toaca
TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul Soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas.- Din toca (derivat regresiv).

DOOM

toácă s. f., g.-d. art. toácei; pl. toáce

toace
TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul Soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas.- Din toca (derivat regresiv).

DOOM

toácă s. f., g.-d. art. toácei; pl. toáce

toace
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

toacei
TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul Soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas.- Din toca (derivat regresiv).

DOOM

toácă s. f., g.-d. art. toácei; pl. toáce

toacele
TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul Soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas.- Din toca (derivat regresiv).

DOOM

toácă s. f., g.-d. art. toácei; pl. toáce

toacelor
TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul Soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas.- Din toca (derivat regresiv).

DOOM

toácă s. f., g.-d. art. toácei; pl. toáce

toacă
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

toaie
TOÁIE², toi, s. f. (Bot.; regional) Omag. Se pune într-o căldare mare ca la 4-10 cofe de apă, precum și diferite plante și anume:... calapăr, lemnul-domnului, toaie. MARIAN, NA. 278.

toaipa
TOÁIPĂ, toaipe, s. f. (Reg.) Unealtă de dulgherie în formă de bardă sau de topor, cu care se cioplesc grinzile. – Et. nec.

DOOM

toáipă (reg.) (toai-) s. f., g.-d. art. toáipei; pl. toáipe

toaipe
TOÁIPĂ, toaipe, s. f. (Reg.) Unealtă de dulgherie în formă de bardă sau de topor, cu care se cioplesc grinzile. – Et. nec.

DOOM

toáipă (reg.) (toai-) s. f., g.-d. art. toáipei; pl. toáipe

toaipei
TOÁIPĂ, toaipe, s. f. (Reg.) Unealtă de dulgherie în formă de bardă sau de topor, cu care se cioplesc grinzile. – Et. nec.

DOOM

toáipă (reg.) (toai-) s. f., g.-d. art. toáipei; pl. toáipe

toaipele
TOÁIPĂ, toaipe, s. f. (Reg.) Unealtă de dulgherie în formă de bardă sau de topor, cu care se cioplesc grinzile. – Et. nec.

DOOM

toáipă (reg.) (toai-) s. f., g.-d. art. toáipei; pl. toáipe

toaipelor
TOÁIPĂ, toaipe, s. f. (Reg.) Unealtă de dulgherie în formă de bardă sau de topor, cu care se cioplesc grinzile. – Et. nec.

DOOM

toáipă (reg.) (toai-) s. f., g.-d. art. toáipei; pl. toáipe

toaleta
TOALETÁ vb. I. tr., refl. (Fam.) A(-și) face toaleta. [Pron. to-a-. / < fr. toiletter].

toaleta
TOALÉTĂ, toalete, s. f. 1. Faptul de a se găti, de a se dichisi (spălându-se, pieptănându-se, îmbrăcându-se); dichisire, îngrijire, găteală. ◊ Loc. adj. De toaletă = care servește la îngrijirea și la curățarea corpului. ♦ Closet (prevăzut cu chiuvetă). 2. (Concr.) Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte (femeiască); p. restr. rochie. 3. (Concr.) Mobilă compusă dintr-o oglindă și mai multe dulăpioare, rafturi etc., unde se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, părului etc. [Pr.: toa-] – Din fr. toilette.

DOOM

!toalétă (toa-) s. f., g.-d. art. toalétei; pl. toaléte

toaletare
TOALETÁRE s.f. Acțiunea de a (se) toaleta și rezultatul ei. [< toaleta].

toaletat
TOALETÁ vb. I. tr., refl. (Fam.) A(-și) face toaleta. [Pron. to-a-. / < fr. toiletter].

toalete
TOALÉTĂ, toalete, s. f. 1. Faptul de a se găti, de a se dichisi (spălându-se, pieptănându-se, îmbrăcându-se); dichisire, îngrijire, găteală. ◊ Loc. adj. De toaletă = care servește la îngrijirea și la curățarea corpului. ♦ Closet (prevăzut cu chiuvetă). 2. (Concr.) Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte (femeiască); p. restr. rochie. 3. (Concr.) Mobilă compusă dintr-o oglindă și mai multe dulăpioare, rafturi etc., unde se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, părului etc. [Pr.: toa-] – Din fr. toilette.

DOOM

!toalétă (toa-) s. f., g.-d. art. toalétei; pl. toaléte

toaletei
TOALÉTĂ, toalete, s. f. 1. Faptul de a se găti, de a se dichisi (spălându-se, pieptănându-se, îmbrăcându-se); dichisire, îngrijire, găteală. ◊ Loc. adj. De toaletă = care servește la îngrijirea și la curățarea corpului. ♦ Closet (prevăzut cu chiuvetă). 2. (Concr.) Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte (femeiască); p. restr. rochie. 3. (Concr.) Mobilă compusă dintr-o oglindă și mai multe dulăpioare, rafturi etc., unde se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, părului etc. [Pr.: toa-] – Din fr. toilette.

DOOM

!toalétă (toa-) s. f., g.-d. art. toalétei; pl. toaléte

toaletele
TOALÉTĂ, toalete, s. f. 1. Faptul de a se găti, de a se dichisi (spălându-se, pieptănându-se, îmbrăcându-se); dichisire, îngrijire, găteală. ◊ Loc. adj. De toaletă = care servește la îngrijirea și la curățarea corpului. ♦ Closet (prevăzut cu chiuvetă). 2. (Concr.) Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte (femeiască); p. restr. rochie. 3. (Concr.) Mobilă compusă dintr-o oglindă și mai multe dulăpioare, rafturi etc., unde se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, părului etc. [Pr.: toa-] – Din fr. toilette.

DOOM

!toalétă (toa-) s. f., g.-d. art. toalétei; pl. toaléte

toaletelor
TOALÉTĂ, toalete, s. f. 1. Faptul de a se găti, de a se dichisi (spălându-se, pieptănându-se, îmbrăcându-se); dichisire, îngrijire, găteală. ◊ Loc. adj. De toaletă = care servește la îngrijirea și la curățarea corpului. ♦ Closet (prevăzut cu chiuvetă). 2. (Concr.) Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte (femeiască); p. restr. rochie. 3. (Concr.) Mobilă compusă dintr-o oglindă și mai multe dulăpioare, rafturi etc., unde se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, părului etc. [Pr.: toa-] – Din fr. toilette.

DOOM

!toalétă (toa-) s. f., g.-d. art. toalétei; pl. toaléte

toalpă
TOÁLPĂ, toalpe, s. f. (Regional) Ceată, grămadă, droaie. Numai iată că vede omul o toalpă de oameni înaintea sa, alergînd și strigînd. SBIERA, P. 234.

toamna
TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Astă-toamnă = în toamna trecută. La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamnă = fiind încă toamnă. Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Până la toamnă = până la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) în timpul toamnei. – Lat. autumnus.

DOOM

toámnă s. f., g.-d. art. toámnei; pl. toámne

toamne
TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Astă-toamnă = în toamna trecută. La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamnă = fiind încă toamnă. Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Până la toamnă = până la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) în timpul toamnei. – Lat. autumnus.

DOOM

toámnă s. f., g.-d. art. toámnei; pl. toámne

toamnei
TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Astă-toamnă = în toamna trecută. La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamnă = fiind încă toamnă. Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Până la toamnă = până la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) în timpul toamnei. – Lat. autumnus.

DOOM

toámnă s. f., g.-d. art. toámnei; pl. toámne

toamnele
TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Astă-toamnă = în toamna trecută. La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamnă = fiind încă toamnă. Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Până la toamnă = până la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) în timpul toamnei. – Lat. autumnus.

DOOM

toámnă s. f., g.-d. art. toámnei; pl. toámne

toamnelor
TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Astă-toamnă = în toamna trecută. La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamnă = fiind încă toamnă. Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Până la toamnă = până la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) în timpul toamnei. – Lat. autumnus.

DOOM

toámnă s. f., g.-d. art. toámnei; pl. toámne

toana
TOÁNĂ², toane, s. f. 1. Ocol făcut prin desfășurarea largă și completă a unui năvod, care prinde peștele înconjurându-1; loc (bogat în pește) unde se aruncă în acest fel năvodul. ♦ Spărtură, gaură făcută în gheața unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apă; copcă. 2. Timpul când peștele umblă după mâncare. – Din ucr., ras. tonea.

DOOM

toánă s. f., g.-d. art. toánei; pl. toáne

toanca
TOÁNCĂ toance, s. f. (Mai ales la pl.) Cotitura unei ape curgătoare repezi. V. vîrtej, bulboană, vîltoare.

DOOM

toáncă s. f., g.-d. art. toáncei; pl. toánce

toance
TOÁNCĂ toance, s. f. (Mai ales la pl.) Cotitura unei ape curgătoare repezi. V. vîrtej, bulboană, vîltoare.

DOOM

toáncă s. f., g.-d. art. toáncei; pl. toánce

toancei
TOÁNCĂ toance, s. f. (Mai ales la pl.) Cotitura unei ape curgătoare repezi. V. vîrtej, bulboană, vîltoare.

DOOM

toáncă s. f., g.-d. art. toáncei; pl. toánce

toancele
TOÁNCĂ toance, s. f. (Mai ales la pl.) Cotitura unei ape curgătoare repezi. V. vîrtej, bulboană, vîltoare.

DOOM

toáncă s. f., g.-d. art. toáncei; pl. toánce

toancelor
TOÁNCĂ toance, s. f. (Mai ales la pl.) Cotitura unei ape curgătoare repezi. V. vîrtej, bulboană, vîltoare.

DOOM

toáncă s. f., g.-d. art. toáncei; pl. toánce

toane
TOÁNĂ², toane, s. f. 1. Ocol făcut prin desfășurarea largă și completă a unui năvod, care prinde peștele înconjurându-1; loc (bogat în pește) unde se aruncă în acest fel năvodul. ♦ Spărtură, gaură făcută în gheața unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apă; copcă. 2. Timpul când peștele umblă după mâncare. – Din ucr., ras. tonea.

DOOM

toánă s. f., g.-d. art. toánei; pl. toáne

toanei
TOÁNĂ², toane, s. f. 1. Ocol făcut prin desfășurarea largă și completă a unui năvod, care prinde peștele înconjurându-1; loc (bogat în pește) unde se aruncă în acest fel năvodul. ♦ Spărtură, gaură făcută în gheața unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apă; copcă. 2. Timpul când peștele umblă după mâncare. – Din ucr., ras. tonea.

DOOM

toánă s. f., g.-d. art. toánei; pl. toáne

toanele
TOÁNĂ², toane, s. f. 1. Ocol făcut prin desfășurarea largă și completă a unui năvod, care prinde peștele înconjurându-1; loc (bogat în pește) unde se aruncă în acest fel năvodul. ♦ Spărtură, gaură făcută în gheața unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apă; copcă. 2. Timpul când peștele umblă după mâncare. – Din ucr., ras. tonea.

DOOM

toánă s. f., g.-d. art. toánei; pl. toáne

toanelor
TOÁNĂ², toane, s. f. 1. Ocol făcut prin desfășurarea largă și completă a unui năvod, care prinde peștele înconjurându-1; loc (bogat în pește) unde se aruncă în acest fel năvodul. ♦ Spărtură, gaură făcută în gheața unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apă; copcă. 2. Timpul când peștele umblă după mâncare. – Din ucr., ras. tonea.

DOOM

toánă s. f., g.-d. art. toánei; pl. toáne

toanta
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

toanta
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

toante
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

toante
Toante = Thoas.

toante
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

toantei
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

toantei
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

toantele
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

toantele
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

toantelor
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

toantelor
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

toapsec
toápsec (-ce), s. n. – Venin. – Var. toapsăc. Lat. toxĭcum (Tiktin; Candrea; REW 8818), cf. it. tossico, logud. tosku, prov. tueisec. Sec. XVII, rar; pare cuvînt moștenit, luînd în considerație dubiile lui Tiktin. – Der. topseca (var. topsăca, întopseca), vb. (intoxica, învenina), din lat. (in)toxicare; topsecos (var. topsăcos), adj. (înv., toxic); topsicătură, s. f. (intoxicație, otrăvire), înv.

toarce
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

toarcem
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

toarcere
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

toarcere
TOÁRCERE, toarceri, s. f. Acțiunea de a toarce și rezultatul ei. – V. toarce.

DOOM

toárcere s. f., g.-d. art. toárcerii; pl. toárceri

toarcerea
TOÁRCERE, toarceri, s. f. Acțiunea de a toarce și rezultatul ei. – V. toarce.

DOOM

toárcere s. f., g.-d. art. toárcerii; pl. toárceri

toarceri
TOÁRCERE, toarceri, s. f. Acțiunea de a toarce și rezultatul ei. – V. toarce.

DOOM

toárcere s. f., g.-d. art. toárcerii; pl. toárceri

toarcerii
TOÁRCERE, toarceri, s. f. Acțiunea de a toarce și rezultatul ei. – V. toarce.

DOOM

toárcere s. f., g.-d. art. toárcerii; pl. toárceri

toarcerile
TOÁRCERE, toarceri, s. f. Acțiunea de a toarce și rezultatul ei. – V. toarce.

DOOM

toárcere s. f., g.-d. art. toárcerii; pl. toárceri

toarcerilor
TOÁRCERE, toarceri, s. f. Acțiunea de a toarce și rezultatul ei. – V. toarce.

DOOM

toárcere s. f., g.-d. art. toárcerii; pl. toárceri

toarceți
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

toarcian
TOARCIÁN s.n. (Geol.) Etaj al jurasicului inferior (lias). // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. to-ar-ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. toarcien].

toarcă
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

toarne
TURNÁ¹, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”.

DOOM

turná¹ (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă

toarnă
TURNÁ¹, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”.

DOOM

turná¹ (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă

toarsa
TORS³, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

toarse
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

toarse
TORS³, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

toarsei
TORS³, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

toarsele
TORS³, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

toarselor
TORS³, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

toarseră
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

toarserăm
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

toarserăți
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

toarta
TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] – Lat. torta (< torquere).

DOOM

!toártă s. f., g.-d. art. toártei; pl. toárte

toarte
TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] – Lat. torta (< torquere).

DOOM

!toártă s. f., g.-d. art. toártei; pl. toárte

toartei
TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] – Lat. torta (< torquere).

DOOM

!toártă s. f., g.-d. art. toártei; pl. toárte

toartele
TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] – Lat. torta (< torquere).

DOOM

!toártă s. f., g.-d. art. toártei; pl. toárte

toartelor
TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] – Lat. torta (< torquere).

DOOM

!toártă s. f., g.-d. art. toártei; pl. toárte

toartă
TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] – Lat. torta (<torquere).

toast
TOAST, toasturi, s. n. Mic discurs rostit în cadrul unei mese festive și conținînd o urare la adresa cuiva, la care comesenii se asociază, ridicînd în sus paharele pline. Discuții aprinse, toasturi fără sfîrșit, se pierdeau într-o învălmășeală de rîsete și voci răgușite. BART, E. 202. Sînt fericit a constata că nu uiți a ridica și pentru amicul d-tale cîte un toast bine simțit. CARAGIALE, O. VII 8. În sănătatea Frosei, strigai, ridicînd paharul. Toastul meu se primi în strigări de bucurie. BOLINTINEANU, O. 378. Glasul său puternic acest toast închină. ALECSANDRI, P. A. 140.. Pl. și: (rar) toaste (BOLINTINEANU, O. 394).

toast
TOÁST, toasturi, s. n. Urare făcută la o masă în cinstea unei persoane sau a unui eveniment, însoțită de ridicarea paharului; scurt discurs ținut cu acest prilej. – Din fr. toast.

DOOM

toast s. n., pl. toásturi (toas-)

toasta
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastai
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastam
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastare
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastare
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

toastară
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastarăm
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastarăți
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastase
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastasem
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastaseră
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastaserăm
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastaserăți
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastaseși
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastaseți
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastat
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastau
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastași
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastați
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastează
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastez
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toasteze
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastezi
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastul
TOÁST, toasturi, s. n. Urare făcută la o masă în cinstea unei persoane sau a unui eveniment, însoțită de ridicarea paharului; scurt discurs ținut cu acest prilej. – Din fr. toast.

DOOM

toast s. n., pl. toásturi (toas-)

toastului
TOÁST, toasturi, s. n. Urare făcută la o masă în cinstea unei persoane sau a unui eveniment, însoțită de ridicarea paharului; scurt discurs ținut cu acest prilej. – Din fr. toast.

DOOM

toast s. n., pl. toásturi (toas-)

toasturi
TOÁST, toasturi, s. n. Urare făcută la o masă în cinstea unei persoane sau a unui eveniment, însoțită de ridicarea paharului; scurt discurs ținut cu acest prilej. – Din fr. toast.

DOOM

toast s. n., pl. toásturi (toas-)

toasturile
TOÁST, toasturi, s. n. Urare făcută la o masă în cinstea unei persoane sau a unui eveniment, însoțită de ridicarea paharului; scurt discurs ținut cu acest prilej. – Din fr. toast.

DOOM

toast s. n., pl. toásturi (toas-)

toasturilor
TOÁST, toasturi, s. n. Urare făcută la o masă în cinstea unei persoane sau a unui eveniment, însoțită de ridicarea paharului; scurt discurs ținut cu acest prilej. – Din fr. toast.

DOOM

toast s. n., pl. toásturi (toas-)

toastând
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toastînd
TOASTÁ, toastez, vb. I. Intranz. A închina un pahar în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment; a ține un toast. – Din fr. toaster.

DOOM

toastá (a ~) (toas-) vb., ind. prez. 3 toasteáză

toate
TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ♦ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

DOOM

întru tótul loc. adv.

toată
TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ♦ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

DOOM

întru tótul loc. adv.

toba
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob.

DOOM

tóbă s. f., g.-d. art. tóbei; pl. tóbe

tobagoan
TRINIDADIÁN, -Ă, trinidadieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din statul Trinidad și Tobago. 2. Adj. Care aparține statului Trinidad și Tobago sau trinidadienilor (1); privitor la statul Trinidad – Tobago sau la trinidadieni. [Pr.: -di-an] – Trinidad (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

trinidadián (referitor la Trinidad-Tobago) (-di-an) adj. m., s. m., pl. trinidadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. trinidadiánă, pl. trinidadiéne

tobagoan
TRINIDADIÁN, -Ă, trinidadieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din statul Trinidad și Tobago. 2. Adj. Care aparține statului Trinidad și Tobago sau trinidadienilor (1); privitor la statul Trinidad – Tobago sau la trinidadieni. [Pr.: -di-an] – Trinidad (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

trinidadián (referitor la Trinidad-Tobago) (-di-an) adj. m., s. m., pl. trinidadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. trinidadiánă, pl. trinidadiéne

tobagoană
TRINIDADIÁN, -Ă, trinidadieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din statul Trinidad și Tobago. 2. Adj. Care aparține statului Trinidad și Tobago sau trinidadienilor (1); privitor la statul Trinidad – Tobago sau la trinidadieni. [Pr.: -di-an] – Trinidad (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

trinidadián (referitor la Trinidad-Tobago) (-di-an) adj. m., s. m., pl. trinidadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. trinidadiánă, pl. trinidadiéne

tobar
tobar, tobari s. m. bateristul unei formații muzicale (mai ales în muzica pop și jazz).

tobaș
TOBÁȘ, tobași, s. m. (Reg.) Toboșar. [Var.: dobáș s. m.] – Tobă + suf. -aș.

DOOM

tobáș (reg.) s. m., pl. tobáși

tobași
TOBÁȘ, tobași, s. m. (Reg.) Toboșar. [Var.: dobáș s. m.] – Tobă + suf. -aș.

DOOM

tobáș (reg.) s. m., pl. tobáși

tobașii
TOBÁȘ, tobași, s. m. (Reg.) Toboșar. [Var.: dobáș s. m.] – Tobă + suf. -aș.

DOOM

tobáș (reg.) s. m., pl. tobáși

tobașilor
TOBÁȘ, tobași, s. m. (Reg.) Toboșar. [Var.: dobáș s. m.] – Tobă + suf. -aș.

DOOM

tobáș (reg.) s. m., pl. tobáși

tobașul
TOBÁȘ, tobași, s. m. (Reg.) Toboșar. [Var.: dobáș s. m.] – Tobă + suf. -aș.

DOOM

tobáș (reg.) s. m., pl. tobáși

tobașului
TOBÁȘ, tobași, s. m. (Reg.) Toboșar. [Var.: dobáș s. m.] – Tobă + suf. -aș.

DOOM

tobáș (reg.) s. m., pl. tobáși

tobe
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob.

DOOM

tóbă s. f., g.-d. art. tóbei; pl. tóbe

tobei
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob.

DOOM

tóbă s. f., g.-d. art. tóbei; pl. tóbe

tobele
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob.

DOOM

tóbă s. f., g.-d. art. tóbei; pl. tóbe

tobelor
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob.

DOOM

tóbă s. f., g.-d. art. tóbei; pl. tóbe

tobița
TOBÍȚĂ, tobițe, s. f. Diminutiv al lui tobă (1). – Tobă + suf. -iță.

DOOM

tobíță s. f., g.-d. art. tobíței; pl. tobíțe

tobițe
TOBÍȚĂ, tobițe, s. f. Diminutiv al lui tobă (1). – Tobă + suf. -iță.

DOOM

tobíță s. f., g.-d. art. tobíței; pl. tobíțe

tobiței
TOBÍȚĂ, tobițe, s. f. Diminutiv al lui tobă (1). – Tobă + suf. -iță.

DOOM

tobíță s. f., g.-d. art. tobíței; pl. tobíțe

tobițele
TOBÍȚĂ, tobițe, s. f. Diminutiv al lui tobă (1). – Tobă + suf. -iță.

DOOM

tobíță s. f., g.-d. art. tobíței; pl. tobíțe

tobițelor
TOBÍȚĂ, tobițe, s. f. Diminutiv al lui tobă (1). – Tobă + suf. -iță.

DOOM

tobíță s. f., g.-d. art. tobíței; pl. tobíțe

tobogan
TOBOGÁN, tobogane, s. n. 1. Construcție în formă de jgheab înclinat, cu marginile ridicate, pe care se poate aluneca ușor și care servește ca mijloc de distracție (sportivă). 2. Jgheab înclinat folosit drept mijloc de transport prin alunecare al unor materiale, piese etc. [Var.: topogán s. n.] – Din fr. toboggan.

DOOM

tobogán / topogán s. n., pl. tobogáne / topogáne

tobogan
TOBOGÁN s.n. 1. Instalație (de sport și pentru amuzament) constând dintr-un plan înclinat cu un jgheab pe care se alunecă ușor. 2. Jgheab înclinat folosit drept mijloc de transport, cu viteză mică, a unor materiale, piese etc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr., engl. toboggan < cuv. indian din Canada].

tobogane
TOBOGÁN, tobogane, s. n. 1. Construcție în formă de jgheab înclinat, cu marginile ridicate, pe care se poate aluneca ușor și care servește ca mijloc de distracție (sportivă). 2. Jgheab înclinat folosit drept mijloc de transport prin alunecare al unor materiale, piese etc. [Var.: topogán s. n.] – Din fr. toboggan.

DOOM

tobogán / topogán s. n., pl. tobogáne / topogáne

toboganele
TOBOGÁN, tobogane, s. n. 1. Construcție în formă de jgheab înclinat, cu marginile ridicate, pe care se poate aluneca ușor și care servește ca mijloc de distracție (sportivă). 2. Jgheab înclinat folosit drept mijloc de transport prin alunecare al unor materiale, piese etc. [Var.: topogán s. n.] – Din fr. toboggan.

DOOM

tobogán / topogán s. n., pl. tobogáne / topogáne

toboganelor
TOBOGÁN, tobogane, s. n. 1. Construcție în formă de jgheab înclinat, cu marginile ridicate, pe care se poate aluneca ușor și care servește ca mijloc de distracție (sportivă). 2. Jgheab înclinat folosit drept mijloc de transport prin alunecare al unor materiale, piese etc. [Var.: topogán s. n.] – Din fr. toboggan.

DOOM

tobogán / topogán s. n., pl. tobogáne / topogáne

toboganul
TOBOGÁN, tobogane, s. n. 1. Construcție în formă de jgheab înclinat, cu marginile ridicate, pe care se poate aluneca ușor și care servește ca mijloc de distracție (sportivă). 2. Jgheab înclinat folosit drept mijloc de transport prin alunecare al unor materiale, piese etc. [Var.: topogán s. n.] – Din fr. toboggan.

DOOM

tobogán / topogán s. n., pl. tobogáne / topogáne

toboganului
TOBOGÁN, tobogane, s. n. 1. Construcție în formă de jgheab înclinat, cu marginile ridicate, pe care se poate aluneca ușor și care servește ca mijloc de distracție (sportivă). 2. Jgheab înclinat folosit drept mijloc de transport prin alunecare al unor materiale, piese etc. [Var.: topogán s. n.] – Din fr. toboggan.

DOOM

tobogán / topogán s. n., pl. tobogáne / topogáne

toboșar
TOBOȘÁR, toboșari, s. m. Persoană care bate toba într-o orchestră sau într-o fanfară; tobaș. ♦ (Adesea fig.) Persoană care adună lumea bătând din tobă, pentru a comunica vești și ordine de interes obștesc. [Var.: (înv. și pop.) doboșár s. m.] – Cf. magh. doboș.

DOOM

toboșár s. m., pl. toboșári

toboșari
TOBOȘÁR, toboșari, s. m. Persoană care bate toba într-o orchestră sau într-o fanfară; tobaș. ♦ (Adesea fig.) Persoană care adună lumea bătând din tobă, pentru a comunica vești și ordine de interes obștesc. [Var.: (înv. și pop.) doboșár s. m.] – Cf. magh. doboș.

DOOM

toboșár s. m., pl. toboșári

toboșarii
TOBOȘÁR, toboșari, s. m. Persoană care bate toba într-o orchestră sau într-o fanfară; tobaș. ♦ (Adesea fig.) Persoană care adună lumea bătând din tobă, pentru a comunica vești și ordine de interes obștesc. [Var.: (înv. și pop.) doboșár s. m.] – Cf. magh. doboș.

DOOM

toboșár s. m., pl. toboșári

toboșarilor
TOBOȘÁR, toboșari, s. m. Persoană care bate toba într-o orchestră sau într-o fanfară; tobaș. ♦ (Adesea fig.) Persoană care adună lumea bătând din tobă, pentru a comunica vești și ordine de interes obștesc. [Var.: (înv. și pop.) doboșár s. m.] – Cf. magh. doboș.

DOOM

toboșár s. m., pl. toboșári

toboșarul
TOBOȘÁR, toboșari, s. m. Persoană care bate toba într-o orchestră sau într-o fanfară; tobaș. ♦ (Adesea fig.) Persoană care adună lumea bătând din tobă, pentru a comunica vești și ordine de interes obștesc. [Var.: (înv. și pop.) doboșár s. m.] – Cf. magh. doboș.

DOOM

toboșár s. m., pl. toboșári

toboșarului
TOBOȘÁR, toboșari, s. m. Persoană care bate toba într-o orchestră sau într-o fanfară; tobaș. ♦ (Adesea fig.) Persoană care adună lumea bătând din tobă, pentru a comunica vești și ordine de interes obștesc. [Var.: (înv. și pop.) doboșár s. m.] – Cf. magh. doboș.

DOOM

toboșár s. m., pl. toboșári

tobralco
TOBRÁLCO s. n. Pânză de bumbac cu dungi sau cu carouri realizate prin introducerea unor fire mai groase în urzeală sau în bătătură. – Et. nec.

DOOM

tobrálco (to-bral-) s. n.

tobralcoul
TOBRÁLCO s. n. Pânză de bumbac cu dungi sau cu carouri realizate prin introducerea unor fire mai groase în urzeală sau în bătătură. – Et. nec.

DOOM

tobrálco (to-bral-) s. n.

tobralcoului
TOBRÁLCO s. n. Pânză de bumbac cu dungi sau cu carouri realizate prin introducerea unor fire mai groase în urzeală sau în bătătură. – Et. nec.

DOOM

tobrálco (to-bral-) s. n.

tobșoară
TOBȘOÁRĂ, tobșoare, s. f. Tobiță. Găsirăm un stîlp de oțel nalt... de care era atîrnată cu zale de aur o tobșoară mică și cu un ciocan pentru bătut într-însa. GORJAN, H. IV 118.

toc
TOC¹ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocănitură într-un obiect sau într-un material tare. – Onomatopee.

DOOM

toc-tóc v. toc

toc
TOC³, tocuri, s. n. Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. – Din bg. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

toc
TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Ustensilă pentru scris sau desenat cu cerneală ori cu tuș făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., sb. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

toc
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

toca
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

toca
TÓCĂ, toci, s. f. 1. Pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Pălărie de formă cilindrică, fără boruri, purtată de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.

DOOM

tócă s. f., g.-d. art. tócii; pl. toci

tocaci
tocáci (-i), s. m. – Țesător. Sl. tukačĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 414; Conev 76). Înv.

tocai
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocam
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocana
TOCÁNĂ, tocane, s. f. Mâncare cu sos făcută din bucățele de carne prăjite cu ceapă (și cu adaos de cartofi); mâncare făcută din anumite legume prăjite cu ceapă. – Din magh. tokány.

DOOM

tocánă s. f., g.-d. art. tocánei; pl. tocáne

tocane
TOCÁNĂ, tocane, s. f. Mâncare cu sos făcută din bucățele de carne prăjite cu ceapă (și cu adaos de cartofi); mâncare făcută din anumite legume prăjite cu ceapă. – Din magh. tokány.

DOOM

tocánă s. f., g.-d. art. tocánei; pl. tocáne

tocanei
TOCÁNĂ, tocane, s. f. Mâncare cu sos făcută din bucățele de carne prăjite cu ceapă (și cu adaos de cartofi); mâncare făcută din anumite legume prăjite cu ceapă. – Din magh. tokány.

DOOM

tocánă s. f., g.-d. art. tocánei; pl. tocáne

tocanele
TOCÁNĂ, tocane, s. f. Mâncare cu sos făcută din bucățele de carne prăjite cu ceapă (și cu adaos de cartofi); mâncare făcută din anumite legume prăjite cu ceapă. – Din magh. tokány.

DOOM

tocánă s. f., g.-d. art. tocánei; pl. tocáne

tocanelor
TOCÁNĂ, tocane, s. f. Mâncare cu sos făcută din bucățele de carne prăjite cu ceapă (și cu adaos de cartofi); mâncare făcută din anumite legume prăjite cu ceapă. – Din magh. tokány.

DOOM

tocánă s. f., g.-d. art. tocánei; pl. tocáne

tocar
tocar, tocari s. m. 1. elev sau student studios, care datorează performanțele școlare mai mult memorării și mai puțin inteligenței. 2. elev sau student care acordă foarte mult timp studiului.

tocare
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocare
TOCÁRE s. f. Acțiunea de a toca. – V. toca.

DOOM

tocáre s. f., g.-d. art. tocắrii

tocarea
TOCÁRE s. f. Acțiunea de a toca. – V. toca.

DOOM

tocáre s. f., g.-d. art. tocắrii

tocară
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocarăm
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocarăți
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocase
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocasem
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocaseră
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocaserăm
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocaserăți
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocaseși
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocaseți
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocat
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocat
TOCÁT², -Ă, tocați, -te, adj. Tăiat foarte mărunt. – V. toca.

tocat
TOCÁT¹ s. n. Faptul de a toca. – V. toca.

DOOM

tocát s. n.

tocata
TOCÁT², -Ă, tocați, -te, adj. Tăiat foarte mărunt. – V. toca.

tocata
TOCÁTĂ, tocate, s. f. 1. Compoziție muzicală scrisă pentru insțrumente cu claviatură. 2. Piesă muzicală de virtuozitate pentru un instrument sau pentru orchestră, având un ritm sacadat. – Din it. toccata.

DOOM

tocátă (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. tocátei; pl. tocáte

tocate
TOCÁT², -Ă, tocați, -te, adj. Tăiat foarte mărunt. – V. toca.

tocate
TOCÁTĂ, tocate, s. f. 1. Compoziție muzicală scrisă pentru insțrumente cu claviatură. 2. Piesă muzicală de virtuozitate pentru un instrument sau pentru orchestră, având un ritm sacadat. – Din it. toccata.

DOOM

tocátă (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. tocátei; pl. tocáte

tocatei
TOCÁT², -Ă, tocați, -te, adj. Tăiat foarte mărunt. – V. toca.

tocatei
TOCÁTĂ, tocate, s. f. 1. Compoziție muzicală scrisă pentru insțrumente cu claviatură. 2. Piesă muzicală de virtuozitate pentru un instrument sau pentru orchestră, având un ritm sacadat. – Din it. toccata.

DOOM

tocátă (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. tocátei; pl. tocáte

tocatele
TOCÁT², -Ă, tocați, -te, adj. Tăiat foarte mărunt. – V. toca.

tocatele
TOCÁTĂ, tocate, s. f. 1. Compoziție muzicală scrisă pentru insțrumente cu claviatură. 2. Piesă muzicală de virtuozitate pentru un instrument sau pentru orchestră, având un ritm sacadat. – Din it. toccata.

DOOM

tocátă (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. tocátei; pl. tocáte

tocatelor
TOCÁT², -Ă, tocați, -te, adj. Tăiat foarte mărunt. – V. toca.

tocatelor
TOCÁTĂ, tocate, s. f. 1. Compoziție muzicală scrisă pentru insțrumente cu claviatură. 2. Piesă muzicală de virtuozitate pentru un instrument sau pentru orchestră, având un ritm sacadat. – Din it. toccata.

DOOM

tocátă (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. tocátei; pl. tocáte

tocatină
TOCATÍNĂ s.f. (Muz.) Tocată de mică întindere. [< it. toccatina].

tocatul
TOCÁT², -Ă, tocați, -te, adj. Tăiat foarte mărunt. – V. toca.

tocatului
TOCÁT², -Ă, tocați, -te, adj. Tăiat foarte mărunt. – V. toca.

tocau
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocași
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocați
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocați
TOCÁT², -Ă, tocați, -te, adj. Tăiat foarte mărunt. – V. toca.

tocații
TOCÁT², -Ă, tocați, -te, adj. Tăiat foarte mărunt. – V. toca.

tocaților
TOCÁT², -Ă, tocați, -te, adj. Tăiat foarte mărunt. – V. toca.

tocea
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

toceai
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

toceala
TOCEÁLĂ, toceli, s. f. Faptul de a-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; buchereală. ♦ Faptul de a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Toci + suf. eală.

DOOM

toceálă s. f., g.-d. art. tocélii; pl. tocéli

toceam
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocească
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

toceau
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

toceați
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

toceli
TOCEÁLĂ, toceli, s. f. Faptul de a-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; buchereală. ♦ Faptul de a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Toci + suf. eală.

DOOM

toceálă s. f., g.-d. art. tocélii; pl. tocéli

tocelii
TOCEÁLĂ, toceli, s. f. Faptul de a-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; buchereală. ♦ Faptul de a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Toci + suf. eală.

DOOM

toceálă s. f., g.-d. art. tocélii; pl. tocéli

tocelile
TOCEÁLĂ, toceli, s. f. Faptul de a-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; buchereală. ♦ Faptul de a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Toci + suf. eală.

DOOM

toceálă s. f., g.-d. art. tocélii; pl. tocéli

tocelilor
TOCEÁLĂ, toceli, s. f. Faptul de a-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; buchereală. ♦ Faptul de a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Toci + suf. eală.

DOOM

toceálă s. f., g.-d. art. tocélii; pl. tocéli

tocesc
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocește
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocești
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

toci
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

toci
TÓCĂ, toci, s. f. 1. Pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Pălărie de formă cilindrică, fără boruri, purtată de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.

DOOM

tócă s. f., g.-d. art. tócii; pl. toci

toci
TOCI² s. n. Numele unui joc de cărți. ♦ Cuvânt care marchează o greșeală în acest joc. – Et. nec.

DOOM

tocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocésc, imperf. 3 sg. toceá; conj. prez. 3 să toceáscă

toci
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocii
TÓCĂ, toci, s. f. 1. Pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Pălărie de formă cilindrică, fără boruri, purtată de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.

DOOM

tócă s. f., g.-d. art. tócii; pl. toci

tocii
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocila
TOCÍLĂ, tocile, s. f. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. – Din bg., sb. točilo.

DOOM

tocílă s. f., g.-d. art. tocílei; pl. tocíle

tocilar
TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

DOOM

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocilara
TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

DOOM

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocilare
TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

DOOM

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocilarei
TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

DOOM

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocilarele
TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

DOOM

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocilarelor
TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

DOOM

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocilari
TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

DOOM

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocilarii
TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

DOOM

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocilarilor
TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

DOOM

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocilarul
TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

DOOM

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocilarului
TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

DOOM

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocile
TÓCĂ, toci, s. f. 1. Pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Pălărie de formă cilindrică, fără boruri, purtată de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.

DOOM

tócă s. f., g.-d. art. tócii; pl. toci

tocile
TOCÍLĂ, tocile, s. f. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. – Din bg., sb. točilo.

DOOM

tocílă s. f., g.-d. art. tocílei; pl. tocíle

tocilei
TOCÍLĂ, tocile, s. f. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. – Din bg., sb. točilo.

DOOM

tocílă s. f., g.-d. art. tocílei; pl. tocíle

tocilele
TOCÍLĂ, tocile, s. f. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. – Din bg., sb. točilo.

DOOM

tocílă s. f., g.-d. art. tocílei; pl. tocíle

tocilelor
TOCÍLĂ, tocile, s. f. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. – Din bg., sb. točilo.

DOOM

tocílă s. f., g.-d. art. tocílei; pl. tocíle

tocilor
TÓCĂ, toci, s. f. 1. Pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Pălărie de formă cilindrică, fără boruri, purtată de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.

DOOM

tócă s. f., g.-d. art. tócii; pl. toci

tocilăria
TOCILĂRÍE, tocilarii, s. f. 1. Atelierul tocilarului (1). 2. Ocupația tocilarului (1). – Tocilar + suf. -ie.

DOOM

tocilăríe s. f., art. tocilăría, g.-d. art. tocilăríei; (ateliere) pl. tocilăríi, art. tocilăríile

tocilărie
TOCILĂRÍE, tocilarii, s. f. 1. Atelierul tocilarului (1). 2. Ocupația tocilarului (1). – Tocilar + suf. -ie.

DOOM

tocilăríe s. f., art. tocilăría, g.-d. art. tocilăríei; (ateliere) pl. tocilăríi, art. tocilăríile

tocilăriei
TOCILĂRÍE, tocilarii, s. f. 1. Atelierul tocilarului (1). 2. Ocupația tocilarului (1). – Tocilar + suf. -ie.

DOOM

tocilăríe s. f., art. tocilăría, g.-d. art. tocilăríei; (ateliere) pl. tocilăríi, art. tocilăríile

tocilării
TOCILĂRÍE, tocilarii, s. f. 1. Atelierul tocilarului (1). 2. Ocupația tocilarului (1). – Tocilar + suf. -ie.

DOOM

tocilăríe s. f., art. tocilăría, g.-d. art. tocilăríei; (ateliere) pl. tocilăríi, art. tocilăríile

tocilăriile
TOCILĂRÍE, tocilarii, s. f. 1. Atelierul tocilarului (1). 2. Ocupația tocilarului (1). – Tocilar + suf. -ie.

DOOM

tocilăríe s. f., art. tocilăría, g.-d. art. tocilăríei; (ateliere) pl. tocilăríi, art. tocilăríile

tocilăriilor
TOCILĂRÍE, tocilarii, s. f. 1. Atelierul tocilarului (1). 2. Ocupația tocilarului (1). – Tocilar + suf. -ie.

DOOM

tocilăríe s. f., art. tocilăría, g.-d. art. tocilăríei; (ateliere) pl. tocilăríi, art. tocilăríile

tocim
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocind
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocire
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocire
TOCÍRE, tociri, s. f. Acțiunea de a (se) toci și rezultatul ei. – V. toci.

DOOM

tocíre s. f., g.-d. art. tocírii; pl. tocíri

tocirea
TOCÍRE, tociri, s. f. Acțiunea de a (se) toci și rezultatul ei. – V. toci.

DOOM

tocíre s. f., g.-d. art. tocírii; pl. tocíri

tociri
TOCÍRE, tociri, s. f. Acțiunea de a (se) toci și rezultatul ei. – V. toci.

DOOM

tocíre s. f., g.-d. art. tocírii; pl. tocíri

tocirii
TOCÍRE, tociri, s. f. Acțiunea de a (se) toci și rezultatul ei. – V. toci.

DOOM

tocíre s. f., g.-d. art. tocírii; pl. tocíri

tocirile
TOCÍRE, tociri, s. f. Acțiunea de a (se) toci și rezultatul ei. – V. toci.

DOOM

tocíre s. f., g.-d. art. tocírii; pl. tocíri

tocirilor
TOCÍRE, tociri, s. f. Acțiunea de a (se) toci și rezultatul ei. – V. toci.

DOOM

tocíre s. f., g.-d. art. tocírii; pl. tocíri

tociră
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocirăm
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocirăți
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocise
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocisem
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tociseră
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tociserăm
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tociserăți
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tociseși
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tociseți
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocit
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tocit
TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.

tocita
TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.

tocite
TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.

tocitei
TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.

tocitele
TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.

tocitelor
TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.

tocitoare
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitoáre s. f., g.-d. art. tocitórii; pl. tocitóri

tocitoarea
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitoáre s. f., g.-d. art. tocitórii; pl. tocitóri

tocitor
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitór s. m., pl. tocitóri

tocitori
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitoáre s. f., g.-d. art. tocitórii; pl. tocitóri

tocitori
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitór s. m., pl. tocitóri

tocitorii
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitoáre s. f., g.-d. art. tocitórii; pl. tocitóri

tocitorii
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitór s. m., pl. tocitóri

tocitorile
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitoáre s. f., g.-d. art. tocitórii; pl. tocitóri

tocitorilor
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitoáre s. f., g.-d. art. tocitórii; pl. tocitóri

tocitorilor
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitór s. m., pl. tocitóri

tocitorul
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitór s. m., pl. tocitóri

tocitorului
TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

DOOM

tocitór s. m., pl. tocitóri

tocitul
TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.

tocitului
TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.

tociul
TOCI² s. n. Numele unui joc de cărți. ♦ Cuvânt care marchează o greșeală în acest joc. – Et. nec.

DOOM

tocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocésc, imperf. 3 sg. toceá; conj. prez. 3 să toceáscă

tociului
TOCI² s. n. Numele unui joc de cărți. ♦ Cuvânt care marchează o greșeală în acest joc. – Et. nec.

DOOM

tocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocésc, imperf. 3 sg. toceá; conj. prez. 3 să toceáscă

tociși
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tociți
TOCÍ¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

tociți
TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.

tociții
TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.

tociților
TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.

tocma
TÓCMAI adv. 1. În mod exact, precis. ◊ Expr. (Fam.) Tocmai pe tocmai = exact așa, în totul. 2. Abia, chiar atunci. 3. Nu mai aproape decât... 4. Chiar așa de..., prea (mult). [Var.: (pop.) tócma adv.] – Din sl. tŭkŭma.

DOOM

tócmai adv.

tocmac
tocmác (-ci), s. m. – Mai, ciocan de lemn mai ales al plăpumarilor. – Var. tocmag. Tc. tokmak (Tiktin). În Mold.

tocmag
tocmág (-gi), s. m. – Pastă făinoasă, tăițel. – Var. togmag. Mr. tumagiu. Tc. (per.) tutmac (Bogrea, Dacor., IV, 853), cf. rus. tukmačĭ (Vasmer, III, 150). Der. din mag. tögmag „sămînță de dovleac” (Scriban, Arhiva, 1913, 237) este improbabilă și a fost părăsită de autor. În Mold. – Der. tocmăgel (var. togmăgel), s. m. (ciupercă din genul Clavaria).

tocmagi
TOCMÁGI s. m. pl. (Reg.) Tăiței. – Din tc. tokmak.

DOOM

tocmági (reg.) s. m. pl.

tocmagii
TOCMÁGI s. m. pl. (Reg.) Tăiței. – Din tc. tokmak.

DOOM

tocmági (reg.) s. m. pl.

tocmagilor
TOCMÁGI s. m. pl. (Reg.) Tăiței. – Din tc. tokmak.

DOOM

tocmági (reg.) s. m. pl.

tocmai
TÓCMAI adv. 1. În mod exact, precis. ◊ Expr. (Fam.) Tocmai pe tocmai = exact așa, în totul. 2. Abia, chiar atunci. 3. Nu mai aproape decât... 4. Chiar așa de..., prea (mult). [Var.: (pop.) tócma adv.] – Din sl. tŭkŭma.

DOOM

tócmai adv.

tocmală
TOCMÁLĂ s. f. v. tocmeală.

tocmaș
TOCMÁȘ, tocmași, s. m. (Regional) Flăcău căruia i se încredințează conducerea jocului într-un sat, angajarea lăutarilor etc. În satele de la șes, cînd fac joc, cîțiva flăcăi, numiți tocmași, arvonesc scripcarii încă înainte de sărbători și, la timpul hotărît, se adună la o casă. Ceilalți flăcăi, dacă vreau să joace, trebuie să plătească tocmașilor. ȘEZ. III 108.

tocmea
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmeai
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmeala
TOCMEÁLĂ, tocmeli, s. f. 1. Discuție, tratative purtate pentru stabilirea prețului unei mărfi; târguiala. 2. Învoială, acord, convenție. ◊ Tocmeală agricolă = (în România între anii 1866 și 1945) contract încheiat între moșieri (sau mari arendași) și țărani la luarea în arendă de către aceștia din urmă a unor parcele de pământ; învoială agricolă. ♦ Condiție; 3. (Înv.) Organizare, rânduială, orânduire. [Pl. și: (înv.) tocmele] – Tocmi + suf. -eală.

tocmeală
TOCMEÁLĂ, tocmeli, s. f. 1. Discuție, tratative purtate pentru stabilirea prețului unei mărfi; târguială. 2. Învoială, acord, convenție. ◊ Tocmeală agricolă = (în România între anii 1866 și 1945) contract încheiat între moșieri (sau mari arendași) și țărani la luarea în arendă de către aceștia din urmă a unor parcele de pământ; învoială agricolă. ♦ Condiție. 3. (Înv.) Organizare, rânduială, orânduire. [Pl. și: (înv.) tocmele] – Tocmi + suf. -eală.

DOOM

tocmeálă s. f., g.-d. art. tocmélii; pl. tocméli

tocmeam
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmească
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmeau
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmeați
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmeli
TOCMEÁLĂ, tocmeli, s. f. 1. Discuție, tratative purtate pentru stabilirea prețului unei mărfi; târguiala. 2. Învoială, acord, convenție. ◊ Tocmeală agricolă = (în România între anii 1866 și 1945) contract încheiat între moșieri (sau mari arendași) și țărani la luarea în arendă de către aceștia din urmă a unor parcele de pământ; învoială agricolă. ♦ Condiție; 3. (Înv.) Organizare, rânduială, orânduire. [Pl. și: (înv.) tocmele] – Tocmi + suf. -eală.

tocmelii
TOCMEÁLĂ, tocmeli, s. f. 1. Discuție, tratative purtate pentru stabilirea prețului unei mărfi; târguiala. 2. Învoială, acord, convenție. ◊ Tocmeală agricolă = (în România între anii 1866 și 1945) contract încheiat între moșieri (sau mari arendași) și țărani la luarea în arendă de către aceștia din urmă a unor parcele de pământ; învoială agricolă. ♦ Condiție; 3. (Înv.) Organizare, rânduială, orânduire. [Pl. și: (înv.) tocmele] – Tocmi + suf. -eală.

tocmelile
TOCMEÁLĂ, tocmeli, s. f. 1. Discuție, tratative purtate pentru stabilirea prețului unei mărfi; târguiala. 2. Învoială, acord, convenție. ◊ Tocmeală agricolă = (în România între anii 1866 și 1945) contract încheiat între moșieri (sau mari arendași) și țărani la luarea în arendă de către aceștia din urmă a unor parcele de pământ; învoială agricolă. ♦ Condiție; 3. (Înv.) Organizare, rânduială, orânduire. [Pl. și: (înv.) tocmele] – Tocmi + suf. -eală.

tocmelilor
TOCMEÁLĂ, tocmeli, s. f. 1. Discuție, tratative purtate pentru stabilirea prețului unei mărfi; târguiala. 2. Învoială, acord, convenție. ◊ Tocmeală agricolă = (în România între anii 1866 și 1945) contract încheiat între moșieri (sau mari arendași) și țărani la luarea în arendă de către aceștia din urmă a unor parcele de pământ; învoială agricolă. ♦ Condiție; 3. (Înv.) Organizare, rânduială, orânduire. [Pl. și: (înv.) tocmele] – Tocmi + suf. -eală.

tocmesc
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmește
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmești
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmi
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmii
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmim
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmind
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmire
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmire
TOCMÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tocmi și rezultatul ei. – V. tocmi.

