁL, trigonocefali, s. m. Nume dat mai multor specii de șerpi veninoși din familia viperelor, care trăiesc în Asia și în America. – Din fr. trigonocéphale. DOOM
trigonocefál s. m., pl. trigonocefáli
trigonocefalul
TRIGONOCEFÁL, trigonocefali, s. m. Nume dat mai multor specii de șerpi veninoși din familia viperelor, care trăiesc în Asia și în America. – Din fr. trigonocéphale. DOOM
trigonocefál s. m., pl. trigonocefáli
trigonocefalului
TRIGONOCEFÁL, trigonocefali, s. m. Nume dat mai multor specii de șerpi veninoși din familia viperelor, care trăiesc în Asia și în America. – Din fr. trigonocéphale. DOOM
trigonocefál s. m., pl. trigonocefáli
trigonometria
TRIGONOMETRÍE s. f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studierea proprietăților funcțiilor trigonometrice, a relațiilor dintre aceste funcții și a relațiilor dintre laturile și unghiurile unui triunghi. – Din fr. trigonométrie. DOOM
trigonometríe (-me-tri-) s. f., art. trigonometría, g.-d. trigonometríi, art. trigonometríei
trigonometric
TRIGONOMÉTRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ◊ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique. DOOM
trigonométric (-me-tric) adj. m., pl. trigonométrici; f. trigonométrică, pl. trigonométrice
trigonometrica
TRIGONOMÉTRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ◊ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique. DOOM
trigonométric (-me-tric) adj. m., pl. trigonométrici; f. trigonométrică, pl. trigonométrice
trigonometrice
TRIGONOMÉTRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ◊ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique. DOOM
trigonométric (-me-tric) adj. m., pl. trigonométrici; f. trigonométrică, pl. trigonométrice
trigonometricei
TRIGONOMÉTRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ◊ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique. DOOM
trigonométric (-me-tric) adj. m., pl. trigonométrici; f. trigonométrică, pl. trigonométrice
trigonometricele
TRIGONOMÉTRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ◊ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique. DOOM
trigonométric (-me-tric) adj. m., pl. trigonométrici; f. trigonométrică, pl. trigonométrice
trigonometricelor
TRIGONOMÉTRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ◊ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique. DOOM
trigonométric (-me-tric) adj. m., pl. trigonométrici; f. trigonométrică, pl. trigonométrice
trigonometrici
TRIGONOMÉTRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ◊ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique. DOOM
trigonométric (-me-tric) adj. m., pl. trigonométrici; f. trigonométrică, pl. trigonométrice
trigonometricii
TRIGONOMÉTRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ◊ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique. DOOM
trigonométric (-me-tric) adj. m., pl. trigonométrici; f. trigonométrică, pl. trigonométrice
trigonometricilor
TRIGONOMÉTRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ◊ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique. DOOM
trigonométric (-me-tric) adj. m., pl. trigonométrici; f. trigonométrică, pl. trigonométrice
trigonometricul
TRIGONOMÉTRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ◊ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique. DOOM
trigonométric (-me-tric) adj. m., pl. trigonométrici; f. trigonométrică, pl. trigonométrice
trigonometricului
TRIGONOMÉTRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ◊ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique. DOOM
trigonométric (-me-tric) adj. m., pl. trigonométrici; f. trigonométrică, pl. trigonométrice
trigonometrie
TRIGONOMETRÍE s. f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studierea proprietăților funcțiilor trigonometrice, a relațiilor dintre aceste funcții și a relațiilor dintre laturile și unghiurile unui triunghi. – Din fr. trigonométrie. DOOM
trigonometríe (-me-tri-) s. f., art. trigonometría, g.-d. trigonometríi, art. trigonometríei
trigonometriei
TRIGONOMETRÍE s. f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studierea proprietăților funcțiilor trigonometrice, a relațiilor dintre aceste funcții și a relațiilor dintre laturile și unghiurile unui triunghi. – Din fr. trigonométrie. DOOM
trigonometríe (-me-tri-) s. f., art. trigonometría, g.-d. trigonometríi, art. trigonometríei
trigonometrii
TRIGONOMETRÍE s. f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studierea proprietăților funcțiilor trigonometrice, a relațiilor dintre aceste funcții și a relațiilor dintre laturile și unghiurile unui triunghi. – Din fr. trigonométrie. DOOM
trigonometríe (-me-tri-) s. f., art. trigonometría, g.-d. trigonometríi, art. trigonometríei
trigonometriile
TRIGONOMETRÍE s. f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studierea proprietăților funcțiilor trigonometrice, a relațiilor dintre aceste funcții și a relațiilor dintre laturile și unghiurile unui triunghi. – Din fr. trigonométrie. DOOM
trigonometríe (-me-tri-) s. f., art. trigonometría, g.-d. trigonometríi, art. trigonometríei
trigonometriilor
TRIGONOMETRÍE s. f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studierea proprietăților funcțiilor trigonometrice, a relațiilor dintre aceste funcții și a relațiilor dintre laturile și unghiurile unui triunghi. – Din fr. trigonométrie. DOOM
trigonometríe (-me-tri-) s. f., art. trigonometría, g.-d. trigonometríi, art. trigonometríei
trigonul
TRIGÓN, trigoane, s. n. 1. Prăjitură în formă de triunghi, preparată din foi de plăcintă umplute cu nuci și muiate în sirop; prăjitură în formă de triunghi preparată din aluat franțuzesc umplut cu cremă de vanilie. 2. (În sintagma) Trigon cerebral = lamă de materie nervoasă care (împreună cu corpul calos) face legătura între emisferele cerebrale. – Din fr. trigone. DOOM
trigón s. n., pl. trigoáne
trigonului
TRIGÓN, trigoane, s. n. 1. Prăjitură în formă de triunghi, preparată din foi de plăcintă umplute cu nuci și muiate în sirop; prăjitură în formă de triunghi preparată din aluat franțuzesc umplut cu cremă de vanilie. 2. (În sintagma) Trigon cerebral = lamă de materie nervoasă care (împreună cu corpul calos) face legătura între emisferele cerebrale. – Din fr. trigone. DOOM
trigón s. n., pl. trigoáne
trigrifă
TRIGLÍF, triglife, s. n. Element decorativ al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră, ornată cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale). [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe. DOOM
triglíf (tri-glif) s. n., pl. triglífe
trihebdomadar
TRIHEBDOMADÁR, -Ă adj. (Liv.) Care apare de trei ori pe săptămână. [Cf. fr. trihebdomadaire].
trihebdomadara
TRIHEBDOMADÁR, -Ă adj. (Liv.) Care apare de trei ori pe săptămână. [Cf. fr. trihebdomadaire].
trihebdomadare
TRIHEBDOMADÁR, -Ă adj. (Liv.) Care apare de trei ori pe săptămână. [Cf. fr. trihebdomadaire].
trihebdomadarei
TRIHEBDOMADÁR, -Ă adj. (Liv.) Care apare de trei ori pe săptămână. [Cf. fr. trihebdomadaire].
trihebdomadarele
TRIHEBDOMADÁR, -Ă adj. (Liv.) Care apare de trei ori pe săptămână. [Cf. fr. trihebdomadaire].
trihebdomadarelor
TRIHEBDOMADÁR, -Ă adj. (Liv.) Care apare de trei ori pe săptămână. [Cf. fr. trihebdomadaire].
trihebdomadari
TRIHEBDOMADÁR, -Ă adj. (Liv.) Care apare de trei ori pe săptămână. [Cf. fr. trihebdomadaire].
trihebdomadarii
TRIHEBDOMADÁR, -Ă adj. (Liv.) Care apare de trei ori pe săptămână. [Cf. fr. trihebdomadaire].
trihebdomadarilor
TRIHEBDOMADÁR, -Ă adj. (Liv.) Care apare de trei ori pe săptămână. [Cf. fr. trihebdomadaire].
trihebdomadarul
TRIHEBDOMADÁR, -Ă adj. (Liv.) Care apare de trei ori pe săptămână. [Cf. fr. trihebdomadaire].
trihebdomadarului
TRIHEBDOMADÁR, -Ă adj. (Liv.) Care apare de trei ori pe săptămână. [Cf. fr. trihebdomadaire].
triho
TRIHO1- v. trico1-.
triho
TRIHO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în trei”. [Var. trico-. / < fr. tricho-, it. trico-, cf. gr. tricha].
trihotomia
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
trihotomic
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
trihotomica
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
trihotomice
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
trihotomicei
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
trihotomicele
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
trihotomicelor
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
trihotomici
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
trihotomicii
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
trihotomicilor
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
trihotomicul
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
trihotomicului
TRIHOTÓMIC, -Ă adj. v. tricotomic. DOOM
trihotómic v. tricotómic
trihotomie
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
trihotomiei
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
trihotomii
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
trihotomiile
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
trihotomiilor
TRIHOTOMÍE s. f. v. tricotomie. DOOM
trihotomíe v. tricotomíe
triind
TRIÁ, triez, vb. I. Tranz. A împărți un grup de obiecte sau de ființe pe categorii, după anumite criterii, separând, alegând; a selecționa, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier. DOOM
triá (a ~) vb., ind. prez. 3 triáză; conj. prez. 3 să triéze (tri-e-); ger. triínd (tri-ind)
tril
TRIL, triluri, s. n. Ornament muzical constând din executarea rapidă (și prelungită), cu vocea sau cu un instrument, a unui sunet de bază cu unul alăturat lui; p. ext. cântecul unor păsări care produce un efect sonor similar cu cel definit mai sus. – Din it. trillo. DOOM
tril s. n., pl. tríluri
trilateral
TRILATERÁL, -Ă, trilaterali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Cu trei laturi. 2. S. f. Convenție care angajează reciproc trei părți contractante. – Din fr. trilateral. DOOM
trilaterál adj. m., pl. trilateráli; f. trilaterálă, pl. trilaterále
trilaterala
TRILATERÁL, -Ă, trilaterali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Cu trei laturi. 2. S. f. Convenție care angajează reciproc trei părți contractante. – Din fr. trilateral. DOOM
trilaterál adj. m., pl. trilateráli; f. trilaterálă, pl. trilaterále
trilaterale
TRILATERÁL, -Ă, trilaterali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Cu trei laturi. 2. S. f. Convenție care angajează reciproc trei părți contractante. – Din fr. trilateral. DOOM
trilaterál adj. m., pl. trilateráli; f. trilaterálă, pl. trilaterále
trilateralei
TRILATERÁL, -Ă, trilaterali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Cu trei laturi. 2. S. f. Convenție care angajează reciproc trei părți contractante. – Din fr. trilateral. DOOM
trilaterál adj. m., pl. trilateráli; f. trilaterálă, pl. trilaterále
trilateralele
TRILATERÁL, -Ă, trilaterali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Cu trei laturi. 2. S. f. Convenție care angajează reciproc trei părți contractante. – Din fr. trilateral. DOOM
trilaterál adj. m., pl. trilateráli; f. trilaterálă, pl. trilaterále
trilateralelor
TRILATERÁL, -Ă, trilaterali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Cu trei laturi. 2. S. f. Convenție care angajează reciproc trei părți contractante. – Din fr. trilateral. DOOM
trilaterál adj. m., pl. trilateráli; f. trilaterálă, pl. trilaterále
trilaterali
TRILATERÁL, -Ă, trilaterali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Cu trei laturi. 2. S. f. Convenție care angajează reciproc trei părți contractante. – Din fr. trilateral. DOOM
trilaterál adj. m., pl. trilateráli; f. trilaterálă, pl. trilaterále
trilateralii
TRILATERÁL, -Ă, trilaterali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Cu trei laturi. 2. S. f. Convenție care angajează reciproc trei părți contractante. – Din fr. trilateral. DOOM
trilaterál adj. m., pl. trilateráli; f. trilaterálă, pl. trilaterále
trilateralilor
TRILATERÁL, -Ă, trilaterali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Cu trei laturi. 2. S. f. Convenție care angajează reciproc trei părți contractante. – Din fr. trilateral. DOOM
trilaterál adj. m., pl. trilateráli; f. trilaterálă, pl. trilaterále
trilateralul
TRILATERÁL, -Ă, trilaterali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Cu trei laturi. 2. S. f. Convenție care angajează reciproc trei părți contractante. – Din fr. trilateral. DOOM
trilaterál adj. m., pl. trilateráli; f. trilaterálă, pl. trilaterále
trilateralului
TRILATERÁL, -Ă, trilaterali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Cu trei laturi. 2. S. f. Convenție care angajează reciproc trei părți contractante. – Din fr. trilateral. DOOM
trilaterál adj. m., pl. trilateráli; f. trilaterálă, pl. trilaterále
trilaterația
TRILATERÁȚIE s.f. Metodă geodezică bazată pe măsurarea laturilor triunghiurilor unei rețele. [Cf. fr. trilatération]. DOOM
trilateráție (-ți-e) s. f., art. trilateráția (-ți-a), g.-d. trilateráții, art. trilateráției
trilaterație
TRILATERÁȚIE s.f. Metodă geodezică bazată pe măsurarea laturilor triunghiurilor unei rețele. [Cf. fr. trilatération]. DOOM
trilateráție (-ți-e) s. f., art. trilateráția (-ți-a), g.-d. trilateráții, art. trilateráției
trilaterației
TRILATERÁȚIE s.f. Metodă geodezică bazată pe măsurarea laturilor triunghiurilor unei rețele. [Cf. fr. trilatération]. DOOM
trilateráție (-ți-e) s. f., art. trilateráția (-ți-a), g.-d. trilateráții, art. trilateráției
trilaterații
TRILATERÁȚIE s.f. Metodă geodezică bazată pe măsurarea laturilor triunghiurilor unei rețele. [Cf. fr. trilatération]. DOOM
trilateráție (-ți-e) s. f., art. trilateráția (-ți-a), g.-d. trilateráții, art. trilateráției
trilema
TRILÉMĂ, trileme, s. f. (Rar) Situație care pune trei alternative, dintre care trebuie aleasă numai una. – Din germ. Trilemma. DOOM
trilémă (rar) s. f., g.-d. art. trilémei; pl. triléme
trileme
TRILÉMĂ, trileme, s. f. (Rar) Situație care pune trei alternative, dintre care trebuie aleasă numai una. – Din germ. Trilemma. DOOM
trilémă (rar) s. f., g.-d. art. trilémei; pl. triléme
trilemei
TRILÉMĂ, trileme, s. f. (Rar) Situație care pune trei alternative, dintre care trebuie aleasă numai una. – Din germ. Trilemma. DOOM
trilémă (rar) s. f., g.-d. art. trilémei; pl. triléme
trilemele
TRILÉMĂ, trileme, s. f. (Rar) Situație care pune trei alternative, dintre care trebuie aleasă numai una. – Din germ. Trilemma. DOOM
trilémă (rar) s. f., g.-d. art. trilémei; pl. triléme
trilemelor
TRILÉMĂ, trileme, s. f. (Rar) Situație care pune trei alternative, dintre care trebuie aleasă numai una. – Din germ. Trilemma. DOOM
trilémă (rar) s. f., g.-d. art. trilémei; pl. triléme
trilingv
TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbește în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue. DOOM
trilíngv adj. m., pl. trilíngvi; f. trilíngvă, pl. trilíngve
trilingva
TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbește în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue. DOOM
trilíngv adj. m., pl. trilíngvi; f. trilíngvă, pl. trilíngve
trilingve
TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbește în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue. DOOM
trilíngv adj. m., pl. trilíngvi; f. trilíngvă, pl. trilíngve
trilingvei
TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbește în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue. DOOM
trilíngv adj. m., pl. trilíngvi; f. trilíngvă, pl. trilíngve
trilingvele
TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbește în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue. DOOM
trilíngv adj. m., pl. trilíngvi; f. trilíngvă, pl. trilíngve
trilingvelor
TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbește în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue. DOOM
trilíngv adj. m., pl. trilíngvi; f. trilíngvă, pl. trilíngve
trilingvi
TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbește în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue. DOOM
trilíngv adj. m., pl. trilíngvi; f. trilíngvă, pl. trilíngve
trilingvii
TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbește în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue. DOOM
trilíngv adj. m., pl. trilíngvi; f. trilíngvă, pl. trilíngve
trilingvilor
TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbește în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue. DOOM
trilíngv adj. m., pl. trilíngvi; f. trilíngvă, pl. trilíngve
trilingvul
TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbește în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue. DOOM
trilíngv adj. m., pl. trilíngvi; f. trilíngvă, pl. trilíngve
trilingvului
TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbește în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue. DOOM
trilíngv adj. m., pl. trilíngvi; f. trilíngvă, pl. trilíngve
trilioane
TRILIÓN, trilioane, s. n. Unitate formată dintr-un miliard de miliarde. [Pr.: -li-on] – Din fr. trillion. DOOM
trilión (-li-on) s. n., pl. trilioáne
trilioanele
TRILIÓN, trilioane, s. n. Unitate formată dintr-un miliard de miliarde. [Pr.: -li-on] – Din fr. trillion. DOOM
trilión (-li-on) s. n., pl. trilioáne
trilioanelor
TRILIÓN, trilioane, s. n. Unitate formată dintr-un miliard de miliarde. [Pr.: -li-on] – Din fr. trillion. DOOM
trilión (-li-on) s. n., pl. trilioáne
trilion
TRILIÓN, trilioane, s. n. Unitate formată dintr-un miliard de miliarde. [Pr.: -li-on] – Din fr. trillion. DOOM
trilión (-li-on) s. n., pl. trilioáne
trilionul
TRILIÓN, trilioane, s. n. Unitate formată dintr-un miliard de miliarde. [Pr.: -li-on] – Din fr. trillion. DOOM
trilión (-li-on) s. n., pl. trilioáne
trilionului
TRILIÓN, trilioane, s. n. Unitate formată dintr-un miliard de miliarde. [Pr.: -li-on] – Din fr. trillion. DOOM
trilión (-li-on) s. n., pl. trilioáne
trilit
TRILÍT s.n. Monument megalitic format din trei pietre, dintre care două verticale și una transversală. [Pl. -turi, -te. / < fr. trilithon, engl. trilithe, trilithon].
trillo
TRÍLLO s.n. (Tehn.) Tanant vegetal. [< fr. trillo].
trilobat
TRILOBÁT, -Ă, trilobați, -te, adj. 1. (Despre organele unor plante) Cu trei lobi. 2. (Despre arcuri, arcade, planuri) În formă de trifoi sau de crin. – Din fr. trilobé. DOOM
trilobát adj. m., pl. trilobáți; f. trilobátă, pl. trilobáte
trilobata
TRILOBÁT, -Ă, trilobați, -te, adj. 1. (Despre organele unor plante) Cu trei lobi. 2. (Despre arcuri, arcade, planuri) În formă de trifoi sau de crin. – Din fr. trilobé. DOOM
trilobát adj. m., pl. trilobáți; f. trilobátă, pl. trilobáte
trilobate
TRILOBÁT, -Ă, trilobați, -te, adj. 1. (Despre organele unor plante) Cu trei lobi. 2. (Despre arcuri, arcade, planuri) În formă de trifoi sau de crin. – Din fr. trilobé. DOOM
trilobát adj. m., pl. trilobáți; f. trilobátă, pl. trilobáte
trilobatei
TRILOBÁT, -Ă, trilobați, -te, adj. 1. (Despre organele unor plante) Cu trei lobi. 2. (Despre arcuri, arcade, planuri) În formă de trifoi sau de crin. – Din fr. trilobé. DOOM
trilobát adj. m., pl. trilobáți; f. trilobátă, pl. trilobáte
trilobatele
TRILOBÁT, -Ă, trilobați, -te, adj. 1. (Despre organele unor plante) Cu trei lobi. 2. (Despre arcuri, arcade, planuri) În formă de trifoi sau de crin. – Din fr. trilobé. DOOM
trilobát adj. m., pl. trilobáți; f. trilobátă, pl. trilobáte
trilobatelor
TRILOBÁT, -Ă, trilobați, -te, adj. 1. (Despre organele unor plante) Cu trei lobi. 2. (Despre arcuri, arcade, planuri) În formă de trifoi sau de crin. – Din fr. trilobé. DOOM
trilobát adj. m., pl. trilobáți; f. trilobátă, pl. trilobáte
trilobatul
TRILOBÁT, -Ă, trilobați, -te, adj. 1. (Despre organele unor plante) Cu trei lobi. 2. (Despre arcuri, arcade, planuri) În formă de trifoi sau de crin. – Din fr. trilobé. DOOM
trilobát adj. m., pl. trilobáți; f. trilobátă, pl. trilobáte
trilobatului
TRILOBÁT, -Ă, trilobați, -te, adj. 1. (Despre organele unor plante) Cu trei lobi. 2. (Despre arcuri, arcade, planuri) În formă de trifoi sau de crin. – Din fr. trilobé. DOOM
trilobát adj. m., pl. trilobáți; f. trilobátă, pl. trilobáte
trilobați
TRILOBÁT, -Ă, trilobați, -te, adj. 1. (Despre organele unor plante) Cu trei lobi. 2. (Despre arcuri, arcade, planuri) În formă de trifoi sau de crin. – Din fr. trilobé. DOOM
trilobát adj. m., pl. trilobáți; f. trilobátă, pl. trilobáte
trilobații
TRILOBÁT, -Ă, trilobați, -te, adj. 1. (Despre organele unor plante) Cu trei lobi. 2. (Despre arcuri, arcade, planuri) În formă de trifoi sau de crin. – Din fr. trilobé. DOOM
trilobát adj. m., pl. trilobáți; f. trilobátă, pl. trilobáte
trilobaților
TRILOBÁT, -Ă, trilobați, -te, adj. 1. (Despre organele unor plante) Cu trei lobi. 2. (Despre arcuri, arcade, planuri) În formă de trifoi sau de crin. – Din fr. trilobé. DOOM
trilobát adj. m., pl. trilobáți; f. trilobátă, pl. trilobáte
trilobit
TRILOBÍT, trilobiți, s. m. (La pl.) Clasă de animale artropode marine fosile, caracteristice erei primare, având corpul împărțit în trei părți atât longitudinal, cât și transversal; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. trilobite. DOOM
trilobít s. m., pl. trilobíți
trilobitul
TRILOBÍT, trilobiți, s. m. (La pl.) Clasă de animale artropode marine fosile, caracteristice erei primare, având corpul împărțit în trei părți atât longitudinal, cât și transversal; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. trilobite. DOOM
trilobít s. m., pl. trilobíți
trilobitului
TRILOBÍT, trilobiți, s. m. (La pl.) Clasă de animale artropode marine fosile, caracteristice erei primare, având corpul împărțit în trei părți atât longitudinal, cât și transversal; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. trilobite. DOOM
trilobít s. m., pl. trilobíți
trilobiți
TRILOBÍT, trilobiți, s. m. (La pl.) Clasă de animale artropode marine fosile, caracteristice erei primare, având corpul împărțit în trei părți atât longitudinal, cât și transversal; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. trilobite. DOOM
trilobít s. m., pl. trilobíți
trilobiții
TRILOBÍT, trilobiți, s. m. (La pl.) Clasă de animale artropode marine fosile, caracteristice erei primare, având corpul împărțit în trei părți atât longitudinal, cât și transversal; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. trilobite. DOOM
trilobít s. m., pl. trilobíți
trilobiților
TRILOBÍT, trilobiți, s. m. (La pl.) Clasă de animale artropode marine fosile, caracteristice erei primare, având corpul împărțit în trei părți atât longitudinal, cât și transversal; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. trilobite. DOOM
trilobít s. m., pl. trilobíți
trilocular
TRILOCULÁR, -Ă adj. (Bot.; anat.) Divizat în trei loje sau trei camere. [Cf. fr. triloculaire].
trilogia
TRILOGÍE, trilogii, s. f. Suită de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, aparținând aceluiași autor, care formează o unitate, având personaje comune și reprezentând de obicei trei momente succesive din viața acestora (sau a urmașilor lor). – Din fr. trilogie. DOOM
trilogíe s. f., art. trilogía, g.-d. art. trilogíei; pl. trilogíi, art. trilogíile
trilogie
TRILOGÍE, trilogii, s. f. Suită de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, aparținând aceluiași autor, care formează o unitate, având personaje comune și reprezentând de obicei trei momente succesive din viața acestora (sau a urmașilor lor). – Din fr. trilogie. DOOM
trilogíe s. f., art. trilogía, g.-d. art. trilogíei; pl. trilogíi, art. trilogíile
trilogiei
TRILOGÍE, trilogii, s. f. Suită de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, aparținând aceluiași autor, care formează o unitate, având personaje comune și reprezentând de obicei trei momente succesive din viața acestora (sau a urmașilor lor). – Din fr. trilogie. DOOM
trilogíe s. f., art. trilogía, g.-d. art. trilogíei; pl. trilogíi, art. trilogíile
trilogii
TRILOGÍE, trilogii, s. f. Suită de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, aparținând aceluiași autor, care formează o unitate, având personaje comune și reprezentând de obicei trei momente succesive din viața acestora (sau a urmașilor lor). – Din fr. trilogie. DOOM
trilogíe s. f., art. trilogía, g.-d. art. trilogíei; pl. trilogíi, art. trilogíile
trilogiile
TRILOGÍE, trilogii, s. f. Suită de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, aparținând aceluiași autor, care formează o unitate, având personaje comune și reprezentând de obicei trei momente succesive din viața acestora (sau a urmașilor lor). – Din fr. trilogie. DOOM
trilogíe s. f., art. trilogía, g.-d. art. trilogíei; pl. trilogíi, art. trilogíile
trilogiilor
TRILOGÍE, trilogii, s. f. Suită de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, aparținând aceluiași autor, care formează o unitate, având personaje comune și reprezentând de obicei trei momente succesive din viața acestora (sau a urmașilor lor). – Din fr. trilogie. DOOM
trilogíe s. f., art. trilogía, g.-d. art. trilogíei; pl. trilogíi, art. trilogíile
trilui
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluia
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiai
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiam
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiască
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiau
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiați
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiesc
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiește
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiești
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluii
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluim
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluind
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluire
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluire
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui.
triluiră
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluirăm
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluirăți
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluise
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluisem
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiseră
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiserăm
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiserăți
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiseși
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiseți
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluit
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiși
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
triluiți
TRILUÍ, triluiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scoate triluri, a cânta în triluri. – Tril + suf. -ui. DOOM
triluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. triluiésc, imperf. 3 sg. triluiá; conj. prez. 3 să triluiáscă
trilul
TRIL, triluri, s. n. Ornament muzical constând din executarea rapidă (și prelungită), cu vocea sau cu un instrument, a unui sunet de bază cu unul alăturat lui; p. ext. cântecul unor păsări care produce un efect sonor similar cu cel definit mai sus. – Din it. trillo. DOOM
tril s. n., pl. tríluri
trilului
TRIL, triluri, s. n. Ornament muzical constând din executarea rapidă (și prelungită), cu vocea sau cu un instrument, a unui sunet de bază cu unul alăturat lui; p. ext. cântecul unor păsări care produce un efect sonor similar cu cel definit mai sus. – Din it. trillo. DOOM
tril s. n., pl. tríluri
triluri
TRIL, triluri, s. n. Ornament muzical constând din executarea rapidă (și prelungită), cu vocea sau cu un instrument, a unui sunet de bază cu unul alăturat lui; p. ext. cântecul unor păsări care produce un efect sonor similar cu cel definit mai sus. – Din it. trillo. DOOM
tril s. n., pl. tríluri
trilurile
TRIL, triluri, s. n. Ornament muzical constând din executarea rapidă (și prelungită), cu vocea sau cu un instrument, a unui sunet de bază cu unul alăturat lui; p. ext. cântecul unor păsări care produce un efect sonor similar cu cel definit mai sus. – Din it. trillo. DOOM
tril s. n., pl. tríluri
trilurilor
TRIL, triluri, s. n. Ornament muzical constând din executarea rapidă (și prelungită), cu vocea sau cu un instrument, a unui sunet de bază cu unul alăturat lui; p. ext. cântecul unor păsări care produce un efect sonor similar cu cel definit mai sus. – Din it. trillo. DOOM
tril s. n., pl. tríluri
trimaran
TRIMARÁN, trimarane, s. n. Ambarcațiune cu trei corpuri legate între ele printr-o punte. – Din engl. trimaran.
trimarane
TRIMARÁN, trimarane, s. n. Ambarcațiune cu trei corpuri legate între ele printr-o punte. – Din engl. trimaran.
trimaranele
TRIMARÁN, trimarane, s. n. Ambarcațiune cu trei corpuri legate între ele printr-o punte. – Din engl. trimaran.
trimaranelor
TRIMARÁN, trimarane, s. n. Ambarcațiune cu trei corpuri legate între ele printr-o punte. – Din engl. trimaran.
trimaranul
TRIMARÁN, trimarane, s. n. Ambarcațiune cu trei corpuri legate între ele printr-o punte. – Din engl. trimaran.
trimaranului
TRIMARÁN, trimarane, s. n. Ambarcațiune cu trei corpuri legate între ele printr-o punte. – Din engl. trimaran.
trimbițaș
TRÎMBIȚÁȘ, trîmbițași, s. m. Persoană care cîntă din trîmbiță; gornist. Patru trîmbițași ies din palat cîntînd. EFTIMIU, Î. 9. ♦ (Astăzi rar) Persoană care anunță prin sunet de trîmbiță locuitorilor de la sate știri de interes general. Satul are un trîmbițaș. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 183, 4/2. – Variante: trimbițáș (ALECSANDRI, T. 916), trumbițáș (NEGRUZZI, S. II 75) s. m.
trimbițoi
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n.
trimer
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér1 adj. m., pl. triméri; f. triméră, pl. trimére
trimer
TRÍMER s.n. 1. Bobină folosită în radiofonie. 2. (Tehn.) Mașină de încărcat materiale granulare sau pulverulente în vehicule. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / < germ. Trimer, engl., fr. trimmer]. DOOM
trímer3 (condensator, mașină) s. n., pl. trímere
trimer
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér2 (polimer) s. m., pl. triméri
trimera
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér1 adj. m., pl. triméri; f. triméră, pl. trimére
trimere
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér1 adj. m., pl. triméri; f. triméră, pl. trimére
trimere
TRÍMER s.n. 1. Bobină folosită în radiofonie. 2. (Tehn.) Mașină de încărcat materiale granulare sau pulverulente în vehicule. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / < germ. Trimer, engl., fr. trimmer]. DOOM
trímer3 (condensator, mașină) s. n., pl. trímere
trimerei
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér1 adj. m., pl. triméri; f. triméră, pl. trimére
trimerele
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér1 adj. m., pl. triméri; f. triméră, pl. trimére
trimerele
TRÍMER s.n. 1. Bobină folosită în radiofonie. 2. (Tehn.) Mașină de încărcat materiale granulare sau pulverulente în vehicule. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / < germ. Trimer, engl., fr. trimmer]. DOOM
trímer3 (condensator, mașină) s. n., pl. trímere
trimerelor
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér1 adj. m., pl. triméri; f. triméră, pl. trimére
trimerelor
TRÍMER s.n. 1. Bobină folosită în radiofonie. 2. (Tehn.) Mașină de încărcat materiale granulare sau pulverulente în vehicule. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / < germ. Trimer, engl., fr. trimmer]. DOOM
trímer3 (condensator, mașină) s. n., pl. trímere
trimeri
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér1 adj. m., pl. triméri; f. triméră, pl. trimére
trimeri
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér2 (polimer) s. m., pl. triméri
trimerii
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér1 adj. m., pl. triméri; f. triméră, pl. trimére
trimerii
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér2 (polimer) s. m., pl. triméri
trimerilor
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér1 adj. m., pl. triméri; f. triméră, pl. trimére
trimerilor
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér2 (polimer) s. m., pl. triméri
trimerul
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér1 adj. m., pl. triméri; f. triméră, pl. trimére
trimerul
TRÍMER s.n. 1. Bobină folosită în radiofonie. 2. (Tehn.) Mașină de încărcat materiale granulare sau pulverulente în vehicule. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / < germ. Trimer, engl., fr. trimmer]. DOOM
trímer3 (condensator, mașină) s. n., pl. trímere
trimerul
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér2 (polimer) s. m., pl. triméri
trimerului
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér1 adj. m., pl. triméri; f. triméră, pl. trimére
trimerului
TRÍMER s.n. 1. Bobină folosită în radiofonie. 2. (Tehn.) Mașină de încărcat materiale granulare sau pulverulente în vehicule. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / < germ. Trimer, engl., fr. trimmer]. DOOM
trímer3 (condensator, mașină) s. n., pl. trímere
trimerului
TRIMÉR, -Ă adj. 1. (Bot.) Care este divizat în trei părți dispuse în triunghi echilateral. 2. (Chim.) Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutății moleculare a monomerului polimerizat. [< fr. trimère]. DOOM
trimér2 (polimer) s. m., pl. triméri
trimes
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimes
TRIMÍS2, trimiși, s. m. Persoană însărcinată cu o misiune specială; delegat, mesager. ♦ Reprezentant diplomatic al unei țări, inferior în rang ambasadorului, care conduce o legație. ♦ Fig. Apostol, misionar. – V. trimite. DOOM
trimís1 (persoană) s. m., pl. trimíși
trimes
TRIMÍS1 s. n. (Rar) Trimitere. – V. trimite. DOOM
trimís2 (rar) (acțiune) s. n.
trimestre
TRIMÉSTRU, trimestre, s. n. Fiecare dintre perioadele de trei luni consecutive în care este împărțit anul calendaristic. – Din fr. trimestre, lat. trimestris. DOOM
triméstru s. n., art. triméstrul; pl. triméstre
trimestrele
TRIMÉSTRU, trimestre, s. n. Fiecare dintre perioadele de trei luni consecutive în care este împărțit anul calendaristic. – Din fr. trimestre, lat. trimestris. DOOM
triméstru s. n., art. triméstrul; pl. triméstre
trimestrelor
TRIMÉSTRU, trimestre, s. n. Fiecare dintre perioadele de trei luni consecutive în care este împărțit anul calendaristic. – Din fr. trimestre, lat. trimestris. DOOM
triméstru s. n., art. triméstrul; pl. triméstre
trimestrial
TRIMESTRIÁL, -Ă, trimestriali, -e, adj. Care ține trei luni, care trebuie executat în timp de trei luni; care are loc o dată la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel. DOOM
trimestriál (-tri-al) adj. m., pl. trimestriáli; f. trimestriálă, pl. trimestriále
trimestriala
TRIMESTRIÁL, -Ă, trimestriali, -e, adj. Care ține trei luni, care trebuie executat în timp de trei luni; care are loc o dată la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel. DOOM
trimestriál (-tri-al) adj. m., pl. trimestriáli; f. trimestriálă, pl. trimestriále
trimestriale
TRIMESTRIÁL, -Ă, trimestriali, -e, adj. Care ține trei luni, care trebuie executat în timp de trei luni; care are loc o dată la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel. DOOM
trimestriál (-tri-al) adj. m., pl. trimestriáli; f. trimestriálă, pl. trimestriále
trimestrialei
TRIMESTRIÁL, -Ă, trimestriali, -e, adj. Care ține trei luni, care trebuie executat în timp de trei luni; care are loc o dată la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel. DOOM
trimestriál (-tri-al) adj. m., pl. trimestriáli; f. trimestriálă, pl. trimestriále
trimestrialele
TRIMESTRIÁL, -Ă, trimestriali, -e, adj. Care ține trei luni, care trebuie executat în timp de trei luni; care are loc o dată la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel. DOOM
trimestriál (-tri-al) adj. m., pl. trimestriáli; f. trimestriálă, pl. trimestriále
trimestrialelor
TRIMESTRIÁL, -Ă, trimestriali, -e, adj. Care ține trei luni, care trebuie executat în timp de trei luni; care are loc o dată la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel. DOOM
trimestriál (-tri-al) adj. m., pl. trimestriáli; f. trimestriálă, pl. trimestriále
trimestriali
TRIMESTRIÁL, -Ă, trimestriali, -e, adj. Care ține trei luni, care trebuie executat în timp de trei luni; care are loc o dată la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel. DOOM
trimestriál (-tri-al) adj. m., pl. trimestriáli; f. trimestriálă, pl. trimestriále
trimestrialii
TRIMESTRIÁL, -Ă, trimestriali, -e, adj. Care ține trei luni, care trebuie executat în timp de trei luni; care are loc o dată la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel. DOOM
trimestriál (-tri-al) adj. m., pl. trimestriáli; f. trimestriálă, pl. trimestriále
trimestrialilor
TRIMESTRIÁL, -Ă, trimestriali, -e, adj. Care ține trei luni, care trebuie executat în timp de trei luni; care are loc o dată la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel. DOOM
trimestriál (-tri-al) adj. m., pl. trimestriáli; f. trimestriálă, pl. trimestriále
trimestrialul
TRIMESTRIÁL, -Ă, trimestriali, -e, adj. Care ține trei luni, care trebuie executat în timp de trei luni; care are loc o dată la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel. DOOM
trimestriál (-tri-al) adj. m., pl. trimestriáli; f. trimestriálă, pl. trimestriále
trimestrialului
TRIMESTRIÁL, -Ă, trimestriali, -e, adj. Care ține trei luni, care trebuie executat în timp de trei luni; care are loc o dată la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel. DOOM
trimestriál (-tri-al) adj. m., pl. trimestriáli; f. trimestriálă, pl. trimestriále
trimestru
TRIMÉSTRU, trimestre, s. n. Fiecare dintre perioadele de trei luni consecutive în care este împărțit anul calendaristic. – Din fr. trimestre, lat. trimestris. DOOM
triméstru s. n., art. triméstrul; pl. triméstre
trimestrul
TRIMÉSTRU, trimestre, s. n. Fiecare dintre perioadele de trei luni consecutive în care este împărțit anul calendaristic. – Din fr. trimestre, lat. trimestris. DOOM
triméstru s. n., art. triméstrul; pl. triméstre
trimestrului
TRIMÉSTRU, trimestre, s. n. Fiecare dintre perioadele de trei luni consecutive în care este împărțit anul calendaristic. – Din fr. trimestre, lat. trimestris. DOOM
triméstru s. n., art. triméstrul; pl. triméstre
trimete
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimetere
TRIMITÉRE, trimiteri, s. f. 1. Acțiunea de a trimite și rezultatul ei; trimis1. ◊ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătorești) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanță de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secție sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secții sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul iui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimétere s. f.] – V. trimite. DOOM
trimítere s. f., g.-d. art. trimíterii; pl. trimíteri
trimetre
TRIMÉTRU, trimetre, s. n. Vers antic compus din trei perechi de picioare iambice. – Din fr. trimètre, lat. trimetrus.
trimetrele
TRIMÉTRU, trimetre, s. n. Vers antic compus din trei perechi de picioare iambice. – Din fr. trimètre, lat. trimetrus.
trimetrelor
TRIMÉTRU, trimetre, s. n. Vers antic compus din trei perechi de picioare iambice. – Din fr. trimètre, lat. trimetrus.
trimetric
TRIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la trimetru. [< fr. trimétrique].
trimetrica
TRIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la trimetru. [< fr. trimétrique].
trimetrice
TRIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la trimetru. [< fr. trimétrique].
trimetricei
TRIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la trimetru. [< fr. trimétrique].
trimetricele
TRIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la trimetru. [< fr. trimétrique].
trimetricelor
TRIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la trimetru. [< fr. trimétrique].
trimetrici
TRIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la trimetru. [< fr. trimétrique].
trimetricii
TRIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la trimetru. [< fr. trimétrique].
trimetricilor
TRIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la trimetru. [< fr. trimétrique].
trimetricul
TRIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la trimetru. [< fr. trimétrique].
trimetricului
TRIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la trimetru. [< fr. trimétrique].
trimetru
TRIMÉTRU, trimetre, s. n. Vers antic compus din trei perechi de picioare iambice. – Din fr. trimètre, lat. trimetrus.
trimetru
TRIMÉTRU, trimetre, s. n. (Lit.) Vers antic compus din trei perechi de picioare iambice. – Din fr. trimètre, lat. trimetrus.
trimetrul
TRIMÉTRU, trimetre, s. n. Vers antic compus din trei perechi de picioare iambice. – Din fr. trimètre, lat. trimetrus.
trimetrului
TRIMÉTRU, trimetre, s. n. Vers antic compus din trei perechi de picioare iambice. – Din fr. trimètre, lat. trimetrus.
triminie
triminíe (-íi), s. f. – Trimestru. Ngr. τριμηνία (Tiktin). Sec. XIX, înv.
trimis
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimis
TRIMÍS2, trimiși, s. m. Persoană însărcinată cu o misiune specială; delegat, mesager. ♦ Reprezentant diplomatic al unei țări, inferior în rang ambasadorului, care conduce o legație. ♦ Fig. Apostol, misionar. – V. trimite. DOOM
trimís1 (persoană) s. m., pl. trimíși
trimis
TRIMÍS1 s. n. (Rar) Trimitere. – V. trimite. DOOM
trimís2 (rar) (acțiune) s. n.
trimis
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimisa
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimise
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimise
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimisei
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimisei
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimisele
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiselor
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiseră
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiserăm
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiserăți
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimisese
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimisesem
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiseseră
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiseserăm
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiseserăți
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiseseși
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiseseți
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiseși
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimisul
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimisului
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimit
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimite
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimitea
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiteai
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiteam
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiteau
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiteați
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimitem
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimitere
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimitere
TRIMITÉRE, trimiteri, s. f. 1. Acțiunea de a trimite și rezultatul ei; trimis1. ◊ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătorești) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanță de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secție sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secții sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul iui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimétere s. f.] – V. trimite. DOOM
trimítere s. f., g.-d. art. trimíterii; pl. trimíteri
trimiterea
TRIMITÉRE, trimiteri, s. f. 1. Acțiunea de a trimite și rezultatul ei; trimis1. ◊ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătorești) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanță de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secție sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secții sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul iui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimétere s. f.] – V. trimite. DOOM
trimítere s. f., g.-d. art. trimíterii; pl. trimíteri
trimiteri
TRIMITÉRE, trimiteri, s. f. 1. Acțiunea de a trimite și rezultatul ei; trimis1. ◊ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătorești) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanță de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secție sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secții sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul iui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimétere s. f.] – V. trimite. DOOM
trimítere s. f., g.-d. art. trimíterii; pl. trimíteri
trimiterii
TRIMITÉRE, trimiteri, s. f. 1. Acțiunea de a trimite și rezultatul ei; trimis1. ◊ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătorești) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanță de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secție sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secții sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul iui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimétere s. f.] – V. trimite. DOOM
trimítere s. f., g.-d. art. trimíterii; pl. trimíteri
trimiterile
TRIMITÉRE, trimiteri, s. f. 1. Acțiunea de a trimite și rezultatul ei; trimis1. ◊ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătorești) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanță de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secție sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secții sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul iui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimétere s. f.] – V. trimite. DOOM
trimítere s. f., g.-d. art. trimíterii; pl. trimíteri
trimiterilor
TRIMITÉRE, trimiteri, s. f. 1. Acțiunea de a trimite și rezultatul ei; trimis1. ◊ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătorești) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanță de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secție sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secții sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul iui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimétere s. f.] – V. trimite. DOOM
trimítere s. f., g.-d. art. trimíterii; pl. trimíteri
trimiteți
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimită
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiși
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimișii
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimișilor
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimiți
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimițând
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimițînd
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere. DOOM
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimițătoare
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătoare
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătoarea
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătoarea
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătoarei
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătoarei
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătoarele
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătoarele
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătoarelor
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătoarelor
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițător
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițător
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițători
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițători
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătorii
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătorii
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătorilor
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătorilor
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătorul
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătorul
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătorului
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimițătorului
TRIMIȚĂTÓR, -OÁRE, trimițători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trimite ceva; spec, care expediază ceva prin poștă; expeditor. – Trimite + suf. -ător. DOOM
trimițătór adj. m., s. m., pl. trimițătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trimițătoáre
trimorf
TRIMÓRF, -Ă, trimorfi, -e, adj. Care prezintă trimorfism. – Din fr. trimorphie. DOOM
trimórf adj. m., pl. trimórfi; f. trimórfă, pl. trimórfe
trimorfa
TRIMÓRF, -Ă, trimorfi, -e, adj. Care prezintă trimorfism. – Din fr. trimorphie. DOOM
trimórf adj. m., pl. trimórfi; f. trimórfă, pl. trimórfe
trimorfe
TRIMÓRF, -Ă, trimorfi, -e, adj. Care prezintă trimorfism. – Din fr. trimorphie. DOOM
trimórf adj. m., pl. trimórfi; f. trimórfă, pl. trimórfe
trimorfei
TRIMÓRF, -Ă, trimorfi, -e, adj. Care prezintă trimorfism. – Din fr. trimorphie. DOOM
trimórf adj. m., pl. trimórfi; f. trimórfă, pl. trimórfe
trimorfele
TRIMÓRF, -Ă, trimorfi, -e, adj. Care prezintă trimorfism. – Din fr. trimorphie. DOOM
trimórf adj. m., pl. trimórfi; f. trimórfă, pl. trimórfe
trimorfelor
TRIMÓRF, -Ă, trimorfi, -e, adj. Care prezintă trimorfism. – Din fr. trimorphie. DOOM
trimórf adj. m., pl. trimórfi; f. trimórfă, pl. trimórfe
trimorfi
TRIMÓRF, -Ă, trimorfi, -e, adj. Care prezintă trimorfism. – Din fr. trimorphie. DOOM
trimórf adj. m., pl. trimórfi; f. trimórfă, pl. trimórfe
trimorfii
TRIMÓRF, -Ă, trimorfi, -e, adj. Care prezintă trimorfism. – Din fr. trimorphie. DOOM
trimórf adj. m., pl. trimórfi; f. trimórfă, pl. trimórfe
trimorfilor
TRIMÓRF, -Ă, trimorfi, -e, adj. Care prezintă trimorfism. – Din fr. trimorphie. DOOM
trimórf adj. m., pl. trimórfi; f. trimórfă, pl. trimórfe
trimorfism
TRIMORFÍSM s. n. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a cristaliza în trei sisteme diferite. – Din fr. trimorphisme. DOOM
trimorfísm s. n.
trimorfismul
TRIMORFÍSM s. n. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a cristaliza în trei sisteme diferite. – Din fr. trimorphisme. DOOM
trimorfísm s. n.
trimorfismului
TRIMORFÍSM s. n. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a cristaliza în trei sisteme diferite. – Din fr. trimorphisme. DOOM
trimorfísm s. n.
trimorful
TRIMÓRF, -Ă, trimorfi, -e, adj. Care prezintă trimorfism. – Din fr. trimorphie. DOOM
trimórf adj. m., pl. trimórfi; f. trimórfă, pl. trimórfe
trimorfului
TRIMÓRF, -Ă, trimorfi, -e, adj. Care prezintă trimorfism. – Din fr. trimorphie. DOOM
trimórf adj. m., pl. trimórfi; f. trimórfă, pl. trimórfe
trimotor
TRIMOTÓR, trimotoare, adj. (În sintagma) Avion trimotor (și substantivat, n.) = avion cu trei motoare. – Din fr. trimoteur. DOOM
trimotór2 s. n., pl. trimotoáre
trimurti
TRIMÚRTI s.n. (Rel.) Asociere de cult și de doctrină a celor trei figuri din religiile indice: Buda, Șiva și Vișnu, ca formă unică de teofanie. [Cf. fr., it. trimurti < sanscr. trimurti].
trin
TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. DOOM
tren s. n., pl. trénuri
trinca
TRÍNCĂ, trinci, s. f. Pânză pătrată așezată la baza arborelui trinchet al unei nave cu pânze. – Din it. trinca. DOOM
tríncă s. f., g.-d. art. tríncii; pl. trinci
trinchet
TRINCHÉT, trincheți, s. m. Catargul de la prora unei nave cu pânze; arbore mic. – Din it. trinchetto. DOOM
trinchét s. m., pl. trinchéți
trinchetin
TRINCHETÍN, trinchetini, s. m. (Mar.) Velă triunghiulară prinsă de arborele trinchet. – Din it. trinchettina.
trinchetini
TRINCHETÍN, trinchetini, s. m. (Mar.) Velă triunghiulară prinsă de arborele trinchet. – Din it. trinchettina.
trinchetinii
TRINCHETÍN, trinchetini, s. m. (Mar.) Velă triunghiulară prinsă de arborele trinchet. – Din it. trinchettina.
trinchetinilor
TRINCHETÍN, trinchetini, s. m. (Mar.) Velă triunghiulară prinsă de arborele trinchet. – Din it. trinchettina.
trinchetinul
TRINCHETÍN, trinchetini, s. m. (Mar.) Velă triunghiulară prinsă de arborele trinchet. – Din it. trinchettina.
trinchetinului
TRINCHETÍN, trinchetini, s. m. (Mar.) Velă triunghiulară prinsă de arborele trinchet. – Din it. trinchettina.
trinchetul
TRINCHÉT, trincheți, s. m. Catargul de la prora unei nave cu pânze; arbore mic. – Din it. trinchetto. DOOM
trinchét s. m., pl. trinchéți
trinchetului
TRINCHÉT, trincheți, s. m. Catargul de la prora unei nave cu pânze; arbore mic. – Din it. trinchetto. DOOM
trinchét s. m., pl. trinchéți
trincheți
TRINCHÉT, trincheți, s. m. Catargul de la prora unei nave cu pânze; arbore mic. – Din it. trinchetto. DOOM
trinchét s. m., pl. trinchéți
trincheții
TRINCHÉT, trincheți, s. m. Catargul de la prora unei nave cu pânze; arbore mic. – Din it. trinchetto. DOOM
trinchét s. m., pl. trinchéți
trincheților
TRINCHÉT, trincheți, s. m. Catargul de la prora unei nave cu pânze; arbore mic. – Din it. trinchetto. DOOM
trinchét s. m., pl. trinchéți
trinci
TRÍNCĂ, trinci, s. f. Pânză pătrată așezată la baza arborelui trinchet al unei nave cu pânze. – Din it. trinca. DOOM
tríncă s. f., g.-d. art. tríncii; pl. trinci
trincii
TRÍNCĂ, trinci, s. f. Pânză pătrată așezată la baza arborelui trinchet al unei nave cu pânze. – Din it. trinca. DOOM
tríncă s. f., g.-d. art. tríncii; pl. trinci
trincile
TRÍNCĂ, trinci, s. f. Pânză pătrată așezată la baza arborelui trinchet al unei nave cu pânze. – Din it. trinca. DOOM
tríncă s. f., g.-d. art. tríncii; pl. trinci
trincilor
TRÍNCĂ, trinci, s. f. Pânză pătrată așezată la baza arborelui trinchet al unei nave cu pânze. – Din it. trinca. DOOM
tríncă s. f., g.-d. art. tríncii; pl. trinci
trinidadian
TRINIDADIÁN, -Ă, trinidadieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din statul Trinidad și Tobago. 2. Adj. Care aparține statului Trinidad și Tobago sau trinidadienilor (1); privitor la statul Trinidad – Tobago sau la trinidadieni. [Pr.: -di-an] – Trinidad (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
trinidadián (referitor la Trinidad-Tobago) (-di-an) adj. m., s. m., pl. trinidadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. trinidadiánă, pl. trinidadiéne
trinidadian
TRINIDADIÁN, -Ă, trinidadieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din statul Trinidad și Tobago. 2. Adj. Care aparține statului Trinidad și Tobago sau trinidadienilor (1); privitor la statul Trinidad – Tobago sau la trinidadieni. [Pr.: -di-an] – Trinidad (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
trinidadián (referitor la Trinidad-Tobago) (-di-an) adj. m., s. m., pl. trinidadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. trinidadiánă, pl. trinidadiéne
trinidadiană
TRINIDADIÁN, -Ă, trinidadieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din statul Trinidad și Tobago. 2. Adj. Care aparține statului Trinidad și Tobago sau trinidadienilor (1); privitor la statul Trinidad – Tobago sau la trinidadieni. [Pr.: -di-an] – Trinidad (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
trinidadián (referitor la Trinidad-Tobago) (-di-an) adj. m., s. m., pl. trinidadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. trinidadiánă, pl. trinidadiéne
trinitar
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitar
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitara
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitara
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitare
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitare
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarei
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarei
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarele
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarele
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarelor
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarelor
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitari
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitari
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarian
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarian
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitariana
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitariana
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarianul
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarianul
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarianului
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarianului
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitariene
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitariene
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarienei
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarienei
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarienele
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarienele
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarienelor
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarienelor
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarieni
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarieni
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarienii
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarienii
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarienilor
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarienilor
TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian. DOOM
trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne
trinitarii
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarii
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarilor
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarilor
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarul
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarul
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarului
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitarului
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la trinitate. – Din fr. trinitaire.
trinitate
TRINITÁTE s. f. (În religia creștină) Treimea divină; Sfânta Treime. ♦ Grup de trei persoane, de trei lucruri etc. care formează o unitate. – Din fr. trinité, lat. trinitas, -atis. DOOM
trinitáte (grup de trei) s. f., g.-d. art. trinitắții
trinitatea
TRINITÁTE s. f. (În religia creștină) Treimea divină; Sfânta Treime. ♦ Grup de trei persoane, de trei lucruri etc. care formează o unitate. – Din fr. trinité, lat. trinitas, -atis. DOOM
trinitáte (grup de trei) s. f., g.-d. art. trinitắții
trinitrat
TRINITRÁT s. m. (Chim.; în sintagma) Trinitrat de glicerină = nitroglicerină. – Tri- + nitrat. Cf. fr. trinitré. DOOM
trinitrát (-ni-trat) s. m.
trinitratul
TRINITRÁT s. m. (Chim.; în sintagma) Trinitrat de glicerină = nitroglicerină. – Tri- + nitrat. Cf. fr. trinitré. DOOM
trinitrát (-ni-trat) s. m.
trinitratului
TRINITRÁT s. m. (Chim.; în sintagma) Trinitrat de glicerină = nitroglicerină. – Tri- + nitrat. Cf. fr. trinitré. DOOM
trinitrát (-ni-trat) s. m.
trinitrina
TRINITRÍNĂ s.f. (Chim.) Lichid uleios, folosit ca medicament cu acțiune rapidă de dilatare a arterelor aflate în stare de spasm și de relaxare a musculaturii bronhiilor, intestinului și căilor biliare. [< fr. trinitrine].
trinitrine
TRINITRÍNĂ s.f. (Chim.) Lichid uleios, folosit ca medicament cu acțiune rapidă de dilatare a arterelor aflate în stare de spasm și de relaxare a musculaturii bronhiilor, intestinului și căilor biliare. [< fr. trinitrine].
trinitrinei
TRINITRÍNĂ s.f. (Chim.) Lichid uleios, folosit ca medicament cu acțiune rapidă de dilatare a arterelor aflate în stare de spasm și de relaxare a musculaturii bronhiilor, intestinului și căilor biliare. [< fr. trinitrine].
trinitrobenzen
TRINITROBENZÉN s.n. (Chim.) Substanță obținută prin nitrarea benzenului. [< fr. trinitrobenzène].
trinitroceluloza
TRINITROCELULÓZĂ s. f. (Chim.) Fulmicoton. – Din fr. trinitrocellulose. DOOM
trinitrocelulóză (-ni-tro-) s. f., g.-d. art. trinitrocelulózei
trinitroceluloze
TRINITROCELULÓZĂ s. f. (Chim.) Fulmicoton. – Din fr. trinitrocellulose. DOOM
trinitrocelulóză (-ni-tro-) s. f., g.-d. art. trinitrocelulózei
trinitrocelulozei
TRINITROCELULÓZĂ s. f. (Chim.) Fulmicoton. – Din fr. trinitrocellulose. DOOM
trinitrocelulóză (-ni-tro-) s. f., g.-d. art. trinitrocelulózei
trinitrofenol
TRINITROFENÓL s. m. Exploziv puternic (constituind un compus al fenolului). DOOM
trinitrofenól (-ni-tro-) s. m.
trinitrofenolul
TRINITROFENÓL s. m. Exploziv puternic (constituind un compus al fenolului). DOOM
trinitrofenól (-ni-tro-) s. m.
