ti
TI interj. (Cu «i» prelungit) Exclamație care exprimă diverse stări sufletești (mirare, admirație, mânie, ciudă, necaz). – Onomatopee.
ti
TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. titane. DOOM
titán2 (element chimic) s. n.; simb. Ti
tia
Tia = Theia.
tiamina
TIAMÍNĂ s. f. (Farm.) Vitamina B1. [Pr: ti-a-] – Din fr. thiamine. DOOM
tiamínă (ti-a-) s. f., g.-d. art. tiamínei
tiamine
TIAMÍNĂ s. f. (Farm.) Vitamina B1. [Pr: ti-a-] – Din fr. thiamine. DOOM
tiamínă (ti-a-) s. f., g.-d. art. tiamínei
tiaminei
TIAMÍNĂ s. f. (Farm.) Vitamina B1. [Pr: ti-a-] – Din fr. thiamine. DOOM
tiamínă (ti-a-) s. f., g.-d. art. tiamínei
tiara
TIÁRĂ, tiare, s. f. 1. Coroană purtată de către regii vechilor perși și de către conducătorii altor popoare orientale. 2. Mitră papală formată din trei coroane suprapuse, decorate cu flori de crin stilizate. [Pr.: ti-a-] – Din fr. tiare, lat. tiara. DOOM
tiáră (ti-a-) s. f., g.-d. art. tiárei; pl. tiáre
tiare
TIÁRĂ, tiare, s. f. 1. Coroană purtată de către regii vechilor perși și de către conducătorii altor popoare orientale. 2. Mitră papală formată din trei coroane suprapuse, decorate cu flori de crin stilizate. [Pr.: ti-a-] – Din fr. tiare, lat. tiara. DOOM
tiáră (ti-a-) s. f., g.-d. art. tiárei; pl. tiáre
tiarei
TIÁRĂ, tiare, s. f. 1. Coroană purtată de către regii vechilor perși și de către conducătorii altor popoare orientale. 2. Mitră papală formată din trei coroane suprapuse, decorate cu flori de crin stilizate. [Pr.: ti-a-] – Din fr. tiare, lat. tiara. DOOM
tiáră (ti-a-) s. f., g.-d. art. tiárei; pl. tiáre
tiarele
TIÁRĂ, tiare, s. f. 1. Coroană purtată de către regii vechilor perși și de către conducătorii altor popoare orientale. 2. Mitră papală formată din trei coroane suprapuse, decorate cu flori de crin stilizate. [Pr.: ti-a-] – Din fr. tiare, lat. tiara. DOOM
tiáră (ti-a-) s. f., g.-d. art. tiárei; pl. tiáre
tiarelor
TIÁRĂ, tiare, s. f. 1. Coroană purtată de către regii vechilor perși și de către conducătorii altor popoare orientale. 2. Mitră papală formată din trei coroane suprapuse, decorate cu flori de crin stilizate. [Pr.: ti-a-] – Din fr. tiare, lat. tiara. DOOM
tiáră (ti-a-) s. f., g.-d. art. tiárei; pl. tiáre
tibet
TIBÉT s. n. (Înv.) Numele unei țesături de lână. – Din germ. Tibet, fr. tibet. DOOM
*Tibét (podiș) s. propriu n.
tibetan
TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain. DOOM
*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne
tibetana
TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain. DOOM
*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne
tibetane
TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain. DOOM
*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne
tibetanei
TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain. DOOM
*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne
tibetanele
TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain. DOOM
*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne
tibetanelor
TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain. DOOM
*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne
tibetani
TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain. DOOM
*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne
tibetanii
TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain. DOOM
*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne
tibetanilor
TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain. DOOM
*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne
tibetanul
TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain. DOOM
*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne
tibetanului
TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain. DOOM
*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne
tibetul
TIBÉT s. n. (Înv.) Numele unei țesături de lână. – Din germ. Tibet, fr. tibet. DOOM
*Tibét (podiș) s. propriu n.
tibetului
TIBÉT s. n. (Înv.) Numele unei țesături de lână. – Din germ. Tibet, fr. tibet. DOOM
*Tibét (podiș) s. propriu n.
tibeturi
TIBÉT s. n. (Înv.) Numele unei țesături de lână. – Din germ. Tibet, fr. tibet. DOOM
*Tibét (podiș) s. propriu n.
tibeturile
TIBÉT s. n. (Înv.) Numele unei țesături de lână. – Din germ. Tibet, fr. tibet. DOOM
*Tibét (podiș) s. propriu n.
tibeturilor
TIBÉT s. n. (Înv.) Numele unei țesături de lână. – Din germ. Tibet, fr. tibet. DOOM
*Tibét (podiș) s. propriu n.
tibia
TÍBIA, tibii, s. f. Os lung și gros al piciorului, situat între genunchi și gleznă, lângă peroneu, cu care formează scheletul gambei. [Pr.: -bi-a] – Din fr., lat. tibia. DOOM
tíbia (-bi-a) s. f., g.-d. art. tíbiei (-bi-ei); pl. tíbii, art. tíbiile (-bi-i-)
tibial
TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se referă la tibia, care aparține tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial. DOOM
tibiál (-bi-al) adj. m., pl. tibiáli; f. tibiálă, pl. tibiále
tibiala
TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se referă la tibia, care aparține tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial. DOOM
tibiál (-bi-al) adj. m., pl. tibiáli; f. tibiálă, pl. tibiále
tibiale
TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se referă la tibia, care aparține tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial. DOOM
tibiál (-bi-al) adj. m., pl. tibiáli; f. tibiálă, pl. tibiále
tibialei
TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se referă la tibia, care aparține tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial. DOOM
tibiál (-bi-al) adj. m., pl. tibiáli; f. tibiálă, pl. tibiále
tibialele
TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se referă la tibia, care aparține tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial. DOOM
tibiál (-bi-al) adj. m., pl. tibiáli; f. tibiálă, pl. tibiále
tibialelor
TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se referă la tibia, care aparține tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial. DOOM
tibiál (-bi-al) adj. m., pl. tibiáli; f. tibiálă, pl. tibiále
tibiali
TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se referă la tibia, care aparține tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial. DOOM
tibiál (-bi-al) adj. m., pl. tibiáli; f. tibiálă, pl. tibiále
tibialii
TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se referă la tibia, care aparține tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial. DOOM
tibiál (-bi-al) adj. m., pl. tibiáli; f. tibiálă, pl. tibiále
tibialilor
TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se referă la tibia, care aparține tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial. DOOM
tibiál (-bi-al) adj. m., pl. tibiáli; f. tibiálă, pl. tibiále
tibialul
TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se referă la tibia, care aparține tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial. DOOM
tibiál (-bi-al) adj. m., pl. tibiáli; f. tibiálă, pl. tibiále
tibialului
TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se referă la tibia, care aparține tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial. DOOM
tibiál (-bi-al) adj. m., pl. tibiáli; f. tibiálă, pl. tibiále
tibială
TIBIÁLĂ, tibiale, s. f. (Latinism învechit) Apărătoare a pulpei; pulpar, jambieră. Traian, în tunică scurtă, cu tibiale sau poturi vînătorești pe pulpe și cu toga pe umeri, iese cu alți doi soți de subt un portic. ODOBESCU, S. III 74.
tibicen
TIBICÉN s.m. (Ant.) Cântăreț din fluier, din flaut. [< lat. tibicen, cf. fr. tibicen].
tibișir
TIBIȘÍR, tibișire, s. n. (Înv. și reg.) Cretă (pentru scris pe tablă). – Din tc. tebeșir. DOOM
!tibișír (înv., reg.) s. n., pl. tibișíre
tibișire
TIBIȘÍR, tibișire, s. n. (Înv. și reg.) Cretă (pentru scris pe tablă). – Din tc. tebeșir. DOOM
!tibișír (înv., reg.) s. n., pl. tibișíre
tibișirele
TIBIȘÍR, tibișire, s. n. (Înv. și reg.) Cretă (pentru scris pe tablă). – Din tc. tebeșir. DOOM
!tibișír (înv., reg.) s. n., pl. tibișíre
tibișirelor
TIBIȘÍR, tibișire, s. n. (Înv. și reg.) Cretă (pentru scris pe tablă). – Din tc. tebeșir. DOOM
!tibișír (înv., reg.) s. n., pl. tibișíre
tibișirul
TIBIȘÍR, tibișire, s. n. (Înv. și reg.) Cretă (pentru scris pe tablă). – Din tc. tebeșir. DOOM
!tibișír (înv., reg.) s. n., pl. tibișíre
tibișirului
TIBIȘÍR, tibișire, s. n. (Înv. și reg.) Cretă (pentru scris pe tablă). – Din tc. tebeșir. DOOM
!tibișír (înv., reg.) s. n., pl. tibișíre
tiburtus
Tiburtus, unul dintre fiii lui Amphiaraus. S-a stabilit în Italia, unde a întemeiat cetatea Tibur.
tic
TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic. DOOM
tic-tíc v. tic
tical
TICÁL s.m. Baht. [< germ. Tical < cuv. malaiez].
tichet
TICHÉT, tichete, s. n. Imprimat care asigură posesorului anumite drepturi (la spectacole, călătorii etc.). – Din fr., engl. ticket. DOOM
tichét s. n., pl. tichéte
tichete
TICHÉT, tichete, s. n. Imprimat care asigură posesorului anumite drepturi (la spectacole, călătorii etc.). – Din fr., engl. ticket. DOOM
tichét s. n., pl. tichéte
tichetele
TICHÉT, tichete, s. n. Imprimat care asigură posesorului anumite drepturi (la spectacole, călătorii etc.). – Din fr., engl. ticket. DOOM
tichét s. n., pl. tichéte
tichetelor
TICHÉT, tichete, s. n. Imprimat care asigură posesorului anumite drepturi (la spectacole, călătorii etc.). – Din fr., engl. ticket. DOOM
tichét s. n., pl. tichéte
tichetul
TICHÉT, tichete, s. n. Imprimat care asigură posesorului anumite drepturi (la spectacole, călătorii etc.). – Din fr., engl. ticket. DOOM
tichét s. n., pl. tichéte
tichetului
TICHÉT, tichete, s. n. Imprimat care asigură posesorului anumite drepturi (la spectacole, călătorii etc.). – Din fr., engl. ticket. DOOM
tichét s. n., pl. tichéte
tichia
TICHÍE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (În superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitíe s. f.] – Din tc. takke. DOOM
tichíe s. f., art. tichía, g.-d. art. tichíei; pl. tichíi, art. tichíile
tichie
TICHÍE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (În superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitíe s. f.] – Din tc. takke. DOOM
tichíe s. f., art. tichía, g.-d. art. tichíei; pl. tichíi, art. tichíile
tichiei
TICHÍE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (În superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitíe s. f.] – Din tc. takke. DOOM
tichíe s. f., art. tichía, g.-d. art. tichíei; pl. tichíi, art. tichíile
tichii
TICHÍE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (În superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitíe s. f.] – Din tc. takke. DOOM
tichíe s. f., art. tichía, g.-d. art. tichíei; pl. tichíi, art. tichíile
tichiile
TICHÍE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (În superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitíe s. f.] – Din tc. takke. DOOM
tichíe s. f., art. tichía, g.-d. art. tichíei; pl. tichíi, art. tichíile
tichiilor
TICHÍE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (În superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitíe s. f.] – Din tc. takke. DOOM
tichíe s. f., art. tichía, g.-d. art. tichíei; pl. tichíi, art. tichíile
tichiuța
TICHIÚȚĂ, tichiuțe, s. f. Diminutiv al lui tichie. ◊ (În basme) Tichiuța dracului = pălărioară înzestrată cu puterea de a-l face nevăzut pe cel care o poartă. [Pr.: -chi-u-] – Tichie + suf. -uță. DOOM
tichiúță (-chi-u-) s. f., g.-d. art. tichiúței; pl. tichiúțe
tichiuțe
TICHIÚȚĂ, tichiuțe, s. f. Diminutiv al lui tichie. ◊ (În basme) Tichiuța dracului = pălărioară înzestrată cu puterea de a-l face nevăzut pe cel care o poartă. [Pr.: -chi-u-] – Tichie + suf. -uță. DOOM
tichiúță (-chi-u-) s. f., g.-d. art. tichiúței; pl. tichiúțe
tichiuței
TICHIÚȚĂ, tichiuțe, s. f. Diminutiv al lui tichie. ◊ (În basme) Tichiuța dracului = pălărioară înzestrată cu puterea de a-l face nevăzut pe cel care o poartă. [Pr.: -chi-u-] – Tichie + suf. -uță. DOOM
tichiúță (-chi-u-) s. f., g.-d. art. tichiúței; pl. tichiúțe
tichiuțele
TICHIÚȚĂ, tichiuțe, s. f. Diminutiv al lui tichie. ◊ (În basme) Tichiuța dracului = pălărioară înzestrată cu puterea de a-l face nevăzut pe cel care o poartă. [Pr.: -chi-u-] – Tichie + suf. -uță. DOOM
tichiúță (-chi-u-) s. f., g.-d. art. tichiúței; pl. tichiúțe
tichiuțelor
TICHIÚȚĂ, tichiuțe, s. f. Diminutiv al lui tichie. ◊ (În basme) Tichiuța dracului = pălărioară înzestrată cu puterea de a-l face nevăzut pe cel care o poartă. [Pr.: -chi-u-] – Tichie + suf. -uță. DOOM
tichiúță (-chi-u-) s. f., g.-d. art. tichiúței; pl. tichiúțe
ticlui
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluia
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiai
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiam
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiască
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiau
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiați
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiesc
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiește
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiești
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluii
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluim
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluind
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluire
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluire
TICLUÍRE, ticluiri, s. f. Acțiunea de a ticlui și rezultatul ei. – V. ticlui. DOOM
ticluíre (ti-clu-) s. f., g.-d. art. ticluírii; pl. ticluíri
ticluirea
TICLUÍRE, ticluiri, s. f. Acțiunea de a ticlui și rezultatul ei. – V. ticlui. DOOM
ticluíre (ti-clu-) s. f., g.-d. art. ticluírii; pl. ticluíri
ticluiri
TICLUÍRE, ticluiri, s. f. Acțiunea de a ticlui și rezultatul ei. – V. ticlui. DOOM
ticluíre (ti-clu-) s. f., g.-d. art. ticluírii; pl. ticluíri
ticluirii
TICLUÍRE, ticluiri, s. f. Acțiunea de a ticlui și rezultatul ei. – V. ticlui. DOOM
ticluíre (ti-clu-) s. f., g.-d. art. ticluírii; pl. ticluíri
ticluirile
TICLUÍRE, ticluiri, s. f. Acțiunea de a ticlui și rezultatul ei. – V. ticlui. DOOM
ticluíre (ti-clu-) s. f., g.-d. art. ticluírii; pl. ticluíri
ticluirilor
TICLUÍRE, ticluiri, s. f. Acțiunea de a ticlui și rezultatul ei. – V. ticlui. DOOM
ticluíre (ti-clu-) s. f., g.-d. art. ticluírii; pl. ticluíri
ticluiră
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluirăm
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluirăți
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluise
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluisem
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiseră
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiserăm
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiserăți
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiseși
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiseți
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluit
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluit
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
ticluita
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
ticluite
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
ticluitei
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
ticluitele
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
ticluitelor
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
ticluitul
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
ticluitului
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
ticluiși
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiți
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. DOOM
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă
ticluiți
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
ticluiții
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
ticluiților
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
ticneală
TIHNEÁLĂ, tihneli, s. f. (Înv.) Faptul de a-i tihni, de a avea tihnă. [Var.: ticneálă s. f.] – Tihni + suf. -eală. DOOM
tihneálă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tihnélii; pl. tihnéli
ticni
TICNÍ vb. IV v. tihni. DOOM
tihní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tihnéște, imperf. 3 sg. tihneá; conj. prez. 3 să tihneáscă
ticnire
TIHNÍRE s. f. (Înv. și reg.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni. DOOM
tihníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tihnírii
ticnit
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
ticnă
TÍHNĂ, tihne, s. f. Liniște deplină, pace, tihnire; viață liniștită, lipsită de griji; odihnă, repaus. ♦ (Înv.) Mulțumire, satisfacție. [Var.: (pop.) tícnă s. f.] – Din tihni (derivat regresiv). DOOM
!tíhnă s. f., g.-d. art. tíhnei; pl. tíhne
ticsea
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticseai
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticseam
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsească
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticseau
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticseați
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsesc
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsește
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsești
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsi
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsii
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsim
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsind
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsire
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsire
TICSÍRE, ticsiri, s. f. Acțiunea de a ticsi și rezultatul ei; îngrămădire, înghesuire. – V. ticsi. DOOM
ticsíre s. f., g.-d. art. ticsírii; pl. ticsíri
ticsirea
TICSÍRE, ticsiri, s. f. Acțiunea de a ticsi și rezultatul ei; îngrămădire, înghesuire. – V. ticsi. DOOM
ticsíre s. f., g.-d. art. ticsírii; pl. ticsíri
ticsiri
TICSÍRE, ticsiri, s. f. Acțiunea de a ticsi și rezultatul ei; îngrămădire, înghesuire. – V. ticsi. DOOM
ticsíre s. f., g.-d. art. ticsírii; pl. ticsíri
ticsirii
TICSÍRE, ticsiri, s. f. Acțiunea de a ticsi și rezultatul ei; îngrămădire, înghesuire. – V. ticsi. DOOM
ticsíre s. f., g.-d. art. ticsírii; pl. ticsíri
ticsirile
TICSÍRE, ticsiri, s. f. Acțiunea de a ticsi și rezultatul ei; îngrămădire, înghesuire. – V. ticsi. DOOM
ticsíre s. f., g.-d. art. ticsírii; pl. ticsíri
ticsirilor
TICSÍRE, ticsiri, s. f. Acțiunea de a ticsi și rezultatul ei; îngrămădire, înghesuire. – V. ticsi. DOOM
ticsíre s. f., g.-d. art. ticsírii; pl. ticsíri
ticsiră
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsirăm
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsirăți
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsise
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsisem
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsiseră
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsiserăm
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsiserăți
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsiseși
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsiseți
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsit
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsit
TICSÍT, -Ă, ticsiți, -te, adj. (Despre spații, recipiente) Plin până la refuz. ♦ (Despre obiecte sau ființe) Înghesuit peste măsură (într-un spațiu). ♦ (Despre locuri, terenuri) Acoperit în întregime, înțesat. – V. ticsi.
ticsita
TICSÍT, -Ă, ticsiți, -te, adj. (Despre spații, recipiente) Plin până la refuz. ♦ (Despre obiecte sau ființe) Înghesuit peste măsură (într-un spațiu). ♦ (Despre locuri, terenuri) Acoperit în întregime, înțesat. – V. ticsi.
ticsite
TICSÍT, -Ă, ticsiți, -te, adj. (Despre spații, recipiente) Plin până la refuz. ♦ (Despre obiecte sau ființe) Înghesuit peste măsură (într-un spațiu). ♦ (Despre locuri, terenuri) Acoperit în întregime, înțesat. – V. ticsi.
ticsitei
TICSÍT, -Ă, ticsiți, -te, adj. (Despre spații, recipiente) Plin până la refuz. ♦ (Despre obiecte sau ființe) Înghesuit peste măsură (într-un spațiu). ♦ (Despre locuri, terenuri) Acoperit în întregime, înțesat. – V. ticsi.
ticsitele
TICSÍT, -Ă, ticsiți, -te, adj. (Despre spații, recipiente) Plin până la refuz. ♦ (Despre obiecte sau ființe) Înghesuit peste măsură (într-un spațiu). ♦ (Despre locuri, terenuri) Acoperit în întregime, înțesat. – V. ticsi.
ticsitelor
TICSÍT, -Ă, ticsiți, -te, adj. (Despre spații, recipiente) Plin până la refuz. ♦ (Despre obiecte sau ființe) Înghesuit peste măsură (într-un spațiu). ♦ (Despre locuri, terenuri) Acoperit în întregime, înțesat. – V. ticsi.
ticsitul
TICSÍT, -Ă, ticsiți, -te, adj. (Despre spații, recipiente) Plin până la refuz. ♦ (Despre obiecte sau ființe) Înghesuit peste măsură (într-un spațiu). ♦ (Despre locuri, terenuri) Acoperit în întregime, înțesat. – V. ticsi.
ticsitului
TICSÍT, -Ă, ticsiți, -te, adj. (Despre spații, recipiente) Plin până la refuz. ♦ (Despre obiecte sau ființe) Înghesuit peste măsură (într-un spațiu). ♦ (Despre locuri, terenuri) Acoperit în întregime, înțesat. – V. ticsi.
ticsiși
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsiți
TECSUÍ vb. IV v. ticsi. DOOM
ticsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticsésc, imperf. 3 sg. ticseá; conj. prez. 3 să ticseáscă
ticsiți
TICSÍT, -Ă, ticsiți, -te, adj. (Despre spații, recipiente) Plin până la refuz. ♦ (Despre obiecte sau ființe) Înghesuit peste măsură (într-un spațiu). ♦ (Despre locuri, terenuri) Acoperit în întregime, înțesat. – V. ticsi.
ticsiții
TICSÍT, -Ă, ticsiți, -te, adj. (Despre spații, recipiente) Plin până la refuz. ♦ (Despre obiecte sau ființe) Înghesuit peste măsură (într-un spațiu). ♦ (Despre locuri, terenuri) Acoperit în întregime, înțesat. – V. ticsi.
ticsiților
TICSÍT, -Ă, ticsiți, -te, adj. (Despre spații, recipiente) Plin până la refuz. ♦ (Despre obiecte sau ființe) Înghesuit peste măsură (într-un spațiu). ♦ (Despre locuri, terenuri) Acoperit în întregime, înțesat. – V. ticsi.
ticsui
TICSUÍ vb. IV v. ticsi.
tictac
TIC-TÁC, (2) tic-tacuri, s. n., interj. 1. Interj. Cuvânt care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii, loviturile ritmice într-un corp tare etc.; tic1. 2. S. n. Zgomot regulat și monoton. Tic-tacul ceasornicului. – Din fr. tic-tac, germ. Ticktack. DOOM
tic-tác2 s. n., pl. tic-tácuri
ticul
TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic. DOOM
tic-tíc v. tic
ticului
TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic. DOOM
tic-tíc v. tic
ticuri
TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic. DOOM
tic-tíc v. tic
ticurile
TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic. DOOM
tic-tíc v. tic
ticurilor
TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic. DOOM
tic-tíc v. tic
ticăi
TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec. DOOM
ticăí2 (a ~) (a lucra încet) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiésc, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 să ticăiáscă
ticăi
TICĂÍ1, pers. 3 ticăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac. 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. – Tic1 + suf. -ăi. DOOM
ticăí1 (a ~) (a face tic-tac, a palpita) vb., ind. prez. 3 tícăie, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 să tícăie
ticăiala
TICĂIÁLĂ, ticăieli, s. f. Muncă fără spor; mocăială. – Ticăi2 + suf. -eală. DOOM
ticăiálă s. f., g.-d. art. ticăiélii; pl. ticăiéli
ticăieli
TICĂIÁLĂ, ticăieli, s. f. Muncă fără spor; mocăială. – Ticăi2 + suf. -eală. DOOM
ticăiálă s. f., g.-d. art. ticăiélii; pl. ticăiéli
ticăielii
TICĂIÁLĂ, ticăieli, s. f. Muncă fără spor; mocăială. – Ticăi2 + suf. -eală. DOOM
ticăiálă s. f., g.-d. art. ticăiélii; pl. ticăiéli
ticăielile
TICĂIÁLĂ, ticăieli, s. f. Muncă fără spor; mocăială. – Ticăi2 + suf. -eală. DOOM
ticăiálă s. f., g.-d. art. ticăiélii; pl. ticăiéli
ticăielilor
TICĂIÁLĂ, ticăieli, s. f. Muncă fără spor; mocăială. – Ticăi2 + suf. -eală. DOOM
ticăiálă s. f., g.-d. art. ticăiélii; pl. ticăiéli
ticăit
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2. DOOM
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăit
TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1. DOOM
ticăít2 (tic-tac) s. n., pl. ticăíturi
ticăita
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2. DOOM
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăite
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2. DOOM
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăitei
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2. DOOM
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăitele
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2. DOOM
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăitelor
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2. DOOM
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăitoare
ticăitoare, ticăitori s. f. inimă.
ticăitul
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2. DOOM
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăitul
TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1. DOOM
ticăít2 (tic-tac) s. n., pl. ticăíturi
ticăitului
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2. DOOM
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăitului
TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1. DOOM
ticăít2 (tic-tac) s. n., pl. ticăíturi
ticăituri
TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1. DOOM
ticăít2 (tic-tac) s. n., pl. ticăíturi
ticăiturile
TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1. DOOM
ticăít2 (tic-tac) s. n., pl. ticăíturi
ticăiturilor
TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1. DOOM
ticăít2 (tic-tac) s. n., pl. ticăíturi
ticăiți
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2. DOOM
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăiții
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2. DOOM
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăiților
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2. DOOM
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăloasa
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloasa
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloase
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloase
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloasei
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloasei
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloasele
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloasele
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloaselor
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloaselor
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticălos
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticălos
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticălosul
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticălosul
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticălosului
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticălosului
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloșea
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșeai
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșeam
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșească
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșeau
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșeați
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșenia
TICĂLOȘENÍE, ticăloșenii, s. f. (Rar) Ticăloșie (1). – Ticălos + suf. -enie. DOOM
ticăloșénie (rar) (-ni-e) s. f., art. ticăloșénia (-ni-a), g.-d. art. ticăloșéniei; pl. ticăloșénii, art. ticăloșéniile (-ni-i-)
ticăloșenie
TICĂLOȘENÍE, ticăloșenii, s. f. (Rar) Ticăloșie (1). – Ticălos + suf. -enie. DOOM
ticăloșénie (rar) (-ni-e) s. f., art. ticăloșénia (-ni-a), g.-d. art. ticăloșéniei; pl. ticăloșénii, art. ticăloșéniile (-ni-i-)
ticăloșeniei
TICĂLOȘENÍE, ticăloșenii, s. f. (Rar) Ticăloșie (1). – Ticălos + suf. -enie. DOOM
ticăloșénie (rar) (-ni-e) s. f., art. ticăloșénia (-ni-a), g.-d. art. ticăloșéniei; pl. ticăloșénii, art. ticăloșéniile (-ni-i-)
ticăloșenii
TICĂLOȘENÍE, ticăloșenii, s. f. (Rar) Ticăloșie (1). – Ticălos + suf. -enie. DOOM
ticăloșénie (rar) (-ni-e) s. f., art. ticăloșénia (-ni-a), g.-d. art. ticăloșéniei; pl. ticăloșénii, art. ticăloșéniile (-ni-i-)
ticăloșeniile
TICĂLOȘENÍE, ticăloșenii, s. f. (Rar) Ticăloșie (1). – Ticălos + suf. -enie. DOOM
ticăloșénie (rar) (-ni-e) s. f., art. ticăloșénia (-ni-a), g.-d. art. ticăloșéniei; pl. ticăloșénii, art. ticăloșéniile (-ni-i-)
ticăloșeniilor
TICĂLOȘENÍE, ticăloșenii, s. f. (Rar) Ticăloșie (1). – Ticălos + suf. -enie. DOOM
ticăloșénie (rar) (-ni-e) s. f., art. ticăloșénia (-ni-a), g.-d. art. ticăloșéniei; pl. ticăloșénii, art. ticăloșéniile (-ni-i-)
ticăloșesc
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșește
TICĂLOȘÉȘTE adv. (Înv.) În mod josnic, mârșav. – Ticălos + suf. -ește. DOOM
ticăloșéște (înv.) adv.
ticăloșește
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșești
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloși
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloși
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloși
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșia
TICĂLOȘÍE, ticăloșii, s. f. 1. Stare de decădere morală; p. ext. faptă comisă de un om ticălos (1), faptă josnică; nemernicie, mârșăvie, ticăloșenie, josnicie. 2. (Înv.) Mizerie, sărăcie; nefericire, nenorocire. – Ticălos + suf. -ie. DOOM
ticăloșíe s. f., art. ticăloșía, g.-d. art. ticăloșíei; pl. ticăloșíi, art. ticăloșíile
ticăloșie
TICĂLOȘÍE, ticăloșii, s. f. 1. Stare de decădere morală; p. ext. faptă comisă de un om ticălos (1), faptă josnică; nemernicie, mârșăvie, ticăloșenie, josnicie. 2. (Înv.) Mizerie, sărăcie; nefericire, nenorocire. – Ticălos + suf. -ie. DOOM
ticăloșíe s. f., art. ticăloșía, g.-d. art. ticăloșíei; pl. ticăloșíi, art. ticăloșíile
ticăloșiei
TICĂLOȘÍE, ticăloșii, s. f. 1. Stare de decădere morală; p. ext. faptă comisă de un om ticălos (1), faptă josnică; nemernicie, mârșăvie, ticăloșenie, josnicie. 2. (Înv.) Mizerie, sărăcie; nefericire, nenorocire. – Ticălos + suf. -ie. DOOM
ticăloșíe s. f., art. ticăloșía, g.-d. art. ticăloșíei; pl. ticăloșíi, art. ticăloșíile
ticăloșii
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloșii
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloșii
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșii
TICĂLOȘÍE, ticăloșii, s. f. 1. Stare de decădere morală; p. ext. faptă comisă de un om ticălos (1), faptă josnică; nemernicie, mârșăvie, ticăloșenie, josnicie. 2. (Înv.) Mizerie, sărăcie; nefericire, nenorocire. – Ticălos + suf. -ie. DOOM
ticăloșíe s. f., art. ticăloșía, g.-d. art. ticăloșíei; pl. ticăloșíi, art. ticăloșíile
ticăloșiile
TICĂLOȘÍE, ticăloșii, s. f. 1. Stare de decădere morală; p. ext. faptă comisă de un om ticălos (1), faptă josnică; nemernicie, mârșăvie, ticăloșenie, josnicie. 2. (Înv.) Mizerie, sărăcie; nefericire, nenorocire. – Ticălos + suf. -ie. DOOM
ticăloșíe s. f., art. ticăloșía, g.-d. art. ticăloșíei; pl. ticăloșíi, art. ticăloșíile
ticăloșiilor
TICĂLOȘÍE, ticăloșii, s. f. 1. Stare de decădere morală; p. ext. faptă comisă de un om ticălos (1), faptă josnică; nemernicie, mârșăvie, ticăloșenie, josnicie. 2. (Înv.) Mizerie, sărăcie; nefericire, nenorocire. – Ticălos + suf. -ie. DOOM
ticăloșíe s. f., art. ticăloșía, g.-d. art. ticăloșíei; pl. ticăloșíi, art. ticăloșíile
ticăloșilor
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloșilor
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os. DOOM
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloșim
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșind
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșire
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșire
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșirea
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșiri
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșirii
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșirile
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșirilor
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșiră
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșirăm
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșirăți
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșise
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșisem
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșiseră
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșiserăm
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșiserăți
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșiseși
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșiseți
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșit
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșit
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșita
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșite
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșitei
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșitele
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșitelor
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșitul
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșitului
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșiși
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșiți
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos. DOOM
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticăloșiți
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșiții
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
ticăloșiților
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
tidal
TIDÁL, -Ă adj. Referitor la maree, provocat de maree. [< fr., engl. tidal].
tideu
Tideu = Tydeus.
tididul
Tididul = Tydides.
tidvă
TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., sb. tikva. DOOM
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
tierseron
TIERSERÓN s.n. (Arhit.) Nervură suplimentară la o boltă în ogivă. [Pron. ti-er-. / < fr. tierceron].
tieste
Tieste = Thyestes.
tifacee
TIFACÉE s.f.pl. Familie de plante monocotiledonate de pe marginea apelor, având ca tip papura; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. typhacées].
tifaceea
TIFACÉE s.f.pl. Familie de plante monocotiledonate de pe marginea apelor, având ca tip papura; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. typhacées].
tifaceei
TIFACÉE s.f.pl. Familie de plante monocotiledonate de pe marginea apelor, având ca tip papura; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. typhacées].
tifaceele
TIFACÉE s.f.pl. Familie de plante monocotiledonate de pe marginea apelor, având ca tip papura; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. typhacées].
tifaceelor
TIFACÉE s.f.pl. Familie de plante monocotiledonate de pe marginea apelor, având ca tip papura; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. typhacées].
tifan
TIFÁN, tifane, s. n. Năvod mic folosit pentru pescuit în bălți, iazuri, canale. – Et. nec. DOOM
tifán s. n., pl. tifáne
tifane
TIFÁN, tifane, s. n. Năvod mic folosit pentru pescuit în bălți, iazuri, canale. – Et. nec. DOOM
tifán s. n., pl. tifáne
tifanele
TIFÁN, tifane, s. n. Năvod mic folosit pentru pescuit în bălți, iazuri, canale. – Et. nec. DOOM
tifán s. n., pl. tifáne
tifanelor
TIFÁN, tifane, s. n. Năvod mic folosit pentru pescuit în bălți, iazuri, canale. – Et. nec. DOOM
tifán s. n., pl. tifáne
tifanul
TIFÁN, tifane, s. n. Năvod mic folosit pentru pescuit în bălți, iazuri, canale. – Et. nec. DOOM
tifán s. n., pl. tifáne
tifanului
TIFÁN, tifane, s. n. Năvod mic folosit pentru pescuit în bălți, iazuri, canale. – Et. nec. DOOM
tifán s. n., pl. tifáne
tifdruc
TÍFDRUC, tifdrucuri, s. n. 1. Metodă de tipărire cu forme de tipar la care imaginea este realizată prin scobituri gravate. 2. Mașină de tipar cu care se imprimă după tifdruc (1). – Din germ. Tiefdruck. DOOM
tífdruc s. n., (mașini) pl. tífdrucuri
tific
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tific
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tifica
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tifica
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tifice
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tifice
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificei
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificei
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificele
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificele
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificelor
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificelor
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tifici
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tifici
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificii
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificii
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificilor
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificilor
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificul
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificul
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificului
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tificului
TÍFIC, -Ă, tifici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique. DOOM
tífic adj. m., s. m., pl. tífici; adj. f., s. f. tífică, pl. tífice
tifla
TÍFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate; bleandă2. ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = a) a face gestul descris mai sus; b) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. – Din ngr. tifla. DOOM
tíflă (ti-flă) s. f., g.-d. art. tíflei; pl. tífle
tifle
TÍFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate; bleandă2. ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = a) a face gestul descris mai sus; b) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. – Din ngr. tifla. DOOM
tíflă (ti-flă) s. f., g.-d. art. tíflei; pl. tífle
tiflectazie
TIFLECTAZÍE s.f. (Med.) Dilatație a cecului. [Gen. -iei. / < fr. typhlectasie].
tiflei
TÍFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate; bleandă2. ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = a) a face gestul descris mai sus; b) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. – Din ngr. tifla. DOOM
tíflă (ti-flă) s. f., g.-d. art. tíflei; pl. tífle
tiflele
TÍFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate; bleandă2. ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = a) a face gestul descris mai sus; b) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. – Din ngr. tifla. DOOM
tíflă (ti-flă) s. f., g.-d. art. tíflei; pl. tífle
tiflelor
TÍFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate; bleandă2. ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = a) a face gestul descris mai sus; b) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. – Din ngr. tifla. DOOM
tíflă (ti-flă) s. f., g.-d. art. tíflei; pl. tífle
tiflita
TIFLÍTĂ, tiflite, s. f. Inflamație acută sau cronică a cecului2, care se manifestă prin dureri abdominale. – Din fr. typhlite. DOOM
tiflítă (ti-fli-) s. f., g.-d. art. tiflítei; pl. tiflíte
tiflite
TIFLÍTĂ, tiflite, s. f. Inflamație acută sau cronică a cecului2, care se manifestă prin dureri abdominale. – Din fr. typhlite. DOOM
tiflítă (ti-fli-) s. f., g.-d. art. tiflítei; pl. tiflíte
tiflitei
TIFLÍTĂ, tiflite, s. f. Inflamație acută sau cronică a cecului2, care se manifestă prin dureri abdominale. – Din fr. typhlite. DOOM
tiflítă (ti-fli-) s. f., g.-d. art. tiflítei; pl. tiflíte
tiflitele
TIFLÍTĂ, tiflite, s. f. Inflamație acută sau cronică a cecului2, care se manifestă prin dureri abdominale. – Din fr. typhlite. DOOM
tiflítă (ti-fli-) s. f., g.-d. art. tiflítei; pl. tiflíte
tiflitelor
TIFLÍTĂ, tiflite, s. f. Inflamație acută sau cronică a cecului2, care se manifestă prin dureri abdominale. – Din fr. typhlite. DOOM
tiflítă (ti-fli-) s. f., g.-d. art. tiflítei; pl. tiflíte
tiflo
TIFLO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „orb”, „închis”, „fără ieșire”; „cec”. [< fr. typhlo-, cf. gr. typhlos].
tiflocolita
TIFLOCOLÍTĂ, tiflocolite, s. f. (Med.) Colită localizată în cec2. – Din fr. typhlocolite.
tiflocolite
TIFLOCOLÍTĂ, tiflocolite, s. f. (Med.) Colită localizată în cec2. – Din fr. typhlocolite.
tiflocolitei
TIFLOCOLÍTĂ, tiflocolite, s. f. (Med.) Colită localizată în cec2. – Din fr. typhlocolite.
tiflocolitele
TIFLOCOLÍTĂ, tiflocolite, s. f. (Med.) Colită localizată în cec2. – Din fr. typhlocolite.
tiflocolitelor
TIFLOCOLÍTĂ, tiflocolite, s. f. (Med.) Colită localizată în cec2. – Din fr. typhlocolite.
tiflograf
TIFLOGRÁF, tiflografe, s. n. Instrument cu ajutorul căruia scriu nevăzătorii. – Din fr. typhlographe.
tiflografe
TIFLOGRÁF, tiflografe, s. n. Instrument cu ajutorul căruia scriu nevăzătorii. – Din fr. typhlographe.
tiflografele
TIFLOGRÁF, tiflografe, s. n. Instrument cu ajutorul căruia scriu nevăzătorii. – Din fr. typhlographe.
tiflografelor
TIFLOGRÁF, tiflografe, s. n. Instrument cu ajutorul căruia scriu nevăzătorii. – Din fr. typhlographe.
tiflografia
TIFLOGRAFÍE s. f. Sistem de scriere în relief pentru nevăzători. – Din fr. typhlographie.
tiflografic
TIFLOGRÁFIC, -Ă, tiflografici, -ce, adj. Referitor la tiflografie, care ține de tiflografie. – Din fr. typhlographique.
tiflografica
TIFLOGRÁFIC, -Ă, tiflografici, -ce, adj. Referitor la tiflografie, care ține de tiflografie. – Din fr. typhlographique.
tiflografice
TIFLOGRÁFIC, -Ă, tiflografici, -ce, adj. Referitor la tiflografie, care ține de tiflografie. – Din fr. typhlographique.
tiflograficei
TIFLOGRÁFIC, -Ă, tiflografici, -ce, adj. Referitor la tiflografie, care ține de tiflografie. – Din fr. typhlographique.
tiflograficele
TIFLOGRÁFIC, -Ă, tiflografici, -ce, adj. Referitor la tiflografie, care ține de tiflografie. – Din fr. typhlographique.
tiflograficelor
TIFLOGRÁFIC, -Ă, tiflografici, -ce, adj. Referitor la tiflografie, care ține de tiflografie. – Din fr. typhlographique.
tiflografici
TIFLOGRÁFIC, -Ă, tiflografici, -ce, adj. Referitor la tiflografie, care ține de tiflografie. – Din fr. typhlographique.
tiflograficii
TIFLOGRÁFIC, -Ă, tiflografici, -ce, adj. Referitor la tiflografie, care ține de tiflografie. – Din fr. typhlographique.
tiflograficilor
TIFLOGRÁFIC, -Ă, tiflografici, -ce, adj. Referitor la tiflografie, care ține de tiflografie. – Din fr. typhlographique.
tiflograficul
TIFLOGRÁFIC, -Ă, tiflografici, -ce, adj. Referitor la tiflografie, care ține de tiflografie. – Din fr. typhlographique.
tiflograficului
TIFLOGRÁFIC, -Ă, tiflografici, -ce, adj. Referitor la tiflografie, care ține de tiflografie. – Din fr. typhlographique.
tiflografie
TIFLOGRAFÍE s. f. Sistem de scriere în relief pentru nevăzători. – Din fr. typhlographie.
tiflografiei
TIFLOGRAFÍE s. f. Sistem de scriere în relief pentru nevăzători. – Din fr. typhlographie.
tiflografii
TIFLOGRAFÍE s. f. Sistem de scriere în relief pentru nevăzători. – Din fr. typhlographie.
tiflografiile
TIFLOGRAFÍE s. f. Sistem de scriere în relief pentru nevăzători. – Din fr. typhlographie.
tiflografiilor
TIFLOGRAFÍE s. f. Sistem de scriere în relief pentru nevăzători. – Din fr. typhlographie.
tiflograful
TIFLOGRÁF, tiflografe, s. n. Instrument cu ajutorul căruia scriu nevăzătorii. – Din fr. typhlographe.
tiflografului
TIFLOGRÁF, tiflografe, s. n. Instrument cu ajutorul căruia scriu nevăzătorii. – Din fr. typhlographe.
tiflologia
TIFLOLOGÍE s. f. Ramură a defectologiei care se ocupă cu studiul deficiențelor senzoriale și vizuale. – Din fr. typhlologie.
tiflologie
TIFLOLOGÍE s. f. Ramură a defectologiei care se ocupă cu studiul deficiențelor senzoriale și vizuale. – Din fr. typhlologie.
tiflologiei
TIFLOLOGÍE s. f. Ramură a defectologiei care se ocupă cu studiul deficiențelor senzoriale și vizuale. – Din fr. typhlologie.
tiflologii
TIFLOLOGÍE s. f. Ramură a defectologiei care se ocupă cu studiul deficiențelor senzoriale și vizuale. – Din fr. typhlologie.
tiflomegalia
TIFLOMEGALÍE s. f. (Med.) Hipertrofie a cecului2 ca urmare a unei alimentații vegetale abundente. – Din fr. typhlomégalie.
