sâc
SÂC interj. Cuvânt, de obicei repetat și însoțit de gestul lovirii pumnilor unul de altul, prin care cineva își exprimă satisfacția răutăcioasă pentru un necaz al altuia. [Var.: sic interj.] – Cf. tc. s i k.

DOOM

sâc interj.

sâcret
SÂCRÉT, -EÁTĂ adj. v. secret.

sâcâi
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâia
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiai
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiala
SÂCÂIÁLĂ, săcâieli, s. f. Faptul de a sâcâi; cicăleală. [Pr.: -câ-ia-] – Sâcâi + suf. -eală.

DOOM

sâcâiálă s. f., g.-d. art. sâcâiélii; pl. sâcâiéli

sâcâiam
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiau
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiați
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâie
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâieli
SÂCÂIÁLĂ, săcâieli, s. f. Faptul de a sâcâi; cicăleală. [Pr.: -câ-ia-] – Sâcâi + suf. -eală.

DOOM

sâcâiálă s. f., g.-d. art. sâcâiélii; pl. sâcâiéli

sâcâielii
SÂCÂIÁLĂ, săcâieli, s. f. Faptul de a sâcâi; cicăleală. [Pr.: -câ-ia-] – Sâcâi + suf. -eală.

DOOM

sâcâiálă s. f., g.-d. art. sâcâiélii; pl. sâcâiéli

sâcâielile
SÂCÂIÁLĂ, săcâieli, s. f. Faptul de a sâcâi; cicăleală. [Pr.: -câ-ia-] – Sâcâi + suf. -eală.

DOOM

sâcâiálă s. f., g.-d. art. sâcâiélii; pl. sâcâiéli

sâcâielilor
SÂCÂIÁLĂ, săcâieli, s. f. Faptul de a sâcâi; cicăleală. [Pr.: -câ-ia-] – Sâcâi + suf. -eală.

DOOM

sâcâiálă s. f., g.-d. art. sâcâiélii; pl. sâcâiéli

sâcâietor
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâii
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâim
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâind
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâire
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiră
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâirăm
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâirăți
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâise
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâisem
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiseră
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiserăm
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiserăți
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiseși
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiseți
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâit
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâit
SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

sâcâita
SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

sâcâite
SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

sâcâitei
SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

sâcâitele
SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

sâcâitelor
SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

sâcâitoare
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitoarea
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitoarei
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitoarele
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitoarelor
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitor
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitori
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitorii
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitorilor
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitorul
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitorului
SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

DOOM

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitul
SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

sâcâitului
SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

sâcâiși
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiți
SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

DOOM

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâiți
SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

sâcâiții
SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

sâcâiților
SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

sâi
SÎÍ vb. IV v. sfii.

sâială
SFIÁLĂ, (2) sfieli, s. f. 1. Lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. 2. Atitudine sau purtare sfioasă. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală.

DOOM

sfiálă (sfi-a-) s. f., g.-d. art. sfiélii; (manifestări) pl. sfiéli

sâire
SÎÍ vb. IV v. sfii.

sâm
SFÎNT¹, -Ă, sfinți, -te, adj. I. 1. Epitet dat divinității, considerată ca întruchipînd perfecțiunea și puritatea. Slavă ție, Sfîntă Născătoare. GALACTION, O. I 164. Să nu dea dumnezeu cel sfînt, Să vrem noi sînge, nu pămînt. COȘBUC, P. I 209. Bun lucru a mai lăsat dumnezeu sfîntul și tovărășia asta. CREANGĂ, P. 119. Doamne sfinte și părinte ! Mai așază-mi gîndurile, Să-mi isprăvesc rîndurile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. ♦ Epitet dat mucenicilor și înalților clerici, considerați a corespunde idealului religios. Mulțumește sfîntului mare mucenic Dimitrie. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Sfîntul părinte = titlu dat de către catolici papei. 2. (Despre obiectele care aparțin religiei sau sînt în legătură cu cultul) Consacrat divinității și considerat ca posedînd harul divin; sacru. Am avut un frate drag, L-a jurat neamțul sub steag... Ș-acuma departe-l duce, Nu le-ajute sfînta cruce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 297. ◊ Cele sfinte (și substantivat, în forma articulată) = cele care țin de cult, care privesc credința, biserica sau divinitatea. Ia să vă dau eu un tipic, zise părintele Oșlobanu, lăsînd sfintele încolo. CREANGĂ, A. 78. Sfînta slujbă = liturghia. Cînd sosi Alexandru-vodă, sfînta slujbă începuse. NEGRUZZI, S. I 148. Sfintele daruri v. dar⁴ (I 2). Sfintele taine v. taină (4). Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și propovăduit Iisus Hristos. Sfîntul mormînt = mormîntul considerat ca fiind acela în care a fost îngropat Iisus Hristos. Sfînta scriptură v. scriptură. Sfîntul scaun v. scaun (I 4). Război sfînt = război aprobat de religie, corespunzător idealului religios. Sfînta alianță = convenție politică încheiată între Rusia, Austria și Prusia în 1815, după victoria asupra lui Napoleon și avînd ca scop apărarea orînduirii monarhice în Europa. 3. (Popular) Epitet pentru elemente ale naturii (considerate ca fiind de esență divină, dătătoare de viață). Și de dragul dumitale Știe chiar și sfîntul soare: Că la tine cînd privește, Stă și nu mai asfințește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ Epitet pentru zilele săptămînii. Într-o sfîntă de vineri [împăratul] iar s-a pomenit cu stema din cununa împărătească că se umflă și crește. DELAVRANCEA, S. 82. A plecat badea într-o sfîntă joi, Cu plugu. MAT. FOLK. 1476. II. (Cu sensul desprins de cel religios) 1. Care inspiră dragoste sau respect, care este vrednic de astfel de sentimente; scump, iubit, slăvit. Pămîntul nostru-i scump și sfînt, Că el ni-e leagăn și mormînt. COȘBUC, P. I 209. Și el, sărmanul, ș-a pus viața în primejdie pentru sfînta noastră tovărășie. CREANGĂ, O. A. 277. Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt in care ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I 120. Sfîntă muncă de la țeară, izvor sacru de rodire, Tu legi omul cu pămîntul în o dulce înfrățire ! ALECSANDRI, P. III 42. ♦ Fig. Detașat de cele pămîntești, eteric, imaterial. Luna pe cer trece așa sfîntă și clară. EMINESCU, O. IV 100. 2. (Familiar) Bun, perfect, desăvîrșit. Cîteva pături de hîrtie, lipite una peste alta cu său de lumînare... și aprinse c-un chibrit, mai sfînt lucru nici că se poate. CREANGĂ, A. 101. ♦ (Substantivat, exprimînd ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. Bine-ar face să-i tragă o sfîntă de bătaie ! REBREANU, I. 35. M-o apucat o sfîntă de lene, de mi se rup fălcile. ALECSANDRI, T. 899. – Variante: (popular) sînt, -ă (ISPIRESCU, L. 153, EMINESCU, O. I 35, NEGRUZZI, S. II 85) adj., (înaintea numelor proprii masculine care încep cu o consoană) sîn, sîm adj. m.

sâmbete
SẤMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv.: a) în sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare. b) (Mai ales art.) într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă. c) (Art.) în fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.

DOOM

sấmbătă s. f., g.-d. art. sấmbetei; pl. sấmbete

sâmbetei
SẤMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv.: a) în sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare. b) (Mai ales art.) într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă. c) (Art.) în fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.

DOOM

sấmbătă s. f., g.-d. art. sấmbetei; pl. sấmbete

sâmbetele
SẤMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv.: a) în sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare. b) (Mai ales art.) într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă. c) (Art.) în fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.

DOOM

sấmbătă s. f., g.-d. art. sấmbetei; pl. sấmbete

sâmbetelor
SẤMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv.: a) în sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare. b) (Mai ales art.) într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă. c) (Art.) în fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.

DOOM

sấmbătă s. f., g.-d. art. sấmbetei; pl. sấmbete

sâmbovin
SÂMBOVÍNĂ, sâmbovine, s. f. Arbore înalt până la 20 m, cu coroană largă, frunze lanceolate, flori verzi-gălbui care apar înainte de înfrunzire, și cu fructe comestibile, de forma unor cireșe mici; mierea-ursului (Celtis australis). [Var.: sâmbovín s. m.] – Et. nec.

DOOM

sâmbovínă s. f., g.-d. art. sâmbovínei; pl. sâmbovíne

sâmbovina
SÂMBOVÍNĂ, sâmbovine, s. f. Arbore înalt până la 20 m, cu coroană largă, frunze lanceolate, flori verzi-gălbui care apar înainte de înfrunzire, și cu fructe comestibile, de forma unor cireșe mici; mierea-ursului (Celtis australis). [Var.: sâmbovín s. m.] – Et. nec.

DOOM

sâmbovínă s. f., g.-d. art. sâmbovínei; pl. sâmbovíne

sâmbovine
SÂMBOVÍNĂ, sâmbovine, s. f. Arbore înalt până la 20 m, cu coroană largă, frunze lanceolate, flori verzi-gălbui care apar înainte de înfrunzire, și cu fructe comestibile, de forma unor cireșe mici; mierea-ursului (Celtis australis). [Var.: sâmbovín s. m.] – Et. nec.

DOOM

sâmbovínă s. f., g.-d. art. sâmbovínei; pl. sâmbovíne

sâmbovinei
SÂMBOVÍNĂ, sâmbovine, s. f. Arbore înalt până la 20 m, cu coroană largă, frunze lanceolate, flori verzi-gălbui care apar înainte de înfrunzire, și cu fructe comestibile, de forma unor cireșe mici; mierea-ursului (Celtis australis). [Var.: sâmbovín s. m.] – Et. nec.

DOOM

sâmbovínă s. f., g.-d. art. sâmbovínei; pl. sâmbovíne

sâmbovinele
SÂMBOVÍNĂ, sâmbovine, s. f. Arbore înalt până la 20 m, cu coroană largă, frunze lanceolate, flori verzi-gălbui care apar înainte de înfrunzire, și cu fructe comestibile, de forma unor cireșe mici; mierea-ursului (Celtis australis). [Var.: sâmbovín s. m.] – Et. nec.

DOOM

sâmbovínă s. f., g.-d. art. sâmbovínei; pl. sâmbovíne

sâmbovinelor
SÂMBOVÍNĂ, sâmbovine, s. f. Arbore înalt până la 20 m, cu coroană largă, frunze lanceolate, flori verzi-gălbui care apar înainte de înfrunzire, și cu fructe comestibile, de forma unor cireșe mici; mierea-ursului (Celtis australis). [Var.: sâmbovín s. m.] – Et. nec.

DOOM

sâmbovínă s. f., g.-d. art. sâmbovínei; pl. sâmbovíne

sâmbra
SẤMBRĂ, sâmbre, s. f. (Înv. și reg.) Asociație, tovărășie. ♦ Spec. întovărășire în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Cf. magh. cimbora.

DOOM

sấmbră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. sấmbrei; pl. sấmbre

sâmbraș
SÂMBRÁȘ, sâmbrași, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care se însoțește cu alta în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Sâmbră + suf. -aș.

DOOM

sâmbráș (înv., reg.) s. m., pl. sâmbráși

sâmbrași
SÂMBRÁȘ, sâmbrași, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care se însoțește cu alta în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Sâmbră + suf. -aș.

