să
SĂ conj. I. (Ca semn al conjunctivului) Să fii cuminte. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă) E bine să pleci. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie un om cumsecade. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Nu-i mândră să-mi fie dragă. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Puteam chiar să nu mai fiu acuma. 5. (Introduce o propoziție finală) A ieșit să-i întâmpine. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Am râs să leșin. 7. (Introduce o propoziție condițională) Ar fi fost prins să nu fi fugit. III. (În loc. conj.) Măcar să... (introduce o propoziție concesivă) Nu mă duc, măcar să mă omori. Numai să... (introduce o propoziție condiționată) Îți poate fi de folos, numai să vrea. Până să... (introduce o propoziție temporală) Până să ajungă el, fata ajunsese acasă. Pentru ca să... = a) (introduce o propoziție finală) Învăț temeinic pentru ca să reușesc la examen; b) (cu valoare copulativă) A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să... = a) (introduce o propoziție modală) A plecat fără să verse o lacrimă; b) (introduce o propoziție concesivă) Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul. – Lat. si. DOOM
în loc să loc. conjcț.
săbaș
săbáș (-șe), s. n. – (Trans., Olt.) Purtare, aspect, înfățișare. Mag. szabás (Candrea; Gáldi, Dict., 156).
săbia
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiai
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiam
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiară
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiarăm
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiarăți
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiase
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiasem
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiaseră
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiaserăm
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiaserăți
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiaseși
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiaseți
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiat
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiau
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiază
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiași
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiați
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbie
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiem
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbier
SĂBIÉR, săbieri, s. m. (Înv.) Fabricant de săbii. [Pr.: -bi-er] – Sabie + suf. -ar. DOOM
săbiér (înv.) (-bi-er) s. m., pl. săbiéri
săbiere
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbieri
SĂBIÉR, săbieri, s. m. (Înv.) Fabricant de săbii. [Pr.: -bi-er] – Sabie + suf. -ar. DOOM
săbiér (înv.) (-bi-er) s. m., pl. săbiéri
săbierii
SĂBIÉR, săbieri, s. m. (Înv.) Fabricant de săbii. [Pr.: -bi-er] – Sabie + suf. -ar. DOOM
săbiér (înv.) (-bi-er) s. m., pl. săbiéri
săbierilor
SĂBIÉR, săbieri, s. m. (Înv.) Fabricant de săbii. [Pr.: -bi-er] – Sabie + suf. -ar. DOOM
săbiér (înv.) (-bi-er) s. m., pl. săbiéri
săbierul
SĂBIÉR, săbieri, s. m. (Înv.) Fabricant de săbii. [Pr.: -bi-er] – Sabie + suf. -ar. DOOM
săbiér (înv.) (-bi-er) s. m., pl. săbiéri
săbierului
SĂBIÉR, săbieri, s. m. (Înv.) Fabricant de săbii. [Pr.: -bi-er] – Sabie + suf. -ar. DOOM
săbiér (înv.) (-bi-er) s. m., pl. săbiéri
săbiez
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbieze
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbiezi
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbii
SÁBIE, săbii, s. f. 1. Armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. 2. Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mâner și piuliță, folosită la scrimă. ♦ (Sport) Una dintre probele de scrimă care se practică cu sabia. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja. DOOM
sábie (-bi-e) s. f., art. sábia (-bi-a), g.-d. art. sábiei; pl. sắbii, art. sắbiile (-bi-i-)
săbiile
SÁBIE, săbii, s. f. 1. Armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. 2. Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mâner și piuliță, folosită la scrimă. ♦ (Sport) Una dintre probele de scrimă care se practică cu sabia. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja. DOOM
sábie (-bi-e) s. f., art. sábia (-bi-a), g.-d. art. sábiei; pl. sắbii, art. sắbiile (-bi-i-)
săbiilor
SÁBIE, săbii, s. f. 1. Armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. 2. Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mâner și piuliță, folosită la scrimă. ♦ (Sport) Una dintre probele de scrimă care se practică cu sabia. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja. DOOM
sábie (-bi-e) s. f., art. sábia (-bi-a), g.-d. art. sábiei; pl. sắbii, art. sắbiile (-bi-i-)
săbiind
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. DOOM
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind)
săbioaie
SĂBIÓI, săbioaie, s. n. Augmentativ al lui sabie. [Pr.: -bi-oi] – Sabie + suf. -oi. DOOM
săbiói (-bi-oi) s. n., art. săbióiul; pl. săbioáie (-bi-oa-)
săbioaiele
SĂBIÓI, săbioaie, s. n. Augmentativ al lui sabie. [Pr.: -bi-oi] – Sabie + suf. -oi. DOOM
săbiói (-bi-oi) s. n., art. săbióiul; pl. săbioáie (-bi-oa-)
săbioaielor
SĂBIÓI, săbioaie, s. n. Augmentativ al lui sabie. [Pr.: -bi-oi] – Sabie + suf. -oi. DOOM
săbiói (-bi-oi) s. n., art. săbióiul; pl. săbioáie (-bi-oa-)
săbioara
SĂBIOÁRĂ, săbioare, s. f. 1. Săbiuță (1). 2. (Iht.) Sabie (2). 3. (Bot.) Gladiolă, săbiuță (2). [Pr.: -bi-oa-] – Sabie + suf. -ioară. DOOM
săbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. săbioárei; pl. săbioáre
săbioare
SĂBIOÁRĂ, săbioare, s. f. 1. Săbiuță (1). 2. (Iht.) Sabie (2). 3. (Bot.) Gladiolă, săbiuță (2). [Pr.: -bi-oa-] – Sabie + suf. -ioară. DOOM
săbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. săbioárei; pl. săbioáre
săbioarei
SĂBIOÁRĂ, săbioare, s. f. 1. Săbiuță (1). 2. (Iht.) Sabie (2). 3. (Bot.) Gladiolă, săbiuță (2). [Pr.: -bi-oa-] – Sabie + suf. -ioară. DOOM
săbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. săbioárei; pl. săbioáre
săbioarele
SĂBIOÁRĂ, săbioare, s. f. 1. Săbiuță (1). 2. (Iht.) Sabie (2). 3. (Bot.) Gladiolă, săbiuță (2). [Pr.: -bi-oa-] – Sabie + suf. -ioară. DOOM
săbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. săbioárei; pl. săbioáre
săbioarelor
SĂBIOÁRĂ, săbioare, s. f. 1. Săbiuță (1). 2. (Iht.) Sabie (2). 3. (Bot.) Gladiolă, săbiuță (2). [Pr.: -bi-oa-] – Sabie + suf. -ioară. DOOM
săbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. săbioárei; pl. săbioáre
săbioi
SĂBIÓI, săbioaie, s. n. Augmentativ al lui sabie. [Pr.: -bi-oi] – Sabie + suf. -oi. DOOM
săbiói (-bi-oi) s. n., art. săbióiul; pl. săbioáie (-bi-oa-)
săbioiul
SĂBIÓI, săbioaie, s. n. Augmentativ al lui sabie. [Pr.: -bi-oi] – Sabie + suf. -oi. DOOM
săbiói (-bi-oi) s. n., art. săbióiul; pl. săbioáie (-bi-oa-)
săbioiului
SĂBIÓI, săbioaie, s. n. Augmentativ al lui sabie. [Pr.: -bi-oi] – Sabie + suf. -oi. DOOM
săbiói (-bi-oi) s. n., art. săbióiul; pl. săbioáie (-bi-oa-)
săbiuța
SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță. DOOM
săbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. săbiúței; pl. săbiúțe
săbiuțe
SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță. DOOM
săbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. săbiúței; pl. săbiúțe
săbiuței
SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță. DOOM
săbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. săbiúței; pl. săbiúțe
săbiuțele
SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță. DOOM
săbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. săbiúței; pl. săbiúțe
săbiuțelor
SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță. DOOM
săbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. săbiúței; pl. săbiúțe
săblaznă
săbláznă (-ne), s. f. – 1. Greșeală, păcat. – 2. Scandal, zarvă. – 3. Poluție. – 4. Masturbare. Sl. sŭblaznŭ (Tiktin), ca și der. săblăzni, vb. (a greși; a scandaliza, a șicana; a avea poluții); săblăznitor, adj. (scandalizator).
săbui
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuia
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiai
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiam
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiască
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiau
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiați
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiesc
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiește
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiești
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuii
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuim
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuind
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuire
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuire
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A croi, a ciopli, a lucra. – Din săbău.
săbuiră
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuirăm
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuirăți
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuise
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuisem
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiseră
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiserăm
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiserăți
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiseși
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiseți
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuit
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuit
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A croi, a ciopli, a lucra. – Din săbău.
săbuiși
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbuiți
SĂBUÍ, săbuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A croi, a ciopli, a lucra. Noi mireasă i-am găsit... Din bardă nebărduită, De secure săbuită. MAT. FOLK. 150.
săbărel
SĂBĂRÉLUL s. n. art. Dans popular răspândit mai ales în Muntenia; melodie după care se execută acest dans. – Sabar (n. pr.) + suf. -el. DOOM
săbărélul (dans) s. n. art., neart. săbărél
săbărelul
SĂBĂRÉLUL s. n. art. Dans popular răspândit mai ales în Muntenia; melodie după care se execută acest dans. – Sabar (n. pr.) + suf. -el. DOOM
săbărélul (dans) s. n. art., neart. săbărél
săbărelului
SĂBĂRÉLUL s. n. art. Dans popular răspândit mai ales în Muntenia; melodie după care se execută acest dans. – Sabar (n. pr.) + suf. -el. DOOM
săbărélul (dans) s. n. art., neart. săbărél
săbău
SĂBẮU, săbăi, s. m. (Reg.) Croitor. – Magh. szabó.
săbășag
săbășág (-guri), s. n. – (Maram.) Libertate. Mag. szabadság (Candrea).
săceala
SĂCEÁLĂ, săceli, s. f. (Reg.) Țesală (pentru animale). – Cf. ț e s a l ă. DOOM
săceálă (reg.) s. f., g.-d. art. săcélii; pl. săcéli
săcela
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelai
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelam
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelare
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelare
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla.
săcelară
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelarăm
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelarăți
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelase
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelasem
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelaseră
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelaserăm
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelaserăți
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelaseși
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelaseți
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelat
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelat
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla.
săcelau
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelași
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelați
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelean
SĂCELEÁN, -Ă, săceleni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Săcele. 2. Adj. Care aparține municipiului Săcele sau săcelenilor (1); referitor la Săcele ori la săceleni. – Săcele (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*săceleán adj. m., s. m., pl. săceléni; adj. f. săceleánă, pl. săceléne
săcelean
SĂCELEÁN, -Ă, săceleni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Săcele. 2. Adj. Care aparține municipiului Săcele sau săcelenilor (1); referitor la Săcele ori la săceleni. – Săcele (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*săceleán adj. m., s. m., pl. săceléni; adj. f. săceleánă, pl. săceléne
săceleancă
SĂCELEÁNCĂ, săcelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Săcele. – Săcelean + suf. -că. DOOM
*săceleáncă s. f., g.-d. art. săceléncei; pl. săcelénce
săcelează
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelez
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săceleze
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelezi
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săceli
SĂCEÁLĂ, săceli, s. f. (Reg.) Țesală (pentru animale). – Cf. ț e s a l ă. DOOM
săceálă (reg.) s. f., g.-d. art. săcélii; pl. săcéli
săcelii
SĂCEÁLĂ, săceli, s. f. (Reg.) Țesală (pentru animale). – Cf. ț e s a l ă. DOOM
săceálă (reg.) s. f., g.-d. art. săcélii; pl. săcéli
săcelile
SĂCEÁLĂ, săceli, s. f. (Reg.) Țesală (pentru animale). – Cf. ț e s a l ă. DOOM
săceálă (reg.) s. f., g.-d. art. săcélii; pl. săcéli
săcelilor
SĂCEÁLĂ, săceli, s. f. (Reg.) Țesală (pentru animale). – Cf. ț e s a l ă. DOOM
săceálă (reg.) s. f., g.-d. art. săcélii; pl. săcéli
săcelând
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcelînd
SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla. DOOM
săcelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 săceleáză
săcoaie
SĂCÓI, săcoaie, s. n. Augmentativ al lui sac. – Sac + suf. -oi. DOOM
săcói s. n., art. săcóiul; pl. săcoáie
săcoaiele
SĂCÓI, săcoaie, s. n. Augmentativ al lui sac. – Sac + suf. -oi. DOOM
săcói s. n., art. săcóiul; pl. săcoáie
săcoaielor
SĂCÓI, săcoaie, s. n. Augmentativ al lui sac. – Sac + suf. -oi. DOOM
săcói s. n., art. săcóiul; pl. săcoáie
săcoi
SĂCÓI, săcoaie, s. n. Augmentativ al lui sac. – Sac + suf. -oi. DOOM
săcói s. n., art. săcóiul; pl. săcoáie
săcoiul
SĂCÓI, săcoaie, s. n. Augmentativ al lui sac. – Sac + suf. -oi. DOOM
săcói s. n., art. săcóiul; pl. săcoáie
săcoiului
SĂCÓI, săcoaie, s. n. Augmentativ al lui sac. – Sac + suf. -oi. DOOM
săcói s. n., art. săcóiul; pl. săcoáie
săcos
SĂCÓS, -OÁSĂ, săcoși, -oase, adj. În felul unui sac, ca un sac; de sac. Purta o haină săcoasă, gri-cafenie. C. PETRESCU, A. 479.
săcotei
SĂCOTÉI, săcoteie, s. n. (Rar) Săculeț.
săcret
SĂCRÉT, -EÁTĂ, săcreți, -te, adj. (Popular; și în formele secret, sicret, sîcret) 1. (Despre locuri, case) Pustiu, nelocuit. Ce vînturi te poartă prin locurile aceste secrete ? RETEGANUL, P. II 65. Li se mai urîseră și lor prin cei codri săcreți. id. ib. I 45. Lung îi drumul și sîcret. ȘEZ. VI 122. 2. Afurisit, blestemat. Durerea acestor sîcrete ciolane. ȘEZ. II 20. ◊ (Substantivat, ca epitet pe lîngă un nume) Își mai astîmpărase puțin sicreata de foame. PAMFILE, S.T. 160. Vor scăpa de săcreata de cătănie. RETEGANUL, P. V 81. Luă arcul încordat, Cum e bun de săgetat, Ș-o sicreată De săgeată. La HEM 1487. ◊ (Substantivat, în imprecații) Mînca-te-ar sicreata, moarte, Rea ești și fără dreptate. MARIAN, Î. 281. Lasă-l sîcretului de tutun. ȘEZ. XIX 137. – Variante: secrét, -eátă, sicrét, -eátă, sîcrét, -eátă adj.
săcriu
SECRÍU s. n. v. sicriu. DOOM
sicríu (si-criu) s. n., art. sicríul; pl. sicríe
săcui
SĂCÚI, săcuie, s. n. (Reg.) Săculeț care se poartă atârnat de gât; trăistuță. ♦ Săculeț în care se pun la stors fagurii sau cașul. – Probabil lat. *sacculeus (<sacculus). DOOM
săcúi (reg.) s. n., pl. săcúie
săcuie
SĂCÚI, săcuie, s. n. (Reg.) Săculeț care se poartă atârnat de gât; trăistuță. ♦ Săculeț în care se pun la stors fagurii sau cașul. – Probabil lat. *sacculeus (<sacculus). DOOM
săcúi (reg.) s. n., pl. săcúie
săcuiele
SĂCÚI, săcuie, s. n. (Reg.) Săculeț care se poartă atârnat de gât; trăistuță. ♦ Săculeț în care se pun la stors fagurii sau cașul. – Probabil lat. *sacculeus (<sacculus). DOOM
săcúi (reg.) s. n., pl. săcúie
săcuielor
SĂCÚI, săcuie, s. n. (Reg.) Săculeț care se poartă atârnat de gât; trăistuță. ♦ Săculeț în care se pun la stors fagurii sau cașul. – Probabil lat. *sacculeus (<sacculus). DOOM
săcúi (reg.) s. n., pl. săcúie
săcuieț
SĂCUIÉȚ, săcuiețe, s. n. (Rar) Săculeț. I-au dăruit nu numai viața, dar și un săcuieț cu galbini. SBIERA, P. 228.
săcuit
săcuit, -ă, săcuiți, -te adj. (intl.) 1. arestat, închis. 2. anchetat. 3. constrâns.
săcuiul
SĂCÚI, săcuie, s. n. (Reg.) Săculeț care se poartă atârnat de gât; trăistuță. ♦ Săculeț în care se pun la stors fagurii sau cașul. – Probabil lat. *sacculeus (<sacculus). DOOM
săcúi (reg.) s. n., pl. săcúie
săcuiului
SĂCÚI, săcuie, s. n. (Reg.) Săculeț care se poartă atârnat de gât; trăistuță. ♦ Săculeț în care se pun la stors fagurii sau cașul. – Probabil lat. *sacculeus (<sacculus). DOOM
săcúi (reg.) s. n., pl. săcúie
săculeț
SĂCULÉȚ, săculețe, s. n. Diminutiv al lui sac; săculeț, săcușor. ♦ Sedilă2. – Sac + suf. -uleț. DOOM
săculéț s. n., pl. săculéțe
săculețe
SĂCULÉȚ, săculețe, s. n. Diminutiv al lui sac; săculeț, săcușor. ♦ Sedilă2. – Sac + suf. -uleț. DOOM
săculéț s. n., pl. săculéțe
săculețele
SĂCULÉȚ, săculețe, s. n. Diminutiv al lui sac; săculeț, săcușor. ♦ Sedilă2. – Sac + suf. -uleț. DOOM
săculéț s. n., pl. săculéțe
săculețelor
SĂCULÉȚ, săculețe, s. n. Diminutiv al lui sac; săculeț, săcușor. ♦ Sedilă2. – Sac + suf. -uleț. DOOM
săculéț s. n., pl. săculéțe
săculețul
SĂCULÉȚ, săculețe, s. n. Diminutiv al lui sac; săculeț, săcușor. ♦ Sedilă2. – Sac + suf. -uleț. DOOM
săculéț s. n., pl. săculéțe
săculețului
SĂCULÉȚ, săculețe, s. n. Diminutiv al lui sac; săculeț, săcușor. ♦ Sedilă2. – Sac + suf. -uleț. DOOM
săculéț s. n., pl. săculéțe
săculteață
SĂCULTÉȚ, săcultețe, s. n. (Reg.) Săculeț. [Var.: săculteáță s. f.] – Sac + suf. -ulteț. DOOM
săcultéț (reg.) s. n., pl. săcultéțe
săculteț
SĂCULTÉȚ, săcultețe, s. n. (Reg.) Săculeț. [Var.: săculteáță s. f.] – Sac + suf. -ulteț. DOOM
săcultéț (reg.) s. n., pl. săcultéțe
săcultețe
SĂCULTÉȚ, săcultețe, s. n. (Reg.) Săculeț. [Var.: săculteáță s. f.] – Sac + suf. -ulteț. DOOM
săcultéț (reg.) s. n., pl. săcultéțe
săcultețele
SĂCULTÉȚ, săcultețe, s. n. (Reg.) Săculeț. [Var.: săculteáță s. f.] – Sac + suf. -ulteț. DOOM
săcultéț (reg.) s. n., pl. săcultéțe
săcultețelor
SĂCULTÉȚ, săcultețe, s. n. (Reg.) Săculeț. [Var.: săculteáță s. f.] – Sac + suf. -ulteț. DOOM
săcultéț (reg.) s. n., pl. săcultéțe
săcultețul
SĂCULTÉȚ, săcultețe, s. n. (Reg.) Săculeț. [Var.: săculteáță s. f.] – Sac + suf. -ulteț. DOOM
săcultéț (reg.) s. n., pl. săcultéțe
săcultețului
SĂCULTÉȚ, săcultețe, s. n. (Reg.) Săculeț. [Var.: săculteáță s. f.] – Sac + suf. -ulteț. DOOM
săcultéț (reg.) s. n., pl. săcultéțe
săcușor
SĂCUȘÓR, săcușori, s. m. 1. Săculeț. 2. (Reg.) Larvă de furnică. – Sac + suf. -ușor. DOOM
săcușór s. m., pl. săcușóri
săcușori
SĂCUȘÓR, săcușori, s. m. 1. Săculeț. 2. (Reg.) Larvă de furnică. – Sac + suf. -ușor. DOOM
săcușór s. m., pl. săcușóri
săcușorii
SĂCUȘÓR, săcușori, s. m. 1. Săculeț. 2. (Reg.) Larvă de furnică. – Sac + suf. -ușor. DOOM
săcușór s. m., pl. săcușóri
săcușorilor
SĂCUȘÓR, săcușori, s. m. 1. Săculeț. 2. (Reg.) Larvă de furnică. – Sac + suf. -ușor. DOOM
săcușór s. m., pl. săcușóri
săcușorul
SĂCUȘÓR, săcușori, s. m. 1. Săculeț. 2. (Reg.) Larvă de furnică. – Sac + suf. -ușor. DOOM
săcușór s. m., pl. săcușóri
săcușorului
SĂCUȘÓR, săcușori, s. m. 1. Săculeț. 2. (Reg.) Larvă de furnică. – Sac + suf. -ușor. DOOM
săcușór s. m., pl. săcușóri
săcălaș
SĂCĂLÚȘ, săcălușe, s. n. (In Evul Mediu, la români) Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Pl. și: săcălușuri. – Var.: săcăláș, țăcăláș s. n.] – Din magh. szakallás.
săcălaș
SĂCĂLÚȘ, săcălușe, s. n. (In Evul Mediu, la români) Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Pl. și: săcălușuri. – Var.: săcăláș, țăcăláș s. n.] – Din magh. szakallás.
săcăluș
SĂCĂLÚȘ s. n. v. săcălaș. DOOM
!săcălúș (înv., reg.) s. n., pl. săcălúșe/săcălúșuri
săcăluș
SĂCĂLÚȘ s. n. v. săcălaș.
săcăteu
SĂCĂTÉU, săcăteie, s. n. (Regional) Sac mic; săculeț, traistă. (Atestat în forma săcătău) Bagă mîna-n săcătău, Scoate la minciuni mereu. MAT. FOLK. 424. – Variantă: săcătắu s. n.
săcătău
SĂCĂTÉU, săcăteie, s. n. (Regional) Sac mic; săculeț, traistă. (Atestat în forma săcătău) Bagă mîna-n săcătău, Scoate la minciuni mereu. MAT. FOLK. 424. – Variantă: săcătắu s. n.
sădea
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădeai
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădeam
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădească
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădeau
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădeați
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădelcă
sădélcă (-ci), s. f. – Pernuță la harnașamentul cailor. – Var. sedelcă, sidelcă. Rus. sĕdelka, din sĕdlo „scaun” (Cihac, II, 322; Iordan, Dift., 95; Conev 95), cf. bg. sĕdjalka. În Mold.
sădesc
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădește
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădești
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădi
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădii
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădila
SEDÍLĂ2, sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo. DOOM
sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle
sădile
SEDÍLĂ2, sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo. DOOM
sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle
sădilei
SEDÍLĂ2, sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo. DOOM
sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle
sădilele
SEDÍLĂ2, sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo. DOOM
sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle
sădilelor
SEDÍLĂ2, sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo. DOOM
sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle
sădim
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădind
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădire
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădire
SĂDÍRE, sădiri, s. f. Acțiunea de a sădi și rezultatul ei; sădit. – V. sădi. DOOM
sădíre s. f., g.-d. art. sădírii; pl. sădíri
sădirea
SĂDÍRE, sădiri, s. f. Acțiunea de a sădi și rezultatul ei; sădit. – V. sădi. DOOM
sădíre s. f., g.-d. art. sădírii; pl. sădíri
sădiri
SĂDÍRE, sădiri, s. f. Acțiunea de a sădi și rezultatul ei; sădit. – V. sădi. DOOM
sădíre s. f., g.-d. art. sădírii; pl. sădíri
sădirii
SĂDÍRE, sădiri, s. f. Acțiunea de a sădi și rezultatul ei; sădit. – V. sădi. DOOM
sădíre s. f., g.-d. art. sădírii; pl. sădíri
sădirile
SĂDÍRE, sădiri, s. f. Acțiunea de a sădi și rezultatul ei; sădit. – V. sădi. DOOM
sădíre s. f., g.-d. art. sădírii; pl. sădíri
sădirilor
SĂDÍRE, sădiri, s. f. Acțiunea de a sădi și rezultatul ei; sădit. – V. sădi. DOOM
sădíre s. f., g.-d. art. sădírii; pl. sădíri
sădiră
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădirăm
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădirăți
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădise
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădisem
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădiseră
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădiserăm
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădiserăți
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădiseși
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădiseți
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădit
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădit
SĂDÍT s. n. Sădire. – V. sădi. DOOM
sădít s. n.
sădita
SĂDÍT s. n. Sădire. – V. sădi. DOOM
sădít s. n.
sădite
SĂDÍT s. n. Sădire. – V. sădi. DOOM
sădít s. n.
săditei
SĂDÍT s. n. Sădire. – V. sădi. DOOM
sădít s. n.
săditele
SĂDÍT s. n. Sădire. – V. sădi. DOOM
sădít s. n.
săditelor
SĂDÍT s. n. Sădire. – V. sădi. DOOM
sădít s. n.
săditoare
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditoare
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditoarea
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditoarea
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditoarei
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditoarei
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditoarele
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditoarele
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditoarelor
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditoarelor
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditor
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditor
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditori
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditori
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditorii
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditorii
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditorilor
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditorilor
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditorul
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditorul
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditorului
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditorului
SĂDITÓR, -OÁRE, săditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sădește. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. 3. S. n. Băț cu care se fac găuri în pământ când se sădește. – Sădi + suf. -tor. DOOM
săditór2 (instrument) s. n., pl. săditoáre
săditul
SĂDÍT s. n. Sădire. – V. sădi. DOOM
sădít s. n.
săditului
SĂDÍT s. n. Sădire. – V. sădi. DOOM
sădít s. n.
săditura
SĂDITÚRĂ, sădituri, s. f. Loc sădit; plantație. – Sădi + suf. -tură. DOOM
săditúră s. f., g.-d. art. săditúrii; pl. săditúri
sădituri
SĂDITÚRĂ, sădituri, s. f. Loc sădit; plantație. – Sădi + suf. -tură. DOOM
săditúră s. f., g.-d. art. săditúrii; pl. săditúri
săditurii
SĂDITÚRĂ, sădituri, s. f. Loc sădit; plantație. – Sădi + suf. -tură. DOOM
săditúră s. f., g.-d. art. săditúrii; pl. săditúri
săditurile
SĂDITÚRĂ, sădituri, s. f. Loc sădit; plantație. – Sădi + suf. -tură. DOOM
săditúră s. f., g.-d. art. săditúrii; pl. săditúri
săditurilor
SĂDITÚRĂ, sădituri, s. f. Loc sădit; plantație. – Sădi + suf. -tură. DOOM
săditúră s. f., g.-d. art. săditúrii; pl. săditúri
sădiși
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădiți
SĂDÍ, sădesc, vb. IV. Tranz. A introduce în pământ răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta; a planta ♦ A semăna. – Din sl. saditi. DOOM
sădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sădésc, imperf. 3 sg. sădeá; conj. prez. 3 să sădeáscă
sădiți
SĂDÍT s. n. Sădire. – V. sădi. DOOM
sădít s. n.
sădiții
SĂDÍT s. n. Sădire. – V. sădi. DOOM
sădít s. n.
sădiților
SĂDÍT s. n. Sădire. – V. sădi. DOOM
sădít s. n.
săftian
SĂFTIÁN s. n. v. saftian.
săftian
SĂFTIÁN s. n. v. saftian.
săftiele
SĂFTIÉLE s. f. pl. (Popular) Saftian. Pieile, săftielele... și le aduceau ciobotarii din răsărit. PAMFILE, I. C. 342. Dar nu mi-i de pene, cum mi-i de piele, Că o dam la dubălari Și făcea douăsprece săftiele. MARIAN, Î. 217.
săgeata
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata-apei sau săgeata-apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta. DOOM
săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți
săgeta
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetai
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetam
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetar
SĂGETÁR, săgetari, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -ar. DOOM
săgetár (înv.) s. m., pl. săgetári
săgetare
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetare
SĂGETÁRE, săgetări, s. f. Acțiunea de a săgeta și rezultatul ei. – V. săgeta. DOOM
săgetáre s. f., g.-d. art. săgetắrii; pl. săgetắri
săgetarea
SĂGETÁRE, săgetări, s. f. Acțiunea de a săgeta și rezultatul ei. – V. săgeta. DOOM
săgetáre s. f., g.-d. art. săgetắrii; pl. săgetắri
săgetari
SĂGETÁR, săgetari, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -ar. DOOM
săgetár (înv.) s. m., pl. săgetári
săgetarii
SĂGETÁR, săgetari, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -ar. DOOM
săgetár (înv.) s. m., pl. săgetári
săgetarilor
SĂGETÁR, săgetari, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -ar. DOOM
săgetár (înv.) s. m., pl. săgetári
săgetarul
SĂGETÁR, săgetari, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -ar. DOOM
săgetár (înv.) s. m., pl. săgetári
săgetarului
SĂGETÁR, săgetari, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -ar. DOOM
săgetár (înv.) s. m., pl. săgetári
săgetară
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetarăm
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetarăți
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetase
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetasem
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetaseră
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetaserăm
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetaserăți
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetaseși
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetaseți
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetat
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetat
SĂGETÁT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.
săgetata
SĂGETÁT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.
săgetate
SĂGETÁT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.
săgetatei
SĂGETÁT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.
săgetatele
SĂGETÁT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.
săgetatelor
SĂGETÁT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.
săgetatul
SĂGETÁT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.
săgetatului
SĂGETÁT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.
săgetau
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetaș
SĂGETÁȘ, săgetași, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -aș. DOOM
săgetáș (înv.) s. m., pl. săgetáși
săgetași
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetași
SĂGETÁȘ, săgetași, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -aș. DOOM
săgetáș (înv.) s. m., pl. săgetáși
săgetașii
SĂGETÁȘ, săgetași, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -aș. DOOM
săgetáș (înv.) s. m., pl. săgetáși
săgetașilor
SĂGETÁȘ, săgetași, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -aș. DOOM
săgetáș (înv.) s. m., pl. săgetáși
săgetașul
SĂGETÁȘ, săgetași, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -aș. DOOM
săgetáș (înv.) s. m., pl. săgetáși
săgetașului
SĂGETÁȘ, săgetași, s. m. (Înv.) Arcaș. – Săgeată + suf. -aș. DOOM
săgetáș (înv.) s. m., pl. săgetáși
săgetați
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetați
SĂGETÁT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.
săgetații
SĂGETÁT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.
săgetaților
SĂGETÁT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.
