suarea
SUAREÁ s. f. v. soarea.
suav
SUÁV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de finețe; delicat, grațios, fin. [Pr.: su-av] – Din fr. suave. DOOM
suáv adj. m., pl. suávi; f. suávă (su-a-), pl. suáve
suava
SUÁV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de finețe; delicat, grațios, fin. [Pr.: su-av] – Din fr. suave. DOOM
suáv adj. m., pl. suávi; f. suávă (su-a-), pl. suáve
suave
SUÁV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de finețe; delicat, grațios, fin. [Pr.: su-av] – Din fr. suave. DOOM
suáv adj. m., pl. suávi; f. suávă (su-a-), pl. suáve
suavei
SUÁV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de finețe; delicat, grațios, fin. [Pr.: su-av] – Din fr. suave. DOOM
suáv adj. m., pl. suávi; f. suávă (su-a-), pl. suáve
suavele
SUÁV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de finețe; delicat, grațios, fin. [Pr.: su-av] – Din fr. suave. DOOM
suáv adj. m., pl. suávi; f. suávă (su-a-), pl. suáve
suavelor
SUÁV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de finețe; delicat, grațios, fin. [Pr.: su-av] – Din fr. suave. DOOM
suáv adj. m., pl. suávi; f. suávă (su-a-), pl. suáve
suavi
SUÁV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de finețe; delicat, grațios, fin. [Pr.: su-av] – Din fr. suave. DOOM
suáv adj. m., pl. suávi; f. suávă (su-a-), pl. suáve
suavii
SUÁV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de finețe; delicat, grațios, fin. [Pr.: su-av] – Din fr. suave. DOOM
suáv adj. m., pl. suávi; f. suávă (su-a-), pl. suáve
suavilor
SUÁV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de finețe; delicat, grațios, fin. [Pr.: su-av] – Din fr. suave. DOOM
suáv adj. m., pl. suávi; f. suávă (su-a-), pl. suáve
suavitate
SUAVITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este suav; delicatețe, gingășie, finețe. [Pr.: su-a-] – Din fr. suavité. DOOM
suavitáte (su-a-) s. f., g.-d. art. stuavitắții
suavitatea
SUAVITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este suav; delicatețe, gingășie, finețe. [Pr.: su-a-] – Din fr. suavité. DOOM
suavitáte (su-a-) s. f., g.-d. art. stuavitắții
suavități
SUAVITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este suav; delicatețe, gingășie, finețe. [Pr.: su-a-] – Din fr. suavité. DOOM
suavitáte (su-a-) s. f., g.-d. art. stuavitắții
suavității
SUAVITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este suav; delicatețe, gingășie, finețe. [Pr.: su-a-] – Din fr. suavité. DOOM
suavitáte (su-a-) s. f., g.-d. art. stuavitắții
suavitățile
SUAVITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este suav; delicatețe, gingășie, finețe. [Pr.: su-a-] – Din fr. suavité. DOOM
suavitáte (su-a-) s. f., g.-d. art. stuavitắții
suavităților
SUAVITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este suav; delicatețe, gingășie, finețe. [Pr.: su-a-] – Din fr. suavité. DOOM
suavitáte (su-a-) s. f., g.-d. art. stuavitắții
suavul
SUÁV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de finețe; delicat, grațios, fin. [Pr.: su-av] – Din fr. suave. DOOM
suáv adj. m., pl. suávi; f. suávă (su-a-), pl. suáve
suavului
SUÁV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de finețe; delicat, grațios, fin. [Pr.: su-av] – Din fr. suave. DOOM
suáv adj. m., pl. suávi; f. suávă (su-a-), pl. suáve
sub
SUB1- Element de compunere care indică poziția inferioară a unui obiect față de altul sau o cantitate, o intensitate, o calitate, o ierarhie inferioară în raport cu alta de același tip, și care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. – Din fr. sub-, lat. sub.
sub
SUB VOCE loc. adv. Indicație prin care se face trimitere la un anumit cuvânt dintr-o lucrare. [Abr.: s.v.] – Loc. lat. DOOM
*sub voce (lat.) loc. adv.; abr. s.v.
subacut
SUBACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu simptomatologie relativ slabă. [< sub- + acut, după fr. subaigu].
subacuta
SUBACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu simptomatologie relativ slabă. [< sub- + acut, după fr. subaigu].
subacute
SUBACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu simptomatologie relativ slabă. [< sub- + acut, după fr. subaigu].
subacutei
SUBACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu simptomatologie relativ slabă. [< sub- + acut, după fr. subaigu].
subacutele
SUBACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu simptomatologie relativ slabă. [< sub- + acut, după fr. subaigu].
subacutelor
SUBACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu simptomatologie relativ slabă. [< sub- + acut, după fr. subaigu].
subacutul
SUBACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu simptomatologie relativ slabă. [< sub- + acut, după fr. subaigu].
subacutului
SUBACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu simptomatologie relativ slabă. [< sub- + acut, după fr. subaigu].
subacuți
SUBACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu simptomatologie relativ slabă. [< sub- + acut, după fr. subaigu].
subacuții
SUBACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu simptomatologie relativ slabă. [< sub- + acut, după fr. subaigu].
subacuților
SUBACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu simptomatologie relativ slabă. [< sub- + acut, după fr. subaigu].
subacval
SUBACVÁL, -Ă adj. (Rar) Subacvatic. [Cf. germ. subaqual].
subacvatic
SUBACVÁTIC, -Ă, subacvatici, -ce, adj. Care se află, se petrece sub apă; care se referă la mediul existent pe fundul apelor. – Sub1- + acvatic. DOOM
!subacvátic (su-bac-/sub-ac-) adj. m., pl. subacvátici; f. subacvátică, pl. subacvátice
subacvatica
SUBACVÁTIC, -Ă, subacvatici, -ce, adj. Care se află, se petrece sub apă; care se referă la mediul existent pe fundul apelor. – Sub1- + acvatic. DOOM
!subacvátic (su-bac-/sub-ac-) adj. m., pl. subacvátici; f. subacvátică, pl. subacvátice
subacvatice
SUBACVÁTIC, -Ă, subacvatici, -ce, adj. Care se află, se petrece sub apă; care se referă la mediul existent pe fundul apelor. – Sub1- + acvatic. DOOM
!subacvátic (su-bac-/sub-ac-) adj. m., pl. subacvátici; f. subacvátică, pl. subacvátice
subacvaticei
SUBACVÁTIC, -Ă, subacvatici, -ce, adj. Care se află, se petrece sub apă; care se referă la mediul existent pe fundul apelor. – Sub1- + acvatic. DOOM
!subacvátic (su-bac-/sub-ac-) adj. m., pl. subacvátici; f. subacvátică, pl. subacvátice
subacvaticele
SUBACVÁTIC, -Ă, subacvatici, -ce, adj. Care se află, se petrece sub apă; care se referă la mediul existent pe fundul apelor. – Sub1- + acvatic. DOOM
!subacvátic (su-bac-/sub-ac-) adj. m., pl. subacvátici; f. subacvátică, pl. subacvátice
subacvaticelor
SUBACVÁTIC, -Ă, subacvatici, -ce, adj. Care se află, se petrece sub apă; care se referă la mediul existent pe fundul apelor. – Sub1- + acvatic. DOOM
!subacvátic (su-bac-/sub-ac-) adj. m., pl. subacvátici; f. subacvátică, pl. subacvátice
subacvatici
SUBACVÁTIC, -Ă, subacvatici, -ce, adj. Care se află, se petrece sub apă; care se referă la mediul existent pe fundul apelor. – Sub1- + acvatic. DOOM
!subacvátic (su-bac-/sub-ac-) adj. m., pl. subacvátici; f. subacvátică, pl. subacvátice
subacvaticii
SUBACVÁTIC, -Ă, subacvatici, -ce, adj. Care se află, se petrece sub apă; care se referă la mediul existent pe fundul apelor. – Sub1- + acvatic. DOOM
!subacvátic (su-bac-/sub-ac-) adj. m., pl. subacvátici; f. subacvátică, pl. subacvátice
subacvaticilor
SUBACVÁTIC, -Ă, subacvatici, -ce, adj. Care se află, se petrece sub apă; care se referă la mediul existent pe fundul apelor. – Sub1- + acvatic. DOOM
!subacvátic (su-bac-/sub-ac-) adj. m., pl. subacvátici; f. subacvátică, pl. subacvátice
subacvaticul
SUBACVÁTIC, -Ă, subacvatici, -ce, adj. Care se află, se petrece sub apă; care se referă la mediul existent pe fundul apelor. – Sub1- + acvatic. DOOM
!subacvátic (su-bac-/sub-ac-) adj. m., pl. subacvátici; f. subacvátică, pl. subacvátice
subacvaticului
SUBACVÁTIC, -Ă, subacvatici, -ce, adj. Care se află, se petrece sub apă; care se referă la mediul existent pe fundul apelor. – Sub1- + acvatic. DOOM
!subacvátic (su-bac-/sub-ac-) adj. m., pl. subacvátici; f. subacvátică, pl. subacvátice
subadministrator
SUBADMINISTRÁTOR, subadministratori, s. m. (Ieșit din uz) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui administrator și lucrează sub ordinele acestuia. Mulțumită corupțiunii subadministratorilor... dispozițiunile binefăcătoare... s-au văzut toate călcate și căzînd în desuetudine. KOGĂLNICEANU, S. A. 157.
subagent
SUBAGÉNT s.m. Persoană sau întreprindere care lucrează pe contul și în numele unui agent mandatar. [După fr. sous-agent].
subagentul
SUBAGÉNT s.m. Persoană sau întreprindere care lucrează pe contul și în numele unui agent mandatar. [După fr. sous-agent].
subagentului
SUBAGÉNT s.m. Persoană sau întreprindere care lucrează pe contul și în numele unui agent mandatar. [După fr. sous-agent].
subagenți
SUBAGÉNT s.m. Persoană sau întreprindere care lucrează pe contul și în numele unui agent mandatar. [După fr. sous-agent].
subagenții
SUBAGÉNT s.m. Persoană sau întreprindere care lucrează pe contul și în numele unui agent mandatar. [După fr. sous-agent].
subagenților
SUBAGÉNT s.m. Persoană sau întreprindere care lucrează pe contul și în numele unui agent mandatar. [După fr. sous-agent].
subalimenta
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentai
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentam
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentare
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentare
SUBALIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) subalimenta și rezultatul ei; subalimentație, subnutriție (1). – V. subalimenta. DOOM
!subalimentáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subalimentắrii
subalimentarea
SUBALIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) subalimenta și rezultatul ei; subalimentație, subnutriție (1). – V. subalimenta. DOOM
!subalimentáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subalimentắrii
subalimentară
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentarăm
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentarăți
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentase
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentasem
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentaseră
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentaserăm
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentaserăți
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentaseși
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentaseți
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentat
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentat
SUBALIMENTÁT, -Ă, subalimentați, -te, adj. Hrănit (sistematic) în mod insuficient; subnutrit. – V. subalimenta.
subalimentata
SUBALIMENTÁT, -Ă, subalimentați, -te, adj. Hrănit (sistematic) în mod insuficient; subnutrit. – V. subalimenta.
subalimentate
SUBALIMENTÁT, -Ă, subalimentați, -te, adj. Hrănit (sistematic) în mod insuficient; subnutrit. – V. subalimenta.
subalimentatei
SUBALIMENTÁT, -Ă, subalimentați, -te, adj. Hrănit (sistematic) în mod insuficient; subnutrit. – V. subalimenta.
subalimentatele
SUBALIMENTÁT, -Ă, subalimentați, -te, adj. Hrănit (sistematic) în mod insuficient; subnutrit. – V. subalimenta.
subalimentatelor
SUBALIMENTÁT, -Ă, subalimentați, -te, adj. Hrănit (sistematic) în mod insuficient; subnutrit. – V. subalimenta.
subalimentatul
SUBALIMENTÁT, -Ă, subalimentați, -te, adj. Hrănit (sistematic) în mod insuficient; subnutrit. – V. subalimenta.
subalimentatului
SUBALIMENTÁT, -Ă, subalimentați, -te, adj. Hrănit (sistematic) în mod insuficient; subnutrit. – V. subalimenta.
subalimentau
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentași
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentați
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentați
SUBALIMENTÁT, -Ă, subalimentați, -te, adj. Hrănit (sistematic) în mod insuficient; subnutrit. – V. subalimenta.
subalimentația
SUBALIMENTÁȚIE s. f. Subalimentare. – Sub1- + alimentație (după fr. sous-alimentation). DOOM
!subalimentáție (su-ba-, -ți-e/sub-a-) s. f., art. subalimentáția (-ți-a), g.-d. subalimentáții, art. subalimentáției
subalimentație
SUBALIMENTÁȚIE s. f. Subalimentare. – Sub1- + alimentație (după fr. sous-alimentation). DOOM
!subalimentáție (su-ba-, -ți-e/sub-a-) s. f., art. subalimentáția (-ți-a), g.-d. subalimentáții, art. subalimentáției
subalimentației
SUBALIMENTÁȚIE s. f. Subalimentare. – Sub1- + alimentație (după fr. sous-alimentation). DOOM
!subalimentáție (su-ba-, -ți-e/sub-a-) s. f., art. subalimentáția (-ți-a), g.-d. subalimentáții, art. subalimentáției
subalimentații
SUBALIMENTÁT, -Ă, subalimentați, -te, adj. Hrănit (sistematic) în mod insuficient; subnutrit. – V. subalimenta.
subalimentații
SUBALIMENTÁȚIE s. f. Subalimentare. – Sub1- + alimentație (după fr. sous-alimentation). DOOM
!subalimentáție (su-ba-, -ți-e/sub-a-) s. f., art. subalimentáția (-ți-a), g.-d. subalimentáții, art. subalimentáției
subalimentaților
SUBALIMENTÁT, -Ă, subalimentați, -te, adj. Hrănit (sistematic) în mod insuficient; subnutrit. – V. subalimenta.
subalimentează
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentez
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimenteze
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentezi
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentând
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentînd
SUBALIMENTÁ, subalimentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alimenta (sistematic) în mod insuficient din punct de vedere calitativ și cantitativ. – Sub1- + alimenta (după fr. sous-alimenter). DOOM
!subalimentá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subalimenteáză
subalimentări
SUBALIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) subalimenta și rezultatul ei; subalimentație, subnutriție (1). – V. subalimenta. DOOM
!subalimentáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subalimentắrii
subalimentării
SUBALIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) subalimenta și rezultatul ei; subalimentație, subnutriție (1). – V. subalimenta. DOOM
!subalimentáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subalimentắrii
subalimentările
SUBALIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) subalimenta și rezultatul ei; subalimentație, subnutriție (1). – V. subalimenta. DOOM
!subalimentáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subalimentắrii
subalimentărilor
SUBALIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) subalimenta și rezultatul ei; subalimentație, subnutriție (1). – V. subalimenta. DOOM
!subalimentáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subalimentắrii
subalpin
SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei alpine, la poalele unor munți înalți; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smirdar, pajiști etc. – Din fr. subalpin. DOOM
!subalpín (su-bal-/sub-al-) adj. m., pl. subalpíni; f. subalpínă, pl. subalpíne
subalpina
SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei alpine, la poalele unor munți înalți; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smirdar, pajiști etc. – Din fr. subalpin. DOOM
!subalpín (su-bal-/sub-al-) adj. m., pl. subalpíni; f. subalpínă, pl. subalpíne
subalpine
SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei alpine, la poalele unor munți înalți; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smirdar, pajiști etc. – Din fr. subalpin. DOOM
!subalpín (su-bal-/sub-al-) adj. m., pl. subalpíni; f. subalpínă, pl. subalpíne
subalpinei
SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei alpine, la poalele unor munți înalți; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smirdar, pajiști etc. – Din fr. subalpin. DOOM
!subalpín (su-bal-/sub-al-) adj. m., pl. subalpíni; f. subalpínă, pl. subalpíne
subalpinele
SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei alpine, la poalele unor munți înalți; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smirdar, pajiști etc. – Din fr. subalpin. DOOM
!subalpín (su-bal-/sub-al-) adj. m., pl. subalpíni; f. subalpínă, pl. subalpíne
subalpinelor
SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei alpine, la poalele unor munți înalți; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smirdar, pajiști etc. – Din fr. subalpin. DOOM
!subalpín (su-bal-/sub-al-) adj. m., pl. subalpíni; f. subalpínă, pl. subalpíne
subalpini
SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei alpine, la poalele unor munți înalți; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smirdar, pajiști etc. – Din fr. subalpin. DOOM
!subalpín (su-bal-/sub-al-) adj. m., pl. subalpíni; f. subalpínă, pl. subalpíne
subalpinii
SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei alpine, la poalele unor munți înalți; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smirdar, pajiști etc. – Din fr. subalpin. DOOM
!subalpín (su-bal-/sub-al-) adj. m., pl. subalpíni; f. subalpínă, pl. subalpíne
subalpinilor
SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei alpine, la poalele unor munți înalți; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smirdar, pajiști etc. – Din fr. subalpin. DOOM
!subalpín (su-bal-/sub-al-) adj. m., pl. subalpíni; f. subalpínă, pl. subalpíne
subalpinul
SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei alpine, la poalele unor munți înalți; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smirdar, pajiști etc. – Din fr. subalpin. DOOM
!subalpín (su-bal-/sub-al-) adj. m., pl. subalpíni; f. subalpínă, pl. subalpíne
subalpinului
SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei alpine, la poalele unor munți înalți; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smirdar, pajiști etc. – Din fr. subalpin. DOOM
!subalpín (su-bal-/sub-al-) adj. m., pl. subalpíni; f. subalpínă, pl. subalpíne
subaltern
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subaltern
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalterna
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalterna
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternare
SUBALTERNÁRE, subalternări, s. f. (Log.) Raport între judecățile universale și judecățile particulare de aceeași calitate, caracterizat prin faptul că din adevărul judecății universale decurge cu necesitate adevărul judecății particulare, iar din falsitatea judecății particulare rezultă cu necesitate falsitatea judecății universale. – Sub1- + alternare. DOOM
!subalternáre (su-bal-/sub-al-) s. f., g.-d. art. subalternắrii; pl. subalternắri
subalternarea
SUBALTERNÁRE, subalternări, s. f. (Log.) Raport între judecățile universale și judecățile particulare de aceeași calitate, caracterizat prin faptul că din adevărul judecății universale decurge cu necesitate adevărul judecății particulare, iar din falsitatea judecății particulare rezultă cu necesitate falsitatea judecății universale. – Sub1- + alternare. DOOM
!subalternáre (su-bal-/sub-al-) s. f., g.-d. art. subalternắrii; pl. subalternắri
subalterne
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalterne
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternei
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternei
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternele
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternele
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternelor
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternelor
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalterni
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalterni
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternii
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternii
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternilor
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternilor
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternul
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternul
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternului
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternului
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care este subordonată altei persoane (într-o slujbă, într-o muncă), care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne. DOOM
!subaltérn (su-bal-/sub-al-) adj. m., s. m., pl. subaltérni; adj. f., s. f. subaltérnă, pl. subaltérne
subalternări
SUBALTERNÁRE, subalternări, s. f. (Log.) Raport între judecățile universale și judecățile particulare de aceeași calitate, caracterizat prin faptul că din adevărul judecății universale decurge cu necesitate adevărul judecății particulare, iar din falsitatea judecății particulare rezultă cu necesitate falsitatea judecății universale. – Sub1- + alternare. DOOM
!subalternáre (su-bal-/sub-al-) s. f., g.-d. art. subalternắrii; pl. subalternắri
subalternării
SUBALTERNÁRE, subalternări, s. f. (Log.) Raport între judecățile universale și judecățile particulare de aceeași calitate, caracterizat prin faptul că din adevărul judecății universale decurge cu necesitate adevărul judecății particulare, iar din falsitatea judecății particulare rezultă cu necesitate falsitatea judecății universale. – Sub1- + alternare. DOOM
!subalternáre (su-bal-/sub-al-) s. f., g.-d. art. subalternắrii; pl. subalternắri
subalternările
SUBALTERNÁRE, subalternări, s. f. (Log.) Raport între judecățile universale și judecățile particulare de aceeași calitate, caracterizat prin faptul că din adevărul judecății universale decurge cu necesitate adevărul judecății particulare, iar din falsitatea judecății particulare rezultă cu necesitate falsitatea judecății universale. – Sub1- + alternare. DOOM
!subalternáre (su-bal-/sub-al-) s. f., g.-d. art. subalternắrii; pl. subalternắri
subalternărilor
SUBALTERNÁRE, subalternări, s. f. (Log.) Raport între judecățile universale și judecățile particulare de aceeași calitate, caracterizat prin faptul că din adevărul judecății universale decurge cu necesitate adevărul judecății particulare, iar din falsitatea judecății particulare rezultă cu necesitate falsitatea judecății universale. – Sub1- + alternare. DOOM
!subalternáre (su-bal-/sub-al-) s. f., g.-d. art. subalternắrii; pl. subalternắri
subansamblu
SUBANSÁMBLU, subansambluri, s. n. Grup de piese care alcătuiesc o parte componentă a unei mașini, a unui sistem tehnic etc., acționând în cadrul acestora ca o unitate funcțională distinctă. [Pl. și: subansamble] – Sub1- + ansamblu (după fr. sous-ensemble). DOOM
subansámblu (su-ban- / sub-an-) s. n., pl. subansámbluri / subansámble
subansamblu
SUBANSÁMBLU, subansambluri, s. n. Grup de piese care alcătuiesc o parte componentă a unei mașini, a unui sistem tehnic etc., acționând în cadrul acestora ca o unitate funcțională distinctă. [Pl. și: subansamble] – Sub1- + ansamblu (după fr. sous-ensemble). DOOM
subansámblu (su-ban- / sub-an-) s. n., pl. subansámbluri / subansámble
subansamblul
SUBANSÁMBLU, subansambluri, s. n. Grup de piese care alcătuiesc o parte componentă a unei mașini, a unui sistem tehnic etc., acționând în cadrul acestora ca o unitate funcțională distinctă. [Pl. și: subansamble] – Sub1- + ansamblu (după fr. sous-ensemble). DOOM
subansámblu (su-ban- / sub-an-) s. n., pl. subansámbluri / subansámble
subansamblului
SUBANSÁMBLU, subansambluri, s. n. Grup de piese care alcătuiesc o parte componentă a unei mașini, a unui sistem tehnic etc., acționând în cadrul acestora ca o unitate funcțională distinctă. [Pl. și: subansamble] – Sub1- + ansamblu (după fr. sous-ensemble). DOOM
subansámblu (su-ban- / sub-an-) s. n., pl. subansámbluri / subansámble
subansambluri
SUBANSÁMBLU, subansambluri, s. n. Grup de piese care alcătuiesc o parte componentă a unei mașini, a unui sistem tehnic etc., acționând în cadrul acestora ca o unitate funcțională distinctă. [Pl. și: subansamble] – Sub1- + ansamblu (după fr. sous-ensemble). DOOM
subansámblu (su-ban- / sub-an-) s. n., pl. subansámbluri / subansámble
subansamblurile
SUBANSÁMBLU, subansambluri, s. n. Grup de piese care alcătuiesc o parte componentă a unei mașini, a unui sistem tehnic etc., acționând în cadrul acestora ca o unitate funcțională distinctă. [Pl. și: subansamble] – Sub1- + ansamblu (după fr. sous-ensemble). DOOM
subansámblu (su-ban- / sub-an-) s. n., pl. subansámbluri / subansámble
subansamblurilor
SUBANSÁMBLU, subansambluri, s. n. Grup de piese care alcătuiesc o parte componentă a unei mașini, a unui sistem tehnic etc., acționând în cadrul acestora ca o unitate funcțională distinctă. [Pl. și: subansamble] – Sub1- + ansamblu (după fr. sous-ensemble). DOOM
subansámblu (su-ban- / sub-an-) s. n., pl. subansámbluri / subansámble
subantarctic
SUBANTÁRCTIC, -Ă adj. Situat între zona antarctică și zona temperată. [Cf. germ. subantarktisch].
subantreprenor
SUBANTREPRENÓR, subantreprenori, s. m. Antreprenor care execută numai o parte dintr-o lucrare contractată integral de altul. – Sub1- + antreprenor (după fr. sous-entrepreneur).
subantreprenori
SUBANTREPRENÓR, subantreprenori, s. m. Antreprenor care execută numai o parte dintr-o lucrare contractată integral de altul. – Sub1- + antreprenor (după fr. sous-entrepreneur).
subantreprenorii
SUBANTREPRENÓR, subantreprenori, s. m. Antreprenor care execută numai o parte dintr-o lucrare contractată integral de altul. – Sub1- + antreprenor (după fr. sous-entrepreneur).
subantreprenorilor
SUBANTREPRENÓR, subantreprenori, s. m. Antreprenor care execută numai o parte dintr-o lucrare contractată integral de altul. – Sub1- + antreprenor (după fr. sous-entrepreneur).
subantreprenorul
SUBANTREPRENÓR, subantreprenori, s. m. Antreprenor care execută numai o parte dintr-o lucrare contractată integral de altul. – Sub1- + antreprenor (după fr. sous-entrepreneur).
subantreprenorului
SUBANTREPRENÓR, subantreprenori, s. m. Antreprenor care execută numai o parte dintr-o lucrare contractată integral de altul. – Sub1- + antreprenor (după fr. sous-entrepreneur).
subaprecia
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciai
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciam
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciară
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciarăm
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciarăți
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciase
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciasem
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciaseră
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciaserăm
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciaserăți
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciaseși
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciaseți
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciat
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciat
SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciați, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subapreciata
SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciați, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subapreciate
SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciați, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subapreciatei
SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciați, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subapreciatele
SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciați, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subapreciatelor
SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciați, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subapreciatul
SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciați, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subapreciatului
SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciați, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subapreciau
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciază
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciași
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciați
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciați
SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciați, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subapreciații
SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciați, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subapreciaților
SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciați, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subaprecie
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciem
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciere
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciere
SUBAPRECIÉRE, subaprecieri, s. f. Faptul de a (se) subaprecia; subestimare, subevaluare. [Pr.: -ci-e-] – V. subaprecia. DOOM
!subapreciére (su-ba-pre-ci-e-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subapreciérii; pl. subapreciéri
subapreciez
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subaprecieze
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciezi
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subapreciind
SUBAPRECIÁ, subapreciez, vb. I. Tranz. A prețui pe cineva sau ceva mai puțin decât merită, a aprecia sub valoarea reală, a micșora importanța unei persoane, a unui lucru, a unei situații; a subestima, a subevalua. ◊ Refl. Se subapreciază. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia. DOOM
!subapreciá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subapreciáză, 1 pl. subapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să subapreciéze; ger. subapreciínd (-ci-ind)
subarba
SUBÁRBĂ, subarbe, s. f. Frânghie, odgon care susține, fixează bompresul unei nave cu pânze. – Din fr. sous-barbe. DOOM
subárbă s. f., g.-d. art. subárbei; pl. subárbe
subarbe
SUBÁRBĂ, subarbe, s. f. Frânghie, odgon care susține, fixează bompresul unei nave cu pânze. – Din fr. sous-barbe. DOOM
subárbă s. f., g.-d. art. subárbei; pl. subárbe
subarbei
SUBÁRBĂ, subarbe, s. f. Frânghie, odgon care susține, fixează bompresul unei nave cu pânze. – Din fr. sous-barbe. DOOM
subárbă s. f., g.-d. art. subárbei; pl. subárbe
subarbele
SUBÁRBĂ, subarbe, s. f. Frânghie, odgon care susține, fixează bompresul unei nave cu pânze. – Din fr. sous-barbe. DOOM
subárbă s. f., g.-d. art. subárbei; pl. subárbe
subarbelor
SUBÁRBĂ, subarbe, s. f. Frânghie, odgon care susține, fixează bompresul unei nave cu pânze. – Din fr. sous-barbe. DOOM
subárbă s. f., g.-d. art. subárbei; pl. subárbe
subarboret
SUBARBORÉT, subarborete, s. n. Fiecare dintre grupurile de arbuști care cresc într-un arboret. [Pl. și: subarboreturi, (m.) subarboreți] – Sub1- + arboret. DOOM
subarborét (su-bar- / sub-ar-) s. n., pl. subarboréte
subarboret
SUBARBORÉT, subarborete, s. n. Fiecare dintre grupurile de arbuști care cresc într-un arboret. [Pl. și: subarboreturi, (m.) subarboreți] – Sub1- + arboret.
subarboret
SUBARBORÉT, subarborete, s. n. Fiecare dintre grupurile de arbuști care cresc într-un arboret. [Pl. și: subarboreturi, (m.) subarboreți] – Sub1- + arboret.
subarbust
SUBARBÚST, subarbuști, s. m. Arbust a cărui înălțime nu depășește un metru, având tulpina lemnoasă numai la bază; plantă care face trecerea între arbuști și plantele erbacee. – Sub1- + arbust. DOOM
!subarbúst (su-bar-/sub-ar-) s. m., pl. subarbúști
subarbustul
SUBARBÚST, subarbuști, s. m. Arbust a cărui înălțime nu depășește un metru, având tulpina lemnoasă numai la bază; plantă care face trecerea între arbuști și plantele erbacee. – Sub1- + arbust. DOOM
!subarbúst (su-bar-/sub-ar-) s. m., pl. subarbúști
subarbustului
SUBARBÚST, subarbuști, s. m. Arbust a cărui înălțime nu depășește un metru, având tulpina lemnoasă numai la bază; plantă care face trecerea între arbuști și plantele erbacee. – Sub1- + arbust. DOOM
!subarbúst (su-bar-/sub-ar-) s. m., pl. subarbúști
subarbuști
SUBARBÚST, subarbuști, s. m. Arbust a cărui înălțime nu depășește un metru, având tulpina lemnoasă numai la bază; plantă care face trecerea între arbuști și plantele erbacee. – Sub1- + arbust. DOOM
!subarbúst (su-bar-/sub-ar-) s. m., pl. subarbúști
subarbuștii
SUBARBÚST, subarbuști, s. m. Arbust a cărui înălțime nu depășește un metru, având tulpina lemnoasă numai la bază; plantă care face trecerea între arbuști și plantele erbacee. – Sub1- + arbust. DOOM
!subarbúst (su-bar-/sub-ar-) s. m., pl. subarbúști
subarbuștilor
SUBARBÚST, subarbuști, s. m. Arbust a cărui înălțime nu depășește un metru, având tulpina lemnoasă numai la bază; plantă care face trecerea între arbuști și plantele erbacee. – Sub1- + arbust. DOOM
!subarbúst (su-bar-/sub-ar-) s. m., pl. subarbúști
subarctic
SUBÁRCTIC, -Ă adj. Situat între zona arctică și zona temperată. [Cf. germ. subarktisch].
subarenda
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendai
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendam
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendare
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendare
SUBARENDÁRE, subarendări, s. f. Acțiunea de a subarenda și rezultatul ei. – V. subarenda. DOOM
!subarendáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subarendắrii; pl. subarendắri
subarendarea
SUBARENDÁRE, subarendări, s. f. Acțiunea de a subarenda și rezultatul ei. – V. subarenda. DOOM
!subarendáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subarendắrii; pl. subarendắri
subarendară
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendarăm
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendarăți
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendase
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendasem
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendaseră
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendaserăm
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendaserăți
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendaseși
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendaseți
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendat
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendat
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot cu arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda.
subarendau
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendaș
SUBARENDÁȘ, subarendași, s. m. Persoană care ia în arendă exploatarea unui bun de la arendaș (și nu direct de la proprietar). – Sub1- + arendaș. DOOM
!subarendáș (su-ba-/sub-a-) s. m., pl. subarendáși
subarendași
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendași
SUBARENDÁȘ, subarendași, s. m. Persoană care ia în arendă exploatarea unui bun de la arendaș (și nu direct de la proprietar). – Sub1- + arendaș. DOOM
!subarendáș (su-ba-/sub-a-) s. m., pl. subarendáși
subarendașii
SUBARENDÁȘ, subarendași, s. m. Persoană care ia în arendă exploatarea unui bun de la arendaș (și nu direct de la proprietar). – Sub1- + arendaș. DOOM
!subarendáș (su-ba-/sub-a-) s. m., pl. subarendáși
subarendașilor
SUBARENDÁȘ, subarendași, s. m. Persoană care ia în arendă exploatarea unui bun de la arendaș (și nu direct de la proprietar). – Sub1- + arendaș. DOOM
!subarendáș (su-ba-/sub-a-) s. m., pl. subarendáși
subarendașul
SUBARENDÁȘ, subarendași, s. m. Persoană care ia în arendă exploatarea unui bun de la arendaș (și nu direct de la proprietar). – Sub1- + arendaș. DOOM
!subarendáș (su-ba-/sub-a-) s. m., pl. subarendáși
subarendașului
SUBARENDÁȘ, subarendași, s. m. Persoană care ia în arendă exploatarea unui bun de la arendaș (și nu direct de la proprietar). – Sub1- + arendaș. DOOM
!subarendáș (su-ba-/sub-a-) s. m., pl. subarendáși
subarendați
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendează
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendez
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendeze
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendezi
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendând
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendînd
SUBARENDÁ, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendează îl deține tot în arendă de la proprietar. – Sub1- + arenda. DOOM
!subarendá (a ~) (su-ba-/sub-a-) vb., ind. prez. 3 subarendeáză
subarendări
SUBARENDÁRE, subarendări, s. f. Acțiunea de a subarenda și rezultatul ei. – V. subarenda. DOOM
!subarendáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subarendắrii; pl. subarendắri
subarendării
SUBARENDÁRE, subarendări, s. f. Acțiunea de a subarenda și rezultatul ei. – V. subarenda. DOOM
!subarendáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subarendắrii; pl. subarendắri
subarendările
SUBARENDÁRE, subarendări, s. f. Acțiunea de a subarenda și rezultatul ei. – V. subarenda. DOOM
!subarendáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subarendắrii; pl. subarendắri
subarendărilor
SUBARENDÁRE, subarendări, s. f. Acțiunea de a subarenda și rezultatul ei. – V. subarenda. DOOM
!subarendáre (su-ba-/sub-a-) s. f., g.-d. art. subarendắrii; pl. subarendắri
subarmonică
SUBARMÓNICĂ, subarmonice, s. f. (Fiz.) Componentă a unei vibrații complexe, a cărei frecvență este un submultiplu al frecvenței armonicii principale. – După fr. sous-harmonique. DOOM
!subarmónică (su-bar-/sub-ar-) s. f., g.-d. art. subarmónicii; pl. subarmónice
subasment
SUBASMÉNT, subasmente, s. n. (Arh.) Partea inferioară a unei construcții pe care se sprijină (aparent) toată clădirea; soclu. – Din fr. soubassement.
subasmente
SUBASMÉNT, subasmente, s. n. (Arh.) Partea inferioară a unei construcții pe care se sprijină (aparent) toată clădirea; soclu. – Din fr. soubassement.
subasmentele
SUBASMÉNT, subasmente, s. n. (Arh.) Partea inferioară a unei construcții pe care se sprijină (aparent) toată clădirea; soclu. – Din fr. soubassement.
subasmentelor
SUBASMÉNT, subasmente, s. n. (Arh.) Partea inferioară a unei construcții pe care se sprijină (aparent) toată clădirea; soclu. – Din fr. soubassement.
subasmentul
SUBASMÉNT, subasmente, s. n. (Arh.) Partea inferioară a unei construcții pe care se sprijină (aparent) toată clădirea; soclu. – Din fr. soubassement.
subasmentului
SUBASMÉNT, subasmente, s. n. (Arh.) Partea inferioară a unei construcții pe care se sprijină (aparent) toată clădirea; soclu. – Din fr. soubassement.
subasociație
SUBASOCIÁȚIE s.f. Subdiviziune a unei asociații vegetale. [< sub- + asociație].
subatins
SUBATÍNS, -Ă, subatinși, -se, adj. (Rar) Menționat în treacăt. Să binevoiască a primi subatinsa ortografie. ODOBESCU, S. I 491.
subatomic
SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. (Despre particule) Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique. DOOM
!subatómic (su-ba-/sub-a-) adj. m., pl. subatómici; f. subatómică, pl. subatómice
subatomica
SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. (Despre particule) Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique. DOOM
!subatómic (su-ba-/sub-a-) adj. m., pl. subatómici; f. subatómică, pl. subatómice
subatomice
SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. (Despre particule) Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique. DOOM
!subatómic (su-ba-/sub-a-) adj. m., pl. subatómici; f. subatómică, pl. subatómice
subatomicei
SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. (Despre particule) Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique. DOOM
!subatómic (su-ba-/sub-a-) adj. m., pl. subatómici; f. subatómică, pl. subatómice
subatomicele
SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. (Despre particule) Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique. DOOM
!subatómic (su-ba-/sub-a-) adj. m., pl. subatómici; f. subatómică, pl. subatómice
subatomicelor
SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. (Despre particule) Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique. DOOM
!subatómic (su-ba-/sub-a-) adj. m., pl. subatómici; f. subatómică, pl. subatómice
subatomici
SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. (Despre particule) Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique. DOOM
!subatómic (su-ba-/sub-a-) adj. m., pl. subatómici; f. subatómică, pl. subatómice
subatomicii
SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. (Despre particule) Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique. DOOM
!subatómic (su-ba-/sub-a-) adj. m., pl. subatómici; f. subatómică, pl. subatómice
subatomicilor
SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. (Despre particule) Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique. DOOM
!subatómic (su-ba-/sub-a-) adj. m., pl. subatómici; f. subatómică, pl. subatómice
subatomicul
SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. (Despre particule) Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique. DOOM
!subatómic (su-ba-/sub-a-) adj. m., pl. subatómici; f. subatómică, pl. subatómice
subatomicului
SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. (Despre particule) Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique. DOOM
!subatómic (su-ba-/sub-a-) adj. m., pl. subatómici; f. subatómică, pl. subatómice
subașă
subáșă (-și), s. m. – Primar în Turcia. – Var. subaș. Tc. subași (Șeineanu, III, 111; cf. Byck-Graur 14).
subcapitol
SUBCAPÍTOL, subcapitole, s. n. Diviziune (unitară) a unui capitol. – Sub1- + capitol. DOOM
subcapítol s. n., pl. subcapítole
subcapitole
SUBCAPÍTOL, subcapitole, s. n. Diviziune (unitară) a unui capitol. – Sub1- + capitol. DOOM
subcapítol s. n., pl. subcapítole
subcapitolele
SUBCAPÍTOL, subcapitole, s. n. Diviziune (unitară) a unui capitol. – Sub1- + capitol. DOOM
subcapítol s. n., pl. subcapítole
subcapitolelor
SUBCAPÍTOL, subcapitole, s. n. Diviziune (unitară) a unui capitol. – Sub1- + capitol. DOOM
subcapítol s. n., pl. subcapítole
subcapitolul
SUBCAPÍTOL, subcapitole, s. n. Diviziune (unitară) a unui capitol. – Sub1- + capitol. DOOM
subcapítol s. n., pl. subcapítole
subcapitolului
SUBCAPÍTOL, subcapitole, s. n. Diviziune (unitară) a unui capitol. – Sub1- + capitol. DOOM
subcapítol s. n., pl. subcapítole
subcarpatic
SUBCARPÁTIC, -Ă, subcarpatici, -ce, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni. – Sub1- + carpatic. DOOM
subcarpátic adj. m., pl. subcarpátici; f. subcarpátică, pl. subcarpátice
subcarpatica
SUBCARPÁTIC, -Ă, subcarpatici, -ce, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni. – Sub1- + carpatic. DOOM
subcarpátic adj. m., pl. subcarpátici; f. subcarpátică, pl. subcarpátice
subcarpatice
SUBCARPÁTIC, -Ă, subcarpatici, -ce, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni. – Sub1- + carpatic. DOOM
subcarpátic adj. m., pl. subcarpátici; f. subcarpátică, pl. subcarpátice
subcarpaticei
SUBCARPÁTIC, -Ă, subcarpatici, -ce, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni. – Sub1- + carpatic. DOOM
subcarpátic adj. m., pl. subcarpátici; f. subcarpátică, pl. subcarpátice
subcarpaticele
SUBCARPÁTIC, -Ă, subcarpatici, -ce, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni. – Sub1- + carpatic. DOOM
subcarpátic adj. m., pl. subcarpátici; f. subcarpátică, pl. subcarpátice
subcarpaticelor
SUBCARPÁTIC, -Ă, subcarpatici, -ce, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni. – Sub1- + carpatic. DOOM
subcarpátic adj. m., pl. subcarpátici; f. subcarpátică, pl. subcarpátice
subcarpatici
SUBCARPÁTIC, -Ă, subcarpatici, -ce, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni. – Sub1- + carpatic. DOOM
subcarpátic adj. m., pl. subcarpátici; f. subcarpátică, pl. subcarpátice
subcarpaticii
SUBCARPÁTIC, -Ă, subcarpatici, -ce, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni. – Sub1- + carpatic. DOOM
subcarpátic adj. m., pl. subcarpátici; f. subcarpátică, pl. subcarpátice
subcarpaticilor
SUBCARPÁTIC, -Ă, subcarpatici, -ce, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni. – Sub1- + carpatic. DOOM
subcarpátic adj. m., pl. subcarpátici; f. subcarpátică, pl. subcarpátice
subcarpaticul
SUBCARPÁTIC, -Ă, subcarpatici, -ce, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni. – Sub1- + carpatic. DOOM
subcarpátic adj. m., pl. subcarpátici; f. subcarpátică, pl. subcarpátice
subcarpaticului
SUBCARPÁTIC, -Ă, subcarpatici, -ce, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni. – Sub1- + carpatic. DOOM
subcarpátic adj. m., pl. subcarpátici; f. subcarpátică, pl. subcarpátice
subcelular
SUBCELULÁR, -Ă, subcelulari, -e, adj. (Biol.) Care este mai mic decât celula; care intră în componența celulei. – Sub1- + celular.
subcelulara
SUBCELULÁR, -Ă, subcelulari, -e, adj. (Biol.) Care este mai mic decât celula; care intră în componența celulei. – Sub1- + celular.
subcelulare
SUBCELULÁR, -Ă, subcelulari, -e, adj. (Biol.) Care este mai mic decât celula; care intră în componența celulei. – Sub1- + celular.
subcelularei
SUBCELULÁR, -Ă, subcelulari, -e, adj. (Biol.) Care este mai mic decât celula; care intră în componența celulei. – Sub1- + celular.
subcelularele
SUBCELULÁR, -Ă, subcelulari, -e, adj. (Biol.) Care este mai mic decât celula; care intră în componența celulei. – Sub1- + celular.
subcelularelor
SUBCELULÁR, -Ă, subcelulari, -e, adj. (Biol.) Care este mai mic decât celula; care intră în componența celulei. – Sub1- + celular.
subcelulari
SUBCELULÁR, -Ă, subcelulari, -e, adj. (Biol.) Care este mai mic decât celula; care intră în componența celulei. – Sub1- + celular.
subcelularii
SUBCELULÁR, -Ă, subcelulari, -e, adj. (Biol.) Care este mai mic decât celula; care intră în componența celulei. – Sub1- + celular.
subcelularilor
SUBCELULÁR, -Ă, subcelulari, -e, adj. (Biol.) Care este mai mic decât celula; care intră în componența celulei. – Sub1- + celular.
subcelularul
SUBCELULÁR, -Ă, subcelulari, -e, adj. (Biol.) Care este mai mic decât celula; care intră în componența celulei. – Sub1- + celular.
subcelularului
SUBCELULÁR, -Ă, subcelulari, -e, adj. (Biol.) Care este mai mic decât celula; care intră în componența celulei. – Sub1- + celular.
subchiriaș
SUBCHIRIÁȘ, -Ă, subchiriași, -e, s. m. și f. Persoană care închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriașul titular, principal; sublocatar. [Pr.: -ri-aș] – Sub1- + chiriaș. DOOM
subchiriáșă s. f., art. subchiriáșa, g.-d. art. subchiriáșei; pl. subchiriáșe
subchiriașa
SUBCHIRIÁȘ, -Ă, subchiriași, -e, s. m. și f. Persoană care închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriașul titular, principal; sublocatar. [Pr.: -ri-aș] – Sub1- + chiriaș. DOOM
subchiriáșă s. f., art. subchiriáșa, g.-d. art. subchiriáșei; pl. subchiriáșe
subchiriașe
SUBCHIRIÁȘ, -Ă, subchiriași, -e, s. m. și f. Persoană care închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriașul titular, principal; sublocatar. [Pr.: -ri-aș] – Sub1- + chiriaș. DOOM
subchiriáșă s. f., art. subchiriáșa, g.-d. art. subchiriáșei; pl. subchiriáșe
subchiriașei
SUBCHIRIÁȘ, -Ă, subchiriași, -e, s. m. și f. Persoană care închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriașul titular, principal; sublocatar. [Pr.: -ri-aș] – Sub1- + chiriaș. DOOM
subchiriáșă s. f., art. subchiriáșa, g.-d. art. subchiriáșei; pl. subchiriáșe
subchiriașele
SUBCHIRIÁȘ, -Ă, subchiriași, -e, s. m. și f. Persoană care închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriașul titular, principal; sublocatar. [Pr.: -ri-aș] – Sub1- + chiriaș. DOOM
subchiriáșă s. f., art. subchiriáșa, g.-d. art. subchiriáșei; pl. subchiriáșe
subchiriașelor
SUBCHIRIÁȘ, -Ă, subchiriași, -e, s. m. și f. Persoană care închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriașul titular, principal; sublocatar. [Pr.: -ri-aș] – Sub1- + chiriaș. DOOM
subchiriáșă s. f., art. subchiriáșa, g.-d. art. subchiriáșei; pl. subchiriáșe
subchiriași
SUBCHIRIÁȘ, -Ă, subchiriași, -e, s. m. și f. Persoană care închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriașul titular, principal; sublocatar. [Pr.: -ri-aș] – Sub1- + chiriaș. DOOM
subchiriáșă s. f., art. subchiriáșa, g.-d. art. subchiriáșei; pl. subchiriáșe
subchiriașii
SUBCHIRIÁȘ, -Ă, subchiriași, -e, s. m. și f. Persoană care închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriașul titular, principal; sublocatar. [Pr.: -ri-aș] – Sub1- + chiriaș. DOOM
subchiriáșă s. f., art. subchiriáșa, g.-d. art. subchiriáșei; pl. subchiriáșe
subchiriașilor
SUBCHIRIÁȘ, -Ă, subchiriași, -e, s. m. și f. Persoană care închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriașul titular, principal; sublocatar. [Pr.: -ri-aș] – Sub1- + chiriaș. DOOM
subchiriáșă s. f., art. subchiriáșa, g.-d. art. subchiriáșei; pl. subchiriáșe
subchiriașul
SUBCHIRIÁȘ, -Ă, subchiriași, -e, s. m. și f. Persoană care închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriașul titular, principal; sublocatar. [Pr.: -ri-aș] – Sub1- + chiriaș. DOOM
subchiriáșă s. f., art. subchiriáșa, g.-d. art. subchiriáșei; pl. subchiriáșe
subchiriașului
SUBCHIRIÁȘ, -Ă, subchiriași, -e, s. m. și f. Persoană care închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriașul titular, principal; sublocatar. [Pr.: -ri-aș] – Sub1- + chiriaș. DOOM
subchiriáșă s. f., art. subchiriáșa, g.-d. art. subchiriáșei; pl. subchiriáșe
subchirurg
SUBCHIRÚRG, subchirurgi, s. m. (Ieșit din uz) Persoană cu studii medicale medii, făcînd parte din personalul sanitar ajutător; felcer. Doctorul și subchirurgul, în halate albe, pătate de sînge, lucrau. BART, E. 253. DOOM
subchirúrg (înv.) s. m., pl. subchirúrgi
subchirurgi
SUBCHIRÚRG, subchirurgi, s. m. (Ieșit din uz) Persoană cu studii medicale medii, făcînd parte din personalul sanitar ajutător; felcer. Doctorul și subchirurgul, în halate albe, pătate de sînge, lucrau. BART, E. 253. DOOM
subchirúrg (înv.) s. m., pl. subchirúrgi
subchirurgii
SUBCHIRÚRG, subchirurgi, s. m. (Ieșit din uz) Persoană cu studii medicale medii, făcînd parte din personalul sanitar ajutător; felcer. Doctorul și subchirurgul, în halate albe, pătate de sînge, lucrau. BART, E. 253. DOOM
subchirúrg (înv.) s. m., pl. subchirúrgi
subchirurgilor
SUBCHIRÚRG, subchirurgi, s. m. (Ieșit din uz) Persoană cu studii medicale medii, făcînd parte din personalul sanitar ajutător; felcer. Doctorul și subchirurgul, în halate albe, pătate de sînge, lucrau. BART, E. 253. DOOM
subchirúrg (înv.) s. m., pl. subchirúrgi
subchirurgul
SUBCHIRÚRG, subchirurgi, s. m. (Ieșit din uz) Persoană cu studii medicale medii, făcînd parte din personalul sanitar ajutător; felcer. Doctorul și subchirurgul, în halate albe, pătate de sînge, lucrau. BART, E. 253. DOOM
subchirúrg (înv.) s. m., pl. subchirúrgi
subchirurgului
SUBCHIRÚRG, subchirurgi, s. m. (Ieșit din uz) Persoană cu studii medicale medii, făcînd parte din personalul sanitar ajutător; felcer. Doctorul și subchirurgul, în halate albe, pătate de sînge, lucrau. BART, E. 253. DOOM
subchirúrg (înv.) s. m., pl. subchirúrgi
subclasa
SUBCLÁSĂ, subclase, s. f. (Biol.) Categorie sistematică intermediară între clasă și ordin. – Sub1- + clasă (după fr. sous-classe). DOOM
subclásă s. f., g.-d. art. subclásei; pl. subcláse
subclase
SUBCLÁSĂ, subclase, s. f. (Biol.) Categorie sistematică intermediară între clasă și ordin. – Sub1- + clasă (după fr. sous-classe). DOOM
subclásă s. f., g.-d. art. subclásei; pl. subcláse
subclasei
SUBCLÁSĂ, subclase, s. f. (Biol.) Categorie sistematică intermediară între clasă și ordin. – Sub1- + clasă (după fr. sous-classe). DOOM
subclásă s. f., g.-d. art. subclásei; pl. subcláse
subclasele
SUBCLÁSĂ, subclase, s. f. (Biol.) Categorie sistematică intermediară între clasă și ordin. – Sub1- + clasă (după fr. sous-classe). DOOM
subclásă s. f., g.-d. art. subclásei; pl. subcláse
subclaselor
SUBCLÁSĂ, subclase, s. f. (Biol.) Categorie sistematică intermediară între clasă și ordin. – Sub1- + clasă (după fr. sous-classe). DOOM
subclásă s. f., g.-d. art. subclásei; pl. subcláse
subclasificare
SUBCLASIFICÁRE, subclasificări, s. f. Clasificare secundară. – Sub1- + clasificare (după fr. sous-clasification).
subclasificarea
SUBCLASIFICÁRE, subclasificări, s. f. Clasificare secundară. – Sub1- + clasificare (după fr. sous-clasification).
subclasificări
SUBCLASIFICÁRE, subclasificări, s. f. Clasificare secundară. – Sub1- + clasificare (după fr. sous-clasification).
subclasificării
SUBCLASIFICÁRE, subclasificări, s. f. Clasificare secundară. – Sub1- + clasificare (după fr. sous-clasification).
subclasificările
SUBCLASIFICÁRE, subclasificări, s. f. Clasificare secundară. – Sub1- + clasificare (după fr. sous-clasification).
subclasificărilor
SUBCLASIFICÁRE, subclasificări, s. f. Clasificare secundară. – Sub1- + clasificare (după fr. sous-clasification).
subclavicular
SUBCLAVICULÁR, -Ă, subclaviculari, -e, adj. Situat sub claviculă, privitor la regiunea de sub claviculă. – Sub1- + clavicular (după fr. sous-claviculaire). DOOM
subclaviculár adj. m., pl. subclaviculári; f. subclaviculáră, pl. subclaviculáre
subclaviculara
SUBCLAVICULÁR, -Ă, subclaviculari, -e, adj. Situat sub claviculă, privitor la regiunea de sub claviculă. – Sub1- + clavicular (după fr. sous-claviculaire). DOOM
subclaviculár adj. m., pl. subclaviculári; f. subclaviculáră, pl. subclaviculáre
subclaviculare
SUBCLAVICULÁR, -Ă, subclaviculari, -e, adj. Situat sub claviculă, privitor la regiunea de sub claviculă. – Sub1- + clavicular (după fr. sous-claviculaire). DOOM
subclaviculár adj. m., pl. subclaviculári; f. subclaviculáră, pl. subclaviculáre
subclavicularei
SUBCLAVICULÁR, -Ă, subclaviculari, -e, adj. Situat sub claviculă, privitor la regiunea de sub claviculă. – Sub1- + clavicular (după fr. sous-claviculaire). DOOM
subclaviculár adj. m., pl. subclaviculári; f. subclaviculáră, pl. subclaviculáre
subclavicularele
SUBCLAVICULÁR, -Ă, subclaviculari, -e, adj. Situat sub claviculă, privitor la regiunea de sub claviculă. – Sub1- + clavicular (după fr. sous-claviculaire). DOOM
subclaviculár adj. m., pl. subclaviculári; f. subclaviculáră, pl. subclaviculáre
subclavicularelor
SUBCLAVICULÁR, -Ă, subclaviculari, -e, adj. Situat sub claviculă, privitor la regiunea de sub claviculă. – Sub1- + clavicular (după fr. sous-claviculaire). DOOM
subclaviculár adj. m., pl. subclaviculári; f. subclaviculáră, pl. subclaviculáre
subclaviculari
SUBCLAVICULÁR, -Ă, subclaviculari, -e, adj. Situat sub claviculă, privitor la regiunea de sub claviculă. – Sub1- + clavicular (după fr. sous-claviculaire). DOOM
subclaviculár adj. m., pl. subclaviculári; f. subclaviculáră, pl. subclaviculáre
subclavicularii
SUBCLAVICULÁR, -Ă, subclaviculari, -e, adj. Situat sub claviculă, privitor la regiunea de sub claviculă. – Sub1- + clavicular (după fr. sous-claviculaire). DOOM
subclaviculár adj. m., pl. subclaviculári; f. subclaviculáră, pl. subclaviculáre
subclavicularilor
SUBCLAVICULÁR, -Ă, subclaviculari, -e, adj. Situat sub claviculă, privitor la regiunea de sub claviculă. – Sub1- + clavicular (după fr. sous-claviculaire). DOOM
subclaviculár adj. m., pl. subclaviculári; f. subclaviculáră, pl. subclaviculáre
subclavicularul
SUBCLAVICULÁR, -Ă, subclaviculari, -e, adj. Situat sub claviculă, privitor la regiunea de sub claviculă. – Sub1- + clavicular (după fr. sous-claviculaire). DOOM
subclaviculár adj. m., pl. subclaviculári; f. subclaviculáră, pl. subclaviculáre
subclavicularului
SUBCLAVICULÁR, -Ă, subclaviculari, -e, adj. Situat sub claviculă, privitor la regiunea de sub claviculă. – Sub1- + clavicular (după fr. sous-claviculaire). DOOM
subclaviculár adj. m., pl. subclaviculári; f. subclaviculáră, pl. subclaviculáre
subclinic
SUBCLÍNIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].
subclinica
SUBCLÍNIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].
subclinice
SUBCLÍNIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].
subclinicei
SUBCLÍNIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].
subclinicele
SUBCLÍNIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].
subclinicelor
SUBCLÍNIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].
subclinici
SUBCLÍNIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].
subclinicii
SUBCLÍNIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].
subclinicilor
SUBCLÍNIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].
subclinicul
SUBCLÍNIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].
subclinicului
SUBCLÍNIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].
subcomisar
SUBCOMISÁR, subcomisari, s. m. Funcționar de poliție aflat în imediata subordonare a comisarului; gradul acestui funcționar. – Sub1- + comisar (după fr. sous-comissaire). DOOM
subcomisár s. m., pl. subcomisári
subcomisari
SUBCOMISÁR, subcomisari, s. m. Funcționar de poliție aflat în imediata subordonare a comisarului; gradul acestui funcționar. – Sub1- + comisar (după fr. sous-comissaire). DOOM
subcomisár s. m., pl. subcomisári
subcomisarii
SUBCOMISÁR, subcomisari, s. m. Funcționar de poliție aflat în imediata subordonare a comisarului; gradul acestui funcționar. – Sub1- + comisar (după fr. sous-comissaire). DOOM
subcomisár s. m., pl. subcomisári
subcomisarilor
SUBCOMISÁR, subcomisari, s. m. Funcționar de poliție aflat în imediata subordonare a comisarului; gradul acestui funcționar. – Sub1- + comisar (după fr. sous-comissaire). DOOM
subcomisár s. m., pl. subcomisári
subcomisarul
SUBCOMISÁR, subcomisari, s. m. Funcționar de poliție aflat în imediata subordonare a comisarului; gradul acestui funcționar. – Sub1- + comisar (după fr. sous-comissaire). DOOM
subcomisár s. m., pl. subcomisári
subcomisarului
SUBCOMISÁR, subcomisari, s. m. Funcționar de poliție aflat în imediata subordonare a comisarului; gradul acestui funcționar. – Sub1- + comisar (după fr. sous-comissaire). DOOM
subcomisár s. m., pl. subcomisári
subcomisia
SUBCOMÍSIE s.f. Parte a unei comisii însărcinată cu examinarea și conducerea unui număr mai redus de lucrări. [Gen. -iei, var. subcomisiune s.f. / cf. fr. sous-commission]. DOOM
subcomísie (-si-e) s. f., art. subcomísia, g.-d. art. subcomísiei; pl. subcomísii, art. subcomísiile
subcomisie
SUBCOMÍSIE s.f. Parte a unei comisii însărcinată cu examinarea și conducerea unui număr mai redus de lucrări. [Gen. -iei, var. subcomisiune s.f. / cf. fr. sous-commission]. DOOM
subcomísie (-si-e) s. f., art. subcomísia, g.-d. art. subcomísiei; pl. subcomísii, art. subcomísiile
subcomisiei
SUBCOMÍSIE s.f. Parte a unei comisii însărcinată cu examinarea și conducerea unui număr mai redus de lucrări. [Gen. -iei, var. subcomisiune s.f. / cf. fr. sous-commission]. DOOM
subcomísie (-si-e) s. f., art. subcomísia, g.-d. art. subcomísiei; pl. subcomísii, art. subcomísiile
subcomisii
SUBCOMÍSIE s.f. Parte a unei comisii însărcinată cu examinarea și conducerea unui număr mai redus de lucrări. [Gen. -iei, var. subcomisiune s.f. / cf. fr. sous-commission]. DOOM
subcomísie (-si-e) s. f., art. subcomísia, g.-d. art. subcomísiei; pl. subcomísii, art. subcomísiile
subcomisiile
SUBCOMÍSIE s.f. Parte a unei comisii însărcinată cu examinarea și conducerea unui număr mai redus de lucrări. [Gen. -iei, var. subcomisiune s.f. / cf. fr. sous-commission]. DOOM
subcomísie (-si-e) s. f., art. subcomísia, g.-d. art. subcomísiei; pl. subcomísii, art. subcomísiile
subcomisiilor
SUBCOMÍSIE s.f. Parte a unei comisii însărcinată cu examinarea și conducerea unui număr mai redus de lucrări. [Gen. -iei, var. subcomisiune s.f. / cf. fr. sous-commission]. DOOM
subcomísie (-si-e) s. f., art. subcomísia, g.-d. art. subcomísiei; pl. subcomísii, art. subcomísiile
subcomisiune
SUBCOMISIÚNE s.f. v. subcomisie.
subcomitet
SUBCOMITÉT, subcomitete, s. n. Parte a unui comitet însărcinată cu examinarea unor lucrări preliminare. – Sub1- + comitet (după fr. sous-comitet). DOOM
subcomitét s. n., pl. subcomitéte
subcomitete
SUBCOMITÉT, subcomitete, s. n. Parte a unui comitet însărcinată cu examinarea unor lucrări preliminare. – Sub1- + comitet (după fr. sous-comitet). DOOM
subcomitét s. n., pl. subcomitéte
subcomitetele
SUBCOMITÉT, subcomitete, s. n. Parte a unui comitet însărcinată cu examinarea unor lucrări preliminare. – Sub1- + comitet (după fr. sous-comitet). DOOM
subcomitét s. n., pl. subcomitéte
subcomitetelor
SUBCOMITÉT, subcomitete, s. n. Parte a unui comitet însărcinată cu examinarea unor lucrări preliminare. – Sub1- + comitet (după fr. sous-comitet). DOOM
subcomitét s. n., pl. subcomitéte
subcomitetul
SUBCOMITÉT, subcomitete, s. n. Parte a unui comitet însărcinată cu examinarea unor lucrări preliminare. – Sub1- + comitet (după fr. sous-comitet). DOOM
subcomitét s. n., pl. subcomitéte
subcomitetului
SUBCOMITÉT, subcomitete, s. n. Parte a unui comitet însărcinată cu examinarea unor lucrări preliminare. – Sub1- + comitet (după fr. sous-comitet). DOOM
subcomitét s. n., pl. subcomitéte
subconsum
SUBCONSÚM s.n. Restrângere a consumului maselor sub ceea ce este necesar pentru întreținere și perpetuare. [< sub- + consum, după it. sottoconsumo].
subconsumul
SUBCONSÚM s.n. Restrângere a consumului maselor sub ceea ce este necesar pentru întreținere și perpetuare. [< sub- + consum, după it. sottoconsumo].
subconsumului
SUBCONSÚM s.n. Restrângere a consumului maselor sub ceea ce este necesar pentru întreținere și perpetuare. [< sub- + consum, după it. sottoconsumo].
subconsumuri
SUBCONSÚM s.n. Restrângere a consumului maselor sub ceea ce este necesar pentru întreținere și perpetuare. [< sub- + consum, după it. sottoconsumo].
subconsumurile
SUBCONSÚM s.n. Restrângere a consumului maselor sub ceea ce este necesar pentru întreținere și perpetuare. [< sub- + consum, după it. sottoconsumo].
subconsumurilor
SUBCONSÚM s.n. Restrângere a consumului maselor sub ceea ce este necesar pentru întreținere și perpetuare. [< sub- + consum, după it. sottoconsumo].
subcontract
SUBCONTRÁCT, subcontracte, s. n. Contract secundar. – Din engl. subcontract. DOOM
*subcontráct s. n., pl. subcontrácte
subcontrafagot
SUBCONTRAFAGÓT s.n. (Muz.) Fagot cu sunet mai grav decât contrafagotul. [< sub- + contrafagot].
subcontrarietate
SUBCONTRARIETÁTE, subcontrarietăți, s. f. (Log.) Raport între judecata particular-afirmativă și cea particular-negativă, caracterizat prin faptul că nu pot fi ambele false, dar pot fi ambele adevărate în același timp și sub același raport. [Pr.: -ri-e-] – Sub1- + contrarietate. DOOM
subcontrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. subcontrarietắții; pl. subcontrarietắți
subcontrarietatea
SUBCONTRARIETÁTE, subcontrarietăți, s. f. (Log.) Raport între judecata particular-afirmativă și cea particular-negativă, caracterizat prin faptul că nu pot fi ambele false, dar pot fi ambele adevărate în același timp și sub același raport. [Pr.: -ri-e-] – Sub1- + contrarietate. DOOM
subcontrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. subcontrarietắții; pl. subcontrarietắți
subcontrarietăți
SUBCONTRARIETÁTE, subcontrarietăți, s. f. (Log.) Raport între judecata particular-afirmativă și cea particular-negativă, caracterizat prin faptul că nu pot fi ambele false, dar pot fi ambele adevărate în același timp și sub același raport. [Pr.: -ri-e-] – Sub1- + contrarietate. DOOM
subcontrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. subcontrarietắții; pl. subcontrarietắți
subcontrarietății
SUBCONTRARIETÁTE, subcontrarietăți, s. f. (Log.) Raport între judecata particular-afirmativă și cea particular-negativă, caracterizat prin faptul că nu pot fi ambele false, dar pot fi ambele adevărate în același timp și sub același raport. [Pr.: -ri-e-] – Sub1- + contrarietate. DOOM
subcontrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. subcontrarietắții; pl. subcontrarietắți
subcontrarietățile
SUBCONTRARIETÁTE, subcontrarietăți, s. f. (Log.) Raport între judecata particular-afirmativă și cea particular-negativă, caracterizat prin faptul că nu pot fi ambele false, dar pot fi ambele adevărate în același timp și sub același raport. [Pr.: -ri-e-] – Sub1- + contrarietate. DOOM
subcontrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. subcontrarietắții; pl. subcontrarietắți
subcontrarietăților
SUBCONTRARIETÁTE, subcontrarietăți, s. f. (Log.) Raport între judecata particular-afirmativă și cea particular-negativă, caracterizat prin faptul că nu pot fi ambele false, dar pot fi ambele adevărate în același timp și sub același raport. [Pr.: -ri-e-] – Sub1- + contrarietate. DOOM
subcontrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. subcontrarietắții; pl. subcontrarietắți
subconștient
SUBCONȘTIÉNT s. n. Sferă a fenomenelor psihice care se desfășoară în afara conștiinței și care au putut fi anterior conștiente sau ar putea deveni conștiente ulterior. [Pr.: -ști-ent] – Sub1- + conștient (după fr. subconscient). DOOM
subconștiént (-ști-ent) s. n.
subconștientul
SUBCONȘTIÉNT s. n. Sferă a fenomenelor psihice care se desfășoară în afara conștiinței și care au putut fi anterior conștiente sau ar putea deveni conștiente ulterior. [Pr.: -ști-ent] – Sub1- + conștient (după fr. subconscient). DOOM
subconștiént (-ști-ent) s. n.
subconștientului
SUBCONȘTIÉNT s. n. Sferă a fenomenelor psihice care se desfășoară în afara conștiinței și care au putut fi anterior conștiente sau ar putea deveni conștiente ulterior. [Pr.: -ști-ent] – Sub1- + conștient (după fr. subconscient). DOOM
subconștiént (-ști-ent) s. n.
subcortical
SUBCORTICÁL, -Ă, subcorticali, -e, adj. Care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni. – Sub1- + cortical (după fr. sous-cortical). DOOM
subcorticál adj. m., pl. subcorticáli; f. subcorticálă, pl. subcorticále
subcorticala
SUBCORTICÁL, -Ă, subcorticali, -e, adj. Care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni. – Sub1- + cortical (după fr. sous-cortical). DOOM
subcorticál adj. m., pl. subcorticáli; f. subcorticálă, pl. subcorticále
subcorticale
SUBCORTICÁL, -Ă, subcorticali, -e, adj. Care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni. – Sub1- + cortical (după fr. sous-cortical). DOOM
subcorticál adj. m., pl. subcorticáli; f. subcorticálă, pl. subcorticále
subcorticalei
SUBCORTICÁL, -Ă, subcorticali, -e, adj. Care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni. – Sub1- + cortical (după fr. sous-cortical). DOOM
subcorticál adj. m., pl. subcorticáli; f. subcorticálă, pl. subcorticále
subcorticalele
SUBCORTICÁL, -Ă, subcorticali, -e, adj. Care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni. – Sub1- + cortical (după fr. sous-cortical). DOOM
subcorticál adj. m., pl. subcorticáli; f. subcorticálă, pl. subcorticále
subcorticalelor
SUBCORTICÁL, -Ă, subcorticali, -e, adj. Care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni. – Sub1- + cortical (după fr. sous-cortical). DOOM
subcorticál adj. m., pl. subcorticáli; f. subcorticálă, pl. subcorticále
subcorticali
SUBCORTICÁL, -Ă, subcorticali, -e, adj. Care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni. – Sub1- + cortical (după fr. sous-cortical). DOOM
subcorticál adj. m., pl. subcorticáli; f. subcorticálă, pl. subcorticále
subcorticalii
SUBCORTICÁL, -Ă, subcorticali, -e, adj. Care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni. – Sub1- + cortical (după fr. sous-cortical). DOOM
subcorticál adj. m., pl. subcorticáli; f. subcorticálă, pl. subcorticále
subcorticalilor
SUBCORTICÁL, -Ă, subcorticali, -e, adj. Care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni. – Sub1- + cortical (după fr. sous-cortical). DOOM
subcorticál adj. m., pl. subcorticáli; f. subcorticálă, pl. subcorticále
subcorticalul
SUBCORTICÁL, -Ă, subcorticali, -e, adj. Care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni. – Sub1- + cortical (după fr. sous-cortical). DOOM
subcorticál adj. m., pl. subcorticáli; f. subcorticálă, pl. subcorticále
subcorticalului
SUBCORTICÁL, -Ă, subcorticali, -e, adj. Care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni. – Sub1- + cortical (după fr. sous-cortical). DOOM
subcorticál adj. m., pl. subcorticáli; f. subcorticálă, pl. subcorticále
subcultura
SUBCULTÚRĂ, subculturi, s. f. 1. Tendință de manifestare subiacentă, a unei culturi elementare. 2. Cultură a grupurilor și subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnică. – Din engl. subculture. Cf. fr. s o u s – c u l t u r e. DOOM
*subcultúră s. f., g.-d. art. subcultúrii; pl. subcultúri
subculturi
SUBCULTÚRĂ, subculturi, s. f. 1. Tendință de manifestare subiacentă, a unei culturi elementare. 2. Cultură a grupurilor și subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnică. – Din engl. subculture. Cf. fr. s o u s – c u l t u r e. DOOM
*subcultúră s. f., g.-d. art. subcultúrii; pl. subcultúri
subculturii
SUBCULTÚRĂ, subculturi, s. f. 1. Tendință de manifestare subiacentă, a unei culturi elementare. 2. Cultură a grupurilor și subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnică. – Din engl. subculture. Cf. fr. s o u s – c u l t u r e. DOOM
*subcultúră s. f., g.-d. art. subcultúrii; pl. subcultúri
subculturile
SUBCULTÚRĂ, subculturi, s. f. 1. Tendință de manifestare subiacentă, a unei culturi elementare. 2. Cultură a grupurilor și subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnică. – Din engl. subculture. Cf. fr. s o u s – c u l t u r e. DOOM
*subcultúră s. f., g.-d. art. subcultúrii; pl. subcultúri
subculturilor
SUBCULTÚRĂ, subculturi, s. f. 1. Tendință de manifestare subiacentă, a unei culturi elementare. 2. Cultură a grupurilor și subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnică. – Din engl. subculture. Cf. fr. s o u s – c u l t u r e. DOOM
*subcultúră s. f., g.-d. art. subcultúrii; pl. subcultúri
subcutan
SUBCUTÁN, -Ă adj. Subcutanat. [< germ. subkutan].
subcutanat
SUBCUTANÁT, -Ă, subcutanați, -te, adj. Care se află sub piele; care pătrunde sub piele; care se face sub piele; subcutaneu. Injecție subcutanată. – Sub1- + cutanat. DOOM
subcutanát adj. m., pl. subcutanáți; f. subcutanátă, pl. subcutanáte
subcutanata
SUBCUTANÁT, -Ă, subcutanați, -te, adj. Care se află sub piele; care pătrunde sub piele; care se face sub piele; subcutaneu. Injecție subcutanată. – Sub1- + cutanat. DOOM
subcutanát adj. m., pl. subcutanáți; f. subcutanátă, pl. subcutanáte
subcutanate
SUBCUTANÁT, -Ă, subcutanați, -te, adj. Care se află sub piele; care pătrunde sub piele; care se face sub piele; subcutaneu. Injecție subcutanată. – Sub1- + cutanat. DOOM
subcutanát adj. m., pl. subcutanáți; f. subcutanátă, pl. subcutanáte
subcutanatei
SUBCUTANÁT, -Ă, subcutanați, -te, adj. Care se află sub piele; care pătrunde sub piele; care se face sub piele; subcutaneu. Injecție subcutanată. – Sub1- + cutanat. DOOM
subcutanát adj. m., pl. subcutanáți; f. subcutanátă, pl. subcutanáte
subcutanatele
SUBCUTANÁT, -Ă, subcutanați, -te, adj. Care se află sub piele; care pătrunde sub piele; care se face sub piele; subcutaneu. Injecție subcutanată. – Sub1- + cutanat. DOOM
subcutanát adj. m., pl. subcutanáți; f. subcutanátă, pl. subcutanáte
subcutanatelor
SUBCUTANÁT, -Ă, subcutanați, -te, adj. Care se află sub piele; care pătrunde sub piele; care se face sub piele; subcutaneu. Injecție subcutanată. – Sub1- + cutanat. DOOM
subcutanát adj. m., pl. subcutanáți; f. subcutanátă, pl. subcutanáte
subcutanatul
SUBCUTANÁT, -Ă, subcutanați, -te, adj. Care se află sub piele; care pătrunde sub piele; care se face sub piele; subcutaneu. Injecție subcutanată. – Sub1- + cutanat. DOOM
subcutanát adj. m., pl. subcutanáți; f. subcutanátă, pl. subcutanáte
subcutanatului
SUBCUTANÁT, -Ă, subcutanați, -te, adj. Care se află sub piele; care pătrunde sub piele; care se face sub piele; subcutaneu. Injecție subcutanată. – Sub1- + cutanat. DOOM
subcutanát adj. m., pl. subcutanáți; f. subcutanátă, pl. subcutanáte
subcutanați
SUBCUTANÁT, -Ă, subcutanați, -te, adj. Care se află sub piele; care pătrunde sub piele; care se face sub piele; subcutaneu. Injecție subcutanată. – Sub1- + cutanat. DOOM
subcutanát adj. m., pl. subcutanáți; f. subcutanátă, pl. subcutanáte
subcutanații
SUBCUTANÁT, -Ă, subcutanați, -te, adj. Care se află sub piele; care pătrunde sub piele; care se face sub piele; subcutaneu. Injecție subcutanată. – Sub1- + cutanat. DOOM
subcutanát adj. m., pl. subcutanáți; f. subcutanátă, pl. subcutanáte
subcutanaților
SUBCUTANÁT, -Ă, subcutanați, -te, adj. Care se află sub piele; care pătrunde sub piele; care se face sub piele; subcutaneu. Injecție subcutanată. – Sub1- + cutanat. DOOM
subcutanát adj. m., pl. subcutanáți; f. subcutanátă, pl. subcutanáte
subcutanee
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané). DOOM
subcutanéu (livr.) adj. m., pl. subcutanéi; f. sg. și pl. subcutanée
subcutaneea
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané). DOOM
subcutanéu (livr.) adj. m., pl. subcutanéi; f. sg. și pl. subcutanée
subcutaneei
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané). DOOM
subcutanéu (livr.) adj. m., pl. subcutanéi; f. sg. și pl. subcutanée
subcutaneele
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané). DOOM
subcutanéu (livr.) adj. m., pl. subcutanéi; f. sg. și pl. subcutanée
subcutaneelor
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané). DOOM
subcutanéu (livr.) adj. m., pl. subcutanéi; f. sg. și pl. subcutanée
subcutanei
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané). DOOM
subcutanéu (livr.) adj. m., pl. subcutanéi; f. sg. și pl. subcutanée
subcutaneii
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané). DOOM
subcutanéu (livr.) adj. m., pl. subcutanéi; f. sg. și pl. subcutanée
subcutaneilor
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané). DOOM
subcutanéu (livr.) adj. m., pl. subcutanéi; f. sg. și pl. subcutanée
subcutaneu
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané). DOOM
subcutanéu (livr.) adj. m., pl. subcutanéi; f. sg. și pl. subcutanée
subcutaneul
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané). DOOM
subcutanéu (livr.) adj. m., pl. subcutanéi; f. sg. și pl. subcutanée
subcutaneului
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané). DOOM
subcutanéu (livr.) adj. m., pl. subcutanéi; f. sg. și pl. subcutanée
subdezvoltare
SUBDEZVOLTÁRE, subdezvoltări, s. f. Fenomen social-economic specific unui mare grup de țări ale lumii contemporane, cu un potențial economic scăzut. – Sub1- + dezvoltare. DOOM
!subdezvoltáre s. f., g.-d. art. subdezvoltắrii; pl. subdezvoltắri
subdezvoltarea
SUBDEZVOLTÁRE, subdezvoltări, s. f. Fenomen social-economic specific unui mare grup de țări ale lumii contemporane, cu un potențial economic scăzut. – Sub1- + dezvoltare. DOOM
!subdezvoltáre s. f., g.-d. art. subdezvoltắrii; pl. subdezvoltắri
subdezvoltat
SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. – Sub1- + dezvoltat (după fr. sous-développé). DOOM
*subdezvoltát adj. m., pl. subdezvoltáți; f. subdezvoltátă, pl. subdezvoltáte
subdezvoltata
SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. – Sub1- + dezvoltat (după fr. sous-développé). DOOM
*subdezvoltát adj. m., pl. subdezvoltáți; f. subdezvoltátă, pl. subdezvoltáte
subdezvoltate
SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. – Sub1- + dezvoltat (după fr. sous-développé). DOOM
*subdezvoltát adj. m., pl. subdezvoltáți; f. subdezvoltátă, pl. subdezvoltáte
subdezvoltatei
SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. – Sub1- + dezvoltat (după fr. sous-développé). DOOM
*subdezvoltát adj. m., pl. subdezvoltáți; f. subdezvoltátă, pl. subdezvoltáte
subdezvoltatele
SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. – Sub1- + dezvoltat (după fr. sous-développé). DOOM
*subdezvoltát adj. m., pl. subdezvoltáți; f. subdezvoltátă, pl. subdezvoltáte
subdezvoltatelor
SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. – Sub1- + dezvoltat (după fr. sous-développé). DOOM
*subdezvoltát adj. m., pl. subdezvoltáți; f. subdezvoltátă, pl. subdezvoltáte
subdezvoltatul
SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. – Sub1- + dezvoltat (după fr. sous-développé). DOOM
*subdezvoltát adj. m., pl. subdezvoltáți; f. subdezvoltátă, pl. subdezvoltáte
subdezvoltatului
SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. – Sub1- + dezvoltat (după fr. sous-développé). DOOM
*subdezvoltát adj. m., pl. subdezvoltáți; f. subdezvoltátă, pl. subdezvoltáte
subdezvoltați
SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. – Sub1- + dezvoltat (după fr. sous-développé). DOOM
*subdezvoltát adj. m., pl. subdezvoltáți; f. subdezvoltátă, pl. subdezvoltáte
subdezvoltații
SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. – Sub1- + dezvoltat (după fr. sous-développé). DOOM
*subdezvoltát adj. m., pl. subdezvoltáți; f. subdezvoltátă, pl. subdezvoltáte
subdezvoltaților
SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. – Sub1- + dezvoltat (după fr. sous-développé). DOOM
*subdezvoltát adj. m., pl. subdezvoltáți; f. subdezvoltátă, pl. subdezvoltáte
subdezvoltări
SUBDEZVOLTÁRE, subdezvoltări, s. f. Fenomen social-economic specific unui mare grup de țări ale lumii contemporane, cu un potențial economic scăzut. – Sub1- + dezvoltare. DOOM
!subdezvoltáre s. f., g.-d. art. subdezvoltắrii; pl. subdezvoltắri
subdezvoltării
SUBDEZVOLTÁRE, subdezvoltări, s. f. Fenomen social-economic specific unui mare grup de țări ale lumii contemporane, cu un potențial economic scăzut. – Sub1- + dezvoltare. DOOM
!subdezvoltáre s. f., g.-d. art. subdezvoltắrii; pl. subdezvoltắri
subdezvoltările
SUBDEZVOLTÁRE, subdezvoltări, s. f. Fenomen social-economic specific unui mare grup de țări ale lumii contemporane, cu un potențial economic scăzut. – Sub1- + dezvoltare. DOOM
!subdezvoltáre s. f., g.-d. art. subdezvoltắrii; pl. subdezvoltắri
subdezvoltărilor
SUBDEZVOLTÁRE, subdezvoltări, s. f. Fenomen social-economic specific unui mare grup de țări ale lumii contemporane, cu un potențial economic scăzut. – Sub1- + dezvoltare. DOOM
!subdezvoltáre s. f., g.-d. art. subdezvoltắrii; pl. subdezvoltắri
subdialect
SUBDIALÉCT, subdialecte, s. n. Ramificație teritorială a unei limbi, subordonată dialectului și superioară graiului. [Pr.: -di-a-] – Sub1- + dialect. DOOM
subdialéct (-di-a-) s. n., pl. subdialécte
subdialecte
SUBDIALÉCT, subdialecte, s. n. Ramificație teritorială a unei limbi, subordonată dialectului și superioară graiului. [Pr.: -di-a-] – Sub1- + dialect. DOOM
subdialéct (-di-a-) s. n., pl. subdialécte
subdialectele
SUBDIALÉCT, subdialecte, s. n. Ramificație teritorială a unei limbi, subordonată dialectului și superioară graiului. [Pr.: -di-a-] – Sub1- + dialect. DOOM
subdialéct (-di-a-) s. n., pl. subdialécte
subdialectelor
SUBDIALÉCT, subdialecte, s. n. Ramificație teritorială a unei limbi, subordonată dialectului și superioară graiului. [Pr.: -di-a-] – Sub1- + dialect. DOOM
subdialéct (-di-a-) s. n., pl. subdialécte
subdialectul
SUBDIALÉCT, subdialecte, s. n. Ramificație teritorială a unei limbi, subordonată dialectului și superioară graiului. [Pr.: -di-a-] – Sub1- + dialect. DOOM
subdialéct (-di-a-) s. n., pl. subdialécte
subdialectului
SUBDIALÉCT, subdialecte, s. n. Ramificație teritorială a unei limbi, subordonată dialectului și superioară graiului. [Pr.: -di-a-] – Sub1- + dialect. DOOM
subdialéct (-di-a-) s. n., pl. subdialécte
subdimensiona
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionai
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionam
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionare
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionară
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionarăm
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionarăți
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionase
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionasem
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionaseră
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionaserăm
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionaserăți
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionaseși
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionaseți
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionat
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionat
SUBDIMENSIONÁT, -Ă, subdimensionați, -te, adj. Dimensionat (greșit) sub normele obișnuite. – V. subdimensiona.
subdimensionata
SUBDIMENSIONÁT, -Ă, subdimensionați, -te, adj. Dimensionat (greșit) sub normele obișnuite. – V. subdimensiona.
subdimensionate
SUBDIMENSIONÁT, -Ă, subdimensionați, -te, adj. Dimensionat (greșit) sub normele obișnuite. – V. subdimensiona.
subdimensionatei
SUBDIMENSIONÁT, -Ă, subdimensionați, -te, adj. Dimensionat (greșit) sub normele obișnuite. – V. subdimensiona.
subdimensionatele
SUBDIMENSIONÁT, -Ă, subdimensionați, -te, adj. Dimensionat (greșit) sub normele obișnuite. – V. subdimensiona.
subdimensionatelor
SUBDIMENSIONÁT, -Ă, subdimensionați, -te, adj. Dimensionat (greșit) sub normele obișnuite. – V. subdimensiona.
subdimensionatul
SUBDIMENSIONÁT, -Ă, subdimensionați, -te, adj. Dimensionat (greșit) sub normele obișnuite. – V. subdimensiona.
subdimensionatului
SUBDIMENSIONÁT, -Ă, subdimensionați, -te, adj. Dimensionat (greșit) sub normele obișnuite. – V. subdimensiona.
subdimensionau
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionași
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionați
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionați
SUBDIMENSIONÁT, -Ă, subdimensionați, -te, adj. Dimensionat (greșit) sub normele obișnuite. – V. subdimensiona.
subdimensionații
SUBDIMENSIONÁT, -Ă, subdimensionați, -te, adj. Dimensionat (greșit) sub normele obișnuite. – V. subdimensiona.
subdimensionaților
SUBDIMENSIONÁT, -Ă, subdimensionați, -te, adj. Dimensionat (greșit) sub normele obișnuite. – V. subdimensiona.
subdimensionează
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionez
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensioneze
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionezi
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionând
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdimensionînd
SUBDIMENSIONÁ, subdimensionez, vb. I. Tranz. A construi, a realiza mașini, instalații etc. sub dimensiuni normale. – Sub1- + dimensiona. DOOM
subdimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 subdimensioneáză
subdirectoare
SUBDIRÉCTOR, -OÁRE, subdirectori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de această persoană. – Sub1- + director (după fr. sous-directeur). DOOM
subdiréctor (înv.) s. m., pl. subdiréctori
subdirectoarea
SUBDIRÉCTOR, -OÁRE, subdirectori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de această persoană. – Sub1- + director (după fr. sous-directeur). DOOM
subdiréctor (înv.) s. m., pl. subdiréctori
subdirectoarei
SUBDIRÉCTOR, -OÁRE, subdirectori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de această persoană. – Sub1- + director (după fr. sous-directeur). DOOM
subdiréctor (înv.) s. m., pl. subdiréctori
subdirectoarele
SUBDIRÉCTOR, -OÁRE, subdirectori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de această persoană. – Sub1- + director (după fr. sous-directeur). DOOM
subdiréctor (înv.) s. m., pl. subdiréctori
subdirectoarelor
SUBDIRÉCTOR, -OÁRE, subdirectori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de această persoană. – Sub1- + director (după fr. sous-directeur). DOOM
subdiréctor (înv.) s. m., pl. subdiréctori
subdirector
SUBDIRÉCTOR, -OÁRE, subdirectori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de această persoană. – Sub1- + director (după fr. sous-directeur). DOOM
subdiréctor (înv.) s. m., pl. subdiréctori
subdirectori
SUBDIRÉCTOR, -OÁRE, subdirectori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de această persoană. – Sub1- + director (după fr. sous-directeur). DOOM
subdiréctor (înv.) s. m., pl. subdiréctori
subdirectorii
SUBDIRÉCTOR, -OÁRE, subdirectori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de această persoană. – Sub1- + director (după fr. sous-directeur). DOOM
subdiréctor (înv.) s. m., pl. subdiréctori
subdirectorilor
SUBDIRÉCTOR, -OÁRE, subdirectori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de această persoană. – Sub1- + director (după fr. sous-directeur). DOOM
subdiréctor (înv.) s. m., pl. subdiréctori
subdirectorul
SUBDIRÉCTOR, -OÁRE, subdirectori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de această persoană. – Sub1- + director (după fr. sous-directeur). DOOM
subdiréctor (înv.) s. m., pl. subdiréctori
subdirectorului
SUBDIRÉCTOR, -OÁRE, subdirectori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îndeplinește funcția de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de această persoană. – Sub1- + director (după fr. sous-directeur). DOOM
subdiréctor (înv.) s. m., pl. subdiréctori
subdivid
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdivide
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdividea
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdivideai
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdivideam
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdivideau
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdivideați
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdividem
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdividere
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdividere
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser).
subdivideți
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdividă
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdiviza
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizai
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizam
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizare
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizare
SUBDIVIZÁRE, subdivizări, s. f. Acțiunea de a subdiviza și rezultatul ei; subîmpărțire. – V. subdiviza.
subdivizarea
SUBDIVIZÁRE, subdivizări, s. f. Acțiunea de a subdiviza și rezultatul ei; subîmpărțire. – V. subdiviza.
subdivizară
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizarăm
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizarăți
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizase
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizasem
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizaseră
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizaserăm
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizaserăți
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizaseși
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizaseți
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizat
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizat
SUBDIVIZÁT, -Ă, subdivizați, -te, adj. Care a fost subîmpărțit. – V. subdiviza.
subdivizata
SUBDIVIZÁT, -Ă, subdivizați, -te, adj. Care a fost subîmpărțit. – V. subdiviza.
subdivizate
SUBDIVIZÁT, -Ă, subdivizați, -te, adj. Care a fost subîmpărțit. – V. subdiviza.
subdivizatei
SUBDIVIZÁT, -Ă, subdivizați, -te, adj. Care a fost subîmpărțit. – V. subdiviza.
subdivizatele
SUBDIVIZÁT, -Ă, subdivizați, -te, adj. Care a fost subîmpărțit. – V. subdiviza.
subdivizatelor
SUBDIVIZÁT, -Ă, subdivizați, -te, adj. Care a fost subîmpărțit. – V. subdiviza.
subdivizatul
SUBDIVIZÁT, -Ă, subdivizați, -te, adj. Care a fost subîmpărțit. – V. subdiviza.
subdivizatului
SUBDIVIZÁT, -Ă, subdivizați, -te, adj. Care a fost subîmpărțit. – V. subdiviza.
subdivizau
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizași
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizați
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizați
SUBDIVIZÁT, -Ă, subdivizați, -te, adj. Care a fost subîmpărțit. – V. subdiviza.
subdivizații
SUBDIVIZÁT, -Ă, subdivizați, -te, adj. Care a fost subîmpărțit. – V. subdiviza.
subdivizaților
SUBDIVIZÁT, -Ă, subdivizați, -te, adj. Care a fost subîmpărțit. – V. subdiviza.
subdivizează
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizez
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizeze
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizezi
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizi
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdivizionar
SUBDIVIZIONÁR, -Ă, subdivizionari, -e, adj. Obținut printr-o subîmpărțire, care aparține unei subdiviziuni. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. subdivisionnaire. DOOM
subdivizionár (-zi-o-) adj. m., pl. subdivizionári; f. subdivizionáră, pl. subdivizionáre
subdivizionara
SUBDIVIZIONÁR, -Ă, subdivizionari, -e, adj. Obținut printr-o subîmpărțire, care aparține unei subdiviziuni. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. subdivisionnaire. DOOM
subdivizionár (-zi-o-) adj. m., pl. subdivizionári; f. subdivizionáră, pl. subdivizionáre
subdivizionare
SUBDIVIZIONÁR, -Ă, subdivizionari, -e, adj. Obținut printr-o subîmpărțire, care aparține unei subdiviziuni. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. subdivisionnaire. DOOM
subdivizionár (-zi-o-) adj. m., pl. subdivizionári; f. subdivizionáră, pl. subdivizionáre
subdivizionarei
SUBDIVIZIONÁR, -Ă, subdivizionari, -e, adj. Obținut printr-o subîmpărțire, care aparține unei subdiviziuni. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. subdivisionnaire. DOOM
subdivizionár (-zi-o-) adj. m., pl. subdivizionári; f. subdivizionáră, pl. subdivizionáre
subdivizionarele
SUBDIVIZIONÁR, -Ă, subdivizionari, -e, adj. Obținut printr-o subîmpărțire, care aparține unei subdiviziuni. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. subdivisionnaire. DOOM
subdivizionár (-zi-o-) adj. m., pl. subdivizionári; f. subdivizionáră, pl. subdivizionáre
subdivizionarelor
SUBDIVIZIONÁR, -Ă, subdivizionari, -e, adj. Obținut printr-o subîmpărțire, care aparține unei subdiviziuni. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. subdivisionnaire. DOOM
subdivizionár (-zi-o-) adj. m., pl. subdivizionári; f. subdivizionáră, pl. subdivizionáre
subdivizionari
SUBDIVIZIONÁR, -Ă, subdivizionari, -e, adj. Obținut printr-o subîmpărțire, care aparține unei subdiviziuni. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. subdivisionnaire. DOOM
subdivizionár (-zi-o-) adj. m., pl. subdivizionári; f. subdivizionáră, pl. subdivizionáre
subdivizionarii
SUBDIVIZIONÁR, -Ă, subdivizionari, -e, adj. Obținut printr-o subîmpărțire, care aparține unei subdiviziuni. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. subdivisionnaire. DOOM
subdivizionár (-zi-o-) adj. m., pl. subdivizionári; f. subdivizionáră, pl. subdivizionáre
subdivizionarilor
SUBDIVIZIONÁR, -Ă, subdivizionari, -e, adj. Obținut printr-o subîmpărțire, care aparține unei subdiviziuni. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. subdivisionnaire. DOOM
subdivizionár (-zi-o-) adj. m., pl. subdivizionári; f. subdivizionáră, pl. subdivizionáre
subdivizionarul
SUBDIVIZIONÁR, -Ă, subdivizionari, -e, adj. Obținut printr-o subîmpărțire, care aparține unei subdiviziuni. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. subdivisionnaire. DOOM
subdivizionár (-zi-o-) adj. m., pl. subdivizionári; f. subdivizionáră, pl. subdivizionáre
subdivizionarului
SUBDIVIZIONÁR, -Ă, subdivizionari, -e, adj. Obținut printr-o subîmpărțire, care aparține unei subdiviziuni. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. subdivisionnaire. DOOM
subdivizionár (-zi-o-) adj. m., pl. subdivizionári; f. subdivizionáră, pl. subdivizionáre
subdiviziune
SUBDIVIZIÚNE, subdiviziuni, s. f. Parte obținută prin împărțirea unei părți dintr-un tot care a mai fost împărțit; subîmpărțire. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. subdivision. DOOM
subdiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. subdiviziúnii; pl. subdiviziúni
subdiviziunea
SUBDIVIZIÚNE, subdiviziuni, s. f. Parte obținută prin împărțirea unei părți dintr-un tot care a mai fost împărțit; subîmpărțire. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. subdivision. DOOM
subdiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. subdiviziúnii; pl. subdiviziúni
subdiviziuni
SUBDIVIZIÚNE, subdiviziuni, s. f. Parte obținută prin împărțirea unei părți dintr-un tot care a mai fost împărțit; subîmpărțire. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. subdivision. DOOM
subdiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. subdiviziúnii; pl. subdiviziúni
subdiviziunii
SUBDIVIZIÚNE, subdiviziuni, s. f. Parte obținută prin împărțirea unei părți dintr-un tot care a mai fost împărțit; subîmpărțire. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. subdivision. DOOM
subdiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. subdiviziúnii; pl. subdiviziúni
subdiviziunile
SUBDIVIZIÚNE, subdiviziuni, s. f. Parte obținută prin împărțirea unei părți dintr-un tot care a mai fost împărțit; subîmpărțire. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. subdivision. DOOM
subdiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. subdiviziúnii; pl. subdiviziúni
subdiviziunilor
SUBDIVIZIÚNE, subdiviziuni, s. f. Parte obținută prin împărțirea unei părți dintr-un tot care a mai fost împărțit; subîmpărțire. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. subdivision. DOOM
subdiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. subdiviziúnii; pl. subdiviziúni
subdivizând
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdivizând
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizînd
SUBDIVÍDE, subdivíd, vb. III. Tranz. (Rar) A subîmpărți. – Sub1- + divide (după fr. subdiviser). DOOM
subdivíde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subdivíd (nu se folosește la timpurile trecute)
subdivizînd
SUBDIVIZÁ, subdivizez, vb. I. Tranz. A subdivide, a subîmpărți. – Din fr. subdiviser.
subdivizări
SUBDIVIZÁRE, subdivizări, s. f. Acțiunea de a subdiviza și rezultatul ei; subîmpărțire. – V. subdiviza.
subdivizării
SUBDIVIZÁRE, subdivizări, s. f. Acțiunea de a subdiviza și rezultatul ei; subîmpărțire. – V. subdiviza.
subdivizările
SUBDIVIZÁRE, subdivizări, s. f. Acțiunea de a subdiviza și rezultatul ei; subîmpărțire. – V. subdiviza.
subdivizărilor
SUBDIVIZÁRE, subdivizări, s. f. Acțiunea de a subdiviza și rezultatul ei; subîmpărțire. – V. subdiviza.
subdominanta
SUBDOMINÁNTĂ, subdominante, s. f. (Muz.) Treapta a patra a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta a patra a modurilor major sau minor. – Sub1- + dominantă (după fr. sous-dominante). DOOM
subdominántă s. f., g.-d. art. subdominántei; pl. subdominánte
subdominante
SUBDOMINÁNTĂ, subdominante, s. f. (Muz.) Treapta a patra a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta a patra a modurilor major sau minor. – Sub1- + dominantă (după fr. sous-dominante). DOOM
subdominántă s. f., g.-d. art. subdominántei; pl. subdominánte
subdominantei
SUBDOMINÁNTĂ, subdominante, s. f. (Muz.) Treapta a patra a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta a patra a modurilor major sau minor. – Sub1- + dominantă (după fr. sous-dominante). DOOM
subdominántă s. f., g.-d. art. subdominántei; pl. subdominánte
subdominantele
SUBDOMINÁNTĂ, subdominante, s. f. (Muz.) Treapta a patra a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta a patra a modurilor major sau minor. – Sub1- + dominantă (după fr. sous-dominante). DOOM
subdominántă s. f., g.-d. art. subdominántei; pl. subdominánte
subdominantelor
SUBDOMINÁNTĂ, subdominante, s. f. (Muz.) Treapta a patra a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta a patra a modurilor major sau minor. – Sub1- + dominantă (după fr. sous-dominante). DOOM
subdominántă s. f., g.-d. art. subdominántei; pl. subdominánte
subecuatorial
SUBECUATORIÁL, -Ă, subecuatoriali, -e, adj. Care se află între ecuator și tropice; specific acestei regiuni. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. subéquatorial. DOOM
*subecuatoriál adj. m., pl. subecuatoriáli; f. subecuatoriálă, pl. subecuatoriále
subecuatoriala
SUBECUATORIÁL, -Ă, subecuatoriali, -e, adj. Care se află între ecuator și tropice; specific acestei regiuni. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. subéquatorial. DOOM
*subecuatoriál adj. m., pl. subecuatoriáli; f. subecuatoriálă, pl. subecuatoriále
subecuatoriale
SUBECUATORIÁL, -Ă, subecuatoriali, -e, adj. Care se află între ecuator și tropice; specific acestei regiuni. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. subéquatorial. DOOM
*subecuatoriál adj. m., pl. subecuatoriáli; f. subecuatoriálă, pl. subecuatoriále
subecuatorialei
SUBECUATORIÁL, -Ă, subecuatoriali, -e, adj. Care se află între ecuator și tropice; specific acestei regiuni. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. subéquatorial. DOOM
*subecuatoriál adj. m., pl. subecuatoriáli; f. subecuatoriálă, pl. subecuatoriále
subecuatorialele
SUBECUATORIÁL, -Ă, subecuatoriali, -e, adj. Care se află între ecuator și tropice; specific acestei regiuni. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. subéquatorial. DOOM
*subecuatoriál adj. m., pl. subecuatoriáli; f. subecuatoriálă, pl. subecuatoriále
subecuatorialelor
SUBECUATORIÁL, -Ă, subecuatoriali, -e, adj. Care se află între ecuator și tropice; specific acestei regiuni. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. subéquatorial. DOOM
*subecuatoriál adj. m., pl. subecuatoriáli; f. subecuatoriálă, pl. subecuatoriále
subecuatoriali
SUBECUATORIÁL, -Ă, subecuatoriali, -e, adj. Care se află între ecuator și tropice; specific acestei regiuni. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. subéquatorial. DOOM
*subecuatoriál adj. m., pl. subecuatoriáli; f. subecuatoriálă, pl. subecuatoriále
subecuatorialii
SUBECUATORIÁL, -Ă, subecuatoriali, -e, adj. Care se află între ecuator și tropice; specific acestei regiuni. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. subéquatorial. DOOM
*subecuatoriál adj. m., pl. subecuatoriáli; f. subecuatoriálă, pl. subecuatoriále
subecuatorialilor
SUBECUATORIÁL, -Ă, subecuatoriali, -e, adj. Care se află între ecuator și tropice; specific acestei regiuni. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. subéquatorial. DOOM
*subecuatoriál adj. m., pl. subecuatoriáli; f. subecuatoriálă, pl. subecuatoriále
subecuatorialul
SUBECUATORIÁL, -Ă, subecuatoriali, -e, adj. Care se află între ecuator și tropice; specific acestei regiuni. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. subéquatorial. DOOM
*subecuatoriál adj. m., pl. subecuatoriáli; f. subecuatoriálă, pl. subecuatoriále
subecuatorialului
SUBECUATORIÁL, -Ă, subecuatoriali, -e, adj. Care se află între ecuator și tropice; specific acestei regiuni. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. subéquatorial. DOOM
*subecuatoriál adj. m., pl. subecuatoriáli; f. subecuatoriálă, pl. subecuatoriále
subepidermic
SUBEPIDÉRMIC, -Ă adj. Situat sub epidermă. [După fr. sous-épidermique].
subepidermica
SUBEPIDÉRMIC, -Ă adj. Situat sub epidermă. [După fr. sous-épidermique].
subepidermice
SUBEPIDÉRMIC, -Ă adj. Situat sub epidermă. [După fr. sous-épidermique].
subepidermicei
SUBEPIDÉRMIC, -Ă adj. Situat sub epidermă. [După fr. sous-épidermique].
subepidermicele
SUBEPIDÉRMIC, -Ă adj. Situat sub epidermă. [După fr. sous-épidermique].
subepidermicelor
SUBEPIDÉRMIC, -Ă adj. Situat sub epidermă. [După fr. sous-épidermique].
subepidermici
SUBEPIDÉRMIC, -Ă adj. Situat sub epidermă. [După fr. sous-épidermique].
subepidermicii
SUBEPIDÉRMIC, -Ă adj. Situat sub epidermă. [După fr. sous-épidermique].
subepidermicilor
SUBEPIDÉRMIC, -Ă adj. Situat sub epidermă. [După fr. sous-épidermique].
subepidermicul
SUBEPIDÉRMIC, -Ă adj. Situat sub epidermă. [După fr. sous-épidermique].
subepidermicului
SUBEPIDÉRMIC, -Ă adj. Situat sub epidermă. [După fr. sous-épidermique].
suber
SÚBER s. n. (Bot.) Țesut de apărare care se formează la suprafața organelor plantelor (de obicei în scoarța tulpinilor, a rădăcinilor și a tuberculilor), unde epiderma e înlocuită cu celule a căror membrană se află impregnată cu suberină. – Din lat., fr. suber. DOOM
súber s. n.
suberific
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberifica
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificai
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificam
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificare
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificare
SUBERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) suberifica și rezultatul ei. [< suberifica].
suberificarea
SUBERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) suberifica și rezultatul ei. [< suberifica].
suberificară
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificarăm
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificarăți
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificase
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificasem
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificaseră
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificaserăm
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificaserăți
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificaseși
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificaseți
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificat
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificat
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificau
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificași
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificați
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberifice
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberifici
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificând
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificînd
SUBERIFICÁ vb. I. tr., refl. (Bot.) A (se) impregna membranele celulare cu suberină. [< it. suberificare].
suberificări
SUBERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) suberifica și rezultatul ei. [< suberifica].
suberificării
SUBERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) suberifica și rezultatul ei. [< suberifica].
suberificările
SUBERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) suberifica și rezultatul ei. [< suberifica].
suberificărilor
SUBERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) suberifica și rezultatul ei. [< suberifica].
suberina
SUBERÍNĂ s. f. Substanță organică formată din acizi grași, care se găsește în membrana celulară a suberului. – Din fr. subérine. DOOM
suberínă s. f., g.-d. art. suberínei
suberine
SUBERÍNĂ s. f. Substanță organică formată din acizi grași, care se găsește în membrana celulară a suberului. – Din fr. subérine. DOOM
suberínă s. f., g.-d. art. suberínei
suberinei
SUBERÍNĂ s. f. Substanță organică formată din acizi grași, care se găsește în membrana celulară a suberului. – Din fr. subérine. DOOM
suberínă s. f., g.-d. art. suberínei
suberoasa
SUBERÓS, -OÁSĂ adj. (Despre țesuturi) Format din celule cu membranele suberificate; care are consistența plutei. [< fr. subéreux].
suberoase
SUBERÓS, -OÁSĂ adj. (Despre țesuturi) Format din celule cu membranele suberificate; care are consistența plutei. [< fr. subéreux].
suberoasei
SUBERÓS, -OÁSĂ adj. (Despre țesuturi) Format din celule cu membranele suberificate; care are consistența plutei. [< fr. subéreux].
suberoasele
SUBERÓS, -OÁSĂ adj. (Despre țesuturi) Format din celule cu membranele suberificate; care are consistența plutei. [< fr. subéreux].
suberoaselor
SUBERÓS, -OÁSĂ adj. (Despre țesuturi) Format din celule cu membranele suberificate; care are consistența plutei. [< fr. subéreux].
suberos
SUBERÓS, -OÁSĂ adj. (Despre țesuturi) Format din celule cu membranele suberificate; care are consistența plutei. [< fr. subéreux].
suberosul
SUBERÓS, -OÁSĂ adj. (Despre țesuturi) Format din celule cu membranele suberificate; care are consistența plutei. [< fr. subéreux].
suberosului
SUBERÓS, -OÁSĂ adj. (Despre țesuturi) Format din celule cu membranele suberificate; care are consistența plutei. [< fr. subéreux].
suberoză
SUBERÓZĂ s.f. (Med.) Pneumoconioză provocată de plută. [< fr. subérose].
suberoși
SUBERÓS, -OÁSĂ adj. (Despre țesuturi) Format din celule cu membranele suberificate; care are consistența plutei. [< fr. subéreux].
suberoșii
SUBERÓS, -OÁSĂ adj. (Despre țesuturi) Format din celule cu membranele suberificate; care are consistența plutei. [< fr. subéreux].
suberoșilor
SUBERÓS, -OÁSĂ adj. (Despre țesuturi) Format din celule cu membranele suberificate; care are consistența plutei. [< fr. subéreux].
suberul
SÚBER s. n. (Bot.) Țesut de apărare care se formează la suprafața organelor plantelor (de obicei în scoarța tulpinilor, a rădăcinilor și a tuberculilor), unde epiderma e înlocuită cu celule a căror membrană se află impregnată cu suberină. – Din lat., fr. suber. DOOM
súber s. n.
suberului
SÚBER s. n. (Bot.) Țesut de apărare care se formează la suprafața organelor plantelor (de obicei în scoarța tulpinilor, a rădăcinilor și a tuberculilor), unde epiderma e înlocuită cu celule a căror membrană se află impregnată cu suberină. – Din lat., fr. suber. DOOM
súber s. n.
subestima
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimai
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimam
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimare
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimare
SUBESTIMÁRE s. f. Faptul de a (se) subestima; subapreciere, subevaluare. – V. subestima. DOOM
!subestimáre (su-bes-/sub-es-) s. f., g.-d. art. subestimắrii
subestimarea
SUBESTIMÁRE s. f. Faptul de a (se) subestima; subapreciere, subevaluare. – V. subestima. DOOM
!subestimáre (su-bes-/sub-es-) s. f., g.-d. art. subestimắrii
subestimară
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimarăm
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimarăți
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimase
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimasem
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimaseră
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimaserăm
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimaserăți
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimaseși
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimaseți
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimat
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimau
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimași
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimați
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimează
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimez
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimeze
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimezi
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimând
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimînd
SUBESTIMÁ, subestimez, vb. I. Tranz. A atribui unei ființe, unui lucru, unei împrejurări o importanță sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua. ◊ Refl. Se subestimează. -Sub1- + estima (după fr. sous-estimer). DOOM
!subestimá (a ~) (su-bes-/sub-es-) vb., ind. prez. 3 subestimeáză
subestimări
SUBESTIMÁRE s. f. Faptul de a (se) subestima; subapreciere, subevaluare. – V. subestima. DOOM
!subestimáre (su-bes-/sub-es-) s. f., g.-d. art. subestimắrii
subestimării
SUBESTIMÁRE s. f. Faptul de a (se) subestima; subapreciere, subevaluare. – V. subestima. DOOM
!subestimáre (su-bes-/sub-es-) s. f., g.-d. art. subestimắrii
subestimările
SUBESTIMÁRE s. f. Faptul de a (se) subestima; subapreciere, subevaluare. – V. subestima. DOOM
!subestimáre (su-bes-/sub-es-) s. f., g.-d. art. subestimắrii
subestimărilor
SUBESTIMÁRE s. f. Faptul de a (se) subestima; subapreciere, subevaluare. – V. subestima. DOOM
!subestimáre (su-bes-/sub-es-) s. f., g.-d. art. subestimắrii
subetaj
SUBETÁJ, subetaje, s. n. Strat sau succesiune de strate care se caracterizează prin individualitate petrografică și paleontologică, alcătuind o subdiviziune a unui etaj geologic. – Sub1- + etaj (după fr. sous-étage). DOOM
!subetáj (su-be-/sub-e-) s. n., pl. subetáje
subetaje
SUBETÁJ, subetaje, s. n. Strat sau succesiune de strate care se caracterizează prin individualitate petrografică și paleontologică, alcătuind o subdiviziune a unui etaj geologic. – Sub1- + etaj (după fr. sous-étage). DOOM
!subetáj (su-be-/sub-e-) s. n., pl. subetáje
subetajele
SUBETÁJ, subetaje, s. n. Strat sau succesiune de strate care se caracterizează prin individualitate petrografică și paleontologică, alcătuind o subdiviziune a unui etaj geologic. – Sub1- + etaj (după fr. sous-étage). DOOM
!subetáj (su-be-/sub-e-) s. n., pl. subetáje
subetajelor
SUBETÁJ, subetaje, s. n. Strat sau succesiune de strate care se caracterizează prin individualitate petrografică și paleontologică, alcătuind o subdiviziune a unui etaj geologic. – Sub1- + etaj (după fr. sous-étage). DOOM
!subetáj (su-be-/sub-e-) s. n., pl. subetáje
subetajul
SUBETÁJ, subetaje, s. n. Strat sau succesiune de strate care se caracterizează prin individualitate petrografică și paleontologică, alcătuind o subdiviziune a unui etaj geologic. – Sub1- + etaj (după fr. sous-étage). DOOM
!subetáj (su-be-/sub-e-) s. n., pl. subetáje
subetajului
SUBETÁJ, subetaje, s. n. Strat sau succesiune de strate care se caracterizează prin individualitate petrografică și paleontologică, alcătuind o subdiviziune a unui etaj geologic. – Sub1- + etaj (după fr. sous-étage). DOOM
!subetáj (su-be-/sub-e-) s. n., pl. subetáje
subevalua
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluai
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluam
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluare
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluare
SUBEVALUÁRE, subevaluări, s. f. Faptul de a (se) subevalua; subapreciere, subestimare. [Pr.: -lu-a-] – V. subevalua. DOOM
!subevaluáre (su-be-/sub-e-) s. f., g.-d. art. subevaluắrii; pl. subevaluắri
subevaluarea
SUBEVALUÁRE, subevaluări, s. f. Faptul de a (se) subevalua; subapreciere, subestimare. [Pr.: -lu-a-] – V. subevalua. DOOM
!subevaluáre (su-be-/sub-e-) s. f., g.-d. art. subevaluắrii; pl. subevaluắri
subevaluară
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluarăm
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluarăți
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluase
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluasem
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluaseră
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluaserăm
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluaserăți
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluaseși
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluaseți
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluat
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluau
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluași
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluați
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluează
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluez
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevalueze
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluezi
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluând
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluînd
SUBEVALUÁ, subevaluez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (după fr. sous-évaluer). DOOM
!subevaluá (a ~) (su-be-/sub-e-) vb., ind. prez. 3 subevalueáză, 1 pl. subevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. să subevaluéze (-lu-e-); ger. subevaluấnd (-lu-ând)
subevaluări
SUBEVALUÁRE, subevaluări, s. f. Faptul de a (se) subevalua; subapreciere, subestimare. [Pr.: -lu-a-] – V. subevalua. DOOM
!subevaluáre (su-be-/sub-e-) s. f., g.-d. art. subevaluắrii; pl. subevaluắri
subevaluării
SUBEVALUÁRE, subevaluări, s. f. Faptul de a (se) subevalua; subapreciere, subestimare. [Pr.: -lu-a-] – V. subevalua. DOOM
!subevaluáre (su-be-/sub-e-) s. f., g.-d. art. subevaluắrii; pl. subevaluắri
subevaluările
SUBEVALUÁRE, subevaluări, s. f. Faptul de a (se) subevalua; subapreciere, subestimare. [Pr.: -lu-a-] – V. subevalua. DOOM
!subevaluáre (su-be-/sub-e-) s. f., g.-d. art. subevaluắrii; pl. subevaluắri
subevaluărilor
SUBEVALUÁRE, subevaluări, s. f. Faptul de a (se) subevalua; subapreciere, subestimare. [Pr.: -lu-a-] – V. subevalua. DOOM
!subevaluáre (su-be-/sub-e-) s. f., g.-d. art. subevaluắrii; pl. subevaluắri
subexpui
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuie
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpun
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpune
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpunea
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuneai
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuneam
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuneau
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuneați
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpunem
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpunere
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpunere
SUBEXPUNÉRE s. f. Acțiune de a subexpune și rezultatul ei. – V. subexpune. DOOM
!subexpúnere (su-bex-/sub-ex-) s. f., g.-d. art. subexpúnerii
subexpunerea
SUBEXPUNÉRE s. f. Acțiune de a subexpune și rezultatul ei. – V. subexpune. DOOM
!subexpúnere (su-bex-/sub-ex-) s. f., g.-d. art. subexpúnerii
subexpuneri
SUBEXPUNÉRE s. f. Acțiune de a subexpune și rezultatul ei. – V. subexpune. DOOM
!subexpúnere (su-bex-/sub-ex-) s. f., g.-d. art. subexpúnerii
subexpunerii
SUBEXPUNÉRE s. f. Acțiune de a subexpune și rezultatul ei. – V. subexpune. DOOM
!subexpúnere (su-bex-/sub-ex-) s. f., g.-d. art. subexpúnerii
subexpunerile
SUBEXPUNÉRE s. f. Acțiune de a subexpune și rezultatul ei. – V. subexpune. DOOM
!subexpúnere (su-bex-/sub-ex-) s. f., g.-d. art. subexpúnerii
subexpunerilor
SUBEXPUNÉRE s. f. Acțiune de a subexpune și rezultatul ei. – V. subexpune. DOOM
!subexpúnere (su-bex-/sub-ex-) s. f., g.-d. art. subexpúnerii
subexpuneți
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpunând
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpunînd
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpună
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpus
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpus
SUBEXPÚNE vb. III. tr. A expune insuficient la lumină materialele fotosensibile. [După fr. sous-exposer].
subexpusa
SUBEXPÚNE vb. III. tr. A expune insuficient la lumină materialele fotosensibile. [După fr. sous-exposer].
subexpuse
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuse
SUBEXPÚNE vb. III. tr. A expune insuficient la lumină materialele fotosensibile. [După fr. sous-exposer].
subexpusei
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpusei
SUBEXPÚNE vb. III. tr. A expune insuficient la lumină materialele fotosensibile. [După fr. sous-exposer].
subexpusele
SUBEXPÚNE vb. III. tr. A expune insuficient la lumină materialele fotosensibile. [După fr. sous-exposer].
subexpuselor
SUBEXPÚNE vb. III. tr. A expune insuficient la lumină materialele fotosensibile. [După fr. sous-exposer].
subexpuseră
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuserăm
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuserăți
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpusese
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpusesem
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuseseră
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuseserăm
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuseserăți
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuseseși
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuseseți
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpuseși
SUBEXPÚNE, subexpun, vb. III. Tranz. A expune la lumină materiale fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obținerea unei imagini clare. – Sub1- + expune (după fr. sous-exposer). DOOM
*subexpúne (a ~) (su-be-/sub-ex-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subexpún, 2 sg. subexpúi, 1 pl. subexpúnem; conj. prez. 3 să subexpúnă; ger. subexpunấnd; part. subexpús
subexpusul
SUBEXPÚNE vb. III. tr. A expune insuficient la lumină materialele fotosensibile. [După fr. sous-exposer].
subexpusului
SUBEXPÚNE vb. III. tr. A expune insuficient la lumină materialele fotosensibile. [După fr. sous-exposer].
subexpuși
SUBEXPÚNE vb. III. tr. A expune insuficient la lumină materialele fotosensibile. [După fr. sous-exposer].
subexpușii
SUBEXPÚNE vb. III. tr. A expune insuficient la lumină materialele fotosensibile. [După fr. sous-exposer].
subexpușilor
SUBEXPÚNE vb. III. tr. A expune insuficient la lumină materialele fotosensibile. [După fr. sous-exposer].
subfamilia
SUBFAMÍLIE s.f. Subdiviziune a unei familii (1). [După fr. sous-famille].
subfamilie
SUBFAMÍLIE s.f. Subdiviziune a unei familii (1). [După fr. sous-famille].
subfamiliei
SUBFAMÍLIE s.f. Subdiviziune a unei familii (1). [După fr. sous-famille].
subfamilii
SUBFAMÍLIE s.f. Subdiviziune a unei familii (1). [După fr. sous-famille].
subfamiliile
SUBFAMÍLIE s.f. Subdiviziune a unei familii (1). [După fr. sous-famille].
subfamiliilor
SUBFAMÍLIE s.f. Subdiviziune a unei familii (1). [După fr. sous-famille].
subfebril
SUBFEBRÍL, -Ă, subfebrili, -e, adj. Care se referă la subfebrilitate, care are o stare de subfebrilitate. – Din fr. subfébrile. DOOM
subfebríl (-fe-bril) adj. m., pl. subfebríli; f. subfebrílă, pl. subfebríle
subfebrila
SUBFEBRÍL, -Ă, subfebrili, -e, adj. Care se referă la subfebrilitate, care are o stare de subfebrilitate. – Din fr. subfébrile. DOOM
subfebríl (-fe-bril) adj. m., pl. subfebríli; f. subfebrílă, pl. subfebríle
subfebrile
SUBFEBRÍL, -Ă, subfebrili, -e, adj. Care se referă la subfebrilitate, care are o stare de subfebrilitate. – Din fr. subfébrile. DOOM
subfebríl (-fe-bril) adj. m., pl. subfebríli; f. subfebrílă, pl. subfebríle
subfebrilei
SUBFEBRÍL, -Ă, subfebrili, -e, adj. Care se referă la subfebrilitate, care are o stare de subfebrilitate. – Din fr. subfébrile. DOOM
subfebríl (-fe-bril) adj. m., pl. subfebríli; f. subfebrílă, pl. subfebríle
subfebrilele
SUBFEBRÍL, -Ă, subfebrili, -e, adj. Care se referă la subfebrilitate, care are o stare de subfebrilitate. – Din fr. subfébrile. DOOM
subfebríl (-fe-bril) adj. m., pl. subfebríli; f. subfebrílă, pl. subfebríle
subfebrilelor
SUBFEBRÍL, -Ă, subfebrili, -e, adj. Care se referă la subfebrilitate, care are o stare de subfebrilitate. – Din fr. subfébrile. DOOM
subfebríl (-fe-bril) adj. m., pl. subfebríli; f. subfebrílă, pl. subfebríle
subfebrili
SUBFEBRÍL, -Ă, subfebrili, -e, adj. Care se referă la subfebrilitate, care are o stare de subfebrilitate. – Din fr. subfébrile. DOOM
subfebríl (-fe-bril) adj. m., pl. subfebríli; f. subfebrílă, pl. subfebríle
subfebrilii
SUBFEBRÍL, -Ă, subfebrili, -e, adj. Care se referă la subfebrilitate, care are o stare de subfebrilitate. – Din fr. subfébrile. DOOM
subfebríl (-fe-bril) adj. m., pl. subfebríli; f. subfebrílă, pl. subfebríle
subfebrililor
SUBFEBRÍL, -Ă, subfebrili, -e, adj. Care se referă la subfebrilitate, care are o stare de subfebrilitate. – Din fr. subfébrile. DOOM
subfebríl (-fe-bril) adj. m., pl. subfebríli; f. subfebrílă, pl. subfebríle
subfebrilitate
SUBFEBRILITÁTE s. f. Stare a organismului care se caracterizează prin ridicarea moderată a temperaturii normale. – Sub1- + febrilitate. DOOM
subfebrilitáte (-fe-bri-) s. f., g.-d. art. subfebrilitắții
subfebrilitatea
SUBFEBRILITÁTE s. f. Stare a organismului care se caracterizează prin ridicarea moderată a temperaturii normale. – Sub1- + febrilitate. DOOM
subfebrilitáte (-fe-bri-) s. f., g.-d. art. subfebrilitắții
subfebrilități
SUBFEBRILITÁTE s. f. Stare a organismului care se caracterizează prin ridicarea moderată a temperaturii normale. – Sub1- + febrilitate. DOOM
subfebrilitáte (-fe-bri-) s. f., g.-d. art. subfebrilitắții
subfebrilității
SUBFEBRILITÁTE s. f. Stare a organismului care se caracterizează prin ridicarea moderată a temperaturii normale. – Sub1- + febrilitate. DOOM
subfebrilitáte (-fe-bri-) s. f., g.-d. art. subfebrilitắții
subfebrilul
SUBFEBRÍL, -Ă, subfebrili, -e, adj. Care se referă la subfebrilitate, care are o stare de subfebrilitate. – Din fr. subfébrile. DOOM
subfebríl (-fe-bril) adj. m., pl. subfebríli; f. subfebrílă, pl. subfebríle
subfebrilului
SUBFEBRÍL, -Ă, subfebrili, -e, adj. Care se referă la subfebrilitate, care are o stare de subfebrilitate. – Din fr. subfébrile. DOOM
subfebríl (-fe-bril) adj. m., pl. subfebríli; f. subfebrílă, pl. subfebríle
subfebră
SUBFÉBRĂ s.f. (Med.) Stare subfebrilă, între 37 și 37,5
subfiliala
SUBFILIÁLĂ, subfiliale, s. f. Secție a unei întreprinderi sau instituții mai mică decât filiala. [Pr.: -li-a-] – Sub1- + filială. DOOM
subfiliálă (-li-a-) s. f., g.-d. art. subfiliálei; pl. subfiliále
subfiliale
SUBFILIÁLĂ, subfiliale, s. f. Secție a unei întreprinderi sau instituții mai mică decât filiala. [Pr.: -li-a-] – Sub1- + filială. DOOM
subfiliálă (-li-a-) s. f., g.-d. art. subfiliálei; pl. subfiliále
subfilialei
SUBFILIÁLĂ, subfiliale, s. f. Secție a unei întreprinderi sau instituții mai mică decât filiala. [Pr.: -li-a-] – Sub1- + filială. DOOM
subfiliálă (-li-a-) s. f., g.-d. art. subfiliálei; pl. subfiliále
subfilialele
SUBFILIÁLĂ, subfiliale, s. f. Secție a unei întreprinderi sau instituții mai mică decât filiala. [Pr.: -li-a-] – Sub1- + filială. DOOM
subfiliálă (-li-a-) s. f., g.-d. art. subfiliálei; pl. subfiliále
subfilialelor
SUBFILIÁLĂ, subfiliale, s. f. Secție a unei întreprinderi sau instituții mai mică decât filiala. [Pr.: -li-a-] – Sub1- + filială. DOOM
subfiliálă (-li-a-) s. f., g.-d. art. subfiliálei; pl. subfiliále
subgrefier
SUBGREFIÉR, subgrefieri, s. m. (În vechea organizare judecătorească) Funcționar imediat inferior grefierului. Cerențelu... fu pe rînd subgrefier, subcomisar și subprefect la o plasă. NEGRUZZI, S. I 111.
subgrefieri
SUBGREFIÉR, subgrefieri, s. m. (În vechea organizare judecătorească) Funcționar imediat inferior grefierului. Cerențelu... fu pe rînd subgrefier, subcomisar și subprefect la o plasă. NEGRUZZI, S. I 111.
subgrefierii
SUBGREFIÉR, subgrefieri, s. m. (În vechea organizare judecătorească) Funcționar imediat inferior grefierului. Cerențelu... fu pe rînd subgrefier, subcomisar și subprefect la o plasă. NEGRUZZI, S. I 111.
subgrefierilor
SUBGREFIÉR, subgrefieri, s. m. (În vechea organizare judecătorească) Funcționar imediat inferior grefierului. Cerențelu... fu pe rînd subgrefier, subcomisar și subprefect la o plasă. NEGRUZZI, S. I 111.
subgrefierul
SUBGREFIÉR, subgrefieri, s. m. (În vechea organizare judecătorească) Funcționar imediat inferior grefierului. Cerențelu... fu pe rînd subgrefier, subcomisar și subprefect la o plasă. NEGRUZZI, S. I 111.
subgrefierului
SUBGREFIÉR, subgrefieri, s. m. (În vechea organizare judecătorească) Funcționar imediat inferior grefierului. Cerențelu... fu pe rînd subgrefier, subcomisar și subprefect la o plasă. NEGRUZZI, S. I 111.
subgrinda
SUBGRÍNDĂ, subgrinzi, s. f. Grindă de lemn, de lungime relativ mică, așezată sub o grindă principală a unei construcții, în dreptul unui reazem, pentru a asigura construcției o rezistență mai mare. – Sub1- + grindă. DOOM
*subgríndă s. f., g.-d. art. subgrínzii; pl. subgrínzi
subgrinzi
SUBGRÍNDĂ, subgrinzi, s. f. Grindă de lemn, de lungime relativ mică, așezată sub o grindă principală a unei construcții, în dreptul unui reazem, pentru a asigura construcției o rezistență mai mare. – Sub1- + grindă. DOOM
*subgríndă s. f., g.-d. art. subgrínzii; pl. subgrínzi
subgrinzii
SUBGRÍNDĂ, subgrinzi, s. f. Grindă de lemn, de lungime relativ mică, așezată sub o grindă principală a unei construcții, în dreptul unui reazem, pentru a asigura construcției o rezistență mai mare. – Sub1- + grindă. DOOM
*subgríndă s. f., g.-d. art. subgrínzii; pl. subgrínzi
subgrinzile
SUBGRÍNDĂ, subgrinzi, s. f. Grindă de lemn, de lungime relativ mică, așezată sub o grindă principală a unei construcții, în dreptul unui reazem, pentru a asigura construcției o rezistență mai mare. – Sub1- + grindă. DOOM
*subgríndă s. f., g.-d. art. subgrínzii; pl. subgrínzi
subgrinzilor
SUBGRÍNDĂ, subgrinzi, s. f. Grindă de lemn, de lungime relativ mică, așezată sub o grindă principală a unei construcții, în dreptul unui reazem, pentru a asigura construcției o rezistență mai mare. – Sub1- + grindă. DOOM
*subgríndă s. f., g.-d. art. subgrínzii; pl. subgrínzi
subgrup
SUBGRÚP s.n. (Mat.) Subdiviziune a unui grup (de elemente). [După fr. sous-groupe]. DOOM
subgrúp (subdiviziune a unui grup) s. n., pl. subgrúpuri
subgrupa
SUBGRÚPĂ, subgrupe, s. f. Subdiviziune a grupei. – Sub1- + grupă (după fr. sous-groupe). DOOM
*subgrúpă (subdiviziune a unei grupe) s. f., g.-d. art. subgrúpei; pl. subgrúpe
subgrupe
SUBGRÚPĂ, subgrupe, s. f. Subdiviziune a grupei. – Sub1- + grupă (după fr. sous-groupe). DOOM
*subgrúpă (subdiviziune a unei grupe) s. f., g.-d. art. subgrúpei; pl. subgrúpe
subgrupei
SUBGRÚPĂ, subgrupe, s. f. Subdiviziune a grupei. – Sub1- + grupă (după fr. sous-groupe). DOOM
*subgrúpă (subdiviziune a unei grupe) s. f., g.-d. art. subgrúpei; pl. subgrúpe
subgrupele
SUBGRÚPĂ, subgrupe, s. f. Subdiviziune a grupei. – Sub1- + grupă (după fr. sous-groupe). DOOM
*subgrúpă (subdiviziune a unei grupe) s. f., g.-d. art. subgrúpei; pl. subgrúpe
subgrupelor
SUBGRÚPĂ, subgrupe, s. f. Subdiviziune a grupei. – Sub1- + grupă (după fr. sous-groupe). DOOM
*subgrúpă (subdiviziune a unei grupe) s. f., g.-d. art. subgrúpei; pl. subgrúpe
subgrupul
SUBGRÚP s.n. (Mat.) Subdiviziune a unui grup (de elemente). [După fr. sous-groupe]. DOOM
subgrúp (subdiviziune a unui grup) s. n., pl. subgrúpuri
subgrupului
SUBGRÚP s.n. (Mat.) Subdiviziune a unui grup (de elemente). [După fr. sous-groupe]. DOOM
subgrúp (subdiviziune a unui grup) s. n., pl. subgrúpuri
subgrupuri
SUBGRÚP s.n. (Mat.) Subdiviziune a unui grup (de elemente). [După fr. sous-groupe]. DOOM
subgrúp (subdiviziune a unui grup) s. n., pl. subgrúpuri
subgrupurile
SUBGRÚP s.n. (Mat.) Subdiviziune a unui grup (de elemente). [După fr. sous-groupe]. DOOM
subgrúp (subdiviziune a unui grup) s. n., pl. subgrúpuri
subgrupurilor
SUBGRÚP s.n. (Mat.) Subdiviziune a unui grup (de elemente). [După fr. sous-groupe]. DOOM
subgrúp (subdiviziune a unui grup) s. n., pl. subgrúpuri
subiacent
SUBIACÉNT, -Ă, subiacenți, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis. DOOM
!subiacént (-bi-a-) adj. m., pl. subiacénți; f. subiacéntă, pl. subiacénte
subiacenta
SUBIACÉNT, -Ă, subiacenți, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis. DOOM
!subiacént (-bi-a-) adj. m., pl. subiacénți; f. subiacéntă, pl. subiacénte
subiacente
SUBIACÉNT, -Ă, subiacenți, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis. DOOM
!subiacént (-bi-a-) adj. m., pl. subiacénți; f. subiacéntă, pl. subiacénte
subiacentei
SUBIACÉNT, -Ă, subiacenți, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis. DOOM
!subiacént (-bi-a-) adj. m., pl. subiacénți; f. subiacéntă, pl. subiacénte
subiacentele
SUBIACÉNT, -Ă, subiacenți, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis. DOOM
!subiacént (-bi-a-) adj. m., pl. subiacénți; f. subiacéntă, pl. subiacénte
subiacentelor
SUBIACÉNT, -Ă, subiacenți, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis. DOOM
!subiacént (-bi-a-) adj. m., pl. subiacénți; f. subiacéntă, pl. subiacénte
subiacentul
SUBIACÉNT, -Ă, subiacenți, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis. DOOM
!subiacént (-bi-a-) adj. m., pl. subiacénți; f. subiacéntă, pl. subiacénte
subiacentului
SUBIACÉNT, -Ă, subiacenți, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis. DOOM
!subiacént (-bi-a-) adj. m., pl. subiacénți; f. subiacéntă, pl. subiacénte
subiacenți
SUBIACÉNT, -Ă, subiacenți, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis. DOOM
!subiacént (-bi-a-) adj. m., pl. subiacénți; f. subiacéntă, pl. subiacénte
subiacenții
SUBIACÉNT, -Ă, subiacenți, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis. DOOM
!subiacént (-bi-a-) adj. m., pl. subiacénți; f. subiacéntă, pl. subiacénte
subiacenților
SUBIACÉNT, -Ă, subiacenți, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis. DOOM
!subiacént (-bi-a-) adj. m., pl. subiacénți; f. subiacéntă, pl. subiacénte
subicter
SUBÍCTER, subictere, s. n. Simptom constând din culoarea ușor gălbuie a pielii și a mucoaselor apărat din cauza creșterii concentrației bilirabinei în sânge, care constituie unul dintre semnele de început ale hepatitei. – Din fr. subictere. DOOM
!subícter (su-bic-/sub-ic-) s. n., pl. subíctere
subictere
SUBÍCTER, subictere, s. n. Simptom constând din culoarea ușor gălbuie a pielii și a mucoaselor apărat din cauza creșterii concentrației bilirabinei în sânge, care constituie unul dintre semnele de început ale hepatitei. – Din fr. subictere. DOOM
!subícter (su-bic-/sub-ic-) s. n., pl. subíctere
subicterele
SUBÍCTER, subictere, s. n. Simptom constând din culoarea ușor gălbuie a pielii și a mucoaselor apărat din cauza creșterii concentrației bilirabinei în sânge, care constituie unul dintre semnele de început ale hepatitei. – Din fr. subictere. DOOM
!subícter (su-bic-/sub-ic-) s. n., pl. subíctere
subicterelor
SUBÍCTER, subictere, s. n. Simptom constând din culoarea ușor gălbuie a pielii și a mucoaselor apărat din cauza creșterii concentrației bilirabinei în sânge, care constituie unul dintre semnele de început ale hepatitei. – Din fr. subictere. DOOM
!subícter (su-bic-/sub-ic-) s. n., pl. subíctere
subicteric
SUBICTÉRIC, -Ă adj. Caracteristic subicterului. ♦ Care prezintă o colorație gălbuie. [< fr. subictérique].
subicterul
SUBÍCTER, subictere, s. n. Simptom constând din culoarea ușor gălbuie a pielii și a mucoaselor apărat din cauza creșterii concentrației bilirabinei în sânge, care constituie unul dintre semnele de început ale hepatitei. – Din fr. subictere. DOOM
!subícter (su-bic-/sub-ic-) s. n., pl. subíctere
subicterului
SUBÍCTER, subictere, s. n. Simptom constând din culoarea ușor gălbuie a pielii și a mucoaselor apărat din cauza creșterii concentrației bilirabinei în sânge, care constituie unul dintre semnele de început ale hepatitei. – Din fr. subictere. DOOM
!subícter (su-bic-/sub-ic-) s. n., pl. subíctere
subiect
SUBIÉCT, subiecte, s. n., (4) subiecți, s. m. 1. S. n. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. S. n. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. S. n. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. 4. S. m. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 5. S. m. (În sintagmele) Subiect de drepturi și obligații = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet). DOOM
*subiéct1 (persoană) (-biect) s. m., pl. subiécți
subiect
SUBIÉCT, subiecte, s. n., (4) subiecți, s. m. 1. S. n. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. S. n. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. S. n. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. 4. S. m. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 5. S. m. (În sintagmele) Subiect de drepturi și obligații = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet). DOOM
!subiéct2 (temă, cauză, parte principală a propoziției) (-biect) s. n., pl. subiécte
subiecte
SUBIÉCT, subiecte, s. n., (4) subiecți, s. m. 1. S. n. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. S. n. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. S. n. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. 4. S. m. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 5. S. m. (În sintagmele) Subiect de drepturi și obligații = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet). DOOM
!subiéct2 (temă, cauză, parte principală a propoziției) (-biect) s. n., pl. subiécte
subiectele
SUBIÉCT, subiecte, s. n., (4) subiecți, s. m. 1. S. n. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. S. n. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. S. n. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. 4. S. m. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 5. S. m. (În sintagmele) Subiect de drepturi și obligații = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet). DOOM
!subiéct2 (temă, cauză, parte principală a propoziției) (-biect) s. n., pl. subiécte
subiectelor
SUBIÉCT, subiecte, s. n., (4) subiecți, s. m. 1. S. n. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. S. n. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. S. n. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. 4. S. m. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 5. S. m. (În sintagmele) Subiect de drepturi și obligații = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet). DOOM
!subiéct2 (temă, cauză, parte principală a propoziției) (-biect) s. n., pl. subiécte
subiectiv
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif. DOOM
!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve
subiectiva
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif. DOOM
!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve
subiectiva
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivai
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivam
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivare
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivare
SUBIECTIVÁRE s.f. Acțiunea de a subiectiva și rezultatul ei; subiectivizare. [< subiectiva].
subiectivarea
SUBIECTIVÁRE s.f. Acțiunea de a subiectiva și rezultatul ei; subiectivizare. [< subiectiva].
subiectivară
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivarăm
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivarăți
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivase
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivasem
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivaseră
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivaserăm
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivaserăți
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivaseși
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivaseți
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivat
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivat
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
subiectivata
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
subiectivate
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
subiectivatei
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
subiectivatele
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
subiectivatelor
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
subiectivatul
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
subiectivatului
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
subiectivau
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivași
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivați
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivați
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
subiectivații
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
subiectivaților
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
subiective
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif. DOOM
!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve
subiectivează
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivei
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif. DOOM
!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve
subiectivele
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif. DOOM
!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve
subiectivelor
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif. DOOM
!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve
subiectivez
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectiveze
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivezi
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivi
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif. DOOM
!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve
subiectivii
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif. DOOM
!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve
subiectivilor
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif. DOOM
!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve
subiectivism
SUBIECTIVÍSM s. n. 1. Orientare filosofică idealistă care neagă existența lumii obiective, reducând realitatea la conștiința pe care subiectul o are despre aceasta. 2. (Rar) Subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ism (după fr. subjectivisme). DOOM
!subiectivísm (-biec-) s. n.
subiectivismul
SUBIECTIVÍSM s. n. 1. Orientare filosofică idealistă care neagă existența lumii obiective, reducând realitatea la conștiința pe care subiectul o are despre aceasta. 2. (Rar) Subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ism (după fr. subjectivisme). DOOM
!subiectivísm (-biec-) s. n.
subiectivismului
SUBIECTIVÍSM s. n. 1. Orientare filosofică idealistă care neagă existența lumii obiective, reducând realitatea la conștiința pe care subiectul o are despre aceasta. 2. (Rar) Subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ism (după fr. subjectivisme). DOOM
!subiectivísm (-biec-) s. n.
subiectivist
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivist
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivista
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivista
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectiviste
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectiviste
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivistei
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivistei
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivistele
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivistele
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivistelor
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivistelor
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivistul
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivistul
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivistului
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivistului
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivitate
SUBIECTIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi subiectiv (2); atitudine subiectivă, părtinitoare față de cineva sau de ceva; subiectivism (2). – Subiectiv + suf. -itate (după fr. subjectivité). DOOM
!subiectivitáte (-biec-) s. f., g.-d. art. subiectivitắții
subiectivitatea
SUBIECTIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi subiectiv (2); atitudine subiectivă, părtinitoare față de cineva sau de ceva; subiectivism (2). – Subiectiv + suf. -itate (după fr. subjectivité). DOOM
!subiectivitáte (-biec-) s. f., g.-d. art. subiectivitắții
subiectivități
SUBIECTIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi subiectiv (2); atitudine subiectivă, părtinitoare față de cineva sau de ceva; subiectivism (2). – Subiectiv + suf. -itate (după fr. subjectivité). DOOM
!subiectivitáte (-biec-) s. f., g.-d. art. subiectivitắții
subiectivității
SUBIECTIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi subiectiv (2); atitudine subiectivă, părtinitoare față de cineva sau de ceva; subiectivism (2). – Subiectiv + suf. -itate (după fr. subjectivité). DOOM
!subiectivitáte (-biec-) s. f., g.-d. art. subiectivitắții
subiectiviza
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizai
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizam
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizare
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizare
SUBIECTIVIZÁRE s.f. Subiectivare. [< subiectiviza].
subiectivizarea
SUBIECTIVIZÁRE s.f. Subiectivare. [< subiectiviza].
subiectivizară
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizarăm
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizarăți
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizase
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizasem
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizaseră
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizaserăm
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizaserăți
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizaseși
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizaseți
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizat
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizau
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizași
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizați
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizează
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizez
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizeze
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizezi
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizând
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizînd
SUBIECTIVIZÁ vb. I. tr. A subiectiva. [Cf. fr. subjectiver].
subiectivizări
SUBIECTIVIZÁRE s.f. Subiectivare. [< subiectiviza].
subiectivizării
SUBIECTIVIZÁRE s.f. Subiectivare. [< subiectiviza].
subiectivizările
SUBIECTIVIZÁRE s.f. Subiectivare. [< subiectiviza].
subiectivizărilor
SUBIECTIVIZÁRE s.f. Subiectivare. [< subiectiviza].
subiectiviști
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectiviști
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectiviștii
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectiviștii
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectiviștilor
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectiviștilor
SUBIECTIVÍST, -Ă, subiectiviști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține subiectivismului (1), privitor la subiectivism. 2. S. m. și f. Adept al subiectivismului (1). 3. Adj. Care are un caracter personal (neconform cu realitatea); bazat pe impresii personale. 4. S. m. și f. Persoană care manifestă subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ist (după fr. subjectiviste). DOOM
!subiectivíst (-biec-) adj. m., s. m., pl. subiectivíști; adj. f., s. f. subiectivístă, pl. subiectivíste
subiectivul
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif. DOOM
!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve
subiectivului
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif. DOOM
!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve
subiectivând
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivînd
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul său personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver. DOOM
!subiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 subiectiveáză
subiectivări
SUBIECTIVÁRE s.f. Acțiunea de a subiectiva și rezultatul ei; subiectivizare. [< subiectiva].
subiectivării
SUBIECTIVÁRE s.f. Acțiunea de a subiectiva și rezultatul ei; subiectivizare. [< subiectiva].
subiectivările
SUBIECTIVÁRE s.f. Acțiunea de a subiectiva și rezultatul ei; subiectivizare. [< subiectiva].
subiectivărilor
SUBIECTIVÁRE s.f. Acțiunea de a subiectiva și rezultatul ei; subiectivizare. [< subiectiva].
subiectul
SUBIÉCT, subiecte, s. n., (4) subiecți, s. m. 1. S. n. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. S. n. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. S. n. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. 4. S. m. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 5. S. m. (În sintagmele) Subiect de drepturi și obligații = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet). DOOM
!subiéct2 (temă, cauză, parte principală a propoziției) (-biect) s. n., pl. subiécte
subiectului
SUBIÉCT, subiecte, s. n., (4) subiecți, s. m. 1. S. n. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. S. n. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. S. n. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. 4. S. m. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 5. S. m. (În sintagmele) Subiect de drepturi și obligații = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet). DOOM
!subiéct2 (temă, cauză, parte principală a propoziției) (-biect) s. n., pl. subiécte
subinginer
SUBINGINÉR, -Ă, subingineri, -e, s. m. și f. Absolvent al unui colegiu sau secții tehnice (care lucrează în subordinea unui inginer). – Sub1- + inginer (după fr. sous-ingenieur). DOOM
*subinginéră (su-bin-/sub-in-) s. f., g.-d. art. subinginérei; pl. subinginére
subinginera
SUBINGINÉR, -Ă, subingineri, -e, s. m. și f. Absolvent al unui colegiu sau secții tehnice (care lucrează în subordinea unui inginer). – Sub1- + inginer (după fr. sous-ingenieur). DOOM
*subinginéră (su-bin-/sub-in-) s. f., g.-d. art. subinginérei; pl. subinginére
subinginere
SUBINGINÉR, -Ă, subingineri, -e, s. m. și f. Absolvent al unui colegiu sau secții tehnice (care lucrează în subordinea unui inginer). – Sub1- + inginer (după fr. sous-ingenieur). DOOM
*subinginéră (su-bin-/sub-in-) s. f., g.-d. art. subinginérei; pl. subinginére
subinginerei
SUBINGINÉR, -Ă, subingineri, -e, s. m. și f. Absolvent al unui colegiu sau secții tehnice (care lucrează în subordinea unui inginer). – Sub1- + inginer (după fr. sous-ingenieur). DOOM
*subinginéră (su-bin-/sub-in-) s. f., g.-d. art. subinginérei; pl. subinginére
subinginerele
SUBINGINÉR, -Ă, subingineri, -e, s. m. și f. Absolvent al unui colegiu sau secții tehnice (care lucrează în subordinea unui inginer). – Sub1- + inginer (după fr. sous-ingenieur). DOOM
*subinginéră (su-bin-/sub-in-) s. f., g.-d. art. subinginérei; pl. subinginére
subinginerelor
SUBINGINÉR, -Ă, subingineri, -e, s. m. și f. Absolvent al unui colegiu sau secții tehnice (care lucrează în subordinea unui inginer). – Sub1- + inginer (după fr. sous-ingenieur). DOOM
*subinginéră (su-bin-/sub-in-) s. f., g.-d. art. subinginérei; pl. subinginére
subingineri
SUBINGINÉR, -Ă, subingineri, -e, s. m. și f. Absolvent al unui colegiu sau secții tehnice (care lucrează în subordinea unui inginer). – Sub1- + inginer (după fr. sous-ingenieur). DOOM
*subinginéră (su-bin-/sub-in-) s. f., g.-d. art. subinginérei; pl. subinginére
subinginerii
SUBINGINÉR, -Ă, subingineri, -e, s. m. și f. Absolvent al unui colegiu sau secții tehnice (care lucrează în subordinea unui inginer). – Sub1- + inginer (după fr. sous-ingenieur). DOOM
*subinginéră (su-bin-/sub-in-) s. f., g.-d. art. subinginérei; pl. subinginére
subinginerilor
SUBINGINÉR, -Ă, subingineri, -e, s. m. și f. Absolvent al unui colegiu sau secții tehnice (care lucrează în subordinea unui inginer). – Sub1- + inginer (după fr. sous-ingenieur). DOOM
*subinginéră (su-bin-/sub-in-) s. f., g.-d. art. subinginérei; pl. subinginére
subinginerul
SUBINGINÉR, -Ă, subingineri, -e, s. m. și f. Absolvent al unui colegiu sau secții tehnice (care lucrează în subordinea unui inginer). – Sub1- + inginer (după fr. sous-ingenieur). DOOM
*subinginéră (su-bin-/sub-in-) s. f., g.-d. art. subinginérei; pl. subinginére
subinginerului
SUBINGINÉR, -Ă, subingineri, -e, s. m. și f. Absolvent al unui colegiu sau secții tehnice (care lucrează în subordinea unui inginer). – Sub1- + inginer (după fr. sous-ingenieur). DOOM
*subinginéră (su-bin-/sub-in-) s. f., g.-d. art. subinginérei; pl. subinginére
subinspector
SUBINSPÉCTOR s.m. Ajutor de inspector. [< sub- + inspector, după fr. sous-inspecteur].
subintendent
SUBINTENDÉNT s.m. Ajutor de intendent. [< sub- + intendent, după fr. sous-intendant].
subintendentul
SUBINTENDÉNT s.m. Ajutor de intendent. [< sub- + intendent, după fr. sous-intendant].
subintendentului
SUBINTENDÉNT s.m. Ajutor de intendent. [< sub- + intendent, după fr. sous-intendant].
subintendenți
SUBINTENDÉNT s.m. Ajutor de intendent. [< sub- + intendent, după fr. sous-intendant].
subintendenții
SUBINTENDÉNT s.m. Ajutor de intendent. [< sub- + intendent, după fr. sous-intendant].
subintendenților
SUBINTENDÉNT s.m. Ajutor de intendent. [< sub- + intendent, după fr. sous-intendant].
subintendență
SUBINTENDÉNȚĂ s.f. (Mil.) Serviciu în subordinea intendenței. [După fr. sous-intendance].
subintitula
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulai
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulam
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulare
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulare
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula.
subintitulară
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitularăm
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitularăți
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulase
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulasem
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulaseră
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulaserăm
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulaserăți
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulaseși
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulaseți
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulat
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulat
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula.
subintitulau
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulași
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulați
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulează
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulez
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintituleze
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulezi
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulând
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintitulînd
SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri și un titlu secundar (în afară de cel principal). – Sub1- + intitula. DOOM
!subintitulá (a ~) (su-bin-/sub-in-) vb., ind. prez. 3 subintituleáză
subintrant
SUBINTRÁNT s.n. (Med.) Fenomen patologic al cărui nou acces începe înainte de terminarea celui precedent. [< fr. sub-intrant].
subinvoluția
SUBINVOLÚȚIE, subinvoluții, s. f. (Med.) Regresiune. ◊ Subinvoluție uterină = regresiune a uterului în lăuzie, care se produce mai încet decât normal. – Din fr., engl. subinvolution.
subinvoluție
SUBINVOLÚȚIE, subinvoluții, s. f. (Med.) Regresiune. ◊ Subinvoluție uterină = regresiune a uterului în lăuzie, care se produce mai încet decât normal. – Din fr., engl. subinvolution.
subinvoluției
SUBINVOLÚȚIE, subinvoluții, s. f. (Med.) Regresiune. ◊ Subinvoluție uterină = regresiune a uterului în lăuzie, care se produce mai încet decât normal. – Din fr., engl. subinvolution.
subinvoluții
SUBINVOLÚȚIE, subinvoluții, s. f. (Med.) Regresiune. ◊ Subinvoluție uterină = regresiune a uterului în lăuzie, care se produce mai încet decât normal. – Din fr., engl. subinvolution.
subinvoluțiile
SUBINVOLÚȚIE, subinvoluții, s. f. (Med.) Regresiune. ◊ Subinvoluție uterină = regresiune a uterului în lăuzie, care se produce mai încet decât normal. – Din fr., engl. subinvolution.
subinvoluțiilor
SUBINVOLÚȚIE, subinvoluții, s. f. (Med.) Regresiune. ◊ Subinvoluție uterină = regresiune a uterului în lăuzie, care se produce mai încet decât normal. – Din fr., engl. subinvolution.
subit
SUBÍT, -Ă, subiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. – Din fr. subit. DOOM
subít adj. m., pl. subíți; f. subítă, pl. subíte
subita
SUBÍT, -Ă, subiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. – Din fr. subit. DOOM
subít adj. m., pl. subíți; f. subítă, pl. subíte
subite
SUBÍT, -Ă, subiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. – Din fr. subit. DOOM
subít adj. m., pl. subíți; f. subítă, pl. subíte
subitei
SUBÍT, -Ă, subiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. – Din fr. subit. DOOM
subít adj. m., pl. subíți; f. subítă, pl. subíte
subitele
SUBÍT, -Ă, subiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. – Din fr. subit. DOOM
subít adj. m., pl. subíți; f. subítă, pl. subíte
subitelor
SUBÍT, -Ă, subiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. – Din fr. subit. DOOM
subít adj. m., pl. subíți; f. subítă, pl. subíte
subito
SÚBITO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Subit, pe neașteptate, fără o trecere lină. [< it. subito].
subitul
SUBÍT, -Ă, subiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. – Din fr. subit. DOOM
subít adj. m., pl. subíți; f. subítă, pl. subíte
subitului
SUBÍT, -Ă, subiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. – Din fr. subit. DOOM
subít adj. m., pl. subíți; f. subítă, pl. subíte
subiți
SUBÍT, -Ă, subiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. – Din fr. subit. DOOM
subít adj. m., pl. subíți; f. subítă, pl. subíte
subiții
SUBÍT, -Ă, subiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. – Din fr. subit. DOOM
subít adj. m., pl. subíți; f. subítă, pl. subíte
subiților
SUBÍT, -Ă, subiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. – Din fr. subit. DOOM
subít adj. m., pl. subíți; f. subítă, pl. subíte
subjecțiune
SUBJECȚIÚNE s.f. (Liv.) Ridicare a unei chestiuni, a unei probleme la care răspunde însuși cel care a pus-o. V. prolepsă. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. subjection, germ. Subjektion].
subjecțiunea
SUBJECȚIÚNE s.f. (Liv.) Ridicare a unei chestiuni, a unei probleme la care răspunde însuși cel care a pus-o. V. prolepsă. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. subjection, germ. Subjektion].
subjecțiuni
SUBJECȚIÚNE s.f. (Liv.) Ridicare a unei chestiuni, a unei probleme la care răspunde însuși cel care a pus-o. V. prolepsă. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. subjection, germ. Subjektion].
subjecțiunii
SUBJECȚIÚNE s.f. (Liv.) Ridicare a unei chestiuni, a unei probleme la care răspunde însuși cel care a pus-o. V. prolepsă. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. subjection, germ. Subjektion].
subjecțiunile
SUBJECȚIÚNE s.f. (Liv.) Ridicare a unei chestiuni, a unei probleme la care răspunde însuși cel care a pus-o. V. prolepsă. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. subjection, germ. Subjektion].
subjecțiunilor
SUBJECȚIÚNE s.f. (Liv.) Ridicare a unei chestiuni, a unei probleme la care răspunde însuși cel care a pus-o. V. prolepsă. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. subjection, germ. Subjektion].
subjonctiv
SUBJONCTÍV, subjonctive, s. n. (Gram.) Conjunctiv. – Din fr. subjonctif. DOOM
subjonctív (-jonc-tiv) s. n., pl. subjonctíve
subjonctive
SUBJONCTÍV, subjonctive, s. n. (Gram.) Conjunctiv. – Din fr. subjonctif. DOOM
subjonctív (-jonc-tiv) s. n., pl. subjonctíve
subjonctivele
SUBJONCTÍV, subjonctive, s. n. (Gram.) Conjunctiv. – Din fr. subjonctif. DOOM
subjonctív (-jonc-tiv) s. n., pl. subjonctíve
subjonctivelor
SUBJONCTÍV, subjonctive, s. n. (Gram.) Conjunctiv. – Din fr. subjonctif. DOOM
subjonctív (-jonc-tiv) s. n., pl. subjonctíve
subjonctivul
SUBJONCTÍV, subjonctive, s. n. (Gram.) Conjunctiv. – Din fr. subjonctif. DOOM
subjonctív (-jonc-tiv) s. n., pl. subjonctíve
subjonctivului
SUBJONCTÍV, subjonctive, s. n. (Gram.) Conjunctiv. – Din fr. subjonctif. DOOM
subjonctív (-jonc-tiv) s. n., pl. subjonctíve
subjug
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjuga
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugai
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugam
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugare
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugare
SUBJUGÁRE, subjugări, s. f. Acțiunea de a subjuga și rezultatul ei. – V. subjuga. DOOM
subjugáre s. f., g.-d. art. subjugắrii; pl. subjugắri
subjugarea
SUBJUGÁRE, subjugări, s. f. Acțiunea de a subjuga și rezultatul ei. – V. subjuga. DOOM
subjugáre s. f., g.-d. art. subjugắrii; pl. subjugắri
subjugară
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugarăm
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugarăți
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugase
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugasem
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugaseră
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugaserăm
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugaserăți
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugaseși
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugaseți
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugat
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugat
SUBJUGÁT, -Ă, subjugați, -te, adj. 1. Care a fost cucerit de o putere străină. 2. Care este în dependență (economică sau politică) față de cineva. 3. Fig. Plin de încântare, de admirație; fermecat. – V. subjuga.
subjugata
SUBJUGÁT, -Ă, subjugați, -te, adj. 1. Care a fost cucerit de o putere străină. 2. Care este în dependență (economică sau politică) față de cineva. 3. Fig. Plin de încântare, de admirație; fermecat. – V. subjuga.
subjugate
SUBJUGÁT, -Ă, subjugați, -te, adj. 1. Care a fost cucerit de o putere străină. 2. Care este în dependență (economică sau politică) față de cineva. 3. Fig. Plin de încântare, de admirație; fermecat. – V. subjuga.
subjugatei
SUBJUGÁT, -Ă, subjugați, -te, adj. 1. Care a fost cucerit de o putere străină. 2. Care este în dependență (economică sau politică) față de cineva. 3. Fig. Plin de încântare, de admirație; fermecat. – V. subjuga.
subjugatele
SUBJUGÁT, -Ă, subjugați, -te, adj. 1. Care a fost cucerit de o putere străină. 2. Care este în dependență (economică sau politică) față de cineva. 3. Fig. Plin de încântare, de admirație; fermecat. – V. subjuga.
subjugatelor
SUBJUGÁT, -Ă, subjugați, -te, adj. 1. Care a fost cucerit de o putere străină. 2. Care este în dependență (economică sau politică) față de cineva. 3. Fig. Plin de încântare, de admirație; fermecat. – V. subjuga.
subjugatul
SUBJUGÁT, -Ă, subjugați, -te, adj. 1. Care a fost cucerit de o putere străină. 2. Care este în dependență (economică sau politică) față de cineva. 3. Fig. Plin de încântare, de admirație; fermecat. – V. subjuga.
subjugatului
SUBJUGÁT, -Ă, subjugați, -te, adj. 1. Care a fost cucerit de o putere străină. 2. Care este în dependență (economică sau politică) față de cineva. 3. Fig. Plin de încântare, de admirație; fermecat. – V. subjuga.
subjugau
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugași
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugați
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugați
SUBJUGÁT, -Ă, subjugați, -te, adj. 1. Care a fost cucerit de o putere străină. 2. Care este în dependență (economică sau politică) față de cineva. 3. Fig. Plin de încântare, de admirație; fermecat. – V. subjuga.
subjugații
SUBJUGÁT, -Ă, subjugați, -te, adj. 1. Care a fost cucerit de o putere străină. 2. Care este în dependență (economică sau politică) față de cineva. 3. Fig. Plin de încântare, de admirație; fermecat. – V. subjuga.
subjugaților
SUBJUGÁT, -Ă, subjugați, -te, adj. 1. Care a fost cucerit de o putere străină. 2. Care este în dependență (economică sau politică) față de cineva. 3. Fig. Plin de încântare, de admirație; fermecat. – V. subjuga.
subjuge
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugi
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugând
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugînd
SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. DOOM
subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă
subjugări
SUBJUGÁRE, subjugări, s. f. Acțiunea de a subjuga și rezultatul ei. – V. subjuga. DOOM
subjugáre s. f., g.-d. art. subjugắrii; pl. subjugắri
subjugării
SUBJUGÁRE, subjugări, s. f. Acțiunea de a subjuga și rezultatul ei. – V. subjuga. DOOM
subjugáre s. f., g.-d. art. subjugắrii; pl. subjugắri
subjugările
SUBJUGÁRE, subjugări, s. f. Acțiunea de a subjuga și rezultatul ei. – V. subjuga. DOOM
subjugáre s. f., g.-d. art. subjugắrii; pl. subjugắri
subjugărilor
SUBJUGÁRE, subjugări, s. f. Acțiunea de a subjuga și rezultatul ei. – V. subjuga. DOOM
subjugáre s. f., g.-d. art. subjugắrii; pl. subjugắri
subjugătoare
SUBJUGĂTÓR, -OÁRE, subjugători, -oare, adj. (Rar) Care subjugă; fig. care cucerește prin însușiri deosebite, care farmecă. – Subjuga + suf. -ător. DOOM
subjugătór (rar) adj. m., pl. subjugătóri; f. sg. și pl. subjugătoáre
subjugătoarea
SUBJUGĂTÓR, -OÁRE, subjugători, -oare, adj. (Rar) Care subjugă; fig. care cucerește prin însușiri deosebite, care farmecă. – Subjuga + suf. -ător. DOOM
subjugătór (rar) adj. m., pl. subjugătóri; f. sg. și pl. subjugătoáre
subjugătoarei
SUBJUGĂTÓR, -OÁRE, subjugători, -oare, adj. (Rar) Care subjugă; fig. care cucerește prin însușiri deosebite, care farmecă. – Subjuga + suf. -ător. DOOM
subjugătór (rar) adj. m., pl. subjugătóri; f. sg. și pl. subjugătoáre
subjugătoarele
SUBJUGĂTÓR, -OÁRE, subjugători, -oare, adj. (Rar) Care subjugă; fig. care cucerește prin însușiri deosebite, care farmecă. – Subjuga + suf. -ător. DOOM
subjugătór (rar) adj. m., pl. subjugătóri; f. sg. și pl. subjugătoáre
subjugătoarelor
SUBJUGĂTÓR, -OÁRE, subjugători, -oare, adj. (Rar) Care subjugă; fig. care cucerește prin însușiri deosebite, care farmecă. – Subjuga + suf. -ător. DOOM
subjugătór (rar) adj. m., pl. subjugătóri; f. sg. și pl. subjugătoáre
subjugător
SUBJUGĂTÓR, -OÁRE, subjugători, -oare, adj. (Rar) Care subjugă; fig. care cucerește prin însușiri deosebite, care farmecă. – Subjuga + suf. -ător. DOOM
subjugătór (rar) adj. m., pl. subjugătóri; f. sg. și pl. subjugătoáre
subjugători
SUBJUGĂTÓR, -OÁRE, subjugători, -oare, adj. (Rar) Care subjugă; fig. care cucerește prin însușiri deosebite, care farmecă. – Subjuga + suf. -ător. DOOM
subjugătór (rar) adj. m., pl. subjugătóri; f. sg. și pl. subjugătoáre
subjugătorii
SUBJUGĂTÓR, -OÁRE, subjugători, -oare, adj. (Rar) Care subjugă; fig. care cucerește prin însușiri deosebite, care farmecă. – Subjuga + suf. -ător. DOOM
subjugătór (rar) adj. m., pl. subjugătóri; f. sg. și pl. subjugătoáre
subjugătorilor
SUBJUGĂTÓR, -OÁRE, subjugători, -oare, adj. (Rar) Care subjugă; fig. care cucerește prin însușiri deosebite, care farmecă. – Subjuga + suf. -ător. DOOM
subjugătór (rar) adj. m., pl. subjugătóri; f. sg. și pl. subjugătoáre
subjugătorul
SUBJUGĂTÓR, -OÁRE, subjugători, -oare, adj. (Rar) Care subjugă; fig. care cucerește prin însușiri deosebite, care farmecă. – Subjuga + suf. -ător. DOOM
subjugătór (rar) adj. m., pl. subjugătóri; f. sg. și pl. subjugătoáre
subjugătorului
SUBJUGĂTÓR, -OÁRE, subjugători, -oare, adj. (Rar) Care subjugă; fig. care cucerește prin însușiri deosebite, care farmecă. – Subjuga + suf. -ător. DOOM
subjugătór (rar) adj. m., pl. subjugătóri; f. sg. și pl. subjugătoáre
subletal
SUBLETÁL, -Ă adj. Aproape mort; vecin cu moartea; în măsură să provoace moartea. [< fr. subléthal].
subletala
SUBLETÁL, -Ă adj. Aproape mort; vecin cu moartea; în măsură să provoace moartea. [< fr. subléthal].
subletale
SUBLETÁL, -Ă adj. Aproape mort; vecin cu moartea; în măsură să provoace moartea. [< fr. subléthal].
subletalei
SUBLETÁL, -Ă adj. Aproape mort; vecin cu moartea; în măsură să provoace moartea. [< fr. subléthal].
subletalele
SUBLETÁL, -Ă adj. Aproape mort; vecin cu moartea; în măsură să provoace moartea. [< fr. subléthal].
subletalelor
SUBLETÁL, -Ă adj. Aproape mort; vecin cu moartea; în măsură să provoace moartea. [< fr. subléthal].
subletali
SUBLETÁL, -Ă adj. Aproape mort; vecin cu moartea; în măsură să provoace moartea. [< fr. subléthal].
subletalii
SUBLETÁL, -Ă adj. Aproape mort; vecin cu moartea; în măsură să provoace moartea. [< fr. subléthal].
subletalilor
SUBLETÁL, -Ă adj. Aproape mort; vecin cu moartea; în măsură să provoace moartea. [< fr. subléthal].
subletalul
SUBLETÁL, -Ă adj. Aproape mort; vecin cu moartea; în măsură să provoace moartea. [< fr. subléthal].
subletalului
SUBLETÁL, -Ă adj. Aproape mort; vecin cu moartea; în măsură să provoace moartea. [< fr. subléthal].
subligacul
SUBLIGÁCUL s.m. (Liv.; latinism) Șorț. [< lat. subligaculum].
sublim
SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime. DOOM
Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți
sublima
SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime. DOOM
Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți
sublima
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimai
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimam
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimare
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimare
SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Faptul de a sublima. – V. sublima. DOOM
sublimáre (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimắrii; pl. sublimắri
sublimarea
SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Faptul de a sublima. – V. sublima. DOOM
sublimáre (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimắrii; pl. sublimắri
sublimară
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimarăm
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimarăți
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimase
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimasem
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimaseră
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimaserăm
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimaserăți
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimaseși
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimaseți
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimat
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimat
SUBLIMÁT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat coroziv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé. DOOM
sublimát (su-bli-) s. m., pl. sublimáți
sublimata
SUBLIMÁT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat coroziv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé. DOOM
sublimát (su-bli-) s. m., pl. sublimáți
sublimate
SUBLIMÁT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat coroziv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé. DOOM
sublimát (su-bli-) s. m., pl. sublimáți
sublimatei
SUBLIMÁT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat coroziv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé. DOOM
sublimát (su-bli-) s. m., pl. sublimáți
sublimatele
SUBLIMÁT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat coroziv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé. DOOM
sublimát (su-bli-) s. m., pl. sublimáți
sublimatelor
SUBLIMÁT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat coroziv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé. DOOM
sublimát (su-bli-) s. m., pl. sublimáți
sublimatul
SUBLIMÁT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat coroziv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé. DOOM
sublimát (su-bli-) s. m., pl. sublimáți
sublimatului
SUBLIMÁT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat coroziv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé. DOOM
sublimát (su-bli-) s. m., pl. sublimáți
sublimau
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimași
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimați
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimați
SUBLIMÁT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat coroziv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé. DOOM
sublimát (su-bli-) s. m., pl. sublimáți
sublimații
SUBLIMÁT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat coroziv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé. DOOM
sublimát (su-bli-) s. m., pl. sublimáți
sublimaților
SUBLIMÁT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat coroziv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé. DOOM
sublimát (su-bli-) s. m., pl. sublimáți
sublime
SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime. DOOM
Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți
sublimează
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimei
SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime. DOOM
Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți
sublimele
SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime. DOOM
Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți
sublimelor
SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime. DOOM
Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți
sublimez
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimeze
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimezi
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimi
SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime. DOOM
Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți
sublimii
SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime. DOOM
Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți
sublimilor
SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime. DOOM
Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți
subliminal
SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului conștiinței, care nu devine conștient. – Din fr. subliminal. DOOM
subliminál adj. m., pl. sublimináli; f. subliminálă, pl. subliminále
subliminala
SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului conștiinței, care nu devine conștient. – Din fr. subliminal. DOOM
subliminál adj. m., pl. sublimináli; f. subliminálă, pl. subliminále
subliminale
SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului conștiinței, care nu devine conștient. – Din fr. subliminal. DOOM
subliminál adj. m., pl. sublimináli; f. subliminálă, pl. subliminále
subliminalei
SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului conștiinței, care nu devine conștient. – Din fr. subliminal. DOOM
subliminál adj. m., pl. sublimináli; f. subliminálă, pl. subliminále
subliminalele
SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului conștiinței, care nu devine conștient. – Din fr. subliminal. DOOM
subliminál adj. m., pl. sublimináli; f. subliminálă, pl. subliminále
subliminalelor
SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului conștiinței, care nu devine conștient. – Din fr. subliminal. DOOM
subliminál adj. m., pl. sublimináli; f. subliminálă, pl. subliminále
subliminali
SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului conștiinței, care nu devine conștient. – Din fr. subliminal. DOOM
subliminál adj. m., pl. sublimináli; f. subliminálă, pl. subliminále
subliminalii
SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului conștiinței, care nu devine conștient. – Din fr. subliminal. DOOM
subliminál adj. m., pl. sublimináli; f. subliminálă, pl. subliminále
subliminalilor
SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului conștiinței, care nu devine conștient. – Din fr. subliminal. DOOM
subliminál adj. m., pl. sublimináli; f. subliminálă, pl. subliminále
subliminalul
SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului conștiinței, care nu devine conștient. – Din fr. subliminal. DOOM
subliminál adj. m., pl. sublimináli; f. subliminálă, pl. subliminále
subliminalului
SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului conștiinței, care nu devine conștient. – Din fr. subliminal. DOOM
subliminál adj. m., pl. sublimináli; f. subliminálă, pl. subliminále
sublimitate
SUBLIMITÁTE s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este sublim; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. sublimité. DOOM
sublimitáte (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimitắții
sublimitatea
SUBLIMITÁTE s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este sublim; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. sublimité. DOOM
sublimitáte (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimitắții
sublimități
SUBLIMITÁTE s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este sublim; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. sublimité. DOOM
sublimitáte (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimitắții
sublimității
SUBLIMITÁTE s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este sublim; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. sublimité. DOOM
sublimitáte (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimitắții
sublimitățile
SUBLIMITÁTE s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este sublim; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. sublimité. DOOM
sublimitáte (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimitắții
sublimităților
SUBLIMITÁTE s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este sublim; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. sublimité. DOOM
sublimitáte (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimitắții
sublimul
SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime. DOOM
Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți
sublimului
SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime. DOOM
Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți
sublimând
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimînd
SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer. DOOM
sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză
sublimări
SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Faptul de a sublima. – V. sublima. DOOM
sublimáre (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimắrii; pl. sublimắri
sublimării
SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Faptul de a sublima. – V. sublima. DOOM
sublimáre (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimắrii; pl. sublimắri
sublimările
SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Faptul de a sublima. – V. sublima. DOOM
sublimáre (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimắrii; pl. sublimắri
sublimărilor
SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Faptul de a sublima. – V. sublima. DOOM
sublimáre (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimắrii; pl. sublimắri
sublingual
SUBLINGUÁL, -Ă, sublinguali, -e, adj. (Anat.) Care se află sub limbă. [Pr.: -gu-al] – Din fr. sublingual. DOOM
sublinguál (su-blin-gu-al/sub-lin-) adj. m., pl. sublinguáli; f. sublinguálă, pl. sublinguále
sublinguala
SUBLINGUÁL, -Ă, sublinguali, -e, adj. (Anat.) Care se află sub limbă. [Pr.: -gu-al] – Din fr. sublingual. DOOM
sublinguál (su-blin-gu-al/sub-lin-) adj. m., pl. sublinguáli; f. sublinguálă, pl. sublinguále
sublinguale
SUBLINGUÁL, -Ă, sublinguali, -e, adj. (Anat.) Care se află sub limbă. [Pr.: -gu-al] – Din fr. sublingual. DOOM
sublinguál (su-blin-gu-al/sub-lin-) adj. m., pl. sublinguáli; f. sublinguálă, pl. sublinguále
sublingualei
SUBLINGUÁL, -Ă, sublinguali, -e, adj. (Anat.) Care se află sub limbă. [Pr.: -gu-al] – Din fr. sublingual. DOOM
sublinguál (su-blin-gu-al/sub-lin-) adj. m., pl. sublinguáli; f. sublinguálă, pl. sublinguále
sublingualele
SUBLINGUÁL, -Ă, sublinguali, -e, adj. (Anat.) Care se află sub limbă. [Pr.: -gu-al] – Din fr. sublingual. DOOM
sublinguál (su-blin-gu-al/sub-lin-) adj. m., pl. sublinguáli; f. sublinguálă, pl. sublinguále
sublingualelor
SUBLINGUÁL, -Ă, sublinguali, -e, adj. (Anat.) Care se află sub limbă. [Pr.: -gu-al] – Din fr. sublingual. DOOM
sublinguál (su-blin-gu-al/sub-lin-) adj. m., pl. sublinguáli; f. sublinguálă, pl. sublinguále
sublinguali
SUBLINGUÁL, -Ă, sublinguali, -e, adj. (Anat.) Care se află sub limbă. [Pr.: -gu-al] – Din fr. sublingual. DOOM
sublinguál (su-blin-gu-al/sub-lin-) adj. m., pl. sublinguáli; f. sublinguálă, pl. sublinguále
sublingualii
SUBLINGUÁL, -Ă, sublinguali, -e, adj. (Anat.) Care se află sub limbă. [Pr.: -gu-al] – Din fr. sublingual. DOOM
sublinguál (su-blin-gu-al/sub-lin-) adj. m., pl. sublinguáli; f. sublinguálă, pl. sublinguále
sublingualilor
SUBLINGUÁL, -Ă, sublinguali, -e, adj. (Anat.) Care se află sub limbă. [Pr.: -gu-al] – Din fr. sublingual. DOOM
sublinguál (su-blin-gu-al/sub-lin-) adj. m., pl. sublinguáli; f. sublinguálă, pl. sublinguále
sublingualul
SUBLINGUÁL, -Ă, sublinguali, -e, adj. (Anat.) Care se află sub limbă. [Pr.: -gu-al] – Din fr. sublingual. DOOM
sublinguál (su-blin-gu-al/sub-lin-) adj. m., pl. sublinguáli; f. sublinguálă, pl. sublinguále
sublingualului
SUBLINGUÁL, -Ă, sublinguali, -e, adj. (Anat.) Care se află sub limbă. [Pr.: -gu-al] – Din fr. sublingual. DOOM
sublinguál (su-blin-gu-al/sub-lin-) adj. m., pl. sublinguáli; f. sublinguálă, pl. sublinguále
sublinia
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniai
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniam
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniară
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniarăm
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniarăți
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniase
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniasem
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniaseră
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniaserăm
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniaserăți
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniaseși
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniaseți
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniat
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniat
SUBLINIÁT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
subliniat
SUBLINIÁT1 s. n. Faptul de a sublinia. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia. DOOM
!subliniát (su-bli-ni-at/sub-li-) s. n.
subliniata
SUBLINIÁT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
subliniate
SUBLINIÁT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
subliniatei
SUBLINIÁT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
subliniatele
SUBLINIÁT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
subliniatelor
SUBLINIÁT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
subliniatul
SUBLINIÁT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
subliniatului
SUBLINIÁT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
subliniau
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniază
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniași
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniați
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniați
SUBLINIÁT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
subliniații
SUBLINIÁT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
subliniaților
SUBLINIÁT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
sublinie
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniem
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniere
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniere
SUBLINIÉRE, sublinieri, s. f. Acțiunea de a sublinia și rezultatul ei; (concr.) linie trasă sub un text sau un cuvânt scris. [Pr.: -ni-e-] – V. sublinia. DOOM
!subliniére (su-bli-ni-e-/sub-li-) s. f., g.-d. art. subliniérii; pl. subliniéri
sublinierea
SUBLINIÉRE, sublinieri, s. f. Acțiunea de a sublinia și rezultatul ei; (concr.) linie trasă sub un text sau un cuvânt scris. [Pr.: -ni-e-] – V. sublinia. DOOM
!subliniére (su-bli-ni-e-/sub-li-) s. f., g.-d. art. subliniérii; pl. subliniéri
sublinieri
SUBLINIÉRE, sublinieri, s. f. Acțiunea de a sublinia și rezultatul ei; (concr.) linie trasă sub un text sau un cuvânt scris. [Pr.: -ni-e-] – V. sublinia. DOOM
!subliniére (su-bli-ni-e-/sub-li-) s. f., g.-d. art. subliniérii; pl. subliniéri
sublinierii
SUBLINIÉRE, sublinieri, s. f. Acțiunea de a sublinia și rezultatul ei; (concr.) linie trasă sub un text sau un cuvânt scris. [Pr.: -ni-e-] – V. sublinia. DOOM
!subliniére (su-bli-ni-e-/sub-li-) s. f., g.-d. art. subliniérii; pl. subliniéri
sublinierile
SUBLINIÉRE, sublinieri, s. f. Acțiunea de a sublinia și rezultatul ei; (concr.) linie trasă sub un text sau un cuvânt scris. [Pr.: -ni-e-] – V. sublinia. DOOM
!subliniére (su-bli-ni-e-/sub-li-) s. f., g.-d. art. subliniérii; pl. subliniéri
sublinierilor
SUBLINIÉRE, sublinieri, s. f. Acțiunea de a sublinia și rezultatul ei; (concr.) linie trasă sub un text sau un cuvânt scris. [Pr.: -ni-e-] – V. sublinia. DOOM
!subliniére (su-bli-ni-e-/sub-li-) s. f., g.-d. art. subliniérii; pl. subliniéri
subliniez
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
sublinieze
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniezi
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliniind
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner). DOOM
!subliniá (a ~) (su-bli-ni-a/sub-li-) vb., ind. prez. 3 subliniáză, 1 pl. subliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să subliniéze (-ni-e-); ger. subliniínd (-ni-ind)
subliterar
SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary.
subliterara
SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary.
subliterare
SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary.
subliterarei
SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary.
subliterarele
SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary.
subliterarelor
SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary.
subliterari
SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary.
subliterarii
SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary.
subliterarilor
SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary.
subliterarul
SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary.
subliterarului
SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary.
subliteratura
SUBLITERATÚRĂ s. f. Literatură de calitate proastă. – Sub1- + literatură (după engl. subliterature).
subliteraturi
SUBLITERATÚRĂ s. f. Literatură de calitate proastă. – Sub1- + literatură (după engl. subliterature).
subliteraturii
SUBLITERATÚRĂ s. f. Literatură de calitate proastă. – Sub1- + literatură (după engl. subliterature).
sublitoral
SUBLITORÁL, -Ă adj. (Despre porțiuni ale platformei continentale) Pe care se găsesc forme de relief litoral submerse. [< fr. sublittoral].
sublocatar
SUBLOCATÁR, -Ă, sublocatari, -e, s. m. și f. (Rar) Subchiriaș. – Sub1- + locatar (după fr. sous-locataire). DOOM
sublocatáră (rar) s. f., g.-d. art. sublocatárei; pl. sublocatáre
sublocatara
SUBLOCATÁR, -Ă, sublocatari, -e, s. m. și f. (Rar) Subchiriaș. – Sub1- + locatar (după fr. sous-locataire). DOOM
sublocatáră (rar) s. f., g.-d. art. sublocatárei; pl. sublocatáre
sublocatare
SUBLOCATÁR, -Ă, sublocatari, -e, s. m. și f. (Rar) Subchiriaș. – Sub1- + locatar (după fr. sous-locataire). DOOM
sublocatáră (rar) s. f., g.-d. art. sublocatárei; pl. sublocatáre
sublocatarei
SUBLOCATÁR, -Ă, sublocatari, -e, s. m. și f. (Rar) Subchiriaș. – Sub1- + locatar (după fr. sous-locataire). DOOM
sublocatáră (rar) s. f., g.-d. art. sublocatárei; pl. sublocatáre
sublocatarele
SUBLOCATÁR, -Ă, sublocatari, -e, s. m. și f. (Rar) Subchiriaș. – Sub1- + locatar (după fr. sous-locataire). DOOM
sublocatáră (rar) s. f., g.-d. art. sublocatárei; pl. sublocatáre
sublocatarelor
SUBLOCATÁR, -Ă, sublocatari, -e, s. m. și f. (Rar) Subchiriaș. – Sub1- + locatar (după fr. sous-locataire). DOOM
sublocatáră (rar) s. f., g.-d. art. sublocatárei; pl. sublocatáre
sublocatari
SUBLOCATÁR, -Ă, sublocatari, -e, s. m. și f. (Rar) Subchiriaș. – Sub1- + locatar (după fr. sous-locataire). DOOM
sublocatáră (rar) s. f., g.-d. art. sublocatárei; pl. sublocatáre
sublocatarii
SUBLOCATÁR, -Ă, sublocatari, -e, s. m. și f. (Rar) Subchiriaș. – Sub1- + locatar (după fr. sous-locataire). DOOM
sublocatáră (rar) s. f., g.-d. art. sublocatárei; pl. sublocatáre
sublocatarilor
SUBLOCATÁR, -Ă, sublocatari, -e, s. m. și f. (Rar) Subchiriaș. – Sub1- + locatar (după fr. sous-locataire). DOOM
sublocatáră (rar) s. f., g.-d. art. sublocatárei; pl. sublocatáre
sublocatarul
SUBLOCATÁR, -Ă, sublocatari, -e, s. m. și f. (Rar) Subchiriaș. – Sub1- + locatar (după fr. sous-locataire). DOOM
sublocatáră (rar) s. f., g.-d. art. sublocatárei; pl. sublocatáre
sublocatarului
SUBLOCATÁR, -Ă, sublocatari, -e, s. m. și f. (Rar) Subchiriaș. – Sub1- + locatar (după fr. sous-locataire). DOOM
sublocatáră (rar) s. f., g.-d. art. sublocatárei; pl. sublocatáre
sublocotenent
SUBLOCOTENÉNT, sublocotenenți, s. m. Cel mai mic grad de ofițer în armată; persoană care are acest grad. – Sub1- + locotenent (după fr. sous-lieutenant). DOOM
sublocotenént s. m., pl. sublocotenénți; abr. slt.
sublocotenentul
SUBLOCOTENÉNT, sublocotenenți, s. m. Cel mai mic grad de ofițer în armată; persoană care are acest grad. – Sub1- + locotenent (după fr. sous-lieutenant). DOOM
sublocotenént s. m., pl. sublocotenénți; abr. slt.
sublocotenentului
SUBLOCOTENÉNT, sublocotenenți, s. m. Cel mai mic grad de ofițer în armată; persoană care are acest grad. – Sub1- + locotenent (după fr. sous-lieutenant). DOOM
sublocotenént s. m., pl. sublocotenénți; abr. slt.
sublocotenenți
SUBLOCOTENÉNT, sublocotenenți, s. m. Cel mai mic grad de ofițer în armată; persoană care are acest grad. – Sub1- + locotenent (după fr. sous-lieutenant). DOOM
sublocotenént s. m., pl. sublocotenénți; abr. slt.
sublocotenenții
SUBLOCOTENÉNT, sublocotenenți, s. m. Cel mai mic grad de ofițer în armată; persoană care are acest grad. – Sub1- + locotenent (după fr. sous-lieutenant). DOOM
sublocotenént s. m., pl. sublocotenénți; abr. slt.