tiflomegalie
TIFLOMEGALÍE s. f. (Med.) Hipertrofie a cecului2 ca urmare a unei alimentații vegetale abundente. – Din fr. typhlomégalie.
tiflomegaliei
TIFLOMEGALÍE s. f. (Med.) Hipertrofie a cecului2 ca urmare a unei alimentații vegetale abundente. – Din fr. typhlomégalie.
tiflomegalii
TIFLOMEGALÍE s. f. (Med.) Hipertrofie a cecului2 ca urmare a unei alimentații vegetale abundente. – Din fr. typhlomégalie.
tiflopedagogia
TIFLOPEDAGOGÍE s.f. Ramură a defectologiei având ca obiect educarea și instruirea copiilor nevăzători. [Gen. -iei. / < fr. typhlopédagogie, cf. gr. typhlos – orb, fr. pédagogie].
tiflopedagogie
TIFLOPEDAGOGÍE s.f. Ramură a defectologiei având ca obiect educarea și instruirea copiilor nevăzători. [Gen. -iei. / < fr. typhlopédagogie, cf. gr. typhlos – orb, fr. pédagogie].
tiflopedagogiei
TIFLOPEDAGOGÍE s.f. Ramură a defectologiei având ca obiect educarea și instruirea copiilor nevăzători. [Gen. -iei. / < fr. typhlopédagogie, cf. gr. typhlos – orb, fr. pédagogie].
tiflopedagogii
TIFLOPEDAGOGÍE s.f. Ramură a defectologiei având ca obiect educarea și instruirea copiilor nevăzători. [Gen. -iei. / < fr. typhlopédagogie, cf. gr. typhlos – orb, fr. pédagogie].
tiflopexie
TIFLOPEXÍE s.f. (Med.) Fixare chirurgicală a cecului la peretele abdominal. [Gen. -iei. / < fr. typhlopexie].
tiflostomie
TIFLOSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a cecului. [Gen. -iei. / < fr. typhlostomie].
tiflotomie
TIFLOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie chirurgicală a cecului. [Gen. -iei. / < fr. typhlotomie].
tifoane
TIFÓN, tifoane, s. n. Pânză subțire de bumbac, cu țesătură foarte rară; spec. fâșie din această pânză, folosită la pansamente. – Cf. engl. tiffany. DOOM
tifón s. n., pl. tifoáne
tifoanele
TIFÓN, tifoane, s. n. Pânză subțire de bumbac, cu țesătură foarte rară; spec. fâșie din această pânză, folosită la pansamente. – Cf. engl. tiffany. DOOM
tifón s. n., pl. tifoáne
tifoanelor
TIFÓN, tifoane, s. n. Pânză subțire de bumbac, cu țesătură foarte rară; spec. fâșie din această pânză, folosită la pansamente. – Cf. engl. tiffany. DOOM
tifón s. n., pl. tifoáne
tifobaciloza
TIFOBACILÓZĂ s. f. (Med.) Granulie. – Din fr. typhobacillose. DOOM
tifobacilóză s. f., g.-d. art. tifobacilózei
tifobaciloze
TIFOBACILÓZĂ s. f. (Med.) Granulie. – Din fr. typhobacillose. DOOM
tifobacilóză s. f., g.-d. art. tifobacilózei
tifobacilozei
TIFOBACILÓZĂ s. f. (Med.) Granulie. – Din fr. typhobacillose. DOOM
tifobacilóză s. f., g.-d. art. tifobacilózei
tifobacilozele
TIFOBACILÓZĂ s. f. (Med.) Granulie. – Din fr. typhobacillose. DOOM
tifobacilóză s. f., g.-d. art. tifobacilózei
tifobacilozelor
TIFOBACILÓZĂ s. f. (Med.) Granulie. – Din fr. typhobacillose. DOOM
tifobacilóză s. f., g.-d. art. tifobacilózei
tifoida
TIFOÍDĂ, tifoide, adj. (în sintagma) Febră tifoidă = boală infecțioasă, contagioasă și epidemică, provocată de un bacii specific, manifestată prin febră mare, tulburări intestinale, stare de toropeală și care se transmite prin apa de băut, prin fructe și prin legume nespălate etc.; tifos, lingoare, boală lungă. – Din fr. typhoïde. DOOM
!tifoídă adj. f., pl. tifoíde
tifoide
TIFOÍDĂ, tifoide, adj. (în sintagma) Febră tifoidă = boală infecțioasă, contagioasă și epidemică, provocată de un bacii specific, manifestată prin febră mare, tulburări intestinale, stare de toropeală și care se transmite prin apa de băut, prin fructe și prin legume nespălate etc.; tifos, lingoare, boală lungă. – Din fr. typhoïde. DOOM
!tifoídă adj. f., pl. tifoíde
tifoidei
TIFOÍDĂ, tifoide, adj. (în sintagma) Febră tifoidă = boală infecțioasă, contagioasă și epidemică, provocată de un bacii specific, manifestată prin febră mare, tulburări intestinale, stare de toropeală și care se transmite prin apa de băut, prin fructe și prin legume nespălate etc.; tifos, lingoare, boală lungă. – Din fr. typhoïde. DOOM
!tifoídă adj. f., pl. tifoíde
tifoidele
TIFOÍDĂ, tifoide, adj. (în sintagma) Febră tifoidă = boală infecțioasă, contagioasă și epidemică, provocată de un bacii specific, manifestată prin febră mare, tulburări intestinale, stare de toropeală și care se transmite prin apa de băut, prin fructe și prin legume nespălate etc.; tifos, lingoare, boală lungă. – Din fr. typhoïde. DOOM
!tifoídă adj. f., pl. tifoíde
tifoidelor
TIFOÍDĂ, tifoide, adj. (în sintagma) Febră tifoidă = boală infecțioasă, contagioasă și epidemică, provocată de un bacii specific, manifestată prin febră mare, tulburări intestinale, stare de toropeală și care se transmite prin apa de băut, prin fructe și prin legume nespălate etc.; tifos, lingoare, boală lungă. – Din fr. typhoïde. DOOM
!tifoídă adj. f., pl. tifoíde
tifoidic
TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) Care ține de febra tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.
tifoidica
TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) Care ține de febra tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.
tifoidice
TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) Care ține de febra tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.
tifoidicei
TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) Care ține de febra tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.
tifoidicele
TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) Care ține de febra tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.
tifoidicelor
TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) Care ține de febra tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.
tifoidici
TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) Care ține de febra tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.
tifoidicii
TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) Care ține de febra tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.
tifoidicilor
TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) Care ține de febra tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.
tifoidicul
TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) Care ține de febra tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.
tifoidicului
TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) Care ține de febra tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.
tifon
TIFÓN, tifoane, s. n. Pânză subțire de bumbac, cu țesătură foarte rară; spec. fâșie din această pânză, folosită la pansamente. – Cf. engl. tiffany. DOOM
tifón s. n., pl. tifoáne
tifonul
TIFÓN, tifoane, s. n. Pânză subțire de bumbac, cu țesătură foarte rară; spec. fâșie din această pânză, folosită la pansamente. – Cf. engl. tiffany. DOOM
tifón s. n., pl. tifoáne
tifonului
TIFÓN, tifoane, s. n. Pânză subțire de bumbac, cu țesătură foarte rară; spec. fâșie din această pânză, folosită la pansamente. – Cf. engl. tiffany. DOOM
tifón s. n., pl. tifoáne
tifos
TIFÓS2, -OÁSĂ, tifoși, -oase, adj. (Învechit) Care se referă la tifos; tific. Febrele tifoase sînt adese epidemice, insă cu caracter bun. I. IONESCU, P. 177.
tifos
TÍFOS, tifosuri, s. n. Nume dat mai multor boli febrile, infecțioase și epidemice: a) febră tifoidă; b) tifos exantematic, v. exantematic; c) pestă bovină. – Din ngr. tifos, fr. typhus. DOOM
tífos s. n., pl. tífosuri
tifosul
TÍFOS, tifosuri, s. n. Nume dat mai multor boli febrile, infecțioase și epidemice: a) febră tifoidă; b) tifos exantematic, v. exantematic; c) pestă bovină. – Din ngr. tifos, fr. typhus. DOOM
tífos s. n., pl. tífosuri
tifosului
TÍFOS, tifosuri, s. n. Nume dat mai multor boli febrile, infecțioase și epidemice: a) febră tifoidă; b) tifos exantematic, v. exantematic; c) pestă bovină. – Din ngr. tifos, fr. typhus. DOOM
tífos s. n., pl. tífosuri
tifosuri
TÍFOS, tifosuri, s. n. Nume dat mai multor boli febrile, infecțioase și epidemice: a) febră tifoidă; b) tifos exantematic, v. exantematic; c) pestă bovină. – Din ngr. tifos, fr. typhus. DOOM
tífos s. n., pl. tífosuri
tifosurile
TÍFOS, tifosuri, s. n. Nume dat mai multor boli febrile, infecțioase și epidemice: a) febră tifoidă; b) tifos exantematic, v. exantematic; c) pestă bovină. – Din ngr. tifos, fr. typhus. DOOM
tífos s. n., pl. tífosuri
tifosurilor
TÍFOS, tifosuri, s. n. Nume dat mai multor boli febrile, infecțioase și epidemice: a) febră tifoidă; b) tifos exantematic, v. exantematic; c) pestă bovină. – Din ngr. tifos, fr. typhus. DOOM
tífos s. n., pl. tífosuri
tifoză
TIFÓZĂ s. f. (Med. vet.; în sintagma) Tifoză aviară = boală a puilor de găină produsă de un virus din grupul bacteriilor paratifice. – Din fr. typhose.
tigaia
TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, sb. tiganja. DOOM
tigáie s. f., art. tigáia, g.-d. art. tigắii; pl. tigắi, art. tigắile
tigaie
TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, sb. tiganja. DOOM
tigáie s. f., art. tigáia, g.-d. art. tigắii; pl. tigắi, art. tigắile
tighel
TIGHÉL, tighele, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tigheluri] – Din tc. teğel. DOOM
!tighél s. n., pl. tighéle
tighel
TIGHÉL, tigheluri, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tighele] – Din tc. tegel.
tighele
TIGHÉL, tighele, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tigheluri] – Din tc. teğel. DOOM
!tighél s. n., pl. tighéle
tighelea
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheleai
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheleam
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelească
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheleau
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheleați
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelele
TIGHÉL, tighele, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tigheluri] – Din tc. teğel. DOOM
!tighél s. n., pl. tighéle
tighelelor
TIGHÉL, tighele, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tigheluri] – Din tc. teğel. DOOM
!tighél s. n., pl. tighéle
tighelesc
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelește
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelești
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheli
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelii
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelim
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelind
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelire
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelire
TIGHELÍRE, tigheliri, s. f. Acțiunea de a tigheli și rezultatul ei; tighelit1. – V. tigheli. DOOM
tighelíre s. f., g.-d. art. tighelírii; pl. tighelíri
tighelirea
TIGHELÍRE, tigheliri, s. f. Acțiunea de a tigheli și rezultatul ei; tighelit1. – V. tigheli. DOOM
tighelíre s. f., g.-d. art. tighelírii; pl. tighelíri
tigheliri
TIGHELÍRE, tigheliri, s. f. Acțiunea de a tigheli și rezultatul ei; tighelit1. – V. tigheli. DOOM
tighelíre s. f., g.-d. art. tighelírii; pl. tighelíri
tighelirii
TIGHELÍRE, tigheliri, s. f. Acțiunea de a tigheli și rezultatul ei; tighelit1. – V. tigheli. DOOM
tighelíre s. f., g.-d. art. tighelírii; pl. tighelíri
tighelirile
TIGHELÍRE, tigheliri, s. f. Acțiunea de a tigheli și rezultatul ei; tighelit1. – V. tigheli. DOOM
tighelíre s. f., g.-d. art. tighelírii; pl. tighelíri
tighelirilor
TIGHELÍRE, tigheliri, s. f. Acțiunea de a tigheli și rezultatul ei; tighelit1. – V. tigheli. DOOM
tighelíre s. f., g.-d. art. tighelírii; pl. tighelíri
tigheliră
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelirăm
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelirăți
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelise
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelisem
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheliseră
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheliserăm
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheliserăți
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheliseși
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheliseți
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelit
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tighelit
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.
tighelit
TIGHELÍT1 s. n. Tighelire. – V. tigheli. DOOM
tighelít s. n.
tighelita
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.
tighelite
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.
tighelitei
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.
tighelitele
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.
tighelitelor
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.
tighelitul
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.
tighelitului
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.
tigheliși
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheliți
TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel. DOOM
tighelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tighelésc, imperf. 3 sg. tigheleá; conj. prez. 3 să tigheleáscă
tigheliți
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.
tigheliții
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.
tigheliților
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.
tighelul
TIGHÉL, tighele, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tigheluri] – Din tc. teğel. DOOM
!tighél s. n., pl. tighéle
tighelului
TIGHÉL, tighele, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tigheluri] – Din tc. teğel. DOOM
!tighél s. n., pl. tighéle
tighil
TIGHÍL s. n. v. tighel.
tiglazău
tiglazắu (-áie), s. n. – Mașină de călcat. Mag. téglázóvas (GS, VII, 1932; Scriban).
tiglici
TIGLÍCI s. n. v. teglici.
tignafes
TIGNAFÉS, tignafesuri, s. n. (Pop.) Emfizem pulmonar la animale, mai ales la păsări. – Din tc. tiknefes. DOOM
tignafés (pop.) s. n., pl. tignafésuri
tignafesul
TIGNAFÉS, tignafesuri, s. n. (Pop.) Emfizem pulmonar la animale, mai ales la păsări. – Din tc. tiknefes. DOOM
tignafés (pop.) s. n., pl. tignafésuri
tignafesului
TIGNAFÉS, tignafesuri, s. n. (Pop.) Emfizem pulmonar la animale, mai ales la păsări. – Din tc. tiknefes. DOOM
tignafés (pop.) s. n., pl. tignafésuri
tignafesuri
TIGNAFÉS, tignafesuri, s. n. (Pop.) Emfizem pulmonar la animale, mai ales la păsări. – Din tc. tiknefes. DOOM
tignafés (pop.) s. n., pl. tignafésuri
tignafesurile
TIGNAFÉS, tignafesuri, s. n. (Pop.) Emfizem pulmonar la animale, mai ales la păsări. – Din tc. tiknefes. DOOM
tignafés (pop.) s. n., pl. tignafésuri
tignafesurilor
TIGNAFÉS, tignafesuri, s. n. (Pop.) Emfizem pulmonar la animale, mai ales la păsări. – Din tc. tiknefes. DOOM
tignafés (pop.) s. n., pl. tignafésuri
tigneală
TIHNEÁLĂ, tihneli, s. f. (Învechit și popular; și în forma ticneală) Tihnă. Sărută pe ticneală Că nu-i stau boi-n tînjală. MARIAN, S. 132. – Variante: ticneálă, tigneálă (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 161) s. f.
tigni
TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. (Și în forma ticni; construit cu subiectul logic în dativ) A-i cădea bine, a-i fi favorabil, folositor, prielnic. V. prii. Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina ! SADOVEANU, O. VII 29. Las’ că-i vede tu ce-am să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de azi, păcat să-mi fie. CREANGĂ, A. 105. Ce mînc nu-mi tihnește, Ce beau nu-mi priește. TEODORESCU, P. P. 661. ◊ (Cu subiectul gramatical neexprimat) Nu stăm mult. Nu-mi tihnește nici mie. PAS, Z. I 176. Singur la masă nu-mi ticnește. CARAGIALE, O. III 73. – Variante: tigní (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89), ticní vb. IV.
tignit
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Și în forma ticnit) Liniștit, netulburat; lin, pașnic. Era o zi tihnită și leneșă de sărbătoare: sălbătăciuni aripate zburau puține și cu grabă prin văzduh. SADOVEANU, N. P. 205. Au început din nou viața tihnită de mai înainte. STĂNOIU, C. I. 70. Mă hotărîi să dorm și eu în fundul ticnit al vizuinii mele. HOGAȘ, M. N. 179. Cine n-a simțit... nespusa fericire de a visa deștept ceasuri întregi în dulcea și tihnita-i singurătate ! VLAHUȚĂ, O. A. 118. ◊ (Adverbial) Vorbesc tihnit; spun polojănii de pe cînd umblau ei pribegi, fugari de oaste. MIRONESCU, S. A. 53. Urechiă-și da silințe tihnit la loc să șadă. MACEDONSKI, O. I 49. ♦ (Despre persoane) Calm, potolit. Filip, greoi și tihnit, se scormoni, tuși, dădu din cap. REBREANU, R. I 234. Acest băiat tihnit și atît de gînditor... avea ceva de artist cu figura lui palidă, cu zîmbetul lui trist. VLAHUȚĂ, O. A. 111. – Variante: tignít, -ă (MARIAN, NU. 683, POPESCU, B. III 119), ticnít, -ă adj.
tigoare
TIGOÁRE, tigori, s. f. (Pop.) Om de nimic, ticălos; ființă leneșă, puturoasă sau slabă, prăpădită. – Et. nec. DOOM
tigoáre (pop.) s. f., g.-d. art. tigórii; pl. tigóri
tigoarea
TIGOÁRE, tigori, s. f. (Pop.) Om de nimic, ticălos; ființă leneșă, puturoasă sau slabă, prăpădită. – Et. nec. DOOM
tigoáre (pop.) s. f., g.-d. art. tigórii; pl. tigóri
tigori
TIGOÁRE, tigori, s. f. (Pop.) Om de nimic, ticălos; ființă leneșă, puturoasă sau slabă, prăpădită. – Et. nec. DOOM
tigoáre (pop.) s. f., g.-d. art. tigórii; pl. tigóri
tigorii
TIGOÁRE, tigori, s. f. (Pop.) Om de nimic, ticălos; ființă leneșă, puturoasă sau slabă, prăpădită. – Et. nec. DOOM
tigoáre (pop.) s. f., g.-d. art. tigórii; pl. tigóri
tigorile
TIGOÁRE, tigori, s. f. (Pop.) Om de nimic, ticălos; ființă leneșă, puturoasă sau slabă, prăpădită. – Et. nec. DOOM
tigoáre (pop.) s. f., g.-d. art. tigórii; pl. tigóri
tigorilor
TIGOÁRE, tigori, s. f. (Pop.) Om de nimic, ticălos; ființă leneșă, puturoasă sau slabă, prăpădită. – Et. nec. DOOM
tigoáre (pop.) s. f., g.-d. art. tigórii; pl. tigóri
tigrat
TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré. DOOM
tigrát (ti-grat) adj. m., pl. tigráți; f. tigrátă, pl. tigráte
tigrata
TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré. DOOM
tigrát (ti-grat) adj. m., pl. tigráți; f. tigrátă, pl. tigráte
tigrate
TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré. DOOM
tigrát (ti-grat) adj. m., pl. tigráți; f. tigrátă, pl. tigráte
tigratei
TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré. DOOM
tigrát (ti-grat) adj. m., pl. tigráți; f. tigrátă, pl. tigráte
tigratele
TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré. DOOM
tigrát (ti-grat) adj. m., pl. tigráți; f. tigrátă, pl. tigráte
tigratelor
TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré. DOOM
tigrát (ti-grat) adj. m., pl. tigráți; f. tigrátă, pl. tigráte
tigratul
TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré. DOOM
tigrát (ti-grat) adj. m., pl. tigráți; f. tigrátă, pl. tigráte
tigratului
TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré. DOOM
tigrát (ti-grat) adj. m., pl. tigráți; f. tigrátă, pl. tigráte
tigrați
TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré. DOOM
tigrát (ti-grat) adj. m., pl. tigráți; f. tigrátă, pl. tigráte
tigrații
TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré. DOOM
tigrát (ti-grat) adj. m., pl. tigráți; f. tigrátă, pl. tigráte
tigraților
TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré. DOOM
tigrát (ti-grat) adj. m., pl. tigráți; f. tigrátă, pl. tigráte
tigresa
TIGRÉSĂ, tigrese, s. f. (Rar) Tigroaică. – Din fr. tigresse. DOOM
tigrésă (rar) (ti-gre-) s. f., g.-d. art. tigrései; pl. tigrése
tigrese
TIGRÉSĂ, tigrese, s. f. (Rar) Tigroaică. – Din fr. tigresse. DOOM
tigrésă (rar) (ti-gre-) s. f., g.-d. art. tigrései; pl. tigrése
tigresei
TIGRÉSĂ, tigrese, s. f. (Rar) Tigroaică. – Din fr. tigresse. DOOM
tigrésă (rar) (ti-gre-) s. f., g.-d. art. tigrései; pl. tigrése
tigresele
TIGRÉSĂ, tigrese, s. f. (Rar) Tigroaică. – Din fr. tigresse. DOOM
tigrésă (rar) (ti-gre-) s. f., g.-d. art. tigrései; pl. tigrése
tigreselor
TIGRÉSĂ, tigrese, s. f. (Rar) Tigroaică. – Din fr. tigresse. DOOM
tigrésă (rar) (ti-gre-) s. f., g.-d. art. tigrései; pl. tigrése
tigri
TÍGRU, tigri, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbenă-roșcată cu dungi negre, transversale, care trăiește în sud-estul Asiei și în insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris. DOOM
tígru (ti-gru) s. m., art. tígrul; pl. tígri, art. tígrii
tigrii
TÍGRU, tigri, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbenă-roșcată cu dungi negre, transversale, care trăiește în sud-estul Asiei și în insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris. DOOM
tígru (ti-gru) s. m., art. tígrul; pl. tígri, art. tígrii
tigrilor
TÍGRU, tigri, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbenă-roșcată cu dungi negre, transversale, care trăiește în sud-estul Asiei și în insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris. DOOM
tígru (ti-gru) s. m., art. tígrul; pl. tígri, art. tígrii
tigroaica
TIGROÁICĂ, tigroaice, s. f. Femela tigrului; tigresă. ♦ Epitet dat unei femei energice, impulsive, crude. – Tigru + suf. -oaică. DOOM
tigroáică (ti-groai-) s. f., g.-d. art. tigroáicei; pl. tigroáice
tigroaice
TIGROÁICĂ, tigroaice, s. f. Femela tigrului; tigresă. ♦ Epitet dat unei femei energice, impulsive, crude. – Tigru + suf. -oaică. DOOM
tigroáică (ti-groai-) s. f., g.-d. art. tigroáicei; pl. tigroáice
tigroaicei
TIGROÁICĂ, tigroaice, s. f. Femela tigrului; tigresă. ♦ Epitet dat unei femei energice, impulsive, crude. – Tigru + suf. -oaică. DOOM
tigroáică (ti-groai-) s. f., g.-d. art. tigroáicei; pl. tigroáice
tigroaicele
TIGROÁICĂ, tigroaice, s. f. Femela tigrului; tigresă. ♦ Epitet dat unei femei energice, impulsive, crude. – Tigru + suf. -oaică. DOOM
tigroáică (ti-groai-) s. f., g.-d. art. tigroáicei; pl. tigroáice
tigroaicelor
TIGROÁICĂ, tigroaice, s. f. Femela tigrului; tigresă. ♦ Epitet dat unei femei energice, impulsive, crude. – Tigru + suf. -oaică. DOOM
tigroáică (ti-groai-) s. f., g.-d. art. tigroáicei; pl. tigroáice
tigroaie
TIGROÁIE s. f. (Învechit) Tigroaică. Și de frică mare ce avea, i s-a năzărit... o înfricoșată tigroaie. DRĂGHICI, R. 46.
tigru
TÍGRU, tigri, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbenă-roșcată cu dungi negre, transversale, care trăiește în sud-estul Asiei și în insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris. DOOM
tígru (ti-gru) s. m., art. tígrul; pl. tígri, art. tígrii
tigrul
TÍGRU, tigri, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbenă-roșcată cu dungi negre, transversale, care trăiește în sud-estul Asiei și în insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris. DOOM
tígru (ti-gru) s. m., art. tígrul; pl. tígri, art. tígrii
tigrului
TÍGRU, tigri, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbenă-roșcată cu dungi negre, transversale, care trăiește în sud-estul Asiei și în insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris. DOOM
tígru (ti-gru) s. m., art. tígrul; pl. tígri, art. tígrii
tigră
TÍGRĂ, tigre, s. f. (Învechit) Tigroaică. Și niște hiare sălbatice, precum leu, urs, vulpe, tigră. GORJAN, H. II 85.
tigva
TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., sb. tikva. DOOM
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
tigve
TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., sb. tikva. DOOM
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
tigvei
TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., sb. tikva. DOOM
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
tigvele
TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., sb. tikva. DOOM
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
tigvelor
TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., sb. tikva. DOOM
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
tigăi
TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, sb. tiganja. DOOM
tigáie s. f., art. tigáia, g.-d. art. tigắii; pl. tigắi, art. tigắile
tigăii
TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, sb. tiganja. DOOM
tigáie s. f., art. tigáia, g.-d. art. tigắii; pl. tigắi, art. tigắile
tigăile
TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, sb. tiganja. DOOM
tigáie s. f., art. tigáia, g.-d. art. tigắii; pl. tigắi, art. tigắile
tigăilor
TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, sb. tiganja. DOOM
tigáie s. f., art. tigáia, g.-d. art. tigắii; pl. tigắi, art. tigắile
tigăița
TIGĂÍȚĂ, tigăițe, s. f. 1. Diminutiv al lui tigaie (1). 2. (Reg.) Vas special, în formă de farfurie cu fundul lat și cu mâner, în care se fixează lumânarea aprinsă. – Tigaie + suf. -iță. DOOM
tigăíță s. f., g.-d. art. tigăíței; pl. tigăíțe
tigăițe
TIGĂÍȚĂ, tigăițe, s. f. 1. Diminutiv al lui tigaie (1). 2. (Reg.) Vas special, în formă de farfurie cu fundul lat și cu mâner, în care se fixează lumânarea aprinsă. – Tigaie + suf. -iță. DOOM
tigăíță s. f., g.-d. art. tigăíței; pl. tigăíțe
tigăiței
TIGĂÍȚĂ, tigăițe, s. f. 1. Diminutiv al lui tigaie (1). 2. (Reg.) Vas special, în formă de farfurie cu fundul lat și cu mâner, în care se fixează lumânarea aprinsă. – Tigaie + suf. -iță. DOOM
tigăíță s. f., g.-d. art. tigăíței; pl. tigăíțe
tigăițele
TIGĂÍȚĂ, tigăițe, s. f. 1. Diminutiv al lui tigaie (1). 2. (Reg.) Vas special, în formă de farfurie cu fundul lat și cu mâner, în care se fixează lumânarea aprinsă. – Tigaie + suf. -iță. DOOM
tigăíță s. f., g.-d. art. tigăíței; pl. tigăíțe
tigăițelor
TIGĂÍȚĂ, tigăițe, s. f. 1. Diminutiv al lui tigaie (1). 2. (Reg.) Vas special, în formă de farfurie cu fundul lat și cu mâner, în care se fixează lumânarea aprinsă. – Tigaie + suf. -iță. DOOM
tigăíță s. f., g.-d. art. tigăíței; pl. tigăíțe
tihai
TÍHAI interj. Exclamație care exprimă mirare sau uimire (de obicei exagerată ori prefăcută).
tihna
TÍHNĂ, tihne, s. f. Liniște deplină, pace, tihnire; viață liniștită, lipsită de griji; odihnă, repaus. ♦ (Înv.) Mulțumire, satisfacție. [Var.: (pop.) tícnă s. f.] – Din tihni (derivat regresiv). DOOM
!tíhnă s. f., g.-d. art. tíhnei; pl. tíhne
tihne
TÍHNĂ, tihne, s. f. Liniște deplină, pace, tihnire; viață liniștită, lipsită de griji; odihnă, repaus. ♦ (Înv.) Mulțumire, satisfacție. [Var.: (pop.) tícnă s. f.] – Din tihni (derivat regresiv). DOOM
!tíhnă s. f., g.-d. art. tíhnei; pl. tíhne
tihneala
TIHNEÁLĂ, tihneli, s. f. (Înv.) Faptul de a-i tihni, de a avea tihnă. [Var.: ticneálă s. f.] – Tihni + suf. -eală. DOOM
tihneálă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tihnélii; pl. tihnéli
tihnei
TÍHNĂ, tihne, s. f. Liniște deplină, pace, tihnire; viață liniștită, lipsită de griji; odihnă, repaus. ♦ (Înv.) Mulțumire, satisfacție. [Var.: (pop.) tícnă s. f.] – Din tihni (derivat regresiv). DOOM
!tíhnă s. f., g.-d. art. tíhnei; pl. tíhne
tihnele
TÍHNĂ, tihne, s. f. Liniște deplină, pace, tihnire; viață liniștită, lipsită de griji; odihnă, repaus. ♦ (Înv.) Mulțumire, satisfacție. [Var.: (pop.) tícnă s. f.] – Din tihni (derivat regresiv). DOOM
!tíhnă s. f., g.-d. art. tíhnei; pl. tíhne
tihneli
TIHNEÁLĂ, tihneli, s. f. (Înv.) Faptul de a-i tihni, de a avea tihnă. [Var.: ticneálă s. f.] – Tihni + suf. -eală. DOOM
tihneálă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tihnélii; pl. tihnéli
tihnelii
TIHNEÁLĂ, tihneli, s. f. (Înv.) Faptul de a-i tihni, de a avea tihnă. [Var.: ticneálă s. f.] – Tihni + suf. -eală. DOOM
tihneálă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tihnélii; pl. tihnéli
tihnelile
TIHNEÁLĂ, tihneli, s. f. (Înv.) Faptul de a-i tihni, de a avea tihnă. [Var.: ticneálă s. f.] – Tihni + suf. -eală. DOOM
tihneálă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tihnélii; pl. tihnéli
tihnelilor
TIHNEÁLĂ, tihneli, s. f. (Înv.) Faptul de a-i tihni, de a avea tihnă. [Var.: ticneálă s. f.] – Tihni + suf. -eală. DOOM
tihneálă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tihnélii; pl. tihnéli
tihnelor
TÍHNĂ, tihne, s. f. Liniște deplină, pace, tihnire; viață liniștită, lipsită de griji; odihnă, repaus. ♦ (Înv.) Mulțumire, satisfacție. [Var.: (pop.) tícnă s. f.] – Din tihni (derivat regresiv). DOOM
!tíhnă s. f., g.-d. art. tíhnei; pl. tíhne
tihni
TICNÍ vb. IV v. tihni. DOOM
tihní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tihnéște, imperf. 3 sg. tihneá; conj. prez. 3 să tihneáscă
tihnire
TIHNÍRE s. f. (Înv. și reg.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni. DOOM
tihníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tihnírii
tihnirea
TIHNÍRE s. f. (Înv. și reg.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni. DOOM
tihníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tihnírii
tihniri
TIHNÍRE s. f. (Înv. și reg.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni. DOOM
tihníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tihnírii
tihnirii
TIHNÍRE s. f. (Înv. și reg.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni. DOOM
tihníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tihnírii
tihnirile
TIHNÍRE s. f. (Înv. și reg.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni. DOOM
tihníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tihnírii
tihnirilor
TIHNÍRE s. f. (Înv. și reg.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni. DOOM
tihníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tihnírii
tihnit
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
tihnita
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
tihnite
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
tihnitei
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
tihnitele
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
tihnitelor
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
tihnitul
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
tihnitului
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
tihniți
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
tihniții
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
tihniților
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
tihui
TIHUÍ, tihuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A huidui. Mă tihuiau copiii cu sudalme. LESNEA, I. 22.
tihăraie
TIHĂRÁIE, tihărăi, s. f. (Reg.) Povârniș pe coasta unui munte; râpă abruptă; loc râpos, sălbatic, acoperit cu vegetație deasă; tihărie. – Et. nec. DOOM
tihăráie (reg.) s. f., art. tihăráia, g.-d. art. tihărắii; pl. tihărắi, art. tihărắile
tihărie
TIHĂRÍE, tihării, s. f. (Reg.) Tihăraie. – Et. nec. Cf. tihăraie.
tij
TIJ adv. (Înv.) De asemenea. – Cf. ucr. tež, pol. tež. DOOM
tij (înv.) adv.
tija
TÍJĂ, tije, s. f. 1. Tulpină aeriană a plantelor erbacee. 2. Bară de metal (cilindrică) făcând parte dintr-un sistem tehnic, ca element de legătură sau de ghidare. – Din fr. tige. DOOM
tíjă s. f., g.-d. art. tíjei; pl. tíje
tije
TÍJĂ, tije, s. f. 1. Tulpină aeriană a plantelor erbacee. 2. Bară de metal (cilindrică) făcând parte dintr-un sistem tehnic, ca element de legătură sau de ghidare. – Din fr. tige. DOOM
tíjă s. f., g.-d. art. tíjei; pl. tíje
tijei
TÍJĂ, tije, s. f. 1. Tulpină aeriană a plantelor erbacee. 2. Bară de metal (cilindrică) făcând parte dintr-un sistem tehnic, ca element de legătură sau de ghidare. – Din fr. tige. DOOM
tíjă s. f., g.-d. art. tíjei; pl. tíje
tijele
TÍJĂ, tije, s. f. 1. Tulpină aeriană a plantelor erbacee. 2. Bară de metal (cilindrică) făcând parte dintr-un sistem tehnic, ca element de legătură sau de ghidare. – Din fr. tige. DOOM
tíjă s. f., g.-d. art. tíjei; pl. tíje
tijelor
TÍJĂ, tije, s. f. 1. Tulpină aeriană a plantelor erbacee. 2. Bară de metal (cilindrică) făcând parte dintr-un sistem tehnic, ca element de legătură sau de ghidare. – Din fr. tige. DOOM
tíjă s. f., g.-d. art. tíjei; pl. tíje
tijetă
TIJÉTĂ s.f. Element arhitectonic corintian, alcătuind partea din capul coloanei ornate cu frunze, din care pornesc volutele. [< fr. tigette].
tilbury
TÍLBURY s.n. (Liv.) Cabrioletă cu două locuri. [Pron. til-ba-ri. / < engl., fr. tilbury].
tilbury
TÍLBURY s.n. (Liv.) Cabrioletă cu două locuri. [Pron. til-ba-ri. / < engl., fr. tilbury].
tilda
TÍLDĂ, tilde, s. f. 1. Semn grafic de forma unui „s” de tipar culcat, folosit în unele opere pentru înlocuirea unui cuvânt care se repetă. 2. Semn diacritic de forma unui „s” de tipar culcat, care se pune deasupra unei litere pentru a conferi pronunțării sunetului pe care îl reprezintă un caracter palatal, nazal etc. – Din fr. tilde, germ. Tilde. DOOM
tíldă s. f., g.-d. art. tíldei; pl. tílde
tilde
TÍLDĂ, tilde, s. f. 1. Semn grafic de forma unui „s” de tipar culcat, folosit în unele opere pentru înlocuirea unui cuvânt care se repetă. 2. Semn diacritic de forma unui „s” de tipar culcat, care se pune deasupra unei litere pentru a conferi pronunțării sunetului pe care îl reprezintă un caracter palatal, nazal etc. – Din fr. tilde, germ. Tilde. DOOM
tíldă s. f., g.-d. art. tíldei; pl. tílde
tildei
TÍLDĂ, tilde, s. f. 1. Semn grafic de forma unui „s” de tipar culcat, folosit în unele opere pentru înlocuirea unui cuvânt care se repetă. 2. Semn diacritic de forma unui „s” de tipar culcat, care se pune deasupra unei litere pentru a conferi pronunțării sunetului pe care îl reprezintă un caracter palatal, nazal etc. – Din fr. tilde, germ. Tilde. DOOM
tíldă s. f., g.-d. art. tíldei; pl. tílde
tildele
TÍLDĂ, tilde, s. f. 1. Semn grafic de forma unui „s” de tipar culcat, folosit în unele opere pentru înlocuirea unui cuvânt care se repetă. 2. Semn diacritic de forma unui „s” de tipar culcat, care se pune deasupra unei litere pentru a conferi pronunțării sunetului pe care îl reprezintă un caracter palatal, nazal etc. – Din fr. tilde, germ. Tilde. DOOM
tíldă s. f., g.-d. art. tíldei; pl. tílde
tildelor
TÍLDĂ, tilde, s. f. 1. Semn grafic de forma unui „s” de tipar culcat, folosit în unele opere pentru înlocuirea unui cuvânt care se repetă. 2. Semn diacritic de forma unui „s” de tipar culcat, care se pune deasupra unei litere pentru a conferi pronunțării sunetului pe care îl reprezintă un caracter palatal, nazal etc. – Din fr. tilde, germ. Tilde. DOOM
tíldă s. f., g.-d. art. tíldei; pl. tílde
tilia
TEI, (1) tei, s. m., (2, rar) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).
tiliacee
TILIACÉE, tiliacee, s. n. (La pl.) Familie de plante lemnoase sau (rar) erbacee, al căror tip este teiul (Tilia); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă tiliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. tiliacée. DOOM
!tiliacée s. f., art. tiliacéea, g.-d. tiliacée, art. tiliacéei; pl. tiliacée, art. tiliacéele
tiliaceea
TILIACÉE, tiliacee, s. n. (La pl.) Familie de plante lemnoase sau (rar) erbacee, al căror tip este teiul (Tilia); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă tiliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. tiliacée. DOOM
!tiliacée s. f., art. tiliacéea, g.-d. tiliacée, art. tiliacéei; pl. tiliacée, art. tiliacéele
tiliaceei
TILIACÉE, tiliacee, s. n. (La pl.) Familie de plante lemnoase sau (rar) erbacee, al căror tip este teiul (Tilia); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă tiliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. tiliacée. DOOM
!tiliacée s. f., art. tiliacéea, g.-d. tiliacée, art. tiliacéei; pl. tiliacée, art. tiliacéele
tiliaceele
TILIACÉE, tiliacee, s. n. (La pl.) Familie de plante lemnoase sau (rar) erbacee, al căror tip este teiul (Tilia); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă tiliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. tiliacée. DOOM
!tiliacée s. f., art. tiliacéea, g.-d. tiliacée, art. tiliacéei; pl. tiliacée, art. tiliacéele
tiliaceelor
TILIACÉE, tiliacee, s. n. (La pl.) Familie de plante lemnoase sau (rar) erbacee, al căror tip este teiul (Tilia); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă tiliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. tiliacée. DOOM
!tiliacée s. f., art. tiliacéea, g.-d. tiliacée, art. tiliacéei; pl. tiliacée, art. tiliacéele
tiliaceu
TILIACÉU, tiliacee, s. n. (La pl.) Familie de plante lemnoase sau (rar) erbacee, al căror tip este teiul (Tilia); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă tiliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. tiliacées.
tilinc
TILÍNC interj. (Repetat) Cuvânt care imită sunetul unui clopoțel. – Onomatopee. DOOM
tilínc-tilínc v. tilínc
tilinca
TILÍNGĂ s. f. v. tilincă. DOOM
tilíncă s. f., g.-d. art. tilíncii; pl. tilínci
tilinci
TILÍNGĂ s. f. v. tilincă. DOOM
tilíncă s. f., g.-d. art. tilíncii; pl. tilínci
tilincii
TILÍNGĂ s. f. v. tilincă. DOOM
tilíncă s. f., g.-d. art. tilíncii; pl. tilínci
tilincile
TILÍNGĂ s. f. v. tilincă. DOOM
tilíncă s. f., g.-d. art. tilíncii; pl. tilínci
tilincilor
TILÍNGĂ s. f. v. tilincă. DOOM
tilíncă s. f., g.-d. art. tilíncii; pl. tilínci
tilincuța
TILINCÚȚĂ, tilincuțe, s. f. Diminutiv al lui tilincă. – Tilincă + suf. -uță. DOOM
tilincúță s. f., g.-d. art. tilincúței; pl. tilincúțe
tilincuțe
TILINCÚȚĂ, tilincuțe, s. f. Diminutiv al lui tilincă. – Tilincă + suf. -uță. DOOM
tilincúță s. f., g.-d. art. tilincúței; pl. tilincúțe
tilincuței
TILINCÚȚĂ, tilincuțe, s. f. Diminutiv al lui tilincă. – Tilincă + suf. -uță. DOOM
tilincúță s. f., g.-d. art. tilincúței; pl. tilincúțe
tilincuțele
TILINCÚȚĂ, tilincuțe, s. f. Diminutiv al lui tilincă. – Tilincă + suf. -uță. DOOM
tilincúță s. f., g.-d. art. tilincúței; pl. tilincúțe
tilincuțelor
TILINCÚȚĂ, tilincuțe, s. f. Diminutiv al lui tilincă. – Tilincă + suf. -uță. DOOM
tilincúță s. f., g.-d. art. tilincúței; pl. tilincúțe
tilingă
TILÍNGĂ s. f. v. tilincă. DOOM
tilíncă s. f., g.-d. art. tilíncii; pl. tilínci
tilipin
tilipín (-ni), s. m. – Arbust (Daphne mezereum). – Var. tul(i)pin(ă), tulichină. Săs. Talepinsker (Cihac).
tilirim
TILIRÍM s. n. (Popular) Înțeles ascuns, încurcătură, dedesubt. Stai, că aista are cîntec, are tilirim. ȘEZ. XIX 13.
tilită
TILÍTĂ s.f. (Geol.) Morenă glaciară veche, constituită din argilă. [< fr. tillite].
tiliuțe
TILIÚȚE s. f. pl. (Regional) Catrafuse, calabalîc. ◊ Expr. A-și lua tiliuțele = a pleca repede și fără a mai sta pe gînduri; a o șterge, a-și lua catrafusele. V. catrafuse. De l-o mai ține pe ăsta mai mare peste ei, își iau tiliuțele d-acolo. I. CR. VII 265.
tilișca
TILÍȘCĂ, tiliști, s. f. Plantă erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperită de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine (Circaea lutetiana). – Et. nec. DOOM
tilíșcă s. f., g.-d. art. tilíștii; pl. tilíști
tiliști
TILÍȘCĂ, tiliști, s. f. Plantă erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperită de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine (Circaea lutetiana). – Et. nec. DOOM
tilíșcă s. f., g.-d. art. tilíștii; pl. tilíști
tiliștii
TILÍȘCĂ, tiliști, s. f. Plantă erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperită de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine (Circaea lutetiana). – Et. nec. DOOM
tilíșcă s. f., g.-d. art. tilíștii; pl. tilíști
tiliștile
TILÍȘCĂ, tiliști, s. f. Plantă erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperită de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine (Circaea lutetiana). – Et. nec. DOOM
tilíșcă s. f., g.-d. art. tilíștii; pl. tilíști
tiliștilor
TILÍȘCĂ, tiliști, s. f. Plantă erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperită de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine (Circaea lutetiana). – Et. nec. DOOM
tilíșcă s. f., g.-d. art. tilíștii; pl. tilíști
till
TILL s.n. (Geol.) Amestec eterogen de fragmente de rocă, depus direct din gheață, fără a fi transportat de apă. [< engl. till].