DOOM

sâmbráș (înv., reg.) s. m., pl. sâmbráși

sâmbrașii
SÂMBRÁȘ, sâmbrași, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care se însoțește cu alta în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Sâmbră + suf. -aș.

DOOM

sâmbráș (înv., reg.) s. m., pl. sâmbráși

sâmbrașilor
SÂMBRÁȘ, sâmbrași, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care se însoțește cu alta în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Sâmbră + suf. -aș.

DOOM

sâmbráș (înv., reg.) s. m., pl. sâmbráși

sâmbrașul
SÂMBRÁȘ, sâmbrași, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care se însoțește cu alta în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Sâmbră + suf. -aș.

DOOM

sâmbráș (înv., reg.) s. m., pl. sâmbráși

sâmbrașului
SÂMBRÁȘ, sâmbrași, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care se însoțește cu alta în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Sâmbră + suf. -aș.

DOOM

sâmbráș (înv., reg.) s. m., pl. sâmbráși

sâmbre
SẤMBRĂ, sâmbre, s. f. (Înv. și reg.) Asociație, tovărășie. ♦ Spec. întovărășire în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Cf. magh. cimbora.

DOOM

sấmbră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. sấmbrei; pl. sấmbre

sâmbrei
SẤMBRĂ, sâmbre, s. f. (Înv. și reg.) Asociație, tovărășie. ♦ Spec. întovărășire în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Cf. magh. cimbora.

DOOM

sấmbră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. sấmbrei; pl. sấmbre

sâmbrele
SẤMBRĂ, sâmbre, s. f. (Înv. și reg.) Asociație, tovărășie. ♦ Spec. întovărășire în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Cf. magh. cimbora.

DOOM

sấmbră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. sấmbrei; pl. sấmbre

sâmbrelor
SẤMBRĂ, sâmbre, s. f. (Înv. și reg.) Asociație, tovărășie. ♦ Spec. întovărășire în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Cf. magh. cimbora.

DOOM

sấmbră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. sấmbrei; pl. sấmbre

sâmbur
SẤMBURE, sâmburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămânța; p. restr. partea moale a seminței, care conține substanța germinativă. (Impr.) Sămânță. 2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrâns de oameni care acționează în mod organizat și care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ Fig. Esență, idee esențială. 3. Fig. Părticică, fărâmă. [Var.: (rar) sâmbúr s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

DOOM

sấmbure s. m., art. sấmburele; pl. sấmburi

sâmbure
SẤMBURE, sâmburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămânța; p. restr. partea moale a seminței, care conține substanța germinativă. (Impr.) Sămânță. 2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrâns de oameni care acționează în mod organizat și care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ Fig. Esență, idee esențială. 3. Fig. Părticică, fărâmă. [Var.: (rar) sâmbúr s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

DOOM

sấmbure s. m., art. sấmburele; pl. sấmburi

sâmburei
SÂMBURÉL, sâmburei, s. m. Diminutiv al lui sâmbure. – Sâmbure + suf. -el.

DOOM

sâmburél s. m., pl. sâmburéi, art. sâmburéii

sâmbureii
SÂMBURÉL, sâmburei, s. m. Diminutiv al lui sâmbure. – Sâmbure + suf. -el.

DOOM

sâmburél s. m., pl. sâmburéi, art. sâmburéii

sâmbureilor
SÂMBURÉL, sâmburei, s. m. Diminutiv al lui sâmbure. – Sâmbure + suf. -el.

DOOM

sâmburél s. m., pl. sâmburéi, art. sâmburéii

sâmburel
SÂMBURÉL, sâmburei, s. m. Diminutiv al lui sâmbure. – Sâmbure + suf. -el.

DOOM

sâmburél s. m., pl. sâmburéi, art. sâmburéii

sâmburele
SẤMBURE, sâmburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămânța; p. restr. partea moale a seminței, care conține substanța germinativă. (Impr.) Sămânță. 2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrâns de oameni care acționează în mod organizat și care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ Fig. Esență, idee esențială. 3. Fig. Părticică, fărâmă. [Var.: (rar) sâmbúr s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

DOOM

sấmbure s. m., art. sấmburele; pl. sấmburi

sâmburelui
SẤMBURE, sâmburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămânța; p. restr. partea moale a seminței, care conține substanța germinativă. (Impr.) Sămânță. 2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrâns de oameni care acționează în mod organizat și care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ Fig. Esență, idee esențială. 3. Fig. Părticică, fărâmă. [Var.: (rar) sâmbúr s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

DOOM

sấmbure s. m., art. sấmburele; pl. sấmburi

sâmburelul
SÂMBURÉL, sâmburei, s. m. Diminutiv al lui sâmbure. – Sâmbure + suf. -el.

DOOM

sâmburél s. m., pl. sâmburéi, art. sâmburéii

sâmburelului
SÂMBURÉL, sâmburei, s. m. Diminutiv al lui sâmbure. – Sâmbure + suf. -el.

DOOM

sâmburél s. m., pl. sâmburéi, art. sâmburéii

sâmburi
SẤMBURE, sâmburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămânța; p. restr. partea moale a seminței, care conține substanța germinativă. (Impr.) Sămânță. 2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrâns de oameni care acționează în mod organizat și care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ Fig. Esență, idee esențială. 3. Fig. Părticică, fărâmă. [Var.: (rar) sâmbúr s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

DOOM

sấmbure s. m., art. sấmburele; pl. sấmburi

sâmburii
SẤMBURE, sâmburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămânța; p. restr. partea moale a seminței, care conține substanța germinativă. (Impr.) Sămânță. 2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrâns de oameni care acționează în mod organizat și care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ Fig. Esență, idee esențială. 3. Fig. Părticică, fărâmă. [Var.: (rar) sâmbúr s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

DOOM

sấmbure s. m., art. sấmburele; pl. sấmburi

sâmburilor
SẤMBURE, sâmburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămânța; p. restr. partea moale a seminței, care conține substanța germinativă. (Impr.) Sămânță. 2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrâns de oameni care acționează în mod organizat și care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ Fig. Esență, idee esențială. 3. Fig. Părticică, fărâmă. [Var.: (rar) sâmbúr s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

DOOM

sấmbure s. m., art. sấmburele; pl. sấmburi

sâmburoasa
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoasa
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoase
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoase
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoasei
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoasei
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoasele
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoasele
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoaselor
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoaselor
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburos
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburosul
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburosului
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoși
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoșii
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmburoșilor
SÂMBURÓS, -OÁSĂ, sâmburoși, -oase, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Despre fructe) Care are (mulți) sâmburi. 2. S. f. pl. Grup de pomi fructiferi ale căror fructe sunt drupe. – Sâmbure + suf. -os.

DOOM

sâmburós adj. m., pl. sâmburóși; f. sâmburoásă, pl. sâmburoáse

sâmbăta
SẤMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv.: a) în sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare. b) (Mai ales art.) într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă. c) (Art.) în fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.

DOOM

sấmbătă s. f., g.-d. art. sấmbetei; pl. sấmbete

sâmcea
SÎMCEÁ, sîmcele, s. f. (Învechit și popular) Vîrf (de cuțit). Și dealul Garabeului Era înalt și ascuțit Ca o sîmcea de cuțit. La CADE. O știut un munte mare, ascuțit ca o sîmcea de cuțit. ȘEZ. I 177.

sâmcelat
SÎMCELÁT, -Ă, sîmcelați, -te, adj. Ascuțit, tăios. Cuțit sîmcelat. MAT. FOLK. 579.

sâmzenie
SÂMZÉNIE, sâmzénii, s. f. (Mold., Var.) Sânziană. (cf. sânziană)

sâmziană
SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; Drăgaică. 3. (La pl.) Iele. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

DOOM

Sânziéne (sărbătoare) (-zi-e-) s. propriu f. pl.

sâmzâiană
SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; Drăgaică. 3. (La pl.) Iele. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

DOOM

Sânziéne (sărbătoare) (-zi-e-) s. propriu f. pl.

sân
SÂN, (1) sâni, s. m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. S. n. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ◊ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S. n. Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul; spațiul dintre piept și cămașă sau bluză (în care se pot ține lucruri ca într-o pungă). ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fățarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-și scuipa (sau, reg., a-și stupi) în sân, gest prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. 4. S. n. Locul din corpul femeii unde se formează și în care este purtat fătul; pântece. 5. S. n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S. n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S. n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf². [Var.: (înv. și reg.) sin s. m. și n.] – Lat. sinus.

DOOM

sân² (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sấnuri

sâneca
sînecá (-c, -át), vb. refl. – A se vindeca, a se restabili. Lat. *sanicāre, de la sanus (Buescu, R. Études roum., I, 109-15). Înainte s-a explicat prin lat. *signicāre „a-și face cruce” (Pușcariu, Conv. Lit., XLIV, 540; REW 7906; Drăganu, Dacor., IV, 742); prin sl. sŭnicati „a înclina” (Bogrea, Dacor., I, 473); prin *senicum, de la senex (Scriban). Aceste șovăieli se explică prin semantismul nu foarte sigur; este cuvînt rar, care s-a păstrat numai în formule de descîntec.

sânecare
sînecá (-c, -át), vb. refl. – A se vindeca, a se restabili. Lat. *sanicāre, de la sanus (Buescu, R. Études roum., I, 109-15). Înainte s-a explicat prin lat. *signicāre „a-și face cruce” (Pușcariu, Conv. Lit., XLIV, 540; REW 7906; Drăganu, Dacor., IV, 742); prin sl. sŭnicati „a înclina” (Bogrea, Dacor., I, 473); prin *senicum, de la senex (Scriban). Aceste șovăieli se explică prin semantismul nu foarte sigur; este cuvînt rar, care s-a păstrat numai în formule de descîntec.

sâneț
SÂNEÁȚĂ, sânețe, s. f. Pușcă primitivă cu cremene. [Var.: săneáță s. f., sânéț s. n.] – Din sl. svinĭcĭ „plumb”.

DOOM

sâneáță s. f., g.-d. art. sânéței; pl. sânéțe

sânețe
SÂNEÁȚĂ, sânețe, s. f. Pușcă primitivă cu cremene. [Var.: săneáță s. f., sânéț s. n.] – Din sl. svinĭcĭ „plumb”.

DOOM

sâneáță s. f., g.-d. art. sânéței; pl. sânéțe

sâneței
SÂNEÁȚĂ, sânețe, s. f. Pușcă primitivă cu cremene. [Var.: săneáță s. f., sânéț s. n.] – Din sl. svinĭcĭ „plumb”.

DOOM

sâneáță s. f., g.-d. art. sânéței; pl. sânéțe

sânețele
SÂNEÁȚĂ, sânețe, s. f. Pușcă primitivă cu cremene. [Var.: săneáță s. f., sânéț s. n.] – Din sl. svinĭcĭ „plumb”.

DOOM

sâneáță s. f., g.-d. art. sânéței; pl. sânéțe

sânețelor
SÂNEÁȚĂ, sânețe, s. f. Pușcă primitivă cu cremene. [Var.: săneáță s. f., sânéț s. n.] – Din sl. svinĭcĭ „plumb”.

DOOM

sâneáță s. f., g.-d. art. sânéței; pl. sânéțe

sânge
SẤNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vene și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ♦ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici )o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nicio vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură. 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele-dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus adoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie- purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpuriu-întunecat (Nigritella nigra). 5. (înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

DOOM

*sấnge réce s. n. + adj.

sângeac
SÂNGEÁC s. n. v. sangiac.

sângeac
SÂNGEÁC s. n. v. sangeac.

sângeacă
SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).