săgete
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata-apei sau săgeata-apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta. DOOM
săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți
săgetează
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetei
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata-apei sau săgeata-apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta. DOOM
săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți
săgetele
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata-apei sau săgeata-apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta. DOOM
săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți
săgetelor
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata-apei sau săgeata-apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta. DOOM
săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți
săgetez
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgeteze
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetezi
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetând
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetînd
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare. DOOM
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetări
SĂGETÁRE, săgetări, s. f. Acțiunea de a săgeta și rezultatul ei. – V. săgeta. DOOM
săgetáre s. f., g.-d. art. săgetắrii; pl. săgetắri
săgetării
SĂGETÁRE, săgetări, s. f. Acțiunea de a săgeta și rezultatul ei. – V. săgeta. DOOM
săgetáre s. f., g.-d. art. săgetắrii; pl. săgetắri
săgetările
SĂGETÁRE, săgetări, s. f. Acțiunea de a săgeta și rezultatul ei. – V. săgeta. DOOM
săgetáre s. f., g.-d. art. săgetắrii; pl. săgetắri
săgetărilor
SĂGETÁRE, săgetări, s. f. Acțiunea de a săgeta și rezultatul ei. – V. săgeta. DOOM
săgetáre s. f., g.-d. art. săgetắrii; pl. săgetắri
săgetătoare
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătoare
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătoarea
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătoarea
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătoarei
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătoarei
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătoarele
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătoarele
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătoarelor
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătoarelor
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetător
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetător
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetători
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetători
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătorii
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătorii
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătorilor
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătorilor
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătorul
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătorul
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătorului
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătorului
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător. DOOM
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătura
SĂGETĂTÚRĂ, săgetături, s. f. 1. Tragere cu arcul; săgetare, 2. Lovitură de săgeată; rană provocată de o săgeată. 3. Fig. Durere vie, pătrunzătoare, care străbate pe neașteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni și animale, care se manifestă prin dureri acute de cap, ochi, nas, măsele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrală. – Săgeta + suf. -tură. DOOM
săgetătúră s. f., g.-d. art. săgetătúrii; pl. săgetătúri
săgetături
SĂGETĂTÚRĂ, săgetături, s. f. 1. Tragere cu arcul; săgetare, 2. Lovitură de săgeată; rană provocată de o săgeată. 3. Fig. Durere vie, pătrunzătoare, care străbate pe neașteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni și animale, care se manifestă prin dureri acute de cap, ochi, nas, măsele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrală. – Săgeta + suf. -tură. DOOM
săgetătúră s. f., g.-d. art. săgetătúrii; pl. săgetătúri
săgetăturii
SĂGETĂTÚRĂ, săgetături, s. f. 1. Tragere cu arcul; săgetare, 2. Lovitură de săgeată; rană provocată de o săgeată. 3. Fig. Durere vie, pătrunzătoare, care străbate pe neașteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni și animale, care se manifestă prin dureri acute de cap, ochi, nas, măsele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrală. – Săgeta + suf. -tură. DOOM
săgetătúră s. f., g.-d. art. săgetătúrii; pl. săgetătúri
săgetăturile
SĂGETĂTÚRĂ, săgetături, s. f. 1. Tragere cu arcul; săgetare, 2. Lovitură de săgeată; rană provocată de o săgeată. 3. Fig. Durere vie, pătrunzătoare, care străbate pe neașteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni și animale, care se manifestă prin dureri acute de cap, ochi, nas, măsele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrală. – Săgeta + suf. -tură. DOOM
săgetătúră s. f., g.-d. art. săgetătúrii; pl. săgetătúri
săgetăturilor
SĂGETĂTÚRĂ, săgetături, s. f. 1. Tragere cu arcul; săgetare, 2. Lovitură de săgeată; rană provocată de o săgeată. 3. Fig. Durere vie, pătrunzătoare, care străbate pe neașteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni și animale, care se manifestă prin dureri acute de cap, ochi, nas, măsele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrală. – Săgeta + suf. -tură. DOOM
săgetătúră s. f., g.-d. art. săgetătúrii; pl. săgetătúri
săgețele
SĂGEȚÍCĂ, săgețele, s. f. 1. Diminutiv al lui săgeată. 2. Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu flori mari, albastre, liliachii sau albe, dispuse câte două la vârful unui peduncul lung (Geranium pratense). – Săgeată + suf. -ică. DOOM
săgețícă s. f., g.-d. art. săgețélei; pl. săgețéle, art. săgețélele
săgețelei
SĂGEȚÍCĂ, săgețele, s. f. 1. Diminutiv al lui săgeată. 2. Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu flori mari, albastre, liliachii sau albe, dispuse câte două la vârful unui peduncul lung (Geranium pratense). – Săgeată + suf. -ică. DOOM
săgețícă s. f., g.-d. art. săgețélei; pl. săgețéle, art. săgețélele
săgețelele
SĂGEȚÍCĂ, săgețele, s. f. 1. Diminutiv al lui săgeată. 2. Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu flori mari, albastre, liliachii sau albe, dispuse câte două la vârful unui peduncul lung (Geranium pratense). – Săgeată + suf. -ică. DOOM
săgețícă s. f., g.-d. art. săgețélei; pl. săgețéle, art. săgețélele
săgețelelor
SĂGEȚÍCĂ, săgețele, s. f. 1. Diminutiv al lui săgeată. 2. Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu flori mari, albastre, liliachii sau albe, dispuse câte două la vârful unui peduncul lung (Geranium pratense). – Săgeată + suf. -ică. DOOM
săgețícă s. f., g.-d. art. săgețélei; pl. săgețéle, art. săgețélele
săgeți
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata-apei sau săgeata-apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta. DOOM
săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți
săgețica
SĂGEȚÍCĂ, săgețele, s. f. 1. Diminutiv al lui săgeată. 2. Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu flori mari, albastre, liliachii sau albe, dispuse câte două la vârful unui peduncul lung (Geranium pratense). – Săgeată + suf. -ică. DOOM
săgețícă s. f., g.-d. art. săgețélei; pl. săgețéle, art. săgețélele
săgeții
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata-apei sau săgeata-apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta. DOOM
săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți
săgețile
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata-apei sau săgeata-apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta. DOOM
săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți
săgeților
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata-apei sau săgeata-apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta. DOOM
săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți
săgnea
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgneai
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgneam
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnească
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgneau
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgneați
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnesc
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnește
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnești
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgni
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnii
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnim
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnind
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnire
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnire
SĂGNÍRE, săgniri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) săgni și rezultatul ei. – V. săgni. DOOM
săgníre (reg.) s. f., g.-d. art. săgnírii; pl. săgníri
săgnirea
SĂGNÍRE, săgniri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) săgni și rezultatul ei. – V. săgni. DOOM
săgníre (reg.) s. f., g.-d. art. săgnírii; pl. săgníri
săgniri
SĂGNÍRE, săgniri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) săgni și rezultatul ei. – V. săgni. DOOM
săgníre (reg.) s. f., g.-d. art. săgnírii; pl. săgníri
săgnirii
SĂGNÍRE, săgniri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) săgni și rezultatul ei. – V. săgni. DOOM
săgníre (reg.) s. f., g.-d. art. săgnírii; pl. săgníri
săgnirile
SĂGNÍRE, săgniri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) săgni și rezultatul ei. – V. săgni. DOOM
săgníre (reg.) s. f., g.-d. art. săgnírii; pl. săgníri
săgnirilor
SĂGNÍRE, săgniri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) săgni și rezultatul ei. – V. săgni. DOOM
săgníre (reg.) s. f., g.-d. art. săgnírii; pl. săgníri
săgniră
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnirăm
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnirăți
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnise
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnisem
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgniseră
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgniserăm
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgniserăți
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgniseși
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgniseți
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgnit
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgniși
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săgniți
SĂGNÍ, săgnesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre cai) A căpăta o rană de la șa, de la ham etc. 2. Tranz. A însemna un animal cu fierul roșu. – Din sagnă. DOOM
săgní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săgnésc, imperf. 3 sg. săgneá; conj. prez. 3 să săgneáscă
săhanuri
SAHÁN, sahane, s. n. (Înv. și reg.) Vas metalic de diverse forme sau dimensiuni, în care se servește sau se gătește mâncarea. – Din tc. sahan. DOOM
sahán (înv., reg.) s. n., pl. saháne
săhanurile
SAHÁN, sahane, s. n. (Înv. și reg.) Vas metalic de diverse forme sau dimensiuni, în care se servește sau se gătește mâncarea. – Din tc. sahan. DOOM
sahán (înv., reg.) s. n., pl. saháne
săhanurilor
SAHÁN, sahane, s. n. (Înv. și reg.) Vas metalic de diverse forme sau dimensiuni, în care se servește sau se gătește mâncarea. – Din tc. sahan. DOOM
sahán (înv., reg.) s. n., pl. saháne
săhăidac
SĂHĂIDÁC, săhăidace, s. n. 1. (Înv.) Tolbă de purtat săgeți. 2. (Reg.) Leagăn de pânză purtat pe spate, în care țărancele își duc copiii (la câmp). – Et. nec. DOOM
săhăidác (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidáce
săhăidace
SĂHĂIDÁC, săhăidace, s. n. 1. (Înv.) Tolbă de purtat săgeți. 2. (Reg.) Leagăn de pânză purtat pe spate, în care țărancele își duc copiii (la câmp). – Et. nec. DOOM
săhăidác (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidáce
săhăidacele
SĂHĂIDÁC, săhăidace, s. n. 1. (Înv.) Tolbă de purtat săgeți. 2. (Reg.) Leagăn de pânză purtat pe spate, în care țărancele își duc copiii (la câmp). – Et. nec. DOOM
săhăidác (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidáce
săhăidacelor
SĂHĂIDÁC, săhăidace, s. n. 1. (Înv.) Tolbă de purtat săgeți. 2. (Reg.) Leagăn de pânză purtat pe spate, în care țărancele își duc copiii (la câmp). – Et. nec. DOOM
săhăidác (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidáce
săhăidacul
SĂHĂIDÁC, săhăidace, s. n. 1. (Înv.) Tolbă de purtat săgeți. 2. (Reg.) Leagăn de pânză purtat pe spate, în care țărancele își duc copiii (la câmp). – Et. nec. DOOM
săhăidác (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidáce
săhăidacului
SĂHĂIDÁC, săhăidace, s. n. 1. (Înv.) Tolbă de purtat săgeți. 2. (Reg.) Leagăn de pânză purtat pe spate, în care țărancele își duc copiii (la câmp). – Et. nec. DOOM
săhăidác (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidáce
săhănel
SĂHĂNÉL, săhănele, s. n. Diminutiv al lui sahan. Beți și ospătați Din săhănele Cu fripturi Și din păhărele Cu băuturi. MARIAN, NU. 648. ♦ Tigaie, tingire mică. Ia sacîz... terepentin... topește-le într-un săhănel. PISCUPESCU, O. 311.
săhăstricesc
SĂHĂSTRICÉSC, -EÁSCĂ, săhăstricești, adj. (Învechit, rar) De sihastru, sihăstresc. (Fig.) Spre aducerea-aminte de a lor... săhăstricească viață, au hotărît o zi pe săptămînă în care petrecea tocmai după chipul viețuirii lor în Ostrov. DRĂGHICI, R. 312.
săhăstrie
SIHĂSTRÍE, (2) sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstríe, sehăstríe s. f.] – Din sl. sihastirija. DOOM
sihăstríe s. f., art. sihăstría, g.-d. art. sihăstríei; (locuri) pl. sihăstríi, art. sihăstríile
săi
săí (-ăésc, ít), vb. – (Trans. de V.) A fi, a sta, a rămîne. Origine necunoscută. Cuvînt rar, pe care Densusianu, GS, IV, 153, îl leagă, cu pușină probabilitate de avest. sav- „a se afla”.
săiastră
săiástră (săiástre), s. f. – (Maram.) Zînă. Origine necunoscută. După Diculescu, Elementele, 475, de la măiastră contaminat cu gr. σεβαστός „sfînt”. Cf. săi.
săidăcar
SĂIDĂCÁR s. m. v. săhăidăcar. DOOM
!săhăidăcár (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidăcári
săidăcari
SĂIDĂCÁR s. m. v. săhăidăcar. DOOM
!săhăidăcár (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidăcári
săidăcarii
SĂIDĂCÁR s. m. v. săhăidăcar. DOOM
!săhăidăcár (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidăcári
săidăcarilor
SĂIDĂCÁR s. m. v. săhăidăcar. DOOM
!săhăidăcár (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidăcári
săidăcarul
SĂIDĂCÁR s. m. v. săhăidăcar. DOOM
!săhăidăcár (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidăcári
săidăcarului
SĂIDĂCÁR s. m. v. săhăidăcar. DOOM
!săhăidăcár (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidăcári
săidăcărie
SĂIDĂCĂRÍE, săidăcării, s. f. Meșteșugul săidăcarului. – Variantă: seidecăríe (IBRĂILEANU, A. 118) s. f.
săire
săí (-ăésc, ít), vb. – (Trans. de V.) A fi, a sta, a rămîne. Origine necunoscută. Cuvînt rar, pe care Densusianu, GS, IV, 153, îl leagă, cu pușină probabilitate de avest. sav- „a se afla”.
sălaș
SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și sălașuri] – Din magh. szállás. DOOM
săláș (pop.) s. n., pl. săláșe
sălașe
SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și sălașuri] – Din magh. szállás. DOOM
săláș (pop.) s. n., pl. săláșe
sălașele
SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și sălașuri] – Din magh. szállás. DOOM
săláș (pop.) s. n., pl. săláșe
sălașelor
SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și sălașuri] – Din magh. szállás. DOOM
săláș (pop.) s. n., pl. săláșe
sălașul
SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și sălașuri] – Din magh. szállás. DOOM
săláș (pop.) s. n., pl. săláșe
sălașului
SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și sălașuri] – Din magh. szállás. DOOM
săláș (pop.) s. n., pl. săláșe
sălbatec
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbatec
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbatecă
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbatic
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbatic
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbatica
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbatica
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbatice
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbatice
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticei
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticei
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticele
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticele
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticelor
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticelor
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbatici
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbatici
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticii
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticii
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticilor
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticilor
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticul
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticul
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticului
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbaticului
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus). DOOM
găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice
sălbulița
SĂLBULÍȚĂ, sălbulițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui salbă. – Salbă + suf. -uliță. DOOM
sălbulíță (rar) s. f., g.-d. art. sălbulíței; pl. sălbulíțe
sălbulițe
SĂLBULÍȚĂ, sălbulițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui salbă. – Salbă + suf. -uliță. DOOM
sălbulíță (rar) s. f., g.-d. art. sălbulíței; pl. sălbulíțe
sălbuliței
SĂLBULÍȚĂ, sălbulițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui salbă. – Salbă + suf. -uliță. DOOM
sălbulíță (rar) s. f., g.-d. art. sălbulíței; pl. sălbulíțe
sălbulițele
SĂLBULÍȚĂ, sălbulițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui salbă. – Salbă + suf. -uliță. DOOM
sălbulíță (rar) s. f., g.-d. art. sălbulíței; pl. sălbulíțe
sălbulițelor
SĂLBULÍȚĂ, sălbulițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui salbă. – Salbă + suf. -uliță. DOOM
sălbulíță (rar) s. f., g.-d. art. sălbulíței; pl. sălbulíțe
sălbăticesc
SĂLBĂTICÉSC, -EÁSCĂ, sălbăticești, adj. (Învechit) Sălbatic. (Atestat în forma sălbătăcesc) Obiceiul sălbătăcesc. DRĂGHICI, R. 172. – Variantă: sălbătăcésc, -eáscă adj.
sălbătici
SĂLBĂTICÍ, sălbăticesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre animale) A deveni sălbatic. 2. Refl. (Despre plantații, terenuri etc.) A se părăgini. 3. Refl. (Despre locuri, ținuturi) A deveni sălbatic, pustiu, nelocuit, inaccesibil. 4. Refl. (Despre oameni) A cădea în sălbăticie, în primitivism. 5. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină sălbatic, nesociabil, retras, izolat. [Var.: (pop.) sălbătăcí vb. IV] – Din sălbatic. DOOM
!sălbăticí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sălbăticéște, imperf. 3 sg. se sălbăticeá; conj. prez. 3 să se sălbăticeáscă
sălbăticia
SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s. f.] – Sălbatic + suf. -ie. DOOM
sălbăticíe s. f., art. sălbăticía, g.-d. art. sălbăticíei; (fapte, locuri) pl. sălbăticíi, art. sălbăticíile
sălbăticie
SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s. f.] – Sălbatic + suf. -ie. DOOM
sălbăticíe s. f., art. sălbăticía, g.-d. art. sălbăticíei; (fapte, locuri) pl. sălbăticíi, art. sălbăticíile
sălbăticiei
SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s. f.] – Sălbatic + suf. -ie. DOOM
sălbăticíe s. f., art. sălbăticía, g.-d. art. sălbăticíei; (fapte, locuri) pl. sălbăticíi, art. sălbăticíile
sălbăticii
SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s. f.] – Sălbatic + suf. -ie. DOOM
sălbăticíe s. f., art. sălbăticía, g.-d. art. sălbăticíei; (fapte, locuri) pl. sălbăticíi, art. sălbăticíile
sălbăticiile
SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s. f.] – Sălbatic + suf. -ie. DOOM
sălbăticíe s. f., art. sălbăticía, g.-d. art. sălbăticíei; (fapte, locuri) pl. sălbăticíi, art. sălbăticíile
sălbăticiilor
SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s. f.] – Sălbatic + suf. -ie. DOOM
sălbăticíe s. f., art. sălbăticía, g.-d. art. sălbăticíei; (fapte, locuri) pl. sălbăticíi, art. sălbăticíile
sălbăticime
SĂLBĂTICÍME, (2) sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice. 2. Loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [Var.: (pop.) sălbătăcíme s. f.] – Sălbatic + suf. -ime. DOOM
sălbăticíme s. f., g.-d. art. sălbăticímii; (locuri, animale) pl. sălbăticími
sălbăticimea
SĂLBĂTICÍME, (2) sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice. 2. Loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [Var.: (pop.) sălbătăcíme s. f.] – Sălbatic + suf. -ime. DOOM
sălbăticíme s. f., g.-d. art. sălbăticímii; (locuri, animale) pl. sălbăticími
sălbăticimi
SĂLBĂTICÍME, (2) sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice. 2. Loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [Var.: (pop.) sălbătăcíme s. f.] – Sălbatic + suf. -ime. DOOM
sălbăticíme s. f., g.-d. art. sălbăticímii; (locuri, animale) pl. sălbăticími
sălbăticimii
SĂLBĂTICÍME, (2) sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice. 2. Loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [Var.: (pop.) sălbătăcíme s. f.] – Sălbatic + suf. -ime. DOOM
sălbăticíme s. f., g.-d. art. sălbăticímii; (locuri, animale) pl. sălbăticími
sălbăticimile
SĂLBĂTICÍME, (2) sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice. 2. Loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [Var.: (pop.) sălbătăcíme s. f.] – Sălbatic + suf. -ime. DOOM
sălbăticíme s. f., g.-d. art. sălbăticímii; (locuri, animale) pl. sălbăticími
sălbăticimilor
SĂLBĂTICÍME, (2) sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice. 2. Loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [Var.: (pop.) sălbătăcíme s. f.] – Sălbatic + suf. -ime. DOOM
sălbăticíme s. f., g.-d. art. sălbăticímii; (locuri, animale) pl. sălbăticími
sălbăticire
SĂLBĂTICÍRE, sălbăticiri, s. f. Acțiunea de a (se) sălbătici. – V. sălbătici. DOOM
sălbăticíre s. f., g.-d. art. sălbăticírii; pl. sălbăticíri
sălbăticirea
SĂLBĂTICÍRE, sălbăticiri, s. f. Acțiunea de a (se) sălbătici. – V. sălbătici. DOOM
sălbăticíre s. f., g.-d. art. sălbăticírii; pl. sălbăticíri
sălbăticiri
SĂLBĂTICÍRE, sălbăticiri, s. f. Acțiunea de a (se) sălbătici. – V. sălbătici. DOOM
sălbăticíre s. f., g.-d. art. sălbăticírii; pl. sălbăticíri
sălbăticirii
SĂLBĂTICÍRE, sălbăticiri, s. f. Acțiunea de a (se) sălbătici. – V. sălbătici. DOOM
sălbăticíre s. f., g.-d. art. sălbăticírii; pl. sălbăticíri
sălbăticirile
SĂLBĂTICÍRE, sălbăticiri, s. f. Acțiunea de a (se) sălbătici. – V. sălbătici. DOOM
sălbăticíre s. f., g.-d. art. sălbăticírii; pl. sălbăticíri
sălbăticirilor
SĂLBĂTICÍRE, sălbăticiri, s. f. Acțiunea de a (se) sălbătici. – V. sălbătici. DOOM
sălbăticíre s. f., g.-d. art. sălbăticírii; pl. sălbăticíri
sălbăticit
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbăticita
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbăticite
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbăticitei
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbăticitele
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbăticitelor
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbăticitul
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbăticitului
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbăticiune
SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație. 2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [Var.: (pop.) sălbătăciúne s. f.] – Sălbatic + suf. -iune. DOOM
sălbăticiúne s. f., g.-d. art. sălbăticiúnii; pl. sălbăticiúni
sălbăticiunea
SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație. 2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [Var.: (pop.) sălbătăciúne s. f.] – Sălbatic + suf. -iune. DOOM
sălbăticiúne s. f., g.-d. art. sălbăticiúnii; pl. sălbăticiúni
sălbăticiuni
SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație. 2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [Var.: (pop.) sălbătăciúne s. f.] – Sălbatic + suf. -iune. DOOM
sălbăticiúne s. f., g.-d. art. sălbăticiúnii; pl. sălbăticiúni
sălbăticiunii
SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație. 2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [Var.: (pop.) sălbătăciúne s. f.] – Sălbatic + suf. -iune. DOOM
sălbăticiúne s. f., g.-d. art. sălbăticiúnii; pl. sălbăticiúni
sălbăticiunile
SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație. 2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [Var.: (pop.) sălbătăciúne s. f.] – Sălbatic + suf. -iune. DOOM
sălbăticiúne s. f., g.-d. art. sălbăticiúnii; pl. sălbăticiúni
sălbăticiunilor
SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație. 2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [Var.: (pop.) sălbătăciúne s. f.] – Sălbatic + suf. -iune. DOOM
sălbăticiúne s. f., g.-d. art. sălbăticiúnii; pl. sălbăticiúni
sălbăticiți
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbăticiții
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbăticiților
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbăticos
SĂLBĂTICÓS, -OÁSĂ, sălbăticoși, -oase, adj. (Rar) 1. Care manifestă sălbăticie, de sălbatic, fioros. Sultanul... îi zise cu chip sălbăticos și aspru. GORJAN, H. IV 57. 2. Sperios, sfiicios. Mîndri păunași, sălbăticoși cocori... dropii și ierunci, toate picau ca fermecate. ODOBESCU, S. III 180.
sălbătăcesc
SĂLBĂTICÉSC, -EÁSCĂ, sălbăticești, adj. (Învechit) Sălbatic. (Atestat în forma sălbătăcesc) Obiceiul sălbătăcesc. DRĂGHICI, R. 172. – Variantă: sălbătăcésc, -eáscă adj.
sălbătăci
SĂLBĂTICÍ, sălbăticesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre animale) A deveni sălbatic. 2. Refl. (Despre plantații, terenuri etc.) A se părăgini. 3. Refl. (Despre locuri, ținuturi) A deveni sălbatic, pustiu, nelocuit, inaccesibil. 4. Refl. (Despre oameni) A cădea în sălbăticie, în primitivism. 5. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină sălbatic, nesociabil, retras, izolat. [Var.: (pop.) sălbătăcí vb. IV] – Din sălbatic. DOOM
!sălbăticí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sălbăticéște, imperf. 3 sg. se sălbăticeá; conj. prez. 3 să se sălbăticeáscă
sălbătăcie
SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s. f.] – Sălbatic + suf. -ie. DOOM
sălbăticíe s. f., art. sălbăticía, g.-d. art. sălbăticíei; (fapte, locuri) pl. sălbăticíi, art. sălbăticíile
sălbătăcime
SĂLBĂTICÍME, (2) sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice. 2. Loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [Var.: (pop.) sălbătăcíme s. f.] – Sălbatic + suf. -ime. DOOM
sălbăticíme s. f., g.-d. art. sălbăticímii; (locuri, animale) pl. sălbăticími
sălbătăcire
SĂLBĂTĂCÍ vb. IV v. sălbătici.
sălbătăcit
SĂLBĂTICÍT, -Ă, sălbăticiți, -te, adj. Care a devenit sălbatic, care a ajuns în stare de sălbăticie. [Var.: (pop.) sălbătăcít, -ă adj.] – V. sălbătici.
sălbătăciune
SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație. 2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [Var.: (pop.) sălbătăciúne s. f.] – Sălbatic + suf. -iune. DOOM
sălbăticiúne s. f., g.-d. art. sălbăticiúnii; pl. sălbăticiúni
sălbăția
SĂLBĂȚÍE, sălbății, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă, cu florile reunite într-un spic și cu fructe otrăvitoare (Lolium temulentum). – Et. nec. DOOM
sălbățíe s. f., art. sălbățía, g.-d. art. sălbățíei; pl. sălbățíi, art. sălbățíile
sălbățic
SĂLBĂȚÍC, -Ă, sălbățici, -e, adj. (Popular) Diminutiv al lui sălbatic. Mierlă... Nu fi sălbățică. TEODORESCU, P. P. 455. ♦ Fig. (Despre oameni) Nesociabil, sperios, sfiicios. Fată sălbățică, Mîndră și voinică. TEODORESCU, P. P. 425. Sora cea mai mică Și mai sălbățică. ALECSANDRI, P. P. 14.
sălbăție
SĂLBĂȚÍE, sălbății, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă, cu florile reunite într-un spic și cu fructe otrăvitoare (Lolium temulentum). – Et. nec. DOOM
sălbățíe s. f., art. sălbățía, g.-d. art. sălbățíei; pl. sălbățíi, art. sălbățíile
sălbăției
SĂLBĂȚÍE, sălbății, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă, cu florile reunite într-un spic și cu fructe otrăvitoare (Lolium temulentum). – Et. nec. DOOM
sălbățíe s. f., art. sălbățía, g.-d. art. sălbățíei; pl. sălbățíi, art. sălbățíile
sălbății
SĂLBĂȚÍE, sălbății, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă, cu florile reunite într-un spic și cu fructe otrăvitoare (Lolium temulentum). – Et. nec. DOOM
sălbățíe s. f., art. sălbățía, g.-d. art. sălbățíei; pl. sălbățíi, art. sălbățíile
sălbățiile
SĂLBĂȚÍE, sălbății, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă, cu florile reunite într-un spic și cu fructe otrăvitoare (Lolium temulentum). – Et. nec. DOOM
sălbățíe s. f., art. sălbățía, g.-d. art. sălbățíei; pl. sălbățíi, art. sălbățíile
sălbățiilor
SĂLBĂȚÍE, sălbății, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă, cu florile reunite într-un spic și cu fructe otrăvitoare (Lolium temulentum). – Et. nec. DOOM
sălbățíe s. f., art. sălbățía, g.-d. art. sălbățíei; pl. sălbățíi, art. sălbățíile
sălci
SÁLCĂ, sălci, s. f. Varietate de salcie1 cu ramuri foarte flexibile (Salix alba). – Din salcie1. DOOM
sálcă (varietate de salcie) s. f., g.-d. art. sắlcii; pl. sălci
sălcia
SĂLCÍU, -ÍE, sălcii, adj. 1. (Despre apă) Care are un gust neplăcut, puțin sărat, leșios. 2. (Despre mâncăruri, băuturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, leșios. – Salcie1 + suf. -iu. DOOM
sălcíu adj. m., f. sălcíe; pl. m. și f. sălcíi
sălcică
SĂLCÍCĂ s. f. Sălcioară. O sălcică rămurată, Pe-un izvor rece culcată. ALECSANDRI, P. P. 135.
sălcie
SĂLCÍU, -ÍE, sălcii, adj. 1. (Despre apă) Care are un gust neplăcut, puțin sărat, leșios. 2. (Despre mâncăruri, băuturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, leșios. – Salcie1 + suf. -iu. DOOM
sălcíu adj. m., f. sălcíe; pl. m. și f. sălcíi
sălciei
SĂLCÍU, -ÍE, sălcii, adj. 1. (Despre apă) Care are un gust neplăcut, puțin sărat, leșios. 2. (Despre mâncăruri, băuturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, leșios. – Salcie1 + suf. -iu. DOOM
sălcíu adj. m., f. sălcíe; pl. m. și f. sălcíi
sălcii
SÁLCĂ, sălci, s. f. Varietate de salcie1 cu ramuri foarte flexibile (Salix alba). – Din salcie1. DOOM
sálcă (varietate de salcie) s. f., g.-d. art. sắlcii; pl. sălci
sălcii
SÁLCIE2 s. f. v. salce1. DOOM
sálce (plantă erbacee) s. f., g.-d. art. sálcei
sălcii
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus: Salcie plângătoare (sau -pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: salcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis. DOOM
sálcie (arbore) (-ci-e) s. f., art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)
sălcii
SĂLCÍU, -ÍE, sălcii, adj. 1. (Despre apă) Care are un gust neplăcut, puțin sărat, leșios. 2. (Despre mâncăruri, băuturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, leșios. – Salcie1 + suf. -iu. DOOM
sălcíu adj. m., f. sălcíe; pl. m. și f. sălcíi
sălciii
SĂLCÍU, -ÍE, sălcii, adj. 1. (Despre apă) Care are un gust neplăcut, puțin sărat, leșios. 2. (Despre mâncăruri, băuturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, leșios. – Salcie1 + suf. -iu. DOOM
sălcíu adj. m., f. sălcíe; pl. m. și f. sălcíi
sălciile
SÁLCIE2 s. f. v. salce1. DOOM
sálce (plantă erbacee) s. f., g.-d. art. sálcei
sălciile
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus: Salcie plângătoare (sau -pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: salcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis. DOOM
sálcie (arbore) (-ci-e) s. f., art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)
sălciile
SĂLCÍU, -ÍE, sălcii, adj. 1. (Despre apă) Care are un gust neplăcut, puțin sărat, leșios. 2. (Despre mâncăruri, băuturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, leșios. – Salcie1 + suf. -iu. DOOM
sălcíu adj. m., f. sălcíe; pl. m. și f. sălcíi
sălciilor
SÁLCIE2 s. f. v. salce1. DOOM
sálce (plantă erbacee) s. f., g.-d. art. sálcei
sălciilor
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus: Salcie plângătoare (sau -pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: salcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis. DOOM
sálcie (arbore) (-ci-e) s. f., art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)
sălciilor
SĂLCÍU, -ÍE, sălcii, adj. 1. (Despre apă) Care are un gust neplăcut, puțin sărat, leșios. 2. (Despre mâncăruri, băuturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, leșios. – Salcie1 + suf. -iu. DOOM
sălcíu adj. m., f. sălcíe; pl. m. și f. sălcíi
sălciiș
SĂLCIÍȘ s. n. v. sălciș.