DOOM

tocmíre s. f., g.-d. art. tocmírii

tocmirea
TOCMÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tocmi și rezultatul ei. – V. tocmi.

DOOM

tocmíre s. f., g.-d. art. tocmírii

tocmiri
TOCMÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tocmi și rezultatul ei. – V. tocmi.

DOOM

tocmíre s. f., g.-d. art. tocmírii

tocmirii
TOCMÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tocmi și rezultatul ei. – V. tocmi.

DOOM

tocmíre s. f., g.-d. art. tocmírii

tocmirile
TOCMÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tocmi și rezultatul ei. – V. tocmi.

DOOM

tocmíre s. f., g.-d. art. tocmírii

tocmirilor
TOCMÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tocmi și rezultatul ei. – V. tocmi.

DOOM

tocmíre s. f., g.-d. art. tocmírii

tocmiră
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmirăm
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmirăți
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmise
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmisem
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmiseră
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmiserăm
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmiserăți
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmiseși
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmiseți
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmit
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmit
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

tocmiși
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmiți
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

DOOM

tocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 să tocmeáscă

tocmă
TÓCMĂ, tocme, s. f. (Regional) Tocmeală. S-a spart tocma. Au rămas certați pe viață. STANCU, D. 42. Începe tocma pe țoale. id. ib. 175.

tocmăgei
TOCMĂGÉL, tocmăgei, s. m. 1. (Reg.; la pl.) Diminutiv al lui tocmagi. 2. Numele mai multor specii de ciuperci cu corpul subțire și foarte ramificat, care cresc de obicei la baza trunchiurilor unor copaci (Clavaria). – Tocmagi + suf. -el.

DOOM

tocmăgél s. m., pl. tocmăgéi, art. tocmăgéii

tocmăgeii
TOCMĂGÉL, tocmăgei, s. m. 1. (Reg.; la pl.) Diminutiv al lui tocmagi. 2. Numele mai multor specii de ciuperci cu corpul subțire și foarte ramificat, care cresc de obicei la baza trunchiurilor unor copaci (Clavaria). – Tocmagi + suf. -el.

DOOM

tocmăgél s. m., pl. tocmăgéi, art. tocmăgéii

tocmăgeilor
TOCMĂGÉL, tocmăgei, s. m. 1. (Reg.; la pl.) Diminutiv al lui tocmagi. 2. Numele mai multor specii de ciuperci cu corpul subțire și foarte ramificat, care cresc de obicei la baza trunchiurilor unor copaci (Clavaria). – Tocmagi + suf. -el.

DOOM

tocmăgél s. m., pl. tocmăgéi, art. tocmăgéii

tocmăgel
TOCMĂGÉL, tocmăgei, s. m. 1. (Reg.; la pl.) Diminutiv al lui tocmagi. 2. Numele mai multor specii de ciuperci cu corpul subțire și foarte ramificat, care cresc de obicei la baza trunchiurilor unor copaci (Clavaria). – Tocmagi + suf. -el.

DOOM

tocmăgél s. m., pl. tocmăgéi, art. tocmăgéii

tocmăgelul
TOCMĂGÉL, tocmăgei, s. m. 1. (Reg.; la pl.) Diminutiv al lui tocmagi. 2. Numele mai multor specii de ciuperci cu corpul subțire și foarte ramificat, care cresc de obicei la baza trunchiurilor unor copaci (Clavaria). – Tocmagi + suf. -el.

DOOM

tocmăgél s. m., pl. tocmăgéi, art. tocmăgéii

tocmăgelului
TOCMĂGÉL, tocmăgei, s. m. 1. (Reg.; la pl.) Diminutiv al lui tocmagi. 2. Numele mai multor specii de ciuperci cu corpul subțire și foarte ramificat, care cresc de obicei la baza trunchiurilor unor copaci (Clavaria). – Tocmagi + suf. -el.

DOOM

tocmăgél s. m., pl. tocmăgéi, art. tocmăgéii

toco
TOCO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) naștere”, „natal”, „natalitate”. [< fr., it. toco-, cf. gr. tokos].

tocoferol
TOCOFERÓL s.m. Vitamina E. [< fr. tocophérol].

tocofobia
TOCOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de naștere. [Gen. -iei. / cf. gr. tokos – naștere, phobos – frică].

tocofobie
TOCOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de naștere. [Gen. -iei. / cf. gr. tokos – naștere, phobos – frică].

tocofobiei
TOCOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de naștere. [Gen. -iei. / cf. gr. tokos – naștere, phobos – frică].

tocofobii
TOCOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de naștere. [Gen. -iei. / cf. gr. tokos – naștere, phobos – frică].

tocofobiile
TOCOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de naștere. [Gen. -iei. / cf. gr. tokos – naștere, phobos – frică].

tocofobiilor
TOCOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de naștere. [Gen. -iei. / cf. gr. tokos – naștere, phobos – frică].

tocologia
TOCOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al actului nașterii. – Din fr. tocologie.

tocologie
TOCOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al actului nașterii. – Din fr. tocologie.

tocologiei
TOCOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al actului nașterii. – Din fr. tocologie.

tocologii
TOCOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al actului nașterii. – Din fr. tocologie.

tocot
TÓCOT s. n. Zgomot produs de izbiturile ciocanului la sfărîmarea pietrelor. Pietrarii fac tocot; vărarii aruncă lemne în foc. SLAVICI, O. I 69.

tocsin
TOCSÍN, tocsine, s. n. (Rar) Clopot de alarmă. – Din fr. tocsin.

DOOM

tocsín (clopot de alarmă) (rar) s. n., pl. tocsíne

tocsine
TOCSÍN, tocsine, s. n. (Rar) Clopot de alarmă. – Din fr. tocsin.

DOOM

tocsín (clopot de alarmă) (rar) s. n., pl. tocsíne

tocsinele
TOCSÍN, tocsine, s. n. (Rar) Clopot de alarmă. – Din fr. tocsin.

DOOM

tocsín (clopot de alarmă) (rar) s. n., pl. tocsíne

tocsinelor
TOCSÍN, tocsine, s. n. (Rar) Clopot de alarmă. – Din fr. tocsin.

DOOM

tocsín (clopot de alarmă) (rar) s. n., pl. tocsíne

tocsinul
TOCSÍN, tocsine, s. n. (Rar) Clopot de alarmă. – Din fr. tocsin.

DOOM

tocsín (clopot de alarmă) (rar) s. n., pl. tocsíne

tocsinului
TOCSÍN, tocsine, s. n. (Rar) Clopot de alarmă. – Din fr. tocsin.

DOOM

tocsín (clopot de alarmă) (rar) s. n., pl. tocsíne

tocul
TOC³, tocuri, s. n. Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. – Din bg. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

tocul
TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Ustensilă pentru scris sau desenat cu cerneală ori cu tuș făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., sb. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

toculeț
TOCULÉȚ, toculețe, s. n. Diminutiv al lui toc³. – Toc³ + suf. -uleț.

toculețe
TOCULÉȚ, toculețe, s. n. Diminutiv al lui toc³. – Toc³ + suf. -uleț.

toculețele
TOCULÉȚ, toculețe, s. n. Diminutiv al lui toc³. – Toc³ + suf. -uleț.

toculețelor
TOCULÉȚ, toculețe, s. n. Diminutiv al lui toc³. – Toc³ + suf. -uleț.

toculețul
TOCULÉȚ, toculețe, s. n. Diminutiv al lui toc³. – Toc³ + suf. -uleț.

toculețului
TOCULÉȚ, toculețe, s. n. Diminutiv al lui toc³. – Toc³ + suf. -uleț.

tocului
TOC³, tocuri, s. n. Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. – Din bg. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

tocului
TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Ustensilă pentru scris sau desenat cu cerneală ori cu tuș făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., sb. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

tocuri
TOC³, tocuri, s. n. Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. – Din bg. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

tocuri
TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Ustensilă pentru scris sau desenat cu cerneală ori cu tuș făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., sb. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

tocurile
TOC³, tocuri, s. n. Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. – Din bg. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

tocurile
TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Ustensilă pentru scris sau desenat cu cerneală ori cu tuș făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., sb. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

tocurilor
TOC³, tocuri, s. n. Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. – Din bg. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

tocurilor
TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Ustensilă pentru scris sau desenat cu cerneală ori cu tuș făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., sb. tok.

DOOM

toc² s. n., pl. tócuri

tocând
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocînd
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.

DOOM

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă

tocălia
TOCĂLÍE, tocălii, s. f. (Reg.) 1. Morișcă de lemn care produce un zgomot ritmic (scârțâit) și sperie păsările din lanuri și din vii. 2. Unealtă cu care se răsucește sfoara groasă pentru plase și năvoade. – Din toca.

DOOM

tocălíe (reg.) s. f., art. tocălía, g.-d. art. tocălíei; pl. tocălíi, art. tocălíile

tocălie
TOCĂLÍE, tocălii, s. f. (Reg.) 1. Morișcă de lemn care produce un zgomot ritmic (scârțâit) și sperie păsările din lanuri și din vii. 2. Unealtă cu care se răsucește sfoara groasă pentru plase și năvoade. – Din toca.

DOOM

tocălíe (reg.) s. f., art. tocălía, g.-d. art. tocălíei; pl. tocălíi, art. tocălíile

tocăliei
TOCĂLÍE, tocălii, s. f. (Reg.) 1. Morișcă de lemn care produce un zgomot ritmic (scârțâit) și sperie păsările din lanuri și din vii. 2. Unealtă cu care se răsucește sfoara groasă pentru plase și năvoade. – Din toca.

DOOM

tocălíe (reg.) s. f., art. tocălía, g.-d. art. tocălíei; pl. tocălíi, art. tocălíile

tocălii
TOCĂLÍE, tocălii, s. f. (Reg.) 1. Morișcă de lemn care produce un zgomot ritmic (scârțâit) și sperie păsările din lanuri și din vii. 2. Unealtă cu care se răsucește sfoara groasă pentru plase și năvoade. – Din toca.

DOOM

tocălíe (reg.) s. f., art. tocălía, g.-d. art. tocălíei; pl. tocălíi, art. tocălíile

tocăliile
TOCĂLÍE, tocălii, s. f. (Reg.) 1. Morișcă de lemn care produce un zgomot ritmic (scârțâit) și sperie păsările din lanuri și din vii. 2. Unealtă cu care se răsucește sfoara groasă pentru plase și năvoade. – Din toca.

DOOM

tocălíe (reg.) s. f., art. tocălía, g.-d. art. tocălíei; pl. tocălíi, art. tocălíile

tocăliilor
TOCĂLÍE, tocălii, s. f. (Reg.) 1. Morișcă de lemn care produce un zgomot ritmic (scârțâit) și sperie păsările din lanuri și din vii. 2. Unealtă cu care se răsucește sfoara groasă pentru plase și năvoade. – Din toca.

DOOM

tocălíe (reg.) s. f., art. tocălía, g.-d. art. tocălíei; pl. tocălíi, art. tocălíile

tocănea
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocăneai
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocăneam
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănească
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocăneau
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocăneați
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănesc
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănește
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănești
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocăni
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănii
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănim
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănind
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănire
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănire
TOCĂNÍRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură, – V. tocăni.

DOOM

tocăníre s. f., g.-d. art. tocănírii; pl. tocăníri

tocănirea
TOCĂNÍRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură, – V. tocăni.

DOOM

tocăníre s. f., g.-d. art. tocănírii; pl. tocăníri

tocăniri
TOCĂNÍRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură, – V. tocăni.

DOOM

tocăníre s. f., g.-d. art. tocănírii; pl. tocăníri

tocănirii
TOCĂNÍRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură, – V. tocăni.

DOOM

tocăníre s. f., g.-d. art. tocănírii; pl. tocăníri

tocănirile
TOCĂNÍRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură, – V. tocăni.

DOOM

tocăníre s. f., g.-d. art. tocănírii; pl. tocăníri

tocănirilor
TOCĂNÍRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură, – V. tocăni.

DOOM

tocăníre s. f., g.-d. art. tocănírii; pl. tocăníri

tocăniră
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănirăm
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănirăți
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănise
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănisem
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocăniseră
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocăniserăm
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocăniserăți
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocăniseși
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocăniseți
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănit
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănit
TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni. – V. tocăni.

DOOM

tocănít s. n., pl. tocăníturi

tocănitul
TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni. – V. tocăni.

DOOM

tocănít s. n., pl. tocăníturi

tocănitului
TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni. – V. tocăni.

DOOM

tocănít s. n., pl. tocăníturi

tocănituri
TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni. – V. tocăni.

DOOM

tocănít s. n., pl. tocăníturi

tocăniturile
TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni. – V. tocăni.

DOOM

tocănít s. n., pl. tocăníturi

tocăniturilor
TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni. – V. tocăni.

DOOM

tocănít s. n., pl. tocăníturi

tocăniși
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocănița
TOCĂNÍȚĂ, tocănițe, s. f. Diminutiv al lui tocană. – Tocană + suf. -iță.

DOOM

tocăníță s. f., g.-d. art. tocăníței; pl. tocăníțe

tocănițe
TOCĂNÍȚĂ, tocănițe, s. f. Diminutiv al lui tocană. – Tocană + suf. -iță.

DOOM

tocăníță s. f., g.-d. art. tocăníței; pl. tocăníțe

tocăniței
TOCĂNÍȚĂ, tocănițe, s. f. Diminutiv al lui tocană. – Tocană + suf. -iță.

DOOM

tocăníță s. f., g.-d. art. tocăníței; pl. tocăníțe

tocănițele
TOCĂNÍȚĂ, tocănițe, s. f. Diminutiv al lui tocană. – Tocană + suf. -iță.

DOOM

tocăníță s. f., g.-d. art. tocăníței; pl. tocăníțe

tocănițelor
TOCĂNÍȚĂ, tocănițe, s. f. Diminutiv al lui tocană. – Tocană + suf. -iță.

DOOM

tocăníță s. f., g.-d. art. tocăníței; pl. tocăníțe

tocăniți
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

DOOM

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocări
TOCÁRE s. f. Acțiunea de a toca. – V. toca.

DOOM

tocáre s. f., g.-d. art. tocắrii

tocării
TOCÁRE s. f. Acțiunea de a toca. – V. toca.

DOOM

tocáre s. f., g.-d. art. tocắrii

tocările
TOCÁRE s. f. Acțiunea de a toca. – V. toca.

DOOM

tocáre s. f., g.-d. art. tocắrii

tocărilor
TOCÁRE s. f. Acțiunea de a toca. – V. toca.

DOOM

tocáre s. f., g.-d. art. tocắrii

tocătoare
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătoare
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătoarea
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătoarea
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătoarei
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătoarele
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătoarelor
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocător
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocători
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocători
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătorii
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătorii
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătorile
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătorilor
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătorilor
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătorul
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătorului
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.

DOOM

tocătór² (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáre

tocătura
TOCĂTÚRĂ, tocaturi, s. f. 1. Carne tocată (și amestecată cu pâine, condimente etc.), din care se prepară anumite mâncăruri. 2. P. gener. Ceea ce a fost tocat, Tocătură de paie. – Toca + suf. -ătură.

DOOM

tocătúră s. f., g.-d. art. tocătúrii; pl. tocătúri

tocături
TOCĂTÚRĂ, tocaturi, s. f. 1. Carne tocată (și amestecată cu pâine, condimente etc.), din care se prepară anumite mâncăruri. 2. P. gener. Ceea ce a fost tocat, Tocătură de paie. – Toca + suf. -ătură.

DOOM

tocătúră s. f., g.-d. art. tocătúrii; pl. tocătúri

tocăturii
TOCĂTÚRĂ, tocaturi, s. f. 1. Carne tocată (și amestecată cu pâine, condimente etc.), din care se prepară anumite mâncăruri. 2. P. gener. Ceea ce a fost tocat, Tocătură de paie. – Toca + suf. -ătură.

DOOM

tocătúră s. f., g.-d. art. tocătúrii; pl. tocătúri

tocăturile
TOCĂTÚRĂ, tocaturi, s. f. 1. Carne tocată (și amestecată cu pâine, condimente etc.), din care se prepară anumite mâncăruri. 2. P. gener. Ceea ce a fost tocat, Tocătură de paie. – Toca + suf. -ătură.

DOOM

tocătúră s. f., g.-d. art. tocătúrii; pl. tocătúri

tocăturilor
TOCĂTÚRĂ, tocaturi, s. f. 1. Carne tocată (și amestecată cu pâine, condimente etc.), din care se prepară anumite mâncăruri. 2. P. gener. Ceea ce a fost tocat, Tocătură de paie. – Toca + suf. -ătură.

DOOM

tocătúră s. f., g.-d. art. tocătúrii; pl. tocătúri

tofana
ÁCQUA TOFÁNA s. f. Otravă celebră în Italia în sec. XVI-XVII. [Pr.: acua-] – Loc. it.

DOOM

ácqua tofána (it.) [acqua pron. ácŭa] (ac-qua) s. f.

toffana
ÁCQUA TOFÁNA s. f. Otravă celebră în Italia în sec. XVI-XVII. [Pr.: acua-] – Loc. it.

DOOM

ácqua tofána (it.) [acqua pron. ácŭa] (ac-qua) s. f.

toflică
TOFLÍCĂ s. f. (Regional) Denumire generică pentru peștele mărunt. Am cumpărat niște toflică. I. CR. XIII 44.

tofolog
TOFOLÓG, -OÁGĂ adj. v. tăfălog.

tofus
TÓFUS, tofusuri, s. n. Depozit de urați de sodiu și de calciu format în articulațiile și cartilajele urechii, degetelor, cotului etc., la bolnavii de gută. – Din fr. tophus.

DOOM

tófus s. n., pl. tófusuri

tofusul
TÓFUS, tofusuri, s. n. Depozit de urați de sodiu și de calciu format în articulațiile și cartilajele urechii, degetelor, cotului etc., la bolnavii de gută. – Din fr. tophus.

DOOM

tófus s. n., pl. tófusuri

tofusului
TÓFUS, tofusuri, s. n. Depozit de urați de sodiu și de calciu format în articulațiile și cartilajele urechii, degetelor, cotului etc., la bolnavii de gută. – Din fr. tophus.

DOOM

tófus s. n., pl. tófusuri

tofusuri
TÓFUS, tofusuri, s. n. Depozit de urați de sodiu și de calciu format în articulațiile și cartilajele urechii, degetelor, cotului etc., la bolnavii de gută. – Din fr. tophus.

DOOM

tófus s. n., pl. tófusuri

tofusurile
TÓFUS, tofusuri, s. n. Depozit de urați de sodiu și de calciu format în articulațiile și cartilajele urechii, degetelor, cotului etc., la bolnavii de gută. – Din fr. tophus.

DOOM

tófus s. n., pl. tófusuri

tofusurilor
TÓFUS, tofusuri, s. n. Depozit de urați de sodiu și de calciu format în articulațiile și cartilajele urechii, degetelor, cotului etc., la bolnavii de gută. – Din fr. tophus.

DOOM

tófus s. n., pl. tófusuri

toga
TÓGĂ, togi, s. f. Mantie largă și lungă, fără mâneci, pe care o purtau romanii peste tunică, înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul și umărul drept. – Din lat. toga.

DOOM

tógă s. f., g.-d. art. tógii; pl. tógi

togi
TÓGĂ, togi, s. f. Mantie largă și lungă, fără mâneci, pe care o purtau romanii peste tunică, înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul și umărul drept. – Din lat. toga.

DOOM

tógă s. f., g.-d. art. tógii; pl. tógi

togii
TÓGĂ, togi, s. f. Mantie largă și lungă, fără mâneci, pe care o purtau romanii peste tunică, înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul și umărul drept. – Din lat. toga.

DOOM

tógă s. f., g.-d. art. tógii; pl. tógi

togile
TÓGĂ, togi, s. f. Mantie largă și lungă, fără mâneci, pe care o purtau romanii peste tunică, înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul și umărul drept. – Din lat. toga.

DOOM

tógă s. f., g.-d. art. tógii; pl. tógi

togilor
TÓGĂ, togi, s. f. Mantie largă și lungă, fără mâneci, pe care o purtau romanii peste tunică, înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul și umărul drept. – Din lat. toga.

DOOM

tógă s. f., g.-d. art. tógii; pl. tógi

togmagi
TOGMÁGI s. m. pl. v. tocmagi.

toharic
TOHÁRIC, -Ă, toharici, -e, adj. 1. (În sintagma) Limba toharică (și substantivat, f.) = limbă indo-europeană vorbită în Antichitate în Asia Centrală și cunoscută din texte aparținând sec. V-VII, scrise cu alfabet hindus. 2. Care aparține limbii toharice, referitor la limba toharică. – Cf. fr. tokharien.

DOOM

tohárică (limbă) s. f., g.-d. art. toháricei

toharică
TOHÁRIC, -Ă, toharici, -e, adj. 1. (În sintagma) Limba toharică (și substantivat, f.) = limbă indo-europeană vorbită în Antichitate în Asia Centrală și cunoscută din texte aparținând sec. V-VII, scrise cu alfabet hindus. 2. Care aparține limbii toharice, referitor la limba toharică. – Cf. fr. tokharien.

DOOM

tohárică (limbă) s. f., g.-d. art. toháricei

tohoarca
TOHOÁRCĂ, tohoarce, s. f. (Reg.) Cojoc mare ciobănesc, făcut din piei neprelucrate (cu lâna în afară). – Et. nec.

DOOM

tohoárcă (reg.) s. f., g.-d. art. tohoárcei; pl. tohoárce

tohoarce
TOHOÁRCĂ, tohoarce, s. f. (Reg.) Cojoc mare ciobănesc, făcut din piei neprelucrate (cu lâna în afară). – Et. nec.

DOOM

tohoárcă (reg.) s. f., g.-d. art. tohoárcei; pl. tohoárce

tohoarcei
TOHOÁRCĂ, tohoarce, s. f. (Reg.) Cojoc mare ciobănesc, făcut din piei neprelucrate (cu lâna în afară). – Et. nec.

DOOM

tohoárcă (reg.) s. f., g.-d. art. tohoárcei; pl. tohoárce

tohoarcele
TOHOÁRCĂ, tohoarce, s. f. (Reg.) Cojoc mare ciobănesc, făcut din piei neprelucrate (cu lâna în afară). – Et. nec.

DOOM

tohoárcă (reg.) s. f., g.-d. art. tohoárcei; pl. tohoárce

tohoarcelor
TOHOÁRCĂ, tohoarce, s. f. (Reg.) Cojoc mare ciobănesc, făcut din piei neprelucrate (cu lâna în afară). – Et. nec.

DOOM

tohoárcă (reg.) s. f., g.-d. art. tohoárcei; pl. tohoárce

toi
TOI, (3) toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. (Înv. și pop.) Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv. și pop.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.

DOOM

toi² (învălmășeală, ceată) (înv., pop.) s. n., pl. tóiuri

toi
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toia
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiag
TOIÁG, toiege, s. n. 1. Baston pe care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (1). 2. Baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități. 3. (Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga.

DOOM

toiág s. n., pl. toiége

toiagul
TOIÁG, toiege, s. n. 1. Baston pe care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (1). 2. Baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități. 3. (Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga.

DOOM

toiág s. n., pl. toiége

toiagului
TOIÁG, toiege, s. n. 1. Baston pe care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (1). 2. Baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități. 3. (Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga.

DOOM

toiág s. n., pl. toiége

toiai
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiam
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiască
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiau
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiați
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiege
TOIÁG, toiege, s. n. 1. Baston pe care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (1). 2. Baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități. 3. (Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga.

DOOM

toiág s. n., pl. toiége

toiegel
TOIEGÉL, toiegele, s. n. Diminutiv al lui toiag. [Pr.: to-ie-] – Toiag + suf. -el.

DOOM

toiegél s. n., pl. toiegéle

toiegele
TOIÁG, toiege, s. n. 1. Baston pe care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (1). 2. Baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități. 3. (Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga.

DOOM

toiág s. n., pl. toiége

toiegele
TOIEGÉL, toiegele, s. n. Diminutiv al lui toiag. [Pr.: to-ie-] – Toiag + suf. -el.

DOOM

toiegél s. n., pl. toiegéle

toiegelele
TOIEGÉL, toiegele, s. n. Diminutiv al lui toiag. [Pr.: to-ie-] – Toiag + suf. -el.

DOOM

toiegél s. n., pl. toiegéle

toiegelelor
TOIEGÉL, toiegele, s. n. Diminutiv al lui toiag. [Pr.: to-ie-] – Toiag + suf. -el.

DOOM

toiegél s. n., pl. toiegéle

toiegelor
TOIÁG, toiege, s. n. 1. Baston pe care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (1). 2. Baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități. 3. (Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga.

DOOM

toiág s. n., pl. toiége

toiegelul
TOIEGÉL, toiegele, s. n. Diminutiv al lui toiag. [Pr.: to-ie-] – Toiag + suf. -el.

DOOM

toiegél s. n., pl. toiegéle

toiegelului
TOIEGÉL, toiegele, s. n. Diminutiv al lui toiag. [Pr.: to-ie-] – Toiag + suf. -el.

DOOM

toiegél s. n., pl. toiegéle

toiesc
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiește
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiești
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toii
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toim
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toind
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toire
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toire
TOÍ¹, toiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie; a hăui. – Din toi².

toiră
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toirăm
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toirăți
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toise
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toisem
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiseră
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiserăm
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiserăți
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiseși
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiseți
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toit
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiul
TOI, (3) toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. (Înv. și pop.) Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv. și pop.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.

DOOM

toi² (învălmășeală, ceată) (înv., pop.) s. n., pl. tóiuri

toiului
TOI, (3) toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. (Înv. și pop.) Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv. și pop.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.

DOOM

toi² (învălmășeală, ceată) (înv., pop.) s. n., pl. tóiuri

toiuri
TOI, (3) toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. (Înv. și pop.) Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv. și pop.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.

DOOM

toi² (învălmășeală, ceată) (înv., pop.) s. n., pl. tóiuri

toiurile
TOI, (3) toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. (Înv. și pop.) Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv. și pop.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.

DOOM

toi² (învălmășeală, ceată) (înv., pop.) s. n., pl. tóiuri

toiurilor
TOI, (3) toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. (Înv. și pop.) Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv. și pop.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.

DOOM

toi² (învălmășeală, ceată) (înv., pop.) s. n., pl. tóiuri

toiși
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

toiți
TOÍ², toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

tokiot
TOKIÓT, -Ă, tokioți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară, sau locuitor din Tokio. 2. Adj. Care aparține capitalei Tokio sau tokioților (1); privitor la Tokio sau la tokioți. [Pr.: -ki-ot] – Tokio (n. pr.) + suf. -ot.

DOOM

tokiót (referitor la Tokio) (-ki-ot) adj. m., s. m., pl. tokióți; adj. f., s. f. tokiótă, pl. tokióte

tokiot
TOKIÓT, -Ă, tokioți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară, sau locuitor din Tokio. 2. Adj. Care aparține capitalei Tokio sau tokioților (1); privitor la Tokio sau la tokioți. [Pr.: -ki-ot] – Tokio (n. pr.) + suf. -ot.

DOOM

tokiót (referitor la Tokio) (-ki-ot) adj. m., s. m., pl. tokióți; adj. f., s. f. tokiótă, pl. tokióte

tokiotă
TOKIÓT, -Ă, tokioți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară, sau locuitor din Tokio. 2. Adj. Care aparține capitalei Tokio sau tokioților (1); privitor la Tokio sau la tokioți. [Pr.: -ki-ot] – Tokio (n. pr.) + suf. -ot.

DOOM

tokiót (referitor la Tokio) (-ki-ot) adj. m., s. m., pl. tokióți; adj. f., s. f. tokiótă, pl. tokióte

toko
TOKÓ s.m. Tucan. [< germ. Toko < cuv. indian].

tola
TÓLĂ, tole, s. f. Foaie de tablă (groasă) tăiată la dimensiunile necesare pentru o anumită lucrare. – Din fr. tôle.

DOOM

tólă s. f., g.-d. art. tólei; pl. tóle

tolba
TÓLBĂ, tolbe, s. f. 1. Geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) tórbă s. f.] – Din bg., sb. torba.

DOOM

tólbă s. f., g.-d. art. tólbei; pl. tólbe

tolbaș
TOLBÁȘ, tolbași, s. m. (Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri; marchitan. – Tolbă + suf. -aș.

DOOM

tolbáș (înv.) s. m., pl. tolbáși

tolbași
TOLBÁȘ, tolbași, s. m. (Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri; marchitan. – Tolbă + suf. -aș.

DOOM

tolbáș (înv.) s. m., pl. tolbáși

tolbașii
TOLBÁȘ, tolbași, s. m. (Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri; marchitan. – Tolbă + suf. -aș.

DOOM

tolbáș (înv.) s. m., pl. tolbáși

tolbașilor
TOLBÁȘ, tolbași, s. m. (Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri; marchitan. – Tolbă + suf. -aș.

DOOM

tolbáș (înv.) s. m., pl. tolbáși

tolbașul
TOLBÁȘ, tolbași, s. m. (Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri; marchitan. – Tolbă + suf. -aș.

DOOM

tolbáș (înv.) s. m., pl. tolbáși

tolbașului
TOLBÁȘ, tolbași, s. m. (Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri; marchitan. – Tolbă + suf. -aș.

DOOM

tolbáș (înv.) s. m., pl. tolbáși

tolbe
TÓLBĂ, tolbe, s. f. 1. Geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) tórbă s. f.] – Din bg., sb. torba.

DOOM

tólbă s. f., g.-d. art. tólbei; pl. tólbe

tolbei
TÓLBĂ, tolbe, s. f. 1. Geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) tórbă s. f.] – Din bg., sb. torba.

DOOM

tólbă s. f., g.-d. art. tólbei; pl. tólbe

tolbele
TÓLBĂ, tolbe, s. f. 1. Geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) tórbă s. f.] – Din bg., sb. torba.

DOOM

tólbă s. f., g.-d. art. tólbei; pl. tólbe

tolbelor
TÓLBĂ, tolbe, s. f. 1. Geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) tórbă s. f.] – Din bg., sb. torba.

DOOM

tólbă s. f., g.-d. art. tólbei; pl. tólbe

tolcer
TOLCÉR, tolcere, s. n. (Transilv., Ban.) Pîlnie.

toldui
tolduí (-uésc, -ít), vb. – 1. A adăuga încă o pereche de boi sau de cai la plug. – 2. (Refl.) A se înțelege, a cădea la învoială. Mag. toldani (Candrea). În Banat.

tolduire
tolduí (-uésc, -ít), vb. – 1. A adăuga încă o pereche de boi sau de cai la plug. – 2. (Refl.) A se înțelege, a cădea la învoială. Mag. toldani (Candrea). În Banat.

tolduit
tolduí (-uésc, -ít), vb. – 1. A adăuga încă o pereche de boi sau de cai la plug. – 2. (Refl.) A se înțelege, a cădea la învoială. Mag. toldani (Candrea). În Banat.

toldău
toldắu (-daíe), s. n. – (Banat) Cui, șurub. Mag. toldó (Candrea).

tole
TÓLĂ, tole, s. f. Foaie de tablă (groasă) tăiată la dimensiunile necesare pentru o anumită lucrare. – Din fr. tôle.

DOOM

tólă s. f., g.-d. art. tólei; pl. tóle

tolei
TÓLĂ, tole, s. f. Foaie de tablă (groasă) tăiată la dimensiunile necesare pentru o anumită lucrare. – Din fr. tôle.

DOOM

tólă s. f., g.-d. art. tólei; pl. tóle

tolele
TÓLĂ, tole, s. f. Foaie de tablă (groasă) tăiată la dimensiunile necesare pentru o anumită lucrare. – Din fr. tôle.

DOOM

tólă s. f., g.-d. art. tólei; pl. tóle

tolelor
TÓLĂ, tole, s. f. Foaie de tablă (groasă) tăiată la dimensiunile necesare pentru o anumită lucrare. – Din fr. tôle.

DOOM

tólă s. f., g.-d. art. tólei; pl. tóle

tolera
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerabil
TOLERÁBIL, -Ă, tolerabili, -e, adj. Care poate fi tolerat; admisibil; suportabil. – Din fr. tolérable.

DOOM

tolerábil adj. m., pl. tolerábili; f. tolerábilă, pl. tolerábile

tolerabila
TOLERÁBIL, -Ă, tolerabili, -e, adj. Care poate fi tolerat; admisibil; suportabil. – Din fr. tolérable.

DOOM

tolerábil adj. m., pl. tolerábili; f. tolerábilă, pl. tolerábile

tolerabile
TOLERÁBIL, -Ă, tolerabili, -e, adj. Care poate fi tolerat; admisibil; suportabil. – Din fr. tolérable.

DOOM

tolerábil adj. m., pl. tolerábili; f. tolerábilă, pl. tolerábile

tolerabilei
TOLERÁBIL, -Ă, tolerabili, -e, adj. Care poate fi tolerat; admisibil; suportabil. – Din fr. tolérable.

DOOM

tolerábil adj. m., pl. tolerábili; f. tolerábilă, pl. tolerábile

tolerabilele
TOLERÁBIL, -Ă, tolerabili, -e, adj. Care poate fi tolerat; admisibil; suportabil. – Din fr. tolérable.

DOOM

tolerábil adj. m., pl. tolerábili; f. tolerábilă, pl. tolerábile

tolerabilelor
TOLERÁBIL, -Ă, tolerabili, -e, adj. Care poate fi tolerat; admisibil; suportabil. – Din fr. tolérable.

DOOM

tolerábil adj. m., pl. tolerábili; f. tolerábilă, pl. tolerábile

tolerabili
TOLERÁBIL, -Ă, tolerabili, -e, adj. Care poate fi tolerat; admisibil; suportabil. – Din fr. tolérable.

DOOM

tolerábil adj. m., pl. tolerábili; f. tolerábilă, pl. tolerábile

tolerabilii
TOLERÁBIL, -Ă, tolerabili, -e, adj. Care poate fi tolerat; admisibil; suportabil. – Din fr. tolérable.

DOOM

tolerábil adj. m., pl. tolerábili; f. tolerábilă, pl. tolerábile

tolerabililor
TOLERÁBIL, -Ă, tolerabili, -e, adj. Care poate fi tolerat; admisibil; suportabil. – Din fr. tolérable.

DOOM

tolerábil adj. m., pl. tolerábili; f. tolerábilă, pl. tolerábile

tolerabilul
TOLERÁBIL, -Ă, tolerabili, -e, adj. Care poate fi tolerat; admisibil; suportabil. – Din fr. tolérable.

DOOM

tolerábil adj. m., pl. tolerábili; f. tolerábilă, pl. tolerábile

tolerabilului
TOLERÁBIL, -Ă, tolerabili, -e, adj. Care poate fi tolerat; admisibil; suportabil. – Din fr. tolérable.

DOOM

tolerábil adj. m., pl. tolerábili; f. tolerábilă, pl. tolerábile

tolerai
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

toleram
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerant
TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.

DOOM

toleránt adj. m., pl. toleránți; f. tolerántă, pl. toleránte

toleranta
TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.

DOOM

toleránt adj. m., pl. toleránți; f. tolerántă, pl. toleránte

tolerante
TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.

DOOM

toleránt adj. m., pl. toleránți; f. tolerántă, pl. toleránte

tolerantei
TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.

DOOM

toleránt adj. m., pl. toleránți; f. tolerántă, pl. toleránte

tolerantele
TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.

DOOM

toleránt adj. m., pl. toleránți; f. tolerántă, pl. toleránte

tolerantelor
TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.

DOOM

toleránt adj. m., pl. toleránți; f. tolerántă, pl. toleránte

tolerantism
TOLERANTÍSM s. n. (Rar) Atitudine de indulgență, de toleranță (religioasă). – Din fr. tolérantisme.

DOOM

tolerantísm (rar) s. n.

tolerantismul
TOLERANTÍSM s. n. (Rar) Atitudine de indulgență, de toleranță (religioasă). – Din fr. tolérantisme.

DOOM

tolerantísm (rar) s. n.

tolerantismului
TOLERANTÍSM s. n. (Rar) Atitudine de indulgență, de toleranță (religioasă). – Din fr. tolérantisme.

DOOM

tolerantísm (rar) s. n.

tolerantul
TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.

DOOM

toleránt adj. m., pl. toleránți; f. tolerántă, pl. toleránte

tolerantului
TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.

DOOM

toleránt adj. m., pl. toleránți; f. tolerántă, pl. toleránte

toleranța
TOLERÁNȚĂ, toleranțe, s. f. 1. Faptul de a tolera; îngăduință, indulgență. ♦ Casă de toleranță = stabiliment în care se practică prostituția; bordel. 2. Obișnuință sau dispoziție pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente, substanțe, condiții de mediu etc. 3. Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs. ♦ (Tehn.) Diferență dintre dimensiunea maximă și minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea nominală a acestei dimensiuni. – Din fr. tolérance.

DOOM

toleránță s. f., g.-d. art. toleránței; pl. toleránțe

toleranțe
TOLERÁNȚĂ, toleranțe, s. f. 1. Faptul de a tolera; îngăduință, indulgență. ♦ Casă de toleranță = stabiliment în care se practică prostituția; bordel. 2. Obișnuință sau dispoziție pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente, substanțe, condiții de mediu etc. 3. Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs. ♦ (Tehn.) Diferență dintre dimensiunea maximă și minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea nominală a acestei dimensiuni. – Din fr. tolérance.

DOOM

toleránță s. f., g.-d. art. toleránței; pl. toleránțe

toleranței
TOLERÁNȚĂ, toleranțe, s. f. 1. Faptul de a tolera; îngăduință, indulgență. ♦ Casă de toleranță = stabiliment în care se practică prostituția; bordel. 2. Obișnuință sau dispoziție pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente, substanțe, condiții de mediu etc. 3. Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs. ♦ (Tehn.) Diferență dintre dimensiunea maximă și minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea nominală a acestei dimensiuni. – Din fr. tolérance.

DOOM

toleránță s. f., g.-d. art. toleránței; pl. toleránțe

toleranțele
TOLERÁNȚĂ, toleranțe, s. f. 1. Faptul de a tolera; îngăduință, indulgență. ♦ Casă de toleranță = stabiliment în care se practică prostituția; bordel. 2. Obișnuință sau dispoziție pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente, substanțe, condiții de mediu etc. 3. Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs. ♦ (Tehn.) Diferență dintre dimensiunea maximă și minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea nominală a acestei dimensiuni. – Din fr. tolérance.

DOOM

toleránță s. f., g.-d. art. toleránței; pl. toleránțe

toleranțelor
TOLERÁNȚĂ, toleranțe, s. f. 1. Faptul de a tolera; îngăduință, indulgență. ♦ Casă de toleranță = stabiliment în care se practică prostituția; bordel. 2. Obișnuință sau dispoziție pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente, substanțe, condiții de mediu etc. 3. Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs. ♦ (Tehn.) Diferență dintre dimensiunea maximă și minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea nominală a acestei dimensiuni. – Din fr. tolérance.

DOOM

toleránță s. f., g.-d. art. toleránței; pl. toleránțe

toleranți
TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.

DOOM

toleránt adj. m., pl. toleránți; f. tolerántă, pl. toleránte

toleranții
TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.

DOOM

toleránt adj. m., pl. toleránți; f. tolerántă, pl. toleránte

toleranților
TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.

DOOM

toleránt adj. m., pl. toleránți; f. tolerántă, pl. toleránte

tolerare
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerare
TOLERÁRE s. f. Acțiunea de a tolera. – V. tolera.

DOOM

toleráre s. f., g.-d. art. tolerắrii

tolerarea
TOLERÁRE s. f. Acțiunea de a tolera. – V. tolera.

DOOM

toleráre s. f., g.-d. art. tolerắrii

tolerară
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerarăm
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerarăți
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerase
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerasem
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

toleraseră
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

toleraserăm
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

toleraserăți
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

toleraseși
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

toleraseți
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerat
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerat
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

tolerau
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerași
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerați
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerează
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerez
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolereze
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerezi
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerând
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerînd
TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

DOOM

tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză

tolerări
TOLERÁRE s. f. Acțiunea de a tolera. – V. tolera.

DOOM

toleráre s. f., g.-d. art. tolerắrii

tolerării
TOLERÁRE s. f. Acțiunea de a tolera. – V. tolera.

DOOM

toleráre s. f., g.-d. art. tolerắrii

tolerările
TOLERÁRE s. f. Acțiunea de a tolera. – V. tolera.

DOOM

toleráre s. f., g.-d. art. tolerắrii

tolerărilor
TOLERÁRE s. f. Acțiunea de a tolera. – V. tolera.

DOOM

toleráre s. f., g.-d. art. tolerắrii

tolit
TOLÍT s.n. Trotil. [< fr. tolite].

toloaca
TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Reg.) 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka.

DOOM

toloácă (reg.) s. f., g.-d. art. toloácei; pl. toloáce

toloace
TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Reg.) 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka.

DOOM

toloácă (reg.) s. f., g.-d. art. toloácei; pl. toloáce

toloacei
TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Reg.) 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka.

DOOM

toloácă (reg.) s. f., g.-d. art. toloácei; pl. toloáce

toloacele
TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Reg.) 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka.

DOOM

toloácă (reg.) s. f., g.-d. art. toloácei; pl. toloáce

toloacelor
TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Reg.) 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka.

DOOM

toloácă (reg.) s. f., g.-d. art. toloácei; pl. toloáce

tolobon
TOLOBÓN, toloboni, s. m. (Transilv., mai ales la pl.) Ciorap gros de pănură, care se poartă în opinci.

toloci
TOLOCÍ, tolocesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A lăsa un teren necultivat (pentru a fi călcat și îngrășat de vite). ♦ Refl. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. Să rupi țelină sau toloacă... și... să o lași să se pască de vite... ca să se tolocească. DRĂGHICI, la CADE.

tolocire
tolocí (-césc, -ít), vb. – A lăsa vitele pe o țarină pentru a o îngrășa cu baliga lor. Rut. toločiti, rus. toločitĭ „a călca în picioare”, din sl. (sb.) tlačiti, cf. stîlci (Cihac, II, 416; Tiktin). Pare să se fi simțit în rom. ca o creație expresivă, în legătură cu dolo(fan) „durduliu”, golo(gan) „monedă” etc. – Der. toloacă, s. f. (ogor negru; izlaz), în Mold., din rut., rus. toloka „iarbă călcată în picioare”, pol. tlok „pîrloagă”; tologi, vb. (a călca, a bătători semănăturile; refl., a se trînti, a se întinde, a se culca), var. a lui toloci; tolăni, vb. refl. (a se trînti, a se întinde, a se culca), cu suf. expresiv -ni (legătura cu tc. arab. tulani „în lungime”, sugerată de Bogrea, Dacor., IV, 854, nu pare posibilă); toloșcan, adj. (leneș; durduliu, dolofan); toloban, s. m. (Trans., ciorap gros pentru opinci). Cea mai mareparte din aceste cuvinte circulă numai în Mold.

tolocit
TOLOCÍT, -Ă, tolociți, -te, adj. (Despre terenuri) Necultivat, nelucrat; bătătorit, bătucit. Lespezile pămîntului tolocit se ridicau grele și groase, îndoind cormanele. MIHALE, O. 124.

tolocănea
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăneai
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăneam
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănească
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăneau
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăneați
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănesc
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănește
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănești
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăni
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănii
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănim
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănind
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănire
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăniră
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănirăm
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănirăți
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănise
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănisem
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăniseră
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăniserăm
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăniserăți
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăniseși
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăniseți
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocănit
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăniși
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăniți
TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

DOOM

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tologea
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologeai
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologeam
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologească
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologeau
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologeați
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologesc
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologește
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologești
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologi
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologii
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologim
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologind
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologire
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologire
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

tologiră
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologirăm
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologirăți
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologise
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologisem
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologiseră
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologiserăm
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologiserăți
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologiseși
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologiseți
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologit
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologiși
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologiți
TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦ Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ. 2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din ucr. toločyty.

DOOM

!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tologésc, imperf. 3 sg. tologeá; conj. prez. 3 să tologeáscă

tologăni
TOLOGĂNÍ, tologănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

tologănire
TOLOGĂNÍ, tologănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

tologănit
TOLOGĂNÍ, tologănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

tololoi
TOLOLÓI (1) s. n., (2) tololoi, s. m. 1. Zarvă, tărăboi. 2. Om care flecărește, care trăncănește.

tololoi
TOLOLÓI (1) s. n., (2) tololoi, s. m. 1. Zarvă, tărăboi. 2. Om care flecărește, care trăncănește.

tololoi
TOLOLÓI (1) s. n., (2) tololoi, s. m. 1. Zarvă, tărăboi. 2. Om care flecărește, care trăncănește.

tolomac
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomac
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomaca
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomaca
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomace
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomace
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacei
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacei
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacele
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacele
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacelor
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacelor
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomaci
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomaci
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacii
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacii
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacilor
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacilor
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacul
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacul
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacului
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolomacului
TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec.

DOOM

tolomác (fam.) adj. m., s. m., pl. tolomáci; adj. f., s. f. tolomácă, pl. tolomáce

tolometre
TOLOMÉTRU, tolometre, s. n. (Fiz.) Turbidimetru. – Din fr. tholomètre.

tolometrele
TOLOMÉTRU, tolometre, s. n. (Fiz.) Turbidimetru. – Din fr. tholomètre.

tolometrelor
TOLOMÉTRU, tolometre, s. n. (Fiz.) Turbidimetru. – Din fr. tholomètre.

tolometru
TOLOMÉTRU, tolometre, s. n. (Fiz.) Turbidimetru. – Din fr. tholomètre.

tolometrul
TOLOMÉTRU, tolometre, s. n. (Fiz.) Turbidimetru. – Din fr. tholomètre.

tolometrului
TOLOMÉTRU, tolometre, s. n. (Fiz.) Turbidimetru. – Din fr. tholomètre.

tolontăi
TOLONTĂÍ, tolontăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi singur și mâniat; a boscorodi. – V. tolocăni.

toloșcan
TOLOȘCÁN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

DOOM

toloșcánă (reg.) s. f., g.-d. art. toloșcánei; pl. toloșcáne

toloșcana
TOLOȘCÁN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

DOOM

toloșcánă (reg.) s. f., g.-d. art. toloșcánei; pl. toloșcáne

toloșcane
TOLOȘCÁN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

DOOM

toloșcánă (reg.) s. f., g.-d. art. toloșcánei; pl. toloșcáne

toloșcanei
TOLOȘCÁN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

DOOM

toloșcánă (reg.) s. f., g.-d. art. toloșcánei; pl. toloșcáne

toloșcanele
TOLOȘCÁN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

DOOM

toloșcánă (reg.) s. f., g.-d. art. toloșcánei; pl. toloșcáne

toloșcanelor
TOLOȘCÁN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

DOOM

toloșcánă (reg.) s. f., g.-d. art. toloșcánei; pl. toloșcáne

toloșcani
TOLOȘCÁN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

DOOM

toloșcánă (reg.) s. f., g.-d. art. toloșcánei; pl. toloșcáne

toloșcanii
TOLOȘCÁN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

DOOM

toloșcánă (reg.) s. f., g.-d. art. toloșcánei; pl. toloșcáne

toloșcanilor
TOLOȘCÁN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

DOOM

toloșcánă (reg.) s. f., g.-d. art. toloșcánei; pl. toloșcáne

toloșcanul
TOLOȘCÁN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

DOOM

toloșcánă (reg.) s. f., g.-d. art. toloșcánei; pl. toloșcáne

toloșcanului
TOLOȘCÁN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

DOOM

toloșcánă (reg.) s. f., g.-d. art. toloșcánei; pl. toloșcáne

tolstoian
TOLSTOIÁN, -Ă, tolstoieni, -e, adj. De Tolstoi, al lui Tolstoi; în maniera lui Tolstoï. – Tolstoi (n. pr.) + suf. -ian.

tolstoiana
TOLSTOIÁN, -Ă, tolstoieni, -e, adj. De Tolstoi, al lui Tolstoi; în maniera lui Tolstoï. – Tolstoi (n. pr.) + suf. -ian.

tolstoianul
TOLSTOIÁN, -Ă, tolstoieni, -e, adj. De Tolstoi, al lui Tolstoi; în maniera lui Tolstoï. – Tolstoi (n. pr.) + suf. -ian.

tolstoianului
TOLSTOIÁN, -Ă, tolstoieni, -e, adj. De Tolstoi, al lui Tolstoi; în maniera lui Tolstoï. – Tolstoi (n. pr.) + suf. -ian.

tolstoiene
TOLSTOIÁN, -Ă, tolstoieni, -e, adj. De Tolstoi, al lui Tolstoi; în maniera lui Tolstoï. – Tolstoi (n. pr.) + suf. -ian.

tolstoienei
TOLSTOIÁN, -Ă, tolstoieni, -e, adj. De Tolstoi, al lui Tolstoi; în maniera lui Tolstoï. – Tolstoi (n. pr.) + suf. -ian.

tolstoienele
TOLSTOIÁN, -Ă, tolstoieni, -e, adj. De Tolstoi, al lui Tolstoi; în maniera lui Tolstoï. – Tolstoi (n. pr.) + suf. -ian.

tolstoienelor
TOLSTOIÁN, -Ă, tolstoieni, -e, adj. De Tolstoi, al lui Tolstoi; în maniera lui Tolstoï. – Tolstoi (n. pr.) + suf. -ian.

tolstoieni
TOLSTOIÁN, -Ă, tolstoieni, -e, adj. De Tolstoi, al lui Tolstoi; în maniera lui Tolstoï. – Tolstoi (n. pr.) + suf. -ian.

tolstoienii
TOLSTOIÁN, -Ă, tolstoieni, -e, adj. De Tolstoi, al lui Tolstoi; în maniera lui Tolstoï. – Tolstoi (n. pr.) + suf. -ian.

tolstoienilor
TOLSTOIÁN, -Ă, tolstoieni, -e, adj. De Tolstoi, al lui Tolstoi; în maniera lui Tolstoï. – Tolstoi (n. pr.) + suf. -ian.

toltec
TOLTÉC, -Ă, tolteci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație amerindiană din Mexic. 2. Adj. Care aparține toltecilor (1), privitor la tolteci. – Din fr. Toltèques.