DOOM

sângeápă (reg.) s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe

sângeap
sîngeáp (-gépi), s. m. – Veveriță siberiană și blana ei. – Var. sîngeap. Tc. (per.) sinceb (Roesler 602; Șeineanu, II, 323; Lokotsch 1912), cf. ngr. σιντζάπι. – Der. singepiu (var. singipiu), adj. (cenușiu), din tc. sincepi.

sângeap
SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).

DOOM

sângeápă (reg.) s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe

sângeapa
SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).

DOOM

sângeápă (reg.) s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe

sângele
SẤNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vene și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ♦ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici )o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nicio vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură. 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele-dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus adoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie- purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpuriu-întunecat (Nigritella nigra). 5. (înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

DOOM

*sấnge réce s. n. + adj.

sângelui
SẤNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vene și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ♦ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici )o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nicio vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură. 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele-dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus adoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie- purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpuriu-întunecat (Nigritella nigra). 5. (înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

DOOM

*sấnge réce s. n. + adj.

sângeniu
SÎNGERÍU, -ÍE, sîngerii, adj. De culoarea sîngelui, roșu (ca sîngele). Lumina amurgului îi lungește umbrele mărunte și-o îmbracă într-o plasă subțire, ca de argint aprins, sîngeriu. MIHALE, O. 434. Cele două ferestre aveau draperii sîngerii. CAMIL PETRESCU, O. II 561. Acel chioșc de lemnărie... pardosit cu lespezi de marmoră sîngerie... era așezat pe o coastă surpată, dar nu prea înaltă, a Dunării. ODOBESCU, S. I 139. – Variantă: sîngeníu, -íe (MARIAN, O. II 154) adj.

sângepe
SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).

DOOM

sângeápă (reg.) s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe

sângepei
SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).

DOOM

sângeápă (reg.) s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe

sângepele
SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).

DOOM

sângeápă (reg.) s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe

sângepelor
SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).

DOOM

sângeápă (reg.) s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe

sânger
SẤNGER, sângeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați

sângera
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

DOOM

sângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sângereáză

sângera
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerai
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângeram
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerare
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerare
SÂNGERÁRE, sângerări, s. f. 1. Faptul de a sângera; sângerat¹, sângerătură. ♦ Vărsare de sânge. 2. Proces tehnologic de recoltare a sângelui animalelor sacrificate (la abator) pentru a fi valorificat. 3. (Tehn.) Operație de găurire a unei ancore de lemn pentru a lăsa să se scurgă apa din ea. – V. sângera.

DOOM

sângeráre s. f., g.-d. art. sângerắrii; pl. sângerắri

sângerarea
SÂNGERÁRE, sângerări, s. f. 1. Faptul de a sângera; sângerat¹, sângerătură. ♦ Vărsare de sânge. 2. Proces tehnologic de recoltare a sângelui animalelor sacrificate (la abator) pentru a fi valorificat. 3. (Tehn.) Operație de găurire a unei ancore de lemn pentru a lăsa să se scurgă apa din ea. – V. sângera.

DOOM

sângeráre s. f., g.-d. art. sângerắrii; pl. sângerắri

sângerară
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerarăm
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerarăți
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerase
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerasem
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângeraseră
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângeraserăm
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângeraserăți
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângeraseși
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângeraseți
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerat
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerat
SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. Apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

sângerat
SÂNGERÁT¹ s. n. Sângerare. – V. sângera.

DOOM

sângerát s. n.

sângerata
SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. Apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

sângerate
SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. Apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

sângeratei
SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. Apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

sângeratele
SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. Apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

sângeratelor
SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. Apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

sângeratic
SÂNGERÁTIC, -Ă, sângeratici, -ce, adj. (Înv.) Sângeros (1). ♦ (Despre evenimente, întâmplări) însoțit de vărsări de sânge; plin de cruzime, sângeros. – Sângera + suf. -atic.

DOOM

sângerátic (înv.) adj. m., pl. sângerátici; f. sângerátică, pl. sângerátice

sângeratica
SÂNGERÁTIC, -Ă, sângeratici, -ce, adj. (Înv.) Sângeros (1). ♦ (Despre evenimente, întâmplări) însoțit de vărsări de sânge; plin de cruzime, sângeros. – Sângera + suf. -atic.

DOOM

sângerátic (înv.) adj. m., pl. sângerátici; f. sângerátică, pl. sângerátice

sângeratice
SÂNGERÁTIC, -Ă, sângeratici, -ce, adj. (Înv.) Sângeros (1). ♦ (Despre evenimente, întâmplări) însoțit de vărsări de sânge; plin de cruzime, sângeros. – Sângera + suf. -atic.

DOOM

sângerátic (înv.) adj. m., pl. sângerátici; f. sângerátică, pl. sângerátice

sângeraticei
SÂNGERÁTIC, -Ă, sângeratici, -ce, adj. (Înv.) Sângeros (1). ♦ (Despre evenimente, întâmplări) însoțit de vărsări de sânge; plin de cruzime, sângeros. – Sângera + suf. -atic.

DOOM

sângerátic (înv.) adj. m., pl. sângerátici; f. sângerátică, pl. sângerátice

sângeraticele
SÂNGERÁTIC, -Ă, sângeratici, -ce, adj. (Înv.) Sângeros (1). ♦ (Despre evenimente, întâmplări) însoțit de vărsări de sânge; plin de cruzime, sângeros. – Sângera + suf. -atic.

DOOM

sângerátic (înv.) adj. m., pl. sângerátici; f. sângerátică, pl. sângerátice

sângeraticelor
SÂNGERÁTIC, -Ă, sângeratici, -ce, adj. (Înv.) Sângeros (1). ♦ (Despre evenimente, întâmplări) însoțit de vărsări de sânge; plin de cruzime, sângeros. – Sângera + suf. -atic.

DOOM

sângerátic (înv.) adj. m., pl. sângerátici; f. sângerátică, pl. sângerátice

sângeratici
SÂNGERÁTIC, -Ă, sângeratici, -ce, adj. (Înv.) Sângeros (1). ♦ (Despre evenimente, întâmplări) însoțit de vărsări de sânge; plin de cruzime, sângeros. – Sângera + suf. -atic.

DOOM

sângerátic (înv.) adj. m., pl. sângerátici; f. sângerátică, pl. sângerátice

sângeraticii
SÂNGERÁTIC, -Ă, sângeratici, -ce, adj. (Înv.) Sângeros (1). ♦ (Despre evenimente, întâmplări) însoțit de vărsări de sânge; plin de cruzime, sângeros. – Sângera + suf. -atic.

DOOM

sângerátic (înv.) adj. m., pl. sângerátici; f. sângerátică, pl. sângerátice

sângeraticilor
SÂNGERÁTIC, -Ă, sângeratici, -ce, adj. (Înv.) Sângeros (1). ♦ (Despre evenimente, întâmplări) însoțit de vărsări de sânge; plin de cruzime, sângeros. – Sângera + suf. -atic.

DOOM

sângerátic (înv.) adj. m., pl. sângerátici; f. sângerátică, pl. sângerátice

sângeraticul
SÂNGERÁTIC, -Ă, sângeratici, -ce, adj. (Înv.) Sângeros (1). ♦ (Despre evenimente, întâmplări) însoțit de vărsări de sânge; plin de cruzime, sângeros. – Sângera + suf. -atic.

DOOM

sângerátic (înv.) adj. m., pl. sângerátici; f. sângerátică, pl. sângerátice

sângeraticului
SÂNGERÁTIC, -Ă, sângeratici, -ce, adj. (Înv.) Sângeros (1). ♦ (Despre evenimente, întâmplări) însoțit de vărsări de sânge; plin de cruzime, sângeros. – Sângera + suf. -atic.

DOOM

sângerátic (înv.) adj. m., pl. sângerátici; f. sângerátică, pl. sângerátice

sângeratul
SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. Apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

sângeratului
SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. Apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

sângerau
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerași
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerați
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerați
SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. Apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

sângerații
SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. Apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

sângeraților
SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. Apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

sângerează
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerete
SÂNGERÉTE, sângereți, s. m. (Reg.) Preparat alimentar sub formă de cârnat umplut și cu sânge. – Sângera + suf. -ete.

DOOM

sângeréte (reg.) s. m., pl. sângeréți

sângeretele
SÂNGERÉTE, sângereți, s. m. (Reg.) Preparat alimentar sub formă de cârnat umplut și cu sânge. – Sângera + suf. -ete.

DOOM

sângeréte (reg.) s. m., pl. sângeréți

sângeretelui
SÂNGERÉTE, sângereți, s. m. (Reg.) Preparat alimentar sub formă de cârnat umplut și cu sânge. – Sângera + suf. -ete.

DOOM

sângeréte (reg.) s. m., pl. sângeréți

sângerez
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângereze
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerezi
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângereți
SÂNGERÉTE, sângereți, s. m. (Reg.) Preparat alimentar sub formă de cârnat umplut și cu sânge. – Sângera + suf. -ete.

DOOM

sângeréte (reg.) s. m., pl. sângeréți

sângereții
SÂNGERÉTE, sângereți, s. m. (Reg.) Preparat alimentar sub formă de cârnat umplut și cu sânge. – Sângera + suf. -ete.

DOOM

sângeréte (reg.) s. m., pl. sângeréți

sângereților
SÂNGERÉTE, sângereți, s. m. (Reg.) Preparat alimentar sub formă de cârnat umplut și cu sânge. – Sângera + suf. -ete.

DOOM

sângeréte (reg.) s. m., pl. sângeréți

sângeri
SẤNGER, sângeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați

sângeria
SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat² (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

DOOM

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

sângerie
SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat² (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

DOOM

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

sângeriei
SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat² (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

DOOM

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

sângerii
SẤNGER, sângeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați

sângerii
SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat² (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

DOOM

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

sângeriii
SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat² (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

DOOM

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

sângeriile
SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat² (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

DOOM

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

sângeriilor
SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat² (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

DOOM

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

sângerilor
SẤNGER, sângeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați

sângeriu
SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat² (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

DOOM

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

sângeriul
SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat² (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

DOOM

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

sângeriului
SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat² (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

DOOM

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

sângeroasa
SÂNGERÓS, -OÁSĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

DOOM

sângerós adj. m., pl. sângeróși; f. sângeroásă, pl. sângeroáse

sângeroase
SÂNGERÓS, -OÁSĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

DOOM

sângerós adj. m., pl. sângeróși; f. sângeroásă, pl. sângeroáse

sângeroasei
SÂNGERÓS, -OÁSĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

DOOM

sângerós adj. m., pl. sângeróși; f. sângeroásă, pl. sângeroáse

sângeroasele
SÂNGERÓS, -OÁSĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

DOOM

sângerós adj. m., pl. sângeróși; f. sângeroásă, pl. sângeroáse

sângeroaselor
SÂNGERÓS, -OÁSĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

DOOM

sângerós adj. m., pl. sângeróși; f. sângeroásă, pl. sângeroáse

sângeros
SÂNGERÓS, -OÁSĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

DOOM

sângerós adj. m., pl. sângeróși; f. sângeroásă, pl. sângeroáse

sângerosul
SÂNGERÓS, -OÁSĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

DOOM

sângerós adj. m., pl. sângeróși; f. sângeroásă, pl. sângeroáse

sângerosului
SÂNGERÓS, -OÁSĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

DOOM

sângerós adj. m., pl. sângeróși; f. sângeroásă, pl. sângeroáse

sângeroși
SÂNGERÓS, -OÁSĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

DOOM

sângerós adj. m., pl. sângeróși; f. sângeroásă, pl. sângeroáse

sângeroșii
SÂNGERÓS, -OÁSĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

DOOM

sângerós adj. m., pl. sângeróși; f. sângeroásă, pl. sângeroáse

sângeroșilor
SÂNGERÓS, -OÁSĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

DOOM

sângerós adj. m., pl. sângeróși; f. sângeroásă, pl. sângeroáse

sângerul
SẤNGER, sângeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați

sângerului
SẤNGER, sângeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați

sângerând
SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

sângerând
SÂNGERẤND, -Ă, sângerânzi, -de, adj. Care sângerează, din care curge sânge. – V. sângera.