sălcile
SÁLCĂ, sălci, s. f. Varietate de salcie1 cu ramuri foarte flexibile (Salix alba). – Din salcie1. DOOM
sálcă (varietate de salcie) s. f., g.-d. art. sắlcii; pl. sălci
sălcilor
SÁLCĂ, sălci, s. f. Varietate de salcie1 cu ramuri foarte flexibile (Salix alba). – Din salcie1. DOOM
sálcă (varietate de salcie) s. f., g.-d. art. sắlcii; pl. sălci
sălciniș
SĂLCINÍȘ, sălcinișuri, s. n. (Cu sens colectiv) Desiș de sălcii, pădurice de sălcii; sălciș.
sălcioara
SĂLCIOÁRĂ, sălcioare, s. f. 1. Diminutiv al lui salcie. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală (Elaeagnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie1 + suf. -ioară. DOOM
sălcioáră (-ci-oa-) s. f., g.-d. art. sălcioárei; pl. sălcioáre
sălcioare
SĂLCIOÁRĂ, sălcioare, s. f. 1. Diminutiv al lui salcie. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală (Elaeagnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie1 + suf. -ioară. DOOM
sălcioáră (-ci-oa-) s. f., g.-d. art. sălcioárei; pl. sălcioáre
sălcioarei
SĂLCIOÁRĂ, sălcioare, s. f. 1. Diminutiv al lui salcie. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală (Elaeagnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie1 + suf. -ioară. DOOM
sălcioáră (-ci-oa-) s. f., g.-d. art. sălcioárei; pl. sălcioáre
sălcioarele
SĂLCIOÁRĂ, sălcioare, s. f. 1. Diminutiv al lui salcie. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală (Elaeagnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie1 + suf. -ioară. DOOM
sălcioáră (-ci-oa-) s. f., g.-d. art. sălcioárei; pl. sălcioáre
sălcioarelor
SĂLCIOÁRĂ, sălcioare, s. f. 1. Diminutiv al lui salcie. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală (Elaeagnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie1 + suf. -ioară. DOOM
sălcioáră (-ci-oa-) s. f., g.-d. art. sălcioárei; pl. sălcioáre
sălciu
SĂLCÍU, -ÍE, sălcii, adj. 1. (Despre apă) Care are un gust neplăcut, puțin sărat, leșios. 2. (Despre mâncăruri, băuturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, leșios. – Salcie1 + suf. -iu. DOOM
sălcíu adj. m., f. sălcíe; pl. m. și f. sălcíi
sălciul
SĂLCÍU, -ÍE, sălcii, adj. 1. (Despre apă) Care are un gust neplăcut, puțin sărat, leșios. 2. (Despre mâncăruri, băuturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, leșios. – Salcie1 + suf. -iu. DOOM
sălcíu adj. m., f. sălcíe; pl. m. și f. sălcíi
sălciului
SĂLCÍU, -ÍE, sălcii, adj. 1. (Despre apă) Care are un gust neplăcut, puțin sărat, leșios. 2. (Despre mâncăruri, băuturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, leșios. – Salcie1 + suf. -iu. DOOM
sălcíu adj. m., f. sălcíe; pl. m. și f. sălcíi
sălciș
SĂLCÍȘ, sălcișuri, s. n. Loc unde cresc sălcii, pădurice de sălcii; sălciniș. Pe lîngă bălți, cresc răchite și se îmbuibă sălcișul. SLAVICI, O. I 55.
sălcișul
SĂLCÍȘ, sălcișuri, s. n. Loc unde cresc sălcii, pădurice de sălcii; sălciniș. Pe lîngă bălți, cresc răchite și se îmbuibă sălcișul. SLAVICI, O. I 55.
sălcișului
SĂLCÍȘ, sălcișuri, s. n. Loc unde cresc sălcii, pădurice de sălcii; sălciniș. Pe lîngă bălți, cresc răchite și se îmbuibă sălcișul. SLAVICI, O. I 55.
sălcișuri
SĂLCÍȘ, sălcișuri, s. n. Loc unde cresc sălcii, pădurice de sălcii; sălciniș. Pe lîngă bălți, cresc răchite și se îmbuibă sălcișul. SLAVICI, O. I 55.
sălcișurile
SĂLCÍȘ, sălcișuri, s. n. Loc unde cresc sălcii, pădurice de sălcii; sălciniș. Pe lîngă bălți, cresc răchite și se îmbuibă sălcișul. SLAVICI, O. I 55.
sălcișurilor
SĂLCÍȘ, sălcișuri, s. n. Loc unde cresc sălcii, pădurice de sălcii; sălciniș. Pe lîngă bălți, cresc răchite și se îmbuibă sălcișul. SLAVICI, O. I 55.
sălcuță
SĂLCÚȚĂ, sălcuțe, s. f. (Bot.) Diminutiv al lui salcă. Lumea toată de pre lume Ne-a și pus urîte nume: Mie grîu, ție tăciune; Mie frunză de sălcuță, Că-s copilă tînăruță... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. Spune, bade, maică-ta, Că cu sila nu te-oi lua Ș-atunci oi fi noru-sa, Cînd o face plopul nuci Și sălcuță mere dulci. id. ib. 272.
săleac
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săleaca
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săleaco
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săleacul
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săleacule
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săleacului
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
sălece
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
sălecei
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
sălecele
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
sălecelor
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săleci
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
sălecii
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
sălecilor
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săli
SÁLĂ, săli, s. f. 1. Încăpere spațioasă destinată spectacolelor, întâlnirilor sportive, întrunirilor, expozițiilor etc. ♦ Totalitatea persoanelor reunite într-o sală (1). 2. Coridor. 3. Vestibul, antreu, anticameră. – Din fr. salle. DOOM
sálă s. f., g.-d. art. sắlii; pl. sắli
sălie
SĂLÍE, sălii, s. f. (Transilv.) Pînză neagră cu care se acoperă coșciugul. Sălașul se acoperă de regulă cu așa-numita «sălie», care se face din pînză neagră. MARIAN, Î. 247.
sălii
SÁLĂ, săli, s. f. 1. Încăpere spațioasă destinată spectacolelor, întâlnirilor sportive, întrunirilor, expozițiilor etc. ♦ Totalitatea persoanelor reunite într-o sală (1). 2. Coridor. 3. Vestibul, antreu, anticameră. – Din fr. salle. DOOM
sálă s. f., g.-d. art. sắlii; pl. sắli
sălile
SÁLĂ, săli, s. f. 1. Încăpere spațioasă destinată spectacolelor, întâlnirilor sportive, întrunirilor, expozițiilor etc. ♦ Totalitatea persoanelor reunite într-o sală (1). 2. Coridor. 3. Vestibul, antreu, anticameră. – Din fr. salle. DOOM
sálă s. f., g.-d. art. sắlii; pl. sắli
sălilor
SÁLĂ, săli, s. f. 1. Încăpere spațioasă destinată spectacolelor, întâlnirilor sportive, întrunirilor, expozițiilor etc. ♦ Totalitatea persoanelor reunite într-o sală (1). 2. Coridor. 3. Vestibul, antreu, anticameră. – Din fr. salle. DOOM
sálă s. f., g.-d. art. sắlii; pl. sắli
sălindar
SĂRINDÁR, sărindare, s. n. (În practica religiei creștine) Șir de rugăciuni făcute de preot în patruzeci de zile pentru cei morți, pentru bolnavi etc. Iar sfînta rugăciune curgea de la pristol. Erau pentru copila lui Sînger sărindare. COȘBUC, P. II 182. Pe lîngă comîndarea sau comîndul... merită a fi amintite încă și parastasele, slujbele, sărindarele. MARIAN, Î. 376. ◊ Expr. A da (sau a plăti, mai rar a face) sărindar (sau sărindare) = a plăti preotului să facă un sărindar (sau sărindare). Dă acatiste, face sfeștanii, Liturghii și sărindare. ARGHEZI, V. 181. Începe... a plăti sărindare, acatiste și liturghii. MARIAN, NA. 3. Multe sărindare mai dăduse el... pe la popi în toate părțile ca să-i poată izgoni dracii de la casă, și nici că fusese chip. CREANGĂ, P. 305. De i-aș prinde gineri... aș da sărindar. ALECSANDRI, T. 406. ♦ Plata pentru rugăciunile de mai sus. (Cu pronunțare regională) Ce-ți mai trebuie știubeie ?... Dă-mi-le ca sărindari, te-oi pune la pomelnic. CONTEMPORANUL, VIII 99. – Pl. și: sărindaruri (ALECSANDRI, T. I 174). – Variantă: sălindár (ȘEZ. VI 180) s. n.
săliște
SẮLIȘTE s. f. v. siliște.
săliște
SẮLIȘTE s. f. v. siliște.
sălița
SĂLÍȚĂ, sălițe, s. f. Diminutiv al lui sală. – Sală + suf. -iță. DOOM
sălíță s. f., g.-d. art. sălíței; pl. sălíțe
sălițe
SĂLÍȚĂ, sălițe, s. f. Diminutiv al lui sală. – Sală + suf. -iță. DOOM
sălíță s. f., g.-d. art. sălíței; pl. sălíțe
săliței
SĂLÍȚĂ, sălițe, s. f. Diminutiv al lui sală. – Sală + suf. -iță. DOOM
sălíță s. f., g.-d. art. sălíței; pl. sălíțe
sălițele
SĂLÍȚĂ, sălițe, s. f. Diminutiv al lui sală. – Sală + suf. -iță. DOOM
sălíță s. f., g.-d. art. sălíței; pl. sălíțe
sălițelor
SĂLÍȚĂ, sălițe, s. f. Diminutiv al lui sală. – Sală + suf. -iță. DOOM
sălíță s. f., g.-d. art. sălíței; pl. sălíțe
săltai
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltam
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltare
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltare
SĂLTÁRE, săltări, s. f. Acțiunea de a (se) sălta. – V. sălta. DOOM
săltáre s. f., g.-d. art. săltắrii; pl. săltắri
săltarea
SĂLTÁRE, săltări, s. f. Acțiunea de a (se) sălta. – V. sălta. DOOM
săltáre s. f., g.-d. art. săltắrii; pl. săltắri
săltară
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltarăm
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltarăți
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltase
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltasem
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltaseră
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltaserăm
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltaserăți
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltaseși
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltaseți
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltat
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltat
SĂLTÁT, -Ă, săltați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, săltăreț. 2. Care se află (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii și plante) Crescut, înalt, măricel. – V. sălta.
săltata
SĂLTÁT, -Ă, săltați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, săltăreț. 2. Care se află (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii și plante) Crescut, înalt, măricel. – V. sălta.
săltate
SĂLTÁT, -Ă, săltați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, săltăreț. 2. Care se află (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii și plante) Crescut, înalt, măricel. – V. sălta.
săltatei
SĂLTÁT, -Ă, săltați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, săltăreț. 2. Care se află (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii și plante) Crescut, înalt, măricel. – V. sălta.
săltatele
SĂLTÁT, -Ă, săltați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, săltăreț. 2. Care se află (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii și plante) Crescut, înalt, măricel. – V. sălta.
săltatelor
SĂLTÁT, -Ă, săltați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, săltăreț. 2. Care se află (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii și plante) Crescut, înalt, măricel. – V. sălta.
săltatul
SĂLTÁT, -Ă, săltați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, săltăreț. 2. Care se află (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii și plante) Crescut, înalt, măricel. – V. sălta.
săltatului
SĂLTÁT, -Ă, săltați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, săltăreț. 2. Care se află (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii și plante) Crescut, înalt, măricel. – V. sălta.
săltau
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltași
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltați
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltați
SĂLTÁT, -Ă, săltați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, săltăreț. 2. Care se află (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii și plante) Crescut, înalt, măricel. – V. sălta.
săltații
SĂLTÁT, -Ă, săltați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, săltăreț. 2. Care se află (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii și plante) Crescut, înalt, măricel. – V. sălta.
săltaților
SĂLTÁT, -Ă, săltați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, săltăreț. 2. Care se află (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii și plante) Crescut, înalt, măricel. – V. sălta.
săltând
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltînd
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
săltăraș
SĂLTĂRÁȘ, săltărașe, s. n. Diminutiv al lui saltar. Dintr-un săltăraș tăinuit acolo, scoase o smochină pe care o frînse în două. SADOVEANU, A. L. 15.
săltăreața
SĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care se deplasează sărind, făcând salturi, care sare întruna; săltător; (despre pași, mers) săltat. ♦ Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vioaie. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. – Sălta + suf. -ăreț. DOOM
săltăréț adj. m., pl. săltăréți; f. săltăreáță, pl. săltăréțe
săltăreț
SĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care se deplasează sărind, făcând salturi, care sare întruna; săltător; (despre pași, mers) săltat. ♦ Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vioaie. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. – Sălta + suf. -ăreț. DOOM
săltăréț adj. m., pl. săltăréți; f. săltăreáță, pl. săltăréțe
săltărețe
SĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care se deplasează sărind, făcând salturi, care sare întruna; săltător; (despre pași, mers) săltat. ♦ Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vioaie. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. – Sălta + suf. -ăreț. DOOM
săltăréț adj. m., pl. săltăréți; f. săltăreáță, pl. săltăréțe
săltăreței
SĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care se deplasează sărind, făcând salturi, care sare întruna; săltător; (despre pași, mers) săltat. ♦ Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vioaie. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. – Sălta + suf. -ăreț. DOOM
săltăréț adj. m., pl. săltăréți; f. săltăreáță, pl. săltăréțe
săltărețele
SĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care se deplasează sărind, făcând salturi, care sare întruna; săltător; (despre pași, mers) săltat. ♦ Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vioaie. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. – Sălta + suf. -ăreț. DOOM
săltăréț adj. m., pl. săltăréți; f. săltăreáță, pl. săltăréțe
săltărețelor
SĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care se deplasează sărind, făcând salturi, care sare întruna; săltător; (despre pași, mers) săltat. ♦ Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vioaie. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. – Sălta + suf. -ăreț. DOOM
săltăréț adj. m., pl. săltăréți; f. săltăreáță, pl. săltăréțe
săltăreți
SĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care se deplasează sărind, făcând salturi, care sare întruna; săltător; (despre pași, mers) săltat. ♦ Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vioaie. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. – Sălta + suf. -ăreț. DOOM
săltăréț adj. m., pl. săltăréți; f. săltăreáță, pl. săltăréțe
săltăreții
SĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care se deplasează sărind, făcând salturi, care sare întruna; săltător; (despre pași, mers) săltat. ♦ Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vioaie. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. – Sălta + suf. -ăreț. DOOM
săltăréț adj. m., pl. săltăréți; f. săltăreáță, pl. săltăréțe
săltăreților
SĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care se deplasează sărind, făcând salturi, care sare întruna; săltător; (despre pași, mers) săltat. ♦ Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vioaie. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. – Sălta + suf. -ăreț. DOOM
săltăréț adj. m., pl. săltăréți; f. săltăreáță, pl. săltăréțe
săltărețul
SĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care se deplasează sărind, făcând salturi, care sare întruna; săltător; (despre pași, mers) săltat. ♦ Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vioaie. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. – Sălta + suf. -ăreț. DOOM
săltăréț adj. m., pl. săltăréți; f. săltăreáță, pl. săltăréțe
săltărețului
SĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care se deplasează sărind, făcând salturi, care sare întruna; săltător; (despre pași, mers) săltat. ♦ Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vioaie. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. – Sălta + suf. -ăreț. DOOM
săltăréț adj. m., pl. săltăréți; f. săltăreáță, pl. săltăréțe
săltări
SĂLTÁRE, săltări, s. f. Acțiunea de a (se) sălta. – V. sălta. DOOM
săltáre s. f., g.-d. art. săltắrii; pl. săltắri
săltării
SĂLTÁRE, săltări, s. f. Acțiunea de a (se) sălta. – V. sălta. DOOM
săltáre s. f., g.-d. art. săltắrii; pl. săltắri
săltările
SĂLTÁRE, săltări, s. f. Acțiunea de a (se) sălta. – V. sălta. DOOM
săltáre s. f., g.-d. art. săltắrii; pl. săltắri
săltărilor
SĂLTÁRE, săltări, s. f. Acțiunea de a (se) sălta. – V. sălta. DOOM
săltáre s. f., g.-d. art. săltắrii; pl. săltắri
săltătoare
SĂLTĂTOÁRE, săltători, s. f. Sac de plasă folosit la pescuitul crapului. DOOM
săltătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. săltătórii; pl. săltătóri
săltătoare
SĂLTĂTÓR, -OÁRE, săltători, -oare, adj. (Rar) Săltăreț. – Sălta + suf. -ător. DOOM
săltătór (rar) adj. m., pl. săltătóri; f. sg. și pl. săltătoáre
săltătoarea
SĂLTĂTOÁRE, săltători, s. f. Sac de plasă folosit la pescuitul crapului. DOOM
săltătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. săltătórii; pl. săltătóri
săltătoarea
SĂLTĂTÓR, -OÁRE, săltători, -oare, adj. (Rar) Săltăreț. – Sălta + suf. -ător. DOOM
săltătór (rar) adj. m., pl. săltătóri; f. sg. și pl. săltătoáre
săltătoarei
SĂLTĂTÓR, -OÁRE, săltători, -oare, adj. (Rar) Săltăreț. – Sălta + suf. -ător. DOOM
săltătór (rar) adj. m., pl. săltătóri; f. sg. și pl. săltătoáre
săltătoarele
SĂLTĂTÓR, -OÁRE, săltători, -oare, adj. (Rar) Săltăreț. – Sălta + suf. -ător. DOOM
săltătór (rar) adj. m., pl. săltătóri; f. sg. și pl. săltătoáre
săltătoarelor
SĂLTĂTÓR, -OÁRE, săltători, -oare, adj. (Rar) Săltăreț. – Sălta + suf. -ător. DOOM
săltătór (rar) adj. m., pl. săltătóri; f. sg. și pl. săltătoáre
săltător
SĂLTĂTÓR, -OÁRE, săltători, -oare, adj. (Rar) Săltăreț. – Sălta + suf. -ător. DOOM
săltătór (rar) adj. m., pl. săltătóri; f. sg. și pl. săltătoáre
săltători
SĂLTĂTOÁRE, săltători, s. f. Sac de plasă folosit la pescuitul crapului. DOOM
săltătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. săltătórii; pl. săltătóri
săltători
SĂLTĂTÓR, -OÁRE, săltători, -oare, adj. (Rar) Săltăreț. – Sălta + suf. -ător. DOOM
săltătór (rar) adj. m., pl. săltătóri; f. sg. și pl. săltătoáre
săltătorii
SĂLTĂTOÁRE, săltători, s. f. Sac de plasă folosit la pescuitul crapului. DOOM
săltătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. săltătórii; pl. săltătóri
săltătorii
SĂLTĂTÓR, -OÁRE, săltători, -oare, adj. (Rar) Săltăreț. – Sălta + suf. -ător. DOOM
săltătór (rar) adj. m., pl. săltătóri; f. sg. și pl. săltătoáre
săltătorile
SĂLTĂTOÁRE, săltători, s. f. Sac de plasă folosit la pescuitul crapului. DOOM
săltătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. săltătórii; pl. săltătóri
săltătorilor
SĂLTĂTOÁRE, săltători, s. f. Sac de plasă folosit la pescuitul crapului. DOOM
săltătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. săltătórii; pl. săltătóri
săltătorilor
SĂLTĂTÓR, -OÁRE, săltători, -oare, adj. (Rar) Săltăreț. – Sălta + suf. -ător. DOOM
săltătór (rar) adj. m., pl. săltătóri; f. sg. și pl. săltătoáre
săltătorul
SĂLTĂTÓR, -OÁRE, săltători, -oare, adj. (Rar) Săltăreț. – Sălta + suf. -ător. DOOM
săltătór (rar) adj. m., pl. săltătóri; f. sg. și pl. săltătoáre
săltătorului
SĂLTĂTÓR, -OÁRE, săltători, -oare, adj. (Rar) Săltăreț. – Sălta + suf. -ător. DOOM
săltătór (rar) adj. m., pl. săltătóri; f. sg. și pl. săltătoáre
săltătura
SĂLTĂTÚRĂ, săltături, s. f. Salt; săritură. – Sălta + suf. -ătură. DOOM
săltătúră s. f., g.-d. art. săltătúrii; pl. săltătúri
săltături
SĂLTĂTÚRĂ, săltături, s. f. Salt; săritură. – Sălta + suf. -ătură. DOOM
săltătúră s. f., g.-d. art. săltătúrii; pl. săltătúri
săltăturii
SĂLTĂTÚRĂ, săltături, s. f. Salt; săritură. – Sălta + suf. -ătură. DOOM
săltătúră s. f., g.-d. art. săltătúrii; pl. săltătúri
săltăturile
SĂLTĂTÚRĂ, săltături, s. f. Salt; săritură. – Sălta + suf. -ătură. DOOM
săltătúră s. f., g.-d. art. săltătúrii; pl. săltătúri
săltăturilor
SĂLTĂTÚRĂ, săltături, s. f. Salt; săritură. – Sălta + suf. -ătură. DOOM
săltătúră s. f., g.-d. art. săltătúrii; pl. săltătúri
sălăgea
SĂLĂGEÁ s. f. (Bot.) Untișor.
sălăjean
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălăjean
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălăjeana
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălăjeanca
SĂLĂJEÁNCĂ, sălăjence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Sălaj. – Sălăjean + suf. -că. DOOM
sălăjeáncă s. f., g.-d. art. sălăjéncei; pl. sălăjénce
sălăjeanco
SĂLĂJEÁNCĂ, sălăjence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Sălaj. – Sălăjean + suf. -că. DOOM
sălăjeáncă s. f., g.-d. art. sălăjéncei; pl. sălăjénce
sălăjeanul
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălăjeanului
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălăjence
SĂLĂJEÁNCĂ, sălăjence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Sălaj. – Sălăjean + suf. -că. DOOM
sălăjeáncă s. f., g.-d. art. sălăjéncei; pl. sălăjénce
sălăjencei
SĂLĂJEÁNCĂ, sălăjence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Sălaj. – Sălăjean + suf. -că. DOOM
sălăjeáncă s. f., g.-d. art. sălăjéncei; pl. sălăjénce
sălăjencele
SĂLĂJEÁNCĂ, sălăjence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Sălaj. – Sălăjean + suf. -că. DOOM
sălăjeáncă s. f., g.-d. art. sălăjéncei; pl. sălăjénce
sălăjencelor
SĂLĂJEÁNCĂ, sălăjence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Sălaj. – Sălăjean + suf. -că. DOOM
sălăjeáncă s. f., g.-d. art. sălăjéncei; pl. sălăjénce
sălăjene
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălăjenei
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălăjenele
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălăjenelor
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălăjeni
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălăjenii
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălăjenilor
SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Sălaj. 2. Adj. Care aparține județului Sălaj sau sălăjenilor (1); referitor la județul Sălaj ori la sălăjeni. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sălăjeán adj. m., s. m., pl. sălăjéni; adj. f. sălăjeánă, pl. sălăjéne
sălămâzdră
SĂLĂMÎ́ZDRĂ, sălămîzdre, s. f. (Și în forma solomîzdră) Salamandră. Cocostîrcul... este o pasere foarte folositoare, curățind împrejurimea... de șerpi, solomîzdre, șoareci, broaște. MARIAN, O. II 332. Salamandrele... poporul le cunoaște sub numele de solomîzdre. ȘEZ. II 71. ◊ Fig. Acea voce... nu era a lui, ci a unei sălămîzdre otrăvite și reci care era în el, ascunsă adînc de tot în cuta cea mai lăuntrică a inimii. DUMITRIU, B. F. 34. – Variantă: solomî́zdră s. f.
sălămăzdră
SOLOMÎ́ZDRĂ s. f. v. sălămîzdră.
sălășea
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășeai
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășeam
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășească
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășeau
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășeați
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășel
SĂLĂȘÉL, sălașele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui sălaș. – Sălaș + suf. -el. DOOM
sălășél (rar) s. n., pl. sălășéle
sălășele
SĂLĂȘÉL, sălașele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui sălaș. – Sălaș + suf. -el. DOOM
sălășél (rar) s. n., pl. sălășéle
sălășelele
SĂLĂȘÉL, sălașele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui sălaș. – Sălaș + suf. -el. DOOM
sălășél (rar) s. n., pl. sălășéle
sălășelelor
SĂLĂȘÉL, sălașele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui sălaș. – Sălaș + suf. -el. DOOM
sălășél (rar) s. n., pl. sălășéle
sălășelul
SĂLĂȘÉL, sălașele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui sălaș. – Sălaș + suf. -el. DOOM
sălășél (rar) s. n., pl. sălășéle
sălășelului
SĂLĂȘÉL, sălașele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui sălaș. – Sălaș + suf. -el. DOOM
sălășél (rar) s. n., pl. sălășéle
sălășesc
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășește
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășești
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălăși
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășii
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășim
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășind
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășire
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășire
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. – Din sălaș.
sălășiră
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășirăm
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășirăți
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășise
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășisem
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășiseră
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășiserăm
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășiserăți
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășiseși
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășiseți
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășit
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășiși
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășiți
SĂLĂȘÍ, sălășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sălășlui. La răscruce. Unde-mi sălășește Și mi Le pîndește Ianoș. TEODORESCU, P. P. 497.
sălășlui
SĂLĂȘLUÍ, sălășluiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A-și avea sălașul, locuința într-un anumit loc. ♦ A se adăposti. 2. Tranz. A da cuiva adăpost; a găzdui. 3. Refl. A se așeza, a se stabili într-un loc. – Din magh. szállásolni. DOOM
sălășluí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sălășluiésc, imperf. 3 sg. sălășluiá; conj. prez. 3 să sălășluiáscă
sălășluință
SĂLĂȘLUÍNȚĂ, sălășluințe, s. f. (Reg.) Locuință, sălaș. – Sălășlui + suf. -ință. DOOM
sălășluínță (reg.) s. f., g.-d. art. sălășluínței; pl. sălășluínțe
sălășluire
SĂLĂȘLUÍRE, sălășluiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) sălășlui; locuire, ședere; găzduire, ospitalitate; (concr.) locuință, așezare. – V. sălășlui. DOOM
sălășluíre (pop.) s. f., g.-d. art. sălășluírii; pl. sălășluíri
sălășluirea
SĂLĂȘLUÍRE, sălășluiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) sălășlui; locuire, ședere; găzduire, ospitalitate; (concr.) locuință, așezare. – V. sălășlui. DOOM
sălășluíre (pop.) s. f., g.-d. art. sălășluírii; pl. sălășluíri
sălășluiri
SĂLĂȘLUÍRE, sălășluiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) sălășlui; locuire, ședere; găzduire, ospitalitate; (concr.) locuință, așezare. – V. sălășlui. DOOM
sălășluíre (pop.) s. f., g.-d. art. sălășluírii; pl. sălășluíri
sălășluirii
SĂLĂȘLUÍRE, sălășluiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) sălășlui; locuire, ședere; găzduire, ospitalitate; (concr.) locuință, așezare. – V. sălășlui. DOOM
sălășluíre (pop.) s. f., g.-d. art. sălășluírii; pl. sălășluíri
sălășluirile
SĂLĂȘLUÍRE, sălășluiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) sălășlui; locuire, ședere; găzduire, ospitalitate; (concr.) locuință, așezare. – V. sălășlui. DOOM
sălășluíre (pop.) s. f., g.-d. art. sălășluírii; pl. sălășluíri
sălășluirilor
SĂLĂȘLUÍRE, sălășluiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) sălășlui; locuire, ședere; găzduire, ospitalitate; (concr.) locuință, așezare. – V. sălășlui. DOOM
sălășluíre (pop.) s. f., g.-d. art. sălășluírii; pl. sălășluíri
sălășluit
SĂLĂȘLUÍ, sălășluiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A-și avea sălașul, locuința într-un anumit loc. ♦ A se adăposti. 2. Tranz. A da cuiva adăpost; a găzdui. 3. Refl. A se așeza, a se stabili într-un loc. – Din magh. szállásolni.
sălățea
SĂLĂȚÍCĂ, sălățele, s. f. 1. Diminutiv al lui salată. 2. Plantă erbacee cu flori galbene din zona muntoasă (Asperis foetide). 3. (Bot.; reg.) Untișor (Ranunculus ficaria). [Var.: sălățeá s. f.] – Salată + suf. -ică. DOOM
*sălățícă s. f., g.-d. art. sălățélei; pl. sălățéle, art. sălățélele
sălățeaua
SĂLĂȚÍCĂ, sălățele, s. f. 1. Diminutiv al lui salată. 2. Plantă erbacee cu flori galbene din zona muntoasă (Asperis foetide). 3. (Bot.; reg.) Untișor (Ranunculus ficaria). [Var.: sălățeá s. f.] – Salată + suf. -ică. DOOM
*sălățícă s. f., g.-d. art. sălățélei; pl. sălățéle, art. sălățélele
sălățele
SĂLĂȚÍCĂ, sălățele, s. f. 1. Diminutiv al lui salată. 2. Plantă erbacee cu flori galbene din zona muntoasă (Asperis foetide). 3. (Bot.; reg.) Untișor (Ranunculus ficaria). [Var.: sălățeá s. f.] – Salată + suf. -ică. DOOM
*sălățícă s. f., g.-d. art. sălățélei; pl. sălățéle, art. sălățélele
sălățelei
SĂLĂȚÍCĂ, sălățele, s. f. 1. Diminutiv al lui salată. 2. Plantă erbacee cu flori galbene din zona muntoasă (Asperis foetide). 3. (Bot.; reg.) Untișor (Ranunculus ficaria). [Var.: sălățeá s. f.] – Salată + suf. -ică. DOOM
*sălățícă s. f., g.-d. art. sălățélei; pl. sălățéle, art. sălățélele
sălățelele
SĂLĂȚÍCĂ, sălățele, s. f. 1. Diminutiv al lui salată. 2. Plantă erbacee cu flori galbene din zona muntoasă (Asperis foetide). 3. (Bot.; reg.) Untișor (Ranunculus ficaria). [Var.: sălățeá s. f.] – Salată + suf. -ică. DOOM
*sălățícă s. f., g.-d. art. sălățélei; pl. sălățéle, art. sălățélele
sălățelelor
SĂLĂȚÍCĂ, sălățele, s. f. 1. Diminutiv al lui salată. 2. Plantă erbacee cu flori galbene din zona muntoasă (Asperis foetide). 3. (Bot.; reg.) Untișor (Ranunculus ficaria). [Var.: sălățeá s. f.] – Salată + suf. -ică. DOOM
*sălățícă s. f., g.-d. art. sălățélei; pl. sălățéle, art. sălățélele
sălățica
SĂLĂȚÍCĂ, sălățele, s. f. 1. Diminutiv al lui salată. 2. Plantă erbacee cu flori galbene din zona muntoasă (Asperis foetide). 3. (Bot.; reg.) Untișor (Ranunculus ficaria). [Var.: sălățeá s. f.] – Salată + suf. -ică. DOOM
*sălățícă s. f., g.-d. art. sălățélei; pl. sălățéle, art. sălățélele
sămeșie
SĂMEȘÍE s. f. (Înv.) Funcția sameșului; instituție care strângea dările în trecut; localul acestei instituții. – Sameș + suf. -ie. DOOM
sămeșíe (înv.) s. f., art. sămeșía, g.-d. sămeșíi, art. sămeșíei
sămeșoaia
SĂMEȘOÁIE, sămeșoaie, s. f. (Înv.) Soție de sameș. – Sameș + suf. -oaie DOOM
sămeșoáie (înv.) s. f., art. sămeșoáia, g.-d. art. sămeșoáiei; pl. sămeșoáie
sămeșoaie
SĂMEȘOÁIE, sămeșoaie, s. f. (Înv.) Soție de sameș. – Sameș + suf. -oaie DOOM
sămeșoáie (înv.) s. f., art. sămeșoáia, g.-d. art. sămeșoáiei; pl. sămeșoáie
sămeșoaiei
SĂMEȘOÁIE, sămeșoaie, s. f. (Înv.) Soție de sameș. – Sameș + suf. -oaie DOOM
sămeșoáie (înv.) s. f., art. sămeșoáia, g.-d. art. sămeșoáiei; pl. sămeșoáie
sămeșoaiele
SĂMEȘOÁIE, sămeșoaie, s. f. (Înv.) Soție de sameș. – Sameș + suf. -oaie DOOM
sămeșoáie (înv.) s. f., art. sămeșoáia, g.-d. art. sămeșoáiei; pl. sămeșoáie
sămeșoaielor
SĂMEȘOÁIE, sămeșoaie, s. f. (Înv.) Soție de sameș. – Sameș + suf. -oaie DOOM
sămeșoáie (înv.) s. f., art. sămeșoáia, g.-d. art. sămeșoáiei; pl. sămeșoáie
sămincioară
SEMINCIOÁRĂ, semincioare, s. f. Diminutiv al lui sămânță. [Var.: sămâncioáră, sămincioáră s.f ] – Sămânță + suf. -ioară. DOOM
semincioáră s. f., g.-d. art. semincioárei; pl. semincioáre
sămsărea
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsăreai
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsăream
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărească
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsăreau
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsăreați
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsăresc
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărește
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărești
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsări
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsării
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărim
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărind
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărire
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărire
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri; a trafica. – Din samsar.