trinitrofenolului
TRINITROFENÓL s. m. Exploziv puternic (constituind un compus al fenolului). DOOM
trinitrofenól (-ni-tro-) s. m.
trinitroglicerina
TRINITROGLICERÍNĂ s. f. (Chim.) Nitroglicerină. – Din fr. trinitroglycérine. DOOM
trinitroglicerínă (-ni-tro-gli-) s. f., g.-d. art. trinitroglicerínei
trinitroglicerine
TRINITROGLICERÍNĂ s. f. (Chim.) Nitroglicerină. – Din fr. trinitroglycérine. DOOM
trinitroglicerínă (-ni-tro-gli-) s. f., g.-d. art. trinitroglicerínei
trinitroglicerinei
TRINITROGLICERÍNĂ s. f. (Chim.) Nitroglicerină. – Din fr. trinitroglycérine. DOOM
trinitroglicerínă (-ni-tro-gli-) s. f., g.-d. art. trinitroglicerínei
trinitrotoluen
TRINITROTOLUÉN s. n. Substanță solidă, galbenă, cristalină, obținută din toluen și folosită ca exploziv cu care se încarcă proiectilele de artilerie; trotil. [Pr.: -lu-en] – Din fr. trinitrotoluène. DOOM
trinitrotoluén (-ni-tro-, -lu-en) s. n.
trinitrotoluenul
TRINITROTOLUÉN s. n. Substanță solidă, galbenă, cristalină, obținută din toluen și folosită ca exploziv cu care se încarcă proiectilele de artilerie; trotil. [Pr.: -lu-en] – Din fr. trinitrotoluène. DOOM
trinitrotoluén (-ni-tro-, -lu-en) s. n.
trinitrotoluenului
TRINITROTOLUÉN s. n. Substanță solidă, galbenă, cristalină, obținută din toluen și folosită ca exploziv cu care se încarcă proiectilele de artilerie; trotil. [Pr.: -lu-en] – Din fr. trinitrotoluène. DOOM
trinitrotoluén (-ni-tro-, -lu-en) s. n.
trinități
TRINITÁTE s. f. (În religia creștină) Treimea divină; Sfânta Treime. ♦ Grup de trei persoane, de trei lucruri etc. care formează o unitate. – Din fr. trinité, lat. trinitas, -atis. DOOM
trinitáte (grup de trei) s. f., g.-d. art. trinitắții
trinității
TRINITÁTE s. f. (În religia creștină) Treimea divină; Sfânta Treime. ♦ Grup de trei persoane, de trei lucruri etc. care formează o unitate. – Din fr. trinité, lat. trinitas, -atis. DOOM
trinitáte (grup de trei) s. f., g.-d. art. trinitắții
trinoame
TRINÓM, trinoame, s. n. Polinom format din trei termeni (monoame). – Din fr. trinôme. DOOM
trinóm s. n., pl. trinoáme
trinoamele
TRINÓM, trinoame, s. n. Polinom format din trei termeni (monoame). – Din fr. trinôme. DOOM
trinóm s. n., pl. trinoáme
trinoamelor
TRINÓM, trinoame, s. n. Polinom format din trei termeni (monoame). – Din fr. trinôme. DOOM
trinóm s. n., pl. trinoáme
trinom
TRINÓM, trinoame, s. n. Polinom format din trei termeni (monoame). – Din fr. trinôme. DOOM
trinóm s. n., pl. trinoáme
trinomul
TRINÓM, trinoame, s. n. Polinom format din trei termeni (monoame). – Din fr. trinôme. DOOM
trinóm s. n., pl. trinoáme
trinomului
TRINÓM, trinoame, s. n. Polinom format din trei termeni (monoame). – Din fr. trinôme. DOOM
trinóm s. n., pl. trinoáme
trio
TRÍO, triouri, s. n. 1. Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanți sau al celor trei instrumente care execută o asemenea compoziție. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasă și mai liniștită, a unor compoziții muzicale. 2. (Fam.) Grup de trei persoane (care se află mereu împreună). – Din it., fr. trio. DOOM
trío s. n., art. trióul; pl. trióuri
trioare
TRIÓR, trioare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu un cilindru (având pe fața interioară mici alveole) care, prin rotire, separă semințele de anumite impurități; vânturătoare. 2. (Tehn.) Dispozitiv folosit pentru separarea după dimensiuni a materialelor provenite din concasare. – Din fr. trieur. DOOM
triór s. n., pl. trioáre
trioarele
TRIÓR, trioare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu un cilindru (având pe fața interioară mici alveole) care, prin rotire, separă semințele de anumite impurități; vânturătoare. 2. (Tehn.) Dispozitiv folosit pentru separarea după dimensiuni a materialelor provenite din concasare. – Din fr. trieur. DOOM
triór s. n., pl. trioáre
trioarelor
TRIÓR, trioare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu un cilindru (având pe fața interioară mici alveole) care, prin rotire, separă semințele de anumite impurități; vânturătoare. 2. (Tehn.) Dispozitiv folosit pentru separarea după dimensiuni a materialelor provenite din concasare. – Din fr. trieur. DOOM
triór s. n., pl. trioáre
triod
TRIÓD, trioduri, s. n. Carte rituală ortodoxă cuprinzând cântările și rugăciunile din cele zece săptămâni dinainte de Paște. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triodĭ.
trioda
TRIÓDĂ, triode, s. f. Tub electronic cu trei electrozi. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triode. DOOM
triódă (tub electronic) (tri-o-) s. f., g.-d. art. triódei; pl. trióde
triode
TRIÓDĂ, triode, s. f. Tub electronic cu trei electrozi. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triode. DOOM
triódă (tub electronic) (tri-o-) s. f., g.-d. art. triódei; pl. trióde
triodei
TRIÓDĂ, triode, s. f. Tub electronic cu trei electrozi. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triode. DOOM
triódă (tub electronic) (tri-o-) s. f., g.-d. art. triódei; pl. trióde
triodele
TRIÓDĂ, triode, s. f. Tub electronic cu trei electrozi. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triode. DOOM
triódă (tub electronic) (tri-o-) s. f., g.-d. art. triódei; pl. trióde
triodelor
TRIÓDĂ, triode, s. f. Tub electronic cu trei electrozi. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triode. DOOM
triódă (tub electronic) (tri-o-) s. f., g.-d. art. triódei; pl. trióde
triodul
TRIÓD, trioduri, s. n. Carte rituală ortodoxă cuprinzând cântările și rugăciunile din cele zece săptămâni dinainte de Paște. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triodĭ.
triodului
TRIÓD, trioduri, s. n. Carte rituală ortodoxă cuprinzând cântările și rugăciunile din cele zece săptămâni dinainte de Paște. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triodĭ.
trioduri
TRIÓD, trioduri, s. n. Carte rituală ortodoxă cuprinzând cântările și rugăciunile din cele zece săptămâni dinainte de Paște. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triodĭ.
triodurile
TRIÓD, trioduri, s. n. Carte rituală ortodoxă cuprinzând cântările și rugăciunile din cele zece săptămâni dinainte de Paște. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triodĭ.
triodurilor
TRIÓD, trioduri, s. n. Carte rituală ortodoxă cuprinzând cântările și rugăciunile din cele zece săptămâni dinainte de Paște. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triodĭ.
trioic
TRIÓIC, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Care formează flori masculine, feminine și hermafrodite pe indivizi diferiți. [Pron. tri-o-ic. / cf. fr. trioïque < gr. tria – trei, oikia – casă].
trioleină
TRIOLEÍNĂ s. f. Substanță lichidă uleioasă, incoloră, aflată în special în grăsimile vegetale. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triolèine. DOOM
trioleínă (tri-o-) s. f., g.-d. art. trioleínei
triolet
TRIOLÉT, triolete, s. n. 1. Poezie de opt (sau șapte) versuri (de câte opt silabe fiecare), în care primul vers este identic cu al patrulea și cu al șaptelea, iar al doilea cu al optulea. 2. (Muz.) Grup de trei note acoperind o unitate metrică de două sau de patru note. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triolet. DOOM
triolét (tri-o-) s. n., pl. trioléte
triolete
TRIOLÉT, triolete, s. n. 1. Poezie de opt (sau șapte) versuri (de câte opt silabe fiecare), în care primul vers este identic cu al patrulea și cu al șaptelea, iar al doilea cu al optulea. 2. (Muz.) Grup de trei note acoperind o unitate metrică de două sau de patru note. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triolet. DOOM
triolét (tri-o-) s. n., pl. trioléte
trioletele
TRIOLÉT, triolete, s. n. 1. Poezie de opt (sau șapte) versuri (de câte opt silabe fiecare), în care primul vers este identic cu al patrulea și cu al șaptelea, iar al doilea cu al optulea. 2. (Muz.) Grup de trei note acoperind o unitate metrică de două sau de patru note. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triolet. DOOM
triolét (tri-o-) s. n., pl. trioléte
trioletelor
TRIOLÉT, triolete, s. n. 1. Poezie de opt (sau șapte) versuri (de câte opt silabe fiecare), în care primul vers este identic cu al patrulea și cu al șaptelea, iar al doilea cu al optulea. 2. (Muz.) Grup de trei note acoperind o unitate metrică de două sau de patru note. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triolet. DOOM
triolét (tri-o-) s. n., pl. trioléte
trioletul
TRIOLÉT, triolete, s. n. 1. Poezie de opt (sau șapte) versuri (de câte opt silabe fiecare), în care primul vers este identic cu al patrulea și cu al șaptelea, iar al doilea cu al optulea. 2. (Muz.) Grup de trei note acoperind o unitate metrică de două sau de patru note. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triolet. DOOM
triolét (tri-o-) s. n., pl. trioléte
trioletului
TRIOLÉT, triolete, s. n. 1. Poezie de opt (sau șapte) versuri (de câte opt silabe fiecare), în care primul vers este identic cu al patrulea și cu al șaptelea, iar al doilea cu al optulea. 2. (Muz.) Grup de trei note acoperind o unitate metrică de două sau de patru note. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triolet. DOOM
triolét (tri-o-) s. n., pl. trioléte
trioletă
TRIOLÉTĂ s. f. v. triolet.
trionicși
TRIÓNIX, trionicși, s. m. Broască țestoasă uriașă din țările calde, deosebit de periculoasă prin mușcătura ei. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trionix.
trionicșii
TRIÓNIX, trionicși, s. m. Broască țestoasă uriașă din țările calde, deosebit de periculoasă prin mușcătura ei. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trionix.
trionicșilor
TRIÓNIX, trionicși, s. m. Broască țestoasă uriașă din țările calde, deosebit de periculoasă prin mușcătura ei. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trionix.
trionix
TRIÓNIX, trionicși, s. m. Broască țestoasă uriașă din țările calde, deosebit de periculoasă prin mușcătura ei. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trionix. DOOM
triónix (tri-o-) s. m., pl. triónicși
trionix
TRIÓNIX, trionicși, s. m. Broască țestoasă uriașă din țările calde, deosebit de periculoasă prin mușcătura ei. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trionix.
trionixul
TRIÓNIX, trionicși, s. m. Broască țestoasă uriașă din țările calde, deosebit de periculoasă prin mușcătura ei. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trionix.
trionixului
TRIÓNIX, trionicși, s. m. Broască țestoasă uriașă din țările calde, deosebit de periculoasă prin mușcătura ei. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trionix.
trionum
ZĂMOȘÍȚĂ, zămoșițe, s. f. Plantă cu tulpina ramificată de la bază, acoperită cu peri aspri, cu flori mari de culoare galben-deschis și purpurie, catifelate la mijloc (Hibiscus trionum). – Zămos (= zemos) + suf. -iță.
triopas
Triopas, fiul zeului Poseidon, și al lui Canace (v. și Canace).
trior
TRIÓR, trioare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu un cilindru (având pe fața interioară mici alveole) care, prin rotire, separă semințele de anumite impurități; vânturătoare. 2. (Tehn.) Dispozitiv folosit pentru separarea după dimensiuni a materialelor provenite din concasare. – Din fr. trieur. DOOM
triór s. n., pl. trioáre
triora
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorai
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
trioram
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorare
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorare
TRIORÁRE s.f. Acțiunea de a triora. [< triora].
triorarea
TRIORÁRE s.f. Acțiunea de a triora. [< triora].
triorară
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorarăm
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorarăți
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorase
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorasem
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
trioraseră
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
trioraserăm
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
trioraserăți
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
trioraseși
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
trioraseți
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorat
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorat
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior.
triorau
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorași
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorați
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorează
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorez
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
trioreze
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorezi
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorhid
TRIORHÍD adj., s.m. (Individ) care prezintă triorhidie. [< fr. triorchide].
triorhidie
TRIORHIDÍE s.f. (Med.) Anomalie constând în prezența a trei testicule la același individ. [Gen. -iei. / < fr. triorchidie].
triorul
TRIÓR, trioare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu un cilindru (având pe fața interioară mici alveole) care, prin rotire, separă semințele de anumite impurități; vânturătoare. 2. (Tehn.) Dispozitiv folosit pentru separarea după dimensiuni a materialelor provenite din concasare. – Din fr. trieur. DOOM
triór s. n., pl. trioáre
triorului
TRIÓR, trioare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu un cilindru (având pe fața interioară mici alveole) care, prin rotire, separă semințele de anumite impurități; vânturătoare. 2. (Tehn.) Dispozitiv folosit pentru separarea după dimensiuni a materialelor provenite din concasare. – Din fr. trieur. DOOM
triór s. n., pl. trioáre
triorând
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorînd
TRIORÁ, triorez, vb. I. Tranz. A separa sau a selecționa semințele cu ajutorul triorului (1). [Pr.: tri-o-] – Din trior. DOOM
triorá (a ~) (tri-o-) vb., ind. prez. 3 trioreáză
triorări
TRIORÁRE s.f. Acțiunea de a triora. [< triora].
triorării
TRIORÁRE s.f. Acțiunea de a triora. [< triora].
triorările
TRIORÁRE s.f. Acțiunea de a triora. [< triora].
triorărilor
TRIORÁRE s.f. Acțiunea de a triora. [< triora].
trioul
TRÍO, triouri, s. n. 1. Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanți sau al celor trei instrumente care execută o asemenea compoziție. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasă și mai liniștită, a unor compoziții muzicale. 2. (Fam.) Grup de trei persoane (care se află mereu împreună). – Din it., fr. trio. DOOM
trío s. n., art. trióul; pl. trióuri
trioului
TRÍO, triouri, s. n. 1. Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanți sau al celor trei instrumente care execută o asemenea compoziție. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasă și mai liniștită, a unor compoziții muzicale. 2. (Fam.) Grup de trei persoane (care se află mereu împreună). – Din it., fr. trio. DOOM
trío s. n., art. trióul; pl. trióuri
triouri
TRÍO, triouri, s. n. 1. Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanți sau al celor trei instrumente care execută o asemenea compoziție. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasă și mai liniștită, a unor compoziții muzicale. 2. (Fam.) Grup de trei persoane (care se află mereu împreună). – Din it., fr. trio. DOOM
trío s. n., art. trióul; pl. trióuri
triourile
TRÍO, triouri, s. n. 1. Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanți sau al celor trei instrumente care execută o asemenea compoziție. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasă și mai liniștită, a unor compoziții muzicale. 2. (Fam.) Grup de trei persoane (care se află mereu împreună). – Din it., fr. trio. DOOM
trío s. n., art. trióul; pl. trióuri
triourilor
TRÍO, triouri, s. n. 1. Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanți sau al celor trei instrumente care execută o asemenea compoziție. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasă și mai liniștită, a unor compoziții muzicale. 2. (Fam.) Grup de trei persoane (care se află mereu împreună). – Din it., fr. trio. DOOM
trío s. n., art. trióul; pl. trióuri
trioxid
TRIOXÍD, trioxizi, s. m. (Chim.) Oxid care conține trei atomi de oxigen în moleculă. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trioxyde. DOOM
trioxíd (tri-o-) s. m., pl. trioxízi
trioxidul
TRIOXÍD, trioxizi, s. m. (Chim.) Oxid care conține trei atomi de oxigen în moleculă. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trioxyde. DOOM
trioxíd (tri-o-) s. m., pl. trioxízi
trioxidului
TRIOXÍD, trioxizi, s. m. (Chim.) Oxid care conține trei atomi de oxigen în moleculă. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trioxyde. DOOM
trioxíd (tri-o-) s. m., pl. trioxízi
trioxizi
TRIOXÍD, trioxizi, s. m. (Chim.) Oxid care conține trei atomi de oxigen în moleculă. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trioxyde. DOOM
trioxíd (tri-o-) s. m., pl. trioxízi
trioxizii
TRIOXÍD, trioxizi, s. m. (Chim.) Oxid care conține trei atomi de oxigen în moleculă. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trioxyde. DOOM
trioxíd (tri-o-) s. m., pl. trioxízi
trioxizilor
TRIOXÍD, trioxizi, s. m. (Chim.) Oxid care conține trei atomi de oxigen în moleculă. [Pr.: tri-o-] – Din fr. trioxyde. DOOM
trioxíd (tri-o-) s. m., pl. trioxízi
trioză
TRIÓZĂ s.f. (Chim.) Monozaharidă cu trei atomi de carbon. [Pron. tri-o-. / < fr. triose].
trip
trip, tripuri s. n. (tox.) 1. linie de cocaină care se inhalează pe nări. 2. stare indusă de consumul de LSD-25.
tripa
tripa, tripez v. r. (tox.) 1. a se droga. 2. a avea o stare de euforie indusă de droguri.
tripaflavină
TRIPAFLAVÍNĂ s. f. Substanță chimică cu acțiune antiseptică, folosită împotriva bacteriilor și protozoarelor. – Din fr. trypaphlavine. DOOM
tripaflavínă (-pa-fla-) s. f., g.-d. art. tripaflavínei
tripal
TRIPÁL, -Ă adj. (Despre elice) Cu trei pale. [< fr. tripale].
tripala
TRIPÁL, -Ă adj. (Despre elice) Cu trei pale. [< fr. tripale].
tripale
TRIPÁL, -Ă adj. (Despre elice) Cu trei pale. [< fr. tripale].
tripalei
TRIPÁL, -Ă adj. (Despre elice) Cu trei pale. [< fr. tripale].
tripalele
TRIPÁL, -Ă adj. (Despre elice) Cu trei pale. [< fr. tripale].
tripalelor
TRIPÁL, -Ă adj. (Despre elice) Cu trei pale. [< fr. tripale].
tripali
TRIPÁL, -Ă adj. (Despre elice) Cu trei pale. [< fr. tripale].
tripalii
TRIPÁL, -Ă adj. (Despre elice) Cu trei pale. [< fr. tripale].
tripalilor
TRIPÁL, -Ă adj. (Despre elice) Cu trei pale. [< fr. tripale].
tripalmitină
TRIPALMITÍNĂ s.f. (Chim.) Ester al glicerinei cu acidul palmitic. [< fr. tripalmitine].
tripalul
TRIPÁL, -Ă adj. (Despre elice) Cu trei pale. [< fr. tripale].
tripalului
TRIPÁL, -Ă adj. (Despre elice) Cu trei pale. [< fr. tripale].
tripanosomă
TRIPANOZÓMĂ, tripanozome, s. f. Gen de protozoare flagelate, cu corpul fusiform, parazite în sângele și în țesuturile vertebratelor, cărora le provoacă unele boli. – Din fr. trypanosome. DOOM
tripanozómă s. f., g.-d. art. tripanozómei; pl. tripanozóme
tripanozoma
TRIPANOZÓMĂ, tripanozome, s. f. Gen de protozoare flagelate, cu corpul fusiform, parazite în sângele și în țesuturile vertebratelor, cărora le provoacă unele boli. – Din fr. trypanosome. DOOM
tripanozómă s. f., g.-d. art. tripanozómei; pl. tripanozóme
tripanozome
TRIPANOZÓMĂ, tripanozome, s. f. Gen de protozoare flagelate, cu corpul fusiform, parazite în sângele și în țesuturile vertebratelor, cărora le provoacă unele boli. – Din fr. trypanosome. DOOM
tripanozómă s. f., g.-d. art. tripanozómei; pl. tripanozóme
tripanozomei
TRIPANOZÓMĂ, tripanozome, s. f. Gen de protozoare flagelate, cu corpul fusiform, parazite în sângele și în țesuturile vertebratelor, cărora le provoacă unele boli. – Din fr. trypanosome. DOOM
tripanozómă s. f., g.-d. art. tripanozómei; pl. tripanozóme
tripanozomele
TRIPANOZÓMĂ, tripanozome, s. f. Gen de protozoare flagelate, cu corpul fusiform, parazite în sângele și în țesuturile vertebratelor, cărora le provoacă unele boli. – Din fr. trypanosome. DOOM
tripanozómă s. f., g.-d. art. tripanozómei; pl. tripanozóme
tripanozomelor
TRIPANOZÓMĂ, tripanozome, s. f. Gen de protozoare flagelate, cu corpul fusiform, parazite în sângele și în țesuturile vertebratelor, cărora le provoacă unele boli. – Din fr. trypanosome. DOOM
tripanozómă s. f., g.-d. art. tripanozómei; pl. tripanozóme
tripanozomiaza
TRIPANOZOMIÁZĂ s.f. Boală provocată de prezența tripanozomei în sânge; boala somnului. [Pron. -mi-a-. / < fr. trypanosomiase]. DOOM
tripanozomiáză (-mi-a-) s. f., g.-d. art. tripanozomiázei
tripanozomiaze
TRIPANOZOMIÁZĂ s.f. Boală provocată de prezența tripanozomei în sânge; boala somnului. [Pron. -mi-a-. / < fr. trypanosomiase]. DOOM
tripanozomiáză (-mi-a-) s. f., g.-d. art. tripanozomiázei
tripanozomiazei
TRIPANOZOMIÁZĂ s.f. Boală provocată de prezența tripanozomei în sânge; boala somnului. [Pron. -mi-a-. / < fr. trypanosomiase]. DOOM
tripanozomiáză (-mi-a-) s. f., g.-d. art. tripanozomiázei
tripartism
TRIPARTÍSM s.n. (Liv.) Coaliție guvernamentală formată din trei partide politice. [< fr. tripartisme].
tripartismul
TRIPARTÍSM s.n. (Liv.) Coaliție guvernamentală formată din trei partide politice. [< fr. tripartisme].
tripartismului
TRIPARTÍSM s.n. (Liv.) Coaliție guvernamentală formată din trei partide politice. [< fr. tripartisme].
tripartit
TRIPARTÍT, -Ă, tripartiți, -te, adj. Care are trei părți; din trei părți. ♦ La care participă trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite. DOOM
tripartít adj. m., pl. tripartíți; f. tripartítă, pl. tripartíte
tripartita
TRIPARTÍT, -Ă, tripartiți, -te, adj. Care are trei părți; din trei părți. ♦ La care participă trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite. DOOM
tripartít adj. m., pl. tripartíți; f. tripartítă, pl. tripartíte
tripartite
TRIPARTÍT, -Ă, tripartiți, -te, adj. Care are trei părți; din trei părți. ♦ La care participă trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite. DOOM
tripartít adj. m., pl. tripartíți; f. tripartítă, pl. tripartíte
tripartitei
TRIPARTÍT, -Ă, tripartiți, -te, adj. Care are trei părți; din trei părți. ♦ La care participă trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite. DOOM
tripartít adj. m., pl. tripartíți; f. tripartítă, pl. tripartíte
tripartitele
TRIPARTÍT, -Ă, tripartiți, -te, adj. Care are trei părți; din trei părți. ♦ La care participă trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite. DOOM
tripartít adj. m., pl. tripartíți; f. tripartítă, pl. tripartíte
tripartitelor
TRIPARTÍT, -Ă, tripartiți, -te, adj. Care are trei părți; din trei părți. ♦ La care participă trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite. DOOM
tripartít adj. m., pl. tripartíți; f. tripartítă, pl. tripartíte
tripartitul
TRIPARTÍT, -Ă, tripartiți, -te, adj. Care are trei părți; din trei părți. ♦ La care participă trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite. DOOM
tripartít adj. m., pl. tripartíți; f. tripartítă, pl. tripartíte
tripartitului
TRIPARTÍT, -Ă, tripartiți, -te, adj. Care are trei părți; din trei părți. ♦ La care participă trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite. DOOM
tripartít adj. m., pl. tripartíți; f. tripartítă, pl. tripartíte
tripartitus
DENTÍȚĂ, dentițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene și cu fructe achene cu câte doi dinți, care crește în locuri umede (Bidens tripartitus). – Cf. dinte.
tripartiți
TRIPARTÍT, -Ă, tripartiți, -te, adj. Care are trei părți; din trei părți. ♦ La care participă trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite. DOOM
tripartít adj. m., pl. tripartíți; f. tripartítă, pl. tripartíte
tripartiția
TRIPARTÍȚIE s.f. Împărțire în trei părți egale. [Gen. -iei. / < fr. tripartition].
tripartiție
TRIPARTÍȚIE s.f. Împărțire în trei părți egale. [Gen. -iei. / < fr. tripartition].
tripartiției
TRIPARTÍȚIE s.f. Împărțire în trei părți egale. [Gen. -iei. / < fr. tripartition].
tripartiții
TRIPARTÍT, -Ă, tripartiți, -te, adj. Care are trei părți; din trei părți. ♦ La care participă trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite. DOOM
tripartít adj. m., pl. tripartíți; f. tripartítă, pl. tripartíte
tripartiții
TRIPARTÍȚIE s.f. Împărțire în trei părți egale. [Gen. -iei. / < fr. tripartition].
tripartițiile
TRIPARTÍȚIE s.f. Împărțire în trei părți egale. [Gen. -iei. / < fr. tripartition].
tripartițiilor
TRIPARTÍȚIE s.f. Împărțire în trei părți egale. [Gen. -iei. / < fr. tripartition].
tripartiților
TRIPARTÍT, -Ă, tripartiți, -te, adj. Care are trei părți; din trei părți. ♦ La care participă trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite. DOOM
tripartít adj. m., pl. tripartíți; f. tripartítă, pl. tripartíte
triperia
TRIPERÍE s.f. Secție a unui abator unde se face prelucrarea măruntaielor. [Gen. -iei. / < fr. triperie].
triperie
TRIPERÍE s.f. Secție a unui abator unde se face prelucrarea măruntaielor. [Gen. -iei. / < fr. triperie].
triperiei
TRIPERÍE s.f. Secție a unui abator unde se face prelucrarea măruntaielor. [Gen. -iei. / < fr. triperie].
triperii
TRIPERÍE s.f. Secție a unui abator unde se face prelucrarea măruntaielor. [Gen. -iei. / < fr. triperie].
triperiile
TRIPERÍE s.f. Secție a unui abator unde se face prelucrarea măruntaielor. [Gen. -iei. / < fr. triperie].
triperiilor
TRIPERÍE s.f. Secție a unui abator unde se face prelucrarea măruntaielor. [Gen. -iei. / < fr. triperie].
tripetal
TRIPETÁL, -Ă, tripetali, -e, adj. (Despre flori) Cu corola formată din trei petale. – Din fr. tripétale. DOOM
tripetál adj. m., pl. tripetáli; f. tripetálă, pl. tripetále
tripetala
TRIPETÁL, -Ă, tripetali, -e, adj. (Despre flori) Cu corola formată din trei petale. – Din fr. tripétale. DOOM
tripetál adj. m., pl. tripetáli; f. tripetálă, pl. tripetále
tripetale
TRIPETÁL, -Ă, tripetali, -e, adj. (Despre flori) Cu corola formată din trei petale. – Din fr. tripétale. DOOM
tripetál adj. m., pl. tripetáli; f. tripetálă, pl. tripetále
tripetalei
TRIPETÁL, -Ă, tripetali, -e, adj. (Despre flori) Cu corola formată din trei petale. – Din fr. tripétale. DOOM
tripetál adj. m., pl. tripetáli; f. tripetálă, pl. tripetále
tripetalele
TRIPETÁL, -Ă, tripetali, -e, adj. (Despre flori) Cu corola formată din trei petale. – Din fr. tripétale. DOOM
tripetál adj. m., pl. tripetáli; f. tripetálă, pl. tripetále
tripetalelor
TRIPETÁL, -Ă, tripetali, -e, adj. (Despre flori) Cu corola formată din trei petale. – Din fr. tripétale. DOOM
tripetál adj. m., pl. tripetáli; f. tripetálă, pl. tripetále
tripetali
TRIPETÁL, -Ă, tripetali, -e, adj. (Despre flori) Cu corola formată din trei petale. – Din fr. tripétale. DOOM
tripetál adj. m., pl. tripetáli; f. tripetálă, pl. tripetále
tripetalii
TRIPETÁL, -Ă, tripetali, -e, adj. (Despre flori) Cu corola formată din trei petale. – Din fr. tripétale. DOOM
tripetál adj. m., pl. tripetáli; f. tripetálă, pl. tripetále
tripetalilor
TRIPETÁL, -Ă, tripetali, -e, adj. (Despre flori) Cu corola formată din trei petale. – Din fr. tripétale. DOOM
tripetál adj. m., pl. tripetáli; f. tripetálă, pl. tripetále
tripetalul
TRIPETÁL, -Ă, tripetali, -e, adj. (Despre flori) Cu corola formată din trei petale. – Din fr. tripétale. DOOM
tripetál adj. m., pl. tripetáli; f. tripetálă, pl. tripetále
tripetalului
TRIPETÁL, -Ă, tripetali, -e, adj. (Despre flori) Cu corola formată din trei petale. – Din fr. tripétale. DOOM
tripetál adj. m., pl. tripetáli; f. tripetálă, pl. tripetále
tripied
TRIPIÉD s.n. v. trepied.
tripied
TRIPIÉD s.n. v. trepied.
tripla
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
tripla
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
tríplu (tri-plu) adj. m., pl. trípli; f. tríplă, pl. tríple
triplai
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplam
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplan
TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
triplana
TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
triplane
TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
triplanei
TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
triplanele
TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
triplanelor
TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
triplani
TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
triplanii
TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
triplanilor
TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
triplanul
TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
triplanului
TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
triplare
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplare
TRIPLÁRE, triplări, s. f. Acțiunea de a (se) tripla și rezultatul ei. – V. tripla. DOOM
tripláre (tri-pla-) s. f., g.-d. art. triplắrii; pl. triplắri
triplarea
TRIPLÁRE, triplări, s. f. Acțiunea de a (se) tripla și rezultatul ei. – V. tripla. DOOM
tripláre (tri-pla-) s. f., g.-d. art. triplắrii; pl. triplắri
triplară
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplarăm
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplarăți
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplase
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplasem
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplaseră
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplaserăm
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplaserăți
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplaseși
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplaseți
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplat
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplat
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler.
triplau
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplași
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplați
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triple
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
tríplu (tri-plu) adj. m., pl. trípli; f. tríplă, pl. tríple
triplează
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplegie
TRIPLEGÍE s.f. (Med.) Hemiplegie însoțită de paralizia unui membru din partea opusă a corpului. [Gen. -iei. / < fr. triplégie, cf. lat. tres – trei, gr. plege – lovitură].
triplei
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
tríplu (tri-plu) adj. m., pl. trípli; f. tríplă, pl. tríple
triplele
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
tríplu (tri-plu) adj. m., pl. trípli; f. tríplă, pl. tríple
triplelor
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
tríplu (tri-plu) adj. m., pl. trípli; f. tríplă, pl. tríple
triplet
TRIPLÉT, (1) triplete, s. n., (2) tripleți, s. m. 1. S. n. Al treilea exemplar din trei de același fel. ♦ A treia formă a unor cuvinte de aceeași proveniență, intrate în limbă în epoci diferite. 2. S. m. Fiecare dintre cele trei ființe care provin din aceeași sarcină. – Din fr. triplet.
triplet
TRIPLÉT, (1) triplete, s. n., (2) tripleți, s. m. 1. S. n. Al treilea exemplar din trei de același fel. ♦ A treia formă a unor cuvinte de aceeași proveniență, intrate în limbă în epoci diferite. 2. S. m. Fiecare dintre cele trei ființe care provin din aceeași sarcină. – Din fr. triplet. DOOM
*triplét2 (grup de trei) (tri-plet) s. m., pl. tripléți
tripleta
TRIPLÉTĂ, triplete, s. f. 1. Bicicletă cu trei locuri. 2. Grup de trei jucători care fac parte din înaintarea (sau apărarea) unei echipe sportive. – Din fr. triplette. DOOM
triplétă (biclicletă cu trei locuri, grup de trei) (tri-ple-) s. f., g.-d. art. triplétei; pl. tripléte
triplete
TRIPLÉT, (1) triplete, s. n., (2) tripleți, s. m. 1. S. n. Al treilea exemplar din trei de același fel. ♦ A treia formă a unor cuvinte de aceeași proveniență, intrate în limbă în epoci diferite. 2. S. m. Fiecare dintre cele trei ființe care provin din aceeași sarcină. – Din fr. triplet.
triplete
TRIPLÉTĂ, triplete, s. f. 1. Bicicletă cu trei locuri. 2. Grup de trei jucători care fac parte din înaintarea (sau apărarea) unei echipe sportive. – Din fr. triplette. DOOM
triplétă (biclicletă cu trei locuri, grup de trei) (tri-ple-) s. f., g.-d. art. triplétei; pl. tripléte
tripletei
TRIPLÉTĂ, triplete, s. f. 1. Bicicletă cu trei locuri. 2. Grup de trei jucători care fac parte din înaintarea (sau apărarea) unei echipe sportive. – Din fr. triplette. DOOM
triplétă (biclicletă cu trei locuri, grup de trei) (tri-ple-) s. f., g.-d. art. triplétei; pl. tripléte
tripletele
TRIPLÉT, (1) triplete, s. n., (2) tripleți, s. m. 1. S. n. Al treilea exemplar din trei de același fel. ♦ A treia formă a unor cuvinte de aceeași proveniență, intrate în limbă în epoci diferite. 2. S. m. Fiecare dintre cele trei ființe care provin din aceeași sarcină. – Din fr. triplet.
tripletele
TRIPLÉTĂ, triplete, s. f. 1. Bicicletă cu trei locuri. 2. Grup de trei jucători care fac parte din înaintarea (sau apărarea) unei echipe sportive. – Din fr. triplette. DOOM
triplétă (biclicletă cu trei locuri, grup de trei) (tri-ple-) s. f., g.-d. art. triplétei; pl. tripléte
tripletelor
TRIPLÉT, (1) triplete, s. n., (2) tripleți, s. m. 1. S. n. Al treilea exemplar din trei de același fel. ♦ A treia formă a unor cuvinte de aceeași proveniență, intrate în limbă în epoci diferite. 2. S. m. Fiecare dintre cele trei ființe care provin din aceeași sarcină. – Din fr. triplet.
tripletelor
TRIPLÉTĂ, triplete, s. f. 1. Bicicletă cu trei locuri. 2. Grup de trei jucători care fac parte din înaintarea (sau apărarea) unei echipe sportive. – Din fr. triplette. DOOM
triplétă (biclicletă cu trei locuri, grup de trei) (tri-ple-) s. f., g.-d. art. triplétei; pl. tripléte
tripletul
TRIPLÉT, (1) triplete, s. n., (2) tripleți, s. m. 1. S. n. Al treilea exemplar din trei de același fel. ♦ A treia formă a unor cuvinte de aceeași proveniență, intrate în limbă în epoci diferite. 2. S. m. Fiecare dintre cele trei ființe care provin din aceeași sarcină. – Din fr. triplet.
tripletului
TRIPLÉT, (1) triplete, s. n., (2) tripleți, s. m. 1. S. n. Al treilea exemplar din trei de același fel. ♦ A treia formă a unor cuvinte de aceeași proveniență, intrate în limbă în epoci diferite. 2. S. m. Fiecare dintre cele trei ființe care provin din aceeași sarcină. – Din fr. triplet.
triplex
TRÍPLEX s. n. 1. Geam de siguranță format dintr-o foaie de acetat de celuloză fixată între două foi de sticlă. 2. Hârtie groasă alcătuită din trei straturi diferite. – Din fr. triplex. DOOM
tríplex (material) (tri-plex) s. n.
triplexul
TRÍPLEX s. n. 1. Geam de siguranță format dintr-o foaie de acetat de celuloză fixată între două foi de sticlă. 2. Hârtie groasă alcătuită din trei straturi diferite. – Din fr. triplex. DOOM
tríplex (material) (tri-plex) s. n.
triplexului
TRÍPLEX s. n. 1. Geam de siguranță format dintr-o foaie de acetat de celuloză fixată între două foi de sticlă. 2. Hârtie groasă alcătuită din trei straturi diferite. – Din fr. triplex. DOOM
tríplex (material) (tri-plex) s. n.
triplez
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
tripleze
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplezi
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
tripli
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
tríplu (tri-plu) adj. m., pl. trípli; f. tríplă, pl. tríple
triplic
TRIPLÍC s. n. v. tiriplic.
triplicat
TRIPLICÁT, triplicate, s. n. Copie făcută după un act sau după un document. – Din lat. triplicatus, fr. triplicate. DOOM
triplicát (copie) (tri-pli-) s. n., pl. triplicáte
triplicate
TRIPLICÁT, triplicate, s. n. Copie făcută după un act sau după un document. – Din lat. triplicatus, fr. triplicate. DOOM
triplicát (copie) (tri-pli-) s. n., pl. triplicáte
triplicatele
TRIPLICÁT, triplicate, s. n. Copie făcută după un act sau după un document. – Din lat. triplicatus, fr. triplicate. DOOM
triplicát (copie) (tri-pli-) s. n., pl. triplicáte
triplicatelor
TRIPLICÁT, triplicate, s. n. Copie făcută după un act sau după un document. – Din lat. triplicatus, fr. triplicate. DOOM
triplicát (copie) (tri-pli-) s. n., pl. triplicáte
triplicatul
TRIPLICÁT, triplicate, s. n. Copie făcută după un act sau după un document. – Din lat. triplicatus, fr. triplicate. DOOM
triplicát (copie) (tri-pli-) s. n., pl. triplicáte
triplicatului
TRIPLICÁT, triplicate, s. n. Copie făcută după un act sau după un document. – Din lat. triplicatus, fr. triplicate. DOOM
triplicát (copie) (tri-pli-) s. n., pl. triplicáte
triplicitate
TRIPLICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi triplu. – Din fr. triplicité.
triplicitatea
TRIPLICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi triplu. – Din fr. triplicité.
triplicități
TRIPLICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi triplu. – Din fr. triplicité.
triplicității
TRIPLICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi triplu. – Din fr. triplicité.
triplii
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
tríplu (tri-plu) adj. m., pl. trípli; f. tríplă, pl. tríple
triplilor
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
tríplu (tri-plu) adj. m., pl. trípli; f. tríplă, pl. tríple
triploid
TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triploida
TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triploide
TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triploidei
TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triploidele
TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triploidelor
TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triploidul
TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triploidului
TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triploizi
TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triploizii
TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triploizilor
TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triplopie
TRIPLOPÍE s.f. (Fiz.) Defect de vedere constând din a vedea întreit imaginea aceluiași obiect. [Gen. -iei. / < fr. triplopie, cf. gr. triploos – triplu, ops – vedere].
triplu
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
tríplu (tri-plu) adj. m., pl. trípli; f. tríplă, pl. tríple
triplul
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
tríplu (tri-plu) adj. m., pl. trípli; f. tríplă, pl. tríple
triplului
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
tríplu (tri-plu) adj. m., pl. trípli; f. tríplă, pl. tríple
triplum
TRÍPLUM s. n. (Muz.) Voce superioară a unei piese polifonice la trei voci în sec. XII-XIII. – Din lat. triplum.
triplumul
TRÍPLUM s. n. (Muz.) Voce superioară a unei piese polifonice la trei voci în sec. XII-XIII. – Din lat. triplum.
triplumului
TRÍPLUM s. n. (Muz.) Voce superioară a unei piese polifonice la trei voci în sec. XII-XIII. – Din lat. triplum.
triplusalt
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
triplusált (tri-plu-) s. n., pl. triplusálturi
triplusaltul
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
triplusált (tri-plu-) s. n., pl. triplusálturi
triplusaltului
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
triplusált (tri-plu-) s. n., pl. triplusálturi
triplusalturi
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
triplusált (tri-plu-) s. n., pl. triplusálturi
triplusalturile
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
triplusált (tri-plu-) s. n., pl. triplusálturi
triplusalturilor
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt). DOOM
triplusált (tri-plu-) s. n., pl. triplusálturi
triplând
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplînd
TRIPLÁ, triplez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face de trei ori mai mare; a (se) întrei. – Din fr. tripler. DOOM
triplá (a ~) (tri-pla) vb., ind. prez. 3 tripleáză
triplări
TRIPLÁRE, triplări, s. f. Acțiunea de a (se) tripla și rezultatul ei. – V. tripla. DOOM
tripláre (tri-pla-) s. f., g.-d. art. triplắrii; pl. triplắri
triplării
TRIPLÁRE, triplări, s. f. Acțiunea de a (se) tripla și rezultatul ei. – V. tripla. DOOM
tripláre (tri-pla-) s. f., g.-d. art. triplắrii; pl. triplắri
triplările
TRIPLÁRE, triplări, s. f. Acțiunea de a (se) tripla și rezultatul ei. – V. tripla. DOOM
tripláre (tri-pla-) s. f., g.-d. art. triplắrii; pl. triplắri
triplărilor
TRIPLÁRE, triplări, s. f. Acțiunea de a (se) tripla și rezultatul ei. – V. tripla. DOOM
tripláre (tri-pla-) s. f., g.-d. art. triplắrii; pl. triplắri
tripod
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi. DOOM
tripód2 (macara) s. n., pl. tripóde
tripod
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi.
tripode
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi. DOOM
tripód2 (macara) s. n., pl. tripóde
tripodele
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi. DOOM
tripód2 (macara) s. n., pl. tripóde
tripodelor
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi. DOOM
tripód2 (macara) s. n., pl. tripóde
tripodia
TRIPODÍE, tripodii, s. f. Vers compus din trei picioare. – Din fr. tripodie, ngr. tripódia. DOOM
tripodíe s. f., art. tripodía, g.-d. art. tripodíei; pl. tripodíi, art. tripodíile
tripodie
TRIPODÍE, tripodii, s. f. Vers compus din trei picioare. – Din fr. tripodie, ngr. tripódia. DOOM
tripodíe s. f., art. tripodía, g.-d. art. tripodíei; pl. tripodíi, art. tripodíile
tripodie
TRIPODÍE, tripodii, s. f. Vers compus din trei picioare. – Din fr. tripodie, ngr. tripódia.
tripodiei
TRIPODÍE, tripodii, s. f. Vers compus din trei picioare. – Din fr. tripodie, ngr. tripódia. DOOM
tripodíe s. f., art. tripodía, g.-d. art. tripodíei; pl. tripodíi, art. tripodíile
tripodii
TRIPODÍE, tripodii, s. f. Vers compus din trei picioare. – Din fr. tripodie, ngr. tripódia. DOOM
tripodíe s. f., art. tripodía, g.-d. art. tripodíei; pl. tripodíi, art. tripodíile
tripodiile
TRIPODÍE, tripodii, s. f. Vers compus din trei picioare. – Din fr. tripodie, ngr. tripódia. DOOM
tripodíe s. f., art. tripodía, g.-d. art. tripodíei; pl. tripodíi, art. tripodíile
tripodiilor
TRIPODÍE, tripodii, s. f. Vers compus din trei picioare. – Din fr. tripodie, ngr. tripódia. DOOM
tripodíe s. f., art. tripodía, g.-d. art. tripodíei; pl. tripodíi, art. tripodíile
tripodul
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi. DOOM
tripód2 (macara) s. n., pl. tripóde
tripodul
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi.
tripodului
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi. DOOM
tripód2 (macara) s. n., pl. tripóde
tripodului
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi.
tripoduri
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi.
tripodurile
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi.
tripodurilor
TRIPÓD, (1) tripoduri, (2) tripode, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi.
tripol
TRIPÓL, tripoli, s. m. Rețea electrică tripolară. – Din fr. tripôle, engl. tri-pole. DOOM
tripól s. m., pl. tripóli
tripolar
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne de acces spre exterior. – Din fr. tripolaire. DOOM
tripolár adj. m., pl. tripolári; f. tripoláră, pl. tripoláre
tripolara
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne de acces spre exterior. – Din fr. tripolaire. DOOM
tripolár adj. m., pl. tripolári; f. tripoláră, pl. tripoláre
tripolare
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne de acces spre exterior. – Din fr. tripolaire. DOOM
tripolár adj. m., pl. tripolári; f. tripoláră, pl. tripoláre
tripolarei
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne de acces spre exterior. – Din fr. tripolaire. DOOM
tripolár adj. m., pl. tripolári; f. tripoláră, pl. tripoláre
tripolarele
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne de acces spre exterior. – Din fr. tripolaire. DOOM
tripolár adj. m., pl. tripolári; f. tripoláră, pl. tripoláre
tripolarelor
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne de acces spre exterior. – Din fr. tripolaire. DOOM
tripolár adj. m., pl. tripolári; f. tripoláră, pl. tripoláre
tripolari
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne de acces spre exterior. – Din fr. tripolaire. DOOM
tripolár adj. m., pl. tripolári; f. tripoláră, pl. tripoláre
tripolarii
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne de acces spre exterior. – Din fr. tripolaire. DOOM
tripolár adj. m., pl. tripolári; f. tripoláră, pl. tripoláre
tripolarilor
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne de acces spre exterior. – Din fr. tripolaire. DOOM
tripolár adj. m., pl. tripolári; f. tripoláră, pl. tripoláre
tripolarul
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne de acces spre exterior. – Din fr. tripolaire. DOOM
tripolár adj. m., pl. tripolári; f. tripoláră, pl. tripoláre
tripolarului
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne de acces spre exterior. – Din fr. tripolaire. DOOM
tripolár adj. m., pl. tripolári; f. tripoláră, pl. tripoláre
tripoli
TRIPÓL, tripoli, s. m. Rețea electrică tripolară. – Din fr. tripôle, engl. tri-pole. DOOM
tripól s. m., pl. tripóli
tripoli
TRÍPOLI s. n. Sediment de dioxid de siliciu alcătuit din scoici și infuzori, folosit în industrie. – Din fr. tripoli. DOOM
*Trípoli (oraș) (-po-li) s. propriu n.
tripolii
TRIPÓL, tripoli, s. m. Rețea electrică tripolară. – Din fr. tripôle, engl. tri-pole. DOOM
tripól s. m., pl. tripóli
tripolilor
TRIPÓL, tripoli, s. m. Rețea electrică tripolară. – Din fr. tripôle, engl. tri-pole. DOOM
tripól s. m., pl. tripóli
tripoliul
TRÍPOLI s. n. Sediment de dioxid de siliciu alcătuit din scoici și infuzori, folosit în industrie. – Din fr. tripoli. DOOM
*Trípoli (oraș) (-po-li) s. propriu n.
tripoliului
TRÍPOLI s. n. Sediment de dioxid de siliciu alcătuit din scoici și infuzori, folosit în industrie. – Din fr. tripoli. DOOM
*Trípoli (oraș) (-po-li) s. propriu n.
tripolul
TRIPÓL, tripoli, s. m. Rețea electrică tripolară. – Din fr. tripôle, engl. tri-pole. DOOM
tripól s. m., pl. tripóli
tripolului
TRIPÓL, tripoli, s. m. Rețea electrică tripolară. – Din fr. tripôle, engl. tri-pole. DOOM
tripól s. m., pl. tripóli
tripota
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotai
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotaj
TRIPOTÁJ, tripotaje, s. n. Afacere necinstită; potlogărie, matrapazlâc. [Pl. și: tripotajuri] – Din fr. tripotage. DOOM
tripotáj s. n., pl. tripotáje
tripotaj
TRIPOTÁJ, tripotaje, s. n. (Livr.) Afacere necinstită; potlogărie, matrapazlâc. [Pl. și: tripotájuri] – Din fr. tripotage.
tripotaje
TRIPOTÁJ, tripotaje, s. n. Afacere necinstită; potlogărie, matrapazlâc. [Pl. și: tripotajuri] – Din fr. tripotage. DOOM
tripotáj s. n., pl. tripotáje
tripotajele
TRIPOTÁJ, tripotaje, s. n. Afacere necinstită; potlogărie, matrapazlâc. [Pl. și: tripotajuri] – Din fr. tripotage. DOOM
tripotáj s. n., pl. tripotáje
tripotajelor
TRIPOTÁJ, tripotaje, s. n. Afacere necinstită; potlogărie, matrapazlâc. [Pl. și: tripotajuri] – Din fr. tripotage. DOOM
tripotáj s. n., pl. tripotáje
tripotajul
TRIPOTÁJ, tripotaje, s. n. Afacere necinstită; potlogărie, matrapazlâc. [Pl. și: tripotajuri] – Din fr. tripotage. DOOM
tripotáj s. n., pl. tripotáje
tripotajului
TRIPOTÁJ, tripotaje, s. n. Afacere necinstită; potlogărie, matrapazlâc. [Pl. și: tripotajuri] – Din fr. tripotage. DOOM
tripotáj s. n., pl. tripotáje
tripotam
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotare
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotare
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotară
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotarăm
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotarăți
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotase
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotasem
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotaseră
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotaserăm
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotaserăți
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotaseși
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotaseți
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotat
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotau
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotași
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotați
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotează
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripoteur
TRIPOTEUR s.m. (Franțuzism) Persoană care face afaceri dubioase; speculant, falsificator. [Pron. -tör. / < fr. tripoteur].
tripotez
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripoteze
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotezi
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotând
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripotînd
TRIPOTÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A specula, a falsifica. ♦ A face afaceri necinstite, murdare. [< fr. tripoter].
tripou
TRIPÓU, tripouri, s. n. Local, stabiliment cu jocuri de noroc. – Din fr. tripot. DOOM
tripóu s. n., art. tripóul; pl. tripóuri
tripoul
TRIPÓU, tripouri, s. n. Local, stabiliment cu jocuri de noroc. – Din fr. tripot. DOOM
tripóu s. n., art. tripóul; pl. tripóuri
tripoului
TRIPÓU, tripouri, s. n. Local, stabiliment cu jocuri de noroc. – Din fr. tripot. DOOM
tripóu s. n., art. tripóul; pl. tripóuri
tripouri
TRIPÓU, tripouri, s. n. Local, stabiliment cu jocuri de noroc. – Din fr. tripot. DOOM
tripóu s. n., art. tripóul; pl. tripóuri
tripourile
TRIPÓU, tripouri, s. n. Local, stabiliment cu jocuri de noroc. – Din fr. tripot. DOOM
tripóu s. n., art. tripóul; pl. tripóuri
tripourilor
TRIPÓU, tripouri, s. n. Local, stabiliment cu jocuri de noroc. – Din fr. tripot. DOOM
tripóu s. n., art. tripóul; pl. tripóuri
tripper
tripper, tripperi s. m. (tox.) toxicoman, drogat.
tripsie
-TRIPSÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „zdrobire”, „strivire”. [< fr. -trypsie, cf. gr. tryein].
tripsina
TRIPSÍNĂ s. f. Enzima secretată de pancreas, care descompune proteinele în substanțe mai ușor solubile. – Din fr. trypsine. DOOM
tripsínă s. f., g.-d. art. tripsínei
tripsine
TRIPSÍNĂ s. f. Enzima secretată de pancreas, care descompune proteinele în substanțe mai ușor solubile. – Din fr. trypsine. DOOM
tripsínă s. f., g.-d. art. tripsínei
tripsinei
TRIPSÍNĂ s. f. Enzima secretată de pancreas, care descompune proteinele în substanțe mai ușor solubile. – Din fr. trypsine. DOOM
tripsínă s. f., g.-d. art. tripsínei
tripsinogen
TRIPSINOGÉN s.n. Formă inactivă a tripsinei, care, în contact cu enterochinaza, se transformă în tripsină. [< fr. trypsinogène].
triptic
TRIPTÍC, triptice, s. n. Ansamblu compus din trei panouri pictate, gravate sau sculptate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), care conține scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părți, trei idei etc. distincte. – Din fr. triptyque. DOOM
triptíc s. n., pl. triptíce
triptic
TRIPTÍC s.n. (Ant.) Trei tăblițe prinse între ele cu balamale, care se închideau ca o carte. ♦ Tablou format din trei părți prinse cu balamale (cele laterale închizându-se peste cea din mijloc), pe care sunt pictați sfinți sau sunt scrise, ca într-un pomelnic, numele donatorilor etc. ♦ (Fig.) Trei idei, puncte sau articole ale uneia și aceleiași teorii, dogme etc. [Pl. -ce, -curi. / cf. fr. triptyque, gr. triptychos].
triptice
TRIPTÍC, triptice, s. n. Ansamblu compus din trei panouri pictate, gravate sau sculptate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), care conține scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părți, trei idei etc. distincte. – Din fr. triptyque. DOOM
triptíc s. n., pl. triptíce
tripticele
TRIPTÍC, triptice, s. n. Ansamblu compus din trei panouri pictate, gravate sau sculptate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), care conține scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părți, trei idei etc. distincte. – Din fr. triptyque. DOOM
triptíc s. n., pl. triptíce
tripticelor
TRIPTÍC, triptice, s. n. Ansamblu compus din trei panouri pictate, gravate sau sculptate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), care conține scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părți, trei idei etc. distincte. – Din fr. triptyque. DOOM
triptíc s. n., pl. triptíce
triptich
TRIPTÍCH s. n. v. triptic.
tripticul
TRIPTÍC, triptice, s. n. Ansamblu compus din trei panouri pictate, gravate sau sculptate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), care conține scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părți, trei idei etc. distincte. – Din fr. triptyque. DOOM
triptíc s. n., pl. triptíce
tripticului
TRIPTÍC, triptice, s. n. Ansamblu compus din trei panouri pictate, gravate sau sculptate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), care conține scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părți, trei idei etc. distincte. – Din fr. triptyque. DOOM
triptíc s. n., pl. triptíce
triptofan
TRIPTOFÁN s. m. (Chim.) Aminoacid de bază din proteinele naturale. – Din fr. tryptophane. DOOM
triptofán s. m.
triptofanul
TRIPTOFÁN s. m. (Chim.) Aminoacid de bază din proteinele naturale. – Din fr. tryptophane. DOOM
triptofán s. m.
triptofanului
TRIPTOFÁN s. m. (Chim.) Aminoacid de bază din proteinele naturale. – Din fr. tryptophane. DOOM
triptofán s. m.
triptolem
Triptolem = Triptolemus.
triptolemus
Triptolemus, rege din Eleusis, fiul regelui Celeus și al Metanirei și frate cu Demopho(o)n. Drept mulțumire pentru faptul că părinții lui Triptolemus i-au oferit găzduire cînd rătăcea prin lume în căutarea fiicei sale, zeița Demeter i-a dăruit acestuia din urmă un car tras de armăsari înaripați. Cu acest car Triptolemus cutreiera pămîntul în lung și-n lat, învățîndu-i pe oameni cum să lucreze pămîntul și inițiindu-i în agricultură. Se mai spunea că atunci cînd era copil, zeița ar fi încercat să-l facă nemuritor, trecîndu-l prin foc – fie pe el fie pe fratele său – fără să izbutească însă (v. și Demopho(o)n). Triptolemus a fost cel care a instituit în Attica, în cinstea zeiței, sărbătorile numite Thesmophoria.
tripudia
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiai
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiam
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiară
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiarăm
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiarăți
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiase
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiasem
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiaseră
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiaserăm
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiaserăți
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiaseși
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiaseți
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiat
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiau
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiază
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiași
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiați
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudie
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiem
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiere
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiere
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiez
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudieze
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiezi
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiind
TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium].
tripudiu
TRIPÚDIU s.n. 1. (Ant.) Dans ritmic al preoților salii din Roma antică. 2. (Liv.; fig.) Sărbătorire mare, manifestație zgomotoasă. ♦ Exuberanță, exultare. [Pron. -diu. / < lat. tripudium – dans în trei timpi, cf. it. tripudio].
trireactoare
TRIREACTÓR, trireactoare, s. n. Avion cu trei reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. triréacteur.