DOOM

sângerấnd adj. m., pl. sângerấnzi; f. sângerấndă, pl. sângerấnde

sângerânda
SÂNGERẤND, -Ă, sângerânzi, -de, adj. Care sângerează, din care curge sânge. – V. sângera.

DOOM

sângerấnd adj. m., pl. sângerấnzi; f. sângerấndă, pl. sângerấnde

sângerânde
SÂNGERẤND, -Ă, sângerânzi, -de, adj. Care sângerează, din care curge sânge. – V. sângera.

DOOM

sângerấnd adj. m., pl. sângerấnzi; f. sângerấndă, pl. sângerấnde

sângerândei
SÂNGERẤND, -Ă, sângerânzi, -de, adj. Care sângerează, din care curge sânge. – V. sângera.

DOOM

sângerấnd adj. m., pl. sângerấnzi; f. sângerấndă, pl. sângerấnde

sângerândele
SÂNGERẤND, -Ă, sângerânzi, -de, adj. Care sângerează, din care curge sânge. – V. sângera.

DOOM

sângerấnd adj. m., pl. sângerấnzi; f. sângerấndă, pl. sângerấnde

sângerândelor
SÂNGERẤND, -Ă, sângerânzi, -de, adj. Care sângerează, din care curge sânge. – V. sângera.

DOOM

sângerấnd adj. m., pl. sângerấnzi; f. sângerấndă, pl. sângerấnde

sângerândul
SÂNGERẤND, -Ă, sângerânzi, -de, adj. Care sângerează, din care curge sânge. – V. sângera.

DOOM

sângerấnd adj. m., pl. sângerấnzi; f. sângerấndă, pl. sângerấnde

sângerândului
SÂNGERẤND, -Ă, sângerânzi, -de, adj. Care sângerează, din care curge sânge. – V. sângera.

DOOM

sângerấnd adj. m., pl. sângerấnzi; f. sângerấndă, pl. sângerấnde

sângerânzi
SÂNGERẤND, -Ă, sângerânzi, -de, adj. Care sângerează, din care curge sânge. – V. sângera.

DOOM

sângerấnd adj. m., pl. sângerấnzi; f. sângerấndă, pl. sângerấnde

sângerânzii
SÂNGERẤND, -Ă, sângerânzi, -de, adj. Care sângerează, din care curge sânge. – V. sângera.

DOOM

sângerấnd adj. m., pl. sângerấnzi; f. sângerấndă, pl. sângerấnde

sângerânzilor
SÂNGERẤND, -Ă, sângerânzi, -de, adj. Care sângerează, din care curge sânge. – V. sângera.

DOOM

sângerấnd adj. m., pl. sângerấnzi; f. sângerấndă, pl. sângerấnde

sângerări
SÂNGERÁRE, sângerări, s. f. 1. Faptul de a sângera; sângerat¹, sângerătură. ♦ Vărsare de sânge. 2. Proces tehnologic de recoltare a sângelui animalelor sacrificate (la abator) pentru a fi valorificat. 3. (Tehn.) Operație de găurire a unei ancore de lemn pentru a lăsa să se scurgă apa din ea. – V. sângera.

DOOM

sângeráre s. f., g.-d. art. sângerắrii; pl. sângerắri

sângerării
SÂNGERÁRE, sângerări, s. f. 1. Faptul de a sângera; sângerat¹, sângerătură. ♦ Vărsare de sânge. 2. Proces tehnologic de recoltare a sângelui animalelor sacrificate (la abator) pentru a fi valorificat. 3. (Tehn.) Operație de găurire a unei ancore de lemn pentru a lăsa să se scurgă apa din ea. – V. sângera.

DOOM

sângeráre s. f., g.-d. art. sângerắrii; pl. sângerắri

sângerările
SÂNGERÁRE, sângerări, s. f. 1. Faptul de a sângera; sângerat¹, sângerătură. ♦ Vărsare de sânge. 2. Proces tehnologic de recoltare a sângelui animalelor sacrificate (la abator) pentru a fi valorificat. 3. (Tehn.) Operație de găurire a unei ancore de lemn pentru a lăsa să se scurgă apa din ea. – V. sângera.

DOOM

sângeráre s. f., g.-d. art. sângerắrii; pl. sângerắri

sângerărilor
SÂNGERÁRE, sângerări, s. f. 1. Faptul de a sângera; sângerat¹, sângerătură. ♦ Vărsare de sânge. 2. Proces tehnologic de recoltare a sângelui animalelor sacrificate (la abator) pentru a fi valorificat. 3. (Tehn.) Operație de găurire a unei ancore de lemn pentru a lăsa să se scurgă apa din ea. – V. sângera.

DOOM

sângeráre s. f., g.-d. art. sângerắrii; pl. sângerắri

sângerătoare
SÂNGERĂTÓR, -OÁRE, sângerători, -oare, adj. (Rar) Care sângerează. – Sângera + suf. -ător.

DOOM

sângerătór (rar) adj. m., pl. sângerătóri; f. sg. și pl. sângerătoáre

sângerătoarea
SÂNGERĂTÓR, -OÁRE, sângerători, -oare, adj. (Rar) Care sângerează. – Sângera + suf. -ător.

DOOM

sângerătór (rar) adj. m., pl. sângerătóri; f. sg. și pl. sângerătoáre

sângerătoarei
SÂNGERĂTÓR, -OÁRE, sângerători, -oare, adj. (Rar) Care sângerează. – Sângera + suf. -ător.

DOOM

sângerătór (rar) adj. m., pl. sângerătóri; f. sg. și pl. sângerătoáre

sângerătoarele
SÂNGERĂTÓR, -OÁRE, sângerători, -oare, adj. (Rar) Care sângerează. – Sângera + suf. -ător.

DOOM

sângerătór (rar) adj. m., pl. sângerătóri; f. sg. și pl. sângerătoáre

sângerătoarelor
SÂNGERĂTÓR, -OÁRE, sângerători, -oare, adj. (Rar) Care sângerează. – Sângera + suf. -ător.

DOOM

sângerătór (rar) adj. m., pl. sângerătóri; f. sg. și pl. sângerătoáre

sângerător
SÂNGERĂTÓR, -OÁRE, sângerători, -oare, adj. (Rar) Care sângerează. – Sângera + suf. -ător.

DOOM

sângerătór (rar) adj. m., pl. sângerătóri; f. sg. și pl. sângerătoáre

sângerători
SÂNGERĂTÓR, -OÁRE, sângerători, -oare, adj. (Rar) Care sângerează. – Sângera + suf. -ător.

DOOM

sângerătór (rar) adj. m., pl. sângerătóri; f. sg. și pl. sângerătoáre

sângerătorii
SÂNGERĂTÓR, -OÁRE, sângerători, -oare, adj. (Rar) Care sângerează. – Sângera + suf. -ător.

DOOM

sângerătór (rar) adj. m., pl. sângerătóri; f. sg. și pl. sângerătoáre

sângerătorilor
SÂNGERĂTÓR, -OÁRE, sângerători, -oare, adj. (Rar) Care sângerează. – Sângera + suf. -ător.

DOOM

sângerătór (rar) adj. m., pl. sângerătóri; f. sg. și pl. sângerătoáre

sângerătorul
SÂNGERĂTÓR, -OÁRE, sângerători, -oare, adj. (Rar) Care sângerează. – Sângera + suf. -ător.

DOOM

sângerătór (rar) adj. m., pl. sângerătóri; f. sg. și pl. sângerătoáre

sângerătorului
SÂNGERĂTÓR, -OÁRE, sângerători, -oare, adj. (Rar) Care sângerează. – Sângera + suf. -ător.

DOOM

sângerătór (rar) adj. m., pl. sângerătóri; f. sg. și pl. sângerătoáre

sângerătura
SÂNGERĂTÚRĂ, sângerături, s. f. Sângerare. – Sângera + suf. -ătură.

DOOM

sângerătúră s. f., g.-d. art. sângerătúrii; pl. sângerătúri

sângerături
SÂNGERĂTÚRĂ, sângerături, s. f. Sângerare. – Sângera + suf. -ătură.

DOOM

sângerătúră s. f., g.-d. art. sângerătúrii; pl. sângerătúri

sângerăturii
SÂNGERĂTÚRĂ, sângerături, s. f. Sângerare. – Sângera + suf. -ătură.

DOOM

sângerătúră s. f., g.-d. art. sângerătúrii; pl. sângerătúri

sângerăturile
SÂNGERĂTÚRĂ, sângerături, s. f. Sângerare. – Sângera + suf. -ătură.

DOOM

sângerătúră s. f., g.-d. art. sângerătúrii; pl. sângerătúri

sângerăturilor
SÂNGERĂTÚRĂ, sângerături, s. f. Sângerare. – Sângera + suf. -ătură.

DOOM

sângerătúră s. f., g.-d. art. sângerătúrii; pl. sângerătúri

sângioasa
SÂNGIÓS, -OÁSĂ, sângioși, -oase, adj. (Înv. și reg.) 1. Plin de sânge (1). 2. Fig. Care se înfurie repede. – Sânge + suf. -os.

DOOM

sângiós (înv., reg.) (-gi-os) adj. m., pl. sângióși; f. sângioásă, pl. sângioáse

sângioase
SÂNGIÓS, -OÁSĂ, sângioși, -oase, adj. (Înv. și reg.) 1. Plin de sânge (1). 2. Fig. Care se înfurie repede. – Sânge + suf. -os.

DOOM

sângiós (înv., reg.) (-gi-os) adj. m., pl. sângióși; f. sângioásă, pl. sângioáse

sângioasei
SÂNGIÓS, -OÁSĂ, sângioși, -oase, adj. (Înv. și reg.) 1. Plin de sânge (1). 2. Fig. Care se înfurie repede. – Sânge + suf. -os.

DOOM

sângiós (înv., reg.) (-gi-os) adj. m., pl. sângióși; f. sângioásă, pl. sângioáse

sângioasele
SÂNGIÓS, -OÁSĂ, sângioși, -oase, adj. (Înv. și reg.) 1. Plin de sânge (1). 2. Fig. Care se înfurie repede. – Sânge + suf. -os.

DOOM

sângiós (înv., reg.) (-gi-os) adj. m., pl. sângióși; f. sângioásă, pl. sângioáse

sângioaselor
SÂNGIÓS, -OÁSĂ, sângioși, -oase, adj. (Înv. și reg.) 1. Plin de sânge (1). 2. Fig. Care se înfurie repede. – Sânge + suf. -os.