sublocotenenților
SUBLOCOTENÉNT, sublocotenenți, s. m. Cel mai mic grad de ofițer în armată; persoană care are acest grad. – Sub1- + locotenent (după fr. sous-lieutenant). DOOM
sublocotenént s. m., pl. sublocotenénți; abr. slt.
sublunar
SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pământ și orbita Lunii. – Din fr. sublunaire. DOOM
sublunár adj. m., pl. sublunári; f. sublunáră, pl. sublunáre
sublunara
SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pământ și orbita Lunii. – Din fr. sublunaire. DOOM
sublunár adj. m., pl. sublunári; f. sublunáră, pl. sublunáre
sublunare
SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pământ și orbita Lunii. – Din fr. sublunaire. DOOM
sublunár adj. m., pl. sublunári; f. sublunáră, pl. sublunáre
sublunarei
SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pământ și orbita Lunii. – Din fr. sublunaire. DOOM
sublunár adj. m., pl. sublunári; f. sublunáră, pl. sublunáre
sublunarele
SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pământ și orbita Lunii. – Din fr. sublunaire. DOOM
sublunár adj. m., pl. sublunári; f. sublunáră, pl. sublunáre
sublunarelor
SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pământ și orbita Lunii. – Din fr. sublunaire. DOOM
sublunár adj. m., pl. sublunári; f. sublunáră, pl. sublunáre
sublunari
SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pământ și orbita Lunii. – Din fr. sublunaire. DOOM
sublunár adj. m., pl. sublunári; f. sublunáră, pl. sublunáre
sublunarii
SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pământ și orbita Lunii. – Din fr. sublunaire. DOOM
sublunár adj. m., pl. sublunári; f. sublunáră, pl. sublunáre
sublunarilor
SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pământ și orbita Lunii. – Din fr. sublunaire. DOOM
sublunár adj. m., pl. sublunári; f. sublunáră, pl. sublunáre
sublunarul
SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pământ și orbita Lunii. – Din fr. sublunaire. DOOM
sublunár adj. m., pl. sublunári; f. sublunáră, pl. sublunáre
sublunarului
SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pământ și orbita Lunii. – Din fr. sublunaire. DOOM
sublunár adj. m., pl. sublunári; f. sublunáră, pl. sublunáre
subluxația
SUBLUXÁȚIE, subluxații, s. f. (Med.) Luxație parțială, ușoară. – Din fr. subluxation.
subluxație
SUBLUXÁȚIE, subluxații, s. f. (Med.) Luxație parțială, ușoară. – Din fr. subluxation.
subluxației
SUBLUXÁȚIE, subluxații, s. f. (Med.) Luxație parțială, ușoară. – Din fr. subluxation.
subluxații
SUBLUXÁȚIE, subluxații, s. f. (Med.) Luxație parțială, ușoară. – Din fr. subluxation.
subluxațiile
SUBLUXÁȚIE, subluxații, s. f. (Med.) Luxație parțială, ușoară. – Din fr. subluxation.
subluxațiilor
SUBLUXÁȚIE, subluxații, s. f. (Med.) Luxație parțială, ușoară. – Din fr. subluxation.
submandibular
SUBMANDIBULÁR, -Ă, submandibulari, -e, adj. (Anat.; despre glande salivare și ganglioni) Care se află sub mandibulă. – Sub1- + mandibular.
submandibulara
SUBMANDIBULÁR, -Ă, submandibulari, -e, adj. (Anat.; despre glande salivare și ganglioni) Care se află sub mandibulă. – Sub1- + mandibular.
submandibulare
SUBMANDIBULÁR, -Ă, submandibulari, -e, adj. (Anat.; despre glande salivare și ganglioni) Care se află sub mandibulă. – Sub1- + mandibular.
submandibularei
SUBMANDIBULÁR, -Ă, submandibulari, -e, adj. (Anat.; despre glande salivare și ganglioni) Care se află sub mandibulă. – Sub1- + mandibular.
submandibularele
SUBMANDIBULÁR, -Ă, submandibulari, -e, adj. (Anat.; despre glande salivare și ganglioni) Care se află sub mandibulă. – Sub1- + mandibular.
submandibularelor
SUBMANDIBULÁR, -Ă, submandibulari, -e, adj. (Anat.; despre glande salivare și ganglioni) Care se află sub mandibulă. – Sub1- + mandibular.
submandibulari
SUBMANDIBULÁR, -Ă, submandibulari, -e, adj. (Anat.; despre glande salivare și ganglioni) Care se află sub mandibulă. – Sub1- + mandibular.
submandibularii
SUBMANDIBULÁR, -Ă, submandibulari, -e, adj. (Anat.; despre glande salivare și ganglioni) Care se află sub mandibulă. – Sub1- + mandibular.
submandibularilor
SUBMANDIBULÁR, -Ă, submandibulari, -e, adj. (Anat.; despre glande salivare și ganglioni) Care se află sub mandibulă. – Sub1- + mandibular.
submandibularul
SUBMANDIBULÁR, -Ă, submandibulari, -e, adj. (Anat.; despre glande salivare și ganglioni) Care se află sub mandibulă. – Sub1- + mandibular.
submandibularului
SUBMANDIBULÁR, -Ă, submandibulari, -e, adj. (Anat.; despre glande salivare și ganglioni) Care se află sub mandibulă. – Sub1- + mandibular.
submarin
SUBMARÍN, -Ă, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește sau se produce sub suprafața mării sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafața mării sau oceanului. 2. S. n. Navă de luptă sau de cercetare care poate naviga atât la suprafață cât și sub suprafața unei ape; submersibil (2). – Sub1- + marin (după fr. sous-marin). DOOM
submarín2 s. n., pl. submaríne
submarina
SUBMARÍN, -Ă, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește sau se produce sub suprafața mării sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafața mării sau oceanului. 2. S. n. Navă de luptă sau de cercetare care poate naviga atât la suprafață cât și sub suprafața unei ape; submersibil (2). – Sub1- + marin (după fr. sous-marin). DOOM
submarín2 s. n., pl. submaríne
submarine
SUBMARÍN, -Ă, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește sau se produce sub suprafața mării sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafața mării sau oceanului. 2. S. n. Navă de luptă sau de cercetare care poate naviga atât la suprafață cât și sub suprafața unei ape; submersibil (2). – Sub1- + marin (după fr. sous-marin). DOOM
submarín2 s. n., pl. submaríne
submarinei
SUBMARÍN, -Ă, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește sau se produce sub suprafața mării sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafața mării sau oceanului. 2. S. n. Navă de luptă sau de cercetare care poate naviga atât la suprafață cât și sub suprafața unei ape; submersibil (2). – Sub1- + marin (după fr. sous-marin). DOOM
submarín2 s. n., pl. submaríne
submarinele
SUBMARÍN, -Ă, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește sau se produce sub suprafața mării sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafața mării sau oceanului. 2. S. n. Navă de luptă sau de cercetare care poate naviga atât la suprafață cât și sub suprafața unei ape; submersibil (2). – Sub1- + marin (după fr. sous-marin). DOOM
submarín2 s. n., pl. submaríne
submarinelor
SUBMARÍN, -Ă, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește sau se produce sub suprafața mării sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafața mării sau oceanului. 2. S. n. Navă de luptă sau de cercetare care poate naviga atât la suprafață cât și sub suprafața unei ape; submersibil (2). – Sub1- + marin (după fr. sous-marin). DOOM
submarín2 s. n., pl. submaríne
submarini
SUBMARÍN, -Ă, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește sau se produce sub suprafața mării sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafața mării sau oceanului. 2. S. n. Navă de luptă sau de cercetare care poate naviga atât la suprafață cât și sub suprafața unei ape; submersibil (2). – Sub1- + marin (după fr. sous-marin). DOOM
submarín2 s. n., pl. submaríne
submarinii
SUBMARÍN, -Ă, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește sau se produce sub suprafața mării sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafața mării sau oceanului. 2. S. n. Navă de luptă sau de cercetare care poate naviga atât la suprafață cât și sub suprafața unei ape; submersibil (2). – Sub1- + marin (după fr. sous-marin). DOOM
submarín2 s. n., pl. submaríne
submarinilor
SUBMARÍN, -Ă, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește sau se produce sub suprafața mării sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafața mării sau oceanului. 2. S. n. Navă de luptă sau de cercetare care poate naviga atât la suprafață cât și sub suprafața unei ape; submersibil (2). – Sub1- + marin (după fr. sous-marin). DOOM
submarín2 s. n., pl. submaríne
submarinul
SUBMARÍN, -Ă, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește sau se produce sub suprafața mării sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafața mării sau oceanului. 2. S. n. Navă de luptă sau de cercetare care poate naviga atât la suprafață cât și sub suprafața unei ape; submersibil (2). – Sub1- + marin (după fr. sous-marin). DOOM
submarín2 s. n., pl. submaríne
submarinului
SUBMARÍN, -Ă, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește sau se produce sub suprafața mării sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafața mării sau oceanului. 2. S. n. Navă de luptă sau de cercetare care poate naviga atât la suprafață cât și sub suprafața unei ape; submersibil (2). – Sub1- + marin (după fr. sous-marin). DOOM
submarín2 s. n., pl. submaríne
submatitate
SUBMATITÁTE s.f. (Med.) Diminuare a sonorității la percuție. [Cf. fr. submatité].
submaxilar
SUBMAXILÁR, -Ă adj. Situat sub maxilar; submandibular. [După fr. sous-maxillaire]
submaxilara
SUBMAXILÁR, -Ă adj. Situat sub maxilar; submandibular. [După fr. sous-maxillaire]
submaxilare
SUBMAXILÁR, -Ă adj. Situat sub maxilar; submandibular. [După fr. sous-maxillaire]
submaxilarei
SUBMAXILÁR, -Ă adj. Situat sub maxilar; submandibular. [După fr. sous-maxillaire]
submaxilarele
SUBMAXILÁR, -Ă adj. Situat sub maxilar; submandibular. [După fr. sous-maxillaire]
submaxilarelor
SUBMAXILÁR, -Ă adj. Situat sub maxilar; submandibular. [După fr. sous-maxillaire]
submaxilari
SUBMAXILÁR, -Ă adj. Situat sub maxilar; submandibular. [După fr. sous-maxillaire]
submaxilarii
SUBMAXILÁR, -Ă adj. Situat sub maxilar; submandibular. [După fr. sous-maxillaire]
submaxilarilor
SUBMAXILÁR, -Ă adj. Situat sub maxilar; submandibular. [După fr. sous-maxillaire]
submaxilarul
SUBMAXILÁR, -Ă adj. Situat sub maxilar; submandibular. [După fr. sous-maxillaire]
submaxilarului
SUBMAXILÁR, -Ă adj. Situat sub maxilar; submandibular. [După fr. sous-maxillaire]
submaxilită
SUBMAXILÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a glandelor submaxilare. [După fr. sous-maxillite].
submedia
SUBMÉDIE, submedii, s. f. Proporție de cifre mai mică decât media. – Sub1- + medie. DOOM
submédie (-di-e) s. f., art. submédia, g.-d. art. submédiei; pl. submédii, art. submédiile (-di-i-)
submedianta
SUBMEDIÁNTĂ, submediante, s. f. Treapta a doua a unei game minore sau majore. [Pr.: -di-an-] – Sub1- + mediantă. DOOM
submediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. submediántei; pl. submediánte
submediante
SUBMEDIÁNTĂ, submediante, s. f. Treapta a doua a unei game minore sau majore. [Pr.: -di-an-] – Sub1- + mediantă. DOOM
submediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. submediántei; pl. submediánte
submediantei
SUBMEDIÁNTĂ, submediante, s. f. Treapta a doua a unei game minore sau majore. [Pr.: -di-an-] – Sub1- + mediantă. DOOM
submediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. submediántei; pl. submediánte
submediantele
SUBMEDIÁNTĂ, submediante, s. f. Treapta a doua a unei game minore sau majore. [Pr.: -di-an-] – Sub1- + mediantă. DOOM
submediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. submediántei; pl. submediánte
submediantelor
SUBMEDIÁNTĂ, submediante, s. f. Treapta a doua a unei game minore sau majore. [Pr.: -di-an-] – Sub1- + mediantă. DOOM
submediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. submediántei; pl. submediánte
submedie
SUBMÉDIE, submedii, s. f. Proporție de cifre mai mică decât media. – Sub1- + medie. DOOM
submédie (-di-e) s. f., art. submédia, g.-d. art. submédiei; pl. submédii, art. submédiile (-di-i-)
submediei
SUBMÉDIE, submedii, s. f. Proporție de cifre mai mică decât media. – Sub1- + medie. DOOM
submédie (-di-e) s. f., art. submédia, g.-d. art. submédiei; pl. submédii, art. submédiile (-di-i-)
submedii
SUBMÉDIE, submedii, s. f. Proporție de cifre mai mică decât media. – Sub1- + medie. DOOM
submédie (-di-e) s. f., art. submédia, g.-d. art. submédiei; pl. submédii, art. submédiile (-di-i-)
submediile
SUBMÉDIE, submedii, s. f. Proporție de cifre mai mică decât media. – Sub1- + medie. DOOM
submédie (-di-e) s. f., art. submédia, g.-d. art. submédiei; pl. submédii, art. submédiile (-di-i-)
submediilor
SUBMÉDIE, submedii, s. f. Proporție de cifre mai mică decât media. – Sub1- + medie. DOOM
submédie (-di-e) s. f., art. submédia, g.-d. art. submédiei; pl. submédii, art. submédiile (-di-i-)
submediocra
SUBMEDIÓCRU, -Ă, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioară, îndoielnică. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de calități. – Sub1- + mediocru. DOOM
*submediócru adj. m., pl. submediócri; f. submediócră, pl. submediócre
submediocre
SUBMEDIÓCRU, -Ă, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioară, îndoielnică. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de calități. – Sub1- + mediocru. DOOM
*submediócru adj. m., pl. submediócri; f. submediócră, pl. submediócre
submediocrei
SUBMEDIÓCRU, -Ă, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioară, îndoielnică. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de calități. – Sub1- + mediocru. DOOM
*submediócru adj. m., pl. submediócri; f. submediócră, pl. submediócre
submediocrele
SUBMEDIÓCRU, -Ă, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioară, îndoielnică. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de calități. – Sub1- + mediocru. DOOM
*submediócru adj. m., pl. submediócri; f. submediócră, pl. submediócre
submediocrelor
SUBMEDIÓCRU, -Ă, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioară, îndoielnică. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de calități. – Sub1- + mediocru. DOOM
*submediócru adj. m., pl. submediócri; f. submediócră, pl. submediócre
submediocri
SUBMEDIÓCRU, -Ă, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioară, îndoielnică. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de calități. – Sub1- + mediocru. DOOM
*submediócru adj. m., pl. submediócri; f. submediócră, pl. submediócre
submediocrii
SUBMEDIÓCRU, -Ă, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioară, îndoielnică. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de calități. – Sub1- + mediocru. DOOM
*submediócru adj. m., pl. submediócri; f. submediócră, pl. submediócre
submediocrilor
SUBMEDIÓCRU, -Ă, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioară, îndoielnică. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de calități. – Sub1- + mediocru. DOOM
*submediócru adj. m., pl. submediócri; f. submediócră, pl. submediócre
submediocru
SUBMEDIÓCRU, -Ă, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioară, îndoielnică. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de calități. – Sub1- + mediocru. DOOM
*submediócru adj. m., pl. submediócri; f. submediócră, pl. submediócre
submediocrul
SUBMEDIÓCRU, -Ă, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioară, îndoielnică. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de calități. – Sub1- + mediocru. DOOM
*submediócru adj. m., pl. submediócri; f. submediócră, pl. submediócre
submediocrului
SUBMEDIÓCRU, -Ă, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioară, îndoielnică. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de calități. – Sub1- + mediocru. DOOM
*submediócru adj. m., pl. submediócri; f. submediócră, pl. submediócre
submers
SUBMÉRS, -Ă adj. (op. emers) Care se scufundă complet în apă; natant. [< germ. submers].
submersibil
SUBMERSÍBIL, -Ă, submersibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este adaptat pentru a se cufunda și a pluti sub apă. 2. S. n. Submarin (2). – Din fr. submersible. DOOM
submersíbil2 s. n., pl. submersíbile
submersibila
SUBMERSÍBIL, -Ă, submersibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este adaptat pentru a se cufunda și a pluti sub apă. 2. S. n. Submarin (2). – Din fr. submersible. DOOM
submersíbil2 s. n., pl. submersíbile
submersibile
SUBMERSÍBIL, -Ă, submersibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este adaptat pentru a se cufunda și a pluti sub apă. 2. S. n. Submarin (2). – Din fr. submersible. DOOM
submersíbil2 s. n., pl. submersíbile
submersibilei
SUBMERSÍBIL, -Ă, submersibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este adaptat pentru a se cufunda și a pluti sub apă. 2. S. n. Submarin (2). – Din fr. submersible. DOOM
submersíbil2 s. n., pl. submersíbile
submersibilele
SUBMERSÍBIL, -Ă, submersibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este adaptat pentru a se cufunda și a pluti sub apă. 2. S. n. Submarin (2). – Din fr. submersible. DOOM
submersíbil2 s. n., pl. submersíbile
submersibilelor
SUBMERSÍBIL, -Ă, submersibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este adaptat pentru a se cufunda și a pluti sub apă. 2. S. n. Submarin (2). – Din fr. submersible. DOOM
submersíbil2 s. n., pl. submersíbile
submersibili
SUBMERSÍBIL, -Ă, submersibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este adaptat pentru a se cufunda și a pluti sub apă. 2. S. n. Submarin (2). – Din fr. submersible. DOOM
submersíbil2 s. n., pl. submersíbile
submersibilii
SUBMERSÍBIL, -Ă, submersibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este adaptat pentru a se cufunda și a pluti sub apă. 2. S. n. Submarin (2). – Din fr. submersible. DOOM
submersíbil2 s. n., pl. submersíbile
submersibililor
SUBMERSÍBIL, -Ă, submersibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este adaptat pentru a se cufunda și a pluti sub apă. 2. S. n. Submarin (2). – Din fr. submersible. DOOM
submersíbil2 s. n., pl. submersíbile
submersibilul
SUBMERSÍBIL, -Ă, submersibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este adaptat pentru a se cufunda și a pluti sub apă. 2. S. n. Submarin (2). – Din fr. submersible. DOOM
submersíbil2 s. n., pl. submersíbile
submersibilului
SUBMERSÍBIL, -Ă, submersibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care este adaptat pentru a se cufunda și a pluti sub apă. 2. S. n. Submarin (2). – Din fr. submersible. DOOM
submersíbil2 s. n., pl. submersíbile
submersie
SUBMÉRSIE s.f. v. submersiune.
submersiune
SUBMERSIÚNE, submersiuni, s. f. 1. Cufundare totală a unui corp sub suprafața unui lichid. ♦ Spec. (Geol.) Coborâre a unei regiuni sub nivelul mării. 2. Adâncime la care se află cufundat un corp într-un lichid, măsurată de la nivelul suprafeței libere a acestuia. 3. Metodă de irigație (folosită mai ales în cultivarea orezului) care constă în acoperirea solului cu un strat de apă care stagnează un timp limitat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. submersion. DOOM
submersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. submersiúnii; pl. submersiúni
submersiunea
SUBMERSIÚNE, submersiuni, s. f. 1. Cufundare totală a unui corp sub suprafața unui lichid. ♦ Spec. (Geol.) Coborâre a unei regiuni sub nivelul mării. 2. Adâncime la care se află cufundat un corp într-un lichid, măsurată de la nivelul suprafeței libere a acestuia. 3. Metodă de irigație (folosită mai ales în cultivarea orezului) care constă în acoperirea solului cu un strat de apă care stagnează un timp limitat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. submersion. DOOM
submersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. submersiúnii; pl. submersiúni
submersiuni
SUBMERSIÚNE, submersiuni, s. f. 1. Cufundare totală a unui corp sub suprafața unui lichid. ♦ Spec. (Geol.) Coborâre a unei regiuni sub nivelul mării. 2. Adâncime la care se află cufundat un corp într-un lichid, măsurată de la nivelul suprafeței libere a acestuia. 3. Metodă de irigație (folosită mai ales în cultivarea orezului) care constă în acoperirea solului cu un strat de apă care stagnează un timp limitat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. submersion. DOOM
submersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. submersiúnii; pl. submersiúni
submersiunii
SUBMERSIÚNE, submersiuni, s. f. 1. Cufundare totală a unui corp sub suprafața unui lichid. ♦ Spec. (Geol.) Coborâre a unei regiuni sub nivelul mării. 2. Adâncime la care se află cufundat un corp într-un lichid, măsurată de la nivelul suprafeței libere a acestuia. 3. Metodă de irigație (folosită mai ales în cultivarea orezului) care constă în acoperirea solului cu un strat de apă care stagnează un timp limitat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. submersion. DOOM
submersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. submersiúnii; pl. submersiúni
submersiunile
SUBMERSIÚNE, submersiuni, s. f. 1. Cufundare totală a unui corp sub suprafața unui lichid. ♦ Spec. (Geol.) Coborâre a unei regiuni sub nivelul mării. 2. Adâncime la care se află cufundat un corp într-un lichid, măsurată de la nivelul suprafeței libere a acestuia. 3. Metodă de irigație (folosită mai ales în cultivarea orezului) care constă în acoperirea solului cu un strat de apă care stagnează un timp limitat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. submersion. DOOM
submersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. submersiúnii; pl. submersiúni
submersiunilor
SUBMERSIÚNE, submersiuni, s. f. 1. Cufundare totală a unui corp sub suprafața unui lichid. ♦ Spec. (Geol.) Coborâre a unei regiuni sub nivelul mării. 2. Adâncime la care se află cufundat un corp într-un lichid, măsurată de la nivelul suprafeței libere a acestuia. 3. Metodă de irigație (folosită mai ales în cultivarea orezului) care constă în acoperirea solului cu un strat de apă care stagnează un timp limitat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. submersion. DOOM
submersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. submersiúnii; pl. submersiúni
submicron
SUBMICRÓN s.m. Ultramicron. [< engl. submicron].
submicroni
SUBMICRÓN s.m. Ultramicron. [< engl. submicron].
submicronii
SUBMICRÓN s.m. Ultramicron. [< engl. submicron].
submicronilor
SUBMICRÓN s.m. Ultramicron. [< engl. submicron].
submicronul
SUBMICRÓN s.m. Ultramicron. [< engl. submicron].
submicronului
SUBMICRÓN s.m. Ultramicron. [< engl. submicron].
submilimetric
SUBMILIMÉTRIC, -Ă, submilimetrici, -ce, adj. (Despre unde) Cu lungimi sub un milimetru. – Sub1- + milimetric.
submilimetrica
SUBMILIMÉTRIC, -Ă, submilimetrici, -ce, adj. (Despre unde) Cu lungimi sub un milimetru. – Sub1- + milimetric.
submilimetrice
SUBMILIMÉTRIC, -Ă, submilimetrici, -ce, adj. (Despre unde) Cu lungimi sub un milimetru. – Sub1- + milimetric.
submilimetricei
SUBMILIMÉTRIC, -Ă, submilimetrici, -ce, adj. (Despre unde) Cu lungimi sub un milimetru. – Sub1- + milimetric.
submilimetricele
SUBMILIMÉTRIC, -Ă, submilimetrici, -ce, adj. (Despre unde) Cu lungimi sub un milimetru. – Sub1- + milimetric.
submilimetricelor
SUBMILIMÉTRIC, -Ă, submilimetrici, -ce, adj. (Despre unde) Cu lungimi sub un milimetru. – Sub1- + milimetric.
submilimetrici
SUBMILIMÉTRIC, -Ă, submilimetrici, -ce, adj. (Despre unde) Cu lungimi sub un milimetru. – Sub1- + milimetric.
submilimetricii
SUBMILIMÉTRIC, -Ă, submilimetrici, -ce, adj. (Despre unde) Cu lungimi sub un milimetru. – Sub1- + milimetric.
submilimetricilor
SUBMILIMÉTRIC, -Ă, submilimetrici, -ce, adj. (Despre unde) Cu lungimi sub un milimetru. – Sub1- + milimetric.
submilimetricul
SUBMILIMÉTRIC, -Ă, submilimetrici, -ce, adj. (Despre unde) Cu lungimi sub un milimetru. – Sub1- + milimetric.
submilimetricului
SUBMILIMÉTRIC, -Ă, submilimetrici, -ce, adj. (Despre unde) Cu lungimi sub un milimetru. – Sub1- + milimetric.
submina
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminai
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminam
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminare
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminare
SUBMINÁRE, subminări, s. f. Acțiunea de a submina și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Subminarea puterii de stat = infracțiune care constă în acțiuni armate sau orice alte acțiuni violente săvârșite de un grup de persoane, de natură a slăbi puterea de stat. Subminarea economiei naționale = infracțiune care constă în fapta unei persoane (sau a unui grup de persoane) care împiedică, prin diferite mijloace, desfășurarea activității normale a economiei naționale, aducând grave prejudicii acesteia. – V. submina. DOOM
submináre s. f., g.-d. art. subminắrii; pl. subminắri
subminarea
SUBMINÁRE, subminări, s. f. Acțiunea de a submina și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Subminarea puterii de stat = infracțiune care constă în acțiuni armate sau orice alte acțiuni violente săvârșite de un grup de persoane, de natură a slăbi puterea de stat. Subminarea economiei naționale = infracțiune care constă în fapta unei persoane (sau a unui grup de persoane) care împiedică, prin diferite mijloace, desfășurarea activității normale a economiei naționale, aducând grave prejudicii acesteia. – V. submina. DOOM
submináre s. f., g.-d. art. subminắrii; pl. subminắri
subminară
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminarăm
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminarăți
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminase
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminasem
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminaseră
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminaserăm
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminaserăți
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminaseși
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminaseți
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminat
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminat
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina.
subminau
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminași
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminați
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminează
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminez
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
submineze
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminezi
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminând
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminînd
SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub1- + mina. DOOM
subminá (a ~) vb., ind. prez. 3 submineáză
subminări
SUBMINÁRE, subminări, s. f. Acțiunea de a submina și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Subminarea puterii de stat = infracțiune care constă în acțiuni armate sau orice alte acțiuni violente săvârșite de un grup de persoane, de natură a slăbi puterea de stat. Subminarea economiei naționale = infracțiune care constă în fapta unei persoane (sau a unui grup de persoane) care împiedică, prin diferite mijloace, desfășurarea activității normale a economiei naționale, aducând grave prejudicii acesteia. – V. submina. DOOM
submináre s. f., g.-d. art. subminắrii; pl. subminắri
subminării
SUBMINÁRE, subminări, s. f. Acțiunea de a submina și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Subminarea puterii de stat = infracțiune care constă în acțiuni armate sau orice alte acțiuni violente săvârșite de un grup de persoane, de natură a slăbi puterea de stat. Subminarea economiei naționale = infracțiune care constă în fapta unei persoane (sau a unui grup de persoane) care împiedică, prin diferite mijloace, desfășurarea activității normale a economiei naționale, aducând grave prejudicii acesteia. – V. submina. DOOM
submináre s. f., g.-d. art. subminắrii; pl. subminắri
subminările
SUBMINÁRE, subminări, s. f. Acțiunea de a submina și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Subminarea puterii de stat = infracțiune care constă în acțiuni armate sau orice alte acțiuni violente săvârșite de un grup de persoane, de natură a slăbi puterea de stat. Subminarea economiei naționale = infracțiune care constă în fapta unei persoane (sau a unui grup de persoane) care împiedică, prin diferite mijloace, desfășurarea activității normale a economiei naționale, aducând grave prejudicii acesteia. – V. submina. DOOM
submináre s. f., g.-d. art. subminắrii; pl. subminắri
subminărilor
SUBMINÁRE, subminări, s. f. Acțiunea de a submina și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Subminarea puterii de stat = infracțiune care constă în acțiuni armate sau orice alte acțiuni violente săvârșite de un grup de persoane, de natură a slăbi puterea de stat. Subminarea economiei naționale = infracțiune care constă în fapta unei persoane (sau a unui grup de persoane) care împiedică, prin diferite mijloace, desfășurarea activității normale a economiei naționale, aducând grave prejudicii acesteia. – V. submina. DOOM
submináre s. f., g.-d. art. subminắrii; pl. subminắri
submisiune
SUBMISIÚNE s.f. (Liv.) Supunere. [Cf. fr. soumission, it. sommissione].
submultipli
SUBMULTÍPLU, submultipli, s. m. (Mat.) Mărime care se cuprinde de un număr întreg de ori într-o mărime de aceeași natură. ♦ Unitate de măsură derivată care reprezintă o asemenea mărime. – Sub1- + multiplu (după fr. sous-multiple). DOOM
submultíplu (-ti-plu) s. m., art. submultíplul; pl. submultípli, art. submultíplii
submultiplii
SUBMULTÍPLU, submultipli, s. m. (Mat.) Mărime care se cuprinde de un număr întreg de ori într-o mărime de aceeași natură. ♦ Unitate de măsură derivată care reprezintă o asemenea mărime. – Sub1- + multiplu (după fr. sous-multiple). DOOM
submultíplu (-ti-plu) s. m., art. submultíplul; pl. submultípli, art. submultíplii
submultiplilor
SUBMULTÍPLU, submultipli, s. m. (Mat.) Mărime care se cuprinde de un număr întreg de ori într-o mărime de aceeași natură. ♦ Unitate de măsură derivată care reprezintă o asemenea mărime. – Sub1- + multiplu (după fr. sous-multiple). DOOM
submultíplu (-ti-plu) s. m., art. submultíplul; pl. submultípli, art. submultíplii
submultiplu
SUBMULTÍPLU, submultipli, s. m. (Mat.) Mărime care se cuprinde de un număr întreg de ori într-o mărime de aceeași natură. ♦ Unitate de măsură derivată care reprezintă o asemenea mărime. – Sub1- + multiplu (după fr. sous-multiple). DOOM
submultíplu (-ti-plu) s. m., art. submultíplul; pl. submultípli, art. submultíplii
submultiplul
SUBMULTÍPLU, submultipli, s. m. (Mat.) Mărime care se cuprinde de un număr întreg de ori într-o mărime de aceeași natură. ♦ Unitate de măsură derivată care reprezintă o asemenea mărime. – Sub1- + multiplu (după fr. sous-multiple). DOOM
submultíplu (-ti-plu) s. m., art. submultíplul; pl. submultípli, art. submultíplii
submultiplului
SUBMULTÍPLU, submultipli, s. m. (Mat.) Mărime care se cuprinde de un număr întreg de ori într-o mărime de aceeași natură. ♦ Unitate de măsură derivată care reprezintă o asemenea mărime. – Sub1- + multiplu (după fr. sous-multiple). DOOM
submultíplu (-ti-plu) s. m., art. submultíplul; pl. submultípli, art. submultíplii
submulțime
SUBMULȚÍME, submulțimi, s. f. (Mat.) Mulțime de elemente care aparțin unei mulțimi date. – Sub1- + mulțime. DOOM
submulțíme s. f., g.-d. art. submulțímii; pl. submulțími
submulțimea
SUBMULȚÍME, submulțimi, s. f. (Mat.) Mulțime de elemente care aparțin unei mulțimi date. – Sub1- + mulțime. DOOM
submulțíme s. f., g.-d. art. submulțímii; pl. submulțími
submulțimi
SUBMULȚÍME, submulțimi, s. f. (Mat.) Mulțime de elemente care aparțin unei mulțimi date. – Sub1- + mulțime. DOOM
submulțíme s. f., g.-d. art. submulțímii; pl. submulțími
submulțimii
SUBMULȚÍME, submulțimi, s. f. (Mat.) Mulțime de elemente care aparțin unei mulțimi date. – Sub1- + mulțime. DOOM
submulțíme s. f., g.-d. art. submulțímii; pl. submulțími
submulțimile
SUBMULȚÍME, submulțimi, s. f. (Mat.) Mulțime de elemente care aparțin unei mulțimi date. – Sub1- + mulțime. DOOM
submulțíme s. f., g.-d. art. submulțímii; pl. submulțími
submulțimilor
SUBMULȚÍME, submulțimi, s. f. (Mat.) Mulțime de elemente care aparțin unei mulțimi date. – Sub1- + mulțime. DOOM
submulțíme s. f., g.-d. art. submulțímii; pl. submulțími
subnarcoză
SUBNARCÓZĂ s.f. (Med.) Somn ușor, incomplet, provocat prin folosirea de anestezice generale în doze slabe. [< fr. subnarcose].
subnormal
SUBNORMÁL, -Ă, subnormali, -e, adj. Insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic sau fizic. – Sub1- + normal.
subnormala
SUBNORMÁL, -Ă, subnormali, -e, adj. Insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic sau fizic. – Sub1- + normal.
subnormale
SUBNORMÁL, -Ă, subnormali, -e, adj. Insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic sau fizic. – Sub1- + normal.
subnormalei
SUBNORMÁL, -Ă, subnormali, -e, adj. Insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic sau fizic. – Sub1- + normal.
subnormalele
SUBNORMÁL, -Ă, subnormali, -e, adj. Insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic sau fizic. – Sub1- + normal.
subnormalelor
SUBNORMÁL, -Ă, subnormali, -e, adj. Insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic sau fizic. – Sub1- + normal.
subnormali
SUBNORMÁL, -Ă, subnormali, -e, adj. Insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic sau fizic. – Sub1- + normal.
subnormalii
SUBNORMÁL, -Ă, subnormali, -e, adj. Insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic sau fizic. – Sub1- + normal.
subnormalilor
SUBNORMÁL, -Ă, subnormali, -e, adj. Insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic sau fizic. – Sub1- + normal.
subnormalul
SUBNORMÁL, -Ă, subnormali, -e, adj. Insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic sau fizic. – Sub1- + normal.
subnormalului
SUBNORMÁL, -Ă, subnormali, -e, adj. Insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic sau fizic. – Sub1- + normal.
subnormală
SUBNORMÁLĂ s.f. (Mat.) Segment determinat de proiecția ortogonală pe axa absciselor a unui punct de pe o curbă plană și de intersecția la curbă a normalei cu această axă în punctul considerat. [< sub- + normală, după fr. sous-normale].
subnuclear
SUBNUCLEÁR, -Ă, subnucleari, -e, adj. (Fiz.) Mai mic decât nucleul atomului; care intră în componența nucleului atomic. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. subnuclear.
subnucleara
SUBNUCLEÁR, -Ă, subnucleari, -e, adj. (Fiz.) Mai mic decât nucleul atomului; care intră în componența nucleului atomic. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. subnuclear.
subnucleare
SUBNUCLEÁR, -Ă, subnucleari, -e, adj. (Fiz.) Mai mic decât nucleul atomului; care intră în componența nucleului atomic. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. subnuclear.
subnuclearei
SUBNUCLEÁR, -Ă, subnucleari, -e, adj. (Fiz.) Mai mic decât nucleul atomului; care intră în componența nucleului atomic. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. subnuclear.
subnuclearele
SUBNUCLEÁR, -Ă, subnucleari, -e, adj. (Fiz.) Mai mic decât nucleul atomului; care intră în componența nucleului atomic. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. subnuclear.
subnuclearelor
SUBNUCLEÁR, -Ă, subnucleari, -e, adj. (Fiz.) Mai mic decât nucleul atomului; care intră în componența nucleului atomic. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. subnuclear.
subnucleari
SUBNUCLEÁR, -Ă, subnucleari, -e, adj. (Fiz.) Mai mic decât nucleul atomului; care intră în componența nucleului atomic. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. subnuclear.
subnuclearii
SUBNUCLEÁR, -Ă, subnucleari, -e, adj. (Fiz.) Mai mic decât nucleul atomului; care intră în componența nucleului atomic. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. subnuclear.
subnuclearilor
SUBNUCLEÁR, -Ă, subnucleari, -e, adj. (Fiz.) Mai mic decât nucleul atomului; care intră în componența nucleului atomic. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. subnuclear.
subnuclearul
SUBNUCLEÁR, -Ă, subnucleari, -e, adj. (Fiz.) Mai mic decât nucleul atomului; care intră în componența nucleului atomic. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. subnuclear.
subnuclearului
SUBNUCLEÁR, -Ă, subnucleari, -e, adj. (Fiz.) Mai mic decât nucleul atomului; care intră în componența nucleului atomic. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. subnuclear.
subnutrit
SUBNUTRÍT, -Ă, subnutriți, -te, adj. Subalimentat. – Sub1- + nutrit. DOOM
subnutrít (-nu-trit) adj. m., pl. subnutríți; f. subnutrítă, pl. subnutríte
subnutrita
SUBNUTRÍT, -Ă, subnutriți, -te, adj. Subalimentat. – Sub1- + nutrit. DOOM
subnutrít (-nu-trit) adj. m., pl. subnutríți; f. subnutrítă, pl. subnutríte
subnutrite
SUBNUTRÍT, -Ă, subnutriți, -te, adj. Subalimentat. – Sub1- + nutrit. DOOM
subnutrít (-nu-trit) adj. m., pl. subnutríți; f. subnutrítă, pl. subnutríte
subnutritei
SUBNUTRÍT, -Ă, subnutriți, -te, adj. Subalimentat. – Sub1- + nutrit. DOOM
subnutrít (-nu-trit) adj. m., pl. subnutríți; f. subnutrítă, pl. subnutríte
subnutritele
SUBNUTRÍT, -Ă, subnutriți, -te, adj. Subalimentat. – Sub1- + nutrit. DOOM
subnutrít (-nu-trit) adj. m., pl. subnutríți; f. subnutrítă, pl. subnutríte
subnutritelor
SUBNUTRÍT, -Ă, subnutriți, -te, adj. Subalimentat. – Sub1- + nutrit. DOOM
subnutrít (-nu-trit) adj. m., pl. subnutríți; f. subnutrítă, pl. subnutríte
subnutritul
SUBNUTRÍT, -Ă, subnutriți, -te, adj. Subalimentat. – Sub1- + nutrit. DOOM
subnutrít (-nu-trit) adj. m., pl. subnutríți; f. subnutrítă, pl. subnutríte
subnutritului
SUBNUTRÍT, -Ă, subnutriți, -te, adj. Subalimentat. – Sub1- + nutrit. DOOM
subnutrít (-nu-trit) adj. m., pl. subnutríți; f. subnutrítă, pl. subnutríte
subnutriți
SUBNUTRÍT, -Ă, subnutriți, -te, adj. Subalimentat. – Sub1- + nutrit. DOOM
subnutrít (-nu-trit) adj. m., pl. subnutríți; f. subnutrítă, pl. subnutríte
subnutriția
SUBNUTRIȚÍE s. f. 1. Subalimentare. 2. Stare patologică cronică cauzată de reducerea rației alimentare, de tulburări ale absorbției intestinale sau de creșterea consumului energetic al organismului. – Sub1- + nutriție. DOOM
subnutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. subnutríția, g.-d. subnutríții, art. subnutríției
subnutriție
SUBNUTRIȚÍE s. f. 1. Subalimentare. 2. Stare patologică cronică cauzată de reducerea rației alimentare, de tulburări ale absorbției intestinale sau de creșterea consumului energetic al organismului. – Sub1- + nutriție. DOOM
subnutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. subnutríția, g.-d. subnutríții, art. subnutríției
subnutriției
SUBNUTRIȚÍE s. f. 1. Subalimentare. 2. Stare patologică cronică cauzată de reducerea rației alimentare, de tulburări ale absorbției intestinale sau de creșterea consumului energetic al organismului. – Sub1- + nutriție. DOOM
subnutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. subnutríția, g.-d. subnutríții, art. subnutríției
subnutriții
SUBNUTRÍT, -Ă, subnutriți, -te, adj. Subalimentat. – Sub1- + nutrit. DOOM
subnutrít (-nu-trit) adj. m., pl. subnutríți; f. subnutrítă, pl. subnutríte
subnutriții
SUBNUTRIȚÍE s. f. 1. Subalimentare. 2. Stare patologică cronică cauzată de reducerea rației alimentare, de tulburări ale absorbției intestinale sau de creșterea consumului energetic al organismului. – Sub1- + nutriție. DOOM
subnutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. subnutríția, g.-d. subnutríții, art. subnutríției
subnutriților
SUBNUTRÍT, -Ă, subnutriți, -te, adj. Subalimentat. – Sub1- + nutrit. DOOM
subnutrít (-nu-trit) adj. m., pl. subnutríți; f. subnutrítă, pl. subnutríte
suboceanic
SUBOCEÁNIC, -Ă adj. Situat sub apele oceanice. [Pron. -ce-a-. / cf. it. suboceanico].
subofițer
SUBOFIȚÉR, subofițeri, s. n. Grad militar superior sergentului și inferior sublocotenentului; persoană care deține acest grad. – Sub1- + ofițer (după fr. sous- officier). DOOM
!subofițér (su-bo-/sub-o-) s. m., pl. subofițéri
subofițeri
SUBOFIȚÉR, subofițeri, s. n. Grad militar superior sergentului și inferior sublocotenentului; persoană care deține acest grad. – Sub1- + ofițer (după fr. sous- officier). DOOM
!subofițér (su-bo-/sub-o-) s. m., pl. subofițéri
subofițerii
SUBOFIȚÉR, subofițeri, s. n. Grad militar superior sergentului și inferior sublocotenentului; persoană care deține acest grad. – Sub1- + ofițer (după fr. sous- officier). DOOM
!subofițér (su-bo-/sub-o-) s. m., pl. subofițéri
subofițerilor
SUBOFIȚÉR, subofițeri, s. n. Grad militar superior sergentului și inferior sublocotenentului; persoană care deține acest grad. – Sub1- + ofițer (după fr. sous- officier). DOOM
!subofițér (su-bo-/sub-o-) s. m., pl. subofițéri
subofițerul
SUBOFIȚÉR, subofițeri, s. n. Grad militar superior sergentului și inferior sublocotenentului; persoană care deține acest grad. – Sub1- + ofițer (după fr. sous- officier). DOOM
!subofițér (su-bo-/sub-o-) s. m., pl. subofițéri
subofițerului
SUBOFIȚÉR, subofițeri, s. n. Grad militar superior sergentului și inferior sublocotenentului; persoană care deține acest grad. – Sub1- + ofițer (după fr. sous- officier). DOOM
!subofițér (su-bo-/sub-o-) s. m., pl. subofițéri
suborbital
SUBORBITÁL, -Ă, suborbitali, -e, adj. Care se află sau are loc sub orbita cerească. – Sub1- + orbital. DOOM
!suborbitál (dinainte de plasarea pe orbită) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitáli; f. suborbitálă, pl. suborbitále
suborbitala
SUBORBITÁL, -Ă, suborbitali, -e, adj. Care se află sau are loc sub orbita cerească. – Sub1- + orbital. DOOM
!suborbitál (dinainte de plasarea pe orbită) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitáli; f. suborbitálă, pl. suborbitále
suborbitale
SUBORBITÁL, -Ă, suborbitali, -e, adj. Care se află sau are loc sub orbita cerească. – Sub1- + orbital. DOOM
!suborbitál (dinainte de plasarea pe orbită) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitáli; f. suborbitálă, pl. suborbitále
suborbitalei
SUBORBITÁL, -Ă, suborbitali, -e, adj. Care se află sau are loc sub orbita cerească. – Sub1- + orbital. DOOM
!suborbitál (dinainte de plasarea pe orbită) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitáli; f. suborbitálă, pl. suborbitále
suborbitalele
SUBORBITÁL, -Ă, suborbitali, -e, adj. Care se află sau are loc sub orbita cerească. – Sub1- + orbital. DOOM
!suborbitál (dinainte de plasarea pe orbită) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitáli; f. suborbitálă, pl. suborbitále
suborbitalelor
SUBORBITÁL, -Ă, suborbitali, -e, adj. Care se află sau are loc sub orbita cerească. – Sub1- + orbital. DOOM
!suborbitál (dinainte de plasarea pe orbită) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitáli; f. suborbitálă, pl. suborbitále
suborbitali
SUBORBITÁL, -Ă, suborbitali, -e, adj. Care se află sau are loc sub orbita cerească. – Sub1- + orbital. DOOM
!suborbitál (dinainte de plasarea pe orbită) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitáli; f. suborbitálă, pl. suborbitále
suborbitalii
SUBORBITÁL, -Ă, suborbitali, -e, adj. Care se află sau are loc sub orbita cerească. – Sub1- + orbital. DOOM
!suborbitál (dinainte de plasarea pe orbită) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitáli; f. suborbitálă, pl. suborbitále
suborbitalilor
SUBORBITÁL, -Ă, suborbitali, -e, adj. Care se află sau are loc sub orbita cerească. – Sub1- + orbital. DOOM
!suborbitál (dinainte de plasarea pe orbită) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitáli; f. suborbitálă, pl. suborbitále
suborbitalul
SUBORBITÁL, -Ă, suborbitali, -e, adj. Care se află sau are loc sub orbita cerească. – Sub1- + orbital. DOOM
!suborbitál (dinainte de plasarea pe orbită) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitáli; f. suborbitálă, pl. suborbitále
suborbitalului
SUBORBITÁL, -Ă, suborbitali, -e, adj. Care se află sau are loc sub orbita cerească. – Sub1- + orbital. DOOM
!suborbitál (dinainte de plasarea pe orbită) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitáli; f. suborbitálă, pl. suborbitále
suborbitar
SUBORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat sub orbită. [După fr. sous-orbitaire]. DOOM
!suborbitár (de sub orbita oculară) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitári; f. suborbitáră, pl. suborbitáre
suborbitara
SUBORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat sub orbită. [După fr. sous-orbitaire]. DOOM
!suborbitár (de sub orbita oculară) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitári; f. suborbitáră, pl. suborbitáre
suborbitare
SUBORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat sub orbită. [După fr. sous-orbitaire]. DOOM
!suborbitár (de sub orbita oculară) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitári; f. suborbitáră, pl. suborbitáre
suborbitarei
SUBORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat sub orbită. [După fr. sous-orbitaire]. DOOM
!suborbitár (de sub orbita oculară) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitári; f. suborbitáră, pl. suborbitáre
suborbitarele
SUBORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat sub orbită. [După fr. sous-orbitaire]. DOOM
!suborbitár (de sub orbita oculară) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitári; f. suborbitáră, pl. suborbitáre
suborbitarelor
SUBORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat sub orbită. [După fr. sous-orbitaire]. DOOM
!suborbitár (de sub orbita oculară) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitári; f. suborbitáră, pl. suborbitáre
suborbitari
SUBORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat sub orbită. [După fr. sous-orbitaire]. DOOM
!suborbitár (de sub orbita oculară) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitári; f. suborbitáră, pl. suborbitáre
suborbitarii
SUBORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat sub orbită. [După fr. sous-orbitaire]. DOOM
!suborbitár (de sub orbita oculară) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitári; f. suborbitáră, pl. suborbitáre
suborbitarilor
SUBORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat sub orbită. [După fr. sous-orbitaire]. DOOM
!suborbitár (de sub orbita oculară) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitári; f. suborbitáră, pl. suborbitáre
suborbitarul
SUBORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat sub orbită. [După fr. sous-orbitaire]. DOOM
!suborbitár (de sub orbita oculară) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitári; f. suborbitáră, pl. suborbitáre
suborbitarului
SUBORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat sub orbită. [După fr. sous-orbitaire]. DOOM
!suborbitár (de sub orbita oculară) (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. suborbitári; f. suborbitáră, pl. suborbitáre
subordin
SUBÓRDIN, subordine, s. n. 1. Subdiviziune a unui ordin în sistematica științelor naturii. 2. (În loc. adj. și adv.) În subordine sau în subordinele cuiva = (aflat) într-un raport de subordonare față de cineva sau de ceva. – Sub1- + ordin (după fr. sous-ordre). DOOM
!subórdin (subdiviziune a unui ordin) (su-bor-/sub-or-) s. n., pl. subórdine
subordina
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru să depindă de altul, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior, a supune. În industrie, agitația trebuie să fie subordonată luptei pentru sporirea producției și productivității muncii, pentru scăderea prețului de cost. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. – Variantă: (învechit) subordiná vb. I.
subordinare
SUBORDONÁRE, subordonări, s. f. Acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență, condiționare, supunere. Savanții progresiști ai lumii, în frunte cu savanții sovietici, condamnă subordonarea științei scopurilor de ucidere a oamenilor. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 151. ♦ Dependență gramaticală a unei propoziții de alta. Alt tip de frază formată prin subordonare este acela în care propoziția subordonată exprimă un raport atributiv. IORDAN, L. R. 708. – Variantă: (învechit) subordináre s. f.
subordinat
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva. Mulți chiar își închipuiesc că cugetarea naște de la sine și că simțurile-i sînt subordonate. MACEDONSKI, O. IV 105. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție secundară dependentă de o propoziție principală. Propoziția atributivă este subordonata care îndeplinește funcțiunea de atribut pe lîngă altă propoziție. IORDAN, L. R. 726. ♦ (Substantivat) Persoană care se află sub ordinele cuiva; subaltern. A lăsat plăcute și vesele suvenire printre subordonații lui. ODOBESCU, S. III 22. – Variantă: (învechit) subordinát, -ă adj.
subordine
SUBÓRDIN, subordine, s. n. 1. Subdiviziune a unui ordin în sistematica științelor naturii. 2. (În loc. adj. și adv.) În subordine sau în subordinele cuiva = (aflat) într-un raport de subordonare față de cineva sau de ceva. – Sub1- + ordin (după fr. sous-ordre). DOOM
!subórdin (subdiviziune a unui ordin) (su-bor-/sub-or-) s. n., pl. subórdine
subordine
SUBÓRDINE s. f. (Numai în loc. adj.) În subordine (sau în subordinele cuiva) = de rang mai mic, supus altuia. Funcționar în subordine. DOOM
!subórdine (subordonare) (su-bor-/sub-or-) s. f., g.-d. art. subórdinii; pl. subórdini
subordinele
SUBÓRDIN, subordine, s. n. 1. Subdiviziune a unui ordin în sistematica științelor naturii. 2. (În loc. adj. și adv.) În subordine sau în subordinele cuiva = (aflat) într-un raport de subordonare față de cineva sau de ceva. – Sub1- + ordin (după fr. sous-ordre). DOOM
!subórdin (subdiviziune a unui ordin) (su-bor-/sub-or-) s. n., pl. subórdine
subordinelor
SUBÓRDIN, subordine, s. n. 1. Subdiviziune a unui ordin în sistematica științelor naturii. 2. (În loc. adj. și adv.) În subordine sau în subordinele cuiva = (aflat) într-un raport de subordonare față de cineva sau de ceva. – Sub1- + ordin (după fr. sous-ordre). DOOM
!subórdin (subdiviziune a unui ordin) (su-bor-/sub-or-) s. n., pl. subórdine
subordinul
SUBÓRDIN, subordine, s. n. 1. Subdiviziune a unui ordin în sistematica științelor naturii. 2. (În loc. adj. și adv.) În subordine sau în subordinele cuiva = (aflat) într-un raport de subordonare față de cineva sau de ceva. – Sub1- + ordin (după fr. sous-ordre). DOOM
!subórdin (subdiviziune a unui ordin) (su-bor-/sub-or-) s. n., pl. subórdine
subordinului
SUBÓRDIN, subordine, s. n. 1. Subdiviziune a unui ordin în sistematica științelor naturii. 2. (În loc. adj. și adv.) În subordine sau în subordinele cuiva = (aflat) într-un raport de subordonare față de cineva sau de ceva. – Sub1- + ordin (după fr. sous-ordre). DOOM
!subórdin (subdiviziune a unui ordin) (su-bor-/sub-or-) s. n., pl. subórdine
subordona
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonai
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonam
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonare
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonare
SUBORDONÁRE s. f. Acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență. ♦ (Log.) Raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată (specia) la noțiunea supraordonată (genul). ♦ Raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt. ♦ Raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumă și controlează activitatea organului inferior, putând să le anuleze actele ilegale. – V. subordona. DOOM
!subordonáre (su-bor-/sub-or-) s. f., g.-d. art. subordonắrii
subordonarea
SUBORDONÁRE s. f. Acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență. ♦ (Log.) Raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată (specia) la noțiunea supraordonată (genul). ♦ Raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt. ♦ Raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumă și controlează activitatea organului inferior, putând să le anuleze actele ilegale. – V. subordona. DOOM
!subordonáre (su-bor-/sub-or-) s. f., g.-d. art. subordonắrii
subordonară
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonarăm
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonarăți
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonase
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonasem
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonaseră
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonaserăm
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonaserăți
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonaseși
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonaseți
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonat
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonat
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcția unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné. DOOM
!subordonát (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonáți; f. subordonátă, pl. subordonáte
subordonata
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcția unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné. DOOM
!subordonát (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonáți; f. subordonátă, pl. subordonáte
subordonate
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcția unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné. DOOM
!subordonát (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonáți; f. subordonátă, pl. subordonáte
subordonatei
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcția unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné. DOOM
!subordonát (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonáți; f. subordonátă, pl. subordonáte
subordonatele
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcția unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné. DOOM
!subordonát (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonáți; f. subordonátă, pl. subordonáte
subordonatelor
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcția unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné. DOOM
!subordonát (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonáți; f. subordonátă, pl. subordonáte
subordonatoare
SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. ◊ Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentă – Subordona + suf. -tor. DOOM
!subordonatór (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonatóri; f. sg. și pl. subordonatoáre
subordonatoarea
SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. ◊ Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentă – Subordona + suf. -tor. DOOM
!subordonatór (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonatóri; f. sg. și pl. subordonatoáre
subordonatoarei
SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. ◊ Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentă – Subordona + suf. -tor. DOOM
!subordonatór (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonatóri; f. sg. și pl. subordonatoáre
subordonatoarele
SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. ◊ Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentă – Subordona + suf. -tor. DOOM
!subordonatór (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonatóri; f. sg. și pl. subordonatoáre
subordonatoarelor
SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. ◊ Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentă – Subordona + suf. -tor. DOOM
!subordonatór (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonatóri; f. sg. și pl. subordonatoáre
subordonator
SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. ◊ Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentă – Subordona + suf. -tor. DOOM
!subordonatór (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonatóri; f. sg. și pl. subordonatoáre
subordonatori
SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. ◊ Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentă – Subordona + suf. -tor. DOOM
!subordonatór (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonatóri; f. sg. și pl. subordonatoáre
subordonatorii
SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. ◊ Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentă – Subordona + suf. -tor. DOOM
!subordonatór (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonatóri; f. sg. și pl. subordonatoáre
subordonatorilor
SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. ◊ Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentă – Subordona + suf. -tor. DOOM
!subordonatór (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonatóri; f. sg. și pl. subordonatoáre
subordonatorul
SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. ◊ Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentă – Subordona + suf. -tor. DOOM
!subordonatór (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonatóri; f. sg. și pl. subordonatoáre
subordonatorului
SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. ◊ Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentă – Subordona + suf. -tor. DOOM
!subordonatór (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonatóri; f. sg. și pl. subordonatoáre
subordonatul
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcția unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné. DOOM
!subordonát (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonáți; f. subordonátă, pl. subordonáte
subordonatului
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcția unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné. DOOM
!subordonát (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonáți; f. subordonátă, pl. subordonáte
subordonată
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva. Mulți chiar își închipuiesc că cugetarea naște de la sine și că simțurile-i sînt subordonate. MACEDONSKI, O. IV 105. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție secundară dependentă de o propoziție principală. Propoziția atributivă este subordonata care îndeplinește funcțiunea de atribut pe lîngă altă propoziție. IORDAN, L. R. 726. ♦ (Substantivat) Persoană care se află sub ordinele cuiva; subaltern. A lăsat plăcute și vesele suvenire printre subordonații lui. ODOBESCU, S. III 22. – Variantă: (învechit) subordinát, -ă adj.
subordonau
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonași
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonați
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonați
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcția unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné. DOOM
!subordonát (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonáți; f. subordonátă, pl. subordonáte
subordonații
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcția unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné. DOOM
!subordonát (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonáți; f. subordonátă, pl. subordonáte
subordonaților
SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ◊ Propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcția unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné. DOOM
!subordonát (su-bor-/sub-or-) adj. m., pl. subordonáți; f. subordonátă, pl. subordonáte
subordonează
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonez
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordoneze
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonezi
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonând
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonînd
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner. DOOM
!subordoná (a ~) (su-bor-/sub-or-) vb., ind. prez. 3 subordoneáză
subordonări
SUBORDONÁRE s. f. Acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență. ♦ (Log.) Raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată (specia) la noțiunea supraordonată (genul). ♦ Raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt. ♦ Raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumă și controlează activitatea organului inferior, putând să le anuleze actele ilegale. – V. subordona. DOOM
!subordonáre (su-bor-/sub-or-) s. f., g.-d. art. subordonắrii
subordonării
SUBORDONÁRE s. f. Acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență. ♦ (Log.) Raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată (specia) la noțiunea supraordonată (genul). ♦ Raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt. ♦ Raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumă și controlează activitatea organului inferior, putând să le anuleze actele ilegale. – V. subordona. DOOM
!subordonáre (su-bor-/sub-or-) s. f., g.-d. art. subordonắrii
subordonările
SUBORDONÁRE s. f. Acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență. ♦ (Log.) Raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată (specia) la noțiunea supraordonată (genul). ♦ Raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt. ♦ Raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumă și controlează activitatea organului inferior, putând să le anuleze actele ilegale. – V. subordona. DOOM
!subordonáre (su-bor-/sub-or-) s. f., g.-d. art. subordonắrii
subordonărilor
SUBORDONÁRE s. f. Acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență. ♦ (Log.) Raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată (specia) la noțiunea supraordonată (genul). ♦ Raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt. ♦ Raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumă și controlează activitatea organului inferior, putând să le anuleze actele ilegale. – V. subordona. DOOM
!subordonáre (su-bor-/sub-or-) s. f., g.-d. art. subordonắrii
suboxid
SUBOXÍD s.m. Oxid care conține mai puțin oxigen decât oxidul normal. [Cf. germ. Suboxyd].
subparcela
SUBPARCÉLĂ s.f. Porțiune dintr-o pădure, omogenă ca arboret, diferențiată în scopul lucrărilor de amenajare a pădurii. [< sub- + parcelă, după fr. sous-parcèle].
subparcele
SUBPARCÉLĂ s.f. Porțiune dintr-o pădure, omogenă ca arboret, diferențiată în scopul lucrărilor de amenajare a pădurii. [< sub- + parcelă, după fr. sous-parcèle].
subparcelei
SUBPARCÉLĂ s.f. Porțiune dintr-o pădure, omogenă ca arboret, diferențiată în scopul lucrărilor de amenajare a pădurii. [< sub- + parcelă, după fr. sous-parcèle].
subparcelele
SUBPARCÉLĂ s.f. Porțiune dintr-o pădure, omogenă ca arboret, diferențiată în scopul lucrărilor de amenajare a pădurii. [< sub- + parcelă, după fr. sous-parcèle].
subparcelelor
SUBPARCÉLĂ s.f. Porțiune dintr-o pădure, omogenă ca arboret, diferențiată în scopul lucrărilor de amenajare a pădurii. [< sub- + parcelă, după fr. sous-parcèle].
subpat
SUPÁT, supaturi, s. n. (Pop.) 1. Locul de sub pat, spațiul dintre pat și dușumea. 2. Gaură săpată într-un mal de pământ. [Var.: subpát s. n.] – Sub2 + pat. DOOM
supát (pop.) s. n., pl. supáturi
subpolar
SUBPOLÁR, -Ă, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se găsește în zona unuia dintre cele două cercuri polare, în imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar. DOOM
subpolár adj. m., pl. subpolári; f. subpoláră, pl. subpoláre
subpolara
SUBPOLÁR, -Ă, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se găsește în zona unuia dintre cele două cercuri polare, în imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar. DOOM
subpolár adj. m., pl. subpolári; f. subpoláră, pl. subpoláre
subpolare
SUBPOLÁR, -Ă, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se găsește în zona unuia dintre cele două cercuri polare, în imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar. DOOM
subpolár adj. m., pl. subpolári; f. subpoláră, pl. subpoláre
subpolarei
SUBPOLÁR, -Ă, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se găsește în zona unuia dintre cele două cercuri polare, în imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar. DOOM
subpolár adj. m., pl. subpolári; f. subpoláră, pl. subpoláre
subpolarele
SUBPOLÁR, -Ă, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se găsește în zona unuia dintre cele două cercuri polare, în imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar. DOOM
subpolár adj. m., pl. subpolári; f. subpoláră, pl. subpoláre
subpolarelor
SUBPOLÁR, -Ă, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se găsește în zona unuia dintre cele două cercuri polare, în imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar. DOOM
subpolár adj. m., pl. subpolári; f. subpoláră, pl. subpoláre
subpolari
SUBPOLÁR, -Ă, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se găsește în zona unuia dintre cele două cercuri polare, în imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar. DOOM
subpolár adj. m., pl. subpolári; f. subpoláră, pl. subpoláre
subpolarii
SUBPOLÁR, -Ă, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se găsește în zona unuia dintre cele două cercuri polare, în imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar. DOOM
subpolár adj. m., pl. subpolári; f. subpoláră, pl. subpoláre
subpolarilor
SUBPOLÁR, -Ă, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se găsește în zona unuia dintre cele două cercuri polare, în imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar. DOOM
subpolár adj. m., pl. subpolári; f. subpoláră, pl. subpoláre
subpolarul
SUBPOLÁR, -Ă, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se găsește în zona unuia dintre cele două cercuri polare, în imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar. DOOM
subpolár adj. m., pl. subpolári; f. subpoláră, pl. subpoláre
subpolarului
SUBPOLÁR, -Ă, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se găsește în zona unuia dintre cele două cercuri polare, în imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar. DOOM
subpolár adj. m., pl. subpolári; f. subpoláră, pl. subpoláre
subponderal
SUBPONDERÁL, -Ă, subponderali, -e, adj. Care are o greutate mai mică decât greutatea normală. – Sub1- + ponderal. DOOM
subponderál adj. m., pl. subponderáli; f. subponderálă, pl. subponderále
subponderala
SUBPONDERÁL, -Ă, subponderali, -e, adj. Care are o greutate mai mică decât greutatea normală. – Sub1- + ponderal. DOOM
subponderál adj. m., pl. subponderáli; f. subponderálă, pl. subponderále
subponderale
SUBPONDERÁL, -Ă, subponderali, -e, adj. Care are o greutate mai mică decât greutatea normală. – Sub1- + ponderal. DOOM
subponderál adj. m., pl. subponderáli; f. subponderálă, pl. subponderále
subponderalei
SUBPONDERÁL, -Ă, subponderali, -e, adj. Care are o greutate mai mică decât greutatea normală. – Sub1- + ponderal. DOOM
subponderál adj. m., pl. subponderáli; f. subponderálă, pl. subponderále
subponderalele
SUBPONDERÁL, -Ă, subponderali, -e, adj. Care are o greutate mai mică decât greutatea normală. – Sub1- + ponderal. DOOM
subponderál adj. m., pl. subponderáli; f. subponderálă, pl. subponderále
subponderalelor
SUBPONDERÁL, -Ă, subponderali, -e, adj. Care are o greutate mai mică decât greutatea normală. – Sub1- + ponderal. DOOM
subponderál adj. m., pl. subponderáli; f. subponderálă, pl. subponderále
subponderali
SUBPONDERÁL, -Ă, subponderali, -e, adj. Care are o greutate mai mică decât greutatea normală. – Sub1- + ponderal. DOOM
subponderál adj. m., pl. subponderáli; f. subponderálă, pl. subponderále
subponderalii
SUBPONDERÁL, -Ă, subponderali, -e, adj. Care are o greutate mai mică decât greutatea normală. – Sub1- + ponderal. DOOM
subponderál adj. m., pl. subponderáli; f. subponderálă, pl. subponderále
subponderalilor
SUBPONDERÁL, -Ă, subponderali, -e, adj. Care are o greutate mai mică decât greutatea normală. – Sub1- + ponderal. DOOM
subponderál adj. m., pl. subponderáli; f. subponderálă, pl. subponderále
subponderalul
SUBPONDERÁL, -Ă, subponderali, -e, adj. Care are o greutate mai mică decât greutatea normală. – Sub1- + ponderal. DOOM
subponderál adj. m., pl. subponderáli; f. subponderálă, pl. subponderále
subponderalului
SUBPONDERÁL, -Ă, subponderali, -e, adj. Care are o greutate mai mică decât greutatea normală. – Sub1- + ponderal. DOOM
subponderál adj. m., pl. subponderáli; f. subponderálă, pl. subponderále
subpopulat
SUBPOPULÁT, -Ă, subpopulați, -te, adj. Care are puțină populație față de întinderea și de condițiile de viață ale teritoriului respectiv. – Sub1- + populat. DOOM
subpopulát adj. m., pl. subpopuláți; f. subpopulátă, pl. subpopuláte
subpopulata
SUBPOPULÁT, -Ă, subpopulați, -te, adj. Care are puțină populație față de întinderea și de condițiile de viață ale teritoriului respectiv. – Sub1- + populat. DOOM
subpopulát adj. m., pl. subpopuláți; f. subpopulátă, pl. subpopuláte
subpopulate
SUBPOPULÁT, -Ă, subpopulați, -te, adj. Care are puțină populație față de întinderea și de condițiile de viață ale teritoriului respectiv. – Sub1- + populat. DOOM
subpopulát adj. m., pl. subpopuláți; f. subpopulátă, pl. subpopuláte
subpopulatei
SUBPOPULÁT, -Ă, subpopulați, -te, adj. Care are puțină populație față de întinderea și de condițiile de viață ale teritoriului respectiv. – Sub1- + populat. DOOM
subpopulát adj. m., pl. subpopuláți; f. subpopulátă, pl. subpopuláte
subpopulatele
SUBPOPULÁT, -Ă, subpopulați, -te, adj. Care are puțină populație față de întinderea și de condițiile de viață ale teritoriului respectiv. – Sub1- + populat. DOOM
subpopulát adj. m., pl. subpopuláți; f. subpopulátă, pl. subpopuláte
subpopulatelor
SUBPOPULÁT, -Ă, subpopulați, -te, adj. Care are puțină populație față de întinderea și de condițiile de viață ale teritoriului respectiv. – Sub1- + populat. DOOM
subpopulát adj. m., pl. subpopuláți; f. subpopulátă, pl. subpopuláte
subpopulatul
SUBPOPULÁT, -Ă, subpopulați, -te, adj. Care are puțină populație față de întinderea și de condițiile de viață ale teritoriului respectiv. – Sub1- + populat. DOOM
subpopulát adj. m., pl. subpopuláți; f. subpopulátă, pl. subpopuláte
subpopulatului
SUBPOPULÁT, -Ă, subpopulați, -te, adj. Care are puțină populație față de întinderea și de condițiile de viață ale teritoriului respectiv. – Sub1- + populat. DOOM
subpopulát adj. m., pl. subpopuláți; f. subpopulátă, pl. subpopuláte
subpopulați
SUBPOPULÁT, -Ă, subpopulați, -te, adj. Care are puțină populație față de întinderea și de condițiile de viață ale teritoriului respectiv. – Sub1- + populat. DOOM
subpopulát adj. m., pl. subpopuláți; f. subpopulátă, pl. subpopuláte
subpopulații
SUBPOPULÁT, -Ă, subpopulați, -te, adj. Care are puțină populație față de întinderea și de condițiile de viață ale teritoriului respectiv. – Sub1- + populat. DOOM
subpopulát adj. m., pl. subpopuláți; f. subpopulátă, pl. subpopuláte
subpopulaților
SUBPOPULÁT, -Ă, subpopulați, -te, adj. Care are puțină populație față de întinderea și de condițiile de viață ale teritoriului respectiv. – Sub1- + populat. DOOM
subpopulát adj. m., pl. subpopuláți; f. subpopulátă, pl. subpopuláte
subprefect
SUBPREFÉCT, subprefecți, s. m. (în vechea organizare administrativă) Ajutor al prefectului însărcinat cu administrarea unei plase sau a unui județ. – Sub1- + prefect (după fr. sons-prefect). DOOM
subpreféct s. m., pl. subprefécți
subprefectul
SUBPREFÉCT, subprefecți, s. m. (în vechea organizare administrativă) Ajutor al prefectului însărcinat cu administrarea unei plase sau a unui județ. – Sub1- + prefect (după fr. sons-prefect). DOOM
subpreféct s. m., pl. subprefécți
subprefectului
SUBPREFÉCT, subprefecți, s. m. (în vechea organizare administrativă) Ajutor al prefectului însărcinat cu administrarea unei plase sau a unui județ. – Sub1- + prefect (după fr. sons-prefect). DOOM
subpreféct s. m., pl. subprefécți
subprefectura
SUBPREFECTÚRĂ, subprefecturi, s. f. (în vechea organizare administrativă) 1. Funcția de subprefect. ♦ Local unde era sediul subprefectului. 2. Plasă (II 2) administrată de un subprefect. ♦ Comună servind subprefectului ca reședință; sediu de plasă (II 2). – Sub1- + prefectură (după fr. sous-préfecture). DOOM
subprefectúră s. f., g.-d. art. subprefectúrii; pl. subprefectúri
subprefecturi
SUBPREFECTÚRĂ, subprefecturi, s. f. (în vechea organizare administrativă) 1. Funcția de subprefect. ♦ Local unde era sediul subprefectului. 2. Plasă (II 2) administrată de un subprefect. ♦ Comună servind subprefectului ca reședință; sediu de plasă (II 2). – Sub1- + prefectură (după fr. sous-préfecture). DOOM
subprefectúră s. f., g.-d. art. subprefectúrii; pl. subprefectúri
subprefecturii
SUBPREFECTÚRĂ, subprefecturi, s. f. (în vechea organizare administrativă) 1. Funcția de subprefect. ♦ Local unde era sediul subprefectului. 2. Plasă (II 2) administrată de un subprefect. ♦ Comună servind subprefectului ca reședință; sediu de plasă (II 2). – Sub1- + prefectură (după fr. sous-préfecture). DOOM
subprefectúră s. f., g.-d. art. subprefectúrii; pl. subprefectúri
subprefecturile
SUBPREFECTÚRĂ, subprefecturi, s. f. (în vechea organizare administrativă) 1. Funcția de subprefect. ♦ Local unde era sediul subprefectului. 2. Plasă (II 2) administrată de un subprefect. ♦ Comună servind subprefectului ca reședință; sediu de plasă (II 2). – Sub1- + prefectură (după fr. sous-préfecture). DOOM
subprefectúră s. f., g.-d. art. subprefectúrii; pl. subprefectúri
subprefecturilor
SUBPREFECTÚRĂ, subprefecturi, s. f. (în vechea organizare administrativă) 1. Funcția de subprefect. ♦ Local unde era sediul subprefectului. 2. Plasă (II 2) administrată de un subprefect. ♦ Comună servind subprefectului ca reședință; sediu de plasă (II 2). – Sub1- + prefectură (după fr. sous-préfecture). DOOM
subprefectúră s. f., g.-d. art. subprefectúrii; pl. subprefectúri
subprefecți
SUBPREFÉCT, subprefecți, s. m. (în vechea organizare administrativă) Ajutor al prefectului însărcinat cu administrarea unei plase sau a unui județ. – Sub1- + prefect (după fr. sons-prefect). DOOM
subpreféct s. m., pl. subprefécți
subprefecții
SUBPREFÉCT, subprefecți, s. m. (în vechea organizare administrativă) Ajutor al prefectului însărcinat cu administrarea unei plase sau a unui județ. – Sub1- + prefect (după fr. sons-prefect). DOOM
subpreféct s. m., pl. subprefécți
subprefecților
SUBPREFÉCT, subprefecți, s. m. (în vechea organizare administrativă) Ajutor al prefectului însărcinat cu administrarea unei plase sau a unui județ. – Sub1- + prefect (după fr. sons-prefect). DOOM
subpreféct s. m., pl. subprefécți
subpresiune
SUBPRESIÚNE s. f. Presiune mai joasă decât o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + presiune (după germ. Unterdruck). DOOM
subpresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subpresiúnii
subpresiunea
SUBPRESIÚNE s. f. Presiune mai joasă decât o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + presiune (după germ. Unterdruck). DOOM
subpresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subpresiúnii
subpresiuni
SUBPRESIÚNE s. f. Presiune mai joasă decât o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + presiune (după germ. Unterdruck). DOOM
subpresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subpresiúnii
subpresiunii
SUBPRESIÚNE s. f. Presiune mai joasă decât o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + presiune (după germ. Unterdruck). DOOM
subpresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subpresiúnii
subpresiunile
SUBPRESIÚNE s. f. Presiune mai joasă decât o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + presiune (după germ. Unterdruck). DOOM
subpresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subpresiúnii
subpresiunilor
SUBPRESIÚNE s. f. Presiune mai joasă decât o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + presiune (după germ. Unterdruck). DOOM
subpresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subpresiúnii
subproducția
SUBPRODÚCȚIE, subproducții, s. f. Producție care nu satisface nevoile consumatorilor. – Sub1- + producție (după fr. sous-production).
subproducție
SUBPRODÚCȚIE, subproducții, s. f. Producție care nu satisface nevoile consumatorilor. – Sub1- + producție (după fr. sous-production).
subproducției
SUBPRODÚCȚIE, subproducții, s. f. Producție care nu satisface nevoile consumatorilor. – Sub1- + producție (după fr. sous-production).
subproducții
SUBPRODÚCȚIE, subproducții, s. f. Producție care nu satisface nevoile consumatorilor. – Sub1- + producție (după fr. sous-production).
subproducțiile
SUBPRODÚCȚIE, subproducții, s. f. Producție care nu satisface nevoile consumatorilor. – Sub1- + producție (după fr. sous-production).
subproducțiilor
SUBPRODÚCȚIE, subproducții, s. f. Producție care nu satisface nevoile consumatorilor. – Sub1- + producție (după fr. sous-production).
subprodus
SUBPRODÚS, subproduse, s. n. Produs (de obicei deșeuri sau substanțe recuperabile) obținut din același proces de fabricație ca și produsul de bază; produs secundar. – Sub1- + produs (după fr. sous-produit). DOOM
subprodús s. n., pl. subprodúse
subprodus
SUBPRODÚS s.n. Material obținut în procesul de fabricație al altui material: produs secundar. [Pl. -se, -suri. / < sub- + produs, după fr. sous-produit].
subproduse
SUBPRODÚS, subproduse, s. n. Produs (de obicei deșeuri sau substanțe recuperabile) obținut din același proces de fabricație ca și produsul de bază; produs secundar. – Sub1- + produs (după fr. sous-produit). DOOM
subprodús s. n., pl. subprodúse
subprodusele
SUBPRODÚS, subproduse, s. n. Produs (de obicei deșeuri sau substanțe recuperabile) obținut din același proces de fabricație ca și produsul de bază; produs secundar. – Sub1- + produs (după fr. sous-produit). DOOM
subprodús s. n., pl. subprodúse
subproduselor
SUBPRODÚS, subproduse, s. n. Produs (de obicei deșeuri sau substanțe recuperabile) obținut din același proces de fabricație ca și produsul de bază; produs secundar. – Sub1- + produs (după fr. sous-produit). DOOM
subprodús s. n., pl. subprodúse
subprodusul
SUBPRODÚS, subproduse, s. n. Produs (de obicei deșeuri sau substanțe recuperabile) obținut din același proces de fabricație ca și produsul de bază; produs secundar. – Sub1- + produs (după fr. sous-produit). DOOM
subprodús s. n., pl. subprodúse
subprodusului
SUBPRODÚS, subproduse, s. n. Produs (de obicei deșeuri sau substanțe recuperabile) obținut din același proces de fabricație ca și produsul de bază; produs secundar. – Sub1- + produs (după fr. sous-produit). DOOM
subprodús s. n., pl. subprodúse
subpus
SUBPÚS, subpuse, adj. n. (În expr.) Cu mîinile (sau brațele) subpuse = în poziție de repaus, cu brațele încrucișate pe piept și cu mîinile așezate subsuori; fig. în inactivitate. Foarte greu îi venea acestui Jder tînăr... să stea cu mînile subpuse. SADOVEANU, F. J. 471. Zaharia asculta cu un fel de mîhnire, rezemat de stîlpul cerdacului cu brațele subpuse. C. PETRESCU, R. DR. 64. Cu picioarele subpuse = șezînd cu picioarele îndoite sub corp (după moda orientală). Mehmet-padișah își părăsi jilțul și trecu pe divan, așezîndu-se cu picioarele subpuse. SADOVEANU, Z. C. 285.
subpământ
SUBPĂMÎ́NT, subpămînturi, s. n. (Învechit, rar) Subsol (1). Cînd sînt pietre mari în ogoare, atunci se sfărîmă cu praf și se scot bucățile afară, iar dacă subpămîntul este alcătuit din stîncă, atunci se sfărîmă pînă la adîncimea plugului. I. IONESCU, M. 319.
subpământean
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpământeana
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpământeanul
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpământeanului
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpământene
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpământenei
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpământenele
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpământenelor
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpământeni
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpământenii
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpământenilor
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpămîntean
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpămînteana
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpămînteanul
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpămînteanului
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpămîntene
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpămîntenei
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpămîntenele
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpămîntenelor
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpămînteni
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpămîntenii
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subpămîntenilor
SUBPĂMÂNTEÁN, -Ă, subpământeni, -e, adj. Care se află în pământ, sub nivelul solului; subteran. ♦ (Rar; despre vehicule) Care circulă pe sub pământ. – Sub1- + pământean. DOOM
subpământeán adj. m., pl. subpământéni; f. subpământeánă, pl. subpământéne
subra
SUBRÁU s. n. v. subra. DOOM
subrá (rar) s. n., pl. subráuri (su-bra-uri)
subradier
SUBRADIÉR s.n. (Constr.) Placă de susținere a izolării hidrofuge sub un radier sau strat de egalizare sub radier. [Pron. -di-er. / după fr. sous-radier].
subramura
SUBRÁMURĂ, subramuri, s. f. Sector de activitate subordonat unei ramuri (2). – Sub1- + ramură.
subramuri
SUBRÁMURĂ, subramuri, s. f. Sector de activitate subordonat unei ramuri (2). – Sub1- + ramură.
subramurii
SUBRÁMURĂ, subramuri, s. f. Sector de activitate subordonat unei ramuri (2). – Sub1- + ramură.
subramurile
SUBRÁMURĂ, subramuri, s. f. Sector de activitate subordonat unei ramuri (2). – Sub1- + ramură.
subramurilor
SUBRÁMURĂ, subramuri, s. f. Sector de activitate subordonat unei ramuri (2). – Sub1- + ramură.
subrau
SUBRÁU s. n. v. subra. DOOM
subrá (rar) s. n., pl. subráuri (su-bra-uri)
subraul
SUBRÁU s. n. v. subra. DOOM
subrá (rar) s. n., pl. subráuri (su-bra-uri)
subraului
SUBRÁU s. n. v. subra. DOOM
subrá (rar) s. n., pl. subráuri (su-bra-uri)
subraur
SUBRÁU s. n. v. subra. DOOM
subrá (rar) s. n., pl. subráuri (su-bra-uri)
subrauri
SUBRÁU s. n. v. subra. DOOM
subrá (rar) s. n., pl. subráuri (su-bra-uri)
subraurile
SUBRÁU s. n. v. subra. DOOM
subrá (rar) s. n., pl. subráuri (su-bra-uri)
subraurilor
SUBRÁU s. n. v. subra. DOOM
subrá (rar) s. n., pl. subráuri (su-bra-uri)
subraț
SUBRÁȚ, subrațe, s. n. 1. Subsuoară (1). 2. Linie care marchează punctele de adâncime a răscroiturii mânecilor la subsuoara obiectelor de îmbrăcăminte. – Sub1- + braț. DOOM
subráț (su-braț) s. n., pl. subráțe
subrațe
SUBRÁȚ, subrațe, s. n. 1. Subsuoară (1). 2. Linie care marchează punctele de adâncime a răscroiturii mânecilor la subsuoara obiectelor de îmbrăcăminte. – Sub1- + braț. DOOM
subráț (su-braț) s. n., pl. subráțe
subrațele
SUBRÁȚ, subrațe, s. n. 1. Subsuoară (1). 2. Linie care marchează punctele de adâncime a răscroiturii mânecilor la subsuoara obiectelor de îmbrăcăminte. – Sub1- + braț. DOOM
subráț (su-braț) s. n., pl. subráțe
subrațelor
SUBRÁȚ, subrațe, s. n. 1. Subsuoară (1). 2. Linie care marchează punctele de adâncime a răscroiturii mânecilor la subsuoara obiectelor de îmbrăcăminte. – Sub1- + braț. DOOM
subráț (su-braț) s. n., pl. subráțe
subrațul
SUBRÁȚ, subrațe, s. n. 1. Subsuoară (1). 2. Linie care marchează punctele de adâncime a răscroiturii mânecilor la subsuoara obiectelor de îmbrăcăminte. – Sub1- + braț. DOOM
subráț (su-braț) s. n., pl. subráțe
subrațului
SUBRÁȚ, subrațe, s. n. 1. Subsuoară (1). 2. Linie care marchează punctele de adâncime a răscroiturii mânecilor la subsuoara obiectelor de îmbrăcăminte. – Sub1- + braț. DOOM
subráț (su-braț) s. n., pl. subráțe
subredacția
SUBREDÁCȚIE, subredacții, s. f. Redacție locală a unui ziar, a unei reviste etc. subordonată unei redacții principale. – Sub1- + redacție. DOOM
*subredácție (-ți-e) s. f., art. subredácția (-ți-a), g.-d. art. subredácției; pl. subredácții, art. subredácțiile (-ți-i-)
subredacție
SUBREDÁCȚIE, subredacții, s. f. Redacție locală a unui ziar, a unei reviste etc. subordonată unei redacții principale. – Sub1- + redacție. DOOM
*subredácție (-ți-e) s. f., art. subredácția (-ți-a), g.-d. art. subredácției; pl. subredácții, art. subredácțiile (-ți-i-)
subredacției
SUBREDÁCȚIE, subredacții, s. f. Redacție locală a unui ziar, a unei reviste etc. subordonată unei redacții principale. – Sub1- + redacție. DOOM
*subredácție (-ți-e) s. f., art. subredácția (-ți-a), g.-d. art. subredácției; pl. subredácții, art. subredácțiile (-ți-i-)
subredacții
SUBREDÁCȚIE, subredacții, s. f. Redacție locală a unui ziar, a unei reviste etc. subordonată unei redacții principale. – Sub1- + redacție. DOOM
*subredácție (-ți-e) s. f., art. subredácția (-ți-a), g.-d. art. subredácției; pl. subredácții, art. subredácțiile (-ți-i-)
subredacțiile
SUBREDÁCȚIE, subredacții, s. f. Redacție locală a unui ziar, a unei reviste etc. subordonată unei redacții principale. – Sub1- + redacție. DOOM
*subredácție (-ți-e) s. f., art. subredácția (-ți-a), g.-d. art. subredácției; pl. subredácții, art. subredácțiile (-ți-i-)
subredacțiilor
SUBREDÁCȚIE, subredacții, s. f. Redacție locală a unui ziar, a unei reviste etc. subordonată unei redacții principale. – Sub1- + redacție. DOOM
*subredácție (-ți-e) s. f., art. subredácția (-ți-a), g.-d. art. subredácției; pl. subredácții, art. subredácțiile (-ți-i-)
subregn
SUBRÉGN, subregnuri, s. n. Subdiviziune principală a unui regn în sistematica științelor naturii. – Sub1- + regn. DOOM
subrégn s. n., pl. subrégnuri
subregnul
SUBRÉGN, subregnuri, s. n. Subdiviziune principală a unui regn în sistematica științelor naturii. – Sub1- + regn. DOOM
subrégn s. n., pl. subrégnuri
subregnului
SUBRÉGN, subregnuri, s. n. Subdiviziune principală a unui regn în sistematica științelor naturii. – Sub1- + regn. DOOM
subrégn s. n., pl. subrégnuri
subregnuri
SUBRÉGN, subregnuri, s. n. Subdiviziune principală a unui regn în sistematica științelor naturii. – Sub1- + regn. DOOM
subrégn s. n., pl. subrégnuri
subregnurile
SUBRÉGN, subregnuri, s. n. Subdiviziune principală a unui regn în sistematica științelor naturii. – Sub1- + regn. DOOM
subrégn s. n., pl. subrégnuri
subregnurilor
SUBRÉGN, subregnuri, s. n. Subdiviziune principală a unui regn în sistematica științelor naturii. – Sub1- + regn. DOOM
subrégn s. n., pl. subrégnuri
subreta
SUBRÉTĂ, subrete, s. f. Fată angajată într-o casă pentru diverse treburi de gospodărie, mai ales cu atribuții de cameristă. – Din fr. soubrette. DOOM
subrétă (su-bre-) s. f., g.-d. art. subrétei; pl. subréte
subrete
SUBRÉTĂ, subrete, s. f. Fată angajată într-o casă pentru diverse treburi de gospodărie, mai ales cu atribuții de cameristă. – Din fr. soubrette. DOOM
subrétă (su-bre-) s. f., g.-d. art. subrétei; pl. subréte
subretei
SUBRÉTĂ, subrete, s. f. Fată angajată într-o casă pentru diverse treburi de gospodărie, mai ales cu atribuții de cameristă. – Din fr. soubrette. DOOM
subrétă (su-bre-) s. f., g.-d. art. subrétei; pl. subréte
subretele
SUBRÉTĂ, subrete, s. f. Fată angajată într-o casă pentru diverse treburi de gospodărie, mai ales cu atribuții de cameristă. – Din fr. soubrette. DOOM
subrétă (su-bre-) s. f., g.-d. art. subrétei; pl. subréte
subretelor
SUBRÉTĂ, subrete, s. f. Fată angajată într-o casă pentru diverse treburi de gospodărie, mai ales cu atribuții de cameristă. – Din fr. soubrette. DOOM
subrétă (su-bre-) s. f., g.-d. art. subrétei; pl. subréte
subrog
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subroga
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogai
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogam
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogare
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogare
SUBROGÁRE, subrogări, s. f. (Jur.) Faptul de a subroga; subrogație. – V. subroga. DOOM
!subrogáre (su-bro-/sub-ro-) s. f., g.-d. art. subrogắrii; pl. subrogắri
subrogarea
SUBROGÁRE, subrogări, s. f. (Jur.) Faptul de a subroga; subrogație. – V. subroga. DOOM
!subrogáre (su-bro-/sub-ro-) s. f., g.-d. art. subrogắrii; pl. subrogắri
subrogară
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogarăm
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogarăți
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogase
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogasem
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogaseră
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogaserăm
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogaserăți
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogaseși
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogaseți
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogat
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogat
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
subrogata
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
subrogate
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
subrogatei
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
subrogatele
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
subrogatelor
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
subrogatoria
SUBROGATÓRIU, -IE, subrogatorii, adj. Care substituie. – Din fr. subrogatoire. DOOM
!subrogatóriu [riu pron. riu] (su-bro-/sub-ro-) adj. m., f. subrogatórie (-ri-e); pl. m. și f. subrogatórii
subrogatorie
SUBROGATÓRIU, -IE, subrogatorii, adj. Care substituie. – Din fr. subrogatoire. DOOM
!subrogatóriu [riu pron. riu] (su-bro-/sub-ro-) adj. m., f. subrogatórie (-ri-e); pl. m. și f. subrogatórii
subrogatoriei
SUBROGATÓRIU, -IE, subrogatorii, adj. Care substituie. – Din fr. subrogatoire. DOOM
!subrogatóriu [riu pron. riu] (su-bro-/sub-ro-) adj. m., f. subrogatórie (-ri-e); pl. m. și f. subrogatórii
subrogatorii
SUBROGATÓRIU, -IE, subrogatorii, adj. Care substituie. – Din fr. subrogatoire. DOOM
!subrogatóriu [riu pron. riu] (su-bro-/sub-ro-) adj. m., f. subrogatórie (-ri-e); pl. m. și f. subrogatórii
subrogatoriii
SUBROGATÓRIU, -IE, subrogatorii, adj. Care substituie. – Din fr. subrogatoire. DOOM
!subrogatóriu [riu pron. riu] (su-bro-/sub-ro-) adj. m., f. subrogatórie (-ri-e); pl. m. și f. subrogatórii
subrogatoriile
SUBROGATÓRIU, -IE, subrogatorii, adj. Care substituie. – Din fr. subrogatoire. DOOM
!subrogatóriu [riu pron. riu] (su-bro-/sub-ro-) adj. m., f. subrogatórie (-ri-e); pl. m. și f. subrogatórii
subrogatoriilor
SUBROGATÓRIU, -IE, subrogatorii, adj. Care substituie. – Din fr. subrogatoire. DOOM
!subrogatóriu [riu pron. riu] (su-bro-/sub-ro-) adj. m., f. subrogatórie (-ri-e); pl. m. și f. subrogatórii
subrogatoriu
SUBROGATÓRIU, -IE, subrogatorii, adj. Care substituie. – Din fr. subrogatoire. DOOM
!subrogatóriu [riu pron. riu] (su-bro-/sub-ro-) adj. m., f. subrogatórie (-ri-e); pl. m. și f. subrogatórii
subrogatoriul
SUBROGATÓRIU, -IE, subrogatorii, adj. Care substituie. – Din fr. subrogatoire. DOOM
!subrogatóriu [riu pron. riu] (su-bro-/sub-ro-) adj. m., f. subrogatórie (-ri-e); pl. m. și f. subrogatórii
subrogatoriului
SUBROGATÓRIU, -IE, subrogatorii, adj. Care substituie. – Din fr. subrogatoire. DOOM
!subrogatóriu [riu pron. riu] (su-bro-/sub-ro-) adj. m., f. subrogatórie (-ri-e); pl. m. și f. subrogatórii
subrogatul
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
subrogatului
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
subrogau
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogași
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogați
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogați
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
subrogația
SUBROGAȚIÚNE s. f. v. subrogație. DOOM
!subrogáție (su-bro-, -ți-e/sub-ro-) s. f., art. subrogáția (-ți-a), g.-d. art. subrogáției; pl. subrogáții, art. subrogáțiile (-ți-i-)
subrogație
SUBROGAȚIÚNE s. f. v. subrogație. DOOM
!subrogáție (su-bro-, -ți-e/sub-ro-) s. f., art. subrogáția (-ți-a), g.-d. art. subrogáției; pl. subrogáții, art. subrogáțiile (-ți-i-)
subrogației
SUBROGAȚIÚNE s. f. v. subrogație. DOOM
!subrogáție (su-bro-, -ți-e/sub-ro-) s. f., art. subrogáția (-ți-a), g.-d. art. subrogáției; pl. subrogáții, art. subrogáțiile (-ți-i-)
subrogații
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
subrogații
SUBROGAȚIÚNE s. f. v. subrogație. DOOM
!subrogáție (su-bro-, -ți-e/sub-ro-) s. f., art. subrogáția (-ți-a), g.-d. art. subrogáției; pl. subrogáții, art. subrogáțiile (-ți-i-)
subrogațiile
SUBROGAȚIÚNE s. f. v. subrogație. DOOM
!subrogáție (su-bro-, -ți-e/sub-ro-) s. f., art. subrogáția (-ți-a), g.-d. art. subrogáției; pl. subrogáții, art. subrogáțiile (-ți-i-)
subrogațiilor
SUBROGAȚIÚNE s. f. v. subrogație. DOOM
!subrogáție (su-bro-, -ți-e/sub-ro-) s. f., art. subrogáția (-ți-a), g.-d. art. subrogáției; pl. subrogáții, art. subrogáțiile (-ți-i-)
subrogaților
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
subrogațiune
SUBROGAȚIÚNE s. f. v. subrogație. DOOM
!subrogáție (su-bro-, -ți-e/sub-ro-) s. f., art. subrogáția (-ți-a), g.-d. art. subrogáției; pl. subrogáții, art. subrogáțiile (-ți-i-)
subroge
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogi
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogând
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogînd
SUBROGÁ, subróg, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare. DOOM
!subrogá (a ~) (su-bro-/sub-ro-) vb., ind. prez. 3 subrógă
subrogări
SUBROGÁRE, subrogări, s. f. (Jur.) Faptul de a subroga; subrogație. – V. subroga. DOOM
!subrogáre (su-bro-/sub-ro-) s. f., g.-d. art. subrogắrii; pl. subrogắri
subrogării
SUBROGÁRE, subrogări, s. f. (Jur.) Faptul de a subroga; subrogație. – V. subroga. DOOM
!subrogáre (su-bro-/sub-ro-) s. f., g.-d. art. subrogắrii; pl. subrogắri
subrogările
SUBROGÁRE, subrogări, s. f. (Jur.) Faptul de a subroga; subrogație. – V. subroga. DOOM
!subrogáre (su-bro-/sub-ro-) s. f., g.-d. art. subrogắrii; pl. subrogắri
subrogărilor
SUBROGÁRE, subrogări, s. f. (Jur.) Faptul de a subroga; subrogație. – V. subroga. DOOM
!subrogáre (su-bro-/sub-ro-) s. f., g.-d. art. subrogắrii; pl. subrogắri
subrubrica
SUBRÚBRICĂ s.f. Subdiviziune a unei rubrici. [< sub- + rubrică].
subrubrici
SUBRÚBRICĂ s.f. Subdiviziune a unei rubrici. [< sub- + rubrică].
subrubricii
SUBRÚBRICĂ s.f. Subdiviziune a unei rubrici. [< sub- + rubrică].
subrubricile
SUBRÚBRICĂ s.f. Subdiviziune a unei rubrici. [< sub- + rubrică].
subrubricilor
SUBRÚBRICĂ s.f. Subdiviziune a unei rubrici. [< sub- + rubrică].
subrutina
SUBRUTÍNĂ, subrutine, s. f. (Inform.) Secvență constituită ca o entitate de sine stătătoare care se repetă în diferite locuri ale unui program. – Din engl. subroutine.
subrutine
SUBRUTÍNĂ, subrutine, s. f. (Inform.) Secvență constituită ca o entitate de sine stătătoare care se repetă în diferite locuri ale unui program. – Din engl. subroutine.
subrutinei
SUBRUTÍNĂ, subrutine, s. f. (Inform.) Secvență constituită ca o entitate de sine stătătoare care se repetă în diferite locuri ale unui program. – Din engl. subroutine.
subrutinele
SUBRUTÍNĂ, subrutine, s. f. (Inform.) Secvență constituită ca o entitate de sine stătătoare care se repetă în diferite locuri ale unui program. – Din engl. subroutine.
subrutinelor
SUBRUTÍNĂ, subrutine, s. f. (Inform.) Secvență constituită ca o entitate de sine stătătoare care se repetă în diferite locuri ale unui program. – Din engl. subroutine.
subrăcire
SUBRĂCÍRE s. f. (Fiz.) Stare a unui corp care, în condiții determinate, își păstrează în continuare starea de agregare la o temperatură care ar fi trebuit să determine schimbarea acestei stări. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidissement. DOOM
subrăcíre s. f., g.-d. art. subrăcírii
subrăcirea
SUBRĂCÍRE s. f. (Fiz.) Stare a unui corp care, în condiții determinate, își păstrează în continuare starea de agregare la o temperatură care ar fi trebuit să determine schimbarea acestei stări. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidissement. DOOM
subrăcíre s. f., g.-d. art. subrăcírii
subrăciri
SUBRĂCÍRE s. f. (Fiz.) Stare a unui corp care, în condiții determinate, își păstrează în continuare starea de agregare la o temperatură care ar fi trebuit să determine schimbarea acestei stări. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidissement. DOOM
subrăcíre s. f., g.-d. art. subrăcírii
subrăcirii
SUBRĂCÍRE s. f. (Fiz.) Stare a unui corp care, în condiții determinate, își păstrează în continuare starea de agregare la o temperatură care ar fi trebuit să determine schimbarea acestei stări. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidissement. DOOM
subrăcíre s. f., g.-d. art. subrăcírii
subrăcirile
SUBRĂCÍRE s. f. (Fiz.) Stare a unui corp care, în condiții determinate, își păstrează în continuare starea de agregare la o temperatură care ar fi trebuit să determine schimbarea acestei stări. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidissement. DOOM
subrăcíre s. f., g.-d. art. subrăcírii
subrăcirilor
SUBRĂCÍRE s. f. (Fiz.) Stare a unui corp care, în condiții determinate, își păstrează în continuare starea de agregare la o temperatură care ar fi trebuit să determine schimbarea acestei stări. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidissement. DOOM
subrăcíre s. f., g.-d. art. subrăcírii
subrăcit
SUBRĂCÍT, -Ă, subrăciți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care se află în stare de subrăcire. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidi. DOOM
subrăcít adj. m., pl. subrăcíți; f. subrăcítă, pl. subrăcíte
subrăcita
SUBRĂCÍT, -Ă, subrăciți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care se află în stare de subrăcire. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidi. DOOM
subrăcít adj. m., pl. subrăcíți; f. subrăcítă, pl. subrăcíte
subrăcite
SUBRĂCÍT, -Ă, subrăciți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care se află în stare de subrăcire. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidi. DOOM
subrăcít adj. m., pl. subrăcíți; f. subrăcítă, pl. subrăcíte
subrăcitei
SUBRĂCÍT, -Ă, subrăciți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care se află în stare de subrăcire. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidi. DOOM
subrăcít adj. m., pl. subrăcíți; f. subrăcítă, pl. subrăcíte
subrăcitele
SUBRĂCÍT, -Ă, subrăciți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care se află în stare de subrăcire. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidi. DOOM
subrăcít adj. m., pl. subrăcíți; f. subrăcítă, pl. subrăcíte
subrăcitelor
SUBRĂCÍT, -Ă, subrăciți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care se află în stare de subrăcire. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidi. DOOM
subrăcít adj. m., pl. subrăcíți; f. subrăcítă, pl. subrăcíte
subrăcitul
SUBRĂCÍT, -Ă, subrăciți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care se află în stare de subrăcire. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidi. DOOM
subrăcít adj. m., pl. subrăcíți; f. subrăcítă, pl. subrăcíte
subrăcitului
SUBRĂCÍT, -Ă, subrăciți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care se află în stare de subrăcire. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidi. DOOM
subrăcít adj. m., pl. subrăcíți; f. subrăcítă, pl. subrăcíte
subrăciți
SUBRĂCÍT, -Ă, subrăciți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care se află în stare de subrăcire. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidi. DOOM
subrăcít adj. m., pl. subrăcíți; f. subrăcítă, pl. subrăcíte
subrăciții
SUBRĂCÍT, -Ă, subrăciți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care se află în stare de subrăcire. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidi. DOOM
subrăcít adj. m., pl. subrăcíți; f. subrăcítă, pl. subrăcíte
subrăciților
SUBRĂCÍT, -Ă, subrăciți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care se află în stare de subrăcire. – Sub1- + răcire. Cf. fr. sous-refroidi. DOOM
subrăcít adj. m., pl. subrăcíți; f. subrăcítă, pl. subrăcíte
subscapular
SUBSCAPULÁR, -Ă adj., s.m. (Mușchi) care este plasat sub omoplat. [După fr. sous-scapulaire].
subscrie
SUBSCRÍE, subscríu, vb. III. 1. Tranz. A-și pune semnătura sub un text scris sau pe un act, ca autor al lui sau ca unul care își însușește cele scrise; a subsemna. 2. Intranz. și tranz. A se angaja, printr-o semnătură, la o contribuție bănească pentru o operă de interes particular sau public. 3. Intranz. Fig. A aproba verbal părerea cuiva. – Sub1- + scrie (după fr. souscrire, lat. subscribere). DOOM
subscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subscríu, 2 sg subscríi, 1 pl. subscríem, 2 pl. subscríeți; conj. prez. 3 să subscríe; ger. subscriínd (scri-ind); part. subscrís
subscriere
SUBSCRÍERE, subscrieri, s. f. 1. Acțiunea de a subscrie și rezultatul ei; semnare; semnătură. 2. (Rar) Subscripție. – V. subscriere. DOOM
subscríere s. f., g.-d. art. subscríerii; pl. subscríeri
subscrierea
SUBSCRÍERE, subscrieri, s. f. 1. Acțiunea de a subscrie și rezultatul ei; semnare; semnătură. 2. (Rar) Subscripție. – V. subscriere. DOOM
subscríere s. f., g.-d. art. subscríerii; pl. subscríeri
subscrieri
SUBSCRÍERE, subscrieri, s. f. 1. Acțiunea de a subscrie și rezultatul ei; semnare; semnătură. 2. (Rar) Subscripție. – V. subscriere. DOOM
subscríere s. f., g.-d. art. subscríerii; pl. subscríeri
subscrierii
SUBSCRÍERE, subscrieri, s. f. 1. Acțiunea de a subscrie și rezultatul ei; semnare; semnătură. 2. (Rar) Subscripție. – V. subscriere. DOOM
subscríere s. f., g.-d. art. subscríerii; pl. subscríeri
subscrierile
SUBSCRÍERE, subscrieri, s. f. 1. Acțiunea de a subscrie și rezultatul ei; semnare; semnătură. 2. (Rar) Subscripție. – V. subscriere. DOOM
subscríere s. f., g.-d. art. subscríerii; pl. subscríeri
subscrierilor
SUBSCRÍERE, subscrieri, s. f. 1. Acțiunea de a subscrie și rezultatul ei; semnare; semnătură. 2. (Rar) Subscripție. – V. subscriere. DOOM
subscríere s. f., g.-d. art. subscríerii; pl. subscríeri
subscripția
SUBSCRÍPȚIE, subscripții, s. f. Faptul de a se angaja sau de a cere cuiva să se angajeze printr-o semnătură la o contribuție bănească pentru o operă de interes public sau particular; subscriere. ◊ Listă de subscripție = act, document pe care semnează cei care contribuie la adunarea unor fonduri pentru o operă de interes public sau particular. – Din lat. subscriptio, fr. souscription. DOOM
subscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. subscrípția (-ți-a), g.-d. art. subscrípției; pl. subscrípții, art. subscrípțiile (-ți-i-)
subscripție
SUBSCRÍPȚIE, subscripții, s. f. Faptul de a se angaja sau de a cere cuiva să se angajeze printr-o semnătură la o contribuție bănească pentru o operă de interes public sau particular; subscriere. ◊ Listă de subscripție = act, document pe care semnează cei care contribuie la adunarea unor fonduri pentru o operă de interes public sau particular. – Din lat. subscriptio, fr. souscription. DOOM
subscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. subscrípția (-ți-a), g.-d. art. subscrípției; pl. subscrípții, art. subscrípțiile (-ți-i-)
subscripției
SUBSCRÍPȚIE, subscripții, s. f. Faptul de a se angaja sau de a cere cuiva să se angajeze printr-o semnătură la o contribuție bănească pentru o operă de interes public sau particular; subscriere. ◊ Listă de subscripție = act, document pe care semnează cei care contribuie la adunarea unor fonduri pentru o operă de interes public sau particular. – Din lat. subscriptio, fr. souscription. DOOM
subscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. subscrípția (-ți-a), g.-d. art. subscrípției; pl. subscrípții, art. subscrípțiile (-ți-i-)
subscripții
SUBSCRÍPȚIE, subscripții, s. f. Faptul de a se angaja sau de a cere cuiva să se angajeze printr-o semnătură la o contribuție bănească pentru o operă de interes public sau particular; subscriere. ◊ Listă de subscripție = act, document pe care semnează cei care contribuie la adunarea unor fonduri pentru o operă de interes public sau particular. – Din lat. subscriptio, fr. souscription. DOOM
subscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. subscrípția (-ți-a), g.-d. art. subscrípției; pl. subscrípții, art. subscrípțiile (-ți-i-)
subscripțiile
SUBSCRÍPȚIE, subscripții, s. f. Faptul de a se angaja sau de a cere cuiva să se angajeze printr-o semnătură la o contribuție bănească pentru o operă de interes public sau particular; subscriere. ◊ Listă de subscripție = act, document pe care semnează cei care contribuie la adunarea unor fonduri pentru o operă de interes public sau particular. – Din lat. subscriptio, fr. souscription. DOOM
subscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. subscrípția (-ți-a), g.-d. art. subscrípției; pl. subscrípții, art. subscrípțiile (-ți-i-)
subscripțiilor
SUBSCRÍPȚIE, subscripții, s. f. Faptul de a se angaja sau de a cere cuiva să se angajeze printr-o semnătură la o contribuție bănească pentru o operă de interes public sau particular; subscriere. ◊ Listă de subscripție = act, document pe care semnează cei care contribuie la adunarea unor fonduri pentru o operă de interes public sau particular. – Din lat. subscriptio, fr. souscription. DOOM
subscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. subscrípția (-ți-a), g.-d. art. subscrípției; pl. subscrípții, art. subscrípțiile (-ți-i-)
subscris
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscris
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrisa
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrisa
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrise
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrise
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrisei
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrisei
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrisele
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrisele
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscriselor
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscriselor
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrisul
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrisul
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrisului
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrisului
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscriși
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscriși
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrișii
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrișii
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrișilor
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subscrișilor
SUBSCRÍS, -Ă, subscriși -se, s. m. și f. (Înv.) Subsemnat. – V. subscriere. DOOM
subscrísă (înv.) s. f., g.-d. art. subscrísei; pl. subscríse
subsecretar
SUBSECRETÁR, subsecretari, s. m. (în sintagma) Subsecretar de stat = membru al guvernului în unele țări, având funcția de adjunct al ministrului. – Sub1- + secretar (după fr. sous-secrétaire). DOOM
subsecretár (-se-cre-) s. m., pl. subsecretári
subsecretari
SUBSECRETÁR, subsecretari, s. m. (în sintagma) Subsecretar de stat = membru al guvernului în unele țări, având funcția de adjunct al ministrului. – Sub1- + secretar (după fr. sous-secrétaire). DOOM
subsecretár (-se-cre-) s. m., pl. subsecretári
subsecretariat
SUBSECRETARIÁT, subsecretariate, s. n. Funcție de subsecretar de stat. Un scaun de deputat în legislatura viitoare... pe urmă un subsecretariat de stat, dacă nu un portofoliu ministerial. C. PETRESCU, R. DR. 302. DOOM
subsecretariát (-se-cre-, -ri-at) s. n., pl. subsecretariáte
subsecretariate
SUBSECRETARIÁT, subsecretariate, s. n. Funcție de subsecretar de stat. Un scaun de deputat în legislatura viitoare... pe urmă un subsecretariat de stat, dacă nu un portofoliu ministerial. C. PETRESCU, R. DR. 302. DOOM
subsecretariát (-se-cre-, -ri-at) s. n., pl. subsecretariáte
subsecretariatele
SUBSECRETARIÁT, subsecretariate, s. n. Funcție de subsecretar de stat. Un scaun de deputat în legislatura viitoare... pe urmă un subsecretariat de stat, dacă nu un portofoliu ministerial. C. PETRESCU, R. DR. 302. DOOM
subsecretariát (-se-cre-, -ri-at) s. n., pl. subsecretariáte
subsecretariatelor
SUBSECRETARIÁT, subsecretariate, s. n. Funcție de subsecretar de stat. Un scaun de deputat în legislatura viitoare... pe urmă un subsecretariat de stat, dacă nu un portofoliu ministerial. C. PETRESCU, R. DR. 302. DOOM
subsecretariát (-se-cre-, -ri-at) s. n., pl. subsecretariáte
subsecretariatul
SUBSECRETARIÁT, subsecretariate, s. n. Funcție de subsecretar de stat. Un scaun de deputat în legislatura viitoare... pe urmă un subsecretariat de stat, dacă nu un portofoliu ministerial. C. PETRESCU, R. DR. 302. DOOM
subsecretariát (-se-cre-, -ri-at) s. n., pl. subsecretariáte
subsecretariatului
SUBSECRETARIÁT, subsecretariate, s. n. Funcție de subsecretar de stat. Un scaun de deputat în legislatura viitoare... pe urmă un subsecretariat de stat, dacă nu un portofoliu ministerial. C. PETRESCU, R. DR. 302. DOOM
subsecretariát (-se-cre-, -ri-at) s. n., pl. subsecretariáte
subsecretarii
SUBSECRETÁR, subsecretari, s. m. (în sintagma) Subsecretar de stat = membru al guvernului în unele țări, având funcția de adjunct al ministrului. – Sub1- + secretar (după fr. sous-secrétaire). DOOM
subsecretár (-se-cre-) s. m., pl. subsecretári
subsecretarilor
SUBSECRETÁR, subsecretari, s. m. (în sintagma) Subsecretar de stat = membru al guvernului în unele țări, având funcția de adjunct al ministrului. – Sub1- + secretar (după fr. sous-secrétaire). DOOM
subsecretár (-se-cre-) s. m., pl. subsecretári
subsecretarul
SUBSECRETÁR, subsecretari, s. m. (în sintagma) Subsecretar de stat = membru al guvernului în unele țări, având funcția de adjunct al ministrului. – Sub1- + secretar (după fr. sous-secrétaire). DOOM
subsecretár (-se-cre-) s. m., pl. subsecretári
subsecretarului
SUBSECRETÁR, subsecretari, s. m. (în sintagma) Subsecretar de stat = membru al guvernului în unele țări, având funcția de adjunct al ministrului. – Sub1- + secretar (după fr. sous-secrétaire). DOOM
subsecretár (-se-cre-) s. m., pl. subsecretári
subsecvent
SUBSECVÉNT, -Ă, subsecvenți, -te, adj. Care urmează după ceva; p. ext. care rezultă din ceva. – Din fr. subséquent, lat. subsequens, -ntis. DOOM
subsecvént adj. m., pl. subsecvénți; f. subsecvéntă, pl. subsecvénte
subsecventa
SUBSECVÉNT, -Ă, subsecvenți, -te, adj. Care urmează după ceva; p. ext. care rezultă din ceva. – Din fr. subséquent, lat. subsequens, -ntis. DOOM
subsecvént adj. m., pl. subsecvénți; f. subsecvéntă, pl. subsecvénte
subsecvente
SUBSECVÉNT, -Ă, subsecvenți, -te, adj. Care urmează după ceva; p. ext. care rezultă din ceva. – Din fr. subséquent, lat. subsequens, -ntis. DOOM
subsecvént adj. m., pl. subsecvénți; f. subsecvéntă, pl. subsecvénte
subsecventei
SUBSECVÉNT, -Ă, subsecvenți, -te, adj. Care urmează după ceva; p. ext. care rezultă din ceva. – Din fr. subséquent, lat. subsequens, -ntis. DOOM
subsecvént adj. m., pl. subsecvénți; f. subsecvéntă, pl. subsecvénte
subsecventele
SUBSECVÉNT, -Ă, subsecvenți, -te, adj. Care urmează după ceva; p. ext. care rezultă din ceva. – Din fr. subséquent, lat. subsequens, -ntis. DOOM
subsecvént adj. m., pl. subsecvénți; f. subsecvéntă, pl. subsecvénte
subsecventelor
SUBSECVÉNT, -Ă, subsecvenți, -te, adj. Care urmează după ceva; p. ext. care rezultă din ceva. – Din fr. subséquent, lat. subsequens, -ntis. DOOM
subsecvént adj. m., pl. subsecvénți; f. subsecvéntă, pl. subsecvénte
subsecventul
SUBSECVÉNT, -Ă, subsecvenți, -te, adj. Care urmează după ceva; p. ext. care rezultă din ceva. – Din fr. subséquent, lat. subsequens, -ntis. DOOM
subsecvént adj. m., pl. subsecvénți; f. subsecvéntă, pl. subsecvénte
subsecventului
SUBSECVÉNT, -Ă, subsecvenți, -te, adj. Care urmează după ceva; p. ext. care rezultă din ceva. – Din fr. subséquent, lat. subsequens, -ntis. DOOM
subsecvént adj. m., pl. subsecvénți; f. subsecvéntă, pl. subsecvénte
subsecvenți
SUBSECVÉNT, -Ă, subsecvenți, -te, adj. Care urmează după ceva; p. ext. care rezultă din ceva. – Din fr. subséquent, lat. subsequens, -ntis. DOOM
subsecvént adj. m., pl. subsecvénți; f. subsecvéntă, pl. subsecvénte
subsecvenții
SUBSECVÉNT, -Ă, subsecvenți, -te, adj. Care urmează după ceva; p. ext. care rezultă din ceva. – Din fr. subséquent, lat. subsequens, -ntis. DOOM
subsecvént adj. m., pl. subsecvénți; f. subsecvéntă, pl. subsecvénte
subsecvenților
SUBSECVÉNT, -Ă, subsecvenți, -te, adj. Care urmează după ceva; p. ext. care rezultă din ceva. – Din fr. subséquent, lat. subsequens, -ntis. DOOM
subsecvént adj. m., pl. subsecvénți; f. subsecvéntă, pl. subsecvénte
subsecția
SUBSÉCȚIE, subsecții, s. f. Subdiviziune a unei secții, într-o întreprindere. – Sub1- + secție. DOOM
subsécție (-ți-e) s. f., art. subsécția, g.-d. art. subsécției; pl. subsécții, art. subsécțiile (-ți-i-)
subsecție
SUBSÉCȚIE, subsecții, s. f. Subdiviziune a unei secții, într-o întreprindere. – Sub1- + secție. DOOM
subsécție (-ți-e) s. f., art. subsécția, g.-d. art. subsécției; pl. subsécții, art. subsécțiile (-ți-i-)
subsecției
SUBSÉCȚIE, subsecții, s. f. Subdiviziune a unei secții, într-o întreprindere. – Sub1- + secție. DOOM
subsécție (-ți-e) s. f., art. subsécția, g.-d. art. subsécției; pl. subsécții, art. subsécțiile (-ți-i-)
subsecții
SUBSÉCȚIE, subsecții, s. f. Subdiviziune a unei secții, într-o întreprindere. – Sub1- + secție. DOOM
subsécție (-ți-e) s. f., art. subsécția, g.-d. art. subsécției; pl. subsécții, art. subsécțiile (-ți-i-)
subsecțiile
SUBSÉCȚIE, subsecții, s. f. Subdiviziune a unei secții, într-o întreprindere. – Sub1- + secție. DOOM
subsécție (-ți-e) s. f., art. subsécția, g.-d. art. subsécției; pl. subsécții, art. subsécțiile (-ți-i-)
subsecțiilor
SUBSÉCȚIE, subsecții, s. f. Subdiviziune a unei secții, într-o întreprindere. – Sub1- + secție. DOOM
subsécție (-ți-e) s. f., art. subsécția, g.-d. art. subsécției; pl. subsécții, art. subsécțiile (-ți-i-)
subsemna
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnai
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnam
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnare
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnară
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnarăm
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnarăți
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnase
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnasem
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnaseră
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnaserăm
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnaserăți
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnaseși
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnaseți
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnat
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnat
SUBSEMNÁT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. (De obicei articulat) Semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale; subscris. ♦ (Fam.; art.; cu valoare de pron. pers. în exprimări orale) Eu. – Sub1- + semnat (după fr. soussigner). DOOM
subsemnátă s. f., g.-d. art. subsemnátei; pl. subsemnáte
subsemnata
SUBSEMNÁT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. (De obicei articulat) Semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale; subscris. ♦ (Fam.; art.; cu valoare de pron. pers. în exprimări orale) Eu. – Sub1- + semnat (după fr. soussigner). DOOM
subsemnátă s. f., g.-d. art. subsemnátei; pl. subsemnáte
subsemnate
SUBSEMNÁT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. (De obicei articulat) Semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale; subscris. ♦ (Fam.; art.; cu valoare de pron. pers. în exprimări orale) Eu. – Sub1- + semnat (după fr. soussigner). DOOM
subsemnátă s. f., g.-d. art. subsemnátei; pl. subsemnáte
subsemnatei
SUBSEMNÁT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. (De obicei articulat) Semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale; subscris. ♦ (Fam.; art.; cu valoare de pron. pers. în exprimări orale) Eu. – Sub1- + semnat (după fr. soussigner). DOOM
subsemnátă s. f., g.-d. art. subsemnátei; pl. subsemnáte
subsemnatele
SUBSEMNÁT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. (De obicei articulat) Semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale; subscris. ♦ (Fam.; art.; cu valoare de pron. pers. în exprimări orale) Eu. – Sub1- + semnat (după fr. soussigner). DOOM
subsemnátă s. f., g.-d. art. subsemnátei; pl. subsemnáte
subsemnatelor
SUBSEMNÁT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. (De obicei articulat) Semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale; subscris. ♦ (Fam.; art.; cu valoare de pron. pers. în exprimări orale) Eu. – Sub1- + semnat (după fr. soussigner). DOOM
subsemnátă s. f., g.-d. art. subsemnátei; pl. subsemnáte
subsemnatul
SUBSEMNÁT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. (De obicei articulat) Semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale; subscris. ♦ (Fam.; art.; cu valoare de pron. pers. în exprimări orale) Eu. – Sub1- + semnat (după fr. soussigner). DOOM
subsemnátă s. f., g.-d. art. subsemnátei; pl. subsemnáte
subsemnatului
SUBSEMNÁT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. (De obicei articulat) Semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale; subscris. ♦ (Fam.; art.; cu valoare de pron. pers. în exprimări orale) Eu. – Sub1- + semnat (după fr. soussigner). DOOM
subsemnátă s. f., g.-d. art. subsemnátei; pl. subsemnáte
subsemnau
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnași
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnați
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnați
SUBSEMNÁT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. (De obicei articulat) Semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale; subscris. ♦ (Fam.; art.; cu valoare de pron. pers. în exprimări orale) Eu. – Sub1- + semnat (după fr. soussigner). DOOM
subsemnátă s. f., g.-d. art. subsemnátei; pl. subsemnáte
subsemnații
SUBSEMNÁT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. (De obicei articulat) Semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale; subscris. ♦ (Fam.; art.; cu valoare de pron. pers. în exprimări orale) Eu. – Sub1- + semnat (după fr. soussigner). DOOM
subsemnátă s. f., g.-d. art. subsemnátei; pl. subsemnáte
subsemnaților
SUBSEMNÁT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. (De obicei articulat) Semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale; subscris. ♦ (Fam.; art.; cu valoare de pron. pers. în exprimări orale) Eu. – Sub1- + semnat (după fr. soussigner). DOOM
subsemnátă s. f., g.-d. art. subsemnátei; pl. subsemnáte
subsemnează
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnez
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemneze
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnezi
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnând
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnînd
SUBSEMNÁ, subsemnez, vb. I. Tranz. (Rar) A subscrie. – Sub1- + semna (după fr. soussigner). DOOM
subsemná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 subsemneáză
subsemnătură
SUBSEMNĂTÚRĂ, subsemnături, s. f. (Rar) Semnătură. Atîta vă rog: feriți-vă de a pune subsemnătura pe orice act în contra autonomiei și suzeranității. GHICA, A. 725.
subsidența
SUBSIDÉNȚĂ, subsidențe, s. f. 1. Mișcare de coborâre a unei mase de aer în atmosferă, însoțită de încălzirea aerului. 2. (Geol.) Proces de coborâre treptată a scoarței terestre, care are loc în bazinele de sedimentare. – Din fr. subsidence. DOOM
subsidénță s. f., g.-d. art. subsidénței; pl. subsidénțe
subsidențe
SUBSIDÉNȚĂ, subsidențe, s. f. 1. Mișcare de coborâre a unei mase de aer în atmosferă, însoțită de încălzirea aerului. 2. (Geol.) Proces de coborâre treptată a scoarței terestre, care are loc în bazinele de sedimentare. – Din fr. subsidence. DOOM
subsidénță s. f., g.-d. art. subsidénței; pl. subsidénțe
subsidenței
SUBSIDÉNȚĂ, subsidențe, s. f. 1. Mișcare de coborâre a unei mase de aer în atmosferă, însoțită de încălzirea aerului. 2. (Geol.) Proces de coborâre treptată a scoarței terestre, care are loc în bazinele de sedimentare. – Din fr. subsidence. DOOM
subsidénță s. f., g.-d. art. subsidénței; pl. subsidénțe
subsidențele
SUBSIDÉNȚĂ, subsidențe, s. f. 1. Mișcare de coborâre a unei mase de aer în atmosferă, însoțită de încălzirea aerului. 2. (Geol.) Proces de coborâre treptată a scoarței terestre, care are loc în bazinele de sedimentare. – Din fr. subsidence. DOOM
subsidénță s. f., g.-d. art. subsidénței; pl. subsidénțe
subsidențelor
SUBSIDÉNȚĂ, subsidențe, s. f. 1. Mișcare de coborâre a unei mase de aer în atmosferă, însoțită de încălzirea aerului. 2. (Geol.) Proces de coborâre treptată a scoarței terestre, care are loc în bazinele de sedimentare. – Din fr. subsidence. DOOM
subsidénță s. f., g.-d. art. subsidénței; pl. subsidénțe
subsidiar
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. DOOM
subsidiár (-di-ar) adj. m., pl. subsidiári; f. subsidiáră, pl. subsidiáre
subsidiara
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. DOOM
subsidiár (-di-ar) adj. m., pl. subsidiári; f. subsidiáră, pl. subsidiáre
subsidiare
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. DOOM
subsidiár (-di-ar) adj. m., pl. subsidiári; f. subsidiáră, pl. subsidiáre
subsidiarei
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. DOOM
subsidiár (-di-ar) adj. m., pl. subsidiári; f. subsidiáră, pl. subsidiáre
subsidiarele
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. DOOM
subsidiár (-di-ar) adj. m., pl. subsidiári; f. subsidiáră, pl. subsidiáre
subsidiarelor
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. DOOM
subsidiár (-di-ar) adj. m., pl. subsidiári; f. subsidiáră, pl. subsidiáre
subsidiari
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. DOOM
subsidiár (-di-ar) adj. m., pl. subsidiári; f. subsidiáră, pl. subsidiáre
subsidiarii
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. DOOM
subsidiár (-di-ar) adj. m., pl. subsidiári; f. subsidiáră, pl. subsidiáre
subsidiarilor
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. DOOM
subsidiár (-di-ar) adj. m., pl. subsidiári; f. subsidiáră, pl. subsidiáre
subsidiaritate
SUBSIDIARITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este subsidiar. – Din fr. subsidiarité. DOOM
*subsidiaritáte s. f., g.-d. art. subsidiaritắții
subsidiaritatea
SUBSIDIARITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este subsidiar. – Din fr. subsidiarité. DOOM
*subsidiaritáte s. f., g.-d. art. subsidiaritắții
subsidiarități
SUBSIDIARITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este subsidiar. – Din fr. subsidiarité. DOOM
*subsidiaritáte s. f., g.-d. art. subsidiaritắții
subsidiarității
SUBSIDIARITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este subsidiar. – Din fr. subsidiarité. DOOM
*subsidiaritáte s. f., g.-d. art. subsidiaritắții
subsidiarul
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. DOOM
subsidiár (-di-ar) adj. m., pl. subsidiári; f. subsidiáră, pl. subsidiáre
subsidiarului
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. DOOM
subsidiár (-di-ar) adj. m., pl. subsidiári; f. subsidiáră, pl. subsidiáre
subsidii
SUBSÍDIU, subsidii, s. n. Ajutor bănesc acordat (de stat) în unele țări unei persoane, unei instituții etc. – Din fr. subside, lat. subsidium. DOOM
subsídiu [diu pron. diu] s. n., art. subsídiul; pl. subsídii, art. subsídiile (-di-i-)
subsidiile
SUBSÍDIU, subsidii, s. n. Ajutor bănesc acordat (de stat) în unele țări unei persoane, unei instituții etc. – Din fr. subside, lat. subsidium. DOOM
subsídiu [diu pron. diu] s. n., art. subsídiul; pl. subsídii, art. subsídiile (-di-i-)
subsidiilor
SUBSÍDIU, subsidii, s. n. Ajutor bănesc acordat (de stat) în unele țări unei persoane, unei instituții etc. – Din fr. subside, lat. subsidium. DOOM
subsídiu [diu pron. diu] s. n., art. subsídiul; pl. subsídii, art. subsídiile (-di-i-)
subsidiu
SUBSÍDIU, subsidii, s. n. Ajutor bănesc acordat (de stat) în unele țări unei persoane, unei instituții etc. – Din fr. subside, lat. subsidium. DOOM
subsídiu [diu pron. diu] s. n., art. subsídiul; pl. subsídii, art. subsídiile (-di-i-)
subsidiul
SUBSÍDIU, subsidii, s. n. Ajutor bănesc acordat (de stat) în unele țări unei persoane, unei instituții etc. – Din fr. subside, lat. subsidium. DOOM
subsídiu [diu pron. diu] s. n., art. subsídiul; pl. subsídii, art. subsídiile (-di-i-)
subsidiului
SUBSÍDIU, subsidii, s. n. Ajutor bănesc acordat (de stat) în unele țări unei persoane, unei instituții etc. – Din fr. subside, lat. subsidium. DOOM
subsídiu [diu pron. diu] s. n., art. subsídiul; pl. subsídii, art. subsídiile (-di-i-)
subsioară
SUBSUOÁRĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; axilă, subraț. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoară = sub braț. Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊ Expr. A (se) ține sau a (se) prinde de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mâinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [Var.: (pop.) subsioáră, subțioáră s. f.] – Sub1- + *suoară („subsuoară” < lat.). DOOM
subsuoáră (-su-oa-) s. f., g.-d. art. subsuórii; pl. subsuóri
subsistem
SUBSISTÉM, subsisteme, s. n. Component structural principal, subordonat unui sistem. – Sub1- + sistem (după fr. sous-système). DOOM
*subsistém s. n., pl. subsistéme
subsisteme
SUBSISTÉM, subsisteme, s. n. Component structural principal, subordonat unui sistem. – Sub1- + sistem (după fr. sous-système). DOOM
*subsistém s. n., pl. subsistéme
subsistemele
SUBSISTÉM, subsisteme, s. n. Component structural principal, subordonat unui sistem. – Sub1- + sistem (după fr. sous-système). DOOM
*subsistém s. n., pl. subsistéme
subsistemelor
SUBSISTÉM, subsisteme, s. n. Component structural principal, subordonat unui sistem. – Sub1- + sistem (după fr. sous-système). DOOM
*subsistém s. n., pl. subsistéme
subsistemul
SUBSISTÉM, subsisteme, s. n. Component structural principal, subordonat unui sistem. – Sub1- + sistem (după fr. sous-système). DOOM
*subsistém s. n., pl. subsistéme
subsistemului
SUBSISTÉM, subsisteme, s. n. Component structural principal, subordonat unui sistem. – Sub1- + sistem (după fr. sous-système). DOOM
*subsistém s. n., pl. subsistéme
subsol
SUBSÓL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pământ aflată sub suprafața solului; totalitatea formațiunilor geologice mai vechi decât pătura actuală de sol. 2. Totalitatea încăperilor dintr-o clădire, situate, total sau parțial, sub nivelul solului. 3. Loc în partea de jos a paginilor unei cărți, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. notă explicativă dată în acest spațiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despărțită de restul paginii printr-o linie orizontală, unde se publică, adesea pe toată lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, științific etc. – Sub1- + sol (după fr. sous-sol). DOOM
subsól s. n., pl. subsóluri
subsolaj
SUBSOLÁJ, subsolaje, s. n. Lucrare agricolă executată în același timp cu aratul, prin care se afânează zona inferioară adâncimii la care pătrunde plugul. – După fr. sous-solage. DOOM
subsoláj s. n., pl. subsoláje
subsolaje
SUBSOLÁJ, subsolaje, s. n. Lucrare agricolă executată în același timp cu aratul, prin care se afânează zona inferioară adâncimii la care pătrunde plugul. – După fr. sous-solage. DOOM
subsoláj s. n., pl. subsoláje
subsolajele
SUBSOLÁJ, subsolaje, s. n. Lucrare agricolă executată în același timp cu aratul, prin care se afânează zona inferioară adâncimii la care pătrunde plugul. – După fr. sous-solage. DOOM
subsoláj s. n., pl. subsoláje
subsolajelor
SUBSOLÁJ, subsolaje, s. n. Lucrare agricolă executată în același timp cu aratul, prin care se afânează zona inferioară adâncimii la care pătrunde plugul. – După fr. sous-solage. DOOM
subsoláj s. n., pl. subsoláje
subsolajul
SUBSOLÁJ, subsolaje, s. n. Lucrare agricolă executată în același timp cu aratul, prin care se afânează zona inferioară adâncimii la care pătrunde plugul. – După fr. sous-solage. DOOM
subsoláj s. n., pl. subsoláje
subsolajului
SUBSOLÁJ, subsolaje, s. n. Lucrare agricolă executată în același timp cu aratul, prin care se afânează zona inferioară adâncimii la care pătrunde plugul. – După fr. sous-solage. DOOM
subsoláj s. n., pl. subsoláje
subsolul
SUBSÓL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pământ aflată sub suprafața solului; totalitatea formațiunilor geologice mai vechi decât pătura actuală de sol. 2. Totalitatea încăperilor dintr-o clădire, situate, total sau parțial, sub nivelul solului. 3. Loc în partea de jos a paginilor unei cărți, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. notă explicativă dată în acest spațiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despărțită de restul paginii printr-o linie orizontală, unde se publică, adesea pe toată lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, științific etc. – Sub1- + sol (după fr. sous-sol). DOOM
subsól s. n., pl. subsóluri
subsolului
SUBSÓL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pământ aflată sub suprafața solului; totalitatea formațiunilor geologice mai vechi decât pătura actuală de sol. 2. Totalitatea încăperilor dintr-o clădire, situate, total sau parțial, sub nivelul solului. 3. Loc în partea de jos a paginilor unei cărți, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. notă explicativă dată în acest spațiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despărțită de restul paginii printr-o linie orizontală, unde se publică, adesea pe toată lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, științific etc. – Sub1- + sol (după fr. sous-sol). DOOM
subsól s. n., pl. subsóluri
subsoluri
SUBSÓL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pământ aflată sub suprafața solului; totalitatea formațiunilor geologice mai vechi decât pătura actuală de sol. 2. Totalitatea încăperilor dintr-o clădire, situate, total sau parțial, sub nivelul solului. 3. Loc în partea de jos a paginilor unei cărți, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. notă explicativă dată în acest spațiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despărțită de restul paginii printr-o linie orizontală, unde se publică, adesea pe toată lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, științific etc. – Sub1- + sol (după fr. sous-sol). DOOM
subsól s. n., pl. subsóluri
subsolurile
SUBSÓL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pământ aflată sub suprafața solului; totalitatea formațiunilor geologice mai vechi decât pătura actuală de sol. 2. Totalitatea încăperilor dintr-o clădire, situate, total sau parțial, sub nivelul solului. 3. Loc în partea de jos a paginilor unei cărți, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. notă explicativă dată în acest spațiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despărțită de restul paginii printr-o linie orizontală, unde se publică, adesea pe toată lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, științific etc. – Sub1- + sol (după fr. sous-sol). DOOM
subsól s. n., pl. subsóluri
subsolurilor
SUBSÓL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pământ aflată sub suprafața solului; totalitatea formațiunilor geologice mai vechi decât pătura actuală de sol. 2. Totalitatea încăperilor dintr-o clădire, situate, total sau parțial, sub nivelul solului. 3. Loc în partea de jos a paginilor unei cărți, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. notă explicativă dată în acest spațiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despărțită de restul paginii printr-o linie orizontală, unde se publică, adesea pe toată lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, științific etc. – Sub1- + sol (după fr. sous-sol). DOOM
subsól s. n., pl. subsóluri
subsonic
SUBSÓNIC, -Ă, subsonici, -ce, adj. (Despre vehicule) Care se deplasează cu o viteză mare, dar inferioară vitezei sunetului; (despre viteza de deplasare a unor corpuri) care este inferioară vitezei sunetului. – Din fr. subsonique. DOOM
subsónic adj. m., pl. subsónici; f. subsónică, pl. subsónice
subspecia
SUBSPÉCIE, subspecii, s. f. Grup de populații care prezintă unele caracteristici morfologice (minore) diferite de cele tipice pentru specia din care fac parte, dar nu justifică încadrarea lor ca specie de sine stătătoare. – Sub1- + specie (după fr. sous-espèce). DOOM
subspécie (-ci-e) s. f., art. subspécia, g.-d. art. subspéciei; pl. subspécii, art. subspéciile (-ci-i-)
subspecie
SUBSPÉCIE, subspecii, s. f. Grup de populații care prezintă unele caracteristici morfologice (minore) diferite de cele tipice pentru specia din care fac parte, dar nu justifică încadrarea lor ca specie de sine stătătoare. – Sub1- + specie (după fr. sous-espèce). DOOM
subspécie (-ci-e) s. f., art. subspécia, g.-d. art. subspéciei; pl. subspécii, art. subspéciile (-ci-i-)
subspeciei
SUBSPÉCIE, subspecii, s. f. Grup de populații care prezintă unele caracteristici morfologice (minore) diferite de cele tipice pentru specia din care fac parte, dar nu justifică încadrarea lor ca specie de sine stătătoare. – Sub1- + specie (după fr. sous-espèce). DOOM
subspécie (-ci-e) s. f., art. subspécia, g.-d. art. subspéciei; pl. subspécii, art. subspéciile (-ci-i-)
subspecii
SUBSPÉCIE, subspecii, s. f. Grup de populații care prezintă unele caracteristici morfologice (minore) diferite de cele tipice pentru specia din care fac parte, dar nu justifică încadrarea lor ca specie de sine stătătoare. – Sub1- + specie (după fr. sous-espèce). DOOM
subspécie (-ci-e) s. f., art. subspécia, g.-d. art. subspéciei; pl. subspécii, art. subspéciile (-ci-i-)
subspeciile
SUBSPÉCIE, subspecii, s. f. Grup de populații care prezintă unele caracteristici morfologice (minore) diferite de cele tipice pentru specia din care fac parte, dar nu justifică încadrarea lor ca specie de sine stătătoare. – Sub1- + specie (după fr. sous-espèce). DOOM
subspécie (-ci-e) s. f., art. subspécia, g.-d. art. subspéciei; pl. subspécii, art. subspéciile (-ci-i-)
subspeciilor
SUBSPÉCIE, subspecii, s. f. Grup de populații care prezintă unele caracteristici morfologice (minore) diferite de cele tipice pentru specia din care fac parte, dar nu justifică încadrarea lor ca specie de sine stătătoare. – Sub1- + specie (după fr. sous-espèce). DOOM
subspécie (-ci-e) s. f., art. subspécia, g.-d. art. subspéciei; pl. subspécii, art. subspéciile (-ci-i-)
substantiv
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus. DOOM
substantív2 s. n., pl. substantíve
substantiv
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
substantiva
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivai
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantival
SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care ține de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival. DOOM
substantivál adj. m., pl. substantiváli; f. substantiválă, pl. substantivále
substantivala
SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care ține de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival. DOOM
substantivál adj. m., pl. substantiváli; f. substantiválă, pl. substantivále
substantivale
SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care ține de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival. DOOM
substantivál adj. m., pl. substantiváli; f. substantiválă, pl. substantivále
substantivalei
SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care ține de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival. DOOM
substantivál adj. m., pl. substantiváli; f. substantiválă, pl. substantivále
substantivalele
SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care ține de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival. DOOM
substantivál adj. m., pl. substantiváli; f. substantiválă, pl. substantivále
substantivalelor
SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care ține de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival. DOOM
substantivál adj. m., pl. substantiváli; f. substantiválă, pl. substantivále
substantivali
SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care ține de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival. DOOM
substantivál adj. m., pl. substantiváli; f. substantiválă, pl. substantivále
substantivalii
SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care ține de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival. DOOM
substantivál adj. m., pl. substantiváli; f. substantiválă, pl. substantivále
substantivalilor
SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care ține de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival. DOOM
substantivál adj. m., pl. substantiváli; f. substantiválă, pl. substantivále
substantivalul
SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care ține de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival. DOOM
substantivál adj. m., pl. substantiváli; f. substantiválă, pl. substantivále
substantivalului
SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care ține de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival. DOOM
substantivál adj. m., pl. substantiváli; f. substantiválă, pl. substantivále
substantivam
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivare
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivare
SUBSTANTIVÁRE, substantivări, s. f. Faptul de a substantiva; substantivizare. – V. substantiva. DOOM
substantiváre s. f., g.-d. art. substantivắrii; pl. substantivắri
substantivarea
SUBSTANTIVÁRE, substantivări, s. f. Faptul de a substantiva; substantivizare. – V. substantiva. DOOM
substantiváre s. f., g.-d. art. substantivắrii; pl. substantivắri
substantivară
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivarăm
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivarăți
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivase
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivasem
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivaseră
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivaserăm
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivaserăți
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivaseși
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivaseți
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivat
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivat
SUBSTANTIVÁT, -Ă, substantivați, -te, adj. (Despre părți de vorbire care aparțin altei clase gramaticale decât substantivul) Care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat. – V. substantiva.
substantivata
SUBSTANTIVÁT, -Ă, substantivați, -te, adj. (Despre părți de vorbire care aparțin altei clase gramaticale decât substantivul) Care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat. – V. substantiva.
substantivate
SUBSTANTIVÁT, -Ă, substantivați, -te, adj. (Despre părți de vorbire care aparțin altei clase gramaticale decât substantivul) Care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat. – V. substantiva.
substantivatei
SUBSTANTIVÁT, -Ă, substantivați, -te, adj. (Despre părți de vorbire care aparțin altei clase gramaticale decât substantivul) Care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat. – V. substantiva.
substantivatele
SUBSTANTIVÁT, -Ă, substantivați, -te, adj. (Despre părți de vorbire care aparțin altei clase gramaticale decât substantivul) Care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat. – V. substantiva.
substantivatelor
SUBSTANTIVÁT, -Ă, substantivați, -te, adj. (Despre părți de vorbire care aparțin altei clase gramaticale decât substantivul) Care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat. – V. substantiva.
substantivatul
SUBSTANTIVÁT, -Ă, substantivați, -te, adj. (Despre părți de vorbire care aparțin altei clase gramaticale decât substantivul) Care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat. – V. substantiva.
substantivatului
SUBSTANTIVÁT, -Ă, substantivați, -te, adj. (Despre părți de vorbire care aparțin altei clase gramaticale decât substantivul) Care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat. – V. substantiva.
substantivau
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivași
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivați
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivați
SUBSTANTIVÁT, -Ă, substantivați, -te, adj. (Despre părți de vorbire care aparțin altei clase gramaticale decât substantivul) Care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat. – V. substantiva.
substantivații
SUBSTANTIVÁT, -Ă, substantivați, -te, adj. (Despre părți de vorbire care aparțin altei clase gramaticale decât substantivul) Care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat. – V. substantiva.
substantivaților
SUBSTANTIVÁT, -Ă, substantivați, -te, adj. (Despre părți de vorbire care aparțin altei clase gramaticale decât substantivul) Care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat. – V. substantiva.
substantive
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
substantivează
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivele
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
substantivelor
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
substantivez
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantiveze
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivezi
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivi
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus. DOOM
substantív2 s. n., pl. substantíve
substantivii
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus. DOOM
substantív2 s. n., pl. substantíve
substantivilor
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus. DOOM
substantív2 s. n., pl. substantíve
substantivitate
SUBSTANTIVITÁTE s.f. Afinitate a coloranților substantivi pentru fibrele vegetale. [Cf. fr. substantivité].
substantivitatea
SUBSTANTIVITÁTE s.f. Afinitate a coloranților substantivi pentru fibrele vegetale. [Cf. fr. substantivité].
substantivități
SUBSTANTIVITÁTE s.f. Afinitate a coloranților substantivi pentru fibrele vegetale. [Cf. fr. substantivité].
substantivității
SUBSTANTIVITÁTE s.f. Afinitate a coloranților substantivi pentru fibrele vegetale. [Cf. fr. substantivité].
substantiviza
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizai
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizam
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizare
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizare
SUBSTANTIVIZÁRE, substantivizări, s. f. Substantivare. – V. substantiviza. DOOM
substantivizáre s. f., g.-d. art. substantivizắrii; pl. substantivizắri
substantivizarea
SUBSTANTIVIZÁRE, substantivizări, s. f. Substantivare. – V. substantiviza. DOOM
substantivizáre s. f., g.-d. art. substantivizắrii; pl. substantivizắri
substantivizară
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizarăm
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizarăți
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizase
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizasem
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizaseră
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizaserăm
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizaserăți
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizaseși
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizaseți
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizat
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizat
SUBSTANTIVIZÁT, -Ă, substantivizați, -te, adj. Substantivat. – V. substantiviza.
substantivizata
SUBSTANTIVIZÁT, -Ă, substantivizați, -te, adj. Substantivat. – V. substantiviza.
substantivizate
SUBSTANTIVIZÁT, -Ă, substantivizați, -te, adj. Substantivat. – V. substantiviza.
substantivizatei
SUBSTANTIVIZÁT, -Ă, substantivizați, -te, adj. Substantivat. – V. substantiviza.
substantivizatele
SUBSTANTIVIZÁT, -Ă, substantivizați, -te, adj. Substantivat. – V. substantiviza.
substantivizatelor
SUBSTANTIVIZÁT, -Ă, substantivizați, -te, adj. Substantivat. – V. substantiviza.
substantivizatul
SUBSTANTIVIZÁT, -Ă, substantivizați, -te, adj. Substantivat. – V. substantiviza.
substantivizatului
SUBSTANTIVIZÁT, -Ă, substantivizați, -te, adj. Substantivat. – V. substantiviza.
substantivizau
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizași
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizați
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizați
SUBSTANTIVIZÁT, -Ă, substantivizați, -te, adj. Substantivat. – V. substantiviza.
substantivizații
SUBSTANTIVIZÁT, -Ă, substantivizați, -te, adj. Substantivat. – V. substantiviza.
substantivizaților
SUBSTANTIVIZÁT, -Ă, substantivizați, -te, adj. Substantivat. – V. substantiviza.
substantivizează
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizez
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizeze
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizezi
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizând
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizînd
SUBSTANTIVIZÁ, substantivizez, vb. I. Tranz. A substantiva. – Substantiv + suf. -iza. DOOM
substantivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivizeáză
substantivizări
SUBSTANTIVIZÁRE, substantivizări, s. f. Substantivare. – V. substantiviza. DOOM
substantivizáre s. f., g.-d. art. substantivizắrii; pl. substantivizắri
substantivizării
SUBSTANTIVIZÁRE, substantivizări, s. f. Substantivare. – V. substantiviza. DOOM
substantivizáre s. f., g.-d. art. substantivizắrii; pl. substantivizắri
substantivizările
SUBSTANTIVIZÁRE, substantivizări, s. f. Substantivare. – V. substantiviza. DOOM
substantivizáre s. f., g.-d. art. substantivizắrii; pl. substantivizắri
substantivizărilor
SUBSTANTIVIZÁRE, substantivizări, s. f. Substantivare. – V. substantiviza. DOOM
substantivizáre s. f., g.-d. art. substantivizắrii; pl. substantivizắri
substantivul
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus. DOOM
substantív2 s. n., pl. substantíve
substantivul
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
substantivului
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus. DOOM
substantív2 s. n., pl. substantíve
substantivului
SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
substantivând
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivînd
SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver. DOOM
substantivá (a ~) vb., ind. prez. 3 substantiveáză
substantivări
SUBSTANTIVÁRE, substantivări, s. f. Faptul de a substantiva; substantivizare. – V. substantiva. DOOM
substantiváre s. f., g.-d. art. substantivắrii; pl. substantivắri
substantivării
SUBSTANTIVÁRE, substantivări, s. f. Faptul de a substantiva; substantivizare. – V. substantiva. DOOM
substantiváre s. f., g.-d. art. substantivắrii; pl. substantivắri
substantivările
SUBSTANTIVÁRE, substantivări, s. f. Faptul de a substantiva; substantivizare. – V. substantiva. DOOM
substantiváre s. f., g.-d. art. substantivắrii; pl. substantivắri
substantivărilor
SUBSTANTIVÁRE, substantivări, s. f. Faptul de a substantiva; substantivizare. – V. substantiva. DOOM
substantiváre s. f., g.-d. art. substantivắrii; pl. substantivắri
substanța
SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (solid, lichid, gazos) omogen alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc.; materie. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată în examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. (Fil.) Baza existenței, substratul care persistă de-a lungul tuturor transformărilor; existență sau realitate de sine stătătoare, care este suportul atributelor, al însușirilor. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ♦ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance. DOOM
substánță s. f., g.-d. art. substánței; pl. substánțe
substanțe
SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (solid, lichid, gazos) omogen alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc.; materie. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată în examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. (Fil.) Baza existenței, substratul care persistă de-a lungul tuturor transformărilor; existență sau realitate de sine stătătoare, care este suportul atributelor, al însușirilor. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ♦ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance. DOOM
substánță s. f., g.-d. art. substánței; pl. substánțe
substanței
SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (solid, lichid, gazos) omogen alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc.; materie. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată în examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. (Fil.) Baza existenței, substratul care persistă de-a lungul tuturor transformărilor; existență sau realitate de sine stătătoare, care este suportul atributelor, al însușirilor. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ♦ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance. DOOM
substánță s. f., g.-d. art. substánței; pl. substánțe
substanțele
SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (solid, lichid, gazos) omogen alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc.; materie. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată în examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. (Fil.) Baza existenței, substratul care persistă de-a lungul tuturor transformărilor; existență sau realitate de sine stătătoare, care este suportul atributelor, al însușirilor. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ♦ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance. DOOM
substánță s. f., g.-d. art. substánței; pl. substánțe
substanțelor
SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (solid, lichid, gazos) omogen alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc.; materie. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată în examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. (Fil.) Baza existenței, substratul care persistă de-a lungul tuturor transformărilor; existență sau realitate de sine stătătoare, care este suportul atributelor, al însușirilor. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ♦ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance. DOOM
substánță s. f., g.-d. art. substánței; pl. substánțe
substanțial
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis. DOOM
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále
substanțiala
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis. DOOM
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále
substanțiale
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis. DOOM
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále
substanțialei
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis. DOOM
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále
substanțialele
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis. DOOM
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále
substanțialelor
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis. DOOM
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále
substanțiali
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis. DOOM
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále
substanțialii
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis. DOOM
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále
substanțialilor
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis. DOOM
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále
substanțialism
SUBSTANȚIALÍSM s. n. Denumire dată teoriilor filosofice care susțin existența substanței (3) ca factor permanent al fenomenelor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. substantialité, lat. substantialitas, -atis. DOOM
substanțialísm (-ți-a-) s. n.
substanțialismul
SUBSTANȚIALÍSM s. n. Denumire dată teoriilor filosofice care susțin existența substanței (3) ca factor permanent al fenomenelor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. substantialité, lat. substantialitas, -atis. DOOM
substanțialísm (-ți-a-) s. n.
substanțialismului
SUBSTANȚIALÍSM s. n. Denumire dată teoriilor filosofice care susțin existența substanței (3) ca factor permanent al fenomenelor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. substantialité, lat. substantialitas, -atis. DOOM
substanțialísm (-ți-a-) s. n.
substanțialist
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialist
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialista
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialista
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialiste
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialiste
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialistei
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialistei
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialistele
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialistele
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialistelor
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialistelor
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialistul
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialistul
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialistului
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialistului
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialitate
SUBSTANȚIALITÁTE s. f. Calitatea a ceea ce este substanțial. [Pr.: -ți-a-]. – Din fr. substantialité, lat. substantialitas, -atis. DOOM
substanțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. substanțialitắții
substanțialitatea
SUBSTANȚIALITÁTE s. f. Calitatea a ceea ce este substanțial. [Pr.: -ți-a-]. – Din fr. substantialité, lat. substantialitas, -atis. DOOM
substanțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. substanțialitắții
substanțialități
SUBSTANȚIALITÁTE s. f. Calitatea a ceea ce este substanțial. [Pr.: -ți-a-]. – Din fr. substantialité, lat. substantialitas, -atis. DOOM
substanțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. substanțialitắții
substanțialității
SUBSTANȚIALITÁTE s. f. Calitatea a ceea ce este substanțial. [Pr.: -ți-a-]. – Din fr. substantialité, lat. substantialitas, -atis. DOOM
substanțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. substanțialitắții
substanțializa
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializai
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializam
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializare
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializare
SUBSTANȚIALIZÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a substanțializa. [< substanțializa].
substanțializarea
SUBSTANȚIALIZÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a substanțializa. [< substanțializa].
substanțializară
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializarăm
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializarăți
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializase
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializasem
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializaseră
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializaserăm
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializaserăți
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializaseși
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializaseți
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializat
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializau
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializași
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializați
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializează
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializez
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializeze
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializezi
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializând
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializînd
SUBSTANȚIALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter substanțial, a esențializa. [Pron. -ți-a-. / cf. it. sostanziare].
substanțializări
SUBSTANȚIALIZÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a substanțializa. [< substanțializa].
substanțializării
SUBSTANȚIALIZÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a substanțializa. [< substanțializa].
substanțializările
SUBSTANȚIALIZÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a substanțializa. [< substanțializa].
substanțializărilor
SUBSTANȚIALIZÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a substanțializa. [< substanțializa].
substanțialiști
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialiști
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialiștii
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialiștii
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialiștilor
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialiștilor
SUBSTANȚIALÍST, -Ă adj. Referitor la substanțialism. // s.m. și f. Adept al substanțialismului. [Pron. -ți-a-. / < fr. substantialiste].
substanțialul
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis. DOOM
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále
substanțialului
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis. DOOM
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále
substația
SUBSTÁȚIE, substații, s. f. Stație auxiliară, intermediară (de pompare, de distribuție a electricității, de tracțiune etc.). – Sub1- + stație (după fr. sous-station). DOOM
substáție (-ți-e) s. f., art. substáția (-ți-a), g.-d. art. substáției; pl. substáții, art. substáțiile (-ți-i-)
substație
SUBSTÁȚIE, substații, s. f. Stație auxiliară, intermediară (de pompare, de distribuție a electricității, de tracțiune etc.). – Sub1- + stație (după fr. sous-station). DOOM
substáție (-ți-e) s. f., art. substáția (-ți-a), g.-d. art. substáției; pl. substáții, art. substáțiile (-ți-i-)
substației
SUBSTÁȚIE, substații, s. f. Stație auxiliară, intermediară (de pompare, de distribuție a electricității, de tracțiune etc.). – Sub1- + stație (după fr. sous-station). DOOM
substáție (-ți-e) s. f., art. substáția (-ți-a), g.-d. art. substáției; pl. substáții, art. substáțiile (-ți-i-)
substații
SUBSTÁȚIE, substații, s. f. Stație auxiliară, intermediară (de pompare, de distribuție a electricității, de tracțiune etc.). – Sub1- + stație (după fr. sous-station). DOOM
substáție (-ți-e) s. f., art. substáția (-ți-a), g.-d. art. substáției; pl. substáții, art. substáțiile (-ți-i-)
substațiile
SUBSTÁȚIE, substații, s. f. Stație auxiliară, intermediară (de pompare, de distribuție a electricității, de tracțiune etc.). – Sub1- + stație (după fr. sous-station). DOOM
substáție (-ți-e) s. f., art. substáția (-ți-a), g.-d. art. substáției; pl. substáții, art. substáțiile (-ți-i-)
substațiilor
SUBSTÁȚIE, substații, s. f. Stație auxiliară, intermediară (de pompare, de distribuție a electricității, de tracțiune etc.). – Sub1- + stație (după fr. sous-station). DOOM
substáție (-ți-e) s. f., art. substáția (-ți-a), g.-d. art. substáției; pl. substáții, art. substáțiile (-ți-i-)
substitua
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituare
SUBSTITUÁ vb. I v. substitui.
substituat
SUBSTITUÁ vb. I v. substitui.
substituent
SUBSTITUÉNT, substituenți, s. m. Element sau substanță care poate înlocui un alt element sau o substanță, cu care are proprietăți asemănătoare. [Pr.: -tu-ent] – Substitui + suf. -ent. Cf. it. sostituente. DOOM
substituént (-tu-ent) s. m., pl. substituénți
substituentul
SUBSTITUÉNT, substituenți, s. m. Element sau substanță care poate înlocui un alt element sau o substanță, cu care are proprietăți asemănătoare. [Pr.: -tu-ent] – Substitui + suf. -ent. Cf. it. sostituente. DOOM
substituént (-tu-ent) s. m., pl. substituénți
substituentului
SUBSTITUÉNT, substituenți, s. m. Element sau substanță care poate înlocui un alt element sau o substanță, cu care are proprietăți asemănătoare. [Pr.: -tu-ent] – Substitui + suf. -ent. Cf. it. sostituente. DOOM
substituént (-tu-ent) s. m., pl. substituénți
substituenți
SUBSTITUÉNT, substituenți, s. m. Element sau substanță care poate înlocui un alt element sau o substanță, cu care are proprietăți asemănătoare. [Pr.: -tu-ent] – Substitui + suf. -ent. Cf. it. sostituente. DOOM
substituént (-tu-ent) s. m., pl. substituénți
substituenții
SUBSTITUÉNT, substituenți, s. m. Element sau substanță care poate înlocui un alt element sau o substanță, cu care are proprietăți asemănătoare. [Pr.: -tu-ent] – Substitui + suf. -ent. Cf. it. sostituente. DOOM
substituént (-tu-ent) s. m., pl. substituénți
substituenților
SUBSTITUÉNT, substituenți, s. m. Element sau substanță care poate înlocui un alt element sau o substanță, cu care are proprietăți asemănătoare. [Pr.: -tu-ent] – Substitui + suf. -ent. Cf. it. sostituente. DOOM
substituént (-tu-ent) s. m., pl. substituénți
substitui
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituia
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituiai
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituiam
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituiau
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituiați
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituibil
SUBSTITUÍBIL, -Ă, substituibili, -e, adj. Care poate fi substituit. – Substitui + suf. -bil. DOOM
substituíbil adj. m., pl. substituíbili; f. substituíbilă, pl. substituíbile
substituibila
SUBSTITUÍBIL, -Ă, substituibili, -e, adj. Care poate fi substituit. – Substitui + suf. -bil. DOOM
substituíbil adj. m., pl. substituíbili; f. substituíbilă, pl. substituíbile
substituibile
SUBSTITUÍBIL, -Ă, substituibili, -e, adj. Care poate fi substituit. – Substitui + suf. -bil. DOOM
substituíbil adj. m., pl. substituíbili; f. substituíbilă, pl. substituíbile
substituibilei
SUBSTITUÍBIL, -Ă, substituibili, -e, adj. Care poate fi substituit. – Substitui + suf. -bil. DOOM
substituíbil adj. m., pl. substituíbili; f. substituíbilă, pl. substituíbile
substituibilele
SUBSTITUÍBIL, -Ă, substituibili, -e, adj. Care poate fi substituit. – Substitui + suf. -bil. DOOM
substituíbil adj. m., pl. substituíbili; f. substituíbilă, pl. substituíbile
substituibilelor
SUBSTITUÍBIL, -Ă, substituibili, -e, adj. Care poate fi substituit. – Substitui + suf. -bil. DOOM
substituíbil adj. m., pl. substituíbili; f. substituíbilă, pl. substituíbile
substituibili
SUBSTITUÍBIL, -Ă, substituibili, -e, adj. Care poate fi substituit. – Substitui + suf. -bil. DOOM
substituíbil adj. m., pl. substituíbili; f. substituíbilă, pl. substituíbile
substituibilii
SUBSTITUÍBIL, -Ă, substituibili, -e, adj. Care poate fi substituit. – Substitui + suf. -bil. DOOM
substituíbil adj. m., pl. substituíbili; f. substituíbilă, pl. substituíbile
substituibililor
SUBSTITUÍBIL, -Ă, substituibili, -e, adj. Care poate fi substituit. – Substitui + suf. -bil. DOOM
substituíbil adj. m., pl. substituíbili; f. substituíbilă, pl. substituíbile
substituibilitate
SUBSTITUIBILITÁTE s.f. Însușirea de a fi substituibil. [Pron. -tu-i-. / cf. it. sostituibilità].
substituibilul
SUBSTITUÍBIL, -Ă, substituibili, -e, adj. Care poate fi substituit. – Substitui + suf. -bil. DOOM
substituíbil adj. m., pl. substituíbili; f. substituíbilă, pl. substituíbile
substituibilului
SUBSTITUÍBIL, -Ă, substituibili, -e, adj. Care poate fi substituit. – Substitui + suf. -bil. DOOM
substituíbil adj. m., pl. substituíbili; f. substituíbilă, pl. substituíbile
substituie
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituii
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituim
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituind
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituire
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituire
SUBSTITUÍRE, substituiri, s. f. Acțiunea de a (se) substitui și rezultatul ei; înlocuire, substituție. ◊ (Jur.) Substituire de persoană = infracțiune care constă în fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsă sau de a atribui o astfel de identitate unei alte persoane, spre a induce în eroare o autoritate publică sau un particular. – V. substitui. DOOM
substituíre s. f., g.-d. art. substituírii; pl. substituíri
substituirea
SUBSTITUÍRE, substituiri, s. f. Acțiunea de a (se) substitui și rezultatul ei; înlocuire, substituție. ◊ (Jur.) Substituire de persoană = infracțiune care constă în fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsă sau de a atribui o astfel de identitate unei alte persoane, spre a induce în eroare o autoritate publică sau un particular. – V. substitui. DOOM
substituíre s. f., g.-d. art. substituírii; pl. substituíri
substituiri
SUBSTITUÍRE, substituiri, s. f. Acțiunea de a (se) substitui și rezultatul ei; înlocuire, substituție. ◊ (Jur.) Substituire de persoană = infracțiune care constă în fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsă sau de a atribui o astfel de identitate unei alte persoane, spre a induce în eroare o autoritate publică sau un particular. – V. substitui. DOOM
substituíre s. f., g.-d. art. substituírii; pl. substituíri
substituirii
SUBSTITUÍRE, substituiri, s. f. Acțiunea de a (se) substitui și rezultatul ei; înlocuire, substituție. ◊ (Jur.) Substituire de persoană = infracțiune care constă în fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsă sau de a atribui o astfel de identitate unei alte persoane, spre a induce în eroare o autoritate publică sau un particular. – V. substitui. DOOM
substituíre s. f., g.-d. art. substituírii; pl. substituíri
substituirile
SUBSTITUÍRE, substituiri, s. f. Acțiunea de a (se) substitui și rezultatul ei; înlocuire, substituție. ◊ (Jur.) Substituire de persoană = infracțiune care constă în fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsă sau de a atribui o astfel de identitate unei alte persoane, spre a induce în eroare o autoritate publică sau un particular. – V. substitui. DOOM
substituíre s. f., g.-d. art. substituírii; pl. substituíri
substituirilor
SUBSTITUÍRE, substituiri, s. f. Acțiunea de a (se) substitui și rezultatul ei; înlocuire, substituție. ◊ (Jur.) Substituire de persoană = infracțiune care constă în fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsă sau de a atribui o astfel de identitate unei alte persoane, spre a induce în eroare o autoritate publică sau un particular. – V. substitui. DOOM
substituíre s. f., g.-d. art. substituírii; pl. substituíri
substituiră
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituirăm
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituirăți
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituise
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituisem
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituiseră
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituiserăm
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituiserăți
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituiseși
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituiseți
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituit
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituit
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.
substituita
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.
substituite
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.
substituitei
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.
substituitele
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.
substituitelor
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.
substituitul
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.
substituitului
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.
substituiși
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituiți
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere. DOOM
substituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substítui, 3 substítuie, imperf. 3 sg. substituiá; conj. prez. 3 să substitúie
substituiți
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.
substituiții
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.
substituiților
SUBSTITUÍ, substítui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substituá vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.
substitut
SUBSTITÚT, (1) substituți, s. m., (2) substitute, s. n. 1. S. m. Persoană care înlocuiește temporar pe titularul unei funcții. ◊ Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat care avea acest grad. 2. S. n. Produs, obiect etc. care înlocuiește alt produs, alt obiect etc., având (aproximativ) același rol. ♦ Semn, imagine, notație etc. folosite pentru a desemna o noțiune cu aceeași semnificație. – Din fr. substitut, lat. substitutus. DOOM
*substitút2 (element) s. n., pl. substitúte
substitut
SUBSTITÚT, (1) substituți, s. m., (2) substitute, s. n. 1. S. m. Persoană care înlocuiește temporar pe titularul unei funcții. ◊ Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat care avea acest grad. 2. S. n. Produs, obiect etc. care înlocuiește alt produs, alt obiect etc., având (aproximativ) același rol. ♦ Semn, imagine, notație etc. folosite pentru a desemna o noțiune cu aceeași semnificație. – Din fr. substitut, lat. substitutus. DOOM
substitút1 (persoană) (înv.) s. m., pl. substitúți
substitutul
SUBSTITÚT, (1) substituți, s. m., (2) substitute, s. n. 1. S. m. Persoană care înlocuiește temporar pe titularul unei funcții. ◊ Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat care avea acest grad. 2. S. n. Produs, obiect etc. care înlocuiește alt produs, alt obiect etc., având (aproximativ) același rol. ♦ Semn, imagine, notație etc. folosite pentru a desemna o noțiune cu aceeași semnificație. – Din fr. substitut, lat. substitutus. DOOM
substitút1 (persoană) (înv.) s. m., pl. substitúți
substitutului
SUBSTITÚT, (1) substituți, s. m., (2) substitute, s. n. 1. S. m. Persoană care înlocuiește temporar pe titularul unei funcții. ◊ Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat care avea acest grad. 2. S. n. Produs, obiect etc. care înlocuiește alt produs, alt obiect etc., având (aproximativ) același rol. ♦ Semn, imagine, notație etc. folosite pentru a desemna o noțiune cu aceeași semnificație. – Din fr. substitut, lat. substitutus. DOOM
substitút1 (persoană) (înv.) s. m., pl. substitúți
substituți
SUBSTITÚT, (1) substituți, s. m., (2) substitute, s. n. 1. S. m. Persoană care înlocuiește temporar pe titularul unei funcții. ◊ Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat care avea acest grad. 2. S. n. Produs, obiect etc. care înlocuiește alt produs, alt obiect etc., având (aproximativ) același rol. ♦ Semn, imagine, notație etc. folosite pentru a desemna o noțiune cu aceeași semnificație. – Din fr. substitut, lat. substitutus. DOOM
substitút1 (persoană) (înv.) s. m., pl. substitúți
substituția
SUBSTITÚȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. ♦ (Chim.) Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ (Mat.) Înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ◊ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului, și în a repeta aceeași operație până rămâne o singură ecuație cu o singură necunoscută. ♦ (Jur.) Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziție prin care este numit un al doilea moștenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituțiúne s. f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis. DOOM
substitúție (-ți-e) s. f., art. substitúția (-ți-a), g.-d. art. substitúției; pl. substitúții, art. substitúțiile (-ți-i-)
substituție
SUBSTITÚȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. ♦ (Chim.) Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ (Mat.) Înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ◊ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului, și în a repeta aceeași operație până rămâne o singură ecuație cu o singură necunoscută. ♦ (Jur.) Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziție prin care este numit un al doilea moștenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituțiúne s. f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis. DOOM
substitúție (-ți-e) s. f., art. substitúția (-ți-a), g.-d. art. substitúției; pl. substitúții, art. substitúțiile (-ți-i-)
substituției
SUBSTITÚȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. ♦ (Chim.) Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ (Mat.) Înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ◊ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului, și în a repeta aceeași operație până rămâne o singură ecuație cu o singură necunoscută. ♦ (Jur.) Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziție prin care este numit un al doilea moștenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituțiúne s. f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis. DOOM
substitúție (-ți-e) s. f., art. substitúția (-ți-a), g.-d. art. substitúției; pl. substitúții, art. substitúțiile (-ți-i-)
substituții
SUBSTITÚT, (1) substituți, s. m., (2) substitute, s. n. 1. S. m. Persoană care înlocuiește temporar pe titularul unei funcții. ◊ Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat care avea acest grad. 2. S. n. Produs, obiect etc. care înlocuiește alt produs, alt obiect etc., având (aproximativ) același rol. ♦ Semn, imagine, notație etc. folosite pentru a desemna o noțiune cu aceeași semnificație. – Din fr. substitut, lat. substitutus. DOOM
substitút1 (persoană) (înv.) s. m., pl. substitúți
substituții
SUBSTITÚȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. ♦ (Chim.) Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ (Mat.) Înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ◊ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului, și în a repeta aceeași operație până rămâne o singură ecuație cu o singură necunoscută. ♦ (Jur.) Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziție prin care este numit un al doilea moștenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituțiúne s. f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis. DOOM
substitúție (-ți-e) s. f., art. substitúția (-ți-a), g.-d. art. substitúției; pl. substitúții, art. substitúțiile (-ți-i-)
substituțiile
SUBSTITÚȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. ♦ (Chim.) Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ (Mat.) Înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ◊ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului, și în a repeta aceeași operație până rămâne o singură ecuație cu o singură necunoscută. ♦ (Jur.) Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziție prin care este numit un al doilea moștenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituțiúne s. f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis. DOOM
substitúție (-ți-e) s. f., art. substitúția (-ți-a), g.-d. art. substitúției; pl. substitúții, art. substitúțiile (-ți-i-)
substituțiilor
SUBSTITÚȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. ♦ (Chim.) Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ (Mat.) Înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ◊ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului, și în a repeta aceeași operație până rămâne o singură ecuație cu o singură necunoscută. ♦ (Jur.) Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziție prin care este numit un al doilea moștenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituțiúne s. f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis. DOOM
substitúție (-ți-e) s. f., art. substitúția (-ți-a), g.-d. art. substitúției; pl. substitúții, art. substitúțiile (-ți-i-)
substituților
SUBSTITÚT, (1) substituți, s. m., (2) substitute, s. n. 1. S. m. Persoană care înlocuiește temporar pe titularul unei funcții. ◊ Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat care avea acest grad. 2. S. n. Produs, obiect etc. care înlocuiește alt produs, alt obiect etc., având (aproximativ) același rol. ♦ Semn, imagine, notație etc. folosite pentru a desemna o noțiune cu aceeași semnificație. – Din fr. substitut, lat. substitutus. DOOM
substitút1 (persoană) (înv.) s. m., pl. substitúți
substituțiune
SUBSTITÚȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. ♦ (Chim.) Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ (Mat.) Înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ◊ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului, și în a repeta aceeași operație până rămâne o singură ecuație cu o singură necunoscută. ♦ (Jur.) Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziție prin care este numit un al doilea moștenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituțiúne s. f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis. DOOM
substitúție (-ți-e) s. f., art. substitúția (-ți-a), g.-d. art. substitúției; pl. substitúții, art. substitúțiile (-ți-i-)
substractiv
SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizează prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (după alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
substractiva
SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizează prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (după alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
substractive
SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizează prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (după alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
substractivei
SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizează prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (după alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
substractivele
SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizează prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (după alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
substractivelor
SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizează prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (după alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
substractivi
SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizează prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (după alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
substractivii
SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizează prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (după alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
substractivilor
SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizează prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (după alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
substractivul
SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizează prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (după alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
substractivului
SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizează prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (după alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
substrat
SUBSTRÁT s.n. 1. Baza materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect. ♦ Conținut. 2. Strat peste care s-a așezat un alt strat. ♦ (Lingv.) Elemente pătrunse într-o limbă din limba unei populații mai vechi, dispărută în urma unei cuceriri, unei colonizări etc. 3. Substanță chimică asupra căreia acționează o enzimă. 4. (Fig.) Cauză adevărată (dar ascunsă) a unei acțiuni etc. [Pl. -turi, -te. / < fr., lat. substratum]. DOOM
substrát s. n., pl. substráturi
substrat
SUBSTRÁT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) Bază materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect; bază materială a unității, a omogenității diferitelor obiecte; p. ext. conținut. 2. Strat peste care s-a așezat alt strat. ♦ (Lingv.; cu sens colectiv) Elemente pătrunse într-o limbă din limba populației autohtone care a adoptat-o, părăsindu-și limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migrațiuni sau a unei colonizări. 3. Substanță chimică asupra căreia acționează un ferment. 4. Fig. Motiv, cauză adevărată (dar ascunsă) a unei acțiuni, a unei întâmplări, a unei porniri etc. – Din fr. substrat, lat. substratum.
substratul
SUBSTRÁT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) Bază materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect; bază materială a unității, a omogenității diferitelor obiecte; p. ext. conținut. 2. Strat peste care s-a așezat alt strat. ♦ (Lingv.; cu sens colectiv) Elemente pătrunse într-o limbă din limba populației autohtone care a adoptat-o, părăsindu-și limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migrațiuni sau a unei colonizări. 3. Substanță chimică asupra căreia acționează un ferment. 4. Fig. Motiv, cauză adevărată (dar ascunsă) a unei acțiuni, a unei întâmplări, a unei porniri etc. – Din fr. substrat, lat. substratum.
substratului
SUBSTRÁT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) Bază materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect; bază materială a unității, a omogenității diferitelor obiecte; p. ext. conținut. 2. Strat peste care s-a așezat alt strat. ♦ (Lingv.; cu sens colectiv) Elemente pătrunse într-o limbă din limba populației autohtone care a adoptat-o, părăsindu-și limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migrațiuni sau a unei colonizări. 3. Substanță chimică asupra căreia acționează un ferment. 4. Fig. Motiv, cauză adevărată (dar ascunsă) a unei acțiuni, a unei întâmplări, a unei porniri etc. – Din fr. substrat, lat. substratum.
substraturi
SUBSTRÁT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) Bază materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect; bază materială a unității, a omogenității diferitelor obiecte; p. ext. conținut. 2. Strat peste care s-a așezat alt strat. ♦ (Lingv.; cu sens colectiv) Elemente pătrunse într-o limbă din limba populației autohtone care a adoptat-o, părăsindu-și limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migrațiuni sau a unei colonizări. 3. Substanță chimică asupra căreia acționează un ferment. 4. Fig. Motiv, cauză adevărată (dar ascunsă) a unei acțiuni, a unei întâmplări, a unei porniri etc. – Din fr. substrat, lat. substratum.
substraturile
SUBSTRÁT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) Bază materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect; bază materială a unității, a omogenității diferitelor obiecte; p. ext. conținut. 2. Strat peste care s-a așezat alt strat. ♦ (Lingv.; cu sens colectiv) Elemente pătrunse într-o limbă din limba populației autohtone care a adoptat-o, părăsindu-și limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migrațiuni sau a unei colonizări. 3. Substanță chimică asupra căreia acționează un ferment. 4. Fig. Motiv, cauză adevărată (dar ascunsă) a unei acțiuni, a unei întâmplări, a unei porniri etc. – Din fr. substrat, lat. substratum.
substraturilor
SUBSTRÁT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) Bază materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect; bază materială a unității, a omogenității diferitelor obiecte; p. ext. conținut. 2. Strat peste care s-a așezat alt strat. ♦ (Lingv.; cu sens colectiv) Elemente pătrunse într-o limbă din limba populației autohtone care a adoptat-o, părăsindu-și limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migrațiuni sau a unei colonizări. 3. Substanță chimică asupra căreia acționează un ferment. 4. Fig. Motiv, cauză adevărată (dar ascunsă) a unei acțiuni, a unei întâmplări, a unei porniri etc. – Din fr. substrat, lat. substratum.
substructura
SUBSTRUCTÚRĂ, substructuri, s. f. Subîmpărțire a unei structuri. – Din fr., engl. substructure.
substructuri
SUBSTRUCTÚRĂ, substructuri, s. f. Subîmpărțire a unei structuri. – Din fr., engl. substructure.
substructurii
SUBSTRUCTÚRĂ, substructuri, s. f. Subîmpărțire a unei structuri. – Din fr., engl. substructure.
substructurile
SUBSTRUCTÚRĂ, substructuri, s. f. Subîmpărțire a unei structuri. – Din fr., engl. substructure.
substructurilor
SUBSTRUCTÚRĂ, substructuri, s. f. Subîmpărțire a unei structuri. – Din fr., engl. substructure.
substrucția
SUBSTRÚCȚIE s.f. (Liv.) Temelie, fundament. [< lat. substructio].
substrucție
SUBSTRÚCȚIE s.f. (Liv.) Temelie, fundament. [< lat. substructio].
substrucției
SUBSTRÚCȚIE s.f. (Liv.) Temelie, fundament. [< lat. substructio].
substrucții
SUBSTRÚCȚIE s.f. (Liv.) Temelie, fundament. [< lat. substructio].
substrucțiile
SUBSTRÚCȚIE s.f. (Liv.) Temelie, fundament. [< lat. substructio].
substrucțiilor
SUBSTRÚCȚIE s.f. (Liv.) Temelie, fundament. [< lat. substructio].
subsuma
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumai
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumam
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumare
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumare
SUBSUMÁRE, subsumări, s. f. Acțiunea de a subsuma și rezultatul ei; includere, încadrare, subordonare. – V. subsuma. DOOM
subsumáre s. f., g.-d. art. subsumắrii; pl. subsumắri
subsumarea
SUBSUMÁRE, subsumări, s. f. Acțiunea de a subsuma și rezultatul ei; includere, încadrare, subordonare. – V. subsuma. DOOM
subsumáre s. f., g.-d. art. subsumắrii; pl. subsumắri
subsumară
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumarăm
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumarăți
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumase
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumasem
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumaseră
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumaserăm
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumaserăți
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumaseși
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumaseți
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumat
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumat
SUBSUMÁT, -Ă, subsumați, -te, adj. Inclus, subordonat, încadrat. – V. subsuma.
subsumata
SUBSUMÁT, -Ă, subsumați, -te, adj. Inclus, subordonat, încadrat. – V. subsuma.
subsumate
SUBSUMÁT, -Ă, subsumați, -te, adj. Inclus, subordonat, încadrat. – V. subsuma.
subsumatei
SUBSUMÁT, -Ă, subsumați, -te, adj. Inclus, subordonat, încadrat. – V. subsuma.
subsumatele
SUBSUMÁT, -Ă, subsumați, -te, adj. Inclus, subordonat, încadrat. – V. subsuma.
subsumatelor
SUBSUMÁT, -Ă, subsumați, -te, adj. Inclus, subordonat, încadrat. – V. subsuma.
subsumatul
SUBSUMÁT, -Ă, subsumați, -te, adj. Inclus, subordonat, încadrat. – V. subsuma.
subsumatului
SUBSUMÁT, -Ă, subsumați, -te, adj. Inclus, subordonat, încadrat. – V. subsuma.
subsumau
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumași
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumați
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumați
SUBSUMÁT, -Ă, subsumați, -te, adj. Inclus, subordonat, încadrat. – V. subsuma.
subsumații
SUBSUMÁT, -Ă, subsumați, -te, adj. Inclus, subordonat, încadrat. – V. subsuma.
subsumaților
SUBSUMÁT, -Ă, subsumați, -te, adj. Inclus, subordonat, încadrat. – V. subsuma.
subsumează
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumez
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumeze
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumezi
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumând
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumînd
SUBSUMÁ, subsumez, vb. I. Tranz. A introduce o noțiune mai restrânsă în sfera alteia mai largi; a include, a încadra, a subordona. – Din fr. subsumer. DOOM
subsumá (a ~) vb., ind. prez. 3 subsumeáză
subsumări
SUBSUMÁRE, subsumări, s. f. Acțiunea de a subsuma și rezultatul ei; includere, încadrare, subordonare. – V. subsuma. DOOM
subsumáre s. f., g.-d. art. subsumắrii; pl. subsumắri
subsumării
SUBSUMÁRE, subsumări, s. f. Acțiunea de a subsuma și rezultatul ei; includere, încadrare, subordonare. – V. subsuma. DOOM
subsumáre s. f., g.-d. art. subsumắrii; pl. subsumắri
subsumările
SUBSUMÁRE, subsumări, s. f. Acțiunea de a subsuma și rezultatul ei; includere, încadrare, subordonare. – V. subsuma. DOOM
subsumáre s. f., g.-d. art. subsumắrii; pl. subsumắri
subsumărilor
SUBSUMÁRE, subsumări, s. f. Acțiunea de a subsuma și rezultatul ei; includere, încadrare, subordonare. – V. subsuma. DOOM
subsumáre s. f., g.-d. art. subsumắrii; pl. subsumắri
subsuoara
SUBSUOÁRĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; axilă, subraț. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoară = sub braț. Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊ Expr. A (se) ține sau a (se) prinde de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mâinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [Var.: (pop.) subsioáră, subțioáră s. f.] – Sub1- + *suoară („subsuoară” < lat.). DOOM
subsuoáră (-su-oa-) s. f., g.-d. art. subsuórii; pl. subsuóri
subsuori
SUBSUOÁRĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; axilă, subraț. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoară = sub braț. Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊ Expr. A (se) ține sau a (se) prinde de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mâinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [Var.: (pop.) subsioáră, subțioáră s. f.] – Sub1- + *suoară („subsuoară” < lat.). DOOM
subsuoáră (-su-oa-) s. f., g.-d. art. subsuórii; pl. subsuóri
subsuorii
SUBSUOÁRĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; axilă, subraț. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoară = sub braț. Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊ Expr. A (se) ține sau a (se) prinde de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mâinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [Var.: (pop.) subsioáră, subțioáră s. f.] – Sub1- + *suoară („subsuoară” < lat.). DOOM
subsuoáră (-su-oa-) s. f., g.-d. art. subsuórii; pl. subsuóri
subsuorile
SUBSUOÁRĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; axilă, subraț. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoară = sub braț. Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊ Expr. A (se) ține sau a (se) prinde de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mâinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [Var.: (pop.) subsioáră, subțioáră s. f.] – Sub1- + *suoară („subsuoară” < lat.). DOOM
subsuoáră (-su-oa-) s. f., g.-d. art. subsuórii; pl. subsuóri
subsuorilor
SUBSUOÁRĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; axilă, subraț. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoară = sub braț. Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊ Expr. A (se) ține sau a (se) prinde de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mâinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [Var.: (pop.) subsioáră, subțioáră s. f.] – Sub1- + *suoară („subsuoară” < lat.). DOOM
subsuoáră (-su-oa-) s. f., g.-d. art. subsuórii; pl. subsuóri
subt
SUBT prep. v. sub2.
subtangenta
SUBTANGÉNTĂ, subtangente, s. f. (Mat.) Segment determinat de proiecția ortogonală pe axa absciselor a unui punct de pe o curbă plană și intersecția tangentei la curbă în acest punct cu axa absciselor. – Sub1- + tangentă (după fr. sous-tangente). DOOM
subtangéntă s. f., g.-d. art. subtangéntei; pl. subtangénte
subtangente
SUBTANGÉNTĂ, subtangente, s. f. (Mat.) Segment determinat de proiecția ortogonală pe axa absciselor a unui punct de pe o curbă plană și intersecția tangentei la curbă în acest punct cu axa absciselor. – Sub1- + tangentă (după fr. sous-tangente). DOOM
subtangéntă s. f., g.-d. art. subtangéntei; pl. subtangénte
subtangentei
SUBTANGÉNTĂ, subtangente, s. f. (Mat.) Segment determinat de proiecția ortogonală pe axa absciselor a unui punct de pe o curbă plană și intersecția tangentei la curbă în acest punct cu axa absciselor. – Sub1- + tangentă (după fr. sous-tangente). DOOM
subtangéntă s. f., g.-d. art. subtangéntei; pl. subtangénte
subtangentele
SUBTANGÉNTĂ, subtangente, s. f. (Mat.) Segment determinat de proiecția ortogonală pe axa absciselor a unui punct de pe o curbă plană și intersecția tangentei la curbă în acest punct cu axa absciselor. – Sub1- + tangentă (după fr. sous-tangente). DOOM
subtangéntă s. f., g.-d. art. subtangéntei; pl. subtangénte
subtangentelor
SUBTANGÉNTĂ, subtangente, s. f. (Mat.) Segment determinat de proiecția ortogonală pe axa absciselor a unui punct de pe o curbă plană și intersecția tangentei la curbă în acest punct cu axa absciselor. – Sub1- + tangentă (după fr. sous-tangente). DOOM
subtangéntă s. f., g.-d. art. subtangéntei; pl. subtangénte
subtema
SUBTÉMĂ, subteme, s. f. Temă subordonată unei teme principale; diviziune a unei teme. – Sub1- + temă.
subteme
SUBTÉMĂ, subteme, s. f. Temă subordonată unei teme principale; diviziune a unei teme. – Sub1- + temă.
subtemei
SUBTÉMĂ, subteme, s. f. Temă subordonată unei teme principale; diviziune a unei teme. – Sub1- + temă.
subtemele
SUBTÉMĂ, subteme, s. f. Temă subordonată unei teme principale; diviziune a unei teme. – Sub1- + temă.