trireactoarele
TRIREACTÓR, trireactoare, s. n. Avion cu trei reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. triréacteur.
trireactoarelor
TRIREACTÓR, trireactoare, s. n. Avion cu trei reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. triréacteur.
trireactor
TRIREACTÓR, trireactoare, s. n. Avion cu trei reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. triréacteur.
trireactorul
TRIREACTÓR, trireactoare, s. n. Avion cu trei reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. triréacteur.
trireactorului
TRIREACTÓR, trireactoare, s. n. Avion cu trei reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. triréacteur.
triregn
TRIRÉGN, triregnuri, s. n. (Italienism) Tiară papală.
trirema
TRIRÉMĂ, trireme, s. f. (în Antichitate) Ambarcațiune cu trei pânze și trei rânduri de rame dispuse pe trei nivele suprapuse; trieră. – Din fr. trirème, lat. triremis. DOOM
trirémă s. f., g.-d. art. trirémei; pl. triréme
trireme
TRIRÉMĂ, trireme, s. f. (în Antichitate) Ambarcațiune cu trei pânze și trei rânduri de rame dispuse pe trei nivele suprapuse; trieră. – Din fr. trirème, lat. triremis. DOOM
trirémă s. f., g.-d. art. trirémei; pl. triréme
triremei
TRIRÉMĂ, trireme, s. f. (în Antichitate) Ambarcațiune cu trei pânze și trei rânduri de rame dispuse pe trei nivele suprapuse; trieră. – Din fr. trirème, lat. triremis. DOOM
trirémă s. f., g.-d. art. trirémei; pl. triréme
triremele
TRIRÉMĂ, trireme, s. f. (în Antichitate) Ambarcațiune cu trei pânze și trei rânduri de rame dispuse pe trei nivele suprapuse; trieră. – Din fr. trirème, lat. triremis. DOOM
trirémă s. f., g.-d. art. trirémei; pl. triréme
triremelor
TRIRÉMĂ, trireme, s. f. (în Antichitate) Ambarcațiune cu trei pânze și trei rânduri de rame dispuse pe trei nivele suprapuse; trieră. – Din fr. trirème, lat. triremis. DOOM
trirémă s. f., g.-d. art. trirémei; pl. triréme
trisaghion
trisághion s. n. – Un anumit moment al slujbei în care se repetă de trei ori cuvîntul „sfînt”. Ngr. τρισάγιον (Tiktin).
trisectoare
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectoare
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectoarea
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectoarea
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectoarei
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectoarei
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectoarele
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectoarele
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectoarelor
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectoarelor
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisector
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectori
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectorii
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectorilor
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectorul
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisectorului
TRISECTOÁRE s.f. Fiecare dintre cele două drepte care împart un unghi în trei părți egale. [După fr. trisectrice].
trisecția
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisecție
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisecției
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisecții
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisecțiile
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisecțiilor
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisecțiune
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisecțiunea
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisecțiuni
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisecțiunii
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisecțiunile
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisecțiunilor
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection. DOOM
trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni
trisepal
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale. DOOM
trisepál adj. m., pl. trisepáli; f. trisepálă, pl. trisepále
trisepala
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale. DOOM
trisepál adj. m., pl. trisepáli; f. trisepálă, pl. trisepále
trisepale
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale. DOOM
trisepál adj. m., pl. trisepáli; f. trisepálă, pl. trisepále
trisepalei
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale. DOOM
trisepál adj. m., pl. trisepáli; f. trisepálă, pl. trisepále
trisepalele
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale. DOOM
trisepál adj. m., pl. trisepáli; f. trisepálă, pl. trisepále
trisepalelor
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale. DOOM
trisepál adj. m., pl. trisepáli; f. trisepálă, pl. trisepále
trisepali
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale. DOOM
trisepál adj. m., pl. trisepáli; f. trisepálă, pl. trisepále
trisepalii
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale. DOOM
trisepál adj. m., pl. trisepáli; f. trisepálă, pl. trisepále
trisepalilor
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale. DOOM
trisepál adj. m., pl. trisepáli; f. trisepálă, pl. trisepále
trisepalul
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale. DOOM
trisepál adj. m., pl. trisepáli; f. trisepálă, pl. trisepále
trisepalului
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale. DOOM
trisepál adj. m., pl. trisepáli; f. trisepálă, pl. trisepále
trisfetite
TRISFETÍTELE n. pr. f. art. (Pop.) Numele unei sărbători ortodoxe care se celebrează la 30 ianuarie; trei ierarhi. – Din sl. tri sventitelĭ. DOOM
!Trisfetítele (pop.) s. propriu f.
trisfetitele
TRISFETÍTELE n. pr. f. art. (Pop.) Numele unei sărbători ortodoxe care se celebrează la 30 ianuarie; trei ierarhi. – Din sl. tri sventitelĭ. DOOM
!Trisfetítele (pop.) s. propriu f.
trisfetitelor
TRISFETÍTELE n. pr. f. art. (Pop.) Numele unei sărbători ortodoxe care se celebrează la 30 ianuarie; trei ierarhi. – Din sl. tri sventitelĭ. DOOM
!Trisfetítele (pop.) s. propriu f.
trisilab
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe. DOOM
trisiláb s. n., pl. trisilábe
trisilaba
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe. DOOM
trisiláb s. n., pl. trisilábe
trisilabe
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe. DOOM
trisiláb s. n., pl. trisilábe
trisilabei
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe. DOOM
trisiláb s. n., pl. trisilábe
trisilabele
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe. DOOM
trisiláb s. n., pl. trisilábe
trisilabelor
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe. DOOM
trisiláb s. n., pl. trisilábe
trisilabi
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe. DOOM
trisiláb s. n., pl. trisilábe
trisilabic
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique. DOOM
trisilábic adj. m., pl. trisilábici; f. trisilábică, pl. trisilábice
trisilabica
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique. DOOM
trisilábic adj. m., pl. trisilábici; f. trisilábică, pl. trisilábice
trisilabice
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique. DOOM
trisilábic adj. m., pl. trisilábici; f. trisilábică, pl. trisilábice
trisilabicei
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique. DOOM
trisilábic adj. m., pl. trisilábici; f. trisilábică, pl. trisilábice
trisilabicele
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique. DOOM
trisilábic adj. m., pl. trisilábici; f. trisilábică, pl. trisilábice
trisilabicelor
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique. DOOM
trisilábic adj. m., pl. trisilábici; f. trisilábică, pl. trisilábice
trisilabici
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique. DOOM
trisilábic adj. m., pl. trisilábici; f. trisilábică, pl. trisilábice
trisilabicii
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique. DOOM
trisilábic adj. m., pl. trisilábici; f. trisilábică, pl. trisilábice
trisilabicilor
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique. DOOM
trisilábic adj. m., pl. trisilábici; f. trisilábică, pl. trisilábice
trisilabicul
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique. DOOM
trisilábic adj. m., pl. trisilábici; f. trisilábică, pl. trisilábice
trisilabicului
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique. DOOM
trisilábic adj. m., pl. trisilábici; f. trisilábică, pl. trisilábice
trisilabii
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe. DOOM
trisiláb s. n., pl. trisilábe
trisilabilor
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe. DOOM
trisiláb s. n., pl. trisilábe
trisilabul
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe. DOOM
trisiláb s. n., pl. trisilábe
trisilabului
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe. DOOM
trisiláb s. n., pl. trisilábe
trismegist
TRISMEGÍST s.m. Supranume dat de greci lui Hermes, care însemna „de trei ori mare”. // adj. (Liv.) De trei ori mare. [< fr. trismégiste, gr. trismegistos].
trismus
TRÍSMUS, trismusuri, s. n. Contracție spastică involuntară a mușchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii. – Din fr. trismus. DOOM
trísmus s. n., pl. trísmusuri
trismusul
TRÍSMUS, trismusuri, s. n. Contracție spastică involuntară a mușchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii. – Din fr. trismus. DOOM
trísmus s. n., pl. trísmusuri
trismusului
TRÍSMUS, trismusuri, s. n. Contracție spastică involuntară a mușchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii. – Din fr. trismus. DOOM
trísmus s. n., pl. trísmusuri
trismusuri
TRÍSMUS, trismusuri, s. n. Contracție spastică involuntară a mușchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii. – Din fr. trismus. DOOM
trísmus s. n., pl. trísmusuri
trismusurile
TRÍSMUS, trismusuri, s. n. Contracție spastică involuntară a mușchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii. – Din fr. trismus. DOOM
trísmus s. n., pl. trísmusuri
trismusurilor
TRÍSMUS, trismusuri, s. n. Contracție spastică involuntară a mușchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii. – Din fr. trismus. DOOM
trísmus s. n., pl. trísmusuri
trisomia
TRISOMÍE, trisomii, s. f. (Biol.) Anomalie datorată prezenței unui cromozom suplimentar. – Din fr. trisomie.
trisomie
TRISOMÍE, trisomii, s. f. (Biol.) Anomalie datorată prezenței unui cromozom suplimentar. – Din fr. trisomie.
trisomiei
TRISOMÍE, trisomii, s. f. (Biol.) Anomalie datorată prezenței unui cromozom suplimentar. – Din fr. trisomie.
trisomii
TRISOMÍE, trisomii, s. f. (Biol.) Anomalie datorată prezenței unui cromozom suplimentar. – Din fr. trisomie.
trisomiile
TRISOMÍE, trisomii, s. f. (Biol.) Anomalie datorată prezenței unui cromozom suplimentar. – Din fr. trisomie.
trisomiilor
TRISOMÍE, trisomii, s. f. (Biol.) Anomalie datorată prezenței unui cromozom suplimentar. – Din fr. trisomie.
trist
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis. DOOM
trist adj. m., pl. triști; f. trístă, pl. tríste
trista
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis. DOOM
trist adj. m., pl. triști; f. trístă, pl. tríste
triste
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis. DOOM
trist adj. m., pl. triști; f. trístă, pl. tríste
tristearina
TRISTEARÍNĂ s. f. (Chim.) Substanță solidă aflată în grăsimile naturale. [Pr.: -ste-a-] – Din fr. tristéarine. DOOM
!tristearínă (tris-te-a-/tri-ste-) s. f., g.-d. art. tristearínei
tristearine
TRISTEARÍNĂ s. f. (Chim.) Substanță solidă aflată în grăsimile naturale. [Pr.: -ste-a-] – Din fr. tristéarine. DOOM
!tristearínă (tris-te-a-/tri-ste-) s. f., g.-d. art. tristearínei
tristearinei
TRISTEARÍNĂ s. f. (Chim.) Substanță solidă aflată în grăsimile naturale. [Pr.: -ste-a-] – Din fr. tristéarine. DOOM
!tristearínă (tris-te-a-/tri-ste-) s. f., g.-d. art. tristearínei
tristei
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis. DOOM
trist adj. m., pl. triști; f. trístă, pl. tríste
tristele
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis. DOOM
trist adj. m., pl. triști; f. trístă, pl. tríste
tristelor
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis. DOOM
trist adj. m., pl. triști; f. trístă, pl. tríste
tristețe
TRISTÉȚE, tristeți, s. f. Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist + suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza). DOOM
tristéțe s. f., art. tristéțea, g.-d. art. tristéții; pl. tristéți
tristețea
TRISTÉȚE, tristeți, s. f. Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist + suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza). DOOM
tristéțe s. f., art. tristéțea, g.-d. art. tristéții; pl. tristéți
tristeți
TRISTÉȚE, tristeți, s. f. Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist + suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza). DOOM
tristéțe s. f., art. tristéțea, g.-d. art. tristéții; pl. tristéți
tristeții
TRISTÉȚE, tristeți, s. f. Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist + suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza). DOOM
tristéțe s. f., art. tristéțea, g.-d. art. tristéții; pl. tristéți
tristețile
TRISTÉȚE, tristeți, s. f. Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist + suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza). DOOM
tristéțe s. f., art. tristéțea, g.-d. art. tristéții; pl. tristéți
tristeților
TRISTÉȚE, tristeți, s. f. Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist + suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza). DOOM
tristéțe s. f., art. tristéțea, g.-d. art. tristéții; pl. tristéți
tristeță
TRISTÉȚE, tristeți, s. f. (Și în forma tristeță) Stare de spirit apăsătoare; mîhnire, amărăciune. Surîd cu o Tristețe de moarte în suflet. CAMIL PETRESCU, U. N. 414. La voi sînt tristeți grele, iar eu, în mijlocul acestor catastrofe, sînt absorbită numai de acest sentiment nou. C. PETRESCU, Î. II 68. Treci, lăsînd în urmă, la răspîntii mute, Umbre solitare și necunoscute, Treci, ducînd o parte din tristețea lor. TOPÎRCEANU, B. 13. ♦ Părere de rău, regret. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar. EMINESCU, O. I 192. – Variantă: tristéță s. f.
tristih
TRISTÍH, tristihuri, s. n. Strofă de trei versuri. – Cf. gr. tristihos, it. tristico.
tristihul
TRISTÍH, tristihuri, s. n. Strofă de trei versuri. – Cf. gr. tristihos, it. tristico.
tristihului
TRISTÍH, tristihuri, s. n. Strofă de trei versuri. – Cf. gr. tristihos, it. tristico.
tristihuri
TRISTÍH, tristihuri, s. n. Strofă de trei versuri. – Cf. gr. tristihos, it. tristico.
tristihurile
TRISTÍH, tristihuri, s. n. Strofă de trei versuri. – Cf. gr. tristihos, it. tristico.
tristihurilor
TRISTÍH, tristihuri, s. n. Strofă de trei versuri. – Cf. gr. tristihos, it. tristico.
tristiman
TRISTIMÁN, -Ă s.m. și f. Suferind de tristimanie. [< fr. tristimane].
tristimanie
TRISTIMANÍE s.f. Tristețe patologică. [Gen. -iei. / < fr. tristimanie].
tristimană
TRISTIMÁN, -Ă s.m. și f. Suferind de tristimanie. [< fr. tristimane].
tristis
MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.
tristul
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis. DOOM
trist adj. m., pl. triști; f. trístă, pl. tríste
tristului
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis. DOOM
trist adj. m., pl. triști; f. trístă, pl. tríste
trisulfură
TRISULFÚRĂ s.f. Sulfură a cărei moleculă conține trei atomi de sulf. [< fr. trisulfure].
tritagonist
TRITAGONÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) (Actor) care deținea rolul al treilea în teatrul antic grecesc. [Cf. it. tritagonista, gr. tritagonistes].
tritagonistă
TRITAGONÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) (Actor) care deținea rolul al treilea în teatrul antic grecesc. [Cf. it. tritagonista, gr. tritagonistes].
tritanop
TRITANÓP, Ă adj. (Despre ochi) Care prezintă tritanopie. {< fr. tritanope]
tritanopie
TRITANOPÍE s.f. (Med.) Defect al ochiului de a nu vedea culoarea violetă a spectrului solar. [Gen. -iei. / < fr. tritanopie, cf. gr. trit- – a treia, an – fără, ops – vedere].
triteism
TRITEÍSM s.n. Doctrină care susținea că trinitatea ar fi fost formată din trei persoane și trei esențe. [Pron. -te-ism. / < fr. trithéisme].
triteist
TRITEÍST, -Ă adj. Referitor la triteism. // s.m. și f. Adept al triteismului. [< fr. trithéiste].
triticale
TRITICÁLĂ s. f. Numele unei cereale rezultate din încrucișarea grâului cu secara. [Var.: triticále s. f.] – Din lat. Triti[cum] + [se]cale.
triticală
TRITICÁLĂ s. f. Numele unei cereale rezultate din încrucișarea grâului cu secara. [Var.: triticále s. f.] – Din lat. Triti[cum] + [se]cale.
triticum
GHÍRCĂ s. f. Specie de grâu bogat în gluten (Triticum durum). – Din ucr. hyrka.
tritiu
TRÍTIU s. n. Izotop greu, radioactiv, al hidrogenului, cu număr de masă 3, instabil, folosit în fizica nucleară. – Din fr. tritium. DOOM
trítiu [tiu pron. tiu] s. n., art. trítiul; simb. T
tritiul
TRÍTIU s. n. Izotop greu, radioactiv, al hidrogenului, cu număr de masă 3, instabil, folosit în fizica nucleară. – Din fr. tritium. DOOM
trítiu [tiu pron. tiu] s. n., art. trítiul; simb. T
tritiului
TRÍTIU s. n. Izotop greu, radioactiv, al hidrogenului, cu număr de masă 3, instabil, folosit în fizica nucleară. – Din fr. tritium. DOOM
trítiu [tiu pron. tiu] s. n., art. trítiul; simb. T
tritium
TRÍTIUM s.n. v. tritiu.
trito
Trito(genia), denumire purtată de zeița Athena.
tritogenia
Trito(genia), denumire purtată de zeița Athena.
triton
Triton 1. Divinitate marină, fiul lui Poseidon și al Amphitritei. Lăcașul lui Triton se afla în fundul mării, printre ale cărei valuri înspumate zeul trecea adesea, dezlănțuind furtuni. 2. Denumire purtată de însoțitorii lui Poseidon. Tritonii alcătuiau cortegiul zeului mării și erau niște ființe fantastice cu înfățișări de oameni și cu partea de jos a trupului terminată în coadă de pește.
triton
TRITÓN2, tritonuri, s. n. (Muz.) Interval melodic sau armonic de trei tonuri. – Din it. tritono, fr. triton. DOOM
tritón2 (interval muzical) s. n., pl. tritónuri
triton
TRITÓN3, tritoni, s. m. (Fiz.) Nucleu al atomului de tritiu, alcătuit dintr-un proton și doi neutroni. – Din fr. triton. DOOM
tritón1 (zeitate, animal, nucleu de tritiu) s. m., pl. tritóni
tritoni
TRITÓN3, tritoni, s. m. (Fiz.) Nucleu al atomului de tritiu, alcătuit dintr-un proton și doi neutroni. – Din fr. triton. DOOM
tritón1 (zeitate, animal, nucleu de tritiu) s. m., pl. tritóni
tritonia
Tritonia, denumire purtată de zeița Athena care, după o veche tradiție, s-ar fi născut în Libya, pe țărmurile lacului Tritonis.
tritonida
TRITONÍDĂ, tritonide, s. f. Zeiță marină. – Din fr. tritonide. DOOM
tritonídă s. f., g.-d. art. tritonídei; pl. tritoníde
tritonide
TRITONÍDĂ, tritonide, s. f. Zeiță marină. – Din fr. tritonide. DOOM
tritonídă s. f., g.-d. art. tritonídei; pl. tritoníde
tritonidei
TRITONÍDĂ, tritonide, s. f. Zeiță marină. – Din fr. tritonide. DOOM
tritonídă s. f., g.-d. art. tritonídei; pl. tritoníde
tritonidele
TRITONÍDĂ, tritonide, s. f. Zeiță marină. – Din fr. tritonide. DOOM
tritonídă s. f., g.-d. art. tritonídei; pl. tritoníde
tritonidelor
TRITONÍDĂ, tritonide, s. f. Zeiță marină. – Din fr. tritonide. DOOM
tritonídă s. f., g.-d. art. tritonídei; pl. tritoníde
tritonii
TRITÓN3, tritoni, s. m. (Fiz.) Nucleu al atomului de tritiu, alcătuit dintr-un proton și doi neutroni. – Din fr. triton. DOOM
tritón1 (zeitate, animal, nucleu de tritiu) s. m., pl. tritóni
tritonilor
TRITÓN3, tritoni, s. m. (Fiz.) Nucleu al atomului de tritiu, alcătuit dintr-un proton și doi neutroni. – Din fr. triton. DOOM
tritón1 (zeitate, animal, nucleu de tritiu) s. m., pl. tritóni
tritonul
TRITÓN2, tritonuri, s. n. (Muz.) Interval melodic sau armonic de trei tonuri. – Din it. tritono, fr. triton. DOOM
tritón2 (interval muzical) s. n., pl. tritónuri
tritonul
TRITÓN3, tritoni, s. m. (Fiz.) Nucleu al atomului de tritiu, alcătuit dintr-un proton și doi neutroni. – Din fr. triton. DOOM
tritón1 (zeitate, animal, nucleu de tritiu) s. m., pl. tritóni
tritonului
TRITÓN2, tritonuri, s. n. (Muz.) Interval melodic sau armonic de trei tonuri. – Din it. tritono, fr. triton. DOOM
tritón2 (interval muzical) s. n., pl. tritónuri
tritonului
TRITÓN3, tritoni, s. m. (Fiz.) Nucleu al atomului de tritiu, alcătuit dintr-un proton și doi neutroni. – Din fr. triton. DOOM
tritón1 (zeitate, animal, nucleu de tritiu) s. m., pl. tritóni
tritonuri
TRITÓN2, tritonuri, s. n. (Muz.) Interval melodic sau armonic de trei tonuri. – Din it. tritono, fr. triton. DOOM
tritón2 (interval muzical) s. n., pl. tritónuri
tritonurile
TRITÓN2, tritonuri, s. n. (Muz.) Interval melodic sau armonic de trei tonuri. – Din it. tritono, fr. triton. DOOM
tritón2 (interval muzical) s. n., pl. tritónuri
tritonurilor
TRITÓN2, tritonuri, s. n. (Muz.) Interval melodic sau armonic de trei tonuri. – Din it. tritono, fr. triton. DOOM
tritón2 (interval muzical) s. n., pl. tritónuri
tritura
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturai
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
trituram
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturare
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturare
TRITURÁRE, triturări, s. f. Acțiunea de a tritura și rezultatul ei. – V. tritura. DOOM
trituráre s. f., g.-d. art. triturắrii; pl. triturắri
triturarea
TRITURÁRE, triturări, s. f. Acțiunea de a tritura și rezultatul ei. – V. tritura. DOOM
trituráre s. f., g.-d. art. triturắrii; pl. triturắri
triturară
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturarăm
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturarăți
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturase
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturasem
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
trituraseră
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
trituraserăm
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
trituraserăți
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
trituraseși
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
trituraseți
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturat
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturat
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare.
triturau
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturași
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturați
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturează
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturez
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
tritureze
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturezi
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturând
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturînd
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare. DOOM
triturá (a ~) vb., ind. prez. 3 tritureáză
triturări
TRITURÁRE, triturări, s. f. Acțiunea de a tritura și rezultatul ei. – V. tritura. DOOM
trituráre s. f., g.-d. art. triturắrii; pl. triturắri
triturării
TRITURÁRE, triturări, s. f. Acțiunea de a tritura și rezultatul ei. – V. tritura. DOOM
trituráre s. f., g.-d. art. triturắrii; pl. triturắri
triturările
TRITURÁRE, triturări, s. f. Acțiunea de a tritura și rezultatul ei. – V. tritura. DOOM
trituráre s. f., g.-d. art. triturắrii; pl. triturắri
triturărilor
TRITURÁRE, triturări, s. f. Acțiunea de a tritura și rezultatul ei. – V. tritura. DOOM
trituráre s. f., g.-d. art. triturắrii; pl. triturắri
triumf
TRIÚMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe. DOOM
triúmf s. n., pl. triúmfuri (tri-um-)
triumf
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfa
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfai
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfal
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. DOOM
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále
triumfala
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. DOOM
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále
triumfale
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. DOOM
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále
triumfalei
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. DOOM
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále
triumfalele
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. DOOM
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále
triumfalelor
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. DOOM
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále
triumfali
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. DOOM
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále
triumfalii
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. DOOM
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále
triumfalilor
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. DOOM
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále
triumfalnic
TRIUMFÁLNIC adv. (Neobișnuit) Triumfător. Domnul sfînt să vă ajute A străbate triumfalnic în cetăți și în redute. ALECSANDRI, P. III 466.
triumfalul
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. DOOM
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále
triumfalului
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. DOOM
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále
triumfam
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfare
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfare
TRIUMFÁRE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruință strălucită. [Pr.: tri-um-] – V. triumfa. DOOM
triumfáre (tri-um-) s. f., g.-d. art. triumfắrii
triumfarea
TRIUMFÁRE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruință strălucită. [Pr.: tri-um-] – V. triumfa. DOOM
triumfáre (tri-um-) s. f., g.-d. art. triumfắrii
triumfară
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfarăm
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfarăți
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfase
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfasem
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfaseră
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfaserăm
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfaserăți
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfaseși
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfaseți
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfat
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfator
TRIUMFÁTOR s.m. (Ant.) Denumire dată unui general roman drept răsplată pentru o victorie însemnată, marcată cu onoruri deosebite. [< lat. triumfator].
triumfau
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfași
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfați
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfe
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfi
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumful
TRIÚMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe. DOOM
triúmf s. n., pl. triúmfuri (tri-um-)
triumfului
TRIÚMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe. DOOM
triúmf s. n., pl. triúmfuri (tri-um-)
triumfuri
TRIÚMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe. DOOM
triúmf s. n., pl. triúmfuri (tri-um-)
triumfurile
TRIÚMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe. DOOM
triúmf s. n., pl. triúmfuri (tri-um-)
triumfurilor
TRIÚMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe. DOOM
triúmf s. n., pl. triúmfuri (tri-um-)
triumfând
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfînd
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher. DOOM
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfări
TRIUMFÁRE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruință strălucită. [Pr.: tri-um-] – V. triumfa. DOOM
triumfáre (tri-um-) s. f., g.-d. art. triumfắrii
triumfării
TRIUMFÁRE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruință strălucită. [Pr.: tri-um-] – V. triumfa. DOOM
triumfáre (tri-um-) s. f., g.-d. art. triumfắrii
triumfările
TRIUMFÁRE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruință strălucită. [Pr.: tri-um-] – V. triumfa. DOOM
triumfáre (tri-um-) s. f., g.-d. art. triumfắrii
triumfărilor
TRIUMFÁRE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruință strălucită. [Pr.: tri-um-] – V. triumfa. DOOM
triumfáre (tri-um-) s. f., g.-d. art. triumfắrii
triumfătoare
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris. DOOM
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumfătoarea
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris. DOOM
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumfătoarei
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris. DOOM
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumfătoarele
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris. DOOM
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumfătoarelor
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris. DOOM
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumfător
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris. DOOM
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumfători
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris. DOOM
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumfătorii
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris. DOOM
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumfătorilor
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris. DOOM
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumfătorul
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris. DOOM
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumfătorului
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris. DOOM
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumvir
TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (în Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir. DOOM
triumvír (tri-um-) s. m., pl. triumvíri
triumviral
TRIUMVIRÁL, -Ă adj. Relativ la un triumvirat; de triumvir. [< fr. triumviral].
triumvirala
TRIUMVIRÁL, -Ă adj. Relativ la un triumvirat; de triumvir. [< fr. triumviral].
triumvirale
TRIUMVIRÁL, -Ă adj. Relativ la un triumvirat; de triumvir. [< fr. triumviral].
triumviralei
TRIUMVIRÁL, -Ă adj. Relativ la un triumvirat; de triumvir. [< fr. triumviral].
triumviralele
TRIUMVIRÁL, -Ă adj. Relativ la un triumvirat; de triumvir. [< fr. triumviral].
triumviralelor
TRIUMVIRÁL, -Ă adj. Relativ la un triumvirat; de triumvir. [< fr. triumviral].
triumvirali
TRIUMVIRÁL, -Ă adj. Relativ la un triumvirat; de triumvir. [< fr. triumviral].
triumviralii
TRIUMVIRÁL, -Ă adj. Relativ la un triumvirat; de triumvir. [< fr. triumviral].
triumviralilor
TRIUMVIRÁL, -Ă adj. Relativ la un triumvirat; de triumvir. [< fr. triumviral].
triumviralul
TRIUMVIRÁL, -Ă adj. Relativ la un triumvirat; de triumvir. [< fr. triumviral].
triumviralului
TRIUMVIRÁL, -Ă adj. Relativ la un triumvirat; de triumvir. [< fr. triumviral].
triumvirat
TRIUMVIRÁT, triumvirate, s. n. (în Roma antică) înțelegere privată, fără fundament legal, între trei persoane, în scopul cuceririi și exercitării puterii politice în stat. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat. DOOM
triumvirát (tri-um-) s. n., pl. triumviráte
triumvirate
TRIUMVIRÁT, triumvirate, s. n. (în Roma antică) înțelegere privată, fără fundament legal, între trei persoane, în scopul cuceririi și exercitării puterii politice în stat. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat. DOOM
triumvirát (tri-um-) s. n., pl. triumviráte
triumviratele
TRIUMVIRÁT, triumvirate, s. n. (în Roma antică) înțelegere privată, fără fundament legal, între trei persoane, în scopul cuceririi și exercitării puterii politice în stat. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat. DOOM
triumvirát (tri-um-) s. n., pl. triumviráte
triumviratelor
TRIUMVIRÁT, triumvirate, s. n. (în Roma antică) înțelegere privată, fără fundament legal, între trei persoane, în scopul cuceririi și exercitării puterii politice în stat. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat. DOOM
triumvirát (tri-um-) s. n., pl. triumviráte
triumviratul
TRIUMVIRÁT, triumvirate, s. n. (în Roma antică) înțelegere privată, fără fundament legal, între trei persoane, în scopul cuceririi și exercitării puterii politice în stat. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat. DOOM
triumvirát (tri-um-) s. n., pl. triumviráte
triumviratului
TRIUMVIRÁT, triumvirate, s. n. (în Roma antică) înțelegere privată, fără fundament legal, între trei persoane, în scopul cuceririi și exercitării puterii politice în stat. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat. DOOM
triumvirát (tri-um-) s. n., pl. triumviráte
triumviri
TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (în Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir. DOOM
triumvír (tri-um-) s. m., pl. triumvíri
triumvirii
TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (în Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir. DOOM
triumvír (tri-um-) s. m., pl. triumvíri
triumvirilor
TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (în Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir. DOOM
triumvír (tri-um-) s. m., pl. triumvíri
triumvirul
TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (în Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir. DOOM
triumvír (tri-um-) s. m., pl. triumvíri
triumvirului
TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (în Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir. DOOM
triumvír (tri-um-) s. m., pl. triumvíri
triunghi
TRIÚNGHI, triunghiuri, s. n. 1. Poligon format din trei laturi care se întâlnesc două câte două și formează trei unghiuri interne. 2. Grup de trei (sau de mai multe) ființe sau lucruri ale căror puncte de așezare, dacă ar fi unite prin linii, ar reprezenta vârfurile unui poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. – Tri- + unghi (după fr. triangle). DOOM
triúnghi s. n., pl. triúnghiuri
triunghiul
TRIÚNGHI, triunghiuri, s. n. 1. Poligon format din trei laturi care se întâlnesc două câte două și formează trei unghiuri interne. 2. Grup de trei (sau de mai multe) ființe sau lucruri ale căror puncte de așezare, dacă ar fi unite prin linii, ar reprezenta vârfurile unui poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. – Tri- + unghi (după fr. triangle). DOOM
triúnghi s. n., pl. triúnghiuri
triunghiular
TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este în formă de triunghi. 2. Adj., s. n. (Competiție sportivă) la care participă reprezentanți a trei țări sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (după lat. triangularis). DOOM
*triunghiulár2 s. n., pl. triunghiuláre
triunghiulara
TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este în formă de triunghi. 2. Adj., s. n. (Competiție sportivă) la care participă reprezentanți a trei țări sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (după lat. triangularis). DOOM
*triunghiulár2 s. n., pl. triunghiuláre
triunghiulare
TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este în formă de triunghi. 2. Adj., s. n. (Competiție sportivă) la care participă reprezentanți a trei țări sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (după lat. triangularis). DOOM
*triunghiulár2 s. n., pl. triunghiuláre
triunghiularei
TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este în formă de triunghi. 2. Adj., s. n. (Competiție sportivă) la care participă reprezentanți a trei țări sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (după lat. triangularis). DOOM
*triunghiulár2 s. n., pl. triunghiuláre
triunghiularele
TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este în formă de triunghi. 2. Adj., s. n. (Competiție sportivă) la care participă reprezentanți a trei țări sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (după lat. triangularis). DOOM
*triunghiulár2 s. n., pl. triunghiuláre
triunghiularelor
TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este în formă de triunghi. 2. Adj., s. n. (Competiție sportivă) la care participă reprezentanți a trei țări sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (după lat. triangularis). DOOM
*triunghiulár2 s. n., pl. triunghiuláre
triunghiulari
TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este în formă de triunghi. 2. Adj., s. n. (Competiție sportivă) la care participă reprezentanți a trei țări sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (după lat. triangularis). DOOM
*triunghiulár2 s. n., pl. triunghiuláre
triunghiularii
TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este în formă de triunghi. 2. Adj., s. n. (Competiție sportivă) la care participă reprezentanți a trei țări sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (după lat. triangularis). DOOM
*triunghiulár2 s. n., pl. triunghiuláre
triunghiularilor
TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este în formă de triunghi. 2. Adj., s. n. (Competiție sportivă) la care participă reprezentanți a trei țări sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (după lat. triangularis). DOOM
*triunghiulár2 s. n., pl. triunghiuláre
triunghiularul
TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este în formă de triunghi. 2. Adj., s. n. (Competiție sportivă) la care participă reprezentanți a trei țări sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (după lat. triangularis). DOOM
*triunghiulár2 s. n., pl. triunghiuláre
triunghiularului
TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este în formă de triunghi. 2. Adj., s. n. (Competiție sportivă) la care participă reprezentanți a trei țări sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (după lat. triangularis). DOOM
*triunghiulár2 s. n., pl. triunghiuláre
triunghiului
TRIÚNGHI, triunghiuri, s. n. 1. Poligon format din trei laturi care se întâlnesc două câte două și formează trei unghiuri interne. 2. Grup de trei (sau de mai multe) ființe sau lucruri ale căror puncte de așezare, dacă ar fi unite prin linii, ar reprezenta vârfurile unui poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. – Tri- + unghi (după fr. triangle). DOOM
triúnghi s. n., pl. triúnghiuri
triunghiuri
TRIÚNGHI, triunghiuri, s. n. 1. Poligon format din trei laturi care se întâlnesc două câte două și formează trei unghiuri interne. 2. Grup de trei (sau de mai multe) ființe sau lucruri ale căror puncte de așezare, dacă ar fi unite prin linii, ar reprezenta vârfurile unui poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. – Tri- + unghi (după fr. triangle). DOOM
triúnghi s. n., pl. triúnghiuri
triunghiurile
TRIÚNGHI, triunghiuri, s. n. 1. Poligon format din trei laturi care se întâlnesc două câte două și formează trei unghiuri interne. 2. Grup de trei (sau de mai multe) ființe sau lucruri ale căror puncte de așezare, dacă ar fi unite prin linii, ar reprezenta vârfurile unui poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. – Tri- + unghi (după fr. triangle). DOOM
triúnghi s. n., pl. triúnghiuri
triunghiurilor
TRIÚNGHI, triunghiuri, s. n. 1. Poligon format din trei laturi care se întâlnesc două câte două și formează trei unghiuri interne. 2. Grup de trei (sau de mai multe) ființe sau lucruri ale căror puncte de așezare, dacă ar fi unite prin linii, ar reprezenta vârfurile unui poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. – Tri- + unghi (după fr. triangle). DOOM
triúnghi s. n., pl. triúnghiuri
trivaccin
TRIVACCÍN s.n. Vaccin complex, conținând trei componente profilactice diferite. [Et. incertă].
trivaccin
TRIVACCÍN, trivaccinuri, s. n. (Med.) Vaccin complex, conținând trei componente profilactice diferite. – Tri- + vaccin. DOOM
*trivaccín s. n., pl. trivaccínuri
trivaccinul
TRIVACCÍN, trivaccinuri, s. n. (Med.) Vaccin complex, conținând trei componente profilactice diferite. – Tri- + vaccin. DOOM
*trivaccín s. n., pl. trivaccínuri
trivaccinului
TRIVACCÍN, trivaccinuri, s. n. (Med.) Vaccin complex, conținând trei componente profilactice diferite. – Tri- + vaccin. DOOM
*trivaccín s. n., pl. trivaccínuri
trivaccinuri
TRIVACCÍN, trivaccinuri, s. n. (Med.) Vaccin complex, conținând trei componente profilactice diferite. – Tri- + vaccin. DOOM
*trivaccín s. n., pl. trivaccínuri
trivaccinurile
TRIVACCÍN, trivaccinuri, s. n. (Med.) Vaccin complex, conținând trei componente profilactice diferite. – Tri- + vaccin. DOOM
*trivaccín s. n., pl. trivaccínuri
trivaccinurilor
TRIVACCÍN, trivaccinuri, s. n. (Med.) Vaccin complex, conținând trei componente profilactice diferite. – Tri- + vaccin. DOOM
*trivaccín s. n., pl. trivaccínuri
trivalent
TRIVALÉNT, -Ă, trivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 3. – Din fr. trivalent. DOOM
trivalént adj. m., pl. trivalénți; f. trivaléntă, pl. trivalénte
trivalenta
TRIVALÉNT, -Ă, trivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 3. – Din fr. trivalent. DOOM
trivalént adj. m., pl. trivalénți; f. trivaléntă, pl. trivalénte
trivalente
TRIVALÉNT, -Ă, trivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 3. – Din fr. trivalent. DOOM
trivalént adj. m., pl. trivalénți; f. trivaléntă, pl. trivalénte
trivalentei
TRIVALÉNT, -Ă, trivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 3. – Din fr. trivalent. DOOM
trivalént adj. m., pl. trivalénți; f. trivaléntă, pl. trivalénte
trivalentele
TRIVALÉNT, -Ă, trivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 3. – Din fr. trivalent. DOOM
trivalént adj. m., pl. trivalénți; f. trivaléntă, pl. trivalénte
trivalentelor
TRIVALÉNT, -Ă, trivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 3. – Din fr. trivalent. DOOM
trivalént adj. m., pl. trivalénți; f. trivaléntă, pl. trivalénte
trivalentul
TRIVALÉNT, -Ă, trivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 3. – Din fr. trivalent. DOOM
trivalént adj. m., pl. trivalénți; f. trivaléntă, pl. trivalénte
trivalentului
TRIVALÉNT, -Ă, trivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 3. – Din fr. trivalent. DOOM
trivalént adj. m., pl. trivalénți; f. trivaléntă, pl. trivalénte
trivalența
TRIVALÉNȚĂ, trivalențe, s. f. Proprietate a unui element chimic de a avea valența 3. – Din fr. trivalence. DOOM
trivalénță s. f., g.-d. art. trivalénței; pl. trivalénțe
trivalențe
TRIVALÉNȚĂ, trivalențe, s. f. Proprietate a unui element chimic de a avea valența 3. – Din fr. trivalence. DOOM
trivalénță s. f., g.-d. art. trivalénței; pl. trivalénțe
trivalenței
TRIVALÉNȚĂ, trivalențe, s. f. Proprietate a unui element chimic de a avea valența 3. – Din fr. trivalence. DOOM
trivalénță s. f., g.-d. art. trivalénței; pl. trivalénțe
trivalențele
TRIVALÉNȚĂ, trivalențe, s. f. Proprietate a unui element chimic de a avea valența 3. – Din fr. trivalence. DOOM
trivalénță s. f., g.-d. art. trivalénței; pl. trivalénțe
trivalențelor
TRIVALÉNȚĂ, trivalențe, s. f. Proprietate a unui element chimic de a avea valența 3. – Din fr. trivalence. DOOM
trivalénță s. f., g.-d. art. trivalénței; pl. trivalénțe
trivalenți
TRIVALÉNT, -Ă, trivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 3. – Din fr. trivalent. DOOM
trivalént adj. m., pl. trivalénți; f. trivaléntă, pl. trivalénte
trivalenții
TRIVALÉNT, -Ă, trivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 3. – Din fr. trivalent. DOOM
trivalént adj. m., pl. trivalénți; f. trivaléntă, pl. trivalénte
trivalenților
TRIVALÉNT, -Ă, trivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 3. – Din fr. trivalent. DOOM
trivalént adj. m., pl. trivalénți; f. trivaléntă, pl. trivalénte
triverb
TRIVÉRB, triverbe, s. n. Joc distractiv constând în a reprezenta trei cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. – Tri- + verb. DOOM
trivérb s. n., pl. trivérbe
triverbe
TRIVÉRB, triverbe, s. n. Joc distractiv constând în a reprezenta trei cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. – Tri- + verb. DOOM
trivérb s. n., pl. trivérbe
triverbele
TRIVÉRB, triverbe, s. n. Joc distractiv constând în a reprezenta trei cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. – Tri- + verb. DOOM
trivérb s. n., pl. trivérbe
triverbelor
TRIVÉRB, triverbe, s. n. Joc distractiv constând în a reprezenta trei cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. – Tri- + verb. DOOM
trivérb s. n., pl. trivérbe
triverbul
TRIVÉRB, triverbe, s. n. Joc distractiv constând în a reprezenta trei cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. – Tri- + verb. DOOM
trivérb s. n., pl. trivérbe
triverbului
TRIVÉRB, triverbe, s. n. Joc distractiv constând în a reprezenta trei cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. – Tri- + verb. DOOM
trivérb s. n., pl. trivérbe
trivia
Trivia, denumire purtată de zeița Artemis, (sau de Hecate), a cărei statuie se afla la întretăierile de drumuri.
trivial
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis. DOOM
triviál (-vi-al) adj. m., pl. triviáli; f. triviálă, pl. triviále
triviala
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis. DOOM
triviál (-vi-al) adj. m., pl. triviáli; f. triviálă, pl. triviále
triviale
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis. DOOM
triviál (-vi-al) adj. m., pl. triviáli; f. triviálă, pl. triviále
trivialei
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis. DOOM
triviál (-vi-al) adj. m., pl. triviáli; f. triviálă, pl. triviále
trivialele
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis. DOOM
triviál (-vi-al) adj. m., pl. triviáli; f. triviálă, pl. triviále
trivialelor
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis. DOOM
triviál (-vi-al) adj. m., pl. triviáli; f. triviálă, pl. triviále
triviali
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis. DOOM
triviál (-vi-al) adj. m., pl. triviáli; f. triviálă, pl. triviále
trivialii
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis. DOOM
triviál (-vi-al) adj. m., pl. triviáli; f. triviálă, pl. triviále
trivialilor
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis. DOOM
triviál (-vi-al) adj. m., pl. triviáli; f. triviálă, pl. triviále
trivialitate
TRIVIALITÁTE, trivialități, s. f. Însușirea a ceea ce este trivial; lipsă de pudoare, necuviință, nerușinare. ♦ Faptă, atitudine, vorbă etc. trivială. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialité. DOOM
trivialitáte (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivialitắții; pl. trivialitắți
trivialitatea
TRIVIALITÁTE, trivialități, s. f. Însușirea a ceea ce este trivial; lipsă de pudoare, necuviință, nerușinare. ♦ Faptă, atitudine, vorbă etc. trivială. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialité. DOOM
trivialitáte (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivialitắții; pl. trivialitắți
trivialități
TRIVIALITÁTE, trivialități, s. f. Însușirea a ceea ce este trivial; lipsă de pudoare, necuviință, nerușinare. ♦ Faptă, atitudine, vorbă etc. trivială. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialité. DOOM
trivialitáte (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivialitắții; pl. trivialitắți
trivialității
TRIVIALITÁTE, trivialități, s. f. Însușirea a ceea ce este trivial; lipsă de pudoare, necuviință, nerușinare. ♦ Faptă, atitudine, vorbă etc. trivială. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialité. DOOM
trivialitáte (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivialitắții; pl. trivialitắți
trivialitățile
TRIVIALITÁTE, trivialități, s. f. Însușirea a ceea ce este trivial; lipsă de pudoare, necuviință, nerușinare. ♦ Faptă, atitudine, vorbă etc. trivială. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialité. DOOM
trivialitáte (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivialitắții; pl. trivialitắți
trivialităților
TRIVIALITÁTE, trivialități, s. f. Însușirea a ceea ce este trivial; lipsă de pudoare, necuviință, nerușinare. ♦ Faptă, atitudine, vorbă etc. trivială. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialité. DOOM
trivialitáte (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivialitắții; pl. trivialitắți
trivializa
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializai
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializam
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializare
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializare
TRIVIALIZÁRE, trivializări, s. f. Faptul de a trivializa. [Pr.: -vi-a-] – V. trivializa. DOOM
trivializáre (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivializắrii; pl. trivializắri
trivializarea
TRIVIALIZÁRE, trivializări, s. f. Faptul de a trivializa. [Pr.: -vi-a-] – V. trivializa. DOOM
trivializáre (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivializắrii; pl. trivializắri
trivializară
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializarăm
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializarăți
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializase
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializasem
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializaseră
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializaserăm
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializaserăți
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializaseși
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializaseți
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializat
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializat
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser.
trivializau
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializași
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializați
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializează
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializez
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializeze
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializezi
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializând
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializînd
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser. DOOM
trivializá (a ~) (rar) (-vi-a-) vb., ind. prez. 3 trivializeáză
trivializări
TRIVIALIZÁRE, trivializări, s. f. Faptul de a trivializa. [Pr.: -vi-a-] – V. trivializa. DOOM
trivializáre (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivializắrii; pl. trivializắri
trivializării
TRIVIALIZÁRE, trivializări, s. f. Faptul de a trivializa. [Pr.: -vi-a-] – V. trivializa. DOOM
trivializáre (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivializắrii; pl. trivializắri
trivializările
TRIVIALIZÁRE, trivializări, s. f. Faptul de a trivializa. [Pr.: -vi-a-] – V. trivializa. DOOM
trivializáre (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivializắrii; pl. trivializắri
trivializărilor
TRIVIALIZÁRE, trivializări, s. f. Faptul de a trivializa. [Pr.: -vi-a-] – V. trivializa. DOOM
trivializáre (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivializắrii; pl. trivializắri
trivialul
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis. DOOM
triviál (-vi-al) adj. m., pl. triviáli; f. triviálă, pl. triviále
trivialului
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis. DOOM
triviál (-vi-al) adj. m., pl. triviáli; f. triviálă, pl. triviále
trivium
TRÍVIUM s. n. Parte a învățământului elementar medieval care cuprindea gramatica, retorica și dialectica. [Pr.: -vi-um] – Din lat., fr. trivium. DOOM
trívium (-vi-um) s. n.
triviumul
TRÍVIUM s. n. Parte a învățământului elementar medieval care cuprindea gramatica, retorica și dialectica. [Pr.: -vi-um] – Din lat., fr. trivium. DOOM
trívium (-vi-um) s. n.
triviumului
TRÍVIUM s. n. Parte a învățământului elementar medieval care cuprindea gramatica, retorica și dialectica. [Pr.: -vi-um] – Din lat., fr. trivium. DOOM
trívium (-vi-um) s. n.
trivogă
TRIVÓGĂ, trivogi, s. f. (Rusism învechit) Chemare (de alarmă) prin sunete de tobă. Trivoga chema la arme gvardia națională. CARAGIALE, la CADE. ◊ Fig. De-aș putea c-un melesteu Să-i măsor în lung și-n lat Și trivoga-n ei să bat. ALECSANDRI, T. 552.
trizaharida
TRIZAHARÍDĂ, trizaharide, s. f. Substanță organică din clasa hidraților de carbon, care are molecula formată din trei resturi de monozaharid. – Din fr. trisaccharide. DOOM
trizaharídă s. f., g.-d. art. trizaharídei; pl. trizaharíde
trizaharide
TRIZAHARÍDĂ, trizaharide, s. f. Substanță organică din clasa hidraților de carbon, care are molecula formată din trei resturi de monozaharid. – Din fr. trisaccharide. DOOM
trizaharídă s. f., g.-d. art. trizaharídei; pl. trizaharíde
trizaharidei
TRIZAHARÍDĂ, trizaharide, s. f. Substanță organică din clasa hidraților de carbon, care are molecula formată din trei resturi de monozaharid. – Din fr. trisaccharide. DOOM
trizaharídă s. f., g.-d. art. trizaharídei; pl. trizaharíde
trizaharidele
TRIZAHARÍDĂ, trizaharide, s. f. Substanță organică din clasa hidraților de carbon, care are molecula formată din trei resturi de monozaharid. – Din fr. trisaccharide. DOOM
trizaharídă s. f., g.-d. art. trizaharídei; pl. trizaharíde
trizaharidelor
TRIZAHARÍDĂ, trizaharide, s. f. Substanță organică din clasa hidraților de carbon, care are molecula formată din trei resturi de monozaharid. – Din fr. trisaccharide. DOOM
trizaharídă s. f., g.-d. art. trizaharídei; pl. trizaharíde
trișa
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișai
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișam
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișare
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișare
TRIȘÁRE, trișări, s. f. Acțiunea de a trișa și rezultatul ei. – V. trișa. DOOM
trișáre s. f., g.-d. art. trișắrii; pl. trișắri
trișarea
TRIȘÁRE, trișări, s. f. Acțiunea de a trișa și rezultatul ei. – V. trișa. DOOM
trișáre s. f., g.-d. art. trișắrii; pl. trișắri
trișară
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișarăm
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișarăți
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișase
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișasem
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișaseră
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișaserăm
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișaserăți
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișaseși
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișaseți
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișat
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișau
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișași
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișați
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișca
TRÍȘCĂ, triște, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, făcut din trestie, soc etc., asemănător cu un fluier fără găuri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. – Et. nec. DOOM
tríșcă s. f., g.-d. art. tríștei; pl. tríște
trișcar
TRIȘCÁR, trișcari, s. m. 1. Cântăreț din trișcă. 2. Persoană care face triște. – Trișcă + suf. -ar. DOOM
trișcár s. m., pl. trișcári
trișcari
TRIȘCÁR, trișcari, s. m. 1. Cântăreț din trișcă. 2. Persoană care face triște. – Trișcă + suf. -ar. DOOM
trișcár s. m., pl. trișcári
trișcarii
TRIȘCÁR, trișcari, s. m. 1. Cântăreț din trișcă. 2. Persoană care face triște. – Trișcă + suf. -ar. DOOM
trișcár s. m., pl. trișcári
trișcarilor
TRIȘCÁR, trișcari, s. m. 1. Cântăreț din trișcă. 2. Persoană care face triște. – Trișcă + suf. -ar. DOOM
trișcár s. m., pl. trișcári
trișcarul
TRIȘCÁR, trișcari, s. m. 1. Cântăreț din trișcă. 2. Persoană care face triște. – Trișcă + suf. -ar. DOOM
trișcár s. m., pl. trișcári
trișcarului
TRIȘCÁR, trișcari, s. m. 1. Cântăreț din trișcă. 2. Persoană care face triște. – Trișcă + suf. -ar. DOOM
trișcár s. m., pl. trișcári
trișcaș
TRIȘCÁȘ, trișcași, s. m. (Rar) 1. Trișcar (1). 2. Trișcar (2). – Trișcă + suf. -aș.
trișcași
TRIȘCÁȘ, trișcași, s. m. (Rar) 1. Trișcar (1). 2. Trișcar (2). – Trișcă + suf. -aș.
trișcașii
TRIȘCÁȘ, trișcași, s. m. (Rar) 1. Trișcar (1). 2. Trișcar (2). – Trișcă + suf. -aș.
trișcașilor
TRIȘCÁȘ, trișcași, s. m. (Rar) 1. Trișcar (1). 2. Trișcar (2). – Trișcă + suf. -aș.
trișcașul
TRIȘCÁȘ, trișcași, s. m. (Rar) 1. Trișcar (1). 2. Trișcar (2). – Trișcă + suf. -aș.
trișcașului
TRIȘCÁȘ, trișcași, s. m. (Rar) 1. Trișcar (1). 2. Trișcar (2). – Trișcă + suf. -aș.
trișcuța
TRIȘCÚȚĂ, trișcuțe, s. f. Diminutiv al lui trișcă. – Trișcă + suf. -uță. DOOM
trișcúță s. f., g.-d. art. trișcúței; pl. trișcúțe
trișcuțe
TRIȘCÚȚĂ, trișcuțe, s. f. Diminutiv al lui trișcă. – Trișcă + suf. -uță. DOOM
trișcúță s. f., g.-d. art. trișcúței; pl. trișcúțe
trișcuței
TRIȘCÚȚĂ, trișcuțe, s. f. Diminutiv al lui trișcă. – Trișcă + suf. -uță. DOOM
trișcúță s. f., g.-d. art. trișcúței; pl. trișcúțe
trișcuțele
TRIȘCÚȚĂ, trișcuțe, s. f. Diminutiv al lui trișcă. – Trișcă + suf. -uță. DOOM
trișcúță s. f., g.-d. art. trișcúței; pl. trișcúțe
trișcuțelor
TRIȘCÚȚĂ, trișcuțe, s. f. Diminutiv al lui trișcă. – Trișcă + suf. -uță. DOOM
trișcúță s. f., g.-d. art. trișcúței; pl. trișcúțe
trișează
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișeria
TRIȘERÍE, trișerii, s. f. (Livr.) Trișare. – Din fr. tricherie.
trișerie
TRIȘERÍE, trișerii, s. f. (Livr.) Trișare. – Din fr. tricherie.
trișeriei
TRIȘERÍE, trișerii, s. f. (Livr.) Trișare. – Din fr. tricherie.
trișerii
TRIȘERÍE, trișerii, s. f. (Livr.) Trișare. – Din fr. tricherie.
trișeriile
TRIȘERÍE, trișerii, s. f. (Livr.) Trișare. – Din fr. tricherie.
trișeriilor
TRIȘERÍE, trișerii, s. f. (Livr.) Trișare. – Din fr. tricherie.