tiloza
TILÓZĂ s.f. (Chim.) Metilceluloză. [Et. incertă]. DOOM
tilóză s. f., g.-d. art. tilózei
tiloze
TILÓZĂ s.f. (Chim.) Metilceluloză. [Et. incertă]. DOOM
tilóză s. f., g.-d. art. tilózei
tilozei
TILÓZĂ s.f. (Chim.) Metilceluloză. [Et. incertă]. DOOM
tilóză s. f., g.-d. art. tilózei
tim
TIM s.n. (Anglicism) Temă, subiect, cuvânt caracteristic. [Pl. -muri. / < engl. theme].
timar
TIMÁR2, timaruri, s. n. (Mai ales la pl.; înv.) Denumire dată, în Evul Mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.
timar
TIMÁR1, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár. DOOM
timár2 (lot de pământ) (înv.) s. n., pl. timáruri
timari
TIMÁR1, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár. DOOM
timár2 (lot de pământ) (înv.) s. n., pl. timáruri
timarii
TIMÁR1, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár. DOOM
timár2 (lot de pământ) (înv.) s. n., pl. timáruri
timarilor
TIMÁR1, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár. DOOM
timár2 (lot de pământ) (înv.) s. n., pl. timáruri
timariot
TIMARIÓT, timarioți, s. m. (Înv.) Militar turc împroprietărit, dator să se întoarcă sub arme la prima chemare, împreună cu mai mulți mercenari întreținuți de el. [Pr.: -ri-ot] – Din fr. timariot. DOOM
timariót (înv.) (-ri-ot) s. m., pl. timarióți
timariotul
TIMARIÓT, timarioți, s. m. (Înv.) Militar turc împroprietărit, dator să se întoarcă sub arme la prima chemare, împreună cu mai mulți mercenari întreținuți de el. [Pr.: -ri-ot] – Din fr. timariot. DOOM
timariót (înv.) (-ri-ot) s. m., pl. timarióți
timariotului
TIMARIÓT, timarioți, s. m. (Înv.) Militar turc împroprietărit, dator să se întoarcă sub arme la prima chemare, împreună cu mai mulți mercenari întreținuți de el. [Pr.: -ri-ot] – Din fr. timariot. DOOM
timariót (înv.) (-ri-ot) s. m., pl. timarióți
timarioți
TIMARIÓT, timarioți, s. m. (Înv.) Militar turc împroprietărit, dator să se întoarcă sub arme la prima chemare, împreună cu mai mulți mercenari întreținuți de el. [Pr.: -ri-ot] – Din fr. timariot. DOOM
timariót (înv.) (-ri-ot) s. m., pl. timarióți
timarioții
TIMARIÓT, timarioți, s. m. (Înv.) Militar turc împroprietărit, dator să se întoarcă sub arme la prima chemare, împreună cu mai mulți mercenari întreținuți de el. [Pr.: -ri-ot] – Din fr. timariot. DOOM
timariót (înv.) (-ri-ot) s. m., pl. timarióți
timarioților
TIMARIÓT, timarioți, s. m. (Înv.) Militar turc împroprietărit, dator să se întoarcă sub arme la prima chemare, împreună cu mai mulți mercenari întreținuți de el. [Pr.: -ri-ot] – Din fr. timariot. DOOM
timariót (înv.) (-ri-ot) s. m., pl. timarióți
timarul
TIMÁR2, timaruri, s. n. (Mai ales la pl.; înv.) Denumire dată, în Evul Mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.
timarul
TIMÁR1, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár. DOOM
timár2 (lot de pământ) (înv.) s. n., pl. timáruri
timarului
TIMÁR2, timaruri, s. n. (Mai ales la pl.; înv.) Denumire dată, în Evul Mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.
timarului
TIMÁR1, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár. DOOM
timár2 (lot de pământ) (înv.) s. n., pl. timáruri
timaruri
TIMÁR2, timaruri, s. n. (Mai ales la pl.; înv.) Denumire dată, în Evul Mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.
timarurile
TIMÁR2, timaruri, s. n. (Mai ales la pl.; înv.) Denumire dată, în Evul Mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.
timarurilor
TIMÁR2, timaruri, s. n. (Mai ales la pl.; înv.) Denumire dată, în Evul Mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.
timbariu
timbáriu (-re), s. n. – Haină, îmbrăcăminte. – Var. timbar(iu). Mgr. ταμπάριον (Tiktin). Sec. XVI, înv.
timbra
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrai
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbral
TIMBRÁL, -Ă, timbrali, -e, adj. (Muz.) Caracteristic timbrului (2). – Timbru + suf. -al.
timbrala
TIMBRÁL, -Ă, timbrali, -e, adj. (Muz.) Caracteristic timbrului (2). – Timbru + suf. -al.
timbrale
TIMBRÁL, -Ă, timbrali, -e, adj. (Muz.) Caracteristic timbrului (2). – Timbru + suf. -al.
timbralei
TIMBRÁL, -Ă, timbrali, -e, adj. (Muz.) Caracteristic timbrului (2). – Timbru + suf. -al.
timbralele
TIMBRÁL, -Ă, timbrali, -e, adj. (Muz.) Caracteristic timbrului (2). – Timbru + suf. -al.
timbralelor
TIMBRÁL, -Ă, timbrali, -e, adj. (Muz.) Caracteristic timbrului (2). – Timbru + suf. -al.
timbrali
TIMBRÁL, -Ă, timbrali, -e, adj. (Muz.) Caracteristic timbrului (2). – Timbru + suf. -al.
timbralii
TIMBRÁL, -Ă, timbrali, -e, adj. (Muz.) Caracteristic timbrului (2). – Timbru + suf. -al.
timbralilor
TIMBRÁL, -Ă, timbrali, -e, adj. (Muz.) Caracteristic timbrului (2). – Timbru + suf. -al.
timbralul
TIMBRÁL, -Ă, timbrali, -e, adj. (Muz.) Caracteristic timbrului (2). – Timbru + suf. -al.
timbralului
TIMBRÁL, -Ă, timbrali, -e, adj. (Muz.) Caracteristic timbrului (2). – Timbru + suf. -al.
timbram
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrare
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrare
TIMBRÁRE, timbrări, s. f. Acțiunea de a timbra și rezultatul ei. – V. timbra. DOOM
timbráre s. f., g.-d. art. timbrắrii; pl. timbrắri
timbrarea
TIMBRÁRE, timbrări, s. f. Acțiunea de a timbra și rezultatul ei. – V. timbra. DOOM
timbráre s. f., g.-d. art. timbrắrii; pl. timbrắri
timbrară
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrarăm
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrarăți
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrase
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrasem
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbraseră
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbraserăm
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbraserăți
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbraseși
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbraseți
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrat
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrat
TIMBRÁT, -Ă, timbrați, -te, adj. 1. (Despre scrisori, acte etc.) Pe care s-a aplicat timbrul legal. 2. (Despre voce) Cu timbru (2) plăcut și bine marcat. – V. timbra.
timbrata
TIMBRÁT, -Ă, timbrați, -te, adj. 1. (Despre scrisori, acte etc.) Pe care s-a aplicat timbrul legal. 2. (Despre voce) Cu timbru (2) plăcut și bine marcat. – V. timbra.
timbrate
TIMBRÁT, -Ă, timbrați, -te, adj. 1. (Despre scrisori, acte etc.) Pe care s-a aplicat timbrul legal. 2. (Despre voce) Cu timbru (2) plăcut și bine marcat. – V. timbra.
timbratei
TIMBRÁT, -Ă, timbrați, -te, adj. 1. (Despre scrisori, acte etc.) Pe care s-a aplicat timbrul legal. 2. (Despre voce) Cu timbru (2) plăcut și bine marcat. – V. timbra.
timbratele
TIMBRÁT, -Ă, timbrați, -te, adj. 1. (Despre scrisori, acte etc.) Pe care s-a aplicat timbrul legal. 2. (Despre voce) Cu timbru (2) plăcut și bine marcat. – V. timbra.
timbratelor
TIMBRÁT, -Ă, timbrați, -te, adj. 1. (Despre scrisori, acte etc.) Pe care s-a aplicat timbrul legal. 2. (Despre voce) Cu timbru (2) plăcut și bine marcat. – V. timbra.
timbratul
TIMBRÁT, -Ă, timbrați, -te, adj. 1. (Despre scrisori, acte etc.) Pe care s-a aplicat timbrul legal. 2. (Despre voce) Cu timbru (2) plăcut și bine marcat. – V. timbra.
timbratului
TIMBRÁT, -Ă, timbrați, -te, adj. 1. (Despre scrisori, acte etc.) Pe care s-a aplicat timbrul legal. 2. (Despre voce) Cu timbru (2) plăcut și bine marcat. – V. timbra.
timbrau
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrași
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrați
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrați
TIMBRÁT, -Ă, timbrați, -te, adj. 1. (Despre scrisori, acte etc.) Pe care s-a aplicat timbrul legal. 2. (Despre voce) Cu timbru (2) plăcut și bine marcat. – V. timbra.
timbrații
TIMBRÁT, -Ă, timbrați, -te, adj. 1. (Despre scrisori, acte etc.) Pe care s-a aplicat timbrul legal. 2. (Despre voce) Cu timbru (2) plăcut și bine marcat. – V. timbra.
timbraților
TIMBRÁT, -Ă, timbrați, -te, adj. 1. (Despre scrisori, acte etc.) Pe care s-a aplicat timbrul legal. 2. (Despre voce) Cu timbru (2) plăcut și bine marcat. – V. timbra.
timbre
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru1 (imprimat) s. n., art. tímbrul; pl. tímbre
timbrează
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrele
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru1 (imprimat) s. n., art. tímbrul; pl. tímbre
timbrelor
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru1 (imprimat) s. n., art. tímbrul; pl. tímbre
timbrez
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbreze
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrezi
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrologia
TIMBROLOGÍE s. f. (Rar) Filatelie. – Din fr. timbrologie.
timbrologie
TIMBROLOGÍE s. f. (Rar) Filatelie. – Din fr. timbrologie.
timbrologiei
TIMBROLOGÍE s. f. (Rar) Filatelie. – Din fr. timbrologie.
timbrologii
TIMBROLOGÍE s. f. (Rar) Filatelie. – Din fr. timbrologie.
timbru
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru1 (imprimat) s. n., art. tímbrul; pl. tímbre
timbru
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru2 (proprietate a unui sunet) s. n., art. tímbrul; pl. tímbruri
timbrul
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru1 (imprimat) s. n., art. tímbrul; pl. tímbre
timbrul
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru2 (proprietate a unui sunet) s. n., art. tímbrul; pl. tímbruri
timbrului
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru1 (imprimat) s. n., art. tímbrul; pl. tímbre
timbrului
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru2 (proprietate a unui sunet) s. n., art. tímbrul; pl. tímbruri
timbruri
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru2 (proprietate a unui sunet) s. n., art. tímbrul; pl. tímbruri
timbrurile
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru2 (proprietate a unui sunet) s. n., art. tímbrul; pl. tímbruri
timbrurilor
TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. DOOM
tímbru2 (proprietate a unui sunet) s. n., art. tímbrul; pl. tímbruri
timbrând
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrînd
TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. DOOM
timbrá (a ~) vb., ind. prez. 3 timbreáză
timbrări
TIMBRÁRE, timbrări, s. f. Acțiunea de a timbra și rezultatul ei. – V. timbra. DOOM
timbráre s. f., g.-d. art. timbrắrii; pl. timbrắri
timbrării
TIMBRÁRE, timbrări, s. f. Acțiunea de a timbra și rezultatul ei. – V. timbra. DOOM
timbráre s. f., g.-d. art. timbrắrii; pl. timbrắri
timbrările
TIMBRÁRE, timbrări, s. f. Acțiunea de a timbra și rezultatul ei. – V. timbra. DOOM
timbráre s. f., g.-d. art. timbrắrii; pl. timbrắri
timbrărilor
TIMBRÁRE, timbrări, s. f. Acțiunea de a timbra și rezultatul ei. – V. timbra. DOOM
timbráre s. f., g.-d. art. timbrắrii; pl. timbrắri
time
HALF-TIME s. n. Repriză sportivă. [Pr.: haftáim] – Cuv. engl. DOOM
*fúll-time (angl.) [time pron. taym] adj. invar., adv.
timectomia
TIMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare, parțială sau totală, a timusului. [Gen. -iei. / < fr. thymectomie, cf. gr. thymos – timus, ektome – excizie].
timectomie
TIMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare, parțială sau totală, a timusului. [Gen. -iei. / < fr. thymectomie, cf. gr. thymos – timus, ektome – excizie].
timectomiei
TIMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare, parțială sau totală, a timusului. [Gen. -iei. / < fr. thymectomie, cf. gr. thymos – timus, ektome – excizie].
timectomii
TIMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare, parțială sau totală, a timusului. [Gen. -iei. / < fr. thymectomie, cf. gr. thymos – timus, ektome – excizie].
timectomiile
TIMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare, parțială sau totală, a timusului. [Gen. -iei. / < fr. thymectomie, cf. gr. thymos – timus, ektome – excizie].
timectomiilor
TIMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare, parțială sau totală, a timusului. [Gen. -iei. / < fr. thymectomie, cf. gr. thymos – timus, ektome – excizie].
timf
TIMF, timfi, s. m. (Înv.) Monedă poloneză sau rusească care a circulat și în Moldova. – Din pol. tynf. DOOM
timf (înv.) s. m., pl. timfi
timfi
TIMF, timfi, s. m. (Înv.) Monedă poloneză sau rusească care a circulat și în Moldova. – Din pol. tynf. DOOM
timf (înv.) s. m., pl. timfi
timfii
TIMF, timfi, s. m. (Înv.) Monedă poloneză sau rusească care a circulat și în Moldova. – Din pol. tynf. DOOM
timf (înv.) s. m., pl. timfi
timfilor
TIMF, timfi, s. m. (Înv.) Monedă poloneză sau rusească care a circulat și în Moldova. – Din pol. tynf. DOOM
timf (înv.) s. m., pl. timfi
timful
TIMF, timfi, s. m. (Înv.) Monedă poloneză sau rusească care a circulat și în Moldova. – Din pol. tynf. DOOM
timf (înv.) s. m., pl. timfi
timfului
TIMF, timfi, s. m. (Înv.) Monedă poloneză sau rusească care a circulat și în Moldova. – Din pol. tynf. DOOM
timf (înv.) s. m., pl. timfi
timia
TIMÍE s. f. (Psih.) Stare afectivă obișnuită a unui individ. – Din lat., engl. thymia.
timic
TÍMIC, -Ă adj. 1. Referitor la timus, al timusului. 2. Referitor la comportamentul exterior al individului. [< fr. thymique].
timid
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus. DOOM
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timida
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus. DOOM
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timide
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus. DOOM
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timidei
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus. DOOM
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timidele
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus. DOOM
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timidelor
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus. DOOM
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timiditate
TIMIDITÁTE, timidități, s. f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială, sfiiciune. – Din fr. timidité, lat. timiditas, -atis. DOOM
timiditáte s. f., g.-d. art. timiditắții; (atitudini) pl. timiditắți
timiditatea
TIMIDITÁTE, timidități, s. f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială, sfiiciune. – Din fr. timidité, lat. timiditas, -atis. DOOM
timiditáte s. f., g.-d. art. timiditắții; (atitudini) pl. timiditắți
timidități
TIMIDITÁTE, timidități, s. f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială, sfiiciune. – Din fr. timidité, lat. timiditas, -atis. DOOM
timiditáte s. f., g.-d. art. timiditắții; (atitudini) pl. timiditắți
timidității
TIMIDITÁTE, timidități, s. f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială, sfiiciune. – Din fr. timidité, lat. timiditas, -atis. DOOM
timiditáte s. f., g.-d. art. timiditắții; (atitudini) pl. timiditắți
timiditățile
TIMIDITÁTE, timidități, s. f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială, sfiiciune. – Din fr. timidité, lat. timiditas, -atis. DOOM
timiditáte s. f., g.-d. art. timiditắții; (atitudini) pl. timiditắți
timidităților
TIMIDITÁTE, timidități, s. f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială, sfiiciune. – Din fr. timidité, lat. timiditas, -atis. DOOM
timiditáte s. f., g.-d. art. timiditắții; (atitudini) pl. timiditắți
timidul
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus. DOOM
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timidului
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus. DOOM
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timie
TIMÍE s. f. (Psih.) Stare afectivă obișnuită a unui individ. – Din lat., engl. thymia.
timiei
TIMÍE s. f. (Psih.) Stare afectivă obișnuită a unui individ. – Din lat., engl. thymia.
timii
TIMÍE s. f. (Psih.) Stare afectivă obișnuită a unui individ. – Din lat., engl. thymia.
timin
TIMÍN, timini, s. m. Veche monedă turcească. Bani de cap timin, jumătate poleiți, jumătate albi. ODOBESCU, S. I 421. DOOM
timín (înv.) s. m., pl. timíni
timing
TIMING, timinguri, s. n. (Sport) Stabilire a folosirii timpului de joc. [Pr.: taĭming] – Din engl. timing. DOOM
*timing (angl.) [pron. táyming] s. n., pl. timinguri
timini
TIMÍN, timini, s. m. Veche monedă turcească. Bani de cap timin, jumătate poleiți, jumătate albi. ODOBESCU, S. I 421. DOOM
timín (înv.) s. m., pl. timíni
timinii
TIMÍN, timini, s. m. Veche monedă turcească. Bani de cap timin, jumătate poleiți, jumătate albi. ODOBESCU, S. I 421. DOOM
timín (înv.) s. m., pl. timíni
timinilor
TIMÍN, timini, s. m. Veche monedă turcească. Bani de cap timin, jumătate poleiți, jumătate albi. ODOBESCU, S. I 421. DOOM
timín (înv.) s. m., pl. timíni
timinul
TIMÍN, timini, s. m. Veche monedă turcească. Bani de cap timin, jumătate poleiți, jumătate albi. ODOBESCU, S. I 421. DOOM
timín (înv.) s. m., pl. timíni
timinului
TIMÍN, timini, s. m. Veche monedă turcească. Bani de cap timin, jumătate poleiți, jumătate albi. ODOBESCU, S. I 421. DOOM
timín (înv.) s. m., pl. timíni
timizi
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus. DOOM
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timizii
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus. DOOM
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timizilor
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus. DOOM
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timișean
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișean
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișeana
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișeanca
TIMIȘEÁNCĂ, timișence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Timiș. – Timișean + suf. -că. DOOM
timișeáncă s. f., g.-d. art. timișéncei; pl. timișénce
timișeanco
TIMIȘEÁNCĂ, timișence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Timiș. – Timișean + suf. -că. DOOM
timișeáncă s. f., g.-d. art. timișéncei; pl. timișénce
timișeanul
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișeanului
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișence
TIMIȘEÁNCĂ, timișence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Timiș. – Timișean + suf. -că. DOOM
timișeáncă s. f., g.-d. art. timișéncei; pl. timișénce
timișencei
TIMIȘEÁNCĂ, timișence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Timiș. – Timișean + suf. -că. DOOM
timișeáncă s. f., g.-d. art. timișéncei; pl. timișénce
timișencele
TIMIȘEÁNCĂ, timișence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Timiș. – Timișean + suf. -că. DOOM
timișeáncă s. f., g.-d. art. timișéncei; pl. timișénce
timișencelor
TIMIȘEÁNCĂ, timișence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Timiș. – Timișean + suf. -că. DOOM
timișeáncă s. f., g.-d. art. timișéncei; pl. timișénce
timișene
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișenei
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișenele
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișenelor
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișeni
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișenii
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișenilor
TIMIȘEÁN, -Ă, timișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Timiș. 2. Adj. Care aparține județului Timiș sau timișenilor (1), privitor la județul Timiș ori la timișeni. – Timiș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișeán adj. m., s. m., pl. timișéni; adj. f. timișeánă, pl. timișéne
timișorean
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timișorean
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timișoreana
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timișoreanca
TIMIȘOREÁNCĂ, timișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Timișoara. – Timișorean + suf. -că. DOOM
timișoreáncă s. f., g.-d. art. timișoréncei; pl. timișorénce
timișoreanco
TIMIȘOREÁNCĂ, timișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Timișoara. – Timișorean + suf. -că. DOOM
timișoreáncă s. f., g.-d. art. timișoréncei; pl. timișorénce
timișoreanul
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timișoreanului
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timișorence
TIMIȘOREÁNCĂ, timișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Timișoara. – Timișorean + suf. -că. DOOM
timișoreáncă s. f., g.-d. art. timișoréncei; pl. timișorénce
timișorencei
TIMIȘOREÁNCĂ, timișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Timișoara. – Timișorean + suf. -că. DOOM
timișoreáncă s. f., g.-d. art. timișoréncei; pl. timișorénce
timișorencele
TIMIȘOREÁNCĂ, timișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Timișoara. – Timișorean + suf. -că. DOOM
timișoreáncă s. f., g.-d. art. timișoréncei; pl. timișorénce
timișorencelor
TIMIȘOREÁNCĂ, timișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Timișoara. – Timișorean + suf. -că. DOOM
timișoreáncă s. f., g.-d. art. timișoréncei; pl. timișorénce
timișorene
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timișorenei
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timișorenele
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timișorenelor
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timișoreni
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timișorenii
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timișorenilor
TIMIȘOREÁN, -Ă, timișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Timișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Timișoara sau timișorenilor (1), privitor la municipiul Timișoara ori la timișoreni. – Timișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
timișoreán adj. m., s. m., pl. timișoréni; adj. f. timișoreánă, pl. timișoréne
timleac
TIMLEÁC, timleacuri, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o vargă groasă de fier prevăzută la unul din capete cu un cârlig ascuțit, care servește la prinderea peștilor mari. – Din rus. temleak.
timleacul
TIMLEÁC, timleacuri, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o vargă groasă de fier prevăzută la unul din capete cu un cârlig ascuțit, care servește la prinderea peștilor mari. – Din rus. temleak.
timleacului
TIMLEÁC, timleacuri, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o vargă groasă de fier prevăzută la unul din capete cu un cârlig ascuțit, care servește la prinderea peștilor mari. – Din rus. temleak.
timleacuri
TIMLEÁC, timleacuri, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o vargă groasă de fier prevăzută la unul din capete cu un cârlig ascuțit, care servește la prinderea peștilor mari. – Din rus. temleak.
timleacurile
TIMLEÁC, timleacuri, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o vargă groasă de fier prevăzută la unul din capete cu un cârlig ascuțit, care servește la prinderea peștilor mari. – Din rus. temleak.
timleacurilor
TIMLEÁC, timleacuri, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o vargă groasă de fier prevăzută la unul din capete cu un cârlig ascuțit, care servește la prinderea peștilor mari. – Din rus. temleak.
timo
TIMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „valoare”, „apreciere”, „rang”. [< fr., it. timo-, cf. gr. time – valoare].
timoame
TIMÓM s.n. (Med.) Denumire generică pentru tumorile timusului. [Pl. -oame. / < fr. thymome].
timoamele
TIMÓM s.n. (Med.) Denumire generică pentru tumorile timusului. [Pl. -oame. / < fr. thymome].
timoamelor
TIMÓM s.n. (Med.) Denumire generică pentru tumorile timusului. [Pl. -oame. / < fr. thymome].
timocratic
TIMOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la timocrație. [< fr. timocratique].
timocrația
TIMOCRAȚÍE s.f. Regim politic în care conducerea statului aparține unor persoane alese prin cens. V. plutocrație. [Gen. -iei. / < fr. timocratie, cf. gr. time – valoare, kratos – putere].
timocrație
TIMOCRAȚÍE s.f. Regim politic în care conducerea statului aparține unor persoane alese prin cens. V. plutocrație. [Gen. -iei. / < fr. timocratie, cf. gr. time – valoare, kratos – putere].
timocrației
TIMOCRAȚÍE s.f. Regim politic în care conducerea statului aparține unor persoane alese prin cens. V. plutocrație. [Gen. -iei. / < fr. timocratie, cf. gr. time – valoare, kratos – putere].
timocrații
TIMOCRAȚÍE s.f. Regim politic în care conducerea statului aparține unor persoane alese prin cens. V. plutocrație. [Gen. -iei. / < fr. timocratie, cf. gr. time – valoare, kratos – putere].
timocrațiile
TIMOCRAȚÍE s.f. Regim politic în care conducerea statului aparține unor persoane alese prin cens. V. plutocrație. [Gen. -iei. / < fr. timocratie, cf. gr. time – valoare, kratos – putere].
timocrațiilor
TIMOCRAȚÍE s.f. Regim politic în care conducerea statului aparține unor persoane alese prin cens. V. plutocrație. [Gen. -iei. / < fr. timocratie, cf. gr. time – valoare, kratos – putere].
timoete
Timoete = Thymoetes.
timoftica
TIMOFTÍCĂ, timoftici, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cultivată ca plantă furajeră (Phleum pratense). – Timofte (n. pr.) + suf. -ică. DOOM
timoftícă s. f., g.-d. art. timoftícii; pl. timoftíci
timoftici
TIMOFTÍCĂ, timoftici, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cultivată ca plantă furajeră (Phleum pratense). – Timofte (n. pr.) + suf. -ică. DOOM
timoftícă s. f., g.-d. art. timoftícii; pl. timoftíci
timofticii
TIMOFTÍCĂ, timoftici, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cultivată ca plantă furajeră (Phleum pratense). – Timofte (n. pr.) + suf. -ică. DOOM
timoftícă s. f., g.-d. art. timoftícii; pl. timoftíci
timofticile
TIMOFTÍCĂ, timoftici, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cultivată ca plantă furajeră (Phleum pratense). – Timofte (n. pr.) + suf. -ică. DOOM
timoftícă s. f., g.-d. art. timoftícii; pl. timoftíci
timofticilor
TIMOFTÍCĂ, timoftici, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cultivată ca plantă furajeră (Phleum pratense). – Timofte (n. pr.) + suf. -ică. DOOM
timoftícă s. f., g.-d. art. timoftícii; pl. timoftíci
timol
TIMÓL, timoli, s. m. Compus organic din clasa fenolilor, care se găsește în unele uleiuri eterice sau se prepară pe cale sintetică și este folosit în special ca medicament.
timol
TIMÓL, (2) timoluri, s. n. 1. Substanță care se găsește în unele uleiuri eterice sau se prepară pe cale sintetică, fiind folosită în special ca emolient al căilor respiratorii. 2. (Med.) Probă de laborator pentru verificarea funcțiilor ficatului efectuată cu timol (1). – Din fr. thymol. DOOM
timól s. n., (probe) pl. timóluri
timologie
TIMOLOGÍE s.f. (Fil.) Axiomatică. [Gen. -iei. / cf. it. timologia < gr. time – valoare, logos – studiu].
timolul
TIMÓL, (2) timoluri, s. n. 1. Substanță care se găsește în unele uleiuri eterice sau se prepară pe cale sintetică, fiind folosită în special ca emolient al căilor respiratorii. 2. (Med.) Probă de laborator pentru verificarea funcțiilor ficatului efectuată cu timol (1). – Din fr. thymol. DOOM
timól s. n., (probe) pl. timóluri
timolului
TIMÓL, (2) timoluri, s. n. 1. Substanță care se găsește în unele uleiuri eterice sau se prepară pe cale sintetică, fiind folosită în special ca emolient al căilor respiratorii. 2. (Med.) Probă de laborator pentru verificarea funcțiilor ficatului efectuată cu timol (1). – Din fr. thymol. DOOM
timól s. n., (probe) pl. timóluri
timoluri
TIMÓL, (2) timoluri, s. n. 1. Substanță care se găsește în unele uleiuri eterice sau se prepară pe cale sintetică, fiind folosită în special ca emolient al căilor respiratorii. 2. (Med.) Probă de laborator pentru verificarea funcțiilor ficatului efectuată cu timol (1). – Din fr. thymol. DOOM
timól s. n., (probe) pl. timóluri
timolurile
TIMÓL, (2) timoluri, s. n. 1. Substanță care se găsește în unele uleiuri eterice sau se prepară pe cale sintetică, fiind folosită în special ca emolient al căilor respiratorii. 2. (Med.) Probă de laborator pentru verificarea funcțiilor ficatului efectuată cu timol (1). – Din fr. thymol. DOOM
timól s. n., (probe) pl. timóluri
timolurilor
TIMÓL, (2) timoluri, s. n. 1. Substanță care se găsește în unele uleiuri eterice sau se prepară pe cale sintetică, fiind folosită în special ca emolient al căilor respiratorii. 2. (Med.) Probă de laborator pentru verificarea funcțiilor ficatului efectuată cu timol (1). – Din fr. thymol. DOOM
timól s. n., (probe) pl. timóluri
timom
TIMÓM s.n. (Med.) Denumire generică pentru tumorile timusului. [Pl. -oame. / < fr. thymome].
timomul
TIMÓM s.n. (Med.) Denumire generică pentru tumorile timusului. [Pl. -oame. / < fr. thymome].
timomului
TIMÓM s.n. (Med.) Denumire generică pentru tumorile timusului. [Pl. -oame. / < fr. thymome].
timona
TIMÓNĂ, timone, s. f. Roată de lemn sau de metal cu ajutorul căreia se manevrează cârma unei nave. – Din ngr. timóni. DOOM
timónă s. f., g.-d. art. timónei; pl. timóne
timone
TIMÓNĂ, timone, s. f. Roată de lemn sau de metal cu ajutorul căreia se manevrează cârma unei nave. – Din ngr. timóni. DOOM
timónă s. f., g.-d. art. timónei; pl. timóne
timonei
TIMÓNĂ, timone, s. f. Roată de lemn sau de metal cu ajutorul căreia se manevrează cârma unei nave. – Din ngr. timóni. DOOM
timónă s. f., g.-d. art. timónei; pl. timóne
timonele
TIMÓNĂ, timone, s. f. Roată de lemn sau de metal cu ajutorul căreia se manevrează cârma unei nave. – Din ngr. timóni. DOOM
timónă s. f., g.-d. art. timónei; pl. timóne
timonelor
TIMÓNĂ, timone, s. f. Roată de lemn sau de metal cu ajutorul căreia se manevrează cârma unei nave. – Din ngr. timóni. DOOM
timónă s. f., g.-d. art. timónei; pl. timóne
timoneria
TIMONERÍE, timonerii, s. f. 1. Loc cu vizibilitate bună de pe bordul unei nave, unde se găsește timona și unde își face serviciul timonierul. 2. (În sintagma) Timonerie de frână = ansamblu de piese (pârghii, bare și tije) care acționează frâna unui automobil, a unei locomotive etc. – Din fr. timonerie, it. timoneria. DOOM
timoneríe s. f., art. timonería, g.-d. art. timoneríei; pl. timoneríi, art. timoneríile
timonerie
TIMONERÍE, timonerii, s. f. 1. Loc cu vizibilitate bună de pe bordul unei nave, unde se găsește timona și unde își face serviciul timonierul. 2. (În sintagma) Timonerie de frână = ansamblu de piese (pârghii, bare și tije) care acționează frâna unui automobil, a unei locomotive etc. – Din fr. timonerie, it. timoneria. DOOM
timoneríe s. f., art. timonería, g.-d. art. timoneríei; pl. timoneríi, art. timoneríile
timoneriei
TIMONERÍE, timonerii, s. f. 1. Loc cu vizibilitate bună de pe bordul unei nave, unde se găsește timona și unde își face serviciul timonierul. 2. (În sintagma) Timonerie de frână = ansamblu de piese (pârghii, bare și tije) care acționează frâna unui automobil, a unei locomotive etc. – Din fr. timonerie, it. timoneria. DOOM
timoneríe s. f., art. timonería, g.-d. art. timoneríei; pl. timoneríi, art. timoneríile
timonerii
TIMONERÍE, timonerii, s. f. 1. Loc cu vizibilitate bună de pe bordul unei nave, unde se găsește timona și unde își face serviciul timonierul. 2. (În sintagma) Timonerie de frână = ansamblu de piese (pârghii, bare și tije) care acționează frâna unui automobil, a unei locomotive etc. – Din fr. timonerie, it. timoneria. DOOM
timoneríe s. f., art. timonería, g.-d. art. timoneríei; pl. timoneríi, art. timoneríile
timoneriile
TIMONERÍE, timonerii, s. f. 1. Loc cu vizibilitate bună de pe bordul unei nave, unde se găsește timona și unde își face serviciul timonierul. 2. (În sintagma) Timonerie de frână = ansamblu de piese (pârghii, bare și tije) care acționează frâna unui automobil, a unei locomotive etc. – Din fr. timonerie, it. timoneria. DOOM
timoneríe s. f., art. timonería, g.-d. art. timoneríei; pl. timoneríi, art. timoneríile
timoneriilor
TIMONERÍE, timonerii, s. f. 1. Loc cu vizibilitate bună de pe bordul unei nave, unde se găsește timona și unde își face serviciul timonierul. 2. (În sintagma) Timonerie de frână = ansamblu de piese (pârghii, bare și tije) care acționează frâna unui automobil, a unei locomotive etc. – Din fr. timonerie, it. timoneria. DOOM
timoneríe s. f., art. timonería, g.-d. art. timoneríei; pl. timoneríi, art. timoneríile
timonie
timónie (-ii), s. f. – (Arg.) Nas. Ngr. τιμόνι „oiște” (Graur, BL, V, 225).
timonier
TIMONIÉR, timonieri, s. m. Marinar însărcinat cu manevrarea timonei și care transmite semnalele de legătură cu interiorul navei, cu alte nave sau cu coasta. [Pr.: -ni-er] – Din fr. timonier. DOOM
timoniér (-ni-er) s. m., pl. timoniéri
timonieri
TIMONIÉR, timonieri, s. m. Marinar însărcinat cu manevrarea timonei și care transmite semnalele de legătură cu interiorul navei, cu alte nave sau cu coasta. [Pr.: -ni-er] – Din fr. timonier. DOOM
timoniér (-ni-er) s. m., pl. timoniéri
timonierii
TIMONIÉR, timonieri, s. m. Marinar însărcinat cu manevrarea timonei și care transmite semnalele de legătură cu interiorul navei, cu alte nave sau cu coasta. [Pr.: -ni-er] – Din fr. timonier. DOOM
timoniér (-ni-er) s. m., pl. timoniéri
timonierilor
TIMONIÉR, timonieri, s. m. Marinar însărcinat cu manevrarea timonei și care transmite semnalele de legătură cu interiorul navei, cu alte nave sau cu coasta. [Pr.: -ni-er] – Din fr. timonier. DOOM
timoniér (-ni-er) s. m., pl. timoniéri
timonierul
TIMONIÉR, timonieri, s. m. Marinar însărcinat cu manevrarea timonei și care transmite semnalele de legătură cu interiorul navei, cu alte nave sau cu coasta. [Pr.: -ni-er] – Din fr. timonier. DOOM
timoniér (-ni-er) s. m., pl. timoniéri
timonierului
TIMONIÉR, timonieri, s. m. Marinar însărcinat cu manevrarea timonei și care transmite semnalele de legătură cu interiorul navei, cu alte nave sau cu coasta. [Pr.: -ni-er] – Din fr. timonier. DOOM
timoniér (-ni-er) s. m., pl. timoniéri
timopatie
TIMOPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune a timusului. [Gen. -iei. / < timus + -patie].
timora
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorai
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timoram
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorare
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorare
TIMORÁRE, timorări, s. f. Acțiunea de a timora și rezultatul ei; intimidare. – V. timora.
timorarea
TIMORÁRE, timorări, s. f. Acțiunea de a timora și rezultatul ei; intimidare. – V. timora.
timorară
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorarăm
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorarăți
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorase
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorasem
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timoraseră
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timoraserăm
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timoraserăți
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timoraseși
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timoraseți
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorat
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorat
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus. DOOM
timorát adj. m., pl. timoráți; f. timorátă, pl. timoráte
timorata
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus. DOOM
timorát adj. m., pl. timoráți; f. timorátă, pl. timoráte
timorate
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus. DOOM
timorát adj. m., pl. timoráți; f. timorátă, pl. timoráte
timoratei
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus. DOOM
timorát adj. m., pl. timoráți; f. timorátă, pl. timoráte
timoratele
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus. DOOM
timorát adj. m., pl. timoráți; f. timorátă, pl. timoráte
timoratelor
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus. DOOM
timorát adj. m., pl. timoráți; f. timorátă, pl. timoráte
timoratul
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus. DOOM
timorát adj. m., pl. timoráți; f. timorátă, pl. timoráte
timoratului
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus. DOOM
timorát adj. m., pl. timoráți; f. timorátă, pl. timoráte
timorau
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorași
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorați
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorați
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus. DOOM
timorát adj. m., pl. timoráți; f. timorátă, pl. timoráte
timorații
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus. DOOM
timorát adj. m., pl. timoráți; f. timorátă, pl. timoráte
timoraților
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus. DOOM
timorát adj. m., pl. timoráți; f. timorátă, pl. timoráte
timorează
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorez
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timoreze
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorezi
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorând
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorînd
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv). DOOM
*timorá vb., ind. prez. 3 timoreáză, imperf. 3 sg. timorá; conj. prez. 3 să timoréze
timorări
TIMORÁRE, timorări, s. f. Acțiunea de a timora și rezultatul ei; intimidare. – V. timora.
timorării
TIMORÁRE, timorări, s. f. Acțiunea de a timora și rezultatul ei; intimidare. – V. timora.
timorările
TIMORÁRE, timorări, s. f. Acțiunea de a timora și rezultatul ei; intimidare. – V. timora.
timorărilor
TIMORÁRE, timorări, s. f. Acțiunea de a timora și rezultatul ei; intimidare. – V. timora.
timp
TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, înv. și II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris. DOOM
timp3 (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. tímpuri
timp
TIMP, (II, V) timpuri, s. n., (III) s. n., (IV) timpi, s. m. I. S. n. Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [Pl. și: (rar, IV) timpuri, s. n. (Înv., II) timpi, s. m.] – Lat. tempus, -oris.
timpan
TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano. DOOM
timpán s. n., pl. timpáne
timpan
TIMPANO- v. timpan (4) [în DN].
timpanal
TIMPANÁL, -Ă adj. Referitor la timpan (1), al timpanului (1); timpanic. [< fr. tympanal].
timpanala
TIMPANÁL, -Ă adj. Referitor la timpan (1), al timpanului (1); timpanic. [< fr. tympanal].
timpanale
TIMPANÁL, -Ă adj. Referitor la timpan (1), al timpanului (1); timpanic. [< fr. tympanal].
timpanalei
TIMPANÁL, -Ă adj. Referitor la timpan (1), al timpanului (1); timpanic. [< fr. tympanal].
timpanalele
TIMPANÁL, -Ă adj. Referitor la timpan (1), al timpanului (1); timpanic. [< fr. tympanal].
timpanalelor
TIMPANÁL, -Ă adj. Referitor la timpan (1), al timpanului (1); timpanic. [< fr. tympanal].
timpanali
TIMPANÁL, -Ă adj. Referitor la timpan (1), al timpanului (1); timpanic. [< fr. tympanal].
timpanalii
TIMPANÁL, -Ă adj. Referitor la timpan (1), al timpanului (1); timpanic. [< fr. tympanal].
timpanalilor
TIMPANÁL, -Ă adj. Referitor la timpan (1), al timpanului (1); timpanic. [< fr. tympanal].
timpanalul
TIMPANÁL, -Ă adj. Referitor la timpan (1), al timpanului (1); timpanic. [< fr. tympanal].
timpanalului
TIMPANÁL, -Ă adj. Referitor la timpan (1), al timpanului (1); timpanic. [< fr. tympanal].
timpane
TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano. DOOM
timpán s. n., pl. timpáne
timpanele
TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano. DOOM
timpán s. n., pl. timpáne
timpanelor
TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano. DOOM
timpán s. n., pl. timpáne
timpanic
TIMPÁNIC, -Ă adj. Timpanal. [< fr. tympanique].
timpanica
TIMPÁNIC, -Ă adj. Timpanal. [< fr. tympanique].
timpanice
TIMPÁNIC, -Ă adj. Timpanal. [< fr. tympanique].
timpanicei
TIMPÁNIC, -Ă adj. Timpanal. [< fr. tympanique].
timpanicele
TIMPÁNIC, -Ă adj. Timpanal. [< fr. tympanique].
timpanicelor
TIMPÁNIC, -Ă adj. Timpanal. [< fr. tympanique].
timpanici
TIMPÁNIC, -Ă adj. Timpanal. [< fr. tympanique].
timpanicii
TIMPÁNIC, -Ă adj. Timpanal. [< fr. tympanique].
timpanicilor
TIMPÁNIC, -Ă adj. Timpanal. [< fr. tympanique].
timpanicul
TIMPÁNIC, -Ă adj. Timpanal. [< fr. tympanique].
timpanicului
TIMPÁNIC, -Ă adj. Timpanal. [< fr. tympanique].
timpanism
TIMPANÍSM s. n. (Rar) Boală care se manifestă prin balonarea abdomenului, din cauza gazelor aflate în intestine; timpanită. – Din fr. tympanisme. DOOM
timpanísm (rar) s. n.
timpanismul
TIMPANÍSM s. n. (Rar) Boală care se manifestă prin balonarea abdomenului, din cauza gazelor aflate în intestine; timpanită. – Din fr. tympanisme. DOOM
timpanísm (rar) s. n.
timpanismului
TIMPANÍSM s. n. (Rar) Boală care se manifestă prin balonarea abdomenului, din cauza gazelor aflate în intestine; timpanită. – Din fr. tympanisme. DOOM
timpanísm (rar) s. n.