subtemelor
SUBTÉMĂ, subteme, s. f. Temă subordonată unei teme principale; diviziune a unei teme. – Sub1- + temă.
subtensiune
SUBTENSIÚNE, subtensiuni, s. f. 1. Tensiune electrică dintr-un circuit mai joasă decât o anumită tensiune considerată normală. 2. (Med.) Hipostensiune. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + tensiune (după fr. sous-tension, germ. Unterspannung). DOOM
subtensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subtensiúnii; pl. subtensiúni
subtensiunea
SUBTENSIÚNE, subtensiuni, s. f. 1. Tensiune electrică dintr-un circuit mai joasă decât o anumită tensiune considerată normală. 2. (Med.) Hipostensiune. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + tensiune (după fr. sous-tension, germ. Unterspannung). DOOM
subtensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subtensiúnii; pl. subtensiúni
subtensiuni
SUBTENSIÚNE, subtensiuni, s. f. 1. Tensiune electrică dintr-un circuit mai joasă decât o anumită tensiune considerată normală. 2. (Med.) Hipostensiune. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + tensiune (după fr. sous-tension, germ. Unterspannung). DOOM
subtensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subtensiúnii; pl. subtensiúni
subtensiunii
SUBTENSIÚNE, subtensiuni, s. f. 1. Tensiune electrică dintr-un circuit mai joasă decât o anumită tensiune considerată normală. 2. (Med.) Hipostensiune. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + tensiune (după fr. sous-tension, germ. Unterspannung). DOOM
subtensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subtensiúnii; pl. subtensiúni
subtensiunile
SUBTENSIÚNE, subtensiuni, s. f. 1. Tensiune electrică dintr-un circuit mai joasă decât o anumită tensiune considerată normală. 2. (Med.) Hipostensiune. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + tensiune (după fr. sous-tension, germ. Unterspannung). DOOM
subtensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subtensiúnii; pl. subtensiúni
subtensiunilor
SUBTENSIÚNE, subtensiuni, s. f. 1. Tensiune electrică dintr-un circuit mai joasă decât o anumită tensiune considerată normală. 2. (Med.) Hipostensiune. [Pr.: -si-u-] – Sub1- + tensiune (după fr. sous-tension, germ. Unterspannung). DOOM
subtensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subtensiúnii; pl. subtensiúni
subtensiv
SUBTENSÍV, subtensivi, -e, adj. (Med.) Hipotensiv. – Din subtensiune (după hipotensiv). DOOM
subtensív adj. m., pl. subtensívi; f. subtensívă, pl. subtensíve
subtensiva
SUBTENSÍV, subtensivi, -e, adj. (Med.) Hipotensiv. – Din subtensiune (după hipotensiv). DOOM
subtensív adj. m., pl. subtensívi; f. subtensívă, pl. subtensíve
subtensive
SUBTENSÍV, subtensivi, -e, adj. (Med.) Hipotensiv. – Din subtensiune (după hipotensiv). DOOM
subtensív adj. m., pl. subtensívi; f. subtensívă, pl. subtensíve
subtensivei
SUBTENSÍV, subtensivi, -e, adj. (Med.) Hipotensiv. – Din subtensiune (după hipotensiv). DOOM
subtensív adj. m., pl. subtensívi; f. subtensívă, pl. subtensíve
subtensivele
SUBTENSÍV, subtensivi, -e, adj. (Med.) Hipotensiv. – Din subtensiune (după hipotensiv). DOOM
subtensív adj. m., pl. subtensívi; f. subtensívă, pl. subtensíve
subtensivelor
SUBTENSÍV, subtensivi, -e, adj. (Med.) Hipotensiv. – Din subtensiune (după hipotensiv). DOOM
subtensív adj. m., pl. subtensívi; f. subtensívă, pl. subtensíve
subtensivi
SUBTENSÍV, subtensivi, -e, adj. (Med.) Hipotensiv. – Din subtensiune (după hipotensiv). DOOM
subtensív adj. m., pl. subtensívi; f. subtensívă, pl. subtensíve
subtensivii
SUBTENSÍV, subtensivi, -e, adj. (Med.) Hipotensiv. – Din subtensiune (după hipotensiv). DOOM
subtensív adj. m., pl. subtensívi; f. subtensívă, pl. subtensíve
subtensivilor
SUBTENSÍV, subtensivi, -e, adj. (Med.) Hipotensiv. – Din subtensiune (după hipotensiv). DOOM
subtensív adj. m., pl. subtensívi; f. subtensívă, pl. subtensíve
subtensivul
SUBTENSÍV, subtensivi, -e, adj. (Med.) Hipotensiv. – Din subtensiune (după hipotensiv). DOOM
subtensív adj. m., pl. subtensívi; f. subtensívă, pl. subtensíve
subtensivului
SUBTENSÍV, subtensivi, -e, adj. (Med.) Hipotensiv. – Din subtensiune (după hipotensiv). DOOM
subtensív adj. m., pl. subtensívi; f. subtensívă, pl. subtensíve
subteran
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subterana
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subterana
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subterane
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subterane
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subteranei
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subteranei
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subteranele
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subteranele
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subteranelor
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subteranelor
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subterani
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subteranii
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subteranilor
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subteranul
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subteranului
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare sub suprafața pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizații politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere, galerie, construcție aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. – După fr. souterrain, (1) și lat. subterraneus. DOOM
subteránă (încăpere sub pământ) (rar) s. f., g.-d. art. subteránei; pl. subteráne
subterană
SUBTERÁNĂ, subterane, s. f. Încăpere aflată în întregime (și de obicei la adîncime mare) sub pămînt. Subteranele muzeului. ▭ Tu, acolo în subterana ta umedă, vezi toate prea în negru. CAMIL PETRESCU, T. II 379.
subterfugii
SUBTERFÚGIU, subterfugii, s. n. Mijloc șiret, abil de a ieși dintr-o situație dificilă; viclenie. – Din fr. subterfuge, lat. subterfugium. DOOM
subterfúgiu [giu pron. giu] s. n., art. subterfúgiul; pl. subterfúgii, art. subterfúgiile (-gi-i-)
subterfugiile
SUBTERFÚGIU, subterfugii, s. n. Mijloc șiret, abil de a ieși dintr-o situație dificilă; viclenie. – Din fr. subterfuge, lat. subterfugium. DOOM
subterfúgiu [giu pron. giu] s. n., art. subterfúgiul; pl. subterfúgii, art. subterfúgiile (-gi-i-)
subterfugiilor
SUBTERFÚGIU, subterfugii, s. n. Mijloc șiret, abil de a ieși dintr-o situație dificilă; viclenie. – Din fr. subterfuge, lat. subterfugium. DOOM
subterfúgiu [giu pron. giu] s. n., art. subterfúgiul; pl. subterfúgii, art. subterfúgiile (-gi-i-)
subterfugiu
SUBTERFÚGIU, subterfugii, s. n. Mijloc șiret, abil de a ieși dintr-o situație dificilă; viclenie. – Din fr. subterfuge, lat. subterfugium. DOOM
subterfúgiu [giu pron. giu] s. n., art. subterfúgiul; pl. subterfúgii, art. subterfúgiile (-gi-i-)
subterfugiul
SUBTERFÚGIU, subterfugii, s. n. Mijloc șiret, abil de a ieși dintr-o situație dificilă; viclenie. – Din fr. subterfuge, lat. subterfugium. DOOM
subterfúgiu [giu pron. giu] s. n., art. subterfúgiul; pl. subterfúgii, art. subterfúgiile (-gi-i-)
subterfugiului
SUBTERFÚGIU, subterfugii, s. n. Mijloc șiret, abil de a ieși dintr-o situație dificilă; viclenie. – Din fr. subterfuge, lat. subterfugium. DOOM
subterfúgiu [giu pron. giu] s. n., art. subterfúgiul; pl. subterfúgii, art. subterfúgiile (-gi-i-)
subterfuj
SUBTERFÚJ s.n. v. subterfugiu.
subtext
SUBTÉXT, subtexte, s. n. Substrat psihologic și de idei sugerat de un text. – Sub1- + text. DOOM
*subtéxt s. n., pl. subtéxte
subtexte
SUBTÉXT, subtexte, s. n. Substrat psihologic și de idei sugerat de un text. – Sub1- + text. DOOM
*subtéxt s. n., pl. subtéxte
subtextele
SUBTÉXT, subtexte, s. n. Substrat psihologic și de idei sugerat de un text. – Sub1- + text. DOOM
*subtéxt s. n., pl. subtéxte
subtextelor
SUBTÉXT, subtexte, s. n. Substrat psihologic și de idei sugerat de un text. – Sub1- + text. DOOM
*subtéxt s. n., pl. subtéxte
subtextul
SUBTÉXT, subtexte, s. n. Substrat psihologic și de idei sugerat de un text. – Sub1- + text. DOOM
*subtéxt s. n., pl. subtéxte
subtextului
SUBTÉXT, subtexte, s. n. Substrat psihologic și de idei sugerat de un text. – Sub1- + text. DOOM
*subtéxt s. n., pl. subtéxte
subtil
SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis. DOOM
subtíl adj. m., pl. subtíli; f. subtílă, pl. subtíle
subtila
SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis. DOOM
subtíl adj. m., pl. subtíli; f. subtílă, pl. subtíle
subtile
SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis. DOOM
subtíl adj. m., pl. subtíli; f. subtílă, pl. subtíle
subtilei
SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis. DOOM
subtíl adj. m., pl. subtíli; f. subtílă, pl. subtíle
subtilele
SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis. DOOM
subtíl adj. m., pl. subtíli; f. subtílă, pl. subtíle
subtilelor
SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis. DOOM
subtíl adj. m., pl. subtíli; f. subtílă, pl. subtíle
subtili
SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis. DOOM
subtíl adj. m., pl. subtíli; f. subtílă, pl. subtíle
subtilii
SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis. DOOM
subtíl adj. m., pl. subtíli; f. subtílă, pl. subtíle
subtililor
SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis. DOOM
subtíl adj. m., pl. subtíli; f. subtílă, pl. subtíle
subtilitate
SUBTILITÁTE, (2) subtilități, s. f. 1. Însușirea de a fi subtil. 2. Raționament, judecată, enunț subtil, greu de înțeles, care face distincții foarte fine și adesea excesive, inutile. – Din fr. subtilité, lat. subtilitas, -atis. DOOM
subtilitáte s. f., g.-d. art. subtilitắții; (raționamente) pl. subtilitắți
subtilitatea
SUBTILITÁTE, (2) subtilități, s. f. 1. Însușirea de a fi subtil. 2. Raționament, judecată, enunț subtil, greu de înțeles, care face distincții foarte fine și adesea excesive, inutile. – Din fr. subtilité, lat. subtilitas, -atis. DOOM
subtilitáte s. f., g.-d. art. subtilitắții; (raționamente) pl. subtilitắți
subtilități
SUBTILITÁTE, (2) subtilități, s. f. 1. Însușirea de a fi subtil. 2. Raționament, judecată, enunț subtil, greu de înțeles, care face distincții foarte fine și adesea excesive, inutile. – Din fr. subtilité, lat. subtilitas, -atis. DOOM
subtilitáte s. f., g.-d. art. subtilitắții; (raționamente) pl. subtilitắți
subtilității
SUBTILITÁTE, (2) subtilități, s. f. 1. Însușirea de a fi subtil. 2. Raționament, judecată, enunț subtil, greu de înțeles, care face distincții foarte fine și adesea excesive, inutile. – Din fr. subtilité, lat. subtilitas, -atis. DOOM
subtilitáte s. f., g.-d. art. subtilitắții; (raționamente) pl. subtilitắți
subtilitățile
SUBTILITÁTE, (2) subtilități, s. f. 1. Însușirea de a fi subtil. 2. Raționament, judecată, enunț subtil, greu de înțeles, care face distincții foarte fine și adesea excesive, inutile. – Din fr. subtilité, lat. subtilitas, -atis. DOOM
subtilitáte s. f., g.-d. art. subtilitắții; (raționamente) pl. subtilitắți
subtilităților
SUBTILITÁTE, (2) subtilități, s. f. 1. Însușirea de a fi subtil. 2. Raționament, judecată, enunț subtil, greu de înțeles, care face distincții foarte fine și adesea excesive, inutile. – Din fr. subtilité, lat. subtilitas, -atis. DOOM
subtilitáte s. f., g.-d. art. subtilitắții; (raționamente) pl. subtilitắți
subtiliza
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizai
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizam
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizare
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizare
SUBTILIZÁRE, subtilizări, s. f. Acțiunea de a subtiliza și rezultatul ei. – V. subtiliza. DOOM
subtilizáre s. f., g.-d. art. subtilizắrii; pl. subtilizắri
subtilizarea
SUBTILIZÁRE, subtilizări, s. f. Acțiunea de a subtiliza și rezultatul ei. – V. subtiliza. DOOM
subtilizáre s. f., g.-d. art. subtilizắrii; pl. subtilizắri
subtilizară
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizarăm
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizarăți
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizase
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizasem
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizaseră
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizaserăm
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizaserăți
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizaseși
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizaseți
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizat
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizat
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser.
subtilizau
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizași
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizați
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizează
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizez
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizeze
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizezi
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizând
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizînd
SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. 1. A da subtilitate, rafinament, finețe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furiș, cu dibăcie, pe nesimțite; a sustrage, a fura, a șterpeli. – Din fr. subtiliser. DOOM
subtilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 subtilizeáză
subtilizări
SUBTILIZÁRE, subtilizări, s. f. Acțiunea de a subtiliza și rezultatul ei. – V. subtiliza. DOOM
subtilizáre s. f., g.-d. art. subtilizắrii; pl. subtilizắri
subtilizării
SUBTILIZÁRE, subtilizări, s. f. Acțiunea de a subtiliza și rezultatul ei. – V. subtiliza. DOOM
subtilizáre s. f., g.-d. art. subtilizắrii; pl. subtilizắri
subtilizările
SUBTILIZÁRE, subtilizări, s. f. Acțiunea de a subtiliza și rezultatul ei. – V. subtiliza. DOOM
subtilizáre s. f., g.-d. art. subtilizắrii; pl. subtilizắri
subtilizărilor
SUBTILIZÁRE, subtilizări, s. f. Acțiunea de a subtiliza și rezultatul ei. – V. subtiliza. DOOM
subtilizáre s. f., g.-d. art. subtilizắrii; pl. subtilizắri
subtilul
SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis. DOOM
subtíl adj. m., pl. subtíli; f. subtílă, pl. subtíle
subtilului
SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis. DOOM
subtíl adj. m., pl. subtíli; f. subtílă, pl. subtíle
subtitlu
SUBTÍTLU, subtitluri, s. n. 1. Al doilea titlu al unei lucrări, de obicei scris cu caractere mai mici și pus sub titlul principal, pe care îl completează. 2. Text imprimat pe o peliculă cinematografică, la baza imaginii, care cuprinde traducerea dialogurilor din filmele sonore. – Sub1- + titlu (după fr. sous-titre). DOOM
subtítlu (-ti-tlu) s. n., pl. subtítluri
subtitlul
SUBTÍTLU, subtitluri, s. n. 1. Al doilea titlu al unei lucrări, de obicei scris cu caractere mai mici și pus sub titlul principal, pe care îl completează. 2. Text imprimat pe o peliculă cinematografică, la baza imaginii, care cuprinde traducerea dialogurilor din filmele sonore. – Sub1- + titlu (după fr. sous-titre). DOOM
subtítlu (-ti-tlu) s. n., pl. subtítluri
subtitlului
SUBTÍTLU, subtitluri, s. n. 1. Al doilea titlu al unei lucrări, de obicei scris cu caractere mai mici și pus sub titlul principal, pe care îl completează. 2. Text imprimat pe o peliculă cinematografică, la baza imaginii, care cuprinde traducerea dialogurilor din filmele sonore. – Sub1- + titlu (după fr. sous-titre). DOOM
subtítlu (-ti-tlu) s. n., pl. subtítluri
subtitluri
SUBTÍTLU, subtitluri, s. n. 1. Al doilea titlu al unei lucrări, de obicei scris cu caractere mai mici și pus sub titlul principal, pe care îl completează. 2. Text imprimat pe o peliculă cinematografică, la baza imaginii, care cuprinde traducerea dialogurilor din filmele sonore. – Sub1- + titlu (după fr. sous-titre). DOOM
subtítlu (-ti-tlu) s. n., pl. subtítluri
subtitlurile
SUBTÍTLU, subtitluri, s. n. 1. Al doilea titlu al unei lucrări, de obicei scris cu caractere mai mici și pus sub titlul principal, pe care îl completează. 2. Text imprimat pe o peliculă cinematografică, la baza imaginii, care cuprinde traducerea dialogurilor din filmele sonore. – Sub1- + titlu (după fr. sous-titre). DOOM
subtítlu (-ti-tlu) s. n., pl. subtítluri
subtitlurilor
SUBTÍTLU, subtitluri, s. n. 1. Al doilea titlu al unei lucrări, de obicei scris cu caractere mai mici și pus sub titlul principal, pe care îl completează. 2. Text imprimat pe o peliculă cinematografică, la baza imaginii, care cuprinde traducerea dialogurilor din filmele sonore. – Sub1- + titlu (după fr. sous-titre). DOOM
subtítlu (-ti-tlu) s. n., pl. subtítluri
subtitra
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrai
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitram
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrare
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrare
SUBTITRÁRE, subtitrări, s. f. Acțiunea de a subtitra și rezultatul ei. – V. subtitra. DOOM
subtitráre (-ti-tra-) s. f., g.-d. art. subtitrắrii; pl. subtitrắri
subtitrarea
SUBTITRÁRE, subtitrări, s. f. Acțiunea de a subtitra și rezultatul ei. – V. subtitra. DOOM
subtitráre (-ti-tra-) s. f., g.-d. art. subtitrắrii; pl. subtitrắri
subtitrară
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrarăm
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrarăți
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrase
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrasem
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitraseră
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitraserăm
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitraserăți
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitraseși
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitraseți
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrat
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrat
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer.
subtitrau
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrași
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrați
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrează
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrez
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitreze
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrezi
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrând
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrînd
SUBTITRÁ, subtitrez, vb. I. Tranz. A realiza subtitlurile (2) unui film sonor. – După fr. sous-titrer. DOOM
subtitrá (a ~) (-ti-tra) vb., ind. prez. 3 subtitreáză
subtitrări
SUBTITRÁRE, subtitrări, s. f. Acțiunea de a subtitra și rezultatul ei. – V. subtitra. DOOM
subtitráre (-ti-tra-) s. f., g.-d. art. subtitrắrii; pl. subtitrắri
subtitrării
SUBTITRÁRE, subtitrări, s. f. Acțiunea de a subtitra și rezultatul ei. – V. subtitra. DOOM
subtitráre (-ti-tra-) s. f., g.-d. art. subtitrắrii; pl. subtitrắri
subtitrările
SUBTITRÁRE, subtitrări, s. f. Acțiunea de a subtitra și rezultatul ei. – V. subtitra. DOOM
subtitráre (-ti-tra-) s. f., g.-d. art. subtitrắrii; pl. subtitrắri
subtitrărilor
SUBTITRÁRE, subtitrări, s. f. Acțiunea de a subtitra și rezultatul ei. – V. subtitra. DOOM
subtitráre (-ti-tra-) s. f., g.-d. art. subtitrắrii; pl. subtitrắri
subtoi
SUBTÓI, subtoaie, s. n. (Regional) Grindă groasă de lemn care susține o construcție (în special pereții unei case).
subton
SUBTÓN, subtonuri, s. n. (Muz.) Treapta a șaptea a unui mod, aflată la distanță de un ton întreg față de fundamentala modului. – Sub1- + ton. DOOM
subtón s. n., pl. subtónuri
subtonul
SUBTÓN, subtonuri, s. n. (Muz.) Treapta a șaptea a unui mod, aflată la distanță de un ton întreg față de fundamentala modului. – Sub1- + ton. DOOM
subtón s. n., pl. subtónuri
subtonului
SUBTÓN, subtonuri, s. n. (Muz.) Treapta a șaptea a unui mod, aflată la distanță de un ton întreg față de fundamentala modului. – Sub1- + ton. DOOM
subtón s. n., pl. subtónuri
subtonuri
SUBTÓN, subtonuri, s. n. (Muz.) Treapta a șaptea a unui mod, aflată la distanță de un ton întreg față de fundamentala modului. – Sub1- + ton. DOOM
subtón s. n., pl. subtónuri
subtonurile
SUBTÓN, subtonuri, s. n. (Muz.) Treapta a șaptea a unui mod, aflată la distanță de un ton întreg față de fundamentala modului. – Sub1- + ton. DOOM
subtón s. n., pl. subtónuri
subtonurilor
SUBTÓN, subtonuri, s. n. (Muz.) Treapta a șaptea a unui mod, aflată la distanță de un ton întreg față de fundamentala modului. – Sub1- + ton. DOOM
subtón s. n., pl. subtónuri
subtraversa
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversai
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversam
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversare
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversară
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversarăm
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversarăți
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversase
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversasem
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversaseră
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversaserăm
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversaserăți
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversaseși
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversaseți
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversat
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversat
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversau
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversași
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversați
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversează
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversez
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraverseze
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversezi
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversând
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtraversînd
SUBTRAVERSÁ, subtraversez, vb. I. Tranz. A traversa pe dedesubt. – Sub1- + traversa.
subtropical
SUBTROPICÁL, -Ă, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este învecinat cu unul dintre cele două tropice, caracterizându-se prin ierni blânde și o vegetație neîntreruptă în tot cursul anului; (despre climă, vegetație etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical. DOOM
subtropicál adj. m., pl. subtropicáli; f. subtropicálă, pl. subtropicále
subtropicala
SUBTROPICÁL, -Ă, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este învecinat cu unul dintre cele două tropice, caracterizându-se prin ierni blânde și o vegetație neîntreruptă în tot cursul anului; (despre climă, vegetație etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical. DOOM
subtropicál adj. m., pl. subtropicáli; f. subtropicálă, pl. subtropicále
subtropicale
SUBTROPICÁL, -Ă, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este învecinat cu unul dintre cele două tropice, caracterizându-se prin ierni blânde și o vegetație neîntreruptă în tot cursul anului; (despre climă, vegetație etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical. DOOM
subtropicál adj. m., pl. subtropicáli; f. subtropicálă, pl. subtropicále
subtropicalei
SUBTROPICÁL, -Ă, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este învecinat cu unul dintre cele două tropice, caracterizându-se prin ierni blânde și o vegetație neîntreruptă în tot cursul anului; (despre climă, vegetație etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical. DOOM
subtropicál adj. m., pl. subtropicáli; f. subtropicálă, pl. subtropicále
subtropicalele
SUBTROPICÁL, -Ă, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este învecinat cu unul dintre cele două tropice, caracterizându-se prin ierni blânde și o vegetație neîntreruptă în tot cursul anului; (despre climă, vegetație etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical. DOOM
subtropicál adj. m., pl. subtropicáli; f. subtropicálă, pl. subtropicále
subtropicalelor
SUBTROPICÁL, -Ă, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este învecinat cu unul dintre cele două tropice, caracterizându-se prin ierni blânde și o vegetație neîntreruptă în tot cursul anului; (despre climă, vegetație etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical. DOOM
subtropicál adj. m., pl. subtropicáli; f. subtropicálă, pl. subtropicále
subtropicali
SUBTROPICÁL, -Ă, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este învecinat cu unul dintre cele două tropice, caracterizându-se prin ierni blânde și o vegetație neîntreruptă în tot cursul anului; (despre climă, vegetație etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical. DOOM
subtropicál adj. m., pl. subtropicáli; f. subtropicálă, pl. subtropicále
subtropicalii
SUBTROPICÁL, -Ă, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este învecinat cu unul dintre cele două tropice, caracterizându-se prin ierni blânde și o vegetație neîntreruptă în tot cursul anului; (despre climă, vegetație etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical. DOOM
subtropicál adj. m., pl. subtropicáli; f. subtropicálă, pl. subtropicále
subtropicalilor
SUBTROPICÁL, -Ă, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este învecinat cu unul dintre cele două tropice, caracterizându-se prin ierni blânde și o vegetație neîntreruptă în tot cursul anului; (despre climă, vegetație etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical. DOOM
subtropicál adj. m., pl. subtropicáli; f. subtropicálă, pl. subtropicále
subtropicalul
SUBTROPICÁL, -Ă, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este învecinat cu unul dintre cele două tropice, caracterizându-se prin ierni blânde și o vegetație neîntreruptă în tot cursul anului; (despre climă, vegetație etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical. DOOM
subtropicál adj. m., pl. subtropicáli; f. subtropicálă, pl. subtropicále
subtropicalului
SUBTROPICÁL, -Ă, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este învecinat cu unul dintre cele două tropice, caracterizându-se prin ierni blânde și o vegetație neîntreruptă în tot cursul anului; (despre climă, vegetație etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical. DOOM
subtropicál adj. m., pl. subtropicáli; f. subtropicálă, pl. subtropicále
subulat
SUBULÁT, -Ă adj. (Liv.) Terminat cu un vârf; în formă de spin. [Cf. fr. subulé < lat. subula – sulă].
subuman
SUBUMÁN, -Ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. – Sub1- + uman (după engl. subhuman). DOOM
*subumán (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumáni; f. subumánă, pl. subumáne
subumana
SUBUMÁN, -Ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. – Sub1- + uman (după engl. subhuman). DOOM
*subumán (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumáni; f. subumánă, pl. subumáne
subumane
SUBUMÁN, -Ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. – Sub1- + uman (după engl. subhuman). DOOM
*subumán (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumáni; f. subumánă, pl. subumáne
subumanei
SUBUMÁN, -Ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. – Sub1- + uman (după engl. subhuman). DOOM
*subumán (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumáni; f. subumánă, pl. subumáne
subumanele
SUBUMÁN, -Ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. – Sub1- + uman (după engl. subhuman). DOOM
*subumán (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumáni; f. subumánă, pl. subumáne
subumanelor
SUBUMÁN, -Ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. – Sub1- + uman (după engl. subhuman). DOOM
*subumán (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumáni; f. subumánă, pl. subumáne
subumani
SUBUMÁN, -Ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. – Sub1- + uman (după engl. subhuman). DOOM
*subumán (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumáni; f. subumánă, pl. subumáne
subumanii
SUBUMÁN, -Ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. – Sub1- + uman (după engl. subhuman). DOOM
*subumán (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumáni; f. subumánă, pl. subumáne
subumanilor
SUBUMÁN, -Ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. – Sub1- + uman (după engl. subhuman). DOOM
*subumán (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumáni; f. subumánă, pl. subumáne
subumanul
SUBUMÁN, -Ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. – Sub1- + uman (după engl. subhuman). DOOM
*subumán (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumáni; f. subumánă, pl. subumáne
subumanului
SUBUMÁN, -Ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. – Sub1- + uman (după engl. subhuman). DOOM
*subumán (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumáni; f. subumánă, pl. subumáne
subunitar
SUBUNITÁR, -Ă, subunitari, -e, adj. (Despre numere reale sau despre fracții ordinare) Care are o valoare mai mică decât unitatea. – Sub1- + unitar. DOOM
!subunitár (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitári; f. subunitáră, pl. subunitáre
subunitara
SUBUNITÁR, -Ă, subunitari, -e, adj. (Despre numere reale sau despre fracții ordinare) Care are o valoare mai mică decât unitatea. – Sub1- + unitar. DOOM
!subunitár (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitári; f. subunitáră, pl. subunitáre
subunitare
SUBUNITÁR, -Ă, subunitari, -e, adj. (Despre numere reale sau despre fracții ordinare) Care are o valoare mai mică decât unitatea. – Sub1- + unitar. DOOM
!subunitár (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitári; f. subunitáră, pl. subunitáre
subunitarei
SUBUNITÁR, -Ă, subunitari, -e, adj. (Despre numere reale sau despre fracții ordinare) Care are o valoare mai mică decât unitatea. – Sub1- + unitar. DOOM
!subunitár (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitári; f. subunitáră, pl. subunitáre
subunitarele
SUBUNITÁR, -Ă, subunitari, -e, adj. (Despre numere reale sau despre fracții ordinare) Care are o valoare mai mică decât unitatea. – Sub1- + unitar. DOOM
!subunitár (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitári; f. subunitáră, pl. subunitáre
subunitarelor
SUBUNITÁR, -Ă, subunitari, -e, adj. (Despre numere reale sau despre fracții ordinare) Care are o valoare mai mică decât unitatea. – Sub1- + unitar. DOOM
!subunitár (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitári; f. subunitáră, pl. subunitáre
subunitari
SUBUNITÁR, -Ă, subunitari, -e, adj. (Despre numere reale sau despre fracții ordinare) Care are o valoare mai mică decât unitatea. – Sub1- + unitar. DOOM
!subunitár (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitári; f. subunitáră, pl. subunitáre
subunitarii
SUBUNITÁR, -Ă, subunitari, -e, adj. (Despre numere reale sau despre fracții ordinare) Care are o valoare mai mică decât unitatea. – Sub1- + unitar. DOOM
!subunitár (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitári; f. subunitáră, pl. subunitáre
subunitarilor
SUBUNITÁR, -Ă, subunitari, -e, adj. (Despre numere reale sau despre fracții ordinare) Care are o valoare mai mică decât unitatea. – Sub1- + unitar. DOOM
!subunitár (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitári; f. subunitáră, pl. subunitáre
subunitarul
SUBUNITÁR, -Ă, subunitari, -e, adj. (Despre numere reale sau despre fracții ordinare) Care are o valoare mai mică decât unitatea. – Sub1- + unitar. DOOM
!subunitár (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitári; f. subunitáră, pl. subunitáre
subunitarului
SUBUNITÁR, -Ă, subunitari, -e, adj. (Despre numere reale sau despre fracții ordinare) Care are o valoare mai mică decât unitatea. – Sub1- + unitar. DOOM
!subunitár (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitári; f. subunitáră, pl. subunitáre
subunitate
SUBUNITÁTE, subunități, s. f. Subîmpărțire a unei unități militare, economice, administrative etc. – Sub1- + unitate. DOOM
!subunitáte (su-bu-/sub-u-) s. f., g.-d. art. subunitắții; pl. subunitắți
subunitatea
SUBUNITÁTE, subunități, s. f. Subîmpărțire a unei unități militare, economice, administrative etc. – Sub1- + unitate. DOOM
!subunitáte (su-bu-/sub-u-) s. f., g.-d. art. subunitắții; pl. subunitắți
subunități
SUBUNITÁTE, subunități, s. f. Subîmpărțire a unei unități militare, economice, administrative etc. – Sub1- + unitate. DOOM
!subunitáte (su-bu-/sub-u-) s. f., g.-d. art. subunitắții; pl. subunitắți
subunității
SUBUNITÁTE, subunități, s. f. Subîmpărțire a unei unități militare, economice, administrative etc. – Sub1- + unitate. DOOM
!subunitáte (su-bu-/sub-u-) s. f., g.-d. art. subunitắții; pl. subunitắți
subunitățile
SUBUNITÁTE, subunități, s. f. Subîmpărțire a unei unități militare, economice, administrative etc. – Sub1- + unitate. DOOM
!subunitáte (su-bu-/sub-u-) s. f., g.-d. art. subunitắții; pl. subunitắți
subunităților
SUBUNITÁTE, subunități, s. f. Subîmpărțire a unei unități militare, economice, administrative etc. – Sub1- + unitate. DOOM
!subunitáte (su-bu-/sub-u-) s. f., g.-d. art. subunitắții; pl. subunitắți
suburban
SUBURBÁN, -Ă, suburbani, -e, adj. Care ține de o suburbie, situat într-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comună suburbană = comună situată în imediata apropiere a unui oraș sau la marginea acestuia și depinzând administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circulă în împrejurimile orașului, care face legătura între oraș și suburbii. ♦ Fig. (Despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politețe; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus. DOOM
!suburbán (su-bur-/sub-ur-) adj. m., pl. suburbáni; f. suburbánă, pl. suburbáne
suburbana
SUBURBÁN, -Ă, suburbani, -e, adj. Care ține de o suburbie, situat într-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comună suburbană = comună situată în imediata apropiere a unui oraș sau la marginea acestuia și depinzând administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circulă în împrejurimile orașului, care face legătura între oraș și suburbii. ♦ Fig. (Despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politețe; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus. DOOM
!suburbán (su-bur-/sub-ur-) adj. m., pl. suburbáni; f. suburbánă, pl. suburbáne
suburbane
SUBURBÁN, -Ă, suburbani, -e, adj. Care ține de o suburbie, situat într-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comună suburbană = comună situată în imediata apropiere a unui oraș sau la marginea acestuia și depinzând administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circulă în împrejurimile orașului, care face legătura între oraș și suburbii. ♦ Fig. (Despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politețe; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus. DOOM
!suburbán (su-bur-/sub-ur-) adj. m., pl. suburbáni; f. suburbánă, pl. suburbáne
suburbanei
SUBURBÁN, -Ă, suburbani, -e, adj. Care ține de o suburbie, situat într-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comună suburbană = comună situată în imediata apropiere a unui oraș sau la marginea acestuia și depinzând administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circulă în împrejurimile orașului, care face legătura între oraș și suburbii. ♦ Fig. (Despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politețe; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus. DOOM
!suburbán (su-bur-/sub-ur-) adj. m., pl. suburbáni; f. suburbánă, pl. suburbáne
suburbanele
SUBURBÁN, -Ă, suburbani, -e, adj. Care ține de o suburbie, situat într-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comună suburbană = comună situată în imediata apropiere a unui oraș sau la marginea acestuia și depinzând administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circulă în împrejurimile orașului, care face legătura între oraș și suburbii. ♦ Fig. (Despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politețe; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus. DOOM
!suburbán (su-bur-/sub-ur-) adj. m., pl. suburbáni; f. suburbánă, pl. suburbáne
suburbanelor
SUBURBÁN, -Ă, suburbani, -e, adj. Care ține de o suburbie, situat într-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comună suburbană = comună situată în imediata apropiere a unui oraș sau la marginea acestuia și depinzând administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circulă în împrejurimile orașului, care face legătura între oraș și suburbii. ♦ Fig. (Despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politețe; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus. DOOM
!suburbán (su-bur-/sub-ur-) adj. m., pl. suburbáni; f. suburbánă, pl. suburbáne
suburbani
SUBURBÁN, -Ă, suburbani, -e, adj. Care ține de o suburbie, situat într-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comună suburbană = comună situată în imediata apropiere a unui oraș sau la marginea acestuia și depinzând administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circulă în împrejurimile orașului, care face legătura între oraș și suburbii. ♦ Fig. (Despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politețe; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus. DOOM
!suburbán (su-bur-/sub-ur-) adj. m., pl. suburbáni; f. suburbánă, pl. suburbáne
suburbanii
SUBURBÁN, -Ă, suburbani, -e, adj. Care ține de o suburbie, situat într-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comună suburbană = comună situată în imediata apropiere a unui oraș sau la marginea acestuia și depinzând administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circulă în împrejurimile orașului, care face legătura între oraș și suburbii. ♦ Fig. (Despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politețe; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus. DOOM
!suburbán (su-bur-/sub-ur-) adj. m., pl. suburbáni; f. suburbánă, pl. suburbáne
suburbanilor
SUBURBÁN, -Ă, suburbani, -e, adj. Care ține de o suburbie, situat într-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comună suburbană = comună situată în imediata apropiere a unui oraș sau la marginea acestuia și depinzând administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circulă în împrejurimile orașului, care face legătura între oraș și suburbii. ♦ Fig. (Despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politețe; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus. DOOM
!suburbán (su-bur-/sub-ur-) adj. m., pl. suburbáni; f. suburbánă, pl. suburbáne
suburbanul
SUBURBÁN, -Ă, suburbani, -e, adj. Care ține de o suburbie, situat într-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comună suburbană = comună situată în imediata apropiere a unui oraș sau la marginea acestuia și depinzând administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circulă în împrejurimile orașului, care face legătura între oraș și suburbii. ♦ Fig. (Despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politețe; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus. DOOM
!suburbán (su-bur-/sub-ur-) adj. m., pl. suburbáni; f. suburbánă, pl. suburbáne
suburbanului
SUBURBÁN, -Ă, suburbani, -e, adj. Care ține de o suburbie, situat într-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comună suburbană = comună situată în imediata apropiere a unui oraș sau la marginea acestuia și depinzând administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circulă în împrejurimile orașului, care face legătura între oraș și suburbii. ♦ Fig. (Despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politețe; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus. DOOM
!suburbán (su-bur-/sub-ur-) adj. m., pl. suburbáni; f. suburbánă, pl. suburbáne
suburbie
SUBURBÍE, suburbii, s. f. Cartier mărginaș al unui oraș (mare). ♦ Comună suburbană. [Acc. și: subúrbie] – Din lat. suburbium. DOOM
suburbíe/subúrbie (su-bur-bi-e/sub-ur-) s. f., art. suburbía/subúrbia (-bi-a), g.-d. art. suburbíei/subúrbiei; pl. suburbíi/subúrbii, art. suburbíile/ subúrbiile (-bi-i-)
suburbie
SUBURBÍE, suburbii, s. f. Cartier mărginaș al unui oraș (mare). ♦ Comună suburbană. [Acc. și: subúrbie] – Din lat. suburbium.
suburs
SUBÚRS, suburși, s. m. (Constr.) Grindă scurtă de lemn așezată pe babă, sub urșii unui pod de lemn. – Sub1- + urs.
subvedetă
SUBVEDÉTĂ s.f. Subdiviziune a vedetei (II) [în DN]. [< sub- + vedetă].
subvenea
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveneai
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveneam
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveneau
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveneați
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveni
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvenii
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvenim
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvenind
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvenire
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvenire
SUBVENÍ, subvin, vb. IV. Intranz. (Înv.) A contribui (cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, a unei nevoi. – Fr. subvenir (lat. subvenire).
subveniră
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvenirăm
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvenirăți
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvenise
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvenisem
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveniseră
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveniserăm
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveniserăți
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveniseși
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveniseți
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvenit
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveniși
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subveniți
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvenția
SUBVÉNȚIE, subvenții, s. f. Transfer nerambursabil de resurse din bugetul de stat către un anumit domeniu sau anumite întreprinderi, în schimbul respectării anumitor condiții. [Var.: subvențiúne s. f.] – Din fr. subvention, lat. subventio. DOOM
subvénție (-ți-e) s. f., art. subvénția (-ți-a), g.-d. art. subvénției; pl. subvénții, art. subvénțiile (-ți-i-)
subvenție
SUBVÉNȚIE, subvenții, s. f. Transfer nerambursabil de resurse din bugetul de stat către un anumit domeniu sau anumite întreprinderi, în schimbul respectării anumitor condiții. [Var.: subvențiúne s. f.] – Din fr. subvention, lat. subventio. DOOM
subvénție (-ți-e) s. f., art. subvénția (-ți-a), g.-d. art. subvénției; pl. subvénții, art. subvénțiile (-ți-i-)
subvenției
SUBVÉNȚIE, subvenții, s. f. Transfer nerambursabil de resurse din bugetul de stat către un anumit domeniu sau anumite întreprinderi, în schimbul respectării anumitor condiții. [Var.: subvențiúne s. f.] – Din fr. subvention, lat. subventio. DOOM
subvénție (-ți-e) s. f., art. subvénția (-ți-a), g.-d. art. subvénției; pl. subvénții, art. subvénțiile (-ți-i-)
subvenții
SUBVÉNȚIE, subvenții, s. f. Transfer nerambursabil de resurse din bugetul de stat către un anumit domeniu sau anumite întreprinderi, în schimbul respectării anumitor condiții. [Var.: subvențiúne s. f.] – Din fr. subvention, lat. subventio. DOOM
subvénție (-ți-e) s. f., art. subvénția (-ți-a), g.-d. art. subvénției; pl. subvénții, art. subvénțiile (-ți-i-)
subvențiile
SUBVÉNȚIE, subvenții, s. f. Transfer nerambursabil de resurse din bugetul de stat către un anumit domeniu sau anumite întreprinderi, în schimbul respectării anumitor condiții. [Var.: subvențiúne s. f.] – Din fr. subvention, lat. subventio. DOOM
subvénție (-ți-e) s. f., art. subvénția (-ți-a), g.-d. art. subvénției; pl. subvénții, art. subvénțiile (-ți-i-)
subvențiilor
SUBVÉNȚIE, subvenții, s. f. Transfer nerambursabil de resurse din bugetul de stat către un anumit domeniu sau anumite întreprinderi, în schimbul respectării anumitor condiții. [Var.: subvențiúne s. f.] – Din fr. subvention, lat. subventio. DOOM
subvénție (-ți-e) s. f., art. subvénția (-ți-a), g.-d. art. subvénției; pl. subvénții, art. subvénțiile (-ți-i-)
subvenționa
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționai
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvențional
SUBVENȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la o subvenție, de subvenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. subventionnel].
subvenționala
SUBVENȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la o subvenție, de subvenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. subventionnel].
subvenționale
SUBVENȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la o subvenție, de subvenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. subventionnel].
subvenționalei
SUBVENȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la o subvenție, de subvenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. subventionnel].
subvenționalele
SUBVENȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la o subvenție, de subvenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. subventionnel].
subvenționalelor
SUBVENȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la o subvenție, de subvenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. subventionnel].
subvenționali
SUBVENȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la o subvenție, de subvenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. subventionnel].
subvenționalii
SUBVENȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la o subvenție, de subvenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. subventionnel].
subvenționalilor
SUBVENȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la o subvenție, de subvenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. subventionnel].
subvenționalul
SUBVENȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la o subvenție, de subvenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. subventionnel].
subvenționalului
SUBVENȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la o subvenție, de subvenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. subventionnel].
subvenționam
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționare
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționare
SUBVENȚIONÁRE, subvenționări, s. f. Acțiunea de a subvenționa. [Pr.: -ți-o-] – V. subvenționa. DOOM
subvenționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. subvenționắrii; pl. subvenționắri
subvenționarea
SUBVENȚIONÁRE, subvenționări, s. f. Acțiunea de a subvenționa. [Pr.: -ți-o-] – V. subvenționa. DOOM
subvenționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. subvenționắrii; pl. subvenționắri
subvenționară
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționarăm
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționarăți
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționase
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționasem
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționaseră
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționaserăm
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționaserăți
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționaseși
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționaseți
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționat
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționat
SUBVENȚIONÁT, -Ă, subvenționați, -te, adj. Ajutat, susținut cu subvenții. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. A servit doi ani, ca spion, în poliția secretă a capitalei, de unde a trecut de-a dreptul reporter la o gazetă guvernamentală subvenționată. VLAHUȚĂ, O. A. III 27.
subvenționata
SUBVENȚIONÁT, -Ă, subvenționați, -te, adj. Ajutat, susținut cu subvenții. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. A servit doi ani, ca spion, în poliția secretă a capitalei, de unde a trecut de-a dreptul reporter la o gazetă guvernamentală subvenționată. VLAHUȚĂ, O. A. III 27.
subvenționate
SUBVENȚIONÁT, -Ă, subvenționați, -te, adj. Ajutat, susținut cu subvenții. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. A servit doi ani, ca spion, în poliția secretă a capitalei, de unde a trecut de-a dreptul reporter la o gazetă guvernamentală subvenționată. VLAHUȚĂ, O. A. III 27.
subvenționatei
SUBVENȚIONÁT, -Ă, subvenționați, -te, adj. Ajutat, susținut cu subvenții. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. A servit doi ani, ca spion, în poliția secretă a capitalei, de unde a trecut de-a dreptul reporter la o gazetă guvernamentală subvenționată. VLAHUȚĂ, O. A. III 27.
subvenționatele
SUBVENȚIONÁT, -Ă, subvenționați, -te, adj. Ajutat, susținut cu subvenții. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. A servit doi ani, ca spion, în poliția secretă a capitalei, de unde a trecut de-a dreptul reporter la o gazetă guvernamentală subvenționată. VLAHUȚĂ, O. A. III 27.
subvenționatelor
SUBVENȚIONÁT, -Ă, subvenționați, -te, adj. Ajutat, susținut cu subvenții. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. A servit doi ani, ca spion, în poliția secretă a capitalei, de unde a trecut de-a dreptul reporter la o gazetă guvernamentală subvenționată. VLAHUȚĂ, O. A. III 27.
subvenționatul
SUBVENȚIONÁT, -Ă, subvenționați, -te, adj. Ajutat, susținut cu subvenții. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. A servit doi ani, ca spion, în poliția secretă a capitalei, de unde a trecut de-a dreptul reporter la o gazetă guvernamentală subvenționată. VLAHUȚĂ, O. A. III 27.
subvenționatului
SUBVENȚIONÁT, -Ă, subvenționați, -te, adj. Ajutat, susținut cu subvenții. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. A servit doi ani, ca spion, în poliția secretă a capitalei, de unde a trecut de-a dreptul reporter la o gazetă guvernamentală subvenționată. VLAHUȚĂ, O. A. III 27.
subvenționau
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționași
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționați
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționați
SUBVENȚIONÁT, -Ă, subvenționați, -te, adj. Ajutat, susținut cu subvenții. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. A servit doi ani, ca spion, în poliția secretă a capitalei, de unde a trecut de-a dreptul reporter la o gazetă guvernamentală subvenționată. VLAHUȚĂ, O. A. III 27.
subvenționații
SUBVENȚIONÁT, -Ă, subvenționați, -te, adj. Ajutat, susținut cu subvenții. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. A servit doi ani, ca spion, în poliția secretă a capitalei, de unde a trecut de-a dreptul reporter la o gazetă guvernamentală subvenționată. VLAHUȚĂ, O. A. III 27.
subvenționaților
SUBVENȚIONÁT, -Ă, subvenționați, -te, adj. Ajutat, susținut cu subvenții. Întreprinde cu «Baba Hîrca» un mare turneu – nesubvenționat – prin Moldova și prin Muntenia. SADOVEANU, E. 70. A servit doi ani, ca spion, în poliția secretă a capitalei, de unde a trecut de-a dreptul reporter la o gazetă guvernamentală subvenționată. VLAHUȚĂ, O. A. III 27.
subvenționează
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționez
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționeze
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționezi
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționând
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționînd
SUBVENȚIONÁ, subvenționez, vb. I. Tranz. A ajuta, a susține cu subvenții; a da cuiva o subvenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. subventionner. DOOM
subvenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 subvenționeáză
subvenționări
SUBVENȚIONÁRE, subvenționări, s. f. Acțiunea de a subvenționa. [Pr.: -ți-o-] – V. subvenționa. DOOM
subvenționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. subvenționắrii; pl. subvenționắri
subvenționării
SUBVENȚIONÁRE, subvenționări, s. f. Acțiunea de a subvenționa. [Pr.: -ți-o-] – V. subvenționa. DOOM
subvenționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. subvenționắrii; pl. subvenționắri
subvenționările
SUBVENȚIONÁRE, subvenționări, s. f. Acțiunea de a subvenționa. [Pr.: -ți-o-] – V. subvenționa. DOOM
subvenționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. subvenționắrii; pl. subvenționắri
subvenționărilor
SUBVENȚIONÁRE, subvenționări, s. f. Acțiunea de a subvenționa. [Pr.: -ți-o-] – V. subvenționa. DOOM
subvenționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. subvenționắrii; pl. subvenționắri
subvențiune
SUBVÉNȚIE, subvenții, s. f. Transfer nerambursabil de resurse din bugetul de stat către un anumit domeniu sau anumite întreprinderi, în schimbul respectării anumitor condiții. [Var.: subvențiúne s. f.] – Din fr. subvention, lat. subventio. DOOM
subvénție (-ți-e) s. f., art. subvénția (-ți-a), g.-d. art. subvénției; pl. subvénții, art. subvénțiile (-ți-i-)
subversiune
SUBVERSIÚNE, subversiuni, s. f. Subminare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. subversion, lat. subversio, -onis. DOOM
subversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subversiúnii; pl. subversiúni
subversiunea
SUBVERSIÚNE, subversiuni, s. f. Subminare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. subversion, lat. subversio, -onis. DOOM
subversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subversiúnii; pl. subversiúni
subversiuni
SUBVERSIÚNE, subversiuni, s. f. Subminare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. subversion, lat. subversio, -onis. DOOM
subversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subversiúnii; pl. subversiúni
subversiunii
SUBVERSIÚNE, subversiuni, s. f. Subminare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. subversion, lat. subversio, -onis. DOOM
subversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subversiúnii; pl. subversiúni
subversiunile
SUBVERSIÚNE, subversiuni, s. f. Subminare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. subversion, lat. subversio, -onis. DOOM
subversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subversiúnii; pl. subversiúni
subversiunilor
SUBVERSIÚNE, subversiuni, s. f. Subminare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. subversion, lat. subversio, -onis. DOOM
subversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. subversiúnii; pl. subversiúni
subversiv
SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat; p. ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. ♦ Care se desfășoară în ascuns, ilegal. – Din fr. subversif. DOOM
subversív adj. m., pl. subversívi; f. subversívă, pl. subversíve
subversiva
SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat; p. ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. ♦ Care se desfășoară în ascuns, ilegal. – Din fr. subversif. DOOM
subversív adj. m., pl. subversívi; f. subversívă, pl. subversíve
subversive
SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat; p. ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. ♦ Care se desfășoară în ascuns, ilegal. – Din fr. subversif. DOOM
subversív adj. m., pl. subversívi; f. subversívă, pl. subversíve
subversivei
SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat; p. ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. ♦ Care se desfășoară în ascuns, ilegal. – Din fr. subversif. DOOM
subversív adj. m., pl. subversívi; f. subversívă, pl. subversíve
subversivele
SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat; p. ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. ♦ Care se desfășoară în ascuns, ilegal. – Din fr. subversif. DOOM
subversív adj. m., pl. subversívi; f. subversívă, pl. subversíve
subversivelor
SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat; p. ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. ♦ Care se desfășoară în ascuns, ilegal. – Din fr. subversif. DOOM
subversív adj. m., pl. subversívi; f. subversívă, pl. subversíve
subversivi
SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat; p. ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. ♦ Care se desfășoară în ascuns, ilegal. – Din fr. subversif. DOOM
subversív adj. m., pl. subversívi; f. subversívă, pl. subversíve
subversivii
SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat; p. ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. ♦ Care se desfășoară în ascuns, ilegal. – Din fr. subversif. DOOM
subversív adj. m., pl. subversívi; f. subversívă, pl. subversíve
subversivilor
SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat; p. ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. ♦ Care se desfășoară în ascuns, ilegal. – Din fr. subversif. DOOM
subversív adj. m., pl. subversívi; f. subversívă, pl. subversíve
subversivul
SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat; p. ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. ♦ Care se desfășoară în ascuns, ilegal. – Din fr. subversif. DOOM
subversív adj. m., pl. subversívi; f. subversívă, pl. subversíve
subversivului
SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat; p. ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. ♦ Care se desfășoară în ascuns, ilegal. – Din fr. subversif. DOOM
subversív adj. m., pl. subversívi; f. subversívă, pl. subversíve
subvie
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvii
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvin
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvine
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvino
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvină
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subviu
SUBVENÍ, subvín, vb. IV. Intranz. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «la») A contribui (în special cu o sumă de bani) la acoperirea unei lipse, unei nevoi. Mijlocul cel mai nimerit spre a subveni la această lipsă ar fi să se numească o comisiune. ODOBESCU, S. II 74. S-au simțit necesitate a se așeza dări pentru a subveni la trebuințele generale. I. IONESCU, D. 66.
subvulcan
SUBVULCÁN s.m. (Geol.) Corp de roci intruzive, întărite la suprafața scoarței terestre. [< germ. Subvulkan].
subvulcani
SUBVULCÁN s.m. (Geol.) Corp de roci intruzive, întărite la suprafața scoarței terestre. [< germ. Subvulkan].
subvulcanic
SUBVULCÁNIC, -Ă, subvulcanici, -ce, adj. Care se află în zonele superficiale ale scoarței terestre. – Sub1- + vulcanic. DOOM
subvulcánic adj. m., pl. subvulcánici; f. subvulcánică, pl. subvulcánice
subvulcanica
SUBVULCÁNIC, -Ă, subvulcanici, -ce, adj. Care se află în zonele superficiale ale scoarței terestre. – Sub1- + vulcanic. DOOM
subvulcánic adj. m., pl. subvulcánici; f. subvulcánică, pl. subvulcánice
subvulcanice
SUBVULCÁNIC, -Ă, subvulcanici, -ce, adj. Care se află în zonele superficiale ale scoarței terestre. – Sub1- + vulcanic. DOOM
subvulcánic adj. m., pl. subvulcánici; f. subvulcánică, pl. subvulcánice
subvulcanicei
SUBVULCÁNIC, -Ă, subvulcanici, -ce, adj. Care se află în zonele superficiale ale scoarței terestre. – Sub1- + vulcanic. DOOM
subvulcánic adj. m., pl. subvulcánici; f. subvulcánică, pl. subvulcánice
subvulcanicele
SUBVULCÁNIC, -Ă, subvulcanici, -ce, adj. Care se află în zonele superficiale ale scoarței terestre. – Sub1- + vulcanic. DOOM
subvulcánic adj. m., pl. subvulcánici; f. subvulcánică, pl. subvulcánice
subvulcanicelor
SUBVULCÁNIC, -Ă, subvulcanici, -ce, adj. Care se află în zonele superficiale ale scoarței terestre. – Sub1- + vulcanic. DOOM
subvulcánic adj. m., pl. subvulcánici; f. subvulcánică, pl. subvulcánice
subvulcanici
SUBVULCÁNIC, -Ă, subvulcanici, -ce, adj. Care se află în zonele superficiale ale scoarței terestre. – Sub1- + vulcanic. DOOM
subvulcánic adj. m., pl. subvulcánici; f. subvulcánică, pl. subvulcánice
subvulcanicii
SUBVULCÁNIC, -Ă, subvulcanici, -ce, adj. Care se află în zonele superficiale ale scoarței terestre. – Sub1- + vulcanic. DOOM
subvulcánic adj. m., pl. subvulcánici; f. subvulcánică, pl. subvulcánice
subvulcanicilor
SUBVULCÁNIC, -Ă, subvulcanici, -ce, adj. Care se află în zonele superficiale ale scoarței terestre. – Sub1- + vulcanic. DOOM
subvulcánic adj. m., pl. subvulcánici; f. subvulcánică, pl. subvulcánice
subvulcanicul
SUBVULCÁNIC, -Ă, subvulcanici, -ce, adj. Care se află în zonele superficiale ale scoarței terestre. – Sub1- + vulcanic. DOOM
subvulcánic adj. m., pl. subvulcánici; f. subvulcánică, pl. subvulcánice
subvulcanicului
SUBVULCÁNIC, -Ă, subvulcanici, -ce, adj. Care se află în zonele superficiale ale scoarței terestre. – Sub1- + vulcanic. DOOM
subvulcánic adj. m., pl. subvulcánici; f. subvulcánică, pl. subvulcánice
subvulcanii
SUBVULCÁN s.m. (Geol.) Corp de roci intruzive, întărite la suprafața scoarței terestre. [< germ. Subvulkan].
subvulcanilor
SUBVULCÁN s.m. (Geol.) Corp de roci intruzive, întărite la suprafața scoarței terestre. [< germ. Subvulkan].
subvulcanul
SUBVULCÁN s.m. (Geol.) Corp de roci intruzive, întărite la suprafața scoarței terestre. [< germ. Subvulkan].
subvulcanului
SUBVULCÁN s.m. (Geol.) Corp de roci intruzive, întărite la suprafața scoarței terestre. [< germ. Subvulkan].
subzidea
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzideai
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzideam
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidească
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzideau
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzideați
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidesc
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidește
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidești
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidi
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidii
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidim
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidind
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidire
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidire
SUBZIDÍRE, subzidiri, s. f. Acțiunea de a subzidi și rezultatul ei. – V. subzidi. DOOM
subzidíre s. f., g.-d. art. subzidírii; pl. subzidíri
subzidirea
SUBZIDÍRE, subzidiri, s. f. Acțiunea de a subzidi și rezultatul ei. – V. subzidi. DOOM
subzidíre s. f., g.-d. art. subzidírii; pl. subzidíri
subzidiri
SUBZIDÍRE, subzidiri, s. f. Acțiunea de a subzidi și rezultatul ei. – V. subzidi. DOOM
subzidíre s. f., g.-d. art. subzidírii; pl. subzidíri
subzidirii
SUBZIDÍRE, subzidiri, s. f. Acțiunea de a subzidi și rezultatul ei. – V. subzidi. DOOM
subzidíre s. f., g.-d. art. subzidírii; pl. subzidíri
subzidirile
SUBZIDÍRE, subzidiri, s. f. Acțiunea de a subzidi și rezultatul ei. – V. subzidi. DOOM
subzidíre s. f., g.-d. art. subzidírii; pl. subzidíri
subzidirilor
SUBZIDÍRE, subzidiri, s. f. Acțiunea de a subzidi și rezultatul ei. – V. subzidi. DOOM
subzidíre s. f., g.-d. art. subzidírii; pl. subzidíri
subzidiră
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidirăm
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidirăți
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidise
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidisem
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidiseră
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidiserăm
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidiserăți
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidiseși
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidiseți
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidit
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidit
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi.
subzidiși
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzidiți
SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de construcție nou sub o zidărie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi. DOOM
subzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subzidésc, imperf. 3 sg. subzideá; conj. prez. 3 să subzideáscă
subzist
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzista
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistai
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistam
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistare
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistară
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistarăm
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistarăți
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistase
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistasem
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistaseră
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistaserăm
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistaserăți
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistaseși
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistaseți
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistat
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistau
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistași
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistați
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subziste
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistent
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant. DOOM
subzistént adj. m., pl. subzisténți; f. subzisténtă, pl. subzisténte
subzistenta
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant. DOOM
subzistént adj. m., pl. subzisténți; f. subzisténtă, pl. subzisténte
subzistente
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant. DOOM
subzistént adj. m., pl. subzisténți; f. subzisténtă, pl. subzisténte
subzistentei
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant. DOOM
subzistént adj. m., pl. subzisténți; f. subzisténtă, pl. subzisténte
subzistentele
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant. DOOM
subzistént adj. m., pl. subzisténți; f. subzisténtă, pl. subzisténte
subzistentelor
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant. DOOM
subzistént adj. m., pl. subzisténți; f. subzisténtă, pl. subzisténte
subzistentul
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant. DOOM
subzistént adj. m., pl. subzisténți; f. subzisténtă, pl. subzisténte
subzistentului
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant. DOOM
subzistént adj. m., pl. subzisténți; f. subzisténtă, pl. subzisténte
subzistența
SUBZISTÉNȚĂ s. f. Faptul de a subzista; (concr.) ceea ce servește la asigurarea existenței materiale; hrană. ◊ (Înv.) Serviciu de subzistență = serviciu care se îngrijea de aprovizionarea cu alimente și cu mijloace de întreținere a unei unități militare. – După fr. subsistance. DOOM
subzisténță s. f., g.-d. art. subzisténței
subzistențe
SUBZISTÉNȚĂ s. f. Faptul de a subzista; (concr.) ceea ce servește la asigurarea existenței materiale; hrană. ◊ (Înv.) Serviciu de subzistență = serviciu care se îngrijea de aprovizionarea cu alimente și cu mijloace de întreținere a unei unități militare. – După fr. subsistance. DOOM
subzisténță s. f., g.-d. art. subzisténței
subzistenței
SUBZISTÉNȚĂ s. f. Faptul de a subzista; (concr.) ceea ce servește la asigurarea existenței materiale; hrană. ◊ (Înv.) Serviciu de subzistență = serviciu care se îngrijea de aprovizionarea cu alimente și cu mijloace de întreținere a unei unități militare. – După fr. subsistance. DOOM
subzisténță s. f., g.-d. art. subzisténței
subzistenți
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant. DOOM
subzistént adj. m., pl. subzisténți; f. subzisténtă, pl. subzisténte
subzistenții
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant. DOOM
subzistént adj. m., pl. subzisténți; f. subzisténtă, pl. subzisténte
subzistenților
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant. DOOM
subzistént adj. m., pl. subzisténți; f. subzisténtă, pl. subzisténte
subzistând
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzistînd
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subziști
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister. DOOM
subzistá (a ~) vb., ind. prez. 3 subzístă
subzona
SUBZÓNĂ s.f. Subdiviziune a unei zone. [Cf. fr. sous-zone, it. sotto zona].
subzone
SUBZÓNĂ s.f. Subdiviziune a unei zone. [Cf. fr. sous-zone, it. sotto zona].
subzonei
SUBZÓNĂ s.f. Subdiviziune a unei zone. [Cf. fr. sous-zone, it. sotto zona].
subzonele
SUBZÓNĂ s.f. Subdiviziune a unei zone. [Cf. fr. sous-zone, it. sotto zona].
subzonelor
SUBZÓNĂ s.f. Subdiviziune a unei zone. [Cf. fr. sous-zone, it. sotto zona].
subâmpart
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmparte
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpartă
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmparți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțea
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțeai
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțeam
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțeau
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțeați
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărții
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțim
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțind
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțire
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțire
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subâmpărțirea
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subâmpărțiri
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subâmpărțirii
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subâmpărțirile
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subâmpărțirilor
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subâmpărțiră
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțirăm
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțirăți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțise
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțisem
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțiseră
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțiserăm
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțiserăți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțiseși
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțiseți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțit
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțit
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subâmpărțita
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subâmpărțite
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subâmpărțitei
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subâmpărțitele
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subâmpărțitelor
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subâmpărțitul
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subâmpărțitului
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subâmpărțiși
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțiți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subâmpărțiți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subâmpărțiții
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subâmpărțiților
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subânchiriat
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subânchiriata
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subânchiriate
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subânchiriatei
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subânchiriatele
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subânchiriatelor
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subânchiriatul
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subânchiriatului
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subânchiriați
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subânchiriații
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subânchiriaților
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subânchiriere
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subânchirierea
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subânchirieri
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subânchirierii
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subânchirierile
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subânchirierilor
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subâncrengătura
SUBÎNCRENGĂTÚRĂ, subîncrengături, s. f. Subdiviziune a unei încrengături. – Sub1- + încrengătură. DOOM
!subîncrengătúră (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîncrengătúrii; pl. subîncrengătúri
subâncrengături
SUBÎNCRENGĂTÚRĂ, subîncrengături, s. f. Subdiviziune a unei încrengături. – Sub1- + încrengătură. DOOM
!subîncrengătúră (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîncrengătúrii; pl. subîncrengătúri
subâncrengăturii
SUBÎNCRENGĂTÚRĂ, subîncrengături, s. f. Subdiviziune a unei încrengături. – Sub1- + încrengătură. DOOM
!subîncrengătúră (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîncrengătúrii; pl. subîncrengătúri
subâncrengăturile
SUBÎNCRENGĂTÚRĂ, subîncrengături, s. f. Subdiviziune a unei încrengături. – Sub1- + încrengătură. DOOM
!subîncrengătúră (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîncrengătúrii; pl. subîncrengătúri
subâncrengăturilor
SUBÎNCRENGĂTÚRĂ, subîncrengături, s. f. Subdiviziune a unei încrengături. – Sub1- + încrengătură. DOOM
!subîncrengătúră (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîncrengătúrii; pl. subîncrengătúri
subântind
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinde
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântindea
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântindeai
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântindeam
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântindeau
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântindeați
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântindem
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântindere
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântindere
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subântinderea
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subântinderi
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subântinderii
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subântinderile
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subântinderilor
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subântindeți
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântindă
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântins
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântins
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subântinsa
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subântinse
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinse
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subântinsei
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinsei
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subântinsele
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subântinselor
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subântinseră
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinserăm
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinserăți
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinsese
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinsesem
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinseseră
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinseserăm
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinseserăți
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinseseși
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinseseți
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinseși
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinsul
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subântinsului
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subântinz
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinzi
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinzând
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinză
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subântinși
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subântinșii
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subântinșilor
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subânțeleagă
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțeleasa
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subânțeleg
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelege
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelegea
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelegeai
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelegeam
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelegeau
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelegeați
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelegem
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelegere
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelegere
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subânțelegerea
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subânțelegeri
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subânțelegerii
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subânțelegerile
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subânțelegerilor
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subânțelegeți
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelegi
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelegând
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțeles
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțeles
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subânțeles
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subânțelese
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelese
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subânțelesei
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelesei
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subânțelesele
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subânțeleselor
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subânțeleseră
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțeleserăm
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțeleserăți
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelesese
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelesesem
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțeleseseră
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțeleseserăm
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțeleseserăți
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțeleseseși
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțeleseseți
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțeleseși
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subânțelesul
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subânțelesul
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subânțelesului
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subânțelesului
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subânțelesuri
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subânțelesurile
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subânțelesurilor
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subânțeleși
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subânțeleșii
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subânțeleșilor
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subîmpart
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmparte
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpartă
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmparți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțea
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțeai
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțeam
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțeau
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțeați
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărții
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțim
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțind
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțire
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțire
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subîmpărțirea
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subîmpărțiri
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subîmpărțirii
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subîmpărțirile
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subîmpărțirilor
SUBÎMPĂRȚÍRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componența unei părți mai mari care a fost împărțită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărți. DOOM
!subîmpărțíre (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțírii; pl. subîmpărțíri
subîmpărțiră
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțirăm
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțirăți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțise
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțisem
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțiseră
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțiserăm
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțiserăți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțiseși
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțiseți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțit
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțit
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subîmpărțita
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subîmpărțite
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subîmpărțitei
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subîmpărțitele
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subîmpărțitelor
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subîmpărțitul
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subîmpărțitului
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subîmpărțiși
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțiți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți. DOOM
!subîmpărțí (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpárt, imperf. 3 sg. subîmpărțeá; conj. prez. 3 să subîmpártă
subîmpărțiți
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subîmpărțiții
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subîmpărțiților
SUBÎMPĂRȚÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. – Sub1- + împărți.
subînchiria
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer). DOOM
!subînchiriá (a ~) (su-bîn-, -ri-a/sub-în-) vb., ind. prez. 3 subînchiriáză, 1 pl. subînchiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să subînchiriéze; ger. subînchiriínd (-ri-ind)
subînchiriat
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subînchiriata
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subînchiriate
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subînchiriatei
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subînchiriatele
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subînchiriatelor
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subînchiriatul
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subînchiriatului
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subînchiriați
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subînchiriații
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subînchiriaților
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♦ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
subînchiriere
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subînchirierea
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subînchirieri
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subînchirierii
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subînchirierile
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subînchirierilor
SUBÎNCHIRIÉRE, subînchirieri, s. f. Acțiunea de a subînchiria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. subînchiria. DOOM
!subînchiriére (su-bîn-, -ri-e-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subînchiriérii; pl. subînchiriéri
subîncrengătura
SUBÎNCRENGĂTÚRĂ, subîncrengături, s. f. Subdiviziune a unei încrengături. – Sub1- + încrengătură. DOOM
!subîncrengătúră (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîncrengătúrii; pl. subîncrengătúri
subîncrengături
SUBÎNCRENGĂTÚRĂ, subîncrengături, s. f. Subdiviziune a unei încrengături. – Sub1- + încrengătură. DOOM
!subîncrengătúră (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîncrengătúrii; pl. subîncrengătúri
subîncrengăturii
SUBÎNCRENGĂTÚRĂ, subîncrengături, s. f. Subdiviziune a unei încrengături. – Sub1- + încrengătură. DOOM
!subîncrengătúră (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîncrengătúrii; pl. subîncrengătúri
subîncrengăturile
SUBÎNCRENGĂTÚRĂ, subîncrengături, s. f. Subdiviziune a unei încrengături. – Sub1- + încrengătură. DOOM
!subîncrengătúră (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîncrengătúrii; pl. subîncrengătúri
subîncrengăturilor
SUBÎNCRENGĂTÚRĂ, subîncrengături, s. f. Subdiviziune a unei încrengături. – Sub1- + încrengătură. DOOM
!subîncrengătúră (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîncrengătúrii; pl. subîncrengătúri
subîntind
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinde
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntindea
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntindeai
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntindeam
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntindeau
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntindeați
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntindem
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntindere
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntindere
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subîntinderea
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subîntinderi
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subîntinderii
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subîntinderile
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subîntinderilor
SUBÎNTÍNDERE, subîntinderi, s. f. Acțiunea de a subîntinde și rezultatul ei. – V. subîntinde. DOOM
!subîntíndere (su-bîn-/sub-în-) s. f., g.-d. art. subîntínderii; pl. subîntínderi
subîntindeți
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntindă
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntins
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntins
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subîntinsa
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subîntinse
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinse
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subîntinsei
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinsei
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subîntinsele
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subîntinselor
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subîntinseră
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinserăm
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinserăți
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinsese
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinsesem
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinseseră
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinseserăm
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinseserăți
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinseseși
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinseseți
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinseși
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinsul
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subîntinsului
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subîntinz
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinzi
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinzând
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinzînd
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinză
SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde și unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde. DOOM
!subîntínde (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 3 sg. subîntínde; conj. prez. 3 să subîntíndă; ger. subîntinzấnd; part. subîntíns
subîntinși
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subîntinșii
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subîntinșilor
SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinși, -se, adj. (Despre coarde și unghiuri) Care delimitează un arc de cerc. – V. subîntinde.
subînțeleagă
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțeleasa
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subînțeleg
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelege
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelegea
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelegeai
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelegeam
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelegeau
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelegeați
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelegem
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelegere
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelegere
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subînțelegerea
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subînțelegeri
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subînțelegerii
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subînțelegerile
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subînțelegerilor
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre).
subînțelegeți
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelegi
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelegând
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelegînd
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțeles
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțeles
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subînțeles
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subînțelese
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelese
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subînțelesei
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelesei
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subînțelesele
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subînțeleselor
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subînțeleseră
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțeleserăm
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțeleserăți
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelesese
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelesesem
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțeleseseră
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțeleseserăm
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțeleseserăți
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțeleseseși
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțeleseseți
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțeleseși
SUBÎNȚELÉGE, subînțelég, vb. III. Refl. și tranz. A (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct. ♦ Refl. A fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși. – Sub1- + înțelege (după fr. sous-entendre). DOOM
!subînțelége (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțelég, 1 pl. subînțelégem, perf. s. 1 sg. subînțeleséi, 1 pl. subînțeléserăm; part. subînțelés
subînțelesul
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subînțelesul
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subînțelesului
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subînțelesului
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subînțelesuri
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subînțelesurile
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subînțelesurilor
SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege. DOOM
!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri
subînțeleși
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subînțeleșii
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subînțeleșilor
SUBÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. – V. subînțelege.
subșef
SUBȘÉF, subșefi, s. m. Persoană care, într-un serviciu, urmează, în linie ierarhică, după șef. – Sub1- + șef (după fr. sous-chef). DOOM
subșéf s. m., pl. subșéfi
subșefi
SUBȘÉF, subșefi, s. m. Persoană care, într-un serviciu, urmează, în linie ierarhică, după șef. – Sub1- + șef (după fr. sous-chef). DOOM
subșéf s. m., pl. subșéfi
subșefii
SUBȘÉF, subșefi, s. m. Persoană care, într-un serviciu, urmează, în linie ierarhică, după șef. – Sub1- + șef (după fr. sous-chef). DOOM
subșéf s. m., pl. subșéfi
subșefilor
SUBȘÉF, subșefi, s. m. Persoană care, într-un serviciu, urmează, în linie ierarhică, după șef. – Sub1- + șef (după fr. sous-chef). DOOM
subșéf s. m., pl. subșéfi
subșeful
SUBȘÉF, subșefi, s. m. Persoană care, într-un serviciu, urmează, în linie ierarhică, după șef. – Sub1- + șef (după fr. sous-chef). DOOM
subșéf s. m., pl. subșéfi
subșefului
SUBȘÉF, subșefi, s. m. Persoană care, într-un serviciu, urmează, în linie ierarhică, după șef. – Sub1- + șef (după fr. sous-chef). DOOM
subșéf s. m., pl. subșéfi
subția
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiai
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiam
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiare
SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. (Atestat în forma subțiare) Nu e lucru fără însemnătate subțiarea creierului în mai multe generații. IBRĂILEANU, SP. CR. 32. – Variantă: (învechit) subțiáre s.f.
subțiară
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiarăm
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiarăți
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiase
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiasem
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiaseră
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiaserăm
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiaserăți
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiaseși
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiaseți
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiat
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiat
SUBȚIÁT, -Ă, subțiați, -te, adj. 1. Redus, micșorat în grosime, în lățime, în volum. 2. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu densitatea sau concentrația micșorată; diluat, subțire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ți-at] – V. subția.
subțiata
SUBȚIÁT, -Ă, subțiați, -te, adj. 1. Redus, micșorat în grosime, în lățime, în volum. 2. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu densitatea sau concentrația micșorată; diluat, subțire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ți-at] – V. subția.
subțiate
SUBȚIÁT, -Ă, subțiați, -te, adj. 1. Redus, micșorat în grosime, în lățime, în volum. 2. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu densitatea sau concentrația micșorată; diluat, subțire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ți-at] – V. subția.
subțiatei
SUBȚIÁT, -Ă, subțiați, -te, adj. 1. Redus, micșorat în grosime, în lățime, în volum. 2. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu densitatea sau concentrația micșorată; diluat, subțire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ți-at] – V. subția.
subțiatele
SUBȚIÁT, -Ă, subțiați, -te, adj. 1. Redus, micșorat în grosime, în lățime, în volum. 2. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu densitatea sau concentrația micșorată; diluat, subțire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ți-at] – V. subția.
subțiatelor
SUBȚIÁT, -Ă, subțiați, -te, adj. 1. Redus, micșorat în grosime, în lățime, în volum. 2. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu densitatea sau concentrația micșorată; diluat, subțire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ți-at] – V. subția.
subțiatul
SUBȚIÁT, -Ă, subțiați, -te, adj. 1. Redus, micșorat în grosime, în lățime, în volum. 2. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu densitatea sau concentrația micșorată; diluat, subțire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ți-at] – V. subția.
subțiatului
SUBȚIÁT, -Ă, subțiați, -te, adj. 1. Redus, micșorat în grosime, în lățime, în volum. 2. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu densitatea sau concentrația micșorată; diluat, subțire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ți-at] – V. subția.
subțiau
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiază
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiași
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiați
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiați
SUBȚIÁT, -Ă, subțiați, -te, adj. 1. Redus, micșorat în grosime, în lățime, în volum. 2. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu densitatea sau concentrația micșorată; diluat, subțire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ți-at] – V. subția.
subțiații
SUBȚIÁT, -Ă, subțiați, -te, adj. 1. Redus, micșorat în grosime, în lățime, în volum. 2. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu densitatea sau concentrația micșorată; diluat, subțire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ți-at] – V. subția.
subțiaților
SUBȚIÁT, -Ă, subțiați, -te, adj. 1. Redus, micșorat în grosime, în lățime, în volum. 2. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu densitatea sau concentrația micșorată; diluat, subțire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ți-at] – V. subția.
subție
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiem
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiere
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiere
SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. [Pr.: -ți-e-. – Var.: (reg.) supțiáre s. f.] – V. subția. DOOM
subțiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. subțiérii; pl. subțiéri
subțierea
SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. [Pr.: -ți-e-. – Var.: (reg.) supțiáre s. f.] – V. subția. DOOM
subțiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. subțiérii; pl. subțiéri
subțieri
SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. [Pr.: -ți-e-. – Var.: (reg.) supțiáre s. f.] – V. subția. DOOM
subțiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. subțiérii; pl. subțiéri
subțierii
SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. [Pr.: -ți-e-. – Var.: (reg.) supțiáre s. f.] – V. subția. DOOM
subțiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. subțiérii; pl. subțiéri
subțierile
SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. [Pr.: -ți-e-. – Var.: (reg.) supțiáre s. f.] – V. subția. DOOM
subțiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. subțiérii; pl. subțiéri
subțierilor
SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. [Pr.: -ți-e-. – Var.: (reg.) supțiáre s. f.] – V. subția. DOOM
subțiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. subțiérii; pl. subțiéri
subțietic
SUBȚIÉTIC, -Ă, subțietici, -e, adj. (Rar) Subțire, zvelt. (Atestat în forma supțietic) [Cocoșul e] mai supțietic și mai înalt decît găina. MARIAN, T. 251. – Variantă: (regional) supțiétic, -ă adj.
subțiez
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțieze
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiezi
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțiime
SUBȚIÍME s. f. (Rar) Însușirea de a fi subțire, ales, cultivat; finețe.
subțiind
SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare. DOOM
subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)
subțioară
SUBSUOÁRĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; axilă, subraț. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoară = sub braț. Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊ Expr. A (se) ține sau a (se) prinde de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mâinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [Var.: (pop.) subsioáră, subțioáră s. f.] – Sub1- + *suoară („subsuoară” < lat.). DOOM
subsuoáră (-su-oa-) s. f., g.-d. art. subsuórii; pl. subsuóri
subțira
SUBȚIRÁ, subțirez, vb. I. Refl. (Rar) A se subția. (Atestat în forma supțira) De trai rău... te-ai supțirat. La TDRG. – Variantă: supțirá vb. I.
subțiratic
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic. DOOM
subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice
subțiratica
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic. DOOM
subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice
subțiratice
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic. DOOM
subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice
subțiraticei
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic. DOOM
subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice
subțiraticele
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic. DOOM
subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice
subțiraticelor
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic. DOOM
subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice
subțiratici
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic. DOOM
subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice
subțiraticii
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic. DOOM
subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice
subțiraticilor
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic. DOOM
subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice
subțiraticul
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic. DOOM
subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice
subțiraticului
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic. DOOM
subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice
subțire
SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Expr. Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊ Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. – Lat. subtilis. DOOM
subțíre adj. m., f. subțíre; pl. m. și f. subțíri
subțirea
SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Expr. Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊ Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. – Lat. subtilis. DOOM
subțíre adj. m., f. subțíre; pl. m. și f. subțíri
subțirea
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțireaua
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțirei
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțireii
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțireilor
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțirel
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțirele
SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Expr. Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊ Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. – Lat. subtilis. DOOM
subțíre adj. m., f. subțíre; pl. m. și f. subțíri
subțirele
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțirelei
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțirelele
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțirelelor
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțirelui
SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Expr. Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊ Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. – Lat. subtilis. DOOM
subțíre adj. m., f. subțíre; pl. m. și f. subțíri
subțirelul
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțirelului
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțirenie
SUBȚIRÉNIE s. f. (Rar) Însușirea de a fi subțire; fig. finețe, subtilitate. Era totdeauna gata să povestească vreo snoavă în care își bătea joc, cu subțirenie. La TDRG.
subțiri
SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Expr. Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊ Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. – Lat. subtilis. DOOM
subțíre adj. m., f. subțíre; pl. m. și f. subțíri
subțirica
SUBȚIRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, subțirei, -ele, adj. Diminutiv al lui subțire. – Subțire + suf. -el. DOOM
!subțirél adj. m., pl. subțiréi; f. subțirícă, pl. subțiréle
subțirii
SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Expr. Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊ Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. – Lat. subtilis. DOOM
subțíre adj. m., f. subțíre; pl. m. și f. subțíri
subțirile
SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Expr. Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊ Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. – Lat. subtilis. DOOM
subțíre adj. m., f. subțíre; pl. m. și f. subțíri
subțirilor
SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Expr. Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊ Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. – Lat. subtilis. DOOM
subțíre adj. m., f. subțíre; pl. m. și f. subțíri
subțirime
SUBȚIRÍME s. f. Însușirea de a fi subțire. – Subțire + suf. -ime. DOOM
subțiríme s. f., g.-d. art. subțirímii
subțirimea
SUBȚIRÍME s. f. Însușirea de a fi subțire. – Subțire + suf. -ime. DOOM
subțiríme s. f., g.-d. art. subțirímii
subțirimi
SUBȚIRÍME s. f. Însușirea de a fi subțire. – Subțire + suf. -ime. DOOM
subțiríme s. f., g.-d. art. subțirímii
subțirimii
SUBȚIRÍME s. f. Însușirea de a fi subțire. – Subțire + suf. -ime. DOOM
subțiríme s. f., g.-d. art. subțirímii
subțirimile
SUBȚIRÍME s. f. Însușirea de a fi subțire. – Subțire + suf. -ime. DOOM
subțiríme s. f., g.-d. art. subțirímii
subțirimilor
SUBȚIRÍME s. f. Însușirea de a fi subțire. – Subțire + suf. -ime. DOOM
subțiríme s. f., g.-d. art. subțirímii
suc
SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ◊ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus. DOOM
suc s. n., pl. súcuri
sucala
SUCÁLĂ, sucale, s. f. Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut manual. ◊ Loc. adv. (Reg.) În sucală = în cercuri, în spirală. ◊ Expr. (Reg.) A merge cum e sucala = a merge ușor, repede. – Din bg., sb. sukalo. DOOM
sucálă s. f., g.-d. art. sucálei; pl. sucále
sucale
SUCÁLĂ, sucale, s. f. Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut manual. ◊ Loc. adv. (Reg.) În sucală = în cercuri, în spirală. ◊ Expr. (Reg.) A merge cum e sucala = a merge ușor, repede. – Din bg., sb. sukalo. DOOM
sucálă s. f., g.-d. art. sucálei; pl. sucále
sucalei
SUCÁLĂ, sucale, s. f. Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut manual. ◊ Loc. adv. (Reg.) În sucală = în cercuri, în spirală. ◊ Expr. (Reg.) A merge cum e sucala = a merge ușor, repede. – Din bg., sb. sukalo. DOOM
sucálă s. f., g.-d. art. sucálei; pl. sucále
sucalele
SUCÁLĂ, sucale, s. f. Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut manual. ◊ Loc. adv. (Reg.) În sucală = în cercuri, în spirală. ◊ Expr. (Reg.) A merge cum e sucala = a merge ușor, repede. – Din bg., sb. sukalo. DOOM
sucálă s. f., g.-d. art. sucálei; pl. sucále
sucalelor
SUCÁLĂ, sucale, s. f. Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut manual. ◊ Loc. adv. (Reg.) În sucală = în cercuri, în spirală. ◊ Expr. (Reg.) A merge cum e sucala = a merge ușor, repede. – Din bg., sb. sukalo. DOOM
sucálă s. f., g.-d. art. sucálei; pl. sucále
sucaltori
SUCALTÓRI s. f. pl. (Regional) Încălțăminte de piele. Neculai Pălitu adusese încă mai dinainte sucaltori nouă pentru tată-mio, făcute de poronceală din pieile de vacă pentru tălpi și de vițel pentru căpute. HOGAȘ, DR. II 152.
succeadă
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succed
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succeda
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedai
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedam
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedanee
SUCCEDANÉU, succedanee, s. n. Substanță, produs etc. care poate înlocui la nevoie o altă substanță, un alt produs etc. cu proprietăți asemănătoare. – Din fr. succédané, lat. succedaneus. DOOM
succedanéu s. n., art. succedanéul; pl. succedanée
succedaneele
SUCCEDANÉU, succedanee, s. n. Substanță, produs etc. care poate înlocui la nevoie o altă substanță, un alt produs etc. cu proprietăți asemănătoare. – Din fr. succédané, lat. succedaneus. DOOM
succedanéu s. n., art. succedanéul; pl. succedanée
succedaneelor
SUCCEDANÉU, succedanee, s. n. Substanță, produs etc. care poate înlocui la nevoie o altă substanță, un alt produs etc. cu proprietăți asemănătoare. – Din fr. succédané, lat. succedaneus. DOOM
succedanéu s. n., art. succedanéul; pl. succedanée
succedaneu
SUCCEDANÉU, succedanee, s. n. Substanță, produs etc. care poate înlocui la nevoie o altă substanță, un alt produs etc. cu proprietăți asemănătoare. – Din fr. succédané, lat. succedaneus. DOOM
succedanéu s. n., art. succedanéul; pl. succedanée
succedaneul
SUCCEDANÉU, succedanee, s. n. Substanță, produs etc. care poate înlocui la nevoie o altă substanță, un alt produs etc. cu proprietăți asemănătoare. – Din fr. succédané, lat. succedaneus. DOOM
succedanéu s. n., art. succedanéul; pl. succedanée
succedaneului
SUCCEDANÉU, succedanee, s. n. Substanță, produs etc. care poate înlocui la nevoie o altă substanță, un alt produs etc. cu proprietăți asemănătoare. – Din fr. succédané, lat. succedaneus. DOOM
succedanéu s. n., art. succedanéul; pl. succedanée
succedare
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedare
SUCCÉDERE s. f. v. succedare. DOOM
succedáre s. f., g.-d. art. succedắrii; pl. succedắri
succedarea
SUCCÉDERE s. f. v. succedare. DOOM
succedáre s. f., g.-d. art. succedắrii; pl. succedắri
succedară
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedarăm
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedarăți
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedase
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedasem
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedaseră
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedaserăm
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedaserăți
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedaseși
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedaseți
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedat
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedau
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedași
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedați
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succede
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedere
SUCCÉDERE s. f. v. succedare. DOOM
succedáre s. f., g.-d. art. succedắrii; pl. succedắri
succedând
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedînd
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succedări
SUCCÉDERE s. f. v. succedare. DOOM
succedáre s. f., g.-d. art. succedắrii; pl. succedắri
succedării
SUCCÉDERE s. f. v. succedare. DOOM
succedáre s. f., g.-d. art. succedắrii; pl. succedắri
succedările
SUCCÉDERE s. f. v. succedare. DOOM
succedáre s. f., g.-d. art. succedắrii; pl. succedắri
succedărilor
SUCCÉDERE s. f. v. succedare. DOOM
succedáre s. f., g.-d. art. succedắrii; pl. succedắri
succenturiat
SUCCENTURIÁT, -Ă adj. (Anat.; despre organe] Care înlocuiește sau urmează altui organ similar. ◊ Ventricul succenturiat = prima parte a stomacului la păsări. [Pron. -ri-at. / cf. fr. succenturié < lat. succenturiatus – soldat suplinitor].
succes
SUCCÉS, succese, s. n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă. ◊ Expr. A dori sau a ura (cuiva) succes = a-i dori (cuiva) noroc într-o întreprindere. ♦ Primire bună, favorabilă, cu răsunet, pe care o face publicul unei opere literare, unui spectacol etc. – Din fr. succès, lat. successus. DOOM
succés s. n., pl. succése
succese
SUCCÉS, succese, s. n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă. ◊ Expr. A dori sau a ura (cuiva) succes = a-i dori (cuiva) noroc într-o întreprindere. ♦ Primire bună, favorabilă, cu răsunet, pe care o face publicul unei opere literare, unui spectacol etc. – Din fr. succès, lat. successus. DOOM
succés s. n., pl. succése
succesele
SUCCÉS, succese, s. n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă. ◊ Expr. A dori sau a ura (cuiva) succes = a-i dori (cuiva) noroc într-o întreprindere. ♦ Primire bună, favorabilă, cu răsunet, pe care o face publicul unei opere literare, unui spectacol etc. – Din fr. succès, lat. successus. DOOM
succés s. n., pl. succése
succeselor
SUCCÉS, succese, s. n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă. ◊ Expr. A dori sau a ura (cuiva) succes = a-i dori (cuiva) noroc într-o întreprindere. ♦ Primire bună, favorabilă, cu răsunet, pe care o face publicul unei opere literare, unui spectacol etc. – Din fr. succès, lat. successus. DOOM
succés s. n., pl. succése
succesibil
SUCCESÍBIL, -Ă, succesibili, -e, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care dă drept la moștenire. – Din fr. successible. DOOM
succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. succesíbilă, pl. succesíbile
succesibila
SUCCESÍBIL, -Ă, succesibili, -e, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care dă drept la moștenire. – Din fr. successible. DOOM
succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. succesíbilă, pl. succesíbile
succesibile
SUCCESÍBIL, -Ă, succesibili, -e, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care dă drept la moștenire. – Din fr. successible. DOOM
succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. succesíbilă, pl. succesíbile
succesibilei
SUCCESÍBIL, -Ă, succesibili, -e, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care dă drept la moștenire. – Din fr. successible. DOOM
succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. succesíbilă, pl. succesíbile
succesibilele
SUCCESÍBIL, -Ă, succesibili, -e, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care dă drept la moștenire. – Din fr. successible. DOOM
succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. succesíbilă, pl. succesíbile
succesibilelor
SUCCESÍBIL, -Ă, succesibili, -e, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care dă drept la moștenire. – Din fr. successible. DOOM
succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. succesíbilă, pl. succesíbile
succesibili
SUCCESÍBIL, -Ă, succesibili, -e, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care dă drept la moștenire. – Din fr. successible. DOOM
succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. succesíbilă, pl. succesíbile
succesibilii
SUCCESÍBIL, -Ă, succesibili, -e, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care dă drept la moștenire. – Din fr. successible. DOOM
succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. succesíbilă, pl. succesíbile
succesibililor
SUCCESÍBIL, -Ă, succesibili, -e, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care dă drept la moștenire. – Din fr. successible. DOOM
succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. succesíbilă, pl. succesíbile
succesibilitate
SUCCESIBILITÁTE s. f. Drept de a moșteni; ordine de succesiune. – Din fr. successibilité. DOOM
succesibilitáte s. f., g.-d. art. succesibilitắții
succesibilitatea
SUCCESIBILITÁTE s. f. Drept de a moșteni; ordine de succesiune. – Din fr. successibilité. DOOM
succesibilitáte s. f., g.-d. art. succesibilitắții
succesibilități
SUCCESIBILITÁTE s. f. Drept de a moșteni; ordine de succesiune. – Din fr. successibilité. DOOM
succesibilitáte s. f., g.-d. art. succesibilitắții
succesibilității
SUCCESIBILITÁTE s. f. Drept de a moșteni; ordine de succesiune. – Din fr. successibilité. DOOM
succesibilitáte s. f., g.-d. art. succesibilitắții
succesibilul
SUCCESÍBIL, -Ă, succesibili, -e, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care dă drept la moștenire. – Din fr. successible. DOOM
succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. succesíbilă, pl. succesíbile
succesibilului
SUCCESÍBIL, -Ă, succesibili, -e, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care dă drept la moștenire. – Din fr. successible. DOOM
succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. succesíbilă, pl. succesíbile
succesiune
SUCCESIÚNE, succesiuni, s. f. 1. Mod în care se succedă (1) ființe, obiecte etc.; (concr.) șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, rând, înșiruire. 2. Faptul de a prelua funcția sau bunurile cuiva prin moștenire; (concr.) funcție sau bun moștenit de cineva; moștenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) începe formalitățile pentru atribuirea unei moșteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession. DOOM
succesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. succesiúnii; pl. succesiúni
succesiunea
SUCCESIÚNE, succesiuni, s. f. 1. Mod în care se succedă (1) ființe, obiecte etc.; (concr.) șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, rând, înșiruire. 2. Faptul de a prelua funcția sau bunurile cuiva prin moștenire; (concr.) funcție sau bun moștenit de cineva; moștenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) începe formalitățile pentru atribuirea unei moșteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession. DOOM
succesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. succesiúnii; pl. succesiúni
succesiuni
SUCCESIÚNE, succesiuni, s. f. 1. Mod în care se succedă (1) ființe, obiecte etc.; (concr.) șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, rând, înșiruire. 2. Faptul de a prelua funcția sau bunurile cuiva prin moștenire; (concr.) funcție sau bun moștenit de cineva; moștenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) începe formalitățile pentru atribuirea unei moșteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession. DOOM
succesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. succesiúnii; pl. succesiúni
succesiunii
SUCCESIÚNE, succesiuni, s. f. 1. Mod în care se succedă (1) ființe, obiecte etc.; (concr.) șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, rând, înșiruire. 2. Faptul de a prelua funcția sau bunurile cuiva prin moștenire; (concr.) funcție sau bun moștenit de cineva; moștenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) începe formalitățile pentru atribuirea unei moșteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession. DOOM
succesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. succesiúnii; pl. succesiúni
succesiunile
SUCCESIÚNE, succesiuni, s. f. 1. Mod în care se succedă (1) ființe, obiecte etc.; (concr.) șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, rând, înșiruire. 2. Faptul de a prelua funcția sau bunurile cuiva prin moștenire; (concr.) funcție sau bun moștenit de cineva; moștenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) începe formalitățile pentru atribuirea unei moșteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession. DOOM
succesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. succesiúnii; pl. succesiúni
succesiunilor
SUCCESIÚNE, succesiuni, s. f. 1. Mod în care se succedă (1) ființe, obiecte etc.; (concr.) șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, rând, înșiruire. 2. Faptul de a prelua funcția sau bunurile cuiva prin moștenire; (concr.) funcție sau bun moștenit de cineva; moștenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) începe formalitățile pentru atribuirea unei moșteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession. DOOM
succesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. succesiúnii; pl. succesiúni
succesiv
SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmează unul după altul (fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus. DOOM
succesív adj. m., pl. succesívi; f. succesívă, pl. succesíve
succesiva
SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmează unul după altul (fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus. DOOM
succesív adj. m., pl. succesívi; f. succesívă, pl. succesíve
succesive
SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmează unul după altul (fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus. DOOM
succesív adj. m., pl. succesívi; f. succesívă, pl. succesíve
succesivei
SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmează unul după altul (fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus. DOOM
succesív adj. m., pl. succesívi; f. succesívă, pl. succesíve
succesivele
SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmează unul după altul (fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus. DOOM
succesív adj. m., pl. succesívi; f. succesívă, pl. succesíve
succesivelor
SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmează unul după altul (fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus. DOOM
succesív adj. m., pl. succesívi; f. succesívă, pl. succesíve
succesivi
SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmează unul după altul (fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus. DOOM
succesív adj. m., pl. succesívi; f. succesívă, pl. succesíve
succesivii
SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmează unul după altul (fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus. DOOM
succesív adj. m., pl. succesívi; f. succesívă, pl. succesíve
succesivilor
SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmează unul după altul (fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus. DOOM
succesív adj. m., pl. succesívi; f. succesívă, pl. succesíve
succesivul
SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmează unul după altul (fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus. DOOM
succesív adj. m., pl. succesívi; f. succesívă, pl. succesíve
succesivului
SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmează unul după altul (fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus. DOOM
succesív adj. m., pl. succesívi; f. succesívă, pl. succesíve
succesoare
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. DOOM
succesór s. m., pl. succesóri
succesoarea
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. DOOM
succesór s. m., pl. succesóri
succesoarei
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. DOOM
succesór s. m., pl. succesóri
succesoarele
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. DOOM
succesór s. m., pl. succesóri
succesoarelor
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. DOOM
succesór s. m., pl. succesóri
succesor
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. DOOM
succesór s. m., pl. succesóri
succesoral
SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care ține de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral. DOOM
succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. succesorálă, pl. succesorále
succesorala
SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care ține de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral. DOOM
succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. succesorálă, pl. succesorále
succesorale
SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care ține de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral. DOOM
succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. succesorálă, pl. succesorále
succesoralei
SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care ține de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral. DOOM
succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. succesorálă, pl. succesorále
succesoralele
SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care ține de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral. DOOM
succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. succesorálă, pl. succesorále
succesoralelor
SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care ține de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral. DOOM
succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. succesorálă, pl. succesorále
succesorali
SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care ține de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral. DOOM
succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. succesorálă, pl. succesorále
succesoralii
SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care ține de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral. DOOM
succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. succesorálă, pl. succesorále
succesoralilor
SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care ține de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral. DOOM
succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. succesorálă, pl. succesorále
succesoralul
SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care ține de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral. DOOM
succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. succesorálă, pl. succesorále
succesoralului
SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care ține de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral. DOOM
succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. succesorálă, pl. succesorále
succesori
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. DOOM
succesór s. m., pl. succesóri
succesorii
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. DOOM
succesór s. m., pl. succesóri
succesorilor
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. DOOM
succesór s. m., pl. succesóri
succesorul
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. DOOM
succesór s. m., pl. succesóri
succesorului
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. DOOM
succesór s. m., pl. succesóri
succesul
SUCCÉS, succese, s. n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă. ◊ Expr. A dori sau a ura (cuiva) succes = a-i dori (cuiva) noroc într-o întreprindere. ♦ Primire bună, favorabilă, cu răsunet, pe care o face publicul unei opere literare, unui spectacol etc. – Din fr. succès, lat. successus. DOOM
succés s. n., pl. succése
succesului
SUCCÉS, succese, s. n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă. ◊ Expr. A dori sau a ura (cuiva) succes = a-i dori (cuiva) noroc într-o întreprindere. ♦ Primire bună, favorabilă, cu răsunet, pe care o face publicul unei opere literare, unui spectacol etc. – Din fr. succès, lat. successus. DOOM
succés s. n., pl. succése
succezi
SUCCÉDE vb. III v. succeda. DOOM
succedá (a ~) vb., ind. prez. 3 succédă; conj. prez. 3 să succeádă
succin
SUCCÍN s. n. (Rar) Chihlimbar. – Din fr. succin, lat. succinum. DOOM
succín (rar) s. n.
succinic
SUCCÍNIC adj. (În sintagma) Acid succinic = acid extras din rășina de chihlimbar și folosit la prepararea unor medicamente, datorită proprietăților antidiuretice, antispasmodice și stimulatoare. – Din fr. succinique. DOOM
succínic (rar) adj. m.
succint
SUCCÍNT, -Ă, succinți, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprimă pe scurt, în puține cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus. DOOM
succínt adj. m., pl. succínți; f. succíntă, pl. succínte
succinta
SUCCÍNT, -Ă, succinți, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprimă pe scurt, în puține cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus. DOOM
succínt adj. m., pl. succínți; f. succíntă, pl. succínte
succinte
SUCCÍNT, -Ă, succinți, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprimă pe scurt, în puține cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus. DOOM
succínt adj. m., pl. succínți; f. succíntă, pl. succínte
succintei
SUCCÍNT, -Ă, succinți, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprimă pe scurt, în puține cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus. DOOM
succínt adj. m., pl. succínți; f. succíntă, pl. succínte
succintele
SUCCÍNT, -Ă, succinți, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprimă pe scurt, în puține cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus. DOOM
succínt adj. m., pl. succínți; f. succíntă, pl. succínte
succintelor
SUCCÍNT, -Ă, succinți, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprimă pe scurt, în puține cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus. DOOM
succínt adj. m., pl. succínți; f. succíntă, pl. succínte
succintul
SUCCÍNT, -Ă, succinți, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprimă pe scurt, în puține cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus. DOOM
succínt adj. m., pl. succínți; f. succíntă, pl. succínte
succintului
SUCCÍNT, -Ă, succinți, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprimă pe scurt, în puține cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus. DOOM
succínt adj. m., pl. succínți; f. succíntă, pl. succínte
succinul
SUCCÍN s. n. (Rar) Chihlimbar. – Din fr. succin, lat. succinum. DOOM
succín (rar) s. n.
succinului
SUCCÍN s. n. (Rar) Chihlimbar. – Din fr. succin, lat. succinum. DOOM
succín (rar) s. n.
succinuri
SUCCÍN s. n. (Rar) Chihlimbar. – Din fr. succin, lat. succinum. DOOM
succín (rar) s. n.
succinurile
SUCCÍN s. n. (Rar) Chihlimbar. – Din fr. succin, lat. succinum. DOOM
succín (rar) s. n.
succinurilor
SUCCÍN s. n. (Rar) Chihlimbar. – Din fr. succin, lat. succinum. DOOM
succín (rar) s. n.
succinți
SUCCÍNT, -Ă, succinți, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprimă pe scurt, în puține cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus. DOOM
succínt adj. m., pl. succínți; f. succíntă, pl. succínte
succinții
SUCCÍNT, -Ă, succinți, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprimă pe scurt, în puține cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus. DOOM
succínt adj. m., pl. succínți; f. succíntă, pl. succínte
succinților
SUCCÍNT, -Ă, succinți, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprimă pe scurt, în puține cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus. DOOM
succínt adj. m., pl. succínți; f. succíntă, pl. succínte
succisa
RÚIN s. m. Plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri, cu frunze opuse, lucioase și cu flori liliachii, roșietice sau albe, dispuse în capitule sferice la vârful lujerilor (Succisa pratensis). – Cf. scr. rujan.
sucea
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suceai
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suceala
SUCEÁLĂ, suceli, s. f. Faptul de a (se) suci. ♦ Fig. Faptul de a fi ciudat, lipsit de rațiune; fire, apucătură de om sucit2 (4); sminteală, aiureală, scrânteală. – Suci + suf. -eală. DOOM
suceálă s. f., g.-d. art. sucélii; pl. sucéli
suceam
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucească
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suceau
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suceavă
SUCEÁVĂ, suceve, s. f. (Regional) Țeava suveicii de la războiul de țesut țărănesc. Țeava... este făcută din trestie scurtată sau de soc, cînd se mai numește și suceavă. PAMFILE, I. C. 277.
suceați
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suceli
SUCEÁLĂ, suceli, s. f. Faptul de a (se) suci. ♦ Fig. Faptul de a fi ciudat, lipsit de rațiune; fire, apucătură de om sucit2 (4); sminteală, aiureală, scrânteală. – Suci + suf. -eală. DOOM
suceálă s. f., g.-d. art. sucélii; pl. sucéli
sucelii
SUCEÁLĂ, suceli, s. f. Faptul de a (se) suci. ♦ Fig. Faptul de a fi ciudat, lipsit de rațiune; fire, apucătură de om sucit2 (4); sminteală, aiureală, scrânteală. – Suci + suf. -eală. DOOM
suceálă s. f., g.-d. art. sucélii; pl. sucéli
sucelile
SUCEÁLĂ, suceli, s. f. Faptul de a (se) suci. ♦ Fig. Faptul de a fi ciudat, lipsit de rațiune; fire, apucătură de om sucit2 (4); sminteală, aiureală, scrânteală. – Suci + suf. -eală. DOOM
suceálă s. f., g.-d. art. sucélii; pl. sucéli
sucelilor
SUCEÁLĂ, suceli, s. f. Faptul de a (se) suci. ♦ Fig. Faptul de a fi ciudat, lipsit de rațiune; fire, apucătură de om sucit2 (4); sminteală, aiureală, scrânteală. – Suci + suf. -eală. DOOM
suceálă s. f., g.-d. art. sucélii; pl. sucéli
sucesc
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucevean
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
sucevean
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
suceveana
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
suceveanca
SUCEVEÁNCĂ, sucevence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Suceava. – Sucevean + suf. -că. DOOM
suceveáncă s. f., g.-d. art. sucevéncei; pl. sucevénce
suceveanco
SUCEVEÁNCĂ, sucevence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Suceava. – Sucevean + suf. -că. DOOM
suceveáncă s. f., g.-d. art. sucevéncei; pl. sucevénce
suceveanul
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
suceveanului
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
sucevence
SUCEVEÁNCĂ, sucevence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Suceava. – Sucevean + suf. -că. DOOM
suceveáncă s. f., g.-d. art. sucevéncei; pl. sucevénce
sucevencei
SUCEVEÁNCĂ, sucevence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Suceava. – Sucevean + suf. -că. DOOM
suceveáncă s. f., g.-d. art. sucevéncei; pl. sucevénce
sucevencele
SUCEVEÁNCĂ, sucevence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Suceava. – Sucevean + suf. -că. DOOM
suceveáncă s. f., g.-d. art. sucevéncei; pl. sucevénce
sucevencelor
SUCEVEÁNCĂ, sucevence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Suceava. – Sucevean + suf. -că. DOOM
suceveáncă s. f., g.-d. art. sucevéncei; pl. sucevénce
sucevene
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
sucevenei
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
sucevenele
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
sucevenelor
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
suceveni
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
sucevenii
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
sucevenilor
SUCEVEÁN, -Ă, suceveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau din județul Suceava. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Suceava sau sucevenilor (1), referitor la Suceava ori la suceveni. – Suceava (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
suceveán adj. m., s. m., pl. sucevéni; adj. f. suceveánă, pl. sucevéne
sucește
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucești
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suchițe
suchíțe s. f. pl. – Bandaj pentru pulpe. Fr. sous-cuisses (Graur, BL, XIV, 111); contaminarea cu suci nu pare o ipoteză necesară.
suci
SUCI1, suci, s. m. (Transilv.) Cojocar. Cojocari care fac cojoace... și care se numesc suci. PAMFILE, I. C. 47. DOOM
sucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucésc, imperf. 3 sg. suceá; conj. prez. 3 să suceáscă
suci
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucii
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucilă
SUCÍLĂ, sucilă, s. m. (Fam.) Om sucit2 (4). – Suci + suf. -ilă. DOOM
!sucílă (fam.) s. m. și f., g.-d. lui sucílă; pl. sucílă
sucim
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucind
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucire
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucire
SUCÍRE, suciri, s. f. Acțiunea de a (se) suci și rezultatul ei; răsucire, învârtire, sucit1. – V. suci. DOOM
sucíre s. f., g.-d. art. sucírii; pl. sucíri
sucirea
SUCÍRE, suciri, s. f. Acțiunea de a (se) suci și rezultatul ei; răsucire, învârtire, sucit1. – V. suci. DOOM
sucíre s. f., g.-d. art. sucírii; pl. sucíri
suciri
SUCÍRE, suciri, s. f. Acțiunea de a (se) suci și rezultatul ei; răsucire, învârtire, sucit1. – V. suci. DOOM
sucíre s. f., g.-d. art. sucírii; pl. sucíri
sucirii
SUCÍRE, suciri, s. f. Acțiunea de a (se) suci și rezultatul ei; răsucire, învârtire, sucit1. – V. suci. DOOM
sucíre s. f., g.-d. art. sucírii; pl. sucíri
sucirile
SUCÍRE, suciri, s. f. Acțiunea de a (se) suci și rezultatul ei; răsucire, învârtire, sucit1. – V. suci. DOOM
sucíre s. f., g.-d. art. sucírii; pl. sucíri
sucirilor
SUCÍRE, suciri, s. f. Acțiunea de a (se) suci și rezultatul ei; răsucire, învârtire, sucit1. – V. suci. DOOM
sucíre s. f., g.-d. art. sucírii; pl. sucíri
suciră
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucirăm
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucirăți
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucise
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucisem
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suciseră
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suciserăm
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suciserăți
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suciseși
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suciseți
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucit
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
sucit
SUCÍT2, -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.
sucit
SUCÍT1 s. n. Sucire. – V. suci. DOOM
sucít s. n.
sucita
SUCÍT2, -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.
sucite
SUCÍT2, -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.
sucitei
SUCÍT2, -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.
sucitele
SUCÍT2, -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.
sucitelor
SUCÍT2, -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.
sucitoare
SUCITOÁRE, sucitori, s. f. (Ornit.) Capîntortură.
sucitoare
SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la fierăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor. DOOM
sucitór (reg.) s. n., pl. sucitoáre
sucitoarele
SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la fierăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor. DOOM
sucitór (reg.) s. n., pl. sucitoáre
sucitoarelor
SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la fierăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor. DOOM
sucitór (reg.) s. n., pl. sucitoáre
sucitor
SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la fierăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor. DOOM
sucitór (reg.) s. n., pl. sucitoáre
sucitorul
SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la fierăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor. DOOM
sucitór (reg.) s. n., pl. sucitoáre
sucitorului
SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la fierăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor. DOOM
sucitór (reg.) s. n., pl. sucitoáre
sucitul
SUCÍT2, -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.
sucitului
SUCÍT2, -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.
sucitura
SUCITÚRĂ, sucituri, s. f. Faptul de a (se) suci. ♦ Cotitură (a unui drum). – Suci + suf. -tură. DOOM
sucitúră s. f., g.-d. art. sucitúrii; pl. sucitúri
sucituri
SUCITÚRĂ, sucituri, s. f. Faptul de a (se) suci. ♦ Cotitură (a unui drum). – Suci + suf. -tură. DOOM
sucitúră s. f., g.-d. art. sucitúrii; pl. sucitúri
suciturii
SUCITÚRĂ, sucituri, s. f. Faptul de a (se) suci. ♦ Cotitură (a unui drum). – Suci + suf. -tură. DOOM
sucitúră s. f., g.-d. art. sucitúrii; pl. sucitúri
suciturile
SUCITÚRĂ, sucituri, s. f. Faptul de a (se) suci. ♦ Cotitură (a unui drum). – Suci + suf. -tură. DOOM
sucitúră s. f., g.-d. art. sucitúrii; pl. sucitúri
suciturilor
SUCITÚRĂ, sucituri, s. f. Faptul de a (se) suci. ♦ Cotitură (a unui drum). – Suci + suf. -tură. DOOM
sucitúră s. f., g.-d. art. sucitúrii; pl. sucitúri
suciși
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suciți
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
suciți
SUCÍT2, -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.
suciții
SUCÍT2, -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.
suciților
SUCÍT2, -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.
sucman
SUCMÁN s. n. v. suman.
sucman
SUCMÁN s. n. v. suman.
sucniță
SUCNÍȚĂ, sucnițe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui sucnă. (Atestat în forma sugniță) Lină Carolină, Floare din grădină, Vină-napoi, vină, Că tu ți-ai uitat Și tu ți-ai lăsat Sugniță frumoasă La mine pe masă ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 501. – Variantă: sugníță s. f.
sucnă
SÚCNĂ, sucne, s. f. (Popular) Fustă groasă, simplă, fără încrețituri; p. ext. orice haină femeiască. Draga noastră un’te duci Cu sucnă și cu papuci ? MARIAN, Î. 568. Cu preț bun a cumpărat Sucnă albă și frumoasă Bună de primblat prin casă. SEVASTOS, N. 393.D’oi, săracă mîndra mea, Că ș-asear-am fost la ea Ș-o găsii c-o sucnă rea, Pe cea bună și-o cîrpea ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 442. – Variantă: súgnă s. f.
sucomb
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucomba
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombai
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombam
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombare
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombare
SUCOMBÁRE, sucombări, s. f. Faptul de a sucomba; moarte, deces. – V. sucomba. DOOM
sucombáre s. f., g.-d. art. sucombắrii; pl. sucombắri
sucombarea
SUCOMBÁRE, sucombări, s. f. Faptul de a sucomba; moarte, deces. – V. sucomba. DOOM
sucombáre s. f., g.-d. art. sucombắrii; pl. sucombắri
sucombară
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombarăm
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombarăți
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombase
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombasem
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombaseră
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombaserăm
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombaserăți
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombaseși
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombaseți
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombat
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombau
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombași
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombați
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombe
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombi
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombând
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombînd
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber. DOOM
sucombá (a ~) vb., ind. prez. 3 sucómbă
sucombări
SUCOMBÁRE, sucombări, s. f. Faptul de a sucomba; moarte, deces. – V. sucomba. DOOM
sucombáre s. f., g.-d. art. sucombắrii; pl. sucombắri
sucombării
SUCOMBÁRE, sucombări, s. f. Faptul de a sucomba; moarte, deces. – V. sucomba. DOOM
sucombáre s. f., g.-d. art. sucombắrii; pl. sucombắri
sucombările
SUCOMBÁRE, sucombări, s. f. Faptul de a sucomba; moarte, deces. – V. sucomba. DOOM
sucombáre s. f., g.-d. art. sucombắrii; pl. sucombắri
sucombărilor
SUCOMBÁRE, sucombări, s. f. Faptul de a sucomba; moarte, deces. – V. sucomba. DOOM
sucombáre s. f., g.-d. art. sucombắrii; pl. sucombắri
sucrază
SUCRÁZĂ, sucraze, s. f. (Chim.) Zaharoză. – Din fr. sucrase.
sucre
SÚCRE s.m. Unitate monetară în Ecuador. [< sp. sucre].
sucroză
SUCRÓZĂ s.f. Zaharoză. [< fr. sucrose].
sucub
SUCÚB s.m. (op. incub) Demon cu aspect feminin, care, potrivit demonologiei creștine, se unește sexual cu un strigoi sau cu un posedat. [< fr., it. succube].
sucul
SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ◊ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus. DOOM
suc s. n., pl. súcuri
suculent
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus. DOOM
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte
suculenta
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus. DOOM
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte
suculente
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus. DOOM
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte
suculentei
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus. DOOM
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte
suculentele
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus. DOOM
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte
suculentelor
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus. DOOM
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte
suculentul
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus. DOOM
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte
suculentului
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus. DOOM
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte
suculența
SUCULÉNȚĂ s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi suculent; savoare. – Din fr. succulence. DOOM
suculénță s. f., g.-d. art. suculénței
suculențe
SUCULÉNȚĂ s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi suculent; savoare. – Din fr. succulence. DOOM
suculénță s. f., g.-d. art. suculénței
suculenței
SUCULÉNȚĂ s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi suculent; savoare. – Din fr. succulence. DOOM
suculénță s. f., g.-d. art. suculénței
suculențele
SUCULÉNȚĂ s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi suculent; savoare. – Din fr. succulence. DOOM
suculénță s. f., g.-d. art. suculénței
suculențelor
SUCULÉNȚĂ s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi suculent; savoare. – Din fr. succulence. DOOM
suculénță s. f., g.-d. art. suculénței
suculenți
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus. DOOM
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte
suculenții
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus. DOOM
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte
suculenților
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus. DOOM
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte
sucului
SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ◊ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus. DOOM
suc s. n., pl. súcuri
sucuri
SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ◊ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus. DOOM
suc s. n., pl. súcuri
sucurile
SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ◊ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus. DOOM
suc s. n., pl. súcuri
sucurilor
SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ◊ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus. DOOM
suc s. n., pl. súcuri
sucursala
SUCURSÁLĂ, sucursale, s. f. Întreprindere comercială sau bancară dependentă de alta de același fel, fără personalitate juridică. – Din fr. succursale. DOOM
sucursálă s. f., g.-d. art. sucursálei; pl. sucursále
sucursale
SUCURSÁLĂ, sucursale, s. f. Întreprindere comercială sau bancară dependentă de alta de același fel, fără personalitate juridică. – Din fr. succursale. DOOM
sucursálă s. f., g.-d. art. sucursálei; pl. sucursále
sucursalei
SUCURSÁLĂ, sucursale, s. f. Întreprindere comercială sau bancară dependentă de alta de același fel, fără personalitate juridică. – Din fr. succursale. DOOM
sucursálă s. f., g.-d. art. sucursálei; pl. sucursále
sucursalele
SUCURSÁLĂ, sucursale, s. f. Întreprindere comercială sau bancară dependentă de alta de același fel, fără personalitate juridică. – Din fr. succursale. DOOM
sucursálă s. f., g.-d. art. sucursálei; pl. sucursále
sucursalelor
SUCURSÁLĂ, sucursale, s. f. Întreprindere comercială sau bancară dependentă de alta de același fel, fără personalitate juridică. – Din fr. succursale. DOOM
sucursálă s. f., g.-d. art. sucursálei; pl. sucursále
sucusiune
SUCUSIÚNE s. f. (Med.) Metodă de punere în evidență a unei cantități de lichid liber amestecat cu un gaz dintr-un organ cavitar prin clătinarea bolnavului. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succusion.
sucă
SÚCĂ s. f. (Transilv., Mold.) Capriciu, toană, nărav. O pălea suca de bătut. ȘEZ. XVIII 197.
sucălea
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucăleai
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucăleală
sucăleală, sucăleli s. f. cicăleală, sâcâială.
sucăleam
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălească
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucăleau
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucăleați
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălesc
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălete
SUCĂLÉTE, sucăleți, s. m. (Regional) Sul, colac. Faci funia sucălete și o bagi în sac. La TDRG.
sucălește
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălești
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucăli
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălii
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălim
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălind
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălire
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălire
SUCĂLÍRE, sucăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a sucăli și rezultatul ei. – V. sucăli. DOOM
sucălíre (pop.) s. f., g.-d. art. sucălírii; pl. sucălíri
sucălirea
SUCĂLÍRE, sucăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a sucăli și rezultatul ei. – V. sucăli. DOOM
sucălíre (pop.) s. f., g.-d. art. sucălírii; pl. sucălíri
sucăliri
SUCĂLÍRE, sucăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a sucăli și rezultatul ei. – V. sucăli. DOOM
sucălíre (pop.) s. f., g.-d. art. sucălírii; pl. sucălíri
sucălirii
SUCĂLÍRE, sucăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a sucăli și rezultatul ei. – V. sucăli. DOOM
sucălíre (pop.) s. f., g.-d. art. sucălírii; pl. sucălíri
sucălirile
SUCĂLÍRE, sucăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a sucăli și rezultatul ei. – V. sucăli. DOOM
sucălíre (pop.) s. f., g.-d. art. sucălírii; pl. sucălíri
sucălirilor
SUCĂLÍRE, sucăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a sucăli și rezultatul ei. – V. sucăli. DOOM
sucălíre (pop.) s. f., g.-d. art. sucălírii; pl. sucălíri
sucăliră
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălirăm
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălirăți
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălise
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălisem
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucăliseră
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucăliserăm
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucăliserăți
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucăliseși
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucăliseți
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălit
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucălit
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală.
sucăliși
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucăliți
SUCĂLÍ, sucălesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A cicăli. 2. (Fam.) A-și bate joc de o treabă, a lucra de mântuială. – Din sucală. DOOM
sucălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucălésc, imperf. 3 sg. sucăleá; conj. prez. 3 să sucăleáscă
sucțiune
SUCȚIÚNE s.f. (Geol.) Reducere a presiunii apei dintr-un sol nesaturat în raport cu presiunea atmosferică. [< fr. succion].
sucțiunea
SUCȚIÚNE s.f. (Geol.) Reducere a presiunii apei dintr-un sol nesaturat în raport cu presiunea atmosferică. [< fr. succion].
sucțiuni
SUCȚIÚNE s.f. (Geol.) Reducere a presiunii apei dintr-un sol nesaturat în raport cu presiunea atmosferică. [< fr. succion].
sucțiunii
SUCȚIÚNE s.f. (Geol.) Reducere a presiunii apei dintr-un sol nesaturat în raport cu presiunea atmosferică. [< fr. succion].
sucțiunile
SUCȚIÚNE s.f. (Geol.) Reducere a presiunii apei dintr-un sol nesaturat în raport cu presiunea atmosferică. [< fr. succion].
sucțiunilor
SUCȚIÚNE s.f. (Geol.) Reducere a presiunii apei dintr-un sol nesaturat în raport cu presiunea atmosferică. [< fr. succion].
sud
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
sud
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sud
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sud
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sud
SUD-AFRICÁNCĂ, sud-africance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-african + suf. -că. DOOM
*sud-africáncă (-a-fri-) s. f., g.-d. art. sud-africáncei; pl. sud-africánce
sud
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sud
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sud
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sud
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
*sud-americáncă s. f., g.-d. art. sud-americáncei; pl. sud-americánce
sud
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sud
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sud
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sud
SUD-COREEÁNCĂ, sud-coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Coreii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-coreean + suf. -că. DOOM
*sud-coreeáncă s. f., g.-d. art. sud-coreéncei; pl. sud-coreénce
sud
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
sud-ést s. n.; abr. S-E
sud
SUD-VÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
sud-vest s. n.; abr. S-V
suda
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudabil
SUDÁBIL, -Ă, sudabili, -e, adj. Care poate fi sudat. – Din fr. soudable. DOOM
sudábil adj. m., pl. sudábili; f. sudábilă, pl. sudábile
sudabila
SUDÁBIL, -Ă, sudabili, -e, adj. Care poate fi sudat. – Din fr. soudable. DOOM
sudábil adj. m., pl. sudábili; f. sudábilă, pl. sudábile
sudabile
SUDÁBIL, -Ă, sudabili, -e, adj. Care poate fi sudat. – Din fr. soudable. DOOM
sudábil adj. m., pl. sudábili; f. sudábilă, pl. sudábile
sudabilei
SUDÁBIL, -Ă, sudabili, -e, adj. Care poate fi sudat. – Din fr. soudable. DOOM
sudábil adj. m., pl. sudábili; f. sudábilă, pl. sudábile
sudabilele
SUDÁBIL, -Ă, sudabili, -e, adj. Care poate fi sudat. – Din fr. soudable. DOOM
sudábil adj. m., pl. sudábili; f. sudábilă, pl. sudábile
sudabilelor
SUDÁBIL, -Ă, sudabili, -e, adj. Care poate fi sudat. – Din fr. soudable. DOOM
sudábil adj. m., pl. sudábili; f. sudábilă, pl. sudábile
sudabili
SUDÁBIL, -Ă, sudabili, -e, adj. Care poate fi sudat. – Din fr. soudable. DOOM
sudábil adj. m., pl. sudábili; f. sudábilă, pl. sudábile
sudabilii
SUDÁBIL, -Ă, sudabili, -e, adj. Care poate fi sudat. – Din fr. soudable. DOOM
sudábil adj. m., pl. sudábili; f. sudábilă, pl. sudábile
sudabililor
SUDÁBIL, -Ă, sudabili, -e, adj. Care poate fi sudat. – Din fr. soudable. DOOM
sudábil adj. m., pl. sudábili; f. sudábilă, pl. sudábile
sudabilitate
SUDABILITÁTE s. f. Însușirea unui metal de a se îmbina prin sudare cu un alt metal de aceeași compoziție. – Din fr. soudabilité. DOOM
sudabilitáte s. f., g.-d. art. sudabilitắții
sudabilitatea
SUDABILITÁTE s. f. Însușirea unui metal de a se îmbina prin sudare cu un alt metal de aceeași compoziție. – Din fr. soudabilité. DOOM
sudabilitáte s. f., g.-d. art. sudabilitắții
sudabilități
SUDABILITÁTE s. f. Însușirea unui metal de a se îmbina prin sudare cu un alt metal de aceeași compoziție. – Din fr. soudabilité. DOOM
sudabilitáte s. f., g.-d. art. sudabilitắții
sudabilității
SUDABILITÁTE s. f. Însușirea unui metal de a se îmbina prin sudare cu un alt metal de aceeași compoziție. – Din fr. soudabilité. DOOM
sudabilitáte s. f., g.-d. art. sudabilitắții
sudabilul
SUDÁBIL, -Ă, sudabili, -e, adj. Care poate fi sudat. – Din fr. soudable. DOOM
sudábil adj. m., pl. sudábili; f. sudábilă, pl. sudábile
sudabilului
SUDÁBIL, -Ă, sudabili, -e, adj. Care poate fi sudat. – Din fr. soudable. DOOM
sudábil adj. m., pl. sudábili; f. sudábilă, pl. sudábile
sudac
SUDÁC, sudaci, s. m. (Regional) Șalău. – Variantă: sudúc (ALECSANDRI, P. P. 384) s. m.
sudai
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudaj
SUDÁJ, sudaje, s. n. (Înv.) Sudare. – Din fr. soudage. DOOM
sudáj (înv.) s. n., pl. sudáje
sudaje
SUDÁJ, sudaje, s. n. (Înv.) Sudare. – Din fr. soudage. DOOM
sudáj (înv.) s. n., pl. sudáje
sudajele
SUDÁJ, sudaje, s. n. (Înv.) Sudare. – Din fr. soudage. DOOM
sudáj (înv.) s. n., pl. sudáje
sudajelor
SUDÁJ, sudaje, s. n. (Înv.) Sudare. – Din fr. soudage. DOOM
sudáj (înv.) s. n., pl. sudáje
sudajul
SUDÁJ, sudaje, s. n. (Înv.) Sudare. – Din fr. soudage. DOOM
sudáj (înv.) s. n., pl. sudáje
sudajului
SUDÁJ, sudaje, s. n. (Înv.) Sudare. – Din fr. soudage. DOOM
sudáj (înv.) s. n., pl. sudáje
sudalma
SUDÁLMĂ, sudălmi, s. f. (Pop.) Înjurătură, ocară. – Din magh. szidalom (influențat, probabil, de sudui).
sudalmă
SUDÁLMĂ, sudălmi, s. f. (Popular) Înjurătură. Să nu uiți nici o clipă: străbunii au fost șerbi, Primiră-n veacuri aspre sudălmi și bice-n spate. STANCU, C. 133. Sudălmile i se incîlciră în cerul gurii pînă se înecară într-un scrîșnit. REBREANU, R. II 249. Dumbravă nu-i dete vreme să urmeze zadarnicele-i sudălmi. ODOBESCU, S. I 174. – Pl. și: sudalme (CAMILAR, N. I 34, STANCU, D. 26, RETEGANUL, P. III 27). DOOM
sudálmă (pop.) s. f., g.-d. art. sudắlmii; pl. sudắlmi
sudam
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudamina
SUDAMÍNĂ s. f. Erupție cutanată de vezicule mici pline cu lichid clar, care apare după transpirații abundente sau în cursul unor boli febrile. – Din fr. sudamina. DOOM
sudamínă s. f., g.-d. art. sudamínei
sudamine
SUDAMÍNĂ s. f. Erupție cutanată de vezicule mici pline cu lichid clar, care apare după transpirații abundente sau în cursul unor boli febrile. – Din fr. sudamina. DOOM
sudamínă s. f., g.-d. art. sudamínei
sudaminei
SUDAMÍNĂ s. f. Erupție cutanată de vezicule mici pline cu lichid clar, care apare după transpirații abundente sau în cursul unor boli febrile. – Din fr. sudamina. DOOM
sudamínă s. f., g.-d. art. sudamínei
sudanez
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanez
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudaneza
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudaneza
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudaneze
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudaneze
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudaneze
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezei
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezei
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezele
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezele
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezelor
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezelor
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezi
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezi
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezii
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezii
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezilor
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezilor
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezo
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezo
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezul
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezul
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezule
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezule
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezului
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudanezului
SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sudanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan ori la sudanezi. – Din fr. soudanais. DOOM
sudanéz adj. m., s. m., pl. sudanézi; adj. f., s. f. sudanéză, pl. sudanéze
sudar
sudar (-re), s. n. – Giulgiu, mai ales al lui Cristos. Mgr. σουδάριον (Tiktin), în parte prin intermediul sl. sudarĭ. Sec. XVII, înv.
sudare
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudare
SUDÁRE, sudări, s. f. Acțiunea de a (se) suda și rezultatul ei; sudaj, sudat1, sudură. – V. suda. DOOM
sudáre s. f., g.-d. art. sudắrii; pl. sudắri
sudarea
SUDÁRE, sudări, s. f. Acțiunea de a (se) suda și rezultatul ei; sudaj, sudat1, sudură. – V. suda. DOOM
sudáre s. f., g.-d. art. sudắrii; pl. sudắri
sudară
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudarăm
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudarăți
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudase
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudasem
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudaseră
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudaserăm
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudaserăți
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudaseși
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudaseți
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudat
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudat
SUDÁT2, -Ă, sudați, -te, adj. Care a fost lipit, îmbinat prin sudare. – V. suda.
sudat
SUDÁT1 s. n. Sudare. – V. suda. DOOM
sudát s. n.
sudata
SUDÁT2, -Ă, sudați, -te, adj. Care a fost lipit, îmbinat prin sudare. – V. suda.
sudate
SUDÁT2, -Ă, sudați, -te, adj. Care a fost lipit, îmbinat prin sudare. – V. suda.
sudatei
SUDÁT2, -Ă, sudați, -te, adj. Care a fost lipit, îmbinat prin sudare. – V. suda.
sudatele
SUDÁT2, -Ă, sudați, -te, adj. Care a fost lipit, îmbinat prin sudare. – V. suda.
sudatelor
SUDÁT2, -Ă, sudați, -te, adj. Care a fost lipit, îmbinat prin sudare. – V. suda.
sudatul
SUDÁT2, -Ă, sudați, -te, adj. Care a fost lipit, îmbinat prin sudare. – V. suda.
sudatului
SUDÁT2, -Ă, sudați, -te, adj. Care a fost lipit, îmbinat prin sudare. – V. suda.
sudau
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudași
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudați
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudați
SUDÁT2, -Ă, sudați, -te, adj. Care a fost lipit, îmbinat prin sudare. – V. suda.
sudația
SUDÁȚIE, sudații, s. f. 1. Provocare a unei transpirații excesive, prin mijloace terapeutice, în scopuri curative; p. gener. transpirație (abundentă). 2. Procedeu de separare a două sau a mai multor substanțe dintr-un amestec, bazat pe diferența punctelor de topire. – Din fr. sudation, lat. sudatio. DOOM
sudáție (-ți-e) s. f., art. sudáția (-ți-a), g.-d. art. sudáției; pl. sudáții, art. sudáțiile (-ți-i-)
sudație
SUDÁȚIE, sudații, s. f. 1. Provocare a unei transpirații excesive, prin mijloace terapeutice, în scopuri curative; p. gener. transpirație (abundentă). 2. Procedeu de separare a două sau a mai multor substanțe dintr-un amestec, bazat pe diferența punctelor de topire. – Din fr. sudation, lat. sudatio. DOOM
sudáție (-ți-e) s. f., art. sudáția (-ți-a), g.-d. art. sudáției; pl. sudáții, art. sudáțiile (-ți-i-)
sudației
SUDÁȚIE, sudații, s. f. 1. Provocare a unei transpirații excesive, prin mijloace terapeutice, în scopuri curative; p. gener. transpirație (abundentă). 2. Procedeu de separare a două sau a mai multor substanțe dintr-un amestec, bazat pe diferența punctelor de topire. – Din fr. sudation, lat. sudatio. DOOM
sudáție (-ți-e) s. f., art. sudáția (-ți-a), g.-d. art. sudáției; pl. sudáții, art. sudáțiile (-ți-i-)
sudații
SUDÁT2, -Ă, sudați, -te, adj. Care a fost lipit, îmbinat prin sudare. – V. suda.
sudații
SUDÁȚIE, sudații, s. f. 1. Provocare a unei transpirații excesive, prin mijloace terapeutice, în scopuri curative; p. gener. transpirație (abundentă). 2. Procedeu de separare a două sau a mai multor substanțe dintr-un amestec, bazat pe diferența punctelor de topire. – Din fr. sudation, lat. sudatio. DOOM
sudáție (-ți-e) s. f., art. sudáția (-ți-a), g.-d. art. sudáției; pl. sudáții, art. sudáțiile (-ți-i-)
sudațiile
SUDÁȚIE, sudații, s. f. 1. Provocare a unei transpirații excesive, prin mijloace terapeutice, în scopuri curative; p. gener. transpirație (abundentă). 2. Procedeu de separare a două sau a mai multor substanțe dintr-un amestec, bazat pe diferența punctelor de topire. – Din fr. sudation, lat. sudatio. DOOM
sudáție (-ți-e) s. f., art. sudáția (-ți-a), g.-d. art. sudáției; pl. sudáții, art. sudáțiile (-ți-i-)
sudațiilor
SUDÁȚIE, sudații, s. f. 1. Provocare a unei transpirații excesive, prin mijloace terapeutice, în scopuri curative; p. gener. transpirație (abundentă). 2. Procedeu de separare a două sau a mai multor substanțe dintr-un amestec, bazat pe diferența punctelor de topire. – Din fr. sudation, lat. sudatio. DOOM
sudáție (-ți-e) s. f., art. sudáția (-ți-a), g.-d. art. sudáției; pl. sudáții, art. sudáțiile (-ți-i-)
sudaților
SUDÁT2, -Ă, sudați, -te, adj. Care a fost lipit, îmbinat prin sudare. – V. suda.
sudațiune
SUDAȚIÚNE s.f. v. sudație.
sudea
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudeai
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudeam
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudească
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudeau
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudează
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudeați
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudesc
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudez
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudeze
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudezi
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudește
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudești
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudi
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudic
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
sudic
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
sudic
SÚDIC, -Ă, sudici, -ce, adj. Care este situat la sud, de la sud, spre sud; meridional. – Sud + suf. -ic. DOOM
súdic adj. m., pl. súdici; f. súdică, pl. súdice
sudica
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
sudica
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
sudica
SÚDIC, -Ă, sudici, -ce, adj. Care este situat la sud, de la sud, spre sud; meridional. – Sud + suf. -ic. DOOM
súdic adj. m., pl. súdici; f. súdică, pl. súdice
sudice
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
sudice
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
sudice
SÚDIC, -Ă, sudici, -ce, adj. Care este situat la sud, de la sud, spre sud; meridional. – Sud + suf. -ic. DOOM
súdic adj. m., pl. súdici; f. súdică, pl. súdice
sudicei
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
sudicei
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
sudicei
SÚDIC, -Ă, sudici, -ce, adj. Care este situat la sud, de la sud, spre sud; meridional. – Sud + suf. -ic. DOOM
súdic adj. m., pl. súdici; f. súdică, pl. súdice
sudicele
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
sudicele
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
sudicele
SÚDIC, -Ă, sudici, -ce, adj. Care este situat la sud, de la sud, spre sud; meridional. – Sud + suf. -ic. DOOM
súdic adj. m., pl. súdici; f. súdică, pl. súdice
sudicelor
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
sudicelor
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
sudicelor
SÚDIC, -Ă, sudici, -ce, adj. Care este situat la sud, de la sud, spre sud; meridional. – Sud + suf. -ic. DOOM
súdic adj. m., pl. súdici; f. súdică, pl. súdice
sudici
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
sudici
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
sudici
SÚDIC, -Ă, sudici, -ce, adj. Care este situat la sud, de la sud, spre sud; meridional. – Sud + suf. -ic. DOOM
súdic adj. m., pl. súdici; f. súdică, pl. súdice
sudicii
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
sudicii
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
sudicii
SÚDIC, -Ă, sudici, -ce, adj. Care este situat la sud, de la sud, spre sud; meridional. – Sud + suf. -ic. DOOM
súdic adj. m., pl. súdici; f. súdică, pl. súdice
sudicilor
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
sudicilor
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
sudicilor
SÚDIC, -Ă, sudici, -ce, adj. Care este situat la sud, de la sud, spre sud; meridional. – Sud + suf. -ic. DOOM
súdic adj. m., pl. súdici; f. súdică, pl. súdice
sudicul
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
sudicul
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
sudicul
SÚDIC, -Ă, sudici, -ce, adj. Care este situat la sud, de la sud, spre sud; meridional. – Sud + suf. -ic. DOOM
súdic adj. m., pl. súdici; f. súdică, pl. súdice
sudicului
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
sudicului
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
sudicului
SÚDIC, -Ă, sudici, -ce, adj. Care este situat la sud, de la sud, spre sud; meridional. – Sud + suf. -ic. DOOM
súdic adj. m., pl. súdici; f. súdică, pl. súdice
sudii
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudim
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudind
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudire
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudire
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A judeca, a hotărî. – Din sud2.
sudiră
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudirăm
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudirăți
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudise
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudisem
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudiseră
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudiserăm
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudiserăți
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudiseși
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudiseți
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudist
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudist
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudista
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudista
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudiste
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudiste
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudistei
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudistei
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudistele
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudistele
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudistelor
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudistelor
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudistul
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudistul
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudistului
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudistului
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudit
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudit
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito.
sudit
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
sudit
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
sudita
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
sudite
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
suditei
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
suditele
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
suditelor
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
suditul
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
suditul
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
suditului
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
suditului
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
sudiși
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudiști
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudiști
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudiștii
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudiștii
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudiștilor
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudiștilor
SUDÍST, -Ă, sudiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politicii statelor din Sudul Statelor Unite ale Americii, în cursul Războiului de secesiune. 2. Adj. Care aparține sudiștilor (1), privitor la sudiști. – Din fr. sudiste. DOOM
sudíst adj. m., s. m., pl. sudíști; adj. f., s. f. sudístă, pl. sudíste
sudițesc
SUDIȚÉSC, -EÁSCĂ, sudițești, adj. (Învechit) Referitor la sudiți; de sudit. [Bolintineanu] fu numit funcționar la postelnicie, la oficiul «pricinilor sudițești». La TDRG.
sudiți
SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.
sudiți
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
sudiți
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
sudiții
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
sudiții
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
sudiților
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
sudiților
SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito. DOOM
sudít s. m., pl. sudíți
sudoare
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudoare
SUDOÁRE, sudori, s. f. Secreție a glandelor sudoripare prin care se elimină o parte a substanțelor rezultate din metabolismul organismului; transpirație, nădușeală. ◊ Expr. Sudorile morții sau sudori de moarte = sudoare care acoperă corpul omului înaintea morții; p. ext. transpirație provocată de o emoție, de o spaimă sau de o oboseală foarte mare. ♦ Fig. Muncă, osteneală, trudă; chin. – Lat. sudor, -oris. DOOM
sudoáre s. f., g.-d. art. sudórii; pl. sudóri
sudoarea
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudoarei
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudoarele
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudoarelor
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudoareo
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudor
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudoral
SUDORÁL, -Ă, sudorali, -e, adj. Sudorific. – Din fr. sudoral. DOOM
sudorál adj. m., pl. sudoráli; f. sudorálă, pl. sudorále
sudorala
SUDORÁL, -Ă, sudorali, -e, adj. Sudorific. – Din fr. sudoral. DOOM
sudorál adj. m., pl. sudoráli; f. sudorálă, pl. sudorále
sudorale
SUDORÁL, -Ă, sudorali, -e, adj. Sudorific. – Din fr. sudoral. DOOM
sudorál adj. m., pl. sudoráli; f. sudorálă, pl. sudorále
sudoralei
SUDORÁL, -Ă, sudorali, -e, adj. Sudorific. – Din fr. sudoral. DOOM
sudorál adj. m., pl. sudoráli; f. sudorálă, pl. sudorále
sudoralele
SUDORÁL, -Ă, sudorali, -e, adj. Sudorific. – Din fr. sudoral. DOOM
sudorál adj. m., pl. sudoráli; f. sudorálă, pl. sudorále
sudoralelor
SUDORÁL, -Ă, sudorali, -e, adj. Sudorific. – Din fr. sudoral. DOOM
sudorál adj. m., pl. sudoráli; f. sudorálă, pl. sudorále
sudorali
SUDORÁL, -Ă, sudorali, -e, adj. Sudorific. – Din fr. sudoral. DOOM
sudorál adj. m., pl. sudoráli; f. sudorálă, pl. sudorále
sudoralii
SUDORÁL, -Ă, sudorali, -e, adj. Sudorific. – Din fr. sudoral. DOOM
sudorál adj. m., pl. sudoráli; f. sudorálă, pl. sudorále
sudoralilor
SUDORÁL, -Ă, sudorali, -e, adj. Sudorific. – Din fr. sudoral. DOOM
sudorál adj. m., pl. sudoráli; f. sudorálă, pl. sudorále
sudoralul
SUDORÁL, -Ă, sudorali, -e, adj. Sudorific. – Din fr. sudoral. DOOM
sudorál adj. m., pl. sudoráli; f. sudorálă, pl. sudorále
sudoralului
SUDORÁL, -Ă, sudorali, -e, adj. Sudorific. – Din fr. sudoral. DOOM
sudorál adj. m., pl. sudoráli; f. sudorálă, pl. sudorále
sudorația
SUDORÁȚIE s.f. Transpirație. [După fr. sudorification].
sudorație
SUDORÁȚIE s.f. Transpirație. [După fr. sudorification].
sudorației
SUDORÁȚIE s.f. Transpirație. [După fr. sudorification].
sudorații
SUDORÁȚIE s.f. Transpirație. [După fr. sudorification].
sudorațiile
SUDORÁȚIE s.f. Transpirație. [După fr. sudorification].
sudorațiilor
SUDORÁȚIE s.f. Transpirație. [După fr. sudorification].
sudore
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudori
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudorific
SUDORÍFIC, -Ă, sudorifici, -ce, adj. Care secretează sudoare sau care stimulează secreția glandelor sudoripare; sudoral. – Din fr. sudorifique. DOOM
sudorífic adj. m., pl. sudorífici; f. sudorífică, pl. sudorífice
sudorifica
SUDORÍFIC, -Ă, sudorifici, -ce, adj. Care secretează sudoare sau care stimulează secreția glandelor sudoripare; sudoral. – Din fr. sudorifique. DOOM
sudorífic adj. m., pl. sudorífici; f. sudorífică, pl. sudorífice
sudorifice
SUDORÍFIC, -Ă, sudorifici, -ce, adj. Care secretează sudoare sau care stimulează secreția glandelor sudoripare; sudoral. – Din fr. sudorifique. DOOM
sudorífic adj. m., pl. sudorífici; f. sudorífică, pl. sudorífice
sudorificei
SUDORÍFIC, -Ă, sudorifici, -ce, adj. Care secretează sudoare sau care stimulează secreția glandelor sudoripare; sudoral. – Din fr. sudorifique. DOOM
sudorífic adj. m., pl. sudorífici; f. sudorífică, pl. sudorífice
sudorificele
SUDORÍFIC, -Ă, sudorifici, -ce, adj. Care secretează sudoare sau care stimulează secreția glandelor sudoripare; sudoral. – Din fr. sudorifique. DOOM
sudorífic adj. m., pl. sudorífici; f. sudorífică, pl. sudorífice
sudorificelor
SUDORÍFIC, -Ă, sudorifici, -ce, adj. Care secretează sudoare sau care stimulează secreția glandelor sudoripare; sudoral. – Din fr. sudorifique. DOOM
sudorífic adj. m., pl. sudorífici; f. sudorífică, pl. sudorífice
sudorifici
SUDORÍFIC, -Ă, sudorifici, -ce, adj. Care secretează sudoare sau care stimulează secreția glandelor sudoripare; sudoral. – Din fr. sudorifique. DOOM
sudorífic adj. m., pl. sudorífici; f. sudorífică, pl. sudorífice
sudorificii
SUDORÍFIC, -Ă, sudorifici, -ce, adj. Care secretează sudoare sau care stimulează secreția glandelor sudoripare; sudoral. – Din fr. sudorifique. DOOM
sudorífic adj. m., pl. sudorífici; f. sudorífică, pl. sudorífice
sudorificilor
SUDORÍFIC, -Ă, sudorifici, -ce, adj. Care secretează sudoare sau care stimulează secreția glandelor sudoripare; sudoral. – Din fr. sudorifique. DOOM
sudorífic adj. m., pl. sudorífici; f. sudorífică, pl. sudorífice
sudorificul
SUDORÍFIC, -Ă, sudorifici, -ce, adj. Care secretează sudoare sau care stimulează secreția glandelor sudoripare; sudoral. – Din fr. sudorifique. DOOM
sudorífic adj. m., pl. sudorífici; f. sudorífică, pl. sudorífice
sudorificului
SUDORÍFIC, -Ă, sudorifici, -ce, adj. Care secretează sudoare sau care stimulează secreția glandelor sudoripare; sudoral. – Din fr. sudorifique. DOOM
sudorífic adj. m., pl. sudorífici; f. sudorífică, pl. sudorífice
sudorii
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudorilor
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudoripar
SUDORIPÁRĂ, sudoripare, adj. (În sintagma) Glandă sudoripară = glandă care secretează sudoarea. – Din fr. sudoripare. DOOM
sudoripáră adj. f., pl. sudoripáre
sudoripara
SUDORIPÁRĂ, sudoripare, adj. (În sintagma) Glandă sudoripară = glandă care secretează sudoarea. – Din fr. sudoripare. DOOM
sudoripáră adj. f., pl. sudoripáre
sudoripare
SUDORIPÁRĂ, sudoripare, adj. (În sintagma) Glandă sudoripară = glandă care secretează sudoarea. – Din fr. sudoripare. DOOM
sudoripáră adj. f., pl. sudoripáre
sudoriparei
SUDORIPÁRĂ, sudoripare, adj. (În sintagma) Glandă sudoripară = glandă care secretează sudoarea. – Din fr. sudoripare. DOOM
sudoripáră adj. f., pl. sudoripáre
sudoriparele
SUDORIPÁRĂ, sudoripare, adj. (În sintagma) Glandă sudoripară = glandă care secretează sudoarea. – Din fr. sudoripare. DOOM
sudoripáră adj. f., pl. sudoripáre
sudoriparelor
SUDORIPÁRĂ, sudoripare, adj. (În sintagma) Glandă sudoripară = glandă care secretează sudoarea. – Din fr. sudoripare. DOOM
sudoripáră adj. f., pl. sudoripáre
sudoripari
SUDORIPÁRĂ, sudoripare, adj. (În sintagma) Glandă sudoripară = glandă care secretează sudoarea. – Din fr. sudoripare. DOOM
sudoripáră adj. f., pl. sudoripáre
sudoriparii
SUDORIPÁRĂ, sudoripare, adj. (În sintagma) Glandă sudoripară = glandă care secretează sudoarea. – Din fr. sudoripare. DOOM
sudoripáră adj. f., pl. sudoripáre
sudoriparilor
SUDORIPÁRĂ, sudoripare, adj. (În sintagma) Glandă sudoripară = glandă care secretează sudoarea. – Din fr. sudoripare. DOOM
sudoripáră adj. f., pl. sudoripáre
sudoriparul
SUDORIPÁRĂ, sudoripare, adj. (În sintagma) Glandă sudoripară = glandă care secretează sudoarea. – Din fr. sudoripare. DOOM
sudoripáră adj. f., pl. sudoripáre
sudoriparului
SUDORIPÁRĂ, sudoripare, adj. (În sintagma) Glandă sudoripară = glandă care secretează sudoarea. – Din fr. sudoripare. DOOM
sudoripáră adj. f., pl. sudoripáre
sudorița
SUDORÍȚĂ, sudorițe, s. f. Muncitoare specializată în operații de sudură. – Sudor + suf. -iță. DOOM
sudoríță s. f., g.-d. art. sudoríței; pl. sudoríțe
sudorițe
SUDORÍȚĂ, sudorițe, s. f. Muncitoare specializată în operații de sudură. – Sudor + suf. -iță. DOOM
sudoríță s. f., g.-d. art. sudoríței; pl. sudoríțe
sudoriței
SUDORÍȚĂ, sudorițe, s. f. Muncitoare specializată în operații de sudură. – Sudor + suf. -iță. DOOM
sudoríță s. f., g.-d. art. sudoríței; pl. sudoríțe
sudorițele
SUDORÍȚĂ, sudorițe, s. f. Muncitoare specializată în operații de sudură. – Sudor + suf. -iță. DOOM
sudoríță s. f., g.-d. art. sudoríței; pl. sudoríțe
sudorițelor
SUDORÍȚĂ, sudorițe, s. f. Muncitoare specializată în operații de sudură. – Sudor + suf. -iță. DOOM
sudoríță s. f., g.-d. art. sudoríței; pl. sudoríțe
sudorițo
SUDORÍȚĂ, sudorițe, s. f. Muncitoare specializată în operații de sudură. – Sudor + suf. -iță. DOOM
sudoríță s. f., g.-d. art. sudoríței; pl. sudoríțe
sudorul
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudorule
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
sudorului
SUDÓR, sudori, s. m. Muncitor specializat în operații de sudură. – Din fr. soudeur. DOOM
sudór s. m., pl. sudóri
suduc
SUDÚC s. m. v. sudac.
sudui
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduia
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduiai
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduiam
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduiau
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduiați
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduie
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduii
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduim
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduind
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduire
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduiră
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduirăm
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduirăți
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduise
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduisem
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduiseră
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduiserăm
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduiserăți
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduiseși
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduiseți
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduit
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduitura
SUDUITÚRĂ, suduituri, s. f. (Pop.) Înjurătură, ocară. [Pr.: -du-i-] – Sudui + suf. -tură. DOOM
suduitúră (pop.) (-du-i-) s. f., g.-d. art. suduitúrii; pl. suduitúri
suduituri
SUDUITÚRĂ, suduituri, s. f. (Pop.) Înjurătură, ocară. [Pr.: -du-i-] – Sudui + suf. -tură. DOOM
suduitúră (pop.) (-du-i-) s. f., g.-d. art. suduitúrii; pl. suduitúri
suduiturii
SUDUITÚRĂ, suduituri, s. f. (Pop.) Înjurătură, ocară. [Pr.: -du-i-] – Sudui + suf. -tură. DOOM
suduitúră (pop.) (-du-i-) s. f., g.-d. art. suduitúrii; pl. suduitúri
suduiturile
SUDUITÚRĂ, suduituri, s. f. (Pop.) Înjurătură, ocară. [Pr.: -du-i-] – Sudui + suf. -tură. DOOM
suduitúră (pop.) (-du-i-) s. f., g.-d. art. suduitúrii; pl. suduitúri
suduiturilor
SUDUITÚRĂ, suduituri, s. f. (Pop.) Înjurătură, ocară. [Pr.: -du-i-] – Sudui + suf. -tură. DOOM
suduitúră (pop.) (-du-i-) s. f., g.-d. art. suduitúrii; pl. suduitúri
suduiși
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
suduiți
SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni. DOOM
suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie
sudul
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
sudul
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudul
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudul
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudul
SUD-AFRICÁNCĂ, sud-africance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-african + suf. -că. DOOM
*sud-africáncă (-a-fri-) s. f., g.-d. art. sud-africáncei; pl. sud-africánce
sudul
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudul
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudul
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudul
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
*sud-americáncă s. f., g.-d. art. sud-americáncei; pl. sud-americánce
sudul
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudul
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudul
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudul
SUD-COREEÁNCĂ, sud-coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Coreii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-coreean + suf. -că. DOOM
*sud-coreeáncă s. f., g.-d. art. sud-coreéncei; pl. sud-coreénce
sudul
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
sud-ést s. n.; abr. S-E
sudul
SUD-VÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
sud-vest s. n.; abr. S-V
sudului
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
sudului
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudului
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudului
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudului
SUD-AFRICÁNCĂ, sud-africance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-african + suf. -că. DOOM
*sud-africáncă (-a-fri-) s. f., g.-d. art. sud-africáncei; pl. sud-africánce
sudului
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudului
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudului
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudului
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
*sud-americáncă s. f., g.-d. art. sud-americáncei; pl. sud-americánce
sudului
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudului
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudului
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudului
SUD-COREEÁNCĂ, sud-coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Coreii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-coreean + suf. -că. DOOM
*sud-coreeáncă s. f., g.-d. art. sud-coreéncei; pl. sud-coreénce
sudului
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
sud-ést s. n.; abr. S-E
sudului
SUD-VÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
sud-vest s. n.; abr. S-V
sudura
SUDÚRĂ, suduri, s. f. 1. Operație de sudare; p. ext. locul îmbinării prin sudare a două sau a mai multor piese. 2. Fig. Închegare, îmbinare, legătură, unire (strânsă). – Din fr. soudure. DOOM
sudúră s. f., g.-d. art. sudúrii; pl. sudúri
suduri
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
suduri
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
suduri
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
suduri
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
suduri
SUD-AFRICÁNCĂ, sud-africance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-african + suf. -că. DOOM
*sud-africáncă (-a-fri-) s. f., g.-d. art. sud-africáncei; pl. sud-africánce
suduri
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
suduri
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
suduri
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
suduri
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
*sud-americáncă s. f., g.-d. art. sud-americáncei; pl. sud-americánce
suduri
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
suduri
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
suduri
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
suduri
SUD-COREEÁNCĂ, sud-coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Coreii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-coreean + suf. -că. DOOM
*sud-coreeáncă s. f., g.-d. art. sud-coreéncei; pl. sud-coreénce
suduri
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
sud-ést s. n.; abr. S-E
suduri
SUD-VÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
sud-vest s. n.; abr. S-V
suduri
SUDÚRĂ, suduri, s. f. 1. Operație de sudare; p. ext. locul îmbinării prin sudare a două sau a mai multor piese. 2. Fig. Închegare, îmbinare, legătură, unire (strânsă). – Din fr. soudure. DOOM
sudúră s. f., g.-d. art. sudúrii; pl. sudúri
sudurii
SUDÚRĂ, suduri, s. f. 1. Operație de sudare; p. ext. locul îmbinării prin sudare a două sau a mai multor piese. 2. Fig. Închegare, îmbinare, legătură, unire (strânsă). – Din fr. soudure. DOOM
sudúră s. f., g.-d. art. sudúrii; pl. sudúri
sudurile
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
sudurile
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudurile
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudurile
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudurile
SUD-AFRICÁNCĂ, sud-africance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-african + suf. -că. DOOM
*sud-africáncă (-a-fri-) s. f., g.-d. art. sud-africáncei; pl. sud-africánce
sudurile
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudurile
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudurile
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudurile
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
*sud-americáncă s. f., g.-d. art. sud-americáncei; pl. sud-americánce
sudurile
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudurile
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudurile
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudurile
SUD-COREEÁNCĂ, sud-coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Coreii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-coreean + suf. -că. DOOM
*sud-coreeáncă s. f., g.-d. art. sud-coreéncei; pl. sud-coreénce
sudurile
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
sud-ést s. n.; abr. S-E
sudurile
SUD-VÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
sud-vest s. n.; abr. S-V
sudurile
SUDÚRĂ, suduri, s. f. 1. Operație de sudare; p. ext. locul îmbinării prin sudare a două sau a mai multor piese. 2. Fig. Închegare, îmbinare, legătură, unire (strânsă). – Din fr. soudure. DOOM
sudúră s. f., g.-d. art. sudúrii; pl. sudúri
sudurilor
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
sudurilor
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudurilor
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudurilor
SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain. DOOM
sud-africán (-a-fri-) adj. m., s. m., pl. sud-africáni; adj. f., s. f. sud-africánă, pl. sud-africáne
sudurilor
SUD-AFRICÁNCĂ, sud-africance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-african + suf. -că. DOOM
*sud-africáncă (-a-fri-) s. f., g.-d. art. sud-africáncei; pl. sud-africánce
sudurilor
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudurilor
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudurilor
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
sudurilor
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
*sud-americáncă s. f., g.-d. art. sud-americáncei; pl. sud-americánce
sudurilor
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudurilor
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudurilor
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
sudurilor
SUD-COREEÁNCĂ, sud-coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Coreii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-coreean + suf. -că. DOOM
*sud-coreeáncă s. f., g.-d. art. sud-coreéncei; pl. sud-coreénce
sudurilor
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
sud-ést s. n.; abr. S-E
sudurilor
SUD-VÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
sud-vest s. n.; abr. S-V
sudurilor
SUDÚRĂ, suduri, s. f. 1. Operație de sudare; p. ext. locul îmbinării prin sudare a două sau a mai multor piese. 2. Fig. Închegare, îmbinare, legătură, unire (strânsă). – Din fr. soudure. DOOM
sudúră s. f., g.-d. art. sudúrii; pl. sudúri
sudând
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudînd
SUDÁ, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder. DOOM
sudá (a ~) vb., ind. prez. 3 sudeáză
sudălmi
SUDÁLMĂ, sudălmi, s. f. (Pop.) Înjurătură, ocară. – Din magh. szidalom (influențat, probabil, de sudui).
sudălmii
SUDÁLMĂ, sudălmi, s. f. (Pop.) Înjurătură, ocară. – Din magh. szidalom (influențat, probabil, de sudui).
sudălmile
SUDÁLMĂ, sudălmi, s. f. (Pop.) Înjurătură, ocară. – Din magh. szidalom (influențat, probabil, de sudui).
sudălmilor
SUDÁLMĂ, sudălmi, s. f. (Pop.) Înjurătură, ocară. – Din magh. szidalom (influențat, probabil, de sudui).
sudări
SUDÁRE, sudări, s. f. Acțiunea de a (se) suda și rezultatul ei; sudaj, sudat1, sudură. – V. suda. DOOM
sudáre s. f., g.-d. art. sudắrii; pl. sudắri
sudării
SUDÁRE, sudări, s. f. Acțiunea de a (se) suda și rezultatul ei; sudaj, sudat1, sudură. – V. suda. DOOM
sudáre s. f., g.-d. art. sudắrii; pl. sudắri
sudările
SUDÁRE, sudări, s. f. Acțiunea de a (se) suda și rezultatul ei; sudaj, sudat1, sudură. – V. suda. DOOM
sudáre s. f., g.-d. art. sudắrii; pl. sudắri
sudărilor
SUDÁRE, sudări, s. f. Acțiunea de a (se) suda și rezultatul ei; sudaj, sudat1, sudură. – V. suda. DOOM
sudáre s. f., g.-d. art. sudắrii; pl. sudắri
suedez
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedez
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedeza
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedeza
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedeze
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedeze
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedeze
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezei
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezei
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezele
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezele
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezelor
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezelor
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezi
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezi
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezii
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezii
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezilor
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezilor
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezo
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezo
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezul
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezul
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezule
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezule
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezului
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
suedezului
SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau suedezilor (1), privitor la Suedia ori la suedezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
suedéz (su-e-) adj. m., s. m., pl. suedézi; adj. f., s. f. suedéză, pl. suedéze
sueta
SUÉTĂ s.f. (Med.) Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui virus, care se caracterizează prin transpirații intense. [Pron. su-e-. [< fr. suette].
suete
SUÉTĂ s.f. (Med.) Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui virus, care se caracterizează prin transpirații intense. [Pron. su-e-. [< fr. suette].
suetei
SUÉTĂ s.f. (Med.) Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui virus, care se caracterizează prin transpirații intense. [Pron. su-e-. [< fr. suette].
suetele
SUÉTĂ s.f. (Med.) Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui virus, care se caracterizează prin transpirații intense. [Pron. su-e-. [< fr. suette].
suetelor
SUÉTĂ s.f. (Med.) Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui virus, care se caracterizează prin transpirații intense. [Pron. su-e-. [< fr. suette].
sufect
SUFÉCT, -Ă adj., s.m. (Ant.) (Consul) care înlocuia pe altul, defunct înainte de expirarea magistraturii sale. [< lat. suffectus, cf. lat. sufficere – a substitui].
sufere
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferea
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
sufereai
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
sufeream
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
sufereau
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
sufereați
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferi
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferii
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferim
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferind
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferind
SUFERÍND, -Ă, suferinzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care suferă de o boală; bolnav. – Din suferi (după fr. souffrant). DOOM
suferínd adj. m., pl. suferínzi; f. suferíndă, pl. suferínde
suferinda
SUFERÍND, -Ă, suferinzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care suferă de o boală; bolnav. – Din suferi (după fr. souffrant). DOOM
suferínd adj. m., pl. suferínzi; f. suferíndă, pl. suferínde
suferinde
SUFERÍND, -Ă, suferinzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care suferă de o boală; bolnav. – Din suferi (după fr. souffrant). DOOM
suferínd adj. m., pl. suferínzi; f. suferíndă, pl. suferínde
suferindei
SUFERÍND, -Ă, suferinzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care suferă de o boală; bolnav. – Din suferi (după fr. souffrant). DOOM
suferínd adj. m., pl. suferínzi; f. suferíndă, pl. suferínde
suferindele
SUFERÍND, -Ă, suferinzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care suferă de o boală; bolnav. – Din suferi (după fr. souffrant). DOOM
suferínd adj. m., pl. suferínzi; f. suferíndă, pl. suferínde
suferindelor
SUFERÍND, -Ă, suferinzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care suferă de o boală; bolnav. – Din suferi (după fr. souffrant). DOOM
suferínd adj. m., pl. suferínzi; f. suferíndă, pl. suferínde
suferindul
SUFERÍND, -Ă, suferinzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care suferă de o boală; bolnav. – Din suferi (după fr. souffrant). DOOM
suferínd adj. m., pl. suferínzi; f. suferíndă, pl. suferínde
suferindului
SUFERÍND, -Ă, suferinzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care suferă de o boală; bolnav. – Din suferi (după fr. souffrant). DOOM
suferínd adj. m., pl. suferínzi; f. suferíndă, pl. suferínde
suferinzi
SUFERÍND, -Ă, suferinzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care suferă de o boală; bolnav. – Din suferi (după fr. souffrant). DOOM
suferínd adj. m., pl. suferínzi; f. suferíndă, pl. suferínde
suferinzii
SUFERÍND, -Ă, suferinzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care suferă de o boală; bolnav. – Din suferi (după fr. souffrant). DOOM
suferínd adj. m., pl. suferínzi; f. suferíndă, pl. suferínde
suferinzilor
SUFERÍND, -Ă, suferinzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care suferă de o boală; bolnav. – Din suferi (după fr. souffrant). DOOM
suferínd adj. m., pl. suferínzi; f. suferíndă, pl. suferínde
suferința
SUFERÍNȚĂ, suferințe, s. f. Durere fizică sau morală; suferire; starea celui care suferă. ◊ Expr. A fi în suferință = a duce lipsă de ceva. – Suferi + suf. -ință (după fr. souffrance). DOOM
suferínță s. f., g.-d. art. suferínței; pl. suferínțe
suferințe
SUFERÍNȚĂ, suferințe, s. f. Durere fizică sau morală; suferire; starea celui care suferă. ◊ Expr. A fi în suferință = a duce lipsă de ceva. – Suferi + suf. -ință (după fr. souffrance). DOOM
suferínță s. f., g.-d. art. suferínței; pl. suferínțe
suferinței
SUFERÍNȚĂ, suferințe, s. f. Durere fizică sau morală; suferire; starea celui care suferă. ◊ Expr. A fi în suferință = a duce lipsă de ceva. – Suferi + suf. -ință (după fr. souffrance). DOOM
suferínță s. f., g.-d. art. suferínței; pl. suferínțe
suferințele
SUFERÍNȚĂ, suferințe, s. f. Durere fizică sau morală; suferire; starea celui care suferă. ◊ Expr. A fi în suferință = a duce lipsă de ceva. – Suferi + suf. -ință (după fr. souffrance). DOOM
suferínță s. f., g.-d. art. suferínței; pl. suferínțe
suferințelor
SUFERÍNȚĂ, suferințe, s. f. Durere fizică sau morală; suferire; starea celui care suferă. ◊ Expr. A fi în suferință = a duce lipsă de ceva. – Suferi + suf. -ință (după fr. souffrance). DOOM
suferínță s. f., g.-d. art. suferínței; pl. suferínțe
suferire
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferire
SUFERÍRE, suferiri, s. f. (Înv.) Faptul de a suferi; suferință. – V. suferi. DOOM
suferíre (înv.) s. f., g.-d. art. suferírii; pl. suferíri
suferirea
SUFERÍRE, suferiri, s. f. (Înv.) Faptul de a suferi; suferință. – V. suferi. DOOM
suferíre (înv.) s. f., g.-d. art. suferírii; pl. suferíri
suferiri
SUFERÍRE, suferiri, s. f. (Înv.) Faptul de a suferi; suferință. – V. suferi. DOOM
suferíre (înv.) s. f., g.-d. art. suferírii; pl. suferíri
suferirii
SUFERÍRE, suferiri, s. f. (Înv.) Faptul de a suferi; suferință. – V. suferi. DOOM
suferíre (înv.) s. f., g.-d. art. suferírii; pl. suferíri
suferirile
SUFERÍRE, suferiri, s. f. (Înv.) Faptul de a suferi; suferință. – V. suferi. DOOM
suferíre (înv.) s. f., g.-d. art. suferírii; pl. suferíri
suferirilor
SUFERÍRE, suferiri, s. f. (Înv.) Faptul de a suferi; suferință. – V. suferi. DOOM
suferíre (înv.) s. f., g.-d. art. suferírii; pl. suferíri
suferiră
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferirăm
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferirăți
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferise
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferisem
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferiseră
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferiserăm
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferiserăți
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferiseși
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferiseți
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferit
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferit
SUFERÍT, -Ă, suferiți, -te, adj. (Învechit) Care poate fi suportat, tolerat, acceptat; suportabil. Singurul ei gînd era să-i facă viața mai suferită, și orișice ar fi făcut el, ea era mulțumită, dacă-l vedea mai voios. SLAVICI, O. II 200. Este stare... Pe care trecerea vremei să n-o facă suferită ? CONACHI, P. 288.
suferitoare
SUFERITÓR, -OÁRE, suferitori, -oare, adj. (Rar) Care suferă o durere fizică sau morală; care exprimă suferință; suferind. – Suferi + suf. -tor. DOOM
suferitór (rar) adj. m., pl. suferitóri; f. sg. și pl. suferitoáre
suferitoarea
SUFERITÓR, -OÁRE, suferitori, -oare, adj. (Rar) Care suferă o durere fizică sau morală; care exprimă suferință; suferind. – Suferi + suf. -tor. DOOM
suferitór (rar) adj. m., pl. suferitóri; f. sg. și pl. suferitoáre
suferitoarei
SUFERITÓR, -OÁRE, suferitori, -oare, adj. (Rar) Care suferă o durere fizică sau morală; care exprimă suferință; suferind. – Suferi + suf. -tor. DOOM
suferitór (rar) adj. m., pl. suferitóri; f. sg. și pl. suferitoáre
suferitoarele
SUFERITÓR, -OÁRE, suferitori, -oare, adj. (Rar) Care suferă o durere fizică sau morală; care exprimă suferință; suferind. – Suferi + suf. -tor. DOOM
suferitór (rar) adj. m., pl. suferitóri; f. sg. și pl. suferitoáre
suferitoarelor
SUFERITÓR, -OÁRE, suferitori, -oare, adj. (Rar) Care suferă o durere fizică sau morală; care exprimă suferință; suferind. – Suferi + suf. -tor. DOOM
suferitór (rar) adj. m., pl. suferitóri; f. sg. și pl. suferitoáre
suferitor
SUFERITÓR, -OÁRE, suferitori, -oare, adj. (Rar) Care suferă o durere fizică sau morală; care exprimă suferință; suferind. – Suferi + suf. -tor. DOOM
suferitór (rar) adj. m., pl. suferitóri; f. sg. și pl. suferitoáre
suferitori
SUFERITÓR, -OÁRE, suferitori, -oare, adj. (Rar) Care suferă o durere fizică sau morală; care exprimă suferință; suferind. – Suferi + suf. -tor. DOOM
suferitór (rar) adj. m., pl. suferitóri; f. sg. și pl. suferitoáre
suferitorii
SUFERITÓR, -OÁRE, suferitori, -oare, adj. (Rar) Care suferă o durere fizică sau morală; care exprimă suferință; suferind. – Suferi + suf. -tor. DOOM
suferitór (rar) adj. m., pl. suferitóri; f. sg. și pl. suferitoáre
suferitorilor
SUFERITÓR, -OÁRE, suferitori, -oare, adj. (Rar) Care suferă o durere fizică sau morală; care exprimă suferință; suferind. – Suferi + suf. -tor. DOOM
suferitór (rar) adj. m., pl. suferitóri; f. sg. și pl. suferitoáre
suferitorul
SUFERITÓR, -OÁRE, suferitori, -oare, adj. (Rar) Care suferă o durere fizică sau morală; care exprimă suferință; suferind. – Suferi + suf. -tor. DOOM
suferitór (rar) adj. m., pl. suferitóri; f. sg. și pl. suferitoáre
suferitorului
SUFERITÓR, -OÁRE, suferitori, -oare, adj. (Rar) Care suferă o durere fizică sau morală; care exprimă suferință; suferind. – Suferi + suf. -tor. DOOM
suferitór (rar) adj. m., pl. suferitóri; f. sg. și pl. suferitoáre
suferiși
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
suferiți
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
sufertaș
SUFERTÁȘ, sufertașe, s. n. Ansamblu alcătuit din câteva vase așezate unul peste altul și fixate pe un dispozitiv cu mâner, în care se transportă mâncarea (caldă). – Din tc. sefertas. DOOM
sufertáș s. n., pl. sufertáșe
sufertașe
SUFERTÁȘ, sufertașe, s. n. Ansamblu alcătuit din câteva vase așezate unul peste altul și fixate pe un dispozitiv cu mâner, în care se transportă mâncarea (caldă). – Din tc. sefertas. DOOM
sufertáș s. n., pl. sufertáșe
sufertașele
SUFERTÁȘ, sufertașe, s. n. Ansamblu alcătuit din câteva vase așezate unul peste altul și fixate pe un dispozitiv cu mâner, în care se transportă mâncarea (caldă). – Din tc. sefertas. DOOM
sufertáș s. n., pl. sufertáșe
sufertașelor
SUFERTÁȘ, sufertașe, s. n. Ansamblu alcătuit din câteva vase așezate unul peste altul și fixate pe un dispozitiv cu mâner, în care se transportă mâncarea (caldă). – Din tc. sefertas. DOOM
sufertáș s. n., pl. sufertáșe
sufertașul
SUFERTÁȘ, sufertașe, s. n. Ansamblu alcătuit din câteva vase așezate unul peste altul și fixate pe un dispozitiv cu mâner, în care se transportă mâncarea (caldă). – Din tc. sefertas. DOOM
sufertáș s. n., pl. sufertáșe
sufertașului
SUFERTÁȘ, sufertașe, s. n. Ansamblu alcătuit din câteva vase așezate unul peste altul și fixate pe un dispozitiv cu mâner, în care se transportă mâncarea (caldă). – Din tc. sefertas. DOOM
sufertáș s. n., pl. sufertáșe
suferă
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
sufet
SUFÉT s.m. Magistrat suprem în Cartagina, a cărui funcție dura un an. [Pl. -eți. / cf. fr. suffète, lat. suffes].
suficient
SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. DOOM
suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte
suficienta
SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. DOOM
suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte
suficiente
SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. DOOM
suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte
suficientei
SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. DOOM
suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte
suficientele
SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. DOOM
suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte
suficientelor
SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. DOOM
suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte
suficientul
SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. DOOM
suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte
suficientului
SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. DOOM
suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte
suficiența
SUFICIÉNȚĂ s. f. 1. (Rar) Faptul de a fi suficient; îndestulare. 2. Încredere, mulțumire de sine exagerată; vanitate. [Pr.: -ci-en-] – Din it. sufficienza. DOOM
suficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. suficiénței
suficiențe
SUFICIÉNȚĂ s. f. 1. (Rar) Faptul de a fi suficient; îndestulare. 2. Încredere, mulțumire de sine exagerată; vanitate. [Pr.: -ci-en-] – Din it. sufficienza. DOOM
suficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. suficiénței
suficienței
SUFICIÉNȚĂ s. f. 1. (Rar) Faptul de a fi suficient; îndestulare. 2. Încredere, mulțumire de sine exagerată; vanitate. [Pr.: -ci-en-] – Din it. sufficienza. DOOM
suficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. suficiénței
suficiențele
SUFICIÉNȚĂ s. f. 1. (Rar) Faptul de a fi suficient; îndestulare. 2. Încredere, mulțumire de sine exagerată; vanitate. [Pr.: -ci-en-] – Din it. sufficienza. DOOM
suficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. suficiénței
suficiențelor
SUFICIÉNȚĂ s. f. 1. (Rar) Faptul de a fi suficient; îndestulare. 2. Încredere, mulțumire de sine exagerată; vanitate. [Pr.: -ci-en-] – Din it. sufficienza. DOOM
suficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. suficiénței
suficienți
SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. DOOM
suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte
suficienții
SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. DOOM
suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte
suficienților
SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. DOOM
suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte
sufism
SUFÍSM s. n. Curent în mistica musulmană, apărut în sec. VIII și răspândit mai ales în Persia, cu caracter anticlerical și ascetic. – Din fr. soufisme. DOOM
sufísm s. n.
sufismul
SUFÍSM s. n. Curent în mistica musulmană, apărut în sec. VIII și răspândit mai ales în Persia, cu caracter anticlerical și ascetic. – Din fr. soufisme. DOOM
sufísm s. n.
sufismului
SUFÍSM s. n. Curent în mistica musulmană, apărut în sec. VIII și răspândit mai ales în Persia, cu caracter anticlerical și ascetic. – Din fr. soufisme. DOOM
sufísm s. n.
sufist
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufist
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufista
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufista
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufiste
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufiste
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufistei
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufistei
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufistele
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufistele
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufistelor
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufistelor
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufistul
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufistul
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufistului
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufistului
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufit
SUFÍT, sufituri, s. n. Ornament de var și nisip, executat în special pe tavan; tavan ornamentat în acest mod. – După it. soffitto, fr. soffite. DOOM
sufít (ornament) s. n., pl. sufíturi
sufit
SUFÍT s.m. (Liv.) Scriitor care a expus sufismul. [< fr. soufite].
sufita
SUFÍTĂ2 s. f. v. sofită. DOOM
sofítă (lampă) s. f., g.-d. art. sofítei; pl. sofíte
sufita
SUFÍTĂ1, sufite, s. f. Parte superioară a scenei, amenajată special pentru manevrarea dispozitivelor de iluminare, aerisire etc.; p. ext. element scenografic care acoperă sau decorează partea superioară a scenei. – Din it. soffitta, fr. soffite. DOOM
sufítă (parte a scenei) s. f., g.-d. art. sufítei; pl. sufíte
sufite
SUFÍTĂ2 s. f. v. sofită. DOOM
sofítă (lampă) s. f., g.-d. art. sofítei; pl. sofíte
sufite
SUFÍTĂ1, sufite, s. f. Parte superioară a scenei, amenajată special pentru manevrarea dispozitivelor de iluminare, aerisire etc.; p. ext. element scenografic care acoperă sau decorează partea superioară a scenei. – Din it. soffitta, fr. soffite. DOOM
sufítă (parte a scenei) s. f., g.-d. art. sufítei; pl. sufíte
sufitei
SUFÍTĂ2 s. f. v. sofită. DOOM
sofítă (lampă) s. f., g.-d. art. sofítei; pl. sofíte
sufitei
SUFÍTĂ1, sufite, s. f. Parte superioară a scenei, amenajată special pentru manevrarea dispozitivelor de iluminare, aerisire etc.; p. ext. element scenografic care acoperă sau decorează partea superioară a scenei. – Din it. soffitta, fr. soffite. DOOM
sufítă (parte a scenei) s. f., g.-d. art. sufítei; pl. sufíte
sufitele
SUFÍTĂ2 s. f. v. sofită. DOOM
sofítă (lampă) s. f., g.-d. art. sofítei; pl. sofíte
sufitele
SUFÍTĂ1, sufite, s. f. Parte superioară a scenei, amenajată special pentru manevrarea dispozitivelor de iluminare, aerisire etc.; p. ext. element scenografic care acoperă sau decorează partea superioară a scenei. – Din it. soffitta, fr. soffite. DOOM
sufítă (parte a scenei) s. f., g.-d. art. sufítei; pl. sufíte
sufitelor
SUFÍTĂ2 s. f. v. sofită. DOOM
sofítă (lampă) s. f., g.-d. art. sofítei; pl. sofíte
sufitelor
SUFÍTĂ1, sufite, s. f. Parte superioară a scenei, amenajată special pentru manevrarea dispozitivelor de iluminare, aerisire etc.; p. ext. element scenografic care acoperă sau decorează partea superioară a scenei. – Din it. soffitta, fr. soffite. DOOM
sufítă (parte a scenei) s. f., g.-d. art. sufítei; pl. sufíte
sufitic
SUFÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la sufiți; care aparține, propriu sufiților. [Cf. fr. soufitique].
sufitul
SUFÍT, sufituri, s. n. Ornament de var și nisip, executat în special pe tavan; tavan ornamentat în acest mod. – După it. soffitto, fr. soffite. DOOM
sufít (ornament) s. n., pl. sufíturi
sufitului
SUFÍT, sufituri, s. n. Ornament de var și nisip, executat în special pe tavan; tavan ornamentat în acest mod. – După it. soffitto, fr. soffite. DOOM
sufít (ornament) s. n., pl. sufíturi
sufituri
SUFÍT, sufituri, s. n. Ornament de var și nisip, executat în special pe tavan; tavan ornamentat în acest mod. – După it. soffitto, fr. soffite. DOOM
sufít (ornament) s. n., pl. sufíturi
sufiturile
SUFÍT, sufituri, s. n. Ornament de var și nisip, executat în special pe tavan; tavan ornamentat în acest mod. – După it. soffitto, fr. soffite. DOOM
sufít (ornament) s. n., pl. sufíturi
sufiturilor
SUFÍT, sufituri, s. n. Ornament de var și nisip, executat în special pe tavan; tavan ornamentat în acest mod. – După it. soffitto, fr. soffite. DOOM
sufít (ornament) s. n., pl. sufíturi
sufix
SUFÍX, sufixe, s. n. Afix care se adaugă după rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ Sufix lexical = sufix care ajută la formarea cuvintelor noi, schimbând sensul sau categoria gramaticală a cuvântului de bază. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul căruia se creează forme gramaticale. – Din fr. suffixe. DOOM
sufíx s. n., pl. sufíxe
sufixa
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixai
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixal
SUFIXÁL, -Ă adj. Referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix. [Cf. fr. suffixal].
sufixala
SUFIXÁL, -Ă adj. Referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix. [Cf. fr. suffixal].
sufixale
SUFIXÁL, -Ă adj. Referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix. [Cf. fr. suffixal].
sufixalei
SUFIXÁL, -Ă adj. Referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix. [Cf. fr. suffixal].
sufixalele
SUFIXÁL, -Ă adj. Referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix. [Cf. fr. suffixal].
sufixalelor
SUFIXÁL, -Ă adj. Referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix. [Cf. fr. suffixal].
sufixali
SUFIXÁL, -Ă adj. Referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix. [Cf. fr. suffixal].
sufixalii
SUFIXÁL, -Ă adj. Referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix. [Cf. fr. suffixal].
sufixalilor
SUFIXÁL, -Ă adj. Referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix. [Cf. fr. suffixal].
sufixalul
SUFIXÁL, -Ă adj. Referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix. [Cf. fr. suffixal].
sufixalului
SUFIXÁL, -Ă adj. Referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix. [Cf. fr. suffixal].
sufixam
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixare
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixare
SUFIXÁRE, sufixări, s. f. Acțiunea de a sufixa și rezultatul ei; sufixație. – V. sufixa. DOOM
sufixáre s. f., g.-d. art. sufixắrii; pl. sufixắri
sufixarea
SUFIXÁRE, sufixări, s. f. Acțiunea de a sufixa și rezultatul ei; sufixație. – V. sufixa. DOOM
sufixáre s. f., g.-d. art. sufixắrii; pl. sufixắri
sufixară
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixarăm
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixarăți
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixase
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixasem
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixaseră
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixaserăm
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixaserăți
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixaseși
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixaseți
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixat
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixat
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer.
sufixata
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer.
sufixate
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer.
sufixatei
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer.
sufixatele
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer.
sufixatelor
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer.
sufixatul
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer.
sufixatului
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer.
sufixau
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixași
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixați
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixați
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer.
sufixația
SUFIXÁȚIE, sufixații, s. f. Faptul de a sufixa; sufixare. – Din fr. suffixation. DOOM
sufixáție (-ți-e) s. f., art. sufixáția (-ți-a), g.-d. art. sufixáției; pl. sufixáții, art. sufixáțiile (-ți-i-)
sufixație
SUFIXÁȚIE, sufixații, s. f. Faptul de a sufixa; sufixare. – Din fr. suffixation. DOOM
sufixáție (-ți-e) s. f., art. sufixáția (-ți-a), g.-d. art. sufixáției; pl. sufixáții, art. sufixáțiile (-ți-i-)
sufixației
SUFIXÁȚIE, sufixații, s. f. Faptul de a sufixa; sufixare. – Din fr. suffixation. DOOM
sufixáție (-ți-e) s. f., art. sufixáția (-ți-a), g.-d. art. sufixáției; pl. sufixáții, art. sufixáțiile (-ți-i-)
sufixații
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer.
sufixații
SUFIXÁȚIE, sufixații, s. f. Faptul de a sufixa; sufixare. – Din fr. suffixation. DOOM
sufixáție (-ți-e) s. f., art. sufixáția (-ți-a), g.-d. art. sufixáției; pl. sufixáții, art. sufixáțiile (-ți-i-)
sufixațiile
SUFIXÁȚIE, sufixații, s. f. Faptul de a sufixa; sufixare. – Din fr. suffixation. DOOM
sufixáție (-ți-e) s. f., art. sufixáția (-ți-a), g.-d. art. sufixáției; pl. sufixáții, art. sufixáțiile (-ți-i-)
sufixațiilor
SUFIXÁȚIE, sufixații, s. f. Faptul de a sufixa; sufixare. – Din fr. suffixation. DOOM
sufixáție (-ți-e) s. f., art. sufixáția (-ți-a), g.-d. art. sufixáției; pl. sufixáții, art. sufixáțiile (-ți-i-)
sufixaților
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer.