trișez
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișeze
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișezi
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișor
TRIȘÓR, trișori, s. m. Persoană care trișează (la jocul de cărți). – Din fr. tricheur. DOOM
trișór s. m., pl. trișóri
trișori
TRIȘÓR, trișori, s. m. Persoană care trișează (la jocul de cărți). – Din fr. tricheur. DOOM
trișór s. m., pl. trișóri
trișorii
TRIȘÓR, trișori, s. m. Persoană care trișează (la jocul de cărți). – Din fr. tricheur. DOOM
trișór s. m., pl. trișóri
trișorilor
TRIȘÓR, trișori, s. m. Persoană care trișează (la jocul de cărți). – Din fr. tricheur. DOOM
trișór s. m., pl. trișóri
trișorul
TRIȘÓR, trișori, s. m. Persoană care trișează (la jocul de cărți). – Din fr. tricheur. DOOM
trișór s. m., pl. trișóri
trișorului
TRIȘÓR, trișori, s. m. Persoană care trișează (la jocul de cărți). – Din fr. tricheur. DOOM
trișór s. m., pl. trișóri
triște
TRÍȘTE, s. f. v. striște. DOOM
tríște s. f., g.-d. art. tríștii; pl. triști
triște
TRÍȘCĂ, triște, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, făcut din trestie, soc etc., asemănător cu un fluier fără găuri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. – Et. nec. DOOM
tríșcă s. f., g.-d. art. tríștei; pl. tríște
triștea
TRÍȘTE, s. f. v. striște. DOOM
tríște s. f., g.-d. art. tríștii; pl. triști
triștei
TRÍȘCĂ, triște, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, făcut din trestie, soc etc., asemănător cu un fluier fără găuri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. – Et. nec. DOOM
tríșcă s. f., g.-d. art. tríștei; pl. tríște
triștele
TRÍȘCĂ, triște, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, făcut din trestie, soc etc., asemănător cu un fluier fără găuri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. – Et. nec. DOOM
tríșcă s. f., g.-d. art. tríștei; pl. tríște
triștelor
TRÍȘCĂ, triște, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, făcut din trestie, soc etc., asemănător cu un fluier fără găuri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. – Et. nec. DOOM
tríșcă s. f., g.-d. art. tríștei; pl. tríște
triști
TRÍȘTE, s. f. v. striște. DOOM
tríște s. f., g.-d. art. tríștii; pl. triști
triști
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis. DOOM
trist adj. m., pl. triști; f. trístă, pl. tríste
triștii
TRÍȘTE, s. f. v. striște. DOOM
tríște s. f., g.-d. art. tríștii; pl. triști
triștii
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis. DOOM
trist adj. m., pl. triști; f. trístă, pl. tríste
triștile
TRÍȘTE, s. f. v. striște. DOOM
tríște s. f., g.-d. art. tríștii; pl. triști
triștilor
TRÍȘTE, s. f. v. striște. DOOM
tríște s. f., g.-d. art. tríștii; pl. triști
triștilor
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis. DOOM
trist adj. m., pl. triști; f. trístă, pl. tríste
trișând
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișînd
TRIȘÁ, trișez, vb. I. Intranz. și tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher. DOOM
trișá (a ~) vb., ind. prez. 3 trișeáză, 1 pl. trișắm; ger. trișấnd
trișări
TRIȘÁRE, trișări, s. f. Acțiunea de a trișa și rezultatul ei. – V. trișa. DOOM
trișáre s. f., g.-d. art. trișắrii; pl. trișắri
trișării
TRIȘÁRE, trișări, s. f. Acțiunea de a trișa și rezultatul ei. – V. trișa. DOOM
trișáre s. f., g.-d. art. trișắrii; pl. trișắri
trișările
TRIȘÁRE, trișări, s. f. Acțiunea de a trișa și rezultatul ei. – V. trișa. DOOM
trișáre s. f., g.-d. art. trișắrii; pl. trișắri
trișărilor
TRIȘÁRE, trișări, s. f. Acțiunea de a trișa și rezultatul ei. – V. trișa. DOOM
trișáre s. f., g.-d. art. trișắrii; pl. trișắri
troaca
TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă și lată). 2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară. 3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalâc. [Var.: (reg.) troc s. n.] – Din germ. dial. Trok. DOOM
troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce
troacar
TROACÁR, troacare, s. n. (Rar) Palton sau pardesiu femeiesc mai scurt. – Din fr. trois-quarts. DOOM
troacár (haină) (rar) (troa-) s. n., pl. troacáre
troacare
TROACÁR, troacare, s. n. (Rar) Palton sau pardesiu femeiesc mai scurt. – Din fr. trois-quarts. DOOM
troacár (haină) (rar) (troa-) s. n., pl. troacáre
troacarele
TROACÁR, troacare, s. n. (Rar) Palton sau pardesiu femeiesc mai scurt. – Din fr. trois-quarts. DOOM
troacár (haină) (rar) (troa-) s. n., pl. troacáre
troacarelor
TROACÁR, troacare, s. n. (Rar) Palton sau pardesiu femeiesc mai scurt. – Din fr. trois-quarts. DOOM
troacár (haină) (rar) (troa-) s. n., pl. troacáre
troacarul
TROACÁR, troacare, s. n. (Rar) Palton sau pardesiu femeiesc mai scurt. – Din fr. trois-quarts. DOOM
troacár (haină) (rar) (troa-) s. n., pl. troacáre
troacarului
TROACÁR, troacare, s. n. (Rar) Palton sau pardesiu femeiesc mai scurt. – Din fr. trois-quarts. DOOM
troacár (haină) (rar) (troa-) s. n., pl. troacáre
troace
TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă și lată). 2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară. 3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalâc. [Var.: (reg.) troc s. n.] – Din germ. dial. Trok. DOOM
troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce
troace
troace s. f. pl. catrafuse, calabalâc
troacei
TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă și lată). 2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară. 3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalâc. [Var.: (reg.) troc s. n.] – Din germ. dial. Trok. DOOM
troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce
troacele
TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă și lată). 2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară. 3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalâc. [Var.: (reg.) troc s. n.] – Din germ. dial. Trok. DOOM
troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce
troacelor
TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă și lată). 2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară. 3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalâc. [Var.: (reg.) troc s. n.] – Din germ. dial. Trok. DOOM
troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce
troacnă
TROÁHNĂ s. f. (Învechit) Răceală, guturai. Eu zac de guturai... așa troahnă tătărască de mult n-am mai pătimit. CARAGIALE, O. VII 152. Pojarul... se ivește cu semne de troahnă. PISCUPESCU, O. 255. – Variantă: troácnă (DEMETRIUS, V. 120) s. f.
troahna
TROÁHNĂ, troahne, s. f. (Pop.) Guturai, răceală, gripă. – Et. nec. DOOM
troáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. troáhnei; pl. troáhne
troahne
TROÁHNĂ, troahne, s. f. (Pop.) Guturai, răceală, gripă. – Et. nec. DOOM
troáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. troáhnei; pl. troáhne
troahnei
TROÁHNĂ, troahne, s. f. (Pop.) Guturai, răceală, gripă. – Et. nec. DOOM
troáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. troáhnei; pl. troáhne
troahnele
TROÁHNĂ, troahne, s. f. (Pop.) Guturai, răceală, gripă. – Et. nec. DOOM
troáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. troáhnei; pl. troáhne
troahnelor
TROÁHNĂ, troahne, s. f. (Pop.) Guturai, răceală, gripă. – Et. nec. DOOM
troáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. troáhnei; pl. troáhne
troc
TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă și lată). 2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară. 3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalâc. [Var.: (reg.) troc s. n.] – Din germ. dial. Trok. DOOM
troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce
troc
TROC1, trocuri, s. n. Schimb în natură, fără mijlocirea banilor, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc. DOOM
troc (schimb în natură) s. n., pl. trócuri
trocanter
TROHANTÉR s. n. v. trocanter. DOOM
trocantér s. n., pl. trocantére
trocantere
TROHANTÉR s. n. v. trocanter. DOOM
trocantér s. n., pl. trocantére
trocanterele
TROHANTÉR s. n. v. trocanter. DOOM
trocantér s. n., pl. trocantére
trocanterelor
TROHANTÉR s. n. v. trocanter. DOOM
trocantér s. n., pl. trocantére
trocanterul
TROHANTÉR s. n. v. trocanter. DOOM
trocantér s. n., pl. trocantére
trocanterului
TROHANTÉR s. n. v. trocanter. DOOM
trocantér s. n., pl. trocantére
trocar
TROCÁR, trocare, s. n. Instrument chirurgical în formă de tub ascuțit (cu mâner), folosit la efectuarea puncțiilor sau la introducerea în unele cavități ale organismului a unor instrumente chirurgicale sau a unor dispozitive optice. – Din fr. trocart, germ. Trokar, engl. trocar.
trocar
TROCÁR1, trocari, s. m. Persoană care confecționează sau vinde troace (1). Ce s-ar face.. dricarul și trocarul? MACEDONSKI, O. I 43. DOOM
trocár2 (instrument) s. n., pl. trocáre
trocare
TROCÁR, trocare, s. n. Instrument chirurgical în formă de tub ascuțit (cu mâner), folosit la efectuarea puncțiilor sau la introducerea în unele cavități ale organismului a unor instrumente chirurgicale sau a unor dispozitive optice. – Din fr. trocart, germ. Trokar, engl. trocar.
trocarele
TROCÁR, trocare, s. n. Instrument chirurgical în formă de tub ascuțit (cu mâner), folosit la efectuarea puncțiilor sau la introducerea în unele cavități ale organismului a unor instrumente chirurgicale sau a unor dispozitive optice. – Din fr. trocart, germ. Trokar, engl. trocar.
trocarelor
TROCÁR, trocare, s. n. Instrument chirurgical în formă de tub ascuțit (cu mâner), folosit la efectuarea puncțiilor sau la introducerea în unele cavități ale organismului a unor instrumente chirurgicale sau a unor dispozitive optice. – Din fr. trocart, germ. Trokar, engl. trocar.
trocari
TROCÁR1, trocari, s. m. Persoană care confecționează sau vinde troace (1). Ce s-ar face.. dricarul și trocarul? MACEDONSKI, O. I 43. DOOM
trocár2 (instrument) s. n., pl. trocáre
trocarii
TROCÁR1, trocari, s. m. Persoană care confecționează sau vinde troace (1). Ce s-ar face.. dricarul și trocarul? MACEDONSKI, O. I 43. DOOM
trocár2 (instrument) s. n., pl. trocáre
trocarilor
TROCÁR1, trocari, s. m. Persoană care confecționează sau vinde troace (1). Ce s-ar face.. dricarul și trocarul? MACEDONSKI, O. I 43. DOOM
trocár2 (instrument) s. n., pl. trocáre
trocarul
TROCÁR, trocare, s. n. Instrument chirurgical în formă de tub ascuțit (cu mâner), folosit la efectuarea puncțiilor sau la introducerea în unele cavități ale organismului a unor instrumente chirurgicale sau a unor dispozitive optice. – Din fr. trocart, germ. Trokar, engl. trocar.
trocarul
TROCÁR1, trocari, s. m. Persoană care confecționează sau vinde troace (1). Ce s-ar face.. dricarul și trocarul? MACEDONSKI, O. I 43. DOOM
trocár2 (instrument) s. n., pl. trocáre
trocarului
TROCÁR, trocare, s. n. Instrument chirurgical în formă de tub ascuțit (cu mâner), folosit la efectuarea puncțiilor sau la introducerea în unele cavități ale organismului a unor instrumente chirurgicale sau a unor dispozitive optice. – Din fr. trocart, germ. Trokar, engl. trocar.
trocarului
TROCÁR1, trocari, s. m. Persoană care confecționează sau vinde troace (1). Ce s-ar face.. dricarul și trocarul? MACEDONSKI, O. I 43. DOOM
trocár2 (instrument) s. n., pl. trocáre
trochiter
TROCHITÉR s.n. v. trohiter.
trochiță
TROCHÍȚĂ, trochițe, s. f. Diminutiv al lui troacă; albie mică. În umbra unui tei era o trochiță. SLAVICI, N. I 42.
trocho
TROCHO- v. troho-.
trochoidă
TROHOÍDĂ, trohoide, s. f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se deplasează pe o suprafață plană. – Din fr. trochoïde. DOOM
trohoídă s. f., g.-d. art. trohoídei; pl. trohoíde
troco
TROCO- v. troho-.
trocofora
TROCOFÓRA s.f. Larva anelidelor. [< germ. Trochophora, cf. gr. trochos – roată, phoros – purtător].
trocofora
TROCOFÓRĂ, trocofore, s. f. (Biol.) Larvă caracteristică pentru unii viermi sau moluște, în general planctonică, cu cili vibratili. – Din fr. trocophore, germ. Trichophora.
trocofore
TROCOFÓRĂ, trocofore, s. f. (Biol.) Larvă caracteristică pentru unii viermi sau moluște, în general planctonică, cu cili vibratili. – Din fr. trocophore, germ. Trichophora.
trocoforei
TROCOFÓRĂ, trocofore, s. f. (Biol.) Larvă caracteristică pentru unii viermi sau moluște, în general planctonică, cu cili vibratili. – Din fr. trocophore, germ. Trichophora.
trocoforele
TROCOFÓRĂ, trocofore, s. f. (Biol.) Larvă caracteristică pentru unii viermi sau moluște, în general planctonică, cu cili vibratili. – Din fr. trocophore, germ. Trichophora.
trocoforelor
TROCOFÓRĂ, trocofore, s. f. (Biol.) Larvă caracteristică pentru unii viermi sau moluște, în general planctonică, cu cili vibratili. – Din fr. trocophore, germ. Trichophora.
trocul
TROC1, trocuri, s. n. Schimb în natură, fără mijlocirea banilor, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc. DOOM
troc (schimb în natură) s. n., pl. trócuri
trocului
TROC1, trocuri, s. n. Schimb în natură, fără mijlocirea banilor, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc. DOOM
troc (schimb în natură) s. n., pl. trócuri
trocuri
TROC1, trocuri, s. n. Schimb în natură, fără mijlocirea banilor, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc. DOOM
troc (schimb în natură) s. n., pl. trócuri
trocurile
TROC1, trocuri, s. n. Schimb în natură, fără mijlocirea banilor, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc. DOOM
troc (schimb în natură) s. n., pl. trócuri
trocurilor
TROC1, trocuri, s. n. Schimb în natură, fără mijlocirea banilor, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc. DOOM
troc (schimb în natură) s. n., pl. trócuri
trocuța
TROCÚȚĂ, trocuțe, s. f. Diminutiv al lui troacă. – V. troacă. DOOM
trocúță (rar) s. f., g.-d. art. trocúței; pl. trocúțe
trocuțe
TROCÚȚĂ, trocuțe, s. f. Diminutiv al lui troacă. – V. troacă. DOOM
trocúță (rar) s. f., g.-d. art. trocúței; pl. trocúțe
trocuței
TROCÚȚĂ, trocuțe, s. f. Diminutiv al lui troacă. – V. troacă. DOOM
trocúță (rar) s. f., g.-d. art. trocúței; pl. trocúțe
trocuțele
TROCÚȚĂ, trocuțe, s. f. Diminutiv al lui troacă. – V. troacă. DOOM
trocúță (rar) s. f., g.-d. art. trocúței; pl. trocúțe
trocuțelor
TROCÚȚĂ, trocuțe, s. f. Diminutiv al lui troacă. – V. troacă. DOOM
trocúță (rar) s. f., g.-d. art. trocúței; pl. trocúțe
trof
TROF-1 v. trofo-
trof
-TROF2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) hrană”. [< fr. -trophe, it. -trofo, cf. gr. trophe].
trofee
TROFÉU, trofee, s. n. 1. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée. DOOM
troféu s. n., art. troféul; pl. trofée
trofeele
TROFÉU, trofee, s. n. 1. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée. DOOM
troféu s. n., art. troféul; pl. trofée
trofeelor
TROFÉU, trofee, s. n. 1. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée. DOOM
troféu s. n., art. troféul; pl. trofée
trofeu
TROFÉU, trofee, s. n. 1. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée. DOOM
troféu s. n., art. troféul; pl. trofée
trofeu
TROFÉU, trofee, s. n. 1. Pradă de război. Consulii și generalii romani, încărcați de trofee și osteniți de victorii, se retrăgeau la coarnele plugului. C. PETRESCU, R. DR. 39. Apoi ia cu sine cele 14 tunuri cucerite... și pe care le socotea cu tot dreptul ca un netăgăduit trofeu personal și se retrage în liniște peste Nistru. HASDEU, I. V. 191. Ghirai au trecut Nistrul înot pe calul său, Luînd pe Dan rănitul ca pradă și trofeu. ALECSANDRI, O. 218. 2. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou și pe care se așezau armele învinsului. Privește-aceste arme ce-n luptă schinteiară: Fac parte din trofeul ce-mi fu nălțat de țară. MACEDONSKI, O. I 168. La capul lui zice că s-ar fi aflat «un trofeu, ca un candelabru... de care era aninată armătura mortului». ODOBESCU, S. II 186. – Pl. și: (învechit) trofeuri (HASDEU, I. V. 175).
trofeul
TROFÉU, trofee, s. n. 1. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée. DOOM
troféu s. n., art. troféul; pl. trofée
trofeului
TROFÉU, trofee, s. n. 1. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée. DOOM
troféu s. n., art. troféul; pl. trofée
trofi
TROFI- v. trofo-
trofia
TROFÍE, trofii, s. f. Trofism. – Din fr. trophie. DOOM
trofíe s. f., art. trofía, g.-d. trofíi, art. trofíei
trofic
TRÓFIC, -Ă, trofici, -ce, adj. Privitor la nutriție, care întreține nutriția. – Din fr. trophique. DOOM
trófic adj. m., pl. trófici; f. trófică, pl. trófice
trofica
TRÓFIC, -Ă, trofici, -ce, adj. Privitor la nutriție, care întreține nutriția. – Din fr. trophique. DOOM
trófic adj. m., pl. trófici; f. trófică, pl. trófice
trofice
TRÓFIC, -Ă, trofici, -ce, adj. Privitor la nutriție, care întreține nutriția. – Din fr. trophique. DOOM
trófic adj. m., pl. trófici; f. trófică, pl. trófice
troficei
TRÓFIC, -Ă, trofici, -ce, adj. Privitor la nutriție, care întreține nutriția. – Din fr. trophique. DOOM
trófic adj. m., pl. trófici; f. trófică, pl. trófice
troficele
TRÓFIC, -Ă, trofici, -ce, adj. Privitor la nutriție, care întreține nutriția. – Din fr. trophique. DOOM
trófic adj. m., pl. trófici; f. trófică, pl. trófice
troficelor
TRÓFIC, -Ă, trofici, -ce, adj. Privitor la nutriție, care întreține nutriția. – Din fr. trophique. DOOM
trófic adj. m., pl. trófici; f. trófică, pl. trófice
trofici
TRÓFIC, -Ă, trofici, -ce, adj. Privitor la nutriție, care întreține nutriția. – Din fr. trophique. DOOM
trófic adj. m., pl. trófici; f. trófică, pl. trófice
troficii
TRÓFIC, -Ă, trofici, -ce, adj. Privitor la nutriție, care întreține nutriția. – Din fr. trophique. DOOM
trófic adj. m., pl. trófici; f. trófică, pl. trófice
troficilor
TRÓFIC, -Ă, trofici, -ce, adj. Privitor la nutriție, care întreține nutriția. – Din fr. trophique. DOOM
trófic adj. m., pl. trófici; f. trófică, pl. trófice
troficitate
TROFICITÁTE s. f. Proprietate a materiei vii de a-și păstra structura normală prin asigurarea nutriției necesare. – Trofic + suf. -itate. DOOM
troficitáte s. f., g.-d. art. troficitắții
troficitatea
TROFICITÁTE s. f. Proprietate a materiei vii de a-și păstra structura normală prin asigurarea nutriției necesare. – Trofic + suf. -itate. DOOM
troficitáte s. f., g.-d. art. troficitắții
troficități
TROFICITÁTE s. f. Proprietate a materiei vii de a-și păstra structura normală prin asigurarea nutriției necesare. – Trofic + suf. -itate. DOOM
troficitáte s. f., g.-d. art. troficitắții
troficității
TROFICITÁTE s. f. Proprietate a materiei vii de a-și păstra structura normală prin asigurarea nutriției necesare. – Trofic + suf. -itate. DOOM
troficitáte s. f., g.-d. art. troficitắții
troficul
TRÓFIC, -Ă, trofici, -ce, adj. Privitor la nutriție, care întreține nutriția. – Din fr. trophique. DOOM
trófic adj. m., pl. trófici; f. trófică, pl. trófice
troficului
TRÓFIC, -Ă, trofici, -ce, adj. Privitor la nutriție, care întreține nutriția. – Din fr. trophique. DOOM
trófic adj. m., pl. trófici; f. trófică, pl. trófice
trofie
TROFÍE, trofii, s. f. Trofism. – Din fr. trophie. DOOM
trofíe s. f., art. trofía, g.-d. trofíi, art. trofíei
trofie
TROFÍE s.f. Trofism. // -trofie Element secund de compunere savantă cu semnificația „nutriție”, „stare de nutrire”, „creștere”. [Gen. -iei. / cf. fr. trophie, it. trofia].
trofiei
TROFÍE, trofii, s. f. Trofism. – Din fr. trophie. DOOM
trofíe s. f., art. trofía, g.-d. trofíi, art. trofíei
trofii
TROFÍE, trofii, s. f. Trofism. – Din fr. trophie. DOOM
trofíe s. f., art. trofía, g.-d. trofíi, art. trofíei
trofiile
TROFÍE, trofii, s. f. Trofism. – Din fr. trophie. DOOM
trofíe s. f., art. trofía, g.-d. trofíi, art. trofíei
trofiilor
TROFÍE, trofii, s. f. Trofism. – Din fr. trophie. DOOM
trofíe s. f., art. trofía, g.-d. trofíi, art. trofíei
trofism
TROFÍSM, trofisme, s. n. Stare dinamică a nutriției; trofie. – Din fr. trophisme. DOOM
trofísm s. n.
trofisme
TROFÍSM, trofisme, s. n. Stare dinamică a nutriției; trofie. – Din fr. trophisme. DOOM
trofísm s. n.
trofismele
TROFÍSM, trofisme, s. n. Stare dinamică a nutriției; trofie. – Din fr. trophisme. DOOM
trofísm s. n.
trofismelor
TROFÍSM, trofisme, s. n. Stare dinamică a nutriției; trofie. – Din fr. trophisme. DOOM
trofísm s. n.
trofismul
TROFÍSM, trofisme, s. n. Stare dinamică a nutriției; trofie. – Din fr. trophisme. DOOM
trofísm s. n.
trofismului
TROFÍSM, trofisme, s. n. Stare dinamică a nutriției; trofie. – Din fr. trophisme. DOOM
trofísm s. n.
trofo
TROFO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) nutriție”, „hrană”, „hrănire”, „hrănitor”, „nutritiv”. [Var. trof-, trofi-. / < fr. tropho-, it. trofo-, cf. gr. trophe].
trofonevroză
TROFONEVRÓZĂ s.f. (Med.) Tulburare a troficității ca urmare a îmbolnăvirii sistemului nervos. [< fr. trophonévrose].
trofopatia
TROFOPATÍE, trofopatii, s. f. Maladie care afectează nutriția generală. – Din fr. trophopathie. DOOM
trofopatíe s. f., art. trofopatía, g.-d. art. trofopatíei; pl. trofopatíi, art. trofopatíile
trofopatie
TROFOPATÍE, trofopatii, s. f. Maladie care afectează nutriția generală. – Din fr. trophopathie. DOOM
trofopatíe s. f., art. trofopatía, g.-d. art. trofopatíei; pl. trofopatíi, art. trofopatíile
trofopatiei
TROFOPATÍE, trofopatii, s. f. Maladie care afectează nutriția generală. – Din fr. trophopathie. DOOM
trofopatíe s. f., art. trofopatía, g.-d. art. trofopatíei; pl. trofopatíi, art. trofopatíile
trofopatii
TROFOPATÍE, trofopatii, s. f. Maladie care afectează nutriția generală. – Din fr. trophopathie. DOOM
trofopatíe s. f., art. trofopatía, g.-d. art. trofopatíei; pl. trofopatíi, art. trofopatíile
trofopatiile
TROFOPATÍE, trofopatii, s. f. Maladie care afectează nutriția generală. – Din fr. trophopathie. DOOM
trofopatíe s. f., art. trofopatía, g.-d. art. trofopatíei; pl. trofopatíi, art. trofopatíile
trofopatiilor
TROFOPATÍE, trofopatii, s. f. Maladie care afectează nutriția generală. – Din fr. trophopathie. DOOM
trofopatíe s. f., art. trofopatía, g.-d. art. trofopatíei; pl. trofopatíi, art. trofopatíile
trofotropism
TROFOTROPÍSM s.n. (Biol.) Proprietate a protoplasmei de a fi atrasă sau respinsă de unele substanțe chimice, în special de toxine microbiene. [< fr. trophotropisme, cf. gr. trophe – nutriție, tropos – întoarcere].
trog
TROG, troguri, s. n. Vale glaciară. – Din germ. Trog. DOOM
trog (vale glaciară) s. n., pl. tróguri
troglobia
TROGLOBÍE, troglobii, s. f. Viețuitoare care trăiește în peșteri, fiind adaptată la condițiile acestui mediu. (Adjectival) Animale troglobii. – Din fr. troglobie. DOOM
troglobíe (tro-glo-) s. f., art. troglobía, g.-d. art. troglobíei; pl. troglobíi, art. troglobíile
troglobie
TROGLOBÍE, troglobii, s. f. Viețuitoare care trăiește în peșteri, fiind adaptată la condițiile acestui mediu. (Adjectival) Animale troglobii. – Din fr. troglobie. DOOM
troglobíe (tro-glo-) s. f., art. troglobía, g.-d. art. troglobíei; pl. troglobíi, art. troglobíile
troglobiei
TROGLOBÍE, troglobii, s. f. Viețuitoare care trăiește în peșteri, fiind adaptată la condițiile acestui mediu. (Adjectival) Animale troglobii. – Din fr. troglobie. DOOM
troglobíe (tro-glo-) s. f., art. troglobía, g.-d. art. troglobíei; pl. troglobíi, art. troglobíile
troglobii
TROGLOBÍE, troglobii, s. f. Viețuitoare care trăiește în peșteri, fiind adaptată la condițiile acestui mediu. (Adjectival) Animale troglobii. – Din fr. troglobie. DOOM
troglobíe (tro-glo-) s. f., art. troglobía, g.-d. art. troglobíei; pl. troglobíi, art. troglobíile
troglobiile
TROGLOBÍE, troglobii, s. f. Viețuitoare care trăiește în peșteri, fiind adaptată la condițiile acestui mediu. (Adjectival) Animale troglobii. – Din fr. troglobie. DOOM
troglobíe (tro-glo-) s. f., art. troglobía, g.-d. art. troglobíei; pl. troglobíi, art. troglobíile
troglobiilor
TROGLOBÍE, troglobii, s. f. Viețuitoare care trăiește în peșteri, fiind adaptată la condițiile acestui mediu. (Adjectival) Animale troglobii. – Din fr. troglobie. DOOM
troglobíe (tro-glo-) s. f., art. troglobía, g.-d. art. troglobíei; pl. troglobíi, art. troglobíile
troglodit
TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte. DOOM
troglodítă (tro-glo-) s. f., g.-d. art. troglodítei; pl. troglodíte
troglodita
TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte. DOOM
troglodítă (tro-glo-) s. f., g.-d. art. troglodítei; pl. troglodíte
troglodite
TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte. DOOM
troglodítă (tro-glo-) s. f., g.-d. art. troglodítei; pl. troglodíte
trogloditei
TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte. DOOM
troglodítă (tro-glo-) s. f., g.-d. art. troglodítei; pl. troglodíte
trogloditele
TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte. DOOM
troglodítă (tro-glo-) s. f., g.-d. art. troglodítei; pl. troglodíte
trogloditelor
TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte. DOOM
troglodítă (tro-glo-) s. f., g.-d. art. troglodítei; pl. troglodíte
trogloditul
TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte. DOOM
troglodítă (tro-glo-) s. f., g.-d. art. troglodítei; pl. troglodíte
trogloditului
TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte. DOOM
troglodítă (tro-glo-) s. f., g.-d. art. troglodítei; pl. troglodíte
troglodiți
TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte. DOOM
troglodítă (tro-glo-) s. f., g.-d. art. troglodítei; pl. troglodíte
troglodiții
TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte. DOOM
troglodítă (tro-glo-) s. f., g.-d. art. troglodítei; pl. troglodíte
troglodiților
TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte. DOOM
troglodítă (tro-glo-) s. f., g.-d. art. troglodítei; pl. troglodíte
troglodytes
ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.
trogul
TROG, troguri, s. n. Vale glaciară. – Din germ. Trog. DOOM
trog (vale glaciară) s. n., pl. tróguri
trogului
TROG, troguri, s. n. Vale glaciară. – Din germ. Trog. DOOM
trog (vale glaciară) s. n., pl. tróguri
troguri
TROG, troguri, s. n. Vale glaciară. – Din germ. Trog. DOOM
trog (vale glaciară) s. n., pl. tróguri
trogurile
TROG, troguri, s. n. Vale glaciară. – Din germ. Trog. DOOM
trog (vale glaciară) s. n., pl. tróguri
trogurilor
TROG, troguri, s. n. Vale glaciară. – Din germ. Trog. DOOM
trog (vale glaciară) s. n., pl. tróguri
trohaic
TROHÁIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus, format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque. DOOM
troháic (-ha-ic) adj. m., pl. troháici; f. troháică, pl. troháice
trohaica
TROHÁIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus, format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque. DOOM
troháic (-ha-ic) adj. m., pl. troháici; f. troháică, pl. troháice
trohaice
TROHÁIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus, format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque. DOOM
troháic (-ha-ic) adj. m., pl. troháici; f. troháică, pl. troháice
trohaicei
TROHÁIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus, format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque. DOOM
troháic (-ha-ic) adj. m., pl. troháici; f. troháică, pl. troháice
trohaicele
TROHÁIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus, format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque. DOOM
troháic (-ha-ic) adj. m., pl. troháici; f. troháică, pl. troháice
trohaicelor
TROHÁIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus, format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque. DOOM
troháic (-ha-ic) adj. m., pl. troháici; f. troháică, pl. troháice
trohaici
TROHÁIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus, format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque. DOOM
troháic (-ha-ic) adj. m., pl. troháici; f. troháică, pl. troháice
trohaicii
TROHÁIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus, format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque. DOOM
troháic (-ha-ic) adj. m., pl. troháici; f. troháică, pl. troháice
trohaicilor
TROHÁIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus, format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque. DOOM
troháic (-ha-ic) adj. m., pl. troháici; f. troháică, pl. troháice
trohaicul
TROHÁIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus, format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque. DOOM
troháic (-ha-ic) adj. m., pl. troháici; f. troháică, pl. troháice
trohaicului
TROHÁIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus, format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque. DOOM
troháic (-ha-ic) adj. m., pl. troháici; f. troháică, pl. troháice
trohanter
TROHANTÉR s. n. v. trocanter. DOOM
trocantér s. n., pl. trocantére
trohei
TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée. DOOM
trohéu s. m., art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéii
troheii
TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée. DOOM
trohéu s. m., art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéii
troheilor
TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée. DOOM
trohéu s. m., art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéii
troheu
TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée. DOOM
trohéu s. m., art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéii
troheul
TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée. DOOM
trohéu s. m., art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéii
troheului
TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée. DOOM
trohéu s. m., art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéii
trohiter
TROHITÉR s.n. (Med.) Tuberozitate a extremității superioare a humerusului. [Var. trochiter s.n. / < fr. trochiter].
trohlear
TROHLEÁR, -Ă adj. (Med.) Al trohleei. [Pron. -le-ar. / cf. lat. trochlearis, fr. trochléaire].
trohlee
TROHLÉE s.f. (Anat.) Articulație în care un os se învârtește în jurul altuia. [< fr. trochlée, cf. lat. trochlea – scripete].
troho
TROHO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „roată”, „rotund”, „rond”. [Var. trocho-, troco-. / < fr. trocho-, it. troco-, cf. lat. trochum, gr. trochos].
trohocefalie
TROHOCEFALÍE s.f. (Med.) Malformație a craniului caracterizată prin forma sa rotunjită. [Gen. -iei. / < fr. trochocéphalie].
trohoida
TROHOÍDĂ, trohoide, s. f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se deplasează pe o suprafață plană. – Din fr. trochoïde. DOOM
trohoídă s. f., g.-d. art. trohoídei; pl. trohoíde
trohoide
TROHOÍDĂ, trohoide, s. f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se deplasează pe o suprafață plană. – Din fr. trochoïde. DOOM
trohoídă s. f., g.-d. art. trohoídei; pl. trohoíde
trohoidei
TROHOÍDĂ, trohoide, s. f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se deplasează pe o suprafață plană. – Din fr. trochoïde. DOOM
trohoídă s. f., g.-d. art. trohoídei; pl. trohoíde
trohoidele
TROHOÍDĂ, trohoide, s. f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se deplasează pe o suprafață plană. – Din fr. trochoïde. DOOM
trohoídă s. f., g.-d. art. trohoídei; pl. trohoíde
trohoidelor
TROHOÍDĂ, trohoide, s. f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se deplasează pe o suprafață plană. – Din fr. trochoïde. DOOM
trohoídă s. f., g.-d. art. trohoídei; pl. trohoíde
troian
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troian
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troiana
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troiana
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troiani
Troiani, locuitorii cetății Troia (sau Ilium) numiți și dardani (v. și Achilles, Agamemnon, Hector, Menelaus, Paris și Priamus).
troianul
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troianul
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troianului
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troianului
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troianus
Troianus Equus („Calul troian”) v. Odysseus.
troică
TRÓICĂ, troici, s. f. Sanie rusească la care sunt înhămați trei cai unul lângă altul. ♦ Fig. Grup format din trei personalități. – Din rus. trojka. DOOM
tróică (troi-) s. f., g.-d. art. tróicii; pl. tróici
troiene
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troiene
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troienea
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieneai
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieneam
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienească
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieneau
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieneați
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienei
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troienei
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troienele
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troienele
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troienelor
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troienelor
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troienesc
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienește
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienești
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieni
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troieni
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troieni
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienii
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troienii
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troienii
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienilor
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troienilor
TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
troián2 (nămete) s. n., pl. troiéne
troienim
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienind
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienire
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienire
TROIENÍRE, troieniri, s. f. Acțiunea de a (se) troieni; înzăpezire. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni. DOOM
troieníre s. f., g.-d. art. troienírii; pl. troieníri
troienirea
TROIENÍRE, troieniri, s. f. Acțiunea de a (se) troieni; înzăpezire. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni. DOOM
troieníre s. f., g.-d. art. troienírii; pl. troieníri
troieniri
TROIENÍRE, troieniri, s. f. Acțiunea de a (se) troieni; înzăpezire. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni. DOOM
troieníre s. f., g.-d. art. troienírii; pl. troieníri
troienirii
TROIENÍRE, troieniri, s. f. Acțiunea de a (se) troieni; înzăpezire. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni. DOOM
troieníre s. f., g.-d. art. troienírii; pl. troieníri
troienirile
TROIENÍRE, troieniri, s. f. Acțiunea de a (se) troieni; înzăpezire. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni. DOOM
troieníre s. f., g.-d. art. troienírii; pl. troieníri
troienirilor
TROIENÍRE, troieniri, s. f. Acțiunea de a (se) troieni; înzăpezire. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni. DOOM
troieníre s. f., g.-d. art. troienírii; pl. troieníri
troieniră
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienirăm
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienirăți
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienise
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienisem
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieniseră
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieniserăm
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieniserăți
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieniseși
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieniseți
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienit
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troienit
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troienita
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troienite
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troienitei
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troienitele
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troienitelor
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troienitul
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troienitului
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troieniși
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieniți
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1. DOOM
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieniți
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troieniții
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troieniților
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troilus
Troilus, cel mai mic dintre fiii regelui Priamus și ai Hecubei. A fost ucis de către Achilles în timpul războiului troian.
troinic
TRÓINIC, – Ă, troinici, -e, adj. (Regional) Toropit de boală, buimăcit. Tare mi-i bolnav băietul. Stă troinic de-o bucată de vreme. CONTEMPORANUL, VI 291. Cînd boala se arată, copiii ard, sînt troinici, bîiguiesc, țipă. ȘEZ. I 255.
troinici
TROINICÍ, troinicesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A zăcea greu bolnav, a fi toropit de boală; a boli.
troița
TRÓIȚĂ, troițe, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niște obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. și: troíță. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica. DOOM
tróiță (tro-i-) s. f., g.-d. art. tróiței; pl. tróițe
troițe
TRÓIȚĂ, troițe, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niște obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. și: troíță. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica. DOOM
tróiță (tro-i-) s. f., g.-d. art. tróiței; pl. tróițe
troiței
TRÓIȚĂ, troițe, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niște obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. și: troíță. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica. DOOM
tróiță (tro-i-) s. f., g.-d. art. tróiței; pl. tróițe
troițele
TRÓIȚĂ, troițe, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niște obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. și: troíță. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica. DOOM
tróiță (tro-i-) s. f., g.-d. art. tróiței; pl. tróițe
troițelor
TRÓIȚĂ, troițe, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niște obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. și: troíță. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica. DOOM
tróiță (tro-i-) s. f., g.-d. art. tróiței; pl. tróițe
troiță
TRÓIȚĂ, troițe, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niște obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. și: troíță. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica.
trol
TROL s.m. (În mitologia scandinavă) Gnom zburdalnic, care trăiește în munți sau în păduri, întruchipând forțele rele ale naturii. [< fr. troll].
trolee
TROLÉU, trolee, s. n. 1. Dispozitiv instalat pe vehicule cu tracțiune electrică și care permite alimentarea cu energie electrică direct de la un cablu aerian. 2. (Impr.) Troleibuz. – Din fr. trolley. DOOM
troléu (priză, troleibuz) s. n., art. troléul; pl. trolée
troleele
TROLÉU, trolee, s. n. 1. Dispozitiv instalat pe vehicule cu tracțiune electrică și care permite alimentarea cu energie electrică direct de la un cablu aerian. 2. (Impr.) Troleibuz. – Din fr. trolley. DOOM
troléu (priză, troleibuz) s. n., art. troléul; pl. trolée
troleelor
TROLÉU, trolee, s. n. 1. Dispozitiv instalat pe vehicule cu tracțiune electrică și care permite alimentarea cu energie electrică direct de la un cablu aerian. 2. (Impr.) Troleibuz. – Din fr. trolley. DOOM
troléu (priză, troleibuz) s. n., art. troléul; pl. trolée
troleibus
TROLEIBÚS, troleibuse, s. n. Vehicul pentru transportul în comun al călătorilor, asemănător cu autobusul, pus în mișcare de un curent electric, pe care îl primește printr-un troleu de la două fire aeriene. Încă un foșnet caracterizează viața orașului: abia perceptibila alunecare a troleibuselor în lungul marilor bulevarde. BOGZA, M. S. 127. Înaintăm, nu fără emoție, prin furnicarul acesta de lume, care aleargă, aleargă, o dată cu tramvaiele, cu autobusele, cu troleibusele. SAHIA, U.R.S.S. 15.
troleibuz
TROLEIBÚZ, troleibuze, s. n. Vehicul rutier de transport în comun, cu tracțiune electrică, asemănător cu autobuzul, prevăzut cu troleu; troleu (2). – Din fr. trolleybus. DOOM
troleibúz s. n., pl. troleibúze
troleibuze
TROLEIBÚZ, troleibuze, s. n. Vehicul rutier de transport în comun, cu tracțiune electrică, asemănător cu autobuzul, prevăzut cu troleu; troleu (2). – Din fr. trolleybus. DOOM
troleibúz s. n., pl. troleibúze
troleibuzele
TROLEIBÚZ, troleibuze, s. n. Vehicul rutier de transport în comun, cu tracțiune electrică, asemănător cu autobuzul, prevăzut cu troleu; troleu (2). – Din fr. trolleybus. DOOM
troleibúz s. n., pl. troleibúze
troleibuzelor
TROLEIBÚZ, troleibuze, s. n. Vehicul rutier de transport în comun, cu tracțiune electrică, asemănător cu autobuzul, prevăzut cu troleu; troleu (2). – Din fr. trolleybus. DOOM
troleibúz s. n., pl. troleibúze
troleibuzul
TROLEIBÚZ, troleibuze, s. n. Vehicul rutier de transport în comun, cu tracțiune electrică, asemănător cu autobuzul, prevăzut cu troleu; troleu (2). – Din fr. trolleybus. DOOM
troleibúz s. n., pl. troleibúze
troleibuzului
TROLEIBÚZ, troleibuze, s. n. Vehicul rutier de transport în comun, cu tracțiune electrică, asemănător cu autobuzul, prevăzut cu troleu; troleu (2). – Din fr. trolleybus. DOOM
troleibúz s. n., pl. troleibúze
troleu
TROLÉU, trolee, s. n. 1. Dispozitiv instalat pe vehicule cu tracțiune electrică și care permite alimentarea cu energie electrică direct de la un cablu aerian. 2. (Impr.) Troleibuz. – Din fr. trolley. DOOM
troléu (priză, troleibuz) s. n., art. troléul; pl. trolée
troleu
TROLÉU s.n. Priză de curent pentru alimentarea motorului unui vehicul cu tracțiune electrică. [Pl. -ee, -euri. / < engl., fr. trolley].
troleul
TROLÉU, trolee, s. n. 1. Dispozitiv instalat pe vehicule cu tracțiune electrică și care permite alimentarea cu energie electrică direct de la un cablu aerian. 2. (Impr.) Troleibuz. – Din fr. trolley. DOOM
troléu (priză, troleibuz) s. n., art. troléul; pl. trolée
troleului
TROLÉU, trolee, s. n. 1. Dispozitiv instalat pe vehicule cu tracțiune electrică și care permite alimentarea cu energie electrică direct de la un cablu aerian. 2. (Impr.) Troleibuz. – Din fr. trolley. DOOM
troléu (priză, troleibuz) s. n., art. troléul; pl. trolée
trolii
TROLÍU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcătuit din una sau din două tobe care se pot roti în jurul axelor lor și pe care se înfășoară un cablu fixat cu un capăt de tobă și cu celălalt de sarcina pe care trebuie să o deplaseze. – După fr. treuil.
troliile
TROLÍU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcătuit din una sau din două tobe care se pot roti în jurul axelor lor și pe care se înfășoară un cablu fixat cu un capăt de tobă și cu celălalt de sarcina pe care trebuie să o deplaseze. – După fr. treuil.
troliilor
TROLÍU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcătuit din una sau din două tobe care se pot roti în jurul axelor lor și pe care se înfășoară un cablu fixat cu un capăt de tobă și cu celălalt de sarcina pe care trebuie să o deplaseze. – După fr. treuil.
trolit
TROLÍT s.n. Masă plastică obținută pe bază de acetat de celuloză. [< fr. trolite].
trolitul
TROLÍT s.n. Masă plastică obținută pe bază de acetat de celuloză. [< fr. trolite].
trolitul
TROLITÚL s.n. Polistiren. [< germ. Trolitul].
trolitului
TROLÍT s.n. Masă plastică obținută pe bază de acetat de celuloză. [< fr. trolite].
troliu
TROLÍU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcătuit din una sau din două tobe care se pot roti în jurul axelor lor și pe care se înfășoară un cablu fixat cu un capăt de tobă și cu celălalt de sarcina pe care trebuie să o deplaseze. – După fr. treuil. DOOM
tróliu (dispozitiv) [liu pron. liu] s. n., art. tróliul; pl. trólii, art. tróliile (-li-i-)
troliu
TROLÍU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcătuit din una sau din două tobe care se pot roti în jurul axelor lor și pe care se înfășoară un cablu fixat cu un capăt de tobă și cu celălalt de sarcina pe care trebuie să o deplaseze. – După fr. treuil.
troliul
TROLÍU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcătuit din una sau din două tobe care se pot roti în jurul axelor lor și pe care se înfășoară un cablu fixat cu un capăt de tobă și cu celălalt de sarcina pe care trebuie să o deplaseze. – După fr. treuil.
troliului
TROLÍU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcătuit din una sau din două tobe care se pot roti în jurul axelor lor și pe care se înfășoară un cablu fixat cu un capăt de tobă și cu celălalt de sarcina pe care trebuie să o deplaseze. – După fr. treuil.
trollius
BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp sferic (ca o bășică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). – Formație onomatopeică.
tromb
TROMB- v. trombus.
tromb
TROMB s.m. v. trombus.
tromba
TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză; p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe. DOOM
trómbă (vârtej, coloană de apă) s. f., g.-d. art. trómbei; pl. trómbe
trombaci
TROMBÁCI, trombaci, s. m. (Regional) Trîmbițaș, trompet. (Atestat în forma trumbaci) Vrăjitoarea... proroci: Din a trumbacilor ceată Unul, zise, va lipsi. NEGRUZZI, S. II 77. – Variantă: trumbáci s. m.
trombangeită
TROMBANGEÍTĂ s.f. Tromboză arterială. [< fr. thrombo-angéite, cf. gr. thrombos – cheag, angeion – vas].
trombe
TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză; p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe. DOOM
trómbă (vârtej, coloană de apă) s. f., g.-d. art. trómbei; pl. trómbe
trombectomia
TROMBECTOMÍE, trombectomii, s. f. (Med.) Extragere a cheagului de sânge fixat într-un segment vascular. – Din fr. thrombectomie.
trombectomie
TROMBECTOMÍE, trombectomii, s. f. (Med.) Extragere a cheagului de sânge fixat într-un segment vascular. – Din fr. thrombectomie.
trombectomiei
TROMBECTOMÍE, trombectomii, s. f. (Med.) Extragere a cheagului de sânge fixat într-un segment vascular. – Din fr. thrombectomie.
trombectomii
TROMBECTOMÍE, trombectomii, s. f. (Med.) Extragere a cheagului de sânge fixat într-un segment vascular. – Din fr. thrombectomie.
trombectomiile
TROMBECTOMÍE, trombectomii, s. f. (Med.) Extragere a cheagului de sânge fixat într-un segment vascular. – Din fr. thrombectomie.
trombectomiilor
TROMBECTOMÍE, trombectomii, s. f. (Med.) Extragere a cheagului de sânge fixat într-un segment vascular. – Din fr. thrombectomie.
trombei
TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză; p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe. DOOM
trómbă (vârtej, coloană de apă) s. f., g.-d. art. trómbei; pl. trómbe
trombele
TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză; p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe. DOOM
trómbă (vârtej, coloană de apă) s. f., g.-d. art. trómbei; pl. trómbe
trombelor
TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză; p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe. DOOM
trómbă (vârtej, coloană de apă) s. f., g.-d. art. trómbei; pl. trómbe
trombina
TROMBÍNĂ, trombine, s. f. Enzimă care participă la procesul de coagulare a sângelui. – Din fr. thrombine. DOOM
trombínă s. f., g.-d. art. trombínei; pl. trombíne
trombine
TROMBÍNĂ, trombine, s. f. Enzimă care participă la procesul de coagulare a sângelui. – Din fr. thrombine. DOOM
trombínă s. f., g.-d. art. trombínei; pl. trombíne
trombinei
TROMBÍNĂ, trombine, s. f. Enzimă care participă la procesul de coagulare a sângelui. – Din fr. thrombine. DOOM
trombínă s. f., g.-d. art. trombínei; pl. trombíne
trombinele
TROMBÍNĂ, trombine, s. f. Enzimă care participă la procesul de coagulare a sângelui. – Din fr. thrombine. DOOM
trombínă s. f., g.-d. art. trombínei; pl. trombíne
trombinelor
TROMBÍNĂ, trombine, s. f. Enzimă care participă la procesul de coagulare a sângelui. – Din fr. thrombine. DOOM
trombínă s. f., g.-d. art. trombínei; pl. trombíne
trombloane
TROMBLÓN, trombloane, s. n. Pușcă foarte scurtă a cărei țeavă avea gura răsfrântă ca la trompetă. – Din fr. tromblon. DOOM
tromblón s. n., pl. trombloáne
trombloanele
TROMBLÓN, trombloane, s. n. Pușcă foarte scurtă a cărei țeavă avea gura răsfrântă ca la trompetă. – Din fr. tromblon. DOOM
tromblón s. n., pl. trombloáne
trombloanelor
TROMBLÓN, trombloane, s. n. Pușcă foarte scurtă a cărei țeavă avea gura răsfrântă ca la trompetă. – Din fr. tromblon. DOOM
tromblón s. n., pl. trombloáne
tromblon
TROMBLÓN, trombloane, s. n. Pușcă foarte scurtă a cărei țeavă avea gura răsfrântă ca la trompetă. – Din fr. tromblon. DOOM
tromblón s. n., pl. trombloáne
tromblonul
TROMBLÓN, trombloane, s. n. Pușcă foarte scurtă a cărei țeavă avea gura răsfrântă ca la trompetă. – Din fr. tromblon. DOOM
tromblón s. n., pl. trombloáne
tromblonului
TROMBLÓN, trombloane, s. n. Pușcă foarte scurtă a cărei țeavă avea gura răsfrântă ca la trompetă. – Din fr. tromblon. DOOM
tromblón s. n., pl. trombloáne
trombo
TROMBO- v. trombus.
tromboane
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone.
tromboanele
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone.
tromboanelor
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone.
trombochinaza
TROMBOCHINÁZĂ, trombochinaze, s. f. Enzimă prezentă în țesuturi, care, în contact cu ionii de calciu, provoacă coagularea sângelui; tromboplastină. – Din fr. thrombokinase. DOOM
trombochináză s. f., g.-d. art. trombochinázei; pl. trombochináze
trombochinaze
TROMBOCHINÁZĂ, trombochinaze, s. f. Enzimă prezentă în țesuturi, care, în contact cu ionii de calciu, provoacă coagularea sângelui; tromboplastină. – Din fr. thrombokinase. DOOM
trombochináză s. f., g.-d. art. trombochinázei; pl. trombochináze
trombochinazei
TROMBOCHINÁZĂ, trombochinaze, s. f. Enzimă prezentă în țesuturi, care, în contact cu ionii de calciu, provoacă coagularea sângelui; tromboplastină. – Din fr. thrombokinase. DOOM
trombochináză s. f., g.-d. art. trombochinázei; pl. trombochináze
trombochinazele
TROMBOCHINÁZĂ, trombochinaze, s. f. Enzimă prezentă în țesuturi, care, în contact cu ionii de calciu, provoacă coagularea sângelui; tromboplastină. – Din fr. thrombokinase. DOOM
trombochináză s. f., g.-d. art. trombochinázei; pl. trombochináze
trombochinazelor
TROMBOCHINÁZĂ, trombochinaze, s. f. Enzimă prezentă în țesuturi, care, în contact cu ionii de calciu, provoacă coagularea sângelui; tromboplastină. – Din fr. thrombokinase. DOOM
trombochináză s. f., g.-d. art. trombochinázei; pl. trombochináze
trombocit
TROMBOCÍTĂ s. f. v. trombocit. DOOM
trombocít s. n., pl. trombocíte
trombocite
TROMBOCÍTĂ s. f. v. trombocit. DOOM
trombocít s. n., pl. trombocíte
trombocitele
TROMBOCÍTĂ s. f. v. trombocit. DOOM
trombocít s. n., pl. trombocíte
trombocitelor
TROMBOCÍTĂ s. f. v. trombocit. DOOM
trombocít s. n., pl. trombocíte
trombocitemie
TROMBOCITEMÍE s.f. (Med.) Înmulțire exagerată a trombocitelor; trombocitoză. [Gen. -iei. / < fr. thrombocytémie].
trombocitopenie
TROMBOCITOPENÍE s. f. Scădere anormală a numărului de trombocite din sânge, manifestată prin hemoragii, purpură, amețeli etc. – Din fr. throinbocytopénie. DOOM
trombocitopeníe s. f., art. trombocitopenía, g.-d. trombocitopeníi, art. tromocitopeníei
trombocitoza
TROMBOCITÓZĂ s. f. Înmulțire excesivă a trombocitelor. – Din germ. Thrombozytose. DOOM
trombocitóză s. f., g.-d. art. trombocitózei
trombocitoze
TROMBOCITÓZĂ s. f. Înmulțire excesivă a trombocitelor. – Din germ. Thrombozytose. DOOM
trombocitóză s. f., g.-d. art. trombocitózei
trombocitozei
TROMBOCITÓZĂ s. f. Înmulțire excesivă a trombocitelor. – Din germ. Thrombozytose. DOOM
trombocitóză s. f., g.-d. art. trombocitózei
trombocitozele
TROMBOCITÓZĂ s. f. Înmulțire excesivă a trombocitelor. – Din germ. Thrombozytose. DOOM
trombocitóză s. f., g.-d. art. trombocitózei
trombocitozelor
TROMBOCITÓZĂ s. f. Înmulțire excesivă a trombocitelor. – Din germ. Thrombozytose. DOOM
trombocitóză s. f., g.-d. art. trombocitózei
trombocitul
TROMBOCÍTĂ s. f. v. trombocit. DOOM
trombocít s. n., pl. trombocíte
trombocitului
TROMBOCÍTĂ s. f. v. trombocit. DOOM
trombocít s. n., pl. trombocíte
trombocită
TROMBOCÍTĂ s. f. v. trombocit. DOOM
trombocít s. n., pl. trombocíte
tromboflebita
TROMBOFLEBÍTĂ, tromboflebite, s. f. Inflamație a peretelui unei vene și formare de cheaguri de sânge care pot duce la obturarea totală sau parțială a venei și la provocarea emboliilor. – Din fr. thrombophlébite. DOOM
tromboflebítă (-bo-fle-) s. f., g.-d. art. tromboflebítei; pl. tromboflebíte
tromboflebite
TROMBOFLEBÍTĂ, tromboflebite, s. f. Inflamație a peretelui unei vene și formare de cheaguri de sânge care pot duce la obturarea totală sau parțială a venei și la provocarea emboliilor. – Din fr. thrombophlébite. DOOM
tromboflebítă (-bo-fle-) s. f., g.-d. art. tromboflebítei; pl. tromboflebíte
tromboflebitei
TROMBOFLEBÍTĂ, tromboflebite, s. f. Inflamație a peretelui unei vene și formare de cheaguri de sânge care pot duce la obturarea totală sau parțială a venei și la provocarea emboliilor. – Din fr. thrombophlébite. DOOM
tromboflebítă (-bo-fle-) s. f., g.-d. art. tromboflebítei; pl. tromboflebíte
tromboflebitele
TROMBOFLEBÍTĂ, tromboflebite, s. f. Inflamație a peretelui unei vene și formare de cheaguri de sânge care pot duce la obturarea totală sau parțială a venei și la provocarea emboliilor. – Din fr. thrombophlébite. DOOM
tromboflebítă (-bo-fle-) s. f., g.-d. art. tromboflebítei; pl. tromboflebíte
tromboflebitelor
TROMBOFLEBÍTĂ, tromboflebite, s. f. Inflamație a peretelui unei vene și formare de cheaguri de sânge care pot duce la obturarea totală sau parțială a venei și la provocarea emboliilor. – Din fr. thrombophlébite. DOOM
tromboflebítă (-bo-fle-) s. f., g.-d. art. tromboflebítei; pl. tromboflebíte
trombogen
TROMBOGÉN, -Ă adj. Care produce tromboză. // s.n. Globulină din sânge care, sub acțiunea trombochinazei, generează trombina; protrombină. [< fr. thrombogène].
trombogena
TROMBOGÉN, -Ă adj. Care produce tromboză. // s.n. Globulină din sânge care, sub acțiunea trombochinazei, generează trombina; protrombină. [< fr. thrombogène].
trombogene
TROMBOGÉN, -Ă adj. Care produce tromboză. // s.n. Globulină din sânge care, sub acțiunea trombochinazei, generează trombina; protrombină. [< fr. thrombogène].
trombogenei
TROMBOGÉN, -Ă adj. Care produce tromboză. // s.n. Globulină din sânge care, sub acțiunea trombochinazei, generează trombina; protrombină. [< fr. thrombogène].
trombogenele
TROMBOGÉN, -Ă adj. Care produce tromboză. // s.n. Globulină din sânge care, sub acțiunea trombochinazei, generează trombina; protrombină. [< fr. thrombogène].
trombogenelor
TROMBOGÉN, -Ă adj. Care produce tromboză. // s.n. Globulină din sânge care, sub acțiunea trombochinazei, generează trombina; protrombină. [< fr. thrombogène].
trombogeneză
TROMBOGENÉZĂ s.f. (Med.) Producere a trombozei sau a trombușilor. [< fr. thrombogenèse].
trombogeni
TROMBOGÉN, -Ă adj. Care produce tromboză. // s.n. Globulină din sânge care, sub acțiunea trombochinazei, generează trombina; protrombină. [< fr. thrombogène].
trombogenii
TROMBOGÉN, -Ă adj. Care produce tromboză. // s.n. Globulină din sânge care, sub acțiunea trombochinazei, generează trombina; protrombină. [< fr. thrombogène].
trombogenilor
TROMBOGÉN, -Ă adj. Care produce tromboză. // s.n. Globulină din sânge care, sub acțiunea trombochinazei, generează trombina; protrombină. [< fr. thrombogène].
trombogenul
TROMBOGÉN, -Ă adj. Care produce tromboză. // s.n. Globulină din sânge care, sub acțiunea trombochinazei, generează trombina; protrombină. [< fr. thrombogène].
trombogenului
TROMBOGÉN, -Ă adj. Care produce tromboză. // s.n. Globulină din sânge care, sub acțiunea trombochinazei, generează trombina; protrombină. [< fr. thrombogène].
tromboliză
TROMBOLÍZĂ s.f. (Med.) Metodă terapeutică de dizolvare a unui trombus. [< fr. thrombolyse, cf. gr. thrombos – cheag, lysis – desfacere].
trombon
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone. DOOM
trombón2 (instrument, joc de cărți, minciună) s. n., pl. tromboáne
trombon
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone.
trombonea
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
tromboneai
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
tromboneală
tromboneală, tromboneli s. f. v. trombon.