sămsăriră
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărirăm
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărirăți
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărise
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărisem
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsăriseră
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsăriserăm
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsăriserăți
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsăriseși
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsăriseți
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărit
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsărit
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri; a trafica. – Din samsar.
sămsăriși
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămsăriți
SĂMSĂRÍ, sămsăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face treburi de samsar, a mijloci afaceri, a trafica. Sămsăresc interesele țării cu concesionari mari. La TDRG.
sămâncioară
SEMINCIOÁRĂ, semincioare, s. f. Diminutiv al lui sămânță. [Var.: sămâncioáră, sămincioáră s.f ] – Sămânță + suf. -ioară. DOOM
semincioáră s. f., g.-d. art. semincioárei; pl. semincioáre
sămânța
SĂMẤNȚĂ, semințe, s. f. 1. Organ al plantelor superioare (închis în fruct) care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ♦ Loc. adj. De sămânță = păstrat și folosit pentru reproducere. ◊ Expr. Nici de sămânță = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative folosite în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. Bun de sămânță = prolific. ◊ Loc. adj. și adv. De sămânță = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaș, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viță, neam, seminție. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ◊ Expr. Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă. A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia. DOOM
sămấnță s. f., g.-d. art. semínței; pl. semínțe
sămânțoasa
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoasa
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoase
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoase
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoasei
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoasei
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoasele
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoasele
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoaselor
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoaselor
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțos
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțosul
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțosului
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoși
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoșii
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămânțoșilor
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînța
SĂMẤNȚĂ, semințe, s. f. 1. Organ al plantelor superioare (închis în fruct) care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ♦ Loc. adj. De sămânță = păstrat și folosit pentru reproducere. ◊ Expr. Nici de sămânță = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative folosite în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. Bun de sămânță = prolific. ◊ Loc. adj. și adv. De sămânță = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaș, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viță, neam, seminție. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ◊ Expr. Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă. A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia. DOOM
sămấnță s. f., g.-d. art. semínței; pl. semínțe
sămînțoasa
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoasa
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoase
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoase
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoasei
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoasei
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoasele
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoasele
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoaselor
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoaselor
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțos
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțosul
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțosului
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoși
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoșii
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămînțoșilor
SĂMÂNȚÓS, -OÁSĂ, sămânțoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fructe) Care are multe semințe. 2. Adj. (Despre viețuitoare) Prolific. 3. S. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructe cărnoase, provenite din dezvoltarea receptaculului floral și a ovarului; (și la sg.) arbore din acest grup. – Sămânță + suf. -os. DOOM
sămânțós adj. m., pl. sămânțóși; f. sămânțoásă, pl. sămânțoáse
sămăchișă
SĂMĂCHÍȘĂ s. f. (Regional) Lapte prins și smîntînit; chișleag. ♦ Brînză obținută din lapte de vacă prins.
sămădăi
SĂMĂDẮU, sămădăi, s. m. (Reg.) Persoană care ține socotelile cuiva; contabil. ♦ Supraveghetor peste porcari. – Din magh. számadó. DOOM
sămădắu (reg.) s. m., art. sămădắul; pl. sămădắi, art. sămădắii
sămădăii
SĂMĂDẮU, sămădăi, s. m. (Reg.) Persoană care ține socotelile cuiva; contabil. ♦ Supraveghetor peste porcari. – Din magh. számadó. DOOM
sămădắu (reg.) s. m., art. sămădắul; pl. sămădắi, art. sămădắii
sămădăilor
SĂMĂDẮU, sămădăi, s. m. (Reg.) Persoană care ține socotelile cuiva; contabil. ♦ Supraveghetor peste porcari. – Din magh. számadó. DOOM
sămădắu (reg.) s. m., art. sămădắul; pl. sămădắi, art. sămădắii
sămădău
SĂMĂDẮU, sămădăi, s. m. (Reg.) Persoană care ține socotelile cuiva; contabil. ♦ Supraveghetor peste porcari. – Din magh. számadó. DOOM
sămădắu (reg.) s. m., art. sămădắul; pl. sămădắi, art. sămădắii
sămădăul
SĂMĂDẮU, sămădăi, s. m. (Reg.) Persoană care ține socotelile cuiva; contabil. ♦ Supraveghetor peste porcari. – Din magh. számadó. DOOM
sămădắu (reg.) s. m., art. sămădắul; pl. sămădắi, art. sămădắii
sămădăului
SĂMĂDẮU, sămădăi, s. m. (Reg.) Persoană care ține socotelile cuiva; contabil. ♦ Supraveghetor peste porcari. – Din magh. számadó. DOOM
sămădắu (reg.) s. m., art. sămădắul; pl. sămădắi, art. sămădắii
sămăluire
SĂMĂLUÍRE, sămăluiri, s. f. Operație de tratare a pielii cu sama, înainte de tăbăcire. – De la sama.
sămăluirea
SĂMĂLUÍRE, sămăluiri, s. f. Operație de tratare a pielii cu sama, înainte de tăbăcire. – De la sama.
sămăluiri
SĂMĂLUÍRE, sămăluiri, s. f. Operație de tratare a pielii cu sama, înainte de tăbăcire. – De la sama.
sămăluirii
SĂMĂLUÍRE, sămăluiri, s. f. Operație de tratare a pielii cu sama, înainte de tăbăcire. – De la sama.
sămăluirile
SĂMĂLUÍRE, sămăluiri, s. f. Operație de tratare a pielii cu sama, înainte de tăbăcire. – De la sama.
sămăluirilor
SĂMĂLUÍRE, sămăluiri, s. f. Operație de tratare a pielii cu sama, înainte de tăbăcire. – De la sama.
sămănătorism
SĂMĂNĂTORÍSM s. n. Curent social, cultural și literal inițiat la începutul sec. XX, în România, de revista „Sămănătorul”, care idealiza satul patriarhal în opoziție cu orașul „viciat” de civilizație, considera țărănimea ca depozitara exclusivă a valorilor naționale și promova o literatură de inspirație folclorică și istorică. [Var.: semănătorísm s. n.] – „Sămănătorul” (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
sămănătorísm s. n.
sămănătorismul
SĂMĂNĂTORÍSM s. n. Curent social, cultural și literal inițiat la începutul sec. XX, în România, de revista „Sămănătorul”, care idealiza satul patriarhal în opoziție cu orașul „viciat” de civilizație, considera țărănimea ca depozitara exclusivă a valorilor naționale și promova o literatură de inspirație folclorică și istorică. [Var.: semănătorísm s. n.] – „Sămănătorul” (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
sămănătorísm s. n.
sămănătorismului
SĂMĂNĂTORÍSM s. n. Curent social, cultural și literal inițiat la începutul sec. XX, în România, de revista „Sămănătorul”, care idealiza satul patriarhal în opoziție cu orașul „viciat” de civilizație, considera țărănimea ca depozitara exclusivă a valorilor naționale și promova o literatură de inspirație folclorică și istorică. [Var.: semănătorísm s. n.] – „Sămănătorul” (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
sămănătorísm s. n.
sămănătorist
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătorist
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătorista
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătorista
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoriste
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoriste
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoristei
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoristei
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoristele
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoristele
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoristelor
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoristelor
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoristul
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoristul
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoristului
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoristului
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoriști
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoriști
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoriștii
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoriștii
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoriștilor
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sămănătoriștilor
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist. DOOM
sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste
sănduc
săndúc (-curi), s. n. – Cufăr, ladă. – Var. sandîc, sînduc, sunduc. Tc. sanduk (Șeineanu, II, 313), cf. ngr. σεντούϰι, bg., sb. sanduk, pol., rus. sanduk. Săndulie, s. f. (lădoi), cuvînt mold. folosit de V. I. Popa, probabil în loc de *sănduclie.
săneață
SÂNEÁȚĂ, sânețe, s. f. Pușcă primitivă cu cremene. [Var.: săneáță s. f., sânéț s. n.] – Din sl. svinĭcĭ „plumb”. DOOM
sâneáță s. f., g.-d. art. sânéței; pl. sânéțe
sănia
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniai
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniam
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniară
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniarăm
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniarăți
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniase
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniasem
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniaseră
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniaserăm
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniaserăți
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniaseși
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniaseți
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniat
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniat
SĂNIÁT s. n. Acțiunea de a (se) sănia. [Pr.: -ni-at] – V. sănia. DOOM
săniát (-ni-at) s. n.
săniata
SĂNIÁT s. n. Acțiunea de a (se) sănia. [Pr.: -ni-at] – V. sănia. DOOM
săniát (-ni-at) s. n.
săniate
SĂNIÁT s. n. Acțiunea de a (se) sănia. [Pr.: -ni-at] – V. sănia. DOOM
săniát (-ni-at) s. n.
săniatei
SĂNIÁT s. n. Acțiunea de a (se) sănia. [Pr.: -ni-at] – V. sănia. DOOM
săniát (-ni-at) s. n.
săniatele
SĂNIÁT s. n. Acțiunea de a (se) sănia. [Pr.: -ni-at] – V. sănia. DOOM
săniát (-ni-at) s. n.
săniatelor
SĂNIÁT s. n. Acțiunea de a (se) sănia. [Pr.: -ni-at] – V. sănia. DOOM
săniát (-ni-at) s. n.
săniatul
SĂNIÁT s. n. Acțiunea de a (se) sănia. [Pr.: -ni-at] – V. sănia. DOOM
săniát (-ni-at) s. n.
săniatului
SĂNIÁT s. n. Acțiunea de a (se) sănia. [Pr.: -ni-at] – V. sănia. DOOM
săniát (-ni-at) s. n.
săniau
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniază
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniași
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniați
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniați
SĂNIÁT s. n. Acțiunea de a (se) sănia. [Pr.: -ni-at] – V. sănia. DOOM
săniát (-ni-at) s. n.
săniații
SĂNIÁT s. n. Acțiunea de a (se) sănia. [Pr.: -ni-at] – V. sănia. DOOM
săniát (-ni-at) s. n.
săniaților
SĂNIÁT s. n. Acțiunea de a (se) sănia. [Pr.: -ni-at] – V. sănia. DOOM
săniát (-ni-at) s. n.
sănicioară
SĂNIȘOÁRĂ, sănișoare, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze mari, dințate și flori mici, albe-roșietice, reunite în capitule globuloase (Sanicula europaea). [Var.: sănicioáră s. f.] – Et. nec. DOOM
sănișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. sănișoárei; pl. sănișoáre
sănie
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniem
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniere
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniez
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
sănieze
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniezi
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
sănii
SÁNIE, sănii, s. f. 1. Vehicul cu tracțiune animală sau autopropulsat, având în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier cu ajutorul cărora se deplasează prin alunecare pe zăpadă sau pe gheață. 2. Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a mașinii, a sculei prelucrătoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani. DOOM
sánie (-ni-e) s. f., art. sánia (-ni-a), g.-d. art. sániei; pl. sắnii, art. sắniile (-ni-i-)
săniile
SÁNIE, sănii, s. f. 1. Vehicul cu tracțiune animală sau autopropulsat, având în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier cu ajutorul cărora se deplasează prin alunecare pe zăpadă sau pe gheață. 2. Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a mașinii, a sculei prelucrătoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani. DOOM
sánie (-ni-e) s. f., art. sánia (-ni-a), g.-d. art. sániei; pl. sắnii, art. sắniile (-ni-i-)
săniilor
SÁNIE, sănii, s. f. 1. Vehicul cu tracțiune animală sau autopropulsat, având în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier cu ajutorul cărora se deplasează prin alunecare pe zăpadă sau pe gheață. 2. Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a mașinii, a sculei prelucrătoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani. DOOM
sánie (-ni-e) s. f., art. sánia (-ni-a), g.-d. art. sániei; pl. sắnii, art. sắniile (-ni-i-)
săniind
SĂNIÁ, săniez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se da cu săniuța; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva târând pe jos sau lăsând să alunece pe un plan înclinat. [Pr.: -ni-a] – Din sanie. DOOM
săniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 săniáză, 1 pl. săniém (-ni-em); conj. prez. 3 să săniéze; ger. săniínd (-ni-ind)
săniiș
SĂNIÍȘ, săniișuri, s. n. (Rar) Săniuș. – Sanie + suf. -iș. DOOM
săniíș (rar) s. n., pl. săniíșuri
săniișul
SĂNIÍȘ, săniișuri, s. n. (Rar) Săniuș. – Sanie + suf. -iș. DOOM
săniíș (rar) s. n., pl. săniíșuri
săniișului
SĂNIÍȘ, săniișuri, s. n. (Rar) Săniuș. – Sanie + suf. -iș. DOOM
săniíș (rar) s. n., pl. săniíșuri
săniișuri
SĂNIÍȘ, săniișuri, s. n. (Rar) Săniuș. – Sanie + suf. -iș. DOOM
săniíș (rar) s. n., pl. săniíșuri
săniișurile
SĂNIÍȘ, săniișuri, s. n. (Rar) Săniuș. – Sanie + suf. -iș. DOOM
săniíș (rar) s. n., pl. săniíșuri
săniișurilor
SĂNIÍȘ, săniișuri, s. n. (Rar) Săniuș. – Sanie + suf. -iș. DOOM
săniíș (rar) s. n., pl. săniíșuri
sănineață
SENINEÁȚĂ s. f. (Rar) Seninătate [Var.: (reg.) sănineáță s. f.] – Senin + suf. -ață.
sănioară
SĂNIOÁRĂ, sănioare, s. f. Săniuță. – Sanie + suf. -ioară. DOOM
*sănioáră (sanie) (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. sănioárei; pl. sănioáre
săniuș
SĂNIÚȘ, săniușuri, s. n. 1. Loc în pantă, acoperit cu zăpadă, unde se dau copiii cu săniuțele; derdeluș. 2. Faptul de a se da cu săniuța. ◊ Loc. adv. De-a săniușul = lunecând cu sania (sau ca sania). [Pr.: -ni-uș] – Sanie + suf. -uș. DOOM
săniúș (-ni-uș) s. n., pl. săniúșuri
săniușul
SĂNIÚȘ, săniușuri, s. n. 1. Loc în pantă, acoperit cu zăpadă, unde se dau copiii cu săniuțele; derdeluș. 2. Faptul de a se da cu săniuța. ◊ Loc. adv. De-a săniușul = lunecând cu sania (sau ca sania). [Pr.: -ni-uș] – Sanie + suf. -uș. DOOM
săniúș (-ni-uș) s. n., pl. săniúșuri
săniușului
SĂNIÚȘ, săniușuri, s. n. 1. Loc în pantă, acoperit cu zăpadă, unde se dau copiii cu săniuțele; derdeluș. 2. Faptul de a se da cu săniuța. ◊ Loc. adv. De-a săniușul = lunecând cu sania (sau ca sania). [Pr.: -ni-uș] – Sanie + suf. -uș. DOOM
săniúș (-ni-uș) s. n., pl. săniúșuri
săniușuri
SĂNIÚȘ, săniușuri, s. n. 1. Loc în pantă, acoperit cu zăpadă, unde se dau copiii cu săniuțele; derdeluș. 2. Faptul de a se da cu săniuța. ◊ Loc. adv. De-a săniușul = lunecând cu sania (sau ca sania). [Pr.: -ni-uș] – Sanie + suf. -uș. DOOM
săniúș (-ni-uș) s. n., pl. săniúșuri
săniușurile
SĂNIÚȘ, săniușuri, s. n. 1. Loc în pantă, acoperit cu zăpadă, unde se dau copiii cu săniuțele; derdeluș. 2. Faptul de a se da cu săniuța. ◊ Loc. adv. De-a săniușul = lunecând cu sania (sau ca sania). [Pr.: -ni-uș] – Sanie + suf. -uș. DOOM
săniúș (-ni-uș) s. n., pl. săniúșuri
săniușurilor
SĂNIÚȘ, săniușuri, s. n. 1. Loc în pantă, acoperit cu zăpadă, unde se dau copiii cu săniuțele; derdeluș. 2. Faptul de a se da cu săniuța. ◊ Loc. adv. De-a săniușul = lunecând cu sania (sau ca sania). [Pr.: -ni-uș] – Sanie + suf. -uș. DOOM
săniúș (-ni-uș) s. n., pl. săniúșuri
săniuța
SĂNIÚȚĂ, săniuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sanie. 2. Sanie mică cu care se dau copiii pe săniuș sau se trag pe zăpadă. [Pr.: -ni-u-] – Sanie + suf. -uță. DOOM
săniúță (-ni-u-) s. f., g.-d. art. săniúței; pl. săniúțe
săniuțe
SĂNIÚȚĂ, săniuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sanie. 2. Sanie mică cu care se dau copiii pe săniuș sau se trag pe zăpadă. [Pr.: -ni-u-] – Sanie + suf. -uță. DOOM
săniúță (-ni-u-) s. f., g.-d. art. săniúței; pl. săniúțe
săniuței
SĂNIÚȚĂ, săniuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sanie. 2. Sanie mică cu care se dau copiii pe săniuș sau se trag pe zăpadă. [Pr.: -ni-u-] – Sanie + suf. -uță. DOOM
săniúță (-ni-u-) s. f., g.-d. art. săniúței; pl. săniúțe
săniuțele
SĂNIÚȚĂ, săniuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sanie. 2. Sanie mică cu care se dau copiii pe săniuș sau se trag pe zăpadă. [Pr.: -ni-u-] – Sanie + suf. -uță. DOOM
săniúță (-ni-u-) s. f., g.-d. art. săniúței; pl. săniúțe
săniuțelor
SĂNIÚȚĂ, săniuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sanie. 2. Sanie mică cu care se dau copiii pe săniuș sau se trag pe zăpadă. [Pr.: -ni-u-] – Sanie + suf. -uță. DOOM
săniúță (-ni-u-) s. f., g.-d. art. săniúței; pl. săniúțe
sănișoara
SĂNIȘOÁRĂ, sănișoare, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze mari, dințate și flori mici, albe-roșietice, reunite în capitule globuloase (Sanicula europaea). [Var.: sănicioáră s. f.] – Et. nec. DOOM
sănișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. sănișoárei; pl. sănișoáre
sănișoare
SĂNIȘOÁRĂ, sănișoare, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze mari, dințate și flori mici, albe-roșietice, reunite în capitule globuloase (Sanicula europaea). [Var.: sănicioáră s. f.] – Et. nec. DOOM
sănișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. sănișoárei; pl. sănișoáre
sănișoarei
SĂNIȘOÁRĂ, sănișoare, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze mari, dințate și flori mici, albe-roșietice, reunite în capitule globuloase (Sanicula europaea). [Var.: sănicioáră s. f.] – Et. nec. DOOM
sănișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. sănișoárei; pl. sănișoáre
sănișoarele
SĂNIȘOÁRĂ, sănișoare, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze mari, dințate și flori mici, albe-roșietice, reunite în capitule globuloase (Sanicula europaea). [Var.: sănicioáră s. f.] – Et. nec. DOOM
sănișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. sănișoárei; pl. sănișoáre
sănișoarelor
SĂNIȘOÁRĂ, sănișoare, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze mari, dințate și flori mici, albe-roșietice, reunite în capitule globuloase (Sanicula europaea). [Var.: sănicioáră s. f.] – Et. nec. DOOM
sănișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. sănișoárei; pl. sănișoáre
sănune
SĂRÚNE, săruni, s. f. (Regional) Locul unde se pune sare pentru oi. – Variantă: sănúne s. f.
sănătate
SĂNĂTÁTE s. f. 1. Stare bună a unui organism la care funcționarea tuturor organelor se face în mod normal și regulat. ◊ Casă de sănătate = sanatoriu; ospiciu. Sănătatea publică = bunăstarea sanitară, starea de salubritate a întregii populații. ◊ Expr. În sănătatea (cuiva sau a ceva) = a) urare făcută când se bea un pahar în cinstea cuiva sau a ceva; b) pentru a onora pe cineva sau ceva, în cinstea cuiva sau a ceva. Sănătate (bună)! = a) formulă de urare la despărțire; b) s-a sfârșit, nu mai e nimic de făcut; puțin îmi pasă! atâta pagubă! 2. Fig. Tărie, robustețe. – Lat. sanitas, -atis. DOOM
sănătáte s. f., g.-d. art. sănătắții
sănătoasa
SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nicio boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊ Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă. Să fii sănătos = a) formulă de urare sau de mulțumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial) A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nicio stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva. 3. Fig. înțelept, bun, cu (sau de) bun- simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. – Lat. *sanitosus (<sanus). DOOM
sănătós adj. m., pl. sănătóși; f. sănătoásă, pl. sănătoáse
sănătoase
SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nicio boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊ Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă. Să fii sănătos = a) formulă de urare sau de mulțumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial) A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nicio stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva. 3. Fig. înțelept, bun, cu (sau de) bun- simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. – Lat. *sanitosus (<sanus). DOOM
sănătós adj. m., pl. sănătóși; f. sănătoásă, pl. sănătoáse
sănătoasei
SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nicio boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊ Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă. Să fii sănătos = a) formulă de urare sau de mulțumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial) A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nicio stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva. 3. Fig. înțelept, bun, cu (sau de) bun- simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. – Lat. *sanitosus (<sanus). DOOM
sănătós adj. m., pl. sănătóși; f. sănătoásă, pl. sănătoáse
sănătoasele
SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nicio boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊ Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă. Să fii sănătos = a) formulă de urare sau de mulțumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial) A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nicio stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva. 3. Fig. înțelept, bun, cu (sau de) bun- simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. – Lat. *sanitosus (<sanus). DOOM
sănătós adj. m., pl. sănătóși; f. sănătoásă, pl. sănătoáse
sănătoaselor
SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nicio boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊ Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă. Să fii sănătos = a) formulă de urare sau de mulțumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial) A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nicio stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva. 3. Fig. înțelept, bun, cu (sau de) bun- simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. – Lat. *sanitosus (<sanus). DOOM
sănătós adj. m., pl. sănătóși; f. sănătoásă, pl. sănătoáse
sănătos
SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nicio boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊ Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă. Să fii sănătos = a) formulă de urare sau de mulțumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial) A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nicio stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva. 3. Fig. înțelept, bun, cu (sau de) bun- simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. – Lat. *sanitosus (<sanus). DOOM
sănătós adj. m., pl. sănătóși; f. sănătoásă, pl. sănătoáse
sănătosul
SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nicio boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊ Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă. Să fii sănătos = a) formulă de urare sau de mulțumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial) A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nicio stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva. 3. Fig. înțelept, bun, cu (sau de) bun- simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. – Lat. *sanitosus (<sanus). DOOM
sănătós adj. m., pl. sănătóși; f. sănătoásă, pl. sănătoáse
sănătosului
SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nicio boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊ Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă. Să fii sănătos = a) formulă de urare sau de mulțumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial) A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nicio stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva. 3. Fig. înțelept, bun, cu (sau de) bun- simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. – Lat. *sanitosus (<sanus). DOOM
sănătós adj. m., pl. sănătóși; f. sănătoásă, pl. sănătoáse
sănătoșei
SĂNĂTOȘÉL, -ÍCĂ, sănătoșei, -ele, adj. Diminutiv al lui sănătos (1). – Sănătos + suf. -el. DOOM
sănătoșél (rar) adj. m., pl. sănătoșéi; f. sănătoșícă, pl. sănătoșéle
sănătoșeii
SĂNĂTOȘÉL, -ÍCĂ, sănătoșei, -ele, adj. Diminutiv al lui sănătos (1). – Sănătos + suf. -el. DOOM
sănătoșél (rar) adj. m., pl. sănătoșéi; f. sănătoșícă, pl. sănătoșéle
sănătoșeilor
SĂNĂTOȘÉL, -ÍCĂ, sănătoșei, -ele, adj. Diminutiv al lui sănătos (1). – Sănătos + suf. -el. DOOM
sănătoșél (rar) adj. m., pl. sănătoșéi; f. sănătoșícă, pl. sănătoșéle
sănătoșel
SĂNĂTOȘÉL, -ÍCĂ, sănătoșei, -ele, adj. Diminutiv al lui sănătos (1). – Sănătos + suf. -el. DOOM
sănătoșél (rar) adj. m., pl. sănătoșéi; f. sănătoșícă, pl. sănătoșéle
sănătoșele
SĂNĂTOȘÉL, -ÍCĂ, sănătoșei, -ele, adj. Diminutiv al lui sănătos (1). – Sănătos + suf. -el. DOOM
sănătoșél (rar) adj. m., pl. sănătoșéi; f. sănătoșícă, pl. sănătoșéle
sănătoșelei
SĂNĂTOȘÉL, -ÍCĂ, sănătoșei, -ele, adj. Diminutiv al lui sănătos (1). – Sănătos + suf. -el. DOOM
sănătoșél (rar) adj. m., pl. sănătoșéi; f. sănătoșícă, pl. sănătoșéle
sănătoșelele
SĂNĂTOȘÉL, -ÍCĂ, sănătoșei, -ele, adj. Diminutiv al lui sănătos (1). – Sănătos + suf. -el. DOOM
sănătoșél (rar) adj. m., pl. sănătoșéi; f. sănătoșícă, pl. sănătoșéle
sănătoșelelor
SĂNĂTOȘÉL, -ÍCĂ, sănătoșei, -ele, adj. Diminutiv al lui sănătos (1). – Sănătos + suf. -el. DOOM
sănătoșél (rar) adj. m., pl. sănătoșéi; f. sănătoșícă, pl. sănătoșéle
sănătoșelul
SĂNĂTOȘÉL, -ÍCĂ, sănătoșei, -ele, adj. Diminutiv al lui sănătos (1). – Sănătos + suf. -el. DOOM
sănătoșél (rar) adj. m., pl. sănătoșéi; f. sănătoșícă, pl. sănătoșéle
sănătoșelului
SĂNĂTOȘÉL, -ÍCĂ, sănătoșei, -ele, adj. Diminutiv al lui sănătos (1). – Sănătos + suf. -el. DOOM
sănătoșél (rar) adj. m., pl. sănătoșéi; f. sănătoșícă, pl. sănătoșéle
sănătoși
SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nicio boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊ Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă. Să fii sănătos = a) formulă de urare sau de mulțumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial) A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nicio stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva. 3. Fig. înțelept, bun, cu (sau de) bun- simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. – Lat. *sanitosus (<sanus). DOOM
sănătós adj. m., pl. sănătóși; f. sănătoásă, pl. sănătoáse
sănătoșica
SĂNĂTOȘÉL, -ÍCĂ, sănătoșei, -ele, adj. Diminutiv al lui sănătos (1). – Sănătos + suf. -el. DOOM
sănătoșél (rar) adj. m., pl. sănătoșéi; f. sănătoșícă, pl. sănătoșéle
sănătoșii
SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nicio boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊ Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă. Să fii sănătos = a) formulă de urare sau de mulțumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial) A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nicio stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva. 3. Fig. înțelept, bun, cu (sau de) bun- simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. – Lat. *sanitosus (<sanus). DOOM
sănătós adj. m., pl. sănătóși; f. sănătoásă, pl. sănătoáse
sănătoșilor
SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nicio boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊ Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă. Să fii sănătos = a) formulă de urare sau de mulțumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial) A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nicio stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva. 3. Fig. înțelept, bun, cu (sau de) bun- simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. – Lat. *sanitosus (<sanus). DOOM
sănătós adj. m., pl. sănătóși; f. sănătoásă, pl. sănătoáse
săpai
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpam
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpare
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpare
SĂPÁRE, săpări, s. f. Acțiunea de a (se) săpa; săpat, săpătură. – V. săpa. DOOM
săpáre s. f., g.-d. art. săpắrii; pl. săpắri
săparea
SĂPÁRE, săpări, s. f. Acțiunea de a (se) săpa; săpat, săpătură. – V. săpa. DOOM
săpáre s. f., g.-d. art. săpắrii; pl. săpắri
săpară
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săparăm
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săparăți
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpase
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpasem
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpaseră
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpaserăm
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpaserăți
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpaseși
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpaseți
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpat
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpat
SĂPÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) săpa; săpare, săpătură. ♦ (Reg.) Prașilă. 2. Vremea, timpul cânse efectuează munca prășitului. – V. săpa. DOOM
săpát s. n.
săpata
SĂPÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) săpa; săpare, săpătură. ♦ (Reg.) Prașilă. 2. Vremea, timpul cânse efectuează munca prășitului. – V. săpa. DOOM
săpát s. n.
săpate
SĂPÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) săpa; săpare, săpătură. ♦ (Reg.) Prașilă. 2. Vremea, timpul cânse efectuează munca prășitului. – V. săpa. DOOM
săpát s. n.
săpatei
SĂPÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) săpa; săpare, săpătură. ♦ (Reg.) Prașilă. 2. Vremea, timpul cânse efectuează munca prășitului. – V. săpa. DOOM
săpát s. n.
săpatele
SĂPÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) săpa; săpare, săpătură. ♦ (Reg.) Prașilă. 2. Vremea, timpul cânse efectuează munca prășitului. – V. săpa. DOOM
săpát s. n.
săpatelor
SĂPÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) săpa; săpare, săpătură. ♦ (Reg.) Prașilă. 2. Vremea, timpul cânse efectuează munca prășitului. – V. săpa. DOOM
săpát s. n.
săpatul
SĂPÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) săpa; săpare, săpătură. ♦ (Reg.) Prașilă. 2. Vremea, timpul cânse efectuează munca prășitului. – V. săpa. DOOM
săpát s. n.