DOOM

sângiós (înv., reg.) (-gi-os) adj. m., pl. sângióși; f. sângioásă, pl. sângioáse

sângios
SÂNGIÓS, -OÁSĂ, sângioși, -oase, adj. (Înv. și reg.) 1. Plin de sânge (1). 2. Fig. Care se înfurie repede. – Sânge + suf. -os.

DOOM

sângiós (înv., reg.) (-gi-os) adj. m., pl. sângióși; f. sângioásă, pl. sângioáse

sângiosul
SÂNGIÓS, -OÁSĂ, sângioși, -oase, adj. (Înv. și reg.) 1. Plin de sânge (1). 2. Fig. Care se înfurie repede. – Sânge + suf. -os.

DOOM

sângiós (înv., reg.) (-gi-os) adj. m., pl. sângióși; f. sângioásă, pl. sângioáse

sângiosului
SÂNGIÓS, -OÁSĂ, sângioși, -oase, adj. (Înv. și reg.) 1. Plin de sânge (1). 2. Fig. Care se înfurie repede. – Sânge + suf. -os.

DOOM

sângiós (înv., reg.) (-gi-os) adj. m., pl. sângióși; f. sângioásă, pl. sângioáse

sângioși
SÂNGIÓS, -OÁSĂ, sângioși, -oase, adj. (Înv. și reg.) 1. Plin de sânge (1). 2. Fig. Care se înfurie repede. – Sânge + suf. -os.

DOOM

sângiós (înv., reg.) (-gi-os) adj. m., pl. sângióși; f. sângioásă, pl. sângioáse

sângioșii
SÂNGIÓS, -OÁSĂ, sângioși, -oase, adj. (Înv. și reg.) 1. Plin de sânge (1). 2. Fig. Care se înfurie repede. – Sânge + suf. -os.

DOOM

sângiós (înv., reg.) (-gi-os) adj. m., pl. sângióși; f. sângioásă, pl. sângioáse

sângioșilor
SÂNGIÓS, -OÁSĂ, sângioși, -oase, adj. (Înv. și reg.) 1. Plin de sânge (1). 2. Fig. Care se înfurie repede. – Sânge + suf. -os.

DOOM

sângiós (înv., reg.) (-gi-os) adj. m., pl. sângióși; f. sângioásă, pl. sângioáse

sângiuri
SẤNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vene și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ♦ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici )o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nicio vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură. 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele-dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus adoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie- purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpuriu-întunecat (Nigritella nigra). 5. (înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

DOOM

*sấnge réce s. n. + adj.

sângiurile
SẤNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vene și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ♦ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici )o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nicio vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură. 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele-dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus adoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie- purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpuriu-întunecat (Nigritella nigra). 5. (înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

DOOM

*sấnge réce s. n. + adj.

sângiurilor
SẤNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vene și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ♦ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici )o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nicio vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură. 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele-dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus adoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie- purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpuriu-întunecat (Nigritella nigra). 5. (înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

DOOM

*sấnge réce s. n. + adj.

sâni
SÂN, (1) sâni, s. m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. S. n. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ◊ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S. n. Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul; spațiul dintre piept și cămașă sau bluză (în care se pot ține lucruri ca într-o pungă). ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fățarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-și scuipa (sau, reg., a-și stupi) în sân, gest prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. 4. S. n. Locul din corpul femeii unde se formează și în care este purtat fătul; pântece. 5. S. n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S. n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S. n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf². [Var.: (înv. și reg.) sin s. m. și n.] – Lat. sinus.

DOOM

sân² (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sấnuri

sânii
SÂN, (1) sâni, s. m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. S. n. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ◊ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S. n. Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul; spațiul dintre piept și cămașă sau bluză (în care se pot ține lucruri ca într-o pungă). ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fățarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-și scuipa (sau, reg., a-și stupi) în sân, gest prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. 4. S. n. Locul din corpul femeii unde se formează și în care este purtat fătul; pântece. 5. S. n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S. n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S. n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf². [Var.: (înv. și reg.) sin s. m. și n.] – Lat. sinus.

DOOM

sân² (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sấnuri

sânilor
SÂN, (1) sâni, s. m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. S. n. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ◊ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S. n. Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul; spațiul dintre piept și cămașă sau bluză (în care se pot ține lucruri ca într-o pungă). ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fățarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-și scuipa (sau, reg., a-și stupi) în sân, gest prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. 4. S. n. Locul din corpul femeii unde se formează și în care este purtat fătul; pântece. 5. S. n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S. n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S. n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf². [Var.: (înv. și reg.) sin s. m. și n.] – Lat. sinus.

DOOM

sân² (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sấnuri

sânișor
SÂNIȘÓR, sânișori, s. m. Diminutiv al lui sân (1). – Sân + suf. -ișor.

DOOM

sânișór s. m., pl. sânișóri

sânișori
SÂNIȘÓR, sânișori, s. m. Diminutiv al lui sân (1). – Sân + suf. -ișor.

DOOM

sânișór s. m., pl. sânișóri

sânișorii
SÂNIȘÓR, sânișori, s. m. Diminutiv al lui sân (1). – Sân + suf. -ișor.

DOOM

sânișór s. m., pl. sânișóri

sânișorilor
SÂNIȘÓR, sânișori, s. m. Diminutiv al lui sân (1). – Sân + suf. -ișor.

DOOM

sânișór s. m., pl. sânișóri

sânișorul
SÂNIȘÓR, sânișori, s. m. Diminutiv al lui sân (1). – Sân + suf. -ișor.

DOOM

sânișór s. m., pl. sânișóri

sânișorului
SÂNIȘÓR, sânișori, s. m. Diminutiv al lui sân (1). – Sân + suf. -ișor.

DOOM

sânișór s. m., pl. sânișóri

sânnicolean
SÂNNICOLEÁN, -Ă, sânnicoleni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Sânnicolau Mare. 2. Adj. Care aparține orașului Sânnicolau Mare sau sânnicolenilor (1), referitor la Sânnicolau Mare ori la sânnicoleni. – Sânnicolau Mare (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*sânnicoleán (referitor la Sânnicolaul Mare) adj. m., s. m., pl. sânnicoléni; adj. f. sânnicoleánă, pl. sânnicoléne

sânnicolean
SÂNNICOLEÁN, -Ă, sânnicoleni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Sânnicolau Mare. 2. Adj. Care aparține orașului Sânnicolau Mare sau sânnicolenilor (1), referitor la Sânnicolau Mare ori la sânnicoleni. – Sânnicolau Mare (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*sânnicoleán (referitor la Sânnicolaul Mare) adj. m., s. m., pl. sânnicoléni; adj. f. sânnicoleánă, pl. sânnicoléne

sânnicoleancă
SÂNNICOLEÁNCĂ, sânnicolence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Sânnicolau Mare. – Sânnicolean + suf. -că.

DOOM

*sânnicoleáncă (femeie din Sânnicolaul Mare) s. f., g.-d. art. sânnicoléncei; pl. sânnicolénce

sânt
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânt
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânta
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânta
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânte
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânte
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sântei
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sântei
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sântele
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sântele
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sântelor
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sântelor
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sântiliesc
SÎNTILIÉSC, -EÁSCĂ, sîntiliești, adj. (Mai ales la pl. în expr.) Pere sîntiliești = soi de pere timpurii, care se coc pe la jumătatea lunii iulie (în preajma sărbătorii sfîntul Ilie). Mă zăpsise în grădina lui, la furat mere domnești și pere sîntiliești. CREANGĂ, A. 68.

sântul
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sântul
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sântuleț
SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț.

DOOM

sântuléț (pop.) s. m., pl. sântuléți

sântuleți
SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț.

DOOM

sântuléț (pop.) s. m., pl. sântuléți

sântuleții
SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț.

DOOM

sântuléț (pop.) s. m., pl. sântuléți

sântuleților
SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț.

DOOM

sântuléț (pop.) s. m., pl. sântuléți

sântulețul
SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț.

DOOM

sântuléț (pop.) s. m., pl. sântuléți

sântulețului
SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț.

DOOM

sântuléț (pop.) s. m., pl. sântuléți

sântului
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sântului
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânul
SÂN, (1) sâni, s. m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. S. n. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ◊ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S. n. Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul; spațiul dintre piept și cămașă sau bluză (în care se pot ține lucruri ca într-o pungă). ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fățarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-și scuipa (sau, reg., a-și stupi) în sân, gest prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. 4. S. n. Locul din corpul femeii unde se formează și în care este purtat fătul; pântece. 5. S. n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S. n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S. n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf². [Var.: (înv. și reg.) sin s. m. și n.] – Lat. sinus.

DOOM

sân² (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sấnuri

sânului
SÂN, (1) sâni, s. m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. S. n. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ◊ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S. n. Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul; spațiul dintre piept și cămașă sau bluză (în care se pot ține lucruri ca într-o pungă). ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fățarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-și scuipa (sau, reg., a-și stupi) în sân, gest prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. 4. S. n. Locul din corpul femeii unde se formează și în care este purtat fătul; pântece. 5. S. n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S. n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S. n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf². [Var.: (înv. și reg.) sin s. m. și n.] – Lat. sinus.

DOOM

sân² (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sấnuri

sânuri
SÂN, (1) sâni, s. m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. S. n. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ◊ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S. n. Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul; spațiul dintre piept și cămașă sau bluză (în care se pot ține lucruri ca într-o pungă). ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fățarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-și scuipa (sau, reg., a-și stupi) în sân, gest prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. 4. S. n. Locul din corpul femeii unde se formează și în care este purtat fătul; pântece. 5. S. n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S. n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S. n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf². [Var.: (înv. și reg.) sin s. m. și n.] – Lat. sinus.

DOOM

sân² (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sấnuri

sânurile
SÂN, (1) sâni, s. m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. S. n. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ◊ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S. n. Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul; spațiul dintre piept și cămașă sau bluză (în care se pot ține lucruri ca într-o pungă). ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fățarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-și scuipa (sau, reg., a-și stupi) în sân, gest prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. 4. S. n. Locul din corpul femeii unde se formează și în care este purtat fătul; pântece. 5. S. n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S. n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S. n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf². [Var.: (înv. și reg.) sin s. m. și n.] – Lat. sinus.

DOOM

sân² (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sấnuri

sânurilor
SÂN, (1) sâni, s. m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. S. n. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ◊ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S. n. Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul; spațiul dintre piept și cămașă sau bluză (în care se pot ține lucruri ca într-o pungă). ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fățarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-și scuipa (sau, reg., a-și stupi) în sân, gest prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. 4. S. n. Locul din corpul femeii unde se formează și în care este purtat fătul; pântece. 5. S. n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S. n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S. n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf². [Var.: (înv. și reg.) sin s. m. și n.] – Lat. sinus.