tromboneam
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonească
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
tromboneau
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
tromboneați
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonesc
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonește
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonești
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
tromboni
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone. DOOM
trombón2 (instrument, joc de cărți, minciună) s. n., pl. tromboáne
tromboni
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonii
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone. DOOM
trombón2 (instrument, joc de cărți, minciună) s. n., pl. tromboáne
trombonii
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonilor
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone. DOOM
trombón2 (instrument, joc de cărți, minciună) s. n., pl. tromboáne
trombonim
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonind
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonire
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonire
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon.
tromboniră
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonirăm
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonirăți
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonise
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonisem
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
tromboniseră
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
tromboniserăm
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
tromboniserăți
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
tromboniseși
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
tromboniseți
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonist
TROMBONÍST, tromboniști, s. m. 1. Instrumentist care cântă din trombon. 2. (Fam.) Epitet dat unei persoane căreia îi place să exagereze, să mintă. – Din fr. tromboniste. DOOM
tromboníst s. m., pl. tromboníști
trombonistul
TROMBONÍST, tromboniști, s. m. 1. Instrumentist care cântă din trombon. 2. (Fam.) Epitet dat unei persoane căreia îi place să exagereze, să mintă. – Din fr. tromboniste. DOOM
tromboníst s. m., pl. tromboníști
trombonistului
TROMBONÍST, tromboniști, s. m. 1. Instrumentist care cântă din trombon. 2. (Fam.) Epitet dat unei persoane căreia îi place să exagereze, să mintă. – Din fr. tromboniste. DOOM
tromboníst s. m., pl. tromboníști
trombonit
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonit
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon.
tromboniși
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
tromboniști
TROMBONÍST, tromboniști, s. m. 1. Instrumentist care cântă din trombon. 2. (Fam.) Epitet dat unei persoane căreia îi place să exagereze, să mintă. – Din fr. tromboniste. DOOM
tromboníst s. m., pl. tromboníști
tromboniștii
TROMBONÍST, tromboniști, s. m. 1. Instrumentist care cântă din trombon. 2. (Fam.) Epitet dat unei persoane căreia îi place să exagereze, să mintă. – Din fr. tromboniste. DOOM
tromboníst s. m., pl. tromboníști
tromboniștilor
TROMBONÍST, tromboniști, s. m. 1. Instrumentist care cântă din trombon. 2. (Fam.) Epitet dat unei persoane căreia îi place să exagereze, să mintă. – Din fr. tromboniste. DOOM
tromboníst s. m., pl. tromboníști
tromboniți
TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. DOOM
*tromboní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trombonésc, imperf. 3 sg. tromboneá; conj. prez. 3 să tromboneáscă
trombonul
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone. DOOM
trombón2 (instrument, joc de cărți, minciună) s. n., pl. tromboáne
trombonul
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone.
trombonului
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone. DOOM
trombón2 (instrument, joc de cărți, minciună) s. n., pl. tromboáne
trombonului
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone.
trombopatia
TROMBOPATÍE, trombopatii, s. f. (Med.) Predispoziție de a face tromboză. – Din fr. thrombopathie.
trombopatie
TROMBOPATÍE, trombopatii, s. f. (Med.) Predispoziție de a face tromboză. – Din fr. thrombopathie.
trombopatiei
TROMBOPATÍE, trombopatii, s. f. (Med.) Predispoziție de a face tromboză. – Din fr. thrombopathie.
trombopatii
TROMBOPATÍE, trombopatii, s. f. (Med.) Predispoziție de a face tromboză. – Din fr. thrombopathie.
trombopatiile
TROMBOPATÍE, trombopatii, s. f. (Med.) Predispoziție de a face tromboză. – Din fr. thrombopathie.
trombopatiilor
TROMBOPATÍE, trombopatii, s. f. (Med.) Predispoziție de a face tromboză. – Din fr. thrombopathie.
trombopenie
TROMBOPENÍE s.f. Lipsă de trombocite în sânge; trombocitopenie. [Gen. -iei. / cf. germ. Thrombopenie].
tromboplastic
TROMBOPLÁSTIC, -Ă adj. (Despre substanțe) Care favorizează coagularea. [< fr. thromboplastique].
tromboplastina
TROMBOPLASTÍNĂ, tromboplastine, s. f. Trombochinază. – Din fr. thromboplastine. DOOM
tromboplastínă (-bo-plas-) s. f., g.-d. art. tromboplastínei; pl. tromboplastíne
tromboplastine
TROMBOPLASTÍNĂ, tromboplastine, s. f. Trombochinază. – Din fr. thromboplastine. DOOM
tromboplastínă (-bo-plas-) s. f., g.-d. art. tromboplastínei; pl. tromboplastíne
tromboplastinei
TROMBOPLASTÍNĂ, tromboplastine, s. f. Trombochinază. – Din fr. thromboplastine. DOOM
tromboplastínă (-bo-plas-) s. f., g.-d. art. tromboplastínei; pl. tromboplastíne
tromboplastinele
TROMBOPLASTÍNĂ, tromboplastine, s. f. Trombochinază. – Din fr. thromboplastine. DOOM
tromboplastínă (-bo-plas-) s. f., g.-d. art. tromboplastínei; pl. tromboplastíne
tromboplastinelor
TROMBOPLASTÍNĂ, tromboplastine, s. f. Trombochinază. – Din fr. thromboplastine. DOOM
tromboplastínă (-bo-plas-) s. f., g.-d. art. tromboplastínei; pl. tromboplastíne
trombopoeză
TROMBOPOIÉZĂ, trombopoieze, s. f. (Biol.) Proces de formare a trombocitelor. – Din fr. thrombopoïèse.
trombopoieza
TROMBOPOIÉZĂ, trombopoieze, s. f. (Biol.) Proces de formare a trombocitelor. – Din fr. thrombopoïèse.
trombopoieze
TROMBOPOIÉZĂ, trombopoieze, s. f. (Biol.) Proces de formare a trombocitelor. – Din fr. thrombopoïèse.
trombopoiezei
TROMBOPOIÉZĂ, trombopoieze, s. f. (Biol.) Proces de formare a trombocitelor. – Din fr. thrombopoïèse.
trombopoiezele
TROMBOPOIÉZĂ, trombopoieze, s. f. (Biol.) Proces de formare a trombocitelor. – Din fr. thrombopoïèse.
trombopoiezelor
TROMBOPOIÉZĂ, trombopoieze, s. f. (Biol.) Proces de formare a trombocitelor. – Din fr. thrombopoïèse.
tromboza
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
tromboza
TROMBÓZĂ, tromboze, s. f. Boală provocată de astuparea unui vas sangvin cu un cheag de sânge. – Din fr. thrombose. DOOM
trombóză s. f., g.-d. art. trombózei; pl. trombóze
trombozai
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozam
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozare
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozară
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozarăm
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozarăți
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozase
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozasem
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozaseră
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozaserăm
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozaserăți
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozaseși
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozaseți
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozat
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozau
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozași
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozați
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
tromboze
TROMBÓZĂ, tromboze, s. f. Boală provocată de astuparea unui vas sangvin cu un cheag de sânge. – Din fr. thrombose. DOOM
trombóză s. f., g.-d. art. trombózei; pl. trombóze
trombozează
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozei
TROMBÓZĂ, tromboze, s. f. Boală provocată de astuparea unui vas sangvin cu un cheag de sânge. – Din fr. thrombose. DOOM
trombóză s. f., g.-d. art. trombózei; pl. trombóze
trombozele
TROMBÓZĂ, tromboze, s. f. Boală provocată de astuparea unui vas sangvin cu un cheag de sânge. – Din fr. thrombose. DOOM
trombóză s. f., g.-d. art. trombózei; pl. trombóze
trombozelor
TROMBÓZĂ, tromboze, s. f. Boală provocată de astuparea unui vas sangvin cu un cheag de sânge. – Din fr. thrombose. DOOM
trombóză s. f., g.-d. art. trombózei; pl. trombóze
trombozez
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozeze
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozezi
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozând
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombozînd
TROMBOZÁ vb. I. refl. A produce trombuși, a face tromboză. [< fr. thromboser].
trombus
TRÓMBUS s.m. (Med.) Cheag de sânge format în vene sau în artere. // (În forma tromb-, trombo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la un) cheag de sânge”, „trombus”. [Var. tromb s.m. / < fr., lat. thrombus, cf. gr. thrombos].
trombus
TRÓMBUS, trombusuri, s. n. Cheag de sânge care se formează într-un vas sangvin. – Din fr., lat. thrombus. DOOM
trómbus s. n., pl. trómbusuri
trombusul
TRÓMBUS, trombusuri, s. n. Cheag de sânge care se formează într-un vas sangvin. – Din fr., lat. thrombus. DOOM
trómbus s. n., pl. trómbusuri
trombusului
TRÓMBUS, trombusuri, s. n. Cheag de sânge care se formează într-un vas sangvin. – Din fr., lat. thrombus. DOOM
trómbus s. n., pl. trómbusuri
trombusuri
TRÓMBUS, trombusuri, s. n. Cheag de sânge care se formează într-un vas sangvin. – Din fr., lat. thrombus. DOOM
trómbus s. n., pl. trómbusuri
trombusurile
TRÓMBUS, trombusuri, s. n. Cheag de sânge care se formează într-un vas sangvin. – Din fr., lat. thrombus. DOOM
trómbus s. n., pl. trómbusuri
trombusurilor
TRÓMBUS, trombusuri, s. n. Cheag de sânge care se formează într-un vas sangvin. – Din fr., lat. thrombus. DOOM
trómbus s. n., pl. trómbusuri
tromel
TRÓMEL s.n. Aparat de sortat minereurile după grosime, constând dintr-o sită cilindrică rotitoare. [< fr. trommel].
tromele
TRÓMEL s.n. Aparat de sortat minereurile după grosime, constând dintr-o sită cilindrică rotitoare. [< fr. trommel].
tromelele
TRÓMEL s.n. Aparat de sortat minereurile după grosime, constând dintr-o sită cilindrică rotitoare. [< fr. trommel].
tromelelor
TRÓMEL s.n. Aparat de sortat minereurile după grosime, constând dintr-o sită cilindrică rotitoare. [< fr. trommel].
tromelul
TRÓMEL s.n. Aparat de sortat minereurile după grosime, constând dintr-o sită cilindrică rotitoare. [< fr. trommel].
tromelului
TRÓMEL s.n. Aparat de sortat minereurile după grosime, constând dintr-o sită cilindrică rotitoare. [< fr. trommel].
trompe
TROMPE L'OEIL s.n. (Arte) Pictură murală care dă la distanță iluzia realității. [Pron. tromp-l'öi. / < fr. trompe l'oeil]. DOOM
!trompe-l’œil (fr.) [pron. trompl'öy] s. n.
trompet
TROMPÉT, trompeți, s. m. (Înv.) Trompetist. – Din fr. trompette. DOOM
trompét (înv.) s. m., pl. trompéți
trompeta
TROMPÉTĂ, trompete, s. f. Instrument muzical de suflat, alcătuit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat la un capăt cu o deschizătură în formă de pâlnie; goarnă. – Din fr. trompette. DOOM
trompétă (instrument) s. f., g.-d. art. trompétei; pl. trompéte
trompeta
TROMPÉT, -Ă, trompeți, -te, s. m. și f. Trompetist(ă). – Din fr. trompette.
trompetaș
TROMPETÁȘ, trompetași, s. m. (Înv.) Trompetist. – Trompetă + suf. -aș. DOOM
trompetáș (înv.) s. m., pl. trompetáși
trompetași
TROMPETÁȘ, trompetași, s. m. (Înv.) Trompetist. – Trompetă + suf. -aș. DOOM
trompetáș (înv.) s. m., pl. trompetáși
trompetașii
TROMPETÁȘ, trompetași, s. m. (Înv.) Trompetist. – Trompetă + suf. -aș. DOOM
trompetáș (înv.) s. m., pl. trompetáși
trompetașilor
TROMPETÁȘ, trompetași, s. m. (Înv.) Trompetist. – Trompetă + suf. -aș. DOOM
trompetáș (înv.) s. m., pl. trompetáși
trompetașul
TROMPETÁȘ, trompetași, s. m. (Înv.) Trompetist. – Trompetă + suf. -aș. DOOM
trompetáș (înv.) s. m., pl. trompetáși
trompetașului
TROMPETÁȘ, trompetași, s. m. (Înv.) Trompetist. – Trompetă + suf. -aș. DOOM
trompetáș (înv.) s. m., pl. trompetáși
trompete
TROMPÉTĂ, trompete, s. f. Instrument muzical de suflat, alcătuit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat la un capăt cu o deschizătură în formă de pâlnie; goarnă. – Din fr. trompette. DOOM
trompétă (instrument) s. f., g.-d. art. trompétei; pl. trompéte
trompete
TROMPÉT, -Ă, trompeți, -te, s. m. și f. Trompetist(ă). – Din fr. trompette.
trompetei
TROMPÉTĂ, trompete, s. f. Instrument muzical de suflat, alcătuit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat la un capăt cu o deschizătură în formă de pâlnie; goarnă. – Din fr. trompette. DOOM
trompétă (instrument) s. f., g.-d. art. trompétei; pl. trompéte
trompetei
TROMPÉT, -Ă, trompeți, -te, s. m. și f. Trompetist(ă). – Din fr. trompette.
trompetele
TROMPÉTĂ, trompete, s. f. Instrument muzical de suflat, alcătuit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat la un capăt cu o deschizătură în formă de pâlnie; goarnă. – Din fr. trompette. DOOM
trompétă (instrument) s. f., g.-d. art. trompétei; pl. trompéte
trompetele
TROMPÉT, -Ă, trompeți, -te, s. m. și f. Trompetist(ă). – Din fr. trompette.
trompetelor
TROMPÉTĂ, trompete, s. f. Instrument muzical de suflat, alcătuit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat la un capăt cu o deschizătură în formă de pâlnie; goarnă. – Din fr. trompette. DOOM
trompétă (instrument) s. f., g.-d. art. trompétei; pl. trompéte
trompetelor
TROMPÉT, -Ă, trompeți, -te, s. m. și f. Trompetist(ă). – Din fr. trompette.
trompetist
TROMPETÍST, trompetiști, s. m. Persoană care cântă la trompetă; trompet, trompetaș, trâmbițaș, gornist. – Din fr. trompettiste. DOOM
trompetístă s. f., g.-d. art. trompetístei; pl. trompetíste
trompetista
TROMPETÍST, trompetiști, s. m. Persoană care cântă la trompetă; trompet, trompetaș, trâmbițaș, gornist. – Din fr. trompettiste. DOOM
trompetístă s. f., g.-d. art. trompetístei; pl. trompetíste
trompetiste
TROMPETÍST, trompetiști, s. m. Persoană care cântă la trompetă; trompet, trompetaș, trâmbițaș, gornist. – Din fr. trompettiste. DOOM
trompetístă s. f., g.-d. art. trompetístei; pl. trompetíste
trompetistei
TROMPETÍST, trompetiști, s. m. Persoană care cântă la trompetă; trompet, trompetaș, trâmbițaș, gornist. – Din fr. trompettiste. DOOM
trompetístă s. f., g.-d. art. trompetístei; pl. trompetíste
trompetistele
TROMPETÍST, trompetiști, s. m. Persoană care cântă la trompetă; trompet, trompetaș, trâmbițaș, gornist. – Din fr. trompettiste. DOOM
trompetístă s. f., g.-d. art. trompetístei; pl. trompetíste
trompetistelor
TROMPETÍST, trompetiști, s. m. Persoană care cântă la trompetă; trompet, trompetaș, trâmbițaș, gornist. – Din fr. trompettiste. DOOM
trompetístă s. f., g.-d. art. trompetístei; pl. trompetíste
trompetistul
TROMPETÍST, trompetiști, s. m. Persoană care cântă la trompetă; trompet, trompetaș, trâmbițaș, gornist. – Din fr. trompettiste. DOOM
trompetístă s. f., g.-d. art. trompetístei; pl. trompetíste
trompetistului
TROMPETÍST, trompetiști, s. m. Persoană care cântă la trompetă; trompet, trompetaș, trâmbițaș, gornist. – Din fr. trompettiste. DOOM
trompetístă s. f., g.-d. art. trompetístei; pl. trompetíste
trompetiști
TROMPETÍST, trompetiști, s. m. Persoană care cântă la trompetă; trompet, trompetaș, trâmbițaș, gornist. – Din fr. trompettiste. DOOM
trompetístă s. f., g.-d. art. trompetístei; pl. trompetíste
trompetiștii
TROMPETÍST, trompetiști, s. m. Persoană care cântă la trompetă; trompet, trompetaș, trâmbițaș, gornist. – Din fr. trompettiste. DOOM
trompetístă s. f., g.-d. art. trompetístei; pl. trompetíste
trompetiștilor
TROMPETÍST, trompetiști, s. m. Persoană care cântă la trompetă; trompet, trompetaș, trâmbițaș, gornist. – Din fr. trompettiste. DOOM
trompetístă s. f., g.-d. art. trompetístei; pl. trompetíste
trompetul
TROMPÉT, trompeți, s. m. (Înv.) Trompetist. – Din fr. trompette. DOOM
trompét (înv.) s. m., pl. trompéți
trompetului
TROMPÉT, trompeți, s. m. (Înv.) Trompetist. – Din fr. trompette. DOOM
trompét (înv.) s. m., pl. trompéți
trompeți
TROMPÉT, trompeți, s. m. (Înv.) Trompetist. – Din fr. trompette. DOOM
trompét (înv.) s. m., pl. trompéți
trompeții
TROMPÉT, trompeți, s. m. (Înv.) Trompetist. – Din fr. trompette. DOOM
trompét (înv.) s. m., pl. trompéți
trompeților
TROMPÉT, trompeți, s. m. (Înv.) Trompetist. – Din fr. trompette. DOOM
trompét (înv.) s. m., pl. trompéți
trompă
TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză; p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe. DOOM
trómbă (vârtej, coloană de apă) s. f., g.-d. art. trómbei; pl. trómbe
trompă
TRÓMPĂ, trompe, s. f. 1. Excrescență cărnoasă în formă de tub, care prelungește nasul la elefant, la tapir etc. și care servește la pipăit și la apucat. ♦ Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate (care servește la supt). 2. Canal prin care se elimină ovulele formate în ovar. 3. (În sintagma) Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legătura între timpan și faringe. 4. Aparat folosit pentru ventilarea sau evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o încăpere etc., pentru a realiza un vid. 5. Element de construcție în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan poligonal sau circular. – Din fr. trompe. DOOM
trómpă (organ) s. f., g.-d. art. trómpei; pl. trómpe
tron
TRON2, tronuri, s. n. 1. (Pop.) Ladă în care țăranii își păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n. DOOM
tron (jeț, ladă) s. n., pl. trónuri
trona
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronai
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronam
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronare
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronare
TRONÁRE, tronări, s. f. Acțiunea de a trona și rezultatul ei. – V. trona. DOOM
tronáre s. f., g.-d. art. tronắrii; pl. tronắri
tronarea
TRONÁRE, tronări, s. f. Acțiunea de a trona și rezultatul ei. – V. trona. DOOM
tronáre s. f., g.-d. art. tronắrii; pl. tronắri
tronară
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronarăm
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronarăți
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronase
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronasem
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronaseră
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronaserăm
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronaserăți
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronaseși
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronaseți
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronat
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronau
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronași
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronați
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronc
TRONC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o ciocnire, de o cădere, de trântirea unui lucru etc. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) tronc (la inimă) = a-i deveni cuiva drag dintr-odată; a îndrăgi (pe neașteptate). ♦ Exclamație care exprimă surpriza în fața unui lucru neașteptat sau a unei situații neprevăzute. ◊ Expr. (Fam.) Tronc, Marghioalo, se spune când cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situația în care se găsește. – Onomatopee. DOOM
tronc interj.
tronca
TRÓNCA-TRÁNCA interj. v. tronca-tronca.
troncatura
TRONCATÚRĂ s.f. Înlocuire într-un cristal a unei muchii cu o fațetă. [< fr. troncature].
troncaturi
TRONCATÚRĂ s.f. Înlocuire într-un cristal a unei muchii cu o fațetă. [< fr. troncature].
troncaturii
TRONCATÚRĂ s.f. Înlocuire într-un cristal a unei muchii cu o fațetă. [< fr. troncature].
troncaturile
TRONCATÚRĂ s.f. Înlocuire într-un cristal a unei muchii cu o fațetă. [< fr. troncature].
troncaturilor
TRONCATÚRĂ s.f. Înlocuire într-un cristal a unei muchii cu o fațetă. [< fr. troncature].
troncon
TRONCÓN, tronconuri, s. n. (Rar) Trunchi de con. – Din tronconic (derivat regresiv). DOOM
troncón (rar) s. n., pl. troncónuri
tronconic
TRONCÓNIC, -Ă, tronconici, -ce, adj. Care are forma unui trunchi de con. – Din fr. tronconique. DOOM
troncónic adj. m., pl. troncónici; f. troncónică, pl. troncónice
tronconica
TRONCÓNIC, -Ă, tronconici, -ce, adj. Care are forma unui trunchi de con. – Din fr. tronconique. DOOM
troncónic adj. m., pl. troncónici; f. troncónică, pl. troncónice
tronconice
TRONCÓNIC, -Ă, tronconici, -ce, adj. Care are forma unui trunchi de con. – Din fr. tronconique. DOOM
troncónic adj. m., pl. troncónici; f. troncónică, pl. troncónice
tronconicei
TRONCÓNIC, -Ă, tronconici, -ce, adj. Care are forma unui trunchi de con. – Din fr. tronconique. DOOM
troncónic adj. m., pl. troncónici; f. troncónică, pl. troncónice
tronconicele
TRONCÓNIC, -Ă, tronconici, -ce, adj. Care are forma unui trunchi de con. – Din fr. tronconique. DOOM
troncónic adj. m., pl. troncónici; f. troncónică, pl. troncónice
tronconicelor
TRONCÓNIC, -Ă, tronconici, -ce, adj. Care are forma unui trunchi de con. – Din fr. tronconique. DOOM
troncónic adj. m., pl. troncónici; f. troncónică, pl. troncónice
tronconici
TRONCÓNIC, -Ă, tronconici, -ce, adj. Care are forma unui trunchi de con. – Din fr. tronconique. DOOM
troncónic adj. m., pl. troncónici; f. troncónică, pl. troncónice
tronconicii
TRONCÓNIC, -Ă, tronconici, -ce, adj. Care are forma unui trunchi de con. – Din fr. tronconique. DOOM
troncónic adj. m., pl. troncónici; f. troncónică, pl. troncónice
tronconicilor
TRONCÓNIC, -Ă, tronconici, -ce, adj. Care are forma unui trunchi de con. – Din fr. tronconique. DOOM
troncónic adj. m., pl. troncónici; f. troncónică, pl. troncónice
tronconicul
TRONCÓNIC, -Ă, tronconici, -ce, adj. Care are forma unui trunchi de con. – Din fr. tronconique. DOOM
troncónic adj. m., pl. troncónici; f. troncónică, pl. troncónice
tronconicului
TRONCÓNIC, -Ă, tronconici, -ce, adj. Care are forma unui trunchi de con. – Din fr. tronconique. DOOM
troncónic adj. m., pl. troncónici; f. troncónică, pl. troncónice
tronconul
TRONCÓN, tronconuri, s. n. (Rar) Trunchi de con. – Din tronconic (derivat regresiv). DOOM
troncón (rar) s. n., pl. troncónuri
tronconului
TRONCÓN, tronconuri, s. n. (Rar) Trunchi de con. – Din tronconic (derivat regresiv). DOOM
troncón (rar) s. n., pl. troncónuri
tronconuri
TRONCÓN, tronconuri, s. n. (Rar) Trunchi de con. – Din tronconic (derivat regresiv). DOOM
troncón (rar) s. n., pl. troncónuri
tronconurile
TRONCÓN, tronconuri, s. n. (Rar) Trunchi de con. – Din tronconic (derivat regresiv). DOOM
troncón (rar) s. n., pl. troncónuri
tronconurilor
TRONCÓN, tronconuri, s. n. (Rar) Trunchi de con. – Din tronconic (derivat regresiv). DOOM
troncón (rar) s. n., pl. troncónuri
troncot
TRÓNCOT s. n. v. troncăt. DOOM
tróncăt s. n., pl. tróncăte
troncănea
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăneai
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăneam
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănească
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăneau
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăneați
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănesc
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănește
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănești
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăni
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănii
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănim
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănind
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănire
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănire
TRONCĂNÍRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni. DOOM
troncăníre s. f., g.-d. art. troncănírii; pl. troncăníri
troncănirea
TRONCĂNÍRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni. DOOM
troncăníre s. f., g.-d. art. troncănírii; pl. troncăníri
troncăniri
TRONCĂNÍRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni. DOOM
troncăníre s. f., g.-d. art. troncănírii; pl. troncăníri
troncănirii
TRONCĂNÍRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni. DOOM
troncăníre s. f., g.-d. art. troncănírii; pl. troncăníri
troncănirile
TRONCĂNÍRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni. DOOM
troncăníre s. f., g.-d. art. troncănírii; pl. troncăníri
troncănirilor
TRONCĂNÍRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni. DOOM
troncăníre s. f., g.-d. art. troncănírii; pl. troncăníri
troncăniră
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănirăm
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănirăți
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănise
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănisem
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăniseră
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăniserăm
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăniserăți
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăniseși
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăniseți
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănit
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănit
TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni. DOOM
troncănít s. n., pl. troncăníturi
troncănitul
TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni. DOOM
troncănít s. n., pl. troncăníturi
troncănitului
TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni. DOOM
troncănít s. n., pl. troncăníturi
troncănituri
TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni. DOOM
troncănít s. n., pl. troncăníturi
troncăniturile
TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni. DOOM
troncănít s. n., pl. troncăníturi
troncăniturilor
TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni. DOOM
troncănít s. n., pl. troncăníturi
troncăniși
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăniți
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni. DOOM
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăt
TRÓNCOT s. n. v. troncăt. DOOM
tróncăt s. n., pl. tróncăte
tronează
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronez
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
troneze
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronezi
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronișoare
TRONIȘÓR, tronișoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui tron2. – Tron2 + suf. -ișor. DOOM
tronișór (pop.) s. n., pl. tronișoáre
tronișoarele
TRONIȘÓR, tronișoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui tron2. – Tron2 + suf. -ișor. DOOM
tronișór (pop.) s. n., pl. tronișoáre
tronișoarelor
TRONIȘÓR, tronișoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui tron2. – Tron2 + suf. -ișor. DOOM
tronișór (pop.) s. n., pl. tronișoáre
tronișor
TRONIȘÓR, tronișoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui tron2. – Tron2 + suf. -ișor. DOOM
tronișór (pop.) s. n., pl. tronișoáre
tronișorul
TRONIȘÓR, tronișoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui tron2. – Tron2 + suf. -ișor. DOOM
tronișór (pop.) s. n., pl. tronișoáre
tronișorului
TRONIȘÓR, tronișoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui tron2. – Tron2 + suf. -ișor. DOOM
tronișór (pop.) s. n., pl. tronișoáre
tronsoane
TRONSÓN, tronsoane, s. n. Parte dintr-un obiect, dintr-un organ de mașină sau dintr-o construcție având o particularitate distinctă și delimitată de rest prin anumite elemente de legătură sau prin repere. – Din fr. tronçon. DOOM
tronsón s. n., pl. tronsoáne
tronsoanele
TRONSÓN, tronsoane, s. n. Parte dintr-un obiect, dintr-un organ de mașină sau dintr-o construcție având o particularitate distinctă și delimitată de rest prin anumite elemente de legătură sau prin repere. – Din fr. tronçon. DOOM
tronsón s. n., pl. tronsoáne
tronsoanelor
TRONSÓN, tronsoane, s. n. Parte dintr-un obiect, dintr-un organ de mașină sau dintr-o construcție având o particularitate distinctă și delimitată de rest prin anumite elemente de legătură sau prin repere. – Din fr. tronçon. DOOM
tronsón s. n., pl. tronsoáne
tronson
TRONSÓN, tronsoane, s. n. Parte dintr-un obiect, dintr-un organ de mașină sau dintr-o construcție având o particularitate distinctă și delimitată de rest prin anumite elemente de legătură sau prin repere. – Din fr. tronçon. DOOM
tronsón s. n., pl. tronsoáne
tronsonul
TRONSÓN, tronsoane, s. n. Parte dintr-un obiect, dintr-un organ de mașină sau dintr-o construcție având o particularitate distinctă și delimitată de rest prin anumite elemente de legătură sau prin repere. – Din fr. tronçon. DOOM
tronsón s. n., pl. tronsoáne
tronsonului
TRONSÓN, tronsoane, s. n. Parte dintr-un obiect, dintr-un organ de mașină sau dintr-o construcție având o particularitate distinctă și delimitată de rest prin anumite elemente de legătură sau prin repere. – Din fr. tronçon. DOOM
tronsón s. n., pl. tronsoáne
tronul
TRON2, tronuri, s. n. 1. (Pop.) Ladă în care țăranii își păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n. DOOM
tron (jeț, ladă) s. n., pl. trónuri
tronului
TRON2, tronuri, s. n. 1. (Pop.) Ladă în care țăranii își păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n. DOOM
tron (jeț, ladă) s. n., pl. trónuri
tronuri
TRON2, tronuri, s. n. 1. (Pop.) Ladă în care țăranii își păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n. DOOM
tron (jeț, ladă) s. n., pl. trónuri
tronurile
TRON2, tronuri, s. n. 1. (Pop.) Ladă în care țăranii își păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n. DOOM
tron (jeț, ladă) s. n., pl. trónuri
tronurilor
TRON2, tronuri, s. n. 1. (Pop.) Ladă în care țăranii își păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n. DOOM
tron (jeț, ladă) s. n., pl. trónuri
tronând
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronînd
TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner. DOOM
troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză
tronări
TRONÁRE, tronări, s. f. Acțiunea de a trona și rezultatul ei. – V. trona. DOOM
tronáre s. f., g.-d. art. tronắrii; pl. tronắri
tronării
TRONÁRE, tronări, s. f. Acțiunea de a trona și rezultatul ei. – V. trona. DOOM
tronáre s. f., g.-d. art. tronắrii; pl. tronắri
tronările
TRONÁRE, tronări, s. f. Acțiunea de a trona și rezultatul ei. – V. trona. DOOM
tronáre s. f., g.-d. art. tronắrii; pl. tronắri
tronărilor
TRONÁRE, tronări, s. f. Acțiunea de a trona și rezultatul ei. – V. trona. DOOM
tronáre s. f., g.-d. art. tronắrii; pl. tronắri
troostita
TROOSTÍTĂ s.f. Constituent structural al oțelului. [Pron. tro-os-. / < fr. troostite]. DOOM
troostítă s. f., g.-d. art. troostítei
troostite
TROOSTÍTĂ s.f. Constituent structural al oțelului. [Pron. tro-os-. / < fr. troostite]. DOOM
troostítă s. f., g.-d. art. troostítei
troostitei
TROOSTÍTĂ s.f. Constituent structural al oțelului. [Pron. tro-os-. / < fr. troostite]. DOOM
troostítă s. f., g.-d. art. troostítei
trop
TROP1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită zgomotul pe care îl fac picioarele când lovesc pământul în mers. [Var.: trópa, (pop.) trópai interj.] – Onomatopee. DOOM
trop1/trópa interj.
trop
TROP2, tropi, s. m. Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos. DOOM
trop2 s. m., pl. tropi
tropa
TRÓPA interj. v. trop1. DOOM
trópa v. trop
tropaeolum
CĂLȚUNÁȘ2 s. m. v. colțunaș.
tropai
TRÓPAI interj. v. trop1.
tropar
TROPÁR, tropare, s. n. Scurtă cântare bisericească de laudă în cinstea unui sfânt sau a unui eveniment religios. – Din sl. troparĩ. DOOM
tropár s. n., pl. tropáre
tropare
TROPÁR, tropare, s. n. Scurtă cântare bisericească de laudă în cinstea unui sfânt sau a unui eveniment religios. – Din sl. troparĩ. DOOM
tropár s. n., pl. tropáre
troparele
TROPÁR, tropare, s. n. Scurtă cântare bisericească de laudă în cinstea unui sfânt sau a unui eveniment religios. – Din sl. troparĩ. DOOM
tropár s. n., pl. tropáre
troparelor
TROPÁR, tropare, s. n. Scurtă cântare bisericească de laudă în cinstea unui sfânt sau a unui eveniment religios. – Din sl. troparĩ. DOOM
tropár s. n., pl. tropáre
troparul
TROPÁR, tropare, s. n. Scurtă cântare bisericească de laudă în cinstea unui sfânt sau a unui eveniment religios. – Din sl. troparĩ. DOOM
tropár s. n., pl. tropáre
troparului
TROPÁR, tropare, s. n. Scurtă cântare bisericească de laudă în cinstea unui sfânt sau a unui eveniment religios. – Din sl. troparĩ. DOOM
tropár s. n., pl. tropáre
tropcă
TRÓPCĂ s. f. Numele unui dans popular. Nuntașii se prind la joc... cam cu următoarele jocuri:... tropca, țăpoiul. SEVASTOS, N. 282.
trophonius
Trophonius, fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Meșter neîntrecut în construcții, Trophonius a înălțat, împreună cu fratele său Agamedes, un templu lui Apollo, la Delphi. În legătură cu moartea sa tragică, existau mai multe variante (v. și Agamedes).
tropi
TROP2, tropi, s. m. Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos. DOOM
trop2 s. m., pl. tropi
tropic
TRÓPIC2, -Ă, tropici, -ce, adj. Referitor la tropi2; figurat, metaforic. – Din fr. tropique. DOOM
Trópicul Rácului s. propriu n.
tropica
TRÓPIC2, -Ă, tropici, -ce, adj. Referitor la tropi2; figurat, metaforic. – Din fr. tropique. DOOM
Trópicul Rácului s. propriu n.
tropical
TROPICÁL, -Ă, tropicali, -e, adj. Care ține de tropice, care se află în regiunea tropicelor, specific tropicelor. ◊ Căldură tropicală = căldură dogoritoare, caniculară. – Din fr. tropical. DOOM
tropicál adj. m., pl. tropicáli; f. tropicálă, pl. tropicále
tropicala
TROPICÁL, -Ă, tropicali, -e, adj. Care ține de tropice, care se află în regiunea tropicelor, specific tropicelor. ◊ Căldură tropicală = căldură dogoritoare, caniculară. – Din fr. tropical. DOOM
tropicál adj. m., pl. tropicáli; f. tropicálă, pl. tropicále
tropicale
TROPICÁL, -Ă, tropicali, -e, adj. Care ține de tropice, care se află în regiunea tropicelor, specific tropicelor. ◊ Căldură tropicală = căldură dogoritoare, caniculară. – Din fr. tropical. DOOM
tropicál adj. m., pl. tropicáli; f. tropicálă, pl. tropicále
tropicalei
TROPICÁL, -Ă, tropicali, -e, adj. Care ține de tropice, care se află în regiunea tropicelor, specific tropicelor. ◊ Căldură tropicală = căldură dogoritoare, caniculară. – Din fr. tropical. DOOM
tropicál adj. m., pl. tropicáli; f. tropicálă, pl. tropicále
tropicalele
TROPICÁL, -Ă, tropicali, -e, adj. Care ține de tropice, care se află în regiunea tropicelor, specific tropicelor. ◊ Căldură tropicală = căldură dogoritoare, caniculară. – Din fr. tropical. DOOM
tropicál adj. m., pl. tropicáli; f. tropicálă, pl. tropicále
tropicalelor
TROPICÁL, -Ă, tropicali, -e, adj. Care ține de tropice, care se află în regiunea tropicelor, specific tropicelor. ◊ Căldură tropicală = căldură dogoritoare, caniculară. – Din fr. tropical. DOOM
tropicál adj. m., pl. tropicáli; f. tropicálă, pl. tropicále
tropicali
TROPICÁL, -Ă, tropicali, -e, adj. Care ține de tropice, care se află în regiunea tropicelor, specific tropicelor. ◊ Căldură tropicală = căldură dogoritoare, caniculară. – Din fr. tropical. DOOM
tropicál adj. m., pl. tropicáli; f. tropicálă, pl. tropicále
tropicalii
TROPICÁL, -Ă, tropicali, -e, adj. Care ține de tropice, care se află în regiunea tropicelor, specific tropicelor. ◊ Căldură tropicală = căldură dogoritoare, caniculară. – Din fr. tropical. DOOM
tropicál adj. m., pl. tropicáli; f. tropicálă, pl. tropicále
tropicalilor
TROPICÁL, -Ă, tropicali, -e, adj. Care ține de tropice, care se află în regiunea tropicelor, specific tropicelor. ◊ Căldură tropicală = căldură dogoritoare, caniculară. – Din fr. tropical. DOOM
tropicál adj. m., pl. tropicáli; f. tropicálă, pl. tropicále
tropicaliza
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizai
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizam
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizare
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizare
TROPICALIZÁRE, tropicalizări, s. f. Ansamblu de operații executate pentru ca o piesă, un aparat, o instalație etc. să poată rezista la oscilațiile de temperatură din zonele tropicale. – După fr. tropicalisation. DOOM
tropicalizáre s. f., g.-d. art. tropicalizắrii; pl. tropicalizắri
tropicalizarea
TROPICALIZÁRE, tropicalizări, s. f. Ansamblu de operații executate pentru ca o piesă, un aparat, o instalație etc. să poată rezista la oscilațiile de temperatură din zonele tropicale. – După fr. tropicalisation. DOOM
tropicalizáre s. f., g.-d. art. tropicalizắrii; pl. tropicalizắri
tropicalizară
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizarăm
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizarăți
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizase
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizasem
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizaseră
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizaserăm
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizaserăți
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizaseși
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizaseți
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizat
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizat
TROPICALIZÁT, -Ă, tropicalizați, -te, adj. (Despre piese, aparate, instalații etc.) Căruia i s-au aplicat tratamente de tropicalizare. – V. tropicaliza.
tropicalizata
TROPICALIZÁT, -Ă, tropicalizați, -te, adj. (Despre piese, aparate, instalații etc.) Căruia i s-au aplicat tratamente de tropicalizare. – V. tropicaliza.
tropicalizate
TROPICALIZÁT, -Ă, tropicalizați, -te, adj. (Despre piese, aparate, instalații etc.) Căruia i s-au aplicat tratamente de tropicalizare. – V. tropicaliza.
tropicalizatei
TROPICALIZÁT, -Ă, tropicalizați, -te, adj. (Despre piese, aparate, instalații etc.) Căruia i s-au aplicat tratamente de tropicalizare. – V. tropicaliza.
tropicalizatele
TROPICALIZÁT, -Ă, tropicalizați, -te, adj. (Despre piese, aparate, instalații etc.) Căruia i s-au aplicat tratamente de tropicalizare. – V. tropicaliza.
tropicalizatelor
TROPICALIZÁT, -Ă, tropicalizați, -te, adj. (Despre piese, aparate, instalații etc.) Căruia i s-au aplicat tratamente de tropicalizare. – V. tropicaliza.
tropicalizatul
TROPICALIZÁT, -Ă, tropicalizați, -te, adj. (Despre piese, aparate, instalații etc.) Căruia i s-au aplicat tratamente de tropicalizare. – V. tropicaliza.
tropicalizatului
TROPICALIZÁT, -Ă, tropicalizați, -te, adj. (Despre piese, aparate, instalații etc.) Căruia i s-au aplicat tratamente de tropicalizare. – V. tropicaliza.
tropicalizau
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizași
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizați
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizați
TROPICALIZÁT, -Ă, tropicalizați, -te, adj. (Despre piese, aparate, instalații etc.) Căruia i s-au aplicat tratamente de tropicalizare. – V. tropicaliza.
tropicalizație
TROPICALIZÁȚIE s.f. Tropicalizare. [< fr. tropicalisation].
tropicalizații
TROPICALIZÁT, -Ă, tropicalizați, -te, adj. (Despre piese, aparate, instalații etc.) Căruia i s-au aplicat tratamente de tropicalizare. – V. tropicaliza.
tropicalizaților
TROPICALIZÁT, -Ă, tropicalizați, -te, adj. (Despre piese, aparate, instalații etc.) Căruia i s-au aplicat tratamente de tropicalizare. – V. tropicaliza.
tropicalizează
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizez
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizeze
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizezi
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizând
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizînd
TROPICALIZÁ, tropicalizez, vb. I. Tranz. A executa operațiile de tropicalizare. – Din tropicalizare (derivat regresiv). DOOM
tropicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tropicalizeáză
tropicalizări
TROPICALIZÁRE, tropicalizări, s. f. Ansamblu de operații executate pentru ca o piesă, un aparat, o instalație etc. să poată rezista la oscilațiile de temperatură din zonele tropicale. – După fr. tropicalisation. DOOM
tropicalizáre s. f., g.-d. art. tropicalizắrii; pl. tropicalizắri
tropicalizării
TROPICALIZÁRE, tropicalizări, s. f. Ansamblu de operații executate pentru ca o piesă, un aparat, o instalație etc. să poată rezista la oscilațiile de temperatură din zonele tropicale. – După fr. tropicalisation. DOOM
tropicalizáre s. f., g.-d. art. tropicalizắrii; pl. tropicalizắri
tropicalizările
TROPICALIZÁRE, tropicalizări, s. f. Ansamblu de operații executate pentru ca o piesă, un aparat, o instalație etc. să poată rezista la oscilațiile de temperatură din zonele tropicale. – După fr. tropicalisation. DOOM
tropicalizáre s. f., g.-d. art. tropicalizắrii; pl. tropicalizắri
tropicalizărilor
TROPICALIZÁRE, tropicalizări, s. f. Ansamblu de operații executate pentru ca o piesă, un aparat, o instalație etc. să poată rezista la oscilațiile de temperatură din zonele tropicale. – După fr. tropicalisation. DOOM
tropicalizáre s. f., g.-d. art. tropicalizắrii; pl. tropicalizắri
tropicalul
TROPICÁL, -Ă, tropicali, -e, adj. Care ține de tropice, care se află în regiunea tropicelor, specific tropicelor. ◊ Căldură tropicală = căldură dogoritoare, caniculară. – Din fr. tropical. DOOM
tropicál adj. m., pl. tropicáli; f. tropicálă, pl. tropicále
tropicalului
TROPICÁL, -Ă, tropicali, -e, adj. Care ține de tropice, care se află în regiunea tropicelor, specific tropicelor. ◊ Căldură tropicală = căldură dogoritoare, caniculară. – Din fr. tropical. DOOM
tropicál adj. m., pl. tropicáli; f. tropicálă, pl. tropicále
tropice
TRÓPIC2, -Ă, tropici, -ce, adj. Referitor la tropi2; figurat, metaforic. – Din fr. tropique. DOOM
Trópicul Rácului s. propriu n.
tropicei
TRÓPIC2, -Ă, tropici, -ce, adj. Referitor la tropi2; figurat, metaforic. – Din fr. tropique. DOOM
Trópicul Rácului s. propriu n.
tropicele
TRÓPIC2, -Ă, tropici, -ce, adj. Referitor la tropi2; figurat, metaforic. – Din fr. tropique. DOOM
Trópicul Rácului s. propriu n.
tropicelor
TRÓPIC2, -Ă, tropici, -ce, adj. Referitor la tropi2; figurat, metaforic. – Din fr. tropique. DOOM
Trópicul Rácului s. propriu n.
tropici
TRÓPIC2, -Ă, tropici, -ce, adj. Referitor la tropi2; figurat, metaforic. – Din fr. tropique. DOOM
Trópicul Rácului s. propriu n.
tropicii
TRÓPIC2, -Ă, tropici, -ce, adj. Referitor la tropi2; figurat, metaforic. – Din fr. tropique. DOOM
Trópicul Rácului s. propriu n.
tropicilor
TRÓPIC2, -Ă, tropici, -ce, adj. Referitor la tropi2; figurat, metaforic. – Din fr. tropique. DOOM
Trópicul Rácului s. propriu n.
tropicul
TRÓPIC2, -Ă, tropici, -ce, adj. Referitor la tropi2; figurat, metaforic. – Din fr. tropique. DOOM
Trópicul Rácului s. propriu n.
tropicului
TRÓPIC2, -Ă, tropici, -ce, adj. Referitor la tropi2; figurat, metaforic. – Din fr. tropique. DOOM
Trópicul Rácului s. propriu n.
tropie
TROPÍE s.f. (Liv.) Tropism. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „mișcare”, „tendință de mișcare într-o anumită direcție”; „transformare”. [Gen. -iei. / < fr. tropie, it. tropia, cf. gr. tropia < tropein – a (se) întoarce, a (se) răsuci].
tropii
TROP2, tropi, s. m. Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos. DOOM
trop2 s. m., pl. tropi
tropilor
TROP2, tropi, s. m. Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos. DOOM
trop2 s. m., pl. tropi
tropism
TROPÍSM, tropisme, s. n. Tendință de acomodare și de orientare a unui organism vegetal fixat de pământ, într-o anumită direcție, sub influența unei excitații exterioare ca lumina, căldura, gravitația, umiditatea etc. – Din fr. tropisme. DOOM
tropísm s. n., pl. tropísme
tropisme
TROPÍSM, tropisme, s. n. Tendință de acomodare și de orientare a unui organism vegetal fixat de pământ, într-o anumită direcție, sub influența unei excitații exterioare ca lumina, căldura, gravitația, umiditatea etc. – Din fr. tropisme. DOOM
tropísm s. n., pl. tropísme
tropismele
TROPÍSM, tropisme, s. n. Tendință de acomodare și de orientare a unui organism vegetal fixat de pământ, într-o anumită direcție, sub influența unei excitații exterioare ca lumina, căldura, gravitația, umiditatea etc. – Din fr. tropisme. DOOM
tropísm s. n., pl. tropísme
tropismelor
TROPÍSM, tropisme, s. n. Tendință de acomodare și de orientare a unui organism vegetal fixat de pământ, într-o anumită direcție, sub influența unei excitații exterioare ca lumina, căldura, gravitația, umiditatea etc. – Din fr. tropisme. DOOM
tropísm s. n., pl. tropísme
tropismul
TROPÍSM, tropisme, s. n. Tendință de acomodare și de orientare a unui organism vegetal fixat de pământ, într-o anumită direcție, sub influența unei excitații exterioare ca lumina, căldura, gravitația, umiditatea etc. – Din fr. tropisme. DOOM
tropísm s. n., pl. tropísme
tropismului
TROPÍSM, tropisme, s. n. Tendință de acomodare și de orientare a unui organism vegetal fixat de pământ, într-o anumită direcție, sub influența unei excitații exterioare ca lumina, căldura, gravitația, umiditatea etc. – Din fr. tropisme. DOOM
tropísm s. n., pl. tropísme
tropo
TROPO- v. trop.
tropofil
TROPOFÍL, -Ă adj. (Despre arbori) Care leapădă frunzele (iarna sau în perioadele de secetă). [Cf. fr. tropofille < gr. tropos – schimbare, phyllon – frunză].
tropofila
TROPOFÍL, -Ă adj. (Despre arbori) Care leapădă frunzele (iarna sau în perioadele de secetă). [Cf. fr. tropofille < gr. tropos – schimbare, phyllon – frunză].
tropofile
TROPOFÍL, -Ă adj. (Despre arbori) Care leapădă frunzele (iarna sau în perioadele de secetă). [Cf. fr. tropofille < gr. tropos – schimbare, phyllon – frunză].
tropofilei
TROPOFÍL, -Ă adj. (Despre arbori) Care leapădă frunzele (iarna sau în perioadele de secetă). [Cf. fr. tropofille < gr. tropos – schimbare, phyllon – frunză].
tropofilele
TROPOFÍL, -Ă adj. (Despre arbori) Care leapădă frunzele (iarna sau în perioadele de secetă). [Cf. fr. tropofille < gr. tropos – schimbare, phyllon – frunză].
tropofilelor
TROPOFÍL, -Ă adj. (Despre arbori) Care leapădă frunzele (iarna sau în perioadele de secetă). [Cf. fr. tropofille < gr. tropos – schimbare, phyllon – frunză].
tropofili
TROPOFÍL, -Ă adj. (Despre arbori) Care leapădă frunzele (iarna sau în perioadele de secetă). [Cf. fr. tropofille < gr. tropos – schimbare, phyllon – frunză].
tropofilii
TROPOFÍL, -Ă adj. (Despre arbori) Care leapădă frunzele (iarna sau în perioadele de secetă). [Cf. fr. tropofille < gr. tropos – schimbare, phyllon – frunză].
tropofililor
TROPOFÍL, -Ă adj. (Despre arbori) Care leapădă frunzele (iarna sau în perioadele de secetă). [Cf. fr. tropofille < gr. tropos – schimbare, phyllon – frunză].
tropofilul
TROPOFÍL, -Ă adj. (Despre arbori) Care leapădă frunzele (iarna sau în perioadele de secetă). [Cf. fr. tropofille < gr. tropos – schimbare, phyllon – frunză].
tropofilului
TROPOFÍL, -Ă adj. (Despre arbori) Care leapădă frunzele (iarna sau în perioadele de secetă). [Cf. fr. tropofille < gr. tropos – schimbare, phyllon – frunză].
tropofita
TROPOFÍTE s.f.pl. Plante care pot face față anotimpului secetos pierzându-și frunzele și intrând în repaus biologic și care, atunci când dispun din nou de apă, înfrunzesc și se dezvoltă rapid. [Cf. fr. tropophytes, germ. Tropophyten < gr. tropos – schimbare, phyton – plantă].
tropofite
TROPOFÍTE s.f.pl. Plante care pot face față anotimpului secetos pierzându-și frunzele și intrând în repaus biologic și care, atunci când dispun din nou de apă, înfrunzesc și se dezvoltă rapid. [Cf. fr. tropophytes, germ. Tropophyten < gr. tropos – schimbare, phyton – plantă].
tropofitei
TROPOFÍTE s.f.pl. Plante care pot face față anotimpului secetos pierzându-și frunzele și intrând în repaus biologic și care, atunci când dispun din nou de apă, înfrunzesc și se dezvoltă rapid. [Cf. fr. tropophytes, germ. Tropophyten < gr. tropos – schimbare, phyton – plantă].
tropofitele
TROPOFÍTE s.f.pl. Plante care pot face față anotimpului secetos pierzându-și frunzele și intrând în repaus biologic și care, atunci când dispun din nou de apă, înfrunzesc și se dezvoltă rapid. [Cf. fr. tropophytes, germ. Tropophyten < gr. tropos – schimbare, phyton – plantă].
tropofitelor
TROPOFÍTE s.f.pl. Plante care pot face față anotimpului secetos pierzându-și frunzele și intrând în repaus biologic și care, atunci când dispun din nou de apă, înfrunzesc și se dezvoltă rapid. [Cf. fr. tropophytes, germ. Tropophyten < gr. tropos – schimbare, phyton – plantă].
tropoi
TROPOÍ vb. IV v. tropăi.
tropologia
TROPOLOGÍE s. f. 1. Limbaj figurat. 2. Disciplină care se ocupă cu studierea tropilor2. – Din fr. tropologie. DOOM
tropologíe s. f., art. tropología, g.-d. tropologíi, art. tropologíei
tropologic
TROPOLÓGIC, -Ă adj. (Liv.) Alegoric, figurat; tropic. [Cf. fr. tropologique].
tropologica
TROPOLÓGIC, -Ă adj. (Liv.) Alegoric, figurat; tropic. [Cf. fr. tropologique].
tropologice
TROPOLÓGIC, -Ă adj. (Liv.) Alegoric, figurat; tropic. [Cf. fr. tropologique].
tropologicei
TROPOLÓGIC, -Ă adj. (Liv.) Alegoric, figurat; tropic. [Cf. fr. tropologique].
tropologicele
TROPOLÓGIC, -Ă adj. (Liv.) Alegoric, figurat; tropic. [Cf. fr. tropologique].
tropologicelor
TROPOLÓGIC, -Ă adj. (Liv.) Alegoric, figurat; tropic. [Cf. fr. tropologique].
tropologici
TROPOLÓGIC, -Ă adj. (Liv.) Alegoric, figurat; tropic. [Cf. fr. tropologique].
tropologicii
TROPOLÓGIC, -Ă adj. (Liv.) Alegoric, figurat; tropic. [Cf. fr. tropologique].
tropologicilor
TROPOLÓGIC, -Ă adj. (Liv.) Alegoric, figurat; tropic. [Cf. fr. tropologique].
tropologicul
TROPOLÓGIC, -Ă adj. (Liv.) Alegoric, figurat; tropic. [Cf. fr. tropologique].
tropologicului
TROPOLÓGIC, -Ă adj. (Liv.) Alegoric, figurat; tropic. [Cf. fr. tropologique].
tropologie
TROPOLOGÍE s. f. 1. Limbaj figurat. 2. Disciplină care se ocupă cu studierea tropilor2. – Din fr. tropologie. DOOM
tropologíe s. f., art. tropología, g.-d. tropologíi, art. tropologíei
tropologiei
TROPOLOGÍE s. f. 1. Limbaj figurat. 2. Disciplină care se ocupă cu studierea tropilor2. – Din fr. tropologie. DOOM
tropologíe s. f., art. tropología, g.-d. tropologíi, art. tropologíei
tropologii
TROPOLOGÍE s. f. 1. Limbaj figurat. 2. Disciplină care se ocupă cu studierea tropilor2. – Din fr. tropologie. DOOM
tropologíe s. f., art. tropología, g.-d. tropologíi, art. tropologíei
tropopauza
TROPOPÁUZĂ s. f. Strat al atmosferei intermediar între troposferă și stratosfera. – Din fr. tropopause. DOOM
tropopáuză (-pa-u-) s. f., g.-d. art. tropopáuzei
tropopauze
TROPOPÁUZĂ s. f. Strat al atmosferei intermediar între troposferă și stratosfera. – Din fr. tropopause. DOOM
tropopáuză (-pa-u-) s. f., g.-d. art. tropopáuzei
tropopauzei
TROPOPÁUZĂ s. f. Strat al atmosferei intermediar între troposferă și stratosfera. – Din fr. tropopause. DOOM
tropopáuză (-pa-u-) s. f., g.-d. art. tropopáuzei
tropos
TRÓPOS, troposuri, s. n. (Învechit) Manieră, chip, mod de purtare. Baronul, rușinat se vede de acest tropos, s-a coborît la cea întăi stație și o dispărut. ALEXANDRI, T. 72.
troposfera
TROPOSFÉRĂ s. f. Stratul inferior al atmosferei, care atinge suprafața solului și în care se produc fenomenele meteorologice obișnuite. – Din fr. troposphère. DOOM
!troposféră (-pos-fe-/-po-sfe-) s. f., g.-d. art. troposférei
troposfere
TROPOSFÉRĂ s. f. Stratul inferior al atmosferei, care atinge suprafața solului și în care se produc fenomenele meteorologice obișnuite. – Din fr. troposphère. DOOM
!troposféră (-pos-fe-/-po-sfe-) s. f., g.-d. art. troposférei
troposferei
TROPOSFÉRĂ s. f. Stratul inferior al atmosferei, care atinge suprafața solului și în care se produc fenomenele meteorologice obișnuite. – Din fr. troposphère. DOOM
!troposféră (-pos-fe-/-po-sfe-) s. f., g.-d. art. troposférei
troposferele
TROPOSFÉRĂ s. f. Stratul inferior al atmosferei, care atinge suprafața solului și în care se produc fenomenele meteorologice obișnuite. – Din fr. troposphère. DOOM
!troposféră (-pos-fe-/-po-sfe-) s. f., g.-d. art. troposférei
troposferelor
TROPOSFÉRĂ s. f. Stratul inferior al atmosferei, care atinge suprafața solului și în care se produc fenomenele meteorologice obișnuite. – Din fr. troposphère. DOOM
!troposféră (-pos-fe-/-po-sfe-) s. f., g.-d. art. troposférei
tropot
TRÓPOT, tropote, s. n. Zgomot de copite sau de picioare (încălțate) care izbesc pământul; tropotit. – Din bg., sb. tropot. DOOM
trópot s. n., pl. trópote
tropota
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotare
TROPOTÁ vb. I v. tropoti.