DOOM

!toltéc adj. m., s. m., pl. toltéci; adj. f., s. f. toltécă, pl. toltéce

tolteca
TOLTÉC, -Ă, tolteci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație amerindiană din Mexic. 2. Adj. Care aparține toltecilor (1), privitor la tolteci. – Din fr. Toltèques.

DOOM

!toltéc adj. m., s. m., pl. toltéci; adj. f., s. f. toltécă, pl. toltéce

toltece
TOLTÉC, -Ă, tolteci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație amerindiană din Mexic. 2. Adj. Care aparține toltecilor (1), privitor la tolteci. – Din fr. Toltèques.

DOOM

!toltéc adj. m., s. m., pl. toltéci; adj. f., s. f. toltécă, pl. toltéce

toltecei
TOLTÉC, -Ă, tolteci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație amerindiană din Mexic. 2. Adj. Care aparține toltecilor (1), privitor la tolteci. – Din fr. Toltèques.

DOOM

!toltéc adj. m., s. m., pl. toltéci; adj. f., s. f. toltécă, pl. toltéce

toltecele
TOLTÉC, -Ă, tolteci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație amerindiană din Mexic. 2. Adj. Care aparține toltecilor (1), privitor la tolteci. – Din fr. Toltèques.

DOOM

!toltéc adj. m., s. m., pl. toltéci; adj. f., s. f. toltécă, pl. toltéce

toltecelor
TOLTÉC, -Ă, tolteci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație amerindiană din Mexic. 2. Adj. Care aparține toltecilor (1), privitor la tolteci. – Din fr. Toltèques.

DOOM

!toltéc adj. m., s. m., pl. toltéci; adj. f., s. f. toltécă, pl. toltéce

tolteci
TOLTÉC, -Ă, tolteci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație amerindiană din Mexic. 2. Adj. Care aparține toltecilor (1), privitor la tolteci. – Din fr. Toltèques.

DOOM

!toltéc adj. m., s. m., pl. toltéci; adj. f., s. f. toltécă, pl. toltéce

toltecii
TOLTÉC, -Ă, tolteci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație amerindiană din Mexic. 2. Adj. Care aparține toltecilor (1), privitor la tolteci. – Din fr. Toltèques.

DOOM

!toltéc adj. m., s. m., pl. toltéci; adj. f., s. f. toltécă, pl. toltéce

toltecilor
TOLTÉC, -Ă, tolteci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație amerindiană din Mexic. 2. Adj. Care aparține toltecilor (1), privitor la tolteci. – Din fr. Toltèques.

DOOM

!toltéc adj. m., s. m., pl. toltéci; adj. f., s. f. toltécă, pl. toltéce

toltecul
TOLTÉC, -Ă, tolteci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație amerindiană din Mexic. 2. Adj. Care aparține toltecilor (1), privitor la tolteci. – Din fr. Toltèques.

DOOM

!toltéc adj. m., s. m., pl. toltéci; adj. f., s. f. toltécă, pl. toltéce

toltecului
TOLTÉC, -Ă, tolteci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație amerindiană din Mexic. 2. Adj. Care aparține toltecilor (1), privitor la tolteci. – Din fr. Toltèques.

DOOM

!toltéc adj. m., s. m., pl. toltéci; adj. f., s. f. toltécă, pl. toltéce

tolteu
toltéu (-éie), s. n. – Coș mare. Mag. töltö (Candrea).

toltuș
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș.

DOOM

corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe

toltușă
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș.

DOOM

corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe

tolu
TOLÚ s.n. Balsam extras dintr-un arbore din America de Sud. [< fr., sp. tolu, cf. Santiago de Tolú – oraș în Columbia].

toluare
TOLUÁRE s.f. (Farm.) Operație de acoperire a pilulelor cu balsam de tolu. [Pron. -lu-a-. / < tolu, după fr. toluisation].

toluarea
TOLUÁRE s.f. (Farm.) Operație de acoperire a pilulelor cu balsam de tolu. [Pron. -lu-a-. / < tolu, după fr. toluisation].

toluen
TOLUÉN s. n. Hidrocarbură aromatică lichidă, incoloră, inflamabilă, din seria benzenului, extrasă din gazele de cocserie și din gudroanele cărbunilor de pământ și folosită la prepararea unor coloranți, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-en] – Din fr. toluène.

DOOM

toluén (-lu-en) s. n.

toluenul
TOLUÉN s. n. Hidrocarbură aromatică lichidă, incoloră, inflamabilă, din seria benzenului, extrasă din gazele de cocserie și din gudroanele cărbunilor de pământ și folosită la prepararea unor coloranți, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-en] – Din fr. toluène.

DOOM

toluén (-lu-en) s. n.

toluenului
TOLUÉN s. n. Hidrocarbură aromatică lichidă, incoloră, inflamabilă, din seria benzenului, extrasă din gazele de cocserie și din gudroanele cărbunilor de pământ și folosită la prepararea unor coloranți, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-en] – Din fr. toluène.

DOOM

toluén (-lu-en) s. n.

toluidina
TOLUIDÍNĂ, toluidine, s. f. Amină derivată din toluen, folosită la fabricarea unor coloranți, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-i-] – Din fr. toluidine.

DOOM

toluidínă (-lu-i-) s. f., g.-d. art. toluidínei; pl. toluidíne

toluidine
TOLUIDÍNĂ, toluidine, s. f. Amină derivată din toluen, folosită la fabricarea unor coloranți, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-i-] – Din fr. toluidine.

DOOM

toluidínă (-lu-i-) s. f., g.-d. art. toluidínei; pl. toluidíne

toluidinei
TOLUIDÍNĂ, toluidine, s. f. Amină derivată din toluen, folosită la fabricarea unor coloranți, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-i-] – Din fr. toluidine.

DOOM

toluidínă (-lu-i-) s. f., g.-d. art. toluidínei; pl. toluidíne

toluidinele
TOLUIDÍNĂ, toluidine, s. f. Amină derivată din toluen, folosită la fabricarea unor coloranți, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-i-] – Din fr. toluidine.

DOOM

toluidínă (-lu-i-) s. f., g.-d. art. toluidínei; pl. toluidíne

toluidinelor
TOLUIDÍNĂ, toluidine, s. f. Amină derivată din toluen, folosită la fabricarea unor coloranți, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-i-] – Din fr. toluidine.

DOOM

toluidínă (-lu-i-) s. f., g.-d. art. toluidínei; pl. toluidíne

toluări
TOLUÁRE s.f. (Farm.) Operație de acoperire a pilulelor cu balsam de tolu. [Pron. -lu-a-. / < tolu, după fr. toluisation].

toluării
TOLUÁRE s.f. (Farm.) Operație de acoperire a pilulelor cu balsam de tolu. [Pron. -lu-a-. / < tolu, după fr. toluisation].

tolănea
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăneai
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăneam
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănească
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăneau
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăneați
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănesc
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănește
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănești
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăni
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănii
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănim
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănind
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănire
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănire
TOLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tolăni. – V. tolăni.

DOOM

tolăníre s. f., g.-d. art. tolănírii

tolănirea
TOLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tolăni. – V. tolăni.

DOOM

tolăníre s. f., g.-d. art. tolănírii

tolăniri
TOLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tolăni. – V. tolăni.

DOOM

tolăníre s. f., g.-d. art. tolănírii

tolănirii
TOLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tolăni. – V. tolăni.

DOOM

tolăníre s. f., g.-d. art. tolănírii

tolănirile
TOLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tolăni. – V. tolăni.

DOOM

tolăníre s. f., g.-d. art. tolănírii

tolănirilor
TOLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tolăni. – V. tolăni.

DOOM

tolăníre s. f., g.-d. art. tolănírii

tolăniră
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănirăm
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănirăți
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănise
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănisem
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăniseră
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăniserăm
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăniserăți
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăniseși
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăniseți
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolănit
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăniși
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tolăniți
TOLĂNÍ, tolănesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se lungi într-o poziție comodă (pentru a se odihni). Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. tologi.

DOOM

!tolăní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tolănéște, imperf. 3 sg. se tolăneá; conj. prez. 3 să se tolăneáscă

tom
TOM, tomuri, s. n. Fiecare dintre părțile unei lucrări, ale unei opere de proporții mai întinse, formând adesea o unitate independentă și purtând, de cele mai multe ori, un număr de ordine; volum. Tomul doi. ♦ P. gener. Carte, operă, lucrare. – Din fr. tome, lat. tomus.

DOOM

tom s. n., pl. tómuri

tom
-TOM Element secund de compunere savantă cu semnificația „tăietor”, „care taie”. [< it. -tomo, fr. -tome, cf. gr. tome].

tomahawk
TÓMAHAWK, tomahawkuri, s. n. Armă de luptă (în formă de măciucă, apoi de topor) folosită de amerindieni. [Pr.: tómăhoc] – Cuv. engl.

DOOM

!tómahawk (angl.) [pron. tómăhoc] s. n., art. tómahawkul; pl. tómahawkuri

tomahawkul
TÓMAHAWK, tomahawkuri, s. n. Armă de luptă (în formă de măciucă, apoi de topor) folosită de amerindieni. [Pr.: tómăhoc] – Cuv. engl.

DOOM

!tómahawk (angl.) [pron. tómăhoc] s. n., art. tómahawkul; pl. tómahawkuri

tomahawkului
TÓMAHAWK, tomahawkuri, s. n. Armă de luptă (în formă de măciucă, apoi de topor) folosită de amerindieni. [Pr.: tómăhoc] – Cuv. engl.

DOOM

!tómahawk (angl.) [pron. tómăhoc] s. n., art. tómahawkul; pl. tómahawkuri

tomahawkuri
TÓMAHAWK, tomahawkuri, s. n. Armă de luptă (în formă de măciucă, apoi de topor) folosită de amerindieni. [Pr.: tómăhoc] – Cuv. engl.

DOOM

!tómahawk (angl.) [pron. tómăhoc] s. n., art. tómahawkul; pl. tómahawkuri

tomahawkurile
TÓMAHAWK, tomahawkuri, s. n. Armă de luptă (în formă de măciucă, apoi de topor) folosită de amerindieni. [Pr.: tómăhoc] – Cuv. engl.

DOOM

!tómahawk (angl.) [pron. tómăhoc] s. n., art. tómahawkul; pl. tómahawkuri

tomahawkurilor
TÓMAHAWK, tomahawkuri, s. n. Armă de luptă (în formă de măciucă, apoi de topor) folosită de amerindieni. [Pr.: tómăhoc] – Cuv. engl.

DOOM

!tómahawk (angl.) [pron. tómăhoc] s. n., art. tómahawkul; pl. tómahawkuri

tomata
TOMÁTĂ, tomate, s. f. Pătlăgea roșie. – Din fr. tomate.

DOOM

tomátă s. f., g.-d. art. tomátei; pl. tomáte

tomate
TOMÁTĂ, tomate, s. f. Pătlăgea roșie. – Din fr. tomate.

DOOM

tomátă s. f., g.-d. art. tomátei; pl. tomáte

tomatei
TOMÁTĂ, tomate, s. f. Pătlăgea roșie. – Din fr. tomate.

DOOM

tomátă s. f., g.-d. art. tomátei; pl. tomáte

tomatele
TOMÁTĂ, tomate, s. f. Pătlăgea roșie. – Din fr. tomate.

DOOM

tomátă s. f., g.-d. art. tomátei; pl. tomáte

tomatelor
TOMÁTĂ, tomate, s. f. Pătlăgea roșie. – Din fr. tomate.

DOOM

tomátă s. f., g.-d. art. tomátei; pl. tomáte

tombac
TUMBÁC s. n. v. tombac.

DOOM

tombác s. n.

tombacul
TUMBÁC s. n. v. tombac.

DOOM

tombác s. n.

tombacului
TUMBÁC s. n. v. tombac.

DOOM

tombác s. n.

tombal
TOMBÁL, -Ă, tombali, -e, adj. (Livr.) De mormânt; funerar. – Din fr. tombal.

tombatera
TOMPATÉRĂ s. f. v. tombateră.

DOOM

tombatéră s. f., g.-d. art. tombatérei; pl. tombatére

tombatere
TOMPATÉRĂ s. f. v. tombateră.

DOOM

tombatéră s. f., g.-d. art. tombatérei; pl. tombatére

tombaterei
TOMPATÉRĂ s. f. v. tombateră.

DOOM

tombatéră s. f., g.-d. art. tombatérei; pl. tombatére

tombaterele
TOMPATÉRĂ s. f. v. tombateră.

DOOM

tombatéră s. f., g.-d. art. tombatérei; pl. tombatére

tombaterelor
TOMPATÉRĂ s. f. v. tombateră.

DOOM

tombatéră s. f., g.-d. art. tombatérei; pl. tombatére

tomberoane
TUMBĂRẮU s. n. v. tomberon.

DOOM

tomberón s. n., pl. tomberoáne

tomberoanele
TUMBĂRẮU s. n. v. tomberon.

DOOM

tomberón s. n., pl. tomberoáne

tomberoanelor
TUMBĂRẮU s. n. v. tomberon.

DOOM

tomberón s. n., pl. tomberoáne

tomberon
TUMBĂRẮU s. n. v. tomberon.

DOOM

tomberón s. n., pl. tomberoáne

tomberonist
tomberonist, tomberoniști s. m. vagabond care adună resturi alimentare din gunoaie, din lăzi sau tomberoane.

tomberonul
TUMBĂRẮU s. n. v. tomberon.

DOOM

tomberón s. n., pl. tomberoáne

tomberonului
TUMBĂRẮU s. n. v. tomberon.

DOOM

tomberón s. n., pl. tomberoáne

tombola
TÓMBOLĂ, tombole, s. f. Loterie organizată la serbări, baluri etc. la care se câștigă diferite obiecte. [Acc. și: tombólă] – Din fr., it. tombola.

DOOM

tómbolă (loterie) s. f., g.-d. art. tómbolei; pl. tómbole

tombole
TÓMBOLĂ, tombole, s. f. Loterie organizată la serbări, baluri etc. la care se câștigă diferite obiecte. [Acc. și: tombólă] – Din fr., it. tombola.

DOOM

tómbolă (loterie) s. f., g.-d. art. tómbolei; pl. tómbole

tombolei
TÓMBOLĂ, tombole, s. f. Loterie organizată la serbări, baluri etc. la care se câștigă diferite obiecte. [Acc. și: tombólă] – Din fr., it. tombola.

DOOM

tómbolă (loterie) s. f., g.-d. art. tómbolei; pl. tómbole

tombolele
TÓMBOLĂ, tombole, s. f. Loterie organizată la serbări, baluri etc. la care se câștigă diferite obiecte. [Acc. și: tombólă] – Din fr., it. tombola.

DOOM

tómbolă (loterie) s. f., g.-d. art. tómbolei; pl. tómbole

tombolelor
TÓMBOLĂ, tombole, s. f. Loterie organizată la serbări, baluri etc. la care se câștigă diferite obiecte. [Acc. și: tombólă] – Din fr., it. tombola.

DOOM

tómbolă (loterie) s. f., g.-d. art. tómbolei; pl. tómbole

tombolo
TÓMBOLO s.n. Limbă de nisip care unește o insulă litorală de țărm. [< it. tombolo].

DOOM

tómbolo (limbă de nisip) s. n.

tomboloul
TÓMBOLO s.n. Limbă de nisip care unește o insulă litorală de țărm. [< it. tombolo].

DOOM

tómbolo (limbă de nisip) s. n.

tomboloului
TÓMBOLO s.n. Limbă de nisip care unește o insulă litorală de țărm. [< it. tombolo].

DOOM

tómbolo (limbă de nisip) s. n.

tombolă
TÓMBOLĂ, tombole, s. f. Loterie la care se câștigă diferite obiecte. [Acc. și: tombólă] – Din fr., it. tombola.

tomentos
TOMENTÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri moi, catifelați, de culoare albă. [< fr. tomenteux, cf. lat. tomentosus].

tomie
-TOMÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „tăiere”, „tăietură”, „incizie”. [< fr. -tomie, it. -tomia, cf. gr. tome].

tomillares
TOMILLÁRES s.n. (Biol.) Fitocenoză de arbuști din zona Mării Mediterane, în care predomină unele plante aromate, ca cimbrul, rozmarinul etc. [< sp. tomillares].

tomism
TOMÍSM s. n. Doctrină filosofică și teologică a lui Toma d'Aquino și a continuatorilor săi. – Din fr. thomisme.

DOOM

tomísm s. n.

tomismul
TOMÍSM s. n. Doctrină filosofică și teologică a lui Toma d'Aquino și a continuatorilor săi. – Din fr. thomisme.

DOOM

tomísm s. n.

tomismului
TOMÍSM s. n. Doctrină filosofică și teologică a lui Toma d'Aquino și a continuatorilor săi. – Din fr. thomisme.

DOOM

tomísm s. n.

tomist
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomist
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomista
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomista
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomiste
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomiste
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomistei
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomistei
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomistele
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomistele
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomistelor
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomistelor
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomistic
TOMÍSTIC, -Ă adj. Tomist. [Cf. it. tomistico].

tomistul
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomistul
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomistului
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomistului
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomiști
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomiști
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomiștii
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomiștii
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomiștilor
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomiștilor
TOMÍST, -Ă adj. Referitor la tomism; tomistic. // s.m. și f. Adept al tomismului. [< fr. thomiste].

tomna
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnai
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnam
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnare
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnare
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

tomnară
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnarăm
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnarăți
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnase
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnasem
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnaseră
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnaserăm
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnaserăți
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnaseși
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnaseți
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnat
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnat
TOMNÁT s. n. 1. Faptul de a tomna. 2. Plată pentru ținerea animalelor la pășune, toamna. – V. tomna.

DOOM

tomnát s. n.

tomnata
TOMNÁT s. n. 1. Faptul de a tomna. 2. Plată pentru ținerea animalelor la pășune, toamna. – V. tomna.

DOOM

tomnát s. n.

tomnate
TOMNÁT s. n. 1. Faptul de a tomna. 2. Plată pentru ținerea animalelor la pășune, toamna. – V. tomna.

DOOM

tomnát s. n.

tomnatec
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnatei
TOMNÁT s. n. 1. Faptul de a tomna. 2. Plată pentru ținerea animalelor la pășune, toamna. – V. tomna.

DOOM

tomnát s. n.

tomnatele
TOMNÁT s. n. 1. Faptul de a tomna. 2. Plată pentru ținerea animalelor la pășune, toamna. – V. tomna.

DOOM

tomnát s. n.

tomnatelor
TOMNÁT s. n. 1. Faptul de a tomna. 2. Plată pentru ținerea animalelor la pășune, toamna. – V. tomna.

DOOM

tomnát s. n.

tomnatic
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnatica
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnatice
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnaticei
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnaticele
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnaticelor
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnatici
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnaticii
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnaticilor
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnaticul
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnaticului
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.

DOOM

tomnátic² s. n., pl. tomnátice

tomnatul
TOMNÁT s. n. 1. Faptul de a tomna. 2. Plată pentru ținerea animalelor la pășune, toamna. – V. tomna.

DOOM

tomnát s. n.

tomnatului
TOMNÁT s. n. 1. Faptul de a tomna. 2. Plată pentru ținerea animalelor la pășune, toamna. – V. tomna.

DOOM

tomnát s. n.

tomnau
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnași
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnați
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnați
TOMNÁT s. n. 1. Faptul de a tomna. 2. Plată pentru ținerea animalelor la pășune, toamna. – V. tomna.

DOOM

tomnát s. n.

tomnații
TOMNÁT s. n. 1. Faptul de a tomna. 2. Plată pentru ținerea animalelor la pășune, toamna. – V. tomna.

DOOM

tomnát s. n.

tomnaților
TOMNÁT s. n. 1. Faptul de a tomna. 2. Plată pentru ținerea animalelor la pășune, toamna. – V. tomna.

DOOM

tomnát s. n.

tomnează
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnez
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomneze
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnezi
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomniu
TOMNÍU, -ÍE, tomnii, adj. De toamnă, tomnatic. Cită poamă e tomnie, Nice una nu-i dulcie Ca măicuța cea dintîie ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209.

tomniță
TOMNÍȚĂ, tomnițe, s. f. Nume dat de popor unor insecte de toamnă. Urechea... prinse deodată zvonul imens și domol al miliardelor de tomnițe care umpleau noaptea. SADOVEANU, O. L. 47.

tomnând
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomnînd
TOMNÁ, tomnez, vb. I. Intranz. (Despre oi, vite) A-și petrece toamna într-un loc cu pășuni. ♦ Tranz. A ține oile, vitele toamna într-un loc cu pășune. – Din toamnă.

DOOM

tomná (a ~) vb., ind. prez. 3 tomneáză

tomo
TOMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „tăiere”, „secțiune”, „tăietură”. [< fr. , it. tomo-, cf. gr. tome].

tomofotografie
TOMOFOTOGRAFÍE s.f. Procedeu asemănător cu radiofotografia, constând în a fotografia ecranul radioscopic pe care se proiectează imaginea obținută prin tomografie. [Gen. -iei. / < fr. tomophotographie].

tomograf
TOMOGRÁF, tomografe, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tomografii. – Din tomografie (derivat regresiv).

DOOM

*tomográf (-mo-graf) s. n., pl. tomográfe

tomografe
TOMOGRÁF, tomografe, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tomografii. – Din tomografie (derivat regresiv).

DOOM

*tomográf (-mo-graf) s. n., pl. tomográfe

tomografele
TOMOGRÁF, tomografe, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tomografii. – Din tomografie (derivat regresiv).

DOOM

*tomográf (-mo-graf) s. n., pl. tomográfe

tomografelor
TOMOGRÁF, tomografe, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tomografii. – Din tomografie (derivat regresiv).

DOOM

*tomográf (-mo-graf) s. n., pl. tomográfe

tomografia
TOMOGRAFÍE, tomografii, s. f. Metodă de radiografie care permite obținerea imaginii structurilor anatomice dintr-un singur plan de profunzime, eliminând imaginile celorlalte planuri. ♦ (Concr.) Clișeu, film care conține o asemenea imagine. – Din fr. tomographie.

DOOM

tomografíe (-mo-gra-) s. f., art. tomografía, g.-d. art. tomografíei; pl. tomografíi, art. tomografíile

tomografie
TOMOGRAFÍE, tomografii, s. f. Metodă de radiografie care permite obținerea imaginii structurilor anatomice dintr-un singur plan de profunzime, eliminând imaginile celorlalte planuri. ♦ (Concr.) Clișeu, film care conține o asemenea imagine. – Din fr. tomographie.

DOOM

tomografíe (-mo-gra-) s. f., art. tomografía, g.-d. art. tomografíei; pl. tomografíi, art. tomografíile

tomografiei
TOMOGRAFÍE, tomografii, s. f. Metodă de radiografie care permite obținerea imaginii structurilor anatomice dintr-un singur plan de profunzime, eliminând imaginile celorlalte planuri. ♦ (Concr.) Clișeu, film care conține o asemenea imagine. – Din fr. tomographie.

DOOM

tomografíe (-mo-gra-) s. f., art. tomografía, g.-d. art. tomografíei; pl. tomografíi, art. tomografíile

tomografii
TOMOGRAFÍE, tomografii, s. f. Metodă de radiografie care permite obținerea imaginii structurilor anatomice dintr-un singur plan de profunzime, eliminând imaginile celorlalte planuri. ♦ (Concr.) Clișeu, film care conține o asemenea imagine. – Din fr. tomographie.

DOOM

tomografíe (-mo-gra-) s. f., art. tomografía, g.-d. art. tomografíei; pl. tomografíi, art. tomografíile

tomografiile
TOMOGRAFÍE, tomografii, s. f. Metodă de radiografie care permite obținerea imaginii structurilor anatomice dintr-un singur plan de profunzime, eliminând imaginile celorlalte planuri. ♦ (Concr.) Clișeu, film care conține o asemenea imagine. – Din fr. tomographie.

DOOM

tomografíe (-mo-gra-) s. f., art. tomografía, g.-d. art. tomografíei; pl. tomografíi, art. tomografíile

tomografiilor
TOMOGRAFÍE, tomografii, s. f. Metodă de radiografie care permite obținerea imaginii structurilor anatomice dintr-un singur plan de profunzime, eliminând imaginile celorlalte planuri. ♦ (Concr.) Clișeu, film care conține o asemenea imagine. – Din fr. tomographie.

DOOM

tomografíe (-mo-gra-) s. f., art. tomografía, g.-d. art. tomografíei; pl. tomografíi, art. tomografíile

tomograful
TOMOGRÁF, tomografe, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tomografii. – Din tomografie (derivat regresiv).

DOOM

*tomográf (-mo-graf) s. n., pl. tomográfe

tomografului
TOMOGRÁF, tomografe, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tomografii. – Din tomografie (derivat regresiv).

DOOM

*tomográf (-mo-graf) s. n., pl. tomográfe

tompateră
TOMPATÉRĂ s. f. v. tombateră.

DOOM

tombatéră s. f., g.-d. art. tombatérei; pl. tombatére

tomul
TOM, tomuri, s. n. Fiecare dintre părțile unei lucrări, ale unei opere de proporții mai întinse, formând adesea o unitate independentă și purtând, de cele mai multe ori, un număr de ordine; volum. Tomul doi. ♦ P. gener. Carte, operă, lucrare. – Din fr. tome, lat. tomus.

DOOM

tom s. n., pl. tómuri

tomului
TOM, tomuri, s. n. Fiecare dintre părțile unei lucrări, ale unei opere de proporții mai întinse, formând adesea o unitate independentă și purtând, de cele mai multe ori, un număr de ordine; volum. Tomul doi. ♦ P. gener. Carte, operă, lucrare. – Din fr. tome, lat. tomus.

DOOM

tom s. n., pl. tómuri

tomuri
TOM, tomuri, s. n. Fiecare dintre părțile unei lucrări, ale unei opere de proporții mai întinse, formând adesea o unitate independentă și purtând, de cele mai multe ori, un număr de ordine; volum. Tomul doi. ♦ P. gener. Carte, operă, lucrare. – Din fr. tome, lat. tomus.

DOOM

tom s. n., pl. tómuri

tomurile
TOM, tomuri, s. n. Fiecare dintre părțile unei lucrări, ale unei opere de proporții mai întinse, formând adesea o unitate independentă și purtând, de cele mai multe ori, un număr de ordine; volum. Tomul doi. ♦ P. gener. Carte, operă, lucrare. – Din fr. tome, lat. tomus.

DOOM

tom s. n., pl. tómuri

tomurilor
TOM, tomuri, s. n. Fiecare dintre părțile unei lucrări, ale unei opere de proporții mai întinse, formând adesea o unitate independentă și purtând, de cele mai multe ori, un număr de ordine; volum. Tomul doi. ♦ P. gener. Carte, operă, lucrare. – Din fr. tome, lat. tomus.

DOOM

tom s. n., pl. tómuri

ton
TON¹, toni, s. m. Pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon.

DOOM

ton¹ (pește) s. m., pl. toni

ton
TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

DOOM

ton² (sunet, tonalitate, intonație, atmosferă, nuanță) s. n., pl. tónuri

tona
TÓNĂ, tone, s. f. Unitate de măsură a masei, egală cu 1 000 de kg. ◊ Tonă-kilometru = unitate.de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, egală cu deplasarea unei greutăți de o tonă pe distanța de 1 km. Tonă-registru = unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,8316 m³. Tonă-deadweight = unitate de măsură pentru capacitatea totală de încărcare a unei nave comerciale, egală cu o tonă. – Din fr. tonne.

DOOM

tónă s. f., g.-d. art. tónei; pl. tóne; simb. t

tonaj
TONÁJ, tonaje, s. n. Masă sau greutate a unui corp exprimată în tone. ♦ Spec. Capacitate a unei nave exprimată în tone-registru. ♦ Spec. Greutate a unui tren sau a unui autocamion exprimată în tone. ♦ Spec. Greutate maximă de încărcătură pe care o poate suporta un vagon sau un autocamion. – Din fr. tonnage.

DOOM

tonáj s. n., pl. tonáje

tonaje
TONÁJ, tonaje, s. n. Masă sau greutate a unui corp exprimată în tone. ♦ Spec. Capacitate a unei nave exprimată în tone-registru. ♦ Spec. Greutate a unui tren sau a unui autocamion exprimată în tone. ♦ Spec. Greutate maximă de încărcătură pe care o poate suporta un vagon sau un autocamion. – Din fr. tonnage.

DOOM

tonáj s. n., pl. tonáje

tonajele
TONÁJ, tonaje, s. n. Masă sau greutate a unui corp exprimată în tone. ♦ Spec. Capacitate a unei nave exprimată în tone-registru. ♦ Spec. Greutate a unui tren sau a unui autocamion exprimată în tone. ♦ Spec. Greutate maximă de încărcătură pe care o poate suporta un vagon sau un autocamion. – Din fr. tonnage.

DOOM

tonáj s. n., pl. tonáje

tonajelor
TONÁJ, tonaje, s. n. Masă sau greutate a unui corp exprimată în tone. ♦ Spec. Capacitate a unei nave exprimată în tone-registru. ♦ Spec. Greutate a unui tren sau a unui autocamion exprimată în tone. ♦ Spec. Greutate maximă de încărcătură pe care o poate suporta un vagon sau un autocamion. – Din fr. tonnage.

DOOM

tonáj s. n., pl. tonáje

tonajul
TONÁJ, tonaje, s. n. Masă sau greutate a unui corp exprimată în tone. ♦ Spec. Capacitate a unei nave exprimată în tone-registru. ♦ Spec. Greutate a unui tren sau a unui autocamion exprimată în tone. ♦ Spec. Greutate maximă de încărcătură pe care o poate suporta un vagon sau un autocamion. – Din fr. tonnage.

DOOM

tonáj s. n., pl. tonáje

tonajului
TONÁJ, tonaje, s. n. Masă sau greutate a unui corp exprimată în tone. ♦ Spec. Capacitate a unei nave exprimată în tone-registru. ♦ Spec. Greutate a unui tren sau a unui autocamion exprimată în tone. ♦ Spec. Greutate maximă de încărcătură pe care o poate suporta un vagon sau un autocamion. – Din fr. tonnage.

DOOM

tonáj s. n., pl. tonáje

tonal
TONÁL, -Ă, tonali, -e, adj. Referitor la ton² sau la tonalitate. – Din fr. tonal.

tonala
TONÁL, -Ă, tonali, -e, adj. Referitor la ton² sau la tonalitate. – Din fr. tonal.

tonale
TONÁL, -Ă, tonali, -e, adj. Referitor la ton² sau la tonalitate. – Din fr. tonal.

tonalei
TONÁL, -Ă, tonali, -e, adj. Referitor la ton² sau la tonalitate. – Din fr. tonal.

tonalele
TONÁL, -Ă, tonali, -e, adj. Referitor la ton² sau la tonalitate. – Din fr. tonal.

tonalelor
TONÁL, -Ă, tonali, -e, adj. Referitor la ton² sau la tonalitate. – Din fr. tonal.

tonali
TONÁL, -Ă, tonali, -e, adj. Referitor la ton² sau la tonalitate. – Din fr. tonal.

tonalii
TONÁL, -Ă, tonali, -e, adj. Referitor la ton² sau la tonalitate. – Din fr. tonal.

tonalilor
TONÁL, -Ă, tonali, -e, adj. Referitor la ton² sau la tonalitate. – Din fr. tonal.

tonalitate
TONALITÁTE, tonalități, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale față de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Înălțime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦ Intonație deosebită în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton² (II 1). 2. Ton² (II 2). ♦ Ambianță cromatică specifică unui tablou. – Din fr. tonalité.

DOOM

tonalitáte s. f., g.-d. art. tonalitắții; pl. tonalitắți

tonalitatea
TONALITÁTE, tonalități, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale față de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Înălțime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦ Intonație deosebită în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton² (II 1). 2. Ton² (II 2). ♦ Ambianță cromatică specifică unui tablou. – Din fr. tonalité.

DOOM

tonalitáte s. f., g.-d. art. tonalitắții; pl. tonalitắți

tonalități
TONALITÁTE, tonalități, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale față de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Înălțime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦ Intonație deosebită în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton² (II 1). 2. Ton² (II 2). ♦ Ambianță cromatică specifică unui tablou. – Din fr. tonalité.

DOOM

tonalitáte s. f., g.-d. art. tonalitắții; pl. tonalitắți

tonalității
TONALITÁTE, tonalități, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale față de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Înălțime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦ Intonație deosebită în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton² (II 1). 2. Ton² (II 2). ♦ Ambianță cromatică specifică unui tablou. – Din fr. tonalité.

DOOM

tonalitáte s. f., g.-d. art. tonalitắții; pl. tonalitắți

tonalitățile
TONALITÁTE, tonalități, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale față de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Înălțime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦ Intonație deosebită în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton² (II 1). 2. Ton² (II 2). ♦ Ambianță cromatică specifică unui tablou. – Din fr. tonalité.

DOOM

tonalitáte s. f., g.-d. art. tonalitắții; pl. tonalitắți

tonalităților
TONALITÁTE, tonalități, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale față de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Înălțime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦ Intonație deosebită în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton² (II 1). 2. Ton² (II 2). ♦ Ambianță cromatică specifică unui tablou. – Din fr. tonalité.

DOOM

tonalitáte s. f., g.-d. art. tonalitắții; pl. tonalitắți

tonalul
TONÁL, -Ă, tonali, -e, adj. Referitor la ton² sau la tonalitate. – Din fr. tonal.

tonalului
TONÁL, -Ă, tonali, -e, adj. Referitor la ton² sau la tonalitate. – Din fr. tonal.

tonans
Iup(p)iter, la romani, stăpînul zeilor și al oamenilor, asimilat cu Zeus din mitologia greacă (v. Zeus). Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viață și de lumină, care cîrmuia cerul și pămîntul, stăpînea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile etc. Legate de aceste atribute, Iupiter purta o serie de epitete ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans etc. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a mai căpătat un epitet – Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care-l desemna era Optimus Maximus („cel mai bun și cel mai mare”). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Iupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărțeau dreptatea etc. El era venerat și avea cîte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor.

tonant
TONÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tună, tunător. [< fr. tonnant, lat. tonnans].

tonanta
TONÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tună, tunător. [< fr. tonnant, lat. tonnans].

tonante
TONÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tună, tunător. [< fr. tonnant, lat. tonnans].

tonantei
TONÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tună, tunător. [< fr. tonnant, lat. tonnans].

tonantele
TONÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tună, tunător. [< fr. tonnant, lat. tonnans].

tonantelor
TONÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tună, tunător. [< fr. tonnant, lat. tonnans].

tonantul
TONÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tună, tunător. [< fr. tonnant, lat. tonnans].

tonantului
TONÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tună, tunător. [< fr. tonnant, lat. tonnans].

tonanți
TONÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tună, tunător. [< fr. tonnant, lat. tonnans].

tonanții
TONÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tună, tunător. [< fr. tonnant, lat. tonnans].

tonanților
TONÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tună, tunător. [< fr. tonnant, lat. tonnans].

tonare
TONÁRE s. f. 1. Acoperire a părților albe ale unei tipărituri executate în tipar plan cu un strat de cerneală. 2. (Fot.) Virare. – Din ton².

DOOM

tonáre s. f., g.-d. art. tonắrii

tonarea
TONÁRE s. f. 1. Acoperire a părților albe ale unei tipărituri executate în tipar plan cu un strat de cerneală. 2. (Fot.) Virare. – Din ton².

DOOM

tonáre s. f., g.-d. art. tonắrii

tonatic
TONÁTIC, -Ă, tonatici, -e, adj. Cu toane, capricios, schimbăcios.

tondo
TONDÓ, tondouri, s. n. Tablou, de obicei de mici dimensiuni, de formă rotundă sau ovală. – Cuv. it.

DOOM

tondó s. n., art. tondóul; pl. tondóuri

tondoul
TONDÓ, tondouri, s. n. Tablou, de obicei de mici dimensiuni, de formă rotundă sau ovală. – Cuv. it.

DOOM

tondó s. n., art. tondóul; pl. tondóuri

tondoului
TONDÓ, tondouri, s. n. Tablou, de obicei de mici dimensiuni, de formă rotundă sau ovală. – Cuv. it.

DOOM

tondó s. n., art. tondóul; pl. tondóuri

tondouri
TONDÓ, tondouri, s. n. Tablou, de obicei de mici dimensiuni, de formă rotundă sau ovală. – Cuv. it.

DOOM

tondó s. n., art. tondóul; pl. tondóuri

tondourile
TONDÓ, tondouri, s. n. Tablou, de obicei de mici dimensiuni, de formă rotundă sau ovală. – Cuv. it.

DOOM

tondó s. n., art. tondóul; pl. tondóuri

tondourilor
TONDÓ, tondouri, s. n. Tablou, de obicei de mici dimensiuni, de formă rotundă sau ovală. – Cuv. it.

DOOM

tondó s. n., art. tondóul; pl. tondóuri

tone
TÓNĂ, tone, s. f. Unitate de măsură a masei, egală cu 1 000 de kg. ◊ Tonă-kilometru = unitate.de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, egală cu deplasarea unei greutăți de o tonă pe distanța de 1 km. Tonă-registru = unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,8316 m³. Tonă-deadweight = unitate de măsură pentru capacitatea totală de încărcare a unei nave comerciale, egală cu o tonă. – Din fr. tonne.

DOOM

tónă s. f., g.-d. art. tónei; pl. tóne; simb. t

tonei
TÓNĂ, tone, s. f. Unitate de măsură a masei, egală cu 1 000 de kg. ◊ Tonă-kilometru = unitate.de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, egală cu deplasarea unei greutăți de o tonă pe distanța de 1 km. Tonă-registru = unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,8316 m³. Tonă-deadweight = unitate de măsură pentru capacitatea totală de încărcare a unei nave comerciale, egală cu o tonă. – Din fr. tonne.

DOOM

tónă s. f., g.-d. art. tónei; pl. tóne; simb. t

tonele
TÓNĂ, tone, s. f. Unitate de măsură a masei, egală cu 1 000 de kg. ◊ Tonă-kilometru = unitate.de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, egală cu deplasarea unei greutăți de o tonă pe distanța de 1 km. Tonă-registru = unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,8316 m³. Tonă-deadweight = unitate de măsură pentru capacitatea totală de încărcare a unei nave comerciale, egală cu o tonă. – Din fr. tonne.

DOOM

tónă s. f., g.-d. art. tónei; pl. tóne; simb. t

tonelor
TÓNĂ, tone, s. f. Unitate de măsură a masei, egală cu 1 000 de kg. ◊ Tonă-kilometru = unitate.de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, egală cu deplasarea unei greutăți de o tonă pe distanța de 1 km. Tonă-registru = unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,8316 m³. Tonă-deadweight = unitate de măsură pentru capacitatea totală de încărcare a unei nave comerciale, egală cu o tonă. – Din fr. tonne.

DOOM

tónă s. f., g.-d. art. tónei; pl. tóne; simb. t

toner
TÓNER, tonere, s. n. Pulbere de grafit folosită la copiatoare și imprimante laser pentru reproducerea documentelor. [Pr.: tónăr] – Din engl. toner.

DOOM

*tóner (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. tónere

tonere
TÓNER, tonere, s. n. Pulbere de grafit folosită la copiatoare și imprimante laser pentru reproducerea documentelor. [Pr.: tónăr] – Din engl. toner.

DOOM

*tóner (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. tónere

tonerele
TÓNER, tonere, s. n. Pulbere de grafit folosită la copiatoare și imprimante laser pentru reproducerea documentelor. [Pr.: tónăr] – Din engl. toner.

DOOM

*tóner (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. tónere

tonerelor
TÓNER, tonere, s. n. Pulbere de grafit folosită la copiatoare și imprimante laser pentru reproducerea documentelor. [Pr.: tónăr] – Din engl. toner.

DOOM

*tóner (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. tónere

tonerul
TÓNER, tonere, s. n. Pulbere de grafit folosită la copiatoare și imprimante laser pentru reproducerea documentelor. [Pr.: tónăr] – Din engl. toner.

DOOM

*tóner (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. tónere

tonerului
TÓNER, tonere, s. n. Pulbere de grafit folosită la copiatoare și imprimante laser pentru reproducerea documentelor. [Pr.: tónăr] – Din engl. toner.

DOOM

*tóner (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. tónere

toneta
TONÉTĂ, tonete, s. f. Gheretă, stand mic pentru comerțul stradal. – După fr. tonnelet „butoiaș”.

DOOM

tonétă (gheretă) s. f., g.-d. art. tonétei; pl. tonéte

tonete
TONÉTĂ, tonete, s. f. Gheretă, stand mic pentru comerțul stradal. – După fr. tonnelet „butoiaș”.

DOOM

tonétă (gheretă) s. f., g.-d. art. tonétei; pl. tonéte

tonetei
TONÉTĂ, tonete, s. f. Gheretă, stand mic pentru comerțul stradal. – După fr. tonnelet „butoiaș”.

DOOM

tonétă (gheretă) s. f., g.-d. art. tonétei; pl. tonéte

tonetele
TONÉTĂ, tonete, s. f. Gheretă, stand mic pentru comerțul stradal. – După fr. tonnelet „butoiaș”.

DOOM

tonétă (gheretă) s. f., g.-d. art. tonétei; pl. tonéte

tonetelor
TONÉTĂ, tonete, s. f. Gheretă, stand mic pentru comerțul stradal. – După fr. tonnelet „butoiaș”.

DOOM

tonétă (gheretă) s. f., g.-d. art. tonétei; pl. tonéte

toni
TON¹, toni, s. m. Pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon.

DOOM

ton¹ (pește) s. m., pl. toni

toni
TONI- v. tonic (2) [în DN].

tonic
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónic² s. n., pl. tónice

tonica
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónic² s. n., pl. tónice

tonica
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónică s. f., g.-d. art. tónicii

tonicardiac
TONICARDIÁC, tonicardiace, s. n. (Med.) Tonic administrat în insuficiența cardiacă. – Din fr. tonicardiaque.

tonicardiaca
TONICARDIÁC, tonicardiace, s. n. (Med.) Tonic administrat în insuficiența cardiacă. – Din fr. tonicardiaque.

tonicardiace
TONICARDIÁC, tonicardiace, s. n. (Med.) Tonic administrat în insuficiența cardiacă. – Din fr. tonicardiaque.

tonicardiacei
TONICARDIÁC, tonicardiace, s. n. (Med.) Tonic administrat în insuficiența cardiacă. – Din fr. tonicardiaque.

tonicardiacele
TONICARDIÁC, tonicardiace, s. n. (Med.) Tonic administrat în insuficiența cardiacă. – Din fr. tonicardiaque.

tonicardiacelor
TONICARDIÁC, tonicardiace, s. n. (Med.) Tonic administrat în insuficiența cardiacă. – Din fr. tonicardiaque.

tonicardiaci
TONICARDIÁC, tonicardiace, s. n. (Med.) Tonic administrat în insuficiența cardiacă. – Din fr. tonicardiaque.

tonicardiacii
TONICARDIÁC, tonicardiace, s. n. (Med.) Tonic administrat în insuficiența cardiacă. – Din fr. tonicardiaque.

tonicardiacilor
TONICARDIÁC, tonicardiace, s. n. (Med.) Tonic administrat în insuficiența cardiacă. – Din fr. tonicardiaque.

tonicardiacul
TONICARDIÁC, tonicardiace, s. n. (Med.) Tonic administrat în insuficiența cardiacă. – Din fr. tonicardiaque.

tonicardiacului
TONICARDIÁC, tonicardiace, s. n. (Med.) Tonic administrat în insuficiența cardiacă. – Din fr. tonicardiaque.

tonice
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónic² s. n., pl. tónice

tonicei
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónic² s. n., pl. tónice

tonicele
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónic² s. n., pl. tónice

tonicelor
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónic² s. n., pl. tónice

tonici
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónic² s. n., pl. tónice

tonici
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónică s. f., g.-d. art. tónicii

tonicii
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónic² s. n., pl. tónice

tonicii
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónică s. f., g.-d. art. tónicii

tonicile
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónică s. f., g.-d. art. tónicii

tonicilor
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónic² s. n., pl. tónice

tonicilor
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónică s. f., g.-d. art. tónicii

tonicitate
TONICITÁTE s. f. Proprietate a mușchilor netezi sau striați de a-și menține un tonus permanent. – Din fr. tonicite.

DOOM

tonicitáte s. f., g.-d. art. tonicitắții

tonicitatea
TONICITÁTE s. f. Proprietate a mușchilor netezi sau striați de a-și menține un tonus permanent. – Din fr. tonicite.

DOOM

tonicitáte s. f., g.-d. art. tonicitắții

tonicități
TONICITÁTE s. f. Proprietate a mușchilor netezi sau striați de a-și menține un tonus permanent. – Din fr. tonicite.

DOOM

tonicitáte s. f., g.-d. art. tonicitắții

tonicității
TONICITÁTE s. f. Proprietate a mușchilor netezi sau striați de a-și menține un tonus permanent. – Din fr. tonicite.

DOOM

tonicitáte s. f., g.-d. art. tonicitắții

tonicul
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónic² s. n., pl. tónice

tonicului
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

DOOM

tónic² s. n., pl. tónice

tonie
TONÍE s.f. (Biol.) Tensiune, tonus. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „întăritor”, „fortifiant”, „tonus”. [Gen. -iei. / < fr. tonie, it. tonia, cf. gr. tonos].

tonifiant
TONIFIÁNT, -Ă, tonifianți, -te, adj., s. n. Tonic (3). [Pr,: -fi-ant] – Din fr. tonifiant.

DOOM

tonifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. tonifiánți; f. tonifiántă, pl. tonifiánte

tonifianta
TONIFIÁNT, -Ă, tonifianți, -te, adj., s. n. Tonic (3). [Pr,: -fi-ant] – Din fr. tonifiant.

DOOM

tonifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. tonifiánți; f. tonifiántă, pl. tonifiánte

tonifiante
TONIFIÁNT, -Ă, tonifianți, -te, adj., s. n. Tonic (3). [Pr,: -fi-ant] – Din fr. tonifiant.