sufixe
SUFÍX, sufixe, s. n. Afix care se adaugă după rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ Sufix lexical = sufix care ajută la formarea cuvintelor noi, schimbând sensul sau categoria gramaticală a cuvântului de bază. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul căruia se creează forme gramaticale. – Din fr. suffixe. DOOM
sufíx s. n., pl. sufíxe
sufixează
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixele
SUFÍX, sufixe, s. n. Afix care se adaugă după rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ Sufix lexical = sufix care ajută la formarea cuvintelor noi, schimbând sensul sau categoria gramaticală a cuvântului de bază. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul căruia se creează forme gramaticale. – Din fr. suffixe. DOOM
sufíx s. n., pl. sufíxe
sufixelor
SUFÍX, sufixe, s. n. Afix care se adaugă după rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ Sufix lexical = sufix care ajută la formarea cuvintelor noi, schimbând sensul sau categoria gramaticală a cuvântului de bază. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul căruia se creează forme gramaticale. – Din fr. suffixe. DOOM
sufíx s. n., pl. sufíxe
sufixez
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixeze
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixezi
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixoid
SUFIXOÍD, sufixoide, s. n. (Lingv.) Element de compunere sau cuvânt folosit ca sufix la formarea unor termeni științifici și tehnici. – Din fr. suffixoïde. DOOM
*sufixoíd s. n., pl. sufixoíde
sufixoide
SUFIXOÍD, sufixoide, s. n. (Lingv.) Element de compunere sau cuvânt folosit ca sufix la formarea unor termeni științifici și tehnici. – Din fr. suffixoïde. DOOM
*sufixoíd s. n., pl. sufixoíde
sufixoidele
SUFIXOÍD, sufixoide, s. n. (Lingv.) Element de compunere sau cuvânt folosit ca sufix la formarea unor termeni științifici și tehnici. – Din fr. suffixoïde. DOOM
*sufixoíd s. n., pl. sufixoíde
sufixoidelor
SUFIXOÍD, sufixoide, s. n. (Lingv.) Element de compunere sau cuvânt folosit ca sufix la formarea unor termeni științifici și tehnici. – Din fr. suffixoïde. DOOM
*sufixoíd s. n., pl. sufixoíde
sufixoidul
SUFIXOÍD, sufixoide, s. n. (Lingv.) Element de compunere sau cuvânt folosit ca sufix la formarea unor termeni științifici și tehnici. – Din fr. suffixoïde. DOOM
*sufixoíd s. n., pl. sufixoíde
sufixoidului
SUFIXOÍD, sufixoide, s. n. (Lingv.) Element de compunere sau cuvânt folosit ca sufix la formarea unor termeni științifici și tehnici. – Din fr. suffixoïde. DOOM
*sufixoíd s. n., pl. sufixoíde
sufixul
SUFÍX, sufixe, s. n. Afix care se adaugă după rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ Sufix lexical = sufix care ajută la formarea cuvintelor noi, schimbând sensul sau categoria gramaticală a cuvântului de bază. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul căruia se creează forme gramaticale. – Din fr. suffixe. DOOM
sufíx s. n., pl. sufíxe
sufixului
SUFÍX, sufixe, s. n. Afix care se adaugă după rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ Sufix lexical = sufix care ajută la formarea cuvintelor noi, schimbând sensul sau categoria gramaticală a cuvântului de bază. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul căruia se creează forme gramaticale. – Din fr. suffixe. DOOM
sufíx s. n., pl. sufíxe
sufixând
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixînd
SUFIXÁ, sufixez, vb. I. Tranz. A adăuga un sufix la o rădăcină sau la o temă. – Din sufix. Cf. fr. suffixer. DOOM
sufixá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufixeáză
sufixări
SUFIXÁRE, sufixări, s. f. Acțiunea de a sufixa și rezultatul ei; sufixație. – V. sufixa. DOOM
sufixáre s. f., g.-d. art. sufixắrii; pl. sufixắri
sufixării
SUFIXÁRE, sufixări, s. f. Acțiunea de a sufixa și rezultatul ei; sufixație. – V. sufixa. DOOM
sufixáre s. f., g.-d. art. sufixắrii; pl. sufixắri
sufixările
SUFIXÁRE, sufixări, s. f. Acțiunea de a sufixa și rezultatul ei; sufixație. – V. sufixa. DOOM
sufixáre s. f., g.-d. art. sufixắrii; pl. sufixắri
sufixărilor
SUFIXÁRE, sufixări, s. f. Acțiunea de a sufixa și rezultatul ei; sufixație. – V. sufixa. DOOM
sufixáre s. f., g.-d. art. sufixắrii; pl. sufixắri
sufiști
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufiști
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufiștii
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufiștii
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufiștilor
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufiștilor
SUFÍST, -Ă adj. Referitor la sufism, propriu sufismului. // s.m. și f. Adept al sufismului. [< fr. soufiste].
sufla
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflai
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflai
SUFLÁI, suflaiuri, s. n. 1. Tub metalic subțire și îndoit, cu un orificiu strâmt de ieșire, prin care se suflă aer într-o flacără de gaz sau de alcool, pentru a se obține activarea arderii; suflător (4). 2. Instalație folosită la aerisirea puțurilor adânci de exploatare, formată din burlane prevăzute cu o pâlnie care se poate roti în direcția vântului. – Sufla + suf. -ai. DOOM
suflái (su-flai) s. n., pl. sufláiuri
suflaiul
SUFLÁI, suflaiuri, s. n. 1. Tub metalic subțire și îndoit, cu un orificiu strâmt de ieșire, prin care se suflă aer într-o flacără de gaz sau de alcool, pentru a se obține activarea arderii; suflător (4). 2. Instalație folosită la aerisirea puțurilor adânci de exploatare, formată din burlane prevăzute cu o pâlnie care se poate roti în direcția vântului. – Sufla + suf. -ai. DOOM
suflái (su-flai) s. n., pl. sufláiuri
suflaiului
SUFLÁI, suflaiuri, s. n. 1. Tub metalic subțire și îndoit, cu un orificiu strâmt de ieșire, prin care se suflă aer într-o flacără de gaz sau de alcool, pentru a se obține activarea arderii; suflător (4). 2. Instalație folosită la aerisirea puțurilor adânci de exploatare, formată din burlane prevăzute cu o pâlnie care se poate roti în direcția vântului. – Sufla + suf. -ai. DOOM
suflái (su-flai) s. n., pl. sufláiuri
suflaiuri
SUFLÁI, suflaiuri, s. n. 1. Tub metalic subțire și îndoit, cu un orificiu strâmt de ieșire, prin care se suflă aer într-o flacără de gaz sau de alcool, pentru a se obține activarea arderii; suflător (4). 2. Instalație folosită la aerisirea puțurilor adânci de exploatare, formată din burlane prevăzute cu o pâlnie care se poate roti în direcția vântului. – Sufla + suf. -ai. DOOM
suflái (su-flai) s. n., pl. sufláiuri
suflaiurile
SUFLÁI, suflaiuri, s. n. 1. Tub metalic subțire și îndoit, cu un orificiu strâmt de ieșire, prin care se suflă aer într-o flacără de gaz sau de alcool, pentru a se obține activarea arderii; suflător (4). 2. Instalație folosită la aerisirea puțurilor adânci de exploatare, formată din burlane prevăzute cu o pâlnie care se poate roti în direcția vântului. – Sufla + suf. -ai. DOOM
suflái (su-flai) s. n., pl. sufláiuri
suflaiurilor
SUFLÁI, suflaiuri, s. n. 1. Tub metalic subțire și îndoit, cu un orificiu strâmt de ieșire, prin care se suflă aer într-o flacără de gaz sau de alcool, pentru a se obține activarea arderii; suflător (4). 2. Instalație folosită la aerisirea puțurilor adânci de exploatare, formată din burlane prevăzute cu o pâlnie care se poate roti în direcția vântului. – Sufla + suf. -ai. DOOM
suflái (su-flai) s. n., pl. sufláiuri
suflaj
SUFLÁJ, suflaje, s. n. 1. Dispozitiv montat la bordul unei nave, în scopul îmbunătățirii stabilității. 2. Metodă de lucru folosită pentru corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată. – Din fr. soufflage. DOOM
sufláj (su-flaj) s. n., pl. sufláje
suflaje
SUFLÁJ, suflaje, s. n. 1. Dispozitiv montat la bordul unei nave, în scopul îmbunătățirii stabilității. 2. Metodă de lucru folosită pentru corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată. – Din fr. soufflage. DOOM
sufláj (su-flaj) s. n., pl. sufláje
suflajele
SUFLÁJ, suflaje, s. n. 1. Dispozitiv montat la bordul unei nave, în scopul îmbunătățirii stabilității. 2. Metodă de lucru folosită pentru corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată. – Din fr. soufflage. DOOM
sufláj (su-flaj) s. n., pl. sufláje
suflajelor
SUFLÁJ, suflaje, s. n. 1. Dispozitiv montat la bordul unei nave, în scopul îmbunătățirii stabilității. 2. Metodă de lucru folosită pentru corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată. – Din fr. soufflage. DOOM
sufláj (su-flaj) s. n., pl. sufláje
suflajul
SUFLÁJ, suflaje, s. n. 1. Dispozitiv montat la bordul unei nave, în scopul îmbunătățirii stabilității. 2. Metodă de lucru folosită pentru corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată. – Din fr. soufflage. DOOM
sufláj (su-flaj) s. n., pl. sufláje
suflajului
SUFLÁJ, suflaje, s. n. 1. Dispozitiv montat la bordul unei nave, în scopul îmbunătățirii stabilității. 2. Metodă de lucru folosită pentru corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată. – Din fr. soufflage. DOOM
sufláj (su-flaj) s. n., pl. sufláje
suflam
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflanie
SUFLÁNIE, suflanii, s. f. (Rar, cu sens colectiv) Lume, mulțime, popor; suflare (2). Să rămînă cheală Să rîză toată lumea Toată mulțimea și toată suflania. MAT. FOLK. 544.
suflanta
SUFLÁNTĂ, suflante, s. f. Compresor de aer sau de alte gaze debitate în cantități mari, folosit în siderurgie la alimentarea furnalelor înalte și a convertizoarelor. – Din fr. soufflante. DOOM
suflántă (compresor) (su-flan-) s. f., g.-d. art. suflántei; pl. suflánte
suflante
SUFLÁNTĂ, suflante, s. f. Compresor de aer sau de alte gaze debitate în cantități mari, folosit în siderurgie la alimentarea furnalelor înalte și a convertizoarelor. – Din fr. soufflante. DOOM
suflántă (compresor) (su-flan-) s. f., g.-d. art. suflántei; pl. suflánte
suflantei
SUFLÁNTĂ, suflante, s. f. Compresor de aer sau de alte gaze debitate în cantități mari, folosit în siderurgie la alimentarea furnalelor înalte și a convertizoarelor. – Din fr. soufflante. DOOM
suflántă (compresor) (su-flan-) s. f., g.-d. art. suflántei; pl. suflánte
suflantele
SUFLÁNTĂ, suflante, s. f. Compresor de aer sau de alte gaze debitate în cantități mari, folosit în siderurgie la alimentarea furnalelor înalte și a convertizoarelor. – Din fr. soufflante. DOOM
suflántă (compresor) (su-flan-) s. f., g.-d. art. suflántei; pl. suflánte
suflantelor
SUFLÁNTĂ, suflante, s. f. Compresor de aer sau de alte gaze debitate în cantități mari, folosit în siderurgie la alimentarea furnalelor înalte și a convertizoarelor. – Din fr. soufflante. DOOM
suflántă (compresor) (su-flan-) s. f., g.-d. art. suflántei; pl. suflánte
suflare
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflare
SUFLÁRE, suflări, s. f. 1. Acțiunea de a sufla și rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; fig. faptul de a trăi, de a exista. ◊ Loc. adv. Într-o suflare = într-o clipă, foarte repede. ◊ Expr. Fără (de) suflare = a) cu respirația oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobișnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viață, mort. A-și da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Ființă, viețuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla. DOOM
sufláre (su-fla-) s. f., g.-d. art. suflắrii; pl. suflắri
suflarea
SUFLÁRE, suflări, s. f. 1. Acțiunea de a sufla și rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; fig. faptul de a trăi, de a exista. ◊ Loc. adv. Într-o suflare = într-o clipă, foarte repede. ◊ Expr. Fără (de) suflare = a) cu respirația oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobișnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viață, mort. A-și da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Ființă, viețuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla. DOOM
sufláre (su-fla-) s. f., g.-d. art. suflắrii; pl. suflắri
suflară
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflarăm
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflarăți
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflase
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflasem
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflaseră
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflaserăm
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflaserăți
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflaseși
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflaseți
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflat
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflau
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflași
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflați
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
sufle
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflec
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
sufleca
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecai
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecam
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecare
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecare
SUFLECÁRE, suflecări, s. f. Acțiunea de a (se) sufleca și rezultatul ei. – V. sufleca. DOOM
suflecáre (su-fle-) s. f., g.-d. art. suflecắrii; pl. suflecắri
suflecarea
SUFLECÁRE, suflecări, s. f. Acțiunea de a (se) sufleca și rezultatul ei. – V. sufleca. DOOM
suflecáre (su-fle-) s. f., g.-d. art. suflecắrii; pl. suflecắri
suflecară
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecarăm
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecarăți
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecase
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecasem
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecaseră
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecaserăm
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecaserăți
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecaseși
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecaseți
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecat
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecat
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
suflecata
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
suflecate
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
suflecatei
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
suflecatele
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
suflecatelor
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
suflecatul
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
suflecatului
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
suflecau
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecași
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecați
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecați
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
suflecații
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
suflecaților
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
suflece
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
sufleci
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecior
SUFLECIÓR, suflecioare, s. n. (Popular) Suflețel. Fîntîni să faci în viață, că apoi pe ceea lume nu ți se trudește suflecioru după apă. I. CR. IV 241.
suflecând
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecînd
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecări
SUFLECÁRE, suflecări, s. f. Acțiunea de a (se) sufleca și rezultatul ei. – V. sufleca. DOOM
suflecáre (su-fle-) s. f., g.-d. art. suflecắrii; pl. suflecắri
suflecării
SUFLECÁRE, suflecări, s. f. Acțiunea de a (se) sufleca și rezultatul ei. – V. sufleca. DOOM
suflecáre (su-fle-) s. f., g.-d. art. suflecắrii; pl. suflecắri
suflecările
SUFLECÁRE, suflecări, s. f. Acțiunea de a (se) sufleca și rezultatul ei. – V. sufleca. DOOM
suflecáre (su-fle-) s. f., g.-d. art. suflecắrii; pl. suflecắri
suflecărilor
SUFLECÁRE, suflecări, s. f. Acțiunea de a (se) sufleca și rezultatul ei. – V. sufleca. DOOM
suflecáre (su-fle-) s. f., g.-d. art. suflecắrii; pl. suflecắri
sufleor
SUFLEÓR, sufleori, s. m. Persoană care suflă actorilor, în timpul repetițiilor și al reprezentațiilor, replicile pe care urmează să le spună. – Din fr. souffleur. DOOM
sufleór (su-fleor) s. m., pl. sufleóri
sufleori
SUFLEÓR, sufleori, s. m. Persoană care suflă actorilor, în timpul repetițiilor și al reprezentațiilor, replicile pe care urmează să le spună. – Din fr. souffleur. DOOM
sufleór (su-fleor) s. m., pl. sufleóri
sufleorii
SUFLEÓR, sufleori, s. m. Persoană care suflă actorilor, în timpul repetițiilor și al reprezentațiilor, replicile pe care urmează să le spună. – Din fr. souffleur. DOOM
sufleór (su-fleor) s. m., pl. sufleóri
sufleorilor
SUFLEÓR, sufleori, s. m. Persoană care suflă actorilor, în timpul repetițiilor și al reprezentațiilor, replicile pe care urmează să le spună. – Din fr. souffleur. DOOM
sufleór (su-fleor) s. m., pl. sufleóri
sufleorul
SUFLEÓR, sufleori, s. m. Persoană care suflă actorilor, în timpul repetițiilor și al reprezentațiilor, replicile pe care urmează să le spună. – Din fr. souffleur. DOOM
sufleór (su-fleor) s. m., pl. sufleóri
sufleorului
SUFLEÓR, sufleori, s. m. Persoană care suflă actorilor, în timpul repetițiilor și al reprezentațiilor, replicile pe care urmează să le spună. – Din fr. souffleur. DOOM
sufleór (su-fleor) s. m., pl. sufleóri
sufler
SUFLÉR, sufleri, s. m. Persoană care șoptește actorilor rolul în timpul reprezentației. Din pricina asta nu se poate juca fără sufler, cel puțin la noi. CAMIL PETRESCU, N. 10. Actorul îi propuse să-l ia sufler cu șapte galbeni pe lună. CARAGIALE, N. S. 8.
sufleria
SUFLÉRIE, suflerii, s. f. (Rar; în sintagma) Suflerie aerodinamică = instalație experimentală, în formă de tunel, pentru determinarea forțelor aerodinamice exercitate de un curent de aer asupra unor machete de avioane, în vederea stabilirii forțelor care se exercită asupra construcțiilor reale în condiții de exploatare. – Din fr. soufflerie. DOOM
sufleríe (rar) (su-fle-) s. f., art. suflería, g.-d. art. sufleríei; pl. sufleríi, art. sufleríile
suflerie
SUFLÉRIE, suflerii, s. f. (Rar; în sintagma) Suflerie aerodinamică = instalație experimentală, în formă de tunel, pentru determinarea forțelor aerodinamice exercitate de un curent de aer asupra unor machete de avioane, în vederea stabilirii forțelor care se exercită asupra construcțiilor reale în condiții de exploatare. – Din fr. soufflerie. DOOM
sufleríe (rar) (su-fle-) s. f., art. suflería, g.-d. art. sufleríei; pl. sufleríi, art. sufleríile
sufleriei
SUFLÉRIE, suflerii, s. f. (Rar; în sintagma) Suflerie aerodinamică = instalație experimentală, în formă de tunel, pentru determinarea forțelor aerodinamice exercitate de un curent de aer asupra unor machete de avioane, în vederea stabilirii forțelor care se exercită asupra construcțiilor reale în condiții de exploatare. – Din fr. soufflerie. DOOM
sufleríe (rar) (su-fle-) s. f., art. suflería, g.-d. art. sufleríei; pl. sufleríi, art. sufleríile
suflerii
SUFLÉRIE, suflerii, s. f. (Rar; în sintagma) Suflerie aerodinamică = instalație experimentală, în formă de tunel, pentru determinarea forțelor aerodinamice exercitate de un curent de aer asupra unor machete de avioane, în vederea stabilirii forțelor care se exercită asupra construcțiilor reale în condiții de exploatare. – Din fr. soufflerie. DOOM
sufleríe (rar) (su-fle-) s. f., art. suflería, g.-d. art. sufleríei; pl. sufleríi, art. sufleríile
sufleriile
SUFLÉRIE, suflerii, s. f. (Rar; în sintagma) Suflerie aerodinamică = instalație experimentală, în formă de tunel, pentru determinarea forțelor aerodinamice exercitate de un curent de aer asupra unor machete de avioane, în vederea stabilirii forțelor care se exercită asupra construcțiilor reale în condiții de exploatare. – Din fr. soufflerie. DOOM
sufleríe (rar) (su-fle-) s. f., art. suflería, g.-d. art. sufleríei; pl. sufleríi, art. sufleríile
sufleriilor
SUFLÉRIE, suflerii, s. f. (Rar; în sintagma) Suflerie aerodinamică = instalație experimentală, în formă de tunel, pentru determinarea forțelor aerodinamice exercitate de un curent de aer asupra unor machete de avioane, în vederea stabilirii forțelor care se exercită asupra construcțiilor reale în condiții de exploatare. – Din fr. soufflerie. DOOM
sufleríe (rar) (su-fle-) s. f., art. suflería, g.-d. art. sufleríei; pl. sufleríi, art. sufleríile
suflet
SÚFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic. ◊ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter. Era un suflet mare, care înțelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2. Factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc. 3. (Fil.; Bis.) Substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție. A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4. Viață. A avea șapte suflete. ◊ Expr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ◊ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. 5. Persoană, ins, om; p. gener. orice ființă. ♦ Locuitor. Oraș de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respirație. Pe nări el scoate suflet puternic. ◊ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ◊ Loc. vb. A-și trage sufletul = a respira. ◊ Expr. A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația. A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști. 7. (În sintagma) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. ◊ Expr. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-și ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat. *suflitus (< suflare). DOOM
súflet (su-flet) s. n., pl. súflete
suflete
SÚFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic. ◊ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter. Era un suflet mare, care înțelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2. Factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc. 3. (Fil.; Bis.) Substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție. A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4. Viață. A avea șapte suflete. ◊ Expr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ◊ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. 5. Persoană, ins, om; p. gener. orice ființă. ♦ Locuitor. Oraș de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respirație. Pe nări el scoate suflet puternic. ◊ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ◊ Loc. vb. A-și trage sufletul = a respira. ◊ Expr. A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația. A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști. 7. (În sintagma) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. ◊ Expr. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-și ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat. *suflitus (< suflare). DOOM
súflet (su-flet) s. n., pl. súflete
sufleteasca
SUFLETÉSC, -EÁSCĂ, sufletești, adj. Al sufletului; care ține de suflet, privitor la suflet; p. ext. moral, spiritual. – Suflet + suf. -esc. DOOM
sufletésc (su-fle-) adj. m., f. sufleteáscă; pl. m. și f. sufletéști
sufletele
SÚFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic. ◊ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter. Era un suflet mare, care înțelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2. Factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc. 3. (Fil.; Bis.) Substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție. A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4. Viață. A avea șapte suflete. ◊ Expr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ◊ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. 5. Persoană, ins, om; p. gener. orice ființă. ♦ Locuitor. Oraș de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respirație. Pe nări el scoate suflet puternic. ◊ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ◊ Loc. vb. A-și trage sufletul = a respira. ◊ Expr. A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația. A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști. 7. (În sintagma) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. ◊ Expr. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-și ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat. *suflitus (< suflare). DOOM
súflet (su-flet) s. n., pl. súflete
sufletelor
SÚFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic. ◊ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter. Era un suflet mare, care înțelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2. Factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc. 3. (Fil.; Bis.) Substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție. A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4. Viață. A avea șapte suflete. ◊ Expr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ◊ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. 5. Persoană, ins, om; p. gener. orice ființă. ♦ Locuitor. Oraș de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respirație. Pe nări el scoate suflet puternic. ◊ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ◊ Loc. vb. A-și trage sufletul = a respira. ◊ Expr. A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația. A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști. 7. (În sintagma) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. ◊ Expr. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-și ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat. *suflitus (< suflare). DOOM
súflet (su-flet) s. n., pl. súflete
sufletesc
SUFLETÉSC, -EÁSCĂ, sufletești, adj. Al sufletului; care ține de suflet, privitor la suflet; p. ext. moral, spiritual. – Suflet + suf. -esc. DOOM
sufletésc (su-fle-) adj. m., f. sufleteáscă; pl. m. și f. sufletéști
sufletescul
SUFLETÉSC, -EÁSCĂ, sufletești, adj. Al sufletului; care ține de suflet, privitor la suflet; p. ext. moral, spiritual. – Suflet + suf. -esc. DOOM
sufletésc (su-fle-) adj. m., f. sufleteáscă; pl. m. și f. sufletéști
sufletescului
SUFLETÉSC, -EÁSCĂ, sufletești, adj. Al sufletului; care ține de suflet, privitor la suflet; p. ext. moral, spiritual. – Suflet + suf. -esc. DOOM
sufletésc (su-fle-) adj. m., f. sufleteáscă; pl. m. și f. sufletéști
sufletește
SUFLETÉȘTE adv. Din punct de vedere sufletesc; moralmente. – Suflet + suf. -ește. DOOM
sufletéște (su-fle-) adv.
sufletești
SUFLETÉSC, -EÁSCĂ, sufletești, adj. Al sufletului; care ține de suflet, privitor la suflet; p. ext. moral, spiritual. – Suflet + suf. -esc. DOOM
sufletésc (su-fle-) adj. m., f. sufleteáscă; pl. m. și f. sufletéști
sufleteștii
SUFLETÉSC, -EÁSCĂ, sufletești, adj. Al sufletului; care ține de suflet, privitor la suflet; p. ext. moral, spiritual. – Suflet + suf. -esc. DOOM
sufletésc (su-fle-) adj. m., f. sufleteáscă; pl. m. și f. sufletéști
sufleteștile
SUFLETÉSC, -EÁSCĂ, sufletești, adj. Al sufletului; care ține de suflet, privitor la suflet; p. ext. moral, spiritual. – Suflet + suf. -esc. DOOM
sufletésc (su-fle-) adj. m., f. sufleteáscă; pl. m. și f. sufletéști
sufleteștilor
SUFLETÉSC, -EÁSCĂ, sufletești, adj. Al sufletului; care ține de suflet, privitor la suflet; p. ext. moral, spiritual. – Suflet + suf. -esc. DOOM
sufletésc (su-fle-) adj. m., f. sufleteáscă; pl. m. și f. sufletéști
sufletism
SUFLETÍSM s. n. (Fam.) Atitudine plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ism.
sufletist
SUFLETÍST, -Ă, sufletiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ist. DOOM
*sufletíst (fam.) adj. m., pl. sufletíști; f. sufletístă, pl. sufletíste
sufletista
SUFLETÍST, -Ă, sufletiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ist. DOOM
*sufletíst (fam.) adj. m., pl. sufletíști; f. sufletístă, pl. sufletíste
sufletiste
SUFLETÍST, -Ă, sufletiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ist. DOOM
*sufletíst (fam.) adj. m., pl. sufletíști; f. sufletístă, pl. sufletíste
sufletistei
SUFLETÍST, -Ă, sufletiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ist. DOOM
*sufletíst (fam.) adj. m., pl. sufletíști; f. sufletístă, pl. sufletíste
sufletistele
SUFLETÍST, -Ă, sufletiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ist. DOOM
*sufletíst (fam.) adj. m., pl. sufletíști; f. sufletístă, pl. sufletíste
sufletistelor
SUFLETÍST, -Ă, sufletiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ist. DOOM
*sufletíst (fam.) adj. m., pl. sufletíști; f. sufletístă, pl. sufletíste
sufletistul
SUFLETÍST, -Ă, sufletiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ist. DOOM
*sufletíst (fam.) adj. m., pl. sufletíști; f. sufletístă, pl. sufletíste
sufletistului
SUFLETÍST, -Ă, sufletiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ist. DOOM
*sufletíst (fam.) adj. m., pl. sufletíști; f. sufletístă, pl. sufletíste
sufletiști
SUFLETÍST, -Ă, sufletiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ist. DOOM
*sufletíst (fam.) adj. m., pl. sufletíști; f. sufletístă, pl. sufletíste
sufletiștii
SUFLETÍST, -Ă, sufletiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ist. DOOM
*sufletíst (fam.) adj. m., pl. sufletíști; f. sufletístă, pl. sufletíste
sufletiștilor
SUFLETÍST, -Ă, sufletiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) plină de generozitate și de solicitudine. – Suflet + suf. -ist. DOOM
*sufletíst (fam.) adj. m., pl. sufletíști; f. sufletístă, pl. sufletíste
sufletul
SÚFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic. ◊ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter. Era un suflet mare, care înțelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2. Factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc. 3. (Fil.; Bis.) Substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție. A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4. Viață. A avea șapte suflete. ◊ Expr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ◊ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. 5. Persoană, ins, om; p. gener. orice ființă. ♦ Locuitor. Oraș de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respirație. Pe nări el scoate suflet puternic. ◊ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ◊ Loc. vb. A-și trage sufletul = a respira. ◊ Expr. A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația. A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști. 7. (În sintagma) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. ◊ Expr. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-și ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat. *suflitus (< suflare). DOOM
súflet (su-flet) s. n., pl. súflete
sufletului
SÚFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic. ◊ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter. Era un suflet mare, care înțelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2. Factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc. 3. (Fil.; Bis.) Substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție. A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4. Viață. A avea șapte suflete. ◊ Expr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ◊ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. 5. Persoană, ins, om; p. gener. orice ființă. ♦ Locuitor. Oraș de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respirație. Pe nări el scoate suflet puternic. ◊ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ◊ Loc. vb. A-și trage sufletul = a respira. ◊ Expr. A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația. A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști. 7. (În sintagma) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. ◊ Expr. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-și ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat. *suflitus (< suflare). DOOM
súflet (su-flet) s. n., pl. súflete
sufleu
SUFLÉU, sufleuri, s. n. Preparat culinar asemănător cu o budincă, foarte pufos, făcut din legume, brânză sau fructe cu albuș bătut spumă. – Din fr. soufflé. DOOM
sufléu (su-fleu) s. n., art. sufléul; pl. sufléuri
sufleul
SUFLÉU, sufleuri, s. n. Preparat culinar asemănător cu o budincă, foarte pufos, făcut din legume, brânză sau fructe cu albuș bătut spumă. – Din fr. soufflé. DOOM
sufléu (su-fleu) s. n., art. sufléul; pl. sufléuri
sufleului
SUFLÉU, sufleuri, s. n. Preparat culinar asemănător cu o budincă, foarte pufos, făcut din legume, brânză sau fructe cu albuș bătut spumă. – Din fr. soufflé. DOOM
sufléu (su-fleu) s. n., art. sufléul; pl. sufléuri
sufleuri
SUFLÉU, sufleuri, s. n. Preparat culinar asemănător cu o budincă, foarte pufos, făcut din legume, brânză sau fructe cu albuș bătut spumă. – Din fr. soufflé. DOOM
sufléu (su-fleu) s. n., art. sufléul; pl. sufléuri
sufleurile
SUFLÉU, sufleuri, s. n. Preparat culinar asemănător cu o budincă, foarte pufos, făcut din legume, brânză sau fructe cu albuș bătut spumă. – Din fr. soufflé. DOOM
sufléu (su-fleu) s. n., art. sufléul; pl. sufléuri
sufleurilor
SUFLÉU, sufleuri, s. n. Preparat culinar asemănător cu o budincă, foarte pufos, făcut din legume, brânză sau fructe cu albuș bătut spumă. – Din fr. soufflé. DOOM
sufléu (su-fleu) s. n., art. sufléul; pl. sufléuri
suflețel
SUFLEȚÉL, suflețele, s. n. Diminutiv al lui suflet. – Suflet + suf. -el. DOOM
suflețél (su-fle-) s. n., pl. suflețéle
suflețele
SUFLEȚÉL, suflețele, s. n. Diminutiv al lui suflet. – Suflet + suf. -el. DOOM
suflețél (su-fle-) s. n., pl. suflețéle
suflețelele
SUFLEȚÉL, suflețele, s. n. Diminutiv al lui suflet. – Suflet + suf. -el. DOOM
suflețél (su-fle-) s. n., pl. suflețéle
suflețelelor
SUFLEȚÉL, suflețele, s. n. Diminutiv al lui suflet. – Suflet + suf. -el. DOOM
suflețél (su-fle-) s. n., pl. suflețéle
suflețelul
SUFLEȚÉL, suflețele, s. n. Diminutiv al lui suflet. – Suflet + suf. -el. DOOM
suflețél (su-fle-) s. n., pl. suflețéle
suflețelului
SUFLEȚÉL, suflețele, s. n. Diminutiv al lui suflet. – Suflet + suf. -el. DOOM
suflețél (su-fle-) s. n., pl. suflețéle
sufli
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflica
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflicare
SUFLICÁ vb. I v. sufleca.
suflicat
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
sufloaie
SUFLÓI, sufloaie, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țeavă de trestie sau de soc prin care se suflă în foc, pentru a-l aprinde. 2. Jucărie din scoarță de mesteacăn sau de salcie, cu care fluieră copiii. – Sufla + suf. -oi. DOOM
suflói (înv., reg.) (su-floi) s. n., pl. sufloáie
sufloaiele
SUFLÓI, sufloaie, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țeavă de trestie sau de soc prin care se suflă în foc, pentru a-l aprinde. 2. Jucărie din scoarță de mesteacăn sau de salcie, cu care fluieră copiii. – Sufla + suf. -oi. DOOM
suflói (înv., reg.) (su-floi) s. n., pl. sufloáie
sufloaielor
SUFLÓI, sufloaie, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țeavă de trestie sau de soc prin care se suflă în foc, pentru a-l aprinde. 2. Jucărie din scoarță de mesteacăn sau de salcie, cu care fluieră copiii. – Sufla + suf. -oi. DOOM
suflói (înv., reg.) (su-floi) s. n., pl. sufloáie
sufloi
SUFLÓI, sufloaie, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țeavă de trestie sau de soc prin care se suflă în foc, pentru a-l aprinde. 2. Jucărie din scoarță de mesteacăn sau de salcie, cu care fluieră copiii. – Sufla + suf. -oi. DOOM
suflói (înv., reg.) (su-floi) s. n., pl. sufloáie
sufloiul
SUFLÓI, sufloaie, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țeavă de trestie sau de soc prin care se suflă în foc, pentru a-l aprinde. 2. Jucărie din scoarță de mesteacăn sau de salcie, cu care fluieră copiii. – Sufla + suf. -oi. DOOM
suflói (înv., reg.) (su-floi) s. n., pl. sufloáie
sufloiului
SUFLÓI, sufloaie, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țeavă de trestie sau de soc prin care se suflă în foc, pentru a-l aprinde. 2. Jucărie din scoarță de mesteacăn sau de salcie, cu care fluieră copiii. – Sufla + suf. -oi. DOOM
suflói (înv., reg.) (su-floi) s. n., pl. sufloáie
suflu
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflu
SÚFLU, sufluri, s. n. 1. Respirație. ♦ Zgomot anormal, având caracterul unui șuierat, perceput prin auscultație la nivelul anumitor organe (pleură, plămâni, inimă, vase) în diferite boli. ♦ Capacitate respiratorie mare; p. ext. rezistență fizică (mare). 2. Adiere, boare. 3. Masă de aer deplasată cu violență (de explozia unei bombe), care poate provoca avarii și distrugeri. 4. Fig. Avânt, elan, însuflețire. – Din fr. souffle. DOOM
súflu (su-flu) s. n., art. súflul; pl. súfluri
suflul
SÚFLU, sufluri, s. n. 1. Respirație. ♦ Zgomot anormal, având caracterul unui șuierat, perceput prin auscultație la nivelul anumitor organe (pleură, plămâni, inimă, vase) în diferite boli. ♦ Capacitate respiratorie mare; p. ext. rezistență fizică (mare). 2. Adiere, boare. 3. Masă de aer deplasată cu violență (de explozia unei bombe), care poate provoca avarii și distrugeri. 4. Fig. Avânt, elan, însuflețire. – Din fr. souffle. DOOM
súflu (su-flu) s. n., art. súflul; pl. súfluri
suflului
SÚFLU, sufluri, s. n. 1. Respirație. ♦ Zgomot anormal, având caracterul unui șuierat, perceput prin auscultație la nivelul anumitor organe (pleură, plămâni, inimă, vase) în diferite boli. ♦ Capacitate respiratorie mare; p. ext. rezistență fizică (mare). 2. Adiere, boare. 3. Masă de aer deplasată cu violență (de explozia unei bombe), care poate provoca avarii și distrugeri. 4. Fig. Avânt, elan, însuflețire. – Din fr. souffle. DOOM
súflu (su-flu) s. n., art. súflul; pl. súfluri
suflura
SUFLÚRĂ, sufluri, s. f. Defect de turnare a lingourilor sau al pieselor metalice turnate, constând din mici goluri produse de gazele degajate din metal în urma unor reacții chimice. – Din fr. soufflure. DOOM
suflúră (su-flu-) s. f., g.-d. art. suflúrii; pl. suflúri
sufluri
SÚFLU, sufluri, s. n. 1. Respirație. ♦ Zgomot anormal, având caracterul unui șuierat, perceput prin auscultație la nivelul anumitor organe (pleură, plămâni, inimă, vase) în diferite boli. ♦ Capacitate respiratorie mare; p. ext. rezistență fizică (mare). 2. Adiere, boare. 3. Masă de aer deplasată cu violență (de explozia unei bombe), care poate provoca avarii și distrugeri. 4. Fig. Avânt, elan, însuflețire. – Din fr. souffle. DOOM
súflu (su-flu) s. n., art. súflul; pl. súfluri
sufluri
SUFLÚRĂ, sufluri, s. f. Defect de turnare a lingourilor sau al pieselor metalice turnate, constând din mici goluri produse de gazele degajate din metal în urma unor reacții chimice. – Din fr. soufflure. DOOM
suflúră (su-flu-) s. f., g.-d. art. suflúrii; pl. suflúri
suflurii
SUFLÚRĂ, sufluri, s. f. Defect de turnare a lingourilor sau al pieselor metalice turnate, constând din mici goluri produse de gazele degajate din metal în urma unor reacții chimice. – Din fr. soufflure. DOOM
suflúră (su-flu-) s. f., g.-d. art. suflúrii; pl. suflúri
suflurile
SÚFLU, sufluri, s. n. 1. Respirație. ♦ Zgomot anormal, având caracterul unui șuierat, perceput prin auscultație la nivelul anumitor organe (pleură, plămâni, inimă, vase) în diferite boli. ♦ Capacitate respiratorie mare; p. ext. rezistență fizică (mare). 2. Adiere, boare. 3. Masă de aer deplasată cu violență (de explozia unei bombe), care poate provoca avarii și distrugeri. 4. Fig. Avânt, elan, însuflețire. – Din fr. souffle. DOOM
súflu (su-flu) s. n., art. súflul; pl. súfluri
suflurile
SUFLÚRĂ, sufluri, s. f. Defect de turnare a lingourilor sau al pieselor metalice turnate, constând din mici goluri produse de gazele degajate din metal în urma unor reacții chimice. – Din fr. soufflure. DOOM
suflúră (su-flu-) s. f., g.-d. art. suflúrii; pl. suflúri
suflurilor
SÚFLU, sufluri, s. n. 1. Respirație. ♦ Zgomot anormal, având caracterul unui șuierat, perceput prin auscultație la nivelul anumitor organe (pleură, plămâni, inimă, vase) în diferite boli. ♦ Capacitate respiratorie mare; p. ext. rezistență fizică (mare). 2. Adiere, boare. 3. Masă de aer deplasată cu violență (de explozia unei bombe), care poate provoca avarii și distrugeri. 4. Fig. Avânt, elan, însuflețire. – Din fr. souffle. DOOM
súflu (su-flu) s. n., art. súflul; pl. súfluri
suflurilor
SUFLÚRĂ, sufluri, s. f. Defect de turnare a lingourilor sau al pieselor metalice turnate, constând din mici goluri produse de gazele degajate din metal în urma unor reacții chimice. – Din fr. soufflure. DOOM
suflúră (su-flu-) s. f., g.-d. art. suflúrii; pl. suflúri
suflând
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflînd
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare. DOOM
suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă
suflări
SUFLÁRE, suflări, s. f. 1. Acțiunea de a sufla și rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; fig. faptul de a trăi, de a exista. ◊ Loc. adv. Într-o suflare = într-o clipă, foarte repede. ◊ Expr. Fără (de) suflare = a) cu respirația oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobișnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viață, mort. A-și da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Ființă, viețuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla. DOOM
sufláre (su-fla-) s. f., g.-d. art. suflắrii; pl. suflắri
suflării
SUFLÁRE, suflări, s. f. 1. Acțiunea de a sufla și rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; fig. faptul de a trăi, de a exista. ◊ Loc. adv. Într-o suflare = într-o clipă, foarte repede. ◊ Expr. Fără (de) suflare = a) cu respirația oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobișnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viață, mort. A-și da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Ființă, viețuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla. DOOM
sufláre (su-fla-) s. f., g.-d. art. suflắrii; pl. suflắri
suflările
SUFLÁRE, suflări, s. f. 1. Acțiunea de a sufla și rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; fig. faptul de a trăi, de a exista. ◊ Loc. adv. Într-o suflare = într-o clipă, foarte repede. ◊ Expr. Fără (de) suflare = a) cu respirația oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobișnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viață, mort. A-și da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Ființă, viețuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla. DOOM
sufláre (su-fla-) s. f., g.-d. art. suflắrii; pl. suflắri
suflărilor
SUFLÁRE, suflări, s. f. 1. Acțiunea de a sufla și rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; fig. faptul de a trăi, de a exista. ◊ Loc. adv. Într-o suflare = într-o clipă, foarte repede. ◊ Expr. Fără (de) suflare = a) cu respirația oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobișnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viață, mort. A-și da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Ființă, viețuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla. DOOM
sufláre (su-fla-) s. f., g.-d. art. suflắrii; pl. suflắri
suflătoare
SUFLĂTOÁRE, suflători, s. f. Țeavă de soc prin care se suflă aer în cimpoi.
suflătoare
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór2 (țeavă, dispozitiv) (su-flă-) s. n., pl. suflătoáre
suflătoarele
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór2 (țeavă, dispozitiv) (su-flă-) s. n., pl. suflătoáre
suflătoarelor
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór2 (țeavă, dispozitiv) (su-flă-) s. n., pl. suflătoáre
suflător
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór2 (țeavă, dispozitiv) (su-flă-) s. n., pl. suflătoáre
suflător
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór1 (persoană) (su-flă-) s. m., pl. suflătóri
suflători
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór1 (persoană) (su-flă-) s. m., pl. suflătóri
suflătorii
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór1 (persoană) (su-flă-) s. m., pl. suflătóri
suflătorilor
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór1 (persoană) (su-flă-) s. m., pl. suflătóri
suflătorul
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór2 (țeavă, dispozitiv) (su-flă-) s. n., pl. suflătoáre
suflătorul
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór1 (persoană) (su-flă-) s. m., pl. suflătóri
suflătorului
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór2 (țeavă, dispozitiv) (su-flă-) s. n., pl. suflătoáre
suflătorului
SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător. DOOM
suflătór1 (persoană) (su-flă-) s. m., pl. suflătóri
sufoc
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufoca
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocai
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocam
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocant
SUFOCÁNT, -Ă, sufocanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care provoacă sufocarea, care sufocă; înăbușitor, asfixiant. – Din fr. suffocant. DOOM
sufocánt adj. m., pl. sufocánți; f. sufocántă, pl. sufocánte
sufocanta
SUFOCÁNT, -Ă, sufocanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care provoacă sufocarea, care sufocă; înăbușitor, asfixiant. – Din fr. suffocant. DOOM
sufocánt adj. m., pl. sufocánți; f. sufocántă, pl. sufocánte
sufocante
SUFOCÁNT, -Ă, sufocanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care provoacă sufocarea, care sufocă; înăbușitor, asfixiant. – Din fr. suffocant. DOOM
sufocánt adj. m., pl. sufocánți; f. sufocántă, pl. sufocánte
sufocantei
SUFOCÁNT, -Ă, sufocanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care provoacă sufocarea, care sufocă; înăbușitor, asfixiant. – Din fr. suffocant. DOOM
sufocánt adj. m., pl. sufocánți; f. sufocántă, pl. sufocánte
sufocantele
SUFOCÁNT, -Ă, sufocanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care provoacă sufocarea, care sufocă; înăbușitor, asfixiant. – Din fr. suffocant. DOOM
sufocánt adj. m., pl. sufocánți; f. sufocántă, pl. sufocánte
sufocantelor
SUFOCÁNT, -Ă, sufocanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care provoacă sufocarea, care sufocă; înăbușitor, asfixiant. – Din fr. suffocant. DOOM
sufocánt adj. m., pl. sufocánți; f. sufocántă, pl. sufocánte
sufocantul
SUFOCÁNT, -Ă, sufocanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care provoacă sufocarea, care sufocă; înăbușitor, asfixiant. – Din fr. suffocant. DOOM
sufocánt adj. m., pl. sufocánți; f. sufocántă, pl. sufocánte
sufocantului
SUFOCÁNT, -Ă, sufocanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care provoacă sufocarea, care sufocă; înăbușitor, asfixiant. – Din fr. suffocant. DOOM
sufocánt adj. m., pl. sufocánți; f. sufocántă, pl. sufocánte
sufocanți
SUFOCÁNT, -Ă, sufocanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care provoacă sufocarea, care sufocă; înăbușitor, asfixiant. – Din fr. suffocant. DOOM
sufocánt adj. m., pl. sufocánți; f. sufocántă, pl. sufocánte
sufocanții
SUFOCÁNT, -Ă, sufocanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care provoacă sufocarea, care sufocă; înăbușitor, asfixiant. – Din fr. suffocant. DOOM
sufocánt adj. m., pl. sufocánți; f. sufocántă, pl. sufocánte
sufocanților
SUFOCÁNT, -Ă, sufocanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care provoacă sufocarea, care sufocă; înăbușitor, asfixiant. – Din fr. suffocant. DOOM
sufocánt adj. m., pl. sufocánți; f. sufocántă, pl. sufocánte
sufocare
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocare
SUFOCÁRE, sufocări, s. f. Acțiunea de a (se) sufoca și rezultatul ei; înăbușire, sufocație, asfixiere. – V. sufoca. DOOM
sufocáre s. f., g.-d. art. sufocắrii; pl. sufocắri
sufocarea
SUFOCÁRE, sufocări, s. f. Acțiunea de a (se) sufoca și rezultatul ei; înăbușire, sufocație, asfixiere. – V. sufoca. DOOM
sufocáre s. f., g.-d. art. sufocắrii; pl. sufocắri
sufocară
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocarăm
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocarăți
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocase
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocasem
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocaseră
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocaserăm
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocaserăți
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocaseși
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocaseți
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocat
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocau
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocași
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocați
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocația
SUFOCÁȚIE, sufocații, s. f. (Rar) Sufocare. – Din fr. suffocation, lat. suffocatio. DOOM
sufocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. sufocáția (-ți-a), g.-d. art. sufocáției; pl. sufocáții, art. sufocáțiile (-ți-i-)
sufocație
SUFOCÁȚIE, sufocații, s. f. (Rar) Sufocare. – Din fr. suffocation, lat. suffocatio. DOOM
sufocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. sufocáția (-ți-a), g.-d. art. sufocáției; pl. sufocáții, art. sufocáțiile (-ți-i-)
sufocației
SUFOCÁȚIE, sufocații, s. f. (Rar) Sufocare. – Din fr. suffocation, lat. suffocatio. DOOM
sufocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. sufocáția (-ți-a), g.-d. art. sufocáției; pl. sufocáții, art. sufocáțiile (-ți-i-)
sufocații
SUFOCÁȚIE, sufocații, s. f. (Rar) Sufocare. – Din fr. suffocation, lat. suffocatio. DOOM
sufocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. sufocáția (-ți-a), g.-d. art. sufocáției; pl. sufocáții, art. sufocáțiile (-ți-i-)
sufocațiile
SUFOCÁȚIE, sufocații, s. f. (Rar) Sufocare. – Din fr. suffocation, lat. suffocatio. DOOM
sufocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. sufocáția (-ți-a), g.-d. art. sufocáției; pl. sufocáții, art. sufocáțiile (-ți-i-)
sufocațiilor
SUFOCÁȚIE, sufocații, s. f. (Rar) Sufocare. – Din fr. suffocation, lat. suffocatio. DOOM
sufocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. sufocáția (-ți-a), g.-d. art. sufocáției; pl. sufocáții, art. sufocáțiile (-ți-i-)
sufoce
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufoci
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocând
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocînd
SUFOCÁ, sufóc, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) înăbuși (din lipsă de aer), a (se) asfixia. – Din fr. suffoquer, lat. suffocare. DOOM
sufocá (a ~) vb., ind. prez. 3 sufócă
sufocări
SUFOCÁRE, sufocări, s. f. Acțiunea de a (se) sufoca și rezultatul ei; înăbușire, sufocație, asfixiere. – V. sufoca. DOOM
sufocáre s. f., g.-d. art. sufocắrii; pl. sufocắri
sufocării
SUFOCÁRE, sufocări, s. f. Acțiunea de a (se) sufoca și rezultatul ei; înăbușire, sufocație, asfixiere. – V. sufoca. DOOM
sufocáre s. f., g.-d. art. sufocắrii; pl. sufocắri
sufocările
SUFOCÁRE, sufocări, s. f. Acțiunea de a (se) sufoca și rezultatul ei; înăbușire, sufocație, asfixiere. – V. sufoca. DOOM
sufocáre s. f., g.-d. art. sufocắrii; pl. sufocắri
sufocărilor
SUFOCÁRE, sufocări, s. f. Acțiunea de a (se) sufoca și rezultatul ei; înăbușire, sufocație, asfixiere. – V. sufoca. DOOM
sufocáre s. f., g.-d. art. sufocắrii; pl. sufocắri
sufoziune
SUFUZIÚNE, sufuziuni, s. f. 1. Răspândire sub piele a unei umori. ◊ Sufuziune sangvină = hemoragie de proporții reduse care are loc între straturile componente ale unui organ sau ale unui țesut. 2. (Geol.) Proces de spălare și de transportare a particulelor fine din rocile afânate sub acțiunea circulației apelor subterane. [Var.: sufoziúne s. f.] – Din fr. suffusion. DOOM
sufuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sufuziúnii; pl. sufuziúni
sufragan
SUFRAGÁN, -Ă adj., s.m. v. sufragant.
sufragant
SUFRAGÁNT, -Ă adj., s.m. (Episcop) care depinde de un mitropolit. [Var. sufragan, -ă adj., s.m. / cf. fr. suffragant, it. suffragante].
sufrageria
SUFRAGERÍE, sufragerii, s. f. Cameră special amenajată și mobilată în care se servește masa. ♦ Mobilierul pentru această cameră. [Var.: sofrageríe s. f.] – Sufragiu1 + suf. -ărie. DOOM
sufrageríe (su-fra-) s. f., art. sufragería, g.-d. art. sufrageríei; pl. sufrageríi, art. sufrageríile (-ri-i-)
sufragerie
SUFRAGERÍE, sufragerii, s. f. Cameră special amenajată și mobilată în care se servește masa. ♦ Mobilierul pentru această cameră. [Var.: sofrageríe s. f.] – Sufragiu1 + suf. -ărie. DOOM
sufrageríe (su-fra-) s. f., art. sufragería, g.-d. art. sufrageríei; pl. sufrageríi, art. sufrageríile (-ri-i-)
sufrageriei
SUFRAGERÍE, sufragerii, s. f. Cameră special amenajată și mobilată în care se servește masa. ♦ Mobilierul pentru această cameră. [Var.: sofrageríe s. f.] – Sufragiu1 + suf. -ărie. DOOM
sufrageríe (su-fra-) s. f., art. sufragería, g.-d. art. sufrageríei; pl. sufrageríi, art. sufrageríile (-ri-i-)
sufragerii
SUFRAGERÍE, sufragerii, s. f. Cameră special amenajată și mobilată în care se servește masa. ♦ Mobilierul pentru această cameră. [Var.: sofrageríe s. f.] – Sufragiu1 + suf. -ărie. DOOM
sufrageríe (su-fra-) s. f., art. sufragería, g.-d. art. sufrageríei; pl. sufrageríi, art. sufrageríile (-ri-i-)
sufrageriile
SUFRAGERÍE, sufragerii, s. f. Cameră special amenajată și mobilată în care se servește masa. ♦ Mobilierul pentru această cameră. [Var.: sofrageríe s. f.] – Sufragiu1 + suf. -ărie. DOOM
sufrageríe (su-fra-) s. f., art. sufragería, g.-d. art. sufrageríei; pl. sufrageríi, art. sufrageríile (-ri-i-)
sufrageriilor
SUFRAGERÍE, sufragerii, s. f. Cameră special amenajată și mobilată în care se servește masa. ♦ Mobilierul pentru această cameră. [Var.: sofrageríe s. f.] – Sufragiu1 + suf. -ărie. DOOM
sufrageríe (su-fra-) s. f., art. sufragería, g.-d. art. sufrageríei; pl. sufrageríi, art. sufrageríile (-ri-i-)
sufrageta
SUFRAGÉTĂ, sufragete, s. f. Partizană a mișcării femeilor din Anglia din a doua jumătate a sec. XIX și de la începutul sec. XX, al cărei scop a fost obținerea drepturilor politice pentru femei. – Din fr. suffragette. DOOM
sufragétă (su-fra-) s. f., g.-d. art. sufragétei; pl. sufragéte
sufragete
SUFRAGÉTĂ, sufragete, s. f. Partizană a mișcării femeilor din Anglia din a doua jumătate a sec. XIX și de la începutul sec. XX, al cărei scop a fost obținerea drepturilor politice pentru femei. – Din fr. suffragette. DOOM
sufragétă (su-fra-) s. f., g.-d. art. sufragétei; pl. sufragéte
sufragetei
SUFRAGÉTĂ, sufragete, s. f. Partizană a mișcării femeilor din Anglia din a doua jumătate a sec. XIX și de la începutul sec. XX, al cărei scop a fost obținerea drepturilor politice pentru femei. – Din fr. suffragette. DOOM
sufragétă (su-fra-) s. f., g.-d. art. sufragétei; pl. sufragéte
sufragetele
SUFRAGÉTĂ, sufragete, s. f. Partizană a mișcării femeilor din Anglia din a doua jumătate a sec. XIX și de la începutul sec. XX, al cărei scop a fost obținerea drepturilor politice pentru femei. – Din fr. suffragette. DOOM
sufragétă (su-fra-) s. f., g.-d. art. sufragétei; pl. sufragéte
sufragetelor
SUFRAGÉTĂ, sufragete, s. f. Partizană a mișcării femeilor din Anglia din a doua jumătate a sec. XIX și de la începutul sec. XX, al cărei scop a fost obținerea drepturilor politice pentru femei. – Din fr. suffragette. DOOM
sufragétă (su-fra-) s. f., g.-d. art. sufragétei; pl. sufragéte
sufragii
SUFRÁGIU2, sufragii, s. n. 1. Drept de vot. ◊ Sufragiu universal = drept de vot acordat tuturor cetățenilor majori ai unei țări. 2. Sistem de votare (după modalitatea exercitării dreptului de vot și extinderea lui). 3. Aprobare, asentiment. [Var.: sufráj s. n.] – Din fr. suffrage, lat. suffragium. DOOM
sufrágiu2 (vot) [giu pron. giu] (su-fra-) s. n., art. sufrágiul; pl. sufrágii, art. sufrágiile (-gi-i-)
sufragiile
SUFRÁGIU2, sufragii, s. n. 1. Drept de vot. ◊ Sufragiu universal = drept de vot acordat tuturor cetățenilor majori ai unei țări. 2. Sistem de votare (după modalitatea exercitării dreptului de vot și extinderea lui). 3. Aprobare, asentiment. [Var.: sufráj s. n.] – Din fr. suffrage, lat. suffragium. DOOM
sufrágiu2 (vot) [giu pron. giu] (su-fra-) s. n., art. sufrágiul; pl. sufrágii, art. sufrágiile (-gi-i-)
sufragiilor
SUFRÁGIU2, sufragii, s. n. 1. Drept de vot. ◊ Sufragiu universal = drept de vot acordat tuturor cetățenilor majori ai unei țări. 2. Sistem de votare (după modalitatea exercitării dreptului de vot și extinderea lui). 3. Aprobare, asentiment. [Var.: sufráj s. n.] – Din fr. suffrage, lat. suffragium. DOOM
sufrágiu2 (vot) [giu pron. giu] (su-fra-) s. n., art. sufrágiul; pl. sufrágii, art. sufrágiile (-gi-i-)
sufragiu
SUFRAGÍU1, sufragii, s. m. (Înv.) Om de serviciu care servea la masă. [Var.: sofragíu s. m.] – Din tc. sofraci. DOOM
sufragíu1 (persoană) (su-fra-) s. m., art. sufragíul; pl. sufragíi, art. sufragíii (-gi-ii)
sufragiu
SUFRÁGIU2, sufragii, s. n. 1. Drept de vot. ◊ Sufragiu universal = drept de vot acordat tuturor cetățenilor majori ai unei țări. 2. Sistem de votare (după modalitatea exercitării dreptului de vot și extinderea lui). 3. Aprobare, asentiment. [Var.: sufráj s. n.] – Din fr. suffrage, lat. suffragium. DOOM
sufrágiu2 (vot) [giu pron. giu] (su-fra-) s. n., art. sufrágiul; pl. sufrágii, art. sufrágiile (-gi-i-)
sufragiul
SUFRÁGIU2, sufragii, s. n. 1. Drept de vot. ◊ Sufragiu universal = drept de vot acordat tuturor cetățenilor majori ai unei țări. 2. Sistem de votare (după modalitatea exercitării dreptului de vot și extinderea lui). 3. Aprobare, asentiment. [Var.: sufráj s. n.] – Din fr. suffrage, lat. suffragium. DOOM
sufrágiu2 (vot) [giu pron. giu] (su-fra-) s. n., art. sufrágiul; pl. sufrágii, art. sufrágiile (-gi-i-)
sufragiului
SUFRÁGIU2, sufragii, s. n. 1. Drept de vot. ◊ Sufragiu universal = drept de vot acordat tuturor cetățenilor majori ai unei țări. 2. Sistem de votare (după modalitatea exercitării dreptului de vot și extinderea lui). 3. Aprobare, asentiment. [Var.: sufráj s. n.] – Din fr. suffrage, lat. suffragium. DOOM
sufrágiu2 (vot) [giu pron. giu] (su-fra-) s. n., art. sufrágiul; pl. sufrágii, art. sufrágiile (-gi-i-)
sufraj
SUFRÁJ s. n. v. sufragiu2.
sufruncea
sufrunceá (-éle), s. f. – (Înv.) Geană. – Mr. sufrîmțeao, sufrîndzeao. Lat. *subfrontĭcĕlla (Candrea-Dens., 660; Pascu, I, 151), cf. sprînceană.
sufulca
SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare. DOOM
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
sufulcare
SUFULCÁ vb. I v. sufleca.
sufulcat
SUFLECÁT, -Ă, suflecați, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Îndoit, răsfrânt în sus; sumes. – V. sufleca.
sufuzie
SUFÚZIE s.f. v. sufuziune.
sufuziune
SUFUZIÚNE, sufuziuni, s. f. 1. Răspândire sub piele a unei umori. ◊ Sufuziune sangvină = hemoragie de proporții reduse care are loc între straturile componente ale unui organ sau ale unui țesut. 2. (Geol.) Proces de spălare și de transportare a particulelor fine din rocile afânate sub acțiunea circulației apelor subterane. [Var.: sufoziúne s. f.] – Din fr. suffusion. DOOM
sufuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sufuziúnii; pl. sufuziúni
sufuziunea
SUFUZIÚNE, sufuziuni, s. f. 1. Răspândire sub piele a unei umori. ◊ Sufuziune sangvină = hemoragie de proporții reduse care are loc între straturile componente ale unui organ sau ale unui țesut. 2. (Geol.) Proces de spălare și de transportare a particulelor fine din rocile afânate sub acțiunea circulației apelor subterane. [Var.: sufoziúne s. f.] – Din fr. suffusion. DOOM
sufuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sufuziúnii; pl. sufuziúni
sufuziuni
SUFUZIÚNE, sufuziuni, s. f. 1. Răspândire sub piele a unei umori. ◊ Sufuziune sangvină = hemoragie de proporții reduse care are loc între straturile componente ale unui organ sau ale unui țesut. 2. (Geol.) Proces de spălare și de transportare a particulelor fine din rocile afânate sub acțiunea circulației apelor subterane. [Var.: sufoziúne s. f.] – Din fr. suffusion. DOOM
sufuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sufuziúnii; pl. sufuziúni
sufuziunii
SUFUZIÚNE, sufuziuni, s. f. 1. Răspândire sub piele a unei umori. ◊ Sufuziune sangvină = hemoragie de proporții reduse care are loc între straturile componente ale unui organ sau ale unui țesut. 2. (Geol.) Proces de spălare și de transportare a particulelor fine din rocile afânate sub acțiunea circulației apelor subterane. [Var.: sufoziúne s. f.] – Din fr. suffusion. DOOM
sufuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sufuziúnii; pl. sufuziúni
sufuziunile
SUFUZIÚNE, sufuziuni, s. f. 1. Răspândire sub piele a unei umori. ◊ Sufuziune sangvină = hemoragie de proporții reduse care are loc între straturile componente ale unui organ sau ale unui țesut. 2. (Geol.) Proces de spălare și de transportare a particulelor fine din rocile afânate sub acțiunea circulației apelor subterane. [Var.: sufoziúne s. f.] – Din fr. suffusion. DOOM
sufuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sufuziúnii; pl. sufuziúni
sufuziunilor
SUFUZIÚNE, sufuziuni, s. f. 1. Răspândire sub piele a unei umori. ◊ Sufuziune sangvină = hemoragie de proporții reduse care are loc între straturile componente ale unui organ sau ale unui țesut. 2. (Geol.) Proces de spălare și de transportare a particulelor fine din rocile afânate sub acțiunea circulației apelor subterane. [Var.: sufoziúne s. f.] – Din fr. suffusion. DOOM
sufuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sufuziúnii; pl. sufuziúni
sufăr
SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt. 2. Tranz. și intranz. A îndura, a răbda, a suporta. ♦ Tranz. A fi supus unei pedepse, a fi condamnat. 3. Tranz. A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a trece cu vederea. 4. Tranz. A îngădui, a admite, a permite, a consimți. – Lat pop. sufferire (= sufferre). DOOM
suferí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. súfăr, 3 súferă, imperf. 3 sg. sufereá; conj. prez. 3 să súfere
sug
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugace
SUGÁCI, -CE, sugaci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Sugar.- Suge + suf. -aci. DOOM
sugáci adj. m., pl. sugáci; f. sg. și pl. sugáce
sugacea
SUGÁCI, -CE, sugaci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Sugar.- Suge + suf. -aci. DOOM
sugáci adj. m., pl. sugáci; f. sg. și pl. sugáce
sugacei
SUGÁCI, -CE, sugaci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Sugar.- Suge + suf. -aci. DOOM
sugáci adj. m., pl. sugáci; f. sg. și pl. sugáce
sugacele
SUGÁCI, -CE, sugaci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Sugar.- Suge + suf. -aci. DOOM
sugáci adj. m., pl. sugáci; f. sg. și pl. sugáce
sugacelor
SUGÁCI, -CE, sugaci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Sugar.- Suge + suf. -aci. DOOM
sugáci adj. m., pl. sugáci; f. sg. și pl. sugáce
sugaci
SUGÁCI, -CE, sugaci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Sugar.- Suge + suf. -aci. DOOM
sugáci adj. m., pl. sugáci; f. sg. și pl. sugáce
sugacii
SUGÁCI, -CE, sugaci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Sugar.- Suge + suf. -aci. DOOM
sugáci adj. m., pl. sugáci; f. sg. și pl. sugáce
sugacilor
SUGÁCI, -CE, sugaci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Sugar.- Suge + suf. -aci. DOOM
sugáci adj. m., pl. sugáci; f. sg. și pl. sugáce
sugaciul
SUGÁCI, -CE, sugaci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Sugar.- Suge + suf. -aci. DOOM
sugáci adj. m., pl. sugáci; f. sg. și pl. sugáce
sugaciului
SUGÁCI, -CE, sugaci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Sugar.- Suge + suf. -aci. DOOM
sugáci adj. m., pl. sugáci; f. sg. și pl. sugáce
sugar
SUGÁR, -Ă, sugari, -e, adj., s. m. (Copil) care se hrănește sugând, care nu a depășit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugaci, sugător. – Suge + suf. -ar. DOOM
sugár adj. m., s. m., pl. sugári; f. sugáră, pl. sugáre
sugara
SUGÁR, -Ă, sugari, -e, adj., s. m. (Copil) care se hrănește sugând, care nu a depășit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugaci, sugător. – Suge + suf. -ar. DOOM
sugár adj. m., s. m., pl. sugári; f. sugáră, pl. sugáre
sugare
SUGÁR, -Ă, sugari, -e, adj., s. m. (Copil) care se hrănește sugând, care nu a depășit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugaci, sugător. – Suge + suf. -ar. DOOM
sugár adj. m., s. m., pl. sugári; f. sugáră, pl. sugáre
sugarei
SUGÁR, -Ă, sugari, -e, adj., s. m. (Copil) care se hrănește sugând, care nu a depășit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugaci, sugător. – Suge + suf. -ar. DOOM
sugár adj. m., s. m., pl. sugári; f. sugáră, pl. sugáre
sugarele
SUGÁR, -Ă, sugari, -e, adj., s. m. (Copil) care se hrănește sugând, care nu a depășit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugaci, sugător. – Suge + suf. -ar. DOOM
sugár adj. m., s. m., pl. sugári; f. sugáră, pl. sugáre
sugarelor
SUGÁR, -Ă, sugari, -e, adj., s. m. (Copil) care se hrănește sugând, care nu a depășit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugaci, sugător. – Suge + suf. -ar. DOOM
sugár adj. m., s. m., pl. sugári; f. sugáră, pl. sugáre
sugari
SUGÁR, -Ă, sugari, -e, adj., s. m. (Copil) care se hrănește sugând, care nu a depășit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugaci, sugător. – Suge + suf. -ar. DOOM
sugár adj. m., s. m., pl. sugári; f. sugáră, pl. sugáre
sugarii
SUGÁR, -Ă, sugari, -e, adj., s. m. (Copil) care se hrănește sugând, care nu a depășit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugaci, sugător. – Suge + suf. -ar. DOOM
sugár adj. m., s. m., pl. sugári; f. sugáră, pl. sugáre
sugarilor
SUGÁR, -Ă, sugari, -e, adj., s. m. (Copil) care se hrănește sugând, care nu a depășit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugaci, sugător. – Suge + suf. -ar. DOOM
sugár adj. m., s. m., pl. sugári; f. sugáră, pl. sugáre
sugarul
SUGÁR, -Ă, sugari, -e, adj., s. m. (Copil) care se hrănește sugând, care nu a depășit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugaci, sugător. – Suge + suf. -ar. DOOM
sugár adj. m., s. m., pl. sugári; f. sugáră, pl. sugáre
sugarului
SUGÁR, -Ă, sugari, -e, adj., s. m. (Copil) care se hrănește sugând, care nu a depășit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugaci, sugător. – Suge + suf. -ar. DOOM
sugár adj. m., s. m., pl. sugári; f. sugáră, pl. sugáre
sugativ
SUGATÍV, -Ă adj. Care suge, absoarbe; absorbant. ◊ Hârtie sugativă (și s.f.) = hârtie poroasă și groasă, care suge cerneala. [Cf. it. (carta) sugante < sugare].
sugativa
SUGATÍVĂ, sugative, adj. (În sintagma) Hârtie sugativă (și substantivat, f.) = hârtie poroasă și groasă, special făcută pentru a suge cerneală; sugătoare. – Suge + suf. -ativă. DOOM
*sugatívă2 s. f., g.-d. art. sugatívei; pl. sugatíve
sugative
SUGATÍVĂ, sugative, adj. (În sintagma) Hârtie sugativă (și substantivat, f.) = hârtie poroasă și groasă, special făcută pentru a suge cerneală; sugătoare. – Suge + suf. -ativă. DOOM
*sugatívă2 s. f., g.-d. art. sugatívei; pl. sugatíve
sugativei
SUGATÍVĂ, sugative, adj. (În sintagma) Hârtie sugativă (și substantivat, f.) = hârtie poroasă și groasă, special făcută pentru a suge cerneală; sugătoare. – Suge + suf. -ativă. DOOM
*sugatívă2 s. f., g.-d. art. sugatívei; pl. sugatíve
sugativele
SUGATÍVĂ, sugative, adj. (În sintagma) Hârtie sugativă (și substantivat, f.) = hârtie poroasă și groasă, special făcută pentru a suge cerneală; sugătoare. – Suge + suf. -ativă. DOOM
*sugatívă2 s. f., g.-d. art. sugatívei; pl. sugatíve
sugativelor
SUGATÍVĂ, sugative, adj. (În sintagma) Hârtie sugativă (și substantivat, f.) = hârtie poroasă și groasă, special făcută pentru a suge cerneală; sugătoare. – Suge + suf. -ativă. DOOM
*sugatívă2 s. f., g.-d. art. sugatívei; pl. sugatíve
suge
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugea
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugeai
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugeam
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugeau
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugeați
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugei
SUGÉL, sugei, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ◊ Sugel alb = plantă erbacee cu frunze pețiolate și flori albe (Lamium album). ◊ Compus: sugel-galben = plantă erbacee cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). 2. (Pop.) Panarițiu. – Lat. sigillum (după suge). DOOM
!sugél-gálben (plantă) (reg.) s. m. pl. sugéi-galbeni, art. sugéii-galbeni
sugeii
SUGÉL, sugei, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ◊ Sugel alb = plantă erbacee cu frunze pețiolate și flori albe (Lamium album). ◊ Compus: sugel-galben = plantă erbacee cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). 2. (Pop.) Panarițiu. – Lat. sigillum (după suge). DOOM
!sugél-gálben (plantă) (reg.) s. m. pl. sugéi-galbeni, art. sugéii-galbeni
sugeilor
SUGÉL, sugei, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ◊ Sugel alb = plantă erbacee cu frunze pețiolate și flori albe (Lamium album). ◊ Compus: sugel-galben = plantă erbacee cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). 2. (Pop.) Panarițiu. – Lat. sigillum (după suge). DOOM
!sugél-gálben (plantă) (reg.) s. m. pl. sugéi-galbeni, art. sugéii-galbeni
sugel
SUGÉL, sugei, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ◊ Sugel alb = plantă erbacee cu frunze pețiolate și flori albe (Lamium album). ◊ Compus: sugel-galben = plantă erbacee cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). 2. (Pop.) Panarițiu. – Lat. sigillum (după suge). DOOM
!sugél-gálben (plantă) (reg.) s. m. pl. sugéi-galbeni, art. sugéii-galbeni
sugelul
SUGÉL, sugei, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ◊ Sugel alb = plantă erbacee cu frunze pețiolate și flori albe (Lamium album). ◊ Compus: sugel-galben = plantă erbacee cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). 2. (Pop.) Panarițiu. – Lat. sigillum (după suge). DOOM
!sugél-gálben (plantă) (reg.) s. m. pl. sugéi-galbeni, art. sugéii-galbeni
sugelului
SUGÉL, sugei, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ◊ Sugel alb = plantă erbacee cu frunze pețiolate și flori albe (Lamium album). ◊ Compus: sugel-galben = plantă erbacee cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). 2. (Pop.) Panarițiu. – Lat. sigillum (după suge). DOOM
!sugél-gálben (plantă) (reg.) s. m. pl. sugéi-galbeni, art. sugéii-galbeni
sugem
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugera
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerai
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugeram
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerare
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerare
SUGERÁRE, sugerări, s. f. Acțiunea de a sugera și rezultatul ei. – V. sugera. DOOM
sugeráre s. f., g.-d. art. sugerắrii; pl. sugerắri
sugerarea
SUGERÁRE, sugerări, s. f. Acțiunea de a sugera și rezultatul ei. – V. sugera. DOOM
sugeráre s. f., g.-d. art. sugerắrii; pl. sugerắri
sugerară
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerarăm
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerarăți
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerase
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerasem
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugeraseră
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugeraserăm
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugeraserăți
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugeraseși
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugeraseți
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerat
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerat
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer.
sugerativ
SUGERATÍV, -Ă adj. Sugestiv. [Cf. it. suggeritivo].
sugerativa
SUGERATÍV, -Ă adj. Sugestiv. [Cf. it. suggeritivo].
sugerative
SUGERATÍV, -Ă adj. Sugestiv. [Cf. it. suggeritivo].
sugerativei
SUGERATÍV, -Ă adj. Sugestiv. [Cf. it. suggeritivo].
sugerativele
SUGERATÍV, -Ă adj. Sugestiv. [Cf. it. suggeritivo].
sugerativelor
SUGERATÍV, -Ă adj. Sugestiv. [Cf. it. suggeritivo].
sugerativi
SUGERATÍV, -Ă adj. Sugestiv. [Cf. it. suggeritivo].
sugerativii
SUGERATÍV, -Ă adj. Sugestiv. [Cf. it. suggeritivo].
sugerativilor
SUGERATÍV, -Ă adj. Sugestiv. [Cf. it. suggeritivo].
sugerativul
SUGERATÍV, -Ă adj. Sugestiv. [Cf. it. suggeritivo].
sugerativului
SUGERATÍV, -Ă adj. Sugestiv. [Cf. it. suggeritivo].
sugerau
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerași
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerați
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugere
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugere
SÚGERE, sugeri, s. f. 1. (Rar) Acțiunea de a suge și rezultatul ei; supt. 2. Atracție a unei nave spre mal sau spre o navă mai mare care trece prin apropiere, datorită variațiilor de presiune create la viteze mari în vecinătatea bordurilor. – V. suge. DOOM
súgere s. f., g.-d. art. súgerii; pl. súgeri
sugerea
SÚGERE, sugeri, s. f. 1. (Rar) Acțiunea de a suge și rezultatul ei; supt. 2. Atracție a unei nave spre mal sau spre o navă mai mare care trece prin apropiere, datorită variațiilor de presiune create la viteze mari în vecinătatea bordurilor. – V. suge. DOOM
súgere s. f., g.-d. art. súgerii; pl. súgeri
sugerează
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerez
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugereze
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerezi
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugeri
SÚGERE, sugeri, s. f. 1. (Rar) Acțiunea de a suge și rezultatul ei; supt. 2. Atracție a unei nave spre mal sau spre o navă mai mare care trece prin apropiere, datorită variațiilor de presiune create la viteze mari în vecinătatea bordurilor. – V. suge. DOOM
súgere s. f., g.-d. art. súgerii; pl. súgeri
sugerii
SÚGERE, sugeri, s. f. 1. (Rar) Acțiunea de a suge și rezultatul ei; supt. 2. Atracție a unei nave spre mal sau spre o navă mai mare care trece prin apropiere, datorită variațiilor de presiune create la viteze mari în vecinătatea bordurilor. – V. suge. DOOM
súgere s. f., g.-d. art. súgerii; pl. súgeri
sugerile
SÚGERE, sugeri, s. f. 1. (Rar) Acțiunea de a suge și rezultatul ei; supt. 2. Atracție a unei nave spre mal sau spre o navă mai mare care trece prin apropiere, datorită variațiilor de presiune create la viteze mari în vecinătatea bordurilor. – V. suge. DOOM
súgere s. f., g.-d. art. súgerii; pl. súgeri
sugerilor
SÚGERE, sugeri, s. f. 1. (Rar) Acțiunea de a suge și rezultatul ei; supt. 2. Atracție a unei nave spre mal sau spre o navă mai mare care trece prin apropiere, datorită variațiilor de presiune create la viteze mari în vecinătatea bordurilor. – V. suge. DOOM
súgere s. f., g.-d. art. súgerii; pl. súgeri
sugerând
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerînd
SUGERÁ, sugerez, vb. I. Tranz. A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, o asociație de idei etc.) sau a inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment. – Din fr. suggérer. DOOM
sugerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sugereáză
sugerări
SUGERÁRE, sugerări, s. f. Acțiunea de a sugera și rezultatul ei. – V. sugera. DOOM
sugeráre s. f., g.-d. art. sugerắrii; pl. sugerắri
sugerării
SUGERÁRE, sugerări, s. f. Acțiunea de a sugera și rezultatul ei. – V. sugera. DOOM
sugeráre s. f., g.-d. art. sugerắrii; pl. sugerắri
sugerările
SUGERÁRE, sugerări, s. f. Acțiunea de a sugera și rezultatul ei. – V. sugera. DOOM
sugeráre s. f., g.-d. art. sugerắrii; pl. sugerắri
sugerărilor
SUGERÁRE, sugerări, s. f. Acțiunea de a sugera și rezultatul ei. – V. sugera. DOOM
sugeráre s. f., g.-d. art. sugerắrii; pl. sugerắri
sugestia
SUGESTIÚNE s. f. v. sugestie. DOOM
sugéstie (-ti-e) s. f., art. sugéstia (-ti-a), g.-d. art. sugéstiei; pl. sugéstii, art. sugéstiile (-ti-i-)
sugestibil
SUGESTÍBIL, -Ă, sugestibili, -e, adj. (Despre o persoană) Receptiv, sensibil la sugestie. – Din fr. suggestible. DOOM
sugestíbil adj. m., pl. sugestíbili; f. sugestíbilă, pl. sugestíbile
sugestibila
SUGESTÍBIL, -Ă, sugestibili, -e, adj. (Despre o persoană) Receptiv, sensibil la sugestie. – Din fr. suggestible. DOOM
sugestíbil adj. m., pl. sugestíbili; f. sugestíbilă, pl. sugestíbile
sugestibile
SUGESTÍBIL, -Ă, sugestibili, -e, adj. (Despre o persoană) Receptiv, sensibil la sugestie. – Din fr. suggestible. DOOM
sugestíbil adj. m., pl. sugestíbili; f. sugestíbilă, pl. sugestíbile
sugestibilei
SUGESTÍBIL, -Ă, sugestibili, -e, adj. (Despre o persoană) Receptiv, sensibil la sugestie. – Din fr. suggestible. DOOM
sugestíbil adj. m., pl. sugestíbili; f. sugestíbilă, pl. sugestíbile
sugestibilele
SUGESTÍBIL, -Ă, sugestibili, -e, adj. (Despre o persoană) Receptiv, sensibil la sugestie. – Din fr. suggestible. DOOM
sugestíbil adj. m., pl. sugestíbili; f. sugestíbilă, pl. sugestíbile
sugestibilelor
SUGESTÍBIL, -Ă, sugestibili, -e, adj. (Despre o persoană) Receptiv, sensibil la sugestie. – Din fr. suggestible. DOOM
sugestíbil adj. m., pl. sugestíbili; f. sugestíbilă, pl. sugestíbile
sugestibili
SUGESTÍBIL, -Ă, sugestibili, -e, adj. (Despre o persoană) Receptiv, sensibil la sugestie. – Din fr. suggestible. DOOM
sugestíbil adj. m., pl. sugestíbili; f. sugestíbilă, pl. sugestíbile
sugestibilii
SUGESTÍBIL, -Ă, sugestibili, -e, adj. (Despre o persoană) Receptiv, sensibil la sugestie. – Din fr. suggestible. DOOM
sugestíbil adj. m., pl. sugestíbili; f. sugestíbilă, pl. sugestíbile
sugestibililor
SUGESTÍBIL, -Ă, sugestibili, -e, adj. (Despre o persoană) Receptiv, sensibil la sugestie. – Din fr. suggestible. DOOM
sugestíbil adj. m., pl. sugestíbili; f. sugestíbilă, pl. sugestíbile
sugestibilitate
SUGESTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi sugestibil; grad de reactivitate la sugestie. – Din fr. suggestibilité. DOOM
sugestibilitáte s. f., g.-d. art. sugestibilitắții
sugestibilitatea
SUGESTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi sugestibil; grad de reactivitate la sugestie. – Din fr. suggestibilité. DOOM
sugestibilitáte s. f., g.-d. art. sugestibilitắții
sugestibilități
SUGESTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi sugestibil; grad de reactivitate la sugestie. – Din fr. suggestibilité. DOOM
sugestibilitáte s. f., g.-d. art. sugestibilitắții
sugestibilității
SUGESTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi sugestibil; grad de reactivitate la sugestie. – Din fr. suggestibilité. DOOM
sugestibilitáte s. f., g.-d. art. sugestibilitắții
sugestibilul
SUGESTÍBIL, -Ă, sugestibili, -e, adj. (Despre o persoană) Receptiv, sensibil la sugestie. – Din fr. suggestible. DOOM
sugestíbil adj. m., pl. sugestíbili; f. sugestíbilă, pl. sugestíbile
sugestibilului
SUGESTÍBIL, -Ă, sugestibili, -e, adj. (Despre o persoană) Receptiv, sensibil la sugestie. – Din fr. suggestible. DOOM
sugestíbil adj. m., pl. sugestíbili; f. sugestíbilă, pl. sugestíbile
sugestie
SUGESTIÚNE s. f. v. sugestie. DOOM
sugéstie (-ti-e) s. f., art. sugéstia (-ti-a), g.-d. art. sugéstiei; pl. sugéstii, art. sugéstiile (-ti-i-)
sugestiei
SUGESTIÚNE s. f. v. sugestie. DOOM
sugéstie (-ti-e) s. f., art. sugéstia (-ti-a), g.-d. art. sugéstiei; pl. sugéstii, art. sugéstiile (-ti-i-)
sugestii
SUGESTIÚNE s. f. v. sugestie. DOOM
sugéstie (-ti-e) s. f., art. sugéstia (-ti-a), g.-d. art. sugéstiei; pl. sugéstii, art. sugéstiile (-ti-i-)
sugestiile
SUGESTIÚNE s. f. v. sugestie. DOOM
sugéstie (-ti-e) s. f., art. sugéstia (-ti-a), g.-d. art. sugéstiei; pl. sugéstii, art. sugéstiile (-ti-i-)
sugestiilor
SUGESTIÚNE s. f. v. sugestie. DOOM
sugéstie (-ti-e) s. f., art. sugéstia (-ti-a), g.-d. art. sugéstiei; pl. sugéstii, art. sugéstiile (-ti-i-)
sugestiona
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionai
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionam
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionare
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionare
SUGESTIONÁRE s.f. Acțiunea de a (se) sugestiona și rezultatul ei. [Pron. -ti-o-. / < sugestiona].
sugestionarea
SUGESTIONÁRE s.f. Acțiunea de a (se) sugestiona și rezultatul ei. [Pron. -ti-o-. / < sugestiona].
sugestionară
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionarăm
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionarăți
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionase
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionasem
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionaseră
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionaserăm
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionaserăți
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionaseși
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionaseți
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionat
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionat
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner.
sugestionau
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionași
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionați
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionează
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionez
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestioneze
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionezi
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionând
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionînd
SUGESTIONÁ, sugestionez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să gândească sau să acționeze (sau a gândi și a acționa singur) prin intermediul sugestiei; a (se) influența. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. suggestionner. DOOM
sugestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 sugestioneáză
sugestionări
SUGESTIONÁRE s.f. Acțiunea de a (se) sugestiona și rezultatul ei. [Pron. -ti-o-. / < sugestiona].
sugestionării
SUGESTIONÁRE s.f. Acțiunea de a (se) sugestiona și rezultatul ei. [Pron. -ti-o-. / < sugestiona].
sugestionările
SUGESTIONÁRE s.f. Acțiunea de a (se) sugestiona și rezultatul ei. [Pron. -ti-o-. / < sugestiona].
sugestionărilor
SUGESTIONÁRE s.f. Acțiunea de a (se) sugestiona și rezultatul ei. [Pron. -ti-o-. / < sugestiona].
sugestiune
SUGESTIÚNE s. f. v. sugestie. DOOM
sugéstie (-ti-e) s. f., art. sugéstia (-ti-a), g.-d. art. sugéstiei; pl. sugéstii, art. sugéstiile (-ti-i-)
sugestiv
SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a deștepta sugestii, care inspiră sau stârnește anumite reprezentări sau idei; care sugerează. – Din fr. suggestif. DOOM
sugestív adj. m., pl. sugestívi; f. sugestívă, pl. sugestíve
sugestiva
SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a deștepta sugestii, care inspiră sau stârnește anumite reprezentări sau idei; care sugerează. – Din fr. suggestif. DOOM
sugestív adj. m., pl. sugestívi; f. sugestívă, pl. sugestíve
sugestive
SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a deștepta sugestii, care inspiră sau stârnește anumite reprezentări sau idei; care sugerează. – Din fr. suggestif. DOOM
sugestív adj. m., pl. sugestívi; f. sugestívă, pl. sugestíve
sugestivei
SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a deștepta sugestii, care inspiră sau stârnește anumite reprezentări sau idei; care sugerează. – Din fr. suggestif. DOOM
sugestív adj. m., pl. sugestívi; f. sugestívă, pl. sugestíve
sugestivele
SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a deștepta sugestii, care inspiră sau stârnește anumite reprezentări sau idei; care sugerează. – Din fr. suggestif. DOOM
sugestív adj. m., pl. sugestívi; f. sugestívă, pl. sugestíve
sugestivelor
SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a deștepta sugestii, care inspiră sau stârnește anumite reprezentări sau idei; care sugerează. – Din fr. suggestif. DOOM
sugestív adj. m., pl. sugestívi; f. sugestívă, pl. sugestíve
sugestivi
SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a deștepta sugestii, care inspiră sau stârnește anumite reprezentări sau idei; care sugerează. – Din fr. suggestif. DOOM
sugestív adj. m., pl. sugestívi; f. sugestívă, pl. sugestíve
sugestivii
SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a deștepta sugestii, care inspiră sau stârnește anumite reprezentări sau idei; care sugerează. – Din fr. suggestif. DOOM
sugestív adj. m., pl. sugestívi; f. sugestívă, pl. sugestíve
sugestivilor
SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a deștepta sugestii, care inspiră sau stârnește anumite reprezentări sau idei; care sugerează. – Din fr. suggestif. DOOM
sugestív adj. m., pl. sugestívi; f. sugestívă, pl. sugestíve
sugestivitate
SUGESTIVITÁTE s. f. Calitatea de a fi sugestiv. – Din fr. suggestivité. DOOM
sugestivitáte s. f., g.-d. art. sugestivitắții
sugestivitatea
SUGESTIVITÁTE s. f. Calitatea de a fi sugestiv. – Din fr. suggestivité. DOOM
sugestivitáte s. f., g.-d. art. sugestivitắții
sugestivități
SUGESTIVITÁTE s. f. Calitatea de a fi sugestiv. – Din fr. suggestivité. DOOM
sugestivitáte s. f., g.-d. art. sugestivitắții
sugestivității
SUGESTIVITÁTE s. f. Calitatea de a fi sugestiv. – Din fr. suggestivité. DOOM
sugestivitáte s. f., g.-d. art. sugestivitắții
sugestivul
SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a deștepta sugestii, care inspiră sau stârnește anumite reprezentări sau idei; care sugerează. – Din fr. suggestif. DOOM
sugestív adj. m., pl. sugestívi; f. sugestívă, pl. sugestíve
sugestivului
SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a deștepta sugestii, care inspiră sau stârnește anumite reprezentări sau idei; care sugerează. – Din fr. suggestif. DOOM
sugestív adj. m., pl. sugestívi; f. sugestívă, pl. sugestíve
sugeți
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sughit
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughiț
SUGHÍȚ, sughițuri, s. n. Contracție bruscă și convulsivă a diafragmei, însoțită de un sunet nearticulat, cauzată de trecerea aerului prin glotă. ♦ Hohot de râs, de plâns. – Din sughița (derivat regresiv). DOOM
sughíț s. n., pl. sughíțuri
sughița
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițai
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițam
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițare
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițare
SUGHIȚÁRE, sughițări, s. f. Acțiunea de a sughița și rezultatul ei; sughițat. – V. sughița. DOOM
sughițáre s. f., g.-d. art. sughițắrii
sughițarea
SUGHIȚÁRE, sughițări, s. f. Acțiunea de a sughița și rezultatul ei; sughițat. – V. sughița. DOOM
sughițáre s. f., g.-d. art. sughițắrii
sughițară
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițarăm
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițarăți
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițase
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițasem
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițaseră
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițaserăm
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițaserăți
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițaseși
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițaseți
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițat
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițat
SUGHIȚÁT s. n. Sughițare. – V. sughița. DOOM
sughițát s. n.
sughițatul
SUGHIȚÁT s. n. Sughițare. – V. sughița. DOOM
sughițát s. n.
sughițatului
SUGHIȚÁT s. n. Sughițare. – V. sughița. DOOM
sughițát s. n.
sughițau
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițași
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițați
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițe
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughiți
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițul
SUGHÍȚ, sughițuri, s. n. Contracție bruscă și convulsivă a diafragmei, însoțită de un sunet nearticulat, cauzată de trecerea aerului prin glotă. ♦ Hohot de râs, de plâns. – Din sughița (derivat regresiv). DOOM
sughíț s. n., pl. sughíțuri
sughițului
SUGHÍȚ, sughițuri, s. n. Contracție bruscă și convulsivă a diafragmei, însoțită de un sunet nearticulat, cauzată de trecerea aerului prin glotă. ♦ Hohot de râs, de plâns. – Din sughița (derivat regresiv). DOOM
sughíț s. n., pl. sughíțuri
sughițuri
SUGHÍȚ, sughițuri, s. n. Contracție bruscă și convulsivă a diafragmei, însoțită de un sunet nearticulat, cauzată de trecerea aerului prin glotă. ♦ Hohot de râs, de plâns. – Din sughița (derivat regresiv). DOOM
sughíț s. n., pl. sughíțuri
sughițurile
SUGHÍȚ, sughițuri, s. n. Contracție bruscă și convulsivă a diafragmei, însoțită de un sunet nearticulat, cauzată de trecerea aerului prin glotă. ♦ Hohot de râs, de plâns. – Din sughița (derivat regresiv). DOOM
sughíț s. n., pl. sughíțuri
sughițurilor
SUGHÍȚ, sughițuri, s. n. Contracție bruscă și convulsivă a diafragmei, însoțită de un sunet nearticulat, cauzată de trecerea aerului prin glotă. ♦ Hohot de râs, de plâns. – Din sughița (derivat regresiv). DOOM
sughíț s. n., pl. sughíțuri
sughițând
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițînd
SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). DOOM
sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță
sughițări
SUGHIȚÁRE, sughițări, s. f. Acțiunea de a sughița și rezultatul ei; sughițat. – V. sughița. DOOM
sughițáre s. f., g.-d. art. sughițắrii
sughițării
SUGHIȚÁRE, sughițări, s. f. Acțiunea de a sughița și rezultatul ei; sughițat. – V. sughița. DOOM
sughițáre s. f., g.-d. art. sughițắrii
sughițările
SUGHIȚÁRE, sughițări, s. f. Acțiunea de a sughița și rezultatul ei; sughițat. – V. sughița. DOOM
sughițáre s. f., g.-d. art. sughițắrii
sughițărilor
SUGHIȚÁRE, sughițări, s. f. Acțiunea de a sughița și rezultatul ei; sughițat. – V. sughița. DOOM
sughițáre s. f., g.-d. art. sughițắrii
sugi
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugilația
SUGILÁȚIE s.f. (Med.) Ușoară echimoză a pielii; sufuziune sanguină. [< fr. sugillation, cf. lat. sugillatio].
sugilație
SUGILÁȚIE s.f. (Med.) Ușoară echimoză a pielii; sufuziune sanguină. [< fr. sugillation, cf. lat. sugillatio].
sugilației
SUGILÁȚIE s.f. (Med.) Ușoară echimoză a pielii; sufuziune sanguină. [< fr. sugillation, cf. lat. sugillatio].
sugilații
SUGILÁȚIE s.f. (Med.) Ușoară echimoză a pielii; sufuziune sanguină. [< fr. sugillation, cf. lat. sugillatio].
sugilațiile
SUGILÁȚIE s.f. (Med.) Ușoară echimoză a pielii; sufuziune sanguină. [< fr. sugillation, cf. lat. sugillatio].
sugilațiilor
SUGILÁȚIE s.f. (Med.) Ușoară echimoză a pielii; sufuziune sanguină. [< fr. sugillation, cf. lat. sugillatio].
sugiu
SUGÍU s. n. v. sugel2.
sugiuc
SUGIÚC s. n. 1. Produs de cofetărie făcut din nuci muiate în must fiert cu făină. ♦ Bigi-bigi. 2. (Înv.) Un fel de cârnat afumat preparat din carne de oaie, de capră sau de vită; ghiuden. – Din tc. sucuk. DOOM
sugiúc s. n.
sugiucul
SUGIÚC s. n. 1. Produs de cofetărie făcut din nuci muiate în must fiert cu făină. ♦ Bigi-bigi. 2. (Înv.) Un fel de cârnat afumat preparat din carne de oaie, de capră sau de vită; ghiuden. – Din tc. sucuk. DOOM
sugiúc s. n.
sugiucului
SUGIÚC s. n. 1. Produs de cofetărie făcut din nuci muiate în must fiert cu făină. ♦ Bigi-bigi. 2. (Înv.) Un fel de cârnat afumat preparat din carne de oaie, de capră sau de vită; ghiuden. – Din tc. sucuk. DOOM
sugiúc s. n.
sugiucuri
SUGIÚC s. n. 1. Produs de cofetărie făcut din nuci muiate în must fiert cu făină. ♦ Bigi-bigi. 2. (Înv.) Un fel de cârnat afumat preparat din carne de oaie, de capră sau de vită; ghiuden. – Din tc. sucuk. DOOM
sugiúc s. n.
sugiucurile
SUGIÚC s. n. 1. Produs de cofetărie făcut din nuci muiate în must fiert cu făină. ♦ Bigi-bigi. 2. (Înv.) Un fel de cârnat afumat preparat din carne de oaie, de capră sau de vită; ghiuden. – Din tc. sucuk. DOOM
sugiúc s. n.
sugiucurilor
SUGIÚC s. n. 1. Produs de cofetărie făcut din nuci muiate în must fiert cu făină. ♦ Bigi-bigi. 2. (Înv.) Un fel de cârnat afumat preparat din carne de oaie, de capră sau de vită; ghiuden. – Din tc. sucuk. DOOM
sugiúc s. n.
sugniță
SÚGNIȚĂ s. f. v. sucniță.
sugnă
SÚGNĂ s. f. v. sucnă.
sugrum
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugruma
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumai
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumam
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumare
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumare
SUGRUMÁRE, sugrumări, s. f. Acțiunea de a (se) sugruma și rezultatul ei. – V. sugruma. DOOM
sugrumáre (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumắrii; pl. sugrumắri
sugrumarea
SUGRUMÁRE, sugrumări, s. f. Acțiunea de a (se) sugruma și rezultatul ei. – V. sugruma. DOOM
sugrumáre (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumắrii; pl. sugrumắri
sugrumară
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumarăm
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumarăți
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumase
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumasem
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumaseră
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumaserăm
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumaserăți
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumaseși
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumaseți
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumat
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumat
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
sugrumata
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
sugrumate
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
sugrumatei
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
sugrumatele
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
sugrumatelor
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
sugrumatul
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
sugrumatului
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
sugrumau
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumași
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumați
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumați
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
sugrumații
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
sugrumaților
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
sugrume
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumi
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumând
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumînd
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. DOOM
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumări
SUGRUMÁRE, sugrumări, s. f. Acțiunea de a (se) sugruma și rezultatul ei. – V. sugruma. DOOM
sugrumáre (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumắrii; pl. sugrumắri
sugrumării
SUGRUMÁRE, sugrumări, s. f. Acțiunea de a (se) sugruma și rezultatul ei. – V. sugruma. DOOM
sugrumáre (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumắrii; pl. sugrumắri
sugrumările
SUGRUMÁRE, sugrumări, s. f. Acțiunea de a (se) sugruma și rezultatul ei. – V. sugruma. DOOM
sugrumáre (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumắrii; pl. sugrumắri
sugrumărilor
SUGRUMÁRE, sugrumări, s. f. Acțiunea de a (se) sugruma și rezultatul ei. – V. sugruma. DOOM
sugrumáre (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumắrii; pl. sugrumắri
sugrumător
SUGRUMĂTÓR, -OÁRE, sugrumători, -oare, adj. Care sugrumă; care suprimă, care nimicește; fig. care apasă, care copleșește; sufocant. – Sugruma + suf. -ător. DOOM
sugrumătór (su-gru-) adj. m., pl. sugrumătóri; f. sg. și pl. sugrumătoáre
sugrumătura
SUGRUMĂTÚRĂ, sugrumături, s. f. (Rar) Parte îngustă sau subțiată a unui lucru; loc în care se produce o îngustare sau o subțiere; gâtuitură, gâtuire. – Sugruma + suf. -ătură. DOOM
sugrumătúră (rar) (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumătúrii; pl. sugrumătúri
sugrumături
SUGRUMĂTÚRĂ, sugrumături, s. f. (Rar) Parte îngustă sau subțiată a unui lucru; loc în care se produce o îngustare sau o subțiere; gâtuitură, gâtuire. – Sugruma + suf. -ătură. DOOM
sugrumătúră (rar) (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumătúrii; pl. sugrumătúri
sugrumăturii
SUGRUMĂTÚRĂ, sugrumături, s. f. (Rar) Parte îngustă sau subțiată a unui lucru; loc în care se produce o îngustare sau o subțiere; gâtuitură, gâtuire. – Sugruma + suf. -ătură. DOOM
sugrumătúră (rar) (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumătúrii; pl. sugrumătúri
sugrumăturile
SUGRUMĂTÚRĂ, sugrumături, s. f. (Rar) Parte îngustă sau subțiată a unui lucru; loc în care se produce o îngustare sau o subțiere; gâtuitură, gâtuire. – Sugruma + suf. -ătură. DOOM
sugrumătúră (rar) (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumătúrii; pl. sugrumătúri
sugrumăturilor
SUGRUMĂTÚRĂ, sugrumături, s. f. (Rar) Parte îngustă sau subțiată a unui lucru; loc în care se produce o îngustare sau o subțiere; gâtuitură, gâtuire. – Sugruma + suf. -ătură. DOOM
sugrumătúră (rar) (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumătúrii; pl. sugrumătúri
sugrundă
sugrúndă (-de), s. f. – (Olt.) Streașină, margine a acoperișului. Origine incertă. După Bogrea, Dacor., I, 259 (cf. REW 8438a), din lat. *subgrunda; poate mai bine în loc de *sugrindă ‹ sub grindă, cf. grindă. Cuvînt puțin folosit, lipsește în dicționare și pare rezultatul unei deformații locale.
sugușa
SUGUȘÁ, suguș, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A gâtui, a sugruma. – Su(b) + gușă. DOOM
sugușá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 sugúșă, 1 pl. sugușắm; conj. prez. 3 să sugúșe; ger. sugușấnd
sugușare
SUGUȘÁ, sugúș, vb. I. Tranz. (Înv.) A gâtui, a sugruma. – Su(b) + gușă.
sugând
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugînd
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugă
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
sugărea
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugăreaua
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugărei
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugăreii
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugăreilor
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugărel
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugărele
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugărelei
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugărelele
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugărelelor
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugărelul
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugărelului
SUGĂRÉL, -EÁ, sugărei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui sugar. – Sugar + suf. -el. DOOM
sugărél (pop.) adj. m., pl. sugăréi; f. sugăreá, pl. sugăréle
sugărice
SUGĂRÍCE s. f. (Rar) Biberon. ♦ Bucățică dintr-un aliment (mestecată) dată copiilor mici să o sugă. – Din sugar + suf. -ice.
sugărice
SUGĂRÍCE, sugărici, s. f. (Rar) 1. Frîntură de aliment mestecată și suptă îndelung în gură. A biruit și sugăricea de covrig mestecat în gură și macul și pojarul și vărsatul. SADOVEANU, M. C. 8. 2. Biberon. Mieluților merinos le dați lapte cu sugăricea ? SADOVEANU, A. L. 160.
sugătoare
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătoáre s. f., g.-d. art. sugătórii; pl. sugătóri
sugătoare
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre
sugătoarea
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătoáre s. f., g.-d. art. sugătórii; pl. sugătóri
sugătoarea
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre
sugătoarei
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre
sugătoarele
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre
sugătoarelor
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre
sugător
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre
sugători
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătoáre s. f., g.-d. art. sugătórii; pl. sugătóri
sugători
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre
sugătorii
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătoáre s. f., g.-d. art. sugătórii; pl. sugătóri
sugătorii
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre
sugătorile
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătoáre s. f., g.-d. art. sugătórii; pl. sugătóri
sugătorilor
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătoáre s. f., g.-d. art. sugătórii; pl. sugătóri
sugătorilor
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre
sugătorul
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre
sugătorului
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător. DOOM
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre
sugătură
SUGĂTÚRĂ, sugături, s. f. (Învechit) Faptul de a suge; supt. Iar la sfîrcuri după toată sugătura copilului să se ungă cu unt de ceară. PISCUPESCU, O. 312.
suharea
SUHAREÁ s. f. v. soarea.
suhariu
suháriu (-ii), s. m. – (Trans.) Pîine cazonă. Rus. sucharj, pl. suchari (Tiktin; Candrea).
suhat
SUHÁT, suhaturi, s. n. 1. (Înv. și reg.) Pășune (pe lângă ape sau pe lângă locuri mocirloase); izlaz, imaș, suhăție. 2. (Reg.) Apă puțin adâncă (unde se adapă vitele). – Cf. sb. suvat. DOOM
suhát (înv., reg.) s. n., pl. suháturi
suhatul
SUHÁT, suhaturi, s. n. 1. (Înv. și reg.) Pășune (pe lângă ape sau pe lângă locuri mocirloase); izlaz, imaș, suhăție. 2. (Reg.) Apă puțin adâncă (unde se adapă vitele). – Cf. sb. suvat. DOOM
suhát (înv., reg.) s. n., pl. suháturi
suhatului
SUHÁT, suhaturi, s. n. 1. (Înv. și reg.) Pășune (pe lângă ape sau pe lângă locuri mocirloase); izlaz, imaș, suhăție. 2. (Reg.) Apă puțin adâncă (unde se adapă vitele). – Cf. sb. suvat. DOOM
suhát (înv., reg.) s. n., pl. suháturi
suhaturi
SUHÁT, suhaturi, s. n. 1. (Înv. și reg.) Pășune (pe lângă ape sau pe lângă locuri mocirloase); izlaz, imaș, suhăție. 2. (Reg.) Apă puțin adâncă (unde se adapă vitele). – Cf. sb. suvat. DOOM
suhát (înv., reg.) s. n., pl. suháturi
suhaturile
SUHÁT, suhaturi, s. n. 1. (Înv. și reg.) Pășune (pe lângă ape sau pe lângă locuri mocirloase); izlaz, imaș, suhăție. 2. (Reg.) Apă puțin adâncă (unde se adapă vitele). – Cf. sb. suvat. DOOM
suhát (înv., reg.) s. n., pl. suháturi
suhaturilor
SUHÁT, suhaturi, s. n. 1. (Înv. și reg.) Pășune (pe lângă ape sau pe lângă locuri mocirloase); izlaz, imaș, suhăție. 2. (Reg.) Apă puțin adâncă (unde se adapă vitele). – Cf. sb. suvat. DOOM
suhát (înv., reg.) s. n., pl. suháturi
suhăția
SUHĂȚÍE, suhății, s. f. (Reg.) Suhat (1). – Suhat + suf. -ie. DOOM
suhățíe (reg.) s. f., art. suhățía, g.-d. art. suhățíei; pl. suhățíi, art. suhățíile
suhăție
SUHĂȚÍE, suhății, s. f. (Reg.) Suhat (1). – Suhat + suf. -ie. DOOM
suhățíe (reg.) s. f., art. suhățía, g.-d. art. suhățíei; pl. suhățíi, art. suhățíile
suhăției
SUHĂȚÍE, suhății, s. f. (Reg.) Suhat (1). – Suhat + suf. -ie. DOOM
suhățíe (reg.) s. f., art. suhățía, g.-d. art. suhățíei; pl. suhățíi, art. suhățíile
suhății
SUHĂȚÍE, suhății, s. f. (Reg.) Suhat (1). – Suhat + suf. -ie. DOOM
suhățíe (reg.) s. f., art. suhățía, g.-d. art. suhățíei; pl. suhățíi, art. suhățíile
suhățiile
SUHĂȚÍE, suhății, s. f. (Reg.) Suhat (1). – Suhat + suf. -ie. DOOM
suhățíe (reg.) s. f., art. suhățía, g.-d. art. suhățíei; pl. suhățíi, art. suhățíile
suhățiilor
SUHĂȚÍE, suhății, s. f. (Reg.) Suhat (1). – Suhat + suf. -ie. DOOM
suhățíe (reg.) s. f., art. suhățía, g.-d. art. suhățíei; pl. suhățíi, art. suhățíile
sui
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suia
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suiai
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suiam
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suiau
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suiați
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suicid
SUICÍD s. n. (Livr.) Sinucidere. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicide. DOOM
suicíd (livr.) (su-i-) s. n.
suicidar
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire. DOOM
*suicidár (livr.) (su-i-) adj. m., pl. suicidári; f. suicidáră, pl. suicidáre
suicidara
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire. DOOM
*suicidár (livr.) (su-i-) adj. m., pl. suicidári; f. suicidáră, pl. suicidáre
suicidare
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire. DOOM
*suicidár (livr.) (su-i-) adj. m., pl. suicidári; f. suicidáră, pl. suicidáre
suicidarei
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire. DOOM
*suicidár (livr.) (su-i-) adj. m., pl. suicidári; f. suicidáră, pl. suicidáre
suicidarele
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire. DOOM
*suicidár (livr.) (su-i-) adj. m., pl. suicidári; f. suicidáră, pl. suicidáre
suicidarelor
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire. DOOM
*suicidár (livr.) (su-i-) adj. m., pl. suicidári; f. suicidáră, pl. suicidáre
suicidari
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire. DOOM
*suicidár (livr.) (su-i-) adj. m., pl. suicidári; f. suicidáră, pl. suicidáre
suicidarii
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire. DOOM
*suicidár (livr.) (su-i-) adj. m., pl. suicidári; f. suicidáră, pl. suicidáre
suicidarilor
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire. DOOM
*suicidár (livr.) (su-i-) adj. m., pl. suicidári; f. suicidáră, pl. suicidáre
suicidarul
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire. DOOM
*suicidár (livr.) (su-i-) adj. m., pl. suicidári; f. suicidáră, pl. suicidáre
suicidarului
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire. DOOM
*suicidár (livr.) (su-i-) adj. m., pl. suicidári; f. suicidáră, pl. suicidáre
suicide
SUICÍD s. n. (Livr.) Sinucidere. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicide. DOOM
suicíd (livr.) (su-i-) s. n.
suicidele
SUICÍD s. n. (Livr.) Sinucidere. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicide. DOOM
suicíd (livr.) (su-i-) s. n.
suicidelor
SUICÍD s. n. (Livr.) Sinucidere. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicide. DOOM
suicíd (livr.) (su-i-) s. n.
suicidul
SUICÍD s. n. (Livr.) Sinucidere. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicide. DOOM
suicíd (livr.) (su-i-) s. n.
suicidului
SUICÍD s. n. (Livr.) Sinucidere. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicide. DOOM
suicíd (livr.) (su-i-) s. n.
suida
SUÍDE s.f. pl. Familie de mamifere cuprinzând porcul, mistrețul etc.; (la sg.) animal din această familie. [Pron. su-i-. / < fr. suidés, cf. lat. sus – porc].
suide
SUÍDE s.f. pl. Familie de mamifere cuprinzând porcul, mistrețul etc.; (la sg.) animal din această familie. [Pron. su-i-. / < fr. suidés, cf. lat. sus – porc].
suidei
SUÍDE s.f. pl. Familie de mamifere cuprinzând porcul, mistrețul etc.; (la sg.) animal din această familie. [Pron. su-i-. / < fr. suidés, cf. lat. sus – porc].
suidele
SUÍDE s.f. pl. Familie de mamifere cuprinzând porcul, mistrețul etc.; (la sg.) animal din această familie. [Pron. su-i-. / < fr. suidés, cf. lat. sus – porc].
suidelor
SUÍDE s.f. pl. Familie de mamifere cuprinzând porcul, mistrețul etc.; (la sg.) animal din această familie. [Pron. su-i-. / < fr. suidés, cf. lat. sus – porc].
suie
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suiforma
SUIFÓRME s.f.pl. Subordin de mamifere paricopitate cu pielea groasă și acoperită cu peri tari și rari, cuprinzând mistrețul, hipopotamul etc. [< it. suiformi, cf. lat. sus – porc, forma – formă].
suiforme
SUIFÓRME s.f.pl. Subordin de mamifere paricopitate cu pielea groasă și acoperită cu peri tari și rari, cuprinzând mistrețul, hipopotamul etc. [< it. suiformi, cf. lat. sus – porc, forma – formă].
suiformei
SUIFÓRME s.f.pl. Subordin de mamifere paricopitate cu pielea groasă și acoperită cu peri tari și rari, cuprinzând mistrețul, hipopotamul etc. [< it. suiformi, cf. lat. sus – porc, forma – formă].
suiformele
SUIFÓRME s.f.pl. Subordin de mamifere paricopitate cu pielea groasă și acoperită cu peri tari și rari, cuprinzând mistrețul, hipopotamul etc. [< it. suiformi, cf. lat. sus – porc, forma – formă].
suiformelor
SUIFÓRME s.f.pl. Subordin de mamifere paricopitate cu pielea groasă și acoperită cu peri tari și rari, cuprinzând mistrețul, hipopotamul etc. [< it. suiformi, cf. lat. sus – porc, forma – formă].
suii
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suim
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suin
SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. DOOM
!suínă s. f., g.-d. art. suínei; pl. suíne
suina
SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. DOOM
!suínă s. f., g.-d. art. suínei; pl. suíne
suind
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suine
SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. DOOM
!suínă s. f., g.-d. art. suínei; pl. suíne
suinei
SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. DOOM
!suínă s. f., g.-d. art. suínei; pl. suíne
suinele
SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. DOOM
!suínă s. f., g.-d. art. suínei; pl. suíne
suinelor
SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. DOOM
!suínă s. f., g.-d. art. suínei; pl. suíne
suing
SWING, swinguri, s. n. 1. Lovitură laterală dată la box cu brațul ușor arcuit. 2. Numele unui dans modern, cu ritm și mișcări rapide; melodie după care se execută acest dans. ♦ Manieră de executare a muzicii de jazz, caracterizată printr-o mare suplețe, prin sincope, ritm legănat etc. [Pr.: sŭing] – Din engl., fr. swing. DOOM
swing (angl.) [pron. sŭing] s.n., pl. swínguri
suinga
SUINGÁ vb. I. v. svinga.
suingare
SUINGÁ vb. I. v. svinga.
suingat
SUINGÁ vb. I. v. svinga.
suini
SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. DOOM
!suínă s. f., g.-d. art. suínei; pl. suíne
suinii
SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. DOOM
!suínă s. f., g.-d. art. suínei; pl. suíne
suinilor
SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. DOOM
!suínă s. f., g.-d. art. suínei; pl. suíne
suinul
SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. DOOM
!suínă s. f., g.-d. art. suínei; pl. suíne
suinului
SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. DOOM
!suínă s. f., g.-d. art. suínei; pl. suíne
suire
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suire
SUÍRE, suiri, s. f. Acțiunea de a (se) sui și rezultatul ei; suit (1). ◊ Suire pe tron = preluare a domniei (de către un monarh). – V. sui. DOOM
suíre s. f., g.-d. art. suírii; pl. suíri
suirea
SUÍRE, suiri, s. f. Acțiunea de a (se) sui și rezultatul ei; suit (1). ◊ Suire pe tron = preluare a domniei (de către un monarh). – V. sui. DOOM
suíre s. f., g.-d. art. suírii; pl. suíri
suiri
SUÍRE, suiri, s. f. Acțiunea de a (se) sui și rezultatul ei; suit (1). ◊ Suire pe tron = preluare a domniei (de către un monarh). – V. sui. DOOM
suíre s. f., g.-d. art. suírii; pl. suíri
suirii
SUÍRE, suiri, s. f. Acțiunea de a (se) sui și rezultatul ei; suit (1). ◊ Suire pe tron = preluare a domniei (de către un monarh). – V. sui. DOOM
suíre s. f., g.-d. art. suírii; pl. suíri
suirile
SUÍRE, suiri, s. f. Acțiunea de a (se) sui și rezultatul ei; suit (1). ◊ Suire pe tron = preluare a domniei (de către un monarh). – V. sui. DOOM
suíre s. f., g.-d. art. suírii; pl. suíri
suirilor
SUÍRE, suiri, s. f. Acțiunea de a (se) sui și rezultatul ei; suit (1). ◊ Suire pe tron = preluare a domniei (de către un monarh). – V. sui. DOOM
suíre s. f., g.-d. art. suírii; pl. suíri
suiră
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suirăm
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suirăți
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suise
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suisem
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suiseră
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suiserăm
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suiserăți
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suiseși
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suiseți
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suit
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suit
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui. DOOM
suít s. n.
suita
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui. DOOM
suít s. n.
suita
SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup de oameni care însoțește un demnitar, un suveran; alai, escortă. 2. Ciclu de piese cu caracter dansant scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. Serie, șir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, înlănțuire. – Din fr. suite. DOOM
suítă s. f., g.-d. art. suítei; pl. suíte
suitar
SOITARÍU, soitarii, s. m. Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: soitár, (înv.) suitár s. m.] – Din tc. soytari. DOOM
soitaríu (soi-) s. m., art. soitaríul; pl. soitaríi, art. soitaríii (-ri-ii)
suitaș
suitáș (-șuri), s. n. – Cordon, șnur, șiret. – Var. sutaș. Mag. sujtás, cf. fr. soutache (REW 8440a), var. din fr.
suite
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui. DOOM
suít s. n.
suite
SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup de oameni care însoțește un demnitar, un suveran; alai, escortă. 2. Ciclu de piese cu caracter dansant scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. Serie, șir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, înlănțuire. – Din fr. suite. DOOM
suítă s. f., g.-d. art. suítei; pl. suíte
suitei
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui. DOOM
suít s. n.
suitei
SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup de oameni care însoțește un demnitar, un suveran; alai, escortă. 2. Ciclu de piese cu caracter dansant scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. Serie, șir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, înlănțuire. – Din fr. suite. DOOM
suítă s. f., g.-d. art. suítei; pl. suíte
suitele
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui. DOOM
suít s. n.
suitele
SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup de oameni care însoțește un demnitar, un suveran; alai, escortă. 2. Ciclu de piese cu caracter dansant scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. Serie, șir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, înlănțuire. – Din fr. suite. DOOM
suítă s. f., g.-d. art. suítei; pl. suíte
suitelor
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui. DOOM
suít s. n.
suitelor
SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup de oameni care însoțește un demnitar, un suveran; alai, escortă. 2. Ciclu de piese cu caracter dansant scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. Serie, șir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, înlănțuire. – Din fr. suite. DOOM
suítă s. f., g.-d. art. suítei; pl. suíte
suitoare
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitoáre (galerie de mină) (su-i-) s. f., g.-d. art. suitórii; pl. suitóri
suitoare
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitoare
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitoarea
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitoáre (galerie de mină) (su-i-) s. f., g.-d. art. suitórii; pl. suitóri
suitoarea
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitoarea
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitoarei
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitoarei
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitoarele
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitoarele
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitoarelor
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitoarelor
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitor
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitor
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitori
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitoáre (galerie de mină) (su-i-) s. f., g.-d. art. suitórii; pl. suitóri
suitori
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitori
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitorii
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitoáre (galerie de mină) (su-i-) s. f., g.-d. art. suitórii; pl. suitóri
suitorii
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitorii
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitorile
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitoáre (galerie de mină) (su-i-) s. f., g.-d. art. suitórii; pl. suitóri
suitorilor
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitoáre (galerie de mină) (su-i-) s. f., g.-d. art. suitórii; pl. suitóri
suitorilor
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitorilor
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitorul
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitorul
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitorului
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitorului
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. DOOM
suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri
suitul
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui. DOOM
suít s. n.
suitului
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui. DOOM
suít s. n.
suiulgiu
suiulgíu (-íi), s. m. – (Înv.) Fîntînar, puțar. – Var. suingiu. Tc. suyolci (Șeineanu, III, 111).
suiuz
suiúz (-zuri), s. n. – (Mold.) Bucată de piele pentru cîrpit. Rus. sojuz „uniune” (Tiktin).
suiș
SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (1). 2. Loc pieziș care urcă; urcuș; povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. – Sui + suf. -iș. DOOM
suíș s. n., pl. suíșuri
suiși
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suișul
SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (1). 2. Loc pieziș care urcă; urcuș; povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. – Sui + suf. -iș. DOOM
suíș s. n., pl. suíșuri
suișului
SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (1). 2. Loc pieziș care urcă; urcuș; povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. – Sui + suf. -iș. DOOM
suíș s. n., pl. suíșuri
suișuri
SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (1). 2. Loc pieziș care urcă; urcuș; povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. – Sui + suf. -iș. DOOM
suíș s. n., pl. suíșuri
suișurile
SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (1). 2. Loc pieziș care urcă; urcuș; povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. – Sui + suf. -iș. DOOM
suíș s. n., pl. suíșuri
suișurilor
SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (1). 2. Loc pieziș care urcă; urcuș; povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. – Sui + suf. -iș. DOOM
suíș s. n., pl. suíșuri
suiți
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire. DOOM
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
suiți
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui. DOOM
suít s. n.
suiții
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui. DOOM
suít s. n.
suiților
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui. DOOM
suít s. n.
sujet
SUJÉT, sujeturi, s. n. (Înv.) Temă (literară), subiect. ♦ Prilej, motiv. – Din fr. sujet. DOOM
sujét (înv.) s. n., pl. sujéturi
sul
SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦ Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se înfășoară urzeala sau țesătura. ◊ Expr. Cu (rar prin) un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie. ♦ Bară folosită la gimnastică. 2. Pernă lungă, de formă cilindrică, care se pune ca ornament sau ca rezemătoare la capătul canapelei sau al patului. ♦ Pernă cilindrică ce se pune între geamurile ferestrelor, pentru a împiedica pătrunderea frigului în interiorul încăperii. 3. Bucată dintr-un material flexibil înfășurată în formă de cilindru. Sul de hârtie. ◊ Expr. A face (sau a strânge) sul = a înfășura în formă de cilindru. 4. Fig. Coloană de fum, de foc sau de praf; trombă. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vânt. ♦ Mănunchi de lumină, de raze sau de văpăi. – Lat. pop. sub(u)lum (= insubulum). DOOM
sul s. n., pl. súluri
sula
SÚLĂ, sule, s. f. 1. Unealtă (folosită de cizmari și de cojocari) formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc. spre a putea petrece acul sau ața prin ele. 2. (Reg.) Pește mic cu corpul foarte subțire și alungit (Syngnatus nigrolineatus). – Lat. subula. DOOM
súlă s. f., g.-d. art. súlei; pl. súle
sulac
SULÁC, sulace, s. n. Suvac. – Variantă: sulhác s. n.
sulace
SULÁC, sulace, s. n. Suvac. – Variantă: sulhác s. n.
sulacele
SULÁC, sulace, s. n. Suvac. – Variantă: sulhác s. n.
sulacelor
SULÁC, sulace, s. n. Suvac. – Variantă: sulhác s. n.
sulacul
SULÁC, sulace, s. n. Suvac. – Variantă: sulhác s. n.
sulacului
SULÁC, sulace, s. n. Suvac. – Variantă: sulhác s. n.
sulatic
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
sulc
-SÚLC Element secund de compunere savantă cu sensul „despicat”, „crestat”. [< lat. sulcare – a brăzda].
sulc
-SÚLC Element secund de compunere savantă cu sensul „despicat”, „crestat”. [< lat. sulcare – a brăzda].
sulcat
SULCÁT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Brăzdat. [Cf. lat. sulcus – brazdă].
sulcata
SULCÁT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Brăzdat. [Cf. lat. sulcus – brazdă].
sulcate
SULCÁT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Brăzdat. [Cf. lat. sulcus – brazdă].
sulcatei
SULCÁT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Brăzdat. [Cf. lat. sulcus – brazdă].
sulcatele
SULCÁT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Brăzdat. [Cf. lat. sulcus – brazdă].
sulcatelor
SULCÁT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Brăzdat. [Cf. lat. sulcus – brazdă].
sulcatul
SULCÁT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Brăzdat. [Cf. lat. sulcus – brazdă].
sulcatului
SULCÁT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Brăzdat. [Cf. lat. sulcus – brazdă].
sulcați
SULCÁT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Brăzdat. [Cf. lat. sulcus – brazdă].
sulcații
SULCÁT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Brăzdat. [Cf. lat. sulcus – brazdă].
sulcaților
SULCÁT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Brăzdat. [Cf. lat. sulcus – brazdă].
sulcină
SULFÍNĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur). DOOM
sulfínă s. f., g.-d. art. sulfínei; pl. sulfíne
sule
SÚLĂ, sule, s. f. 1. Unealtă (folosită de cizmari și de cojocari) formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc. spre a putea petrece acul sau ața prin ele. 2. (Reg.) Pește mic cu corpul foarte subțire și alungit (Syngnatus nigrolineatus). – Lat. subula. DOOM
súlă s. f., g.-d. art. súlei; pl. súle
suleget
SULÉGET, -Ă, sulegeți, -te, adj. (Înv. și reg.; despre oameni sau despre părți ale corpului) Subțire, zvelt; delicat, gingaș, fin. – Lat. *sublicidus (< sublica). DOOM
suléget (înv., reg.) adj. m., pl. sulégeți; f. sulégetă, pl. sulégete
sulei
SÚLĂ, sule, s. f. 1. Unealtă (folosită de cizmari și de cojocari) formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc. spre a putea petrece acul sau ața prin ele. 2. (Reg.) Pește mic cu corpul foarte subțire și alungit (Syngnatus nigrolineatus). – Lat. subula. DOOM
súlă s. f., g.-d. art. súlei; pl. súle
sulele
SÚLĂ, sule, s. f. 1. Unealtă (folosită de cizmari și de cojocari) formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc. spre a putea petrece acul sau ața prin ele. 2. (Reg.) Pește mic cu corpul foarte subțire și alungit (Syngnatus nigrolineatus). – Lat. subula. DOOM
súlă s. f., g.-d. art. súlei; pl. súle
sulelor
SÚLĂ, sule, s. f. 1. Unealtă (folosită de cizmari și de cojocari) formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc. spre a putea petrece acul sau ața prin ele. 2. (Reg.) Pește mic cu corpul foarte subțire și alungit (Syngnatus nigrolineatus). – Lat. subula. DOOM
súlă s. f., g.-d. art. súlei; pl. súle
sulemeneală
SULIMENEÁLĂ, sulimeneli, s. f. 1. (Pop.) Sulimenire. 2. Suliman (1) [Var.: sulemeneálă s. f.] – Sulimeni + suf. -eală. DOOM
sulimeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenélii; pl. sulimenéli
sulemeni
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulemenire
SULIMENÍRE, sulimeniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sulimeni; sulimeneală. [Var.: sulemeníre s. f.] – V. sulimeni. DOOM
sulimeníre (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenírii; pl. sulimeníri
sulemenit
SULIMENÍT, -Ă, sulimeniți, -te, adj. (Înv.) Fardat. [Var.: sulemenít, -ă adj.] – V. sulimeni.
suletic
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
suletica
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
suletice
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
suleticei
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
suleticele
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
suleticelor
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
suletici
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
suleticii
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
suleticilor
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
suleticul
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
suleticului
SULÉTIC, -Ă, suletici, -ce, adj. (Reg.; despre ființe) Lung și subțire; zvelt, subțiratic. [Var.: sulátic, -ă adj.] – Sulă + suf. -etic. DOOM
sulétic (reg.) adj. m., pl. sulétici; f. sulétică, pl. sulétice
sulf
SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, folosit mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. Floare de sulf= sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur. DOOM
sulf s. n.; simb. S
sulfamida
SULFAMÍDĂ, sulfamide, s. f. Medicament sub formă de pastile, injecții sau praf, folosit pentru combaterea anumitor infecții. – Din fr. sulfamide, germ. Sulfamid. DOOM
!sulfamídă (sul-fa-/sulf-a-) s. f., g.-d. art. sulfamídei; pl. sulfamíde
sulfamide
SULFAMÍDĂ, sulfamide, s. f. Medicament sub formă de pastile, injecții sau praf, folosit pentru combaterea anumitor infecții. – Din fr. sulfamide, germ. Sulfamid. DOOM
!sulfamídă (sul-fa-/sulf-a-) s. f., g.-d. art. sulfamídei; pl. sulfamíde
sulfamidei
SULFAMÍDĂ, sulfamide, s. f. Medicament sub formă de pastile, injecții sau praf, folosit pentru combaterea anumitor infecții. – Din fr. sulfamide, germ. Sulfamid. DOOM
!sulfamídă (sul-fa-/sulf-a-) s. f., g.-d. art. sulfamídei; pl. sulfamíde
sulfamidele
SULFAMÍDĂ, sulfamide, s. f. Medicament sub formă de pastile, injecții sau praf, folosit pentru combaterea anumitor infecții. – Din fr. sulfamide, germ. Sulfamid. DOOM
!sulfamídă (sul-fa-/sulf-a-) s. f., g.-d. art. sulfamídei; pl. sulfamíde
sulfamidelor
SULFAMÍDĂ, sulfamide, s. f. Medicament sub formă de pastile, injecții sau praf, folosit pentru combaterea anumitor infecții. – Din fr. sulfamide, germ. Sulfamid. DOOM
!sulfamídă (sul-fa-/sulf-a-) s. f., g.-d. art. sulfamídei; pl. sulfamíde
sulfamidemie
SULFAMIDEMÍE s.f. Prezența de sulfamide în sânge. [Gen. -iei. / < fr. sulfamidémie].
sulfamidorezistență
SULFAMIDOREZISTÉNȚĂ s.f. Rezistență a microbilor la tratamentul cu sulfamide. [< fr. sulfamidorésistance].
sulfamidoterapie
SULFAMIDOTERAPÍE s.f. Tratament contra infecțiilor făcut cu sulfamide. [Gen. -iei. / < fr. sulfamidothérapie].
sulfamidurie
SULFAMIDURÍE s.f. Prezența în urină a sulfamidelor eliminate prin rinichi. [Gen. -iei. / < fr. sulfamidurie].
sulfanilamida
SULFANILAMÍDĂ, sulfanilamide, s. f. (Farm.) Substanță organică, de culoare albă, folosită local în tratamentul plăgilor infectate. – Din fr. sulfanilamide.
sulfanilamide
SULFANILAMÍDĂ, sulfanilamide, s. f. (Farm.) Substanță organică, de culoare albă, folosită local în tratamentul plăgilor infectate. – Din fr. sulfanilamide.
sulfanilamidei
SULFANILAMÍDĂ, sulfanilamide, s. f. (Farm.) Substanță organică, de culoare albă, folosită local în tratamentul plăgilor infectate. – Din fr. sulfanilamide.
sulfanilamidele
SULFANILAMÍDĂ, sulfanilamide, s. f. (Farm.) Substanță organică, de culoare albă, folosită local în tratamentul plăgilor infectate. – Din fr. sulfanilamide.
sulfanilamidelor
SULFANILAMÍDĂ, sulfanilamide, s. f. (Farm.) Substanță organică, de culoare albă, folosită local în tratamentul plăgilor infectate. – Din fr. sulfanilamide.
sulfat
SULFÁT, sulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric cu un metal sau cu un radical. ◊ Sulfat de cupru = sare de cupru a acidului sulfuric, de culoare albastră, cristalizată, solubilă în apă, folosită în industrie și în agricultură pentru combaterea paraziților; piatră-vânătă. Sulfat de magneziu = sare de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de praf alb, cristalizat, solubil în apă, care se folosește în industrie și în medicină (ca purgativ); sare-amară. Sulfat feros = sare de fier a acidului sulfuric, de culoare verde-deschis, cristalizată, solubilă în apă, care se folosește în industrie la fabricarea cernelii de scris, la vopsitul țesăturilor etc.; calaican. Sulfat de sodiu = sare de sodiu a acidului sulfuric, folosită în medicină ca purgativ. Sulfat de aluminiu și de potasiu = sare dublă de aluminiu și de potasiu a acidului sulfuric, de culoare albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust astringent, care se folosește în industrie, în medicină etc.; alaun, piatră-acră. – Din fr. sulfate. DOOM
sulfát s. m., pl. sulfáți
sulfata
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatai
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfataj
SULFATÁJ, sulfataje, s. n. Sulfatare. – Din fr. sulfatage. DOOM
sulfatáj s. n., pl. sulfatáje
sulfataje
SULFATÁJ, sulfataje, s. n. Sulfatare. – Din fr. sulfatage. DOOM
sulfatáj s. n., pl. sulfatáje
sulfatajele
SULFATÁJ, sulfataje, s. n. Sulfatare. – Din fr. sulfatage. DOOM
sulfatáj s. n., pl. sulfatáje
sulfatajelor
SULFATÁJ, sulfataje, s. n. Sulfatare. – Din fr. sulfatage. DOOM
sulfatáj s. n., pl. sulfatáje
sulfatajul
SULFATÁJ, sulfataje, s. n. Sulfatare. – Din fr. sulfatage. DOOM
sulfatáj s. n., pl. sulfatáje
sulfatajului
SULFATÁJ, sulfataje, s. n. Sulfatare. – Din fr. sulfatage. DOOM
sulfatáj s. n., pl. sulfatáje
sulfatam
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatare
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatare
SULFATÁRE, sulfatări, s. f. Acțiunea de a (se) sulfata și rezultatul ei. – V. sulfata. DOOM
sulfatáre s. f., g.-d. art. sulfatắrii; pl. sulfatắri
sulfatarea
SULFATÁRE, sulfatări, s. f. Acțiunea de a (se) sulfata și rezultatul ei. – V. sulfata. DOOM
sulfatáre s. f., g.-d. art. sulfatắrii; pl. sulfatắri
sulfatară
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatarăm
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatarăți
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatase
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatasem
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfataseră
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfataserăm
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfataserăți
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfataseși
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfataseți
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatat
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatat
SULFATÁT, -Ă, sulfatați, -te, adj. (Chim.; despre baze) Transformat în sulfat prin combinarea cu acidul sulfuric. – Din fr. sulfaté.
sulfatata
SULFATÁT, -Ă, sulfatați, -te, adj. (Chim.; despre baze) Transformat în sulfat prin combinarea cu acidul sulfuric. – Din fr. sulfaté.
sulfatate
SULFATÁT, -Ă, sulfatați, -te, adj. (Chim.; despre baze) Transformat în sulfat prin combinarea cu acidul sulfuric. – Din fr. sulfaté.
sulfatatei
SULFATÁT, -Ă, sulfatați, -te, adj. (Chim.; despre baze) Transformat în sulfat prin combinarea cu acidul sulfuric. – Din fr. sulfaté.
sulfatatele
SULFATÁT, -Ă, sulfatați, -te, adj. (Chim.; despre baze) Transformat în sulfat prin combinarea cu acidul sulfuric. – Din fr. sulfaté.
sulfatatelor
SULFATÁT, -Ă, sulfatați, -te, adj. (Chim.; despre baze) Transformat în sulfat prin combinarea cu acidul sulfuric. – Din fr. sulfaté.
sulfatatul
SULFATÁT, -Ă, sulfatați, -te, adj. (Chim.; despre baze) Transformat în sulfat prin combinarea cu acidul sulfuric. – Din fr. sulfaté.
sulfatatului
SULFATÁT, -Ă, sulfatați, -te, adj. (Chim.; despre baze) Transformat în sulfat prin combinarea cu acidul sulfuric. – Din fr. sulfaté.
sulfatau
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfataza
SULFATÁZĂ, sulfataze, s. f. Enzimă care se găsește în toate organele corpului animalelor, în special în rinichi. – Din fr. sulfatase. DOOM
sulfatáză s. f., g.-d. art. sulfatázei; pl. sulfatáze
sulfataze
SULFATÁZĂ, sulfataze, s. f. Enzimă care se găsește în toate organele corpului animalelor, în special în rinichi. – Din fr. sulfatase. DOOM
sulfatáză s. f., g.-d. art. sulfatázei; pl. sulfatáze
sulfatazei
SULFATÁZĂ, sulfataze, s. f. Enzimă care se găsește în toate organele corpului animalelor, în special în rinichi. – Din fr. sulfatase. DOOM
sulfatáză s. f., g.-d. art. sulfatázei; pl. sulfatáze
sulfatazele
SULFATÁZĂ, sulfataze, s. f. Enzimă care se găsește în toate organele corpului animalelor, în special în rinichi. – Din fr. sulfatase. DOOM
sulfatáză s. f., g.-d. art. sulfatázei; pl. sulfatáze
sulfatazelor
SULFATÁZĂ, sulfataze, s. f. Enzimă care se găsește în toate organele corpului animalelor, în special în rinichi. – Din fr. sulfatase. DOOM
sulfatáză s. f., g.-d. art. sulfatázei; pl. sulfatáze
sulfatași
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatați
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatați
SULFATÁT, -Ă, sulfatați, -te, adj. (Chim.; despre baze) Transformat în sulfat prin combinarea cu acidul sulfuric. – Din fr. sulfaté.
sulfatații
SULFATÁT, -Ă, sulfatați, -te, adj. (Chim.; despre baze) Transformat în sulfat prin combinarea cu acidul sulfuric. – Din fr. sulfaté.
sulfataților
SULFATÁT, -Ă, sulfatați, -te, adj. (Chim.; despre baze) Transformat în sulfat prin combinarea cu acidul sulfuric. – Din fr. sulfaté.
sulfatează
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatez
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfateze
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatezi
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatiazol
SULFATIAZÓL s. n. Sulfamidă (lichidă) folosită în combaterea unor boli microbiene. [Pr.: -ti-a-] – Din germ. Sulphatiazol. DOOM
sulfatiazól (-ti-a-) s. n.
sulfatiazolul
SULFATIAZÓL s. n. Sulfamidă (lichidă) folosită în combaterea unor boli microbiene. [Pr.: -ti-a-] – Din germ. Sulphatiazol. DOOM
sulfatiazól (-ti-a-) s. n.
sulfatiazolului
SULFATIAZÓL s. n. Sulfamidă (lichidă) folosită în combaterea unor boli microbiene. [Pr.: -ti-a-] – Din germ. Sulphatiazol. DOOM
sulfatiazól (-ti-a-) s. n.
sulfatizare
SULFATIZÁRE s.f. Îndepărtare a sulfului din minereuri sulfuroase prin încălzire oxidantă. [< sulfat + -iza].
sulfatizarea
SULFATIZÁRE s.f. Îndepărtare a sulfului din minereuri sulfuroase prin încălzire oxidantă. [< sulfat + -iza].
sulfatizări
SULFATIZÁRE s.f. Îndepărtare a sulfului din minereuri sulfuroase prin încălzire oxidantă. [< sulfat + -iza].
sulfatizării
SULFATIZÁRE s.f. Îndepărtare a sulfului din minereuri sulfuroase prin încălzire oxidantă. [< sulfat + -iza].
sulfatul
SULFÁT, sulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric cu un metal sau cu un radical. ◊ Sulfat de cupru = sare de cupru a acidului sulfuric, de culoare albastră, cristalizată, solubilă în apă, folosită în industrie și în agricultură pentru combaterea paraziților; piatră-vânătă. Sulfat de magneziu = sare de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de praf alb, cristalizat, solubil în apă, care se folosește în industrie și în medicină (ca purgativ); sare-amară. Sulfat feros = sare de fier a acidului sulfuric, de culoare verde-deschis, cristalizată, solubilă în apă, care se folosește în industrie la fabricarea cernelii de scris, la vopsitul țesăturilor etc.; calaican. Sulfat de sodiu = sare de sodiu a acidului sulfuric, folosită în medicină ca purgativ. Sulfat de aluminiu și de potasiu = sare dublă de aluminiu și de potasiu a acidului sulfuric, de culoare albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust astringent, care se folosește în industrie, în medicină etc.; alaun, piatră-acră. – Din fr. sulfate. DOOM
sulfát s. m., pl. sulfáți
sulfatului
SULFÁT, sulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric cu un metal sau cu un radical. ◊ Sulfat de cupru = sare de cupru a acidului sulfuric, de culoare albastră, cristalizată, solubilă în apă, folosită în industrie și în agricultură pentru combaterea paraziților; piatră-vânătă. Sulfat de magneziu = sare de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de praf alb, cristalizat, solubil în apă, care se folosește în industrie și în medicină (ca purgativ); sare-amară. Sulfat feros = sare de fier a acidului sulfuric, de culoare verde-deschis, cristalizată, solubilă în apă, care se folosește în industrie la fabricarea cernelii de scris, la vopsitul țesăturilor etc.; calaican. Sulfat de sodiu = sare de sodiu a acidului sulfuric, folosită în medicină ca purgativ. Sulfat de aluminiu și de potasiu = sare dublă de aluminiu și de potasiu a acidului sulfuric, de culoare albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust astringent, care se folosește în industrie, în medicină etc.; alaun, piatră-acră. – Din fr. sulfate. DOOM
sulfát s. m., pl. sulfáți
sulfatând
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatînd
SULFATÁ, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater. DOOM
sulfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfateáză
sulfatări
SULFATÁRE, sulfatări, s. f. Acțiunea de a (se) sulfata și rezultatul ei. – V. sulfata. DOOM
sulfatáre s. f., g.-d. art. sulfatắrii; pl. sulfatắri
sulfatării
SULFATÁRE, sulfatări, s. f. Acțiunea de a (se) sulfata și rezultatul ei. – V. sulfata. DOOM
sulfatáre s. f., g.-d. art. sulfatắrii; pl. sulfatắri
sulfatările
SULFATÁRE, sulfatări, s. f. Acțiunea de a (se) sulfata și rezultatul ei. – V. sulfata. DOOM
sulfatáre s. f., g.-d. art. sulfatắrii; pl. sulfatắri
sulfatărilor
SULFATÁRE, sulfatări, s. f. Acțiunea de a (se) sulfata și rezultatul ei. – V. sulfata. DOOM
sulfatáre s. f., g.-d. art. sulfatắrii; pl. sulfatắri
sulfați
SULFÁT, sulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric cu un metal sau cu un radical. ◊ Sulfat de cupru = sare de cupru a acidului sulfuric, de culoare albastră, cristalizată, solubilă în apă, folosită în industrie și în agricultură pentru combaterea paraziților; piatră-vânătă. Sulfat de magneziu = sare de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de praf alb, cristalizat, solubil în apă, care se folosește în industrie și în medicină (ca purgativ); sare-amară. Sulfat feros = sare de fier a acidului sulfuric, de culoare verde-deschis, cristalizată, solubilă în apă, care se folosește în industrie la fabricarea cernelii de scris, la vopsitul țesăturilor etc.; calaican. Sulfat de sodiu = sare de sodiu a acidului sulfuric, folosită în medicină ca purgativ. Sulfat de aluminiu și de potasiu = sare dublă de aluminiu și de potasiu a acidului sulfuric, de culoare albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust astringent, care se folosește în industrie, în medicină etc.; alaun, piatră-acră. – Din fr. sulfate. DOOM
sulfát s. m., pl. sulfáți
sulfații
SULFÁT, sulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric cu un metal sau cu un radical. ◊ Sulfat de cupru = sare de cupru a acidului sulfuric, de culoare albastră, cristalizată, solubilă în apă, folosită în industrie și în agricultură pentru combaterea paraziților; piatră-vânătă. Sulfat de magneziu = sare de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de praf alb, cristalizat, solubil în apă, care se folosește în industrie și în medicină (ca purgativ); sare-amară. Sulfat feros = sare de fier a acidului sulfuric, de culoare verde-deschis, cristalizată, solubilă în apă, care se folosește în industrie la fabricarea cernelii de scris, la vopsitul țesăturilor etc.; calaican. Sulfat de sodiu = sare de sodiu a acidului sulfuric, folosită în medicină ca purgativ. Sulfat de aluminiu și de potasiu = sare dublă de aluminiu și de potasiu a acidului sulfuric, de culoare albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust astringent, care se folosește în industrie, în medicină etc.; alaun, piatră-acră. – Din fr. sulfate. DOOM
sulfát s. m., pl. sulfáți
sulfaților
SULFÁT, sulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric cu un metal sau cu un radical. ◊ Sulfat de cupru = sare de cupru a acidului sulfuric, de culoare albastră, cristalizată, solubilă în apă, folosită în industrie și în agricultură pentru combaterea paraziților; piatră-vânătă. Sulfat de magneziu = sare de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de praf alb, cristalizat, solubil în apă, care se folosește în industrie și în medicină (ca purgativ); sare-amară. Sulfat feros = sare de fier a acidului sulfuric, de culoare verde-deschis, cristalizată, solubilă în apă, care se folosește în industrie la fabricarea cernelii de scris, la vopsitul țesăturilor etc.; calaican. Sulfat de sodiu = sare de sodiu a acidului sulfuric, folosită în medicină ca purgativ. Sulfat de aluminiu și de potasiu = sare dublă de aluminiu și de potasiu a acidului sulfuric, de culoare albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust astringent, care se folosește în industrie, în medicină etc.; alaun, piatră-acră. – Din fr. sulfate. DOOM
sulfát s. m., pl. sulfáți
sulfhidric
SULFHÍDRIC, sulfhidrici, adj. (În sintagma) Acid sulfhidric = hidrogen sulfurat. – Din fr. sulfhydrique. DOOM
sulfhídric (sulf-hi-) adj. m., pl. sulfhídrici
sulfhidrici
SULFHÍDRIC, sulfhidrici, adj. (În sintagma) Acid sulfhidric = hidrogen sulfurat. – Din fr. sulfhydrique. DOOM
sulfhídric (sulf-hi-) adj. m., pl. sulfhídrici
sulfhidricii
SULFHÍDRIC, sulfhidrici, adj. (În sintagma) Acid sulfhidric = hidrogen sulfurat. – Din fr. sulfhydrique. DOOM
sulfhídric (sulf-hi-) adj. m., pl. sulfhídrici
sulfhidricilor
SULFHÍDRIC, sulfhidrici, adj. (În sintagma) Acid sulfhidric = hidrogen sulfurat. – Din fr. sulfhydrique. DOOM
sulfhídric (sulf-hi-) adj. m., pl. sulfhídrici
sulfhidricul
SULFHÍDRIC, sulfhidrici, adj. (În sintagma) Acid sulfhidric = hidrogen sulfurat. – Din fr. sulfhydrique. DOOM
sulfhídric (sulf-hi-) adj. m., pl. sulfhídrici
sulfhidricului
SULFHÍDRIC, sulfhidrici, adj. (În sintagma) Acid sulfhidric = hidrogen sulfurat. – Din fr. sulfhydrique. DOOM
sulfhídric (sulf-hi-) adj. m., pl. sulfhídrici
sulfid
SULFÍD s.m. Combinație a unei sulfuri cu un metal; sare a acidului sulfhidric. [< germ. Sulfid].
sulfidare
SULFIDÁRE s.f. Xantogenare. [< sulfid + -a].
sulfidarea
SULFIDÁRE s.f. Xantogenare. [< sulfid + -a].
sulfidul
SULFÍD s.m. Combinație a unei sulfuri cu un metal; sare a acidului sulfhidric. [< germ. Sulfid].
sulfidului
SULFÍD s.m. Combinație a unei sulfuri cu un metal; sare a acidului sulfhidric. [< germ. Sulfid].
sulfidări
SULFIDÁRE s.f. Xantogenare. [< sulfid + -a].
sulfidării
SULFIDÁRE s.f. Xantogenare. [< sulfid + -a].
sulfina
SULFÍNĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur). DOOM
sulfínă s. f., g.-d. art. sulfínei; pl. sulfíne
sulfine
SULFÍNĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur). DOOM
sulfínă s. f., g.-d. art. sulfínei; pl. sulfíne
sulfinei
SULFÍNĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur). DOOM
sulfínă s. f., g.-d. art. sulfínei; pl. sulfíne
sulfinele
SULFÍNĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur). DOOM
sulfínă s. f., g.-d. art. sulfínei; pl. sulfíne
sulfinelor
SULFÍNĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur). DOOM
sulfínă s. f., g.-d. art. sulfínei; pl. sulfíne
sulfit
SULFÍT, sulfiți, s. m. Sare a acidului sulfuros. – Din fr. sulfite. DOOM
sulfít s. m., pl. sulfíți
sulfita
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitai
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitaj
SULFITÁJ s.n. Sulfitare. [< fr. sulfitage].
sulfitaje
SULFITÁJ s.n. Sulfitare. [< fr. sulfitage].
sulfitajele
SULFITÁJ s.n. Sulfitare. [< fr. sulfitage].
sulfitajelor
SULFITÁJ s.n. Sulfitare. [< fr. sulfitage].
sulfitajul
SULFITÁJ s.n. Sulfitare. [< fr. sulfitage].
sulfitajului
SULFITÁJ s.n. Sulfitare. [< fr. sulfitage].
sulfitam
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitare
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitare
SULFITÁRE, sulfitări, s. f. Acțiunea de a sulfita și rezultatul ei. – V. sulfita. DOOM
sulfitáre s. f., g.-d. art. sulfitắrii; pl. sulfitắri
sulfitarea
SULFITÁRE, sulfitări, s. f. Acțiunea de a sulfita și rezultatul ei. – V. sulfita. DOOM
sulfitáre s. f., g.-d. art. sulfitắrii; pl. sulfitắri
sulfitară
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitarăm
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitarăți
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitase
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitasem
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitaseră
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitaserăm
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitaserăți
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitaseși
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitaseți
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitat
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitat
SULFITÁT, -Ă, sulfitați, -te, adj. Care a fost supus operației de sulfitare. – V. sulfita.
sulfitata
SULFITÁT, -Ă, sulfitați, -te, adj. Care a fost supus operației de sulfitare. – V. sulfita.
sulfitate
SULFITÁT, -Ă, sulfitați, -te, adj. Care a fost supus operației de sulfitare. – V. sulfita.
sulfitatei
SULFITÁT, -Ă, sulfitați, -te, adj. Care a fost supus operației de sulfitare. – V. sulfita.
sulfitatele
SULFITÁT, -Ă, sulfitați, -te, adj. Care a fost supus operației de sulfitare. – V. sulfita.
sulfitatelor
SULFITÁT, -Ă, sulfitați, -te, adj. Care a fost supus operației de sulfitare. – V. sulfita.
sulfitatul
SULFITÁT, -Ă, sulfitați, -te, adj. Care a fost supus operației de sulfitare. – V. sulfita.
sulfitatului
SULFITÁT, -Ă, sulfitați, -te, adj. Care a fost supus operației de sulfitare. – V. sulfita.
sulfitau
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitași
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitați
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitați
SULFITÁT, -Ă, sulfitați, -te, adj. Care a fost supus operației de sulfitare. – V. sulfita.
sulfitații
SULFITÁT, -Ă, sulfitați, -te, adj. Care a fost supus operației de sulfitare. – V. sulfita.
sulfitaților
SULFITÁT, -Ă, sulfitați, -te, adj. Care a fost supus operației de sulfitare. – V. sulfita.
sulfitează
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitez
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfiteze
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitezi
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitic
SULFÍTIC, -Ă, sulfitici, -ce, adj. (Chim.; în sintagma) Leșie sulfitică = reziduu lichid cu conținut de lignină, zaharide, acid sulfuros etc., folosit la fabricarea unor produse. – Din fr. sulfitique.
sulfitica
SULFÍTIC, -Ă, sulfitici, -ce, adj. (Chim.; în sintagma) Leșie sulfitică = reziduu lichid cu conținut de lignină, zaharide, acid sulfuros etc., folosit la fabricarea unor produse. – Din fr. sulfitique.
sulfitice
SULFÍTIC, -Ă, sulfitici, -ce, adj. (Chim.; în sintagma) Leșie sulfitică = reziduu lichid cu conținut de lignină, zaharide, acid sulfuros etc., folosit la fabricarea unor produse. – Din fr. sulfitique.
sulfiticei
SULFÍTIC, -Ă, sulfitici, -ce, adj. (Chim.; în sintagma) Leșie sulfitică = reziduu lichid cu conținut de lignină, zaharide, acid sulfuros etc., folosit la fabricarea unor produse. – Din fr. sulfitique.
sulfiticele
SULFÍTIC, -Ă, sulfitici, -ce, adj. (Chim.; în sintagma) Leșie sulfitică = reziduu lichid cu conținut de lignină, zaharide, acid sulfuros etc., folosit la fabricarea unor produse. – Din fr. sulfitique.
sulfiticelor
SULFÍTIC, -Ă, sulfitici, -ce, adj. (Chim.; în sintagma) Leșie sulfitică = reziduu lichid cu conținut de lignină, zaharide, acid sulfuros etc., folosit la fabricarea unor produse. – Din fr. sulfitique.
sulfitici
SULFÍTIC, -Ă, sulfitici, -ce, adj. (Chim.; în sintagma) Leșie sulfitică = reziduu lichid cu conținut de lignină, zaharide, acid sulfuros etc., folosit la fabricarea unor produse. – Din fr. sulfitique.
sulfiticii
SULFÍTIC, -Ă, sulfitici, -ce, adj. (Chim.; în sintagma) Leșie sulfitică = reziduu lichid cu conținut de lignină, zaharide, acid sulfuros etc., folosit la fabricarea unor produse. – Din fr. sulfitique.
sulfiticilor
SULFÍTIC, -Ă, sulfitici, -ce, adj. (Chim.; în sintagma) Leșie sulfitică = reziduu lichid cu conținut de lignină, zaharide, acid sulfuros etc., folosit la fabricarea unor produse. – Din fr. sulfitique.
sulfiticul
SULFÍTIC, -Ă, sulfitici, -ce, adj. (Chim.; în sintagma) Leșie sulfitică = reziduu lichid cu conținut de lignină, zaharide, acid sulfuros etc., folosit la fabricarea unor produse. – Din fr. sulfitique.
sulfiticului
SULFÍTIC, -Ă, sulfitici, -ce, adj. (Chim.; în sintagma) Leșie sulfitică = reziduu lichid cu conținut de lignină, zaharide, acid sulfuros etc., folosit la fabricarea unor produse. – Din fr. sulfitique.
sulfitul
SULFÍT, sulfiți, s. m. Sare a acidului sulfuros. – Din fr. sulfite. DOOM
sulfít s. m., pl. sulfíți
sulfitului
SULFÍT, sulfiți, s. m. Sare a acidului sulfuros. – Din fr. sulfite. DOOM
sulfít s. m., pl. sulfíți
sulfitând
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitînd
SULFITÁ, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter. DOOM
sulfitá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfiteáză
sulfitări
SULFITÁRE, sulfitări, s. f. Acțiunea de a sulfita și rezultatul ei. – V. sulfita. DOOM
sulfitáre s. f., g.-d. art. sulfitắrii; pl. sulfitắri
sulfitării
SULFITÁRE, sulfitări, s. f. Acțiunea de a sulfita și rezultatul ei. – V. sulfita. DOOM
sulfitáre s. f., g.-d. art. sulfitắrii; pl. sulfitắri
sulfitările
SULFITÁRE, sulfitări, s. f. Acțiunea de a sulfita și rezultatul ei. – V. sulfita. DOOM
sulfitáre s. f., g.-d. art. sulfitắrii; pl. sulfitắri
sulfitărilor
SULFITÁRE, sulfitări, s. f. Acțiunea de a sulfita și rezultatul ei. – V. sulfita. DOOM
sulfitáre s. f., g.-d. art. sulfitắrii; pl. sulfitắri
sulfiza
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizai
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizam
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizare
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizare
SULFIZÁRE, sulfizări, s. f. Acțiunea de a sulfiza și rezultatul ei. – V. sulfiza. DOOM
sulfizáre s. f., g.-d. art. sulfizắrii; pl. sulfizắri
sulfizarea
SULFIZÁRE, sulfizări, s. f. Acțiunea de a sulfiza și rezultatul ei. – V. sulfiza. DOOM
sulfizáre s. f., g.-d. art. sulfizắrii; pl. sulfizắri
sulfizară
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizarăm
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizarăți
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizase
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizasem
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizaseră
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizaserăm
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizaserăți
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizaseși
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizaseți
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizat
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizat
SULFIZÁT, -Ă, sulfizați, -te, adj. Care a suferit operația de sulfizare. – V. sulfiza.
sulfizata
SULFIZÁT, -Ă, sulfizați, -te, adj. Care a suferit operația de sulfizare. – V. sulfiza.
sulfizate
SULFIZÁT, -Ă, sulfizați, -te, adj. Care a suferit operația de sulfizare. – V. sulfiza.
sulfizatei
SULFIZÁT, -Ă, sulfizați, -te, adj. Care a suferit operația de sulfizare. – V. sulfiza.
sulfizatele
SULFIZÁT, -Ă, sulfizați, -te, adj. Care a suferit operația de sulfizare. – V. sulfiza.
sulfizatelor
SULFIZÁT, -Ă, sulfizați, -te, adj. Care a suferit operația de sulfizare. – V. sulfiza.
sulfizatul
SULFIZÁT, -Ă, sulfizați, -te, adj. Care a suferit operația de sulfizare. – V. sulfiza.
sulfizatului
SULFIZÁT, -Ă, sulfizați, -te, adj. Care a suferit operația de sulfizare. – V. sulfiza.
sulfizau
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizași
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizați
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizați
SULFIZÁT, -Ă, sulfizați, -te, adj. Care a suferit operația de sulfizare. – V. sulfiza.
sulfizații
SULFIZÁT, -Ă, sulfizați, -te, adj. Care a suferit operația de sulfizare. – V. sulfiza.
sulfizaților
SULFIZÁT, -Ă, sulfizați, -te, adj. Care a suferit operația de sulfizare. – V. sulfiza.
sulfizează
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizez
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizeze
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizezi
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizi
SULFÍD s.m. Combinație a unei sulfuri cu un metal; sare a acidului sulfhidric. [< germ. Sulfid].
sulfizii
SULFÍD s.m. Combinație a unei sulfuri cu un metal; sare a acidului sulfhidric. [< germ. Sulfid].
sulfizilor
SULFÍD s.m. Combinație a unei sulfuri cu un metal; sare a acidului sulfhidric. [< germ. Sulfid].
sulfizând
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizînd
SULFIZÁ, sulfizez, vb. I. Tranz. A trata termochimic piesele de oțel sau de fontă pentru a îmbogăți cu sulf straturile lor superficiale și a le mări astfel rezistența la uzură. – Sulf + suf. -iza. DOOM
sulfizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfizeáză
sulfizări
SULFIZÁRE, sulfizări, s. f. Acțiunea de a sulfiza și rezultatul ei. – V. sulfiza. DOOM
sulfizáre s. f., g.-d. art. sulfizắrii; pl. sulfizắri
sulfizării
SULFIZÁRE, sulfizări, s. f. Acțiunea de a sulfiza și rezultatul ei. – V. sulfiza. DOOM
sulfizáre s. f., g.-d. art. sulfizắrii; pl. sulfizắri
sulfizările
SULFIZÁRE, sulfizări, s. f. Acțiunea de a sulfiza și rezultatul ei. – V. sulfiza. DOOM
sulfizáre s. f., g.-d. art. sulfizắrii; pl. sulfizắri
sulfizărilor
SULFIZÁRE, sulfizări, s. f. Acțiunea de a sulfiza și rezultatul ei. – V. sulfiza. DOOM
sulfizáre s. f., g.-d. art. sulfizắrii; pl. sulfizắri
sulfiți
SULFÍT, sulfiți, s. m. Sare a acidului sulfuros. – Din fr. sulfite. DOOM
sulfít s. m., pl. sulfíți
sulfiții
SULFÍT, sulfiți, s. m. Sare a acidului sulfuros. – Din fr. sulfite. DOOM
sulfít s. m., pl. sulfíți
sulfiților
SULFÍT, sulfiți, s. m. Sare a acidului sulfuros. – Din fr. sulfite. DOOM
sulfít s. m., pl. sulfíți
sulfoarseniură
SULFOARSENIÚRĂ s.f. Arseniură de sulf. [Cf. fr. sulfo-arseniure].
sulfobacter
SULFOBACTÉR s.m. Bacterie care folosește în procesul de chimiosinteză energia rezultată din oxidarea hidrogenului sulfurat. [Var. sulfobacterie s.f. / cf. fr. sulfo-bactérie].
sulfobacterie
SULFOBACTÉRIE s.f. v. sulfobacter.
sulfocarbonism
SULFOCARBONÍSM s.n. Intoxicație cu sulfură de carbon. [< fr. sulfocarbonisme].
sulfocarbonismul
SULFOCARBONÍSM s.n. Intoxicație cu sulfură de carbon. [< fr. sulfocarbonisme].
sulfocarbonismului
SULFOCARBONÍSM s.n. Intoxicație cu sulfură de carbon. [< fr. sulfocarbonisme].
sulfocianura
SULFOCIANÚRĂ s.f. Cianură de sulf; rodanură; tiocianat. [Pron. -ci-a-. / < fr. sulfocyanure].
sulfocianuri
SULFOCIANÚRĂ s.f. Cianură de sulf; rodanură; tiocianat. [Pron. -ci-a-. / < fr. sulfocyanure].
sulfocianurii
SULFOCIANÚRĂ s.f. Cianură de sulf; rodanură; tiocianat. [Pron. -ci-a-. / < fr. sulfocyanure].
sulfocianurile
SULFOCIANÚRĂ s.f. Cianură de sulf; rodanură; tiocianat. [Pron. -ci-a-. / < fr. sulfocyanure].
sulfocianurilor
SULFOCIANÚRĂ s.f. Cianură de sulf; rodanură; tiocianat. [Pron. -ci-a-. / < fr. sulfocyanure].
sulfona
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfona
SULFÓNE s.f.pl. (Chim.) Compuși pe bază de sulf înrudiți cu sulfamidele, folosiți în tratamentul leprei. [Sg. sulfonă. / < fr. sulfones].
sulfonai
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonam
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonare
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonare
SULFONÁRE s.f. Acțiunea de a sulfona și rezultatul ei. [< sulfona].
sulfonarea
SULFONÁRE s.f. Acțiunea de a sulfona și rezultatul ei. [< sulfona].
sulfonară
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonarăm
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonarăți
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonase
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonasem
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonaseră
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonaserăm
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonaserăți
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonaseși
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonaseți
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonat
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonat
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonau
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonași
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonați
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfone
SULFÓNE s.f.pl. (Chim.) Compuși pe bază de sulf înrudiți cu sulfamidele, folosiți în tratamentul leprei. [Sg. sulfonă. / < fr. sulfones].
sulfonează
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonei
SULFÓNE s.f.pl. (Chim.) Compuși pe bază de sulf înrudiți cu sulfamidele, folosiți în tratamentul leprei. [Sg. sulfonă. / < fr. sulfones].
sulfonele
SULFÓNE s.f.pl. (Chim.) Compuși pe bază de sulf înrudiți cu sulfamidele, folosiți în tratamentul leprei. [Sg. sulfonă. / < fr. sulfones].
sulfonelor
SULFÓNE s.f.pl. (Chim.) Compuși pe bază de sulf înrudiți cu sulfamidele, folosiți în tratamentul leprei. [Sg. sulfonă. / < fr. sulfones].
sulfonez
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfoneze
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonezi
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonând
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonînd
SULFONÁ vb. I. tr. A introduce acid sulfuric în molecula unei substanțe organice. [< fr. sulfoner].
sulfonări
SULFONÁRE s.f. Acțiunea de a sulfona și rezultatul ei. [< sulfona].
sulfonării
SULFONÁRE s.f. Acțiunea de a sulfona și rezultatul ei. [< sulfona].
sulfonările
SULFONÁRE s.f. Acțiunea de a sulfona și rezultatul ei. [< sulfona].
sulfonărilor
SULFONÁRE s.f. Acțiunea de a sulfona și rezultatul ei. [< sulfona].
sulful
SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, folosit mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. Floare de sulf= sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur. DOOM
sulf s. n.; simb. S
sulfului
SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, folosit mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. Floare de sulf= sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur. DOOM
sulf s. n.; simb. S
sulfura
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfura
SULFÚRĂ, sulfuri, s. f. Compus al sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic; sare sau ester al acidului sulfuric. ◊ Sulfură de carbon = combinație de carbon cu sulf, în formă de lichid incolor și toxic, cu miros neplăcut, folosită în industrie și în agricultură. – Din fr. sulfure. DOOM
sulfúră s. f., g.-d. art. sulfúrii; pl. sulfúri
sulfurai
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfuraj
SULFURÁJ, sulfuraje, s. n. (Rar) Sulfurare. – Din fr. sulfurage. DOOM
sulfuráj (rar) s. n., pl. sulfuráje
sulfuraje
SULFURÁJ, sulfuraje, s. n. (Rar) Sulfurare. – Din fr. sulfurage. DOOM
sulfuráj (rar) s. n., pl. sulfuráje
sulfurajele
SULFURÁJ, sulfuraje, s. n. (Rar) Sulfurare. – Din fr. sulfurage. DOOM
sulfuráj (rar) s. n., pl. sulfuráje
sulfurajelor
SULFURÁJ, sulfuraje, s. n. (Rar) Sulfurare. – Din fr. sulfurage. DOOM
sulfuráj (rar) s. n., pl. sulfuráje
sulfurajul
SULFURÁJ, sulfuraje, s. n. (Rar) Sulfurare. – Din fr. sulfurage. DOOM
sulfuráj (rar) s. n., pl. sulfuráje
sulfurajului
SULFURÁJ, sulfuraje, s. n. (Rar) Sulfurare. – Din fr. sulfurage. DOOM
sulfuráj (rar) s. n., pl. sulfuráje
sulfuram
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurare
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurare
SULFURÁRE, sulfurări, s. f. Acțiunea de a sulfura și rezultatul ei. – V. sulfura. DOOM
sulfuráre s. f., g.-d. art. sulfurắrii; pl. sulfurắri
sulfurarea
SULFURÁRE, sulfurări, s. f. Acțiunea de a sulfura și rezultatul ei. – V. sulfura. DOOM
sulfuráre s. f., g.-d. art. sulfurắrii; pl. sulfurắri
sulfurară
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurarăm
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurarăți
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurase
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurasem
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfuraseră
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfuraserăm
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfuraserăți
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfuraseși
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfuraseți
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurat
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurat
SULFURÁT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.
sulfurata
SULFURÁT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.
sulfurate
SULFURÁT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.
sulfuratei
SULFURÁT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.
sulfuratele
SULFURÁT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.
sulfuratelor
SULFURÁT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.
sulfuratul
SULFURÁT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.
sulfuratului
SULFURÁT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.
sulfurau
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurași
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurați
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurați
SULFURÁT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.
sulfurații
SULFURÁT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.
sulfuraților
SULFURÁT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.
sulfurează
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurez
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfureze
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurezi
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfuri
SULFÚRĂ, sulfuri, s. f. Compus al sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic; sare sau ester al acidului sulfuric. ◊ Sulfură de carbon = combinație de carbon cu sulf, în formă de lichid incolor și toxic, cu miros neplăcut, folosită în industrie și în agricultură. – Din fr. sulfure. DOOM
sulfúră s. f., g.-d. art. sulfúrii; pl. sulfúri
sulfuric
SULFÚRIC, -Ă, sulfurici, -ce, adj. 1. Combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid sulfuric = acid anorganic obținut prin combinarea trioxidului de sulf cu apa, în formă de lichid incolor, uleios, cu gust acrișor, fără miros și foarte coroziv, care se folosește în industria chimică; vitriol. 2. Privitor la sulf. – Din sulfurique. DOOM
sulfúric adj. m., pl. sulfúrici; f. sulfúrică, pl. sulfúrice
sulfurica
SULFÚRIC, -Ă, sulfurici, -ce, adj. 1. Combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid sulfuric = acid anorganic obținut prin combinarea trioxidului de sulf cu apa, în formă de lichid incolor, uleios, cu gust acrișor, fără miros și foarte coroziv, care se folosește în industria chimică; vitriol. 2. Privitor la sulf. – Din sulfurique. DOOM
sulfúric adj. m., pl. sulfúrici; f. sulfúrică, pl. sulfúrice
sulfurice
SULFÚRIC, -Ă, sulfurici, -ce, adj. 1. Combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid sulfuric = acid anorganic obținut prin combinarea trioxidului de sulf cu apa, în formă de lichid incolor, uleios, cu gust acrișor, fără miros și foarte coroziv, care se folosește în industria chimică; vitriol. 2. Privitor la sulf. – Din sulfurique. DOOM
sulfúric adj. m., pl. sulfúrici; f. sulfúrică, pl. sulfúrice
sulfuricei
SULFÚRIC, -Ă, sulfurici, -ce, adj. 1. Combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid sulfuric = acid anorganic obținut prin combinarea trioxidului de sulf cu apa, în formă de lichid incolor, uleios, cu gust acrișor, fără miros și foarte coroziv, care se folosește în industria chimică; vitriol. 2. Privitor la sulf. – Din sulfurique. DOOM
sulfúric adj. m., pl. sulfúrici; f. sulfúrică, pl. sulfúrice
sulfuricele
SULFÚRIC, -Ă, sulfurici, -ce, adj. 1. Combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid sulfuric = acid anorganic obținut prin combinarea trioxidului de sulf cu apa, în formă de lichid incolor, uleios, cu gust acrișor, fără miros și foarte coroziv, care se folosește în industria chimică; vitriol. 2. Privitor la sulf. – Din sulfurique. DOOM
sulfúric adj. m., pl. sulfúrici; f. sulfúrică, pl. sulfúrice
sulfuricelor
SULFÚRIC, -Ă, sulfurici, -ce, adj. 1. Combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid sulfuric = acid anorganic obținut prin combinarea trioxidului de sulf cu apa, în formă de lichid incolor, uleios, cu gust acrișor, fără miros și foarte coroziv, care se folosește în industria chimică; vitriol. 2. Privitor la sulf. – Din sulfurique. DOOM
sulfúric adj. m., pl. sulfúrici; f. sulfúrică, pl. sulfúrice
sulfurici
SULFÚRIC, -Ă, sulfurici, -ce, adj. 1. Combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid sulfuric = acid anorganic obținut prin combinarea trioxidului de sulf cu apa, în formă de lichid incolor, uleios, cu gust acrișor, fără miros și foarte coroziv, care se folosește în industria chimică; vitriol. 2. Privitor la sulf. – Din sulfurique. DOOM
sulfúric adj. m., pl. sulfúrici; f. sulfúrică, pl. sulfúrice
sulfuricii
SULFÚRIC, -Ă, sulfurici, -ce, adj. 1. Combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid sulfuric = acid anorganic obținut prin combinarea trioxidului de sulf cu apa, în formă de lichid incolor, uleios, cu gust acrișor, fără miros și foarte coroziv, care se folosește în industria chimică; vitriol. 2. Privitor la sulf. – Din sulfurique. DOOM
sulfúric adj. m., pl. sulfúrici; f. sulfúrică, pl. sulfúrice
sulfuricilor
SULFÚRIC, -Ă, sulfurici, -ce, adj. 1. Combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid sulfuric = acid anorganic obținut prin combinarea trioxidului de sulf cu apa, în formă de lichid incolor, uleios, cu gust acrișor, fără miros și foarte coroziv, care se folosește în industria chimică; vitriol. 2. Privitor la sulf. – Din sulfurique. DOOM
sulfúric adj. m., pl. sulfúrici; f. sulfúrică, pl. sulfúrice
sulfuricul
SULFÚRIC, -Ă, sulfurici, -ce, adj. 1. Combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid sulfuric = acid anorganic obținut prin combinarea trioxidului de sulf cu apa, în formă de lichid incolor, uleios, cu gust acrișor, fără miros și foarte coroziv, care se folosește în industria chimică; vitriol. 2. Privitor la sulf. – Din sulfurique. DOOM
sulfúric adj. m., pl. sulfúrici; f. sulfúrică, pl. sulfúrice
sulfuricului
SULFÚRIC, -Ă, sulfurici, -ce, adj. 1. Combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid sulfuric = acid anorganic obținut prin combinarea trioxidului de sulf cu apa, în formă de lichid incolor, uleios, cu gust acrișor, fără miros și foarte coroziv, care se folosește în industria chimică; vitriol. 2. Privitor la sulf. – Din sulfurique. DOOM
sulfúric adj. m., pl. sulfúrici; f. sulfúrică, pl. sulfúrice
sulfurii
SULFÚRĂ, sulfuri, s. f. Compus al sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic; sare sau ester al acidului sulfuric. ◊ Sulfură de carbon = combinație de carbon cu sulf, în formă de lichid incolor și toxic, cu miros neplăcut, folosită în industrie și în agricultură. – Din fr. sulfure. DOOM
sulfúră s. f., g.-d. art. sulfúrii; pl. sulfúri
sulfurile
SULFÚRĂ, sulfuri, s. f. Compus al sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic; sare sau ester al acidului sulfuric. ◊ Sulfură de carbon = combinație de carbon cu sulf, în formă de lichid incolor și toxic, cu miros neplăcut, folosită în industrie și în agricultură. – Din fr. sulfure. DOOM
sulfúră s. f., g.-d. art. sulfúrii; pl. sulfúri
sulfurilor
SULFÚRĂ, sulfuri, s. f. Compus al sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic; sare sau ester al acidului sulfuric. ◊ Sulfură de carbon = combinație de carbon cu sulf, în formă de lichid incolor și toxic, cu miros neplăcut, folosită în industrie și în agricultură. – Din fr. sulfure. DOOM
sulfúră s. f., g.-d. art. sulfúrii; pl. sulfúri
sulfuriza
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizai
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizam
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizare
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizare
SULFURIZÁRE, sulfurizări, s. f. Operație de dezinfectare, de dezinsecție sau de deratizare cu ajutorul dioxidului de sulf gazos. – V. sulfuriza. DOOM
sulfurizáre s. f., g.-d. art. sulfurizắrii; pl. suflurizắri
sulfurizarea
SULFURIZÁRE, sulfurizări, s. f. Operație de dezinfectare, de dezinsecție sau de deratizare cu ajutorul dioxidului de sulf gazos. – V. sulfuriza. DOOM
sulfurizáre s. f., g.-d. art. sulfurizắrii; pl. suflurizắri
sulfurizară
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizarăm
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizarăți
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizase
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizasem
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizaseră
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizaserăm
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizaserăți
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizaseși
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizaseți
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizat
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizat
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser.
sulfurizau
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizași
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizați
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizează
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizez
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizeze
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizezi
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizând
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizînd
SULFURIZÁ, sulfurizez, vb. I. Tranz. A supune unei sulfurizări. – Din fr. sulfuriser. DOOM
sulfurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfurizeáză
sulfurizări
SULFURIZÁRE, sulfurizări, s. f. Operație de dezinfectare, de dezinsecție sau de deratizare cu ajutorul dioxidului de sulf gazos. – V. sulfuriza. DOOM
sulfurizáre s. f., g.-d. art. sulfurizắrii; pl. suflurizắri
sulfurizării
SULFURIZÁRE, sulfurizări, s. f. Operație de dezinfectare, de dezinsecție sau de deratizare cu ajutorul dioxidului de sulf gazos. – V. sulfuriza. DOOM
sulfurizáre s. f., g.-d. art. sulfurizắrii; pl. suflurizắri
sulfurizările
SULFURIZÁRE, sulfurizări, s. f. Operație de dezinfectare, de dezinsecție sau de deratizare cu ajutorul dioxidului de sulf gazos. – V. sulfuriza. DOOM
sulfurizáre s. f., g.-d. art. sulfurizắrii; pl. suflurizắri
sulfurizărilor
SULFURIZÁRE, sulfurizări, s. f. Operație de dezinfectare, de dezinsecție sau de deratizare cu ajutorul dioxidului de sulf gazos. – V. sulfuriza. DOOM
sulfurizáre s. f., g.-d. art. sulfurizắrii; pl. suflurizắri
sulfuroasa
SULFURÓS, -OÁSĂ, sulfuroși, -oase, adj. 1. Care aparține grupului compușilor oxigenați ai sulfului. ◊ Acid sulfuros = acid oxigenat al sulfului folosit ca decolorant, conservant pentru fructe etc. 2. Care conține sulf dizolvat. – Din fr. sulfureaux. DOOM
sulfurós adj. m., pl. sulfuróși; f. sulfuroásă, pl. sulfuroáse
sulfuroase
SULFURÓS, -OÁSĂ, sulfuroși, -oase, adj. 1. Care aparține grupului compușilor oxigenați ai sulfului. ◊ Acid sulfuros = acid oxigenat al sulfului folosit ca decolorant, conservant pentru fructe etc. 2. Care conține sulf dizolvat. – Din fr. sulfureaux. DOOM
sulfurós adj. m., pl. sulfuróși; f. sulfuroásă, pl. sulfuroáse
sulfuroasei
SULFURÓS, -OÁSĂ, sulfuroși, -oase, adj. 1. Care aparține grupului compușilor oxigenați ai sulfului. ◊ Acid sulfuros = acid oxigenat al sulfului folosit ca decolorant, conservant pentru fructe etc. 2. Care conține sulf dizolvat. – Din fr. sulfureaux. DOOM
sulfurós adj. m., pl. sulfuróși; f. sulfuroásă, pl. sulfuroáse
sulfuroasele
SULFURÓS, -OÁSĂ, sulfuroși, -oase, adj. 1. Care aparține grupului compușilor oxigenați ai sulfului. ◊ Acid sulfuros = acid oxigenat al sulfului folosit ca decolorant, conservant pentru fructe etc. 2. Care conține sulf dizolvat. – Din fr. sulfureaux. DOOM
sulfurós adj. m., pl. sulfuróși; f. sulfuroásă, pl. sulfuroáse
sulfuroaselor
SULFURÓS, -OÁSĂ, sulfuroși, -oase, adj. 1. Care aparține grupului compușilor oxigenați ai sulfului. ◊ Acid sulfuros = acid oxigenat al sulfului folosit ca decolorant, conservant pentru fructe etc. 2. Care conține sulf dizolvat. – Din fr. sulfureaux. DOOM
sulfurós adj. m., pl. sulfuróși; f. sulfuroásă, pl. sulfuroáse
sulfuros
SULFURÓS, -OÁSĂ, sulfuroși, -oase, adj. 1. Care aparține grupului compușilor oxigenați ai sulfului. ◊ Acid sulfuros = acid oxigenat al sulfului folosit ca decolorant, conservant pentru fructe etc. 2. Care conține sulf dizolvat. – Din fr. sulfureaux. DOOM
sulfurós adj. m., pl. sulfuróși; f. sulfuroásă, pl. sulfuroáse
sulfurosul
SULFURÓS, -OÁSĂ, sulfuroși, -oase, adj. 1. Care aparține grupului compușilor oxigenați ai sulfului. ◊ Acid sulfuros = acid oxigenat al sulfului folosit ca decolorant, conservant pentru fructe etc. 2. Care conține sulf dizolvat. – Din fr. sulfureaux. DOOM
sulfurós adj. m., pl. sulfuróși; f. sulfuroásă, pl. sulfuroáse
sulfurosului
SULFURÓS, -OÁSĂ, sulfuroși, -oase, adj. 1. Care aparține grupului compușilor oxigenați ai sulfului. ◊ Acid sulfuros = acid oxigenat al sulfului folosit ca decolorant, conservant pentru fructe etc. 2. Care conține sulf dizolvat. – Din fr. sulfureaux. DOOM
sulfurós adj. m., pl. sulfuróși; f. sulfuroásă, pl. sulfuroáse
sulfuroși
SULFURÓS, -OÁSĂ, sulfuroși, -oase, adj. 1. Care aparține grupului compușilor oxigenați ai sulfului. ◊ Acid sulfuros = acid oxigenat al sulfului folosit ca decolorant, conservant pentru fructe etc. 2. Care conține sulf dizolvat. – Din fr. sulfureaux. DOOM
sulfurós adj. m., pl. sulfuróși; f. sulfuroásă, pl. sulfuroáse
sulfuroșii
SULFURÓS, -OÁSĂ, sulfuroși, -oase, adj. 1. Care aparține grupului compușilor oxigenați ai sulfului. ◊ Acid sulfuros = acid oxigenat al sulfului folosit ca decolorant, conservant pentru fructe etc. 2. Care conține sulf dizolvat. – Din fr. sulfureaux. DOOM
sulfurós adj. m., pl. sulfuróși; f. sulfuroásă, pl. sulfuroáse
sulfuroșilor
SULFURÓS, -OÁSĂ, sulfuroși, -oase, adj. 1. Care aparține grupului compușilor oxigenați ai sulfului. ◊ Acid sulfuros = acid oxigenat al sulfului folosit ca decolorant, conservant pentru fructe etc. 2. Care conține sulf dizolvat. – Din fr. sulfureaux. DOOM
sulfurós adj. m., pl. sulfuróși; f. sulfuroásă, pl. sulfuroáse
sulfurând
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurînd
SULFURÁ, sulfurez, vb. I. Tranz. 1. A trata recoltele depozitate (mazăre, fasole etc.) cu sulfura de carbon pentru a distruge gărgărițele și moliile. ♦ A stropi plantele cu pulbere de sulf împotriva făinării. 2. A injecta în sol sulfură de carbon în scopul distrugerii larvelor și a insectelor vătămătoare pentru plante. – Din fr. sulfurer. DOOM
sulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 sulfureáză
sulfurări
SULFURÁRE, sulfurări, s. f. Acțiunea de a sulfura și rezultatul ei. – V. sulfura. DOOM
sulfuráre s. f., g.-d. art. sulfurắrii; pl. sulfurắri
sulfurării
SULFURÁRE, sulfurări, s. f. Acțiunea de a sulfura și rezultatul ei. – V. sulfura. DOOM
sulfuráre s. f., g.-d. art. sulfurắrii; pl. sulfurắri
sulfurările
SULFURÁRE, sulfurări, s. f. Acțiunea de a sulfura și rezultatul ei. – V. sulfura. DOOM
sulfuráre s. f., g.-d. art. sulfurắrii; pl. sulfurắri
sulfurărilor
SULFURÁRE, sulfurări, s. f. Acțiunea de a sulfura și rezultatul ei. – V. sulfura. DOOM
sulfuráre s. f., g.-d. art. sulfurắrii; pl. sulfurắri
sulger
SLÚGER, slugeri, s. m. Dregător în Țările Române însărcinat cu aprovizionarea Curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul); rang, titlu purtat de acest dregător. [Var.: súlger s. m.] – Cf. sb. služar. DOOM
slúger s. m., pl. slúgeri
sulgiu
SÚLGIU, sulgiuri, s. n. Dare percepută în evul mediu, în țările române, pentru vitele sau oile tăiate ori pentru vacile cu lapte. – Et. nec. DOOM
súlgiu [giu pron. giu] s. n., art. súlgiul; pl. súlgiuri
sulgiul
SÚLGIU, sulgiuri, s. n. Dare percepută în evul mediu, în țările române, pentru vitele sau oile tăiate ori pentru vacile cu lapte. – Et. nec. DOOM
súlgiu [giu pron. giu] s. n., art. súlgiul; pl. súlgiuri
sulgiului
SÚLGIU, sulgiuri, s. n. Dare percepută în evul mediu, în țările române, pentru vitele sau oile tăiate ori pentru vacile cu lapte. – Et. nec. DOOM
súlgiu [giu pron. giu] s. n., art. súlgiul; pl. súlgiuri
sulgiuri
SÚLGIU, sulgiuri, s. n. Dare percepută în evul mediu, în țările române, pentru vitele sau oile tăiate ori pentru vacile cu lapte. – Et. nec. DOOM
súlgiu [giu pron. giu] s. n., art. súlgiul; pl. súlgiuri
sulgiurile
SÚLGIU, sulgiuri, s. n. Dare percepută în evul mediu, în țările române, pentru vitele sau oile tăiate ori pentru vacile cu lapte. – Et. nec. DOOM
súlgiu [giu pron. giu] s. n., art. súlgiul; pl. súlgiuri
sulgiurilor
SÚLGIU, sulgiuri, s. n. Dare percepută în evul mediu, în țările române, pentru vitele sau oile tăiate ori pentru vacile cu lapte. – Et. nec. DOOM
súlgiu [giu pron. giu] s. n., art. súlgiul; pl. súlgiuri
sulhac
SULHÁC s. n. v. sulac.
sulhar
SULHÁR, sulhari, s. m. (Mold.) Trunchi de copac subțire, lung, drept și curățat de crengi. (Cu pronunțare regională) Ș-odată suflecă moș Nichifor mînecile, taie un sulhari de fag și face un capăt minunat. CREANGĂ, O. A. 128.