săpatului
SĂPÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) săpa; săpare, săpătură. ♦ (Reg.) Prașilă. 2. Vremea, timpul cânse efectuează munca prășitului. – V. săpa. DOOM
săpát s. n.
săpau
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpași
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpați
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpați
SĂPÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) săpa; săpare, săpătură. ♦ (Reg.) Prașilă. 2. Vremea, timpul cânse efectuează munca prășitului. – V. săpa. DOOM
săpát s. n.
săpații
SĂPÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) săpa; săpare, săpătură. ♦ (Reg.) Prașilă. 2. Vremea, timpul cânse efectuează munca prășitului. – V. săpa. DOOM
săpát s. n.
săpaților
SĂPÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) săpa; săpare, săpătură. ♦ (Reg.) Prașilă. 2. Vremea, timpul cânse efectuează munca prășitului. – V. săpa. DOOM
săpát s. n.
săpia
săpíe (-íi), s. f. – (Banat) Ciubărul tăbăcarului. Sb.sepija (Candrea).
săpie
săpíe (-íi), s. f. – (Banat) Ciubărul tăbăcarului. Sb.sepija (Candrea).
săpiei
săpíe (-íi), s. f. – (Banat) Ciubărul tăbăcarului. Sb.sepija (Candrea).
săpii
săpíe (-íi), s. f. – (Banat) Ciubărul tăbăcarului. Sb.sepija (Candrea).
săpiile
săpíe (-íi), s. f. – (Banat) Ciubărul tăbăcarului. Sb.sepija (Candrea).
săpiilor
săpíe (-íi), s. f. – (Banat) Ciubărul tăbăcarului. Sb.sepija (Candrea).
săpoi
SĂPÓI, săpoaie, s. n. (Regional) Augmentativ al lui sapă; sapă mare; un fel de tîrnăcop cu un singur tăiș, cu care se lucrează mai ales la vie. Ca din pămînt scoaseră unii săpoaie, alții ferăstraie... și plecară cătră codrul arătat de Petru. RETEGANUL, P. II 54. Săpoiu-n mînă că lua... Și la vie să ducea. MAT. FOLK. 95.
săponar
SĂPUNÁR2, săpunari, s. m. Persoană care se ocupă cu prepararea săpunului. (Atestat în forma săponar) Săponarii exercită cu multă osteneală meseria lor. I. IONESCU, P. 428. – Variantă: săponár s. m.
săponele
SĂPONÉLE s. f. pl. (Bot.) Odagaci.
săptămâna
SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paște. Săptămâna Luminată (sau Albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștelui. Săptămâna Brânzei = prima săptămână din Postul Paștelui, în care Biserica Ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana. DOOM
săptămấnă s. f., g.-d. art. săptămấnii; pl. săptămấni
săptămânal
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămânala
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămânale
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămânalei
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămânalele
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămânalelor
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămânali
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămânalii
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămânalilor
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămânalul
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămânalului
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămâni
SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paște. Săptămâna Luminată (sau Albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștelui. Săptămâna Brânzei = prima săptămână din Postul Paștelui, în care Biserica Ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana. DOOM
săptămấnă s. f., g.-d. art. săptămấnii; pl. săptămấni
săptămânii
SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paște. Săptămâna Luminată (sau Albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștelui. Săptămâna Brânzei = prima săptămână din Postul Paștelui, în care Biserica Ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana. DOOM
săptămấnă s. f., g.-d. art. săptămấnii; pl. săptămấni
săptămânile
SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paște. Săptămâna Luminată (sau Albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștelui. Săptămâna Brânzei = prima săptămână din Postul Paștelui, în care Biserica Ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana. DOOM
săptămấnă s. f., g.-d. art. săptămấnii; pl. săptămấni
săptămânilor
SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paște. Săptămâna Luminată (sau Albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștelui. Săptămâna Brânzei = prima săptămână din Postul Paștelui, în care Biserica Ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana. DOOM
săptămấnă s. f., g.-d. art. săptămấnii; pl. săptămấni
săptămîna
SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paște. Săptămâna Luminată (sau Albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștelui. Săptămâna Brânzei = prima săptămână din Postul Paștelui, în care Biserica Ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana. DOOM
săptămấnă s. f., g.-d. art. săptămấnii; pl. săptămấni
săptămînal
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămînala
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămînale
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămînalei
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămînalele
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămînalelor
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămînali
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămînalii
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămînalilor
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămînalul
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămînalului
SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, săptămânali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Care are loc cu regularitate o dată pe săptămână; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicație periodică) care apare o dată pe săptămână; hebdomadar. – Săptămână + suf. -al. DOOM
săptămânál2 s. n., pl. săptămânále
săptămîni
SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paște. Săptămâna Luminată (sau Albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștelui. Săptămâna Brânzei = prima săptămână din Postul Paștelui, în care Biserica Ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana. DOOM
săptămấnă s. f., g.-d. art. săptămấnii; pl. săptămấni
săptămînii
SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paște. Săptămâna Luminată (sau Albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștelui. Săptămâna Brânzei = prima săptămână din Postul Paștelui, în care Biserica Ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana. DOOM
săptămấnă s. f., g.-d. art. săptămấnii; pl. săptămấni
săptămînile
SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paște. Săptămâna Luminată (sau Albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștelui. Săptămâna Brânzei = prima săptămână din Postul Paștelui, în care Biserica Ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana. DOOM
săptămấnă s. f., g.-d. art. săptămấnii; pl. săptămấni
săptămînilor
SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paște. Săptămâna Luminată (sau Albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștelui. Săptămâna Brânzei = prima săptămână din Postul Paștelui, în care Biserica Ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana. DOOM
săptămấnă s. f., g.-d. art. săptămấnii; pl. săptămấni
săpun
SĂPÚN, (2) săpunuri, s. n. 1. Produs obținut prin saponificarea acizilor grași sau a grăsimilor cu soluții care conțin hidroxid de sodiu sau de potasiu, și care servește la spălarea corpului, a rufelor etc.; bucată din acest produs. 2. (La pl.) Sorturi din acest produs. ♦ Clăbuc din acest produs. ◊ Expr. A rade (pe cineva) fără săpun = a trata (pe cineva) fără menajamente, a critica. – Cf. lat. sapo, -onis, ngr. sapúni. DOOM
săpún s. n., (bucăți, sorturi) pl. săpúnuri
săpunar
SĂPUNÁR, săpunari, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care se ocupă cu prepararea săpunului. 2. Adj. (În sintagma) Cartofi săpunari = soi de cartofi de calitate superioară, de formă lunguiață, cu miezul alb-roz. – Săpun + suf. -ar. DOOM
săpunár adj. m., s. m., pl. săpunári
săpunari
SĂPUNÁR, săpunari, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care se ocupă cu prepararea săpunului. 2. Adj. (În sintagma) Cartofi săpunari = soi de cartofi de calitate superioară, de formă lunguiață, cu miezul alb-roz. – Săpun + suf. -ar. DOOM
săpunár adj. m., s. m., pl. săpunári
săpunarii
SĂPUNÁR, săpunari, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care se ocupă cu prepararea săpunului. 2. Adj. (În sintagma) Cartofi săpunari = soi de cartofi de calitate superioară, de formă lunguiață, cu miezul alb-roz. – Săpun + suf. -ar. DOOM
săpunár adj. m., s. m., pl. săpunári
săpunarilor
SĂPUNÁR, săpunari, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care se ocupă cu prepararea săpunului. 2. Adj. (În sintagma) Cartofi săpunari = soi de cartofi de calitate superioară, de formă lunguiață, cu miezul alb-roz. – Săpun + suf. -ar. DOOM
săpunár adj. m., s. m., pl. săpunári
săpunarița
SĂPUNÁRIȚĂ, săpunarițe, s. f. (Bot.) Odagaci (Saponaria officinalis). – Săpun + suf. -ariță. DOOM
!săpunáriță s. f., g.-d. art. săpunáriței; pl. săpunárițe
săpunarițe
SĂPUNÁRIȚĂ, săpunarițe, s. f. (Bot.) Odagaci (Saponaria officinalis). – Săpun + suf. -ariță. DOOM
!săpunáriță s. f., g.-d. art. săpunáriței; pl. săpunárițe
săpunariței
SĂPUNÁRIȚĂ, săpunarițe, s. f. (Bot.) Odagaci (Saponaria officinalis). – Săpun + suf. -ariță. DOOM
!săpunáriță s. f., g.-d. art. săpunáriței; pl. săpunárițe
săpunarițele
SĂPUNÁRIȚĂ, săpunarițe, s. f. (Bot.) Odagaci (Saponaria officinalis). – Săpun + suf. -ariță. DOOM
!săpunáriță s. f., g.-d. art. săpunáriței; pl. săpunárițe
săpunarițelor
SĂPUNÁRIȚĂ, săpunarițe, s. f. (Bot.) Odagaci (Saponaria officinalis). – Săpun + suf. -ariță. DOOM
!săpunáriță s. f., g.-d. art. săpunáriței; pl. săpunárițe
săpunarul
SĂPUNÁR, săpunari, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care se ocupă cu prepararea săpunului. 2. Adj. (În sintagma) Cartofi săpunari = soi de cartofi de calitate superioară, de formă lunguiață, cu miezul alb-roz. – Săpun + suf. -ar. DOOM
săpunár adj. m., s. m., pl. săpunári
săpunarului
SĂPUNÁR, săpunari, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care se ocupă cu prepararea săpunului. 2. Adj. (În sintagma) Cartofi săpunari = soi de cartofi de calitate superioară, de formă lunguiață, cu miezul alb-roz. – Săpun + suf. -ar. DOOM
săpunár adj. m., s. m., pl. săpunári
săpunea
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpunea
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuneai
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuneala
SĂPUNEÁLĂ, săpuneli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) săpuni, săpunit1. ♦ Fig. (Fam.) Mustrare, dojană; ocară. ◊ Loc. vb. A trage (cuiva) o săpuneală = a dojeni, a critica (aspru) pe cineva. 2. Spumă de săpun; clăbuci. – Săpuni + suf. -eală. DOOM
săpuneálă s. f., g.-d. art. săpunélii; pl. săpunéli
săpuneam
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunească
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuneau
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuneaua
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpuneați
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunei
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpuneii
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpuneilor
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpunel
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpunele
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpunelei
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpunelele
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpunelelor
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpuneli
SĂPUNEÁLĂ, săpuneli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) săpuni, săpunit1. ♦ Fig. (Fam.) Mustrare, dojană; ocară. ◊ Loc. vb. A trage (cuiva) o săpuneală = a dojeni, a critica (aspru) pe cineva. 2. Spumă de săpun; clăbuci. – Săpuni + suf. -eală. DOOM
săpuneálă s. f., g.-d. art. săpunélii; pl. săpunéli
săpunelii
SĂPUNEÁLĂ, săpuneli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) săpuni, săpunit1. ♦ Fig. (Fam.) Mustrare, dojană; ocară. ◊ Loc. vb. A trage (cuiva) o săpuneală = a dojeni, a critica (aspru) pe cineva. 2. Spumă de săpun; clăbuci. – Săpuni + suf. -eală. DOOM
săpuneálă s. f., g.-d. art. săpunélii; pl. săpunéli
săpunelile
SĂPUNEÁLĂ, săpuneli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) săpuni, săpunit1. ♦ Fig. (Fam.) Mustrare, dojană; ocară. ◊ Loc. vb. A trage (cuiva) o săpuneală = a dojeni, a critica (aspru) pe cineva. 2. Spumă de săpun; clăbuci. – Săpuni + suf. -eală. DOOM
săpuneálă s. f., g.-d. art. săpunélii; pl. săpunéli
săpunelilor
SĂPUNEÁLĂ, săpuneli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) săpuni, săpunit1. ♦ Fig. (Fam.) Mustrare, dojană; ocară. ◊ Loc. vb. A trage (cuiva) o săpuneală = a dojeni, a critica (aspru) pe cineva. 2. Spumă de săpun; clăbuci. – Săpuni + suf. -eală. DOOM
săpuneálă s. f., g.-d. art. săpunélii; pl. săpunéli
săpunelul
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpunelului
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpunesc
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunește
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunești
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuni
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunica
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, s. n., s. f. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el. DOOM
săpunél s. n., pl. săpunéle
săpuniera
SĂPUNIÉRĂ, săpuniere, s. f. Cutie, vas mic în care se ține săpunul de toaletă; savonieră. [Pr.: -ni-e-] – Săpun + suf. -ieră. DOOM
săpuniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. săpuniérei; pl. săpuniére
săpuniere
SĂPUNIÉRĂ, săpuniere, s. f. Cutie, vas mic în care se ține săpunul de toaletă; savonieră. [Pr.: -ni-e-] – Săpun + suf. -ieră. DOOM
săpuniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. săpuniérei; pl. săpuniére
săpunierei
SĂPUNIÉRĂ, săpuniere, s. f. Cutie, vas mic în care se ține săpunul de toaletă; savonieră. [Pr.: -ni-e-] – Săpun + suf. -ieră. DOOM
săpuniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. săpuniérei; pl. săpuniére
săpunierele
SĂPUNIÉRĂ, săpuniere, s. f. Cutie, vas mic în care se ține săpunul de toaletă; savonieră. [Pr.: -ni-e-] – Săpun + suf. -ieră. DOOM
săpuniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. săpuniérei; pl. săpuniére
săpunierelor
SĂPUNIÉRĂ, săpuniere, s. f. Cutie, vas mic în care se ține săpunul de toaletă; savonieră. [Pr.: -ni-e-] – Săpun + suf. -ieră. DOOM
săpuniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. săpuniérei; pl. săpuniére
săpunii
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunim
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunind
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunire
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunire
SĂPUNÍRE, săpuniri, s. f. Acțiunea de a (se) săpuni; săpunit1, săpuneală. ♦ Spec. (Text.) Operație de finisare a textilelor la imprimare și vopsire, care constă în tratarea materialului vopsit sau imprimat într-o baie de săpun, la temperatura de fierbere, pentru îndepărtarea colorantului nefixat pe fibră sau pentru schimbarea nuanței. – V. săpuni. DOOM
săpuníre s. f., g.-d. art. săpunírii; pl. săpuníri
săpunirea
SĂPUNÍRE, săpuniri, s. f. Acțiunea de a (se) săpuni; săpunit1, săpuneală. ♦ Spec. (Text.) Operație de finisare a textilelor la imprimare și vopsire, care constă în tratarea materialului vopsit sau imprimat într-o baie de săpun, la temperatura de fierbere, pentru îndepărtarea colorantului nefixat pe fibră sau pentru schimbarea nuanței. – V. săpuni. DOOM
săpuníre s. f., g.-d. art. săpunírii; pl. săpuníri
săpuniri
SĂPUNÍRE, săpuniri, s. f. Acțiunea de a (se) săpuni; săpunit1, săpuneală. ♦ Spec. (Text.) Operație de finisare a textilelor la imprimare și vopsire, care constă în tratarea materialului vopsit sau imprimat într-o baie de săpun, la temperatura de fierbere, pentru îndepărtarea colorantului nefixat pe fibră sau pentru schimbarea nuanței. – V. săpuni. DOOM
săpuníre s. f., g.-d. art. săpunírii; pl. săpuníri
săpunirii
SĂPUNÍRE, săpuniri, s. f. Acțiunea de a (se) săpuni; săpunit1, săpuneală. ♦ Spec. (Text.) Operație de finisare a textilelor la imprimare și vopsire, care constă în tratarea materialului vopsit sau imprimat într-o baie de săpun, la temperatura de fierbere, pentru îndepărtarea colorantului nefixat pe fibră sau pentru schimbarea nuanței. – V. săpuni. DOOM
săpuníre s. f., g.-d. art. săpunírii; pl. săpuníri
săpunirile
SĂPUNÍRE, săpuniri, s. f. Acțiunea de a (se) săpuni; săpunit1, săpuneală. ♦ Spec. (Text.) Operație de finisare a textilelor la imprimare și vopsire, care constă în tratarea materialului vopsit sau imprimat într-o baie de săpun, la temperatura de fierbere, pentru îndepărtarea colorantului nefixat pe fibră sau pentru schimbarea nuanței. – V. săpuni. DOOM
săpuníre s. f., g.-d. art. săpunírii; pl. săpuníri
săpunirilor
SĂPUNÍRE, săpuniri, s. f. Acțiunea de a (se) săpuni; săpunit1, săpuneală. ♦ Spec. (Text.) Operație de finisare a textilelor la imprimare și vopsire, care constă în tratarea materialului vopsit sau imprimat într-o baie de săpun, la temperatura de fierbere, pentru îndepărtarea colorantului nefixat pe fibră sau pentru schimbarea nuanței. – V. săpuni. DOOM
săpuníre s. f., g.-d. art. săpunírii; pl. săpuníri
săpuniră
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunirăm
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunirăți
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunise
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunisem
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuniseră
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuniserăm
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuniserăți
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuniseși
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuniseți
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunit
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpunit
SĂPUNÍT2, -Ă, săpuniți, -te, adj. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de săpun. – V. săpuni.
săpunit
SĂPUNÍT1 s. n. Săpunire. – V. săpuni. DOOM
săpunít s. n.
săpunita
SĂPUNÍT2, -Ă, săpuniți, -te, adj. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de săpun. – V. săpuni.
săpunite
SĂPUNÍT2, -Ă, săpuniți, -te, adj. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de săpun. – V. săpuni.
săpunitei
SĂPUNÍT2, -Ă, săpuniți, -te, adj. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de săpun. – V. săpuni.
săpunitele
SĂPUNÍT2, -Ă, săpuniți, -te, adj. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de săpun. – V. săpuni.
săpunitelor
SĂPUNÍT2, -Ă, săpuniți, -te, adj. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de săpun. – V. săpuni.
săpunitul
SĂPUNÍT2, -Ă, săpuniți, -te, adj. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de săpun. – V. săpuni.
săpunitului
SĂPUNÍT2, -Ă, săpuniți, -te, adj. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de săpun. – V. săpuni.
săpuniși
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuniți
SĂPUNÍ, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl, A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. DOOM
săpuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săpunésc, imperf. 3 sg. săpuneá; conj. prez. 3 să săpuneáscă
săpuniți
SĂPUNÍT2, -Ă, săpuniți, -te, adj. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de săpun. – V. săpuni.
săpuniții
SĂPUNÍT2, -Ă, săpuniți, -te, adj. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de săpun. – V. săpuni.
săpuniților
SĂPUNÍT2, -Ă, săpuniți, -te, adj. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de săpun. – V. săpuni.
săpunul
SĂPÚN, (2) săpunuri, s. n. 1. Produs obținut prin saponificarea acizilor grași sau a grăsimilor cu soluții care conțin hidroxid de sodiu sau de potasiu, și care servește la spălarea corpului, a rufelor etc.; bucată din acest produs. 2. (La pl.) Sorturi din acest produs. ♦ Clăbuc din acest produs. ◊ Expr. A rade (pe cineva) fără săpun = a trata (pe cineva) fără menajamente, a critica. – Cf. lat. sapo, -onis, ngr. sapúni. DOOM
săpún s. n., (bucăți, sorturi) pl. săpúnuri
săpunului
SĂPÚN, (2) săpunuri, s. n. 1. Produs obținut prin saponificarea acizilor grași sau a grăsimilor cu soluții care conțin hidroxid de sodiu sau de potasiu, și care servește la spălarea corpului, a rufelor etc.; bucată din acest produs. 2. (La pl.) Sorturi din acest produs. ♦ Clăbuc din acest produs. ◊ Expr. A rade (pe cineva) fără săpun = a trata (pe cineva) fără menajamente, a critica. – Cf. lat. sapo, -onis, ngr. sapúni. DOOM
săpún s. n., (bucăți, sorturi) pl. săpúnuri
săpunuri
SĂPÚN, (2) săpunuri, s. n. 1. Produs obținut prin saponificarea acizilor grași sau a grăsimilor cu soluții care conțin hidroxid de sodiu sau de potasiu, și care servește la spălarea corpului, a rufelor etc.; bucată din acest produs. 2. (La pl.) Sorturi din acest produs. ♦ Clăbuc din acest produs. ◊ Expr. A rade (pe cineva) fără săpun = a trata (pe cineva) fără menajamente, a critica. – Cf. lat. sapo, -onis, ngr. sapúni. DOOM
săpún s. n., (bucăți, sorturi) pl. săpúnuri
săpunurile
SĂPÚN, (2) săpunuri, s. n. 1. Produs obținut prin saponificarea acizilor grași sau a grăsimilor cu soluții care conțin hidroxid de sodiu sau de potasiu, și care servește la spălarea corpului, a rufelor etc.; bucată din acest produs. 2. (La pl.) Sorturi din acest produs. ♦ Clăbuc din acest produs. ◊ Expr. A rade (pe cineva) fără săpun = a trata (pe cineva) fără menajamente, a critica. – Cf. lat. sapo, -onis, ngr. sapúni. DOOM
săpún s. n., (bucăți, sorturi) pl. săpúnuri
săpunurilor
SĂPÚN, (2) săpunuri, s. n. 1. Produs obținut prin saponificarea acizilor grași sau a grăsimilor cu soluții care conțin hidroxid de sodiu sau de potasiu, și care servește la spălarea corpului, a rufelor etc.; bucată din acest produs. 2. (La pl.) Sorturi din acest produs. ♦ Clăbuc din acest produs. ◊ Expr. A rade (pe cineva) fără săpun = a trata (pe cineva) fără menajamente, a critica. – Cf. lat. sapo, -onis, ngr. sapúni. DOOM
săpún s. n., (bucăți, sorturi) pl. săpúnuri
săpunăria
SĂPUNĂRÍE, săpunării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin în care se vinde săpun. – Săpun + suf. -ărie. DOOM
săpunăríe (rar) s. f., art. săpunăría, g.-d. art. săpunăríei; pl. săpunăríi, art. săpunăríile
săpunărie
SĂPUNĂRÍE, săpunării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin în care se vinde săpun. – Săpun + suf. -ărie. DOOM
săpunăríe (rar) s. f., art. săpunăría, g.-d. art. săpunăríei; pl. săpunăríi, art. săpunăríile
săpunăriei
SĂPUNĂRÍE, săpunării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin în care se vinde săpun. – Săpun + suf. -ărie. DOOM
săpunăríe (rar) s. f., art. săpunăría, g.-d. art. săpunăríei; pl. săpunăríi, art. săpunăríile
săpunării
SĂPUNĂRÍE, săpunării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin în care se vinde săpun. – Săpun + suf. -ărie. DOOM
săpunăríe (rar) s. f., art. săpunăría, g.-d. art. săpunăríei; pl. săpunăríi, art. săpunăríile
săpunăriile
SĂPUNĂRÍE, săpunării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin în care se vinde săpun. – Săpun + suf. -ărie. DOOM
săpunăríe (rar) s. f., art. săpunăría, g.-d. art. săpunăríei; pl. săpunăríi, art. săpunăríile
săpunăriilor
SĂPUNĂRÍE, săpunării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin în care se vinde săpun. – Săpun + suf. -ărie. DOOM
săpunăríe (rar) s. f., art. săpunăría, g.-d. art. săpunăríei; pl. săpunăríi, art. săpunăríile
săpunărit
SĂPUNĂRÍT s. n. Dare percepută în Țările Române, în Evul Mediu, de la cei care fabricau săpun. – Săpun + suf. -ărit. DOOM
săpunărít s. n.
săpunăritul
SĂPUNĂRÍT s. n. Dare percepută în Țările Române, în Evul Mediu, de la cei care fabricau săpun. – Săpun + suf. -ărit. DOOM
săpunărít s. n.
săpunăritului
SĂPUNĂRÍT s. n. Dare percepută în Țările Române, în Evul Mediu, de la cei care fabricau săpun. – Săpun + suf. -ărit. DOOM
săpunărít s. n.
săpunăriță
SĂPUNĂRÍȚĂ, săpunarițe, s. f. (Bot.) Săpunariță. – Săpun + suf. -ăriță.
săpușoară
SĂPUȘOÁRĂ, săpușoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui sapă1. – Sapă1 + suf. -ușoară. DOOM
săpușoáră (rar) s. f., g.-d. art. săpușoárei; pl. săpușoáre
săpând
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpînd
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săpăliga
SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă1 mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultura; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă1 + suf. -ăligă.
săpăligi
SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă1 mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultura; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă1 + suf. -ăligă.
săpăligii
SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă1 mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultura; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă1 + suf. -ăligă.
săpăligile
SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă1 mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultura; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă1 + suf. -ăligă.
săpăligilor
SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă1 mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultura; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă1 + suf. -ăligă.
săpăligă
SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă1 mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultura; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă1 + suf. -ăligă. DOOM
săpălígă s. f., g.-d. art. săpălígii; pl. săpălígi
săpăluga
SĂPĂLÚGĂ, săpălugi, s. f. (Rar) Săpăligă. – Sapă1 + suf. -ălugă. DOOM
săpălúgă (rar) s. f., g.-d. art. săpălúgii; pl. săpălúgi
săpălugi
SĂPĂLÚGĂ, săpălugi, s. f. (Rar) Săpăligă. – Sapă1 + suf. -ălugă. DOOM
săpălúgă (rar) s. f., g.-d. art. săpălúgii; pl. săpălúgi
săpălugii
SĂPĂLÚGĂ, săpălugi, s. f. (Rar) Săpăligă. – Sapă1 + suf. -ălugă. DOOM
săpălúgă (rar) s. f., g.-d. art. săpălúgii; pl. săpălúgi
săpălugile
SĂPĂLÚGĂ, săpălugi, s. f. (Rar) Săpăligă. – Sapă1 + suf. -ălugă. DOOM
săpălúgă (rar) s. f., g.-d. art. săpălúgii; pl. săpălúgi
săpălugilor
SĂPĂLÚGĂ, săpălugi, s. f. (Rar) Săpăligă. – Sapă1 + suf. -ălugă. DOOM
săpălúgă (rar) s. f., g.-d. art. săpălúgii; pl. săpălúgi
săpări
SĂPÁRE, săpări, s. f. Acțiunea de a (se) săpa; săpat, săpătură. – V. săpa. DOOM
săpáre s. f., g.-d. art. săpắrii; pl. săpắri
săpării
SĂPÁRE, săpări, s. f. Acțiunea de a (se) săpa; săpat, săpătură. – V. săpa. DOOM
săpáre s. f., g.-d. art. săpắrii; pl. săpắri
săpările
SĂPÁRE, săpări, s. f. Acțiunea de a (se) săpa; săpat, săpătură. – V. săpa. DOOM
săpáre s. f., g.-d. art. săpắrii; pl. săpắri
săpărilor
SĂPÁRE, săpări, s. f. Acțiunea de a (se) săpa; săpat, săpătură. – V. săpa. DOOM
săpáre s. f., g.-d. art. săpắrii; pl. săpắri
săpătoare
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătoáre2 (unealtă, mașină) s. f., g.-d. art. săpătórii; pl. săpătóri
săpătoare
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătór s. m., pl. săpătóri
săpătoarea
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătoáre2 (unealtă, mașină) s. f., g.-d. art. săpătórii; pl. săpătóri
săpătoarea
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătór s. m., pl. săpătóri
săpătoarei
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătór s. m., pl. săpătóri
săpătoarele
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătór s. m., pl. săpătóri
săpătoarelor
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătór s. m., pl. săpătóri
săpător
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătór s. m., pl. săpătóri
săpători
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătoáre2 (unealtă, mașină) s. f., g.-d. art. săpătórii; pl. săpătóri
săpători
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătór s. m., pl. săpătóri
săpătorii
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătoáre2 (unealtă, mașină) s. f., g.-d. art. săpătórii; pl. săpătóri
săpătorii
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătór s. m., pl. săpătóri
săpătorile
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătoáre2 (unealtă, mașină) s. f., g.-d. art. săpătórii; pl. săpătóri
săpătorilor
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătoáre2 (unealtă, mașină) s. f., g.-d. art. săpătórii; pl. săpătóri
săpătorilor
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătór s. m., pl. săpătóri
săpătorul
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătór s. m., pl. săpătóri
săpătorului
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa1. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător. DOOM
săpătór s. m., pl. săpătóri
săpătura
SĂPĂTÚRĂ, săpături, s. f. 1. Săpat. ♦ Spec. (La pl.) Lucrări de excavare a pământului; (în special) lucrări arheologice. 2. (Concr.) Groapă, adâncitură făcută în pământ cu sapa1 sau cu alte unelte ori mașini de săpat. – Săpa + suf. -ătură. DOOM
săpătúră s. f., g.-d. art. săpătúrii; pl. săpătúri
săpături
SĂPĂTÚRĂ, săpături, s. f. 1. Săpat. ♦ Spec. (La pl.) Lucrări de excavare a pământului; (în special) lucrări arheologice. 2. (Concr.) Groapă, adâncitură făcută în pământ cu sapa1 sau cu alte unelte ori mașini de săpat. – Săpa + suf. -ătură. DOOM
săpătúră s. f., g.-d. art. săpătúrii; pl. săpătúri
săpăturii
SĂPĂTÚRĂ, săpături, s. f. 1. Săpat. ♦ Spec. (La pl.) Lucrări de excavare a pământului; (în special) lucrări arheologice. 2. (Concr.) Groapă, adâncitură făcută în pământ cu sapa1 sau cu alte unelte ori mașini de săpat. – Săpa + suf. -ătură. DOOM
săpătúră s. f., g.-d. art. săpătúrii; pl. săpătúri
săpăturile
SĂPĂTÚRĂ, săpături, s. f. 1. Săpat. ♦ Spec. (La pl.) Lucrări de excavare a pământului; (în special) lucrări arheologice. 2. (Concr.) Groapă, adâncitură făcută în pământ cu sapa1 sau cu alte unelte ori mașini de săpat. – Săpa + suf. -ătură. DOOM
săpătúră s. f., g.-d. art. săpătúrii; pl. săpătúri
săpăturilor
SĂPĂTÚRĂ, săpături, s. f. 1. Săpat. ♦ Spec. (La pl.) Lucrări de excavare a pământului; (în special) lucrări arheologice. 2. (Concr.) Groapă, adâncitură făcută în pământ cu sapa1 sau cu alte unelte ori mașini de săpat. – Săpa + suf. -ătură. DOOM
săpătúră s. f., g.-d. art. săpătúrii; pl. săpătúri
săra
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare.
săra
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărac
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săraca
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săracan
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
săracan
ARACÁN s. m. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
săracana
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan.
săracane
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan.
săracanei
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan.
săracanele
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan.
săracanelor
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan.
săracano
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan.