DOOM

tonifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. tonifiánți; f. tonifiántă, pl. tonifiánte

tonifiantei
TONIFIÁNT, -Ă, tonifianți, -te, adj., s. n. Tonic (3). [Pr,: -fi-ant] – Din fr. tonifiant.

DOOM

tonifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. tonifiánți; f. tonifiántă, pl. tonifiánte

tonifiantele
TONIFIÁNT, -Ă, tonifianți, -te, adj., s. n. Tonic (3). [Pr,: -fi-ant] – Din fr. tonifiant.

DOOM

tonifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. tonifiánți; f. tonifiántă, pl. tonifiánte

tonifiantelor
TONIFIÁNT, -Ă, tonifianți, -te, adj., s. n. Tonic (3). [Pr,: -fi-ant] – Din fr. tonifiant.

DOOM

tonifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. tonifiánți; f. tonifiántă, pl. tonifiánte

tonifiantul
TONIFIÁNT, -Ă, tonifianți, -te, adj., s. n. Tonic (3). [Pr,: -fi-ant] – Din fr. tonifiant.

DOOM

tonifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. tonifiánți; f. tonifiántă, pl. tonifiánte

tonifiantului
TONIFIÁNT, -Ă, tonifianți, -te, adj., s. n. Tonic (3). [Pr,: -fi-ant] – Din fr. tonifiant.

DOOM

tonifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. tonifiánți; f. tonifiántă, pl. tonifiánte

tonifianți
TONIFIÁNT, -Ă, tonifianți, -te, adj., s. n. Tonic (3). [Pr,: -fi-ant] – Din fr. tonifiant.

DOOM

tonifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. tonifiánți; f. tonifiántă, pl. tonifiánte

tonifianții
TONIFIÁNT, -Ă, tonifianți, -te, adj., s. n. Tonic (3). [Pr,: -fi-ant] – Din fr. tonifiant.

DOOM

tonifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. tonifiánți; f. tonifiántă, pl. tonifiánte

tonifianților
TONIFIÁNT, -Ă, tonifianți, -te, adj., s. n. Tonic (3). [Pr,: -fi-ant] – Din fr. tonifiant.

DOOM

tonifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. tonifiánți; f. tonifiántă, pl. tonifiánte

tonific
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonifica
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificai
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificam
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificare
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificare
TONIFICÁRE s. f. Acțiunea de a tonifica și rezultatul ei. – V. tonifica.

DOOM

tonificáre s. f., g.-d. art. tonificắrii

tonificarea
TONIFICÁRE s. f. Acțiunea de a tonifica și rezultatul ei. – V. tonifica.

DOOM

tonificáre s. f., g.-d. art. tonificắrii

tonificară
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificarăm
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificarăți
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificase
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificasem
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificaseră
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificaserăm
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificaserăți
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificaseși
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificaseți
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificat
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificau
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificași
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificați
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonifice
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonifici
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificând
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificînd
TONIFICÁ, tonific, vb. I. Tranz. A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.

DOOM

tonificá (a ~) vb., ind. prez. 3 tonífică

tonificări
TONIFICÁRE s. f. Acțiunea de a tonifica și rezultatul ei. – V. tonifica.

DOOM

tonificáre s. f., g.-d. art. tonificắrii

tonificării
TONIFICÁRE s. f. Acțiunea de a tonifica și rezultatul ei. – V. tonifica.

DOOM

tonificáre s. f., g.-d. art. tonificắrii

tonificările
TONIFICÁRE s. f. Acțiunea de a tonifica și rezultatul ei. – V. tonifica.

DOOM

tonificáre s. f., g.-d. art. tonificắrii

tonificărilor
TONIFICÁRE s. f. Acțiunea de a tonifica și rezultatul ei. – V. tonifica.

DOOM

tonificáre s. f., g.-d. art. tonificắrii

tonifiere
TONIFIÉRE, tonifieri, s. f. Tonificare. [Pr.: -fi-e-] – După fr. tonification.

tonii
TON¹, toni, s. m. Pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon.

DOOM

ton¹ (pește) s. m., pl. toni

tonilor
TON¹, toni, s. m. Pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon.

DOOM

ton¹ (pește) s. m., pl. toni

tonitruant
TONITRUÁNT, -Ă adj. (Liv.; despre voce) Tunător, tonant. [Pron. -tru-ant. / < fr. tonitruant].

tono
TONO- v. tonic (2) [în DN].

tonoasă
TONOÁSĂ, tonoase, s. f. (Regional) Poznă, dandana, năzbîtie. Preutului și preutesei nu li plesnea o tonoasă de-ale lui Pepelea prin cap. SBIERA, P. 14.

tonofibrilă
TONOFIBRÍLĂ s.f. Mănunchi de fibre foarte fine care se observă uneori în citoplasmă. [< fr. tonofibrille].

tonograf
TONOGRÁF s.n. Tonometru înregistrator. [< germ. Tonograph].

tonografe
TONOGRÁF s.n. Tonometru înregistrator. [< germ. Tonograph].

tonografele
TONOGRÁF s.n. Tonometru înregistrator. [< germ. Tonograph].

tonografelor
TONOGRÁF s.n. Tonometru înregistrator. [< germ. Tonograph].

tonograful
TONOGRÁF s.n. Tonometru înregistrator. [< germ. Tonograph].

tonografului
TONOGRÁF s.n. Tonometru înregistrator. [< germ. Tonograph].

tonomat
TONOMÁT, tonomate, s. n. Pick-up semiautomat care se declanșează cu ajutorul unei monede sau al unui jeton și care are un sistem selector de discuri. – Din germ. Tonomat.

DOOM

tonomát s. n., pl. tonomáte

tonomate
TONOMÁT, tonomate, s. n. Pick-up semiautomat care se declanșează cu ajutorul unei monede sau al unui jeton și care are un sistem selector de discuri. – Din germ. Tonomat.

DOOM

tonomát s. n., pl. tonomáte

tonomatele
TONOMÁT, tonomate, s. n. Pick-up semiautomat care se declanșează cu ajutorul unei monede sau al unui jeton și care are un sistem selector de discuri. – Din germ. Tonomat.

DOOM

tonomát s. n., pl. tonomáte

tonomatelor
TONOMÁT, tonomate, s. n. Pick-up semiautomat care se declanșează cu ajutorul unei monede sau al unui jeton și care are un sistem selector de discuri. – Din germ. Tonomat.

DOOM

tonomát s. n., pl. tonomáte

tonomatul
TONOMÁT, tonomate, s. n. Pick-up semiautomat care se declanșează cu ajutorul unei monede sau al unui jeton și care are un sistem selector de discuri. – Din germ. Tonomat.

DOOM

tonomát s. n., pl. tonomáte

tonomatului
TONOMÁT, tonomate, s. n. Pick-up semiautomat care se declanșează cu ajutorul unei monede sau al unui jeton și care are un sistem selector de discuri. – Din germ. Tonomat.

DOOM

tonomát s. n., pl. tonomáte

tonometre
TONOMÉTRU, tonometre, s. n. (Fon.) Aparat electronic pentru extragerea și măsurarea frecvenței fundamentale a semnalelor vorbirii. – Din fr. tonomètre.

DOOM

tonométru (-me-tru) s. n., art. tonométrul; pl. tonométre

tonometrele
TONOMÉTRU, tonometre, s. n. (Fon.) Aparat electronic pentru extragerea și măsurarea frecvenței fundamentale a semnalelor vorbirii. – Din fr. tonomètre.

DOOM

tonométru (-me-tru) s. n., art. tonométrul; pl. tonométre

tonometrelor
TONOMÉTRU, tonometre, s. n. (Fon.) Aparat electronic pentru extragerea și măsurarea frecvenței fundamentale a semnalelor vorbirii. – Din fr. tonomètre.

DOOM

tonométru (-me-tru) s. n., art. tonométrul; pl. tonométre

tonometria
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

DOOM

tonometríe (-me-tri-) s. f., art. tonometría, g.-d. tonometríi, art. tonometríei

tonometric
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

tonometrica
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

tonometrice
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

tonometricei
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

tonometricele
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

tonometricelor
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

tonometrici
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

tonometricii
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

tonometricilor
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

tonometricul
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

tonometricului
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

tonometrie
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

DOOM

tonometríe (-me-tri-) s. f., art. tonometría, g.-d. tonometríi, art. tonometríei

tonometriei
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

DOOM

tonometríe (-me-tri-) s. f., art. tonometría, g.-d. tonometríi, art. tonometríei

tonometrii
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

DOOM

tonometríe (-me-tri-) s. f., art. tonometría, g.-d. tonometríi, art. tonometríei

tonometriile
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

DOOM

tonometríe (-me-tri-) s. f., art. tonometría, g.-d. tonometríi, art. tonometríei

tonometriilor
TONOMÉTRIC, -Ă, tonometrici, -ce, adj. Referitor la tonometrie. – Din fr. tonométrique.

DOOM

tonometríe (-me-tri-) s. f., art. tonometría, g.-d. tonometríi, art. tonometríei

tonometru
TONOMÉTRU, tonometre, s. n. (Fon.) Aparat electronic pentru extragerea și măsurarea frecvenței fundamentale a semnalelor vorbirii. – Din fr. tonomètre.

DOOM

tonométru (-me-tru) s. n., art. tonométrul; pl. tonométre

tonometrul
TONOMÉTRU, tonometre, s. n. (Fon.) Aparat electronic pentru extragerea și măsurarea frecvenței fundamentale a semnalelor vorbirii. – Din fr. tonomètre.

DOOM

tonométru (-me-tru) s. n., art. tonométrul; pl. tonométre

tonometrului
TONOMÉTRU, tonometre, s. n. (Fon.) Aparat electronic pentru extragerea și măsurarea frecvenței fundamentale a semnalelor vorbirii. – Din fr. tonomètre.

DOOM

tonométru (-me-tru) s. n., art. tonométrul; pl. tonométre

tonos
TONÓS, -OÁSĂ, tonoși, -oase, adj. Cu toane, capricios.

tonoscoape
TONOSCÓP, tonoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tonoscopie. – Din tonoscopie (derivat regresiv).

tonoscoapele
TONOSCÓP, tonoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tonoscopie. – Din tonoscopie (derivat regresiv).

tonoscoapelor
TONOSCÓP, tonoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tonoscopie. – Din tonoscopie (derivat regresiv).

tonoscop
TONOSCÓP, tonoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tonoscopie. – Din tonoscopie (derivat regresiv).

tonoscopia
TONOSCOPÍE, tonoscopii, s. f. (Med.) Măsurarea tensiunii din artera centrală a retinei. – Din fr. tonoscopie.

tonoscopie
TONOSCOPÍE, tonoscopii, s. f. (Med.) Măsurarea tensiunii din artera centrală a retinei. – Din fr. tonoscopie.

tonoscopiei
TONOSCOPÍE, tonoscopii, s. f. (Med.) Măsurarea tensiunii din artera centrală a retinei. – Din fr. tonoscopie.

tonoscopii
TONOSCOPÍE, tonoscopii, s. f. (Med.) Măsurarea tensiunii din artera centrală a retinei. – Din fr. tonoscopie.

tonoscopiile
TONOSCOPÍE, tonoscopii, s. f. (Med.) Măsurarea tensiunii din artera centrală a retinei. – Din fr. tonoscopie.

tonoscopiilor
TONOSCOPÍE, tonoscopii, s. f. (Med.) Măsurarea tensiunii din artera centrală a retinei. – Din fr. tonoscopie.

tonoscopul
TONOSCÓP, tonoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tonoscopie. – Din tonoscopie (derivat regresiv).

tonoscopului
TONOSCÓP, tonoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru tonoscopie. – Din tonoscopie (derivat regresiv).

tonou
TONÓU, tonouri, s. n. Evoluție a unui avion aflat în zbor orizontal, în care acesta execută o mișcare de rotație în jurul axei sale longitudinale fără a-și schimba direcția sau înălțimea de zbor. – Din fr. tonneau.

DOOM

tonóu s. n., art. tonóul; pl. tonóuri

tonoul
TONÓU, tonouri, s. n. Evoluție a unui avion aflat în zbor orizontal, în care acesta execută o mișcare de rotație în jurul axei sale longitudinale fără a-și schimba direcția sau înălțimea de zbor. – Din fr. tonneau.

DOOM

tonóu s. n., art. tonóul; pl. tonóuri

tonoului
TONÓU, tonouri, s. n. Evoluție a unui avion aflat în zbor orizontal, în care acesta execută o mișcare de rotație în jurul axei sale longitudinale fără a-și schimba direcția sau înălțimea de zbor. – Din fr. tonneau.

DOOM

tonóu s. n., art. tonóul; pl. tonóuri

tonouri
TONÓU, tonouri, s. n. Evoluție a unui avion aflat în zbor orizontal, în care acesta execută o mișcare de rotație în jurul axei sale longitudinale fără a-și schimba direcția sau înălțimea de zbor. – Din fr. tonneau.

DOOM

tonóu s. n., art. tonóul; pl. tonóuri

tonourile
TONÓU, tonouri, s. n. Evoluție a unui avion aflat în zbor orizontal, în care acesta execută o mișcare de rotație în jurul axei sale longitudinale fără a-și schimba direcția sau înălțimea de zbor. – Din fr. tonneau.

DOOM

tonóu s. n., art. tonóul; pl. tonóuri

tonourilor
TONÓU, tonouri, s. n. Evoluție a unui avion aflat în zbor orizontal, în care acesta execută o mișcare de rotație în jurul axei sale longitudinale fără a-și schimba direcția sau înălțimea de zbor. – Din fr. tonneau.

DOOM

tonóu s. n., art. tonóul; pl. tonóuri

tonsil
TONSIL- v. tonsilă.

tonsilectomie
TONSILECTOMÍE s.f. Amigdalectomie. [Gen. -iei. / < fr. tonsillectomie].

tonsilită
TONSILÍTĂ s.f. Amigdalită. [Cf. germ. Tonsillitis].

tonsilo
TONSILO- v. tonsilă.

tonsilotomie
TONSILOTOMÍE s.f. Amigdalotomie. [Gen. -iei. / < fr. tonsilotomie].

tonsilă
TONSÍLĂ s.f. (Anat.) Amigdală. // (În forma tonsil-, tonsilo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „amigdală”. [< fr. tonsille].

tonsura
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsura
TONSÚRĂ, tonsuri, s. f. Ceremonia tunderii părului din creștetul capului la consacrarea unui călugăr catolic; (concr.) locul, de formă rotundă, rămas fără păr în urma acestei ceremonii. – Din fr. tonsure, lat. tonsura.

DOOM

tonsúră (ceremonie catolică) s. f., g.-d. art. tonsúrii; pl. tonsúri

tonsurai
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsuram
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurare
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurare
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurară
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurarăm
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurarăți
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurase
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurasem
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsuraseră
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsuraserăm
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsuraserăți
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsuraseși
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsuraseți
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurat
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurat
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurau
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurași
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurați
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurează
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurez
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsureze
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurezi
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsuri
TONSÚRĂ, tonsuri, s. f. Ceremonia tunderii părului din creștetul capului la consacrarea unui călugăr catolic; (concr.) locul, de formă rotundă, rămas fără păr în urma acestei ceremonii. – Din fr. tonsure, lat. tonsura.

DOOM

tonsúră (ceremonie catolică) s. f., g.-d. art. tonsúrii; pl. tonsúri

tonsurii
TONSÚRĂ, tonsuri, s. f. Ceremonia tunderii părului din creștetul capului la consacrarea unui călugăr catolic; (concr.) locul, de formă rotundă, rămas fără păr în urma acestei ceremonii. – Din fr. tonsure, lat. tonsura.

DOOM

tonsúră (ceremonie catolică) s. f., g.-d. art. tonsúrii; pl. tonsúri

tonsurile
TONSÚRĂ, tonsuri, s. f. Ceremonia tunderii părului din creștetul capului la consacrarea unui călugăr catolic; (concr.) locul, de formă rotundă, rămas fără păr în urma acestei ceremonii. – Din fr. tonsure, lat. tonsura.

DOOM

tonsúră (ceremonie catolică) s. f., g.-d. art. tonsúrii; pl. tonsúri

tonsurilor
TONSÚRĂ, tonsuri, s. f. Ceremonia tunderii părului din creștetul capului la consacrarea unui călugăr catolic; (concr.) locul, de formă rotundă, rămas fără păr în urma acestei ceremonii. – Din fr. tonsure, lat. tonsura.

DOOM

tonsúră (ceremonie catolică) s. f., g.-d. art. tonsúrii; pl. tonsúri

tonsurând
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tonsurînd
TONSURÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A(-și) face o tonsură. [< fr. tonsurer].

tont
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tont
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tontiniar
TONTINIÁR, -Ă adj. Referitor la tontină. [Pron. -ni-ar. / < tontină].

tontină
TONTÍNĂ s.f. Asociație în care fiecare membru contribuie la crearea unui fond comun, din care se plătesc anual supraviețuitorilor rente crescânde. [< fr. tontine, cf. Tonti – bancher italian].

tontolete
TONTOLÉTE, tontoleți, adj., s. m. (Pop.) Tont. – Tont + suf. -olete.

DOOM

tontoléte (pop.) adj. m., s. m., pl. tontoléți

tontoletele
TONTOLÉTE, tontoleți, adj., s. m. (Pop.) Tont. – Tont + suf. -olete.

DOOM

tontoléte (pop.) adj. m., s. m., pl. tontoléți

tontoletelui
TONTOLÉTE, tontoleți, adj., s. m. (Pop.) Tont. – Tont + suf. -olete.

DOOM

tontoléte (pop.) adj. m., s. m., pl. tontoléți

tontoleți
TONTOLÉTE, tontoleți, adj., s. m. (Pop.) Tont. – Tont + suf. -olete.

DOOM

tontoléte (pop.) adj. m., s. m., pl. tontoléți

tontoleții
TONTOLÉTE, tontoleți, adj., s. m. (Pop.) Tont. – Tont + suf. -olete.

DOOM

tontoléte (pop.) adj. m., s. m., pl. tontoléți

tontoleților
TONTOLÉTE, tontoleți, adj., s. m. (Pop.) Tont. – Tont + suf. -olete.

DOOM

tontoléte (pop.) adj. m., s. m., pl. tontoléți

tontoroi
TONTORÓIUL s. n. art (în expr.) A juca (sau a sări) tontoroiul = a juca sau a dansa cu mișcări bruște și cu sărituri, fără ritm; a țopăi. (Fam.; în expr.) A juca (pe cineva) tontoroiul = a obliga (pe cineva) să se supună dorințelor, capriciilor cuiva. [Var.: țonțoróiul s. n.] – Din magh. tántorogni.

tontoroiul
TONTORÓIUL s. n. art (în expr.) A juca (sau a sări) tontoroiul = a juca sau a dansa cu mișcări bruște și cu sărituri, fără ritm; a țopăi. (Fam.; în expr.) A juca (pe cineva) tontoroiul = a obliga (pe cineva) să se supună dorințelor, capriciilor cuiva. [Var.: țonțoróiul s. n.] – Din magh. tántorogni.

DOOM

tontoróiul / țonțoróiul (în expr.) s. n. art.

tontul
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tontul
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tontului
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tontului
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tontuși
tontuși conj. (glum.) totuși.

tontălăi
TONTĂLẮU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.

DOOM

tontălắu (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălắi

tontălăii
TONTĂLẮU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.

DOOM

tontălắu (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălắi

tontălăilor
TONTĂLẮU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.

DOOM

tontălắu (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălắi

tontălău
TONTĂLẮU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.

DOOM

tontălắu (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălắi

tontălăul
TONTĂLẮU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.

DOOM

tontălắu (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălắi

tontălăule
TONTĂLẮU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.

DOOM

tontălắu (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălắi

tontălăului
TONTĂLẮU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.

DOOM

tontălắu (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălắi

tonul
TON¹, toni, s. m. Pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon.

DOOM

ton¹ (pește) s. m., pl. toni

tonul
TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

DOOM

ton² (sunet, tonalitate, intonație, atmosferă, nuanță) s. n., pl. tónuri

tonului
TON¹, toni, s. m. Pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon.

DOOM

ton¹ (pește) s. m., pl. toni

tonului
TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

DOOM

ton² (sunet, tonalitate, intonație, atmosferă, nuanță) s. n., pl. tónuri

tonuri
TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

DOOM

ton² (sunet, tonalitate, intonație, atmosferă, nuanță) s. n., pl. tónuri

tonurile
TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

DOOM

ton² (sunet, tonalitate, intonație, atmosferă, nuanță) s. n., pl. tónuri

tonurilor
TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

DOOM

ton² (sunet, tonalitate, intonație, atmosferă, nuanță) s. n., pl. tónuri

tonus
TÓNUS, tonusuri, s. n. 1. Stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos (aflat în repaus). 2. Stare permanentă de excitație (în condiții de repaus) a centrilor nervoși. ♦ Fig. Energie, vigoare. – Din fr. tonus.

DOOM

tónus s. n., pl. tónusuri

tonusul
TÓNUS, tonusuri, s. n. 1. Stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos (aflat în repaus). 2. Stare permanentă de excitație (în condiții de repaus) a centrilor nervoși. ♦ Fig. Energie, vigoare. – Din fr. tonus.

DOOM

tónus s. n., pl. tónusuri

tonusului
TÓNUS, tonusuri, s. n. 1. Stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos (aflat în repaus). 2. Stare permanentă de excitație (în condiții de repaus) a centrilor nervoși. ♦ Fig. Energie, vigoare. – Din fr. tonus.

DOOM

tónus s. n., pl. tónusuri

tonusuri
TÓNUS, tonusuri, s. n. 1. Stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos (aflat în repaus). 2. Stare permanentă de excitație (în condiții de repaus) a centrilor nervoși. ♦ Fig. Energie, vigoare. – Din fr. tonus.

DOOM

tónus s. n., pl. tónusuri

tonusurile
TÓNUS, tonusuri, s. n. 1. Stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos (aflat în repaus). 2. Stare permanentă de excitație (în condiții de repaus) a centrilor nervoși. ♦ Fig. Energie, vigoare. – Din fr. tonus.

DOOM

tónus s. n., pl. tónusuri

tonusurilor
TÓNUS, tonusuri, s. n. 1. Stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos (aflat în repaus). 2. Stare permanentă de excitație (în condiții de repaus) a centrilor nervoși. ♦ Fig. Energie, vigoare. – Din fr. tonus.

DOOM

tónus s. n., pl. tónusuri

tonări
TONÁRE s. f. 1. Acoperire a părților albe ale unei tipărituri executate în tipar plan cu un strat de cerneală. 2. (Fot.) Virare. – Din ton².

DOOM

tonáre s. f., g.-d. art. tonắrii

tonării
TONÁRE s. f. 1. Acoperire a părților albe ale unei tipărituri executate în tipar plan cu un strat de cerneală. 2. (Fot.) Virare. – Din ton².

DOOM

tonáre s. f., g.-d. art. tonắrii

tonările
TONÁRE s. f. 1. Acoperire a părților albe ale unei tipărituri executate în tipar plan cu un strat de cerneală. 2. (Fot.) Virare. – Din ton².

DOOM

tonáre s. f., g.-d. art. tonắrii

tonărilor
TONÁRE s. f. 1. Acoperire a părților albe ale unei tipărituri executate în tipar plan cu un strat de cerneală. 2. (Fot.) Virare. – Din ton².

DOOM

tonáre s. f., g.-d. art. tonắrii

tonți
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tonți
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tonții
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tonții
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tonților
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tonților
TÂNT, -Ă adj. v. tont.

DOOM

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

top
TOP¹- v. topo-.

top
TOP², topuri, s. n. Termen folosit pentru clasamentul vârfurilor profesionale din domeniul muzicii, filmului etc., care la un moment dat au dobândit maximum de popularitate. – Din engl. top.

DOOM

*top-modél s. n., pl. top-modéle

top
-TOP² Element secund de compunere savantă cu semnificația „loc”, „regiune”. [< fr. -top, cf. gr. topos].

topalgie
TOPALGÍE s.f. (Med.) Senzație dureroasă precis localizată. [Gen. -iei. / < fr. topoalgie, cf. gr. topos – loc, algos – durere].

topaz
TOPÁZ, topaze, s. n. Silicat natural de aluminiu cu fluor, cristalizat în sistemul rombic, de obicei de culoare galbenă, folosit ca piatră prețioasă. [Pl. și: topazuri] – Din fr. topaze.

DOOM

topáz s. n., pl. topáze

topaz
TOPÁZ, topaze, s. n. Silicat natural de aluminiu cu fluor, cristalizat în sistemul rombic, de obicei de culoare galbenă, folosită ca piatră prețioasă. [Pl. și: topazuri] – Din fr. topaze.

topaze
TOPÁZ, topaze, s. n. Silicat natural de aluminiu cu fluor, cristalizat în sistemul rombic, de obicei de culoare galbenă, folosit ca piatră prețioasă. [Pl. și: topazuri] – Din fr. topaze.

DOOM

topáz s. n., pl. topáze

topazele
TOPÁZ, topaze, s. n. Silicat natural de aluminiu cu fluor, cristalizat în sistemul rombic, de obicei de culoare galbenă, folosit ca piatră prețioasă. [Pl. și: topazuri] – Din fr. topaze.

DOOM

topáz s. n., pl. topáze

topazelor
TOPÁZ, topaze, s. n. Silicat natural de aluminiu cu fluor, cristalizat în sistemul rombic, de obicei de culoare galbenă, folosit ca piatră prețioasă. [Pl. și: topazuri] – Din fr. topaze.

DOOM

topáz s. n., pl. topáze

topazul
TOPÁZ, topaze, s. n. Silicat natural de aluminiu cu fluor, cristalizat în sistemul rombic, de obicei de culoare galbenă, folosit ca piatră prețioasă. [Pl. și: topazuri] – Din fr. topaze.

DOOM

topáz s. n., pl. topáze

topazului
TOPÁZ, topaze, s. n. Silicat natural de aluminiu cu fluor, cristalizat în sistemul rombic, de obicei de culoare galbenă, folosit ca piatră prețioasă. [Pl. și: topazuri] – Din fr. topaze.

DOOM

topáz s. n., pl. topáze

topcii
TOPCÍU, topcii, s. m. (Înv.) Tunar, artilerist. – Din tc. topçu.

DOOM

topcíu (înv.) s. m., art. topcíul; pl. topcíi, art. topcíii (-ci-ii)

topciii
TOPCÍU, topcii, s. m. (Înv.) Tunar, artilerist. – Din tc. topçu.

DOOM

topcíu (înv.) s. m., art. topcíul; pl. topcíi, art. topcíii (-ci-ii)

topciilor
TOPCÍU, topcii, s. m. (Înv.) Tunar, artilerist. – Din tc. topçu.

DOOM

topcíu (înv.) s. m., art. topcíul; pl. topcíi, art. topcíii (-ci-ii)

topciu
TOPCÍU, topcii, s. m. (Înv.) Tunar, artilerist. – Din tc. topçu.

DOOM

topcíu (înv.) s. m., art. topcíul; pl. topcíi, art. topcíii (-ci-ii)

topciul
TOPCÍU, topcii, s. m. (Înv.) Tunar, artilerist. – Din tc. topçu.

DOOM

topcíu (înv.) s. m., art. topcíul; pl. topcíi, art. topcíii (-ci-ii)

topciului
TOPCÍU, topcii, s. m. (Înv.) Tunar, artilerist. – Din tc. topçu.

DOOM

topcíu (înv.) s. m., art. topcíul; pl. topcíi, art. topcíii (-ci-ii)

topea
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topeai
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topeală
topeală, topeli s. f. I. fugă, retragere precipitată. II. interj. fugi!, șterge-o!, dispari!

topeam
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topeanu
topeanu s. invar., interj. v. topeală.

topească
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topeau
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topeați
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topenia
TOPÉNIE, topenii, s. f. (Fam.) Prăpăd, dezastru. ◊ Expr. Topenia pământului = a) din cale-afară, peste măsură; b) căldură foarte mare, caniculă, arșiță. – Topi + suf. -enie.

DOOM

topénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. topénia (-ni-a), g.-d. art. topéniei; pl. topénii, art. topéniile (-ni-i-)

topenie
TOPÉNIE, topenii, s. f. (Fam.) Prăpăd, dezastru. ◊ Expr. Topenia pământului = a) din cale-afară, peste măsură; b) căldură foarte mare, caniculă, arșiță. – Topi + suf. -enie.

DOOM

topénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. topénia (-ni-a), g.-d. art. topéniei; pl. topénii, art. topéniile (-ni-i-)

topeniei
TOPÉNIE, topenii, s. f. (Fam.) Prăpăd, dezastru. ◊ Expr. Topenia pământului = a) din cale-afară, peste măsură; b) căldură foarte mare, caniculă, arșiță. – Topi + suf. -enie.

DOOM

topénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. topénia (-ni-a), g.-d. art. topéniei; pl. topénii, art. topéniile (-ni-i-)

topenii
TOPÉNIE, topenii, s. f. (Fam.) Prăpăd, dezastru. ◊ Expr. Topenia pământului = a) din cale-afară, peste măsură; b) căldură foarte mare, caniculă, arșiță. – Topi + suf. -enie.

DOOM

topénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. topénia (-ni-a), g.-d. art. topéniei; pl. topénii, art. topéniile (-ni-i-)

topeniile
TOPÉNIE, topenii, s. f. (Fam.) Prăpăd, dezastru. ◊ Expr. Topenia pământului = a) din cale-afară, peste măsură; b) căldură foarte mare, caniculă, arșiță. – Topi + suf. -enie.

DOOM

topénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. topénia (-ni-a), g.-d. art. topéniei; pl. topénii, art. topéniile (-ni-i-)

topeniilor
TOPÉNIE, topenii, s. f. (Fam.) Prăpăd, dezastru. ◊ Expr. Topenia pământului = a) din cale-afară, peste măsură; b) căldură foarte mare, caniculă, arșiță. – Topi + suf. -enie.

DOOM

topénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. topénia (-ni-a), g.-d. art. topéniei; pl. topénii, art. topéniile (-ni-i-)

topesc
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topescu
topescu s. invar., interj. v. topeală.

topește
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topești
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topfiz
topfiz, topfizi s. m. prost, lipsit de simț practic; fraier.

topi
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topic
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópic² (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

topica
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópic² (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

topica
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópică (ordinea cuvintelor) s. f., g.-d. art. tópicii

topice
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópic² (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

topicei
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópic² (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

topicele
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópic² (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

topicelor
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópic² (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

topici
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópic² (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

topici
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópică (ordinea cuvintelor) s. f., g.-d. art. tópicii

topicii
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópic² (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

topicii
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópică (ordinea cuvintelor) s. f., g.-d. art. tópicii

topicile
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópică (ordinea cuvintelor) s. f., g.-d. art. tópicii

topicilor
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópic² (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

topicilor
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópică (ordinea cuvintelor) s. f., g.-d. art. tópicii

topicul
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópic² (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

topicului
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

DOOM

tópic² (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

topii
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topila
TOPÍLĂ, topile, s. f. 1. Loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, săpat în câmp și legat printr-un canal de o apă curgătoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). – Din bg., sb. topilo.

DOOM

topílă s. f., g.-d. art. topílei; pl. topíle

topile
TOPÍLĂ, topile, s. f. 1. Loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, săpat în câmp și legat printr-un canal de o apă curgătoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). – Din bg., sb. topilo.

DOOM

topílă s. f., g.-d. art. topílei; pl. topíle

topilei
TOPÍLĂ, topile, s. f. 1. Loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, săpat în câmp și legat printr-un canal de o apă curgătoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). – Din bg., sb. topilo.

DOOM

topílă s. f., g.-d. art. topílei; pl. topíle

topilele
TOPÍLĂ, topile, s. f. 1. Loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, săpat în câmp și legat printr-un canal de o apă curgătoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). – Din bg., sb. topilo.

DOOM

topílă s. f., g.-d. art. topílei; pl. topíle

topilelor
TOPÍLĂ, topile, s. f. 1. Loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, săpat în câmp și legat printr-un canal de o apă curgătoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). – Din bg., sb. topilo.

DOOM

topílă s. f., g.-d. art. topílei; pl. topíle

topim
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topinambur
TOPINAMBÚR, topinamburi, s. m. (Bot.) Nap (2) (Helianthus tuberosus). – Din fr. topinambour.

DOOM

topinambúr s. m., pl. topinambúri

topinamburi
TOPINAMBÚR, topinamburi, s. m. (Bot.) Nap (2) (Helianthus tuberosus). – Din fr. topinambour.

DOOM

topinambúr s. m., pl. topinambúri

topinamburii
TOPINAMBÚR, topinamburi, s. m. (Bot.) Nap (2) (Helianthus tuberosus). – Din fr. topinambour.

DOOM

topinambúr s. m., pl. topinambúri

topinamburilor
TOPINAMBÚR, topinamburi, s. m. (Bot.) Nap (2) (Helianthus tuberosus). – Din fr. topinambour.

DOOM

topinambúr s. m., pl. topinambúri

topinamburul
TOPINAMBÚR, topinamburi, s. m. (Bot.) Nap (2) (Helianthus tuberosus). – Din fr. topinambour.

DOOM

topinambúr s. m., pl. topinambúri

topinamburului
TOPINAMBÚR, topinamburi, s. m. (Bot.) Nap (2) (Helianthus tuberosus). – Din fr. topinambour.

DOOM

topinambúr s. m., pl. topinambúri

topind
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topire
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topire
TOPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) topi și rezultatul ei. – V. topi.

DOOM

topíre s. f., g.-d. art. topírii

topirea
TOPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) topi și rezultatul ei. – V. topi.

DOOM

topíre s. f., g.-d. art. topírii

topiri
TOPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) topi și rezultatul ei. – V. topi.

DOOM

topíre s. f., g.-d. art. topírii

topirii
TOPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) topi și rezultatul ei. – V. topi.

DOOM

topíre s. f., g.-d. art. topírii

topirile
TOPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) topi și rezultatul ei. – V. topi.

DOOM

topíre s. f., g.-d. art. topírii

topirilor
TOPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) topi și rezultatul ei. – V. topi.

DOOM

topíre s. f., g.-d. art. topírii

topiră
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topirăm
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topirăți
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topise
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topisem
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topiseră
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topiserăm
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topiserăți
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topiseși
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topiseți
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topist
TOPÍST, topiști, s. m. Persoană care stabilește topuri². – Top² + suf. -ist.

topistul
TOPÍST, topiști, s. m. Persoană care stabilește topuri². – Top² + suf. -ist.

topistului
TOPÍST, topiști, s. m. Persoană care stabilește topuri². – Top² + suf. -ist.

topit
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topit
TOPÍT², -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăgujt, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.

topit
TOPÍT¹ s. n. Faptul de a (se) topi. – V. topi.

DOOM

topít s. n.

topita
TOPÍT², -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăgujt, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.

topite
TOPÍT², -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăgujt, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.

topitei
TOPÍT², -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăgujt, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.

topitele
TOPÍT², -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăgujt, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.

topitelor
TOPÍT², -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăgujt, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.

topitoare
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitoáre¹ (cuptor, vas de topit) s. f., g.-d. art. topitórii; pl. topitóri

topitoare
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitór² (instalație) s. n., pl. topitoáre

topitoarea
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitoáre¹ (cuptor, vas de topit) s. f., g.-d. art. topitórii; pl. topitóri

topitoarea
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitór² (instalație) s. n., pl. topitoáre

topitoarei
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitór² (instalație) s. n., pl. topitoáre

topitoarele
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitór² (instalație) s. n., pl. topitoáre

topitoarelor
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitór² (instalație) s. n., pl. topitoáre

topitor
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitór² (instalație) s. n., pl. topitoáre

topitori
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitoáre¹ (cuptor, vas de topit) s. f., g.-d. art. topitórii; pl. topitóri

topitori
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitór² (instalație) s. n., pl. topitoáre

topitoria
TOPITORÍE, topitorii, s. f. Instalație pentru topirea unor materiale. ♦ Unitate industrială în care, din tulpinile de in, de cânepă etc., se separă, prin topire, fibrele textile liberiene și se prelucrează pentru obținerea fuiorului. – Topitor + suf. -ie.

DOOM

topitoríe s. f., art. topitoría, g.-d. art. topitoríei; pl. topitoríi, art. topitoríile

topitorie
TOPITORÍE, topitorii, s. f. Instalație pentru topirea unor materiale. ♦ Unitate industrială în care, din tulpinile de in, de cânepă etc., se separă, prin topire, fibrele textile liberiene și se prelucrează pentru obținerea fuiorului. – Topitor + suf. -ie.

DOOM

topitoríe s. f., art. topitoría, g.-d. art. topitoríei; pl. topitoríi, art. topitoríile

topitoriei
TOPITORÍE, topitorii, s. f. Instalație pentru topirea unor materiale. ♦ Unitate industrială în care, din tulpinile de in, de cânepă etc., se separă, prin topire, fibrele textile liberiene și se prelucrează pentru obținerea fuiorului. – Topitor + suf. -ie.

DOOM

topitoríe s. f., art. topitoría, g.-d. art. topitoríei; pl. topitoríi, art. topitoríile

topitorii
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitoáre¹ (cuptor, vas de topit) s. f., g.-d. art. topitórii; pl. topitóri

topitorii
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitór² (instalație) s. n., pl. topitoáre

topitorii
TOPITORÍE, topitorii, s. f. Instalație pentru topirea unor materiale. ♦ Unitate industrială în care, din tulpinile de in, de cânepă etc., se separă, prin topire, fibrele textile liberiene și se prelucrează pentru obținerea fuiorului. – Topitor + suf. -ie.

DOOM

topitoríe s. f., art. topitoría, g.-d. art. topitoríei; pl. topitoríi, art. topitoríile

topitoriile
TOPITORÍE, topitorii, s. f. Instalație pentru topirea unor materiale. ♦ Unitate industrială în care, din tulpinile de in, de cânepă etc., se separă, prin topire, fibrele textile liberiene și se prelucrează pentru obținerea fuiorului. – Topitor + suf. -ie.

DOOM

topitoríe s. f., art. topitoría, g.-d. art. topitoríei; pl. topitoríi, art. topitoríile

topitoriilor
TOPITORÍE, topitorii, s. f. Instalație pentru topirea unor materiale. ♦ Unitate industrială în care, din tulpinile de in, de cânepă etc., se separă, prin topire, fibrele textile liberiene și se prelucrează pentru obținerea fuiorului. – Topitor + suf. -ie.

DOOM

topitoríe s. f., art. topitoría, g.-d. art. topitoríei; pl. topitoríi, art. topitoríile

topitorile
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitoáre¹ (cuptor, vas de topit) s. f., g.-d. art. topitórii; pl. topitóri

topitorilor
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitoáre¹ (cuptor, vas de topit) s. f., g.-d. art. topitórii; pl. topitóri

topitorilor
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitór² (instalație) s. n., pl. topitoáre

topitorul
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitór² (instalație) s. n., pl. topitoáre

topitorului
TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

DOOM

topitór² (instalație) s. n., pl. topitoáre

topitul
TOPÍT², -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăgujt, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.

topitului
TOPÍT², -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăgujt, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.

topitura
TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦ Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 2. (Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. – Topi + suf. -tură.

DOOM

topitúră (substanță lichidă) s. f., g.-d. art. topitúrii; pl. topitúri

topituri
TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦ Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 2. (Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. – Topi + suf. -tură.

DOOM

topitúră (substanță lichidă) s. f., g.-d. art. topitúrii; pl. topitúri

topiturii
TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦ Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 2. (Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. – Topi + suf. -tură.

DOOM

topitúră (substanță lichidă) s. f., g.-d. art. topitúrii; pl. topitúri

topiturile
TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦ Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 2. (Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. – Topi + suf. -tură.

DOOM

topitúră (substanță lichidă) s. f., g.-d. art. topitúrii; pl. topitúri

topiturilor
TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦ Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 2. (Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. – Topi + suf. -tură.

DOOM

topitúră (substanță lichidă) s. f., g.-d. art. topitúrii; pl. topitúri

topiși
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topiști
TOPÍST, topiști, s. m. Persoană care stabilește topuri². – Top² + suf. -ist.

topiștii
TOPÍST, topiști, s. m. Persoană care stabilește topuri². – Top² + suf. -ist.

topiștilor
TOPÍST, topiști, s. m. Persoană care stabilește topuri². – Top² + suf. -ist.

topiți
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

DOOM

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă

topiți
TOPÍT², -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăgujt, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.

topiții
TOPÍT², -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăgujt, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.

topiților
TOPÍT², -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăgujt, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.

topless
TÓPLESS adj. invar. Care are sânii goi; dezbrăcată până la brâu. ♦ (Despre costume de baie) care are numai slip. – Din engl. topless.

DOOM

tópless (angl.) adj. invar.

toplițean
TOPLIȚEÁN, -Ă, toplițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Toplița. 2. Adj. Care aparține orașului Toplița sau toplițenilor (1), privitor la Toplița ori la toplițeni. – Toplița (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*toplițeán (to-pli-) adj. m., s. m., pl. toplițéni; adj. f. toplițeánă, pl. toplițéne

toplițean
TOPLIȚEÁN, -Ă, toplițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Toplița. 2. Adj. Care aparține orașului Toplița sau toplițenilor (1), privitor la Toplița ori la toplițeni. – Toplița (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*toplițeán (to-pli-) adj. m., s. m., pl. toplițéni; adj. f. toplițeánă, pl. toplițéne

toplițeancă
TOPLIȚEÁNCĂ, toplițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Toplița. – Toplițean + suf. -că.

DOOM

*toplițeáncă (to-pli-) s. f., g.-d. art. toplițéncei; pl. toplițénce

topliță
TÓPLIȚĂ, toplițe, s. f. (Reg.) 1. Izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă caldă care nu îngheață iarna. 2. Braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă. 3. Loc special amenajat într-o topliță (1, 2) pentru puieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare. – Din sl. toplica.

DOOM

tópliță (reg.) (to-pli-) s. f., g.-d. art. tópliței; pl. tóplițe

topmodel
TOP-MODÉL, top-modele, s. n. Manechin. – Din engl. top-model.

topo
TOPO- Element de compunere însemnând „loc”, „regiune”, care servește la formarea unor substantive. – Din fr. topo-.

topoare
TOPÓR, topoare, s. n. Unealtă pentru tăiat copaci, pentru despicat lemne etc., formată dintr-un corp de oțel cu tăiș la un capăt și cu un orificiu la partea opusă, în care se fixează o coadă de lemn tare. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = Fără finețe; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de îndurat greutăți mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. – Din sl. toporŭ.

DOOM

topór s. n., pl. topoáre

topoarele
TOPÓR, topoare, s. n. Unealtă pentru tăiat copaci, pentru despicat lemne etc., formată dintr-un corp de oțel cu tăiș la un capăt și cu un orificiu la partea opusă, în care se fixează o coadă de lemn tare. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = Fără finețe; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de îndurat greutăți mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. – Din sl. toporŭ.

DOOM

topór s. n., pl. topoáre

topoarelor
TOPÓR, topoare, s. n. Unealtă pentru tăiat copaci, pentru despicat lemne etc., formată dintr-un corp de oțel cu tăiș la un capăt și cu un orificiu la partea opusă, în care se fixează o coadă de lemn tare. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = Fără finețe; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de îndurat greutăți mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. – Din sl. toporŭ.

DOOM

topór s. n., pl. topoáre

topocentre
TOPOCÉNTRU, topocentre, s. n. (Astron.) Locul de observație considerat ca punct de origine. – Topo- + centru.

topocentrele
TOPOCÉNTRU, topocentre, s. n. (Astron.) Locul de observație considerat ca punct de origine. – Topo- + centru.

topocentrelor
TOPOCÉNTRU, topocentre, s. n. (Astron.) Locul de observație considerat ca punct de origine. – Topo- + centru.

topocentric
TOPOCÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la topocentru. [Cf. germ. topozentrisch].

topocentru
TOPOCÉNTRU, topocentre, s. n. (Astron.) Locul de observație considerat ca punct de origine. – Topo- + centru.

topocentrul
TOPOCÉNTRU, topocentre, s. n. (Astron.) Locul de observație considerat ca punct de origine. – Topo- + centru.

topocentrului
TOPOCÉNTRU, topocentre, s. n. (Astron.) Locul de observație considerat ca punct de origine. – Topo- + centru.

topoclima
TOPOCLÍMĂ s. f. Climă influențată de condițiile geografice (de relief) locale sau de suprafețele ocupate de construcții. – Topo- + climă.

DOOM

topoclímă (-po-cli-) s. f., g.-d. art. topoclímei

topoclimatologia
TOPOCLIMATOLOGÍE s. f. Ramură a climatologiei care studiază datele meteorologice din imediata apropiere a solului. – Topo- + climatologie.

topoclimatologic
TOPOCLIMATOLÓGIC, -Ă, topoclimatologici, -ce, adj. Referitor la topoclimatologie, care ține de topoclimatologie. – Din fr. topoclimatologie.

topoclimatologica
TOPOCLIMATOLÓGIC, -Ă, topoclimatologici, -ce, adj. Referitor la topoclimatologie, care ține de topoclimatologie. – Din fr. topoclimatologie.

topoclimatologice
TOPOCLIMATOLÓGIC, -Ă, topoclimatologici, -ce, adj. Referitor la topoclimatologie, care ține de topoclimatologie. – Din fr. topoclimatologie.

topoclimatologicei
TOPOCLIMATOLÓGIC, -Ă, topoclimatologici, -ce, adj. Referitor la topoclimatologie, care ține de topoclimatologie. – Din fr. topoclimatologie.

topoclimatologicele
TOPOCLIMATOLÓGIC, -Ă, topoclimatologici, -ce, adj. Referitor la topoclimatologie, care ține de topoclimatologie. – Din fr. topoclimatologie.

topoclimatologicelor
TOPOCLIMATOLÓGIC, -Ă, topoclimatologici, -ce, adj. Referitor la topoclimatologie, care ține de topoclimatologie. – Din fr. topoclimatologie.

topoclimatologici
TOPOCLIMATOLÓGIC, -Ă, topoclimatologici, -ce, adj. Referitor la topoclimatologie, care ține de topoclimatologie. – Din fr. topoclimatologie.

topoclimatologicii
TOPOCLIMATOLÓGIC, -Ă, topoclimatologici, -ce, adj. Referitor la topoclimatologie, care ține de topoclimatologie. – Din fr. topoclimatologie.

topoclimatologicilor
TOPOCLIMATOLÓGIC, -Ă, topoclimatologici, -ce, adj. Referitor la topoclimatologie, care ține de topoclimatologie. – Din fr. topoclimatologie.

topoclimatologicul
TOPOCLIMATOLÓGIC, -Ă, topoclimatologici, -ce, adj. Referitor la topoclimatologie, care ține de topoclimatologie. – Din fr. topoclimatologie.

topoclimatologicului
TOPOCLIMATOLÓGIC, -Ă, topoclimatologici, -ce, adj. Referitor la topoclimatologie, care ține de topoclimatologie. – Din fr. topoclimatologie.

topoclimatologie
TOPOCLIMATOLOGÍE s. f. Ramură a climatologiei care studiază datele meteorologice din imediata apropiere a solului. – Topo- + climatologie.

topoclimatologiei
TOPOCLIMATOLOGÍE s. f. Ramură a climatologiei care studiază datele meteorologice din imediata apropiere a solului. – Topo- + climatologie.

topoclimatologii
TOPOCLIMATOLOGÍE s. f. Ramură a climatologiei care studiază datele meteorologice din imediata apropiere a solului. – Topo- + climatologie.

topoclime
TOPOCLÍMĂ s. f. Climă influențată de condițiile geografice (de relief) locale sau de suprafețele ocupate de construcții. – Topo- + climă.

DOOM

topoclímă (-po-cli-) s. f., g.-d. art. topoclímei

topoclimei
TOPOCLÍMĂ s. f. Climă influențată de condițiile geografice (de relief) locale sau de suprafețele ocupate de construcții. – Topo- + climă.

DOOM

topoclímă (-po-cli-) s. f., g.-d. art. topoclímei

topoclimele
TOPOCLÍMĂ s. f. Climă influențată de condițiile geografice (de relief) locale sau de suprafețele ocupate de construcții. – Topo- + climă.

DOOM

topoclímă (-po-cli-) s. f., g.-d. art. topoclímei

topoclimelor
TOPOCLÍMĂ s. f. Climă influențată de condițiile geografice (de relief) locale sau de suprafețele ocupate de construcții. – Topo- + climă.