DOOM

sân² (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sấnuri

sânzenie
SÂNZÉNIE, sânzénii, s. f. (Mold., Var.) Sânziană. (cf. sânziană)

sânziana
SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; Drăgaică. 3. (La pl.) Iele. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

DOOM

Sânziéne (sărbătoare) (-zi-e-) s. propriu f. pl.

sânziene
SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; Drăgaică. 3. (La pl.) Iele. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

DOOM

Sânziéne (sărbătoare) (-zi-e-) s. propriu f. pl.

sânzienei
SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; Drăgaică. 3. (La pl.) Iele. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

DOOM

Sânziéne (sărbătoare) (-zi-e-) s. propriu f. pl.

sânzienele
SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; Drăgaică. 3. (La pl.) Iele. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

DOOM

Sânziéne (sărbătoare) (-zi-e-) s. propriu f. pl.

sânzienelor
SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; Drăgaică. 3. (La pl.) Iele. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

DOOM

Sânziéne (sărbătoare) (-zi-e-) s. propriu f. pl.

sânzâiană
SÎNZÎIÁNĂ s. f. v. sînziană.

sânțenie
SÎNȚÉNIE s. f. v. sfințenie.

sânți
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânți
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânții
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânții
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânților
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânților
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

DOOM

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sârb
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârb
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârb
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârb
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârba
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârba
SẤRBĂ, sârbe, s. f. (Mai ales art.) Numele unui dans popular românesc, răspândit în toată țara, cu ritm foarte vioi, care se joacă de obicei cu dansatorii prinși în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Sârb + suf. -ă.

DOOM

sấrbă¹ (dans) s. f., g.-d. art. sấrbei; pl. sấrbe

sârba
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârba
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbe
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârbe
SẤRBĂ, sârbe, s. f. (Mai ales art.) Numele unui dans popular românesc, răspândit în toată țara, cu ritm foarte vioi, care se joacă de obicei cu dansatorii prinși în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Sârb + suf. -ă.

DOOM

sấrbă¹ (dans) s. f., g.-d. art. sấrbei; pl. sấrbe

sârbe
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbe
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbeasca
SÎRBÉSC, -EÁSCĂ, sîrbești, adj. Care este propriu sîrbilor, al sîrbilor, de sîrb; (provenit) din Serbia, al Serbiei. ◊ Tocană sîrbească = mîncare preparată din diferite zarzavaturi. ♦ (Substantivat, f. art.) Melodia după care se joacă sîrba. Cîntece... vechi împămîntenite, precum sîrbeasca... ruseasca. MARIAN, NA. 249.

sârbeasca
SÂRBÉSC, -EÁSCĂ, sârbești, adj. Care este specific, propriu sârbilor; provenit din Serbia; sârb. ◊ Tocană sârbească = mâncare preparată din ardei (gras) cu diferite zarzavaturi și orez. – Sârb + suf. -esc.

DOOM

sârbésc adj. m., f. sârbeáscă; pl. m. și f. sârbéști

sârbei
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârbei
SẤRBĂ, sârbe, s. f. (Mai ales art.) Numele unui dans popular românesc, răspândit în toată țara, cu ritm foarte vioi, care se joacă de obicei cu dansatorii prinși în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Sârb + suf. -ă.

DOOM

sấrbă¹ (dans) s. f., g.-d. art. sấrbei; pl. sấrbe

sârbei
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbei
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbele
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârbele
SẤRBĂ, sârbe, s. f. (Mai ales art.) Numele unui dans popular românesc, răspândit în toată țara, cu ritm foarte vioi, care se joacă de obicei cu dansatorii prinși în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Sârb + suf. -ă.

DOOM

sấrbă¹ (dans) s. f., g.-d. art. sấrbei; pl. sấrbe

sârbele
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbele
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbelor
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârbelor
SẤRBĂ, sârbe, s. f. (Mai ales art.) Numele unui dans popular românesc, răspândit în toată țara, cu ritm foarte vioi, care se joacă de obicei cu dansatorii prinși în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Sârb + suf. -ă.

DOOM

sấrbă¹ (dans) s. f., g.-d. art. sấrbei; pl. sấrbe

sârbelor
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbelor
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbesc
SÂRBÉSC, -EÁSCĂ, sârbești, adj. Care este specific, propriu sârbilor; provenit din Serbia; sârb. ◊ Tocană sârbească = mâncare preparată din ardei (gras) cu diferite zarzavaturi și orez. – Sârb + suf. -esc.

DOOM

sârbésc adj. m., f. sârbeáscă; pl. m. și f. sârbéști

sârbescul
SÂRBÉSC, -EÁSCĂ, sârbești, adj. Care este specific, propriu sârbilor; provenit din Serbia; sârb. ◊ Tocană sârbească = mâncare preparată din ardei (gras) cu diferite zarzavaturi și orez. – Sârb + suf. -esc.

DOOM

sârbésc adj. m., f. sârbeáscă; pl. m. și f. sârbéști

sârbescului
SÂRBÉSC, -EÁSCĂ, sârbești, adj. Care este specific, propriu sârbilor; provenit din Serbia; sârb. ◊ Tocană sârbească = mâncare preparată din ardei (gras) cu diferite zarzavaturi și orez. – Sârb + suf. -esc.

DOOM

sârbésc adj. m., f. sârbeáscă; pl. m. și f. sârbéști

sârbește
SÂRBÉȘTE adv. Ca sârbii; în limba sârbă. – Sârb + suf. -ește.

DOOM

sârbéște adv.

sârbești
SÂRBÉSC, -EÁSCĂ, sârbești, adj. Care este specific, propriu sârbilor; provenit din Serbia; sârb. ◊ Tocană sârbească = mâncare preparată din ardei (gras) cu diferite zarzavaturi și orez. – Sârb + suf. -esc.

DOOM

sârbésc adj. m., f. sârbeáscă; pl. m. și f. sârbéști

sârbeștii
SÂRBÉSC, -EÁSCĂ, sârbești, adj. Care este specific, propriu sârbilor; provenit din Serbia; sârb. ◊ Tocană sârbească = mâncare preparată din ardei (gras) cu diferite zarzavaturi și orez. – Sârb + suf. -esc.

DOOM

sârbésc adj. m., f. sârbeáscă; pl. m. și f. sârbéști

sârbeștile
SÂRBÉSC, -EÁSCĂ, sârbești, adj. Care este specific, propriu sârbilor; provenit din Serbia; sârb. ◊ Tocană sârbească = mâncare preparată din ardei (gras) cu diferite zarzavaturi și orez. – Sârb + suf. -esc.

DOOM

sârbésc adj. m., f. sârbeáscă; pl. m. și f. sârbéști

sârbeștilor
SÂRBÉSC, -EÁSCĂ, sârbești, adj. Care este specific, propriu sârbilor; provenit din Serbia; sârb. ◊ Tocană sârbească = mâncare preparată din ardei (gras) cu diferite zarzavaturi și orez. – Sârb + suf. -esc.

DOOM

sârbésc adj. m., f. sârbeáscă; pl. m. și f. sârbéști

sârbi
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârbi
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbi
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbie
SÎRBÍE s. f. (Rar) Mahala în care locuiesc sîrbi. Oamenii din sîrbie o ajutaseră să-și îngroape bărbatul. STANCU, D. 6.

sârbii
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârbii
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbii
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbilor
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârbilor
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbilor
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbism
SÂRBÍSM, sârbisme, s. n. Cuvânt, expresie împrumutate de o limbă din limba sârbă (și neasimilate). – Sârb + suf. -ism.

DOOM

sârbísm s. n., pl. sârbísme

sârbisme
SÂRBÍSM, sârbisme, s. n. Cuvânt, expresie împrumutate de o limbă din limba sârbă (și neasimilate). – Sârb + suf. -ism.

DOOM

sârbísm s. n., pl. sârbísme

sârbismele
SÂRBÍSM, sârbisme, s. n. Cuvânt, expresie împrumutate de o limbă din limba sârbă (și neasimilate). – Sârb + suf. -ism.

DOOM

sârbísm s. n., pl. sârbísme

sârbismelor
SÂRBÍSM, sârbisme, s. n. Cuvânt, expresie împrumutate de o limbă din limba sârbă (și neasimilate). – Sârb + suf. -ism.

DOOM

sârbísm s. n., pl. sârbísme

sârbismul
SÂRBÍSM, sârbisme, s. n. Cuvânt, expresie împrumutate de o limbă din limba sârbă (și neasimilate). – Sârb + suf. -ism.

DOOM

sârbísm s. n., pl. sârbísme

sârbismului
SÂRBÍSM, sârbisme, s. n. Cuvânt, expresie împrumutate de o limbă din limba sârbă (și neasimilate). – Sârb + suf. -ism.

DOOM

sârbísm s. n., pl. sârbísme

sârboaica
SÂRBOÁICĂ, sârboaice, s. f. Femeie care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo – Sârb + suf. -oaică.

DOOM

sârboáică s. f., g.-d. art. sârboáicei; pl. sârboáice

sârboaice
SÂRBOÁICĂ, sârboaice, s. f. Femeie care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo – Sârb + suf. -oaică.

DOOM

sârboáică s. f., g.-d. art. sârboáicei; pl. sârboáice

sârboaicei
SÂRBOÁICĂ, sârboaice, s. f. Femeie care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo – Sârb + suf. -oaică.

DOOM

sârboáică s. f., g.-d. art. sârboáicei; pl. sârboáice

sârboaicele
SÂRBOÁICĂ, sârboaice, s. f. Femeie care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo – Sârb + suf. -oaică.

DOOM

sârboáică s. f., g.-d. art. sârboáicei; pl. sârboáice

sârboaicelor
SÂRBOÁICĂ, sârboaice, s. f. Femeie care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo – Sârb + suf. -oaică.

DOOM

sârboáică s. f., g.-d. art. sârboáicei; pl. sârboáice

sârboaico
SÂRBOÁICĂ, sârboaice, s. f. Femeie care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo – Sârb + suf. -oaică.

DOOM

sârboáică s. f., g.-d. art. sârboáicei; pl. sârboáice

sârbocroat
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

sârbul
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârbul
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbul
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbului
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

DOOM

sấrbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârbului
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârbului
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat.

DOOM

*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte

sârg
SÂRG s. n. (Pop.; în loc. adv.) Cu (sau, reg., de, în) sârg = repede, iute; îndată, imediat. – Din magh. sürgös „grăbit”.

DOOM

sârg s. n.

sârghia
SÂRGHÍE, sârghii, s. f. (Reg.) Tarabă. – Din tc. sergi.

DOOM

sârghíe (reg.) s. f., art. sârghía, g.-d. art. sârghíei; pl. sârghíi, art. sârghíile

sârghie
SÂRGHÍE, sârghii, s. f. (Reg.) Tarabă. – Din tc. sergi.

DOOM

sârghíe (reg.) s. f., art. sârghía, g.-d. art. sârghíei; pl. sârghíi, art. sârghíile

sârghiei
SÂRGHÍE, sârghii, s. f. (Reg.) Tarabă. – Din tc. sergi.

DOOM

sârghíe (reg.) s. f., art. sârghía, g.-d. art. sârghíei; pl. sârghíi, art. sârghíile

sârghii
SÂRGHÍE, sârghii, s. f. (Reg.) Tarabă. – Din tc. sergi.

DOOM

sârghíe (reg.) s. f., art. sârghía, g.-d. art. sârghíei; pl. sârghíi, art. sârghíile

sârghiile
SÂRGHÍE, sârghii, s. f. (Reg.) Tarabă. – Din tc. sergi.

DOOM

sârghíe (reg.) s. f., art. sârghía, g.-d. art. sârghíei; pl. sârghíi, art. sârghíile

sârghiilor
SÂRGHÍE, sârghii, s. f. (Reg.) Tarabă. – Din tc. sergi.