timpanist
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista. DOOM
timpanístă s. f., g.-d. art. timpanístei; pl. timpaníste
timpanista
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista. DOOM
timpanístă s. f., g.-d. art. timpanístei; pl. timpaníste
timpaniste
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista. DOOM
timpanístă s. f., g.-d. art. timpanístei; pl. timpaníste
timpanistei
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista. DOOM
timpanístă s. f., g.-d. art. timpanístei; pl. timpaníste
timpanistele
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista. DOOM
timpanístă s. f., g.-d. art. timpanístei; pl. timpaníste
timpanistelor
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista. DOOM
timpanístă s. f., g.-d. art. timpanístei; pl. timpaníste
timpanistul
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista. DOOM
timpanístă s. f., g.-d. art. timpanístei; pl. timpaníste
timpanistului
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista. DOOM
timpanístă s. f., g.-d. art. timpanístei; pl. timpaníste
timpanita
TIMPANÍTĂ, timpanite, s. f. (Med.) Timpanism. – Din fr. tympanite. DOOM
timpanítă s. f., g.-d. art. timpanítei; pl. timpaníte
timpanite
TIMPANÍTĂ, timpanite, s. f. (Med.) Timpanism. – Din fr. tympanite. DOOM
timpanítă s. f., g.-d. art. timpanítei; pl. timpaníte
timpanitei
TIMPANÍTĂ, timpanite, s. f. (Med.) Timpanism. – Din fr. tympanite. DOOM
timpanítă s. f., g.-d. art. timpanítei; pl. timpaníte
timpanitele
TIMPANÍTĂ, timpanite, s. f. (Med.) Timpanism. – Din fr. tympanite. DOOM
timpanítă s. f., g.-d. art. timpanítei; pl. timpaníte
timpanitelor
TIMPANÍTĂ, timpanite, s. f. (Med.) Timpanism. – Din fr. tympanite. DOOM
timpanítă s. f., g.-d. art. timpanítei; pl. timpaníte
timpaniști
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista. DOOM
timpanístă s. f., g.-d. art. timpanístei; pl. timpaníste
timpaniștii
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista. DOOM
timpanístă s. f., g.-d. art. timpanístei; pl. timpaníste
timpaniștilor
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista. DOOM
timpanístă s. f., g.-d. art. timpanístei; pl. timpaníste
timpano
TIMPANO- v. timpan (4) [în DN].
timpanoane
TIMPANÓN, timpanoane, s. n. Instrument muzical folosit în sec. XVI-XVIII, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță în formă de trapez, deasupra căreia erau întinse coarde de metal puse în vibrație cu două ciocănele. – Din fr. tympanon. DOOM
timpanón s. n., pl. timpanoáne
timpanoanele
TIMPANÓN, timpanoane, s. n. Instrument muzical folosit în sec. XVI-XVIII, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță în formă de trapez, deasupra căreia erau întinse coarde de metal puse în vibrație cu două ciocănele. – Din fr. tympanon. DOOM
timpanón s. n., pl. timpanoáne
timpanoanelor
TIMPANÓN, timpanoane, s. n. Instrument muzical folosit în sec. XVI-XVIII, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță în formă de trapez, deasupra căreia erau întinse coarde de metal puse în vibrație cu două ciocănele. – Din fr. tympanon. DOOM
timpanón s. n., pl. timpanoáne
timpanon
TIMPANÓN, timpanoane, s. n. Instrument muzical folosit în sec. XVI-XVIII, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță în formă de trapez, deasupra căreia erau întinse coarde de metal puse în vibrație cu două ciocănele. – Din fr. tympanon. DOOM
timpanón s. n., pl. timpanoáne
timpanonul
TIMPANÓN, timpanoane, s. n. Instrument muzical folosit în sec. XVI-XVIII, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță în formă de trapez, deasupra căreia erau întinse coarde de metal puse în vibrație cu două ciocănele. – Din fr. tympanon. DOOM
timpanón s. n., pl. timpanoáne
timpanonului
TIMPANÓN, timpanoane, s. n. Instrument muzical folosit în sec. XVI-XVIII, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță în formă de trapez, deasupra căreia erau întinse coarde de metal puse în vibrație cu două ciocănele. – Din fr. tympanon. DOOM
timpanón s. n., pl. timpanoáne
timpanoplastia
TIMPANOPLASTÍE, timpanoplastii, s. f. (Med.) Operație prin care se încearcă refacerea timpanului perforat. – Din fr. tympanoplastie.
timpanoplastie
TIMPANOPLASTÍE, timpanoplastii, s. f. (Med.) Operație prin care se încearcă refacerea timpanului perforat. – Din fr. tympanoplastie.
timpanoplastiei
TIMPANOPLASTÍE, timpanoplastii, s. f. (Med.) Operație prin care se încearcă refacerea timpanului perforat. – Din fr. tympanoplastie.
timpanoplastii
TIMPANOPLASTÍE, timpanoplastii, s. f. (Med.) Operație prin care se încearcă refacerea timpanului perforat. – Din fr. tympanoplastie.
timpanoplastiile
TIMPANOPLASTÍE, timpanoplastii, s. f. (Med.) Operație prin care se încearcă refacerea timpanului perforat. – Din fr. tympanoplastie.
timpanoplastiilor
TIMPANOPLASTÍE, timpanoplastii, s. f. (Med.) Operație prin care se încearcă refacerea timpanului perforat. – Din fr. tympanoplastie.
timpanoscleroză
TIMPANOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Scleroză a timpanului, care produce surditate. [< fr. tympanosclérose].
timpanotomia
TIMPANOTOMÍE, timpanotomii, s. f. (Med.) Paracenteză a timpanului. – Din fr. tympanotomie.
timpanotomie
TIMPANOTOMÍE, timpanotomii, s. f. (Med.) Paracenteză a timpanului. – Din fr. tympanotomie.
timpanotomiei
TIMPANOTOMÍE, timpanotomii, s. f. (Med.) Paracenteză a timpanului. – Din fr. tympanotomie.
timpanotomii
TIMPANOTOMÍE, timpanotomii, s. f. (Med.) Paracenteză a timpanului. – Din fr. tympanotomie.
timpanotomiile
TIMPANOTOMÍE, timpanotomii, s. f. (Med.) Paracenteză a timpanului. – Din fr. tympanotomie.
timpanotomiilor
TIMPANOTOMÍE, timpanotomii, s. f. (Med.) Paracenteză a timpanului. – Din fr. tympanotomie.
timpanul
TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano. DOOM
timpán s. n., pl. timpáne
timpanului
TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano. DOOM
timpán s. n., pl. timpáne
timpi
TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, înv. și II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris. DOOM
timp3 (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. tímpuri
timpii
TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, înv. și II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris. DOOM
timp3 (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. tímpuri
timpilor
TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, înv. și II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris. DOOM
timp3 (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. tímpuri
timpină
TÎ́MPINĂ, tîmpine, s. f. (Învechit și arhaizant) Instrument muzical, format dintr-o bucată de piele întinsă pe un cerc ca o ramă de sită, de obicei cu zurgălăi de jur împrejur și care, lovit cu mîna, scoate sunete; (impropriu) tobă, darabană. V. dairea, tamburină. Într-un ostrov... se aude pe toată noaptea bătîndu-se tîmpine (tobe). GORJAN, H. II 11. – Variante: tímpină (ISPIRESCU, L. 2), tî́mpănă (SADOVEANU, O. VII 11) s. f.
timpul
TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, înv. și II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris. DOOM
timp3 (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. tímpuri
timpul
TIMP, (II, V) timpuri, s. n., (III) s. n., (IV) timpi, s. m. I. S. n. Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [Pl. și: (rar, IV) timpuri, s. n. (Înv., II) timpi, s. m.] – Lat. tempus, -oris.
timpului
TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, înv. și II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris. DOOM
timp3 (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. tímpuri
timpului
TIMP, (II, V) timpuri, s. n., (III) s. n., (IV) timpi, s. m. I. S. n. Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [Pl. și: (rar, IV) timpuri, s. n. (Înv., II) timpi, s. m.] – Lat. tempus, -oris.
timpuri
TIMP, (II, V) timpuri, s. n., (III) s. n., (IV) timpi, s. m. I. S. n. Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [Pl. și: (rar, IV) timpuri, s. n. (Înv., II) timpi, s. m.] – Lat. tempus, -oris.
timpuria
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus. DOOM
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
timpurie
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus. DOOM
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
timpuriei
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus. DOOM
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
timpurii
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus. DOOM
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
timpuriii
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus. DOOM
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
timpuriile
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus. DOOM
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
timpuriilor
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus. DOOM
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
timpurile
TIMP, (II, V) timpuri, s. n., (III) s. n., (IV) timpi, s. m. I. S. n. Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [Pl. și: (rar, IV) timpuri, s. n. (Înv., II) timpi, s. m.] – Lat. tempus, -oris.
timpurilor
TIMP, (II, V) timpuri, s. n., (III) s. n., (IV) timpi, s. m. I. S. n. Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [Pl. și: (rar, IV) timpuri, s. n. (Înv., II) timpi, s. m.] – Lat. tempus, -oris.
timpuriu
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus. DOOM
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
timpuriul
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus. DOOM
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
timpuriului
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus. DOOM
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
timus
TÍMUS s. n. Glandă endocrină, așezată în partea superioară a toracelui, care influențează creșterea organismului în primii ani ai copilăriei și imunitatea, atrofiindu-se la pubertate. – Din fr. thymus. DOOM
tímus s. n.
timusul
TÍMUS s. n. Glandă endocrină, așezată în partea superioară a toracelui, care influențează creșterea organismului în primii ani ai copilăriei și imunitatea, atrofiindu-se la pubertate. – Din fr. thymus. DOOM
tímus s. n.
timusului
TÍMUS s. n. Glandă endocrină, așezată în partea superioară a toracelui, care influențează creșterea organismului în primii ani ai copilăriei și imunitatea, atrofiindu-se la pubertate. – Din fr. thymus. DOOM
tímus s. n.
timărie
TIMĂRÍE, timării, s. f. Meseria timarului; argăsire; tăbăcărie.
tina
TÍNĂ s. f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina. DOOM
tínă (reg.) s. f., g.-d. art. tínei
tinctoria
DROBUȘÓR2, drobușori, s. m. Plantă erbacee cu frunze albăstrui și cu flori galbene, ale cărei frunze fermentate dau o culoare albastră, folosită la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob2 + suf. -ușor.
tinctorial
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial. DOOM
tinctoriál (tinc-to-ri-al) adj. m., pl. tinctoriáli; f. tinctoriálă, pl. tinctoriále
tinctoriala
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial. DOOM
tinctoriál (tinc-to-ri-al) adj. m., pl. tinctoriáli; f. tinctoriálă, pl. tinctoriále
tinctoriale
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial. DOOM
tinctoriál (tinc-to-ri-al) adj. m., pl. tinctoriáli; f. tinctoriálă, pl. tinctoriále
tinctorialei
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial. DOOM
tinctoriál (tinc-to-ri-al) adj. m., pl. tinctoriáli; f. tinctoriálă, pl. tinctoriále
tinctorialele
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial. DOOM
tinctoriál (tinc-to-ri-al) adj. m., pl. tinctoriáli; f. tinctoriálă, pl. tinctoriále
tinctorialelor
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial. DOOM
tinctoriál (tinc-to-ri-al) adj. m., pl. tinctoriáli; f. tinctoriálă, pl. tinctoriále
tinctoriali
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial. DOOM
tinctoriál (tinc-to-ri-al) adj. m., pl. tinctoriáli; f. tinctoriálă, pl. tinctoriále
tinctorialii
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial. DOOM
tinctoriál (tinc-to-ri-al) adj. m., pl. tinctoriáli; f. tinctoriálă, pl. tinctoriále
tinctorialilor
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial. DOOM
tinctoriál (tinc-to-ri-al) adj. m., pl. tinctoriáli; f. tinctoriálă, pl. tinctoriále
tinctorialul
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial. DOOM
tinctoriál (tinc-to-ri-al) adj. m., pl. tinctoriáli; f. tinctoriálă, pl. tinctoriále
tinctorialului
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial. DOOM
tinctoriál (tinc-to-ri-al) adj. m., pl. tinctoriáli; f. tinctoriálă, pl. tinctoriále
tinctorius
ȘOFRĂNÁȘ, șofrănași, s. m. Plantă oleaginoasă din familia compozeelor, cu flori galbene-portocalii, din care se extrage o substanță colorantă; șofrănel (2) (Carthamus tinctorius). – Șofran + suf. -aș.
tinctorum
RÓIBĂ, roibe, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albe-gălbui, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie cu care se vopsesc fibrele textile (Rubia tinctorum). – Lat. robia.
tinctura
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tinctura
TINCTÚRĂ, tincturi, s. f. Medicament obținut prin dizolvarea în alcool sau în eter a elementelor active dintr-o plantă, dintr-un produs chimic etc. – Din lat. tinctura. Cf. fr. teinture. DOOM
tinctúră (tinc-tu-) s. f., g.-d. art. tinctúrii; pl. tinctúri
tincturai
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturam
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturare
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturare
TINCTURÁRE s.f. Acțiunea de a tinctura și rezultatul ei. [< tinctura].
tincturară
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturarăm
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturarăți
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturase
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturasem
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturaseră
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturaserăm
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturaserăți
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturaseși
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturaseți
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturat
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturat
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturau
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturași
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturați
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturează
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturez
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tinctureze
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturezi
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturi
TINCTÚRĂ, tincturi, s. f. Medicament obținut prin dizolvarea în alcool sau în eter a elementelor active dintr-o plantă, dintr-un produs chimic etc. – Din lat. tinctura. Cf. fr. teinture. DOOM
tinctúră (tinc-tu-) s. f., g.-d. art. tinctúrii; pl. tinctúri
tincturii
TINCTÚRĂ, tincturi, s. f. Medicament obținut prin dizolvarea în alcool sau în eter a elementelor active dintr-o plantă, dintr-un produs chimic etc. – Din lat. tinctura. Cf. fr. teinture. DOOM
tinctúră (tinc-tu-) s. f., g.-d. art. tinctúrii; pl. tinctúri
tincturile
TINCTÚRĂ, tincturi, s. f. Medicament obținut prin dizolvarea în alcool sau în eter a elementelor active dintr-o plantă, dintr-un produs chimic etc. – Din lat. tinctura. Cf. fr. teinture. DOOM
tinctúră (tinc-tu-) s. f., g.-d. art. tinctúrii; pl. tinctúri
tincturilor
TINCTÚRĂ, tincturi, s. f. Medicament obținut prin dizolvarea în alcool sau în eter a elementelor active dintr-o plantă, dintr-un produs chimic etc. – Din lat. tinctura. Cf. fr. teinture. DOOM
tinctúră (tinc-tu-) s. f., g.-d. art. tinctúrii; pl. tinctúri
tincturând
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincturînd
TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].
tincă
TÍNCĂ, tinci, s. f. (Reg.) Curcă.
tind
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinda
TÍNDĂ, tinde, s. f. Încăpere mică situată la intrarea caselor țărănești. ◊ Expr. A face o treabă până în tindă = a începe un lucru fără a-l termina. ♦ (Înv.) Coridor, galerie. ♦ Pronaos. ♦ Prispă, pridvor, cerdac. [Pl. și: tinzi] – Lat. *tenda (< tendere). DOOM
!tíndă s. f., g.-d. art. tíndei; pl. tínde
tindaliza
TINDALIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica tindalizarea. [Cf. fr. tyndalliser, it. tindalizzare < John Tyndall – fizician irlandez].
tindalizare
TINDALIZÁRE, tindalizări, s. f. Procedeu de sterilizare prin încălziri la temperaturi între 60°-80°C și răciri succesive. – După fr. tyndallisation. DOOM
tindalizáre s. f., g.-d. art. tindalizắrii; pl. tindalizắri
tindalizarea
TINDALIZÁRE, tindalizări, s. f. Procedeu de sterilizare prin încălziri la temperaturi între 60°-80°C și răciri succesive. – După fr. tyndallisation. DOOM
tindalizáre s. f., g.-d. art. tindalizắrii; pl. tindalizắri
tindalizație
TINDALIZÁȚIE s.f. Tindalizare. [Cf. fr. tyndallisation, it. tindallizzazione].
tindalizări
TINDALIZÁRE, tindalizări, s. f. Procedeu de sterilizare prin încălziri la temperaturi între 60°-80°C și răciri succesive. – După fr. tyndallisation. DOOM
tindalizáre s. f., g.-d. art. tindalizắrii; pl. tindalizắri
tindalizării
TINDALIZÁRE, tindalizări, s. f. Procedeu de sterilizare prin încălziri la temperaturi între 60°-80°C și răciri succesive. – După fr. tyndallisation. DOOM
tindalizáre s. f., g.-d. art. tindalizắrii; pl. tindalizắri
tindalizările
TINDALIZÁRE, tindalizări, s. f. Procedeu de sterilizare prin încălziri la temperaturi între 60°-80°C și răciri succesive. – După fr. tyndallisation. DOOM
tindalizáre s. f., g.-d. art. tindalizắrii; pl. tindalizắri
tindalizărilor
TINDALIZÁRE, tindalizări, s. f. Procedeu de sterilizare prin încălziri la temperaturi între 60°-80°C și răciri succesive. – După fr. tyndallisation. DOOM
tindalizáre s. f., g.-d. art. tindalizắrii; pl. tindalizắri
tindalometru
TINDALOMÉTRU s.n. (Mine) Aparat optic pentru măsurarea prafului în aerul dintr-o mină. [Et. incertă].
tindaloscop
TINDALOSCÓP s.n. (Mine) Aparat optic pentru controlul rapid al prafului din aerul fronturilor de lucru din subteran. [Et. incertă].
tindar
Tindar(eu) = Tyndareus.
tindareu
Tindar(eu) = Tyndareus.
tindarida
Tindarida = Tyndaris.
tindarizi
Tindarizi = Tyndaridae.
tinde
TÍNDĂ, tinde, s. f. Încăpere mică situată la intrarea caselor țărănești. ◊ Expr. A face o treabă până în tindă = a începe un lucru fără a-l termina. ♦ (Înv.) Coridor, galerie. ♦ Pronaos. ♦ Prispă, pridvor, cerdac. [Pl. și: tinzi] – Lat. *tenda (< tendere). DOOM
!tíndă s. f., g.-d. art. tíndei; pl. tínde
tinde
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tindea
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tindeai
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tindeam
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tindeau
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tindeați
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tindeche
TINDÉCHE, tindechi, s. f. Bucată îngustă de lemn sau de oțel, cu dinți la ambele capete, cu ajutorul căreia se ține întinsă pânza la război când se țese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotițe, cu care se întinde pânza în lățime la războaiele mecanice. – Lat. tendicula. DOOM
tindéche s. f., art. tindéchea, g.-d. art. tindéchii; pl. tindéchi
tindechea
TINDÉCHE, tindechi, s. f. Bucată îngustă de lemn sau de oțel, cu dinți la ambele capete, cu ajutorul căreia se ține întinsă pânza la război când se țese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotițe, cu care se întinde pânza în lățime la războaiele mecanice. – Lat. tendicula. DOOM
tindéche s. f., art. tindéchea, g.-d. art. tindéchii; pl. tindéchi
tindechi
TINDÉCHE, tindechi, s. f. Bucată îngustă de lemn sau de oțel, cu dinți la ambele capete, cu ajutorul căreia se ține întinsă pânza la război când se țese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotițe, cu care se întinde pânza în lățime la războaiele mecanice. – Lat. tendicula. DOOM
tindéche s. f., art. tindéchea, g.-d. art. tindéchii; pl. tindéchi
tindechi
TINDECHÍ, tindechesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A întinde pânza cu tindechea; p. ext. a țese mereu (mutând progresiv tindechea). – Din tindeche.
tindechii
TINDÉCHE, tindechi, s. f. Bucată îngustă de lemn sau de oțel, cu dinți la ambele capete, cu ajutorul căreia se ține întinsă pânza la război când se țese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotițe, cu care se întinde pânza în lățime la războaiele mecanice. – Lat. tendicula. DOOM
tindéche s. f., art. tindéchea, g.-d. art. tindéchii; pl. tindéchi
tindechile
TINDÉCHE, tindechi, s. f. Bucată îngustă de lemn sau de oțel, cu dinți la ambele capete, cu ajutorul căreia se ține întinsă pânza la război când se țese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotițe, cu care se întinde pânza în lățime la războaiele mecanice. – Lat. tendicula. DOOM
tindéche s. f., art. tindéchea, g.-d. art. tindéchii; pl. tindéchi
tindechilor
TINDÉCHE, tindechi, s. f. Bucată îngustă de lemn sau de oțel, cu dinți la ambele capete, cu ajutorul căreia se ține întinsă pânza la război când se țese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotițe, cu care se întinde pânza în lățime la războaiele mecanice. – Lat. tendicula. DOOM
tindéche s. f., art. tindéchea, g.-d. art. tindéchii; pl. tindéchi
tindei
TÍNDĂ, tinde, s. f. Încăpere mică situată la intrarea caselor țărănești. ◊ Expr. A face o treabă până în tindă = a începe un lucru fără a-l termina. ♦ (Înv.) Coridor, galerie. ♦ Pronaos. ♦ Prispă, pridvor, cerdac. [Pl. și: tinzi] – Lat. *tenda (< tendere). DOOM
!tíndă s. f., g.-d. art. tíndei; pl. tínde
tindele
TÍNDĂ, tinde, s. f. Încăpere mică situată la intrarea caselor țărănești. ◊ Expr. A face o treabă până în tindă = a începe un lucru fără a-l termina. ♦ (Înv.) Coridor, galerie. ♦ Pronaos. ♦ Prispă, pridvor, cerdac. [Pl. și: tinzi] – Lat. *tenda (< tendere). DOOM
!tíndă s. f., g.-d. art. tíndei; pl. tínde
tindelor
TÍNDĂ, tinde, s. f. Încăpere mică situată la intrarea caselor țărănești. ◊ Expr. A face o treabă până în tindă = a începe un lucru fără a-l termina. ♦ (Înv.) Coridor, galerie. ♦ Pronaos. ♦ Prispă, pridvor, cerdac. [Pl. și: tinzi] – Lat. *tenda (< tendere). DOOM
!tíndă s. f., g.-d. art. tíndei; pl. tínde
tindem
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tindere
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tindere
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendința să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde).
tindeți
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinduța
TINDÚȚĂ, tinduțe, s. f. Diminutiv al lui tindă. – Tindă + suf. -uță. DOOM
tindúță s. f., g.-d. art. tindúței; pl. tindúțe
tinduțe
TINDÚȚĂ, tinduțe, s. f. Diminutiv al lui tindă. – Tindă + suf. -uță. DOOM
tindúță s. f., g.-d. art. tindúței; pl. tindúțe
tinduței
TINDÚȚĂ, tinduțe, s. f. Diminutiv al lui tindă. – Tindă + suf. -uță. DOOM
tindúță s. f., g.-d. art. tindúței; pl. tindúțe
tinduțele
TINDÚȚĂ, tinduțe, s. f. Diminutiv al lui tindă. – Tindă + suf. -uță. DOOM
tindúță s. f., g.-d. art. tindúței; pl. tindúțe
tinduțelor
TINDÚȚĂ, tinduțe, s. f. Diminutiv al lui tindă. – Tindă + suf. -uță. DOOM
tindúță s. f., g.-d. art. tindúței; pl. tindúțe
tindă
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tine
TÍNĂ s. f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina. DOOM
tínă (reg.) s. f., g.-d. art. tínei
tinei
TÍNĂ s. f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina. DOOM
tínă (reg.) s. f., g.-d. art. tínei
tinere
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tinerea
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerea
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinereasca
TINERÉSC, -EÁSCĂ, tinerești, adj. Care aparține tinereții sau persoanelor tinere, privitor la tinerețe sau la persoanele tinere; caracteristic tinereții sau persoanelor tinere. – Tânăr + suf. -esc. DOOM
tinerésc adj. m., f. tinereáscă; pl. m. și f. tineréști
tinereaua
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinereaua
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerei
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tinerei
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerei
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinereii
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinereii
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinereilor
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinereilor
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerel
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerel
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerele
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tinerele
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerele
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerele
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerelei
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerelei
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerelele
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerelele
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerelelor
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerelelor
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerelor
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tinerelul
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerelul
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerelule
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerelului
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerelului
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tineresc
TINERÉSC, -EÁSCĂ, tinerești, adj. Care aparține tinereții sau persoanelor tinere, privitor la tinerețe sau la persoanele tinere; caracteristic tinereții sau persoanelor tinere. – Tânăr + suf. -esc. DOOM
tinerésc adj. m., f. tinereáscă; pl. m. și f. tineréști
tinerescul
TINERÉSC, -EÁSCĂ, tinerești, adj. Care aparține tinereții sau persoanelor tinere, privitor la tinerețe sau la persoanele tinere; caracteristic tinereții sau persoanelor tinere. – Tânăr + suf. -esc. DOOM
tinerésc adj. m., f. tinereáscă; pl. m. și f. tineréști
tinerescului
TINERÉSC, -EÁSCĂ, tinerești, adj. Care aparține tinereții sau persoanelor tinere, privitor la tinerețe sau la persoanele tinere; caracteristic tinereții sau persoanelor tinere. – Tânăr + suf. -esc. DOOM
tinerésc adj. m., f. tinereáscă; pl. m. și f. tineréști
tineret
TINERÉT s. n. Mulțime de tineri, totalitatea tinerilor; tinerime, tinerețe (3). ♦ Totalitatea animalelor tinere de aceeași specie dintr-o gospodărie. – Tânăr + suf. -et. DOOM
tinerét s. n.
tineretul
TINERÉT s. n. Mulțime de tineri, totalitatea tinerilor; tinerime, tinerețe (3). ♦ Totalitatea animalelor tinere de aceeași specie dintr-o gospodărie. – Tânăr + suf. -et. DOOM
tinerét s. n.
tineretului
TINERÉT s. n. Mulțime de tineri, totalitatea tinerilor; tinerime, tinerețe (3). ♦ Totalitatea animalelor tinere de aceeași specie dintr-o gospodărie. – Tânăr + suf. -et. DOOM
tinerét s. n.
tinerește
TINEREȘTE adv. În felul tinerilor, ca tinerii. – Tânăr + suf. -ește. DOOM
tineréște adv.
tinerești
TINERÉSC, -EÁSCĂ, tinerești, adj. Care aparține tinereții sau persoanelor tinere, privitor la tinerețe sau la persoanele tinere; caracteristic tinereții sau persoanelor tinere. – Tânăr + suf. -esc. DOOM
tinerésc adj. m., f. tinereáscă; pl. m. și f. tineréști
tinereștii
TINERÉSC, -EÁSCĂ, tinerești, adj. Care aparține tinereții sau persoanelor tinere, privitor la tinerețe sau la persoanele tinere; caracteristic tinereții sau persoanelor tinere. – Tânăr + suf. -esc. DOOM
tinerésc adj. m., f. tinereáscă; pl. m. și f. tineréști
tinereștile
TINERÉSC, -EÁSCĂ, tinerești, adj. Care aparține tinereții sau persoanelor tinere, privitor la tinerețe sau la persoanele tinere; caracteristic tinereții sau persoanelor tinere. – Tânăr + suf. -esc. DOOM
tinerésc adj. m., f. tinereáscă; pl. m. și f. tineréști
tinereștilor
TINERÉSC, -EÁSCĂ, tinerești, adj. Care aparține tinereții sau persoanelor tinere, privitor la tinerețe sau la persoanele tinere; caracteristic tinereții sau persoanelor tinere. – Tânăr + suf. -esc. DOOM
tinerésc adj. m., f. tinereáscă; pl. m. și f. tineréști
tinerețe
TINERÉȚE, tinereți, s. f. 1. Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate. ♦ Perioada de început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tânăr (caracterizată prin vigoare, prospețime, avânt). 3. Oameni tineri; tineret. – Tânăr + suf. -ețe. DOOM
tineréțe s. f., art. tineréțea, g.-d. art. tineréții; pl. tineréți, art. tineréțile
tinerețea
TINERÉȚE, tinereți, s. f. 1. Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate. ♦ Perioada de început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tânăr (caracterizată prin vigoare, prospețime, avânt). 3. Oameni tineri; tineret. – Tânăr + suf. -ețe. DOOM
tineréțe s. f., art. tineréțea, g.-d. art. tineréții; pl. tineréți, art. tineréțile
tinereței
TINERÉȚE, tinereți, s. f. 1. Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate. ♦ Perioada de început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tânăr (caracterizată prin vigoare, prospețime, avânt). 3. Oameni tineri; tineret. – Tânăr + suf. -ețe. DOOM
tineréțe s. f., art. tineréțea, g.-d. art. tineréții; pl. tineréți, art. tineréțile
tinerețele
TINERÉȚE, tinereți, s. f. 1. Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate. ♦ Perioada de început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tânăr (caracterizată prin vigoare, prospețime, avânt). 3. Oameni tineri; tineret. – Tânăr + suf. -ețe. DOOM
tineréțe s. f., art. tineréțea, g.-d. art. tineréții; pl. tineréți, art. tineréțile
tinerețelor
TINERÉȚE, tinereți, s. f. 1. Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate. ♦ Perioada de început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tânăr (caracterizată prin vigoare, prospețime, avânt). 3. Oameni tineri; tineret. – Tânăr + suf. -ețe. DOOM
tineréțe s. f., art. tineréțea, g.-d. art. tineréții; pl. tineréți, art. tineréțile
tinereți
TINERÉȚE, tinereți, s. f. 1. Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate. ♦ Perioada de început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tânăr (caracterizată prin vigoare, prospețime, avânt). 3. Oameni tineri; tineret. – Tânăr + suf. -ețe. DOOM
tineréțe s. f., art. tineréțea, g.-d. art. tineréții; pl. tineréți, art. tineréțile
tinereții
TINERÉȚE, tinereți, s. f. 1. Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate. ♦ Perioada de început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tânăr (caracterizată prin vigoare, prospețime, avânt). 3. Oameni tineri; tineret. – Tânăr + suf. -ețe. DOOM
tineréțe s. f., art. tineréțea, g.-d. art. tineréții; pl. tineréți, art. tineréțile
tinerețile
TINERÉȚE, tinereți, s. f. 1. Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate. ♦ Perioada de început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tânăr (caracterizată prin vigoare, prospețime, avânt). 3. Oameni tineri; tineret. – Tânăr + suf. -ețe. DOOM
tineréțe s. f., art. tineréțea, g.-d. art. tineréții; pl. tineréți, art. tineréțile
tinereților
TINERÉȚE, tinereți, s. f. 1. Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate. ♦ Perioada de început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tânăr (caracterizată prin vigoare, prospețime, avânt). 3. Oameni tineri; tineret. – Tânăr + suf. -ețe. DOOM
tineréțe s. f., art. tineréțea, g.-d. art. tineréții; pl. tineréți, art. tineréțile
tinereță
TINERÉȚĂ s. f. v. tinerețe.
tineri
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tinerica
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerica
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui tânăr. – Tânăr + suf. -el. DOOM
tinerél adj. m., s. m., pl. tineréi; adj. f., s. f. tinerícă/tinereá, pl. tineréle, art. tinerélele
tinerii
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tinerilor
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tinerime
TINERÍME s. f. Tineret. – Tânăr + suf. -ime. DOOM
tineríme s. f., g.-d. art. tinerímii
tinerimea
TINERÍME s. f. Tineret. – Tânăr + suf. -ime. DOOM
tineríme s. f., g.-d. art. tinerímii
tinerimi
TINERÍME s. f. Tineret. – Tânăr + suf. -ime. DOOM
tineríme s. f., g.-d. art. tinerímii
tinerimii
TINERÍME s. f. Tineret. – Tânăr + suf. -ime. DOOM
tineríme s. f., g.-d. art. tinerímii
tinerior
TINERIÓR, -OÁRĂ, tineriori, -oare, s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui tânăr. [Pr.: -rior]
tineta
TINÉTĂ, tinete, s. f. Putină mică, hârdău care servește, în anumite locuri, la colectarea și transportul materiilor fecale. – Din fr. tinette. DOOM
tinétă (putină, hârdău) s. f., g.-d. art. tinétei; pl. tinéte
tinete
TINÉTĂ, tinete, s. f. Putină mică, hârdău care servește, în anumite locuri, la colectarea și transportul materiilor fecale. – Din fr. tinette. DOOM
tinétă (putină, hârdău) s. f., g.-d. art. tinétei; pl. tinéte
tinetei
TINÉTĂ, tinete, s. f. Putină mică, hârdău care servește, în anumite locuri, la colectarea și transportul materiilor fecale. – Din fr. tinette. DOOM
tinétă (putină, hârdău) s. f., g.-d. art. tinétei; pl. tinéte
tinetele
TINÉTĂ, tinete, s. f. Putină mică, hârdău care servește, în anumite locuri, la colectarea și transportul materiilor fecale. – Din fr. tinette. DOOM
tinétă (putină, hârdău) s. f., g.-d. art. tinétei; pl. tinéte
tinetelor
TINÉTĂ, tinete, s. f. Putină mică, hârdău care servește, în anumite locuri, la colectarea și transportul materiilor fecale. – Din fr. tinette. DOOM
tinétă (putină, hârdău) s. f., g.-d. art. tinétei; pl. tinéte
ting
TING interj. (Repetat) Cuvânt care imită sunetul clopoțeilor sau al tălăngii. – Onomatopee. DOOM
ting interj.
tinge
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Popular) A muia (pîine sau mămăligă) în grăsime, în sos etc. pentru a mînca. Înghițea felie după felie și întingea în topitură bucăți mari de mămăligă, pe care le căptușea apoi cu brînză. SADOVEANU, B. 95. ◊ Absol. Moș Căpățînă începu a întinge și el în mojdeiul pe sfîrșite. HOGAȘ, M. N. 197. Decît să înting în unt Și să mă uit în pămînt, Mai bine-oi întinge-n sare Și m-oi uita la soare. SEVASTOS, N. 28. ♦ (Cu privire la alte obiecte) A muia ușor într-un lichid. Condicaru în picioare îi citea jălbile, întingînd, din vreme în vreme, condeiul de pană de gîscă în călimările de la brîu. GHICA, S. 7. – Forme gramaticale: perf. s. întinsei, part. întins. – Variantă: tínge (DUMITRIU, N. 17) vb. III.
tinghilă
TINGHÍLĂ, tinghile, s. f. (Reg.) Lamă de cuțit.
tingire
TINGÍRE, tingiri, s. f. Vas adânc (de aramă sau de fontă) în care se gătește mâncarea. – Din tc. tencere. DOOM
tingíre s. f., g.-d. art. tingírii; pl. tingíri
tingirea
TINGÍRE, tingiri, s. f. Vas adânc (de aramă sau de fontă) în care se gătește mâncarea. – Din tc. tencere. DOOM
tingíre s. f., g.-d. art. tingírii; pl. tingíri
tingiri
TINGÍRE, tingiri, s. f. Vas adânc (de aramă sau de fontă) în care se gătește mâncarea. – Din tc. tencere. DOOM
tingíre s. f., g.-d. art. tingírii; pl. tingíri
tingirii
TINGÍRE, tingiri, s. f. Vas adânc (de aramă sau de fontă) în care se gătește mâncarea. – Din tc. tencere. DOOM
tingíre s. f., g.-d. art. tingírii; pl. tingíri
tingirile
TINGÍRE, tingiri, s. f. Vas adânc (de aramă sau de fontă) în care se gătește mâncarea. – Din tc. tencere. DOOM
tingíre s. f., g.-d. art. tingírii; pl. tingíri
tingirilor
TINGÍRE, tingiri, s. f. Vas adânc (de aramă sau de fontă) în care se gătește mâncarea. – Din tc. tencere. DOOM
tingíre s. f., g.-d. art. tingírii; pl. tingíri
tinichea
TINICHEÁ, tinichele, s. f. 1. Placă sau foaie subțire de tablă de oțel având diverse utilizări. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioară. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) tinichea = a fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) lipsit de orice bun material. 2. Cutie, vas, recipient făcut din tablă. 3. (Depr.) Decorație, medalie. 4. (Reg.) Scândură subțire (de brad). – Din tc. teneke. DOOM
tinicheá s. f., art. tinicheáua, g.-d. art. tinichélei; (obiecte) pl. tinichéle, art. tinichélele
tinicheaua
TINICHEÁ, tinichele, s. f. 1. Placă sau foaie subțire de tablă de oțel având diverse utilizări. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioară. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) tinichea = a fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) lipsit de orice bun material. 2. Cutie, vas, recipient făcut din tablă. 3. (Depr.) Decorație, medalie. 4. (Reg.) Scândură subțire (de brad). – Din tc. teneke. DOOM
tinicheá s. f., art. tinicheáua, g.-d. art. tinichélei; (obiecte) pl. tinichéle, art. tinichélele
tinichele
TINICHEÁ, tinichele, s. f. 1. Placă sau foaie subțire de tablă de oțel având diverse utilizări. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioară. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) tinichea = a fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) lipsit de orice bun material. 2. Cutie, vas, recipient făcut din tablă. 3. (Depr.) Decorație, medalie. 4. (Reg.) Scândură subțire (de brad). – Din tc. teneke. DOOM
tinicheá s. f., art. tinicheáua, g.-d. art. tinichélei; (obiecte) pl. tinichéle, art. tinichélele
tinichelei
TINICHEÁ, tinichele, s. f. 1. Placă sau foaie subțire de tablă de oțel având diverse utilizări. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioară. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) tinichea = a fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) lipsit de orice bun material. 2. Cutie, vas, recipient făcut din tablă. 3. (Depr.) Decorație, medalie. 4. (Reg.) Scândură subțire (de brad). – Din tc. teneke. DOOM
tinicheá s. f., art. tinicheáua, g.-d. art. tinichélei; (obiecte) pl. tinichéle, art. tinichélele
tinichelele
TINICHEÁ, tinichele, s. f. 1. Placă sau foaie subțire de tablă de oțel având diverse utilizări. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioară. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) tinichea = a fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) lipsit de orice bun material. 2. Cutie, vas, recipient făcut din tablă. 3. (Depr.) Decorație, medalie. 4. (Reg.) Scândură subțire (de brad). – Din tc. teneke. DOOM
tinicheá s. f., art. tinicheáua, g.-d. art. tinichélei; (obiecte) pl. tinichéle, art. tinichélele
tinichelelor
TINICHEÁ, tinichele, s. f. 1. Placă sau foaie subțire de tablă de oțel având diverse utilizări. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioară. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) tinichea = a fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) lipsit de orice bun material. 2. Cutie, vas, recipient făcut din tablă. 3. (Depr.) Decorație, medalie. 4. (Reg.) Scândură subțire (de brad). – Din tc. teneke. DOOM
tinicheá s. f., art. tinicheáua, g.-d. art. tinichélei; (obiecte) pl. tinichéle, art. tinichélele
tinicheluța
TINICHELÚȚĂ, tinicheluțe, s. f. Diminutiv al lui tinichea. – Tinichea + suf. -eluță. DOOM
tinichelúță s. f., g.-d. art. tinichelúței; pl. tinichelúțe
tinicheluțe
TINICHELÚȚĂ, tinicheluțe, s. f. Diminutiv al lui tinichea. – Tinichea + suf. -eluță. DOOM
tinichelúță s. f., g.-d. art. tinichelúței; pl. tinichelúțe
tinicheluței
TINICHELÚȚĂ, tinicheluțe, s. f. Diminutiv al lui tinichea. – Tinichea + suf. -eluță. DOOM
tinichelúță s. f., g.-d. art. tinichelúței; pl. tinichelúțe
tinicheluțele
TINICHELÚȚĂ, tinicheluțe, s. f. Diminutiv al lui tinichea. – Tinichea + suf. -eluță. DOOM
tinichelúță s. f., g.-d. art. tinichelúței; pl. tinichelúțe
tinicheluțelor
TINICHELÚȚĂ, tinicheluțe, s. f. Diminutiv al lui tinichea. – Tinichea + suf. -eluță. DOOM
tinichelúță s. f., g.-d. art. tinichelúței; pl. tinichelúțe
tinichigeria
TINICHIGERÍE, (2) tinichigerii, s. f. 1. Meseria tinichigiului. 2. Atelierul sau prăvălia tinichigiului. – Tinichigiu + suf. -erie. DOOM
tinichigeríe s. f., art. tinichigería, g.-d. art. tinichigeríei; (ateliere) pl. tinichigeríi, art. tinichigeríile
tinichigerie
TINICHIGERÍE, (2) tinichigerii, s. f. 1. Meseria tinichigiului. 2. Atelierul sau prăvălia tinichigiului. – Tinichigiu + suf. -erie. DOOM
tinichigeríe s. f., art. tinichigería, g.-d. art. tinichigeríei; (ateliere) pl. tinichigeríi, art. tinichigeríile
tinichigeriei
TINICHIGERÍE, (2) tinichigerii, s. f. 1. Meseria tinichigiului. 2. Atelierul sau prăvălia tinichigiului. – Tinichigiu + suf. -erie. DOOM
tinichigeríe s. f., art. tinichigería, g.-d. art. tinichigeríei; (ateliere) pl. tinichigeríi, art. tinichigeríile
tinichigerii
TINICHIGERÍE, (2) tinichigerii, s. f. 1. Meseria tinichigiului. 2. Atelierul sau prăvălia tinichigiului. – Tinichigiu + suf. -erie. DOOM
tinichigeríe s. f., art. tinichigería, g.-d. art. tinichigeríei; (ateliere) pl. tinichigeríi, art. tinichigeríile
tinichigeriile
TINICHIGERÍE, (2) tinichigerii, s. f. 1. Meseria tinichigiului. 2. Atelierul sau prăvălia tinichigiului. – Tinichigiu + suf. -erie. DOOM
tinichigeríe s. f., art. tinichigería, g.-d. art. tinichigeríei; (ateliere) pl. tinichigeríi, art. tinichigeríile
tinichigeriilor
TINICHIGERÍE, (2) tinichigerii, s. f. 1. Meseria tinichigiului. 2. Atelierul sau prăvălia tinichigiului. – Tinichigiu + suf. -erie. DOOM
tinichigeríe s. f., art. tinichigería, g.-d. art. tinichigeríei; (ateliere) pl. tinichigeríi, art. tinichigeríile
tinichigii
TINICHIGÍU, tinichigii, s. m. Meseriaș, muncitor care lucrează sau repară obiecte de tinichea, sârmă, bare metalice etc. – Din tc. tenekeci. DOOM
tinichigíu s. m., art. tinichigíul; pl. tinichigíi, art. tinichigíii (-gi-ii)
tinichigiii
TINICHIGÍU, tinichigii, s. m. Meseriaș, muncitor care lucrează sau repară obiecte de tinichea, sârmă, bare metalice etc. – Din tc. tenekeci. DOOM
tinichigíu s. m., art. tinichigíul; pl. tinichigíi, art. tinichigíii (-gi-ii)
tinichigiilor
TINICHIGÍU, tinichigii, s. m. Meseriaș, muncitor care lucrează sau repară obiecte de tinichea, sârmă, bare metalice etc. – Din tc. tenekeci. DOOM
tinichigíu s. m., art. tinichigíul; pl. tinichigíi, art. tinichigíii (-gi-ii)
tinichigiu
TINICHIGÍU, tinichigii, s. m. Meseriaș, muncitor care lucrează sau repară obiecte de tinichea, sârmă, bare metalice etc. – Din tc. tenekeci. DOOM
tinichigíu s. m., art. tinichigíul; pl. tinichigíi, art. tinichigíii (-gi-ii)
tinichigiul
TINICHIGÍU, tinichigii, s. m. Meseriaș, muncitor care lucrează sau repară obiecte de tinichea, sârmă, bare metalice etc. – Din tc. tenekeci. DOOM
tinichigíu s. m., art. tinichigíul; pl. tinichigíi, art. tinichigíii (-gi-ii)
tinichigiului
TINICHIGÍU, tinichigii, s. m. Meseriaș, muncitor care lucrează sau repară obiecte de tinichea, sârmă, bare metalice etc. – Din tc. tenekeci. DOOM
tinichigíu s. m., art. tinichigíul; pl. tinichigíi, art. tinichigíii (-gi-ii)
tinoasa
TINÓS, -OÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Înv. și reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os. DOOM
tinós (înv., reg.) adj. m., pl. tinóși; f. tinoásă, pl. tinoáse
tinoase
TINÓS, -OÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Înv. și reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os. DOOM
tinós (înv., reg.) adj. m., pl. tinóși; f. tinoásă, pl. tinoáse
tinoasei
TINÓS, -OÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Înv. și reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os. DOOM
tinós (înv., reg.) adj. m., pl. tinóși; f. tinoásă, pl. tinoáse
tinoasele
TINÓS, -OÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Înv. și reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os. DOOM
tinós (înv., reg.) adj. m., pl. tinóși; f. tinoásă, pl. tinoáse
tinoaselor
TINÓS, -OÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Înv. și reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os. DOOM
tinós (înv., reg.) adj. m., pl. tinóși; f. tinoásă, pl. tinoáse
tinos
TINÓS, -OÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Înv. și reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os. DOOM
tinós (înv., reg.) adj. m., pl. tinóși; f. tinoásă, pl. tinoáse
tinosul
TINÓS, -OÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Înv. și reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os. DOOM
tinós (înv., reg.) adj. m., pl. tinóși; f. tinoásă, pl. tinoáse
tinosului
TINÓS, -OÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Înv. și reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os. DOOM
tinós (înv., reg.) adj. m., pl. tinóși; f. tinoásă, pl. tinoáse
tinovă
TINÓVĂ, tinove, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos (unde cresc plante de baltă). – Din tină + suf. -ovă.