DOOM

topoclímă (-po-cli-) s. f., g.-d. art. topoclímei

topofobia
TOPOFOBÍE s. f. (Med.) Stare de frică bolnăvicioasă, obsedantă și nemotivată față de un anumit loc. – Din fr. topophobie.

DOOM

topofobíe s. f., art. topofobía, g.-d. topofobíi, art. topofobíei

topofobie
TOPOFOBÍE s. f. (Med.) Stare de frică bolnăvicioasă, obsedantă și nemotivată față de un anumit loc. – Din fr. topophobie.

DOOM

topofobíe s. f., art. topofobía, g.-d. topofobíi, art. topofobíei

topofobiei
TOPOFOBÍE s. f. (Med.) Stare de frică bolnăvicioasă, obsedantă și nemotivată față de un anumit loc. – Din fr. topophobie.

DOOM

topofobíe s. f., art. topofobía, g.-d. topofobíi, art. topofobíei

topofobii
TOPOFOBÍE s. f. (Med.) Stare de frică bolnăvicioasă, obsedantă și nemotivată față de un anumit loc. – Din fr. topophobie.

DOOM

topofobíe s. f., art. topofobía, g.-d. topofobíi, art. topofobíei

topofobiile
TOPOFOBÍE s. f. (Med.) Stare de frică bolnăvicioasă, obsedantă și nemotivată față de un anumit loc. – Din fr. topophobie.

DOOM

topofobíe s. f., art. topofobía, g.-d. topofobíi, art. topofobíei

topofobiilor
TOPOFOBÍE s. f. (Med.) Stare de frică bolnăvicioasă, obsedantă și nemotivată față de un anumit loc. – Din fr. topophobie.

DOOM

topofobíe s. f., art. topofobía, g.-d. topofobíi, art. topofobíei

topogan
TOPOGÁN s. n. v. tobogan.

DOOM

topogán v. tobogán

topograf
TOPOGRÁF, -Ă, topografi, -e, s. m. și f. Specialist în topografie. – Din fr. topographe.

DOOM

topográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. topográfei; pl. topográfe

topografa
TOPOGRÁF, -Ă, topografi, -e, s. m. și f. Specialist în topografie. – Din fr. topographe.

DOOM

topográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. topográfei; pl. topográfe

topografe
TOPOGRÁF, -Ă, topografi, -e, s. m. și f. Specialist în topografie. – Din fr. topographe.

DOOM

topográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. topográfei; pl. topográfe

topografei
TOPOGRÁF, -Ă, topografi, -e, s. m. și f. Specialist în topografie. – Din fr. topographe.

DOOM

topográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. topográfei; pl. topográfe

topografele
TOPOGRÁF, -Ă, topografi, -e, s. m. și f. Specialist în topografie. – Din fr. topographe.

DOOM

topográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. topográfei; pl. topográfe

topografelor
TOPOGRÁF, -Ă, topografi, -e, s. m. și f. Specialist în topografie. – Din fr. topographe.

DOOM

topográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. topográfei; pl. topográfe

topografi
TOPOGRÁF, -Ă, topografi, -e, s. m. și f. Specialist în topografie. – Din fr. topographe.

DOOM

topográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. topográfei; pl. topográfe

topografia
TOPOGRAFÍE, (2) topografii, s. f. 1. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor pentru porțiuni restrânse din suprafața Pământului și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a acestora în plan orizontal, în scopul întocmirii de hărți și planuri. 2. Descriere amănunțită a unui loc sub raportul așezării, configurației etc.; mod în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.

DOOM

topografíe (-po-gra-) s. f., art. topografía, g.-d. art. topografíei; pl. topografíi, art. topografíile

topografic
TOPOGRÁFIC, -Ă, topografici, -ce, adj. Care ține de topografie, privitor la topografie, de topografie. – Din fr. topographique.

DOOM

topográfic (-po-gra-) adj. m., pl. topográfici; f. topográfică, pl. topográfice

topografica
TOPOGRÁFIC, -Ă, topografici, -ce, adj. Care ține de topografie, privitor la topografie, de topografie. – Din fr. topographique.

DOOM

topográfic (-po-gra-) adj. m., pl. topográfici; f. topográfică, pl. topográfice

topografice
TOPOGRÁFIC, -Ă, topografici, -ce, adj. Care ține de topografie, privitor la topografie, de topografie. – Din fr. topographique.

DOOM

topográfic (-po-gra-) adj. m., pl. topográfici; f. topográfică, pl. topográfice

topograficei
TOPOGRÁFIC, -Ă, topografici, -ce, adj. Care ține de topografie, privitor la topografie, de topografie. – Din fr. topographique.

DOOM

topográfic (-po-gra-) adj. m., pl. topográfici; f. topográfică, pl. topográfice

topograficele
TOPOGRÁFIC, -Ă, topografici, -ce, adj. Care ține de topografie, privitor la topografie, de topografie. – Din fr. topographique.

DOOM

topográfic (-po-gra-) adj. m., pl. topográfici; f. topográfică, pl. topográfice

topograficelor
TOPOGRÁFIC, -Ă, topografici, -ce, adj. Care ține de topografie, privitor la topografie, de topografie. – Din fr. topographique.

DOOM

topográfic (-po-gra-) adj. m., pl. topográfici; f. topográfică, pl. topográfice

topografici
TOPOGRÁFIC, -Ă, topografici, -ce, adj. Care ține de topografie, privitor la topografie, de topografie. – Din fr. topographique.

DOOM

topográfic (-po-gra-) adj. m., pl. topográfici; f. topográfică, pl. topográfice

topograficii
TOPOGRÁFIC, -Ă, topografici, -ce, adj. Care ține de topografie, privitor la topografie, de topografie. – Din fr. topographique.

DOOM

topográfic (-po-gra-) adj. m., pl. topográfici; f. topográfică, pl. topográfice

topograficilor
TOPOGRÁFIC, -Ă, topografici, -ce, adj. Care ține de topografie, privitor la topografie, de topografie. – Din fr. topographique.

DOOM

topográfic (-po-gra-) adj. m., pl. topográfici; f. topográfică, pl. topográfice

topograficul
TOPOGRÁFIC, -Ă, topografici, -ce, adj. Care ține de topografie, privitor la topografie, de topografie. – Din fr. topographique.

DOOM

topográfic (-po-gra-) adj. m., pl. topográfici; f. topográfică, pl. topográfice

topograficului
TOPOGRÁFIC, -Ă, topografici, -ce, adj. Care ține de topografie, privitor la topografie, de topografie. – Din fr. topographique.

DOOM

topográfic (-po-gra-) adj. m., pl. topográfici; f. topográfică, pl. topográfice

topografie
TOPOGRAFÍE, (2) topografii, s. f. 1. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor pentru porțiuni restrânse din suprafața Pământului și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a acestora în plan orizontal, în scopul întocmirii de hărți și planuri. 2. Descriere amănunțită a unui loc sub raportul așezării, configurației etc.; mod în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.

DOOM

topografíe (-po-gra-) s. f., art. topografía, g.-d. art. topografíei; pl. topografíi, art. topografíile

topografiei
TOPOGRAFÍE, (2) topografii, s. f. 1. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor pentru porțiuni restrânse din suprafața Pământului și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a acestora în plan orizontal, în scopul întocmirii de hărți și planuri. 2. Descriere amănunțită a unui loc sub raportul așezării, configurației etc.; mod în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.

DOOM

topografíe (-po-gra-) s. f., art. topografía, g.-d. art. topografíei; pl. topografíi, art. topografíile

topografii
TOPOGRÁF, -Ă, topografi, -e, s. m. și f. Specialist în topografie. – Din fr. topographe.

DOOM

topográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. topográfei; pl. topográfe

topografii
TOPOGRAFÍE, (2) topografii, s. f. 1. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor pentru porțiuni restrânse din suprafața Pământului și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a acestora în plan orizontal, în scopul întocmirii de hărți și planuri. 2. Descriere amănunțită a unui loc sub raportul așezării, configurației etc.; mod în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.

DOOM

topografíe (-po-gra-) s. f., art. topografía, g.-d. art. topografíei; pl. topografíi, art. topografíile

topografiile
TOPOGRAFÍE, (2) topografii, s. f. 1. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor pentru porțiuni restrânse din suprafața Pământului și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a acestora în plan orizontal, în scopul întocmirii de hărți și planuri. 2. Descriere amănunțită a unui loc sub raportul așezării, configurației etc.; mod în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.

DOOM

topografíe (-po-gra-) s. f., art. topografía, g.-d. art. topografíei; pl. topografíi, art. topografíile

topografiilor
TOPOGRAFÍE, (2) topografii, s. f. 1. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor pentru porțiuni restrânse din suprafața Pământului și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a acestora în plan orizontal, în scopul întocmirii de hărți și planuri. 2. Descriere amănunțită a unui loc sub raportul așezării, configurației etc.; mod în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.

DOOM

topografíe (-po-gra-) s. f., art. topografía, g.-d. art. topografíei; pl. topografíi, art. topografíile

topografilor
TOPOGRÁF, -Ă, topografi, -e, s. m. și f. Specialist în topografie. – Din fr. topographe.

DOOM

topográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. topográfei; pl. topográfe

topograful
TOPOGRÁF, -Ă, topografi, -e, s. m. și f. Specialist în topografie. – Din fr. topographe.

DOOM

topográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. topográfei; pl. topográfe

topografului
TOPOGRÁF, -Ă, topografi, -e, s. m. și f. Specialist în topografie. – Din fr. topographe.

DOOM

topográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. topográfei; pl. topográfe

topologia
TOPOLOGÍE s. f. Ramură a matematicii care studiază proprietățile mulțimilor de puncte neschimbătoare față de unele transformări. ♦ Structură matematică definită pe un spațiu cu ajutorul unor părți ale acestui spațiu. – Din fr. topologie.

DOOM

topologíe s. f., art. topología, g.-d. topologíi, art. topologíei

topologic
TOPOLÓGIC, -Ă, topologici, -ce, adj. Referitor la topologie, care ține de topologie. – Din fr. topologique.

topologica
TOPOLÓGIC, -Ă, topologici, -ce, adj. Referitor la topologie, care ține de topologie. – Din fr. topologique.

topologice
TOPOLÓGIC, -Ă, topologici, -ce, adj. Referitor la topologie, care ține de topologie. – Din fr. topologique.

topologicei
TOPOLÓGIC, -Ă, topologici, -ce, adj. Referitor la topologie, care ține de topologie. – Din fr. topologique.

topologicele
TOPOLÓGIC, -Ă, topologici, -ce, adj. Referitor la topologie, care ține de topologie. – Din fr. topologique.

topologicelor
TOPOLÓGIC, -Ă, topologici, -ce, adj. Referitor la topologie, care ține de topologie. – Din fr. topologique.

topologici
TOPOLÓGIC, -Ă, topologici, -ce, adj. Referitor la topologie, care ține de topologie. – Din fr. topologique.

topologicii
TOPOLÓGIC, -Ă, topologici, -ce, adj. Referitor la topologie, care ține de topologie. – Din fr. topologique.

topologicilor
TOPOLÓGIC, -Ă, topologici, -ce, adj. Referitor la topologie, care ține de topologie. – Din fr. topologique.

topologicul
TOPOLÓGIC, -Ă, topologici, -ce, adj. Referitor la topologie, care ține de topologie. – Din fr. topologique.

topologicului
TOPOLÓGIC, -Ă, topologici, -ce, adj. Referitor la topologie, care ține de topologie. – Din fr. topologique.

topologie
TOPOLOGÍE s. f. Ramură a matematicii care studiază proprietățile mulțimilor de puncte neschimbătoare față de unele transformări. ♦ Structură matematică definită pe un spațiu cu ajutorul unor părți ale acestui spațiu. – Din fr. topologie.

DOOM

topologíe s. f., art. topología, g.-d. topologíi, art. topologíei

topologiei
TOPOLOGÍE s. f. Ramură a matematicii care studiază proprietățile mulțimilor de puncte neschimbătoare față de unele transformări. ♦ Structură matematică definită pe un spațiu cu ajutorul unor părți ale acestui spațiu. – Din fr. topologie.

DOOM

topologíe s. f., art. topología, g.-d. topologíi, art. topologíei

topologii
TOPOLOGÍE s. f. Ramură a matematicii care studiază proprietățile mulțimilor de puncte neschimbătoare față de unele transformări. ♦ Structură matematică definită pe un spațiu cu ajutorul unor părți ale acestui spațiu. – Din fr. topologie.

DOOM

topologíe s. f., art. topología, g.-d. topologíi, art. topologíei

topologiile
TOPOLOGÍE s. f. Ramură a matematicii care studiază proprietățile mulțimilor de puncte neschimbătoare față de unele transformări. ♦ Structură matematică definită pe un spațiu cu ajutorul unor părți ale acestui spațiu. – Din fr. topologie.

DOOM

topologíe s. f., art. topología, g.-d. topologíi, art. topologíei

topologiilor
TOPOLOGÍE s. f. Ramură a matematicii care studiază proprietățile mulțimilor de puncte neschimbătoare față de unele transformări. ♦ Structură matematică definită pe un spațiu cu ajutorul unor părți ale acestui spațiu. – Din fr. topologie.

DOOM

topologíe s. f., art. topología, g.-d. topologíi, art. topologíei

topometra
TOPOMÉTRU, topometri, s. m. Specialist în lucrări de topometrie. – Din topometrie (derivat regresiv).

DOOM

topométru (-me-tru) s. m., art. topométrul; pl. topométri, art. topométrii

topometre
TOPOMÉTRU, topometri, s. m. Specialist în lucrări de topometrie. – Din topometrie (derivat regresiv).

DOOM

topométru (-me-tru) s. m., art. topométrul; pl. topométri, art. topométrii

topometrei
TOPOMÉTRU, topometri, s. m. Specialist în lucrări de topometrie. – Din topometrie (derivat regresiv).

DOOM

topométru (-me-tru) s. m., art. topométrul; pl. topométri, art. topométrii

topometrele
TOPOMÉTRU, topometri, s. m. Specialist în lucrări de topometrie. – Din topometrie (derivat regresiv).

DOOM

topométru (-me-tru) s. m., art. topométrul; pl. topométri, art. topométrii

topometrelor
TOPOMÉTRU, topometri, s. m. Specialist în lucrări de topometrie. – Din topometrie (derivat regresiv).

DOOM

topométru (-me-tru) s. m., art. topométrul; pl. topométri, art. topométrii

topometri
TOPOMÉTRU, topometri, s. m. Specialist în lucrări de topometrie. – Din topometrie (derivat regresiv).

DOOM

topométru (-me-tru) s. m., art. topométrul; pl. topométri, art. topométrii

topometria
TOPOMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor necesare pentru întocmirea hărților și a planurilor. – Din fr. topométrie.

DOOM

topometríe (-me-tri-) s. f., art. topometría, g.-d. topometríi, art. topometríei

topometric
TOPOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la topometrie, de topometrie. [< fr. topométrique].

topometrie
TOPOMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor necesare pentru întocmirea hărților și a planurilor. – Din fr. topométrie.

DOOM

topometríe (-me-tri-) s. f., art. topometría, g.-d. topometríi, art. topometríei

topometriei
TOPOMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor necesare pentru întocmirea hărților și a planurilor. – Din fr. topométrie.

DOOM

topometríe (-me-tri-) s. f., art. topometría, g.-d. topometríi, art. topometríei

topometrii
TOPOMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor necesare pentru întocmirea hărților și a planurilor. – Din fr. topométrie.

DOOM

topometríe (-me-tri-) s. f., art. topometría, g.-d. topometríi, art. topometríei

topometrii
TOPOMÉTRU, topometri, s. m. Specialist în lucrări de topometrie. – Din topometrie (derivat regresiv).

DOOM

topométru (-me-tru) s. m., art. topométrul; pl. topométri, art. topométrii

topometriile
TOPOMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor necesare pentru întocmirea hărților și a planurilor. – Din fr. topométrie.

DOOM

topometríe (-me-tri-) s. f., art. topometría, g.-d. topometríi, art. topometríei

topometriilor
TOPOMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor necesare pentru întocmirea hărților și a planurilor. – Din fr. topométrie.

DOOM

topometríe (-me-tri-) s. f., art. topometría, g.-d. topometríi, art. topometríei

topometrilor
TOPOMÉTRU, topometri, s. m. Specialist în lucrări de topometrie. – Din topometrie (derivat regresiv).

DOOM

topométru (-me-tru) s. m., art. topométrul; pl. topométri, art. topométrii

topometrist
TOPOMETRÍST, -Ă, topometriști, -ste, s. m. și f. Topometru. – Topometru + suf. -ist.

topometrista
TOPOMETRÍST, -Ă, topometriști, -ste, s. m. și f. Topometru. – Topometru + suf. -ist.

topometriste
TOPOMETRÍST, -Ă, topometriști, -ste, s. m. și f. Topometru. – Topometru + suf. -ist.

topometristei
TOPOMETRÍST, -Ă, topometriști, -ste, s. m. și f. Topometru. – Topometru + suf. -ist.

topometristele
TOPOMETRÍST, -Ă, topometriști, -ste, s. m. și f. Topometru. – Topometru + suf. -ist.

topometristelor
TOPOMETRÍST, -Ă, topometriști, -ste, s. m. și f. Topometru. – Topometru + suf. -ist.

topometristul
TOPOMETRÍST, -Ă, topometriști, -ste, s. m. și f. Topometru. – Topometru + suf. -ist.

topometristului
TOPOMETRÍST, -Ă, topometriști, -ste, s. m. și f. Topometru. – Topometru + suf. -ist.

topometriști
TOPOMETRÍST, -Ă, topometriști, -ste, s. m. și f. Topometru. – Topometru + suf. -ist.

topometriștii
TOPOMETRÍST, -Ă, topometriști, -ste, s. m. și f. Topometru. – Topometru + suf. -ist.

topometriștilor
TOPOMETRÍST, -Ă, topometriști, -ste, s. m. și f. Topometru. – Topometru + suf. -ist.

topometru
TOPOMÉTRU, topometri, s. m. Specialist în lucrări de topometrie. – Din topometrie (derivat regresiv).

DOOM

topométru (-me-tru) s. m., art. topométrul; pl. topométri, art. topométrii

topometrul
TOPOMÉTRU, topometri, s. m. Specialist în lucrări de topometrie. – Din topometrie (derivat regresiv).

DOOM

topométru (-me-tru) s. m., art. topométrul; pl. topométri, art. topométrii

topometrului
TOPOMÉTRU, topometri, s. m. Specialist în lucrări de topometrie. – Din topometrie (derivat regresiv).

DOOM

topométru (-me-tru) s. m., art. topométrul; pl. topométri, art. topométrii

toponim
TOPONÍM, toponime, s. n. Toponimic. – Din fr. toponyme.

DOOM

!toponím (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponíme

toponime
TOPONÍM, toponime, s. n. Toponimic. – Din fr. toponyme.

DOOM

!toponím (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponíme

toponimele
TOPONÍM, toponime, s. n. Toponimic. – Din fr. toponyme.

DOOM

!toponím (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponíme

toponimelor
TOPONÍM, toponime, s. n. Toponimic. – Din fr. toponyme.

DOOM

!toponím (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponíme

toponimia
TOPONIMÍE s. f. 1. Totalitate a numelor proprii de locuri, de ape, de munți etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune. 2. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri; toponomastică. – Din fr. toponymie.

DOOM

!toponimíe (to-po-/top-o-) s. f., art. toponimía, g.-d. toponimíi, art. toponimíei

toponimic
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

DOOM

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimica
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

DOOM

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimice
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

DOOM

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimicei
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

DOOM

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimicele
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

DOOM

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimicelor
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

DOOM

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimici
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

DOOM

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimicii
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

DOOM

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimicilor
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

DOOM

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimicul
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

DOOM

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimicului
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

DOOM

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimie
TOPONIMÍE s. f. 1. Totalitate a numelor proprii de locuri, de ape, de munți etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune. 2. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri; toponomastică. – Din fr. toponymie.

DOOM

!toponimíe (to-po-/top-o-) s. f., art. toponimía, g.-d. toponimíi, art. toponimíei

toponimiei
TOPONIMÍE s. f. 1. Totalitate a numelor proprii de locuri, de ape, de munți etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune. 2. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri; toponomastică. – Din fr. toponymie.

DOOM

!toponimíe (to-po-/top-o-) s. f., art. toponimía, g.-d. toponimíi, art. toponimíei

toponimii
TOPONIMÍE s. f. 1. Totalitate a numelor proprii de locuri, de ape, de munți etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune. 2. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri; toponomastică. – Din fr. toponymie.

DOOM

!toponimíe (to-po-/top-o-) s. f., art. toponimía, g.-d. toponimíi, art. toponimíei

toponimiile
TOPONIMÍE s. f. 1. Totalitate a numelor proprii de locuri, de ape, de munți etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune. 2. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri; toponomastică. – Din fr. toponymie.

DOOM

!toponimíe (to-po-/top-o-) s. f., art. toponimía, g.-d. toponimíi, art. toponimíei

toponimiilor
TOPONIMÍE s. f. 1. Totalitate a numelor proprii de locuri, de ape, de munți etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune. 2. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri; toponomastică. – Din fr. toponymie.

DOOM

!toponimíe (to-po-/top-o-) s. f., art. toponimía, g.-d. toponimíi, art. toponimíei

toponimul
TOPONÍM, toponime, s. n. Toponimic. – Din fr. toponyme.

DOOM

!toponím (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponíme

toponimului
TOPONÍM, toponime, s. n. Toponimic. – Din fr. toponyme.

DOOM

!toponím (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponíme

toponomastica
TOPONOMÁSTICĂ s. f. Toponimie (2). – Din fr. toponomastique, germ. Toponomastik.

DOOM

!toponomástică (to-po-/top-o-) s. f., g.-d. art. toponomásticii

toponomastici
TOPONOMÁSTICĂ s. f. Toponimie (2). – Din fr. toponomastique, germ. Toponomastik.

DOOM

!toponomástică (to-po-/top-o-) s. f., g.-d. art. toponomásticii

toponomasticii
TOPONOMÁSTICĂ s. f. Toponimie (2). – Din fr. toponomastique, germ. Toponomastik.

DOOM

!toponomástică (to-po-/top-o-) s. f., g.-d. art. toponomásticii

topor
TOPÓR, topoare, s. n. Unealtă pentru tăiat copaci, pentru despicat lemne etc., formată dintr-un corp de oțel cu tăiș la un capăt și cu un orificiu la partea opusă, în care se fixează o coadă de lemn tare. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = Fără finețe; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de îndurat greutăți mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. – Din sl. toporŭ.

DOOM

topór s. n., pl. topoáre

toporaș
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș¹ (plantă) s. m., pl. toporáși

toporaș
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș² (unealtă) s. n., pl. toporáșe

toporașe
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș² (unealtă) s. n., pl. toporáșe

toporașele
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș² (unealtă) s. n., pl. toporáșe

toporașelor
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș² (unealtă) s. n., pl. toporáșe

toporași
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș¹ (plantă) s. m., pl. toporáși

toporașii
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș¹ (plantă) s. m., pl. toporáși

toporașilor
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș¹ (plantă) s. m., pl. toporáși

toporașul
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș¹ (plantă) s. m., pl. toporáși

toporașul
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș² (unealtă) s. n., pl. toporáșe

toporașului
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș¹ (plantă) s. m., pl. toporáși

toporașului
TOPORÁȘ, (1) toporașe, s. n., (2) toporași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar roșietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -aș.

DOOM

toporáș² (unealtă) s. n., pl. toporáșe

toporel
TOPORÉL, toporele, s. n. (Rar) Toporaș (1). – Topor + suf. -el.

DOOM

toporél (rar) s. n., pl. toporéle

toporele
TOPORÉL, toporele, s. n. (Rar) Toporaș (1). – Topor + suf. -el.

DOOM

toporél (rar) s. n., pl. toporéle

toporelele
TOPORÉL, toporele, s. n. (Rar) Toporaș (1). – Topor + suf. -el.

DOOM

toporél (rar) s. n., pl. toporéle

toporelelor
TOPORÉL, toporele, s. n. (Rar) Toporaș (1). – Topor + suf. -el.

DOOM

toporél (rar) s. n., pl. toporéle

toporelul
TOPORÉL, toporele, s. n. (Rar) Toporaș (1). – Topor + suf. -el.

DOOM

toporél (rar) s. n., pl. toporéle

toporelului
TOPORÉL, toporele, s. n. (Rar) Toporaș (1). – Topor + suf. -el.

DOOM

toporél (rar) s. n., pl. toporéle

toporișca
TOPORÍȘCĂ, toporiști, s. f. Topor cu coadă scurtă (folosit altădată și ca armă de luptă). – Din bg. toporiška.

DOOM

toporíșcă s. f., g.-d. art. toporíștii; pl. toporíști

toporiște
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporiști
TOPORÍȘCĂ, toporiști, s. f. Topor cu coadă scurtă (folosit altădată și ca armă de luptă). – Din bg. toporiška.

DOOM

toporíșcă s. f., g.-d. art. toporíștii; pl. toporíști

toporiștii
TOPORÍȘCĂ, toporiști, s. f. Topor cu coadă scurtă (folosit altădată și ca armă de luptă). – Din bg. toporiška.

DOOM

toporíșcă s. f., g.-d. art. toporíștii; pl. toporíști

toporiștile
TOPORÍȘCĂ, toporiști, s. f. Topor cu coadă scurtă (folosit altădată și ca armă de luptă). – Din bg. toporiška.

DOOM

toporíșcă s. f., g.-d. art. toporíștii; pl. toporíști

toporiștilor
TOPORÍȘCĂ, toporiști, s. f. Topor cu coadă scurtă (folosit altădată și ca armă de luptă). – Din bg. toporiška.

DOOM

toporíșcă s. f., g.-d. art. toporíștii; pl. toporíști

toporul
TOPÓR, topoare, s. n. Unealtă pentru tăiat copaci, pentru despicat lemne etc., formată dintr-un corp de oțel cu tăiș la un capăt și cu un orificiu la partea opusă, în care se fixează o coadă de lemn tare. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = Fără finețe; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de îndurat greutăți mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. – Din sl. toporŭ.

DOOM

topór s. n., pl. topoáre

toporului
TOPÓR, topoare, s. n. Unealtă pentru tăiat copaci, pentru despicat lemne etc., formată dintr-un corp de oțel cu tăiș la un capăt și cu un orificiu la partea opusă, în care se fixează o coadă de lemn tare. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = Fără finețe; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de îndurat greutăți mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. – Din sl. toporŭ.

DOOM

topór s. n., pl. topoáre

toporâi
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporâia
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporâie
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporâii
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporâile
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporâilor
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporâște
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporâștea
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporâști
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporâștii
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporâștile
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporâștilor
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporîi
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporîia
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporîie
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporîii
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporîile
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporîilor
TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

DOOM

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporîștea
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporîști
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporîștii
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporîștile
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporîștilor
TOPORÍȘTE s. f. v. toporâște.

DOOM

toporíște v. toporấște

toporășiu
TOPORĂȘÍU, -ÍE, toporășii, adj. (Rar) De culoarea toporașului; violet. Broderia de aur lăsa abia să se vadă catifeaua toporășie a hainelor sale. NEGRUZZI, S. I 30.

topos
TÓPOS, toposuri, s. n. Model al tradiției culturale (idee, temă, motiv etc.) pe care scriitorul îl preia, dându-i semnificații noi; clișeu cultural. – Din gr. tópos.

DOOM

*tópos s. n., pl. tóposuri

topsica
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicai
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicam
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicare
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicare
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Pop., în descântece) A otrăvi, a învenina; a intoxica. – Lat. toxicare.

topsicară
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicarăm
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicarăți
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicase
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicasem
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicaseră
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicaserăm
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicaserăți
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicaseși
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicaseți
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicat
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicat
TOPSICÁT, -Ă, topsicați, -te, adj. (Popular) Înveninat, otrăvit. Bubă veninată. Bubă topsicată. MAT. FOLK. 611. ◊ (Substantivat) Tu, izdate, Blestemate, Topsicate... Nu întinde, Nu cuprinde (pe cutare). MAT. FOLK. 624. – Variantă: topsăcát, -ă adj.

topsicau
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicași
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicați
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsichează
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsichez
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicheze
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsichezi
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicând
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicînd
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Popular) A otrăvi, a învenina. M-a mușcat, M-a topsicat, La inimă m-a săgetat. TEODORESCU, P. P. 403.

topsicătură
TOPSICĂTÚRĂ, topsicături, s. f. (Popular) Rană, mușcătură înveninată. Udîndu-l la mușcătură, Pe topsicătură, Jos îl lasă de se scutură, Apoi rămase curat, Luminat și vindecat. TEODORESCU, P. P. 393.

topsin
TOPSPÍN s. n. Lovitură de atac la tenis (de masă), în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută. [Var.: topsín s. n.] – Din engl. topspin.

DOOM

topspín s. n.

topspin
TOPSPÍN s. n. Lovitură de atac la tenis (de masă), în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută. [Var.: topsín s. n.] – Din engl. topspin.

DOOM

topspín s. n.

topspine
TOPSPÍN s. n. Lovitură de atac la tenis (de masă), în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută. [Var.: topsín s. n.] – Din engl. topspin.

DOOM

topspín s. n.

topspinele
TOPSPÍN s. n. Lovitură de atac la tenis (de masă), în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută. [Var.: topsín s. n.] – Din engl. topspin.

DOOM

topspín s. n.

topspinelor
TOPSPÍN s. n. Lovitură de atac la tenis (de masă), în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută. [Var.: topsín s. n.] – Din engl. topspin.

DOOM

topspín s. n.

topspinul
TOPSPÍN s. n. Lovitură de atac la tenis (de masă), în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută. [Var.: topsín s. n.] – Din engl. topspin.

DOOM

topspín s. n.

topspinului
TOPSPÍN s. n. Lovitură de atac la tenis (de masă), în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută. [Var.: topsín s. n.] – Din engl. topspin.

DOOM

topspín s. n.

topsăcat
TOPSICÁT, -Ă, topsicați, -te, adj. (Popular) Înveninat, otrăvit. Bubă veninată. Bubă topsicată. MAT. FOLK. 611. ◊ (Substantivat) Tu, izdate, Blestemate, Topsicate... Nu întinde, Nu cuprinde (pe cutare). MAT. FOLK. 624. – Variantă: topsăcát, -ă adj.

toptan
TOPTÁN adv. (Înv.) Cu grămada. ♦ (Substantivat; fam.; în loc. adv.) Cu toptanul = în cantitate mare, cu ridicata, cu grămada, angro; p. ext. foarte mult, din belșug. – Din tc. toptan.

toptangii
TOPTANGÍU, toptangii, s. m. (Înv.) Negustor angrosist. – Din tc. toptanci.

DOOM

toptangíu (înv.) s. m., art. toptangíul; pl. toptangíi, art. toptangíii (-gi-ii)

toptangiii
TOPTANGÍU, toptangii, s. m. (Înv.) Negustor angrosist. – Din tc. toptanci.

DOOM

toptangíu (înv.) s. m., art. toptangíul; pl. toptangíi, art. toptangíii (-gi-ii)

toptangiilor
TOPTANGÍU, toptangii, s. m. (Înv.) Negustor angrosist. – Din tc. toptanci.

DOOM

toptangíu (înv.) s. m., art. toptangíul; pl. toptangíi, art. toptangíii (-gi-ii)

toptangiu
TOPTANGÍU, toptangii, s. m. (Înv.) Negustor angrosist. – Din tc. toptanci.

DOOM

toptangíu (înv.) s. m., art. toptangíul; pl. toptangíi, art. toptangíii (-gi-ii)

toptangiul
TOPTANGÍU, toptangii, s. m. (Înv.) Negustor angrosist. – Din tc. toptanci.

DOOM

toptangíu (înv.) s. m., art. toptangíul; pl. toptangíi, art. toptangíii (-gi-ii)

toptangiului
TOPTANGÍU, toptangii, s. m. (Înv.) Negustor angrosist. – Din tc. toptanci.

DOOM

toptangíu (înv.) s. m., art. toptangíul; pl. toptangíi, art. toptangíii (-gi-ii)

toptanul
cu toptanul expr. (pop.) cu grămada, mult, în cantitate mare.

DOOM

toptánul (cu ~) (fam.) loc. adv.

topul
TOP², topuri, s. n. Termen folosit pentru clasamentul vârfurilor profesionale din domeniul muzicii, filmului etc., care la un moment dat au dobândit maximum de popularitate. – Din engl. top.

DOOM

*top-modél s. n., pl. top-modéle

topului
TOP², topuri, s. n. Termen folosit pentru clasamentul vârfurilor profesionale din domeniul muzicii, filmului etc., care la un moment dat au dobândit maximum de popularitate. – Din engl. top.

DOOM

*top-modél s. n., pl. top-modéle

topuri
TOP², topuri, s. n. Termen folosit pentru clasamentul vârfurilor profesionale din domeniul muzicii, filmului etc., care la un moment dat au dobândit maximum de popularitate. – Din engl. top.

DOOM

*top-modél s. n., pl. top-modéle

topurile
TOP², topuri, s. n. Termen folosit pentru clasamentul vârfurilor profesionale din domeniul muzicii, filmului etc., care la un moment dat au dobândit maximum de popularitate. – Din engl. top.

DOOM

*top-modél s. n., pl. top-modéle

topurilor
TOP², topuri, s. n. Termen folosit pentru clasamentul vârfurilor profesionale din domeniul muzicii, filmului etc., care la un moment dat au dobândit maximum de popularitate. – Din engl. top.

DOOM

*top-modél s. n., pl. top-modéle

topuz
TOPÚZ, topuzuri, s. n. Buzdugan cu capul îmbrăcat în argint și bătut cu nestemate, care, împreună cu sabia, tuiul și calul împărătesc, constituia simbolul învestiturii domnești conferite de sultan. ◊ Loc. adv. (Pop.) Cu topuzul = cu sila, cu forța; cu brutalitate. ♦ Măciucă scurtă conferită de domn marilor demnitari; p. gener. buzdugan. [Pl. și: topuze] – Din tc. topuz.

DOOM

topúz s. n., pl. topúzuri

topuz
TOPÚZ, topuzuri, s. n. (în Evul Mediu în Țara Românească și în Moldova) Sceptru, de forma unui buzdugan bătut cu nestemate și care constituia unul dintre însemnele puterii domnești. ◊ Loc. adv. (Pop.) Cu topuzul = cu sila, cu forța; cu brutalitate. ♦ Măciucă scurtă conferită de domn marilor demnitari; p. gener. buzdugan. [Pl. și: topuze] – Din tc. topuz.

tor
TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.

DOOM

tor (corp geometric, mulură) s. n., pl. tóruri

torac
TORACO- v. torace [în DN].

toracal
TORACÁL, -Ă adj. (Liv.) Toracic. [< torace].

torace
TORÁCE, torace, s. n. Cavitate în corpul vertebratelor cuprinsă între gât și abdomen, care conține principalele organe ale sistemelor circulator și respirator; coșul pieptului. ♦ Parte a corpului insectelor de care sunt legate picioarele. – Din it. torace.

DOOM

toráce s. n., pl. toráce

toracectomia
TORACECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a mai multor coaste. [Gen. -iei. / < fr. thoracectomie, cf. gr. thorax – torace, ektome – excizie].

toracectomie
TORACECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a mai multor coaste. [Gen. -iei. / < fr. thoracectomie, cf. gr. thorax – torace, ektome – excizie].

toracectomiei
TORACECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a mai multor coaste. [Gen. -iei. / < fr. thoracectomie, cf. gr. thorax – torace, ektome – excizie].

toracectomii
TORACECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a mai multor coaste. [Gen. -iei. / < fr. thoracectomie, cf. gr. thorax – torace, ektome – excizie].

toracele
TORÁCE, torace, s. n. Cavitate în corpul vertebratelor cuprinsă între gât și abdomen, care conține principalele organe ale sistemelor circulator și respirator; coșul pieptului. ♦ Parte a corpului insectelor de care sunt legate picioarele. – Din it. torace.

DOOM

toráce s. n., pl. toráce

toracelor
TORÁCE, torace, s. n. Cavitate în corpul vertebratelor cuprinsă între gât și abdomen, care conține principalele organe ale sistemelor circulator și respirator; coșul pieptului. ♦ Parte a corpului insectelor de care sunt legate picioarele. – Din it. torace.

DOOM

toráce s. n., pl. toráce

toracelui
TORÁCE, torace, s. n. Cavitate în corpul vertebratelor cuprinsă între gât și abdomen, care conține principalele organe ale sistemelor circulator și respirator; coșul pieptului. ♦ Parte a corpului insectelor de care sunt legate picioarele. – Din it. torace.

DOOM

toráce s. n., pl. toráce

toracenteza
TORACENTÉZĂ, toracenteze, s. f. (Med.) Puncție a peretelui toracic. – Din fr. thoracentèse.

toracenteze
TORACENTÉZĂ, toracenteze, s. f. (Med.) Puncție a peretelui toracic. – Din fr. thoracentèse.

toracentezei
TORACENTÉZĂ, toracenteze, s. f. (Med.) Puncție a peretelui toracic. – Din fr. thoracentèse.

toracentezele
TORACENTÉZĂ, toracenteze, s. f. (Med.) Puncție a peretelui toracic. – Din fr. thoracentèse.

toracentezelor
TORACENTÉZĂ, toracenteze, s. f. (Med.) Puncție a peretelui toracic. – Din fr. thoracentèse.

toracic
TORÁCIC, -Ă, toracici, -ce, adj. Care se referă la torace, care ține de torace, privitor la torace, de torace. – Din fr. thoracique.

DOOM

torácic adj. m., pl. torácici; f. torácică, pl. torácice

toracica
TORÁCIC, -Ă, toracici, -ce, adj. Care se referă la torace, care ține de torace, privitor la torace, de torace. – Din fr. thoracique.

DOOM

torácic adj. m., pl. torácici; f. torácică, pl. torácice

toracice
TORÁCIC, -Ă, toracici, -ce, adj. Care se referă la torace, care ține de torace, privitor la torace, de torace. – Din fr. thoracique.

DOOM

torácic adj. m., pl. torácici; f. torácică, pl. torácice

toracicei
TORÁCIC, -Ă, toracici, -ce, adj. Care se referă la torace, care ține de torace, privitor la torace, de torace. – Din fr. thoracique.

DOOM

torácic adj. m., pl. torácici; f. torácică, pl. torácice

toracicele
TORÁCIC, -Ă, toracici, -ce, adj. Care se referă la torace, care ține de torace, privitor la torace, de torace. – Din fr. thoracique.

DOOM

torácic adj. m., pl. torácici; f. torácică, pl. torácice

toracicelor
TORÁCIC, -Ă, toracici, -ce, adj. Care se referă la torace, care ține de torace, privitor la torace, de torace. – Din fr. thoracique.

DOOM

torácic adj. m., pl. torácici; f. torácică, pl. torácice

toracici
TORÁCIC, -Ă, toracici, -ce, adj. Care se referă la torace, care ține de torace, privitor la torace, de torace. – Din fr. thoracique.

DOOM

torácic adj. m., pl. torácici; f. torácică, pl. torácice

toracicii
TORÁCIC, -Ă, toracici, -ce, adj. Care se referă la torace, care ține de torace, privitor la torace, de torace. – Din fr. thoracique.

DOOM

torácic adj. m., pl. torácici; f. torácică, pl. torácice

toracicilor
TORÁCIC, -Ă, toracici, -ce, adj. Care se referă la torace, care ține de torace, privitor la torace, de torace. – Din fr. thoracique.

DOOM

torácic adj. m., pl. torácici; f. torácică, pl. torácice

toracicul
TORÁCIC, -Ă, toracici, -ce, adj. Care se referă la torace, care ține de torace, privitor la torace, de torace. – Din fr. thoracique.

DOOM

torácic adj. m., pl. torácici; f. torácică, pl. torácice

toracicului
TORÁCIC, -Ă, toracici, -ce, adj. Care se referă la torace, care ține de torace, privitor la torace, de torace. – Din fr. thoracique.

DOOM

torácic adj. m., pl. torácici; f. torácică, pl. torácice

toraco
TORACO- v. torace [în DN].

toracocenteză
TORACOCENTÉZĂ s.f. (Med.) Toracenteză. [< fr. thoracocentèse].

toracometrie
TORACOMETRÍE s.f. Măsurare a diametrelor și a perimetrului toracelui. [Gen. -iei. / < fr. thoracométrie, cf. gr. thorax – torace, metron – măsură].

toracoplastia
TORACOPLASTÍE, toracoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în rezecția unor porțiuni din coastele unei regiuni toracice pentru a putea pune în stare de repaus plămânul bolnav, până la vindecare, în caz de tuberculoză. – Din fr. thoracoplastie.

DOOM

toracoplastíe (-co-plas-) s. f., art. toracoplastía, g.-d. art. toracoplastíei; pl. toracoplastíi, art. toracoplastíile

toracoplastie
TORACOPLASTÍE, toracoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în rezecția unor porțiuni din coastele unei regiuni toracice pentru a putea pune în stare de repaus plămânul bolnav, până la vindecare, în caz de tuberculoză. – Din fr. thoracoplastie.

DOOM

toracoplastíe (-co-plas-) s. f., art. toracoplastía, g.-d. art. toracoplastíei; pl. toracoplastíi, art. toracoplastíile

toracoplastiei
TORACOPLASTÍE, toracoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în rezecția unor porțiuni din coastele unei regiuni toracice pentru a putea pune în stare de repaus plămânul bolnav, până la vindecare, în caz de tuberculoză. – Din fr. thoracoplastie.

DOOM

toracoplastíe (-co-plas-) s. f., art. toracoplastía, g.-d. art. toracoplastíei; pl. toracoplastíi, art. toracoplastíile

toracoplastii
TORACOPLASTÍE, toracoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în rezecția unor porțiuni din coastele unei regiuni toracice pentru a putea pune în stare de repaus plămânul bolnav, până la vindecare, în caz de tuberculoză. – Din fr. thoracoplastie.

DOOM

toracoplastíe (-co-plas-) s. f., art. toracoplastía, g.-d. art. toracoplastíei; pl. toracoplastíi, art. toracoplastíile

toracoplastiile
TORACOPLASTÍE, toracoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în rezecția unor porțiuni din coastele unei regiuni toracice pentru a putea pune în stare de repaus plămânul bolnav, până la vindecare, în caz de tuberculoză. – Din fr. thoracoplastie.

DOOM

toracoplastíe (-co-plas-) s. f., art. toracoplastía, g.-d. art. toracoplastíei; pl. toracoplastíi, art. toracoplastíile

toracoplastiilor
TORACOPLASTÍE, toracoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în rezecția unor porțiuni din coastele unei regiuni toracice pentru a putea pune în stare de repaus plămânul bolnav, până la vindecare, în caz de tuberculoză. – Din fr. thoracoplastie.

DOOM

toracoplastíe (-co-plas-) s. f., art. toracoplastía, g.-d. art. toracoplastíei; pl. toracoplastíi, art. toracoplastíile

toracoscopia
TORACOSCOPÍE, toracoscopii, s. f. (Med.) Pleuroscopie. – Din fr. thoracoscopie.

toracoscopie
TORACOSCOPÍE, toracoscopii, s. f. (Med.) Pleuroscopie. – Din fr. thoracoscopie.

toracoscopiei
TORACOSCOPÍE, toracoscopii, s. f. (Med.) Pleuroscopie. – Din fr. thoracoscopie.

toracoscopii
TORACOSCOPÍE, toracoscopii, s. f. (Med.) Pleuroscopie. – Din fr. thoracoscopie.

toracoscopiile
TORACOSCOPÍE, toracoscopii, s. f. (Med.) Pleuroscopie. – Din fr. thoracoscopie.

toracoscopiilor
TORACOSCOPÍE, toracoscopii, s. f. (Med.) Pleuroscopie. – Din fr. thoracoscopie.

toracostomia
TORACOSTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție costală în vederea reducerii presiunii intratoracice mari. [Gen. -iei. / < fr. thoracostomie, cf. gr. thorax – torace, stoma – deschidere].

toracostomie
TORACOSTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție costală în vederea reducerii presiunii intratoracice mari. [Gen. -iei. / < fr. thoracostomie, cf. gr. thorax – torace, stoma – deschidere].

toracostomiei
TORACOSTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție costală în vederea reducerii presiunii intratoracice mari. [Gen. -iei. / < fr. thoracostomie, cf. gr. thorax – torace, stoma – deschidere].

toracostomii
TORACOSTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție costală în vederea reducerii presiunii intratoracice mari. [Gen. -iei. / < fr. thoracostomie, cf. gr. thorax – torace, stoma – deschidere].

toracostomiile
TORACOSTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție costală în vederea reducerii presiunii intratoracice mari. [Gen. -iei. / < fr. thoracostomie, cf. gr. thorax – torace, stoma – deschidere].

toracostomiilor
TORACOSTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție costală în vederea reducerii presiunii intratoracice mari. [Gen. -iei. / < fr. thoracostomie, cf. gr. thorax – torace, stoma – deschidere].

toracotomia
TORACOTOMÍE, toracotomii, s. f. Deschidere pe cale chirurgicală a cavității toracice pentru a examina organele aflate înăuntru. – Din fr. thoracotomie.

DOOM

toracotomíe s. f., art. toracotomía, g.-d. art. toracotomíei; pl. toracotomíi, art. toracotomíile

toracotomie
TORACOTOMÍE, toracotomii, s. f. Deschidere pe cale chirurgicală a cavității toracice pentru a examina organele aflate înăuntru. – Din fr. thoracotomie.

DOOM

toracotomíe s. f., art. toracotomía, g.-d. art. toracotomíei; pl. toracotomíi, art. toracotomíile

toracotomiei
TORACOTOMÍE, toracotomii, s. f. Deschidere pe cale chirurgicală a cavității toracice pentru a examina organele aflate înăuntru. – Din fr. thoracotomie.

DOOM

toracotomíe s. f., art. toracotomía, g.-d. art. toracotomíei; pl. toracotomíi, art. toracotomíile

toracotomii
TORACOTOMÍE, toracotomii, s. f. Deschidere pe cale chirurgicală a cavității toracice pentru a examina organele aflate înăuntru. – Din fr. thoracotomie.

DOOM

toracotomíe s. f., art. toracotomía, g.-d. art. toracotomíei; pl. toracotomíi, art. toracotomíile

toracotomiile
TORACOTOMÍE, toracotomii, s. f. Deschidere pe cale chirurgicală a cavității toracice pentru a examina organele aflate înăuntru. – Din fr. thoracotomie.

DOOM

toracotomíe s. f., art. toracotomía, g.-d. art. toracotomíei; pl. toracotomíi, art. toracotomíile

toracotomiilor
TORACOTOMÍE, toracotomii, s. f. Deschidere pe cale chirurgicală a cavității toracice pentru a examina organele aflate înăuntru. – Din fr. thoracotomie.

DOOM

toracotomíe s. f., art. toracotomía, g.-d. art. toracotomíei; pl. toracotomíi, art. toracotomíile

torbă
TÓLBĂ, tolbe, s. f. 1. Geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) tórbă s. f.] – Din bg., sb. torba.

DOOM

tólbă s. f., g.-d. art. tólbei; pl. tólbe

torc
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torcea
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torceai
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torceam
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torceau
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torceați
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torci
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torcreta
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretai
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretam
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretare
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretare
TORCRETÁRE s.f. Acțiunea de a torcreta și rezultatul ei. [< torcreta].

torcretarea
TORCRETÁRE s.f. Acțiunea de a torcreta și rezultatul ei. [< torcreta].

torcretară
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretarăm
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretarăți
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretase
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretasem
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretaseră
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretaserăm
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretaserăți
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretaseși
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretaseți
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretat
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretat
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

torcretau
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretași
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretați
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretează
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretez
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcreteze
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretezi
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretând
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretînd
TORCRETÁ, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

DOOM

torcretá (a ~) vb., ind. prez. 3 torcreteáză

torcretări
TORCRETÁRE s.f. Acțiunea de a torcreta și rezultatul ei. [< torcreta].

torcretării
TORCRETÁRE s.f. Acțiunea de a torcreta și rezultatul ei. [< torcreta].

torcretările
TORCRETÁRE s.f. Acțiunea de a torcreta și rezultatul ei. [< torcreta].

torcretărilor
TORCRETÁRE s.f. Acțiunea de a torcreta și rezultatul ei. [< torcreta].

torcând
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torcînd
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torcătoare
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. torcătórii; pl. torcătóri

torcătoare
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătór s. m., pl. torcătóri

torcătoarea
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. torcătórii; pl. torcătóri

torcătoarea
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătór s. m., pl. torcătóri

torcătoarei
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătór s. m., pl. torcătóri

torcătoarele
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătór s. m., pl. torcătóri

torcătoarelor
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătór s. m., pl. torcătóri

torcător
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătór s. m., pl. torcătóri

torcători
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. torcătórii; pl. torcătóri

torcători
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătór s. m., pl. torcătóri

torcătoria
TORCĂTORÍE, torcătorii, s. f. Filatură. – Torcător + suf. -ie.