DOOM

sârghíe (reg.) s. f., art. sârghía, g.-d. art. sârghíei; pl. sârghíi, art. sârghíile

sârgui
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguia
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiai
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiam
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiască
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiau
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiați
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiesc
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiește
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiești
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguii
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguim
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguincioasa
SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

DOOM

sârguinciós (-gu-in-) adj. m., pl. sârguincióși; f. sârguincioásă, pl. sârguincioáse

sârguincioase
SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

DOOM

sârguinciós (-gu-in-) adj. m., pl. sârguincióși; f. sârguincioásă, pl. sârguincioáse

sârguincioasei
SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

DOOM

sârguinciós (-gu-in-) adj. m., pl. sârguincióși; f. sârguincioásă, pl. sârguincioáse

sârguincioasele
SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

DOOM

sârguinciós (-gu-in-) adj. m., pl. sârguincióși; f. sârguincioásă, pl. sârguincioáse

sârguincioaselor
SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

DOOM

sârguinciós (-gu-in-) adj. m., pl. sârguincióși; f. sârguincioásă, pl. sârguincioáse

sârguincios
SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

DOOM

sârguinciós (-gu-in-) adj. m., pl. sârguincióși; f. sârguincioásă, pl. sârguincioáse

sârguinciosul
SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

DOOM

sârguinciós (-gu-in-) adj. m., pl. sârguincióși; f. sârguincioásă, pl. sârguincioáse

sârguinciosului
SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

DOOM

sârguinciós (-gu-in-) adj. m., pl. sârguincióși; f. sârguincioásă, pl. sârguincioáse

sârguincioși
SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

DOOM

sârguinciós (-gu-in-) adj. m., pl. sârguincióși; f. sârguincioásă, pl. sârguincioáse

sârguincioșii
SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

DOOM

sârguinciós (-gu-in-) adj. m., pl. sârguincióși; f. sârguincioásă, pl. sârguincioáse

sârguincioșilor
SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

DOOM

sârguinciós (-gu-in-) adj. m., pl. sârguincióși; f. sârguincioásă, pl. sârguincioáse

sârguind
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguința
SÂRGUÍNȚĂ s. f. Strădanie, străduință, silință; hărnicie, râvnă, zel. – Sârgui + suf. -ință.

DOOM

sârguínță s. f., g.-d. art. sârguínței

sârguințe
SÂRGUÍNȚĂ s. f. Strădanie, străduință, silință; hărnicie, râvnă, zel. – Sârgui + suf. -ință.

DOOM

sârguínță s. f., g.-d. art. sârguínței

sârguinței
SÂRGUÍNȚĂ s. f. Strădanie, străduință, silință; hărnicie, râvnă, zel. – Sârgui + suf. -ință.

DOOM

sârguínță s. f., g.-d. art. sârguínței

sârguințele
SÂRGUÍNȚĂ s. f. Strădanie, străduință, silință; hărnicie, râvnă, zel. – Sârgui + suf. -ință.

DOOM

sârguínță s. f., g.-d. art. sârguínței

sârguințelor
SÂRGUÍNȚĂ s. f. Strădanie, străduință, silință; hărnicie, râvnă, zel. – Sârgui + suf. -ință.

DOOM

sârguínță s. f., g.-d. art. sârguínței

sârguire
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguire
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

sârguiră
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguirăm
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguirăți
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguise
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguisem
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiseră
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiserăm
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiserăți
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiseși
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiseți
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguit
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguitoare
SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [Pr.: -gu-i-] – Sârgui + suf. -tor.

DOOM

sârguitór (-gu-i-) adj. m., pl. sârguitóri; f. sg. și pl. sârguitoáre

sârguitoarea
SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [Pr.: -gu-i-] – Sârgui + suf. -tor.

DOOM

sârguitór (-gu-i-) adj. m., pl. sârguitóri; f. sg. și pl. sârguitoáre

sârguitoarei
SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [Pr.: -gu-i-] – Sârgui + suf. -tor.

DOOM

sârguitór (-gu-i-) adj. m., pl. sârguitóri; f. sg. și pl. sârguitoáre

sârguitoarele
SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [Pr.: -gu-i-] – Sârgui + suf. -tor.

DOOM

sârguitór (-gu-i-) adj. m., pl. sârguitóri; f. sg. și pl. sârguitoáre

sârguitoarelor
SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [Pr.: -gu-i-] – Sârgui + suf. -tor.

DOOM

sârguitór (-gu-i-) adj. m., pl. sârguitóri; f. sg. și pl. sârguitoáre

sârguitor
SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [Pr.: -gu-i-] – Sârgui + suf. -tor.

DOOM

sârguitór (-gu-i-) adj. m., pl. sârguitóri; f. sg. și pl. sârguitoáre

sârguitori
SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [Pr.: -gu-i-] – Sârgui + suf. -tor.

DOOM

sârguitór (-gu-i-) adj. m., pl. sârguitóri; f. sg. și pl. sârguitoáre

sârguitorii
SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [Pr.: -gu-i-] – Sârgui + suf. -tor.

DOOM

sârguitór (-gu-i-) adj. m., pl. sârguitóri; f. sg. și pl. sârguitoáre

sârguitorilor
SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [Pr.: -gu-i-] – Sârgui + suf. -tor.

DOOM

sârguitór (-gu-i-) adj. m., pl. sârguitóri; f. sg. și pl. sârguitoáre

sârguitorul
SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [Pr.: -gu-i-] – Sârgui + suf. -tor.

DOOM

sârguitór (-gu-i-) adj. m., pl. sârguitóri; f. sg. și pl. sârguitoáre

sârguitorului
SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [Pr.: -gu-i-] – Sârgui + suf. -tor.

DOOM

sârguitór (-gu-i-) adj. m., pl. sârguitóri; f. sg. și pl. sârguitoáre

sârguiși
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârguiți
SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

DOOM

!sârguí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiéște, imperf. 3 sg. se sârguiá; conj. prez. 3 să se sârguiáscă

sârjiță
sîrjiță (-țe), s. f. – Semănătură de grîu amestecat cu orz. – Var. sîrjoacă. Sb. suržica (Tiktin).

sârjoacă
SÎRJOÁCĂ, sîrjoace, s. f. (Regional) Amestec de boabe de grîu și de secară care se seamănă în unele regiuni. Este un pămînt în care se face foarte bine secara, de aceea și grîul cel mai mult din această plasă este amestecat cu secară, este aceea ce numesc... romînii de dincolo de Milcov sîrjoacă. I. IONESCU, M. 335.

sârma
SẤRMĂ, sârme, s. f. I. 1. Fir metalic (de oțel, de aramă, de aluminiu etc.) a cărui secțiune are dimensiunile transversale mai mici de 16 mm. ◊ Sârmă de parchet = sârmă de oțel cu muchii ascuțite, în forma unui ghemotoc, folosită la curățarea parchetelor. 2. (Înv.) Fir de metal prețios. II. (Iht.) Plevușcă. – Din ngr. sirma, tc. sirma.

DOOM

sấrmă s. f., g.-d. art. sấrmei; pl. sấrme

sârmaci
SÎRMÁCI, sîrmaci, s. m. (Învechit) Surlaș. După aceștia venea breasla spătărească, alcătuită din lefegii... toboșarul și... sîrmaciul său. FILIMON, la CADE.

sârme
SẤRMĂ, sârme, s. f. I. 1. Fir metalic (de oțel, de aramă, de aluminiu etc.) a cărui secțiune are dimensiunile transversale mai mici de 16 mm. ◊ Sârmă de parchet = sârmă de oțel cu muchii ascuțite, în forma unui ghemotoc, folosită la curățarea parchetelor. 2. (Înv.) Fir de metal prețios. II. (Iht.) Plevușcă. – Din ngr. sirma, tc. sirma.

DOOM

sấrmă s. f., g.-d. art. sấrmei; pl. sấrme

sârmea
sîrmeá s. f. – Antimoniu. Tc. sürme (Tiktin). Sec. XVIII, înv.

sârmei
SẤRMĂ, sârme, s. f. I. 1. Fir metalic (de oțel, de aramă, de aluminiu etc.) a cărui secțiune are dimensiunile transversale mai mici de 16 mm. ◊ Sârmă de parchet = sârmă de oțel cu muchii ascuțite, în forma unui ghemotoc, folosită la curățarea parchetelor. 2. (Înv.) Fir de metal prețios. II. (Iht.) Plevușcă. – Din ngr. sirma, tc. sirma.

DOOM

sấrmă s. f., g.-d. art. sấrmei; pl. sấrme

sârmele
SẤRMĂ, sârme, s. f. I. 1. Fir metalic (de oțel, de aramă, de aluminiu etc.) a cărui secțiune are dimensiunile transversale mai mici de 16 mm. ◊ Sârmă de parchet = sârmă de oțel cu muchii ascuțite, în forma unui ghemotoc, folosită la curățarea parchetelor. 2. (Înv.) Fir de metal prețios. II. (Iht.) Plevușcă. – Din ngr. sirma, tc. sirma.

DOOM

sấrmă s. f., g.-d. art. sấrmei; pl. sấrme

sârmelor
SẤRMĂ, sârme, s. f. I. 1. Fir metalic (de oțel, de aramă, de aluminiu etc.) a cărui secțiune are dimensiunile transversale mai mici de 16 mm. ◊ Sârmă de parchet = sârmă de oțel cu muchii ascuțite, în forma unui ghemotoc, folosită la curățarea parchetelor. 2. (Înv.) Fir de metal prețios. II. (Iht.) Plevușcă. – Din ngr. sirma, tc. sirma.

DOOM

sấrmă s. f., g.-d. art. sấrmei; pl. sấrme

sârmoasa
SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoși, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, țeapăn. ◊ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

DOOM

sârmós (rar) adj. m., pl. sârmóși; f. sârmoásă, pl. sârmoáse

sârmoase
SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoși, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, țeapăn. ◊ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

DOOM

sârmós (rar) adj. m., pl. sârmóși; f. sârmoásă, pl. sârmoáse

sârmoasei
SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoși, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, țeapăn. ◊ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

DOOM

sârmós (rar) adj. m., pl. sârmóși; f. sârmoásă, pl. sârmoáse

sârmoasele
SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoși, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, țeapăn. ◊ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

DOOM

sârmós (rar) adj. m., pl. sârmóși; f. sârmoásă, pl. sârmoáse

sârmoaselor
SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoși, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, țeapăn. ◊ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

DOOM

sârmós (rar) adj. m., pl. sârmóși; f. sârmoásă, pl. sârmoáse

sârmos
SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoși, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, țeapăn. ◊ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

DOOM

sârmós (rar) adj. m., pl. sârmóși; f. sârmoásă, pl. sârmoáse

sârmosul
SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoși, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, țeapăn. ◊ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

DOOM

sârmós (rar) adj. m., pl. sârmóși; f. sârmoásă, pl. sârmoáse

sârmosului
SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoși, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, țeapăn. ◊ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

DOOM

sârmós (rar) adj. m., pl. sârmóși; f. sârmoásă, pl. sârmoáse

sârmoși
SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoși, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, țeapăn. ◊ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

DOOM

sârmós (rar) adj. m., pl. sârmóși; f. sârmoásă, pl. sârmoáse

sârmoșii
SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoși, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, țeapăn. ◊ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

DOOM

sârmós (rar) adj. m., pl. sârmóși; f. sârmoásă, pl. sârmoáse

sârmoșilor
SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoși, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, țeapăn. ◊ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

DOOM

sârmós (rar) adj. m., pl. sârmóși; f. sârmoásă, pl. sârmoáse

sârmulița
SÂRMULÍȚĂ, sârmulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui sârmă (I 1); sârmă mică, sârmă subțire; sârmușoară. 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă. – Sârmă + suf. -uliță.