tinoși
TINÓS, -OÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Înv. și reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os. DOOM
tinós (înv., reg.) adj. m., pl. tinóși; f. tinoásă, pl. tinoáse
tinoșii
TINÓS, -OÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Înv. și reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os. DOOM
tinós (înv., reg.) adj. m., pl. tinóși; f. tinoásă, pl. tinoáse
tinoșilor
TINÓS, -OÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Înv. și reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os. DOOM
tinós (înv., reg.) adj. m., pl. tinóși; f. tinoásă, pl. tinoáse
tins
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinse
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinsei
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinseră
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinserăm
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinserăți
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinsese
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinsesem
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinseseră
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinseserăm
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinseserăți
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinseseși
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinseseți
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinseși
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tintometre
TINTOMÉTRU, tintometre, s. n. Tip de colorimetru în care culoarea (concentrația) unei soluții se determină prin compararea ei cu sticle-etalon colorate. – Din germ. Tintometer. DOOM
tintométru (-me-tru) s. n., art. tintométrul; pl. tintométre
tintometrele
TINTOMÉTRU, tintometre, s. n. Tip de colorimetru în care culoarea (concentrația) unei soluții se determină prin compararea ei cu sticle-etalon colorate. – Din germ. Tintometer. DOOM
tintométru (-me-tru) s. n., art. tintométrul; pl. tintométre
tintometrelor
TINTOMÉTRU, tintometre, s. n. Tip de colorimetru în care culoarea (concentrația) unei soluții se determină prin compararea ei cu sticle-etalon colorate. – Din germ. Tintometer. DOOM
tintométru (-me-tru) s. n., art. tintométrul; pl. tintométre
tintometru
TINTOMÉTRU, tintometre, s. n. Tip de colorimetru în care culoarea (concentrația) unei soluții se determină prin compararea ei cu sticle-etalon colorate. – Din germ. Tintometer. DOOM
tintométru (-me-tru) s. n., art. tintométrul; pl. tintométre
tintometrul
TINTOMÉTRU, tintometre, s. n. Tip de colorimetru în care culoarea (concentrația) unei soluții se determină prin compararea ei cu sticle-etalon colorate. – Din germ. Tintometer. DOOM
tintométru (-me-tru) s. n., art. tintométrul; pl. tintométre
tintometrului
TINTOMÉTRU, tintometre, s. n. Tip de colorimetru în care culoarea (concentrația) unei soluții se determină prin compararea ei cu sticle-etalon colorate. – Din germ. Tintometer. DOOM
tintométru (-me-tru) s. n., art. tintométrul; pl. tintométre
tintă
tíntă (-te), s. f. – (Banat) Cerneală. Germ. Tinte (Candrea).
tinz
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinzeică
TINZÉICĂ, tinzeici, s. f. Tindeche. – Din tind[eche] (după întinde, întinz) + suf. -eică.
tinzi
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinzând
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinzînd
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinză
TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde). DOOM
tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins
tinăr
TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener). DOOM
tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere
tio
TIO interj. (Reg.) Strigăt cu care se gonește un animal. – Onomatopee. DOOM
tio (reg.) interj.
tio
TIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sulf”, „cu (care conține) sulf”. [Pron. ti-o-. / < fr. thio-, it. tio-, cf. gr. theion].
tioacă
TIOÁCĂ, tioace, s. f. (Reg.) Cap, căpățână, țeastă, tigvă. [Pr.: tioa-]
tioalcool
TIOALCOÓL s.m. (Chim.) Mercaptan; tiol. [< fr. thioalcool]. DOOM
tioalcoól (ti-o-) s. m., pl. tioalcoóli
tioalcooli
TIOALCOÓL s.m. (Chim.) Mercaptan; tiol. [< fr. thioalcool]. DOOM
tioalcoól (ti-o-) s. m., pl. tioalcoóli
tioalcoolii
TIOALCOÓL s.m. (Chim.) Mercaptan; tiol. [< fr. thioalcool]. DOOM
tioalcoól (ti-o-) s. m., pl. tioalcoóli
tioalcoolilor
TIOALCOÓL s.m. (Chim.) Mercaptan; tiol. [< fr. thioalcool]. DOOM
tioalcoól (ti-o-) s. m., pl. tioalcoóli
tioalcoolul
TIOALCOÓL s.m. (Chim.) Mercaptan; tiol. [< fr. thioalcool]. DOOM
tioalcoól (ti-o-) s. m., pl. tioalcoóli
tioalcoolului
TIOALCOÓL s.m. (Chim.) Mercaptan; tiol. [< fr. thioalcool]. DOOM
tioalcoól (ti-o-) s. m., pl. tioalcoóli
tiobrăi
TIOBRĂÍ, tiobrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tiohăi. [Pr.: tio-]
tiocianat
TIOCIANÁT s.m. Sulfocianură. [< fr. thiocyanate]. DOOM
tiocianát (ti-o-ci-a-) s. m., pl. tiocianáți
tiocianatul
TIOCIANÁT s.m. Sulfocianură. [< fr. thiocyanate]. DOOM
tiocianát (ti-o-ci-a-) s. m., pl. tiocianáți
tiocianatului
TIOCIANÁT s.m. Sulfocianură. [< fr. thiocyanate]. DOOM
tiocianát (ti-o-ci-a-) s. m., pl. tiocianáți
tiocianați
TIOCIANÁT s.m. Sulfocianură. [< fr. thiocyanate]. DOOM
tiocianát (ti-o-ci-a-) s. m., pl. tiocianáți
tiocianații
TIOCIANÁT s.m. Sulfocianură. [< fr. thiocyanate]. DOOM
tiocianát (ti-o-ci-a-) s. m., pl. tiocianáți
tiocianaților
TIOCIANÁT s.m. Sulfocianură. [< fr. thiocyanate]. DOOM
tiocianát (ti-o-ci-a-) s. m., pl. tiocianáți
tiocol
TIOCÓL, tiocoli, s. m. (Chim.) Produs sintetic asemănător prin unele proprietăți cu cauciucul. [Pr.: ti-o-] – Din fr. thiokol, germ. Tiokol. DOOM
!tiocól (ti-o-) s. m., pl. tiocóli
tiocoli
TIOCÓL, tiocoli, s. m. (Chim.) Produs sintetic asemănător prin unele proprietăți cu cauciucul. [Pr.: ti-o-] – Din fr. thiokol, germ. Tiokol. DOOM
!tiocól (ti-o-) s. m., pl. tiocóli
tiocolii
TIOCÓL, tiocoli, s. m. (Chim.) Produs sintetic asemănător prin unele proprietăți cu cauciucul. [Pr.: ti-o-] – Din fr. thiokol, germ. Tiokol. DOOM
!tiocól (ti-o-) s. m., pl. tiocóli
tiocolilor
TIOCÓL, tiocoli, s. m. (Chim.) Produs sintetic asemănător prin unele proprietăți cu cauciucul. [Pr.: ti-o-] – Din fr. thiokol, germ. Tiokol. DOOM
!tiocól (ti-o-) s. m., pl. tiocóli
tiocolul
TIOCÓL, tiocoli, s. m. (Chim.) Produs sintetic asemănător prin unele proprietăți cu cauciucul. [Pr.: ti-o-] – Din fr. thiokol, germ. Tiokol. DOOM
!tiocól (ti-o-) s. m., pl. tiocóli
tiocolului
TIOCÓL, tiocoli, s. m. (Chim.) Produs sintetic asemănător prin unele proprietăți cu cauciucul. [Pr.: ti-o-] – Din fr. thiokol, germ. Tiokol. DOOM
!tiocól (ti-o-) s. m., pl. tiocóli
tiofen
TIOFÉN s.n. (Chim.) Substanță organică, cu însușiri asemănătoare benzenului, care se găsește în gudroanele de la distilarea cărbunilor de pământ. [< fr. thiophène, it. tiofene].
tiogen
TIOGÉN, -Ă adj. (Despre coloranți) Care conține sulf. [Cf. it. tiogeno].
tiohaha
TIOHAHÁ interj. (Reg.) Tio. [Pr.: tio-]
tiohăi
TIOHĂÍ, tiohăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alunga un animal cu strigătul „tio”; a huidui (oameni, animale). [Pr.: tio-. – Var.: tiuí vb. IV] – Din tio. DOOM
tiohăí (reg.) (tio-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tiohăiésc, imperf. 3 sg. tiohăiá; conj. prez. 3 să tiohăiáscă
tiohăire
TIOHĂÍ, tiohăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alunga un animal cu strigătul „tio”; a huidui (oameni, animale). [Pr.: tio-. – Var.: tiuí vb. IV] – Din tio.
tiohăit
TIOHĂÍ, tiohăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alunga un animal cu strigătul „tio”; a huidui (oameni, animale). [Pr.: tio-. – Var.: tiuí vb. IV] – Din tio.
tiohăit
TIOHĂÍT, tiohăituri, s. n. Faptul de a tiohăi. [Pr.: tio-]
tiol
TIÓL, tioli, s. m. Mercaptan. [Pr.: ti-ol] – Din fr. thiol. DOOM
tiól s. m., pl. tióli
tioli
TIÓL, tioli, s. m. Mercaptan. [Pr.: ti-ol] – Din fr. thiol. DOOM
tiól s. m., pl. tióli
tiolii
TIÓL, tioli, s. m. Mercaptan. [Pr.: ti-ol] – Din fr. thiol. DOOM
tiól s. m., pl. tióli
tiolilor
TIÓL, tioli, s. m. Mercaptan. [Pr.: ti-ol] – Din fr. thiol. DOOM
tiól s. m., pl. tióli
tiolul
TIÓL, tioli, s. m. Mercaptan. [Pr.: ti-ol] – Din fr. thiol. DOOM
tiól s. m., pl. tióli
tiolului
TIÓL, tioli, s. m. Mercaptan. [Pr.: ti-ol] – Din fr. thiol. DOOM
tiól s. m., pl. tióli
tione
Tione = Thyone.
tiosulfat
TIOSULFÁT s.m. Hiposulfit. [< fr. thiosulfate]. DOOM
tiosulfát (ti-o-) s. m., pl. tiosulfáți
tiosulfatul
TIOSULFÁT s.m. Hiposulfit. [< fr. thiosulfate]. DOOM
tiosulfát (ti-o-) s. m., pl. tiosulfáți
tiosulfatului
TIOSULFÁT s.m. Hiposulfit. [< fr. thiosulfate]. DOOM
tiosulfát (ti-o-) s. m., pl. tiosulfáți
tiosulfați
TIOSULFÁT s.m. Hiposulfit. [< fr. thiosulfate]. DOOM
tiosulfát (ti-o-) s. m., pl. tiosulfáți
tiosulfații
TIOSULFÁT s.m. Hiposulfit. [< fr. thiosulfate]. DOOM
tiosulfát (ti-o-) s. m., pl. tiosulfáți
tiosulfaților
TIOSULFÁT s.m. Hiposulfit. [< fr. thiosulfate]. DOOM
tiosulfát (ti-o-) s. m., pl. tiosulfáți
tiosulfuric
TIOSULFÚRIC adj.m. Acid tiosulfuric = acid hiposulfuros. [< fr. thiosulfurique].
tiouree
TIOURÉE s. f. Substanță organică, incoloră, solubilă în apă, folosită la fabricarea unor medicamente sau a unor materiale plastice. [Pr.: ti-o-u-] – Din fr. thio-urée. DOOM
tiourée (ti-o-u-) s. f., art. tiouréea, g.-d. tiourée, art. tiouréei
tioureea
TIOURÉE s. f. Substanță organică, incoloră, solubilă în apă, folosită la fabricarea unor medicamente sau a unor materiale plastice. [Pr.: ti-o-u-] – Din fr. thio-urée. DOOM
tiourée (ti-o-u-) s. f., art. tiouréea, g.-d. tiourée, art. tiouréei
tioureei
TIOURÉE s. f. Substanță organică, incoloră, solubilă în apă, folosită la fabricarea unor medicamente sau a unor materiale plastice. [Pr.: ti-o-u-] – Din fr. thio-urée. DOOM
tiourée (ti-o-u-) s. f., art. tiouréea, g.-d. tiourée, art. tiouréei
tip
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
tip
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
tipa
TÍPA interj. (Repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cineva care umblă desculț sau pășește foarte ușor. – Onomatopee. DOOM
típa-típa v. típa
tipa
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
tipar
TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ. DOOM
tipár s. n., pl. tipáre
tipare
TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ. DOOM
tipár s. n., pl. tipáre
tiparele
TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ. DOOM
tipár s. n., pl. tipáre
tiparelor
TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ. DOOM
tipár s. n., pl. tipáre
tiparnic
TIPÁRNIC, -Ă, tiparnici, -e, s. m. și f. (Învechit) Tipograf.
tiparnița
TIPÁRNIȚĂ, tiparnițe, s. f. (Înv.) Tipografie (rudimentară). – Tiparnă (înv. „tipografie” < sl.) + suf. -iță. DOOM
tipárniță (înv.) s. f., g.-d. art. tipárniței; pl. tipárnițe
tiparnițe
TIPÁRNIȚĂ, tiparnițe, s. f. (Înv.) Tipografie (rudimentară). – Tiparnă (înv. „tipografie” < sl.) + suf. -iță. DOOM
tipárniță (înv.) s. f., g.-d. art. tipárniței; pl. tipárnițe
tiparniței
TIPÁRNIȚĂ, tiparnițe, s. f. (Înv.) Tipografie (rudimentară). – Tiparnă (înv. „tipografie” < sl.) + suf. -iță. DOOM
tipárniță (înv.) s. f., g.-d. art. tipárniței; pl. tipárnițe
tiparnițele
TIPÁRNIȚĂ, tiparnițe, s. f. (Înv.) Tipografie (rudimentară). – Tiparnă (înv. „tipografie” < sl.) + suf. -iță. DOOM
tipárniță (înv.) s. f., g.-d. art. tipárniței; pl. tipárnițe
tiparnițelor
TIPÁRNIȚĂ, tiparnițe, s. f. (Înv.) Tipografie (rudimentară). – Tiparnă (înv. „tipografie” < sl.) + suf. -iță. DOOM
tipárniță (înv.) s. f., g.-d. art. tipárniței; pl. tipárnițe
tiparnă
TIPÁRNĂ, tiparne, s. f. (Învechit) Tipografie, imprimerie; tiparniță.
tiparoasă
TIPAROÁSĂ s. f. v. chiparoasă.
tiparul
TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ. DOOM
tipár s. n., pl. tipáre
tiparului
TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ. DOOM
tipár s. n., pl. tipáre
tipe
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
tipea
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipeai
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipeam
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipească
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipeau
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipeați
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipei
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
tipelciui
TIPELCIUÍ, tipelciuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A frămînta mămăliga în mîini. ♦ A frămînta lutul cu picioarele pînă devine glodos (și bun de folosit la lipit pereții sau podeaua casei).
tipele
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
tipelor
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
tipesa
TIPÉSĂ, tipese, s. f. (Fam.) Persoană de sex feminin (cu relații și comportări dubioase). – Din fr. typesse. DOOM
tipésă (fam.) s. f., g.-d. art. tipései; pl. tipése
tipesc
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipese
TIPÉSĂ, tipese, s. f. (Fam.) Persoană de sex feminin (cu relații și comportări dubioase). – Din fr. typesse. DOOM
tipésă (fam.) s. f., g.-d. art. tipései; pl. tipése
tipesei
TIPÉSĂ, tipese, s. f. (Fam.) Persoană de sex feminin (cu relații și comportări dubioase). – Din fr. typesse. DOOM
tipésă (fam.) s. f., g.-d. art. tipései; pl. tipése
tipesele
TIPÉSĂ, tipese, s. f. (Fam.) Persoană de sex feminin (cu relații și comportări dubioase). – Din fr. typesse. DOOM
tipésă (fam.) s. f., g.-d. art. tipései; pl. tipése
tipeselor
TIPÉSĂ, tipese, s. f. (Fam.) Persoană de sex feminin (cu relații și comportări dubioase). – Din fr. typesse. DOOM
tipésă (fam.) s. f., g.-d. art. tipései; pl. tipése
tipește
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipești
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipi
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
tipi
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipia
TIPÍE, tipii, s. f. (Reg.) Colină cu vârful teșit, de forma unui trunchi de con. – Et. nec. DOOM
tipíe s. f., art. tipía, g.-d. art. tipíei; pl. tipíi, art. tipíile
tipic
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus. DOOM
tipíc2 s. n., pl. tipícuri
tipic
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.
tipica
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus. DOOM
tipíc2 s. n., pl. tipícuri
tipicale
TIPICÁLE s. f. pl. Cîntări pentru anumite servicii religioase. După aceasta cîntăreții sau corul cîntă tipicalele. La TDRG.
tipicar
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar. DOOM
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre
tipicara
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar. DOOM
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre
tipicare
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar. DOOM
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre
tipicarei
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar. DOOM
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre
tipicarele
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar. DOOM
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre
tipicarelor
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar. DOOM
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre
tipicari
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar. DOOM
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre
tipicarii
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar. DOOM
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre
tipicarilor
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar. DOOM
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre
tipicarul
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar. DOOM
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre
tipicarului
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar. DOOM
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre
tipice
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus. DOOM
tipíc2 s. n., pl. tipícuri
tipicei
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus. DOOM
tipíc2 s. n., pl. tipícuri
tipicele
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus. DOOM
tipíc2 s. n., pl. tipícuri
tipicelor
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus. DOOM
tipíc2 s. n., pl. tipícuri
tipici
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus. DOOM
tipíc2 s. n., pl. tipícuri
tipicii
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus. DOOM
tipíc2 s. n., pl. tipícuri
tipicilor
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus. DOOM
tipíc2 s. n., pl. tipícuri
tipicitate
TIPICITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este tipic2. – Tipic2 + suf. -itate.
tipicitatea
TIPICITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este tipic2. – Tipic2 + suf. -itate.
tipicități
TIPICITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este tipic2. – Tipic2 + suf. -itate.
tipicității
TIPICITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este tipic2. – Tipic2 + suf. -itate.
tipicul
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus. DOOM
tipíc2 s. n., pl. tipícuri
tipicul
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.
tipicului
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus. DOOM
tipíc2 s. n., pl. tipícuri
tipicului
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.
tipicuri
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.
tipicurile
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.
tipicurilor
TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.
tipicăreasă
TIPICĂREÁSĂ, tipicărese, s. f. Călugăriță care are grijă ca ritualul să se săvîrșească după tipic. Schimbă pe furiș zăloaga de la octoihul cel mare, trecînd-o peste cîteva foi mai înainte de unde o așezase tipicăreasa. STĂNOIU, C. I. 199.
tipie
TIPÍE, tipii, s. f. (Reg.) Colină cu vârful teșit, de forma unui trunchi de con. – Et. nec. DOOM
tipíe s. f., art. tipía, g.-d. art. tipíei; pl. tipíi, art. tipíile
tipie
-TIPÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „procedeu de imprimare tipografică”. [Cf. fr. -typie, it. -tipia, gr. -typia < typos].
tipiei
TIPÍE, tipii, s. f. (Reg.) Colină cu vârful teșit, de forma unui trunchi de con. – Et. nec. DOOM
tipíe s. f., art. tipía, g.-d. art. tipíei; pl. tipíi, art. tipíile
tipii
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
tipii
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipii
TIPÍE, tipii, s. f. (Reg.) Colină cu vârful teșit, de forma unui trunchi de con. – Et. nec. DOOM
tipíe s. f., art. tipía, g.-d. art. tipíei; pl. tipíi, art. tipíile
tipiile
TIPÍE, tipii, s. f. (Reg.) Colină cu vârful teșit, de forma unui trunchi de con. – Et. nec. DOOM
tipíe s. f., art. tipía, g.-d. art. tipíei; pl. tipíi, art. tipíile
tipiilor
TIPÍE, tipii, s. f. (Reg.) Colină cu vârful teșit, de forma unui trunchi de con. – Et. nec. DOOM
tipíe s. f., art. tipía, g.-d. art. tipíei; pl. tipíi, art. tipíile
tipilor
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
tipim
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipind
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipire
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipire
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îngrădi, a limita; a constrânge.
tipiră
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipirăm
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipirăți
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipise
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipisem
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipiseră
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipiserăm
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipiserăți
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipiseși
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipiseți
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipit
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipit
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îngrădi, a limita; a constrânge.
tipiza
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizai
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizam
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizant
TIPIZÁNT, -Ă adj. Care tipizează. [Cf. it. tipizzante].
tipizanta
TIPIZÁNT, -Ă adj. Care tipizează. [Cf. it. tipizzante].
tipizante
TIPIZÁNT, -Ă adj. Care tipizează. [Cf. it. tipizzante].
tipizantei
TIPIZÁNT, -Ă adj. Care tipizează. [Cf. it. tipizzante].
tipizantele
TIPIZÁNT, -Ă adj. Care tipizează. [Cf. it. tipizzante].
tipizantelor
TIPIZÁNT, -Ă adj. Care tipizează. [Cf. it. tipizzante].
tipizantul
TIPIZÁNT, -Ă adj. Care tipizează. [Cf. it. tipizzante].
tipizantului
TIPIZÁNT, -Ă adj. Care tipizează. [Cf. it. tipizzante].
tipizanți
TIPIZÁNT, -Ă adj. Care tipizează. [Cf. it. tipizzante].
tipizanții
TIPIZÁNT, -Ă adj. Care tipizează. [Cf. it. tipizzante].
tipizanților
TIPIZÁNT, -Ă adj. Care tipizează. [Cf. it. tipizzante].
tipizare
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizare
TIPIZÁRE, tipizări, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeași categorie și destinate aceluiași scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare și mai corespunzătoare scopului, care sunt reproduse pe scară largă; standardizare. 2. Proces complex de generalizare artistică a realității, în urma căruia esența relațiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvăluie în forma unor imagini concrete semnificative, în caractere vii, veridice. – V. tipiza. DOOM
tipizáre s. f., g.-d. art. tipizắrii; pl. tipizắri
tipizarea
TIPIZÁRE, tipizări, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeași categorie și destinate aceluiași scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare și mai corespunzătoare scopului, care sunt reproduse pe scară largă; standardizare. 2. Proces complex de generalizare artistică a realității, în urma căruia esența relațiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvăluie în forma unor imagini concrete semnificative, în caractere vii, veridice. – V. tipiza. DOOM
tipizáre s. f., g.-d. art. tipizắrii; pl. tipizắri
tipizară
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizarăm
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizarăți
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizase
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizasem
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizaseră
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizaserăm
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizaserăți
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizaseși
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizaseți
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizat
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizat
TIPIZÁT, -Ă, tipizați, -te, adj. Cu particularități proprii unui tip (2). ◊ Formular tipizat (și substantivat, n.) = imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. – V. tipiza.
tipizata
TIPIZÁT, -Ă, tipizați, -te, adj. Cu particularități proprii unui tip (2). ◊ Formular tipizat (și substantivat, n.) = imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. – V. tipiza.
tipizate
TIPIZÁT, -Ă, tipizați, -te, adj. Cu particularități proprii unui tip (2). ◊ Formular tipizat (și substantivat, n.) = imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. – V. tipiza.
tipizatei
TIPIZÁT, -Ă, tipizați, -te, adj. Cu particularități proprii unui tip (2). ◊ Formular tipizat (și substantivat, n.) = imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. – V. tipiza.
tipizatele
TIPIZÁT, -Ă, tipizați, -te, adj. Cu particularități proprii unui tip (2). ◊ Formular tipizat (și substantivat, n.) = imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. – V. tipiza.
tipizatelor
TIPIZÁT, -Ă, tipizați, -te, adj. Cu particularități proprii unui tip (2). ◊ Formular tipizat (și substantivat, n.) = imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. – V. tipiza.
tipizatul
TIPIZÁT, -Ă, tipizați, -te, adj. Cu particularități proprii unui tip (2). ◊ Formular tipizat (și substantivat, n.) = imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. – V. tipiza.
tipizatului
TIPIZÁT, -Ă, tipizați, -te, adj. Cu particularități proprii unui tip (2). ◊ Formular tipizat (și substantivat, n.) = imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. – V. tipiza.
tipizau
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizași
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizați
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizați
TIPIZÁT, -Ă, tipizați, -te, adj. Cu particularități proprii unui tip (2). ◊ Formular tipizat (și substantivat, n.) = imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. – V. tipiza.
tipizații
TIPIZÁT, -Ă, tipizați, -te, adj. Cu particularități proprii unui tip (2). ◊ Formular tipizat (și substantivat, n.) = imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. – V. tipiza.
tipizaților
TIPIZÁT, -Ă, tipizați, -te, adj. Cu particularități proprii unui tip (2). ◊ Formular tipizat (și substantivat, n.) = imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. – V. tipiza.
tipizează
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizez
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizeze
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizezi
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizând
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizînd
TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza. DOOM
tipizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tipizeáză
tipizări
TIPIZÁRE, tipizări, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeași categorie și destinate aceluiași scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare și mai corespunzătoare scopului, care sunt reproduse pe scară largă; standardizare. 2. Proces complex de generalizare artistică a realității, în urma căruia esența relațiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvăluie în forma unor imagini concrete semnificative, în caractere vii, veridice. – V. tipiza. DOOM
tipizáre s. f., g.-d. art. tipizắrii; pl. tipizắri
tipizării
TIPIZÁRE, tipizări, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeași categorie și destinate aceluiași scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare și mai corespunzătoare scopului, care sunt reproduse pe scară largă; standardizare. 2. Proces complex de generalizare artistică a realității, în urma căruia esența relațiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvăluie în forma unor imagini concrete semnificative, în caractere vii, veridice. – V. tipiza. DOOM
tipizáre s. f., g.-d. art. tipizắrii; pl. tipizắri
tipizările
TIPIZÁRE, tipizări, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeași categorie și destinate aceluiași scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare și mai corespunzătoare scopului, care sunt reproduse pe scară largă; standardizare. 2. Proces complex de generalizare artistică a realității, în urma căruia esența relațiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvăluie în forma unor imagini concrete semnificative, în caractere vii, veridice. – V. tipiza. DOOM
tipizáre s. f., g.-d. art. tipizắrii; pl. tipizắri
tipizărilor
TIPIZÁRE, tipizări, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeași categorie și destinate aceluiași scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare și mai corespunzătoare scopului, care sunt reproduse pe scară largă; standardizare. 2. Proces complex de generalizare artistică a realității, în urma căruia esența relațiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvăluie în forma unor imagini concrete semnificative, în caractere vii, veridice. – V. tipiza. DOOM
tipizáre s. f., g.-d. art. tipizắrii; pl. tipizắri
tipiși
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tipiți
TIPÍ, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.
tiplu
TÍPLU, tipluri, s. n. Diblu. ♦ Cep.
tipo
TÍPO adj. invar. (Fam.) Tipografic. – Din fr. typo. DOOM
!típo (fam.) adj. invar.
tipo
TIPO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „imprimat”, „matriță”; „exemplar”, „model”, „tip”. [< fr. typo-, it. tipo-, cf. gr. typos].
tipodimensiune
TIPODIMENSIÚNE, tipodimensiuni, s. f. Dimensiune standardizată. [Pr.: -si-u-] – Tip + dimensiune.
tipodimensiunea
TIPODIMENSIÚNE, tipodimensiuni, s. f. Dimensiune standardizată. [Pr.: -si-u-] – Tip + dimensiune.
tipodimensiuni
TIPODIMENSIÚNE, tipodimensiuni, s. f. Dimensiune standardizată. [Pr.: -si-u-] – Tip + dimensiune.
tipodimensiunii
TIPODIMENSIÚNE, tipodimensiuni, s. f. Dimensiune standardizată. [Pr.: -si-u-] – Tip + dimensiune.
tipodimensiunile
TIPODIMENSIÚNE, tipodimensiuni, s. f. Dimensiune standardizată. [Pr.: -si-u-] – Tip + dimensiune.
tipodimensiunilor
TIPODIMENSIÚNE, tipodimensiuni, s. f. Dimensiune standardizată. [Pr.: -si-u-] – Tip + dimensiune.
tipogeneză
TIPOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Fază de evoluție a organismelor în timpul căreia ia naștere un tip, constituindu-și caracterele. [Cf. fr. typogenèse].
tipograf
TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în lucrările de tipar. 2. S. n. Mașină de cules și de turnat litere sub formă de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos. DOOM
tipográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. tipográfei; pl. tipográfe
tipografa
TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în lucrările de tipar. 2. S. n. Mașină de cules și de turnat litere sub formă de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos. DOOM
tipográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. tipográfei; pl. tipográfe
tipografe
TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în lucrările de tipar. 2. S. n. Mașină de cules și de turnat litere sub formă de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos. DOOM
tipográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. tipográfei; pl. tipográfe
tipografei
TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în lucrările de tipar. 2. S. n. Mașină de cules și de turnat litere sub formă de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos. DOOM
tipográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. tipográfei; pl. tipográfe
tipografele
TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în lucrările de tipar. 2. S. n. Mașină de cules și de turnat litere sub formă de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos. DOOM
tipográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. tipográfei; pl. tipográfe
tipografelor
TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în lucrările de tipar. 2. S. n. Mașină de cules și de turnat litere sub formă de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos. DOOM
tipográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. tipográfei; pl. tipográfe
tipografi
TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în lucrările de tipar. 2. S. n. Mașină de cules și de turnat litere sub formă de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos. DOOM
tipográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. tipográfei; pl. tipográfe
tipografia
TIPOGRAFÍE, (1) tipografii, s. f. 1. Întreprindere sau atelier în care se execută tipărirea de cărți, de ziare etc.; imprimerie, tiparniță, tipo. 2. Artă, meșteșug, procedeu de a tipări un text, o lucrare etc. – Din ngr. tipoghrafía. DOOM
tipografíe (-po-gra-) s. f., art. tipografía, g.-d. art. tipografíei; (ateliere) pl. tipografíi, art. tipografíile
tipografic
TIPOGRÁFIC, -Ă, tipografici, -ce, adj. Care ține de tipografie, privitor la tipografie. – Din ngr. tipoghrafikós. DOOM
tipográfic (-po-gra-) adj. m., pl. tipográfici; f. tipográfică, pl. tipográfice
tipografica
TIPOGRÁFIC, -Ă, tipografici, -ce, adj. Care ține de tipografie, privitor la tipografie. – Din ngr. tipoghrafikós. DOOM
tipográfic (-po-gra-) adj. m., pl. tipográfici; f. tipográfică, pl. tipográfice
tipografice
TIPOGRÁFIC, -Ă, tipografici, -ce, adj. Care ține de tipografie, privitor la tipografie. – Din ngr. tipoghrafikós. DOOM
tipográfic (-po-gra-) adj. m., pl. tipográfici; f. tipográfică, pl. tipográfice
tipograficei
TIPOGRÁFIC, -Ă, tipografici, -ce, adj. Care ține de tipografie, privitor la tipografie. – Din ngr. tipoghrafikós. DOOM
tipográfic (-po-gra-) adj. m., pl. tipográfici; f. tipográfică, pl. tipográfice
tipograficele
TIPOGRÁFIC, -Ă, tipografici, -ce, adj. Care ține de tipografie, privitor la tipografie. – Din ngr. tipoghrafikós. DOOM
tipográfic (-po-gra-) adj. m., pl. tipográfici; f. tipográfică, pl. tipográfice
tipograficelor
TIPOGRÁFIC, -Ă, tipografici, -ce, adj. Care ține de tipografie, privitor la tipografie. – Din ngr. tipoghrafikós. DOOM
tipográfic (-po-gra-) adj. m., pl. tipográfici; f. tipográfică, pl. tipográfice
tipograficesc
TIPOGRAFICÉSC, -EÁSCĂ, tipograficești, adj. (Învechit) Tipografic.
tipografici
TIPOGRÁFIC, -Ă, tipografici, -ce, adj. Care ține de tipografie, privitor la tipografie. – Din ngr. tipoghrafikós. DOOM
tipográfic (-po-gra-) adj. m., pl. tipográfici; f. tipográfică, pl. tipográfice
tipograficii
TIPOGRÁFIC, -Ă, tipografici, -ce, adj. Care ține de tipografie, privitor la tipografie. – Din ngr. tipoghrafikós. DOOM
tipográfic (-po-gra-) adj. m., pl. tipográfici; f. tipográfică, pl. tipográfice
tipograficilor
TIPOGRÁFIC, -Ă, tipografici, -ce, adj. Care ține de tipografie, privitor la tipografie. – Din ngr. tipoghrafikós. DOOM
tipográfic (-po-gra-) adj. m., pl. tipográfici; f. tipográfică, pl. tipográfice
tipograficul
TIPOGRÁFIC, -Ă, tipografici, -ce, adj. Care ține de tipografie, privitor la tipografie. – Din ngr. tipoghrafikós. DOOM
tipográfic (-po-gra-) adj. m., pl. tipográfici; f. tipográfică, pl. tipográfice
tipograficului
TIPOGRÁFIC, -Ă, tipografici, -ce, adj. Care ține de tipografie, privitor la tipografie. – Din ngr. tipoghrafikós. DOOM
tipográfic (-po-gra-) adj. m., pl. tipográfici; f. tipográfică, pl. tipográfice
tipografie
TIPOGRAFÍE, (1) tipografii, s. f. 1. Întreprindere sau atelier în care se execută tipărirea de cărți, de ziare etc.; imprimerie, tiparniță, tipo. 2. Artă, meșteșug, procedeu de a tipări un text, o lucrare etc. – Din ngr. tipoghrafía. DOOM
tipografíe (-po-gra-) s. f., art. tipografía, g.-d. art. tipografíei; (ateliere) pl. tipografíi, art. tipografíile
tipografiei
TIPOGRAFÍE, (1) tipografii, s. f. 1. Întreprindere sau atelier în care se execută tipărirea de cărți, de ziare etc.; imprimerie, tiparniță, tipo. 2. Artă, meșteșug, procedeu de a tipări un text, o lucrare etc. – Din ngr. tipoghrafía. DOOM
tipografíe (-po-gra-) s. f., art. tipografía, g.-d. art. tipografíei; (ateliere) pl. tipografíi, art. tipografíile
tipografii
TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în lucrările de tipar. 2. S. n. Mașină de cules și de turnat litere sub formă de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos. DOOM
tipográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. tipográfei; pl. tipográfe
tipografii
TIPOGRAFÍE, (1) tipografii, s. f. 1. Întreprindere sau atelier în care se execută tipărirea de cărți, de ziare etc.; imprimerie, tiparniță, tipo. 2. Artă, meșteșug, procedeu de a tipări un text, o lucrare etc. – Din ngr. tipoghrafía. DOOM
tipografíe (-po-gra-) s. f., art. tipografía, g.-d. art. tipografíei; (ateliere) pl. tipografíi, art. tipografíile
tipografiile
TIPOGRAFÍE, (1) tipografii, s. f. 1. Întreprindere sau atelier în care se execută tipărirea de cărți, de ziare etc.; imprimerie, tiparniță, tipo. 2. Artă, meșteșug, procedeu de a tipări un text, o lucrare etc. – Din ngr. tipoghrafía. DOOM
tipografíe (-po-gra-) s. f., art. tipografía, g.-d. art. tipografíei; (ateliere) pl. tipografíi, art. tipografíile
tipografiilor
TIPOGRAFÍE, (1) tipografii, s. f. 1. Întreprindere sau atelier în care se execută tipărirea de cărți, de ziare etc.; imprimerie, tiparniță, tipo. 2. Artă, meșteșug, procedeu de a tipări un text, o lucrare etc. – Din ngr. tipoghrafía. DOOM
tipografíe (-po-gra-) s. f., art. tipografía, g.-d. art. tipografíei; (ateliere) pl. tipografíi, art. tipografíile
tipografilor
TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în lucrările de tipar. 2. S. n. Mașină de cules și de turnat litere sub formă de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos. DOOM
tipográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. tipográfei; pl. tipográfe
tipograful
TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în lucrările de tipar. 2. S. n. Mașină de cules și de turnat litere sub formă de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos. DOOM
tipográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. tipográfei; pl. tipográfe
tipografului
TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în lucrările de tipar. 2. S. n. Mașină de cules și de turnat litere sub formă de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos. DOOM
tipográfă (-po-gra-) s. f., g.-d. art. tipográfei; pl. tipográfe
tipolitografia
TIPOLITOGRAFÍE, tipolitografii, s. f. Procedeu de imprimare a unor texte culese cu litere mobile, mai întâi pe hârtie de transport și apoi pe forme de tipar plan (placă litografică sau metal). – Din fr. tvpolithographie. DOOM
tipolitografíe (-to-gra-) s. f., art. tipolitografía, g.-d. art. tipolitografíei; pl. tipolitografíi, art. tipolitografíile
tipolitografie
TIPOLITOGRAFÍE, tipolitografii, s. f. Procedeu de imprimare a unor texte culese cu litere mobile, mai întâi pe hârtie de transport și apoi pe forme de tipar plan (placă litografică sau metal). – Din fr. tvpolithographie. DOOM
tipolitografíe (-to-gra-) s. f., art. tipolitografía, g.-d. art. tipolitografíei; pl. tipolitografíi, art. tipolitografíile
tipolitografiei
TIPOLITOGRAFÍE, tipolitografii, s. f. Procedeu de imprimare a unor texte culese cu litere mobile, mai întâi pe hârtie de transport și apoi pe forme de tipar plan (placă litografică sau metal). – Din fr. tvpolithographie. DOOM
tipolitografíe (-to-gra-) s. f., art. tipolitografía, g.-d. art. tipolitografíei; pl. tipolitografíi, art. tipolitografíile
tipolitografii
TIPOLITOGRAFÍE, tipolitografii, s. f. Procedeu de imprimare a unor texte culese cu litere mobile, mai întâi pe hârtie de transport și apoi pe forme de tipar plan (placă litografică sau metal). – Din fr. tvpolithographie. DOOM
tipolitografíe (-to-gra-) s. f., art. tipolitografía, g.-d. art. tipolitografíei; pl. tipolitografíi, art. tipolitografíile
tipolitografiile
TIPOLITOGRAFÍE, tipolitografii, s. f. Procedeu de imprimare a unor texte culese cu litere mobile, mai întâi pe hârtie de transport și apoi pe forme de tipar plan (placă litografică sau metal). – Din fr. tvpolithographie. DOOM
tipolitografíe (-to-gra-) s. f., art. tipolitografía, g.-d. art. tipolitografíei; pl. tipolitografíi, art. tipolitografíile
tipolitografiilor
TIPOLITOGRAFÍE, tipolitografii, s. f. Procedeu de imprimare a unor texte culese cu litere mobile, mai întâi pe hârtie de transport și apoi pe forme de tipar plan (placă litografică sau metal). – Din fr. tvpolithographie. DOOM
tipolitografíe (-to-gra-) s. f., art. tipolitografía, g.-d. art. tipolitografíei; pl. tipolitografíi, art. tipolitografíile
tipologia
TIPOLOGÍE, (1) tipologii, s. f. 1. Studiere sau determinare a tipurilor în care se pot clasifica obiectele, fenomenele etc. dintr-un domeniu oarecare. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. 2. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice ale oamenilor. – Din fr. typologie. DOOM
tipologíe s. f., art. tipología, g.-d. art. tipologíei; (studii) pl. tipologíi, art. tipologíile
tipologic
TIPOLÓGIC, -Ă, tipologici, -ce, adj. Care ține de tipologie, privitor la tipologie. – Din fr. typologique. DOOM
tipológic adj. m., pl. tipológici; f. tipológică, pl. tipológice
tipologica
TIPOLÓGIC, -Ă, tipologici, -ce, adj. Care ține de tipologie, privitor la tipologie. – Din fr. typologique. DOOM
tipológic adj. m., pl. tipológici; f. tipológică, pl. tipológice
tipologice
TIPOLÓGIC, -Ă, tipologici, -ce, adj. Care ține de tipologie, privitor la tipologie. – Din fr. typologique. DOOM
tipológic adj. m., pl. tipológici; f. tipológică, pl. tipológice
tipologicei
TIPOLÓGIC, -Ă, tipologici, -ce, adj. Care ține de tipologie, privitor la tipologie. – Din fr. typologique. DOOM
tipológic adj. m., pl. tipológici; f. tipológică, pl. tipológice
tipologicele
TIPOLÓGIC, -Ă, tipologici, -ce, adj. Care ține de tipologie, privitor la tipologie. – Din fr. typologique. DOOM
tipológic adj. m., pl. tipológici; f. tipológică, pl. tipológice
tipologicelor
TIPOLÓGIC, -Ă, tipologici, -ce, adj. Care ține de tipologie, privitor la tipologie. – Din fr. typologique. DOOM
tipológic adj. m., pl. tipológici; f. tipológică, pl. tipológice
tipologici
TIPOLÓGIC, -Ă, tipologici, -ce, adj. Care ține de tipologie, privitor la tipologie. – Din fr. typologique. DOOM
tipológic adj. m., pl. tipológici; f. tipológică, pl. tipológice
tipologicii
TIPOLÓGIC, -Ă, tipologici, -ce, adj. Care ține de tipologie, privitor la tipologie. – Din fr. typologique. DOOM
tipológic adj. m., pl. tipológici; f. tipológică, pl. tipológice
tipologicilor
TIPOLÓGIC, -Ă, tipologici, -ce, adj. Care ține de tipologie, privitor la tipologie. – Din fr. typologique. DOOM
tipológic adj. m., pl. tipológici; f. tipológică, pl. tipológice
tipologicul
TIPOLÓGIC, -Ă, tipologici, -ce, adj. Care ține de tipologie, privitor la tipologie. – Din fr. typologique. DOOM
tipológic adj. m., pl. tipológici; f. tipológică, pl. tipológice
tipologicului
TIPOLÓGIC, -Ă, tipologici, -ce, adj. Care ține de tipologie, privitor la tipologie. – Din fr. typologique. DOOM
tipológic adj. m., pl. tipológici; f. tipológică, pl. tipológice
tipologie
TIPOLOGÍE, (1) tipologii, s. f. 1. Studiere sau determinare a tipurilor în care se pot clasifica obiectele, fenomenele etc. dintr-un domeniu oarecare. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. 2. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice ale oamenilor. – Din fr. typologie. DOOM
tipologíe s. f., art. tipología, g.-d. art. tipologíei; (studii) pl. tipologíi, art. tipologíile
tipologiei
TIPOLOGÍE, (1) tipologii, s. f. 1. Studiere sau determinare a tipurilor în care se pot clasifica obiectele, fenomenele etc. dintr-un domeniu oarecare. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. 2. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice ale oamenilor. – Din fr. typologie. DOOM
tipologíe s. f., art. tipología, g.-d. art. tipologíei; (studii) pl. tipologíi, art. tipologíile
tipologii
TIPOLOGÍE, (1) tipologii, s. f. 1. Studiere sau determinare a tipurilor în care se pot clasifica obiectele, fenomenele etc. dintr-un domeniu oarecare. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. 2. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice ale oamenilor. – Din fr. typologie. DOOM
tipologíe s. f., art. tipología, g.-d. art. tipologíei; (studii) pl. tipologíi, art. tipologíile
tipologiile
TIPOLOGÍE, (1) tipologii, s. f. 1. Studiere sau determinare a tipurilor în care se pot clasifica obiectele, fenomenele etc. dintr-un domeniu oarecare. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. 2. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice ale oamenilor. – Din fr. typologie. DOOM
tipologíe s. f., art. tipología, g.-d. art. tipologíei; (studii) pl. tipologíi, art. tipologíile
tipologiilor
TIPOLOGÍE, (1) tipologii, s. f. 1. Studiere sau determinare a tipurilor în care se pot clasifica obiectele, fenomenele etc. dintr-un domeniu oarecare. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. 2. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice ale oamenilor. – Din fr. typologie. DOOM
tipologíe s. f., art. tipología, g.-d. art. tipologíei; (studii) pl. tipologíi, art. tipologíile
tipometre
TIPOMÉTRU, tipometre, s. n. 1. Instrument pentru măsurarea corpului literelor tipografice. 2. Riglă de metal cu una sau mai multe scări gradate în puncte sau alte unități tipografice și cu care se controlează dimensiunile machetei, textelor etc. – Din fr. typomètre. DOOM
tipométru (-me-tru) s. n., art. tipométrul; pl. tipométre
tipometrele
TIPOMÉTRU, tipometre, s. n. 1. Instrument pentru măsurarea corpului literelor tipografice. 2. Riglă de metal cu una sau mai multe scări gradate în puncte sau alte unități tipografice și cu care se controlează dimensiunile machetei, textelor etc. – Din fr. typomètre. DOOM
tipométru (-me-tru) s. n., art. tipométrul; pl. tipométre
tipometrelor
TIPOMÉTRU, tipometre, s. n. 1. Instrument pentru măsurarea corpului literelor tipografice. 2. Riglă de metal cu una sau mai multe scări gradate în puncte sau alte unități tipografice și cu care se controlează dimensiunile machetei, textelor etc. – Din fr. typomètre. DOOM
tipométru (-me-tru) s. n., art. tipométrul; pl. tipométre
tipometria
TIPOMETRÍE s. f. Procedeu mai vechi de reproducere a hărților și figurilor geometrice, folosind forme compuse din elemente tipografice și clișee. – Din fr. typométrie.