sulicioara
SULICIOÁRĂ, sulicioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui suliță. – Suliță + suf. -ioară. DOOM
sulicioáră s. f., g.-d. art. sulicioárei; pl. sulicioáre
sulicioare
SULICIOÁRĂ, sulicioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui suliță. – Suliță + suf. -ioară. DOOM
sulicioáră s. f., g.-d. art. sulicioárei; pl. sulicioáre
sulicioarei
SULICIOÁRĂ, sulicioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui suliță. – Suliță + suf. -ioară. DOOM
sulicioáră s. f., g.-d. art. sulicioárei; pl. sulicioáre
sulicioarele
SULICIOÁRĂ, sulicioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui suliță. – Suliță + suf. -ioară. DOOM
sulicioáră s. f., g.-d. art. sulicioárei; pl. sulicioáre
sulicioarelor
SULICIOÁRĂ, sulicioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui suliță. – Suliță + suf. -ioară. DOOM
sulicioáră s. f., g.-d. art. sulicioárei; pl. sulicioáre
suliman
SULIMÁN, sulimanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Fard; sulimeneală (2). 2. Plantă erbacee păroasă, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen. DOOM
sulimán (înv., pop.) s. n., (farduri) pl. sulimánuri
sulimanul
SULIMÁN, sulimanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Fard; sulimeneală (2). 2. Plantă erbacee păroasă, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen. DOOM
sulimán (înv., pop.) s. n., (farduri) pl. sulimánuri
sulimanului
SULIMÁN, sulimanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Fard; sulimeneală (2). 2. Plantă erbacee păroasă, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen. DOOM
sulimán (înv., pop.) s. n., (farduri) pl. sulimánuri
sulimanuri
SULIMÁN, sulimanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Fard; sulimeneală (2). 2. Plantă erbacee păroasă, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen. DOOM
sulimán (înv., pop.) s. n., (farduri) pl. sulimánuri
sulimanurile
SULIMÁN, sulimanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Fard; sulimeneală (2). 2. Plantă erbacee păroasă, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen. DOOM
sulimán (înv., pop.) s. n., (farduri) pl. sulimánuri
sulimanurilor
SULIMÁN, sulimanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Fard; sulimeneală (2). 2. Plantă erbacee păroasă, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen. DOOM
sulimán (înv., pop.) s. n., (farduri) pl. sulimánuri
sulimenea
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeneai
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeneala
SULIMENEÁLĂ, sulimeneli, s. f. 1. (Pop.) Sulimenire. 2. Suliman (1) [Var.: sulemeneálă s. f.] – Sulimeni + suf. -eală. DOOM
sulimeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenélii; pl. sulimenéli
sulimeneam
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenească
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeneau
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeneați
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeneli
SULIMENEÁLĂ, sulimeneli, s. f. 1. (Pop.) Sulimenire. 2. Suliman (1) [Var.: sulemeneálă s. f.] – Sulimeni + suf. -eală. DOOM
sulimeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenélii; pl. sulimenéli
sulimenelii
SULIMENEÁLĂ, sulimeneli, s. f. 1. (Pop.) Sulimenire. 2. Suliman (1) [Var.: sulemeneálă s. f.] – Sulimeni + suf. -eală. DOOM
sulimeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenélii; pl. sulimenéli
sulimenelile
SULIMENEÁLĂ, sulimeneli, s. f. 1. (Pop.) Sulimenire. 2. Suliman (1) [Var.: sulemeneálă s. f.] – Sulimeni + suf. -eală. DOOM
sulimeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenélii; pl. sulimenéli
sulimenelilor
SULIMENEÁLĂ, sulimeneli, s. f. 1. (Pop.) Sulimenire. 2. Suliman (1) [Var.: sulemeneálă s. f.] – Sulimeni + suf. -eală. DOOM
sulimeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenélii; pl. sulimenéli
sulimenesc
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenește
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenești
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeni
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenii
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenim
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenind
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenire
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenire
SULIMENÍRE, sulimeniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sulimeni; sulimeneală. [Var.: sulemeníre s. f.] – V. sulimeni. DOOM
sulimeníre (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenírii; pl. sulimeníri
sulimenirea
SULIMENÍRE, sulimeniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sulimeni; sulimeneală. [Var.: sulemeníre s. f.] – V. sulimeni. DOOM
sulimeníre (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenírii; pl. sulimeníri
sulimeniri
SULIMENÍRE, sulimeniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sulimeni; sulimeneală. [Var.: sulemeníre s. f.] – V. sulimeni. DOOM
sulimeníre (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenírii; pl. sulimeníri
sulimenirii
SULIMENÍRE, sulimeniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sulimeni; sulimeneală. [Var.: sulemeníre s. f.] – V. sulimeni. DOOM
sulimeníre (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenírii; pl. sulimeníri
sulimenirile
SULIMENÍRE, sulimeniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sulimeni; sulimeneală. [Var.: sulemeníre s. f.] – V. sulimeni. DOOM
sulimeníre (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenírii; pl. sulimeníri
sulimenirilor
SULIMENÍRE, sulimeniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sulimeni; sulimeneală. [Var.: sulemeníre s. f.] – V. sulimeni. DOOM
sulimeníre (pop.) s. f., g.-d. art. sulimenírii; pl. sulimeníri
sulimeniră
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenirăm
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenirăți
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenise
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenisem
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeniseră
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeniserăm
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeniserăți
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeniseși
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeniseți
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenit
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimenit
SULIMENÍT, -Ă, sulimeniți, -te, adj. (Înv.) Fardat. [Var.: sulemenít, -ă adj.] – V. sulimeni.
sulimeniși
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimeniți
SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman. DOOM
sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă
sulimineală
SULIMINEÁLĂ s. f. v. sulimeneală.
sulimini
SULIMINÍ vb. IV v. sulimeni.
suliminit
SULIMINÍT, -Ă adj. v. sulimenit.
sulița
SULIȚÁ, sulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A împunge cu sulița.
sulița
SÚLIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în Antichitate și în Evul Mediu; lance. ♦ Fig. înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. – Din sl. sulica. DOOM
súliță s. f., g.-d. art. súliței; pl. súlițe
sulițar
SULIȚÁR, sulițari, s. m. Sulițaș. – Suliță + suf. -ar. DOOM
sulițár s. m., pl. sulițári
sulițare
SULIȚÁRE, sulițări, s. f. Faptul de a sulița. (Fig.) Peștii se zvîrcoleau [în luntre], licărind în cele dintîi sulițări ale soarelui. SADOVEANU, la TDRG.
sulițari
SULIȚÁR, sulițari, s. m. Sulițaș. – Suliță + suf. -ar. DOOM
sulițár s. m., pl. sulițári
sulițarii
SULIȚÁR, sulițari, s. m. Sulițaș. – Suliță + suf. -ar. DOOM
sulițár s. m., pl. sulițári
sulițarilor
SULIȚÁR, sulițari, s. m. Sulițaș. – Suliță + suf. -ar. DOOM
sulițár s. m., pl. sulițári
sulițarul
SULIȚÁR, sulițari, s. m. Sulițaș. – Suliță + suf. -ar. DOOM
sulițár s. m., pl. sulițári
sulițarului
SULIȚÁR, sulițari, s. m. Sulițaș. – Suliță + suf. -ar. DOOM
sulițár s. m., pl. sulițári
sulițaș
SULIȚÁȘ, sulițași, s. m. Ostaș, în vechea organizare a armatei, care purta suliță; sulițar, lăncier. – Suliță + suf. -aș. DOOM
sulițáș s. m., pl. sulițáși
sulițașa
SULIȚÁȘ, sulițași, s. m. Ostaș, în vechea organizare a armatei, care purta suliță; sulițar, lăncier. – Suliță + suf. -aș. DOOM
sulițáș s. m., pl. sulițáși
sulițașe
SULIȚÁȘ, sulițași, s. m. Ostaș, în vechea organizare a armatei, care purta suliță; sulițar, lăncier. – Suliță + suf. -aș. DOOM
sulițáș s. m., pl. sulițáși
sulițașei
SULIȚÁȘ, sulițași, s. m. Ostaș, în vechea organizare a armatei, care purta suliță; sulițar, lăncier. – Suliță + suf. -aș. DOOM
sulițáș s. m., pl. sulițáși
sulițașele
SULIȚÁȘ, sulițași, s. m. Ostaș, în vechea organizare a armatei, care purta suliță; sulițar, lăncier. – Suliță + suf. -aș. DOOM
sulițáș s. m., pl. sulițáși
sulițașelor
SULIȚÁȘ, sulițași, s. m. Ostaș, în vechea organizare a armatei, care purta suliță; sulițar, lăncier. – Suliță + suf. -aș. DOOM
sulițáș s. m., pl. sulițáși
sulițași
SULIȚÁȘ, sulițași, s. m. Ostaș, în vechea organizare a armatei, care purta suliță; sulițar, lăncier. – Suliță + suf. -aș. DOOM
sulițáș s. m., pl. sulițáși
sulițașii
SULIȚÁȘ, sulițași, s. m. Ostaș, în vechea organizare a armatei, care purta suliță; sulițar, lăncier. – Suliță + suf. -aș. DOOM
sulițáș s. m., pl. sulițáși
sulițașilor
SULIȚÁȘ, sulițași, s. m. Ostaș, în vechea organizare a armatei, care purta suliță; sulițar, lăncier. – Suliță + suf. -aș. DOOM
sulițáș s. m., pl. sulițáși
sulițașul
SULIȚÁȘ, sulițași, s. m. Ostaș, în vechea organizare a armatei, care purta suliță; sulițar, lăncier. – Suliță + suf. -aș. DOOM
sulițáș s. m., pl. sulițáși
sulițașului
SULIȚÁȘ, sulițași, s. m. Ostaș, în vechea organizare a armatei, care purta suliță; sulițar, lăncier. – Suliță + suf. -aș. DOOM
sulițáș s. m., pl. sulițáși
sulițe
SÚLIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în Antichitate și în Evul Mediu; lance. ♦ Fig. înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. – Din sl. sulica. DOOM
súliță s. f., g.-d. art. súliței; pl. súlițe
suliței
SÚLIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în Antichitate și în Evul Mediu; lance. ♦ Fig. înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. – Din sl. sulica. DOOM
súliță s. f., g.-d. art. súliței; pl. súlițe
sulițele
SÚLIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în Antichitate și în Evul Mediu; lance. ♦ Fig. înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. – Din sl. sulica. DOOM
súliță s. f., g.-d. art. súliței; pl. súlițe
sulițele
SULIȚÍCĂ, sulițele, s. f. (Rar) Plantă erbacee lemnoasă la bază, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificată, cu frunzele păroase pe partea inferioară și cu flori dispuse în capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Suliță + suf. -ică. DOOM
sulițícă (rar) s. f., g.-d. art. sulițélei; pl. sulițéle, art. sulițélele
sulițelei
SULIȚÍCĂ, sulițele, s. f. (Rar) Plantă erbacee lemnoasă la bază, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificată, cu frunzele păroase pe partea inferioară și cu flori dispuse în capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Suliță + suf. -ică. DOOM
sulițícă (rar) s. f., g.-d. art. sulițélei; pl. sulițéle, art. sulițélele
sulițelele
SULIȚÍCĂ, sulițele, s. f. (Rar) Plantă erbacee lemnoasă la bază, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificată, cu frunzele păroase pe partea inferioară și cu flori dispuse în capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Suliță + suf. -ică. DOOM
sulițícă (rar) s. f., g.-d. art. sulițélei; pl. sulițéle, art. sulițélele
sulițelelor
SULIȚÍCĂ, sulițele, s. f. (Rar) Plantă erbacee lemnoasă la bază, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificată, cu frunzele păroase pe partea inferioară și cu flori dispuse în capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Suliță + suf. -ică. DOOM
sulițícă (rar) s. f., g.-d. art. sulițélei; pl. sulițéle, art. sulițélele
sulițelor
SÚLIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în Antichitate și în Evul Mediu; lance. ♦ Fig. înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. – Din sl. sulica. DOOM
súliță s. f., g.-d. art. súliței; pl. súlițe
sulițica
SULIȚÍCĂ, sulițele, s. f. (Rar) Plantă erbacee lemnoasă la bază, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificată, cu frunzele păroase pe partea inferioară și cu flori dispuse în capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Suliță + suf. -ică. DOOM
sulițícă (rar) s. f., g.-d. art. sulițélei; pl. sulițéle, art. sulițélele
sulky
SULKY s. n. Trăsură ușoară, pe două roți, utilizată în cursele de trap. [Pr.: sálchi] – Cuv. engl. DOOM
sulky (angl.) [pron. sálchi] s. n., art. sulky-ul
sulky
SULKY subst. Trăsură ușoară, pe două roți, utilizată în cursele de trap. [Pr.: sálchi] – Cuv. engl.
sulkyul
SULKY s. n. Trăsură ușoară, pe două roți, utilizată în cursele de trap. [Pr.: sálchi] – Cuv. engl. DOOM
sulky (angl.) [pron. sálchi] s. n., art. sulky-ul
sulkyului
SULKY s. n. Trăsură ușoară, pe două roți, utilizată în cursele de trap. [Pr.: sálchi] – Cuv. engl. DOOM
sulky (angl.) [pron. sálchi] s. n., art. sulky-ul
sulkyuri
SULKY s. n. Trăsură ușoară, pe două roți, utilizată în cursele de trap. [Pr.: sálchi] – Cuv. engl. DOOM
sulky (angl.) [pron. sálchi] s. n., art. sulky-ul
sulkyurile
SULKY s. n. Trăsură ușoară, pe două roți, utilizată în cursele de trap. [Pr.: sálchi] – Cuv. engl. DOOM
sulky (angl.) [pron. sálchi] s. n., art. sulky-ul
sulkyurilor
SULKY s. n. Trăsură ușoară, pe două roți, utilizată în cursele de trap. [Pr.: sálchi] – Cuv. engl. DOOM
sulky (angl.) [pron. sálchi] s. n., art. sulky-ul
sulta
SÚLTĂ, sulte, s. f. Sumă de bani reprezentând diferența de valoare dintre două lucruri care se schimbă între ele ori între valoarea părții ce i se cuvine unei persoane dintr-o moștenire și valoarea lucrurilor ce i se atribuie cu ocazia împărțelii. – Din fr. soulte. DOOM
súltă s. f., g.-d. art. súltei; pl. súlte
sultan
SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan. DOOM
sultán-mezát s. n.
sultana
SULTÁNĂ, sultane, s. f. Soție sau fiică de sultan. – De la sultan. Cf. fr. sultane. DOOM
sultánă s. f., g.-d. art. sultánei; pl. sultáne
sultanat
SULTANÁT, sultanate, s. n. Demnitate de sultan; stat monarhic condus de un sultan. – Din fr. sultanat. DOOM
sultanát s. n., pl. sultanáte
sultanate
SULTANÁT, sultanate, s. n. Demnitate de sultan; stat monarhic condus de un sultan. – Din fr. sultanat. DOOM
sultanát s. n., pl. sultanáte
sultanatele
SULTANÁT, sultanate, s. n. Demnitate de sultan; stat monarhic condus de un sultan. – Din fr. sultanat. DOOM
sultanát s. n., pl. sultanáte
sultanatelor
SULTANÁT, sultanate, s. n. Demnitate de sultan; stat monarhic condus de un sultan. – Din fr. sultanat. DOOM
sultanát s. n., pl. sultanáte
sultanatul
SULTANÁT, sultanate, s. n. Demnitate de sultan; stat monarhic condus de un sultan. – Din fr. sultanat. DOOM
sultanát s. n., pl. sultanáte
sultanatului
SULTANÁT, sultanate, s. n. Demnitate de sultan; stat monarhic condus de un sultan. – Din fr. sultanat. DOOM
sultanát s. n., pl. sultanáte
sultane
SULTÁNĂ, sultane, s. f. Soție sau fiică de sultan. – De la sultan. Cf. fr. sultane. DOOM
sultánă s. f., g.-d. art. sultánei; pl. sultáne
sultanei
SULTÁNĂ, sultane, s. f. Soție sau fiică de sultan. – De la sultan. Cf. fr. sultane. DOOM
sultánă s. f., g.-d. art. sultánei; pl. sultáne
sultanele
SULTÁNĂ, sultane, s. f. Soție sau fiică de sultan. – De la sultan. Cf. fr. sultane. DOOM
sultánă s. f., g.-d. art. sultánei; pl. sultáne
sultanelor
SULTÁNĂ, sultane, s. f. Soție sau fiică de sultan. – De la sultan. Cf. fr. sultane. DOOM
sultánă s. f., g.-d. art. sultánei; pl. sultáne
sultani
SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan. DOOM
sultán-mezát s. n.
sultanii
SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan. DOOM
sultán-mezát s. n.
sultanilor
SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan. DOOM
sultán-mezát s. n.
sultanin
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultanin
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultanina
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultanina
SULTANÍNĂ s.f. Soi de viță de vie cultivată pentru stafide. [< germ. Sultanine]. DOOM
sultanínă (viță-de-vie) s. f., g.-d. art. sultanínei
sultanina
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultanine
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultanine
SULTANÍNĂ s.f. Soi de viță de vie cultivată pentru stafide. [< germ. Sultanine]. DOOM
sultanínă (viță-de-vie) s. f., g.-d. art. sultanínei
sultanine
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninei
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninei
SULTANÍNĂ s.f. Soi de viță de vie cultivată pentru stafide. [< germ. Sultanine]. DOOM
sultanínă (viță-de-vie) s. f., g.-d. art. sultanínei
sultaninei
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninele
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninele
SULTANÍNĂ s.f. Soi de viță de vie cultivată pentru stafide. [< germ. Sultanine]. DOOM
sultanínă (viță-de-vie) s. f., g.-d. art. sultanínei
sultaninele
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninelor
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninelor
SULTANÍNĂ s.f. Soi de viță de vie cultivată pentru stafide. [< germ. Sultanine]. DOOM
sultanínă (viță-de-vie) s. f., g.-d. art. sultanínei
sultaninelor
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultanini
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultanini
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninii
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninii
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninilor
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninilor
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninul
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninul
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninului
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultaninului
SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine. DOOM
sultanín2 (monedă) s. m., pl. sultaníni
sultanul
SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan. DOOM
sultán-mezát s. n.
sultanului
SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan. DOOM
sultán-mezát s. n.
sulte
SÚLTĂ, sulte, s. f. Sumă de bani reprezentând diferența de valoare dintre două lucruri care se schimbă între ele ori între valoarea părții ce i se cuvine unei persoane dintr-o moștenire și valoarea lucrurilor ce i se atribuie cu ocazia împărțelii. – Din fr. soulte. DOOM
súltă s. f., g.-d. art. súltei; pl. súlte
sultei
SÚLTĂ, sulte, s. f. Sumă de bani reprezentând diferența de valoare dintre două lucruri care se schimbă între ele ori între valoarea părții ce i se cuvine unei persoane dintr-o moștenire și valoarea lucrurilor ce i se atribuie cu ocazia împărțelii. – Din fr. soulte. DOOM
súltă s. f., g.-d. art. súltei; pl. súlte
sultele
SÚLTĂ, sulte, s. f. Sumă de bani reprezentând diferența de valoare dintre două lucruri care se schimbă între ele ori între valoarea părții ce i se cuvine unei persoane dintr-o moștenire și valoarea lucrurilor ce i se atribuie cu ocazia împărțelii. – Din fr. soulte. DOOM
súltă s. f., g.-d. art. súltei; pl. súlte
sultelor
SÚLTĂ, sulte, s. f. Sumă de bani reprezentând diferența de valoare dintre două lucruri care se schimbă între ele ori între valoarea părții ce i se cuvine unei persoane dintr-o moștenire și valoarea lucrurilor ce i se atribuie cu ocazia împărțelii. – Din fr. soulte. DOOM
súltă s. f., g.-d. art. súltei; pl. súlte
sultăneasca
SULTĂNÉSC, -EÁSCĂ, sultănești, adj. Care aparține sultanului, privitor la sultan. – Sultan + suf. -esc. DOOM
sultănésc adj. m., f. sultăneáscă; pl. m. și f. sultănéști
sultănesc
SULTĂNÉSC, -EÁSCĂ, sultănești, adj. Care aparține sultanului, privitor la sultan. – Sultan + suf. -esc. DOOM
sultănésc adj. m., f. sultăneáscă; pl. m. și f. sultănéști
sultănescul
SULTĂNÉSC, -EÁSCĂ, sultănești, adj. Care aparține sultanului, privitor la sultan. – Sultan + suf. -esc. DOOM
sultănésc adj. m., f. sultăneáscă; pl. m. și f. sultănéști
sultănescului
SULTĂNÉSC, -EÁSCĂ, sultănești, adj. Care aparține sultanului, privitor la sultan. – Sultan + suf. -esc. DOOM
sultănésc adj. m., f. sultăneáscă; pl. m. și f. sultănéști
sultănești
SULTĂNÉSC, -EÁSCĂ, sultănești, adj. Care aparține sultanului, privitor la sultan. – Sultan + suf. -esc. DOOM
sultănésc adj. m., f. sultăneáscă; pl. m. și f. sultănéști
sultăneștii
SULTĂNÉSC, -EÁSCĂ, sultănești, adj. Care aparține sultanului, privitor la sultan. – Sultan + suf. -esc. DOOM
sultănésc adj. m., f. sultăneáscă; pl. m. și f. sultănéști
sultăneștile
SULTĂNÉSC, -EÁSCĂ, sultănești, adj. Care aparține sultanului, privitor la sultan. – Sultan + suf. -esc. DOOM
sultănésc adj. m., f. sultăneáscă; pl. m. și f. sultănéști
sultăneștilor
SULTĂNÉSC, -EÁSCĂ, sultănești, adj. Care aparține sultanului, privitor la sultan. – Sultan + suf. -esc. DOOM
sultănésc adj. m., f. sultăneáscă; pl. m. și f. sultănéști
sultănica
SULTĂNÍCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Sultana (n. pr.) + suf. -ică. DOOM
sultăníca (dans) s. f. art., neart. sultănícă, g.-d. art. sultănícii
sultănici
SULTĂNÍCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Sultana (n. pr.) + suf. -ică. DOOM
sultăníca (dans) s. f. art., neart. sultănícă, g.-d. art. sultănícii
sultănicii
SULTĂNÍCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Sultana (n. pr.) + suf. -ică. DOOM
sultăníca (dans) s. f. art., neart. sultănícă, g.-d. art. sultănícii
sultănicile
SULTĂNÍCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Sultana (n. pr.) + suf. -ică. DOOM
sultăníca (dans) s. f. art., neart. sultănícă, g.-d. art. sultănícii
sultănicilor
SULTĂNÍCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Sultana (n. pr.) + suf. -ică. DOOM
sultăníca (dans) s. f. art., neart. sultănícă, g.-d. art. sultănícii
sulul
SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦ Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se înfășoară urzeala sau țesătura. ◊ Expr. Cu (rar prin) un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie. ♦ Bară folosită la gimnastică. 2. Pernă lungă, de formă cilindrică, care se pune ca ornament sau ca rezemătoare la capătul canapelei sau al patului. ♦ Pernă cilindrică ce se pune între geamurile ferestrelor, pentru a împiedica pătrunderea frigului în interiorul încăperii. 3. Bucată dintr-un material flexibil înfășurată în formă de cilindru. Sul de hârtie. ◊ Expr. A face (sau a strânge) sul = a înfășura în formă de cilindru. 4. Fig. Coloană de fum, de foc sau de praf; trombă. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vânt. ♦ Mănunchi de lumină, de raze sau de văpăi. – Lat. pop. sub(u)lum (= insubulum). DOOM
sul s. n., pl. súluri
sulului
SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦ Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se înfășoară urzeala sau țesătura. ◊ Expr. Cu (rar prin) un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie. ♦ Bară folosită la gimnastică. 2. Pernă lungă, de formă cilindrică, care se pune ca ornament sau ca rezemătoare la capătul canapelei sau al patului. ♦ Pernă cilindrică ce se pune între geamurile ferestrelor, pentru a împiedica pătrunderea frigului în interiorul încăperii. 3. Bucată dintr-un material flexibil înfășurată în formă de cilindru. Sul de hârtie. ◊ Expr. A face (sau a strânge) sul = a înfășura în formă de cilindru. 4. Fig. Coloană de fum, de foc sau de praf; trombă. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vânt. ♦ Mănunchi de lumină, de raze sau de văpăi. – Lat. pop. sub(u)lum (= insubulum). DOOM
sul s. n., pl. súluri
sulumina
SULUMÍNĂ, sulumine, s. f. (Bot.; pop.) Filimică. – Et. nec. DOOM
sulumínă (pop.) s. f., g.-d. art. sulumínei; pl. sulumíne
sulumine
SULUMÍNĂ, sulumine, s. f. (Bot.; pop.) Filimică. – Et. nec. DOOM
sulumínă (pop.) s. f., g.-d. art. sulumínei; pl. sulumíne
suluminei
SULUMÍNĂ, sulumine, s. f. (Bot.; pop.) Filimică. – Et. nec. DOOM
sulumínă (pop.) s. f., g.-d. art. sulumínei; pl. sulumíne
suluminele
SULUMÍNĂ, sulumine, s. f. (Bot.; pop.) Filimică. – Et. nec. DOOM
sulumínă (pop.) s. f., g.-d. art. sulumínei; pl. sulumíne
suluminelor
SULUMÍNĂ, sulumine, s. f. (Bot.; pop.) Filimică. – Et. nec. DOOM
sulumínă (pop.) s. f., g.-d. art. sulumínei; pl. sulumíne
suluri
SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦ Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se înfășoară urzeala sau țesătura. ◊ Expr. Cu (rar prin) un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie. ♦ Bară folosită la gimnastică. 2. Pernă lungă, de formă cilindrică, care se pune ca ornament sau ca rezemătoare la capătul canapelei sau al patului. ♦ Pernă cilindrică ce se pune între geamurile ferestrelor, pentru a împiedica pătrunderea frigului în interiorul încăperii. 3. Bucată dintr-un material flexibil înfășurată în formă de cilindru. Sul de hârtie. ◊ Expr. A face (sau a strânge) sul = a înfășura în formă de cilindru. 4. Fig. Coloană de fum, de foc sau de praf; trombă. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vânt. ♦ Mănunchi de lumină, de raze sau de văpăi. – Lat. pop. sub(u)lum (= insubulum). DOOM
sul s. n., pl. súluri
sulurile
SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦ Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se înfășoară urzeala sau țesătura. ◊ Expr. Cu (rar prin) un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie. ♦ Bară folosită la gimnastică. 2. Pernă lungă, de formă cilindrică, care se pune ca ornament sau ca rezemătoare la capătul canapelei sau al patului. ♦ Pernă cilindrică ce se pune între geamurile ferestrelor, pentru a împiedica pătrunderea frigului în interiorul încăperii. 3. Bucată dintr-un material flexibil înfășurată în formă de cilindru. Sul de hârtie. ◊ Expr. A face (sau a strânge) sul = a înfășura în formă de cilindru. 4. Fig. Coloană de fum, de foc sau de praf; trombă. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vânt. ♦ Mănunchi de lumină, de raze sau de văpăi. – Lat. pop. sub(u)lum (= insubulum). DOOM
sul s. n., pl. súluri
sulurilor
SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦ Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se înfășoară urzeala sau țesătura. ◊ Expr. Cu (rar prin) un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie. ♦ Bară folosită la gimnastică. 2. Pernă lungă, de formă cilindrică, care se pune ca ornament sau ca rezemătoare la capătul canapelei sau al patului. ♦ Pernă cilindrică ce se pune între geamurile ferestrelor, pentru a împiedica pătrunderea frigului în interiorul încăperii. 3. Bucată dintr-un material flexibil înfășurată în formă de cilindru. Sul de hârtie. ◊ Expr. A face (sau a strânge) sul = a înfășura în formă de cilindru. 4. Fig. Coloană de fum, de foc sau de praf; trombă. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vânt. ♦ Mănunchi de lumină, de raze sau de văpăi. – Lat. pop. sub(u)lum (= insubulum). DOOM
sul s. n., pl. súluri
suma
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
suma
SÚMĂ, sume, s. f. 1. Rezultatul operației de adunare a unor numere, a unor cantități sau a unor lucruri de același fel; total. ◊ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui șir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatul adunării unor cantități de același fel, ținând seama de semnul lor. ♦ Cantitate totală, totalitate. 2. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-și face suma = a agonisi atât cât crede că îi trebuie. 3. Număr (mare); mulțime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma. DOOM
súmă (operație de adunare, total) s. f., g.-d. art. súmei; pl. súme
sumabil
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă).
sumabila
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă).
sumabile
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă).
sumabilei
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă).
sumabilele
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă).
sumabilelor
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă).
sumabili
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă).
sumabilii
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă).
sumabililor
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă).
sumabilul
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă).
sumabilului
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă).
sumabilă
SUMÁBILĂ, sumabile, adj. (Mat.; despre o funcție) Integrabilă; (despre o serie) convergentă. – Din fr. sommable (după sumă). DOOM
sumábilă adj. f., pl. sumábile
sumac
SUMÁC s. m. Arbust din regiunea mediteraneană și din Vestul Asiei, cu ramuri păroase, cu frunze compuse, bogate în substanțe tanante și cu flori albe în panicule (Rhus cariaria). – Din fr. sumac. DOOM
sumác s. m
sumacare
SUMACÁRE s.f. (Tehn.) Tratare a pieilor cu o zeamă din extract de sumac. [< sumac + -a].
sumacarea
SUMACÁRE s.f. (Tehn.) Tratare a pieilor cu o zeamă din extract de sumac. [< sumac + -a].
sumaci
SUMÁC s. m. Arbust din regiunea mediteraneană și din Vestul Asiei, cu ramuri păroase, cu frunze compuse, bogate în substanțe tanante și cu flori albe în panicule (Rhus cariaria). – Din fr. sumac. DOOM
sumác s. m
sumacii
SUMÁC s. m. Arbust din regiunea mediteraneană și din Vestul Asiei, cu ramuri păroase, cu frunze compuse, bogate în substanțe tanante și cu flori albe în panicule (Rhus cariaria). – Din fr. sumac. DOOM
sumác s. m
sumacilor
SUMÁC s. m. Arbust din regiunea mediteraneană și din Vestul Asiei, cu ramuri păroase, cu frunze compuse, bogate în substanțe tanante și cu flori albe în panicule (Rhus cariaria). – Din fr. sumac. DOOM
sumác s. m
sumacul
SUMÁC s. m. Arbust din regiunea mediteraneană și din Vestul Asiei, cu ramuri păroase, cu frunze compuse, bogate în substanțe tanante și cu flori albe în panicule (Rhus cariaria). – Din fr. sumac. DOOM
sumác s. m
sumacului
SUMÁC s. m. Arbust din regiunea mediteraneană și din Vestul Asiei, cu ramuri păroase, cu frunze compuse, bogate în substanțe tanante și cu flori albe în panicule (Rhus cariaria). – Din fr. sumac. DOOM
sumác s. m
sumacări
SUMACÁRE s.f. (Tehn.) Tratare a pieilor cu o zeamă din extract de sumac. [< sumac + -a].
sumacării
SUMACÁRE s.f. (Tehn.) Tratare a pieilor cu o zeamă din extract de sumac. [< sumac + -a].
sumacările
SUMACÁRE s.f. (Tehn.) Tratare a pieilor cu o zeamă din extract de sumac. [< sumac + -a].
sumacărilor
SUMACÁRE s.f. (Tehn.) Tratare a pieilor cu o zeamă din extract de sumac. [< sumac + -a].
sumai
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumam
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
suman
SUMÁN, sumane, s. n. 1. Haină țărănească lungă (până la genunchi), făcută din pănură, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentată cu găitane); țundră, zeghe, dulamă (1). 2. Țesătură groasă de lână lucrată în casă, din care se fac sumane (1); pănură, aba, dimie. [Pl. și: (2, m.) sumani. – Var.: sucmán s. n.] – Din bg. sukmanŭ.
suman
SUMÁN, sumane, s. n. 1. Haină țărănească lungă (până la genunchi), făcută din pănură, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentată cu găitane); țundră, zeghe, dulamă (1). 2. Țesătură groasă de lână lucrată în casă, din care se fac sumane (1); pănură, aba, dimie. [Pl. și: (2, m.) sumani. – Var.: sucmán s. n.] – Din bg. sukmanŭ. DOOM
sumán s. n., pl. sumáne
sumane
SUMÁN, sumane, s. n. 1. Haină țărănească lungă (până la genunchi), făcută din pănură, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentată cu găitane); țundră, zeghe, dulamă (1). 2. Țesătură groasă de lână lucrată în casă, din care se fac sumane (1); pănură, aba, dimie. [Pl. și: (2, m.) sumani. – Var.: sucmán s. n.] – Din bg. sukmanŭ.
sumanele
SUMÁN, sumane, s. n. 1. Haină țărănească lungă (până la genunchi), făcută din pănură, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentată cu găitane); țundră, zeghe, dulamă (1). 2. Țesătură groasă de lână lucrată în casă, din care se fac sumane (1); pănură, aba, dimie. [Pl. și: (2, m.) sumani. – Var.: sucmán s. n.] – Din bg. sukmanŭ.
sumanelor
SUMÁN, sumane, s. n. 1. Haină țărănească lungă (până la genunchi), făcută din pănură, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentată cu găitane); țundră, zeghe, dulamă (1). 2. Țesătură groasă de lână lucrată în casă, din care se fac sumane (1); pănură, aba, dimie. [Pl. și: (2, m.) sumani. – Var.: sucmán s. n.] – Din bg. sukmanŭ.
sumanul
SUMÁN, sumane, s. n. 1. Haină țărănească lungă (până la genunchi), făcută din pănură, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentată cu găitane); țundră, zeghe, dulamă (1). 2. Țesătură groasă de lână lucrată în casă, din care se fac sumane (1); pănură, aba, dimie. [Pl. și: (2, m.) sumani. – Var.: sucmán s. n.] – Din bg. sukmanŭ.
sumanului
SUMÁN, sumane, s. n. 1. Haină țărănească lungă (până la genunchi), făcută din pănură, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentată cu găitane); țundră, zeghe, dulamă (1). 2. Țesătură groasă de lână lucrată în casă, din care se fac sumane (1); pănură, aba, dimie. [Pl. și: (2, m.) sumani. – Var.: sucmán s. n.] – Din bg. sukmanŭ.
sumar
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár1 adj. m., pl. sumári; f. sumáră, pl. sumáre
sumar
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár2 s. n., pl. sumáre
sumara
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár1 adj. m., pl. sumári; f. sumáră, pl. sumáre
sumare
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumare
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár1 adj. m., pl. sumári; f. sumáră, pl. sumáre
sumare
SUMÁRE, sumări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a suma și rezultatul ei. – V. suma. DOOM
sumáre (livr.) s. f., g.-d. art. sumắrii; pl. sumắri
sumarea
SUMÁRE, sumări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a suma și rezultatul ei. – V. suma. DOOM
sumáre (livr.) s. f., g.-d. art. sumắrii; pl. sumắri
sumarei
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár1 adj. m., pl. sumári; f. sumáră, pl. sumáre
sumarele
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár1 adj. m., pl. sumári; f. sumáră, pl. sumáre
sumarelor
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár1 adj. m., pl. sumári; f. sumáră, pl. sumáre
sumari
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár1 adj. m., pl. sumári; f. sumáră, pl. sumáre
sumarii
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár1 adj. m., pl. sumári; f. sumáră, pl. sumáre
sumarilor
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár1 adj. m., pl. sumári; f. sumáră, pl. sumáre
sumarul
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár1 adj. m., pl. sumári; f. sumáră, pl. sumáre
sumarului
SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire. DOOM
sumár1 adj. m., pl. sumári; f. sumáră, pl. sumáre
sumară
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumarăm
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumarăți
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumase
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumasem
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumaseră
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumaserăm
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumaserăți
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumaseși
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumaseți
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumat
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumat
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Livr.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă).
sumatoare
SUMATÓR, sumatoare, s. n. Dispozitiv al calculatoarelor care poate efectua operațiile de adunare și de scădere. – Din fr. sommateur (după sumă). DOOM
sumatór s. n., pl. sumatoáre
sumatoarele
SUMATÓR, sumatoare, s. n. Dispozitiv al calculatoarelor care poate efectua operațiile de adunare și de scădere. – Din fr. sommateur (după sumă). DOOM
sumatór s. n., pl. sumatoáre
sumatoarelor
SUMATÓR, sumatoare, s. n. Dispozitiv al calculatoarelor care poate efectua operațiile de adunare și de scădere. – Din fr. sommateur (după sumă). DOOM
sumatór s. n., pl. sumatoáre
sumator
SUMATÓR, sumatoare, s. n. Dispozitiv al calculatoarelor care poate efectua operațiile de adunare și de scădere. – Din fr. sommateur (după sumă). DOOM
sumatór s. n., pl. sumatoáre
sumatorul
SUMATÓR, sumatoare, s. n. Dispozitiv al calculatoarelor care poate efectua operațiile de adunare și de scădere. – Din fr. sommateur (după sumă). DOOM
sumatór s. n., pl. sumatoáre
sumatorului
SUMATÓR, sumatoare, s. n. Dispozitiv al calculatoarelor care poate efectua operațiile de adunare și de scădere. – Din fr. sommateur (după sumă). DOOM
sumatór s. n., pl. sumatoáre
sumau
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumași
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumați
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumația
SUMÁȚIE, sumații, s. f. (Biol.) Adiție latentă. – Din fr. sommation (după sumă). DOOM
sumáție (-ți-e) s. f., art. sumáția (-ți-a), g.-d. art. sumáției; pl. sumáții, art. sumáțiile (-ți-i-)
sumație
SUMÁȚIE, sumații, s. f. (Biol.) Adiție latentă. – Din fr. sommation (după sumă). DOOM
sumáție (-ți-e) s. f., art. sumáția (-ți-a), g.-d. art. sumáției; pl. sumáții, art. sumáțiile (-ți-i-)
sumației
SUMÁȚIE, sumații, s. f. (Biol.) Adiție latentă. – Din fr. sommation (după sumă). DOOM
sumáție (-ți-e) s. f., art. sumáția (-ți-a), g.-d. art. sumáției; pl. sumáții, art. sumáțiile (-ți-i-)
sumații
SUMÁȚIE, sumații, s. f. (Biol.) Adiție latentă. – Din fr. sommation (după sumă). DOOM
sumáție (-ți-e) s. f., art. sumáția (-ți-a), g.-d. art. sumáției; pl. sumáții, art. sumáțiile (-ți-i-)
sumațiile
SUMÁȚIE, sumații, s. f. (Biol.) Adiție latentă. – Din fr. sommation (după sumă). DOOM
sumáție (-ți-e) s. f., art. sumáția (-ți-a), g.-d. art. sumáției; pl. sumáții, art. sumáțiile (-ți-i-)
sumațiilor
SUMÁȚIE, sumații, s. f. (Biol.) Adiție latentă. – Din fr. sommation (după sumă). DOOM
sumáție (-ți-e) s. f., art. sumáția (-ți-a), g.-d. art. sumáției; pl. sumáții, art. sumáțiile (-ți-i-)
sumbra
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – După fr. sombre. DOOM
súmbru adj. m., pl. súmbri; f. súmbră, pl. súmbre
sumbre
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – După fr. sombre. DOOM
súmbru adj. m., pl. súmbri; f. súmbră, pl. súmbre
sumbrei
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – După fr. sombre. DOOM
súmbru adj. m., pl. súmbri; f. súmbră, pl. súmbre
sumbrele
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – După fr. sombre. DOOM
súmbru adj. m., pl. súmbri; f. súmbră, pl. súmbre
sumbrelor
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – După fr. sombre. DOOM
súmbru adj. m., pl. súmbri; f. súmbră, pl. súmbre
sumbri
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – După fr. sombre. DOOM
súmbru adj. m., pl. súmbri; f. súmbră, pl. súmbre
sumbrii
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – După fr. sombre. DOOM
súmbru adj. m., pl. súmbri; f. súmbră, pl. súmbre
sumbrilor
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – După fr. sombre. DOOM
súmbru adj. m., pl. súmbri; f. súmbră, pl. súmbre
sumbru
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – După fr. sombre. DOOM
súmbru adj. m., pl. súmbri; f. súmbră, pl. súmbre
sumbrul
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – După fr. sombre. DOOM
súmbru adj. m., pl. súmbri; f. súmbră, pl. súmbre
sumbrului
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – După fr. sombre. DOOM
súmbru adj. m., pl. súmbri; f. súmbră, pl. súmbre
sume
SÚMĂ, sume, s. f. 1. Rezultatul operației de adunare a unor numere, a unor cantități sau a unor lucruri de același fel; total. ◊ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui șir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatul adunării unor cantități de același fel, ținând seama de semnul lor. ♦ Cantitate totală, totalitate. 2. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-și face suma = a agonisi atât cât crede că îi trebuie. 3. Număr (mare); mulțime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma. DOOM
súmă (operație de adunare, total) s. f., g.-d. art. súmei; pl. súme
sumeată
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumează
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumec
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumeca
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecai
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecam
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecare
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecare
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Reg.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca.
sumecară
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecarăm
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecarăți
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecase
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecasem
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecaseră
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecaserăm
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecaserăți
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecaseși
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecaseți
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecat
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecat
SUMECÁT, -Ă, sumecați, -te, adj. (Pop.) Suflecat, sumes. – V. sumeca.
sumecau
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecași
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecați
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumece
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumeci
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecând
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumecînd
SUMECÁ, súmec, vb. I. Tranz. (Pop.) A sufleca, a sumete. – Contaminare între sumete și sufleca. DOOM
sumecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 súmecă
sumedenia
SUMEDÉNIE, sumedenii, s. f. Mulțime, cantitate mare; sumă; puzderie, grămadă. – Din sumă. DOOM
sumedénie (-ni-e) s. f., art. sumedénia (-ni-a), g.-d. art. sumedéniei; pl. sumedénii, art. sumedéniile (-ni-i-)
sumedenie
SUMEDÉNIE, sumedenii, s. f. Mulțime, cantitate mare; sumă; puzderie, grămadă. – Din sumă. DOOM
sumedénie (-ni-e) s. f., art. sumedénia (-ni-a), g.-d. art. sumedéniei; pl. sumedénii, art. sumedéniile (-ni-i-)
sumedeniei
SUMEDÉNIE, sumedenii, s. f. Mulțime, cantitate mare; sumă; puzderie, grămadă. – Din sumă. DOOM
sumedénie (-ni-e) s. f., art. sumedénia (-ni-a), g.-d. art. sumedéniei; pl. sumedénii, art. sumedéniile (-ni-i-)
sumedenii
SUMEDÉNIE, sumedenii, s. f. Mulțime, cantitate mare; sumă; puzderie, grămadă. – Din sumă. DOOM
sumedénie (-ni-e) s. f., art. sumedénia (-ni-a), g.-d. art. sumedéniei; pl. sumedénii, art. sumedéniile (-ni-i-)
sumedeniile
SUMEDÉNIE, sumedenii, s. f. Mulțime, cantitate mare; sumă; puzderie, grămadă. – Din sumă. DOOM
sumedénie (-ni-e) s. f., art. sumedénia (-ni-a), g.-d. art. sumedéniei; pl. sumedénii, art. sumedéniile (-ni-i-)
sumedeniilor
SUMEDÉNIE, sumedenii, s. f. Mulțime, cantitate mare; sumă; puzderie, grămadă. – Din sumă. DOOM
sumedénie (-ni-e) s. f., art. sumedénia (-ni-a), g.-d. art. sumedéniei; pl. sumedénii, art. sumedéniile (-ni-i-)
sumei
SÚMĂ, sume, s. f. 1. Rezultatul operației de adunare a unor numere, a unor cantități sau a unor lucruri de același fel; total. ◊ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui șir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatul adunării unor cantități de același fel, ținând seama de semnul lor. ♦ Cantitate totală, totalitate. 2. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-și face suma = a agonisi atât cât crede că îi trebuie. 3. Număr (mare); mulțime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma. DOOM
súmă (operație de adunare, total) s. f., g.-d. art. súmei; pl. súme
sumele
SÚMĂ, sume, s. f. 1. Rezultatul operației de adunare a unor numere, a unor cantități sau a unor lucruri de același fel; total. ◊ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui șir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatul adunării unor cantități de același fel, ținând seama de semnul lor. ♦ Cantitate totală, totalitate. 2. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-și face suma = a agonisi atât cât crede că îi trebuie. 3. Număr (mare); mulțime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma. DOOM
súmă (operație de adunare, total) s. f., g.-d. art. súmei; pl. súme
sumelor
SÚMĂ, sume, s. f. 1. Rezultatul operației de adunare a unor numere, a unor cantități sau a unor lucruri de același fel; total. ◊ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui șir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatul adunării unor cantități de același fel, ținând seama de semnul lor. ♦ Cantitate totală, totalitate. 2. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-și face suma = a agonisi atât cât crede că îi trebuie. 3. Număr (mare); mulțime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma. DOOM
súmă (operație de adunare, total) s. f., g.-d. art. súmei; pl. súme
sumerian
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerian
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumeriana
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumeriana
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerianul
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerianul
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerianului
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerianului
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumeriene
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumeriene
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerienei
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerienei
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerienele
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerienele
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerienelor
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerienelor
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerieni
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerieni
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerienii
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerienii
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerienilor
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumerienilor
SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului ținut Sumer din sudul Mesopotamiei. 2. Adj. Care aparține Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer ori la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumerien. DOOM
sumeriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. sumeriénei (-ri-e-)
sumes
SUMÉS, -EÁSĂ, sumeși, -se, adj. (Despre mâneci sau poalele îmbrăcămintei) îndoit, răsfrânt în sus; suflecat. – V. sumete.
sumes
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumese
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumesei
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeseră
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeserăm
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeserăți
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumesese
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumesesem
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeseseră
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeseserăm
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeseserăți
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeseseși
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeseseți
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeseși
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumet
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumete
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumetea
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeteai
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeteam
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeteau
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeteați
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumetem
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumetere
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeteți
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumez
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumeze
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumezi
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumeț
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț. DOOM
seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe
sumeți
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți. DOOM
!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă
sumeți
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumeție
SUMEȚÍE s. f. v. semeție. DOOM
semețíe s. f., art. semețía, g.-d. semețíi, art. semețíei
sumețire
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.
sumețând
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumețînd
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere. DOOM
suméte (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sumét, 1 pl. sumétem, perf. s. 1 sg. sumeséi, 1 pl. suméserăm; conj. prez. 3 să sumeátă; part. sumés
sumisiune
SUMISIÚNE s. f. (Livr.) Supunere; ascultare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. soumission. DOOM
sumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sumisiúnii
sumisiunea
SUMISIÚNE s. f. (Livr.) Supunere; ascultare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. soumission. DOOM
sumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sumisiúnii
sumisiuni
SUMISIÚNE s. f. (Livr.) Supunere; ascultare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. soumission. DOOM
sumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sumisiúnii
sumisiunii
SUMISIÚNE s. f. (Livr.) Supunere; ascultare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. soumission. DOOM
sumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sumisiúnii
sumisiunile
SUMISIÚNE s. f. (Livr.) Supunere; ascultare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. soumission. DOOM
sumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sumisiúnii
sumisiunilor
SUMISIÚNE s. f. (Livr.) Supunere; ascultare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. soumission. DOOM
sumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sumisiúnii
summa
SÚMMA CUM LÁUDE loc. adj. și adv. Cea mai înaltă distincție academică conferită la absolvirea unor cursuri, a unor examene etc. – Loc. lat. DOOM
súmma cum láude (lat.) (lau-) loc. adj., loc. adv.
summanus
Summanus, veche divinitate romană, de origine sabină. Summanus era considerat drept zeul trăsnetelor nocturne, al întunecimilor nopții, și cultul său se suprapunea în parte cu cel al lui Zeus, fără a avea însă aceeași importanță și amploare.
summit
SUMMIT, summituri, s. n. Întâlnire (politică) la cel mai înalt nivel a unor șefi de stat. [Pr.: sámit] – Din engl. summit. DOOM
*summit (angl.) [pron. sámit] s. n., pl. summituri
summitul
SUMMIT, summituri, s. n. Întâlnire (politică) la cel mai înalt nivel a unor șefi de stat. [Pr.: sámit] – Din engl. summit. DOOM
*summit (angl.) [pron. sámit] s. n., pl. summituri
summitului
SUMMIT, summituri, s. n. Întâlnire (politică) la cel mai înalt nivel a unor șefi de stat. [Pr.: sámit] – Din engl. summit. DOOM
*summit (angl.) [pron. sámit] s. n., pl. summituri
summituri
SUMMIT, summituri, s. n. Întâlnire (politică) la cel mai înalt nivel a unor șefi de stat. [Pr.: sámit] – Din engl. summit. DOOM
*summit (angl.) [pron. sámit] s. n., pl. summituri
summiturile
SUMMIT, summituri, s. n. Întâlnire (politică) la cel mai înalt nivel a unor șefi de stat. [Pr.: sámit] – Din engl. summit. DOOM
*summit (angl.) [pron. sámit] s. n., pl. summituri
summiturilor
SUMMIT, summituri, s. n. Întâlnire (politică) la cel mai înalt nivel a unor șefi de stat. [Pr.: sámit] – Din engl. summit. DOOM
*summit (angl.) [pron. sámit] s. n., pl. summituri
summum
SÚMMUM s. n. Gradul cel mai înalt, punct maxim, extremitate. – Cuv. lat. DOOM
súmmum (gradul cel mai înalt) (lat.) s. n.
summumul
SÚMMUM s. n. Gradul cel mai înalt, punct maxim, extremitate. – Cuv. lat. DOOM
súmmum (gradul cel mai înalt) (lat.) s. n.
summumului
SÚMMUM s. n. Gradul cel mai înalt, punct maxim, extremitate. – Cuv. lat. DOOM
súmmum (gradul cel mai înalt) (lat.) s. n.
sumo
SÚMO s.n. (Sport) Luptă japoneză care se desfășoară pe un ring special și în care este declarat învins adversarul care cade primul pe podea, atinge podeaua cu mâna sau scoate în afara ringului unul sau ambele picioare. [< jap. sumo].
sumocai
sumocai s. invar. (țig.) aur.
sumoul
SÚMO s.n. (Sport) Luptă japoneză care se desfășoară pe un ring special și în care este declarat învins adversarul care cade primul pe podea, atinge podeaua cu mâna sau scoate în afara ringului unul sau ambele picioare. [< jap. sumo].
sumoului
SÚMO s.n. (Sport) Luptă japoneză care se desfășoară pe un ring special și în care este declarat învins adversarul care cade primul pe podea, atinge podeaua cu mâna sau scoate în afara ringului unul sau ambele picioare. [< jap. sumo].
sumulița
SUMULÍȚĂ, sumulițe, s. f. Diminutiv al lui sumă; sumușoară. – Sumă + suf. -uliță. DOOM
sumulíță s. f., g.-d. art. sumulíței; pl. sumulíțe
sumulițe
SUMULÍȚĂ, sumulițe, s. f. Diminutiv al lui sumă; sumușoară. – Sumă + suf. -uliță. DOOM
sumulíță s. f., g.-d. art. sumulíței; pl. sumulíțe
sumuliței
SUMULÍȚĂ, sumulițe, s. f. Diminutiv al lui sumă; sumușoară. – Sumă + suf. -uliță. DOOM
sumulíță s. f., g.-d. art. sumulíței; pl. sumulíțe
sumulițele
SUMULÍȚĂ, sumulițe, s. f. Diminutiv al lui sumă; sumușoară. – Sumă + suf. -uliță. DOOM
sumulíță s. f., g.-d. art. sumulíței; pl. sumulíțe
sumulițelor
SUMULÍȚĂ, sumulițe, s. f. Diminutiv al lui sumă; sumușoară. – Sumă + suf. -uliță. DOOM
sumulíță s. f., g.-d. art. sumulíței; pl. sumulíțe
sumușoara
SUMUȘOÁRĂ, sumușoare, s. f. Sumuliță. – Sumă + suf. -ușoară. DOOM
sumușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. sumușoárei; pl. sumușoáre
sumușoare
SUMUȘOÁRĂ, sumușoare, s. f. Sumuliță. – Sumă + suf. -ușoară. DOOM
sumușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. sumușoárei; pl. sumușoáre
sumușoarei
SUMUȘOÁRĂ, sumușoare, s. f. Sumuliță. – Sumă + suf. -ușoară. DOOM
sumușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. sumușoárei; pl. sumușoáre
sumușoarele
SUMUȘOÁRĂ, sumușoare, s. f. Sumuliță. – Sumă + suf. -ușoară. DOOM
sumușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. sumușoárei; pl. sumușoáre
sumușoarelor
SUMUȘOÁRĂ, sumușoare, s. f. Sumuliță. – Sumă + suf. -ușoară. DOOM
sumușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. sumușoárei; pl. sumușoáre
sumuț
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuța
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțai
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțam
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțare
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțare
SUMUȚÁRE, sumuțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sumuța și rezultatul ei. – V. sumuța. DOOM
sumuțáre (pop.) s. f., g.-d. art. sumuțắrii; pl. sumuțắri
sumuțarea
SUMUȚÁRE, sumuțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sumuța și rezultatul ei. – V. sumuța. DOOM
sumuțáre (pop.) s. f., g.-d. art. sumuțắrii; pl. sumuțắri
sumuțară
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțarăm
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțarăți
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțase
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțasem
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțaseră
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțaserăm
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțaserăți
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțaseși
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțaseți
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțat
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțat
SUMUȚÁT, -Ă, sumuțați, -te, adj. (Pop.) Ațâțat, asmuțit. – V. sumuța.
sumuțata
SUMUȚÁT, -Ă, sumuțați, -te, adj. (Pop.) Ațâțat, asmuțit. – V. sumuța.
sumuțate
SUMUȚÁT, -Ă, sumuțați, -te, adj. (Pop.) Ațâțat, asmuțit. – V. sumuța.
sumuțatei
SUMUȚÁT, -Ă, sumuțați, -te, adj. (Pop.) Ațâțat, asmuțit. – V. sumuța.
sumuțatele
SUMUȚÁT, -Ă, sumuțați, -te, adj. (Pop.) Ațâțat, asmuțit. – V. sumuța.
sumuțatelor
SUMUȚÁT, -Ă, sumuțați, -te, adj. (Pop.) Ațâțat, asmuțit. – V. sumuța.
sumuțatul
SUMUȚÁT, -Ă, sumuțați, -te, adj. (Pop.) Ațâțat, asmuțit. – V. sumuța.
sumuțatului
SUMUȚÁT, -Ă, sumuțați, -te, adj. (Pop.) Ațâțat, asmuțit. – V. sumuța.
sumuțau
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțași
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțați
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțați
SUMUȚÁT, -Ă, sumuțați, -te, adj. (Pop.) Ațâțat, asmuțit. – V. sumuța.
sumuțații
SUMUȚÁT, -Ă, sumuțați, -te, adj. (Pop.) Ațâțat, asmuțit. – V. sumuța.
sumuțaților
SUMUȚÁT, -Ă, sumuțați, -te, adj. (Pop.) Ațâțat, asmuțit. – V. sumuța.
sumuțe
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuți
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțând
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțînd
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum). DOOM
sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúță
sumuțări
SUMUȚÁRE, sumuțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sumuța și rezultatul ei. – V. sumuța. DOOM
sumuțáre (pop.) s. f., g.-d. art. sumuțắrii; pl. sumuțắri
sumuțării
SUMUȚÁRE, sumuțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sumuța și rezultatul ei. – V. sumuța. DOOM
sumuțáre (pop.) s. f., g.-d. art. sumuțắrii; pl. sumuțắri
sumuțările
SUMUȚÁRE, sumuțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sumuța și rezultatul ei. – V. sumuța. DOOM
sumuțáre (pop.) s. f., g.-d. art. sumuțắrii; pl. sumuțắri
sumuțărilor
SUMUȚÁRE, sumuțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) sumuța și rezultatul ei. – V. sumuța. DOOM
sumuțáre (pop.) s. f., g.-d. art. sumuțắrii; pl. sumuțắri
sumând
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumînd
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). DOOM
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeáză
sumăiaș
SUMĂIÉȘ, sumăieșe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui suman; suman mai scurt și mai ușor; sumănel. [Pr.: -mă-ieș. – Var.: sumăiáș s. n.] – Suman + suf. -aș. DOOM
sumăiéș (reg.) s. n., pl. sumăiéșe
sumăieș
SUMĂIÉȘ, sumăieșe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui suman; suman mai scurt și mai ușor; sumănel. [Pr.: -mă-ieș. – Var.: sumăiáș s. n.] – Suman + suf. -aș. DOOM
sumăiéș (reg.) s. n., pl. sumăiéșe
sumăieșe
SUMĂIÉȘ, sumăieșe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui suman; suman mai scurt și mai ușor; sumănel. [Pr.: -mă-ieș. – Var.: sumăiáș s. n.] – Suman + suf. -aș. DOOM
sumăiéș (reg.) s. n., pl. sumăiéșe
sumăieșele
SUMĂIÉȘ, sumăieșe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui suman; suman mai scurt și mai ușor; sumănel. [Pr.: -mă-ieș. – Var.: sumăiáș s. n.] – Suman + suf. -aș. DOOM
sumăiéș (reg.) s. n., pl. sumăiéșe
sumăieșelor
SUMĂIÉȘ, sumăieșe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui suman; suman mai scurt și mai ușor; sumănel. [Pr.: -mă-ieș. – Var.: sumăiáș s. n.] – Suman + suf. -aș. DOOM
sumăiéș (reg.) s. n., pl. sumăiéșe
sumăieșul
SUMĂIÉȘ, sumăieșe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui suman; suman mai scurt și mai ușor; sumănel. [Pr.: -mă-ieș. – Var.: sumăiáș s. n.] – Suman + suf. -aș. DOOM
sumăiéș (reg.) s. n., pl. sumăiéșe
sumăieșului
SUMĂIÉȘ, sumăieșe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui suman; suman mai scurt și mai ușor; sumănel. [Pr.: -mă-ieș. – Var.: sumăiáș s. n.] – Suman + suf. -aș. DOOM
sumăiéș (reg.) s. n., pl. sumăiéșe
sumănar
SUMĂNÁR, sumănari, s. m. Persoană care face sau vinde sumane. – Suman + suf. -ar. DOOM
sumănár s. m., pl. sumănári
sumănari
SUMĂNÁR, sumănari, s. m. Persoană care face sau vinde sumane. – Suman + suf. -ar. DOOM
sumănár s. m., pl. sumănári
sumănarii
SUMĂNÁR, sumănari, s. m. Persoană care face sau vinde sumane. – Suman + suf. -ar. DOOM
sumănár s. m., pl. sumănári
sumănarilor
SUMĂNÁR, sumănari, s. m. Persoană care face sau vinde sumane. – Suman + suf. -ar. DOOM
sumănár s. m., pl. sumănári
sumănarul
SUMĂNÁR, sumănari, s. m. Persoană care face sau vinde sumane. – Suman + suf. -ar. DOOM
sumănár s. m., pl. sumănári
sumănarului
SUMĂNÁR, sumănari, s. m. Persoană care face sau vinde sumane. – Suman + suf. -ar. DOOM
sumănár s. m., pl. sumănári
sumănel
SUMĂNÉL, sumănele, s. n. (Reg.) Sumăieș. – Suman + suf. -el. DOOM
sumănél (reg.) s. n., pl. sumănéle
sumănele
SUMĂNÉL, sumănele, s. n. (Reg.) Sumăieș. – Suman + suf. -el. DOOM
sumănél (reg.) s. n., pl. sumănéle
sumănelele
SUMĂNÉL, sumănele, s. n. (Reg.) Sumăieș. – Suman + suf. -el. DOOM
sumănél (reg.) s. n., pl. sumănéle
sumănelelor
SUMĂNÉL, sumănele, s. n. (Reg.) Sumăieș. – Suman + suf. -el. DOOM
sumănél (reg.) s. n., pl. sumănéle
sumănelul
SUMĂNÉL, sumănele, s. n. (Reg.) Sumăieș. – Suman + suf. -el. DOOM
sumănél (reg.) s. n., pl. sumănéle
sumănelului
SUMĂNÉL, sumănele, s. n. (Reg.) Sumăieș. – Suman + suf. -el. DOOM
sumănél (reg.) s. n., pl. sumănéle
sumănuț
SUMĂNÚȚ, sumănuțe, s. n. (Regional) Sumăieș.
sumănăria
SUMĂNĂRÍE, (2) sumănării, s. f. 1. Meseria sumănarului. 2. Atelier sau prăvălie de sumane. – Sumănar + suf. -ie. DOOM
sumănăríe s. f., art. sumănăría, g.-d. art. sumănăríei; (ateliere, prăvălii) pl. sumănăríi, art. sumănăríile
sumănărie
SUMĂNĂRÍE, (2) sumănării, s. f. 1. Meseria sumănarului. 2. Atelier sau prăvălie de sumane. – Sumănar + suf. -ie. DOOM
sumănăríe s. f., art. sumănăría, g.-d. art. sumănăríei; (ateliere, prăvălii) pl. sumănăríi, art. sumănăríile
sumănăriei
SUMĂNĂRÍE, (2) sumănării, s. f. 1. Meseria sumănarului. 2. Atelier sau prăvălie de sumane. – Sumănar + suf. -ie. DOOM
sumănăríe s. f., art. sumănăría, g.-d. art. sumănăríei; (ateliere, prăvălii) pl. sumănăríi, art. sumănăríile
sumănării
SUMĂNĂRÍE, (2) sumănării, s. f. 1. Meseria sumănarului. 2. Atelier sau prăvălie de sumane. – Sumănar + suf. -ie. DOOM
sumănăríe s. f., art. sumănăría, g.-d. art. sumănăríei; (ateliere, prăvălii) pl. sumănăríi, art. sumănăríile
sumănăriile
SUMĂNĂRÍE, (2) sumănării, s. f. 1. Meseria sumănarului. 2. Atelier sau prăvălie de sumane. – Sumănar + suf. -ie. DOOM
sumănăríe s. f., art. sumănăría, g.-d. art. sumănăríei; (ateliere, prăvălii) pl. sumănăríi, art. sumănăríile
sumănăriilor
SUMĂNĂRÍE, (2) sumănării, s. f. 1. Meseria sumănarului. 2. Atelier sau prăvălie de sumane. – Sumănar + suf. -ie. DOOM
sumănăríe s. f., art. sumănăría, g.-d. art. sumănăríei; (ateliere, prăvălii) pl. sumănăríi, art. sumănăríile
sumări
SUMÁRE, sumări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a suma și rezultatul ei. – V. suma. DOOM
sumáre (livr.) s. f., g.-d. art. sumắrii; pl. sumắri
sumării
SUMÁRE, sumări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a suma și rezultatul ei. – V. suma. DOOM
sumáre (livr.) s. f., g.-d. art. sumắrii; pl. sumắri
sumările
SUMÁRE, sumări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a suma și rezultatul ei. – V. suma. DOOM
sumáre (livr.) s. f., g.-d. art. sumắrii; pl. sumắri
sumărilor
SUMÁRE, sumări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a suma și rezultatul ei. – V. suma. DOOM
sumáre (livr.) s. f., g.-d. art. sumắrii; pl. sumắri
sun
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
suna
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunai
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunam
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunare
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunare
SUNÁRE, sunări, s. f. Acțiunea de a suna și rezultatul ei; sunat. – V. suna. DOOM
sunáre s. f., g.-d. art. sunắrii; pl. sunắri
sunarea
SUNÁRE, sunări, s. f. Acțiunea de a suna și rezultatul ei; sunat. – V. suna. DOOM
sunáre s. f., g.-d. art. sunắrii; pl. sunắri
sunară
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunarăm
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunarăți
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunase
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunasem
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunaseră
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunaserăm
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunaserăți
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunaseși
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunaseți
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunat
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunat
SUNÁT s. n. Sunare. – V. suna. DOOM
sunát s. n.
sunata
SUNÁT s. n. Sunare. – V. suna. DOOM
sunát s. n.
sunate
SUNÁT s. n. Sunare. – V. suna. DOOM
sunát s. n.
sunatei
SUNÁT s. n. Sunare. – V. suna. DOOM
sunát s. n.
sunatele
SUNÁT s. n. Sunare. – V. suna. DOOM
sunát s. n.
sunatelor
SUNÁT s. n. Sunare. – V. suna. DOOM
sunát s. n.
sunatul
SUNÁT s. n. Sunare. – V. suna. DOOM
sunát s. n.
sunatului
SUNÁT s. n. Sunare. – V. suna. DOOM
sunát s. n.
sunau
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunași
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunați
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunați
SUNÁT s. n. Sunare. – V. suna. DOOM
sunát s. n.
sunații
SUNÁT s. n. Sunare. – V. suna. DOOM
sunát s. n.
sunaților
SUNÁT s. n. Sunare. – V. suna. DOOM
sunát s. n.
sunder
SÚNDER s.n. (Telec.) Receptor. [< engl. sounder].
sundere
SÚNDER s.n. (Telec.) Receptor. [< engl. sounder].
sunderele
SÚNDER s.n. (Telec.) Receptor. [< engl. sounder].
sunderelor
SÚNDER s.n. (Telec.) Receptor. [< engl. sounder].
sunderul
SÚNDER s.n. (Telec.) Receptor. [< engl. sounder].
sunderului
SÚNDER s.n. (Telec.) Receptor. [< engl. sounder].
sunduc
SUNDÚC, sunduce, s. n. (Reg.) Ladă, cufăr; casetă. – Din tc. sandik. DOOM
sundúc (reg.) s. n., pl. sundúce
sunduce
SUNDÚC, sunduce, s. n. (Reg.) Ladă, cufăr; casetă. – Din tc. sandik. DOOM
sundúc (reg.) s. n., pl. sundúce
sunducel
SUNDUCÉL, sunducele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sunduc. – Sunduc + suf. -el. DOOM
sunducél (reg.) s. n., pl. sunducéle
sunducele
SUNDÚC, sunduce, s. n. (Reg.) Ladă, cufăr; casetă. – Din tc. sandik. DOOM
sundúc (reg.) s. n., pl. sundúce
sunducele
SUNDUCÉL, sunducele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sunduc. – Sunduc + suf. -el. DOOM
sunducél (reg.) s. n., pl. sunducéle
sunducelele
SUNDUCÉL, sunducele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sunduc. – Sunduc + suf. -el. DOOM
sunducél (reg.) s. n., pl. sunducéle
sunducelelor
SUNDUCÉL, sunducele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sunduc. – Sunduc + suf. -el. DOOM
sunducél (reg.) s. n., pl. sunducéle
sunducelor
SUNDÚC, sunduce, s. n. (Reg.) Ladă, cufăr; casetă. – Din tc. sandik. DOOM
sundúc (reg.) s. n., pl. sundúce
sunducelul
SUNDUCÉL, sunducele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sunduc. – Sunduc + suf. -el. DOOM
sunducél (reg.) s. n., pl. sunducéle
sunducelului
SUNDUCÉL, sunducele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sunduc. – Sunduc + suf. -el. DOOM
sunducél (reg.) s. n., pl. sunducéle
sunducul
SUNDÚC, sunduce, s. n. (Reg.) Ladă, cufăr; casetă. – Din tc. sandik. DOOM
sundúc (reg.) s. n., pl. sundúce
sunducului
SUNDÚC, sunduce, s. n. (Reg.) Ladă, cufăr; casetă. – Din tc. sandik. DOOM
sundúc (reg.) s. n., pl. sundúce
sune
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunet
SÚNET, sunete, s. n. 1. Vibrație a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecvență audio care însoțește imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persistă după ce o sursă sonoră încetează să emită, prelungind sunetul inițial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a cărui frecvență variază periodic în jurul unei valori medii, folosit în măsurători electroacustice. 2. Vibrație muzicală. ♦ Anunțare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Răsunet; ecou. ♦ Vâlvă, gălăgie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulare. – Lat. sonitus. DOOM
súnet s. n., pl. súnete
sunete
SÚNET, sunete, s. n. 1. Vibrație a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecvență audio care însoțește imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persistă după ce o sursă sonoră încetează să emită, prelungind sunetul inițial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a cărui frecvență variază periodic în jurul unei valori medii, folosit în măsurători electroacustice. 2. Vibrație muzicală. ♦ Anunțare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Răsunet; ecou. ♦ Vâlvă, gălăgie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulare. – Lat. sonitus. DOOM
súnet s. n., pl. súnete
sunetele
SÚNET, sunete, s. n. 1. Vibrație a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecvență audio care însoțește imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persistă după ce o sursă sonoră încetează să emită, prelungind sunetul inițial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a cărui frecvență variază periodic în jurul unei valori medii, folosit în măsurători electroacustice. 2. Vibrație muzicală. ♦ Anunțare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Răsunet; ecou. ♦ Vâlvă, gălăgie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulare. – Lat. sonitus. DOOM
súnet s. n., pl. súnete
sunetelor
SÚNET, sunete, s. n. 1. Vibrație a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecvență audio care însoțește imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persistă după ce o sursă sonoră încetează să emită, prelungind sunetul inițial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a cărui frecvență variază periodic în jurul unei valori medii, folosit în măsurători electroacustice. 2. Vibrație muzicală. ♦ Anunțare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Răsunet; ecou. ♦ Vâlvă, gălăgie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulare. – Lat. sonitus. DOOM
súnet s. n., pl. súnete
sunetist
SUNETÍST, sunetiști, s. m. Inginer de sunet. – Sunet + suf. -ist. DOOM
*sunetíst s. m., pl. sunetíști
sunetistul
SUNETÍST, sunetiști, s. m. Inginer de sunet. – Sunet + suf. -ist. DOOM
*sunetíst s. m., pl. sunetíști
sunetistului
SUNETÍST, sunetiști, s. m. Inginer de sunet. – Sunet + suf. -ist. DOOM
*sunetíst s. m., pl. sunetíști
sunetiști
SUNETÍST, sunetiști, s. m. Inginer de sunet. – Sunet + suf. -ist. DOOM
*sunetíst s. m., pl. sunetíști
sunetiștii
SUNETÍST, sunetiști, s. m. Inginer de sunet. – Sunet + suf. -ist. DOOM
*sunetíst s. m., pl. sunetíști
sunetiștilor
SUNETÍST, sunetiști, s. m. Inginer de sunet. – Sunet + suf. -ist. DOOM
*sunetíst s. m., pl. sunetíști
sunetul
SÚNET, sunete, s. n. 1. Vibrație a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecvență audio care însoțește imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persistă după ce o sursă sonoră încetează să emită, prelungind sunetul inițial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a cărui frecvență variază periodic în jurul unei valori medii, folosit în măsurători electroacustice. 2. Vibrație muzicală. ♦ Anunțare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Răsunet; ecou. ♦ Vâlvă, gălăgie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulare. – Lat. sonitus. DOOM
súnet s. n., pl. súnete
sunetului
SÚNET, sunete, s. n. 1. Vibrație a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecvență audio care însoțește imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persistă după ce o sursă sonoră încetează să emită, prelungind sunetul inițial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a cărui frecvență variază periodic în jurul unei valori medii, folosit în măsurători electroacustice. 2. Vibrație muzicală. ♦ Anunțare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Răsunet; ecou. ♦ Vâlvă, gălăgie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulare. – Lat. sonitus. DOOM
súnet s. n., pl. súnete
suni
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunna
SÚNNA s. f. Tradiție sacră a islamului ortodox, care consemnează faptele și cuvintele atribuite profetului Mahomed. – Din fr. sunna. DOOM
súnna s. f.
sunne
SÚNNA s. f. Tradiție sacră a islamului ortodox, care consemnează faptele și cuvintele atribuite profetului Mahomed. – Din fr. sunna. DOOM
súnna s. f.
sunnei
SÚNNA s. f. Tradiție sacră a islamului ortodox, care consemnează faptele și cuvintele atribuite profetului Mahomed. – Din fr. sunna. DOOM
súnna s. f.
sunnism
SUNNÍSM s. n. Curent ortodox al islamismului care se bazează pe recunoașterea obligatorie a sunnei ca întregire a Coranului. – Din fr. sunnisme. DOOM
sunnísm s. n.
sunnismul
SUNNÍSM s. n. Curent ortodox al islamismului care se bazează pe recunoașterea obligatorie a sunnei ca întregire a Coranului. – Din fr. sunnisme. DOOM
sunnísm s. n.
sunnismului
SUNNÍSM s. n. Curent ortodox al islamismului care se bazează pe recunoașterea obligatorie a sunnei ca întregire a Coranului. – Din fr. sunnisme. DOOM
sunnísm s. n.
sunnit
SUNNÍT, -Ă, suniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sunnismului. 2. Adj. Care aparține sunnismului sau sunniților (1), care se referă la sunnism sau la sunniți. – Din fr. sunnite. DOOM
!sunnít adj. m., s. m., pl. sunníți; adj. f., s. f. sunnítă, pl. sunníte
sunnita
SUNNÍT, -Ă, suniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sunnismului. 2. Adj. Care aparține sunnismului sau sunniților (1), care se referă la sunnism sau la sunniți. – Din fr. sunnite. DOOM
!sunnít adj. m., s. m., pl. sunníți; adj. f., s. f. sunnítă, pl. sunníte
sunnite
SUNNÍT, -Ă, suniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sunnismului. 2. Adj. Care aparține sunnismului sau sunniților (1), care se referă la sunnism sau la sunniți. – Din fr. sunnite. DOOM
!sunnít adj. m., s. m., pl. sunníți; adj. f., s. f. sunnítă, pl. sunníte
sunnitei
SUNNÍT, -Ă, suniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sunnismului. 2. Adj. Care aparține sunnismului sau sunniților (1), care se referă la sunnism sau la sunniți. – Din fr. sunnite. DOOM
!sunnít adj. m., s. m., pl. sunníți; adj. f., s. f. sunnítă, pl. sunníte
sunnitele
SUNNÍT, -Ă, suniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sunnismului. 2. Adj. Care aparține sunnismului sau sunniților (1), care se referă la sunnism sau la sunniți. – Din fr. sunnite. DOOM
!sunnít adj. m., s. m., pl. sunníți; adj. f., s. f. sunnítă, pl. sunníte
sunnitelor
SUNNÍT, -Ă, suniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sunnismului. 2. Adj. Care aparține sunnismului sau sunniților (1), care se referă la sunnism sau la sunniți. – Din fr. sunnite. DOOM
!sunnít adj. m., s. m., pl. sunníți; adj. f., s. f. sunnítă, pl. sunníte
sunnitul
SUNNÍT, -Ă, suniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sunnismului. 2. Adj. Care aparține sunnismului sau sunniților (1), care se referă la sunnism sau la sunniți. – Din fr. sunnite. DOOM
!sunnít adj. m., s. m., pl. sunníți; adj. f., s. f. sunnítă, pl. sunníte
sunnitului
SUNNÍT, -Ă, suniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sunnismului. 2. Adj. Care aparține sunnismului sau sunniților (1), care se referă la sunnism sau la sunniți. – Din fr. sunnite. DOOM
!sunnít adj. m., s. m., pl. sunníți; adj. f., s. f. sunnítă, pl. sunníte
sunniți
SUNNÍT, -Ă, suniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sunnismului. 2. Adj. Care aparține sunnismului sau sunniților (1), care se referă la sunnism sau la sunniți. – Din fr. sunnite. DOOM
!sunnít adj. m., s. m., pl. sunníți; adj. f., s. f. sunnítă, pl. sunníte
sunniții
SUNNÍT, -Ă, suniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sunnismului. 2. Adj. Care aparține sunnismului sau sunniților (1), care se referă la sunnism sau la sunniți. – Din fr. sunnite. DOOM
!sunnít adj. m., s. m., pl. sunníți; adj. f., s. f. sunnítă, pl. sunníte
sunniților
SUNNÍT, -Ă, suniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sunnismului. 2. Adj. Care aparține sunnismului sau sunniților (1), care se referă la sunnism sau la sunniți. – Din fr. sunnite. DOOM
!sunnít adj. m., s. m., pl. sunníți; adj. f., s. f. sunnítă, pl. sunníte
sunând
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunînd
SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare. DOOM
suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
sunări
SUNÁRE, sunări, s. f. Acțiunea de a suna și rezultatul ei; sunat. – V. suna. DOOM
sunáre s. f., g.-d. art. sunắrii; pl. sunắri
sunării
SUNÁRE, sunări, s. f. Acțiunea de a suna și rezultatul ei; sunat. – V. suna. DOOM
sunáre s. f., g.-d. art. sunắrii; pl. sunắri
sunările
SUNÁRE, sunări, s. f. Acțiunea de a suna și rezultatul ei; sunat. – V. suna. DOOM
sunáre s. f., g.-d. art. sunắrii; pl. sunắri
sunărilor
SUNÁRE, sunări, s. f. Acțiunea de a suna și rezultatul ei; sunat. – V. suna. DOOM
sunáre s. f., g.-d. art. sunắrii; pl. sunắri
sunătoare
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător). DOOM
sunătoáre s. f., g.-d. art. sunătórii
sunătoare
SUNĂTÓR, -OÁRE, sunători, -oare, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Care produce sunete. ◊ Bani sunători = a) monede, bani de metal; b) bani numerar, bani gheață. Șarpe sunător = șarpe-cu-clopoței, crotal. ♦ Care foșnește, foșnitor. ♦ (Despre vânt) Care vâjâie; șuierător. 2. Fig. (Despre cuvinte, fraze etc.) Plin de emfază; bombastic, pretențios. 3. Care sună puternic și prelung, care are rezonanță puternică; răsunător. – Suna + suf. -ător. DOOM
sunătór adj. m., pl. sunătóri; f. sg. și pl. sunătoáre
sunătoarea
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător). DOOM
sunătoáre s. f., g.-d. art. sunătórii
sunătoarea
SUNĂTÓR, -OÁRE, sunători, -oare, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Care produce sunete. ◊ Bani sunători = a) monede, bani de metal; b) bani numerar, bani gheață. Șarpe sunător = șarpe-cu-clopoței, crotal. ♦ Care foșnește, foșnitor. ♦ (Despre vânt) Care vâjâie; șuierător. 2. Fig. (Despre cuvinte, fraze etc.) Plin de emfază; bombastic, pretențios. 3. Care sună puternic și prelung, care are rezonanță puternică; răsunător. – Suna + suf. -ător. DOOM
sunătór adj. m., pl. sunătóri; f. sg. și pl. sunătoáre
sunătoarei
SUNĂTÓR, -OÁRE, sunători, -oare, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Care produce sunete. ◊ Bani sunători = a) monede, bani de metal; b) bani numerar, bani gheață. Șarpe sunător = șarpe-cu-clopoței, crotal. ♦ Care foșnește, foșnitor. ♦ (Despre vânt) Care vâjâie; șuierător. 2. Fig. (Despre cuvinte, fraze etc.) Plin de emfază; bombastic, pretențios. 3. Care sună puternic și prelung, care are rezonanță puternică; răsunător. – Suna + suf. -ător. DOOM
sunătór adj. m., pl. sunătóri; f. sg. și pl. sunătoáre
sunătoarele
SUNĂTÓR, -OÁRE, sunători, -oare, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Care produce sunete. ◊ Bani sunători = a) monede, bani de metal; b) bani numerar, bani gheață. Șarpe sunător = șarpe-cu-clopoței, crotal. ♦ Care foșnește, foșnitor. ♦ (Despre vânt) Care vâjâie; șuierător. 2. Fig. (Despre cuvinte, fraze etc.) Plin de emfază; bombastic, pretențios. 3. Care sună puternic și prelung, care are rezonanță puternică; răsunător. – Suna + suf. -ător. DOOM
sunătór adj. m., pl. sunătóri; f. sg. și pl. sunătoáre
sunătoarelor
SUNĂTÓR, -OÁRE, sunători, -oare, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Care produce sunete. ◊ Bani sunători = a) monede, bani de metal; b) bani numerar, bani gheață. Șarpe sunător = șarpe-cu-clopoței, crotal. ♦ Care foșnește, foșnitor. ♦ (Despre vânt) Care vâjâie; șuierător. 2. Fig. (Despre cuvinte, fraze etc.) Plin de emfază; bombastic, pretențios. 3. Care sună puternic și prelung, care are rezonanță puternică; răsunător. – Suna + suf. -ător. DOOM
sunătór adj. m., pl. sunătóri; f. sg. și pl. sunătoáre
sunător
SUNĂTÓR, -OÁRE, sunători, -oare, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Care produce sunete. ◊ Bani sunători = a) monede, bani de metal; b) bani numerar, bani gheață. Șarpe sunător = șarpe-cu-clopoței, crotal. ♦ Care foșnește, foșnitor. ♦ (Despre vânt) Care vâjâie; șuierător. 2. Fig. (Despre cuvinte, fraze etc.) Plin de emfază; bombastic, pretențios. 3. Care sună puternic și prelung, care are rezonanță puternică; răsunător. – Suna + suf. -ător. DOOM
sunătór adj. m., pl. sunătóri; f. sg. și pl. sunătoáre
sunători
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător). DOOM
sunătoáre s. f., g.-d. art. sunătórii
sunători
SUNĂTÓR, -OÁRE, sunători, -oare, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Care produce sunete. ◊ Bani sunători = a) monede, bani de metal; b) bani numerar, bani gheață. Șarpe sunător = șarpe-cu-clopoței, crotal. ♦ Care foșnește, foșnitor. ♦ (Despre vânt) Care vâjâie; șuierător. 2. Fig. (Despre cuvinte, fraze etc.) Plin de emfază; bombastic, pretențios. 3. Care sună puternic și prelung, care are rezonanță puternică; răsunător. – Suna + suf. -ător. DOOM
sunătór adj. m., pl. sunătóri; f. sg. și pl. sunătoáre
sunătorii
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător). DOOM
sunătoáre s. f., g.-d. art. sunătórii
sunătorii
SUNĂTÓR, -OÁRE, sunători, -oare, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Care produce sunete. ◊ Bani sunători = a) monede, bani de metal; b) bani numerar, bani gheață. Șarpe sunător = șarpe-cu-clopoței, crotal. ♦ Care foșnește, foșnitor. ♦ (Despre vânt) Care vâjâie; șuierător. 2. Fig. (Despre cuvinte, fraze etc.) Plin de emfază; bombastic, pretențios. 3. Care sună puternic și prelung, care are rezonanță puternică; răsunător. – Suna + suf. -ător. DOOM
sunătór adj. m., pl. sunătóri; f. sg. și pl. sunătoáre
sunătorile
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător). DOOM
sunătoáre s. f., g.-d. art. sunătórii
sunătorilor
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător). DOOM
sunătoáre s. f., g.-d. art. sunătórii
sunătorilor
SUNĂTÓR, -OÁRE, sunători, -oare, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Care produce sunete. ◊ Bani sunători = a) monede, bani de metal; b) bani numerar, bani gheață. Șarpe sunător = șarpe-cu-clopoței, crotal. ♦ Care foșnește, foșnitor. ♦ (Despre vânt) Care vâjâie; șuierător. 2. Fig. (Despre cuvinte, fraze etc.) Plin de emfază; bombastic, pretențios. 3. Care sună puternic și prelung, care are rezonanță puternică; răsunător. – Suna + suf. -ător. DOOM
sunătór adj. m., pl. sunătóri; f. sg. și pl. sunătoáre
sunătorul
SUNĂTÓR, -OÁRE, sunători, -oare, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Care produce sunete. ◊ Bani sunători = a) monede, bani de metal; b) bani numerar, bani gheață. Șarpe sunător = șarpe-cu-clopoței, crotal. ♦ Care foșnește, foșnitor. ♦ (Despre vânt) Care vâjâie; șuierător. 2. Fig. (Despre cuvinte, fraze etc.) Plin de emfază; bombastic, pretențios. 3. Care sună puternic și prelung, care are rezonanță puternică; răsunător. – Suna + suf. -ător. DOOM
sunătór adj. m., pl. sunătóri; f. sg. și pl. sunătoáre
sunătorului
SUNĂTÓR, -OÁRE, sunători, -oare, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Care produce sunete. ◊ Bani sunători = a) monede, bani de metal; b) bani numerar, bani gheață. Șarpe sunător = șarpe-cu-clopoței, crotal. ♦ Care foșnește, foșnitor. ♦ (Despre vânt) Care vâjâie; șuierător. 2. Fig. (Despre cuvinte, fraze etc.) Plin de emfază; bombastic, pretențios. 3. Care sună puternic și prelung, care are rezonanță puternică; răsunător. – Suna + suf. -ător. DOOM
sunătór adj. m., pl. sunătóri; f. sg. și pl. sunătoáre
supa
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supa
SÚPĂ, (2) supe, s. f. 1. Fiertură de carne, de legume sau de carne cu legume, uneori cu adaos de tăiței, fidea etc. 2. Fel, porție de supă (1). – Din fr. soupe. DOOM
súpă s. f., g.-d. art. súpei; (feluri, porții) pl. súpe
supai
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supam
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supapa
SUPÁPĂ, supape, s. f. 1. Organ de mașină montat în dreptul unui orificiu și folosit pentru întreruperea sau restabilirea circuitului unui fluid care trece prin acest orificiu. ◊ Supapă electrică = redresor. 2. Valvă care se folosește ca organ de închidere a unei supape (1); ventil. 3. Dispozitiv pentru evacuarea parțială a gazului din interiorul aerostatelor sau al dirijabilelor. – Din fr. soupape. DOOM
supápă s. f., g.-d. art. supápei; pl. supápe
supape
SUPÁPĂ, supape, s. f. 1. Organ de mașină montat în dreptul unui orificiu și folosit pentru întreruperea sau restabilirea circuitului unui fluid care trece prin acest orificiu. ◊ Supapă electrică = redresor. 2. Valvă care se folosește ca organ de închidere a unei supape (1); ventil. 3. Dispozitiv pentru evacuarea parțială a gazului din interiorul aerostatelor sau al dirijabilelor. – Din fr. soupape. DOOM
supápă s. f., g.-d. art. supápei; pl. supápe
supapei
SUPÁPĂ, supape, s. f. 1. Organ de mașină montat în dreptul unui orificiu și folosit pentru întreruperea sau restabilirea circuitului unui fluid care trece prin acest orificiu. ◊ Supapă electrică = redresor. 2. Valvă care se folosește ca organ de închidere a unei supape (1); ventil. 3. Dispozitiv pentru evacuarea parțială a gazului din interiorul aerostatelor sau al dirijabilelor. – Din fr. soupape. DOOM
supápă s. f., g.-d. art. supápei; pl. supápe
supapele
SUPÁPĂ, supape, s. f. 1. Organ de mașină montat în dreptul unui orificiu și folosit pentru întreruperea sau restabilirea circuitului unui fluid care trece prin acest orificiu. ◊ Supapă electrică = redresor. 2. Valvă care se folosește ca organ de închidere a unei supape (1); ventil. 3. Dispozitiv pentru evacuarea parțială a gazului din interiorul aerostatelor sau al dirijabilelor. – Din fr. soupape. DOOM
supápă s. f., g.-d. art. supápei; pl. supápe
supapelor
SUPÁPĂ, supape, s. f. 1. Organ de mașină montat în dreptul unui orificiu și folosit pentru întreruperea sau restabilirea circuitului unui fluid care trece prin acest orificiu. ◊ Supapă electrică = redresor. 2. Valvă care se folosește ca organ de închidere a unei supape (1); ventil. 3. Dispozitiv pentru evacuarea parțială a gazului din interiorul aerostatelor sau al dirijabilelor. – Din fr. soupape. DOOM
supápă s. f., g.-d. art. supápei; pl. supápe
supare
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supare
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper.
supară
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
suparăm
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
suparăți
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supase
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supasem
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supaseră
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supaserăm
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supaserăți
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supaseși
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supaseți
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supat
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supat
SUPÁT, supaturi, s. n. (Pop.) 1. Locul de sub pat, spațiul dintre pat și dușumea. 2. Gaură săpată într-un mal de pământ. [Var.: subpát s. n.] – Sub2 + pat. DOOM
supát (pop.) s. n., pl. supáturi
supatul
SUPÁT, supaturi, s. n. (Pop.) 1. Locul de sub pat, spațiul dintre pat și dușumea. 2. Gaură săpată într-un mal de pământ. [Var.: subpát s. n.] – Sub2 + pat. DOOM
supát (pop.) s. n., pl. supáturi
supatului
SUPÁT, supaturi, s. n. (Pop.) 1. Locul de sub pat, spațiul dintre pat și dușumea. 2. Gaură săpată într-un mal de pământ. [Var.: subpát s. n.] – Sub2 + pat. DOOM
supát (pop.) s. n., pl. supáturi
supaturi
SUPÁT, supaturi, s. n. (Pop.) 1. Locul de sub pat, spațiul dintre pat și dușumea. 2. Gaură săpată într-un mal de pământ. [Var.: subpát s. n.] – Sub2 + pat. DOOM
supát (pop.) s. n., pl. supáturi
supaturile
SUPÁT, supaturi, s. n. (Pop.) 1. Locul de sub pat, spațiul dintre pat și dușumea. 2. Gaură săpată într-un mal de pământ. [Var.: subpát s. n.] – Sub2 + pat. DOOM
supát (pop.) s. n., pl. supáturi
supaturilor
SUPÁT, supaturi, s. n. (Pop.) 1. Locul de sub pat, spațiul dintre pat și dușumea. 2. Gaură săpată într-un mal de pământ. [Var.: subpát s. n.] – Sub2 + pat. DOOM
supát (pop.) s. n., pl. supáturi
supau
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supași
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supați
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supco
supco s. invar. denumire generică dată supelor concentrate.
supe
SÚPĂ, (2) supe, s. f. 1. Fiertură de carne, de legume sau de carne cu legume, uneori cu adaos de tăiței, fidea etc. 2. Fel, porție de supă (1). – Din fr. soupe. DOOM
súpă s. f., g.-d. art. súpei; (feluri, porții) pl. súpe
supează
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supei
SÚPĂ, (2) supe, s. f. 1. Fiertură de carne, de legume sau de carne cu legume, uneori cu adaos de tăiței, fidea etc. 2. Fel, porție de supă (1). – Din fr. soupe. DOOM
súpă s. f., g.-d. art. súpei; (feluri, porții) pl. súpe
supele
SÚPĂ, (2) supe, s. f. 1. Fiertură de carne, de legume sau de carne cu legume, uneori cu adaos de tăiței, fidea etc. 2. Fel, porție de supă (1). – Din fr. soupe. DOOM
súpă s. f., g.-d. art. súpei; (feluri, porții) pl. súpe
supelor
SÚPĂ, (2) supe, s. f. 1. Fiertură de carne, de legume sau de carne cu legume, uneori cu adaos de tăiței, fidea etc. 2. Fel, porție de supă (1). – Din fr. soupe. DOOM
súpă s. f., g.-d. art. súpei; (feluri, porții) pl. súpe
super
SUPER2 adj. invar., adv. (Fam.) Extraordinar, formidabil, excelent. – Din fr. super. DOOM
*súper adj. invar., adv.
superangular
SUPERANGULÁR, superangulare, adj. (În sintagma) Obiectiv superangular = obiectiv fotografic care se utilizează pentru peisaje vaste, pentru interioare etc. – Super1- + angular. DOOM
!superangulár (obiectiv ~) (-pe-ran-/-per-an-) adj. m.; pl. f. superanguláre
superarbitri
SUPERARBÍTRU, superarbitri, s. m. Persoană delegată de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfășurării unei competiții, fără a se substitui atribuțiilor arbitrului principal; supraarbitru. – Super1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
!superarbítru (-pe-rar-/-per-ar-) s. m., pl. superarbítri
superarbitrii
SUPERARBÍTRU, superarbitri, s. m. Persoană delegată de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfășurării unei competiții, fără a se substitui atribuțiilor arbitrului principal; supraarbitru. – Super1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
!superarbítru (-pe-rar-/-per-ar-) s. m., pl. superarbítri
superarbitrilor
SUPERARBÍTRU, superarbitri, s. m. Persoană delegată de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfășurării unei competiții, fără a se substitui atribuțiilor arbitrului principal; supraarbitru. – Super1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
!superarbítru (-pe-rar-/-per-ar-) s. m., pl. superarbítri
superarbitru
SUPERARBÍTRU, superarbitri, s. m. Persoană delegată de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfășurării unei competiții, fără a se substitui atribuțiilor arbitrului principal; supraarbitru. – Super1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
!superarbítru (-pe-rar-/-per-ar-) s. m., pl. superarbítri
superarbitrul
SUPERARBÍTRU, superarbitri, s. m. Persoană delegată de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfășurării unei competiții, fără a se substitui atribuțiilor arbitrului principal; supraarbitru. – Super1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
!superarbítru (-pe-rar-/-per-ar-) s. m., pl. superarbítri
superarbitrului
SUPERARBÍTRU, superarbitri, s. m. Persoană delegată de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfășurării unei competiții, fără a se substitui atribuțiilor arbitrului principal; supraarbitru. – Super1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
!superarbítru (-pe-rar-/-per-ar-) s. m., pl. superarbítri
superb
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător; impresionant. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. ♦ (Rar) Foarte bun, foarte reușit. 3. (Rar) Mândru, semeț; orgolios, îngâmfat, trufaș. – Din fr. superbe, lat. superbus. DOOM
supérb adj. m., pl. supérbi; f. supérbă, pl. supérbe
superba
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător; impresionant. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. ♦ (Rar) Foarte bun, foarte reușit. 3. (Rar) Mândru, semeț; orgolios, îngâmfat, trufaș. – Din fr. superbe, lat. superbus. DOOM
supérb adj. m., pl. supérbi; f. supérbă, pl. supérbe
superbe
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător; impresionant. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. ♦ (Rar) Foarte bun, foarte reușit. 3. (Rar) Mândru, semeț; orgolios, îngâmfat, trufaș. – Din fr. superbe, lat. superbus. DOOM
supérb adj. m., pl. supérbi; f. supérbă, pl. supérbe
superbei
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător; impresionant. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. ♦ (Rar) Foarte bun, foarte reușit. 3. (Rar) Mândru, semeț; orgolios, îngâmfat, trufaș. – Din fr. superbe, lat. superbus. DOOM
supérb adj. m., pl. supérbi; f. supérbă, pl. supérbe
superbele
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător; impresionant. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. ♦ (Rar) Foarte bun, foarte reușit. 3. (Rar) Mândru, semeț; orgolios, îngâmfat, trufaș. – Din fr. superbe, lat. superbus. DOOM
supérb adj. m., pl. supérbi; f. supérbă, pl. supérbe
superbelor
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător; impresionant. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. ♦ (Rar) Foarte bun, foarte reușit. 3. (Rar) Mândru, semeț; orgolios, îngâmfat, trufaș. – Din fr. superbe, lat. superbus. DOOM
supérb adj. m., pl. supérbi; f. supérbă, pl. supérbe
superbi
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător; impresionant. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. ♦ (Rar) Foarte bun, foarte reușit. 3. (Rar) Mândru, semeț; orgolios, îngâmfat, trufaș. – Din fr. superbe, lat. superbus. DOOM
supérb adj. m., pl. supérbi; f. supérbă, pl. supérbe
superbie
SUPERBÍE s. f. (Livr.) Mândrie, trufie, orgoliu. – Din lat. superbia. Cf. it. superbia. DOOM
superbíe (livr.) s. f., art. superbía, g.-d. superbíi, art. superbíei
superbii
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător; impresionant. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. ♦ (Rar) Foarte bun, foarte reușit. 3. (Rar) Mândru, semeț; orgolios, îngâmfat, trufaș. – Din fr. superbe, lat. superbus. DOOM
supérb adj. m., pl. supérbi; f. supérbă, pl. supérbe
superbilor
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător; impresionant. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. ♦ (Rar) Foarte bun, foarte reușit. 3. (Rar) Mândru, semeț; orgolios, îngâmfat, trufaș. – Din fr. superbe, lat. superbus. DOOM
supérb adj. m., pl. supérbi; f. supérbă, pl. supérbe
superbombă
superbombă, superbombe s. f. (tox.) sulfat de cocaină.
superbul
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător; impresionant. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. ♦ (Rar) Foarte bun, foarte reușit. 3. (Rar) Mândru, semeț; orgolios, îngâmfat, trufaș. – Din fr. superbe, lat. superbus. DOOM
supérb adj. m., pl. supérbi; f. supérbă, pl. supérbe
superbului
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător; impresionant. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. ♦ (Rar) Foarte bun, foarte reușit. 3. (Rar) Mândru, semeț; orgolios, îngâmfat, trufaș. – Din fr. superbe, lat. superbus. DOOM
supérb adj. m., pl. supérbi; f. supérbă, pl. supérbe
superbus
Tarquinius 1. Tarquinius Priscus, cel de-al cincilea rege al Romei. Era fiul unui grec, pe nume Damaratus, stabilit în Italia. S-a căsătorit cu Tanaquil, o prințesă de origine etruscă. La moartea lui Ancus Marcius a fost ales drept succesor al acestuia. Domnia sa lungă, de aproape patruzeci de ani, a fost marcată de prosperitate și de succese atît în războaie, cît și în organizarea statului. 2. Tarquinius Superbus, nepotul lui Tarquinius Priscus, s-a distins prin cruzime și trufie, fapt datorită căruia și-a cîștigat renumele de Superbus. Alungat de la domnie, s-a zbătut în van să-și recapete tronul cerînd ajutor străin, de la Porsenna. 3. Tarquinius Sextus, fiul lui Tarquinius Superbus. A necinstit-o pe Lucreția, soția vărului său, determinînd-o să se sinucidă. În felul acesta a atras ura romanilor asupra întregii sale familii. Datorită mîrșăviei lui, Tarquinii au fost alungați de la domnie. 4. Tarquinius Collatinus, nepotul lui Tarquinius Superbus și soțul Lucreției. Cînd soția sa a fost necinstită de către Tarquinius Sextus, el s-a aliat cu Brutus și i-a izgonit pe Tarquini din Roma.
supercalculatoare
SUPERCALCULATÓR, supercalculatoare, s. n. Calculator de capacitate foarte mare și cu posibilitatea efectuării simultane a zeci de programe. – Super1- + calculator.
supercalculatoarele
SUPERCALCULATÓR, supercalculatoare, s. n. Calculator de capacitate foarte mare și cu posibilitatea efectuării simultane a zeci de programe. – Super1- + calculator.
supercalculatoarelor
SUPERCALCULATÓR, supercalculatoare, s. n. Calculator de capacitate foarte mare și cu posibilitatea efectuării simultane a zeci de programe. – Super1- + calculator.
supercalculator
SUPERCALCULATÓR, supercalculatoare, s. n. Calculator de capacitate foarte mare și cu posibilitatea efectuării simultane a zeci de programe. – Super1- + calculator.
supercalculatorul
SUPERCALCULATÓR, supercalculatoare, s. n. Calculator de capacitate foarte mare și cu posibilitatea efectuării simultane a zeci de programe. – Super1- + calculator.
supercalculatorului
SUPERCALCULATÓR, supercalculatoare, s. n. Calculator de capacitate foarte mare și cu posibilitatea efectuării simultane a zeci de programe. – Super1- + calculator.
supercampioana
SUPERCAMPIÓN, -OÁNĂ, supercampioni, -oane, s. m. și f. Campion care atinge performanțe ieșite din comun. – Super1- + campion (după fr. super-champion). DOOM
*supercampión (-pi-on) s. m., pl. supercampióni
supercampioane
SUPERCAMPIÓN, -OÁNĂ, supercampioni, -oane, s. m. și f. Campion care atinge performanțe ieșite din comun. – Super1- + campion (după fr. super-champion). DOOM
*supercampión (-pi-on) s. m., pl. supercampióni
supercampioanei
SUPERCAMPIÓN, -OÁNĂ, supercampioni, -oane, s. m. și f. Campion care atinge performanțe ieșite din comun. – Super1- + campion (după fr. super-champion). DOOM
*supercampión (-pi-on) s. m., pl. supercampióni
supercampioanele
SUPERCAMPIÓN, -OÁNĂ, supercampioni, -oane, s. m. și f. Campion care atinge performanțe ieșite din comun. – Super1- + campion (după fr. super-champion). DOOM
*supercampión (-pi-on) s. m., pl. supercampióni
supercampioanelor
SUPERCAMPIÓN, -OÁNĂ, supercampioni, -oane, s. m. și f. Campion care atinge performanțe ieșite din comun. – Super1- + campion (după fr. super-champion). DOOM
*supercampión (-pi-on) s. m., pl. supercampióni
supercampion
SUPERCAMPIÓN, -OÁNĂ, supercampioni, -oane, s. m. și f. Campion care atinge performanțe ieșite din comun. – Super1- + campion (după fr. super-champion). DOOM
*supercampión (-pi-on) s. m., pl. supercampióni
supercampioni
SUPERCAMPIÓN, -OÁNĂ, supercampioni, -oane, s. m. și f. Campion care atinge performanțe ieșite din comun. – Super1- + campion (după fr. super-champion). DOOM
*supercampión (-pi-on) s. m., pl. supercampióni
supercampionii
SUPERCAMPIÓN, -OÁNĂ, supercampioni, -oane, s. m. și f. Campion care atinge performanțe ieșite din comun. – Super1- + campion (după fr. super-champion). DOOM
*supercampión (-pi-on) s. m., pl. supercampióni
supercampionilor
SUPERCAMPIÓN, -OÁNĂ, supercampioni, -oane, s. m. și f. Campion care atinge performanțe ieșite din comun. – Super1- + campion (după fr. super-champion). DOOM
*supercampión (-pi-on) s. m., pl. supercampióni
supercampionul
SUPERCAMPIÓN, -OÁNĂ, supercampioni, -oane, s. m. și f. Campion care atinge performanțe ieșite din comun. – Super1- + campion (după fr. super-champion). DOOM
*supercampión (-pi-on) s. m., pl. supercampióni
supercampionului
SUPERCAMPIÓN, -OÁNĂ, supercampioni, -oane, s. m. și f. Campion care atinge performanțe ieșite din comun. – Super1- + campion (după fr. super-champion). DOOM
*supercampión (-pi-on) s. m., pl. supercampióni
supercarburant
SUPERCARBURÁNT, supercarburanți, s. m. Carburant de calitate deosebită. – Din fr. supercarburant.
supercarburantul
SUPERCARBURÁNT, supercarburanți, s. m. Carburant de calitate deosebită. – Din fr. supercarburant.
supercarburantului
SUPERCARBURÁNT, supercarburanți, s. m. Carburant de calitate deosebită. – Din fr. supercarburant.
supercarburanți
SUPERCARBURÁNT, supercarburanți, s. m. Carburant de calitate deosebită. – Din fr. supercarburant.
supercarburanții
SUPERCARBURÁNT, supercarburanți, s. m. Carburant de calitate deosebită. – Din fr. supercarburant.
supercarburanților
SUPERCARBURÁNT, supercarburanți, s. m. Carburant de calitate deosebită. – Din fr. supercarburant.
supercargo
SUPERCARGÓ s.m., s.n. 1. Persoană ambarcată pe o navă comercială de către proprietarul mărfurilor în scopul de a-i reprezenta interesele comerciale, a supraveghea transportul etc. 2. Marinar pe bordul navelor S.U.A. cu atribuții de secretariat și contabilitate. [< engl., fr. supercargo].
supercargo
SUPERCARGÓ s.m., s.n. 1. Persoană ambarcată pe o navă comercială de către proprietarul mărfurilor în scopul de a-i reprezenta interesele comerciale, a supraveghea transportul etc. 2. Marinar pe bordul navelor S.U.A. cu atribuții de secretariat și contabilitate. [< engl., fr. supercargo].
superciment
SUPERCIMENT, (2) supercimenturi, s. n. 1. Ciment care se întărește foarte repede după ce a fost amestecat cu apă. 2. (La pl.) Diferite feluri de superciment (1). – Din fr. superciment. DOOM
supercimént s. n., (feluri) pl. superciménturi
supercimentul
SUPERCIMENT, (2) supercimenturi, s. n. 1. Ciment care se întărește foarte repede după ce a fost amestecat cu apă. 2. (La pl.) Diferite feluri de superciment (1). – Din fr. superciment. DOOM
supercimént s. n., (feluri) pl. superciménturi
supercimentului
SUPERCIMENT, (2) supercimenturi, s. n. 1. Ciment care se întărește foarte repede după ce a fost amestecat cu apă. 2. (La pl.) Diferite feluri de superciment (1). – Din fr. superciment. DOOM
supercimént s. n., (feluri) pl. superciménturi
supercimenturi
SUPERCIMENT, (2) supercimenturi, s. n. 1. Ciment care se întărește foarte repede după ce a fost amestecat cu apă. 2. (La pl.) Diferite feluri de superciment (1). – Din fr. superciment. DOOM
supercimént s. n., (feluri) pl. superciménturi
supercimenturile
SUPERCIMENT, (2) supercimenturi, s. n. 1. Ciment care se întărește foarte repede după ce a fost amestecat cu apă. 2. (La pl.) Diferite feluri de superciment (1). – Din fr. superciment. DOOM
supercimént s. n., (feluri) pl. superciménturi
supercimenturilor
SUPERCIMENT, (2) supercimenturi, s. n. 1. Ciment care se întărește foarte repede după ce a fost amestecat cu apă. 2. (La pl.) Diferite feluri de superciment (1). – Din fr. superciment. DOOM
supercimént s. n., (feluri) pl. superciménturi
supercrustal
SUPERCRUSTÁL, -Ă adj. (Geol.) Format pe suprafața Pământului. [< germ. superkrustal].
supercupa
SUPERCÚPĂ, supercupe, s. f. (Sport) Competiție sportivă între două echipe câștigătoare ale unor cupe. – Super1- + cupă. DOOM
supercúpă s. f., g.-d. art. supercúpei; pl. supercúpe
supercupe
SUPERCÚPĂ, supercupe, s. f. (Sport) Competiție sportivă între două echipe câștigătoare ale unor cupe. – Super1- + cupă. DOOM
supercúpă s. f., g.-d. art. supercúpei; pl. supercúpe
supercupei
SUPERCÚPĂ, supercupe, s. f. (Sport) Competiție sportivă între două echipe câștigătoare ale unor cupe. – Super1- + cupă. DOOM
supercúpă s. f., g.-d. art. supercúpei; pl. supercúpe
supercupele
SUPERCÚPĂ, supercupe, s. f. (Sport) Competiție sportivă între două echipe câștigătoare ale unor cupe. – Super1- + cupă. DOOM
supercúpă s. f., g.-d. art. supercúpei; pl. supercúpe
supercupelor
SUPERCÚPĂ, supercupe, s. f. (Sport) Competiție sportivă între două echipe câștigătoare ale unor cupe. – Super1- + cupă. DOOM
supercúpă s. f., g.-d. art. supercúpei; pl. supercúpe
supere
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
superelogia
SUPERELOGIÁ vb. I. tr. A elogia peste măsură. [Pron. -gi-a, p.i. 3,6 -giază, ger. -iind. / < super- + elogia].
superelogiat
SUPERELOGIÁ vb. I. tr. A elogia peste măsură. [Pron. -gi-a, p.i. 3,6 -giază, ger. -iind. / < super- + elogia].
superelogiere
SUPERELOGIÉRE s.f. Acțiunea de a superelogia și rezultatul ei. [< superelogia].
superexpres
SUPEREXPRÉS, -Ă, superexpreși, -se, s. n., adj. (Tren) extrem de rapid. – Super1- + expres.
superfecundație
SUPERFECUNDÁȚIE s.f. (Biol.) Fecundare succesivă a două ovule la interval de câteva zile unul de altul, ambele provenind din aceeași ovulație. [< fr. superfécondation].
superfetația
SUPERFETÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Prisosință, belșug prea mare. 2. Abundență de cuvinte, repetare nefolositoare. V. redundanță. [Gen. -iei. / < fr. superfétation].
superfetație
SUPERFETÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Prisosință, belșug prea mare. 2. Abundență de cuvinte, repetare nefolositoare. V. redundanță. [Gen. -iei. / < fr. superfétation].
superfetației
SUPERFETÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Prisosință, belșug prea mare. 2. Abundență de cuvinte, repetare nefolositoare. V. redundanță. [Gen. -iei. / < fr. superfétation].
superfetații
SUPERFETÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Prisosință, belșug prea mare. 2. Abundență de cuvinte, repetare nefolositoare. V. redundanță. [Gen. -iei. / < fr. superfétation].
superfetațiile
SUPERFETÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Prisosință, belșug prea mare. 2. Abundență de cuvinte, repetare nefolositoare. V. redundanță. [Gen. -iei. / < fr. superfétation].
superfetațiilor
SUPERFETÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Prisosință, belșug prea mare. 2. Abundență de cuvinte, repetare nefolositoare. V. redundanță. [Gen. -iei. / < fr. superfétation].
superfetațiune
SUPERFETAȚIÚNE, superfetațiuni, s. f. (Franțuzism învechit) Lucru de prisos (din pricină că e în prea mare cantitate). Limbile moderne n-au găsit un termen generic special spre a denumi... toate acele superfetațiuni plastice. ODOBESCU, S. II 253.
superficial
SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, rămâne la suprafața unui obiect, a unei ființe; fig. care apare, se produce, rămâne la suprafață, fără să atingă miezul, esența lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fără a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel. DOOM
superficiál (-ci-al) adj. m., pl. superficiáli; f. superficiálă, pl. superficiále
superficiala
SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, rămâne la suprafața unui obiect, a unei ființe; fig. care apare, se produce, rămâne la suprafață, fără să atingă miezul, esența lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fără a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel. DOOM
superficiál (-ci-al) adj. m., pl. superficiáli; f. superficiálă, pl. superficiále
superficiale
SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, rămâne la suprafața unui obiect, a unei ființe; fig. care apare, se produce, rămâne la suprafață, fără să atingă miezul, esența lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fără a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel. DOOM
superficiál (-ci-al) adj. m., pl. superficiáli; f. superficiálă, pl. superficiále
superficialei
SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, rămâne la suprafața unui obiect, a unei ființe; fig. care apare, se produce, rămâne la suprafață, fără să atingă miezul, esența lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fără a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel. DOOM
superficiál (-ci-al) adj. m., pl. superficiáli; f. superficiálă, pl. superficiále
superficialele
SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, rămâne la suprafața unui obiect, a unei ființe; fig. care apare, se produce, rămâne la suprafață, fără să atingă miezul, esența lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fără a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel. DOOM
superficiál (-ci-al) adj. m., pl. superficiáli; f. superficiálă, pl. superficiále
superficialelor
SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, rămâne la suprafața unui obiect, a unei ființe; fig. care apare, se produce, rămâne la suprafață, fără să atingă miezul, esența lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fără a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel. DOOM
superficiál (-ci-al) adj. m., pl. superficiáli; f. superficiálă, pl. superficiále
superficiali
SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, rămâne la suprafața unui obiect, a unei ființe; fig. care apare, se produce, rămâne la suprafață, fără să atingă miezul, esența lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fără a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel. DOOM
superficiál (-ci-al) adj. m., pl. superficiáli; f. superficiálă, pl. superficiále
superficialii
SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, rămâne la suprafața unui obiect, a unei ființe; fig. care apare, se produce, rămâne la suprafață, fără să atingă miezul, esența lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fără a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel. DOOM
superficiál (-ci-al) adj. m., pl. superficiáli; f. superficiálă, pl. superficiále
superficialilor
SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, rămâne la suprafața unui obiect, a unei ființe; fig. care apare, se produce, rămâne la suprafață, fără să atingă miezul, esența lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fără a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel. DOOM
superficiál (-ci-al) adj. m., pl. superficiáli; f. superficiálă, pl. superficiále
superficialitate
SUPERFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este superficial; fig. lipsă de adâncime, de profunzime; ușurătate. ♦ (Concr.) Lucru superficial. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. superficialité. DOOM
superficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. superficialitắții
superficialitatea
SUPERFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este superficial; fig. lipsă de adâncime, de profunzime; ușurătate. ♦ (Concr.) Lucru superficial. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. superficialité. DOOM
superficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. superficialitắții
superficialități
SUPERFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este superficial; fig. lipsă de adâncime, de profunzime; ușurătate. ♦ (Concr.) Lucru superficial. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. superficialité. DOOM
superficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. superficialitắții
superficialității
SUPERFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este superficial; fig. lipsă de adâncime, de profunzime; ușurătate. ♦ (Concr.) Lucru superficial. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. superficialité. DOOM
superficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. superficialitắții
superficialitățile
SUPERFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este superficial; fig. lipsă de adâncime, de profunzime; ușurătate. ♦ (Concr.) Lucru superficial. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. superficialité. DOOM
superficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. superficialitắții
superficialităților
SUPERFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este superficial; fig. lipsă de adâncime, de profunzime; ușurătate. ♦ (Concr.) Lucru superficial. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. superficialité. DOOM
superficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. superficialitắții
superficialul
SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, rămâne la suprafața unui obiect, a unei ființe; fig. care apare, se produce, rămâne la suprafață, fără să atingă miezul, esența lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fără a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel. DOOM
superficiál (-ci-al) adj. m., pl. superficiáli; f. superficiálă, pl. superficiále
superficialului
SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, rămâne la suprafața unui obiect, a unei ființe; fig. care apare, se produce, rămâne la suprafață, fără să atingă miezul, esența lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fără a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel. DOOM
superficiál (-ci-al) adj. m., pl. superficiáli; f. superficiálă, pl. superficiále
superficie
SUPERFÍCIE s. f. (În sintagma) Drept de superficie = drept de proprietate asupra clădirii construite sau plantației aflate pe terenul altei persoane și drept de folosință asupra acelui teren. – Din fr. superficie. DOOM
superfície (rar) (-ci-e) s. f., art. superfícia (-ci-a), g.-d. superfícii, art. superfíciei
superfilm
SUPERFÍLM s.n. (Cinem.) Superproducție. [Cf. fr. superfilm].
superfin
SUPERFÍN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super1- + fin. Cf. fr. superfin. DOOM
superfín adj. m., pl. superfíni; f. superfínă, pl. superfíne
superfina
SUPERFÍN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super1- + fin. Cf. fr. superfin. DOOM
superfín adj. m., pl. superfíni; f. superfínă, pl. superfíne
superfine
SUPERFÍN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super1- + fin. Cf. fr. superfin. DOOM
superfín adj. m., pl. superfíni; f. superfínă, pl. superfíne
superfinei
SUPERFÍN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super1- + fin. Cf. fr. superfin. DOOM
superfín adj. m., pl. superfíni; f. superfínă, pl. superfíne
superfinele
SUPERFÍN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super1- + fin. Cf. fr. superfin. DOOM
superfín adj. m., pl. superfíni; f. superfínă, pl. superfíne
superfinelor
SUPERFÍN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super1- + fin. Cf. fr. superfin. DOOM
superfín adj. m., pl. superfíni; f. superfínă, pl. superfíne
superfini
SUPERFÍN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super1- + fin. Cf. fr. superfin. DOOM
superfín adj. m., pl. superfíni; f. superfínă, pl. superfíne
superfinii
SUPERFÍN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super1- + fin. Cf. fr. superfin. DOOM
superfín adj. m., pl. superfíni; f. superfínă, pl. superfíne
superfinilor
SUPERFÍN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super1- + fin. Cf. fr. superfin. DOOM
superfín adj. m., pl. superfíni; f. superfínă, pl. superfíne
superfinisa
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisai
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisam
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisare
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisare
SUPERFINISÁRE, superfinisări, s. f. Acțiunea de a superfinisa și rezultatul ei. – V. superfinisa.
superfinisarea
SUPERFINISÁRE, superfinisări, s. f. Acțiunea de a superfinisa și rezultatul ei. – V. superfinisa.
superfinisară
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisarăm
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisarăți
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisase
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisasem
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisaseră
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisaserăm
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisaserăți
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisaseși
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisaseți
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisat
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisat
SUPERFINISÁT, -Ă, superfinisați, -te, adj. Foarte neted, fără asperități. – V. superfinisa.
superfinisata
SUPERFINISÁT, -Ă, superfinisați, -te, adj. Foarte neted, fără asperități. – V. superfinisa.
superfinisate
SUPERFINISÁT, -Ă, superfinisați, -te, adj. Foarte neted, fără asperități. – V. superfinisa.
superfinisatei
SUPERFINISÁT, -Ă, superfinisați, -te, adj. Foarte neted, fără asperități. – V. superfinisa.
superfinisatele
SUPERFINISÁT, -Ă, superfinisați, -te, adj. Foarte neted, fără asperități. – V. superfinisa.
superfinisatelor
SUPERFINISÁT, -Ă, superfinisați, -te, adj. Foarte neted, fără asperități. – V. superfinisa.
superfinisatul
SUPERFINISÁT, -Ă, superfinisați, -te, adj. Foarte neted, fără asperități. – V. superfinisa.
superfinisatului
SUPERFINISÁT, -Ă, superfinisați, -te, adj. Foarte neted, fără asperități. – V. superfinisa.
superfinisau
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisași
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisați
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisați
SUPERFINISÁT, -Ă, superfinisați, -te, adj. Foarte neted, fără asperități. – V. superfinisa.
superfinisații
SUPERFINISÁT, -Ă, superfinisați, -te, adj. Foarte neted, fără asperități. – V. superfinisa.
superfinisaților
SUPERFINISÁT, -Ă, superfinisați, -te, adj. Foarte neted, fără asperități. – V. superfinisa.
superfinisează
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisez
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfiniseze
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisezi
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisând
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisînd
SUPERFINISÁ, superfinisez, vb. I. Tranz. A netezi foarte fin asperitățile unor suprafețe. – Super1- + finisa (după fr. superfinir).
superfinisări
SUPERFINISÁRE, superfinisări, s. f. Acțiunea de a superfinisa și rezultatul ei. – V. superfinisa.
superfinisării
SUPERFINISÁRE, superfinisări, s. f. Acțiunea de a superfinisa și rezultatul ei. – V. superfinisa.
superfinisările
SUPERFINISÁRE, superfinisări, s. f. Acțiunea de a superfinisa și rezultatul ei. – V. superfinisa.
superfinisărilor
SUPERFINISÁRE, superfinisări, s. f. Acțiunea de a superfinisa și rezultatul ei. – V. superfinisa.
superfiniția
SUPERFINÍȚIE, superfiniții, s. f. Operație de netezire foarte fină a suprafețelor unor obiecte metalice, efectuată prin mișcări încete, în linie dreaptă. – Din fr. superfinition. DOOM
superfiníție (-ți-e) s. f., art. superfiníția (-ți-a), g.-d. art. superfiníției; pl. superfiníții, art. superfiníțiile (-ți-i-)
superfiniție
SUPERFINÍȚIE, superfiniții, s. f. Operație de netezire foarte fină a suprafețelor unor obiecte metalice, efectuată prin mișcări încete, în linie dreaptă. – Din fr. superfinition. DOOM
superfiníție (-ți-e) s. f., art. superfiníția (-ți-a), g.-d. art. superfiníției; pl. superfiníții, art. superfiníțiile (-ți-i-)
superfiniției
SUPERFINÍȚIE, superfiniții, s. f. Operație de netezire foarte fină a suprafețelor unor obiecte metalice, efectuată prin mișcări încete, în linie dreaptă. – Din fr. superfinition. DOOM
superfiníție (-ți-e) s. f., art. superfiníția (-ți-a), g.-d. art. superfiníției; pl. superfiníții, art. superfiníțiile (-ți-i-)
superfiniții
SUPERFINÍȚIE, superfiniții, s. f. Operație de netezire foarte fină a suprafețelor unor obiecte metalice, efectuată prin mișcări încete, în linie dreaptă. – Din fr. superfinition. DOOM
superfiníție (-ți-e) s. f., art. superfiníția (-ți-a), g.-d. art. superfiníției; pl. superfiníții, art. superfiníțiile (-ți-i-)
superfinițiile
SUPERFINÍȚIE, superfiniții, s. f. Operație de netezire foarte fină a suprafețelor unor obiecte metalice, efectuată prin mișcări încete, în linie dreaptă. – Din fr. superfinition. DOOM
superfiníție (-ți-e) s. f., art. superfiníția (-ți-a), g.-d. art. superfiníției; pl. superfiníții, art. superfiníțiile (-ți-i-)
superfinițiilor
SUPERFINÍȚIE, superfiniții, s. f. Operație de netezire foarte fină a suprafețelor unor obiecte metalice, efectuată prin mișcări încete, în linie dreaptă. – Din fr. superfinition. DOOM
superfiníție (-ți-e) s. f., art. superfiníția (-ți-a), g.-d. art. superfiníției; pl. superfiníții, art. superfiníțiile (-ți-i-)
superfinul
SUPERFÍN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super1- + fin. Cf. fr. superfin. DOOM
superfín adj. m., pl. superfíni; f. superfínă, pl. superfíne
superfinului
SUPERFÍN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super1- + fin. Cf. fr. superfin. DOOM
superfín adj. m., pl. superfíni; f. superfínă, pl. superfíne
superfluitate
SUPERFLUITÁTE, (2) superfluități, s. f. 1. (Rar) Însușire a ceea ce este superfluu. 2. (Concr. la pl.) Lucruri superflue. [Pr.: -flu-i-] – Din fr. superfluité. DOOM
superfluitáte (rar) (-flu-i-) s. f., g.-d. art. superfluitắții; (lucruri superflue) pl. superfluitắți
superfluitatea
SUPERFLUITÁTE, (2) superfluități, s. f. 1. (Rar) Însușire a ceea ce este superfluu. 2. (Concr. la pl.) Lucruri superflue. [Pr.: -flu-i-] – Din fr. superfluité. DOOM
superfluitáte (rar) (-flu-i-) s. f., g.-d. art. superfluitắții; (lucruri superflue) pl. superfluitắți
superfluități
SUPERFLUITÁTE, (2) superfluități, s. f. 1. (Rar) Însușire a ceea ce este superfluu. 2. (Concr. la pl.) Lucruri superflue. [Pr.: -flu-i-] – Din fr. superfluité. DOOM
superfluitáte (rar) (-flu-i-) s. f., g.-d. art. superfluitắții; (lucruri superflue) pl. superfluitắți
superfluității
SUPERFLUITÁTE, (2) superfluități, s. f. 1. (Rar) Însușire a ceea ce este superfluu. 2. (Concr. la pl.) Lucruri superflue. [Pr.: -flu-i-] – Din fr. superfluité. DOOM
superfluitáte (rar) (-flu-i-) s. f., g.-d. art. superfluitắții; (lucruri superflue) pl. superfluitắți
superfluitățile
SUPERFLUITÁTE, (2) superfluități, s. f. 1. (Rar) Însușire a ceea ce este superfluu. 2. (Concr. la pl.) Lucruri superflue. [Pr.: -flu-i-] – Din fr. superfluité. DOOM
superfluitáte (rar) (-flu-i-) s. f., g.-d. art. superfluitắții; (lucruri superflue) pl. superfluitắți
superfluităților
SUPERFLUITÁTE, (2) superfluități, s. f. 1. (Rar) Însușire a ceea ce este superfluu. 2. (Concr. la pl.) Lucruri superflue. [Pr.: -flu-i-] – Din fr. superfluité. DOOM
superfluitáte (rar) (-flu-i-) s. f., g.-d. art. superfluitắții; (lucruri superflue) pl. superfluitắți
superfluu
SUPERFLÚU, -ÚĂ, superflui, -ue, adj. (Livr.) Care este de prisos, inutil. [Acc. și: supérfluu. – Pr.: -flu-u] – Din lat. superfluus, fr. superflu. DOOM
!supérfluu (livr.) (-flu-u) adj. m., pl. supérflui (-flui); f. supérfluă (-flu-ă), pl. supérflue (-flu-e)
superfortăreață
SUPERFORTĂREÁȚĂ s.f. Suprafortăreață. [< fr. superforteresse, după engl. superflyfortress].
superfosfat
SUPERFOSFÁT, superfosfați, s. m. Îngrășământ chimic pe bază de fosfor, conținând mai ales fosfat și sulfat de calciu, folosit mult în agricultură. – Din fr. superphosphate. DOOM
superfosfát s. m., pl. superfosfáți
superfosfatul
SUPERFOSFÁT, superfosfați, s. m. Îngrășământ chimic pe bază de fosfor, conținând mai ales fosfat și sulfat de calciu, folosit mult în agricultură. – Din fr. superphosphate. DOOM
superfosfát s. m., pl. superfosfáți
superfosfatului
SUPERFOSFÁT, superfosfați, s. m. Îngrășământ chimic pe bază de fosfor, conținând mai ales fosfat și sulfat de calciu, folosit mult în agricultură. – Din fr. superphosphate. DOOM
superfosfát s. m., pl. superfosfáți
superfosfați
SUPERFOSFÁT, superfosfați, s. m. Îngrășământ chimic pe bază de fosfor, conținând mai ales fosfat și sulfat de calciu, folosit mult în agricultură. – Din fr. superphosphate. DOOM
superfosfát s. m., pl. superfosfáți
superfosfații
SUPERFOSFÁT, superfosfați, s. m. Îngrășământ chimic pe bază de fosfor, conținând mai ales fosfat și sulfat de calciu, folosit mult în agricultură. – Din fr. superphosphate. DOOM
superfosfát s. m., pl. superfosfáți
superfosfaților
SUPERFOSFÁT, superfosfați, s. m. Îngrășământ chimic pe bază de fosfor, conținând mai ales fosfat și sulfat de calciu, folosit mult în agricultură. – Din fr. superphosphate. DOOM
superfosfát s. m., pl. superfosfáți
superfulger
SUPERFÚLGER, superfulgere, s. n. (Fiz.) Fulger cu o putere de o mie de ori mai mare decât în mod obișnuit. – Super1- + fulger.
superfulgere
SUPERFÚLGER, superfulgere, s. n. (Fiz.) Fulger cu o putere de o mie de ori mai mare decât în mod obișnuit. – Super1- + fulger.
superfulgerele
SUPERFÚLGER, superfulgere, s. n. (Fiz.) Fulger cu o putere de o mie de ori mai mare decât în mod obișnuit. – Super1- + fulger.
superfulgerelor
SUPERFÚLGER, superfulgere, s. n. (Fiz.) Fulger cu o putere de o mie de ori mai mare decât în mod obișnuit. – Super1- + fulger.
superfulgerul
SUPERFÚLGER, superfulgere, s. n. (Fiz.) Fulger cu o putere de o mie de ori mai mare decât în mod obișnuit. – Super1- + fulger.
superfulgerului
SUPERFÚLGER, superfulgere, s. n. (Fiz.) Fulger cu o putere de o mie de ori mai mare decât în mod obișnuit. – Super1- + fulger.
supergalaxia
SUPERGALAXÍE, supergalaxii, s. f. Formație cosmică în care sunt grupate roiurile de galaxii. – Super1- + galaxie. DOOM
supergalaxíe s. f., art. supergalaxía, g.-d. art. supergalaxíei; pl. supergalaxíi, art. supergalaxíile
supergalaxie
SUPERGALAXÍE, supergalaxii, s. f. Formație cosmică în care sunt grupate roiurile de galaxii. – Super1- + galaxie. DOOM
supergalaxíe s. f., art. supergalaxía, g.-d. art. supergalaxíei; pl. supergalaxíi, art. supergalaxíile
supergalaxiei
SUPERGALAXÍE, supergalaxii, s. f. Formație cosmică în care sunt grupate roiurile de galaxii. – Super1- + galaxie. DOOM
supergalaxíe s. f., art. supergalaxía, g.-d. art. supergalaxíei; pl. supergalaxíi, art. supergalaxíile
supergalaxii
SUPERGALAXÍE, supergalaxii, s. f. Formație cosmică în care sunt grupate roiurile de galaxii. – Super1- + galaxie. DOOM
supergalaxíe s. f., art. supergalaxía, g.-d. art. supergalaxíei; pl. supergalaxíi, art. supergalaxíile
supergalaxiile
SUPERGALAXÍE, supergalaxii, s. f. Formație cosmică în care sunt grupate roiurile de galaxii. – Super1- + galaxie. DOOM
supergalaxíe s. f., art. supergalaxía, g.-d. art. supergalaxíei; pl. supergalaxíi, art. supergalaxíile
supergalaxiilor
SUPERGALAXÍE, supergalaxii, s. f. Formație cosmică în care sunt grupate roiurile de galaxii. – Super1- + galaxie. DOOM
supergalaxíe s. f., art. supergalaxía, g.-d. art. supergalaxíei; pl. supergalaxíi, art. supergalaxíile
supergreu
SUPERGRÉU, -GREÁ, supergrei, -ele, adj. (Fiz.) Neobișnuit de greu. – Super1- + greu. DOOM
*supergréu adj. m., pl. supergréi; f. supergreá, pl. supergréle
superheterodina
SUPERHETERODÍNĂ, superheterodine, s. f. Procedeu de radiorecepție în care frecvența undei recepționate este schimbată cu ajutorul unui oscilator local, obținându-se, în scopul detectării, amplificării și difuzării, un semnal de frecvență intermediară fixă. – Din fr. superhétérodyne. DOOM
!superheterodínă s. f., g.-d. art. superheterodínei; pl. superheterodíne
superheterodine
SUPERHETERODÍNĂ, superheterodine, s. f. Procedeu de radiorecepție în care frecvența undei recepționate este schimbată cu ajutorul unui oscilator local, obținându-se, în scopul detectării, amplificării și difuzării, un semnal de frecvență intermediară fixă. – Din fr. superhétérodyne. DOOM
!superheterodínă s. f., g.-d. art. superheterodínei; pl. superheterodíne
superheterodinei
SUPERHETERODÍNĂ, superheterodine, s. f. Procedeu de radiorecepție în care frecvența undei recepționate este schimbată cu ajutorul unui oscilator local, obținându-se, în scopul detectării, amplificării și difuzării, un semnal de frecvență intermediară fixă. – Din fr. superhétérodyne. DOOM
!superheterodínă s. f., g.-d. art. superheterodínei; pl. superheterodíne
superheterodinele
SUPERHETERODÍNĂ, superheterodine, s. f. Procedeu de radiorecepție în care frecvența undei recepționate este schimbată cu ajutorul unui oscilator local, obținându-se, în scopul detectării, amplificării și difuzării, un semnal de frecvență intermediară fixă. – Din fr. superhétérodyne. DOOM
!superheterodínă s. f., g.-d. art. superheterodínei; pl. superheterodíne
superheterodinelor
SUPERHETERODÍNĂ, superheterodine, s. f. Procedeu de radiorecepție în care frecvența undei recepționate este schimbată cu ajutorul unui oscilator local, obținându-se, în scopul detectării, amplificării și difuzării, un semnal de frecvență intermediară fixă. – Din fr. superhétérodyne. DOOM
!superheterodínă s. f., g.-d. art. superheterodínei; pl. superheterodíne
superhormon
SUPERHORMÓN, superhormoni, s. m. (Biol.) Substanță hormonală deosebit de activă biologic. – Super1- + hormon.
superhormoni
SUPERHORMÓN, superhormoni, s. m. (Biol.) Substanță hormonală deosebit de activă biologic. – Super1- + hormon.
superhormonii
SUPERHORMÓN, superhormoni, s. m. (Biol.) Substanță hormonală deosebit de activă biologic. – Super1- + hormon.
superhormonilor
SUPERHORMÓN, superhormoni, s. m. (Biol.) Substanță hormonală deosebit de activă biologic. – Super1- + hormon.
superhormonul
SUPERHORMÓN, superhormoni, s. m. (Biol.) Substanță hormonală deosebit de activă biologic. – Super1- + hormon.
superhormonului
SUPERHORMÓN, superhormoni, s. m. (Biol.) Substanță hormonală deosebit de activă biologic. – Super1- + hormon.
superi
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supericonoscoape
SUPERICONOSCÓP, supericonoscoape, s. n. Tub electronic pentru televiziune de tipul iconoscopului, dar la care imaginea este captată mai întâi de un fotocatod. – Din fr. supericonoscope. DOOM
!supericonoscóp (-pe-ri-, -nos-cop/-per-i-, -no-scop) s. n., pl. supericonoscoápe
supericonoscoapele
SUPERICONOSCÓP, supericonoscoape, s. n. Tub electronic pentru televiziune de tipul iconoscopului, dar la care imaginea este captată mai întâi de un fotocatod. – Din fr. supericonoscope. DOOM
!supericonoscóp (-pe-ri-, -nos-cop/-per-i-, -no-scop) s. n., pl. supericonoscoápe
supericonoscoapelor
SUPERICONOSCÓP, supericonoscoape, s. n. Tub electronic pentru televiziune de tipul iconoscopului, dar la care imaginea este captată mai întâi de un fotocatod. – Din fr. supericonoscope. DOOM
!supericonoscóp (-pe-ri-, -nos-cop/-per-i-, -no-scop) s. n., pl. supericonoscoápe
supericonoscop
SUPERICONOSCÓP, supericonoscoape, s. n. Tub electronic pentru televiziune de tipul iconoscopului, dar la care imaginea este captată mai întâi de un fotocatod. – Din fr. supericonoscope. DOOM
!supericonoscóp (-pe-ri-, -nos-cop/-per-i-, -no-scop) s. n., pl. supericonoscoápe
supericonoscopul
SUPERICONOSCÓP, supericonoscoape, s. n. Tub electronic pentru televiziune de tipul iconoscopului, dar la care imaginea este captată mai întâi de un fotocatod. – Din fr. supericonoscope. DOOM
!supericonoscóp (-pe-ri-, -nos-cop/-per-i-, -no-scop) s. n., pl. supericonoscoápe
supericonoscopului
SUPERICONOSCÓP, supericonoscoape, s. n. Tub electronic pentru televiziune de tipul iconoscopului, dar la care imaginea este captată mai întâi de un fotocatod. – Din fr. supericonoscope. DOOM
!supericonoscóp (-pe-ri-, -nos-cop/-per-i-, -no-scop) s. n., pl. supericonoscoápe
superinfecția
SUPERINFÉCȚIE, superinfecții, s. f. (Med.) Infecție contractată de cineva sau ceva deja infectat. – Super1- + infecție (după fr. surinfection).
superinfecție
SUPERINFÉCȚIE, superinfecții, s. f. (Med.) Infecție contractată de cineva sau ceva deja infectat. – Super1- + infecție (după fr. surinfection).
superinfecției
SUPERINFÉCȚIE, superinfecții, s. f. (Med.) Infecție contractată de cineva sau ceva deja infectat. – Super1- + infecție (după fr. surinfection).
superinfecții
SUPERINFÉCȚIE, superinfecții, s. f. (Med.) Infecție contractată de cineva sau ceva deja infectat. – Super1- + infecție (după fr. surinfection).
superinfecțiile
SUPERINFÉCȚIE, superinfecții, s. f. (Med.) Infecție contractată de cineva sau ceva deja infectat. – Super1- + infecție (după fr. surinfection).
superinfecțiilor
SUPERINFÉCȚIE, superinfecții, s. f. (Med.) Infecție contractată de cineva sau ceva deja infectat. – Super1- + infecție (după fr. surinfection).
superintendent
SUPERINTENDÉNT, superintendenți, s. m. (În Biserica evanghelică) 1. Preot care supraveghează o eforie. 2. Episcop. – Din germ. Superintendent.
superioara
SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. DOOM
superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre
superioare
SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. DOOM
superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre
superioarei
SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. DOOM
superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre
superioarele
SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. DOOM
superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre
superioarelor
SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. DOOM
superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre
superior
SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. DOOM
superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre
superiori
SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. DOOM
superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre
superiorii
SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. DOOM
superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre
superiorilor
SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. DOOM
superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre
superioritate
SUPERIORITÁTE s. f. Stare a ceea ce este superior; faptul de a fi superior; atitudine (trufașă) a celui ce se crede sau este superior altora. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. supériorité. DOOM
superioritáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. superioritắții
superiorul
SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. DOOM
superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre
superiorului
SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. DOOM
superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre
superlativ
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. DOOM
superlatív2 s. n., pl. superlatíve
superlativa
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. DOOM
superlatív2 s. n., pl. superlatíve
superlative
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. DOOM
superlatív2 s. n., pl. superlatíve
superlativei
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. DOOM
superlatív2 s. n., pl. superlatíve
superlativele
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. DOOM
superlatív2 s. n., pl. superlatíve
superlativelor
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. DOOM
superlatív2 s. n., pl. superlatíve
superlativi
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. DOOM
superlatív2 s. n., pl. superlatíve
superlativii
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. DOOM
superlatív2 s. n., pl. superlatíve
superlativilor
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. DOOM
superlatív2 s. n., pl. superlatíve
superlativul
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. DOOM
superlatív2 s. n., pl. superlatíve
superlativului
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. DOOM
superlatív2 s. n., pl. superlatíve
superlong
SUPERLÓNG adj. invar. (Mai ales despre țigări) Extrem de lung. – Cuv. engl. DOOM
*superlóng (angl.) adj. invar.
supermagazin
SUPERMAGAZÍN, supermagazine, s. n. Magazin (universal) de mari proporții, de obicei cu autoservire. – Super1- + magazin. DOOM
*supermagazín s. n., pl. supermagazíne
supermagazine
SUPERMAGAZÍN, supermagazine, s. n. Magazin (universal) de mari proporții, de obicei cu autoservire. – Super1- + magazin. DOOM
*supermagazín s. n., pl. supermagazíne
supermagazinele
SUPERMAGAZÍN, supermagazine, s. n. Magazin (universal) de mari proporții, de obicei cu autoservire. – Super1- + magazin. DOOM
*supermagazín s. n., pl. supermagazíne
supermagazinelor
SUPERMAGAZÍN, supermagazine, s. n. Magazin (universal) de mari proporții, de obicei cu autoservire. – Super1- + magazin. DOOM
*supermagazín s. n., pl. supermagazíne
supermagazinul
SUPERMAGAZÍN, supermagazine, s. n. Magazin (universal) de mari proporții, de obicei cu autoservire. – Super1- + magazin. DOOM
*supermagazín s. n., pl. supermagazíne
supermagazinului
SUPERMAGAZÍN, supermagazine, s. n. Magazin (universal) de mari proporții, de obicei cu autoservire. – Super1- + magazin. DOOM
*supermagazín s. n., pl. supermagazíne
superman
SUPERMAN, supermeni, s. m. Persoană cu calități (fizice) ieșite din comun; supraom. [Pr.: supermén] – Cuv. engl.
superman
SUPERMAN s. m. Persoană cu calități (fizice) ieșite din comun; supraom. [Pr.: supermén] – Cuv. engl. DOOM
*súperman (angl.) [man pron. men] s. m., pl. súpermeni
supermani
SUPERMAN, supermeni, s. m. Persoană cu calități (fizice) ieșite din comun; supraom. [Pr.: supermén] – Cuv. engl.
supermanii
SUPERMAN, supermeni, s. m. Persoană cu calități (fizice) ieșite din comun; supraom. [Pr.: supermén] – Cuv. engl.
supermanilor
SUPERMAN, supermeni, s. m. Persoană cu calități (fizice) ieșite din comun; supraom. [Pr.: supermén] – Cuv. engl.
supermanul
SUPERMAN, supermeni, s. m. Persoană cu calități (fizice) ieșite din comun; supraom. [Pr.: supermén] – Cuv. engl.
supermanului
SUPERMAN, supermeni, s. m. Persoană cu calități (fizice) ieșite din comun; supraom. [Pr.: supermén] – Cuv. engl.
supermaratoane
SUPERMARATÓN, supermaratoane, s. n. (Sport) Maraton cu foarte mari dificultăți. – Super1- + maraton.
supermaratoanele
SUPERMARATÓN, supermaratoane, s. n. (Sport) Maraton cu foarte mari dificultăți. – Super1- + maraton.
supermaratoanelor
SUPERMARATÓN, supermaratoane, s. n. (Sport) Maraton cu foarte mari dificultăți. – Super1- + maraton.
supermaraton
SUPERMARATÓN, supermaratoane, s. n. (Sport) Maraton cu foarte mari dificultăți. – Super1- + maraton.
supermaratonul
SUPERMARATÓN, supermaratoane, s. n. (Sport) Maraton cu foarte mari dificultăți. – Super1- + maraton.
supermaratonului
SUPERMARATÓN, supermaratoane, s. n. (Sport) Maraton cu foarte mari dificultăți. – Super1- + maraton.
supermarket
SUPERMÁRKET, supermarketuri, s. n. Supermagazin. – Din engl. supermarket. DOOM
*supermárket (angl.) s. n., pl. supermárketuri
supermarketul
SUPERMÁRKET, supermarketuri, s. n. Supermagazin. – Din engl. supermarket. DOOM
*supermárket (angl.) s. n., pl. supermárketuri
supermarketului
SUPERMÁRKET, supermarketuri, s. n. Supermagazin. – Din engl. supermarket. DOOM
*supermárket (angl.) s. n., pl. supermárketuri
supermarketuri
SUPERMÁRKET, supermarketuri, s. n. Supermagazin. – Din engl. supermarket. DOOM
*supermárket (angl.) s. n., pl. supermárketuri
supermarketurile
SUPERMÁRKET, supermarketuri, s. n. Supermagazin. – Din engl. supermarket. DOOM
*supermárket (angl.) s. n., pl. supermárketuri
supermarketurilor
SUPERMÁRKET, supermarketuri, s. n. Supermagazin. – Din engl. supermarket. DOOM
*supermárket (angl.) s. n., pl. supermárketuri
supermicroscoape
SUPERMICROSCÓP, supermicroscoape, s. n. (Rar) Ultramicroscop. – Super1- + microscop (după fr. supermicroscope).
supermicroscoapele
SUPERMICROSCÓP, supermicroscoape, s. n. (Rar) Ultramicroscop. – Super1- + microscop (după fr. supermicroscope).
supermicroscoapelor
SUPERMICROSCÓP, supermicroscoape, s. n. (Rar) Ultramicroscop. – Super1- + microscop (după fr. supermicroscope).
supermicroscop
SUPERMICROSCÓP, supermicroscoape, s. n. (Rar) Ultramicroscop. – Super1- + microscop (după fr. supermicroscope).
supermicroscopul
SUPERMICROSCÓP, supermicroscoape, s. n. (Rar) Ultramicroscop. – Super1- + microscop (după fr. supermicroscope).
supermicroscopului
SUPERMICROSCÓP, supermicroscoape, s. n. (Rar) Ultramicroscop. – Super1- + microscop (după fr. supermicroscope).
supernava
SUPERNÁVĂ, supernave, s. f. Navă de tonaj foarte mare. – Super1- + navă.
supernave
SUPERNÁVĂ, supernave, s. f. Navă de tonaj foarte mare. – Super1- + navă.
supernavei
SUPERNÁVĂ, supernave, s. f. Navă de tonaj foarte mare. – Super1- + navă.
supernavele
SUPERNÁVĂ, supernave, s. f. Navă de tonaj foarte mare. – Super1- + navă.
supernavelor
SUPERNÁVĂ, supernave, s. f. Navă de tonaj foarte mare. – Super1- + navă.
supernova
SUPERNÓVĂ, supernove, s. f. Stea variabilă care ajunge egală în strălucire cu un întreg sistem stelar. – Din fr. supernova. DOOM
supernóvă s. f., g.-d. art. supernóvei; pl. supernóve
supernove
SUPERNÓVĂ, supernove, s. f. Stea variabilă care ajunge egală în strălucire cu un întreg sistem stelar. – Din fr. supernova. DOOM
supernóvă s. f., g.-d. art. supernóvei; pl. supernóve
supernovei
SUPERNÓVĂ, supernove, s. f. Stea variabilă care ajunge egală în strălucire cu un întreg sistem stelar. – Din fr. supernova. DOOM
supernóvă s. f., g.-d. art. supernóvei; pl. supernóve
supernovele
SUPERNÓVĂ, supernove, s. f. Stea variabilă care ajunge egală în strălucire cu un întreg sistem stelar. – Din fr. supernova. DOOM
supernóvă s. f., g.-d. art. supernóvei; pl. supernóve
supernovelor
SUPERNÓVĂ, supernove, s. f. Stea variabilă care ajunge egală în strălucire cu un întreg sistem stelar. – Din fr. supernova. DOOM
supernóvă s. f., g.-d. art. supernóvei; pl. supernóve
superofertă
SUPEROFÉRTĂ, superoferte, s. f. Ofertă deosebit de avantajoasă care este propusă în anumite condiții comerciale. – Super1- + ofertă. DOOM
superofértă s. f., g.-d. art. superofértei; pl. superoférte
superorticon
SUPERORTICÓN, superorticoane, s. n. Tub analizor de imagine bazat pe efectul fotoelectric extern, utilizând explorarea cu electroni lenți. – Din germ. Superorthikon.
superoxid
SUPEROXÍD s.m. Peroxid. [< germ. Superoxyd].
superpetrolier
SUPERPETROLIÉR, superpetroliere, s. n. Petrolier gigant. [Pr.: -li-er] – Super1- + petrolier.
superpetroliere
SUPERPETROLIÉR, superpetroliere, s. n. Petrolier gigant. [Pr.: -li-er] – Super1- + petrolier.
superpetrolierele
SUPERPETROLIÉR, superpetroliere, s. n. Petrolier gigant. [Pr.: -li-er] – Super1- + petrolier.
superpetrolierelor
SUPERPETROLIÉR, superpetroliere, s. n. Petrolier gigant. [Pr.: -li-er] – Super1- + petrolier.
superpetrolierul
SUPERPETROLIÉR, superpetroliere, s. n. Petrolier gigant. [Pr.: -li-er] – Super1- + petrolier.
superpetrolierului
SUPERPETROLIÉR, superpetroliere, s. n. Petrolier gigant. [Pr.: -li-er] – Super1- + petrolier.
superpoliamide
SUPERPOLIAMÍDE s.f.pl. Materiale plastice obținute prin condensarea unor acizi, servind de obicei ca fibre textile. [< fr. superpolyamides].
superpot
superpot s. n. sg. (tox.) canabis îmbibat cu alcool, fumat după uscare.
superpozabil
SUPERPOZÁBIL, -Ă, superpozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate suprapune. – Din fr. superposable. DOOM
superpozábil (rar) adj. m., pl. superpozábili; f. superpozábilă, pl. superpozábile
superpozabila
SUPERPOZÁBIL, -Ă, superpozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate suprapune. – Din fr. superposable. DOOM
superpozábil (rar) adj. m., pl. superpozábili; f. superpozábilă, pl. superpozábile
superpozabile
SUPERPOZÁBIL, -Ă, superpozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate suprapune. – Din fr. superposable. DOOM
superpozábil (rar) adj. m., pl. superpozábili; f. superpozábilă, pl. superpozábile
superpozabilei
SUPERPOZÁBIL, -Ă, superpozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate suprapune. – Din fr. superposable. DOOM
superpozábil (rar) adj. m., pl. superpozábili; f. superpozábilă, pl. superpozábile
superpozabilele
SUPERPOZÁBIL, -Ă, superpozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate suprapune. – Din fr. superposable. DOOM
superpozábil (rar) adj. m., pl. superpozábili; f. superpozábilă, pl. superpozábile
superpozabilelor
SUPERPOZÁBIL, -Ă, superpozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate suprapune. – Din fr. superposable. DOOM
superpozábil (rar) adj. m., pl. superpozábili; f. superpozábilă, pl. superpozábile
superpozabili
SUPERPOZÁBIL, -Ă, superpozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate suprapune. – Din fr. superposable. DOOM
superpozábil (rar) adj. m., pl. superpozábili; f. superpozábilă, pl. superpozábile
superpozabilii
SUPERPOZÁBIL, -Ă, superpozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate suprapune. – Din fr. superposable. DOOM
superpozábil (rar) adj. m., pl. superpozábili; f. superpozábilă, pl. superpozábile
superpozabililor
SUPERPOZÁBIL, -Ă, superpozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate suprapune. – Din fr. superposable. DOOM
superpozábil (rar) adj. m., pl. superpozábili; f. superpozábilă, pl. superpozábile
superpozabilul
SUPERPOZÁBIL, -Ă, superpozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate suprapune. – Din fr. superposable. DOOM
superpozábil (rar) adj. m., pl. superpozábili; f. superpozábilă, pl. superpozábile
superpozabilului
SUPERPOZÁBIL, -Ă, superpozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate suprapune. – Din fr. superposable. DOOM
superpozábil (rar) adj. m., pl. superpozábili; f. superpozábilă, pl. superpozábile
superpoziția
SUPERPOZÍȚIE s.f. Suprapunere. [Gen. -iei. / < fr. superposition].
superpoziție
SUPERPOZÍȚIE s.f. Suprapunere. [Gen. -iei. / < fr. superposition].
superpoziției
SUPERPOZÍȚIE s.f. Suprapunere. [Gen. -iei. / < fr. superposition].
superpoziții
SUPERPOZÍȚIE s.f. Suprapunere. [Gen. -iei. / < fr. superposition].
superpozițiile
SUPERPOZÍȚIE s.f. Suprapunere. [Gen. -iei. / < fr. superposition].
superpozițiilor
SUPERPOZÍȚIE s.f. Suprapunere. [Gen. -iei. / < fr. superposition].
superproducția
SUPERPRODÚCȚIE, superproducții, s. f. Film realizat cu mijloace și efecte de mare spectaculozitate. – Din fr. superproduction. DOOM
superprodúcție (-ți-e) s. f., art. superprodúcția, g.-d. art. superprodúcției; pl. superprodúcții, art. superprodúcțiile (-ți-i-)
superproducție
SUPERPRODÚCȚIE, superproducții, s. f. Film realizat cu mijloace și efecte de mare spectaculozitate. – Din fr. superproduction. DOOM
superprodúcție (-ți-e) s. f., art. superprodúcția, g.-d. art. superprodúcției; pl. superprodúcții, art. superprodúcțiile (-ți-i-)
superproducției
SUPERPRODÚCȚIE, superproducții, s. f. Film realizat cu mijloace și efecte de mare spectaculozitate. – Din fr. superproduction. DOOM
superprodúcție (-ți-e) s. f., art. superprodúcția, g.-d. art. superprodúcției; pl. superprodúcții, art. superprodúcțiile (-ți-i-)
superproducții
SUPERPRODÚCȚIE, superproducții, s. f. Film realizat cu mijloace și efecte de mare spectaculozitate. – Din fr. superproduction. DOOM
superprodúcție (-ți-e) s. f., art. superprodúcția, g.-d. art. superprodúcției; pl. superprodúcții, art. superprodúcțiile (-ți-i-)
superproducțiile
SUPERPRODÚCȚIE, superproducții, s. f. Film realizat cu mijloace și efecte de mare spectaculozitate. – Din fr. superproduction. DOOM
superprodúcție (-ți-e) s. f., art. superprodúcția, g.-d. art. superprodúcției; pl. superprodúcții, art. superprodúcțiile (-ți-i-)
superproducțiilor
SUPERPRODÚCȚIE, superproducții, s. f. Film realizat cu mijloace și efecte de mare spectaculozitate. – Din fr. superproduction. DOOM
superprodúcție (-ți-e) s. f., art. superprodúcția, g.-d. art. superprodúcției; pl. superprodúcții, art. superprodúcțiile (-ți-i-)
superproteic
SUPERPROTÉIC, -Ă, superproteici, -ce, adj. (Despre alimente) Foarte bogat în proteine. [Pr.: -te-ic] – Super1- + proteic.
superproteica
SUPERPROTÉIC, -Ă, superproteici, -ce, adj. (Despre alimente) Foarte bogat în proteine. [Pr.: -te-ic] – Super1- + proteic.
superproteice
SUPERPROTÉIC, -Ă, superproteici, -ce, adj. (Despre alimente) Foarte bogat în proteine. [Pr.: -te-ic] – Super1- + proteic.
superproteicei
SUPERPROTÉIC, -Ă, superproteici, -ce, adj. (Despre alimente) Foarte bogat în proteine. [Pr.: -te-ic] – Super1- + proteic.
superproteicele
SUPERPROTÉIC, -Ă, superproteici, -ce, adj. (Despre alimente) Foarte bogat în proteine. [Pr.: -te-ic] – Super1- + proteic.
superproteicelor
SUPERPROTÉIC, -Ă, superproteici, -ce, adj. (Despre alimente) Foarte bogat în proteine. [Pr.: -te-ic] – Super1- + proteic.
superproteici
SUPERPROTÉIC, -Ă, superproteici, -ce, adj. (Despre alimente) Foarte bogat în proteine. [Pr.: -te-ic] – Super1- + proteic.
superproteicii
SUPERPROTÉIC, -Ă, superproteici, -ce, adj. (Despre alimente) Foarte bogat în proteine. [Pr.: -te-ic] – Super1- + proteic.
superproteicilor
SUPERPROTÉIC, -Ă, superproteici, -ce, adj. (Despre alimente) Foarte bogat în proteine. [Pr.: -te-ic] – Super1- + proteic.
superproteicul
SUPERPROTÉIC, -Ă, superproteici, -ce, adj. (Despre alimente) Foarte bogat în proteine. [Pr.: -te-ic] – Super1- + proteic.
superproteicului
SUPERPROTÉIC, -Ă, superproteici, -ce, adj. (Despre alimente) Foarte bogat în proteine. [Pr.: -te-ic] – Super1- + proteic.
superpui
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuie
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpun
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpune
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpunea
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuneai
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuneam
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuneau
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuneați
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpunem
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpunere
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpunere
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super- + pune (după fr. superposer).
superpuneți
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpunând
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpunînd
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpună
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpus
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpus
SUPERPÚS, -Ă, superpuși, -se, adj. (Înv.) Suprapus. – V. superpune.
superpuse
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpusei
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuseră
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuserăm
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuserăți
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpusese
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpusesem
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuseseră
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuseserăm
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuseserăți
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuseseși
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuseseți
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superpuseși
SUPERPÚNE, superpún, vb. III. Tranz. (Înv.) A suprapune. – Super1- + pune (după fr. superposer). DOOM
superpúne (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. superpún, 2 sg. superpúi, 1 pl. superpúnem; conj. prez. 3 să superpúnă; ger. superpunấnd; part. superpús
superputere
SUPERPUTÉRE, superputeri, s. f. Stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. și care are preponderență în politica internațională; mare putere mondială; supraputere. – Super1- + putere (după fr. superpuissance).
superputerea
SUPERPUTÉRE, superputeri, s. f. Stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. și care are preponderență în politica internațională; mare putere mondială; supraputere. – Super1- + putere (după fr. superpuissance).
superputeri
SUPERPUTÉRE, superputeri, s. f. Stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. și care are preponderență în politica internațională; mare putere mondială; supraputere. – Super1- + putere (după fr. superpuissance).
superputerii
SUPERPUTÉRE, superputeri, s. f. Stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. și care are preponderență în politica internațională; mare putere mondială; supraputere. – Super1- + putere (după fr. superpuissance).
superputerile
SUPERPUTÉRE, superputeri, s. f. Stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. și care are preponderență în politica internațională; mare putere mondială; supraputere. – Super1- + putere (după fr. superpuissance).
superputerilor
SUPERPUTÉRE, superputeri, s. f. Stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. și care are preponderență în politica internațională; mare putere mondială; supraputere. – Super1- + putere (după fr. superpuissance).
superreacție
SUPERREÁCȚIE s.f. Procedeu folosit în radioreceptoarele cu reacție pentru mărirea sensibilității prin varierea gradului de reacție. [Gen. -iei. / < fr. superréaction].
superrefractar
SUPERREFRACTÁR, -Ă, superrefractari, -e, adj. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi foarte mari; suprarefractar. – Super1- + refractar.
superrefractara
SUPERREFRACTÁR, -Ă, superrefractari, -e, adj. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi foarte mari; suprarefractar. – Super1- + refractar.
superrefractare
SUPERREFRACTÁR, -Ă, superrefractari, -e, adj. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi foarte mari; suprarefractar. – Super1- + refractar.
superrefractarei
SUPERREFRACTÁR, -Ă, superrefractari, -e, adj. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi foarte mari; suprarefractar. – Super1- + refractar.
superrefractarele
SUPERREFRACTÁR, -Ă, superrefractari, -e, adj. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi foarte mari; suprarefractar. – Super1- + refractar.
superrefractarelor
SUPERREFRACTÁR, -Ă, superrefractari, -e, adj. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi foarte mari; suprarefractar. – Super1- + refractar.
superrefractari
SUPERREFRACTÁR, -Ă, superrefractari, -e, adj. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi foarte mari; suprarefractar. – Super1- + refractar.
superrefractarii
SUPERREFRACTÁR, -Ă, superrefractari, -e, adj. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi foarte mari; suprarefractar. – Super1- + refractar.
superrefractarilor
SUPERREFRACTÁR, -Ă, superrefractari, -e, adj. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi foarte mari; suprarefractar. – Super1- + refractar.
superrefractarul
SUPERREFRACTÁR, -Ă, superrefractari, -e, adj. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi foarte mari; suprarefractar. – Super1- + refractar.
superrefractarului
SUPERREFRACTÁR, -Ă, superrefractari, -e, adj. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi foarte mari; suprarefractar. – Super1- + refractar.
superrezistent
SUPERREZISTÉNT, -Ă, superrezistenți, -te, adj. (Despre materiale) Cu rezistență foarte mare. – Super1- + rezistent.
superrezistenta
SUPERREZISTÉNT, -Ă, superrezistenți, -te, adj. (Despre materiale) Cu rezistență foarte mare. – Super1- + rezistent.
superrezistente
SUPERREZISTÉNT, -Ă, superrezistenți, -te, adj. (Despre materiale) Cu rezistență foarte mare. – Super1- + rezistent.
superrezistentei
SUPERREZISTÉNT, -Ă, superrezistenți, -te, adj. (Despre materiale) Cu rezistență foarte mare. – Super1- + rezistent.
superrezistentele
SUPERREZISTÉNT, -Ă, superrezistenți, -te, adj. (Despre materiale) Cu rezistență foarte mare. – Super1- + rezistent.
superrezistentelor
SUPERREZISTÉNT, -Ă, superrezistenți, -te, adj. (Despre materiale) Cu rezistență foarte mare. – Super1- + rezistent.
superrezistentul
SUPERREZISTÉNT, -Ă, superrezistenți, -te, adj. (Despre materiale) Cu rezistență foarte mare. – Super1- + rezistent.
superrezistentului
SUPERREZISTÉNT, -Ă, superrezistenți, -te, adj. (Despre materiale) Cu rezistență foarte mare. – Super1- + rezistent.
superrezistenți
SUPERREZISTÉNT, -Ă, superrezistenți, -te, adj. (Despre materiale) Cu rezistență foarte mare. – Super1- + rezistent.
superrezistenții
SUPERREZISTÉNT, -Ă, superrezistenți, -te, adj. (Despre materiale) Cu rezistență foarte mare. – Super1- + rezistent.
superrezistenților
SUPERREZISTÉNT, -Ă, superrezistenți, -te, adj. (Despre materiale) Cu rezistență foarte mare. – Super1- + rezistent.
supersistem
SUPERSISTÉM, supersisteme, s. n. (Lingv.) Diasistem. – Din fr. supersystème.
supersisteme
SUPERSISTÉM, supersisteme, s. n. (Lingv.) Diasistem. – Din fr. supersystème.
supersistemele
SUPERSISTÉM, supersisteme, s. n. (Lingv.) Diasistem. – Din fr. supersystème.
supersistemelor
SUPERSISTÉM, supersisteme, s. n. (Lingv.) Diasistem. – Din fr. supersystème.
supersistemul
SUPERSISTÉM, supersisteme, s. n. (Lingv.) Diasistem. – Din fr. supersystème.
supersistemului
SUPERSISTÉM, supersisteme, s. n. (Lingv.) Diasistem. – Din fr. supersystème.
supersonic
SUPERSÓNIC, -Ă, supersonici, -ce, adj. Care are o viteză mai mare decât viteza sunetului. ◊ Avion supersonic = avion cu reacție construit pentru a efectua zboruri cu viteze mai mari decât viteza sunetului. – Din fr. supersonique. DOOM
supersónic adj. m., pl. supersónici; f. supersónică, pl. supersónice
supersonica
SUPERSÓNIC, -Ă, supersonici, -ce, adj. Care are o viteză mai mare decât viteza sunetului. ◊ Avion supersonic = avion cu reacție construit pentru a efectua zboruri cu viteze mai mari decât viteza sunetului. – Din fr. supersonique. DOOM
supersónic adj. m., pl. supersónici; f. supersónică, pl. supersónice
supersonice
SUPERSÓNIC, -Ă, supersonici, -ce, adj. Care are o viteză mai mare decât viteza sunetului. ◊ Avion supersonic = avion cu reacție construit pentru a efectua zboruri cu viteze mai mari decât viteza sunetului. – Din fr. supersonique. DOOM
supersónic adj. m., pl. supersónici; f. supersónică, pl. supersónice
supersonicei
SUPERSÓNIC, -Ă, supersonici, -ce, adj. Care are o viteză mai mare decât viteza sunetului. ◊ Avion supersonic = avion cu reacție construit pentru a efectua zboruri cu viteze mai mari decât viteza sunetului. – Din fr. supersonique. DOOM
supersónic adj. m., pl. supersónici; f. supersónică, pl. supersónice
supersonicele
SUPERSÓNIC, -Ă, supersonici, -ce, adj. Care are o viteză mai mare decât viteza sunetului. ◊ Avion supersonic = avion cu reacție construit pentru a efectua zboruri cu viteze mai mari decât viteza sunetului. – Din fr. supersonique. DOOM
supersónic adj. m., pl. supersónici; f. supersónică, pl. supersónice
supersonicelor
SUPERSÓNIC, -Ă, supersonici, -ce, adj. Care are o viteză mai mare decât viteza sunetului. ◊ Avion supersonic = avion cu reacție construit pentru a efectua zboruri cu viteze mai mari decât viteza sunetului. – Din fr. supersonique. DOOM
supersónic adj. m., pl. supersónici; f. supersónică, pl. supersónice
supersonici
SUPERSÓNIC, -Ă, supersonici, -ce, adj. Care are o viteză mai mare decât viteza sunetului. ◊ Avion supersonic = avion cu reacție construit pentru a efectua zboruri cu viteze mai mari decât viteza sunetului. – Din fr. supersonique. DOOM
supersónic adj. m., pl. supersónici; f. supersónică, pl. supersónice
supersonicii
SUPERSÓNIC, -Ă, supersonici, -ce, adj. Care are o viteză mai mare decât viteza sunetului. ◊ Avion supersonic = avion cu reacție construit pentru a efectua zboruri cu viteze mai mari decât viteza sunetului. – Din fr. supersonique. DOOM
supersónic adj. m., pl. supersónici; f. supersónică, pl. supersónice
supersonicilor
SUPERSÓNIC, -Ă, supersonici, -ce, adj. Care are o viteză mai mare decât viteza sunetului. ◊ Avion supersonic = avion cu reacție construit pentru a efectua zboruri cu viteze mai mari decât viteza sunetului. – Din fr. supersonique. DOOM
supersónic adj. m., pl. supersónici; f. supersónică, pl. supersónice
supersonicul
SUPERSÓNIC, -Ă, supersonici, -ce, adj. Care are o viteză mai mare decât viteza sunetului. ◊ Avion supersonic = avion cu reacție construit pentru a efectua zboruri cu viteze mai mari decât viteza sunetului. – Din fr. supersonique. DOOM
supersónic adj. m., pl. supersónici; f. supersónică, pl. supersónice
supersonicului
SUPERSÓNIC, -Ă, supersonici, -ce, adj. Care are o viteză mai mare decât viteza sunetului. ◊ Avion supersonic = avion cu reacție construit pentru a efectua zboruri cu viteze mai mari decât viteza sunetului. – Din fr. supersonique. DOOM
supersónic adj. m., pl. supersónici; f. supersónică, pl. supersónice
superstar
SUPERSTÁR, superstaruri, s. n. Vedetă (de cinema) de primă mărime. – Din engl. superstar. DOOM
*superstár s. n., pl. superstáruri
superstarul
SUPERSTÁR, superstaruri, s. n. Vedetă (de cinema) de primă mărime. – Din engl. superstar. DOOM
*superstár s. n., pl. superstáruri
superstarului
SUPERSTÁR, superstaruri, s. n. Vedetă (de cinema) de primă mărime. – Din engl. superstar. DOOM
*superstár s. n., pl. superstáruri
superstaruri
SUPERSTÁR, superstaruri, s. n. Vedetă (de cinema) de primă mărime. – Din engl. superstar. DOOM
*superstár s. n., pl. superstáruri
superstarurile
SUPERSTÁR, superstaruri, s. n. Vedetă (de cinema) de primă mărime. – Din engl. superstar. DOOM
*superstár s. n., pl. superstáruri
superstarurilor
SUPERSTÁR, superstaruri, s. n. Vedetă (de cinema) de primă mărime. – Din engl. superstar. DOOM
*superstár s. n., pl. superstáruri
superstiția
SUPERSTÍȚIE, superstiții, s. f. Credință primitivă (bazată pe rămășițe ale animismului și magiei) în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice etc.; p. ext. practică superstițioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio. DOOM
superstíție (-ți-e) s. f., art. superstíția (-ți-a), g.-d. art. superstíției; pl. superstíții, art. superstíțiile (-ți-i-)
superstiție
SUPERSTÍȚIE, superstiții, s. f. Credință primitivă (bazată pe rămășițe ale animismului și magiei) în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice etc.; p. ext. practică superstițioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio. DOOM
superstíție (-ți-e) s. f., art. superstíția (-ți-a), g.-d. art. superstíției; pl. superstíții, art. superstíțiile (-ți-i-)
superstiției
SUPERSTÍȚIE, superstiții, s. f. Credință primitivă (bazată pe rămășițe ale animismului și magiei) în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice etc.; p. ext. practică superstițioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio. DOOM
superstíție (-ți-e) s. f., art. superstíția (-ți-a), g.-d. art. superstíției; pl. superstíții, art. superstíțiile (-ți-i-)
superstiții
SUPERSTÍȚIE, superstiții, s. f. Credință primitivă (bazată pe rămășițe ale animismului și magiei) în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice etc.; p. ext. practică superstițioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio. DOOM
superstíție (-ți-e) s. f., art. superstíția (-ți-a), g.-d. art. superstíției; pl. superstíții, art. superstíțiile (-ți-i-)
superstițiile
SUPERSTÍȚIE, superstiții, s. f. Credință primitivă (bazată pe rămășițe ale animismului și magiei) în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice etc.; p. ext. practică superstițioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio. DOOM
superstíție (-ți-e) s. f., art. superstíția (-ți-a), g.-d. art. superstíției; pl. superstíții, art. superstíțiile (-ți-i-)
superstițiilor
SUPERSTÍȚIE, superstiții, s. f. Credință primitivă (bazată pe rămășițe ale animismului și magiei) în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice etc.; p. ext. practică superstițioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio. DOOM
superstíție (-ți-e) s. f., art. superstíția (-ți-a), g.-d. art. superstíției; pl. superstíții, art. superstíțiile (-ți-i-)
superstițioasa
SUPERSTIȚIÓS, -OÁSĂ, superstițioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care crede în superstiții, care este stăpânit de superstiții; (despre manifestările oamenilor) izvorât din superstiții, bazat pe superstiții, plin de superstiții. [Pr.: -ți-os] – Din fr. superstitieux. DOOM
superstițiós (-ți-os) adj. m., pl. superstițióși; f. superstițioásă (-ți-oa-), pl. superstițioáse
superstițioase
SUPERSTIȚIÓS, -OÁSĂ, superstițioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care crede în superstiții, care este stăpânit de superstiții; (despre manifestările oamenilor) izvorât din superstiții, bazat pe superstiții, plin de superstiții. [Pr.: -ți-os] – Din fr. superstitieux. DOOM
superstițiós (-ți-os) adj. m., pl. superstițióși; f. superstițioásă (-ți-oa-), pl. superstițioáse
superstițioasei
SUPERSTIȚIÓS, -OÁSĂ, superstițioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care crede în superstiții, care este stăpânit de superstiții; (despre manifestările oamenilor) izvorât din superstiții, bazat pe superstiții, plin de superstiții. [Pr.: -ți-os] – Din fr. superstitieux. DOOM
superstițiós (-ți-os) adj. m., pl. superstițióși; f. superstițioásă (-ți-oa-), pl. superstițioáse
superstițioasele
SUPERSTIȚIÓS, -OÁSĂ, superstițioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care crede în superstiții, care este stăpânit de superstiții; (despre manifestările oamenilor) izvorât din superstiții, bazat pe superstiții, plin de superstiții. [Pr.: -ți-os] – Din fr. superstitieux. DOOM
superstițiós (-ți-os) adj. m., pl. superstițióși; f. superstițioásă (-ți-oa-), pl. superstițioáse
superstițioaselor
SUPERSTIȚIÓS, -OÁSĂ, superstițioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care crede în superstiții, care este stăpânit de superstiții; (despre manifestările oamenilor) izvorât din superstiții, bazat pe superstiții, plin de superstiții. [Pr.: -ți-os] – Din fr. superstitieux. DOOM
superstițiós (-ți-os) adj. m., pl. superstițióși; f. superstițioásă (-ți-oa-), pl. superstițioáse
superstițios
SUPERSTIȚIÓS, -OÁSĂ, superstițioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care crede în superstiții, care este stăpânit de superstiții; (despre manifestările oamenilor) izvorât din superstiții, bazat pe superstiții, plin de superstiții. [Pr.: -ți-os] – Din fr. superstitieux. DOOM
superstițiós (-ți-os) adj. m., pl. superstițióși; f. superstițioásă (-ți-oa-), pl. superstițioáse
superstițiosul
SUPERSTIȚIÓS, -OÁSĂ, superstițioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care crede în superstiții, care este stăpânit de superstiții; (despre manifestările oamenilor) izvorât din superstiții, bazat pe superstiții, plin de superstiții. [Pr.: -ți-os] – Din fr. superstitieux. DOOM
superstițiós (-ți-os) adj. m., pl. superstițióși; f. superstițioásă (-ți-oa-), pl. superstițioáse
superstițiosului
SUPERSTIȚIÓS, -OÁSĂ, superstițioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care crede în superstiții, care este stăpânit de superstiții; (despre manifestările oamenilor) izvorât din superstiții, bazat pe superstiții, plin de superstiții. [Pr.: -ți-os] – Din fr. superstitieux. DOOM
superstițiós (-ți-os) adj. m., pl. superstițióși; f. superstițioásă (-ți-oa-), pl. superstițioáse
superstițioși
SUPERSTIȚIÓS, -OÁSĂ, superstițioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care crede în superstiții, care este stăpânit de superstiții; (despre manifestările oamenilor) izvorât din superstiții, bazat pe superstiții, plin de superstiții. [Pr.: -ți-os] – Din fr. superstitieux. DOOM
superstițiós (-ți-os) adj. m., pl. superstițióși; f. superstițioásă (-ți-oa-), pl. superstițioáse
superstițioșii
SUPERSTIȚIÓS, -OÁSĂ, superstițioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care crede în superstiții, care este stăpânit de superstiții; (despre manifestările oamenilor) izvorât din superstiții, bazat pe superstiții, plin de superstiții. [Pr.: -ți-os] – Din fr. superstitieux. DOOM
superstițiós (-ți-os) adj. m., pl. superstițióși; f. superstițioásă (-ți-oa-), pl. superstițioáse
superstițioșilor
SUPERSTIȚIÓS, -OÁSĂ, superstițioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care crede în superstiții, care este stăpânit de superstiții; (despre manifestările oamenilor) izvorât din superstiții, bazat pe superstiții, plin de superstiții. [Pr.: -ți-os] – Din fr. superstitieux. DOOM
superstițiós (-ți-os) adj. m., pl. superstițióși; f. superstițioásă (-ți-oa-), pl. superstițioáse
superstrat
SUPERSTRÁT s.n. Totalitatea elementelor dintr-o limbă adăugate după formarea ei, în urma unui contact de bilingvism foarte strâns cu altă limbă; suprastrat. [Pl. -turi, -te. / < fr. superstrat].
superstrat
SUPERSTRÁT, superstraturi, s. n. (Lingv.) Suprastrat. – Din fr. superstrat. DOOM
superstrát s. n., pl. superstráturi
superstratul
SUPERSTRÁT, superstraturi, s. n. (Lingv.) Suprastrat. – Din fr. superstrat. DOOM
superstrát s. n., pl. superstráturi
superstratului
SUPERSTRÁT, superstraturi, s. n. (Lingv.) Suprastrat. – Din fr. superstrat. DOOM
superstrát s. n., pl. superstráturi
superstraturi
SUPERSTRÁT, superstraturi, s. n. (Lingv.) Suprastrat. – Din fr. superstrat. DOOM
superstrát s. n., pl. superstráturi
superstraturile
SUPERSTRÁT, superstraturi, s. n. (Lingv.) Suprastrat. – Din fr. superstrat. DOOM
superstrát s. n., pl. superstráturi
superstraturilor
SUPERSTRÁT, superstraturi, s. n. (Lingv.) Suprastrat. – Din fr. superstrat. DOOM
superstrát s. n., pl. superstráturi
supertanc
SUPERTÁNC, supertancuri, s. n. Petrolier de mare capacitate. – Din engl. supertanker.
supertancul
SUPERTÁNC, supertancuri, s. n. Petrolier de mare capacitate. – Din engl. supertanker.
supertancului
SUPERTÁNC, supertancuri, s. n. Petrolier de mare capacitate. – Din engl. supertanker.
supertancuri
SUPERTÁNC, supertancuri, s. n. Petrolier de mare capacitate. – Din engl. supertanker.
supertancurile
SUPERTÁNC, supertancuri, s. n. Petrolier de mare capacitate. – Din engl. supertanker.
supertancurilor
SUPERTÁNC, supertancuri, s. n. Petrolier de mare capacitate. – Din engl. supertanker.
supertrauler
SUPERTRÁULER, supertraulere, s. n. Trauler de mare capacitate. – Super1- + trauler.
supertraulere
SUPERTRÁULER, supertraulere, s. n. Trauler de mare capacitate. – Super1- + trauler.
supertraulerele
SUPERTRÁULER, supertraulere, s. n. Trauler de mare capacitate. – Super1- + trauler.
supertraulerelor
SUPERTRÁULER, supertraulere, s. n. Trauler de mare capacitate. – Super1- + trauler.
supertraulerul
SUPERTRÁULER, supertraulere, s. n. Trauler de mare capacitate. – Super1- + trauler.
supertraulerului
SUPERTRÁULER, supertraulere, s. n. Trauler de mare capacitate. – Super1- + trauler.
supertren
SUPERTRÉN, supertrenuri, s. n. (Rar) Tren de mare viteză. – Super1- + tren.
supertrenul
SUPERTRÉN, supertrenuri, s. n. (Rar) Tren de mare viteză. – Super1- + tren.
supertrenului
SUPERTRÉN, supertrenuri, s. n. (Rar) Tren de mare viteză. – Super1- + tren.
supertrenuri
SUPERTRÉN, supertrenuri, s. n. (Rar) Tren de mare viteză. – Super1- + tren.
supertrenurile
SUPERTRÉN, supertrenuri, s. n. (Rar) Tren de mare viteză. – Super1- + tren.
supertrenurilor
SUPERTRÉN, supertrenuri, s. n. (Rar) Tren de mare viteză. – Super1- + tren.
supertrust
SUPERTRÚST, supertrusturi, s. n. Trust care cuprinde întreprinderi ale unei ramuri de producție din mai multe țări. – Super1- + trust. DOOM
supertrúst s. n., pl. supertrústuri
supertrustul
SUPERTRÚST, supertrusturi, s. n. Trust care cuprinde întreprinderi ale unei ramuri de producție din mai multe țări. – Super1- + trust. DOOM
supertrúst s. n., pl. supertrústuri
supertrustului
SUPERTRÚST, supertrusturi, s. n. Trust care cuprinde întreprinderi ale unei ramuri de producție din mai multe țări. – Super1- + trust. DOOM
supertrúst s. n., pl. supertrústuri
supertrusturi
SUPERTRÚST, supertrusturi, s. n. Trust care cuprinde întreprinderi ale unei ramuri de producție din mai multe țări. – Super1- + trust. DOOM
supertrúst s. n., pl. supertrústuri
supertrusturile
SUPERTRÚST, supertrusturi, s. n. Trust care cuprinde întreprinderi ale unei ramuri de producție din mai multe țări. – Super1- + trust. DOOM
supertrúst s. n., pl. supertrústuri
supertrusturilor
SUPERTRÚST, supertrusturi, s. n. Trust care cuprinde întreprinderi ale unei ramuri de producție din mai multe țări. – Super1- + trust. DOOM
supertrúst s. n., pl. supertrústuri
supertrăsnet
SUPERTRẮSNET, supertrăsnete, s. n. Trăsnet deosebit de violent, foarte rar întâlnit. – Super- + trăsnet.
supertrăsnete
SUPERTRẮSNET, supertrăsnete, s. n. Trăsnet deosebit de violent, foarte rar întâlnit. – Super- + trăsnet.
supertrăsnetele
SUPERTRẮSNET, supertrăsnete, s. n. Trăsnet deosebit de violent, foarte rar întâlnit. – Super- + trăsnet.
supertrăsnetelor
SUPERTRẮSNET, supertrăsnete, s. n. Trăsnet deosebit de violent, foarte rar întâlnit. – Super- + trăsnet.
supertrăsnetul
SUPERTRẮSNET, supertrăsnete, s. n. Trăsnet deosebit de violent, foarte rar întâlnit. – Super- + trăsnet.
supertrăsnetului
SUPERTRẮSNET, supertrăsnete, s. n. Trăsnet deosebit de violent, foarte rar întâlnit. – Super- + trăsnet.
superumeral
SUPERUMERÁL s.n. Veșmânt papal care acoperă umerii. ♦ Veșmânt de călugăr. [< it., lat.bis. superumerale].
superunghiular
SUPERUNGHIULÁR, -Ă adj. Superangular. [Cf. fr. superangulaire].
superunghiulara
SUPERUNGHIULÁR, -Ă adj. Superangular. [Cf. fr. superangulaire].
superunghiulare
SUPERUNGHIULÁR, -Ă adj. Superangular. [Cf. fr. superangulaire].
superunghiularei
SUPERUNGHIULÁR, -Ă adj. Superangular. [Cf. fr. superangulaire].
superunghiularele
SUPERUNGHIULÁR, -Ă adj. Superangular. [Cf. fr. superangulaire].
superunghiularelor
SUPERUNGHIULÁR, -Ă adj. Superangular. [Cf. fr. superangulaire].
superunghiulari
SUPERUNGHIULÁR, -Ă adj. Superangular. [Cf. fr. superangulaire].
superunghiularii
SUPERUNGHIULÁR, -Ă adj. Superangular. [Cf. fr. superangulaire].
superunghiularilor
SUPERUNGHIULÁR, -Ă adj. Superangular. [Cf. fr. superangulaire].
superunghiularul
SUPERUNGHIULÁR, -Ă adj. Superangular. [Cf. fr. superangulaire].
superunghiularului
SUPERUNGHIULÁR, -Ă adj. Superangular. [Cf. fr. superangulaire].
supervedetă
SUPERVEDÉTĂ, supervedete, s. f. Superstar. – Din fr. supervedette. DOOM
*supervedétă s. f., g.-d. art. supervedétei; pl. supervedéte
superviza
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizai
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizam
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizare
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizare
SUPERVIZÁRE, supervizări, s. f. Acțiunea de a superviza și rezultatul ei. – V. superviza.
supervizarea
SUPERVIZÁRE, supervizări, s. f. Acțiunea de a superviza și rezultatul ei. – V. superviza.
supervizară
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizarăm
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizarăți
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizase
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizasem
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizaseră
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizaserăm
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizaserăți
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizaseși
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizaseți
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizat
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizat
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile lor și pentru a dispune ori a recomanda achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser.
supervizau
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizași
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizați
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizează
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizez
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizeze
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizezi
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
superviziona
SUPERVIZIONÁ vb. I. tr. A viziona din nou (un film, un spectacol). [Pron. -zi-o-. / cf. engl. supervise].
supervizionare
SUPERVIZIONÁ vb. I. tr. A viziona din nou (un film, un spectacol). [Pron. -zi-o-. / cf. engl. supervise].
supervizionat
SUPERVIZIONÁ vb. I. tr. A viziona din nou (un film, un spectacol). [Pron. -zi-o-. / cf. engl. supervise].
supervizoare
SUPERVIZÓR, (1) supervizoare, s. n., (2) supervizori, s. m. 1. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. – Din engl. supervisor, fr. superviseur. DOOM
*supervizór s. m., pl. supervizóri
supervizoarea
SUPERVIZÓR, (1) supervizoare, s. n., (2) supervizori, s. m. 1. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. – Din engl. supervisor, fr. superviseur. DOOM
*supervizór s. m., pl. supervizóri
supervizoarei
SUPERVIZÓR, (1) supervizoare, s. n., (2) supervizori, s. m. 1. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. – Din engl. supervisor, fr. superviseur. DOOM
*supervizór s. m., pl. supervizóri
supervizoarele
SUPERVIZÓR, (1) supervizoare, s. n., (2) supervizori, s. m. 1. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. – Din engl. supervisor, fr. superviseur. DOOM
*supervizór s. m., pl. supervizóri
supervizoarelor
SUPERVIZÓR, (1) supervizoare, s. n., (2) supervizori, s. m. 1. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. – Din engl. supervisor, fr. superviseur. DOOM
*supervizór s. m., pl. supervizóri
supervizor
SUPERVIZÓR, (1) supervizoare, s. n., (2) supervizori, s. m. 1. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. – Din engl. supervisor, fr. superviseur. DOOM
*supervizór s. m., pl. supervizóri
supervizori
SUPERVIZÓR, (1) supervizoare, s. n., (2) supervizori, s. m. 1. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. – Din engl. supervisor, fr. superviseur. DOOM
*supervizór s. m., pl. supervizóri
supervizorii
SUPERVIZÓR, (1) supervizoare, s. n., (2) supervizori, s. m. 1. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. – Din engl. supervisor, fr. superviseur. DOOM
*supervizór s. m., pl. supervizóri
supervizorilor
SUPERVIZÓR, (1) supervizoare, s. n., (2) supervizori, s. m. 1. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. – Din engl. supervisor, fr. superviseur. DOOM
*supervizór s. m., pl. supervizóri
supervizorul
SUPERVIZÓR, (1) supervizoare, s. n., (2) supervizori, s. m. 1. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. – Din engl. supervisor, fr. superviseur. DOOM
*supervizór s. m., pl. supervizóri
supervizorului
SUPERVIZÓR, (1) supervizoare, s. n., (2) supervizori, s. m. 1. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. – Din engl. supervisor, fr. superviseur. DOOM
*supervizór s. m., pl. supervizóri
supervizând
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizînd
SUPERVIZÁ, supervizez, vb. I. Tranz. A vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile sau defectele lor și pentru a dispune, a recomanda sau a infirma viza dată pentru achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor etc. – Din fr. superviser. DOOM
supervizá (a ~) vb., ind. prez. 3 supervizeáză
supervizări
SUPERVIZÁRE, supervizări, s. f. Acțiunea de a superviza și rezultatul ei. – V. superviza.