DOOM

sârmulíță s. f., g.-d. art. sârmulíței; pl. sârmulíțe

sârmulițe
SÂRMULÍȚĂ, sârmulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui sârmă (I 1); sârmă mică, sârmă subțire; sârmușoară. 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă. – Sârmă + suf. -uliță.

DOOM

sârmulíță s. f., g.-d. art. sârmulíței; pl. sârmulíțe

sârmuliței
SÂRMULÍȚĂ, sârmulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui sârmă (I 1); sârmă mică, sârmă subțire; sârmușoară. 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă. – Sârmă + suf. -uliță.

DOOM

sârmulíță s. f., g.-d. art. sârmulíței; pl. sârmulíțe

sârmulițele
SÂRMULÍȚĂ, sârmulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui sârmă (I 1); sârmă mică, sârmă subțire; sârmușoară. 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă. – Sârmă + suf. -uliță.

DOOM

sârmulíță s. f., g.-d. art. sârmulíței; pl. sârmulíțe

sârmulițelor
SÂRMULÍȚĂ, sârmulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui sârmă (I 1); sârmă mică, sârmă subțire; sârmușoară. 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă. – Sârmă + suf. -uliță.

DOOM

sârmulíță s. f., g.-d. art. sârmulíței; pl. sârmulíțe

sârmușoara
SÂRMUȘOÁRĂ, sârmușoare, s. f. (Reg.) Sârmuliță. – Sârmă + suf. -ușoară.

DOOM

sârmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. sârmușoárei; pl. sârmușoáre

sârmușoare
SÂRMUȘOÁRĂ, sârmușoare, s. f. (Reg.) Sârmuliță. – Sârmă + suf. -ușoară.

DOOM

sârmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. sârmușoárei; pl. sârmușoáre

sârmușoarei
SÂRMUȘOÁRĂ, sârmușoare, s. f. (Reg.) Sârmuliță. – Sârmă + suf. -ușoară.

DOOM

sârmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. sârmușoárei; pl. sârmușoáre

sârmușoarele
SÂRMUȘOÁRĂ, sârmușoare, s. f. (Reg.) Sârmuliță. – Sârmă + suf. -ușoară.

DOOM

sârmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. sârmușoárei; pl. sârmușoáre

sârmușoarelor
SÂRMUȘOÁRĂ, sârmușoare, s. f. (Reg.) Sârmuliță. – Sârmă + suf. -ușoară.

DOOM

sârmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. sârmușoárei; pl. sârmușoáre

sârnic
SẤRNIC, sârnice, s. n. (Reg.) Un fel de sac de pescuit.

sâst
sîst interj. – Tăceți! (ajută pentru a cere sau a impune tăcerea). – Var. sst, șit, șșt. Creație expresivă, cf. fîs. – Der. șișii, vb. (a chema; a consola, a legăna un copil care plînge); sîsîi, vb. (a pronunța un s prelungit; a gîgîi ca gîștele; a vorbi peltic), cf. sl. sysati „a sîsîi”, lat. susurrare, fr. chuchoter, germ. zischen, mag. susogni, sp. cecear etc.; sîsîitură, s. f. (sîsîit).

sâsâi
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâia
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâiac
SÂSÂIÁC, sâsâiace, s. n. (Reg.) Un fel de hambar construit din scânduri sau din nuiele împletite și folosit pentru păstrarea cerealelor. – Din ucr. susik, rus. susek, magh. szuszék.

DOOM

sâsâiác (reg.) s. n., pl. sâsâiáce

sâsâiace
SÂSÂIÁC, sâsâiace, s. n. (Reg.) Un fel de hambar construit din scânduri sau din nuiele împletite și folosit pentru păstrarea cerealelor. – Din ucr. susik, rus. susek, magh. szuszék.

DOOM

sâsâiác (reg.) s. n., pl. sâsâiáce

sâsâiacele
SÂSÂIÁC, sâsâiace, s. n. (Reg.) Un fel de hambar construit din scânduri sau din nuiele împletite și folosit pentru păstrarea cerealelor. – Din ucr. susik, rus. susek, magh. szuszék.

DOOM

sâsâiác (reg.) s. n., pl. sâsâiáce

sâsâiacelor
SÂSÂIÁC, sâsâiace, s. n. (Reg.) Un fel de hambar construit din scânduri sau din nuiele împletite și folosit pentru păstrarea cerealelor. – Din ucr. susik, rus. susek, magh. szuszék.

DOOM

sâsâiác (reg.) s. n., pl. sâsâiáce

sâsâiacul
SÂSÂIÁC, sâsâiace, s. n. (Reg.) Un fel de hambar construit din scânduri sau din nuiele împletite și folosit pentru păstrarea cerealelor. – Din ucr. susik, rus. susek, magh. szuszék.

DOOM

sâsâiác (reg.) s. n., pl. sâsâiáce

sâsâiacului
SÂSÂIÁC, sâsâiace, s. n. (Reg.) Un fel de hambar construit din scânduri sau din nuiele împletite și folosit pentru păstrarea cerealelor. – Din ucr. susik, rus. susek, magh. szuszék.

DOOM

sâsâiác (reg.) s. n., pl. sâsâiáce

sâsâiai
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâiala
SÂSÂIÁLĂ, sâsăieli, s. f. (Rar) Sâsâire. – Sâsâi + suf. -eală.

DOOM

sâsâiálă (rar) s. f., g.-d. art. sâsâiélii; pl. sâsâiéli

sâsâiam
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâiau
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâiați
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâie
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâieli
SÂSÂIÁLĂ, sâsăieli, s. f. (Rar) Sâsâire. – Sâsâi + suf. -eală.

DOOM

sâsâiálă (rar) s. f., g.-d. art. sâsâiélii; pl. sâsâiéli

sâsâielii
SÂSÂIÁLĂ, sâsăieli, s. f. (Rar) Sâsâire. – Sâsâi + suf. -eală.

DOOM

sâsâiálă (rar) s. f., g.-d. art. sâsâiélii; pl. sâsâiéli

sâsâielile
SÂSÂIÁLĂ, sâsăieli, s. f. (Rar) Sâsâire. – Sâsâi + suf. -eală.

DOOM

sâsâiálă (rar) s. f., g.-d. art. sâsâiélii; pl. sâsâiéli

sâsâielilor
SÂSÂIÁLĂ, sâsăieli, s. f. (Rar) Sâsâire. – Sâsâi + suf. -eală.

DOOM

sâsâiálă (rar) s. f., g.-d. art. sâsâiélii; pl. sâsâiéli

sâsâii
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâim
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâind
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâire
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâire
SÂSÂÍRE, sâsâiri, s. f. Faptul de a sâsăi; sâsâit¹. – V. sâsâi.

DOOM

sâsâíre s. f., g.-d. art. sâsâírii; pl. sâsâíri

sâsâirea
SÂSÂÍRE, sâsâiri, s. f. Faptul de a sâsăi; sâsâit¹. – V. sâsâi.

DOOM

sâsâíre s. f., g.-d. art. sâsâírii; pl. sâsâíri

sâsâiri
SÂSÂÍRE, sâsâiri, s. f. Faptul de a sâsăi; sâsâit¹. – V. sâsâi.

DOOM

sâsâíre s. f., g.-d. art. sâsâírii; pl. sâsâíri

sâsâirii
SÂSÂÍRE, sâsâiri, s. f. Faptul de a sâsăi; sâsâit¹. – V. sâsâi.

DOOM

sâsâíre s. f., g.-d. art. sâsâírii; pl. sâsâíri

sâsâirile
SÂSÂÍRE, sâsâiri, s. f. Faptul de a sâsăi; sâsâit¹. – V. sâsâi.

DOOM

sâsâíre s. f., g.-d. art. sâsâírii; pl. sâsâíri

sâsâirilor
SÂSÂÍRE, sâsâiri, s. f. Faptul de a sâsăi; sâsâit¹. – V. sâsâi.

DOOM

sâsâíre s. f., g.-d. art. sâsâírii; pl. sâsâíri

sâsâiră
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâirăm
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâirăți
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâise
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâisem
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâiseră
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâiserăm
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâiserăți
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâiseși
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâiseți
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâit
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâit
SÂSÂÍT², -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.

sâsâit
SÂSÂIT¹ s. n. Sâsâire. ♦ Sunet caracteristic, asemănător cu un „s” prelungit, pe care îl scot unele animale sau păsări, ca șarpele, gâscă; sâsâitură; p. gener. orice sunet asemănător. – V. sâsâi.

DOOM

sâsâít s. n.

sâsâita
SÂSÂÍT², -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.

sâsâite
SÂSÂÍT², -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.

sâsâitei
SÂSÂÍT², -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.

sâsâitele
SÂSÂÍT², -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.

sâsâitelor
SÂSÂÍT², -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.

sâsâitul
SÂSÂÍT², -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.

sâsâitului
SÂSÂÍT², -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.

sâsâitura
SÂSÂITÚRĂ, sâsâituri, s. f. Sunet carcteristic scos de șerpi, gâște etc.; sâsâit¹. ♦ Sunet rezultat din rostirea repetată a interjecției „ss!” (cu scopul de a obține liniște). [Pr.: -sâ-i-] – Sâsâi + suf. -tură.

DOOM

sâsâitúră (-sâ-i-) s. f., g.-d. art. sâsâitúrii; pl. sâsâitúri

sâsâituri
SÂSÂITÚRĂ, sâsâituri, s. f. Sunet carcteristic scos de șerpi, gâște etc.; sâsâit¹. ♦ Sunet rezultat din rostirea repetată a interjecției „ss!” (cu scopul de a obține liniște). [Pr.: -sâ-i-] – Sâsâi + suf. -tură.

DOOM

sâsâitúră (-sâ-i-) s. f., g.-d. art. sâsâitúrii; pl. sâsâitúri

sâsâiturii
SÂSÂITÚRĂ, sâsâituri, s. f. Sunet carcteristic scos de șerpi, gâște etc.; sâsâit¹. ♦ Sunet rezultat din rostirea repetată a interjecției „ss!” (cu scopul de a obține liniște). [Pr.: -sâ-i-] – Sâsâi + suf. -tură.

DOOM

sâsâitúră (-sâ-i-) s. f., g.-d. art. sâsâitúrii; pl. sâsâitúri

sâsâiturile
SÂSÂITÚRĂ, sâsâituri, s. f. Sunet carcteristic scos de șerpi, gâște etc.; sâsâit¹. ♦ Sunet rezultat din rostirea repetată a interjecției „ss!” (cu scopul de a obține liniște). [Pr.: -sâ-i-] – Sâsâi + suf. -tură.

DOOM

sâsâitúră (-sâ-i-) s. f., g.-d. art. sâsâitúrii; pl. sâsâitúri

sâsâiturilor
SÂSÂITÚRĂ, sâsâituri, s. f. Sunet carcteristic scos de șerpi, gâște etc.; sâsâit¹. ♦ Sunet rezultat din rostirea repetată a interjecției „ss!” (cu scopul de a obține liniște). [Pr.: -sâ-i-] – Sâsâi + suf. -tură.

DOOM

sâsâitúră (-sâ-i-) s. f., g.-d. art. sâsâitúrii; pl. sâsâitúri

sâsâiși
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâiți
SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

DOOM

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie

sâsâiți
SÂSÂÍT², -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.

sâsâiții
SÂSÂÍT², -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.

sâsâiților
SÂSÂÍT², -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.