tipometrie
TIPOMETRÍE s. f. Procedeu mai vechi de reproducere a hărților și figurilor geometrice, folosind forme compuse din elemente tipografice și clișee. – Din fr. typométrie.
tipometriei
TIPOMETRÍE s. f. Procedeu mai vechi de reproducere a hărților și figurilor geometrice, folosind forme compuse din elemente tipografice și clișee. – Din fr. typométrie.
tipometrii
TIPOMETRÍE s. f. Procedeu mai vechi de reproducere a hărților și figurilor geometrice, folosind forme compuse din elemente tipografice și clișee. – Din fr. typométrie.
tipometriile
TIPOMETRÍE s. f. Procedeu mai vechi de reproducere a hărților și figurilor geometrice, folosind forme compuse din elemente tipografice și clișee. – Din fr. typométrie.
tipometriilor
TIPOMETRÍE s. f. Procedeu mai vechi de reproducere a hărților și figurilor geometrice, folosind forme compuse din elemente tipografice și clișee. – Din fr. typométrie.
tipometru
TIPOMÉTRU, tipometre, s. n. 1. Instrument pentru măsurarea corpului literelor tipografice. 2. Riglă de metal cu una sau mai multe scări gradate în puncte sau alte unități tipografice și cu care se controlează dimensiunile machetei, textelor etc. – Din fr. typomètre. DOOM
tipométru (-me-tru) s. n., art. tipométrul; pl. tipométre
tipometrul
TIPOMÉTRU, tipometre, s. n. 1. Instrument pentru măsurarea corpului literelor tipografice. 2. Riglă de metal cu una sau mai multe scări gradate în puncte sau alte unități tipografice și cu care se controlează dimensiunile machetei, textelor etc. – Din fr. typomètre. DOOM
tipométru (-me-tru) s. n., art. tipométrul; pl. tipométre
tipometrului
TIPOMÉTRU, tipometre, s. n. 1. Instrument pentru măsurarea corpului literelor tipografice. 2. Riglă de metal cu una sau mai multe scări gradate în puncte sau alte unități tipografice și cu care se controlează dimensiunile machetei, textelor etc. – Din fr. typomètre. DOOM
tipométru (-me-tru) s. n., art. tipométrul; pl. tipométre
tipos
TÍPOS, tiposuri, s. n. (Învechit) Chip, făptură, formă; tip, specimen, exemplar.
tipoteca
TIPOTÉCĂ, tipoteci, s. f. Colecție a seturilor complete de caractere tipografice și litere (din toate scrierile lumii). – Tip[ografie] + suf. -tecă.
tipoteci
TIPOTÉCĂ, tipoteci, s. f. Colecție a seturilor complete de caractere tipografice și litere (din toate scrierile lumii). – Tip[ografie] + suf. -tecă.
tipotecii
TIPOTÉCĂ, tipoteci, s. f. Colecție a seturilor complete de caractere tipografice și litere (din toate scrierile lumii). – Tip[ografie] + suf. -tecă.
tipotecile
TIPOTÉCĂ, tipoteci, s. f. Colecție a seturilor complete de caractere tipografice și litere (din toate scrierile lumii). – Tip[ografie] + suf. -tecă.
tipotecilor
TIPOTÉCĂ, tipoteci, s. f. Colecție a seturilor complete de caractere tipografice și litere (din toate scrierile lumii). – Tip[ografie] + suf. -tecă.
tipoul
TÍPO adj. invar. (Fam.) Tipografic. – Din fr. typo. DOOM
!típo (fam.) adj. invar.
tipoului
TÍPO adj. invar. (Fam.) Tipografic. – Din fr. typo. DOOM
!típo (fam.) adj. invar.
tipsia
TIPSÍE, tipsii, s. f. 1. (Adesea fig.) Tavă mare, rotundă, de metal, uneori artistic ornamentată. 2. (Muz.; la pl.) Chimval. – Din tc. tepsi. DOOM
tipsíe s. f., art. tipsía, g.-d. art. tipsíei; pl. tipsíi, art. tipsíile
tipsie
TIPSÍE, tipsii, s. f. 1. (Adesea fig.) Tavă mare, rotundă, de metal, uneori artistic ornamentată. 2. (Muz.; la pl.) Chimval. – Din tc. tepsi. DOOM
tipsíe s. f., art. tipsía, g.-d. art. tipsíei; pl. tipsíi, art. tipsíile
tipsiei
TIPSÍE, tipsii, s. f. 1. (Adesea fig.) Tavă mare, rotundă, de metal, uneori artistic ornamentată. 2. (Muz.; la pl.) Chimval. – Din tc. tepsi. DOOM
tipsíe s. f., art. tipsía, g.-d. art. tipsíei; pl. tipsíi, art. tipsíile
tipsii
TIPSÍE, tipsii, s. f. 1. (Adesea fig.) Tavă mare, rotundă, de metal, uneori artistic ornamentată. 2. (Muz.; la pl.) Chimval. – Din tc. tepsi. DOOM
tipsíe s. f., art. tipsía, g.-d. art. tipsíei; pl. tipsíi, art. tipsíile
tipsiile
TIPSÍE, tipsii, s. f. 1. (Adesea fig.) Tavă mare, rotundă, de metal, uneori artistic ornamentată. 2. (Muz.; la pl.) Chimval. – Din tc. tepsi. DOOM
tipsíe s. f., art. tipsía, g.-d. art. tipsíei; pl. tipsíi, art. tipsíile
tipsiilor
TIPSÍE, tipsii, s. f. 1. (Adesea fig.) Tavă mare, rotundă, de metal, uneori artistic ornamentată. 2. (Muz.; la pl.) Chimval. – Din tc. tepsi. DOOM
tipsíe s. f., art. tipsía, g.-d. art. tipsíei; pl. tipsíi, art. tipsíile
tipsioara
TIPSIOÁRĂ, tipsioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tipsie. [Pr.: -si-oa-] – Tipsie + suf. -ioară. DOOM
tipsioáră (-si-oa-) s. f., g.-d. art. tipsioárei; pl. tipsioáre
tipsioare
TIPSIOÁRĂ, tipsioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tipsie. [Pr.: -si-oa-] – Tipsie + suf. -ioară. DOOM
tipsioáră (-si-oa-) s. f., g.-d. art. tipsioárei; pl. tipsioáre
tipsioarei
TIPSIOÁRĂ, tipsioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tipsie. [Pr.: -si-oa-] – Tipsie + suf. -ioară. DOOM
tipsioáră (-si-oa-) s. f., g.-d. art. tipsioárei; pl. tipsioáre
tipsioarele
TIPSIOÁRĂ, tipsioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tipsie. [Pr.: -si-oa-] – Tipsie + suf. -ioară. DOOM
tipsioáră (-si-oa-) s. f., g.-d. art. tipsioárei; pl. tipsioáre
tipsioarelor
TIPSIOÁRĂ, tipsioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tipsie. [Pr.: -si-oa-] – Tipsie + suf. -ioară. DOOM
tipsioáră (-si-oa-) s. f., g.-d. art. tipsioárei; pl. tipsioáre
tiptil
TIPTÍL adv. 1. Fără zgomot, ușor, cu grijă (pentru a nu fi auzit). Merge tiptil. ♦ Pe furiș, pe nesimțite; pe ascuns (pentru a nu fi văzut, pentru a nu se da de gol). 2. (înv.; în expr.) A se îmbrăca tiptil = a se deghiza, a se travesti. [Var.: (înv.) teptíl adv.] – Din tc. tebdil. DOOM
tiptíl adv.
tipul
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
tipul
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
tipului
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
tipului
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
tipuri
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
tipurile
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
tipurilor
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
tipăi
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăia
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiai
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiam
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiască
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiau
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiați
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiesc
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiește
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiești
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăii
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăim
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăind
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăire
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăire
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla făcând tipa-tipa; a lipăi. – Din tipa.
tipăiră
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăirăm
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăirăți
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăise
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăisem
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiseră
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiserăm
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiserăți
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiseși
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiseți
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăit
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiși
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipăiți
TIPĂÍ, tipăiesc, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic umblînd desculț sau pășind încet; a face tipa-tipa; a lipăi. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. SADOVEANU, O. A. II 176.
tipărea
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăreai
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăream
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărească
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăreau
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăreați
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăresc
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărește
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărești
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipări
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărie
TIPĂRÍE s. f. (Învechit și popular) Tipărire, imprimare. (Fig.) Așa portul l-oi găta, Iară fața mi-o voi da La Turda la rumenele... Buzele la tipărie, Ca mine să nu mai fie ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236.
tipării
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărim
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărind
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărire
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărire
TIPĂRÍRE, tipăriri, s. f. Acțiunea de a tipări și rezultatul ei; imprimare; p. ext. editare, publicare; tipărit. – V. tipări. DOOM
tipăríre s. f., g.-d. art. tipărírii; pl. tipăríri
tipărirea
TIPĂRÍRE, tipăriri, s. f. Acțiunea de a tipări și rezultatul ei; imprimare; p. ext. editare, publicare; tipărit. – V. tipări. DOOM
tipăríre s. f., g.-d. art. tipărírii; pl. tipăríri
tipăriri
TIPĂRÍRE, tipăriri, s. f. Acțiunea de a tipări și rezultatul ei; imprimare; p. ext. editare, publicare; tipărit. – V. tipări. DOOM
tipăríre s. f., g.-d. art. tipărírii; pl. tipăríri
tipăririi
TIPĂRÍRE, tipăriri, s. f. Acțiunea de a tipări și rezultatul ei; imprimare; p. ext. editare, publicare; tipărit. – V. tipări. DOOM
tipăríre s. f., g.-d. art. tipărírii; pl. tipăríri
tipăririle
TIPĂRÍRE, tipăriri, s. f. Acțiunea de a tipări și rezultatul ei; imprimare; p. ext. editare, publicare; tipărit. – V. tipări. DOOM
tipăríre s. f., g.-d. art. tipărírii; pl. tipăríri
tipăririlor
TIPĂRÍRE, tipăriri, s. f. Acțiunea de a tipări și rezultatul ei; imprimare; p. ext. editare, publicare; tipărit. – V. tipări. DOOM
tipăríre s. f., g.-d. art. tipărírii; pl. tipăríri
tipăriră
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărirăm
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărirăți
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărise
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărisem
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăriseră
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăriserăm
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăriserăți
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăriseși
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăriseți
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărit
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipărit
TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări. DOOM
tipărít s. n.
tipărita
TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări. DOOM
tipărít s. n.
tipărite
TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări. DOOM
tipărít s. n.
tipăritei
TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări. DOOM
tipărít s. n.
tipăritele
TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări. DOOM
tipărít s. n.
tipăritelor
TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări. DOOM
tipărít s. n.
tipăritor
TIPĂRITÓR, tipăritori, s. m. (Înv.) Muncitor care lucrează tipare (2). – Tipări + suf. -tor.
tipăritori
TIPĂRITÓR, tipăritori, s. m. (Înv.) Muncitor care lucrează tipare (2). – Tipări + suf. -tor.
tipăritorii
TIPĂRITÓR, tipăritori, s. m. (Înv.) Muncitor care lucrează tipare (2). – Tipări + suf. -tor.
tipăritorilor
TIPĂRITÓR, tipăritori, s. m. (Înv.) Muncitor care lucrează tipare (2). – Tipări + suf. -tor.
tipăritorul
TIPĂRITÓR, tipăritori, s. m. (Înv.) Muncitor care lucrează tipare (2). – Tipări + suf. -tor.
tipăritorului
TIPĂRITÓR, tipăritori, s. m. (Înv.) Muncitor care lucrează tipare (2). – Tipări + suf. -tor.
tipăritul
TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări. DOOM
tipărít s. n.
tipăritului
TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări. DOOM
tipărít s. n.
tipăritura
TIPĂRITÚRĂ, tipărituri, s. f. Lucrare, carte tipărită. – Tipări + suf. -tură. DOOM
tipăritúră (rar) s. f., g.-d. art. tipăritúrii; pl. tipăritúri
tipărituri
TIPĂRITÚRĂ, tipărituri, s. f. Lucrare, carte tipărită. – Tipări + suf. -tură. DOOM
tipăritúră (rar) s. f., g.-d. art. tipăritúrii; pl. tipăritúri
tipăriturii
TIPĂRITÚRĂ, tipărituri, s. f. Lucrare, carte tipărită. – Tipări + suf. -tură. DOOM
tipăritúră (rar) s. f., g.-d. art. tipăritúrii; pl. tipăritúri
tipăriturile
TIPĂRITÚRĂ, tipărituri, s. f. Lucrare, carte tipărită. – Tipări + suf. -tură. DOOM
tipăritúră (rar) s. f., g.-d. art. tipăritúrii; pl. tipăritúri
tipăriturilor
TIPĂRITÚRĂ, tipărituri, s. f. Lucrare, carte tipărită. – Tipări + suf. -tură. DOOM
tipăritúră (rar) s. f., g.-d. art. tipăritúrii; pl. tipăritúri
tipăriși
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăriți
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar. DOOM
tipărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tipărésc, imperf. 3 sg. tipăreá; conj. prez. 3 să tipăreáscă
tipăriți
TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări. DOOM
tipărít s. n.
tipăriții
TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări. DOOM
tipărít s. n.
tipăriților
TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări. DOOM
tipărít s. n.
tir
TIR2, tiruri, s. n. Autocamion de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. – Din inițialele t[ransport] i[ntemațional] r[utier]. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tir
TIR1 s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri și calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la țintă. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. Armă cu tir lung. 3. Tragere la țintă în procesul de instruire militară. – Din fr. tir. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tira
TÍRA interj. (În expr.) A ține tira = a ține hangul. – Onomatopee.
tirada
TIRÁDĂ, tirade, s. f. 1. (Adesea fig.) Parte dintr-un discurs în care oratorul dezvoltă pe larg (și cu emfază) o singură idee, o teză. 2. Fragment dintr-o operă literară (dramatică), de întindere mai mare, caracterizat printr-o deosebită intensitate afectivă, spus fără întrerupere de unul dintre eroi. – Din fr. tirade. DOOM
tirádă s. f., g.-d.-art. tirádei; pl. tiráde
tirade
TIRÁDĂ, tirade, s. f. 1. (Adesea fig.) Parte dintr-un discurs în care oratorul dezvoltă pe larg (și cu emfază) o singură idee, o teză. 2. Fragment dintr-o operă literară (dramatică), de întindere mai mare, caracterizat printr-o deosebită intensitate afectivă, spus fără întrerupere de unul dintre eroi. – Din fr. tirade. DOOM
tirádă s. f., g.-d.-art. tirádei; pl. tiráde
tiradei
TIRÁDĂ, tirade, s. f. 1. (Adesea fig.) Parte dintr-un discurs în care oratorul dezvoltă pe larg (și cu emfază) o singură idee, o teză. 2. Fragment dintr-o operă literară (dramatică), de întindere mai mare, caracterizat printr-o deosebită intensitate afectivă, spus fără întrerupere de unul dintre eroi. – Din fr. tirade. DOOM
tirádă s. f., g.-d.-art. tirádei; pl. tiráde
tiradele
TIRÁDĂ, tirade, s. f. 1. (Adesea fig.) Parte dintr-un discurs în care oratorul dezvoltă pe larg (și cu emfază) o singură idee, o teză. 2. Fragment dintr-o operă literară (dramatică), de întindere mai mare, caracterizat printr-o deosebită intensitate afectivă, spus fără întrerupere de unul dintre eroi. – Din fr. tirade. DOOM
tirádă s. f., g.-d.-art. tirádei; pl. tiráde
tiradelor
TIRÁDĂ, tirade, s. f. 1. (Adesea fig.) Parte dintr-un discurs în care oratorul dezvoltă pe larg (și cu emfază) o singură idee, o teză. 2. Fragment dintr-o operă literară (dramatică), de întindere mai mare, caracterizat printr-o deosebită intensitate afectivă, spus fără întrerupere de unul dintre eroi. – Din fr. tirade. DOOM
tirádă s. f., g.-d.-art. tirádei; pl. tiráde
tiraj
TIRÁJ, tiraje, s. n. 1. Numărul de exemplare în care se tipărește o carte sau o publicație periodică. ◊ Loc. adj. Cu (sau de) (mare) tiraj = care apare într-un număr mare de exemplare. 2. Multiplicare, prin copiere, a unui film, pentru a asigura numărul de copii necesar rețelei cinematografice. 3. Operație de turnare în sticle a vinului pregătit pentru fabricarea șampaniei. 4. Circulația aerului (și a gazelor de ardere) într-o instalație de încălzire cu focar (care se datorește diferenței de presiune dintre două sectoare ale coșului). – Din fr. tirage. DOOM
tiráj s. n., pl. tiráje
tiraje
TIRÁJ, tiraje, s. n. 1. Numărul de exemplare în care se tipărește o carte sau o publicație periodică. ◊ Loc. adj. Cu (sau de) (mare) tiraj = care apare într-un număr mare de exemplare. 2. Multiplicare, prin copiere, a unui film, pentru a asigura numărul de copii necesar rețelei cinematografice. 3. Operație de turnare în sticle a vinului pregătit pentru fabricarea șampaniei. 4. Circulația aerului (și a gazelor de ardere) într-o instalație de încălzire cu focar (care se datorește diferenței de presiune dintre două sectoare ale coșului). – Din fr. tirage. DOOM
tiráj s. n., pl. tiráje
tirajele
TIRÁJ, tiraje, s. n. 1. Numărul de exemplare în care se tipărește o carte sau o publicație periodică. ◊ Loc. adj. Cu (sau de) (mare) tiraj = care apare într-un număr mare de exemplare. 2. Multiplicare, prin copiere, a unui film, pentru a asigura numărul de copii necesar rețelei cinematografice. 3. Operație de turnare în sticle a vinului pregătit pentru fabricarea șampaniei. 4. Circulația aerului (și a gazelor de ardere) într-o instalație de încălzire cu focar (care se datorește diferenței de presiune dintre două sectoare ale coșului). – Din fr. tirage. DOOM
tiráj s. n., pl. tiráje
tirajelor
TIRÁJ, tiraje, s. n. 1. Numărul de exemplare în care se tipărește o carte sau o publicație periodică. ◊ Loc. adj. Cu (sau de) (mare) tiraj = care apare într-un număr mare de exemplare. 2. Multiplicare, prin copiere, a unui film, pentru a asigura numărul de copii necesar rețelei cinematografice. 3. Operație de turnare în sticle a vinului pregătit pentru fabricarea șampaniei. 4. Circulația aerului (și a gazelor de ardere) într-o instalație de încălzire cu focar (care se datorește diferenței de presiune dintre două sectoare ale coșului). – Din fr. tirage. DOOM
tiráj s. n., pl. tiráje
tirajul
TIRÁJ, tiraje, s. n. 1. Numărul de exemplare în care se tipărește o carte sau o publicație periodică. ◊ Loc. adj. Cu (sau de) (mare) tiraj = care apare într-un număr mare de exemplare. 2. Multiplicare, prin copiere, a unui film, pentru a asigura numărul de copii necesar rețelei cinematografice. 3. Operație de turnare în sticle a vinului pregătit pentru fabricarea șampaniei. 4. Circulația aerului (și a gazelor de ardere) într-o instalație de încălzire cu focar (care se datorește diferenței de presiune dintre două sectoare ale coșului). – Din fr. tirage. DOOM
tiráj s. n., pl. tiráje
tirajului
TIRÁJ, tiraje, s. n. 1. Numărul de exemplare în care se tipărește o carte sau o publicație periodică. ◊ Loc. adj. Cu (sau de) (mare) tiraj = care apare într-un număr mare de exemplare. 2. Multiplicare, prin copiere, a unui film, pentru a asigura numărul de copii necesar rețelei cinematografice. 3. Operație de turnare în sticle a vinului pregătit pentru fabricarea șampaniei. 4. Circulația aerului (și a gazelor de ardere) într-o instalație de încălzire cu focar (care se datorește diferenței de presiune dintre două sectoare ale coșului). – Din fr. tirage. DOOM
tiráj s. n., pl. tiráje
tiralior
TIRALIÓR, tiraliori, s. m. (Înv.) Infanterist însărcinat cu misiuni de cercetare. [Pr.: -li-or] – Din fr. tirailleur. DOOM
tiraliór (înv.) (-li-or) s. m., pl. tiralióri
tiraliori
TIRALIÓR, tiraliori, s. m. (Înv.) Infanterist însărcinat cu misiuni de cercetare. [Pr.: -li-or] – Din fr. tirailleur. DOOM
tiraliór (înv.) (-li-or) s. m., pl. tiralióri
tiraliorii
TIRALIÓR, tiraliori, s. m. (Înv.) Infanterist însărcinat cu misiuni de cercetare. [Pr.: -li-or] – Din fr. tirailleur. DOOM
tiraliór (înv.) (-li-or) s. m., pl. tiralióri
tiraliorilor
TIRALIÓR, tiraliori, s. m. (Înv.) Infanterist însărcinat cu misiuni de cercetare. [Pr.: -li-or] – Din fr. tirailleur. DOOM
tiraliór (înv.) (-li-or) s. m., pl. tiralióri
tiraliorul
TIRALIÓR, tiraliori, s. m. (Înv.) Infanterist însărcinat cu misiuni de cercetare. [Pr.: -li-or] – Din fr. tirailleur. DOOM
tiraliór (înv.) (-li-or) s. m., pl. tiralióri
tiraliorului
TIRALIÓR, tiraliori, s. m. (Înv.) Infanterist însărcinat cu misiuni de cercetare. [Pr.: -li-or] – Din fr. tirailleur. DOOM
tiraliór (înv.) (-li-or) s. m., pl. tiralióri
tiramisu
TIRAMISÙ, tiramisu, s. n. Prăjitură de origine italiană, pe bază de brânză, ouă, biscuiți, cu aromă de cafea și lichior de cacao. – Din it. tiramisu. DOOM
tiramisù (it.) s. n., pl. tiramisù
tiran
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiran
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tirana
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tirana
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tirane
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tirane
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranei
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranei
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranele
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranele
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranelor
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranelor
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tirangiu
tirangiu, tirangii s. m. (intl.) complice care însoțește pe hoț și îi facilitează acțiunea.
tirani
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tirani
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tirania
TIRANÍE, tiranii, s. f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică; p. gener. conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran. – Din fr. tyrannie. DOOM
tiraníe s. f., art. tiranía, g.-d. art. tiraníei; pl. tiraníi, art. tiraníile
tiranic
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique. DOOM
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice
tiranica
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique. DOOM
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice
tiranice
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique. DOOM
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice
tiraniceasca
TIRANICÉSC, -EÁSCĂ, tiranicești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -icesc. DOOM
tiranicésc (înv.) adj. m., f. tiraniceáscă; pl. m. și f. tiranicéști
tiranicei
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique. DOOM
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice
tiranicele
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique. DOOM
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice
tiranicelor
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique. DOOM
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice
tiranicesc
TIRANICÉSC, -EÁSCĂ, tiranicești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -icesc. DOOM
tiranicésc (înv.) adj. m., f. tiraniceáscă; pl. m. și f. tiranicéști
tiranicescul
TIRANICÉSC, -EÁSCĂ, tiranicești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -icesc. DOOM
tiranicésc (înv.) adj. m., f. tiraniceáscă; pl. m. și f. tiranicéști
tiranicescului
TIRANICÉSC, -EÁSCĂ, tiranicești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -icesc. DOOM
tiranicésc (înv.) adj. m., f. tiraniceáscă; pl. m. și f. tiranicéști
tiranicești
TIRANICÉSC, -EÁSCĂ, tiranicești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -icesc. DOOM
tiranicésc (înv.) adj. m., f. tiraniceáscă; pl. m. și f. tiranicéști
tiraniceștii
TIRANICÉSC, -EÁSCĂ, tiranicești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -icesc. DOOM
tiranicésc (înv.) adj. m., f. tiraniceáscă; pl. m. și f. tiranicéști
tiraniceștile
TIRANICÉSC, -EÁSCĂ, tiranicești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -icesc. DOOM
tiranicésc (înv.) adj. m., f. tiraniceáscă; pl. m. și f. tiranicéști
tiraniceștilor
TIRANICÉSC, -EÁSCĂ, tiranicești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -icesc. DOOM
tiranicésc (înv.) adj. m., f. tiraniceáscă; pl. m. și f. tiranicéști
tiranici
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique. DOOM
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice
tiranicid
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicid
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicida
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicide
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicidei
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicidele
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicidelor
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicidul
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicidului
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicii
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique. DOOM
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice
tiranicilor
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique. DOOM
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice
tiranicizi
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicizii
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicizilor
TIRANICÍD (1) tiranicide, s. n., (2) tiranicizi, s. m. 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
tiranicul
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique. DOOM
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice
tiranicului
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique. DOOM
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice
tiranie
TIRANÍE, tiranii, s. f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică; p. gener. conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran. – Din fr. tyrannie. DOOM
tiraníe s. f., art. tiranía, g.-d. art. tiraníei; pl. tiraníi, art. tiraníile
tiraniei
TIRANÍE, tiranii, s. f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică; p. gener. conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran. – Din fr. tyrannie. DOOM
tiraníe s. f., art. tiranía, g.-d. art. tiraníei; pl. tiraníi, art. tiraníile
tiranii
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranii
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranii
TIRANÍE, tiranii, s. f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică; p. gener. conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran. – Din fr. tyrannie. DOOM
tiraníe s. f., art. tiranía, g.-d. art. tiraníei; pl. tiraníi, art. tiraníile
tiraniile
TIRANÍE, tiranii, s. f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică; p. gener. conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran. – Din fr. tyrannie. DOOM
tiraníe s. f., art. tiranía, g.-d. art. tiraníei; pl. tiraníi, art. tiraníile
tiraniilor
TIRANÍE, tiranii, s. f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică; p. gener. conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran. – Din fr. tyrannie. DOOM
tiraníe s. f., art. tiranía, g.-d. art. tiraníei; pl. tiraníi, art. tiraníile
tiranilor
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranilor
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiraniza
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizai
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizam
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizare
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizare
TIRANIZÁRE s. f. Acțiunea de a tiraniza și rezultatul ei. – V. tiraniza.
tiranizarea
TIRANIZÁRE s. f. Acțiunea de a tiraniza și rezultatul ei. – V. tiraniza.
tiranizară
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizarăm
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizarăți
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizase
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizasem
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizaseră
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizaserăm
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizaserăți
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizaseși
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizaseți
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizat
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizat
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser.
tiranizau
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizași
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizați
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizează
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizez
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizeze
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizezi
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizând
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizînd
TIRANIZÁ, tiranizez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva în mod tiranic, a se purta ca un tiran (2); a asupri, a teroriza. ♦ Fig. A chinui, a obseda. – Din fr. tyranniser. DOOM
tiranizá (a ~) vb., ind. prez. 3 tiranizeáză
tiranizări
TIRANIZÁRE s. f. Acțiunea de a tiraniza și rezultatul ei. – V. tiraniza.
tiranizării
TIRANIZÁRE s. f. Acțiunea de a tiraniza și rezultatul ei. – V. tiraniza.
tiranizările
TIRANIZÁRE s. f. Acțiunea de a tiraniza și rezultatul ei. – V. tiraniza.
tiranizărilor
TIRANIZÁRE s. f. Acțiunea de a tiraniza și rezultatul ei. – V. tiraniza.
tiranosaur
TIRANOZÁUR s.m. Reptilă carnivoră din era mezozoică, cea mai puternică și mai feroce dintre toate reptilele. [Pron. -za-ur. / < fr. tyrannosaure, cf. gr. tyrannos – tiran, sauros – șopârlă].
tiranozaur
TIRANOZÁUR s.m. Reptilă carnivoră din era mezozoică, cea mai puternică și mai feroce dintre toate reptilele. [Pron. -za-ur. / < fr. tyrannosaure, cf. gr. tyrannos – tiran, sauros – șopârlă].
tiranozauri
TIRANOZÁUR s.m. Reptilă carnivoră din era mezozoică, cea mai puternică și mai feroce dintre toate reptilele. [Pron. -za-ur. / < fr. tyrannosaure, cf. gr. tyrannos – tiran, sauros – șopârlă].
tiranozaurii
TIRANOZÁUR s.m. Reptilă carnivoră din era mezozoică, cea mai puternică și mai feroce dintre toate reptilele. [Pron. -za-ur. / < fr. tyrannosaure, cf. gr. tyrannos – tiran, sauros – șopârlă].
tiranozaurilor
TIRANOZÁUR s.m. Reptilă carnivoră din era mezozoică, cea mai puternică și mai feroce dintre toate reptilele. [Pron. -za-ur. / < fr. tyrannosaure, cf. gr. tyrannos – tiran, sauros – șopârlă].
tiranozaurul
TIRANOZÁUR s.m. Reptilă carnivoră din era mezozoică, cea mai puternică și mai feroce dintre toate reptilele. [Pron. -za-ur. / < fr. tyrannosaure, cf. gr. tyrannos – tiran, sauros – șopârlă].
tiranozaurului
TIRANOZÁUR s.m. Reptilă carnivoră din era mezozoică, cea mai puternică și mai feroce dintre toate reptilele. [Pron. -za-ur. / < fr. tyrannosaure, cf. gr. tyrannos – tiran, sauros – șopârlă].
tirant
TIRÁNT, tiranți, s. m. Element de construcție executat din cabluri, lanțuri, bare de oțel sau din beton armat, care are rolul de a prelua forțe de întindere. – Din fr. tirant. DOOM
tiránt s. m., pl. tiránți
tirantul
TIRÁNT, tiranți, s. m. Element de construcție executat din cabluri, lanțuri, bare de oțel sau din beton armat, care are rolul de a prelua forțe de întindere. – Din fr. tirant. DOOM
tiránt s. m., pl. tiránți
tirantului
TIRÁNT, tiranți, s. m. Element de construcție executat din cabluri, lanțuri, bare de oțel sau din beton armat, care are rolul de a prelua forțe de întindere. – Din fr. tirant. DOOM
tiránt s. m., pl. tiránți
tiranul
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranul
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranului
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranului
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. DOOM
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tiranți
TIRÁNT, tiranți, s. m. Element de construcție executat din cabluri, lanțuri, bare de oțel sau din beton armat, care are rolul de a prelua forțe de întindere. – Din fr. tirant. DOOM
tiránt s. m., pl. tiránți
tiranții
TIRÁNT, tiranți, s. m. Element de construcție executat din cabluri, lanțuri, bare de oțel sau din beton armat, care are rolul de a prelua forțe de întindere. – Din fr. tirant. DOOM
tiránt s. m., pl. tiránți
tiranților
TIRÁNT, tiranți, s. m. Element de construcție executat din cabluri, lanțuri, bare de oțel sau din beton armat, care are rolul de a prelua forțe de întindere. – Din fr. tirant. DOOM
tiránt s. m., pl. tiránți
tiratroane
TIRATRÓN, tiratroane, s. n. (Fiz.) Triodă cu descărcare în gaz. – Din fr. Thyratron. DOOM
tiratrón (-ra-tron) s. n., pl. tiratroáne
tiratroanele
TIRATRÓN, tiratroane, s. n. (Fiz.) Triodă cu descărcare în gaz. – Din fr. Thyratron. DOOM
tiratrón (-ra-tron) s. n., pl. tiratroáne
tiratroanelor
TIRATRÓN, tiratroane, s. n. (Fiz.) Triodă cu descărcare în gaz. – Din fr. Thyratron. DOOM
tiratrón (-ra-tron) s. n., pl. tiratroáne
tiratron
TIRATRÓN, tiratroane, s. n. (Fiz.) Triodă cu descărcare în gaz. – Din fr. Thyratron. DOOM
tiratrón (-ra-tron) s. n., pl. tiratroáne
tiratronul
TIRATRÓN, tiratroane, s. n. (Fiz.) Triodă cu descărcare în gaz. – Din fr. Thyratron. DOOM
tiratrón (-ra-tron) s. n., pl. tiratroáne
tiratronului
TIRATRÓN, tiratroane, s. n. (Fiz.) Triodă cu descărcare în gaz. – Din fr. Thyratron. DOOM
tiratrón (-ra-tron) s. n., pl. tiratroáne
tirbușoane
TIRBUȘÓN, tirbușoane, s. n. Ustensilă casnică formată dintr-o spirală metalică cu un mâner, folosită pentru a scoate dopurile de plută de la sticle; rac2. – Din fr. tire-bouchon. DOOM
tirbușón s. n., pl. tirbușoáne
tirbușoanele
TIRBUȘÓN, tirbușoane, s. n. Ustensilă casnică formată dintr-o spirală metalică cu un mâner, folosită pentru a scoate dopurile de plută de la sticle; rac2. – Din fr. tire-bouchon. DOOM
tirbușón s. n., pl. tirbușoáne
tirbușoanelor
TIRBUȘÓN, tirbușoane, s. n. Ustensilă casnică formată dintr-o spirală metalică cu un mâner, folosită pentru a scoate dopurile de plută de la sticle; rac2. – Din fr. tire-bouchon. DOOM
tirbușón s. n., pl. tirbușoáne
tirbușon
TIRBUȘÓN, tirbușoane, s. n. Ustensilă casnică formată dintr-o spirală metalică cu un mâner, folosită pentru a scoate dopurile de plută de la sticle; rac2. – Din fr. tire-bouchon. DOOM
tirbușón s. n., pl. tirbușoáne
tirbușonul
TIRBUȘÓN, tirbușoane, s. n. Ustensilă casnică formată dintr-o spirală metalică cu un mâner, folosită pentru a scoate dopurile de plută de la sticle; rac2. – Din fr. tire-bouchon. DOOM
tirbușón s. n., pl. tirbușoáne
tirbușonului
TIRBUȘÓN, tirbușoane, s. n. Ustensilă casnică formată dintr-o spirală metalică cu un mâner, folosită pentru a scoate dopurile de plută de la sticle; rac2. – Din fr. tire-bouchon. DOOM
tirbușón s. n., pl. tirbușoáne
tireghie
TIRIGÍE s. f. v. tirighie. DOOM
tirighíe (pop.) s. f., art. tirighía, g.-d. tirighíi, art. tirighíei
tiren
Tiren = Tyrrhenus.
tireo
TIREO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) glanda tiroidă”. [Pron. -re-o-, var. tiro-. / < fr. thyréo-, cf. gr. thyra – ușă].
tireoglobulina
TIREOGLOBULÍNĂ s. f. (Biol.) Substanță bogată în iod, prezentă în glanda tiroidă. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréoglobuline. DOOM
tireoglobulínă (-re-o-glo-) s. f., g.-d. art. tireoglobulínei
tireoglobuline
TIREOGLOBULÍNĂ s. f. (Biol.) Substanță bogată în iod, prezentă în glanda tiroidă. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréoglobuline. DOOM
tireoglobulínă (-re-o-glo-) s. f., g.-d. art. tireoglobulínei
tireoglobulinei
TIREOGLOBULÍNĂ s. f. (Biol.) Substanță bogată în iod, prezentă în glanda tiroidă. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréoglobuline. DOOM
tireoglobulínă (-re-o-glo-) s. f., g.-d. art. tireoglobulínei
tireopatie
TIREOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile glandei tiroide. [Pron. -re-o-, gen. -iei. / < fr. thyréopathie].
tireopriv
TIREOPRÍV s.n. (Med.) Sindrom asemănător hipertiroidismului, care apare în urma ablațiunii glandei tiroide. [< fr. thyréoprive].
tireoptoză
TIREOPTÓZĂ s.f. (Med.) Deplasare în jos a glandei tiroide. [Pron. -re-o-. / < fr. thyréoptôse].
tireotomie
TIREOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a tiroidei, premergătoare traheotomiei. [Gen. -iei. / < fr. thyréotomie].