tropote
TRÓPOT, tropote, s. n. Zgomot de copite sau de picioare (încălțate) care izbesc pământul; tropotit. – Din bg., sb. tropot. DOOM
trópot s. n., pl. trópote
tropotea
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropoteai
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropoteam
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotească
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropoteau
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropoteați
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotele
TRÓPOT, tropote, s. n. Zgomot de copite sau de picioare (încălțate) care izbesc pământul; tropotit. – Din bg., sb. tropot. DOOM
trópot s. n., pl. trópote
tropotelor
TRÓPOT, tropote, s. n. Zgomot de copite sau de picioare (încălțate) care izbesc pământul; tropotit. – Din bg., sb. tropot. DOOM
trópot s. n., pl. trópote
tropotesc
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotește
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotești
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropoti
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotii
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotim
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotind
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotire
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotire
TROPOTÍRE, tropotiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tropoti și rezultatul ei. – V. tropoti. DOOM
tropotíre (pop.) s. f., g.-d. art. tropotírii; pl. tropotíri
tropotirea
TROPOTÍRE, tropotiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tropoti și rezultatul ei. – V. tropoti. DOOM
tropotíre (pop.) s. f., g.-d. art. tropotírii; pl. tropotíri
tropotiri
TROPOTÍRE, tropotiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tropoti și rezultatul ei. – V. tropoti. DOOM
tropotíre (pop.) s. f., g.-d. art. tropotírii; pl. tropotíri
tropotirii
TROPOTÍRE, tropotiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tropoti și rezultatul ei. – V. tropoti. DOOM
tropotíre (pop.) s. f., g.-d. art. tropotírii; pl. tropotíri
tropotirile
TROPOTÍRE, tropotiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tropoti și rezultatul ei. – V. tropoti. DOOM
tropotíre (pop.) s. f., g.-d. art. tropotírii; pl. tropotíri
tropotirilor
TROPOTÍRE, tropotiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tropoti și rezultatul ei. – V. tropoti. DOOM
tropotíre (pop.) s. f., g.-d. art. tropotírii; pl. tropotíri
tropotiră
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotirăm
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotirăți
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotise
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotisem
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotiseră
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotiserăm
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotiserăți
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotiseși
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotiseți
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotit
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotit
TROPOTÍT, tropotituri, s. n. (Pop.) Tropot. – V. tropoti. DOOM
tropotít (pop.) s. n., pl. tropotíturi
tropotitul
TROPOTÍT, tropotituri, s. n. (Pop.) Tropot. – V. tropoti. DOOM
tropotít (pop.) s. n., pl. tropotíturi
tropotitului
TROPOTÍT, tropotituri, s. n. (Pop.) Tropot. – V. tropoti. DOOM
tropotít (pop.) s. n., pl. tropotíturi
tropotituri
TROPOTÍT, tropotituri, s. n. (Pop.) Tropot. – V. tropoti. DOOM
tropotít (pop.) s. n., pl. tropotíturi
tropotiturile
TROPOTÍT, tropotituri, s. n. (Pop.) Tropot. – V. tropoti. DOOM
tropotít (pop.) s. n., pl. tropotíturi
tropotiturilor
TROPOTÍT, tropotituri, s. n. (Pop.) Tropot. – V. tropoti. DOOM
tropotít (pop.) s. n., pl. tropotíturi
tropotitură
TROPOTITÚRĂ s. f. Numele unui dans popular. Bateți cu necaz pămîntul... Dați cu toți tropotitura Tot mai scurt și trop. COȘBUC, P. II 66.
tropotită
TROPOTÍTA s. f. art. Numele unui dans popular românesc. – V. tropoti.
tropotiși
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotiți
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A tropăi. [Var.: tropotá vb. I] – Din tropot. DOOM
tropotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tropotésc, imperf. 3 sg. tropoteá; conj. prez. 3 să tropoteáscă
tropotul
TRÓPOT, tropote, s. n. Zgomot de copite sau de picioare (încălțate) care izbesc pământul; tropotit. – Din bg., sb. tropot. DOOM
trópot s. n., pl. trópote
tropotului
TRÓPOT, tropote, s. n. Zgomot de copite sau de picioare (încălțate) care izbesc pământul; tropotit. – Din bg., sb. tropot. DOOM
trópot s. n., pl. trópote
tropoțel
TROPOȚÉL adv. Ușurel, cu pași deși și mărunți. Tropoțel pe lîngă horn, Am un fin ca și un domn. Tropoțel pe lîngă masă, Am o fină preoteasă. MARIAN, NU. 686.
tropoțel
TROPOȚÉL adv. Cu pași deși și mărunți; ușurel. – Din tropot + suf. -el.
tropoțel
TROPOȚÉL adv. Cu pași deși și mărunți; ușurel. – Din tropot + suf. -el.
tropoțică
TROPOȚÍCĂ s. f. Numele unui dans popular. Măi feciori cu spete late, Să dați mîna după spate, Tropoțica s-o bătem. ȘEZ. XVIII 44.
troppo
NON TRÓPPO loc. adv. (Indică modul de executare a unei compoziții muzicale) Nu prea mult. – Loc. it. DOOM
non tróppo (it.) loc. adv.
troppo
TROPPO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Prea mult, peste măsură. ◊ Allegro non troppo = nu prea repede. [< it. troppo].
tropul
TROP2, tropi, s. m. Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos. DOOM
trop2 s. m., pl. tropi
tropului
TROP2, tropi, s. m. Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos. DOOM
trop2 s. m., pl. tropi
tropăi
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăia
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăiai
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăiala
TROPĂIÁLĂ, tropăieli, s. f. Faptul de a tropăi; zgomot produs de cel care tropăie; tropăit, tropăitură. [Pr.: -pă-ia-] – Tropăi + suf. -eală. DOOM
tropăiálă s. f., g.-d. art. tropăiélii; pl. tropăiéli
tropăiam
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăiau
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăiați
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăie
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăieli
TROPĂIÁLĂ, tropăieli, s. f. Faptul de a tropăi; zgomot produs de cel care tropăie; tropăit, tropăitură. [Pr.: -pă-ia-] – Tropăi + suf. -eală. DOOM
tropăiálă s. f., g.-d. art. tropăiélii; pl. tropăiéli
tropăielii
TROPĂIÁLĂ, tropăieli, s. f. Faptul de a tropăi; zgomot produs de cel care tropăie; tropăit, tropăitură. [Pr.: -pă-ia-] – Tropăi + suf. -eală. DOOM
tropăiálă s. f., g.-d. art. tropăiélii; pl. tropăiéli
tropăielile
TROPĂIÁLĂ, tropăieli, s. f. Faptul de a tropăi; zgomot produs de cel care tropăie; tropăit, tropăitură. [Pr.: -pă-ia-] – Tropăi + suf. -eală. DOOM
tropăiálă s. f., g.-d. art. tropăiélii; pl. tropăiéli
tropăielilor
TROPĂIÁLĂ, tropăieli, s. f. Faptul de a tropăi; zgomot produs de cel care tropăie; tropăit, tropăitură. [Pr.: -pă-ia-] – Tropăi + suf. -eală. DOOM
tropăiálă s. f., g.-d. art. tropăiélii; pl. tropăiéli
tropăii
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăim
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăind
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăire
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăire
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi.
tropăiră
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăirăm
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăirăți
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăise
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăisem
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăiseră
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăiserăm
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăiserăți
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăiseși
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăiseți
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăit
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăit
TROPĂÍT, tropăituri, s. n. Tropăială. – V. tropăi. DOOM
tropăít s. n., pl. tropăíturi
tropăitul
TROPĂÍT, tropăituri, s. n. Tropăială. – V. tropăi. DOOM
tropăít s. n., pl. tropăíturi
tropăitului
TROPĂÍT, tropăituri, s. n. Tropăială. – V. tropăi. DOOM
tropăít s. n., pl. tropăíturi
tropăitura
TROPĂITÚRĂ, tropăituri, s. f. Tropăială. [Pr.: -pă-i-] – Tropăi + suf. -tură. DOOM
tropăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. tropăitúrii; pl. tropăitúri
tropăituri
TROPĂÍT, tropăituri, s. n. Tropăială. – V. tropăi. DOOM
tropăít s. n., pl. tropăíturi
tropăituri
TROPĂITÚRĂ, tropăituri, s. f. Tropăială. [Pr.: -pă-i-] – Tropăi + suf. -tură. DOOM
tropăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. tropăitúrii; pl. tropăitúri
tropăiturii
TROPĂITÚRĂ, tropăituri, s. f. Tropăială. [Pr.: -pă-i-] – Tropăi + suf. -tură. DOOM
tropăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. tropăitúrii; pl. tropăitúri
tropăiturile
TROPĂÍT, tropăituri, s. n. Tropăială. – V. tropăi. DOOM
tropăít s. n., pl. tropăíturi
tropăiturile
TROPĂITÚRĂ, tropăituri, s. f. Tropăială. [Pr.: -pă-i-] – Tropăi + suf. -tură. DOOM
tropăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. tropăitúrii; pl. tropăitúri
tropăiturilor
TROPĂÍT, tropăituri, s. n. Tropăială. – V. tropăi. DOOM
tropăít s. n., pl. tropăíturi
tropăiturilor
TROPĂITÚRĂ, tropăituri, s. f. Tropăială. [Pr.: -pă-i-] – Tropăi + suf. -tură. DOOM
tropăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. tropăitúrii; pl. tropăitúri
tropăită
TROPĂÍTA s. f. art. Numele unui dans popular românesc. – V. tropăi.
tropăiși
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tropăiți
TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ăi. DOOM
tropăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. trópăi, 3 trópăie, imperf. 3 sg. tropăiá; conj. prez. 3 să trópăie
tros
Tros, fiul regelui troian Erichthonius și urmaș al lui Dardanus. S-a căsătorit cu Callirhoë și a avut mai mulți copii: pe Assaracus, Cleopatra, Ganymedes și Ilus. De la el întreaga țară a primit numele de Troas, iar cetatea de scaun – Troia (v. și Ilus).
trosc
TROSC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o cădere, de o trosnitură, de o lovitură, de o rupere. – Onomatopee. DOOM
trosc interj.
trosca
TRÓSCA interj. v. trosc.
troscot
TRÓSCOT s. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotŭ. DOOM
tróscot2 (zgomot) (reg.) s. n., pl. tróscote
troscote
TRÓSCOT s. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotŭ. DOOM
tróscot2 (zgomot) (reg.) s. n., pl. tróscote
troscotele
TRÓSCOT s. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotŭ. DOOM
tróscot2 (zgomot) (reg.) s. n., pl. tróscote
troscotelor
TRÓSCOT s. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotŭ. DOOM
tróscot2 (zgomot) (reg.) s. n., pl. tróscote
troscotul
TRÓSCOT s. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotŭ. DOOM
tróscot2 (zgomot) (reg.) s. n., pl. tróscote
troscotului
TRÓSCOT s. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotŭ. DOOM
tróscot2 (zgomot) (reg.) s. n., pl. tróscote
troscovă
TRÓSCOVĂ s. f. (Bot.) Troscot.
troscoțel
TROSCOȚÉL, troscoțele, s. n. Nume generic dat mai multor plante erbacee care cresc pe lîngă drumuri (Polygonum aviculare și Polycnemum arvense). Frunză verde troscoțel Mi-a trimis badea inel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126.
troscănea
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăneai
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăneam
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănească
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăneau
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăneați
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănesc
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănește
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănești
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăni
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănii
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănim
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănind
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănire
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănire
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot, a trosni. – Din trosc.
troscăniră
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănirăm
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănirăți
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănise
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănisem
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăniseră
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăniserăm
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăniserăți
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăniseși
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăniseți
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscănit
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăniși
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
troscăniți
TROSCĂNÍ, troscănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot; a trosni. Beau voinicii și se duc, din pistoale troscănind Și din gură chiuind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.
trosnea
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosneai
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosneală
trosneală, trosneli s. f. 1. bătaie, încăierare. 2. furt. 3. spargere. 4. act sexual.
trosneam
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnească
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosneau
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosneați
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnesc
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnet
TRÓSNET, trosnete, s. n. Trosnitură; pocnet. – Trosni + suf. -et. DOOM
trósnet s. n., pl. trósnete
trosnete
TRÓSNET, trosnete, s. n. Trosnitură; pocnet. – Trosni + suf. -et. DOOM
trósnet s. n., pl. trósnete
trosnetele
TRÓSNET, trosnete, s. n. Trosnitură; pocnet. – Trosni + suf. -et. DOOM
trósnet s. n., pl. trósnete
trosnetelor
TRÓSNET, trosnete, s. n. Trosnitură; pocnet. – Trosni + suf. -et. DOOM
trósnet s. n., pl. trósnete
trosnetul
TRÓSNET, trosnete, s. n. Trosnitură; pocnet. – Trosni + suf. -et. DOOM
trósnet s. n., pl. trósnete
trosnetului
TRÓSNET, trosnete, s. n. Trosnitură; pocnet. – Trosni + suf. -et. DOOM
trósnet s. n., pl. trósnete
trosnește
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnești
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosni
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnii
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnim
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnind
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnire
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnire
TROSNÍRE, trosniri, s. f. Faptul de a trosni. – V. trosni. DOOM
trosníre s. f., g.-d. art. trosnírii; pl. trosníri
trosnirea
TROSNÍRE, trosniri, s. f. Faptul de a trosni. – V. trosni. DOOM
trosníre s. f., g.-d. art. trosnírii; pl. trosníri
trosniri
TROSNÍRE, trosniri, s. f. Faptul de a trosni. – V. trosni. DOOM
trosníre s. f., g.-d. art. trosnírii; pl. trosníri
trosnirii
TROSNÍRE, trosniri, s. f. Faptul de a trosni. – V. trosni. DOOM
trosníre s. f., g.-d. art. trosnírii; pl. trosníri
trosnirile
TROSNÍRE, trosniri, s. f. Faptul de a trosni. – V. trosni. DOOM
trosníre s. f., g.-d. art. trosnírii; pl. trosníri
trosnirilor
TROSNÍRE, trosniri, s. f. Faptul de a trosni. – V. trosni. DOOM
trosníre s. f., g.-d. art. trosnírii; pl. trosníri
trosniră
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnirăm
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnirăți
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnise
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnisem
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosniseră
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosniserăm
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosniserăți
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosniseși
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosniseți
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnit
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosnit
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn) A produce zgomot prin rupere, prăbușire, izbitură; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. ♦ Fig. (Fam.) A avea răsunet, a deveni vestit. ♦ A pocni, a detuna. 2. A plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și când cască. ♦ Tranz. A-și întinde încheieturile și a le face să pârâie. ♦ (Despre pepeni verzi) A pârâi când sunt strânși în mâini. ♦ Tranz. A încerca un pepene pentru a vedea dacă este copt făcându-l să pârâie în mâini. [Var.: trăsní vb. IV] – V. trăsni2.
trosnitoare
TROSNITÓR, -OÁRE, trosnitori, -oare, adj. Care trosnește. – Trosni + suf. -tor. DOOM
trosnitór adj. m., pl. trosnitóri; f. sg. și pl. trosnitoáre
trosnitoarea
TROSNITÓR, -OÁRE, trosnitori, -oare, adj. Care trosnește. – Trosni + suf. -tor. DOOM
trosnitór adj. m., pl. trosnitóri; f. sg. și pl. trosnitoáre
trosnitoarei
TROSNITÓR, -OÁRE, trosnitori, -oare, adj. Care trosnește. – Trosni + suf. -tor. DOOM
trosnitór adj. m., pl. trosnitóri; f. sg. și pl. trosnitoáre
trosnitoarele
TROSNITÓR, -OÁRE, trosnitori, -oare, adj. Care trosnește. – Trosni + suf. -tor. DOOM
trosnitór adj. m., pl. trosnitóri; f. sg. și pl. trosnitoáre
trosnitoarelor
TROSNITÓR, -OÁRE, trosnitori, -oare, adj. Care trosnește. – Trosni + suf. -tor. DOOM
trosnitór adj. m., pl. trosnitóri; f. sg. și pl. trosnitoáre
trosnitor
TROSNITÓR, -OÁRE, trosnitori, -oare, adj. Care trosnește. – Trosni + suf. -tor. DOOM
trosnitór adj. m., pl. trosnitóri; f. sg. și pl. trosnitoáre
trosnitori
TROSNITÓR, -OÁRE, trosnitori, -oare, adj. Care trosnește. – Trosni + suf. -tor. DOOM
trosnitór adj. m., pl. trosnitóri; f. sg. și pl. trosnitoáre
trosnitorii
TROSNITÓR, -OÁRE, trosnitori, -oare, adj. Care trosnește. – Trosni + suf. -tor. DOOM
trosnitór adj. m., pl. trosnitóri; f. sg. și pl. trosnitoáre
trosnitorilor
TROSNITÓR, -OÁRE, trosnitori, -oare, adj. Care trosnește. – Trosni + suf. -tor. DOOM
trosnitór adj. m., pl. trosnitóri; f. sg. și pl. trosnitoáre
trosnitorinc
trosnitorinc, trosnitorinci s. m. (intl.) bătăuș, huligan.
trosnitorul
TROSNITÓR, -OÁRE, trosnitori, -oare, adj. Care trosnește. – Trosni + suf. -tor. DOOM
trosnitór adj. m., pl. trosnitóri; f. sg. și pl. trosnitoáre
trosnitorului
TROSNITÓR, -OÁRE, trosnitori, -oare, adj. Care trosnește. – Trosni + suf. -tor. DOOM
trosnitór adj. m., pl. trosnitóri; f. sg. și pl. trosnitoáre
trosnitura
TROSNITÚRĂ, trosnituri, s. f. Faptul de a trosni; zgomot specific produs de un obiect când plesnește, când crapă etc.; pocnitură, pârâitură, trosnet – Trosni + suf. -tură. DOOM
trosnitúră s. f., g.-d. art. trosnitúrii; pl. trosnitúri
trosnituri
TROSNITÚRĂ, trosnituri, s. f. Faptul de a trosni; zgomot specific produs de un obiect când plesnește, când crapă etc.; pocnitură, pârâitură, trosnet – Trosni + suf. -tură. DOOM
trosnitúră s. f., g.-d. art. trosnitúrii; pl. trosnitúri
trosniturii
TROSNITÚRĂ, trosnituri, s. f. Faptul de a trosni; zgomot specific produs de un obiect când plesnește, când crapă etc.; pocnitură, pârâitură, trosnet – Trosni + suf. -tură. DOOM
trosnitúră s. f., g.-d. art. trosnitúrii; pl. trosnitúri
trosniturile
TROSNITÚRĂ, trosnituri, s. f. Faptul de a trosni; zgomot specific produs de un obiect când plesnește, când crapă etc.; pocnitură, pârâitură, trosnet – Trosni + suf. -tură. DOOM
trosnitúră s. f., g.-d. art. trosnitúrii; pl. trosnitúri
trosniturilor
TROSNITÚRĂ, trosnituri, s. f. Faptul de a trosni; zgomot specific produs de un obiect când plesnește, când crapă etc.; pocnitură, pârâitură, trosnet – Trosni + suf. -tură. DOOM
trosnitúră s. f., g.-d. art. trosnitúrii; pl. trosnitúri
trosniși
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosniți
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trot
TROT s.n. (Echit.) Trap scurt, liniștit și ritmic. [< fr. trot].
trota
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter. DOOM
trotá (a ~) vb., ind. prez. 3 troteáză
trotare
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter. DOOM
trotá (a ~) vb., ind. prez. 3 troteáză
trotare
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter.
trotară
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter. DOOM
trotá (a ~) vb., ind. prez. 3 troteáză
trotase
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter. DOOM
trotá (a ~) vb., ind. prez. 3 troteáză
trotaseră
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter. DOOM
trotá (a ~) vb., ind. prez. 3 troteáză
trotat
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter. DOOM
trotá (a ~) vb., ind. prez. 3 troteáză
trotau
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter. DOOM
trotá (a ~) vb., ind. prez. 3 troteáză
trotează
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter. DOOM
trotá (a ~) vb., ind. prez. 3 troteáză
troteur
TROTEUR s.m. (Echit.) Cal cu trapul întins și ridicat; trăpaș. // adj. (Despre încălțămintea de damă) Cu toc gros, înalt, tip sport, comod și rezistent. [Pron. -tör. [< fr. trotteur].
troteuri
TROTEUR s.m. (Echit.) Cal cu trapul întins și ridicat; trăpaș. // adj. (Despre încălțămintea de damă) Cu toc gros, înalt, tip sport, comod și rezistent. [Pron. -tör. [< fr. trotteur].
troteurii
TROTEUR s.m. (Echit.) Cal cu trapul întins și ridicat; trăpaș. // adj. (Despre încălțămintea de damă) Cu toc gros, înalt, tip sport, comod și rezistent. [Pron. -tör. [< fr. trotteur].
troteurilor
TROTEUR s.m. (Echit.) Cal cu trapul întins și ridicat; trăpaș. // adj. (Despre încălțămintea de damă) Cu toc gros, înalt, tip sport, comod și rezistent. [Pron. -tör. [< fr. trotteur].
troteurul
TROTEUR s.m. (Echit.) Cal cu trapul întins și ridicat; trăpaș. // adj. (Despre încălțămintea de damă) Cu toc gros, înalt, tip sport, comod și rezistent. [Pron. -tör. [< fr. trotteur].
troteurului
TROTEUR s.m. (Echit.) Cal cu trapul întins și ridicat; trăpaș. // adj. (Despre încălțămintea de damă) Cu toc gros, înalt, tip sport, comod și rezistent. [Pron. -tör. [< fr. trotteur].
troteze
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter. DOOM
trotá (a ~) vb., ind. prez. 3 troteáză
trotil
TROTÍL, trotiluri, s. n. (Chim.) Trinitrotoluen. – Din germ. Trotyl. DOOM
trotíl s. n., pl. trotíluri
trotila
trotila, trotilez v. r. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta.
trotilat
trotilat, -ă, trotilați, -te adj. beat, în stare de ebrietate.
trotilul
TROTÍL, trotiluri, s. n. (Chim.) Trinitrotoluen. – Din germ. Trotyl. DOOM
trotíl s. n., pl. trotíluri
trotilului
TROTÍL, trotiluri, s. n. (Chim.) Trinitrotoluen. – Din germ. Trotyl. DOOM
trotíl s. n., pl. trotíluri
trotiluri
TROTÍL, trotiluri, s. n. (Chim.) Trinitrotoluen. – Din germ. Trotyl. DOOM
trotíl s. n., pl. trotíluri
trotilurile
TROTÍL, trotiluri, s. n. (Chim.) Trinitrotoluen. – Din germ. Trotyl. DOOM
trotíl s. n., pl. trotíluri
trotilurilor
TROTÍL, trotiluri, s. n. (Chim.) Trinitrotoluen. – Din germ. Trotyl. DOOM
trotíl s. n., pl. trotíluri
trotina
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner. DOOM
trotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 trotineáză
trotinare
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner. DOOM
trotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 trotineáză
trotinare
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner.
trotinară
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner. DOOM
trotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 trotineáză
trotinase
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner. DOOM
trotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 trotineáză
trotinaseră
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner. DOOM
trotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 trotineáză
trotinat
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner. DOOM
trotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 trotineáză
trotinau
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner. DOOM
trotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 trotineáză
trotinează
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner. DOOM
trotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 trotineáză
trotineta
TROTINÉTĂ, trotinete, s. f. Mic vehicul pentru copii, compus dintr-o scândură dreptunghiulară montată pe două roți și articulată cu o bară perpendiculară pe ea, servind ca bară de direcție, și care se pune în mișcare prin împingerea cu un picior. – Din fr. trottinette. DOOM
trotinétă s. f., g.-d. art. trotinétei; pl. trotinéte
trotinete
TROTINÉTĂ, trotinete, s. f. Mic vehicul pentru copii, compus dintr-o scândură dreptunghiulară montată pe două roți și articulată cu o bară perpendiculară pe ea, servind ca bară de direcție, și care se pune în mișcare prin împingerea cu un picior. – Din fr. trottinette. DOOM
trotinétă s. f., g.-d. art. trotinétei; pl. trotinéte
trotinetei
TROTINÉTĂ, trotinete, s. f. Mic vehicul pentru copii, compus dintr-o scândură dreptunghiulară montată pe două roți și articulată cu o bară perpendiculară pe ea, servind ca bară de direcție, și care se pune în mișcare prin împingerea cu un picior. – Din fr. trottinette. DOOM
trotinétă s. f., g.-d. art. trotinétei; pl. trotinéte
trotinetele
TROTINÉTĂ, trotinete, s. f. Mic vehicul pentru copii, compus dintr-o scândură dreptunghiulară montată pe două roți și articulată cu o bară perpendiculară pe ea, servind ca bară de direcție, și care se pune în mișcare prin împingerea cu un picior. – Din fr. trottinette. DOOM
trotinétă s. f., g.-d. art. trotinétei; pl. trotinéte
trotinetelor
TROTINÉTĂ, trotinete, s. f. Mic vehicul pentru copii, compus dintr-o scândură dreptunghiulară montată pe două roți și articulată cu o bară perpendiculară pe ea, servind ca bară de direcție, și care se pune în mișcare prin împingerea cu un picior. – Din fr. trottinette. DOOM
trotinétă s. f., g.-d. art. trotinétei; pl. trotinéte
trotineze
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner. DOOM
trotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 trotineáză
trotinând
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner. DOOM
trotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 trotineáză
trotinînd
TROTINÁ, pers. 3 trotinează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A nu păstra pasul regulat, a bate pasul aproape pe loc. – Din fr. trottiner. DOOM
trotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 trotineáză
trotteur
TROTTEUR, trotteuri, s. m., adj. 1. S. m. Cal cu trapul întins și ridicat; trăpaș. 2. Adj. (Despre încălțămintea de damă) Cu toc gros, înalt de trei-patru cm, și cu model sport, comod și rezistent. [Pr.: -tör] – Din fr. trotteur. DOOM
!trotteur2 (fr.) [pron. trot'ör] adj. invar.
trotuar
TROTUÁR, trotuare, s. n. Porțiune special amenajată de-a lungul unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. trottoir. DOOM
trotuár (-tuar) s. n., pl. trotuáre
trotuare
TROTUÁR, trotuare, s. n. Porțiune special amenajată de-a lungul unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. trottoir. DOOM
trotuár (-tuar) s. n., pl. trotuáre
trotuarele
TROTUÁR, trotuare, s. n. Porțiune special amenajată de-a lungul unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. trottoir. DOOM
trotuár (-tuar) s. n., pl. trotuáre
trotuarelor
TROTUÁR, trotuare, s. n. Porțiune special amenajată de-a lungul unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. trottoir. DOOM
trotuár (-tuar) s. n., pl. trotuáre
trotuarul
TROTUÁR, trotuare, s. n. Porțiune special amenajată de-a lungul unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. trottoir. DOOM
trotuár (-tuar) s. n., pl. trotuáre
trotuarului
TROTUÁR, trotuare, s. n. Porțiune special amenajată de-a lungul unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. trottoir. DOOM
trotuár (-tuar) s. n., pl. trotuáre
trotul
TROT s.n. (Echit.) Trap scurt, liniștit și ritmic. [< fr. trot].
trotului
TROT s.n. (Echit.) Trap scurt, liniștit și ritmic. [< fr. trot].
troturi
TROT s.n. (Echit.) Trap scurt, liniștit și ritmic. [< fr. trot].
troturile
TROT s.n. (Echit.) Trap scurt, liniștit și ritmic. [< fr. trot].
troturilor
TROT s.n. (Echit.) Trap scurt, liniștit și ritmic. [< fr. trot].
trotuș
și tontuși / Trotuș expr. (glum.) și totuși.
trotând
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter. DOOM
trotá (a ~) vb., ind. prez. 3 troteáză
trotînd
TROTÁ, pers. 3 trotează, vb. I. Intranz. (Despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos și elegant. – Din fr. trotter. DOOM
trotá (a ~) vb., ind. prez. 3 troteáză
trouvaille
TROUVÁILLE s.n. v. truvai.
troțkism
TROȚKÍSM s.n. Curent ostil marxism-leninismului, care nega ideea hegemoniei proletariatului în revoluție, posibilitatea și necesitatea alianței clasei muncitoare cu țărănimea, posibilitatea revoluției la început într-o singură țară, a dictaturii proletariatului și posibilitatea construirii socialismului în fosta U.R.S.S. [< fr. trotskysme, cf. Troțki – contrarevoluționar rus].
troțkismul
TROȚKÍSM s.n. Curent ostil marxism-leninismului, care nega ideea hegemoniei proletariatului în revoluție, posibilitatea și necesitatea alianței clasei muncitoare cu țărănimea, posibilitatea revoluției la început într-o singură țară, a dictaturii proletariatului și posibilitatea construirii socialismului în fosta U.R.S.S. [< fr. trotskysme, cf. Troțki – contrarevoluționar rus].
troțkismului
TROȚKÍSM s.n. Curent ostil marxism-leninismului, care nega ideea hegemoniei proletariatului în revoluție, posibilitatea și necesitatea alianței clasei muncitoare cu țărănimea, posibilitatea revoluției la început într-o singură țară, a dictaturii proletariatului și posibilitatea construirii socialismului în fosta U.R.S.S. [< fr. trotskysme, cf. Troțki – contrarevoluționar rus].
troțkist
TROȚKÍST, -Ă adj. Referitor la troțkism, propriu troțkismului. // s.m. și f. Partizan, adept al troțkismului. [< fr. trotskyste].
troțkista
TROȚKÍST, -Ă adj. Referitor la troțkism, propriu troțkismului. // s.m. și f. Partizan, adept al troțkismului. [< fr. trotskyste].
troțkiste
TROȚKÍST, -Ă adj. Referitor la troțkism, propriu troțkismului. // s.m. și f. Partizan, adept al troțkismului. [< fr. trotskyste].
troțkistei
TROȚKÍST, -Ă adj. Referitor la troțkism, propriu troțkismului. // s.m. și f. Partizan, adept al troțkismului. [< fr. trotskyste].
troțkistele
TROȚKÍST, -Ă adj. Referitor la troțkism, propriu troțkismului. // s.m. și f. Partizan, adept al troțkismului. [< fr. trotskyste].
troțkistelor
TROȚKÍST, -Ă adj. Referitor la troțkism, propriu troțkismului. // s.m. și f. Partizan, adept al troțkismului. [< fr. trotskyste].
troțkistul
TROȚKÍST, -Ă adj. Referitor la troțkism, propriu troțkismului. // s.m. și f. Partizan, adept al troțkismului. [< fr. trotskyste].
troțkistului
TROȚKÍST, -Ă adj. Referitor la troțkism, propriu troțkismului. // s.m. și f. Partizan, adept al troțkismului. [< fr. trotskyste].
troțkiști
TROȚKÍST, -Ă adj. Referitor la troțkism, propriu troțkismului. // s.m. și f. Partizan, adept al troțkismului. [< fr. trotskyste].
troțkiștii
TROȚKÍST, -Ă adj. Referitor la troțkism, propriu troțkismului. // s.m. și f. Partizan, adept al troțkismului. [< fr. trotskyste].
troțkiștilor
TROȚKÍST, -Ă adj. Referitor la troțkism, propriu troțkismului. // s.m. și f. Partizan, adept al troțkismului. [< fr. trotskyste].
trubaci
TRUBÁCI, trubaci, s. m. (Înv.) Trâmbițaș (la vânătoare). – Din rus. trubaci. DOOM
trubáci (înv.) s. m., pl. trubáci
trubacii
TRUBÁCI, trubaci, s. m. (Înv.) Trâmbițaș (la vânătoare). – Din rus. trubaci. DOOM
trubáci (înv.) s. m., pl. trubáci
trubacilor
TRUBÁCI, trubaci, s. m. (Înv.) Trâmbițaș (la vânătoare). – Din rus. trubaci. DOOM
trubáci (înv.) s. m., pl. trubáci
trubaciul
TRUBÁCI, trubaci, s. m. (Înv.) Trâmbițaș (la vânătoare). – Din rus. trubaci. DOOM
trubáci (înv.) s. m., pl. trubáci
trubaciului
TRUBÁCI, trubaci, s. m. (Înv.) Trâmbițaș (la vânătoare). – Din rus. trubaci. DOOM
trubáci (înv.) s. m., pl. trubáci
trubadur
TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Nume dat poeților medievali (sec. XI-XIII) ale căror versuri, compuse în vechea franceză de sud și recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau de obicei un caracter erotic sau pastoral; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour. DOOM
trubadúr s. m., pl. trubadúri
trubaduresc
TRUBADURÉSC, -Ă adj. (Rar) Referitor la trubaduri, al trubadurilor. [Et. incertă].
trubaduri
TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Nume dat poeților medievali (sec. XI-XIII) ale căror versuri, compuse în vechea franceză de sud și recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau de obicei un caracter erotic sau pastoral; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour. DOOM
trubadúr s. m., pl. trubadúri
trubadurii
TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Nume dat poeților medievali (sec. XI-XIII) ale căror versuri, compuse în vechea franceză de sud și recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau de obicei un caracter erotic sau pastoral; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour. DOOM
trubadúr s. m., pl. trubadúri
trubadurilor
TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Nume dat poeților medievali (sec. XI-XIII) ale căror versuri, compuse în vechea franceză de sud și recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau de obicei un caracter erotic sau pastoral; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour. DOOM
trubadúr s. m., pl. trubadúri
trubadurul
TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Nume dat poeților medievali (sec. XI-XIII) ale căror versuri, compuse în vechea franceză de sud și recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau de obicei un caracter erotic sau pastoral; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour. DOOM
trubadúr s. m., pl. trubadúri
trubadurului
TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Nume dat poeților medievali (sec. XI-XIII) ale căror versuri, compuse în vechea franceză de sud și recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau de obicei un caracter erotic sau pastoral; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour. DOOM
trubadúr s. m., pl. trubadúri
trubă
TRÚBĂ, trube, s. f. (Regional) Trîmbițâ. Afanasie ! îi porunci atamanul, pune truba la gură și cheamă oamenii din rîpă. SADOVEANU, F. J. 178.
truc
TRUC2, trucuri, s. n. Cadrul suspendat pe una sau pe două osii și pe care se montează suprastructura unui vagon de tramvai. – Din fr. truc, truck. DOOM
truc (manevră, cadru) s. n., pl. trúcuri
truca
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
truca
TRÚCĂ s. f. (Cin.) Utilaj complex folosit pentru filmări combinate. – Din fr. truc. Cf. engl. trick.
trucai
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucaj
TRUCÁJ, trucaje, s. n. Procedeu tehnic folosit în teatru și în cinematografie pentru a crea o iluzie optică sau acustică spectaculoasă. – Din fr. truquage, trucage. DOOM
trucáj s. n., pl. trucáje
trucaje
TRUCÁJ, trucaje, s. n. Procedeu tehnic folosit în teatru și în cinematografie pentru a crea o iluzie optică sau acustică spectaculoasă. – Din fr. truquage, trucage. DOOM
trucáj s. n., pl. trucáje
trucajele
TRUCÁJ, trucaje, s. n. Procedeu tehnic folosit în teatru și în cinematografie pentru a crea o iluzie optică sau acustică spectaculoasă. – Din fr. truquage, trucage. DOOM
trucáj s. n., pl. trucáje
trucajelor
TRUCÁJ, trucaje, s. n. Procedeu tehnic folosit în teatru și în cinematografie pentru a crea o iluzie optică sau acustică spectaculoasă. – Din fr. truquage, trucage. DOOM
trucáj s. n., pl. trucáje
trucajul
TRUCÁJ, trucaje, s. n. Procedeu tehnic folosit în teatru și în cinematografie pentru a crea o iluzie optică sau acustică spectaculoasă. – Din fr. truquage, trucage. DOOM
trucáj s. n., pl. trucáje
trucajului
TRUCÁJ, trucaje, s. n. Procedeu tehnic folosit în teatru și în cinematografie pentru a crea o iluzie optică sau acustică spectaculoasă. – Din fr. truquage, trucage. DOOM
trucáj s. n., pl. trucáje
trucam
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucare
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucare
TRUCÁRE, trucări, s. f. Acțiunea de a truca și rezultatul ei. – V. truca. DOOM
*trucáre s. f., g.-d. art. trucắri; pl. trucắri
trucarea
TRUCÁRE, trucări, s. f. Acțiunea de a truca și rezultatul ei. – V. truca. DOOM
*trucáre s. f., g.-d. art. trucắri; pl. trucắri
trucară
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucarăm
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucarăți
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucase
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucasem
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucaseră
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucaserăm
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucaserăți
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucaseși
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucaseți
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucat
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucat
TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.
trucata
TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.
trucate
TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.
trucatei
TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.
trucatele
TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.
trucatelor
TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.
trucatul
TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.
trucatului
TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.
trucau
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucași
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucați
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucați
TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.
trucații
TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.
trucaților
TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.
truchează
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
truchez
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucheze
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
truchezi
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
truchină
TRUCHÍNĂ, truchine, s. f. (Regional) Tulpină. La truchina de măr dulce, Mîndră horă mi se strînge. MAT. FOLK. 1463. Pentru cine m-ai lăsat ? Pentr-o truchină de salcă, Pentr-o urgie de fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254.
truci
TRÚCĂ s. f. (Cin.) Utilaj complex folosit pentru filmări combinate. – Din fr. truc. Cf. engl. trick.
trucii
TRÚCĂ s. f. (Cin.) Utilaj complex folosit pentru filmări combinate. – Din fr. truc. Cf. engl. trick.
truck
TRUCK s.n. (Ec.) Sistem capitalist constând în plătirea muncitorilor în mărfuri, în loc de bani, de la magazinele înființate pe lângă fabrici care aparțin fabricanților. [< engl. truck].
trucul
TRUC2, trucuri, s. n. Cadrul suspendat pe una sau pe două osii și pe care se montează suprastructura unui vagon de tramvai. – Din fr. truc, truck. DOOM
truc (manevră, cadru) s. n., pl. trúcuri
truculent
TRUCULÉNT, -Ă, truculenți, -te, adj. Aspru, violent, brutal. – Din fr. truculent, lat. truculentus. DOOM
truculént adj. m., pl. truculénți; f. truculéntă, pl. truculénte
truculenta
TRUCULÉNT, -Ă, truculenți, -te, adj. Aspru, violent, brutal. – Din fr. truculent, lat. truculentus. DOOM
truculént adj. m., pl. truculénți; f. truculéntă, pl. truculénte
truculente
TRUCULÉNT, -Ă, truculenți, -te, adj. Aspru, violent, brutal. – Din fr. truculent, lat. truculentus. DOOM
truculént adj. m., pl. truculénți; f. truculéntă, pl. truculénte
truculentei
TRUCULÉNT, -Ă, truculenți, -te, adj. Aspru, violent, brutal. – Din fr. truculent, lat. truculentus. DOOM
truculént adj. m., pl. truculénți; f. truculéntă, pl. truculénte
truculentele
TRUCULÉNT, -Ă, truculenți, -te, adj. Aspru, violent, brutal. – Din fr. truculent, lat. truculentus. DOOM
truculént adj. m., pl. truculénți; f. truculéntă, pl. truculénte
truculentelor
TRUCULÉNT, -Ă, truculenți, -te, adj. Aspru, violent, brutal. – Din fr. truculent, lat. truculentus. DOOM
truculént adj. m., pl. truculénți; f. truculéntă, pl. truculénte
truculentul
TRUCULÉNT, -Ă, truculenți, -te, adj. Aspru, violent, brutal. – Din fr. truculent, lat. truculentus. DOOM
truculént adj. m., pl. truculénți; f. truculéntă, pl. truculénte
truculentului
TRUCULÉNT, -Ă, truculenți, -te, adj. Aspru, violent, brutal. – Din fr. truculent, lat. truculentus. DOOM
truculént adj. m., pl. truculénți; f. truculéntă, pl. truculénte
truculența
TRUCULÉNȚĂ, truculențe, s. f. Asprime, violență, brutalitate; lipsă de bun-simț, obrăznicie. – Din fr. truculence. DOOM
truculénță s. f., g.-d. art. truculénței; pl. truculénțe
truculențe
TRUCULÉNȚĂ, truculențe, s. f. Asprime, violență, brutalitate; lipsă de bun-simț, obrăznicie. – Din fr. truculence. DOOM
truculénță s. f., g.-d. art. truculénței; pl. truculénțe
truculenței
TRUCULÉNȚĂ, truculențe, s. f. Asprime, violență, brutalitate; lipsă de bun-simț, obrăznicie. – Din fr. truculence. DOOM
truculénță s. f., g.-d. art. truculénței; pl. truculénțe
truculențele
TRUCULÉNȚĂ, truculențe, s. f. Asprime, violență, brutalitate; lipsă de bun-simț, obrăznicie. – Din fr. truculence. DOOM
truculénță s. f., g.-d. art. truculénței; pl. truculénțe
truculențelor
TRUCULÉNȚĂ, truculențe, s. f. Asprime, violență, brutalitate; lipsă de bun-simț, obrăznicie. – Din fr. truculence. DOOM
truculénță s. f., g.-d. art. truculénței; pl. truculénțe
truculenți
TRUCULÉNT, -Ă, truculenți, -te, adj. Aspru, violent, brutal. – Din fr. truculent, lat. truculentus. DOOM
truculént adj. m., pl. truculénți; f. truculéntă, pl. truculénte
truculenții
TRUCULÉNT, -Ă, truculenți, -te, adj. Aspru, violent, brutal. – Din fr. truculent, lat. truculentus. DOOM
truculént adj. m., pl. truculénți; f. truculéntă, pl. truculénte
truculenților
TRUCULÉNT, -Ă, truculenți, -te, adj. Aspru, violent, brutal. – Din fr. truculent, lat. truculentus. DOOM
truculént adj. m., pl. truculénți; f. truculéntă, pl. truculénte
trucului
TRUC2, trucuri, s. n. Cadrul suspendat pe una sau pe două osii și pe care se montează suprastructura unui vagon de tramvai. – Din fr. truc, truck. DOOM
truc (manevră, cadru) s. n., pl. trúcuri
trucuri
TRUC2, trucuri, s. n. Cadrul suspendat pe una sau pe două osii și pe care se montează suprastructura unui vagon de tramvai. – Din fr. truc, truck. DOOM
truc (manevră, cadru) s. n., pl. trúcuri
trucurile
TRUC2, trucuri, s. n. Cadrul suspendat pe una sau pe două osii și pe care se montează suprastructura unui vagon de tramvai. – Din fr. truc, truck. DOOM
truc (manevră, cadru) s. n., pl. trúcuri
trucurilor
TRUC2, trucuri, s. n. Cadrul suspendat pe una sau pe două osii și pe care se montează suprastructura unui vagon de tramvai. – Din fr. truc, truck. DOOM
truc (manevră, cadru) s. n., pl. trúcuri
trucând
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucînd
TRUCÁ, truchez, vb. I. Tranz. A folosi trucuri1 sau trucaje. – Din fr. truquer. DOOM
trucá (a ~) vb., ind. prez. 3 trucheáză
trucă
TRÚCĂ s. f. (Cin.) Utilaj complex folosit pentru filmări combinate. – Din fr. truc. Cf. engl. trick.
trucări
TRUCÁRE, trucări, s. f. Acțiunea de a truca și rezultatul ei. – V. truca. DOOM
*trucáre s. f., g.-d. art. trucắri; pl. trucắri
trucării
TRUCÁRE, trucări, s. f. Acțiunea de a truca și rezultatul ei. – V. truca. DOOM
*trucáre s. f., g.-d. art. trucắri; pl. trucắri
trucările
TRUCÁRE, trucări, s. f. Acțiunea de a truca și rezultatul ei. – V. truca. DOOM
*trucáre s. f., g.-d. art. trucắri; pl. trucắri
trucărilor
TRUCÁRE, trucări, s. f. Acțiunea de a truca și rezultatul ei. – V. truca. DOOM
*trucáre s. f., g.-d. art. trucắri; pl. trucắri
truda
TRÚDĂ, trude, s. f. (Pop.) 1. Efort fizic sau intelectual deosebit; muncă grea, istovitoare; oboseală, osteneală. ◊ Loc. adv. Cu trudă = din greu, cu mare efort. ♦ Rodul, rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseală, folos, câștig. 2. Chin, suferință; durere, necaz. – Din trudi (derivat regresiv). Cf. sl. trudŭ. DOOM
trúdă (pop.) s. f., g.-d. art. trúdei; pl. trúde
trude
TRÚDĂ, trude, s. f. (Pop.) 1. Efort fizic sau intelectual deosebit; muncă grea, istovitoare; oboseală, osteneală. ◊ Loc. adv. Cu trudă = din greu, cu mare efort. ♦ Rodul, rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseală, folos, câștig. 2. Chin, suferință; durere, necaz. – Din trudi (derivat regresiv). Cf. sl. trudŭ. DOOM
trúdă (pop.) s. f., g.-d. art. trúdei; pl. trúde
trudea
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudeai
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudeam
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudească
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudeau
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudeați
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudei
TRÚDĂ, trude, s. f. (Pop.) 1. Efort fizic sau intelectual deosebit; muncă grea, istovitoare; oboseală, osteneală. ◊ Loc. adv. Cu trudă = din greu, cu mare efort. ♦ Rodul, rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseală, folos, câștig. 2. Chin, suferință; durere, necaz. – Din trudi (derivat regresiv). Cf. sl. trudŭ. DOOM
trúdă (pop.) s. f., g.-d. art. trúdei; pl. trúde
trudele
TRÚDĂ, trude, s. f. (Pop.) 1. Efort fizic sau intelectual deosebit; muncă grea, istovitoare; oboseală, osteneală. ◊ Loc. adv. Cu trudă = din greu, cu mare efort. ♦ Rodul, rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseală, folos, câștig. 2. Chin, suferință; durere, necaz. – Din trudi (derivat regresiv). Cf. sl. trudŭ. DOOM
trúdă (pop.) s. f., g.-d. art. trúdei; pl. trúde
trudelor
TRÚDĂ, trude, s. f. (Pop.) 1. Efort fizic sau intelectual deosebit; muncă grea, istovitoare; oboseală, osteneală. ◊ Loc. adv. Cu trudă = din greu, cu mare efort. ♦ Rodul, rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseală, folos, câștig. 2. Chin, suferință; durere, necaz. – Din trudi (derivat regresiv). Cf. sl. trudŭ. DOOM
trúdă (pop.) s. f., g.-d. art. trúdei; pl. trúde
trudesc
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudește
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudești
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudgen
TRUDGEN s.n. (Sport) Stil de înot, caracterizat printr-o mișcare de tracțiune alternativă a brațelor și prin lovirea în foarfecă a picioarelor, corpul alunecând pe aceeași parte. [Pron. trádgen. / < fr., engl. trudgen, cf. John Trudgen – căpitan englez care a făcut popular acest stil de înot].
trudgen
TRUDGEN s.n. (Sport) Stil de înot, caracterizat printr-o mișcare de tracțiune alternativă a brațelor și prin lovirea în foarfecă a picioarelor, corpul alunecând pe aceeași parte. [Pron. trádgen. / < fr., engl. trudgen, cf. John Trudgen – căpitan englez care a făcut popular acest stil de înot].
trudgenul
TRUDGEN s.n. (Sport) Stil de înot, caracterizat printr-o mișcare de tracțiune alternativă a brațelor și prin lovirea în foarfecă a picioarelor, corpul alunecând pe aceeași parte. [Pron. trádgen. / < fr., engl. trudgen, cf. John Trudgen – căpitan englez care a făcut popular acest stil de înot].
trudgenului
TRUDGEN s.n. (Sport) Stil de înot, caracterizat printr-o mișcare de tracțiune alternativă a brațelor și prin lovirea în foarfecă a picioarelor, corpul alunecând pe aceeași parte. [Pron. trádgen. / < fr., engl. trudgen, cf. John Trudgen – căpitan englez care a făcut popular acest stil de înot].
trudgenuri
TRUDGEN s.n. (Sport) Stil de înot, caracterizat printr-o mișcare de tracțiune alternativă a brațelor și prin lovirea în foarfecă a picioarelor, corpul alunecând pe aceeași parte. [Pron. trádgen. / < fr., engl. trudgen, cf. John Trudgen – căpitan englez care a făcut popular acest stil de înot].
trudgenurile
TRUDGEN s.n. (Sport) Stil de înot, caracterizat printr-o mișcare de tracțiune alternativă a brațelor și prin lovirea în foarfecă a picioarelor, corpul alunecând pe aceeași parte. [Pron. trádgen. / < fr., engl. trudgen, cf. John Trudgen – căpitan englez care a făcut popular acest stil de înot].
trudgenurilor
TRUDGEN s.n. (Sport) Stil de înot, caracterizat printr-o mișcare de tracțiune alternativă a brațelor și prin lovirea în foarfecă a picioarelor, corpul alunecând pe aceeași parte. [Pron. trádgen. / < fr., engl. trudgen, cf. John Trudgen – căpitan englez care a făcut popular acest stil de înot].
trudi
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudii
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudim
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudind
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudire
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudire
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi.
trudirea
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi.
trudiri
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi.
trudirii
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi.
trudirile
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi.
trudirilor
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi.
trudiră
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudirăm
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudirăți
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudise
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudisem
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudiseră
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudiserăm
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudiserăți
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudiseși
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudiseți
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudit
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudit
TRUDÍT, -Ă, trudiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Foarte obosit; ostenit peste măsură; extenuat. ♦ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – V. trudi.
trudita
TRUDÍT, -Ă, trudiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Foarte obosit; ostenit peste măsură; extenuat. ♦ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – V. trudi.
trudite
TRUDÍT, -Ă, trudiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Foarte obosit; ostenit peste măsură; extenuat. ♦ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – V. trudi.
truditei
TRUDÍT, -Ă, trudiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Foarte obosit; ostenit peste măsură; extenuat. ♦ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – V. trudi.
truditele
TRUDÍT, -Ă, trudiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Foarte obosit; ostenit peste măsură; extenuat. ♦ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – V. trudi.
truditelor
TRUDÍT, -Ă, trudiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Foarte obosit; ostenit peste măsură; extenuat. ♦ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – V. trudi.
truditoare
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditoare
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditoarea
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditoarea
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditoarei
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditoarei
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditoarele
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditoarele
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditoarelor
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditoarelor
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditor
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditor
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditori
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditori
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditorii
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditorii
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditorilor
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditorilor
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditorul
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditorul
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditorului
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditorului
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor. DOOM
truditór adj. m., s. m., pl. truditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. truditoáre
truditul
TRUDÍT, -Ă, trudiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Foarte obosit; ostenit peste măsură; extenuat. ♦ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – V. trudi.
truditului
TRUDÍT, -Ă, trudiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Foarte obosit; ostenit peste măsură; extenuat. ♦ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – V. trudi.
trudiși
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudiți
TRUDÍ, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi. DOOM
trudí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trudésc, imperf. 3 sg. trudeá; conj. prez. 3 să trudeáscă
trudiți
TRUDÍT, -Ă, trudiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Foarte obosit; ostenit peste măsură; extenuat. ♦ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – V. trudi.
trudiții
TRUDÍT, -Ă, trudiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Foarte obosit; ostenit peste măsură; extenuat. ♦ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – V. trudi.
trudiților
TRUDÍT, -Ă, trudiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Foarte obosit; ostenit peste măsură; extenuat. ♦ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – V. trudi.