DOOM

torcătoríe s. f., art. torcătoría, g.-d. art. torcătoríei; pl. torcătoríi, art. torcătoríile

torcătorie
TORCĂTORÍE, torcătorii, s. f. Filatură. – Torcător + suf. -ie.

DOOM

torcătoríe s. f., art. torcătoría, g.-d. art. torcătoríei; pl. torcătoríi, art. torcătoríile

torcătoriei
TORCĂTORÍE, torcătorii, s. f. Filatură. – Torcător + suf. -ie.

DOOM

torcătoríe s. f., art. torcătoría, g.-d. art. torcătoríei; pl. torcătoríi, art. torcătoríile

torcătorii
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. torcătórii; pl. torcătóri

torcătorii
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătór s. m., pl. torcătóri

torcătorii
TORCĂTORÍE, torcătorii, s. f. Filatură. – Torcător + suf. -ie.

DOOM

torcătoríe s. f., art. torcătoría, g.-d. art. torcătoríei; pl. torcătoríi, art. torcătoríile

torcătoriile
TORCĂTORÍE, torcătorii, s. f. Filatură. – Torcător + suf. -ie.

DOOM

torcătoríe s. f., art. torcătoría, g.-d. art. torcătoríei; pl. torcătoríi, art. torcătoríile

torcătoriilor
TORCĂTORÍE, torcătorii, s. f. Filatură. – Torcător + suf. -ie.

DOOM

torcătoríe s. f., art. torcătoría, g.-d. art. torcătoríei; pl. torcătoríi, art. torcătoríile

torcătorile
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. torcătórii; pl. torcătóri

torcătorilor
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. torcătórii; pl. torcătóri

torcătorilor
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătór s. m., pl. torcătóri

torcătorul
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătór s. m., pl. torcătóri

torcătorului
TORCĂTÓR, -OÁRE, torcători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

DOOM

torcătór s. m., pl. torcătóri

torcătură
TORCĂTÚRĂ, torcături, s. f. Fel de a toarce, de a răsuci firul.

toreador
TOREADÓR, toreadori, s. m. Luptător cu taurii (în Spania și în sudul Franței). [Pr.: -re-a-] – Din fr. toréador.

DOOM

toreadór (-re-a-) s. m., pl. toreadóri

toreadori
TOREADÓR, toreadori, s. m. Luptător cu taurii (în Spania și în sudul Franței). [Pr.: -re-a-] – Din fr. toréador.

DOOM

toreadór (-re-a-) s. m., pl. toreadóri

toreadorii
TOREADÓR, toreadori, s. m. Luptător cu taurii (în Spania și în sudul Franței). [Pr.: -re-a-] – Din fr. toréador.

DOOM

toreadór (-re-a-) s. m., pl. toreadóri

toreadorilor
TOREADÓR, toreadori, s. m. Luptător cu taurii (în Spania și în sudul Franței). [Pr.: -re-a-] – Din fr. toréador.

DOOM

toreadór (-re-a-) s. m., pl. toreadóri

toreadorul
TOREADÓR, toreadori, s. m. Luptător cu taurii (în Spania și în sudul Franței). [Pr.: -re-a-] – Din fr. toréador.

DOOM

toreadór (-re-a-) s. m., pl. toreadóri

toreadorului
TOREADÓR, toreadori, s. m. Luptător cu taurii (în Spania și în sudul Franței). [Pr.: -re-a-] – Din fr. toréador.

DOOM

toreadór (-re-a-) s. m., pl. toreadóri

torefia
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiai
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiam
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiară
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiarăm
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiarăți
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiase
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiasem
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiaseră
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiaserăm
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiaserăți
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiaseși
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiaseți
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiat
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiat
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiau
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiază
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiași
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiați
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefie
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiem
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiere
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiere
TOREFIÉRE, torefieri, s. f. Operație de încălzire la foc a unor produse, ca tutunul, cafeaua etc., în scopul uscării acestora sau pentru a fi înlăturate anumite elemente dăunătoare și a se obține o aromă specifică. [Pr.: -fi-e-] – Cf. fr. torréfaction, torréfier.

DOOM

torefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. torefiérii; pl. torefiéri

torefierea
TOREFIÉRE, torefieri, s. f. Operație de încălzire la foc a unor produse, ca tutunul, cafeaua etc., în scopul uscării acestora sau pentru a fi înlăturate anumite elemente dăunătoare și a se obține o aromă specifică. [Pr.: -fi-e-] – Cf. fr. torréfaction, torréfier.

DOOM

torefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. torefiérii; pl. torefiéri

torefieri
TOREFIÉRE, torefieri, s. f. Operație de încălzire la foc a unor produse, ca tutunul, cafeaua etc., în scopul uscării acestora sau pentru a fi înlăturate anumite elemente dăunătoare și a se obține o aromă specifică. [Pr.: -fi-e-] – Cf. fr. torréfaction, torréfier.

DOOM

torefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. torefiérii; pl. torefiéri

torefierii
TOREFIÉRE, torefieri, s. f. Operație de încălzire la foc a unor produse, ca tutunul, cafeaua etc., în scopul uscării acestora sau pentru a fi înlăturate anumite elemente dăunătoare și a se obține o aromă specifică. [Pr.: -fi-e-] – Cf. fr. torréfaction, torréfier.

DOOM

torefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. torefiérii; pl. torefiéri

torefierile
TOREFIÉRE, torefieri, s. f. Operație de încălzire la foc a unor produse, ca tutunul, cafeaua etc., în scopul uscării acestora sau pentru a fi înlăturate anumite elemente dăunătoare și a se obține o aromă specifică. [Pr.: -fi-e-] – Cf. fr. torréfaction, torréfier.

DOOM

torefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. torefiérii; pl. torefiéri

torefierilor
TOREFIÉRE, torefieri, s. f. Operație de încălzire la foc a unor produse, ca tutunul, cafeaua etc., în scopul uscării acestora sau pentru a fi înlăturate anumite elemente dăunătoare și a se obține o aromă specifică. [Pr.: -fi-e-] – Cf. fr. torréfaction, torréfier.

DOOM

torefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. torefiérii; pl. torefiéri

torefiez
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefieze
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiezi
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torefiind
TOREFIÁ vb. I. tr. A încălzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente dăunătoare sau pentru a le da o anumită aromă. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiază. / < fr. torrefier].

torent
TORÉNT, torenți, s. m. Apă curgătoare (de munte) cu debit nestatornic, care apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezii și care curge vijelios pe povârnișurile munților sau ale dealurilor, având o mare forță de eroziune; puhoi, șuvoi. [Pl. și: (n.) torente] – Din fr. torrent.

DOOM

torént s. m./s. n., pl. torénți/torénte

torențial
TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.

DOOM

torențiál (-ți-al) adj. m., pl. torențiáli; f. torențiálă, pl. torențiále

torențiala
TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.

DOOM

torențiál (-ți-al) adj. m., pl. torențiáli; f. torențiálă, pl. torențiále

torențiale
TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.

DOOM

torențiál (-ți-al) adj. m., pl. torențiáli; f. torențiálă, pl. torențiále

torențialei
TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.

DOOM

torențiál (-ți-al) adj. m., pl. torențiáli; f. torențiálă, pl. torențiále

torențialele
TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.

DOOM

torențiál (-ți-al) adj. m., pl. torențiáli; f. torențiálă, pl. torențiále

torențialelor
TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.

DOOM

torențiál (-ți-al) adj. m., pl. torențiáli; f. torențiálă, pl. torențiále

torențiali
TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.

DOOM

torențiál (-ți-al) adj. m., pl. torențiáli; f. torențiálă, pl. torențiále

torențialii
TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.

DOOM

torențiál (-ți-al) adj. m., pl. torențiáli; f. torențiálă, pl. torențiále

torențialilor
TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.

DOOM

torențiál (-ți-al) adj. m., pl. torențiáli; f. torențiálă, pl. torențiále

torențialul
TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.

DOOM

torențiál (-ți-al) adj. m., pl. torențiáli; f. torențiálă, pl. torențiále

torențialului
TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.

DOOM

torențiál (-ți-al) adj. m., pl. torențiáli; f. torențiálă, pl. torențiále

torero
TORÉRO s.m. Toreador. [< sp. torero].

toreutica
TOREÚTICĂ s. f. Arta de a sculpta, cizela și asambla lemnul, aurul și fildeșul în antichitatea greacă; p. ext. artă a sculpturii în bronz. – Din fr. toreutique.

DOOM

!toreútică (-re-u-) s. f., g.-d. art. toreúticii

toreutici
TOREÚTICĂ s. f. Arta de a sculpta, cizela și asambla lemnul, aurul și fildeșul în antichitatea greacă; p. ext. artă a sculpturii în bronz. – Din fr. toreutique.

DOOM

!toreútică (-re-u-) s. f., g.-d. art. toreúticii

toreuticii
TOREÚTICĂ s. f. Arta de a sculpta, cizela și asambla lemnul, aurul și fildeșul în antichitatea greacă; p. ext. artă a sculpturii în bronz. – Din fr. toreutique.

DOOM

!toreútică (-re-u-) s. f., g.-d. art. toreúticii

torid
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața Pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.

DOOM

toríd (excesiv de cald) adj. m., pl. torízi; f. torídă, pl. toríde

torida
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața Pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.

DOOM

toríd (excesiv de cald) adj. m., pl. torízi; f. torídă, pl. toríde

toride
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața Pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.

DOOM

toríd (excesiv de cald) adj. m., pl. torízi; f. torídă, pl. toríde

toridei
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața Pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.

DOOM

toríd (excesiv de cald) adj. m., pl. torízi; f. torídă, pl. toríde

toridele
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața Pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.

DOOM

toríd (excesiv de cald) adj. m., pl. torízi; f. torídă, pl. toríde

toridelor
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața Pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.

DOOM

toríd (excesiv de cald) adj. m., pl. torízi; f. torídă, pl. toríde

toridul
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața Pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.

DOOM

toríd (excesiv de cald) adj. m., pl. torízi; f. torídă, pl. toríde

toridului
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața Pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.

DOOM

toríd (excesiv de cald) adj. m., pl. torízi; f. torídă, pl. toríde

torit
TORÍT s. n. Silicat natural de toriu, puternic radioactiv, folosit, ca minereu, pentru extragerea unor elemente radioactive. – Din fr. thorite.

DOOM

torít s. n.

toritul
TORÍT s. n. Silicat natural de toriu, puternic radioactiv, folosit, ca minereu, pentru extragerea unor elemente radioactive. – Din fr. thorite.

DOOM

torít s. n.

toritului
TORÍT s. n. Silicat natural de toriu, puternic radioactiv, folosit, ca minereu, pentru extragerea unor elemente radioactive. – Din fr. thorite.

DOOM

torít s. n.

toriu
TÓRIU s. n. Element chimic radioactiv, cu aspect asemănător cu cel al platinei, folosit la fabricarea sitelor pentru lămpile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice, drept combustibil nuclear etc. – Din fr. thorium.

DOOM

tóriu [riu pron. riu] s. n., art. tóriul; simb. Th

toriul
TÓRIU s. n. Element chimic radioactiv, cu aspect asemănător cu cel al platinei, folosit la fabricarea sitelor pentru lămpile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice, drept combustibil nuclear etc. – Din fr. thorium.

DOOM

tóriu [riu pron. riu] s. n., art. tóriul; simb. Th

toriului
TÓRIU s. n. Element chimic radioactiv, cu aspect asemănător cu cel al platinei, folosit la fabricarea sitelor pentru lămpile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice, drept combustibil nuclear etc. – Din fr. thorium.

DOOM

tóriu [riu pron. riu] s. n., art. tóriul; simb. Th

torium
TÓRIU s. n. Element chimic radioactiv, cu aspect asemănător cu cel al platinei, folosit la fabricarea sitelor pentru lămpile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice, drept combustibil nuclear etc. – Din fr. thorium.

DOOM

tóriu [riu pron. riu] s. n., art. tóriul; simb. Th

toriumterapie
TORIUMTERAPÍE s.f. (Med.) Folosire terapeutică a toriului. [Gen. -iei. / < fr. thoriumthérapie].

torizi
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața Pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.

DOOM

toríd (excesiv de cald) adj. m., pl. torízi; f. torídă, pl. toríde

torizii
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața Pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.

DOOM

toríd (excesiv de cald) adj. m., pl. torízi; f. torídă, pl. toríde

torizilor
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața Pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.

DOOM

toríd (excesiv de cald) adj. m., pl. torízi; f. torídă, pl. toríde

toriște
TÓRIȘTE, toriști, s. f. (Transilv., Ban., cu sens colectiv; și în forma turiște) 1. Resturi de nutreț care rămîn în iesle sau în locul unde au mîncat oile sau vitele; ogrinji, tor. Turiște la ei, ogrinji în ieslea vitelor nu se pomeneau nici de leac. AGÎRBICEANU, S. P. 28. 2. Loc unde li se dă oilor de mîncare iarna; loc de odihnă al oilor și al vacilor; zăcătoare. Cînd iarna se adună mai multe [presuri] la un loc prin ogrăzi, prin ocoalele vitelor, pe turiștile oilor... în curînd după aceea are să sosească vreme rea. MARIAN, O. I 381. – Variantă: túriște s. f.

DOOM

!tóriște s. f., g.-d. art. tóriștii; pl. tóriști

tormac
tormác (-ci), s. m. – (Banat) Hrean (Cochlearia armoracia). Mag. torma (Candrea).

torn
TURNÁ¹, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”.

DOOM

turná¹ (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă

tornada
TORNÁDĂ², tornade, s. f. Dedicație care încheia poezia trubadurilor și în care se reluau o idee și unele versuri deja exprimate. – Din fr. tornade.

DOOM

tornádă s. f., g.-d. art. tornádei; pl. tornáde

tornade
TORNÁDĂ², tornade, s. f. Dedicație care încheia poezia trubadurilor și în care se reluau o idee și unele versuri deja exprimate. – Din fr. tornade.

DOOM

tornádă s. f., g.-d. art. tornádei; pl. tornáde

tornadei
TORNÁDĂ², tornade, s. f. Dedicație care încheia poezia trubadurilor și în care se reluau o idee și unele versuri deja exprimate. – Din fr. tornade.

DOOM

tornádă s. f., g.-d. art. tornádei; pl. tornáde

tornadele
TORNÁDĂ², tornade, s. f. Dedicație care încheia poezia trubadurilor și în care se reluau o idee și unele versuri deja exprimate. – Din fr. tornade.

DOOM

tornádă s. f., g.-d. art. tornádei; pl. tornáde

tornadelor
TORNÁDĂ², tornade, s. f. Dedicație care încheia poezia trubadurilor și în care se reluau o idee și unele versuri deja exprimate. – Din fr. tornade.

DOOM

tornádă s. f., g.-d. art. tornádei; pl. tornáde

tornado
TORNÁDO s.n. v. tornadă.

torni
TURNÁ¹, torn, vb. I. Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”.

DOOM

turná¹ (a ~) (a vărsa, a denunța) vb., ind. prez. 3 toárnă

toroane
TORÓN² s. n. Gaz produs prin dezintegrarea radioactivă a toriului. – Din fr., engl. thoron, germ. Thoron, rus. toron.

DOOM

torón² (gaz) s. n.; simb. Tn

toroanele
TORÓN² s. n. Gaz produs prin dezintegrarea radioactivă a toriului. – Din fr., engl. thoron, germ. Thoron, rus. toron.

DOOM

torón² (gaz) s. n.; simb. Tn

toroanelor
TORÓN² s. n. Gaz produs prin dezintegrarea radioactivă a toriului. – Din fr., engl. thoron, germ. Thoron, rus. toron.

DOOM

torón² (gaz) s. n.; simb. Tn

toroapă
toroápă (-pe), s. f. – 1. Mîrțoagă, gloabă. – 2. Încurcătură, necaz. Origine incertă. Probabil în legătură cu rus. toropitĭ „a grăbi”, cf. rut. toropa „mocăit” (Candrea).

torocală
TOROCÁLĂ, torocale, s. f. (Regional) Amestecătură; (în special) mîncare făcută dintr-un amestec în care nu se mai recunoaște nimic. V. chiseliță. Zeița... le pregăti o torocală de brînză, de făină și de miere. MURNU, O. 166.

toroid
TOROÍD, toroide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață generată de o curbă închisă care se rotește în jurul unei axe din planul curbei și care nu taie curba. 2. Corp solid mărginit de un toroid (1). – Din fr. toroïde, germ. Toroid.

DOOM

toroíd s. n., pl. toroíde

toroidal
TOROIDÁL, -Ă adj. În formă de tor¹. [Pron. -ro-i-. / < germ. torroidal].

toroide
TOROÍD, toroide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață generată de o curbă închisă care se rotește în jurul unei axe din planul curbei și care nu taie curba. 2. Corp solid mărginit de un toroid (1). – Din fr. toroïde, germ. Toroid.

DOOM

toroíd s. n., pl. toroíde

toroidele
TOROÍD, toroide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață generată de o curbă închisă care se rotește în jurul unei axe din planul curbei și care nu taie curba. 2. Corp solid mărginit de un toroid (1). – Din fr. toroïde, germ. Toroid.

DOOM

toroíd s. n., pl. toroíde

toroidelor
TOROÍD, toroide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață generată de o curbă închisă care se rotește în jurul unei axe din planul curbei și care nu taie curba. 2. Corp solid mărginit de un toroid (1). – Din fr. toroïde, germ. Toroid.

DOOM

toroíd s. n., pl. toroíde

toroidul
TOROÍD, toroide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață generată de o curbă închisă care se rotește în jurul unei axe din planul curbei și care nu taie curba. 2. Corp solid mărginit de un toroid (1). – Din fr. toroïde, germ. Toroid.

DOOM

toroíd s. n., pl. toroíde

toroidului
TOROÍD, toroide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață generată de o curbă închisă care se rotește în jurul unei axe din planul curbei și care nu taie curba. 2. Corp solid mărginit de un toroid (1). – Din fr. toroïde, germ. Toroid.

DOOM

toroíd s. n., pl. toroíde

toroidă
TOROÍDĂ s.f. (Mat.) Suprafață rezultată prin rotirea unei curbe în jurul unei axe din planul ei și care nu taie curba. ♦ Curbă paralelă asociată unei elipse. ♦ Tor¹ (1) [în DN]. [Pron. -ro-i-, var. toroid s.n. / < fr. toroïde].

toroipan
TOROIPÁN, toroipane, s. n. (Reg. și fam.) Ciomag, măciucă, bâtă. ◊ Loc. adv. Cu toroipanul = cu forța. – Et. nec.

DOOM

toroipán (reg., fam.) s. n., pl. toroipáne

toroipane
TOROIPÁN, toroipane, s. n. (Reg. și fam.) Ciomag, măciucă, bâtă. ◊ Loc. adv. Cu toroipanul = cu forța. – Et. nec.

DOOM

toroipán (reg., fam.) s. n., pl. toroipáne

toroipanele
TOROIPÁN, toroipane, s. n. (Reg. și fam.) Ciomag, măciucă, bâtă. ◊ Loc. adv. Cu toroipanul = cu forța. – Et. nec.

DOOM

toroipán (reg., fam.) s. n., pl. toroipáne

toroipanelor
TOROIPÁN, toroipane, s. n. (Reg. și fam.) Ciomag, măciucă, bâtă. ◊ Loc. adv. Cu toroipanul = cu forța. – Et. nec.

DOOM

toroipán (reg., fam.) s. n., pl. toroipáne

toroipanul
TOROIPÁN, toroipane, s. n. (Reg. și fam.) Ciomag, măciucă, bâtă. ◊ Loc. adv. Cu toroipanul = cu forța. – Et. nec.

DOOM

toroipán (reg., fam.) s. n., pl. toroipáne

toroipanului
TOROIPÁN, toroipane, s. n. (Reg. și fam.) Ciomag, măciucă, bâtă. ◊ Loc. adv. Cu toroipanul = cu forța. – Et. nec.

DOOM

toroipán (reg., fam.) s. n., pl. toroipáne

toroipănea
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipăneai
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipăneam
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănească
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipăneau
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipăneați
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănesc
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănește
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănești
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipăni
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănii
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănim
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănind
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănire
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănire
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. – Din toroipan.

toroipăniră
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănirăm
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănirăți
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănise
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănisem
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipăniseră
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipăniserăm
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipăniserăți
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipăniseși
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipăniseți
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănit
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipănit
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. – Din toroipan.

toroipăniși
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toroipăniți
TOROIPĂNÍ, toroipănesc, vb. IV. Tranz. (Munt., rar) A bate zdravăn, a ciomăgi; a ucide cu toroipanul. Ajungînd la țara uriașilor... toroipăni pe cei mai mulți. ISPIRESCU, U. 57.

toron
TORÓN² s. n. Gaz produs prin dezintegrarea radioactivă a toriului. – Din fr., engl. thoron, germ. Thoron, rus. toron.

DOOM

torón² (gaz) s. n.; simb. Tn

toronat
TORONÁT, -Ă adj. Alcătuit din fire subțiri răsucite împreună. [Cf. fr. toronné].

torontal
tórontal (-luri), s. n. – (Arg.) Cur. De la Torontal, județ la granița României cu Iugoslavia; dar motivul acestei apropieri nu este clar. Poate trebuie să se pornească de la expresia curul pămîntului „loc retras, regiune îndepărtată”.

toronul
TORÓN² s. n. Gaz produs prin dezintegrarea radioactivă a toriului. – Din fr., engl. thoron, germ. Thoron, rus. toron.

DOOM

torón² (gaz) s. n.; simb. Tn

toronului
TORÓN² s. n. Gaz produs prin dezintegrarea radioactivă a toriului. – Din fr., engl. thoron, germ. Thoron, rus. toron.

DOOM

torón² (gaz) s. n.; simb. Tn

toropala
TOROPÁLĂ, toropale, s. f. (Mold.) Toroipan. Ia auzi-i cum se mai fasolesc ! Să nu-i iei cu toropala ? ALECSANDRI, T. 623.

DOOM

toropálă (ciomag) (reg.) s. f., g.-d. art. toropálei; pl. toropále

toropale
TOROPÁLĂ, toropale, s. f. (Mold.) Toroipan. Ia auzi-i cum se mai fasolesc ! Să nu-i iei cu toropala ? ALECSANDRI, T. 623.

DOOM

toropálă (ciomag) (reg.) s. f., g.-d. art. toropálei; pl. toropále

toropalei
TOROPÁLĂ, toropale, s. f. (Mold.) Toroipan. Ia auzi-i cum se mai fasolesc ! Să nu-i iei cu toropala ? ALECSANDRI, T. 623.

DOOM

toropálă (ciomag) (reg.) s. f., g.-d. art. toropálei; pl. toropále

toropalele
TOROPÁLĂ, toropale, s. f. (Mold.) Toroipan. Ia auzi-i cum se mai fasolesc ! Să nu-i iei cu toropala ? ALECSANDRI, T. 623.

DOOM

toropálă (ciomag) (reg.) s. f., g.-d. art. toropálei; pl. toropále

toropalelor
TOROPÁLĂ, toropale, s. f. (Mold.) Toroipan. Ia auzi-i cum se mai fasolesc ! Să nu-i iei cu toropala ? ALECSANDRI, T. 623.

DOOM

toropálă (ciomag) (reg.) s. f., g.-d. art. toropálei; pl. toropále

toropea
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropeai
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropeala
TOROPEÁLĂ, toropeli, s. f. 1. Stare de amorțeală, de buimăceală (premergătoare somnului); somnolență. ♦ Lâncezeală, apatie. ◊ Visare, reverie. 2. Căldură mare; arșiță, dogoare, zăpușeală. 3. (Reg.) Bătaie zdravănă. – Toropi + suf. -eală.

DOOM

toropeálă (moleșeală, căldură) s. f., g.-d. art. toropélii; pl. toropéli

toropeam
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropească
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropeau
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropeați
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropeli
TOROPEÁLĂ, toropeli, s. f. 1. Stare de amorțeală, de buimăceală (premergătoare somnului); somnolență. ♦ Lâncezeală, apatie. ◊ Visare, reverie. 2. Căldură mare; arșiță, dogoare, zăpușeală. 3. (Reg.) Bătaie zdravănă. – Toropi + suf. -eală.

DOOM

toropeálă (moleșeală, căldură) s. f., g.-d. art. toropélii; pl. toropéli

toropelii
TOROPEÁLĂ, toropeli, s. f. 1. Stare de amorțeală, de buimăceală (premergătoare somnului); somnolență. ♦ Lâncezeală, apatie. ◊ Visare, reverie. 2. Căldură mare; arșiță, dogoare, zăpușeală. 3. (Reg.) Bătaie zdravănă. – Toropi + suf. -eală.

DOOM

toropeálă (moleșeală, căldură) s. f., g.-d. art. toropélii; pl. toropéli

toropelile
TOROPEÁLĂ, toropeli, s. f. 1. Stare de amorțeală, de buimăceală (premergătoare somnului); somnolență. ♦ Lâncezeală, apatie. ◊ Visare, reverie. 2. Căldură mare; arșiță, dogoare, zăpușeală. 3. (Reg.) Bătaie zdravănă. – Toropi + suf. -eală.

DOOM

toropeálă (moleșeală, căldură) s. f., g.-d. art. toropélii; pl. toropéli

toropelilor
TOROPEÁLĂ, toropeli, s. f. 1. Stare de amorțeală, de buimăceală (premergătoare somnului); somnolență. ♦ Lâncezeală, apatie. ◊ Visare, reverie. 2. Căldură mare; arșiță, dogoare, zăpușeală. 3. (Reg.) Bătaie zdravănă. – Toropi + suf. -eală.

DOOM

toropeálă (moleșeală, căldură) s. f., g.-d. art. toropélii; pl. toropéli

toropesc
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropește
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropești
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropi
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropii
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropim
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropind
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropire
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropire
TOROPÍRE, toropiri, s. f. Acțiunea de a toropi și rezultatul ei. – V. toropi.

DOOM

toropíre s. f., g.-d. art. toropírii; pl. toropíri

toropirea
TOROPÍRE, toropiri, s. f. Acțiunea de a toropi și rezultatul ei. – V. toropi.

DOOM

toropíre s. f., g.-d. art. toropírii; pl. toropíri

toropiri
TOROPÍRE, toropiri, s. f. Acțiunea de a toropi și rezultatul ei. – V. toropi.

DOOM

toropíre s. f., g.-d. art. toropírii; pl. toropíri

toropirii
TOROPÍRE, toropiri, s. f. Acțiunea de a toropi și rezultatul ei. – V. toropi.

DOOM

toropíre s. f., g.-d. art. toropírii; pl. toropíri

toropirile
TOROPÍRE, toropiri, s. f. Acțiunea de a toropi și rezultatul ei. – V. toropi.

DOOM

toropíre s. f., g.-d. art. toropírii; pl. toropíri

toropirilor
TOROPÍRE, toropiri, s. f. Acțiunea de a toropi și rezultatul ei. – V. toropi.

DOOM

toropíre s. f., g.-d. art. toropírii; pl. toropíri

toropiră
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropirăm
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropirăți
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropise
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropisem
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropiseră
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropiserăm
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropiserăți
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropiseși
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropiseți
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropit
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropit
TOROPÍT, -Ă, toropiți, -te, adj. Moleșit, amețit, amorțit (de somn, de căldură etc.). – V. toropi.

toropita
TOROPÍT, -Ă, toropiți, -te, adj. Moleșit, amețit, amorțit (de somn, de căldură etc.). – V. toropi.

toropite
TOROPÍT, -Ă, toropiți, -te, adj. Moleșit, amețit, amorțit (de somn, de căldură etc.). – V. toropi.

toropitei
TOROPÍT, -Ă, toropiți, -te, adj. Moleșit, amețit, amorțit (de somn, de căldură etc.). – V. toropi.

toropitele
TOROPÍT, -Ă, toropiți, -te, adj. Moleșit, amețit, amorțit (de somn, de căldură etc.). – V. toropi.

toropitelor
TOROPÍT, -Ă, toropiți, -te, adj. Moleșit, amețit, amorțit (de somn, de căldură etc.). – V. toropi.

toropitoare
TOROPITÓR, -OÁRE, toropitori, -oare, adj. Care toropește; moleșitor, amețitor. – Toropi + suf. -tor.

DOOM

toropitór adj. m., pl. toropitóri; f. sg. și pl. toropitoáre

toropitoarea
TOROPITÓR, -OÁRE, toropitori, -oare, adj. Care toropește; moleșitor, amețitor. – Toropi + suf. -tor.

DOOM

toropitór adj. m., pl. toropitóri; f. sg. și pl. toropitoáre

toropitoarei
TOROPITÓR, -OÁRE, toropitori, -oare, adj. Care toropește; moleșitor, amețitor. – Toropi + suf. -tor.

DOOM

toropitór adj. m., pl. toropitóri; f. sg. și pl. toropitoáre

toropitoarele
TOROPITÓR, -OÁRE, toropitori, -oare, adj. Care toropește; moleșitor, amețitor. – Toropi + suf. -tor.

DOOM

toropitór adj. m., pl. toropitóri; f. sg. și pl. toropitoáre

toropitoarelor
TOROPITÓR, -OÁRE, toropitori, -oare, adj. Care toropește; moleșitor, amețitor. – Toropi + suf. -tor.

DOOM

toropitór adj. m., pl. toropitóri; f. sg. și pl. toropitoáre

toropitor
TOROPITÓR, -OÁRE, toropitori, -oare, adj. Care toropește; moleșitor, amețitor. – Toropi + suf. -tor.

DOOM

toropitór adj. m., pl. toropitóri; f. sg. și pl. toropitoáre

toropitori
TOROPITÓR, -OÁRE, toropitori, -oare, adj. Care toropește; moleșitor, amețitor. – Toropi + suf. -tor.

DOOM

toropitór adj. m., pl. toropitóri; f. sg. și pl. toropitoáre

toropitorii
TOROPITÓR, -OÁRE, toropitori, -oare, adj. Care toropește; moleșitor, amețitor. – Toropi + suf. -tor.

DOOM

toropitór adj. m., pl. toropitóri; f. sg. și pl. toropitoáre

toropitorilor
TOROPITÓR, -OÁRE, toropitori, -oare, adj. Care toropește; moleșitor, amețitor. – Toropi + suf. -tor.

DOOM

toropitór adj. m., pl. toropitóri; f. sg. și pl. toropitoáre

toropitorul
TOROPITÓR, -OÁRE, toropitori, -oare, adj. Care toropește; moleșitor, amețitor. – Toropi + suf. -tor.

DOOM

toropitór adj. m., pl. toropitóri; f. sg. și pl. toropitoáre

toropitorului
TOROPITÓR, -OÁRE, toropitori, -oare, adj. Care toropește; moleșitor, amețitor. – Toropi + suf. -tor.

DOOM

toropitór adj. m., pl. toropitóri; f. sg. și pl. toropitoáre

toropitul
TOROPÍT, -Ă, toropiți, -te, adj. Moleșit, amețit, amorțit (de somn, de căldură etc.). – V. toropi.

toropitului
TOROPÍT, -Ă, toropiți, -te, adj. Moleșit, amețit, amorțit (de somn, de căldură etc.). – V. toropi.

toropiși
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropiți
TOROPÍ, toropesc, vb. IV. Tranz. A aduce în stare de toropeală (1); a ameți, a buimăci, a moleși. ♦ A cuprinde, a copleși; a năpădi. ♦ A bate zdravăn; a ucide în bătaie. – Din ucr. toropyty.

DOOM

toropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. toropésc, imperf. 3 sg. toropeá; conj. prez. 3 să toropeáscă

toropiți
TOROPÍT, -Ă, toropiți, -te, adj. Moleșit, amețit, amorțit (de somn, de căldură etc.). – V. toropi.

toropiții
TOROPÍT, -Ă, toropiți, -te, adj. Moleșit, amețit, amorțit (de somn, de căldură etc.). – V. toropi.

toropiților
TOROPÍT, -Ă, toropiți, -te, adj. Moleșit, amețit, amorțit (de somn, de căldură etc.). – V. toropi.

torosea
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

toroseai
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

toroseam
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosească
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

toroseau
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

toroseați
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosesc
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosește
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosești
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosi
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosii
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosim
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosind
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosire
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosire
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A vorbi mult, a trăncăni, a flecări.

torosiră
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosirăm
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosirăți
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosise
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosisem
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosiseră
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosiserăm
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosiserăți
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosiseși
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosiseți
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosit
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosit
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A vorbi mult, a trăncăni, a flecări.

torosiși
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torosiți
TOROSÍ, torosesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A vorbi mult, a înșira vrute și nevrute, a trăncăni. V. torăi. V-ați plictisi auzindu-mă torosind la verzi și uscate. ISPIRESCU, la CADE.

torpedare
TORPEDÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a ataca cu torpedo¹ (3) [în DN], de a scufunda prin torpedo; (fig.) zădărnicire a unui plan sau a unei întreprinderi; torpilare. [Cf. germ. torpedieren, sp. torpedear].

torpedo
TORPEDÓU s. n. v. torpedo¹

DOOM

torpédo² (salam) s. n.

torpedou
TORPEDÓU s. n. v. torpedo¹

DOOM

torpédo² (salam) s. n.

torpedoul
TORPEDÓU s. n. v. torpedo¹

DOOM

torpédo² (salam) s. n.

torpedoului
TORPEDÓU s. n. v. torpedo¹

DOOM

torpédo² (salam) s. n.

torpedouri
TORPEDÓU s. n. v. torpedo¹

DOOM

torpédo² (salam) s. n.

torpedourile
TORPEDÓU s. n. v. torpedo¹

DOOM

torpédo² (salam) s. n.

torpedourilor
TORPEDÓU s. n. v. torpedo¹

DOOM

torpédo² (salam) s. n.

torpid
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.

DOOM

torpíd (leneș) (livr.) adj. m., pl. torpízi; f. torpídă, pl. torpíde

torpida
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.

DOOM

torpíd (leneș) (livr.) adj. m., pl. torpízi; f. torpídă, pl. torpíde

torpide
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.

DOOM

torpíd (leneș) (livr.) adj. m., pl. torpízi; f. torpídă, pl. torpíde

torpidei
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.

DOOM

torpíd (leneș) (livr.) adj. m., pl. torpízi; f. torpídă, pl. torpíde

torpidele
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.

DOOM

torpíd (leneș) (livr.) adj. m., pl. torpízi; f. torpídă, pl. torpíde

torpidelor
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.

DOOM

torpíd (leneș) (livr.) adj. m., pl. torpízi; f. torpídă, pl. torpíde

torpidul
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.

DOOM

torpíd (leneș) (livr.) adj. m., pl. torpízi; f. torpídă, pl. torpíde

torpidului
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.

DOOM

torpíd (leneș) (livr.) adj. m., pl. torpízi; f. torpídă, pl. torpíde

torpila
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpila
TORPÍLĂ, torpile, s. f. 1. Proiectil submarin prevăzut cu motor propriu și cu încărcătură explozivă, care se lansează împotriva unei nave inamice de pe o navă de luptă, din avion sau de pe coastă. 2. Pește marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal și ventral, capabil să producă la atingere, descărcări electrice cu care își ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Ieșit din uz; în compusul) Om-torpilă = torpilă (1) condusă la țintă de unul sau doi oameni, care se îndepărtau după ce o prindeau de fundul navei. – Din fr. torpille.

DOOM

torpílă s. f., g.-d. art. torpílei; pl. torpíle

torpilai
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilam
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilare
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilare
TORPILÁRE, torpilări, s. f. Acțiunea de a torpila. – V. torpila.

DOOM

torpiláre s. f., g.-d. art. torpilắrii; pl. torpilắri

torpilarea
TORPILÁRE, torpilări, s. f. Acțiunea de a torpila. – V. torpila.

DOOM

torpiláre s. f., g.-d. art. torpilắrii; pl. torpilắri

torpilară
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilarăm
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilarăți
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilase
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilasem
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilaseră
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilaserăm
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilaserăți
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilaseși
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilaseți
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilat
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilat
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă dușmană cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

torpilau
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilași
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilați
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpile
TORPÍLĂ, torpile, s. f. 1. Proiectil submarin prevăzut cu motor propriu și cu încărcătură explozivă, care se lansează împotriva unei nave inamice de pe o navă de luptă, din avion sau de pe coastă. 2. Pește marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal și ventral, capabil să producă la atingere, descărcări electrice cu care își ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Ieșit din uz; în compusul) Om-torpilă = torpilă (1) condusă la țintă de unul sau doi oameni, care se îndepărtau după ce o prindeau de fundul navei. – Din fr. torpille.

DOOM

torpílă s. f., g.-d. art. torpílei; pl. torpíle

torpilează
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilei
TORPÍLĂ, torpile, s. f. 1. Proiectil submarin prevăzut cu motor propriu și cu încărcătură explozivă, care se lansează împotriva unei nave inamice de pe o navă de luptă, din avion sau de pe coastă. 2. Pește marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal și ventral, capabil să producă la atingere, descărcări electrice cu care își ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Ieșit din uz; în compusul) Om-torpilă = torpilă (1) condusă la țintă de unul sau doi oameni, care se îndepărtau după ce o prindeau de fundul navei. – Din fr. torpille.

DOOM

torpílă s. f., g.-d. art. torpílei; pl. torpíle

torpilele
TORPÍLĂ, torpile, s. f. 1. Proiectil submarin prevăzut cu motor propriu și cu încărcătură explozivă, care se lansează împotriva unei nave inamice de pe o navă de luptă, din avion sau de pe coastă. 2. Pește marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal și ventral, capabil să producă la atingere, descărcări electrice cu care își ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Ieșit din uz; în compusul) Om-torpilă = torpilă (1) condusă la țintă de unul sau doi oameni, care se îndepărtau după ce o prindeau de fundul navei. – Din fr. torpille.

DOOM

torpílă s. f., g.-d. art. torpílei; pl. torpíle

torpilelor
TORPÍLĂ, torpile, s. f. 1. Proiectil submarin prevăzut cu motor propriu și cu încărcătură explozivă, care se lansează împotriva unei nave inamice de pe o navă de luptă, din avion sau de pe coastă. 2. Pește marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal și ventral, capabil să producă la atingere, descărcări electrice cu care își ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Ieșit din uz; în compusul) Om-torpilă = torpilă (1) condusă la țintă de unul sau doi oameni, care se îndepărtau după ce o prindeau de fundul navei. – Din fr. torpille.

DOOM

torpílă s. f., g.-d. art. torpílei; pl. torpíle

torpilez
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpileze
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilezi
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpiloare
TORPILÓR, torpiloare, s. n. Navă de război ușoară și rapidă, înzestrată pentru lansarea torpilelor. – Din fr. torpilleur.

DOOM

torpilór s. n., pl. torpiloáre

torpiloarele
TORPILÓR, torpiloare, s. n. Navă de război ușoară și rapidă, înzestrată pentru lansarea torpilelor. – Din fr. torpilleur.

DOOM

torpilór s. n., pl. torpiloáre

torpiloarelor
TORPILÓR, torpiloare, s. n. Navă de război ușoară și rapidă, înzestrată pentru lansarea torpilelor. – Din fr. torpilleur.

DOOM

torpilór s. n., pl. torpiloáre

torpilor
TORPILÓR, torpiloare, s. n. Navă de război ușoară și rapidă, înzestrată pentru lansarea torpilelor. – Din fr. torpilleur.

DOOM

torpilór s. n., pl. torpiloáre

torpilorul
TORPILÓR, torpiloare, s. n. Navă de război ușoară și rapidă, înzestrată pentru lansarea torpilelor. – Din fr. torpilleur.

DOOM

torpilór s. n., pl. torpiloáre

torpilorului
TORPILÓR, torpiloare, s. n. Navă de război ușoară și rapidă, înzestrată pentru lansarea torpilelor. – Din fr. torpilleur.

DOOM

torpilór s. n., pl. torpiloáre

torpilând
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilînd
TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.

DOOM

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză

torpilări
TORPILÁRE, torpilări, s. f. Acțiunea de a torpila. – V. torpila.

DOOM

torpiláre s. f., g.-d. art. torpilắrii; pl. torpilắri

torpilării
TORPILÁRE, torpilări, s. f. Acțiunea de a torpila. – V. torpila.

DOOM

torpiláre s. f., g.-d. art. torpilắrii; pl. torpilắri

torpilările
TORPILÁRE, torpilări, s. f. Acțiunea de a torpila. – V. torpila.

DOOM

torpiláre s. f., g.-d. art. torpilắrii; pl. torpilắri

torpilărilor
TORPILÁRE, torpilări, s. f. Acțiunea de a torpila. – V. torpila.

DOOM

torpiláre s. f., g.-d. art. torpilắrii; pl. torpilắri

torpizi
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.

DOOM

torpíd (leneș) (livr.) adj. m., pl. torpízi; f. torpídă, pl. torpíde

torpizii
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.

DOOM

torpíd (leneș) (livr.) adj. m., pl. torpízi; f. torpídă, pl. torpíde

torpizilor
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.

DOOM

torpíd (leneș) (livr.) adj. m., pl. torpízi; f. torpídă, pl. torpíde

torpoare
TORPOÁRE s. f. (Franțuzism rar) Toropeală, somnolență. Într-o străfulgerare a cugetului, judecă realitatea altfel de cum o vedea în torpoarea conștiinței de cîțiva ani încoace. C. PETRESCU, A. 387.

torques
TÓRQUES s.n. (Latinism; ist.) Colier sau colan metalic, de obicei în formă de torsadă și terminat cu două ornamente. [Pron. tor-cves, pl. invar. / cf. lat. torques < torquere – a răsuci, it., fr. torque].

torr
TORR, torri, s. m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm la temperatura de 0°C. – Din fr. torr.

DOOM

torr (unitate de măsură) s. m., pl. torri

torri
TORR, torri, s. m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm la temperatura de 0°C. – Din fr. torr.

DOOM

torr (unitate de măsură) s. m., pl. torri

torrii
TORR, torri, s. m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm la temperatura de 0°C. – Din fr. torr.

DOOM

torr (unitate de măsură) s. m., pl. torri

torrilor
TORR, torri, s. m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm la temperatura de 0°C. – Din fr. torr.

DOOM

torr (unitate de măsură) s. m., pl. torri

torrul
TORR, torri, s. m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm la temperatura de 0°C. – Din fr. torr.

DOOM

torr (unitate de măsură) s. m., pl. torri

torrului
TORR, torri, s. m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm la temperatura de 0°C. – Din fr. torr.

DOOM

torr (unitate de măsură) s. m., pl. torri

tors
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

tors
TORS³, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

tors
TORS², torsuri, s. n. Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre (și fără cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.

DOOM

tors² (sculptură) s. n., pl. tórsuri

tors
TORS¹ s. n. 1. Faptul de a toarce. 2. Sunet produs de pisici când torc. – V. toarce.

DOOM

tors¹ (acțiune) s. n.

torsada
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsada
TORSÁDĂ, torsade, s. f. Motiv arhitectonic ornamental care imită o frânghie răsucită. ♦ Motiv de împletitură de forma unei frânghii răsucite, a unei spirale etc. – Din fr. torsade.

DOOM

torsádă s. f., g.-d. art. torsádei; pl. torsáde

torsadai
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadam
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadare
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadare
TORSADÁRE s.f. Acțiunea de a torsada și rezultatul ei. [< torsada].

torsadară
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadarăm
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadarăți
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadase
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadasem
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadaseră
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadaserăm
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadaserăți
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadaseși
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadaseți
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadat
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadat
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadau
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadași
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadați
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsade
TORSÁDĂ, torsade, s. f. Motiv arhitectonic ornamental care imită o frânghie răsucită. ♦ Motiv de împletitură de forma unei frânghii răsucite, a unei spirale etc. – Din fr. torsade.

DOOM

torsádă s. f., g.-d. art. torsádei; pl. torsáde

torsadează
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadei
TORSÁDĂ, torsade, s. f. Motiv arhitectonic ornamental care imită o frânghie răsucită. ♦ Motiv de împletitură de forma unei frânghii răsucite, a unei spirale etc. – Din fr. torsade.

DOOM

torsádă s. f., g.-d. art. torsádei; pl. torsáde

torsadele
TORSÁDĂ, torsade, s. f. Motiv arhitectonic ornamental care imită o frânghie răsucită. ♦ Motiv de împletitură de forma unei frânghii răsucite, a unei spirale etc. – Din fr. torsade.

DOOM

torsádă s. f., g.-d. art. torsádei; pl. torsáde

torsadelor
TORSÁDĂ, torsade, s. f. Motiv arhitectonic ornamental care imită o frânghie răsucită. ♦ Motiv de împletitură de forma unei frânghii răsucite, a unei spirale etc. – Din fr. torsade.

DOOM

torsádă s. f., g.-d. art. torsádei; pl. torsáde

torsadez
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadeze
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadezi
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadând
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsadînd
TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

torsei
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torsese
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torsesem
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torseseră
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torseserăm
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torseserăți
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torseseși
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torseseți
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torseși
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

DOOM

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

torsio
TÓRSIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „răsucire”, „torsiune”. [Pron. -si-o-. / < fr., it. torsio-, cf. lat. torsio].

torsiograf
TORSIOGRÁF, torsiografe, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea și înregistrarea grafică a deformațiilor barelor supuse la torsiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiographe.

DOOM

torsiográf (-si-o-graf) s. n., pl. torsiográfe

torsiografe
TORSIOGRÁF, torsiografe, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea și înregistrarea grafică a deformațiilor barelor supuse la torsiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiographe.

DOOM

torsiográf (-si-o-graf) s. n., pl. torsiográfe

torsiografele
TORSIOGRÁF, torsiografe, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea și înregistrarea grafică a deformațiilor barelor supuse la torsiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiographe.

DOOM

torsiográf (-si-o-graf) s. n., pl. torsiográfe

torsiografelor
TORSIOGRÁF, torsiografe, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea și înregistrarea grafică a deformațiilor barelor supuse la torsiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiographe.

DOOM

torsiográf (-si-o-graf) s. n., pl. torsiográfe

torsiograful
TORSIOGRÁF, torsiografe, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea și înregistrarea grafică a deformațiilor barelor supuse la torsiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiographe.

DOOM

torsiográf (-si-o-graf) s. n., pl. torsiográfe

torsiografului
TORSIOGRÁF, torsiografe, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea și înregistrarea grafică a deformațiilor barelor supuse la torsiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiographe.

DOOM

torsiográf (-si-o-graf) s. n., pl. torsiográfe

torsiograma
TORSIOGRÁMĂ s.f. Înregistrare grafică a deformației la torsiune cu ajutorul torsiografului. [Pron. -si-o-. / < fr. torsiogramme].

torsiograme
TORSIOGRÁMĂ s.f. Înregistrare grafică a deformației la torsiune cu ajutorul torsiografului. [Pron. -si-o-. / < fr. torsiogramme].

torsiogramei
TORSIOGRÁMĂ s.f. Înregistrare grafică a deformației la torsiune cu ajutorul torsiografului. [Pron. -si-o-. / < fr. torsiogramme].

torsiogramele
TORSIOGRÁMĂ s.f. Înregistrare grafică a deformației la torsiune cu ajutorul torsiografului. [Pron. -si-o-. / < fr. torsiogramme].

torsiogramelor
TORSIOGRÁMĂ s.f. Înregistrare grafică a deformației la torsiune cu ajutorul torsiografului. [Pron. -si-o-. / < fr. torsiogramme].

torsiometre
TORSIOMÉTRU, torsiometre, s. n. Aparat folosit în industria textilă pentru a determina numărul posibil de răsuciri pe o anumită lungime a firului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiomètre.