tireotoxicoza
TIREOTOXICÓZĂ s. f. (Med.) Boală provocată de intoxicarea organismului cu hormoni tiroidieni în exces. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotoxicose. DOOM
tireotoxicóză (-re-o-) s. f., g.-d. art. tireotoxicózei
tireotoxicoze
TIREOTOXICÓZĂ s. f. (Med.) Boală provocată de intoxicarea organismului cu hormoni tiroidieni în exces. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotoxicose. DOOM
tireotoxicóză (-re-o-) s. f., g.-d. art. tireotoxicózei
tireotoxicozei
TIREOTOXICÓZĂ s. f. (Med.) Boală provocată de intoxicarea organismului cu hormoni tiroidieni în exces. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotoxicose. DOOM
tireotoxicóză (-re-o-) s. f., g.-d. art. tireotoxicózei
tireotoxicozele
TIREOTOXICÓZĂ s. f. (Med.) Boală provocată de intoxicarea organismului cu hormoni tiroidieni în exces. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotoxicose. DOOM
tireotoxicóză (-re-o-) s. f., g.-d. art. tireotoxicózei
tireotoxicozelor
TIREOTOXICÓZĂ s. f. (Med.) Boală provocată de intoxicarea organismului cu hormoni tiroidieni în exces. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotoxicose. DOOM
tireotoxicóză (-re-o-) s. f., g.-d. art. tireotoxicózei
tireotrop
TIREOTRÓP, -Ă, tireotropi, -e, adj., s. n. (Substanță, hormon) care stimulează secreția glandei tiroide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope. DOOM
*tireotróp2 (-re-o-trop) s. n.
tireotropa
TIREOTRÓP, -Ă, tireotropi, -e, adj., s. n. (Substanță, hormon) care stimulează secreția glandei tiroide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope. DOOM
*tireotróp2 (-re-o-trop) s. n.
tireotrope
TIREOTRÓP, -Ă, tireotropi, -e, adj., s. n. (Substanță, hormon) care stimulează secreția glandei tiroide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope. DOOM
*tireotróp2 (-re-o-trop) s. n.
tireotropei
TIREOTRÓP, -Ă, tireotropi, -e, adj., s. n. (Substanță, hormon) care stimulează secreția glandei tiroide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope. DOOM
*tireotróp2 (-re-o-trop) s. n.
tireotropele
TIREOTRÓP, -Ă, tireotropi, -e, adj., s. n. (Substanță, hormon) care stimulează secreția glandei tiroide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope. DOOM
*tireotróp2 (-re-o-trop) s. n.
tireotropelor
TIREOTRÓP, -Ă, tireotropi, -e, adj., s. n. (Substanță, hormon) care stimulează secreția glandei tiroide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope. DOOM
*tireotróp2 (-re-o-trop) s. n.
tireotropi
TIREOTRÓP, -Ă, tireotropi, -e, adj., s. n. (Substanță, hormon) care stimulează secreția glandei tiroide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope. DOOM
*tireotróp2 (-re-o-trop) s. n.
tireotropii
TIREOTRÓP, -Ă, tireotropi, -e, adj., s. n. (Substanță, hormon) care stimulează secreția glandei tiroide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope. DOOM
*tireotróp2 (-re-o-trop) s. n.
tireotropilor
TIREOTRÓP, -Ă, tireotropi, -e, adj., s. n. (Substanță, hormon) care stimulează secreția glandei tiroide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope. DOOM
*tireotróp2 (-re-o-trop) s. n.
tireotropul
TIREOTRÓP, -Ă, tireotropi, -e, adj., s. n. (Substanță, hormon) care stimulează secreția glandei tiroide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope. DOOM
*tireotróp2 (-re-o-trop) s. n.
tireotropului
TIREOTRÓP, -Ă, tireotropi, -e, adj., s. n. (Substanță, hormon) care stimulează secreția glandei tiroide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope. DOOM
*tireotróp2 (-re-o-trop) s. n.
tiresias
Tiresias, prezicător vestit, originar din cetatea Thebae. A trăit foarte mult (șapte generații) și a fost martor la o serie de evenimente importante din viața tebanilor: expediția celor șapte, războiul împotriva epigonilor etc. Lipsit de vedere de către Hera, a cărei mînie și-o atrăsese odinioară, Tiresias era ajutat în interpretarea oracolelor de către fiica sa, Manto, pricepută și ea, deeopotrivă, în arta profeției. A murit foarte bătrîn, în drum spre Delphi, luînd calea pribegiei în urma înfrîngerii suferite de tebani în fața epigonilor. Dintre prorocirile sale, cele mai însemnate sînt cele cu privire la vinovăția lui Oedipus, la sacrificiul lui Menoeceus (2.), la victoria epigonilor etc.
tirfoane
TIRFÓN, tirfoane, s. n. Șurub mare de oțel folosit în fixarea șinelor de cale ferată pe traverse. – Din fr. tire-fond. DOOM
tirfón s. n., pl. tirfoáne
tirfoanele
TIRFÓN, tirfoane, s. n. Șurub mare de oțel folosit în fixarea șinelor de cale ferată pe traverse. – Din fr. tire-fond. DOOM
tirfón s. n., pl. tirfoáne
tirfoanelor
TIRFÓN, tirfoane, s. n. Șurub mare de oțel folosit în fixarea șinelor de cale ferată pe traverse. – Din fr. tire-fond. DOOM
tirfón s. n., pl. tirfoáne
tirfoare
TIRFÓR s.n. Clește special pentru îmbinarea tuburilor mari de beton armat și de azbociment. [< fr. tire-fort].
tirfoarele
TIRFÓR s.n. Clește special pentru îmbinarea tuburilor mari de beton armat și de azbociment. [< fr. tire-fort].
tirfoarelor
TIRFÓR s.n. Clește special pentru îmbinarea tuburilor mari de beton armat și de azbociment. [< fr. tire-fort].
tirfon
TIRFÓN, tirfoane, s. n. Șurub mare de oțel folosit în fixarea șinelor de cale ferată pe traverse. – Din fr. tire-fond. DOOM
tirfón s. n., pl. tirfoáne
tirfonul
TIRFÓN, tirfoane, s. n. Șurub mare de oțel folosit în fixarea șinelor de cale ferată pe traverse. – Din fr. tire-fond. DOOM
tirfón s. n., pl. tirfoáne
tirfonului
TIRFÓN, tirfoane, s. n. Șurub mare de oțel folosit în fixarea șinelor de cale ferată pe traverse. – Din fr. tire-fond. DOOM
tirfón s. n., pl. tirfoáne
tirfor
TIRFÓR s.n. Clește special pentru îmbinarea tuburilor mari de beton armat și de azbociment. [< fr. tire-fort].
tirforul
TIRFÓR s.n. Clește special pentru îmbinarea tuburilor mari de beton armat și de azbociment. [< fr. tire-fort].
tirforului
TIRFÓR s.n. Clește special pentru îmbinarea tuburilor mari de beton armat și de azbociment. [< fr. tire-fort].
tiri
TÍRI adv. (Popular, folosit numai în corelație cu sine însuși) Ce mi-e..., ce mi-e...; fie..., fie...; cum..., așa și... Tiri dracul, Tiri mama lui. POP.
tiriac
TIRIÁC s. n. (Înv. și pop.) Preparat medicinal care conține opiu, folosit în trecut ca anestezic. [Pr.: -ri-ac] – Din tc. tiryak. DOOM
tiriác (anestezic) (înv., pop.) (-ri-ac) s. n.
tiriachia
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. DOOM
tiriachíu (înv., reg.) (-ri-a-) adj. m., f. tiriachíe; pl. m. și f. tiriachíi
tiriachie
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. DOOM
tiriachíu (înv., reg.) (-ri-a-) adj. m., f. tiriachíe; pl. m. și f. tiriachíi
tiriachiei
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. DOOM
tiriachíu (înv., reg.) (-ri-a-) adj. m., f. tiriachíe; pl. m. și f. tiriachíi
tiriachii
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. DOOM
tiriachíu (înv., reg.) (-ri-a-) adj. m., f. tiriachíe; pl. m. și f. tiriachíi
tiriachiii
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. DOOM
tiriachíu (înv., reg.) (-ri-a-) adj. m., f. tiriachíe; pl. m. și f. tiriachíi
tiriachiile
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. DOOM
tiriachíu (înv., reg.) (-ri-a-) adj. m., f. tiriachíe; pl. m. și f. tiriachíi
tiriachiilor
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. DOOM
tiriachíu (înv., reg.) (-ri-a-) adj. m., f. tiriachíe; pl. m. și f. tiriachíi
tiriachiu
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. DOOM
tiriachíu (înv., reg.) (-ri-a-) adj. m., f. tiriachíe; pl. m. și f. tiriachíi
tiriachiul
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. DOOM
tiriachíu (înv., reg.) (-ri-a-) adj. m., f. tiriachíe; pl. m. și f. tiriachíi
tiriachiului
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. DOOM
tiriachíu (înv., reg.) (-ri-a-) adj. m., f. tiriachíe; pl. m. și f. tiriachíi
tiriacul
TIRIÁC s. n. (Înv. și pop.) Preparat medicinal care conține opiu, folosit în trecut ca anestezic. [Pr.: -ri-ac] – Din tc. tiryak. DOOM
tiriác (anestezic) (înv., pop.) (-ri-ac) s. n.
tiriacului
TIRIÁC s. n. (Înv. și pop.) Preparat medicinal care conține opiu, folosit în trecut ca anestezic. [Pr.: -ri-ac] – Din tc. tiryak. DOOM
tiriác (anestezic) (înv., pop.) (-ri-ac) s. n.
tiribomba
tiribombă, tiribombe s. f. 1. (înv.) aparat constând într-un ciocan cu care trebuie nimerită o capsă pocnitoare (în bâlciuri). 2. om de nimic, neisprăvit.
tiribombe
tiribombă, tiribombe s. f. 1. (înv.) aparat constând într-un ciocan cu care trebuie nimerită o capsă pocnitoare (în bâlciuri). 2. om de nimic, neisprăvit.
tiribombei
tiribombă, tiribombe s. f. 1. (înv.) aparat constând într-un ciocan cu care trebuie nimerită o capsă pocnitoare (în bâlciuri). 2. om de nimic, neisprăvit.
tiribombele
tiribombă, tiribombe s. f. 1. (înv.) aparat constând într-un ciocan cu care trebuie nimerită o capsă pocnitoare (în bâlciuri). 2. om de nimic, neisprăvit.
tiribombelor
tiribombă, tiribombe s. f. 1. (înv.) aparat constând într-un ciocan cu care trebuie nimerită o capsă pocnitoare (în bâlciuri). 2. om de nimic, neisprăvit.
tirighia
TIRIGÍE s. f. v. tirighie. DOOM
tirighíe (pop.) s. f., art. tirighía, g.-d. tirighíi, art. tirighíei
tirighie
TIRIGÍE s. f. v. tirighie. DOOM
tirighíe (pop.) s. f., art. tirighía, g.-d. tirighíi, art. tirighíei
tirighiei
TIRIGÍE s. f. v. tirighie. DOOM
tirighíe (pop.) s. f., art. tirighía, g.-d. tirighíi, art. tirighíei
tirighii
TIRIGÍE s. f. v. tirighie. DOOM
tirighíe (pop.) s. f., art. tirighía, g.-d. tirighíi, art. tirighíei
tirigie
TIRIGÍE s. f. v. tirighie. DOOM
tirighíe (pop.) s. f., art. tirighía, g.-d. tirighíi, art. tirighíei
tirimi
tírimi adv. – Egal, indiferent. Ngr. ταïρι μοι „mi-e totuna” (Bogrea, Dacor., I, 268). Cuvînt rar, puțin atestat. Poate Bogrea l-ar fi confundat cu tîromi, vb. (a lenevi, a trîndăvi), și tîromeală, s. f. (inerție, pasivitate, indolență), cuvinte din Olt., care par să fie var. lui aromi cu pref. expresiv tă-, cf. tămînda.
tiriplic
TIRIPLÍC s. n. (Învechit) Fir răsucit de bumbac mercerizat sau de mătase, folosit la țesut, la brodat sau la împletit. V. ibrișin, bumbăcel. Cămășile tinerilor... se fac din pînză de burangic cu urzeală de bumbac sau tiriplic. PAMFILE, I. C. 353. Un cearșaf cu împletituri de tiriplic. ODOBESCU, S. I 422. -Variantă: triplíc (MARIAN, NA. 260) s. n.
tiriplici
tiriplici s. m. invar. (peior.) persoană lipsită de importanță și inofensivă; om de rând.
tiriplicul
TIRIPLÍC s. n. (Învechit) Fir răsucit de bumbac mercerizat sau de mătase, folosit la țesut, la brodat sau la împletit. V. ibrișin, bumbăcel. Cămășile tinerilor... se fac din pînză de burangic cu urzeală de bumbac sau tiriplic. PAMFILE, I. C. 353. Un cearșaf cu împletituri de tiriplic. ODOBESCU, S. I 422. -Variantă: triplíc (MARIAN, NA. 260) s. n.
tiriplicului
TIRIPLÍC s. n. (Învechit) Fir răsucit de bumbac mercerizat sau de mătase, folosit la țesut, la brodat sau la împletit. V. ibrișin, bumbăcel. Cămășile tinerilor... se fac din pînză de burangic cu urzeală de bumbac sau tiriplic. PAMFILE, I. C. 353. Un cearșaf cu împletituri de tiriplic. ODOBESCU, S. I 422. -Variantă: triplíc (MARIAN, NA. 260) s. n.
tiriplicuri
TIRIPLÍC s. n. (Învechit) Fir răsucit de bumbac mercerizat sau de mătase, folosit la țesut, la brodat sau la împletit. V. ibrișin, bumbăcel. Cămășile tinerilor... se fac din pînză de burangic cu urzeală de bumbac sau tiriplic. PAMFILE, I. C. 353. Un cearșaf cu împletituri de tiriplic. ODOBESCU, S. I 422. -Variantă: triplíc (MARIAN, NA. 260) s. n.
tiriplicurile
TIRIPLÍC s. n. (Învechit) Fir răsucit de bumbac mercerizat sau de mătase, folosit la țesut, la brodat sau la împletit. V. ibrișin, bumbăcel. Cămășile tinerilor... se fac din pînză de burangic cu urzeală de bumbac sau tiriplic. PAMFILE, I. C. 353. Un cearșaf cu împletituri de tiriplic. ODOBESCU, S. I 422. -Variantă: triplíc (MARIAN, NA. 260) s. n.
tiriplicurilor
TIRIPLÍC s. n. (Învechit) Fir răsucit de bumbac mercerizat sau de mătase, folosit la țesut, la brodat sau la împletit. V. ibrișin, bumbăcel. Cămășile tinerilor... se fac din pînză de burangic cu urzeală de bumbac sau tiriplic. PAMFILE, I. C. 353. Un cearșaf cu împletituri de tiriplic. ODOBESCU, S. I 422. -Variantă: triplíc (MARIAN, NA. 260) s. n.
tiristoare
TIRISTÓR, tiristoare, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor cu trei electrozi (anod, catod și electrod), funcționând ca o diodă semiconductoare cu electrod de comandă. – Din engl., fr. thyristor.
tiristoarele
TIRISTÓR, tiristoare, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor cu trei electrozi (anod, catod și electrod), funcționând ca o diodă semiconductoare cu electrod de comandă. – Din engl., fr. thyristor.
tiristoarelor
TIRISTÓR, tiristoare, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor cu trei electrozi (anod, catod și electrod), funcționând ca o diodă semiconductoare cu electrod de comandă. – Din engl., fr. thyristor.
tiristor
TIRISTÓR, tiristoare, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor cu trei electrozi (anod, catod și electrod), funcționând ca o diodă semiconductoare cu electrod de comandă. – Din engl., fr. thyristor.
tiristorul
TIRISTÓR, tiristoare, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor cu trei electrozi (anod, catod și electrod), funcționând ca o diodă semiconductoare cu electrod de comandă. – Din engl., fr. thyristor.
tiristorului
TIRISTÓR, tiristoare, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor cu trei electrozi (anod, catod și electrod), funcționând ca o diodă semiconductoare cu electrod de comandă. – Din engl., fr. thyristor.
tiristă
tiristă, tiriste s. f. 1. infractoare străină. 2. prostituată care operează pe șoselele de centură și în parcările de pe autostrăzi, oferindu-și serviciile, contra unei sume modice, șoferilor străini de autocamioane ce tranzitează România.
tirizie
TIRIZÍE s. f. v. terezie.
tirișenie
TIRIȘÉNIE s. f. v. tărășenie.
tiro
TIRO- v. tireo-.
tiro
Tiro = Tyro.
tiroid
TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă endocrină, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. tyroïde.
tiroida
TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă endocrină, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. tyroïde.
tiroide
TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă endocrină, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. tyroïde.
tiroidectomia
TIROIDECTOMÍE s.f. Extirpare a tiroidei. [Gen. -iei. / < fr. thyroïdectomie, cf. gr. thyra – ușă, ektome – excizie]. DOOM
!tiroidectomíe (-ro-i-dec-/-id-ec-) s. f., art. tiroidectomía, g.-d. art. tiroidectomíei; pl. tiroidectomíi, art. tiroidectomíile
tiroidectomie
TIROIDECTOMÍE s.f. Extirpare a tiroidei. [Gen. -iei. / < fr. thyroïdectomie, cf. gr. thyra – ușă, ektome – excizie]. DOOM
!tiroidectomíe (-ro-i-dec-/-id-ec-) s. f., art. tiroidectomía, g.-d. art. tiroidectomíei; pl. tiroidectomíi, art. tiroidectomíile
tiroidectomiei
TIROIDECTOMÍE s.f. Extirpare a tiroidei. [Gen. -iei. / < fr. thyroïdectomie, cf. gr. thyra – ușă, ektome – excizie]. DOOM
!tiroidectomíe (-ro-i-dec-/-id-ec-) s. f., art. tiroidectomía, g.-d. art. tiroidectomíei; pl. tiroidectomíi, art. tiroidectomíile
tiroidectomii
TIROIDECTOMÍE s.f. Extirpare a tiroidei. [Gen. -iei. / < fr. thyroïdectomie, cf. gr. thyra – ușă, ektome – excizie]. DOOM
!tiroidectomíe (-ro-i-dec-/-id-ec-) s. f., art. tiroidectomía, g.-d. art. tiroidectomíei; pl. tiroidectomíi, art. tiroidectomíile
tiroidectomiile
TIROIDECTOMÍE s.f. Extirpare a tiroidei. [Gen. -iei. / < fr. thyroïdectomie, cf. gr. thyra – ușă, ektome – excizie]. DOOM
!tiroidectomíe (-ro-i-dec-/-id-ec-) s. f., art. tiroidectomía, g.-d. art. tiroidectomíei; pl. tiroidectomíi, art. tiroidectomíile
tiroidectomiilor
TIROIDECTOMÍE s.f. Extirpare a tiroidei. [Gen. -iei. / < fr. thyroïdectomie, cf. gr. thyra – ușă, ektome – excizie]. DOOM
!tiroidectomíe (-ro-i-dec-/-id-ec-) s. f., art. tiroidectomía, g.-d. art. tiroidectomíei; pl. tiroidectomíi, art. tiroidectomíile
tiroidei
TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă endocrină, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. tyroïde.
tiroidele
TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă endocrină, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. tyroïde.
tiroidelor
TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă endocrină, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. tyroïde.
tiroidian
TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei. Insuficiență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien. DOOM
tiroidián (-ro-i-di-an) adj. m., pl. tiroidiéni (-di-eni); f. tiroidiánă, pl. tiroidiéne
tiroidiana
TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei. Insuficiență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien. DOOM
tiroidián (-ro-i-di-an) adj. m., pl. tiroidiéni (-di-eni); f. tiroidiánă, pl. tiroidiéne
tiroidianul
TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei. Insuficiență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien. DOOM
tiroidián (-ro-i-di-an) adj. m., pl. tiroidiéni (-di-eni); f. tiroidiánă, pl. tiroidiéne
tiroidianului
TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei. Insuficiență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien. DOOM
tiroidián (-ro-i-di-an) adj. m., pl. tiroidiéni (-di-eni); f. tiroidiánă, pl. tiroidiéne
tiroidiene
TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei. Insuficiență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien. DOOM
tiroidián (-ro-i-di-an) adj. m., pl. tiroidiéni (-di-eni); f. tiroidiánă, pl. tiroidiéne
tiroidienei
TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei. Insuficiență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien. DOOM
tiroidián (-ro-i-di-an) adj. m., pl. tiroidiéni (-di-eni); f. tiroidiánă, pl. tiroidiéne
tiroidienele
TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei. Insuficiență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien. DOOM
tiroidián (-ro-i-di-an) adj. m., pl. tiroidiéni (-di-eni); f. tiroidiánă, pl. tiroidiéne
tiroidienelor
TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei. Insuficiență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien. DOOM
tiroidián (-ro-i-di-an) adj. m., pl. tiroidiéni (-di-eni); f. tiroidiánă, pl. tiroidiéne
tiroidieni
TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei. Insuficiență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien. DOOM
tiroidián (-ro-i-di-an) adj. m., pl. tiroidiéni (-di-eni); f. tiroidiánă, pl. tiroidiéne
tiroidienii
TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei. Insuficiență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien. DOOM
tiroidián (-ro-i-di-an) adj. m., pl. tiroidiéni (-di-eni); f. tiroidiánă, pl. tiroidiéne
tiroidienilor
TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei. Insuficiență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien. DOOM
tiroidián (-ro-i-di-an) adj. m., pl. tiroidiéni (-di-eni); f. tiroidiánă, pl. tiroidiéne
tiroidism
TIROIDÍSM s. m. (Med.) Denumire generică pentru bolile glandei tiroide. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. thyroïdisme.
tiroidismul
TIROIDÍSM s. m. (Med.) Denumire generică pentru bolile glandei tiroide. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. thyroïdisme.
tiroidismului
TIROIDÍSM s. m. (Med.) Denumire generică pentru bolile glandei tiroide. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. thyroïdisme.
tiroidita
TIROIDÍTĂ, tiroidite, s. f. (Med.) Boală constând în inflamația tiroidei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. thyroïdite.
tiroidite
TIROIDÍTĂ, tiroidite, s. f. (Med.) Boală constând în inflamația tiroidei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. thyroïdite.
tiroiditei
TIROIDÍTĂ, tiroidite, s. f. (Med.) Boală constând în inflamația tiroidei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. thyroïdite.
tiroiditele
TIROIDÍTĂ, tiroidite, s. f. (Med.) Boală constând în inflamația tiroidei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. thyroïdite.
tiroiditelor
TIROIDÍTĂ, tiroidite, s. f. (Med.) Boală constând în inflamația tiroidei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. thyroïdite.
tiroidoterapie
TIROIDOTERAPÍE s.f. Folosirea terapeutică a extractului de glandă tiroidă. [Gen. -iei. / < fr. thyroïdothérapie].
tiroidul
TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă endocrină, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. tyroïde.
tiroidului
TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă endocrină, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. tyroïde.
tiroidă
TIROÍD, -Ă, tiroizi, -de, adj. Care ține de tiroidă, care se referă la tiroidă. Glanda tiroidă poate avea o parte in determinismul epilepsiei. PARHON, O. A. I 282. Asocierea migrenei cu paludismul s-ar putea datora nu numai unei acțiuni directe a hematozoarului sau a produselor sale asupra centrilor nervoși, ci și unei acțiuni indirecte prin intermediul corpului tiroid. id. ib. 256. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă cu secreție internă, așezată pe partea anterioară a laringelui, pe porțiunea lui inferioară. DOOM
tiroídă2 s. f., g.-d. art. tiroídei; pl. tiroíde
tiroizi
TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă endocrină, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. tyroïde.
tiroizii
TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă endocrină, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. tyroïde.
tiroizilor
TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă endocrină, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. tyroïde.
tirolez
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolez
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tiroleza
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tiroleza
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tiroleze
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tiroleze
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezei
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezei
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezele
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezele
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezelor
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezelor
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezi
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezi
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezii
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezii
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezilor
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezilor
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezul
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezul
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezului
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tirolezului
TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tirol. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau tirolezilor (1), privitor la Tirol ori la tirolezi. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese. DOOM
tiroléz adj. m., s. m., pl. tirolézi; adj. f., s. f. tiroléză, pl. tiroléze
tiron
TIRÓN s.m. (Ist.) Recrut, soldat tânăr, la romani. ♦ (P. ext.) Orice începător într-o meserie oarecare. [< lat. tiro].
tirotomie
TIROTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a laringelui prin secționarea chirurgicală a cartilajului tiroid. [Gen. -iei. / < fr. thyrotomie].
tiroxina
TIROXÍNĂ, tiroxine, s. f. Hormon bogat în iod secretat de glanda tiroidă a vertebratelor. – Din fr. thyroxine. DOOM
!tiroxínă (ti-ro-/tir-o-) s. f., g.-d. art. tiroxínei; pl. tiroxíne
tiroxine
TIROXÍNĂ, tiroxine, s. f. Hormon bogat în iod secretat de glanda tiroidă a vertebratelor. – Din fr. thyroxine. DOOM
!tiroxínă (ti-ro-/tir-o-) s. f., g.-d. art. tiroxínei; pl. tiroxíne
tiroxinei
TIROXÍNĂ, tiroxine, s. f. Hormon bogat în iod secretat de glanda tiroidă a vertebratelor. – Din fr. thyroxine. DOOM
!tiroxínă (ti-ro-/tir-o-) s. f., g.-d. art. tiroxínei; pl. tiroxíne
tiroxinele
TIROXÍNĂ, tiroxine, s. f. Hormon bogat în iod secretat de glanda tiroidă a vertebratelor. – Din fr. thyroxine. DOOM
!tiroxínă (ti-ro-/tir-o-) s. f., g.-d. art. tiroxínei; pl. tiroxíne
tiroxinelor
TIROXÍNĂ, tiroxine, s. f. Hormon bogat în iod secretat de glanda tiroidă a vertebratelor. – Din fr. thyroxine. DOOM
!tiroxínă (ti-ro-/tir-o-) s. f., g.-d. art. tiroxínei; pl. tiroxíne
tiroxinemie
TIROXINEMÍE s.f. Prezența tiroxinei în sânge. [Gen. -iei. / < fr. thyroxinémie].
tirozina
TIROZÍNĂ, tirozine, s. f. Acid aflat în mai multe protide, a cărui oxidare duce la formarea pigmenților negri. – Din fr. tyrosine.
tirozine
TIROZÍNĂ, tirozine, s. f. Acid aflat în mai multe protide, a cărui oxidare duce la formarea pigmenților negri. – Din fr. tyrosine.
tirozinei
TIROZÍNĂ, tirozine, s. f. Acid aflat în mai multe protide, a cărui oxidare duce la formarea pigmenților negri. – Din fr. tyrosine.
tirozinele
TIROZÍNĂ, tirozine, s. f. Acid aflat în mai multe protide, a cărui oxidare duce la formarea pigmenților negri. – Din fr. tyrosine.
tirozinelor
TIROZÍNĂ, tirozine, s. f. Acid aflat în mai multe protide, a cărui oxidare duce la formarea pigmenților negri. – Din fr. tyrosine.
tirs
TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, împodobit cu viță-de-vie și având în vârf un con de pin, cu care era înfățișat zeul Dionysos și cei care îl însoțeau. 2. Inflorescență în formă de con de brad. – Din fr. thyrse. DOOM
tirs s. n., pl. tírsuri
tirsul
TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, împodobit cu viță-de-vie și având în vârf un con de pin, cu care era înfățișat zeul Dionysos și cei care îl însoțeau. 2. Inflorescență în formă de con de brad. – Din fr. thyrse. DOOM
tirs s. n., pl. tírsuri
tirsului
TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, împodobit cu viță-de-vie și având în vârf un con de pin, cu care era înfățișat zeul Dionysos și cei care îl însoțeau. 2. Inflorescență în formă de con de brad. – Din fr. thyrse. DOOM
tirs s. n., pl. tírsuri
tirsuri
TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, împodobit cu viță-de-vie și având în vârf un con de pin, cu care era înfățișat zeul Dionysos și cei care îl însoțeau. 2. Inflorescență în formă de con de brad. – Din fr. thyrse. DOOM
tirs s. n., pl. tírsuri
tirsurile
TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, împodobit cu viță-de-vie și având în vârf un con de pin, cu care era înfățișat zeul Dionysos și cei care îl însoțeau. 2. Inflorescență în formă de con de brad. – Din fr. thyrse. DOOM
tirs s. n., pl. tírsuri
tirsurilor
TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, împodobit cu viță-de-vie și având în vârf un con de pin, cu care era înfățișat zeul Dionysos și cei care îl însoțeau. 2. Inflorescență în formă de con de brad. – Din fr. thyrse. DOOM
tirs s. n., pl. tírsuri
tirul
TIR2, tiruri, s. n. Autocamion de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. – Din inițialele t[ransport] i[ntemațional] r[utier]. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tirul
TIR1 s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri și calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la țintă. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. Armă cu tir lung. 3. Tragere la țintă în procesul de instruire militară. – Din fr. tir. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tirului
TIR2, tiruri, s. n. Autocamion de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. – Din inițialele t[ransport] i[ntemațional] r[utier]. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tirului
TIR1 s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri și calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la țintă. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. Armă cu tir lung. 3. Tragere la țintă în procesul de instruire militară. – Din fr. tir. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tiruri
TIR2, tiruri, s. n. Autocamion de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. – Din inițialele t[ransport] i[ntemațional] r[utier]. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tiruri
TIR1 s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri și calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la țintă. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. Armă cu tir lung. 3. Tragere la țintă în procesul de instruire militară. – Din fr. tir. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tirurile
TIR2, tiruri, s. n. Autocamion de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. – Din inițialele t[ransport] i[ntemațional] r[utier]. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tirurile
TIR1 s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri și calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la țintă. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. Armă cu tir lung. 3. Tragere la țintă în procesul de instruire militară. – Din fr. tir. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tirurilor
TIR2, tiruri, s. n. Autocamion de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. – Din inițialele t[ransport] i[ntemațional] r[utier]. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tirurilor
TIR1 s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri și calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la țintă. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. Armă cu tir lung. 3. Tragere la țintă în procesul de instruire militară. – Din fr. tir. DOOM
tir s. n., pl. tíruri
tiră
tiră, tire s. f. (intl.) 1. v. tirangiu. 2. obiect cu care hoțul își acoperă mâna.
tirănea
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăneai
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăneam
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăneasca
TIRĂNÉSC, -EASCĂ, tirănești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -esc. DOOM
tirănésc (înv.) adj. m., f. tirăneáscă; pl. m. și f. tirănéști
tirănească
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăneau
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăneați
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănesc
TIRĂNÉSC, -EASCĂ, tirănești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -esc. DOOM
tirănésc (înv.) adj. m., f. tirăneáscă; pl. m. și f. tirănéști
tirănesc
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănescul
TIRĂNÉSC, -EASCĂ, tirănești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -esc. DOOM
tirănésc (înv.) adj. m., f. tirăneáscă; pl. m. și f. tirănéști
tirănescului
TIRĂNÉSC, -EASCĂ, tirănești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -esc. DOOM
tirănésc (înv.) adj. m., f. tirăneáscă; pl. m. și f. tirănéști
tirănește
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănești
TIRĂNÉSC, -EASCĂ, tirănești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -esc. DOOM
tirănésc (înv.) adj. m., f. tirăneáscă; pl. m. și f. tirănéști
tirănești
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăneștii
TIRĂNÉSC, -EASCĂ, tirănești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -esc. DOOM
tirănésc (înv.) adj. m., f. tirăneáscă; pl. m. și f. tirănéști
tirăneștile
TIRĂNÉSC, -EASCĂ, tirănești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -esc. DOOM
tirănésc (înv.) adj. m., f. tirăneáscă; pl. m. și f. tirănéști
tirăneștilor
TIRĂNÉSC, -EASCĂ, tirănești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -esc. DOOM
tirănésc (înv.) adj. m., f. tirăneáscă; pl. m. și f. tirănéști
tirăni
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănie
TIRĂNÍE s. f. v. tiranie.
tirănii
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănim
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănind
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănire
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănire
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A tiraniza. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. – Din tiran.
tirăniră
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănirăm
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănirăți
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănise
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănisem
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăniseră
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăniserăm
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăniserăți
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăniseși
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăniseți
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănit
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirănit
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A tiraniza. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. – Din tiran.
tirăniși
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tirăniți
TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.
tis
TÍSĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucitoare, cu lemnul tare și foarte prețios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s. m.] – Din sl. tisa. DOOM
tísă s. f., g.-d. art. tísei; pl. tíse
tisa
TÍSĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucitoare, cu lemnul tare și foarte prețios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s. m.] – Din sl. tisa. DOOM
tísă s. f., g.-d. art. tísei; pl. tíse
tisamen
Tisamen = Tisamenus.
tisamenus
Tisamenus 1. Fiul lui Orestes și al Hermionei. A domnit deopotrivă asupra Argosului și asupra Lacedaemonului pînă la sosirea heraclizilor, care l-au alungat. A murit ucis în luptă. 2. Fiul lui Thersander și al Demonassei. A cîrmuit, pentru scurt timp, cetatea Thebae.
tisbe
Tisbe = Thisbe.
tise
TÍSĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucitoare, cu lemnul tare și foarte prețios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s. m.] – Din sl. tisa. DOOM
tísă s. f., g.-d. art. tísei; pl. tíse
tisei
TÍSĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucitoare, cu lemnul tare și foarte prețios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s. m.] – Din sl. tisa. DOOM
tísă s. f., g.-d. art. tísei; pl. tíse
tisele
TÍSĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucitoare, cu lemnul tare și foarte prețios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s. m.] – Din sl. tisa. DOOM
tísă s. f., g.-d. art. tísei; pl. tíse
tiselor
TÍSĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucitoare, cu lemnul tare și foarte prețios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s. m.] – Din sl. tisa. DOOM
tísă s. f., g.-d. art. tísei; pl. tíse
tisifona
Tisifona = Tisiphone.
tisiphone
Tisiphone, una dintre furii (v. Erinyes).
tist
TIST, tisturi, s. n. (Înv. și reg.) Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.
tist
TIST, (1) tiști, s. m., (2) tisturi, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. înalt funcționar de stat. 2. S. n. Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt. DOOM
tist (înv., reg.) s. m./s. n., pl. tiști/tísturi
tistemel
TISTEMÉL s. n. v. testemel.
tistimel
TISTIMÉL s. n. v. testemel.
tisular
TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire. DOOM
tisulár adj. m., pl. tisulári; f. tisuláră; pl. tisuláre
tisulara
TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire. DOOM
tisulár adj. m., pl. tisulári; f. tisuláră; pl. tisuláre
tisulare
TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire. DOOM
tisulár adj. m., pl. tisulári; f. tisuláră; pl. tisuláre
tisularei
TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire. DOOM
tisulár adj. m., pl. tisulári; f. tisuláră; pl. tisuláre
tisularele
TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire. DOOM
tisulár adj. m., pl. tisulári; f. tisuláră; pl. tisuláre
tisularelor
TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire. DOOM
tisulár adj. m., pl. tisulári; f. tisuláră; pl. tisuláre
tisulari
TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire. DOOM
tisulár adj. m., pl. tisulári; f. tisuláră; pl. tisuláre
tisularii
TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire. DOOM
tisulár adj. m., pl. tisulári; f. tisuláră; pl. tisuláre
tisularilor
TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire. DOOM
tisulár adj. m., pl. tisulári; f. tisuláră; pl. tisuláre
tisularul
TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire. DOOM
tisulár adj. m., pl. tisulári; f. tisuláră; pl. tisuláre
tisularului
TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire. DOOM
tisulár adj. m., pl. tisulári; f. tisuláră; pl. tisuláre
tisău
tisắu (-sáie), s. n. – (Trans.) Chimir, șerpar. – Var. tiusău. Mag. tüszö (Tiktin).
titan
TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. titane. DOOM
titán2 (element chimic) s. n.; simb. Ti
titan
TITÁN2, titani, s. m. Om cu puteri extraordinare; uriaș, gigant. ♦ Om cu calități extraordinare, cu o putere de muncă ieșită din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis. DOOM
titán1 (uriaș) s. m., pl. titáni
titanes
Titanes 1. Denumire purtată de către cei șase fii ai lui Uranus și ai lui Gaea: Coeus, Crius, Cronus, Hyperion, Iapetus și Oceanus. Ei alcătuiau prima generație divină, precedentă olimpienilor. La îndemnul mamei lor, unul dintre ei, Cronus, și-a mutilat tatăl și i-a luat locul, devenind stăpînul Universului (v. și Gaea). Cînd Cronus a fost detronat la rîndul său de către Zeus, frații săi, titanii, i-au venit în ajutor și le-au declarat război olimpienilor. Lupta – cunoscută sub numele de titanomahie – a durat zece ani și s-a sfîrșit cu victoria olimpienilor. Drept pedeapsă titanii au fost precipitați de către Zeus în Tartarus. 2. Denumire purtată de cîțiva zei și semizei, care se trăgeau din titani, ca, de pildă, de fiii lui Iapetus și ai Clymenei.
titanesc
TITANÉSC, -Ă, titanești, -ste, adj. (Rar) Titanic. – Din fr. titanesque.
titani
TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. titane. DOOM
titán2 (element chimic) s. n.; simb. Ti
titani
TITÁN2, titani, s. m. Om cu puteri extraordinare; uriaș, gigant. ♦ Om cu calități extraordinare, cu o putere de muncă ieșită din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis. DOOM
titán1 (uriaș) s. m., pl. titáni
titani
Titani = Titanes.
titanian
TITANIÁN, -Ă adj. Titanic. [Pron. -ni-an. / cf. engl. titanian].
titanic
TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique. DOOM
titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice
titanica
TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique. DOOM
titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice
titanice
TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique. DOOM
titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice
titanicei
TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique. DOOM
titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice
titanicele
TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique. DOOM
titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice
titanicelor
TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique. DOOM
titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice
titanici
TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique. DOOM
titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice
titanicii
TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique. DOOM
titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice
titanicilor
TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique. DOOM
titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice
titanicul
TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique. DOOM
titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice
titanicului
TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique. DOOM
titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice
titanide
Titanide = Titanides.
titanides
Titanides, denumire purtată de către cele șase fiice ale lui Uranus și ale lui Gaea: Mnemosyne, Phoebe, Rhea, Thia, Themis și Tethys.
titanifer
TITANIFÉR, -Ă adj. Care conține titan. [< fr. titanifère].
titanifera
TITANIFÉR, -Ă adj. Care conține titan. [< fr. titanifère].
titanifere
TITANIFÉR, -Ă adj. Care conține titan. [< fr. titanifère].
titaniferei
TITANIFÉR, -Ă adj. Care conține titan. [< fr. titanifère].
titaniferele
TITANIFÉR, -Ă adj. Care conține titan. [< fr. titanifère].
titaniferelor
TITANIFÉR, -Ă adj. Care conține titan. [< fr. titanifère].
titaniferi
TITANIFÉR, -Ă adj. Care conține titan. [< fr. titanifère].
titaniferii
TITANIFÉR, -Ă adj. Care conține titan. [< fr. titanifère].
titaniferilor
TITANIFÉR, -Ă adj. Care conține titan. [< fr. titanifère].
titaniferul
TITANIFÉR, -Ă adj. Care conține titan. [< fr. titanifère].
titaniferului
TITANIFÉR, -Ă adj. Care conține titan. [< fr. titanifère].
titanii
TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. titane. DOOM
titán2 (element chimic) s. n.; simb. Ti
titanii
TITÁN2, titani, s. m. Om cu puteri extraordinare; uriaș, gigant. ♦ Om cu calități extraordinare, cu o putere de muncă ieșită din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis. DOOM
titán1 (uriaș) s. m., pl. titáni
titanilor
TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. titane. DOOM
titán2 (element chimic) s. n.; simb. Ti
titanilor
TITÁN2, titani, s. m. Om cu puteri extraordinare; uriaș, gigant. ♦ Om cu calități extraordinare, cu o putere de muncă ieșită din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis. DOOM
titán1 (uriaș) s. m., pl. titáni
titanism
TITANÍSM s. n. 1. Spirit de revoltă. Atitudine de revoltă specifică geniului romantic. 2. Ceea ce caracterizează opera unui creator de geniu. – Din fr. titanisme. DOOM
*titanísm s. n.
titanismul
TITANÍSM s. n. 1. Spirit de revoltă. Atitudine de revoltă specifică geniului romantic. 2. Ceea ce caracterizează opera unui creator de geniu. – Din fr. titanisme. DOOM
*titanísm s. n.
titanismului
TITANÍSM s. n. 1. Spirit de revoltă. Atitudine de revoltă specifică geniului romantic. 2. Ceea ce caracterizează opera unui creator de geniu. – Din fr. titanisme. DOOM
*titanísm s. n.
titanit
TITANÍT, titanituri, s. n. Silicat natural de calciu și de titan1, de culoare galbenă, verzuie sau brună, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. titanite. DOOM
titanít s. n., pl. titaníturi
titanitul
TITANÍT, titanituri, s. n. Silicat natural de calciu și de titan1, de culoare galbenă, verzuie sau brună, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. titanite. DOOM
titanít s. n., pl. titaníturi
titanitului
TITANÍT, titanituri, s. n. Silicat natural de calciu și de titan1, de culoare galbenă, verzuie sau brună, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. titanite. DOOM
titanít s. n., pl. titaníturi
titanituri
TITANÍT, titanituri, s. n. Silicat natural de calciu și de titan1, de culoare galbenă, verzuie sau brună, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. titanite. DOOM
titanít s. n., pl. titaníturi
titaniturile
TITANÍT, titanituri, s. n. Silicat natural de calciu și de titan1, de culoare galbenă, verzuie sau brună, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. titanite. DOOM
titanít s. n., pl. titaníturi
titaniturilor
TITANÍT, titanituri, s. n. Silicat natural de calciu și de titan1, de culoare galbenă, verzuie sau brună, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. titanite. DOOM
titanít s. n., pl. titaníturi
titanomahie
TITANOMAHÍE s.f. (Mit.) Lupta titanilor. [Gen. -iei. / < fr. titanomachie].
titanosaur
TITANOZÁUR s.m. Reptilă fosilă gigantică. [Pron. -za-ur. / cf. gr. titan – uriaș, sauros – șopârlă].
titanozaur
TITANOZÁUR s.m. Reptilă fosilă gigantică. [Pron. -za-ur. / cf. gr. titan – uriaș, sauros – șopârlă].