supervizării
SUPERVIZÁRE, supervizări, s. f. Acțiunea de a superviza și rezultatul ei. – V. superviza.
supervizările
SUPERVIZÁRE, supervizări, s. f. Acțiunea de a superviza și rezultatul ei. – V. superviza.
supervizărilor
SUPERVIZÁRE, supervizări, s. f. Acțiunea de a superviza și rezultatul ei. – V. superviza.
superîngust
SUPERÎNGÚST, -Ă, superînguști, -ste, adj. Exagerat de îngust. – Super1- + îngust.
supeu
SUPÉU, supeuri, s. n. Masă care se ia seara târziu (după spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supéu s. n., art. supéul; pl. supéuri
supeul
SUPÉU, supeuri, s. n. Masă care se ia seara târziu (după spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supéu s. n., art. supéul; pl. supéuri
supeului
SUPÉU, supeuri, s. n. Masă care se ia seara târziu (după spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supéu s. n., art. supéul; pl. supéuri
supeuri
SUPÉU, supeuri, s. n. Masă care se ia seara târziu (după spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supéu s. n., art. supéul; pl. supéuri
supeurile
SUPÉU, supeuri, s. n. Masă care se ia seara târziu (după spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supéu s. n., art. supéul; pl. supéuri
supeurilor
SUPÉU, supeuri, s. n. Masă care se ia seara târziu (după spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supéu s. n., art. supéul; pl. supéuri
supez
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supeze
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supezi
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supie
SUPIÉU, supieuri, s. n. (Rar) Baretă (de elastic) prinsă de partea de jos a pantalonilor și trecută pe sub talpă, pentru a ține pantalonii întinși. [Pr.: -pi-eu. – Var.: supié s. n.] – Din fr. sous-pied.
supiera
SUPIÉRĂ, supiere, s. f. Castron (mare) din care se servește supa la masă. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. soupière. DOOM
supiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. supiérei; pl. supiére
supiere
SUPIÉRĂ, supiere, s. f. Castron (mare) din care se servește supa la masă. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. soupière. DOOM
supiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. supiérei; pl. supiére
supierei
SUPIÉRĂ, supiere, s. f. Castron (mare) din care se servește supa la masă. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. soupière. DOOM
supiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. supiérei; pl. supiére
supierele
SUPIÉRĂ, supiere, s. f. Castron (mare) din care se servește supa la masă. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. soupière. DOOM
supiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. supiérei; pl. supiére
supierelor
SUPIÉRĂ, supiere, s. f. Castron (mare) din care se servește supa la masă. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. soupière. DOOM
supiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. supiérei; pl. supiére
supieu
SUPIÉU, supieuri, s. n. (Rar) Baretă (de elastic) prinsă de partea de jos a pantalonilor și trecută pe sub talpă, pentru a ține pantalonii întinși. [Pr.: -pi-eu. – Var.: supié s. n.] – Din fr. sous-pied.
supin
SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin. DOOM
supín s. n., pl. supíne
supin
SUPÍN s.n. (Gram.) Mod nepredicativ care denumește acțiunea verbală, având aceeași formă cu participiul, dar precedat de prepoziție. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin].
supina
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.
supinatoare
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatoare
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatoarea
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatoarea
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatoarei
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatoarei
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatoarele
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatoarele
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatoarelor
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatoarelor
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinator
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinator
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatori
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatori
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatorii
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatorii
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatorilor
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatorilor
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatorul
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatorul
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatorului
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinatorului
SUPINATÓR adj., s.m. (Mușchi) care permite efectuarea supinației. // s.n. Susținător plantar. [< fr. supinateur, cf. lat. supinas – culcat pe spate].
supinația
SUPINÁȚIE, supinații, s. f. Mișcare de rotație a antebrațului care apropie mâna de axul median al corpului. ♦ Poziție a antebrațului și a mâinii rezultând din mișcarea descrisă mai sus. – Din fr. supination. DOOM
supináție (-ți-e) s. f., art. supináția (-ți-a), g.-d. art. supináției; pl. supináții, art. supináțiile (-ți-i-)
supinație
SUPINÁȚIE, supinații, s. f. Mișcare de rotație a antebrațului care apropie mâna de axul median al corpului. ♦ Poziție a antebrațului și a mâinii rezultând din mișcarea descrisă mai sus. – Din fr. supination. DOOM
supináție (-ți-e) s. f., art. supináția (-ți-a), g.-d. art. supináției; pl. supináții, art. supináțiile (-ți-i-)
supinației
SUPINÁȚIE, supinații, s. f. Mișcare de rotație a antebrațului care apropie mâna de axul median al corpului. ♦ Poziție a antebrațului și a mâinii rezultând din mișcarea descrisă mai sus. – Din fr. supination. DOOM
supináție (-ți-e) s. f., art. supináția (-ți-a), g.-d. art. supináției; pl. supináții, art. supináțiile (-ți-i-)
supinații
SUPINÁȚIE, supinații, s. f. Mișcare de rotație a antebrațului care apropie mâna de axul median al corpului. ♦ Poziție a antebrațului și a mâinii rezultând din mișcarea descrisă mai sus. – Din fr. supination. DOOM
supináție (-ți-e) s. f., art. supináția (-ți-a), g.-d. art. supináției; pl. supináții, art. supináțiile (-ți-i-)
supinațiile
SUPINÁȚIE, supinații, s. f. Mișcare de rotație a antebrațului care apropie mâna de axul median al corpului. ♦ Poziție a antebrațului și a mâinii rezultând din mișcarea descrisă mai sus. – Din fr. supination. DOOM
supináție (-ți-e) s. f., art. supináția (-ți-a), g.-d. art. supináției; pl. supináții, art. supináțiile (-ți-i-)
supinațiilor
SUPINÁȚIE, supinații, s. f. Mișcare de rotație a antebrațului care apropie mâna de axul median al corpului. ♦ Poziție a antebrațului și a mâinii rezultând din mișcarea descrisă mai sus. – Din fr. supination. DOOM
supináție (-ți-e) s. f., art. supináția (-ți-a), g.-d. art. supináției; pl. supináții, art. supináțiile (-ți-i-)
supine
SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin. DOOM
supín s. n., pl. supíne
supinele
SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin. DOOM
supín s. n., pl. supíne
supinelor
SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin. DOOM
supín s. n., pl. supíne
supinul
SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin. DOOM
supín s. n., pl. supíne
supinului
SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin. DOOM
supín s. n., pl. supíne
supla
SÚPLU, -Ă, supli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu mișcări grațioase; mlădios. ♦ (Despre lucruri) Flexibil, elastic. ♦ (Despre țesături) Moale, fin ♦ (Despre mers, mișcări) Ușor, vioi, elegant, grațios. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu are o atitudine fermă, ușor adaptabil; acomodabil; servil. – Din fr. souple. DOOM
súplu (su-plu) adj. m., pl. súpli; f. súplă, pl. súple
suplanta
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantai
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantam
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantare
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantară
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantarăm
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantarăți
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantase
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantasem
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantaseră
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantaserăm
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantaserăți
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantaseși
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantaseți
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantat
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantau
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantași
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantați
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantează
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantez
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplanteze
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantezi
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantând
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suplantînd
SUPLANTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înlocui pe cineva, a lua locul cuiva. [< fr. supplanter].
suple
SÚPLU, -Ă, supli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu mișcări grațioase; mlădios. ♦ (Despre lucruri) Flexibil, elastic. ♦ (Despre țesături) Moale, fin ♦ (Despre mers, mișcări) Ușor, vioi, elegant, grațios. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu are o atitudine fermă, ușor adaptabil; acomodabil; servil. – Din fr. souple. DOOM
súplu (su-plu) adj. m., pl. súpli; f. súplă, pl. súple
suplea
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleai
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleam
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleant
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. DOOM
supleántă (su-ple-an-) s. f., g.-d. art. supleántei; pl. supleánte
supleanta
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. DOOM
supleántă (su-ple-an-) s. f., g.-d. art. supleántei; pl. supleánte
supleante
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. DOOM
supleántă (su-ple-an-) s. f., g.-d. art. supleántei; pl. supleánte
supleantei
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. DOOM
supleántă (su-ple-an-) s. f., g.-d. art. supleántei; pl. supleánte
supleantele
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. DOOM
supleántă (su-ple-an-) s. f., g.-d. art. supleántei; pl. supleánte
supleantelor
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. DOOM
supleántă (su-ple-an-) s. f., g.-d. art. supleántei; pl. supleánte
supleantul
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. DOOM
supleántă (su-ple-an-) s. f., g.-d. art. supleántei; pl. supleánte
supleantului
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. DOOM
supleántă (su-ple-an-) s. f., g.-d. art. supleántei; pl. supleánte
supleanți
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. DOOM
supleántă (su-ple-an-) s. f., g.-d. art. supleántei; pl. supleánte
supleanții
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. DOOM
supleántă (su-ple-an-) s. f., g.-d. art. supleántei; pl. supleánte
supleanților
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. DOOM
supleántă (su-ple-an-) s. f., g.-d. art. supleántei; pl. supleánte
supleare
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleară
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
suplearăm
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
suplearăți
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
suplease
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleasem
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleaseră
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleaserăm
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleaserăți
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleaseși
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleaseți
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleat
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleat
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Rar) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer.
supleau
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleași
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleați
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleează
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleez
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleeze
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleezi
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
suplei
SÚPLU, -Ă, supli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu mișcări grațioase; mlădios. ♦ (Despre lucruri) Flexibil, elastic. ♦ (Despre țesături) Moale, fin ♦ (Despre mers, mișcări) Ușor, vioi, elegant, grațios. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu are o atitudine fermă, ușor adaptabil; acomodabil; servil. – Din fr. souple. DOOM
súplu (su-plu) adj. m., pl. súpli; f. súplă, pl. súple
suplele
SÚPLU, -Ă, supli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu mișcări grațioase; mlădios. ♦ (Despre lucruri) Flexibil, elastic. ♦ (Despre țesături) Moale, fin ♦ (Despre mers, mișcări) Ușor, vioi, elegant, grațios. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu are o atitudine fermă, ușor adaptabil; acomodabil; servil. – Din fr. souple. DOOM
súplu (su-plu) adj. m., pl. súpli; f. súplă, pl. súple
suplelor
SÚPLU, -Ă, supli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu mișcări grațioase; mlădios. ♦ (Despre lucruri) Flexibil, elastic. ♦ (Despre țesături) Moale, fin ♦ (Despre mers, mișcări) Ușor, vioi, elegant, grațios. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu are o atitudine fermă, ușor adaptabil; acomodabil; servil. – Din fr. souple. DOOM
súplu (su-plu) adj. m., pl. súpli; f. súplă, pl. súple
suplement
SUPLIMÉNT, suplimente, s. n. Ceea ce se adaugă în plus, pentru a completa ceva; adaos. Trecea, împărțind suplimentul: o fărămătură de pîne și opt ori zece măsline putrede. SADOVEANU, O. VI 273. Eram unul din cei mai buni elevi ai moșneagului dascăl și nota obținută a fost nota maximă, pe lîngă un supliment de laudă publică. GALACTION, O. I 58. Deodată se auzi în stradă glasul răgușit al vînzătorilor de jurnale strigînd: «Supliment la Orientul de astăzi». D. ZAMFIRESCU, R. 37. Am plătit, el dejunul și eu suplimentul, și ne-am întors foarte veseli la redacție. CARAGIALE, O. II 302. – Variantă: (învechit) suplemént s. n.
suplement
SUPLEMÉNT s.n. v. supliment.
suplementar
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă (la ceva), care este sau se efectuează în plus (peste ceea ce este normal), care completează (ceva). Acum duruiau surd, în încăperea extremă, mașina de cusut. Croitoreasa cu lucru suplimentar de noapte. C. PETRESCU, C. V. 49. ◊ Ore suplimentare = ore de muncă efectuate în plus, peste programul fixat. Unghiuri suplimentare = unghiuri care formează împreună 180°. – Variantă: suplementár, -ă adj.
supletiv
SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. DOOM
supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve
supletiva
SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. DOOM
supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve
supletive
SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. DOOM
supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve
supletivei
SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. DOOM
supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve
supletivele
SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. DOOM
supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve
supletivelor
SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. DOOM
supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve
supletivi
SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. DOOM
supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve
supletivii
SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. DOOM
supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve
supletivilor
SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. DOOM
supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve
supletivism
SUPLETIVÍSM s. n. (Gram.) Calitatea de a fi supletiv (1). – Din fr. supplétivisme.
supletivismul
SUPLETIVÍSM s. n. (Gram.) Calitatea de a fi supletiv (1). – Din fr. supplétivisme.
supletivismului
SUPLETIVÍSM s. n. (Gram.) Calitatea de a fi supletiv (1). – Din fr. supplétivisme.
supletivul
SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. DOOM
supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve
supletivului
SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. DOOM
supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve
supleând
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
supleînd
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer. DOOM
supleá (a ~) (livr.) (su-ple-a-) vb., ind. prez. 3 supleeáză, 1 pl. supleắm (-ple-ăm); conj. prez. 3 să supleéze (-ple-e-); ger. supleấnd (-ple-ând)
suplețe
SUPLÉȚE s. f. Însușirea de a fi suplu; mlădiere, flexibilitate, maleabilitate. ♦ Spec. Proprietate a unui corp solid de a putea suferi mari deformații nepermanente, prin încovoiere ori torsiune, sub acțiunea unor solicitări relativ mici; elasticitate. – Din fr. souplesse. DOOM
supléțe (su-ple-) s. f., art. supléțea, g.-d. art. supléței
suplețe
SUPLÉȚE s. f. Însușirea de a fi suplu; mlădiere, flexibilitate, maleabilitate. ♦ Spec. Proprietate a unui corp solid de a putea suferi mari deformații nepermanente, prin încovoiere ori torsiune, sub acțiunea unor solicitări relativ mici; elasticitate. – Din fr. souplesse.
suplețea
SUPLÉȚE s. f. Însușirea de a fi suplu; mlădiere, flexibilitate, maleabilitate. ♦ Spec. Proprietate a unui corp solid de a putea suferi mari deformații nepermanente, prin încovoiere ori torsiune, sub acțiunea unor solicitări relativ mici; elasticitate. – Din fr. souplesse. DOOM
supléțe (su-ple-) s. f., art. supléțea, g.-d. art. supléței
supleței
SUPLÉȚE s. f. Însușirea de a fi suplu; mlădiere, flexibilitate, maleabilitate. ♦ Spec. Proprietate a unui corp solid de a putea suferi mari deformații nepermanente, prin încovoiere ori torsiune, sub acțiunea unor solicitări relativ mici; elasticitate. – Din fr. souplesse. DOOM
supléțe (su-ple-) s. f., art. supléțea, g.-d. art. supléței
supli
SÚPLU, -Ă, supli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu mișcări grațioase; mlădios. ♦ (Despre lucruri) Flexibil, elastic. ♦ (Despre țesături) Moale, fin ♦ (Despre mers, mișcări) Ușor, vioi, elegant, grațios. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu are o atitudine fermă, ușor adaptabil; acomodabil; servil. – Din fr. souple. DOOM
súplu (su-plu) adj. m., pl. súpli; f. súplă, pl. súple
suplic
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplica
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplica
SUPLÍCĂ, suplici, s. f. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă, plângere. – Din fr. supplique, germ. Supplik, it. supplica. DOOM
suplícă (înv., reg.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplícii; pl. suplíci
suplicai
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicam
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicant
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant. DOOM
suplicántă (înv.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicántei; pl. suplicánte
suplicanta
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant. DOOM
suplicántă (înv.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicántei; pl. suplicánte
suplicante
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant. DOOM
suplicántă (înv.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicántei; pl. suplicánte
suplicantei
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant. DOOM
suplicántă (înv.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicántei; pl. suplicánte
suplicantele
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant. DOOM
suplicántă (înv.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicántei; pl. suplicánte
suplicantelor
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant. DOOM
suplicántă (înv.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicántei; pl. suplicánte
suplicantul
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant. DOOM
suplicántă (înv.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicántei; pl. suplicánte
suplicantului
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant. DOOM
suplicántă (înv.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicántei; pl. suplicánte
suplicanți
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant. DOOM
suplicántă (înv.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicántei; pl. suplicánte
suplicanții
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant. DOOM
suplicántă (înv.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicántei; pl. suplicánte
suplicanților
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant. DOOM
suplicántă (înv.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicántei; pl. suplicánte
suplicare
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicară
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicarăm
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicarăți
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicase
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicasem
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicaseră
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicaserăm
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicaserăți
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicaseși
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicaseți
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicat
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicau
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicași
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicați
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicația
SUPLICÁȚIE, suplicații, s. f. (Livr.) Rugăminte umilă. – Din fr. supplication, lat. supplicatio.
suplicație
SUPLICÁȚIE, suplicații, s. f. (Livr.) Rugăminte umilă. – Din fr. supplication, lat. supplicatio.
suplicației
SUPLICÁȚIE, suplicații, s. f. (Livr.) Rugăminte umilă. – Din fr. supplication, lat. supplicatio.
suplicații
SUPLICÁȚIE, suplicații, s. f. (Livr.) Rugăminte umilă. – Din fr. supplication, lat. supplicatio.
suplicațiile
SUPLICÁȚIE, suplicații, s. f. (Livr.) Rugăminte umilă. – Din fr. supplication, lat. supplicatio.
suplicațiilor
SUPLICÁȚIE, suplicații, s. f. (Livr.) Rugăminte umilă. – Din fr. supplication, lat. supplicatio.
suplice
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplici
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplici
SUPLÍCĂ, suplici, s. f. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă, plângere. – Din fr. supplique, germ. Supplik, it. supplica. DOOM
suplícă (înv., reg.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplícii; pl. suplíci
suplicia
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciai
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciam
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciară
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciarăm
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciarăți
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciase
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciasem
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciaseră
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciaserăm
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciaserăți
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciaseși
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciaseți
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciat
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciat
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciau
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciază
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciași
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciați
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
suplicie
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciem
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciere
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciez
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
suplicieze
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
supliciezi
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
suplicii
SUPLÍCĂ, suplici, s. f. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă, plângere. – Din fr. supplique, germ. Supplik, it. supplica. DOOM
suplícă (înv., reg.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplícii; pl. suplíci
suplicii
SUPLICÍU, suplicii, s. n. (Livr.) Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice. DOOM
suplíciu (livr.) [ciu pron. ciu] (su-pli-) s. n., art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (-ci-i-)
supliciile
SUPLICÍU, suplicii, s. n. (Livr.) Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice. DOOM
suplíciu (livr.) [ciu pron. ciu] (su-pli-) s. n., art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (-ci-i-)
supliciilor
SUPLICÍU, suplicii, s. n. (Livr.) Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice. DOOM
suplíciu (livr.) [ciu pron. ciu] (su-pli-) s. n., art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (-ci-i-)
supliciind
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].
suplicile
SUPLÍCĂ, suplici, s. f. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă, plângere. – Din fr. supplique, germ. Supplik, it. supplica. DOOM
suplícă (înv., reg.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplícii; pl. suplíci
suplicilor
SUPLÍCĂ, suplici, s. f. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă, plângere. – Din fr. supplique, germ. Supplik, it. supplica. DOOM
suplícă (înv., reg.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplícii; pl. suplíci
supliciu
SUPLICÍU, suplicii, s. n. (Livr.) Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice. DOOM
suplíciu (livr.) [ciu pron. ciu] (su-pli-) s. n., art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (-ci-i-)
supliciul
SUPLICÍU, suplicii, s. n. (Livr.) Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice. DOOM
suplíciu (livr.) [ciu pron. ciu] (su-pli-) s. n., art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (-ci-i-)
supliciului
SUPLICÍU, suplicii, s. n. (Livr.) Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice. DOOM
suplíciu (livr.) [ciu pron. ciu] (su-pli-) s. n., art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (-ci-i-)
suplicând
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplicînd
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare. DOOM
suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă
suplii
SÚPLU, -Ă, supli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu mișcări grațioase; mlădios. ♦ (Despre lucruri) Flexibil, elastic. ♦ (Despre țesături) Moale, fin ♦ (Despre mers, mișcări) Ușor, vioi, elegant, grațios. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu are o atitudine fermă, ușor adaptabil; acomodabil; servil. – Din fr. souple. DOOM
súplu (su-plu) adj. m., pl. súpli; f. súplă, pl. súple
suplilor
SÚPLU, -Ă, supli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu mișcări grațioase; mlădios. ♦ (Despre lucruri) Flexibil, elastic. ♦ (Despre țesături) Moale, fin ♦ (Despre mers, mișcări) Ușor, vioi, elegant, grațios. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu are o atitudine fermă, ușor adaptabil; acomodabil; servil. – Din fr. souple. DOOM
súplu (su-plu) adj. m., pl. súpli; f. súplă, pl. súple
supliment
SUPLIMÉNT, suplimente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l completa sau pentru a suplini o lipsă. 2. Bilet de călătorie sau de spectacol, eliberat ca anexă la alt bilet, prin care se acordă drepturi sau avantaje în plus. 3. Ceea ce se adaugă la un unghi pentru a forma două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplément, lat. supplementum. DOOM
suplimént (su-pli-) s. n., pl. supliménte
supliment
SUPLIMÉNT s.n. Ceea ce se adaugă pentru a completa, a întregi; adaos. ◊ Suplimentul unui unghi = unghi care, adăugat unui unghi dat, formează împreună cu acesta 180 de grade. ♦ Tichet special pentru unele trenuri accelerate, rapide etc. [Pl. -te, -turi, var. suplement s.n. / cf. fr. supplément, lat. supplementum].
suplimenta
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentai
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentam
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentar
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă pe deasupra, care completează ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ◊ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a căror sumă este egală cu două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplémentaire. DOOM
suplimentár (su-pli-) adj. m., pl. suplimentári; f. suplimentáră, pl. suplimentáre
suplimentara
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă pe deasupra, care completează ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ◊ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a căror sumă este egală cu două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplémentaire. DOOM
suplimentár (su-pli-) adj. m., pl. suplimentári; f. suplimentáră, pl. suplimentáre
suplimentare
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentare
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă pe deasupra, care completează ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ◊ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a căror sumă este egală cu două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplémentaire. DOOM
suplimentár (su-pli-) adj. m., pl. suplimentári; f. suplimentáră, pl. suplimentáre
suplimentare
SUPLIMENTÁRE, suplimentări, s. f. Acțiunea de a suplimenta. – V. suplimenta. DOOM
suplimentáre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplimentắrii; pl. suplimentắri
suplimentarea
SUPLIMENTÁRE, suplimentări, s. f. Acțiunea de a suplimenta. – V. suplimenta. DOOM
suplimentáre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplimentắrii; pl. suplimentắri
suplimentarei
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă pe deasupra, care completează ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ◊ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a căror sumă este egală cu două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplémentaire. DOOM
suplimentár (su-pli-) adj. m., pl. suplimentári; f. suplimentáră, pl. suplimentáre
suplimentarele
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă pe deasupra, care completează ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ◊ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a căror sumă este egală cu două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplémentaire. DOOM
suplimentár (su-pli-) adj. m., pl. suplimentári; f. suplimentáră, pl. suplimentáre
suplimentarelor
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă pe deasupra, care completează ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ◊ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a căror sumă este egală cu două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplémentaire. DOOM
suplimentár (su-pli-) adj. m., pl. suplimentári; f. suplimentáră, pl. suplimentáre
suplimentari
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă pe deasupra, care completează ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ◊ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a căror sumă este egală cu două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplémentaire. DOOM
suplimentár (su-pli-) adj. m., pl. suplimentári; f. suplimentáră, pl. suplimentáre
suplimentarii
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă pe deasupra, care completează ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ◊ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a căror sumă este egală cu două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplémentaire. DOOM
suplimentár (su-pli-) adj. m., pl. suplimentári; f. suplimentáră, pl. suplimentáre
suplimentarilor
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă pe deasupra, care completează ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ◊ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a căror sumă este egală cu două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplémentaire. DOOM
suplimentár (su-pli-) adj. m., pl. suplimentári; f. suplimentáră, pl. suplimentáre
suplimentarul
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă pe deasupra, care completează ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ◊ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a căror sumă este egală cu două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplémentaire. DOOM
suplimentár (su-pli-) adj. m., pl. suplimentári; f. suplimentáră, pl. suplimentáre
suplimentarului
SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adaugă pe deasupra, care completează ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ◊ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a căror sumă este egală cu două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplémentaire. DOOM
suplimentár (su-pli-) adj. m., pl. suplimentári; f. suplimentáră, pl. suplimentáre
suplimentară
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentarăm
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentarăți
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentase
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentasem
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentaseră
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentaserăm
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentaserăți
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentaseși
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentaseți
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentat
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentat
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.
suplimentata
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.
suplimentate
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.
suplimentatei
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.
suplimentatele
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.
suplimentatelor
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.
suplimentatul
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.
suplimentatului
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.
suplimentau
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentași
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentați
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentați
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.
suplimentații
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.
suplimentaților
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.
suplimente
SUPLIMÉNT, suplimente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l completa sau pentru a suplini o lipsă. 2. Bilet de călătorie sau de spectacol, eliberat ca anexă la alt bilet, prin care se acordă drepturi sau avantaje în plus. 3. Ceea ce se adaugă la un unghi pentru a forma două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplément, lat. supplementum. DOOM
suplimént (su-pli-) s. n., pl. supliménte
suplimentează
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentele
SUPLIMÉNT, suplimente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l completa sau pentru a suplini o lipsă. 2. Bilet de călătorie sau de spectacol, eliberat ca anexă la alt bilet, prin care se acordă drepturi sau avantaje în plus. 3. Ceea ce se adaugă la un unghi pentru a forma două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplément, lat. supplementum. DOOM
suplimént (su-pli-) s. n., pl. supliménte
suplimentelor
SUPLIMÉNT, suplimente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l completa sau pentru a suplini o lipsă. 2. Bilet de călătorie sau de spectacol, eliberat ca anexă la alt bilet, prin care se acordă drepturi sau avantaje în plus. 3. Ceea ce se adaugă la un unghi pentru a forma două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplément, lat. supplementum. DOOM
suplimént (su-pli-) s. n., pl. supliménte
suplimentez
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimenteze
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentezi
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentul
SUPLIMÉNT, suplimente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l completa sau pentru a suplini o lipsă. 2. Bilet de călătorie sau de spectacol, eliberat ca anexă la alt bilet, prin care se acordă drepturi sau avantaje în plus. 3. Ceea ce se adaugă la un unghi pentru a forma două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplément, lat. supplementum. DOOM
suplimént (su-pli-) s. n., pl. supliménte
suplimentului
SUPLIMÉNT, suplimente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l completa sau pentru a suplini o lipsă. 2. Bilet de călătorie sau de spectacol, eliberat ca anexă la alt bilet, prin care se acordă drepturi sau avantaje în plus. 3. Ceea ce se adaugă la un unghi pentru a forma două unghiuri drepte (180°). – Din fr. supplément, lat. supplementum. DOOM
suplimént (su-pli-) s. n., pl. supliménte
suplimentând
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentînd
SUPLIMENTÁ, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment. DOOM
suplimentá (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplimenteáză
suplimentări
SUPLIMENTÁRE, suplimentări, s. f. Acțiunea de a suplimenta. – V. suplimenta. DOOM
suplimentáre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplimentắrii; pl. suplimentắri
suplimentării
SUPLIMENTÁRE, suplimentări, s. f. Acțiunea de a suplimenta. – V. suplimenta. DOOM
suplimentáre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplimentắrii; pl. suplimentắri
suplimentările
SUPLIMENTÁRE, suplimentări, s. f. Acțiunea de a suplimenta. – V. suplimenta. DOOM
suplimentáre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplimentắrii; pl. suplimentắri
suplimentărilor
SUPLIMENTÁRE, suplimentări, s. f. Acțiunea de a suplimenta. – V. suplimenta. DOOM
suplimentáre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplimentắrii; pl. suplimentắri
suplinea
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplineai
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplineam
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinească
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplineau
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplineați
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinesc
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinește
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinești
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplini
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinii
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinim
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinind
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinire
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinire
SUPLINÍRE, supliniri, s. f. Acțiunea de a suplini și rezultatul ei; înlocuire, completare; p. ext. loc, funcție de suplinitor (la o catedră). – V. suplini. DOOM
supliníre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplinírii; pl. supliníri
suplinirea
SUPLINÍRE, supliniri, s. f. Acțiunea de a suplini și rezultatul ei; înlocuire, completare; p. ext. loc, funcție de suplinitor (la o catedră). – V. suplini. DOOM
supliníre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplinírii; pl. supliníri
supliniri
SUPLINÍRE, supliniri, s. f. Acțiunea de a suplini și rezultatul ei; înlocuire, completare; p. ext. loc, funcție de suplinitor (la o catedră). – V. suplini. DOOM
supliníre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplinírii; pl. supliníri
suplinirii
SUPLINÍRE, supliniri, s. f. Acțiunea de a suplini și rezultatul ei; înlocuire, completare; p. ext. loc, funcție de suplinitor (la o catedră). – V. suplini. DOOM
supliníre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplinírii; pl. supliníri
suplinirile
SUPLINÍRE, supliniri, s. f. Acțiunea de a suplini și rezultatul ei; înlocuire, completare; p. ext. loc, funcție de suplinitor (la o catedră). – V. suplini. DOOM
supliníre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplinírii; pl. supliníri
suplinirilor
SUPLINÍRE, supliniri, s. f. Acțiunea de a suplini și rezultatul ei; înlocuire, completare; p. ext. loc, funcție de suplinitor (la o catedră). – V. suplini. DOOM
supliníre (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplinírii; pl. supliníri
supliniră
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinirăm
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinirăți
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinise
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinisem
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
supliniseră
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
supliniserăm
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
supliniserăți
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
supliniseși
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
supliniseți
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinit
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplinit
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin).
suplinitoare
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitoare
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitoarea
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitoarea
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitoarei
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitoarei
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitoarele
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitoarele
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitoarelor
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitoarelor
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitor
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitor
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitori
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitori
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitorii
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitorii
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitorilor
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitorilor
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitorul
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitorul
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitorului
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
suplinitorului
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor. DOOM
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre
supliniși
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
supliniți
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). DOOM
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă
suplu
SÚPLU, -Ă, supli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu mișcări grațioase; mlădios. ♦ (Despre lucruri) Flexibil, elastic. ♦ (Despre țesături) Moale, fin ♦ (Despre mers, mișcări) Ușor, vioi, elegant, grațios. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu are o atitudine fermă, ușor adaptabil; acomodabil; servil. – Din fr. souple. DOOM
súplu (su-plu) adj. m., pl. súpli; f. súplă, pl. súple
suplul
SÚPLU, -Ă, supli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu mișcări grațioase; mlădios. ♦ (Despre lucruri) Flexibil, elastic. ♦ (Despre țesături) Moale, fin ♦ (Despre mers, mișcări) Ușor, vioi, elegant, grațios. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu are o atitudine fermă, ușor adaptabil; acomodabil; servil. – Din fr. souple. DOOM
súplu (su-plu) adj. m., pl. súpli; f. súplă, pl. súple
suplului
SÚPLU, -Ă, supli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu mișcări grațioase; mlădios. ♦ (Despre lucruri) Flexibil, elastic. ♦ (Despre țesături) Moale, fin ♦ (Despre mers, mișcări) Ușor, vioi, elegant, grațios. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu are o atitudine fermă, ușor adaptabil; acomodabil; servil. – Din fr. souple. DOOM
súplu (su-plu) adj. m., pl. súpli; f. súplă, pl. súple
suport
SUPÓRT, suporturi, s. n. Ceea ce susține sau sprijină un obiect; piesă sau dispozitiv care servește la susținerea unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ Fig. Ajutor, sprijin, reazem. – Din fr. support. DOOM
supórt s. n., pl. supórturi
suport
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suporta
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportabil
SUPORTÁBIL, -Ă, suportabili, -e, adj. Care poate fi suportat. – Din fr. supportable. DOOM
suportábil adj. m., pl. suportábili; f. suportábilă, pl. suportábile
suportabila
SUPORTÁBIL, -Ă, suportabili, -e, adj. Care poate fi suportat. – Din fr. supportable. DOOM
suportábil adj. m., pl. suportábili; f. suportábilă, pl. suportábile
suportabile
SUPORTÁBIL, -Ă, suportabili, -e, adj. Care poate fi suportat. – Din fr. supportable. DOOM
suportábil adj. m., pl. suportábili; f. suportábilă, pl. suportábile
suportabilei
SUPORTÁBIL, -Ă, suportabili, -e, adj. Care poate fi suportat. – Din fr. supportable. DOOM
suportábil adj. m., pl. suportábili; f. suportábilă, pl. suportábile
suportabilele
SUPORTÁBIL, -Ă, suportabili, -e, adj. Care poate fi suportat. – Din fr. supportable. DOOM
suportábil adj. m., pl. suportábili; f. suportábilă, pl. suportábile
suportabilelor
SUPORTÁBIL, -Ă, suportabili, -e, adj. Care poate fi suportat. – Din fr. supportable. DOOM
suportábil adj. m., pl. suportábili; f. suportábilă, pl. suportábile
suportabili
SUPORTÁBIL, -Ă, suportabili, -e, adj. Care poate fi suportat. – Din fr. supportable. DOOM
suportábil adj. m., pl. suportábili; f. suportábilă, pl. suportábile
suportabilii
SUPORTÁBIL, -Ă, suportabili, -e, adj. Care poate fi suportat. – Din fr. supportable. DOOM
suportábil adj. m., pl. suportábili; f. suportábilă, pl. suportábile
suportabililor
SUPORTÁBIL, -Ă, suportabili, -e, adj. Care poate fi suportat. – Din fr. supportable. DOOM
suportábil adj. m., pl. suportábili; f. suportábilă, pl. suportábile
suportabilul
SUPORTÁBIL, -Ă, suportabili, -e, adj. Care poate fi suportat. – Din fr. supportable. DOOM
suportábil adj. m., pl. suportábili; f. suportábilă, pl. suportábile
suportabilului
SUPORTÁBIL, -Ă, suportabili, -e, adj. Care poate fi suportat. – Din fr. supportable. DOOM
suportábil adj. m., pl. suportábili; f. suportábilă, pl. suportábile
suportai
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportam
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportare
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportare
SUPORTÁRE s.f. Acțiunea de a suporta. [< suporta].
suportarea
SUPORTÁRE s.f. Acțiunea de a suporta. [< suporta].
suportară
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportarăm
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportarăți
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportase
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportasem
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportaseră
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportaserăm
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportaserăți
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportaseși
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportaseți
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportat
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportat
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter.
suportau
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportași
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportați
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suporte
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suporter
SUPORTÉR, -Ă, suporteri, -e, s. m. și f. Susținător, simpatizant al unui sportiv sau al unei echipe sportive. – Din engl., fr. supporter. DOOM
supórter s. m., pl. supórteri
suportera
SUPORTÉR, -Ă, suporteri, -e, s. m. și f. Susținător, simpatizant al unui sportiv sau al unei echipe sportive. – Din engl., fr. supporter. DOOM
supórter s. m., pl. supórteri
suportere
SUPORTÉR, -Ă, suporteri, -e, s. m. și f. Susținător, simpatizant al unui sportiv sau al unei echipe sportive. – Din engl., fr. supporter. DOOM
supórter s. m., pl. supórteri
suporterei
SUPORTÉR, -Ă, suporteri, -e, s. m. și f. Susținător, simpatizant al unui sportiv sau al unei echipe sportive. – Din engl., fr. supporter. DOOM
supórter s. m., pl. supórteri
suporterele
SUPORTÉR, -Ă, suporteri, -e, s. m. și f. Susținător, simpatizant al unui sportiv sau al unei echipe sportive. – Din engl., fr. supporter. DOOM
supórter s. m., pl. supórteri
suporterelor
SUPORTÉR, -Ă, suporteri, -e, s. m. și f. Susținător, simpatizant al unui sportiv sau al unei echipe sportive. – Din engl., fr. supporter. DOOM
supórter s. m., pl. supórteri
suporteri
SUPORTÉR, -Ă, suporteri, -e, s. m. și f. Susținător, simpatizant al unui sportiv sau al unei echipe sportive. – Din engl., fr. supporter. DOOM
supórter s. m., pl. supórteri
suporterii
SUPORTÉR, -Ă, suporteri, -e, s. m. și f. Susținător, simpatizant al unui sportiv sau al unei echipe sportive. – Din engl., fr. supporter. DOOM
supórter s. m., pl. supórteri
suporterilor
SUPORTÉR, -Ă, suporteri, -e, s. m. și f. Susținător, simpatizant al unui sportiv sau al unei echipe sportive. – Din engl., fr. supporter. DOOM
supórter s. m., pl. supórteri
suporterul
SUPORTÉR, -Ă, suporteri, -e, s. m. și f. Susținător, simpatizant al unui sportiv sau al unei echipe sportive. – Din engl., fr. supporter. DOOM
supórter s. m., pl. supórteri
suporterului
SUPORTÉR, -Ă, suporteri, -e, s. m. și f. Susținător, simpatizant al unui sportiv sau al unei echipe sportive. – Din engl., fr. supporter. DOOM
supórter s. m., pl. supórteri
suportul
SUPÓRT, suporturi, s. n. Ceea ce susține sau sprijină un obiect; piesă sau dispozitiv care servește la susținerea unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ Fig. Ajutor, sprijin, reazem. – Din fr. support. DOOM
supórt s. n., pl. supórturi
suportului
SUPÓRT, suporturi, s. n. Ceea ce susține sau sprijină un obiect; piesă sau dispozitiv care servește la susținerea unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ Fig. Ajutor, sprijin, reazem. – Din fr. support. DOOM
supórt s. n., pl. supórturi
suporturi
SUPÓRT, suporturi, s. n. Ceea ce susține sau sprijină un obiect; piesă sau dispozitiv care servește la susținerea unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ Fig. Ajutor, sprijin, reazem. – Din fr. support. DOOM
supórt s. n., pl. supórturi
suporturile
SUPÓRT, suporturi, s. n. Ceea ce susține sau sprijină un obiect; piesă sau dispozitiv care servește la susținerea unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ Fig. Ajutor, sprijin, reazem. – Din fr. support. DOOM
supórt s. n., pl. supórturi
suporturilor
SUPÓRT, suporturi, s. n. Ceea ce susține sau sprijină un obiect; piesă sau dispozitiv care servește la susținerea unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ Fig. Ajutor, sprijin, reazem. – Din fr. support. DOOM
supórt s. n., pl. supórturi
suportând
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportînd
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suportări
SUPORTÁRE s.f. Acțiunea de a suporta. [< suporta].
suportării
SUPORTÁRE s.f. Acțiunea de a suporta. [< suporta].
suportările
SUPORTÁRE s.f. Acțiunea de a suporta. [< suporta].
suportărilor
SUPORTÁRE s.f. Acțiunea de a suporta. [< suporta].
suporți
SUPÓRT, suporturi, s. n. Ceea ce susține sau sprijină un obiect; piesă sau dispozitiv care servește la susținerea unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ Fig. Ajutor, sprijin, reazem. – Din fr. support. DOOM
supórt s. n., pl. supórturi
suporți
SUPORTÁ, supórt, vb. I. Tranz. 1. A îndura, a răbda, a suferi. ♦ A admite, a tolera, a îngădui. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. – Din fr. supporter. DOOM
suportá (a ~) vb., ind. prez. 3 supórtă; conj. prez. 3 să supórte
suporții
SUPÓRT, suporturi, s. n. Ceea ce susține sau sprijină un obiect; piesă sau dispozitiv care servește la susținerea unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ Fig. Ajutor, sprijin, reazem. – Din fr. support. DOOM
supórt s. n., pl. supórturi
suporților
SUPÓRT, suporturi, s. n. Ceea ce susține sau sprijină un obiect; piesă sau dispozitiv care servește la susținerea unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ Fig. Ajutor, sprijin, reazem. – Din fr. support. DOOM
supórt s. n., pl. supórturi
supozitoare
SUPOZITÓR, supozitoare, s. n. Preparat farmaceutic solid de formă conică, administrat pe cale anală. – Din fr. suppositoire. DOOM
supozitór s. n., pl. supozitoáre
supozitoarele
SUPOZITÓR, supozitoare, s. n. Preparat farmaceutic solid de formă conică, administrat pe cale anală. – Din fr. suppositoire. DOOM
supozitór s. n., pl. supozitoáre
supozitoarelor
SUPOZITÓR, supozitoare, s. n. Preparat farmaceutic solid de formă conică, administrat pe cale anală. – Din fr. suppositoire. DOOM
supozitór s. n., pl. supozitoáre
supozitor
SUPOZITÓR, supozitoare, s. n. Preparat farmaceutic solid de formă conică, administrat pe cale anală. – Din fr. suppositoire. DOOM
supozitór s. n., pl. supozitoáre
supozitorul
SUPOZITÓR, supozitoare, s. n. Preparat farmaceutic solid de formă conică, administrat pe cale anală. – Din fr. suppositoire. DOOM
supozitór s. n., pl. supozitoáre
supozitorului
SUPOZITÓR, supozitoare, s. n. Preparat farmaceutic solid de formă conică, administrat pe cale anală. – Din fr. suppositoire. DOOM
supozitór s. n., pl. supozitoáre
supoziția
SUPOZÍȚIE, supoziții, s. f. Presupunere, ipoteză. ♦ (Log.) Enunț luat ca premisă (ipoteză) pentru întemeierea altor enunțuri. ♦ (Log.) Capacitatea unui termen de a reprezenta ceva într-o propoziție. – Din fr. supposition. DOOM
supozíție (-ți-e) s. f., art. supozíția, g.-d. art. supozíției; pl. supozíții, art. supozíțiile (-ți-i)
supoziție
SUPOZÍȚIE, supoziții, s. f. Presupunere, ipoteză. ♦ (Log.) Enunț luat ca premisă (ipoteză) pentru întemeierea altor enunțuri. ♦ (Log.) Capacitatea unui termen de a reprezenta ceva într-o propoziție. – Din fr. supposition. DOOM
supozíție (-ți-e) s. f., art. supozíția, g.-d. art. supozíției; pl. supozíții, art. supozíțiile (-ți-i)
supoziției
SUPOZÍȚIE, supoziții, s. f. Presupunere, ipoteză. ♦ (Log.) Enunț luat ca premisă (ipoteză) pentru întemeierea altor enunțuri. ♦ (Log.) Capacitatea unui termen de a reprezenta ceva într-o propoziție. – Din fr. supposition. DOOM
supozíție (-ți-e) s. f., art. supozíția, g.-d. art. supozíției; pl. supozíții, art. supozíțiile (-ți-i)
supoziții
SUPOZÍȚIE, supoziții, s. f. Presupunere, ipoteză. ♦ (Log.) Enunț luat ca premisă (ipoteză) pentru întemeierea altor enunțuri. ♦ (Log.) Capacitatea unui termen de a reprezenta ceva într-o propoziție. – Din fr. supposition. DOOM
supozíție (-ți-e) s. f., art. supozíția, g.-d. art. supozíției; pl. supozíții, art. supozíțiile (-ți-i)
supozițiile
SUPOZÍȚIE, supoziții, s. f. Presupunere, ipoteză. ♦ (Log.) Enunț luat ca premisă (ipoteză) pentru întemeierea altor enunțuri. ♦ (Log.) Capacitatea unui termen de a reprezenta ceva într-o propoziție. – Din fr. supposition. DOOM
supozíție (-ți-e) s. f., art. supozíția, g.-d. art. supozíției; pl. supozíții, art. supozíțiile (-ți-i)
supozițiilor
SUPOZÍȚIE, supoziții, s. f. Presupunere, ipoteză. ♦ (Log.) Enunț luat ca premisă (ipoteză) pentru întemeierea altor enunțuri. ♦ (Log.) Capacitatea unui termen de a reprezenta ceva într-o propoziție. – Din fr. supposition. DOOM
supozíție (-ți-e) s. f., art. supozíția, g.-d. art. supozíției; pl. supozíții, art. supozíțiile (-ți-i)
supozițiune
SUPOZIȚIÚNE s.f. v. supoziție.
supra
SUPRA1- Element de compunere însemnând „deasupra”, „peste” sau indicând un sens superlativ, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective și a unor verbe. – Din lat. supra, fr. supra-. DOOM
*súpra (lat.) adv.
supraabundent
SUPRAABUNDÉNT, -Ă, supraabundenți, -te, adj. Foarte abundent, deosebit de abundent. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundent (după fr. surabondant). DOOM
supraabundént (su-pra-) adj. m., pl. supraabundénți; f. supraabundéntă, pl. supraabundénte
supraabundenta
SUPRAABUNDÉNT, -Ă, supraabundenți, -te, adj. Foarte abundent, deosebit de abundent. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundent (după fr. surabondant). DOOM
supraabundént (su-pra-) adj. m., pl. supraabundénți; f. supraabundéntă, pl. supraabundénte
supraabundente
SUPRAABUNDÉNT, -Ă, supraabundenți, -te, adj. Foarte abundent, deosebit de abundent. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundent (după fr. surabondant). DOOM
supraabundént (su-pra-) adj. m., pl. supraabundénți; f. supraabundéntă, pl. supraabundénte
supraabundentei
SUPRAABUNDÉNT, -Ă, supraabundenți, -te, adj. Foarte abundent, deosebit de abundent. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundent (după fr. surabondant). DOOM
supraabundént (su-pra-) adj. m., pl. supraabundénți; f. supraabundéntă, pl. supraabundénte
supraabundentele
SUPRAABUNDÉNT, -Ă, supraabundenți, -te, adj. Foarte abundent, deosebit de abundent. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundent (după fr. surabondant). DOOM
supraabundént (su-pra-) adj. m., pl. supraabundénți; f. supraabundéntă, pl. supraabundénte
supraabundentelor
SUPRAABUNDÉNT, -Ă, supraabundenți, -te, adj. Foarte abundent, deosebit de abundent. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundent (după fr. surabondant). DOOM
supraabundént (su-pra-) adj. m., pl. supraabundénți; f. supraabundéntă, pl. supraabundénte
supraabundentul
SUPRAABUNDÉNT, -Ă, supraabundenți, -te, adj. Foarte abundent, deosebit de abundent. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundent (după fr. surabondant). DOOM
supraabundént (su-pra-) adj. m., pl. supraabundénți; f. supraabundéntă, pl. supraabundénte
supraabundentului
SUPRAABUNDÉNT, -Ă, supraabundenți, -te, adj. Foarte abundent, deosebit de abundent. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundent (după fr. surabondant). DOOM
supraabundént (su-pra-) adj. m., pl. supraabundénți; f. supraabundéntă, pl. supraabundénte
supraabundența
SUPRAABUNDÉNȚĂ s. f. Abundență foarte mare, neobișnuită; belșug mare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundență (după fr. suprabondance). DOOM
supraabundénță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraabundénței
supraabundențe
SUPRAABUNDÉNȚĂ s. f. Abundență foarte mare, neobișnuită; belșug mare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundență (după fr. suprabondance). DOOM
supraabundénță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraabundénței
supraabundenței
SUPRAABUNDÉNȚĂ s. f. Abundență foarte mare, neobișnuită; belșug mare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundență (după fr. suprabondance). DOOM
supraabundénță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraabundénței
supraabundențele
SUPRAABUNDÉNȚĂ s. f. Abundență foarte mare, neobișnuită; belșug mare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundență (după fr. suprabondance). DOOM
supraabundénță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraabundénței
supraabundențelor
SUPRAABUNDÉNȚĂ s. f. Abundență foarte mare, neobișnuită; belșug mare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundență (după fr. suprabondance). DOOM
supraabundénță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraabundénței
supraabundenți
SUPRAABUNDÉNT, -Ă, supraabundenți, -te, adj. Foarte abundent, deosebit de abundent. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundent (după fr. surabondant). DOOM
supraabundént (su-pra-) adj. m., pl. supraabundénți; f. supraabundéntă, pl. supraabundénte
supraabundenții
SUPRAABUNDÉNT, -Ă, supraabundenți, -te, adj. Foarte abundent, deosebit de abundent. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundent (după fr. surabondant). DOOM
supraabundént (su-pra-) adj. m., pl. supraabundénți; f. supraabundéntă, pl. supraabundénte
supraabundenților
SUPRAABUNDÉNT, -Ă, supraabundenți, -te, adj. Foarte abundent, deosebit de abundent. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + abundent (după fr. surabondant). DOOM
supraabundént (su-pra-) adj. m., pl. supraabundénți; f. supraabundéntă, pl. supraabundénte
supraacut
SUPRAACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu evoluție rapidă. [Et. incertă].
supraadăuga
SUPRAADĂUGÁ, supraadáug, vb. I. Tranz. A adăuga peste altceva. – Supra1- + adăuga (după fr. surajouter).
supraadăugare
SUPRAADĂUGÁRE, supraadăugări, s. f. Acțiune de a supraadăuga și rezultatul ei. – V. supraadăuga.
supraadăugat
SUPRAADĂUGÁT, -Ă, supraadăugați, -te, adj. Adăugat peste altceva. – V. supraadăuga.
supraaglomera
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerai
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomeram
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerare
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerare
SUPRAAGLOMERÁRE, supraaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) supraaglomera și rezultatul ei; aglomerare (prea) mare, supraaglomerație. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera. DOOM
supraaglomeráre (su-pra-a-glo-) s. f., g.-d. art. supraaglomerắrii; pl. supraaglomerắri
supraaglomerarea
SUPRAAGLOMERÁRE, supraaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) supraaglomera și rezultatul ei; aglomerare (prea) mare, supraaglomerație. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera. DOOM
supraaglomeráre (su-pra-a-glo-) s. f., g.-d. art. supraaglomerắrii; pl. supraaglomerắri
supraaglomerară
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerarăm
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerarăți
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerase
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerasem
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomeraseră
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomeraserăm
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomeraserăți
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomeraseși
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomeraseți
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerat
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerat
SUPRAAGLOMERÁT, -Ă, supraaglomerați, -te, adj. Aglomerat peste măsură, foarte aglomerat. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera.
supraaglomerata
SUPRAAGLOMERÁT, -Ă, supraaglomerați, -te, adj. Aglomerat peste măsură, foarte aglomerat. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera.
supraaglomerate
SUPRAAGLOMERÁT, -Ă, supraaglomerați, -te, adj. Aglomerat peste măsură, foarte aglomerat. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera.
supraaglomeratei
SUPRAAGLOMERÁT, -Ă, supraaglomerați, -te, adj. Aglomerat peste măsură, foarte aglomerat. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera.
supraaglomeratele
SUPRAAGLOMERÁT, -Ă, supraaglomerați, -te, adj. Aglomerat peste măsură, foarte aglomerat. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera.
supraaglomeratelor
SUPRAAGLOMERÁT, -Ă, supraaglomerați, -te, adj. Aglomerat peste măsură, foarte aglomerat. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera.
supraaglomeratul
SUPRAAGLOMERÁT, -Ă, supraaglomerați, -te, adj. Aglomerat peste măsură, foarte aglomerat. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera.
supraaglomeratului
SUPRAAGLOMERÁT, -Ă, supraaglomerați, -te, adj. Aglomerat peste măsură, foarte aglomerat. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera.
supraaglomerau
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerași
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerați
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerați
SUPRAAGLOMERÁT, -Ă, supraaglomerați, -te, adj. Aglomerat peste măsură, foarte aglomerat. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera.
supraaglomerația
SUPRAAGLOMERÁȚIE, supraaglomerații, s. f. Supraaglomerare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomerație. DOOM
supraaglomeráție (su-pra-a-glo-, -ți-e) s. f., art. supraaglomeráția, g.-d. art. supraaglomeráției; pl. supraaglomeráții, art. supraaglomeráțiile
supraaglomerație
SUPRAAGLOMERÁȚIE, supraaglomerații, s. f. Supraaglomerare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomerație. DOOM
supraaglomeráție (su-pra-a-glo-, -ți-e) s. f., art. supraaglomeráția, g.-d. art. supraaglomeráției; pl. supraaglomeráții, art. supraaglomeráțiile
supraaglomerației
SUPRAAGLOMERÁȚIE, supraaglomerații, s. f. Supraaglomerare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomerație. DOOM
supraaglomeráție (su-pra-a-glo-, -ți-e) s. f., art. supraaglomeráția, g.-d. art. supraaglomeráției; pl. supraaglomeráții, art. supraaglomeráțiile
supraaglomerații
SUPRAAGLOMERÁT, -Ă, supraaglomerați, -te, adj. Aglomerat peste măsură, foarte aglomerat. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera.
supraaglomerații
SUPRAAGLOMERÁȚIE, supraaglomerații, s. f. Supraaglomerare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomerație. DOOM
supraaglomeráție (su-pra-a-glo-, -ți-e) s. f., art. supraaglomeráția, g.-d. art. supraaglomeráției; pl. supraaglomeráții, art. supraaglomeráțiile
supraaglomerațiile
SUPRAAGLOMERÁȚIE, supraaglomerații, s. f. Supraaglomerare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomerație. DOOM
supraaglomeráție (su-pra-a-glo-, -ți-e) s. f., art. supraaglomeráția, g.-d. art. supraaglomeráției; pl. supraaglomeráții, art. supraaglomeráțiile
supraaglomerațiilor
SUPRAAGLOMERÁȚIE, supraaglomerații, s. f. Supraaglomerare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomerație. DOOM
supraaglomeráție (su-pra-a-glo-, -ți-e) s. f., art. supraaglomeráția, g.-d. art. supraaglomeráției; pl. supraaglomeráții, art. supraaglomeráțiile
supraaglomeraților
SUPRAAGLOMERÁT, -Ă, supraaglomerați, -te, adj. Aglomerat peste măsură, foarte aglomerat. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera.
supraaglomerează
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerez
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomereze
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerezi
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerând
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerînd
SUPRAAGLOMERÁ, supraaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încărca peste măsură. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + aglomera. DOOM
supraaglomerá (a ~) (su-pra-a-glo-) vb., ind. prez. 3 supraaglomereáză
supraaglomerări
SUPRAAGLOMERÁRE, supraaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) supraaglomera și rezultatul ei; aglomerare (prea) mare, supraaglomerație. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera. DOOM
supraaglomeráre (su-pra-a-glo-) s. f., g.-d. art. supraaglomerắrii; pl. supraaglomerắri
supraaglomerării
SUPRAAGLOMERÁRE, supraaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) supraaglomera și rezultatul ei; aglomerare (prea) mare, supraaglomerație. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera. DOOM
supraaglomeráre (su-pra-a-glo-) s. f., g.-d. art. supraaglomerắrii; pl. supraaglomerắri
supraaglomerările
SUPRAAGLOMERÁRE, supraaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) supraaglomera și rezultatul ei; aglomerare (prea) mare, supraaglomerație. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera. DOOM
supraaglomeráre (su-pra-a-glo-) s. f., g.-d. art. supraaglomerắrii; pl. supraaglomerắri
supraaglomerărilor
SUPRAAGLOMERÁRE, supraaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) supraaglomera și rezultatul ei; aglomerare (prea) mare, supraaglomerație. [Pr.: -pra-a-] – V. supraaglomera. DOOM
supraaglomeráre (su-pra-a-glo-) s. f., g.-d. art. supraaglomerắrii; pl. supraaglomerắri
supraalbea
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbeai
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbeam
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbească
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbeau
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbeați
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbesc
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbește
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbești
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbi
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbii
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbim
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbind
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbire
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbire
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbiră
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbirăm
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbirăți
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbise
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbisem
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbiseră
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbiserăm
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbiserăți
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbiseși
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbiseți
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbit
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbit
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbiși
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalbiți
SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face să devină de un alb strălucitor. – Supra1- + albi.
supraalimenta
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentai
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentam
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentare
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentare
SUPRAALIMENTÁRE, supraalimentări, s. f. Faptul de a (se) supraalimenta; supraalimentație. ♦ (Tehn.) Alimentare cu o încărcătură suplimentară a unui motor cu ardere internă pentru asigurarea puterii necesare la funcționarea în aer rarefiat (la altitudine) sau când turațiile sunt foarte mari. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta. DOOM
supraalimentáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraalimentắrii; pl. supraalimentắri
supraalimentarea
SUPRAALIMENTÁRE, supraalimentări, s. f. Faptul de a (se) supraalimenta; supraalimentație. ♦ (Tehn.) Alimentare cu o încărcătură suplimentară a unui motor cu ardere internă pentru asigurarea puterii necesare la funcționarea în aer rarefiat (la altitudine) sau când turațiile sunt foarte mari. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta. DOOM
supraalimentáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraalimentắrii; pl. supraalimentắri
supraalimentară
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentarăm
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentarăți
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentase
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentasem
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentaseră
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentaserăm
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentaserăți
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentaseși
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentaseți
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentat
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentat
SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentați, -te, adj. Căruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supraalimentata
SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentați, -te, adj. Căruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supraalimentate
SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentați, -te, adj. Căruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supraalimentatei
SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentați, -te, adj. Căruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supraalimentatele
SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentați, -te, adj. Căruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supraalimentatelor
SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentați, -te, adj. Căruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supraalimentatul
SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentați, -te, adj. Căruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supraalimentatului
SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentați, -te, adj. Căruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supraalimentau
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentași
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentați
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentați
SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentați, -te, adj. Căruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supraalimentația
SUPRAALIMENTÁȚIE, supraalimentații, s. f. Alimentație mai bogată și mai consistentă decât cea normală, utilizată în tratamentul unor boli și contraindicată în alte boli; supraalimentare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimentație (după fr. suralimentation). DOOM
supraalimentáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. supraalimentáția, g.-d. art. supraalimentáției; pl. supraalimentáții, art. supraalimentáțiile
supraalimentație
SUPRAALIMENTÁȚIE, supraalimentații, s. f. Alimentație mai bogată și mai consistentă decât cea normală, utilizată în tratamentul unor boli și contraindicată în alte boli; supraalimentare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimentație (după fr. suralimentation). DOOM
supraalimentáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. supraalimentáția, g.-d. art. supraalimentáției; pl. supraalimentáții, art. supraalimentáțiile
supraalimentației
SUPRAALIMENTÁȚIE, supraalimentații, s. f. Alimentație mai bogată și mai consistentă decât cea normală, utilizată în tratamentul unor boli și contraindicată în alte boli; supraalimentare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimentație (după fr. suralimentation). DOOM
supraalimentáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. supraalimentáția, g.-d. art. supraalimentáției; pl. supraalimentáții, art. supraalimentáțiile
supraalimentații
SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentați, -te, adj. Căruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supraalimentații
SUPRAALIMENTÁȚIE, supraalimentații, s. f. Alimentație mai bogată și mai consistentă decât cea normală, utilizată în tratamentul unor boli și contraindicată în alte boli; supraalimentare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimentație (după fr. suralimentation). DOOM
supraalimentáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. supraalimentáția, g.-d. art. supraalimentáției; pl. supraalimentáții, art. supraalimentáțiile
supraalimentațiile
SUPRAALIMENTÁȚIE, supraalimentații, s. f. Alimentație mai bogată și mai consistentă decât cea normală, utilizată în tratamentul unor boli și contraindicată în alte boli; supraalimentare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimentație (după fr. suralimentation). DOOM
supraalimentáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. supraalimentáția, g.-d. art. supraalimentáției; pl. supraalimentáții, art. supraalimentáțiile
supraalimentațiilor
SUPRAALIMENTÁȚIE, supraalimentații, s. f. Alimentație mai bogată și mai consistentă decât cea normală, utilizată în tratamentul unor boli și contraindicată în alte boli; supraalimentare. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimentație (după fr. suralimentation). DOOM
supraalimentáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. supraalimentáția, g.-d. art. supraalimentáției; pl. supraalimentáții, art. supraalimentáțiile
supraalimentaților
SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentați, -te, adj. Căruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supraalimentează
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentez
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimenteze
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentezi
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentând
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentînd
SUPRAALIMENTÁ, supraalimentez, vb. I. Refl. și tranz. A consuma sau a face pe cineva să consume o cantitate de hrană mai mare și mai consistentă decât cea normală, a (se) supune unui regim de supraalimentație, a (se) hrăni mai substanțial. [Pr.: -pra-a-] – Supra1- + alimenta (după fr. suralimenter). DOOM
supraalimentá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraalimenteáză
supraalimentări
SUPRAALIMENTÁRE, supraalimentări, s. f. Faptul de a (se) supraalimenta; supraalimentație. ♦ (Tehn.) Alimentare cu o încărcătură suplimentară a unui motor cu ardere internă pentru asigurarea puterii necesare la funcționarea în aer rarefiat (la altitudine) sau când turațiile sunt foarte mari. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta. DOOM
supraalimentáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraalimentắrii; pl. supraalimentắri
supraalimentării
SUPRAALIMENTÁRE, supraalimentări, s. f. Faptul de a (se) supraalimenta; supraalimentație. ♦ (Tehn.) Alimentare cu o încărcătură suplimentară a unui motor cu ardere internă pentru asigurarea puterii necesare la funcționarea în aer rarefiat (la altitudine) sau când turațiile sunt foarte mari. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta. DOOM
supraalimentáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraalimentắrii; pl. supraalimentắri
supraalimentările
SUPRAALIMENTÁRE, supraalimentări, s. f. Faptul de a (se) supraalimenta; supraalimentație. ♦ (Tehn.) Alimentare cu o încărcătură suplimentară a unui motor cu ardere internă pentru asigurarea puterii necesare la funcționarea în aer rarefiat (la altitudine) sau când turațiile sunt foarte mari. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta. DOOM
supraalimentáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraalimentắrii; pl. supraalimentắri
supraalimentărilor
SUPRAALIMENTÁRE, supraalimentări, s. f. Faptul de a (se) supraalimenta; supraalimentație. ♦ (Tehn.) Alimentare cu o încărcătură suplimentară a unui motor cu ardere internă pentru asigurarea puterii necesare la funcționarea în aer rarefiat (la altitudine) sau când turațiile sunt foarte mari. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta. DOOM
supraalimentáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraalimentắrii; pl. supraalimentắri
supraantrena
SUPRAANTRENÁ vb. I. refl. (Sport) A se antrena în mod exagerat. [Et. incertă].
supraantrenament
SUPRAANTRENAMÉNT s.n. (Sport) Stare patologică rezultată în urma unor eforturi exagerate, incorect dozate. [< supra- + antrenament, după fr. surentraînement].
supraantrenare
SUPRAANTRENÁ vb. I. refl. (Sport) A se antrena în mod exagerat. [Et. incertă].
supraaprecia
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciai
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciam
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciară
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciarăm
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciarăți
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciase
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciasem
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciaseră
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciaserăm
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciaserăți
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciaseși
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciaseți
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciat
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciau
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciază
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciași
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciați
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraaprecie
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciem
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciere
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciere
SUPRAAPRECIÉRE, supraaprecieri, s. f. Faptul de a (se) supraaprecia; supraestimare. [Pr.: -pra-a-pre-ci-e-] – V. supraaprecia. DOOM
supraapreciére (su-pra-a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. supraapreciérii; pl. supraapreciéri
supraaprecierea
SUPRAAPRECIÉRE, supraaprecieri, s. f. Faptul de a (se) supraaprecia; supraestimare. [Pr.: -pra-a-pre-ci-e-] – V. supraaprecia. DOOM
supraapreciére (su-pra-a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. supraapreciérii; pl. supraapreciéri
supraaprecieri
SUPRAAPRECIÉRE, supraaprecieri, s. f. Faptul de a (se) supraaprecia; supraestimare. [Pr.: -pra-a-pre-ci-e-] – V. supraaprecia. DOOM
supraapreciére (su-pra-a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. supraapreciérii; pl. supraapreciéri
supraaprecierii
SUPRAAPRECIÉRE, supraaprecieri, s. f. Faptul de a (se) supraaprecia; supraestimare. [Pr.: -pra-a-pre-ci-e-] – V. supraaprecia. DOOM
supraapreciére (su-pra-a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. supraapreciérii; pl. supraapreciéri
supraaprecierile
SUPRAAPRECIÉRE, supraaprecieri, s. f. Faptul de a (se) supraaprecia; supraestimare. [Pr.: -pra-a-pre-ci-e-] – V. supraaprecia. DOOM
supraapreciére (su-pra-a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. supraapreciérii; pl. supraapreciéri
supraaprecierilor
SUPRAAPRECIÉRE, supraaprecieri, s. f. Faptul de a (se) supraaprecia; supraestimare. [Pr.: -pra-a-pre-ci-e-] – V. supraaprecia. DOOM
supraapreciére (su-pra-a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. supraapreciérii; pl. supraapreciéri
supraapreciez
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraaprecieze
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciezi
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraapreciind
SUPRAAPRECIÁ, supraapreciez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aprecia mai mult decât prețuiește în realitate, a (se) considera peste valoarea reală; a (se) supraestima. [Pr.: -pra-a-pre-ci-a] – Supra1- + aprecia. DOOM
supraapreciá (a ~) (su-pra-a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 supraapreciáză, 1 pl. supraapreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să supraapreciéze; ger. supraaprecíind (-ci-ind)
supraarbitri
SUPRAARBÍTRU, supraarbitri, s. m. Superarbitru. [Pr.: -pra-ar-] – Supra1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
supraarbítru (su-pra-ar-bi-tru) s. m., pl. supraarbítri
supraarbitrii
SUPRAARBÍTRU, supraarbitri, s. m. Superarbitru. [Pr.: -pra-ar-] – Supra1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
supraarbítru (su-pra-ar-bi-tru) s. m., pl. supraarbítri
supraarbitrilor
SUPRAARBÍTRU, supraarbitri, s. m. Superarbitru. [Pr.: -pra-ar-] – Supra1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
supraarbítru (su-pra-ar-bi-tru) s. m., pl. supraarbítri
supraarbitru
SUPRAARBÍTRU, supraarbitri, s. m. Superarbitru. [Pr.: -pra-ar-] – Supra1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
supraarbítru (su-pra-ar-bi-tru) s. m., pl. supraarbítri
supraarbitrul
SUPRAARBÍTRU, supraarbitri, s. m. Superarbitru. [Pr.: -pra-ar-] – Supra1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
supraarbítru (su-pra-ar-bi-tru) s. m., pl. supraarbítri
supraarbitrului
SUPRAARBÍTRU, supraarbitri, s. m. Superarbitru. [Pr.: -pra-ar-] – Supra1- + arbitru (după fr. surarbitre). DOOM
supraarbítru (su-pra-ar-bi-tru) s. m., pl. supraarbítri
suprabugetar
SUPRABUGETÁR, -Ă, suprabugetari, -e, adj. Care nu este prevăzut în (sau plătit din) buget; extrabugetar. – Supra1- + bugetar. DOOM
suprabugetár (su-pra-) adj. m., pl. suprabugetári; f. suprabugetáră, pl. suprabugetáre
suprabugetara
SUPRABUGETÁR, -Ă, suprabugetari, -e, adj. Care nu este prevăzut în (sau plătit din) buget; extrabugetar. – Supra1- + bugetar. DOOM
suprabugetár (su-pra-) adj. m., pl. suprabugetári; f. suprabugetáră, pl. suprabugetáre
suprabugetare
SUPRABUGETÁR, -Ă, suprabugetari, -e, adj. Care nu este prevăzut în (sau plătit din) buget; extrabugetar. – Supra1- + bugetar. DOOM
suprabugetár (su-pra-) adj. m., pl. suprabugetári; f. suprabugetáră, pl. suprabugetáre
suprabugetarei
SUPRABUGETÁR, -Ă, suprabugetari, -e, adj. Care nu este prevăzut în (sau plătit din) buget; extrabugetar. – Supra1- + bugetar. DOOM
suprabugetár (su-pra-) adj. m., pl. suprabugetári; f. suprabugetáră, pl. suprabugetáre
suprabugetarele
SUPRABUGETÁR, -Ă, suprabugetari, -e, adj. Care nu este prevăzut în (sau plătit din) buget; extrabugetar. – Supra1- + bugetar. DOOM
suprabugetár (su-pra-) adj. m., pl. suprabugetári; f. suprabugetáră, pl. suprabugetáre
suprabugetarelor
SUPRABUGETÁR, -Ă, suprabugetari, -e, adj. Care nu este prevăzut în (sau plătit din) buget; extrabugetar. – Supra1- + bugetar. DOOM
suprabugetár (su-pra-) adj. m., pl. suprabugetári; f. suprabugetáră, pl. suprabugetáre
suprabugetari
SUPRABUGETÁR, -Ă, suprabugetari, -e, adj. Care nu este prevăzut în (sau plătit din) buget; extrabugetar. – Supra1- + bugetar. DOOM
suprabugetár (su-pra-) adj. m., pl. suprabugetári; f. suprabugetáră, pl. suprabugetáre
suprabugetarii
SUPRABUGETÁR, -Ă, suprabugetari, -e, adj. Care nu este prevăzut în (sau plătit din) buget; extrabugetar. – Supra1- + bugetar. DOOM
suprabugetár (su-pra-) adj. m., pl. suprabugetári; f. suprabugetáră, pl. suprabugetáre
suprabugetarilor
SUPRABUGETÁR, -Ă, suprabugetari, -e, adj. Care nu este prevăzut în (sau plătit din) buget; extrabugetar. – Supra1- + bugetar. DOOM
suprabugetár (su-pra-) adj. m., pl. suprabugetári; f. suprabugetáră, pl. suprabugetáre
suprabugetarul
SUPRABUGETÁR, -Ă, suprabugetari, -e, adj. Care nu este prevăzut în (sau plătit din) buget; extrabugetar. – Supra1- + bugetar. DOOM
suprabugetár (su-pra-) adj. m., pl. suprabugetári; f. suprabugetáră, pl. suprabugetáre
suprabugetarului
SUPRABUGETÁR, -Ă, suprabugetari, -e, adj. Care nu este prevăzut în (sau plătit din) buget; extrabugetar. – Supra1- + bugetar. DOOM
suprabugetár (su-pra-) adj. m., pl. suprabugetári; f. suprabugetáră, pl. suprabugetáre
supraclasa
SUPRACLÁSĂ s.f. (Biol.) Categorie taxonomică superioară clasei și inferioară încrengăturii. [După fr. surclasse].
supraclase
SUPRACLÁSĂ s.f. (Biol.) Categorie taxonomică superioară clasei și inferioară încrengăturii. [După fr. surclasse].
supraclasei
SUPRACLÁSĂ s.f. (Biol.) Categorie taxonomică superioară clasei și inferioară încrengăturii. [După fr. surclasse].
supraclasele
SUPRACLÁSĂ s.f. (Biol.) Categorie taxonomică superioară clasei și inferioară încrengăturii. [După fr. surclasse].
supraclaselor
SUPRACLÁSĂ s.f. (Biol.) Categorie taxonomică superioară clasei și inferioară încrengăturii. [După fr. surclasse].
supraclorizare
SUPRACLORIZÁRE s.f. Clorizare în exces. [< supra- + clorizare, după fr. surchloration].
supracompresiune
SUPRACOMPRESIÚNE s.f. Supracomprimare. [După fr. surcompression].
supracomprima
SUPRACOMPRIMÁ vb. I. tr. A mări compresiunea în cilindrii unui motor cu ardere internă. [După fr. surcomprimer].
supracomprimare
SUPRACOMPRIMÁRE s.f. Acțiunea de a supracomprima și rezultatul ei; supracompresiune. [< supracomprima].
supracomprimarea
SUPRACOMPRIMÁRE s.f. Acțiunea de a supracomprima și rezultatul ei; supracompresiune. [< supracomprima].
supracomprimat
SUPRACOMPRIMÁ vb. I. tr. A mări compresiunea în cilindrii unui motor cu ardere internă. [După fr. surcomprimer].
supracomprimări
SUPRACOMPRIMÁRE s.f. Acțiunea de a supracomprima și rezultatul ei; supracompresiune. [< supracomprima].
supracomprimării
SUPRACOMPRIMÁRE s.f. Acțiunea de a supracomprima și rezultatul ei; supracompresiune. [< supracomprima].
supracomprimările
SUPRACOMPRIMÁRE s.f. Acțiunea de a supracomprima și rezultatul ei; supracompresiune. [< supracomprima].
supracomprimărilor
SUPRACOMPRIMÁRE s.f. Acțiunea de a supracomprima și rezultatul ei; supracompresiune. [< supracomprima].
supraconductibilitate
SUPRACONDUCTIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Stare a unor substanțe la temperaturi în apropiere de zero absolut și la intensități de câmp magnetic foarte mici, în care rezistivitatea lor electrică devine practic nulă; supraconducție. – Din fr. supraconductibilité. DOOM
supraconductibilitáte (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraconductibilitắții
supraconductibilitatea
SUPRACONDUCTIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Stare a unor substanțe la temperaturi în apropiere de zero absolut și la intensități de câmp magnetic foarte mici, în care rezistivitatea lor electrică devine practic nulă; supraconducție. – Din fr. supraconductibilité. DOOM
supraconductibilitáte (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraconductibilitắții
supraconductibilități
SUPRACONDUCTIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Stare a unor substanțe la temperaturi în apropiere de zero absolut și la intensități de câmp magnetic foarte mici, în care rezistivitatea lor electrică devine practic nulă; supraconducție. – Din fr. supraconductibilité. DOOM
supraconductibilitáte (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraconductibilitắții
supraconductibilității
SUPRACONDUCTIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Stare a unor substanțe la temperaturi în apropiere de zero absolut și la intensități de câmp magnetic foarte mici, în care rezistivitatea lor electrică devine practic nulă; supraconducție. – Din fr. supraconductibilité. DOOM
supraconductibilitáte (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraconductibilitắții
supraconductiv
SUPRACONDUCTÍV, -Ă, supraconductivi, -e, adj. Care ține de supraconductibilitate, privitor la supraconductibilitate. – Supra1- + conductiv. DOOM
supraconductív (su-pra-) adj. m., pl. supraconductívi; f. supraconductívă, pl. supraconductíve
supraconductiva
SUPRACONDUCTÍV, -Ă, supraconductivi, -e, adj. Care ține de supraconductibilitate, privitor la supraconductibilitate. – Supra1- + conductiv. DOOM
supraconductív (su-pra-) adj. m., pl. supraconductívi; f. supraconductívă, pl. supraconductíve
supraconductive
SUPRACONDUCTÍV, -Ă, supraconductivi, -e, adj. Care ține de supraconductibilitate, privitor la supraconductibilitate. – Supra1- + conductiv. DOOM
supraconductív (su-pra-) adj. m., pl. supraconductívi; f. supraconductívă, pl. supraconductíve
supraconductivei
SUPRACONDUCTÍV, -Ă, supraconductivi, -e, adj. Care ține de supraconductibilitate, privitor la supraconductibilitate. – Supra1- + conductiv. DOOM
supraconductív (su-pra-) adj. m., pl. supraconductívi; f. supraconductívă, pl. supraconductíve
supraconductivele
SUPRACONDUCTÍV, -Ă, supraconductivi, -e, adj. Care ține de supraconductibilitate, privitor la supraconductibilitate. – Supra1- + conductiv. DOOM
supraconductív (su-pra-) adj. m., pl. supraconductívi; f. supraconductívă, pl. supraconductíve
supraconductivelor
SUPRACONDUCTÍV, -Ă, supraconductivi, -e, adj. Care ține de supraconductibilitate, privitor la supraconductibilitate. – Supra1- + conductiv. DOOM
supraconductív (su-pra-) adj. m., pl. supraconductívi; f. supraconductívă, pl. supraconductíve
supraconductivi
SUPRACONDUCTÍV, -Ă, supraconductivi, -e, adj. Care ține de supraconductibilitate, privitor la supraconductibilitate. – Supra1- + conductiv. DOOM
supraconductív (su-pra-) adj. m., pl. supraconductívi; f. supraconductívă, pl. supraconductíve
supraconductivii
SUPRACONDUCTÍV, -Ă, supraconductivi, -e, adj. Care ține de supraconductibilitate, privitor la supraconductibilitate. – Supra1- + conductiv. DOOM
supraconductív (su-pra-) adj. m., pl. supraconductívi; f. supraconductívă, pl. supraconductíve
supraconductivilor
SUPRACONDUCTÍV, -Ă, supraconductivi, -e, adj. Care ține de supraconductibilitate, privitor la supraconductibilitate. – Supra1- + conductiv. DOOM
supraconductív (su-pra-) adj. m., pl. supraconductívi; f. supraconductívă, pl. supraconductíve
supraconductivul
SUPRACONDUCTÍV, -Ă, supraconductivi, -e, adj. Care ține de supraconductibilitate, privitor la supraconductibilitate. – Supra1- + conductiv. DOOM
supraconductív (su-pra-) adj. m., pl. supraconductívi; f. supraconductívă, pl. supraconductíve
supraconductivului
SUPRACONDUCTÍV, -Ă, supraconductivi, -e, adj. Care ține de supraconductibilitate, privitor la supraconductibilitate. – Supra1- + conductiv. DOOM
supraconductív (su-pra-) adj. m., pl. supraconductívi; f. supraconductívă, pl. supraconductíve
supraconductoare
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductoare
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductoarea
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductoarea
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductoarei
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductoarei
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductoarele
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductoarele
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductoarelor
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductoarelor
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductor
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductor
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductori
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductori
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductorii
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductorii
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductorilor
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductorilor
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductorul
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductorul
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductorului
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconductorului
SUPRACONDUCTÓR, -OÁRE, supraconductori, -oare, adj., s. m. (Material) care prezintă supraconductibilitate, care a fost adus în această stare. – Din fr. supraconducteur. DOOM
supraconductór2 (su-pra-) s. m., pl. supraconductóri
supraconducția
SUPRACONDÚCȚIE, supraconducții, s. f. (Fiz.) Supraconductibilitate. – Din fr. supraconduction.
supraconducție
SUPRACONDÚCȚIE, supraconducții, s. f. (Fiz.) Supraconductibilitate. – Din fr. supraconduction.
supraconducției
SUPRACONDÚCȚIE, supraconducții, s. f. (Fiz.) Supraconductibilitate. – Din fr. supraconduction.
supraconducții
SUPRACONDÚCȚIE, supraconducții, s. f. (Fiz.) Supraconductibilitate. – Din fr. supraconduction.
supraconducțiile
SUPRACONDÚCȚIE, supraconducții, s. f. (Fiz.) Supraconductibilitate. – Din fr. supraconduction.
supraconducțiilor
SUPRACONDÚCȚIE, supraconducții, s. f. (Fiz.) Supraconductibilitate. – Din fr. supraconduction.
supraconsum
SUPRACONSÚM, supraconsumuri, s. n. Consum exagerat (de medicamente). – Supra1- + consum (după fr. surconsommation).
supraconsumul
SUPRACONSÚM, supraconsumuri, s. n. Consum exagerat (de medicamente). – Supra1- + consum (după fr. surconsommation).
supraconsumului
SUPRACONSÚM, supraconsumuri, s. n. Consum exagerat (de medicamente). – Supra1- + consum (după fr. surconsommation).
supraconsumuri
SUPRACONSÚM, supraconsumuri, s. n. Consum exagerat (de medicamente). – Supra1- + consum (după fr. surconsommation).
supraconsumurile
SUPRACONSÚM, supraconsumuri, s. n. Consum exagerat (de medicamente). – Supra1- + consum (după fr. surconsommation).
supraconsumurilor
SUPRACONSÚM, supraconsumuri, s. n. Consum exagerat (de medicamente). – Supra1- + consum (după fr. surconsommation).
supracopertă
SUPRACOPÉRTĂ, supracoperte, s. f. Copertă suplimentară tipărită din hârtie mai groasă, din material plastic etc., care îmbracă coperta unei cărți, a unui album etc., în scopul protejării lor și al prezentării grafice mai atrăgătoare. – Supra1- + copertă. DOOM
!supracopértă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supracopérții/supracopértei; pl. supracopérți/supracopérte
supracopertă
SUPRACOPÉRTĂ, supracoperți, s. f. Copertă suplimentară tipărită din hârtie mai groasă, din material plastic etc., care îmbracă coperta unei cărți, a unui album etc., în scopul protejării lor și al prezentării grafice mai atrăgătoare. [Pl. și: supracoperte] – Supra1- + copertă.
supracota
SUPRACÓTĂ, supracote, s. f. Cotă suplimentară (de bani, de produse etc.) care îi revine cuiva sau care este datorată de cineva. – Supra1- + cotă. DOOM
supracótă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supracótei; pl. supracóte
supracote
SUPRACÓTĂ, supracote, s. f. Cotă suplimentară (de bani, de produse etc.) care îi revine cuiva sau care este datorată de cineva. – Supra1- + cotă. DOOM
supracótă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supracótei; pl. supracóte
supracotei
SUPRACÓTĂ, supracote, s. f. Cotă suplimentară (de bani, de produse etc.) care îi revine cuiva sau care este datorată de cineva. – Supra1- + cotă. DOOM
supracótă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supracótei; pl. supracóte
supracotele
SUPRACÓTĂ, supracote, s. f. Cotă suplimentară (de bani, de produse etc.) care îi revine cuiva sau care este datorată de cineva. – Supra1- + cotă. DOOM
supracótă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supracótei; pl. supracóte
supracotelor
SUPRACÓTĂ, supracote, s. f. Cotă suplimentară (de bani, de produse etc.) care îi revine cuiva sau care este datorată de cineva. – Supra1- + cotă. DOOM
supracótă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supracótei; pl. supracóte
supracurent
SUPRACURÉNT, supracurenți, s. m. Curent electric de intensitate mai mare decât cea normal prevăzută pentru un anumit circuit, a cărui apariție este dăunătoare pentru siguranța în funcționare a circuitului respectiv. – Supra1- + curent. DOOM
supracurént (su-pra-) s. m., pl. supracurénți
supracurentul
SUPRACURÉNT, supracurenți, s. m. Curent electric de intensitate mai mare decât cea normal prevăzută pentru un anumit circuit, a cărui apariție este dăunătoare pentru siguranța în funcționare a circuitului respectiv. – Supra1- + curent. DOOM
supracurént (su-pra-) s. m., pl. supracurénți
supracurentului
SUPRACURÉNT, supracurenți, s. m. Curent electric de intensitate mai mare decât cea normal prevăzută pentru un anumit circuit, a cărui apariție este dăunătoare pentru siguranța în funcționare a circuitului respectiv. – Supra1- + curent. DOOM
supracurént (su-pra-) s. m., pl. supracurénți
supracurenți
SUPRACURÉNT, supracurenți, s. m. Curent electric de intensitate mai mare decât cea normal prevăzută pentru un anumit circuit, a cărui apariție este dăunătoare pentru siguranța în funcționare a circuitului respectiv. – Supra1- + curent. DOOM
supracurént (su-pra-) s. m., pl. supracurénți
supracurenții
SUPRACURÉNT, supracurenți, s. m. Curent electric de intensitate mai mare decât cea normal prevăzută pentru un anumit circuit, a cărui apariție este dăunătoare pentru siguranța în funcționare a circuitului respectiv. – Supra1- + curent. DOOM
supracurént (su-pra-) s. m., pl. supracurénți
supracurenților
SUPRACURÉNT, supracurenți, s. m. Curent electric de intensitate mai mare decât cea normal prevăzută pentru un anumit circuit, a cărui apariție este dăunătoare pentru siguranța în funcționare a circuitului respectiv. – Supra1- + curent. DOOM
supracurént (su-pra-) s. m., pl. supracurénți
supradevelopa
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopai
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopam
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopare
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopare
SUPRADEVELOPÁRE, supradevelopări, s. f. Acțiunea de a supradevelopa. – V. supradevelopa.
supradeveloparea
SUPRADEVELOPÁRE, supradevelopări, s. f. Acțiunea de a supradevelopa. – V. supradevelopa.
supradevelopară
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradeveloparăm
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradeveloparăți
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopase
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopasem
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopaseră
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopaserăm
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopaserăți
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopaseși
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopaseți
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopat
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopat
SUPRADEVELOPÁT, -Ă, supradevelopați, -te, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost ținut prea mult timp în developator. – V. supradevelopa.
supradevelopata
SUPRADEVELOPÁT, -Ă, supradevelopați, -te, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost ținut prea mult timp în developator. – V. supradevelopa.
supradevelopate
SUPRADEVELOPÁT, -Ă, supradevelopați, -te, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost ținut prea mult timp în developator. – V. supradevelopa.
supradevelopatei
SUPRADEVELOPÁT, -Ă, supradevelopați, -te, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost ținut prea mult timp în developator. – V. supradevelopa.
supradevelopatele
SUPRADEVELOPÁT, -Ă, supradevelopați, -te, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost ținut prea mult timp în developator. – V. supradevelopa.
supradevelopatelor
SUPRADEVELOPÁT, -Ă, supradevelopați, -te, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost ținut prea mult timp în developator. – V. supradevelopa.
supradevelopatul
SUPRADEVELOPÁT, -Ă, supradevelopați, -te, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost ținut prea mult timp în developator. – V. supradevelopa.
supradevelopatului
SUPRADEVELOPÁT, -Ă, supradevelopați, -te, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost ținut prea mult timp în developator. – V. supradevelopa.
supradevelopau
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopași
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopați
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopați
SUPRADEVELOPÁT, -Ă, supradevelopați, -te, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost ținut prea mult timp în developator. – V. supradevelopa.
supradevelopații
SUPRADEVELOPÁT, -Ă, supradevelopați, -te, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost ținut prea mult timp în developator. – V. supradevelopa.
supradevelopaților
SUPRADEVELOPÁT, -Ă, supradevelopați, -te, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost ținut prea mult timp în developator. – V. supradevelopa.
supradevelopează
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopez
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopeze
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopezi
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopând
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopînd
SUPRADEVELOPÁ, supradevelopez, vb. I. Tranz. A ține prea mult timp în developator un material fotografic. – Supra1- + developa (după fr. surdévelopper).
supradevelopări
SUPRADEVELOPÁRE, supradevelopări, s. f. Acțiunea de a supradevelopa. – V. supradevelopa.
supradevelopării
SUPRADEVELOPÁRE, supradevelopări, s. f. Acțiunea de a supradevelopa. – V. supradevelopa.
supradevelopările
SUPRADEVELOPÁRE, supradevelopări, s. f. Acțiunea de a supradevelopa. – V. supradevelopa.
supradevelopărilor
SUPRADEVELOPÁRE, supradevelopări, s. f. Acțiunea de a supradevelopa. – V. supradevelopa.
supradimensiona
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionai
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionam
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionare
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionare
SUPRADIMENSIONÁRE, supradimensionări, s. f. Acțiunea de a supradimensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionarea
SUPRADIMENSIONÁRE, supradimensionări, s. f. Acțiunea de a supradimensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionară
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionarăm
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionarăți
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionase
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionasem
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionaseră
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionaserăm
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionaserăți
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionaseși
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionaseți
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionat
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionat
SUPRADIMENSIONÁT, -Ă, supradimensionați, -te, adj. Care are dimensiuni mai mari decât este normal. ♦ Fig. Care a fost prezentat mai important, mai valoros decât este. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionata
SUPRADIMENSIONÁT, -Ă, supradimensionați, -te, adj. Care are dimensiuni mai mari decât este normal. ♦ Fig. Care a fost prezentat mai important, mai valoros decât este. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionate
SUPRADIMENSIONÁT, -Ă, supradimensionați, -te, adj. Care are dimensiuni mai mari decât este normal. ♦ Fig. Care a fost prezentat mai important, mai valoros decât este. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionatei
SUPRADIMENSIONÁT, -Ă, supradimensionați, -te, adj. Care are dimensiuni mai mari decât este normal. ♦ Fig. Care a fost prezentat mai important, mai valoros decât este. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionatele
SUPRADIMENSIONÁT, -Ă, supradimensionați, -te, adj. Care are dimensiuni mai mari decât este normal. ♦ Fig. Care a fost prezentat mai important, mai valoros decât este. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionatelor
SUPRADIMENSIONÁT, -Ă, supradimensionați, -te, adj. Care are dimensiuni mai mari decât este normal. ♦ Fig. Care a fost prezentat mai important, mai valoros decât este. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionatul
SUPRADIMENSIONÁT, -Ă, supradimensionați, -te, adj. Care are dimensiuni mai mari decât este normal. ♦ Fig. Care a fost prezentat mai important, mai valoros decât este. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionatului
SUPRADIMENSIONÁT, -Ă, supradimensionați, -te, adj. Care are dimensiuni mai mari decât este normal. ♦ Fig. Care a fost prezentat mai important, mai valoros decât este. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionau
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionași
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionați
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionați
SUPRADIMENSIONÁT, -Ă, supradimensionați, -te, adj. Care are dimensiuni mai mari decât este normal. ♦ Fig. Care a fost prezentat mai important, mai valoros decât este. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionații
SUPRADIMENSIONÁT, -Ă, supradimensionați, -te, adj. Care are dimensiuni mai mari decât este normal. ♦ Fig. Care a fost prezentat mai important, mai valoros decât este. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionaților
SUPRADIMENSIONÁT, -Ă, supradimensionați, -te, adj. Care are dimensiuni mai mari decât este normal. ♦ Fig. Care a fost prezentat mai important, mai valoros decât este. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionează
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionez
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensioneze
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionezi
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionând
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionînd
SUPRADIMENSIONÁ, supradimensionez, vb. I. Tranz. A dimensiona peste cotele obișnuite. ♦ Fig. A prezenta în mod exagerat mărimea, importanța reală a lucrurilor. [Pr.: -si-o-] – Supra1- + dimensiona. DOOM
*supradimensioná (a ~) (su-pra-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 supradimensioneáză
supradimensionări
SUPRADIMENSIONÁRE, supradimensionări, s. f. Acțiunea de a supradimensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionării
SUPRADIMENSIONÁRE, supradimensionări, s. f. Acțiunea de a supradimensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionările
SUPRADIMENSIONÁRE, supradimensionări, s. f. Acțiunea de a supradimensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensionărilor
SUPRADIMENSIONÁRE, supradimensionări, s. f. Acțiunea de a supradimensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. supradimensiona.
supradimensiune
SUPRADIMENSIÚNE s.f. Cantitate care se adaugă dimensiunilor nominale. [După fr. surdimension].
supradominanta
SUPRADOMINÁNTĂ, supradominante, s. f. (Muz.) 1. Treapta a șasea a modului major și minor, situată la o sextă superioară față de tonică și la o secundă superioară față de dominantă. 2. Acord construit pe această treaptă. – Supra1- + dominantă. DOOM
supradominántă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supradominántei; pl. supradominánte
supradominante
SUPRADOMINÁNTĂ, supradominante, s. f. (Muz.) 1. Treapta a șasea a modului major și minor, situată la o sextă superioară față de tonică și la o secundă superioară față de dominantă. 2. Acord construit pe această treaptă. – Supra1- + dominantă. DOOM
supradominántă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supradominántei; pl. supradominánte
supradominantei
SUPRADOMINÁNTĂ, supradominante, s. f. (Muz.) 1. Treapta a șasea a modului major și minor, situată la o sextă superioară față de tonică și la o secundă superioară față de dominantă. 2. Acord construit pe această treaptă. – Supra1- + dominantă. DOOM
supradominántă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supradominántei; pl. supradominánte
supradominantele
SUPRADOMINÁNTĂ, supradominante, s. f. (Muz.) 1. Treapta a șasea a modului major și minor, situată la o sextă superioară față de tonică și la o secundă superioară față de dominantă. 2. Acord construit pe această treaptă. – Supra1- + dominantă. DOOM
supradominántă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supradominántei; pl. supradominánte
supradominantelor
SUPRADOMINÁNTĂ, supradominante, s. f. (Muz.) 1. Treapta a șasea a modului major și minor, situată la o sextă superioară față de tonică și la o secundă superioară față de dominantă. 2. Acord construit pe această treaptă. – Supra1- + dominantă. DOOM
supradominántă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supradominántei; pl. supradominánte
supradotat
SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra1- + dotat (după fr. surdoué). DOOM
*supradotát (su-pra-) adj. m., pl. supradotáți; f. supradotátă, pl. supradotáte
supradotata
SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra1- + dotat (după fr. surdoué). DOOM
*supradotát (su-pra-) adj. m., pl. supradotáți; f. supradotátă, pl. supradotáte
supradotate
SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra1- + dotat (după fr. surdoué). DOOM
*supradotát (su-pra-) adj. m., pl. supradotáți; f. supradotátă, pl. supradotáte
supradotatei
SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra1- + dotat (după fr. surdoué). DOOM
*supradotát (su-pra-) adj. m., pl. supradotáți; f. supradotátă, pl. supradotáte
supradotatele
SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra1- + dotat (după fr. surdoué). DOOM
*supradotát (su-pra-) adj. m., pl. supradotáți; f. supradotátă, pl. supradotáte
supradotatelor
SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra1- + dotat (după fr. surdoué). DOOM
*supradotát (su-pra-) adj. m., pl. supradotáți; f. supradotátă, pl. supradotáte
supradotatul
SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra1- + dotat (după fr. surdoué). DOOM
*supradotát (su-pra-) adj. m., pl. supradotáți; f. supradotátă, pl. supradotáte
supradotatului
SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra1- + dotat (după fr. surdoué). DOOM
*supradotát (su-pra-) adj. m., pl. supradotáți; f. supradotátă, pl. supradotáte
supradotați
SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra1- + dotat (după fr. surdoué). DOOM
*supradotát (su-pra-) adj. m., pl. supradotáți; f. supradotátă, pl. supradotáte
supradotații
SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra1- + dotat (după fr. surdoué). DOOM
*supradotát (su-pra-) adj. m., pl. supradotáți; f. supradotátă, pl. supradotáte
supradotaților
SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra1- + dotat (după fr. surdoué). DOOM
*supradotát (su-pra-) adj. m., pl. supradotáți; f. supradotátă, pl. supradotáte
supradoza
SUPRADÓZĂ, supradoze, s. f. Doză exagerată (de droguri); supradozaj. – Supra1- + doză (după fr. surdose). DOOM
*supradóză (su-pra-) s. f., g.-d. art. supradózei; pl. supradóze
supradozaj
SUPRADOZÁJ, supradozaje, s. n. Supradoză. – Supra1- + dozaj (după fr. surdosage).
supradozaje
SUPRADOZÁJ, supradozaje, s. n. Supradoză. – Supra1- + dozaj (după fr. surdosage).
supradozajele
SUPRADOZÁJ, supradozaje, s. n. Supradoză. – Supra1- + dozaj (după fr. surdosage).
supradozajelor
SUPRADOZÁJ, supradozaje, s. n. Supradoză. – Supra1- + dozaj (după fr. surdosage).
supradozajul
SUPRADOZÁJ, supradozaje, s. n. Supradoză. – Supra1- + dozaj (după fr. surdosage).
supradozajului
SUPRADOZÁJ, supradozaje, s. n. Supradoză. – Supra1- + dozaj (după fr. surdosage).
supradoze
SUPRADÓZĂ, supradoze, s. f. Doză exagerată (de droguri); supradozaj. – Supra1- + doză (după fr. surdose). DOOM
*supradóză (su-pra-) s. f., g.-d. art. supradózei; pl. supradóze
supradozei
SUPRADÓZĂ, supradoze, s. f. Doză exagerată (de droguri); supradozaj. – Supra1- + doză (după fr. surdose). DOOM
*supradóză (su-pra-) s. f., g.-d. art. supradózei; pl. supradóze
supradozele
SUPRADÓZĂ, supradoze, s. f. Doză exagerată (de droguri); supradozaj. – Supra1- + doză (după fr. surdose). DOOM
*supradóză (su-pra-) s. f., g.-d. art. supradózei; pl. supradóze
supradozelor
SUPRADÓZĂ, supradoze, s. f. Doză exagerată (de droguri); supradozaj. – Supra1- + doză (după fr. surdose). DOOM
*supradóză (su-pra-) s. f., g.-d. art. supradózei; pl. supradóze
supraelastic
SUPRAELÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Material) care are proprietatea de a-și reveni după întindere, a lua forma pe care este întins. [Pron. -pra-e-. / cf. it. sopraelastico].
supraelastica
SUPRAELÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Material) care are proprietatea de a-și reveni după întindere, a lua forma pe care este întins. [Pron. -pra-e-. / cf. it. sopraelastico].
supraelastice
SUPRAELÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Material) care are proprietatea de a-și reveni după întindere, a lua forma pe care este întins. [Pron. -pra-e-. / cf. it. sopraelastico].
supraelasticei
SUPRAELÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Material) care are proprietatea de a-și reveni după întindere, a lua forma pe care este întins. [Pron. -pra-e-. / cf. it. sopraelastico].
supraelasticele
SUPRAELÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Material) care are proprietatea de a-și reveni după întindere, a lua forma pe care este întins. [Pron. -pra-e-. / cf. it. sopraelastico].
supraelasticelor
SUPRAELÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Material) care are proprietatea de a-și reveni după întindere, a lua forma pe care este întins. [Pron. -pra-e-. / cf. it. sopraelastico].
supraelastici
SUPRAELÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Material) care are proprietatea de a-și reveni după întindere, a lua forma pe care este întins. [Pron. -pra-e-. / cf. it. sopraelastico].
supraelasticii
SUPRAELÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Material) care are proprietatea de a-și reveni după întindere, a lua forma pe care este întins. [Pron. -pra-e-. / cf. it. sopraelastico].
supraelasticilor
SUPRAELÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Material) care are proprietatea de a-și reveni după întindere, a lua forma pe care este întins. [Pron. -pra-e-. / cf. it. sopraelastico].
supraelasticul
SUPRAELÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Material) care are proprietatea de a-și reveni după întindere, a lua forma pe care este întins. [Pron. -pra-e-. / cf. it. sopraelastico].
supraelasticului
SUPRAELÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Material) care are proprietatea de a-și reveni după întindere, a lua forma pe care este întins. [Pron. -pra-e-. / cf. it. sopraelastico].
supraestima
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimai
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimam
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimare
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimare
SUPRAESTIMÁRE, supraestimări, s. f. Faptul de a (se) supraestima; supraapreciere. [Pr.: -pra-es-] – V. supraestima. DOOM
supraestimáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraestimắrii; pl. supraestimắri
supraestimarea
SUPRAESTIMÁRE, supraestimări, s. f. Faptul de a (se) supraestima; supraapreciere. [Pr.: -pra-es-] – V. supraestima. DOOM
supraestimáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraestimắrii; pl. supraestimắri
supraestimară
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimarăm
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimarăți
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimase
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimasem
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimaseră
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimaserăm
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimaserăți
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimaseși
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimaseți
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimat
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimat
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer).
supraestimau
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimași
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimați
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimează
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimez
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimeze
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimezi
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimând
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimînd
SUPRAESTIMÁ, supraestimez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supraaprecia. [Pr.: -pra-es-] – Supra1- + estima (după fr. surestimer). DOOM
supraestimá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraestimeáză
supraestimări
SUPRAESTIMÁRE, supraestimări, s. f. Faptul de a (se) supraestima; supraapreciere. [Pr.: -pra-es-] – V. supraestima. DOOM
supraestimáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraestimắrii; pl. supraestimắri
supraestimării
SUPRAESTIMÁRE, supraestimări, s. f. Faptul de a (se) supraestima; supraapreciere. [Pr.: -pra-es-] – V. supraestima. DOOM
supraestimáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraestimắrii; pl. supraestimắri
supraestimările
SUPRAESTIMÁRE, supraestimări, s. f. Faptul de a (se) supraestima; supraapreciere. [Pr.: -pra-es-] – V. supraestima. DOOM
supraestimáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraestimắrii; pl. supraestimắri
supraestimărilor
SUPRAESTIMÁRE, supraestimări, s. f. Faptul de a (se) supraestima; supraapreciere. [Pr.: -pra-es-] – V. supraestima. DOOM
supraestimáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraestimắrii; pl. supraestimắri
supraetaja
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajai
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajam
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajare
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajare
SUPRAETAJÁRE, supraetajări, s. f. Acțiunea de a supraetaja și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja. DOOM
supraetajáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraetajắrii; pl. supraetajắri
supraetajarea
SUPRAETAJÁRE, supraetajări, s. f. Acțiunea de a supraetaja și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja. DOOM
supraetajáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraetajắrii; pl. supraetajắri
supraetajară
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajarăm
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajarăți
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajase
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajasem
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajaseră
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajaserăm
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajaserăți
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajaseși
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajaseți
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajat
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajat
SUPRAETAJÁT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.
supraetajata
SUPRAETAJÁT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.
supraetajate
SUPRAETAJÁT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.
supraetajatei
SUPRAETAJÁT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.
supraetajatele
SUPRAETAJÁT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.
supraetajatelor
SUPRAETAJÁT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.
supraetajatul
SUPRAETAJÁT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.
supraetajatului
SUPRAETAJÁT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.
supraetajau
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajași
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajați
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajați
SUPRAETAJÁT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.
supraetajații
SUPRAETAJÁT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.
supraetajaților
SUPRAETAJÁT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.
supraetajează
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajez
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajeze
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajezi
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajând
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajînd
SUPRAETAJÁ, supraetajez, vb. I. Tranz. A adăuga unul sau mai multe etaje la o construcție mai veche. [Pr.: -pra-e-] – Supra1- + etaja. DOOM
supraetajá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraetajeáză, 1 pl. supraetajắm; conj. prez. 3 să supraetajéze; ger supraetajấnd
supraetajări
SUPRAETAJÁRE, supraetajări, s. f. Acțiunea de a supraetaja și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja. DOOM
supraetajáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraetajắrii; pl. supraetajắri
supraetajării
SUPRAETAJÁRE, supraetajări, s. f. Acțiunea de a supraetaja și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja. DOOM
supraetajáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraetajắrii; pl. supraetajắri
supraetajările
SUPRAETAJÁRE, supraetajări, s. f. Acțiunea de a supraetaja și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja. DOOM
supraetajáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraetajắrii; pl. supraetajắri
supraetajărilor
SUPRAETAJÁRE, supraetajări, s. f. Acțiunea de a supraetaja și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja. DOOM
supraetajáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraetajắrii; pl. supraetajắri
supraeu
SUPRAÉU, supraeuri, s. n. Parte a personalității considerată ca cenzor al întregului comportament social al individului. – Supra1- + eu (după fr. sur-moi).
supraeul
SUPRAÉU, supraeuri, s. n. Parte a personalității considerată ca cenzor al întregului comportament social al individului. – Supra1- + eu (după fr. sur-moi).
supraeului
SUPRAÉU, supraeuri, s. n. Parte a personalității considerată ca cenzor al întregului comportament social al individului. – Supra1- + eu (după fr. sur-moi).
supraeuri
SUPRAÉU, supraeuri, s. n. Parte a personalității considerată ca cenzor al întregului comportament social al individului. – Supra1- + eu (după fr. sur-moi).
supraeurile
SUPRAÉU, supraeuri, s. n. Parte a personalității considerată ca cenzor al întregului comportament social al individului. – Supra1- + eu (după fr. sur-moi).
supraeurilor
SUPRAÉU, supraeuri, s. n. Parte a personalității considerată ca cenzor al întregului comportament social al individului. – Supra1- + eu (după fr. sur-moi).
supraevalua
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluai
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluam
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluare
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluare
SUPRAEVALUÁRE, supraevaluări, s. f. Acțiunea de a supraevalua și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-va-lu-a-] – V. supraevalua. DOOM
supraevaluáre (su-pra-, -lu-a-) s. f., g.-d. art. supraevaluắrii; pl. supraevaluắri
supraevaluarea
SUPRAEVALUÁRE, supraevaluări, s. f. Acțiunea de a supraevalua și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-va-lu-a-] – V. supraevalua. DOOM
supraevaluáre (su-pra-, -lu-a-) s. f., g.-d. art. supraevaluắrii; pl. supraevaluắri
supraevaluară
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluarăm
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluarăți
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluase
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluasem
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluaseră
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluaserăm
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluaserăți
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluaseși
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluaseți
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluat
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluat
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer).
supraevaluau
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluași
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluați
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluează
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluez
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevalueze
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluezi
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluând
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluînd
SUPRAEVALUÁ, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reală; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra1- + evalua (după fr. surévaluer). DOOM
supraevaluá (a ~) (su-pra-, -lu-a) vb., ind. prez. 3 supraevalueáză, 1 pl. supraevaluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să supraevaluéze (-lu-e-); ger. supraevaluấnd (-lu-ând)
supraevaluări
SUPRAEVALUÁRE, supraevaluări, s. f. Acțiunea de a supraevalua și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-va-lu-a-] – V. supraevalua. DOOM
supraevaluáre (su-pra-, -lu-a-) s. f., g.-d. art. supraevaluắrii; pl. supraevaluắri
supraevaluării
SUPRAEVALUÁRE, supraevaluări, s. f. Acțiunea de a supraevalua și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-va-lu-a-] – V. supraevalua. DOOM
supraevaluáre (su-pra-, -lu-a-) s. f., g.-d. art. supraevaluắrii; pl. supraevaluắri
supraevaluările
SUPRAEVALUÁRE, supraevaluări, s. f. Acțiunea de a supraevalua și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-va-lu-a-] – V. supraevalua. DOOM
supraevaluáre (su-pra-, -lu-a-) s. f., g.-d. art. supraevaluắrii; pl. supraevaluắri
supraevaluărilor
SUPRAEVALUÁRE, supraevaluări, s. f. Acțiunea de a supraevalua și rezultatul ei. [Pr.: -pra-e-va-lu-a-] – V. supraevalua. DOOM
supraevaluáre (su-pra-, -lu-a-) s. f., g.-d. art. supraevaluắrii; pl. supraevaluắri
supraexcita
SUPRAEXCITÁ, supraexcít, vb. I. Tranz. A excita (un organ, un țesut etc.) foarte tare. – Supra1- + excita (după fr. surexciter).
supraexcitare
SUPRAEXCITÁRE, supraexcitări, s. f. Acțiunea de a supraexcita și rezultatul ei. – V. supraexcita.
supraexcitarea
SUPRAEXCITÁRE, supraexcitări, s. f. Acțiunea de a supraexcita și rezultatul ei. – V. supraexcita.
supraexcitat
SUPRAEXCITÁT, -Ă, supraexcitați, -te, adj. Care a fost excitat foarte tare. – V. supraexcita.
supraexcitata
SUPRAEXCITÁT, -Ă, supraexcitați, -te, adj. Care a fost excitat foarte tare. – V. supraexcita.
supraexcitate
SUPRAEXCITÁT, -Ă, supraexcitați, -te, adj. Care a fost excitat foarte tare. – V. supraexcita.
supraexcitatei
SUPRAEXCITÁT, -Ă, supraexcitați, -te, adj. Care a fost excitat foarte tare. – V. supraexcita.
supraexcitatele
SUPRAEXCITÁT, -Ă, supraexcitați, -te, adj. Care a fost excitat foarte tare. – V. supraexcita.
supraexcitatelor
SUPRAEXCITÁT, -Ă, supraexcitați, -te, adj. Care a fost excitat foarte tare. – V. supraexcita.
supraexcitatul
SUPRAEXCITÁT, -Ă, supraexcitați, -te, adj. Care a fost excitat foarte tare. – V. supraexcita.
supraexcitatului
SUPRAEXCITÁT, -Ă, supraexcitați, -te, adj. Care a fost excitat foarte tare. – V. supraexcita.
supraexcitați
SUPRAEXCITÁT, -Ă, supraexcitați, -te, adj. Care a fost excitat foarte tare. – V. supraexcita.
supraexcitația
SUPRAEXCITÁȚIE s. f. (Fiziol.) Creștere a procesului de excitație dintr-un țesut sau dintr-un organ care depășește ritmul funcțional normal, datorită acțiunii unui stimul puternic sau a reactivității mărite a țesutului sau organului respectiv; supraexcitare. [Pr.: -pra-ex-] – Supra1- + excitație (după fr. surexcitation). DOOM
supraexcitáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. supraexcitáția (-ți-a), g.-d. supraexcitáții, art. supraexcitáției
supraexcitație
SUPRAEXCITÁȚIE s. f. (Fiziol.) Creștere a procesului de excitație dintr-un țesut sau dintr-un organ care depășește ritmul funcțional normal, datorită acțiunii unui stimul puternic sau a reactivității mărite a țesutului sau organului respectiv; supraexcitare. [Pr.: -pra-ex-] – Supra1- + excitație (după fr. surexcitation). DOOM
supraexcitáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. supraexcitáția (-ți-a), g.-d. supraexcitáții, art. supraexcitáției
supraexcitației
SUPRAEXCITÁȚIE s. f. (Fiziol.) Creștere a procesului de excitație dintr-un țesut sau dintr-un organ care depășește ritmul funcțional normal, datorită acțiunii unui stimul puternic sau a reactivității mărite a țesutului sau organului respectiv; supraexcitare. [Pr.: -pra-ex-] – Supra1- + excitație (după fr. surexcitation). DOOM
supraexcitáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. supraexcitáția (-ți-a), g.-d. supraexcitáții, art. supraexcitáției
supraexcitații
SUPRAEXCITÁT, -Ă, supraexcitați, -te, adj. Care a fost excitat foarte tare. – V. supraexcita.
supraexcitații
SUPRAEXCITÁȚIE s. f. (Fiziol.) Creștere a procesului de excitație dintr-un țesut sau dintr-un organ care depășește ritmul funcțional normal, datorită acțiunii unui stimul puternic sau a reactivității mărite a țesutului sau organului respectiv; supraexcitare. [Pr.: -pra-ex-] – Supra1- + excitație (după fr. surexcitation). DOOM
supraexcitáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. supraexcitáția (-ți-a), g.-d. supraexcitáții, art. supraexcitáției
supraexcitaților
SUPRAEXCITÁT, -Ă, supraexcitați, -te, adj. Care a fost excitat foarte tare. – V. supraexcita.
supraexcitări
SUPRAEXCITÁRE, supraexcitări, s. f. Acțiunea de a supraexcita și rezultatul ei. – V. supraexcita.
supraexcitării
SUPRAEXCITÁRE, supraexcitări, s. f. Acțiunea de a supraexcita și rezultatul ei. – V. supraexcita.
supraexcitările
SUPRAEXCITÁRE, supraexcitări, s. f. Acțiunea de a supraexcita și rezultatul ei. – V. supraexcita.
supraexcitărilor
SUPRAEXCITÁRE, supraexcitări, s. f. Acțiunea de a supraexcita și rezultatul ei. – V. supraexcita.
supraexploatare
SUPRAEXPLOATÁRE, supraexploatări, s. f. Exploatare exagerat de mare. – Supra1- + exploatare (după fr. surexploitation).
supraexploatarea
SUPRAEXPLOATÁRE, supraexploatări, s. f. Exploatare exagerat de mare. – Supra1- + exploatare (după fr. surexploitation).
supraexploatări
SUPRAEXPLOATÁRE, supraexploatări, s. f. Exploatare exagerat de mare. – Supra1- + exploatare (după fr. surexploitation).
supraexploatării
SUPRAEXPLOATÁRE, supraexploatări, s. f. Exploatare exagerat de mare. – Supra1- + exploatare (după fr. surexploitation).
supraexploatările
SUPRAEXPLOATÁRE, supraexploatări, s. f. Exploatare exagerat de mare. – Supra1- + exploatare (după fr. surexploitation).
supraexploatărilor
SUPRAEXPLOATÁRE, supraexploatări, s. f. Exploatare exagerat de mare. – Supra1- + exploatare (după fr. surexploitation).
supraexpui
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuie
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpun
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpune
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpunea
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuneai
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuneam
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuneau
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuneați
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpunem
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpunere
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpunere
SUPRAEXPÚNERE, supraexpuneri, s. f. Expunere îndelungată la lumină a materialelor fotografice cu reducerea corespunzătoare a intensității iluminării, în scopul obținerii anumitor efecte artistice sau tehnice. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraexpúnerii; pl. supraexpúneri
supraexpunerea
SUPRAEXPÚNERE, supraexpuneri, s. f. Expunere îndelungată la lumină a materialelor fotografice cu reducerea corespunzătoare a intensității iluminării, în scopul obținerii anumitor efecte artistice sau tehnice. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraexpúnerii; pl. supraexpúneri
supraexpuneri
SUPRAEXPÚNERE, supraexpuneri, s. f. Expunere îndelungată la lumină a materialelor fotografice cu reducerea corespunzătoare a intensității iluminării, în scopul obținerii anumitor efecte artistice sau tehnice. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraexpúnerii; pl. supraexpúneri
supraexpunerii
SUPRAEXPÚNERE, supraexpuneri, s. f. Expunere îndelungată la lumină a materialelor fotografice cu reducerea corespunzătoare a intensității iluminării, în scopul obținerii anumitor efecte artistice sau tehnice. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraexpúnerii; pl. supraexpúneri
supraexpunerile
SUPRAEXPÚNERE, supraexpuneri, s. f. Expunere îndelungată la lumină a materialelor fotografice cu reducerea corespunzătoare a intensității iluminării, în scopul obținerii anumitor efecte artistice sau tehnice. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraexpúnerii; pl. supraexpúneri
supraexpunerilor
SUPRAEXPÚNERE, supraexpuneri, s. f. Expunere îndelungată la lumină a materialelor fotografice cu reducerea corespunzătoare a intensității iluminării, în scopul obținerii anumitor efecte artistice sau tehnice. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraexpúnerii; pl. supraexpúneri
supraexpuneți
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpunând
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpunînd
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpună
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpus
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpus
SUPRAEXPÚS, -Ă, supraexpuși, -se, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost supus unei supraexpuneri. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpús (su-pra-) adj. m., pl. supraexpúși; f. supraexpúsă, pl. supraexpúse
supraexpusa
SUPRAEXPÚS, -Ă, supraexpuși, -se, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost supus unei supraexpuneri. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpús (su-pra-) adj. m., pl. supraexpúși; f. supraexpúsă, pl. supraexpúse
supraexpuse
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuse
SUPRAEXPÚS, -Ă, supraexpuși, -se, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost supus unei supraexpuneri. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpús (su-pra-) adj. m., pl. supraexpúși; f. supraexpúsă, pl. supraexpúse
supraexpusei
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpusei
SUPRAEXPÚS, -Ă, supraexpuși, -se, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost supus unei supraexpuneri. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpús (su-pra-) adj. m., pl. supraexpúși; f. supraexpúsă, pl. supraexpúse
supraexpusele
SUPRAEXPÚS, -Ă, supraexpuși, -se, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost supus unei supraexpuneri. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpús (su-pra-) adj. m., pl. supraexpúși; f. supraexpúsă, pl. supraexpúse
supraexpuselor
SUPRAEXPÚS, -Ă, supraexpuși, -se, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost supus unei supraexpuneri. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpús (su-pra-) adj. m., pl. supraexpúși; f. supraexpúsă, pl. supraexpúse
supraexpuseră
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuserăm
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuserăți
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpusese
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpusesem
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuseseră
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuseserăm
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuseserăți
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuseseși
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuseseți
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpuseși
SUPRAEXPÚNE, supraexpún, vb. III. Tranz. A expune (4) prea mult un material fotografic. – Supra1- + expune (după fr. surexposer). DOOM
*supraexpúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraexpún, 2 sg. supraexpúi, 1 pl. supraexpúnem; conj. prez. 3 să supraexpúnă; ger. supraexpunând; part. supraexpús
supraexpusul
SUPRAEXPÚS, -Ă, supraexpuși, -se, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost supus unei supraexpuneri. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpús (su-pra-) adj. m., pl. supraexpúși; f. supraexpúsă, pl. supraexpúse
supraexpusului
SUPRAEXPÚS, -Ă, supraexpuși, -se, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost supus unei supraexpuneri. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpús (su-pra-) adj. m., pl. supraexpúși; f. supraexpúsă, pl. supraexpúse
supraexpuși
SUPRAEXPÚS, -Ă, supraexpuși, -se, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost supus unei supraexpuneri. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpús (su-pra-) adj. m., pl. supraexpúși; f. supraexpúsă, pl. supraexpúse
supraexpușii
SUPRAEXPÚS, -Ă, supraexpuși, -se, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost supus unei supraexpuneri. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpús (su-pra-) adj. m., pl. supraexpúși; f. supraexpúsă, pl. supraexpúse
supraexpușilor
SUPRAEXPÚS, -Ă, supraexpuși, -se, adj. (Despre materiale fotografice) Care a fost supus unei supraexpuneri. [Pr.: -pra-ex-] – V. supraexpune. DOOM
supraexpús (su-pra-) adj. m., pl. supraexpúși; f. supraexpúsă, pl. supraexpúse
suprafața
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafața
SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ♦ Fig. Exterior, aparență. ◊ Loc. adj. De suprafață = care nu are profunzime; superficial. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii și lățimii. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Supra1- + față (după fr. surface). DOOM
suprafáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraféței; pl. supraféțe
suprafațai
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațam
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațare
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațare
SUPRAFAȚÁRE, suprafațări, s. f. Acțiunea de a suprafața. – V. suprafața.
suprafațarea
SUPRAFAȚÁRE, suprafațări, s. f. Acțiunea de a suprafața. – V. suprafața.
suprafațară
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațarăm
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațarăți
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațase
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațasem
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațaseră
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațaserăm
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațaserăți
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațaseși
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațaseți
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațat
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațat
SUPRAFAȚÁT, -Ă, suprafațați, -te, adj. 1. (Tehn.; despre piese, construcții) Care a fost acoperit cu un strat superficial. 2. (Despre îmbrăcămintea rutieră) Care a fost netezit și finisat. – V. suprafața.
suprafațata
SUPRAFAȚÁT, -Ă, suprafațați, -te, adj. 1. (Tehn.; despre piese, construcții) Care a fost acoperit cu un strat superficial. 2. (Despre îmbrăcămintea rutieră) Care a fost netezit și finisat. – V. suprafața.
suprafațate
SUPRAFAȚÁT, -Ă, suprafațați, -te, adj. 1. (Tehn.; despre piese, construcții) Care a fost acoperit cu un strat superficial. 2. (Despre îmbrăcămintea rutieră) Care a fost netezit și finisat. – V. suprafața.
suprafațatei
SUPRAFAȚÁT, -Ă, suprafațați, -te, adj. 1. (Tehn.; despre piese, construcții) Care a fost acoperit cu un strat superficial. 2. (Despre îmbrăcămintea rutieră) Care a fost netezit și finisat. – V. suprafața.
suprafațatele
SUPRAFAȚÁT, -Ă, suprafațați, -te, adj. 1. (Tehn.; despre piese, construcții) Care a fost acoperit cu un strat superficial. 2. (Despre îmbrăcămintea rutieră) Care a fost netezit și finisat. – V. suprafața.
suprafațatelor
SUPRAFAȚÁT, -Ă, suprafațați, -te, adj. 1. (Tehn.; despre piese, construcții) Care a fost acoperit cu un strat superficial. 2. (Despre îmbrăcămintea rutieră) Care a fost netezit și finisat. – V. suprafața.
suprafațatul
SUPRAFAȚÁT, -Ă, suprafațați, -te, adj. 1. (Tehn.; despre piese, construcții) Care a fost acoperit cu un strat superficial. 2. (Despre îmbrăcămintea rutieră) Care a fost netezit și finisat. – V. suprafața.
suprafațatului
SUPRAFAȚÁT, -Ă, suprafațați, -te, adj. 1. (Tehn.; despre piese, construcții) Care a fost acoperit cu un strat superficial. 2. (Despre îmbrăcămintea rutieră) Care a fost netezit și finisat. – V. suprafața.
suprafațau
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațași
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațați
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațați
SUPRAFAȚÁT, -Ă, suprafațați, -te, adj. 1. (Tehn.; despre piese, construcții) Care a fost acoperit cu un strat superficial. 2. (Despre îmbrăcămintea rutieră) Care a fost netezit și finisat. – V. suprafața.
suprafațații
SUPRAFAȚÁT, -Ă, suprafațați, -te, adj. 1. (Tehn.; despre piese, construcții) Care a fost acoperit cu un strat superficial. 2. (Despre îmbrăcămintea rutieră) Care a fost netezit și finisat. – V. suprafața.
suprafațaților
SUPRAFAȚÁT, -Ă, suprafațați, -te, adj. 1. (Tehn.; despre piese, construcții) Care a fost acoperit cu un strat superficial. 2. (Despre îmbrăcămintea rutieră) Care a fost netezit și finisat. – V. suprafața.
suprafațează
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațez
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațeze
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațezi
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațând
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațînd
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).
suprafațări
SUPRAFAȚÁRE, suprafațări, s. f. Acțiunea de a suprafața. – V. suprafața.
suprafațării
SUPRAFAȚÁRE, suprafațări, s. f. Acțiunea de a suprafața. – V. suprafața.
suprafațările
SUPRAFAȚÁRE, suprafațări, s. f. Acțiunea de a suprafața. – V. suprafața.
suprafațărilor
SUPRAFAȚÁRE, suprafațări, s. f. Acțiunea de a suprafața. – V. suprafața.
suprafețe
SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ♦ Fig. Exterior, aparență. ◊ Loc. adj. De suprafață = care nu are profunzime; superficial. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii și lățimii. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Supra1- + față (după fr. surface). DOOM
suprafáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraféței; pl. supraféțe
suprafeței
SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ♦ Fig. Exterior, aparență. ◊ Loc. adj. De suprafață = care nu are profunzime; superficial. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii și lățimii. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Supra1- + față (după fr. surface). DOOM
suprafáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraféței; pl. supraféțe
suprafețele
SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ♦ Fig. Exterior, aparență. ◊ Loc. adj. De suprafață = care nu are profunzime; superficial. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii și lățimii. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Supra1- + față (după fr. surface). DOOM
suprafáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraféței; pl. supraféțe
suprafețelor
SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ♦ Fig. Exterior, aparență. ◊ Loc. adj. De suprafață = care nu are profunzime; superficial. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii și lățimii. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Supra1- + față (după fr. surface). DOOM
suprafáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraféței; pl. supraféțe
suprafin
SUPRAFÍN, -Ă, suprafini, -e, adj. Superfin. – Supra1- + fin (după fr. superfin).
suprafina
SUPRAFÍN, -Ă, suprafini, -e, adj. Superfin. – Supra1- + fin (după fr. superfin).
suprafine
SUPRAFÍN, -Ă, suprafini, -e, adj. Superfin. – Supra1- + fin (după fr. superfin).
suprafinei
SUPRAFÍN, -Ă, suprafini, -e, adj. Superfin. – Supra1- + fin (după fr. superfin).
suprafinele
SUPRAFÍN, -Ă, suprafini, -e, adj. Superfin. – Supra1- + fin (după fr. superfin).
suprafinelor
SUPRAFÍN, -Ă, suprafini, -e, adj. Superfin. – Supra1- + fin (după fr. superfin).
suprafini
SUPRAFÍN, -Ă, suprafini, -e, adj. Superfin. – Supra1- + fin (după fr. superfin).
suprafinii
SUPRAFÍN, -Ă, suprafini, -e, adj. Superfin. – Supra1- + fin (după fr. superfin).
suprafinilor
SUPRAFÍN, -Ă, suprafini, -e, adj. Superfin. – Supra1- + fin (după fr. superfin).
suprafinul
SUPRAFÍN, -Ă, suprafini, -e, adj. Superfin. – Supra1- + fin (după fr. superfin).
suprafinului
SUPRAFÍN, -Ă, suprafini, -e, adj. Superfin. – Supra1- + fin (după fr. superfin).
suprafiresc
SUPRAFIRÉSC, -EÁSCĂ, suprafirești, adj. (Rar) Supranatural. – Supra1- + firesc. DOOM
suprafirésc (rar) (su-pra-) adj. m., pl. suprafiréști; f. suprafireáscă, pl. suprafiréști
suprafluid
SUPRAFLUÍD, -Ă, suprafluizi, -de, adj. (Fiz.; despre heliu) În stare de superfluiditate. [Pr.: -flu-id] – Supra1- + fluid (după fr. surfluide).
suprafluida
SUPRAFLUÍD, -Ă, suprafluizi, -de, adj. (Fiz.; despre heliu) În stare de superfluiditate. [Pr.: -flu-id] – Supra1- + fluid (după fr. surfluide).
suprafluide
SUPRAFLUÍD, -Ă, suprafluizi, -de, adj. (Fiz.; despre heliu) În stare de superfluiditate. [Pr.: -flu-id] – Supra1- + fluid (după fr. surfluide).
suprafluidei
SUPRAFLUÍD, -Ă, suprafluizi, -de, adj. (Fiz.; despre heliu) În stare de superfluiditate. [Pr.: -flu-id] – Supra1- + fluid (după fr. surfluide).
suprafluidele
SUPRAFLUÍD, -Ă, suprafluizi, -de, adj. (Fiz.; despre heliu) În stare de superfluiditate. [Pr.: -flu-id] – Supra1- + fluid (după fr. surfluide).
suprafluidelor
SUPRAFLUÍD, -Ă, suprafluizi, -de, adj. (Fiz.; despre heliu) În stare de superfluiditate. [Pr.: -flu-id] – Supra1- + fluid (după fr. surfluide).
suprafluiditate
SUPRAFLUIDITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a heliului caracterizată prin viscozitate redusă la temperaturi foarte joase și la presiuni foarte mari. [Pr.: -flu-i-] – Supra1- + fluiditate (după fr. surfluidité).
suprafluiditatea
SUPRAFLUIDITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a heliului caracterizată prin viscozitate redusă la temperaturi foarte joase și la presiuni foarte mari. [Pr.: -flu-i-] – Supra1- + fluiditate (după fr. surfluidité).
suprafluidități
SUPRAFLUIDITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a heliului caracterizată prin viscozitate redusă la temperaturi foarte joase și la presiuni foarte mari. [Pr.: -flu-i-] – Supra1- + fluiditate (după fr. surfluidité).
suprafluidității
SUPRAFLUIDITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a heliului caracterizată prin viscozitate redusă la temperaturi foarte joase și la presiuni foarte mari. [Pr.: -flu-i-] – Supra1- + fluiditate (după fr. surfluidité).
suprafluidul
SUPRAFLUÍD, -Ă, suprafluizi, -de, adj. (Fiz.; despre heliu) În stare de superfluiditate. [Pr.: -flu-id] – Supra1- + fluid (după fr. surfluide).
suprafluidului
SUPRAFLUÍD, -Ă, suprafluizi, -de, adj. (Fiz.; despre heliu) În stare de superfluiditate. [Pr.: -flu-id] – Supra1- + fluid (după fr. surfluide).
suprafluizi
SUPRAFLUÍD, -Ă, suprafluizi, -de, adj. (Fiz.; despre heliu) În stare de superfluiditate. [Pr.: -flu-id] – Supra1- + fluid (după fr. surfluide).
suprafluizii
SUPRAFLUÍD, -Ă, suprafluizi, -de, adj. (Fiz.; despre heliu) În stare de superfluiditate. [Pr.: -flu-id] – Supra1- + fluid (după fr. surfluide).
suprafluizilor
SUPRAFLUÍD, -Ă, suprafluizi, -de, adj. (Fiz.; despre heliu) În stare de superfluiditate. [Pr.: -flu-id] – Supra1- + fluid (după fr. surfluide).
suprafortăreața
SUPRAFORTĂREÁȚĂ, suprafortărețe, s. f. (În sintagma) Suprafortăreață zburătoare = avion de bombardament blindat, de mare tonaj, cu mai multe motoare și cu mijloace de autoapărare. – Supra1- + fortăreață (după fr. superforteresse). DOOM
suprafortăreáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprafortăréței; pl. suprafortăréțe
suprafortărețe
SUPRAFORTĂREÁȚĂ, suprafortărețe, s. f. (În sintagma) Suprafortăreață zburătoare = avion de bombardament blindat, de mare tonaj, cu mai multe motoare și cu mijloace de autoapărare. – Supra1- + fortăreață (după fr. superforteresse). DOOM
suprafortăreáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprafortăréței; pl. suprafortăréțe
suprafortăreței
SUPRAFORTĂREÁȚĂ, suprafortărețe, s. f. (În sintagma) Suprafortăreață zburătoare = avion de bombardament blindat, de mare tonaj, cu mai multe motoare și cu mijloace de autoapărare. – Supra1- + fortăreață (după fr. superforteresse). DOOM
suprafortăreáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprafortăréței; pl. suprafortăréțe
suprafortărețele
SUPRAFORTĂREÁȚĂ, suprafortărețe, s. f. (În sintagma) Suprafortăreață zburătoare = avion de bombardament blindat, de mare tonaj, cu mai multe motoare și cu mijloace de autoapărare. – Supra1- + fortăreață (după fr. superforteresse). DOOM
suprafortăreáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprafortăréței; pl. suprafortăréțe
suprafortărețelor
SUPRAFORTĂREÁȚĂ, suprafortărețe, s. f. (În sintagma) Suprafortăreață zburătoare = avion de bombardament blindat, de mare tonaj, cu mai multe motoare și cu mijloace de autoapărare. – Supra1- + fortăreață (după fr. superforteresse). DOOM
suprafortăreáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprafortăréței; pl. suprafortăréțe
suprafuziune
SUPRAFUZIÚNE s. f. Situație de răcire foarte joasă a unei substanțe lichide care a rămas în această stare de agregare, deși a fost adusă la o temperatură inferioară celei de solidificare. [Pr.: -zi-u-] – Supra1- + fuziune (după fr. surfusion). DOOM
suprafuziúne (su-pra-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. suprafuziúnii
suprafuziunea
SUPRAFUZIÚNE s. f. Situație de răcire foarte joasă a unei substanțe lichide care a rămas în această stare de agregare, deși a fost adusă la o temperatură inferioară celei de solidificare. [Pr.: -zi-u-] – Supra1- + fuziune (după fr. surfusion). DOOM
suprafuziúne (su-pra-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. suprafuziúnii
suprafuziuni
SUPRAFUZIÚNE s. f. Situație de răcire foarte joasă a unei substanțe lichide care a rămas în această stare de agregare, deși a fost adusă la o temperatură inferioară celei de solidificare. [Pr.: -zi-u-] – Supra1- + fuziune (după fr. surfusion). DOOM
suprafuziúne (su-pra-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. suprafuziúnii
suprafuziunii
SUPRAFUZIÚNE s. f. Situație de răcire foarte joasă a unei substanțe lichide care a rămas în această stare de agregare, deși a fost adusă la o temperatură inferioară celei de solidificare. [Pr.: -zi-u-] – Supra1- + fuziune (după fr. surfusion). DOOM
suprafuziúne (su-pra-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. suprafuziúnii
suprafuziunile
SUPRAFUZIÚNE s. f. Situație de răcire foarte joasă a unei substanțe lichide care a rămas în această stare de agregare, deși a fost adusă la o temperatură inferioară celei de solidificare. [Pr.: -zi-u-] – Supra1- + fuziune (după fr. surfusion). DOOM
suprafuziúne (su-pra-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. suprafuziúnii
suprafuziunilor
SUPRAFUZIÚNE s. f. Situație de răcire foarte joasă a unei substanțe lichide care a rămas în această stare de agregare, deși a fost adusă la o temperatură inferioară celei de solidificare. [Pr.: -zi-u-] – Supra1- + fuziune (după fr. surfusion). DOOM
suprafuziúne (su-pra-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. suprafuziúnii
suprageneratoare
SUPRAGENERATÓR, suprageneratoare, s. n. Generator cu randament superior. – Supra1- + generator (după fr. surgénérateur).
suprageneratoarele
SUPRAGENERATÓR, suprageneratoare, s. n. Generator cu randament superior. – Supra1- + generator (după fr. surgénérateur).
suprageneratoarelor
SUPRAGENERATÓR, suprageneratoare, s. n. Generator cu randament superior. – Supra1- + generator (după fr. surgénérateur).
supragenerator
SUPRAGENERATÓR, suprageneratoare, s. n. Generator cu randament superior. – Supra1- + generator (după fr. surgénérateur).
suprageneratorul
SUPRAGENERATÓR, suprageneratoare, s. n. Generator cu randament superior. – Supra1- + generator (după fr. surgénérateur).
suprageneratorului
SUPRAGENERATÓR, suprageneratoare, s. n. Generator cu randament superior. – Supra1- + generator (după fr. surgénérateur).
supraimpresie
SUPRAIMPRÉSIE s.f. v. supraimpresiune.
supraimpresionat
SUPRAIMPRESIONÁT, -Ă, supraimpresionați, -te, adj. Care este supus procedeului de supraimpresiune. [Pr.: -pra-im-pre-si-o-] – Supra1- + impresionat.
supraimpresionata
SUPRAIMPRESIONÁT, -Ă, supraimpresionați, -te, adj. Care este supus procedeului de supraimpresiune. [Pr.: -pra-im-pre-si-o-] – Supra1- + impresionat.
supraimpresionate
SUPRAIMPRESIONÁT, -Ă, supraimpresionați, -te, adj. Care este supus procedeului de supraimpresiune. [Pr.: -pra-im-pre-si-o-] – Supra1- + impresionat.
supraimpresionatei
SUPRAIMPRESIONÁT, -Ă, supraimpresionați, -te, adj. Care este supus procedeului de supraimpresiune. [Pr.: -pra-im-pre-si-o-] – Supra1- + impresionat.
supraimpresionatele
SUPRAIMPRESIONÁT, -Ă, supraimpresionați, -te, adj. Care este supus procedeului de supraimpresiune. [Pr.: -pra-im-pre-si-o-] – Supra1- + impresionat.
supraimpresionatelor
SUPRAIMPRESIONÁT, -Ă, supraimpresionați, -te, adj. Care este supus procedeului de supraimpresiune. [Pr.: -pra-im-pre-si-o-] – Supra1- + impresionat.
supraimpresionatul
SUPRAIMPRESIONÁT, -Ă, supraimpresionați, -te, adj. Care este supus procedeului de supraimpresiune. [Pr.: -pra-im-pre-si-o-] – Supra1- + impresionat.
supraimpresionatului
SUPRAIMPRESIONÁT, -Ă, supraimpresionați, -te, adj. Care este supus procedeului de supraimpresiune. [Pr.: -pra-im-pre-si-o-] – Supra1- + impresionat.
supraimpresionați
SUPRAIMPRESIONÁT, -Ă, supraimpresionați, -te, adj. Care este supus procedeului de supraimpresiune. [Pr.: -pra-im-pre-si-o-] – Supra1- + impresionat.
supraimpresionații
SUPRAIMPRESIONÁT, -Ă, supraimpresionați, -te, adj. Care este supus procedeului de supraimpresiune. [Pr.: -pra-im-pre-si-o-] – Supra1- + impresionat.
supraimpresionaților
SUPRAIMPRESIONÁT, -Ă, supraimpresionați, -te, adj. Care este supus procedeului de supraimpresiune. [Pr.: -pra-im-pre-si-o-] – Supra1- + impresionat.
supraimpresiune
SUPRAIMPRESIÚNE, supraimpresiuni, s. f. Procedeu cinematografic care constă din înregistrarea, pe aceeași peliculă, a două imagini suprapuse care au fost filmate separat, în vederea obținerii unor efecte cinematografice speciale. [Pr.: -pra-im-pre-si-u-] – Supra1- + impresiune (după fr. surimpression). DOOM
supraimpresiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supraimpresiúnii; pl. supraimpresiúni
supraimpresiunea
SUPRAIMPRESIÚNE, supraimpresiuni, s. f. Procedeu cinematografic care constă din înregistrarea, pe aceeași peliculă, a două imagini suprapuse care au fost filmate separat, în vederea obținerii unor efecte cinematografice speciale. [Pr.: -pra-im-pre-si-u-] – Supra1- + impresiune (după fr. surimpression). DOOM
supraimpresiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supraimpresiúnii; pl. supraimpresiúni
supraimpresiuni
SUPRAIMPRESIÚNE, supraimpresiuni, s. f. Procedeu cinematografic care constă din înregistrarea, pe aceeași peliculă, a două imagini suprapuse care au fost filmate separat, în vederea obținerii unor efecte cinematografice speciale. [Pr.: -pra-im-pre-si-u-] – Supra1- + impresiune (după fr. surimpression). DOOM
supraimpresiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supraimpresiúnii; pl. supraimpresiúni
supraimpresiunii
SUPRAIMPRESIÚNE, supraimpresiuni, s. f. Procedeu cinematografic care constă din înregistrarea, pe aceeași peliculă, a două imagini suprapuse care au fost filmate separat, în vederea obținerii unor efecte cinematografice speciale. [Pr.: -pra-im-pre-si-u-] – Supra1- + impresiune (după fr. surimpression). DOOM
supraimpresiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supraimpresiúnii; pl. supraimpresiúni
supraimpresiunile
SUPRAIMPRESIÚNE, supraimpresiuni, s. f. Procedeu cinematografic care constă din înregistrarea, pe aceeași peliculă, a două imagini suprapuse care au fost filmate separat, în vederea obținerii unor efecte cinematografice speciale. [Pr.: -pra-im-pre-si-u-] – Supra1- + impresiune (după fr. surimpression). DOOM
supraimpresiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supraimpresiúnii; pl. supraimpresiúni
supraimpresiunilor
SUPRAIMPRESIÚNE, supraimpresiuni, s. f. Procedeu cinematografic care constă din înregistrarea, pe aceeași peliculă, a două imagini suprapuse care au fost filmate separat, în vederea obținerii unor efecte cinematografice speciale. [Pr.: -pra-im-pre-si-u-] – Supra1- + impresiune (după fr. surimpression). DOOM
supraimpresiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supraimpresiúnii; pl. supraimpresiúni
supraimprima
SUPRAIMPRIMÁ, supraimprím, vb. I. Tranz. A imprima peste ceva deja imprimat. [Pr.: -pra-im-] – Supra1- + imprima.
supraimprimare
SUPRAIMPRIMÁRE, supraimprimări, s. f. Acțiunea de a supraimprima. – V. supraimprima.
supraimprimat
SUPRAIMPRIMÁ, supraimprím, vb. I. Tranz. A imprima peste ceva deja imprimat. [Pr.: -pra-im-] – Supra1- + imprima.
supraimpunere
SUPRAIMPÚNERE, supraimpuneri, s. f. Fenomen prin care un râu, după ce s-a adâncit încet în roci friabile, continuă să se adâncească în roci mai dure, păstrându-și direcția inițială. [Pr.: -pra-im-] – Supra1- + impunere. DOOM
supraimpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraimpúnerii; pl. supraimpúneri
supraimpunerea
SUPRAIMPÚNERE, supraimpuneri, s. f. Fenomen prin care un râu, după ce s-a adâncit încet în roci friabile, continuă să se adâncească în roci mai dure, păstrându-și direcția inițială. [Pr.: -pra-im-] – Supra1- + impunere. DOOM
supraimpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraimpúnerii; pl. supraimpúneri
supraimpuneri
SUPRAIMPÚNERE, supraimpuneri, s. f. Fenomen prin care un râu, după ce s-a adâncit încet în roci friabile, continuă să se adâncească în roci mai dure, păstrându-și direcția inițială. [Pr.: -pra-im-] – Supra1- + impunere. DOOM
supraimpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraimpúnerii; pl. supraimpúneri
supraimpunerii
SUPRAIMPÚNERE, supraimpuneri, s. f. Fenomen prin care un râu, după ce s-a adâncit încet în roci friabile, continuă să se adâncească în roci mai dure, păstrându-și direcția inițială. [Pr.: -pra-im-] – Supra1- + impunere. DOOM
supraimpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraimpúnerii; pl. supraimpúneri
supraimpunerile
SUPRAIMPÚNERE, supraimpuneri, s. f. Fenomen prin care un râu, după ce s-a adâncit încet în roci friabile, continuă să se adâncească în roci mai dure, păstrându-și direcția inițială. [Pr.: -pra-im-] – Supra1- + impunere. DOOM
supraimpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraimpúnerii; pl. supraimpúneri
supraimpunerilor
SUPRAIMPÚNERE, supraimpuneri, s. f. Fenomen prin care un râu, după ce s-a adâncit încet în roci friabile, continuă să se adâncească în roci mai dure, păstrându-și direcția inițială. [Pr.: -pra-im-] – Supra1- + impunere. DOOM
supraimpúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraimpúnerii; pl. supraimpúneri
suprainfecția
SUPRAINFÉCȚIE, suprainfecții, s. f. Infecție secundară de natură bacteriană apărută în cursul unei afecțiuni virotice, ori infecție microbiană ivită după sau peste o infecție bacteriană; superinfecție. [Pr.: -pra-in-] – Supra1- + infecție. DOOM
suprainfécție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprainfécția, g.-d. art. suprainfécției; pl. suprainfécții, art. suprainfécțiile
suprainfecție
SUPRAINFÉCȚIE, suprainfecții, s. f. Infecție secundară de natură bacteriană apărută în cursul unei afecțiuni virotice, ori infecție microbiană ivită după sau peste o infecție bacteriană; superinfecție. [Pr.: -pra-in-] – Supra1- + infecție. DOOM
suprainfécție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprainfécția, g.-d. art. suprainfécției; pl. suprainfécții, art. suprainfécțiile
suprainfecției
SUPRAINFÉCȚIE, suprainfecții, s. f. Infecție secundară de natură bacteriană apărută în cursul unei afecțiuni virotice, ori infecție microbiană ivită după sau peste o infecție bacteriană; superinfecție. [Pr.: -pra-in-] – Supra1- + infecție. DOOM
suprainfécție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprainfécția, g.-d. art. suprainfécției; pl. suprainfécții, art. suprainfécțiile
suprainfecții
SUPRAINFÉCȚIE, suprainfecții, s. f. Infecție secundară de natură bacteriană apărută în cursul unei afecțiuni virotice, ori infecție microbiană ivită după sau peste o infecție bacteriană; superinfecție. [Pr.: -pra-in-] – Supra1- + infecție. DOOM
suprainfécție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprainfécția, g.-d. art. suprainfécției; pl. suprainfécții, art. suprainfécțiile
suprainfecțiile
SUPRAINFÉCȚIE, suprainfecții, s. f. Infecție secundară de natură bacteriană apărută în cursul unei afecțiuni virotice, ori infecție microbiană ivită după sau peste o infecție bacteriană; superinfecție. [Pr.: -pra-in-] – Supra1- + infecție. DOOM
suprainfécție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprainfécția, g.-d. art. suprainfécției; pl. suprainfécții, art. suprainfécțiile
suprainfecțiilor
SUPRAINFÉCȚIE, suprainfecții, s. f. Infecție secundară de natură bacteriană apărută în cursul unei afecțiuni virotice, ori infecție microbiană ivită după sau peste o infecție bacteriană; superinfecție. [Pr.: -pra-in-] – Supra1- + infecție. DOOM
suprainfécție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprainfécția, g.-d. art. suprainfécției; pl. suprainfécții, art. suprainfécțiile
supralicita
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitai
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitam
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitare
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitare
SUPRALICITÁRE, supralicitări, s. f. Acțiunea de a supralicita. – V. supralicita. DOOM
supralicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supralicitắrii; pl. supralicitắri
supralicitarea
SUPRALICITÁRE, supralicitări, s. f. Acțiunea de a supralicita. – V. supralicita. DOOM
supralicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supralicitắrii; pl. supralicitắri
supralicitară
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitarăm
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitarăți
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitase
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitasem
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitaseră
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitaserăm
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitaserăți
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitaseși
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitaseți
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitat
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitatoare
SUPRALICITATÓR, -OÁRE, supralicitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care supralicitează. – Supralicita + suf. -tor. DOOM
supralicitatór (su-pra-) s. m., pl. supralicitatóri
supralicitatoarea
SUPRALICITATÓR, -OÁRE, supralicitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care supralicitează. – Supralicita + suf. -tor. DOOM
supralicitatór (su-pra-) s. m., pl. supralicitatóri
supralicitatoarei
SUPRALICITATÓR, -OÁRE, supralicitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care supralicitează. – Supralicita + suf. -tor. DOOM
supralicitatór (su-pra-) s. m., pl. supralicitatóri
supralicitatoarele
SUPRALICITATÓR, -OÁRE, supralicitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care supralicitează. – Supralicita + suf. -tor. DOOM
supralicitatór (su-pra-) s. m., pl. supralicitatóri
supralicitatoarelor
SUPRALICITATÓR, -OÁRE, supralicitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care supralicitează. – Supralicita + suf. -tor. DOOM
supralicitatór (su-pra-) s. m., pl. supralicitatóri
supralicitator
SUPRALICITATÓR, -OÁRE, supralicitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care supralicitează. – Supralicita + suf. -tor. DOOM
supralicitatór (su-pra-) s. m., pl. supralicitatóri
supralicitatori
SUPRALICITATÓR, -OÁRE, supralicitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care supralicitează. – Supralicita + suf. -tor. DOOM
supralicitatór (su-pra-) s. m., pl. supralicitatóri
supralicitatorii
SUPRALICITATÓR, -OÁRE, supralicitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care supralicitează. – Supralicita + suf. -tor. DOOM
supralicitatór (su-pra-) s. m., pl. supralicitatóri
supralicitatorilor
SUPRALICITATÓR, -OÁRE, supralicitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care supralicitează. – Supralicita + suf. -tor. DOOM
supralicitatór (su-pra-) s. m., pl. supralicitatóri
supralicitatorul
SUPRALICITATÓR, -OÁRE, supralicitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care supralicitează. – Supralicita + suf. -tor. DOOM
supralicitatór (su-pra-) s. m., pl. supralicitatóri
supralicitatorului
SUPRALICITATÓR, -OÁRE, supralicitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care supralicitează. – Supralicita + suf. -tor. DOOM
supralicitatór (su-pra-) s. m., pl. supralicitatóri
supralicitau
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitași
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitați
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitație
SUPRALICITÁȚIE, supralicitații, s. f. Licitație publică suplimentară, prevăzută de lege în cazul urmăririi silite imobiliare, în vederea obținerii unui preț mai mare decât cel la care s-a adjudecat bunul cu ocazia licitației inițiale. – Supra1- + licitație (după fr. surenchère). DOOM
supralicitáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. supralicitáția, g.-d. art. supralicitáției; pl. supralicitáții, art. supralicitáțiile (-ți-i-)
supralicitează
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitez
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supraliciteze
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitezi
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitând
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitînd
SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. – Supra1- + licita (după fr. surenchérir). DOOM
supralicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraliciteáză
supralicitări
SUPRALICITÁRE, supralicitări, s. f. Acțiunea de a supralicita. – V. supralicita. DOOM
supralicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supralicitắrii; pl. supralicitắri
supralicitării
SUPRALICITÁRE, supralicitări, s. f. Acțiunea de a supralicita. – V. supralicita. DOOM
supralicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supralicitắrii; pl. supralicitắri
supralicitările
SUPRALICITÁRE, supralicitări, s. f. Acțiunea de a supralicita. – V. supralicita. DOOM
supralicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supralicitắrii; pl. supralicitắri
supralicitărilor
SUPRALICITÁRE, supralicitări, s. f. Acțiunea de a supralicita. – V. supralicita. DOOM
supralicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supralicitắrii; pl. supralicitắri
supralumina
SUPRALUMÍNĂ, supralumini, s. f. (Rar) Oberliht. – Supra1- + lumină.
supralumini
SUPRALUMÍNĂ, supralumini, s. f. (Rar) Oberliht. – Supra1- + lumină.
supraluminii
SUPRALUMÍNĂ, supralumini, s. f. (Rar) Oberliht. – Supra1- + lumină.
supraluminile
SUPRALUMÍNĂ, supralumini, s. f. (Rar) Oberliht. – Supra1- + lumină.
supraluminilor
SUPRALUMÍNĂ, supralumini, s. f. (Rar) Oberliht. – Supra1- + lumină.
supralărgire
SUPRALĂRGÍRE, supralărgiri, s. f. Lărgire a părții carosabile a unui drum (în porțiunea curbelor). – Supra1- + lărgire.
supramaturația
SUPRAMATURÁȚIE, supramaturații, s. f. Stadiu al semințelor și fructelor după ce au atins faza maturității fiziologice. – Supra1- + maturație (după fr. surmaturation).
supramaturație
SUPRAMATURÁȚIE, supramaturații, s. f. Stadiu al semințelor și fructelor după ce au atins faza maturității fiziologice. – Supra1- + maturație (după fr. surmaturation).
supramaturației
SUPRAMATURÁȚIE, supramaturații, s. f. Stadiu al semințelor și fructelor după ce au atins faza maturității fiziologice. – Supra1- + maturație (după fr. surmaturation).
supramaturații
SUPRAMATURÁȚIE, supramaturații, s. f. Stadiu al semințelor și fructelor după ce au atins faza maturității fiziologice. – Supra1- + maturație (după fr. surmaturation).
supramaturațiile
SUPRAMATURÁȚIE, supramaturații, s. f. Stadiu al semințelor și fructelor după ce au atins faza maturității fiziologice. – Supra1- + maturație (după fr. surmaturation).
supramaturațiilor
SUPRAMATURÁȚIE, supramaturații, s. f. Stadiu al semințelor și fructelor după ce au atins faza maturității fiziologice. – Supra1- + maturație (după fr. surmaturation).
supramodulația
SUPRAMODULÁȚIE, supramodulații, s. f. Modulație a unui semnal purtător cu un semnal modulator de amplitudine mai mare. – Supra1- + modulație (după fr. surmodulation).
supramodulație
SUPRAMODULÁȚIE, supramodulații, s. f. Modulație a unui semnal purtător cu un semnal modulator de amplitudine mai mare. – Supra1- + modulație (după fr. surmodulation).
supramodulației
SUPRAMODULÁȚIE, supramodulații, s. f. Modulație a unui semnal purtător cu un semnal modulator de amplitudine mai mare. – Supra1- + modulație (după fr. surmodulation).
supramodulații
SUPRAMODULÁȚIE, supramodulații, s. f. Modulație a unui semnal purtător cu un semnal modulator de amplitudine mai mare. – Supra1- + modulație (după fr. surmodulation).
supramodulațiile
SUPRAMODULÁȚIE, supramodulații, s. f. Modulație a unui semnal purtător cu un semnal modulator de amplitudine mai mare. – Supra1- + modulație (după fr. surmodulation).
supramodulațiilor
SUPRAMODULÁȚIE, supramodulații, s. f. Modulație a unui semnal purtător cu un semnal modulator de amplitudine mai mare. – Supra1- + modulație (după fr. surmodulation).
supramonopol
SUPRAMONOPÓL s.n. Denumire dată de Lenin monopolurilor internaționale, care reprezintă înțelegeri încheiate între cele mai mari monopoluri din diferite țări cu privire la împărțirea piețelor, la prețuri, la dimensiunile producției. [< supra- + monopol].
supramonopolul
SUPRAMONOPÓL s.n. Denumire dată de Lenin monopolurilor internaționale, care reprezintă înțelegeri încheiate între cele mai mari monopoluri din diferite țări cu privire la împărțirea piețelor, la prețuri, la dimensiunile producției. [< supra- + monopol].
supramonopolului
SUPRAMONOPÓL s.n. Denumire dată de Lenin monopolurilor internaționale, care reprezintă înțelegeri încheiate între cele mai mari monopoluri din diferite țări cu privire la împărțirea piețelor, la prețuri, la dimensiunile producției. [< supra- + monopol].
supramonopoluri
SUPRAMONOPÓL s.n. Denumire dată de Lenin monopolurilor internaționale, care reprezintă înțelegeri încheiate între cele mai mari monopoluri din diferite țări cu privire la împărțirea piețelor, la prețuri, la dimensiunile producției. [< supra- + monopol].
supramonopolurile
SUPRAMONOPÓL s.n. Denumire dată de Lenin monopolurilor internaționale, care reprezintă înțelegeri încheiate între cele mai mari monopoluri din diferite țări cu privire la împărțirea piețelor, la prețuri, la dimensiunile producției. [< supra- + monopol].
supramonopolurilor
SUPRAMONOPÓL s.n. Denumire dată de Lenin monopolurilor internaționale, care reprezintă înțelegeri încheiate între cele mai mari monopoluri din diferite țări cu privire la împărțirea piețelor, la prețuri, la dimensiunile producției. [< supra- + monopol].
supramunca
SUPRAMÚNCĂ s. f. (Ec. pol.) Munca prestată de muncitori peste munca necesară, prin care, după teoria marxistă, se creează plusprodusul. – Supra1- + muncă (după fr. surtravail). DOOM
supramúncă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supramúncii
supramunci
SUPRAMÚNCĂ s. f. (Ec. pol.) Munca prestată de muncitori peste munca necesară, prin care, după teoria marxistă, se creează plusprodusul. – Supra1- + muncă (după fr. surtravail). DOOM
supramúncă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supramúncii
supramuncii
SUPRAMÚNCĂ s. f. (Ec. pol.) Munca prestată de muncitori peste munca necesară, prin care, după teoria marxistă, se creează plusprodusul. – Supra1- + muncă (după fr. surtravail). DOOM
supramúncă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supramúncii
supranatural
SUPRANATURÁL, -Ă, supranaturali, -e, adj. Care pare mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea; care pare în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri; care este atribuit unor forțe miraculoase; miraculos, fantastic. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. ♦ Fără seamăn, extraordinar, excepțional. – Supra1- + natural (după fr. surnaturel). DOOM
supranaturál (su-pra-) adj. m., pl. supranaturáli; f. supranaturálă, pl. supranaturále
supranaturala
SUPRANATURÁL, -Ă, supranaturali, -e, adj. Care pare mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea; care pare în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri; care este atribuit unor forțe miraculoase; miraculos, fantastic. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. ♦ Fără seamăn, extraordinar, excepțional. – Supra1- + natural (după fr. surnaturel). DOOM
supranaturál (su-pra-) adj. m., pl. supranaturáli; f. supranaturálă, pl. supranaturále
supranaturale
SUPRANATURÁL, -Ă, supranaturali, -e, adj. Care pare mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea; care pare în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri; care este atribuit unor forțe miraculoase; miraculos, fantastic. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. ♦ Fără seamăn, extraordinar, excepțional. – Supra1- + natural (după fr. surnaturel). DOOM
supranaturál (su-pra-) adj. m., pl. supranaturáli; f. supranaturálă, pl. supranaturále
supranaturalei
SUPRANATURÁL, -Ă, supranaturali, -e, adj. Care pare mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea; care pare în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri; care este atribuit unor forțe miraculoase; miraculos, fantastic. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. ♦ Fără seamăn, extraordinar, excepțional. – Supra1- + natural (după fr. surnaturel). DOOM
supranaturál (su-pra-) adj. m., pl. supranaturáli; f. supranaturálă, pl. supranaturále
supranaturalele
SUPRANATURÁL, -Ă, supranaturali, -e, adj. Care pare mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea; care pare în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri; care este atribuit unor forțe miraculoase; miraculos, fantastic. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. ♦ Fără seamăn, extraordinar, excepțional. – Supra1- + natural (după fr. surnaturel). DOOM
supranaturál (su-pra-) adj. m., pl. supranaturáli; f. supranaturálă, pl. supranaturále
supranaturalelor
SUPRANATURÁL, -Ă, supranaturali, -e, adj. Care pare mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea; care pare în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri; care este atribuit unor forțe miraculoase; miraculos, fantastic. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. ♦ Fără seamăn, extraordinar, excepțional. – Supra1- + natural (după fr. surnaturel). DOOM
supranaturál (su-pra-) adj. m., pl. supranaturáli; f. supranaturálă, pl. supranaturále
supranaturali
SUPRANATURÁL, -Ă, supranaturali, -e, adj. Care pare mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea; care pare în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri; care este atribuit unor forțe miraculoase; miraculos, fantastic. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. ♦ Fără seamăn, extraordinar, excepțional. – Supra1- + natural (după fr. surnaturel). DOOM
supranaturál (su-pra-) adj. m., pl. supranaturáli; f. supranaturálă, pl. supranaturále
supranaturalii
SUPRANATURÁL, -Ă, supranaturali, -e, adj. Care pare mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea; care pare în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri; care este atribuit unor forțe miraculoase; miraculos, fantastic. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. ♦ Fără seamăn, extraordinar, excepțional. – Supra1- + natural (după fr. surnaturel). DOOM
supranaturál (su-pra-) adj. m., pl. supranaturáli; f. supranaturálă, pl. supranaturále
supranaturalilor
SUPRANATURÁL, -Ă, supranaturali, -e, adj. Care pare mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea; care pare în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri; care este atribuit unor forțe miraculoase; miraculos, fantastic. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. ♦ Fără seamăn, extraordinar, excepțional. – Supra1- + natural (după fr. surnaturel). DOOM
supranaturál (su-pra-) adj. m., pl. supranaturáli; f. supranaturálă, pl. supranaturále
supranaturalism
SUPRANATURALÍSM s. n. Credință în supranatural; concepție potrivit căreia ar exista fapte, forțe etc. supranaturale. – Supra1- + naturalism (după fr. surnaturalisme). DOOM
supranaturalísm (su-pra-) s. n.
supranaturalismul
SUPRANATURALÍSM s. n. Credință în supranatural; concepție potrivit căreia ar exista fapte, forțe etc. supranaturale. – Supra1- + naturalism (după fr. surnaturalisme). DOOM
supranaturalísm (su-pra-) s. n.
supranaturalismului
SUPRANATURALÍSM s. n. Credință în supranatural; concepție potrivit căreia ar exista fapte, forțe etc. supranaturale. – Supra1- + naturalism (după fr. surnaturalisme). DOOM
supranaturalísm (su-pra-) s. n.
supranaturalitate
SUPRANATURALITÁTE s.f. (Rar) Caracter supranatural. [Cf. it. soprannaturalità].
supranaturalul
SUPRANATURÁL, -Ă, supranaturali, -e, adj. Care pare mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea; care pare în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri; care este atribuit unor forțe miraculoase; miraculos, fantastic. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. ♦ Fără seamăn, extraordinar, excepțional. – Supra1- + natural (după fr. surnaturel). DOOM
supranaturál (su-pra-) adj. m., pl. supranaturáli; f. supranaturálă, pl. supranaturále
supranaturalului
SUPRANATURÁL, -Ă, supranaturali, -e, adj. Care pare mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea; care pare în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri; care este atribuit unor forțe miraculoase; miraculos, fantastic. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. ♦ Fără seamăn, extraordinar, excepțional. – Supra1- + natural (după fr. surnaturel). DOOM
supranaturál (su-pra-) adj. m., pl. supranaturáli; f. supranaturálă, pl. supranaturále
supranațional
SUPRANAȚIONÁL, -Ă adj. Care aparține unui organism, unei puteri plasate deasupra guvernului fiecărei națiuni; suprastatal, transnațional. [Cf. fr. supranational, it. soprannazionale].
supranaționala
SUPRANAȚIONÁL, -Ă adj. Care aparține unui organism, unei puteri plasate deasupra guvernului fiecărei națiuni; suprastatal, transnațional. [Cf. fr. supranational, it. soprannazionale].
supranaționale
SUPRANAȚIONÁL, -Ă adj. Care aparține unui organism, unei puteri plasate deasupra guvernului fiecărei națiuni; suprastatal, transnațional. [Cf. fr. supranational, it. soprannazionale].
supranaționalei
SUPRANAȚIONÁL, -Ă adj. Care aparține unui organism, unei puteri plasate deasupra guvernului fiecărei națiuni; suprastatal, transnațional. [Cf. fr. supranational, it. soprannazionale].
supranaționalele
SUPRANAȚIONÁL, -Ă adj. Care aparține unui organism, unei puteri plasate deasupra guvernului fiecărei națiuni; suprastatal, transnațional. [Cf. fr. supranational, it. soprannazionale].
supranaționalelor
SUPRANAȚIONÁL, -Ă adj. Care aparține unui organism, unei puteri plasate deasupra guvernului fiecărei națiuni; suprastatal, transnațional. [Cf. fr. supranational, it. soprannazionale].
supranaționali
SUPRANAȚIONÁL, -Ă adj. Care aparține unui organism, unei puteri plasate deasupra guvernului fiecărei națiuni; suprastatal, transnațional. [Cf. fr. supranational, it. soprannazionale].
supranaționalii
SUPRANAȚIONÁL, -Ă adj. Care aparține unui organism, unei puteri plasate deasupra guvernului fiecărei națiuni; suprastatal, transnațional. [Cf. fr. supranational, it. soprannazionale].
supranaționalilor
SUPRANAȚIONÁL, -Ă adj. Care aparține unui organism, unei puteri plasate deasupra guvernului fiecărei națiuni; suprastatal, transnațional. [Cf. fr. supranational, it. soprannazionale].
supranaționalul
SUPRANAȚIONÁL, -Ă adj. Care aparține unui organism, unei puteri plasate deasupra guvernului fiecărei națiuni; suprastatal, transnațional. [Cf. fr. supranational, it. soprannazionale].
supranaționalului
SUPRANAȚIONÁL, -Ă adj. Care aparține unui organism, unei puteri plasate deasupra guvernului fiecărei națiuni; suprastatal, transnațional. [Cf. fr. supranational, it. soprannazionale].
supranormativ
SUPRANORMATÍV, -Ă, supranormativi, -e, adj. Care depășește din punct de vedere calitativ un normativ. – Supra1- + normativ. DOOM
supranormatív (su-pra-) adj. m., pl. supranormatívi; f. supranormatívă, pl. supranormatíve
supranormativa
SUPRANORMATÍV, -Ă, supranormativi, -e, adj. Care depășește din punct de vedere calitativ un normativ. – Supra1- + normativ. DOOM
supranormatív (su-pra-) adj. m., pl. supranormatívi; f. supranormatívă, pl. supranormatíve
supranormative
SUPRANORMATÍV, -Ă, supranormativi, -e, adj. Care depășește din punct de vedere calitativ un normativ. – Supra1- + normativ. DOOM
supranormatív (su-pra-) adj. m., pl. supranormatívi; f. supranormatívă, pl. supranormatíve
supranormativei
SUPRANORMATÍV, -Ă, supranormativi, -e, adj. Care depășește din punct de vedere calitativ un normativ. – Supra1- + normativ. DOOM
supranormatív (su-pra-) adj. m., pl. supranormatívi; f. supranormatívă, pl. supranormatíve
supranormativele
SUPRANORMATÍV, -Ă, supranormativi, -e, adj. Care depășește din punct de vedere calitativ un normativ. – Supra1- + normativ. DOOM
supranormatív (su-pra-) adj. m., pl. supranormatívi; f. supranormatívă, pl. supranormatíve
supranormativelor
SUPRANORMATÍV, -Ă, supranormativi, -e, adj. Care depășește din punct de vedere calitativ un normativ. – Supra1- + normativ. DOOM
supranormatív (su-pra-) adj. m., pl. supranormatívi; f. supranormatívă, pl. supranormatíve
supranormativi
SUPRANORMATÍV, -Ă, supranormativi, -e, adj. Care depășește din punct de vedere calitativ un normativ. – Supra1- + normativ. DOOM
supranormatív (su-pra-) adj. m., pl. supranormatívi; f. supranormatívă, pl. supranormatíve
supranormativii
SUPRANORMATÍV, -Ă, supranormativi, -e, adj. Care depășește din punct de vedere calitativ un normativ. – Supra1- + normativ. DOOM
supranormatív (su-pra-) adj. m., pl. supranormatívi; f. supranormatívă, pl. supranormatíve
supranormativilor
SUPRANORMATÍV, -Ă, supranormativi, -e, adj. Care depășește din punct de vedere calitativ un normativ. – Supra1- + normativ. DOOM
supranormatív (su-pra-) adj. m., pl. supranormatívi; f. supranormatívă, pl. supranormatíve
supranormativul
SUPRANORMATÍV, -Ă, supranormativi, -e, adj. Care depășește din punct de vedere calitativ un normativ. – Supra1- + normativ. DOOM
supranormatív (su-pra-) adj. m., pl. supranormatívi; f. supranormatívă, pl. supranormatíve
supranormativului
SUPRANORMATÍV, -Ă, supranormativi, -e, adj. Care depășește din punct de vedere calitativ un normativ. – Supra1- + normativ. DOOM
supranormatív (su-pra-) adj. m., pl. supranormatívi; f. supranormatívă, pl. supranormatíve
supranume
SUPRANÚME, supranume, s. n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristică sau printr-o circumstanță de altă persoană cu același nume. ♦ Poreclă. – Supra1- + nume (după fr. surnom). DOOM
supranúme (su-pra-) s. n., art. supranúmele; pl. supranúme
supranumea
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumeai
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumeam
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumească
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumeau
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumeați
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumele
SUPRANÚME, supranume, s. n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristică sau printr-o circumstanță de altă persoană cu același nume. ♦ Poreclă. – Supra1- + nume (după fr. surnom). DOOM
supranúme (su-pra-) s. n., art. supranúmele; pl. supranúme
supranumelor
SUPRANÚME, supranume, s. n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristică sau printr-o circumstanță de altă persoană cu același nume. ♦ Poreclă. – Supra1- + nume (după fr. surnom). DOOM
supranúme (su-pra-) s. n., art. supranúmele; pl. supranúme
supranumelui
SUPRANÚME, supranume, s. n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristică sau printr-o circumstanță de altă persoană cu același nume. ♦ Poreclă. – Supra1- + nume (după fr. surnom). DOOM
supranúme (su-pra-) s. n., art. supranúmele; pl. supranúme
supranumerar
SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numărul prevăzut, fixat sau necesar. – Supra1- + numerar (după fr. surnuméraire). DOOM
supranumerár (su-pra-) adj. m., pl. supranumerári; f. supranumeráră, pl. supranumeráre
supranumerara
SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numărul prevăzut, fixat sau necesar. – Supra1- + numerar (după fr. surnuméraire). DOOM
supranumerár (su-pra-) adj. m., pl. supranumerári; f. supranumeráră, pl. supranumeráre
supranumerare
SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numărul prevăzut, fixat sau necesar. – Supra1- + numerar (după fr. surnuméraire). DOOM
supranumerár (su-pra-) adj. m., pl. supranumerári; f. supranumeráră, pl. supranumeráre
supranumerarei
SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numărul prevăzut, fixat sau necesar. – Supra1- + numerar (după fr. surnuméraire). DOOM
supranumerár (su-pra-) adj. m., pl. supranumerári; f. supranumeráră, pl. supranumeráre
supranumerarele
SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numărul prevăzut, fixat sau necesar. – Supra1- + numerar (după fr. surnuméraire). DOOM
supranumerár (su-pra-) adj. m., pl. supranumerári; f. supranumeráră, pl. supranumeráre
supranumerarelor
SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numărul prevăzut, fixat sau necesar. – Supra1- + numerar (după fr. surnuméraire). DOOM
supranumerár (su-pra-) adj. m., pl. supranumerári; f. supranumeráră, pl. supranumeráre
supranumerari
SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numărul prevăzut, fixat sau necesar. – Supra1- + numerar (după fr. surnuméraire). DOOM
supranumerár (su-pra-) adj. m., pl. supranumerári; f. supranumeráră, pl. supranumeráre
supranumerarii
SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numărul prevăzut, fixat sau necesar. – Supra1- + numerar (după fr. surnuméraire). DOOM
supranumerár (su-pra-) adj. m., pl. supranumerári; f. supranumeráră, pl. supranumeráre
supranumerarilor
SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numărul prevăzut, fixat sau necesar. – Supra1- + numerar (după fr. surnuméraire). DOOM
supranumerár (su-pra-) adj. m., pl. supranumerári; f. supranumeráră, pl. supranumeráre
supranumerarul
SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numărul prevăzut, fixat sau necesar. – Supra1- + numerar (după fr. surnuméraire). DOOM
supranumerár (su-pra-) adj. m., pl. supranumerári; f. supranumeráră, pl. supranumeráre
supranumerarului
SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numărul prevăzut, fixat sau necesar. – Supra1- + numerar (după fr. surnuméraire). DOOM
supranumerár (su-pra-) adj. m., pl. supranumerári; f. supranumeráră, pl. supranumeráre
supranumesc
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumește
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumești
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumi
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumii
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumim
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumind
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumire
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumire
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer).
supranumiră
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumirăm
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumirăți
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumise
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumisem
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumiseră
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumiserăm
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumiserăți
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumiseși
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumiseți
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumit
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumit
SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi.
supranumita
SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi.
supranumite
SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi.
supranumitei
SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi.
supranumitele
SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi.
supranumitelor
SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi.
supranumitul
SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi.
supranumitului
SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi.
supranumiși
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumiți
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). DOOM
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă
supranumiți
SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi.
supranumiții
SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi.
supranumiților
SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi.
supranutrit
SUPRANUTRÍT, -Ă, supranutriți, -te, adj. (Rar) Supraalimentat. – Supra1- + nutrit (după fr. surnourri). DOOM
supranutrít (rar) (su-pra-nu-trit) adj. m., pl. supranutríți; f. supranutrítă, pl. supranutríte
supranutrita
SUPRANUTRÍT, -Ă, supranutriți, -te, adj. (Rar) Supraalimentat. – Supra1- + nutrit (după fr. surnourri). DOOM
supranutrít (rar) (su-pra-nu-trit) adj. m., pl. supranutríți; f. supranutrítă, pl. supranutríte
supranutrite
SUPRANUTRÍT, -Ă, supranutriți, -te, adj. (Rar) Supraalimentat. – Supra1- + nutrit (după fr. surnourri). DOOM
supranutrít (rar) (su-pra-nu-trit) adj. m., pl. supranutríți; f. supranutrítă, pl. supranutríte
supranutritei
SUPRANUTRÍT, -Ă, supranutriți, -te, adj. (Rar) Supraalimentat. – Supra1- + nutrit (după fr. surnourri). DOOM
supranutrít (rar) (su-pra-nu-trit) adj. m., pl. supranutríți; f. supranutrítă, pl. supranutríte
supranutritele
SUPRANUTRÍT, -Ă, supranutriți, -te, adj. (Rar) Supraalimentat. – Supra1- + nutrit (după fr. surnourri). DOOM
supranutrít (rar) (su-pra-nu-trit) adj. m., pl. supranutríți; f. supranutrítă, pl. supranutríte
supranutritelor
SUPRANUTRÍT, -Ă, supranutriți, -te, adj. (Rar) Supraalimentat. – Supra1- + nutrit (după fr. surnourri). DOOM
supranutrít (rar) (su-pra-nu-trit) adj. m., pl. supranutríți; f. supranutrítă, pl. supranutríte
supranutritul
SUPRANUTRÍT, -Ă, supranutriți, -te, adj. (Rar) Supraalimentat. – Supra1- + nutrit (după fr. surnourri). DOOM
supranutrít (rar) (su-pra-nu-trit) adj. m., pl. supranutríți; f. supranutrítă, pl. supranutríte
supranutritului
SUPRANUTRÍT, -Ă, supranutriți, -te, adj. (Rar) Supraalimentat. – Supra1- + nutrit (după fr. surnourri). DOOM
supranutrít (rar) (su-pra-nu-trit) adj. m., pl. supranutríți; f. supranutrítă, pl. supranutríte
supranutriți
SUPRANUTRÍT, -Ă, supranutriți, -te, adj. (Rar) Supraalimentat. – Supra1- + nutrit (după fr. surnourri). DOOM
supranutrít (rar) (su-pra-nu-trit) adj. m., pl. supranutríți; f. supranutrítă, pl. supranutríte
supranutriții
SUPRANUTRÍT, -Ă, supranutriți, -te, adj. (Rar) Supraalimentat. – Supra1- + nutrit (după fr. surnourri). DOOM
supranutrít (rar) (su-pra-nu-trit) adj. m., pl. supranutríți; f. supranutrítă, pl. supranutríte
supranutriților
SUPRANUTRÍT, -Ă, supranutriți, -te, adj. (Rar) Supraalimentat. – Supra1- + nutrit (după fr. surnourri). DOOM
supranutrít (rar) (su-pra-nu-trit) adj. m., pl. supranutríți; f. supranutrítă, pl. supranutríte
supraoameni
SUPRAÓM, supraoameni, s. m. Om înzestrat cu calități excepționale, care realizează lucruri ce par mai presus de puterile omenești. ♦ Tip superior de om, care, în concepția lui Fr. Nietzsche, ar urma să apară și să se elibereze de morala de sclav a creștinismului, dându-și singur legi și situându-se dincolo de bine și de rău. – Supra1- + om (după germ. Übermensch, fr. surhomme). DOOM
supraóm (su-pra-) s. m., pl. supraoámeni
supraoamenii
SUPRAÓM, supraoameni, s. m. Om înzestrat cu calități excepționale, care realizează lucruri ce par mai presus de puterile omenești. ♦ Tip superior de om, care, în concepția lui Fr. Nietzsche, ar urma să apară și să se elibereze de morala de sclav a creștinismului, dându-și singur legi și situându-se dincolo de bine și de rău. – Supra1- + om (după germ. Übermensch, fr. surhomme). DOOM
supraóm (su-pra-) s. m., pl. supraoámeni
supraoamenilor
SUPRAÓM, supraoameni, s. m. Om înzestrat cu calități excepționale, care realizează lucruri ce par mai presus de puterile omenești. ♦ Tip superior de om, care, în concepția lui Fr. Nietzsche, ar urma să apară și să se elibereze de morala de sclav a creștinismului, dându-și singur legi și situându-se dincolo de bine și de rău. – Supra1- + om (după germ. Übermensch, fr. surhomme). DOOM
supraóm (su-pra-) s. m., pl. supraoámeni
supraoferta
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraoferta
SUPRAOFÉRTĂ, supraoferte, s. f. Ofertă mai avantajoasă, făcută după încheierea unei licitații. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + ofertă (după fr. suroffre). DOOM
supraofértă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraofértei; pl. supraoférte
supraofertai
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertam
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertare
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertare
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertară
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertarăm
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertarăți
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertase
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertasem
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertaseră
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertaserăm
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertaserăți
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertaseși
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertaseți
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertat
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertau
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertași
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertați
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraoferte
SUPRAOFÉRTĂ, supraoferte, s. f. Ofertă mai avantajoasă, făcută după încheierea unei licitații. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + ofertă (după fr. suroffre). DOOM
supraofértă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraofértei; pl. supraoférte
supraofertează
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertei
SUPRAOFÉRTĂ, supraoferte, s. f. Ofertă mai avantajoasă, făcută după încheierea unei licitații. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + ofertă (după fr. suroffre). DOOM
supraofértă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraofértei; pl. supraoférte
supraofertele
SUPRAOFÉRTĂ, supraoferte, s. f. Ofertă mai avantajoasă, făcută după încheierea unei licitații. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + ofertă (după fr. suroffre). DOOM
supraofértă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraofértei; pl. supraoférte
supraofertelor
SUPRAOFÉRTĂ, supraoferte, s. f. Ofertă mai avantajoasă, făcută după încheierea unei licitații. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + ofertă (după fr. suroffre). DOOM
supraofértă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraofértei; pl. supraoférte
supraofertez
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraoferteze
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertezi
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertând
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraofertînd
SUPRAOFERTÁ vb. I. intr. A face o supraofertă. [Pron. -pra-o-. / < supra- + oferta].
supraom
SUPRAÓM, supraoameni, s. m. Om înzestrat cu calități excepționale, care realizează lucruri ce par mai presus de puterile omenești. ♦ Tip superior de om, care, în concepția lui Fr. Nietzsche, ar urma să apară și să se elibereze de morala de sclav a creștinismului, dându-și singur legi și situându-se dincolo de bine și de rău. – Supra1- + om (după germ. Übermensch, fr. surhomme). DOOM
supraóm (su-pra-) s. m., pl. supraoámeni
supraomeneasca
SUPRAOMENÉSC, -EÁSCĂ, supraomenești, adj. Care întrece puterile omenești, care pare mai presus de firea omenească; suprauman. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + omenesc (după fr. surhumain). DOOM
supraomenésc (su-pra-) adj. m., f. supraomeneáscă; pl. m. și f. supraomenéști
supraomenesc
SUPRAOMENÉSC, -EÁSCĂ, supraomenești, adj. Care întrece puterile omenești, care pare mai presus de firea omenească; suprauman. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + omenesc (după fr. surhumain). DOOM
supraomenésc (su-pra-) adj. m., f. supraomeneáscă; pl. m. și f. supraomenéști
supraomenescul
SUPRAOMENÉSC, -EÁSCĂ, supraomenești, adj. Care întrece puterile omenești, care pare mai presus de firea omenească; suprauman. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + omenesc (după fr. surhumain). DOOM
supraomenésc (su-pra-) adj. m., f. supraomeneáscă; pl. m. și f. supraomenéști
supraomenescului
SUPRAOMENÉSC, -EÁSCĂ, supraomenești, adj. Care întrece puterile omenești, care pare mai presus de firea omenească; suprauman. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + omenesc (după fr. surhumain). DOOM
supraomenésc (su-pra-) adj. m., f. supraomeneáscă; pl. m. și f. supraomenéști
supraomenești
SUPRAOMENÉSC, -EÁSCĂ, supraomenești, adj. Care întrece puterile omenești, care pare mai presus de firea omenească; suprauman. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + omenesc (după fr. surhumain). DOOM
supraomenésc (su-pra-) adj. m., f. supraomeneáscă; pl. m. și f. supraomenéști
supraomeneștii
SUPRAOMENÉSC, -EÁSCĂ, supraomenești, adj. Care întrece puterile omenești, care pare mai presus de firea omenească; suprauman. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + omenesc (după fr. surhumain). DOOM
supraomenésc (su-pra-) adj. m., f. supraomeneáscă; pl. m. și f. supraomenéști
supraomeneștile
SUPRAOMENÉSC, -EÁSCĂ, supraomenești, adj. Care întrece puterile omenești, care pare mai presus de firea omenească; suprauman. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + omenesc (după fr. surhumain). DOOM
supraomenésc (su-pra-) adj. m., f. supraomeneáscă; pl. m. și f. supraomenéști
supraomeneștilor
SUPRAOMENÉSC, -EÁSCĂ, supraomenești, adj. Care întrece puterile omenești, care pare mai presus de firea omenească; suprauman. [Pr.: -pra-o-] – Supra1- + omenesc (după fr. surhumain). DOOM
supraomenésc (su-pra-) adj. m., f. supraomeneáscă; pl. m. și f. supraomenéști
supraomul
SUPRAÓM, supraoameni, s. m. Om înzestrat cu calități excepționale, care realizează lucruri ce par mai presus de puterile omenești. ♦ Tip superior de om, care, în concepția lui Fr. Nietzsche, ar urma să apară și să se elibereze de morala de sclav a creștinismului, dându-și singur legi și situându-se dincolo de bine și de rău. – Supra1- + om (după germ. Übermensch, fr. surhomme). DOOM
supraóm (su-pra-) s. m., pl. supraoámeni
supraomului
SUPRAÓM, supraoameni, s. m. Om înzestrat cu calități excepționale, care realizează lucruri ce par mai presus de puterile omenești. ♦ Tip superior de om, care, în concepția lui Fr. Nietzsche, ar urma să apară și să se elibereze de morala de sclav a creștinismului, dându-și singur legi și situându-se dincolo de bine și de rău. – Supra1- + om (după germ. Übermensch, fr. surhomme). DOOM
supraóm (su-pra-) s. m., pl. supraoámeni
supraorbital
SUPRAORBITÁL, -Ă adj. Supraorbitar. [Pron. -pra-or-. / cf. it. sopraorbitale].
supraorbitala
SUPRAORBITÁL, -Ă adj. Supraorbitar. [Pron. -pra-or-. / cf. it. sopraorbitale].
supraorbitale
SUPRAORBITÁL, -Ă adj. Supraorbitar. [Pron. -pra-or-. / cf. it. sopraorbitale].
supraorbitalei
SUPRAORBITÁL, -Ă adj. Supraorbitar. [Pron. -pra-or-. / cf. it. sopraorbitale].
supraorbitalele
SUPRAORBITÁL, -Ă adj. Supraorbitar. [Pron. -pra-or-. / cf. it. sopraorbitale].