DOOM

torsiométru (si-o-me-tru) s. n., art. torsiométrul; pl. torsiométre

torsiometrele
TORSIOMÉTRU, torsiometre, s. n. Aparat folosit în industria textilă pentru a determina numărul posibil de răsuciri pe o anumită lungime a firului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiomètre.

DOOM

torsiométru (si-o-me-tru) s. n., art. torsiométrul; pl. torsiométre

torsiometrelor
TORSIOMÉTRU, torsiometre, s. n. Aparat folosit în industria textilă pentru a determina numărul posibil de răsuciri pe o anumită lungime a firului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiomètre.

DOOM

torsiométru (si-o-me-tru) s. n., art. torsiométrul; pl. torsiométre

torsiometru
TORSIOMÉTRU, torsiometre, s. n. Aparat folosit în industria textilă pentru a determina numărul posibil de răsuciri pe o anumită lungime a firului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiomètre.

DOOM

torsiométru (si-o-me-tru) s. n., art. torsiométrul; pl. torsiométre

torsiometrul
TORSIOMÉTRU, torsiometre, s. n. Aparat folosit în industria textilă pentru a determina numărul posibil de răsuciri pe o anumită lungime a firului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiomètre.

DOOM

torsiométru (si-o-me-tru) s. n., art. torsiométrul; pl. torsiométre

torsiometrului
TORSIOMÉTRU, torsiometre, s. n. Aparat folosit în industria textilă pentru a determina numărul posibil de răsuciri pe o anumită lungime a firului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. torsiomètre.

DOOM

torsiométru (si-o-me-tru) s. n., art. torsiométrul; pl. torsiométre

torsiona
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionai
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionam
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionar
TORSIONÁR, -Ă adj. v. torționar.

torsionare
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionare
TORSIONÁRE, torsionări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) torsiona și rezultatul ei; răsucire. [Pr.: -si-o-] – V. torsiona.

torsionarea
TORSIONÁRE, torsionări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) torsiona și rezultatul ei; răsucire. [Pr.: -si-o-] – V. torsiona.

torsionară
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionarăm
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionarăți
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionase
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionasem
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionaseră
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionaserăm
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionaserăți
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionaseși
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionaseți
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionat
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionat
TORSIONÁT, -Ă, torsionați, -te, adj. (Livr.) Răsucit. [Pr.: -si-o-] – V. torsiona.

torsionau
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionași
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionați
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionează
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionez
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsioneze
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionezi
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionând
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionînd
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.

DOOM

torsioná (a ~) (livr.) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 torsioneáză

torsionări
TORSIONÁRE, torsionări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) torsiona și rezultatul ei; răsucire. [Pr.: -si-o-] – V. torsiona.

torsionării
TORSIONÁRE, torsionări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) torsiona și rezultatul ei; răsucire. [Pr.: -si-o-] – V. torsiona.

torsionările
TORSIONÁRE, torsionări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) torsiona și rezultatul ei; răsucire. [Pr.: -si-o-] – V. torsiona.

torsionărilor
TORSIONÁRE, torsionări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) torsiona și rezultatul ei; răsucire. [Pr.: -si-o-] – V. torsiona.

torsiune
TORSIÚNE, torsiuni, s. f. 1. Deplasare relativă a două secțiuni paralele și transversale ale unui obiect solid; răsucire. ♦ Indice care arată gradul de torsiune (1) al unui material textil. 2. Scrântitură, luxație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. torsion.

DOOM

torsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. torsiúnii; pl. torsiúni

torsiunea
TORSIÚNE, torsiuni, s. f. 1. Deplasare relativă a două secțiuni paralele și transversale ale unui obiect solid; răsucire. ♦ Indice care arată gradul de torsiune (1) al unui material textil. 2. Scrântitură, luxație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. torsion.

DOOM

torsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. torsiúnii; pl. torsiúni

torsiuni
TORSIÚNE, torsiuni, s. f. 1. Deplasare relativă a două secțiuni paralele și transversale ale unui obiect solid; răsucire. ♦ Indice care arată gradul de torsiune (1) al unui material textil. 2. Scrântitură, luxație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. torsion.

DOOM

torsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. torsiúnii; pl. torsiúni

torsiunii
TORSIÚNE, torsiuni, s. f. 1. Deplasare relativă a două secțiuni paralele și transversale ale unui obiect solid; răsucire. ♦ Indice care arată gradul de torsiune (1) al unui material textil. 2. Scrântitură, luxație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. torsion.

DOOM

torsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. torsiúnii; pl. torsiúni

torsiunile
TORSIÚNE, torsiuni, s. f. 1. Deplasare relativă a două secțiuni paralele și transversale ale unui obiect solid; răsucire. ♦ Indice care arată gradul de torsiune (1) al unui material textil. 2. Scrântitură, luxație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. torsion.

DOOM

torsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. torsiúnii; pl. torsiúni

torsiunilor
TORSIÚNE, torsiuni, s. f. 1. Deplasare relativă a două secțiuni paralele și transversale ale unui obiect solid; răsucire. ♦ Indice care arată gradul de torsiune (1) al unui material textil. 2. Scrântitură, luxație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. torsion.

DOOM

torsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. torsiúnii; pl. torsiúni

torsul
TORS³, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

torsul
TORS², torsuri, s. n. Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre (și fără cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.

DOOM

tors² (sculptură) s. n., pl. tórsuri

torsul
TORS¹ s. n. 1. Faptul de a toarce. 2. Sunet produs de pisici când torc. – V. toarce.

DOOM

tors¹ (acțiune) s. n.

torsului
TORS³, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

torsului
TORS², torsuri, s. n. Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre (și fără cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.

DOOM

tors² (sculptură) s. n., pl. tórsuri

torsului
TORS¹ s. n. 1. Faptul de a toarce. 2. Sunet produs de pisici când torc. – V. toarce.

DOOM

tors¹ (acțiune) s. n.

torsuri
TORS², torsuri, s. n. Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre (și fără cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.

DOOM

tors² (sculptură) s. n., pl. tórsuri

torsuri
TORS¹ s. n. 1. Faptul de a toarce. 2. Sunet produs de pisici când torc. – V. toarce.

DOOM

tors¹ (acțiune) s. n.

torsurile
TORS², torsuri, s. n. Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre (și fără cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.

DOOM

tors² (sculptură) s. n., pl. tórsuri

torsurile
TORS¹ s. n. 1. Faptul de a toarce. 2. Sunet produs de pisici când torc. – V. toarce.

DOOM

tors¹ (acțiune) s. n.

torsurilor
TORS², torsuri, s. n. Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre (și fără cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.

DOOM

tors² (sculptură) s. n., pl. tórsuri

torsurilor
TORS¹ s. n. 1. Faptul de a toarce. 2. Sunet produs de pisici când torc. – V. toarce.

DOOM

tors¹ (acțiune) s. n.

torsătură
TORSĂTÚRĂ, torsături, s. f. Ceea ce s-a tors (1); tort¹ (1). – Tors¹ + suf. -ătură.

tort
TORT¹, torturi, s. n. 1. Fir tors de cânepă, de in sau de alte materii textile; torsătură. ♦ Cantitate, scul etc. de fire toarse. 2. Țesătură, pânză lucrată (în casă) din fire de cânepă sau de in. – Lat. tortus (< torquere).

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

tort
TORT², torturi, s. n. Prăjitură (de obicei de formă cilindrică) făcută din mai multe straturi de aluat, având între ele straturi de cremă, de dulceață etc., acoperită cu o glazură sau cremă, ornamentată etc. [Var.: tórtă s. f.] – Din germ. Torte.

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

tortar
TORTÁR, -Ă, tortari, -e, adj. (Rar; despre vase de ceramică) Cu toarte. ◊ (Substantivat) Tortare de lut. – Toartă + suf. -ar.

torticolis
TORTÍCOLIS s. n. (Med.) Simptom caracterizat prin înclinarea laterală a capului și a coloanei cervicale în urma unei afecțiuni musculare, vertebrale sau nervoase; p. ext. durere provocată de un astfel de simptom. – Din fr. torticolis.

DOOM

tortícolis s. n.

torticolisul
TORTÍCOLIS s. n. (Med.) Simptom caracterizat prin înclinarea laterală a capului și a coloanei cervicale în urma unei afecțiuni musculare, vertebrale sau nervoase; p. ext. durere provocată de un astfel de simptom. – Din fr. torticolis.

DOOM

tortícolis s. n.

torticolisului
TORTÍCOLIS s. n. (Med.) Simptom caracterizat prin înclinarea laterală a capului și a coloanei cervicale în urma unei afecțiuni musculare, vertebrale sau nervoase; p. ext. durere provocată de un astfel de simptom. – Din fr. torticolis.

DOOM

tortícolis s. n.

tortil
TORTÍL, -Ă adj. (Liv.) Care se învârtește în spirală. [Cf. lat. tortilis, it. tortile].

tortița
TORTÍȚĂ, tortițe, s. f. Diminutiv al lui toartă. – Toartă + suf. -iță.

DOOM

tortíță s. f., g.-d. art. tortíței; pl. tortíțe

tortițe
TORTÍȚĂ, tortițe, s. f. Diminutiv al lui toartă. – Toartă + suf. -iță.

DOOM

tortíță s. f., g.-d. art. tortíței; pl. tortíțe

tortiței
TORTÍȚĂ, tortițe, s. f. Diminutiv al lui toartă. – Toartă + suf. -iță.

DOOM

tortíță s. f., g.-d. art. tortíței; pl. tortíțe

tortițele
TORTÍȚĂ, tortițe, s. f. Diminutiv al lui toartă. – Toartă + suf. -iță.

DOOM

tortíță s. f., g.-d. art. tortíței; pl. tortíțe

tortițelor
TORTÍȚĂ, tortițe, s. f. Diminutiv al lui toartă. – Toartă + suf. -iță.

DOOM

tortíță s. f., g.-d. art. tortíței; pl. tortíțe

tortonian
TORTONIÁN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

DOOM

tortonián² (-ni-an) s. n.

tortoniana
TORTONIÁN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

DOOM

tortonián² (-ni-an) s. n.

tortonianul
TORTONIÁN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

DOOM

tortonián² (-ni-an) s. n.

tortonianului
TORTONIÁN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

DOOM

tortonián² (-ni-an) s. n.

tortoniene
TORTONIÁN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

DOOM

tortonián² (-ni-an) s. n.

tortonienei
TORTONIÁN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

DOOM

tortonián² (-ni-an) s. n.

tortonienele
TORTONIÁN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

DOOM

tortonián² (-ni-an) s. n.

tortonienelor
TORTONIÁN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

DOOM

tortonián² (-ni-an) s. n.

tortonieni
TORTONIÁN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

DOOM

tortonián² (-ni-an) s. n.

tortonienii
TORTONIÁN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

DOOM

tortonián² (-ni-an) s. n.

tortonienilor
TORTONIÁN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

DOOM

tortonián² (-ni-an) s. n.

tortul
TORT¹, torturi, s. n. 1. Fir tors de cânepă, de in sau de alte materii textile; torsătură. ♦ Cantitate, scul etc. de fire toarse. 2. Țesătură, pânză lucrată (în casă) din fire de cânepă sau de in. – Lat. tortus (< torquere).

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

tortul
TORT², torturi, s. n. Prăjitură (de obicei de formă cilindrică) făcută din mai multe straturi de aluat, având între ele straturi de cremă, de dulceață etc., acoperită cu o glazură sau cremă, ornamentată etc. [Var.: tórtă s. f.] – Din germ. Torte.

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

tortului
TORT¹, torturi, s. n. 1. Fir tors de cânepă, de in sau de alte materii textile; torsătură. ♦ Cantitate, scul etc. de fire toarse. 2. Țesătură, pânză lucrată (în casă) din fire de cânepă sau de in. – Lat. tortus (< torquere).

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

tortului
TORT², torturi, s. n. Prăjitură (de obicei de formă cilindrică) făcută din mai multe straturi de aluat, având între ele straturi de cremă, de dulceață etc., acoperită cu o glazură sau cremă, ornamentată etc. [Var.: tórtă s. f.] – Din germ. Torte.

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

tortuoasa
TORTUÓS, -OÁSĂ adj. (Franțuzism) Răsucit în spirală; cu curbe repezi. ♦ (Fig.) Întortocheat, penibil; încâlcit, greu. [Pron. -tu-os. / < fr. tortueux, cf. lat. tortuosus].

tortuoase
TORTUÓS, -OÁSĂ adj. (Franțuzism) Răsucit în spirală; cu curbe repezi. ♦ (Fig.) Întortocheat, penibil; încâlcit, greu. [Pron. -tu-os. / < fr. tortueux, cf. lat. tortuosus].

tortuoasei
TORTUÓS, -OÁSĂ adj. (Franțuzism) Răsucit în spirală; cu curbe repezi. ♦ (Fig.) Întortocheat, penibil; încâlcit, greu. [Pron. -tu-os. / < fr. tortueux, cf. lat. tortuosus].

tortuoasele
TORTUÓS, -OÁSĂ adj. (Franțuzism) Răsucit în spirală; cu curbe repezi. ♦ (Fig.) Întortocheat, penibil; încâlcit, greu. [Pron. -tu-os. / < fr. tortueux, cf. lat. tortuosus].

tortuoaselor
TORTUÓS, -OÁSĂ adj. (Franțuzism) Răsucit în spirală; cu curbe repezi. ♦ (Fig.) Întortocheat, penibil; încâlcit, greu. [Pron. -tu-os. / < fr. tortueux, cf. lat. tortuosus].

tortuos
TORTUÓS, -OÁSĂ adj. (Franțuzism) Răsucit în spirală; cu curbe repezi. ♦ (Fig.) Întortocheat, penibil; încâlcit, greu. [Pron. -tu-os. / < fr. tortueux, cf. lat. tortuosus].

tortuosul
TORTUÓS, -OÁSĂ adj. (Franțuzism) Răsucit în spirală; cu curbe repezi. ♦ (Fig.) Întortocheat, penibil; încâlcit, greu. [Pron. -tu-os. / < fr. tortueux, cf. lat. tortuosus].

tortuosului
TORTUÓS, -OÁSĂ adj. (Franțuzism) Răsucit în spirală; cu curbe repezi. ♦ (Fig.) Întortocheat, penibil; încâlcit, greu. [Pron. -tu-os. / < fr. tortueux, cf. lat. tortuosus].

tortuozitate
TORTUOZITÁTE s.f. Stare a ceea ce este tortuos; întortochere, răsucire. ♦ Caracteristică a unor rețele de canale capilare din masa rocilor de a prezenta sinuozități și întortocheri. [Pron. -tu-o-. / cf. fr. tortuosité].

tortuoși
TORTUÓS, -OÁSĂ adj. (Franțuzism) Răsucit în spirală; cu curbe repezi. ♦ (Fig.) Întortocheat, penibil; încâlcit, greu. [Pron. -tu-os. / < fr. tortueux, cf. lat. tortuosus].

tortuoșii
TORTUÓS, -OÁSĂ adj. (Franțuzism) Răsucit în spirală; cu curbe repezi. ♦ (Fig.) Întortocheat, penibil; încâlcit, greu. [Pron. -tu-os. / < fr. tortueux, cf. lat. tortuosus].

tortuoșilor
TORTUÓS, -OÁSĂ adj. (Franțuzism) Răsucit în spirală; cu curbe repezi. ♦ (Fig.) Întortocheat, penibil; încâlcit, greu. [Pron. -tu-os. / < fr. tortueux, cf. lat. tortuosus].

tortura
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

tortura
TORTÚRĂ, torturi, s. f. Suferință fizică (sau morală) violentă. – Din fr. torture, lat. tortura.

DOOM

tortúră s. f., g.-d. art. tortúrii; pl. tortúri

torturai
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturam
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturant
TORTURÁNT, -Ă adj. Chinuitor. [Cf. fr. torturant].

torturanta
TORTURÁNT, -Ă adj. Chinuitor. [Cf. fr. torturant].

torturante
TORTURÁNT, -Ă adj. Chinuitor. [Cf. fr. torturant].

torturantei
TORTURÁNT, -Ă adj. Chinuitor. [Cf. fr. torturant].

torturantele
TORTURÁNT, -Ă adj. Chinuitor. [Cf. fr. torturant].

torturantelor
TORTURÁNT, -Ă adj. Chinuitor. [Cf. fr. torturant].

torturantul
TORTURÁNT, -Ă adj. Chinuitor. [Cf. fr. torturant].

torturantului
TORTURÁNT, -Ă adj. Chinuitor. [Cf. fr. torturant].

torturanți
TORTURÁNT, -Ă adj. Chinuitor. [Cf. fr. torturant].

torturanții
TORTURÁNT, -Ă adj. Chinuitor. [Cf. fr. torturant].

torturanților
TORTURÁNT, -Ă adj. Chinuitor. [Cf. fr. torturant].

torturare
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturare
TORTURÁRE, torturări, s. f. Acțiunea de a tortura și rezultatul ei; tortură. – V. tortura.

DOOM

torturáre s. f., g.-d. art. torturắrii; pl. torturắri

torturarea
TORTURÁRE, torturări, s. f. Acțiunea de a tortura și rezultatul ei; tortură. – V. tortura.

DOOM

torturáre s. f., g.-d. art. torturắrii; pl. torturắri

torturară
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturarăm
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturarăți
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturase
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturasem
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturaseră
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturaserăm
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturaserăți
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturaseși
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturaseți
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturat
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturat
TORTURÁT, -Ă, torturați, -te, adj. Chinuit, căznit; fig. stîlcit, forțat; contorsionat. Norii rostogoliți de vîntoasele înalte se adunaseră... frămîntîndu-se într-o încleștare uriașă, torturată, ciudată. C. PETRESCU, A. R. 28. Anevoie se putea ține minte așa fraze torturate. CARAGIALE, O. I 296.

torturau
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturași
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturați
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturează
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturez
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

tortureze
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturezi
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturi
TORT¹, torturi, s. n. 1. Fir tors de cânepă, de in sau de alte materii textile; torsătură. ♦ Cantitate, scul etc. de fire toarse. 2. Țesătură, pânză lucrată (în casă) din fire de cânepă sau de in. – Lat. tortus (< torquere).

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

torturi
TORT², torturi, s. n. Prăjitură (de obicei de formă cilindrică) făcută din mai multe straturi de aluat, având între ele straturi de cremă, de dulceață etc., acoperită cu o glazură sau cremă, ornamentată etc. [Var.: tórtă s. f.] – Din germ. Torte.

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

torturi
TORTÚRĂ, torturi, s. f. Suferință fizică (sau morală) violentă. – Din fr. torture, lat. tortura.

DOOM

tortúră s. f., g.-d. art. tortúrii; pl. tortúri

torturii
TORTÚRĂ, torturi, s. f. Suferință fizică (sau morală) violentă. – Din fr. torture, lat. tortura.

DOOM

tortúră s. f., g.-d. art. tortúrii; pl. tortúri

torturile
TORT¹, torturi, s. n. 1. Fir tors de cânepă, de in sau de alte materii textile; torsătură. ♦ Cantitate, scul etc. de fire toarse. 2. Țesătură, pânză lucrată (în casă) din fire de cânepă sau de in. – Lat. tortus (< torquere).

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

torturile
TORT², torturi, s. n. Prăjitură (de obicei de formă cilindrică) făcută din mai multe straturi de aluat, având între ele straturi de cremă, de dulceață etc., acoperită cu o glazură sau cremă, ornamentată etc. [Var.: tórtă s. f.] – Din germ. Torte.

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

torturile
TORTÚRĂ, torturi, s. f. Suferință fizică (sau morală) violentă. – Din fr. torture, lat. tortura.

DOOM

tortúră s. f., g.-d. art. tortúrii; pl. tortúri

torturilor
TORT¹, torturi, s. n. 1. Fir tors de cânepă, de in sau de alte materii textile; torsătură. ♦ Cantitate, scul etc. de fire toarse. 2. Țesătură, pânză lucrată (în casă) din fire de cânepă sau de in. – Lat. tortus (< torquere).

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

torturilor
TORT², torturi, s. n. Prăjitură (de obicei de formă cilindrică) făcută din mai multe straturi de aluat, având între ele straturi de cremă, de dulceață etc., acoperită cu o glazură sau cremă, ornamentată etc. [Var.: tórtă s. f.] – Din germ. Torte.

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

torturilor
TORTÚRĂ, torturi, s. f. Suferință fizică (sau morală) violentă. – Din fr. torture, lat. tortura.

DOOM

tortúră s. f., g.-d. art. tortúrii; pl. tortúri

torturând
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturînd
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

DOOM

tortúra (a ~) vb., ind. prez. 3 tortureáză

torturări
TORTURÁRE, torturări, s. f. Acțiunea de a tortura și rezultatul ei; tortură. – V. tortura.

DOOM

torturáre s. f., g.-d. art. torturắrii; pl. torturắri

torturării
TORTURÁRE, torturări, s. f. Acțiunea de a tortura și rezultatul ei; tortură. – V. tortura.

DOOM

torturáre s. f., g.-d. art. torturắrii; pl. torturắri

torturările
TORTURÁRE, torturări, s. f. Acțiunea de a tortura și rezultatul ei; tortură. – V. tortura.

DOOM

torturáre s. f., g.-d. art. torturắrii; pl. torturắri

torturărilor
TORTURÁRE, torturări, s. f. Acțiunea de a tortura și rezultatul ei; tortură. – V. tortura.

DOOM

torturáre s. f., g.-d. art. torturắrii; pl. torturắri

torturător
TORTURĂTÓR, -OÁRE, torturători, -oare, adj. (Rar) Care torturează, chinuitor. ◊ (Substantivat, rar) Cu o convingere pe care i-o dă cea de a doua personalitate, creată de torturători, afirmă că da, el a omorît. GHEREA, ST. CR. II 163.

tortă
TORT², torturi, s. n. Prăjitură (de obicei de formă cilindrică) făcută din mai multe straturi de aluat, având între ele straturi de cremă, de dulceață etc., acoperită cu o glazură sau cremă, ornamentată etc. [Var.: tórtă s. f.] – Din germ. Torte.

DOOM

tort s. n., pl. tórturi

torul
TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.

DOOM

tor (corp geometric, mulură) s. n., pl. tóruri

torului
TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.

DOOM

tor (corp geometric, mulură) s. n., pl. tóruri

toruri
TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.

DOOM

tor (corp geometric, mulură) s. n., pl. tóruri

torurile
TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.

DOOM

tor (corp geometric, mulură) s. n., pl. tóruri

torurilor
TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.

DOOM

tor (corp geometric, mulură) s. n., pl. tóruri

tory
TÓRY s. m. Nume dat în trecut membrilor Partidului conservator englez. – Cuv. engl.

DOOM

tóry s. m.

tory
TÓRY s. m. Nume dat în trecut membrilor Partidului conservator englez. – Cuv. engl.

toryul
TÓRY s. m. Nume dat în trecut membrilor Partidului conservator englez. – Cuv. engl.

DOOM

tóry s. m.

toryului
TÓRY s. m. Nume dat în trecut membrilor Partidului conservator englez. – Cuv. engl.

DOOM

tóry s. m.

torăi
TORĂÍ, tórăi și torăiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi repede și fără întrerupere. Căpitanul torăia parcă n-ar mai fi vorbit de un secol și ar ține să-și reverse acuma tot sufletul. REBREANU, P. S. 141.

torși
TORS³, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

torșii
TORS³, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

torșilor
TORS³, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

torșoane
TORȘÓN, torșoane, s. n. (Rar) Bucată de cârpă, de vată etc. – Din fr. torchon.

DOOM

*torșón s. n., pl. torșoáne

torșoanele
TORȘÓN, torșoane, s. n. (Rar) Bucată de cârpă, de vată etc. – Din fr. torchon.

DOOM

*torșón s. n., pl. torșoáne

torșoanelor
TORȘÓN, torșoane, s. n. (Rar) Bucată de cârpă, de vată etc. – Din fr. torchon.

DOOM

*torșón s. n., pl. torșoáne

torșon
TORȘÓN, torșoane, s. n. (Rar) Bucată de cârpă, de vată etc. – Din fr. torchon.

DOOM

*torșón s. n., pl. torșoáne

torșonul
TORȘÓN, torșoane, s. n. (Rar) Bucată de cârpă, de vată etc. – Din fr. torchon.

DOOM

*torșón s. n., pl. torșoáne

torșonului
TORȘÓN, torșoane, s. n. (Rar) Bucată de cârpă, de vată etc. – Din fr. torchon.

DOOM

*torșón s. n., pl. torșoáne

torța
TÓRȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) tórție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.

DOOM

tórță s. f., g.-d. art. tórței; pl. tórțe

torțe
TÓRȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) tórție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.

DOOM

tórță s. f., g.-d. art. tórței; pl. tórțe

torței
TÓRȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) tórție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.

DOOM

tórță s. f., g.-d. art. tórței; pl. tórțe

torței
TORȚÉL, torței, s. m. Numele a două plante parazite fără frunze, a căror tulpină se răsucește în jurul plantelor pe care trăiesc, una cu flori roșietice (Cuscuta epithymum), alta cu flori albe sau roz (Cuscuta europaea). – Tort¹ + suf. -el.

DOOM

torțél s. m., pl. torțéi

torțeii
TORȚÉL, torței, s. m. Numele a două plante parazite fără frunze, a căror tulpină se răsucește în jurul plantelor pe care trăiesc, una cu flori roșietice (Cuscuta epithymum), alta cu flori albe sau roz (Cuscuta europaea). – Tort¹ + suf. -el.

DOOM

torțél s. m., pl. torțéi

torțeilor
TORȚÉL, torței, s. m. Numele a două plante parazite fără frunze, a căror tulpină se răsucește în jurul plantelor pe care trăiesc, una cu flori roșietice (Cuscuta epithymum), alta cu flori albe sau roz (Cuscuta europaea). – Tort¹ + suf. -el.

DOOM

torțél s. m., pl. torțéi

torțel
TORȚÉL, torței, s. m. Numele a două plante parazite fără frunze, a căror tulpină se răsucește în jurul plantelor pe care trăiesc, una cu flori roșietice (Cuscuta epithymum), alta cu flori albe sau roz (Cuscuta europaea). – Tort¹ + suf. -el.

DOOM

torțél s. m., pl. torțéi

torțele
TÓRȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) tórție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.

DOOM

tórță s. f., g.-d. art. tórței; pl. tórțe

torțelor
TÓRȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) tórție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.

DOOM

tórță s. f., g.-d. art. tórței; pl. tórțe

torțelul
TORȚÉL, torței, s. m. Numele a două plante parazite fără frunze, a căror tulpină se răsucește în jurul plantelor pe care trăiesc, una cu flori roșietice (Cuscuta epithymum), alta cu flori albe sau roz (Cuscuta europaea). – Tort¹ + suf. -el.

DOOM

torțél s. m., pl. torțéi

torțelului
TORȚÉL, torței, s. m. Numele a două plante parazite fără frunze, a căror tulpină se răsucește în jurul plantelor pe care trăiesc, una cu flori roșietice (Cuscuta epithymum), alta cu flori albe sau roz (Cuscuta europaea). – Tort¹ + suf. -el.

DOOM

torțél s. m., pl. torțéi

torție
TÓRȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) tórție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.

DOOM

tórță s. f., g.-d. art. tórței; pl. tórțe

torțiel
TORȚIÉL s. m. v. torțel.

torționar
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

DOOM

*torționár s. m., pl. torționári

torționara
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

DOOM

*torționár s. m., pl. torționári

torționare
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

DOOM

*torționár s. m., pl. torționári

torționarei
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

DOOM

*torționár s. m., pl. torționári

torționarele
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

DOOM

*torționár s. m., pl. torționári

torționarelor
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

DOOM

*torționár s. m., pl. torționári

torționari
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

DOOM

*torționár s. m., pl. torționári

torționarii
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

DOOM

*torționár s. m., pl. torționári

torționarilor
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

DOOM

*torționár s. m., pl. torționári

torționarul
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

DOOM

*torționár s. m., pl. torționári

torționarului
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

DOOM

*torționár s. m., pl. torționári

tos
TOS adj. (În sintagma) Zahăr tos = zahăr care se prezintă sub formă de cristale mărunte. – Din tc. toz „praf”.

DOOM

!tos adj. m.

toscan
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscan
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscana
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscana
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscane
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscane
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanei
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanei
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanele
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanele
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanelor
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanelor
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscani
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscani
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanii
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanii
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanilor
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanilor
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanul
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanul
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanului
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

toscanului
TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Toscana 2. Adj. Care aparține Toscanei sau toscanilor (1), referitor la regiunea Toscana ori la toscani. – Din fr. toscan.

DOOM

toscán adj. m., s. m., pl. toscáni; adj. f., s. f. toscánă, pl. toscáne

tosul
TOS adj. (În sintagma) Zahăr tos = zahăr care se prezintă sub formă de cristale mărunte. – Din tc. toz „praf”.

DOOM

!tos adj. m.

tosului
TOS adj. (În sintagma) Zahăr tos = zahăr care se prezintă sub formă de cristale mărunte. – Din tc. toz „praf”.

DOOM

!tos adj. m.

tot
TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ♦ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

DOOM

întru tótul loc. adv.

tot
TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ♦ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

DOOM

de tot loc. adv.

tot
TOT³, toți, s. m. (Transilv., învechit) Slovac. Toți drotari au fost chiar subiectul unui poet de-al nostru, care le făcu cîntecul. RETEGANUL, la CADE.

DOOM

tot⁴ s. n. (un tot, tot(ul) îl supără)

total
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

DOOM

totál² s. n., pl. totáluri

total
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

totala
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

DOOM

totál² s. n., pl. totáluri

totale
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

DOOM

totál² s. n., pl. totáluri

totalei
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

DOOM

totál² s. n., pl. totáluri

totalele
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

DOOM

totál² s. n., pl. totáluri

totalelor
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

DOOM

totál² s. n., pl. totáluri

totali
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

DOOM

totál² s. n., pl. totáluri

totalii
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

DOOM

totál² s. n., pl. totáluri

totalilor
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

DOOM

totál² s. n., pl. totáluri

totalitar
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri și concepții politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. – Din fr. totalitaire.

DOOM

totalitár adj. m., pl. totalitári; f. totalitáră, pl. totalitáre

totalitara
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri și concepții politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. – Din fr. totalitaire.

DOOM

totalitár adj. m., pl. totalitári; f. totalitáră, pl. totalitáre

totalitare
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri și concepții politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. – Din fr. totalitaire.

DOOM

totalitár adj. m., pl. totalitári; f. totalitáră, pl. totalitáre

totalitarei
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri și concepții politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. – Din fr. totalitaire.

DOOM

totalitár adj. m., pl. totalitári; f. totalitáră, pl. totalitáre

totalitarele
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri și concepții politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. – Din fr. totalitaire.

DOOM

totalitár adj. m., pl. totalitári; f. totalitáră, pl. totalitáre

totalitarelor
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri și concepții politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. – Din fr. totalitaire.

DOOM

totalitár adj. m., pl. totalitári; f. totalitáră, pl. totalitáre

totalitari
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri și concepții politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. – Din fr. totalitaire.

DOOM

totalitár adj. m., pl. totalitári; f. totalitáră, pl. totalitáre

totalitarii
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri și concepții politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. – Din fr. totalitaire.

DOOM

totalitár adj. m., pl. totalitári; f. totalitáră, pl. totalitáre

totalitarilor
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri și concepții politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. – Din fr. totalitaire.

DOOM

totalitár adj. m., pl. totalitári; f. totalitáră, pl. totalitáre

totalitarism
TOTALITARÍSM s. n. Formă de regim dictatorial bazat nu doar pe teroare, ci și pe sprijinul maselor mobilizate printr-o ideologie preconizând schimbări sociale radicale și care presupune un control complet al statului și scoaterea în afara legii a opoziției. – Din fr. totalitarisme.

DOOM

totalitarísm s. n.

totalitarismul
TOTALITARÍSM s. n. Formă de regim dictatorial bazat nu doar pe teroare, ci și pe sprijinul maselor mobilizate printr-o ideologie preconizând schimbări sociale radicale și care presupune un control complet al statului și scoaterea în afara legii a opoziției. – Din fr. totalitarisme.

DOOM

totalitarísm s. n.

totalitarismului
TOTALITARÍSM s. n. Formă de regim dictatorial bazat nu doar pe teroare, ci și pe sprijinul maselor mobilizate printr-o ideologie preconizând schimbări sociale radicale și care presupune un control complet al statului și scoaterea în afara legii a opoziției. – Din fr. totalitarisme.

DOOM

totalitarísm s. n.

totalitarul
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri și concepții politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. – Din fr. totalitaire.

DOOM

totalitár adj. m., pl. totalitári; f. totalitáră, pl. totalitáre

totalitarului
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri și concepții politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. – Din fr. totalitaire.

DOOM

totalitár adj. m., pl. totalitári; f. totalitáră, pl. totalitáre

totalitate
TOTALITÁTE, totalități, s. f. Numărul complet al lucrurilor sau al ființelor în discuție; ansamblul lucrurilor sau al ființelor legate între ele. ♦ Tot (VI 1). – Din fr. totalité.

DOOM

totalitáte s. f., g.-d. art. totalitắții; pl. totalitắți

totalitatea
TOTALITÁTE, totalități, s. f. Numărul complet al lucrurilor sau al ființelor în discuție; ansamblul lucrurilor sau al ființelor legate între ele. ♦ Tot (VI 1). – Din fr. totalité.

DOOM

totalitáte s. f., g.-d. art. totalitắții; pl. totalitắți

totalități
TOTALITÁTE, totalități, s. f. Numărul complet al lucrurilor sau al ființelor în discuție; ansamblul lucrurilor sau al ființelor legate între ele. ♦ Tot (VI 1). – Din fr. totalité.

DOOM

totalitáte s. f., g.-d. art. totalitắții; pl. totalitắți

totalității
TOTALITÁTE, totalități, s. f. Numărul complet al lucrurilor sau al ființelor în discuție; ansamblul lucrurilor sau al ființelor legate între ele. ♦ Tot (VI 1). – Din fr. totalité.

DOOM

totalitáte s. f., g.-d. art. totalitắții; pl. totalitắți

totalitățile
TOTALITÁTE, totalități, s. f. Numărul complet al lucrurilor sau al ființelor în discuție; ansamblul lucrurilor sau al ființelor legate între ele. ♦ Tot (VI 1). – Din fr. totalité.

DOOM

totalitáte s. f., g.-d. art. totalitắții; pl. totalitắți

totalităților
TOTALITÁTE, totalități, s. f. Numărul complet al lucrurilor sau al ființelor în discuție; ansamblul lucrurilor sau al ființelor legate între ele. ♦ Tot (VI 1). – Din fr. totalité.

DOOM

totalitáte s. f., g.-d. art. totalitắții; pl. totalitắți

totaliza
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizai
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizam
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizant
TOTALIZÁNT, -Ă, totalizanți, -te, adj. Care totalizează. – Din fr. totalisant.

totalizanta
TOTALIZÁNT, -Ă, totalizanți, -te, adj. Care totalizează. – Din fr. totalisant.

totalizante
TOTALIZÁNT, -Ă, totalizanți, -te, adj. Care totalizează. – Din fr. totalisant.

totalizantei
TOTALIZÁNT, -Ă, totalizanți, -te, adj. Care totalizează. – Din fr. totalisant.

totalizantele
TOTALIZÁNT, -Ă, totalizanți, -te, adj. Care totalizează. – Din fr. totalisant.

totalizantelor
TOTALIZÁNT, -Ă, totalizanți, -te, adj. Care totalizează. – Din fr. totalisant.

totalizantul
TOTALIZÁNT, -Ă, totalizanți, -te, adj. Care totalizează. – Din fr. totalisant.

totalizantului
TOTALIZÁNT, -Ă, totalizanți, -te, adj. Care totalizează. – Din fr. totalisant.

totalizanți
TOTALIZÁNT, -Ă, totalizanți, -te, adj. Care totalizează. – Din fr. totalisant.

totalizanții
TOTALIZÁNT, -Ă, totalizanți, -te, adj. Care totalizează. – Din fr. totalisant.

totalizanților
TOTALIZÁNT, -Ă, totalizanți, -te, adj. Care totalizează. – Din fr. totalisant.

totalizare
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizare
TOTALIZÁRE, totalizări, s. f. Acțiunea de a totaliza și rezultatul ei; adunare, însumare. – V. totaliza.

DOOM

totalizáre s. f., g.-d. art. totalizắrii; pl. totalizắri

totalizarea
TOTALIZÁRE, totalizări, s. f. Acțiunea de a totaliza și rezultatul ei; adunare, însumare. – V. totaliza.

DOOM

totalizáre s. f., g.-d. art. totalizắrii; pl. totalizắri

totalizară
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizarăm
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizarăți
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizase
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizasem
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizaseră
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizaserăm
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizaserăți
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizaseși
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizaseți
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizat
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizat
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

totalizatoare
TOTALIZATÓR, -OÁRE, totalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care totalizează. 2. S. n. Aparat care totalizează mecanic. – Din fr. totalisateur.

DOOM

totalizatór² s. n., pl. totalizatoáre

totalizatoarea
TOTALIZATÓR, -OÁRE, totalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care totalizează. 2. S. n. Aparat care totalizează mecanic. – Din fr. totalisateur.

DOOM

totalizatór² s. n., pl. totalizatoáre

totalizatoarei
TOTALIZATÓR, -OÁRE, totalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care totalizează. 2. S. n. Aparat care totalizează mecanic. – Din fr. totalisateur.

DOOM

totalizatór² s. n., pl. totalizatoáre

totalizatoarele
TOTALIZATÓR, -OÁRE, totalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care totalizează. 2. S. n. Aparat care totalizează mecanic. – Din fr. totalisateur.

DOOM

totalizatór² s. n., pl. totalizatoáre

totalizatoarelor
TOTALIZATÓR, -OÁRE, totalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care totalizează. 2. S. n. Aparat care totalizează mecanic. – Din fr. totalisateur.

DOOM

totalizatór² s. n., pl. totalizatoáre

totalizator
TOTALIZATÓR, -OÁRE, totalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care totalizează. 2. S. n. Aparat care totalizează mecanic. – Din fr. totalisateur.

DOOM

totalizatór² s. n., pl. totalizatoáre

totalizatori
TOTALIZATÓR, -OÁRE, totalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care totalizează. 2. S. n. Aparat care totalizează mecanic. – Din fr. totalisateur.

DOOM

totalizatór² s. n., pl. totalizatoáre

totalizatorii
TOTALIZATÓR, -OÁRE, totalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care totalizează. 2. S. n. Aparat care totalizează mecanic. – Din fr. totalisateur.

DOOM

totalizatór² s. n., pl. totalizatoáre

totalizatorilor
TOTALIZATÓR, -OÁRE, totalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care totalizează. 2. S. n. Aparat care totalizează mecanic. – Din fr. totalisateur.

DOOM

totalizatór² s. n., pl. totalizatoáre

totalizatorul
TOTALIZATÓR, -OÁRE, totalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care totalizează. 2. S. n. Aparat care totalizează mecanic. – Din fr. totalisateur.

DOOM

totalizatór² s. n., pl. totalizatoáre

totalizatorului
TOTALIZATÓR, -OÁRE, totalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care totalizează. 2. S. n. Aparat care totalizează mecanic. – Din fr. totalisateur.

DOOM

totalizatór² s. n., pl. totalizatoáre

totalizau
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizași
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizați
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizează
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizez
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizeze
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizezi
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizând
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizînd
TOTALIZÁ, totalizez, vb. I. Tranz. A socoti suma, totalul; a aduna. ♦ A întruni un număr de..., a însuma. – Din fr. totaliser.

DOOM

totalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 totalizeáză

totalizări
TOTALIZÁRE, totalizări, s. f. Acțiunea de a totaliza și rezultatul ei; adunare, însumare. – V. totaliza.

DOOM

totalizáre s. f., g.-d. art. totalizắrii; pl. totalizắri

totalizării
TOTALIZÁRE, totalizări, s. f. Acțiunea de a totaliza și rezultatul ei; adunare, însumare. – V. totaliza.

DOOM

totalizáre s. f., g.-d. art. totalizắrii; pl. totalizắri

totalizările
TOTALIZÁRE, totalizări, s. f. Acțiunea de a totaliza și rezultatul ei; adunare, însumare. – V. totaliza.

DOOM

totalizáre s. f., g.-d. art. totalizắrii; pl. totalizắri

totalizărilor
TOTALIZÁRE, totalizări, s. f. Acțiunea de a totaliza și rezultatul ei; adunare, însumare. – V. totaliza.

DOOM

totalizáre s. f., g.-d. art. totalizắrii; pl. totalizắri

totalmente
TOTALMÉNTE adv. În mod complet, cu totul, în întregime, cu desăvârșire. – Din it. totalmente.

DOOM

totalménte adv.

totalul
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

DOOM

totál² s. n., pl. totáluri

totalul
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

totalului
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

DOOM

totál² s. n., pl. totáluri

totalului
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

totaluri
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

totalurile
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

totalurilor
TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârșit. 2. S. n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părților. – Din fr. total.

totdeauna
TOTDEAÚNA adv. 1. În tot timpul (de până acum); mereu, pururea, necontenit, oricând. ◊ Pentru totdeauna = definitiv; pe vecie. 2. De fiecare dată, în orice ocazie. ♦ De obicei, de regulă. [Var.: (reg.) totdeúna adv.] – Tot + de + a + una.

DOOM

întotdeaúna/totdeaúna adv.

totdeodată
TOTDEODÁTĂ adv. Totodată. – Tot + de + o + dată.

totdeuna
TOTDEAÚNA adv. 1. În tot timpul (de până acum); mereu, pururea, necontenit, oricând. ◊ Pentru totdeauna = definitiv; pe vecie. 2. De fiecare dată, în orice ocazie. ♦ De obicei, de regulă. [Var.: (reg.) totdeúna adv.] – Tot + de + a + una.

DOOM

întotdeaúna/totdeaúna adv.

totdodată
TOTODÁTĂ adv. În același timp, simultan. Acum a făcut și nunta, și cumătria totodată. CREANGĂ, P. 102. Cea mai tînără găsi acum prilej să-i facă pe obraz și să orînduiască totodată și moștenirea babei. id. ib. 12. Și să ne facă o groapă, Să ne-ngroape totodată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 57. – Variante: totdeodátă (ODOBESCU, S. III 76), totdodátă (ISPIRESCU, L. 140) adv.

totem
TOTÉM, totemuri, s. n. 1. Animal, plantă sau, rar, obiect considerat de unele triburi primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare. 2. Imagine, reprezentată de obicei sculptural, a unui totem (1). [Pl. și: (m.) totemi] – Din fr. totem.

DOOM

!totém s. n., pl. totémuri

totem
TOTÉM, totemuri, s. n. 1. Simbol mitic (animal, plantă sau, rar, obiect) considerat de unele triburi primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare. 2. Imagine, reprezentată de obicei sculptural, a unui totem (1). [Pl. și: (m.) totemi] – Din fr. totem.

totemic
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique.

DOOM

totémic adj. m., pl. totémici; f. totémică, pl. totémice

totemica
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique.

DOOM

totémic adj. m., pl. totémici; f. totémică, pl. totémice

totemice
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique.

DOOM

totémic adj. m., pl. totémici; f. totémică, pl. totémice

totemicei
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique.

DOOM

totémic adj. m., pl. totémici; f. totémică, pl. totémice

totemicele
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique.

DOOM

totémic adj. m., pl. totémici; f. totémică, pl. totémice

totemicelor
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique.

DOOM

totémic adj. m., pl. totémici; f. totémică, pl. totémice

totemici
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique.

DOOM

totémic adj. m., pl. totémici; f. totémică, pl. totémice

totemicii
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique.

DOOM

totémic adj. m., pl. totémici; f. totémică, pl. totémice

totemicilor
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique.

DOOM

totémic adj. m., pl. totémici; f. totémică, pl. totémice

totemicul
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique.

DOOM

totémic adj. m., pl. totémici; f. totémică, pl. totémice

totemicului
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique.

DOOM

totémic adj. m., pl. totémici; f. totémică, pl. totémice

totemism
TOTEMÍSM s. n. Ansamblu de credințe și obiceiuri religioase primitive legate de totem; cult al totemului. – Din fr. totemisme.

DOOM

totemísm s. n.

totemismul
TOTEMÍSM s. n. Ansamblu de credințe și obiceiuri religioase primitive legate de totem; cult al totemului. – Din fr. totemisme.

DOOM

totemísm s. n.

totemismului
TOTEMÍSM s. n. Ansamblu de credințe și obiceiuri religioase primitive legate de totem; cult al totemului. – Din fr. totemisme.

DOOM

totemísm s. n.

totemul
TOTÉM, totemuri, s. n. 1. Simbol mitic (animal, plantă sau, rar, obiect) considerat de unele triburi primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare. 2. Imagine, reprezentată de obicei sculptural, a unui totem (1). [Pl. și: (m.) totemi] – Din fr. totem.

totemului
TOTÉM, totemuri, s. n. 1. Simbol mitic (animal, plantă sau, rar, obiect) considerat de unele triburi primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare. 2. Imagine, reprezentată de obicei sculptural, a unui totem (1). [Pl. și: (m.) totemi] – Din fr. totem.

totemuri
TOTÉM, totemuri, s. n. 1. Simbol mitic (animal, plantă sau, rar, obiect) considerat de unele triburi primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare. 2. Imagine, reprezentată de obicei sculptural, a unui totem (1). [Pl. și: (m.) totemi] – Din fr. totem.

totemurile
TOTÉM, totemuri, s. n. 1. Simbol mitic (animal, plantă sau, rar, obiect) considerat de unele triburi primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare. 2. Imagine, reprezentată de obicei sculptural, a unui totem (1). [Pl. și: (m.) totemi] – Din fr. totem.

totemurilor
TOTÉM, totemuri, s. n. 1. Simbol mitic (animal, plantă sau, rar, obiect) considerat de unele triburi primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare. 2. Imagine, reprezentată de obicei sculptural, a unui totem (1). [Pl. și: (m.) totemi] – Din fr. totem.

totime
TOTÍME, totimi, s. f. (Învechit) Tot; totalitate. Poporul în toate treptele sale înfățoșează o totime unde toate nevoile... se acufundă. RUSSO, S. 97.

totodată
TOTODÁTĂ adv. În același timp, în mod concomitent, simultan; totdeodată. – Tot + o + dată.

DOOM

tot o dátă s. n. + num. (mânâncă ~ pe zi)

totoloț
TOTOLÓȚ, totoloți, s. m. (Regional) Boț, cocoloș, ciuciulete. Frecățeii se fac din făină de grîu; ei sînt niște totoloți mici. ȘEZ. VI 69.

totul
TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ♦ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

DOOM

de tot loc. adv.

totul
TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ◊ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

totului
TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ♦ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

DOOM

de tot loc. adv.

totuna
TÓTUNA adv. 1. La fel, același lucru. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) totuna, se spune când, din mai multe alternative, cineva nu dă preferință nici uneia, socotindu-le pe toate pe același plan. 2. (Rar) întruna, fără a se opri. – Tot + una.

DOOM

tot úna (fam.) adv. + num. (am văzut tot una, nu două)

totuși
TÓTUȘI adv. Cu toate acestea, în ciuda celor spuse, fără a ține seamă de cele anterioare. – Tot + și.

DOOM

tótuși adv.

toumefortii
VENTRILÍCĂ, ventrilici, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina culcată sau agățătoare și cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea. (Veronica tournefortii). 2. Plantă erbacee păroasă, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată la vârf, cu flori albastre, albe sau albe trandafirii, cu dungi închise (Veronica officinalis). – Et. nec.

tov
tov, tovi s. m. (în regimul comunist) abr. de la tovarăș.

toval
TOVÁL, tovaluri, s. n. 1. Piele, de obicei de taurine, de culoare naturală, tăbăcită cu substanțe vegetale ori sintetice, din care se confecționează încălțăminte rezistentă. 2. Fig. (Fam.) Obraz (gros) al unei persoane (fără caracter). – Din ucr. tovar.

DOOM

továl s. n., pl. továluri

tovalul
TOVÁL, tovaluri, s. n. 1. Piele, de obicei de taurine, de culoare naturală, tăbăcită cu substanțe vegetale ori sintetice, din care se confecționează încălțăminte rezistentă. 2. Fig. (Fam.) Obraz (gros) al unei persoane (fără caracter). – Din ucr. tovar.