sărace
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săracei
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săracele
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săracelor
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săraci
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săracii
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săracilor
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săraco
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săracul
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săracule
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
săracului
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
sărad
SĂRÁD, săraduri, s. n. (Reg.) Șnur împletit din fire de lână, vopsite de obicei în negru, cu care se împodobesc sumanele. – Din ngr. sirádhion. DOOM
sărád (reg.) s. n., pl. săráduri
săradul
SĂRÁD, săraduri, s. n. (Reg.) Șnur împletit din fire de lână, vopsite de obicei în negru, cu care se împodobesc sumanele. – Din ngr. sirádhion. DOOM
sărád (reg.) s. n., pl. săráduri
săradului
SĂRÁD, săraduri, s. n. (Reg.) Șnur împletit din fire de lână, vopsite de obicei în negru, cu care se împodobesc sumanele. – Din ngr. sirádhion. DOOM
sărád (reg.) s. n., pl. săráduri
săraduri
SĂRÁD, săraduri, s. n. (Reg.) Șnur împletit din fire de lână, vopsite de obicei în negru, cu care se împodobesc sumanele. – Din ngr. sirádhion. DOOM
sărád (reg.) s. n., pl. săráduri
săradurile
SĂRÁD, săraduri, s. n. (Reg.) Șnur împletit din fire de lână, vopsite de obicei în negru, cu care se împodobesc sumanele. – Din ngr. sirádhion. DOOM
sărád (reg.) s. n., pl. săráduri
săradurilor
SĂRÁD, săraduri, s. n. (Reg.) Șnur împletit din fire de lână, vopsite de obicei în negru, cu care se împodobesc sumanele. – Din ngr. sirádhion. DOOM
sărád (reg.) s. n., pl. săráduri
sărai
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
săram
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărar
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar.
sărar
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar. DOOM
sărár2 (obiect) (rar) s. n., pl. săráre
sărare
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărare
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar.
sărare
SĂRÁRE s. f. Acțiunea de a săra; sărat1. – V. săra DOOM
săráre s. f., g.-d. art. sărắrii
sărarea
SĂRÁRE s. f. Acțiunea de a săra; sărat1. – V. săra DOOM
săráre s. f., g.-d. art. sărắrii
sărarele
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar.
sărarelor
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar.
sărari
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar. DOOM
sărár2 (obiect) (rar) s. n., pl. săráre
sărarii
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar. DOOM
sărár2 (obiect) (rar) s. n., pl. săráre
sărarilor
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar. DOOM
sărár2 (obiect) (rar) s. n., pl. săráre
sărarul
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar.
sărarul
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar. DOOM
sărár2 (obiect) (rar) s. n., pl. săráre
sărarului
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar.
sărarului
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar. DOOM
sărár2 (obiect) (rar) s. n., pl. săráre
sărară
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărarăm
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărarăți
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărase
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărasem
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
săraseră
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
săraserăm
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
săraserăți
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
săraseși
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
săraseți
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărat
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărat
SĂRÁT2, -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare. ♦ De sare, caracteristic sării. Gust sărat. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării); cu prea multă sare. 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual; caustic, usturător. 3. Fig. (Fam.) Scump, exagerat. Prețuri sărate. – V. săra.
sărat
SĂRÁT1 s. n. Sărare. – V. săra. DOOM
sărát s. n.
sărata
SĂRÁT2, -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare. ♦ De sare, caracteristic sării. Gust sărat. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării); cu prea multă sare. 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual; caustic, usturător. 3. Fig. (Fam.) Scump, exagerat. Prețuri sărate. – V. săra.
sărate
SĂRÁT2, -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare. ♦ De sare, caracteristic sării. Gust sărat. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării); cu prea multă sare. 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual; caustic, usturător. 3. Fig. (Fam.) Scump, exagerat. Prețuri sărate. – V. săra.
săratei
SĂRÁT2, -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare. ♦ De sare, caracteristic sării. Gust sărat. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării); cu prea multă sare. 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual; caustic, usturător. 3. Fig. (Fam.) Scump, exagerat. Prețuri sărate. – V. săra.
săratele
SĂRÁT2, -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare. ♦ De sare, caracteristic sării. Gust sărat. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării); cu prea multă sare. 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual; caustic, usturător. 3. Fig. (Fam.) Scump, exagerat. Prețuri sărate. – V. săra.
săratelor
SĂRÁT2, -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare. ♦ De sare, caracteristic sării. Gust sărat. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării); cu prea multă sare. 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual; caustic, usturător. 3. Fig. (Fam.) Scump, exagerat. Prețuri sărate. – V. săra.
săratul
SĂRÁT2, -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare. ♦ De sare, caracteristic sării. Gust sărat. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării); cu prea multă sare. 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual; caustic, usturător. 3. Fig. (Fam.) Scump, exagerat. Prețuri sărate. – V. săra.
săratului
SĂRÁT2, -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare. ♦ De sare, caracteristic sării. Gust sărat. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării); cu prea multă sare. 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual; caustic, usturător. 3. Fig. (Fam.) Scump, exagerat. Prețuri sărate. – V. săra.
sărau
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărași
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărați
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărați
SĂRÁT2, -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare. ♦ De sare, caracteristic sării. Gust sărat. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării); cu prea multă sare. 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual; caustic, usturător. 3. Fig. (Fam.) Scump, exagerat. Prețuri sărate. – V. săra.
sărații
SĂRÁT2, -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare. ♦ De sare, caracteristic sării. Gust sărat. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării); cu prea multă sare. 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual; caustic, usturător. 3. Fig. (Fam.) Scump, exagerat. Prețuri sărate. – V. săra.
săraților
SĂRÁT2, -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare. ♦ De sare, caracteristic sării. Gust sărat. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării); cu prea multă sare. 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual; caustic, usturător. 3. Fig. (Fam.) Scump, exagerat. Prețuri sărate. – V. săra.
sărbezea
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezeai
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezeala
SĂRBEZEÁLĂ s. f. (Pop.) Faptul de a fi searbăd sau de a se sărbezi. – Sărbezi + suf. -eală. DOOM
sărbezeálă (pop.) s. f., g.-d. art. sărbezélii
sărbezeam
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezească
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezeau
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezeați
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezeli
SĂRBEZEÁLĂ s. f. (Pop.) Faptul de a fi searbăd sau de a se sărbezi. – Sărbezi + suf. -eală. DOOM
sărbezeálă (pop.) s. f., g.-d. art. sărbezélii
sărbezelii
SĂRBEZEÁLĂ s. f. (Pop.) Faptul de a fi searbăd sau de a se sărbezi. – Sărbezi + suf. -eală. DOOM
sărbezeálă (pop.) s. f., g.-d. art. sărbezélii
sărbezesc
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezește
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezești
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezi
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezii
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezim
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezind
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezire
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezire
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd).
sărbeziră
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezirăm
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezirăți
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezise
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezisem
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbeziseră
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbeziserăm
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbeziserăți
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbeziseși
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbeziseți
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbezit
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbeziși
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbeziți
SĂRBEZÍ, sărbezesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre lapte) A se altera, a se acri. 2. (Despre vopsele) A-și pierde culoarea, strălucirea. 3. Fig. (Despre oameni) A deveni slab, palid, fără putere. – Din sarbăd (= searbăd). DOOM
sărbezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbezésc, imperf. 3 sg. sărbezeá; conj. prez. 3 să sărbezeáscă
sărbătoare
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătoáre s. f., g.-d. art. sărbătórii; pl. sărbătóri
sărbătoarea
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătoáre s. f., g.-d. art. sărbătórii; pl. sărbătóri
sărbătorea
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoreai
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoream
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoreasca
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătorésc adj. m., f. sărbătoreáscă; pl. m. și f. sărbătoréști
sărbătorească
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoreau
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoreați
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoresc
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătorésc adj. m., f. sărbătoreáscă; pl. m. și f. sărbătoréști
sărbătoresc
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorescul
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătorésc adj. m., f. sărbătoreáscă; pl. m. și f. sărbătoréști
sărbătorescului
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătorésc adj. m., f. sărbătoreáscă; pl. m. și f. sărbătoréști
sărbătorește
SĂRBĂTORÉȘTE adv. În mod sărbătoresc, festiv, ca de sărbătoare. – Sărbătoare + suf. -ește. DOOM
sărbătoréște adv.
sărbătorește
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorești
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătorésc adj. m., f. sărbătoreáscă; pl. m. și f. sărbătoréști
sărbătorești
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoreștii
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătorésc adj. m., f. sărbătoreáscă; pl. m. și f. sărbătoréști
sărbătoreștile
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătorésc adj. m., f. sărbătoreáscă; pl. m. și f. sărbătoréști
sărbătoreștilor
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătorésc adj. m., f. sărbătoreáscă; pl. m. și f. sărbătoréști
sărbători
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătoáre s. f., g.-d. art. sărbătórii; pl. sărbătóri
sărbători
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorii
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătoáre s. f., g.-d. art. sărbătórii; pl. sărbătóri
sărbătorii
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorile
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătoáre s. f., g.-d. art. sărbătórii; pl. sărbătóri
sărbătorilor
SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc. DOOM
sărbătoáre s. f., g.-d. art. sărbătórii; pl. sărbătóri
sărbătorim
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorind
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorire
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorire
SĂRBĂTORÍRE, sărbătoriri, s. f. Faptul de a sărbători; serbare. – V. sărbători. DOOM
sărbătoríre s. f., g.-d. art. sărbătorírii; pl. sărbătoríri
sărbătorirea
SĂRBĂTORÍRE, sărbătoriri, s. f. Faptul de a sărbători; serbare. – V. sărbători. DOOM
sărbătoríre s. f., g.-d. art. sărbătorírii; pl. sărbătoríri
sărbătoriri
SĂRBĂTORÍRE, sărbătoriri, s. f. Faptul de a sărbători; serbare. – V. sărbători. DOOM
sărbătoríre s. f., g.-d. art. sărbătorírii; pl. sărbătoríri
sărbătoririi
SĂRBĂTORÍRE, sărbătoriri, s. f. Faptul de a sărbători; serbare. – V. sărbători. DOOM
sărbătoríre s. f., g.-d. art. sărbătorírii; pl. sărbătoríri
sărbătoririle
SĂRBĂTORÍRE, sărbătoriri, s. f. Faptul de a sărbători; serbare. – V. sărbători. DOOM
sărbătoríre s. f., g.-d. art. sărbătorírii; pl. sărbătoríri
sărbătoririlor
SĂRBĂTORÍRE, sărbătoriri, s. f. Faptul de a sărbători; serbare. – V. sărbători. DOOM
sărbătoríre s. f., g.-d. art. sărbătorírii; pl. sărbătoríri
sărbătoriră
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorirăm
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorirăți
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorise
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorisem
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoriseră
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoriserăm
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoriserăți
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoriseși
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoriseți
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorit
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătorit
SĂRBĂTORÍT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.
sărbătorita
SĂRBĂTORÍT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.
sărbătorite
SĂRBĂTORÍT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.
sărbătoritei
SĂRBĂTORÍT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.
sărbătoritele
SĂRBĂTORÍT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.
sărbătoritelor
SĂRBĂTORÍT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.
sărbătoritul
SĂRBĂTORÍT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.
sărbătoritului
SĂRBĂTORÍT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.
sărbătoriși
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoriți
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. DOOM
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă
sărbătoriți
SĂRBĂTORÍT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.
sărbătoriții
SĂRBĂTORÍT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.
sărbătoriților
SĂRBĂTORÍT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.
sărciner
SĂRCINÉR, sărcinere, s. n. Prepeleac de care ciobanii își atârnă hainele, vasele, săculețele cu brânză puse la scurs etc. – Sarcină + suf. -ar. DOOM
sărcinér s. n., pl. sărcinére
sărcinere
SĂRCINÉR, sărcinere, s. n. Prepeleac de care ciobanii își atârnă hainele, vasele, săculețele cu brânză puse la scurs etc. – Sarcină + suf. -ar. DOOM
sărcinér s. n., pl. sărcinére
sărcinerele
SĂRCINÉR, sărcinere, s. n. Prepeleac de care ciobanii își atârnă hainele, vasele, săculețele cu brânză puse la scurs etc. – Sarcină + suf. -ar. DOOM
sărcinér s. n., pl. sărcinére
sărcinerelor
SĂRCINÉR, sărcinere, s. n. Prepeleac de care ciobanii își atârnă hainele, vasele, săculețele cu brânză puse la scurs etc. – Sarcină + suf. -ar. DOOM
sărcinér s. n., pl. sărcinére
sărcinerul
SĂRCINÉR, sărcinere, s. n. Prepeleac de care ciobanii își atârnă hainele, vasele, săculețele cu brânză puse la scurs etc. – Sarcină + suf. -ar. DOOM
sărcinér s. n., pl. sărcinére
sărcinerului
SĂRCINÉR, sărcinere, s. n. Prepeleac de care ciobanii își atârnă hainele, vasele, săculețele cu brânză puse la scurs etc. – Sarcină + suf. -ar. DOOM
sărcinér s. n., pl. sărcinére
sărdac
SĂRDÁC, sărdace, s. n. (Reg.) Suman scurt până la brâu. – Din ucr. sardak, serdak. DOOM
sărdác (reg.) s. n., pl. sărdáce
sărdace
SĂRDÁC, sărdace, s. n. (Reg.) Suman scurt până la brâu. – Din ucr. sardak, serdak. DOOM
sărdác (reg.) s. n., pl. sărdáce
sărdacele
SĂRDÁC, sărdace, s. n. (Reg.) Suman scurt până la brâu. – Din ucr. sardak, serdak. DOOM
sărdác (reg.) s. n., pl. sărdáce
sărdacelor
SĂRDÁC, sărdace, s. n. (Reg.) Suman scurt până la brâu. – Din ucr. sardak, serdak. DOOM
sărdác (reg.) s. n., pl. sărdáce
sărdacul
SĂRDÁC, sărdace, s. n. (Reg.) Suman scurt până la brâu. – Din ucr. sardak, serdak. DOOM
sărdác (reg.) s. n., pl. sărdáce
sărdacului
SĂRDÁC, sărdace, s. n. (Reg.) Suman scurt până la brâu. – Din ucr. sardak, serdak. DOOM
sărdác (reg.) s. n., pl. sărdáce
sărea
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărea
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărea
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săreai
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săreai
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săreai
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săream
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săream
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săream
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săreau
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săreau
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săreau
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sărează
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
săreați
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săreați
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săreați
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sărez
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
săreze
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărezi
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sări
SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, folosită în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), folosit, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis. DOOM
sắruri (substanțe volatile) s. f. pl.
săricele
SĂRICÍCĂ, (4) săricele, s. f. 1. Diminutiv al lui sare. 2. Arsenic, șoricioaică. 3. Sare de lămâie. 4. Plantă erbacee cu frunze spinoase, cu flori verzui, alburii sau roșietice; ciurlan (Salsola kali). – Sare + suf. -icică. DOOM
săricícă s. f., g.-d. art. săricélei; (plante) pl. săricéle, art. săricélele
săricelei
SĂRICÍCĂ, (4) săricele, s. f. 1. Diminutiv al lui sare. 2. Arsenic, șoricioaică. 3. Sare de lămâie. 4. Plantă erbacee cu frunze spinoase, cu flori verzui, alburii sau roșietice; ciurlan (Salsola kali). – Sare + suf. -icică. DOOM
săricícă s. f., g.-d. art. săricélei; (plante) pl. săricéle, art. săricélele
săricelele
SĂRICÍCĂ, (4) săricele, s. f. 1. Diminutiv al lui sare. 2. Arsenic, șoricioaică. 3. Sare de lămâie. 4. Plantă erbacee cu frunze spinoase, cu flori verzui, alburii sau roșietice; ciurlan (Salsola kali). – Sare + suf. -icică. DOOM
săricícă s. f., g.-d. art. săricélei; (plante) pl. săricéle, art. săricélele
săricelelor
SĂRICÍCĂ, (4) săricele, s. f. 1. Diminutiv al lui sare. 2. Arsenic, șoricioaică. 3. Sare de lămâie. 4. Plantă erbacee cu frunze spinoase, cu flori verzui, alburii sau roșietice; ciurlan (Salsola kali). – Sare + suf. -icică. DOOM
săricícă s. f., g.-d. art. săricélei; (plante) pl. săricéle, art. săricélele
săricica
SĂRICÍCĂ, (4) săricele, s. f. 1. Diminutiv al lui sare. 2. Arsenic, șoricioaică. 3. Sare de lămâie. 4. Plantă erbacee cu frunze spinoase, cu flori verzui, alburii sau roșietice; ciurlan (Salsola kali). – Sare + suf. -icică. DOOM
săricícă s. f., g.-d. art. săricélei; (plante) pl. săricéle, art. săricélele
sării
SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, folosită în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), folosit, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis. DOOM
sắruri (substanțe volatile) s. f. pl.
sării
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sării
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sării
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sărim
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărim
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărim
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săriman
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărin
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus. DOOM
senín2 s. n.
sărind
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărind
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărind
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sărindar
SĂRINDÁR, sărindare, s. n. (în religia creștină ortodoxă) Rugăciune făcută de preot timp de patruzeci de zile în șir, în timpul liturghiei, pentru diferite dorințe ale credincioșilor, pentru iertarea păcatelor, pentru cei suferinzi sau pentru pomenirea celor morți. ◊ Expr. A da (sau a plăti) sărindar (sau sărindare) = a plăti preotului să facă un sărindar (sau sărindare). ♦ Plată pentru aceste rugăciuni. – Din ngr. sarandári. DOOM
sărindár s. n., pl. sărindáre
sărindare
SĂRINDÁR, sărindare, s. n. (în religia creștină ortodoxă) Rugăciune făcută de preot timp de patruzeci de zile în șir, în timpul liturghiei, pentru diferite dorințe ale credincioșilor, pentru iertarea păcatelor, pentru cei suferinzi sau pentru pomenirea celor morți. ◊ Expr. A da (sau a plăti) sărindar (sau sărindare) = a plăti preotului să facă un sărindar (sau sărindare). ♦ Plată pentru aceste rugăciuni. – Din ngr. sarandári. DOOM
sărindár s. n., pl. sărindáre
sărindarele
SĂRINDÁR, sărindare, s. n. (în religia creștină ortodoxă) Rugăciune făcută de preot timp de patruzeci de zile în șir, în timpul liturghiei, pentru diferite dorințe ale credincioșilor, pentru iertarea păcatelor, pentru cei suferinzi sau pentru pomenirea celor morți. ◊ Expr. A da (sau a plăti) sărindar (sau sărindare) = a plăti preotului să facă un sărindar (sau sărindare). ♦ Plată pentru aceste rugăciuni. – Din ngr. sarandári. DOOM
sărindár s. n., pl. sărindáre
sărindarelor
SĂRINDÁR, sărindare, s. n. (în religia creștină ortodoxă) Rugăciune făcută de preot timp de patruzeci de zile în șir, în timpul liturghiei, pentru diferite dorințe ale credincioșilor, pentru iertarea păcatelor, pentru cei suferinzi sau pentru pomenirea celor morți. ◊ Expr. A da (sau a plăti) sărindar (sau sărindare) = a plăti preotului să facă un sărindar (sau sărindare). ♦ Plată pentru aceste rugăciuni. – Din ngr. sarandári. DOOM
sărindár s. n., pl. sărindáre
sărindarul
SĂRINDÁR, sărindare, s. n. (în religia creștină ortodoxă) Rugăciune făcută de preot timp de patruzeci de zile în șir, în timpul liturghiei, pentru diferite dorințe ale credincioșilor, pentru iertarea păcatelor, pentru cei suferinzi sau pentru pomenirea celor morți. ◊ Expr. A da (sau a plăti) sărindar (sau sărindare) = a plăti preotului să facă un sărindar (sau sărindare). ♦ Plată pentru aceste rugăciuni. – Din ngr. sarandári. DOOM
sărindár s. n., pl. sărindáre
sărindarului
SĂRINDÁR, sărindare, s. n. (în religia creștină ortodoxă) Rugăciune făcută de preot timp de patruzeci de zile în șir, în timpul liturghiei, pentru diferite dorințe ale credincioșilor, pentru iertarea păcatelor, pentru cei suferinzi sau pentru pomenirea celor morți. ◊ Expr. A da (sau a plăti) sărindar (sau sărindare) = a plăti preotului să facă un sărindar (sau sărindare). ♦ Plată pentru aceste rugăciuni. – Din ngr. sarandári. DOOM
sărindár s. n., pl. sărindáre
sărire
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărire
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărire
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săriră
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriră
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriră
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sărirăm
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărirăm
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărirăm
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sărirăți
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărirăți
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărirăți
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sărise
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărise
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărise
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sărisem
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărisem
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărisem
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săriseră
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriseră
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriseră
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săriserăm
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriserăm
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriserăm
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săriserăți
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriserăți
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriserăți
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săriseși
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriseși
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriseși
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săriseți
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriseți
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriseți
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sărit
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărit
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sărit
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sărit
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
sărit
SĂRÍT1 s. n. Acțiunea de a sări; săritură. – V. sări. DOOM
săríte (pe ~) loc. adv.
sărita
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
sărita
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
sărite
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
sărite
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
săritei
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
săritei
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
săritele
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
săritele
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
săritelor
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
săritelor
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
săritoare
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritoáre (cascadă, ruptură de teren) s. f., g.-d. art. săritórii; pl. săritóri
săritoare
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritoarea
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritoáre (cascadă, ruptură de teren) s. f., g.-d. art. săritórii; pl. săritóri
săritoarea
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritoarei
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritoarele
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritoarelor
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritor
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritori
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritoáre (cascadă, ruptură de teren) s. f., g.-d. art. săritórii; pl. săritóri
săritori
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritorii
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritoáre (cascadă, ruptură de teren) s. f., g.-d. art. săritórii; pl. săritóri
săritorii
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritorile
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritoáre (cascadă, ruptură de teren) s. f., g.-d. art. săritórii; pl. săritóri
săritorilor
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritoáre (cascadă, ruptură de teren) s. f., g.-d. art. săritórii; pl. săritóri
săritorilor
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritorul
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritorului
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor. DOOM
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritul
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
săritului
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
săritura
SĂRITÚRĂ, sărituri, s. f. 1. Rezultatul acțiunii de a sări; salt. ♦ Nume dat mai multor probe sportive (în atletism, natație, schi etc.) în care concurentul face un salt. 2. Spațiu parcurs într-un salt. 3. Fig. Trecere bruscă de la o idee la alta, de la o etapă, fază etc. la alta. ♦ Schimbare, oscilație bruscă. 4. Omisiune (de litere, de pagini); trecere cu vederea. – Sări + suf. -tură. DOOM
săritúră s. f., g.-d. art. săritúrii; pl. săritúri
sărituri
SĂRITÚRĂ, sărituri, s. f. 1. Rezultatul acțiunii de a sări; salt. ♦ Nume dat mai multor probe sportive (în atletism, natație, schi etc.) în care concurentul face un salt. 2. Spațiu parcurs într-un salt. 3. Fig. Trecere bruscă de la o idee la alta, de la o etapă, fază etc. la alta. ♦ Schimbare, oscilație bruscă. 4. Omisiune (de litere, de pagini); trecere cu vederea. – Sări + suf. -tură. DOOM
săritúră s. f., g.-d. art. săritúrii; pl. săritúri
săriturii
SĂRITÚRĂ, sărituri, s. f. 1. Rezultatul acțiunii de a sări; salt. ♦ Nume dat mai multor probe sportive (în atletism, natație, schi etc.) în care concurentul face un salt. 2. Spațiu parcurs într-un salt. 3. Fig. Trecere bruscă de la o idee la alta, de la o etapă, fază etc. la alta. ♦ Schimbare, oscilație bruscă. 4. Omisiune (de litere, de pagini); trecere cu vederea. – Sări + suf. -tură. DOOM
săritúră s. f., g.-d. art. săritúrii; pl. săritúri
săriturile
SĂRITÚRĂ, sărituri, s. f. 1. Rezultatul acțiunii de a sări; salt. ♦ Nume dat mai multor probe sportive (în atletism, natație, schi etc.) în care concurentul face un salt. 2. Spațiu parcurs într-un salt. 3. Fig. Trecere bruscă de la o idee la alta, de la o etapă, fază etc. la alta. ♦ Schimbare, oscilație bruscă. 4. Omisiune (de litere, de pagini); trecere cu vederea. – Sări + suf. -tură. DOOM
săritúră s. f., g.-d. art. săritúrii; pl. săritúri
săriturilor
SĂRITÚRĂ, sărituri, s. f. 1. Rezultatul acțiunii de a sări; salt. ♦ Nume dat mai multor probe sportive (în atletism, natație, schi etc.) în care concurentul face un salt. 2. Spațiu parcurs într-un salt. 3. Fig. Trecere bruscă de la o idee la alta, de la o etapă, fază etc. la alta. ♦ Schimbare, oscilație bruscă. 4. Omisiune (de litere, de pagini); trecere cu vederea. – Sări + suf. -tură. DOOM
săritúră s. f., g.-d. art. săritúrii; pl. săritúri
sărită
SĂRÍTĂ, sărite, s. f. 1. (Numai în expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. Nu-și ieșea din sărite. Nu striga și nu înjura. PAS, Z. I 283. Trage, domnule, odată cocoșul și nu-mi umbla mie cu marafeturi, că-mi pierd sărita ! C. PETRESCU, Î. II 55. «Cam așa, dar iar nu prea», – îmi răspunse munteanul, pierzîndu-și oarecum sărita în urma glumei mele. ODOBESCU, S. III 196. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. Mă scoate din sărite. Într-o zi o să terminăm cu un scandal. SEBASTIAN, T. 76. Mai ales depărtarea cu totul grabnică a lui Ghiță îl scoase cu desăvîrșire din sărite. SLAVICI, O. I 165. Cuvintele d-tale pot să mă scoată din sărite. ALECSANDRI, T. 510. 2. Săritură, salt; p. ext. distanță mică. (Cîrtița) nu-și putea găsi calea spre mușunoiul cu puii flămînzi, care nu era decît la o sărită de la dînsa. SLAVICI, la TDRG. Nu se putu afla care ar fi îndrăznit a se întrece cu mine în sărite. ȚICHINDEAL, F. 202. Și să fi sărit Două-trei sărite. TEODORESCU, P. P. 65. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. Trei scuturate în loc, de aci trei pași de-a sărita în... vîrful degetelor, în dreapta. La HEM 1527. DOOM
sărítă (pop.) s. f., g.-d. art. sărítei; pl. săríte
săriși
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriși
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriși
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săriți
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriți
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
săriți
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
săriți
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
săriții
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
săriților
SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări. DOOM
sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte
sărman
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmana
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmane
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmanei
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmanele
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmanelor
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmani
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmanii
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmanilor
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmanul
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmanului
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmăluța
SĂRMĂLÚȚĂ, sărmăluțe, s. f. Diminutiv al lui sarma. – Sarma + suf. -ăluță. DOOM
sărmălúță s. f., g.-d. art. sărmălúței; pl. sărmălúțe
sărmăluțe
SĂRMĂLÚȚĂ, sărmăluțe, s. f. Diminutiv al lui sarma. – Sarma + suf. -ăluță. DOOM
sărmălúță s. f., g.-d. art. sărmălúței; pl. sărmălúțe
sărmăluței
SĂRMĂLÚȚĂ, sărmăluțe, s. f. Diminutiv al lui sarma. – Sarma + suf. -ăluță. DOOM
sărmălúță s. f., g.-d. art. sărmălúței; pl. sărmălúțe
sărmăluțele
SĂRMĂLÚȚĂ, sărmăluțe, s. f. Diminutiv al lui sarma. – Sarma + suf. -ăluță. DOOM
sărmălúță s. f., g.-d. art. sărmălúței; pl. sărmălúțe
sărmăluțelor
SĂRMĂLÚȚĂ, sărmăluțe, s. f. Diminutiv al lui sarma. – Sarma + suf. -ăluță. DOOM
sărmălúță s. f., g.-d. art. sărmălúței; pl. sărmălúțe
sărmăncuț
SĂRMĂNCÚȚ, -Ă, sărmăncuți, -e, adj. (Popular) Sărmănel. (Substantivat) Ci lua o sărmăncuță Care poartă opincuțe. MARIAN, NU. 35.
sărmănei
SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el. DOOM
sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle
sărmăneii
SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el. DOOM
sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle
sărmăneilor
SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el. DOOM
sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle
sărmănel
SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el. DOOM
sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle
sărmănele
SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el. DOOM
sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle
sărmănelei
SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el. DOOM
sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle
sărmănelele
SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el. DOOM
sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle
sărmănelelor
SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el. DOOM
sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle
sărmănelul
SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el. DOOM
sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle
sărmănelului
SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el. DOOM
sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle
sărmănica
SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el. DOOM
sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle
sărmănuț
SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. DOOM
sărmănúț (pop.) adj. m., pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțe
sărmănuța
SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. DOOM
sărmănúț (pop.) adj. m., pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțe
sărmănuțe
SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. DOOM
sărmănúț (pop.) adj. m., pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțe
sărmănuței
SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. DOOM
sărmănúț (pop.) adj. m., pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțe
sărmănuțele
SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. DOOM
sărmănúț (pop.) adj. m., pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțe
sărmănuțelor
SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. DOOM
sărmănúț (pop.) adj. m., pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțe
sărmănuți
SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. DOOM
sărmănúț (pop.) adj. m., pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțe
sărmănuții
SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. DOOM
sărmănúț (pop.) adj. m., pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțe
sărmănuților
SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. DOOM
sărmănúț (pop.) adj. m., pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțe
sărmănuțul
SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. DOOM
sărmănúț (pop.) adj. m., pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțe
sărmănuțului
SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. DOOM
sărmănúț (pop.) adj. m., pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțe
sărpun
sărpún (-ni), s. m. – Cimbrișor (Thymus serpyllum). – Var. sărpunel. Lat. serpullum (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; REW 7860; Tiktin), cf. prov. serpol, cat. serpoll. Caractewrul de cuvînt moștenit și popular pare îndoielnic. Pușcariu 1584 citează pe șerpunel, s. m. (cimbrișor), pe care-l consideră drept reprezentant al lat. *serpullellum.
sărune
SĂRÚNE, săruni, s. f. (Regional) Locul unde se pune sare pentru oi. – Variantă: sănúne s. f.
săruri
SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, folosită în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), folosit, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis. DOOM
sắruri (substanțe volatile) s. f. pl.
sărurile
SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, folosită în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), folosit, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis. DOOM
sắruri (substanțe volatile) s. f. pl.
sărurilor
SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, folosită în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), folosit, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis. DOOM
sắruri (substanțe volatile) s. f. pl.
sărut
SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. – Din săruta (derivat regresiv). DOOM
sărút mấna (formulă de salut/de mulțumire) vb.+ s. f.
sărut
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
săruta
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutai
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutam
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutare
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutare
SĂRUTÁRE, sărutări, s. f. Acțiunea de a (se) săruta și rezultatul ei; sărut, sărutat. – V. săruta. DOOM
sărutáre s. f., g.-d. art. sărutắrii; pl. sărutắri
sărutarea
SĂRUTÁRE, sărutări, s. f. Acțiunea de a (se) săruta și rezultatul ei; sărut, sărutat. – V. săruta. DOOM
sărutáre s. f., g.-d. art. sărutắrii; pl. sărutắri
sărutară
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutarăm
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutarăți
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutase
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutasem
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutaseră
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutaserăm
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutaserăți
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutaseși
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutaseți
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutat
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutat
SĂRUTÁT s. n. Sărutare. – V. săruta. DOOM
sărutát s. n.
sărutau
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutași
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutați
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărute
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutul
SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. – Din săruta (derivat regresiv). DOOM
sărút mấna (formulă de salut/de mulțumire) vb.+ s. f.