supraorbitalelor
SUPRAORBITÁL, -Ă adj. Supraorbitar. [Pron. -pra-or-. / cf. it. sopraorbitale].
supraorbitali
SUPRAORBITÁL, -Ă adj. Supraorbitar. [Pron. -pra-or-. / cf. it. sopraorbitale].
supraorbitalii
SUPRAORBITÁL, -Ă adj. Supraorbitar. [Pron. -pra-or-. / cf. it. sopraorbitale].
supraorbitalilor
SUPRAORBITÁL, -Ă adj. Supraorbitar. [Pron. -pra-or-. / cf. it. sopraorbitale].
supraorbitalul
SUPRAORBITÁL, -Ă adj. Supraorbitar. [Pron. -pra-or-. / cf. it. sopraorbitale].
supraorbitalului
SUPRAORBITÁL, -Ă adj. Supraorbitar. [Pron. -pra-or-. / cf. it. sopraorbitale].
supraorbitar
SUPRAORBITÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat deasupra orbitei; supraorbital. [După fr. surorbitaire].
supraordinare
SUPRAORDINÁRE s. f. (Log.) Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sfera mai mică. [Pr.: -pra-or-] – Supra1- + ordinare (rar).
supraordinarea
SUPRAORDINÁRE s. f. (Log.) Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sfera mai mică. [Pr.: -pra-or-] – Supra1- + ordinare (rar).
supraordinat
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordinări
SUPRAORDINÁRE s. f. (Log.) Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sfera mai mică. [Pr.: -pra-or-] – Supra1- + ordinare (rar).
supraordinării
SUPRAORDINÁRE s. f. (Log.) Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sfera mai mică. [Pr.: -pra-or-] – Supra1- + ordinare (rar).
supraordinările
SUPRAORDINÁRE s. f. (Log.) Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sfera mai mică. [Pr.: -pra-or-] – Supra1- + ordinare (rar).
supraordinărilor
SUPRAORDINÁRE s. f. (Log.) Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sfera mai mică. [Pr.: -pra-or-] – Supra1- + ordinare (rar).
supraordonare
SUPRAORDONÁRE s.f. Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sferă mai mică. [Pron. -pra-or-, var. supraordinare s.f. / < supra- + ordonare]. DOOM
!supraordonáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraordonắrii
supraordonarea
SUPRAORDONÁRE s.f. Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sferă mai mică. [Pron. -pra-or-, var. supraordinare s.f. / < supra- + ordonare]. DOOM
!supraordonáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraordonắrii
supraordonat
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordonata
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordonate
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordonatei
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordonatele
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordonatelor
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordonatul
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordonatului
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordonați
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordonații
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordonaților
SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. Propoziție supraordonată = propoziție regentă. Noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde în sfera ei alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pr.: -pra-or-. – Var.: (înv.) supraordinát, -ă adj.] – Supra1- + ordonat (după subordonat). DOOM
!supraordonát (su-pra-) adj. m., pl. supraordonáți; f. supraordonátă, pl. supraordonáte
supraordonări
SUPRAORDONÁRE s.f. Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sferă mai mică. [Pron. -pra-or-, var. supraordinare s.f. / < supra- + ordonare]. DOOM
!supraordonáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraordonắrii
supraordonării
SUPRAORDONÁRE s.f. Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sferă mai mică. [Pron. -pra-or-, var. supraordinare s.f. / < supra- + ordonare]. DOOM
!supraordonáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraordonắrii
supraordonările
SUPRAORDONÁRE s.f. Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sferă mai mică. [Pron. -pra-or-, var. supraordinare s.f. / < supra- + ordonare]. DOOM
!supraordonáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraordonắrii
supraordonărilor
SUPRAORDONÁRE s.f. Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sferă mai mică. [Pron. -pra-or-, var. supraordinare s.f. / < supra- + ordonare]. DOOM
!supraordonáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraordonắrii
supraoxida
SUPRAOXIDÁ vb. I. tr. A oxida puternic. [< supra- + oxida, după fr. suroxyder].
supraoxidare
SUPRAOXIDÁRE s.f. Acțiunea de a supraoxida și rezultatul ei. [< supraoxida].
supraoxidat
SUPRAOXIDÁ vb. I. tr. A oxida puternic. [< supra- + oxida, după fr. suroxyder].
supraoxigena
SUPRAOXIGENÁ vb. I. tr. A oxigena puternic, excesiv. [< supra- + oxigena, după fr. suroxygéner].
supraoxigenare
SUPRAOXIGENÁRE s.f. Acțiunea de a supraoxigena și rezultatul ei; supraoxigenație. [< supraoxigena].
supraoxigenat
SUPRAOXIGENÁ vb. I. tr. A oxigena puternic, excesiv. [< supra- + oxigena, după fr. suroxygéner].
supraoxigenație
SUPRAOXIGENÁȚIE s.f. Supraoxigenare. [După fr. suroxygénation].
suprapoluat
SUPRAPOLUÁT, -Ă, suprapoluați, -te, adj. (Despre orașe, regiuni etc.) Foarte poluat. [Pr.: -lu-at] – Supra1- + poluat.
suprapoluata
SUPRAPOLUÁT, -Ă, suprapoluați, -te, adj. (Despre orașe, regiuni etc.) Foarte poluat. [Pr.: -lu-at] – Supra1- + poluat.
suprapoluate
SUPRAPOLUÁT, -Ă, suprapoluați, -te, adj. (Despre orașe, regiuni etc.) Foarte poluat. [Pr.: -lu-at] – Supra1- + poluat.
suprapoluatei
SUPRAPOLUÁT, -Ă, suprapoluați, -te, adj. (Despre orașe, regiuni etc.) Foarte poluat. [Pr.: -lu-at] – Supra1- + poluat.
suprapoluatele
SUPRAPOLUÁT, -Ă, suprapoluați, -te, adj. (Despre orașe, regiuni etc.) Foarte poluat. [Pr.: -lu-at] – Supra1- + poluat.
suprapoluatelor
SUPRAPOLUÁT, -Ă, suprapoluați, -te, adj. (Despre orașe, regiuni etc.) Foarte poluat. [Pr.: -lu-at] – Supra1- + poluat.
suprapoluatul
SUPRAPOLUÁT, -Ă, suprapoluați, -te, adj. (Despre orașe, regiuni etc.) Foarte poluat. [Pr.: -lu-at] – Supra1- + poluat.
suprapoluatului
SUPRAPOLUÁT, -Ă, suprapoluați, -te, adj. (Despre orașe, regiuni etc.) Foarte poluat. [Pr.: -lu-at] – Supra1- + poluat.
suprapoluați
SUPRAPOLUÁT, -Ă, suprapoluați, -te, adj. (Despre orașe, regiuni etc.) Foarte poluat. [Pr.: -lu-at] – Supra1- + poluat.
suprapoluații
SUPRAPOLUÁT, -Ă, suprapoluați, -te, adj. (Despre orașe, regiuni etc.) Foarte poluat. [Pr.: -lu-at] – Supra1- + poluat.
suprapoluaților
SUPRAPOLUÁT, -Ă, suprapoluați, -te, adj. (Despre orașe, regiuni etc.) Foarte poluat. [Pr.: -lu-at] – Supra1- + poluat.
supraponderabilitate
SUPRAPONDERABILITÁTE s. f. (Fiz.) Stare a unui corp de a avea o greutate mai mare ca urmare a unei forțe gravitaționale sporite. – Supra1- + ponderabilitate.
supraponderabilitatea
SUPRAPONDERABILITÁTE s. f. (Fiz.) Stare a unui corp de a avea o greutate mai mare ca urmare a unei forțe gravitaționale sporite. – Supra1- + ponderabilitate.
supraponderabilități
SUPRAPONDERABILITÁTE s. f. (Fiz.) Stare a unui corp de a avea o greutate mai mare ca urmare a unei forțe gravitaționale sporite. – Supra1- + ponderabilitate.
supraponderabilității
SUPRAPONDERABILITÁTE s. f. (Fiz.) Stare a unui corp de a avea o greutate mai mare ca urmare a unei forțe gravitaționale sporite. – Supra1- + ponderabilitate.
supraponderal
SUPRAPONDERÁL, -Ă, supraponderali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) cu greutate peste media normală. – Supra1- + ponderal. DOOM
*supraponderál (su-pra-) adj. m., s. m., pl. supraponderáli; adj. f., s. f. supraponderálă, pl. supraponderále
supraponderala
SUPRAPONDERÁL, -Ă, supraponderali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) cu greutate peste media normală. – Supra1- + ponderal. DOOM
*supraponderál (su-pra-) adj. m., s. m., pl. supraponderáli; adj. f., s. f. supraponderálă, pl. supraponderále
supraponderale
SUPRAPONDERÁL, -Ă, supraponderali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) cu greutate peste media normală. – Supra1- + ponderal. DOOM
*supraponderál (su-pra-) adj. m., s. m., pl. supraponderáli; adj. f., s. f. supraponderálă, pl. supraponderále
supraponderalei
SUPRAPONDERÁL, -Ă, supraponderali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) cu greutate peste media normală. – Supra1- + ponderal. DOOM
*supraponderál (su-pra-) adj. m., s. m., pl. supraponderáli; adj. f., s. f. supraponderálă, pl. supraponderále
supraponderalele
SUPRAPONDERÁL, -Ă, supraponderali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) cu greutate peste media normală. – Supra1- + ponderal. DOOM
*supraponderál (su-pra-) adj. m., s. m., pl. supraponderáli; adj. f., s. f. supraponderálă, pl. supraponderále
supraponderalelor
SUPRAPONDERÁL, -Ă, supraponderali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) cu greutate peste media normală. – Supra1- + ponderal. DOOM
*supraponderál (su-pra-) adj. m., s. m., pl. supraponderáli; adj. f., s. f. supraponderálă, pl. supraponderále
supraponderali
SUPRAPONDERÁL, -Ă, supraponderali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) cu greutate peste media normală. – Supra1- + ponderal. DOOM
*supraponderál (su-pra-) adj. m., s. m., pl. supraponderáli; adj. f., s. f. supraponderálă, pl. supraponderále
supraponderalii
SUPRAPONDERÁL, -Ă, supraponderali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) cu greutate peste media normală. – Supra1- + ponderal. DOOM
*supraponderál (su-pra-) adj. m., s. m., pl. supraponderáli; adj. f., s. f. supraponderálă, pl. supraponderále
supraponderalilor
SUPRAPONDERÁL, -Ă, supraponderali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) cu greutate peste media normală. – Supra1- + ponderal. DOOM
*supraponderál (su-pra-) adj. m., s. m., pl. supraponderáli; adj. f., s. f. supraponderálă, pl. supraponderále
supraponderalitate
SUPRAPONDERALITÁTE s.f. (Fiz.) Efect asupra unui organism viu al acțiunii forțelor de inerție datorate variațiilor de viteză sau schimbării de direcție a unui vehicul cosmic. [< supra- + ponderalitate].
supraponderalul
SUPRAPONDERÁL, -Ă, supraponderali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) cu greutate peste media normală. – Supra1- + ponderal. DOOM
*supraponderál (su-pra-) adj. m., s. m., pl. supraponderáli; adj. f., s. f. supraponderálă, pl. supraponderále
supraponderalului
SUPRAPONDERÁL, -Ă, supraponderali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) cu greutate peste media normală. – Supra1- + ponderal. DOOM
*supraponderál (su-pra-) adj. m., s. m., pl. supraponderáli; adj. f., s. f. supraponderálă, pl. supraponderále
suprapopula
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulai
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulam
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulare
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulare
SUPRAPOPULÁRE, suprapopulări, s. f. Faptul de a se suprapopula. – V. suprapopula. DOOM
suprapopuláre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapopulắrii; pl. suprapopulắri
suprapopularea
SUPRAPOPULÁRE, suprapopulări, s. f. Faptul de a se suprapopula. – V. suprapopula. DOOM
suprapopuláre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapopulắrii; pl. suprapopulắri
suprapopulară
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopularăm
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopularăți
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulase
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulasem
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulaseră
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulaserăm
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulaserăți
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulaseși
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulaseți
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulat
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulat
SUPRAPOPULÁT, -Ă, suprapopulați, -te, adj. (Despre orașe, țări etc.) Cu o populație excedentară. – V. suprapopula.
suprapopulata
SUPRAPOPULÁT, -Ă, suprapopulați, -te, adj. (Despre orașe, țări etc.) Cu o populație excedentară. – V. suprapopula.
suprapopulate
SUPRAPOPULÁT, -Ă, suprapopulați, -te, adj. (Despre orașe, țări etc.) Cu o populație excedentară. – V. suprapopula.
suprapopulatei
SUPRAPOPULÁT, -Ă, suprapopulați, -te, adj. (Despre orașe, țări etc.) Cu o populație excedentară. – V. suprapopula.
suprapopulatele
SUPRAPOPULÁT, -Ă, suprapopulați, -te, adj. (Despre orașe, țări etc.) Cu o populație excedentară. – V. suprapopula.
suprapopulatelor
SUPRAPOPULÁT, -Ă, suprapopulați, -te, adj. (Despre orașe, țări etc.) Cu o populație excedentară. – V. suprapopula.
suprapopulatul
SUPRAPOPULÁT, -Ă, suprapopulați, -te, adj. (Despre orașe, țări etc.) Cu o populație excedentară. – V. suprapopula.
suprapopulatului
SUPRAPOPULÁT, -Ă, suprapopulați, -te, adj. (Despre orașe, țări etc.) Cu o populație excedentară. – V. suprapopula.
suprapopulau
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulași
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulați
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulați
SUPRAPOPULÁT, -Ă, suprapopulați, -te, adj. (Despre orașe, țări etc.) Cu o populație excedentară. – V. suprapopula.
suprapopulația
SUPRAPOPULÁȚIE, suprapopulații, s. f. Mare concentrare de populație într-un oraș, într-o țară etc. ♦ (Biol.) Stare a unui mediu unde populațiile de microorganisme, de plante și de animale depășesc posibilitățile de viețuire. – Supra1- + populație (după fr. surpopulation). DOOM
suprapopuláție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprapopuláția, g.-d. art. suprapopuláției; pl. suprapopuláții, art. suprapopuláțiile (-ți-i-)
suprapopulație
SUPRAPOPULÁȚIE, suprapopulații, s. f. Mare concentrare de populație într-un oraș, într-o țară etc. ♦ (Biol.) Stare a unui mediu unde populațiile de microorganisme, de plante și de animale depășesc posibilitățile de viețuire. – Supra1- + populație (după fr. surpopulation). DOOM
suprapopuláție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprapopuláția, g.-d. art. suprapopuláției; pl. suprapopuláții, art. suprapopuláțiile (-ți-i-)
suprapopulației
SUPRAPOPULÁȚIE, suprapopulații, s. f. Mare concentrare de populație într-un oraș, într-o țară etc. ♦ (Biol.) Stare a unui mediu unde populațiile de microorganisme, de plante și de animale depășesc posibilitățile de viețuire. – Supra1- + populație (după fr. surpopulation). DOOM
suprapopuláție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprapopuláția, g.-d. art. suprapopuláției; pl. suprapopuláții, art. suprapopuláțiile (-ți-i-)
suprapopulații
SUPRAPOPULÁT, -Ă, suprapopulați, -te, adj. (Despre orașe, țări etc.) Cu o populație excedentară. – V. suprapopula.
suprapopulații
SUPRAPOPULÁȚIE, suprapopulații, s. f. Mare concentrare de populație într-un oraș, într-o țară etc. ♦ (Biol.) Stare a unui mediu unde populațiile de microorganisme, de plante și de animale depășesc posibilitățile de viețuire. – Supra1- + populație (după fr. surpopulation). DOOM
suprapopuláție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprapopuláția, g.-d. art. suprapopuláției; pl. suprapopuláții, art. suprapopuláțiile (-ți-i-)
suprapopulațiile
SUPRAPOPULÁȚIE, suprapopulații, s. f. Mare concentrare de populație într-un oraș, într-o țară etc. ♦ (Biol.) Stare a unui mediu unde populațiile de microorganisme, de plante și de animale depășesc posibilitățile de viețuire. – Supra1- + populație (după fr. surpopulation). DOOM
suprapopuláție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprapopuláția, g.-d. art. suprapopuláției; pl. suprapopuláții, art. suprapopuláțiile (-ți-i-)
suprapopulațiilor
SUPRAPOPULÁȚIE, suprapopulații, s. f. Mare concentrare de populație într-un oraș, într-o țară etc. ♦ (Biol.) Stare a unui mediu unde populațiile de microorganisme, de plante și de animale depășesc posibilitățile de viețuire. – Supra1- + populație (după fr. surpopulation). DOOM
suprapopuláție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprapopuláția, g.-d. art. suprapopuláției; pl. suprapopuláții, art. suprapopuláțiile (-ți-i-)
suprapopulaților
SUPRAPOPULÁT, -Ă, suprapopulați, -te, adj. (Despre orașe, țări etc.) Cu o populație excedentară. – V. suprapopula.
suprapopulează
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulez
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopuleze
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulezi
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulând
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulînd
SUPRAPOPULÁ, suprapopulez, vb. I. Refl. (Despre orașe, țări etc.) A-și spori populația peste limitele normale. – Supra1- + popula (după fr. surpeupler). DOOM
suprapopulá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprapopuleáză
suprapopulări
SUPRAPOPULÁRE, suprapopulări, s. f. Faptul de a se suprapopula. – V. suprapopula. DOOM
suprapopuláre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapopulắrii; pl. suprapopulắri
suprapopulării
SUPRAPOPULÁRE, suprapopulări, s. f. Faptul de a se suprapopula. – V. suprapopula. DOOM
suprapopuláre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapopulắrii; pl. suprapopulắri
suprapopulările
SUPRAPOPULÁRE, suprapopulări, s. f. Faptul de a se suprapopula. – V. suprapopula. DOOM
suprapopuláre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapopulắrii; pl. suprapopulắri
suprapopulărilor
SUPRAPOPULÁRE, suprapopulări, s. f. Faptul de a se suprapopula. – V. suprapopula. DOOM
suprapopuláre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapopulắrii; pl. suprapopulắri
supraprefixare
SUPRAPREFIXÁRE, supraprefixări, s. f. (Lingv.) Derivare cu prefixe multiple sau de la teme anterior prefixate. – Supra1- + prefixare.
supraprefixarea
SUPRAPREFIXÁRE, supraprefixări, s. f. (Lingv.) Derivare cu prefixe multiple sau de la teme anterior prefixate. – Supra1- + prefixare.
supraprefixări
SUPRAPREFIXÁRE, supraprefixări, s. f. (Lingv.) Derivare cu prefixe multiple sau de la teme anterior prefixate. – Supra1- + prefixare.
supraprefixării
SUPRAPREFIXÁRE, supraprefixări, s. f. (Lingv.) Derivare cu prefixe multiple sau de la teme anterior prefixate. – Supra1- + prefixare.
supraprefixările
SUPRAPREFIXÁRE, supraprefixări, s. f. (Lingv.) Derivare cu prefixe multiple sau de la teme anterior prefixate. – Supra1- + prefixare.
supraprefixărilor
SUPRAPREFIXÁRE, supraprefixări, s. f. (Lingv.) Derivare cu prefixe multiple sau de la teme anterior prefixate. – Supra1- + prefixare.
suprapresiune
SUPRAPRESIÚNE, suprapresiuni, s. f. (Tehn.) Diferența pozitivă dintre presiunea absolută a unui fluid și o presiune absolută de referință; presiune a cărei valoare depășește presiunea normală admisă sau o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + presiune (după fr. surpression). DOOM
suprapresiúne (su-pra-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. suprapresiúnii; pl. suprapresiúni
suprapresiunea
SUPRAPRESIÚNE, suprapresiuni, s. f. (Tehn.) Diferența pozitivă dintre presiunea absolută a unui fluid și o presiune absolută de referință; presiune a cărei valoare depășește presiunea normală admisă sau o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + presiune (după fr. surpression). DOOM
suprapresiúne (su-pra-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. suprapresiúnii; pl. suprapresiúni
suprapresiuni
SUPRAPRESIÚNE, suprapresiuni, s. f. (Tehn.) Diferența pozitivă dintre presiunea absolută a unui fluid și o presiune absolută de referință; presiune a cărei valoare depășește presiunea normală admisă sau o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + presiune (după fr. surpression). DOOM
suprapresiúne (su-pra-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. suprapresiúnii; pl. suprapresiúni
suprapresiunii
SUPRAPRESIÚNE, suprapresiuni, s. f. (Tehn.) Diferența pozitivă dintre presiunea absolută a unui fluid și o presiune absolută de referință; presiune a cărei valoare depășește presiunea normală admisă sau o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + presiune (după fr. surpression). DOOM
suprapresiúne (su-pra-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. suprapresiúnii; pl. suprapresiúni
suprapresiunile
SUPRAPRESIÚNE, suprapresiuni, s. f. (Tehn.) Diferența pozitivă dintre presiunea absolută a unui fluid și o presiune absolută de referință; presiune a cărei valoare depășește presiunea normală admisă sau o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + presiune (după fr. surpression). DOOM
suprapresiúne (su-pra-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. suprapresiúnii; pl. suprapresiúni
suprapresiunilor
SUPRAPRESIÚNE, suprapresiuni, s. f. (Tehn.) Diferența pozitivă dintre presiunea absolută a unui fluid și o presiune absolută de referință; presiune a cărei valoare depășește presiunea normală admisă sau o presiune de referință. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + presiune (după fr. surpression). DOOM
suprapresiúne (su-pra-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. suprapresiúnii; pl. suprapresiúni
suprapreț
SUPRAPRÉȚ, supraprețuri, s. n. Preț mai mare decât cel obișnuit; preț de speculă (mai mare decât prețul legal). – Supra1- + preț. DOOM
suprapréț (su-pra-preț) s. n., pl. suprapréțuri
supraprețul
SUPRAPRÉȚ, supraprețuri, s. n. Preț mai mare decât cel obișnuit; preț de speculă (mai mare decât prețul legal). – Supra1- + preț. DOOM
suprapréț (su-pra-preț) s. n., pl. suprapréțuri
supraprețului
SUPRAPRÉȚ, supraprețuri, s. n. Preț mai mare decât cel obișnuit; preț de speculă (mai mare decât prețul legal). – Supra1- + preț. DOOM
suprapréț (su-pra-preț) s. n., pl. suprapréțuri
supraprețuri
SUPRAPRÉȚ, supraprețuri, s. n. Preț mai mare decât cel obișnuit; preț de speculă (mai mare decât prețul legal). – Supra1- + preț. DOOM
suprapréț (su-pra-preț) s. n., pl. suprapréțuri
supraprețurile
SUPRAPRÉȚ, supraprețuri, s. n. Preț mai mare decât cel obișnuit; preț de speculă (mai mare decât prețul legal). – Supra1- + preț. DOOM
suprapréț (su-pra-preț) s. n., pl. suprapréțuri
supraprețurilor
SUPRAPRÉȚ, supraprețuri, s. n. Preț mai mare decât cel obișnuit; preț de speculă (mai mare decât prețul legal). – Supra1- + preț. DOOM
suprapréț (su-pra-preț) s. n., pl. suprapréțuri
supraproblema
SUPRAPROBLÉMĂ, supraprobleme, s. f. Acțiune principală care însoțește mesajul textului dramatic, către care converg ideile și acțiunile secundare; supratemă. – Supra1- + problemă. DOOM
supraproblémă (su-pra-pro-ble-) s. f., g.-d. art. supraproblémei; pl. supraprobléme
supraprobleme
SUPRAPROBLÉMĂ, supraprobleme, s. f. Acțiune principală care însoțește mesajul textului dramatic, către care converg ideile și acțiunile secundare; supratemă. – Supra1- + problemă. DOOM
supraproblémă (su-pra-pro-ble-) s. f., g.-d. art. supraproblémei; pl. supraprobléme
supraproblemei
SUPRAPROBLÉMĂ, supraprobleme, s. f. Acțiune principală care însoțește mesajul textului dramatic, către care converg ideile și acțiunile secundare; supratemă. – Supra1- + problemă. DOOM
supraproblémă (su-pra-pro-ble-) s. f., g.-d. art. supraproblémei; pl. supraprobléme
supraproblemele
SUPRAPROBLÉMĂ, supraprobleme, s. f. Acțiune principală care însoțește mesajul textului dramatic, către care converg ideile și acțiunile secundare; supratemă. – Supra1- + problemă. DOOM
supraproblémă (su-pra-pro-ble-) s. f., g.-d. art. supraproblémei; pl. supraprobléme
supraproblemelor
SUPRAPROBLÉMĂ, supraprobleme, s. f. Acțiune principală care însoțește mesajul textului dramatic, către care converg ideile și acțiunile secundare; supratemă. – Supra1- + problemă. DOOM
supraproblémă (su-pra-pro-ble-) s. f., g.-d. art. supraproblémei; pl. supraprobléme
supraproducția
SUPRAPRODÚCȚIE, supraproducții, s. f. Producție de mărfuri care depășește necesitățile pieței. – Supra1- + producție (după fr. surproduction). DOOM
supraprodúcție (su-pra-pro-, -ți-e) s. f., art. supraprodúcția, g.-d. art. supraprodúcției; pl. supraprodúcții, art. supraprodúcțiile (-ți-i-)
supraproducție
SUPRAPRODÚCȚIE, supraproducții, s. f. Producție de mărfuri care depășește necesitățile pieței. – Supra1- + producție (după fr. surproduction). DOOM
supraprodúcție (su-pra-pro-, -ți-e) s. f., art. supraprodúcția, g.-d. art. supraprodúcției; pl. supraprodúcții, art. supraprodúcțiile (-ți-i-)
supraproducției
SUPRAPRODÚCȚIE, supraproducții, s. f. Producție de mărfuri care depășește necesitățile pieței. – Supra1- + producție (după fr. surproduction). DOOM
supraprodúcție (su-pra-pro-, -ți-e) s. f., art. supraprodúcția, g.-d. art. supraprodúcției; pl. supraprodúcții, art. supraprodúcțiile (-ți-i-)
supraproducții
SUPRAPRODÚCȚIE, supraproducții, s. f. Producție de mărfuri care depășește necesitățile pieței. – Supra1- + producție (după fr. surproduction). DOOM
supraprodúcție (su-pra-pro-, -ți-e) s. f., art. supraprodúcția, g.-d. art. supraprodúcției; pl. supraprodúcții, art. supraprodúcțiile (-ți-i-)
supraproducțiile
SUPRAPRODÚCȚIE, supraproducții, s. f. Producție de mărfuri care depășește necesitățile pieței. – Supra1- + producție (după fr. surproduction). DOOM
supraprodúcție (su-pra-pro-, -ți-e) s. f., art. supraprodúcția, g.-d. art. supraprodúcției; pl. supraprodúcții, art. supraprodúcțiile (-ți-i-)
supraproducțiilor
SUPRAPRODÚCȚIE, supraproducții, s. f. Producție de mărfuri care depășește necesitățile pieței. – Supra1- + producție (după fr. surproduction). DOOM
supraprodúcție (su-pra-pro-, -ți-e) s. f., art. supraprodúcția, g.-d. art. supraprodúcției; pl. supraprodúcții, art. supraprodúcțiile (-ți-i-)
supraprodus
SUPRAPRODÚS s.n. Plusprodus. [< supra- + produs].
supraprofit
SUPRAPROFÍT, supraprofituri, s. n. (în doctrina politică marxistă) Profit suplimentar obținut peste profitul mijlociu. – Supra1- + profit. DOOM
supraprofít (su-pra-pro-) s. n., pl. supraprofíturi
supraprofitul
SUPRAPROFÍT, supraprofituri, s. n. (în doctrina politică marxistă) Profit suplimentar obținut peste profitul mijlociu. – Supra1- + profit. DOOM
supraprofít (su-pra-pro-) s. n., pl. supraprofíturi
supraprofitului
SUPRAPROFÍT, supraprofituri, s. n. (în doctrina politică marxistă) Profit suplimentar obținut peste profitul mijlociu. – Supra1- + profit. DOOM
supraprofít (su-pra-pro-) s. n., pl. supraprofíturi
supraprofituri
SUPRAPROFÍT, supraprofituri, s. n. (în doctrina politică marxistă) Profit suplimentar obținut peste profitul mijlociu. – Supra1- + profit. DOOM
supraprofít (su-pra-pro-) s. n., pl. supraprofíturi
supraprofiturile
SUPRAPROFÍT, supraprofituri, s. n. (în doctrina politică marxistă) Profit suplimentar obținut peste profitul mijlociu. – Supra1- + profit. DOOM
supraprofít (su-pra-pro-) s. n., pl. supraprofíturi
supraprofiturilor
SUPRAPROFÍT, supraprofituri, s. n. (în doctrina politică marxistă) Profit suplimentar obținut peste profitul mijlociu. – Supra1- + profit. DOOM
supraprofít (su-pra-pro-) s. n., pl. supraprofíturi
suprapune
SUPRAPÚNE, suprapún, vb. III. Tranz. A așeza, a pune un lucru deasupra altuia; a plasa, a așeza ceva peste altceva. ♦ (Geom.) A pune o figură deasupra alteia pentru a le verifica egalitatea. ♦ Refl. (Despre două suprafețe) A se afla așezat deasupra altuia; p. ext. a avea loc în același timp; a coincide. – Supra1- + pune (după fr. superposer). DOOM
suprapúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suprapún, 2 sg. suprapúi, 1 pl. suprapúnem; conj. prez. 3 să suprapúnă; ger. suprapunấnd; part. suprapús
suprapunere
SUPRAPÚNERE, suprapuneri, s. f. Acțiunea de a (se) suprapune și rezultatul ei. – V. suprapune. DOOM
suprapúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapúnerii; pl. suprapúneri
suprapunerea
SUPRAPÚNERE, suprapuneri, s. f. Acțiunea de a (se) suprapune și rezultatul ei. – V. suprapune. DOOM
suprapúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapúnerii; pl. suprapúneri
suprapuneri
SUPRAPÚNERE, suprapuneri, s. f. Acțiunea de a (se) suprapune și rezultatul ei. – V. suprapune. DOOM
suprapúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapúnerii; pl. suprapúneri
suprapunerii
SUPRAPÚNERE, suprapuneri, s. f. Acțiunea de a (se) suprapune și rezultatul ei. – V. suprapune. DOOM
suprapúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapúnerii; pl. suprapúneri
suprapunerile
SUPRAPÚNERE, suprapuneri, s. f. Acțiunea de a (se) suprapune și rezultatul ei. – V. suprapune. DOOM
suprapúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapúnerii; pl. suprapúneri
suprapunerilor
SUPRAPÚNERE, suprapuneri, s. f. Acțiunea de a (se) suprapune și rezultatul ei. – V. suprapune. DOOM
suprapúnere (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapúnerii; pl. suprapúneri
suprapus
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Pus deasupra altuia. ♦ (Despre formațiuni geologice, epoci de civilizație etc:) Care urmează după altul, care este așezat deasupra altuia. – V. suprapune.
suprapusa
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Pus deasupra altuia. ♦ (Despre formațiuni geologice, epoci de civilizație etc:) Care urmează după altul, care este așezat deasupra altuia. – V. suprapune.
suprapuse
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Pus deasupra altuia. ♦ (Despre formațiuni geologice, epoci de civilizație etc:) Care urmează după altul, care este așezat deasupra altuia. – V. suprapune.
suprapusei
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Pus deasupra altuia. ♦ (Despre formațiuni geologice, epoci de civilizație etc:) Care urmează după altul, care este așezat deasupra altuia. – V. suprapune.
suprapusele
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Pus deasupra altuia. ♦ (Despre formațiuni geologice, epoci de civilizație etc:) Care urmează după altul, care este așezat deasupra altuia. – V. suprapune.
suprapuselor
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Pus deasupra altuia. ♦ (Despre formațiuni geologice, epoci de civilizație etc:) Care urmează după altul, care este așezat deasupra altuia. – V. suprapune.
suprapusul
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Pus deasupra altuia. ♦ (Despre formațiuni geologice, epoci de civilizație etc:) Care urmează după altul, care este așezat deasupra altuia. – V. suprapune.
suprapusului
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Pus deasupra altuia. ♦ (Despre formațiuni geologice, epoci de civilizație etc:) Care urmează după altul, care este așezat deasupra altuia. – V. suprapune.
supraputere
SUPRAPUTÉRE, supraputeri, s. f. Superputere. – Supra1- + putere. DOOM
*supraputére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraputérii; pl. supraputéri
supraputerea
SUPRAPUTÉRE, supraputeri, s. f. Superputere. – Supra1- + putere. DOOM
*supraputére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraputérii; pl. supraputéri
supraputeri
SUPRAPUTÉRE, supraputeri, s. f. Superputere. – Supra1- + putere. DOOM
*supraputére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraputérii; pl. supraputéri
supraputerii
SUPRAPUTÉRE, supraputeri, s. f. Superputere. – Supra1- + putere. DOOM
*supraputére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraputérii; pl. supraputéri
supraputerile
SUPRAPUTÉRE, supraputeri, s. f. Superputere. – Supra1- + putere. DOOM
*supraputére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraputérii; pl. supraputéri
supraputerilor
SUPRAPUTÉRE, supraputeri, s. f. Superputere. – Supra1- + putere. DOOM
*supraputére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraputérii; pl. supraputéri
suprapuși
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Pus deasupra altuia. ♦ (Despre formațiuni geologice, epoci de civilizație etc:) Care urmează după altul, care este așezat deasupra altuia. – V. suprapune.
suprapușii
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Pus deasupra altuia. ♦ (Despre formațiuni geologice, epoci de civilizație etc:) Care urmează după altul, care este așezat deasupra altuia. – V. suprapune.
suprapușilor
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Pus deasupra altuia. ♦ (Despre formațiuni geologice, epoci de civilizație etc:) Care urmează după altul, care este așezat deasupra altuia. – V. suprapune.
suprapământeasca
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapământesc
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapământescul
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapământescului
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapământești
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapământeștii
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapământeștile
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapământeștilor
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapămînteasca
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapămîntesc
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapămîntescul
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapămîntescului
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapămîntești
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapămînteștii
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapămînteștile
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprapămînteștilor
SUPRAPĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, suprapământești, adj. Care pare că depășește limitele a ceea ce este pământesc; (ca) din altă lume. – Supra1- + pământesc. DOOM
suprapământésc (su-pra-) adj. m., f. suprapământeáscă; pl. m. și f. suprapământéști
suprarafinare
SUPRARAFINÁRE, suprarafinări, s. f. Rafinare defectuoasă a unui produs petrolier prin depășirea cantității de reactiv, a temperaturii etc. – Supra1- + rafinare.
suprarafinarea
SUPRARAFINÁRE, suprarafinări, s. f. Rafinare defectuoasă a unui produs petrolier prin depășirea cantității de reactiv, a temperaturii etc. – Supra1- + rafinare.
suprarafinări
SUPRARAFINÁRE, suprarafinări, s. f. Rafinare defectuoasă a unui produs petrolier prin depășirea cantității de reactiv, a temperaturii etc. – Supra1- + rafinare.
suprarafinării
SUPRARAFINÁRE, suprarafinări, s. f. Rafinare defectuoasă a unui produs petrolier prin depășirea cantității de reactiv, a temperaturii etc. – Supra1- + rafinare.
suprarafinările
SUPRARAFINÁRE, suprarafinări, s. f. Rafinare defectuoasă a unui produs petrolier prin depășirea cantității de reactiv, a temperaturii etc. – Supra1- + rafinare.
suprarafinărilor
SUPRARAFINÁRE, suprarafinări, s. f. Rafinare defectuoasă a unui produs petrolier prin depășirea cantității de reactiv, a temperaturii etc. – Supra1- + rafinare.
suprareal
SUPRAREÁL, -Ă, suprareali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ceea ce depășește realul, ceea ce este dincolo de real. 2. Adj. Care este situat în afara realității. [Pr,: -re-al] – Supra1- + real (după fr. surréel). DOOM
suprareál2 (su-pra-re-al) s. n.
suprareala
SUPRAREÁL, -Ă, suprareali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ceea ce depășește realul, ceea ce este dincolo de real. 2. Adj. Care este situat în afara realității. [Pr,: -re-al] – Supra1- + real (după fr. surréel). DOOM
suprareál2 (su-pra-re-al) s. n.
suprareale
SUPRAREÁL, -Ă, suprareali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ceea ce depășește realul, ceea ce este dincolo de real. 2. Adj. Care este situat în afara realității. [Pr,: -re-al] – Supra1- + real (după fr. surréel). DOOM
suprareál2 (su-pra-re-al) s. n.
suprarealei
SUPRAREÁL, -Ă, suprareali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ceea ce depășește realul, ceea ce este dincolo de real. 2. Adj. Care este situat în afara realității. [Pr,: -re-al] – Supra1- + real (după fr. surréel). DOOM
suprareál2 (su-pra-re-al) s. n.
suprarealele
SUPRAREÁL, -Ă, suprareali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ceea ce depășește realul, ceea ce este dincolo de real. 2. Adj. Care este situat în afara realității. [Pr,: -re-al] – Supra1- + real (după fr. surréel). DOOM
suprareál2 (su-pra-re-al) s. n.
suprarealelor
SUPRAREÁL, -Ă, suprareali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ceea ce depășește realul, ceea ce este dincolo de real. 2. Adj. Care este situat în afara realității. [Pr,: -re-al] – Supra1- + real (după fr. surréel). DOOM
suprareál2 (su-pra-re-al) s. n.
suprareali
SUPRAREÁL, -Ă, suprareali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ceea ce depășește realul, ceea ce este dincolo de real. 2. Adj. Care este situat în afara realității. [Pr,: -re-al] – Supra1- + real (după fr. surréel). DOOM
suprareál2 (su-pra-re-al) s. n.
suprarealii
SUPRAREÁL, -Ă, suprareali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ceea ce depășește realul, ceea ce este dincolo de real. 2. Adj. Care este situat în afara realității. [Pr,: -re-al] – Supra1- + real (după fr. surréel). DOOM
suprareál2 (su-pra-re-al) s. n.
suprarealilor
SUPRAREÁL, -Ă, suprareali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ceea ce depășește realul, ceea ce este dincolo de real. 2. Adj. Care este situat în afara realității. [Pr,: -re-al] – Supra1- + real (după fr. surréel). DOOM
suprareál2 (su-pra-re-al) s. n.
suprarealism
SUPRAREALÍSM s. n. Curent literar și artistic apărut în prima jumătate a sec. XX în Franța și răspândit ulterior în toate țările lumii, care pune accentul pe activitatea spontană a imaginației și pe exploatarea zonelor iraționalului în creația artistică. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realism (după fr. surréalisme). DOOM
suprarealísm (su-pra-re-a-) s. n.
suprarealismul
SUPRAREALÍSM s. n. Curent literar și artistic apărut în prima jumătate a sec. XX în Franța și răspândit ulterior în toate țările lumii, care pune accentul pe activitatea spontană a imaginației și pe exploatarea zonelor iraționalului în creația artistică. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realism (după fr. surréalisme). DOOM
suprarealísm (su-pra-re-a-) s. n.
suprarealismului
SUPRAREALÍSM s. n. Curent literar și artistic apărut în prima jumătate a sec. XX în Franța și răspândit ulterior în toate țările lumii, care pune accentul pe activitatea spontană a imaginației și pe exploatarea zonelor iraționalului în creația artistică. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realism (după fr. surréalisme). DOOM
suprarealísm (su-pra-re-a-) s. n.
suprarealist
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealist
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealista
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealista
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealiste
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealiste
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealistei
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealistei
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealistele
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealistele
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealistelor
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealistelor
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealistul
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealistul
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealistului
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealistului
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealitate
SUPRAREALITATE s.f. (Rar) Ceea ce depășește realitatea. [Pron. -re-a-. / după fr. surrealiste].
suprarealiști
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealiști
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealiștii
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealiștii
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealiștilor
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealiștilor
SUPRAREALÍST, -Ă, suprarealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de suprarealism, privitor la suprarealism. 2. S. m. și f. Adept al suprarealismului. [Pr.: -re-a-] – Supra1- + realist (după fr. surréaliste). DOOM
suprarealíst (su-pra-re-a-) adj. m., s. m., pl. suprarealíști; adj. f., s. f. suprarealístă, pl. suprarealíste
suprarealul
SUPRAREÁL, -Ă, suprareali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ceea ce depășește realul, ceea ce este dincolo de real. 2. Adj. Care este situat în afara realității. [Pr,: -re-al] – Supra1- + real (după fr. surréel). DOOM
suprareál2 (su-pra-re-al) s. n.
suprarealului
SUPRAREÁL, -Ă, suprareali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ceea ce depășește realul, ceea ce este dincolo de real. 2. Adj. Care este situat în afara realității. [Pr,: -re-al] – Supra1- + real (după fr. surréel). DOOM
suprareál2 (su-pra-re-al) s. n.
suprarefractar
SUPRAREFRACTÁR, -Ă, suprarefractari, -e, adj. Superrefractar. – Supra1- + refractar.
suprarefractara
SUPRAREFRACTÁR, -Ă, suprarefractari, -e, adj. Superrefractar. – Supra1- + refractar.
suprarefractare
SUPRAREFRACTÁR, -Ă, suprarefractari, -e, adj. Superrefractar. – Supra1- + refractar.
suprarefractarei
SUPRAREFRACTÁR, -Ă, suprarefractari, -e, adj. Superrefractar. – Supra1- + refractar.
suprarefractarele
SUPRAREFRACTÁR, -Ă, suprarefractari, -e, adj. Superrefractar. – Supra1- + refractar.
suprarefractarelor
SUPRAREFRACTÁR, -Ă, suprarefractari, -e, adj. Superrefractar. – Supra1- + refractar.
suprarefractari
SUPRAREFRACTÁR, -Ă, suprarefractari, -e, adj. Superrefractar. – Supra1- + refractar.
suprarefractarii
SUPRAREFRACTÁR, -Ă, suprarefractari, -e, adj. Superrefractar. – Supra1- + refractar.
suprarefractarilor
SUPRAREFRACTÁR, -Ă, suprarefractari, -e, adj. Superrefractar. – Supra1- + refractar.
suprarefractarul
SUPRAREFRACTÁR, -Ă, suprarefractari, -e, adj. Superrefractar. – Supra1- + refractar.
suprarefractarului
SUPRAREFRACTÁR, -Ă, suprarefractari, -e, adj. Superrefractar. – Supra1- + refractar.
suprarenal
SUPRARENÁL, -Ă, suprarenali, -e, adj. Care se află deasupra rinichilor. ◊ Glandă suprarenală (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secreția acestora. – Supra1- + renal (după fr. surrénal). DOOM
suprarenál (su-pra-) adj. m., pl. suprarenáli; f. suprarenálă, pl. suprarenále
suprarenala
SUPRARENÁL, -Ă, suprarenali, -e, adj. Care se află deasupra rinichilor. ◊ Glandă suprarenală (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secreția acestora. – Supra1- + renal (după fr. surrénal). DOOM
suprarenál (su-pra-) adj. m., pl. suprarenáli; f. suprarenálă, pl. suprarenále
suprarenale
SUPRARENÁL, -Ă, suprarenali, -e, adj. Care se află deasupra rinichilor. ◊ Glandă suprarenală (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secreția acestora. – Supra1- + renal (după fr. surrénal). DOOM
suprarenál (su-pra-) adj. m., pl. suprarenáli; f. suprarenálă, pl. suprarenále
suprarenalectomie
SUPRARENALECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a glandei suprarenale. [Gen. -iei. / după fr. surrénalectomie].
suprarenalei
SUPRARENÁL, -Ă, suprarenali, -e, adj. Care se află deasupra rinichilor. ◊ Glandă suprarenală (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secreția acestora. – Supra1- + renal (după fr. surrénal). DOOM
suprarenál (su-pra-) adj. m., pl. suprarenáli; f. suprarenálă, pl. suprarenále
suprarenalele
SUPRARENÁL, -Ă, suprarenali, -e, adj. Care se află deasupra rinichilor. ◊ Glandă suprarenală (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secreția acestora. – Supra1- + renal (după fr. surrénal). DOOM
suprarenál (su-pra-) adj. m., pl. suprarenáli; f. suprarenálă, pl. suprarenále
suprarenalelor
SUPRARENÁL, -Ă, suprarenali, -e, adj. Care se află deasupra rinichilor. ◊ Glandă suprarenală (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secreția acestora. – Supra1- + renal (după fr. surrénal). DOOM
suprarenál (su-pra-) adj. m., pl. suprarenáli; f. suprarenálă, pl. suprarenále
suprarenali
SUPRARENÁL, -Ă, suprarenali, -e, adj. Care se află deasupra rinichilor. ◊ Glandă suprarenală (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secreția acestora. – Supra1- + renal (după fr. surrénal). DOOM
suprarenál (su-pra-) adj. m., pl. suprarenáli; f. suprarenálă, pl. suprarenále
suprarenalii
SUPRARENÁL, -Ă, suprarenali, -e, adj. Care se află deasupra rinichilor. ◊ Glandă suprarenală (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secreția acestora. – Supra1- + renal (după fr. surrénal). DOOM
suprarenál (su-pra-) adj. m., pl. suprarenáli; f. suprarenálă, pl. suprarenále
suprarenalilor
SUPRARENÁL, -Ă, suprarenali, -e, adj. Care se află deasupra rinichilor. ◊ Glandă suprarenală (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secreția acestora. – Supra1- + renal (după fr. surrénal). DOOM
suprarenál (su-pra-) adj. m., pl. suprarenáli; f. suprarenálă, pl. suprarenále
suprarenalită
SUPRARENALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a glandelor suprarenale. [După fr. surrénalite].
suprarenalom
SUPRARENALÓM s.n. (Med.) Tumoare a glandei suprarenale. [Pl. -oame. / după fr. surrénalome].
suprarenalul
SUPRARENÁL, -Ă, suprarenali, -e, adj. Care se află deasupra rinichilor. ◊ Glandă suprarenală (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secreția acestora. – Supra1- + renal (după fr. surrénal). DOOM
suprarenál (su-pra-) adj. m., pl. suprarenáli; f. suprarenálă, pl. suprarenále
suprarenalului
SUPRARENÁL, -Ă, suprarenali, -e, adj. Care se află deasupra rinichilor. ◊ Glandă suprarenală (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secreția acestora. – Supra1- + renal (după fr. surrénal). DOOM
suprarenál (su-pra-) adj. m., pl. suprarenáli; f. suprarenálă, pl. suprarenále
suprarenina
SUPRARENÍNĂ s. f. (Biol.) Adrenalină. – Supra1- + renină. DOOM
suprarenínă (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprarenínei
suprarenine
SUPRARENÍNĂ s. f. (Biol.) Adrenalină. – Supra1- + renină. DOOM
suprarenínă (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprarenínei
suprareninei
SUPRARENÍNĂ s. f. (Biol.) Adrenalină. – Supra1- + renină. DOOM
suprarenínă (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprarenínei
suprarezistent
SUPRAREZISTÉNT, -Ă, suprarezistenți, -te, adj. Care depășește o rezistență normală. – Supra1- + rezistent.
suprarezistenta
SUPRAREZISTÉNT, -Ă, suprarezistenți, -te, adj. Care depășește o rezistență normală. – Supra1- + rezistent.
suprarezistente
SUPRAREZISTÉNT, -Ă, suprarezistenți, -te, adj. Care depășește o rezistență normală. – Supra1- + rezistent.
suprarezistentei
SUPRAREZISTÉNT, -Ă, suprarezistenți, -te, adj. Care depășește o rezistență normală. – Supra1- + rezistent.
suprarezistentele
SUPRAREZISTÉNT, -Ă, suprarezistenți, -te, adj. Care depășește o rezistență normală. – Supra1- + rezistent.
suprarezistentelor
SUPRAREZISTÉNT, -Ă, suprarezistenți, -te, adj. Care depășește o rezistență normală. – Supra1- + rezistent.
suprarezistentul
SUPRAREZISTÉNT, -Ă, suprarezistenți, -te, adj. Care depășește o rezistență normală. – Supra1- + rezistent.
suprarezistentului
SUPRAREZISTÉNT, -Ă, suprarezistenți, -te, adj. Care depășește o rezistență normală. – Supra1- + rezistent.
suprarezistenți
SUPRAREZISTÉNT, -Ă, suprarezistenți, -te, adj. Care depășește o rezistență normală. – Supra1- + rezistent.
suprarezistenții
SUPRAREZISTÉNT, -Ă, suprarezistenți, -te, adj. Care depășește o rezistență normală. – Supra1- + rezistent.
suprarezistenților
SUPRAREZISTÉNT, -Ă, suprarezistenți, -te, adj. Care depășește o rezistență normală. – Supra1- + rezistent.
suprarăcire
SUPRARĂCÍRE, suprarăciri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + răcire.
suprarăcirea
SUPRARĂCÍRE, suprarăciri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + răcire.
suprarăciri
SUPRARĂCÍRE, suprarăciri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + răcire.
suprarăcirii
SUPRARĂCÍRE, suprarăciri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + răcire.
suprarăcirile
SUPRARĂCÍRE, suprarăciri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + răcire.
suprarăcirilor
SUPRARĂCÍRE, suprarăciri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + răcire.
suprarăsucit
SUPRARĂSUCÍT, -Ă, suprarăsuciți, -te, adj. Foarte răsucit. – Supra1- + răsucit.
suprasarcina
SUPRASÁRCINĂ, suprasarcini, s. f. Sarcină suplimentară față de sarcina nominală pe care o are de suportat un sistem tehnic și care ar putea să pericliteze siguranța în funcționare a acestuia. – Supra1- + sarcină (după fr. surcharge). DOOM
suprasárcină (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprasárcinii; pl. suprasárcini
suprasarcini
SUPRASÁRCINĂ, suprasarcini, s. f. Sarcină suplimentară față de sarcina nominală pe care o are de suportat un sistem tehnic și care ar putea să pericliteze siguranța în funcționare a acestuia. – Supra1- + sarcină (după fr. surcharge). DOOM
suprasárcină (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprasárcinii; pl. suprasárcini
suprasarcinii
SUPRASÁRCINĂ, suprasarcini, s. f. Sarcină suplimentară față de sarcina nominală pe care o are de suportat un sistem tehnic și care ar putea să pericliteze siguranța în funcționare a acestuia. – Supra1- + sarcină (după fr. surcharge). DOOM
suprasárcină (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprasárcinii; pl. suprasárcini
suprasarcinile
SUPRASÁRCINĂ, suprasarcini, s. f. Sarcină suplimentară față de sarcina nominală pe care o are de suportat un sistem tehnic și care ar putea să pericliteze siguranța în funcționare a acestuia. – Supra1- + sarcină (după fr. surcharge). DOOM
suprasárcină (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprasárcinii; pl. suprasárcini
suprasarcinilor
SUPRASÁRCINĂ, suprasarcini, s. f. Sarcină suplimentară față de sarcina nominală pe care o are de suportat un sistem tehnic și care ar putea să pericliteze siguranța în funcționare a acestuia. – Supra1- + sarcină (după fr. surcharge). DOOM
suprasárcină (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprasárcinii; pl. suprasárcini
suprasatura
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturai
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturam
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturare
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturare
SUPRASATURÁRE s.f. Acțiunea de a suprasatura și rezultatul ei; suprasaturație. [< suprasatura].
suprasaturarea
SUPRASATURÁRE s.f. Acțiunea de a suprasatura și rezultatul ei; suprasaturație. [< suprasatura].
suprasaturară
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturarăm
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturarăți
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturase
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturasem
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturaseră
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturaserăm
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturaserăți
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturaseși
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturaseți
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturat
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturat
SUPRASATURÁT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află în stare de suprasaturație. ♦ (Despre vapori) Care se află într-o concentrație superioară, aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra1- + saturat (după fr. sursaturé). DOOM
suprasaturát (su-pra-) adj. m., pl. suprasaturáți; f. suprasaturátă, pl. suprasaturáte
suprasaturata
SUPRASATURÁT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află în stare de suprasaturație. ♦ (Despre vapori) Care se află într-o concentrație superioară, aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra1- + saturat (după fr. sursaturé). DOOM
suprasaturát (su-pra-) adj. m., pl. suprasaturáți; f. suprasaturátă, pl. suprasaturáte
suprasaturate
SUPRASATURÁT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află în stare de suprasaturație. ♦ (Despre vapori) Care se află într-o concentrație superioară, aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra1- + saturat (după fr. sursaturé). DOOM
suprasaturát (su-pra-) adj. m., pl. suprasaturáți; f. suprasaturátă, pl. suprasaturáte
suprasaturatei
SUPRASATURÁT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află în stare de suprasaturație. ♦ (Despre vapori) Care se află într-o concentrație superioară, aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra1- + saturat (după fr. sursaturé). DOOM
suprasaturát (su-pra-) adj. m., pl. suprasaturáți; f. suprasaturátă, pl. suprasaturáte
suprasaturatele
SUPRASATURÁT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află în stare de suprasaturație. ♦ (Despre vapori) Care se află într-o concentrație superioară, aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra1- + saturat (după fr. sursaturé). DOOM
suprasaturát (su-pra-) adj. m., pl. suprasaturáți; f. suprasaturátă, pl. suprasaturáte
suprasaturatelor
SUPRASATURÁT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află în stare de suprasaturație. ♦ (Despre vapori) Care se află într-o concentrație superioară, aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra1- + saturat (după fr. sursaturé). DOOM
suprasaturát (su-pra-) adj. m., pl. suprasaturáți; f. suprasaturátă, pl. suprasaturáte
suprasaturatul
SUPRASATURÁT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află în stare de suprasaturație. ♦ (Despre vapori) Care se află într-o concentrație superioară, aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra1- + saturat (după fr. sursaturé). DOOM
suprasaturát (su-pra-) adj. m., pl. suprasaturáți; f. suprasaturátă, pl. suprasaturáte
suprasaturatului
SUPRASATURÁT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află în stare de suprasaturație. ♦ (Despre vapori) Care se află într-o concentrație superioară, aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra1- + saturat (după fr. sursaturé). DOOM
suprasaturát (su-pra-) adj. m., pl. suprasaturáți; f. suprasaturátă, pl. suprasaturáte
suprasaturau
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturași
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturați
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturați
SUPRASATURÁT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află în stare de suprasaturație. ♦ (Despre vapori) Care se află într-o concentrație superioară, aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra1- + saturat (după fr. sursaturé). DOOM
suprasaturát (su-pra-) adj. m., pl. suprasaturáți; f. suprasaturátă, pl. suprasaturáte
suprasaturație
SUPRASATURÁȚIE s. f. 1. Stare instabilă a unei soluții în care concentrarea substanței dizolvate la o anumită temperatură este mai mare decât cea corespunzătoare saturației. 2. Fig. (Fam.) Starea celui prea sătul (de ceva). – Supra1- + saturație (după fr. sursaturation). DOOM
suprasaturáție (su-pra-, -ți-e) s. f., art. suprasaturáția, g.-d. art. suprasaturáției
suprasaturații
SUPRASATURÁT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află în stare de suprasaturație. ♦ (Despre vapori) Care se află într-o concentrație superioară, aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra1- + saturat (după fr. sursaturé). DOOM
suprasaturát (su-pra-) adj. m., pl. suprasaturáți; f. suprasaturátă, pl. suprasaturáte
suprasaturaților
SUPRASATURÁT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află în stare de suprasaturație. ♦ (Despre vapori) Care se află într-o concentrație superioară, aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra1- + saturat (după fr. sursaturé). DOOM
suprasaturát (su-pra-) adj. m., pl. suprasaturáți; f. suprasaturátă, pl. suprasaturáte
suprasaturează
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturez
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasatureze
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturezi
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturând
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturînd
SUPRASATURÁ vb. I. tr. 1. A obține o soluție mai concentrată decât soluția concentrată. 2. (Fam.) A sătura peste măsură, a îmbuiba. [< supra- + satura, după fr. sursaturer].
suprasaturări
SUPRASATURÁRE s.f. Acțiunea de a suprasatura și rezultatul ei; suprasaturație. [< suprasatura].
suprasaturării
SUPRASATURÁRE s.f. Acțiunea de a suprasatura și rezultatul ei; suprasaturație. [< suprasatura].
suprasaturările
SUPRASATURÁRE s.f. Acțiunea de a suprasatura și rezultatul ei; suprasaturație. [< suprasatura].
suprasaturărilor
SUPRASATURÁRE s.f. Acțiunea de a suprasatura și rezultatul ei; suprasaturație. [< suprasatura].
suprasensibil
SUPRASENSÍBIL, -Ă, suprasensibili, -e, adj. 1. (Despre sunete, unde etc.) Care depășește posibilitatea de percepere a simțurilor, care nu poate fi perceput prin simțuri. 2. (Despre ființe) Excesiv de sensibil, foarte sensibil. – Din fr. suprasensible. DOOM
suprasensíbil (su-pra-) adj. m., pl. suprasensíbili; f. suprasensíbilă, pl. suprasensíbile
suprasensibila
SUPRASENSÍBIL, -Ă, suprasensibili, -e, adj. 1. (Despre sunete, unde etc.) Care depășește posibilitatea de percepere a simțurilor, care nu poate fi perceput prin simțuri. 2. (Despre ființe) Excesiv de sensibil, foarte sensibil. – Din fr. suprasensible. DOOM
suprasensíbil (su-pra-) adj. m., pl. suprasensíbili; f. suprasensíbilă, pl. suprasensíbile
suprasensibile
SUPRASENSÍBIL, -Ă, suprasensibili, -e, adj. 1. (Despre sunete, unde etc.) Care depășește posibilitatea de percepere a simțurilor, care nu poate fi perceput prin simțuri. 2. (Despre ființe) Excesiv de sensibil, foarte sensibil. – Din fr. suprasensible. DOOM
suprasensíbil (su-pra-) adj. m., pl. suprasensíbili; f. suprasensíbilă, pl. suprasensíbile
suprasensibilei
SUPRASENSÍBIL, -Ă, suprasensibili, -e, adj. 1. (Despre sunete, unde etc.) Care depășește posibilitatea de percepere a simțurilor, care nu poate fi perceput prin simțuri. 2. (Despre ființe) Excesiv de sensibil, foarte sensibil. – Din fr. suprasensible. DOOM
suprasensíbil (su-pra-) adj. m., pl. suprasensíbili; f. suprasensíbilă, pl. suprasensíbile
suprasensibilele
SUPRASENSÍBIL, -Ă, suprasensibili, -e, adj. 1. (Despre sunete, unde etc.) Care depășește posibilitatea de percepere a simțurilor, care nu poate fi perceput prin simțuri. 2. (Despre ființe) Excesiv de sensibil, foarte sensibil. – Din fr. suprasensible. DOOM
suprasensíbil (su-pra-) adj. m., pl. suprasensíbili; f. suprasensíbilă, pl. suprasensíbile
suprasensibilelor
SUPRASENSÍBIL, -Ă, suprasensibili, -e, adj. 1. (Despre sunete, unde etc.) Care depășește posibilitatea de percepere a simțurilor, care nu poate fi perceput prin simțuri. 2. (Despre ființe) Excesiv de sensibil, foarte sensibil. – Din fr. suprasensible. DOOM
suprasensíbil (su-pra-) adj. m., pl. suprasensíbili; f. suprasensíbilă, pl. suprasensíbile
suprasensibili
SUPRASENSÍBIL, -Ă, suprasensibili, -e, adj. 1. (Despre sunete, unde etc.) Care depășește posibilitatea de percepere a simțurilor, care nu poate fi perceput prin simțuri. 2. (Despre ființe) Excesiv de sensibil, foarte sensibil. – Din fr. suprasensible. DOOM
suprasensíbil (su-pra-) adj. m., pl. suprasensíbili; f. suprasensíbilă, pl. suprasensíbile
suprasensibilii
SUPRASENSÍBIL, -Ă, suprasensibili, -e, adj. 1. (Despre sunete, unde etc.) Care depășește posibilitatea de percepere a simțurilor, care nu poate fi perceput prin simțuri. 2. (Despre ființe) Excesiv de sensibil, foarte sensibil. – Din fr. suprasensible. DOOM
suprasensíbil (su-pra-) adj. m., pl. suprasensíbili; f. suprasensíbilă, pl. suprasensíbile
suprasensibililor
SUPRASENSÍBIL, -Ă, suprasensibili, -e, adj. 1. (Despre sunete, unde etc.) Care depășește posibilitatea de percepere a simțurilor, care nu poate fi perceput prin simțuri. 2. (Despre ființe) Excesiv de sensibil, foarte sensibil. – Din fr. suprasensible. DOOM
suprasensíbil (su-pra-) adj. m., pl. suprasensíbili; f. suprasensíbilă, pl. suprasensíbile
suprasensibilul
SUPRASENSÍBIL, -Ă, suprasensibili, -e, adj. 1. (Despre sunete, unde etc.) Care depășește posibilitatea de percepere a simțurilor, care nu poate fi perceput prin simțuri. 2. (Despre ființe) Excesiv de sensibil, foarte sensibil. – Din fr. suprasensible. DOOM
suprasensíbil (su-pra-) adj. m., pl. suprasensíbili; f. suprasensíbilă, pl. suprasensíbile
suprasensibilului
SUPRASENSÍBIL, -Ă, suprasensibili, -e, adj. 1. (Despre sunete, unde etc.) Care depășește posibilitatea de percepere a simțurilor, care nu poate fi perceput prin simțuri. 2. (Despre ființe) Excesiv de sensibil, foarte sensibil. – Din fr. suprasensible. DOOM
suprasensíbil (su-pra-) adj. m., pl. suprasensíbili; f. suprasensíbilă, pl. suprasensíbile
suprasenzorial
SUPRASENZORIÁL, -Ă, suprasenzoriali, -e, adj. Care poate fi cunoscut numai prin rațiune. [Pr.: -ri-al] – Supra1- + senzorial.
suprasenzoriala
SUPRASENZORIÁL, -Ă, suprasenzoriali, -e, adj. Care poate fi cunoscut numai prin rațiune. [Pr.: -ri-al] – Supra1- + senzorial.
suprasenzoriale
SUPRASENZORIÁL, -Ă, suprasenzoriali, -e, adj. Care poate fi cunoscut numai prin rațiune. [Pr.: -ri-al] – Supra1- + senzorial.
suprasenzorialei
SUPRASENZORIÁL, -Ă, suprasenzoriali, -e, adj. Care poate fi cunoscut numai prin rațiune. [Pr.: -ri-al] – Supra1- + senzorial.
suprasenzorialele
SUPRASENZORIÁL, -Ă, suprasenzoriali, -e, adj. Care poate fi cunoscut numai prin rațiune. [Pr.: -ri-al] – Supra1- + senzorial.
suprasenzorialelor
SUPRASENZORIÁL, -Ă, suprasenzoriali, -e, adj. Care poate fi cunoscut numai prin rațiune. [Pr.: -ri-al] – Supra1- + senzorial.
suprasenzoriali
SUPRASENZORIÁL, -Ă, suprasenzoriali, -e, adj. Care poate fi cunoscut numai prin rațiune. [Pr.: -ri-al] – Supra1- + senzorial.
suprasenzorialii
SUPRASENZORIÁL, -Ă, suprasenzoriali, -e, adj. Care poate fi cunoscut numai prin rațiune. [Pr.: -ri-al] – Supra1- + senzorial.
suprasenzorialilor
SUPRASENZORIÁL, -Ă, suprasenzoriali, -e, adj. Care poate fi cunoscut numai prin rațiune. [Pr.: -ri-al] – Supra1- + senzorial.
suprasenzorialul
SUPRASENZORIÁL, -Ă, suprasenzoriali, -e, adj. Care poate fi cunoscut numai prin rațiune. [Pr.: -ri-al] – Supra1- + senzorial.
suprasenzorialului
SUPRASENZORIÁL, -Ă, suprasenzoriali, -e, adj. Care poate fi cunoscut numai prin rațiune. [Pr.: -ri-al] – Supra1- + senzorial.
suprasolicit
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicita
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitai
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitam
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitare
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitare
SUPRASOLICITÁRE, suprasolicitări, s. f. Acțiunea de a suprasolicita și rezultatul ei. – V. suprasolicita. DOOM
suprasolicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprasolicitắrii; pl. suprasolicitắri
suprasolicitarea
SUPRASOLICITÁRE, suprasolicitări, s. f. Acțiunea de a suprasolicita și rezultatul ei. – V. suprasolicita. DOOM
suprasolicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprasolicitắrii; pl. suprasolicitắri
suprasolicitară
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitarăm
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitarăți
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitase
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitasem
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitaseră
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitaserăm
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitaserăți
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitaseși
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitaseți
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitat
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitat
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita.
suprasolicitau
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitași
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitați
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicite
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitând
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitînd
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprasolicitări
SUPRASOLICITÁRE, suprasolicitări, s. f. Acțiunea de a suprasolicita și rezultatul ei. – V. suprasolicita. DOOM
suprasolicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprasolicitắrii; pl. suprasolicitắri
suprasolicitării
SUPRASOLICITÁRE, suprasolicitări, s. f. Acțiunea de a suprasolicita și rezultatul ei. – V. suprasolicita. DOOM
suprasolicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprasolicitắrii; pl. suprasolicitắri
suprasolicitările
SUPRASOLICITÁRE, suprasolicitări, s. f. Acțiunea de a suprasolicita și rezultatul ei. – V. suprasolicita. DOOM
suprasolicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprasolicitắrii; pl. suprasolicitắri
suprasolicitărilor
SUPRASOLICITÁRE, suprasolicitări, s. f. Acțiunea de a suprasolicita și rezultatul ei. – V. suprasolicita. DOOM
suprasolicitáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprasolicitắrii; pl. suprasolicitắri
suprasoliciți
SUPRASOLICITÁ, suprasolícit, vb. I. Tranz. A solicita peste măsură. – Supra1- + solicita. DOOM
suprasolicitá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprasolícită; conj. prez. 3 să suprasolícite
suprastatal
SUPRASTATÁL, -Ă, suprastatali, -e, adj. (Despre un organism internațional) Care este învestit cu puteri plasate deasupra guvernului fiecărui stat, independent de acesta. – Supra1- + statal. DOOM
!suprastatál (su-pras-ta-/-pra-sta-) adj. m., pl. suprastatáli; f. suprastatálă, pl. suprastatále
suprastatala
SUPRASTATÁL, -Ă, suprastatali, -e, adj. (Despre un organism internațional) Care este învestit cu puteri plasate deasupra guvernului fiecărui stat, independent de acesta. – Supra1- + statal. DOOM
!suprastatál (su-pras-ta-/-pra-sta-) adj. m., pl. suprastatáli; f. suprastatálă, pl. suprastatále
suprastatale
SUPRASTATÁL, -Ă, suprastatali, -e, adj. (Despre un organism internațional) Care este învestit cu puteri plasate deasupra guvernului fiecărui stat, independent de acesta. – Supra1- + statal. DOOM
!suprastatál (su-pras-ta-/-pra-sta-) adj. m., pl. suprastatáli; f. suprastatálă, pl. suprastatále
suprastatalei
SUPRASTATÁL, -Ă, suprastatali, -e, adj. (Despre un organism internațional) Care este învestit cu puteri plasate deasupra guvernului fiecărui stat, independent de acesta. – Supra1- + statal. DOOM
!suprastatál (su-pras-ta-/-pra-sta-) adj. m., pl. suprastatáli; f. suprastatálă, pl. suprastatále
suprastatalele
SUPRASTATÁL, -Ă, suprastatali, -e, adj. (Despre un organism internațional) Care este învestit cu puteri plasate deasupra guvernului fiecărui stat, independent de acesta. – Supra1- + statal. DOOM
!suprastatál (su-pras-ta-/-pra-sta-) adj. m., pl. suprastatáli; f. suprastatálă, pl. suprastatále
suprastatalelor
SUPRASTATÁL, -Ă, suprastatali, -e, adj. (Despre un organism internațional) Care este învestit cu puteri plasate deasupra guvernului fiecărui stat, independent de acesta. – Supra1- + statal. DOOM
!suprastatál (su-pras-ta-/-pra-sta-) adj. m., pl. suprastatáli; f. suprastatálă, pl. suprastatále
suprastatali
SUPRASTATÁL, -Ă, suprastatali, -e, adj. (Despre un organism internațional) Care este învestit cu puteri plasate deasupra guvernului fiecărui stat, independent de acesta. – Supra1- + statal. DOOM
!suprastatál (su-pras-ta-/-pra-sta-) adj. m., pl. suprastatáli; f. suprastatálă, pl. suprastatále
suprastatalii
SUPRASTATÁL, -Ă, suprastatali, -e, adj. (Despre un organism internațional) Care este învestit cu puteri plasate deasupra guvernului fiecărui stat, independent de acesta. – Supra1- + statal. DOOM
!suprastatál (su-pras-ta-/-pra-sta-) adj. m., pl. suprastatáli; f. suprastatálă, pl. suprastatále
suprastatalilor
SUPRASTATÁL, -Ă, suprastatali, -e, adj. (Despre un organism internațional) Care este învestit cu puteri plasate deasupra guvernului fiecărui stat, independent de acesta. – Supra1- + statal. DOOM
!suprastatál (su-pras-ta-/-pra-sta-) adj. m., pl. suprastatáli; f. suprastatálă, pl. suprastatále
suprastatalul
SUPRASTATÁL, -Ă, suprastatali, -e, adj. (Despre un organism internațional) Care este învestit cu puteri plasate deasupra guvernului fiecărui stat, independent de acesta. – Supra1- + statal. DOOM
!suprastatál (su-pras-ta-/-pra-sta-) adj. m., pl. suprastatáli; f. suprastatálă, pl. suprastatále
suprastatalului
SUPRASTATÁL, -Ă, suprastatali, -e, adj. (Despre un organism internațional) Care este învestit cu puteri plasate deasupra guvernului fiecărui stat, independent de acesta. – Supra1- + statal. DOOM
!suprastatál (su-pras-ta-/-pra-sta-) adj. m., pl. suprastatáli; f. suprastatálă, pl. suprastatále
suprastrat
SUPRASTRÁT, suprastraturi, s. n. (Lingv.) Influență exercitată de un idiom asupra altuia, în condițiile unui contact îndelungat, înainte ca acesta din urmă să se constituie ca idiom nou; superstrat. – Supra1- + strat. DOOM
!suprastrát (su-pras-trat/-pra-strat) s. n., pl. suprastráturi
suprastratul
SUPRASTRÁT, suprastraturi, s. n. (Lingv.) Influență exercitată de un idiom asupra altuia, în condițiile unui contact îndelungat, înainte ca acesta din urmă să se constituie ca idiom nou; superstrat. – Supra1- + strat. DOOM
!suprastrát (su-pras-trat/-pra-strat) s. n., pl. suprastráturi
suprastratului
SUPRASTRÁT, suprastraturi, s. n. (Lingv.) Influență exercitată de un idiom asupra altuia, în condițiile unui contact îndelungat, înainte ca acesta din urmă să se constituie ca idiom nou; superstrat. – Supra1- + strat. DOOM
!suprastrát (su-pras-trat/-pra-strat) s. n., pl. suprastráturi
suprastraturi
SUPRASTRÁT, suprastraturi, s. n. (Lingv.) Influență exercitată de un idiom asupra altuia, în condițiile unui contact îndelungat, înainte ca acesta din urmă să se constituie ca idiom nou; superstrat. – Supra1- + strat. DOOM
!suprastrát (su-pras-trat/-pra-strat) s. n., pl. suprastráturi
suprastraturile
SUPRASTRÁT, suprastraturi, s. n. (Lingv.) Influență exercitată de un idiom asupra altuia, în condițiile unui contact îndelungat, înainte ca acesta din urmă să se constituie ca idiom nou; superstrat. – Supra1- + strat. DOOM
!suprastrát (su-pras-trat/-pra-strat) s. n., pl. suprastráturi
suprastraturilor
SUPRASTRÁT, suprastraturi, s. n. (Lingv.) Influență exercitată de un idiom asupra altuia, în condițiile unui contact îndelungat, înainte ca acesta din urmă să se constituie ca idiom nou; superstrat. – Supra1- + strat. DOOM
!suprastrát (su-pras-trat/-pra-strat) s. n., pl. suprastráturi
suprastructura
SUPRASTRUCTÚRĂ, suprastructuri, s. f. 1. (În concepția marxistă) Totalitatea concepțiilor și instituțiilor politice, juridice, religioase, artistice, filosofice etc. dintr-o anumită formațiune social-economică, generate de baza economică a acestei formațiuni. 2. Totalitatea elementelor care formează partea utilă a unei construcții. 3. Construcție metalică sau de lemn situată deasupra punții principale a unei nave, care cuprinde încăperile de locuit și de deservire. ♦ Ansamblu format din șasiul și caroseria sau platforma unui autovehicul. – Supra1- + structură (după fr. superstructure). DOOM
!suprastructúră (su-pras-truc-/-pra-struc-) s. f., g.-d. art. suprastructúrii; pl. suprastructúri
suprastructural
SUPRASTRUCTURÁL, -Ă, suprastructurali, -e, adj. Care ține de suprastructură, privitor la suprastructură. – Supra1- + structural. DOOM
!suprastructurál (su-pras-truc-/-pra-struc-) adj. m., pl. suprastructuráli; f. suprastructurálă, pl. suprastructurále
suprastructurala
SUPRASTRUCTURÁL, -Ă, suprastructurali, -e, adj. Care ține de suprastructură, privitor la suprastructură. – Supra1- + structural. DOOM
!suprastructurál (su-pras-truc-/-pra-struc-) adj. m., pl. suprastructuráli; f. suprastructurálă, pl. suprastructurále
suprastructurale
SUPRASTRUCTURÁL, -Ă, suprastructurali, -e, adj. Care ține de suprastructură, privitor la suprastructură. – Supra1- + structural. DOOM
!suprastructurál (su-pras-truc-/-pra-struc-) adj. m., pl. suprastructuráli; f. suprastructurálă, pl. suprastructurále
suprastructuralei
SUPRASTRUCTURÁL, -Ă, suprastructurali, -e, adj. Care ține de suprastructură, privitor la suprastructură. – Supra1- + structural. DOOM
!suprastructurál (su-pras-truc-/-pra-struc-) adj. m., pl. suprastructuráli; f. suprastructurálă, pl. suprastructurále
suprastructuralele
SUPRASTRUCTURÁL, -Ă, suprastructurali, -e, adj. Care ține de suprastructură, privitor la suprastructură. – Supra1- + structural. DOOM
!suprastructurál (su-pras-truc-/-pra-struc-) adj. m., pl. suprastructuráli; f. suprastructurálă, pl. suprastructurále
suprastructuralelor
SUPRASTRUCTURÁL, -Ă, suprastructurali, -e, adj. Care ține de suprastructură, privitor la suprastructură. – Supra1- + structural. DOOM
!suprastructurál (su-pras-truc-/-pra-struc-) adj. m., pl. suprastructuráli; f. suprastructurálă, pl. suprastructurále
suprastructurali
SUPRASTRUCTURÁL, -Ă, suprastructurali, -e, adj. Care ține de suprastructură, privitor la suprastructură. – Supra1- + structural. DOOM
!suprastructurál (su-pras-truc-/-pra-struc-) adj. m., pl. suprastructuráli; f. suprastructurálă, pl. suprastructurále
suprastructuralii
SUPRASTRUCTURÁL, -Ă, suprastructurali, -e, adj. Care ține de suprastructură, privitor la suprastructură. – Supra1- + structural. DOOM
!suprastructurál (su-pras-truc-/-pra-struc-) adj. m., pl. suprastructuráli; f. suprastructurálă, pl. suprastructurále
suprastructuralilor
SUPRASTRUCTURÁL, -Ă, suprastructurali, -e, adj. Care ține de suprastructură, privitor la suprastructură. – Supra1- + structural. DOOM
!suprastructurál (su-pras-truc-/-pra-struc-) adj. m., pl. suprastructuráli; f. suprastructurálă, pl. suprastructurále
suprastructuralul
SUPRASTRUCTURÁL, -Ă, suprastructurali, -e, adj. Care ține de suprastructură, privitor la suprastructură. – Supra1- + structural. DOOM
!suprastructurál (su-pras-truc-/-pra-struc-) adj. m., pl. suprastructuráli; f. suprastructurálă, pl. suprastructurále
suprastructuralului
SUPRASTRUCTURÁL, -Ă, suprastructurali, -e, adj. Care ține de suprastructură, privitor la suprastructură. – Supra1- + structural. DOOM
!suprastructurál (su-pras-truc-/-pra-struc-) adj. m., pl. suprastructuráli; f. suprastructurálă, pl. suprastructurále
suprastructuri
SUPRASTRUCTÚRĂ, suprastructuri, s. f. 1. (În concepția marxistă) Totalitatea concepțiilor și instituțiilor politice, juridice, religioase, artistice, filosofice etc. dintr-o anumită formațiune social-economică, generate de baza economică a acestei formațiuni. 2. Totalitatea elementelor care formează partea utilă a unei construcții. 3. Construcție metalică sau de lemn situată deasupra punții principale a unei nave, care cuprinde încăperile de locuit și de deservire. ♦ Ansamblu format din șasiul și caroseria sau platforma unui autovehicul. – Supra1- + structură (după fr. superstructure). DOOM
!suprastructúră (su-pras-truc-/-pra-struc-) s. f., g.-d. art. suprastructúrii; pl. suprastructúri
suprastructurii
SUPRASTRUCTÚRĂ, suprastructuri, s. f. 1. (În concepția marxistă) Totalitatea concepțiilor și instituțiilor politice, juridice, religioase, artistice, filosofice etc. dintr-o anumită formațiune social-economică, generate de baza economică a acestei formațiuni. 2. Totalitatea elementelor care formează partea utilă a unei construcții. 3. Construcție metalică sau de lemn situată deasupra punții principale a unei nave, care cuprinde încăperile de locuit și de deservire. ♦ Ansamblu format din șasiul și caroseria sau platforma unui autovehicul. – Supra1- + structură (după fr. superstructure). DOOM
!suprastructúră (su-pras-truc-/-pra-struc-) s. f., g.-d. art. suprastructúrii; pl. suprastructúri
suprastructurile
SUPRASTRUCTÚRĂ, suprastructuri, s. f. 1. (În concepția marxistă) Totalitatea concepțiilor și instituțiilor politice, juridice, religioase, artistice, filosofice etc. dintr-o anumită formațiune social-economică, generate de baza economică a acestei formațiuni. 2. Totalitatea elementelor care formează partea utilă a unei construcții. 3. Construcție metalică sau de lemn situată deasupra punții principale a unei nave, care cuprinde încăperile de locuit și de deservire. ♦ Ansamblu format din șasiul și caroseria sau platforma unui autovehicul. – Supra1- + structură (după fr. superstructure). DOOM
!suprastructúră (su-pras-truc-/-pra-struc-) s. f., g.-d. art. suprastructúrii; pl. suprastructúri
suprastructurilor
SUPRASTRUCTÚRĂ, suprastructuri, s. f. 1. (În concepția marxistă) Totalitatea concepțiilor și instituțiilor politice, juridice, religioase, artistice, filosofice etc. dintr-o anumită formațiune social-economică, generate de baza economică a acestei formațiuni. 2. Totalitatea elementelor care formează partea utilă a unei construcții. 3. Construcție metalică sau de lemn situată deasupra punții principale a unei nave, care cuprinde încăperile de locuit și de deservire. ♦ Ansamblu format din șasiul și caroseria sau platforma unui autovehicul. – Supra1- + structură (după fr. superstructure). DOOM
!suprastructúră (su-pras-truc-/-pra-struc-) s. f., g.-d. art. suprastructúrii; pl. suprastructúri
supratara
SUPRATÁRĂ, supratare, s. f. Tara1 (1) celui de-al doilea ambalaj al unei mărfi. – Supra1- + tară. DOOM
supratáră (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratárei; pl. supratáre
supratare
SUPRATÁRĂ, supratare, s. f. Tara1 (1) celui de-al doilea ambalaj al unei mărfi. – Supra1- + tară. DOOM
supratáră (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratárei; pl. supratáre
supratarei
SUPRATÁRĂ, supratare, s. f. Tara1 (1) celui de-al doilea ambalaj al unei mărfi. – Supra1- + tară. DOOM
supratáră (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratárei; pl. supratáre
supratarele
SUPRATÁRĂ, supratare, s. f. Tara1 (1) celui de-al doilea ambalaj al unei mărfi. – Supra1- + tară. DOOM
supratáră (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratárei; pl. supratáre
supratarelor
SUPRATÁRĂ, supratare, s. f. Tara1 (1) celui de-al doilea ambalaj al unei mărfi. – Supra1- + tară. DOOM
supratáră (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratárei; pl. supratáre
suprataxa
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxa
SUPRATÁXĂ, suprataxe, s. f. Taxă suplimentară adăugată altei taxe fixate anterior. – Supra1- + taxă (după fr. surtaxe). DOOM
supratáxă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratáxei; pl. supratáxe
suprataxai
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxam
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxare
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxare
SUPRATAXÁRE s.f. Acțiunea de a suprataxa și rezultatul ei. [< suprataxa].
suprataxarea
SUPRATAXÁRE s.f. Acțiunea de a suprataxa și rezultatul ei. [< suprataxa].
suprataxară
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxarăm
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxarăți
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxase
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxasem
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxaseră
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxaserăm
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxaserăți
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxaseși
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxaseți
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxat
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxat
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer).
suprataxau
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxași
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxați
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxe
SUPRATÁXĂ, suprataxe, s. f. Taxă suplimentară adăugată altei taxe fixate anterior. – Supra1- + taxă (după fr. surtaxe). DOOM
supratáxă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratáxei; pl. supratáxe
suprataxează
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxei
SUPRATÁXĂ, suprataxe, s. f. Taxă suplimentară adăugată altei taxe fixate anterior. – Supra1- + taxă (după fr. surtaxe). DOOM
supratáxă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratáxei; pl. supratáxe
suprataxele
SUPRATÁXĂ, suprataxe, s. f. Taxă suplimentară adăugată altei taxe fixate anterior. – Supra1- + taxă (după fr. surtaxe). DOOM
supratáxă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratáxei; pl. supratáxe
suprataxelor
SUPRATÁXĂ, suprataxe, s. f. Taxă suplimentară adăugată altei taxe fixate anterior. – Supra1- + taxă (după fr. surtaxe). DOOM
supratáxă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratáxei; pl. supratáxe
suprataxez
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxeze
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxezi
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxând
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxînd
SUPRATAXÁ, suprataxez, vb. I. Tranz. A adăuga sau a impune o suprataxă. – Din suprataxă (după fr. surtaxer). DOOM
suprataxá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 suprataxeáză
suprataxări
SUPRATAXÁRE s.f. Acțiunea de a suprataxa și rezultatul ei. [< suprataxa].
suprataxării
SUPRATAXÁRE s.f. Acțiunea de a suprataxa și rezultatul ei. [< suprataxa].
suprataxările
SUPRATAXÁRE s.f. Acțiunea de a suprataxa și rezultatul ei. [< suprataxa].
suprataxărilor
SUPRATAXÁRE s.f. Acțiunea de a suprataxa și rezultatul ei. [< suprataxa].
supratehnic
SUPRATÉHNIC, -Ă adj. Excesiv de tehnic. [< supra- + tehnic].
supratehnica
SUPRATÉHNIC, -Ă adj. Excesiv de tehnic. [< supra- + tehnic].
supratehnice
SUPRATÉHNIC, -Ă adj. Excesiv de tehnic. [< supra- + tehnic].
supratehnicei
SUPRATÉHNIC, -Ă adj. Excesiv de tehnic. [< supra- + tehnic].
supratehnicele
SUPRATÉHNIC, -Ă adj. Excesiv de tehnic. [< supra- + tehnic].
supratehnicelor
SUPRATÉHNIC, -Ă adj. Excesiv de tehnic. [< supra- + tehnic].
supratehnici
SUPRATÉHNIC, -Ă adj. Excesiv de tehnic. [< supra- + tehnic].
supratehnicii
SUPRATÉHNIC, -Ă adj. Excesiv de tehnic. [< supra- + tehnic].
supratehnicilor
SUPRATÉHNIC, -Ă adj. Excesiv de tehnic. [< supra- + tehnic].
supratehniciza
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizai
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizam
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizare
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizare
SUPRATEHNICIZÁRE s.f. Acțiunea de a supratehniciza și rezultatul ei. [< supratehniciza].
supratehnicizară
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizarăm
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizarăți
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizase
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizasem
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizaseră
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizaserăm
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizaserăți
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizaseși
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizaseți
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizat
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizat
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizau
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizași
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizați
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizează
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizez
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizeze
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizezi
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizând
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicizînd
SUPRATEHNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter tehnic excesiv. [Et. incertă].
supratehnicul
SUPRATÉHNIC, -Ă adj. Excesiv de tehnic. [< supra- + tehnic].
supratehnicului
SUPRATÉHNIC, -Ă adj. Excesiv de tehnic. [< supra- + tehnic].
supratema
SUPRATÉMĂ, suprateme, s. f. Supraproblemă. – Supra1- + temă. DOOM
supratémă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratémei; pl. supratéme
suprateme
SUPRATÉMĂ, suprateme, s. f. Supraproblemă. – Supra1- + temă. DOOM
supratémă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratémei; pl. supratéme
supratemei
SUPRATÉMĂ, suprateme, s. f. Supraproblemă. – Supra1- + temă. DOOM
supratémă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratémei; pl. supratéme
supratemele
SUPRATÉMĂ, suprateme, s. f. Supraproblemă. – Supra1- + temă. DOOM
supratémă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratémei; pl. supratéme
supratemelor
SUPRATÉMĂ, suprateme, s. f. Supraproblemă. – Supra1- + temă. DOOM
supratémă (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratémei; pl. supratéme
supratensiune
SUPRATENSIÚNE, supratensiuni, s. f. Tensiune electrică mai mare decât valoarea maximă a tensiunii de serviciu, care constituie un pericol pentru circuitele electrice, provocând deranjamente și avarii. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + tensiune (după fr. surtension). DOOM
supratensiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supratensiúnii; pl. supratensiúni
supratensiunea
SUPRATENSIÚNE, supratensiuni, s. f. Tensiune electrică mai mare decât valoarea maximă a tensiunii de serviciu, care constituie un pericol pentru circuitele electrice, provocând deranjamente și avarii. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + tensiune (după fr. surtension). DOOM
supratensiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supratensiúnii; pl. supratensiúni
supratensiuni
SUPRATENSIÚNE, supratensiuni, s. f. Tensiune electrică mai mare decât valoarea maximă a tensiunii de serviciu, care constituie un pericol pentru circuitele electrice, provocând deranjamente și avarii. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + tensiune (după fr. surtension). DOOM
supratensiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supratensiúnii; pl. supratensiúni
supratensiunii
SUPRATENSIÚNE, supratensiuni, s. f. Tensiune electrică mai mare decât valoarea maximă a tensiunii de serviciu, care constituie un pericol pentru circuitele electrice, provocând deranjamente și avarii. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + tensiune (după fr. surtension). DOOM
supratensiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supratensiúnii; pl. supratensiúni
supratensiunile
SUPRATENSIÚNE, supratensiuni, s. f. Tensiune electrică mai mare decât valoarea maximă a tensiunii de serviciu, care constituie un pericol pentru circuitele electrice, provocând deranjamente și avarii. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + tensiune (după fr. surtension). DOOM
supratensiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supratensiúnii; pl. supratensiúni
supratensiunilor
SUPRATENSIÚNE, supratensiuni, s. f. Tensiune electrică mai mare decât valoarea maximă a tensiunii de serviciu, care constituie un pericol pentru circuitele electrice, provocând deranjamente și avarii. [Pr.: -si-u-] – Supra1- + tensiune (după fr. surtension). DOOM
supratensiúne (su-pra-, -si-u-) s. f., g.-d. art. supratensiúnii; pl. supratensiúni
supraterestra
SUPRATERÉSTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].
supraterestre
SUPRATERÉSTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].
supraterestrei
SUPRATERÉSTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].
supraterestrele
SUPRATERÉSTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].
supraterestrelor
SUPRATERÉSTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].
supraterestru
SUPRATERÉSTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].
supraterestrul
SUPRATERÉSTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].
supraterestrului
SUPRATERÉSTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].
supratereștri
SUPRATERÉSTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].
supratereștrii
SUPRATERÉSTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].
supratereștrilor
SUPRATERÉSTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].
supratimp
SUPRATÍMP, supratimpi, s. m. Prelungirea zilei de muncă (practicată în sistemul economic capitalist) peste limita care corespunde prețului obișnuit al muncii.
supratimpi
SUPRATÍMP, supratimpi, s. m. Prelungirea zilei de muncă (practicată în sistemul economic capitalist) peste limita care corespunde prețului obișnuit al muncii.
supratimpii
SUPRATÍMP, supratimpi, s. m. Prelungirea zilei de muncă (practicată în sistemul economic capitalist) peste limita care corespunde prețului obișnuit al muncii.
supratimpilor
SUPRATÍMP, supratimpi, s. m. Prelungirea zilei de muncă (practicată în sistemul economic capitalist) peste limita care corespunde prețului obișnuit al muncii.
supratimpul
SUPRATÍMP, supratimpi, s. m. Prelungirea zilei de muncă (practicată în sistemul economic capitalist) peste limita care corespunde prețului obișnuit al muncii.
supratimpului
SUPRATÍMP, supratimpi, s. m. Prelungirea zilei de muncă (practicată în sistemul economic capitalist) peste limita care corespunde prețului obișnuit al muncii.
supratipar
SUPRATIPÁR, supratipare, s. n. Desen sau text tipărit pe o marcă poștală ulterior emisiunii sale, în scopul de a-i schimba valoarea inițial tipărită sau de a marca un eveniment. – Supra1- + tipar. DOOM
supratipár (su-pra-) s. n., pl. supratipáre
supratipare
SUPRATIPÁR, supratipare, s. n. Desen sau text tipărit pe o marcă poștală ulterior emisiunii sale, în scopul de a-i schimba valoarea inițial tipărită sau de a marca un eveniment. – Supra1- + tipar. DOOM
supratipár (su-pra-) s. n., pl. supratipáre
supratiparele
SUPRATIPÁR, supratipare, s. n. Desen sau text tipărit pe o marcă poștală ulterior emisiunii sale, în scopul de a-i schimba valoarea inițial tipărită sau de a marca un eveniment. – Supra1- + tipar. DOOM
supratipár (su-pra-) s. n., pl. supratipáre
supratiparelor
SUPRATIPÁR, supratipare, s. n. Desen sau text tipărit pe o marcă poștală ulterior emisiunii sale, în scopul de a-i schimba valoarea inițial tipărită sau de a marca un eveniment. – Supra1- + tipar. DOOM
supratipár (su-pra-) s. n., pl. supratipáre
supratiparul
SUPRATIPÁR, supratipare, s. n. Desen sau text tipărit pe o marcă poștală ulterior emisiunii sale, în scopul de a-i schimba valoarea inițial tipărită sau de a marca un eveniment. – Supra1- + tipar. DOOM
supratipár (su-pra-) s. n., pl. supratipáre
supratiparului
SUPRATIPÁR, supratipare, s. n. Desen sau text tipărit pe o marcă poștală ulterior emisiunii sale, în scopul de a-i schimba valoarea inițial tipărită sau de a marca un eveniment. – Supra1- + tipar. DOOM
supratipár (su-pra-) s. n., pl. supratipáre
supratonică
SUPRATÓNICĂ s. f. (Muz.) Treapta a doua a modului major și minor; acordul acestei trepte. – Supra1- + tonică (după fr. sur-tonique). DOOM
supratónică (su-pra-) s. f., g.-d. art. supratónicii
supratopire
SUPRATOPÍRE, supratopiri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + topire.
supratopirea
SUPRATOPÍRE, supratopiri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + topire.
supratopiri
SUPRATOPÍRE, supratopiri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + topire.
supratopirii
SUPRATOPÍRE, supratopiri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + topire.
supratopirile
SUPRATOPÍRE, supratopiri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + topire.
supratopirilor
SUPRATOPÍRE, supratopiri, s. f. (Fiz.) Subrăcire. – Supra1- + topire.
supratrust
SUPRATRÚST s.n. Supertrust. [< supra- + trust].
suprauman
SUPRAUMÁN, -Ă, supraumani, -e, adj. Supraomenesc. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + uman (după fr. surhumain). DOOM
supraumán (su-pra-u-) adj. m., pl. supraumáni; f. supraumánă, pl. supraumáne
supraumana
SUPRAUMÁN, -Ă, supraumani, -e, adj. Supraomenesc. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + uman (după fr. surhumain). DOOM
supraumán (su-pra-u-) adj. m., pl. supraumáni; f. supraumánă, pl. supraumáne
supraumane
SUPRAUMÁN, -Ă, supraumani, -e, adj. Supraomenesc. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + uman (după fr. surhumain). DOOM
supraumán (su-pra-u-) adj. m., pl. supraumáni; f. supraumánă, pl. supraumáne
supraumanei
SUPRAUMÁN, -Ă, supraumani, -e, adj. Supraomenesc. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + uman (după fr. surhumain). DOOM
supraumán (su-pra-u-) adj. m., pl. supraumáni; f. supraumánă, pl. supraumáne
supraumanele
SUPRAUMÁN, -Ă, supraumani, -e, adj. Supraomenesc. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + uman (după fr. surhumain). DOOM
supraumán (su-pra-u-) adj. m., pl. supraumáni; f. supraumánă, pl. supraumáne
supraumanelor
SUPRAUMÁN, -Ă, supraumani, -e, adj. Supraomenesc. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + uman (după fr. surhumain). DOOM
supraumán (su-pra-u-) adj. m., pl. supraumáni; f. supraumánă, pl. supraumáne
supraumani
SUPRAUMÁN, -Ă, supraumani, -e, adj. Supraomenesc. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + uman (după fr. surhumain). DOOM
supraumán (su-pra-u-) adj. m., pl. supraumáni; f. supraumánă, pl. supraumáne
supraumanii
SUPRAUMÁN, -Ă, supraumani, -e, adj. Supraomenesc. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + uman (după fr. surhumain). DOOM
supraumán (su-pra-u-) adj. m., pl. supraumáni; f. supraumánă, pl. supraumáne
supraumanilor
SUPRAUMÁN, -Ă, supraumani, -e, adj. Supraomenesc. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + uman (după fr. surhumain). DOOM
supraumán (su-pra-u-) adj. m., pl. supraumáni; f. supraumánă, pl. supraumáne
supraumanul
SUPRAUMÁN, -Ă, supraumani, -e, adj. Supraomenesc. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + uman (după fr. surhumain). DOOM
supraumán (su-pra-u-) adj. m., pl. supraumáni; f. supraumánă, pl. supraumáne
supraumanului
SUPRAUMÁN, -Ă, supraumani, -e, adj. Supraomenesc. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + uman (după fr. surhumain). DOOM
supraumán (su-pra-u-) adj. m., pl. supraumáni; f. supraumánă, pl. supraumáne
supraunitar
SUPRAUNITÁR, -Ă, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absolută mai mare decât unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + unitar. DOOM
supraunitár (su-pra-u-) adj. m., pl. supraunitári; f. supraunitáră, pl. supraunitáre
supraunitara
SUPRAUNITÁR, -Ă, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absolută mai mare decât unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + unitar. DOOM
supraunitár (su-pra-u-) adj. m., pl. supraunitári; f. supraunitáră, pl. supraunitáre
supraunitare
SUPRAUNITÁR, -Ă, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absolută mai mare decât unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + unitar. DOOM
supraunitár (su-pra-u-) adj. m., pl. supraunitári; f. supraunitáră, pl. supraunitáre
supraunitarei
SUPRAUNITÁR, -Ă, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absolută mai mare decât unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + unitar. DOOM
supraunitár (su-pra-u-) adj. m., pl. supraunitári; f. supraunitáră, pl. supraunitáre
supraunitarele
SUPRAUNITÁR, -Ă, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absolută mai mare decât unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + unitar. DOOM
supraunitár (su-pra-u-) adj. m., pl. supraunitári; f. supraunitáră, pl. supraunitáre
supraunitarelor
SUPRAUNITÁR, -Ă, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absolută mai mare decât unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + unitar. DOOM
supraunitár (su-pra-u-) adj. m., pl. supraunitári; f. supraunitáră, pl. supraunitáre
supraunitari
SUPRAUNITÁR, -Ă, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absolută mai mare decât unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + unitar. DOOM
supraunitár (su-pra-u-) adj. m., pl. supraunitári; f. supraunitáră, pl. supraunitáre
supraunitarii
SUPRAUNITÁR, -Ă, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absolută mai mare decât unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + unitar. DOOM
supraunitár (su-pra-u-) adj. m., pl. supraunitári; f. supraunitáră, pl. supraunitáre
supraunitarilor
SUPRAUNITÁR, -Ă, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absolută mai mare decât unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + unitar. DOOM
supraunitár (su-pra-u-) adj. m., pl. supraunitári; f. supraunitáră, pl. supraunitáre
supraunitarul
SUPRAUNITÁR, -Ă, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absolută mai mare decât unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + unitar. DOOM
supraunitár (su-pra-u-) adj. m., pl. supraunitári; f. supraunitáră, pl. supraunitáre
supraunitarului
SUPRAUNITÁR, -Ă, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absolută mai mare decât unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra1- + unitar. DOOM
supraunitár (su-pra-u-) adj. m., pl. supraunitári; f. supraunitáră, pl. supraunitáre
supraveghe
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supraveghea
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheai
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheam
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheară
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supraveghearăm
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supraveghearăți
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supraveghease
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheasem
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheaseră
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheaserăm
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheaserăți
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheaseși
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheaseți
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheat
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheat
SUPRAVEGHEÁT, -Ă, supravegheați, -te, adj. Care se află sub supraveghere, sub control. – V. supraveghea.
supravegheata
SUPRAVEGHEÁT, -Ă, supravegheați, -te, adj. Care se află sub supraveghere, sub control. – V. supraveghea.
supravegheate
SUPRAVEGHEÁT, -Ă, supravegheați, -te, adj. Care se află sub supraveghere, sub control. – V. supraveghea.
supravegheatei
SUPRAVEGHEÁT, -Ă, supravegheați, -te, adj. Care se află sub supraveghere, sub control. – V. supraveghea.
supravegheatele
SUPRAVEGHEÁT, -Ă, supravegheați, -te, adj. Care se află sub supraveghere, sub control. – V. supraveghea.
supravegheatelor
SUPRAVEGHEÁT, -Ă, supravegheați, -te, adj. Care se află sub supraveghere, sub control. – V. supraveghea.
supravegheatul
SUPRAVEGHEÁT, -Ă, supravegheați, -te, adj. Care se află sub supraveghere, sub control. – V. supraveghea.
supravegheatului
SUPRAVEGHEÁT, -Ă, supravegheați, -te, adj. Care se află sub supraveghere, sub control. – V. supraveghea.
supravegheau
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supraveghează
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheași
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheați
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheați
SUPRAVEGHEÁT, -Ă, supravegheați, -te, adj. Care se află sub supraveghere, sub control. – V. supraveghea.
supravegheații
SUPRAVEGHEÁT, -Ă, supravegheați, -te, adj. Care se află sub supraveghere, sub control. – V. supraveghea.
supravegheaților
SUPRAVEGHEÁT, -Ă, supravegheați, -te, adj. Care se află sub supraveghere, sub control. – V. supraveghea.
supraveghem
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supraveghere
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supraveghere
SUPRAVEGHÉRE, supravegheri, s. f. Acțiunea de a supraveghea și rezultatul ei; control; p. ext. pază. – V. supraveghea. DOOM
supraveghére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraveghérii; pl. supraveghéri
supravegherea
SUPRAVEGHÉRE, supravegheri, s. f. Acțiunea de a supraveghea și rezultatul ei; control; p. ext. pază. – V. supraveghea. DOOM
supraveghére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraveghérii; pl. supraveghéri
supravegheri
SUPRAVEGHÉRE, supravegheri, s. f. Acțiunea de a supraveghea și rezultatul ei; control; p. ext. pază. – V. supraveghea. DOOM
supraveghére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraveghérii; pl. supraveghéri
supravegherii
SUPRAVEGHÉRE, supravegheri, s. f. Acțiunea de a supraveghea și rezultatul ei; control; p. ext. pază. – V. supraveghea. DOOM
supraveghére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraveghérii; pl. supraveghéri
supravegherile
SUPRAVEGHÉRE, supravegheri, s. f. Acțiunea de a supraveghea și rezultatul ei; control; p. ext. pază. – V. supraveghea. DOOM
supraveghére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraveghérii; pl. supraveghéri
supravegherilor
SUPRAVEGHÉRE, supravegheri, s. f. Acțiunea de a supraveghea și rezultatul ei; control; p. ext. pază. – V. supraveghea. DOOM
supraveghére (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraveghérii; pl. supraveghéri
supraveghetoare
SUPRAVEGHETÓR, -OÁRE, supraveghetori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. 2. S. n. (În sintagma) Supraveghetor de flacără = aparat electronic destinat supravegherii prezenței flăcării în timpul funcționării arzătoarelor, în scopul prevenirii unor incendii. – Supraveghea + suf. -tor. DOOM
supraveghetór (su-pra-) s. m., pl. supraveghetóri
supraveghetoarea
SUPRAVEGHETÓR, -OÁRE, supraveghetori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. 2. S. n. (În sintagma) Supraveghetor de flacără = aparat electronic destinat supravegherii prezenței flăcării în timpul funcționării arzătoarelor, în scopul prevenirii unor incendii. – Supraveghea + suf. -tor. DOOM
supraveghetór (su-pra-) s. m., pl. supraveghetóri
supraveghetoarei
SUPRAVEGHETÓR, -OÁRE, supraveghetori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. 2. S. n. (În sintagma) Supraveghetor de flacără = aparat electronic destinat supravegherii prezenței flăcării în timpul funcționării arzătoarelor, în scopul prevenirii unor incendii. – Supraveghea + suf. -tor. DOOM
supraveghetór (su-pra-) s. m., pl. supraveghetóri
supraveghetoarele
SUPRAVEGHETÓR, -OÁRE, supraveghetori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. 2. S. n. (În sintagma) Supraveghetor de flacără = aparat electronic destinat supravegherii prezenței flăcării în timpul funcționării arzătoarelor, în scopul prevenirii unor incendii. – Supraveghea + suf. -tor. DOOM
supraveghetór (su-pra-) s. m., pl. supraveghetóri
supraveghetoarelor
SUPRAVEGHETÓR, -OÁRE, supraveghetori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. 2. S. n. (În sintagma) Supraveghetor de flacără = aparat electronic destinat supravegherii prezenței flăcării în timpul funcționării arzătoarelor, în scopul prevenirii unor incendii. – Supraveghea + suf. -tor. DOOM
supraveghetór (su-pra-) s. m., pl. supraveghetóri
supraveghetor
SUPRAVEGHETÓR, -OÁRE, supraveghetori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. 2. S. n. (În sintagma) Supraveghetor de flacără = aparat electronic destinat supravegherii prezenței flăcării în timpul funcționării arzătoarelor, în scopul prevenirii unor incendii. – Supraveghea + suf. -tor. DOOM
supraveghetór (su-pra-) s. m., pl. supraveghetóri
supraveghetori
SUPRAVEGHETÓR, -OÁRE, supraveghetori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. 2. S. n. (În sintagma) Supraveghetor de flacără = aparat electronic destinat supravegherii prezenței flăcării în timpul funcționării arzătoarelor, în scopul prevenirii unor incendii. – Supraveghea + suf. -tor. DOOM
supraveghetór (su-pra-) s. m., pl. supraveghetóri
supraveghetorii
SUPRAVEGHETÓR, -OÁRE, supraveghetori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. 2. S. n. (În sintagma) Supraveghetor de flacără = aparat electronic destinat supravegherii prezenței flăcării în timpul funcționării arzătoarelor, în scopul prevenirii unor incendii. – Supraveghea + suf. -tor. DOOM
supraveghetór (su-pra-) s. m., pl. supraveghetóri
supraveghetorilor
SUPRAVEGHETÓR, -OÁRE, supraveghetori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. 2. S. n. (În sintagma) Supraveghetor de flacără = aparat electronic destinat supravegherii prezenței flăcării în timpul funcționării arzătoarelor, în scopul prevenirii unor incendii. – Supraveghea + suf. -tor. DOOM
supraveghetór (su-pra-) s. m., pl. supraveghetóri
supraveghetorul
SUPRAVEGHETÓR, -OÁRE, supraveghetori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. 2. S. n. (În sintagma) Supraveghetor de flacără = aparat electronic destinat supravegherii prezenței flăcării în timpul funcționării arzătoarelor, în scopul prevenirii unor incendii. – Supraveghea + suf. -tor. DOOM
supraveghetór (su-pra-) s. m., pl. supraveghetóri
supraveghetorului
SUPRAVEGHETÓR, -OÁRE, supraveghetori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva. 2. S. n. (În sintagma) Supraveghetor de flacără = aparat electronic destinat supravegherii prezenței flăcării în timpul funcționării arzătoarelor, în scopul prevenirii unor incendii. – Supraveghea + suf. -tor. DOOM
supraveghetór (su-pra-) s. m., pl. supraveghetóri
supraveghez
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravegheze
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supraveghezi
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supraveghind
SUPRAVEGHEÁ, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). DOOM
supravegheá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supravegheáză, 1 pl. supraveghém, 2 pl. supravegheáți; conj. prez. 3 să supraveghéze; ger. supraveghínd; part. supravegheát
supravenea
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveneai
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveneam
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveneau
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveneați
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveni
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravenii
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravenim
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravenind
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravenire
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravenire
SUPRAVENÍ, supravin, vb. IV. Intranz. (Rar) A veni pe neașteptate. – Din supra- + veni (după fr. survenir).
supraveniră
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravenirăm
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravenirăți
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravenise
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravenisem
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveniseră
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveniserăm
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveniserăți
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveniseși
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveniseți
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravenit
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveniși
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraveniți
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravie
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraviețui
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuia
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiai
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiam
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiască
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiau
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiați
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiesc
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiește
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiești
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuii
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuim
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuind
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuire
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuire
SUPRAVIEȚUÍRE s. f. Faptul de a supraviețui. – V. supraviețui. DOOM
supraviețuíre (su-pra-vie-) s. f., g.-d. art. supraviețuírii
supraviețuirea
SUPRAVIEȚUÍRE s. f. Faptul de a supraviețui. – V. supraviețui. DOOM
supraviețuíre (su-pra-vie-) s. f., g.-d. art. supraviețuírii
supraviețuiri
SUPRAVIEȚUÍRE s. f. Faptul de a supraviețui. – V. supraviețui. DOOM
supraviețuíre (su-pra-vie-) s. f., g.-d. art. supraviețuírii
supraviețuirii
SUPRAVIEȚUÍRE s. f. Faptul de a supraviețui. – V. supraviețui. DOOM
supraviețuíre (su-pra-vie-) s. f., g.-d. art. supraviețuírii
supraviețuirile
SUPRAVIEȚUÍRE s. f. Faptul de a supraviețui. – V. supraviețui. DOOM
supraviețuíre (su-pra-vie-) s. f., g.-d. art. supraviețuírii
supraviețuirilor
SUPRAVIEȚUÍRE s. f. Faptul de a supraviețui. – V. supraviețui. DOOM
supraviețuíre (su-pra-vie-) s. f., g.-d. art. supraviețuírii
supraviețuiră
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuirăm
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuirăți
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuise
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuisem
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiseră
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiserăm
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiserăți
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiseși
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiseți
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuit
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuitoare
SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [Pr.: -țu-i-] – Supraviețui + suf. -tor (după fr. survivant). DOOM
supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m., pl. supraviețuitóri
supraviețuitoarea
SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [Pr.: -țu-i-] – Supraviețui + suf. -tor (după fr. survivant). DOOM
supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m., pl. supraviețuitóri
supraviețuitoarei
SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [Pr.: -țu-i-] – Supraviețui + suf. -tor (după fr. survivant). DOOM
supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m., pl. supraviețuitóri
supraviețuitoarele
SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [Pr.: -țu-i-] – Supraviețui + suf. -tor (după fr. survivant). DOOM
supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m., pl. supraviețuitóri
supraviețuitoarelor
SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [Pr.: -țu-i-] – Supraviețui + suf. -tor (după fr. survivant). DOOM
supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m., pl. supraviețuitóri
supraviețuitor
SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [Pr.: -țu-i-] – Supraviețui + suf. -tor (după fr. survivant). DOOM
supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m., pl. supraviețuitóri
supraviețuitori
SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [Pr.: -țu-i-] – Supraviețui + suf. -tor (după fr. survivant). DOOM
supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m., pl. supraviețuitóri
supraviețuitorii
SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [Pr.: -țu-i-] – Supraviețui + suf. -tor (după fr. survivant). DOOM
supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m., pl. supraviețuitóri
supraviețuitorilor
SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [Pr.: -țu-i-] – Supraviețui + suf. -tor (după fr. survivant). DOOM
supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m., pl. supraviețuitóri
supraviețuitorul
SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [Pr.: -țu-i-] – Supraviețui + suf. -tor (după fr. survivant). DOOM
supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m., pl. supraviețuitóri
supraviețuitorului
SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [Pr.: -țu-i-] – Supraviețui + suf. -tor (după fr. survivant). DOOM
supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m., pl. supraviețuitóri
supraviețuiși
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supraviețuiți
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra1- + viețui (după fr. survivre). DOOM
supraviețuí (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiésc, imperf. 3 sg. supraviețuiá; conj. prez. 3 să supraviețuiáscă
supravii
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravin
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravine
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravino
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravină
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supraviu
SUPRAVENÍ, supravín, vb. IV. Intranz. (Franțuzism rar) A veni pe neașteptate. Știind că Tătarii vor putea supraveni chiar în cursul bătăliei, lovindu-l din spate, Ion-vodă și-l acoperi prin căruțele parcului și prin o rădicătură de teren. HASDEU, I. V. 144.
supravizita
SUPRAVÍZITĂ, supravizite, s. f. (Med.) Contravizită. – Supra1- + vizită. DOOM
supravízită (su-pra-) s. f., g.-d. art. supravízitei; pl. supravízite
supravizite
SUPRAVÍZITĂ, supravizite, s. f. (Med.) Contravizită. – Supra1- + vizită. DOOM
supravízită (su-pra-) s. f., g.-d. art. supravízitei; pl. supravízite
supravizitei
SUPRAVÍZITĂ, supravizite, s. f. (Med.) Contravizită. – Supra1- + vizită. DOOM
supravízită (su-pra-) s. f., g.-d. art. supravízitei; pl. supravízite
supravizitele
SUPRAVÍZITĂ, supravizite, s. f. (Med.) Contravizită. – Supra1- + vizită. DOOM
supravízită (su-pra-) s. f., g.-d. art. supravízitei; pl. supravízite
supravizitelor
SUPRAVÍZITĂ, supravizite, s. f. (Med.) Contravizită. – Supra1- + vizită. DOOM
supravízită (su-pra-) s. f., g.-d. art. supravízitei; pl. supravízite
supravolta
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltai
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltaj
SUPRAVOLTÁJ, supravoltaje, s. n. Mărire a potențialului voltajului unui curent electric. – Supra1- + voltaj (după fr. survoltage). DOOM
supravoltáj (su-pra-) s. n., pl. supravoltáje
supravoltaje
SUPRAVOLTÁJ, supravoltaje, s. n. Mărire a potențialului voltajului unui curent electric. – Supra1- + voltaj (după fr. survoltage). DOOM
supravoltáj (su-pra-) s. n., pl. supravoltáje
supravoltajele
SUPRAVOLTÁJ, supravoltaje, s. n. Mărire a potențialului voltajului unui curent electric. – Supra1- + voltaj (după fr. survoltage). DOOM
supravoltáj (su-pra-) s. n., pl. supravoltáje
supravoltajelor
SUPRAVOLTÁJ, supravoltaje, s. n. Mărire a potențialului voltajului unui curent electric. – Supra1- + voltaj (după fr. survoltage). DOOM
supravoltáj (su-pra-) s. n., pl. supravoltáje
supravoltajul
SUPRAVOLTÁJ, supravoltaje, s. n. Mărire a potențialului voltajului unui curent electric. – Supra1- + voltaj (după fr. survoltage). DOOM
supravoltáj (su-pra-) s. n., pl. supravoltáje
supravoltajului
SUPRAVOLTÁJ, supravoltaje, s. n. Mărire a potențialului voltajului unui curent electric. – Supra1- + voltaj (după fr. survoltage). DOOM
supravoltáj (su-pra-) s. n., pl. supravoltáje
supravoltam
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltare
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltare
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltară
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltarăm
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltarăți
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltase
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltasem
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltaseră
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltaserăm
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltaserăți
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltaseși
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltaseți
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltat
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltat
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltau
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltași
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltați
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltează
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltez
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravolteze
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltezi
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltoare
SUPRAVOLTÓR, supravoltoare, s. n. Sursă de energie electrică legată în serie cu altă sursă de energie electrică, astfel încât tensiunile lor electrice să se adune. – Cf. fr. survolteur.
supravoltoarele
SUPRAVOLTÓR, supravoltoare, s. n. Sursă de energie electrică legată în serie cu altă sursă de energie electrică, astfel încât tensiunile lor electrice să se adune. – Cf. fr. survolteur.
supravoltoarelor
SUPRAVOLTÓR, supravoltoare, s. n. Sursă de energie electrică legată în serie cu altă sursă de energie electrică, astfel încât tensiunile lor electrice să se adune. – Cf. fr. survolteur.
supravoltor
SUPRAVOLTÓR, supravoltoare, s. n. Sursă de energie electrică legată în serie cu altă sursă de energie electrică, astfel încât tensiunile lor electrice să se adune. – Cf. fr. survolteur.
supravoltorul
SUPRAVOLTÓR, supravoltoare, s. n. Sursă de energie electrică legată în serie cu altă sursă de energie electrică, astfel încât tensiunile lor electrice să se adune. – Cf. fr. survolteur.
supravoltorului
SUPRAVOLTÓR, supravoltoare, s. n. Sursă de energie electrică legată în serie cu altă sursă de energie electrică, astfel încât tensiunile lor electrice să se adune. – Cf. fr. survolteur.
supravoltând
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supravoltînd
SUPRAVOLTÁ vb. I. tr. A mări voltajul peste normal. [După fr. survolter].
supraânalț
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânalțe
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânalți
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânalță
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraâncarc
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncarcați
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncarce
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncarci
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncarcă
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncarcăm
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncălzea
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzeai
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzeam
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzească
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzeau
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzeați
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzesc
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzește
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzești
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzi
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzii
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzim
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzind
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzire
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzire
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraâncălzirea
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraâncălziri
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraâncălzirii
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraâncălzirile
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraâncălzirilor
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraâncălziră
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzirăm
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzirăți
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzise
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzisem
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălziseră
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălziserăm
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălziserăți
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălziseși
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălziseți
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzit
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălzit
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraâncălzita
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraâncălzite
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraâncălzitei
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraâncălzitele
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraâncălzitelor
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraâncălzitoare
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraâncălzitoarele
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraâncălzitoarelor
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraâncălzitor
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraâncălzitorul
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraâncălzitorului
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraâncălzitul
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraâncălzitului
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraâncălziși
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălziți
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraâncălziți
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraâncălziții
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraâncălziților
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraâncărcai
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcare
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcare
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraâncărcarea
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraâncărcară
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcarăm
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcarăți
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcase
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcasem
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcaseră
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcaserăm
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcaserăți
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcaseși
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcaseți
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcat
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcat
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraâncărcata
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraâncărcate
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraâncărcatei
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraâncărcatele
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraâncărcatelor
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraâncărcatul
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraâncărcatului
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraâncărcau
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcași
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcați
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraâncărcații
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraâncărcaților
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraâncărcând
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraâncărcări
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraâncărcării
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraâncărcările
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraâncărcărilor
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraânălțai
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțam
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțare
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțare
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
supraânălțarea
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
supraânălțară
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțarăm
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțarăți
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțase
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțasem
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțaseră
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțaserăm
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțaserăți
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțaseși
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțaseți
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțat
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțat
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțata
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțate
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțatei
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțatele
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțatelor
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțatul
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțatului
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțau
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțași
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțați
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțați
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțații
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțaților
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțând
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraânălțări
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
supraânălțării
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
supraânălțările
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
supraânălțărilor
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
supraînalț
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînalțe
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînalți
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînalță
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraîncarc
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncarcați
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncarce
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncarci
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncarcă
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncarcăm
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncălzea
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzeai
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzeam
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzească
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzeau
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzeați
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzesc
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzește
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzești
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzi
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzii
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzim
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzind
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzire
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzire
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraîncălzirea
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraîncălziri
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraîncălzirii
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraîncălzirile
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraîncălzirilor
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei: [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzíre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncălzírii; pl. supraîncălzíri
supraîncălziră
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzirăm
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzirăți
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzise
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzisem
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălziseră
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălziserăm
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălziserăți
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălziseși
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălziseți
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzit
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălzit
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraîncălzita
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraîncălzite
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraîncălzitei
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraîncălzitele
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraîncălzitelor
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraîncălzitoare
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraîncălzitoarele
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraîncălzitoarelor
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraîncălzitor
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraîncălzitorul
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraîncălzitorului
SUPRAÎNCĂLZITÓR, supraîncălzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, în care vaporii produși sunt încălziți la o temperatură mai înaltă decât cea de saturație. [Pr.: -pra-în-] – Supraîncălzi + suf. -tor. DOOM
supraîncălzitór (su-pra-) s. n., pl. supraîncălzitoáre
supraîncălzitul
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraîncălzitului
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraîncălziși
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălziți
SUPRAÎNCĂLZÍRE, supraîncălziri, s. f. Acțiunea de a supraîncălzi și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi. DOOM
supraîncălzí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraîncălzésc, imperf. 3 sg. supraîncălzeá; conj. prez. 3 să supraîncălzeáscă
supraîncălziți
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraîncălziții
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraîncălziților
SUPRAÎNCĂLZÍT, -Ă, supraîncălziți, -te, adj. Încălzit peste măsură. ♦ (Fiz.; despre lichide sau vapori) Încălzit la o temperatură mai înaltă decât temperatura de fierbere a lichidului respectiv sau corespunzător; (despre metale sau aliaje) încălzit la temperatura la care structura cristalină se modifică. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncălzi.
supraîncărcai
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcare
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcare
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraîncărcarea
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraîncărcară
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcarăm
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcarăți
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcase
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcasem
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcaseră
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcaserăm
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcaserăți
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcaseși
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcaseți
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcat
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcat
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraîncărcata
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraîncărcate
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraîncărcatei
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraîncărcatele
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraîncărcatelor
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraîncărcatul
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraîncărcatului
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraîncărcau
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcași
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcați
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraîncărcații
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraîncărcaților
SUPRAÎNCĂRCÁT, -Ă, supraîncărcați, -te, adj. Încărcat peste măsură; împovărat. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca.
supraîncărcând
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcînd
SUPRAÎNCĂRCÁ, supraîncárc, vb. I. Tranz. A încărca peste măsură; a împovăra pe cineva cu o muncă exagerată. [Pr.: -pra-în-] – Supra1- + încărca (după fr. surcharger). DOOM
supraîncărcá (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 3 supraîncárcă
supraîncărcări
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraîncărcării
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraîncărcările
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraîncărcărilor
SUPRAÎNCĂRCÁRE, supraîncărcări, s. f. Acțiunea de a supraîncărca și rezultatul ei. [Pr.: -pra-în-] – V. supraîncărca. DOOM
supraîncărcáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraîncărcắrii; pl. supraîncărcắri
supraînsămânțare
SUPRAÎNSĂMÂNȚÁRE, supraînsămânțări, s. f. Însămânțare suplimentară. – Supra1- + însămânțare (după fr. sursemer).
supraînălțai
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțam
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțare
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțare
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
supraînălțarea
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
supraînălțară
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțarăm
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțarăți
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțase
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțasem
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțaseră
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțaserăm
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțaserăți
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțaseși
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțaseți
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțat
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțat
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțata
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțate
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțatei
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțatele
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțatelor
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțatul
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțatului
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțau
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțași
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțați
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțați
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțații
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțaților
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțând
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțînd
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].
supraînălțări
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
supraînălțării
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
supraînălțările
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
supraînălțărilor
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. DOOM
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri
suprem
SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus. DOOM
suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme
suprema
SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus. DOOM
suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme
suprematism
SUPREMATÍSM s. n. Grupare artistică rusă care se încadrează în curentul abstracționismului afirmând supremația simțirii pure, promovând o pictură bazată pe folosirea formelor abstracte geometrice (cerc, unghi, pătrat etc.). – Din rus. suprematizm. DOOM
suprematísm (su-pre-) s. n.
suprematismul
SUPREMATÍSM s. n. Grupare artistică rusă care se încadrează în curentul abstracționismului afirmând supremația simțirii pure, promovând o pictură bazată pe folosirea formelor abstracte geometrice (cerc, unghi, pătrat etc.). – Din rus. suprematizm. DOOM
suprematísm (su-pre-) s. n.
suprematismului
SUPREMATÍSM s. n. Grupare artistică rusă care se încadrează în curentul abstracționismului afirmând supremația simțirii pure, promovând o pictură bazată pe folosirea formelor abstracte geometrice (cerc, unghi, pătrat etc.). – Din rus. suprematizm. DOOM
suprematísm (su-pre-) s. n.
supremație
SUPREMAȚÍE, supremații, s. f. Superioritate absolută unită cu autoritate și putere; poziție dominantă; preponderență. – Din fr. suprématie. DOOM
supremațíe (su-pre-) s. f., art. supremațía, g.-d. art. supremațíei; pl. supremațíi, art. supremațíile
supreme
SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus. DOOM
suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme
supremei
SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus. DOOM
suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme
supremele
SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus. DOOM
suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme
supremelor
SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus. DOOM
suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme
supremi
SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus. DOOM
suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme
supremii
SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus. DOOM
suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme
supremilor
SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus. DOOM
suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme
supremul
SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus. DOOM
suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme
supremului
SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus. DOOM
suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme
supresiune
SUPRESIÚNE, supresiuni, s. f. (Înv.) Suprimare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. suppression, lat. suppressio, -onis. DOOM
supresiúne (înv.) (su-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. supresiúnii; pl. supresiúni
supresoare
SUPRESÓR, -OÁRE, supresori, -oare, adj. (Despre un element al unui aparat, despre un dispozitiv etc.) Care împiedică producerea unui fenomen, a unui efect etc. dăunător sau care reduce considerabil efectele acestora. – Din fr. suppresseur. DOOM
supresór (su-pre-) adj. m., pl. supresóri; f. sg. și pl. supresoáre
supresoarea
SUPRESÓR, -OÁRE, supresori, -oare, adj. (Despre un element al unui aparat, despre un dispozitiv etc.) Care împiedică producerea unui fenomen, a unui efect etc. dăunător sau care reduce considerabil efectele acestora. – Din fr. suppresseur. DOOM
supresór (su-pre-) adj. m., pl. supresóri; f. sg. și pl. supresoáre
supresoarei
SUPRESÓR, -OÁRE, supresori, -oare, adj. (Despre un element al unui aparat, despre un dispozitiv etc.) Care împiedică producerea unui fenomen, a unui efect etc. dăunător sau care reduce considerabil efectele acestora. – Din fr. suppresseur. DOOM
supresór (su-pre-) adj. m., pl. supresóri; f. sg. și pl. supresoáre
supresoarele
SUPRESÓR, -OÁRE, supresori, -oare, adj. (Despre un element al unui aparat, despre un dispozitiv etc.) Care împiedică producerea unui fenomen, a unui efect etc. dăunător sau care reduce considerabil efectele acestora. – Din fr. suppresseur. DOOM
supresór (su-pre-) adj. m., pl. supresóri; f. sg. și pl. supresoáre
supresoarelor
SUPRESÓR, -OÁRE, supresori, -oare, adj. (Despre un element al unui aparat, despre un dispozitiv etc.) Care împiedică producerea unui fenomen, a unui efect etc. dăunător sau care reduce considerabil efectele acestora. – Din fr. suppresseur. DOOM
supresór (su-pre-) adj. m., pl. supresóri; f. sg. și pl. supresoáre
supresor
SUPRESÓR, -OÁRE, supresori, -oare, adj. (Despre un element al unui aparat, despre un dispozitiv etc.) Care împiedică producerea unui fenomen, a unui efect etc. dăunător sau care reduce considerabil efectele acestora. – Din fr. suppresseur. DOOM
supresór (su-pre-) adj. m., pl. supresóri; f. sg. și pl. supresoáre
supresori
SUPRESÓR, -OÁRE, supresori, -oare, adj. (Despre un element al unui aparat, despre un dispozitiv etc.) Care împiedică producerea unui fenomen, a unui efect etc. dăunător sau care reduce considerabil efectele acestora. – Din fr. suppresseur. DOOM
supresór (su-pre-) adj. m., pl. supresóri; f. sg. și pl. supresoáre
supresorii
SUPRESÓR, -OÁRE, supresori, -oare, adj. (Despre un element al unui aparat, despre un dispozitiv etc.) Care împiedică producerea unui fenomen, a unui efect etc. dăunător sau care reduce considerabil efectele acestora. – Din fr. suppresseur. DOOM
supresór (su-pre-) adj. m., pl. supresóri; f. sg. și pl. supresoáre
supresorilor
SUPRESÓR, -OÁRE, supresori, -oare, adj. (Despre un element al unui aparat, despre un dispozitiv etc.) Care împiedică producerea unui fenomen, a unui efect etc. dăunător sau care reduce considerabil efectele acestora. – Din fr. suppresseur. DOOM
supresór (su-pre-) adj. m., pl. supresóri; f. sg. și pl. supresoáre
supresorul
SUPRESÓR, -OÁRE, supresori, -oare, adj. (Despre un element al unui aparat, despre un dispozitiv etc.) Care împiedică producerea unui fenomen, a unui efect etc. dăunător sau care reduce considerabil efectele acestora. – Din fr. suppresseur. DOOM
supresór (su-pre-) adj. m., pl. supresóri; f. sg. și pl. supresoáre
supresorului
SUPRESÓR, -OÁRE, supresori, -oare, adj. (Despre un element al unui aparat, despre un dispozitiv etc.) Care împiedică producerea unui fenomen, a unui efect etc. dăunător sau care reduce considerabil efectele acestora. – Din fr. suppresseur. DOOM
supresór (su-pre-) adj. m., pl. supresóri; f. sg. și pl. supresoáre
suprim
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprima
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimabil
SUPRIMÁBIL, -Ă adj. Care se poate suprima. [Cf. fr. supprimable].
suprimabila
SUPRIMÁBIL, -Ă adj. Care se poate suprima. [Cf. fr. supprimable].
suprimabile
SUPRIMÁBIL, -Ă adj. Care se poate suprima. [Cf. fr. supprimable].
suprimabilei
SUPRIMÁBIL, -Ă adj. Care se poate suprima. [Cf. fr. supprimable].
suprimabilele
SUPRIMÁBIL, -Ă adj. Care se poate suprima. [Cf. fr. supprimable].
suprimabilelor
SUPRIMÁBIL, -Ă adj. Care se poate suprima. [Cf. fr. supprimable].
suprimabili
SUPRIMÁBIL, -Ă adj. Care se poate suprima. [Cf. fr. supprimable].
suprimabilii
SUPRIMÁBIL, -Ă adj. Care se poate suprima. [Cf. fr. supprimable].
suprimabililor
SUPRIMÁBIL, -Ă adj. Care se poate suprima. [Cf. fr. supprimable].
suprimabilul
SUPRIMÁBIL, -Ă adj. Care se poate suprima. [Cf. fr. supprimable].
suprimabilului
SUPRIMÁBIL, -Ă adj. Care se poate suprima. [Cf. fr. supprimable].
suprimai
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimam
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimare
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimare
SUPRIMÁRE, suprimări, s. f. Acțiunea de a suprima și rezultatul ei. – V. suprima. DOOM
suprimáre (su-pri-) s. f., g.-d. art. suprimắrii; pl. suprimắri
suprimarea
SUPRIMÁRE, suprimări, s. f. Acțiunea de a suprima și rezultatul ei. – V. suprima. DOOM
suprimáre (su-pri-) s. f., g.-d. art. suprimắrii; pl. suprimắri
suprimară
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimarăm
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimarăți
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimase
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimasem
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimaseră
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimaserăm
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimaserăți
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimaseși
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimaseți
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimat
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimat
SUPRIMÁT, -Ă, suprimați, -te, adj. Care a încetat să mai fie, să mai existe; înlăturat, eliminat, șters, anulat. – V. suprima.
suprimata
SUPRIMÁT, -Ă, suprimați, -te, adj. Care a încetat să mai fie, să mai existe; înlăturat, eliminat, șters, anulat. – V. suprima.
suprimate
SUPRIMÁT, -Ă, suprimați, -te, adj. Care a încetat să mai fie, să mai existe; înlăturat, eliminat, șters, anulat. – V. suprima.
suprimatei
SUPRIMÁT, -Ă, suprimați, -te, adj. Care a încetat să mai fie, să mai existe; înlăturat, eliminat, șters, anulat. – V. suprima.
suprimatele
SUPRIMÁT, -Ă, suprimați, -te, adj. Care a încetat să mai fie, să mai existe; înlăturat, eliminat, șters, anulat. – V. suprima.
suprimatelor
SUPRIMÁT, -Ă, suprimați, -te, adj. Care a încetat să mai fie, să mai existe; înlăturat, eliminat, șters, anulat. – V. suprima.
suprimatul
SUPRIMÁT, -Ă, suprimați, -te, adj. Care a încetat să mai fie, să mai existe; înlăturat, eliminat, șters, anulat. – V. suprima.
suprimatului
SUPRIMÁT, -Ă, suprimați, -te, adj. Care a încetat să mai fie, să mai existe; înlăturat, eliminat, șters, anulat. – V. suprima.
suprimau
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimași
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimați
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimați
SUPRIMÁT, -Ă, suprimați, -te, adj. Care a încetat să mai fie, să mai existe; înlăturat, eliminat, șters, anulat. – V. suprima.
suprimații
SUPRIMÁT, -Ă, suprimați, -te, adj. Care a încetat să mai fie, să mai existe; înlăturat, eliminat, șters, anulat. – V. suprima.
suprimaților
SUPRIMÁT, -Ă, suprimați, -te, adj. Care a încetat să mai fie, să mai existe; înlăturat, eliminat, șters, anulat. – V. suprima.
suprime
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimi
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimând
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimînd
SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula. ♦ A omorî, a extermina pe cineva. 2. A desființa un post, un loc etc. ♦ A scoate ceva din funcție; a opri, a întrerupe activitatea a ceva. 3. A înlătura ceva, a elimina din consumație, a renunța la ceva. – Din fr. supprimer. DOOM
suprimá (a ~) (su-pri-) vb., ind. prez. 3 suprímă
suprimări
SUPRIMÁRE, suprimări, s. f. Acțiunea de a suprima și rezultatul ei. – V. suprima. DOOM
suprimáre (su-pri-) s. f., g.-d. art. suprimắrii; pl. suprimắri
suprimării
SUPRIMÁRE, suprimări, s. f. Acțiunea de a suprima și rezultatul ei. – V. suprima. DOOM
suprimáre (su-pri-) s. f., g.-d. art. suprimắrii; pl. suprimắri
suprimările
SUPRIMÁRE, suprimări, s. f. Acțiunea de a suprima și rezultatul ei. – V. suprima. DOOM
suprimáre (su-pri-) s. f., g.-d. art. suprimắrii; pl. suprimắri
suprimărilor
SUPRIMÁRE, suprimări, s. f. Acțiunea de a suprima și rezultatul ei. – V. suprima. DOOM
suprimáre (su-pri-) s. f., g.-d. art. suprimắrii; pl. suprimắri
supse
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supsei
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supseră
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supserăm
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supserăți
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supsese
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supsesem
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supseseră
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supseserăm
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supseserăți
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supseseși
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supseseți
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supseși
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supt
SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. DOOM
!súge-búte (pop.) s. m. și f., g.-d. lui súge-búte; pl. súge-búte
supt
SUPT3, -Ă, supți, -te, adj. Slab, uscat; (despre față, obraji) scofâlcit. – V. suge.
supt
SUPT2 prep. v. sub2.
supt
SUPT1, supturi, s. n. Faptul de a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. – V. suge. DOOM
supt s. n., pl. súpturi
suptul
SUPT1, supturi, s. n. Faptul de a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. – V. suge. DOOM
supt s. n., pl. súpturi
suptului
SUPT1, supturi, s. n. Faptul de a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. – V. suge. DOOM
supt s. n., pl. súpturi
suptura
SUPTÚRĂ, supturi, s. f. (Pop.) Supt1. – Supt1 + suf. -ură. DOOM
suptúră (pop.) s. f., g.-d. art. suptúrii; pl. suptúri
supturi
SUPT1, supturi, s. n. Faptul de a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. – V. suge. DOOM
supt s. n., pl. súpturi
supturi
SUPTÚRĂ, supturi, s. f. (Pop.) Supt1. – Supt1 + suf. -ură. DOOM
suptúră (pop.) s. f., g.-d. art. suptúrii; pl. suptúri
supturii
SUPTÚRĂ, supturi, s. f. (Pop.) Supt1. – Supt1 + suf. -ură. DOOM
suptúră (pop.) s. f., g.-d. art. suptúrii; pl. suptúri
supturile
SUPT1, supturi, s. n. Faptul de a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. – V. suge. DOOM
supt s. n., pl. súpturi
supturile
SUPTÚRĂ, supturi, s. f. (Pop.) Supt1. – Supt1 + suf. -ură. DOOM
suptúră (pop.) s. f., g.-d. art. suptúrii; pl. suptúri
supturilor
SUPT1, supturi, s. n. Faptul de a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. – V. suge. DOOM
supt s. n., pl. súpturi
supturilor
SUPTÚRĂ, supturi, s. f. (Pop.) Supt1. – Supt1 + suf. -ură. DOOM
suptúră (pop.) s. f., g.-d. art. suptúrii; pl. suptúri
supui
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuie
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supun
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supune
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supunea
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuneai
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuneam
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuneau
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuneați
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supunem
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supunere
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supunere
SUPUNÉRE s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect. Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. – V. supune. DOOM
supúnere s. f., g.-d. art. supúnerii
supunerea
SUPUNÉRE s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect. Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. – V. supune. DOOM
supúnere s. f., g.-d. art. supúnerii
supuneri
SUPUNÉRE s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect. Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. – V. supune. DOOM
supúnere s. f., g.-d. art. supúnerii
supunerii
SUPUNÉRE s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect. Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. – V. supune. DOOM
supúnere s. f., g.-d. art. supúnerii
supunerile
SUPUNÉRE s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect. Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. – V. supune. DOOM
supúnere s. f., g.-d. art. supúnerii
supunerilor
SUPUNÉRE s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect. Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. – V. supune. DOOM
supúnere s. f., g.-d. art. supúnerii
supuneți
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supunând
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supunînd
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supună
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supura
SUPURÁ, pers. 3 supurează, vb. I. Intranz. (Despre răni, țesuturi etc.) A produce și a elimina puroi. – Din fr. suppurer, lat. suppurare. DOOM
supurá (a ~) vb., ind. prez. 3 supureáză
supurant
SUPURÁNT, -Ă, supuranți, -te, adj. (Despre răni, țesuturi etc.) Care elimină puroi, care supurează. – Din fr. suppurant. DOOM
supuránt adj. m., pl. supuránți; f. supurántă, pl. supuránte
supuranta
SUPURÁNT, -Ă, supuranți, -te, adj. (Despre răni, țesuturi etc.) Care elimină puroi, care supurează. – Din fr. suppurant. DOOM
supuránt adj. m., pl. supuránți; f. supurántă, pl. supuránte
supurante
SUPURÁNT, -Ă, supuranți, -te, adj. (Despre răni, țesuturi etc.) Care elimină puroi, care supurează. – Din fr. suppurant. DOOM
supuránt adj. m., pl. supuránți; f. supurántă, pl. supuránte
supurantei
SUPURÁNT, -Ă, supuranți, -te, adj. (Despre răni, țesuturi etc.) Care elimină puroi, care supurează. – Din fr. suppurant. DOOM
supuránt adj. m., pl. supuránți; f. supurántă, pl. supuránte
supurantele
SUPURÁNT, -Ă, supuranți, -te, adj. (Despre răni, țesuturi etc.) Care elimină puroi, care supurează. – Din fr. suppurant. DOOM
supuránt adj. m., pl. supuránți; f. supurántă, pl. supuránte
supurantelor
SUPURÁNT, -Ă, supuranți, -te, adj. (Despre răni, țesuturi etc.) Care elimină puroi, care supurează. – Din fr. suppurant. DOOM
supuránt adj. m., pl. supuránți; f. supurántă, pl. supuránte
supurantul
SUPURÁNT, -Ă, supuranți, -te, adj. (Despre răni, țesuturi etc.) Care elimină puroi, care supurează. – Din fr. suppurant. DOOM
supuránt adj. m., pl. supuránți; f. supurántă, pl. supuránte
supurantului
SUPURÁNT, -Ă, supuranți, -te, adj. (Despre răni, țesuturi etc.) Care elimină puroi, care supurează. – Din fr. suppurant. DOOM
supuránt adj. m., pl. supuránți; f. supurántă, pl. supuránte
supuranți
SUPURÁNT, -Ă, supuranți, -te, adj. (Despre răni, țesuturi etc.) Care elimină puroi, care supurează. – Din fr. suppurant. DOOM
supuránt adj. m., pl. supuránți; f. supurántă, pl. supuránte
supuranții
SUPURÁNT, -Ă, supuranți, -te, adj. (Despre răni, țesuturi etc.) Care elimină puroi, care supurează. – Din fr. suppurant. DOOM
supuránt adj. m., pl. supuránți; f. supurántă, pl. supuránte
supuranților
SUPURÁNT, -Ă, supuranți, -te, adj. (Despre răni, țesuturi etc.) Care elimină puroi, care supurează. – Din fr. suppurant. DOOM
supuránt adj. m., pl. supuránți; f. supurántă, pl. supuránte
supurativ
SUPURATÍV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care facilitează supurația. [< fr. suppuratif].
supurativa
SUPURATÍV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care facilitează supurația. [< fr. suppuratif].
supurative
SUPURATÍV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care facilitează supurația. [< fr. suppuratif].
supurativei
SUPURATÍV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care facilitează supurația. [< fr. suppuratif].
supurativele
SUPURATÍV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care facilitează supurația. [< fr. suppuratif].
supurativelor
SUPURATÍV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care facilitează supurația. [< fr. suppuratif].
supurativi
SUPURATÍV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care facilitează supurația. [< fr. suppuratif].
supurativii
SUPURATÍV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care facilitează supurația. [< fr. suppuratif].
supurativilor
SUPURATÍV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care facilitează supurația. [< fr. suppuratif].
supurativul
SUPURATÍV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care facilitează supurația. [< fr. suppuratif].
supurativului
SUPURATÍV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care facilitează supurația. [< fr. suppuratif].
supurația
SUPURÁȚIE, supurații, s. f. Formare și eliminare de puroi în urma unui proces infecțios microbian. – Din fr. suppuration. DOOM
supuráție (-ți-e) s. f., art. supuráția (-ți-a), g.-d. art. supuráției; pl. supuráții, art. supuráțiile (-ți-i-)
supurație
SUPURÁȚIE, supurații, s. f. Formare și eliminare de puroi în urma unui proces infecțios microbian. – Din fr. suppuration. DOOM
supuráție (-ți-e) s. f., art. supuráția (-ți-a), g.-d. art. supuráției; pl. supuráții, art. supuráțiile (-ți-i-)
supurației
SUPURÁȚIE, supurații, s. f. Formare și eliminare de puroi în urma unui proces infecțios microbian. – Din fr. suppuration. DOOM
supuráție (-ți-e) s. f., art. supuráția (-ți-a), g.-d. art. supuráției; pl. supuráții, art. supuráțiile (-ți-i-)
supurații
SUPURÁȚIE, supurații, s. f. Formare și eliminare de puroi în urma unui proces infecțios microbian. – Din fr. suppuration. DOOM
supuráție (-ți-e) s. f., art. supuráția (-ți-a), g.-d. art. supuráției; pl. supuráții, art. supuráțiile (-ți-i-)
supurațiile
SUPURÁȚIE, supurații, s. f. Formare și eliminare de puroi în urma unui proces infecțios microbian. – Din fr. suppuration. DOOM
supuráție (-ți-e) s. f., art. supuráția (-ți-a), g.-d. art. supuráției; pl. supuráții, art. supuráțiile (-ți-i-)
supurațiilor
SUPURÁȚIE, supurații, s. f. Formare și eliminare de puroi în urma unui proces infecțios microbian. – Din fr. suppuration. DOOM
supuráție (-ți-e) s. f., art. supuráția (-ți-a), g.-d. art. supuráției; pl. supuráții, art. supuráțiile (-ți-i-)
supurațiune
SUPURAȚIÚNE s.f. v. supurație.
supus
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supus
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supus
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supusa
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supusa
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supuse
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuse
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supuse
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supusei
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supusei
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supusei
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supusele
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supusele
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supuselor
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supuselor
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supuseră
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuserăm
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuserăți
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supusese
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supusesem
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuseseră
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuseserăm
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuseserăți
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuseseși
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuseseți
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supuseși
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. DOOM
supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús
supusul
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supusul
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supusului
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supusului
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supușenia
SUPUȘÉNIE s. f. (Înv.) 1. Supunere, ascultare. 2. Faptul de a se bucura de cetățenia unei țări sau de protecția juridică specială a unei țări. – Supus + suf. -enie. DOOM
supușénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. supușénia (-ni-a), g.-d. supușénii, art. supușéniei
supușenie
SUPUȘÉNIE s. f. (Înv.) 1. Supunere, ascultare. 2. Faptul de a se bucura de cetățenia unei țări sau de protecția juridică specială a unei țări. – Supus + suf. -enie. DOOM
supușénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. supușénia (-ni-a), g.-d. supușénii, art. supușéniei
supușeniei
SUPUȘÉNIE s. f. (Înv.) 1. Supunere, ascultare. 2. Faptul de a se bucura de cetățenia unei țări sau de protecția juridică specială a unei țări. – Supus + suf. -enie. DOOM
supușénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. supușénia (-ni-a), g.-d. supușénii, art. supușéniei
supușenii
SUPUȘÉNIE s. f. (Înv.) 1. Supunere, ascultare. 2. Faptul de a se bucura de cetățenia unei țări sau de protecția juridică specială a unei țări. – Supus + suf. -enie. DOOM
supușénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. supușénia (-ni-a), g.-d. supușénii, art. supușéniei
supușeniile
SUPUȘÉNIE s. f. (Înv.) 1. Supunere, ascultare. 2. Faptul de a se bucura de cetățenia unei țări sau de protecția juridică specială a unei țări. – Supus + suf. -enie. DOOM
supușénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. supușénia (-ni-a), g.-d. supușénii, art. supușéniei
supușeniilor
SUPUȘÉNIE s. f. (Înv.) 1. Supunere, ascultare. 2. Faptul de a se bucura de cetățenia unei țări sau de protecția juridică specială a unei țări. – Supus + suf. -enie. DOOM
supușénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. supușénia (-ni-a), g.-d. supușénii, art. supușéniei
supuși
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supuși
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supușii
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supușii
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supușilor
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supușilor
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. DOOM
supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse
supușime
SUPUȘÍME s. f. (Pop.) Totalitatea supușilor (II). – Supus + suf. -ime. DOOM
supușíme (pop.) s. f., g.-d. art. supușímii
supușimea
SUPUȘÍME s. f. (Pop.) Totalitatea supușilor (II). – Supus + suf. -ime. DOOM
supușíme (pop.) s. f., g.-d. art. supușímii
supușimi
SUPUȘÍME s. f. (Pop.) Totalitatea supușilor (II). – Supus + suf. -ime. DOOM
supușíme (pop.) s. f., g.-d. art. supușímii
supușimii
SUPUȘÍME s. f. (Pop.) Totalitatea supușilor (II). – Supus + suf. -ime. DOOM
supușíme (pop.) s. f., g.-d. art. supușímii
supând
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supînd
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. DOOM
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
supăr
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supăra
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărai
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supăram
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărare
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărare
SUPĂRÁRE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra. DOOM
supăráre s. f., g.-d. art. supărắrii; pl. supărắri
supărarea
SUPĂRÁRE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra. DOOM
supăráre s. f., g.-d. art. supărắrii; pl. supărắri
supărară
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărarăm
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărarăți
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărase
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărasem
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supăraseră
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supăraserăm
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supăraserăți
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supăraseși
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supăraseți
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărat
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărat
SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
supărata
SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
supărate
SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
supăratei
SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
supăratele
SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
supăratelor
SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
supăratul
SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
supăratului
SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
supărau
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărași
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărați
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărați
SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
supărații
SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
supăraților
SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
supărând
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărînd
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. DOOM
supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără
supărăcioasa
SUPĂRĂCIÓS, -OÁSĂ, supărăcioși, -oase, adj. 1. Care se supără ușor, care nu știe de glumă; susceptibil; iritabil, irascibil. 2. (Rar) Care pricinuiește supărare; neplăcut. 3. (Rar) Întristat, amărât, necăjit. – Supăra + suf. -ăcios. DOOM
supărăciós adj. m., pl. supărăcióși; f. supărăcioásă, pl. supărăcioáse
supărăcioase
SUPĂRĂCIÓS, -OÁSĂ, supărăcioși, -oase, adj. 1. Care se supără ușor, care nu știe de glumă; susceptibil; iritabil, irascibil. 2. (Rar) Care pricinuiește supărare; neplăcut. 3. (Rar) Întristat, amărât, necăjit. – Supăra + suf. -ăcios. DOOM
supărăciós adj. m., pl. supărăcióși; f. supărăcioásă, pl. supărăcioáse
supărăcioasei
SUPĂRĂCIÓS, -OÁSĂ, supărăcioși, -oase, adj. 1. Care se supără ușor, care nu știe de glumă; susceptibil; iritabil, irascibil. 2. (Rar) Care pricinuiește supărare; neplăcut. 3. (Rar) Întristat, amărât, necăjit. – Supăra + suf. -ăcios. DOOM
supărăciós adj. m., pl. supărăcióși; f. supărăcioásă, pl. supărăcioáse
supărăcioasele
SUPĂRĂCIÓS, -OÁSĂ, supărăcioși, -oase, adj. 1. Care se supără ușor, care nu știe de glumă; susceptibil; iritabil, irascibil. 2. (Rar) Care pricinuiește supărare; neplăcut. 3. (Rar) Întristat, amărât, necăjit. – Supăra + suf. -ăcios. DOOM
supărăciós adj. m., pl. supărăcióși; f. supărăcioásă, pl. supărăcioáse
supărăcioaselor
SUPĂRĂCIÓS, -OÁSĂ, supărăcioși, -oase, adj. 1. Care se supără ușor, care nu știe de glumă; susceptibil; iritabil, irascibil. 2. (Rar) Care pricinuiește supărare; neplăcut. 3. (Rar) Întristat, amărât, necăjit. – Supăra + suf. -ăcios. DOOM
supărăciós adj. m., pl. supărăcióși; f. supărăcioásă, pl. supărăcioáse
supărăcios
SUPĂRĂCIÓS, -OÁSĂ, supărăcioși, -oase, adj. 1. Care se supără ușor, care nu știe de glumă; susceptibil; iritabil, irascibil. 2. (Rar) Care pricinuiește supărare; neplăcut. 3. (Rar) Întristat, amărât, necăjit. – Supăra + suf. -ăcios. DOOM
supărăciós adj. m., pl. supărăcióși; f. supărăcioásă, pl. supărăcioáse
supărăciosul
SUPĂRĂCIÓS, -OÁSĂ, supărăcioși, -oase, adj. 1. Care se supără ușor, care nu știe de glumă; susceptibil; iritabil, irascibil. 2. (Rar) Care pricinuiește supărare; neplăcut. 3. (Rar) Întristat, amărât, necăjit. – Supăra + suf. -ăcios. DOOM
supărăciós adj. m., pl. supărăcióși; f. supărăcioásă, pl. supărăcioáse
supărăciosului
SUPĂRĂCIÓS, -OÁSĂ, supărăcioși, -oase, adj. 1. Care se supără ușor, care nu știe de glumă; susceptibil; iritabil, irascibil. 2. (Rar) Care pricinuiește supărare; neplăcut. 3. (Rar) Întristat, amărât, necăjit. – Supăra + suf. -ăcios. DOOM
supărăciós adj. m., pl. supărăcióși; f. supărăcioásă, pl. supărăcioáse
supărăcioși
SUPĂRĂCIÓS, -OÁSĂ, supărăcioși, -oase, adj. 1. Care se supără ușor, care nu știe de glumă; susceptibil; iritabil, irascibil. 2. (Rar) Care pricinuiește supărare; neplăcut. 3. (Rar) Întristat, amărât, necăjit. – Supăra + suf. -ăcios. DOOM
supărăciós adj. m., pl. supărăcióși; f. supărăcioásă, pl. supărăcioáse
supărăcioșii
SUPĂRĂCIÓS, -OÁSĂ, supărăcioși, -oase, adj. 1. Care se supără ușor, care nu știe de glumă; susceptibil; iritabil, irascibil. 2. (Rar) Care pricinuiește supărare; neplăcut. 3. (Rar) Întristat, amărât, necăjit. – Supăra + suf. -ăcios. DOOM
supărăciós adj. m., pl. supărăcióși; f. supărăcioásă, pl. supărăcioáse
supărăcioșilor
SUPĂRĂCIÓS, -OÁSĂ, supărăcioși, -oase, adj. 1. Care se supără ușor, care nu știe de glumă; susceptibil; iritabil, irascibil. 2. (Rar) Care pricinuiește supărare; neplăcut. 3. (Rar) Întristat, amărât, necăjit. – Supăra + suf. -ăcios. DOOM
supărăciós adj. m., pl. supărăcióși; f. supărăcioásă, pl. supărăcioáse
supărări
SUPĂRÁRE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra. DOOM
supăráre s. f., g.-d. art. supărắrii; pl. supărắri
supărării
SUPĂRÁRE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra. DOOM
supăráre s. f., g.-d. art. supărắrii; pl. supărắri
supărările
SUPĂRÁRE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra. DOOM
supăráre s. f., g.-d. art. supărắrii; pl. supărắri
supărărilor
SUPĂRÁRE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra. DOOM
supăráre s. f., g.-d. art. supărắrii; pl. supărắri
supărătoare
SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, supărători, -oare, adj. (Și adverbial) Care supără, contrariază, deranjează; jenant, neplăcut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supăra + suf. -ător. DOOM
supărătór adj. m., pl. supărătóri; f. sg. și pl. supărătoáre
supărătoarea
SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, supărători, -oare, adj. (Și adverbial) Care supără, contrariază, deranjează; jenant, neplăcut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supăra + suf. -ător. DOOM
supărătór adj. m., pl. supărătóri; f. sg. și pl. supărătoáre
supărătoarei
SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, supărători, -oare, adj. (Și adverbial) Care supără, contrariază, deranjează; jenant, neplăcut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supăra + suf. -ător. DOOM
supărătór adj. m., pl. supărătóri; f. sg. și pl. supărătoáre
supărătoarele
SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, supărători, -oare, adj. (Și adverbial) Care supără, contrariază, deranjează; jenant, neplăcut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supăra + suf. -ător. DOOM
supărătór adj. m., pl. supărătóri; f. sg. și pl. supărătoáre
supărătoarelor
SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, supărători, -oare, adj. (Și adverbial) Care supără, contrariază, deranjează; jenant, neplăcut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supăra + suf. -ător. DOOM
supărătór adj. m., pl. supărătóri; f. sg. și pl. supărătoáre
supărător
SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, supărători, -oare, adj. (Și adverbial) Care supără, contrariază, deranjează; jenant, neplăcut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supăra + suf. -ător. DOOM
supărătór adj. m., pl. supărătóri; f. sg. și pl. supărătoáre
supărători
SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, supărători, -oare, adj. (Și adverbial) Care supără, contrariază, deranjează; jenant, neplăcut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supăra + suf. -ător. DOOM
supărătór adj. m., pl. supărătóri; f. sg. și pl. supărătoáre
supărătorii
SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, supărători, -oare, adj. (Și adverbial) Care supără, contrariază, deranjează; jenant, neplăcut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supăra + suf. -ător. DOOM
supărătór adj. m., pl. supărătóri; f. sg. și pl. supărătoáre
supărătorilor
SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, supărători, -oare, adj. (Și adverbial) Care supără, contrariază, deranjează; jenant, neplăcut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supăra + suf. -ător. DOOM
supărătór adj. m., pl. supărătóri; f. sg. și pl. supărătoáre
supărătorul
SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, supărători, -oare, adj. (Și adverbial) Care supără, contrariază, deranjează; jenant, neplăcut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supăra + suf. -ător. DOOM
supărătór adj. m., pl. supărătóri; f. sg. și pl. supărătoáre
supărătorului
SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, supărători, -oare, adj. (Și adverbial) Care supără, contrariază, deranjează; jenant, neplăcut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supăra + suf. -ător. DOOM
supărătór adj. m., pl. supărătóri; f. sg. și pl. supărătoáre
supția
SUPȚIÁ vb. I v. subția.
supțiare
SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. [Pr.: -ți-e-. – Var.: (reg.) supțiáre s. f.] – V. subția. DOOM
subțiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. subțiérii; pl. subțiéri
supțiat
SUPȚIÁT, -Ă adj. v. subțiat.
supțiere
SUPȚIÁ vb. I v. subția.
supțietic
SUPȚIÉTIC, -Ă adj. v. subțietic.
supțioară
SUPȚIOÁRĂ s. f. v. subsuoară.
supțira
SUPȚIRÁ vb. I v. subțira.
supțiratic
SUPȚIRÁTIC, -Ă adj. v. subțiratic.
sur
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. DOOM
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre
sura
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. DOOM
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre
surata
SURÁTĂ, surate, s. f. (Pop.) Prietenă bună, apropiată. ◊ Expr. A se prinde surate = (despre femei) a lega între ele o prietenie trainică. ♦ Termen familiar, prietenesc, pus (la țară) înaintea numelui unei femei despre care se vorbește sau căreia i se adresează cineva; apelativ folosit de femeile de la țară în relațiile dintre ele. – Cf. soră. DOOM
surátă (pop.) s. f., g.-d. art. surátei; pl. suráte
surate
SURÁTĂ, surate, s. f. (Pop.) Prietenă bună, apropiată. ◊ Expr. A se prinde surate = (despre femei) a lega între ele o prietenie trainică. ♦ Termen familiar, prietenesc, pus (la țară) înaintea numelui unei femei despre care se vorbește sau căreia i se adresează cineva; apelativ folosit de femeile de la țară în relațiile dintre ele. – Cf. soră. DOOM
surátă (pop.) s. f., g.-d. art. surátei; pl. suráte
suratec
SURÁTIC, -Ă, suratici, -e, adj. (Rar, și în forma suratec) Care bate în sur, suriu. Fumul suratec se strecura în văzduhul rece. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. – Variantă: surátec, -ă adj.
suratei
SURÁTĂ, surate, s. f. (Pop.) Prietenă bună, apropiată. ◊ Expr. A se prinde surate = (despre femei) a lega între ele o prietenie trainică. ♦ Termen familiar, prietenesc, pus (la țară) înaintea numelui unei femei despre care se vorbește sau căreia i se adresează cineva; apelativ folosit de femeile de la țară în relațiile dintre ele. – Cf. soră. DOOM
surátă (pop.) s. f., g.-d. art. surátei; pl. suráte
suratele
SURÁTĂ, surate, s. f. (Pop.) Prietenă bună, apropiată. ◊ Expr. A se prinde surate = (despre femei) a lega între ele o prietenie trainică. ♦ Termen familiar, prietenesc, pus (la țară) înaintea numelui unei femei despre care se vorbește sau căreia i se adresează cineva; apelativ folosit de femeile de la țară în relațiile dintre ele. – Cf. soră. DOOM
surátă (pop.) s. f., g.-d. art. surátei; pl. suráte
suratelor
SURÁTĂ, surate, s. f. (Pop.) Prietenă bună, apropiată. ◊ Expr. A se prinde surate = (despre femei) a lega între ele o prietenie trainică. ♦ Termen familiar, prietenesc, pus (la țară) înaintea numelui unei femei despre care se vorbește sau căreia i se adresează cineva; apelativ folosit de femeile de la țară în relațiile dintre ele. – Cf. soră. DOOM
surátă (pop.) s. f., g.-d. art. surátei; pl. suráte
suratic
SURÁTIC, -Ă, suratici, -e, adj. (Rar, și în forma suratec) Care bate în sur, suriu. Fumul suratec se strecura în văzduhul rece. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. – Variantă: surátec, -ă adj.
surcea
SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s. f. Așchie care sare când se cioplește sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, bețișor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel). DOOM
surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle, art. surcélele
surceaua
SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s. f. Așchie care sare când se cioplește sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, bețișor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel). DOOM
surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle, art. surcélele
surcel
SURCÉL, surcele, s. n. (Reg.) Surcea. – Lat. surcellus. DOOM
surcél (reg.) s. n., pl. surcéle
surcela
SURCELÁ, surcelez, vb. I. Intranz. (Rar) A umbla după surcele, a strînge surcele. Și te fă d-a surcela, Turcii seamă-a nu-ți băga. MAT. FOLK. 76. – Variantă: surcelí, surcelesc, vb. IV.
surcele
SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s. f. Așchie care sare când se cioplește sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, bețișor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel). DOOM
surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle, art. surcélele
surcele
SURCÉL, surcele, s. n. (Reg.) Surcea. – Lat. surcellus. DOOM
surcél (reg.) s. n., pl. surcéle
surcelei
SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s. f. Așchie care sare când se cioplește sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, bețișor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel). DOOM
surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle, art. surcélele
surcelele
SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s. f. Așchie care sare când se cioplește sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, bețișor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel). DOOM
surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle, art. surcélele
surcelele
SURCÉL, surcele, s. n. (Reg.) Surcea. – Lat. surcellus. DOOM
surcél (reg.) s. n., pl. surcéle
surcelelor
SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s. f. Așchie care sare când se cioplește sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, bețișor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel). DOOM
surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle, art. surcélele
surcelelor
SURCÉL, surcele, s. n. (Reg.) Surcea. – Lat. surcellus. DOOM
surcél (reg.) s. n., pl. surcéle
surceli
SURCELÍ vb. IV v. surcela.
surcelul
SURCÉL, surcele, s. n. (Reg.) Surcea. – Lat. surcellus. DOOM
surcél (reg.) s. n., pl. surcéle
surcelului
SURCÉL, surcele, s. n. (Reg.) Surcea. – Lat. surcellus. DOOM
surcél (reg.) s. n., pl. surcéle
surceluța
SURCELÚȚĂ, surceluțe, s. f. Diminutiv al lui surcea. – Surcea + suf. -eluță. DOOM
surcelúță s. f., g.-d. art. surcelúței; pl. surcelúțe
surceluțe
SURCELÚȚĂ, surceluțe, s. f. Diminutiv al lui surcea. – Surcea + suf. -eluță. DOOM
surcelúță s. f., g.-d. art. surcelúței; pl. surcelúțe
surceluței
SURCELÚȚĂ, surceluțe, s. f. Diminutiv al lui surcea. – Surcea + suf. -eluță. DOOM
surcelúță s. f., g.-d. art. surcelúței; pl. surcelúțe
surceluțele
SURCELÚȚĂ, surceluțe, s. f. Diminutiv al lui surcea. – Surcea + suf. -eluță. DOOM
surcelúță s. f., g.-d. art. surcelúței; pl. surcelúțe
surceluțelor
SURCELÚȚĂ, surceluțe, s. f. Diminutiv al lui surcea. – Surcea + suf. -eluță. DOOM
surcelúță s. f., g.-d. art. surcelúței; pl. surcelúțe
surchidea
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchideai
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchideala
SURCHIDEÁLĂ, surchideli, s. f. (Pop.) Faptul de a surchidi; sâcâială, hărțuială; muștruluială. ♦ Bătaie. – Surchidi + suf. -eală. DOOM
surchideálă (pop.) s. f., g.-d. art. surchidélii; pl. surchidéli
surchideam
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidească
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchideau
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchideați
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchideli
SURCHIDEÁLĂ, surchideli, s. f. (Pop.) Faptul de a surchidi; sâcâială, hărțuială; muștruluială. ♦ Bătaie. – Surchidi + suf. -eală. DOOM
surchideálă (pop.) s. f., g.-d. art. surchidélii; pl. surchidéli
surchidelii
SURCHIDEÁLĂ, surchideli, s. f. (Pop.) Faptul de a surchidi; sâcâială, hărțuială; muștruluială. ♦ Bătaie. – Surchidi + suf. -eală. DOOM
surchideálă (pop.) s. f., g.-d. art. surchidélii; pl. surchidéli
surchidelile
SURCHIDEÁLĂ, surchideli, s. f. (Pop.) Faptul de a surchidi; sâcâială, hărțuială; muștruluială. ♦ Bătaie. – Surchidi + suf. -eală. DOOM
surchideálă (pop.) s. f., g.-d. art. surchidélii; pl. surchidéli
surchidelilor
SURCHIDEÁLĂ, surchideli, s. f. (Pop.) Faptul de a surchidi; sâcâială, hărțuială; muștruluială. ♦ Bătaie. – Surchidi + suf. -eală. DOOM
surchideálă (pop.) s. f., g.-d. art. surchidélii; pl. surchidéli
surchidesc
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidește
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidești
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidi
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidii
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidim
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidind
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidire
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidire
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni.
surchidiră
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidirăm
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidirăți
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidise
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidisem
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidiseră
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidiserăm
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidiserăți
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidiseși
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidiseți
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidit
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidit
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni.
surchidiși
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surchidiți
SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. DOOM
surchidí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surchidésc, imperf. 3 sg. surchideá; conj. prez. 3 să surchideáscă
surcica
SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s. f. Așchie care sare când se cioplește sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, bețișor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel). DOOM
surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle, art. surcélele
surclasa
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasai
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasam
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasare
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasare
SURCLASÁRE, surclasări, s. f. Acțiunea de a surclasa. – V. surclasa.
surclasarea
SURCLASÁRE, surclasări, s. f. Acțiunea de a surclasa. – V. surclasa.
surclasară
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasarăm
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasarăți
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasase
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasasem
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasaseră
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasaserăm
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasaserăți
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasaseși
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasaseți
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasat
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasat
SURCLASÁT, -Ă, surclasați, -te, adj. Care a fost depășit, întrecut. – V. surclasa.
surclasata
SURCLASÁT, -Ă, surclasați, -te, adj. Care a fost depășit, întrecut. – V. surclasa.
surclasate
SURCLASÁT, -Ă, surclasați, -te, adj. Care a fost depășit, întrecut. – V. surclasa.
surclasatei
SURCLASÁT, -Ă, surclasați, -te, adj. Care a fost depășit, întrecut. – V. surclasa.
surclasatele
SURCLASÁT, -Ă, surclasați, -te, adj. Care a fost depășit, întrecut. – V. surclasa.
surclasatelor
SURCLASÁT, -Ă, surclasați, -te, adj. Care a fost depășit, întrecut. – V. surclasa.
surclasatul
SURCLASÁT, -Ă, surclasați, -te, adj. Care a fost depășit, întrecut. – V. surclasa.
surclasatului
SURCLASÁT, -Ă, surclasați, -te, adj. Care a fost depășit, întrecut. – V. surclasa.
surclasau
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasași
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasați
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasați
SURCLASÁT, -Ă, surclasați, -te, adj. Care a fost depășit, întrecut. – V. surclasa.
surclasații
SURCLASÁT, -Ă, surclasați, -te, adj. Care a fost depășit, întrecut. – V. surclasa.
surclasaților
SURCLASÁT, -Ă, surclasați, -te, adj. Care a fost depășit, întrecut. – V. surclasa.
surclasează
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasez
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclaseze
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasezi
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasând
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasînd
SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. A depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser. DOOM
*surclasá (a ~) vb., ind. prez. 3 surclaseáză
surclasări
SURCLASÁRE, surclasări, s. f. Acțiunea de a surclasa. – V. surclasa.
surclasării
SURCLASÁRE, surclasări, s. f. Acțiunea de a surclasa. – V. surclasa.
surclasările
SURCLASÁRE, surclasări, s. f. Acțiunea de a surclasa. – V. surclasa.
surclasărilor
SURCLASÁRE, surclasări, s. f. Acțiunea de a surclasa. – V. surclasa.
surd
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surda
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surda
SÚRDA adv. În zadar, degeaba, inutil; fără rost. Asta este a mea lege, Să mă ierte, surda strig. ALEXANDRESCU, M. 286. Nu lua în grabă pe nimic arvună, Să-ți perzi surda vremea și zilele tale. PANN, P. V. I 153. Bunii maicăi frați, geaba, surda alergați. PĂSCULESCU, L. P. 249. ◊ (Astăzi mai ales în loc. adv.) De-a (mai rar de) surda (sau, învechit, de surdă). Boierii cei mari hotărîseră, îndemnați de armașul Nicoriță, să nu mai zăbovească de-a surda la Cucuteni. SADOVEANU, O. VII 130. Întrebările și rugăciunile mele le făceam în sec, căci îmi răceam gura de surda. ISPIRESCU, L. 96. Știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată. EMINESCU, O. I 23. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surde
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surdei
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surdele
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surdelor
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surdina
SURDÍNĂ, surdine, s. f. Dispozitiv din metal sau din lemn, în formă de gheară la instrumentele cu coarde sau în formă de dop la instrumentele de suflat, folosit pentru atenuarea intensității sonorității unor instrumente muzicale. ◊ Loc. adv. În surdină = a) cu surdina pusă, încet; b) fără zgomot, înăbușit; cu glas scăzut; în taină. – Din fr. sourdine. DOOM
surdínă s. f., g.-d. art. surdínei; (dispozitive) pl. surdíne
surdine
SURDÍNĂ, surdine, s. f. Dispozitiv din metal sau din lemn, în formă de gheară la instrumentele cu coarde sau în formă de dop la instrumentele de suflat, folosit pentru atenuarea intensității sonorității unor instrumente muzicale. ◊ Loc. adv. În surdină = a) cu surdina pusă, încet; b) fără zgomot, înăbușit; cu glas scăzut; în taină. – Din fr. sourdine. DOOM
surdínă s. f., g.-d. art. surdínei; (dispozitive) pl. surdíne
surdinei
SURDÍNĂ, surdine, s. f. Dispozitiv din metal sau din lemn, în formă de gheară la instrumentele cu coarde sau în formă de dop la instrumentele de suflat, folosit pentru atenuarea intensității sonorității unor instrumente muzicale. ◊ Loc. adv. În surdină = a) cu surdina pusă, încet; b) fără zgomot, înăbușit; cu glas scăzut; în taină. – Din fr. sourdine. DOOM
surdínă s. f., g.-d. art. surdínei; (dispozitive) pl. surdíne
surdinele
SURDÍNĂ, surdine, s. f. Dispozitiv din metal sau din lemn, în formă de gheară la instrumentele cu coarde sau în formă de dop la instrumentele de suflat, folosit pentru atenuarea intensității sonorității unor instrumente muzicale. ◊ Loc. adv. În surdină = a) cu surdina pusă, încet; b) fără zgomot, înăbușit; cu glas scăzut; în taină. – Din fr. sourdine. DOOM
surdínă s. f., g.-d. art. surdínei; (dispozitive) pl. surdíne
surdinelor
SURDÍNĂ, surdine, s. f. Dispozitiv din metal sau din lemn, în formă de gheară la instrumentele cu coarde sau în formă de dop la instrumentele de suflat, folosit pentru atenuarea intensității sonorității unor instrumente muzicale. ◊ Loc. adv. În surdină = a) cu surdina pusă, încet; b) fără zgomot, înăbușit; cu glas scăzut; în taină. – Din fr. sourdine. DOOM
surdínă s. f., g.-d. art. surdínei; (dispozitive) pl. surdíne
surdiniza
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizai
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizam
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizare
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizare
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizară
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizarăm
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizarăți
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizase
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizasem
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizaseră
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizaserăm
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizaserăți
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizaseși
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizaseți
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizat
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizat
SURDINIZÁT, -Ă adj. (Rar) În surdină. [< surdiniza].
surdinizata
SURDINIZÁT, -Ă adj. (Rar) În surdină. [< surdiniza].
surdinizate
SURDINIZÁT, -Ă adj. (Rar) În surdină. [< surdiniza].
surdinizatei
SURDINIZÁT, -Ă adj. (Rar) În surdină. [< surdiniza].
surdinizatele
SURDINIZÁT, -Ă adj. (Rar) În surdină. [< surdiniza].
surdinizatelor
SURDINIZÁT, -Ă adj. (Rar) În surdină. [< surdiniza].
surdinizatul
SURDINIZÁT, -Ă adj. (Rar) În surdină. [< surdiniza].
surdinizatului
SURDINIZÁT, -Ă adj. (Rar) În surdină. [< surdiniza].
surdinizau
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizași
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizați
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizați
SURDINIZÁT, -Ă adj. (Rar) În surdină. [< surdiniza].
surdinizații
SURDINIZÁT, -Ă adj. (Rar) În surdină. [< surdiniza].
surdinizaților
SURDINIZÁT, -Ă adj. (Rar) În surdină. [< surdiniza].
surdinizează
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizez
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizeze
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizezi
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizând
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surdinizînd
SURDINIZÁ vb. I. tr. (Constr.) A amortiza zgomotele. [< surdină + -iza, după fr. sourdiner].
surditate
SURDITÁTE, surdități, s. f. 1. Infirmitate congenitală sau dobândită, care constă în imposibilitatea (totală sau parțială) de a percepe sunetele; surzenie. ◊ Surditate psihică = imposibilitate de a recunoaște și a distinge cu simțul auzului sursa sonoră. Surditate verbală = boală caracterizată prin neînțelegerea sensurilor cuvintelor pe care le aude cineva. 2. Calitate a unei consoane de a fi rostită fără participarea coardelor vocale. – Din fr. surdité. DOOM
surditáte s. f., g.-d. art. surditắții; pl. surditắți
surditatea
SURDITÁTE, surdități, s. f. 1. Infirmitate congenitală sau dobândită, care constă în imposibilitatea (totală sau parțială) de a percepe sunetele; surzenie. ◊ Surditate psihică = imposibilitate de a recunoaște și a distinge cu simțul auzului sursa sonoră. Surditate verbală = boală caracterizată prin neînțelegerea sensurilor cuvintelor pe care le aude cineva. 2. Calitate a unei consoane de a fi rostită fără participarea coardelor vocale. – Din fr. surdité. DOOM
surditáte s. f., g.-d. art. surditắții; pl. surditắți
surdități
SURDITÁTE, surdități, s. f. 1. Infirmitate congenitală sau dobândită, care constă în imposibilitatea (totală sau parțială) de a percepe sunetele; surzenie. ◊ Surditate psihică = imposibilitate de a recunoaște și a distinge cu simțul auzului sursa sonoră. Surditate verbală = boală caracterizată prin neînțelegerea sensurilor cuvintelor pe care le aude cineva. 2. Calitate a unei consoane de a fi rostită fără participarea coardelor vocale. – Din fr. surdité. DOOM
surditáte s. f., g.-d. art. surditắții; pl. surditắți
surdității
SURDITÁTE, surdități, s. f. 1. Infirmitate congenitală sau dobândită, care constă în imposibilitatea (totală sau parțială) de a percepe sunetele; surzenie. ◊ Surditate psihică = imposibilitate de a recunoaște și a distinge cu simțul auzului sursa sonoră. Surditate verbală = boală caracterizată prin neînțelegerea sensurilor cuvintelor pe care le aude cineva. 2. Calitate a unei consoane de a fi rostită fără participarea coardelor vocale. – Din fr. surdité. DOOM
surditáte s. f., g.-d. art. surditắții; pl. surditắți
surditățile
SURDITÁTE, surdități, s. f. 1. Infirmitate congenitală sau dobândită, care constă în imposibilitatea (totală sau parțială) de a percepe sunetele; surzenie. ◊ Surditate psihică = imposibilitate de a recunoaște și a distinge cu simțul auzului sursa sonoră. Surditate verbală = boală caracterizată prin neînțelegerea sensurilor cuvintelor pe care le aude cineva. 2. Calitate a unei consoane de a fi rostită fără participarea coardelor vocale. – Din fr. surdité. DOOM
surditáte s. f., g.-d. art. surditắții; pl. surditắți
surdităților
SURDITÁTE, surdități, s. f. 1. Infirmitate congenitală sau dobândită, care constă în imposibilitatea (totală sau parțială) de a percepe sunetele; surzenie. ◊ Surditate psihică = imposibilitate de a recunoaște și a distinge cu simțul auzului sursa sonoră. Surditate verbală = boală caracterizată prin neînțelegerea sensurilor cuvintelor pe care le aude cineva. 2. Calitate a unei consoane de a fi rostită fără participarea coardelor vocale. – Din fr. surdité. DOOM
surditáte s. f., g.-d. art. surditắții; pl. surditắți
surdo
SURDO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „surd”, „surdină”. [< surd].
surdobarocamera
SURDOBAROCÁMERĂ s.f. Barocameră cu izolație fonică perfectă. [< surdo- + barocameră].
surdobarocamere
SURDOBAROCÁMERĂ s.f. Barocameră cu izolație fonică perfectă. [< surdo- + barocameră].
surdobarocamerei
SURDOBAROCÁMERĂ s.f. Barocameră cu izolație fonică perfectă. [< surdo- + barocameră].
surdobarocamerele
SURDOBAROCÁMERĂ s.f. Barocameră cu izolație fonică perfectă. [< surdo- + barocameră].
surdobarocamerelor
SURDOBAROCÁMERĂ s.f. Barocameră cu izolație fonică perfectă. [< surdo- + barocameră].
surdologia
SURDOLOGÍE s.f. Ramură a defectologiei care studiază surzenia. [< surdo- + -logie].
surdologie
SURDOLOGÍE s.f. Ramură a defectologiei care studiază surzenia. [< surdo- + -logie].
surdologiei
SURDOLOGÍE s.f. Ramură a defectologiei care studiază surzenia. [< surdo- + -logie].
surdologii
SURDOLOGÍE s.f. Ramură a defectologiei care studiază surzenia. [< surdo- + -logie].
surdomaș
SURDOMÁȘ, surdomași, s. m. (Regional) Larva gîndacului numit morarul; sfoiag. – Variantă: surdumáș (MARIAN, INS. 67) s. m.
surdomut
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomut
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomuta
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomuta
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomute
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomute
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomutei
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomutei
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomutele
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomutele
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomutelor
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomutelor
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomutism
SURDOMUTÍSM s. n. Deficiență audio-verbală complexă datorată absenței congenitale sau pierderii timpurii a auzului; surdomutitate. – Surd + mutism. DOOM
surdomutísm s. n.
surdomutismul
SURDOMUTÍSM s. n. Deficiență audio-verbală complexă datorată absenței congenitale sau pierderii timpurii a auzului; surdomutitate. – Surd + mutism. DOOM
surdomutísm s. n.
surdomutismului
SURDOMUTÍSM s. n. Deficiență audio-verbală complexă datorată absenței congenitale sau pierderii timpurii a auzului; surdomutitate. – Surd + mutism. DOOM
surdomutísm s. n.
surdomutitate
SURDOMUTITÁTE s. f. Surdomutism. – După fr. surdimutité. DOOM
*surdomutitáte s. f., g.-d. art. surdomutitắții
surdomutitatea
SURDOMUTITÁTE s. f. Surdomutism. – După fr. surdimutité. DOOM
*surdomutitáte s. f., g.-d. art. surdomutitắții
surdomutități
SURDOMUTITÁTE s. f. Surdomutism. – După fr. surdimutité. DOOM
*surdomutitáte s. f., g.-d. art. surdomutitắții
surdomutității
SURDOMUTITÁTE s. f. Surdomutism. – După fr. surdimutité. DOOM
*surdomutitáte s. f., g.-d. art. surdomutitắții
surdomutul
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomutul
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomutului
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomutului
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomuți
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomuți
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomuții
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomuții
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomuților
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdomuților
SURDOMÚT, -Ă, surdomuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de auz și de grai; (persoană) surdă și mută în același timp. – Surd + mut (după fr. sourd-muet). DOOM
surdomút adj. m., s. m., pl. surdomúți; adj. f., s. f. surdomútă, pl. surdomúte
surdopedagogia
SURDOPEDAGOGÍE s. f. Ramură a pedagogiei speciale care se ocupă de educarea și de instruirea persoanelor cu deficiențe de auz. – Surd + pedagogie. DOOM
surdopedagogíe s. f., art. surdopedagogía, g.-d. surdopedagogíi, art. surdopedagogíei
surdopedagogie
SURDOPEDAGOGÍE s. f. Ramură a pedagogiei speciale care se ocupă de educarea și de instruirea persoanelor cu deficiențe de auz. – Surd + pedagogie. DOOM
surdopedagogíe s. f., art. surdopedagogía, g.-d. surdopedagogíi, art. surdopedagogíei
surdopedagogiei
SURDOPEDAGOGÍE s. f. Ramură a pedagogiei speciale care se ocupă de educarea și de instruirea persoanelor cu deficiențe de auz. – Surd + pedagogie. DOOM
surdopedagogíe s. f., art. surdopedagogía, g.-d. surdopedagogíi, art. surdopedagogíei
surdopedagogii
SURDOPEDAGOGÍE s. f. Ramură a pedagogiei speciale care se ocupă de educarea și de instruirea persoanelor cu deficiențe de auz. – Surd + pedagogie. DOOM
surdopedagogíe s. f., art. surdopedagogía, g.-d. surdopedagogíi, art. surdopedagogíei
surduc
SURDÚC s. n. (Regional) Vale strîmtă și prăpăstioasă între doi munți; coastă rîpoasă și foarte pietroasă. Mă usuc Ca frunza-n nuc, Ca iarba de pe surduc. ȘEZ. I 46.
surducă
SURDÚCĂ, surduce, s. f. (Regional) Minge făcută din păr de bou.
surdul
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surdului
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surdumaș
SURDUMÁȘ s. m. v. surdomaș.
surduț
SURDÚȚ, -Ă, surduți, -e, adj. (În poezia populară) Diminutiv al lui surd. Marcu bine-mi auzea, Dar surduț mi se făcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487.
sure
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. DOOM
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre
surea
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
sureai
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
suream
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surească
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
sureată
SUREÁTĂ, surete, s. f. (Iht.) Obleț.