trudnic
TRÚDNIC, -Ă, trudnici, -ce, adj. Care cere multă trudă; foarte obositor, extenuant, epuizant. ◊ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – Din sl. trudinu. DOOM
trúdnic adj. m., pl. trúdnici; f. trúdnică, pl. trúdnice
trudnica
TRÚDNIC, -Ă, trudnici, -ce, adj. Care cere multă trudă; foarte obositor, extenuant, epuizant. ◊ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – Din sl. trudinu. DOOM
trúdnic adj. m., pl. trúdnici; f. trúdnică, pl. trúdnice
trudnice
TRÚDNIC, -Ă, trudnici, -ce, adj. Care cere multă trudă; foarte obositor, extenuant, epuizant. ◊ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – Din sl. trudinu. DOOM
trúdnic adj. m., pl. trúdnici; f. trúdnică, pl. trúdnice
trudnicei
TRÚDNIC, -Ă, trudnici, -ce, adj. Care cere multă trudă; foarte obositor, extenuant, epuizant. ◊ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – Din sl. trudinu. DOOM
trúdnic adj. m., pl. trúdnici; f. trúdnică, pl. trúdnice
trudnicele
TRÚDNIC, -Ă, trudnici, -ce, adj. Care cere multă trudă; foarte obositor, extenuant, epuizant. ◊ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – Din sl. trudinu. DOOM
trúdnic adj. m., pl. trúdnici; f. trúdnică, pl. trúdnice
trudnicelor
TRÚDNIC, -Ă, trudnici, -ce, adj. Care cere multă trudă; foarte obositor, extenuant, epuizant. ◊ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – Din sl. trudinu. DOOM
trúdnic adj. m., pl. trúdnici; f. trúdnică, pl. trúdnice
trudnici
TRÚDNIC, -Ă, trudnici, -ce, adj. Care cere multă trudă; foarte obositor, extenuant, epuizant. ◊ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – Din sl. trudinu. DOOM
trúdnic adj. m., pl. trúdnici; f. trúdnică, pl. trúdnice
trudnicia
TRUDNICÍE, trudnicii, s. f. (Rar) Trudă. – Trudnic + suf. -ie. DOOM
trudnicíe (rar) s. f., art. trudnicía, g.-d. art. trudnicíei; pl. trudnicíi, art. trudnicíile
trudnicie
TRUDNICÍE, trudnicii, s. f. (Rar) Trudă. – Trudnic + suf. -ie. DOOM
trudnicíe (rar) s. f., art. trudnicía, g.-d. art. trudnicíei; pl. trudnicíi, art. trudnicíile
trudniciei
TRUDNICÍE, trudnicii, s. f. (Rar) Trudă. – Trudnic + suf. -ie. DOOM
trudnicíe (rar) s. f., art. trudnicía, g.-d. art. trudnicíei; pl. trudnicíi, art. trudnicíile
trudnicii
TRÚDNIC, -Ă, trudnici, -ce, adj. Care cere multă trudă; foarte obositor, extenuant, epuizant. ◊ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – Din sl. trudinu. DOOM
trúdnic adj. m., pl. trúdnici; f. trúdnică, pl. trúdnice
trudnicii
TRUDNICÍE, trudnicii, s. f. (Rar) Trudă. – Trudnic + suf. -ie. DOOM
trudnicíe (rar) s. f., art. trudnicía, g.-d. art. trudnicíei; pl. trudnicíi, art. trudnicíile
trudniciile
TRUDNICÍE, trudnicii, s. f. (Rar) Trudă. – Trudnic + suf. -ie. DOOM
trudnicíe (rar) s. f., art. trudnicía, g.-d. art. trudnicíei; pl. trudnicíi, art. trudnicíile
trudniciilor
TRUDNICÍE, trudnicii, s. f. (Rar) Trudă. – Trudnic + suf. -ie. DOOM
trudnicíe (rar) s. f., art. trudnicía, g.-d. art. trudnicíei; pl. trudnicíi, art. trudnicíile
trudnicilor
TRÚDNIC, -Ă, trudnici, -ce, adj. Care cere multă trudă; foarte obositor, extenuant, epuizant. ◊ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – Din sl. trudinu. DOOM
trúdnic adj. m., pl. trúdnici; f. trúdnică, pl. trúdnice
trudnicul
TRÚDNIC, -Ă, trudnici, -ce, adj. Care cere multă trudă; foarte obositor, extenuant, epuizant. ◊ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – Din sl. trudinu. DOOM
trúdnic adj. m., pl. trúdnici; f. trúdnică, pl. trúdnice
trudnicului
TRÚDNIC, -Ă, trudnici, -ce, adj. Care cere multă trudă; foarte obositor, extenuant, epuizant. ◊ Care exprimă, trădează o mare oboseală. – Din sl. trudinu. DOOM
trúdnic adj. m., pl. trúdnici; f. trúdnică, pl. trúdnice
trufa
TRÚFĂ2, trufe, s. f. (Înv.) Trufie. – Lat. *trufa. DOOM
trúfă s. f., g.-d. art. trúfei; pl. trúfe
trufanda
TRUFANDÁ, trufandale, s. f. Cel dintâi fruct sau rod al pământului dintr-o producție anuală; p. ext. produs alimentar (mai ales fruct sau legumă) care apare pe piață mai înainte de timpul normal în care trebuie să apară. – Din tc. turfanda. DOOM
trufandá s. f., art. trufandáua, g.-d. art. trufandálei; pl. trufandále, art. trufandálele
trufandale
TRUFANDÁ, trufandale, s. f. Cel dintâi fruct sau rod al pământului dintr-o producție anuală; p. ext. produs alimentar (mai ales fruct sau legumă) care apare pe piață mai înainte de timpul normal în care trebuie să apară. – Din tc. turfanda. DOOM
trufandá s. f., art. trufandáua, g.-d. art. trufandálei; pl. trufandále, art. trufandálele
trufandalei
TRUFANDÁ, trufandale, s. f. Cel dintâi fruct sau rod al pământului dintr-o producție anuală; p. ext. produs alimentar (mai ales fruct sau legumă) care apare pe piață mai înainte de timpul normal în care trebuie să apară. – Din tc. turfanda. DOOM
trufandá s. f., art. trufandáua, g.-d. art. trufandálei; pl. trufandále, art. trufandálele
trufandalele
TRUFANDÁ, trufandale, s. f. Cel dintâi fruct sau rod al pământului dintr-o producție anuală; p. ext. produs alimentar (mai ales fruct sau legumă) care apare pe piață mai înainte de timpul normal în care trebuie să apară. – Din tc. turfanda. DOOM
trufandá s. f., art. trufandáua, g.-d. art. trufandálei; pl. trufandále, art. trufandálele
trufandalelor
TRUFANDÁ, trufandale, s. f. Cel dintâi fruct sau rod al pământului dintr-o producție anuală; p. ext. produs alimentar (mai ales fruct sau legumă) care apare pe piață mai înainte de timpul normal în care trebuie să apară. – Din tc. turfanda. DOOM
trufandá s. f., art. trufandáua, g.-d. art. trufandálei; pl. trufandále, art. trufandálele
trufandaua
TRUFANDÁ, trufandale, s. f. Cel dintâi fruct sau rod al pământului dintr-o producție anuală; p. ext. produs alimentar (mai ales fruct sau legumă) care apare pe piață mai înainte de timpul normal în care trebuie să apară. – Din tc. turfanda. DOOM
trufandá s. f., art. trufandáua, g.-d. art. trufandálei; pl. trufandále, art. trufandálele
trufaș
TRUFÁȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș. DOOM
trufáș adj. m., pl. trufáși; f. trufáșă, art. trufáșa, pl. trufáșe
trufașa
TRUFÁȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș. DOOM
trufáș adj. m., pl. trufáși; f. trufáșă, art. trufáșa, pl. trufáșe
trufașe
TRUFÁȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș. DOOM
trufáș adj. m., pl. trufáși; f. trufáșă, art. trufáșa, pl. trufáșe
trufașei
TRUFÁȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș. DOOM
trufáș adj. m., pl. trufáși; f. trufáșă, art. trufáșa, pl. trufáșe
trufașele
TRUFÁȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș. DOOM
trufáș adj. m., pl. trufáși; f. trufáșă, art. trufáșa, pl. trufáșe
trufașelor
TRUFÁȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș. DOOM
trufáș adj. m., pl. trufáși; f. trufáșă, art. trufáșa, pl. trufáșe
trufași
TRUFÁȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș. DOOM
trufáș adj. m., pl. trufáși; f. trufáșă, art. trufáșa, pl. trufáșe
trufașii
TRUFÁȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș. DOOM
trufáș adj. m., pl. trufáși; f. trufáșă, art. trufáșa, pl. trufáșe
trufașilor
TRUFÁȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș. DOOM
trufáș adj. m., pl. trufáși; f. trufáșă, art. trufáșa, pl. trufáșe
trufașul
TRUFÁȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș. DOOM
trufáș adj. m., pl. trufáși; f. trufáșă, art. trufáșa, pl. trufáșe
trufașului
TRUFÁȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș. DOOM
trufáș adj. m., pl. trufáși; f. trufáșă, art. trufáșa, pl. trufáșe
trufe
TRÚFĂ2, trufe, s. f. (Înv.) Trufie. – Lat. *trufa. DOOM
trúfă s. f., g.-d. art. trúfei; pl. trúfe
trufea
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufeai
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufeam
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufească
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufeau
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufeați
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufei
TRÚFĂ2, trufe, s. f. (Înv.) Trufie. – Lat. *trufa. DOOM
trúfă s. f., g.-d. art. trúfei; pl. trúfe
trufele
TRÚFĂ2, trufe, s. f. (Înv.) Trufie. – Lat. *trufa. DOOM
trúfă s. f., g.-d. art. trúfei; pl. trúfe
trufelor
TRÚFĂ2, trufe, s. f. (Înv.) Trufie. – Lat. *trufa. DOOM
trúfă s. f., g.-d. art. trúfei; pl. trúfe
trufesc
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufește
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufești
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufi
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufia
TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă2. ♦ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă2 + suf. -ie. DOOM
trufíe s. f., art. trufía, g.-d. art. trufíei; pl. trufíi, art. trufíile
trufie
TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă2. ♦ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă2 + suf. -ie. DOOM
trufíe s. f., art. trufía, g.-d. art. trufíei; pl. trufíi, art. trufíile
trufiei
TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă2. ♦ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă2 + suf. -ie. DOOM
trufíe s. f., art. trufía, g.-d. art. trufíei; pl. trufíi, art. trufíile
trufii
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufii
TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă2. ♦ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă2 + suf. -ie. DOOM
trufíe s. f., art. trufía, g.-d. art. trufíei; pl. trufíi, art. trufíile
trufiile
TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă2. ♦ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă2 + suf. -ie. DOOM
trufíe s. f., art. trufía, g.-d. art. trufíei; pl. trufíi, art. trufíile
trufiilor
TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă2. ♦ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă2 + suf. -ie. DOOM
trufíe s. f., art. trufía, g.-d. art. trufíei; pl. trufíi, art. trufíile
trufim
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufind
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufire
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufiră
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufirăm
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufirăți
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufise
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufisem
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufiseră
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufiserăm
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufiserăți
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufiseși
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufiseți
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufit
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufiși
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufiți
TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188. DOOM
!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă
trufășie
TRUFĂȘÍE, trufășii, s. f. (Învechit) Mîndrie, trufie.
truism
TRUÍSM, truisme, s. n. Adevăr evident, banal; loc comun. – Din fr. truisme. DOOM
truísm s. n., pl. truísme
truisme
TRUÍSM, truisme, s. n. Adevăr evident, banal; loc comun. – Din fr. truisme. DOOM
truísm s. n., pl. truísme
truismele
TRUÍSM, truisme, s. n. Adevăr evident, banal; loc comun. – Din fr. truisme. DOOM
truísm s. n., pl. truísme
truismelor
TRUÍSM, truisme, s. n. Adevăr evident, banal; loc comun. – Din fr. truisme. DOOM
truísm s. n., pl. truísme
truismul
TRUÍSM, truisme, s. n. Adevăr evident, banal; loc comun. – Din fr. truisme. DOOM
truísm s. n., pl. truísme
truismului
TRUÍSM, truisme, s. n. Adevăr evident, banal; loc comun. – Din fr. truisme. DOOM
truísm s. n., pl. truísme
trumbaci
TRUMBÁCI s. m. v. trombaci.
trumbițaș
TRUMBIȚÁȘ s. m. v. trîmbițaș.
truncat
TRUNCÁT, -Ă, truncați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantelor) Terminat brusc printr-o suprafață orizontală. – Din lat. truncatus. DOOM
truncát adj. m., pl. truncáți; f. truncátă, pl. truncáte
truncata
TRUNCÁT, -Ă, truncați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantelor) Terminat brusc printr-o suprafață orizontală. – Din lat. truncatus. DOOM
truncát adj. m., pl. truncáți; f. truncátă, pl. truncáte
truncate
TRUNCÁT, -Ă, truncați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantelor) Terminat brusc printr-o suprafață orizontală. – Din lat. truncatus. DOOM
truncát adj. m., pl. truncáți; f. truncátă, pl. truncáte
truncatei
TRUNCÁT, -Ă, truncați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantelor) Terminat brusc printr-o suprafață orizontală. – Din lat. truncatus. DOOM
truncát adj. m., pl. truncáți; f. truncátă, pl. truncáte
truncatele
TRUNCÁT, -Ă, truncați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantelor) Terminat brusc printr-o suprafață orizontală. – Din lat. truncatus. DOOM
truncát adj. m., pl. truncáți; f. truncátă, pl. truncáte
truncatelor
TRUNCÁT, -Ă, truncați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantelor) Terminat brusc printr-o suprafață orizontală. – Din lat. truncatus. DOOM
truncát adj. m., pl. truncáți; f. truncátă, pl. truncáte
truncatul
TRUNCÁT, -Ă, truncați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantelor) Terminat brusc printr-o suprafață orizontală. – Din lat. truncatus. DOOM
truncát adj. m., pl. truncáți; f. truncátă, pl. truncáte
truncatului
TRUNCÁT, -Ă, truncați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantelor) Terminat brusc printr-o suprafață orizontală. – Din lat. truncatus. DOOM
truncát adj. m., pl. truncáți; f. truncátă, pl. truncáte
truncați
TRUNCÁT, -Ă, truncați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantelor) Terminat brusc printr-o suprafață orizontală. – Din lat. truncatus. DOOM
truncát adj. m., pl. truncáți; f. truncátă, pl. truncáte
truncații
TRUNCÁT, -Ă, truncați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantelor) Terminat brusc printr-o suprafață orizontală. – Din lat. truncatus. DOOM
truncát adj. m., pl. truncáți; f. truncátă, pl. truncáte
truncaților
TRUNCÁT, -Ă, truncați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantelor) Terminat brusc printr-o suprafață orizontală. – Din lat. truncatus. DOOM
truncát adj. m., pl. truncáți; f. truncátă, pl. truncáte
trunchi
TRÚNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasă a unui copac, cuprinsă între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile principale; tulpină. ♦ Tulpina unui copac tăiat (de la nivelul solului, uneori curățată de crengi și de coajă); buștean. ♦ Bucată groasă de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapă lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fără cap și fără membre. 3. ♦ (Anat.; în sintagma) Trunchi cerebral = porțiunea nevraxului alcătuită din măduva prelungită, punte și mezencefal. 4. (În sintagma) Trunchi de piramidă (sau de con, de prismă) = corp geometric obținut prin secționarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza și aflat între acest plan și bază. – Lat. trunculus. DOOM
trunchi s. n., pl. trúnchiuri
trunchia
TRUNCHIÁ, trunchiez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A ciunti, a reteza, a mutila; a fragmenta, a tăia. [Pr.: -chi-a] – Din trunchi. DOOM
trunchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 trunchiáză, 1 pl. trunchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să trunchiéze; ger. trunchiínd (-chi-ind); part. trunchiát
trunchiat
TRUNCHIÁT, -Ă, trunchiați, -te, adj. (Adesea fig.) Tăiat, fragmentat, mutilat, retezat. [Pr.: -chi-at] – V. trunchia.
trunchiata
TRUNCHIÁT, -Ă, trunchiați, -te, adj. (Adesea fig.) Tăiat, fragmentat, mutilat, retezat. [Pr.: -chi-at] – V. trunchia.
trunchiate
TRUNCHIÁT, -Ă, trunchiați, -te, adj. (Adesea fig.) Tăiat, fragmentat, mutilat, retezat. [Pr.: -chi-at] – V. trunchia.
trunchiatei
TRUNCHIÁT, -Ă, trunchiați, -te, adj. (Adesea fig.) Tăiat, fragmentat, mutilat, retezat. [Pr.: -chi-at] – V. trunchia.
trunchiatele
TRUNCHIÁT, -Ă, trunchiați, -te, adj. (Adesea fig.) Tăiat, fragmentat, mutilat, retezat. [Pr.: -chi-at] – V. trunchia.
trunchiatelor
TRUNCHIÁT, -Ă, trunchiați, -te, adj. (Adesea fig.) Tăiat, fragmentat, mutilat, retezat. [Pr.: -chi-at] – V. trunchia.
trunchiatul
TRUNCHIÁT, -Ă, trunchiați, -te, adj. (Adesea fig.) Tăiat, fragmentat, mutilat, retezat. [Pr.: -chi-at] – V. trunchia.
trunchiatului
TRUNCHIÁT, -Ă, trunchiați, -te, adj. (Adesea fig.) Tăiat, fragmentat, mutilat, retezat. [Pr.: -chi-at] – V. trunchia.
trunchiați
TRUNCHIÁT, -Ă, trunchiați, -te, adj. (Adesea fig.) Tăiat, fragmentat, mutilat, retezat. [Pr.: -chi-at] – V. trunchia.
trunchiații
TRUNCHIÁT, -Ă, trunchiați, -te, adj. (Adesea fig.) Tăiat, fragmentat, mutilat, retezat. [Pr.: -chi-at] – V. trunchia.
trunchiaților
TRUNCHIÁT, -Ă, trunchiați, -te, adj. (Adesea fig.) Tăiat, fragmentat, mutilat, retezat. [Pr.: -chi-at] – V. trunchia.
trunchiere
TRUNCHIÉRE, trunchieri, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a trunchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. trunchia. DOOM
trunchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. trunchiérii; pl. trunchiéri
trunchierea
TRUNCHIÉRE, trunchieri, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a trunchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. trunchia. DOOM
trunchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. trunchiérii; pl. trunchiéri
trunchieri
TRUNCHIÉRE, trunchieri, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a trunchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. trunchia. DOOM
trunchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. trunchiérii; pl. trunchiéri
trunchierii
TRUNCHIÉRE, trunchieri, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a trunchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. trunchia. DOOM
trunchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. trunchiérii; pl. trunchiéri
trunchierile
TRUNCHIÉRE, trunchieri, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a trunchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. trunchia. DOOM
trunchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. trunchiérii; pl. trunchiéri
trunchierilor
TRUNCHIÉRE, trunchieri, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a trunchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. trunchia. DOOM
trunchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. trunchiérii; pl. trunchiéri
trunchiu
trunchíu (-i), s. m. – 1. Corp (uman). – 2. Tulpină (de copac). – 3. Linie directă a unei a unei familii, ascendent comun. – 4. Butuc, buștean. – 5. Butucul măcelăriei. – 6. Butucul rotarului. – Lat. truncŭlus (Densusianu, Hlr., 139; Pușcariu 1765; REW 8955), cf. sp. troncho. – Der. trunchia, vb., formație neol., după fr. tronquer; truncher, s. m. (Mold., măcelar, stăpîn); trunchios, adj. (cu trunchi robust).
trunchiul
TRÚNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasă a unui copac, cuprinsă între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile principale; tulpină. ♦ Tulpina unui copac tăiat (de la nivelul solului, uneori curățată de crengi și de coajă); buștean. ♦ Bucată groasă de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapă lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fără cap și fără membre. 3. ♦ (Anat.; în sintagma) Trunchi cerebral = porțiunea nevraxului alcătuită din măduva prelungită, punte și mezencefal. 4. (În sintagma) Trunchi de piramidă (sau de con, de prismă) = corp geometric obținut prin secționarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza și aflat între acest plan și bază. – Lat. trunculus. DOOM
trunchi s. n., pl. trúnchiuri
trunchiuleț
TRUNCHIULÉȚ, trunchiulețe, s. n. Diminutiv al lui trunchi. – Trunchi + suf. -uleț. DOOM
trunchiuléț s. n., pl. trunchiuléțe
trunchiulețe
TRUNCHIULÉȚ, trunchiulețe, s. n. Diminutiv al lui trunchi. – Trunchi + suf. -uleț. DOOM
trunchiuléț s. n., pl. trunchiuléțe
trunchiulețele
TRUNCHIULÉȚ, trunchiulețe, s. n. Diminutiv al lui trunchi. – Trunchi + suf. -uleț. DOOM
trunchiuléț s. n., pl. trunchiuléțe
trunchiulețelor
TRUNCHIULÉȚ, trunchiulețe, s. n. Diminutiv al lui trunchi. – Trunchi + suf. -uleț. DOOM
trunchiuléț s. n., pl. trunchiuléțe
trunchiulețul
TRUNCHIULÉȚ, trunchiulețe, s. n. Diminutiv al lui trunchi. – Trunchi + suf. -uleț. DOOM
trunchiuléț s. n., pl. trunchiuléțe
trunchiulețului
TRUNCHIULÉȚ, trunchiulețe, s. n. Diminutiv al lui trunchi. – Trunchi + suf. -uleț. DOOM
trunchiuléț s. n., pl. trunchiuléțe
trunchiului
TRÚNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasă a unui copac, cuprinsă între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile principale; tulpină. ♦ Tulpina unui copac tăiat (de la nivelul solului, uneori curățată de crengi și de coajă); buștean. ♦ Bucată groasă de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapă lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fără cap și fără membre. 3. ♦ (Anat.; în sintagma) Trunchi cerebral = porțiunea nevraxului alcătuită din măduva prelungită, punte și mezencefal. 4. (În sintagma) Trunchi de piramidă (sau de con, de prismă) = corp geometric obținut prin secționarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza și aflat între acest plan și bază. – Lat. trunculus. DOOM
trunchi s. n., pl. trúnchiuri
trunchiuri
TRÚNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasă a unui copac, cuprinsă între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile principale; tulpină. ♦ Tulpina unui copac tăiat (de la nivelul solului, uneori curățată de crengi și de coajă); buștean. ♦ Bucată groasă de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapă lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fără cap și fără membre. 3. ♦ (Anat.; în sintagma) Trunchi cerebral = porțiunea nevraxului alcătuită din măduva prelungită, punte și mezencefal. 4. (În sintagma) Trunchi de piramidă (sau de con, de prismă) = corp geometric obținut prin secționarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza și aflat între acest plan și bază. – Lat. trunculus. DOOM
trunchi s. n., pl. trúnchiuri
trunchiurile
TRÚNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasă a unui copac, cuprinsă între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile principale; tulpină. ♦ Tulpina unui copac tăiat (de la nivelul solului, uneori curățată de crengi și de coajă); buștean. ♦ Bucată groasă de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapă lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fără cap și fără membre. 3. ♦ (Anat.; în sintagma) Trunchi cerebral = porțiunea nevraxului alcătuită din măduva prelungită, punte și mezencefal. 4. (În sintagma) Trunchi de piramidă (sau de con, de prismă) = corp geometric obținut prin secționarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza și aflat între acest plan și bază. – Lat. trunculus. DOOM
trunchi s. n., pl. trúnchiuri
trunchiurilor
TRÚNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasă a unui copac, cuprinsă între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile principale; tulpină. ♦ Tulpina unui copac tăiat (de la nivelul solului, uneori curățată de crengi și de coajă); buștean. ♦ Bucată groasă de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapă lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fără cap și fără membre. 3. ♦ (Anat.; în sintagma) Trunchi cerebral = porțiunea nevraxului alcătuită din măduva prelungită, punte și mezencefal. 4. (În sintagma) Trunchi de piramidă (sau de con, de prismă) = corp geometric obținut prin secționarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza și aflat între acest plan și bază. – Lat. trunculus. DOOM
trunchi s. n., pl. trúnchiuri
trup
TRUP, trupuri, s. n. 1. Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezervă. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ. DOOM
trup s. n., pl. trúpuri
trupa
TRÚPĂ, trupe, s. f. 1. Totalitatea militarilor care își fac serviciul militar. ♦ (La pl.) Forțele armate ale unei țări, ale unei regiuni, ale unei specialități etc.; oaste. 2. Colectiv permanent de actori ai unui teatru sau ai unui circ; ansamblu. – Din fr. troupe. DOOM
trúpă s. f., g.-d. art. trúpei; pl. trúpe
trupe
TRÚPĂ, trupe, s. f. 1. Totalitatea militarilor care își fac serviciul militar. ♦ (La pl.) Forțele armate ale unei țări, ale unei regiuni, ale unei specialități etc.; oaste. 2. Colectiv permanent de actori ai unui teatru sau ai unui circ; ansamblu. – Din fr. troupe. DOOM
trúpă s. f., g.-d. art. trúpei; pl. trúpe
trupeasca
TRUPÉSC, -EÁSCĂ, trupești, adj. Privitor la trup, care ține de trup; fizic. ♦ Senzual; sexual. – Trup + suf. -esc. DOOM
trupésc adj. m., f. trupeáscă; pl. m. și f. trupéști
trupei
TRÚPĂ, trupe, s. f. 1. Totalitatea militarilor care își fac serviciul militar. ♦ (La pl.) Forțele armate ale unei țări, ale unei regiuni, ale unei specialități etc.; oaste. 2. Colectiv permanent de actori ai unui teatru sau ai unui circ; ansamblu. – Din fr. troupe. DOOM
trúpă s. f., g.-d. art. trúpei; pl. trúpe
trupele
TRÚPĂ, trupe, s. f. 1. Totalitatea militarilor care își fac serviciul militar. ♦ (La pl.) Forțele armate ale unei țări, ale unei regiuni, ale unei specialități etc.; oaste. 2. Colectiv permanent de actori ai unui teatru sau ai unui circ; ansamblu. – Din fr. troupe. DOOM
trúpă s. f., g.-d. art. trúpei; pl. trúpe
trupelor
TRÚPĂ, trupe, s. f. 1. Totalitatea militarilor care își fac serviciul militar. ♦ (La pl.) Forțele armate ale unei țări, ale unei regiuni, ale unei specialități etc.; oaste. 2. Colectiv permanent de actori ai unui teatru sau ai unui circ; ansamblu. – Din fr. troupe. DOOM
trúpă s. f., g.-d. art. trúpei; pl. trúpe
trupesc
TRUPÉSC, -EÁSCĂ, trupești, adj. Privitor la trup, care ține de trup; fizic. ♦ Senzual; sexual. – Trup + suf. -esc. DOOM
trupésc adj. m., f. trupeáscă; pl. m. și f. trupéști
trupescul
TRUPÉSC, -EÁSCĂ, trupești, adj. Privitor la trup, care ține de trup; fizic. ♦ Senzual; sexual. – Trup + suf. -esc. DOOM
trupésc adj. m., f. trupeáscă; pl. m. și f. trupéști
trupescului
TRUPÉSC, -EÁSCĂ, trupești, adj. Privitor la trup, care ține de trup; fizic. ♦ Senzual; sexual. – Trup + suf. -esc. DOOM
trupésc adj. m., f. trupeáscă; pl. m. și f. trupéști
trupet
TRUPÉTE, trupeți, s. m. (Fam.) Soldat (fără grad). [Var.: trupét s. m.] – Trupă + suf. -ete.
trupete
TRUPÉTE, trupeți, s. m. (Fam.) Soldat (fără grad). [Var.: trupét s. m.] – Trupă + suf. -ete.
trupetele
TRUPÉTE, trupeți, s. m. (Fam.) Soldat (fără grad). [Var.: trupét s. m.] – Trupă + suf. -ete.
trupetelui
TRUPÉTE, trupeți, s. m. (Fam.) Soldat (fără grad). [Var.: trupét s. m.] – Trupă + suf. -ete.
trupeș
TRÚPEȘ, -Ă, trupeși, -e, adj. (Pop.) Bine conformat din punct de vedere fizic; robust, voinic. ♦ (Peior.) Gras. – Trup + suf. -eș. DOOM
trúpeș (pop.) adj. m., pl. trúpeși; f. trúpeșă, art. trúpeșa, pl. trúpeșe
trupeșa
TRÚPEȘ, -Ă, trupeși, -e, adj. (Pop.) Bine conformat din punct de vedere fizic; robust, voinic. ♦ (Peior.) Gras. – Trup + suf. -eș. DOOM
trúpeș (pop.) adj. m., pl. trúpeși; f. trúpeșă, art. trúpeșa, pl. trúpeșe
trupeșe
TRÚPEȘ, -Ă, trupeși, -e, adj. (Pop.) Bine conformat din punct de vedere fizic; robust, voinic. ♦ (Peior.) Gras. – Trup + suf. -eș. DOOM
trúpeș (pop.) adj. m., pl. trúpeși; f. trúpeșă, art. trúpeșa, pl. trúpeșe
trupeșei
TRÚPEȘ, -Ă, trupeși, -e, adj. (Pop.) Bine conformat din punct de vedere fizic; robust, voinic. ♦ (Peior.) Gras. – Trup + suf. -eș. DOOM
trúpeș (pop.) adj. m., pl. trúpeși; f. trúpeșă, art. trúpeșa, pl. trúpeșe
trupeșele
TRÚPEȘ, -Ă, trupeși, -e, adj. (Pop.) Bine conformat din punct de vedere fizic; robust, voinic. ♦ (Peior.) Gras. – Trup + suf. -eș. DOOM
trúpeș (pop.) adj. m., pl. trúpeși; f. trúpeșă, art. trúpeșa, pl. trúpeșe
trupeșelor
TRÚPEȘ, -Ă, trupeși, -e, adj. (Pop.) Bine conformat din punct de vedere fizic; robust, voinic. ♦ (Peior.) Gras. – Trup + suf. -eș. DOOM
trúpeș (pop.) adj. m., pl. trúpeși; f. trúpeșă, art. trúpeșa, pl. trúpeșe
trupeși
TRÚPEȘ, -Ă, trupeși, -e, adj. (Pop.) Bine conformat din punct de vedere fizic; robust, voinic. ♦ (Peior.) Gras. – Trup + suf. -eș. DOOM
trúpeș (pop.) adj. m., pl. trúpeși; f. trúpeșă, art. trúpeșa, pl. trúpeșe
trupeșia
TRUPEȘÍE s. f. (Pop.) Constituție fizică robustă. – Trupeș + -suf. -ie. DOOM
trupeșíe (pop.) s. f., art. trupeșía, g.-d. trupeșíi, art. trupeșíei
trupeșie
TRUPEȘÍE s. f. (Pop.) Constituție fizică robustă. – Trupeș + -suf. -ie. DOOM
trupeșíe (pop.) s. f., art. trupeșía, g.-d. trupeșíi, art. trupeșíei
trupeșiei
TRUPEȘÍE s. f. (Pop.) Constituție fizică robustă. – Trupeș + -suf. -ie. DOOM
trupeșíe (pop.) s. f., art. trupeșía, g.-d. trupeșíi, art. trupeșíei
trupeșii
TRÚPEȘ, -Ă, trupeși, -e, adj. (Pop.) Bine conformat din punct de vedere fizic; robust, voinic. ♦ (Peior.) Gras. – Trup + suf. -eș. DOOM
trúpeș (pop.) adj. m., pl. trúpeși; f. trúpeșă, art. trúpeșa, pl. trúpeșe
trupeșii
TRUPEȘÍE s. f. (Pop.) Constituție fizică robustă. – Trupeș + -suf. -ie. DOOM
trupeșíe (pop.) s. f., art. trupeșía, g.-d. trupeșíi, art. trupeșíei
trupeșilor
TRÚPEȘ, -Ă, trupeși, -e, adj. (Pop.) Bine conformat din punct de vedere fizic; robust, voinic. ♦ (Peior.) Gras. – Trup + suf. -eș. DOOM
trúpeș (pop.) adj. m., pl. trúpeși; f. trúpeșă, art. trúpeșa, pl. trúpeșe
trupește
TRUPÉȘTE adv. (Pop.) Din punctul de vedere al trupului, relativ la trup; fizicește. – Trup + suf. -ește. DOOM
trupéște adv.
trupești
TRUPÉSC, -EÁSCĂ, trupești, adj. Privitor la trup, care ține de trup; fizic. ♦ Senzual; sexual. – Trup + suf. -esc. DOOM
trupésc adj. m., f. trupeáscă; pl. m. și f. trupéști
trupeștii
TRUPÉSC, -EÁSCĂ, trupești, adj. Privitor la trup, care ține de trup; fizic. ♦ Senzual; sexual. – Trup + suf. -esc. DOOM
trupésc adj. m., f. trupeáscă; pl. m. și f. trupéști
trupeștile
TRUPÉSC, -EÁSCĂ, trupești, adj. Privitor la trup, care ține de trup; fizic. ♦ Senzual; sexual. – Trup + suf. -esc. DOOM
trupésc adj. m., f. trupeáscă; pl. m. și f. trupéști
trupeștilor
TRUPÉSC, -EÁSCĂ, trupești, adj. Privitor la trup, care ține de trup; fizic. ♦ Senzual; sexual. – Trup + suf. -esc. DOOM
trupésc adj. m., f. trupeáscă; pl. m. și f. trupéști
trupeșul
TRÚPEȘ, -Ă, trupeși, -e, adj. (Pop.) Bine conformat din punct de vedere fizic; robust, voinic. ♦ (Peior.) Gras. – Trup + suf. -eș. DOOM
trúpeș (pop.) adj. m., pl. trúpeși; f. trúpeșă, art. trúpeșa, pl. trúpeșe
trupeșului
TRÚPEȘ, -Ă, trupeși, -e, adj. (Pop.) Bine conformat din punct de vedere fizic; robust, voinic. ♦ (Peior.) Gras. – Trup + suf. -eș. DOOM
trúpeș (pop.) adj. m., pl. trúpeși; f. trúpeșă, art. trúpeșa, pl. trúpeșe
trupeți
TRUPÉTE, trupeți, s. m. (Fam.) Soldat (fără grad). [Var.: trupét s. m.] – Trupă + suf. -ete.
trupeții
TRUPÉTE, trupeți, s. m. (Fam.) Soldat (fără grad). [Var.: trupét s. m.] – Trupă + suf. -ete.
trupeților
TRUPÉTE, trupeți, s. m. (Fam.) Soldat (fără grad). [Var.: trupét s. m.] – Trupă + suf. -ete.
trupinar
TRUPINÁR, trupinare, s. n. (Regional) Furcă sau țăpoi cu coada lungă, folosit la clăditul părții de sus a stogului de fîn. Dai fîn la clădit cu furca sau cu țăpoiul și mai pe urmă... cu trupinarul. PAMFILE, A. R. 162.
trupinică
TRUPINÍCĂ, trupinici, s. f. Diminutiv al lui trupină; buturugă, ciot.
trupină
TRUPÍNĂ, trupine, s. f. Tulpină.
trupiță
TRUPÍȚĂ, trupițe, s. f. Parte a plugului alcătuită din cormană, brăzdar și plaz și fixată de cadrul plugului prin intermediul bârsei. – Cf. sb. trupica. DOOM
trúpiță s. f., g.-d. art. trúpiței; pl. trúpițe
trupul
TRUP, trupuri, s. n. 1. Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezervă. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ. DOOM
trup s. n., pl. trúpuri
trupului
TRUP, trupuri, s. n. 1. Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezervă. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ. DOOM
trup s. n., pl. trúpuri
trupuri
TRUP, trupuri, s. n. 1. Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezervă. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ. DOOM
trup s. n., pl. trúpuri
trupurile
TRUP, trupuri, s. n. 1. Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezervă. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ. DOOM
trup s. n., pl. trúpuri
trupurilor
TRUP, trupuri, s. n. 1. Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezervă. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ. DOOM
trup s. n., pl. trúpuri
trupușoare
TRUPUȘÓR, trupușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui trup. [Var.: trupșór s. n.] – Trup + suf. -ușor. DOOM
trupușór (pop.) s. n., pl. trupușoáre
trupușoarele
TRUPUȘÓR, trupușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui trup. [Var.: trupșór s. n.] – Trup + suf. -ușor. DOOM
trupușór (pop.) s. n., pl. trupușoáre
trupușoarelor
TRUPUȘÓR, trupușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui trup. [Var.: trupșór s. n.] – Trup + suf. -ușor. DOOM
trupușór (pop.) s. n., pl. trupușoáre
trupușor
TRUPUȘÓR, trupușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui trup. [Var.: trupșór s. n.] – Trup + suf. -ușor. DOOM
trupușór (pop.) s. n., pl. trupușoáre
trupușorul
TRUPUȘÓR, trupușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui trup. [Var.: trupșór s. n.] – Trup + suf. -ușor. DOOM
trupușór (pop.) s. n., pl. trupușoáre
trupușorului
TRUPUȘÓR, trupușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui trup. [Var.: trupșór s. n.] – Trup + suf. -ușor. DOOM
trupușór (pop.) s. n., pl. trupușoáre
trupșor
TRUPUȘÓR, trupușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui trup. [Var.: trupșór s. n.] – Trup + suf. -ușor. DOOM
trupușór (pop.) s. n., pl. trupușoáre
trupșorel
TRUPȘORÉL, trupșorele, s. n. (Popular) Trupușor. Trupșorelul tău Nici să mucezească, Nici să putrezească. MAT. FOLK. 139.
trusa
TRÚSĂ, truse, s. f. Geantă sau cutie specială în care se țin instrumente sau obiecte de primă necesitate, folosite în exercitarea unei profesii sau pentru toaletă; totalitatea instrumentelor sau obiectelor din această geantă sau cutie. – Din fr. trousse. DOOM
trúsă s. f., g.-d. art. trúsei; pl. trúse
truse
TRÚSĂ, truse, s. f. Geantă sau cutie specială în care se țin instrumente sau obiecte de primă necesitate, folosite în exercitarea unei profesii sau pentru toaletă; totalitatea instrumentelor sau obiectelor din această geantă sau cutie. – Din fr. trousse. DOOM
trúsă s. f., g.-d. art. trúsei; pl. trúse
trusei
TRÚSĂ, truse, s. f. Geantă sau cutie specială în care se țin instrumente sau obiecte de primă necesitate, folosite în exercitarea unei profesii sau pentru toaletă; totalitatea instrumentelor sau obiectelor din această geantă sau cutie. – Din fr. trousse. DOOM
trúsă s. f., g.-d. art. trúsei; pl. trúse
trusele
TRÚSĂ, truse, s. f. Geantă sau cutie specială în care se țin instrumente sau obiecte de primă necesitate, folosite în exercitarea unei profesii sau pentru toaletă; totalitatea instrumentelor sau obiectelor din această geantă sau cutie. – Din fr. trousse. DOOM
trúsă s. f., g.-d. art. trúsei; pl. trúse
truselor
TRÚSĂ, truse, s. f. Geantă sau cutie specială în care se țin instrumente sau obiecte de primă necesitate, folosite în exercitarea unei profesii sau pentru toaletă; totalitatea instrumentelor sau obiectelor din această geantă sau cutie. – Din fr. trousse. DOOM
trúsă s. f., g.-d. art. trúsei; pl. trúse
trusou
TRUSÓU, trusouri, s. n. Lenjerie de corp, de pat etc. confecționată pentru o fată (în vederea căsătoriei); rufăria unui nou-născut. – Din fr. trousseau. DOOM
trusóu s. n., art. trusóul; pl. trusóuri
trusoul
TRUSÓU, trusouri, s. n. Lenjerie de corp, de pat etc. confecționată pentru o fată (în vederea căsătoriei); rufăria unui nou-născut. – Din fr. trousseau. DOOM
trusóu s. n., art. trusóul; pl. trusóuri
trusoului
TRUSÓU, trusouri, s. n. Lenjerie de corp, de pat etc. confecționată pentru o fată (în vederea căsătoriei); rufăria unui nou-născut. – Din fr. trousseau. DOOM
trusóu s. n., art. trusóul; pl. trusóuri
trusouri
TRUSÓU, trusouri, s. n. Lenjerie de corp, de pat etc. confecționată pentru o fată (în vederea căsătoriei); rufăria unui nou-născut. – Din fr. trousseau. DOOM
trusóu s. n., art. trusóul; pl. trusóuri
trusourile
TRUSÓU, trusouri, s. n. Lenjerie de corp, de pat etc. confecționată pentru o fată (în vederea căsătoriei); rufăria unui nou-născut. – Din fr. trousseau. DOOM
trusóu s. n., art. trusóul; pl. trusóuri
trusourilor
TRUSÓU, trusouri, s. n. Lenjerie de corp, de pat etc. confecționată pentru o fată (în vederea căsătoriei); rufăria unui nou-născut. – Din fr. trousseau. DOOM
trusóu s. n., art. trusóul; pl. trusóuri
trust
TRUST, trusturi, s. n. Formă de fuziune a intereselor unei companii prin integrarea orizontală sau verticală a producției, prin împărțirea pieței, prin practicarea unor discriminări comerciale față de parteneri etc. – Din fr. trust, (2) după rus. trest. DOOM
trust s. n., pl. trústuri
trustier
TRUSTIÉR, -Ă, trustieri, -e, adj. Al unui trust, referitor la un trust, de trust. [Pr.: -ti-er] – Din engl. trustier. DOOM
trustiér (-ti-er) adj. m., pl. trustiéri; f. trustiéră, pl. trustiére
trustiera
TRUSTIÉR, -Ă, trustieri, -e, adj. Al unui trust, referitor la un trust, de trust. [Pr.: -ti-er] – Din engl. trustier. DOOM
trustiér (-ti-er) adj. m., pl. trustiéri; f. trustiéră, pl. trustiére
trustiere
TRUSTIÉR, -Ă, trustieri, -e, adj. Al unui trust, referitor la un trust, de trust. [Pr.: -ti-er] – Din engl. trustier. DOOM
trustiér (-ti-er) adj. m., pl. trustiéri; f. trustiéră, pl. trustiére
trustierei
TRUSTIÉR, -Ă, trustieri, -e, adj. Al unui trust, referitor la un trust, de trust. [Pr.: -ti-er] – Din engl. trustier. DOOM
trustiér (-ti-er) adj. m., pl. trustiéri; f. trustiéră, pl. trustiére
trustierele
TRUSTIÉR, -Ă, trustieri, -e, adj. Al unui trust, referitor la un trust, de trust. [Pr.: -ti-er] – Din engl. trustier. DOOM
trustiér (-ti-er) adj. m., pl. trustiéri; f. trustiéră, pl. trustiére
trustierelor
TRUSTIÉR, -Ă, trustieri, -e, adj. Al unui trust, referitor la un trust, de trust. [Pr.: -ti-er] – Din engl. trustier. DOOM
trustiér (-ti-er) adj. m., pl. trustiéri; f. trustiéră, pl. trustiére
trustieri
TRUSTIÉR, -Ă, trustieri, -e, adj. Al unui trust, referitor la un trust, de trust. [Pr.: -ti-er] – Din engl. trustier. DOOM
trustiér (-ti-er) adj. m., pl. trustiéri; f. trustiéră, pl. trustiére
trustierii
TRUSTIÉR, -Ă, trustieri, -e, adj. Al unui trust, referitor la un trust, de trust. [Pr.: -ti-er] – Din engl. trustier. DOOM
trustiér (-ti-er) adj. m., pl. trustiéri; f. trustiéră, pl. trustiére
trustierilor
TRUSTIÉR, -Ă, trustieri, -e, adj. Al unui trust, referitor la un trust, de trust. [Pr.: -ti-er] – Din engl. trustier. DOOM
trustiér (-ti-er) adj. m., pl. trustiéri; f. trustiéră, pl. trustiére
trustierul
TRUSTIÉR, -Ă, trustieri, -e, adj. Al unui trust, referitor la un trust, de trust. [Pr.: -ti-er] – Din engl. trustier. DOOM
trustiér (-ti-er) adj. m., pl. trustiéri; f. trustiéră, pl. trustiére
trustierului
TRUSTIÉR, -Ă, trustieri, -e, adj. Al unui trust, referitor la un trust, de trust. [Pr.: -ti-er] – Din engl. trustier. DOOM
trustiér (-ti-er) adj. m., pl. trustiéri; f. trustiéră, pl. trustiére
trustman
TRÚSTMAN, trustmeni, s. m. Fiecare dintre acționarii unui trust (1). – Din engl. trust-man.
trustman
TRÚSTMEN, trustmeni, s. m. (Rar) Fiecare dintre acționarii unui trust (1). [Var.: trústman s. m.] – Din engl. trust-man. DOOM
trústmen (rar) (trust-men) s. m., pl. trústmeni
trustmen
TRÚSTMEN, trustmeni, s. m. (Rar) Fiecare dintre acționarii unui trust (1). [Var.: trústman s. m.] – Din engl. trust-man. DOOM
trústmen (rar) (trust-men) s. m., pl. trústmeni
trustmeni
TRÚSTMEN, trustmeni, s. m. (Rar) Fiecare dintre acționarii unui trust (1). [Var.: trústman s. m.] – Din engl. trust-man. DOOM
trústmen (rar) (trust-men) s. m., pl. trústmeni
trustmenii
TRÚSTMEN, trustmeni, s. m. (Rar) Fiecare dintre acționarii unui trust (1). [Var.: trústman s. m.] – Din engl. trust-man. DOOM
trústmen (rar) (trust-men) s. m., pl. trústmeni
trustmenilor
TRÚSTMEN, trustmeni, s. m. (Rar) Fiecare dintre acționarii unui trust (1). [Var.: trústman s. m.] – Din engl. trust-man. DOOM
trústmen (rar) (trust-men) s. m., pl. trústmeni
trustmenul
TRÚSTMEN, trustmeni, s. m. (Rar) Fiecare dintre acționarii unui trust (1). [Var.: trústman s. m.] – Din engl. trust-man. DOOM
trústmen (rar) (trust-men) s. m., pl. trústmeni
trustmenului
TRÚSTMEN, trustmeni, s. m. (Rar) Fiecare dintre acționarii unui trust (1). [Var.: trústman s. m.] – Din engl. trust-man. DOOM
trústmen (rar) (trust-men) s. m., pl. trústmeni
trustul
TRUST, trusturi, s. n. Formă de fuziune a intereselor unei companii prin integrarea orizontală sau verticală a producției, prin împărțirea pieței, prin practicarea unor discriminări comerciale față de parteneri etc. – Din fr. trust, (2) după rus. trest. DOOM
trust s. n., pl. trústuri
trustului
TRUST, trusturi, s. n. Formă de fuziune a intereselor unei companii prin integrarea orizontală sau verticală a producției, prin împărțirea pieței, prin practicarea unor discriminări comerciale față de parteneri etc. – Din fr. trust, (2) după rus. trest. DOOM
trust s. n., pl. trústuri
trusturi
TRUST, trusturi, s. n. Formă de fuziune a intereselor unei companii prin integrarea orizontală sau verticală a producției, prin împărțirea pieței, prin practicarea unor discriminări comerciale față de parteneri etc. – Din fr. trust, (2) după rus. trest. DOOM
trust s. n., pl. trústuri
trusturile
TRUST, trusturi, s. n. Formă de fuziune a intereselor unei companii prin integrarea orizontală sau verticală a producției, prin împărțirea pieței, prin practicarea unor discriminări comerciale față de parteneri etc. – Din fr. trust, (2) după rus. trest. DOOM
trust s. n., pl. trústuri
trusturilor
TRUST, trusturi, s. n. Formă de fuziune a intereselor unei companii prin integrarea orizontală sau verticală a producției, prin împărțirea pieței, prin practicarea unor discriminări comerciale față de parteneri etc. – Din fr. trust, (2) după rus. trest. DOOM
trust s. n., pl. trústuri
trusău
trusău, trusăuri s. n. (înv.) trusou.
trutta
PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.
truvabil
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable. DOOM
truvábil (livr.) adj. m., pl. truvábili; f. truvábilă, pl. truvábile
truvabila
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable. DOOM
truvábil (livr.) adj. m., pl. truvábili; f. truvábilă, pl. truvábile
truvabile
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable. DOOM
truvábil (livr.) adj. m., pl. truvábili; f. truvábilă, pl. truvábile
truvabilei
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable. DOOM
truvábil (livr.) adj. m., pl. truvábili; f. truvábilă, pl. truvábile
truvabilele
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable. DOOM
truvábil (livr.) adj. m., pl. truvábili; f. truvábilă, pl. truvábile
truvabilelor
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable. DOOM
truvábil (livr.) adj. m., pl. truvábili; f. truvábilă, pl. truvábile
truvabili
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable. DOOM
truvábil (livr.) adj. m., pl. truvábili; f. truvábilă, pl. truvábile
truvabilii
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable. DOOM
truvábil (livr.) adj. m., pl. truvábili; f. truvábilă, pl. truvábile
truvabililor
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable. DOOM
truvábil (livr.) adj. m., pl. truvábili; f. truvábilă, pl. truvábile
truvabilul
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable. DOOM
truvábil (livr.) adj. m., pl. truvábili; f. truvábilă, pl. truvábile
truvabilului
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable. DOOM
truvábil (livr.) adj. m., pl. truvábili; f. truvábilă, pl. truvábile
truvai
TRUVÁI s.n. (Liv.) Descoperire fericită, surprinzătoare a unui cuvânt, a unui amănunt potrivit. [Scris și trouvaille. / < fr. trouvaille].
truvaiul
TRUVÁI s.n. (Liv.) Descoperire fericită, surprinzătoare a unui cuvânt, a unui amănunt potrivit. [Scris și trouvaille. / < fr. trouvaille].
truvaiului
TRUVÁI s.n. (Liv.) Descoperire fericită, surprinzătoare a unui cuvânt, a unui amănunt potrivit. [Scris și trouvaille. / < fr. trouvaille].
truvaiuri
TRUVÁI s.n. (Liv.) Descoperire fericită, surprinzătoare a unui cuvânt, a unui amănunt potrivit. [Scris și trouvaille. / < fr. trouvaille].
truvaiurile
TRUVÁI s.n. (Liv.) Descoperire fericită, surprinzătoare a unui cuvânt, a unui amănunt potrivit. [Scris și trouvaille. / < fr. trouvaille].
truvaiurilor
TRUVÁI s.n. (Liv.) Descoperire fericită, surprinzătoare a unui cuvânt, a unui amănunt potrivit. [Scris și trouvaille. / < fr. trouvaille].
truver
TRUVÉR, truveri, s. m. Poet-cântăreț francez din evul mediu, în nordul Franței. – Din fr. trouvère. DOOM
truvér s. m., pl. truvéri
truveri
TRUVÉR, truveri, s. m. Poet-cântăreț francez din evul mediu, în nordul Franței. – Din fr. trouvère. DOOM
truvér s. m., pl. truvéri
truverii
TRUVÉR, truveri, s. m. Poet-cântăreț francez din evul mediu, în nordul Franței. – Din fr. trouvère. DOOM
truvér s. m., pl. truvéri
truverilor
TRUVÉR, truveri, s. m. Poet-cântăreț francez din evul mediu, în nordul Franței. – Din fr. trouvère. DOOM
truvér s. m., pl. truvéri
truverul
TRUVÉR, truveri, s. m. Poet-cântăreț francez din evul mediu, în nordul Franței. – Din fr. trouvère. DOOM
truvér s. m., pl. truvéri
truverului
TRUVÉR, truveri, s. m. Poet-cântăreț francez din evul mediu, în nordul Franței. – Din fr. trouvère. DOOM
truvér s. m., pl. truvéri
trâcnea
STRICNEÁ, stricnele, s. f. (Reg.) Cuțit cu o limbă specială, folosit pentru a lăsa sânge animalelor bolnave; p. restr. limba acestui cuțit. [Var.: stricneálă s. f.] – Stricni1 + suf. -ea.
trâfnea
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâfnească
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâfneau
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâfnesc
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâfnește
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâfni
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâfnind
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâfnire
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâfnire
TRÂFNÍ, trâfnesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre alimente) A se altera; a se terciui.
trâfniră
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâfnise
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâfniseră
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâfnit
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trâmba
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba. DOOM
trấmbă s. f., g.-d. art. trấmbei; pl. trấmbe
trâmbe
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba. DOOM
trấmbă s. f., g.-d. art. trấmbei; pl. trấmbe
trâmbei
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba. DOOM
trấmbă s. f., g.-d. art. trấmbei; pl. trấmbe
trâmbele
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba. DOOM
trấmbă s. f., g.-d. art. trấmbei; pl. trấmbe
trâmbelor
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba. DOOM
trấmbă s. f., g.-d. art. trấmbei; pl. trấmbe
trâmbi
TRÎMBÍ, trîmbesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pînza sul. Cînepă a arat. A grăpat-o... A țesut-o, A nălbit-o, A trîmbit-o, A croit-o. MAT. FOLK. 588.
trâmbicioara
TRÂMBICIOÁRĂ, trâmbicioare, s. f. Diminutiv al lui trâmbiță. – Trâmbiță + suf. -icioară. DOOM
trâmbicioáră s. f., g.-d. art. trâmbicioárei; pl. trâmbicioáre
trâmbicioare
TRÂMBICIOÁRĂ, trâmbicioare, s. f. Diminutiv al lui trâmbiță. – Trâmbiță + suf. -icioară. DOOM
trâmbicioáră s. f., g.-d. art. trâmbicioárei; pl. trâmbicioáre
trâmbicioarei
TRÂMBICIOÁRĂ, trâmbicioare, s. f. Diminutiv al lui trâmbiță. – Trâmbiță + suf. -icioară. DOOM
trâmbicioáră s. f., g.-d. art. trâmbicioárei; pl. trâmbicioáre
trâmbicioarele
TRÂMBICIOÁRĂ, trâmbicioare, s. f. Diminutiv al lui trâmbiță. – Trâmbiță + suf. -icioară. DOOM
trâmbicioáră s. f., g.-d. art. trâmbicioárei; pl. trâmbicioáre
trâmbicioarelor
TRÂMBICIOÁRĂ, trâmbicioare, s. f. Diminutiv al lui trâmbiță. – Trâmbiță + suf. -icioară. DOOM
trâmbicioáră s. f., g.-d. art. trâmbicioárei; pl. trâmbicioáre
trâmbire
TRÂMBÍ, trâmbesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pânza sul. – Din trâmbă.
trâmbit
TRÂMBÍ, trâmbesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pânza sul. – Din trâmbă.
trâmbița
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbița
TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica. DOOM
trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe
trâmbițai
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițam
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițar
TRÎMBIȚÁR, trîmbițari, s. m. (Rar) Trîmbițaș. Celuia ce înțelege, țînțaru-i e trîmbițar; Iar celui ce nu-nțelege, tobe, surle-s în zadar. PANN, P. V. II 14.
trâmbițare
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițare
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trâmbițarea
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trâmbițară
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițarăm
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițarăți
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițase
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițasem
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițaseră
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițaserăm
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițaserăți
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițaseși
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițaseți
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițat
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițat
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță.
trâmbițau
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițaș
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trâmbițași
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițași
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trâmbițașii
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trâmbițașilor
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trâmbițașul
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trâmbițașului
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trâmbițați
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițe
TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica. DOOM
trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe
trâmbițează
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbiței
TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica. DOOM
trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe
trâmbițele
TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica. DOOM
trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe
trâmbițelor
TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica. DOOM
trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe
trâmbițez
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițeze
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițezi
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițoaie
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trâmbițoaiele
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trâmbițoaielor
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trâmbițoi
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trâmbițoiul
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trâmbițoiului
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trâmbițând
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițări
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trâmbițării
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trâmbițările
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trâmbițărilor
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trând
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trând
trînd (-dă), adj. – 1. Leneș, trîndav. – 2. Puhav, moale. Creație expresivă, simplă var. a lui tînd-, cf. tînt, tîndală, cu r infix. Legătura cu sl. trątŭ „o anumită boală” (Tiktin; Candrea; Byhan 339) nu pare probabilă. – Der. trîndav, adj. (leneș, puturos); trîndăvi, vb. (a lenevi, a se puturoși); trîndăvie, s. f. (lenevie, inactivitate); trînduș, adj. (Bucov., leneș; insectă, Gestrupes stercorarius); trămînda (var. tămînda), vb. (Trans., a trîndăvi, a lăsa treaba pe mai tîrziu); t(r)ămîndău, s. m. (leneș, haimana); trînji, s. m. pl. (hemoroizi, hidropizie; plantă, Ranunculus illyricus), de la pl. lui trînd (după Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 422; Loewe 32; Conev 100, din sl. trądŭ „dizenterie”); trinjin, s. n. (plantă, Sedum acre); trînjoaică, s. f. (plantă, Ranunculus illyricus).
trândav
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trândava
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trândave
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trândavei
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trândavele
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trândavelor
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trândavi
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trândavii
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trândavilor
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trândavul
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trândavului
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trândul
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trândului
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trândăvea
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăveai
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăveala
TRÂNDĂVEÁLĂ, trăndăveli, s. f. Trândăvie. – Trândăvi + suf. -eală. DOOM
trândăveálă s. f., g.-d. art. trândăvélii; pl. trândăvéli
trândăveam
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvească
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăveau
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăveați
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăveli
TRÂNDĂVEÁLĂ, trăndăveli, s. f. Trândăvie. – Trândăvi + suf. -eală. DOOM
trândăveálă s. f., g.-d. art. trândăvélii; pl. trândăvéli
trândăvelii
TRÂNDĂVEÁLĂ, trăndăveli, s. f. Trândăvie. – Trândăvi + suf. -eală. DOOM
trândăveálă s. f., g.-d. art. trândăvélii; pl. trândăvéli
trândăvelile
TRÂNDĂVEÁLĂ, trăndăveli, s. f. Trândăvie. – Trândăvi + suf. -eală. DOOM
trândăveálă s. f., g.-d. art. trândăvélii; pl. trândăvéli
trândăvelilor
TRÂNDĂVEÁLĂ, trăndăveli, s. f. Trândăvie. – Trândăvi + suf. -eală. DOOM
trândăveálă s. f., g.-d. art. trândăvélii; pl. trândăvéli
trândăvesc
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvește
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvești
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvi
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvia
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trândăvie
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trândăviei
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trândăvii
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvii
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trândăviile
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trândăviilor
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trândăvim
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvind
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvire
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvire
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav.