titanul
TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. titane. DOOM
titán2 (element chimic) s. n.; simb. Ti
titanul
TITÁN2, titani, s. m. Om cu puteri extraordinare; uriaș, gigant. ♦ Om cu calități extraordinare, cu o putere de muncă ieșită din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis. DOOM
titán1 (uriaș) s. m., pl. titáni
titanului
TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. titane. DOOM
titán2 (element chimic) s. n.; simb. Ti
titanului
TITÁN2, titani, s. m. Om cu puteri extraordinare; uriaș, gigant. ♦ Om cu calități extraordinare, cu o putere de muncă ieșită din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis. DOOM
titán1 (uriaș) s. m., pl. titáni
tithonus
Tithonus, unul dintre fiii regelui troian Laomedon și frate cu Priamus. Înzestrat cu o mare frumusețe, Tithonus a fost îndrăgit de către Eos, care i-a dăruit doi fii: pe Emathion și pe Memnon. La rugămintea ei, părintele zeilor l-a făcut pe Tithonus nemuritor (v. și Eos).
titilomanie
TITILOMANÍE s.f. (Med.) Mania de a se scărpina. [Gen. -iei. / < fr. titillomanie, cf. lat. titillare – a scărpina, gr. mania – manie].
titirea
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titireai
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titiream
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirească
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titireau
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titireați
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titiresc
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirez
TITIRÉZ, titirezi, s. m. 1. Partea inferioară, de formă conică, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul să se învârtească mai ușor și uniform. 2. Jucărie mică făcută din lemn, din os, din metal etc., în formă de con și cu un vârf ascuțit, care se poate roti pe o suprafață plană; sfârlează. 3. Bățul de sub coșul morii, care lovește teica pentru a face să treacă grăunțele între pietrele morii; hădărag. [Pl. și: (n.) titirezuri] – Et. nec. DOOM
titiréz2 (bibilică) (reg.) s. m., pl. titirézi
titirez
TITIRÉZ, titirezi, s. m. 1. Partea inferioară, de formă conică, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul să se învârtească mai ușor și uniform. 2. Jucărie mică făcută din lemn, din os, din metal etc., în formă de con și cu un vârf ascuțit, care se poate roti pe o suprafață plană; sfârlează. 3. Bățul de sub coșul morii, care lovește teica pentru a face să treacă grăunțele între pietrele morii; hădărag. [Pl. și: (n.) titirezuri] – Et. nec.
titirește
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirești
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titiri
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirii
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirim
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirind
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirire
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirire
TITIRÍRE, titiriri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) titiri și rezultatul ei. – V. titiri. DOOM
titiríre (fam.) s. f., g.-d. art. titirírii; pl. titiríri
titirirea
TITIRÍRE, titiriri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) titiri și rezultatul ei. – V. titiri. DOOM
titiríre (fam.) s. f., g.-d. art. titirírii; pl. titiríri
titiriri
TITIRÍRE, titiriri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) titiri și rezultatul ei. – V. titiri. DOOM
titiríre (fam.) s. f., g.-d. art. titirírii; pl. titiríri
titiririi
TITIRÍRE, titiriri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) titiri și rezultatul ei. – V. titiri. DOOM
titiríre (fam.) s. f., g.-d. art. titirírii; pl. titiríri
titiririle
TITIRÍRE, titiriri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) titiri și rezultatul ei. – V. titiri. DOOM
titiríre (fam.) s. f., g.-d. art. titirírii; pl. titiríri
titiririlor
TITIRÍRE, titiriri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) titiri și rezultatul ei. – V. titiri. DOOM
titiríre (fam.) s. f., g.-d. art. titirírii; pl. titiríri
titiriră
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirirăm
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirirăți
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirise
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirisea
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titiriseai
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titiriseam
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisească
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titiriseau
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titiriseați
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisem
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titiriseră
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titiriserăm
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titiriserăți
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirisesc
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titiriseși
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirisește
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisești
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titiriseți
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirisi
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisii
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisim
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisind
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisire
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisiră
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisirăm
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisirăți
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisise
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisisem
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisiseră
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisiserăm
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisiserăți
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisiseși
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisiseți
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisit
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisiși
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirisiți
TITIRISÍ, titirisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) dichisi. – Et. nec.
titirit
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titirit
TITIRÍT, -Ă, titiriți, -te, adj. (Fam.) Aranjat, dichisit, gătit cu (prea) multă grijă. – V. titiri.
titirita
TITIRÍT, -Ă, titiriți, -te, adj. (Fam.) Aranjat, dichisit, gătit cu (prea) multă grijă. – V. titiri.
titirite
TITIRÍT, -Ă, titiriți, -te, adj. (Fam.) Aranjat, dichisit, gătit cu (prea) multă grijă. – V. titiri.
titiritei
TITIRÍT, -Ă, titiriți, -te, adj. (Fam.) Aranjat, dichisit, gătit cu (prea) multă grijă. – V. titiri.
titiritele
TITIRÍT, -Ă, titiriți, -te, adj. (Fam.) Aranjat, dichisit, gătit cu (prea) multă grijă. – V. titiri.
titiritelor
TITIRÍT, -Ă, titiriți, -te, adj. (Fam.) Aranjat, dichisit, gătit cu (prea) multă grijă. – V. titiri.
titiritul
TITIRÍT, -Ă, titiriți, -te, adj. (Fam.) Aranjat, dichisit, gătit cu (prea) multă grijă. – V. titiri.
titiritului
TITIRÍT, -Ă, titiriți, -te, adj. (Fam.) Aranjat, dichisit, gătit cu (prea) multă grijă. – V. titiri.
titiriși
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titiriți
TITIRÍ, titiresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) dichisi, a (se) aranja, a,(se) găti cu (prea) multă grijă. – Et. nec. DOOM
titirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. titirésc, imperf. 3 sg. titireá; conj. prez. 3 să titireáscă
titiriți
TITIRÍT, -Ă, titiriți, -te, adj. (Fam.) Aranjat, dichisit, gătit cu (prea) multă grijă. – V. titiri.
titiriții
TITIRÍT, -Ă, titiriți, -te, adj. (Fam.) Aranjat, dichisit, gătit cu (prea) multă grijă. – V. titiri.
titiriților
TITIRÍT, -Ă, titiriți, -te, adj. (Fam.) Aranjat, dichisit, gătit cu (prea) multă grijă. – V. titiri.
titiun
TUTÚN, (2) tutunuri, s. n. 1. Plantă erbacee de cultură, din familia solanaceelor, cu tulpina dreaptă și înaltă, cu frunzele alterne, foarte mari și moi, de un verde închis, cu flori trandafirii reunite în buchete (Nicotiana Tabacum). ◊ Compus: tutun-turcesc (sau țigănesc) = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. Frunzele de tutun (1) supuse unui tratament special, care se fumează, se prizează sau se mestecă în gură; tabac. Atîrnau săculețe cu tutun și busuioc, ca să alunge moliile. DUMITRIU, N. 40. Moșneagul se încruntă, își trase punga cu tutun îndărăt. C. PETRESCU, S. 39. Domnul Tase umează un fel de tutun negru și ieftin. BASSARABESCU, S. N. 13. Încep a-i aduce, care dincotro, rachiu, tutun, lăutari. CREANGĂ, P. 309. Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului... ardeau lămpi somnoroase. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. Răbdare și tutun v. răbdare. 3. Pachet de tutun (2). Ceru un tutun, îi spuse să-l treacă la cont. REBREANU, I. 36. – Variante: (popular) tiutiún (DUNĂREANU, N. 92, HOGAȘ, DR. II 8, SBIERA, P. 301), titiún (ȘEZ. VIII 65) s. n.
titlu
TÍTLU, titluri, s. n. 1. Calificare dobândită de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre. DOOM
*cuvấnt-títlu s. n., pl. cuvínte-títlu
titlul
TÍTLU, titluri, s. n. 1. Calificare dobândită de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre. DOOM
*cuvấnt-títlu s. n., pl. cuvínte-títlu
titlului
TÍTLU, titluri, s. n. 1. Calificare dobândită de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre. DOOM
*cuvấnt-títlu s. n., pl. cuvínte-títlu
titluri
TÍTLU, titluri, s. n. 1. Calificare dobândită de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre. DOOM
*cuvấnt-títlu s. n., pl. cuvínte-títlu
titlurile
TÍTLU, titluri, s. n. 1. Calificare dobândită de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre. DOOM
*cuvấnt-títlu s. n., pl. cuvínte-títlu
titlurilor
TÍTLU, titluri, s. n. 1. Calificare dobândită de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre. DOOM
*cuvấnt-títlu s. n., pl. cuvínte-títlu
titon
Titon = Tithonus.
titor
TÍTOR s. m. v. ctitor.
titra
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrai
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titraj
TITRÁJ s. n. Titrare. – Din fr. titraje. DOOM
*titráj (ti-traj) s. n.
titram
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrare
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrare
TITRÁRE, titrări, s. f. Acțiunea de a titra și rezultatul ei. – V. titra. DOOM
titráre (ti-tra-) s. f., g.-d. art. titrắrii; pl. titrắri
titrarea
TITRÁRE, titrări, s. f. Acțiunea de a titra și rezultatul ei. – V. titra. DOOM
titráre (ti-tra-) s. f., g.-d. art. titrắrii; pl. titrắri
titrară
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrarăm
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrarăți
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrase
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrasem
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titraseră
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titraserăm
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titraserăți
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titraseși
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titraseți
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrat
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrat
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titrat
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titrata
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titrata
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titrate
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titrate
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titratei
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titratei
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titratele
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titratele
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titratelor
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titratelor
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titratoare
TITRATÓR, -OÁRE, titratori, -oare, s. m. și f. Specialist care titrează soluțiile. – Titra + suf. -tor. DOOM
titratór (ti-tra-) s. m., pl. titratóri
titratoarea
TITRATÓR, -OÁRE, titratori, -oare, s. m. și f. Specialist care titrează soluțiile. – Titra + suf. -tor. DOOM
titratór (ti-tra-) s. m., pl. titratóri
titratoarei
TITRATÓR, -OÁRE, titratori, -oare, s. m. și f. Specialist care titrează soluțiile. – Titra + suf. -tor. DOOM
titratór (ti-tra-) s. m., pl. titratóri
titratoarele
TITRATÓR, -OÁRE, titratori, -oare, s. m. și f. Specialist care titrează soluțiile. – Titra + suf. -tor. DOOM
titratór (ti-tra-) s. m., pl. titratóri
titratoarelor
TITRATÓR, -OÁRE, titratori, -oare, s. m. și f. Specialist care titrează soluțiile. – Titra + suf. -tor. DOOM
titratór (ti-tra-) s. m., pl. titratóri
titrator
TITRATÓR, -OÁRE, titratori, -oare, s. m. și f. Specialist care titrează soluțiile. – Titra + suf. -tor. DOOM
titratór (ti-tra-) s. m., pl. titratóri
titratori
TITRATÓR, -OÁRE, titratori, -oare, s. m. și f. Specialist care titrează soluțiile. – Titra + suf. -tor. DOOM
titratór (ti-tra-) s. m., pl. titratóri
titratorii
TITRATÓR, -OÁRE, titratori, -oare, s. m. și f. Specialist care titrează soluțiile. – Titra + suf. -tor. DOOM
titratór (ti-tra-) s. m., pl. titratóri
titratorilor
TITRATÓR, -OÁRE, titratori, -oare, s. m. și f. Specialist care titrează soluțiile. – Titra + suf. -tor. DOOM
titratór (ti-tra-) s. m., pl. titratóri
titratorul
TITRATÓR, -OÁRE, titratori, -oare, s. m. și f. Specialist care titrează soluțiile. – Titra + suf. -tor. DOOM
titratór (ti-tra-) s. m., pl. titratóri
titratorului
TITRATÓR, -OÁRE, titratori, -oare, s. m. și f. Specialist care titrează soluțiile. – Titra + suf. -tor. DOOM
titratór (ti-tra-) s. m., pl. titratóri
titratul
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titratul
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titratului
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titratului
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titrau
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrași
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrați
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrați
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titrați
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titrații
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titrații
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titraților
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titraților
TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré. DOOM
titrát (ti-trat) adj. m., s. m., pl. titráți; adj. f., s. f. titrátă, pl. titráte
titre
TÍTRU, titre, s. n. 1. Cantitate de substanță activă, exprimată în grame, care se află dizolvată într-un mililitru de soluție. 2. Numărul de grame dintr-o substanță cu care aceasta reacționează într-un anumit sens sau care sunt puse în libertate de un centimetru cub de soluție. 3. Titlu (6). ♦ Număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. – Din fr. titre. DOOM
títru (ti-tru) s. n., art. títrul; pl. títre
titrează
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrele
TÍTRU, titre, s. n. 1. Cantitate de substanță activă, exprimată în grame, care se află dizolvată într-un mililitru de soluție. 2. Numărul de grame dintr-o substanță cu care aceasta reacționează într-un anumit sens sau care sunt puse în libertate de un centimetru cub de soluție. 3. Titlu (6). ♦ Număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. – Din fr. titre. DOOM
títru (ti-tru) s. n., art. títrul; pl. títre
titrelor
TÍTRU, titre, s. n. 1. Cantitate de substanță activă, exprimată în grame, care se află dizolvată într-un mililitru de soluție. 2. Numărul de grame dintr-o substanță cu care aceasta reacționează într-un anumit sens sau care sunt puse în libertate de un centimetru cub de soluție. 3. Titlu (6). ♦ Număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. – Din fr. titre. DOOM
títru (ti-tru) s. n., art. títrul; pl. títre
titrez
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titreze
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrezi
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrimetria
TITRIMETRÍE s. f. (Chim.) Volumetrie. – Din fr. titrimétrie.
titrimetrie
TITRIMETRÍE s. f. (Chim.) Volumetrie. – Din fr. titrimétrie.
titrimetriei
TITRIMETRÍE s. f. (Chim.) Volumetrie. – Din fr. titrimétrie.
titrimetrii
TITRIMETRÍE s. f. (Chim.) Volumetrie. – Din fr. titrimétrie.
titrimetriile
TITRIMETRÍE s. f. (Chim.) Volumetrie. – Din fr. titrimétrie.
titrimetriilor
TITRIMETRÍE s. f. (Chim.) Volumetrie. – Din fr. titrimétrie.
titru
TÍTRU, titre, s. n. 1. Cantitate de substanță activă, exprimată în grame, care se află dizolvată într-un mililitru de soluție. 2. Numărul de grame dintr-o substanță cu care aceasta reacționează într-un anumit sens sau care sunt puse în libertate de un centimetru cub de soluție. 3. Titlu (6). ♦ Număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. – Din fr. titre. DOOM
títru (ti-tru) s. n., art. títrul; pl. títre
titrul
TÍTRU, titre, s. n. 1. Cantitate de substanță activă, exprimată în grame, care se află dizolvată într-un mililitru de soluție. 2. Numărul de grame dintr-o substanță cu care aceasta reacționează într-un anumit sens sau care sunt puse în libertate de un centimetru cub de soluție. 3. Titlu (6). ♦ Număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. – Din fr. titre. DOOM
títru (ti-tru) s. n., art. títrul; pl. títre
titrului
TÍTRU, titre, s. n. 1. Cantitate de substanță activă, exprimată în grame, care se află dizolvată într-un mililitru de soluție. 2. Numărul de grame dintr-o substanță cu care aceasta reacționează într-un anumit sens sau care sunt puse în libertate de un centimetru cub de soluție. 3. Titlu (6). ♦ Număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. – Din fr. titre. DOOM
títru (ti-tru) s. n., art. títrul; pl. títre
titrând
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrînd
TITRÁ, titrez, vb. I. Tranz. 1. A determina proporția de aur, de argint etc. dintr-un aliaj. 2. A determina prin analiză volumetrică concentrația unei soluții. 3. A da un titlu (într-un ziar, într-o revistă etc.). – Din fr. titrer. DOOM
titrá (a ~) (ti-tra) vb., ind. prez. 3 titreáză
titrări
TITRÁRE, titrări, s. f. Acțiunea de a titra și rezultatul ei. – V. titra. DOOM
titráre (ti-tra-) s. f., g.-d. art. titrắrii; pl. titrắri
titrării
TITRÁRE, titrări, s. f. Acțiunea de a titra și rezultatul ei. – V. titra. DOOM
titráre (ti-tra-) s. f., g.-d. art. titrắrii; pl. titrắri
titrările
TITRÁRE, titrări, s. f. Acțiunea de a titra și rezultatul ei. – V. titra. DOOM
titráre (ti-tra-) s. f., g.-d. art. titrắrii; pl. titrắri
titrărilor
TITRÁRE, titrări, s. f. Acțiunea de a titra și rezultatul ei. – V. titra. DOOM
titráre (ti-tra-) s. f., g.-d. art. titrắrii; pl. titrắri
titubant
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant. DOOM
titubánt (livr.) adj. m., pl. titubánți; f. titubántă, pl. titubánte
titubanta
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant. DOOM
titubánt (livr.) adj. m., pl. titubánți; f. titubántă, pl. titubánte
titubante
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant. DOOM
titubánt (livr.) adj. m., pl. titubánți; f. titubántă, pl. titubánte
titubantei
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant. DOOM
titubánt (livr.) adj. m., pl. titubánți; f. titubántă, pl. titubánte
titubantele
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant. DOOM
titubánt (livr.) adj. m., pl. titubánți; f. titubántă, pl. titubánte
titubantelor
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant. DOOM
titubánt (livr.) adj. m., pl. titubánți; f. titubántă, pl. titubánte
titubantul
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant. DOOM
titubánt (livr.) adj. m., pl. titubánți; f. titubántă, pl. titubánte
titubantului
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant. DOOM
titubánt (livr.) adj. m., pl. titubánți; f. titubántă, pl. titubánte
titubanți
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant. DOOM
titubánt (livr.) adj. m., pl. titubánți; f. titubántă, pl. titubánte
titubanții
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant. DOOM
titubánt (livr.) adj. m., pl. titubánți; f. titubántă, pl. titubánte
titubanților
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant. DOOM
titubánt (livr.) adj. m., pl. titubánți; f. titubántă, pl. titubánte
titubație
TITUBÁȚIE, titubații, s. f. (Livr.) Nesiguranță în mers și în mișcări. – Din fr. titubation. DOOM
titubáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. titubáția (-ți-a), g.-d. art. titubáției; pl. titubáții, art. titubáțiile (-ți-i-)
titular
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titular
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titulara
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titulara
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titulare
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titulare
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularei
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularei
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularele
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularele
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularelor
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularelor
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titulari
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titulari
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularii
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularii
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularilor
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularilor
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titulariza
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizai
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizam
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizare
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizare
TITULARIZÁRE, titularizări, s. f. Acțiunea de a titulariza și rezultatul ei. – V. titulariza. DOOM
*titularizáre s. f., g.-d. art. titularizắrii; pl. titularizắri
titularizarea
TITULARIZÁRE, titularizări, s. f. Acțiunea de a titulariza și rezultatul ei. – V. titulariza. DOOM
*titularizáre s. f., g.-d. art. titularizắrii; pl. titularizắri
titularizară
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizarăm
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizarăți
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizase
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizasem
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizaseră
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizaserăm
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizaserăți
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizaseși
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizaseți
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizat
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizat
TITULARIZÁT, -Ă, titularizați, -te, adj. (Despre persoane) Care a devenit titular al postului în care funcționa până atunci în mod provizoriu. – V. titulariza.
titularizata
TITULARIZÁT, -Ă, titularizați, -te, adj. (Despre persoane) Care a devenit titular al postului în care funcționa până atunci în mod provizoriu. – V. titulariza.
titularizate
TITULARIZÁT, -Ă, titularizați, -te, adj. (Despre persoane) Care a devenit titular al postului în care funcționa până atunci în mod provizoriu. – V. titulariza.
titularizatei
TITULARIZÁT, -Ă, titularizați, -te, adj. (Despre persoane) Care a devenit titular al postului în care funcționa până atunci în mod provizoriu. – V. titulariza.
titularizatele
TITULARIZÁT, -Ă, titularizați, -te, adj. (Despre persoane) Care a devenit titular al postului în care funcționa până atunci în mod provizoriu. – V. titulariza.
titularizatelor
TITULARIZÁT, -Ă, titularizați, -te, adj. (Despre persoane) Care a devenit titular al postului în care funcționa până atunci în mod provizoriu. – V. titulariza.
titularizatul
TITULARIZÁT, -Ă, titularizați, -te, adj. (Despre persoane) Care a devenit titular al postului în care funcționa până atunci în mod provizoriu. – V. titulariza.
titularizatului
TITULARIZÁT, -Ă, titularizați, -te, adj. (Despre persoane) Care a devenit titular al postului în care funcționa până atunci în mod provizoriu. – V. titulariza.
titularizau
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizași
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizați
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizați
TITULARIZÁT, -Ă, titularizați, -te, adj. (Despre persoane) Care a devenit titular al postului în care funcționa până atunci în mod provizoriu. – V. titulariza.
titularizații
TITULARIZÁT, -Ă, titularizați, -te, adj. (Despre persoane) Care a devenit titular al postului în care funcționa până atunci în mod provizoriu. – V. titulariza.
titularizaților
TITULARIZÁT, -Ă, titularizați, -te, adj. (Despre persoane) Care a devenit titular al postului în care funcționa până atunci în mod provizoriu. – V. titulariza.
titularizează
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizez
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizeze
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizezi
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizând
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizînd
TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser. DOOM
titularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 titularizeáză
titularizări
TITULARIZÁRE, titularizări, s. f. Acțiunea de a titulariza și rezultatul ei. – V. titulariza. DOOM
*titularizáre s. f., g.-d. art. titularizắrii; pl. titularizắri
titularizării
TITULARIZÁRE, titularizări, s. f. Acțiunea de a titulariza și rezultatul ei. – V. titulariza. DOOM
*titularizáre s. f., g.-d. art. titularizắrii; pl. titularizắri
titularizările
TITULARIZÁRE, titularizări, s. f. Acțiunea de a titulariza și rezultatul ei. – V. titulariza. DOOM
*titularizáre s. f., g.-d. art. titularizắrii; pl. titularizắri
titularizărilor
TITULARIZÁRE, titularizări, s. f. Acțiunea de a titulariza și rezultatul ei. – V. titulariza. DOOM
*titularizáre s. f., g.-d. art. titularizắrii; pl. titularizắri
titularul
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularul
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularului
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titularului
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire. DOOM
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titulatura
TITULATÚRĂ, titulaturi, s. f. 1. Mod de a se intitula al cuiva sau a ceva. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte o persoană, o instituție etc. – Din fr. titulature. DOOM
titulatúră s. f., g.-d. art. titulatúrii; pl. titulatúri
titulaturi
TITULATÚRĂ, titulaturi, s. f. 1. Mod de a se intitula al cuiva sau a ceva. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte o persoană, o instituție etc. – Din fr. titulature. DOOM
titulatúră s. f., g.-d. art. titulatúrii; pl. titulatúri
titulaturii
TITULATÚRĂ, titulaturi, s. f. 1. Mod de a se intitula al cuiva sau a ceva. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte o persoană, o instituție etc. – Din fr. titulature. DOOM
titulatúră s. f., g.-d. art. titulatúrii; pl. titulatúri
titulaturile
TITULATÚRĂ, titulaturi, s. f. 1. Mod de a se intitula al cuiva sau a ceva. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte o persoană, o instituție etc. – Din fr. titulature. DOOM
titulatúră s. f., g.-d. art. titulatúrii; pl. titulatúri
titulaturilor
TITULATÚRĂ, titulaturi, s. f. 1. Mod de a se intitula al cuiva sau a ceva. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte o persoană, o instituție etc. – Din fr. titulature. DOOM
titulatúră s. f., g.-d. art. titulatúrii; pl. titulatúri
titulă
TÍTULĂ s. f. v. titlu.
titvă
TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., sb. tikva. DOOM
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
tityus
Tityus, gigant din Euboea, fiul lui Zeus și al Elarei. Fiindcă a încercat s-o necinstească pe Leto, părintele zeilor l-a precipitat pe Tityus în Infern.
tiu
TIU interj. (Reg.) Exclamație care exprimă regretul, mirarea etc. – Onomatopee. DOOM
tiu (reg.) interj.
tiugă
TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., sb. tikva. DOOM
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
tiui
TIUÍ, tiuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A izgoni un animal (cu strigătul „tio”). [Pr.: -ti-u-] – Tio + suf. -ui. DOOM
tiuí (a ~) (reg.) (ti-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tiuiésc, imperf. 3 sg. tiuiá; conj. prez. 3 să tiuiáscă
tiuire
TIUÍ, tiuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A izgoni un animal (cu strigătul „tio”). [Pr.: ti-u-i] – Tio + suf. -ui.
tiuit
TIUÍ, tiuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A izgoni un animal (cu strigătul „tio”). [Pr.: ti-u-i] – Tio + suf. -ui.
tiulercă
TIULÉRCĂ, tiulerce, s. f. (Regional) Un fel de chipiu, putînd avea diferite forme, pe care-l poartă flăcăii cînd merg la urat de anul nou. [La Sf. Vasile flăcăii umblă] unși cu tăciuni pe obraz... și pe cap cu fel de fel de tiulerce (chipiuri) făcute de ei. ȘEZ. III 183.
tiuleu
TULÉU, tulei, s. m., și tuleie, s. n. Tulpina anumitor plante (mai ales a porumbului); partea rămasă din tulpină după tăierea recoltei. Mai am de tăiat niște tulei de cucuruz și de floarea-soarelui. V. ROM. februarie 1952, 103. Coceanul... se mai numește și strujean, strujan... turjan... tuleu. PAMFILE, A. R. 87. ◊ (Glumeț) Smulge un copaci așa cum este și-l du repede acasă... – Eu să-mi pîngăresc mînile cu un tuleu de-aiestea ? îi răspunse Titirezul. SBIERA, P. 181. – Variantă: tiuléu (I. CR. III 157) s. n.
tiutiun
TUTÚN, (2) tutunuri, s. n. 1. Plantă erbacee de cultură, din familia solanaceelor, cu tulpina dreaptă și înaltă, cu frunzele alterne, foarte mari și moi, de un verde închis, cu flori trandafirii reunite în buchete (Nicotiana Tabacum). ◊ Compus: tutun-turcesc (sau țigănesc) = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. Frunzele de tutun (1) supuse unui tratament special, care se fumează, se prizează sau se mestecă în gură; tabac. Atîrnau săculețe cu tutun și busuioc, ca să alunge moliile. DUMITRIU, N. 40. Moșneagul se încruntă, își trase punga cu tutun îndărăt. C. PETRESCU, S. 39. Domnul Tase umează un fel de tutun negru și ieftin. BASSARABESCU, S. N. 13. Încep a-i aduce, care dincotro, rachiu, tutun, lăutari. CREANGĂ, P. 309. Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului... ardeau lămpi somnoroase. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. Răbdare și tutun v. răbdare. 3. Pachet de tutun (2). Ceru un tutun, îi spuse să-l treacă la cont. REBREANU, I. 36. – Variante: (popular) tiutiún (DUNĂREANU, N. 92, HOGAȘ, DR. II 8, SBIERA, P. 301), titiún (ȘEZ. VIII 65) s. n.
tiv
TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec. DOOM
tiv s. n., pl. tívuri
tiva
TÍVA interj. (Reg.) Hai! fuga! fugi! șterge-o! ◊ Expr. Tiva, băiete! = pe-aici ți-e drumul! pleacă în grabă! – Cf. bg. otivam „mă duc”. DOOM
tíva (reg.) interj.
tivai
TÍVAI interj. v. tiva.
tivdă
TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., sb. tikva. DOOM
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
tivea
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiveai
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiveala
TIVEÁLĂ, tiveli, s. f. Faptul de a tivi; (concr.) ceea ce s-a tivit. – Tivi + suf. -eală. DOOM
tiveálă s. f., g.-d. art. tivélii; pl. tivéli
tiveam
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivească
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiveau
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiveați
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiveli
TIVEÁLĂ, tiveli, s. f. Faptul de a tivi; (concr.) ceea ce s-a tivit. – Tivi + suf. -eală. DOOM
tiveálă s. f., g.-d. art. tivélii; pl. tivéli
tivelii
TIVEÁLĂ, tiveli, s. f. Faptul de a tivi; (concr.) ceea ce s-a tivit. – Tivi + suf. -eală. DOOM
tiveálă s. f., g.-d. art. tivélii; pl. tivéli
tivelile
TIVEÁLĂ, tiveli, s. f. Faptul de a tivi; (concr.) ceea ce s-a tivit. – Tivi + suf. -eală. DOOM
tiveálă s. f., g.-d. art. tivélii; pl. tivéli
tivelilor
TIVEÁLĂ, tiveli, s. f. Faptul de a tivi; (concr.) ceea ce s-a tivit. – Tivi + suf. -eală. DOOM
tiveálă s. f., g.-d. art. tivélii; pl. tivéli
tivesc
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivește
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivești
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivgă
TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., sb. tikva. DOOM
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
tivi
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivic
TIVÍC s. n. (Munt.) Laț cu care se prind păsări sau animale mici. ◊ Expr. A da (pe cineva) în tivic = a bate strașnic, a tărbăci. Băieții... îți prind cîinii – îi ademenesc și-i prind – le leagă o tinichea de coadă și-i bodogănesc cu ciomagul: îi dau în tivic. STANCU, D. 174.
tivic
TIVÍC s. n. (Munt.) Laț cu care se prind păsări sau animale mici. ◊ Expr. A da (pe cineva) în tivic = a bate strașnic, a tărbăci. Băieții... îți prind cîinii – îi ademenesc și-i prind – le leagă o tinichea de coadă și-i bodogănesc cu ciomagul: îi dau în tivic. STANCU, D. 174.
tivii
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivilchie
TIVILICHÍE, tivilichii, s. f. Pieptar confecționat din piele cu blana în interior, împodobit cu cusături, purtat de femeile de la țară. [Var.: tivilchíe s. f.] – Et. nec. DOOM
tivilichíe s. f., art. tivilichía, g.-d. art. tivilichíei; pl. tivilichíi, art. tivilichíile
tivilichi
tivilíchi (-che), adj. – Liniștit, mulțumit. Tc. teveleki „încrezător” (Tiktin).
tivilichia
TIVILICHÍE, tivilichii, s. f. Pieptar confecționat din piele cu blana în interior, împodobit cu cusături, purtat de femeile de la țară. [Var.: tivilchíe s. f.] – Et. nec. DOOM
tivilichíe s. f., art. tivilichía, g.-d. art. tivilichíei; pl. tivilichíi, art. tivilichíile
tivilichie
TIVILICHÍE, tivilichii, s. f. Pieptar confecționat din piele cu blana în interior, împodobit cu cusături, purtat de femeile de la țară. [Var.: tivilchíe s. f.] – Et. nec. DOOM
tivilichíe s. f., art. tivilichía, g.-d. art. tivilichíei; pl. tivilichíi, art. tivilichíile
tivilichiei
TIVILICHÍE, tivilichii, s. f. Pieptar confecționat din piele cu blana în interior, împodobit cu cusături, purtat de femeile de la țară. [Var.: tivilchíe s. f.] – Et. nec. DOOM
tivilichíe s. f., art. tivilichía, g.-d. art. tivilichíei; pl. tivilichíi, art. tivilichíile
tivilichii
TIVILICHÍE, tivilichii, s. f. Pieptar confecționat din piele cu blana în interior, împodobit cu cusături, purtat de femeile de la țară. [Var.: tivilchíe s. f.] – Et. nec. DOOM
tivilichíe s. f., art. tivilichía, g.-d. art. tivilichíei; pl. tivilichíi, art. tivilichíile
tivilichiile
TIVILICHÍE, tivilichii, s. f. Pieptar confecționat din piele cu blana în interior, împodobit cu cusături, purtat de femeile de la țară. [Var.: tivilchíe s. f.] – Et. nec. DOOM
tivilichíe s. f., art. tivilichía, g.-d. art. tivilichíei; pl. tivilichíi, art. tivilichíile
tivilichiilor
TIVILICHÍE, tivilichii, s. f. Pieptar confecționat din piele cu blana în interior, împodobit cu cusături, purtat de femeile de la țară. [Var.: tivilchíe s. f.] – Et. nec. DOOM
tivilichíe s. f., art. tivilichía, g.-d. art. tivilichíei; pl. tivilichíi, art. tivilichíile
tivilichiu
TIVILICHÍU, -ÍE, tivilichii, adj. Vesel, hazliu, vioi. Se făcuse... frumos și tivilichiu, de nu mai erau alții ca dînsul. ȘEZ. VI 13.
tivim
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivind
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivire
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivire
TIVÍRE, tiviri, s. f. Acțiunea de a tivi și rezultatul ei; tivitură. – V. tivi. DOOM
tivíre s. f., g.-d. art. tivírii; pl. tivíri
tivirea
TIVÍRE, tiviri, s. f. Acțiunea de a tivi și rezultatul ei; tivitură. – V. tivi. DOOM
tivíre s. f., g.-d. art. tivírii; pl. tivíri
tiviri
TIVÍRE, tiviri, s. f. Acțiunea de a tivi și rezultatul ei; tivitură. – V. tivi. DOOM
tivíre s. f., g.-d. art. tivírii; pl. tivíri
tivirii
TIVÍRE, tiviri, s. f. Acțiunea de a tivi și rezultatul ei; tivitură. – V. tivi. DOOM
tivíre s. f., g.-d. art. tivírii; pl. tivíri
tivirile
TIVÍRE, tiviri, s. f. Acțiunea de a tivi și rezultatul ei; tivitură. – V. tivi. DOOM
tivíre s. f., g.-d. art. tivírii; pl. tivíri
tivirilor
TIVÍRE, tiviri, s. f. Acțiunea de a tivi și rezultatul ei; tivitură. – V. tivi. DOOM
tivíre s. f., g.-d. art. tivírii; pl. tivíri
tiviră
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivirăm
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivirăți
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivise
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivisem
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiviseră
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiviserăm
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiviserăți
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiviseși
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiviseți
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivit
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tivit
TIVÍT2, -Ă, tiviți, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte) Cu tiv cusut. – V. tivi.
tivit
TIVÍT1 s. n. Faptul de a tivi; tivire. – V. tivi. DOOM
tivít s. n.
tivita
TIVÍT2, -Ă, tiviți, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte) Cu tiv cusut. – V. tivi.
tivite
TIVÍT2, -Ă, tiviți, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte) Cu tiv cusut. – V. tivi.
tivitei
TIVÍT2, -Ă, tiviți, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte) Cu tiv cusut. – V. tivi.
tivitele
TIVÍT2, -Ă, tiviți, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte) Cu tiv cusut. – V. tivi.
tivitelor
TIVÍT2, -Ă, tiviți, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte) Cu tiv cusut. – V. tivi.
tivitoare
tivitoare, tivitori s. f. prostituată.
tivitor
tivitor, tivitori s. m. bărbat viril.
tivitul
TIVÍT2, -Ă, tiviți, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte) Cu tiv cusut. – V. tivi.
tivitului
TIVÍT2, -Ă, tiviți, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte) Cu tiv cusut. – V. tivi.
tivitura
TIVITÚRĂ, tivituri, s. f. Tivire; (concr.) locul unde a fost tivit ceva; tiv. ♦ Fâșie îngustă de pânză, cusută pe marginea unei țesături (de altă culoare); chenar. – Tivi + suf. -tură. DOOM
tivitúră s. f., g.-d. art. tivitúrii; pl. tivitúri
tivituri
TIVITÚRĂ, tivituri, s. f. Tivire; (concr.) locul unde a fost tivit ceva; tiv. ♦ Fâșie îngustă de pânză, cusută pe marginea unei țesături (de altă culoare); chenar. – Tivi + suf. -tură. DOOM
tivitúră s. f., g.-d. art. tivitúrii; pl. tivitúri
tiviturii
TIVITÚRĂ, tivituri, s. f. Tivire; (concr.) locul unde a fost tivit ceva; tiv. ♦ Fâșie îngustă de pânză, cusută pe marginea unei țesături (de altă culoare); chenar. – Tivi + suf. -tură. DOOM
tivitúră s. f., g.-d. art. tivitúrii; pl. tivitúri
tiviturile
TIVITÚRĂ, tivituri, s. f. Tivire; (concr.) locul unde a fost tivit ceva; tiv. ♦ Fâșie îngustă de pânză, cusută pe marginea unei țesături (de altă culoare); chenar. – Tivi + suf. -tură. DOOM
tivitúră s. f., g.-d. art. tivitúrii; pl. tivitúri
tiviturilor
TIVITÚRĂ, tivituri, s. f. Tivire; (concr.) locul unde a fost tivit ceva; tiv. ♦ Fâșie îngustă de pânză, cusută pe marginea unei țesături (de altă culoare); chenar. – Tivi + suf. -tură. DOOM
tivitúră s. f., g.-d. art. tivitúrii; pl. tivitúri
tiviși
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiviți
TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. DOOM
tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă
tiviți
TIVÍT2, -Ă, tiviți, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte) Cu tiv cusut. – V. tivi.
tiviții
TIVÍT2, -Ă, tiviți, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte) Cu tiv cusut. – V. tivi.
tiviților
TIVÍT2, -Ă, tiviți, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte) Cu tiv cusut. – V. tivi.
tivul
TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec. DOOM
tiv s. n., pl. tívuri
tivului
TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec. DOOM
tiv s. n., pl. tívuri
tivuri
TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec. DOOM
tiv s. n., pl. tívuri
tivurile
TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec. DOOM
tiv s. n., pl. tívuri
tivurilor
TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec. DOOM
tiv s. n., pl. tívuri
tixo
TIXO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „atingere”, „lovire”. [< it. tixo-, fr. thixo-, cf. gr. thiksis – atingere].
tixotrop
TIXOTRÓP, -Ă adj. (Despre geluri) Care prezintă tixotropie. [< fr. thixotrope].
tixotropie
TIXOTROPÍE s. f. (Fiz.) Transformare reversibilă a unui gel în sol4, în urma unei agitări, a acțiunii ultrasunetelor etc. – Din fr. tixotropie.
tiz
TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ. DOOM
tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze
tiza
TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ. DOOM
tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze
tizana
TIZÁNĂ, tizane, s. f. 1. (Rar) Băutură obținută dintr-o infuzie de plante medicinale sau de cereale. 2. (Înv.) Șampanie cu tărie alcoolică slabă. – Din fr. tisane, lat. tisana. DOOM
tizánă (rar) s. f., g.-d. art. tizánei; pl. tizáne
tizane
TIZÁNĂ, tizane, s. f. 1. (Rar) Băutură obținută dintr-o infuzie de plante medicinale sau de cereale. 2. (Înv.) Șampanie cu tărie alcoolică slabă. – Din fr. tisane, lat. tisana. DOOM
tizánă (rar) s. f., g.-d. art. tizánei; pl. tizáne
tizanei
TIZÁNĂ, tizane, s. f. 1. (Rar) Băutură obținută dintr-o infuzie de plante medicinale sau de cereale. 2. (Înv.) Șampanie cu tărie alcoolică slabă. – Din fr. tisane, lat. tisana. DOOM
tizánă (rar) s. f., g.-d. art. tizánei; pl. tizáne
tizanele
TIZÁNĂ, tizane, s. f. 1. (Rar) Băutură obținută dintr-o infuzie de plante medicinale sau de cereale. 2. (Înv.) Șampanie cu tărie alcoolică slabă. – Din fr. tisane, lat. tisana. DOOM
tizánă (rar) s. f., g.-d. art. tizánei; pl. tizáne
tizanelor
TIZÁNĂ, tizane, s. f. 1. (Rar) Băutură obținută dintr-o infuzie de plante medicinale sau de cereale. 2. (Înv.) Șampanie cu tărie alcoolică slabă. – Din fr. tisane, lat. tisana. DOOM
tizánă (rar) s. f., g.-d. art. tizánei; pl. tizáne
tizanură
TIZANÚRE s.f.pl. Ordin de insecte primitive fără aripi, cu trei apendici filiformi la capătul abdomenului; (la sg.) insectă din acest ordin. [< fr. thysanoures].
tize
TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ. DOOM
tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze
tizei
TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ. DOOM
tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze
tizele
TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ. DOOM
tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze
tizelor
TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ. DOOM
tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze
tizi
TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ. DOOM
tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze
tizic
TIZÍC, tizicuri, s. n. Turtă prismatică făcută din baligă amestecată cu paie, folosită de țărani drept combustibil sau ca material de construcție. – Din tc. tezek. DOOM
tizíc s. n., pl. tizícuri
tizicul
TIZÍC, tizicuri, s. n. Turtă prismatică făcută din baligă amestecată cu paie, folosită de țărani drept combustibil sau ca material de construcție. – Din tc. tezek. DOOM
tizíc s. n., pl. tizícuri
tizicului
TIZÍC, tizicuri, s. n. Turtă prismatică făcută din baligă amestecată cu paie, folosită de țărani drept combustibil sau ca material de construcție. – Din tc. tezek. DOOM
tizíc s. n., pl. tizícuri
tizicuri
TIZÍC, tizicuri, s. n. Turtă prismatică făcută din baligă amestecată cu paie, folosită de țărani drept combustibil sau ca material de construcție. – Din tc. tezek. DOOM
tizíc s. n., pl. tizícuri
tizicurile
TIZÍC, tizicuri, s. n. Turtă prismatică făcută din baligă amestecată cu paie, folosită de țărani drept combustibil sau ca material de construcție. – Din tc. tezek. DOOM
tizíc s. n., pl. tizícuri
tizicurilor
TIZÍC, tizicuri, s. n. Turtă prismatică făcută din baligă amestecată cu paie, folosită de țărani drept combustibil sau ca material de construcție. – Din tc. tezek. DOOM
tizíc s. n., pl. tizícuri
tizii
TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ. DOOM
tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze
tizilor
TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ. DOOM
tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze
tizul
TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ. DOOM
tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze
tizului
TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ. DOOM
tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze
tișitură
TIȘITÚRĂ s. f. v. teșitură.
tișlaifăr
TIȘLÁIFĂR, tișlaifăre, s. n. (Reg.) Milieu. – Din germ. Tischläufer.
tișătură
TIȘĂTÚRĂ s. f. v. teșitură.