sureau
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
sureați
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surei
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. DOOM
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre
surele
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. DOOM
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre
surelor
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. DOOM
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre
suresc
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surescit
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescita
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitabil
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surescitabila
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surescitabile
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surescitabilei
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surescitabilele
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surescitabilelor
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surescitabili
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surescitabilii
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surescitabililor
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surescitabilitate
SUREXCITABILITÁTE s. f. v. surescitabilitate. DOOM
surescitabilitáte s. f., g.-d. art. surescitabilitắții
surescitabilitatea
SUREXCITABILITÁTE s. f. v. surescitabilitate. DOOM
surescitabilitáte s. f., g.-d. art. surescitabilitắții
surescitabilități
SUREXCITABILITÁTE s. f. v. surescitabilitate. DOOM
surescitabilitáte s. f., g.-d. art. surescitabilitắții
surescitabilității
SUREXCITABILITÁTE s. f. v. surescitabilitate. DOOM
surescitabilitáte s. f., g.-d. art. surescitabilitắții
surescitabilul
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surescitabilului
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surescitai
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitam
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitant
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surescitanta
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surescitante
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surescitantei
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surescitantele
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surescitantelor
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surescitantul
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surescitantului
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surescitanți
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surescitanții
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surescitanților
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surescitare
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitare
SUREXCITÁRE s. f. v. surescitare. DOOM
surescitáre s. f., g.-d. art. surescitắrii; pl. surescitắri
surescitarea
SUREXCITÁRE s. f. v. surescitare. DOOM
surescitáre s. f., g.-d. art. surescitắrii; pl. surescitắri
surescitară
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitarăm
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitarăți
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitase
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitasem
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitaseră
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitaserăm
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitaserăți
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitaseși
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitaseți
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitat
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitat
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surescitata
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surescitate
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surescitatei
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surescitatele
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surescitatelor
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surescitatul
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surescitatului
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surescitau
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitași
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitați
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitați
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surescitația
SUREXCITÁȚIE s. f. v. surescitație. DOOM
surescitáție (-ți-e) s. f., art. surescitáția (-ți-a), g.-d. art. surescitáției; pl. surescitáții, art. surescitáțiile (-ți-i-)
surescitație
SUREXCITÁȚIE s. f. v. surescitație. DOOM
surescitáție (-ți-e) s. f., art. surescitáția (-ți-a), g.-d. art. surescitáției; pl. surescitáții, art. surescitáțiile (-ți-i-)
surescitației
SUREXCITÁȚIE s. f. v. surescitație. DOOM
surescitáție (-ți-e) s. f., art. surescitáția (-ți-a), g.-d. art. surescitáției; pl. surescitáții, art. surescitáțiile (-ți-i-)
surescitații
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surescitații
SUREXCITÁȚIE s. f. v. surescitație. DOOM
surescitáție (-ți-e) s. f., art. surescitáția (-ți-a), g.-d. art. surescitáției; pl. surescitáții, art. surescitáțiile (-ți-i-)
surescitațiile
SUREXCITÁȚIE s. f. v. surescitație. DOOM
surescitáție (-ți-e) s. f., art. surescitáția (-ți-a), g.-d. art. surescitáției; pl. surescitáții, art. surescitáțiile (-ți-i-)
surescitațiilor
SUREXCITÁȚIE s. f. v. surescitație. DOOM
surescitáție (-ți-e) s. f., art. surescitáția (-ți-a), g.-d. art. surescitáției; pl. surescitáții, art. surescitáțiile (-ți-i-)
surescitaților
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surescite
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitând
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitînd
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surescitări
SUREXCITÁRE s. f. v. surescitare. DOOM
surescitáre s. f., g.-d. art. surescitắrii; pl. surescitắri
surescitării
SUREXCITÁRE s. f. v. surescitare. DOOM
surescitáre s. f., g.-d. art. surescitắrii; pl. surescitắri
surescitările
SUREXCITÁRE s. f. v. surescitare. DOOM
surescitáre s. f., g.-d. art. surescitắrii; pl. surescitắri
surescitărilor
SUREXCITÁRE s. f. v. surescitare. DOOM
surescitáre s. f., g.-d. art. surescitắrii; pl. surescitắri
suresciți
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
suret
SURÉT, sureturi, s. n. (În Evul Mediu, în Țările Române) Copie sau traducere (a unui act, a unei scrisori). – Din tc. suret. DOOM
surét (înv.) s. n., pl. suréturi
suretul
SURÉT, sureturi, s. n. (În Evul Mediu, în Țările Române) Copie sau traducere (a unui act, a unei scrisori). – Din tc. suret. DOOM
surét (înv.) s. n., pl. suréturi
suretului
SURÉT, sureturi, s. n. (În Evul Mediu, în Țările Române) Copie sau traducere (a unui act, a unei scrisori). – Din tc. suret. DOOM
surét (înv.) s. n., pl. suréturi
sureturi
SURÉT, sureturi, s. n. (În Evul Mediu, în Țările Române) Copie sau traducere (a unui act, a unei scrisori). – Din tc. suret. DOOM
surét (înv.) s. n., pl. suréturi
sureturile
SURÉT, sureturi, s. n. (În Evul Mediu, în Țările Române) Copie sau traducere (a unui act, a unei scrisori). – Din tc. suret. DOOM
surét (înv.) s. n., pl. suréturi
sureturilor
SURÉT, sureturi, s. n. (În Evul Mediu, în Țările Române) Copie sau traducere (a unui act, a unei scrisori). – Din tc. suret. DOOM
surét (înv.) s. n., pl. suréturi
surexcita
SUREXCITÁ vb. I v. surescita. DOOM
surescitá (a ~) vb., ind. prez. 3 surescítă
surexcitabil
SUREXCITÁBIL, -Ă adj. v. surescitabil. DOOM
surescitábil adj. m., pl. surescitábili; f. surescitábilă, pl. surescitábile
surexcitabilitate
SUREXCITABILITÁTE s. f. v. surescitabilitate. DOOM
surescitabilitáte s. f., g.-d. art. surescitabilitắții
surexcitant
SUREXCITÁNT, -Ă adj. v. surescitant. DOOM
surescitánt adj. m., pl. surescitánți; f. surescitántă, pl. surescitánte
surexcitare
SUREXCITÁRE s. f. v. surescitare. DOOM
surescitáre s. f., g.-d. art. surescitắrii; pl. surescitắri
surexcitat
SUREXCITÁT, -Ă adj. v. surescitat.
surexcitație
SUREXCITÁȚIE s. f. v. surescitație. DOOM
surescitáție (-ți-e) s. f., art. surescitáția (-ți-a), g.-d. art. surescitáției; pl. surescitáții, art. surescitáțiile (-ți-i-)
surește
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surești
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surf
SURF s. n. Placă plutitoare de lemn sau de material plastic care servește la alunecarea pe suprafața apei a celui care practică surfingul. [Pr.: sărf] – Cuv. engl. DOOM
*surf (angl.) [u pron. ă] s. n., art. surful
surfață
SURFÁȚĂ, surfețe, s. f. (Franțuzism învechit) Suprafață. Mici valuri încrețesc surfața de un verde întunecat a bălții. ODOBESCU, O. I 399. Amorul, fost-a el pentru acest suflet atît de tînăr asemenea minelor Laceniei, a căror surfață scînteie de aur strălucitor. NEGRUZZI, S. II 44.
surfila
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilai
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilam
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilare
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilare
SURFILÁRE, surfilări, s. f. Acțiunea de a surfila și rezultatul ei. – V. surfila. DOOM
surfiláre s. f., g.-d. art. surfilắrii; pl. surfilắri
surfilarea
SURFILÁRE, surfilări, s. f. Acțiunea de a surfila și rezultatul ei. – V. surfila. DOOM
surfiláre s. f., g.-d. art. surfilắrii; pl. surfilắri
surfilară
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilarăm
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilarăți
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilase
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilasem
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilaseră
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilaserăm
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilaserăți
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilaseși
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilaseți
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilat
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilat
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler.
surfilau
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilași
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilați
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilează
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilez
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfileze
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilezi
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilând
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilînd
SURFILÁ, surfilez, vb. I. Tranz. A întări marginile unei țesături cu o cusătură rară, pentru a împiedica destrămarea firelor. – Din fr. surfiler. DOOM
surfilá (a ~) vb., ind. prez. 3 surfileáză
surfilări
SURFILÁRE, surfilări, s. f. Acțiunea de a surfila și rezultatul ei. – V. surfila. DOOM
surfiláre s. f., g.-d. art. surfilắrii; pl. surfilắri
surfilării
SURFILÁRE, surfilări, s. f. Acțiunea de a surfila și rezultatul ei. – V. surfila. DOOM
surfiláre s. f., g.-d. art. surfilắrii; pl. surfilắri
surfilările
SURFILÁRE, surfilări, s. f. Acțiunea de a surfila și rezultatul ei. – V. surfila. DOOM
surfiláre s. f., g.-d. art. surfilắrii; pl. surfilắri
surfilărilor
SURFILÁRE, surfilări, s. f. Acțiunea de a surfila și rezultatul ei. – V. surfila. DOOM
surfiláre s. f., g.-d. art. surfilắrii; pl. surfilắri
surfing
SURFING s. n. Sport practicat cu surful. [Pr.: sắrfing] – Cuv. engl. DOOM
*surfing (angl.) [pron. sắrfing] s. n., art. surfingul
surfingul
SURFING s. n. Sport practicat cu surful. [Pr.: sắrfing] – Cuv. engl. DOOM
*surfing (angl.) [pron. sắrfing] s. n., art. surfingul
surfingului
SURFING s. n. Sport practicat cu surful. [Pr.: sắrfing] – Cuv. engl. DOOM
*surfing (angl.) [pron. sắrfing] s. n., art. surfingul
surfist
SURFIST, surfiști, s. m. Sportiv care practică surful.Vezi comentariul. [Pr.: sắrfist] – Din engl. Surfist. DOOM
surfíst [u pron. ă] s. m., pl. surfíști
surfistă
SURFIST, surfiști, s. m. Sportiv care practică surful.Vezi comentariul. [Pr.: sắrfist] – Din engl. Surfist. DOOM
surfíst [u pron. ă] s. m., pl. surfíști
surful
SURF s. n. Placă plutitoare de lemn sau de material plastic care servește la alunecarea pe suprafața apei a celui care practică surfingul. [Pr.: sărf] – Cuv. engl. DOOM
*surf (angl.) [u pron. ă] s. n., art. surful
surfului
SURF s. n. Placă plutitoare de lemn sau de material plastic care servește la alunecarea pe suprafața apei a celui care practică surfingul. [Pr.: sărf] – Cuv. engl. DOOM
*surf (angl.) [u pron. ă] s. n., art. surful
surghiun
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (Înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
surghiun
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün. DOOM
surghiún2 (exil) (înv.) s. n., pl. surghiúnuri
surghiunea
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuneai
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuneam
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunească
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuneau
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuneați
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunesc
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunește
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunești
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuni
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün. DOOM
surghiún2 (exil) (înv.) s. n., pl. surghiúnuri
surghiuni
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunii
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün. DOOM
surghiún2 (exil) (înv.) s. n., pl. surghiúnuri
surghiunii
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunilor
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün. DOOM
surghiún2 (exil) (înv.) s. n., pl. surghiúnuri
surghiunim
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunind
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunire
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunire
SURGHIUNÍRE, surghiuniri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a surghiuni și rezultatul ei; exil, deportare, pribegie, surghiun. – V. surghiuni. DOOM
surghiuníre (înv.) s. f., g.-d. art. surghiunírii; pl. surghiuníri
surghiunirea
SURGHIUNÍRE, surghiuniri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a surghiuni și rezultatul ei; exil, deportare, pribegie, surghiun. – V. surghiuni. DOOM
surghiuníre (înv.) s. f., g.-d. art. surghiunírii; pl. surghiuníri
surghiuniri
SURGHIUNÍRE, surghiuniri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a surghiuni și rezultatul ei; exil, deportare, pribegie, surghiun. – V. surghiuni. DOOM
surghiuníre (înv.) s. f., g.-d. art. surghiunírii; pl. surghiuníri
surghiunirii
SURGHIUNÍRE, surghiuniri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a surghiuni și rezultatul ei; exil, deportare, pribegie, surghiun. – V. surghiuni. DOOM
surghiuníre (înv.) s. f., g.-d. art. surghiunírii; pl. surghiuníri
surghiunirile
SURGHIUNÍRE, surghiuniri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a surghiuni și rezultatul ei; exil, deportare, pribegie, surghiun. – V. surghiuni. DOOM
surghiuníre (înv.) s. f., g.-d. art. surghiunírii; pl. surghiuníri
surghiunirilor
SURGHIUNÍRE, surghiuniri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a surghiuni și rezultatul ei; exil, deportare, pribegie, surghiun. – V. surghiuni. DOOM
surghiuníre (înv.) s. f., g.-d. art. surghiunírii; pl. surghiuníri
surghiuniră
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunirăm
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunirăți
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunise
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunisem
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuniseră
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuniserăm
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuniserăți
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuniseși
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuniseți
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunit
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiunit
SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.
surghiunita
SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.
surghiunite
SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.
surghiunitei
SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.
surghiunitele
SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.
surghiunitelor
SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.
surghiunitul
SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.
surghiunitului
SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.
surghiuniși
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuniți
SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun. DOOM
surghiuní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 să surghiuneáscă
surghiuniți
SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.
surghiuniții
SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.
surghiuniților
SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.
surghiunul
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (Înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
surghiunul
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün. DOOM
surghiún2 (exil) (înv.) s. n., pl. surghiúnuri
surghiunului
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (Înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
surghiunului
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün. DOOM
surghiún2 (exil) (înv.) s. n., pl. surghiúnuri
surghiunuri
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (Înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
surghiunurile
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (Înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
surghiunurilor
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (Înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
surguci
SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç. DOOM
surgúci2 (mănunchi de pene) s. n., pl. surgúciuri
surguci
SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
surgucii
SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç. DOOM
surgúci2 (mănunchi de pene) s. n., pl. surgúciuri
surgucilor
SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç. DOOM
surgúci2 (mănunchi de pene) s. n., pl. surgúciuri
surguciul
SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç. DOOM
surgúci2 (mănunchi de pene) s. n., pl. surgúciuri
surguciul
SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
surguciului
SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç. DOOM
surgúci2 (mănunchi de pene) s. n., pl. surgúciuri
surguciului
SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
surguciuri
SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
surguciurile
SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
surguciurilor
SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
surgun
SURGÚN1 s. m. v. surghiun1.
surgun
SURGÚN2 s. n. v. surghiun2.
surguni
SURGUNÍ vb. IV v. surghiuni.
surgunire
SURGUNÍRE s. f. v. surghiunire.
surgunit
SURGUNÍT, -Ă s. m. și f. v. surghiunit.
surgunită
SURGUNÍT, -Ă s. m. și f. v. surghiunit.
suri
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. DOOM
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre
suri
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
suria
SURÍU, -ÍE, surii, adj. (Pop.) Care bate în cenușiu-deschis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușiu-deschis. ♦ (Despre păr) Ușor încărunțit. – Sur + suf. -iu. DOOM
suríu (pop.) adj. m., f. suríe; pl. m. și f. suríi
suricel
SURICÉL, -EÁ, suricei, -le, adj. Surișor. Doi cai mîndri, suricei. MARIAN, NU. 500.
surie
SURÍU, -ÍE, surii, adj. (Pop.) Care bate în cenușiu-deschis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușiu-deschis. ♦ (Despre păr) Ușor încărunțit. – Sur + suf. -iu. DOOM
suríu (pop.) adj. m., f. suríe; pl. m. și f. suríi
suriei
SURÍU, -ÍE, surii, adj. (Pop.) Care bate în cenușiu-deschis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușiu-deschis. ♦ (Despre păr) Ușor încărunțit. – Sur + suf. -iu. DOOM
suríu (pop.) adj. m., f. suríe; pl. m. și f. suríi
surii
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. DOOM
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre
surii
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surii
SURÍU, -ÍE, surii, adj. (Pop.) Care bate în cenușiu-deschis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușiu-deschis. ♦ (Despre păr) Ușor încărunțit. – Sur + suf. -iu. DOOM
suríu (pop.) adj. m., f. suríe; pl. m. și f. suríi
suriii
SURÍU, -ÍE, surii, adj. (Pop.) Care bate în cenușiu-deschis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușiu-deschis. ♦ (Despre păr) Ușor încărunțit. – Sur + suf. -iu. DOOM
suríu (pop.) adj. m., f. suríe; pl. m. și f. suríi
suriile
SURÍU, -ÍE, surii, adj. (Pop.) Care bate în cenușiu-deschis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușiu-deschis. ♦ (Despre păr) Ușor încărunțit. – Sur + suf. -iu. DOOM
suríu (pop.) adj. m., f. suríe; pl. m. și f. suríi
suriilor
SURÍU, -ÍE, surii, adj. (Pop.) Care bate în cenușiu-deschis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușiu-deschis. ♦ (Despre păr) Ușor încărunțit. – Sur + suf. -iu. DOOM
suríu (pop.) adj. m., f. suríe; pl. m. și f. suríi
surilor
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. DOOM
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre
surim
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surimono
SURIMÓNO s.n. Desen sau gravură japoneză pe hârtie de mici dimensiuni. [< fr. surimono < cuv. japonez].
surimonoul
SURIMÓNO s.n. Desen sau gravură japoneză pe hârtie de mici dimensiuni. [< fr. surimono < cuv. japonez].
surimonoului
SURIMÓNO s.n. Desen sau gravură japoneză pe hârtie de mici dimensiuni. [< fr. surimono < cuv. japonez].
surimonouri
SURIMÓNO s.n. Desen sau gravură japoneză pe hârtie de mici dimensiuni. [< fr. surimono < cuv. japonez].
surimonourile
SURIMÓNO s.n. Desen sau gravură japoneză pe hârtie de mici dimensiuni. [< fr. surimono < cuv. japonez].
surimonourilor
SURIMÓNO s.n. Desen sau gravură japoneză pe hârtie de mici dimensiuni. [< fr. surimono < cuv. japonez].
surinamez
SURINAMÉZ, -Ă, surinamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Suriname sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Suriname sau surinamezilor (1); referitor la Suriname ori la surinamezi. – Suriname (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
surinaméz (referitor la Surinam) adj. m., s. m., pl. surinamézi; adj. f., s. f. surinaméză, pl. surinaméze
surinamez
SURINAMÉZ, -Ă, surinamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Suriname sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Suriname sau surinamezilor (1); referitor la Suriname ori la surinamezi. – Suriname (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
surinaméz (referitor la Surinam) adj. m., s. m., pl. surinamézi; adj. f., s. f. surinaméză, pl. surinaméze
surinameză
SURINAMÉZ, -Ă, surinamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Suriname sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Suriname sau surinamezilor (1); referitor la Suriname ori la surinamezi. – Suriname (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
surinaméz (referitor la Surinam) adj. m., s. m., pl. surinamézi; adj. f., s. f. surinaméză, pl. surinaméze
surind
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surioara
SURIOÁRĂ, surioare, s. f. 1. Diminutiv al lui soră. 2. Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unei fete sau unei femei. [Pr.: -ri-oa-] – Soră + suf. -ioară. DOOM
surioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. surioárei; pl. surioáre
surioare
SURIOÁRĂ, surioare, s. f. 1. Diminutiv al lui soră. 2. Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unei fete sau unei femei. [Pr.: -ri-oa-] – Soră + suf. -ioară. DOOM
surioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. surioárei; pl. surioáre
surioarei
SURIOÁRĂ, surioare, s. f. 1. Diminutiv al lui soră. 2. Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unei fete sau unei femei. [Pr.: -ri-oa-] – Soră + suf. -ioară. DOOM
surioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. surioárei; pl. surioáre
surioarele
SURIOÁRĂ, surioare, s. f. 1. Diminutiv al lui soră. 2. Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unei fete sau unei femei. [Pr.: -ri-oa-] – Soră + suf. -ioară. DOOM
surioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. surioárei; pl. surioáre
surioarelor
SURIOÁRĂ, surioare, s. f. 1. Diminutiv al lui soră. 2. Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unei fete sau unei femei. [Pr.: -ri-oa-] – Soră + suf. -ioară. DOOM
surioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. surioárei; pl. surioáre
surire
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surire
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur.
suriră
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surirăm
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surirăți
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surise
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surisem
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
suriseră
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
suriserăm
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
suriserăți
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
suriseși
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
suriseți
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surit
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
suriu
SURÍU, -ÍE, surii, adj. (Pop.) Care bate în cenușiu-deschis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușiu-deschis. ♦ (Despre păr) Ușor încărunțit. – Sur + suf. -iu. DOOM
suríu (pop.) adj. m., f. suríe; pl. m. și f. suríi
suriul
SURÍU, -ÍE, surii, adj. (Pop.) Care bate în cenușiu-deschis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușiu-deschis. ♦ (Despre păr) Ușor încărunțit. – Sur + suf. -iu. DOOM
suríu (pop.) adj. m., f. suríe; pl. m. și f. suríi
suriului
SURÍU, -ÍE, surii, adj. (Pop.) Care bate în cenușiu-deschis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușiu-deschis. ♦ (Despre păr) Ușor încărunțit. – Sur + suf. -iu. DOOM
suríu (pop.) adj. m., f. suríe; pl. m. și f. suríi
suriși
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surișor
SURIȘÓR, -OÁRĂ, surișori, -oare, adj. Diminutiv al lui sur.
suriți
SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. DOOM
surí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surésc, imperf. 3 sg. sureá; conj. prez. 3 să sureáscă
surjectiv
SURJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) La care un element al celei de-a doua mulțimi are un antecedent mai puțin. [< fr. surjectif].
surjectiva
SURJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) La care un element al celei de-a doua mulțimi are un antecedent mai puțin. [< fr. surjectif].
surjective
SURJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) La care un element al celei de-a doua mulțimi are un antecedent mai puțin. [< fr. surjectif].
surjectivei
SURJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) La care un element al celei de-a doua mulțimi are un antecedent mai puțin. [< fr. surjectif].
surjectivele
SURJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) La care un element al celei de-a doua mulțimi are un antecedent mai puțin. [< fr. surjectif].
surjectivelor
SURJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) La care un element al celei de-a doua mulțimi are un antecedent mai puțin. [< fr. surjectif].
surjectivi
SURJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) La care un element al celei de-a doua mulțimi are un antecedent mai puțin. [< fr. surjectif].
surjectivii
SURJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) La care un element al celei de-a doua mulțimi are un antecedent mai puțin. [< fr. surjectif].
surjectivilor
SURJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) La care un element al celei de-a doua mulțimi are un antecedent mai puțin. [< fr. surjectif].
surjectivul
SURJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) La care un element al celei de-a doua mulțimi are un antecedent mai puțin. [< fr. surjectif].
surjectivului
SURJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) La care un element al celei de-a doua mulțimi are un antecedent mai puțin. [< fr. surjectif].
surjecția
SURJÉCȚIE s.f. (Mat.) Funcție surjectivă. [< fr. surjection].
surjecție
SURJÉCȚIE s.f. (Mat.) Funcție surjectivă. [< fr. surjection].
surjecției
SURJÉCȚIE s.f. (Mat.) Funcție surjectivă. [< fr. surjection].
surjecții
SURJÉCȚIE s.f. (Mat.) Funcție surjectivă. [< fr. surjection].
surjecțiile
SURJÉCȚIE s.f. (Mat.) Funcție surjectivă. [< fr. surjection].
surjecțiilor
SURJÉCȚIE s.f. (Mat.) Funcție surjectivă. [< fr. surjection].
surjet
SURJÉT s.n. Sutură făcută cu un fir continuu. [< fr. surjet].
surjete
SURJÉT s.n. Sutură făcută cu un fir continuu. [< fr. surjet].
surjetele
SURJÉT s.n. Sutură făcută cu un fir continuu. [< fr. surjet].
surjetelor
SURJÉT s.n. Sutură făcută cu un fir continuu. [< fr. surjet].
surjetul
SURJÉT s.n. Sutură făcută cu un fir continuu. [< fr. surjet].
surjetului
SURJÉT s.n. Sutură făcută cu un fir continuu. [< fr. surjet].
surla
SÚRLĂ, surle, s. f. 1. Instrument muzical popular de suflat, în formă de fluier, cu mai multe orificii și cu ancie dublă, folosit în trecut mai ales în armată. ◊ Loc. adv. Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal. 2. (Reg.) Râtul porcului; p. ext. porc. 3. Colibă (în câmp), de obicei improvizată, de formă conică, construită din pari de lemn și acoperită cu stuf, paie, fân sau coceni. – Din sb. surla, bg. zurla. DOOM
súrlă s. f., g.-d. art. súrlei; pl. súrle
surlar
SURLÁR, surlari, s. m. Surlaș. – Surlă + suf. -ar. DOOM
surlár s. m., pl. surlári
surlari
SURLÁR, surlari, s. m. Surlaș. – Surlă + suf. -ar. DOOM
surlár s. m., pl. surlári
surlarii
SURLÁR, surlari, s. m. Surlaș. – Surlă + suf. -ar. DOOM
surlár s. m., pl. surlári
surlarilor
SURLÁR, surlari, s. m. Surlaș. – Surlă + suf. -ar. DOOM
surlár s. m., pl. surlári
surlarul
SURLÁR, surlari, s. m. Surlaș. – Surlă + suf. -ar. DOOM
surlár s. m., pl. surlári
surlarului
SURLÁR, surlari, s. m. Surlaș. – Surlă + suf. -ar. DOOM
surlár s. m., pl. surlári
surlaș
SURLÁȘ, surlași, s. m. Cântăreț din surlă; surlar. – Surlă + suf. -aș. DOOM
surláș s. m., pl. surláși
surlași
SURLÁȘ, surlași, s. m. Cântăreț din surlă; surlar. – Surlă + suf. -aș. DOOM
surláș s. m., pl. surláși
surlașii
SURLÁȘ, surlași, s. m. Cântăreț din surlă; surlar. – Surlă + suf. -aș. DOOM
surláș s. m., pl. surláși
surlașilor
SURLÁȘ, surlași, s. m. Cântăreț din surlă; surlar. – Surlă + suf. -aș. DOOM
surláș s. m., pl. surláși
surlașul
SURLÁȘ, surlași, s. m. Cântăreț din surlă; surlar. – Surlă + suf. -aș. DOOM
surláș s. m., pl. surláși
surlașului
SURLÁȘ, surlași, s. m. Cântăreț din surlă; surlar. – Surlă + suf. -aș. DOOM
surláș s. m., pl. surláși
surle
SÚRLĂ, surle, s. f. 1. Instrument muzical popular de suflat, în formă de fluier, cu mai multe orificii și cu ancie dublă, folosit în trecut mai ales în armată. ◊ Loc. adv. Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal. 2. (Reg.) Râtul porcului; p. ext. porc. 3. Colibă (în câmp), de obicei improvizată, de formă conică, construită din pari de lemn și acoperită cu stuf, paie, fân sau coceni. – Din sb. surla, bg. zurla. DOOM
súrlă s. f., g.-d. art. súrlei; pl. súrle
surlei
SÚRLĂ, surle, s. f. 1. Instrument muzical popular de suflat, în formă de fluier, cu mai multe orificii și cu ancie dublă, folosit în trecut mai ales în armată. ◊ Loc. adv. Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal. 2. (Reg.) Râtul porcului; p. ext. porc. 3. Colibă (în câmp), de obicei improvizată, de formă conică, construită din pari de lemn și acoperită cu stuf, paie, fân sau coceni. – Din sb. surla, bg. zurla. DOOM
súrlă s. f., g.-d. art. súrlei; pl. súrle
surlele
SÚRLĂ, surle, s. f. 1. Instrument muzical popular de suflat, în formă de fluier, cu mai multe orificii și cu ancie dublă, folosit în trecut mai ales în armată. ◊ Loc. adv. Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal. 2. (Reg.) Râtul porcului; p. ext. porc. 3. Colibă (în câmp), de obicei improvizată, de formă conică, construită din pari de lemn și acoperită cu stuf, paie, fân sau coceni. – Din sb. surla, bg. zurla. DOOM
súrlă s. f., g.-d. art. súrlei; pl. súrle
surlelor
SÚRLĂ, surle, s. f. 1. Instrument muzical popular de suflat, în formă de fluier, cu mai multe orificii și cu ancie dublă, folosit în trecut mai ales în armată. ◊ Loc. adv. Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal. 2. (Reg.) Râtul porcului; p. ext. porc. 3. Colibă (în câmp), de obicei improvizată, de formă conică, construită din pari de lemn și acoperită cu stuf, paie, fân sau coceni. – Din sb. surla, bg. zurla. DOOM
súrlă s. f., g.-d. art. súrlei; pl. súrle
surlișoara
SURLIȘOÁRĂ, surlișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui surlă (1). – Surlă + suf. -ișoară. DOOM
surlișoáră (rar) s. f., g.-d. art. surlișoárei; pl. surlișoáre
surlișoare
SURLIȘOÁRĂ, surlișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui surlă (1). – Surlă + suf. -ișoară. DOOM
surlișoáră (rar) s. f., g.-d. art. surlișoárei; pl. surlișoáre
surlișoarei
SURLIȘOÁRĂ, surlișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui surlă (1). – Surlă + suf. -ișoară. DOOM
surlișoáră (rar) s. f., g.-d. art. surlișoárei; pl. surlișoáre
surlișoarele
SURLIȘOÁRĂ, surlișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui surlă (1). – Surlă + suf. -ișoară. DOOM
surlișoáră (rar) s. f., g.-d. art. surlișoárei; pl. surlișoáre
surlișoarelor
SURLIȘOÁRĂ, surlișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui surlă (1). – Surlă + suf. -ișoară. DOOM
surlișoáră (rar) s. f., g.-d. art. surlișoárei; pl. surlișoáre
surlița
SURLÍȚĂ, surlițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui surlă (1). – Surlă + suf. -iță. DOOM
surlíță (reg.) s. f., g.-d. art. surlíței; pl. surlíțe
surlițe
SURLÍȚĂ, surlițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui surlă (1). – Surlă + suf. -iță. DOOM
surlíță (reg.) s. f., g.-d. art. surlíței; pl. surlíțe
surliței
SURLÍȚĂ, surlițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui surlă (1). – Surlă + suf. -iță. DOOM
surlíță (reg.) s. f., g.-d. art. surlíței; pl. surlíțe
surlițele
SURLÍȚĂ, surlițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui surlă (1). – Surlă + suf. -iță. DOOM
surlíță (reg.) s. f., g.-d. art. surlíței; pl. surlíțe
surlițelor
SURLÍȚĂ, surlițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui surlă (1). – Surlă + suf. -iță. DOOM
surlíță (reg.) s. f., g.-d. art. surlíței; pl. surlíțe
surmena
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenai
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenaj
SURMENÁJ, surmenaje, s. n. Stare de oboseală extremă a omului (sau a unui organ al său), ca urmare a unui efort excesiv și prelungit; surmenare. Trebuie să evităm cu atenție orice ar putea să ducă la surmenajul și slăbirea inimii. ANATOMIA 65.
surmenaj
SURMENÁJ, surmenajuri, s. n. Stare de oboseală extremă a omului, caracterizată prin somnolență, dureri de cap, nervozitate, scădere a posibilității de concentrare etc., în urma unui efort fizic sau psihic excesiv și prelungit; surmenare. – Din fr. surmenage. DOOM
surmenáj s. n., pl. surmenájuri
surmenaje
SURMENÁJ, surmenaje, s. n. Stare de oboseală extremă a omului (sau a unui organ al său), ca urmare a unui efort excesiv și prelungit; surmenare. Trebuie să evităm cu atenție orice ar putea să ducă la surmenajul și slăbirea inimii. ANATOMIA 65.
surmenajele
SURMENÁJ, surmenaje, s. n. Stare de oboseală extremă a omului (sau a unui organ al său), ca urmare a unui efort excesiv și prelungit; surmenare. Trebuie să evităm cu atenție orice ar putea să ducă la surmenajul și slăbirea inimii. ANATOMIA 65.
surmenajelor
SURMENÁJ, surmenaje, s. n. Stare de oboseală extremă a omului (sau a unui organ al său), ca urmare a unui efort excesiv și prelungit; surmenare. Trebuie să evităm cu atenție orice ar putea să ducă la surmenajul și slăbirea inimii. ANATOMIA 65.
surmenajul
SURMENÁJ, surmenaje, s. n. Stare de oboseală extremă a omului (sau a unui organ al său), ca urmare a unui efort excesiv și prelungit; surmenare. Trebuie să evităm cu atenție orice ar putea să ducă la surmenajul și slăbirea inimii. ANATOMIA 65.
surmenajului
SURMENÁJ, surmenaje, s. n. Stare de oboseală extremă a omului (sau a unui organ al său), ca urmare a unui efort excesiv și prelungit; surmenare. Trebuie să evităm cu atenție orice ar putea să ducă la surmenajul și slăbirea inimii. ANATOMIA 65.
surmenam
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenare
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenare
SURMENÁRE, surmenări, s. f. Surmenaj. – V. surmena. DOOM
surmenáre s. f., g.-d. art. surmenắrii; pl. surmenắri
surmenarea
SURMENÁRE, surmenări, s. f. Surmenaj. – V. surmena. DOOM
surmenáre s. f., g.-d. art. surmenắrii; pl. surmenắri
surmenară
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenarăm
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenarăți
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenase
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenasem
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenaseră
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenaserăm
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenaserăți
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenaseși
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenaseți
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenat
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenat
SURMENÁT, -Ă, surmenați, -te, adj. (Despre oameni) Obosit peste măsură; istovit, extenuat. – V. surmena.
surmenata
SURMENÁT, -Ă, surmenați, -te, adj. (Despre oameni) Obosit peste măsură; istovit, extenuat. – V. surmena.
surmenate
SURMENÁT, -Ă, surmenați, -te, adj. (Despre oameni) Obosit peste măsură; istovit, extenuat. – V. surmena.
surmenatei
SURMENÁT, -Ă, surmenați, -te, adj. (Despre oameni) Obosit peste măsură; istovit, extenuat. – V. surmena.
surmenatele
SURMENÁT, -Ă, surmenați, -te, adj. (Despre oameni) Obosit peste măsură; istovit, extenuat. – V. surmena.
surmenatelor
SURMENÁT, -Ă, surmenați, -te, adj. (Despre oameni) Obosit peste măsură; istovit, extenuat. – V. surmena.
surmenatul
SURMENÁT, -Ă, surmenați, -te, adj. (Despre oameni) Obosit peste măsură; istovit, extenuat. – V. surmena.
surmenatului
SURMENÁT, -Ă, surmenați, -te, adj. (Despre oameni) Obosit peste măsură; istovit, extenuat. – V. surmena.
surmenau
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenași
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenați
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenați
SURMENÁT, -Ă, surmenați, -te, adj. (Despre oameni) Obosit peste măsură; istovit, extenuat. – V. surmena.
surmenații
SURMENÁT, -Ă, surmenați, -te, adj. (Despre oameni) Obosit peste măsură; istovit, extenuat. – V. surmena.
surmenaților
SURMENÁT, -Ă, surmenați, -te, adj. (Despre oameni) Obosit peste măsură; istovit, extenuat. – V. surmena.
surmenează
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenez
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmeneze
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenezi
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenând
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenînd
SURMENÁ, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste măsură, a se extenua (în urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. Munca prelungită îl surmenează. – Din fr. surmener. DOOM
surmená (a ~) vb., ind. prez. 3 surmeneáză
surmenări
SURMENÁRE, surmenări, s. f. Surmenaj. – V. surmena. DOOM
surmenáre s. f., g.-d. art. surmenắrii; pl. surmenắri
surmenării
SURMENÁRE, surmenări, s. f. Surmenaj. – V. surmena. DOOM
surmenáre s. f., g.-d. art. surmenắrii; pl. surmenắri
surmenările
SURMENÁRE, surmenări, s. f. Surmenaj. – V. surmena. DOOM
surmenáre s. f., g.-d. art. surmenắrii; pl. surmenắri
surmenărilor
SURMENÁRE, surmenări, s. f. Surmenaj. – V. surmena. DOOM
surmenáre s. f., g.-d. art. surmenắrii; pl. surmenắri
surmonta
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontabil
SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].
surmontabila
SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].
surmontabile
SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].
surmontabilei
SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].
surmontabilele
SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].
surmontabilelor
SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].
surmontabili
SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].
surmontabilii
SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].
surmontabililor
SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].
surmontabilul
SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].
surmontabilului
SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].
surmontai
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontam
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontare
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontară
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontarăm
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontarăți
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontase
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontasem
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontaseră
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontaserăm
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontaserăți
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontaseși
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontaseți
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontat
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontat
SURMONTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A trece peste un obstacol, o greutate; (fig.) a învinge, a depăși. [< fr. surmonter].
surmontau
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontași
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontați
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontează
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontez
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmonteze
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontezi
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontând
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surmontînd
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter. DOOM
*surmontá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 surmonteáză
surnatural
SURNATURÁL, -Ă, surnaturali, -e, adj. (Înv.) Supranatural. – Din fr. surnaturel. DOOM
surnaturál (înv.) adj. m., pl. surnaturáli; f. surnaturálă, pl. surnaturále
surnaturala
SURNATURÁL, -Ă, surnaturali, -e, adj. (Înv.) Supranatural. – Din fr. surnaturel. DOOM
surnaturál (înv.) adj. m., pl. surnaturáli; f. surnaturálă, pl. surnaturále
surnaturale
SURNATURÁL, -Ă, surnaturali, -e, adj. (Înv.) Supranatural. – Din fr. surnaturel. DOOM
surnaturál (înv.) adj. m., pl. surnaturáli; f. surnaturálă, pl. surnaturále
surnaturalei
SURNATURÁL, -Ă, surnaturali, -e, adj. (Înv.) Supranatural. – Din fr. surnaturel. DOOM
surnaturál (înv.) adj. m., pl. surnaturáli; f. surnaturálă, pl. surnaturále
surnaturalele
SURNATURÁL, -Ă, surnaturali, -e, adj. (Înv.) Supranatural. – Din fr. surnaturel. DOOM
surnaturál (înv.) adj. m., pl. surnaturáli; f. surnaturálă, pl. surnaturále
surnaturalelor
SURNATURÁL, -Ă, surnaturali, -e, adj. (Înv.) Supranatural. – Din fr. surnaturel. DOOM
surnaturál (înv.) adj. m., pl. surnaturáli; f. surnaturálă, pl. surnaturále
surnaturali
SURNATURÁL, -Ă, surnaturali, -e, adj. (Înv.) Supranatural. – Din fr. surnaturel. DOOM
surnaturál (înv.) adj. m., pl. surnaturáli; f. surnaturálă, pl. surnaturále
surnaturalii
SURNATURÁL, -Ă, surnaturali, -e, adj. (Înv.) Supranatural. – Din fr. surnaturel. DOOM
surnaturál (înv.) adj. m., pl. surnaturáli; f. surnaturálă, pl. surnaturále
surnaturalilor
SURNATURÁL, -Ă, surnaturali, -e, adj. (Înv.) Supranatural. – Din fr. surnaturel. DOOM
surnaturál (înv.) adj. m., pl. surnaturáli; f. surnaturálă, pl. surnaturále
surnaturalul
SURNATURÁL, -Ă, surnaturali, -e, adj. (Înv.) Supranatural. – Din fr. surnaturel. DOOM
surnaturál (înv.) adj. m., pl. surnaturáli; f. surnaturálă, pl. surnaturále
surnaturalului
SURNATURÁL, -Ă, surnaturali, -e, adj. (Înv.) Supranatural. – Din fr. surnaturel. DOOM
surnaturál (înv.) adj. m., pl. surnaturáli; f. surnaturálă, pl. surnaturále
surnumea
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumeai
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumeam
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumească
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumeau
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumeați
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumesc
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumește
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumești
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumi
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumii
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumim
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumind
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumire
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumiră
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumirăm
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumirăți
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumise
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumisem
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumiseră
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumiserăm
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumiserăți
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumiseși
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumiseți
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumit
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumit
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Franțuzism înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer.
surnumiși
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surnumiți
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. DOOM
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă
surogat
SUROGÁT, surogate, s. n. Produs sau preparat care poate să înlocuiască un alt produs sau preparat cu care are unele proprietăți comune. ♦ Fig. Contrafacere, falsificare. – Din germ. Surrogat. DOOM
surogát s. n., pl. surogáte
surogat
SUROGÁT s.n. Produs sau preparat care poate înlocui un alt produs (rar, scump etc.), cu care are calități oarecum asemănătoare; succedaneu. ♦ (Fig.) Contrafacere, falsificare. [Pl. -te, -turi. / < germ. Surrogat, cf. it. surrogato].
surogate
SUROGÁT, surogate, s. n. Produs sau preparat care poate să înlocuiască un alt produs sau preparat cu care are unele proprietăți comune. ♦ Fig. Contrafacere, falsificare. – Din germ. Surrogat. DOOM
surogát s. n., pl. surogáte
surogatele
SUROGÁT, surogate, s. n. Produs sau preparat care poate să înlocuiască un alt produs sau preparat cu care are unele proprietăți comune. ♦ Fig. Contrafacere, falsificare. – Din germ. Surrogat. DOOM
surogát s. n., pl. surogáte
surogatelor
SUROGÁT, surogate, s. n. Produs sau preparat care poate să înlocuiască un alt produs sau preparat cu care are unele proprietăți comune. ♦ Fig. Contrafacere, falsificare. – Din germ. Surrogat. DOOM
surogát s. n., pl. surogáte
surogatul
SUROGÁT, surogate, s. n. Produs sau preparat care poate să înlocuiască un alt produs sau preparat cu care are unele proprietăți comune. ♦ Fig. Contrafacere, falsificare. – Din germ. Surrogat. DOOM
surogát s. n., pl. surogáte
surogatului
SUROGÁT, surogate, s. n. Produs sau preparat care poate să înlocuiască un alt produs sau preparat cu care are unele proprietăți comune. ♦ Fig. Contrafacere, falsificare. – Din germ. Surrogat. DOOM
surogát s. n., pl. surogáte
surorea
SUROREÁ, surorele, s. f. (În poezia populară) Surioară. Fost-am două surorele Ca doi pui de rîndunele. MARIAN, Î 330. Spune tu la frații mei că mă despărțesc de ei Și la cele surorele Că mă despărțesc de ele Cu lacrimi și cu durere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. Fără frați făr’ surorele. ȘEZ. I 14.
surori
SURÓRĂ s. f. v. soră. DOOM
sóră2 (infirmieră) s. f., g.-d. art. sórei; pl. suróri
surorii
SURÓRĂ s. f. v. soră. DOOM
sóră2 (infirmieră) s. f., g.-d. art. sórei; pl. suróri
surorile
SURÓRĂ s. f. v. soră. DOOM
sóră2 (infirmieră) s. f., g.-d. art. sórei; pl. suróri
surorilor
SURÓRĂ s. f. v. soră. DOOM
sóră2 (infirmieră) s. f., g.-d. art. sórei; pl. suróri
suroră
SURÓRĂ s. f. v. soră. DOOM
sóră2 (infirmieră) s. f., g.-d. art. sórei; pl. suróri
surotcă
surótcă (-ci), s. f. – (Banat) Zeamă lungă. Sb. surotka „zer” (Candrea).
surou
SURÓU s.n. (Vet.) Tumoare osoasă care se formează la piciorul calului. [< fr. suros].
suroul
SURÓU s.n. (Vet.) Tumoare osoasă care se formează la piciorul calului. [< fr. suros].
suroului
SURÓU s.n. (Vet.) Tumoare osoasă care se formează la piciorul calului. [< fr. suros].
surouri
SURÓU s.n. (Vet.) Tumoare osoasă care se formează la piciorul calului. [< fr. suros].
surourile
SURÓU s.n. (Vet.) Tumoare osoasă care se formează la piciorul calului. [< fr. suros].
surourilor
SURÓU s.n. (Vet.) Tumoare osoasă care se formează la piciorul calului. [< fr. suros].
surp
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpa
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpai
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpam
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpare
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpare
SURPÁRE, surpări, s. f. Acțiunea de a (se) surpa și rezultatul ei. – V. surpa. DOOM
surpáre s. f., g.-d. art. surpắrii; pl. surpắri
surparea
SURPÁRE, surpări, s. f. Acțiunea de a (se) surpa și rezultatul ei. – V. surpa. DOOM
surpáre s. f., g.-d. art. surpắrii; pl. surpắri
surpară
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surparăm
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surparăți
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpase
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpasem
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpaseră
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpaserăm
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpaserăți
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpaseși
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpaseți
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpat
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpat
SURPÁT, -Ă, surpați, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpături, prăpăstios, râpos. ♦ (Despre ziduri, clădiri etc.) Dărâmat, năruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
surpata
SURPÁT, -Ă, surpați, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpături, prăpăstios, râpos. ♦ (Despre ziduri, clădiri etc.) Dărâmat, năruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
surpate
SURPÁT, -Ă, surpați, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpături, prăpăstios, râpos. ♦ (Despre ziduri, clădiri etc.) Dărâmat, năruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
surpatei
SURPÁT, -Ă, surpați, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpături, prăpăstios, râpos. ♦ (Despre ziduri, clădiri etc.) Dărâmat, năruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
surpatele
SURPÁT, -Ă, surpați, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpături, prăpăstios, râpos. ♦ (Despre ziduri, clădiri etc.) Dărâmat, năruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
surpatelor
SURPÁT, -Ă, surpați, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpături, prăpăstios, râpos. ♦ (Despre ziduri, clădiri etc.) Dărâmat, năruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
surpatul
SURPÁT, -Ă, surpați, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpături, prăpăstios, râpos. ♦ (Despre ziduri, clădiri etc.) Dărâmat, năruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
surpatului
SURPÁT, -Ă, surpați, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpături, prăpăstios, râpos. ♦ (Despre ziduri, clădiri etc.) Dărâmat, năruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
surpau
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpași
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpați
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpați
SURPÁT, -Ă, surpați, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpături, prăpăstios, râpos. ♦ (Despre ziduri, clădiri etc.) Dărâmat, năruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
surpații
SURPÁT, -Ă, surpați, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpături, prăpăstios, râpos. ♦ (Despre ziduri, clădiri etc.) Dărâmat, năruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
surpaților
SURPÁT, -Ă, surpați, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpături, prăpăstios, râpos. ♦ (Despre ziduri, clădiri etc.) Dărâmat, năruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
surpe
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpi
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surplomba
SURPLÓMBĂ, surplombe, s. f. Parte a unei stânci suspendată deasupra unui gol; zid sau parte a unei construcții ieșită în afară, în raport cu baza. – Din fr. surplomb. DOOM
surplómbă s. f., g.-d. art. surplómbei; pl. surplómbe
surplombat
SURPLOMBÁT, -Ă adj. (Despre o stâncă, o construcție) Care prezintă o surplombă, care are o înclinare în afară, un ieșind. [Cf. fr. surplombé].
surplombe
SURPLÓMBĂ, surplombe, s. f. Parte a unei stânci suspendată deasupra unui gol; zid sau parte a unei construcții ieșită în afară, în raport cu baza. – Din fr. surplomb. DOOM
surplómbă s. f., g.-d. art. surplómbei; pl. surplómbe
surplombei
SURPLÓMBĂ, surplombe, s. f. Parte a unei stânci suspendată deasupra unui gol; zid sau parte a unei construcții ieșită în afară, în raport cu baza. – Din fr. surplomb. DOOM
surplómbă s. f., g.-d. art. surplómbei; pl. surplómbe
surplombele
SURPLÓMBĂ, surplombe, s. f. Parte a unei stânci suspendată deasupra unui gol; zid sau parte a unei construcții ieșită în afară, în raport cu baza. – Din fr. surplomb. DOOM
surplómbă s. f., g.-d. art. surplómbei; pl. surplómbe
surplombelor
SURPLÓMBĂ, surplombe, s. f. Parte a unei stânci suspendată deasupra unui gol; zid sau parte a unei construcții ieșită în afară, în raport cu baza. – Din fr. surplomb. DOOM
surplómbă s. f., g.-d. art. surplómbei; pl. surplómbe
surplus
SURPLÚS, surplusuri, s. n. Ceea ce este în plus, ceea ce depășește necesarul; prisos, excedent. – Din fr. surplus. DOOM
surplús s. n., pl. surplúsuri
surplusul
SURPLÚS, surplusuri, s. n. Ceea ce este în plus, ceea ce depășește necesarul; prisos, excedent. – Din fr. surplus. DOOM
surplús s. n., pl. surplúsuri
surplusului
SURPLÚS, surplusuri, s. n. Ceea ce este în plus, ceea ce depășește necesarul; prisos, excedent. – Din fr. surplus. DOOM
surplús s. n., pl. surplúsuri
surplusuri
SURPLÚS, surplusuri, s. n. Ceea ce este în plus, ceea ce depășește necesarul; prisos, excedent. – Din fr. surplus. DOOM
surplús s. n., pl. surplúsuri
surplusurile
SURPLÚS, surplusuri, s. n. Ceea ce este în plus, ceea ce depășește necesarul; prisos, excedent. – Din fr. surplus. DOOM
surplús s. n., pl. surplúsuri
surplusurilor
SURPLÚS, surplusuri, s. n. Ceea ce este în plus, ceea ce depășește necesarul; prisos, excedent. – Din fr. surplus. DOOM
surplús s. n., pl. surplúsuri
surprind
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinde
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprindea
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprindeai
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprindeam
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprindeau
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprindeați
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprindem
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprindere
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprindere
SURPRINDÉRE s. f. 1. Faptul de a surprinde (sau de a fi surprins). ◊ Loc. adj. și adv. Prin surprindere = neașteptat, neprevăzut. 2. Sentiment, stare de uimire, de uluire; surpriză. 3. Observare, descoperire, sesizare (a unui aspect momentan). – V. surprinde. DOOM
surpríndere s. f., g.-d. art. surprínderii
surprinderea
SURPRINDÉRE s. f. 1. Faptul de a surprinde (sau de a fi surprins). ◊ Loc. adj. și adv. Prin surprindere = neașteptat, neprevăzut. 2. Sentiment, stare de uimire, de uluire; surpriză. 3. Observare, descoperire, sesizare (a unui aspect momentan). – V. surprinde. DOOM
surpríndere s. f., g.-d. art. surprínderii
surprinderi
SURPRINDÉRE s. f. 1. Faptul de a surprinde (sau de a fi surprins). ◊ Loc. adj. și adv. Prin surprindere = neașteptat, neprevăzut. 2. Sentiment, stare de uimire, de uluire; surpriză. 3. Observare, descoperire, sesizare (a unui aspect momentan). – V. surprinde. DOOM
surpríndere s. f., g.-d. art. surprínderii
surprinderii
SURPRINDÉRE s. f. 1. Faptul de a surprinde (sau de a fi surprins). ◊ Loc. adj. și adv. Prin surprindere = neașteptat, neprevăzut. 2. Sentiment, stare de uimire, de uluire; surpriză. 3. Observare, descoperire, sesizare (a unui aspect momentan). – V. surprinde. DOOM
surpríndere s. f., g.-d. art. surprínderii
surprinderile
SURPRINDÉRE s. f. 1. Faptul de a surprinde (sau de a fi surprins). ◊ Loc. adj. și adv. Prin surprindere = neașteptat, neprevăzut. 2. Sentiment, stare de uimire, de uluire; surpriză. 3. Observare, descoperire, sesizare (a unui aspect momentan). – V. surprinde. DOOM
surpríndere s. f., g.-d. art. surprínderii
surprinderilor
SURPRINDÉRE s. f. 1. Faptul de a surprinde (sau de a fi surprins). ◊ Loc. adj. și adv. Prin surprindere = neașteptat, neprevăzut. 2. Sentiment, stare de uimire, de uluire; surpriză. 3. Observare, descoperire, sesizare (a unui aspect momentan). – V. surprinde. DOOM
surpríndere s. f., g.-d. art. surprínderii
surprindeți
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprindă
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprins
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprins
SURPRÍNS, -Ă, surprinși, -se, adj. Mirat, uimit, uluit. – V. surprinde.
surprinsa
SURPRÍNS, -Ă, surprinși, -se, adj. Mirat, uimit, uluit. – V. surprinde.
surprinse
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinse
SURPRÍNS, -Ă, surprinși, -se, adj. Mirat, uimit, uluit. – V. surprinde.
surprinsei
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinsei
SURPRÍNS, -Ă, surprinși, -se, adj. Mirat, uimit, uluit. – V. surprinde.
surprinsele
SURPRÍNS, -Ă, surprinși, -se, adj. Mirat, uimit, uluit. – V. surprinde.
surprinselor
SURPRÍNS, -Ă, surprinși, -se, adj. Mirat, uimit, uluit. – V. surprinde.
surprinseră
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinserăm
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinserăți
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinsese
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinsesem
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinseseră
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinseserăm
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinseserăți
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinseseși
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinseseți
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinseși
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinsul
SURPRÍNS, -Ă, surprinși, -se, adj. Mirat, uimit, uluit. – V. surprinde.
surprinsului
SURPRÍNS, -Ă, surprinși, -se, adj. Mirat, uimit, uluit. – V. surprinde.
surprinz
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinzi
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinzând
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinzînd
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinză
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde). DOOM
surprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surprínd
surprinzătoare
SURPRINZĂTÓR, -OÁRE, surprinzători, -oare, adj. Care surprinde, care provoacă uimire; nebănuit, neașteptat. ♦ Care impresionează puternic; impresionant, uimitor, extraordinar. – Surprinde + suf. -ător. DOOM
surprinzătór adj. m., pl. surprinzătóri; f. sg. și pl. surprinzătoáre
surprinzătoarea
SURPRINZĂTÓR, -OÁRE, surprinzători, -oare, adj. Care surprinde, care provoacă uimire; nebănuit, neașteptat. ♦ Care impresionează puternic; impresionant, uimitor, extraordinar. – Surprinde + suf. -ător. DOOM
surprinzătór adj. m., pl. surprinzătóri; f. sg. și pl. surprinzătoáre
surprinzătoarei
SURPRINZĂTÓR, -OÁRE, surprinzători, -oare, adj. Care surprinde, care provoacă uimire; nebănuit, neașteptat. ♦ Care impresionează puternic; impresionant, uimitor, extraordinar. – Surprinde + suf. -ător. DOOM
surprinzătór adj. m., pl. surprinzătóri; f. sg. și pl. surprinzătoáre
surprinzătoarele
SURPRINZĂTÓR, -OÁRE, surprinzători, -oare, adj. Care surprinde, care provoacă uimire; nebănuit, neașteptat. ♦ Care impresionează puternic; impresionant, uimitor, extraordinar. – Surprinde + suf. -ător. DOOM
surprinzătór adj. m., pl. surprinzătóri; f. sg. și pl. surprinzătoáre
surprinzătoarelor
SURPRINZĂTÓR, -OÁRE, surprinzători, -oare, adj. Care surprinde, care provoacă uimire; nebănuit, neașteptat. ♦ Care impresionează puternic; impresionant, uimitor, extraordinar. – Surprinde + suf. -ător. DOOM
surprinzătór adj. m., pl. surprinzătóri; f. sg. și pl. surprinzătoáre
surprinzător
SURPRINZĂTÓR, -OÁRE, surprinzători, -oare, adj. Care surprinde, care provoacă uimire; nebănuit, neașteptat. ♦ Care impresionează puternic; impresionant, uimitor, extraordinar. – Surprinde + suf. -ător. DOOM
surprinzătór adj. m., pl. surprinzătóri; f. sg. și pl. surprinzătoáre
surprinzători
SURPRINZĂTÓR, -OÁRE, surprinzători, -oare, adj. Care surprinde, care provoacă uimire; nebănuit, neașteptat. ♦ Care impresionează puternic; impresionant, uimitor, extraordinar. – Surprinde + suf. -ător. DOOM
surprinzătór adj. m., pl. surprinzătóri; f. sg. și pl. surprinzătoáre
surprinzătorii
SURPRINZĂTÓR, -OÁRE, surprinzători, -oare, adj. Care surprinde, care provoacă uimire; nebănuit, neașteptat. ♦ Care impresionează puternic; impresionant, uimitor, extraordinar. – Surprinde + suf. -ător. DOOM
surprinzătór adj. m., pl. surprinzătóri; f. sg. și pl. surprinzătoáre
surprinzătorilor
SURPRINZĂTÓR, -OÁRE, surprinzători, -oare, adj. Care surprinde, care provoacă uimire; nebănuit, neașteptat. ♦ Care impresionează puternic; impresionant, uimitor, extraordinar. – Surprinde + suf. -ător. DOOM
surprinzătór adj. m., pl. surprinzătóri; f. sg. și pl. surprinzătoáre
surprinzătorul
SURPRINZĂTÓR, -OÁRE, surprinzători, -oare, adj. Care surprinde, care provoacă uimire; nebănuit, neașteptat. ♦ Care impresionează puternic; impresionant, uimitor, extraordinar. – Surprinde + suf. -ător. DOOM
surprinzătór adj. m., pl. surprinzătóri; f. sg. și pl. surprinzătoáre
surprinzătorului
SURPRINZĂTÓR, -OÁRE, surprinzători, -oare, adj. Care surprinde, care provoacă uimire; nebănuit, neașteptat. ♦ Care impresionează puternic; impresionant, uimitor, extraordinar. – Surprinde + suf. -ător. DOOM
surprinzătór adj. m., pl. surprinzătóri; f. sg. și pl. surprinzătoáre
surprinși
SURPRÍNS, -Ă, surprinși, -se, adj. Mirat, uimit, uluit. – V. surprinde.
surprinșii
SURPRÍNS, -Ă, surprinși, -se, adj. Mirat, uimit, uluit. – V. surprinde.
surprinșilor
SURPRÍNS, -Ă, surprinși, -se, adj. Mirat, uimit, uluit. – V. surprinde.
surpriza
SURPRÍZĂ, surprize, s. f. 1. Faptul de a lua pe cineva prin surprindere. 2. Tot ceea ce surprinde prin caracterul său neașteptat, neprevăzut. ♦ Ceea ce provoacă o bucurie neașteptată, o plăcere; (concr.) dar, cadou. – Din fr. surprise. DOOM
surpríză s. f., g.-d. art. surprízei; pl. surpríze
surprize
SURPRÍZĂ, surprize, s. f. 1. Faptul de a lua pe cineva prin surprindere. 2. Tot ceea ce surprinde prin caracterul său neașteptat, neprevăzut. ♦ Ceea ce provoacă o bucurie neașteptată, o plăcere; (concr.) dar, cadou. – Din fr. surprise. DOOM
surpríză s. f., g.-d. art. surprízei; pl. surpríze
surprizei
SURPRÍZĂ, surprize, s. f. 1. Faptul de a lua pe cineva prin surprindere. 2. Tot ceea ce surprinde prin caracterul său neașteptat, neprevăzut. ♦ Ceea ce provoacă o bucurie neașteptată, o plăcere; (concr.) dar, cadou. – Din fr. surprise. DOOM
surpríză s. f., g.-d. art. surprízei; pl. surpríze
surprizele
SURPRÍZĂ, surprize, s. f. 1. Faptul de a lua pe cineva prin surprindere. 2. Tot ceea ce surprinde prin caracterul său neașteptat, neprevăzut. ♦ Ceea ce provoacă o bucurie neașteptată, o plăcere; (concr.) dar, cadou. – Din fr. surprise. DOOM
surpríză s. f., g.-d. art. surprízei; pl. surpríze
surprizelor
SURPRÍZĂ, surprize, s. f. 1. Faptul de a lua pe cineva prin surprindere. 2. Tot ceea ce surprinde prin caracterul său neașteptat, neprevăzut. ♦ Ceea ce provoacă o bucurie neașteptată, o plăcere; (concr.) dar, cadou. – Din fr. surprise. DOOM
surpríză s. f., g.-d. art. surprízei; pl. surpríze
surpuș
SURPÚȘ, surpușuri, s. n. (Regional) Loc prăpăstios, în curs de surpare; surpătură. Unii taie cetină pe margini de surpuș, alții sus în brazi curăță ramuri. PAMFILE, S. T. 63.
surpând
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpînd
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes). DOOM
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă
surpăcios
SURPĂCIÓS, -OÁSĂ, surpăcioși, -oase, adj. (Rar) Care se surpă ușor, expus la surpare. – Surpa + suf. -ăcios. DOOM
surpăciós (rar) adj. m., pl. surpăcióși; f. surpăcioásă, pl. surpăcioáse
surpări
SURPÁRE, surpări, s. f. Acțiunea de a (se) surpa și rezultatul ei. – V. surpa. DOOM
surpáre s. f., g.-d. art. surpắrii; pl. surpắri
surpării
SURPÁRE, surpări, s. f. Acțiunea de a (se) surpa și rezultatul ei. – V. surpa. DOOM
surpáre s. f., g.-d. art. surpắrii; pl. surpắri
surpările
SURPÁRE, surpări, s. f. Acțiunea de a (se) surpa și rezultatul ei. – V. surpa. DOOM
surpáre s. f., g.-d. art. surpắrii; pl. surpắri
surpărilor
SURPÁRE, surpări, s. f. Acțiunea de a (se) surpa și rezultatul ei. – V. surpa. DOOM
surpáre s. f., g.-d. art. surpắrii; pl. surpắri
surpătoare
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; p. ext. distrugător, nimicitor. – Surpa + suf. -ător. DOOM
surpătór (rar) adj. m., pl. surpătóri; f. sg. și pl. surpătoáre
surpătoarea
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; p. ext. distrugător, nimicitor. – Surpa + suf. -ător. DOOM
surpătór (rar) adj. m., pl. surpătóri; f. sg. și pl. surpătoáre
surpătoarei
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; p. ext. distrugător, nimicitor. – Surpa + suf. -ător. DOOM
surpătór (rar) adj. m., pl. surpătóri; f. sg. și pl. surpătoáre
surpătoarele
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; p. ext. distrugător, nimicitor. – Surpa + suf. -ător. DOOM
surpătór (rar) adj. m., pl. surpătóri; f. sg. și pl. surpătoáre
surpătoarelor
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; p. ext. distrugător, nimicitor. – Surpa + suf. -ător. DOOM
surpătór (rar) adj. m., pl. surpătóri; f. sg. și pl. surpătoáre
surpător
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; p. ext. distrugător, nimicitor. – Surpa + suf. -ător. DOOM
surpătór (rar) adj. m., pl. surpătóri; f. sg. și pl. surpătoáre
surpători
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; p. ext. distrugător, nimicitor. – Surpa + suf. -ător. DOOM
surpătór (rar) adj. m., pl. surpătóri; f. sg. și pl. surpătoáre
surpătorii
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; p. ext. distrugător, nimicitor. – Surpa + suf. -ător. DOOM
surpătór (rar) adj. m., pl. surpătóri; f. sg. și pl. surpătoáre
surpătorilor
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; p. ext. distrugător, nimicitor. – Surpa + suf. -ător. DOOM
surpătór (rar) adj. m., pl. surpătóri; f. sg. și pl. surpătoáre
surpătorul
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; p. ext. distrugător, nimicitor. – Surpa + suf. -ător. DOOM
surpătór (rar) adj. m., pl. surpătóri; f. sg. și pl. surpătoáre
surpătorului
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; p. ext. distrugător, nimicitor. – Surpa + suf. -ător. DOOM
surpătór (rar) adj. m., pl. surpătóri; f. sg. și pl. surpătoáre
surpătura
SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a (se) surpa. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren; p. ext. porțiunea dislocată. 3. Ruină, dărâmătură. 4. (Pop.) Hernie. – Surpa + suf. -ătură. DOOM
surpătúră s. f., g.-d. art. surpătúrii; pl. surpătúri
surpături
SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a (se) surpa. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren; p. ext. porțiunea dislocată. 3. Ruină, dărâmătură. 4. (Pop.) Hernie. – Surpa + suf. -ătură. DOOM
surpătúră s. f., g.-d. art. surpătúrii; pl. surpătúri
surpăturii
SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a (se) surpa. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren; p. ext. porțiunea dislocată. 3. Ruină, dărâmătură. 4. (Pop.) Hernie. – Surpa + suf. -ătură. DOOM
surpătúră s. f., g.-d. art. surpătúrii; pl. surpătúri
surpăturile
SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a (se) surpa. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren; p. ext. porțiunea dislocată. 3. Ruină, dărâmătură. 4. (Pop.) Hernie. – Surpa + suf. -ătură. DOOM
surpătúră s. f., g.-d. art. surpătúrii; pl. surpătúri
surpăturilor
SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a (se) surpa. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren; p. ext. porțiunea dislocată. 3. Ruină, dărâmătură. 4. (Pop.) Hernie. – Surpa + suf. -ătură. DOOM
surpătúră s. f., g.-d. art. surpătúrii; pl. surpătúri
sursa
SÚRSĂ, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate găsi sau de unde se propagă ceva; sediul sau obârșia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumină, radiații nucleare etc. Sursă de energie electrică (sau electromagnetică) = generator de energie electrică (sau electromagnetică). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de câmp, care furnizează purtătorii de sarcină majoritari. 2. Posibilitate de câștig. 3. Fig. Loc de unde emană o informație, o noutate. 4. Fig. Izvor, obârșie, origine. ◊ Sursă de inspirație = domeniu din care se inspiră un scriitor. – Din fr. source. DOOM
súrsă s. f., g.-d. art. súrsei; pl. súrse
surse
SÚRSĂ, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate găsi sau de unde se propagă ceva; sediul sau obârșia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumină, radiații nucleare etc. Sursă de energie electrică (sau electromagnetică) = generator de energie electrică (sau electromagnetică). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de câmp, care furnizează purtătorii de sarcină majoritari. 2. Posibilitate de câștig. 3. Fig. Loc de unde emană o informație, o noutate. 4. Fig. Izvor, obârșie, origine. ◊ Sursă de inspirație = domeniu din care se inspiră un scriitor. – Din fr. source. DOOM
súrsă s. f., g.-d. art. súrsei; pl. súrse
sursei
SÚRSĂ, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate găsi sau de unde se propagă ceva; sediul sau obârșia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumină, radiații nucleare etc. Sursă de energie electrică (sau electromagnetică) = generator de energie electrică (sau electromagnetică). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de câmp, care furnizează purtătorii de sarcină majoritari. 2. Posibilitate de câștig. 3. Fig. Loc de unde emană o informație, o noutate. 4. Fig. Izvor, obârșie, origine. ◊ Sursă de inspirație = domeniu din care se inspiră un scriitor. – Din fr. source. DOOM
súrsă s. f., g.-d. art. súrsei; pl. súrse
sursele
SÚRSĂ, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate găsi sau de unde se propagă ceva; sediul sau obârșia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumină, radiații nucleare etc. Sursă de energie electrică (sau electromagnetică) = generator de energie electrică (sau electromagnetică). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de câmp, care furnizează purtătorii de sarcină majoritari. 2. Posibilitate de câștig. 3. Fig. Loc de unde emană o informație, o noutate. 4. Fig. Izvor, obârșie, origine. ◊ Sursă de inspirație = domeniu din care se inspiră un scriitor. – Din fr. source. DOOM
súrsă s. f., g.-d. art. súrsei; pl. súrse
surselor
SÚRSĂ, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate găsi sau de unde se propagă ceva; sediul sau obârșia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumină, radiații nucleare etc. Sursă de energie electrică (sau electromagnetică) = generator de energie electrică (sau electromagnetică). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de câmp, care furnizează purtătorii de sarcină majoritari. 2. Posibilitate de câștig. 3. Fig. Loc de unde emană o informație, o noutate. 4. Fig. Izvor, obârșie, origine. ◊ Sursă de inspirație = domeniu din care se inspiră un scriitor. – Din fr. source. DOOM
súrsă s. f., g.-d. art. súrsei; pl. súrse
sursur
SÚSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv). DOOM
súsur s. n., pl. súsure
sursura
SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare și despre frunziș; p. ext. despre vîntul care mișcă frunzișul) A produce un zgomot lin și continuu. V. murmura, șopoti, foșni, fremăta. Am deschis ochii dintr-o dată și am văzut un sfert de lună în cerul negru, peste livezi pustii, în care susura vîntul. SADOVEANU, N. F. 57. Am cotit spre izvor. Am stat între plopi o clipă. Apa susura dulce. id. O. VIII 34. Seara, cînd frunzele abia îndrăzneau să susure timid, la o adiere nesimțită, copacul îmi părea că suspină. C. PETRESCU, S. 8. ♦ Fig. (Construit cu dativul) A se strecura; a picura. Îi susura un fel de liniște ciudată în inimă, un fel de mîngîiere. POPA, V. 99. – Variantă: sursurá (SADOVEANU, M. 199) vb. I.
surtuc
SURTÚC, surtuce, s. n. (Înv. și pop.) Haină bărbătească (din postav) care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă (la țară) peste cămașă sau peste vestă. – Din ngr. surtuko, rus. siurtuk. DOOM
surtúc (înv., pop.) s. n., pl. surtúce
surtucar
SURTUCÁR, surtucari, s. m. (Pop.) Târgoveț, orășean; p. ext. intelectual. – Surtuc + suf. -ar. DOOM
surtucár (pop.) s. m., pl. surtucári
surtucari
SURTUCÁR, surtucari, s. m. (Pop.) Târgoveț, orășean; p. ext. intelectual. – Surtuc + suf. -ar. DOOM
surtucár (pop.) s. m., pl. surtucári
surtucarii
SURTUCÁR, surtucari, s. m. (Pop.) Târgoveț, orășean; p. ext. intelectual. – Surtuc + suf. -ar. DOOM
surtucár (pop.) s. m., pl. surtucári
surtucarilor
SURTUCÁR, surtucari, s. m. (Pop.) Târgoveț, orășean; p. ext. intelectual. – Surtuc + suf. -ar. DOOM
surtucár (pop.) s. m., pl. surtucári
surtucarul
SURTUCÁR, surtucari, s. m. (Pop.) Târgoveț, orășean; p. ext. intelectual. – Surtuc + suf. -ar. DOOM
surtucár (pop.) s. m., pl. surtucári
surtucarului
SURTUCÁR, surtucari, s. m. (Pop.) Târgoveț, orășean; p. ext. intelectual. – Surtuc + suf. -ar. DOOM
surtucár (pop.) s. m., pl. surtucári
surtucaș
SURTUCÁȘ, surtucașe, s. n. (Reg.) Surtucel. – Surtuc + suf. -aș. DOOM
surtucáș (reg.) s. n., pl. surtucáșe
surtucașe
SURTUCÁȘ, surtucașe, s. n. (Reg.) Surtucel. – Surtuc + suf. -aș. DOOM
surtucáș (reg.) s. n., pl. surtucáșe
surtucașele
SURTUCÁȘ, surtucașe, s. n. (Reg.) Surtucel. – Surtuc + suf. -aș. DOOM
surtucáș (reg.) s. n., pl. surtucáșe
surtucașelor
SURTUCÁȘ, surtucașe, s. n. (Reg.) Surtucel. – Surtuc + suf. -aș. DOOM
surtucáș (reg.) s. n., pl. surtucáșe
surtucașul
SURTUCÁȘ, surtucașe, s. n. (Reg.) Surtucel. – Surtuc + suf. -aș. DOOM
surtucáș (reg.) s. n., pl. surtucáșe
surtucașului
SURTUCÁȘ, surtucașe, s. n. (Reg.) Surtucel. – Surtuc + suf. -aș. DOOM
surtucáș (reg.) s. n., pl. surtucáșe
surtuce
SURTÚC, surtuce, s. n. (Înv. și pop.) Haină bărbătească (din postav) care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă (la țară) peste cămașă sau peste vestă. – Din ngr. surtuko, rus. siurtuk. DOOM
surtúc (înv., pop.) s. n., pl. surtúce
surtucel
SURTUCÉL, surtucele, s. n. Diminutiv al lui surtuc; surtucaș. – Surtuc + suf. -el. DOOM
surtucél s. n., pl. surtucéle
surtucele
SURTÚC, surtuce, s. n. (Înv. și pop.) Haină bărbătească (din postav) care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă (la țară) peste cămașă sau peste vestă. – Din ngr. surtuko, rus. siurtuk. DOOM
surtúc (înv., pop.) s. n., pl. surtúce
surtucele
SURTUCÉL, surtucele, s. n. Diminutiv al lui surtuc; surtucaș. – Surtuc + suf. -el. DOOM
surtucél s. n., pl. surtucéle
surtucelele
SURTUCÉL, surtucele, s. n. Diminutiv al lui surtuc; surtucaș. – Surtuc + suf. -el. DOOM
surtucél s. n., pl. surtucéle
surtucelelor
SURTUCÉL, surtucele, s. n. Diminutiv al lui surtuc; surtucaș. – Surtuc + suf. -el. DOOM
surtucél s. n., pl. surtucéle
surtucelor
SURTÚC, surtuce, s. n. (Înv. și pop.) Haină bărbătească (din postav) care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă (la țară) peste cămașă sau peste vestă. – Din ngr. surtuko, rus. siurtuk. DOOM
surtúc (înv., pop.) s. n., pl. surtúce
surtucelul
SURTUCÉL, surtucele, s. n. Diminutiv al lui surtuc; surtucaș. – Surtuc + suf. -el. DOOM
surtucél s. n., pl. surtucéle
surtucelului
SURTUCÉL, surtucele, s. n. Diminutiv al lui surtuc; surtucaș. – Surtuc + suf. -el. DOOM
surtucél s. n., pl. surtucéle
surtucul
SURTÚC, surtuce, s. n. (Înv. și pop.) Haină bărbătească (din postav) care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă (la țară) peste cămașă sau peste vestă. – Din ngr. surtuko, rus. siurtuk. DOOM
surtúc (înv., pop.) s. n., pl. surtúce
surtucului
SURTÚC, surtuce, s. n. (Înv. și pop.) Haină bărbătească (din postav) care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă (la țară) peste cămașă sau peste vestă. – Din ngr. surtuko, rus. siurtuk. DOOM
surtúc (înv., pop.) s. n., pl. surtúce
surtucă
SURTÚCĂ s. f. v. surtuc.
surugiesc
SURUGIÉSC, -EÁSCĂ, surugiești, adj. (Rar) Al surugiului, de surugiu. Harapnic surugiesc. ♦ Fig. Grosolan, trivial, ordinar. Icni pe nerăsuflate un potop de scîrbe, trecînd, de la înjurăturile surugiești, la ocările de precupeață și la blestemele de chivuță. M. I. CARAGIALE, C. 24.
surugiește
SURUGIÉȘTE adv. (Rar) În felul surugiilor, ca surugiii. Vîjîind surugiește năpîrcile gîrbaciului în văzduh, Stroe Vardarul pocni botul cailor. CAMIL PETRESCU, A. R. 64. Chiuie surugiește și pocnește din harapnic. ALECSANDRI, T. 51.
surugii
SURUGÍU, surugii, s. m. (Înv.) 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. – Din tc. sürücü. DOOM
surugíu (înv.) s. m., art. surugíul; pl. surugíi, art. surugíii (-gi-ii)
surugiii
SURUGÍU, surugii, s. m. (Înv.) 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. – Din tc. sürücü. DOOM
surugíu (înv.) s. m., art. surugíul; pl. surugíi, art. surugíii (-gi-ii)
surugiilor
SURUGÍU, surugii, s. m. (Înv.) 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. – Din tc. sürücü. DOOM
surugíu (înv.) s. m., art. surugíul; pl. surugíi, art. surugíii (-gi-ii)
surugiu
SURUGÍU, surugii, s. m. (Înv.) 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. – Din tc. sürücü. DOOM
surugíu (înv.) s. m., art. surugíul; pl. surugíi, art. surugíii (-gi-ii)
surugiul
SURUGÍU, surugii, s. m. (Înv.) 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. – Din tc. sürücü. DOOM
surugíu (înv.) s. m., art. surugíul; pl. surugíi, art. surugíii (-gi-ii)
surugiului
SURUGÍU, surugii, s. m. (Înv.) 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. – Din tc. sürücü. DOOM
surugíu (înv.) s. m., art. surugíul; pl. surugíi, art. surugíii (-gi-ii)
surul
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. DOOM
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre
surului
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. DOOM
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre
surupa
SURUPÁ vb. I v. surpa.
surupăcios
SURUPĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. surpăcios.
surupător
SURPĂTÓR, -OÁRE, surpători, -oare, adj. (Rar) Care surpă; fig. care distruge, distrugător, nimicitor. Ce putere nevăzută și odihnei surpătoare Se rădică ? CONACHI, P. 82.
surupătură
SURUPĂTÚRĂ s. f. v. surpătură.
surveghe
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
surveghea
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheai
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheam
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheară
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
surveghearăm
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
surveghearăți
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
surveghease
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheasem
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheaseră
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheaserăm
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheaserăți
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheaseși
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheaseți
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheat
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheat
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism înv.) A supraveghea. – Fr. surveiller (după veghea).
survegheau
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
surveghează
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheași
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheați
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
surveghem
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
surveghere
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
surveghere
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism înv.) A supraveghea. – Fr. surveiller (după veghea).
surveghez
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survegheze
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
surveghezi
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
surveghind
SURVEGHEÁ, surveghez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A supraveghea. Ipsilante... pornește să ocupe Ploieștii, Tîrgoviștea și Piteștii, lăsînd pe Sava la paza și apărarea Bucureștilor, dar mai cu deosebire ca să survegheze mișcările și faptele lui Tudor. GHICA, S. 108.
survenea
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
surveneau
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
surveni
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
survenind
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
survenire
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
survenire
SURVENÍRE s. f. Faptul de a surveni. – V. surveni. DOOM
surveníre s. f., g.-d. art. survenírii
survenirea
SURVENÍRE s. f. Faptul de a surveni. – V. surveni. DOOM
surveníre s. f., g.-d. art. survenírii
surveniri
SURVENÍRE s. f. Faptul de a surveni. – V. surveni. DOOM
surveníre s. f., g.-d. art. survenírii
survenirii
SURVENÍRE s. f. Faptul de a surveni. – V. surveni. DOOM
surveníre s. f., g.-d. art. survenírii
survenirile
SURVENÍRE s. f. Faptul de a surveni. – V. surveni. DOOM
surveníre s. f., g.-d. art. survenírii
survenirilor
SURVENÍRE s. f. Faptul de a surveni. – V. surveni. DOOM
surveníre s. f., g.-d. art. survenírii
surveniră
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
survenise
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
surveniseră
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
survenit
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
survie
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
survin
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
survine
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
survină
SURVENÍ, pers. 3 survíne, vb. IV. Intranz. A avea loc (inopinat), a se produce, a se petrece, a se întâmpla (pe neașteptate sau pe negândite). – Din fr. survenir. DOOM
survení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. survíne, imperf. 3 sg. surveneá; conj. prez. 3 să survínă; ger. survenínd
survol
SURVÓL, survoluri, s. n. Zbor cu avionul efectuat deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survol. DOOM
survól s. n., pl. survóluri
survola
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolai
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolaj
SURVOLÁJ s.n. Survolare, survol. [Cf. fr. survolage].
survolaje
SURVOLÁJ s.n. Survolare, survol. [Cf. fr. survolage].
survolajele
SURVOLÁJ s.n. Survolare, survol. [Cf. fr. survolage].
survolajelor
SURVOLÁJ s.n. Survolare, survol. [Cf. fr. survolage].
survolajul
SURVOLÁJ s.n. Survolare, survol. [Cf. fr. survolage].
survolajului
SURVOLÁJ s.n. Survolare, survol. [Cf. fr. survolage].
survolam
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolare
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolare
SURVOLÁRE s.f. Acțiunea de a survola și rezultatul ei; survol. [< survola].
survolarea
SURVOLÁRE s.f. Acțiunea de a survola și rezultatul ei; survol. [< survola].
survolară
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolarăm
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolarăți
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolase
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolasem
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolaseră
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolaserăm
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolaserăți
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolaseși
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolaseți
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolat
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolat
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler.
survolau
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolași
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolați
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolează
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolez
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survoleze
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolezi
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survoltoare
SURVOLTÓR s.n. Supravoltor. [< fr. survolteur].
survoltoarele
SURVOLTÓR s.n. Supravoltor. [< fr. survolteur].
survoltoarelor
SURVOLTÓR s.n. Supravoltor. [< fr. survolteur].
survoltor
SURVOLTÓR s.n. Supravoltor. [< fr. survolteur].
survoltorul
SURVOLTÓR s.n. Supravoltor. [< fr. survolteur].
survoltorului
SURVOLTÓR s.n. Supravoltor. [< fr. survolteur].
survolul
SURVÓL, survoluri, s. n. Zbor cu avionul efectuat deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survol. DOOM
survól s. n., pl. survóluri
survolului
SURVÓL, survoluri, s. n. Zbor cu avionul efectuat deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survol. DOOM
survól s. n., pl. survóluri
survoluri
SURVÓL, survoluri, s. n. Zbor cu avionul efectuat deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survol. DOOM
survól s. n., pl. survóluri
survolurile
SURVÓL, survoluri, s. n. Zbor cu avionul efectuat deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survol. DOOM
survól s. n., pl. survóluri
survolurilor
SURVÓL, survoluri, s. n. Zbor cu avionul efectuat deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survol. DOOM
survól s. n., pl. survóluri
survolând
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolînd
SURVOLÁ, survolez, vb. I. Tranz. A zbura cu avionul deasupra unui teritoriu determinat. – Din fr. survoler. DOOM
survolá (a ~) vb., ind. prez. 3 survoleáză
survolări
SURVOLÁRE s.f. Acțiunea de a survola și rezultatul ei; survol. [< survola].
survolării
SURVOLÁRE s.f. Acțiunea de a survola și rezultatul ei; survol. [< survola].
survolările
SURVOLÁRE s.f. Acțiunea de a survola și rezultatul ei; survol. [< survola].
survolărilor
SURVOLÁRE s.f. Acțiunea de a survola și rezultatul ei; survol. [< survola].
surzea
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzeai
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzeala
SURZEÁLĂ s. f. Surditate (1). – Surzi + suf. -eală. DOOM
surzeálă s. f., g.-d. art. surzélii
surzeam
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzească
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzeau
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzeați
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzeli
SURZEÁLĂ s. f. Surditate (1). – Surzi + suf. -eală. DOOM
surzeálă s. f., g.-d. art. surzélii
surzelii
SURZEÁLĂ s. f. Surditate (1). – Surzi + suf. -eală. DOOM
surzeálă s. f., g.-d. art. surzélii
surzelile
SURZEÁLĂ s. f. Surditate (1). – Surzi + suf. -eală. DOOM
surzeálă s. f., g.-d. art. surzélii
surzelilor
SURZEÁLĂ s. f. Surditate (1). – Surzi + suf. -eală. DOOM
surzeálă s. f., g.-d. art. surzélii
surzenia
SURZÉNIE s. f. Surditate (1). – Surzi + suf. -enie. DOOM
surzénie (-ni-e) s. f., art. surzénia (-ni-a), g.-d. surzénii, art. surzéniei
surzenie
SURZÉNIE s. f. Surditate (1). – Surzi + suf. -enie. DOOM
surzénie (-ni-e) s. f., art. surzénia (-ni-a), g.-d. surzénii, art. surzéniei
surzeniei
SURZÉNIE s. f. Surditate (1). – Surzi + suf. -enie. DOOM
surzénie (-ni-e) s. f., art. surzénia (-ni-a), g.-d. surzénii, art. surzéniei
surzenii
SURZÉNIE s. f. Surditate (1). – Surzi + suf. -enie. DOOM
surzénie (-ni-e) s. f., art. surzénia (-ni-a), g.-d. surzénii, art. surzéniei
surzeniile
SURZÉNIE s. f. Surditate (1). – Surzi + suf. -enie. DOOM
surzénie (-ni-e) s. f., art. surzénia (-ni-a), g.-d. surzénii, art. surzéniei
surzeniilor
SURZÉNIE s. f. Surditate (1). – Surzi + suf. -enie. DOOM
surzénie (-ni-e) s. f., art. surzénia (-ni-a), g.-d. surzénii, art. surzéniei
surzesc
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzește
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzești
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzi
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surzi
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzia
SURZÍE s. f. (Rar) Surzenie. Amețeală, întuneceală... surzie. ȘEZ. V 144.
surzie
SURZÍE s. f. (Rar) Surzenie. Amețeală, întuneceală... surzie. ȘEZ. V 144.
surziei
SURZÍE s. f. (Rar) Surzenie. Amețeală, întuneceală... surzie. ȘEZ. V 144.
surzii
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surzii
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzii
SURZÍE s. f. (Rar) Surzenie. Amețeală, întuneceală... surzie. ȘEZ. V 144.
surziile
SURZÍE s. f. (Rar) Surzenie. Amețeală, întuneceală... surzie. ȘEZ. V 144.
surziilor
SURZÍE s. f. (Rar) Surzenie. Amețeală, întuneceală... surzie. ȘEZ. V 144.
surzilor
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus. DOOM
de-a súrda loc. adv.
surzilă
SURZÍLĂ, surzilă, s. m. (Fam.) Nume dat unui om care nu aude (bine). – Surd + suf. -ilă. DOOM
!surzílă (fam.) s. m. și f., g.-d. lui surzílă; pl. surzílă
surzim
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzime
SURZÍME, surzimi, s. f. (Rar) Surzenie. – Din surzi + suf. -ime.
surzimea
SURZÍME, surzimi, s. f. (Rar) Surzenie. – Din surzi + suf. -ime.
surzimi
SURZÍME, surzimi, s. f. (Rar) Surzenie. – Din surzi + suf. -ime.
surzimii
SURZÍME, surzimi, s. f. (Rar) Surzenie. – Din surzi + suf. -ime.
surzimile
SURZÍME, surzimi, s. f. (Rar) Surzenie. – Din surzi + suf. -ime.
surzimilor
SURZÍME, surzimi, s. f. (Rar) Surzenie. – Din surzi + suf. -ime.
surzind
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzire
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzire
SURZÍRE s. f. Faptul de a surzi. – V. surzi. DOOM
surzíre s. f., g.-d. art. surzírii
surzirea
SURZÍRE s. f. Faptul de a surzi. – V. surzi. DOOM
surzíre s. f., g.-d. art. surzírii
surziri
SURZÍRE s. f. Faptul de a surzi. – V. surzi. DOOM
surzíre s. f., g.-d. art. surzírii
surzirii
SURZÍRE s. f. Faptul de a surzi. – V. surzi. DOOM
surzíre s. f., g.-d. art. surzírii
surzirile
SURZÍRE s. f. Faptul de a surzi. – V. surzi. DOOM
surzíre s. f., g.-d. art. surzírii
surzirilor
SURZÍRE s. f. Faptul de a surzi. – V. surzi. DOOM
surzíre s. f., g.-d. art. surzírii
surziră
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzirăm
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzirăți
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzise
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzisem
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surziseră
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surziserăm
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surziserăți
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surziseși
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surziseți
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzit
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surzit
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd.
surziși
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surziți
SURZÍ, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde parțial sau total auzul; a deveni surd. 2. Tranz. A face ca cineva să-și piardă auzul, a face pe cineva surd; p. ext. a ameți, a zăpăci. – Din surd. DOOM
surzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surzésc, imperf. 3 sg. surzeá; conj. prez. 3 să surzeáscă
surâd
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâde
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâdea
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâdeai
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâdeam
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâdeau
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâdeați
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâdem
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâdere
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâdeți
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâdă
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâs
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâs
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surâse
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâsei
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâseră
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâserăm
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâserăți
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâsese
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâsesem
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâseseră
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâseserăm
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâseserăți
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâseseși
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâseseți
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâseși
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâsul
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surâsului
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surâsuri
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surâsurile
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surâsurilor
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surâz
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâzi
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâzând
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâzând
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surâzânda
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surâzânde
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surâzândei
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surâzândele
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surâzândelor
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surâzândul
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surâzândului
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surâzânzi
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surâzânzii
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surâzânzilor
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surâză
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surâzătoare
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surâzătoarea
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surâzătoarei
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surâzătoarele
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surâzătoarelor
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surâzător
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surâzători
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surâzătorii
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surâzătorilor
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surâzătorul
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surâzătorului
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surîd
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîde
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîdea
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîdeai
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîdeam
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîdeau
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîdeați
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîdem
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîdere
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîdeți
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîdă
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîs
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîs
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surîse
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîsei
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîseră
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîserăm
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîserăți
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîsese
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîsesem
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîseseră
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîseserăm
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîseserăți
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîseseși
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîseseți
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîseși
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîsul
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surîsului
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surîsuri
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surîsurile
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surîsurilor
SURẤS, surâsuri, s. n. Acțiunea de a surâde și rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs). DOOM
surấs s. n., pl. surấsuri
surîz
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîzi
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîzînd
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîzînd
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surîzînda
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surîzînde
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surîzîndei
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surîzîndele
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surîzîndelor
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surîzîndul
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surîzîndului
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surîzînzi
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surîzînzii
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surîzînzilor
SURÂZẤND, -Ă, surâzânzi, -de, adj. (Rar) Surâzător. – V. surâde. DOOM
surâzấnd (rar) adj. m., pl. surâzấnzi; f. surâzấndă, pl. surâzấnde
surîză
SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorințelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde). DOOM
surấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surấd, 1 pl. surấdem, perf. s. 1 sg. surâséi, 1 pl. surấserăm; conj. prez. 3 să surấdă; ger. surâzấnd; part. surấs
surîzătoare
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surîzătoarea
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surîzătoarei
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surîzătoarele
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surîzătoarelor
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surîzător
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surîzători
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surîzătorii
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surîzătorilor
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surîzătorul
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surîzătorului
SURÂZĂTÓR, -OÁRE, surâzători, -oare, adj. Care surâde; zâmbitor, surâzând; p. ext. vesel, radios, amical, prietenos. ♦ Fig. Favorabil, convenabil. – Surâde + suf. -tor. DOOM
surâzătór adj. m., pl. surâzătóri; f. sg. și pl. surâzătoáre
surățele
SURĂȚÍCĂ, surățele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui surată. – Surată + suf. -ică. DOOM
surățícă (pop.) s. f., g.-d. art. surățélei; pl. surățéle, art. surățélele
surățelei
SURĂȚÍCĂ, surățele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui surată. – Surată + suf. -ică. DOOM
surățícă (pop.) s. f., g.-d. art. surățélei; pl. surățéle, art. surățélele
surățelele
SURĂȚÍCĂ, surățele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui surată. – Surată + suf. -ică. DOOM
surățícă (pop.) s. f., g.-d. art. surățélei; pl. surățéle, art. surățélele
surățelelor
SURĂȚÍCĂ, surățele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui surată. – Surată + suf. -ică. DOOM
surățícă (pop.) s. f., g.-d. art. surățélei; pl. surățéle, art. surățélele
surăția
SURĂȚÍE, surății, s. f. (Pop.) Legătură de prietenie între femei (similară frăției de cruce). – Surată + suf. -ie. DOOM
surățíe (pop.) s. f., art. surățía, g.-d. art. surățíei; pl. surățíi, art. surățíile
surățica
SURĂȚÍCĂ, surățele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui surată. – Surată + suf. -ică. DOOM
surățícă (pop.) s. f., g.-d. art. surățélei; pl. surățéle, art. surățélele
surăție
SURĂȚÍE, surății, s. f. (Pop.) Legătură de prietenie între femei (similară frăției de cruce). – Surată + suf. -ie. DOOM
surățíe (pop.) s. f., art. surățía, g.-d. art. surățíei; pl. surățíi, art. surățíile
surăției
SURĂȚÍE, surății, s. f. (Pop.) Legătură de prietenie între femei (similară frăției de cruce). – Surată + suf. -ie. DOOM
surățíe (pop.) s. f., art. surățía, g.-d. art. surățíei; pl. surățíi, art. surățíile
surății
SURĂȚÍE, surății, s. f. (Pop.) Legătură de prietenie între femei (similară frăției de cruce). – Surată + suf. -ie. DOOM
surățíe (pop.) s. f., art. surățía, g.-d. art. surățíei; pl. surățíi, art. surățíile
surățiile
SURĂȚÍE, surății, s. f. (Pop.) Legătură de prietenie între femei (similară frăției de cruce). – Surată + suf. -ie. DOOM
surățíe (pop.) s. f., art. surățía, g.-d. art. surățíei; pl. surățíi, art. surățíile
surățiilor
SURĂȚÍE, surății, s. f. (Pop.) Legătură de prietenie între femei (similară frăției de cruce). – Surată + suf. -ie. DOOM
surățíe (pop.) s. f., art. surățía, g.-d. art. surățíei; pl. surățíi, art. surățíile
surșarj
SURȘÁRJ s.n. (Filat.) Supratipar. [< fr. surcharge].
surșarje
SURȘÁRJ s.n. (Filat.) Supratipar. [< fr. surcharge].
surșarjele
SURȘÁRJ s.n. (Filat.) Supratipar. [< fr. surcharge].
surșarjelor
SURȘÁRJ s.n. (Filat.) Supratipar. [< fr. surcharge].
surșarjul
SURȘÁRJ s.n. (Filat.) Supratipar. [< fr. surcharge].
surșarjului
SURȘÁRJ s.n. (Filat.) Supratipar. [< fr. surcharge].
sus
SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere, de la centru. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. De sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de...= mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). 2. Fig. Într-o poziție socială superioară; într-un rang înalt. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. ◊ Compus: sus-pus = care este într-un post înalt, în vârful ierarhiei sociale. 3. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică- te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 4. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 5. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) în cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ◊ Compuse: sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte; sus-menționat = menționat mai înainte; sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 6. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Loc. adv. Sus și tare = a) în auzul tuturor, în gura mare; b) Ferm, categoric, energic. 7. (Bis.) într-un loc consacrat ca lăcaș al lui Dumnezeu; în cer. ◊ Loc. adj. și adv. De sus = (care vine) din cer, de la divinitate, de la Dumnezeu. ◊ (Substantivat) Cel de Sus = Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum). DOOM
sus-pús adj. m., pl. sus-púși; f. sus-púsă, pl. sus-púse
susai
SUSÁI, susai, s. m. Gen de plante erbacee din familia compozeelor, cu frunze sesile, cu flori galbene, a căror tulpină conține un suc lăptos (Sonchus). – Din ucr. susai. DOOM
!susái s. m., pl. susái, art. susáii
susaii
SUSÁI, susai, s. m. Gen de plante erbacee din familia compozeelor, cu frunze sesile, cu flori galbene, a căror tulpină conține un suc lăptos (Sonchus). – Din ucr. susai. DOOM
!susái s. m., pl. susái, art. susáii
susailor
SUSÁI, susai, s. m. Gen de plante erbacee din familia compozeelor, cu frunze sesile, cu flori galbene, a căror tulpină conține un suc lăptos (Sonchus). – Din ucr. susai. DOOM
!susái s. m., pl. susái, art. susáii
susaiul
SUSÁI, susai, s. m. Gen de plante erbacee din familia compozeelor, cu frunze sesile, cu flori galbene, a căror tulpină conține un suc lăptos (Sonchus). – Din ucr. susai. DOOM
!susái s. m., pl. susái, art. susáii
susaiului
SUSÁI, susai, s. m. Gen de plante erbacee din familia compozeelor, cu frunze sesile, cu flori galbene, a căror tulpină conține un suc lăptos (Sonchus). – Din ucr. susai. DOOM
!susái s. m., pl. susái, art. susáii
susam
SUSÁN, s. m. 1. Plantă din țările calde, cultivată în Orient pentru semințele sale oleaginoase comestibile (Sesamum indicum); semințele oleaginoase ale plantei, care se consumă presărate pe covrigi și servesc la extragerea unui ulei comestibil sau la prepararea tahînului. Prăvălii îmbălsămate de cafea... și năut cuminte și susan din acela care deschide peșterile cu comori, cînd știi să-i rostești numele. DUMITRIU, N. 265. La stradă, pe o parte a gangului și lipită de fabrică, era simigeria lui Tino Stavros, cu taraba plină, în fiecare amurg, de covrigi cu susan, de brînzoaice rumene și corăbioare proaspete. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 14. 2. Un fel de preparat dulce făcut din zahăr, miere și semințe de susan (1). Te îmbia cu un susan, ca să fie liber să ronțăie și el, fără mustrare de conștiință, două. PAS, Z. I 165. – Variantă.: susám (CARAGIALE, N. S. 122) s. m.
susan
SUSÁN s. m. 1. Plantă erbacee din țările calde, păroasă, cu frunze mari, dantelate și cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale oleaginoase, comestibile (Sesamum indicum). ♦ P. restr. Semințele acestei plante, care conțin un ulei comestibil, din care se prepară tahânul sau care se presară pe covrigi. 2. Preparat dulce făcut din zahăr, miere și semințe de susan (1). – Din tc. susam. DOOM
susán s. m.
susanul
SUSÁN s. m. 1. Plantă erbacee din țările calde, păroasă, cu frunze mari, dantelate și cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale oleaginoase, comestibile (Sesamum indicum). ♦ P. restr. Semințele acestei plante, care conțin un ulei comestibil, din care se prepară tahânul sau care se presară pe covrigi. 2. Preparat dulce făcut din zahăr, miere și semințe de susan (1). – Din tc. susam. DOOM
susán s. m.
susanului
SUSÁN s. m. 1. Plantă erbacee din țările calde, păroasă, cu frunze mari, dantelate și cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale oleaginoase, comestibile (Sesamum indicum). ♦ P. restr. Semințele acestei plante, care conțin un ulei comestibil, din care se prepară tahânul sau care se presară pe covrigi. 2. Preparat dulce făcut din zahăr, miere și semințe de susan (1). – Din tc. susam. DOOM
susán s. m.
susceptanța
SUSCEPTÁNȚĂ s.f. (Electr.) Raportul dintre reactanța și pătratul impedanței unui circuit electric de curent alternativ. [< fr. susceptance].
susceptanțe
SUSCEPTÁNȚĂ s.f. (Electr.) Raportul dintre reactanța și pătratul impedanței unui circuit electric de curent alternativ. [< fr. susceptance].
susceptanței
SUSCEPTÁNȚĂ s.f. (Electr.) Raportul dintre reactanța și pătratul impedanței unui circuit electric de curent alternativ. [< fr. susceptance].
susceptanțele
SUSCEPTÁNȚĂ s.f. (Electr.) Raportul dintre reactanța și pătratul impedanței unui circuit electric de curent alternativ. [< fr. susceptance].
susceptanțelor
SUSCEPTÁNȚĂ s.f. (Electr.) Raportul dintre reactanța și pătratul impedanței unui circuit electric de curent alternativ. [< fr. susceptance].
susceptibil
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible. DOOM
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. susceptíbilă, pl. susceptíbile
susceptibila
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible. DOOM
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. susceptíbilă, pl. susceptíbile
susceptibile
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible. DOOM
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. susceptíbilă, pl. susceptíbile
susceptibilei
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible. DOOM
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. susceptíbilă, pl. susceptíbile
susceptibilele
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible. DOOM
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. susceptíbilă, pl. susceptíbile
susceptibilelor
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible. DOOM
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. susceptíbilă, pl. susceptíbile
susceptibili
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible. DOOM
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. susceptíbilă, pl. susceptíbile
susceptibilii
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible. DOOM
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. susceptíbilă, pl. susceptíbile
susceptibililor
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible. DOOM
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. susceptíbilă, pl. susceptíbile
susceptibilitate
SUSCEPTIBILITÁTE, susceptibilități, s. f. 1. Faptul de a fi susceptibil (1); creștere bolnăvicioasă a sensibilității psihice; caracter susceptibil. 2. Predispoziție deosebită a unor ființe de a reacționa la anumiți agenți externi. ♦ Dispoziție naturală de a contracta boli. 3. Capacitate a unui corp sau a unui sistem de a suferi anumite modificări sub influența agenților externi sau interni. – Din fr. susceptibilité. DOOM
susceptibilitáte s. f., g.-d. art. susceptibilitắții; pl. susceptibilitắți
susceptibilitatea
SUSCEPTIBILITÁTE, susceptibilități, s. f. 1. Faptul de a fi susceptibil (1); creștere bolnăvicioasă a sensibilității psihice; caracter susceptibil. 2. Predispoziție deosebită a unor ființe de a reacționa la anumiți agenți externi. ♦ Dispoziție naturală de a contracta boli. 3. Capacitate a unui corp sau a unui sistem de a suferi anumite modificări sub influența agenților externi sau interni. – Din fr. susceptibilité. DOOM
susceptibilitáte s. f., g.-d. art. susceptibilitắții; pl. susceptibilitắți
susceptibilități
SUSCEPTIBILITÁTE, susceptibilități, s. f. 1. Faptul de a fi susceptibil (1); creștere bolnăvicioasă a sensibilității psihice; caracter susceptibil. 2. Predispoziție deosebită a unor ființe de a reacționa la anumiți agenți externi. ♦ Dispoziție naturală de a contracta boli. 3. Capacitate a unui corp sau a unui sistem de a suferi anumite modificări sub influența agenților externi sau interni. – Din fr. susceptibilité. DOOM
susceptibilitáte s. f., g.-d. art. susceptibilitắții; pl. susceptibilitắți
susceptibilității
SUSCEPTIBILITÁTE, susceptibilități, s. f. 1. Faptul de a fi susceptibil (1); creștere bolnăvicioasă a sensibilității psihice; caracter susceptibil. 2. Predispoziție deosebită a unor ființe de a reacționa la anumiți agenți externi. ♦ Dispoziție naturală de a contracta boli. 3. Capacitate a unui corp sau a unui sistem de a suferi anumite modificări sub influența agenților externi sau interni. – Din fr. susceptibilité. DOOM
susceptibilitáte s. f., g.-d. art. susceptibilitắții; pl. susceptibilitắți
susceptibilitățile
SUSCEPTIBILITÁTE, susceptibilități, s. f. 1. Faptul de a fi susceptibil (1); creștere bolnăvicioasă a sensibilității psihice; caracter susceptibil. 2. Predispoziție deosebită a unor ființe de a reacționa la anumiți agenți externi. ♦ Dispoziție naturală de a contracta boli. 3. Capacitate a unui corp sau a unui sistem de a suferi anumite modificări sub influența agenților externi sau interni. – Din fr. susceptibilité. DOOM
susceptibilitáte s. f., g.-d. art. susceptibilitắții; pl. susceptibilitắți
susceptibilităților
SUSCEPTIBILITÁTE, susceptibilități, s. f. 1. Faptul de a fi susceptibil (1); creștere bolnăvicioasă a sensibilității psihice; caracter susceptibil. 2. Predispoziție deosebită a unor ființe de a reacționa la anumiți agenți externi. ♦ Dispoziție naturală de a contracta boli. 3. Capacitate a unui corp sau a unui sistem de a suferi anumite modificări sub influența agenților externi sau interni. – Din fr. susceptibilité. DOOM
susceptibilitáte s. f., g.-d. art. susceptibilitắții; pl. susceptibilitắți
susceptibilul
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible. DOOM
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. susceptíbilă, pl. susceptíbile
susceptibilului
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible. DOOM
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. susceptíbilă, pl. susceptíbile
suscior
SUSCIÓR adv. (Popular) Diminutiv al lui sus; puțin mai sus. Măi bărbate, fii cuminte, Ia coasa și fă nainte, Și cosește cînepă; Ș-o cosește de suscior, Să rămîie de-un fuior. ȘEZ. II 136.
suscit
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscita
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitai
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitam
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitare
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitare
SUSCITÁRE, suscitări, s. f. Acțiunea de a suscita și rezultatul ei. – V. suscita. DOOM
suscitáre s. f., g.-d. art. suscitắrii; pl. suscitắri
suscitarea
SUSCITÁRE, suscitări, s. f. Acțiunea de a suscita și rezultatul ei. – V. suscita. DOOM
suscitáre s. f., g.-d. art. suscitắrii; pl. suscitắri
suscitară
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitarăm
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitarăți
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitase
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitasem
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitaseră
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitaserăm
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitaserăți
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitaseși
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitaseți
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitat
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitat
SUSCITÁT, suscitați, -te, adj. Provocat. – V. suscita. DOOM
*suscitát (provocat) adj. m. pl. suscitáți; f. suscitátă; pl. suscitáte
suscitau
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitași
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitați
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscite
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitând
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitînd
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
suscitări
SUSCITÁRE, suscitări, s. f. Acțiunea de a suscita și rezultatul ei. – V. suscita. DOOM
suscitáre s. f., g.-d. art. suscitắrii; pl. suscitắri
suscitării
SUSCITÁRE, suscitări, s. f. Acțiunea de a suscita și rezultatul ei. – V. suscita. DOOM
suscitáre s. f., g.-d. art. suscitắrii; pl. suscitắri
suscitările
SUSCITÁRE, suscitări, s. f. Acțiunea de a suscita și rezultatul ei. – V. suscita. DOOM
suscitáre s. f., g.-d. art. suscitắrii; pl. suscitắri
suscitărilor
SUSCITÁRE, suscitări, s. f. Acțiunea de a suscita și rezultatul ei. – V. suscita. DOOM
suscitáre s. f., g.-d. art. suscitắrii; pl. suscitắri
susciți
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare. DOOM
suscitá (a ~) vb., ind. prez. 3 suscítă
susean
SUSEÁN, -Ă, suseni, -e, s. m. și f. (Înv.) Locuitor din partea de sus a unui sat sau a unui ținut. ♦ Locuitor al Țării de Sus (jumătatea nordică a Moldovei, după o veche împărțire administrativă). – Sus + suf. -ean. DOOM
suseánă (înv.) s. f., g.-d. art. susénei; pl. suséne
suseana
SUSEÁN, -Ă, suseni, -e, s. m. și f. (Înv.) Locuitor din partea de sus a unui sat sau a unui ținut. ♦ Locuitor al Țării de Sus (jumătatea nordică a Moldovei, după o veche împărțire administrativă). – Sus + suf. -ean. DOOM
suseánă (înv.) s. f., g.-d. art. susénei; pl. suséne
suseanul
SUSEÁN, -Ă, suseni, -e, s. m. și f. (Înv.) Locuitor din partea de sus a unui sat sau a unui ținut. ♦ Locuitor al Țării de Sus (jumătatea nordică a Moldovei, după o veche împărțire administrativă). – Sus + suf. -ean. DOOM
suseánă (înv.) s. f., g.-d. art. susénei; pl. suséne
suseanului
SUSEÁN, -Ă, suseni, -e, s. m. și f. (Înv.) Locuitor din partea de sus a unui sat sau a unui ținut. ♦ Locuitor al Țării de Sus (jumătatea nordică a Moldovei, după o veche împărțire administrativă). – Sus + suf. -ean. DOOM
suseánă (înv.) s. f., g.-d. art. susénei; pl. suséne
susene
SUSEÁN, -Ă, suseni, -e, s. m. și f. (Înv.) Locuitor din partea de sus a unui sat sau a unui ținut. ♦ Locuitor al Țării de Sus (jumătatea nordică a Moldovei, după o veche împărțire administrativă). – Sus + suf. -ean. DOOM
suseánă (înv.) s. f., g.-d. art. susénei; pl. suséne
susenei
SUSEÁN, -Ă, suseni, -e, s. m. și f. (Înv.) Locuitor din partea de sus a unui sat sau a unui ținut. ♦ Locuitor al Țării de Sus (jumătatea nordică a Moldovei, după o veche împărțire administrativă). – Sus + suf. -ean. DOOM
suseánă (înv.) s. f., g.-d. art. susénei; pl. suséne
susenele
SUSEÁN, -Ă, suseni, -e, s. m. și f. (Înv.) Locuitor din partea de sus a unui sat sau a unui ținut. ♦ Locuitor al Țării de Sus (jumătatea nordică a Moldovei, după o veche împărțire administrativă). – Sus + suf. -ean. DOOM
suseánă (înv.) s. f., g.-d. art. susénei; pl. suséne
susenelor
SUSEÁN, -Ă, suseni, -e, s. m. și f. (Înv.) Locuitor din partea de sus a unui sat sau a unui ținut. ♦ Locuitor al Țării de Sus (jumătatea nordică a Moldovei, după o veche împărțire administrativă). – Sus + suf. -ean. DOOM
suseánă (înv.) s. f., g.-d. art. susénei; pl. suséne
suseni
SUSEÁN, -Ă, suseni, -e, s. m. și f. (Înv.) Locuitor din partea de sus a unui sat sau a unui ținut. ♦ Locuitor al Țării de Sus (jumătatea nordică a Moldovei, după o veche împărțire administrativă). – Sus + suf. -ean. DOOM
suseánă (înv.) s. f., g.-d. art. susénei; pl. suséne
susenii
SUSEÁN, -Ă, suseni, -e, s. m. și f. (Înv.) Locuitor din partea de sus a unui sat sau a unui ținut. ♦ Locuitor al Țării de Sus (jumătatea nordică a Moldovei, după o veche împărțire administrativă). – Sus + suf. -ean. DOOM
suseánă (înv.) s. f., g.-d. art. susénei; pl. suséne
susenilor
SUSEÁN, -Ă, suseni, -e, s. m. și f. (Înv.) Locuitor din partea de sus a unui sat sau a unui ținut. ♦ Locuitor al Țării de Sus (jumătatea nordică a Moldovei, după o veche împărțire administrativă). – Sus + suf. -ean. DOOM
suseánă (înv.) s. f., g.-d. art. susénei; pl. suséne
suseta
SUSÉTĂ s.f. Tetină de cauciuc dată copiilor s-o sugă. [Var. suzetă s.f. / < fr. sucette].
susete
SUSÉTĂ s.f. Tetină de cauciuc dată copiilor s-o sugă. [Var. suzetă s.f. / < fr. sucette].
susetei
SUSÉTĂ s.f. Tetină de cauciuc dată copiilor s-o sugă. [Var. suzetă s.f. / < fr. sucette].
susetele
SUSÉTĂ s.f. Tetină de cauciuc dată copiilor s-o sugă. [Var. suzetă s.f. / < fr. sucette].
susetelor
SUSÉTĂ s.f. Tetină de cauciuc dată copiilor s-o sugă. [Var. suzetă s.f. / < fr. sucette].
susmantă
SUSMÁNTĂ s.f. (Mar.) Manevră curentă cu care se ridică burta velelor. [Et. incertă].
susmenționat
SUSMENȚIONÁT, -Ă, susmenționați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost menționat, pomenit, amintit mai înainte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. susmentionné.
suspans
SUSPÁNS, suspansuri, s. n. Moment dintr-un film, dintr-un spectacol sau dintr-o operă literară când acțiunea se întrerupe (temporar) într-un punct culminant, ținând pe spectator sau pe lector într-o stare de tensiune, în așteptarea deznodământului; stare de tensiune provocată de un astfel de moment. – Din fr., engl. suspense. DOOM
suspáns s. n., pl. suspánsuri
suspansul
SUSPÁNS, suspansuri, s. n. Moment dintr-un film, dintr-un spectacol sau dintr-o operă literară când acțiunea se întrerupe (temporar) într-un punct culminant, ținând pe spectator sau pe lector într-o stare de tensiune, în așteptarea deznodământului; stare de tensiune provocată de un astfel de moment. – Din fr., engl. suspense. DOOM
suspáns s. n., pl. suspánsuri
suspansului
SUSPÁNS, suspansuri, s. n. Moment dintr-un film, dintr-un spectacol sau dintr-o operă literară când acțiunea se întrerupe (temporar) într-un punct culminant, ținând pe spectator sau pe lector într-o stare de tensiune, în așteptarea deznodământului; stare de tensiune provocată de un astfel de moment. – Din fr., engl. suspense. DOOM
suspáns s. n., pl. suspánsuri
suspansuri
SUSPÁNS, suspansuri, s. n. Moment dintr-un film, dintr-un spectacol sau dintr-o operă literară când acțiunea se întrerupe (temporar) într-un punct culminant, ținând pe spectator sau pe lector într-o stare de tensiune, în așteptarea deznodământului; stare de tensiune provocată de un astfel de moment. – Din fr., engl. suspense. DOOM
suspáns s. n., pl. suspánsuri
suspansurile
SUSPÁNS, suspansuri, s. n. Moment dintr-un film, dintr-un spectacol sau dintr-o operă literară când acțiunea se întrerupe (temporar) într-un punct culminant, ținând pe spectator sau pe lector într-o stare de tensiune, în așteptarea deznodământului; stare de tensiune provocată de un astfel de moment. – Din fr., engl. suspense. DOOM
suspáns s. n., pl. suspánsuri
suspansurilor
SUSPÁNS, suspansuri, s. n. Moment dintr-un film, dintr-un spectacol sau dintr-o operă literară când acțiunea se întrerupe (temporar) într-un punct culminant, ținând pe spectator sau pe lector într-o stare de tensiune, în așteptarea deznodământului; stare de tensiune provocată de un astfel de moment. – Din fr., engl. suspense. DOOM
suspáns s. n., pl. suspánsuri
suspanta
SUSPÉNTĂ s. f. v. suspantă. DOOM
suspántă s. f., g.-d. art. suspántei; pl. suspánte
suspante
SUSPÉNTĂ s. f. v. suspantă. DOOM
suspántă s. f., g.-d. art. suspántei; pl. suspánte
suspantei
SUSPÉNTĂ s. f. v. suspantă. DOOM
suspántă s. f., g.-d. art. suspántei; pl. suspánte
suspantele
SUSPÉNTĂ s. f. v. suspantă. DOOM
suspántă s. f., g.-d. art. suspántei; pl. suspánte
suspantelor
SUSPÉNTĂ s. f. v. suspantă. DOOM
suspántă s. f., g.-d. art. suspántei; pl. suspánte
suspect
SUSPÉCT, -Ă, suspecți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr. suspect, lat. suspectus. DOOM
suspéct adj. m., pl. suspécți; f. suspéctă, pl. suspécte
suspecta
SUSPÉCT, -Ă, suspecți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr. suspect, lat. suspectus. DOOM
suspéct adj. m., pl. suspécți; f. suspéctă, pl. suspécte
suspecta
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectai
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectam
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectare
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectare
SUSPECTÁRE s. f. Acțiunea de a suspecta și rezultatul ei. – V. suspecta. DOOM
suspectáre s. f., g-d. art. suspectắrii
suspectarea
SUSPECTÁRE s. f. Acțiunea de a suspecta și rezultatul ei. – V. suspecta. DOOM
suspectáre s. f., g-d. art. suspectắrii
suspectară
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectarăm
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectarăți
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectase
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectasem
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectaseră
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectaserăm
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectaserăți
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectaseși
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectaseți
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectat
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectau
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectași
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectați
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspecte
SUSPÉCT, -Ă, suspecți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr. suspect, lat. suspectus. DOOM
suspéct adj. m., pl. suspécți; f. suspéctă, pl. suspécte
suspectează
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectei
SUSPÉCT, -Ă, suspecți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr. suspect, lat. suspectus. DOOM
suspéct adj. m., pl. suspécți; f. suspéctă, pl. suspécte
suspectele
SUSPÉCT, -Ă, suspecți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr. suspect, lat. suspectus. DOOM
suspéct adj. m., pl. suspécți; f. suspéctă, pl. suspécte
suspectelor
SUSPÉCT, -Ă, suspecți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr. suspect, lat. suspectus. DOOM
suspéct adj. m., pl. suspécți; f. suspéctă, pl. suspécte
suspectez
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspecteze
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectezi
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectul
SUSPÉCT, -Ă, suspecți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr. suspect, lat. suspectus. DOOM
suspéct adj. m., pl. suspécți; f. suspéctă, pl. suspécte
suspectului
SUSPÉCT, -Ă, suspecți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr. suspect, lat. suspectus. DOOM
suspéct adj. m., pl. suspécți; f. suspéctă, pl. suspécte
suspectând
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectînd
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. DOOM
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză
suspectări
SUSPECTÁRE s. f. Acțiunea de a suspecta și rezultatul ei. – V. suspecta. DOOM
suspectáre s. f., g-d. art. suspectắrii
suspectării
SUSPECTÁRE s. f. Acțiunea de a suspecta și rezultatul ei. – V. suspecta. DOOM
suspectáre s. f., g-d. art. suspectắrii
suspectările
SUSPECTÁRE s. f. Acțiunea de a suspecta și rezultatul ei. – V. suspecta. DOOM
suspectáre s. f., g-d. art. suspectắrii
suspectărilor
SUSPECTÁRE s. f. Acțiunea de a suspecta și rezultatul ei. – V. suspecta. DOOM
suspectáre s. f., g-d. art. suspectắrii
suspecți
SUSPÉCT, -Ă, suspecți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr. suspect, lat. suspectus. DOOM
suspéct adj. m., pl. suspécți; f. suspéctă, pl. suspécte
suspecții
SUSPÉCT, -Ă, suspecți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr. suspect, lat. suspectus. DOOM
suspéct adj. m., pl. suspécți; f. suspéctă, pl. suspécte
suspecților
SUSPÉCT, -Ă, suspecți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr. suspect, lat. suspectus. DOOM
suspéct adj. m., pl. suspécți; f. suspéctă, pl. suspécte
suspend
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspenda
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendai
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendam
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendare
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendare
SUSPENDÁRE, suspendări, s. f. Acțiunea de a suspenda și rezultatul ei; întrerupere, suprimare (temporară). – V. suspenda. DOOM
suspendáre s. f., g.-d. art. suspendắrii; pl. suspendắri
suspendarea
SUSPENDÁRE, suspendări, s. f. Acțiunea de a suspenda și rezultatul ei; întrerupere, suprimare (temporară). – V. suspenda. DOOM
suspendáre s. f., g.-d. art. suspendắrii; pl. suspendắri
suspendară
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendarăm
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendarăți
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendase
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendasem
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendaseră
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendaserăm
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendaserăți
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendaseși
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendaseți
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendat
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendat
SUSPENDÁT, -Ă, suspendați, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ◊ Pod suspendat = pod la care calea este suspendată de elemente flexibile (cabluri, lanțuri etc.). Grădini (sau terase) suspendate = a) grădini construite în terasă; b) grădini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspendata
SUSPENDÁT, -Ă, suspendați, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ◊ Pod suspendat = pod la care calea este suspendată de elemente flexibile (cabluri, lanțuri etc.). Grădini (sau terase) suspendate = a) grădini construite în terasă; b) grădini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspendate
SUSPENDÁT, -Ă, suspendați, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ◊ Pod suspendat = pod la care calea este suspendată de elemente flexibile (cabluri, lanțuri etc.). Grădini (sau terase) suspendate = a) grădini construite în terasă; b) grădini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspendatei
SUSPENDÁT, -Ă, suspendați, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ◊ Pod suspendat = pod la care calea este suspendată de elemente flexibile (cabluri, lanțuri etc.). Grădini (sau terase) suspendate = a) grădini construite în terasă; b) grădini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspendatele
SUSPENDÁT, -Ă, suspendați, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ◊ Pod suspendat = pod la care calea este suspendată de elemente flexibile (cabluri, lanțuri etc.). Grădini (sau terase) suspendate = a) grădini construite în terasă; b) grădini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspendatelor
SUSPENDÁT, -Ă, suspendați, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ◊ Pod suspendat = pod la care calea este suspendată de elemente flexibile (cabluri, lanțuri etc.). Grădini (sau terase) suspendate = a) grădini construite în terasă; b) grădini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspendatul
SUSPENDÁT, -Ă, suspendați, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ◊ Pod suspendat = pod la care calea este suspendată de elemente flexibile (cabluri, lanțuri etc.). Grădini (sau terase) suspendate = a) grădini construite în terasă; b) grădini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspendatului
SUSPENDÁT, -Ă, suspendați, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ◊ Pod suspendat = pod la care calea este suspendată de elemente flexibile (cabluri, lanțuri etc.). Grădini (sau terase) suspendate = a) grădini construite în terasă; b) grădini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspendau
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendași
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendați
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendați
SUSPENDÁT, -Ă, suspendați, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ◊ Pod suspendat = pod la care calea este suspendată de elemente flexibile (cabluri, lanțuri etc.). Grădini (sau terase) suspendate = a) grădini construite în terasă; b) grădini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspendații
SUSPENDÁT, -Ă, suspendați, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ◊ Pod suspendat = pod la care calea este suspendată de elemente flexibile (cabluri, lanțuri etc.). Grădini (sau terase) suspendate = a) grădini construite în terasă; b) grădini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspendaților
SUSPENDÁT, -Ă, suspendați, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ◊ Pod suspendat = pod la care calea este suspendată de elemente flexibile (cabluri, lanțuri etc.). Grădini (sau terase) suspendate = a) grădini construite în terasă; b) grădini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspende
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendând
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendînd
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspendări
SUSPENDÁRE, suspendări, s. f. Acțiunea de a suspenda și rezultatul ei; întrerupere, suprimare (temporară). – V. suspenda. DOOM
suspendáre s. f., g.-d. art. suspendắrii; pl. suspendắri
suspendării
SUSPENDÁRE, suspendări, s. f. Acțiunea de a suspenda și rezultatul ei; întrerupere, suprimare (temporară). – V. suspenda. DOOM
suspendáre s. f., g.-d. art. suspendắrii; pl. suspendắri
suspendările
SUSPENDÁRE, suspendări, s. f. Acțiunea de a suspenda și rezultatul ei; întrerupere, suprimare (temporară). – V. suspenda. DOOM
suspendáre s. f., g.-d. art. suspendắrii; pl. suspendắri
suspendărilor
SUSPENDÁRE, suspendări, s. f. Acțiunea de a suspenda și rezultatul ei; întrerupere, suprimare (temporară). – V. suspenda. DOOM
suspendáre s. f., g.-d. art. suspendắrii; pl. suspendắri
suspens
SUSPÉNS, s. n. (Învechit, în loc. adv.) În suspens = în suspensie, v. suspensie (2). Vîrteju în care s-a aflat Europa de la 1812 pînă la 1815 și temerea de a nu se uni Turcia cu Francia n-au dat răgaz împăratului Alexandru să stăruiască mult asupra esecutării clauzelor rămase în suspens sau echivoce ale tratatului de la București. GHICA, S. 471.
suspensia
SUSPENSIÚNE s. f. v. suspensie. DOOM
suspénsie (-si-e) s. f., art. suspénsia (-si-a), g.-d. art. suspénsiei; pl. suspénsii, art. suspénsiile (-si-i-)
suspensie
SUSPENSIÚNE s. f. v. suspensie. DOOM
suspénsie (-si-e) s. f., art. suspénsia (-si-a), g.-d. art. suspénsiei; pl. suspénsii, art. suspénsiile (-si-i-)
suspensiei
SUSPENSIÚNE s. f. v. suspensie. DOOM
suspénsie (-si-e) s. f., art. suspénsia (-si-a), g.-d. art. suspénsiei; pl. suspénsii, art. suspénsiile (-si-i-)
suspensii
SUSPENSIÚNE s. f. v. suspensie. DOOM
suspénsie (-si-e) s. f., art. suspénsia (-si-a), g.-d. art. suspénsiei; pl. suspénsii, art. suspénsiile (-si-i-)
suspensiile
SUSPENSIÚNE s. f. v. suspensie. DOOM
suspénsie (-si-e) s. f., art. suspénsia (-si-a), g.-d. art. suspénsiei; pl. suspénsii, art. suspénsiile (-si-i-)
suspensiilor
SUSPENSIÚNE s. f. v. suspensie. DOOM
suspénsie (-si-e) s. f., art. suspénsia (-si-a), g.-d. art. suspénsiei; pl. suspénsii, art. suspénsiile (-si-i-)
suspensiune
SUSPENSIÚNE s. f. v. suspensie. DOOM
suspénsie (-si-e) s. f., art. suspénsia (-si-a), g.-d. art. suspénsiei; pl. suspénsii, art. suspénsiile (-si-i-)
suspensiv
SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif. DOOM
suspensív adj. m., pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensíve
suspensiva
SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif. DOOM
suspensív adj. m., pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensíve
suspensive
SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif. DOOM
suspensív adj. m., pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensíve
suspensivei
SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif. DOOM
suspensív adj. m., pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensíve
suspensivele
SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif. DOOM
suspensív adj. m., pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensíve
suspensivelor
SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif. DOOM
suspensív adj. m., pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensíve
suspensivi
SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif. DOOM
suspensív adj. m., pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensíve
suspensivii
SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif. DOOM
suspensív adj. m., pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensíve
suspensivilor
SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif. DOOM
suspensív adj. m., pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensíve
suspensivul
SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif. DOOM
suspensív adj. m., pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensíve
suspensivului
SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif. DOOM
suspensív adj. m., pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensíve
suspensoare
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensoare
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensoarea
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensoarea
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensoarei
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensoarei
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensoarele
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensoarele
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensoarelor
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensoarelor
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensoid
SUSPENSOÍD, suspensoizi, s. m. (Chim.) Dispersie coloidală a unui solid într-un lichid. [Pl. și: (n.) suspensoide] – Din fr. suspensoïde.
suspensoid
SUSPENSOÍD, suspensoizi, s. m. (Chim.) Dispersie coloidală a unui solid într-un lichid. [Pl. și: (n.) suspensoide] – Din fr. suspensoïde. DOOM
suspensoíd s. m., pl. suspensoízi
suspensoidul
SUSPENSOÍD, suspensoizi, s. m. (Chim.) Dispersie coloidală a unui solid într-un lichid. [Pl. și: (n.) suspensoide] – Din fr. suspensoïde. DOOM
suspensoíd s. m., pl. suspensoízi
suspensoidului
SUSPENSOÍD, suspensoizi, s. m. (Chim.) Dispersie coloidală a unui solid într-un lichid. [Pl. și: (n.) suspensoide] – Din fr. suspensoïde. DOOM
suspensoíd s. m., pl. suspensoízi
suspensoizi
SUSPENSOÍD, suspensoizi, s. m. (Chim.) Dispersie coloidală a unui solid într-un lichid. [Pl. și: (n.) suspensoide] – Din fr. suspensoïde. DOOM
suspensoíd s. m., pl. suspensoízi
suspensoizii
SUSPENSOÍD, suspensoizi, s. m. (Chim.) Dispersie coloidală a unui solid într-un lichid. [Pl. și: (n.) suspensoide] – Din fr. suspensoïde. DOOM
suspensoíd s. m., pl. suspensoízi
suspensoizilor
SUSPENSOÍD, suspensoizi, s. m. (Chim.) Dispersie coloidală a unui solid într-un lichid. [Pl. și: (n.) suspensoide] – Din fr. suspensoïde. DOOM
suspensoíd s. m., pl. suspensoízi
suspensor
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensor
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensori
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensori
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensorii
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensorii
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensorilor
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensorilor
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensorul
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensorul
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensorului
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspensorului
SUSPENSÓR2, -OÁRE, suspensori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Anat.; despre ligamente, mușchi) Care susține. 2. S. m. Mușchi lung și subțire care reglează mișcarea înainte și înapoi a copitei calului. – Din fr. suspenseur. DOOM
suspensór3 (bandaj) s. n., pl. suspensoáre
suspentă
SUSPÉNTĂ s. f. v. suspantă. DOOM
suspántă s. f., g.-d. art. suspántei; pl. suspánte
suspenzi
SUSPENDÁ, suspénd, vb. I. Tranz. 1. A atârna. 2. Fig. A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat. 3. Fig. A interzice, a face să înceteze, a suprima o acțiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere. DOOM
suspendá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspéndă
suspicioasa
SUSPICIÓS, -OÁSĂ, suspicioși, -oase, adj. Bănuitor, neîncrezător. [Pr.: -ci-os] – Din lat. suspiciosus, fr. suspicieux. DOOM
suspiciós (-ci-os) adj. m., pl. suspicióși; f. suspicioásă, pl. suspicioáse
suspicioase
SUSPICIÓS, -OÁSĂ, suspicioși, -oase, adj. Bănuitor, neîncrezător. [Pr.: -ci-os] – Din lat. suspiciosus, fr. suspicieux. DOOM
suspiciós (-ci-os) adj. m., pl. suspicióși; f. suspicioásă, pl. suspicioáse
suspicioasei
SUSPICIÓS, -OÁSĂ, suspicioși, -oase, adj. Bănuitor, neîncrezător. [Pr.: -ci-os] – Din lat. suspiciosus, fr. suspicieux. DOOM
suspiciós (-ci-os) adj. m., pl. suspicióși; f. suspicioásă, pl. suspicioáse
suspicioasele
SUSPICIÓS, -OÁSĂ, suspicioși, -oase, adj. Bănuitor, neîncrezător. [Pr.: -ci-os] – Din lat. suspiciosus, fr. suspicieux. DOOM
suspiciós (-ci-os) adj. m., pl. suspicióși; f. suspicioásă, pl. suspicioáse
suspicioaselor
SUSPICIÓS, -OÁSĂ, suspicioși, -oase, adj. Bănuitor, neîncrezător. [Pr.: -ci-os] – Din lat. suspiciosus, fr. suspicieux. DOOM
suspiciós (-ci-os) adj. m., pl. suspicióși; f. suspicioásă, pl. suspicioáse
suspiciona
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionai
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionam
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionare
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionară
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionarăm
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionarăți
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionase
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionasem
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionaseră
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionaserăm
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionaserăți
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionaseși
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionaseți
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionat
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionat
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionau
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionași
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionați
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionează
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionez
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicioneze
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionezi
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionând
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicionînd
SUSPICIONÁ vb. I. tr. A suspecta. [Pron. -ci-o-. / cf. it. sospicciare].
suspicios
SUSPICIÓS, -OÁSĂ, suspicioși, -oase, adj. Bănuitor, neîncrezător. [Pr.: -ci-os] – Din lat. suspiciosus, fr. suspicieux. DOOM
suspiciós (-ci-os) adj. m., pl. suspicióși; f. suspicioásă, pl. suspicioáse
suspiciosul
SUSPICIÓS, -OÁSĂ, suspicioși, -oase, adj. Bănuitor, neîncrezător. [Pr.: -ci-os] – Din lat. suspiciosus, fr. suspicieux. DOOM
suspiciós (-ci-os) adj. m., pl. suspicióși; f. suspicioásă, pl. suspicioáse
suspiciosului
SUSPICIÓS, -OÁSĂ, suspicioși, -oase, adj. Bănuitor, neîncrezător. [Pr.: -ci-os] – Din lat. suspiciosus, fr. suspicieux. DOOM
suspiciós (-ci-os) adj. m., pl. suspicióși; f. suspicioásă, pl. suspicioáse
suspicioși
SUSPICIÓS, -OÁSĂ, suspicioși, -oase, adj. Bănuitor, neîncrezător. [Pr.: -ci-os] – Din lat. suspiciosus, fr. suspicieux. DOOM
suspiciós (-ci-os) adj. m., pl. suspicióși; f. suspicioásă, pl. suspicioáse
suspicioșii
SUSPICIÓS, -OÁSĂ, suspicioși, -oase, adj. Bănuitor, neîncrezător. [Pr.: -ci-os] – Din lat. suspiciosus, fr. suspicieux. DOOM
suspiciós (-ci-os) adj. m., pl. suspicióși; f. suspicioásă, pl. suspicioáse
suspicioșilor
SUSPICIÓS, -OÁSĂ, suspicioși, -oase, adj. Bănuitor, neîncrezător. [Pr.: -ci-os] – Din lat. suspiciosus, fr. suspicieux. DOOM
suspiciós (-ci-os) adj. m., pl. suspicióși; f. suspicioásă, pl. suspicioáse
suspiciune
SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis. DOOM
suspiciúne (-ci-u-) s. f., g.-d. art. suspiciúnii; pl. suspiciúni
suspiciunea
SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis. DOOM
suspiciúne (-ci-u-) s. f., g.-d. art. suspiciúnii; pl. suspiciúni
suspiciuni
SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis. DOOM
suspiciúne (-ci-u-) s. f., g.-d. art. suspiciúnii; pl. suspiciúni
suspiciunii
SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis. DOOM
suspiciúne (-ci-u-) s. f., g.-d. art. suspiciúnii; pl. suspiciúni
suspiciunile
SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis. DOOM
suspiciúne (-ci-u-) s. f., g.-d. art. suspiciúnii; pl. suspiciúni
suspiciunilor
SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis. DOOM
suspiciúne (-ci-u-) s. f., g.-d. art. suspiciúnii; pl. suspiciúni
suspin
SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astm (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv). DOOM
suspín s. n., pl. suspíne
suspin
SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astmă (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).
suspin
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspina
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinai
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinam
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinare
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinare
SUSPINÁRE, suspinări, s. f. Faptul de a suspina; suspin (1, 2), suspinat. – V. suspina. DOOM
suspináre s. f., g.-d. art. suspinắrii; pl. suspinắri
suspinarea
SUSPINÁRE, suspinări, s. f. Faptul de a suspina; suspin (1, 2), suspinat. – V. suspina. DOOM
suspináre s. f., g.-d. art. suspinắrii; pl. suspinắri
suspinară
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinarăm
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinarăți
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinase
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinasem
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinaseră
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinaserăm
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinaserăți
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinaseși
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinaseți
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinat
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinat
SUSPINÁT, suspinaturi, s. n. Suspinare. – V. suspina. DOOM
suspinát s. n., pl. suspináturi
suspinatul
SUSPINÁT, suspinaturi, s. n. Suspinare. – V. suspina. DOOM
suspinát s. n., pl. suspináturi
suspinatului
SUSPINÁT, suspinaturi, s. n. Suspinare. – V. suspina. DOOM
suspinát s. n., pl. suspináturi
suspinaturi
SUSPINÁT, suspinaturi, s. n. Suspinare. – V. suspina. DOOM
suspinát s. n., pl. suspináturi
suspinaturile
SUSPINÁT, suspinaturi, s. n. Suspinare. – V. suspina. DOOM
suspinát s. n., pl. suspináturi
suspinaturilor
SUSPINÁT, suspinaturi, s. n. Suspinare. – V. suspina. DOOM
suspinát s. n., pl. suspináturi
suspinau
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinași
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinați
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspine
SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astm (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv). DOOM
suspín s. n., pl. suspíne
suspine
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinele
SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astm (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv). DOOM
suspín s. n., pl. suspíne
suspinelor
SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astm (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv). DOOM
suspín s. n., pl. suspíne
suspini
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinos
SUSPINÓS, -OÁSĂ, suspinoși, -oase, adj. 1. (Rar; popular) Suspinător. Inimioară suspinoasă, Nu-ș’ cînd te-oi vedea voioasă. ȘEZ. XXI 50. 2. (Regional, despre cai) Care suferă de suspin (3), de astmă.
suspinul
SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astm (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv). DOOM
suspín s. n., pl. suspíne
suspinului
SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astm (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv). DOOM
suspín s. n., pl. suspíne
suspinând
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinînd
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. DOOM
suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă
suspinări
SUSPINÁRE, suspinări, s. f. Faptul de a suspina; suspin (1, 2), suspinat. – V. suspina. DOOM
suspináre s. f., g.-d. art. suspinắrii; pl. suspinắri
suspinării
SUSPINÁRE, suspinări, s. f. Faptul de a suspina; suspin (1, 2), suspinat. – V. suspina. DOOM
suspináre s. f., g.-d. art. suspinắrii; pl. suspinắri
suspinările
SUSPINÁRE, suspinări, s. f. Faptul de a suspina; suspin (1, 2), suspinat. – V. suspina. DOOM
suspináre s. f., g.-d. art. suspinắrii; pl. suspinắri
suspinărilor
SUSPINÁRE, suspinări, s. f. Faptul de a suspina; suspin (1, 2), suspinat. – V. suspina. DOOM
suspináre s. f., g.-d. art. suspinắrii; pl. suspinắri
suspinătoare
SUSPINĂTÓR, -OÁRE, suspinători, -oare, adj. (Rar) Care suspină (des), care oftează (mereu). – Suspina + suf. -ător. DOOM
suspinătór adj. m., pl. suspinătóri; f. sg. și pl. suspinătoáre
suspinătoarea
SUSPINĂTÓR, -OÁRE, suspinători, -oare, adj. (Rar) Care suspină (des), care oftează (mereu). – Suspina + suf. -ător. DOOM
suspinătór adj. m., pl. suspinătóri; f. sg. și pl. suspinătoáre
suspinătoarei
SUSPINĂTÓR, -OÁRE, suspinători, -oare, adj. (Rar) Care suspină (des), care oftează (mereu). – Suspina + suf. -ător. DOOM
suspinătór adj. m., pl. suspinătóri; f. sg. și pl. suspinătoáre
suspinătoarele
SUSPINĂTÓR, -OÁRE, suspinători, -oare, adj. (Rar) Care suspină (des), care oftează (mereu). – Suspina + suf. -ător. DOOM
suspinătór adj. m., pl. suspinătóri; f. sg. și pl. suspinătoáre
suspinătoarelor
SUSPINĂTÓR, -OÁRE, suspinători, -oare, adj. (Rar) Care suspină (des), care oftează (mereu). – Suspina + suf. -ător. DOOM
suspinătór adj. m., pl. suspinătóri; f. sg. și pl. suspinătoáre
suspinător
SUSPINĂTÓR, -OÁRE, suspinători, -oare, adj. (Rar) Care suspină (des), care oftează (mereu). – Suspina + suf. -ător. DOOM
suspinătór adj. m., pl. suspinătóri; f. sg. și pl. suspinătoáre
suspinători
SUSPINĂTÓR, -OÁRE, suspinători, -oare, adj. (Rar) Care suspină (des), care oftează (mereu). – Suspina + suf. -ător. DOOM
suspinătór adj. m., pl. suspinătóri; f. sg. și pl. suspinătoáre
suspinătorii
SUSPINĂTÓR, -OÁRE, suspinători, -oare, adj. (Rar) Care suspină (des), care oftează (mereu). – Suspina + suf. -ător. DOOM
suspinătór adj. m., pl. suspinătóri; f. sg. și pl. suspinătoáre
suspinătorilor
SUSPINĂTÓR, -OÁRE, suspinători, -oare, adj. (Rar) Care suspină (des), care oftează (mereu). – Suspina + suf. -ător. DOOM
suspinătór adj. m., pl. suspinătóri; f. sg. și pl. suspinătoáre
suspinătorul
SUSPINĂTÓR, -OÁRE, suspinători, -oare, adj. (Rar) Care suspină (des), care oftează (mereu). – Suspina + suf. -ător. DOOM
suspinătór adj. m., pl. suspinătóri; f. sg. și pl. suspinătoáre
suspinătorului
SUSPINĂTÓR, -OÁRE, suspinători, -oare, adj. (Rar) Care suspină (des), care oftează (mereu). – Suspina + suf. -ător. DOOM
suspinătór adj. m., pl. suspinătóri; f. sg. și pl. suspinătoáre
sustentația
SUSTENTÁȚIE, sustentații, s. f. Proprietatea unui corp de a se menține la un anumit nivel în masa unui fluid prin mijloace adecvate. – Din fr. sustentation. DOOM
sustentáție (-ți-e) s. f., art. sustentáția (-ți-a), g.-d. art. sustentáției; pl. sustentáții, art. sustentáțiile (-ți-i-)
sustentație
SUSTENTÁȚIE, sustentații, s. f. Proprietatea unui corp de a se menține la un anumit nivel în masa unui fluid prin mijloace adecvate. – Din fr. sustentation. DOOM
sustentáție (-ți-e) s. f., art. sustentáția (-ți-a), g.-d. art. sustentáției; pl. sustentáții, art. sustentáțiile (-ți-i-)
sustentației
SUSTENTÁȚIE, sustentații, s. f. Proprietatea unui corp de a se menține la un anumit nivel în masa unui fluid prin mijloace adecvate. – Din fr. sustentation. DOOM
sustentáție (-ți-e) s. f., art. sustentáția (-ți-a), g.-d. art. sustentáției; pl. sustentáții, art. sustentáțiile (-ți-i-)
sustentații
SUSTENTÁȚIE, sustentații, s. f. Proprietatea unui corp de a se menține la un anumit nivel în masa unui fluid prin mijloace adecvate. – Din fr. sustentation. DOOM
sustentáție (-ți-e) s. f., art. sustentáția (-ți-a), g.-d. art. sustentáției; pl. sustentáții, art. sustentáțiile (-ți-i-)
sustentațiile
SUSTENTÁȚIE, sustentații, s. f. Proprietatea unui corp de a se menține la un anumit nivel în masa unui fluid prin mijloace adecvate. – Din fr. sustentation. DOOM
sustentáție (-ți-e) s. f., art. sustentáția (-ți-a), g.-d. art. sustentáției; pl. sustentáții, art. sustentáțiile (-ți-i-)
sustentațiilor
SUSTENTÁȚIE, sustentații, s. f. Proprietatea unui corp de a se menține la un anumit nivel în masa unui fluid prin mijloace adecvate. – Din fr. sustentation. DOOM
sustentáție (-ți-e) s. f., art. sustentáția (-ți-a), g.-d. art. sustentáției; pl. sustentáții, art. sustentáțiile (-ți-i-)
sustentațiune
SUSTENTAȚIÚNE s.f. v. sustentație.
sustracțiune
SUSTRACȚIÚNE, sustracțiuni, s. f. (Rar) Sustragere, furt. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. soustraction. DOOM
sustracțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sustracțiúnii; pl. sustracțiúni
sustracțiunea
SUSTRACȚIÚNE, sustracțiuni, s. f. (Rar) Sustragere, furt. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. soustraction. DOOM
sustracțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sustracțiúnii; pl. sustracțiúni
sustracțiuni
SUSTRACȚIÚNE, sustracțiuni, s. f. (Rar) Sustragere, furt. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. soustraction. DOOM
sustracțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sustracțiúnii; pl. sustracțiúni
sustracțiunii
SUSTRACȚIÚNE, sustracțiuni, s. f. (Rar) Sustragere, furt. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. soustraction. DOOM
sustracțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sustracțiúnii; pl. sustracțiúni
sustracțiunile
SUSTRACȚIÚNE, sustracțiuni, s. f. (Rar) Sustragere, furt. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. soustraction. DOOM
sustracțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sustracțiúnii; pl. sustracțiúni
sustracțiunilor
SUSTRACȚIÚNE, sustracțiuni, s. f. (Rar) Sustragere, furt. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. soustraction. DOOM
sustracțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sustracțiúnii; pl. sustracțiúni
sustrage
SUSTRÁGE, sustrág, vb. III. 1. Tranz. A-și însuși, prin fraudă sau prin viclenie, un lucru care aparține altei persoane; a fura. 2. Tranz. A opri, a abate, a împiedica de la ceva. 3. Refl. A folosi șiretenia sau frauda pentru a nu presta un serviciu datorat legal; a se eschiva de la ceva; p. ext. a scăpa de ceva. [Perf. s. sustrăsei, part. sustras] – Din fr. soustraire (după trage). DOOM
sustráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sustrág, imperf. 3 sg. sustrăgeá; part. sustrás
sustragere
SUSTRÁGERE, sustrageri, s. f. Acțiunea de a (se) sustrage și rezultatul ei, sustracțiune. – V. sustrage. DOOM
sustrágere s. f., g.-d. art. sustrágerii; pl. sustrágeri
sustragerea
SUSTRÁGERE, sustrageri, s. f. Acțiunea de a (se) sustrage și rezultatul ei, sustracțiune. – V. sustrage. DOOM
sustrágere s. f., g.-d. art. sustrágerii; pl. sustrágeri
sustrageri
SUSTRÁGERE, sustrageri, s. f. Acțiunea de a (se) sustrage și rezultatul ei, sustracțiune. – V. sustrage. DOOM
sustrágere s. f., g.-d. art. sustrágerii; pl. sustrágeri
sustragerii
SUSTRÁGERE, sustrageri, s. f. Acțiunea de a (se) sustrage și rezultatul ei, sustracțiune. – V. sustrage. DOOM
sustrágere s. f., g.-d. art. sustrágerii; pl. sustrágeri
sustragerile
SUSTRÁGERE, sustrageri, s. f. Acțiunea de a (se) sustrage și rezultatul ei, sustracțiune. – V. sustrage. DOOM
sustrágere s. f., g.-d. art. sustrágerii; pl. sustrágeri
sustragerilor
SUSTRÁGERE, sustrageri, s. f. Acțiunea de a (se) sustrage și rezultatul ei, sustracțiune. – V. sustrage. DOOM
sustrágere s. f., g.-d. art. sustrágerii; pl. sustrágeri
susul
SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere, de la centru. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. De sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de...= mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). 2. Fig. Într-o poziție socială superioară; într-un rang înalt. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. ◊ Compus: sus-pus = care este într-un post înalt, în vârful ierarhiei sociale. 3. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică- te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 4. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 5. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) în cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ◊ Compuse: sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte; sus-menționat = menționat mai înainte; sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 6. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Loc. adv. Sus și tare = a) în auzul tuturor, în gura mare; b) Ferm, categoric, energic. 7. (Bis.) într-un loc consacrat ca lăcaș al lui Dumnezeu; în cer. ◊ Loc. adj. și adv. De sus = (care vine) din cer, de la divinitate, de la Dumnezeu. ◊ (Substantivat) Cel de Sus = Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum). DOOM
sus-pús adj. m., pl. sus-púși; f. sus-púsă, pl. sus-púse
susur
SÚSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv). DOOM
súsur s. n., pl. súsure
susura
SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer. DOOM
susurá (a ~) vb., ind. prez. 3 súsură
susurare
SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer. DOOM
susurá (a ~) vb., ind. prez. 3 súsură
susurare
SUSURÁRE, susurări, s. f. (Rar) Faptul de a susura; susur. – V. susura. DOOM
susuráre (rar) s. f., g.-d. art. susurắrii; pl. susurắri
susurarea
SUSURÁRE, susurări, s. f. (Rar) Faptul de a susura; susur. – V. susura. DOOM
susuráre (rar) s. f., g.-d. art. susurắrii; pl. susurắri
susurară
SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer. DOOM
susurá (a ~) vb., ind. prez. 3 súsură
susurase
SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer. DOOM
susurá (a ~) vb., ind. prez. 3 súsură
susuraseră
SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer. DOOM
susurá (a ~) vb., ind. prez. 3 súsură
susurat
SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer. DOOM
susurá (a ~) vb., ind. prez. 3 súsură
susurau
SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer. DOOM
susurá (a ~) vb., ind. prez. 3 súsură
susure
SÚSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv). DOOM
súsur s. n., pl. súsure
susure
SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer. DOOM
susurá (a ~) vb., ind. prez. 3 súsură
susurele
SÚSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv). DOOM
súsur s. n., pl. súsure
susurelor
SÚSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv). DOOM
súsur s. n., pl. súsure
susurul
SÚSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv). DOOM
súsur s. n., pl. súsure
susurului
SÚSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv). DOOM
súsur s. n., pl. súsure
susurând
SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer. DOOM
susurá (a ~) vb., ind. prez. 3 súsură
susurînd
SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer. DOOM
susurá (a ~) vb., ind. prez. 3 súsură
susurări
SUSURÁRE, susurări, s. f. (Rar) Faptul de a susura; susur. – V. susura. DOOM
susuráre (rar) s. f., g.-d. art. susurắrii; pl. susurắri
susurării
SUSURÁRE, susurări, s. f. (Rar) Faptul de a susura; susur. – V. susura. DOOM
susuráre (rar) s. f., g.-d. art. susurắrii; pl. susurắri
susurările
SUSURÁRE, susurări, s. f. (Rar) Faptul de a susura; susur. – V. susura. DOOM
susuráre (rar) s. f., g.-d. art. susurắrii; pl. susurắri
susurărilor
SUSURÁRE, susurări, s. f. (Rar) Faptul de a susura; susur. – V. susura. DOOM
susuráre (rar) s. f., g.-d. art. susurắrii; pl. susurắri
susușor
SUSUȘÓR adv. (Pop.) Diminutiv al lui sus; destul de sus. – Din sus + suf. -uș-or.
susție
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susții
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susțiind
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susțin
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susține
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținea
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținea
SUSȚINEÁ vb. II v. susține.
susțineai
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susțineam
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susțineau
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susțineați
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținem
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținere
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținere
SUSȚÍNERE, susțineri, s. f. Acțiunea de a (se) susține și rezultatul ei; sprijinire; apărare; întreținere cu mijloace materiale. – V. susține. DOOM
susțínere s. f., g.-d. art. susțínerii; pl. susțíneri
susținerea
SUSȚÍNERE, susțineri, s. f. Acțiunea de a (se) susține și rezultatul ei; sprijinire; apărare; întreținere cu mijloace materiale. – V. susține. DOOM
susțínere s. f., g.-d. art. susțínerii; pl. susțíneri
susțineri
SUSȚÍNERE, susțineri, s. f. Acțiunea de a (se) susține și rezultatul ei; sprijinire; apărare; întreținere cu mijloace materiale. – V. susține. DOOM
susțínere s. f., g.-d. art. susțínerii; pl. susțíneri
susținerii
SUSȚÍNERE, susțineri, s. f. Acțiunea de a (se) susține și rezultatul ei; sprijinire; apărare; întreținere cu mijloace materiale. – V. susține. DOOM
susțínere s. f., g.-d. art. susțínerii; pl. susțíneri
susținerile
SUSȚÍNERE, susțineri, s. f. Acțiunea de a (se) susține și rezultatul ei; sprijinire; apărare; întreținere cu mijloace materiale. – V. susține. DOOM
susțínere s. f., g.-d. art. susțínerii; pl. susțíneri
susținerilor
SUSȚÍNERE, susțineri, s. f. Acțiunea de a (se) susține și rezultatul ei; sprijinire; apărare; întreținere cu mijloace materiale. – V. susține. DOOM
susțínere s. f., g.-d. art. susțínerii; pl. susțíneri
susțineți
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținu
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținui
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținură
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținurăm
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținurăți
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținuse
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținusem
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținuseră
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținuserăm
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținuserăți
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținuseși
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținuseți
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținut
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținut
SUSȚINÚT, -Ă, susținuți, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfășurare a unei activități, a unor manifestări) Constant, activ; stăruitor, perseverent, neobosit, neîntrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unei scrieri, unei compoziții muzicale etc.) Menținut la un nivel înalt. – V. susține.
susținuta
SUSȚINÚT, -Ă, susținuți, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfășurare a unei activități, a unor manifestări) Constant, activ; stăruitor, perseverent, neobosit, neîntrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unei scrieri, unei compoziții muzicale etc.) Menținut la un nivel înalt. – V. susține.
susținute
SUSȚINÚT, -Ă, susținuți, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfășurare a unei activități, a unor manifestări) Constant, activ; stăruitor, perseverent, neobosit, neîntrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unei scrieri, unei compoziții muzicale etc.) Menținut la un nivel înalt. – V. susține.
susținutei
SUSȚINÚT, -Ă, susținuți, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfășurare a unei activități, a unor manifestări) Constant, activ; stăruitor, perseverent, neobosit, neîntrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unei scrieri, unei compoziții muzicale etc.) Menținut la un nivel înalt. – V. susține.
susținutele
SUSȚINÚT, -Ă, susținuți, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfășurare a unei activități, a unor manifestări) Constant, activ; stăruitor, perseverent, neobosit, neîntrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unei scrieri, unei compoziții muzicale etc.) Menținut la un nivel înalt. – V. susține.
susținutelor
SUSȚINÚT, -Ă, susținuți, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfășurare a unei activități, a unor manifestări) Constant, activ; stăruitor, perseverent, neobosit, neîntrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unei scrieri, unei compoziții muzicale etc.) Menținut la un nivel înalt. – V. susține.
susținutul
SUSȚINÚT, -Ă, susținuți, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfășurare a unei activități, a unor manifestări) Constant, activ; stăruitor, perseverent, neobosit, neîntrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unei scrieri, unei compoziții muzicale etc.) Menținut la un nivel înalt. – V. susține.
susținutului
SUSȚINÚT, -Ă, susținuți, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfășurare a unei activități, a unor manifestări) Constant, activ; stăruitor, perseverent, neobosit, neîntrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unei scrieri, unei compoziții muzicale etc.) Menținut la un nivel înalt. – V. susține.
susținuși
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținuți
SUSȚINÚT, -Ă, susținuți, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfășurare a unei activități, a unor manifestări) Constant, activ; stăruitor, perseverent, neobosit, neîntrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unei scrieri, unei compoziții muzicale etc.) Menținut la un nivel înalt. – V. susține.
susținuții
SUSȚINÚT, -Ă, susținuți, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfășurare a unei activități, a unor manifestări) Constant, activ; stăruitor, perseverent, neobosit, neîntrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unei scrieri, unei compoziții muzicale etc.) Menținut la un nivel înalt. – V. susține.
susținuților
SUSȚINÚT, -Ă, susținuți, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfășurare a unei activități, a unor manifestări) Constant, activ; stăruitor, perseverent, neobosit, neîntrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unei scrieri, unei compoziții muzicale etc.) Menținut la un nivel înalt. – V. susține.
susținând
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținînd
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susțină
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
susținătoare
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătoare
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătoarea
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătoarea
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătoarei
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătoarei
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătoarele
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătoarele
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătoarelor
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătoarelor
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținător
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținător
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținători
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținători
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătorii
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătorii
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătorilor
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătorilor
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătorul
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătorul
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătorului
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susținătorului
SUSȚINĂTÓR, -OÁRE, susținători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține o povară, care sprijină o greutate. 2. S. m. și f. Fig. Persoană care ajută, care susține, care apără ceva sau pe cineva; apărător, sprijinitor. ♦ Spec. Persoană care întreține cu mijloace materiale altă persoană, o instituție etc. – Susține + suf. -ător (după fr. souteneur). DOOM
susținătór adj. m., s. m., pl. susținătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. susținătoáre
susțiu
SUSȚÍNE, susțín, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca să nu cadă). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză etc.; a sprijini; a apăra. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tărie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană etc. ♦ Refl. A-și câștiga existența; a se întreține singur. 5. Refl. A se ține în picioare. ♦ Fig. (Rar) A se menține pe poziție; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (după ține). DOOM
susțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. susțín, 2 sg. susțíi, 1 pl. susțínem, 2 pl. susțíneți; conj. prez. 3 să susțínă; ger. susținấnd; part. susținút
suta
SÚTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică. – Et. nec. DOOM
cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D
sutamiist
SUTAMIÍST, sutamiiști, s. m. Șofer care parcurge o sută de mii de km fără să facă reparații radicale la mașină.
sutana
SUTÁNĂ, sutane, s. f. Haină preoțească lungă până la pământ și încheiată cu nasturi de sus până jos. – Din fr. soutane. DOOM
sutánă s. f., g.-d. art. sutánei; pl. sutáne
sutane
SUTÁNĂ, sutane, s. f. Haină preoțească lungă până la pământ și încheiată cu nasturi de sus până jos. – Din fr. soutane. DOOM
sutánă s. f., g.-d. art. sutánei; pl. sutáne
sutanei
SUTÁNĂ, sutane, s. f. Haină preoțească lungă până la pământ și încheiată cu nasturi de sus până jos. – Din fr. soutane. DOOM
sutánă s. f., g.-d. art. sutánei; pl. sutáne
sutanele
SUTÁNĂ, sutane, s. f. Haină preoțească lungă până la pământ și încheiată cu nasturi de sus până jos. – Din fr. soutane. DOOM
sutánă s. f., g.-d. art. sutánei; pl. sutáne
sutanelor
SUTÁNĂ, sutane, s. f. Haină preoțească lungă până la pământ și încheiată cu nasturi de sus până jos. – Din fr. soutane. DOOM
sutánă s. f., g.-d. art. sutánei; pl. sutáne
sutar
SUTÁR, sutare, s. n. (Înv. și fam.) Bancnotă de o sută de lei. [Pl. și: (m.) sutari] – Sută + suf. -ar.
sutar
SUTÁR, sutare, s. n. (Fam.) Bancnotă de o sută de lei. [Pl. și: (m.) sutari] – Sută + suf. -ar. DOOM
sutár (înv., fam.) s. n., pl. sutáre
sutare
SUTÁR, sutare, s. n. (Înv. și fam.) Bancnotă de o sută de lei. [Pl. și: (m.) sutari] – Sută + suf. -ar.
sutarele
SUTÁR, sutare, s. n. (Înv. și fam.) Bancnotă de o sută de lei. [Pl. și: (m.) sutari] – Sută + suf. -ar.
sutarelor
SUTÁR, sutare, s. n. (Înv. și fam.) Bancnotă de o sută de lei. [Pl. și: (m.) sutari] – Sută + suf. -ar.
sutarul
SUTÁR, sutare, s. n. (Înv. și fam.) Bancnotă de o sută de lei. [Pl. și: (m.) sutari] – Sută + suf. -ar.
sutarului
SUTÁR, sutare, s. n. (Înv. și fam.) Bancnotă de o sută de lei. [Pl. și: (m.) sutari] – Sută + suf. -ar.
sutaș
SUTÁȘ, sutași, s. m. 1. (În antichitate, mai ales la romani) Comandant peste o sută de ostași; centurion. 2. (În sec. XVII, în Țara Românească) Membru al unei bresle fiscale care plătea, singur sau împreună cu alții, o dare anuală de o sută de galbeni. – Sută + suf. -aș. DOOM
sutáș s. m., pl. sutáși
sutași
SUTÁȘ, sutași, s. m. 1. (În antichitate, mai ales la romani) Comandant peste o sută de ostași; centurion. 2. (În sec. XVII, în Țara Românească) Membru al unei bresle fiscale care plătea, singur sau împreună cu alții, o dare anuală de o sută de galbeni. – Sută + suf. -aș. DOOM
sutáș s. m., pl. sutáși
sutașii
SUTÁȘ, sutași, s. m. 1. (În antichitate, mai ales la romani) Comandant peste o sută de ostași; centurion. 2. (În sec. XVII, în Țara Românească) Membru al unei bresle fiscale care plătea, singur sau împreună cu alții, o dare anuală de o sută de galbeni. – Sută + suf. -aș. DOOM
sutáș s. m., pl. sutáși
sutașilor
SUTÁȘ, sutași, s. m. 1. (În antichitate, mai ales la romani) Comandant peste o sută de ostași; centurion. 2. (În sec. XVII, în Țara Românească) Membru al unei bresle fiscale care plătea, singur sau împreună cu alții, o dare anuală de o sută de galbeni. – Sută + suf. -aș. DOOM
sutáș s. m., pl. sutáși
sutașul
SUTÁȘ, sutași, s. m. 1. (În antichitate, mai ales la romani) Comandant peste o sută de ostași; centurion. 2. (În sec. XVII, în Țara Românească) Membru al unei bresle fiscale care plătea, singur sau împreună cu alții, o dare anuală de o sută de galbeni. – Sută + suf. -aș. DOOM
sutáș s. m., pl. sutáși
sutașului
SUTÁȘ, sutași, s. m. 1. (În antichitate, mai ales la romani) Comandant peste o sută de ostași; centurion. 2. (În sec. XVII, în Țara Românească) Membru al unei bresle fiscale care plătea, singur sau împreună cu alții, o dare anuală de o sută de galbeni. – Sută + suf. -aș. DOOM
sutáș s. m., pl. sutáși
sute
SÚTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică. – Et. nec. DOOM
cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D
sutei
SÚTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică. – Et. nec. DOOM
cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D
sutele
SÚTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică. – Et. nec. DOOM
cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D
sutelea
SÚTĂLEA, SÚTA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; adesea adjectival) Care se află între al nouăzeci și nouălea și al o sută unulea. – Sută + le + a. DOOM
sútelea (al + num. + ~) (referitor la sute) num. m. (al două sutelea), f. a... súta (a două suta etc.)
sutelor
SÚTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică. – Et. nec. DOOM
cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D
suteran
SUTERÁN, -Ă adj. v. subteran2.
sutien
SUTIÉN, sutiene, s. n. Piesă de lenjerie feminină care susține sânii. [Pr.: -ti-en] – Din fr. soutien [-gorge]. DOOM
sutién (-ti-en) s. n., pl. sutiéne
sutiene
SUTIÉN, sutiene, s. n. Piesă de lenjerie feminină care susține sânii. [Pr.: -ti-en] – Din fr. soutien [-gorge]. DOOM
sutién (-ti-en) s. n., pl. sutiéne
sutienele
SUTIÉN, sutiene, s. n. Piesă de lenjerie feminină care susține sânii. [Pr.: -ti-en] – Din fr. soutien [-gorge]. DOOM
sutién (-ti-en) s. n., pl. sutiéne
sutienelor
SUTIÉN, sutiene, s. n. Piesă de lenjerie feminină care susține sânii. [Pr.: -ti-en] – Din fr. soutien [-gorge]. DOOM
sutién (-ti-en) s. n., pl. sutiéne
sutienul
SUTIÉN, sutiene, s. n. Piesă de lenjerie feminină care susține sânii. [Pr.: -ti-en] – Din fr. soutien [-gorge]. DOOM
sutién (-ti-en) s. n., pl. sutiéne
sutienului
SUTIÉN, sutiene, s. n. Piesă de lenjerie feminină care susține sânii. [Pr.: -ti-en] – Din fr. soutien [-gorge]. DOOM
sutién (-ti-en) s. n., pl. sutiéne
sutienuri
SUTIÉN, sutiene, s. n. Piesă de lenjerie feminină care susține sânii. [Pr.: -ti-en] – Din fr. soutien [-gorge]. DOOM
sutién (-ti-en) s. n., pl. sutiéne
sutienurile
SUTIÉN, sutiene, s. n. Piesă de lenjerie feminină care susține sânii. [Pr.: -ti-en] – Din fr. soutien [-gorge]. DOOM
sutién (-ti-en) s. n., pl. sutiéne
sutienurilor
SUTIÉN, sutiene, s. n. Piesă de lenjerie feminină care susține sânii. [Pr.: -ti-en] – Din fr. soutien [-gorge]. DOOM
sutién (-ti-en) s. n., pl. sutiéne
sutime
SUTÍME, sutimi, s. f. A suta parte dintr-un întreg (împărțit în părți egale). – Sută + suf. -ime. DOOM
sutíme s. f., g.-d. art. sutímii; pl. sutími
sutimea
SUTÍME, sutimi, s. f. A suta parte dintr-un întreg (împărțit în părți egale). – Sută + suf. -ime. DOOM
sutíme s. f., g.-d. art. sutímii; pl. sutími
sutimi
SUTÍME, sutimi, s. f. A suta parte dintr-un întreg (împărțit în părți egale). – Sută + suf. -ime. DOOM
sutíme s. f., g.-d. art. sutímii; pl. sutími
sutimii
SUTÍME, sutimi, s. f. A suta parte dintr-un întreg (împărțit în părți egale). – Sută + suf. -ime. DOOM
sutíme s. f., g.-d. art. sutímii; pl. sutími
sutimile
SUTÍME, sutimi, s. f. A suta parte dintr-un întreg (împărțit în părți egale). – Sută + suf. -ime. DOOM
sutíme s. f., g.-d. art. sutímii; pl. sutími
sutimilor
SUTÍME, sutimi, s. f. A suta parte dintr-un întreg (împărțit în părți egale). – Sută + suf. -ime. DOOM
sutíme s. f., g.-d. art. sutímii; pl. sutími
sutișoara
SUTIȘOÁRĂ, sutișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui sută. – Sută + suf. -ișoară. DOOM
sutișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. sutișoárei; pl. sutișoáre
sutișoare
SUTIȘOÁRĂ, sutișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui sută. – Sută + suf. -ișoară. DOOM
sutișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. sutișoárei; pl. sutișoáre
sutișoarei
SUTIȘOÁRĂ, sutișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui sută. – Sută + suf. -ișoară. DOOM
sutișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. sutișoárei; pl. sutișoáre
sutișoarele
SUTIȘOÁRĂ, sutișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui sută. – Sută + suf. -ișoară. DOOM
sutișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. sutișoárei; pl. sutișoáre
sutișoarelor
SUTIȘOÁRĂ, sutișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui sută. – Sută + suf. -ișoară. DOOM
sutișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. sutișoárei; pl. sutișoáre
sutura
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
sutura
SUTÚRĂ, suturi, s. f. 1. (Anat.) Tip de articulație în care oasele sunt fixe. 2. (Med.) Cusătură folosită în chirurgie pentru a reuni marginile unei plăgi, extremitățile unui tendon sau ale unui nerv tăiat, fragmentele unui os fracturat etc. – Din fr. suture. DOOM
sutúră s. f., g.-d. art. sutúrii; pl. sutúri
suturai
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
sutural
SUTURÁL, -Ă, suturali, -e, adj. Privitor la suturi (2), care aparține unei suturi. – Din fr. sutural. DOOM
suturál adj. m., pl. suturáli; f. suturálă, pl. suturále
suturala
SUTURÁL, -Ă, suturali, -e, adj. Privitor la suturi (2), care aparține unei suturi. – Din fr. sutural. DOOM
suturál adj. m., pl. suturáli; f. suturálă, pl. suturále
suturale
SUTURÁL, -Ă, suturali, -e, adj. Privitor la suturi (2), care aparține unei suturi. – Din fr. sutural. DOOM
suturál adj. m., pl. suturáli; f. suturálă, pl. suturále
suturalei
SUTURÁL, -Ă, suturali, -e, adj. Privitor la suturi (2), care aparține unei suturi. – Din fr. sutural. DOOM
suturál adj. m., pl. suturáli; f. suturálă, pl. suturále
suturalele
SUTURÁL, -Ă, suturali, -e, adj. Privitor la suturi (2), care aparține unei suturi. – Din fr. sutural. DOOM
suturál adj. m., pl. suturáli; f. suturálă, pl. suturále
suturalelor
SUTURÁL, -Ă, suturali, -e, adj. Privitor la suturi (2), care aparține unei suturi. – Din fr. sutural. DOOM
suturál adj. m., pl. suturáli; f. suturálă, pl. suturále
suturali
SUTURÁL, -Ă, suturali, -e, adj. Privitor la suturi (2), care aparține unei suturi. – Din fr. sutural. DOOM
suturál adj. m., pl. suturáli; f. suturálă, pl. suturále
suturalii
SUTURÁL, -Ă, suturali, -e, adj. Privitor la suturi (2), care aparține unei suturi. – Din fr. sutural. DOOM
suturál adj. m., pl. suturáli; f. suturálă, pl. suturále
suturalilor
SUTURÁL, -Ă, suturali, -e, adj. Privitor la suturi (2), care aparține unei suturi. – Din fr. sutural. DOOM
suturál adj. m., pl. suturáli; f. suturálă, pl. suturále
suturalul
SUTURÁL, -Ă, suturali, -e, adj. Privitor la suturi (2), care aparține unei suturi. – Din fr. sutural. DOOM
suturál adj. m., pl. suturáli; f. suturálă, pl. suturále
suturalului
SUTURÁL, -Ă, suturali, -e, adj. Privitor la suturi (2), care aparține unei suturi. – Din fr. sutural. DOOM
suturál adj. m., pl. suturáli; f. suturálă, pl. suturále
suturam
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturare
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturare
SUTURÁRE s.f. Acțiunea de a sutura și rezultatul ei; sutură. [< sutura].
suturarea
SUTURÁRE s.f. Acțiunea de a sutura și rezultatul ei; sutură. [< sutura].
suturară
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturarăm
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturarăți
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturase
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturasem
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturaseră
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturaserăm
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturaserăți
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturaseși
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturaseți
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturat
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturat
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer.
suturau
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturași
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturați
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturează
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturez
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
sutureze
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturezi
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturi
SUTÚRĂ, suturi, s. f. 1. (Anat.) Tip de articulație în care oasele sunt fixe. 2. (Med.) Cusătură folosită în chirurgie pentru a reuni marginile unei plăgi, extremitățile unui tendon sau ale unui nerv tăiat, fragmentele unui os fracturat etc. – Din fr. suture. DOOM
sutúră s. f., g.-d. art. sutúrii; pl. sutúri
suturii
SUTÚRĂ, suturi, s. f. 1. (Anat.) Tip de articulație în care oasele sunt fixe. 2. (Med.) Cusătură folosită în chirurgie pentru a reuni marginile unei plăgi, extremitățile unui tendon sau ale unui nerv tăiat, fragmentele unui os fracturat etc. – Din fr. suture. DOOM
sutúră s. f., g.-d. art. sutúrii; pl. sutúri
suturile
SUTÚRĂ, suturi, s. f. 1. (Anat.) Tip de articulație în care oasele sunt fixe. 2. (Med.) Cusătură folosită în chirurgie pentru a reuni marginile unei plăgi, extremitățile unui tendon sau ale unui nerv tăiat, fragmentele unui os fracturat etc. – Din fr. suture. DOOM
sutúră s. f., g.-d. art. sutúrii; pl. sutúri
suturilor
SUTÚRĂ, suturi, s. f. 1. (Anat.) Tip de articulație în care oasele sunt fixe. 2. (Med.) Cusătură folosită în chirurgie pentru a reuni marginile unei plăgi, extremitățile unui tendon sau ale unui nerv tăiat, fragmentele unui os fracturat etc. – Din fr. suture. DOOM
sutúră s. f., g.-d. art. sutúrii; pl. sutúri
suturând
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturînd
SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer. DOOM
suturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sutureáză
suturări
SUTURÁRE s.f. Acțiunea de a sutura și rezultatul ei; sutură. [< sutura].
suturării
SUTURÁRE s.f. Acțiunea de a sutura și rezultatul ei; sutură. [< sutura].
suturările
SUTURÁRE s.f. Acțiunea de a sutura și rezultatul ei; sutură. [< sutura].
suturărilor
SUTURÁRE s.f. Acțiunea de a sutura și rezultatul ei; sutură. [< sutura].
sutălea
SÚTĂLEA, SÚTA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; adesea adjectival) Care se află între al nouăzeci și nouălea și al o sută unulea. – Sută + le + a. DOOM
sútelea (al + num. + ~) (referitor la sute) num. m. (al două sutelea), f. a... súta (a două suta etc.)
suvac
SUVÁC, suvace, s. n. Sulă (1) lungă. [Pl. și: suvacuri] – Et. nec. DOOM
suvác s. n., pl. suváce
suvac
SUVÁC, suvace, s. n. Sulă (1) lungă. [Pl. și: suvacuri] – Et. nec.
suvace
SUVÁC, suvace, s. n. Sulă (1) lungă. [Pl. și: suvacuri] – Et. nec. DOOM
suvác s. n., pl. suváce
suvacele
SUVÁC, suvace, s. n. Sulă (1) lungă. [Pl. și: suvacuri] – Et. nec. DOOM
suvác s. n., pl. suváce
suvacelor
SUVÁC, suvace, s. n. Sulă (1) lungă. [Pl. și: suvacuri] – Et. nec. DOOM
suvác s. n., pl. suváce
suvacul
SUVÁC, suvace, s. n. Sulă (1) lungă. [Pl. și: suvacuri] – Et. nec. DOOM
suvác s. n., pl. suváce
suvacului
SUVÁC, suvace, s. n. Sulă (1) lungă. [Pl. și: suvacuri] – Et. nec. DOOM
suvác s. n., pl. suváce
suvai
SEVÁI, (2) sevaiuri, s. n. (Înv.) 1. Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. 2. Sortiment din această țesătură. [Var.: suvái s. n.] – Din tc. sevayi. DOOM
sevái (înv.) s. n., art. seváiul; (sorturi) pl. seváiuri
suveica
SUVÉICĂ, suveici, s. f. 1. Piesă de lemn la războiul de țesut, de formă lunguiață, care servește la introducerea firului de bătătură în rostul urzelii; suvelniță. ◊ Expr. (Iute) ca o suveică sau ca suveica = foarte ager, sprinten; foarte harnic. 2. Piesă din mecanismul mașinii de cusut, în care se introduce un mosorel cu ață. – Din bg. sovalka. DOOM
suvéică s. f., g.-d. art. suvéicii; pl. suvéici
suveici
SUVÉICĂ, suveici, s. f. 1. Piesă de lemn la războiul de țesut, de formă lunguiață, care servește la introducerea firului de bătătură în rostul urzelii; suvelniță. ◊ Expr. (Iute) ca o suveică sau ca suveica = foarte ager, sprinten; foarte harnic. 2. Piesă din mecanismul mașinii de cusut, în care se introduce un mosorel cu ață. – Din bg. sovalka. DOOM
suvéică s. f., g.-d. art. suvéicii; pl. suvéici
suveicii
SUVÉICĂ, suveici, s. f. 1. Piesă de lemn la războiul de țesut, de formă lunguiață, care servește la introducerea firului de bătătură în rostul urzelii; suvelniță. ◊ Expr. (Iute) ca o suveică sau ca suveica = foarte ager, sprinten; foarte harnic. 2. Piesă din mecanismul mașinii de cusut, în care se introduce un mosorel cu ață. – Din bg. sovalka. DOOM
suvéică s. f., g.-d. art. suvéicii; pl. suvéici
suveicile
SUVÉICĂ, suveici, s. f. 1. Piesă de lemn la războiul de țesut, de formă lunguiață, care servește la introducerea firului de bătătură în rostul urzelii; suvelniță. ◊ Expr. (Iute) ca o suveică sau ca suveica = foarte ager, sprinten; foarte harnic. 2. Piesă din mecanismul mașinii de cusut, în care se introduce un mosorel cu ață. – Din bg. sovalka. DOOM
suvéică s. f., g.-d. art. suvéicii; pl. suvéici
suveicilor
SUVÉICĂ, suveici, s. f. 1. Piesă de lemn la războiul de țesut, de formă lunguiață, care servește la introducerea firului de bătătură în rostul urzelii; suvelniță. ◊ Expr. (Iute) ca o suveică sau ca suveica = foarte ager, sprinten; foarte harnic. 2. Piesă din mecanismul mașinii de cusut, în care se introduce un mosorel cu ață. – Din bg. sovalka. DOOM
suvéică s. f., g.-d. art. suvéicii; pl. suvéici
suveicuța
SUVEICÚȚĂ, suveicuțe, s. f. Diminutiv al lui suveică. – Suveică + suf. -uță. DOOM
suveicúță s. f., g.-d. art. suveicúței; pl. suveicúțe
suveicuțe
SUVEICÚȚĂ, suveicuțe, s. f. Diminutiv al lui suveică. – Suveică + suf. -uță. DOOM
suveicúță s. f., g.-d. art. suveicúței; pl. suveicúțe
suveicuței
SUVEICÚȚĂ, suveicuțe, s. f. Diminutiv al lui suveică. – Suveică + suf. -uță. DOOM
suveicúță s. f., g.-d. art. suveicúței; pl. suveicúțe
suveicuțele
SUVEICÚȚĂ, suveicuțe, s. f. Diminutiv al lui suveică. – Suveică + suf. -uță. DOOM
suveicúță s. f., g.-d. art. suveicúței; pl. suveicúțe
suveicuțelor
SUVEICÚȚĂ, suveicuțe, s. f. Diminutiv al lui suveică. – Suveică + suf. -uță. DOOM
suveicúță s. f., g.-d. art. suveicúței; pl. suveicúțe
suvelcă
SUVÉLCĂ, suvélci, s. f. (Olt., Trans.) (Var.) Zăvelcă. (cf. bg. zavirka)
suvelnița
SUVÉLNIȚĂ, suvelnițe, s. f. (Pop.) Suveică (1). – Cf. suveică. DOOM
suvélniță (pop.) s. f., g.-d. art. suvélniței; pl. suvélnițe
suvelnițe
SUVÉLNIȚĂ, suvelnițe, s. f. (Pop.) Suveică (1). – Cf. suveică. DOOM
suvélniță (pop.) s. f., g.-d. art. suvélniței; pl. suvélnițe
suvelniței
SUVÉLNIȚĂ, suvelnițe, s. f. (Pop.) Suveică (1). – Cf. suveică. DOOM
suvélniță (pop.) s. f., g.-d. art. suvélniței; pl. suvélnițe
suvelnițele
SUVÉLNIȚĂ, suvelnițe, s. f. (Pop.) Suveică (1). – Cf. suveică. DOOM
suvélniță (pop.) s. f., g.-d. art. suvélniței; pl. suvélnițe
suvelnițelor
SUVÉLNIȚĂ, suvelnițe, s. f. (Pop.) Suveică (1). – Cf. suveică. DOOM
suvélniță (pop.) s. f., g.-d. art. suvélniței; pl. suvélnițe
suvenir
SUVENÍRE s. f. v. suvenir. DOOM
suvenír s. n., pl. suveníre
suvenire
SUVENÍRE s. f. v. suvenir. DOOM
suvenír s. n., pl. suveníre
suvenirele
SUVENÍRE s. f. v. suvenir. DOOM
suvenír s. n., pl. suveníre
suvenirelor
SUVENÍRE s. f. v. suvenir. DOOM
suvenír s. n., pl. suveníre
suvenirul
SUVENÍRE s. f. v. suvenir. DOOM
suvenír s. n., pl. suveníre
suvenirului
SUVENÍRE s. f. v. suvenir. DOOM
suvenír s. n., pl. suveníre
suveran
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveran
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suverana
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suverana
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suverane
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suverane
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranei
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranei
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranele
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranele
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranelor
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranelor
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suverani
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suverani
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranii
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranii
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranilor
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranilor
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranitate
SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. – Din fr. souveraineté. DOOM
!suveranitáte s. f., g.-d. art. suveranitắții; pl. suveranitắți
suveranitatea
SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. – Din fr. souveraineté. DOOM
!suveranitáte s. f., g.-d. art. suveranitắții; pl. suveranitắți
suveranități
SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. – Din fr. souveraineté. DOOM
!suveranitáte s. f., g.-d. art. suveranitắții; pl. suveranitắți
suveranității
SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. – Din fr. souveraineté. DOOM
!suveranitáte s. f., g.-d. art. suveranitắții; pl. suveranitắți
suveranitățile
SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. – Din fr. souveraineté. DOOM
!suveranitáte s. f., g.-d. art. suveranitắții; pl. suveranitắți
suveranităților
SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. – Din fr. souveraineté. DOOM
!suveranitáte s. f., g.-d. art. suveranitắții; pl. suveranitắți
suveranul
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranul
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranului
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suveranului
SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. DOOM
suverán adj. m., s. m., pl. suveráni; adj. f., s. f. suveránă, pl. suveráne
suvintra
SUVINTRÁ, suvintrez, vb. I. Tranz. (Popular) A tunde oile pe pîntece, pe picioare și pe coadă; a tușina. – Variantă: suvintrí, suvintresc, vb. IV.
suvintrea
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintreai
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintream
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrească
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintreau
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintreați
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintresc
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrește
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrești
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintri
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrii
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrim
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrind
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrire
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrire
SUVINTRÍ vb. IV. v. suvintra.
suvintriră
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrirăm
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrirăți
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrise
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrisem
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintriseră
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintriserăm
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintriserăți
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintriseși
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintriseți
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrit
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintrit
SUVINTRÍ vb. IV. v. suvintra.
suvintriși
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvintriți
SUVINTRÍ vb. IV v. suvintra.
suvoalbe
suvoálbe (-ólb, -ólt), – (Olt.) A învinge, a supune, a domina. – Var. suvolbi. Lat. *subvolvĕre (Candrea), sau învoalbe cu schimb de pref.
suzeran
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeran
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzerana
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzerana
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzerane
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzerane
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranei
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranei
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranele
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranele
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranelor
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranelor
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzerani
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzerani
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranii
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranii
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranilor
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranilor
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranitate
SUZERANITÁTE, suzeranități, s. f. Dreptul suzeranului asupra seniorilor vasali. ♦ Dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie completă. – Din fr. suzeraineté. DOOM
!suzeranitáte s. f., g.-d. art. suzeranitắții; pl. suzeranitắți
suzeranitatea
SUZERANITÁTE, suzeranități, s. f. Dreptul suzeranului asupra seniorilor vasali. ♦ Dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie completă. – Din fr. suzeraineté. DOOM
!suzeranitáte s. f., g.-d. art. suzeranitắții; pl. suzeranitắți
suzeranități
SUZERANITÁTE, suzeranități, s. f. Dreptul suzeranului asupra seniorilor vasali. ♦ Dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie completă. – Din fr. suzeraineté. DOOM
!suzeranitáte s. f., g.-d. art. suzeranitắții; pl. suzeranitắți
suzeranității
SUZERANITÁTE, suzeranități, s. f. Dreptul suzeranului asupra seniorilor vasali. ♦ Dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie completă. – Din fr. suzeraineté. DOOM
!suzeranitáte s. f., g.-d. art. suzeranitắții; pl. suzeranitắți
suzeranitățile
SUZERANITÁTE, suzeranități, s. f. Dreptul suzeranului asupra seniorilor vasali. ♦ Dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie completă. – Din fr. suzeraineté. DOOM
!suzeranitáte s. f., g.-d. art. suzeranitắții; pl. suzeranitắți
suzeranităților
SUZERANITÁTE, suzeranități, s. f. Dreptul suzeranului asupra seniorilor vasali. ♦ Dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie completă. – Din fr. suzeraineté. DOOM
!suzeranitáte s. f., g.-d. art. suzeranitắții; pl. suzeranitắți
suzeranul
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranul
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranului
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzeranului
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (În evul mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab, amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. – Din fr. suzerain. DOOM
suzerán adj. m., s. m., pl. suzeráni; adj. f. suzeránă, pl. suzeráne
suzetă
SUZÉTĂ s.f. v. susetă. DOOM
suzétă s. f., g.-d. art. suzétei; pl. suzéte
sușa
SÚȘĂ, sușe, s. f. (Livr.) Origine, sursă. ♦ (Med.) Proveniență a unei culturi de microbi; tulpină. – Din fr. souche.
sușe
SÚȘĂ, sușe, s. f. (Livr.) Origine, sursă. ♦ (Med.) Proveniență a unei culturi de microbi; tulpină. – Din fr. souche.
sușei
SÚȘĂ, sușe, s. f. (Livr.) Origine, sursă. ♦ (Med.) Proveniență a unei culturi de microbi; tulpină. – Din fr. souche.
sușele
SÚȘĂ, sușe, s. f. (Livr.) Origine, sursă. ♦ (Med.) Proveniență a unei culturi de microbi; tulpină. – Din fr. souche.
sușelor
SÚȘĂ, sușe, s. f. (Livr.) Origine, sursă. ♦ (Med.) Proveniență a unei culturi de microbi; tulpină. – Din fr. souche.
sușta
suștá (-tésc, -ít), vb. refl. – A se răscula. Lat. suscĭtāre (Drăganu, Dacor., III, 700; REW 8482N). Cuvînt neconfirmat de texte.
suștare
suștá (-tésc, -ít), vb. refl. – A se răscula. Lat. suscĭtāre (Drăganu, Dacor., III, 700; REW 8482N). Cuvînt neconfirmat de texte.