sărutului
SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. – Din săruta (derivat regresiv). DOOM
sărút mấna (formulă de salut/de mulțumire) vb.+ s. f.
săruturi
SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. – Din săruta (derivat regresiv). DOOM
sărút mấna (formulă de salut/de mulțumire) vb.+ s. f.
săruturile
SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. – Din săruta (derivat regresiv). DOOM
sărút mấna (formulă de salut/de mulțumire) vb.+ s. f.
săruturilor
SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. – Din săruta (derivat regresiv). DOOM
sărút mấna (formulă de salut/de mulțumire) vb.+ s. f.
sărutând
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutînd
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărutări
SĂRUTÁRE, sărutări, s. f. Acțiunea de a (se) săruta și rezultatul ei; sărut, sărutat. – V. săruta. DOOM
sărutáre s. f., g.-d. art. sărutắrii; pl. sărutắri
sărutării
SĂRUTÁRE, sărutări, s. f. Acțiunea de a (se) săruta și rezultatul ei; sărut, sărutat. – V. săruta. DOOM
sărutáre s. f., g.-d. art. sărutắrii; pl. sărutắri
sărutările
SĂRUTÁRE, sărutări, s. f. Acțiunea de a (se) săruta și rezultatul ei; sărut, sărutat. – V. săruta. DOOM
sărutáre s. f., g.-d. art. sărutắrii; pl. sărutắri
sărutărilor
SĂRUTÁRE, sărutări, s. f. Acțiunea de a (se) săruta și rezultatul ei; sărut, sărutat. – V. săruta. DOOM
sărutáre s. f., g.-d. art. sărutắrii; pl. sărutắri
săruți
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. DOOM
sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă
sărând
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărântoc
SĂRÎNTÓC, -OÁCĂ adj. v. sărăntoc.
sărînd
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare. DOOM
sărá (a ~) vb., ind. prez. 3 săreáză
sărăcea
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăceai
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăceam
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcească
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăceau
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăceați
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcei
SĂRĂCÉI s. m. pl. Soldați din cavaleria neregulată a Munteniei și a Moldovei. Sărăceii 500 și scutelniceii 500. Aceștii erau călărimea Bucureștilor. BĂLCESCU, O. I 13.
sărăcesc
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcește
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcești
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăci
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcia
SĂRĂCÍE, (5) sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei ființe fără valoare. – Sărac + suf. -ie. DOOM
sărăcíe s. f., art. sărăcía, g.-d. art. sărăcíei; (lucruri fără valoare) pl. sărăcíi, art. sărăcíile
sărăcică
SĂRICÍCĂ, (II 3) săricele, s. f. (Popular) I. Diminutiv al lui sare. Unde bade ti gătești, Murgu de-ți potcovești ? Și-i dai apă din găleată, Săricică de pe piatră. MAT. FOLK. 1332. II. 1. Arsenic, șoricioaică. Și lua săricică de-o para Și otravă de alta. MAT. FOLK. 46. 2. Sare de lămîie. Se fierbe cu apă limpede pînă prinde bine coloarea și apoi se pun și 3 dramuri săricică (sare de alămîie). PAMFILE-LUPESCU, CROM. 66. 3. Plantă erbacee, cu frunze țepoase și cărnoase, cu flori verzui, alburii sau roșietice; crește în locuri nisipoase și sărate (Salsola Kali). – Variantă: (II 1) sărăcícă (PĂSCULESCU, L. P. 299) s. f.
sărăcie
SĂRĂCÍE, (5) sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei ființe fără valoare. – Sărac + suf. -ie. DOOM
sărăcíe s. f., art. sărăcía, g.-d. art. sărăcíei; (lucruri fără valoare) pl. sărăcíi, art. sărăcíile
sărăciei
SĂRĂCÍE, (5) sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei ființe fără valoare. – Sărac + suf. -ie. DOOM
sărăcíe s. f., art. sărăcía, g.-d. art. sărăcíei; (lucruri fără valoare) pl. sărăcíi, art. sărăcíile
sărăcii
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcii
SĂRĂCÍE, (5) sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei ființe fără valoare. – Sărac + suf. -ie. DOOM
sărăcíe s. f., art. sărăcía, g.-d. art. sărăcíei; (lucruri fără valoare) pl. sărăcíi, art. sărăcíile
sărăciile
SĂRĂCÍE, (5) sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei ființe fără valoare. – Sărac + suf. -ie. DOOM
sărăcíe s. f., art. sărăcía, g.-d. art. sărăcíei; (lucruri fără valoare) pl. sărăcíi, art. sărăcíile
sărăciilor
SĂRĂCÍE, (5) sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei ființe fără valoare. – Sărac + suf. -ie. DOOM
sărăcíe s. f., art. sărăcía, g.-d. art. sărăcíei; (lucruri fără valoare) pl. sărăcíi, art. sărăcíile
sărăcilă
SĂRĂCÍLĂ, sărăcilă, s. m. 1. (Pop. și fam.) Om sărac (1). 2. (Fam.) Vânt cald și uscat care suflă vara (în Dobrogea). – Sărac + suf. -ilă. DOOM
!sărăcílă (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui sărăcílă; pl. sărăcílă
sărăcim
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcime
SĂRĂCÍME s. f. Totalitatea oamenilor săraci (1); mulțime de oameni săraci. – Sărac + suf. -ime. DOOM
sărăcíme s. f., g.-d. art. sărăcímii
sărăcimea
SĂRĂCÍME s. f. Totalitatea oamenilor săraci (1); mulțime de oameni săraci. – Sărac + suf. -ime. DOOM
sărăcíme s. f., g.-d. art. sărăcímii
sărăcimi
SĂRĂCÍME s. f. Totalitatea oamenilor săraci (1); mulțime de oameni săraci. – Sărac + suf. -ime. DOOM
sărăcíme s. f., g.-d. art. sărăcímii
sărăcimii
SĂRĂCÍME s. f. Totalitatea oamenilor săraci (1); mulțime de oameni săraci. – Sărac + suf. -ime. DOOM
sărăcíme s. f., g.-d. art. sărăcímii
sărăcind
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcire
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcire
SĂRĂCÍRE s. f. Faptul de a sărăci. – V. sărăci. DOOM
sărăcíre s. f., g.-d. art. sărăcírii
sărăcirea
SĂRĂCÍRE s. f. Faptul de a sărăci. – V. sărăci. DOOM
sărăcíre s. f., g.-d. art. sărăcírii
sărăciri
SĂRĂCÍRE s. f. Faptul de a sărăci. – V. sărăci. DOOM
sărăcíre s. f., g.-d. art. sărăcírii
sărăcirii
SĂRĂCÍRE s. f. Faptul de a sărăci. – V. sărăci. DOOM
sărăcíre s. f., g.-d. art. sărăcírii
sărăcirile
SĂRĂCÍRE s. f. Faptul de a sărăci. – V. sărăci. DOOM
sărăcíre s. f., g.-d. art. sărăcírii
sărăcirilor
SĂRĂCÍRE s. f. Faptul de a sărăci. – V. sărăci. DOOM
sărăcíre s. f., g.-d. art. sărăcírii
sărăciră
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcirăm
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcirăți
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcise
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcisem
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăciseră
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăciserăm
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăciserăți
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăciseși
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăciseți
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcit
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăcit
SĂRĂCÍT, -Ă, sărăciți, -te, adj. Care a devenit sărac, lipsit de mijloace de existență. Mi-am găsit neamurile sărăcite și casa părinților mei pustie. SADOVEANU, O. VII 69. ◊ Fig. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă, în liniștea cîmpiei sărăcite de podoabe, zîngănitul făcea o deosebită impresie. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 149.
sărăcita
SĂRĂCÍT, -Ă, sărăciți, -te, adj. Care a devenit sărac, lipsit de mijloace de existență. Mi-am găsit neamurile sărăcite și casa părinților mei pustie. SADOVEANU, O. VII 69. ◊ Fig. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă, în liniștea cîmpiei sărăcite de podoabe, zîngănitul făcea o deosebită impresie. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 149.
sărăcite
SĂRĂCÍT, -Ă, sărăciți, -te, adj. Care a devenit sărac, lipsit de mijloace de existență. Mi-am găsit neamurile sărăcite și casa părinților mei pustie. SADOVEANU, O. VII 69. ◊ Fig. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă, în liniștea cîmpiei sărăcite de podoabe, zîngănitul făcea o deosebită impresie. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 149.
sărăcitei
SĂRĂCÍT, -Ă, sărăciți, -te, adj. Care a devenit sărac, lipsit de mijloace de existență. Mi-am găsit neamurile sărăcite și casa părinților mei pustie. SADOVEANU, O. VII 69. ◊ Fig. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă, în liniștea cîmpiei sărăcite de podoabe, zîngănitul făcea o deosebită impresie. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 149.
sărăcitele
SĂRĂCÍT, -Ă, sărăciți, -te, adj. Care a devenit sărac, lipsit de mijloace de existență. Mi-am găsit neamurile sărăcite și casa părinților mei pustie. SADOVEANU, O. VII 69. ◊ Fig. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă, în liniștea cîmpiei sărăcite de podoabe, zîngănitul făcea o deosebită impresie. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 149.
sărăcitelor
SĂRĂCÍT, -Ă, sărăciți, -te, adj. Care a devenit sărac, lipsit de mijloace de existență. Mi-am găsit neamurile sărăcite și casa părinților mei pustie. SADOVEANU, O. VII 69. ◊ Fig. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă, în liniștea cîmpiei sărăcite de podoabe, zîngănitul făcea o deosebită impresie. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 149.
sărăcitul
SĂRĂCÍT, -Ă, sărăciți, -te, adj. Care a devenit sărac, lipsit de mijloace de existență. Mi-am găsit neamurile sărăcite și casa părinților mei pustie. SADOVEANU, O. VII 69. ◊ Fig. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă, în liniștea cîmpiei sărăcite de podoabe, zîngănitul făcea o deosebită impresie. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 149.
sărăcitului
SĂRĂCÍT, -Ă, sărăciți, -te, adj. Care a devenit sărac, lipsit de mijloace de existență. Mi-am găsit neamurile sărăcite și casa părinților mei pustie. SADOVEANU, O. VII 69. ◊ Fig. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă, în liniștea cîmpiei sărăcite de podoabe, zîngănitul făcea o deosebită impresie. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 149.
sărăciși
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăciți
SĂRĂCÍ, sărăcesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A ajunge sau a face pe cineva să ajungă sărac (1), a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă avutul. 2. Tranz. și intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. și tranz. A (se) împuțina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac. DOOM
sărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăcésc, imperf. 3 sg. sărăceá; conj. prez. 3 să sărăceáscă
sărăciți
SĂRĂCÍT, -Ă, sărăciți, -te, adj. Care a devenit sărac, lipsit de mijloace de existență. Mi-am găsit neamurile sărăcite și casa părinților mei pustie. SADOVEANU, O. VII 69. ◊ Fig. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă, în liniștea cîmpiei sărăcite de podoabe, zîngănitul făcea o deosebită impresie. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 149.
sărăciții
SĂRĂCÍT, -Ă, sărăciți, -te, adj. Care a devenit sărac, lipsit de mijloace de existență. Mi-am găsit neamurile sărăcite și casa părinților mei pustie. SADOVEANU, O. VII 69. ◊ Fig. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă, în liniștea cîmpiei sărăcite de podoabe, zîngănitul făcea o deosebită impresie. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 149.
sărăciților
SĂRĂCÍT, -Ă, sărăciți, -te, adj. Care a devenit sărac, lipsit de mijloace de existență. Mi-am găsit neamurile sărăcite și casa părinților mei pustie. SADOVEANU, O. VII 69. ◊ Fig. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă, în liniștea cîmpiei sărăcite de podoabe, zîngănitul făcea o deosebită impresie. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 149.
sărăcustă
SĂRĂCÚSTĂ, sărăcuste, s. f. Slujbă religioasă, rugăciune pentru pomenirea morților. Sărăcustele se fac pentru pomenirea tuturor celor repauzați. MARIAN, Î. 377. Să-i plătească liturghii și sărăcuste pentru partea sufletească. CONTEMPORANUL, III 427.
sărăcuț
SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. DOOM
sărăcúț adj. m., pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțe
sărăcuța
SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. DOOM
sărăcúț adj. m., pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțe
sărăcuțe
SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. DOOM
sărăcúț adj. m., pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțe
sărăcuței
SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. DOOM
sărăcúț adj. m., pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțe
sărăcuțele
SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. DOOM
sărăcúț adj. m., pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțe
sărăcuțelor
SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. DOOM
sărăcúț adj. m., pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțe
sărăcuți
SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. DOOM
sărăcúț adj. m., pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțe
sărăcuții
SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. DOOM
sărăcúț adj. m., pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțe
sărăcuților
SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. DOOM
sărăcúț adj. m., pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțe
sărăcuțul
SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. DOOM
sărăcúț adj. m., pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțe
sărăcuțului
SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. DOOM
sărăcúț adj. m., pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțe
sărăcăcioasa
SĂRĂCĂCIÓS, -OÁSĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest; frugal. ◊ (Despre pământ) Neroditor, nefertil, neproductiv sau puțin fertil. ◊ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare, inexpresiv. Stil sărăcăcios. 2. (Rar, despre oameni) Sărac (1); cu înfățișare de om sărac. – Sărac + suf. -ăcios. DOOM
sărăcăciós adj. m., pl. sărăcăcióși; f. sărăcăcioásă, pl. sărăcăcioáse
sărăcăcioase
SĂRĂCĂCIÓS, -OÁSĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest; frugal. ◊ (Despre pământ) Neroditor, nefertil, neproductiv sau puțin fertil. ◊ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare, inexpresiv. Stil sărăcăcios. 2. (Rar, despre oameni) Sărac (1); cu înfățișare de om sărac. – Sărac + suf. -ăcios. DOOM
sărăcăciós adj. m., pl. sărăcăcióși; f. sărăcăcioásă, pl. sărăcăcioáse
sărăcăcioasei
SĂRĂCĂCIÓS, -OÁSĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest; frugal. ◊ (Despre pământ) Neroditor, nefertil, neproductiv sau puțin fertil. ◊ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare, inexpresiv. Stil sărăcăcios. 2. (Rar, despre oameni) Sărac (1); cu înfățișare de om sărac. – Sărac + suf. -ăcios. DOOM
sărăcăciós adj. m., pl. sărăcăcióși; f. sărăcăcioásă, pl. sărăcăcioáse
sărăcăcioasele
SĂRĂCĂCIÓS, -OÁSĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest; frugal. ◊ (Despre pământ) Neroditor, nefertil, neproductiv sau puțin fertil. ◊ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare, inexpresiv. Stil sărăcăcios. 2. (Rar, despre oameni) Sărac (1); cu înfățișare de om sărac. – Sărac + suf. -ăcios. DOOM
sărăcăciós adj. m., pl. sărăcăcióși; f. sărăcăcioásă, pl. sărăcăcioáse
sărăcăcioaselor
SĂRĂCĂCIÓS, -OÁSĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest; frugal. ◊ (Despre pământ) Neroditor, nefertil, neproductiv sau puțin fertil. ◊ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare, inexpresiv. Stil sărăcăcios. 2. (Rar, despre oameni) Sărac (1); cu înfățișare de om sărac. – Sărac + suf. -ăcios. DOOM
sărăcăciós adj. m., pl. sărăcăcióși; f. sărăcăcioásă, pl. sărăcăcioáse
sărăcăcios
SĂRĂCĂCIÓS, -OÁSĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest; frugal. ◊ (Despre pământ) Neroditor, nefertil, neproductiv sau puțin fertil. ◊ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare, inexpresiv. Stil sărăcăcios. 2. (Rar, despre oameni) Sărac (1); cu înfățișare de om sărac. – Sărac + suf. -ăcios. DOOM
sărăcăciós adj. m., pl. sărăcăcióși; f. sărăcăcioásă, pl. sărăcăcioáse
sărăcăciosul
SĂRĂCĂCIÓS, -OÁSĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest; frugal. ◊ (Despre pământ) Neroditor, nefertil, neproductiv sau puțin fertil. ◊ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare, inexpresiv. Stil sărăcăcios. 2. (Rar, despre oameni) Sărac (1); cu înfățișare de om sărac. – Sărac + suf. -ăcios. DOOM
sărăcăciós adj. m., pl. sărăcăcióși; f. sărăcăcioásă, pl. sărăcăcioáse
sărăcăciosului
SĂRĂCĂCIÓS, -OÁSĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest; frugal. ◊ (Despre pământ) Neroditor, nefertil, neproductiv sau puțin fertil. ◊ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare, inexpresiv. Stil sărăcăcios. 2. (Rar, despre oameni) Sărac (1); cu înfățișare de om sărac. – Sărac + suf. -ăcios. DOOM
sărăcăciós adj. m., pl. sărăcăcióși; f. sărăcăcioásă, pl. sărăcăcioáse
sărăcăcioși
SĂRĂCĂCIÓS, -OÁSĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest; frugal. ◊ (Despre pământ) Neroditor, nefertil, neproductiv sau puțin fertil. ◊ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare, inexpresiv. Stil sărăcăcios. 2. (Rar, despre oameni) Sărac (1); cu înfățișare de om sărac. – Sărac + suf. -ăcios. DOOM
sărăcăciós adj. m., pl. sărăcăcióși; f. sărăcăcioásă, pl. sărăcăcioáse
sărăcăcioșii
SĂRĂCĂCIÓS, -OÁSĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest; frugal. ◊ (Despre pământ) Neroditor, nefertil, neproductiv sau puțin fertil. ◊ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare, inexpresiv. Stil sărăcăcios. 2. (Rar, despre oameni) Sărac (1); cu înfățișare de om sărac. – Sărac + suf. -ăcios. DOOM
sărăcăciós adj. m., pl. sărăcăcióși; f. sărăcăcioásă, pl. sărăcăcioáse
sărăcăcioșilor
SĂRĂCĂCIÓS, -OÁSĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest; frugal. ◊ (Despre pământ) Neroditor, nefertil, neproductiv sau puțin fertil. ◊ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare, inexpresiv. Stil sărăcăcios. 2. (Rar, despre oameni) Sărac (1); cu înfățișare de om sărac. – Sărac + suf. -ăcios. DOOM
sărăcăciós adj. m., pl. sărăcăcióși; f. sărăcăcioásă, pl. sărăcăcioáse
sărădit
SĂRĂDUÍT, -Ă, sărăduiți, -te, adj. Împodobit cu găitane; găitănat. (Atestat în forma sărădit) Țundra-i neagră, sărădită cu găitane vinete. ODOBESCU, S. III 545. – Variantă: sărădít, -ă adj.
sărădui
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduia
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiai
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiam
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiască
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiau
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiați
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiesc
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiește
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiești
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduii
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduim
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduind
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduire
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduire
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui.
sărăduiră
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduirăm
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduirăți
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduise
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduisem
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiseră
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiserăm
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiserăți
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiseși
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiseți
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduit
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduit
SĂRĂDUÍT, -Ă, sărăduiți, -te, adj. (Înv. și reg.) Împodobit cu săraduri. – V. sărădui.
sărăduiși
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăduiți
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. DOOM
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă
sărăntoaca
SĂRĂNTÓC, -OÁCĂ, sărăntoci, -oace, s. m. și f. (Adesea peior.) Om sărac (1). – Cf. sl. sirotŭkŭ. DOOM
sărăntóc s. m., pl. sărăntóci
sărăntoace
SĂRĂNTÓC, -OÁCĂ, sărăntoci, -oace, s. m. și f. (Adesea peior.) Om sărac (1). – Cf. sl. sirotŭkŭ. DOOM
sărăntóc s. m., pl. sărăntóci
sărăntoacei
SĂRĂNTÓC, -OÁCĂ, sărăntoci, -oace, s. m. și f. (Adesea peior.) Om sărac (1). – Cf. sl. sirotŭkŭ. DOOM
sărăntóc s. m., pl. sărăntóci
sărăntoacele
SĂRĂNTÓC, -OÁCĂ, sărăntoci, -oace, s. m. și f. (Adesea peior.) Om sărac (1). – Cf. sl. sirotŭkŭ. DOOM
sărăntóc s. m., pl. sărăntóci
sărăntoacelor
SĂRĂNTÓC, -OÁCĂ, sărăntoci, -oace, s. m. și f. (Adesea peior.) Om sărac (1). – Cf. sl. sirotŭkŭ. DOOM
sărăntóc s. m., pl. sărăntóci
sărăntoc
SĂRĂNTÓC, -OÁCĂ, sărăntoci, -oace, s. m. și f. (Adesea peior.) Om sărac (1). – Cf. sl. sirotŭkŭ. DOOM
sărăntóc s. m., pl. sărăntóci
sărăntoci
SĂRĂNTÓC, -OÁCĂ, sărăntoci, -oace, s. m. și f. (Adesea peior.) Om sărac (1). – Cf. sl. sirotŭkŭ. DOOM
sărăntóc s. m., pl. sărăntóci
sărăntocii
SĂRĂNTÓC, -OÁCĂ, sărăntoci, -oace, s. m. și f. (Adesea peior.) Om sărac (1). – Cf. sl. sirotŭkŭ. DOOM
sărăntóc s. m., pl. sărăntóci
sărăntocilor
SĂRĂNTÓC, -OÁCĂ, sărăntoci, -oace, s. m. și f. (Adesea peior.) Om sărac (1). – Cf. sl. sirotŭkŭ. DOOM
sărăntóc s. m., pl. sărăntóci
sărăntocul
SĂRĂNTÓC, -OÁCĂ, sărăntoci, -oace, s. m. și f. (Adesea peior.) Om sărac (1). – Cf. sl. sirotŭkŭ. DOOM
sărăntóc s. m., pl. sărăntóci
sărăntocului
SĂRĂNTÓC, -OÁCĂ, sărăntoci, -oace, s. m. și f. (Adesea peior.) Om sărac (1). – Cf. sl. sirotŭkŭ. DOOM
sărăntóc s. m., pl. sărăntóci
sărări
SĂRÁRE s. f. Acțiunea de a săra; sărat1. – V. săra DOOM
săráre s. f., g.-d. art. sărắrii
sărăria
SĂRĂRÍE, sărării, s. f. 1. Depozit de sare; loc unde se vinde sare. 2. (Reg.) Ocnă, salină. 3. Loc (într-o pădure) unde se pun bulgări de sare pentru animalele de vânat rumegătoare. – Sare + suf. -ărie. DOOM
sărăríe s. f., art. sărăría, g.-d. art. sărăríei; pl. sărăríi, art. sărăríile
sărărie
SĂRĂRÍE, sărării, s. f. 1. Depozit de sare; loc unde se vinde sare. 2. (Reg.) Ocnă, salină. 3. Loc (într-o pădure) unde se pun bulgări de sare pentru animalele de vânat rumegătoare. – Sare + suf. -ărie. DOOM
sărăríe s. f., art. sărăría, g.-d. art. sărăríei; pl. sărăríi, art. sărăríile
sărăriei
SĂRĂRÍE, sărării, s. f. 1. Depozit de sare; loc unde se vinde sare. 2. (Reg.) Ocnă, salină. 3. Loc (într-o pădure) unde se pun bulgări de sare pentru animalele de vânat rumegătoare. – Sare + suf. -ărie. DOOM
sărăríe s. f., art. sărăría, g.-d. art. sărăríei; pl. sărăríi, art. sărăríile
sărării
SĂRÁRE s. f. Acțiunea de a săra; sărat1. – V. săra DOOM
săráre s. f., g.-d. art. sărắrii
sărării
SĂRĂRÍE, sărării, s. f. 1. Depozit de sare; loc unde se vinde sare. 2. (Reg.) Ocnă, salină. 3. Loc (într-o pădure) unde se pun bulgări de sare pentru animalele de vânat rumegătoare. – Sare + suf. -ărie. DOOM
sărăríe s. f., art. sărăría, g.-d. art. sărăríei; pl. sărăríi, art. sărăríile
sărăriile
SĂRĂRÍE, sărării, s. f. 1. Depozit de sare; loc unde se vinde sare. 2. (Reg.) Ocnă, salină. 3. Loc (într-o pădure) unde se pun bulgări de sare pentru animalele de vânat rumegătoare. – Sare + suf. -ărie. DOOM
sărăríe s. f., art. sărăría, g.-d. art. sărăríei; pl. sărăríi, art. sărăríile
sărăriilor
SĂRĂRÍE, sărării, s. f. 1. Depozit de sare; loc unde se vinde sare. 2. (Reg.) Ocnă, salină. 3. Loc (într-o pădure) unde se pun bulgări de sare pentru animalele de vânat rumegătoare. – Sare + suf. -ărie. DOOM
sărăríe s. f., art. sărăría, g.-d. art. sărăríei; pl. sărăríi, art. sărăríile
sărările
SĂRÁRE s. f. Acțiunea de a săra; sărat1. – V. săra DOOM
săráre s. f., g.-d. art. sărắrii
sărărilor
SĂRÁRE s. f. Acțiunea de a săra; sărat1. – V. săra DOOM
săráre s. f., g.-d. art. sărắrii
sărăriță
SĂRĂRÍȚĂ, sărărițe, s. f. 1. (Fam.) Solniță. 2. Utilaj, dispozitiv mecanic care împrăștie sare pe drumurile publice pentru topirea zăpezii. – Sare + suf. -ăriță.
sărătoare
SĂRĂTÓR, -OÁRE, sărători, -oare, s. m. și f. Persoană care sărează alimentele într-o fabrică de conserve. – Săra + suf. -ător. DOOM
sărătór s. m., pl. sărătóri
sărătoarea
SĂRĂTÓR, -OÁRE, sărători, -oare, s. m. și f. Persoană care sărează alimentele într-o fabrică de conserve. – Săra + suf. -ător. DOOM
sărătór s. m., pl. sărătóri
sărătoarei
SĂRĂTÓR, -OÁRE, sărători, -oare, s. m. și f. Persoană care sărează alimentele într-o fabrică de conserve. – Săra + suf. -ător. DOOM
sărătór s. m., pl. sărătóri
sărătoarele
SĂRĂTÓR, -OÁRE, sărători, -oare, s. m. și f. Persoană care sărează alimentele într-o fabrică de conserve. – Săra + suf. -ător. DOOM
sărătór s. m., pl. sărătóri
sărătoarelor
SĂRĂTÓR, -OÁRE, sărători, -oare, s. m. și f. Persoană care sărează alimentele într-o fabrică de conserve. – Săra + suf. -ător. DOOM
sărătór s. m., pl. sărătóri
sărător
SĂRĂTÓR, -OÁRE, sărători, -oare, s. m. și f. Persoană care sărează alimentele într-o fabrică de conserve. – Săra + suf. -ător. DOOM
sărătór s. m., pl. sărătóri
sărători
SĂRĂTÓR, -OÁRE, sărători, -oare, s. m. și f. Persoană care sărează alimentele într-o fabrică de conserve. – Săra + suf. -ător. DOOM
sărătór s. m., pl. sărătóri
sărătorii
SĂRĂTÓR, -OÁRE, sărători, -oare, s. m. și f. Persoană care sărează alimentele într-o fabrică de conserve. – Săra + suf. -ător. DOOM
sărătór s. m., pl. sărătóri
sărătorilor
SĂRĂTÓR, -OÁRE, sărători, -oare, s. m. și f. Persoană care sărează alimentele într-o fabrică de conserve. – Săra + suf. -ător. DOOM
sărătór s. m., pl. sărătóri
sărătorul
SĂRĂTÓR, -OÁRE, sărători, -oare, s. m. și f. Persoană care sărează alimentele într-o fabrică de conserve. – Săra + suf. -ător. DOOM
sărătór s. m., pl. sărătóri
sărătorului
SĂRĂTÓR, -OÁRE, sărători, -oare, s. m. și f. Persoană care sărează alimentele într-o fabrică de conserve. – Săra + suf. -ător. DOOM
sărătór s. m., pl. sărătóri
sărătura
SĂRĂTÚRĂ, (2, 3) săraturi, s. f. 1. Faptul de a fi sărat; sare conținută de ceva. 2. Teren bogat în săruri minerale solubile, cu fertilitate scăzută; p. ext. pășune care se întinde pe un astfel de loc. 3. Mâncare preparată cu (prea multă) sare; aliment conservat cu sare. – Săra + suf. -ătură. Cf. lat. salatura. DOOM
sărătúră s. f., g.-d. art. sărătúrii; (terenuri, alimente) pl. sărătúri
sărăturat
SĂRĂTURÁT, -Ă, sărăturați, -te, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri vătămătoare pentru plante; sărăturos. – Sărătură + suf. -at. DOOM
*sărăturát adj. m., pl. sărăturáți; f. sărăturátă, pl. sărăturáte
sărăturata
SĂRĂTURÁT, -Ă, sărăturați, -te, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri vătămătoare pentru plante; sărăturos. – Sărătură + suf. -at. DOOM
*sărăturát adj. m., pl. sărăturáți; f. sărăturátă, pl. sărăturáte
sărăturate
SĂRĂTURÁT, -Ă, sărăturați, -te, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri vătămătoare pentru plante; sărăturos. – Sărătură + suf. -at. DOOM
*sărăturát adj. m., pl. sărăturáți; f. sărăturátă, pl. sărăturáte
sărăturatei
SĂRĂTURÁT, -Ă, sărăturați, -te, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri vătămătoare pentru plante; sărăturos. – Sărătură + suf. -at. DOOM
*sărăturát adj. m., pl. sărăturáți; f. sărăturátă, pl. sărăturáte
sărăturatele
SĂRĂTURÁT, -Ă, sărăturați, -te, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri vătămătoare pentru plante; sărăturos. – Sărătură + suf. -at. DOOM
*sărăturát adj. m., pl. sărăturáți; f. sărăturátă, pl. sărăturáte
sărăturatelor
SĂRĂTURÁT, -Ă, sărăturați, -te, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri vătămătoare pentru plante; sărăturos. – Sărătură + suf. -at. DOOM
*sărăturát adj. m., pl. sărăturáți; f. sărăturátă, pl. sărăturáte
sărăturatul
SĂRĂTURÁT, -Ă, sărăturați, -te, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri vătămătoare pentru plante; sărăturos. – Sărătură + suf. -at. DOOM
*sărăturát adj. m., pl. sărăturáți; f. sărăturátă, pl. sărăturáte
sărăturatului
SĂRĂTURÁT, -Ă, sărăturați, -te, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri vătămătoare pentru plante; sărăturos. – Sărătură + suf. -at. DOOM
*sărăturát adj. m., pl. sărăturáți; f. sărăturátă, pl. sărăturáte
sărăturați
SĂRĂTURÁT, -Ă, sărăturați, -te, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri vătămătoare pentru plante; sărăturos. – Sărătură + suf. -at. DOOM
*sărăturát adj. m., pl. sărăturáți; f. sărăturátă, pl. sărăturáte
sărăturații
SĂRĂTURÁT, -Ă, sărăturați, -te, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri vătămătoare pentru plante; sărăturos. – Sărătură + suf. -at. DOOM
*sărăturát adj. m., pl. sărăturáți; f. sărăturátă, pl. sărăturáte
sărăturaților
SĂRĂTURÁT, -Ă, sărăturați, -te, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri vătămătoare pentru plante; sărăturos. – Sărătură + suf. -at. DOOM
*sărăturát adj. m., pl. sărăturáți; f. sărăturátă, pl. sărăturáte
sărături
SĂRĂTÚRĂ, (2, 3) săraturi, s. f. 1. Faptul de a fi sărat; sare conținută de ceva. 2. Teren bogat în săruri minerale solubile, cu fertilitate scăzută; p. ext. pășune care se întinde pe un astfel de loc. 3. Mâncare preparată cu (prea multă) sare; aliment conservat cu sare. – Săra + suf. -ătură. Cf. lat. salatura. DOOM
sărătúră s. f., g.-d. art. sărătúrii; (terenuri, alimente) pl. sărătúri
sărăturii
SĂRĂTÚRĂ, (2, 3) săraturi, s. f. 1. Faptul de a fi sărat; sare conținută de ceva. 2. Teren bogat în săruri minerale solubile, cu fertilitate scăzută; p. ext. pășune care se întinde pe un astfel de loc. 3. Mâncare preparată cu (prea multă) sare; aliment conservat cu sare. – Săra + suf. -ătură. Cf. lat. salatura. DOOM
sărătúră s. f., g.-d. art. sărătúrii; (terenuri, alimente) pl. sărătúri
sărăturile
SĂRĂTÚRĂ, (2, 3) săraturi, s. f. 1. Faptul de a fi sărat; sare conținută de ceva. 2. Teren bogat în săruri minerale solubile, cu fertilitate scăzută; p. ext. pășune care se întinde pe un astfel de loc. 3. Mâncare preparată cu (prea multă) sare; aliment conservat cu sare. – Săra + suf. -ătură. Cf. lat. salatura. DOOM
sărătúră s. f., g.-d. art. sărătúrii; (terenuri, alimente) pl. sărătúri
sărăturilor
SĂRĂTÚRĂ, (2, 3) săraturi, s. f. 1. Faptul de a fi sărat; sare conținută de ceva. 2. Teren bogat în săruri minerale solubile, cu fertilitate scăzută; p. ext. pășune care se întinde pe un astfel de loc. 3. Mâncare preparată cu (prea multă) sare; aliment conservat cu sare. – Săra + suf. -ătură. Cf. lat. salatura. DOOM
sărătúră s. f., g.-d. art. sărătúrii; (terenuri, alimente) pl. sărătúri
sărăturoasa
SĂRĂTURÓS, -OÁSĂ, sărăturoși, -oase, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri dăunătoare pentru plante; sărăturat. – Sărătură + suf. -os.