DOOM

továl s. n., pl. továluri

tovalului
TOVÁL, tovaluri, s. n. 1. Piele, de obicei de taurine, de culoare naturală, tăbăcită cu substanțe vegetale ori sintetice, din care se confecționează încălțăminte rezistentă. 2. Fig. (Fam.) Obraz (gros) al unei persoane (fără caracter). – Din ucr. tovar.

DOOM

továl s. n., pl. továluri

tovaluri
TOVÁL, tovaluri, s. n. 1. Piele, de obicei de taurine, de culoare naturală, tăbăcită cu substanțe vegetale ori sintetice, din care se confecționează încălțăminte rezistentă. 2. Fig. (Fam.) Obraz (gros) al unei persoane (fără caracter). – Din ucr. tovar.

DOOM

továl s. n., pl. továluri

tovalurile
TOVÁL, tovaluri, s. n. 1. Piele, de obicei de taurine, de culoare naturală, tăbăcită cu substanțe vegetale ori sintetice, din care se confecționează încălțăminte rezistentă. 2. Fig. (Fam.) Obraz (gros) al unei persoane (fără caracter). – Din ucr. tovar.

DOOM

továl s. n., pl. továluri

tovalurilor
TOVÁL, tovaluri, s. n. 1. Piele, de obicei de taurine, de culoare naturală, tăbăcită cu substanțe vegetale ori sintetice, din care se confecționează încălțăminte rezistentă. 2. Fig. (Fam.) Obraz (gros) al unei persoane (fără caracter). – Din ucr. tovar.

DOOM

továl s. n., pl. továluri

tovar
továr (-ruri), s. n. – 1. Sarcină, povară. – 2. Talpă, piele de bovine tăbăcită. – Var. (2) toval. Sl. tovarŭ „sarcină” (Cihac, II, 283; Tiktin), cf. povară și sb. tovar „sarcină”, rus. tovar „marfă”. Explicația celui de-al doilea sens nu pare suficientă (pentru a o explica, Tiktin pornește de la rus. opoikovyj tovar „piele de tăuraș”; dar sensul de „piele de tăuraș” este propriu primului cuvînt și nu se înțelege cum ar fi trecut la al doilea). Mai probabil este vorba de o confuzie cu tc. duval „piele” (Popescu-Ciocănel). Cf. tovarăș. Rut. tovar „piele” trebuie să fi venit din rom. – Der. tovărî, vb. (a încărca; a se năpusti, a tăbărî), din sb. tovariti. Tiktin consideră că în sensul al doilea al acestui vb. trebuie să fi intervenit o confuzie cu tăbărî: asta ar fi posibil, fără ca ipoteza să fie necesară, căci e ușor de trecut de la sensul de „a împovăra” la cel de „a se năpusti”, cf. sp. cargar.

tovarăș
TOVÁRĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

DOOM

továrășă s. f., art. továrășa, g.-d. art. továrășei, voc. továrășă; pl. továrășe; abr. tov.

tovarășa
TOVÁRĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

DOOM

továrășă s. f., art. továrășa, g.-d. art. továrășei, voc. továrășă; pl. továrășe; abr. tov.

tovarășe
TOVÁRĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

DOOM

továrășă s. f., art. továrășa, g.-d. art. továrășei, voc. továrășă; pl. továrășe; abr. tov.

tovarășei
TOVÁRĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

DOOM

továrășă s. f., art. továrășa, g.-d. art. továrășei, voc. továrășă; pl. továrășe; abr. tov.

tovarășele
TOVÁRĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

DOOM

továrășă s. f., art. továrășa, g.-d. art. továrășei, voc. továrășă; pl. továrășe; abr. tov.

tovarășelor
TOVÁRĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

DOOM

továrășă s. f., art. továrășa, g.-d. art. továrășei, voc. továrășă; pl. továrășe; abr. tov.

tovarăși
TOVÁRĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

DOOM

továrășă s. f., art. továrășa, g.-d. art. továrășei, voc. továrășă; pl. továrășe; abr. tov.

tovarășii
TOVÁRĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

DOOM

továrășă s. f., art. továrășa, g.-d. art. továrășei, voc. továrășă; pl. továrășe; abr. tov.

tovarășilor
TOVÁRĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

DOOM

továrășă s. f., art. továrășa, g.-d. art. továrășei, voc. továrășă; pl. továrășe; abr. tov.

tovarășul
TOVÁRĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

DOOM

továrășă s. f., art. továrășa, g.-d. art. továrășei, voc. továrășă; pl. továrășe; abr. tov.

tovarășului
TOVÁRĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

DOOM

továrășă s. f., art. továrășa, g.-d. art. továrășei, voc. továrășă; pl. továrășe; abr. tov.

tovălaș
TOVĂLÁȘ, tovălașuri, s. n. Toval (1) mai subțire (folosit la căptușitul obiectelor de piele). – Toval + suf. -aș.

DOOM

tovăláș s. n., pl. tovăláșuri

tovălașul
TOVĂLÁȘ, tovălașuri, s. n. Toval (1) mai subțire (folosit la căptușitul obiectelor de piele). – Toval + suf. -aș.

DOOM

tovăláș s. n., pl. tovăláșuri

tovălașului
TOVĂLÁȘ, tovălașuri, s. n. Toval (1) mai subțire (folosit la căptușitul obiectelor de piele). – Toval + suf. -aș.

DOOM

tovăláș s. n., pl. tovăláșuri

tovălașuri
TOVĂLÁȘ, tovălașuri, s. n. Toval (1) mai subțire (folosit la căptușitul obiectelor de piele). – Toval + suf. -aș.

DOOM

tovăláș s. n., pl. tovăláșuri

tovălașurile
TOVĂLÁȘ, tovălașuri, s. n. Toval (1) mai subțire (folosit la căptușitul obiectelor de piele). – Toval + suf. -aș.

DOOM

tovăláș s. n., pl. tovăláșuri

tovălașurilor
TOVĂLÁȘ, tovălașuri, s. n. Toval (1) mai subțire (folosit la căptușitul obiectelor de piele). – Toval + suf. -aș.

DOOM

tovăláș s. n., pl. tovăláșuri

tovăra
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărai
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovăram
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărască
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărau
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovăraște
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărați
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărând
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărâre
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se năpusti asupra cuiva sau a ceva; a ataca. – Bg. tovarja, sb. tovariti.

tovărâre
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărâră
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărârăm
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărârăți
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărâse
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărâsem
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărâseră
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărâserăm
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărâserăți
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărâseși
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărâseți
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărât
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărâși
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărî
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîi
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîm
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărînd
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîre
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîră
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîrăm
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîrăți
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîse
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîsem
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîseră
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîserăm
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîserăți
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîseși
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîseți
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărît
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîși
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărîți
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărăsc
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tovărășeasca
TOVĂRĂȘÉSC, -EÁSCĂ, tovărășești, adj. Care este specific relațiilor dintre tovarăși, care se petrece între tovarăși. – Tovarăș + suf. -esc.

DOOM

tovărășésc adj. m., f. tovărășeáscă; pl. m. și f. tovărășéști

tovărășei
TOVĂRĂȘÉL, -ÍCĂ, tovarășei, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui tovarăș. – Tovarăș + suf. -el, -ică.

tovărășeii
TOVĂRĂȘÉL, -ÍCĂ, tovarășei, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui tovarăș. – Tovarăș + suf. -el, -ică.

tovărășeilor
TOVĂRĂȘÉL, -ÍCĂ, tovarășei, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui tovarăș. – Tovarăș + suf. -el, -ică.

tovărășel
TOVĂRĂȘÉL, -ÍCĂ, tovarășei, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui tovarăș. – Tovarăș + suf. -el, -ică.

tovărășele
TOVĂRĂȘÉL, -ÍCĂ, tovarășei, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui tovarăș. – Tovarăș + suf. -el, -ică.

tovărășelei
TOVĂRĂȘÉL, -ÍCĂ, tovarășei, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui tovarăș. – Tovarăș + suf. -el, -ică.

tovărășelele
TOVĂRĂȘÉL, -ÍCĂ, tovarășei, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui tovarăș. – Tovarăș + suf. -el, -ică.

tovărășelelor
TOVĂRĂȘÉL, -ÍCĂ, tovarășei, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui tovarăș. – Tovarăș + suf. -el, -ică.

tovărășelul
TOVĂRĂȘÉL, -ÍCĂ, tovarășei, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui tovarăș. – Tovarăș + suf. -el, -ică.

tovărășelului
TOVĂRĂȘÉL, -ÍCĂ, tovarășei, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui tovarăș. – Tovarăș + suf. -el, -ică.

tovărășesc
TOVĂRĂȘÉSC, -EÁSCĂ, tovărășești, adj. Care este specific relațiilor dintre tovarăși, care se petrece între tovarăși. – Tovarăș + suf. -esc.

DOOM

tovărășésc adj. m., f. tovărășeáscă; pl. m. și f. tovărășéști

tovărășescul
TOVĂRĂȘÉSC, -EÁSCĂ, tovărășești, adj. Care este specific relațiilor dintre tovarăși, care se petrece între tovarăși. – Tovarăș + suf. -esc.

DOOM

tovărășésc adj. m., f. tovărășeáscă; pl. m. și f. tovărășéști

tovărășescului
TOVĂRĂȘÉSC, -EÁSCĂ, tovărășești, adj. Care este specific relațiilor dintre tovarăși, care se petrece între tovarăși. – Tovarăș + suf. -esc.

DOOM

tovărășésc adj. m., f. tovărășeáscă; pl. m. și f. tovărășéști

tovărășește
TOVĂRĂȘÉȘTE adv. Ca între tovarăși. – Tovarăș + suf. -ește.

tovărășești
TOVĂRĂȘÉSC, -EÁSCĂ, tovărășești, adj. Care este specific relațiilor dintre tovarăși, care se petrece între tovarăși. – Tovarăș + suf. -esc.

DOOM

tovărășésc adj. m., f. tovărășeáscă; pl. m. și f. tovărășéști

tovărășeștii
TOVĂRĂȘÉSC, -EÁSCĂ, tovărășești, adj. Care este specific relațiilor dintre tovarăși, care se petrece între tovarăși. – Tovarăș + suf. -esc.

DOOM

tovărășésc adj. m., f. tovărășeáscă; pl. m. și f. tovărășéști

tovărășeștile
TOVĂRĂȘÉSC, -EÁSCĂ, tovărășești, adj. Care este specific relațiilor dintre tovarăși, care se petrece între tovarăși. – Tovarăș + suf. -esc.

DOOM

tovărășésc adj. m., f. tovărășeáscă; pl. m. și f. tovărășéști

tovărășeștilor
TOVĂRĂȘÉSC, -EÁSCĂ, tovărășești, adj. Care este specific relațiilor dintre tovarăși, care se petrece între tovarăși. – Tovarăș + suf. -esc.

DOOM

tovărășésc adj. m., f. tovărășeáscă; pl. m. și f. tovărășéști

tovărășia
TOVĂRĂȘÍE, tovărășii, s. f. 1. Relația dintre tovarăși, legătură bazată pe raporturi tovărășești. ♦ Companie, societate. ◊ Expr. A ține (cuiva) tovărășie = a sta pe lângă cineva pentru a nu-l lăsa singur, pentru a-l distra; a ține cuiva de urât. 2. Asociere, participare la o întreprindere (comercială); întovărășire, asociație. – Tovarăș + suf. -ie.

DOOM

tovărășíe s. f., art. tovărășía, g.-d. art. tovărășíei; pl. tovărășíi, art. tovărășíile

tovărășica
TOVĂRĂȘÉL, -ÍCĂ, tovarășei, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui tovarăș. – Tovarăș + suf. -el, -ică.

tovărășie
TOVĂRĂȘÍE, tovărășii, s. f. 1. Relația dintre tovarăși, legătură bazată pe raporturi tovărășești. ♦ Companie, societate. ◊ Expr. A ține (cuiva) tovărășie = a sta pe lângă cineva pentru a nu-l lăsa singur, pentru a-l distra; a ține cuiva de urât. 2. Asociere, participare la o întreprindere (comercială); întovărășire, asociație. – Tovarăș + suf. -ie.

DOOM

tovărășíe s. f., art. tovărășía, g.-d. art. tovărășíei; pl. tovărășíi, art. tovărășíile

tovărășiei
TOVĂRĂȘÍE, tovărășii, s. f. 1. Relația dintre tovarăși, legătură bazată pe raporturi tovărășești. ♦ Companie, societate. ◊ Expr. A ține (cuiva) tovărășie = a sta pe lângă cineva pentru a nu-l lăsa singur, pentru a-l distra; a ține cuiva de urât. 2. Asociere, participare la o întreprindere (comercială); întovărășire, asociație. – Tovarăș + suf. -ie.

DOOM

tovărășíe s. f., art. tovărășía, g.-d. art. tovărășíei; pl. tovărășíi, art. tovărășíile

tovărășii
TOVĂRĂȘÍE, tovărășii, s. f. 1. Relația dintre tovarăși, legătură bazată pe raporturi tovărășești. ♦ Companie, societate. ◊ Expr. A ține (cuiva) tovărășie = a sta pe lângă cineva pentru a nu-l lăsa singur, pentru a-l distra; a ține cuiva de urât. 2. Asociere, participare la o întreprindere (comercială); întovărășire, asociație. – Tovarăș + suf. -ie.

DOOM

tovărășíe s. f., art. tovărășía, g.-d. art. tovărășíei; pl. tovărășíi, art. tovărășíile

tovărășiile
TOVĂRĂȘÍE, tovărășii, s. f. 1. Relația dintre tovarăși, legătură bazată pe raporturi tovărășești. ♦ Companie, societate. ◊ Expr. A ține (cuiva) tovărășie = a sta pe lângă cineva pentru a nu-l lăsa singur, pentru a-l distra; a ține cuiva de urât. 2. Asociere, participare la o întreprindere (comercială); întovărășire, asociație. – Tovarăș + suf. -ie.

DOOM

tovărășíe s. f., art. tovărășía, g.-d. art. tovărășíei; pl. tovărășíi, art. tovărășíile

tovărășiilor
TOVĂRĂȘÍE, tovărășii, s. f. 1. Relația dintre tovarăși, legătură bazată pe raporturi tovărășești. ♦ Companie, societate. ◊ Expr. A ține (cuiva) tovărășie = a sta pe lângă cineva pentru a nu-l lăsa singur, pentru a-l distra; a ține cuiva de urât. 2. Asociere, participare la o întreprindere (comercială); întovărășire, asociație. – Tovarăș + suf. -ie.

DOOM

tovărășíe s. f., art. tovărășía, g.-d. art. tovărășíei; pl. tovărășíi, art. tovărășíile

tovărășița
TOVĂRĂȘÍȚĂ, tovărășițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui tovarășă. – Tovarășă + suf. -iță.

DOOM

tovărășíță (pop.) s. f., g.-d. art. tovărășíței; pl. tovărășíțe

tovărășițe
TOVĂRĂȘÍȚĂ, tovărășițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui tovarășă. – Tovarășă + suf. -iță.

DOOM

tovărășíță (pop.) s. f., g.-d. art. tovărășíței; pl. tovărășíțe

tovărășiței
TOVĂRĂȘÍȚĂ, tovărășițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui tovarășă. – Tovarășă + suf. -iță.

DOOM

tovărășíță (pop.) s. f., g.-d. art. tovărășíței; pl. tovărășíțe

tovărășițele
TOVĂRĂȘÍȚĂ, tovărășițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui tovarășă. – Tovarășă + suf. -iță.

DOOM

tovărășíță (pop.) s. f., g.-d. art. tovărășíței; pl. tovărășíțe

tovărășițelor
TOVĂRĂȘÍȚĂ, tovărășițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui tovarășă. – Tovarășă + suf. -iță.

DOOM

tovărășíță (pop.) s. f., g.-d. art. tovărășíței; pl. tovărășíțe

tovărăști
TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se năpusti, a tăbărî; a ataca. S-au tovărît la blidul cel cu carnea. ȚICHINDEAL, F. 94.

tox
TOX- v. toxic [în DN].

toxalbumină
TOXALBUMÍNĂ s.f. Substanță toxică asemănătoare cu albuminele; albumină toxică. [< fr. toxalbumine].

toxarh
TOXÁRH s.m. (Ant.) Comandant al unei trupe de ostași înarmați cu arcuri, care apărau orașele de jafuri și recoltele de distrugere. [< fr. toxarches].

toxemia
TOXEMÍE, toxemii, s. f. Intoxicație generală datorită acumulării în sânge a unei cantități excesive de toxine, ca o consecință a insuficienței funcționale a organelor excretoare. – Din fr. toxémie.

DOOM

!toxemíe (to-xe-/tox-e-) s. f., art. toxemía, g.-d. art. toxemíei; pl. toxemíi, art. toxemíile

toxemie
TOXEMÍE, toxemii, s. f. Intoxicație generală datorită acumulării în sânge a unei cantități excesive de toxine, ca o consecință a insuficienței funcționale a organelor excretoare. – Din fr. toxémie.

DOOM

!toxemíe (to-xe-/tox-e-) s. f., art. toxemía, g.-d. art. toxemíei; pl. toxemíi, art. toxemíile

toxemiei
TOXEMÍE, toxemii, s. f. Intoxicație generală datorită acumulării în sânge a unei cantități excesive de toxine, ca o consecință a insuficienței funcționale a organelor excretoare. – Din fr. toxémie.

DOOM

!toxemíe (to-xe-/tox-e-) s. f., art. toxemía, g.-d. art. toxemíei; pl. toxemíi, art. toxemíile

toxemii
TOXEMÍE, toxemii, s. f. Intoxicație generală datorită acumulării în sânge a unei cantități excesive de toxine, ca o consecință a insuficienței funcționale a organelor excretoare. – Din fr. toxémie.

DOOM

!toxemíe (to-xe-/tox-e-) s. f., art. toxemía, g.-d. art. toxemíei; pl. toxemíi, art. toxemíile

toxemiile
TOXEMÍE, toxemii, s. f. Intoxicație generală datorită acumulării în sânge a unei cantități excesive de toxine, ca o consecință a insuficienței funcționale a organelor excretoare. – Din fr. toxémie.

DOOM

!toxemíe (to-xe-/tox-e-) s. f., art. toxemía, g.-d. art. toxemíei; pl. toxemíi, art. toxemíile

toxemiilor
TOXEMÍE, toxemii, s. f. Intoxicație generală datorită acumulării în sânge a unei cantități excesive de toxine, ca o consecință a insuficienței funcționale a organelor excretoare. – Din fr. toxémie.

DOOM

!toxemíe (to-xe-/tox-e-) s. f., art. toxemía, g.-d. art. toxemíei; pl. toxemíi, art. toxemíile

toxi
TOXI- v. toxic [în DN].

toxic
TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.

DOOM

tóxic² s. n., pl. tóxice

toxica
TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.

DOOM

tóxic² s. n., pl. tóxice

toxice
TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.

DOOM

tóxic² s. n., pl. tóxice

toxicei
TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.

DOOM

tóxic² s. n., pl. tóxice

toxicele
TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.

DOOM

tóxic² s. n., pl. tóxice

toxicelor
TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.

DOOM

tóxic² s. n., pl. tóxice

toxici
TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.

DOOM

tóxic² s. n., pl. tóxice

toxicii
TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.

DOOM

tóxic² s. n., pl. tóxice

toxicilor
TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.

DOOM

tóxic² s. n., pl. tóxice

toxicitate
TOXICITÁTE s. f. Proprietate a unei substanțe, a unui mediu etc. de a fi toxic. – Din fr. toxicité.

DOOM

toxicitáte s. f., g.-d. art. toxicitắții

toxicitatea
TOXICITÁTE s. f. Proprietate a unei substanțe, a unui mediu etc. de a fi toxic. – Din fr. toxicité.

DOOM

toxicitáte s. f., g.-d. art. toxicitắții

toxicități
TOXICITÁTE s. f. Proprietate a unei substanțe, a unui mediu etc. de a fi toxic. – Din fr. toxicité.

DOOM

toxicitáte s. f., g.-d. art. toxicitắții

toxicității
TOXICITÁTE s. f. Proprietate a unei substanțe, a unui mediu etc. de a fi toxic. – Din fr. toxicité.

DOOM

toxicitáte s. f., g.-d. art. toxicitắții

toxico
TOXICO- v. toxic [în DN].

toxicodermia
TOXICODERMÍE, toxicodermii, s. f. (Med.) Toxidermie. – Din fr. toxicodermie.

toxicodermie
TOXICODERMÍE, toxicodermii, s. f. (Med.) Toxidermie. – Din fr. toxicodermie.

toxicodermiei
TOXICODERMÍE, toxicodermii, s. f. (Med.) Toxidermie. – Din fr. toxicodermie.

toxicodermii
TOXICODERMÍE, toxicodermii, s. f. (Med.) Toxidermie. – Din fr. toxicodermie.

toxicodermiile
TOXICODERMÍE, toxicodermii, s. f. (Med.) Toxidermie. – Din fr. toxicodermie.

toxicodermiilor
TOXICODERMÍE, toxicodermii, s. f. (Med.) Toxidermie. – Din fr. toxicodermie.

toxicofobia
TOXICOFOBÍE, toxicofobii, s. f. Teamă patologică de otrăvire; toxofobie. – Din fr. toxicophobie.

toxicofobie
TOXICOFOBÍE, toxicofobii, s. f. Teamă patologică de otrăvire; toxofobie. – Din fr. toxicophobie.

toxicofobiei
TOXICOFOBÍE, toxicofobii, s. f. Teamă patologică de otrăvire; toxofobie. – Din fr. toxicophobie.

toxicofobii
TOXICOFOBÍE, toxicofobii, s. f. Teamă patologică de otrăvire; toxofobie. – Din fr. toxicophobie.

toxicofobiile
TOXICOFOBÍE, toxicofobii, s. f. Teamă patologică de otrăvire; toxofobie. – Din fr. toxicophobie.

toxicofobiilor
TOXICOFOBÍE, toxicofobii, s. f. Teamă patologică de otrăvire; toxofobie. – Din fr. toxicophobie.

toxicofor
TOXICOFÓR, -Ă adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). [< fr. toxicophore, cf. gr. toxikon – otravă, phoros – purtător].

DOOM

toxicofór adj. m., pl. toxicofóri; f. toxicofóră, pl. toxicofóre

toxicofor
TOXICOFÓR, -OÁRE, toxicofori, -oare, adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). – Din fr. toxicophore.

toxicofora
TOXICOFÓR, -Ă adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). [< fr. toxicophore, cf. gr. toxikon – otravă, phoros – purtător].

DOOM

toxicofór adj. m., pl. toxicofóri; f. toxicofóră, pl. toxicofóre

toxicofore
TOXICOFÓR, -Ă adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). [< fr. toxicophore, cf. gr. toxikon – otravă, phoros – purtător].

DOOM

toxicofór adj. m., pl. toxicofóri; f. toxicofóră, pl. toxicofóre

toxicoforei
TOXICOFÓR, -Ă adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). [< fr. toxicophore, cf. gr. toxikon – otravă, phoros – purtător].

DOOM

toxicofór adj. m., pl. toxicofóri; f. toxicofóră, pl. toxicofóre

toxicoforele
TOXICOFÓR, -Ă adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). [< fr. toxicophore, cf. gr. toxikon – otravă, phoros – purtător].

DOOM

toxicofór adj. m., pl. toxicofóri; f. toxicofóră, pl. toxicofóre

toxicoforelor
TOXICOFÓR, -Ă adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). [< fr. toxicophore, cf. gr. toxikon – otravă, phoros – purtător].

DOOM

toxicofór adj. m., pl. toxicofóri; f. toxicofóră, pl. toxicofóre

toxicofori
TOXICOFÓR, -Ă adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). [< fr. toxicophore, cf. gr. toxikon – otravă, phoros – purtător].

DOOM

toxicofór adj. m., pl. toxicofóri; f. toxicofóră, pl. toxicofóre

toxicoforii
TOXICOFÓR, -Ă adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). [< fr. toxicophore, cf. gr. toxikon – otravă, phoros – purtător].

DOOM

toxicofór adj. m., pl. toxicofóri; f. toxicofóră, pl. toxicofóre

toxicoforilor
TOXICOFÓR, -Ă adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). [< fr. toxicophore, cf. gr. toxikon – otravă, phoros – purtător].

DOOM

toxicofór adj. m., pl. toxicofóri; f. toxicofóră, pl. toxicofóre

toxicoforul
TOXICOFÓR, -Ă adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). [< fr. toxicophore, cf. gr. toxikon – otravă, phoros – purtător].

DOOM

toxicofór adj. m., pl. toxicofóri; f. toxicofóră, pl. toxicofóre

toxicoforului
TOXICOFÓR, -Ă adj. (Despre viețuitoare) Care conține substanțe toxice (pentru om). [< fr. toxicophore, cf. gr. toxikon – otravă, phoros – purtător].

DOOM

toxicofór adj. m., pl. toxicofóri; f. toxicofóră, pl. toxicofóre

toxicogen
TOXICOGÉN, -Ă, toxicogeni, -e, adj. Care produce o substanță toxică. – Din fr. toxicogène.

toxicolog
TOXICOLÓG, -Ă, toxicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în toxicologie. – Din fr. toxicologue.

DOOM

toxicológă (rar) s. f., g.-d. art. toxicológei; pl. toxicológe

toxicologa
TOXICOLÓG, -Ă, toxicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în toxicologie. – Din fr. toxicologue.

DOOM

toxicológă (rar) s. f., g.-d. art. toxicológei; pl. toxicológe

toxicologe
TOXICOLÓG, -Ă, toxicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în toxicologie. – Din fr. toxicologue.

DOOM

toxicológă (rar) s. f., g.-d. art. toxicológei; pl. toxicológe

toxicologei
TOXICOLÓG, -Ă, toxicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în toxicologie. – Din fr. toxicologue.

DOOM

toxicológă (rar) s. f., g.-d. art. toxicológei; pl. toxicológe

toxicologele
TOXICOLÓG, -Ă, toxicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în toxicologie. – Din fr. toxicologue.

DOOM

toxicológă (rar) s. f., g.-d. art. toxicológei; pl. toxicológe

toxicologelor
TOXICOLÓG, -Ă, toxicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în toxicologie. – Din fr. toxicologue.

DOOM

toxicológă (rar) s. f., g.-d. art. toxicológei; pl. toxicológe

toxicologi
TOXICOLÓG, -Ă, toxicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în toxicologie. – Din fr. toxicologue.

DOOM

toxicológă (rar) s. f., g.-d. art. toxicológei; pl. toxicológe

toxicologia
TOXICOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază substanțele toxice și acțiunea lor asupra organismului. – Din fr. toxicologie.

DOOM

toxicologíe s. f., art. toxicología, g.-d. toxicologíi, art. toxicologíei

toxicologic
TOXICOLÓGIC, -Ă, toxicologici, -ce, adj. Care aparține toxicologiei, privitor la toxicologie. – Din fr. toxicologique.

DOOM

toxicológic adj. m., pl. toxicológici; f. toxicológică, pl. toxicológice

toxicologica
TOXICOLÓGIC, -Ă, toxicologici, -ce, adj. Care aparține toxicologiei, privitor la toxicologie. – Din fr. toxicologique.

DOOM

toxicológic adj. m., pl. toxicológici; f. toxicológică, pl. toxicológice

toxicologice
TOXICOLÓGIC, -Ă, toxicologici, -ce, adj. Care aparține toxicologiei, privitor la toxicologie. – Din fr. toxicologique.

DOOM

toxicológic adj. m., pl. toxicológici; f. toxicológică, pl. toxicológice

toxicologicei
TOXICOLÓGIC, -Ă, toxicologici, -ce, adj. Care aparține toxicologiei, privitor la toxicologie. – Din fr. toxicologique.

DOOM

toxicológic adj. m., pl. toxicológici; f. toxicológică, pl. toxicológice

toxicologicele
TOXICOLÓGIC, -Ă, toxicologici, -ce, adj. Care aparține toxicologiei, privitor la toxicologie. – Din fr. toxicologique.

DOOM

toxicológic adj. m., pl. toxicológici; f. toxicológică, pl. toxicológice

toxicologicelor
TOXICOLÓGIC, -Ă, toxicologici, -ce, adj. Care aparține toxicologiei, privitor la toxicologie. – Din fr. toxicologique.

DOOM

toxicológic adj. m., pl. toxicológici; f. toxicológică, pl. toxicológice

toxicologici
TOXICOLÓGIC, -Ă, toxicologici, -ce, adj. Care aparține toxicologiei, privitor la toxicologie. – Din fr. toxicologique.

DOOM

toxicológic adj. m., pl. toxicológici; f. toxicológică, pl. toxicológice

toxicologicii
TOXICOLÓGIC, -Ă, toxicologici, -ce, adj. Care aparține toxicologiei, privitor la toxicologie. – Din fr. toxicologique.

DOOM

toxicológic adj. m., pl. toxicológici; f. toxicológică, pl. toxicológice

toxicologicilor
TOXICOLÓGIC, -Ă, toxicologici, -ce, adj. Care aparține toxicologiei, privitor la toxicologie. – Din fr. toxicologique.

DOOM

toxicológic adj. m., pl. toxicológici; f. toxicológică, pl. toxicológice

toxicologicul
TOXICOLÓGIC, -Ă, toxicologici, -ce, adj. Care aparține toxicologiei, privitor la toxicologie. – Din fr. toxicologique.

DOOM

toxicológic adj. m., pl. toxicológici; f. toxicológică, pl. toxicológice

toxicologicului
TOXICOLÓGIC, -Ă, toxicologici, -ce, adj. Care aparține toxicologiei, privitor la toxicologie. – Din fr. toxicologique.

DOOM

toxicológic adj. m., pl. toxicológici; f. toxicológică, pl. toxicológice

toxicologie
TOXICOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază substanțele toxice și acțiunea lor asupra organismului. – Din fr. toxicologie.

DOOM

toxicologíe s. f., art. toxicología, g.-d. toxicologíi, art. toxicologíei

toxicologiei
TOXICOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază substanțele toxice și acțiunea lor asupra organismului. – Din fr. toxicologie.

DOOM

toxicologíe s. f., art. toxicología, g.-d. toxicologíi, art. toxicologíei

toxicologii
TOXICOLÓG, -Ă, toxicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în toxicologie. – Din fr. toxicologue.

DOOM

toxicológă (rar) s. f., g.-d. art. toxicológei; pl. toxicológe

toxicologii
TOXICOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază substanțele toxice și acțiunea lor asupra organismului. – Din fr. toxicologie.

DOOM

toxicologíe s. f., art. toxicología, g.-d. toxicologíi, art. toxicologíei

toxicologilor
TOXICOLÓG, -Ă, toxicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în toxicologie. – Din fr. toxicologue.

DOOM

toxicológă (rar) s. f., g.-d. art. toxicológei; pl. toxicológe

toxicologul
TOXICOLÓG, -Ă, toxicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în toxicologie. – Din fr. toxicologue.

DOOM

toxicológă (rar) s. f., g.-d. art. toxicológei; pl. toxicológe

toxicologului
TOXICOLÓG, -Ă, toxicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în toxicologie. – Din fr. toxicologue.

DOOM

toxicológă (rar) s. f., g.-d. art. toxicológei; pl. toxicológe

toxicoman
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicoman
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomana
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomana
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomane
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomane
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanei
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanei
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanele
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanele
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanelor
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanelor
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomani
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomani
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomania
TOXICOMANÍE, toxicomanii, s. f. Obișnuință morbidă de a consuma substanțe toxice (cocaină, heroină, morfină, opiu, eter etc.). – Din fr. toxicomanie.

DOOM

toxicomaníe s. f., art. toxicomanía, g.-d. art. toxicomaníei; pl. toxicomaníi, art. toxicomaníile

toxicomanie
TOXICOMANÍE, toxicomanii, s. f. Obișnuință morbidă de a consuma substanțe toxice (cocaină, heroină, morfină, opiu, eter etc.). – Din fr. toxicomanie.

DOOM

toxicomaníe s. f., art. toxicomanía, g.-d. art. toxicomaníei; pl. toxicomaníi, art. toxicomaníile

toxicomaniei
TOXICOMANÍE, toxicomanii, s. f. Obișnuință morbidă de a consuma substanțe toxice (cocaină, heroină, morfină, opiu, eter etc.). – Din fr. toxicomanie.

DOOM

toxicomaníe s. f., art. toxicomanía, g.-d. art. toxicomaníei; pl. toxicomaníi, art. toxicomaníile

toxicomanii
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanii
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanii
TOXICOMANÍE, toxicomanii, s. f. Obișnuință morbidă de a consuma substanțe toxice (cocaină, heroină, morfină, opiu, eter etc.). – Din fr. toxicomanie.

DOOM

toxicomaníe s. f., art. toxicomanía, g.-d. art. toxicomaníei; pl. toxicomaníi, art. toxicomaníile

toxicomaniile
TOXICOMANÍE, toxicomanii, s. f. Obișnuință morbidă de a consuma substanțe toxice (cocaină, heroină, morfină, opiu, eter etc.). – Din fr. toxicomanie.

DOOM

toxicomaníe s. f., art. toxicomanía, g.-d. art. toxicomaníei; pl. toxicomaníi, art. toxicomaníile

toxicomaniilor
TOXICOMANÍE, toxicomanii, s. f. Obișnuință morbidă de a consuma substanțe toxice (cocaină, heroină, morfină, opiu, eter etc.). – Din fr. toxicomanie.

DOOM

toxicomaníe s. f., art. toxicomanía, g.-d. art. toxicomaníei; pl. toxicomaníi, art. toxicomaníile

toxicomanilor
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanilor
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanul
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanul
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanului
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicomanului
TOXICOMÁN, -Ă, toxicomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de toxicomanie. – Din fr. toxicomane.

DOOM

toxicomán adj. m., s. m., pl. toxicománi; adj. f., s. f. toxicománă, pl. toxicománe

toxicoza
TOXICÓZĂ, toxicoze, s. f. Infecție gravă a copiilor mici, manifestată prin diaree, vomă, denutriție etc. – Din fr. toxicose.

DOOM

toxicóză s. f., g.-d. art. toxicózei; pl. toxicóze

toxicoze
TOXICÓZĂ, toxicoze, s. f. Infecție gravă a copiilor mici, manifestată prin diaree, vomă, denutriție etc. – Din fr. toxicose.

DOOM

toxicóză s. f., g.-d. art. toxicózei; pl. toxicóze

toxicozei
TOXICÓZĂ, toxicoze, s. f. Infecție gravă a copiilor mici, manifestată prin diaree, vomă, denutriție etc. – Din fr. toxicose.

DOOM

toxicóză s. f., g.-d. art. toxicózei; pl. toxicóze

toxicozele
TOXICÓZĂ, toxicoze, s. f. Infecție gravă a copiilor mici, manifestată prin diaree, vomă, denutriție etc. – Din fr. toxicose.

DOOM

toxicóză s. f., g.-d. art. toxicózei; pl. toxicóze

toxicozelor
TOXICÓZĂ, toxicoze, s. f. Infecție gravă a copiilor mici, manifestată prin diaree, vomă, denutriție etc. – Din fr. toxicose.

DOOM

toxicóză s. f., g.-d. art. toxicózei; pl. toxicóze

toxicul
TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.

DOOM

tóxic² s. n., pl. tóxice

toxicului
TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.

DOOM

tóxic² s. n., pl. tóxice

toxidermie
TOXIDERMÍE, toxidermii, s. f. (Med.) Erupție cutanată datorată unei substanțe toxice; toxicodermie. – Din fr. toxidermie.

toxigen
TOXIGÉN, -Ă adj. Toxicogen. [< fr. toxigène, germ. toxigen].

toxiinfecția
TOXIINFECȚÍE, toxiinfecții, s. f. Infecție acută provocată de consumarea unor alimente contaminate cu microorganisme și cu toxinele lor și manifestată prin diaree severă, vomă, dureri abdominale, amețeală, deshidratare etc. [Pr.: -xi-in-] – Din fr. toxi-infection.

DOOM

toxiinfécție (-ți-e) s. f., art. toxiinfécția (-ți-a), g.-d. art. toxiinfécției; pl. toxiinfécții, art. toxiinfécțiile (-ți-i-)

toxiinfecție
TOXIINFECȚÍE, toxiinfecții, s. f. Infecție acută provocată de consumarea unor alimente contaminate cu microorganisme și cu toxinele lor și manifestată prin diaree severă, vomă, dureri abdominale, amețeală, deshidratare etc. [Pr.: -xi-in-] – Din fr. toxi-infection.

DOOM

toxiinfécție (-ți-e) s. f., art. toxiinfécția (-ți-a), g.-d. art. toxiinfécției; pl. toxiinfécții, art. toxiinfécțiile (-ți-i-)

toxiinfecției
TOXIINFECȚÍE, toxiinfecții, s. f. Infecție acută provocată de consumarea unor alimente contaminate cu microorganisme și cu toxinele lor și manifestată prin diaree severă, vomă, dureri abdominale, amețeală, deshidratare etc. [Pr.: -xi-in-] – Din fr. toxi-infection.

DOOM

toxiinfécție (-ți-e) s. f., art. toxiinfécția (-ți-a), g.-d. art. toxiinfécției; pl. toxiinfécții, art. toxiinfécțiile (-ți-i-)

toxiinfecții
TOXIINFECȚÍE, toxiinfecții, s. f. Infecție acută provocată de consumarea unor alimente contaminate cu microorganisme și cu toxinele lor și manifestată prin diaree severă, vomă, dureri abdominale, amețeală, deshidratare etc. [Pr.: -xi-in-] – Din fr. toxi-infection.

DOOM

toxiinfécție (-ți-e) s. f., art. toxiinfécția (-ți-a), g.-d. art. toxiinfécției; pl. toxiinfécții, art. toxiinfécțiile (-ți-i-)

toxiinfecțiile
TOXIINFECȚÍE, toxiinfecții, s. f. Infecție acută provocată de consumarea unor alimente contaminate cu microorganisme și cu toxinele lor și manifestată prin diaree severă, vomă, dureri abdominale, amețeală, deshidratare etc. [Pr.: -xi-in-] – Din fr. toxi-infection.

DOOM

toxiinfécție (-ți-e) s. f., art. toxiinfécția (-ți-a), g.-d. art. toxiinfécției; pl. toxiinfécții, art. toxiinfécțiile (-ți-i-)

toxiinfecțiilor
TOXIINFECȚÍE, toxiinfecții, s. f. Infecție acută provocată de consumarea unor alimente contaminate cu microorganisme și cu toxinele lor și manifestată prin diaree severă, vomă, dureri abdominale, amețeală, deshidratare etc. [Pr.: -xi-in-] – Din fr. toxi-infection.

DOOM

toxiinfécție (-ți-e) s. f., art. toxiinfécția (-ți-a), g.-d. art. toxiinfécției; pl. toxiinfécții, art. toxiinfécțiile (-ți-i-)

toxiinfecțioasa
TOXIINFECȚIÓS, -OÁSĂ, toxiinfecțioși, -oase, adj. Care aparține unei toxiinfecții, privitor la o toxiinfecție. [Pr.: -xi-in-fec-ți-os] – Toxiinfecție + suf. -os.

DOOM

toxiinfecțiós (-ți-os) adj. m., pl. toxiinfecțióși; f. toxiinfecțioásă, pl. toxiinfecțioáse

toxiinfecțioase
TOXIINFECȚIÓS, -OÁSĂ, toxiinfecțioși, -oase, adj. Care aparține unei toxiinfecții, privitor la o toxiinfecție. [Pr.: -xi-in-fec-ți-os] – Toxiinfecție + suf. -os.

DOOM

toxiinfecțiós (-ți-os) adj. m., pl. toxiinfecțióși; f. toxiinfecțioásă, pl. toxiinfecțioáse

toxiinfecțioasei
TOXIINFECȚIÓS, -OÁSĂ, toxiinfecțioși, -oase, adj. Care aparține unei toxiinfecții, privitor la o toxiinfecție. [Pr.: -xi-in-fec-ți-os] – Toxiinfecție + suf. -os.

DOOM

toxiinfecțiós (-ți-os) adj. m., pl. toxiinfecțióși; f. toxiinfecțioásă, pl. toxiinfecțioáse

toxiinfecțioasele
TOXIINFECȚIÓS, -OÁSĂ, toxiinfecțioși, -oase, adj. Care aparține unei toxiinfecții, privitor la o toxiinfecție. [Pr.: -xi-in-fec-ți-os] – Toxiinfecție + suf. -os.

DOOM

toxiinfecțiós (-ți-os) adj. m., pl. toxiinfecțióși; f. toxiinfecțioásă, pl. toxiinfecțioáse

toxiinfecțioaselor
TOXIINFECȚIÓS, -OÁSĂ, toxiinfecțioși, -oase, adj. Care aparține unei toxiinfecții, privitor la o toxiinfecție. [Pr.: -xi-in-fec-ți-os] – Toxiinfecție + suf. -os.

DOOM

toxiinfecțiós (-ți-os) adj. m., pl. toxiinfecțióși; f. toxiinfecțioásă, pl. toxiinfecțioáse

toxiinfecțios
TOXIINFECȚIÓS, -OÁSĂ, toxiinfecțioși, -oase, adj. Care aparține unei toxiinfecții, privitor la o toxiinfecție. [Pr.: -xi-in-fec-ți-os] – Toxiinfecție + suf. -os.

DOOM

toxiinfecțiós (-ți-os) adj. m., pl. toxiinfecțióși; f. toxiinfecțioásă, pl. toxiinfecțioáse

toxiinfecțiosul
TOXIINFECȚIÓS, -OÁSĂ, toxiinfecțioși, -oase, adj. Care aparține unei toxiinfecții, privitor la o toxiinfecție. [Pr.: -xi-in-fec-ți-os] – Toxiinfecție + suf. -os.

DOOM

toxiinfecțiós (-ți-os) adj. m., pl. toxiinfecțióși; f. toxiinfecțioásă, pl. toxiinfecțioáse

toxiinfecțiosului
TOXIINFECȚIÓS, -OÁSĂ, toxiinfecțioși, -oase, adj. Care aparține unei toxiinfecții, privitor la o toxiinfecție. [Pr.: -xi-in-fec-ți-os] – Toxiinfecție + suf. -os.

DOOM

toxiinfecțiós (-ți-os) adj. m., pl. toxiinfecțióși; f. toxiinfecțioásă, pl. toxiinfecțioáse

toxiinfecțioși
TOXIINFECȚIÓS, -OÁSĂ, toxiinfecțioși, -oase, adj. Care aparține unei toxiinfecții, privitor la o toxiinfecție. [Pr.: -xi-in-fec-ți-os] – Toxiinfecție + suf. -os.

DOOM

toxiinfecțiós (-ți-os) adj. m., pl. toxiinfecțióși; f. toxiinfecțioásă, pl. toxiinfecțioáse

toxiinfecțioșii
TOXIINFECȚIÓS, -OÁSĂ, toxiinfecțioși, -oase, adj. Care aparține unei toxiinfecții, privitor la o toxiinfecție. [Pr.: -xi-in-fec-ți-os] – Toxiinfecție + suf. -os.

DOOM

toxiinfecțiós (-ți-os) adj. m., pl. toxiinfecțióși; f. toxiinfecțioásă, pl. toxiinfecțioáse

toxiinfecțioșilor
TOXIINFECȚIÓS, -OÁSĂ, toxiinfecțioși, -oase, adj. Care aparține unei toxiinfecții, privitor la o toxiinfecție. [Pr.: -xi-in-fec-ți-os] – Toxiinfecție + suf. -os.

DOOM

toxiinfecțiós (-ți-os) adj. m., pl. toxiinfecțióși; f. toxiinfecțioásă, pl. toxiinfecțioáse

toxina
TOXÍNĂ, toxine, s. f. 1. Substanță organică (mai frecvent proteică) cu acțiune toxică, produsă de organisme vegetale sau animale. 2. Substanță care îngreuiază sau împiedică flotația minereurilor. – Din fr. toxine.

DOOM

toxínă (substanță) s. f., g.-d. art. toxínei; pl. toxíne

toxine
TOXÍNĂ, toxine, s. f. 1. Substanță organică (mai frecvent proteică) cu acțiune toxică, produsă de organisme vegetale sau animale. 2. Substanță care îngreuiază sau împiedică flotația minereurilor. – Din fr. toxine.

DOOM

toxínă (substanță) s. f., g.-d. art. toxínei; pl. toxíne

toxinei
TOXÍNĂ, toxine, s. f. 1. Substanță organică (mai frecvent proteică) cu acțiune toxică, produsă de organisme vegetale sau animale. 2. Substanță care îngreuiază sau împiedică flotația minereurilor. – Din fr. toxine.

DOOM

toxínă (substanță) s. f., g.-d. art. toxínei; pl. toxíne

toxinele
TOXÍNĂ, toxine, s. f. 1. Substanță organică (mai frecvent proteică) cu acțiune toxică, produsă de organisme vegetale sau animale. 2. Substanță care îngreuiază sau împiedică flotația minereurilor. – Din fr. toxine.

DOOM

toxínă (substanță) s. f., g.-d. art. toxínei; pl. toxíne

toxinelor
TOXÍNĂ, toxine, s. f. 1. Substanță organică (mai frecvent proteică) cu acțiune toxică, produsă de organisme vegetale sau animale. 2. Substanță care îngreuiază sau împiedică flotația minereurilor. – Din fr. toxine.

DOOM

toxínă (substanță) s. f., g.-d. art. toxínei; pl. toxíne

toxinemie
TOXINEMÍE s.f. (Med.) Denumire generală a intoxicațiilor cu produse microbiene, fără trecerea microbilor în circulația sanguină. [Gen. -iei. / < fr. toxinhémie].

toxinoterapie
TOXINOTERAPÍE s.f. (Med.) Toxiterapie. [Gen. -iei. / < fr. toxinothérapie].

toxiterapie
TOXITERAPÍE s.f. (Med.) Tratament cu ajutorul unor toxine; toxinoterapie. [Gen. -iei. / < fr. toxithérapie].

toxofobia
TOXOFOBÍE, toxofobii, s. f. (Med.) Toxicofobie. – Din fr. toxophobie.

toxofobie
TOXOFOBÍE, toxofobii, s. f. (Med.) Toxicofobie. – Din fr. toxophobie.

toxofobiei
TOXOFOBÍE, toxofobii, s. f. (Med.) Toxicofobie. – Din fr. toxophobie.

toxofobii
TOXOFOBÍE, toxofobii, s. f. (Med.) Toxicofobie. – Din fr. toxophobie.

toxofobiile
TOXOFOBÍE, toxofobii, s. f. (Med.) Toxicofobie. – Din fr. toxophobie.

toxofobiilor
TOXOFOBÍE, toxofobii, s. f. (Med.) Toxicofobie. – Din fr. toxophobie.

toxoplasma
TOXOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Protozoar parazit care se întâlnește la unele mamifere, la păsări și uneori la om. – Din fr. toxoplasme.

toxoplasme
TOXOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Protozoar parazit care se întâlnește la unele mamifere, la păsări și uneori la om. – Din fr. toxoplasme.

toxoplasmei
TOXOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Protozoar parazit care se întâlnește la unele mamifere, la păsări și uneori la om. – Din fr. toxoplasme.

toxoplasmele
TOXOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Protozoar parazit care se întâlnește la unele mamifere, la păsări și uneori la om. – Din fr. toxoplasme.

toxoplasmelor
TOXOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Protozoar parazit care se întâlnește la unele mamifere, la păsări și uneori la om. – Din fr. toxoplasme.

toxoplasmoză
TOXOPLASMÓZĂ s. f. (Med.) Boală parazitară provocată de toxoplasmă. – Din fr. toxoplasmose, engl. toxoplasmosis.

toșcă
ȚÓȘCĂ, țoști, s. f. (Și în forma toșcă) Săculeț, trăistuță, tașcă. Voinicul a scos o țoșcă de bani, i-a numărat. POPA, V. 17. Săpunul uscat se păstrează în țoști, în pod. PAMFILE, I. C. 61. Călugărul avea o țoșcă cu galbeni și acuma nu știa ce să facă cu dînșii. I. CR. IV 45. ◊ Loc. adj. Țoșcă de... = doldora de..., plin de... Dă babei vreo cîteva gîturi de rachiu și apoi îi mai întinde și o pungă toșcă de bani. CREANGĂ, P. 171. – Variantă: toșcă s. f.

toți
TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ♦ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

DOOM

întru tótul loc. adv.