trândăviră
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvirăm
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvirăți
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvise
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvisem
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăviseră
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăviserăm
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăviserăți
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăviseși
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăviseți
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvit
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăvit
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trândăvita
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trândăvite
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trândăvitei
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trândăvitele
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trândăvitelor
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trândăvitul
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trândăvitului
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trândăviși
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăviți
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trândăviți
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trândăviții
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trândăviților
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trânji
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trânjii
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trânjilor
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trânjoaica
TRÂNJOÁICĂ, trânjoaice, s. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina albă și păroasă și cu flori mari, galbene, folosită în medicina populară la tratarea hemoroizilor (Ranunculus illyricus). – Trânji + suf. -oaică. DOOM
trânjoáică s. f., g.-d. art. trânjoáicei; pl. trânjoáice
trânjoaice
TRÂNJOÁICĂ, trânjoaice, s. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina albă și păroasă și cu flori mari, galbene, folosită în medicina populară la tratarea hemoroizilor (Ranunculus illyricus). – Trânji + suf. -oaică. DOOM
trânjoáică s. f., g.-d. art. trânjoáicei; pl. trânjoáice
trânjoaicei
TRÂNJOÁICĂ, trânjoaice, s. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina albă și păroasă și cu flori mari, galbene, folosită în medicina populară la tratarea hemoroizilor (Ranunculus illyricus). – Trânji + suf. -oaică. DOOM
trânjoáică s. f., g.-d. art. trânjoáicei; pl. trânjoáice
trânjoaicele
TRÂNJOÁICĂ, trânjoaice, s. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina albă și păroasă și cu flori mari, galbene, folosită în medicina populară la tratarea hemoroizilor (Ranunculus illyricus). – Trânji + suf. -oaică. DOOM
trânjoáică s. f., g.-d. art. trânjoáicei; pl. trânjoáice
trânjoaicelor
TRÂNJOÁICĂ, trânjoaice, s. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina albă și păroasă și cu flori mari, galbene, folosită în medicina populară la tratarea hemoroizilor (Ranunculus illyricus). – Trânji + suf. -oaică. DOOM
trânjoáică s. f., g.-d. art. trânjoáicei; pl. trânjoáice
trânta
TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv). DOOM
trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte
trânte
TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv). DOOM
trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte
trântea
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trânteai
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trânteala
TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală. DOOM
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
trânteam
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântească
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trânteau
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trânteați
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântei
TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv). DOOM
trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte
trântele
TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv). DOOM
trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte
trânteli
TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală. DOOM
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
trântelii
TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală. DOOM
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
trântelile
TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală. DOOM
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
trântelilor
TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală. DOOM
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
trântelor
TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv). DOOM
trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte
trântesc
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântește
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântești
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trânti
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântii
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântim
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântind
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântire
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântire
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trântirea
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trântiri
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trântirii
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trântirile
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trântirilor
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trântiră
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântirăm
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântirăți
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântise
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântisem
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântiseră
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântiserăm
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântiserăți
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântiseși
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântiseți
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântit
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântit
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trântita
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trântite
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trântitei
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trântitele
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trântitelor
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trântitul
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trântitului
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trântitura
TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură. DOOM
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
trântituri
TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură. DOOM
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
trântiturii
TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură. DOOM
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
trântiturile
TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură. DOOM
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
trântiturilor
TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură. DOOM
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
trântiși
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântiți
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântiți
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trântiții
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trântiților
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trântor
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trântorea
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântoreai
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântoream
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorească
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântoreau
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântoreați
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântoresc
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorește
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorești
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântori
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trântori
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorii
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trântorii
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorilor
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trântorim
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorind
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorire
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorire
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trântorirea
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trântoriri
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trântoririi
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trântoririle
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trântoririlor
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trântoriră
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorirăm
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorirăți
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorise
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorisem
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântoriseră
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântoriserăm
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântoriserăți
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântoriseși
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântoriseți
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorit
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorit
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. 1. Tranz. A distruge trântorii unui stup. 2. Intranz. A sta ca un trântor, a lenevi. – Din trântor.
trântoriși
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorița
TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. – Trântor + suf. -iță. DOOM
trấntoriță s. f., g.-d. art. trấntoriței; pl. trấntorițe
trântorițe
TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. – Trântor + suf. -iță. DOOM
trấntoriță s. f., g.-d. art. trấntoriței; pl. trấntorițe
trântoriței
TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. – Trântor + suf. -iță. DOOM
trấntoriță s. f., g.-d. art. trấntoriței; pl. trấntorițe
trântorițele
TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. – Trântor + suf. -iță. DOOM
trấntoriță s. f., g.-d. art. trấntoriței; pl. trấntorițe
trântorițelor
TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. – Trântor + suf. -iță. DOOM
trấntoriță s. f., g.-d. art. trấntoriței; pl. trấntorițe
trântoriți
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trântorul
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trântorului
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trântăreanu
trântăreanu s. m. sg. (intl.) denunțător.
trânzea
trînzeá (-éle), s. f. – Zăbală, frînă, pentru cal. Rus. trenzelĭ, din germ. Trenze (Scriban).
trîfnea
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîfnească
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîfneau
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîfnesc
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîfnește
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîfni
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîfnind
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîfnire
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîfniră
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîfnise
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîfniseră
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîfnit
TRÎFNÍ, trîfnesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre alimente) A se strica, a se terciui. S-au trîfnit cireșele, adică au stat prea mult la soare. I. CR. IV 158.
trîmba
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba. DOOM
trấmbă s. f., g.-d. art. trấmbei; pl. trấmbe
trîmbe
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba. DOOM
trấmbă s. f., g.-d. art. trấmbei; pl. trấmbe
trîmbei
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba. DOOM
trấmbă s. f., g.-d. art. trấmbei; pl. trấmbe
trîmbele
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba. DOOM
trấmbă s. f., g.-d. art. trấmbei; pl. trấmbe
trîmbelor
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba. DOOM
trấmbă s. f., g.-d. art. trấmbei; pl. trấmbe
trîmbicioara
TRÂMBICIOÁRĂ, trâmbicioare, s. f. Diminutiv al lui trâmbiță. – Trâmbiță + suf. -icioară. DOOM
trâmbicioáră s. f., g.-d. art. trâmbicioárei; pl. trâmbicioáre
trîmbicioare
TRÂMBICIOÁRĂ, trâmbicioare, s. f. Diminutiv al lui trâmbiță. – Trâmbiță + suf. -icioară. DOOM
trâmbicioáră s. f., g.-d. art. trâmbicioárei; pl. trâmbicioáre
trîmbicioarei
TRÂMBICIOÁRĂ, trâmbicioare, s. f. Diminutiv al lui trâmbiță. – Trâmbiță + suf. -icioară. DOOM
trâmbicioáră s. f., g.-d. art. trâmbicioárei; pl. trâmbicioáre
trîmbicioarele
TRÂMBICIOÁRĂ, trâmbicioare, s. f. Diminutiv al lui trâmbiță. – Trâmbiță + suf. -icioară. DOOM
trâmbicioáră s. f., g.-d. art. trâmbicioárei; pl. trâmbicioáre
trîmbicioarelor
TRÂMBICIOÁRĂ, trâmbicioare, s. f. Diminutiv al lui trâmbiță. – Trâmbiță + suf. -icioară. DOOM
trâmbicioáră s. f., g.-d. art. trâmbicioárei; pl. trâmbicioáre
trîmbița
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbița
TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica. DOOM
trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe
trîmbițai
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițam
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițare
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițare
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trîmbițarea
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trîmbițară
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițarăm
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițarăți
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițase
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițasem
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițaseră
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițaserăm
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițaserăți
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițaseși
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițaseți
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițat
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițau
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițaș
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trîmbițași
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițași
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trîmbițașii
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trîmbițașilor
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trîmbițașul
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trîmbițașului
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. DOOM
trâmbițáș s. m., pl. trâmbițáși
trîmbițați
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițe
TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica. DOOM
trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe
trîmbițează
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbiței
TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica. DOOM
trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe
trîmbițele
TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica. DOOM
trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe
trîmbițelor
TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica. DOOM
trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe
trîmbițez
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițeze
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițezi
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițoaie
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trîmbițoaiele
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trîmbițoaielor
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trîmbițoi
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trîmbițoiul
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trîmbițoiului
TRÎMBIȚÓI, trîmbițoaie, s. n. Augmentativ al lui trîmbiță; trîmbiță mare; p. ext. sunetul scos de trîmbiță. Trîmbițoiul cel mare rupea zgomotos aerul în răstimpuri scurte, dese și răgușite. HOGAȘ, DR. II 108. (În forma trimbițoi) D-nu căpitan o chitit c-aș fi bun de trimbițaș și mi-o dat trimbițoiu ista, ca să mă diprind a cînta. ALECSANDRI, T. 916. – Variantă: trimbițói s. n. DOOM
trâmbițói s. n., pl. trâmbițoáie
trîmbițînd
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță. DOOM
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trîmbițări
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trîmbițării
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trîmbițările
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trîmbițărilor
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița. DOOM
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trînd
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trîndav
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trîndava
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trîndave
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trîndavei
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trîndavele
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trîndavelor
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trîndavi
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trîndavii
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trîndavilor
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trîndavul
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trîndavului
TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; și substantivat) Care se mișcă și lucrează încet și în silă; căruia îi place să lenevească; leneș, molatic, inactiv. [Acc. și: trândáv] – Cf. sb. truntav. DOOM
trấndav adj. m., pl. trấndavi; f. trấndavă, pl. trấndave
trîndul
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trîndului
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trîndăvea
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăveai
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăveala
TRÂNDĂVEÁLĂ, trăndăveli, s. f. Trândăvie. – Trândăvi + suf. -eală. DOOM
trândăveálă s. f., g.-d. art. trândăvélii; pl. trândăvéli
trîndăveam
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvească
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăveau
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăveați
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăveli
TRÂNDĂVEÁLĂ, trăndăveli, s. f. Trândăvie. – Trândăvi + suf. -eală. DOOM
trândăveálă s. f., g.-d. art. trândăvélii; pl. trândăvéli
trîndăvelii
TRÂNDĂVEÁLĂ, trăndăveli, s. f. Trândăvie. – Trândăvi + suf. -eală. DOOM
trândăveálă s. f., g.-d. art. trândăvélii; pl. trândăvéli
trîndăvelile
TRÂNDĂVEÁLĂ, trăndăveli, s. f. Trândăvie. – Trândăvi + suf. -eală. DOOM
trândăveálă s. f., g.-d. art. trândăvélii; pl. trândăvéli
trîndăvelilor
TRÂNDĂVEÁLĂ, trăndăveli, s. f. Trândăvie. – Trândăvi + suf. -eală. DOOM
trândăveálă s. f., g.-d. art. trândăvélii; pl. trândăvéli
trîndăvesc
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvește
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvești
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvi
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvia
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trîndăvie
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trîndăviei
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trîndăvii
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvii
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trîndăviile
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trîndăviilor
TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie. DOOM
trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei
trîndăvim
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvind
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvire
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăviră
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvirăm
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvirăți
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvise
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvisem
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăviseră
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăviserăm
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăviserăți
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăviseși
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăviseți
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvit
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăvit
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trîndăvita
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trîndăvite
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trîndăvitei
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trîndăvitele
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trîndăvitelor
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trîndăvitul
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trîndăvitului
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trîndăviși
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăviți
TRÂNDĂVÍ, trândăvesc, vb. IV. Intranz. A trăi în trândăvie, a-și petrece vremea lenevind; a lenevi. – Din trândav. DOOM
trândăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trândăvésc, imperf. 3 sg. trândăveá; conj. prez. 3 să trândăveáscă
trîndăviți
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trîndăviții
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trîndăviților
TRÂNDĂVÍT s. n. Trândăvie. – V. trândăvi. DOOM
trândăvít s. n.
trînji
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trînjii
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trînjilor
TRÂND, trânji, s. m. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună-deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. trondŭ. DOOM
trând (înv., pop.) s. m., pl. trânji
trînjoaica
TRÂNJOÁICĂ, trânjoaice, s. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina albă și păroasă și cu flori mari, galbene, folosită în medicina populară la tratarea hemoroizilor (Ranunculus illyricus). – Trânji + suf. -oaică. DOOM
trânjoáică s. f., g.-d. art. trânjoáicei; pl. trânjoáice
trînjoaice
TRÂNJOÁICĂ, trânjoaice, s. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina albă și păroasă și cu flori mari, galbene, folosită în medicina populară la tratarea hemoroizilor (Ranunculus illyricus). – Trânji + suf. -oaică. DOOM
trânjoáică s. f., g.-d. art. trânjoáicei; pl. trânjoáice
trînjoaicei
TRÂNJOÁICĂ, trânjoaice, s. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina albă și păroasă și cu flori mari, galbene, folosită în medicina populară la tratarea hemoroizilor (Ranunculus illyricus). – Trânji + suf. -oaică. DOOM
trânjoáică s. f., g.-d. art. trânjoáicei; pl. trânjoáice
trînjoaicele
TRÂNJOÁICĂ, trânjoaice, s. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina albă și păroasă și cu flori mari, galbene, folosită în medicina populară la tratarea hemoroizilor (Ranunculus illyricus). – Trânji + suf. -oaică. DOOM
trânjoáică s. f., g.-d. art. trânjoáicei; pl. trânjoáice
trînjoaicelor
TRÂNJOÁICĂ, trânjoaice, s. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina albă și păroasă și cu flori mari, galbene, folosită în medicina populară la tratarea hemoroizilor (Ranunculus illyricus). – Trânji + suf. -oaică. DOOM
trânjoáică s. f., g.-d. art. trânjoáicei; pl. trânjoáice
trînta
TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv). DOOM
trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte
trînte
TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv). DOOM
trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte
trîntea
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trînteai
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trînteala
TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală. DOOM
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
trînteam
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntească
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trînteau
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trînteați
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntei
TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv). DOOM
trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte
trîntele
TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv). DOOM
trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte
trînteli
TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală. DOOM
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
trîntelii
TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală. DOOM
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
trîntelile
TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală. DOOM
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
trîntelilor
TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală. DOOM
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
trîntelor
TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv). DOOM
trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte
trîntesc
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntește
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntești
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trînti
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntii
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntim
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntind
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntire
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntire
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trîntirea
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trîntiri
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trîntirii
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trîntirile
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trîntirilor
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti. DOOM
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trîntiră
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntirăm
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntirăți
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntise
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntisem
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntiseră
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntiserăm
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntiserăți
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntiseși
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntiseți
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntit
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntit
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trîntita
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trîntite
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trîntitei
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trîntitele
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trîntitelor
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trîntitul
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trîntitului
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trîntitura
TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură. DOOM
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
trîntituri
TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură. DOOM
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
trîntiturii
TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură. DOOM
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
trîntiturile
TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură. DOOM
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
trîntiturilor
TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură. DOOM
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
trîntiși
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntiți
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. DOOM
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trîntiți
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trîntiții
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trîntiților
TRÂNTÍT, -Ă, trântiți, -te, adj. Așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
trîntor
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trîntorea
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntoreai
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntoream
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorească
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntoreau
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntoreați
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntoresc
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorește
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorești
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntori
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trîntori
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorii
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trîntorii
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorilor
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trîntorim
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorind
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorire
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorire
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trîntorirea
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trîntoriri
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trîntoririi
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trîntoririle
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trîntoririlor
TRÂNTORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a trântori și rezultatul ei. – V. trântori. DOOM
trântoríre (rar) s. f., g.-d. art. trântorírii
trîntoriră
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorirăm
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorirăți
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorise
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorisem
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntoriseră
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntoriserăm
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntoriserăți
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntoriseși
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntoriseți
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorit
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntoriși
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorița
TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. – Trântor + suf. -iță. DOOM
trấntoriță s. f., g.-d. art. trấntoriței; pl. trấntorițe
trîntorițe
TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. – Trântor + suf. -iță. DOOM
trấntoriță s. f., g.-d. art. trấntoriței; pl. trấntorițe
trîntoriței
TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. – Trântor + suf. -iță. DOOM
trấntoriță s. f., g.-d. art. trấntoriței; pl. trấntorițe
trîntorițele
TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. – Trântor + suf. -iță. DOOM
trấntoriță s. f., g.-d. art. trấntoriței; pl. trấntorițe
trîntorițelor
TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. – Trântor + suf. -iță. DOOM
trấntoriță s. f., g.-d. art. trấntoriței; pl. trấntorițe
trîntoriți
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor. DOOM
trântorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 să trântoreáscă
trîntorul
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trîntorului
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ. DOOM
trấntor s. m., pl. trấntori
trăbâci
trăbîcí (-ce), s. n. – Balistă, piesă înv. de artilerie. It. trabucco (Tiktin), probabil prin intermediul pol. sau mag. Sec. XVII, înv. Este dubletul lui trabuc, s. n. (țigară), din germ. Trabuko.
trăda
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădai
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădam
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădanie
TRĂDÁNIE, trădanii, s. f. (Învechit) Mărturie a vremilor trecute; tradiție. Timpii despre care analele scrise nu ne-au lăsat nici o trădanie. ODOBESCU, S. II 255.
trădare
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădare
TRĂDÁRE, trădări, s. f. Acțiunea de a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează. – V. trăda.
trădarea
TRĂDÁRE, trădări, s. f. Acțiunea de a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează. – V. trăda.
trădară
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădarăm
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădarăți
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădase
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădasem
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădaseră
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădaserăm
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădaserăți
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădaseși
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădaseți
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădat
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădau
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădași
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădați
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădează
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădez
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădeze
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădezi
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădând
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădînd
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da). DOOM
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeáză
trădări
TRĂDÁRE, trădări, s. f. Acțiunea de a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează. – V. trăda.
trădării
TRĂDÁRE, trădări, s. f. Acțiunea de a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează. – V. trăda.
trădările
TRĂDÁRE, trădări, s. f. Acțiunea de a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează. – V. trăda.
trădărilor
TRĂDÁRE, trădări, s. f. Acțiunea de a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează. – V. trăda.
trădătoare
TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care trădează. – Trăda + suf. -ător. DOOM
trădătór s. m., pl. trădătóri
trădătoarea
TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care trădează. – Trăda + suf. -ător. DOOM
trădătór s. m., pl. trădătóri
trădătoarei
TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care trădează. – Trăda + suf. -ător. DOOM
trădătór s. m., pl. trădătóri
trădătoarele
TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care trădează. – Trăda + suf. -ător. DOOM
trădătór s. m., pl. trădătóri
trădătoarelor
TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care trădează. – Trăda + suf. -ător. DOOM
trădătór s. m., pl. trădătóri
trădător
TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care trădează. – Trăda + suf. -ător. DOOM
trădătór s. m., pl. trădătóri
trădători
TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care trădează. – Trăda + suf. -ător. DOOM
trădătór s. m., pl. trădătóri
trădătorii
TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care trădează. – Trăda + suf. -ător. DOOM
trădătór s. m., pl. trădătóri
trădătorilor
TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care trădează. – Trăda + suf. -ător. DOOM
trădătór s. m., pl. trădătóri
trădătorul
TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care trădează. – Trăda + suf. -ător. DOOM
trădătór s. m., pl. trădătóri
trădătorului
TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care trădează. – Trăda + suf. -ător. DOOM
trădătór s. m., pl. trădătóri
trăgace
trăgáce (-ci), s. f. – (Banat) Sanie. Sb. tragače (Candrea). – Der. tragă, s. f. (Olt., sanie), prin contaminare cu targă. Nu știm dacă tragă, s. f. (lopată cu care se rînește băligarul) ar fi același cuvînt.
trăgace
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci1 (pop.) adj. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgacea
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci1 (pop.) adj. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgacei
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci1 (pop.) adj. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgacele
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci1 (pop.) adj. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgacelor
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci1 (pop.) adj. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgaci
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci1 (pop.) adj. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgaci
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci2 (trăgător) s. m., pl. trăgáci
trăgaci
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci3 (piesă la arme de foc) s. n., pl. trăgáce
trăgacii
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci1 (pop.) adj. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgacilor
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci1 (pop.) adj. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgaciul
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci1 (pop.) adj. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgaciului
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci. DOOM
trăgáci1 (pop.) adj. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgan
trăgán (-ne), s. n. – Adenită, mai ales la animale. Origine incertă. Se consideră drept der. din ngr. τράγανον „cartilaj” (Cihac, II, 707; Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 263), dar semantismul nu apare clar. Poate a existat o confuzie cu ngr. θράϰα sau θράϰια „jar, jăratic”, cf. antrax „cărbune” și „tumoare” și carbunco. Der. din gr. τράχαλος „ceafă” (Diculescu, Elementele, 431), nu este probabilă.
trăgea
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăgeai
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăgeam
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăgeau
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăgeați
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăgând
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăgînd
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăgăna
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna. DOOM
tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză
trăgăna
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna.
trăgănat
TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.
trăgătoare
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătoáre (curea) s. f., g.-d. art. trăgătórii; pl. trăgătóri
trăgătoare
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătoare
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătoarea
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătoáre (curea) s. f., g.-d. art. trăgătórii; pl. trăgătóri
trăgătoarea
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătoarea
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătoarei
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătoarei
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătoarele
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătoarele
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătoarelor
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătoarelor
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgător
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgător
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgători
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătoáre (curea) s. f., g.-d. art. trăgătórii; pl. trăgătóri
trăgători
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgători
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătoria
TRĂGĂTORÍE, trăgătorii, s. f. Secție (1) în care are loc trefilarea. – Trage + suf. -ătorie.
trăgătorie
TRĂGĂTORÍE, trăgătorii, s. f. Secție (1) în care are loc trefilarea. – Trage + suf. -ătorie.
trăgătoriei
TRĂGĂTORÍE, trăgătorii, s. f. Secție (1) în care are loc trefilarea. – Trage + suf. -ătorie.
trăgătorii
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătoáre (curea) s. f., g.-d. art. trăgătórii; pl. trăgătóri
trăgătorii
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătorii
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătorii
TRĂGĂTORÍE, trăgătorii, s. f. Secție (1) în care are loc trefilarea. – Trage + suf. -ătorie.
trăgătoriile
TRĂGĂTORÍE, trăgătorii, s. f. Secție (1) în care are loc trefilarea. – Trage + suf. -ătorie.
trăgătoriilor
TRĂGĂTORÍE, trăgătorii, s. f. Secție (1) în care are loc trefilarea. – Trage + suf. -ătorie.
trăgătorile
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătoáre (curea) s. f., g.-d. art. trăgătórii; pl. trăgătóri
trăgătorilor
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătoáre (curea) s. f., g.-d. art. trăgătórii; pl. trăgătóri
trăgătorilor
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătorilor
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătorul
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătorul
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătorului
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăgătorului
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător. DOOM
trăgătór2 (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre
trăi
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăia
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiai
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiam
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiască
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiau
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiați
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiesc
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiește
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiești
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăii
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăim
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăind
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăinicia
TRĂINICÍE s. f. Însușirea de a fi trainic, de a dura; soliditate, rezistență, durabilitate. – Trainic + suf. -ie. DOOM
trăinicíe s. f., art. trăinicía, g.-d. trăinicíi, art. trăinicíei
trăinicie
TRĂINICÍE s. f. Însușirea de a fi trainic, de a dura; soliditate, rezistență, durabilitate. – Trainic + suf. -ie. DOOM
trăinicíe s. f., art. trăinicía, g.-d. trăinicíi, art. trăinicíei
trăiniciei
TRĂINICÍE s. f. Însușirea de a fi trainic, de a dura; soliditate, rezistență, durabilitate. – Trainic + suf. -ie. DOOM
trăinicíe s. f., art. trăinicía, g.-d. trăinicíi, art. trăinicíei
trăinicii
TRĂINICÍE s. f. Însușirea de a fi trainic, de a dura; soliditate, rezistență, durabilitate. – Trainic + suf. -ie. DOOM
trăinicíe s. f., art. trăinicía, g.-d. trăinicíi, art. trăinicíei
trăire
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăire
TRĂÍRE s. f. 1. Faptul de a trăi; viețuire. 2. Proces sufletesc, experiență sufletească (trăite cu intensitate). ♦ Metodă potrivit căruia se poate ajunge la cunoașterea realității pe baza experienței psihice subiective. – V. trăi. DOOM
trăíre s. f., g.-d. art. trăírii
trăirea
TRĂÍRE s. f. 1. Faptul de a trăi; viețuire. 2. Proces sufletesc, experiență sufletească (trăite cu intensitate). ♦ Metodă potrivit căruia se poate ajunge la cunoașterea realității pe baza experienței psihice subiective. – V. trăi. DOOM
trăíre s. f., g.-d. art. trăírii
trăiri
TRĂÍRE s. f. 1. Faptul de a trăi; viețuire. 2. Proces sufletesc, experiență sufletească (trăite cu intensitate). ♦ Metodă potrivit căruia se poate ajunge la cunoașterea realității pe baza experienței psihice subiective. – V. trăi. DOOM
trăíre s. f., g.-d. art. trăírii
trăirii
TRĂÍRE s. f. 1. Faptul de a trăi; viețuire. 2. Proces sufletesc, experiență sufletească (trăite cu intensitate). ♦ Metodă potrivit căruia se poate ajunge la cunoașterea realității pe baza experienței psihice subiective. – V. trăi. DOOM
trăíre s. f., g.-d. art. trăírii
trăirile
TRĂÍRE s. f. 1. Faptul de a trăi; viețuire. 2. Proces sufletesc, experiență sufletească (trăite cu intensitate). ♦ Metodă potrivit căruia se poate ajunge la cunoașterea realității pe baza experienței psihice subiective. – V. trăi. DOOM
trăíre s. f., g.-d. art. trăírii
trăirilor
TRĂÍRE s. f. 1. Faptul de a trăi; viețuire. 2. Proces sufletesc, experiență sufletească (trăite cu intensitate). ♦ Metodă potrivit căruia se poate ajunge la cunoașterea realității pe baza experienței psihice subiective. – V. trăi. DOOM
trăíre s. f., g.-d. art. trăírii
trăirism
TRĂIRÍSM s. n. Curent în gândirea filosofică și literara românească dintre cele Două Războaie Mondiale, care propune căutarea autenticului prin experiența trăirii nemijlocite a vieții. [Pr.: trăi-i-] – Trăire + suf. -ism. DOOM
trăirísm s. n.
trăirismul
TRĂIRÍSM s. n. Curent în gândirea filosofică și literara românească dintre cele Două Războaie Mondiale, care propune căutarea autenticului prin experiența trăirii nemijlocite a vieții. [Pr.: trăi-i-] – Trăire + suf. -ism. DOOM
trăirísm s. n.
trăirismului
TRĂIRÍSM s. n. Curent în gândirea filosofică și literara românească dintre cele Două Războaie Mondiale, care propune căutarea autenticului prin experiența trăirii nemijlocite a vieții. [Pr.: trăi-i-] – Trăire + suf. -ism. DOOM
trăirísm s. n.
trăirist
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăirist
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăirista
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăirista
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiriste
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiriste
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiristei
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiristei
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiristele
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiristele
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiristelor
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiristelor
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiristul
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiristul
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiristului
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiristului
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiriști
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiriști
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiriștii
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiriștii
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiriștilor
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiriștilor
TRĂIRÍST, -Ă, trăiriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al trăirismului. 2. Adj. Care aparține trăirismului, privitor la trăirism. [Pr.: tră-i-] – Trăir[ism] + suf. -ist. DOOM
trăiríst (tră-i-) adj. m., s. m., pl. trăiríști; adj. f., s. f. trăirístă, pl. trăiríste
trăiră
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăirăm
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăirăți
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăise
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăisem
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiseră
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiserăm
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiserăți
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiseși
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiseți
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăistar
TRĂISTÁR, trăistari, s. m. Meșteșugar care face traiste. Păru-l dădui la trăistari, Să facă trăiști la măgari. PĂSCULESCU, L. P. 46.
trăistică
TRĂISTÍCĂ, trăistici, s. f. Trăistuță. D-o turtică că-i cocea, În trăistică le punea. TEODORESCU, P. P. 670.
trăistioara
TRĂISTIOÁRĂ, trăistioare, s. f. (Pop.) Trăistuță. [Pr.: -ti-oa-] – Traistă + suf. -ioară. DOOM
trăistioáră (pop.) (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. trăistioárei; pl. trăistioáre
trăistioare
TRĂISTIOÁRĂ, trăistioare, s. f. (Pop.) Trăistuță. [Pr.: -ti-oa-] – Traistă + suf. -ioară. DOOM
trăistioáră (pop.) (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. trăistioárei; pl. trăistioáre
trăistioarei
TRĂISTIOÁRĂ, trăistioare, s. f. (Pop.) Trăistuță. [Pr.: -ti-oa-] – Traistă + suf. -ioară. DOOM
trăistioáră (pop.) (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. trăistioárei; pl. trăistioáre
trăistioarele
TRĂISTIOÁRĂ, trăistioare, s. f. (Pop.) Trăistuță. [Pr.: -ti-oa-] – Traistă + suf. -ioară. DOOM
trăistioáră (pop.) (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. trăistioárei; pl. trăistioáre
trăistioarelor
TRĂISTIOÁRĂ, trăistioare, s. f. (Pop.) Trăistuță. [Pr.: -ti-oa-] – Traistă + suf. -ioară. DOOM
trăistioáră (pop.) (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. trăistioárei; pl. trăistioáre
trăistuța
TRĂISTÚȚĂ, trăistuțe, s. f. Diminutiv al lui traistă; trăistioară. – Traistă + suf. -uță. DOOM
trăistúță s. f., g.-d. art. trăistúței; pl. trăistúțe
trăistuțe
TRĂISTÚȚĂ, trăistuțe, s. f. Diminutiv al lui traistă; trăistioară. – Traistă + suf. -uță. DOOM
trăistúță s. f., g.-d. art. trăistúței; pl. trăistúțe
trăistuței
TRĂISTÚȚĂ, trăistuțe, s. f. Diminutiv al lui traistă; trăistioară. – Traistă + suf. -uță. DOOM
trăistúță s. f., g.-d. art. trăistúței; pl. trăistúțe
trăistuțele
TRĂISTÚȚĂ, trăistuțe, s. f. Diminutiv al lui traistă; trăistioară. – Traistă + suf. -uță. DOOM
trăistúță s. f., g.-d. art. trăistúței; pl. trăistúțe
trăistuțelor
TRĂISTÚȚĂ, trăistuțe, s. f. Diminutiv al lui traistă; trăistioară. – Traistă + suf. -uță. DOOM
trăistúță s. f., g.-d. art. trăistúței; pl. trăistúțe
trăit
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăit
TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. DOOM
trăít (rar) s. n.
trăita
TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. DOOM
trăít (rar) s. n.
trăite
TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. DOOM
trăít (rar) s. n.
trăitei
TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. DOOM
trăít (rar) s. n.
trăitele
TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. DOOM
trăít (rar) s. n.
trăitelor
TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. DOOM
trăít (rar) s. n.
trăitoare
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor. DOOM
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitoarea
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor. DOOM
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitoarei
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor. DOOM
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitoarele
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor. DOOM
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitoarelor
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor. DOOM
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitor
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor. DOOM
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitori
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor. DOOM
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitorii
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor. DOOM
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitorilor
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor. DOOM
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitorul
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor. DOOM
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitorului
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor. DOOM
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitul
TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. DOOM
trăít (rar) s. n.
trăitului
TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. DOOM
trăít (rar) s. n.
trăiși
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiți
TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Să trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati. DOOM
trăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăiésc, imperf. 3 sg. trăiá; conj. prez. 3 să trăiáscă
trăiți
TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. DOOM
trăít (rar) s. n.
trăiții
TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. DOOM
trăít (rar) s. n.
trăiților
TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. DOOM
trăít (rar) s. n.
trămite
TRĂMÍTE vb. III v. trimite.
trăncănea
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăneai
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăneala
TRĂNCĂNEÁLĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie, sporovăială, flecăreală. ♦ Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. – Trăncăni + suf. -eală. DOOM
trăncăneálă s. f., g.-d. art. trăncănélii; pl. trăncănéli
trăncăneam
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănească
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăneau
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăneați
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăneli
TRĂNCĂNEÁLĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie, sporovăială, flecăreală. ♦ Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. – Trăncăni + suf. -eală. DOOM
trăncăneálă s. f., g.-d. art. trăncănélii; pl. trăncănéli
trăncănelii
TRĂNCĂNEÁLĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie, sporovăială, flecăreală. ♦ Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. – Trăncăni + suf. -eală. DOOM
trăncăneálă s. f., g.-d. art. trăncănélii; pl. trăncănéli
trăncănelile
TRĂNCĂNEÁLĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie, sporovăială, flecăreală. ♦ Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. – Trăncăni + suf. -eală. DOOM
trăncăneálă s. f., g.-d. art. trăncănélii; pl. trăncănéli
trăncănelilor
TRĂNCĂNEÁLĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie, sporovăială, flecăreală. ♦ Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. – Trăncăni + suf. -eală. DOOM
trăncăneálă s. f., g.-d. art. trăncănélii; pl. trăncănéli
trăncănesc
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănește
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănești
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăni
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănii
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănim
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănind
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănire
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănire
TRĂNCĂNÍRE, trăncăniri, s. f. Acțiunea de 4a trăncăni și rezultatul ei. – V. trăncăni. DOOM
trăncăníre s. f., g.-d. art. trăncănírii; pl. trăncăníri
trăncănirea
TRĂNCĂNÍRE, trăncăniri, s. f. Acțiunea de 4a trăncăni și rezultatul ei. – V. trăncăni. DOOM
trăncăníre s. f., g.-d. art. trăncănírii; pl. trăncăníri
trăncăniri
TRĂNCĂNÍRE, trăncăniri, s. f. Acțiunea de 4a trăncăni și rezultatul ei. – V. trăncăni. DOOM
trăncăníre s. f., g.-d. art. trăncănírii; pl. trăncăníri
trăncănirii
TRĂNCĂNÍRE, trăncăniri, s. f. Acțiunea de 4a trăncăni și rezultatul ei. – V. trăncăni. DOOM
trăncăníre s. f., g.-d. art. trăncănírii; pl. trăncăníri
trăncănirile
TRĂNCĂNÍRE, trăncăniri, s. f. Acțiunea de 4a trăncăni și rezultatul ei. – V. trăncăni. DOOM
trăncăníre s. f., g.-d. art. trăncănírii; pl. trăncăníri
trăncănirilor
TRĂNCĂNÍRE, trăncăniri, s. f. Acțiunea de 4a trăncăni și rezultatul ei. – V. trăncăni. DOOM
trăncăníre s. f., g.-d. art. trăncănírii; pl. trăncăníri
trăncăniră
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănirăm
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănirăți
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănise
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănisem
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăniseră
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăniserăm
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăniserăți
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăniseși
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăniseți
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănit
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănit
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni. DOOM
trăncănít s. n.
trăncănita
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni. DOOM
trăncănít s. n.
trăncănite
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni. DOOM
trăncănít s. n.
trăncănitei
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni. DOOM
trăncănít s. n.
trăncănitele
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni. DOOM
trăncănít s. n.
trăncănitelor
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni. DOOM
trăncănít s. n.
trăncănitul
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni. DOOM
trăncănít s. n.
trăncănitului
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni. DOOM
trăncănít s. n.
trăncăniși
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăniți
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni. DOOM
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncăniți
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni. DOOM
trăncănít s. n.
trăncăniții
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni. DOOM
trăncănít s. n.
trăncăniților
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni. DOOM
trăncănít s. n.
trăncănăi
TRĂNCĂNẮI s. f. pl. v. trancanale.
trăncănău
TRANCANÁLE s. f. pl. (Și în forma trăncănăi) 1. Vorbe goale, palavre. D-aste vorbe d-ale tale, Gogoșele, trancanale, Sîntem sătui de ajuns. PANN, P. V. III 95. 2. Lucruri casnice mărunte (îngrămădite, aruncate în dezordine); catrafuse, cioveie. Hai să adunăm ale trăncănăi de pe afară... că la noapte o să ningă. PAMFILE, VĂZD. 12. – Variantă: trăncănắi (ISPIRESCU, L. 390) s. f. pl.
trăpaș
TRĂPÁȘ, trăpași, s. m. (La pl.) Nume generic dat raselor de cai specializați pentru o mare viteză la trap (1); (și la sg.) cal care face parte dintr-o astfel de rasă. – Trap + suf. -aș. DOOM
trăpáș s. m., pl. trăpáși
trăpași
TRĂPÁȘ, trăpași, s. m. (La pl.) Nume generic dat raselor de cai specializați pentru o mare viteză la trap (1); (și la sg.) cal care face parte dintr-o astfel de rasă. – Trap + suf. -aș. DOOM
trăpáș s. m., pl. trăpáși
trăpașii
TRĂPÁȘ, trăpași, s. m. (La pl.) Nume generic dat raselor de cai specializați pentru o mare viteză la trap (1); (și la sg.) cal care face parte dintr-o astfel de rasă. – Trap + suf. -aș. DOOM
trăpáș s. m., pl. trăpáși
trăpașilor
TRĂPÁȘ, trăpași, s. m. (La pl.) Nume generic dat raselor de cai specializați pentru o mare viteză la trap (1); (și la sg.) cal care face parte dintr-o astfel de rasă. – Trap + suf. -aș. DOOM
trăpáș s. m., pl. trăpáși
trăpașul
TRĂPÁȘ, trăpași, s. m. (La pl.) Nume generic dat raselor de cai specializați pentru o mare viteză la trap (1); (și la sg.) cal care face parte dintr-o astfel de rasă. – Trap + suf. -aș. DOOM
trăpáș s. m., pl. trăpáși
trăpașului
TRĂPÁȘ, trăpași, s. m. (La pl.) Nume generic dat raselor de cai specializați pentru o mare viteză la trap (1); (și la sg.) cal care face parte dintr-o astfel de rasă. – Trap + suf. -aș. DOOM
trăpáș s. m., pl. trăpáși
trăpoti
TROPOTÍ, tropotesc, vb. IV. Intranz. A tropăi. Cizmele flăcăilor tropoteau greu pe ulița zbicită. REBREANU. R. I 125. De dorul cui și de-al cui drag Să-mi plîngă sufletul pribag, Întreaga noapte nedormind, Ca s-aud roibii tropotind. COȘBUC. P. I 147. Se scutură de praf și-și potrivi hainele pe trup, ba tropoti chiar cu picioarele ca să-și curățe încălțămintea. SLAVICI, O. I 265. Craiul-noul răsărind, Văzu o fiară neagră pe cîmpuri tropotind. ALECSANDRI, P. III 373. – Prez. ind. și: trópot (ODOBESCU, S. III 251). – Variante: trăpotí (ȘEZ. III 55) vb. IV, tropotá, trópot (SADOVEANU; O. VII 34, BOLINTINEANU, O. 74, ODOBESCU, S. III 251), vb. I.
trăscănit
trăscănit, -ă, trăscăniți, -ite adj. beat.
trăscău
TRĂSCẮU s. n. (Reg.) Rachiu tare. – Et. nec. DOOM
trăscắu (reg.) s. n., art. trăscắul
trăscăul
TRĂSCẮU s. n. (Reg.) Rachiu tare. – Et. nec. DOOM
trăscắu (reg.) s. n., art. trăscắul
trăscăului
TRĂSCẮU s. n. (Reg.) Rachiu tare. – Et. nec. DOOM
trăscắu (reg.) s. n., art. trăscắul
trăsei
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăsese
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăsesem
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăseseră
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăseserăm
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăseserăți
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăseseși
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăseseți
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăseși
TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda (smucind) un fir, o sfoară. ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra să). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. -O- Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) A face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine); a pune în mișcare. 3. Tranz. A pune (sau a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a potrivi, a aranja o piesă de îmbrăcăminte pe o anumită parte a corpului. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A dirija și a opri un vehicul ori o ambarcațiune la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A poposi undeva spre a fi găzduit; a se instala temporar undeva sau la cineva. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (împins de o dorință), a fi mânat, atras spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage; p. ext. a obține. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți; a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (în diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (în expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...) [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). DOOM
tráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trag, imperf. 3 sg. trăgeá, perf. s. 1 sg. trăséi, 1 pl. tráserăm; part. tras
trăsnaia
TRĂSNÁIE, trăsnăi, s. f. Faptă ieșită din comun, năstrușnică, extravagantă; năzbâtie, poznă. ♦ Idee năstrușnică; născocire ciudată. – Trăsni + suf. -aie. DOOM
trăsnáie s. f., art. trăsnáia, g.-d. art. trăsnắii; pl. trăsnắi, art. trăsnắile
trăsnaie
TRĂSNÁIE, trăsnăi, s. f. Faptă ieșită din comun, năstrușnică, extravagantă; năzbâtie, poznă. ♦ Idee năstrușnică; născocire ciudată. – Trăsni + suf. -aie. DOOM
trăsnáie s. f., art. trăsnáia, g.-d. art. trăsnắii; pl. trăsnắi, art. trăsnắile
trăsnea
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnea
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsneai
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsneai
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsneală
TRĂSNEÁLĂ, trăsneli, s. f. (Fam.) 1. Trăsnaie. 2. Nebunie (1). – Trăsni + suf. -eală.
trăsneam
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsneam
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnească
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnească
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsneau
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsneau
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsneați
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsneați
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnesc
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnesc
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnet
TRẮSNET, trăsnete, s. n. 1. Descărcare electrică în atmosferă, de același tip cu fulgerul, care se produce însă între un nor și pământ sau obiecte de pe pământ și care este însoțită de un zgomot puternic. ◊ Expr. A rămâne ca lovit de trăsnet = a încremeni, a înlemni (de spaimă, de uimire etc.). ◊ Lovitură de trăsnet = întâmplare (nefericită) venită pe neașteptate. 2. P. ext. Zgomot puternic; detunătură. – Trăsni1 + suf. -et. DOOM
trắsnet s. n., pl. trắsnete
trăsnete
TRẮSNET, trăsnete, s. n. 1. Descărcare electrică în atmosferă, de același tip cu fulgerul, care se produce însă între un nor și pământ sau obiecte de pe pământ și care este însoțită de un zgomot puternic. ◊ Expr. A rămâne ca lovit de trăsnet = a încremeni, a înlemni (de spaimă, de uimire etc.). ◊ Lovitură de trăsnet = întâmplare (nefericită) venită pe neașteptate. 2. P. ext. Zgomot puternic; detunătură. – Trăsni1 + suf. -et. DOOM
trắsnet s. n., pl. trắsnete
trăsnetele
TRẮSNET, trăsnete, s. n. 1. Descărcare electrică în atmosferă, de același tip cu fulgerul, care se produce însă între un nor și pământ sau obiecte de pe pământ și care este însoțită de un zgomot puternic. ◊ Expr. A rămâne ca lovit de trăsnet = a încremeni, a înlemni (de spaimă, de uimire etc.). ◊ Lovitură de trăsnet = întâmplare (nefericită) venită pe neașteptate. 2. P. ext. Zgomot puternic; detunătură. – Trăsni1 + suf. -et. DOOM
trắsnet s. n., pl. trắsnete
trăsnetelor
TRẮSNET, trăsnete, s. n. 1. Descărcare electrică în atmosferă, de același tip cu fulgerul, care se produce însă între un nor și pământ sau obiecte de pe pământ și care este însoțită de un zgomot puternic. ◊ Expr. A rămâne ca lovit de trăsnet = a încremeni, a înlemni (de spaimă, de uimire etc.). ◊ Lovitură de trăsnet = întâmplare (nefericită) venită pe neașteptate. 2. P. ext. Zgomot puternic; detunătură. – Trăsni1 + suf. -et. DOOM
trắsnet s. n., pl. trắsnete
trăsnetul
TRẮSNET, trăsnete, s. n. 1. Descărcare electrică în atmosferă, de același tip cu fulgerul, care se produce însă între un nor și pământ sau obiecte de pe pământ și care este însoțită de un zgomot puternic. ◊ Expr. A rămâne ca lovit de trăsnet = a încremeni, a înlemni (de spaimă, de uimire etc.). ◊ Lovitură de trăsnet = întâmplare (nefericită) venită pe neașteptate. 2. P. ext. Zgomot puternic; detunătură. – Trăsni1 + suf. -et. DOOM
trắsnet s. n., pl. trắsnete
trăsnetului
TRẮSNET, trăsnete, s. n. 1. Descărcare electrică în atmosferă, de același tip cu fulgerul, care se produce însă între un nor și pământ sau obiecte de pe pământ și care este însoțită de un zgomot puternic. ◊ Expr. A rămâne ca lovit de trăsnet = a încremeni, a înlemni (de spaimă, de uimire etc.). ◊ Lovitură de trăsnet = întâmplare (nefericită) venită pe neașteptate. 2. P. ext. Zgomot puternic; detunătură. – Trăsni1 + suf. -et. DOOM
trắsnet s. n., pl. trắsnete
trăsnește
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnește
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnești
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnești
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsni
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsni
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnii
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnii
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnim
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnim
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnind
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnind
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnire
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnire
TRĂSNÍ2 vb. IV v. trosni.
trăsnire
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsniră
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsniră
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnirăm
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnirăm
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnirăți
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnirăți
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnise
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnise
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnisem
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnisem
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsniseră
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsniseră
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsniserăm
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsniserăm
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsniserăți
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsniserăți
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsniseși
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsniseși
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsniseți
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsniseți
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnit
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsnit
TRĂSNÍT, -Ă, trăsniți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Lovit, atins de trăsnet. 2. Zănatic, nebun. ♦ Amețit de băutură; beat. ♦ Năstrușnic, ciudat, extravagant. 3. Fig. Afurisit, blestemat, netrebnic. – V. trăsni1.
trăsnit
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsnita
TRĂSNÍT, -Ă, trăsniți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Lovit, atins de trăsnet. 2. Zănatic, nebun. ♦ Amețit de băutură; beat. ♦ Năstrușnic, ciudat, extravagant. 3. Fig. Afurisit, blestemat, netrebnic. – V. trăsni1.
trăsnite
TRĂSNÍT, -Ă, trăsniți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Lovit, atins de trăsnet. 2. Zănatic, nebun. ♦ Amețit de băutură; beat. ♦ Năstrușnic, ciudat, extravagant. 3. Fig. Afurisit, blestemat, netrebnic. – V. trăsni1.
trăsnitei
TRĂSNÍT, -Ă, trăsniți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Lovit, atins de trăsnet. 2. Zănatic, nebun. ♦ Amețit de băutură; beat. ♦ Năstrușnic, ciudat, extravagant. 3. Fig. Afurisit, blestemat, netrebnic. – V. trăsni1.
trăsnitele
TRĂSNÍT, -Ă, trăsniți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Lovit, atins de trăsnet. 2. Zănatic, nebun. ♦ Amețit de băutură; beat. ♦ Năstrușnic, ciudat, extravagant. 3. Fig. Afurisit, blestemat, netrebnic. – V. trăsni1.
trăsnitelor
TRĂSNÍT, -Ă, trăsniți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Lovit, atins de trăsnet. 2. Zănatic, nebun. ♦ Amețit de băutură; beat. ♦ Năstrușnic, ciudat, extravagant. 3. Fig. Afurisit, blestemat, netrebnic. – V. trăsni1.
trăsnitoare
TRĂSNITÓR, -OÁRE, trăsnitori, -oare, adj. (Rar) Care trăsnește1. – Trăsni1 + suf. -tor. DOOM
trăsnitór (rar) adj. m., pl. trăsnitóri; f. sg. și pl. trăsnitoáre
trăsnitoarea
TRĂSNITÓR, -OÁRE, trăsnitori, -oare, adj. (Rar) Care trăsnește1. – Trăsni1 + suf. -tor. DOOM
trăsnitór (rar) adj. m., pl. trăsnitóri; f. sg. și pl. trăsnitoáre
trăsnitoarei
TRĂSNITÓR, -OÁRE, trăsnitori, -oare, adj. (Rar) Care trăsnește1. – Trăsni1 + suf. -tor. DOOM
trăsnitór (rar) adj. m., pl. trăsnitóri; f. sg. și pl. trăsnitoáre
trăsnitoarele
TRĂSNITÓR, -OÁRE, trăsnitori, -oare, adj. (Rar) Care trăsnește1. – Trăsni1 + suf. -tor. DOOM
trăsnitór (rar) adj. m., pl. trăsnitóri; f. sg. și pl. trăsnitoáre
trăsnitoarelor
TRĂSNITÓR, -OÁRE, trăsnitori, -oare, adj. (Rar) Care trăsnește1. – Trăsni1 + suf. -tor. DOOM
trăsnitór (rar) adj. m., pl. trăsnitóri; f. sg. și pl. trăsnitoáre
trăsnitor
TRĂSNITÓR, -OÁRE, trăsnitori, -oare, adj. (Rar) Care trăsnește1. – Trăsni1 + suf. -tor. DOOM
trăsnitór (rar) adj. m., pl. trăsnitóri; f. sg. și pl. trăsnitoáre
trăsnitori
TRĂSNITÓR, -OÁRE, trăsnitori, -oare, adj. (Rar) Care trăsnește1. – Trăsni1 + suf. -tor. DOOM
trăsnitór (rar) adj. m., pl. trăsnitóri; f. sg. și pl. trăsnitoáre
trăsnitorii
TRĂSNITÓR, -OÁRE, trăsnitori, -oare, adj. (Rar) Care trăsnește1. – Trăsni1 + suf. -tor. DOOM
trăsnitór (rar) adj. m., pl. trăsnitóri; f. sg. și pl. trăsnitoáre
trăsnitorilor
TRĂSNITÓR, -OÁRE, trăsnitori, -oare, adj. (Rar) Care trăsnește1. – Trăsni1 + suf. -tor. DOOM
trăsnitór (rar) adj. m., pl. trăsnitóri; f. sg. și pl. trăsnitoáre
trăsnitorul
TRĂSNITÓR, -OÁRE, trăsnitori, -oare, adj. (Rar) Care trăsnește1. – Trăsni1 + suf. -tor. DOOM
trăsnitór (rar) adj. m., pl. trăsnitóri; f. sg. și pl. trăsnitoáre
trăsnitorului
TRĂSNITÓR, -OÁRE, trăsnitori, -oare, adj. (Rar) Care trăsnește1. – Trăsni1 + suf. -tor. DOOM
trăsnitór (rar) adj. m., pl. trăsnitóri; f. sg. și pl. trăsnitoáre
trăsnitul
TRĂSNÍT, -Ă, trăsniți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Lovit, atins de trăsnet. 2. Zănatic, nebun. ♦ Amețit de băutură; beat. ♦ Năstrușnic, ciudat, extravagant. 3. Fig. Afurisit, blestemat, netrebnic. – V. trăsni1.
trăsnitului
TRĂSNÍT, -Ă, trăsniți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Lovit, atins de trăsnet. 2. Zănatic, nebun. ♦ Amețit de băutură; beat. ♦ Năstrușnic, ciudat, extravagant. 3. Fig. Afurisit, blestemat, netrebnic. – V. trăsni1.
trăsnitura
TRĂSNITÚRĂ, trăsnituri, s. f. Zgomot produs de trăsnet; bubuitură. – Trăsni1 + suf. -tură. DOOM
trăsnitúră s. f., g.-d. art. trăsnitúrii; pl. trăsnitúri
trăsnituri
TRĂSNITÚRĂ, trăsnituri, s. f. Zgomot produs de trăsnet; bubuitură. – Trăsni1 + suf. -tură. DOOM
trăsnitúră s. f., g.-d. art. trăsnitúrii; pl. trăsnitúri
trăsniturii
TRĂSNITÚRĂ, trăsnituri, s. f. Zgomot produs de trăsnet; bubuitură. – Trăsni1 + suf. -tură. DOOM
trăsnitúră s. f., g.-d. art. trăsnitúrii; pl. trăsnitúri
trăsniturile
TRĂSNITÚRĂ, trăsnituri, s. f. Zgomot produs de trăsnet; bubuitură. – Trăsni1 + suf. -tură. DOOM
trăsnitúră s. f., g.-d. art. trăsnitúrii; pl. trăsnitúri
trăsniturilor
TRĂSNITÚRĂ, trăsnituri, s. f. Zgomot produs de trăsnet; bubuitură. – Trăsni1 + suf. -tură. DOOM
trăsnitúră s. f., g.-d. art. trăsnitúrii; pl. trăsnitúri
trăsniși
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsniși
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsniți
TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti. DOOM
trăsní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. să trăsneáscă
trăsniți
TRĂSNÍT, -Ă, trăsniți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Lovit, atins de trăsnet. 2. Zănatic, nebun. ♦ Amețit de băutură; beat. ♦ Năstrușnic, ciudat, extravagant. 3. Fig. Afurisit, blestemat, netrebnic. – V. trăsni1.
trăsniți
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1. DOOM
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trăsniții
TRĂSNÍT, -Ă, trăsniți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Lovit, atins de trăsnet. 2. Zănatic, nebun. ♦ Amețit de băutură; beat. ♦ Năstrușnic, ciudat, extravagant. 3. Fig. Afurisit, blestemat, netrebnic. – V. trăsni1.
trăsniților
TRĂSNÍT, -Ă, trăsniți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Lovit, atins de trăsnet. 2. Zănatic, nebun. ♦ Amețit de băutură; beat. ♦ Năstrușnic, ciudat, extravagant. 3. Fig. Afurisit, blestemat, netrebnic. – V. trăsni1.
trăsnăi
TRĂSNÁIE, trăsnăi, s. f. Faptă ieșită din comun, năstrușnică, extravagantă; năzbâtie, poznă. ♦ Idee năstrușnică; născocire ciudată. – Trăsni + suf. -aie. DOOM
trăsnáie s. f., art. trăsnáia, g.-d. art. trăsnắii; pl. trăsnắi, art. trăsnắile
trăsnăii
TRĂSNÁIE, trăsnăi, s. f. Faptă ieșită din comun, năstrușnică, extravagantă; năzbâtie, poznă. ♦ Idee năstrușnică; născocire ciudată. – Trăsni + suf. -aie. DOOM
trăsnáie s. f., art. trăsnáia, g.-d. art. trăsnắii; pl. trăsnắi, art. trăsnắile
trăsnăile
TRĂSNÁIE, trăsnăi, s. f. Faptă ieșită din comun, năstrușnică, extravagantă; năzbâtie, poznă. ♦ Idee năstrușnică; născocire ciudată. – Trăsni + suf. -aie. DOOM
trăsnáie s. f., art. trăsnáia, g.-d. art. trăsnắii; pl. trăsnắi, art. trăsnắile
trăsnăilor
TRĂSNÁIE, trăsnăi, s. f. Faptă ieșită din comun, năstrușnică, extravagantă; năzbâtie, poznă. ♦ Idee năstrușnică; născocire ciudată. – Trăsni + suf. -aie. DOOM
trăsnáie s. f., art. trăsnáia, g.-d. art. trăsnắii; pl. trăsnắi, art. trăsnắile
trăsura
TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu patru roți, pe arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ♦ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură. DOOM
trăsúră s. f., g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúri
trăsuri
TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu patru roți, pe arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ♦ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură. DOOM
trăsúră s. f., g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúri
trăsurică
TRĂSURÍCĂ, trăsurici, s. f. Diminutiv al lui trăsură (1); trăsură mică și ușoară (cu două roți). ♦ Cărucior de copii. [Pl. și: trăsurele] – Trăsură + suf. -ică. DOOM
trăsurícă s. f., g.-d. art. trăsurícii/trăsurélei; pl. trăsuríci/trăsuréle, art. trăsurícile/trăsurélele
trăsurică
TRĂSURÍCĂ, trăsurici, s. f. Diminutiv al lui trăsură (1); trăsură mică și ușoară (cu două roți). ♦ Cărucior de copii. [Pl. și: trăsurele] – Trăsură + suf. -ică.
trăsurii
TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu patru roți, pe arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ♦ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură. DOOM
trăsúră s. f., g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúri
trăsurile
TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu patru roți, pe arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ♦ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură. DOOM
trăsúră s. f., g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúri
trăsurilor
TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu patru roți, pe arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ♦ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură. DOOM
trăsúră s. f., g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúri
trăsătura
TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci etc. 2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trăsătură de unire = liniuță de unire. ◊ Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. – Tras + suf. -ătură. DOOM
trăsătúră s. f., g.-d. art. trăsătúrii; pl. trăsătúri
trăsături
TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci etc. 2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trăsătură de unire = liniuță de unire. ◊ Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. – Tras + suf. -ătură. DOOM
trăsătúră s. f., g.-d. art. trăsătúrii; pl. trăsătúri
trăsăturii
TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci etc. 2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trăsătură de unire = liniuță de unire. ◊ Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. – Tras + suf. -ătură. DOOM
trăsătúră s. f., g.-d. art. trăsătúrii; pl. trăsătúri
trăsăturile
TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci etc. 2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trăsătură de unire = liniuță de unire. ◊ Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. – Tras + suf. -ătură. DOOM
trăsătúră s. f., g.-d. art. trăsătúrii; pl. trăsătúri
trăsăturilor
TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci etc. 2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trăsătură de unire = liniuță de unire. ◊ Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. – Tras + suf. -ătură. DOOM
trăsătúră s. f., g.-d. art. trăsătúrii; pl. trăsătúri
trătaj
TARTÁJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele două coperți ale unei cărți; scoarță. 2. (Înv.) Carte scrisă de mână care se folosea ca abecedar. [Var.: trătáj s. n.] – Cf. ngr. tetrádhion. DOOM
trătáj v. tartáj