sărăturoase
SĂRĂTURÓS, -OÁSĂ, sărăturoși, -oase, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri dăunătoare pentru plante; sărăturat. – Sărătură + suf. -os.
sărăturoasei
SĂRĂTURÓS, -OÁSĂ, sărăturoși, -oase, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri dăunătoare pentru plante; sărăturat. – Sărătură + suf. -os.
sărăturoasele
SĂRĂTURÓS, -OÁSĂ, sărăturoși, -oase, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri dăunătoare pentru plante; sărăturat. – Sărătură + suf. -os.
sărăturoaselor
SĂRĂTURÓS, -OÁSĂ, sărăturoși, -oase, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri dăunătoare pentru plante; sărăturat. – Sărătură + suf. -os.
sărăturos
SĂRĂTURÓS, -OÁSĂ, sărăturoși, -oase, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri dăunătoare pentru plante; sărăturat. – Sărătură + suf. -os.
sărăturosul
SĂRĂTURÓS, -OÁSĂ, sărăturoși, -oase, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri dăunătoare pentru plante; sărăturat. – Sărătură + suf. -os.
sărăturosului
SĂRĂTURÓS, -OÁSĂ, sărăturoși, -oase, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri dăunătoare pentru plante; sărăturat. – Sărătură + suf. -os.
sărăturoși
SĂRĂTURÓS, -OÁSĂ, sărăturoși, -oase, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri dăunătoare pentru plante; sărăturat. – Sărătură + suf. -os.
sărăturoșii
SĂRĂTURÓS, -OÁSĂ, sărăturoși, -oase, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri dăunătoare pentru plante; sărăturat. – Sărătură + suf. -os.
sărăturoșilor
SĂRĂTURÓS, -OÁSĂ, sărăturoși, -oase, adj. (Despre soluri) Care este îmbibat cu săruri dăunătoare pentru plante; sărăturat. – Sărătură + suf. -os.
sărățea
SĂRĂȚEÁ, sărățele, s. f. (Fam.) Saleu. – Sărat + suf. -ea. DOOM
*sărățeá (fam.) s. f., g.-d. art. sărățélei; pl. sărățéle, art. sărățélele
sărățeaua
SĂRĂȚEÁ, sărățele, s. f. (Fam.) Saleu. – Sărat + suf. -ea. DOOM
*sărățeá (fam.) s. f., g.-d. art. sărățélei; pl. sărățéle, art. sărățélele
sărățele
SĂRĂȚEÁ, sărățele, s. f. (Fam.) Saleu. – Sărat + suf. -ea. DOOM
*sărățeá (fam.) s. f., g.-d. art. sărățélei; pl. sărățéle, art. sărățélele
sărățelei
SĂRĂȚEÁ, sărățele, s. f. (Fam.) Saleu. – Sărat + suf. -ea. DOOM
*sărățeá (fam.) s. f., g.-d. art. sărățélei; pl. sărățéle, art. sărățélele
sărățelele
SĂRĂȚEÁ, sărățele, s. f. (Fam.) Saleu. – Sărat + suf. -ea. DOOM
*sărățeá (fam.) s. f., g.-d. art. sărățélei; pl. sărățéle, art. sărățélele
sărățelelor
SĂRĂȚEÁ, sărățele, s. f. (Fam.) Saleu. – Sărat + suf. -ea. DOOM
*sărățeá (fam.) s. f., g.-d. art. sărățélei; pl. sărățéle, art. sărățélele
săseasca
SĂSÉSC, -EÁSCĂ, săsești, adj. Care aparține sașilor1, privitor la sași1. – Sas1 + suf. -esc. DOOM
săsésc adj. m., f. săseáscă; pl. m. și f. săséști
săsesc
SĂSÉSC, -EÁSCĂ, săsești, adj. Care aparține sașilor1, privitor la sași1. – Sas1 + suf. -esc. DOOM
săsésc adj. m., f. săseáscă; pl. m. și f. săséști
săsescul
SĂSÉSC, -EÁSCĂ, săsești, adj. Care aparține sașilor1, privitor la sași1. – Sas1 + suf. -esc. DOOM
săsésc adj. m., f. săseáscă; pl. m. și f. săséști
săsescului
SĂSÉSC, -EÁSCĂ, săsești, adj. Care aparține sașilor1, privitor la sași1. – Sas1 + suf. -esc. DOOM
săsésc adj. m., f. săseáscă; pl. m. și f. săséști
săsește
SĂSÉȘTE adv. În felul sașilor1, ca sașii1, în limba sașilor1. – Sas1 + suf. -ește. DOOM
săséște adv.
săsești
SĂSÉSC, -EÁSCĂ, săsești, adj. Care aparține sașilor1, privitor la sași1. – Sas1 + suf. -esc. DOOM
săsésc adj. m., f. săseáscă; pl. m. și f. săséști
săseștii
SĂSÉSC, -EÁSCĂ, săsești, adj. Care aparține sașilor1, privitor la sași1. – Sas1 + suf. -esc. DOOM
săsésc adj. m., f. săseáscă; pl. m. și f. săséști
săseștile
SĂSÉSC, -EÁSCĂ, săsești, adj. Care aparține sașilor1, privitor la sași1. – Sas1 + suf. -esc. DOOM
săsésc adj. m., f. săseáscă; pl. m. și f. săséști
săseștilor
SĂSÉSC, -EÁSCĂ, săsești, adj. Care aparține sașilor1, privitor la sași1. – Sas1 + suf. -esc. DOOM
săsésc adj. m., f. săseáscă; pl. m. și f. săséști
săsime
SĂSÍME s. f. Populație săsească; mulțime de sași1. – Sas1 + suf. -ime. DOOM
săsíme s. f., g.-d. art. săsímii
săsimea
SĂSÍME s. f. Populație săsească; mulțime de sași1. – Sas1 + suf. -ime. DOOM
săsíme s. f., g.-d. art. săsímii
săsimi
SĂSÍME s. f. Populație săsească; mulțime de sași1. – Sas1 + suf. -ime. DOOM
săsíme s. f., g.-d. art. săsímii
săsimii
SĂSÍME s. f. Populație săsească; mulțime de sași1. – Sas1 + suf. -ime. DOOM
săsíme s. f., g.-d. art. săsímii
săsism
SĂSÍSM, săsisme, s. n. Particularitate, termen, construcție etc. proprie graiului sașilor împrumutată de alt grai și neadaptată la sistemul acestuia. – Sas1 + suf. -ism.
săsoaica
SĂSOÁICĂ, săsoaice, s. f. Femeie care face parte din populația săsească. – Sas1 + suf. -oaică. DOOM
săsoáică s. f., g.-d. art. săsoáicei; pl. săsoáice
săsoaice
SĂSOÁICĂ, săsoaice, s. f. Femeie care face parte din populația săsească. – Sas1 + suf. -oaică. DOOM
săsoáică s. f., g.-d. art. săsoáicei; pl. săsoáice
săsoaicei
SĂSOÁICĂ, săsoaice, s. f. Femeie care face parte din populația săsească. – Sas1 + suf. -oaică. DOOM
săsoáică s. f., g.-d. art. săsoáicei; pl. săsoáice
săsoaicele
SĂSOÁICĂ, săsoaice, s. f. Femeie care face parte din populația săsească. – Sas1 + suf. -oaică. DOOM
săsoáică s. f., g.-d. art. săsoáicei; pl. săsoáice
săsoaicelor
SĂSOÁICĂ, săsoaice, s. f. Femeie care face parte din populația săsească. – Sas1 + suf. -oaică. DOOM
săsoáică s. f., g.-d. art. săsoáicei; pl. săsoáice
sătean
SĂTEÁN, săteni, s. m. Persoană care locuiește intr-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țăran. – Sat + suf. -ean. DOOM
săteán s. n., pl. săténi
săteanca
SĂTEÁNCĂ, sătence, s. f. Femeie care locuiește într-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țărancă. – Sătean + suf. -că. DOOM
săteáncă s. f., g.-d. art. săténcei; pl. săténce
săteanul
SĂTEÁN, săteni, s. m. Persoană care locuiește intr-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țăran. – Sat + suf. -ean. DOOM
săteán s. n., pl. săténi
săteanului
SĂTEÁN, săteni, s. m. Persoană care locuiește intr-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țăran. – Sat + suf. -ean. DOOM
săteán s. n., pl. săténi
săteasca
SĂTÉSC, -EÁSCĂ, sătești, adj. Care aparține satului, privitor la sat, specific satului; de sat, de la sat. – Sat + suf. -esc. DOOM
sătésc adj. m., f. săteáscă; pl. m. și f. sătéști
sătence
SĂTEÁNCĂ, sătence, s. f. Femeie care locuiește într-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țărancă. – Sătean + suf. -că. DOOM
săteáncă s. f., g.-d. art. săténcei; pl. săténce
sătencei
SĂTEÁNCĂ, sătence, s. f. Femeie care locuiește într-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țărancă. – Sătean + suf. -că. DOOM
săteáncă s. f., g.-d. art. săténcei; pl. săténce
sătencele
SĂTEÁNCĂ, sătence, s. f. Femeie care locuiește într-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țărancă. – Sătean + suf. -că. DOOM
săteáncă s. f., g.-d. art. săténcei; pl. săténce
sătencelor
SĂTEÁNCĂ, sătence, s. f. Femeie care locuiește într-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țărancă. – Sătean + suf. -că. DOOM
săteáncă s. f., g.-d. art. săténcei; pl. săténce
săteni
SĂTEÁN, săteni, s. m. Persoană care locuiește intr-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țăran. – Sat + suf. -ean. DOOM
săteán s. n., pl. săténi
sătenii
SĂTEÁN, săteni, s. m. Persoană care locuiește intr-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țăran. – Sat + suf. -ean. DOOM
săteán s. n., pl. săténi
sătenilor
SĂTEÁN, săteni, s. m. Persoană care locuiește intr-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țăran. – Sat + suf. -ean. DOOM
săteán s. n., pl. săténi
sătesc
SĂTÉSC, -EÁSCĂ, sătești, adj. Care aparține satului, privitor la sat, specific satului; de sat, de la sat. – Sat + suf. -esc. DOOM
sătésc adj. m., f. săteáscă; pl. m. și f. sătéști
sătescul
SĂTÉSC, -EÁSCĂ, sătești, adj. Care aparține satului, privitor la sat, specific satului; de sat, de la sat. – Sat + suf. -esc. DOOM
sătésc adj. m., f. săteáscă; pl. m. și f. sătéști
sătescului
SĂTÉSC, -EÁSCĂ, sătești, adj. Care aparține satului, privitor la sat, specific satului; de sat, de la sat. – Sat + suf. -esc. DOOM
sătésc adj. m., f. săteáscă; pl. m. și f. sătéști
sătești
SĂTÉSC, -EÁSCĂ, sătești, adj. Care aparține satului, privitor la sat, specific satului; de sat, de la sat. – Sat + suf. -esc. DOOM
sătésc adj. m., f. săteáscă; pl. m. și f. sătéști
săteștii
SĂTÉSC, -EÁSCĂ, sătești, adj. Care aparține satului, privitor la sat, specific satului; de sat, de la sat. – Sat + suf. -esc. DOOM
sătésc adj. m., f. săteáscă; pl. m. și f. sătéști
săteștile
SĂTÉSC, -EÁSCĂ, sătești, adj. Care aparține satului, privitor la sat, specific satului; de sat, de la sat. – Sat + suf. -esc. DOOM
sătésc adj. m., f. săteáscă; pl. m. și f. sătéști
săteștilor
SĂTÉSC, -EÁSCĂ, sătești, adj. Care aparține satului, privitor la sat, specific satului; de sat, de la sat. – Sat + suf. -esc. DOOM
sătésc adj. m., f. săteáscă; pl. m. și f. sătéști
săticel
SĂTICÉL, săticele, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sat + suf. -icel. DOOM
săticél (pop.) s. n., pl. săticéle
săticele
SĂTICÉL, săticele, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sat + suf. -icel. DOOM
săticél (pop.) s. n., pl. săticéle
săticelele
SĂTICÉL, săticele, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sat + suf. -icel. DOOM
săticél (pop.) s. n., pl. săticéle
săticelelor
SĂTICÉL, săticele, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sat + suf. -icel. DOOM
săticél (pop.) s. n., pl. săticéle
săticelul
SĂTICÉL, săticele, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sat + suf. -icel. DOOM
săticél (pop.) s. n., pl. săticéle
săticelului
SĂTICÉL, săticele, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sat + suf. -icel. DOOM
săticél (pop.) s. n., pl. săticéle
sătișoare
SĂTIȘÓR, sătișoare, s. n. (Rar) Sătuleț. – Sat + suf. -ișor. DOOM
sătișór (rar) s. n., pl. sătișoáre
sătișoarele
SĂTIȘÓR, sătișoare, s. n. (Rar) Sătuleț. – Sat + suf. -ișor. DOOM
sătișór (rar) s. n., pl. sătișoáre
sătișoarelor
SĂTIȘÓR, sătișoare, s. n. (Rar) Sătuleț. – Sat + suf. -ișor. DOOM
sătișór (rar) s. n., pl. sătișoáre
sătișor
SĂTIȘÓR, sătișoare, s. n. (Rar) Sătuleț. – Sat + suf. -ișor. DOOM
sătișór (rar) s. n., pl. sătișoáre
sătișorul
SĂTIȘÓR, sătișoare, s. n. (Rar) Sătuleț. – Sat + suf. -ișor. DOOM
sătișór (rar) s. n., pl. sătișoáre
sătișorului
SĂTIȘÓR, sătișoare, s. n. (Rar) Sătuleț. – Sat + suf. -ișor. DOOM
sătișór (rar) s. n., pl. sătișoáre
sătmărean
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătmărean
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătmăreana
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătmăreanca
SĂTMĂREÁNCĂ, sătmărence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Satu Mare. – Sătmărean + suf. -că. DOOM
sătmăreáncă s. f., g.-d. art. sătmăréncei; pl. sătmărénce
sătmăreanco
SĂTMĂREÁNCĂ, sătmărence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Satu Mare. – Sătmărean + suf. -că. DOOM
sătmăreáncă s. f., g.-d. art. sătmăréncei; pl. sătmărénce
sătmăreanul
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătmăreanului
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătmărence
SĂTMĂREÁNCĂ, sătmărence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Satu Mare. – Sătmărean + suf. -că. DOOM
sătmăreáncă s. f., g.-d. art. sătmăréncei; pl. sătmărénce
sătmărencei
SĂTMĂREÁNCĂ, sătmărence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Satu Mare. – Sătmărean + suf. -că. DOOM
sătmăreáncă s. f., g.-d. art. sătmăréncei; pl. sătmărénce
sătmărencele
SĂTMĂREÁNCĂ, sătmărence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Satu Mare. – Sătmărean + suf. -că. DOOM
sătmăreáncă s. f., g.-d. art. sătmăréncei; pl. sătmărénce
sătmărencelor
SĂTMĂREÁNCĂ, sătmărence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Satu Mare. – Sătmărean + suf. -că. DOOM
sătmăreáncă s. f., g.-d. art. sătmăréncei; pl. sătmărénce
sătmărene
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătmărenei
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătmărenele
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătmărenelor
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătmăreni
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătmărenii
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătmărenilor
SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Satu Mare. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Satu Mare ori sătmărenilor (1), referitor la Satu Mare ori la sătmăreni. – Satu Mare (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sătmăreán adj. m., s. m., pl. sătmăréni; adj. f. sătmăreánă, pl. sătmăréne
sătuc
SĂTÚC, sătucuri, s. n. Sătuleț. – Sat + suf. -uc. DOOM
sătúc s. n., pl. sătúcuri
sătucean
SĂTUCEÁN, sătucene, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sătuc +suf. -ean. DOOM
sătuceán (pop.) s. n., pl. sătucéne
sătuceanul
SĂTUCEÁN, sătucene, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sătuc +suf. -ean. DOOM
sătuceán (pop.) s. n., pl. sătucéne
sătuceanului
SĂTUCEÁN, sătucene, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sătuc +suf. -ean. DOOM
sătuceán (pop.) s. n., pl. sătucéne
sătucene
SĂTUCEÁN, sătucene, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sătuc +suf. -ean. DOOM
sătuceán (pop.) s. n., pl. sătucéne
sătucenele
SĂTUCEÁN, sătucene, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sătuc +suf. -ean. DOOM
sătuceán (pop.) s. n., pl. sătucéne
sătucenelor
SĂTUCEÁN, sătucene, s. n. (Pop.) Sătuleț. – Sătuc +suf. -ean. DOOM
sătuceán (pop.) s. n., pl. sătucéne
sătui
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius. DOOM
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
sătuii
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius. DOOM
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
sătuilor
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius. DOOM
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
sătul
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius. DOOM
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
sătula
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius. DOOM
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
sătule
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius. DOOM
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
sătulei
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius. DOOM
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
sătulele
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius. DOOM
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
sătulelor
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius. DOOM
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
sătuleț
SĂTULÉȚ, sătulețe, s. n. Diminutiv al lui sat; sătuc, sătișor, săticel, sătucean. – Sat + suf. uleț. DOOM
sătuléț s. n., pl. sătuléțe
sătulețe
SĂTULÉȚ, sătulețe, s. n. Diminutiv al lui sat; sătuc, sătișor, săticel, sătucean. – Sat + suf. uleț. DOOM
sătuléț s. n., pl. sătuléțe
sătulețele
SĂTULÉȚ, sătulețe, s. n. Diminutiv al lui sat; sătuc, sătișor, săticel, sătucean. – Sat + suf. uleț. DOOM
sătuléț s. n., pl. sătuléțe
sătulețelor
SĂTULÉȚ, sătulețe, s. n. Diminutiv al lui sat; sătuc, sătișor, săticel, sătucean. – Sat + suf. uleț. DOOM
sătuléț s. n., pl. sătuléțe
sătulețul
SĂTULÉȚ, sătulețe, s. n. Diminutiv al lui sat; sătuc, sătișor, săticel, sătucean. – Sat + suf. uleț. DOOM
sătuléț s. n., pl. sătuléțe
sătulețului
SĂTULÉȚ, sătulețe, s. n. Diminutiv al lui sat; sătuc, sătișor, săticel, sătucean. – Sat + suf. uleț. DOOM
sătuléț s. n., pl. sătuléțe
sătulul
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius. DOOM
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
sătulului
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius. DOOM
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
săturai
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturam
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturare
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturare
SĂTURÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) sătura. – V. sătura. DOOM
săturáre s. f., g.-d. art. săturắrii
săturarea
SĂTURÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) sătura. – V. sătura. DOOM
săturáre s. f., g.-d. art. săturắrii
săturară
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturarăm
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturarăți
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturase
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturasem
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturaseră
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturaserăm
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturaserăți
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturaseși
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturaseți
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturat
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturat
SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. DOOM
!săturáte (pe ~) loc. adv.
săturata
SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. DOOM
!săturáte (pe ~) loc. adv.
săturate
SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. DOOM
!săturáte (pe ~) loc. adv.
săturatei
SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. DOOM
!săturáte (pe ~) loc. adv.
săturatele
SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. DOOM
!săturáte (pe ~) loc. adv.
săturatelor
SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. DOOM
!săturáte (pe ~) loc. adv.
săturatul
SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. DOOM
!săturáte (pe ~) loc. adv.
săturatului
SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. DOOM
!săturáte (pe ~) loc. adv.
săturau
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturași
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturați
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturați
SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. DOOM
!săturáte (pe ~) loc. adv.
săturații
SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. DOOM
!săturáte (pe ~) loc. adv.
săturaților
SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. DOOM
!săturáte (pe ~) loc. adv.
săturel
SĂTURÉL, săturele, s. n. (Rar) Sătuleț. – Din sat + suf. -ur-el.
săturând
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturînd
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
săturări
SĂTURÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) sătura. – V. sătura. DOOM
săturáre s. f., g.-d. art. săturắrii
săturării
SĂTURÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) sătura. – V. sătura. DOOM
săturáre s. f., g.-d. art. săturắrii
săturările
SĂTURÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) sătura. – V. sătura. DOOM
săturáre s. f., g.-d. art. săturắrii
săturărilor
SĂTURÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) sătura. – V. sătura. DOOM
săturáre s. f., g.-d. art. săturắrii
sătuț
SĂTÚȚ, sătuțe, s. n. Sătuleț. Tot așa tînjesc și eu, Fără de sătuțul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 202.
sătănesc
SĂTĂNÉSC, -EÁSCĂ adj. v. satanesc.
său
SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus, *sa (= suus, sua). DOOM
!Cuvioșía Sa (-vi-o-) loc. pr., g.-d. Cuvioșíei Sále; pl. Cuvioșíile Lor
său
SEU s. n. (Și cu pronunțare regională său) Grăsime de animale rumegătoare (mai ales de vacă și de oaie), întrebuințată în industrie și în alimentație. Deșca a aprins o lumînare de seu pe un scăunel cu trei picioare. SADOVEANU, M. C. 58. Merse... pe Podu Mogoșoaiei, care începuse de cîtva timp să fie luminat cu felinare de seu. CAMIL PETRESCU, O. I 336. Fă-mă lumină de seu Și mă pune-n sînul tău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ♦ Fig. Avere, bogăție, bunăstare personală. Poale crezi c-avem ceva seu... dar de cînd mi-i bolnav omul, tot s-a dus pe gura lupului. CONTEMPORANUL, VII 496. ◊ Expr. A trăi din seul său = a trăi din ceea ce a adunat, fără a mai munci. Numai negustorul, zicea moș Nichifor, trăiește din săul său și pe sama lui. CREANGĂ, P. 111. A face (sau a prinde) seu = a se îmbogăți. A avea seu la rărunchi = a fi înstărit, a poseda bani, avere. Cum te văd, sameni a avea său la rărunchi. CREANGĂ, P. 201.
săva
săvá conj. – Chiar, deși. – Var. săvai, servai. Din să cu va, ca și cîndva, undeva etc. (Tiktin).
săvai
SĂVÁI adv. (Învechit și popular; și în forma savai) Chiar; tocmai. Nainte murgul trece Savai cale de-o prînzare. ODOBESCU, S. II 432. (În poezia populară, servind la scoaterea în evidență a cuvîntului pe care-l precedă) Țipă din gură de șarpe, Săvai cu răcori de moarte. PĂSCULESCU, L. P. 173. Unde este Badiul tău, Savai frățiorul meu ! TEODORESCU, P. P. 539. – Variantă: savái adv.
săvârșea
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșeai
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșeam
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșească
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșeau
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșeați
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșesc
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșește
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșești
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârși
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșie
SĂVÎRȘÍE s. f. (Învechit) Sfîrșit, moarte; fig. vecie. Și se va chema ție soție pînă-n săvîrșie. SEVASTOS, N. 174.
săvârșii
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșim
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșind
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșire
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșire
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvârșirea
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvârșiri
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvârșirii
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvârșirile
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvârșirilor
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvârșiră
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșirăm
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșirăți
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșise
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșisem
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșiseră
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșiserăm
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșiserăți
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșiseși
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșiseți
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșit
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșit
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvârșita
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvârșite
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvârșitei
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvârșitele
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvârșitelor
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvârșitor
SĂVÎRȘITÓR,-OÁRE, săvîrșitori, -oare, adj. (Învechit și arhaizant) Care săvîrșește, îndeplinește, efectuează ceva. Răspunde la întrebările mele oarbe... cu îndurările tale... săvîrșitoare de minuni. GALACTION, O. I 195.
săvârșitul
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvârșitului
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvârșiși
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșiți
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvârșiți
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvârșiții
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvârșiților
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvîrșea
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșeai
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșeam
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșească
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșeau
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșeați
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșesc
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșește
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșești
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrși
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșii
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșim
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșind
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșire
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșire
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvîrșirea
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvîrșiri
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvîrșirii
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvîrșirile
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvîrșirilor
SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. DOOM
săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii
săvîrșiră
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșirăm
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșirăți
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșise
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșisem
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșiseră
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșiserăm
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșiserăți
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșiseși
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșiseți
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșit
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșit
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvîrșita
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvîrșite
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvîrșitei
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvîrșitele
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvîrșitelor
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvîrșitul
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvîrșitului
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvîrșiși
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșiți
SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. DOOM
săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd
săvîrșiți
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvîrșiții
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săvîrșiților
SĂVÎRȘÍT, -Ă, săvîrșiți, -te, adj. (Învechit) 1. (Gram.; în expr.) Timp săvîrșit = perfect simplu. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît; niciodată: avui, făcui, fui, totdeauna: am avut, am fost, am făcut. NEGRUZZI, S. I 256. 2. Fig. Perfect, desăvîrșit. Lumea este... Ca cel mai săvîrșit cadru. CONACHI, P. 289.
săzdanie
săzdánie (săzdánii), s. f. – Creație, creatură. Sl. suzdanije (Tiktin). Sec. XVII, înv., cultism.
sățibatăcopiii
să-ți bată copiii / copiii cu basca / copiii cu ziarul ud / copiii și nevasta expr. folosită ca hiperbolă într-o descriere
sățioasa
SĂȚIÓS, -OÁSĂ, sățioși, -oase, adj. (Despre alimente) Care satură; care ține de foame; hrănitor, nutritiv. [Pr.: -ți-os] – Sațiu + suf. -os. DOOM
sățiós (-ți-os) adj. m., pl. sățióși; f. sățioásă, pl. sățioáse
sățioase
SĂȚIÓS, -OÁSĂ, sățioși, -oase, adj. (Despre alimente) Care satură; care ține de foame; hrănitor, nutritiv. [Pr.: -ți-os] – Sațiu + suf. -os. DOOM
sățiós (-ți-os) adj. m., pl. sățióși; f. sățioásă, pl. sățioáse
sățioasei
SĂȚIÓS, -OÁSĂ, sățioși, -oase, adj. (Despre alimente) Care satură; care ține de foame; hrănitor, nutritiv. [Pr.: -ți-os] – Sațiu + suf. -os. DOOM
sățiós (-ți-os) adj. m., pl. sățióși; f. sățioásă, pl. sățioáse
sățioasele
SĂȚIÓS, -OÁSĂ, sățioși, -oase, adj. (Despre alimente) Care satură; care ține de foame; hrănitor, nutritiv. [Pr.: -ți-os] – Sațiu + suf. -os. DOOM
sățiós (-ți-os) adj. m., pl. sățióși; f. sățioásă, pl. sățioáse
sățioaselor
SĂȚIÓS, -OÁSĂ, sățioși, -oase, adj. (Despre alimente) Care satură; care ține de foame; hrănitor, nutritiv. [Pr.: -ți-os] – Sațiu + suf. -os. DOOM
sățiós (-ți-os) adj. m., pl. sățióși; f. sățioásă, pl. sățioáse
sățios
SĂȚIÓS, -OÁSĂ, sățioși, -oase, adj. (Despre alimente) Care satură; care ține de foame; hrănitor, nutritiv. [Pr.: -ți-os] – Sațiu + suf. -os. DOOM
sățiós (-ți-os) adj. m., pl. sățióși; f. sățioásă, pl. sățioáse
sățiosul
SĂȚIÓS, -OÁSĂ, sățioși, -oase, adj. (Despre alimente) Care satură; care ține de foame; hrănitor, nutritiv. [Pr.: -ți-os] – Sațiu + suf. -os. DOOM
sățiós (-ți-os) adj. m., pl. sățióși; f. sățioásă, pl. sățioáse
sățiosului
SĂȚIÓS, -OÁSĂ, sățioși, -oase, adj. (Despre alimente) Care satură; care ține de foame; hrănitor, nutritiv. [Pr.: -ți-os] – Sațiu + suf. -os. DOOM
sățiós (-ți-os) adj. m., pl. sățióși; f. sățioásă, pl. sățioáse
sățioși
SĂȚIÓS, -OÁSĂ, sățioși, -oase, adj. (Despre alimente) Care satură; care ține de foame; hrănitor, nutritiv. [Pr.: -ți-os] – Sațiu + suf. -os. DOOM
sățiós (-ți-os) adj. m., pl. sățióși; f. sățioásă, pl. sățioáse
sățioșii
SĂȚIÓS, -OÁSĂ, sățioși, -oase, adj. (Despre alimente) Care satură; care ține de foame; hrănitor, nutritiv. [Pr.: -ți-os] – Sațiu + suf. -os. DOOM
sățiós (-ți-os) adj. m., pl. sățióși; f. sățioásă, pl. sățioáse
sățioșilor
SĂȚIÓS, -OÁSĂ, sățioși, -oase, adj. (Despre alimente) Care satură; care ține de foame; hrănitor, nutritiv. [Pr.: -ți-os] – Sațiu + suf. -os. DOOM
sățiós (-ți-os) adj. m., pl. sățióși; f. sățioásă, pl. sățioáse